You are on page 1of 5

Tratamentul ageneziei dentare de incisiv lateral maxilar 

Absenta  dentara  congenitala  sau  agenezia  dentara  reprezinta  una  dintre  cele 
mai  frecvente  anomalii  de  dezvoltare  in  dentitia  umana.  Agenezia  de  incisiv  lateral 
maxilar  este,  conform  mai  multor  studii,  a  doua  cea  mai  comuna  forma  de  agenezie, 
dupa  cea  a  celui  de-al  treilea  molar.  Cu  toate  acestea  exista  si  unele  dovezi  publicate 
care  arata  ca  al  doilea  premolar  are  o  incidenta  mai  mare  a  ageneziei  decat  cea  a 
incisivilor laterali. Un studiu clinic efectuat de Muller et al a concluzionat ca, in timp ce 
premolarii  sunt  dintii  cei  mai  des  absenti,  atunci  cand  lipsesc  mai  mult  de  doi  dinti, 
incisivii  laterali  sunt  cei  care  lipsesc  cel  mai  frecvent,  cand  lipsesc  mai  putin  de  doi 
dinti.  Cu  toate  acestea,  s-a  demonstrat  existenta  unei  variatii  mari  in  prevalenta 
ageneziei  dentare  intre  diferite  rase.  Pe  langa  cercetarea  de  baza  care  are  loc  in  acest 
domeniu,  agenezia  dentara  de  incisiv  lateral  atrage  atentia  atat  a  clinicienilor,  cat  si  a 
pacientilor datorita localizarii acesteia intr-o zona estetica a arcadei dentare. 
 
In  ceea  ce  priveste  abordarea  terapeutica  pentru aceasta situatie clinica aceasta 
poate consta in: 
  1)  inchiderea  spatiului  ortodontic  prin  repozitionarea  meziala  a  caninului,  urmata  de 
remodelarea acestuia pentru a semana cu un incisiv lateral 
  2)  plasarea  unui  implant  endoosos,  cu  sau  fara  miscare  ortodontica, pentru obtinerea 
spatiului necesar sau pentru dezvoltarea locului 
3) o proteza de acoperire partiala cu 2(extensie) sau 3 elemente lipita cu rasini 
4) o proteza de acoperire fixa cu 2(extensie) sau 3 elemente. 
Fiecare  abordare terapeutica prezinta avantajele si dezavantajele sale, in ceea ce 
priveste  timpul  de  tratament,  costul,  invazivitatea,  eficienta  tratamentului,  rezultatul 
biologic,  rezultatul  estetic,  rezultatul  functional  si  nu  in  ultimul  rand  satisfactia 
pacientului.   
Pe  scurt,  gestionarea  pacientilor  cu  incisivi  laterali  absenti  congenital  implica 
practic  doua  optiuni  terapeutice:  inchiderea  spatiului  ortodontic  prin  repozitionarea 
meziala  si  remodelarea  caninului  sau  deschiderea  spatiului  si  interventie  protetica 
(restaurari cu suport pe implant, proteze lipite cu rasini sau proteze partiale fixe). 
In  ceea  ce  priveste  frecventa  lipsei  congenitale  de  incisiv  lateral  din  punct  de 
vedere  al  sexului,  conform  mai  multor  studii,  s-a  observat  o  prevalenta  de  1,5-  2  ori 
mai  mare  in  cazul  sexului  feminin  decat  in  cazul  sexului  masculin.  Conform  unui 
studiu  realizat  de  Celikoglu  et  al,  in  ceea  ce  priveste  frecventa  tipului  de  agenezie, 
unilaterala  sau  bilaterala,  s-a  observat  ca  frecventa absentei unui singur incisiv lateral 
la un pacient, nu difera de frecventa ageneziei bilaterale de incisiv lateral la un pacient. 
S-a  observat  insa  asocierea  intre  agenezia  unilaterala  de  incisiv  lateral  si  microdontia 

  se  pare  ca  diferente  semnificative  in  numarul  interferentelor  nu  exista  intre  inchiderea  spatiului  ortodontic  sau  prin  terapie  protetica.  Deasemenea. rezultatele au demonstrat ca frecventa  terapiei  cu  implanturi  nu  a  depasit  frecventa  tratamentului  protetic  conventional.  mentinerea  pe  arcada  a  dintelui  temporar  poate  sugera  absenta  dezvoltarii  succesorului  sau  permanent.  acestea  prezentand o rata mai mare de supravietuire decat cele prelucrate.  Intr-un studiu realizat de Kiliaridis et al.  In  vederea  alegerii  unui  tratament  adecvat  este  preferat  intotdeauna  un  diagnostic  cat  mai  precoce.  o  malocluzie  clasa  II  la  nivel  molar  si  canin.  sunt  in  general  mai  multumiti  de  rezultate.  studiile  nu  au  gasit  o  asociere  intre  intervetiile  ortodontice  sau  protetice  si  aparitia  afectiunilor  la  nivelul  articulatiei.  pacientii  care  au  fost  tratati  prin  inchiderea  spatiului  ortodontic  au  prezentat  un  aspect  mai sanatos al parodontiului.  necesitand  un  examen  radiologic.  Studiile  mai  recente  confirma  acest  aspect  si  a  fost  observat  faptul  ca  aspectul  ocluzal  nu  este  in  corelatie  cu  semnele  si  simptomele  de  disfunctie  mandibulara.  Referitor  la  schema  ocluzala  obtinuta  dupa  tratamentul  ageneziei  de  incisiv  lateral.  includ  devierea  liniei  mediene  de  la  nivelul  maxilarului.  Alte  semne  ale  absentei  congenitale  de  incisiv  lateral.  deplasarea  spre  palatinal  a  caninilor  si  microdontia  incisivului  contralateral.  In  ceea  ce  priveste  articulatia  temporo-mandibulara. Medicii dentisti ar trebui sa  cunoasca  si  sa  recunoasca  semnele  ce  ar  putea  indica  o  agenezie  de  incisiv  lateral  maxilar.  care  se  inclina  si  se  deplaseaza  mezial datorita absentei incisivului lateral.  studiile  arata  ca  pacientii  ce  au  urmat  tratament  ortodontic.  In  majoritatea  studiilor  au  fost  utilizate  implanturi  cu  suprafata  aspra.  Cu  toate  acestea.  ar  trebui  sa  sugereze  absenta  dintelui  permanent.  Conform  unui  studiu  realizat  de  Fekonja  et  al. cam in jurul varstei de 8-9 ani.incisivului  contralateral.  Intarzierea  eruptiei  dintelui  permanent..  acesta  a  constatat  ca  87.  Desi e dificil de tras  o  concluzie  obiectiva.  .   Luand  in  considerare  cerintele  estetice.5%  dintre  pacientii  cu  agenezie  dentara  au  fost  tratati  prin  repozitionare  ortodontica.  pacientii  tratati  ordodontic  tind  sa  fie  mai  multumiti  datorita  abordarii minim invazive in ceea ce priveste dintii vecini.  Acest  lucru  se  datoreaza  in  general  modificarilor  de  pozitie  ale  caninului  permanent.  in  ceea  ce  priveste  optiunile  de  tratament. mai mult de un an. cu un indice de placa si de sangerare mai mic.  In  plus. fata  de cei cu interventie protetica.  pacientii  cu  absenta  condenitala  de  incisiv  lateral  prezinta  dinti  mai  ingusti  fata  de  pacientii  care  au anomalii dentare.  Majoritatea  pacientilor  tratati  prin  abordarea  terapeutica  protetica  au  beneficiat  si  de  tratament  ortodontic  pentru  a  deschide  sau a  mentine  spatiul  inaintea  tratamentului  protetic. sau mai mult de 6  luni  dupa  eruptia  dintelui  contralateral.  O  explicatie  a  acestei  asocieri  este  faptul  ca  ambele  anomalii  ar prezenta aceeasi origine genetica insa cu o expresie fenotipica diferita.

  Deasemenea. Din pacate.  iar  dupa  reconturare  ar  trebui  sa  fie  mai  subtire  decat  incisivul  central.  Mai  mult.  Un  alt  avantaj  il  reprezinta  si  evitarea  procedurilor  protetice.  in  mod  normal  caninul  este  cu  aproximativ  1.  tratamentul  ortodontic  de  inchidere  a  spatiului  prin  repozitionare  meziala  a  caninului.  in  general  de  premolar  I.  in  aceste  situatii  ar  trebui  luate  in  considerare interventia chirurgicala ortognata pentru corectare a discrepantei  faciale  si  inlocuirea  protetica  a  incisivilor  laterali. Alt factor de luat in  calcul  este  nuanta  mai  galbuie  a  caninului  fata  de  incisiv.  Inchiderea ortodontica a spatiului    In  ceea  ce  priveste  inchiderea  ortodontica  a  spatiului.  cad  caninul  este  foarte  mare  comparativ  cu  dimensiunile  unui  inicisiv  lateral. Pentru a evita aceasta diferenta de culoare intre  canini  si  incisivi  se  poate  opta  pentru  albirea  dintilor  sau  tratament  restaurator  ce  .  migrarea  meziala  a  caninului  catre  spatiul  edentat al incisivului lateral.  Dimensiunea  la  colet  a  caninului  este  foarte  importanta.  este  indicat  in  doua  tipuri  de  malocluzii.  In  cazul  pacientilor  care  prezinta inghesuire severa la nivel mandibular anterior si raport  molar  clasa  I.  au  fost  realizate  numeroase  studii.  ce  devine  si  mai  accentuata  cand  acesta este reconturat accentuat.  In  ceea  ce  priveste  profilul  facial.  spre  deosebire  de  un  profil  foarte  convex  cu mandibula retruziva.  aspect  important  mai  ales  pacientilor  cu  o  linie  a  surasului  inalta.  este  necesara  o  reducere  substantiala  de  tesut  dentar.  determina  rezultate  finale  predictibile.  necesitand  interventii  si  la  nivelul  incisivilor  centrali.  si  pentru  a  modela  marginile incizale.  alaturi  de  extractii  la  nivel  mandibular.  Reconturarea  caninului  ar  trebui  realizata  pentru  a  elimina  convexitatile  proximale  si  labiala.  culoarea  dintilor  precum  si  inaltimea  gingivala.  care se realizeaza frecvent dupa tratament ortodontic de marire a spatiului.  cu  limitarea  asfel  a  riscului  potentialelor  complicatii  legate  de  interventiile  protetice.5mm  mai  mare  decat incisivul  lateral.  aceasta  determinand cat poate fi redus caninul in sens meziodistal.  Tratamentul  ortodontic  de  inchidere a spatiului prin substitutie canina. Tinand cont de acest factor se evita situatia unei  ocluzii  optime  asociate  unei  estetici  faciale  compromise.   Alti factori de care clinicianul trebuie sa tina cond cand decide daca e necesar sa  inchida  acel  spatiu  sunt  profilul  facial.  cingulumul  lingual.  In  aceste  cazuri.  Cea  de-a  doua  malocluzie  care  este  favorabila  substitutiei  incisivului  lateral  cu  caninul  este  cea  cu  raport molar clasa  II. in multe  cazuri. mentine un aspect normal gingival  si  alveolar.  un  profil  drept  sau  usor  convex  sunt  potrivite  pentru  inchiderea  spatiului. fara inghesuire si protruzie dentara la nivelul segmentului anterior mandibular.  dimensiunea  caninului.  Principalul  avantaj  consta in longevitatea rezultatelor tratamentului  precum  si  finalizarea  acestuia  in  perioada  adolescentei.  In  ceea  ce  priveste  dimensiunea  caninului. in cazul  absentei  congenitale  de  incisiv  lateral.  inchiderea  ortodontica  a  spatiului  este  mai  putin  costisitoare  decat  prin  aplicarea  unui  implant.

  varful  caninului  avand  contact  ocluzal  cu  incisivul  lateral  mandibular.  si  estetica  determină  dacă  este  necesara  sau  nu  deschiderea  spațiului  ortodontic  înainte  de  reabilitarea  protetica.    Tratament protetic    A  doua  opțiune  terapeutică  în  tratamentul  incisivului  lateral  absent  congenital  include  intervenția  protetica.  pentru  a  mentine  stabilitatea spatiului inchis este necesar un sistem de retentie pe termen lung.8%  mai  largă  decât  dintele  distal  față  de  acesta.  estetica  și  armonia sunt atinse în segmentul anterior  maxilar.  Cu  toate  acestea.  în  vederea  facială.  ocluzia.    Indiferent  de  metoda care va fi utilizată.  respectiv.  In  ceea  ce  priveste  aspectul  tesutului  moale.  Distribuția  spațială  a  regiunilor  edentate.  Prima  metodă  se  bazează  pe  proporția  de  aur.  ocluzia  de  grup  este  prezenta.Conform lui Kinzer et al. în timp  ce  proporția  de  aur  nu  a  fost  găsită  la  majoritatea  pacienților  cu  agenezie  laterală.   Clinicianul  ar  trebui  sa  tina  cont  si  de  faptul  ca  dupa  deplasarea  meziala  completa  a  caninului  maxilar. un wax-up de diagnosticare rămâne un  instrument  util  pentru  evaluarea  distribuției spațiului.  marginea  gingivala  a  incisivului  central  si  cea  a  primului  premolar  ar  trebui  sa  fie  la  acelasi  nivel. spațiul  obișnuit  rămas  pentru  o  restaurare  laterală  a  incisivului  ar  trebui  să  fie  de  5  până  la  7  mm.  Pentru  a  obtine  un  contur  gingival  estetic.  în  timp  ce  există  o  anumită  toleranță  pentru  a  obține  un  rezultat  estetic  ridicat.  Nu  in  ultimul  rand.  zâmbetele  erau  încă  plăcute.  când  lățimea  fiecărui  dinte  anterior  este  de  61.  marginea  gingivala  a  incisivului  lateral  ar  trebui  in  mod  ideal  sa  fie  localizata  cu  0.    În  ceea  ce  privește  determinarea  distanței  adecvate  necesare  pentru  incisivul  lateral.  Pini  et  al  observă  că. unde pentru a  obține  o  dimensiune  și  o  coordonare  a  arcurilor  în  cazul  în  care  la  nivel  molar  avem  clasa  l.poate  consta  din  fatete  sau  coroane  total  fizionomice.  Conform  acestei  metode.  Cea  de-a  treia  metodă  se  referă  la analiza Bolton.  in  timp  ce  zenithul  gingival  al  caninului ar trebui sa fie usor incizal.  Caninii  trebuie  să  permită  excluderea  posterioară  în  timpul  excursiilor  excentrice.  Această  constatare  demonstrează  că  proporția  de  aur  poate  fi  un  ghid  de  diagnostic  util.  fata  de  incisivi  centrali.  în  timp  ce  incisivii  centrali  trebuie plasați într-o poziție dictată  de cerințele estetice și fonetice.  mediană  și  distală  față  de  canini  și.  ori  de  câte  ori  acesta  este  prezent  și  are  o  dimensiune  normală.  în  literatură  sunt  descrise  trei  metode.   .5-1  mm  mai  jos  de  cea  a  incisivilor  centrali  si  a  caninilor.  A  doua  metodă  include  determinarea  spațiului  necesar  conform  incisivului  contralateral.  dimensiunea  dinților  superioară  trebuie  să  fie  proporțională  cu  dimensiunea  dinților inferiori.

Germany.  finalizarea  tratamentului  definitiv  și  absența  complicațiilor  biologice  și  tehnice  pe  termen  lung  fac  ca  închiderea  spațiului  ortodontic  să  fie  tratamentul  de  electie. 2015                  Balo Andreea  Medic rezident chirurgie dento-alveolara.  fie  cu  închiderea  spațiului  mai  târziu  sau  pentru  a  deschide  spațiul  pentru  reabilitare  protetica.  University of Mainz.  În  consecință.  summer  2016  -  “Treatment  options  for  congenitally  missing lateral incisors”  ● FOR  consensus  conference  in  The  rehabilitation  of  missing  single  teeth. an II  .  închiderea  spațiului  ortodontic  este  mai  preferabilă  decât  deschiderea  spațiului.9/supplement  1.  ii)  proteza  parțială  fixată  prin  rășină.  datorită  superiorității  sale  în  ceea  ce  privește  sănătatea  parodontală  și  a  rezultatului  estetic.  În  cele  din  urmă.  În  concluzie.  când  sunt  posibile  atat  intervenții  ortodontice  cat  și  protetice  ca  opțiuni  terapeutice.  pierderea  osoasă  este  evitată  și  grosimea  alveolară  a  creastei  este  menținută. Oct. Deschiderea  spațiului  și  intervenția  protetica sunt indicate în cazurile de raport  molar  clasa  I  fără  malocluzie.  deoarece  permite  extracția  planificată  a  incisivului  lateral  decidual  și  erupția  ghidată  a  caninului  adiacent  de  incisivul  central  permanent.  malocluzie  de  clasă  III  cu  profil  facial  concav  și  în  cazurile în care reconstituirea caninului nu este recomandată.  Mai  mult.  în  cazurile  în  care  sunt  indicate  ambele  opțiuni terapeutice.   Intervenția  protetica  include  următoarele  opțiuni  terapeutice:  i)  un  singur  implant  dentar.  diagnosticarea  precoce  a  incisivului  lateral  absent  congenital  este  importantă.               Bibliografie  ● EJOI.  vol.  și  iii)  proteza  parțială  fixă  cu  acoperire completă.