You are on page 1of 4

Monastirea Argeşului (baladă populară

)
Aici aleg eu
Pe Argeș în jos Loc de mănastire
Pe un mal frumos, Și de pomenire.
Negru-vodă trece Deci voi, meșteri mari,
Cu tovarăși zece, Calfe și zidari,
Nouă meșteri mari, Curând vă siliți
Calfe și zidari, Lucrul de-l porniți,
Și Manole, zece, Ca să-mi ridicați,
Care-i și întrece. Aici să-mi durați
Merg cu toți pe cale Mănastire naltă
Să aleagă-n vale Cum n-a mai fost altă,
Loc de mănastire Că v-oi da averi,
Și de pomenire. V-oi face boieri,
Iată, cum mergeau Iar de nu, apoi
Că-n drum ajungeau V-oi zidi pe voi,
Pe-un biet ciobănaș V-oi zidi de vii
Din fluier doinaș,[3] Chiar în temelii!"
Și cum îl vedea II[modificăMeșterii grăbeau,
Domnul îi zicea: Sferile-ntindeau,
„Mândre ciobănaș, Locul măsurau,
Din fluier doinaș! Șanțuri largi săpau,
Pe Argeș în sus Și mereu lucrau,
Cu turma te-ai dus, Zidul ridicau,
Pe Argeș în jos Dar orice lucra
Cu turma ai fost. Noaptea se surpa
Nu cumva-ai văzut A doua zi iar,
Pe unde-ai trecut A treia zi iar,
Un zid părăsit A patra zi iar
Și neisprăvit Lucrau în zadar!
La loc de grindiș, Domnul se mira
La verde-aluniș?" Ș-apoi îi mustra,
„Ba, doamne,-am văzut Ș-apoi se-ncrunta
Pe unde-am trecut Și-i amenința
Un zid părăsit Să-i puie de vii
Și neisprăvit. Chiar în temelii!
Câinii cum îl văd, Meșterii cei mari,
La el se repăd Calfe și zidari,
Și latră-a pustiu Tremurau lucrând,
Și urlă-a morțiu." Lucrau tremurând
Cât îl auzea, Zi lungă de vară
Domnu-nveselea Ziua pân-în seară,
Și curând pleca, Iar Manole sta,
Spre zid apuca Nici că mai lucra,
Cu nouă zidari, Ci mi se culca
Nouă meșteri mari Și un vis visa,
Și Manole zece Apoi se scula
Care-i și întrece. Ș-astfel cuvânta:
„Iată zidul meu! „Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari!
Știți ce am visat
De când m-am culcat?

„Suflă. Noi să ne-apucăm Manea mi-o vedea. O ploaie cu spume. Și s-apropia. Meșterii cei mari Inima-i sărea. Drumul cerceta. Și amar de ea. Pentru pomenire. În brațe-o lua. Taina s-o păstrăm: Și iar se ruga: Ș-orice soțioară.O șoapta de sus Aievea mi-a spus Mândra să-mi oprească. Nici c-o înturna! Floarea câmpului! Ea mereu venea. Doamne. În zid de-a zidi Ruga-i asculta. Norii aduna. Mâini în zori de zi Brazii să-i despoaie. Pe schele-o urca. Cine că venea? Iară pe Ana Soțioara lui. Paltini că-ndoia. Pe zid o punea Și.-un vânt Orice surioară Suflă-l pe pământ. Un vânt pe pământ Și-n câmp se uita. Calfe și zidari. Cu toți să jurăm Inima-i plângea. Brazi că despoia. Apele să crească. Întâi s-a ivi. Doamne. Iată c-ajungea! Cât el o zărea. Și umflă șiroaie. pe schele. glumind. Să curgă șiroaie. Când. Că orice-am lucra S-o oprească-n vale Noaptea s-a surpa S-o-ntoarcă din cale! Pân-om hotărî Domnul se-ndura. Cea-ntâi surioară Ceru-ntuneca Care s-a ivi Și curgea deodată Mâini în zori de zi Ploaie spumegată Aducând bucate Ce face pâraie La soț ori la frate. Ea s-apropia Pe drum șovăia Și îi aducea Și s-apropia Prânz de mâncătură. „Dă. Și să ne legăm Și iar se-nchina. Pe ea s-o jertfim Munții să răstoarne. În zid s-o zidim!"[5] Mândra să-mi întoarne. zicea: . Paltini să îndoaie. Iată-n zori de zi S-o ducă de vale!" Manea se trezi. Mândra-și săruta. În genunchi cădea Mult înveselea Și plângând zicea: Dacă o vedea. Sfânta mănastire Ci ea tot venea. Domnul se-ndura. Cea-ntâi soțioară. Vin de băutură. III[modifică] Să mi-o-ntoarne-n cale. Ș-apoi se sui Ruga-i asculta Pe grad de nuiele Și sufla un vânt Și mai sus. pe lume Iar Manea turba. Deci dacă vroiți Dar oricât cădea Ca să isprăviți Mândra n-o oprea. Să facă pâraie. vai! Ce zărea? Munții răsturna.

Mult mai luminoasă Zidul se suia Și mult mai frumoasă. Pân' la ochișori. Spuneți-mi cu drept. Oricând să zidim Copilașu-mi frânge!" Altă mănăstire Manole turba Pentru pomenire. vai de ea! Cum n-a mai fost altă. Visul de-mplinit. Manole. . Mănăstire naltă Iar ea. Ajungă-ți de șagă. Nici că mai râdea. Pân' la țâțișoare.„Stai. Din zid că zicea: Că vrem să glumim „Manole. Zece meșteri mari. Pân' la gleznișoare. mândruța mea. Încât. Zidul de zidit. Manole. Manole Și să te zidim!" Meștere Manole! Ana se-ncredea Zidul rău mă strânge. Calfe și zidari. Manole Alții nici că sânt Meștere Manole! Pe acest pământ! Zidul rău mă strânge. Pân' la pulpișoare. Nu se mai vedea. Apoi poruncea Pân' la buzișoare. Ca să-mi faceți mie Trupușoru-mi frânge!" Altă mănastire Iar Manea tăcea Pentru pomenire Și mereu zidea. Viața mi se stinge!" Iar Manole ofta V[modifică] Și se apuca Pe Argeș în gios. Cum sta pe grindiș. Negru-vodă vine Zidul se suia Ca să se închine Și o cuprindea La cea mănăstire. Meștere Manole! De-aveți meșterie Zidul rău mă strânge. meșteri zidari. Află că noi știm Țâțișoara-mi plânge. „Manole. Și mereu lucra. Falnică zidire. Și astfel grăia: Meștere Manole! „Voi. Ș-apoi răspundeau: Tot mereu plângea „Ca noi. Manole. Pân' la gleznișoare. Pân' la pulpișoare. Vesel se mândreau Dar ea. Și mereu zicea: Calfe și zidari. Domnul o privea Ci mereu zicea: Și se-nveselea „Manole. vai de ea. Ci se auzea Nu te speria. Zece meșteri mari! Că nu-i bună. Pe un mal frumos. meșteri mari. Schelele să strice. Pân' la țâțișoare. Mult mai luminoasă Zidul se suia Și mult mai frumoasă! Și o cuprindea Iar cei meșteri mari. Și o cuprindea Domnu-i asculta Pân' la costișoare. Scări să le ridice. dragă. Pân' la costișoare. Și pe gânduri sta. Cu mâna la piept. Și vesel râdea. Sus pe coperiș. vai de ea. Iar pe cei zidari.

Cu apa puțină. Meșterul Manole. Un glas mult iubit Care greu gemea Și mereu zicea: „Manole. Copilașu-mi frânge. Și unde picau Trupu-și despicau. Iată c-auzea Din zid că ieșea Un glas nădușit. Când se încerca De-a se arunca. De pe coperiș.Să mi-i părăsească Ca să putrezească Colo pe grindiș. Viața mi se stinge!" Cum o auzea. Țâțișoara-mi plânge. Apoi le-ntindeau Și-n văzduh săreau Dar pe loc cădeau. Iar bietul Manole. Mort bietul cădea! Iar unde cădea. Manole. Manea se pierdea. Ochii-i se-nvelea. Meștere Manole! Zidul rău mă strânge. Sus pe coperiș. Lumea se-ntorcea. Norii se-nvârtea. Ce se mai făcea? O fântâna lină. Meșterii gândeau Și ei își făceau Aripi zburătoare De șindrili ușoare. Cu apă sărată Cu lacrimi udată! . Și de pe grindiș.