You are on page 1of 11

EPRINDERILE ŞI PRICEPERILE MOTRICE

Totalitatea deprinderilor şi priceperilor motrice însuşite de către un individ formează aşa


-numitul
„bagaj motric” al acestuia. După cum vom vedea în cele ce urmează, ele se află într
-
o strânsă legătură şi
interdependen
ţă.De asemenea, există o puternică condiţionare a manifestării acestora, exercitată de către calităţilemotrice.
Astfel, învăţarea corectă a deprinderilor şi priceperilor precum şi efectuarea lor cu eficienţa dorită sunt
dependente de indici optimi de de
zvoltare a forţei, vitezei, rezistenţei şi îndemânării, pentru fiecare situaţie în
parte.
1.

Deprinderile motrice
Deprinderile motrice sunt componente ale activităţii voluntare umane care, având la
bază perfecţionarea prin exersare a indicilor de execuţie a mişcărilor corpului şi/sau segmentelor
sale (coordonare, precizie, cursivitate, uşurinţă), ating un nivel înalt de manifestare. Mecanismul fiziologic al
deprinderilor constă
în activitatea de ansamblu a sistemului nervos central, cu participarea coordona
tă a ariilor motoriesuplimentară, premotorie şi motorie din cortexul cerebral, precum şi a cerebelului şi ganglionilor
bazali.

Aşadar deprinderile motrice reprezintă un nivel calitativ superior de manifestare a actelor şi acţiunilor
motrice voluntare, ob
ţinut prin repetare („încercări şi erori”) şi datorat acţiunii sinergice a diferitelor ariifuncţionale cerebrale şi nu
numai, care vor permite realizarea de legături nervoase temporare (constituirea
stereotipurilor dinamice
).În general, formarea deprinde
rilor motrice constituie o problemă deosebit de importantă în teoria şi practica domeniului nostru. Trebuie
menţionat faptul că în formarea actelor motrice complexe, un rol importantîl deţin şi analizatorul chinestezic şi cel
vizual, dar şi cel de
-al doilea sistem de semnalizare (limbajul).
Caracteristicile deprinderilor motrice
Sintetizând opiniilor specialiştilor, deprinderile motrice prezintă următoarele caracteristici principale:
-

sunt componente automatizate sau parţial automatizate ale activităţii v


oluntare a omului;-

sunt rezultate ale repetării acţiunilor în scopul îmbunătăţirii execuţiei, pentru obţinerea de rezultatemai bune
calitativ şi cantitativ;
-

fiecare mişcare este dependentă de cea precedentă şi o condiţionează pe cea care urmează;
-

se perfe
cţionează treptat şi neuniform;
-

sunt grupate în familii de mişcări;


-

se exprimă prin coordonare, precizie, uşurinţă şi rapiditate în execuţie;


-

creează posibilitatea eliberării unei părţi a conştiinţei în vederea înfăptuirii proceselor nervoase
superioare.
Baza fiziologică a deprinderilor motrice

La baza aplicării mecanismelor de formare, perfecţionare şi modificare a deprinderilor, stă teoria


luiPavlov cu privire la activitatea nervoasă superioară. Deprinderile motrice se bazează pe formarea
noilor
coordon
ate ale activităţii centrilor nervoşi. Aşadar, legile fundamentale ale formării reflexelor condiţionate
seaplică în
formarea deprinderilor motrice:a.

Iradierea

apariţia pe scoarţă a unui focar de excitaţie sau inhibiţie, are tendinţa să serăspândească, c
uprinzând arii învecinate. b.

Concentrarea

treptat, excitaţia sau inhibiţia se retrage, concentrându


-se în punctul de plecare.c.

Inducţia reciprocă

în jurul unui focar de excitaţie concentrat, apare o zonă de inhibiţie şi în jurulunui focar de inhibiţie apare
o zonă de excitaţie. Apariţia acestor zone de activitate opusă estefoarte importantă, deoarece se
delimitează iradierea atât a excitaţiei, cât şi a inhibiţiei, care altfel s
-
ar răspândi pe toată suprafaţa scoarţei.
d.

Stingerea


apare în cazul când înce
tează asocierea (întărirea) dintre excitantul condiţional şi celnecondiţional. Stingerea are un rol deosebit
de important (are valoare adaptativă) deoarece permitesă se elaboreze reflexe în număr nelimitat,
perfect acordate la condiţiile mereu schimbătoa
re ale
existenţei.

La formarea deprinderilor motrice concură componente chinestezice, vestibulare, tactile, vizuale,


formându-
se legături temporare între terminaţiile centrale ale analizatorilor şi diferiţi centri ai
reflexelornecondiţionate.

2
Rolul celui
de al doilea sistem de semnalizare (adică limbajul) este deosebit de important în elaborareaaşa
-
numitelor reflexe condiţionate motrice, care sunt strâns legate de reacţia verbală respectivă.
Manifestarea
deprinderilor motrice se datorează lanţurilor de reflexe condiţionate constituite, prezentându
-se sub formastereotipului dinamic
. Acesta din urmă presupune asocierea unui şir de reflexe, care la excitantul declanşatorvor determina
efectuarea automată a mişcării. Automatizarea deprinderii va permite desfăşurarea fenomenelorreflexe
în cauză fără perceperea lor de către individ.Automatizarea unei deprinderi are beneficii importante în
ceea ce priveşte:
-

scurtarea timpului de reacţie complex,


-

eliberarea scoarţei pentru activităţi adaptative,


-

posibilitatea
apariţiei unor procese paralele în scoarţa cerebrală,
-

consumul energetic (mai redus),-

precizia.
În unele cazuri poate să apară fenomenul de dezautomatizare, ca urmare a unei inhibiţii externe
saudatorită oboselii şi îmbolnăvirii.

Păstrarea deprinderilor

Legea stingerii reflexelor condiţionate se aplică, în general, deprinderilor motrice. Totuşi,


uneledeprinderi dobândite în copilărie sau adolescenţă, se menţin timp îndelungat, chiar după
întrerupereaexerciţiului (ex. la înot, patinaj, mers pe bicicletă.

Acest aspect este valabil doar la mecanismul de bază, nu şi laamănuntele deprinderii motrice
respective.

Întreruperea exersării un timp îndelungat duce la scăderea rezultatelor calitative. Se remarcă


deseori pierderea detaliilor fine ale mişcării. În general, încetarea exerciţiului duce la slăbirea deprinderii
, iar după o perioadă lungă, la „stricarea” ei, dar, de regulă, nu se pierde în totalitate.

Tipuri de deprinderi motrice


Deşi există în literatura de specialitate mai multe clasificări ale deprinderilor motrice, considerăm
drept principale următoarele:

după finalitate
:-

deprinderi motrice de bază şi aplicativ


-utilitare

(mers, alergare, săritură, aruncări şi prinderi,căţărare, târâre, transport de obiecte etc.),


-

deprinderi motrice specifice unor ramuri de sport


(ex. pasarea mingii, aruncarea la poartă etc.)
.
În legătură cu această clasificare, există, pe bună dreptate, opinii conform cărora deprinderile motricede
bază ar avea tot caracter aplicativ. De aceea, considerăm mai potrivită clasificarea în
deprinderi aplicative
primare

(mers, alergare şi săritură)


şi
secundare

(târâre, căţărare, aruncare şi prindere etc.), respectiv


deprinderi specifice diferitelor ramuri de sport
.

după aria de automatizare


:-

deprinderi motrice elementare


(total automatizate),

deprinderi motrice complexe


(parţial automatizate).

după nivelul participării sistemului nervos la formarea şi valorificarea lor:

deprinderi motrice propriu-zise


(care presupun execuţii stereotipe –
de exemplu în sporturiletehnico-combinative)-

deprinderi motrice perceptiv-motrice

(în care învăţarea este influenţată de ambianţă –

oină,
talere, jocurile la copii)-

deprinderi motrice inteligent-motrice

(execuţii în prezenţa adversarului, cu care interacţioneazăîn mod activ şi intens –

sporturile de luptă, jo
curile sportive)

O altă clasificare interesantă împarte deprinderile în:

-
deprinderi motrice de locomoţie;
- deprinderi motrice de manipulare;- deprinderi motrice de stabilitate
.
Etapele formării deprinderilor motrice

Deprinderile se dezvoltă pe etape. Toţi cercetătorii sunt de acord asupra acestui lucru.
Clasificareaetapelor se face sub raport fiziologic, psihologic şi metodic.

Deprinderile motrice nu se formează dintr


-
o dată, pentru formarea lor este necesar un timp. Perioada de
timp în care
se formează deprinderile poate varia în funcţie de o serie de factori, din rândul cărora
amintim:complexitatea acţiunilor, capacitatea de înţelegere, interesul manifestat, dispoziţia momentană,
condiţiile delucru, starea de sănătate etc.
Vom prezenta eta
pele formării deprinderilor motrice, privite din cele trei unghiuri de vedere

3
Sub raport fiziologic
Etapa I

actele izolate, care constituie părţi componente le mişcării se reunesc într


-
o acţiune unitară. Înaceastă etapă apar o serie de mişcări inutile, fapt care conduce la acţiuni imperfect
coordonate, cu o marecheltuială de energie. Această etapă este denumită
a mişcărilor inutile, a lipsei de
coordonare
.
Mecanismele fiziologice din scoarţa cerebrală se prezintă sub forma unor întinse zone de excitaţ
ie, prin
faptul că în sistemul nervos pătrund excitanţi pe cale extero
-, proprio-
şi interoceptivă. Excitaţia la nivelul zoneide proiecţie a mai multor analizatori iradiază, inhibiţia fiind
slabă. Prin urmare, se observă mişcări generalizate
ale aparatului locomotor.
Etapa a II-a

mişcările sunt corespunzătoare scopului, dar încă mai sunt efectuate rigid, deoarecesubiecţii nu au
învăţat să
-
şi relaxeze muşchii în măsură corespunzătoare. Aceasta este
etapa mişcărilor rigide,
încordate
.
În scoarţa cerebrală, în această etapă, încep să se diferenţieze procesele de excitaţie şi inhibiţie.
Carezultat al acestui fenomen, iradierea procesului de excitaţie se reduce, în schimb are loc procesul
deconcentrare. Datorită acestor schimbări, ca urmare a activităţii celor două sisteme de semnalizare,
mişcăriledobândesc un caracter stereotip. În privinţa stereotipului dinamic, unii autori susţin că în
această etapă seconstituie, fără a ajunge la o exteriorizare perfectă.

Etapa a III-a
(
a stabilizării deprinderii
)

rig
iditatea dispare, activităţile se efectuează uşor, curapiditate şi precizie. În scoarţa cerebrală, procesele
de excitaţie şi inhibiţie sunt delimitate, iar alternanţa lor serealizează într
-
o succesiune bine determinată. Aceasta atrage după sine o funcţionare corespunzătoare aorganelor
interne, având ca rezultat o creştere a capacităţii de manifestare a deprinderilor motrice. Stereo
tipul
dinamic este întărit, constituind de fapt baza deprinderilor motrice.

Sub raport psihologic

Analiza formării deprinderilor motrice sub acest raport trebuie să fie făcută înstrânsă concordanţă cu
procesele fiziologice.
Din punct de vedere psihologic, formarea deprinderilor motrice parcurge
următoarele
etape:
orientarea şi familiarizarea cu deprinderea;

însuşirea fiecărui element component al deprinderii;

unificarea elementelor componente ale deprinderii;

automatizarea deprinderii
.
Sub raport metodic
Se
menţionează următoarele etape:

etapa iniţierii în bazele tehnice de execuţie a deprinderilor motrice;

etapa fixării, a consolidării deprinderilor motrice;

etapa perfecţionării deprinderilor motrice


.
Fiecare din aceste etape metodice are obiective spe
cifice, pe baza cărora trebuie stabilite cele maiadecvate metode şi mijloace de realizare a lor.

Deşi etapele formării deprinderilor motrice au fost prezentate separat (fiziologice, psihologice şi
metodice), ele nu trebuie privite mecanic, izolat, ci treb
uie înţelese în strânsă legătură şi interdependenţă unele
cu altele.
În altă ordine de idei, odată deprinderea formată, exersarea trebuie continuată până la perfecţionarea
eiîn cel mai înalt grad. Pe baza interacţiunii organelor de simţ, a funcţiei de analiză şi sinteză, va apare
o senzaţiecomplexă, specifică fiecărei ramuri sportive în parte. În practică, aceste senzaţii specifice sunt
denumite„simţuri” (de exemplu simţul mingii, simţul rachetei, simţul apei etc.)În altă ordine de idei,
calitatea efectuării deprinderii motrice este în strânsă legătură cu starea sistemuluinervos. Astfel,
oscilaţiile excitabilităţii, oboseala, intoxicaţia, fac ca mişcările să fie mai puţin coordonate,dizarmonice şi
determină pierderea mai rapidă a componentelor de bază
.
2.

Priceperile motrice
Priceperile constau din îndeplinirea unei acţiuni pe baza cunoştinţelor anterioare, prin alegerea
şiaplicarea unor procedee, luând în consideraţie condiţiile desfăşurării acţiunii.

În ciuda unor divergenţe de opinie cu privire la întâietatea deprinderilor sau a priceperilor ca


şicomponente ale motricităţii individului, majoritatea specialiştilor sunt de acord că cele din urmă fac
posibilăîndeplinirea acţiunilor în condiţii variate, prin valorificarea bagajului de deprinderi motrice însuş
ite anterior de
către individ.

4
De multe ori priceperile motrice nu se pot delimita cu mare precizie de deprinderile motrice, deoarece
sunt în legătură şi se întrepătrund. Dacă, în ceea ce priveşte deprinderile, acestea se bazează pe
menţinerea
condi
ţiilor execuţiei în exersare, în cazul priceperilor motrice creşte complexitatea acţiunii, deoarece
subiectulva trebui să răspundă unor condiţii variate. În manifestarea priceperilor motrice, capacitatea de
analiză asituaţiei şi de elaborare a răspunsului optim pentru condiţiile respective sunt hotărâtoare.
Caracteristicile priceperilor motrice
Priceperile motrice prezintă câteva caracteristici esenţiale, care, în acelaşi timp, le definesc dar le
şidiferenţiază în raport cu deprinderile motrice, şi anum
e:-

sunt componente neautomatizate ale activităţii voluntare umane;


-

sunt dependente de volumul şi complexitatea deprinderilor motrice însuşite anterior;


-

exprimă măiestria practică în situaţii variabile;


-

se perfecţionează prin exersare în condiţii mereu schimbătoare;


-

se bazează pe calitatea proceselor cognitive, pe care, de altfel, le şi influenţează.

Tipuri de priceperi motrice


În ceea ce priveşte clasificarea priceperilor motrice, analogia cu deprinderile motrice, pe baza cărora
semanifestă, este evidentă. Astfel, câteva din posibilele clasificări ar fi:

după finalitate:

priceperi motrice aplicative primare şi secundare,


-
priceperi motrice specifice unor ramuri de sport

după gradul de complexitate


:

priceperi motrice elementare


(care valorifică, în situaţii
variate, deprinderile motriceelementare),

priceperi motrice complexe


. (care valorifică, de asemenea în situaţii variate, deprinderile motrice
complexe) .

Păstrând raţionamentul, putem împărţi priceperile motrice


după tipul acţiunii necesar a fi
efectua

în:
-
priceperi motrice de locomoţie;
- priceperi motrice de manipulare;- priceperi motrice de stabilitate
.
3
. Particularităţi ale învăţării motrice
Deoarece formarea deprinderilor şi priceperilor motrice este indisolubil legată de procesul învăţării,vom
prezenta în continuare câteva consideraţii asupra acestei deosebit de importante
activităţi umane.Organizarea şi desfăşurarea proceselor instructiv
-
educative ale domeniului nostru (şi nu numai)comportă două laturi, în strânsă legătură. Prima latură
este aceea a
predării
, organizată şi condusă de profesorulde educaţie fizică sau antrenor, a doua este
învăţarea
, care se referă la activitatea elevilor sau sportivilor.
Evident, în activitatea instructiv-
educativă, rolul conducător îi revine evident profesorului de educaţie fizică sauantrenorului, iar de
calitatea muncii lor depinde în cea mai mare măsură realizarea obiectivelor educaţiei fiziceşi sportului.

Învăţarea
, în accepţiunea largă, este un proces deosebit de complex, care se manifestă pe tot parcursulvieţii
individului şi în care cunoştinţele, odată elaborate, constituie suportul pentru asimilarea de noi
cunoştinţe.
Prin
învăţare motrică
înţelegem activitatea prin care subiecţii asimilează cunoştinţe, deprinderi,
priceperi motri
ce transmise de către profesor/antrenor, în conformitate cu ţelul şi obiectivele educaţiei fizice şisportului.
Cercetătorii domeniului consideră că nu există diferenţe esenţiale între învăţarea motrică şi ceacognitivă
(mentală), ambele tipuri având la bază memoria. Totuşi, învăţarea mişcărilor este condiţionată şi
defuncţionalitatea analizatorilor şi de utilizarea eficientă a rezervelor energetice. De asemenea,
neurofiziologii auconstatat că învăţarea motrică nu este condiţionată, aşa cum este cea cognitivă, de
activitatea hipocampului.

În altă ordine de idei, învăţarea motrică presupune trei laturi care trebuie vizate în procesul de
exersare,şi anume:
-

învăţarea perceptivă,
-

învăţarea decizională,
-

învăţarea efectorie
.

5
Aşadar, subiectul trebuie să devină capabil să execute cât mai corect şi eficient acea mişcare, dar şi
săidentifice rapid situaţia în care va utiliza mişcarea, precum şi momentul acţiunii.

Legile (principiile) învăţării motrice


Prin legi ale învăţării motrice înţelegem practic acele elemente/factori condiţionali fără de care nu
se poate realiza învăţarea. Acestea sunt
:
1.

Repetiţia
2.

Motivarea3.

Transferul
1. Repetiţia

Repetiţia reprezintă factorul esenţial în învăţarea motrică, permiţând manifestarea aşa


-numitului controlchinestezic. În plu
s, îndeosebi în activitatea sportivă, repetarea unor acţiuni după anumite reguli contribuie şi laadaptarea
organismului la efort. Pregătirea fizică şi dobândirea formei sportive, integrarea activităţii marilorfuncţiuni
ale organismului sunt cerinţe de bază, care necesită antrenament durabil şi continuu.Exersarea trebuie
să se bazeze pe înţelegerea conştientă a scopului său instructiv, pe lucrul în modcontinuu şi în condiţii
variate, pe gradarea corespunzătoare a volumului, intensităţii şi complexităţii
efortuluidepus.
Repetiţia constituie, de asemenea, factorul hotărâtor în automatizarea reacţiilor. De remarcat este
faptulcă actele motrice, chiar cele automatizate, nu se repetă identic din punct de vedere al conţinutului
şi formei.Aşadar fiecare manifestare a unui act motor este unică, însă, prin exersare, diferenţele dintre
repetări vor deveni
treptat tot mai mici.
2. Motivarea
Motivarea presupune formarea şi evoluţia cauzelor psihice şi a condiţiilor de participare activă
la procesul învăţării. Ea se poate manifesta fie pe plan exterior (de exemplu, cerinţele profesorului),
fie pe planinterior (aspiraţiile proprii ale subiectului.În procesul de învăţământ, iniţial, profesorul trebuie
să creeze situaţia pedagogică astfel încât elevulvrea să înveţe, să înceapă a învăţa şi să înveţe
continuu.

Este importantă susţinerea sistemului de motivaţii cu care elevul vine în şcoală, deoarece procesul
deînvăţare este mult facilitat dacă se bazează pe înclinaţiile copiilor. Pe baza dispoziţiilor înnăscute, se
formeazătreptat un sistem de motivare care se află în continuă dezvoltare. La început, acesta este
variabil, însă pe măsurăce copilul înaintează în vârstă, devine tot mai stabil.

3. Transferul
În general, învăţarea se bazează pe transferul de cunoştinţe de la o activitate la alta. În educaţie fizică
şisport, transferul este esenţial în formarea deprinderilor motrice. În această situaţie, un rol important îl
areexperienţa anterioară a subiectului. Influenţa experienţei anterioare poate fi pozitivă sau negativă.
Transferul pozitiv

se defineşte prin uşurarea pe care o exercită o deprindere anterior însuşită asupra unei
deprinderi noi.
Transferul negativ (interferenţa)

se realizează atunci când prima deprindere deranjează învăţarea celei


de-a doua, antr
enând astfel o reducere a eficienţei. Interferenţa poate rezulta şi în cazul influenţei nefaste pecare o
exercită deprinderea nouă asupra unei deprinderi vechi, dar insuficient consolidată.

Îndeosebi primul efect (transferul pozitiv) preocupă pe specialiş


ti, acesta putând fi realizat în procesulde instruire printr-
o planificare logică a însuşirii diferitelor deprinderi motrice.