You are on page 1of 15

CUVÂNT ÎNAINTE

Limfedemul este o suferinţă puţin cunoscută publicului larg. Există


explicaţii pentru aceasta. Mai întâi, limfedemul nu crează disconfort
atât de brusc, de intens, de complicat emoţional şi de vizibil din
exterior precum durerea, de exemplu, despre care toată lumea crede că
ştie ce este, în timp ce despre limfedem numai pacienţii vizaţi ştiu câte
ceva. Apoi, afecţiunea se intâlneşte cel mai des la persoane operate
pentru cancer; este o boală pe care nu o mărturiseşti oricui, iar
limfedemul este ca un stigmat care te dă de gol. În fine, este o
diformitate şi, pe masură ce progresează, o infirmitate. De aceea,
majoritatea persoanelor cu limfedem, altminteri active şi normale în
toate celelalte privinţe, sunt mai retrase social şi îşi ascund membrul
tumefiat.
Limfedemul apare îndeobşte la persoanele cărora li s-a scos un grup
de ganglioni limfatici; cel mai frecvent, această operaţie numită
limfadenectomie completează procedura de indepărtare tumorilor.
După operaţia pentru cancer mamar într-un centru specializat, riscul
de a face limfedem este cam de 15-30%. Deşi nu există cifre oficiale,
pe baza unei estimări simple presupun că în România sunt în prezent
mai multe zeci de mii de persoane cu această afecţiune. Este, aşadar, o
problema de sănătate publică ce ar trebui să se bucure de cel puţin tot
atâta atenţie cât şi protezarea sau re-construcţia mamară, de exemplu.
Afecţiunea este nevindecabilă. Într-adevăr, vasele limfatice distruse
pot fi refăcute numai parţial prin intervenţii chirurgicale riscante şi
accesibile unui număr nesemnificativ de pacienţi. Terapia
decongestivă complexă (TDC) este standardul zilei, dar chiar din
denumire subînţelegem că nu poate fi soluţia pentru o problemă atât
de mare. Există, în schimb, măsuri medicale simple şi la îndemână,
adică pentru toată lumea.
Sunt, mai întâi, acelea care previn apariţia şi agravările şi cărora le-
am dedicat cel mai mare spaţiu în materialul de faţă. Acestea sunt cele
mai importante întrucât limfedemul devine afecţiune gravă numai
pentru că se amplifică prin recurenţa factorilor agravanţi. Din păcate,
aceste măsuri necesită programe educaţionale, echipe de suport şi
instituţii care să le pună în mişcare. Deoarece nu avem în ţara noastră
1
niciuna din toate acestea, trebuie să contăm doar pe bolnavii dispuşi să
le aplice după ce îi informăm corect.
Apoi, sunt de discutat remediile pentru limfedemul deja apărut.
Literatura medicală sugerează preluarea câtorva extracte vegetale şi
substanţe semi-sintetice indicate iniţial în patologia venelor şi
capilarelor. Dar, dacă ştim (1) că limfedemul este însoţit frecvent de
inflamaţie şi (2) că efortul îl agravează prin vaso-dilataţie, de ce nu
folosim AINS şi substanţe care limitează vaso-dilataţia de efort? În
practica proprie am constatat că limfedemul s-a ameliorat la
aproximativ jumătate dintre pacienţii la care le-am adăugat şi pe
acestea celorlalte resurse. Desigur, afirmaţia trebuie verificată printr-
un studiu clinic, din păcate însă acesta are puţine şanse să fie efectuat
din motivele explicate pe larg pe site-ul www.cercetareclinica.ro .
Reglementarea stufoasă a cercetării clinice, pretenţia de a proba statistic
lucruri evidente, costurile enorme ce nu ar fi acoperite de beneficiul
comercial ulterior sunt printre acele motive.
Dar cel mai rău este că s-a considerat „mai ştiinţifică” mutarea
cercetării (cu fonduri cu tot) din clinică în laborator (cum ar veni, de la
bolnavii cu limfedem natural la animale cu aceeaşi suferinţă indusă
experimental). Un remediu eventual descoperit în laborator este apoi
supus cercetării translaţionale (denumire dată în 2006) în vederea aplicării
şi la om.
Într-un astfel de laborator s-a arătat (2009) că AINS remediază
limfedemul cozii şoarecilor. Până acum acest rezultat experimental nu s-a
aplicat şi la oameni, poate fiindcă nu s-a încheiat cercetarea translaţională.
Dar, pe când încă nu se inventase cercetarea cu acest nume, pacienţii ne
relatau, mie şi unor colege, că AINS auto-administrate local sau oral le
ameliora edemul. Observaţia având logică, aproape obliga la aplicare în
ce priveşte cremele, de aceea le-am şi recomandat altor pacienţi, adesea
cu folos. Dacă am fi avut capacitatea de a publica acele observaţii poate
că mai puţini oameni şi şoareci ar fi suferit de limfedem şi nu eram în
situaţia de a fi făcut, fără să ştim, „translaţia” unui studiu experimental ce
nu fusese încă efectuat. Dincolo de ironie, această istorie ridică mai întâi
întrebarea sobră dacă nu este ridicol ocolul prin laborator (pe bani
publici) al acelor soluţi care, gratie logicii şi inocuitatii şi simplităţii şi
aplicabilitatii imediate, pot proveni din cercetarea clinică. Apoi, prin
extensie, mai arată şi că experienţa clinică ce se adună inevitabil în
practică trebuie publicată. Din păcate, experienţa clinică nefiind chiar
cercetare (ci doar primul său pas), este în disgraţie academică: nu se
publică, nu serveşte promovării în profesie – şi astfel nu mai apucă să
devină cercetare.

2
Încă mai demult, amelioram inflamaţia din ţesuturile invadate de tumori
adăugând la AINS o substanţă vaso-constrictoare (anti-migrenoasă) şi alta
cu efect asemănător, dar indirect (în uz ca anti-aritmic şi anti-hipertensiv).
Scădeam astfel doar congestia, fără de care însă nu există inflamaţie.
Limfedemul este însoţit şi agravat de inflamaţie, uneori cred că şi de
vasodilataţie pe fond de disfuncţie simpatică regională, iar efortul fizic îl
agravează tot prin vaso-dilataţie. Ştiind toate acestea nu puteam să nu
observ regresia limfedemului la unii pacienţi după aceleaşi două
vasoconstrictoare. Ele probau congestia ca mecanism de agravare, iar una
dintre cele două colege a re-certificat şi publicat faptul. Pe această bază
am sugerat medicilor care tratau hipertensiunea pacienţilor cu limfedem
să folosească cea de a doua substanţă în locul celor echivalente, mai noi,
dar lipsite de efect decongestiv, efect care, deşi relativ modest, indică o a
treia resursă terapeutică.
Aşadar, pot explica numărul mare de bolnavi responsivi din
practica proprie prin aceea că trei categorii de remedii fac mai mult
decât unul; după cum am explicaţii şi pentru lipsa de răspuns a
celeilalte jumătăţi:
(1) Problema limfedemului este cunoscută insuficient:
- a nu-l putea vindeca este echivalat cu a nu putea face nimic, ceea ce
descurajează intenţia de tratament;
- trăind în cultul remediului vindecător („glonţul magic”) pacienţii nu îşi
acceptă rolul de pacienţi (de practicanţi silitori ai măsurilor de prevenţie)
şi cu atât mai puţin ideea că rolul este pe viaţă;
- obezitatea şi infecţia, cauze curente de agravare, trebuie rezolvate prin
programe specifice care necesită aceeaşi asumare de rol.
(2) Medicamentele existente sunt folosite suboptimal:
- medicii sub-estimează valoarea celor de uz extern, nu îşi asumă
utilizarea off-label (1) a celor rezonabil de aplicat şi le evită pe cele
„vechi” fiindcă (a) sunt „vechi”, „demodate”; (b) se vând alături de
produse „naturiste”; (c) unele studii neagă valoarea extractelor vegetale
(fapt pe care îl contest în baza experienţei proprii);
- poate din acest ultim motiv extractele nici nu sunt incluse în programele
educaţionale şi terapeutice, axate doar pe TDC.
Într-un fel sau altul, majoritatea medicamentelor menţionate mai sus
acţionează şi decongestiv. Desigur, congestia nu are legătură cu
deficitul numeric de vase limfatice. Ea este parte a inflamaţiei ce
apare în timp, dar apare şi distinct, ca vaso-dilataţie la efort sau prin
dereglare neurală, putând agrava limfedemul prin adăugarea unui plus
de apă, uneori şi de proteine. În timp, din cauza congestiei, cauzată de

3
factori atât de diferiţi, edemul iniţial limfatic poate deveni un edem
mixt în care compoziţia adăugată pe parcurs ar putea chiar prevala.
Această ipoteză, generată de practica clinică menţionată mai sus,
prefigurează „terapia decongestivă medicală” (TDM). Dar cum va fi
gestionată concret tripleta de remedii constitutive? Care ar putea fi
locul TDM în practică? Poate deveni ea măcar o parte a soluţiei pentru
limfedem ca problemă de sănătate publică? De data aceasta,
răspunsurile chiar nu pot fi date decât de un studiu „la patul
bolnavilor”, într-un centru oncologic sau de Îngrijiri Paliative. Este o
invitaţie pentru oricine ar avea dorinţa şi capacitatea de a-l asuma.
Nu pot spune în ce măsură conturarea conceptului de TDM a rezultat
din practica clinică sau din cercetarea clinică. Limita dintre ele nici
nu poate fi netă, iar eu şi cele două colege ne-am străduit mai mult să
organizăm cunoaşterea existentă, punând-o la lucru. Cred că este tot
cercetare clinică şi mai cred că exemplele date arată că ea poate fi
făcută în toate vremurile şi locurile, de către oricine, de regulă fără
investiţii mari. Adică şi în vremurile noastre, în ţara noastră, prin noi
înşine.
Am scris această broşură cu intenţia de a prezenta într-un limbaj
accesibil pacienţilor cu limfedem problema lor medicală. M-am
străduit atât din obligaţia pe care o resimt faţă pacienţii proprii de care
nu m-am putut ocupa îndeajuns în condiţiile precare în care am lucrat,
cât şi din convingerea că a împărtăşi cunoaşterea este obligaţia oricui
ştie să facă ceva, nu doar a instituţiilor dedicate educaţiei publice.
Este nevoie de asemenea materiale, făcute de specialişti, pentru a
nu lăsa pacienţii pradă informaţiei comerciale. Bineînţeles, educaţia
publică este un proces uriaş şi de durată în care acest material şi
câteva altele în pregătire reprezintă o parte insesizabilă. Dar dacă
numai atât a fost în puterea mea, tot am mulţumirea de a fi încercat, în
loc doar să blamez tot ce se poate, de la instituţiile statului până la
neputinţele noastre ca popor, pentru nivelul de viaţă şi de educaţie la
care stagnăm. Aştept şi pe alţii să îşi facă partea / mi se alature. ₪

CUM ÎI PREVIN
APARIŢIA ŞI AGRAVĂRILE?
4
...........
PREVENIŢI INFECŢIILE LOCALE . Este chiar mai important
decât lupta cu kilogramele. Pentru aceasta:
1. Feriţi pielea de orice o poate răni, deoarece prin orice punct
în care continuitatea este întreruptă pătrund microbi care produc
infecţii:
(a) chimicale caustice şi cele care produc mâncărime,
inclusiv alergice (provoacă scărpinarea care rupe pielea);
(b) lucruri fierbinţi obiecte sau lichide, stropi, aburi;
(c) tăieturi, înţepături, zgârieturi, frecare, etc.
În acest scop:
- purtaţi mănuşi în bucătărie şi în grădină, degetar la croitorie;
- atenţie la: obiecte ascuţite, spini, ghearele pisicii, suprafeţe / textile
aspre (zgârie / produc mâncărime), încălţăminte strâmtă;
- folosiţi maşina de ras electrică în locul celei cu lame; în niciun caz
nu vă epilaţi prin smulgerea părului;
- deoarece vă puteţi scărpina involuntar: tăiaţi unghiile scurt şi
neteziţi marginea cu pila; unghiile lungi nu permit spălarea în părţile
intime, iar microbii de sub unghii nu pot fi îndepărtaţi;
- când tăiaţi unghiile şi pieliţele din jur nu răniţi ielea de alături;
- apelaţi la chirurg pentru unghiile încarnate;
- dacă în piele au apărut vezicule cu lichid nu le spargeţi, tamponaţi
cu antiseptic neiritant şi acoperiţi cu un mic pansament curat
(d) înţepăturile insectelor.
Acestea vă predispun la infecţie pentru că introduc microbi, în mod
direct sau prin scărpinatul la care vă îmbie mâncărimea. Scărpinatul,
mai ales dacă aveţi unghiile lungi, nespălate recent sau ne-lustruite
bine după ce le-aţi tăiat, produce sigur infecţia.
Iată ce puteţi face preventiv:
- evitaţi insectele prin măsuri cunoscute: aspiraţi bine casa, atenţie la
la cotloanele sau lucrurile la care nu aţi mai umblat de mult, folosiţi
plase contra insectelor la fiecare geam şi uşă, nu ieşiţi afară odată cu
tânţarii;
- indepărtaţi insectele cultivând sub geamuri sau în ghiveci: cimbru,
busuioc, mărar, iarbă de India (citronela), eucalipt, iarba mâţei;
- purtaţi mâneci (respectiv pantaloni) lungi sau acoperiţi în alt fel
membrul cu îmbrăcăminte; atenţie, culorile vii atrag unele insecte;
5
- faceţi duş şi schimbaţi îmbrăcămintea cât mai des deoarece mirosul
de transpiraţie atrage insectele, iar folosirea de deodorant sau parfum
în locul apei cu săpun simplu nu le înşeală, dimpotrivă, unele
parfumuri, ca şi consumul de bere, chiar le atrag;
- aplicaţi pe piele soluţîi sau uleiuri care resping insectele; singurul
mentionat pe situl Medscape este uleiul esentţial de Corymbia
citriodora (eucalipt australian; are un miros ca de lamâie); următoarele
sunt recomandate pe situri comerciale: lavandă, lămâie, mentă,
cimbru, cedru, eucalipt, arbore de ceai, rozmarin, muşcată trandafirie,
iarbă de India (citronela) sau iarba mâţei – vedeţi însă că aceasta din
urma alungă ţânţarii, dar atrage pisicile care vă pot zgâria; în comerţ
există şi chimicale anti-insecte cu care nu am însă experienta
(întrebaţi). Este bine să aveţi în casa astfel de substanţe şi să le testaţi
înainte de a avea nevoie de ele pentru că unele ar putea produce ele
însele iritaţie sau alergii.
Dacă vă înţepaţi, zgâriaţi, răniţi, tăiaţi:
- spălaţi cu apă şi săpun
- apoi aplicaţi substanţe anti-bacteriene local. Tinctura de iod ar fi de
preferat iniţial fiindcă pătrunde mai adânc, de aceea pielea şi rămâne
pătată un timp; puteţi repeta de două ori pe zi, una-două zile, nu mai
des şi nici mai îndelung deoarece produce ea însăşi arsură chimică la
folosire repetată; din acest motiv nu trebuie să o folosiţi nici pentru
arsuri sau degerături; continuaţi cu alt antiseptic, poate fi Betadina
care nu are acelaşi dezavantaj, dar nici nu pătrunde în profunzime (se
spală total cu apă). La nevoie orice antiseptic aflat la indemână poate
fi bun la început (în lipsă şi dacă este rană deschisă sunt bune şi
mierea, zahărul sau apa de gură, dar şi o spălătură locală cu apă fiartă
şi apoi răcită în lipsă de orice altceva);
- apoi acoperiţi locul cu un pansament steril sau măcar curat şi
tamponaţi la 12-24h cu antiseptic, urmărind şi semnele unei eventuale
infecţii.
Ce să faceţi în plus pentru înţepăturile de insecte:
- scădeţi mâncărimea şi inflamaţia aplicând pe locul înţepăturii şi în
jur unul dintre următoarele remedii de care dispuneţi pe loc: mentă,
alcool mentolat, busuioc, oţet de mere, oţet aromat, miere, soluţie de
bicarbonat, zeamă de lămâie, ulei de mentă, eucalipt, levănţică,
infuzie de cimbru, frunze zdrobite de salvie şi de busuioc, aloe vera,
gălbenele; la început puteţi pune şi o crema cu cortizon.
- în acelaşi scop este bine să luaţi şi antihistaminice: o tabletă de
Loratadină şi una de Famotidină de 40 mg.

6
- apoi puneţi comprese reci sau pungă cu gheaţă (dar separată cu un
prosop de piele astfel ca la nivelul acesteia să se resimta doar răcoare,
îngheţarea face rău); astfel preveniţi şi scărpinatul care prelungeşte,
dar şi intensifică mâncărimea şi favorizează infectarea; dacă nu puteţi
pune comprese, măcar acoperiţi zona câteva ore (până ce dispare
mâncărimea) cu pansament, o eşarfă, un plasture sau scotch;
Dacă în membru apar durere, roşeaţa, căldură (mai ales dacă şi
temperatura corpului creşte), adresaţi-va urgent medicului oncolog sau
infecţionist pentru că aproape sigur limfedemul s-a infectat şi trebuie
administrat un antibiotic (nu luaţi antibiotice fără indicaţia şi controlul
ulterior al medicului deoarece, dacă nu le folosiţi corect, riscaţi să
dezvoltaţi rezistenţă; de aceea oamenii mor din ce în ce de mai des
infecţie în zilele noastre).
2. Îngrijiţi pielea membrului cu (sau predispus la) limfedem,
aceasta înseamnă să o menţineţi:
(a) curată; spălată cu apa şi săpun simplu (fără ingrediente);
(b) uscată: transpiraţie o macerează şi pătrund bacterii;
(c) elastică: pielea uscată şi rigidă crapă uşor şi se vindecă
lent; pentru aceasta se recomandă să se aplice de 1-2 ori pe zi o
cremă emolientă. Indicaţia este foarte bună, dar s-ar putea să
necesite completări la unele persoane.
Cu câteva zile înaintea deteriorărilor meteorologice apare o „intrare în
hibernare”, ca o îmbătrânire temporară a epiteliilor:
- pielea devine mai uscată şi mai aspră, apoi apar fisuri şi eroziuni;
pe acest fond se adaugă inflamaţia (înroşire, tumefiere, usturime);
- în gură apar afte.
- pe conjunctive uscăciunea dă senzaţia de corp străin în ochi după
care apare înroşirea care imită conjunctivita;
Ele par mai variate decât sunt în realitate deoarece apar atât pe
piele cât şi pe mucoase şi sunt intensificate de factori adiţionali:
- la mâini (frecarea) şi la frig (iarna);
- cine doarme cu ochii întredeschişi face şi iritaţie oculară;
- cine face citostatice dezvoltă o „mucozită” mai serioasă.
Aceste modificări apar la multe persoane, dar la relativ puţine sunt
evidente şi încă la mai puţine sunt severe. Dar chiar în forma lor mai
blândă aceste îmbătrâniri periodice ar putea explica infecţiile apărute
aparent din senin în membrul cu limfedem, având în vedere că în
această condiţie patologică pielea este deja mai îmbătrânită. Pierderea
elasticităţii pielii pare a avea rol decisiv căci cremele emoliente le
ameliorează mult. Dintre acestea:
7
- probabil cea mai complexă şi interesantă formulă are RadioXar™,
concepută pentru protecţia pielii în cursul radioterapiei: Arginină,
Alantoină, Calendula officinalis (gălbenele), Niacinamidă (vitamina
B3), Pantenol (pro-vitamina B5), Tilirozidă, Tocoferol (vitamina E),
ulei de canola (de rapiţă), Vitis vinifera (viţă de vie);
- varianta cea mai ieftină şi destul de bună este să folosiţi doar ulei
de gălbenele care are şi efecte antiinflamatorii şi cicatrizante;
- sunătoarea (Hypericum perforatum) cu care nu am vreo experienţă,
ar avea efecte asemănătoare.
Nu pot demonstra că îmbătrânirile episodice descrise mai sus duc
la infectarea limfedemului. Cu atât mai puţin pot susţine că infectarea
este prevenită de creme. Ambele sunt doar concluzii logice.
Ştiu însă din proprie experienţă că în perioadele de deteriorare
meteorologică (ele durează cel mult două săptămâni):
- vitamina D în doze de 10.000-20.000 unităţi internaţionale (UI) pe
zi, divizată în două prize atenuează problema; pare mult, dar efecte
toxice apar de la 40.000-50.000 UI la administrare de lungă durată, de
aceea ar fi motiv de teamă numai la bolnavii care au hipercalcemie;
- adiţia şi de complex B – o formulă care să nu conţină aid folic
precum B-Complex™ Walmark (B1 1,8mg; B2 2mg; B3 7 mg; B5
4,6mg; B6 2,2 mg; vitamina C 30mg), câte un comprimat pe zi, aduce
un plus de ameliorare.
În rezumat, pentru îngrijirea pielii recomand şi un supliment de
vitamina D şi de complex B, în perioadele de schimbări
meteorologice.

**₪
₪₪ **

CUM ÎL TRATEZ?

TRATAMENTE MEDICALE
Sunt trei categorii de medicamente ce pot ameliora limfedemul:
8
- anumite extracte vegetale;
- antiinflamatoare nesteroidiene (AINS);
- substanţe cu efect discret vaso-constrictor indirect.
Niciuna dintre acestea nu are un loc bine definit printre
recomandările „medicinii convenţionale”: prima (extractele)
fiindcă un studiu mai nou contrazice eficacitatea susţinută de
studii precedente, iar ultimele două pentru că înafară de mine şi
de încă o colegă se pare că nu au mai fost utilizate în clinică de
altcineva, deşi sunt foarte la îndemână. Din acest motiv fac mai
întâi o introducere în problemă foarte scurtă.
1. Extractele vegetale, utilizate iniţial pentru afecţiuni ale venelor, se
comercializează de mult timp şi pentru limfedem în baza experienţei
clinice empirice favorabile; aceasta a fost însă confirmată numai de
unele studii academice pe care nimeni nu are interes să le reia întrucât
costurile nu s-ar recupera, medicamentele fiind generice şi ieftine.
Două specialiste în Oncologie Medicală (Silvia Ilie şi Geanina
Miron) mi-au comunicat experienţa lor cu Ruscoven, respectiv cu
Gerovital Plant Anticelulitic. Mi-am însuşit în propria practică aceste
preparate şi am remarcat beneficii individuale neîndoielnice.
2. Eficacitatea anti-inflamatoarelor (AINS) mi-a fost sugerată de
unii pacienţi care le folosiseră din proprie iniţiativă; cum ulterior a
fost demonstrată şi în limfedemul experimental, sunt surprins că ele
nu au fost folosite şi în clinică, măcar în aplicaţii locale, deşi se ştie că
limfedemul este însoţit şi agravat de inflamaţie. Întrucât administrarea
de creme cu AINS are logică, dar nu şi efecte adverse, am rugat
pacienţii să le utilizeze mai departe şi le-am recomandat apoi şi altora
cu folos. Nu am avut însă capacitatea de a publica observaţiile şi cu
atât mai puţin de a efectua un studiu.
3. Unele substanţe cu efect uşor vasoconstrictor (dar utilizate curent
ca anti-aritmice şi anti-hipertensive) se opun vaso-dilataţiei produse de
efort şi ar trebui să o scadă şi pe aceea din inflamaţia ce însoţeşte
limfedemul. Astfel, indirect, ele ar trebui să scadă şi limfedemul
(văzusem aceasta asupra edemului inflamator din jurul tumorilor).
Având această aşteptare am remarcat imediat cum limfedemul s-a
ameliorat cu aceste medicamente la câţiva pacienţi (la unii edemul era
agravat şi de efortul fizic prelungit). Ulterior, într-un studiu personal
dna dr Silvia Ilie a re-confirmat acest beneficiu.
Cu aceste argumente am sugerat medicilor care tratau hipertensiunea
la pacienţi cu limfedem să folosească acele medicamente în locul celor

9
echivalente, mai noi, dar lipsite de efect decongestiv; aşa am avut ocazia
să constat beneficiul şi la alţi bolnavi.
Nu dau numele acestor substanţe deoarece, spre deosebire de
unguentele cu antiinflamator, acestea nu vă pot fi prescrise decât de
medicii dvs curanţi; ei găsesc detaliile de care au nevoie in materialul
care le este destinat. Le menţionez doar ca să le discutaţi împreună.
Primele două categorii de medicamente se găsesc atât ca preparate
topice (creme pentru aplicare pe piele) cât şi ca tablete orale:
- cremele au avantajul că, în afară de reacţii locale (alergice, iritaţie)
care sunt rare, nu au niciun alt efect advers pentru că nu se absorb în
corp; dezavantajul lor este că nu ameliorează decât edemul superficial,
astfel că ele ar trebui completate cu tablete în limfedemul avansat;
- tabletele pot avea insă efecte adverse, unele serioase, de aceea
folosirea lor trebuie avizată de medicii curanţi, indiferent despre ce
medicament este vorba.
Avantajele acestor tratamente sunt simplitatea şi accesibilitatea din
toate punctele de vedere. De asemenea, ele ar trebui să crească şi să
prelungască efectul terapiei decongestive.
Dezavantajele provin din efectul blând asupra factorilor agravanţi
care sunt cu atât mai mulţi cu cât limfedemul este mai avansat. În
această situaţie medicamentele ar trebui luate 1-2 săptămâni şi în
combinaţii. Nu ştim însă cum trebuie să le alcătuim la fiecare pacient
astfel încât să nu ia substanţe de care nu are nevoie. Ar fi nevoie de un
studiu clinic, pentru a stabili reguli, dar până la efectuarea acestuia
cele trei categorii de tratamente medicale trebuie încercate pe rând,
urmând apoi a fi combinate numai cele care dovedesc efect la acea
persoană.
Efectul mai degrabă lent, necesitatea de a le tatona separat şi apoi
de a le combina „personalizat” scad aderenţa la aceste tratamente.
Lista preparatelor şi substanţelor pe care le menţionez nu înseamnă că
vi le şi recomand dvs personal. Aceasta este valabil şi pentru cele pe
care le-am utilizat personal şi pe care le-am notat cu asterisc (*)
pentru a specifica aceasta. Lista ar putea să nu fie completă şi se poate
schimba la indicaţia autorităţilor reglementatoare.
După fiecare medicament de pe piaţa noastră am trecut firma
producătoare pentru a vă ajuta la identificare, iar în paranteză am scris
din ce sunt alcătuite cu gândul că v-ar putea servi la găsirea unor
preparate echivalente; căutaţi-le mai întâi pe cele mai puţin complexe
(astfel vă puteţi da seama mai bine care este elementul activ pentru
dvs) şi apoi pe cele mai ieftine.

10
SUBSTANŢELE ACTIVE
EXTRACTE VEGETALE (comprimate şi creme) cu efect în
general mixt (anti-inflamaţie, vaso-constricţie directă slabă,
reducere a porozităţii capilarelor) mai greu de atribuit precis
substanţelor din compoziţie din cauză că sunt prea multe.
Substanţele din extracte utilizate şi separat: Diosmin (semi-
sintetic), Hesperidina (din Citrus aurantius), Escina (din castan),
flavonoizi.
Plantele din care se fac extractele: Centella asiatica, Aesculus
hippocastanum, (castan sălbatic), Hamamelis virginiana, Hedera
helix (iederă), Melilotus officinalis (sulfină), Ruscus aculleatus,
Vitis vinifera (sâmburi de viţă de vie).
ANTI-INFLAMATOARELE NESTEROIDIENE (AINS) (comprimate
şi creme); ele ar putea scădea congestia şi direct, nu doar prin
efectele care le dau numele. ar trebui să aibă efect măcar parţial
având în vedere că inflamaţia, chiar dacă este discretă, însoţeşte
limfedemul precum umbra. De aceea, probabil că aplicarea de
anti-inflamator odată pe zi merită încercată, nefiind nici prea
costisitoare, dar durata totală a administrărilor ar urma să fie
adaptată de la caz la caz.
SUBSTANŢE CARE SCAD VASO-DILATAŢIA LA EFORT FIZIC
(comprimate ce trebuie luate doar la recomandarea medicilor).

MEDICAMENTELE CARE LE CONŢIN


PREPARATE TOPICE (pentru aplicare locală): unguente,
creme, geluri). Nu se absorb în circulaţia sistemică, de aceea:
- nu au efecte sesizabile (dar atenţie că unele ar putea da iritaţii
locale sau reacţii alergice);
- dacă scad edemul înseamnă că acesta este în mai mare măsură
superficial decât profund (adică mai mult în şi sub piele şi mai
puţin în muşchi).
Preparatele topice se aplică de două ori pe zi, cu masaj blând,
pe pielea întregului membru cu limfedem şi cea a zonelor în care
11
s-a extins la trunchi. Unguentele şi cremele trebuie preferate
gelurilor deoarece au substanţele active încorporate într-o bază
grasă care le ajută să pătrundă mai adânc. Toate sunt însă făcute
astfel ca să se absoarbă repede.
(a) Topice cu extracte vegetale:
Ciclo3™ Pierre Fabre: Ruscus aculeatus, extract de Melilotus
officinalis;
Diosmin™, Remedia: Diosmin, Hesperidin (extract din Citrus
aurantius);
Gerovital Plant lapte hidroactiv anticelulitic™ (castan, iederă,
vitamina E);
Muguri de castan™, Hofigal, gemoderivat;
Ruscoven™ Aboca: Ruscus aculeatus, Hamamelis virginiana, Vitis
vinifera, Centella asiatica; Aesculus hippocastanum
Varicastan™ GennaVivaNatura: castan, Hamamelis virginiana
Varixinal™ Walmark: castan, Hesperidină, Ghimpe, Afine, Centella
asiatica;
Venomax™ Bioterapia: castan sălbatic, mentol
(b) Topice cu anti-inflamatoare*
Diclofenac,
Ketoprofen, Ibuprofen, etc,

2. PREPARATE ADINISTRATE ORAL (comprimate):


(a) Comprimate cu extracte din plante sunt aproximativ
aceleaşi din topice şi se iau tot în doua prize zilnice.
Exemple de preparate:
Ciclo3Fort™ Pierre Fabre: Ruscus aculeatus, Hesperidină;
Detralex™ Laboratoires Servier: Diosmină, Hesperidină;
Devaricid™ Biofarm: Diosmină, Hesperidină;
Diosmin™, Remedia: Diosmină, Hesperidină;
Ruscoven™ Aboca: Ruscus aculeatus, Hamamelis virginiana, Ginkgo
biloba, Vitis vinifera, Centella asiatica;
Revada™, Art Med Int: Diosmină;
Varixinal™ Walmark: aceeaşi formulă ca şi unguentul.
(b) Comprimate cu anti-inflamatoare nesteroidiene. Pot fi
luate doar la indicaţia medicilor curanţi şi pentru perioade scurte
de timp; chiar şi aşa au riscuri medicale serioase (spasme
vasculare, chiar infarcte, ulcer şi altele).
12
(c) Substanţe cu potenţial vasoconstrictor discret*. Pe
acestea le menţionez doar în ideea că le-aţi putea discuta cu
medicii dvs dacă vi le pot include în tratamentul de care
aveţi nevoie pentru restul problemelor dvs medicale.
Medicii cunosc aceste substanţe şi pot găsi informaţii
specifice în materialul despre limfedem care le este special
destinată.
Aceste substanţe sunt de două feluri:
(a) unele doar atenuează vaso-dilataţia arterelor la efort, aşadar
acţionează vaso-constrictor indirect şi condiţionat (numai dacă există
dilataţie arterială prelungită);
(b) altele au un efect vaso-constrictor direct pentru care au fost
folosite cândva contra migrenei (în combinaţie cu Cafeina, ea însăşi
având un efect discret de acelaşi fel), dar au fost înlocuite de
medicamente noi şi cu mai puţine riscuri.
Dacă punem problema invers, medicamentele care dilată vasele
ar putea accentua edemul şi am remarcat de câteva ori acest
lucru, cel mai des la Clonidină, de câteva ori şi la Nitraţi. De
aceea este util să întrebaţi medicii dacă printre medicamentele
pe care vi le-au recomandat exista vreunul care să aibă un astfel
de efect nedorit, deşi puţin probabil.

COMBINAREA TRATAMENTELOR
Combinaţii ale modalităţilor terapeutice de mai sus pot fi
încercate cu acele medicamente care acţionează pe cale diferită
(de exemplu unguent şi tablete) sau prin mecanisme diferite (de
exemplu un unguent cu extracte vegetale şi unul cu AINS; se pot
aplica succesiv după o oră) dacă ambele au dovedit un efect
sesizabil asupra limfedemului. Este probabil că efectul final va
fi mai bun prin cumularea efectelor individuale.
*
Analizând circumstanţele în care se agravează limfedemul pe de
o parte şi remediile medicale pe de alta, observăm că că în
limfedem este foarte des afectată funcţionarea vaselor de sânge
(artere, vene, capilare). Cu alte cuvinte, limfedemul ar fi cel mai
adesea „impur” prin adăugarea unui plus de edem dinspre

13
acestea. Aceasta este important în practică deoarece nu putem
creşte numărul de vase limfatice, dar putem modula relativ uşor
şi fără riscuri dimensiunea vaselor de sânge. Aceasta cere totuşi
pricepere medicală pe care nu o pot avea pacienţii. De aceea am
prezentat cele câteva terapii medicale posibile întrucât cred că
pacienţii este bine să ştie despre ele, dar am insistat că acestea
trebuie acceptate, prescrise şi urmărite de medici.
*
Marea majoritate a bolnavilor cu limfedem pe care i-am
cunoscut nu aveau forme grave ci doar uşoare sau medii. Cam la
50% dintre aceştia edemul s-a ameliorat cu topice şi comprimate
cu extracte vegetale, dar în măsură diferită: la câţiva s-a redus
spectaculos, la ceilalţi mai puţin, la unii efectul a fost evident,
dar nu suficient de mulţumitor pentru pacienţi şi de aceea nu au
mai continuat tratamentul, astfel că nu ştiu cât de mare ar fi
putut fi răspunsul la administrare îndelungată. Dintre pacienţii
responsivi, unii au beneficiat de topice mai mult decât de tablete
orale, la alţii comprimatele au fost mai bune decât unguentele.
Pot explica unele dintre aceste variaţii de răspuns. Astfel,
ştiind că grăsimea se acumulează mai mult sub piele şi că
unguentele pătrund până la 1-2cm, dacă efectul lor a fost bun
putem deduce că edemul a fost mai accentuat superficial, adică
în piele şi sub piele, mai puţin în muşchi, eventual şi că persoana
s-a îngrăşat (mai mult) recent. Implicit, edemul muşchilor ar
putea fi influenţat mai mult de medicamentele luate pe cale
orală. Dar acestea sunt impresii care trebuie validate prin studii
clinice.
Până la efectuarea acestora (improbabilă) sau până la noi
dovezi, sugerez tatonarea empirică a medicamentelor, unul câte
unul, fiecare un număr de zile proporţional cu dimensiunea
absolută a membrului (una până la două săptămâni), apoi în
combinaţii câte două tot atât timp. Apoi medicul ar urma să
prescrie combinaţia care i se pare mai activă şi verifică, în cazul
medicamentelor orale, dacă sunt compatibile cu celelalte de care
pacientul are nevoie.

14
Nu trebuie să vă aşteptaţi la efecte miraculoase după vreunul
dintre aceste tratamente. Le-am întâlnit în practică, dar rar. Dar
dacă fie şi unul singur produce fie şi o ameliorare modestă, acela
merită folosit (cu precauţiile prezentate repetat) pentru ca
membrul să nu atingă grosimea critică ce predispune la
infectare.

TRATAMENTUL CAUZELOR CARE AGRAVEAZĂ


LIMFEDEMUL

15