Modalităţi de evaluare a cunoştinţelor elevilor de gimnaziu, la disciplina limba şi literatura română

Evaluarea - parte integrantă a curriculumului Evaluarea reprezintă, cu certitudine, o variabilă foarte importantă a procesului de instruire, iar poziţia ei a fost reconsiderată mai ales în ultimele patru, cinci decenii, când au fost elaborate foarte multe lucrări pe această temă şi când au fost întreprinse numeroase cercetări care să investigheze o serie de aspecte ale evaluării. În contextul analizării relaţiei dintre curriculum şi evaluare, evaluarea reprezintă o parte integrantă a curriculumului, abordând procesul de predare-învăţare-evaluare în mod unitar. Orice schimbare produsă la nivelul uneia dintre aceste activităţi influenţează modalităţile de realizare a celorlalte, generând o adevărată reacţie în lanţ, care impune reveniri şi revizuiri permanente. Procesul evaluativ include trei operaţii complexe, aflate în relaţie de complementaritate: măsurarea, aprecierea şi decizia. Măsurarea presupune verificarea rezultatelor şcolare şi „dimensionarea” acestora, asigurând baza obiectivă a evaluării. Aprecierea impune emiterea unei judecăţi de valoare asupra datelor obţinute în urma măsurării. Prin această operaţie „se stabileşte valoarea rezultatelor şcolare precum şi a procesului de învăţare” (Potolea, Manolescu, 2005, p. 74). Decizia se concretizează în adoptarea unor măsuri care vizează fie certificarea rezultatelor şcolare, fie reglarea şi optimizarea procesului instructiv-educativ. Strategii/ moduri şi tipuri de evaluare În literatura psihopedagogică sunt identificate mai multe forme de evaluare, astfel încât există un consens în rândul specialiştilor care consideră că cele mai importante dintre acestea sunt evaluarea iniţială, evaluarea continuă şi evaluarea sumativă sau certificativă. În literatura psihopedagogică există o serie de comparatii între formele evaluării în care se menţionează punctele tari şi punctele slabe ale fiecărei modalităţi de evaluare. Modalităţi de evaluare a cunoştinţelor elevilor de gimnaziu, la limba şi literatura română

Evaluarea cunoştinţelor de limbă şi literatură română, la nivel gimnazial, şi nu numai, implică : 1. verificarea cunoştinţelor de limbă, a priceperilor şi a deprinderilor de folosire a sistemului limbii în actul viu al comunicării( vorbirii şi scrierii) corecte; 2. aprecierea( operaţie strans legată de verificare) 3. cuantificarea( măsurarea) prin simboluri convenţionale( note). Procesul verificării îndeplineşte funcţii constatative, selective şi educative, de aceea trebuie desfăşurat cu mare atenţie şi precauţie. Etalonul la care se raportează îl constituie programa şcolară, care precizează volumul de cunoştinţe, priceperi şi deprideri intelectuale şi practice pe care elevii trebuie să le aibă ( în funcţie de clasa în care se află). Formele evaluării sunt: cea orală şi cea scrisă.
1

sistematic date. de construire de texte de diferite dimensiuni. p. generaliza şi de a sintetiza fenomenele limbii). • evaluarea se impune a fi continuă. legate de diverse situaţii de comunicare). indică poziţia 2 . restructurare a activităţii. • urmărirea gândirii( a capacităţilor de a asocia. dar dăunător atunci când intervine în mod vizibil( adeseori intenţionat). ameliorare. • subiectivismul. ci trebuie pusă într-o perspectivă( de dezvoltare) şi de interpretare. ajustare. 256). nu în „campanii”. nota şcolară îndeplineşte mai multe funcţii: funcţia de identificarea a tendinţelor de progres-regres ale elevului şi ale clasei de elevi. şi făcută cu multă obiectivitate. de sarcinile speciale ale obiectului limba română. Notele şcolare utilizate pentru aprecierea rezultatelor evaluării sunt simboluri cărora li se atribuie anumite semnificaţii privind nivelul rezultatelor învăţării. 13. 2000. În opinia lui G. • utilizarea notării ca instrument coercitiv( care instituie din partea elevilor o atitudine aversivă faţă de obiect. compara. 160). de aplicare a acestor cunoştinţe în vorbirea elevilor( în dauna productivităţii informaţiilor ştiinţifice). p.Sistemul tradiţional( încă operant) de evaluare la limba română( gramatică) are destule imperfecţiuni: • accentul( prioritar) pus pe cunoştinţe( informaţii) teoretice. notele şcolare indică nivelul performanţelor obţinute de elevi în raport cu obiectivele educaţionale. funcţia de motivare a elevului şi a clasei de elevi în contextul realizării unor conexiuni inverse pozitive. apud Cucoş. cu scop de corecţie. Din perspectiva acestor funcţii. a capacităţilor creative( prin probe. În acest sens.de procesul învăţării în general). • nerespectarea strictă a particularităţilor de vârstă şi a dezvoltării intelectuale ale elevilor de la an la an. nota reprezintă „aprecierea sintetică ce traduce evaluarea unei performanţe în domeniul învăţământului”. de Landsheere (1975. p. în cadrul şcolii. p. a spiritului de observaţie. funcţia de adaptare a proiectului pedagogic la „incidentele generate de parcursul elevului şi al clasei de elevi în direcţia atingerii obiectivelor” asumate la nivelul procesului de învăţământ/ activităţii didactice. Se impune respectarea mai multor cerinţe: • evaluarea se efectuează în funcţie de cerinţele noilor programe de învăţământ. • notarea( cuantificarea) nu trebuie transformată într-o operaţie de măruntă contabilitate. În opinia lui Sorin Cristea (2002. externe şi interne. funcţia de realizare a comparaţiei între elevi în cadrul clasei de elevi şi între clasele de elevi de acelaşi nivel. explicabil. Radu. 272). se consideră că nota şcolară are mai multe semnificaţii: evidenţiază progresul şcolar al elevului pe parcursul programului de instruire. Modernizarea studierii limbii române în şcoală impune îmbunătăţirea sistemului de evaluare . 2008. în defavoarea priceperilor şi deprinderilor practice. într-o anumită măsură. exprimând condensat judecăţile evaluative emise de profesor (cf.

eseuri etc. şi a celei de învăţare. teste de randament. • misiuni sau sarcini de executat etc.a. În practica evaluării competenţelor şi performanţelor lingvistice se folosesc metode( conversaţia. mai ales o dată cu extinderea ariei de cuprindere a evaluării. deoarece: • introduc elemente noi de învăţare. creatoare: compoziţia/ construirea de enunţuri. fişe de evaluare. Celor tradiţionale li s-au adăugat cele moderne. exerciţii în special aplicative. întrebări de evaluare. tehnicile video. în special. teze sau. texte impuse.numita „evaluare alternativă”. fişe individuale de progres. dinspre rezultate spre procese. Se fac eforturi în vederea integrării unor noi tehnologii în vederea măsurării şi aprecierii precum: tehnici bazate pe utilizarea calculatorului. lucrări de control recapitulative.a. stabileşte nivelul de realizare a obiectivelor educaţionale de către fiecare elev. probe pentru evaluarea creativităţii şi a originalităţii( compuneri. exerciţii. • pun accent pe evaluarea execuţiei directe şi a potenţialului de cunoaştere şi de acţiune al elevului. • contribuie la dezvoltarea creativităţii. teste de aptitudini. utilizarea unei mari varietăţi de metode şi de tehnici sau de „ strategii alternative” destinate evaluării calitative: • metoda portofoliului. Valorificarea pozitivă a funcţiilor notei şcolare presupune utilizarea acesteia în scopul potenţării motivaţiei pozitive a elevilor pentru activitatea de tip şcolar. care nu neapărat duc la notare. Sunt întregite cu noi baterii de teste de diagnostic. Multiplicării şi diversificării acestei instrumentaţii îi corespunde.). analiza gramaticală. Cadrele didactice sunt încurajate să pregătească propriile lor probe de diagnostic. Strategiile alternative( studiate de Koretz.) constituie un pas important în evaluare. elaborări şi susţineri de proiecte ş. • lucrări de grup( echipă). examene etc. mai nou. Le Mahieu. interviuri individuale. tehnici de înregistrare audio etc. • elaborarea şi susţinerea de proiecte. În mod deosebit se dezvoltă gama testelor ce măsoară inteligenţa teoretică şi practică. controlul caietelor. în general. Este încurajată aşa. probe scrise şi practice. extemporale. Proceduri tradiţionale şi frecvent utilizate precum observarea curentă( a comportamentelor elevilor). 1996 ş. 1995. analiza greşelilor. compoziţii. de la cele simple până la texte dezvoltate) şi procedee/ tehnici diverse. • permit urmărirea progresului elevului în cadrul procesului de învăţare. verificarea sistematică a temelor scrise în clasă şi acasă. 3 . concomitent o îmbunătăţire calitativă. studii de caz. • pregătirea de expoziţii. alte forme ale inteligenţei şi tehnicile de autoevaluare. Clarke. dar sunt foarte utile pentru a depista greşeli ale elevilor şi pentru a fiatent supuse analizei şi explicării acestora. 1994. teste formative. teste standardizate.elevului în ierarhia colectivului clasei. teste.

( 2008). 4 . Iaşi 3. Editura Aramis Print srl. Manolescu.D.edu. C.. (2002). consumatoare de timp.. stiluri şi strategii. Bibliografie-suport: 1. de la şcoală la şcoală. Editura Polirom .elevi. Cerghit. Download de pe: www. Editura Fundaţiei Culturale . 2. veridicitatea notelor este mai scăzută faţă de notarea tradiţională. Teoria şi metodologia evaluării. Evaluarea şcolară-„un contract pedagogic”. Cucoş C. • stimulează autoevaluarea. SNEE (2003). Bucureşti.ro. strategiile alternative sunt complexe şi pretind o înaltă specializare a profesorilor.(2002). Bolintineanu” 4. rezultatele vor fi diferite de la clasă la clasă.• contribuie la apropierea dintre profesor.. Sisteme de instruire alternative şi complementare. • au o valoare educativă ridicată. Parfene. Editura Polirom. Deşi mai costisitoare.. Ghid teoreticoaplicativ. M. 5. a VIII-a şi a XII-a. Iaşi. Standarde de evaluare pentru clasa a IV-a. I. Structuri.. Bucureşti. Bucureşti.( 1999) Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful