You are on page 1of 5

_/!\_ Tente de yaoi/shounen-ai _/!

\_

Mirosul de brad persista violent în peisajul morbid. Uraganul era blând fata de furia acida ce a spart
turbulent orice urma de bucurie din camera peste care căzuse amenințătoare liniștea funerara.
Nimeni nu era acolo ca sa plângă de mila pentru oroarea ascunsa de cliseicul dezastru.

Era doar un simplu inculpat, prea las ca sa încerce măcar sa-și îndrepte greșeala.

Stătea îngenunchiat și se ruga la cer și la pământ ca cineva sa-i auda strigatul. Dar nimeni nu venea.
Era frig, îngheț, viscol, dar tot numai în mintea lui. Pe asfaltul rece nici nu se obosise sa cada un fulg
rătăcit de nea.

În schimb, terminat psihic, el devenea mai leguma decât însăși cel răpus în camera de spital. Și sa
vrea nu ar fi mers. Mai ales, pentru ca nu are nicio dorința în a revedea chipul palid pe care chiar el l-
a propulsat la bariera intre ființă și pieire. Se știa deja vinovat, iar asta era singur lucru important. Nu
ar fi negat niciodata când urma sa fie întrebat, insa nu displacea intr-atat. Dar era îngrozit de numele
cu care îl va încătușa societatea. Oricât de indiferent sa fi, când îți sunt dăruite intitulari precum
"Criminal" sau "Bestie" nu poți sa-ți lași sentimentele neclintite. E al naibii de dureros.

Și acum în ochii lui se reflecta scenele trecute. Privind în același ritm, cu aceiași înviorare, fiecare
secunda e rememorata la fel de dureros.

Dezamăgirea pictata pe chipul palid al fratelui sau intra a doua oară în joc. Terminat, cade dizgrațios
pe celălalt trup la fel de slab.Dinstanta milimetrica cedează, iar buzele calde se reunesc. Nu era niciun
fel de accident. Ai zice ca intre frați, gemeni îndeosebi, astfel de evenimente sunt mai mult decât
permise. Însă la ei nu era așa. Dezgustat de gestul celuilalt el, brunetului se răstește încordat. Nu știa
ca o floare plăpânda înflorea tot mai puternic pe zi ce trece în inima zglobiului sau frățior. Se numea
iubire și îi era dedicata lui.

Pe când doua perechi de bujori încolteau pe obrajii fiecăruia, printre bâlbâieli, albăstruiul scoate ceva
mai însemnat decât orice alta cuvântare. O confesiune, una timida, dar sincera, lasă tăcerea deja
muta spre cei doi.

Însă brunetul nu accepta. Convins ca totul e doar o gluma depășită, răcnește din toți rărunchii la
bietul băiat ce abia de își poate duce sentimentele necioplite.

Sa frangi un suflet deschis ție e prea ușor. Furia și agonia pun stăpânire pe palma oarba, propulsată
crud spre obrazul rece al unui sclav al tehnologiei. Atât de amare, doua lacrimi se preling din doi ochi
diferiți. Întărâtat mai tare, cel dintai certăreț sare cu nechibzuinta pe bietul om ce a avut curajul de a-
si dezvălui sentimentele. Deja totul era pierdut.

Doar sânge rămâne în urma, pe fundal de suflete turbate. O victima aproape de moarte așteptă sa fie
dusa departe.

- O sa fie bine!

Vocea veni de nicăieri. Tonalitatea înaltă îi intra prin urechi și se lovi zgomotos de timpan. Surprins de
prezenta melodioasa, băiatul tresare. Un țipat feminin e lăsat sa scape. Rasul cristalin al tinerei e
eliberat, dansând zglobiu. Ea, o ființă prea rafinată, nu avea ce căuta în compania unuia ca el.
-De ce ai venit?

Lacrimile stăteau sa curgă nărăvaș din ochii lui. Nu îi pasa de cel cu care își împarte chipul cât îi pasa
de parerea ei. Privirea înecată în răutate din cea mai pura stătea sa-l fâșie din secunda în secundă.
Însă realitatea era depășită de ideile tânărului. Copila pur și simplu se uita compatimitoare la el.
Niciodată nu a putut ști ce se învârte în mintea ei. Era atât de complexa încât nu ar fi reușit nicicând
sa o înțeleagă. Nu ar fi judecat-o pentru ca era și el destul de conștient ca nu poți judeca un cadou
încă nevăzut. Asta îl făcea mic, neputincios, superficial.

- Nu-mi place mirosul de spital. replica fata cu indiferenta.

- Deci nici ție nu-ți pasa.

- Asta înțelegi tu?

Ea ridica amuzata din sprânceană. El în schimb se chinuia sa-i răspundă.

- Așa suna. Vrei sa spui ca nu e așa?

- Vreau sa aud și varianta ta. Nu-mi place sa judec direct.

Brunetul rămâne uimit. Ochii albaștri se măresc considerabil. Dandu-se în spate, aproape ca
adâncește dezastrul deja colosal atingând violent ultimul element casant întreg.

- Nu ai de ce. E exact ca a tuturor celorlalți. Sunt un monstru, o știu prea bine! eliberând forțat
sunetul propulsat cu putere, bietul om e încolțit de privirea colegei sale.

- Înțeleg. Atunci sunt prima care are onoarea de a-ti spune Bun venit în lumea cruda a realității.

Eleganta tânăra zâmbea posedat. Însă omul de lângă ea se făcu mic în coltul lui. II era greu sa
recunoască ca ea îl cunoștea mai bine decât el însuși. Vorbele ei nu erau simple cuvinte. Deveneau în
sonorizarea lor săgeți otrăvite ce străpung dureros pieptul golit de prea multe emoții ale lui. Blocat în
universul cibernetic nu a fost niciodată atât de prezent la viața adevărată. Aici nu exista nici restart,
nici ieșire, nici schimba personajul. Sinura cale de scăpare e moartea. Însă nu poți intra în alt joc după
ce ai ales sa pleci de aici. Nici măcar nu poți sa-l alegi de la început pe cel care îți place. Poți dor sa
încerci sa-l modelezi, deși în general e prea greu și sa încerci.

- Ești patetic. Ai stricat Crăciunul atâtor oameni și acum nu zici nimic. Nu ești om, ești un animal!
vorbi , iar vorbele ei dureau ca naiba.

- Eu... încerca să spună ceva, fără folos.

- Tu ce, Armin? Tu ești un bou căruia nu i-a ajuns sa sfasie inima bietului sau frate? Care a trebuit sa
distrugă atât sufleul cât și trupul? Ești o bestie! Și ști ce? Nu te-a deranjat atât de tare sa o faci, altfel
erai cu el. Mai mult te doare ca eu sa-ți vorbesc așa. Te-ai gândit vreodată ca vei ajunge aici? Nu. Ai
fost mereu prea blocat în lumea dulcilor tale jocuri. Dar sunt false. Toate sunt numai realități
imposibile! Ce, ai fi crezut ca o sa-ți sar în brațe și sa te consolez? Nu! În schimb te felicit: ai
descoperit viața. Cel mai probabil acum vrei sa-i pui punct. N-ai cum sa reîncepi după, sa ști. Dar fi
fără grija. În lumea reala toți suntem antagoniști și protagoniști tot odată. Depinde de unghiul din
care privești.

Ar fi vrut sa strige, dar știa ca în marea de vorbe era numai dreptate. Sweetie nu găsește niciodata. În
schimb, el e o mașinărie avansata de erori.

- Ce ești tu? striga întrebător și impacientat tânărul licean.

- Un om ca și tine. Un om care a fost trezit, culmea chiar azi, din somnul vieții în care am fost prinsa.
Și eu mi-am trăit viata în virtual. Și eu crezut ca pot sa mă închid în lumea blândă electronica. Însă tu
m-ai trezit. Ar trebui sa-ți multumesc, insa eu prefer sa te detest pentru asta. Dacă era ca mine,
sărbătorile mele nu ar fi fost un dezastru.

- Ce s-a întâmplat?

Tonul lui era îngrijorat. Așteptă răspunsul fetei ca un deshidratat pe moarte apa.

- Am stat și m-am gândit. Viata nu e altceva decât un anime prost făcut, cu grafica nasoala și mult
prea simplu de complicat. Mă înțelegi?

- Ești otaku?

- Nu despre asta vorbeam. Tu chiar ești ignorant, drace! se rasti dansa, cu o nota joasă de comic
pierdut.

- Scuză-mă. Nu am mai purtat așa discuții.

- Încerci sa te scoți in zadar. Tu ești ca un antivirus prost ce încearcă sa termine un parazit


indestructibil, pentru el, desigur. Sper ca mă înțelegi, vorbesc în limbajul cel mai cunoscut ție.

Îl tachinează iar. II plăcea atât sa bata apropouri momentan dureroase despre obsesia lui distructiva
ca ai putea sa spui ca devine o pasiune. Se amuza teribil când brunetul se zbate încercat sa iasă din
jocul ei complex.

-Interpretezi greșit. Dar încearcă sa nu mă mai lovești. Deja sunt dezorientat. Acum spune: chiar eu
sunt de vina pentru ceea ce pățești tu?

Sweetie îl privește tăios. Ai spune ca urmează sa-i smulgă violent capul.

- Da. Dacă nu făceai tampenii nu începeam sa gândesc.

- Dar nu vina mea! Ce nu înțelegi?

Liniștea domnia iar. Ea îl omora doar din ochi și el încerca să reziste torturilor aplicate. Se dădea un
război tăcut în care barbatul pierdea strivit de femeia realmente mai puternica. Pentru ea nu
contează fizicul. Are mintea prea agera ca sa o mai intereseze cât de bine dezvoltat e adversarul ei.
Dacă se confrunta cu un las ca în situația de fata nici nu are rost sa mai participe activ. E deja clar ca
învârte câștigul pe degete.

Palma ei e ghidată agresiv spre obrazul celuilalt personaj implicat. O a doua lovitura se izbește
întâmplător in același loc în care dăduse și fratele lui. De data asta urma rămâne impregnata pe
pielea lipsita de atingerea solara.
- Atât de bădăran sa fi? Nu înțeleg, chiar în halul ăsta de greu sa-ți fie sa accepti o confesiune?
aproape ca plângea, impinsa de singurul care a reușit sa-i invadeze ochii de perle sparte.

- D-dar.... suntem frați! Și băieți pe deasupra! glasuieste și el, urmandu-i starea lacrimogena.

Îl privea furioasa. Atât de mult urăște astfel de idei ca ar putea oricând exploda. II venea sa se avânte
la gatul lui și sa-l strângă atât de tare pana când seca toată energia din el.

- Și? Ești ipocrit. Dacă nu simțeai la fel ai fi putut sa refuzi, îi lași doar dragostea pierduta, nu și viata!
Sau vrei sa spui ca așa reacționezi doar la băieți? De exemplu, eu dacă ti-as marturisii ca simt ceva
pentru tine ai fi diferit? vorbi ferm, cu o tenta goala de ironie.

Însă Armin era amețit. De prea mult timp inima îi bătea doar pentru cea a carei identitate o cunoștea
cel mai puțin. O voia pentru el.

Cu ochii ieșiți din orbite de speranță, se trânti fără onoare la picioarele fetei.

- Te rog, spune-mi asta! zbiera adancindu-se și mai mult în propria groapa cu rahat.

Tanara îi era superioara doar aruncandu-i o simpla uitatura. Insa pe fata ei se dezvolta rapid uimirea
peste limite. Nici chiar un geniu n-ar fi putut sa se aștepte la așa ceva.

- Bine atunci! făcu o pauza. Te iubesc,Yiuki.

I-ar fi plăcut sa minta, insa vorbele ei ascundeau un adevăr nespus. L-a admirat de atâtea ori sub
anonimat. Îl plăcea, insa nu ar fi vrut sa recunosca. Mai ales, nu voia ca o dragoste infantila sa o
zdrobească pe ea.

Dar brunetul era cu mult mai surprins. Niciodată nu si-ar fi imaginat ca sa se injoseasca atât pentru
cea care l-a ridiculizat neîntrerupt ar putea da roade. Naivitatea il îndeamnă sa continue.

- Atunci.... Ai vrea sa ieși cu mine?

Prea sfios era rostită o astfel de întrebare îndrăzneață.

- Nu. M-ai rugat sa iti fac un serviciu. Nu puteam sa te refuz cât tu îmi murdareai cu așa nerușinare
pantofii. Mai departe nu e nimic.

Își calcă pe inima sa scoată la fel de inexpresiv și arctic cuvintele abia relatate. Dacă ar mai fi rămas ar
fi cedat. Un șuvoi de lacrimi se pregătea sa iasă.

Intorcandu-se cu gratie pe călcâie, tocul scurt face cunoștință cu podeaua încă odată. Ridcat la un
nivel desul de înalt pentru a putea pica iar, picioarele subțiri avansează, lasandu-l pe cel în ochii
căruia s-ar fi pierdut tot timpul în spate.

- Sa-... Saluta-l pe Hiro! Dacă mai trăiește.... striga amărâtul lăsat fără nimic.

La cuvintele lui fata se oprește, fără sa-i acorde vreo privire. Pur și simplu îngheață pentru câteva
momente.

- Cum vrei.

Asa de crud sa fie un fricos nu mai întâlnise. Își continua drumul, privind strict înainte.
Nu îi plăcea sa fie într-un loc care sa o sensibilizeze. Astfel, o ultima urare așteptă sa iasă. Odată cu ea
urma sa părăsească de tot locuința devastata.

- Crăciun fericit! arunca cu dezgust.

O bubuitura se aude innebunitor. Dispăruse odată cu ușa trântita.

By Mysa