You are on page 1of 1

Duhovnicească S-au povârnit păreţii.

A putrezit odaia…

Ei! cine străbătu livada


de George Coșbuc

Şi cine s-a oprit?


Ce noapte groasă, ce noapte grea!
Ce vrei? Cine eşti
A bătut în fundul lumii cineva.
De vii mut şi nevăzut ca-n poveşti?
E cineva sau, poate, mi se pare.
Aici nu mai stă nimeni
Cine umblă fără lumină,
De douăzeci de ani…
Fără lună, fără lumânare
Eu sânt risipit prin spini şi bolovani…
Şi s-a lovit de plopii din grădină?
Au murit şi numărul din poartă
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.
Ca un suflet de pripas?
S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine…
Cine-i acolo? Răspunde!
Care n-a mai fost şi care vine
De unde vii şi ai intrat pe unde?
Şi se uită prin întuneric la mine
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Şi-mi vede cugetele toate.
Mamă bună, mamă mică!
Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Ţi s-a urât în pământ.
Cine scobeşte zidul cu carnea lui,
Toţi nu mai sânt,
Cu degetul lui ca un cui,
Toţi au plecat de când ai plecat.
De răspunde-n rănile mele?
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat,
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Toţi au murit detot.
Mi-e limba aspră ca de cenuşă.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Nu mă mai pot duce.
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
Mi-e sete. Deschide, vecine,
S-au uscat busuiocul şi duzii,
Uite sânge, uite slavă.
Au zburat din streaşina lunii
Uite mană, uite otravă.
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Am fugit de pe Cruce.
Ştiubeiele-s pustii,
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.
Plopii-s cărămizii,