You are on page 1of 34

NURSING COMUNITAR , C1

NURSING COMUNITAR
Ingrijirea comunitara presupune implicarea si responsabilitate sociala,
angajare si devotement pentru oameni si sanatatea lor.
Sanatate publica ca stiinta si arta de a preveni imbolnavirile si de a
prelungi viata isi organizeaza eforturile in urmatoarele directii: controlul
imbolnavirilor, educarea in vederea pastrarii igienei personale, organizarea de
servicii medicale si de nursing pentru stabilirea diagnosticului si aplicarea
tratamentului preventiv, dezvoltarea unui angrenaj social care sa poata
asigura fiecaruia un standard de viata adecvat in vederea mentinerii starii de
sanatate si a cresterii duratei de viata a individului.
Semantica referitoare la obiectivele sale s-a schimbat in timp pornind de
la perioada definirii sanatatii publice. Hanlon si Picket (1979) defineau relatia
dintre starea de sanatate a individului si sanatatea publica dupa cum
urmeaza: " Sanatatea este o expresie a functionarii fiziologice si psihologice
efective a persoanei. In acelasi timp ea are si semnificatia de sistem de
ingrijire conditionat de cultura, economie, legi si guvern ce poate functiona
intr-un cadru privat sau public".
Scopul ingrijirilor comunitare este de a promova spre binele
oamenilor, cel mai inalt nivel de functionare mintala, fizica si sociala.
Conceptul de persoana se refera in sens larg la toate fiintele omenesti. In
teoriile nursingului, el a capatat complexitatea sa reala conferita de
componentele sale biologice, psihologice si sociale.Pornind de la ea
asistentele sunt acelea care se ingrijesc de aspectele complexe ale vietii
oamenilor (Ruth si Partridge, 1978).
Cel de al doilea concept major il reprezinta mediul, care include toti
factorii care afecteaza oamenii din interior si exterior. Indivizii pot reactiona in
mod diferit fata de stimuli ambientali interni/externi. Conceptul de mediu
include de asemenea aspectele intelectuale, psihologice si interpersonale ale
individului care pot influenta reactiile ambientale.
Al treilea concept major sanatatea, poate fi privita ca fiind intr-o continua
dinamica si schimbare. Ea este dependenta de modul in care individul se
adapteaza continuu la factorii de mediu si de stres. Deoarece teoreticienii
nursingului cred ca sanatatea este influentata de multi factori, definitiile date
acesteia sunt mai putin consistente decat cele, destinate celorlalte concepte.
Standardele de nursing comunitar sunt orientate mai mult spre
activitatea practica si cuprind etapele de analiza, planificare, implementare si
evaluare pe baza planului de nursing.
Fiecare asistenta comunitara dezvolta o filozofie de nursing bazata pe
pregatirea, activitatea ei profesionala si propria personalitate. La ea mai
contribuie experienta de lucru, colaborare complexa cu clientul, familial,
comunitatea, cu ceilalti membri ai echipei precum si studiul permanent.
Filozofia nursingului comunitar este bazata pe "valoarea si demnitatea
individuala".
Ingrijirea in comunitate trebuie sa ofere confort si liniste, sa ajute
persoanele cu probleme de sanatate sa-si vindece corpul sau sa-i ajute sa
traiasca demnitate cu propriile infirmitati.
In urma analizei definitiilor de mai sus s-au desprins urmatoarele
standarde pentru practica de nursing comunitar:
1. Culegerea de date despre starea de sanatate a pacientului/clientului este
continua si sistematica.
2. diagnosticul de nursing deriva din datele culese.
3. Planul de nursing include scopuri ce rezulta din diagnosticul de nursing.
4. Planul de nursing stabileste prioritatile de ingrijire in functie de diagnosticele
de nursing.
5. Interventia de nursing presupune si participarea pacientului la promovarea
starii sale de sanatate, a recuperarii si mentinerii sale.
6. Actiunile de nursing ajuta pacientul sa - si mareasca potentialul de
sanatate.
7. Progresul pacientului in atingerea scopurilor propuse este realizat prin
participarea comuna a nursei si a sa.
8. actiunile de nursing implica evaluari repetate, stabilirea/reorientarea
prioritatilor, definirea noilor scopuri si revizuirea permanenta a planului de
nursing.
Integrarea
Una dintre dimensiunile asistentei comunitare o reprezinta integrarea sa
cu celelalte serviciile de sanatate mintala. Pentru realizarea ei a fost necesara
introducerea cunostintelor de psihologie comportamentala si de dezvoltare in
pregatirea asistentelor si recunoasterea de catre comunitate a
responsabilitatilor ce le revin in raport cu dereglarile/modificarile emotionale
ale cetatenilor precum si a valorilor rezultate din relatia asistenta - client si
asistenta-familie.
Multi membrii ai diferitelor clase sociale sau apartinand grupurilor
economice au inceput sa fie preocupati de valoarea mentinerii starii de
sanatate a fiecarui individ. S-a recunoscut faptul ca sanatatea nu este un
privilegiu al acelora care pot plati pentru ea, ci un drept al fiecaruia.
Formele nursingului
Serviciile de ingrijire la domiciliu sunt acele servicii acordate indivizilor de
toate varstele. Ele se adreseaza varstnicilor, suferinzilor cu diferite dizabilitati,
bolnavilor aflati in convalescenta care necesita ingrijiri de scurta/lunga durata.
Serviciile de ingrijire a domiciliu pot fi specializate si depind de natura si
dimensiunea nevoilor de ingrijire ale clientului.
Majoritatea spitalelor din Europa si nu numai, au astazi propriile case de
ingrijire programe de planificarea si coordonarea ingrijirilor la domiciliu
furnizate dupa externarea din spital.
Regulile nursingului comunitar
Literatura de specialitate a pus in evidenta unele reguli ce tin de derularea in
bune conditii a activitatii de nursing comunitar:
1. Nursing comunitar reprezinta o activitate bine stabilita, bazata pe
recunoasterea nevoilor de ingrijire si functionarea pe baza de programe. Ca o
activitate ce are ca scop recunoasterea nevoilor de sanatate ale comunitatii,
nursingul este parte integrala a programelor de sanatate publica.
2. Agentiile de nursing comunitar au definite foarte clar obiectivele si scopurile
serviciilor lor.
3. Un grup de cetateni activi, reprezentanti ai comunitatii vor face parte
integranta din programul de nursing.
4. Serviciilor de nursing comunitar li se permite sa obtina informatii cu privire
la resursele economice, culturale, sociale din aria de referinta.
5. In nursingul comunitar familia si clientul/pacientul sunt parteneri al echipei
de ingrijire.
6. Educarea, promovarea sanatatii si sfatuirea clientului, familiei, comunitatii
sunt parti integrale ale nursingului comunitar.
7. Asistenta este instruita profesional ca sa lucreze ca furnizor de servicii de
sanatate in comunitate.
8. In cadrul activitatii de nursing comunitar asistentei ii revine sarcina de a
face evaluari periodice privind de sanatate a comunitatii a familiei, a clientului.
9. Asistenta comunitara este membru al echipei multidisciplinare. Pentru buna
functionare a echipei fiecare trebuie sa recunoasca contributia celorlalti ai
echipei in atingerea scopurilor si obiectivelor propuse, ce constau in
mentinerea starii de sanatate, siguranta si confort pentru client si comunitate.
10. Asistenta comunitara desfasoara activitati de nursing la indicatia medicului
responsabil de ingrijirea medicala si de supervizarea activitatilor.
11. Activitatea de nursing a personalului este supervizata de un personal
calificat (exemplu, asistenta sefa, directorul de nursing)
12. Organizatiile de nursing, agentiile, elaboreaza permanent programe de
educatie continua pentru personalul de ingrijire.
13. Asistenta comunitara este direct responsabila de propria instruire
profesionala perioadica.
Ingrijirile la domiciliu fac parte integranta din marea categorie a
ingrijirilor comunitare si ele pot fi descrise ca ingrijiri si ajutor acordat acasa, in
familie, celor ce au nevoie. Scopul principal al acestui model de ingrijire este
acela de a face posibil ca oamenii sa-si mentina gradul de independenta si
sa-si continue viata acasa cit mai mult timp posibil.
De obicei, asistenta comunitara isi petrece majoritatea timpului de lucru
la domiciliul clientilor. Volumul ingrijirilor la domiciliu a crescut semnificativ,
mai ales a celor de tip geriatric, datorita imbatranii populatiei, a cresterii
procentajului de batrani, majoritatea ramasi singuri acasa, a maririi incidentei
bolilor cronice, cu precadere a cancerului si a bolilor cardiovasculare, la care
imbunatatirea tratamentului, desi a slava multe vieti, nu a impiedicat aparitia
unui numar important de sechele, dizabilitati ce impun la randul lor
semnificative interventii de reabilitare resocializare.
In contactul cu clientul si familia sa in procesul ingrijirii, asistenta
dezvolta nu numai oportunitati si planuri de interventie preventiva ci si
activitati practice de ingrijire.
Odata ajunsa la domiciliu, ea devine responsabila pentru educarea clientului,
a membrilor familiei acestuia si a celorlalte persoane disponibile/angajate in
ingrijirea zilnica a acestuia, pentru a le oferi competenta necesara. Intr-o
anumita masura ea devine responsabila si pentru sanatatea celorlalti. In
interventia comunitara ea poate deveni responsabila pentru sanatatea celor
incredintati din scoli, policlinici, platforme industriale sau alte locuri de munca.

DEFINIREA INGRIJIRILOR DE SANATATE COMUNITARA

Definitia A.N.A. :
A.N.A. (American Nurses Association) da urmatoarea definitie pentru
nursingul comunitar:
„Nursingul comunitar nu este numai o sinteza a practicii de nursing si a
educarii in domeniul sanatatii, ci are scopul de a mentine si a stimula
sanatatea populatiei.
Ingrijirile au un caracter continuu. Ingrijirea este orientata asupra
individului, a familiei sau a grupului si contribuie astfel la sanatatea intregii
populatii a zonei respective (sau oras).
Nursa aplica diverse metode pentru a mentine si stimula sanatatea,
coordoneaza activitatea in acest domeniu si stimuleaza continuitatea. Scopul
ei este si acela de a-i apropia pe indivizi, familie sau diverse grupuri.
Din aceasta definitie reiese ca interventiile nursei nu se orienteaza doar
spre pacientii individuali, ci cuprind si mediul social, afectiv si fizic al acestora.

Elementele practicii sanatatii comunitare:


1. Promovarea unui stil de viata sanatos.
2. Tratarea tulburarilor si afectiunilor prin interventii directe si indirecte.
3. Promovarea recuperarii.
4. Sprijinirea serviciilor comunitare.
5. Susţinerea serviciilor primare de ingrijire a sanatatii.
6. Aprecierea nevoilor si evaluarea serviciilor.

Preceptele ingrijirii sanatatii in comunitate: activitate stabilita pe baza nevoilor si a


planului general de sanatate, scopuri si obiective clare, integrarea cetăţenilor in servicii pentru intreaga
comunitate, familia ca unitate de baza, promovarea sanatatii si educatia pentru sanatate, implicarea
familiei si indivizilor in luarea deciziei, aprecierea periodica si continua a starii de sanatate, buna pregatire
a asistentului medical, asistentul - membru activ al echipei de ingrijire, acordarea ingrijirilor conform
recomandarilor medicale, utilizarea inregistrarilor, dirijarea clientului si familiei catre resurse comunitare,
supravegherea personalului de ingrijire, planificare programelor de educatie continua si asumarea
responsabilitatii.

Rolul familiei
Un membru important in actiunea de ingrijire este familia, reprezentata
de orice persoana din grupul familial care ajuta direct la ingrijire sau care
asista clientul la domiciliu in rezolvarea de catre el insusi a nevoilor sale de
autoservire si de ingrijire, adica realizarea igienei personale corespunzatoare,
prepararea mancarii si administrarea medicatiei. Ele rezolva acest tip de nevoi
pana la sau intre vizitele personalului de specialitate.
Scopurile clientului sunt raportate la principiile ingrijirilor primare privind
maximizarea (cresterea) gradului de independenta. Asistentele care ofera
ingrijiri la domiciliu pot asista clientul pentru a functiona la cel mai bun nivel
posibil, preintampinand astfel dependenta. Acest timp de asistenta se poate
exprima prin instruirea acestuia sau prin crearea de legaturi intre client si alte
institutii comunitare care efectueaza servicii ce-i pot fi necesare pentru a
ramane acasa, neinstitutionalizat.
In plus, se realizeaza prevenirea complicatiilor posibile la persoanele cu
probleme cronice ca si micsorarea riscurilor de recadere. Complicatiile ce pot
apare in cazul suferintelor indelungate pot fi preintampinate prin acordarea
unor interventii adecvate la domiciliu. Bolile terminale pot fi monitorizate la
domiciliu mai bine decat spital, daca acest lucru este acceptat de client si
familia sa.
Planul de ingrijiri alcatuit initial poate sa intampine o serie de
rezistente de ordin psihic prin:
1) mecanismele de aparare psihice inconstiente ale pacientului ca negarea,
evitarea, rationalizarea, distorsionarea, care il impiedica sa accepte rezervat
rolul de bolnav, de persoana asistata, precum si interferenta actiunilor sau
procedurilor propuse cu valorile morale, credintele religioase, opiniile si
prejudecatile proprii si ale grupului familial.
2) Refuzul pasiv de implicare prin demisie depresiva, pacientul fiind coplesit
de stresul anterior boli, produs de alte evenimente psihotraumatizante.
3) Boala fizica acuta poate duce la regresiune, dependenta, pasivitate fata de
starea patologica actuala. Si in tulburarile mental organice, caracterizate prin
deteriorarea functiilor intelectuale si emotionale, clientul poate neglija semnele
lor ca si consecintele pe diferite planuri, cum ar fi nevoia de tutela juridica.
Esecuri
Situatiile de stres legate de raspunsul inadecvat al sistemului social de
ocrotire sunt legate de complexitatea, lipsa de flexibilitate, incapacitatea de a
raspunde nevoilor si circumstantelor specifice fiecarui pacient si familiei sale.
Numarul mare de factori cu potential contradictoriu pozitiv sau negativ,
implicati in fiecare sistem, impune dezvoltarea unor abilitati speciale de
evaluare si coordonare a actiunilor de nursing din partea asistentei.

MODELE CONCEPTUALE

Procesul de nursing, se defineşte ca un proces dinamic, adaptabil la


cerinţele individului şi trebuinţele societăţii, mentinându-şi nealterat obiectivul
principal, obţinerea unei mai bune stări de sănatate pentru individ, familie,
comunitate.
Astăzi procesul de nursing a căpătat valenţe noi, rolul asistentului
medical a devenit mai complex, în sensul lărgirii sferei de activitate, una dintre
îndatoriri fiind aceea "de a diagnostica şi stabili atitudinea terapeutică
adecvată pentru răspunsul individului faţă de o problemă de sănătate actuală
sau potenţială”.
În centrul îngrijirilor de sănătate se află pacientul, dar el nu mai este
perceput simplist doar ca un individ ce suferă de o anumita boală, ci este
apreciat holistic ca o persoană cu necesităţi fizice, emoţionale, psihologice,
intelectuale, sociale şi spirituale.
"Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi
capul fara sa tii cont de minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont
de sufletul si spiritul omului" (Zamolxe)
Conform dictionarului explicativ roman, holism inseamna: conceptie care
interpreteaza teza ireductibilitatii intregului la suma partilor sale,
socotind drept "factor integrator" al lumii un principiu imaterial si
incognoscibil.Domeniul in care se aplica cel mai frecvent termenul de holism
este cel medical. Totusi, este constructiv sa il aplicam in toate planurile
existentiale si mai ales in cel spiritual.
Aceste necesităţi inter-relaţionează, sunt interdependente, de egală
importanţă şi reprezintă fundamentul intervenţiilor asistentului medical ce va
trebui să se adapteze la o infinitate de reacţii, manifestări, trăiri, relaţii
interpersonale, generate de unicitatea profilului psihic al protagoniştilor
implicaţi şi de specificul situaţiei concrete în care îşi desfăşoară activitatea.
Este important ca asistentul medical să fie familiarizat cu aspectul
complex al naturii psihice umane, să înţeleagă că indivizi diferiţi au reacţii
diferite faţă de aceeaşi problemă urmare a structurii lor unice de personalitate.
Vom putea aprecia pe deplin un individ doar dacă îi vom cunoaşte mediul de
viaţă şi activitate.
Suntem ceea ce suntem şi devenim ceea ce devenim, în mare parte,
datorită contextului social în care existăm şi ne desfăşurăm activitatea.
Socializarea se realizează în interiorul diverselor grupuri umane (familie,
şcoală, prieteni, colectiv de muncă). Grupul intermediază individului relaţia cu
societatea şi cu sine.
Individul dezvoltă concomitent şi continuu relaţii informaţionale cu lumea
externă şi cu propria fiinţă, întreţinând la nivelul normalului, un echilibru între
cunoaşterea de sine şi cunoaşterea realităţii. Fiecare ne naştem cu un
potenţial uman care se valorifică şi se dezvoltă treptat pnn . socializare,
asimilarea valorilor şi comportamentelor sub forma unei învăţări continue.
Conceptul holistic de apreciere a individului poate fi rezumat în câteva
idei principale ce stau la baza susţinerii ştiinţifice a desfăşurării procesului de
nursing:
• individul este un tot unitar caracterizat prin integritate şi el reprezintă mai mult
decât suma părţilor sale componente;
• individul este în permanentă interacţiune cu mediul înconjurător, schimbând
materie şi energie cu acesta;
• evoluţia fiziologică a individului este ireversibilă şi unidirecţională în timp şi
spaţiu;
• individul uman se caracterizează prin capacitate de abstracţie, imaginaţie,
senzaţii, emoţii.

Toate aceste aprecieri subliniază evoluţia conceptului "îngrijirilor de


sănătate" de-a lungul timpului şi adaptarea acestuia la principiile de
organizare actuală a sistemului sanitar, urmărind în principal rolul
asistentului medical:
• asistentul medical reprezintă un element important al echipei medicale;
• asistentul medical desfăşoară o activitate autonomă, cu competenţe bine
stabilite;
• activitatea medicală nu vizează doar tratarea eficientă a îmbolnăvirilor, în
prezent accentul se pune pe prevenirea bolilor şi promovarea stării de
sănătate;
• rolul asistentului medical intervine atât în îngrijirea individului cât şi a
comunităţii (promovarea sănătăţii, educaţia pentru sănătate).
Organizarea datelor culese în vederea întocmirii planului de îngrijire se
poate face conform unui model conceptual. Conceptele sunt necesare în
nursing pentru a lega teoria de practică, iar pentru a fi complete trebuie să
conţină elemente critice severe precum procesul de nursing, un scop anume,
un raţionament, o specificare a rolului profesional, o descriere a clientului şi a
aşezării clinice.

Procesul de îngrijire lucrează cu trei concepte esenţiale – omul,


sănătatea şi boala.
Omul
– este o fiinţă unică , unicitatea fiind dată de nevoile psihologice, sociale
şiculturale ce se alătură nevoilor de bază, biologice ale supravieţuirii.
Asigurarea exclusivă numai aanumitor nevoi, excluzând alte aspecte , duce
inevitabil la un eşec terapeutic.
Sănătatea
– definită conform OMS, ca o stare de bine fizic, mintal şi social, ce nu
constănumai în absenţa bolii sau a infirmităţii.Raportată la boală, sănătatea
reprezintă ansamblul forţelor biologice, fizice, afective, psihice şi sociale,
mobilizate pentru a înfrunta, a compensa sau a depăşi boala.
Boala -
reprezintă ruperea echilibrului sau a armoniei individului, prin apariţia
uneisuferinţe fizice, psihice sau prin apariţia unei dificultăţi de adaptare la o
situaţie nouă, provizoriesau definitivă în existenţa individului.

Concepte de bază corelate:


-Sănătatea se obţine prin facilitarea procesului natural al organismului de
a funcţiona;
-Preocuparea primară a asistentului medical este de a menţine un mediu
sănătos;
-Îngrijirile de bază menţin sau spijină adaptările persoanei prin participarea sa
activă.;
-Îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practicii nursingului şi este
un proces interactiv;
-Persoanele sunt sisteme deschise care interacţionează cu mediul;
-Ţinta nursingului o constituie o persoană şi creşterea răspunsului ei
adaptativ;
- Preocuparea nursingului o reprezintă o persoană şi acţiunile ei de
autoângrijire;
-Îngrijirea implică promovarea unei interacţiuni optime între om şi mediu;
-Fiinţa umană este un întreg ireductibil care nu poate fi înţeles reducându-
l la părţilecomponente;
-Fiinţa umană şi mediul sunt câmpuri de energie care interacţionează unele
cu altele şi careconverg constant către potenţialele lor maxime.
Concepte de bază concordante conform cărora orice persoană este un
individ unic.

Nursingul centrat pe pacient semnifică îngrijiri de bază individualizate; fiecare


om este un individ unic, şi astfel el solicită o serie de abilităţi unice, de tehnici
şi idei special desemnate lui.
Myra Levin a elaborat o teorie unică care prevede: intervenţia nursing este
bazată pe conservarea energiei individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii
structurale individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii personale
individuale a pacientului;
-Intervenţia nursing este bazată pe conservarea integrităţii
sociale individuale a pacientului.Ideea de bază a tuturor conceptelor este
aceea că îngrijirea persoanei reprezintă obiectivul practiciinursingului şi este
un proces
interactiv.Definiţia elaborată de Consiliul Internaţional de Nursing: „Nursingul,
ca parte integrantă asistemului de asistenţă socială, cuprinde ocrotirea
sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizici,mentali, ca şi a celor
infirmi ( handicapaţi) de toate vârstele, în toate formele de asistenţă socială şi
aşezăricomunitare”.Din această definiţie reiese că:
-Intervenţiile nursing cuprind şi mediul social, afectiv şi fizic al pacientului;
-Asistentul medical coordonează activităţile de menţinere a sănătăţii;
-Stimulează continuitatea acestor activităţi.
Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea sau
restabilirea independenţei individului pentru satisfacerea nevoilor proprii.
Persoana va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi restabilească independenţa
sa, astfel încât să-şi poatăsatisface nevoile singur. Se va favoriza vindecarea
şi se va asista muribundul spre un sfârşit demn.
NURSING COMUNITAR , C2 Modele conceptuale

I. Modelul Henderson.
II. Modelul de adaptare Roy.
III. Modelul Rogers.
IV. Modelul conceptual Dorothea Orem
V. Modelul conceptual Betty Neuman
VI Nursingul bazat pe stilul de viaţă - Nancy Roper
VII. Modelul conceptual Hildegard Peplau
VIII Modelul conceptual Ida Jean Orlando
IX. Modelul conceptual Dorothy Johnson
X. Modelul conceptual Levine
XI. Modelul conceptual Imogene King
XII. Modelul conceptual Betty Neuman

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

În cartea sa, „Principii fundamentale ale îngrijirii nursing”, defineşte funcţia


nursei astfel:
„Rolul esential al nursei este de a ajuta individul bolnav sau sănătos prin
activităţi ce contribuie la menţinerea sau redobândirea sănătăţii (sau sa-l
asiste în ultimele clipe), pe care ar putea să le îndeplinească singur dacă ar
avea puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare, să-l ajute să facă aceasta
pentru a-şi recâştiga independenţa cât mai repede posibil.”
Modelul conceptual al Virginiei Henderson apreciază individul ca fiind un tot
unitar caracterizat prin nevoi fiziologice şi aspiraţii denumite generic nevoi
fundamentale. Acestea sunt:
A respira
A bea şi a mânca
Nevoia de a elimina
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
Nevoia de a dormi şi a se odihni
Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele
Nevoia de a comunica
Nevoia de a evita pericolele
Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia
Nevoia de autorealizare
Nevoia de a se recreea
Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea

I. Modelul conceptual al Virginiei Henderson

1. A respira si o buna circulatie

• respiraţia este procesul fiziologic prin care oxigenul din aerul atmosferic
ajunge până la nivelul celulelor, unde este folosit În reacţiile de oxido-
reducere, dioxidul de carbon rezultat fiind eliminat din organism prin expiraţie;
• o respiraţie eficientă presupune şi o bună circulaţie deoarece sângele joacă
rolul de transportor pentru gazele respiratorii;
• disfuncţia respiratorie atrage după sine o perturbare a Întregului orgamsm atât
la nivel fiziologic şi fiziopatologie (hipoxie tisulară, hipercapnie) cât şi
psihologic (senzaţie de sufocare, anxietate, teamă).

2. A bea şi a mânca

Apa reprezintă aproximativ 60% din greutatea organismului adult, ea având


un rol deosebit de important În buna desfăşurare a proceselor fiziologice ale
organismului.

Un individ poate supravieţui cu:


• 15% din funcţia normală a ficatului
• 25% din funcţia normală a rinichilor
• 35% din numărul total de hematii
• 45% din suprafaţa de hematoză pulmonară
• 70%din volumul plasmatic.

Reducerea volemiei cu mai mult de 30% este critică pentru supravieţuire.


• aprecierea statusului volemic al pacientului se poate face pe baza examenului
clinic şi a investigaţiilor paraclinice dar cel mai simplu prin stabilirea bilanţului
hidric aport - pierderi (intrări - ieşiri);
• deficitul de apă al organismului va fi corectat prin hidratare per os sau la
nevoie prin administrare de soluţii perfuzabile coloidale sau cristaloide;
• excesul de apă al organismului impune restricţionarea aportului şi
administrarea de diuretice;
• principalul mecanism fiziologic de reglare a cantităţii de apă din organism este
reflexul de sete. La vârstnici acest reflex diminuă astfel că în mod obişnuit
aceştia prezintă un anumit grad de deshidratare;
• o alimentaţie sănătoasă vizează mai multe aspecte: cantitatea alimentelor,
calitatea acestora, ritmul de administrare;
• o dietă adecvată trebuie să asigure un aport suficient de nutrienţi, vitamine,
apă şi săruri minerale, aport adaptat necesităţilor organismului.

3. Nevoia de a elimina

• organismul este un sistem deschis în permanentă interacţiune cu mediul


înconjurător, schimbând cu acesta materie şi energie;
• eliminarea satisface nevoia organismului de a îndepărta anumite substanţe
nefolositoare rezultate din metabolism sau digestie;
• fiziologic eliminarea are loc la nivelul tegumentelor (transpiraţie), respiraţiei
(expiraţie), aparatului renal (diureză), aparatului digestiv (scaun), aparatului
genital feminin (menstruaţie );
• în anumite condiţii patologice se produc modificări ale modalităţilor de
eliminare ale organismului:
◦ transpiraţii abundente (coma hipoglicemică) ş hemoptizie (neoplasm
pulmonar)
◦ vărsături bilioase (colecistită)
◦ vărsături explozive în jet, neprecedate de greaţă (tumori cerebrale)
◦ hematemeză {vărsături cu aspect de zaţ de cafea ce apar în
hemoragia digestivă superioară)
◦ hematurie (urină cu sânge)
◦ tulburări ale tranzitului intestinal cu alternanţa constipaţie / diaree
(tumori de colon)
◦ melenă (tumoră de colon)
◦ amenoree (lipsa menstruaţiei - ovar polichistic).

4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură

• nevoia de a te mişca şi a avea o bună postură reprezintă un aspect esenţial al


mecanismului de integrare a individului în mediul înconjurător şi orice
disfuncţionalitate legată de această nevoie fundamentală are repercursiuni în
plan fizic, psihic şi social;
• menţinerea independenţei de mişcare şi a unei bune posturi presupun
integritatea structurală şi funcţională a sistemului osos, sistemului muscular,
sistemului nervos, aparatului vestibular;
Putem întâlni:
◦ paralizie - absenţa completă a forţei musculare, urmare a pierderii
contractilităţii musculaturii striate datorită întreruperii uneia sau mai multor căi
motorii cortico- musculare;
◦ pareza - uşoară slăbire a forţei musculare;
◦ hemiplegia - paralizia unei jumătăţi de corp;
◦ monoplegie - paralizia unui singur membru;
◦ paraplegia - paralizia jumătăţii inferioare a corpului;
◦ tetraplegia - paralizia celor patru membre.
• apariţia deficitelor motorii atrage după sine o serie de alte modificări:
◦ tendinţa de limitare a folosirii părţii afectate;
◦ nesiguranţa echilibrului;
◦ mersul cu paşi mici;
◦ diminuarea încrederii în sine;
◦ teama de a nu cădea;
◦ nervozitate, nelinişte.

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni


• somnul reprezintă o extindere a procesului de inhibiţie la nivelul scoarţei
cerebrale, expresia somatică a unei decuplări temporale a individului faţă de
mediul exterior.
• Necesarul fiziologic de somn diferă după vârstă:
• la copii 12-14 ore
• la adulţă 7-9 ore
• la vârstnici 5-7 ore;
• odihna şi somnul în bune condiţii şi timp suficient sunt indispensabile unei
bune funcţionări a organismului la randament maxim;
• oboseala se defineşte ca fiind acea stare temporară a organismului care apare
în urma unui efort excesiv sau de prea lungă durată şi care se anulează ca
urmare a unei perioade de odihnă;
• numeroase observaţii şi experimente au demonstrat că oboseala nu este un
element periferic, legat de organele efectoare (sistemul muscular) ci un
fenomen central, nervos, legat fie de consumarea substanţei excitative a
neuronilor, fie de cauze fiziopsihice mai complexe (tipul de sistem nervos,
experienţa de adaptare la mediu a individului);
• asistentul medical va trebui să diferenţieze:
◦ oboseala patologică - care este parte a tabloului clinic al anumitor boli
(hepatită, tuberculoză, diabet)
◦ oboseala fiziologică - normală;
• remediul cel mai bun al oboselii nu este întotdeauna odihna înţeleasă ca şi
stare de inactivitate absolută, simpla întrerupere a activităţii şi aşteptarea
pasivă a refacerii energiei cheltuite;
• nu orice fel de repaus, indiferent de moment şi condiţii este reconfortant
• odihna cea mai eficace constă în alternare a raţională a unei activităţi cu alta.
Acest mod de odihnă a fost numit odihnă activă şi a căpătat o largă
răspândire după fundamentarea sa ştiinţifică (de către LM. Secenov).

Principiile odihnei active:


a). una şi aceeaşi activitate, de aceeaşi intensitate trebuie să se adreseze,
alternativ unor organe simetrice;
b). activităţile bazate în mod predominant, pe primul sistem de semnalizare
(mimica, gestica) trebuie să fie alternate cu cele bazate, în mod predominant
pe cel de-al doilea sistem de semnalizare (limbajul);
c). să nu se treacă la introducerea activităţii de variaţie mai înainte de a
semnala oboseala în activitatea principală, avându-se însă grijă ca alternare a
activităţii să nu se facă prea târziu;
d). activitatea secundară să nu fie mai obositoare decât cea principală.

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca


• omul este o fiinţă socială. Integrarea în grup se ţace pe baza unor
comportamente învăţate, a unor valori asumate. Îmbrăcămintea are valoare
practică (protejează corpul de variaţiile climei) dar şi valoare de simbol
(exprimă personalitatea şi unicitatea individului);
• dificultatea sau imposibilitatea de a se îmbrăca, dezbrăca, de a purta
îmbrăcăminte adecvată este percepută de către individ ca o lezare a libertăţii
sale cu implicaţii în percepţia sentimentului de demnitate şi autorespect.

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale


• menţinerea constantă a temperaturi corpului, în ciuda variaţii lor termice
exogene ŞI a diverselor activităţi ale organismului, implică intervenţia
adecvată a unor modificări funcţionale complexe (metabolice, circulatorii,
musculare, hidroelectrolitice, endocrine, etc.) coordonată prin mecanismul de
termoreglare, controlat de centrii hipotalamici, ce menţin permanent şi dinamic
echilibrul între producerea şi pierderea de căldură din organism;
• temperatura corpului este menţinută constantă, în condiţiile unor mari
modificări ale temperaturii mediului. Fiind influenţată de o serie de factori
fiziologici (starea de somn sau de veghe, digestie, activitatea fizică, etc.)
temperatura corpului prezintă variaţii ciclice, având valori minime între orele 4-
6 dimineaţa şi atingând valori maxime, care în general nu diferă cu mult de
0,50 C faţă de cele matinale, între orele 16-17 după-amiaza;
• perturbările mecanismului de termoreglare conduc la apariţia a două situaţii
cu particularităţi
distincte: hipotermia, hipertermia.

8. nevoia de a fi curat, Îngrijit, de a-ţi proteja tegumentele şi mucoasele

• definiţia
completă a stării de sănătate este aceea ce o apreciază ca fiind
starea de bine bio-psiho-social; 3
• starea de bine biologic presupune integritatea funcţională a structurilor
organismului şi la aceasta contribuie şi protejarea tegumentelor şi
mucoaselor, prin menţinerea curăţeniei şi igienei personale;
• nevoia de a fi curat şi îngrijit, presupune un comportament învăţat, reflectă o
anumită trăsătură de personalitate şi indică un anumit nivel de înţelegere şi
respect al individului;
• deficitul în satisfacerea acestei nevoi fundamentale, necesită implicarea
activă a asistentului medical atât în suplinirea măsurilor elementare de igienă
cât mai ales în însuşirea de către pacient a anumitor deprinderi.

9. Nevoia de a comunica

• comunicarea reprezintă una dintre trebuinţele fundamentale, de ordin spiritual


a oamenilor, fiind o modalitate esenţială de interacţiune psihosocială, un
schimb de mesaje între interlocutori, menit să realizeze o relaţie interumană
durabilă determinând menţinerea ori modificarea comportamentului individual
sau de grup;
• comunicarea interumană se realizează cu ajutorul limbajului verbal sau
nonverbal prin care se schimbă mesaje (informaţii, simboluri, semnificaţii, idei,
sentimente, intenţii, etc.) pentru a influenţa, mai ales calitativ, comportamentul
celuilalt;
• a comunica eficient şi expresiv cu ceilalţi înseamnă:
◦ să convingi,
◦ să poţi dezvolta gândirea, afectivitatea, personalitatea,
◦ să informezi inteligibil şi să înţelegi corect semnificaţia mesajului,
◦ să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi modificările
comportamentale ale interlocutorului;
• în cadrul procesului de nursing comUnIcarea are un rol esenţial, ea fiind o
unealtă de influenţare şi modificare a comportamentului pacientului, în sensul
înlăturării sentimentului de teamă şi nesiguranţă, urmărind creşterea încrederii
în sine, urmare a înţelegerii corecte a situaţiei sale;
• este important ca în procesul de comunicare asistenta să folosească un
limbaj adecvat şi accesibil pacientului.

10. Nevoia de a evita pericolele


• individul sănătos este capabil să reacţioneze adecvat la variaţiile continue ale
parametrilor mediului exterior prin mecanisme de adaptare dezvoltate
ontogenetic şi filogenetic, ceea ce îi asigură menţinerea homeostaziei
mediului intern şi a echilibrului psihic, conferindu-i sentimentul de siguranţă;
• prezenţa bolii este de fapt o ameninţare a "stării de bine bio-psiho-social", ce
vizează integritatea funcţională a structurilor organismului şi sentimentul
încrederii în propriile forţe; pacientul se simte vulnerabil, nesigur, expus
pericolelor, chiar dacă uneori nu-şi exteriorizează sentimentele;
• în aceste condiţii este importantă asigurarea unui climat de încredere,
înţelegere şi suport din partea echipei de îngrijire, în concordanţă cu
caracteristicile pacientului: vârsta, inteligenţa, stilul de viaţă, credinţe le şi
valorile sale, experienţele anterioare.

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a


practica religia

• nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori exprimă


necesitatea individului de a-şi afirma apartenenţa la un anumit grup social
ceea ce în esenţă îi conferă sentimentul de siguranţă;
• valorile sunt calităţile pe care le capătă pentru om elementele realităţii
(obiecte, procese, acţiuni) privite prin prisma unei atitudini (politice, juridice,
morale, estetice, religioase) a unei colectivităţi umane (categorie socială,
naţiune);
• numeroase cercetări au evidenţiat că practicarea religiei contribuie la
menţinerea echilibrului
psihic al individului, acţionând prin mai multe mecanisme:
◦ credinţa (care încurajează serenitatea),
◦ sentimentul de apartenenţă la un grup care te susţine,
◦ valorizarea obişnuinţelor unei vieţi regulate (care încurajează
mulţumirea);
• este evident faptul că asistentul medical trebuie să dea dovadă de
disponibilitate, compasiune şi toleranţă faţă de pacienţii care au stiluri de
viaţă, atitudini şi sisteme de valori diferite de ale sale. Ea va trebui să-şi
supravegheze şi să-şi controleze comportamentul propriu astfel încât binele
pacientului să rămână principala motivaţie a acţiunii sale, tot timpul.
12. Nevoia de autorealizare

•a fi preocupat în vederea realizării personale reprezintă o nevoie fundamentală


de ordin superior a individului ce implică atingerea potenţialului său maxim
prin valorizarea configuraţiei unice a personalităţii, creativităţii, proceselor
cognitive, structurilor afective şi volitive;
• când această nevoie nu este satisfăcută apare sentimentul de frustrare
(imposibilitatea de a-ţi îndeplini o dorinţă sau a-ţi exercita un drept) cu
reperrcursiuni asupra sentimentului de stimă şi încredere în sine;
• se poate spune că nevoia de realizare şi autorealizare corespunde unei
trebuinţe intrinseci de interacţiune cu realitatea înconjurătoare şi se exprimă în
mod diferit în funcţie de vârstă, sex şi condiţiile socio - culturale în care se
dezvoltă individul.

13. Nevoia de a se recreea

• activităţile
recreative şi ludice sunt parte importantă a vieţii individului,
esenţiale în menţinerea echilibrului sau interior asigurând relaxarea fizică şi
psihică;

• jocul şi activităţile agreabile în general au implicaţii benefice certe în


desfăşurarea proceselor afectiv emoţionale (sentimentul de mulţumire,
bucurie, plăcere) asigurând condiţii proprice de afirmare a personalităţii,
facilitând interrelaţionarea cu indivizi cu preocupări asemănătoare.

14. Nevoia de a învăta cum să-ţi păstrezi sănătatea

• fiinţa umană, se află în permanentă interacţiune cu ambianţa socială şi


materială, cu semenii, cu natura, cu situaţiile pe care le stăpâneşte, provoacă,
anticipează, rezolvă, precum şi cu sine însuşi;
• învăţarea este modalitatea de asimilare a cunoştinţelor şi de formare
intelectuală, emoţională şi voliţională, de elaborare a deprinderilor, a
conştiinţei şi a comportamentului social cult;
• prin învăţare personalitatea umană se construieşte, se menţine şi se
regenerează permanent.
Implicată în educaţia pentru sănătate a individului şi a comunităţii,
asistentul medical contribuie activ la acumularea de cunoştinţe, atitudini şi
deprinderi în scopul menţinerii sau redobândirii sănătăţii.
Modelul conceptual al Virginiei Henderson permite o apreciere globală a
individului ca un tot unitar ce reprezintă mai mult decât suma părţilor sale
componente, având particularităţi ce îi conferă unicitate.

II. Modelul conceptual al lui Abraham Maslow

Psihologul american Abraham Maslow afirmă că individul uman este


rezultatul interacţiunii dintre nevoile sale fundamentale şi realitatea mediului
înconjurător. Nevoile fundamentale pot fi ierarhizate în ordinea priorităţilor pe
cinci niveluri diferite interconectate între ele:

1. Nevoi fiziologice:
• asigură menţinerea homeostaziei mediului intern
• includ trebuinţe organice (respiraţia, nutriţia, excreţia, menţinerea temperaturii
organismului) dar şi nevoi psihologice (nevoia de odihnă şi somn, evitarea
durerii)
• nevoile sexuale sunt importante pentru individ dar nu indispensabile. Sexul
este esenţial pentru supravieţuirea speciei nu a individului.

2. Nevoia de siguranţă şi securitate


• include siguranţa şi securitatea fizică (apărare, adăpost, locuinţă) şi psihică
(confort, protecţie) .

3. Nevoia de apartenenţă şi afectivitate, nevoi sociale


• apartenenţă la un grup social (familie, prieteni, colegi de muncă)
• integrare şi acceptare
• iubire şi înţelegere.
4. Nevoia de stimă şi respect
• recunoaştere şi apreciere
• consideraţie
• recunoştinţă
• valorizare.

5. Nevoia de cunoaştere, autocunoaştere


• a ştii, a înţelege
• a rezolva
• a crea.

Ierarhizarea trebuinţelor individului permite aprecierea sa pe ansamblu şi se


dovedeşte a fi extrem de utilă în organizarea procesului de nursing permiţând
adaptarea intervenţiilor asistentului medical la nevoile pacientului.
Evoluţia spre o nevoie superioară se poate realiza doar atunci când nevoia
inferioară este pe deplin satisfăcută, de aceea această ierarhizare mai este
cunoscută sub denumirea de "piramida sau spirala trebuinţelor individului
uman".

III. Modelul conceptual Hildegard Peplau

Hildegard Peplau, nursă de psihiatrie, a prezentat în 1952 modelul teoretic


„Relaţiile interpersonale în nursing”, unde nursingul este un „proces terapeutic
interpersonal important…Nursingul este un instrument educativ, o forţă
matură care ţinteşte să promoveze mai departe mişcarea personalităţii în
direcţia curativă, constructivă, productivă, personală, şi existenţa comunităţii”.
Peplau foloseşte termenul de “nursing psihodinamic”, descriind si cele patru faze
ale acestei relaţii:
◦ orientarea - pacientul şi nursa identifică problema de boală
◦ identificarea – pacientul cunoaşte nursa şi apoi acceptă ajutorul
◦ exploatarea – pacientul se foloseşte de ajutorul nursei
◦ rezoluţia – pacientul acceptă noile obiective în mod voluntar

IV. Modelul conceptual Ida Jean Orlando

Ida Jean Orlando a identificat patru practici pe care le-a considerat de bază
pentru nursing
(observarea, raportarea, înregistrarea şi îndeplinirea acţiunilor, pentru şi cu
pacientul) descriind două tipuri de acţiuni nursing:
◦ Acţiuni nursing planificate sunt cele care stabilesc sau satisfac nevoile
imediate ale clientului
◦ Acţiuni nursing automate sunt cele care au fost decise pe alte considerente
decât pe nevoile imediate ale clientului, dar acestea sunt consecvent
ineficiente.
Teoria lui Orlando este specifică interacţiunii nursă-pacient. Scopul
asistentului este de a determina şi de a răspunde nevoilor imediate ale
pacienţilor şi de a îmbunătăţi starea lor, prin scutirea de suferinţă sau
disconfort. Orlando pune accentul pe acţiunea planificată (mai degrabă decât
pe acţiunea automată), bazată pe observarea comportamentului pacienţilor
verbală şi non-verbală, care duce la o anumită concluzie, confirmată sau
neconfirmată de către pacient, ducând la identificarea de către nursă a
necesităţilor pacientului, putând astfel să-i ofere acestuia o îngrijire medicală
eficientă.

V. Modelul conceptual Dorothy Johnson


sau Modelul Sistemelor comportamentale care se concentrează pe
compotramentul pacientului luat ca un întreg organizat si integrat, format din 7
subsisteme strâns legate între ele:
◦ ataşamentul
◦ dependenţa
◦ ingestia
◦ eliminarea
◦ sexualitatea
◦ agresiune/protecţie
◦ realizarea
Al 8-lea subsistem – reintegrarea - a fost adăugat mai târziu în 1997 de
Holaday. Fiecare subsistem îndeplineşte sarcini specializate pentru sisteme
integrate si fiecare este structurat prin 4 elemente motivaţionale precum scop,
set, alegere şi acţiune/comportament.
Funcţia nursingului este să ajute restaurarea echilibrului fiecărui subsistem şi
să prevină în viitor tulburările sistemului.

VI. Modelul conceptual Dorothea Orem

Dorothea Orem se bazează pe 3 concepte: autoîngrijirea, deficitul de auto


îngrijire şi sistemul nursing.
Modelul se centrează pe abilitatea fiecărui individ de a realiza autoîngrijirea.
În acord cu acest model există 3 categorii de cerinte pentru autoîngrijire:
◦ Cerinţe universale – asociate cu procesul vieţii şi menţinerea integrităţii
structurale şi funcţionale
◦ Cerinţe de dezvoltare - asociate cu procesul de creştere şi dezvoltare în
diverse stadii ale ciclului vieţii
◦ Cerinţe determinate de starea de sănătate – deviaţii de la sănătate, de la
deviaţii structural funcţionale sau constituţionale/defecte genetice.
În modelul Dorothea Orem scopul nursingului este să ajute oamenii să-şi
satisfacă propriile cerinţe de auto îngrijire. D. Orem a identificat 3 tipuri ale
sistemului nursing:
◦ Sistemul complet compensator – compensarea în totalitate a incapacităţii
pacientului de a îndeplini activităţile de autoîngrijire, sprijin şi protecţie.
◦ Sistemul parţial compansator – compensarea parţială pentru pacienţii care
sunt incapabili de a îndeplini activităţile de autoîngrijire.
◦ Sistemul de sprijin şi educaţie – nursa ajută pacienţii care sunt capabili şi pot
învăţa activităţi de autoîngrijire, îi asistă pe ei în luarea deciziilor şi-i ajută să
dobândeasca îndemânări şi cunoştinţe.

VII. Modelul conceptual Levine

Imaginat de Myra Levine, numit şi Modelul Conservării are la bază trei mari
concepte: integritate, adaptare şi conservare. Acesta se concentrează pe
indivizi ca fiinţe holiste iar domeniul major de interes este menţinerea
persoanei ca un întreg. Myra Levine a sugerat 4 principii ale menţinerii
conservării, care au ca scop să faciliteze adaptarea pacienţilor:
◦ Conservarea energiei pacientului – conservarea resurselor energetice,
fiziologice şi psihologice ale idividului
◦ Conservarea integrităţii structurale – conservarea formei şi funcţiilor
corpului pacientului
◦ Conservarea integrităţii personale – menţinerea stimei de sine şi a identităţii
psihologice a pacienţilor
◦ Conservarea integrităţii sociale – păstrarea familiei, comunităţii şi
afilierilor culturale ale pacientului
În esenţă, Levine vede viaţa individului ca un proces a menţinerii integrităţii
prin adaptare, facilitată prin adaptare. Levine a notat că modelul ei este
potrivit pentru investigarea interfeţei dintre mediile intern şi extern ale
persoanei.

VIII. Modelul conceptual Imogene King

Conform lui Imogene King, „Procesul de nursing este un proces interpersonal


de acţiune, reacţiune şi interacţiune, în cadrul căruia nursa şi pacientul
împărtăşesc informaţiile despre percepţiile lor în, în timpul unei situaţii care
necesită îngrijiri.”
Interacţiunea sistemelor cadru şi obiectivele îngrijirii, se concentrează asupra
indivizilor, asupra relaţiei lor interpersonale şi contextul social prin 3 sisteme
ce interacţionează între ele: personal, interpersonal şi social. În fiecare dintre
aceste 3 sisteme, King a identificat concepte ce furnizează un concept
structural, descriind procesele în fiecare dintre cele trei sisteme:
◦ Sistemul personal
◦ Percepţia
◦ Interesul personal
◦ Imaginea corpului
◦ Creşterea şi dezvoltarea
◦ Timp
◦ Spaţiu
◦ Sistemul interpersonal
◦ Rolul
◦ Interacţiunea
◦ Comunicarea
◦ Înţelegerea
◦ Stress-ul
◦ Sistemul social
◦ Organizare
◦ Putere
◦ Autoritate
◦ Statut
◦ Factorul decizional

Prin Modelul King, domeniul nursingului include promovarea, menţinerea şi


restaurarea sănătăţii.

IX. Modelul conceptual Betty Neuman

În 1972 Betty Newman enunţă aşa numitul „Model al sistemelor în îngrijirile de


sănătate”, este concetrat pe persoană ca un sistem complet, cu subpărţi ce
reprezintă un sistem deschis, compus din 5 variabile care interacţionează
între ele: fiziologică, psihică, socio-culturală, de dezvoltare şi spirituală, având
o reprezentare grafică sub forma unor cercuri concentrice. Interacţiunea
acestor variabile determină cantitatea de rezistenţă a unui individ, care poate
creşte împotriva factorilor de stress.
În centrul protecţiei persoanei este prima linie de apărare împotriva
stressorilor, care este o linie linie flexibilă de rezistenţă, reprezentată de
factorii interni care ajută să se apere împotriva stressorilor.
Următoarea barieră de protecţie este linia normală de apărare, ce include
factori ca: stilul persoanei de a face faţă, etapa de dezvoltare.
Frâna finală împotriva stressorilor este o linie flexibilă de apărare compusă din
factori dinamici care pot varia în răspunsul la diferite circumstanţe.
În Modelul Neuman persoana menţine echilibrul şi armonia între mediile
interne şi externe, prin adaptare la stress şi prin apărarea împotriva tensiunii
producătoare de stimuli. Primul scop al nursingului este să ajute la atingerea
şi menţinerea stabilităţii clientului.

X. Modelul de adaptare Roy

În viziunea lui Callista Roy, fiinţele umane sunt sisteme adaptative bio-psiho-
social, care au capacitatea de a face faţă la schimbarea mediului, prin
procesul de adaptare. Conform Modelului Roz în sistemele umane există 4
subsisteme: nevoi fiziologice, conceptul de sine, rolul funcţional şi
interdependenţa.
Aceste subsisteme constituie moduri adaptative care furnizează mecanisme
pentru a face faţă stimulilor de mediu şi schimbării. Modelul de adaptare legat
de nevoile fiziologice este interesat de nevoia pentru integritate fiziologica.
Modelul adaptativ al conceptului de sine se adresează nevoii de integritate
psihică. Modurile de adaptare ale rolului funcţional şi interdependenţa se
concentrează pe nevoia de integritate socială.

Scopul nursingului în acord cu acest model este să promoveze adaptarea individului în


cele patru moduri, pe durata sănătăţii şi a bolii. Nursingul de altfel reglează stimulii
care afectează adaptarea. Intervenţiile nursing, în general, dau forma creşterii şi
descreşterii, modificării, retragerii sau menţinerii stimulilor interni şi externi care
afectează adaptarea.
NURSING COMUNITAR , C3
CURS 3 NURSING COMUNITAR
ROLUL Şl FUNCŢIILE ASISTENTULUI
MEDICAL GENERALIST ÎN COMUNITATE
1. Funcţii:
- acordarea îngrijirilor în familie, colectivităţi, şcoli, persoanelor vârstnice şi
bolnavilor psihici, pacienţilor cronici şi în stadiul terminal, îngrijiri de sănătate
ocupaţională;
- transmiterea cunoştinţelor către beneficiarii serviciilor de îngrijire sau personalul din
sistemul de sănătate;
- membru al echipei de îngrijiri;
- dezvoltarea practicii îngrijirilor de sănătate prin gândire critică şi cercetare.
2. Roluri:
educator şi pedagog, consilier, facilitator.
CONCEPTUL DESPRE OM, FAMILIE, COMUNITATE

CONCEPTUL DESPRE OM: definiţia individului, teoria holistică, omul ca unicat.


Este o fiinţă unică, având nevoi biologice, psihologice, sociale şi culturale, o fiinţă în
continuă schimbare şi în interacţiune cu mediul ei înconjurător, o fiinţă responsabilă,
liberă şi capabilă de a se adapta. Concepţia individului după Virginia Henderson:
„Individul este o entitate bio-psiho-socială formând un TOT indivizibil (noţiune
privind globalizarea individului). El are necesităţi fundamentale (comune tuturor) cu
manifestări specifice pe care şi le satisface singur dacă se simte bine. El tinde spre
autonomie în satisfacerea necesităţilor sale".
CONCEPTUL DE FAMILIE
1. Definiţia familiei dată de OMS: „Familia reprezintă o persoană sau un grup de
persoane care trăiesc împreună şi au legături de sânge, prin căsătorie sau
adopţiune."
Modele de definire:
a) Doi sau mai mulţi indivizi care locuiesc în aceeaşi gospodărie, care pot stabili unele
legături afective comune şi care sunt legaţi prin îndeplinirea unor sarcini sociale în
comun (Baranowski şi Nader, 1985);
b) Grup special ţinut laolaltă de legături afective semnificative, mai degrabă, decât o
entitate legală, economică, biologică sau genetică (Leavitt, 1982);’
c) Două sau mai multe persoane cuprinse într-un grup în care persoanele:
♦ au legături de sânge, căsătorie, adopţie sau consimţământ mutual;

♦ interacţionează unul cu altul în cadrul unui statut familial al unor poziţii şi roluri

desemnate sau asumate;


♦ creează şi menţin o subcultură comună (Stevenson, 1977);
d) Un sistem semi-închis de actori care ocupă poziţii interreiatie definite de societatea
din al cărui sistem face parte familia, ca unică pentru sistemul respectiv cu privire la
conţinutul rolurilor şi ideile legăturilor de rudenie (Robgers, 1973);
e) Un grup de doi sau mai multe persoane legate prin sânge, căsătorie sau adopţie şi
care locuiesc împreună (Biroul de recensământ SUA, 1975);

2. Clasificarea familiilor
La baza clasificării stau numărul persoanelor, relaţiile dintre membrii familiei,
funcţiile fiecăruia precum şi relaţiile cu comunitatea.
I. Familii tradiţionale:
a. Familia nucleară = soţ, soţie şi urmaşi locuind într-o gospodărie comună.
b. Diada nucleară = soţ şi soţie, singuri, fără copii sau copiii nu locuiesc împreună cu
ei.
c. Familia lărgită = perechea + rude
♦ pe verticală = soţ, soţie, copii + părinţii unuia dintre soţi sau ai ambilor;

♦ pe orizontală = copii + fraţi sau surorile unuia dintre soţi;

♦ lărgită atât pe verticală cât şi pe orizontală

d. Familia cu un singur părinte (decapitată).


e. Reţeaua de rudenii- gospodării nucleare sau membrii necăsătoriţi care locuiesc
aproape şi au un schimb permanent de bunuri şi servicii;
f. Familia poligamă (în cult islamic).
II. Familii netradiţionale:
Caracteristici:
♦ structură cvasi-familială sau persoane vârstnice neînrudite, împărţind un aranjament

comun, gospodărie comună şi cheltuieli împărţite;


♦ relaţie de familie afiliată în care membrii mai vârstnici neînrudiţi au fost integrate în

familii mai tinere;


♦ afilierea nerezidenţială prin care poate fi menţinută relaţia dintre ruda mai vârstnică şi

alţi membri ai familiei extinse;


♦ familia binucleară;

♦ familia reconstituită sau familia vitregă;

♦ familia consensuală (concubinaj), coabitare heterosexuală cu un mariaj „de facto" dar

fără forme legale;


♦ uniunea homosexuală de pereche sau mai mulţi membrii într-o singură gospodărie.

3. Funcţiile de bază ale familiei:


a. Funcţii fizice (biologice şi economice):
♦ reproducere;

♦ furnizare de hrană;

♦ îmbrăcăminte şi adăpost, apărare de pericole;

♦ îngrijirea sănătăţii.

b. Funcţii afective:
♦ satisfacerea nevoilor afective între soţi, între părinţi şi copii, între membrii diferitelor
generaţii;
♦ bucuria traiului împreună, companie plăcută, încurajare;

c. Funcţii sociale:
♦ asigurarea grupării sociale;

♦ întărirea stimei de sine;

♦ sprijinirea creativităţii şi a iniţiativei;

♦ dezvoltarea şi susţinerea personalităţii membrilor ei;

♦ transmiţător al culturii de la o generaţie la alta;

♦ pregătirea membrilor pentru locurile în ierarhia socială;

♦ imprimarea controlului şi a sentimentului de dreptate (reguli, drepturi, obligaţii şi

responsabilităţi caracteristice societăţii umane).


4. Sarcinile de dezvoltare ale individului şi familiei Familia:
♦ Asigurarea diverselor facilităţi pentru diferite nevoi ale familiei.

♦ împărţirea responsabilităţii traiului familiei.

♦ Menţinerea unei relaţii maritale vitale.

♦ Menţinerea unei comunicări deschise constructive între generaţii.

♦ Menţinerea contactului şi comunicării cu rudele.

♦ Lărgirea orizontului social al tuturor membrilor familiei.

♦ Menţinerea unor standarde morale şi etice sănătoase.

Fraţii:
♦ Dezvoltarea unei structuri frăţeşti afective.

♦ Socializarea (învăţarea rolului legat de gen).

♦ Angajarea în stabilirea rolului unul faţă de altul.

♦ Furnizarea de informaţii fraţilor mai tineri privind conţinutul sarcinilor la

adolescenţă.
♦ Modelarea rolului comportamentelor heterosexuale între cei de vârsta lor.

♦ Acordarea de sprijin şi înţelegere fraţilor adolescenţi.

♦ Fraţii adolescenţi servesc de mediatori în familie şi între fraţii mai mici şi

comunitatea mare.
Şcolari (6-12 ani)
♦ însuşirea deprinderilor fizice pentru activităţi fizice preţuite.

♦ Formarea de deprinderi sănătoase faţă de propriul corp şi dezvoltarea lui.

♦ Dezvoltarea unei personalităţi sociale cu colegii.

♦ învăţarea de roluri sociale potrivite.

♦ Formarea de deprinderi intelectuale fundamentale (de ex. cititul).

♦ Dezvoltarea conceptelor necesare vieţii de zi cu zi.

♦ Formarea unui control moral interior şi a unui sistem de valori.

♦ Dobândirea independenţei personale faţă de părinţi şi alţi adulţi.

♦ Formarea de atitudini sociale faţă de grupurile şi instituţiile sociale.

Adolescenţii (13-20 ani)


♦ Dobândirea de relaţii noi şi mai mature cu colegii de ambele sexe.
♦ însuşirea rolului social masculin sau feminin.
♦ Acceptarea propriului corp şi folosirea lui.

♦ Pregătirea pentru căsătorie şi viaţa de familie.

♦ Pregătirea pentru o profesie sau o carieră.

♦ Dobândirea unei identităţi şi însuşirea unei ideologii.

♦ A dori şi a obţine un comportament social responsabil. Adulţii (30-50 ani)

♦ Obiectiv de a fi responsabili faţă de propria creştere şi dezvoltare, ca şi faţă de

proiectele organizatorice şi de a ajuta generaţiile tinere şi vârstnice, fără a le controla.


♦ Dezvoltarea forţei socio-economice.

♦ Evaluarea relaţiei dintre ocupaţia/cariera persoanei şi sistemul de valori.

♦ Ajutarea persoanelor tinere să se integreze mai bine.

♦ întărirea/restabilirea intimităţii cu partenerul sau persoanele apropiate.

♦ Formarea de prietenii adânci.

♦ Ajutarea vârstnicilor în ultimii ani ai vieţii.

♦ Asumarea de poziţii responsabile în activităţile profesionale, sociale şi ale

comunităţii.
♦ Menţinerea şi îmbunătăţirea căminului.

♦ Folosirea timpului liber în mod creativ şi plăcut.

♦ Acomodarea la schimbări biologice şi/sau personale.

NURSING COMUNITAR , C4 SĂNĂTATEA FAMILIEI

SĂNĂTATEA FAMILIEI
„Sănătatea familiei este abilitatea ei continuă de a menţine o structură a sistemului
familiei care să faciliteze îndeplinirea funcţiilor definite în interacţiune cu sistemele
sociale, politice, economice şi sanitare". Din perspectiva cadrului de dezvoltare,
sănătatea familiei poate fi definită ca: „Deţinerea capacităţilor şi resurselor pentru a
îndeplini normele de dezvoltare a fiecărei etape din ciclul vieţii familiei".
O familie sănătoasă poate fi numită şi evaluată după abilitatea sa de a îndeplini
autoîngri-jirea esenţială sau capacitatea de îngrijiri independente, să apeleze cât mai
puţin la sisteme, organizaţii sau instituţii care pot prelua din sarcinile familiei. Cu cât
o familie îşi poate păstra integritatea structurală şi funcţională şi este mai puţin
dependentă, cu atât este mai sănătoasă.
Pentru studiul familiei şi măsurarea sănătăţii ei, OMS recomandă cel puţin patru
indicatori:
♦ demografici

♦ medicali

♦ sociologici

♦ economici.

Funcţiile şi sarcinile familiei legate de sănătate


♦ Asigurarea de hrană, adăpost, îmbrăcăminte adecvată.
♦ Menţinerea unui mediu fizic casnic ce sprijină sănătatea.

♦ Menţinerea unui mediu casnic psiho-social care sprijină sănătatea.

♦ Asigurarea de resurse pentru păstrarea igienei personale.

♦ Asigurarea satisfacerii nevoilor spirituale.

♦ Educaţia pentru sănătate.

♦ Promovarea sănătăţii (alimentaţie, exerciţii fizice).

♦ Luare de decizii legate de sănătate şi boală.

♦ Recunoaşterea tulburărilor de dezvoltare.

♦ Recunoaşterea tulburărilor stării de sănătate.

♦ Solicitarea îngrijirii sănătăţii.

♦ Solicitarea îngrijirii îmbolnăvirii.

♦ Solicitarea îngrijirii danturii.

♦ Primul ajutor.

♦ Urmărirea medicaţiei prescrise şi neprescrise.

♦ îngrijirea bolii acute sau cronice.

♦ îngrijirea pentru recuperare.

♦ Implicarea în sănătatea comunităţii (spiritul bun, umanitar).

♦ Programe naţionale.

Indicatorii sănătăţii familiei


Utilizarea conceptului de Sănătate a Familiei porneşte de la faptul că o persoană în
dezvoltarea sa somatică, psihică şi socială este puternic influenţată, şi uneori pentru
totdeauna, de mediul familial. Chiar dacă persoana respectivă nu aplică în mod
tradiţional cultura familiei din care îşi are originea, ea face permanent referinţă, chiar
negând, la familia genitorilor săi.
Pentru a putea aprecia sănătatea familiei în toată complexitatea ei ca înfiinţare,
evoluţie, satisfacerea funcţiilor şi dezvoltarea, pot fi puse la dispoziţie diferite metode
analizând structura, relaţiile, funcţiile si diferiţi indicatori:
a) Indicatori demografici - se referă la structura familiei şi evenimente care intervin
în aceasta:
Structura familiei:
♦ număr de persoane care compun familia (mărimea);

♦ vârsta;

♦ nivelul de instruire;

♦ ocupaţia şi tot ce derivă din ea (nivel cultural, material).

Aceste descrieri se fac, în general, în raport cu capul familiei.


Mărimea medie a familiei: este reprezentată de numărul membrilor familiei. Acest
indicator este interesant de studiat diacronic pe parcursul secolelor, deceniilor şi oferă
date interesante cu importanţă chiar asupra unor decizii politice, economice, sociale şi
de sănătate. Ca urmare a scăderii natalităţii în ţările dezvoltate, fenomen înregistrat în
ultimii ani şi în România, numărul copiilor pe familie a scăzut, a crescut numărul
familiilor fără copii, al celibatului şi al familiilor formate dintr-o singură persoană. Ce
este important însă că indicatorii structurali şi de mărime impun noi tendinţe de
asistenţă medicală şi socială a familiei. La numărul mare de familii cu persoane
singure sau fără copii, sistemele sociale sunt obligate să preia sarcini care altfel ar fi
fost preluate de membrii tineri ai familiei.
Tipuri de familie. Importanţa acestui indicator în asociere cu cele de mai sus este că
determină consecinţe pe plan medical:
♦ deplasarea centrului de greutate a solicitărilor medicale din domeniul materno-

infantil spre persoanele vârstnice;


♦ restructurarea sistemului de asistenţă medicală cu accent pe serviciile sociale

destinate categoriilor dezavantajate şi la risc;


♦ necesitatea colaborării serviciilor de sănătate, mai acut ca oricând, cu organizaţii şi

instituţii care au preocupări în noile probleme apărute.


Indicatori demografici dinamici:
♦ divorţialitatea;
♦ mortalitatea generală şi specifică;

♦ sporul natural.

Deşi par indicatori din domeniul socialului, modificarea lor duce şi la consecinţe pe
plan medical, dar şi dezvoltarea asistenţei medicale poate influenţa, la rândul ei, aceşti
indicatori (de exemplu, mortalitatea specifică).
b) Indicatori sociali - domeniu de preocupare a profesioniştilor din asistenţă socială
şi sociologie, instituţii cu care domeniul sănătăţii şi mai ales cel de Medicina de
Familie, trebuie să aibă o foarte strânsă colaborare şi acţiuni în parteneriat. Nu rareori
problema pentru care este solicitat medicul de familie este o problemă prioritar socială
şi secundar medicală.
c) Indicatori economici nu constituie în mod direct preocuparea profesioniştilor din
sănătate dar, nu este indiferent nivelul economic faţă de fenomenul sănătate - boală:
♦ costul bolii pentru familie;

♦ nivelul de dezvoltare economică a ţării;

♦ venitul mediu pe membrii de familie;

♦ nivelul de dezvoltare, urbanizare şi industrializare;

♦ familia şi membrii săi contribuabili solidari la sistemul de sănătate.

d) Indicatori medicali:
♦ Prevalenta factorilor de risc în familie;

♦ Prevalenta bolilor în familie;


♦ Agregarea bolilor în familie.

CONCEPTUL DE COMUNITATE
Definiţia comunităţii
Prin comunitate înţelegem ansamblul unei populaţii de pe un teritoriu geografic
determinat, de care este legat prin interese şi valori comune având o formă de gestiune
administrative, iar membrii săi au interrelaţii cu grupuri sociale şi instituţii.
Cunoaşterea comunităţii: localizare (urbană, rurală), aşezare geografică, structura
populaţiei ( număr, densitate, vârsta, grupuri minoritare etnice şi religioase), nivel
general de educaţie, particularităţi de climă, floră şi faună, influenţa mediului
înconjurător, diferenţe culturale şi spirituale, probleme socio-economice (venit mediu,
populaţie cu venituri sub nivelul minimal, rata şomajului, domenii de angajare a
populaţiei).
Conceptul despre sănătate
Nu există o definiţie unică, ci o pluraritate de definiţii, pluralitate care ţine de
cunoştinţele acumulate, de dinamică şi specificul valorilor culturale şi pentru că
sănătatea are un caracter procesual, evolutiv. De aici rezultă şi tentativa de a defini
sănătatea multicriterial şi de a fi măsurată în funcţie de nişte criterii de referinţă.
în lista foarte largă a definiţiilor sănătăţii se folosesc mai multe criterii pentru
definirea sănătăţii, fiecare şcoală adoptând unul, două sau toate cele trei criterii
utilizate cel mai frecvent.
Criteriile pentru definirea sănătăţii:
- bunăstarea funcţională
- capacitatea organismului de a se adapta la condiţiile variate de viaţă şi muncă
- condiţia umană care îl face pe individ creativ (criteriul utilizat frecvent de francezi)
Definiţia sănătăţii individuale din constituţia OMS: „starea de bine completă din
punct de vedere fizic, mintal şi social şi nu numai absenţa bolii sau infirmităţii" este
cea mai frecvent utilizată.
Caracteristicile acestei definiţii sunt: este acceptată de toată lumea ca o „aspiraţie";
realizarea ei presupune responsabilitatea societăţii; subliniază caracterul pozitiv şi
multiaxial al sănătăţii.
Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca fiind o sinteză a sănătăţilor
individuale apreciată într-o viziune sintetică, globală (ecosistemică).
Starea de sănătate este o zonă în care acţionează şi se intercondiţionează o multitudine
de factori ai mediului fizic extern, factori sociali şi economici.
Factorii care influenţează starea de sănătate:
Factori biologici, ereditate, caracteristici demografice ale populaţiei.
Factori ambientali: factorii mediului fizic (apa, aer, sol, vegetaţie, aliment) şi social
(factori socio-culturali, educaţionali).
Factori comportamentali, atitudini, obiceiuri.
Serviciile de sănătate (preventive, curative, recuperatorii).
în modelul epidemiologie pentru evaluarea politicii sanitare (Georgia 1973) sunt
prezentate ponderile acestor factori în apariţia diferitelor boli dominante. Rezultă că în
multe situaţii stilul de viaţă are un rol dominant. în cadrul factorilor socio-economici
se include şi factorii ocupationali: profesia, calificarea, locul de muncă şi activitatea la
locul de muncă, condiţii de muncă.
Concepte care stabilesc diferenţa între sănătate, medicina comunitară si
medicina individuală