Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.

ro/astratan/didactic/dsis/

2.2.2. Vibraţii libere amortizate
Mişcarea unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică (de exemplu cadrul portal discutat anterior) sub
acţiunea unei forţe dinamice p(t) este descrisă de ecuaţia (2.6): ( ) mu cu ku p t + + = .
În cazul vibraţiilor libere amortizate forţa perturbatoare lipseşte p(t)=0, astfel încât ecuaţia de mişcare (2.6)
( ) mu cu ku p t + + = devine:
0 mu cu ku + + = (2.25)
Împărţind ecuaţia (2.25) cu m obţinem:

2
2 0
n n
u u u ξω ω + + = (2.26)
unde
n
k m ω = , conform definiţiei anterioare şi

2
n cr
c c
m c
ξ
ω
= = (2.27)
Ne vom referi la valoarea

2
2 2
cr n
n
k
c m km ω
ω
= = = (2.28)
prin coeficientul de amortizare critică, iar ξ este fracţiunea din amortizare critică.
Coeficientul de amortizare c este o măsură a energiei disipate de sistem într-un ciclu de oscilaţii libere. Pe de
altă parte, fracţiunea din amortizarea critică ξ este o măsură adimensională a amortizării, proprie unui
sistem şi care depinde inclusiv de masa şi rigiditatea acestuia.
Tipuri de mişcare
În Figura 2.12 sunt prezentate deformaţiile u(t) ale unor sisteme SGLD supuse unei deplasări iniţiale u(0)
pentru trei valori ale ξ . Dacă c = c
cr
sau 1 ξ = , sistemul revine la poziţia de echilibru static fără a efectua
vreo oscilaţie. Dacă c > c
cr
sau 1 ξ > , sistemul revine la poziţia de echilibru static fără a efectua vreo
oscilaţie, la fel ca în cazul 1 ξ = , dar mai lent. Dacă c < c
cr
sau 1 ξ < , sistemul oscilează faţă de poziţia de
echilibru static cu amplitudini care scad în timp.

Figura 2.12. Oscilaţii libere ale unor sisteme cu amortizare subcritică, critică şi supracritică (Chopra, 2001)
Coeficientul c
cr
se numeşte coeficient de amortizare critică deoarece aceasta este valoarea cea mai mică a
coeficientului de amortizare care preîntâmpină complet oscilaţiile. Acesta delimitează zona dintre mişcarea
oscilatorie şi cea neoscilatorie.
Majoritatea structurilor inginereşti (clădiri, poduri, baraje, structuri marine, etc.) sunt caracterizate de o
amortizare subcritică (c < c
cr
), cu fracţiuni din amortizarea critică sub 0.1. De aceea, în continuare ne vom
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
29
referi doar la acest tip de sisteme, în contextul ingineriei civile existând puţine raţiuni pentru studiul
dinamicii structurilor cu amortizare critică (c = c
cr
) sau a celor cu amortizare supracritică (c > c
cr
).
Sisteme cu amortizare subcritică
Soluţia ecuaţiei (2.25) ţinând cont de condiţiile iniţiale (2.17) pentru sisteme cu c<c
cr
sau 1 ξ < este:

(0) (0)
( ) (0) cos sin
n
t n
D D
D
u u
u t e u t t
ξω
ξω
ω ω
ω

+
= +

(2.29)
unde s-a folosit notaţia:

2
1
D n
ω ω ξ = − (2.30)
Se poate observa că înlocuind 0 ξ = în ecuaţia (2.29), aceasta se reduce la ecuaţia (2.18), ce caracterizează
sisteme neamortizate.
Ecuaţia (2.29) reprezentând oscilaţiile libere ale unui sistem SGLD cu o amortizare 0.05 ξ = sau 5% este
prezentată în Figura 2.13. Pentru comparaţie este inclusă şi reprezentarea oscilaţiilor unui sistem SGLD care
efectuează oscilaţii libere neamortizate. Oscilaţiile libere sunt iniţiate de aceeaşi deplasare iniţială (0) u şi
viteză iniţială (0) u . Din ecuaţia (2.29) şi Figura 2.13 se poate observa că frecvenţa circulară a oscilaţiilor
amortizate este
D
ω şi că aceasta depinde de frecvenţa circulară proprie a oscilaţiilor libere neamortizate
n
ω
prin intermediul relaţiei (2.30). În mod similar, perioada vibraţiilor amortizate 2
D D
T π ω = depinde de
perioada proprie a oscilaţiilor neamortizate T
n
prin relaţia:

2
1
n
D
T
T
ξ
=

(2.31)

Figura 2.13. Comparaţie între oscilaţii libere amortizate şi neamortizate (Chopra, 2001).
În timp ce amplitudinea oscilaţiilor neamortizate este aceeaşi în toate ciclurile, amplitudinea mişcării
amortizate scade cu fiecare ciclu de oscilaţie. Ecuaţia (2.29) indică faptul că amplitudinea mişcării
amortizate scade exponenţial cu timpul. Înfăşurătoarea mişcării de oscilaţii amortizate este
n
t
e
ξω
ρ

± , unde:
( )
( )
2
2 0 (0)
0
n
D
u u
u
ξω
ρ
ω
+
= +


(2.32)
Amortizarea are ca efect reducerea frecvenţei circulare de la
n
ω la
D
ω şi lungirea perioadei de vibraţie de la
T
n
la T
D
. Acest efect este neglijabil pentru fracţiuni din amortizarea critică sub 20% (vezi Figura 2.14),
domeniu care include majoritatea structurilor inginereşti.
Efectul mai important al amortizării este cel asupra ratei de atenuare a oscilaţiilor libere, efect exemplificat în
Figura 2.15.
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/


Figura 2.14. Efectul amortizării asupra perioadei proprii de vibraţie (Chopra, 2001).

Figura 2.15. Oscilaţii libere pentru patru nivele ale amortizării: 2%, 5%, 10% 20% şi ξ =
Atenuarea mişcării
În cele ce urmează este analizată relaţia între raportul dintre două vârfuri succesive ale mişcării de oscilaţie
amortizată şi fracţiunea din amortizarea critică. Raportul dintre valoarea deplasării la timpul t şi cea care este
înregistrată după o perioadă T
D
este independentă de t. Acest raport poate fi determinat din ecuaţia (2.29):
( )
( )
exp
( )
n D
D
u t
T
u t T
ξω =
+
(2.33)
Folosind ecuaţiile (2.31) şi (2.20) obţinem:

2
( ) 2
exp
( )
1 D
u t
u t T
πξ
ξ
| |
| =
|
+

\ ¹
(2.34)
Ecuaţiile (2.33) şi (2.34) reprezintă în acelaşi timp şi raportul dintre vârfurile succesive ale mişcării
oscilatorii (vezi Figura 2.16)
1 i i
u u
+
, deoarece aceste vârfuri au loc la intervale de timp egale cu T
D
:

2
1
2
exp
1
i
i
u
u
πξ
ξ +
| |
| =
|

\ ¹
(2.35)
Logaritmul natural al acestui raport se numeşte decrement logaritmic şi este notat prin δ :

2
1
2
ln
1
i
i
u
u
πξ
δ
ξ +
= =

(2.36)
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
31
Pentru valori mici ale fracţiunii din amortizarea critică,
2
1 1 ξ − , ceea ce conduce la relaţia aproximativă:
2 δ πζ (2.37)

Figura 2.16. Vârfurile unei mişcări oscilatorii amortizate (Chopra, 2001).
În Figura 2.17 sunt indicate relaţiile exacte şi aproximative între decrementul logaritmic δ şi fracţiunea de
amortizare critică ξ . Se poate concluziona că relaţia (2.37) este valabilă pentru 0.2 ξ < , caz care acoperă
majoritatea situaţiilor practice.
În cazurile în care atenuarea mişcării se produce lent, datorită unei amortizări mici a structurii, este utilă
determinarea decrementului logaritmic pe baza unor vârfuri aflate la câteva perioade. Pe durata a j oscilaţii
amplitudinea mişcării se diminuează de la u
1
la u
1+j
. Acest raport este dat de:

3 1 1 2
1 2 3 4 1
j j
j j
u
u u u u
e
u u u u u
δ
+ +
= =
De unde:
( ) ( )
1 1
1 ln 2
j
j u u δ πξ
+
= (2.38)

Figura 2.17. Relaţia exactă şi cea aproximativă între decrementul logaritmic şi fracţiunea de amortizare
critică, (Chopra, 2001).
Încercări de vibraţii libere amortizate
Pentru structuri inginereşti practice, determinarea analitică a fracţiunii din amortizarea critică ξ nu este
posibilă, de aceea această proprietate se determină experimental. Încercările experimentale de oscilaţii libere
amortizate pe structuri reale reprezintă una dintre modalităţile de determinare practică a amortizării. Pentru
sisteme cu o amortizare mică, fracţiunea din amortizarea critică poate fi determinată din relaţiile:
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/


1 1
ln ln
2 2
i i
i j i j
u u
sau
j u j u
ξ ξ
π π
+ +
= =

(2.39)
Prima dintre aceste relaţii este echivalentă cu ecuaţia (2.38), iar cea de-a doua este o relaţie similară, fiind
exprimată în termeni de acceleraţie (mai uşor de înregistrat experimental decât deplasările), şi care poate fi
demonstrată a fi adevărată pentru structuri slab amortizate.
2.3. Vibraţii forţate
Forţele dinamice care pot fi aplicate structurilor inginereşti au diverse forme. În acest capitol vor fi analizate
două clase de încărcări dinamice. Prima dintre acestea reprezintă încărcările armonice şi periodice, care pot
să apară, spre exemplu, ca urmare a funcţionării unor dispozitive rotative amplasate în clădiri. Cea de-a doua
categorie de încărcări dinamice sunt cele care variază arbitrar în timp, spre exemplu cele de tip treaptă şi şoc.
2.3.1. Vibraţii armonice neamortizate ale sistemelor SGLD
O forţă armonică are forma
0
( ) sin p t p t ω = sau
0
( ) cos p t p t ω = , unde p
0
reprezintă amplitudinea forţei
perturbatoare, iar ω pulsaţia acesteia, căreia îi corespunde perioada 2 T π ω = (vezi Figura 2.18a). În cele ce
urmează se va prezenta răspunsul unui sistem cu un singur grad de libertate dinamică sub acţiunea unei
încărcări de tip sinus, răspunsul la o încărcare dinamică de tip cosinus fiind similar cu acesta.
În cazul unor vibraţii neamortizate generate de o forţă perturbatoare armonică de forma
0
( ) sin p t p t ω = ,
ecuaţia de mişcare (2.6) devine:

0
sin mu ku p t ω + = (2.40)
Deformaţia u(t) a sistemului SGLD poate fi obţinută rezolvând ecuaţia (2.40) pentru condiţiile iniţiale:
(0) (0) u u u u = = (2.41)
unde (0) u şi (0) u sunt deplasarea, respectiv viteza în momentul de timp în care este aplicată forţa dinamică
p(t). Soluţia particulară a ecuaţiei (2.40) este:

( )
0
2
1
( ) sin
1
p n
n
p
u t t
k
ω ω ω
ω ω
= ≠

(2.42)
Soluţia complementară a ecuaţiei (2.40) este:
( ) cos sin
c n n
u t A t B t ω ω = + (2.43)
Soluţia completă fiind suma soluţiei particulare şi a celei complementare, obţinem:

( )
0
2
1
( ) cos sin sin
1
n n
n
p
u t A t B t t
k
ω ω ω
ω ω
= + +

(2.44)
Folosind condiţiile iniţiale (2.41) se obţine soluţia finală:
( )
( )
( ) ( )
0 0
2 2
0 / 1
( ) 0 cos sin sin
1 1
n
n n
n
n n
u p p
u t u t t t
k k
ω ω
ω ω ω
ω
ω ω ω ω

= + − +
− −

(2.45)

răspuns tranzitoriu răspuns staţionar
Ecuaţia (2.45) este reprezentată în Figura 2.18b pentru 0.2
n
ω ω = , (0) 0 u = , (0) /
n o
u p k ω = cu linie
continuă. Termenul din ecuaţia (2.45) care include sin t ω reprezintă soluţia particulară a ecuaţiei de mişcare
(2.40), aceasta din urmă fiind reprezentată cu linie întreruptă în Figura 2.18b.
Pe baza ecuaţiei (2.45) şi folosind Figura 2.18b se poate observa că deplasarea u(t) are două componente
distincte de vibraţie:
o mişcare oscilatorie cu frecvenţa egală cu cea a forţei perturbatoare, definită de termenul conţinând
sin t ω
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
33
o mişcare oscilatorie la frecvenţa proprie de vibraţie a sistemului, definită de termenii conţinând cos
n
t ω
şi sin
n
t ω
Prima dintre aceste componente se numeşte răspuns staţionar sau forţat, deoarece acesta se datorează forţei
dinamice aplicate şi nu este influenţat de condiţiile iniţiale. Cea de-a doua componentă poartă denumirea de
răspuns tranzitoriu, care depinde de deplasarea şi viteza iniţială, precum şi de proprietăţile sistemului SGLD
şi de forţa perturbatoare. Răspunsul tranzitoriu există chiar şi pentru (0) (0) 0 u u = = , caz în care ecuaţia
(2.45) devine:

( )
0
2
1
( ) sin sin
1
n
n
n
p
u t t t
k
ω
ω ω
ω
ω ω
| |
= −
|

\ ¹
(2.46)

Figura 2.18. Forţa armonică
0
( ) sin p t p t ω = (a); răspunsul unui sistem SGLD sub acţiunea unei forţe
armonice pentru 0.2
n
ω ω = , (0) 0 u = , (0) /
n o
u p k ω = (b), Chopra, 2001.
Răspunsul tranzitoriu apare în Figura 2.18 ca diferenţa dintre răspunsul total şi cel staţionar. Acesta continuă
la infinit doar în cazul teoretic al vibraţiilor neamortizate, amortizarea prezentă în cazul structurilor reale
ducând la diminuarea amplitudinii oscilaţiilor cu timpul, motiv pentru care se numeşte tranzitoriu.
În cazul în care se neglijează efectul dinamic al sistemului SGLD, conţinut în termenul de acceleraţie din
ecuaţia (2.40), se obţine deplasarea statică a sistemului în orice moment de timp t dat:
( )
0
sin
st
p
u t t
k
ω = (2.47)
Valoarea maximă a deplasării statice este:
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

( )
0
0
st
p
u
k
= (2.48)
care reprezintă deformaţia maximă a sistemului sub acţiunea unei forţe statice cu valoarea p
0
şi care va fi
denumită în continuare deformaţie statică. Folosind această ultimă notaţie, răspunsul staţionar poate fi
exprimat ca:
( )
( )
2 0
1
( ) sin
1
st
n
u t u t ω
ω ω

=


(2.49)
Factorul din paranteza pătrată a expresiei (2.49) este reprezentat în Figura 2.19 funcţie de raportul dintre
pulsaţia perturbatoare şi pulsaţia proprie de vibraţie a sistemului SGLD ( )
n
ω ω . Pentru 1
n
ω ω < sau
n
ω ω < acest factor este pozitiv, indicând faptul că deplasarea u(t) şi forţa perturbatoare p(t) au acelaşi semn
algebric (sistemul se deplasează în acelaşi sens în care acţionează forţa). În acest caz se spune că deplasarea
este în fază cu forţa perturbatoare. Pentru 1
n
ω ω > sau
n
ω ω > acest factor este negativ, indicând faptul că
deplasarea u(t) şi forţa perturbatoare p(t) au semne algebrice opuse (sistemul se deplasează în direcţie opusă
sensului în care acţionează forţa). În acest caz deplasarea este defazată faţă de forţa perturbatoare.

Figura 2.19. Reprezentarea factorului
( )
2
1
1
n
ω ω −
funcţie de raportul
n
ω ω (Chopra, 2001).
Noţiunea de fază poate fi descrisă matematic prin exprimarea relaţiei (2.49) în funcţie de amplitudinea u
0
a
deplasării u(t) şi a unghiului de fază φ în următoarea formă:
( ) ( ) ( )
0
0
( ) sin sin
st d
u t u t u R t ω φ ω φ = − = − (2.50)
unde

( )
( )
0
2
0
0
1
1
n
d
n st
n
u
R şi
u
ω ω
φ
π ω ω
ω ω
< ¦
= = =
´
>
− ¹
(2.51)
Pentru
n
ω ω < unghiul de fază φ = 0, indicând faptul că deplasarea u(t) variază proporţional cu sin t ω , în
fază cu forţa perturbatoare p(t). Pentru
n
ω ω > unghiul de fază φ = π, indicând faptul că deplasarea u(t)
variază proporţional cu sin t ω − , defazat faţă de forţa perturbatoare p(t). Variaţia unghiului de fază funcţie de
raportul
n
ω ω este reprezentată în Figura 2.20.
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
35

Figura 2.20. Factorul dinamic de deplasare şi unghiul de fază pentru un sistem neamortizat acţionat de o forţă
armonică (Chopra, 2001).
Factorul dinamic de deplasare R
d
este egal cu raportul dintre amplitudinea mişcării oscilatorii u
0
şi deplasarea
statică ( )
0
st
u . Expresia factorului dinamic de deplasare din ecuaţia (2.51) este prezentată grafic în Figura
2.20 funcţie de raportul
n
ω ω şi permite următoarele observaţii:
pentru valori mici ale raportului
n
ω ω (forţa dinamică variază "lent"), factorul dinamic de deplasare R
d

este doar cu puţin mai mare decât 1, amplitudinea mişcării dinamice fiind apropiată de deformaţia statică
pentru 2
n
ω ω > ( 2
n
ω ω > ), factorul dinamic de deplasare R
d
< 1, amplitudinea mişcării dinamice
fiind mai mică decât deformaţia statică
odată cu creşterea raportului
n
ω ω peste 2 factorul dinamic de deplasare R
d
scade, ajungând la
valoarea 0 pentru
n
ω ω →∞, ceea ce implică faptul că oscilaţiile datorate unei variaţii foarte rapide ale
forţei perturbatoare în comparaţie cu pulsaţia proprie a sistemului sunt mici
pentru 1
n
ω ω ( ω apropiat de
n
ω ), factorul dinamic de deplasare R
d
este mult mai mare decât 1, ceea
ce înseamnă că amplitudinea mişcării dinamice este mult mai mare decât deformaţia statică
Pulsaţia rezonantă reprezintă pulsaţia forţei perturbatoare pentru care factorul dinamic R
d
este maxim. În
cazul unui sistem neamortizat pulsaţia rezonantă coincide cu pulsaţia proprie de vibraţie
n
ω , iar factorul
dinamic de deplasare R
d
este infinit la această pulsaţie. Totuşi, mişcarea de oscilaţie nu devine infinită
imediat, ci gradual, după cum se va vedea din cele ce urmează.
Pentru
n
ω ω = soluţia (2.46) a ecuaţiei de mişcare nu mai este valabilă, soluţia particulară (2.42) nefiind
valabilă deoarece este parte a soluţiei complementare. În acest caz soluţia particulară are forma:
( )
0
cos
2
p n n n
p
u t t t
k
ω ω ω ω = − = (2.52)
iar soluţia completă pentru condiţii iniţiale de repaus (0) (0) 0 u u = = devine:
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

( )
0
1
( ) cos sin
2
n n n
p
u t t t t
k
ω ω ω = − − (2.53)
sau

( )
0
( ) 1 2 2 2
cos sin
2
st n n n
u t t t t
u T T T
π π π | |
= − −
|
\ ¹
(2.54)
Această relaţie este reprezentată grafic în Figura 2.21, de unde se poate observa că timpul în care are loc o
oscilaţie completă este egal cu T
n
. Mişcarea oscilatorie u(t) are maxime locale pentru ( ) 1/ 2
n
t j T = − cu
valori de ( )( )
0
1/ 2 , 1, 2, 3...
st
j u j π − = , şi minime locale pentru
n
t jT = cu valori de ( )
0
, 1, 2, 3...
st
j u j π = . În
fiecare ciclu de oscilaţie amplitudinea deplasării creşte cu valoarea:
( ) ( ) ( )
0
1
0 0
1
j j st st
p
u u u j j u
k
π π π π
+
− = + − = =

(2.55)
Amplitudinea deplasării creşte la infinit, dar aceasta devine infinită doar după un timp infinit.

Figura 2.21. Răspunsul unui sistem neamortizat sub acţiunea unei forţe sinusoidale cu frecvenţa
n
ω ω = ,
(0) (0) 0 u u = = (Chopra, 2001).
Creşterea infinită a deformaţiilor în cazul sistemelor neamortizate sub acţiunea unei încărcări armonice este
teoretică din două motive. În primul rând, structurile reale au o amortizare intrinsecă, care va limita
amplificarea la infinit a deformaţiilor. În cel de-al doilea rând, structurile reale nu au un răspuns infinit
elastic, astfel încât, odată cu creşterea deformaţiilor peste o anumită valoare, structura fie va suferi deformaţii
în domeniul plastic, rigiditatea va scădea şi pulsaţia proprie nu va mai fi egală cu cea perturbatoare, fie va
ceda într-un mod fragil.
2.3.2. Vibraţii armonice amortizate ale sistemelor SGLD
Răspunsul staţionar şi tranzitoriu
În cazul unor vibraţii amortizate generate de o forţă perturbatoare armonică de forma
0
( ) sin p t p t ω = ecuaţia
de mişcare (2.6) devine:

0
sin mu cu ku p t ω + + = (2.56)
Deformaţia u(t) a sistemului SGLD poate fi obţinută rezolvând ecuaţia (2.56) pentru condiţiile iniţiale:
(0) (0) u u u u = = (2.57)
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
37
unde (0) u şi (0) u sunt deplasarea, respectiv viteza în momentul de timp în care este aplicată forţa dinamică
p(t). Soluţia particulară a ecuaţiei (2.56) este:
( ) sin cos
p
u t C t D t ω ω = + (2.58)
unde

( )
( ) ( )
( )
( ) ( )
2
0
2
2 2
0
2
2 2
1
1 2
2
1 2
n
n n
n
n n
p
C
k
p
D
k
ω ω
ω ω ξ ω ω
ξ ω ω
ω ω ξ ω ω

=

− +



=

− +


(2.59)

Soluţia complementară a ecuaţiei (2.56) este identică cu soluţia ce caracterizează oscilaţiile libere amortizate:
( ) ( ) cos sin
n
t
c D D
u t e A t B t
ξω
ω ω

= + (2.60)
unde
2
1
D n
ω ω ξ = − . Soluţia completă a ecuaţiei (2.56) este:
( ) ( ) cos sin sin cos
n
t
D D
u t e A t B t C t D t
ξω
ω ω ω ω

= + + + (2.61)

răspuns tranzitoriu răspuns staţionar

Figura 2.22. Răspunsul unui sistem SGLD amortizat sub acţiunea unei forţe armonice pentru 0.2
n
ω ω = ,
0.05 ξ = , (0) 0 u = , (0) /
n o
u p k ω = (Chopra, 2001).
Constantele A şi B de mai sus pot fi determinate folosind condiţiile iniţiale (0) u şi (0) u . Similar vibraţiilor
forţate neamortizate, răspunsul dinamic în cazul unor vibraţii forţate amortizate este compus din două
componente: răspunsul tranzitoriu şi cel staţionar sau forţat.
Ecuaţia (2.61) este reprezentată grafic în Figura 2.22 pentru 0.2
n
ω ω = , 0.05 ξ = , (0) 0 u = ,
(0) /
n o
u p k ω = . Răspunsul total este indicat cu linie continuă, iar cel staţionar cu linie întreruptă. Diferenţa
dintre răspunsul total şi cel staţionar este răspunsul tranzitoriu, care scade exponenţial cu timpul cu o rată
care depinde de
n
ω ω şi ξ. După un timp răspunsul unui sistem amortizat acţionat de o forţă perturbatoare
armonică este guvernat de componenta staţionară. În mare parte din cele ce urmează se va studia doar
componenta staţionară a vibraţiilor forţate. Se va avea totuşi în vedere, că este posibil ca deformaţia maximă
a sistemului să aibă loc înainte ca sistemul să atingă stadiul staţionar.
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

Răspunsul pentru ω = ω
n

În continuare se va examina rolul amortizării în reducerea vibraţiilor tranzitorii şi în limitarea vibraţiilor
staţionare pentru cazul în care pulsaţia forţei perturbatoare este egală cu pulsaţia proprie a sistemului. Pentru
n
ω ω = constantele C şi D din ecuaţia (2.59) devin C=0 şi ( )
0
2
st
D u ξ = − . Pentru
n
ω ω = şi condiţii
iniţiale de repaus, constantele A şi B din ecuaţia (2.61) pot fi determinate a fi ( )
0
2
st
A u ξ = şi
( )
2
0
2 1
st
B u ξ = − . Înlocuind valorile constantelor A, B, C şi D în ecuaţia (2.61), aceasta devine:
( )
0
2
1
( ) cos sin cos
2
1
n
t
st D D n
u t u e t t t
ξω
ξ
ω ω ω
ξ
ξ

| |
| = + −
|


\ ¹
(2.62)
Ecuaţia (2.62) este reprezentată grafic în Figura 2.23 pentru fracţiunea din amortizarea critică 0.05 ξ = .
Comparând-o pe aceasta cu vibraţiile neamortizate reprezentate în Figura 2.21, se poate observa că
amortizarea atenuează mişcarea oscilatorie în fiecare ciclu, limitând răspunsul la valoarea:

( )
0
0
2
st
u
u
ξ
= (2.63)
Pentru sisteme cu o amortizare mică, termenul conţinând sin
D
t ω din ecuaţia (2.62) este neglijabil, iar
D n
ω ω , astfel încât ecuaţia (2.62) se simplifică la:
( ) ( )
0
1
( ) 1 cos
2
n
t
st n
u t u e t
ξω
ω
ξ

− (2.64)

funcţia înfăşurătoare
Variaţia în timp a deplasării are forma dată de funcţia cos
n
t ω , amplitudinea acesteia fiind indicată în Figura
2.23 cu linie întreruptă.
Amplitudinea mişcării staţionare sub acţiunea unei forţe perturbatoare cu pulsaţia
n
ω ω = şi rata la care este
atinsă starea de mişcare staţionară depinde foarte mult de amortizarea sistemului. Acest fapt se poate observa
în Figura 2.24, în care este reprezentată ecuaţia (2.62) pentru trei valori ale ξ: 0.01, 0.05 şi 0.1. Cu cât
amortizarea este mai mică, cu atât este mai mare numărul de oscilaţii necesare pentru a atinge o anumită
proporţie din amplitudinea mişcării staţionare u
0
. De exemplu, numărul de oscilaţii complete necesare pentru
a atinge 95% din u
0
este egal cu 48 pentru ξ = 0.01, 24 pentru ξ = 0.02, 10 pentru ξ = 0.05, 5 pentru ξ = 0.1
şi 2 pentru ξ = 0.2.

Figura 2.23. Răspunsul unui sistem amortizat cu 0.05 ξ = sub acţiunea unei forţe perturbatoare sinusoidale
cu
n
ω ω = ; (0) (0) 0 u u = = (Chopra, 2001).
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
39

Figura 2.24. Răspunsul a trei sisteme amortizate cu ξ = 0.01, 0.05 şi 0.1 sub acţiunea unei forţe perturbatoare
sinusoidale cu
n
ω ω = ; (0) (0) 0 u u = = (Chopra, 2001).
Deformaţia maximă şi unghiul de fază
Deformaţiile sistemului în stadiul de vibraţii staţionare sunt definite de ecuaţiile (2.58) şi (2.59), şi pot fi
rescrise sub următoare formă:
( ) ( ) ( ) ( )
0
0
sin sin
st d
u t u t u R t ω φ ω φ = − = − (2.65)
unde
2 2
0
u C D = + şi ( )
1
tan D C φ

= − . Înlocuind valorile C şi D, rezultă:

( )
( ) ( )
0
2
2 2
0
1
1 / 2 /
d
st
n n
u
R
u
ω ω ξ ω ω
= =

− +


(2.66)

( )
( )
1
2
2 /
tan
1 /
n
n
ξ ω ω
φ
ω ω

=

(2.67)
Factorul dinamic de deplasare R
d
este egal cu raportul dintre amplitudinea deplasării oscilatorii u
0
şi
deplasarea statică ( )
0
st
u . Ecuaţia (2.65) este reprezentată grafic în Figura 2.25 pentru trei valori ale
raportului /
n
ω ω şi o valoare fixă a amortizării (ξ = 0.2). În această figură sunt indicate valorile R
d
şi φ,
precum şi variaţia în timp a deformaţiei statice, care este proporţională cu forţa perturbatoare p(t). Mişcarea
staţionară are aceeaşi perioadă ca şi forţa perturbatoare ( 2 / T π ω = ), dar cu un defazaj de / 2 φ π .
În Figura 2.26 este prezentat factorul dinamic de deplasare funcţie de /
n
ω ω pentru câteva valori ale
fracţiunii din amortizarea critică ξ. Comparând o reprezentare similară a factorului dinamic pentru cazul
vibraţiilor neamortizate din Figura 2.20, se poate observa că amortizarea reduce factorul R
d
, şi, în consecinţă,
amplitudinea mişcării pentru toate pulsaţiile forţei perturbatoare. Această reducere este într-o strânsă legătură
cu pulsaţia forţei perturbatoare, fiind examinată mai jos pentru trei regiuni ale scării de pulsaţie:
Pentru valori ale raportului 1
n
ω ω (
n
T T , atunci când forţa dinamică variază "lent"), factorul
dinamic de deplasare R
d
este doar cu puţin mai mare decât 1, amplitudinea mişcării dinamice fiind
apropiată de deformaţia statică şi fiind cvasi-independentă de valoarea amortizării. Astfel,
( )
0
0
0
st
p
u u
k
≅ = (2.68)
Acest rezultat implică faptul că răspunsul dinamic este foarte apropiat de cel static şi este guvernat de
rigiditatea sistemului.
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/


Figura 2.25. Răspunsul staţionar al unor sisteme amortizate (ξ = 0.2) sub acţiunea unei forţe perturbatoare
sinusoidale cu pulsaţia: /
n
ω ω = 0.5 (a), /
n
ω ω = 1 (b), /
n
ω ω = 2 (c), Chopra, 2001.
Pentru 1
n
ω ω (
n
T T , adică forţa dinamică variază "repede"), factorul dinamic de deplasare R
d
tinde
către zero odată cu creşterea raportului
n
ω ω şi este puţin afectat de valoarea amortizării. Pentru valori
ridicate ale raportului
n
ω ω , termenul ( )
4
n
ω ω domină ecuaţia (2.66), care poate fi aproximată cu:
( )
2
0
0 2 2 0
n
st
p
u u
m
ω
ω ω
≅ = (2.69)
ceea ce implică faptul că răspunsul este controlat de masa sistemului.
Pentru 1
n
ω ω (pulsaţia forţei perturbatoare este apropiată de pulsaţia proprie de vibraţie a sistemului),
factorul dinamic de deplasare R
d
este sensibil la valoarea amortizării, şi pentru valori mici ale amortizării
poate fi mult mai mare decât 1, ceea ce înseamnă că amplitudinea mişcării dinamice poate fi mult mai
mare decât deformaţia statică. Pentru 1
n
ω ω = ecuaţia (2.66) devine:
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
41

( )
0 0
0
2
st
n
u
p
u
c ξ ω
= = (2.70)
ceea ce implică faptul că amplitudinea mişcării este controlată de amortizarea sistemului.
Unghiul de fază φ, care indică defazajul în timp dintre răspunsul dinamic al sistemului şi forţa perturbatoare,
variază cu raportul
n
ω ω şi este reprezentat grafic în Figura 2.26. Valoarea acestuia este examinată mai jos
pentru aceleaşi trei regiuni ale domeniul de valori
n
ω ω :
Pentru valori ale raportului 1
n
ω ω (forţa dinamică variază "lent"), unghiul de fază φ este apropiat de
0, deplasarea sistemului fiind aproximativ în fază cu forţa perturbatoare, ca în Figura 2.25a. Deplasarea
sistemului şi forţa perturbatoare au acelaşi sens.
Pentru 1
n
ω ω (forţa dinamică variază "repede"), unghiul de fază φ este apropiat de 2π, deplasarea
sistemului fiind în esenţă defazată de forţa perturbatoare, ca în Figura 2.25c. Deplasarea sistemului şi
forţa perturbatoare au sensuri opuse.
Pentru 1
n
ω ω (pulsaţia forţei perturbatoare este apropiată de pulsaţia proprie a sistemului), unghiul de
fază φ este egal cu π/2 pentru orice valoare a fracţiunii din amortizarea critică ξ, deplasarea sistemului
înregistrând un vârf la trecerea forţei prin valoarea 0, situaţie exemplificată în Figura 2.25b.

Figura 2.26. Factorul dinamic de deplasare şi unghiul de fază pentru un sistem amortizat acţionat de o forţă
perturbatoare armonică (Chopra, 2001).
Dinamica Structurilor şi Inginerie Seismică. [Sem. II 2007] http://cemsig.ct.upt.ro/astratan/didactic/dsis/

Răspunsul la rezonanţă
Frecvenţa rezonantă este definită ca frecvenţa la care se înregistrează amplitudinea maximă a răspunsului în
termeni de deplasare, viteză sau acceleraţie. După cum se poate observa din Figura 2.26, valorile maxime ale
deplasării se înregistrează la valori ale pulsaţiei puţin diferite de pulsaţia proprie a sistemului. Frecvenţa (sau
pulsaţia) de rezonanţă poate fi determinată derivând expresia R
d
în raport cu
n
ω ω şi egalând-o cu zero.
Pentru 1 2 ξ < pulsaţia rezonantă pentru deplasare este egală cu
2
1 2
n
ω ξ − .
Pentru un sistem neamortizat pulsaţia rezonantă este egală cu pulsaţia proprie de vibraţie a sistemului
n
ω . De
notat faptul că pulsaţia rezonantă pentru un sistem amortizat este diferită de pulsaţia vibraţiilor amortizate
D
ω . Totuşi, pentru valori mici ale amortizării ( 20% ξ < ), diferenţele între pulsaţia rezonantă, cea proprie şi
cea amortizată sunt minore. Valoarea factorului dinamic de deplasare corespunzător pulsaţiei rezonante este:

2
1
2 1
d
R
ξ ξ
=

(2.71)
2.3.3. Determinarea amortizării din încercări de vibraţii forţate amortizate
Determinarea pe cale analitică a coeficientului de amortizare vâscoasă c sau a fracţiunii din amortizarea
critică ξ nu este posibilă. Una dintre soluţiile acestei probleme o constituie efectuarea de încercări de vibraţii
libere şi interpretarea datelor obţinute, folosind noţiunea decrementului logaritmic, aşa cum s-a descris în
secţiunea 2.2.2. Această procedură este simplă şi relativ uşor de aplicat în condiţii de laborator, pe modele
simple de structuri. Totuşi, aplicarea metodei decrementului logaritmic în cazul structurilor reale este dificilă
dacă nu imposibilă, deoarece aplicarea unei deplasări iniţiale sau a unei viteze iniţiale structurilor reale
implică forţe foarte mari şi structuri de reacţiune de dimensiuni comparabile cu structurile încercate. Există
însă posibilitatea determinării fracţiunii din amortizarea critică pe baza unor încercări de vibraţii forţate
armonice, care pot fi realizate mult mai uşor în cazul structurilor inginereşti. Vibraţiile pot fi produse cu
ajutorul unor dispozitive rotative cu masă excentrică, fixate de structură. Prin modificarea masei excentrice
sau a vitezei de rotaţie, se poate modifica foarte uşor amplitudinea, respectiv pulsaţia forţei armonice
perturbatoare. Efectuând încercări de vibraţii forţate la diferite valori ale pulsaţiei forţei armonice
perturbatoare şi înregistrând deplasarea de vârf a structurii, se pot obţine curbe R
d
-ω/ω
n
ca în Figura 2.27.

Figura 2.27. Definiţia lăţimii de bandă la semiputere (Chopra, 2001).
2. Dinamica sistemelor cu un singur grad de libertate dinamică
43
Forma curbei R
d
-ω/ω
n
depinde de amortizarea sistemului. Una dintre modalităţile de obţinere a fracţiunii din
amortizarea critică constă în folosirea principiului de lăţime de bandă la semiputere, definit ca şi diferenţa
dintre valorile pulsaţiilor de cele două părţi ale pulsaţiei rezonante ( )
b a
ω ω − pentru care factorul dinamic de
deplasare este de 1 2 ori mai mic decât valoarea acestuia la rezonanţă. Acest concept este exemplificat în
Figura 2.27.
Pentru valori mici ale lui ξ este adevărată următoarea relaţie:
2
b a
n
ω ω
ξ
ω

= (2.72)
relaţie care poate fi reformulată ca şi:

2
b a
n
ω ω
ξ
ω

= sau
2
b a
n
f f
f
ξ

= (2.73)
unde 2 f ω π = este frecvenţa de vibraţie. Acest rezultat permite evaluarea amortizării unei structuri pe baza
unor încercări de vibraţii forţate.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful