Moara cu noroc de Ioan Slavici ESEU

IPOTEZĂ Nuvela Moara cu noroc este o proză realistă de analiză psihologică. FORMULAREA ARGUMENTELOR Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă, un fir narativ central; personajele relativ puţine pun în evidenţă evoluţia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observă tendinţa de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea naratorului, naraţiunea la persoana a III-a, atitudinea detaşată în descriere, veridicitatea. Este o nuvelă psihologică prin: tematică, modalităţi de caracterizare a personajului şi de investigare psihologică, natura conflictului (interior). DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (ilustrare/ exemplificări pe baza textului) Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificări ale timpului povestirii; acţiunea se desfăşoară prin continue acumulări şi izbucniri de tensiune epică. Naraţiunea realistă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un narator omniscient, omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realizează totuşi în mod linear, iar înlănţuirea dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la începutul nuvelei), descriere la timpul prezent (capitolele al II-lea şi al III-lea), semnalarea unei relaţii temporale de anterioritate faţă de cele povestite înainte (capitolul al XVI-lea). Înlănţuite temporal şi cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieţii (veridicitate) şi de obiectivitate. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere în intervenţiile simetrice ale bătrânei, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Înainte şi după discursul narativ propriu-zis, bătrâna rosteşte cele două replici - teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii şi la forţa destinului: >„Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit" şi „[...] aşa le-a fost dată". Prin intenţia moralizatoare, nuvela este realist-clasică. TEMA NUVELEI Tema susţine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste şi dezumanizante ale dorinţei de înavuţire, pe fundalul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social; din perspectivă moralizatoare, prezintă consecinţele dramatice ale setei de înavuţire, scriitorul considerând că goana după avere zdruncină tihna sufletească şi duce la pierzanie. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe pe cât de puternice, pe atât de contradictorii: dorinţa de a rămâne om cinstit, pe de o parte şi dorinţa de a se îmbogăţi alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul nuvelei este complex, de natură socială, psihologică şi morală. Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma numită Moara cu noroc înseamnă de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru că uşurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea şi crima).

căci avea un ginere harnic. fiindcă drumul a fost cam greu iară mai departe locurile sunt rele". dintr-un câştig făcut cu bine". iar în final. iară bătrâna privea la căteşipatru şi se simţea întinerită. îşi asumă responsabilitatea destinului celorlalţi. capul familiei. iar primele semne ale bunăstării şi ale armoniei în care trăieşte familia nu întârzie să apară: „Sâmbătă de cu seară locul se deşerta şi Ghiţă. Cârciuma de la Moara cu noroc este aşezată la răscruce de drumuri. înalt. În expoziţiune. ci dimpotrivă. Ghiţă. bunăstarea materială. Ghiţă se dovedeşte la început harnic şi priceput. lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate prin colţurile văilor. cu sugestia drumului vieţii care continuă şi după tragedia de la Moara cu noroc: „Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe". se punea cu Ana şi cu bătrâna să numere banii. şeful porcarilor şi al turmelor de porci din împrejurimi.. apa şi focul purifică locul. înconjurată de pustietăţi întunecoase. însă dintre cei care poartă cămaşă subţire şi albă ca floricelele. şi atunci el privea la Ana. intuieşte că Lică este un „om rău şi primejdios". Simetria incipitului cu finalul se realizează. cârciumarul nu este un om slab. între două repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paşte. fixează un peisaj .. [. trebuie să faci popas. Ana.. Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc (intriga). un personaj ciudat. cine trece pe aici. carismatic.]".Acţiunea se desfăşoară pe parcursul unui an. ajungând să mai răsufle. Ana privea la el. harnic şi muncitor. şi voiesc ca nimeni în afară de mine să nu ştie. cu deschideri bogate. şi antagonist. vine apoi unpripor. căci doi erau acum.] Eu voiesc să ştiu totdeauna cine umblă pe drum. Lică. deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie". Cred că ne-am înţeles!". nevasta lui Ghiţă.Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa. doreşte schimbarea. şi după ce ai coborât iar în vale. nu bogăţia.. cu mustaţa lungă.cadru obiectiv al acţiunii: „De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini. în timp ce Ghiţă. o fată norocoasă. un om ca de treizeci şi şase de ani. pe care îl urci. căci. Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară „cu lopeţile rupte şi cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul!". doi nepoţi sprinteni. nuvela are un subiect concentrat. multe vor fi adevărate şi multe scornite. Personajul este portretizat de narator: „Lică. Nuvela debutează cu un precept moral izvorât din înţelepciunea bătrânească rostit de mama-soacră. Bătrâna este adepta păstrării tradiţiei. Orgoliul lui Lică e unul de stăpân care nu doar îşi subordonează oamenii. uscăţiv şi supt la faţă. prin descrierea drumului. cine ce zice şi cine ce face. în final. iară sporul era dat de la Dumnezeu. amândoi priveau la cei doi copilaşi. descrierea drumului care merge la Moara cu noroc şi a locului în care se află.. pentru a câştiga rapid bani. dar se substituie destinului lor. izolată de restul lumii. . cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. tulbură echilibrul familiei. ce are în nuvelă rolul corului din tragedia antică greacă: „. Iniţial. Cizmar sărac. Subiectul nuvelei îl constituie etapele şi efectele înfruntării dintre protagonist. ci liniştea colibei tale te face fericit". Lică era porcar. Timp de un ceas şi jumătate drumul e bun. Alcătuită din 17 capitole. dacă-i vorba. cele cinci cruci „care vestesc pe drumeţ că aici locul e binecuvântat.. Multe se zic despre mine. dar onest. Ghiţă ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Simbolistica iniţială a drumului se completează. Lică îşi impune încă de la început regulile: „Eu sunt Lică Sămădăul. să adapi calul ori vita din jug şi să le mai laşi timp de răsuflare. pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin [.

drept momeală. Iartă-mă cel puţin tu. violent. „Sancţionarea drastică a protagoniştilor e pe măsura faptelor săvârşite"(Pompiliu Mareea. lui Ghiţă i se dă drumul acasă numai pe „chezăşie". Reţinut de poliţie. greşeala lui Ghiţă este că nu reuşeşte să fie onest până la capăt nici faţă de Lică. le spune: „Sărmanilor mei copii. Devine mohorât. De fapt. numai că omul începe să-şi piardă încrederea în sine. într-un gest de răzbunare. Se anunţă desfăşurarea acţiunii. Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care. pe Marţi. distruge imaginea pe care ceilalţi o aveau despre el.Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi familia lui. Devine „de tot ursuz". marchează pentru Ghiţă începutul obişnuirii cu răul. Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice pe care acesta o exercită asupra lui. în ciuda nelegiuirilor comise. Hotărăşte totuşi să-l dea în vileag pe Lică. Lică e „om". cu ajutorul lui Pintea. Ghiţă o ucide pe Ana. „un ungur înalt ca un brad". „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţ. Ghiţă ajunge să regrete că are familie şi copii. orbit de furie şi dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică. Nu este sincer însă nici cu Pintea şi acest lucru îi va aduce pieirea. rar. şi nici tentaţiei îmbogăţirii. Ghiţă este ucis de Răuţ. În alt rând. primejdioase. Ana i se dăruieşte lui Lică deoarece. Un incendiu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paşti şi singurele personaje care supravieţuiesc sunt bătrâna şi copiii... Datorită generozităţii Sămădăului. ci rădea cu hohot. înţelegerea dintre el şi Lică. Îi va oferi dovezi jandarmului despre vinovăţia lui Lică. Mai întâi.Iartă-mă. fiinţele cu . Speră până în ultimul moment ca se va produce o minune şi că soţia va rezista influenţei malefice a acestuia. la sărbătorile Paştelui. are gesturi de brutalitate neînţeleasă faţă de Ana pe care o ocrotise până atunci. în braţele Sămădăului. starea materială a lui Ghiţă devine tot mai înfloritoare. cum avuseseră părinţii voştri. proces analizat cu măiestrie de Slavici. voi nu mai aveţi. încât îţi venea să te sperii de el. sărutând pe unul dintre copii. ajungând să fie implicat în furtul de la arendaş şi în uciderea unei femei şi a unui copil. nici faţă de Pintea.. începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familie. „nu mai zâmbea ca mai înainte. îi cere iertare Anei: „. un tată om cinstit. Însă din momentul apariţiei lui Lică. iar când se mai juca. Dezgustată însă de laşitatea lui Ghiţă. Aşa m-a lăsat Dumnezeul. Axa vieţii lui morale se frânge şi. îşi aruncă soţia. îi plac jocurile crude. numai după ce îşi va putea opri jumătate din sumele aduse de acesta. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările personajului: „Ei! Ce să-mi fac?... îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează încă o slugă. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el. din ordinul lui Lică. cu Ana. „se aprindea pentru orişice lucru de nimic". La un moment dat. se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. se poartă brutal cu cei mici. într-o scenă de un patetism sfâşietor. pentru că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică. 1968) Deznodământul. Îşi îndeamnă soţia să joace cu Lică. care se înstrăinase de ea şi de întreaga familie. La rândul lui. Dându-şi seama că soţia l-a înşelat. pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea. Ano! îi zise el. Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşe în spinare". pe când Ghiţă „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti". căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe faţa pământului. aruncând-o definitiv în braţele acestuia. Tatăl vostru e un ticălos". Cu toate acestea. Prin faptul că jura strâmb la proces. Editura pentru Literatură. Ghiţă devine complice la crimă. acoperindu-i nelegiuirile lui Lică. Iar Lică. Punctul culminant. Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale.". Ioan Slavici. Bucureşti.

Monologul interior. Complexitatea şi „capacitatea de a ne surprinde în mod convingător fac din Ghiţă un personaj „rotund". Alături de funcţia esenţială de reprezentare. a mimicii şi a tonului vocii. În nuvelă. portretul Sămădăului). susţine veridicitatea relaţiilor dintre personaje şi concentrarea epică. Mijloacele de investigaţie psihologică sunt: scenele dialogate. concis. urmăreşte procesul înstrăinării lui Ghiţă faţă de familie şi urmăreşte degradarea morală a acestuia produsă de ispita îmbogăţirii. ci pe complexitatea personajelor. notaţia gesticii. limbajul. . deoarece are toate trăsăturile acestei specii literare: analizează conflictul interior al personajului principal. Ana suferă transformări interioare. liniştea colibei) şi de Lică (bogăţia. Naraţiunea obiectivă îşi realizează funcţia de reprezentare a realităţii prin absenţa mărcilor subiectivităţii. dar aşa le-afost dată". Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Personajul evoluează de la tipicitate. în schimb. stilul indirect liber sunt principalele mijloace de investigare psihologică a personajului principal. un om rău şi primejdios. fără podoabe. iubirea. monologul interior adresat. atracţia malefică a banilor). sub determinare psihologică şi morală. Descrierea iniţială are. funcţie simbolică şi de anticipare. Dialogul contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării. sub determinare socială (cârciumarul dornic de avere). cu frământări sufleteşti şi ezitări. monologul interior de factură tradiţională şi acela realizat în stil indirect liber. de factură tradiţională. la individualizare.adevărat morale şi inocente din carte. ardelenesc. pe lângă rolul obişnuit de fixare a coordonatelor spaţiale şi temporale. LIMBAJUL PROZEI NARATIVE Stilul nuvelei este sobru. prezentând relaţiile dintre ele (caracterizare indirectă). în roman apare şi funcţia epică de interpretare/ semnificare. De asemenea. Ghiţă este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici. Lică rămâne egal cu sine. Ezită între cele două cai simbolizate de Ana (valorile familiei. care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine. realizează portrete sugestive (caracterizare directă). sau în terminologie romantică: îngerul şi demonul. prin impresia de stil cenuşiu. Nuvela se încheie în mod simetric cu începutul. accentul nu cade pe actul povestirii. detaliile fizice relevă trăsături morale sau statutul social (de exemplu. CONCLUZIE Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică. limbajul popular. oralitatea. Se arată slab în faţa tentaţiilor şi sfârşeşte tragic. Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional. Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare. prin vorbele bătrânei care pune întâmplările pe seama destinului necruţător: „Simţeam eu că nu are să iasă bine. consemnându-le gesturile. al cărui destin ilustrează consecinţele nefaste ale setei de înavuţire. Înţelesul clasic-moralizator al nuvelei este susţinut prin zicale şi proverbe populare sau prin replicile-sentinţe rostite de bătrână la începutul şi la sfârşitul nuvelei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful