CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL 1. INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE…………………………...4

1.1. Noţiunea de investiţie şi caracterul ei tridimensional………………………………………..4
1.2. Caracteristicile investiţiilor……………………………………………………………………6
1.3. Clasificarea investiţiilor………………………………………………………………………..7
1.4. Surse de finanţare a investiţiilor……………………………………………………………..10
1.4.1. Surse proprii ale agenţilor economici…………………………………………………11
1.4.2. Surse generate de piaţa de capital……………………………………………………..12
1.4.3. Alocaţiile de la bugetul statului………………………………………………………..13
1.4.4. Surse pentru investiţii externe…………………………………………………………13
1.5. Necesitatea investiţiilor şi rolul lor în economie…………………………………………….15

CAPITOLUL 2. CREDITUL, COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A PLASMENTULUI

BANCAR……………………………………………………………………………………………18
2.1. Conceptul de credit şi funcţiile sale………………………………………………………….18
2.2. Elementele şi trăsăturile creditului…………………………………………………………..20
2.3. Principii generale privind activitatea de creditare bancară………………………………..23
2.4. Clasificarea portofoliului de credite şi constituirea provizioanelor specifice de risc de
credit………………………………………………………………………………………………...26

CAPITOLUL 3. POZIŢIA BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE ÎN ACTIVITATEA DE

CREDITARE……………………………………………………………………………………….30
3.1. Scurtă prezentare a Băncii Comerciale Române……………………………………………30
3.2. Aspecte generale privind riscul în activitatea de creditare………………………………...32
3.3. Categorii de credite oferite de B.C.R. clienţilor persoane juridice………………………..33
3.4. Metodologia actuală de acordare şi rambursare a creditelor de investiţii………………..38

1
3.5. Analiza solicitării agenţilor economici care au ca obiectiv realizarea investiţiilor……….42

3.5.1. Riscul în viaţa proiectelor de investiţii………………………………………………...42

3.5.2. Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor…………………………………43
3.5.3. Indicatorii de analiză a bonităţii clienţilor…………………………………………….44
3.5.4. Analiza aspectelor nonfinanciare privind clienţii băncii……………………………..45
3.5.5. Ratingul de credit……………………………………………………………………….47

CAPITOLUL 4. SOLICITAREA UNUI CREDIT DE INVESTIŢII DE CĂTRE S.C. NOMIS

S.R.L………………………………………………………………………………………………...49
4.1. Prezentarea generală a societăţii comerciale……………………………………………….49
4.2. Prezentarea proiectului de investiţi…………………………………………………………51
4.3. Evaluarea financiară a proiectului de investiţii…………………………………………….53
4.4. Analiza economico-financiară a activităţii firmei………………………………………….61
4.4.1. Analiza structurii şi conţinutului bilanţului contabil…………………………………62
4.4.2. Analiza structurii şi conţinutului contului de profit şi pierdere……………………..64
4.4.3. Indicatorii de analiză a bonităţii………………………………………………………73
4.4.4. Determinarea ratingului de credit…………………………………………………….84

CAPITOLUL 5. CONCLUZII ŞI PROPUNERI

5.1. Concluzii……………………………………………………………………………………….88
5.2. Propuneri……………………………………………………………………………………...91

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………...93

2
 INTRODUCERE

În economia oricărei ţări investiţiile reprezintă fundamentul pentru dezvoltarea economico-

socială. Prin investiţii se asigură creşterea gradului de utilizare a resurselor materiale şi de muncă ale
societăţii. Este important de subliniat că toate ţările din Europa de Est care au beneficiat de investiţii
masive (Ungaria, Cehia, Polonia) au înregistrat o dezvoltare semnificativă a activităţii economice.
Cu toate că în prezent economia naţională traversează o perioadă dificilă, în care
mecanismele economiei de piaţă concurenţiale nu se manifestă încă plenar, iar echilibrele
macroeconomice sunt fragile, putem afirma că unica metodă de depăşire a acesteia o reprezintă
alocarea de fonduri investiţionale importante pentru dezvoltarea economiei ţării noastre.
În prezent, în ţările dezvoltate, creditul de investiţii reprezintă o sursă importantă pentru
agenţii economici de asigurare a fondurilor necesare pentru realizarea obiectivelor de investiţii.
Acordarea acestor credite este însă condiţionată de asigurarea garantării certe a rambursării acestora
şi a dobânzilor aferente la scadenţă, aceasta depinzând şi de viabilitatea proiectului de investiţii.
Dimensiunea pieţei creditului de investiţii nu poate fi disociată de volumul investiţiilor
realizate în economia naţională. Ţinând cont de faptul că infuziile de capital în economia naţională
sunt mici, precum şi de faptul că investitorii preferă să apeleze la mijloace mai puţin costisitoare de
finanţare (reinvestirea profitului şi a altor surse proprii, emisiunea de acţiuni), nu ne putem aştepta în
viitorul apropiat la o creştere spectaculoasă a creditelor pentru investiţii în România.
În aceste condiţii, pentru stimularea creditelor pentru investiţii sunt necesare atât adoptarea
unor măsuri de eliminare a factorilor care inhibă dezvoltarea afacerilor în România (diminuarea
fiscalităţii exagerate, creşterea stabilităţii cadrului legal şi instituţional, precum şi evitarea
inconsecvenţei legislative privind regimul investiţiilor străine etc.), cât şi îmbunătăţirea condiţiilor
de pe piaţa creditului de investiţii, băncile având o contribuţie importantă în acest sens.
Cu toate acestea, apreciem că stabilitatea macroeconomică şi alinierea la legislaţia
comunitară vor avea un puternic impact pozitiv asupra dezvoltării investiţiilor şi implicit a
economiei naţionale.

3
 CAPITOLUL 1. INVESTIŢIILE ŞI ROLUL LOR ÎN ECONOMIE

1.1. Noţiunea de investiţie şi caracterul ei tridimensional

Investiţiile reprezintă cel mai important stimul în orice activitate economică. În cadrul
economiei naţionale, investiţiile reprezintă elementul fundamental care iniţiază şi dezvoltă orice
activitate umană.
În teoria şi practica economică investiţia are o imagine tridimensională 1‫׃‬
- dimensiunea contabilă reduce investiţia la noţiunea de imobilizare în sensul contabil al
cuvântului, care reprezintă de fapt bunuri mobile şi imobile, corporale sau necorporale,
achiziţionate, sau create în întreprindere, destinate a rămâne constante sub aceeaşi formă;
- dimensiunea economică lărgeşte sfera de cuprindere a investiţiei, aceasta cuprinzând
consumuri de resurse care se fac în prezent din dorinţa obţinerii în viitor a unor efecte economice
eşalonate în timp şi care în sumă totală sunt mai mari decât cheltuielile iniţiale de resurse;
- dimensiunea financiară, potrivit căreia investiţia corespunde tuturor cheltuielilor de
resurse menite să conducă la realizarea unor venituri respectiv economii pe o perioadă de timp de
exploatare raţională, când, prin amortizare e asigurată rambursarea tuturor acestor cheltuieli.
Problema aspectului financiar al investiţiilor trebuie reliefată în principal, în sensul asigurării
obţinerii unui echilibru între resursele existente şi nevoile pentru desfăşurarea activităţii2.
În sens larg, prin investiţie se înţelege orice cheltuială bănească făcută cu scopul obţinerii
în viitor a unor efecte scontate. Această definiţie are însă anumite lacune deoarece nu orice
cheltuială efectuată în scopul obţinerii profitului poate fi considerată investiţie.
În sens restrâns, investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se
achiziţionează noi capitaluri fixe (productive sau neproductive), se dezvoltă şi se modernizează cele
existente.
Dacă se iau în considerare motivaţiile care stau la baza investiţiilor de dezvoltare şi
modernizare a întreprinderilor, investiţiile apar ca suport material al acestor procese pentru a adapta
producţia la cererea pieţei, dar şi pentru consolidarea poziţiei acestora în raport cu concurenţa.
Noţiunii de investiţie îi este imanent timpul, un element definitoriu al caracterului dinamic
al procesului investiţional. În acest sens este relevantă sublinierea făcută de Pierre Massé, potrivit

1
Românu Ion , Vasilescu Ion – coordonatori – „Managementul investiţiilor”, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997,
pag. 13
2
Buhociu Florin – „Eficienţa investiţiilor”, Editura Fundaţiei Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2004, pag. 11

4
căruia investiţia este o cheltuială pentru un viitor incert3.
Noţiunea de investiţie a fost privită diferit în funcţie de politica economică a fiecărei ţări.
Astfel, în economia centralizată, investiţiile erau reprezentate numai de ceea ce se aloca pentru
crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru acţiuni social-culturale. Trecerea
la economia de piaţă implică schimbarea opticii privind noţiunea de investiţie, determinată de
circulaţia capitalului, de profitul scontat etc.
Trebuie avut în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile făcute pentru
producerea de bunuri materiale, ele vizează şi obţinerea de efecte utile de natură economică, socială,
ecologică etc. Tot o investiţie este şi cheltuiala făcută pentru achiziţionarea de titluri de valori cum
sunt acţiunile şi obligaţiunile, care reprezintă de fapt o investiţie financiară.
În concluzie, putem spune că investiţiile sunt o categorie de cheltuieli care angajează
viitorul societăţii, al agentului economic, în sensul că de aceste cheltuieli depinde:
 apariţia unor capacităţi de producţie sau servicii;
 creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv (prin extindere şi modernizare);
 satisfacerea cererilor societăţii în conformitate cu tendinţa de armonizare a cererii cu
oferta;
 efectuarea unor cheltuieli certe pentru un viitor, nu totdeauna cert.
Sub aspect social, ca şi sub aspectul protejării şi conservării mediului ambiant, nivelul
profitului unei investiţii rezidă în măsuri de organizare şi de alocare de fonduri pentru înlăturarea
efectelor negative ale substanţelor nocive, pentru eliminarea poluării apelor şi a mediului ambiant,
ca şi pentru menţinerea unui echilibru ecologic.
Prin importanţa lor pentru orice sistem economic (întreprindere, organizaţie, instituţie
publică, sector de activitate sau economie naţională), investiţiile depăşesc cadrul unor acţiuni
comune. Ele se situează la limita interferenţelor dintre economic, financiar, comercial, tehnic, social
şi politic.
În condiţiile în care investiţiile în modernizare sunt mai uşor de realizat de către agenţii
economici (deoarece solicită resurse financiare mai reduse faţă de cele pentru obiective noi), în
următorii ani acestea vor dobândi un rol primordial în procesul de modernizare a capacităţilor de
producţie şi a economiei naţionale în ansamblu, favorizând ridicarea nivelului tehnic al producţiei,
îmbunătăţirea calităţii produselor şi diversificarea acestora corespunzător economiei de piaţă.

1.2. Caracteristicile investiţiilor

3
Massé Pierre – „Les choix des investissements: crithères et méthodes”, Editura Dunod, Paris, 1964

5
 Pentru a specifica mai exact sensul şi semnificaţia investiţiilor e importantă precizarea unor
caracteristici esenţiale cum ar fi:
a) complementaritatea investiţiilor, evidenţiată numai în raport cu caracterul limitat al
resurselor de care investitorul dispune sau pe care le poate atrage pentru realizarea acţiunilor sale 4.
Astfel, alocarea unor resurse pentru realizarea unui proiect diminuează şansele alocării de resurse
pentru alte proiecte ale investitorului. În concluzie, investiţiile sunt complementare în raport cu
disponibilul de resurse, în general şi de resurse financiare în special;
b) caracterul conex al investiţiilor, dat de raporturile de intercondiţionare care se manifestă
între proiecte. Orice investiţie induce nevoia de alte investiţii, iar realizarea şi exploatarea unui
proiect e condiţionată de realizarea şi exploatarea altor proiecte cu care acesta e legat pe linia
aprovizionării şi vânzării;
c) ireversibilitatea investiţiilor se raportează la imposibilitatea recuperării resurselor
folosite pentru realizarea lor. Resursele încorporate într-un proiect devin pierdere efectivă în cazul în
care acesta nu va produce rezultatele aşteptate;
d) caracterul novator al investiţiilor e dat de faptul că prin proiectele de investiţii se asigură
implementarea în practică a soluţiilor oferite de cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, a
tehnicii şi tehnologiilor de performanţă pe plan mondial, ceea ce conduce în final la îmbunătăţirea şi
diversificarea calităţii produselor şi serviciilor, la creşterea eficienţei economice etc.;
e) investiţiile reprezintă economii la fondul de consum. Ele pot fi privite şi ca o punte de
legătură între generaţii prin crearea de noi locuri de muncă pentru generaţia viitoare, dar şi prin
moştenirea de capital fix pe care aceasta o primeşte de la generaţiile anterioare;
f) investiţiile reprezintă cheltuieli certe, făcute în scopul obţinerii în viitor a unor efecte,
adesea incerte, din acest punct de vedere ele constituind o resursă avansată care comportă un risc;
g) orice proiect de investiţii are o anumită perioadă de viaţă caracterizată prin etape şi
subetape bine definite, pe parcursul căreia parametrii economici ai proiectului au o evoluţie proprie
ce poate fi analizată prin intermediul fluxului de numerar;
h) unicitatea proiectelor. Chiar dacă au aceeaşi destinaţie, volum, calitate etc., proiectele de
investiţii sunt diferite din punct de vedere al amplasamentului, al poziţiei faţă de furnizori sau
consumatori etc.;

4
Zaiţ Dumitru – „Fundamentele economice ale investiţiilor”, Editura Sanvialy, Iaşi, 1996, pag. 12

6
 În sens economic şi financiar diferenţele importante între proiectele de investiţii şi
strategiile firmelor sunt induse prin modul de finanţare şi costurile de oportunitate reale sau
anticipate ale acestora.
Antrenate prin implicarea unor resurse importante, investiţiile presupun succesiuni de
acţiuni pentru transformarea lor în bunuri concrete, de natură materială sau nematerială pentru
realizarea de avantaje viitoare, în general sub formă de profit.
În fundamentarea şi alegerea proiectelor de investiţii luarea în considerare a
caracteristicilor investiţiilor obligă la prudenţă, la o serie de analize particulare, bazate pe tehnici
special concepute şi aplicate.
Problema investiţiilor se pune în mod diferit la nivelul sistemelor mari, unde accentul cade
pe aspecte sociale şi politice şi nu numai pe cele economice, financiare sau comerciale.

1.3. Clasificarea investiţiilor

În literatura de specialitate5 există mai multe clasificări ale investiţiilor în funcţie de

anumite criterii:
1) După destinaţia cheltuielilor:
 investiţii directe (clădiri, achiziţionări de utilaje, maşini, instalaţii de lucru etc.);
 investiţii colaterale (pentru asigurarea unităţilor cu apă, energie, gaze etc.);
 investiţii conexe (pentru asigurarea materiilor prime, combustibilului etc.).
2) După destinaţia obiectivelor de investiţii:
 investiţii productive;
 investiţii neproductive.
Investiţiile productive asigură realizarea de bunuri materiale (clădiri, construcţii etc.) şi
utilaje necesare desfăşurării proceselor tehnologice de transformare a materiilor prime şi
materialelor în produse finite.
Investiţiile neproductive sunt executate în scopuri social-culturale sau pentru
perfecţionarea şi instruirea elementului uman.

Buhociu Florin – „Investiţii şi eficienţă”, Editura Econsulting, Galaţi, 2000, pag. 16 – 22

Românu Ion, Vasilescu Ion – „Eficienţa economică a investiţiilor şi a capitalului fix”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1993, pag 33

7
 Acest criteriu creează posibilitatea clasificării investiţiilor şi după primatul sectoarelor de
activitate, astfel:
- investiţii în sectorul primar, cuprinzând toate acele lucrări efectuate de ramurile
extractive;
- investiţii în sectorul secundar, cuprinzând lucrările prevăzute în toate ramurile
tehnologice;
- investiţii în sectorul terţiar, cuprinzând toate lucrările destinate sferei prestărilor de
servicii (comerţ, asistenţă socială etc.).
3) După modul în care se execută lucrările:
 investiţii executate în antrepriză, atunci când lucrările sunt încredinţate de către
beneficiar (investitor) spre execuţie unei întreprinderi specializate ce poartă
denumirea de antreprenor;
 investiţii executate în regie proprie, atunci când lucrările sunt executate prin forţe
proprii, fără a apela la o unitate specializată;
 investiţii mixte (în sistem mixt), atunci când o parte din investiţie se execută de către
investitor, prin forţe proprii, iar cealaltă parte prin antrepriză. Asemenea situaţii sunt
întâlnite frecvent atunci când e vorba de montarea unor utilaje procurate de investitor
şi montate de antreprenor.
4) După stadiul de execuţie:
 investiţii în curs de realizare (neterminate);
 investiţii terminate (lucrările au fost încheiate);
 investiţii restante (cele la care termenele finale prevăzute nu au fost realizate, ci
ulterior, la alte date).
5) După structura lor tehnologică:
 lucrări de construcţii-montaj, compuse din lucrări de construcţii, lucrări de montaj ale
unor utilaje potrivit prevederilor proiectului;
 achiziţii de utilaje care necesită montaj (pe fundaţii de piloni, pe postamente
speciale);
 achiziţii de utilaje care nu necesită montaj (mijloace de transport auto, tractoare,
maşini agricole etc.);
 lucrări de explorări geologice în care se cuprind:
 lucrările pentru prospecţiuni:
- lucrări pentru operaţiunile de exploatare;
8
 - lucrări pentru conturarea şi extinderea zăcămintelor subterane;
- lucrări de foraj;
 cheltuielile efectuate pentru studii şi cercetări geologice;
 alte cheltuieli pentru proiectarea, instruirea personalului, pentru obiective noi.
6) După caracterul lucrărilor:
 investiţii pentru construirea de noi obiective;
 investiţii pentru refacerea (reconstruirea) unor obiective existente, dezvoltarea sau
transformarea lor, precum şi investiţii pentru retehnologizarea şi modernizarea
obiectivelor existente atunci când progresul tehnic impune acest lucru.
7) După natura investiţiilor (compoziţia lor materială):
 investiţii corporale, respectiv active fixe (maşini, utilaje, construcţii) şi active
circulante;
 investiţii necorporale care cuprind activele necorporale sub formă de fond de comerţ,
brevete etc. şi diferite cheltuieli cu formarea personalului de exploatare, de
publicitate etc.;
 investiţii financiare sub formă de titluri de participare sau împrumuturi pe termen
lung.
8) După sursa de finanţare:
 investiţii din surse proprii (din profit, din fondul de amortizare, din încasările
obţinute în urma vânzării unor utilaje, din emisiunile de acţiuni etc.)
 investiţii finanţate din surse atrase (credite bancare interne şi externe, alocaţii de la
buget sau din alte surse).
9) După gradul de risc:
 investiţii cu risc scăzut, incluzându-le pe acelea care nu reprezintă obiective noi cu
valori mari, ci mai ales, cele care se efectuează pentru menţinerea sau modernizarea
celor existente;
 investiţii cu risc mare (sporit) când e vorba de investiţii noi, de mare valoare cu
probabilităţi de incertitudini ce n-au putut să fie întrevăzute.

10) După modul de constituire:

9
  investiţii nete care includ cheltuielile destinate creşterii capitalului fix şi a stocului de
materii prime şi materiale. Aceste investiţii cuprind fonduri băneşti care provin din
produsul naţional, din profitul obţinut de agentul economic, din emisiuni de acţiuni,
din credite contractate cu instituţii bancare;
 investiţii brute, cele care includ cheltuielile efectuate pentru creşterea absolută a
capitalului fix, pentru modernizări şi înlocuiri de mijloace fixe supuse uzurii şi sunt
obţinute din investiţiile nete la care se adaugă amortizarea.
11) După relaţiile care se stabilesc între beneficiarul investiţiei şi sursele externe destinate
investiţiei:
 investiţii străine directe când investitorul străin deţine o pondere în capitalul investit
care-i permite să ia decizii şi să exercite un control asupra activităţii proiectate;
 investiţii străine de portofoliu care reprezintă plasamente financiare rezultate din
vânzarea de acţiuni către investitorii străini într-o proporţie mai puţin însemnată.
12) După obiectivul urmărit prin realizarea proiectului întocmit:
 investiţii de menţinere, care se referă la înlocuirea, reutilarea
capacităţilor de producţie existente;
 investiţii de modernizare, care se fac cu scopul creşterii
performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor la echipamentele de producţie
existente;
 investiţii de inovare, care au ca scop diversificarea
activităţii.

1.4. Surse de finanţare a investiţiilor

Finanţarea investiţiilor este o etapă a procesului investiţional care reflectă procesul de

mobilizare şi de alocare a fondurilor pentru obiectivele de investiţii 6. Ea urmează luării deciziei de
investiţii şi are ca efect înglobarea resurselor financiare în bugetul investiţiei devenind astfel,
posibilă derularea plăţilor pentru realizarea propriu-zisă a proiectului.
Dacă în economia centralizată sursele de finanţare sunt asigurate de la bugetul statului
pentru toate activităţile care-i revin în calitate de proprietar, în economia de piaţă fiecare agent

6
Burja Camelia – „Eficienţa economică a investiţiilor”, Editura Fundaţiei Universitare „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia,
2005, pag. 33

10
economic trebuie să asigure fondurile necesare propriilor lucrări de investiţii, din surse proprii sau
din alte surse de împrumut.
Literatura de specialitate cunoaşte clasificarea surselor de finanţare din mai multe puncte
de vedere, cel mai important fiind acela al apartenenţei fondurilor şi anume:
- surse proprii ale agenţilor economici;
- surse generate de piaţa de capital;
- alocaţii de la bugetul statului pentru investiţii;
- surse pentru investiţii externe.
Criteriul de selecţie a surselor de finanţare îl reprezintă costul procurării capitalurilor,
urmărindu-se reducerea acestuia.

1.4.1. Surse proprii ale agenţilor economici

Fondurile proprii ale agenţilor economici (autofinanţarea) exprimă capacitatea acestora de

a produce resurse pentru investiţii din activitatea de exploatare şi alte activităţi.
Autofinanţarea poate fi asigurată prin mai multe căi, respectiv prin:
- constituirea fondului de amortisment;
- repartizarea unei cote părţi din profitul net al exerciţiilor financiare, pentru constituirea
unui fond de dezvoltare;
- sume încasate din vânzarea unor active fixe care nu mai sunt utilizate şi devin
disponibile, fiind depăşite tehnic;
- sume încasate din valorificarea unor resurse materiale neutilizabile în unitate;
- sume provenite din diminuările de către stat a procentului de impozitare a profitului, în
scopul încurajării întreprinzătorilor mici şi mijlocii pentru dezvoltarea activităţii productive etc.
Fiind o sursă internă cu un cost mai mic decât cel mediu, autofinanţarea este cea mai
eficientă soluţie de acoperire a nevoilor permanente de capitaluri 7. Un alt avantaj al utilizării
fondurilor proprii în detrimentul surselor externe îl reprezintă faptul că ele pot fi utilizate la
momentul oportun, în timp ce accesul la sursele externe durează mai mult datorită formalităţilor care
trebuie îndeplinite. Însă, capacitatea de autofinanţare este adesea insuficientă şi de aceea se apelează
la surse externe de capital.

7
Stancu Ion – „Finanţe”, Ediţia a III-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002, pag. 1024

11
 1.4.2. Surse generate de piaţa de capital

Literatura de specialitate consideră că piaţa de capital reprezintă bani economisiţi şi

investiţi sub formă de plasamente viitoare avantajoase.
Piaţa de capital îmbracă două aspecte ale activităţii financiare, respectiv:
- piaţa monetară, care cuprinde împrumuturile băneşti pe termen scurt;
- piaţa financiară, care cuprinde piaţa capitalului pe durată îndelungată.
Economisirile de bani se fac atât de populaţie cât şi de agenţii economici. Se disting două
segmente ale pieţei de capital: unul gestionat de băncile comerciale şi unul bazat pe hârtii de valoare
(acţiuni, obligaţiuni), gestionat prin intermediul bursei de valori.
Ca instituţii financiare, în structura pieţei de capital, găsim:
 băncile şi instituţiile financiare specializate;
 bursele de valori mobiliare, care creează posibilitatea cotării şi negocierii titlurilor,
jucând un rol de intermediar în vânzarea-cumpărarea lor prin bursă;
 companiile de asigurare ca intermediare între ofertanţi şi solicitanţii de capital.
Împrumuturile de la bănci sunt sursele preferate pentru investiţiile realizate de
întreprinderile care nu cotează la bursă8. Acordarea împrumuturilor se face în condiţiile garantării
certe a rambursării acestora la scadenţă.
Din punct de vedere al solvabilităţii solicitatorului şi al garanţiilor cu care pot fi asigurate,
creditele pentru investiţii se pot clasifica în:
- credite bazate pe garanţii materiale;
- credite ipotecare ce pot fi valorificate de bancă în caz de nerambursare la termen a
creditelor;
- credite de numerar care se acordă fără garanţie, pe bază numai de studii de
fezabilitate.
Alte mijloace de creare a surselor financiare de investiţii sunt:
- emiterea şi vânzarea de acţiuni pe piaţă;
- sporirea preţului acţiunilor în situaţia în care activitatea economică e favorabilă, iar
prin intermediul bursei de valori mobiliare se poate obţine un capital mai mare;

8
Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Ediţia a IV-a, Bucureşti,
2004, pag. 389

12
 - împrumuturile participative, care se concretizează în finanţarea de către bănci sau de
către de stat a unor nevoi de finanţare a agenţilor economici de mărime mică şi medie, cu o dobândă
fixă acceptabilă, ce poate fi majorată numai prin clauze de participare la beneficiile realizate;
- fondurile mutuale, constituite prin emiterea şi vânzarea de acţiuni către populaţia
posesoare de capital economisit care apoi, poate să obţină o cotă parte din beneficiu ca dividende
sau poate revalorifica acţiunile prin intermediul bursei de valori.

1.4.3. Alocaţiile de la bugetul statului

De la bugetul statului se alocă fonduri pentru investiţii în vederea realizării unor lucrări
importante din domeniul social-cultural, al protecţiei mediului, al îmbunătăţirilor financiare, al
reţelei de drumuri şi poduri, al conservării fondului de valori culturale etc.
În general, într-o economie de piaţă următoarele domenii de activitate sunt finanţate de la
bugetul statului:
- administraţia de stat;
- învăţământul de stat;
- sănătatea publică;
- pregătirea militară şi securitatea naţională.
Trebuie avut în vedere că o parte însemnată a lucrărilor de interes local sunt finanţate
parţial sau chiar integral din contribuţia cetăţenilor.
În perioada de reformă economică, de la bugetul de stat se mai pot aloca fonduri de
investiţii pentru subvenţionarea parţială a executării unor lucrări de conservare a minelor de cărbuni
şi minereuri, pentru participarea parţială sub formă de credite pentru construcţiile de locuinţe etc.9

1.4.4. Surse pentru investiţii externe

Atragerea capitalului străin are loc prin credite (împrumuturi) şi prin investiţii directe de
capital. De obicei se apelează la această sursă de finanţare atunci când economia unei ţări nu poate
asigura sursele financiare necesare unei bune desfăşurări a activităţilor. Statul împreună cu Banca
Naţională a României răspunde de rambursarea creditului la termen.
Aceste credite se acordă în genere de către organisme financiar-bancare importante ca:
Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
9
Buhociu Florin – „Investiţii şi eficienţă”, Editura Econsulting, Galaţi, 2000, pag. 59-60

13
Dezvoltare etc., pe baza unor negocieri privind îndeplinirea unor obiective prevăzute în proiectul de
investiţii.
În cazul creditelor de la F.M.I., acesta cere doar garanţii de politică economică, aplicarea
pe timpul împrumutului a anumitor măsuri care permit înaintarea pe linia reformei economice pentru
redresarea balanţei de plăţi, pentru reducerea deficitului bugetului.
B.E.R.D. şi B.I.R.D. acordă împrumuturi pe bază de proiecte, pentru a finanţa anumite
obiective de investiţii.
Creditele garantate de stat se rambursează într-o perioadă de 10 – 15 ani cu respectarea
anumitor condiţii, ca de exemplu:
- să fie vorba de investiţii care răspund unor nevoi presante de reformă şi restructurare a
economiei;
- să existe în ţară o structură organizatorică pentru buna desfăşurare a lucrărilor de
investiţii;
- să existe resurse materiale şi umane de bază;
- să fie asigurată o bază legislativă care să permită recuperarea creditului;
- să fie asigurată o rată a inflaţiei care poate fi ţinută sub control;
- proiectele de investiţii care stau la baza lucrărilor să prezinte costuri de producţie
competitive, forţă de muncă indigenă calificată etc.
Fie că provin din exploatarea capitalului propriu, fie că sunt atrase, sursele de finanţare a
investiţiilor se formează pe piaţa financiară, fiind dominate de mecanismele acesteia.
Alegerea unui mod de finanţare se bazează pe comparaţii, al căror suport rămâne totuşi
piaţa financiară. Apelul la autofinanţare, la datorii sau împrumuturi se realizează în funcţie de
avantajele sau dezavantajele recursului la o sursă sau alta de finanţare.
Combinarea surselor de finanţare dă naştere unei structuri de finanţare a proiectelor pe
baza căreia se formează un cost al capitalului. Cea mai bună structură de finanţare a investiţiilor este
aceea, care în condiţiile date de acces asigură minimizarea costului capitalului 10. Corelarea structurii
de finanţare a investiţiilor cu structura generală a întreprinderii este o condiţie de asigurare a
echilibrului financiar al acesteia.

1.5. Necesitatea investiţiilor şi rolul lor în economie

10
Zaiţ Dumitru – „Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe”, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003, pag. 42 – 43

14
 Investiţiile sunt esenţiale în evoluţia oricărui sistem economic (firmă, ramură, economie
naţională etc.). Prin intermediul lor se asigură regenerarea (prin înlocuirea echipamentelor uzate
fizic sau moral), îmbunătăţirea (prin modernizări, perfecţionări tehnice şi tehnologice etc.) şi
creşterea patrimoniului oricărui sistem11.
Prin investiţii firma poate urmări să atingă o serie de obiective pe termen scurt cum ar fi:
creşterea productivităţii sau reducerea costurilor, iar pe termen lung va urmări câştigarea de noi
segmente de piaţă, întărirea poziţiei faţă de concurenţi etc.
Cererea pentru produsele unei întreprinderi şi rentabilitatea constituie cei doi factori
motivaţionali ai investiţiilor12. Astfel, investiţiile unei întreprinderi pe de o parte determină alte
întreprinderi să producă mai mult, solicitându-le bunuri în acest scop, iar pe de altă parte dezvoltă
propriile capacităţi de producţie existente şi, deci, oferta sa de bunuri şi servicii.
La nivelul economiei naţionale investiţiile se propun şi se realizează în cadrul unor
strategii ample, luând în considerare impactul pe care-l pot avea asupra atingerii obiectivelor
propuse la acest nivel. De modul de concepere şi de realizarea strategiilor investiţionale depinde
posibilitatea de restructurare economică, de creştere a produsului naţional, de modificarea poziţiei
pe piaţa mondială şi de echilibrare a balanţelor la acest nivel.
Se poate afirma că, în cadrul economiei naţionale, investiţiile joacă un dublu rol:
- pe de o parte, investiţiile sunt generatoare de bunuri şi servicii, contribuind la creşterea
ofertei pe piaţă ;
- pe de altă parte, ele contribuie la creşterea de bunuri şi servicii în amonte sau aval.
Implicit va avea loc o creştere în lanţ a veniturilor la toţi agenţii economici implicaţi.
Realizarea de programe de investiţii duce în principal la creşterea stocului de capital fix.
Deci, investiţiile sunt instrumentul principal de realizare a modernizării economiei prin crearea de
noi structuri, mai performante, în acord cu opţiunile strategice, de perspectivă ale societăţii.
Pe ansamblu, o investiţie iniţială are un efect multiplicator asupra activităţii economice,
determină relansarea acesteia prin declanşarea unor mişcări favorabile. Astfel, furnizorii de
echipamente îşi sporesc cifra de afaceri, iar salariile angajaţilor cresc şi ele. Totodată furnizorilor le
cresc impozitele faţă de bugetul statului odată cu profiturile pe care le realizează. În acelaşi timp
salariaţii acestora consumă mai mult şi astfel solicită cantităţi mai mari de produse. Creşterea
vânzărilor şi încasărilor la aceste produse presupune sporirea dimensiunilor producţiei, a numărului

11
Zaiţ Dumitru – „Fundamentele economice ale investiţiilor”, Editura Sanvialy, Iaşi, 1996, pag. 25
12
Staicu Florea – coordonator – „Eficienţa economică a investiţiilor”, Editura A.S.E., Bucureşti, 1994, pag. 11

15
angajaţilor şi a salariilor acestora, precum şi a comenzilor pe care aceşti producători le adresează
producătorilor de utilaje.
În procesul reproducţiei, investiţiile îndeplinesc rolul de pârghie a creşterii economice,
întrucât ele dirijează procesele de materializare a progresului tehnic în timp şi spaţiu, ţinând cont de
interesele agenţilor economici. Astfel, se asigură perfecţionarea factorilor procesului de producţie şi,
pe această bază evoluţia ascendentă a producţiei şi a economiei în general.
Prin intermediul efectelor de antrenare, investiţiile îşi difuzează şi amplifică influenţa în
întreaga structură a economiei naţionale. Ele generează efecte ample în structura şi calitatea
factorilor de creştere economică, întrucât au pe lângă efectul de adăugare de noi mijloace de muncă
la cele existente şi un efect de antrenare prin care noile capacităţi determină proiectarea şi realizarea
altora, precum şi eliminarea celor care au suferit o uzură morală, devenind incompatibile din punct
de vedere economic şi tehnic.
Pornind de la rolul investiţiilor în circuitul economic, Michel Didier subliniază rolul unic şi
central al investiţiilor în procesul creşterii economice: ele acţionează concomitent şi asupra cererii în
raport cu sectoarele furnizoare de resurse, şi asupra ofertei de bunuri şi servicii pentru sectoarele
consumatoare13.
Rolul de motor al investiţiilor în cadrul mecanismului economic depinde şi de o serie de
elemente ale acestui mecanism, cum sunt: volumul resurselor băneşti economisite, costul creditului,
nivelul cererii de consum, rentabilitatea întreprinderilor etc.
Dacă economia de află în criză, întreaga activitate e bulversată, capitalul instalat rămâne
neutilizat sau incomplet utilizat. Criza structurală din economia noastră a diminuat resursele de
investiţii şi a crescut riscul de a investi. Pentru a reveni la o situaţie normală se apelează la capitalul
străin care să intervină cu investiţii directe.
Un rol important al investiţiilor în cadrul circuitului economic e şi acela de regulator
(compensator) al ocupării forţei de muncă. Dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii prin
construirea de noi capacităţi şi prin extinderea celor în funcţiune se finalizează întotdeauna cu
crearea de noi locuri de muncă, cu efecte benefice asupra populaţiei şi nivelului de trai14.
În ridicarea eficienţei economice a investiţiilor un rol important îl au informaţiile financiar-
contabile ale unităţilor care trebuie să reflecte valoarea la zi a patrimoniului fiecărei unităţi în funcţie
de utilajele existente, preţurile acestora, utilitatea lor în procesul de producţie etc.

13
Didier Michel – „Economie: les règles du jeu”, Editura Economica, Paris, 1989, pag. 112
14
Staicu Florea – coordonator – „Eficienţa economică a investiţiilor”, Editura A.S.E., Bucureşti, 1994, pag. 14

16
 În condiţiile actuale ale conjuncturii economice interne, ale trecerii la o economie de piaţă,
o atenţie deosebită trebuie să se acorde dezvoltării economiei pe baza cererii reale de bunuri
materiale, servicii etc.15
La nivelul economiei naţionale şi al ramurilor economiei naţionale, acţiunea de
modernizare şi restructurare trebuie să se refere în special la structurile economiei naţionale, la
dezvoltarea ramurilor economice, la realizarea unor transformări pe plan social.
Privită la nivelul unităţilor economice, activitatea de modernizare şi restructurare impune
luarea unor măsuri tehnico-organizatorice care să asigure creşterea eficienţei lor economice.
Corelaţia dintre investiţii şi modernizare e fundamentală pentru orice activitate economică,
indiferent de ramura în care aceasta se desfăşoară. Investiţiile reprezintă un domeniu prioritar al
vieţii economice atât din punct de vedere al resurselor semnificative pe care le consumă cât şi din
punct de vedere al multiplelor efecte pe care le generează. Orientarea resurselor spre anumite
domenii de activitate trebuie realizată în funcţie de necesităţi, dar şi de tendinţele existente pe plan
mondial, de starea economiei, de dorinţele consumatorilor.

15
Vasilescu Ion, Românu Ion, Cicea Constantin – „Investiţii”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 23

17
 CAPITOLUL 2. CREDITUL, COMPONENTĂ IMPORTANTĂ A
PLASAMENTULUI BANCAR

2.1. Conceptul de credit şi funcţiile sale

Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri, într-un anumit moment relaţiile
de credit depăşind sfera producţiei şi circulaţiei mărfurilor, schimbul căpătând forma unor relaţii
monetare.
Termenul de credit îşi are originea în cuvitele din limba latină „creditum”, „de credere”
care desemnează încrederea în ceva sau în cineva. Îmbogăţirea conţinutului conceptului de credit o
dată cu evoluţia societăţii generează numeroase interferenţe cu conceptele învecinate: capital, bani,
finanţe16, însă toate aceste noţiuni au anumite elemente care le diferenţiază unele de altele.
Pentru definirea creditului e necesară luarea în considerare a celor trei opţiuni conturate în
legătură cu acest concept, respectiv:
- creditul ca încredere;
- creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire;
- creditul ca formă a relaţiilor de schimb.
Creditul ca încredere este o concepţie care pleacă de la ideea că relaţiile de credit se
bazează pe încredere. În practică, această încredere se concretizează în relaţiile dintre debitor şi
creditor, debitorul trebuind să prezinte o anumită bonitate pentru a beneficia de încredere din partea
creditorului.
Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb reprezintă un acord prin care sunt cedate bunuri,
servicii sau o cantitate de monedă în schimbul unei promisiuni de plată în viitor.
Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire reprezintă o abordare care porneşte de la
conţinutul economic specific al creditului, respectiv transferul temporar al unei părţi din produsul
social de la unii din participanţii la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit17.
Creditul a apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor dintre diferiţi agenţi economici,
proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă. Potrivit Legii nr. 58/1998 creditul reprezintă orice
anganjament de punere la dispoziţie sau acordare a unei sume de bani ori prelungirea scadenţei unei

16
Manolescu Gheorghe – „Moneda şi ipostazele ei”, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 212
17
Dardac Nicolae, Vascu Teodora – „Monedă şi credit I”, Biblioteca Digitală a A.S.E. Bucureşti

18
datorii în schimbul obligaţiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum şi la plata unei
dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice anganjament de achiziţionare a uni
titlu care încorporează o creanţă ori a altui drept la încasarea unei sume de bani18.
Pe măsura dezvoltării economico-sociale, importanţa creditului în economia fiecărei ţări a
înregistrat o creştere considerabilă, ceea ce a dus totodată şi la diversificarea funcţiilor îndeplinite de
credit.
Cele mai importante funcţii pe care le îndeplineşte creditul sunt:
a) funcţia de mobilizare şi redistribuire a disponibilităţilor băneşti;
b) funcţia de emisiune;
c) funcţia de reflectare şi stimulare a eficienţei în activitatea agenţilor economici.

a) Funcţia de mobilizare şi redistribuire a disponibilităţilor băneşti

Formarea disponibilităţilor latente în activitatea agenţilor economici, instituţiilor,
populaţiei şi concentrarea lor la bănci constituie premisa principală pentru acordarea de credite 19.
Creditul îndeplineşte funcţia de redistribuire prin faptul că distribuie rezervele băneşti disponibile în
economie sub forma împrumuturilor acordate ramurilor, sectoarelor sau domeniilor de activitate care
au nevoie de mijloace de finanţare.
b) Funcţia de emisiune
Manifestarea funcţiei de emisiune a creditului constă în crearea de mijloace de plată în
economie, a unei mase monetare suplimentare.
c) Funcţia de reflectare şi stimulare a eficienţei activităţii agenţilor economici
Eficienţa economică a activităţii întreprinderilor se reflectă în situaţia lor financiară, iar
aceasta din urmă în gradul de asigurare a capacităţii de plată. Nivelul de eficienţă se regăseşte în
mărimea fondurilor totale necesare, însă, şi mai pregnant, în situaţia creditelor, deoarece acestea
completează fondurile proprii atunci când sunt insuficiente.
Prin funcţiile pe care le îndeplineşte, creditul generează o serie de efecte favorabile, cum
ar fi:
- accelerarea tranzacţiilor comerciale şi ameliorarea procesului de desfacere a mărfurilor la
scară largă;
- sporirea puterii productive a întreprinderii prin redistribuirea capitalului;
- reglarea ratei dobânzii şi stăvilirea fenomenului de inflaţie;
18
Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cap. I, secţiunea a 2-a, art. 3, alin. 7
19
Manolescu Gheorghe – „Monedă şi credit”, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001, pag. 80

19
 - sporirea vitezei de rotaţie a monedei şi reducerea cheltuielilor pe care le presupune
circulaţia monetară;
- adaptarea elastică a masei de bani în circulaţie la necesarul economiei.
Pe lângă efectele favorabile pe care le generează, creditul presupune şi o serie de riscuri.
Principalul risc este abuzul de credit, fenomenul supracreditării economiei generând procese de
deteriorare a puterii de cumpărare a banilor, inflaţie, pierderi pentru instituţiile de credit, falimente
ale instituţiilor insolvabile.
Pentru prevenirea riscurilor creditării, băncile trebuie să deţină informaţii cu privire la
situaţia patrimonială şi financiară a debitorilor, bonitatea lor şi să facă o evaluare corectă a
evoluţiilor viitoare ale acestora.

2.2. Elementele şi trăsăturile creditului

Acordarea creditului trebuie să se bazeze pe un set de reguli bine stabilite care definesc
procesul de creditare. Indiferent de caracteristicile creditului acordat, raportul de creditare implică
existenţa următoarelor elemente:
a) participanţii la raportul de credit;
b) promisiunea de rambursare;
c) scopul creditului;
d) suma creditului;
e) termenul de rambursare (scadenţa);
f) garantarea creditelor;
g) costul creditului;
h) acordarea creditului (tranzacţia);
i) consemnarea şi transferabilitatea.

a) Participanţii la raportul de credit, creditorul şi debitorul sunt denumiţi în literatura de

specialitate „subiecte ale raportului de credit”20. Aceştia pot fi grupaţi în trei categorii principale:
statul, agenţii economici şi populaţia.
Participarea statului în calitate de creditor poate fi analizată doar în situaţia înregistrării de
excedente bugetare şi a disponibilizării în economie a unor sume importante, dirijate către sistemul
20
Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin – „Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică şi Pedagogică , 1996,
pag. 126

20
 asigurărilor şi protecţiei sociale sau către alte destinaţii. Calitatea de debitor a statului e bine
definită în toate economiile contemporane, ca urmare a înregistrării de deficite bugetare.
Agenţii economici deţin o poziţie importantă în rândul creditorilor, în cazul în care obţin
rezultate financiare pozitive, pentru care caută modalităţile cele mai eficiente de plasare pe piaţa
monetară sau de capital. Disponibilităţile monetare degajate de întreprinderi se constituie în surse
de creditare a activităţilor unităţilor deficitare, fie în mod direct, fie prin intermediul băncilor şi
altor instituţii financiare.
Populaţia participă la procesul de creditare atât în calitate de debitor cât şi de creditor.
b) Promisiunea de rambursare reprezintă anganjamentul debitorului de a rambursa la
scadenţă valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda ca preţ al creditului21.
Element esenţial al relaţiei de credit, promisiunea de rambursare presupune şi riscuri, care
necesită în consecinţă angajarea unor garanţii. Riscurile probabile care pot apare în raporturile de
credit sunt riscul de nerambursare şi riscul de imobilizare.
Riscul de nerambursare constă în întârzierea plăţii sau în incapacitatea de plată a
debitorului. El poate să apară ca urmare a conjuncturii economice nefavorabile, a situaţiei precare a
sectorului din care face parte întreprinderea sau a deficienţelor împrumutatului. Prevenirea riscului
se poate realiza prin garantarea împrumutului.
Riscul de imobilizare survine la bancă sau la deţinătorul de depozite care nu este în
măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite22, ca urmare a unei gestiuni necorespunzătoare a
creditelor acordate. Efectele negative ale unei asemenea situaţii pot fi prevenite prin:
- administrarea judicioasă a depozitelor şi creditelor de către bănci;
- angajarea de credite pe baza hârtiilor de valoare;
- mobilizarea efectelor prin rescont;
- alte operaţiuni.
Pentru o bună gestionare a fondurilor banca trebuie să-şi întărească poziţia sa de creditare
prin garanţii personale şi garanţii reale.
c) Scopul creditului presupune folosirea creditului pentru o destinaţie prestabilită. În
cererea adresată băncii, clientul trebuie să precizeze clar destinaţia creditului. Nerespectarea
destinaţiei iniţiale a creditului conduce la retragerea acestuia de către bancă.

21
Dardac Nicolae, Barbu Teodora – „Monedă, bănci şi politica monetară”, Editura Didactică şi Pedagogică, 2005,
pag. 159
22
Berea Aurel Octavian, Stoica Emilia Cornelia – „Creditul bancar – coordonate actuale şi perspective”, Editura Expert,
Bucureşti, 2003, pag. 18

21
 d) Suma creditului trebuie determinată şi acordată astfel încât să fie suficientă
împrumutatului pentru a desfăşura o activitate eficientă. Mărimea creditului acordat depinde atât de
cash-flowul generat de activitatea împrumutatului care arată capacitatea sa de rambursare, cât şi de
sursele proprii ale împrumutatului, care arată anganjamentul său în realizarea afcerii pentru care
solicită creditul.
e) Termenul de rambursare (scadenţa) are o mare varietate, pornind de la termene foarte
scurte (24 de ore), termen practicat între bănci şi pe pieţele monetare, până la termene de 30 – 50 de
ani şi chiar 100 de ani pentru împrumuturile privind construcţia de locuinţe.
Creditele pe termen scurt sunt rambursate integral la scadenţă, iar creditele pe termen
mediu şi lung implică, în general, rambursarea eşalonată.
f) Garantarea creditelor este o caracteristică legată de rambursabilitatea cestora. Banca va
urmări ca toate creditele acordate să fie garantate, iar volumul minim al garanţiilor constituite
trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului (creditul plus dobânzile aferente).
Potrivit reglementărilor legale actuale garanţiile ce pot fi acceptate de bancă se împart în
două mari categorii:
1. Garanţii reale (gajul, ipoteca, cesiunea de creanţe, depozitul bancar);
2. Garanţii personale (cauţiunea sau fidejusiunea, garanţia bancară).
Garanţia reală constă în punerea la dispoziţia creditorului a unei sume de bani sau a unui
bun, pentru ca în cazul neonorării obligaţiilor la termen, acesta din urmă să-şi poată recupera suma
datorată de debitor.
Garanţiile personale reprezintă anganjamentele luate de terţe persoane de a plăti suma
datorată de debitori către bancă, în cazul incapacităţii de plată a debitorilor.
g) Costul creditului este reprezentat de dobânda şi comisioanele încasate de bancă. La toate
creditele acordate, indiferent de categoria beneficiarului, scadenţă sau alt criteriu de clasificare
banca încasează o dobândă menţionată în contractul de creditare. În general dobânda este fluctuantă.
În funcţie de serviciile oferite clienţilor săi, banca stabileşte şi încasează comisioane, stabilite în
procente din valoarea operaţiunii efectuate sau sume fixe pentru anumite categorii de servicii.
În cazul activităţii de creditare pot fi întâlnite următoarele comisioane:
- comisionul de gestiune a riscului;
- comisionul de risc;
- comisionul de neutilizare a creditului.

22
 h) Acordarea creditului (tranzacţia) necesită o bună informare şi documentare din parte
creditorului pentru evitarea riscului. Creditul poate fi constituit în cadrul unei tranzacţii unice:
acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.
i) Acordurile de credit sunt consemnate prin înscrisuri, instrumente de credit, a căror formă
de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate23. La aceste instrumente, esenţială este
obligaţia fermă a debitorului privind rambursarea împrumutului, respectiv dreptul creditorului de a i
se plăti suma angajată.
Prin creditare, băncile folosesc într-o primă etapă, capitalurile temporar disponibile,
mobilizate de ele, pentru ca în etapa următoare să recurgă la concursul altor fluxuri de capital
existente sau create de banca de emisiune şi alte bănci prin operaţiunile de creditare.

2.3. Principii generale privind activitatea de creditare bancară

În întreaga activitate de creditare, băncile respectă prevederile legale cu privire la

activitatea bancară şi reglementările emise de banca centrală, care are atribuţii de reglementare şi
supraveghere în domeniile: monetar, de credit, valutar şi de plăţi. La baza acestor reglementări stau
o seamă de principii şi regului generale privind operaţiile de creditare, cum sunt:
A. Prudenţa bancară, principiu fundamental ce caracterizează întreaga activitate
bancară24.
Băncile vor urmări ca solicitanţii de credite să dea dovadă de credibilitate. Activitatea de
creditare trebuie să prezinte interes atât pentru bancă, care urmăreşte o sporire a profiturilor obţinute
din dobânzi, cât şi pentru agenţii economici ce urmăresc consolidarea afacerilor şi dacă este posibil,
obţinerea unei mai bune rentabilităţi financiare, ca urmare a practicării unui efect de „levier”
financiar favorabil.
B. Un alt principiu care trebuie respectat este acela că împrumuturile şi scrisorile de
garanţie solicitate băncii, indiferent de sumă, durată de rambursare se acordă numai pentru destinţia
stabilită prin contracte. Nerespectarea acestei condiţii dă dreptul băncii să rezilieze contractul de
credit şi să retragă împrumutul.
C. Principiul planificării creditelor, care evidenţiază necesitatea estimării, cuantificării
cerinţelor şi potenţialului de creditare al băncii, sub forma unor situaţii bilanţiere care cuprind

23
Manolescu Gheorghe – „Monedă şi credit”, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001, pag.79
24
Olteanu Alexandru – „Management bancar”, Editura Dareco, Bucureşti, 2003, pag.153

23
resursele totale de creditare (disponibilităţi şi depozite, valori mobiliare, refinanţări etc.) şi
plasamentele (credite, plasamente interbancare, rezerva minimă obligatorie etc.).
În urma comparării resurselor totale de creditare (Rtc) cu totalul plasamentelor (Pt) pot să
apară următoarele două situaţii:
a) deficit de resurse (Rtc < Pt);
b) excedent de resurse (Rtc > Pt).
Pentru diminuarea riscului lipsei de lichidităţi se va urmări încă din faza de planificare
corelarea creditelor cu resursele de acoperire a acestora, atât în structură, cât şi din punct de vedere
al maturităţii lor.
Activitatea de planificare bancară a plasamentelor se corelează cu stabilirea necesarului de
credite. Această activitate presupune o limitare a creditelor în cadrul unor plafoane stabilite şi
controlate de către unităţile bancare.
D. Principiul garantării creditelor, care asigură băncile în ce priveşte rambursarea la
scadenţă a ratelor din credit şi a dobânzilor aferente.
În relaţiile cu debitorii, băncile sunt expuse unor riscuri care impun luarea unor măsuri
pentru garantarea creanţei. Băncile pot acorda credite numai dacă garanţiile constituite pot fi
valorificate, dar în acelaşi timp trebuie să ţină cont şi de posibilităţile reale de rambursare a
creditelor pe seama lichidităţilor generate de activitatea economică. Garanţiile reprezintă doar o
sursă secundară, de protecţie a creditorului în cazul unor împrejurări neprevăzute.
Pentru a fi acceptate de către bănci, garanţiile trebuie să îndeplinească cumulativ
condiţiile:
- să poată fi materializate într-un înscris autentic;
- bunurile să se afle în proprietatea debitorului sau a girantului şi să nu fie afectate de alte
creanţe;
- proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le gira sau ipoteca;
- bunurile existente anterior angajării creditelor să fie în stare corespunzătoare de
funcţionare;
- bunurile procurate ulterior pe seama creditelor să fie noi şi însoţite de documente;
- bunurile propuse drept garanţie să aibă piaţă de desfacere sau potenţiali cumpăratori.

24
 E. Rambursarea creditelor la scadenţă, care presupune restituirea sumelor împrumutate
la termenele stabilite.
Scadenţele creditelor se stabilesc în funcţie de capacitatea de rambursare a clienţilor,
rezultată din cash-flow, având în vedere valorificarea şi termenele de încasare a mărfurilor,
produselor, lucrărilor creditate şi alte elemente, după caz.
Scadenţa reprezintă data la care creditul devine exigibil prin împlinirea termenului stabilit
prin documentul contractual, iar creditorul are dreptul de a cerceta execuţia ei şi debitorul are
obligaţia de a plăti. Scadenţele creditelor pot fi intermediare şi finale.
Scadenţa intermediară reprezintă termenul la care o parte din credit devine exigibilă şi
trebuie rambursată.
Scadenţa finală este termenul la care ultima rată din credit devine exigibilă şi trebuie
rambursată.
Pot să apară şi situaţii în care creditele nu pot fi rambursate la scadenţă. Dacă acest
fenomen e generat de cauze obiective, la cererea clienţilor săi, banca poate prelungi termenul de
rambursare, procedându-se la o rescadenţare a creditelor. Totodată pot să apară cazuri când debitorul
se confruntă cu greutăţi majore în rambursarea creditelor. În aceste situaţii, la solicitarea expresă a
celor în cauză, băncile pot aproba reeşalonarea la plată a întregului credit, ca o măsură excepţională
înainte de declararea incapacităţii de plată şi declanşarea procedurii de executare silită.
Creditele nerambursate nici după procedura de reeşalonare se vor trece din iniţiativa băncii
în categoria „creditelor restante”, pentru care se vor percepe dobânzi penalizatoare în funcţie de
vechimea restanţelor. Se pot identifica:
- credite restante de păna la 30 zile;
- credite restante de peste 30 zile.
Ordinea încasării creanţelor bilanţiere este următoarea:
- comisioane şi taxe bancare;
- dobânzi penalizatoare;
- dobânzi curente;
- rate la creditele restante în ordinea vechimii;
- rate la creditele curente în ordinea vechimii.
Aplicarea unilaterală a principiilor creditării pentru toţi beneficiarii de credite creează
posibilitatea urmăririi operative a resurselor de creditare şi antrenarea acestora potrivit necesităţilor
reale ale economiei.

25
 2.4. Clasificarea portofoliului de credite şi constituirea provizioanelor specifice de risc de
credit

În momentul acordării creditelor, la bancă ia fiinţă portofoliul de credite. În vederea

gestiunii riscului transformării creditelor în neperformante, banca va proceda la analiza şi
clasificarea portofoliului de credite.
În conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 7/2002, precum şi a
Regulamentului nr. 8/2005 privind modificarea şi completarea Regulamentului nr. 5/2002 şi a
Normelor Metodologice nr. 12/2002 pentru aplicarea acestuia, creditele şi plasamentele se clasifică
în următoarele categorii:
- standard;
- în observaţie (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);
- substandard (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);
- îndoielnic (numai pentru creditele acordate clientelei din sectorul nebancar);
- pierdere.
Clasificarea creditelor şi plasamentelor se face prin aplicarea simultană a trei criterii:
- serviciul datoriei, care reprezintă capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la
scadenţă, exprimată ca număr de zile întârziere la plată de la data scadenţei;
- performanţa financiară, care presupune reflectarea potenţialului economic şi a
solidităţii financiare a entităţii economice, obţinută în urma analizării unui ansamblu de factori
cantitativi (indicatori economico-financiari calculaţi pe baza datelor din situaţiile financiare anuale
şi periodice) şi calitativi;
- iniţierea de proceduri juridiciare, care se referă la cel puţin una din măsurile luate în
scopul recuperării creanţelor:
1. darea de către instanţă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;
2. declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoanele fizice sau juridice.

Corespondenţa dintre categoriile şi criteriile de clasificare este prezentată în tabelele de

mai jos:

26
 Serviciul Performanţa Performanţa Performanţa Performanţa Performanţa
datoriei financiară financiară financiară financiară financiară
A B C D E
0 - 15 zile Standard În observaţie Substandard Îndoielnic Pierdere
16 - 30 zile În observaţie Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere
31 - 60 zile Substandard Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere
61 - 90 zile Îndoielnic Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
minimum 90 Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere Pierdere
de zile
Tabelul nr. 1 – Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor şi plasamentelor pentru
sectorul nebancar, în situaţia în care nu s-au iniţiat proceduri judiciare

Perfomanţa financiară
Serviciul datoriei
A
0 - 7 zile Standard
minimum 8 zile Pierdere
Tabelul nr. 2 – Criterii de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor şi plasamentelor pentru
sectorul bancar, în situaţia în care nu s-au iniţiat proceduri judiciare

În situaţia în care s-au iniţiat proceduri judiciare toate creanţele indiferent de performanţa
financiară şi serviciul datoriei sunt clasificate „pierdere” şi sunt scoase în afara bilanţului.
Categoriile de performanţă financiară se notează de la A la E, în ordinea descrescătoare a
calităţii acesteia. În cazul clientelei din sectorul bancar, precum şi în cazul persoanelor fizice
performanţa financiară va fi considerată în categoria A. Evaluarea performanţei financiare a
agentului economic se realizează potrivit normelor interne ale băncilor, pe bază de punctaj atribuit
unor factori cantitativi şi calitativi.
Factorii cantitativi se referă în principal la indicatorii de lichiditate, solvabilitate, risc şi
profitabilitate, iar cei calitativi la managementul societăţii, calitatea acţionariatului, garanţii primite
şi condiţiile de piaţă în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Indicatorii cantitativi se calculează pe
baza situaţiilor financiare periodice, iar performanţa financiară se determină şi contribuie la
stabilirea categoriei de clasificare în luna următoare celei în care banca are acces la raportările
respective.
În cazul în care băncile se găsesc în imposibilitate de a evalua performanţa financiară a
unui client din sectorul nebancar, aceasta va fi încadrată direct în categoria E.

27
 În situaţia în care s-au iniţiat proceduri judiciare toate creanţele indiferent de performanţa
financiară şi serviciul datoriei sunt clasificate „pierdere” şi sunt scoase în afara bilanţului.
Stabilirea performanţei financiare a împrumutaţilor are la bază un sistem de analiză şi
clasificare a agenţilor conomici în cinci categorii (A,B,C,D,E), după cum urmează:
- categoria „A” - performanţele financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a
dobânzii şi a ratei. Totodată se prefigurează menţinerea şi în perspectivă a performanţelor financiare
la un nivel ridicat;
- categoria „B” - performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot menţine
acest nivel într-o perspectivă mai îndelungată;
- categoria „C” - performanţele financiare sunt satisfăcătoare, dar au o tendinţă de
înrăutăţire;
- categoria „D” - performanţele financiare sunt scăzute şi cu o ciclicitate la intervale scurte
de timp;
- categoria „E” - performanţele financiare arată pierderi şi există perspective clare că nu
pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
În ceea ce priveşte serviciul datoriei, acesta se stabileşte numai în funcţie de obligaţiile
clientului aferente creanţelor bilanţiere ale băncii, eventualele credite şi/sau dobânzi evidenţiate de
bancă în afara bilanţului contabil, având un regim juridic distinct care nu influenţează serviciul
datoriei. Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit aferent unui credit sau
plasament se face parcurgând următoarele etape25:
1. determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:
1.1. prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi
luate în considerare în cazul unui credit clasificat în categoria „standard”, „în
observaţie”, „substandard”, „îndoielnic” şi „pierdere”, în situaţia în care nu s-au iniţiat
proceduri judiciare şi în situaţia în care toate sumele respectivului credit înregistrează un
serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;
1.2. prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanţii, în cazul
unui credit clasificat în categoria „pierdere”, în situaţia în care cel puţin una dintre
sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile,
precum şi în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferentă
acestuia;
25
B.N.R. – Regulamentul nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea
şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit

28
 2. aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obţinute,
corespondenţa între categoriile de clasificare şi coeficienţii de provizionare fiind următoarea:

Categoria de clasificare Coeficientul de provizionare

Standard 0,00
În observaţie 0,05
Substandard 0,20
Îndoielnic 0,50
Pierdere 1,00
Tabelul nr. 3 – Corespondenţa între categoriile de clasificare şi coeficienţii de provizionare

Băncile vor constitui şi/sau vor regulariza lunar provizioanele specifice de risc de credit
aferente creditelor şi plasamentelor, evidenţiate în sold la finele lunii respective, prin includerea pe
cheltuieli şi/sau prin reluarea pe veniturile lunii pentru care se face raportarea, indiferent de
rezultatul financiar al perioadei înregistrat de bancă.
În conformitate cu Regulamentul B.N.R. nr. 5/2002 băncile procedează la scoaterea în
afara bilanţului a sumelor aferente unui credit sau unui plasament, în următoarele cazuri:
a. cel puţin una dintre sumele respective înregistrează un serviciu al datoriei mai mare
de 360 de zile;
b. s-a învestit cu formulă executorie:
- contractul de credit, precum şi contractele de garanţie, dacă este cazul;
- hotărârea judecătorească definitivă care dispune asupra contractului de credit,
precum şi asupra contractelor de garanţie, dacă este cazul, sau asupra contractului de plasament;
c. s-a declanşat procedura de executare silită în cazul persoanelor fizice sau juridice;
d. instanţa a dat hotărârea de deschidere a procedurii de faliment.

CAPITOLUL 3. POZIŢIA BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE

29
 ÎN ACTIVITATEA DE CREDITARE

3.1. Scurtă prezentare a Băncii Comerciale Române

Banca Comercială Română (B.C.R.) şi-a început activitatea la 1 decembrie 1990, în baza
Hotărârii Guvernului nr. 1195 din 12 noiembrie 1990. Capitalul social al băncii a fost de 12 miliarde
lei, din care 7 miliarde vărsat. În 1990 B.C.R. avea 5300 de angajaţi şi 100 unităţi în reţea, iar în
următorii 5 ani de activitate numărul acestora s-a dublat.
B.C.R. a fost singura bancă de stat efectiv nou creată care avea să preia activităţile
comerciale de la Banca Naţională a României, fără reţea proprie, toate cele 100 unităţi teritoriale
funcţionând în sediile B.N.R..
Evoluţia capitalului este poate cel mai important criteriu de apreciere a forţei financiare a
băncii. Capitalul social al băncii a crescut în primii 5 ani de activitate de la 12 miliarde lei la 577
miliarde lei. În acest interval de timp banca s-a dezvoltat atât prin creşterea gamei de produse şi
servicii bancare oferite clientelei, cât şi prin asimilarea rapidă a unora noi, din care putem menţiona:
- trecerea la creditarea pe termen mediu şi lung pentru investiţii;
- acordarea de credite în valută;
- deschiderea de conturi în valută pentru persoane fizice şi juridice şi efectuarea de
operaţiuni de schimb valutar;
- derularea operaţiunilor de decontare în numele clienţilor, a activităţilor de comerţ
exterior.
Interdependenţa dintre pieţele interne şi externe a făcut necesară adaptarea sistemului de
lucru al băncii la practicile internaţionale. Bogata istorie a Băncii Comerciale Române recunoaşte ca
realizare deosebită paşii făcuţi în domeniul informatizării. În 1990 toate lucrările băncii erau
executate fără o tehnică de calcul adecvată, iar astăzi banca utilizează cele mai moderne
echipamente din domeniul tehnicii de calcul care permite o mare flexibilitate şi dinamică a
operaţiunilor efectuate. Prin aceasta s-a obţinut extinderea funcţionalităţii aplicaţiilor informatice
destinate operaţiunilor valutare, banca dispunând în prezent de un sistem modern de realizare în
timp real a tranzacţiilor internaţionale care oferă facilităţi de generare, transmitere şi reconciliere a
mesajelor swift.
B.C.R. şi-a consolidat poziţia an de an în toate domeniile. Activităţile băncii se desfăşoară
având la bază normele, procedurile şi reglementările prudenţiale, ceea ce a condus la situarea
acesteia, conform evaluărilor experţilor financiari, ca lider al pieţei bancare din România.
30
 În prezent, reţeaua de unităţi a băncii este formată din 429 unităţi din care 41 de sucursale
judeţene şi 388 de agenţii amplasate pe întreg teritoriul ţării. Printre realizările B.C.R. se numără şi
următoarele:
- B.C.R. are o reţea de 1188 bancomate, acoperind toate judeţele ţării;
- în calitate de grup financiar, B.C.R. are participaţii importante la societăţi ca: B.C.R.
Asigurări, B.C.R. Leasing, B.C.R. Securities, B.C.R. Asigurări de viaţă, B.C.R. Asset Management,
B.C.R. Chişinău, B.C.R. Anglo Romanian Bank;
- numărul băncilor corespondente este de peste 850, majoritatea fiind clasificate în rândul
primelor 1000 bănci din lume.
- B.C.R. acoperă mai mult de un sfert din piaţa bancară din România.
În urma procesului de privatizare la care a fost supusă Banca Comercială Română,
pachetul majoritar la B.C.R. a fost achiziţionat în decembrie 2005 de Erste Bank. Grupul austriac
Erste Bank a achiziţionat 61,88% din acţiunile B.C.R. pentru suma de 3,75 de miliarde de euro.
Preţul de vânzare pe o acţiune a fost de 7,65 de euro, iar acţiunile totale achiziţionate au fost în
număr de 490.339.321. Preţul a reprezentat singurul criteriu de departajare în cursa finală pentru
preluarea B.C.R. în care au intrat doar Millenium BCP (Portugalia) şi Erste Bank (Austria).
Aşa cum s-a prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare, Erste Bank a preluat 36,88% din
acţiuni, aflate în posesia A.V.A.S., iar restul de 25% plus două acţiuni de la B.E.R.D. şi I.F.C.. Un
procent de 8% din acţiuni este deţinut de salariaţii băncii, iar Societăţile de Investiţii Financiare
deţin 30,12% din acţiunile băncii.
În momentul achiziţiei, B.C.R. deţinea o reţea naţională de aproximativ 340 de sucursale,
un portofoliu de aproximativ 2,5 milioane de clienţi persoane fizice şi 300.000 clienţi persoane
juridice.
Erste Bank a declarat că si-a propus ca în primul trimestru al anului 2006 să atragă 2,4
miliarde euro pentru finanţarea activităţii B.C.R.26. Conform planului de afaceri, grupul austriac
ţinteşte o pofitabilitate a investiţiei de aproximativ 10% începând cu anul 2009. Rata medie de
creştere a profitului de 15% stabilită iniţial pentru perioada 2005-2008 va creşte la peste 20% pentru
perioada 2005-2009. Erste Bank vrea să reducă raportul cost-venit de la 52% la 48% în 2009,
determinând creşterea rentabilităţii capitalului angajat de la 17% la peste 35%.
Pentru perioada următoare, banca doreşte să-şi consolideze poziţia de lider în sistemul
bancar din România şi să satisfacă cerinţele şi aşteptările clienţilor săi, persoane fizice şi juridice.

26
www. jurnalulnaţional.ro

31
 Preşedintele executiv al B.C.R., Nicolae Dănilă a declarat că: „va avea loc o puternică
schimbare a fizionomiei sistemului bancar românesc după încheierea celor două mari privatizări din
România – a Băncii Comerciale Române şi C.E.C”27.
Într-o proiecţie privind evoluţiile din 2006, preşedintele executiv al B.C.R. a spus că se
aşteaptă la o creştere a capitalului străin în total active până la 93,6%, iar în capitalul social al
băncilor va avea o pondere de 89,1%.

3.2. Aspecte generale privind riscul în activitatea de creditare

În activitatea curentă a băncii, toate produsele şi serviciile bancare, deci şi creditul, conţin
elemente de risc. Riscul de credit este generat în principal de posibilitatea apariţiei pe parcursul
derulării contractului de credit, a unor dificultăţi legate de achitarea la termen a obligaţiilor asumate
de clienţii băncii.
Riscul de credit poate fi definit ca riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării
profiturilor ca urmare a neîndeplinirii de către client a obligaţiunilor contractuale.
Decizia de creditare se bazează pe anticiparea unor elemente din activitatea împrumutatului
(realizarea cash flowului previzionat şi a unor indicatori financiari), ceea ce implică evaluarea
riscului şi acceptarea lui. În consecinţă, riscul nu poate fi evitat, ci doar prevenit şi diminuat. Pe
lângă normele de prudenţialitate şi de limitare a riscului de credit emise de Banca Naţională a
României, fiecare societate bancară reglementează şi gestionează acest risc conform normelor şi
procedurilor proprii de management al riscurilor. Riscul de credit înglobează atât riscul din
activitatea de creditare propriu-zisă, cât şi din alte tranzacţii iniţiate pentru clienţii băncii, cum sunt:
emiterea de scrisori de garanţie, deschiderea/confirmarea de acreditive, avalizarea, scontarea unor
efecte de comerţ prezentate de clienţi, investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, alte facilităţi
acordate clienţilor.
La nivelul Băncii Comerciale Române, politicile de diminuare a riscului de credit au în
vedere limitarea accesului la credite a agenţilor economici care au rezultate financiare
nesatisfăcătoare, care desfăşoară activităţi în sectoare economice cu probleme sau care au datorii
neachitate faţă de alţi creditori. Astfel, la acordarea creditelor, Banca Comercială Română are în
vedere întotdeauna principiul că prima sursă de rambursare a creditului o constituie capacitatea
debitorului de a genera lichidităţi, iar garanţiile trebuie să reprezinte ultima sursă de rambursare a
creditului şi de plată a dobânzilor aferente. Banca solicită debitorilor să asigure bunurile aduse în
27
www.euractiv.ro

32
garanţie la societăţile de asigurare-reasigurare agreate, pe toată perioada de creditare, pentru riscurile
specifice fiecărei categorii de bunuri.
Pentru prevenirea riscurilor, Banca Comercială Română acordă credite clienţilor care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii28:
a) sunt constituiţi şi funcţionează conform legii;
b) desfăşoară activităţi potrivit obiectului de activitate înscris în actul constitutiv;
c) prezintă credibilitate şi garanţii asiguratorii pentru rambursarea creditelor şi plata
dobânzilor la termenele stabilite;
d) acceptă administrarea informaţiei de risc bancar în cadrul C.R.B.;
e) derulează şi/sau vor derula operaţiuni de încasări şi plăţi prin conturile deschise la
unităţile teritoriale ale băncii;
f) indicatorii de bonitate stabiliţi pe baza bilanţurilor (situaţiilor contabile periodice)
prezintă niveluri acceptabile;
g) din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că există posibilităţi de rambursare la
scadenţă a ratelor de credit şi de plată a dobânzilor aferente;
h) autorităţile administraţiei publice locale au acces la credite sau garantează orice fel de
împrumut, dacă totalul datoriilor anuale (ratele scadente la împrumuturile contractate şi/sau
garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv ale împrumutului care urmează a fi
contractat şi/sau garantat în anul respectiv), nu depăşesc o anumită limită din totalul veniturilor
proprii.

3.3. Categorii de credite oferite de B.C.R. clienţilor persoane juridice

Activitatea de creditare se desfăşoară pe baza Planului de credite neguvernamentale în lei

şi valută. În conformitate cu prevederile legii şi cu propriul statut de organizare şi funcţionare, banca
acordă clienţilor săi credite în lei şi valută pe termen scurt, mediu şi lung, cu asigurarea resurselor şi
garanţiilor corespunzătoare.
Banca nu acordă credite pentru tranzacţii valutare sau imobiliare şi investiţii în valori
mobiliare de orice fel29. Cele două tipuri de tranzacţii sunt admise la creditare atunci când clientul

28
B.C.R. – Norma metodologică nr. 1/2006 privind creditarea persoanelor juridice
29
B.C.R. – Norma metodologică nr. 1/2006 privind creditarea persoanelor juridice

33
împrumutat nu e implicat substanţial în această activitate, activitatea respectivă fiind „secundară faţă
de operaţiunile principale”.
Banca Comercială Română oferă clienţilor persoane juridice următoarele categorii de
produse tip credit:
a) Linii de credite în lei şi valută
Liniile de credite reprezintă o modalitate de creditare în lei şi valută a clienţilor din
categoria corporate, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează ca pe o anumită
perioadă de timp să împrumute clientelei fonduri utilizabile în mod fracţionat, în funcţie de nevoile
acesteia, fără a depăşi nivelul stabilit prin contractul de credite, cu posibilitatea de a face trageri şi
rambursări multiple. Acestea se pot acorda pentru creditarea de ansamblu a activităţii curente de
aprovizionare, producţie, desfacere, prestări servicii sau pentru creditarea unor subactivităţi,
proiecte, contracte etc., care prin natura lor se evidenţiază distinct.
b) Linii de credite pentru operaţiuni forward pe cursul de schimb în lei şi
valută
Aceste linii de credite se acordă pentru constituirea de garanţii pentru operaţiuni forward
pe cursul de schimb pentru acoperirea riscurilor valutare. Este o formă de creditare revolving cu
trageri şi rambursări multiple până la un anumit plafon stabilit.
c) Credite pentru finanţarea cheltuielilor şi stocurilor temporare/sezoniere în
lei şi valută
Aceste credite se acordă clientelei pentru finanţarea operaţiunilor cu caracter temporar. Fac
obiectul acestei categorii de credite stocurile care au fost aprovizionate în perioada anterioară, fără a fi
achitate, stocurile care urmează a fi aprovizionate de agenţii economici pe bază de contracte ferme cu
desfacere asigurată, cât şi cheltuielile temporare/sezoniere aferente acestor stocuri, precum şi plata altor
cheltuieli temporare/sezoniere. Totodată, din documentaţia prezentată, trebuie să rezulte cauzele care au
determinat formarea acestor stocuri: primirea de la furnizori a unor materii prime şi materiale în avans faţă
de termenele din contracte, aprovizionări în loturi optime, întreruperea producţiei din motive
justificate, lipsa mijloacelor de transport sau alte greutăţi în expedierea produselor la intern sau la
export etc.;
d) Credite pentru produse cu ciclu lung de fabricaţie în lei şi valută
Produsele cu ciclu lung de fabricaţie sunt cele ale căror cicluri tehnologice de execuţie, de la
lansarea în fabricaţie până la obţinerea produsului finit durează mai mult de 12 luni. În această categorie de
produse se încadrează construcţia şi reparaţiile de nave maritime şi fluviale, aeronave, elicoptere, instalaţii

34
şi utilaje complexe, etc. Creditele pentru aceste produse se pot acorda pe termene mai mari de 12 luni, fără a
depăşi însă ciclurile tehnologice de execuţie stabilite prin documentaţia tehnică;
e) Credite pentru (pre)finanţarea exporturilor în lei şi valută
Aceste credite se acordă clienţilor din categoria corporate, producători sau intermediari de
produse/prestatori de servicii destinate exportului, în vederea finanţării ciclului de aprovizionare-
producţie-desfacere-încasare sau a desfăşurării corespunzătoare a activităţii de exploatare pe perioada
de la livrarea produselor şi până la încasarea contravalorii lor de la partenerii externi.
f) Credite de scont în lei şi valută
Aceste credite se acordă clienţilor din categoria corporate, care sunt posesorii legali ai
unor titluri de credit (cambii sau bilete la ordin) şi doresc încasarea înainte de scadenţă a sumei
înscrise pe acestea şi este destinat finanţării activităţii curente (furnizori, impozite, salarii, taxe etc.)
g) Credite pentru instrumente de plată
Sunt destinate finanţării activităţii curente (furnizori, impozite, salarii, taxe etc.). În
categoria acestor credite intră: creditele pentru cecuri, creditele pentru ordine de plată, creditele pe
mesaje swift recepţionate, creditele pentru documentele fără discrepanţe remise spre încasare în
cadrul acreditivelor de export cu plată la vedere.
h) Credite pentru activitatea de factoring în lei şi valută
Aceste credite oferă un pachet de servicii care asigură :
- finanţarea pe baza facturilor provenite din livrări de mărfuri, executări de lucrări şi
prestări de servicii;
- administrarea creanţelor;
- protecţie împotriva riscului de neplată.
Nivelul maxim al finanţării este de 90% din valoarea nominală a facturilor, iar perioada de
finanţare este cuprinsă între 15 –180 de zile.
i) Credite pentru facilităţi de cont în lei
Aceste credite reprezintă credite pe perioade scurte şi foarte scurte de timp până la 30 de zile
calendaristice, acordate clienţilor din categoria corporate, pentru acoperirea lipsei temporare de lichidităţi, ca
urmare a apariţiei unor situaţii neprevăzute faţă de planificarea fluxurilor financiare. Ele sunt destinate
creditării de ansamblu a activităţii curente de aprovizionare, producţie, desfacere, prestări servicii.
j) Credite pe descoperit de cont (overdraft) în lei
Aceste credite se pot acorda agenţilor economici solicitanţi, pe perioade de timp foarte scurte,
care nu vor putea depăşi 7 zile calendaristice, pentru prevenirea lipsei temporare de disponibilităţi în cont
la data decontării unor instrumente de plată de debit emise (cec, cambii, bilete la ordin) şi este destinat
35
achitării unor obligaţii stringente (aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili, energie,
manoperă, impozite, taxe curente şi alte obligaţii curente).
k) Credite pentru investiţii financiare (acţiuni şi părţi sociale) în lei
Sunt destinate clienţilor a căror activitate principală nu o constituie investiţiile în valori
mobiliare de orice fel şi care nu înregistrează datorii restante faţă de bugetul statului şi este o formă
de creditare pentru finanţarea activităţii de investiţii financiare, respectiv pentru cumpărarea de
acţiuni nominative, emise în formă materializată şi/sau dematerializată sau părţi sociale, emise de
societăţile comerciale.
l) Credite promotori imobiliari în lei şi valută
Aceste credite se acordă de bancă persoanelor juridice specializate şi autorizate în
construcţia şi vânzarea de locuinţe, ce poartă denumirea de promotori imobiliari, în scopul facilitării
construirii de locuinţe destinate persoanelor fizice.
m) Credite pentru activitatea de leasing în lei şi valută
Creditele se acordă de bancă societăţilor şi instituţiilor financiare specializate în desfăşurarea
activităţii de leasing , pentru achiziţionarea activelor care fac obiectul contractelor de leasing încheiate cu
utilizatorii şi sunt destinate achiziţionării de bunuri imobile şi bunuri mobile corporale aflate în
circuitul civil, noi sau second hand, precum şi drepturile de proprietate intelectuală aferente
acestora.
n) Credite pentru activitatea de forfetare în valută
Forfetarea este operaţiunea prin care un vânzător sau prestator de servicii îşi vinde creanţele în
valută, rezultate dintr-un contract de vânzare-cumpărare pe care le are faţă de un cumpărător sau beneficiar,
unei societăţi bancare sau instituţiii financiare specializate, contra unui cost de forfetare, înainte de
ajungerea acestora la scadenţă. Operaţiunea este negociabilă şi se derulează între bancă şi clientul său
(exportatorul), creanţa valutară fiind cumpărată cu renunţarea la dreptul de recurs asupra vânzătorului, cu
excepţia cazurilor de fraudă.
În cadrul operaţiunilor de forfetare, creanţele sunt materializate în efecte de comerţ (cambii,
bilete la ordin şi alte titluri de valoare) exprimate în valută, ai căror beneficiari sunt agenţi economici cu
activitate de export, clienţi ai băncii, înregistraţi în România.
În cazul în care posesorul legal al unei cambii sau bilet la ordin exprimate în valută
(exportatorul) doreşte recuperarea sumelor înainte de scadenţă sau transformarea unei vânzări pe credit într-
o vânzare la vedere, acesta poate vinde titlul către o societate bancară, cu plata taxelor de forfetare
aferente. Titlurile de credit propuse la forfetare sunt emise, de regulă, pe termen mediu sau lung, dar

36
se pot accepta în vederea forfetării şi titluri cu scadenţa sub 12 luni de la emitere, dar nu mai puţin de 30
de zile.
o) Credite ipotecare în lei şi valută
Aceste credite se acordă persoanelor juridice române care au ca obiect de activitate construirea,
reabilitarea (inclusiv modernizarea), consolidarea sau extinderea imobilelor cu destinaţie locativă,
industrială sau comercială (inclusiv pentru cumpărarea de imobile pentru activităţi proprii, în scopul
valorificării sau cu destinaţie locativă) şi persoanelor juridice române care doresc construirea de locuinţe de
serviciu sau de intervenţie pentru salariaţii proprii.
p) Credite pentru activitatea agricolă
Aceste credite se acordă producătorilor agricoli care exploatează terenuri agricole sau efective de
animale, în scopul obţinerii producţiei agricole destinate comercializării (prevăzuţi în Legea 15/2003) şi
este destinat finanţării activităţii curente de producţie agricolă.
r) Credite funciare
Se acordă pentru finanţarea activităţii de investiţii, în completarea surselor proprii ale
clienţilor, în vederea achiziţionării terenurilor cu destinaţie agricolă, situate în extravilan, în scopul
înfiinţării/extinderii:
- suprafeţelor exploataţiilor agricole destinate culturilor agricole, plantaţiilor pomicole şi
viticole, serelor, păşunilor, fâneţelor etc.;
- terenurilor ocupate cu construcţii şi instalaţii agrozootehnice, amenajări piscicole şi de
îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de
depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole;
- terenurilor cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice, păşuni
împădurite;
- terenurilor agricole neproductive, care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia
agricolă.

s) Credite pentru achitarea obligaţiilor bugetare în lei

Se acordă pentru plăţi restante la bugetul consolidat (bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale, fonduri speciale). Termenul de rambursare este de maxim 5 ani, fără perioadă de graţie.
t) Credite pentru echipamente (investiţii) în completarea surselor proprii în
lei şi valută

37
 Acestea se acordă în completarea surselor proprii, a surselor din bugetul de stat şi/sau
bugetele locale şi din fondurile speciale, necesare acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de
investiţii aprobate.

3.4. Metodologia actuală de acordare şi rambursare a creditelor de investiţii

Creditul de investiţii se acordă pentru finanţarea activităţii de investiţii, în completarea

surselor proprii ale clienţilor, pe total activitate de investiţii sau pe obiective (proiecte) de investiţii
pentru:
- realizarea de noi capacităţi de producţie şi obiective de producţie;
- dezvoltarea/menţinerea la parametrii a capacităţilor de producţie existente;
- modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de producţie, utilajelor, maşinilor,
instalaţiilor, clădirilor şi construcţiilor existente etc.
În cadrul proiectelor de investiţii eligibile se creditează următoarele:
 obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor necesare funcţionării obiectivelor de
investiţii;
 studii şi proiecte, achiziţionarea de licenţe, know-how, mărci, brevete, programe
informatice;
 achiziţionarea şi/sau amenajarea de terenuri;
 achiziţionarea de clădiri şi/sau efectuarea de lucrări de construcţii şi instalaţii, inclusiv
pentru asigurarea utilităţilor necesare funcţionării obiectivelor;
 achiziţionarea şi punerea în funcţiune şi/sau efectuarea de lucrări pentru modernizarea
maşinilor, echipamentelor tehnologice, mijloacelor de transport, dotărilor;
 plata avansului pentru bunurile cumpărate în leasing;
 plata valorilor reziduale a bunurilor cumpărate în leasing;

 achiziţionarea de animale de producţie şi/sau reproducţie;

 achiziţionarea şi/sau modernizarea de plantaţii pomicole, viticole, agricole;
 orice alte bunuri asimilate celor de mai sus.
Creditul de investiţii este disponibil în lei şi/sau valută pe termen scurt, mediu şi lung.
Pentru plata avansului la bunurile achiziţionate în leasing, termenul de creditare se încadrează în
valabilitatea contractului de leasing.
Tragerea creditului se realizează integral sau în tranşe.
38
 Se poate acorda o perioadă de graţie pentru plata ratelor de credit de până la 3 ani. În cazul
investiţiilor care produc imediat după data punerii în funcţiune, cum sunt utilajele, maşinile şi
instalaţiile, perioada de graţie nu va putea depăşi 12 luni.
Plafonul maxim al creditului este de:
o 85% din valoarea totală a investiţiei;
o 80% din valoarea avansului ce se plăteşte pentru bunurile achiziţionate în leasing;
o 100% din valoarea totală a investiţiei pentru unităţile administraţiei publice locale şi
pentru valoarea reziduală a bunurilor achiziţionate în leasing.
Aportul propriu al solicitantului constă fie în lichidităţi înregistrate în contul curent, fie în
realizarea efectivă a unei părţi din investiţia respectivă probată cu documente justificative şi de
regulă utilizat înainte de punerea la dispoziţie a creditului sau proporţional cu efectuarea tragerilor.
Documentaţia necesară acordării creditului de investiţii va cuprinde:
 Cererea de credite, semnată de persoanele autorizate să reprezinte legal clientul
solicitant; chestionarul anexat cererii se completează la prima solicitare de credit şi ulterior cel puţin
o dată pe an, sau ori de câte ori intervin modificări;
 Documente care atestă situaţia economico-financiară a societăţii (bilanţ, cont de profit
şi pierdere, balanţa de verificare încheiată pe ultima lună). Banca va solicita după caz, raportul
auditorilor firmei sau certificarea bilanţului coform reglementărilor legale în vigoare;
 Fluxul de lichidităţi (cash flow) aferent perioadei pentru care se solicită creditul şi
bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţii generale;
 Actele de proprietate a bunurilor propuse în garanţie;
 Acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare;
 Certificat de atestare fiscală (la prima solicitare de credit şi de câte ori este necesar);
 Hotărârea organului competent potrivit actelor constitutive şi legii, cu privire la
contractarea şi garantarea creditului;
 Studiul de fezabilitate, în cazul proiectelor de investiţii complexe a căror valoare
depăşeşte 1.000.000 euro, în cazul investiţiilor cuprinse între 500.000 -1.000.000 euro, reprezentând
cel puţin 50% din cifra de afaceri realizată de firmă în ultimul an întreg încheiat şi în cazul în care
clientul îşi începe activitatea cu o investiţie. Proiectele de investiţii se încadrează in categoria
investiţiilor complexe dacă proiectul cuprinde cel puţin una din următoarele gupe de activităţi30:

30
B.C.R. - Norma metodologică nr. 1/2006 privind creditarea persoanelor juridice

39
 - efectuarea de lucrări de construcţii şi instalaţii, achiziţia şi punerea în funcţiune a unor
echipamente tehnologice şi/sau mijloace de transport, cu sau fără achiziţia şi amenajarea de teren,
care împreună conduc la realizarea unor capacităţi de producţie sau servicii;
- efectuarea de lucrări de construcţii şi instalaţii, cu sau fără achiziţia şi amenajarea de
teren, care conduc la realizarea unor capacităţi de producţie şi servicii;
- achiziţia unui ansamblu de echipamente tehnologice şi/sau mijloace de transport, menit să
reprezinte dotarea completă a unei capacităţi de producţie sau servicii.
Ceilalţi solicitanţi vor prezenta planul de afaceri cu excepţia cazurilor în care se finanţează
investiţii în mijloace fixe sau imobilizări neproductive (activităţi care nu au legătură directă cu
activitatea de bază a societăţii) a căror valoare totală nu depăşeşte echivalentul a 100.000 euro, caz
în care se poate prezenta memoriul tehnic justificativ;
 Autorizaţia de construcţii, avizul de mediu şi proiectul tehnic ştampilat spre
neschimbare care fac parte din aceasta; pentru analiza dosarului de credit, dacă beneficiarul nu a
obţinut încă autorizaţia de construire va prezenta cel puţin certificatul de urbanism, avizul de mediu
şi proiectul tehnic pentru obţinerea autorizaţiei de construire, urmând ca tragerile din credit să se
efectueze numai după prezentarea autorizaţiei de construire şi a anexelor acesteia;
 Pentru lucrările de construcţii-montaj se va solicita şi devizul de realizare din
contractul cu antreprenorul sau devizele estimative determinate în baza planurilor ştampilate spre
neschimbare care sunt parte componentă a proiectului tehnic menţionat mai sus;
 Listele de utilaje şi alte dotări şi documente încheiate cu furnizorii de imobilizări
(contracte/precontracte/oferte), după caz;
 Lista cheltuielilor de capital pentru investiţia aprobată (se solicită în cazul proiectelor
de investiţii a căror acoperire financiară se asigură parţial de la buget sau din fondurile speciale
extrabugetare);
 Actele justificative privind situaţia juridică a terenului şi/sau a construcţiilor, după caz;
 Alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare.
Garanţiile acceptate de bancă pentru creditul de investiţii sunt următoarele:
1) Garanţii reale imobiliare:
- privilegiul;
- ipoteca.
2) Garanţii reale mobiliare:
- depozit bancar (cash colateral), certificate de depozit, certificate de depozit cu
discount;
40
 - titluri la ordin şi titluri nominative, acţiuni;
- cesiunea de creanţe;
- echipamente, instalaţii etc.;
- planul de afaceri;
- fondul de comerţ;
- asigurarea de risc financiar de neplată.
3) Garanţii personale:
- scrisori de garanţie bancară;
- avalizarea titlurilor de credit;
- garanţii de companie/firmă;
- garanţii emise de fonduri de garantare;
- fidejusiunea/cauţiunea;
- garanţii emise de statul român şi de autorităţile administraţiei publice locale.
4) Alte garanţii.
Pe documentele de plată, clientul împrumutat va menţiona sursele (proprii, credite) din
care se fac aceste plăţi, precum şi poziţia corespunzătoare din documentaţie.
Pe parcursul procesului de credit se compară cheltuielile efectuate pe şantier cu menţiunile
înscrise pe documentele de plată, respectarea prevederilor din documentaţia tehnico-economică şi
încadrarea în devizul pe baza căruia s-a fundamentat valoarea creditului. Dacă din documentaţia
tehnico-economică rezultă sau se întrevede diminuarea-depăşirea sumelor, creditele se
redimensionează după caz.
Rambursarea se efectuează în rate scadente, determinate în funcţie de resursele proprii ce
se constituie coform fluxului de lichidităţi.
În cazul autorităţilor administraţiei publice locale, procesul de credit respectă şi cadrul
legal specificat de reglementările în vigoare.
Sumele virate din ordinele de plată vizate de B.C.R. vor fi virate din contul de împrumut în
contul autorităţii admininistraţiei publice locale deschis la Trezoreria Statului. Pe ordinul de plată, la
rubrica „reprezentând” se menţionează simbolul contului de împrumut şi destinaţia finală a sumei
(obiectul plăţii şi documentul justificativ).
În termen de 15 zile lucrătoare de la efectuarea tragerii, clientul-împrumutat va prezenta
băncii copia ordinului de plată. Această obligaţie este cuprinsă în contractul de credit într-o clauză
distinctă.

41
 Rambursarea creditului se face în funcţie de încasările previzionate în bugetul de venituri
şi cheltuieli estimat pe perioada creditării. Clientul-împrumutat are obligaţia de a asigura
alimentarea din contul deschis la Trezorerie în contul deschis la unitatea B.C.R. astfel încât la data
scadenţei să existe disponibilul necesar rambursării ratelor de credit şi achitării dobânzilor şi
comisioanelor aferente.

3.5. Analiza solicitării agenţilor economici care au ca obiectiv realizarea investiţiilor

3.5.1. Riscul în viaţa proiectelor de investiţii

Finanţarea programelor de investiţii se realizează în mod normal parţial din surse

proprii, parţial din surse atrase sau împrumutate. Banca nu va accepta finanţarea unui obiectiv de
investiţii integral, din considerentul diminuării riscului creditului prin participarea la investiţia în
curs a doi parteneri: banca şi debitorul, precum şi din dorinţa cointeresării directe a debitorului în
finalizarea proiectului dat pentru că astfel sunt implicaţi nu doar banii băncii, ci şi proprii bani ai
debitorului. Practic asistăm la exercitarea în practică a unui principiu de gestiune a ricului creditului.
Una din caracteristicile acestor credite este gradul mare de risc, de unde rezultă necesitatea
unor calcule de actualizare şi de eficienţă a investiţiilor. Acordarea creditului se face ţinând cont de:
obiectul creditului, complexitatea acestuia, garanţiile asiguratorii, performanţele financiare şi
serviciul datoriei31.
Pentru a diminua riscul de credit, banca trebuie să analizeze în amănunt activitatea
clienţilor şi să evalueze factorii care ar putea influenţa negativ derularea afacerii şi pot induce
pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor de credit în volumul şi la termenul stabilit.
Pentru stabilirea unui diagnostic global privind activitatea clientului trebuie analizate atât
aspectele financiare cât şi cele nonfinanciare, avându-se în vedere cele trei elemente componente ale
riscului de credit: riscul clientului, riscul tranzacţiei şi riscul garanţiilor.

3.5.2. Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor

31
Ungureanu Pavel V. – „Banking. Produse şi operaţiuni bancare.”, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag. 92
42
 Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al
situaţiei economico-financiare indispensabil pentru decizia de creditare.
Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor cuprinde32:
a) analiza bilanţului contabil care presupune:
- examinarea bilanţurilor şi a situaţiilor financiare pe trei perioade de timp anterioare,
respectiv pe ultimii doi ani consecutivi încheiaţi (două bilanţuri) şi ultima situaţie contabilă
periodică (balanţa de verificare);
- în cazul clienţilor a căror activitate se desfăşoară de mai puţin de doi ani, analiza se
efectuează după caz, pe baza ultimelor situaţii contabile disponibile, respectiv, ultimul
bilanţ încheiat şi două balanţe de verificare sau a ultimelor trei balanţe de verificare.
Informaţiile cu privire la poziţia financiară clientului vor cuprinde:
- analiza imobilizărilor corporale şi necorporale şi a surselor de acoperire a acestora;
- analiza creanţelor, datoriilor şi obligaţiilor faţă de terţi;
- analiza costurilor, în vederea dimensionării corecte a volumului de credite.
b) analiza veniturilor, cheltuielilor şi contului de profit şi pierdere, care presupune:
- analiza rezultatelor activităţii şi a profitului obţinut;
- analiza repartizării profitului net;
- analiza pierderilor înregistrate şi recuperarea lor.
c) analiza fluxurilor de fonduri ale perioadelor expirate, care oferă posibilitatea unei mai
bune înţelegeri, la nivelul fiecărei activităţi (exploatare, investiţii, financiară) a modului în
care au fost generate fondurile (sursele) şi utilizate, precum şi impactul asupra
disponibilităţilor băneşti ale agentului economic, la sfârşitul perioadei analizate;
d) analiza fluxului de lichidităţi pe perioada următoare, care presupune ca pe baza
rezultatelor obţinute anterior şi a portofoliului de contracte de aprovizionare şi desfacere, a
programului de producţie şi a variaţiei stocurilor etc., să se prognozeze:
- posibilităţile clientului de a genera în viitor lichidităţi;
- capacitatea clientului de a-şi onora obligaţiile de plată viitoare.
Prin analiza economico-financiară a activităţii clienţilor se urmăreşte existenţa pe perioada
de creditare a capacităţii de rambursare/plată pentru credit, dobândă, utilizând cash flow-ul
previzionat. Creditele se acordă în limita capacităţii de rambursare a clienţilor rezultată din cash
flow.

32
B.C.R. – Norma metodologică nr. 1/2006 privind creditarea persoanelor juridice

43
 3.5.3. Indicatori de analiză a bonităţii clienţilor

Pornind de la conţinutul bilanţului contabil restructurat şi de la contul de profit şi pierdere

prelucrat, Banca Comercială Română analizează situaţia bonităţii clienţilor pe baza unui sistem de
indicatori de structură şi de performanţă după cum urmează33:
1. Indicatori de nivel şi structură:
a) cifra de afaceri;
b) capitalurile proprii;
c) rezultatul exerciţiului (profit/pierdere);
d) fondul de rulment;
e) necesarul de fond de rulment;
f) trezoreria netă;
g) lichiditatea:
 lichiditatea imediată;
 lichiditatea curentă.
h) solvabilitatea;
i) gradul de îndatorare:
 gradul de îndatorare generală;
 gradul de îndatorare financiară.
j) viteza de rotaţie:
 rotaţia activelor circulante;
 rotaţia stocurilor de materii prime;
 rotaţia stocurilor de produse în curs de fabricaţie;
 rotaţia stocurilor de produse finite/mărfuri;
 durata medie de încasare a clienţilor;
 durata medie de plată a furnizorilor.

2. Indicatori de performanţă:
a) rentabilitatea:
 rentabilitatea de exploatare brută;
33
B.C.R. – Norma metodologică nr. 1/2006 privind creditarea persoanelor juridice

44
  rentabilitatea de exploatare netă;
 rentabilitatea economică;
 rentabilitatea financiară.
b) riscul financiar - gradul de acoperire a dobânzii;
c) rata valorii adăugate;
d) politica de dividend.

3.5.4. Analiza aspectelor nonfinanciare privind clienţii băncii

Analiza acestor aspecte vizează credibilitatea clientului, ca element psihologic esenţial cu

privire la formarea de către bancă a convingerilor referitoare la calităţile morale şi profesionale ale
managerilor clienţilor solicitanţi de credite, a principalilor asociaţi şi colaboratori, precum şi a reputaţiei
privită prin calitatea produselor, serviciilor şi a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate în relaţiile cu
partenerii de afaceri.
Factorii nonfinanciari care influenţează activitatea clientului pot fi interni sau externi.
Astfel, în fundamentarea deciziei de creditare banca analizează următorii factori nonfinanciari
interni:
a) conducerea activităţii (managementul), avându-se în vedere următoarele:
- pregătirea profesională, prestigiul şi experienţa în ramura sau sectorul de activitate;
- experienţa în funcţii de conducere şi reputaţia echipei manageriale;
- dacă conducerea este asigurată de o echipă sau de către o singură persoană, cunoscând că în cele
mai multe cazuri conducerea în echipă poate avea rezultate mai bune decât luarea deciziilor de către o
singură persoană;
- asigurarea succesiunii manageriale;
- gradul de participare a echipei de conducere la capitalul societăţii, fiind de aşteptat ca implicarea
conducerii să fie cu atât mai ridicată cu cât gradul de participare la capital este mai mare;
- structura conducerii, specializarea în funcţie de aptitudinile în domeniile tehnic, financiar-
contabil, marketing etc.;
- moralitatea conducerii;
- calitatea sistemului informaţional (informaţii primite de conducere, circulaţia acestora în
interiorul societăţii, modul de obţinere a informaţiilor prin utilizarea tehnicii moderne de calcul etc.);
- calitatea de a se achita de obligaţii;

45
 - perioada de rotaţie a personalului îndeosebi a celui de conducere şi a specialiştilor, care poate
constitui un semnal atunci când este prea scurtă (câteva luni) sau prea lungă (peste 10 - 20 ani);
b) activitatea clientului:
- existenţa şi viabilitatea planului de afaceri;
- evoluţia activităţii şi profilul acesteia;
- caracterul activităţii: permanent, sezonier, ciclic;
- sfera de activitate: producţie, comerţ, prestări servicii etc.;
- produsele şi serviciile sunt: de strictă necesitate/lux, de serie/unicat, vechi/noi,
competitive, profitabile/neprofitabile ;
- importul ;
- concurenţii: numărul şi mărimea concurenţilor, reputaţia lor, caracteristicile produselor fabricate
de aceştia etc.;
- segmentul de piaţă deţinut: în creştere/declin, cuantificabil/necuantificabil;
- portofoliul de clienţi ai acestuia: număr, reputaţie, dependenţa de anumiţi clienţi, modalitatea de
vânzare (pe credit comercial/cu plata imediată);
- relaţiile cu furnizorii: număr, dependenţa de anumiţi furnizori, modalitatea de plată la vedere/la
un anumit timp de la vânzare;
- politica de preţuri: nivel faţă de concurenţă, facilităţi;
- publicitate şi reclamă;
- resurse materiale: clădiri, maşini, utilaje, instalaţii, mijloace de transport (proprietate, metode
de evaluare, de amortizare, stare fizică, fiabilitate, finanţare etc.);
- resurse umane: evaluarea angajaţilor din punct de vedere al pregătirii profesionale, priceperii,
eficienţei, costului personalului, disponibilităţi de înlocuire, fluctuaţia personalului, relaţii conducere -
personal - sindicat etc.;
c) strategia:
- existenţa unei strategii pe următorii 3 - 5 ani (dacă aceasta este realistă, realizabilă sau cu risc
de eşec);
- modalităţile de realizare a strategiei propuse;
- alternative şi implicaţii în cazul nerealizării strategiei propuse;
- existenţa sau nu a planurilor de restructurare şi redresare financiară.
Factorii nonfinanciari externi care trebuie avuţi în vedere la fundamentarea deciziei de
creditare sunt:

46
 a) domeniul de activitate - caracteristicile domeniului de activitate din punct de vedere al
competitivităţii, profitabilităţii, tehnologizării, cheltuielilor de capital, costurilor fixe ridicate sau reduse ,
principalele firme care evoluează în respectivul domeniu de activitate;
b) încadrarea activităţii clientului în politica economică generală şi în tendinţele strategiei
viitoare privind respectivul domeniu de activitate;
c) impactul legislaţiei asupra activităţii clientului;
d) impactul unor factori macroeconomici asupra activităţii clientului;
e) dependenţa şi poziţia geografică faţă de sursele de aprovizionare şi pieţele de desfacere,
faţă de căile de transport etc.;
f) caracteristicile sociale ale pieţelor de desfacere: obiceiuri alimentare, înclinaţia spre un
anumit tip de consum, religie etc.
În vederea fundamentării deciziei de creditare, pe lângă analiza aspectelor financiare, a
celor nefinanciare şi a indicatorilor de bonitate, banca va determina şi analiza indicatorii specifici
privind investiţia34:
- investiţia totală;
- cash-flowul actualizat;
- venitul net actualizat;
- rata internă de rentabilitate ;
- indicele de profitabilitate ;
- raportul venituri-costuri ;
- durata de recuperare a investiţiei.

3.5.5. Ratingul de credit

Sistemul de rating al B.C.R. este de tip bi-dimensional prin coroborarea rezultatelor

analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative ale clientului.
În cadrul criteriilor cantitative sunt cuprinşi indicatorii de bonitate (lichiditatea
patrimonială, solvabilitatea patrimonială, profitabilitatea, gradul de îndatorare), unele criterii de
natura trendului cifrei de afaceri, al ponderii exportului în cifra de afaceri precum şi a sursei de
rambursare.

34
Ilie Mihai – „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Editura Expert, Bucureşti, 2003, pag. 161-162

47
 Criteriile calitative se bazează pe analiza calităţii acţionariatului, managementului,
gradului de îndeplinire a condiţiilor de eligibilitate, strategiei adoptate de client, condiţiilor de piaţă
în care îşi desfăşoară activitatea clientul, auditarea raportărilor contabile şi natura colateralelor.
Fiecare criteriu primeşte un calificativ de la 1 la 5, iar ratingul de credit este egal cu suma
produsului dintre ponderea fiecărui criteriu şi calificativul obţinut de criteriul respectiv astfel încât
unui rating între 1,00 - 1,80 îi corespunde performanţa financiară A, între 1,81 - 2,60 îi corespunde
performanţa financiară B, între 2,61 - 3,40 îi corespunde performanţa financiară C, între 3,41 - 4,20 îi
corespunde performanţa financiară D şi între 4,21 - 5,00 îi corespunde performanţa financiară E.
Ratingul de credit se calculează pentru toţi clienţii beneficiari de credite, aflaţi în
portofoliu, pe baza situaţiilor financiare anuale, iar în cursul anului cu ocazia acordării/revizuirii
creditelor. Determinarea ratingului de credit conduce la încadrarea clientului în una din cele cinci
categorii de performanţă financiară (A,B,C,D,E).
În evaluarea riscului în activitatea de creditare, banca coroborează atât riscurile financiare şi
cele nefinanciare (interne şi externe) la care se expune cât şi evoluţia prognozată a capacităţii de
rambursare rezultată din cash flow.
Determinarea ratingului de credit conduce la diferenţierea nivelului de risc pentru evitarea
situaţiei grupării creditelor în categorii cu risc major şi determinarea trendului calităţii portofoliului
de credite astfel încât să se poată întreprinde măsurile necesare pentru a evita o deteriorare în timp a
acestei calităţi.

48
 CAPITOLUL 4. SOLICITAREA UNUI CREDIT DE INVESTIŢII DE CĂTRE
S.C. NOMIS S.R.L.

4.1. Prezentarea generală a societăţii comerciale

S.C. NOMIS S.R.L. solicită Băncii Comerciale Române în luna ianuarie 2006 un credit pe
termen mediu, în valoare de 200.000 RON pentru activitatea de investiţii. Creditul este solicitat pe o
perioadă de 4 ani pentru achiziţionarea de active fixe specifice exploatării de agregate minerale de
balastieră.
În vederea obţinerii creditului, S.C. NOMIS S.R.L. depune la bancă următoarele
documente:
- cererea de credit (anexa nr. 1);
- bilanţul (anexa nr. 2) , contul de profit şi pierdere (anexa nr. 3), balanţa de verificare
(anexa nr. 4) încheiată pe ultima lună;
- actele de proprietate a bunurilor propuse în garanţie;
- acordul de consultare la Centrala Riscurilor Bancare;
- proiecţia fluxului de lichidităţi prognozat (cash-flow);
- bugetul de venituri şi cheltuieli prognozat pe perioada creditării (anexa nr. 5);
- studiul de fezabilite.
S.C. NOMIS S.R.L. este constituită ca societate cu răspundere limitată-integral privată,
desfăşurându-şi activitatea în conformitate cu prevederile din contractul şi statutul societăţii. Este
înregistrată la Registrul Comerţului cu numărul de înmatriculare J39/29/2002, având codul fiscal
R144418373. Societatea are sediul în judeţul Vrancea, comuna Suraia, strada Plantelor, nr. 5.
Asociaţii societăţii sunt Palade Costică şi Palade Marcel, iar capitalul subscris şi vărsat al
societăţii la data solicitării creditului este de 2.000 RON.

Conducerea şi personalul firmei

Personalul societăţii este constituit din 9 angajaţi, iar structura lui este următoarea:
- conducerea executivă, asigurată de Palade Marcel care posedă studii universitare de
lungă durată;
- personalul tehnic şi de producţie format din 8 angajaţi cu o pregătire medie, calificată pe
domeniul de activitate al societăţii.

49
 La salarizarea angajaţilor se au în vedere performanţele individuale şi pregătirea
personalului, iar în viitor se urmăreşte creşterea nivelului salariului angajaţilor cu 8% din valoarea
salariului minim actual, existent în societate.

Descrierea activităţii curente

Obiectul de activitate al firmei îl reprezintă exploatarea balastului de râu, sortarea lui şi
comercializarea sorturilor realizate către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în
construcţii.
Din luna august 2002 societatea comercială „NOMIS” S.R.L. a închiriat staţia de sortare
cu terenul şi construcţiile anexe de la S.C. Metagremin S.A., desfăşurând activitatea de excavare a
balastului de râu şi sortare a acestuia. Terenul şi construcţiile anexe sunt amplasate în localitatea
Doaga, judeţul Vrancea pe o suprafaţă de 30.000 mp.

Produsele şi serviciile actuale

Produsele realizate de societate sunt sorturi de dimensiuni cuprinse între 0 – 15 mm care
intră în componenţa drumurilor asfaltate. Fluxul de producţie presupune parcurgerea următoarelor
etape: extragerea balastului de râu, transportul auto al acestuia până la staţia de sortare, sortarea
propriu-zisă şi încărcarea sorturilor rezultate în mijloacele de transport ale clienţilor.
Materialele necesare desfăşurării procesului de producţie sunt: motorina, uleiul de motor,
uleiul de transmisie, piese de schimb auto.

Principalii furnizori de materii prime şi materiale

Furnizorii pentru piese auto sunt reprezentaţi de S.C. Auto Nou S.A. şi S.C. Auto Lorena
S.A., iar furnizorii de carburanţi sunt reprezentaţi de S.C. Petrom S.A. şi S.C. Romoil S.A..
Ponderea cheltuielilor de aprovizionare în cheltuielile de producţie este neînsemnată, întrucât
materiile prime utilizate în obţinerea sorturilor sunt obţinute de societate prin extragerea balastului
de râu cu mijloace fixe proprii.

Impactul activităţii desfăşurate asupra mediului

50
 Activitatea de exploatare a balastului de râu desfăşurată de S.C. NOMIS S.R.L. a primit
toate avizele de mediu de la instituţiile în drept şi se realizează în condiţiile aprobate de instituţiile
abilitate.
Desfăşurarea acestei activităţi are efecte benefice asupra cursurilor râurilor, deoarece apele
rămân în albia lor, nefiind forţate să îşi modifice cursul datorită depunerii de sedimente în anumite
sectoare.

Piaţa actuală
Societatea activează pe o piaţă local-regională în plină dezvoltare, determinată de
necesitatea dezvoltării investiţiilor în infrastructura regiunii şi în construcţiile de locuinţe. Cererea
pe această piaţă este superioară ofertei existente. Clienţii societăţii sunt reprezentaţi de societăţi
comerciale cu capital privat care desfăşoară activităţi cu fonduri de la Comunitatea Europeană.
Societatea comercială „NOMIS” S.R.L. are încheiate contracte de vânzare-cumpărare
pentru sorturile realizate cu societăţile care execută lucrări în infrastructura regiunii. Totodată
societatea urmăreşte ca în urma realizării investiţiei şi prin intermediul unei campanii publicitare să
îşi extindă aria de desfacere a produselor şi pe alte pieţe.

Principalii concurenţi
Concurenţa pe această piaţă local-regională este redusă, iar concurenţii care îşi desfăşoară
activitatea pe această piaţă sunt: S.C. Carpat Agregate S.R.L. şi S.C. Romagremin S.R.L..

Politica de distribuţie a produselor

Produsele de balastieră realizate de societate sunt comercializate la preţuri mai mici cu
5% decât cele practicate pe piaţă de concurenţi. Politica de distribuţie este de tip loco, iar încasarea
valorii produselor vândute se realizează în avans, pe loc sau în termen de 15 zile de la data vânzării
produselor.

4.2. Prezentarea proiectului de investiţii

Societatea comercială S.C. NOMIS S.R.L. îşi propune să îşi diversifice activitatea şi să îşi
îmbunătăţească calitatea produselor, răspunzând solicitărilor pieţei. În acest scop societatea a decis

51
achiziţionarea următoarelor mijloace fixe: un excavator, trei autobasculante, ciururi, site şi alte
utilaje aferente. Achiziţionarea acestor mijloace fixe va duce la creşterea randamentului şi capacităţii
de producţie, la asigurarea unor servicii complete de producţie-livrare a produselor de balastieră la
locul indicat de către client. Totodată printr-un marketing eficient se va asigura creşterea volumului
vânzărilor.
Conform evaluărilor realizate anterior valoarea totală a investiţiilor în activele fixe
necesare desfăşurării programului de producţie propus este de 236.000 RON, iar durata de realizare
a investiţiei este de un an. Eşalonarea investiţiei şi planul de finanţare sunt prezentate în tabelul de
mai jos:

Valori (RON)
Luna 1 Luna 6 Luna 12 Total
Activităţi proiect
1. achiziţie excavator 90.000 - - 90.000
2. achiziţie ciururi şi site - 41.000 - 41.000

3. achiziţie trei autobasculante - - 105.000 105.000

Total investiţii 90.000 41.000 105.000 236.000
Surse de finanţare: 236.000
- credit B.C.R. 200.000 x x 200.000
- surse proprii 36.000 x x 36.000
- alte surse - - - x
Tabel nr. 3 – Eşalonarea investiţiei şi planul de finanţare

Finanţarea investiţiei se realizează în proporţie de 84,8% prin credit de la bancă şi în

proporţie de 15,2% din surse proprii. Sursele proprii de finanţare vor fi asigurate prin aport la
capitalul social în perioada de implementare a investiţiei.
Condiţiile de creditare solicitate băncii pentru finanţarea proiectului de investiţii sunt
următoarele:
- volumul creditului: 200.000 RON;
- perioada de creditare: 4 ani;
- rata dobânzii anuală: 14%;
- perioada de graţie: 1 an.
- rambursarea creditului şi a dobânzilor aferente este prezentată în tabelul de mai jos:

- RON -
Ziua, luna,anul Sold iniţial Rata Dobânda Anuitatea Sold final
10.01.2007 - - - - 200.000
52
 10.01.2008 200.000 40.000 35.000 75.000 160.000
10.01.2009 160.000 90.000 26.308 116.308 70.000
10.01.2010 70.000 70.000 15.050 85.050 -
Tabel nr. 4 – Grafic de rambursare a creditului şi de plată a dobânzii

Garanţiile propuse de către societate pentru garantarea creditelor sunt următoarele:

- casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă totală de 2.100 mp;
- casă de locuit, magazie si teren aferent în suprafaţă totală de 2.000 mp;
- încărcător frontal pe roţi tip Stalowa Wola L34;
- autospecializată R19215 DFK-S.

4.3. Evaluarea financiară a proiectului de investiţii

Evaluarea financiară ca metodă de lucru se realizează în mai multe etape:

- prima etapă este reprezentată de o analiză financiară cu caracter general care realizează,
în principal raportul dintre cheltuielile efectuate şi veniturile realizate prin activitatea obiectivului de
investiţie;
- a doua etapă constă într-o analiză financiară detaliată a proiectului în baza finalizării sale
şi evidenţiază rata rentabilităţii capitalului investit.
În cazul analizei financiare trebuie făcute următoarele precizări:
- veniturile totale cuprind pe lângă veniturile din producţia vândută şi creditele primite,
deoarece ele constituie surse atrase şi întregesc fondurile agentului economic;
- cheltuielile totale includ cheltuielile cu investiţia şi cheltuielile cu producţia; pentru
efectuarea analizei financiare în costuri se mai includ şi o serie de impozite, taxe, dobânzi, precum şi
sumele necesare rambursării creditului şi dobânzilor aferente.
Evaluarea proiectelor de investiţii se realizează prin calculul unor indicatori de apreciere a
eficienţei economice cum sunt:
1) Termenul de recuperare a investiţiei (T) – indicator care prezintă o deosebită importanţă
pentru investitor, dându-i posibilitatea să cunoască în cât timp îşi va putea recupera capitalulul
investit, cunoscând că o recuperare cât mai rapidă e mai avantajoasă.

În formă statică indicatorul se calculează pe baza formulei35:

35
Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina – „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 74
53
 It
T  , în care:
Ph
It – efortul investiţional;
Ph – profitul anual.

Aplicând în formulă vom avea:

236.000
T   T = 1,76 ani
133.881
Durata de recuperare este avantajoasă, fiind mai mică decât perioada de exploatare a
investiţiei.

2) Fluxul de numerar (cash-flow) – indicator care exprimă situaţia la zi, respectiv care este
câştigul sau pierderea pentru fiecare an luat în calcul şi se calculează pe baza formulei36:

VNh = Vh – (Ih + Ch), unde:

VNh – fluxul de numerar pentru anul h;
Vh – venitul anului h;
Ih – investiţii pentru anul h;
Ch – cheltuieli de producţie aferente anului h.

La stabilirea mărimii coeficientului de actualizare „a” s-a respectat următoarea condiţie37:

a ≥ ri + rd + rr, unde :
ri – rata inflaţiei;
rd – rata dobânzii de referinţă;
rr – rata de risc a ramurii.
Considerând:
- rata inflaţiei = 7,5% 38;
- rata dobânzii de referinţă = 7,5% 39;
- rata de risc a ramurii = 0 calculele de actualizare se vor efectua utilizând un coeficient
de actualizare a = 15%.
36
Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina – „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 76
37
Buhociu Florin, Negoescu Gheorghe – „Evaluarea proiectelor de investiţii”, Editura Algorithm, Galaţi, 1998, pag. 2
38
www. bnr.ro – Raport asupra inflaţiei – decembrie 2005
39
www. bnr.ro – Rata dobânzii de referinţă – istoric

54
 În calculul indicatorilor de apreciere a eficienţei economice s-a luat o durată de execuţie a
proiectului de investiţii de 1an şi o durată de funcţionare a obiectivului de investiţii de 7 ani.
În următorul tabel am determinat fluxul de numerar actualizat la nivelul analizei
financiare :

55
 - RON -
Ani de
Anii de funcţionare a obiectivului de investiţii
execuţie
Nr.
Specificaţie
cr. 1 1 2 3 4 5 6 7 Total
1 Investiţii: 236.000 0 0 0 0 0 0 0 236.000
– fonduri
2 36.000 0 0 0 0 0 0 0 36.000
proprii
3 − credit 200.000 0 0 0 0 0 0 0 200.000
Cheltuieli de
4 0 517.536 533.062 549.053 634.110 634.115 634.118 634.121 3.502.005
exploatare
Dobânda la
5 76358 0 0 0 0 0 0 0 76.358
împrumut
Rambursarea
7 0 75.000 116.308 85.050 0 0 0 0 276.358
creditului
8 Total cheltuieli 236.000 592.536 649.370 634.103 634.110 634.115 634.118 634.121 4.014.363
Venituri din
9 activitatea de 0 693.450 752.320 752.324 752.326 752.329 752.333 752.336 5.207.418
exploatare
10 Împrumut 200.000 0 0 0 0 0 0 0 200.000
11 Total venituri 200.000 693.450 752.320 752.324 752.326 752.329 752.333 752.336 5.407.418
Flux de
12 -36.000 100.914 102.950 118.221 118.216 118.214 118.215 118.215 1.393.055
numerar
Coeficient de
13 0,869 0,756 0,657 0,571 0,457 0,432 0,375 0,326
actualizare
Costuri totale
14 205.084 447.957,2 426.636,1 362.072,8 289.788,27 27.937,7 237.794,25 206.723,4 2.449.993,8
actualizate
Venituri totale
15 173.800 524.248,2 494.274,2 429.577 343.812,982 325.006,1 282.124,88 245.261,5 2.818.105
actualizate
Flux de
16 numerar -31.284 76.290,98 67.638,15 67.504,19 54.024,712 51.068,45 44.330,625 38.538,09 368.111,2
actualizat
Tabel nr. 5 – Fluxul de numerar actualizat

56
 3) Raportul venituri-costuri – permite o comparaţie între suma încasărilor realizate
şi totalul cheltuielilor efectuate. Pentru a permite comparabilitatea acestor indicatori ce se
obţin în perioade diferite de timp se foloseşte tehnica actualizării.
Raportul dintre venituri şi costuri se calculează pe baza relaţiei40:

d  De
1
h

 d 1
Vh 
1  a  h
R în care:
d  De

  Ih  Ch   1 h
h 1 1  a 

R – raportul dintre veniturile actualizate şi cheltuielile actualizate;

Vh – venitul obţinut în anul h;
Ih – investiţia anuală;
Ch – cheltuielile de producţie efectuate în anul h;
a – coeficientul de actualizare;
d – durata de realizare a obiectivului de investiţii;
De – durata de exploatare a obiectivului de investiţii.

Cunoscând că: Ih + Ch = Kh, unde Kh reprezintă anganjamentul de capital vom

calcula în tabelul de mai jos anganjamentul de capital actualizat şi veniturile actualizate astfel:

-
RON -
Factor de
actualizare 1 1
(Ih + Ch)  Vh 
Anii Ih + Ch Vh 1 1  a  h 1  a  h
1  a  h
1 236.000 0 0,869 205.084 0
2 592.536 693.450 0,756 447.957,22 524.248,2
3 649.370 752.320 0,657 426.636,09 494.274,24
4 634.103 752.324 0,571 362.072,81 429.577
5 634.110 752.326 0,457 289.788,27 343.812,98
6 634.115 752.329 0,432 273.937,68 325.006,13
7 634.118 752.333 0,375 237.794,25 282.124,88
8 634.121 752.336 0,326 206.723,45 245.261,54
Total 4.648.473 5.207.418 X 2.449.993,9 2.644.304,9
Tabel nr. 6 – Anganjamentul de capital şi venitul actualizat

40
Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina - „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura Didactică şi
Pedagocică, Bucureşti, 2005, pag. 76
57
 Raportul venituri-costuri exprimă legea fundamentală a activităţii economice, care
presupune că orice asemenea activitate trebuie să recupereze integral cheltuielile efectuate şi să
realizeze un anumit profit pentru un investitor şi societate41.
Introducând datele în formulă raportul costuri-venituri va fi:
2.644.304,9
R = 2.449.993,9  R = 1,079

Proiectul de investiţii este eficient din punct de vedere al raportului venituri-costuri,

deoarece R > 1.

4) Venitul net actualizat (VNA) – indicator care permite stabilirea diferenţei dintre
volumul total al încasărilor obţinute pe întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului de
investiţii şi costurile totale (cu investiţiile şi producţia), în cazul în care toate valorile sunt
actualizate.
Acest indicator e deosebit de semnificativ pentru aprecierea eficienţei viitorului
obiectiv economic, deoarece în condiţiile unei economii de piaţă ne interesează să obţinem un
profit cât mai mare, iar acest indicator exprimă tocmai profitul net obţinut de societate pe
întreaga perioadă de funcţionare a obiectivului şi în condiţiile cuantificării factorului timp.
Formula pe baza căreia se calculează venitul net actualizat este următoarea42:
nd
1
VNA   Vh  Ih  Ch  

h 1 1  a  h

în care:
VNA – venitul net actualizat cumulat;
Vh – venitul obţinut în anul h;
Ih – cheltuielile cu investiţia pentru anul h;
Ch – cheltuielile de producţie obţinute în anul h;
a – coeficientul de actualizare;
d – durata de realizare a obiectivului de investiţii;
n – durata de funcţionare eficientă a obiectivului de investiţii.
În tabelul următor am determinat valoarea venitului net actualizat după cum
urmează:

41
Vasilescu Ion, Românu Ion, Cicea Constantin – „Investiţii”, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pag. 228
42
Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina – „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 76
58
 -
RON -
Factor de
Kh Flux actualizare
Anii Ih Ch Vh (Ih + Ch) Vh - (Ih +Ch) 1 VNA
1  a  h
1 -236.000 0 0 -236.000 -236.000 0,869 -205.084
2 0 -592.536 693.450 -592.536 100.914 0,756 76.290,98
3 0 -649.370 752.320 -649.370 102.950 0,657 67.638,15
4 0 -634.103 752.324 -634.103 118.221 0,571 67.504,19
5 0 -634.110 752.326 -634.110 118.216 0,457 54.024,71
6 0 -634.115 752.329 -634.115 118.214 0,432 51.068,45
7 0 -634.118 752.333 -634.118 118.215 0,375 44.330,63
8 0 -634.121 752.336 -634.121 118.215 0,326 38.538,09
Total 236.000 4.412.473 5.207.418 4.648.473 558.945 X 194.311,2
Tabel nr. 7 – Venitul net actualizat

Cum VNA = 194.311,2 RON putem afirma că proiectul propus este eficient
deoarece îndeplineşte condiţia ca VNA > 0.

5) Indicele de profitabilitate (K’p) – indicator care exprimă raportul dintre valoarea

netă actualizată şi valoarea fondurilor de investiţii destinate obiectivului pentru care se
elaborează proiectul de investiţii.
Relaţiile prin care poate fi determinat sunt următoarele43:
CFTA
K' p  (1) sau
I 't
VNAT
K' p 1 (2) , unde
I 't
CFTA – cash-flowul total actualizat;
I’t – cheltuielile cu estiţia actualizate;
VNAT – venitul net actualizat total.
Aplicând datele în formula a doua vom avea:
194.311,2
K' p 1
205.084
K ' p  1,947 / 1 leu investit

43
Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina – „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 87

59
 Cum K’p > 1  o situaţie favorabilă, deoarece cazul K’p = 1 ar conduce la un VNAT = 0,
ceea ce înseamnă o lipsă totală de profitabilitate.

6) Rata internă de rentabilitate (RIR) – exprimă rata de discontare prin care se

asigură egalizarea valorilor actualizate ale producţiepi costurile totale (de producţie şi
investiţii) pe întreaga perioadă dep funcţionare a obiectului proiectat. Rata internă de
rentabilitate este acea rată de rentabilitate pentru care venitul net actualizat este 0.
Rata internă de rentabilitate se poate determina prin reprezentare grafică sau
analitic după formula44:
VNAT  
RIR  bmin   bmax  bmin  
VNAT    VNAT  

În tabelul următor vom calcula VNAT pozitiv în condiţiile unui bmin şi VNAT
negativ în condiţiile unui bmax:

-
RON -
b min = 40% b max = 45%

Flux
Anii Ih Ch Vh numerar VNAT(  )
(h) 1 VNAT(  ) 1
h h
1  b  1  b 
1 -236.000 0 0 -236.000 0,714 -168.504 0,69 -162.840
2 0 -592.536 693.450 100.914 0,51 51.466,14 0,476 48.035,1
3 0 -649.370 752.320 102.950 0,364 37.473,8 0,328 33.767,6
4 0 -634.103 752.324 118.221 0,26 30.737,46 0,226 26.717,95
5 0 -634.110 752.326 118.216 0,186 21.988,18 0,156 18.441,7
6 0 -634.115 752.329 118.214 0,133 15.722,46 0,108 12.767,11
7 0 -634.118 752.333 118.215 0,095 11.230,43 0,074 8.747,91
8 0 -634.121 752.336 118.215 0,068 8.038,62 0,051 6.028,97
Total 236.000 4.412.473 5.207.418 558.945 X 8.153,09 X -8.333,66
Tabel nr. 8 – Venitul net actualizat în condiţiile unui bmin şi a unui bmax

44
Buhociu Florin, Negoescu Gheorghe – „Evaluarea proiectelor de investiţii”, Editura Algorithm, Galaţi, 1998,
pag. 104

60
 Ratele de actualizare bmin şi bmax se stabilesc prin încercări succesive astfel încât
pentru bmin să se obţină un VNAT pozitiv, iar pentru bmax un VNAT negativ. Astfel, prin
încercări s-a stabilit un bmin = 40% şi un bmax = 45%.
Aplicând datele din tabel în formulă, rata internă de rentabilitate financiară (RIRF)
va fi:
8.153,09
RIRF = 0,40 + (0,45 – 0,40)  8.153,09  8.333,66
RIRF = 42,47%
Se observă ca rata internă de rentabilitate îndeplineşte condiţiile cerute pentru ca un
proiect de investiţii să fie considerat eficient, respectiv:
- b min < RIR < b max45;
- RIR ≥ ri + rd + rr 46.

4.4. Analiza economico-financiară a activităţii firmei

Pentru a micşora riscul în activitatea de creditare ofiţerul de credit analizează

activitatea societăţii din punct de vedere financiar. În acest sens, ofiţerul de credit examinează
bilanţul contabil, contul de profit şi pierdere, precum şi fluxurile monetare ale firmei.
4.4.1. Analiza structurii şi conţinutului bilanţului contabil

Analiza economico-financiară are ca punct de plecare bilanţul contabil, care este

documentul oficial de gestiune a patrimoniului unui agent economic. Bilanţul contabil oferă o
imagine contabilă asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute.
Prin prelucrarea bilanţului, elementele de activ şi pasiv se grupează fiecare în trei
mari capitole (niveluri), după cum urmează:
a) active imobilizate care cuprind imobilizările necorporale, corporale, financiare şi
creanţele comerciale cu scadenţă mai mare de 1 an;
b) active realizabile care sunt formate din stocuri, creanţe de maximum 1 an,
conturile de regularizare şi asimilate şi primele privind rambursarea obligaţiunilor;

45
Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina – „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005, pag. 81
46
Buhociu Florin, Negoescu Gheorghe – „Evaluarea proiectelor de investiţii”, Editura Algorithm, Galaţi, 1998,
pag. 106

61
 c) trezoreria pozitivă care cuprinde titlurile de plasament şi disponibilităţile (conturi
la bănci în lei şi în devize, carnete de cecuri, acreditive), respectiv acele active existente sub
formă de lichidităţi sau susceptibile să fie transformate rapid în disponibilităţi;
d) pasive pe termen lung care cuprind sursele de finanţare cu caracter permanent,
respectiv capiatalurile proprii în sens larg, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, datoriile
cu scadenţa mai mare de 1 an;
e) datorii curente cu scadenţa mai mică de 1 an care cuprind partea mai mică de 1
an a datoriilor nefinanciare cu scadenţă mai mică de 1 an, datoriile nefinanciare cu scadenţa
mai mică de 1 an, avansurile primite, alte datorii, veniturile înregistrate în avans şi diferenţele
de conversie pasiv;
f) trezoreria negativă care este constituită din partea mai mică de 1 an a datoriilor
financiare cu scadenţa mai mare de 1 an şi datoriile financiare cu scadenţa mai mică de 1 an.

Ofiţerul de credit procedează la gruparea elementelor de activ şi pasiv din bilanţ,

analizează evoluţia acestora în mărimi absolute şi relative, efectuând totodată şi analiza de
structură a elementelor din activul şi pasivul bilanţului aşa cum este prezentat în tabelele de
mai jos (tabelul nr. 9, respectiv tabelul nr. 10):

-
RON -
Variaţia Variaţia Analiza de
Perioada P1 Perioada P2 absolută relativă structură
Niveluri Denumire (%) (%)
31.12.2004 31.12.2005 P2 – P1 P2 / P1 P1 P2
Nivel I Active 13.500 69.300 55.800 513,33 27,61 46,17
imobilizate
Nivel II Active 31.200 80.600 9.400 258,33 63,8 53,7
realizabile
Nivel III Trezoreria 4.200 200 - 4.000 4,76 8,59 0,13
pozitivă
X Total activ 48.900 150.100 101.200 306,95 100 100
Tabelul nr. 9 – Gruparea elementelor de activ din bilanţ

62
 -
RON -
Variaţia Variaţia Analiza de
Perioada Perioada absolută relativă structură
Niveluri Denumire P1 P2 (%) (%)
31.12.2004 31.12.2005 P2 – P1 P2 / P1 P1 P2
Nivel I Pasive pe 19.100 131.700 112.600 689,53 39,06 87,74
termen lung
Nivel II Datorii
curente 29.800 18.400 -11.400 61,74 60,94 12,26
cu scadenţa
mai mică de 1
an
Nivel III Trezoreria 0 0 0 0 0 0
negativă
X Total pasiv 48.900 150.100 101.200 306,95 100 100
Tabelul nr. 10 – Gruparea elementelor de pasiv din bilanţ

4.4.2. Analiza structurii şi conţinutului contului de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere reprezintă documentul prin care se regrupează fluxurile

de exploatare, financiare şi excepţionale ale unei societăţi.
Cu ajutorul lui se explică modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite
etape, permiţând astfel desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanţelor
economice ale activităţii desfăşurate de societate într-o anumită perioadă de gestiune.
Contul de profit şi pierdere al societăţii pune în corelaţie următoarele niveluri:

-
RON -
Nivelul Cheltuieli Perioada Venituri Perioada
2004 2005 2004 2005
I. Exploatare Cheltuieli de 66.300 479.200 Venituri din 101.900 596.800
exploatare exploatare
II. Financiar Cheltuieli 0 0 Venituri 0 0
financiare financiare
III. Excepţional Cheltuieli 300 200 Venituri 0 0
excepţionale excepţionale
IV. Global Impozit pe 1.100 4.400 X X X
profit
Tabelul nr. 11 – Nivelurile contului de profit şi pierderi

63
 Ca şi în cazul bilanţului, contul de profit şi pierderi se restructurează prin
introducerea unor indicatori numiţi solduri intermediare de gestiune (marja comercială, marja
industrială, valoarea adăugată, excedentul/deficitul brut din exploatare, financiar, extraordinar,
capacitatea de autofinanţare).
Întrucât S.C. NOMIS S.R.L. potrivit contului de profit şi pierdere prezintă doar
nivelul de exploatare, nivelul excepţional şi nivelul global banca va calcula doar indicatorii de
la aceste niveluri.
Ofiţerul de credit calculează următorii indicatori la nivelul activităţii de
exploatare47:

1. Marja comercială reprezintă valoarea nou creată obţinută în sfera comerţului en gros şi
en detail, atât de societăţile de profil cât şi de alte societăţi care desfăşoară o astfel de activitate
prin magazine proprii de desfacere48. Se calculează ca diferenţă dintre vânzările de mărfuri şi
costurile acestora.
În cadrul societăţii noastre valoarea acestui indicator este nulă, deoarece activitatea
specifică firmei este una de producţie şi nu una comercială.

2. Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor societăţii, rezultate din

vânzarea produselor realizate, şi respectiv a serviciilor prestate într-o anumită perioadă de
timp.
Cifra de afaceri = Vânzări de mărfuri + Producţia vândută
Cifra de afaceri 2006 = 85.500 RON
Cifra de afaceri 2007 = 292.700 RON

3. Producţia exerciţiului reflectă bunurile şi serviciile realizate de societate în timpul

unui exerciţiu financiar indiferent de destinaţia acestora : vânzare, stoc sau imobilizare49.

47
B.C.R. – Normele metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/ 2006
48
Ilie Mihai – „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Editura Expert, Bucureşti, 2003, pag. 120
49
Ariton Doiniţa – „Finanţele întreprinderii”, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002,
pag. 45

64
 Producţia exerciţiului = Producţia vândută + Producţia stocată + Producţia
imobilizată
Producţia exerciţiului 2006 = 85.500 + 16.400
Producţia exerciţiului 2006 = 101.900 RON
Producţia exerciţiului 2007 = 292.700 + 304.100
Producţia exerciţiului 2007 = 596.800 RON

4. Marja industrială reprezintă valoarea nou creată, obţinută din activitatea productivă
desfăşurată de societate, alta decât cea pur comercială, într-o anumită perioadă de timp.
Marja industrială = Producţia exerciţiului – (Cheltuieli cu materiile prime şi
materiale + Cheltuieli cu energia + Lucrări şi servicii executate de terţi)
Marja industrială 2006 = 101.900 – ( 24.612 + 4.688 + 28.600 )
Marja industrială 2006 = 44.000 RON
Marja industrială 2007 = 596.800 – ( 326.256 + 62.144 + 55.200 )
Marja industrială 2007 = 153.200 RON
5. Valoarea adăugată este valoarea nou creată obţinută de societate din întreaga sa
activitate, atât cea productivă cât şi din cea de comerţ.
Valoarea adăugată = Marja comercială + Marja industrială
Valoarea adăugată 2006 = 44.000 RON
Valoarea adăugată 2007 = 153.200 RON
6. Excedentul brut din activitatea de exploatare reprezintă rezultatul obţinut de societatea
comercială din exploatare, respectiv din activităţile sale curente, neinfluenţat de volumul
amortizărilor şi provizioanelor precum şi de alte venituri şi cheltuieli de exploatare.
Excedentul brut al exploatării = Valoarea adăugată + Subvenţii din exploatare –
(Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate + Cheltuieli cu personalul)
Excedentul brut al exploatării 2006 = 44.000 – (1.500 + 6.900)
Excedentul brut al exploatării 2006 = 35.600 RON
Excedentul brut al exploatării 2007 = 153.200 – (3.400 + 27.200)
Excedentul brut al exploatării 2005 = 122.600 RON
7. Veniturile din exploatare reprezintă totalitatea veniturilor societăţii obţinute din
activitatea de exploatare într-o anumită perioadă.

65
 Veniturile din exploatare 2006 = 101.900 RON
Veniturile din exploatare 2007 = 596.800 RON

8. Cheltuielile de exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de societate

pentru desfăşurarea activităţii de exploatare.
Cheltuielile de exploatare 2006 = 66.300 RON
Cheltuielile de exploatare 2007 = 479.200 RON

9. Rezultatul din exploatare este indicatorul prin care se evaluează rentabilitatea

economică a societăţii din activitatea de exploatare.
Rezultatul din exploatare = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare
Rezultatul din exploatare 2006 = 101.900 – 66.300
Rezultatul din exploatare 2006 = 35.600 RON
Rezultatul din exploatare 2007 = 596.800 – 479.200
Rezultatul din exploatare 2007 = 117.600 RON

La nivelul excepţional, se vor calcula indicatorii50:

1. Veniturile excepţionale sunt veniturile obţinute la acest nivel al activităţii

economice.
Veniturile excepţionale 2007 = 0
Veniturile excepţionale 2007 = 0

2. Cheltuielile excepţionale constau în cheltuielile efectuate la acest nivel al

activităţii economice.
Cheltuielile excepţionale 2006 = 300 RON
Cheltuielile excepţionale 2007 = 200 RON

3. Excedentul brut excepţional arată volumul rezultatelor obţinute în activitatea

excepţională, neinfluenţate de amortizările şi provizioanele specifice acestor fluxuri.
50
B.C.R. – Normele metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/ 2006
66
 Excedentul brut excepţional = Venituri excepţionale (mai puţin venituri din
provizioane) – Cheltuieli excepţionale (mai puţin amortizările şi provizioanele)
Excedentul brut excepţional 2006 = – 300 RON
Excedentul brut excepţional 2007 = – 200 RON

4. Rezultatul excepţional comensurează rentabilitatea unei societăţi obţinută la acest

nivel de fluxurile economice, respectiv de cele excepţionale.
Rezultatul excepţional = Venituri excepţionale – Cheltuieli excepţionale
Rezultatul excepţional 2006 = – 300 RON
Rezultatul excepţional 2007 = – 200 RON

La nivelul global, ofiţerul de credit va calcula indicatorii următori51:

1. Excedentul brut total arată volumul rezultatelor tuturor fluxurilor economice,

mai puţin cele corespunzătoare altor venituri şi cheltuieli din exploatare, amortizărilor şi
provizioanelor de exploatare , financiare şi excepţionale.

Excedentul brut total = Excedentul brut din exploatare + Excedentul brut financiar
+ Excedentul brut excepţional
Excedentul brut total 2006 = Excedentul brut al exploatării 2006 = 35.600 RON
Excedentul brut total 2007 = Excedentul brut al exploatării 2007 = 122.600 RON

2. Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit măsoară volumul

rezultatului obţinut de o societate, neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor şi a
impozitului pe profit.
Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit = Rezultatul curent +
Rezultatul excepţional + Cheltuielile cu dobânzile
Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit 2006 = 35.600 – 300
Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit 2006 = 35.300 RON
Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit 2007 = 117.600 – 200

51
B.C.R. – Normele metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/ 2006

67
 Rezultatul înaintea dobânzii şi a impozitului pe profit 2007 = 117.400 RON

3. Veniturile totale sunt veniturile obţinute de societate din toate fluxurile economice,
respectiv de exploatare, financiare şi excepţionale, într-o anumită perioadă.
Veniturile totale 2006 = 101.900 RON
Veniturile totale 2007 = 596.800 RON

4. Cheltuielile totale reprezintă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea întregii

activităţi a societăţii într-o anumită perioadă.
Cheltuielile totale 2007 = 66.600 RON
Cheltuielile totale 2007 = 479.400 RON

5. Rezultatul brut al exerciţiului măsoară rezultatul obţinut de societate în întreaga sa

activitate înaintea plăţii impozitului pe profit.
Rezultatul brut al exerciţiului = Venituri totale – Cheltuieli totale
Rezultatul brut al exerciţiului 2007 = 35.300 RON
Rezultatul brut al exerciţiului 2007 = 117.400 RON

6. Rezultatul net al exerciţiului comensurează rezultatul final al activităţii unei societăţii după
plata impozitului pe profit.
Rezultatul net al exerciţiului = Rezultatul brut al exerciţiului – Impozitul pe profit
Rezultatul net al exerciţiului 2006 = 34.200 RON
Rezultatul net al exerciţiului 2007 = 113.000 RON

7. Capacitatea de autofinanţare reprezintă surplusul de resurse de finanţare rezultat pe

parcursul unei perioade de gestiune. Mărimea indicatorului arată capacitatea reală a unei societăţi de
a finanţa creşterea sa economică din surse proprii.
Capacitatea de autofinanţare = Rezultatul net al exerciţiului + Amortizări +
Provizioane
Capacitatea de autofinanţare 2006 = 34.200 RON
Capacitatea de autofinanţare 2007 = 113.000 + 5.000

68
 Capacitatea de autofinanţare 2007 = 118.000 RON

8. Capacitatea de autofinanţare netă reprezintă surplusul de resurse rezultat din activitatea

unei societăţi pe parcursul unei perioade, după repartizarea dividendelor.
Capacitatea de autofinanţare netă = Capacitatea de autofinanţare - Dividende
Capacitatea de autofinanţare netă 2006 = Capacitatea de autofinanţare 2006 = 34.200
RON
Capacitatea de autofinanţare netă 2007 = Capacitatea de autofinanţare 2007 = 118.000
RON

În tabelul următor vom urmări evoluţia principalilor indicatori calculaţi pe baza

contului de profit şi pierdere:
- RON
-
Variaţia Variaţia
Nr. Denumire Perioada P1 Perioada P2 absolută relativă
cr. indicatori (%)
31.12.2004 31.12.2005 P2 – P1 P2 / P1
2. Cifra de afaceri 85.500 292.700 207.200 342,34%
3. Producţia exerciţiului 101.900 596.800 494.900 585,67%
4. Marja industrială 44.000 153.200 109.200 348,18%
5. Valoarea adăugată 44.000 153.200 109.200 348,18%
6. Excedentul brut din 35.600 122.600 87.000 344,38%
activitatea de exploatare
7. Venituri din exploatare 101.900 596.800 494.900 585,67%
8. Cheltuieli de exploatare 66.300 479.200 412.900 722,78%
9. Rezultatul din exploatare 35.600 117.600 82.000 330,34%
12. Rezultatul excepţional – 300 – 200 100 66,67%

13. Venituri totale 101.900 596.800 494.900 585,67%

14. Cheltuieli totale 66.600 479.400 412.800 719,82%
15. Rezultatul net al 34.200 113.000 78.800 330,41%
exerciţiului
17. Capacitatea de 34.200 118.000 83.800 345,03%
autofinanţare netă
Tabelul nr. 12 – Indicatorii calculaţi pe baza contului de profit şi pierderi

Se constată că valorile cifrei de afaceri şi a valorii adăugate sunt superioare anului

precedent, ceea ce înseamnă că societatea şi-a propus o extindere a activităţii. Această evoluţie
69
a indicatorilor poate fi explicată prin o serie de cauze interne şi externe ale mediului
economic al societăţii52:
 creşterea cererii pentru produsele realizate de societate;
 retehnologizarea mijloacelor fixe;
 creşterea productivităţii muncii.
Analizând cifra de afaceri în dinamică se observă o creştere importantă a acesteia
(creşte cu 242,34%), ceea ce reprezintă un aspect favorabil, deoarece această creştere este
strâns legată de creşterea producţiei.
Producţia exerciţiului are o evoluţie pozitivă (creşte cu 494.900 RON) ceea ce indică
o lărgire a pieţei de desfacere a produselor realizate de societate şi totodată o creştere a cererii
pentru respectivele produse.
Valoarea adăugată creşte de la un an la altul cu 248,18%, însă indicele valorii
adăugate (348,18%) este inferior indicelui producţiei exerciţiului (585,67%) ceea ce înseamnă
că a crescut ponderea cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de terţi.
În ceea ce priveşte cheltuielile de exploatare (cresc cu 622,78%), ele înregistrează un
ritm de creştere mai ridicat decât al veniturilor din exploatare (cresc cu 485,67%), care s-a
datorat creşterii cheltuielilor materiale, cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi,
cheltuielilor cu personalul, cheltuielilor cu impozitele şi taxele.

4.4.3 Indicatorii de analiză a bonităţii

Pornind de la conţinutul bilanţului contabil restructurat şi de la contul de profit şi

pierdere prelucrat, ofiţerul de credit analizează situaţia bonităţii S.C. NOMIS S.R.L. pe baza
unui sistem de indicatori de structură şi performanţă după cum urmează53:
a) Cifra de afaceri
Cifra de afaceri 2006 = 85.500 RON
Cifra de afaceri 2007 = 292.700 RON

b) Capitalurile proprii
În cadrul acestui indicator se acordă o atenţie deosebită analizei atât a capitalurilor
proprii în sens larg şi în sens strict, cât şi a capitalurilor proprii nete în sens strict.
52
Stănescu C., Işfănescu A., Băicuşi A. – „Analiza economico-financiară”, biblioteca digitală a A.S.E. Bucureşti
53
B.C.R. – Normele metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/ 2006

70
 Capitalurile proprii în sens larg cuprind atât elemente de capital propriu-zis, dar şi
diferenţele din reevaluare, subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele reglementate, care prin
natura lor nu pot fi considerate strict parte a capitalului propriu.
Capitalurile proprii în sens larg 2006 = 19.100 RON
Capitalurile proprii în sens larg 2007 = 131.700 RON
Capitalurile proprii în sens strict se determină prin deducerea din capitalurile
proprii în sens larg a diferenţelor din reevaluare, subvenţiilor pentru investiţii şi provizioanelor
reglementate.
Capitalurile proprii în sens strict 2006 = Capitalurile proprii în sens larg 2006 = 19.100
RON
Capitalurile proprii în sens strict 2007 = Capitalurile proprii în sens larg 2007 =
131.700 RON
Capitalurile proprii nete în sens strict se determină prin diminuarea capitalurilor
proprii în sens strict cu acele elemente de activ cu valoare incertă (cheltuieli de constituire
,cheltuieli de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete etc.), denumite elemente de activ incert
şi prin majorarea cu unele elemente de pasiv cu valoare cunoscută.
Capitalurile proprii nete în sens strict 2006 = 19.100 – 900
Capitalurile proprii nete în sens strict 2006 = 18.200 RON
Capitalurile proprii nete în sens strict 2007 = 131.700 – 900
Capitalurile proprii nete în sens strict 2007 = 130.800 RON

c) Rezultatul exerciţiului (profit/pierdere) caracterizează eficienţa activităţii

desfăşurate, aceasta influenţând direct capitalurile proprii în sensul majorării lor cu profitul şi
al diminuării cu pierderea. De regulă, banca nu acordă credite agenţilor economici care nu
reuşesc să-şi recupereze cheltuielile din veniturile realizate şi deci înregistrează pierderi sau
agenţilor economici care înregistrează profituri mici.
Rezultatul exerciţiului 2006 = 34.200 RON
Rezultatul exerciţiului 2007 = 113.000 RON
Societatea înregistrează profit în ambii ani, iar în 2005 profitul creşte cu 230,41% pe
fondul creşterii cheltuielilor şi a veniturilor.
d) Fondul de rulment (FR) reflectă prima parte a bilanţului şi se calculează pe baza
relaţiei:
71
 Fondul de rulment = Pasive pe termen lung - Active imobilizate
FR 2006 = 19.100 – 13.500
FR 2006 = 5.600 RON
FR 2007 = 131.700 – 69.300
FR 2007 = 62.400 RON
Se observă că fondul de rulment este pozitiv, ceea ce înseamnă că pasivele pe termen
lung finanţează nu numai activele imobilizate, ci şi o parte din activele realizabile.

e) Necesarul de fond de rulment (NFR) reflectă nivelul II al bilanţului şi se

caracterizează prin variaţii mai mari decât fondul de rulment, datorită instabilităţii atât a
activelor realizabile, cât şi a datoriilor curente cu scadenţa mai mică de 1 an.
Necesarul de fond de rulment = Active realizabile – Datorii curente < 1 an
NFR 2006 = 31.200 – 29.800
NFR 2006 = 1.400 RON
NFR 2007 = 80.600 – 18.400
NFR 2007 = 62.200 RON
Necesarul de fond de rulment este pozitiv, activele realizabile fiind superioare
datoriilor curente cu scadenţa mai mică de 1 an. Aceasta înseamnă că există o insuficienţă de
resurse la acest nivel al bilanţului care trebuie acoperită prin excedentul de fond de rulment
sau prin credite bancare pe termen scurt.

f) Trezoreria netă (TN) se referă la nivelul III al bilanţului şi se calculează astfel:

Trezoreria netă = Fondul de rulment – necesarul de fond de rulment
TN 2006 = 5.600 – 1.400
TN 2006 = 4.200 RON
TN 2007 = 62.400 – 62.200
TN 2007 = 200 RON
Trezoreria netă poate fi definită şi ca diferenţa între trezoreria pozitivă şi trezoreria
negativă. Întrucât fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment avem o
trezorerie netă pozitivă în ambele perioade.
Ceea ce face ca trezoreria să varieze este atât fondul de rulment, cât şi necesarul de
fond de rulment care variază de la o perioadă la alta în mod semnificativ.
72
 În tabelul de mai jos vom evidenţia evoluţia fondului de rulment, a necesarului de
fond de rulment şi a trezoreriei nete:
- RON -
Perioada Variaţie Variaţie
Denumire indicator absolută relativă
P1 P2 P2 – P1 P2 / P1
Fond de rulment 5.600 62.400 56.800 11,14
Necesar de fond de rulment 1.400 62.200 60.800 44,43
Trezoreria netă 4.200 200 – 4.000 0,048
Tabelul nr. 13 – Fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă

După cum se observă necesarul de fond de rulment este finanţat în întregime din
fondul de rulment, ceea ce duce la obţinerea unei trezorerii nete pozitive, adică un excedent de
finanţare, rezultat al echilibrului financiar al societăţii.
Înregistrarea unei trezorerii nete pozitive de-alungul celor două exerciţii financiare
demonstrează succesul firmei în viaţa economică şi posibilitatea plasării rentabile a
disponibilităţilor băneşti pentru întărirea poziţiei pe piaţă.

g) Lichiditatea curentă ( Lc )
Lichiditatea reprezintă capacitatea unui client de a face faţă datoriilor sale pe termen
scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilităţi. Lichiditatea curentă se
calculează cu ajutorul formulei:
Ac  S n  Ci
Lc   100 , unde‫׃‬
Ds
Ac - active circulante;

S n - stocuri nevalorificabile;

C i - clienţi incerţi.

Ds - datorii exigibile pe termen scurt.

35.400
Lc2006   100
29.800
Lc2006  118,79%

80.800
Lc2007   100
18.400

73
 Lc2007  439,13%

Valoarea acestui indicator în 2004 este mai mică decât 200%, deci firma are o
lichiditate satisfăcătoare, însă în 2005 valoarea lichidităţii curente este mai mare decât 300%
ceea ce reprezintă un exces de lichiditate 54 pentru firmă. Teoretic o rată ridicată indică o
lichiditate ridicată, însă ea poate avea şi alte semnificaţii, cum ar fi folosirea neeficientă a
resurselor disponibile.

h) Lichiditatea imediată ( Li ) ia în considerare numai acele active care se pot vinde

şi încasa într-un timp foarte scurt. Acest indicator arată care este influenţa stocurilor în
lichiditatea curentă a firmei şi se determină astfel:
Ac  S  Ci
Li   100 , unde:
Ds

Ac - active circulante;

S - stocuri;
C i - clienţi incerţi;

Ds - datorii exigibile pe termen scurt.

35.400  6.600
Li2004   100
29.800
Li2004  96,4%

80.800  100
Li2005   100
18.400
Li2005  438,59%

Întrucât în 2004 lichiditatea imediată se apropie de 100% putem spune că pasivele

curente sunt acoperite de activele uşor realizabile.
În 2005 lichiditatea imediată fiind mai mare de 100% putem afirma că lichiditatea
firmei se bazează pe activele imediate (lichide). Totodată societatea are fonduri imobilizate pe
care trebuie să le investească, deci trebuie accelerat procesul de producţie.

i) Solvabilitatea curentă ( S c )

54
Răduţ Radu C. – colaborator – „Creditarea agenţilor economici”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag.
85
74
 Solvabilitatea reflectă capacitatea generală a societăţii de a transforma toate activele
sale în „cash” pentru plata tuturor datoriilor55. Solvabilitatea se calculează după următoarea
formulă:
TA  S n  C i  Ai
Sc   100 , unde:
Dt  Dif cp

TA - total active;
S n - stocuri nevalorificabile;

C i - clienţi incerţi;

Ai - active incerte;

Dt - datorii totale;

Dif cp - diferenţe din conversie pasiv.

48.900  900
S c2006   100
29.800
S c2006  161,07%

150.100  900
S c2007   100
18.400
S c2007  810,87%

Solvabilitatea curentă este mai mare de 150% ceea ce relevă faptul că societatea are
capacitatea de a-şi achita obligaţiile băneşti, imediate şi îndepărtate faţă de terţi 56. În acelaşi
timp se observă că solvabilitatea curentă înregistrează un trend crescător de la un exerciţiu
financiar la alt exerciţiu financiar.

j) Gradul de îndatorare generală ( Gig ) reflectă gradul în care capitalurile proprii

asigură finanţarea activităţii societăţii. Acest indicator poate fi interpretat şi ca o rată a
autonomiei financiare a societăţii indicând gradul în care anganjamentele sale pe termen scurt
şi lung sunt garantate de capitalurile proprii ale societăţii şi se calculează astfel:
Dt
Gig   100 , unde:
C PRn

Dt - datorii totale;

55
Ilie Mihai - „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Editura Expert, Bucureşti, 2003, pag. 129
56
Vintilă Georgeta - „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000,
pag. 218

75
 C PRn - capitaluri proprii nete în sens strict.

29.800
Gig 2006   100
18.200
Gig 2006  163,74%

18.400
Gig 2007   100
130.800
Gig 2007  14,07%

În 2006 societatea a avut o rată a îndatorării generale care a fost mai mare de 100%
şi deci societatea riscă să nu îşi poată onora obligaţiile de plată. Faptul că în 2005 societatea
înregistrează o rată a îndatorării generale supraunitară îi permite acesteia să obţină de la bancă
împrumuturi în condiţii de garanţie sigură.

k) Rotaţia activelor circulante exprimată în număr de rotaţii ( Rac ), arată numărul de

cicluri efectuate de activele circulante în decursul unei perioade şi se determină astfel:
CA
Rac  , unde:
Ac

CA - cifra de afaceri;
Ac - active circulante.

85.500
Rac 2006 
35.400
Rac2006  2,42 rotaţii

292.700
Rac2007 
80.800
Rac2007  3,62 rotaţii

Se observă că de la o perioadă la alta numărul de rotaţii a activelor circulante a

crescut, ceea ce înseamnă că în 2005 s-a realizat o utilizare mai eficientă a activelor circulante
decât în anul anterior.
Creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante se datorează creşterii cifrei de
afaceri într-un ritm superior faţă de creşterea activelor circulante.

l) Durata medie de încasare a clienţilor exprimată în zile ( Dicl ), reprezintă

amânarea medie a plăţii acordată clienţilor şi se calculează astfel:

76
 
S
Dicl  cl  360 , unde:
CA


- sold mediu clienţi;
S cl
CA - cifra de afaceri.

11 .950
Dicl 2006   360
85.500
Dicl2006  50,31 zile

17.450
Dicl2007   360
292.700
Dicl2007  21,46 zile

Durata creditului comercial acordat de societate clienţilor săi în 2004 este mare, însă
se remarcă o reducere a acesteia în anul următor. În spiritul unei bune gestionări financiare a
societăţii, conducerea acesteia trebuie să urmărească reducerea amânărilor la plată acordate
clienţilor, fără însă a prejudicia prin aceasta pieţele de desfacere.

m) Durata medie de plată a furnizorilor exprimată în zile ( D pl ), reprezintă

amânarea medie a plăţii către furnizori, fiind calculată astfel:

S fz
D pl   360 , unde:
CA


S fz - sold mediu furnizori;

CA - cifra de afaceri.
Valoarea furnizorilor neplătiţi reprezintă mărimea creditelor comerciale obţinute, iar
acest indicator arată durata acestor credite. Prelungirea duratelor acestor credite sporeşte
volumul surselor atrase de care societatea are nevoie pentru finanţarea activelor sale
circulante.
10.900
D pl2006   360
85.500
77
 D pl2006  45,89 zile

4.800
D pl2007   360
292.700
D pl2007  5,9 zile

În condiţiile în care durata de încasare a creanţelor este mai mare decât durata de
achitare a furnizorilor, societatea nu are posibilitatea de a atrage surse relativ gratuite din parte
furnizorilor pentru finanţarea ciclului de exploatare. Pentru a-şi asigura mijloacele de plată,
firma va trebui ca pe viitor să promoveze o politică de diminuare a creditelor acordate
clienţilor săi şi de prelungire a termenelor de achitare a datoriilor sale către furnizori.

n) Durata medie a stocului de materii prime exprimată în zile ( Dmp ) se calculează

după formula:

S mp
Dmp   360 , unde:
CA

S mp - stocul mediu de materii prime;

CA - cifra de afaceri.
3.300
Dmp2006   360
85.500
Dmp 2006  13,89 zile
50
Dmp2007   360
292.700
Dmp2007  0,06 zile

Se observă că de la un an la altul are loc o scădere a vitezei de rotaţie a stocurilor de

materii prime care s-a datorat scăderii stocului de materii prime de la un an la altul în
condiţiile creşterii cifrei de afaceri.

o) Durata medie a stocului de produse finite exprimată în zile ( D pf ) măsoară

viteza de desfacere a produselor finite după fabricarea lor şi se calculează astfel:

S pf
D pf   360
CA

78
 
S pf - stocul mediu de produse finite;

CA - cifra de afaceri.
D pf 2006  0

22.800
D pf 2007   360
292.700
D pf 2007  28,04 zile

Viteza de rotaţie a stocului de produse finite în 2005 este mare ceea ce asigură o
recuperare rapidă a capitalului investit în stocuri.

p) Rata valorii adăugate ( RVA ) reprezintă ponderea valorii nou create de societate
în totalul activităţii sale şi se determină astfel:
VA
RVA   100 , unde:
CA
VA - valoarea adăugată;
CA - cifra de afaceri.
44.000
RVA2006   100
85.500
RVA2006  51,46%

153.200
RVA2007   100
292.700
RVA2007  52,34%

Rata valorii adăugate creşte de la o perioadă la alta cu 0,88% , deci creşte

contribuţia societăţii la realizarea produsului finit.

q) Rentabilitatea netă din exploatare ( R NE ) exprimă capacitatea societăţii de a

obţine profit din activitatea propriu-zisă, înaintea oricăror influenţe ale elementelor financiare
şi excepţionale şi poate fi calculată astfel:
Rexp l
R NE   100 , unde:
CA
Rexp l - rezultatul din exploatare;
CA - cifra de afaceri.

79
 35.600
R NE2006   100
85.500
R NE2006  41,64%

117 .600
R NE2007   100
292.700
R NE2007  40,18%

Se remarcă că ponderea rezultatului din exploatare în cifra de afaceri este

semnificativă, deşi cu o uşoară scădere de la un an la altul.

r) Rentabilitatea netă financiară ( R NF ) exprimă capacitatea capitalului investit de a

produce profit şi se calculează astfel:
R Nex
R NF   100 , unde:
C PRn
R Nex - rezultatul net al exerciţiului;

C PRn - capitaluri proprii nete în sens strict.

34.200
RNF2006   100
18.200
R NF2006  187,91%

113 .000
R NF2007   100
130.800
R NF2007  86,39%

Rezultatul obţinut de societate indică o rentabilitate financiară foarte ridicată, cu

mult peste rata dobânzii şi peste rata inflaţiei înregistrate în 2005. Aceasta înseamnă că
remunerarea capitalurilor investite de asociaţi este una substanţială, motiv pentru care îi
determină pe aceştia să-şi continue activitatea şi în viitor.

4.4.4. Determinarea ratingului de credit

80
 Pentru o apreciere cât mai obiectivă a performanţei financiare a clientului Banca
Comercială Română utilizează ratingul de credit. Sistemul de rating al B.C.R. conţine 14
criterii, din care 8 cantitative şi 6 calitative, cu ponderi bine stabilite, în total 58% la criteriile
cantitative şi 42% la criteriile calitative.
Fiecare criteriu primeşte un calificativ de la 1 la 5, iar ratingul de credit este egal cu
suma produsului dintre ponderea fiecărui criteriu şi calificativul obţinut de criteriul respectiv.
Nivelul cel mai bun al ratingului este 1, iar cel mai slab este 5. Determinarea ratingului de
credit conduce la încadrarea clientului în una din cele 5 categorii de performanţă financiară.
Ofiţerul de credit procedează la determinarea ratingului de credit, în vederea
încadrării clientului în grupa de bonitate corespunzătoare şi întocmeşte fişa de determinare a
performanţei financiare a clientului după cum urmează:

Nr.
cr. Caracteristici Descriere cararacteristici Pondere Punctaj Nivel
1. Trendul cifrei de afaceri Trend crescător al cifrei de afaceri 0,10 2 -
pe ultimii 2 ani
2. Lichiditate curentă (%) Lichiditate ridicată 0,06 1 436,76
3. Solvabilitate patrimonială Solvabilitate ridicată 0,07 1 807,03
(%)
4. Profitabilitatea exprimată
prin rentabilitatea Rentabilitate înaltă şi stabilă 0,08 1 89,76
capitalurilor proprii (%)
5. Gradul de îndatorare (%) Grad de îndatorare foarte bun 0,06 1 14,14
6. Ponderea exportului în Sub 10% din cifra de afaceri la 0,02 5 -
cifra de afaceri export
7. Condiţiile de eligibilitate Eligibil la toate condiţiile şi pentru 0,09 1 -
orice categorie de credit
8. Sursa de rambursare Capacitate bună de rambursare pe 0,10 2 -
seama cash-flowului din operare
9. Calitatea acţionariatului Recunoaştere în mediul de afaceri 0,08 2 -
local
10. Managementul Echipă de conducere cu abilitate şi 0,01 3 -
experienţă medii
11. Strategia Obiective strategice definite 0,08 2 -
12. Condiţii de piaţă în care Piaţă stabilă 0,09 2 -
81
 îşi desfăşoară activitatea
13. Realitatea raportărilor Rapoarte financiare auditate de un 0,03 3 -
contabile sigur cenzor
14. Colaterale primite Garanţii non-cash cu o lichiditate 0,04 2 -
bună, cu valoare de piaţă care se
menţine bine în timp
Tabelul nr. 4.12 – Fişa de determinare a performanţei financiare

Ratingul de credit obţinut de S.C. NOMIS S.R.L. este de 1,91, firma încadrându-se
potrivit normelor de creditare B.C.R. în categoria de performanţă financiară B. Acest lucru a
dus la concluzia că „firma înregistrează performanţe financiare bune sau foarte bune, dar nu
poate menţine acest nivel în perspectivă mai îndelungată”. De asemenea în anumite perioade
scurte de timp societatea poate întâmpina greutăţi în rambursarea ratelor scadente şi a
dobânzii.
Banca Comercială Română în urma analizei economico-financiare a clientului şi a
încadrării acestuia în categoria de performanţă B a decis aprobarea creditului solicitat de S.C.
NOMIS S.R.L. în următoarele condiţii:
 creditul se acordă în sumă totală de 200.000 RON într-o singură tranşă;
 perioada de creditare este de 4 ani cu o perioadă de graţie de 1 an şi cu o
dobândă curentă de 14% pe an;
 rambursarea creditului se face în rate neegale;
 creditul va fi utilizat numai pentru achiziţionarea de active specifice exploatării
de agregate minerale de balastieră;
 societatea trebuie să restituie băncii creditul utilizat şi să achite dobânda şi
comisioanele bancare la termenele prevăzute;
 bunurile aduse în garanţie trebuie asigurate la societăţile de asigurare-
reasigurare agreate pe toată perioada de creditare;
 societatea trebuie să respecte prevederile instrucţiunilor şi normelor de lucru ale
băncilor şi să reflecte corect şi la zi în evidenţele contabile toate operaţiunile
privind acordarea, utilizarea şi rambursarea creditului;
 firma trebuie să depună la bancă, la termenele stabilite de Ministerul Finanţelor
bilanţul contabil şi celelalte situaţii contabile periodice pe toată perioada creditării;
82
  clientul trebuie să deruleze prin B.C.R. fluxurile de lichidităţi pe toată perioada
de creditare.
După aprobarea creditului Banca Comercială Română, sucursala judeţeană Vrancea a
procedat împreună cu administratorul societăţii la încheierea contractului de credit (anexa nr.
6).
S.C. NOMIS S.R.L. a garantat creditul şi dobânzile aferente cu următoarele garanţii
constituite în favoarea băncii:
- garanţie reală mobiliară fără deposedare asupra soldului creditor al
conturilor/subconturilor curente în lei şi valută deschise la B.C.R. (anexa nr. 7);
- ipotecă de rang I constituită asupra imobil - casă de locuit, magazie şi teren aferent
2.000 mp situate în localitatea Focşani, judeţul Vrancea conform contract de garanţie reală
imobiliară (anexa nr. 8);
- ipotecă de rang I constituită asupra imobil - casă de locuit şi teren aferent 2.100 mp
situate în localitatea Focşani, judeţul Vrancea conform contract de garanţie reală imobiliară
(anexa nr. 9);
- gaj fară deposedare asupra bunurilor proprietatea S.C. NOMIS S.R.L. conform
contract de gaj fără deposedare (anexa nr. 10);
- gaj fară deposedare asupra bunurilor ce vor fi achiziţionate din credit conform
contract de gaj fară deposedare (anexa nr. 10);
- garanţie financiară solicitată Fondului Român de Garantare a Creditelor pentru
Întreprinzătorii Privaţi, reprezentând 50% din creditul aprobat, mai puţin dobânzile aferente.

CAPITOLUL. 5 CONCLUZII ŞI PROPUNERI

5.1. Concluzii

83
 Studiul de caz prezentat la capitolul anterior urmăreşte etapele de parcurs în vederea
acordării unui credit de investiţii de către Banca Comercială Română, sucursala Vrancea.
Solicitantul creditului de investiţii este S.C. NOMIS S.R.L., o societate comercială
având ca principal obiect de activitate exploatarea balastului de râu în vederea obţinerii de
sorturi, acestea din urmă fiind utilizate în construcţii (cu precădere la asfaltări de drumuri).
Aria de desfacere a produselor comercializate de această societate este reprezentată de judeţul
Vrancea şi de judeţele învecinate, această zonă fiind slab reprezentată la capitolul ofertă de
astfel de produse, comparativ cu cererea de pe piaţă. Cererea de pe piaţă este determinată, în
principal, de necesarul de lucrări de refacere a unei infrastructuri învechite şi deteriorate,
pentru care autorităţile centrale şi locale au întocmit programe de reabilitare care beneficiază
şi de ajutor financiar de la Comunitatea Europeană.
Domeniul de activitate este, deci, unul dinamic, cu un potenţial real de creştere, ceea
ce face ca eventualele investiţii să fie binevenite.
Pentru elaborarea programului său de investiţii, societatea comercială efectuează o
analiză financiară a acestuia pentru a vedea dacă respectiva investiţie este rentabilă din punct
de vedere economic. Indicatorii calculaţi în acest scop aşa cum sunt prezentaţi în subcapitolul
4.3. indică faptul că programul de investiţii conceput de societate este unul eficient din punct
de vedere economic, contribuind semnificativ la dezvoltarea activităţii.
Odată elaborat programul de investiţii se pune problema finanţării acestuia, atât din
fonduri proprii cât şi din fonduri atrase. Se decide ca sursa fondurilor proprii să fie o majorare
de capital social în valoare de 36.000 RON, iar fondurile atrase să fie constituite dintr-un
credit bancar de 200.000 RON.
Pentru a contracta creditul mai sus amintit, S.C. NOMIS S.R.L. apelează la Banca
Comercială Română, sucursala Vrancea, depunând în acest scop documentaţia necesară, care
constă în următoarele:

 cerere de credit;
 bilanţul, contul de profit şi pierdere;
 balanţa de verificare pe ultima lună;
 fluxul de lichidităţi aferent perioadei pentru care se solicită creditul;
 bugetul de venituri şi cheltuieli;
84
  studiul de fezabilitate;
 alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare.

După primirea documnetaţiei necesare, ofiţerul de credite însărcinat cu gestionarea

potenţialului client procedează la realizarea analizei clientului conform normelor
metodologice ale băncii. Aceste norme stipulează că analiza se va realiza pe două paliere
distincte, astfel:
 analiza economico-financiară, care cuprinde analiza bilanţului contabil, a
contului de profit şi pierdere, a fluxurilor de fonduri şi a celor de lichidităţi;
după realizarea analizei financiare a clientului, ofiţerul de credit va efectua
pe baza bilanţului şi a contului de profit şi pierderi restructurat calculul
indicatorilor de bonitate.
 analiza nonfinanciară, care cuprinde analiza aspectelor privind credibilitatea
clientului.

Analiza financiară a clientului relevă o serie de aspecte pozitive a activităţii

desfăşurate de client. Astfel, cifra de afaceri a crescut de peste trei ori în perioada avută în
vedere, iar valoarea adăugată a avut o creştere şi mai importantă dacă se ia în considerare
faptul că ponderea acesteia în cifra de afaceri a crescut, pondere care oricum era de peste 50%.
În acelaşi timp, atât solvabilitatea cât şi gradul de îndatorare au avut evoluţii
pozitive, astfel că în 2005 societatea are posibilitatea de a se îndatora în condiţii de siguranţă.
Din punct de vedere al lichidităţii însă, analiza indică o situaţie de supralichiditate,
specifică unei gestiuni deficitare a activelor lichide (trezoreriei).
De asemenea, structura de finanţare a societăţii indică o situaţie de echilibru
financiar întrucât fondul de rulment este pozitiv şi în creştere de la un an la altul. Cu toate
acestea, există pericolul deteriorării acestui echilibru datorită unor modificări în ceea ce
priveşte durata creditului primit de la furnizori şi durata medie de încasare a creanţelor de la
clienţi, în sensul reducerii creditului primit într-o măsură mai mare decât a scăzut durata
medie de încasare a creanţelor. Astfel, durata medie de plată a furnizorilor a ajuns la 5,9 zile
iar durata medie de încasare a clienţilor la 21,46 zile.
Firma va trebui să promoveze în viitor o politică de creştere a duratei creditului
primit de la furnizori concomitent cu continuarea celei de reducere a creditului acordat

85
clienţilor, fără a-şi afecta în vreun fel piaţa de desfacere, în scopul asigurării în viitor a
echilibrului financiar.
De remarcat este şi creşterea vitezei de rotaţie a activelor circulante în general şi a
stocului de produse finite în special, ceea ce denotă o creştere a intensităţii activităţii şi o
reducere a imobilizărilor de fonduri sub formă de stocuri.
Rentabilitatea financiară obţinută de societate este ridicată, fiind cu mult peste rata
inflaţiei şi rata dobânzii înregistrate în 2005. Acest lucru semnifică faptul că remunerarea
capitalurilor investite de asociaţi este una substanţială, motiv care îi determină pe aceştia să îşi
continue activitatea în viitor.

Analiza nonfinanciară a clientului relevă o serie de aspecte, dintre care cele mai
importante sunt:
 managementul societăţii este asigurat de o echipă cu pregătire profesională
superioară, însă cu experienţă medie în domeniul de activitate;
 personalul tehnic şi de producţie are pregătire medie şi calificată pe domeniul de
activitate al societăţii;
 activitatea societăţii are un caracter sezonier;
 piaţa în care îşi desfăşoară activitatea societatea este o piaţă stabilă;
 numărul concurenţilor este redus şi sunt de reputaţie medie;
 obiectivele strategice ale societăţii sunt bine definite;
 societatea activează pe o piaţă local-regională în plină dezvoltare;
 clienţii societăţii sunt reprezentaţi de societăţi comerciale cu capital privat care
desfăşoară activităţi cu fonduri de la Comunitatea Europeană.
Pentru aprecierea cât mai obiectivă a performanţei clientului solicitant de credite,
B.C.R. utilizează un sistem de rating bi-dimensional care sintetizează anumite aspecte ale
activităţii clientului considerate relevante, acestea regăsindu-se atât în analiza financiară cât şi
în cea nonfinanciară. Aceste criterii sunt în număr de 14 şi sunt împărţite pe două categorii:
cantitative şi calitative (de aici şi caracterul bi-dimensional). Criteriile cantitative sunt în
număr de 8 (cu o pondere în ratingul final de 58%) iar cele calitative sunt în număr de 6 (cu o
pondere în ratingul final de 42%). Fiecare criteriu primeşte un calificativ de la 1 la 5, iar
ratingul de credit este egal cu suma produsului dintre ponderea fiecărui criteriu şi calificativul
obţinut de criteriul respectiv. Nivelul cel mai bun al ratingului este 1, iar cel mai slab este 5.

86
Determinarea ratingului de credit presupune încadrarea clientului în una din cele 5 categorii de
performanţă financiară.
În urma ratingului de credit calculat, S.C. NOMIS S.R.L. se încadrează la categoria
B de bonitate. Acest rating a fost obţinut pe fondul înregistrării la cele 14 criterii calificative
de 1 sau 2, doar 3 criterii înregistrând un nivel mai slab de 2, respectiv la ponderea exportului
în cifra de afaceri (calificativ fiind de 5), la managementul acivităţii (calificativ egal cu 3) şi la
realitatea raportărilor contabile (calificativ egal cu 3).
Luând în considerare capacitatea societăţii de rambursare a creditului şi a dobânzilor
aferente, precum şi categoria de performanţă în care se încadrează, Banca Comercială Română
a hotărât aprobarea creditului pentru investiţii solicitat de S.C. NOMIS S.R.L. în condiţiile
specificate în contractul de credit.

5.2. Propuneri

Deşi S.C. NOMIS S.R.L. primeşte creditul pentru investiţii solicitat de la B.C.R.
întrucât se încadrează în categoria de performanţă financiară B, banca nu are nici o garanţie că
aceasta îşi va menţine performanţele actuale la acelaşi nivel pe parcursul derulării creditului.
De aceea, banca acordă creditul cu unele condiţii specificate în contractul de credite şi cu
condiţia unei supravegheri mai atente în comparaţie cu trecutul. Firma are obligaţia să depună
la bancă, la termenele stabilite bilanţul contabil şi celelalte situaţii contabile periodice, în
vederea monitorizării de către bancă a situaţiei financiare a clientului pe întreaga perioadă de
derulare a creditului.
Banca va proceda pe parcursul creditării la urmărirea modului în care sunt
respectate condiţiile prevăzute în contractul de credit în ceea ce priveşte utilizarea creditului
acordat şi la verificarea modului în care evoluează performanţa financiară a clientului.
Din acest punct de vedere se impune monitorizarea următoarelor aspecte:
- corectitudinea raportărilor financiare având în vedere faptul că acestea sunt
auditate de un singur cenzor. Pentru a se îmbunătăţi calitatea auditului financiar-contabil
banca poate propune mărirea numărului de cenzori sau chiar apelarea la o societate de audit
independentă.
- echilibrul financiar al societăţii având în vedere decalajul dintre durata de încasare
a clienţilor şi durata de plată a furnizorilor. Banca poate propune renegocierea contractelor cu

87
furnizorii pentru prelungirea termenelor de plată precum şi a celor cu clienţii pentru a reduce
termenele de încasare, fără a periclita relaţiile comerciale cu aceştia.

- situaţia concurenţială a sectorului de activitate având în vedere potenţialul ridicat

de creştere al acestuia ceea ce ar putea determina intrarea unor noi actori pe piaţă şi, în
consecinţă, reducerea marjelor ca urmare a ofertei sporite.
- caracterul sezonier al activităţii care poate provoca anumite dificultăţi financiare
firmei în perioadele extrasezoniere.
În lumina informaţiilor furnizate de analiza efectuată de ofiţerul de credit, riscurile
care decurg din creditare sunt acceptabile, societatea are o capacitate bună de a achita creditul
şi dobânda aferentă, având caracteristicile generale ale unui client acceptabil pentru a fi
creditat.

88
 BIBLIOGRAFIE

1. Ariton Doiniţa – „Finanţele întreprinderii”, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”,

Galaţi, 2002
2. Basno Cezar, Dardac Nicolae, Floricel Constantin – „Monedă, credit, bănci”, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
3. Berea Aurel Octavian, Stoica Emiplia Cornelia – „Creditul bancar – coordonate actuale şi
perspective”, Editura Expert, Bucureşti, 2003
4. Buhociu Florin – „Eficienţa investiţiilor”, Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”,
Galaţi, 2004
5. Buhociu Florin – „Investiţii şi eficienţă”, Editura Econsulting, Galaţi, 2000
6. Buhociu Florin, Negoescu Florin – „Evaluarea proiectelor de investiţii”, Editura Algorithm,
Galaţi 1998
7. Buhociu Florin, Vârlănuţă Florina – „Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005
8. Burja Camelia – „Eficienţa economică a investiţiilor”, Editura Fundaţiei Universitare „1
Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2005
9. Dardac Nicolae, Barbu Teodora – „Monedă, bănci şi politica monetară”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2005
10. Dardac Nicolae, Vascu Teodora – „Monedă şi credit I”, Biblioteca Digitală a Academiei de
Studii Economice Bucureşti, www.ase.ro
11. Didier Michel – „Economie: les règles du jeu”, Editura Economica, Paris, 1989
12. Ilie Mihai – „ Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Editura Expert, Bucureşti, 2003
13. Manolescu Gheorghe – „Moneda şi ipostazele ei”, Editura Economică, Bucureşti, 1997
14. Manolescu Gheorghe – „Monedă şi credit”, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,
2001
15. Massé Pierre – „Les choix des investissements‫ ׃‬crithères et méthodes”, Editura Dunod, Paris,
1964
16. Olteanu Alexandru – „Management bancar”, Editura Dareco, Bucureşti, 2003
17. Răduţ Radu C. – coordonator – „Creditarea agenţilor economici”, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2003

89
18. Românu Ion, Vasilescu Ion – „Eficienţa economică a investiţiilor şi a capitalului fix”, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993
19. Românu Ion, Vasilescu Ion – coordonatori – „Managementul investiţiilor”, Editura Mărgăritar,
Bucureşti, 1997
20. Staicu Florea – coordonator – „Eficienţa economică a investiţiilor”, Editura Academiei de Studii
Economice, Bucureşti, 1994
21. Stancu Ion – „Finanţe”, Ediţia a III-a, Editura Economică, Bucureşti, 2002
22. Stănescu C., Işfănescu A., Băicuşi A. – „Analiza economico-financiară”, Biblioteca Digitală a
Academiei de Studii Economice Bucureşti, www.ase.ro
23. Ungureanu Pavel V. – „Banking. Produse şi operaţiuni bancare”, Editura Dacia, Cluj Napoca,
2001
24. Vasilescu Ion, Românu Ion, Cicea Constantin – „Investiţii”, Editura Economică, Bucureşti,
2000
25. Vintilă Georgeta – „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ediţia a IV-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2004
26. Zaiţ Dumitru – „Fundamentele economice ale investiţiilor”, Editura Sanvialy, Iaşi, 1996
27. Zaiţ Dumitru – „Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe”, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003
28. Legea privind acivitatea bancară nr. 58/1998
29. Banca Naţională a României – Regulamentul nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi
plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de
credit
30. Banca Comercială Română – Normele metodologice privind activitatea de creditare nr. 1/2006
31. Banca Comercială Română – Norma metodologică nr. 1/2006 privind creditarea persoanelor
juridice
32. www.bnr.ro – Raport asupra inflaţiei – decembrie 2005
33. www.bnr.ro – Rata dobânzii de referinţă – istoric
34. www.jurnalulnaţional.ro
35. www.euractiv.ro

90