You are on page 1of 6

Facultatea de teologie Ortodoxă Din Craiova

Anul II, Grupa II

Lucrare de Seminar la sudiul Noului Testament

Prof. Coord.

Pr. Conf. Univ. Dr Sorin Bora

Student

Mihăilă Ion
Faccultatea de teologie Ortodoxă Din Craiova

Anul II, Grupa II

Cartea Faptele Apostolilor capitolul II

Prof. Coord.

Pr. Conf. Univ. Dr Sorin Bora

Student

Mihăilă Ion
În capitolul doi din cartea faptele apostolilor, Sfântul Apostol şi Evanghelist
Luca ne arată împlinirea făgăduinţei făcută de Mântuitorul sfinţilor apostoli,” Eu
voi ruga pe Tatăl, şi alt mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul
adevărului” (Ioan 14, 16, 17).

După 10 zile de la înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, sfinţii

Apostoli erau adunaţi în casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, " în camera de sus".

Despre pogorârea sfântului Duh, şi despre sărbătoarea cincizecimi sfinţi părinţii ai


bisericii ne-au lăsat nenumărate scrierii, astfel eu în această lucrare am încercat pe
cât posibil să adun laolaltă câteva dintre ele.

Sfântul Ioan Gură de Aur a scris despre pogorârea sf Duh în Omilia de la


Duminica Cincizecimii, Aşa de mare este puterea sfântului Duh! Precum focul cel
pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh,
când cuprinde un suflet bine gânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte
era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma pe sufletul cel acum
întărit."1

Sfântul Grigorie Teologul spune că venirea Sfântului Duh are loc în mod
progresiv: întâi vine suflarea de vânt şi apoi limbile de foc. Suflarea de vânt
sugerează ideea de fluiditate spirituală, de veşnică mişcare. Sfântul Duh este trăit
ca o mireasmă care pătrunde în suflete şi le trezeşte la viaţă. El nu este îngrădit de
nici un hotar, de aceea "sufla unde voieşte" (Ioan III, VIII), precum arătase chiar
Hristos, subliniind astfel totala libertate a Duhului Sfânt. Dar Duhul coboară şi sub
formă de limbi "ca de foc", după cum accentuează Sfântul Luca. Deoarece chipul
Sfântului Duh rămâne ascuns, în ciuda coborârii Sale ipostatice, El Se înfăţişează
într-un mod menit să sugereze cât mai bine caracterul lucrării Sale: este vânt care
nu se ştie de unde vine şi încotro se duce şi limbi de foc ce se pogoară peste
capetele tuturor celor ce participa la această minune. Focul luminează, dar şi arde;
Duhul aduce în suflet lumina, dar îl şi curată de toată întinăciunea păcatului.

Pogorârea Sfântului Duh este punctul de început al biserici creştine, acum Sf


Duh vine să îi întărească pe Sfinţii Apostoli, tot acum se botează ca la trei mii de
bărbaţi afară de femei şi copii. Acum biserica primeşte început, acum Sfântul Duh

1
http://www.voscreasna.com/142/pogorarea-sfantului-duh-sfantul-ioan-gura-de-aur/
S-a pogorât asupra Apostolilor nu numai ca să-i sfinţească pe ei, ci ca să le
dăruiască lor haruri mai presus de fire, pe care să le împărtăşească urmaşilor lor,
iar viaţa duhovnicească a Bisericii să sporească. Urmaşii Sfinţilor Apostoli,
Episcopii şi Preoţii au primit prin taina preoţiei puterea de a împărtăşi tuturor
credincioşilor darurile harice ale Sfântului Duh. Astfel, puterea înnoitoare,
sfinţitoare şi îndumnezeitoare a Sfântului Duh rămâne permanent lucrătoare şi
creatoare în lume.

Încă fiind Domnul Hristos împreună cu Sfinţii Apostoli în lume, i-a


încredinţat de prezenţa şi permanenţa Sfântului Duh, spunându-le: „Şi Eu voi ruga
pe Tatăl şi El vă va da alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac, şi anume
Duhul Adevărului” (Ioan XIV, 16-17). De asemenea, în prima zi a învierii, seara,
Domnul Hristos S-a arătat Sfinţilor Apostoli, care stăteau ascunşi cu uşile încuiate
şi, după ce i-a binecuvântat, le-a spus: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele,
iertate vor fi şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan XX, 22-23).

Îndată după ce primirea Sfântului Duh, apostolii, care de la Patimi încoace


stătuseră tăcuţi şi retraşi, ieşiră din casă şi începură să-L propovăduiască pe
Hristos. Ei vorbeau în diferite limbi, căci în acel timp, fiind sărbătoare mare,
sosiseră la Ierusalim iudei şi prozeliţi din tot Orientul, şi astfel se făcură înţeleşi de
toţi. Pelerinii fură uimiţi să constate că aceşti galileeni predicau în atâtea graiuri,
neputând să-şi explice un fapt atât de extraordinar. De aceea, chiar unul dintre ei îi
acuză că ar fi "plini de must" (Fapte. ÎI, XIII). Atunci Sfântul Petru lua cuvântul
pentru a-i apăra pe apostoli de o asemenea învinuire, precum şi pentru a vorbi
mulţimilor despre Hristos. El arata celor care îl ascultau ca în acea zi se împlinise
profeţia lui Ioil: "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu
peste tot trupul" (Ioil III, I).

Darurile Sfântului Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, sunt nenumărate,


căci bogăţia Duhului este nesfârşită. „Într-adevăr eu mă cutremur de spaimă, ne
spune Sfântul Grigorie de Nazianz, când mă gândesc la bogăţia numirilor...
Sfântului Duh. El este numit Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, mintea lui
Hristos, Duhul Domnului, Domnul însuşi, Duhul învierii, al adevărului, al
libertăţii, Duhul înţelepciunii, al priceperii, al sfatului, al tăriei, al cunoaşterii, al
credinţei, al temerii de Dumnezeu, căci şi este făcătorul acestora toate, umplându-
le pe toate de fiinţa Lui, pe toate ţinându-le... El reface pe om prin Botez şi înviere,
cunoaşte toate, învaţă, suflă unde vrea şi cât vrea... Şi premerge botezului şi e
căutat după Botez. Câte le lucrează Dumnezeu, El le lucrează; El se împarte în
limbi de foc şi împarte harurile, care face apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi
învăţătorii2

Cei mai mulţi dintre Sfinţii Părinţi, printre care şi Sfântul loan Hrisostom şi
Sfântul Chiril al Alexandriei, sunt de părere că, aşa cum s-a mai arătat, în seara
de Paşti apostolii au primit de la Iisus doar un dar al Sfântului Duh, şi anume
harul preoţiei, care însă nu a fost pus îndată în lucrare. Abia prin coborârea
ipostatica a Sfântului Duh, darul preoţesc, ca şi alte slujiri mai deosebite, precum
şi o serie de harisme vor deveni actuale şi se vor putea manifesta, căci
Cincizecimea reprezintă plenitudinea darurilor şi a harurilor. Mântuitorul îi
prevenise de altfel pe ucenici în ultima seară înainte de Patimi: "Vă este de folos
ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar
dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi" (Ioan 16,7). Aşadar, încă de atunci Domnul
le arătase că venirea Duhului Sfânt era strâns legată de înălţarea Sa cu firea
omenească la cer. Cincizecimea constituie deci un eveniment esenţialmente nou,
având virtuţi unice. Deoarece asupra amenităţii din Hristos S-a revărsat din plin
Duhul Sfânt, Fiul a căpătat privilegiul de a trimite la rândul Său Duhul peste cei
ce au crezut în El. Umanitatea preluată de Hristos devine mijlocitoarea trimiterii
Sfântului Duh, fiind astfel integrată în circuitul lucrării divine de sfinţire a omului.

Coborârea Duhului Sfânt a fost deci posibilă datorită Jertfei Fiului şi a


înălţări Sale cu firea omenească la cer, dar şi datorită prezenţei unor vase alese,
căci Paracletul nu S-a coborât la întâmplare peste nişte oameni oarecare, ci
anume peste aceia care L-au recunoscut pe Iisus drept Fiu al Tatălui şi au crezut
în El

Duhul Sfânt sădeşte lucrarea mântuirii în străfundul inimilor noastre şi le


face să se întoarcă de la spiritul lumii către Dumnezeu cel în Treime lăudat. El ne
leagă de Hristos, iar prin Hristos ne pune în legătură cu Tatăl. Duhul Sfânt ne
deschide şi ne luminează ochii minţii ca să înţelegem că Hristos nu este un simplu
om, ci Dumnezeu adevărat. Hristos este uşa spre Tatăl, iar Duhul Sfânt este cheia
care ne deschide uşa spre Tatăl ceresc, Creatorul a toate

2
Cuvântul 31 Teologic 5, XXIX, Migne, P.G. XXXVI, col. 159
Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu Aprobarea Sfântului Sinod, Ed.


IBMBOR, București, 2008

2. Cuvantari la Prasnicele Imparatesti, Traducere de Ioan Fecioru,


Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti, 1942

3. Cele cinci Cuvântări despre Dumnezeu, Traducere de Preot Gh. Tilea


şi Nicolae I. Barbu dupa editia din 1947, 2008