You are on page 1of 9

PROIECT

„FISCALITATE
INTERNAŢIONALĂ”

TEMA PROIECTULUI:
SISTEMUL FISCAL ÎN ITALIA

-2010-
CUPRINS

Definirea fiscalităţii....................................................................................- 2 -
Definirea sistemului fiscal..........................................................................- 3 -
Sistemul fiscal în Italia...............................................................................- 3 -
Impozitele directe.......................................................................................- 5 -
Impozitele indirecte....................................................................................- 7 -
BIBLIOGRAFIE........................................................................................- 8 -

Definirea fiscalităţii

Termenii de fisc şi fiscalitate au o vechime considerabilă, existând dinaintea


apariţiei statale. În acea vreme, pentru obţinerea unor bunuri de la cei cărora le prisoseau,
se utiliza un obiect obişnuit de colectare, care se numea fiscus sau coş. De aici derivă
termenul de fiscalitate ca fiind legat de mobilizarea unor resurse.
Odată cu apariţia statului apare necesitatea mobilizării unor fonduri la dispoziţia
acestuia.
Veniturile în bani iau treptat locul veniturilor în natură şi îmbracă forma unor
vărsăminte obligatorii. Pentru asigurarea nivelului veniturilor necesare statului şi pentru
mobilizarea şi urmărirea acestora a apărut o instituţie specializată a statului numită FISC.
De aici a derivat şi termenul de FISCALITATE.
Dicţionarul Explicativ al limbii române defineşte fiscalitatea ca fiind “totalitatea
legilor, reglementărilor referitoare la impozite şi taxe împreună cu mijloacele aferente
acestora”.1
Astfel, putem deduce că FISCALITATEA reprezintă ansamblul obligaţiilor, al
prelevărilor către administraţia financiară împreună cu reglementările, instrumentele şi
mijloacele referitoare la acest ansamblu.

1
Sursa: http://dexonline.ro/search.php?cuv=fiscalitate&source=

2
Conceptul de fiscalitate poate fi definit într-o abordare financiară, ca “sistem de
percepere a impozitelor”, iar într-o abordare juridică ca: “sistem de legi referitoare la fisc,
la perceperea impozitului”. Apar două elemente de referinţă: impozitul şi fiscul.
Impozitul este definit în general prin prisma funcţiei sale clasice, ca “o contribuţie
solicitată pentru asigurarea serviciului obligaţiilor publice a Statului şi colectivităţilor
locale”2, iar fiscul, ca “ administraţie obligată cu perceperea impozitelor”.
Conţinutul esenţial al fiscalităţii este reprezentat de prelevările şi vărsămintele cu
caracter obligatoriu către administraţia fiscală, în cadrul cărora îşi găseşte câmpul de
manifestare economia publică.

Definirea sistemului fiscal


Sistemul fiscal este un produs al gândirii, deciziei şi acţiunii factorului uman, ca
urmare a evoluţiei societătii umane, creat iniţial pentru a răspunde unor obiective
financiare, la care ulterior s-au adăugat obiective de natură economico-socială.
Prelevările fiscale au apărut odată cu apariţia puterii publice a Statului şi a
relaţiilor de schimb care iniţial au avut loc în natură, iar ulterior în etalon monetar, în
scopul îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor sale.
În epoca contemporană, prelevarea fiscală se realizează prin intermediul
impozitului. Acesta constituie mijlocul cel mai important de finanţare a nevoilor publice
şi elementul de referinţă în teoria şi practica fiscală.
Impozitul constituie un instrument creat de om, prin care puterea publică să-i
asigure anumite utilităţi publice. Fiind un produs intelectual, pentru a exista trebuie alese
unele elemente de natură economică, prelucrate şi combinate după anumite reguli, cu
respectarea princiipiilor care stau la baza relaţiilor sociale. Acest lucru se explică prin
faptul că puterea publică nu are posibilitatea tehnică de a prelua, în momentul creării
venitului, partea care îi este necesară pentru a asigura finanţarea obligaţiilor care îi revin,
şi deci, trebuie să preia o parte din venitul naţional repartizat prin intermediul pieţei între
subiecţii participanţi.
Sistemul fiscal ca ansamblu de principii, reguli şi mod de organizare, se
materializează în legi sau acte normative cu putere de lege, emise cu scopul de a colecta
veniturile statului şi a reglementa cheltuirea acestora.

Sistemul fiscal în Italia


Sistemul fiscal italian este sintetizat într-un cod fiscal general, care este actualizat
în fiecare an prin legea finanţelor. Principalele capitole ale codului fiscal italian sunt:
 Societăţile comerciale italiene şi persoanele fizice rezidente - sunt supuse
impozitării venitului global;
 Societăţile comerciale şi persoanele fizice nerezidente - sunt supuse
impozitării veniturilor obţinute numai în Italia;
2
Carmen Corduneanu – Sistemul Fiscal în Ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti, 1998, pag.22.

3
 Cotele progresive se aplică pentru persoanele fizice: cu cât e venitul mai mare,
cu atât sunt mai mari şi cotele procentuale de impozit;
 Taxele în Italia se împart în două clase:
- taxele directe, cum sunt impozitele aplicabile societăţilor comerciale şi
persoanelor fizice, impozitul regional pe producţie, impozite municipale
pe clădiri şi terenuri agricole etc.
- taxele indirecte, cum ar fi: impozitul pe bunuri, pe servicii, pe importuri.
Autoritatea financiară din Italia face parte din Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Taxele sunt plătite pentru a obţine un contraserviciu. Trebuie spus că plătitorul de
taxe nu este întotdeauna liber să aleagă dacă vrea respectivul serviciu, din moment ce
adesea acesta este obligatoriu (de exemplu, taxa pentru ridicarea gunoiului menajer din
oraşe); chiar şi în cazurile în care plătitorul este liber să aleagă sau nu serviciul (de
exemplu, taxa pentru ocuparea spaţiului public), suma datorată nu este preţul serviciului,
ci reprezintă o taxă; adesea nu există o corespondenţă între valoarea serviciului şi nivelul
taxei (de exemplu: taxele şcolare).
Impozitele reprezintă cea mai importantă categorie de prelevări fiscale, ele
furnizând aproximativ 90% din veniturile statului. Plata impozitelor nu are legătură cu
activitatea organului care le încasează sau a plătitorului. Ca urmare, nu există nicio
pretenţie individuală şi nici un beneficiu identificat; ele corespund serviciilor publice,
care prin definiţie nu sunt separate în mod distinct.
Sistemul fiscal italian este caracterizat printr-o incidenţă scăzută a impozitelor pe
capital şi câştiguri din capital şi un echilibru între impozitele directe şi indirecte.
Veniturile anuale totale sunt de peste 300 de miliarde EUR, din care trei sferturi provin
doar din 4 taxe: IRPEF3, IRPEG4, IVA5 şi taxe pe uleiuri minerale.
Între 1996 şi 1998 sistemul fiscal a fost reproiectat: multe impozite şi contribuţii
au fost desfiinţate, iar în locul lor a fost introdus un impozit regional (IRAP); sistemele de
impozitare a veniturilor financiare şi a profiturilor companiilor, precum şi organizaţiile
non-profit au fost reformate; a fost introdusă o procedură pentru predarea declaraţiilor on-
line, iar sistemul de penalizări a devenit mai puţin sever.
Legea nr. 80/7 Aprilie 2003 a împuternicit Guvernul să realizeze o reformă
completă a sistemului fiscal. Legea prevede un sistem bazat pe cinci impozite:
1. impozitul pe veniturile persoanelor fizice;
2. impozitul pe veniturile persoanelor juridice;
3. taxa pe valoare adăugată;
4. taxa pentru servicii;
5. accize.
În ceea ce priveşte impozitul pe veniturile persoanelor juridice (IRPEG), care este
operaţional de la 1 Ianuarie 2004, există o cotă de 33%. Referitor la impozitul pe
veniturile persoanelor fizice, IRPEF, un prim pas al reformei a fost făcut odată cu legea
financiară din 2003 care, printre alte măsuri, a crescut minimul cotei IRPEF de la 18% la

3
Explicaţie: IRPEF (Imposta sul Reddito delle Persone Fisiche)= impozitul pe veniturile persoanelor
fizice.
4
Explicaţie: IRPEG (Imposta sul Reddito delle Persone Giuridiche)= impozitul pe veniturile
persoanelor juridice.
5
Explicaţie: IVA (Imposta sul Valore Aggiunto)= taxa pe valoare adaugata.

4
23%, dar în acelaşi timp a crescut plafonul veniturilor care nu fac obiectul impozitării; de
asemenea, a păstrat opţiunea alegerii sistemului anterior, dacă acesta era mai bun.6
Legea financiară din 2005 a pus în aplicare a doua etapă a reformei impozitelor
asupra veniturilor personale. Aceasta a redus categoriile de impozitare la trei:
 23% - până la 26.000 EUR;
 33% - între 26.000 EUR şi 33.500 EUR;
 39% - peste 33.500 EUR.
Pentru veniturile care depăşesc 100.000 EUR a fost introdusă o contribuţie de
solidaritate de 4% pe lângă cota de 39%, dar numai în anul 2005. O altă inovaţie
importantă a fost introducerea scutirii de impozit privind cheltuielile familiei cu
dependinţele acesteia, care vor fi deduse din venitul total.
Există şi anumite cote reduse de impozit şi scutiri de la plata impozitelor, dar în
cazul unor anumiţi agenţi economici. Cota de impozit standard pentru IRPEG este de
33%. Taxele locale (IRAP) au o cotă de 4.25%.

Impozitele directe
►Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

Impozitarea veniturilor persoanelor fizice din Italia este progresivă. Cu alte


cuvinte, cu cât este venitul mai mare, cu atât este mai mare si cota de impozit. În 2006
cota de impozit pentru o persoană fizică a fost între 23% şi 43%. Persoanele care
înregistrează venituri din activităţi independente plătesc o cotă de impozit între 3.25% şi
5.25%. Taxele locale nu se plătesc de către rezidenţii străini angajaţi în Italia.

Tabel nr.1 Cote de impozit pe veniturile persoanelor fizice în 20067


Cota (%) Baza impozabilă (EUR)
23 0-26.000
33 26.001-33.000
39 33.001-100.000
43 Peste 100.000

►Impozitarea angajaţilor
În ceea ce priveşte persoanele angajate, angajatorul este obligat să reţină
impozitul la sursă (pentru angajat) şi să plătească contribuţii suplimentare la Fondul de
Asigurări Sociale.
Contribuţii la Asigurări Sociale:
 Pentru angajat – contribuţia angajatorului este cuprinsă între 30% - 37% din
salariu şi contribuţia angajatului este de obicei 9% din salariu.
 O persoană fizică care realizează venituri din activităţi independente – cota
contribuţiei este de 10% - 13%, având o limită superioară care se modifică de
la an la an.

6
Mircea Soroceanu, suport de curs, Fiscalitate internaţională, Universitatea “Petre Andrei”, Iaşi pag.83.
7
Sursa: http://www.dreptonline.ro/utile/indrumar_afaceri_italia.php

5
 Un rezident străin – dacă realizează venituri din activităţi independente în
Italia, contribuţia este de 13%.

►Impozitul pe veniturile persoanelor juridice


Diferitele categorii de societăţi sunt enumerate în cuprinsul Codului Civil. Prima
distincţie se face între:
- societăţi şi organisme comerciale ;
- societăţi şi organisme necomerciale ;
În cadrul societăţilor comerciale, trebuie, de asemenea, să se distingă între
societăţi de capitaluri şi societăţi de persoane. Distincţia prevăzută de Codul Civil este în
funcţie de nivelul de responsabilitate a asociaţilor din punctul de vedere al angajării
societăţii faţă de terţi:
-asociaţii din societăţile de capitaluri (S.R.L., S.P.A., S.A.P.A.) răspund cu privire
la datoriile societăţii în limita capitalului angajat;
-asociaţii din societăţile de persoane (S.N.C., S.A.S., pentru comanditaţi) răspund
în mod nelimitat ( chiar şi cu patrimoniul lor personal) pentru datoriile societăţii.
Societăţile de capitaluri sunt supuse la plata impozitului regional pe activitatea
de producţie (IRAP) şi a impozitului pe venitul persoanelor juridice (IRPEG).
Societăţile de persoane sunt supuse la plata IRAP iar venitul (sau deficitul)
global al societăţii, care le revine asociaţilor pe baza participărilor lor la capital, este
supus la plata impozitului pe venitul persoanelor fizice (IRPEF).

Tabel nr.2 Cote de impozit pe veniturile persoanelor juridice în 2006


Categorie Cota de impozitare (%)
IRAP IRPEG

Societăţi de persoane 4,25 -


Societăţi de capitaluri 4,25 37

► Taxele locale
1. Impozitul local pe activităţi de producţie (IRAP)8
Impozitul local pe activităţi de producţie – a fost introdus în anul 1997 şi reprezintă o
taxă aplicată în fiecare perioadă taxabilă asupra valorii producţiei realizate de corporaţiile
rezidente italiene.
Baza impozabilă pentru IRAP reprezintă echivalentul valorii producţiei realizate într-o
regiune anume. Pentru societăţile industriale şi comerciale:
 Elementele pozitive de venit includ toate câştigurile realizate de corporaţie, cu
excepţia unor câştiguri de capital cum ar fi cele rezultate din cedarea
intereselor de participare, veniturile extraordinare şi beneficii financiare
(dividende);

8
Explicaţie: IRAP (Imposta Regionale sulle AttivitaProduttive)= impozitul local pe activităţi de
producţie

6
Elementele negative de venit includ toate costurile şi cheltuielile ocazionate
de activitatea companiei, cu excepţia unor costuri cu personalul, plata unor
interese de participare, pierderi de capital şi alte cheltuieli extraordinare.
Din 1 Ianuarie 2005, cheltuielile cu remunerarea personalului angajat în activităţi
de cercetare – dezvoltare sunt deductibile din baza impozabilă IRAP. În plus, societăţile
comerciale care cresc numărul angajaţilor (comparativ cu numărul mediu al angajaţilor
din anul fiscal 2004) beneficiază de deducerea costului suplimentar cu personalul, dar nu
mai mult de 20.000 EUR (în anumite condiţii limita devine 100.000 EUR sau 60.000
EUR pentru domenii nedezvoltate) şi 40.000 EUR (pentru societăţi care operează în zone
de depresiune economică). Respectivele deduceri sunt aplicabile în perioadele impozabile
2004 - 2008. Aplicabilitatea acestui stimulent recent face obiectul aprobării Comisiei
Europene ca şi compatibilităţii cu regulile U.E.
Obiectivele IRAP sunt:
 Simplificarea sistemului de impozitare: IRAP a înlocuit contribuţiile la fondul
de sănătate şi alte 7 impozite;
 Promovarea neutralităţii impozitării;
 Punerea la dispoziţia regiunilor a unei surse considerabile de venituri (cu rate
scăzute) pentru finanţarea cheltuielilor cu sănătatea;
 Impozitarea multor companii mici, care evită plata impozitelor pe veniturile
realizate;
 Creşterea autonomiei bugetare regionale, fără a crea competiţie fiscală
dăunătoare.

2. Taxa municipală pe proprietăţi imobiliare(ICI)9


Orice proprietar, rezident sau nerezident, care deţine o proprietate reală situată în
interiorul teritoriului Italiei, trebuie să plătească annual taxa municipală pe proprietăţi
imobiliare. Baza impozabilă reprezintă echivalentul sumei valorii estimate a proprietăţii
imobiliare, în funcţie de tipul şi de clasa ei, aşa cum este determinată de Oficiul
Cadastral. Municipalitatea pe raza căreia este situată proprietatea stabileşte rata taxei între
0.04% şi 0.07%.

Impozitele indirecte
TVA – Taxa pe valoare adăugată este un impozit indirect, deci un impozit stabilit nu pe
avere, posesiunile ori veniturile unui contribuabil, ci asupra vânzării bunurilor ori
prestării serviciilor.
Taxa pe valoare adăugată – se aplică pentru cesiunile de bunuri şi mărfuri, pentru
prestările de servicii efectuate în Italia, în cadrul activităţilor de întreprindere, pentru
activităţile profesionale şi în general, la nivelul importurilor.
 Cesiunea de bunuri - cuprinde operaţiunile realizate cu titlu oneros, care
presupun un transfer de proprietate sau constituirea de drepturi reale de
folosinţă asupra bunurilor de orice natură..

9
Explicaţie: ICI (Imposta Comunale sugli Immobili)= taxa municipală pe proprietăţi imobiliare.

7
 Prestările de servicii – sunt acele prestări efectuate contra unei remuneraţii
care rezultă din contracte de muncă, de antrepriză, de transport, de mandat, de
expediere (transport de mărfuri), de agenţie, de depozit şi, în general, cele care
implică obligaţia de a face, de a nu face sau de a permite.
 Prin activitatea de întreprindere se înţelege exercitarea cu titlu de profesie
obişnuită, chiar dacă neexclusivă, a următoarelor activităţi:
-activităţi industriale destinate producerii de bunuri şi servicii;
-activităţi de intermediere în circulaţia bunurilor;
- activităţi de transport terestru, aerian sau pe apă;
- activităţi bancare sau de asigurare;
- activităţi auxiliare celor menţionate mai sus;
- activităţi destinate cultivării solului, silviculturii, creşterii animalelor şi alte
activităţii conexe acestora.
Cota:
- cota normală: 20%
- cota redusă: 10%, pentru: - serviciile hoteliere;
- restaurante, cafenele;
- anumite produse alimentare.
- cotă redusă: 4%, pentru: - produse agricole;
- produse de primă necesitate;
- construcţii care facilitează accesul la
proprietate;
-editarea;
- reşedinţa principală.

Putem concluziona că, prelevările fiscale se realizează prin intermediul


impozitelor, taxelor şi contribuţiilor fiscale. Acestea constituie cele mai vechi şi
tradiţionale mijloace financiare de care dispune statul, pentru realizarea funcţiilor şi
sarcinilor sale.
O altă concluzie care se desprinde este aceea că impozitele directe reprezintă cea
mai mare parte a veniturilor fiscale (valori de 80% - 90%), în timp ce impozitele indirecte
au o pondere mult mai scăzută (aproximativ 10%-25%).

BIBLIOGRAFIE

1. http://dexonline.ro/search.php?cuv=fiscalitate&source=
2. http://www.dreptonline.ro/utile/indrumar_afaceri_italia.php
3. Corduneanu, C., Sistemul Fiscal în Ştiinţa finanţelor, Editura Codecs, Bucureşti,
1998.

8
4. Soroceanu, M., Fiscalitate internaţională, suport de curs,Universitatea “Petre
Andrei”, Iaşi.