Sistematica

mărfurilor alimentare
1.1 Evoluţia şi importanţa sistematizării mărfurilor alimentare
Consumatorul actual este din ce în ce mai dispus să renunţe la stocări riscante de produse
alimentare puţin prelucrate, vândute în stare neambalată sau precar ambalată, preferând sorto-tipo-
dimensiuni cât mai înalt prelucrate, de mic gramaj, cât mai stabile şi cât mai convingător garantate.
În acest sens, strategia agenţilor economici din industria alimentar ă trebuie s ă vizeze accesul
cât mai larg al populaţiei la o gamă sortimentală mare de produse prelucrate, fapt care determin ă un
raport judicios între grupele de alimente şi clasele calitative, reducerea masei pe o unitate de produs
preambalat vandabil, echilibrarea şi creşterea valorii nutritive a alimentelor, o stabilitate cât mai
înaltă a produselor puse în circulaţie, printr-o garantare a calităţii şi inocuităţii la nivelul exigenţelor
moderne impuse de protecţia consumatorului.
Aşadar, atât producătorul agricol, cât şi producătorul de alimente prelucrate, distribuitorul şi
comerciantul cu amănuntul trebuie să-şi conjuge eforturile în adecvarea ofertei de produse
alimentare în cadrul unei economii eficiente şi moderne.
În cvasitotalitatea situaţiilor, produsul care face obiectul fabricaţiei sau al comercializ ării nu
este singular. El se încadrează într-o anumită gamă de produse, înrudite prin destina ţia lor comun ă
în consum şi prin caracteristicile esenţiale similare referitoare la materia primă din care sunt
obţinute , la tehnologia de fabricaţie. În sfera distribuţiei se utilizează larg termenul de gamă
sortimentală, definită prin ansamblul mărfurilor şi modul lor de asociere, folosind un reper comun
de sistematică.
Dimensiunile gamei sortimentale permit aprecieri comparative între firme ce realizează
acelaşi produs şi servesc, totodată, drept puncte de reper pentru formularea strategiilor de produs.
Descoperirea de materii prime noi, de noi tehnologii şi chiar de noi utilităţi, au dus la o
expansiune continuă a sortimentului de mărfuri, fapt care a determinat şi încercări continue de
clasificare a acestora.
Primele încercări de ordonare a mărfurilor au fost întreprinse de J. Beckman, în perioada
1793-1800, probabil influenţat şi stimulat de cercetările întreprinse de C. Linné în domeniul
ştiinţelor naturii.
În aceeaşi perioadă, sunt semnalate şi încercările de clasificare ale lui B. Bűsse (1798-1801),
care foloseşte drept criterii de clasificare atât originea, cât şi destinaţia produsului .
O dată cu înfiinţarea Consiliului de Cooperare Vamală de la Bruxelles şi creşterea
interesului statelor pentru diferitele clasificări, a apărut orientarea practic ă în acest domeniu
(politică vamală, operaţiuni de transport , statistică).
În perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, cercetările merceologice
privind clasificarea mărfurilor au fost întreprinse de G. Grundke, A. Kutzelnigg, J. Holzl, D. Dimitriev
şi alţii1.
Studiu de clasificare a produselor alimentare după criterii internaţionale, vol.I, vol.II, C.C.A.E.M. –A.S.E.
Bucureşti,1990
1
Bazele merceologiei
Metodologia utilizată în domeniul clasificării mărfurilor a evoluat prin trecerea de la
merceologia clasică, exclusiv descriptivă şi plasată în domeniul ştiinţelor naturii, la merceologia
modernă, cu vocaţie interdisciplinară, cu orientare problematică şi prospectivă.
Semnificativă este cercetarea lui E. Kuthe care analizează clasificările predecesorilor
(Grundke, Posch, Finche şi alţii), precum şi clasificările elaborate de către organisme naţionale şi
internaţionale, pentru a institui un nou sistem criterial de esenţă economică şi funcţională şi a
construi în această direcţie modele de clasificare, atât generale, cât şi pe grupe de produse.
Kuthe consideră următoarea clasificare a sortimentelor de mărfuri din comerţ ca răspunzând
în mare măsură practicii comerciale:
1. Produse de brutărie;
2. Alimente dietetice;
3. Delicatese;
4. Grăsimi şi ouă;
5. Produse din carne;
6. Produse din peşte;
7. Fructe şi legume;
8. Băuturi;
9. Conserve;
10. Produse din lapte;
11. Produse dulci;
12. Produse congelate;
13. Alte produse.
Această clasificare corespunde unor exigenţe de compartimentare în magazine generale de
produse alimentare, pentru orientarea structurii reţelei în comerţul cu amănuntul, dar acest criteriu
este oarecum periferic pentru un management merceologic. Mai interesantă este clasificarea
alimentelor folosind criteriul transpoziţiei (de compatibilitate sau incompatibilitate în transport,
depozitare şi păstrare), Kuthe exemplificând utilizarea acestui criteriu prin problematica
merceologică specifică anumitor produse, ca de exemplu:
produsele din peşte (incomoditatea mirosului, sensibilitatea la temperatură etc.);
produsele congelate (sensibilitate mare la temperatură);
produsele de brutărie (sensibilitatea la condiţiile de depozitare).
Sunt considerate neutre din punct de vedere transpoziţional alimentele dietetice, b ăuturile,
conservele, produsele dulci, în general produsele bine stabilizate şi preambalate etanş sau ermetic.
O dată cu apariţia învăţământului comercial în România, prin efectul legii M. Kreţulescu
(1864), clasificarea mărfurilor a pătruns statornic în manualele şi programele analitice, în
învăţământul superior.
Un precedent există încă de la sfârşitul secolului al XVII-lea, când în preg ătirea empiric ă a
negustorilor, studierea felurilor de mărfuri era obligatorie. Un element favorizant al cunoaşterii
clasificării mărfurilor îl constituie tarifele vamale, care încă de acum două secole diferen ţiau sistemul de
taxare pe tipuri şi calităţi de mărfuri.
Un pas înainte îl constituie sistemul criterial de clasificare al m ărfurilor şi clasificarea
propriu-zisă elaborată de Arsenie Vlaicu în tratatul său de merceologie.
Începând cu anii ’50, cercetările în domeniul clasificării produselor alimentare au în primul
rând valenţe metodologice, atât în privinţa poziţionării mărfurilor într-un ansamblu sistematic, cât şi
în compararea diferitelor sisteme de clasificare a mărfurilor.
Metodele de corelare în domeniul clasificării merceologice a mărfurilor alimentare sunt
concentrate, în special, către elaborarea unor sisteme criteriale, a unor modele şi validarea lor
motivaţională în raport cu exigenţele moderne ale practicii comerciale din ţările dezvoltate. Se poate
decela preocuparea cercetătorilor de a face o joncţiune a metodelor şi a scopurilor acestor studii cu
cele existente în marketing şi management.
Sistematica mărfurilor alimentare
În condiţiile apariţiei de noi utilităţi şi ca urmare a creşterii demografice, expansiunii
mărfurilor şi, în special, a celor alimentare, în favoarea celor noi sau a celor reînnoite, c ăutările în
domeniul clasificării mărfurilor nu încetează, ci, dimpotrivă, se amplifică.
Orientarea spre modelele de clasificare din ştiinţele naturii (care stabilesc ca nivele de
ordonare a produselor: diviziunea, subdiviziunea, clasa, ordinul, genul, specia, subspecia, sortul şi
clasa de calitate) este criticată în prezent, fiind considerată ca necorespunz ătoare stadiului actual al
producţiei de mărfuri, puternic orientată către diversificare, dar totuşi rămâne fundamentală.
Potrivit unor opinii, mărfurile ar trebui ordonate după criteriile: scop, func ţie, natură şi
formă. De asemenea, în condiţiile orientării tot mai pregnante de organizare a comerţului, există
preocupări de elaborare a unor sisteme de clasificare bazate pe criteriul destina ţiei. De pild ă,
clasificarea pe “complexe” şi “microcomplexe” de utilizare porneşte de la tipurile de nevoi. Pentru
nevoia de hrană distingem drept complexe de utilizare: prepararea hranei (păstrarea alimentelor,
prelucrarea la rece a alimentelor, prelucrarea la cald a alimentelor şi consumarea alimentelor) şi
gospodăria personală (mijloace pentru prelucrarea pământului şi produse pentru gospodăria
personală, ca şi complexe parţiale de utilizare).
Un asemenea sistem de clasificare permite studierea completă a dimensiunilor sortimentului
comercial, în corelaţie cu nevoile consumatorilor, asigurându-se premisele optimiz ării acestei
corelaţii. În cadrul microcomplexelor, însă, nu se poate face abstracţie de criteriile clasice (materiale
şi tehnologice), care permit individualizarea produselor de natură diferită, cu un anumit grad de
prelucrare, având caracteristici de calitate specifice.
Preocupările actuale în domeniul sistematicii mărfurilor, cu toată diversitatea lor, se înscriu
în două direcţii principale: fundamentarea ştiinţifică a clasificării produselor şi asigurarea
2
aplicabilităţii în practică a sistemelor elaborate .
Accentul este pus pe una din cele două deziderate, urmărindu-se fie clasificarea unor
probleme de ordin conceptual, mergând până la încercarea de integrare a clasificării mărfurilor într-
o ordine universală a cunoştinţelor, fie elaborarea unor structuri de clasificare, potrivit cerin ţelor
activităţii practice.
1.2 Modele de clasificare şi codificare a mărfurilor alimentare
Clasificarea mărfurilor are drept scop sistematizarea lor într-un ansamblu unitar logic şi
sinoptic, ordonat ierarhic pe baza unor criterii cât mai judicios selectate.
Sistemele criteriale şi numărul treptelor ierarhice, precum şi obiectivele urmărite prin
clasificare au condus la crearea unui număr apreciabil de modele teoretice bazate mai ales pe criterii
teleologice, operaţionale simultan, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. Deseori,
3
corespondenţa dintre aceste modele este anevoioasă, laborioasă sau chiar imposibil ă .
4
Principalele criterii utilizate în clasificarea merceologică clasică (didactică şi ştiinţifică)
sunt următoarele:
originea: produse vegetale, animale, minerale;
gradul de prelucrare tehnologică: materii prime, semifabricate, produse finite;
compoziţia chimică: produse cu preponderenţă protidică, cu preponderenţă lipidică, cu
preponderenţă glucidică, cu preponderenţă gustativă;
destinaţia în consum: produse nutritive, gustative, mixte;
stabilitatea: produse uşor alterabile, alterabile şi greu alterabile;
modul de ambalare: vrac, semivrac, preambalat.
2
Olaru , M. , Clasificarea în incidenţă cu calitatea mărfurilor , în “Elemente de teoria şi strategia calităţii
mărfurilor” vol.II, lito A.S.E., Bucureşti, 1991, pag. 92
3
Kirchbach , Fr. , Un outil essentiel pour les études de marché : les statistiques du commerce exterieur , în "Forum du
commerce international" , septembrie 1991
4
Dima,D.; Pamfilie, R.; Procopie, R., Mărfurile alimentare în comerţul internaţional, Editura Economică, Bucureşti,
2001
Bazele merceologiei
Modelul clasificării ştiinţifice merceologice, acceptat în mare măsură pe plan internaţional,
ordonează mărfurile alimentare în:
1. Cereale, leguminoase şi produse rezultate din prelucrarea lor;
2. Legume, fructe proaspete şi produse de prelucrare;
3. Produse zaharoase (materii prime zaharate şi produse de prelucrare);
4. Produse gustative: condimente, stimulente, băuturi nealcoolice şi alcoolice;
5. Grăsimi alimentare vegetale, animale, mixte;
6. Lapte şi produse rezultate din prelucrarea laptelui;
7. Ouă şi produse din ouă;
8. Carne şi produse de prelucrare a cărnii;
9. Peşte, alte vietăţi acvatice şi produse rezultate din prelucrarea lor;
10. Concentrate alimentare şi alte tipuri de mixuri alimentare.
Clasificările practice utilizate la nivel microeconomic sunt, în majoritatea cazurilor,
clasificări nesistematice (produsele sunt cuprinse în ordinea apariţiei lor), urmărind rezolvarea
eficientă a codificării mărfurilor, potrivit cerinţelor sistemelor informatice proprii ale
întreprinderilor.
Codificarea reprezintă operaţiunea de transpunere în cod (numeric, alfabetic sau
alfanumeric) a elementelor definitorii ale unor obiecte, servicii, fenomene etc.
Principalul obiectiv al codificării, care determină şi funcţia sa de bază , este identificarea
produselor.
În condiţiile proliferării unei mari diversităţi de sisteme de codificare, s-a impus găsirea unor
soluţii de armonizare a lor pe plan internaţional prin: Codul universal al produselor (U.P.C.) şi
Codul european al articolelor (E.A.N.).
Codul universal al produselor a fost introdus în S.U.A. în 1973 şi conţine 12 caractere.
Codul european al articolelor, cu 13 caractere, a fost adoptat de ţările europene, asociate în
1977 într-o organizaţie destinată informatizării mondiale a codificării: E.A.N. INTERNATIONAL.
Pentru a permite codificarea produselor care apar pe piaţă sub marcă de comerţ, s-a realizat
o codificare a distribuitorilor pe ţări, codul de cinci cifre fiind înlocuit cu codul distribuitorului.
Teoretic, pot fi cuprinse în clasificarea E.A.N. aproximativ 10 miliarde de produse.
În ţara noastră, în anul 1993, s-a fondat Asociaţia Naţională pentru Numerotarea
Internaţională a Articolelor E.A.N.-ROMÂNIA, care a devenit în 1994 membră a asociaţiei
europene.
Codul de bare E.A.N. este un standard internaţional de codificare. Fiecare produs are un cod
care îi este propriu. Acesta este citit automat cu aparatură de lectură optică, care completeaz ă
configuraţia caselor de marcat sau a echipamentului de calcul electronic.
Utilizarea sistemului E.A.N. asigură o serie de avantaje: producătorii se pot informa operativ
în legătură cu modificările care apar în desfacerea produselor, ceea ce le asigură posibilitatea
adaptării rapide la cerinţele pieţei; comercianţilor le dă posibilitatea gestion ării eficiente a
stocurilor, existând posibilitatea cunoaşterii, în orice moment, a situa ţiei stocurilor pentru fiecare
produs, care poate fi, astfel, reînnoit operativ; pentru clienţi se reduce foarte mult timpul de
aşteptare la casă, prin citirea automată a codurilor fiind trecute în mod clar pe bon denumirea exactă
şi preţul pentru fiecare produs.
Japonezii au pus la punct un sistem de codificare a produselor, de asemenea optic
descifrabil, care ar putea fi o alternativă la codul cu bare. Codul Calra, cu o capacitate mai mare de
cuprindere şi mult mai ieftin, permite peste un trilion de combinaţii numerice care pot fi înscrise pe
etichetele sau ambalajele produselor.
Codul Data Matrix este considerat a fi cel mai performant la ora actuală deoarece răspunde
cerinţelor de codificare pentru un număr mai mare de informaţii, într-un spaţiu mai restrâns. Dac ă
codul cu bare poate conţine de la 8 la 22 de caractere numerice, într-un spaţiu de circa 25mm, codul
Data Matrix poate ajunge până la 500 de caractere, într-un spaţiu de circa 1.3 mm., iar citirea se
Sistematica mărfurilor alimentare
poate face chiar cu un anumit unghi de rotaţie. Spre deosebire de codul cu bare (care utilizeaz ă un
decodificator lasermonodimensional), Data Matrix utilizează o telecameră bidimensională .
Clasificările nesistematice, deşi rămân valabile la nivel microeconomic, nu pot fi utilizate
pentru prelucrarea informaţiilor, în diferite scopuri, la nivel macroeconomic, respectiv în domenii
pentru care trebuie asigurată încadrarea unică a produselor, cu definirea clară a rela ţiilor dintre
categoriile de produse (statistică, vamal). Prin urmare, clasificările sistematice (care asigură
ordonarea produselor pe categorii relativ omogene), cu structură ierarhică, sunt incompatibile între
ele datorită utilizării unor criterii de grupare foarte diferite.
Pe măsura dezvoltării producţiei şi a schimburilor comerciale internaţionale, s-au înregistrat
şi acţiuni intense în direcţia uniformizării clasificării mărfurilor la nivelul unor organisme cu
caracter regional sau mondial.
Modelele practice oficial utilizate pe plan mondial, cunoscute şi sub numele de
nomenclaturi, sunt: nomenclaturile vamale, cum ar fi Nomenclatura Vamală de la Bruxelles
(N.V.B.), Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală (N.C.C.V.) şi Nomenclatura Sistemului
Armonizat (N.S.A.); nomenclaturile destinate analizei economice, cum ar fi Clasificarea Tip pentru
Comerţul Internaţional (C.T.C.I.), revizuirile 1, 2, şi 3.
Nomenclatura Consiliului de Cooperare Vamală a rezultat prin unificarea nomenclaturilor
vamale naţionale ale unui mare număr de ţări, având avantaje incontestabile în facilitarea
comparării tarifelor, determinării drepturilor aplicabile mărfurilor ce fac obiectul comerţului
internaţional şi, pe această bază, a negocierilor în cadrul convenţiilor comerciale şi vamale bi- şi
multilaterale.
Nomenclatura sistemului armonizat al descrierii şi codificării mărfurilor reprezintă un
progres pe linia utilizării multiple a unui sistem de clasificare în comerţul interna ţional (în domeniul
vamal, al statisticii, în cel al transporturilor şi al producţiei).
Clasificarea Tip pentru Comerţul Internaţional asigură compatibilitatea statisticilor folosite în
comerţul exterior.
Conversiunea dintre nomenclaturile internaţionale este redată în figura 1.1.
Nomenclatura naţională bazată
pe N.S.A. (mai mult de 6 cifre)
ale căror prime 6 cifre
corespund N.S.A.
Sistem armonizat
(6 cifre, 5019 poziţii)
Conversiuni numai în sensul
N.S.A. 6 cifre C.T.C.I.
R.ev.3 cu 5 cifre
C.T.C. Rev.3 (5 cifre,
3118 poziţii)
Nomenclatura
naţională bazată pe
N.C.C.V.
N.C.C.V. (4 cifre +
1 literă, 1832 poziţii)
C.T.C.I. Rev.2 (5 cifre,
1832 poziţii)
= Sensul de conversiune
N.C.C.V. (4 cifre +
1 literă, 1832 poziţii)
C.T.C.I. Rev.1 (5 cifre,
1312 poziţii)
Figura 1.1 Schema conversiunilor dintre sistemele de nomenclaturi
(sursa: C.C.I.-C.N.U.C.E.D./G.A.T.T.)
Sistematica mărfurilor alimentare
Pentru activităţile de import, în România este utilizat Tariful vamal de import al României,
clasificare ce utilizează 8 cifre, corespunzător Hotărârii Guvernului nr.129/29.03.1993. Denumirea
şi clasificarea mărfurilor din Tariful vamal de import al României pentru anul 2000 sunt prev ăzute
în anexa Hotărârii Guvernului nr. 810/30.09.1999.
Ministerul Comerţului şi Industriei are obligaţia de a publica periodic modificările la
regimul de import şi de export ce intervin ca urmare a aplicării angajamentelor asumate de România
în baza acordului de la Marrakech privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
Între România şi Uniunea Europeană s-a instituit un Acord, ratificat prin legea nr.
20/06.04.1993, ce vizează facilitarea procesului de reformă economică şi integrare, cooperarea în
vederea îmbunătăţirii înţelegerii aspectelor fundamentale ale economiilor lor şi a creării şi aplicării
politicii economice în economiile de piaţă. Acest Acord este in consonan ţă cu prevederile Acordului
General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), cu ale Acordului Central European de Comerţ Liber
(CEFTA).
Şi în acest document comercial şi vamal se utilizează coduri care reprezintă, în acelaşi timp,
şi poziţia tarifară, astfel:
XX -Cod grupă SA
XX –Cod grupă marfă SA
XX -Cod poziţie SA
XX –Cod poziţie conform detalierii naţionale
Coloana „Denumirea mărfii” conţine descrierea completă a mărfurilor, în conformitate cu
Nomenclatura Sistemului Armonizat pentru codurile de 2, 4, 6 cifre, completată cu denumirile
poziţiilor tarifare conform detalierii naţionale la 8 cifre.
Produsele alimentare brute şi prelucrate sunt încadrate în cele patru secţiuni şi 24 de capitole
aferente volumului Produse agricole după cum urmează:
Secţiunea I. ANIMALE VII ŞI PRODUSE ALE REGNULUI
ANIMAL
Capitolul 1 - Animale vii
Capitolul 2 - Carne şi organe comestibile
Capitolul 3 - Peşte şi crustacee, moluşte şi alte
nevertebrate acvatice
Capitolul 4 - Lapte şi produse lactate, ouă şi păsări. Miere
naturală, produse comestibile de origine
animală, nedenumite şi neincluse în altă parte
Capitolul 5 - Alte produse de origine animală, nedenumite
şi necuprinse în altă parte
Secţiunea II. PRODUSE ALE REGNULUI VEGETAL
Capitolul 6- Plante vii sau produse de floricultură
Capitolul 7- Legume, plante, rădăcini şi tuberculi
alimentari
Capitolul 8- Fructe comestibile; coji de citrice şi de
pepeni
Capitolul 9- Cafea, ceai şi condimente
Capitolul 10 - Cereale
Capitolul 11 - Produse ale industriei morăritului; malţ
amidon, inulină, gluten de grâu
Capitolul 12 - Seminţe şi fructe oleaginoase; seminţe şi
fructe diverse; plante industriale şi
medicinale; paie şi furaje
Bazele merceologiei
- Lac; gume, răşini şi alte seve şi extracte
vegetale
Capitolul 14 - Materii pentru împletit şi alte produse de
origine vegetală, nedenumite şi necuprinse în
altă parte
Secţiunea III. GR SIMI ŞI ULEIURI DE ORIGINE ANIMAL
SAU VEGETAL ; PRODUSE ALE DISOCIERII
LOR; GR SIMI ALIMENTARE PRELUCRATE;
CEARDE ORIGINE ANIMALSAU
VEGETAL
Capitolul 15 - Grăsimi şi uleiuri de origine animală sau
vegetală; produse ale disocierii lor; grăsimi
alimentare prelucrate; ceară de origine
animală sau vegetală
Secţiunea IV. PRODUSE ALIMENTARE; B UTURI, LICHIDE
ALCOOLICEŞIOŢET;TUTUNŞI
ÎNLOCUITORI DE TUTUN PRELUCRAŢI
Capitolul 16 - Preparate din carne, din peşte sau din
crustacee, moluşte sau alte nevertebrate
acvatice
Capitolul 17 - Zahăr şi produse zaharoase
Capitolul 18 - Cacao şi produse preparate din cacao
Capitolul 19 - Preparate pe bază de cereale, făinuri,
amidonuri sau lapte; produse de patiserie
Capitolul 20 - Preparate din legume, fructe, sâmburi sau
din alte părţi de plante
Capitolul 21 - Preparate alimentare diverse
Capitolul 22 - Băuturi, lichide alcoolice şi oţeturi
Capitolul 23 - Reziduuri şi deşeuri ale industriei
alimentare; nutreţuri pentru animale
Capitolul 24 - Tutun şi înlocuitori de tutun prelucraţi.
În faţa ştiinţei merceologice se pune problema studierii şi decelării unor legităţi
interdependente şi conexiuni între diferite grupe şi subgrupe de mărfuri, a ordonării şi poziţionării
diferitelor grupe de mărfuri mai vechi şi mai noi, diferite ansambluri sortimentale determinând
conturarea unui nou domeniu de cercetare a mărfurilor: sortimentologia.
La elaborarea unei concepţii strategice a sortimentului de mărfuri alimentare, având în
vedere relaţia necesităţi de consum – valoare de întrebuinţare, în strânsă legătură cu resursele
tradiţionale şi netradiţionale, trebuie să se pornească de la grupele de populaţie individualizate dup ă
cerinţele biologice.
Necesităţile obiective de nutriţie pentru fiecare segment de populaţie, precum şi necesităţile
subiective ce variază în funcţie de tradiţie, obiceiuri şi deprinderi alimentare condiţionează strâns
cererea de produse alimentare. Din acest motiv, necesarul fiziologic zilnic de energie, trofine
calorigene şi substanţe cu rol catalitic, diferenţiat pe grupe de populaţie (vârstă, sex, efort depus), se
utilizează pentru estimarea volumului şi structurii ofertei de mărfuri alimentare.
Corelarea cererii şi a ofertei în plan economic, dar şi metabolic, porneşte de la funcţia
nutriţională a grupelor de produse agro-alimentare de bază, conform modelului clasificării
FAO/OMS utilizat pe plan mondial în materie de valoare nutritivă a alimentelor (tabelul 1.1).
Capitolul 13
Sistematica mărfurilor alimentare
Tabel 1.1 Funcţia nutriţională a grupelor de produse de bază la nivel mondial (în aport energetic total)
Grupe agro-industriale
Produse bogate în glucide:
Cereale
Tuberculi
Zahăr şi miere
Fructe şi legume
Produse bogate în proteine:
Leguminoase
Carne şi ouă
Peşte şi fructe de mare
Lapte şi produse lactate
Produse bogate în lipide:
Nuci şi oleaginoase
Materii grase
Produse vegetale
Produse animale
Sursa: Malassis, L., Padilla, M., 1986
Proteine
%
10
5
-
12
25
23
59
24
20
-
8
22
Lipide
%
4
2
-
6
6
75
32
50
61
100
12
70
Glucide
%
86
93
100
82
69
2
9
26
19
-
80
8
Laptele şi produsele lactate, nucile şi oleaginoasele pot fi considerate ca produse cu funcţie
nutriţională echilibrată. Aceste două grupe furnizează cel puţin 20% proteine şi 20% glucide, restul
fiind reprezentat de lipide.
Leguminoasele, ale căror funcţiuni esenţiale se situează între furnizarea de glucide (69%) şi
furnizarea de proteine (25%), fac parte dintr-o categorie de produse parţial echilibrate. Con ţinutul în
lipide este foarte redus, aproximativ 6%.
Grăsimi,
zahăr,
prod. zaharoase
Lapte, iaurt,
brânzeturi
legume
Ouă, carne,
peşte, păsări
fructe
Pâine, cereale, orez, paste făinoase
Figura 1.2 Piramida alimentelor (după USDA)
Zahărul şi mierea, care asigură în proporţie de 100% glucide, materiile grase cu 100% lipide
şi cartofii cu 93% glucide sunt (aproape) în exclusivitate alcătuite dintr-un singur tip de trofine
calorigene.
Având la bază această împărţire, echilibrul zilnic în consumul principalelor grupe de
alimente furnizoare de nutrienţi esenţiali poate fi reprezentat sugestiv sub forma unei piramide
segmentate volumic, orientând-i atât pe consumatori cât şi pe agenţii economici implicaţi în
producerea şi comercializarea unui sortiment adecvat de mărfuri alimentare (figura 1.2).