You are on page 1of 13

Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj Napoca

Arcangelo Corelli

Sonata La Follia op. 5 nr. 12

Mihai Alexandru

Master anul 1 – interpretare instrumentală

Cluj Napoca

2018

de altfel.. fantezia. uneori. Privind în contextul patronajului sub care a stat Corelli devine clar că acesta a dat importanța cuvenită muzicii bisericești. Din lucrările sale tipărite la acea vreme reiese faptul că au fost dedicate patronilor. sonata da chiesa. Printre discipolii săi se numără mari nume de muzicieni: Francesco Geminiani. toccata. genurile instrumentale precum sonata da camera. realizat pe bas ostinat. fie cu uşoare sublinieri sau prin diferenţieri mai conturate. erau personalități ai Romei din acea vreme. Acesta dă o deosebită importanță viorii in lucrările sale și contopește armonia modernă împreună cu armonia funcțională. cum ar fi curtea Reginei în exil. palate și enclave culturale neobișnuite. constă în două procedee variaţionale: polifonic. care realizează imagini diverse şi. variaţiunile de bas ostinat. Christina de Suedia. Giovanni Battista Somis. genurile concertante – concerto grosso şi concertul instrumental. următor. cu o gamă largă de biserici. dar și muzicii de cameră. sau toccata. angajatorilor săi care. Arcangelo Corelli s-a născut în Fusignano în 1653 și a murit în 1713 la Roma. a atitudinilor sau a conflictelor interioare. folosit ca împodobire sau „galanterie de salon”. reprezentând un efort conștient de a satisface atât cardinalii cât și nobilii. mai depărtate de sensul temei date. executată la instrumentele cu claviatură. 2 . Roma. constituie repere valide până în ziua de astăzi şi sunt creaţii ale spiritului inventiv al acestei epoci. fiind totodată și inițiatorul tehnicii moderne de vioară. oratoriul. Creația sa are un rol important în dezvoltarea genului modern de sonată și concert. termenul de sonată este întrebuinţat pentru denumirea suitelor. cum ar fi: opera. intonată de voce. Perioada barocului în muzică se caracterizează prin evoluţia şi diversificarea genurilor. care oferea o avere pentru serviciile unui muzician de calibrul lui Corelli. El a fost violonist și compozitor al barocului muzical italian. fuga. aria. şi ornamental în scriitura omofonică. Francesco Gasparini. Principiul variaţional. În secolul al XVII-lea şi la începutul sec. etc. numeroasele piese instrumentale de tip preludiu. Sonata era termenul folosit pentru a denumi o piesă sunată la instrumente cu arcuş sau de suflat. Variaţiunea permite o redare mai elocventă a schimbărilor afective. suita. cantata. spre deosebire de cantata. Pietro Locatelli.

Este unul dintre cele mai venerate genuri din istoria muzicii. La 3 bătăi.=nebunie] este un dans popular portughez care a evoluat în Peninsula Iberică spre sfârşitul Evului Mediu. prezintă 23 de improvizații variaționale în care Corelli evită monotonia diversificând foarte mult scriitura și evitând repetiția. la follia devine populara în rândul chitariştilor spanioli. ca bază pentru o serie de variaţiuni cu care îşi încheie colecţia de sonate pentru vioară şi bas continuo. 12). celelalte cu clavecin. B. Spre sfârşitul secolul al XV-lea. indiferent de caracterul lor. o structură armonică şi o linie melodică specifică. Follia [it. Prima menţiune a unei melodii cu titlul La Follia a fost făcută de Salinas în 1577. În secolul al XVII-lea. ornamentând-o sau modificând-o pentru a corespunde sensului expresiv dorit. a cărei linie este împărţită în două părţi repetate aproape identic. Corelli tratează tema dansantă în stil variaţional. iar curând apare în Italia şi Franţa sub forma sa improvizatorico-instrumentală fiind utilizată de compozitori cum ar fi: J. Acest simplu dans portughez a devenit în foarte scurt timp o temă pe care muzicienii puteau improviza. re minor. Lully A. A. primele 4 măsuri sunt în re minor. format din chitară şi percuţie. aceste compoziţii se caracterizează prin melodia de mare nobleţe. Corelli (Sonate La Follia op. Tema Folliei se caracterizează printr-o linie specifică de bas. A doua secțiune este o repetare a primei secțiuni. basul de bazează pe o schemă armonică care presupune cantatul pe o secvenţă de corzi. secționată în 2 (8+8). Tema este în măsura de 3/4. specifică muzicii populare italiene. Mai mult decât passacaglia şi ciaccona. 5 clasificându-se în 6 sonate da chiesa şi 6 sonate da cameră. tonalitatea re minor. Primele se cântă de obicei cu acompaniament de orgă. 12 este scrisă pentru vioară solo și basso continuo. relativ distincte: da chiesa (de cântat în biserică) şi da camera. Se adaugă pe parcurs ornamente și modifică puțin formulele cadențiale pe bas.Vivaldi etc. Sonata op. însă la sfârșit duce la o cadență perfectă. follia servea ca bază pentru variaţiuni. În anul 1700. structura principală formală fiind cea de 16 măsuri. cele 12 sonate din op. formula ei muzicală fiind frecvent folosită în secolele al XVII- lea şi al XVIII-lea. 5 nr. pe cât de simplă. Acompaniamentul instrumental al acestui dans a fost unul tumultos. Armonic. Din punct de vedere ritmic. utilizarea 3 . în tonalitatea inițială. având o semi- cadență în măsurile 7-8. pe atât de rafinată. 5 nr. Sonatele lui Corelli sunt împărţite în două tipuri. acest dans evoluează de la divertismentul popular la spectacolul de curte. şi prin alternanţa dintre tonul major şi cel minor. Corelli utilizează această schemă tematică a dansului. Dar. modulează în Fa major la măsura 5 iar apoi revine la finalul primei secțiuni în re minor.

4) 4 . (fig.2 Variațiunea 2 păstrează metrul și armonia. Se schimbă caracterul .Allegro.1 Variațiunea 1 abordează aceeași formă. 3 Variațiunea 3 este una dinamică din cauza introducerii șaisprezecimilor în prima secțiune și a utilizării trioleților în a doua secțiune. atacul fiind aproape mereu pe timp slab. În măsura 7 observăm apariția notei do becar care dizolvă sensibila. (fig. 2) fig. Are loc un dialog între cele două voci. schemă armonică și tempo. iar scriitura este una contrapunctică. realizându-se un joc între binar și ternar. Importanța basului se materializează printr-o linie contrapunctică care pune tema într-o nouă lumină. (fig. 3) fig. Tema este parțial modificată. Sunetele din temă apar pe primul timp a fiecărei măsuri. Basul are din nou valori lungi pentru a scoate în evidență linia melodică.sistematică a ritmului punctat în toate măsurile impare constituie un element esențial care poate fi considerat lait motivul temei. (fig. melodia devine arpegiată. pe principiul imitației. 1) fig.

5 Variațiunea 5 nu aduce nicio schimbare în structură sau armonie. Săriturile au loc tot în partea superioară. 5) fig. nota inferioară constituind mereu sunetele din temă. (fig. Introducerea trioleților la sfârșit reprezintă o rememorare a variațiunii anterioare. 4 Variațiunea 4 nu aduce nicio schimbare în structură sau armonie. (fig. urmată de un salt la vioară. nota inferioară contituind mereu sunetele din temă. 6) 5 . fig. Melodia este transformată prin utilizarea unor terțe la fiecare prima bătaie a măsurii. variațiunea 5 devenind oglinda variațiunii 4. de data aceasta de pe timpul 2 pe timpul 3. Se inversează rolurile dintre cele 2 voci.

(fig. În structură sau armonie nu aduce nicio schimbare. există sărituri la vocea superioară întâlnite în variațiunea 5. Basul are valori mari. 7) fig. Variațiunea 7 inversează rolurile vocilor din variațiunea 6. care conferă un caracter lejer. în a doua secțiune se ornamentează primul timp al vocii superioare. Tema reprezintă prima șaisprezecime al cupletului de pe primul timp al măsurilor. (fig. 6 Variațiunea 6 readuce șaisprezecimile. în mare parte arpegiate. 8) fig. însă măsurile impare aduc doar terța. 9 6 . iar basul face un joc al intervalului de terță. În structură sau armonie nu aduce nicio schimbare. (fig. prima secțiune se bazează pe intervalele de terță și cvartă. formând octave frânte. fără săritură. 7 Variațiunea 7 aduce efectul de oglindă întâlnit între variațiunile 4 și 5. 8 Variațiunea 8 este în Adagio. 9) fig. fig.

Vioara restabilește tema îmbogățind-o cu terța superioară (coarde duble) iar basul însoțește tema cu un șir de optimi egale. iar numărul de măsuri este 8. numărul măsurilor 8. iar caracterul este dat de valorile de șaisprezecimi. iar vocea superioară merge în sens contrar. aceste mișcări opuse alcătuind intervale care cer salturi mari. intervalele mari formând sărituri care scot sunetele temei în evidență. 4/4. (fig. 13) 7 . 10) fig. vioara având secvențe de optimi cu un ambitus larg. (fig. Caracterul este unul nobil. 11) fig. 12 Variațiunea 12 aduce caracterul Allegro. (fig. basul începe mereu pe timpul slab. o variațiune foarte scurtă în alla breve. fiind subliniat de dialogul dintre vioară și basso continuo. fiind rezolvarea cadenței dar totodată și începutul unui nou caracter. Tema este reprezentată de fiecare optime de pe primul timp al măsurilor. vivace. Arpegierile se observă și aici. 12) fig. și are 17 măsuri. (fig. Rămâne metrul de 4.Variațiunea 9 aduce un nou tempo. având rolul de a da cursivitate. 11 Variațiunea 11 readuce pașnicul Andante și măsura devine binară. măsura de 3/8. măsura 16 din variațiunea 9 constituind un auftact pentru această variațiune. 10 Variațiunea 10 este în Allegro. basul are intervenții pe timpii 1 și 3.

Pasaje mici de virtuozitate . Basul susține melodia prin valori mai scurte. metrul revine la ¾. (fig. (fig. 15) fig. Numărul măsurilor rămâne 16. 14) fig. basul având același principiu din variațiunea 12. 16 Variațiunea 16 aduce ritmul specific folliei la bas. cu multe ornamente improvizatorice pe vioară. timpul al doilea constituind un salt de octavă. Trecerea de la binar la ternar se face aproape neobservat. 14 Variațiunea 14 în Adagio. astfel numărul măsurilor devine 8. fig.șaisprezecimile cu rol ornamentativ între 2 sunete care formează cvinte sunt deosebit de sugestive (fig. 13 Variațiunea 13 are măsura de 12/8. având valori mai mari. 17) 8 . 16) fig. iar la partida viorii optimile încep pe a doua jumătate a primului timp. 15 Variațiunea 15 utilizează arpegierea trioleților în bas. numărul măsurilor la 16. tema evoluând în valori lungi. (fig. iar vioara se limitează între intervalele de cvintă și sextă.

combinate cu ritmul folliei. arpegierea viorii devine ascendentă. 20 9 . 20). 18) fig. 19) fig. prin definirea cu optimi a jumătății a doua a măsurii (fig. În a doua secțiune. iar împreună cu sincopele de la vioară se realizează un dialog în măsurile impare. 19 Variațiunea 18 aduce arpegieri descendente alcătuite din șaisprezecimi la vioară. 17 fig. 18 Variațiunea 17 are din nou un bas care face jocul intervalului de terță. saltul de octavă mutându-se pe primul timp. fig. acompaniamentul evidențiază viteza acestei variații. (fig. ritmul dansant revenind viorii. pe când basul acompaniază cu optimile din prima secțiune a viorii. măsurile pare având un conținut de optimi egale. (fig.În a doua secțiune se inversează rolurile.

24 10 . având valori lungi. vioara având tremollo-uri rapide. prin apariția imitației.Variațiunea 19 prezintă un canon prin scriere contrapunctică. 22) Variațiunea se termină în Fa major. (fig. 23 Variațiunea 22 este una de virtuozitate. începe în Fa major și se termină în re minor. (fig. (fig. (fig. pe figurile simple ale basului. astfel numărul de măsuri scade la 8. 22 Variațiunea 21 este oglinda variațiunii 20. 21) fig. 23) fig. Pe principiul simetriei. astfel nepercepând diferența de metri. Basul rămâne în metrul de 3/4. 24) fig. fig. 21 Variațiunea 20 aduce măsura de 9/8. Pulsul ternar este dat de vioară. caracterul arpegiat este format din jocul de terțe și cvarte din optimi egale. dispare monotonia. se schimbă măsurile între ele (9/8 la bas și 3/4 la vioară).

cu terțele și salturile întâlnite în variațiunile 5 și 7. basul având șaisprezecimi. adesea partea orchetrală fiind substituită de pian remarcând o deviere de la stil. Rachmaninov (Variațiuni pe o tema de Corelli -1931). Vangelis (tema apare subtil în muzica filmului Cucerirea Paradisului . care la rândul lor. Francesco Geminiani (Concerto Grosso no. Bineînteles. L.). 12 . Varianta originală fiind interpretată doar de catre instrumentiști specializați in în „muzica veche”(precum ansamblul orchestral condus de Jordi Savall).Variațiunea 23 este o ultimă oglindire a variațiunii precedente. Marin Marais (1701). între interacțiunile imitative dintre instrumente omofone. S. F. iar vioara având notele lungi. Liszt (a inclus o versiune a folliei in Rapsodia Spaniolă). 25 Concluzionând. Alessandro Scarlatti (1710).Handel (în Sarabanda din Suita pentru claviatura in sol minor -1727). 25) fig. Abilitatea și libertatea compozitorului de a improviza pe o temă dată cum este cazul folliei se aseamană în anumite privințe cu felul în care se își desfășoară activitatea muzicienii de jazz ai timpului nostru.1705). și nu în ultimul rând. Iată cateva exemple detaliate: Jean-Baptiste Lully (Les Folies d’Espagne – 1672). F . între șabloanele ritmice familiare ascultătorului și deviațiile temporare de la acestea.van Beethoven (citează fugar în partea a doua din Simfonia a V-a). Suzuki etc. Antonio Vivaldi (Sonata La Follia op. Bach (în Cantata Țăranească -1742).care de fapt este parte din transcriptia sonatelor lui Corelli). De-a lungul timpului o mulțime de compozitori au utilizat tema folliei în lucrările lor .12. G. (fig. 1 nr. în interpretarea 11 . au fost variațiuni-oglindă. muzica lui Corelli este foarte bine primită de ascultători doarece atinge un echilibru perfect între detaliile articulației și simplitatea liniei melodice. J. lucrarea a suferit adaptări ai diferiților violoniști consacrați din secolul XX (Kreisler. din nou între claritatea liniei melodice și suplețea ornamentației.1992). S. În ceea ce priveste interpretările contemporane ale folliei de Corelli.

dar cu toate astea se pastrează stiluil și spritul baroc al piesei.originală piesa suferă mici modificări în funcţie de instrumentele folosite şi de aportul pe care şi-l aduce fiecare instrumentist la ornamentaţie si la nivelul de dificultate al variațiunilor. 12 .

A. 13 . 2001  SANDU-DEDIU. Ed. Academiei de Muzică.Viețile marilor compozitori. Valentina . București. Muzicală. Ed. 1983 Anexe: VI Sonate a Violino Solo e Violone o Cembalo da Arcangelo Corelli – Opera Quinta. Vasile . Didactică și Pedagogică.Despre stil și retorică în muzică. Augener s Edition. afecte . Christian Friedrich Daniel . 2010.Alegeri.Originile și devoltarea formelor muzicale.O carte a stilurilor muzicale. 1982  ILIUȚ. București.O Istorie a Muzicii Universale. Harold C. Vasile . Ed. Editura Muzicală. Parte Prima. Lider București.  SCHONBERG.. London. Ed. 1997  SCHUBART. atitudini. . Bibliografie:  HERMANN. București. R.