You are on page 1of 2

Trasaturile oamenilor cu incredere in propria persoana si stima de sine ridicata

http://www.manager.ro/articole/afla-67/sapte-trasaturi-ale-oamenilor-cu-incredere-in-propria-persoana-si-
stima-de-sine-ridicata-94413.html

Oamenii care au incredere in propriile puteri si se respecta pe ei insisi sunt recognoscibili de la o posta.
Acestia reusesc sa se afirme, sa se impuna si sa isi creeze o imagine respectabila in societate. Totusi, care
sunt atributele lor principale?
Increderea in sine se dezvolta sau se dobandeste pe parcursul vietii, insa ajunge sa fie caracterizata de sapte
mari principii, specifice oamenilor care au o stima de sine ridicata si cred cu tarie in propria fiinta.

Iata ce ii caracterizeaza pe acesti oameni:

Isi recunosc greselile si incearca sa le indrepte

"A gresi e omeneste" spune o celebra zicala, venita parca sa anticipeze toate esecurile si gafele facute de
fiecare om in parte de-a lungul vietii. Fie ca este vorba de erori mai putin sau mai mult grave, oamenii demni
si increzatori in propriile puteri si le vor asuma, incercand totodata sa remedieze situatia respectiva.

Nu au o atitudine superioara fata de ceilalti

Increderea in sine nu inseamna sfidarea celor din jur, ci reprezinta intelepciunea de a iti cunoaste propriul
potential, si de a-i respecta chiar si pe oamenii considerati inferiori din anumite considerente. Oamenii care au
incredere in ei, nu abordeaza atitudini arogante ci, din contra, se situeaza la un nivel decent si demn, in
raport cu fiecare situatie si individ.

Psihologii considera ca un om care are o atiduine dezagreabila fata de cei considerati inferiori, nu isi "trage
seva" negativismului din incredere in sine, ci, din contra, dintr-un recif al frustrarilor si nemultumirilor
interioare.

Cer ajutor atunci cand au nevoie

Toti oamenii intampina dificultati si au nevoie sa apeleze la un specialist. Fie ca apeleaza la psihologi, it-isti,
instalatori sau profesori, cu totii au nevoie de indrumari profesioniste. A recunoaste ca te depaseste o anumita
problema este o dovada de tarie de caracter, incredere si cunoastere de sine, dar si o dovada de maturitate si
responsabilitate.

Nu se lasa dominati de instincte

Atunci cand exista incredere in propria persoana, omul isi calculeaza foarte bine actiunile si pasii si
reactioneaza obiectiv la stimulii din jurul sau. Chiar daca o situatie il pune sub presiune si ii solicita rabdarea,
nu va reactiona impulsiv si violent, ci va cauta calm solutii de rezolvare.

Se ingrijesc de aspectul fizic


Increderea in propria persoana si stima de sine se impletesc armonios in caracteristicile unei persoane de a se
ingriji de aspectul exterior. Fara a fi narcisisti, acesti oameni reusesc sa afiseze in permanenta o imagine
curata si decenta, chiar daca se afla in intimitatea familiei sau in societate.

Au limite si principii de la care nu se abat

Persoanele care se respecta nu isi vor incalca niciodata convingerile, valorile si principiile, chiar daca acest
lucru poate insemna pierderea unor oportunitati de evolutie in diferite planuri ale vietii. Demnitatea de a nu
face compormisuri se regaseste fara exceptie in portretul psihologic al oamenilor cu incredere si stima de sine.

Stiu ce vor de la viata si nu se abat de la obiectivele stabilite

Obiectivele odata stabilite, devin legi stricte pentru persoanele puternice care cred in propriile puteri. Nu se
vor abate de la visul lor chiar daca intampina dificultati.

de Magda Florea