„Conul Leonida față cu reacțiunea”

(rezumat) de Ion Luca Caragiale

Într-o seară, Conul Leonida stătea de vorbă cu soția sa, Efimița, despre
republică. Se făcu destul de târziu, așa că se culcară. La un moment dat, Efimița
se sculă. Auzise un bubuit. Începu să intre în panică. Țipă până când se trezi și
Conul Leonida. O întreabă ce are. Ea răspunse că a auzit o bubuitură și crede
că a venit revoluția. Leonida o calmează. Se așează înapoi în pat. Se aude încă
o dată acea pocnitură. De data asta o aud amândoi. Tresar și încep să se
îngrijoreze. Credeau că toată larma se îndrepta către ei. Nu știau ce să mai facă.
Erau îngrijorați. Zgomotul se auzea din ce în ce mai tare. Le era frică. Deodată
se auzi o voce de femeie. Cerea să i să deschidă ușa. Efimița, recunoscând
vocea, deschise ușa. Era slujnica lor, Safta. Se calmară. Mai târziu o întrebară
ce se petrece afară. Ea le răspunse că afară, chiar după colț, era o petrecere.
Așa se explica totul.

Această comedie mi s-a părut amuzantă datorită faptului că Leonida și Efimița

credeau că se petrece un lucru mare, dar de fapt era unul mic, precum slujnica
Safta.