Referat

la Politologie
tema: Gindirea politica in Grecia Antica
Bibliografie:
1.,,Politologie’’ de Ţîrdea Bogdan, Noroc Larisa
2.,,Ideile politice din perioada preclasica a gindirii antice
grecesti’’ de Petre Dumitrescu

Plan:
-Geneza politicii
-Conceptele fundamentale ale gindirii politice
-Ideile politice in perioada antica- Platon, Aristotel,
Cicero,Marcus Tullius)
-Concluzie personala

1.Geneza politicii
In perioada primitiva nu exista politica, fiindca integritatea
societatii si comportamentul solidar se baza pe interesele
natural, punindu-se accent pe supravietuirea fizica. Dar odata
cu perfectionarea uneltelor de munca, diviziunea sociala a
muncii, cristalizarea proprietii private, apar clase cu interese
economice contrarii, intre care se isca conflicte, fapt ce a dictat
emergenta unor institutii sociale, fortind indivizii sa respecte
ordinea sociala. Aceste institutii sunt statul si politica.
In Orient, aparitia politicii a fost conditionata nu de
diferentierea sociala, ci de necesitatea de a asigura populatia cu
alimente, de a apara teritoriul de barbari, si de a construi si
asigura functionarea normal a canalelor, fara de care ar fi fost
imposibila existenta.
Concluzia la care ajungem este ca doar intr-o societate primitiva
sau una perfecta politica este de prisos. Intr-o societate
complexa, comunitatea este rezultatul actiunii politice si ea este
mentinuta de institutiile politice.
2. Conceptele fundamentale ale gindirii politice
În gândirea politica si, ca atare, în constituirea si dezvoltarea
politologiei ca stiinta, Grecia antica detine un loc de prim ordin.
Este perioada în care s-au format si lansat idei politice de
importanta deosebita, a caror valoare este si în prezent de
actualitate.

Despre greci s-a spus că ei au inventat politica, au iniţiat

cercetarea ştiinţifică şi filosofică a politicii şi i-au dat şi numele,
pentru că termenul politica vine de la grecescul polis prin care
se intelege statul-cetate sau statul-oraş.
Odată cu Grecia antică putem spune că a apărut "cultura", care
a inventat politica. În afară de cuvântul ‘’republică’’, toţi ceilalţi
termeni politici (monarhie, aristocraţie, oligarhie, democraţie,
etc.) sunt de origine greacă. Grecia reprezintă, de fapt, locul
apariţiei discursului teoretic despre politică, care este un discurs
logic, raţional, construind justificări şi adevărate sisteme
politice. Odată cu Grecia antică apare un alt mod de receptare
şi asumare a lumii.
De asemenea, grecii au fost primii care au realizat un tip de
"stat" (polis) care cerea din partea tuturor cetăţenilor liberi o
participare reală la viaţa politică. În secolul VIII î.Hr. polisul era
deja constituit, iar ceea ce distinge polisul grec de alte tipuri de
stat este faptul că membrii săi au dreptul, atunci când se adună
(ecclesia), de a discuta problemele statului. De aici şi pasiunea
pe care o aveau grecii pentru politică. Apariţia ştiinţei politice în
Grecia se datorează îndeosebi nivelului ridicat de conştientizare
a problemelor pe care le pune existenţa comunitară.
Dintr-o perspectivă istorică, putem distinge – paralel cu
evoluţia gândirii filosofice - mai multe etape ale afirmării ideilor
politice în Grecia antică:

1. etapa mitologică;
In etapa mitologică se remarcă în mod special Homer (Iliada,
Odiseea). În continutul operei homerice, "Iliada" si "Odiseea",
 se întâlnesc multe elemente politice valoroase care depasesc
pe cele expuse în tratatele propriu-zise. Astfel, exista referiri
privind conducerea cetatii pe timp de pace si razboi, se
mentioneaza trei forme de guvernamânt ca firesti - monarhia,
aristocratia, democratia - si trei forme corupte - tirania,
oligarhia si demagogia. Homer înclina spre monarhie.
Puterea regală este asimilată cu cea paternă,
regii deţinând puterea militara si juridică. Bunăstarea şi salvarea
poporului este principala lor datorie. Existau
adunări ale bătrânilor, ale şefilor militari sau chiar adunări
populare, care însă nu deliberează, ci doar aprobă.

2. etapa filosofică – structurată, la rândul ei, în următoarele

faze:
A. faza preclasică (presocratică), caracterizată prin orientarea
gândirii spre cercetarea naturii; este vorba de etapa
cosmocentrică, când omul caută să se cunoască
prin investigarea cosmosului, încercând să-şi definească chipul
prin acesta.
B. faza clasică (socratică), ilustrată de figurile epocale ale lui
Socrate, Platon şi Aristotel; o dată cu aceştia s-a structurat însăşi
cultura şi filosofia europeană. În această fază, omul caută
adevărul despre sine şi lume nu în natură, ci în interioritatea sa

cea mai adâncă, unde se pot identifica condiţiile de posibilitate

ale cunoaşterii, existenţei şi acţiunii.
2. faza elenistică, în care gândirea politica pune accentul pe
problemele esenţiale de viaţă ale individului. În antichitatea
greacă nu exista o distincţie clară între filosofie şi politică, de
aceea putem vorbi mai degrabă de o filosofie politică. În
genere, gândirea antică greacă este caracterizată prin
sincretism, nefiind încă separate între ele diferitele domenii
ale spiritului. Filosofia, ştiinţa, morala, arta, politica, religia
formează, în cadrul gândirii antice greceşti, un tot unitar.

3. Ideile politice in perioada antica

Un loc de seama în gândirea politica îl detine Herodot (sec.
V d.Hr.) care, dupa unii politologi, ar trebui considerat nu
numai parinte al istoriei, ci si al politologiei. Herodot
defineste formele de guvernamânt: democratie, oligarhie si
monarhie, analizând totodata cu argumente, virtutile si
neajunsurile fiecarei forme de guvernamânt.
Pitagora (c. 580-500 î.Hr.), matematician, om politic si
filosof grec. Se remarca si printr-o serie de idei legate de
organizarea si conducerea politica a societatii, îndeosebi,
privind forma de guvernamânt. Pitagora gasea forma de
guvernamânt aristocratica cea mai corespunzatoare.
Heraclit (c. 540-475 î.Hr.), filosof materialist. Conceptia
politica a lui Heraclit se referea la faptul ca guvernarea
trebuie sa fie exercitata de catre cele mai bune persoane
pentru ca acestea cunosc adevarul. Conducerea societatii,
considera Heraclit, trebuie sa se bazeze pe legi scrise care sa
fie respectate de catre toti.

Democrit (c. 460-370 î.Hr.), filosof, reprezentant al

materialismului si ateismului. Referitor la politic,
argumenteaza necesitatea statului si dreptului, care sa fie
concepute si organizate pe baze democratice.
În perioada clasica a Greciei antice (sec. V-IV î.Hr.), s-a
afirmat gruparea sofistilor. Sofistii au formulat o serie
întreaga de metode si mijloace privind organizarea si
conducerea statului, unii sustinând aristocratia, altii
democratia.
Protagoras (c. 485-415 î.Hr.) este considerat cel mai de
seama reprezentant al sofistilor. Finalitatea practica a
rationamentului lui Protagoras despre politica conduce spre
o conotatie democratica: toti cetatenii trebuie sa participe în
masura egala la rezolvarea treburilor politice.
Socrate (469-399 î.Hr.), filosof si mare gânditor politic. Se
numara printre primii cugetatori care considera politica o
arta, o arta regeasca prin care o minoritate de întelepti si
învatati comanda oamenii pe calea autoperfectionarii.
Cu toate acestea, cei mai reprezentativi filozofi care au
abordat subiectul politicii sunt Platon, Aristotel, Cicero.
Platon (427-347 i.Hr.) Opiniile sale politice sunt expuse in
lucrarile ,,Republica’’, ,,Omul politic’’, ,,Legile’’. In opera sa
filozofica, Platon porneste de la ideea ca exista lumea ideilor
obiective, primare, si exista lumea materiala care este o
copie infidela a lumii ideilor. Diferenta e ca statul in lumea
ideilor este unul ideal.
Filosoful evidentiaza diferite forme de guvernare:
timocratia- puterea celor cu onoare
oligarhia- puterea celor bogati, caracteristic le era
nerespectarea legilor
democratia- puterea maselor
tirania- produs al rascoalei maselor, conditionat de excesul
de libertate
Toate aceste forme de guvernare sunt negative, pentru ca in
locul tendintei spre idealurile supreme ale societatii, apare
 dorinta de putere in scopuri meschine. In viziunea lui Platon,
statul trebuie sa fie condus de filosofi, fiindca ei detin
intelepciunea, militarii trebuie sa apere statul, fiindca ei
detin curajul; iar mestesugarii si agricultorii fac parte din
sfera nepolitica, avind totusi un rol la fel de important,
fiindca ei asigura securitatea alimentara si gospodareasca a
statului.
Aristotel (388-322 i.Hr) este considerat intemeietor al stiintei
politice. Cele 2 valoroase lucrari ale lui sunt: ,,Politica’’ si
,,Etica’’. El este unul dintre primii care distinge diferite forme
de guvermare in functie de numarul celor ce detin puterea(1,
putini, multi), de natura lor morala (buna, rea). In
conformitate cu acest criteriu, Aristotel evidentiaza monarhia
si tirania, aristocratia si oligarhia. Statul trebuie sa fie condus
de cetateni cu nivel mediu al venitului(sunt exclusi sclavii si
femeile). De fapt, anume Aritotel vine cu ideea ca clasa de
mijloc asigura stabilitatea statului.
Cicero, Marcus Tullius (de orogine romana)(106-43 i.Hr.) este
autorul unor scrieri despre teoria politica: ,,Despre
republica’’, ,,De legibus’’, cercetind, in mod detaliat,
problema statului si a egalitatii in fata legii. La baza
emergentei statului se afla necesitatea de protectie a
proprietatii. Cicero evidentiaza 3 forme de guvernare:
puterea regala, puterea ’’optimus’’(aristocratia), puterea
populara (democratia). In viziunea lui Cicero, forma mixta
este cea ideala, avantajele careia este existenta consululilor,
senatelor, aunarilor populare, egalitatea cetatenilor in fata
legii. Conducerea ideala a unui stat ar trebui realizata de un
singur om.

4.Concluzie personala
In perioada antica, gindirea politica se manifesta prin incercarile
autorilor antici de a define anumite forme de guvernare, de a
elabora modele deguvernare care ar face mai eficienta
functionarea sitemului politic. Totusi gindirea politica antica are
un character totalitar, individual fiind privit ca o parte integra a
societatii, avind drepturi politice si sociale.