3

1. Suspendarea executării obligaţiei, fiscale se efectuează Ia intervenirea unuia dintre cazurile prevăzute
pentru suspendarea termenului de prescripţie pentru stingerea obligaţiilor fiscale.
Cazurile la a căror intervenire se suspendă termenul de prescripţie pentru stingerea obligaţiilor fiscale sunt
următoarele:
a) contribuabilul persoană fizică se află sub arest sau este condamnat la privaţiune de libertate – pe
perioada aflării sub arest sau a privaţiunii de libertate;
b) contribuabilul persoană fizică lipseşte din Republica Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada
absenţei lui;
c) persoana cu funcţie de răspundere a contribuabilului persoană juridică lipseşte din Republica
Moldova mai mult de 6 luni – pe perioada absenţei lui;
d) a fost acordată o amînare sau eşalonare a stingerii obligaţiei fiscale – pe perioada amînării sau
eşalonării stingerii;
e) instanţa judecătorească a hotărît perceperea impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii)
şi/sau amenzii – pe o perioadă de pînă la stingerea obligaţiei fiscale sau pînă la caducitatea hotărîrii
judecătoreşti;
f) contribuabilul se află în procedură de insolvabilitate. Nu se aplică obligaţiilor fiscale curente.
Din ziua încetării circumstanţelor indicate mai sus, termenul de prescripţie îşi reia cursul, iar obligaţia
fiscală anterior suspendată va fi pasibilă de executare.

2. Pentru ca organul fiscal să poată începe exercitarea efectivă a acţiur nilor de executare silită a obligaţiilor
fiscale restante, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii (art 193 din Codul fiscal):
a) existenţa restanţei, adică a sumei pe cepe contribuabilul era obligat să o plătească la buget ca impozit,
taxă sau altă plată, dar pe care nu a plătit-o în termen, precum şi suma majorării de întârziere (penalităţii)
şi/sau amenzii. Aplicarea pentru sumele amenzilor aferente sau neaferente unor impozite şi taxe a
modalităţilor de executare silită se efectuează, dacă decizia prin care a fost aplicată această sancţiune nu a
fost executată benevol de către contribuabil în termen de 30 de zile din data pronunţării acesteia, inclusiv
asupra penalităţilor calculate până în acest moment (art 252 din Codul fiscal);
b) neexpirarea termenelor de prescripţie stabilite de Codul fiscal. Este vorba, în primul rând, despre
neexpirarea termenului de prescripţie pentru stingerea obligaţiei fiscale. Astfel, dacă determinarea obligaţiei
fiscale a avut loc în termen sau în perioada stabilită la art.264 din Codul fiscal, ea poate fi stinsă prin
executare silită de către organul fiscal sau (după caz) de către instanţa de judecată, însă numai în cazul în
care acţiunile organului fiscal sau sesizarea instanţei de judecată au avut loc pe parcursul a 6 ani după
determinarea obligaţiei fiscale. Or, este imposibil să execuţi (inclusiv sillit) obligaţie care nu a fost încă
determinată sub aspectul naturii, mărimii (volumului) acesteia sau,chiar, al existenţei acesteia;
c) necontestarea faptului existenţei restanţei şi a mărimii acesteia, în următoarele două cazuri:
- când în privinţa contribuabilului a fost aplicată modalitatea de executare silită prin urmărirea bunurilor
contribuabilului (cu excepţia încasării de pe conturi şi ridicării numerarului);
- când a fost aplicată modalitatea de executare silită prin urmări-- rea datoriilor debitoare ale contribuabililor
(urmărirea debitorfef lor acestuia);
d) contribuabilul nu se află în procedură de lichidare (dizolvare) sau în proces de insolvabilitate,
conform prevederilor legislaţiei,cu excepţia obligaţiilor fiscale curente. Totodată, este necesar a menţiona că,
deoarece la alin. (5) art. 196 din Codul fiscal se prevede că „executarea silită a obligaţiei fiscale în modul
prevăzut la art. 194 alin.(l) lit b), c) şi d) din Cod se efectuează în temeiul unei hotărâri emise de conducerea
organului fiscal care are valoare de document executoriu, considerăm că o condiţie suplimentară pentru
pornirea executării silite ar fi în astfel de cazuri şi existenţa acestui document executoriu; şi anume: a
Hotărârii de executare silită emise de organul fiscal. Or, deşi este o condiţie formală, în lipsa acesteia
organul fiscal nu ar putea începe executarea silită, iar acţiunile de executare silită, ale acestuia nu ar fi
întemeiate şi legale pentru motivul necorespunderii prevederii art. 196 din Codul fiscal.

3. Controlul fiscal la faţa locului este cea mai complexă şi efectivă formă a controlului fiscal.286. Această
formă de control este direcţionată spre depistarea încălcărilor legislaţiei fiscale care nu au fost şi nu pot fi
depistate în cadrul controlului fiscal cameral. Controlul fiscal la faţa locului are ca scop verificarea
respectării legislaţiei fiscale de către contribuabil sau de o altă persoană supusă controlului şi se efectuează
lă locurile aflării acestor persoane de către funcţionarii fiscali sau de persoane cu funcţie de răspundere ale
altor organe cu atribuţii de administrare fiscală. Controlul fiscal la faţa locului poate fi efectuat numai fn
temeiul unei decizii scrise a conducerii organului care exercită controlul.
Contribuabilul (inclusiv prin intermediul conducătorului sau altui reprezentant al său) este obligat, după caz,
să asigure condiţii adecvate pentru efectuarea controlului şi să participe la efectuarea lui. Controlul fiscal la
fafa locului se efectuează în orele de program ale organului care exercită controlul fiscal şi/sau cele ale
contribuabilului.
Durata controlului fiscal la faţa locului nu trebuie să depăşească două luni calendaristice. Termenul respectiv
se calculează din mo: mentul aducerii la cunoştinţa contribuabilului a deciziei de control. In cazuri
excepţionale, conducerea organului care exercită controlul fiscal poate să decidă prelungirea duratei în cauză
cu cel mult 3 luni calendaristice sau să sisteze controlul. Perioada sistării controlului şi prezentării
documentelor nu se include în durata efectuării controlului, ultima fiind calculată din ziua începerii lui până
la ziua semnării actului respectiv, inclusiv. Decizia de sistare se întocmeşte de asemenea în scris şi urmează a
fi adusă la cunoştinţa contribuabilului.
Din prevederile art.216 din Codul fiscal reiese că faptul solicitării şi prezentării documentelor suplimentare
constituie unul dintre cazurile de sistare a controlului fiscal la faţa locului.
Controlul fiscal la faţa locului referitor la un contribuabil poate cuprinde atât unul, cât şi mai multe tipuri de
impozite şi taxe. Tot odată, în cursul unui an calendaristic se admite efectuarea doar a unui singur control
fiscal la faţa locului pe unele şl aceleaşi tipuri de impozite şi taxe pentru una şi aceeaşi perioadă fiscală.
Această restricţie nu se extinde asupra următoarelor cazuri:
a) când controlul fiscal la faţa locului se efectuează în legătură cu reorganizarea sau lichidarea
contribuabilului;
b) când după efectuarea controlului se depistează semne de încălcări fiscale;
c) când acesta este o verificare prin contrapunere, adică, control concomitent al contribuabilului şi al
persoanelor cu care acesta are sau a avut raporturi economice, financiare şi de altă natură, pentru a se
constata autenticitatea acestor raporturi şi a operaţiunilor efectuate);
d) când controlul ţine de activitatea posturilor fiscale;
e) când controlul se efectuează la solicitarea organelor de drept şi a celor prevăzute la art.131 alin.(5) din
Codul fiscal (spre exemplu, la solicitarea autorităţilor publice, autorităţilor fiscale ale altor state etc.);
f) în legătură cu auditul activităţii organului fiscal de către organul ierarhic superior;
g) când necesitatea controlului a apărut în urma examinării cazului cu privire la încălcarea fiscală sau în
urma examinării contestaţiei.
Prin urmare, la intervenirea unuia dintre cazurile indicate, organul fiscal este în drept să procedeze la
efectuarea repetată a controlului fiscal la faţa locului asupra unora şi aceloraşi impozite şi taxe pentru una şi
aceeaşi perioadă fiscală din cadrul unui an calendaristic care anterior a fost supusă controlului.
La finalizarea controlului fiscal la faţa locului, se întocmeşte un act de control fiscal. La posturile
fiscale, actul de control fiscal se va întocmi numai în caz de depistare a încălcării legislaţiei fiscale. În cazul
depistării vreunei încălcări fiscale, organul care exercită controlul ia decizia corespunzătoare.
Actul de control fiscal este un document întocmit de funcţionarul fiscal sau altă persoană cu funcţie de
răspundere a organului care exercită controlul, în care se consemnează rezultatele controlului fiscal. În act se
va descrie obiectiv, clar şi exact încălcarea legislaţiei fiscale şi/sau a modului de evidenţă a obiectelor
impunerii, cu referire la documentele de evidenţă respective şi la alte materiale, indicîndu-se actele
normative încălcate. În act va fi reflectată fiecare perioadă fiscală în parte, specificîndu-se încălcările fiscale
depistate în ea.

 Controlul fiscal la faţa locului se realizează şi prin instituirea şi funcţionarea posturilor fiscale.
Instituirea posturilor fiscale este o modalitate de control fiscal la faţa locului.
Art.146 alin.(2) din Codul fiscal prevede 3 tipuri de posturi fiscale: 1) staţionare; 2) mobile; 3) electronice.
Postul fiscal staţionar este amplasat într-un loc stabil şi special amenajat, unde îşi exercită atribuţiile. Acesta
este constituit din cel puţin un funcţionar fiscal şi, în funcţie de caz de modul de efectuare a controlului, din
angajaţi ai organelor afacerilor interne sau ai altor organe.
Postul fiscal mobil este asigurat cu mijloace tehnice inclusiv de transport, se deplasează, după caz, în raza
teritoriului controlat. Acesta este constituit din cel puţin un funcţionar fiscal şi, în funcţie de caz din angajaţi
ai organelor afacerilor interne sau ai altor organe.
Postul fiscal electronic este constituit din soluţia tehnico-iiifonnaţională de transmitere a informaţiei în
formă electronică.
în cazul creării de posturi fiscale în locuri publice proprietate publici, decizia se aduce la cunoştinţă
organului executiv al administraţiei publice locale. în cazul creării de posturi fiscale pe teritoriul unui agent
economic, acesta este obligat să asigure personalului lor accesul şi condiţiile necesare exercitării atribuţiilor.
 Modalităţi speciale de verificare aplicate în cadrul controlului fiscal la faţa locului:
1) Cumpărătura de control este o modalitate de control care se realizează prin metoda verificării faptice şi
are ca scop direct fixarea faptului realizării fără utilizarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală a
mărfurilor sau serviciilor.
2) Aplicarea metodelor şi surselor indirecte de estimare a obligaţiilor fiscale. Scopul aplicării acestora constă
în verificarea şi determinarea corectitudinii calculării sumei obligaţiei fiscale. Constă în observarea directă a
obiectelor, proceselor şi fenomenelor, în cercetarea şi analiza activităţii contribuabilului. Totodată, această
modalitate specială de control are sarcina de a constata situaţiile care nu sunt reflectate ssu care nu rezultă
din documente.
3)Ridicarea documentelor şi/sau a maşinilor de casă şi control Procedura ridicării acestora este reglementată
de artI45 din Codul fiscal. Reieşind din esenţa acestei proceduri, ridicarea documentelor şi/sau a maşinilor
de cas& şi control poate ii efectuată doar în cadrul controlului fiscal la faţa locului. Documentele şi/sau
maşinile de casă şi de control se ridică îh cazurile:
a) necesităţii de a proba prin documente încălcarea fiscală;
b) probabilităţii dispariţiei acestora;
c) în alte cazuri expres prevăzute de legislaţia fiscală.
4) Examinarea încăperilor contribuabilului.295 Este vorba despre verificarea în cadrul controlului fiscal la
faţa locului a încăperilor (cit« dirilor) utilizate de către contribuabil exlusiv ca spaţii de producţie, de
depozitare, localurile de comerţ sau alte încăperi şi locuri (spre exemplu, spaţiile utilizate doar ca sediu sau
reşedinţă a contribuabilului persoană juridică sau fizică - întreprinzător individual).
La acţiunile indicate mau sus în afara orelor de lucru ale contribuabilului se procedează doar în baza
încheierii judecătorului de instrucţie şi doar în cazul fri care există bănuieli întemeiate că se produce o
încălcare a legislaţiei fiscale. Examinarea domiciliului şi reşedinţei persoanei fizice folosite pentru obţinerea
de venituri sau pentru păstrarea obiectelor impozabile sau a documentelor se poate efectua doar cu acordul
persoanei, iar în ] ipsa acestuia doar în baza încheierii judecătorului de instrucţie şi doar în cazul în care
există bănuieli întemeiate că se produce o încălcare a: legislaţiei fiscale.
5) Inventarierea, expertiza, antrenarea specialiştilor şi a interpreţilor- acorda asistenţa respectivă şi a
contribui la cerificarea şi clarificarea unor constatări sau a unor situaţii apărute în cadrul controlului fiscal
1
2. Procedura de contestare a deciziilor și acțiunilor privitoare de executarea silită a obligațiilor fiscale.
Contestarea decizilor organului fiscal si a actiunilor functionarului fiscal privind executarea silită a
obligatiei fiscale se efectuează conform regulilor generale de contestare prevăzute de Codul fiscal. Cu toate
acestea, termenul de contestare in acest caz diferă de termenul general de contestare (de 30 de zile). Astfel,
contestatia împotriva deciziei organului fiscal si a actiunilor functionarului fiscal privind executarea silită a
obligatiei fiscale se depune în decursul a 10 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei sau săvârsirii
actiunilor contestate.
Decizia organului fiscal si actiunea funcționarului fiscal privind executarea silită a obligatiei fiscale pot fi
contestate numai de persoanele care cad sub incidenta executării silite a obligatiilor fiscale.
Contestatia se depune, urmând regulile generale de contestare, la organul fiscal care a emis decizia
contestată sau la organul fiscal, functionarul din cadrul căruia a săvârsit actiunile contestate. Depunerea
contestatiei la organul fiscal nu sistează executarea silită a obligatiei fiscale, cu exceptia comercializării
bunurilor sechestrate. In acest caz, acțiunile legate de comercializarea bunurilor se suspen dă până la
solutionarea printr-o decizie a organului fiscal sau, după caz, printr-o hotarare judecătorească a contestatiei
depuse. Dacă a fost respectată procedura prealabilă de contestare a actului, decizia organului fiscal si
actiunea functionarului fiscal pot fi atacate, în modul stabilit de legislatie, si în instanta judecătorească de
contencios administrative.
3. Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației fiscale
Răspunderea juridică pentru încălcarea legislației fiscale reprezintă raportul juridic de constrângere care are
ca obiect sancțiunea juridică, ca un complex de drepturi și obligații conexe ce se nasc, potrivit legii, ca
urmare a săvârșirii unei încălcări ficale.
Răspunderea juridică în domeniul fiscal este aplicarea de către organele abilitate ale statului asupra
contribuabilului de rea-credință a forței de constrângere a statului, având ca scop reeducarea acestuia.
Temeiul tragerii la răspundere fiscală este încălcarea legislației fiscale, săvârșită de către persona respectviă.
Încălcarea fiscală – acțiune/inacțiune exprimată prin neîndeplinirea sau îndeplinirea neadecvată a
prevederilor legislației fiscale.
Sacțiunea pentru faptele comise reprezintă măsura cu caracter punitiv aplicată persoanei vinovate cu scopul
de a o reeduca. Sancțiunea fiscală este amenda. În depedență de fapta comisă contribuabilului îi pot fi
aplicate și sacnțiuni contravenționale și penale.
Este tras la răspundere pentru încălcare fiscală:
a) contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcţie de răspundere a săvîrşit o încălcare
fiscală;
b) contribuabilul persoană fizică, care nu practică activitate de întreprinzător, ce a săvîrşit o încălcare
fiscală. În cazul în care acesta este lipsit de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrînsă,
pentru încălcarea fiscală săvîrşită de el reprezentantul său legal (părinţii, înfietorii, tutorele, curatorul) poartă
răspundere în funcţie de obiectul impozabil, de obligaţia fiscală şi de bunurile contribuabilului;
c) contribuabilul persoană fizică care practică activitate de întreprinzător ce a săvîrşit o încălcare
fiscală sau a cărui persoană cu funcţie de răspundere a săvîrşit o încălcare fiscală.

Încălcarea fiscala se caracterizează prin următoarele:

- Character ilegal
- Întrunește un character imperative față de săvârșirea acțiunii sau inacțiunii ilicite
- Poartă un character de învinuire a subiectului implicat
- Are un character cert al prejudiciului produc
- Implică un character de reeducare pentru subiectul vinovat
- Are un character de asigurare a ordinii publice.
Tipuri de încălcări:
-încălcări prevăzute de Codul Fiscla:
 Împiedicarea activității organului fiscal
 Neprezentarea informației la sediu
 Lipsa timbrelor de acciz.
-încălcări prevăzute de Codul Contravențional:
 Evaziunea fiscal
 Desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător
 Încălcarea regulilor privind operațiuni valutare
-încălcări prevăzute de Codul Penal:
 Evaziunea fiscal
 Eschivarea de la achitarea plăților vamale
Temeiurile de liberare a contribuabilului de răspundere juridică pentru încălcarea legislației fiscal sunt:
a) se constată că nu a avut loc nici o încălcare fiscală;
b) persoana căreia i s-a intentat procedura de examinare a cazului de încălcare fiscală a fost lichidată
sau a decedat;
c) nu există sume ale impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) şi/sau amenzii necesare de
a fi încasate conform legislaţiei fiscale;
d) încălcarea ce ţine de utilizarea serviciilor fiscale electronice este determinată de o defecţiune
tehnică ce nu depinde de voinţa contribuabilului.

În cazul apariției unor încălcări fiscal se derulează procedura de examinare a cazurilor de încălcare, care se
desfășoare în câteva etape:
1. Etapa preliminară- clarificarea circumstanțelor cazului de către persoana abilitată.
2. Etapa de examinare- declanțarea procesului de examinare a faptei cu semen culpabile.
3. Etapa de soluționare- formularea concluziei asupra încălcării fiscal ca rezultar al examinării cauzei
de încălcare fiscal.
La final autoritatea abilitată va emite una din următoarele decizii:
- Cu privire la aplicarea sancțiunii fiscal
- Cu privire la clasarea cauzei
- Cu privire la suspendarea cause și efectuarea unui control fiscal repetat.
4. Etapa de constatare – dreptul de atac al deciziei autorității care a soluționat cauza.
Contestarea se depune în termen de 30 zile de la data primirii deciziei.
Raspunderea contraventionala pentru incalcarea legislatiei fiscale
Se pedepseste contraventional, in conformitate cu art. 301 din Codul Contraventional , evaziunea
fiscala , apersoanelor fizice care nu practica activitatea de intreprinzator, prin eschivarea de la prezentarea
declaratiei cu privire la impozitul pe venit sau prin includerea in declaratie a unor date denaturale, daca suma
impozituli pe venit care trebuia sa fie achitat nu depaseste 50.000 lei si se sanctioneaza cu amenda de la
2000 la 3000lei
Se ma pedepseste contraventional si :
a) Desfasurarea ilegala a activitatii de intreprinzator – art. 263
a) Incalcarea modului de procurare , de desfacere a timbrelor de acciz- art. 272
b) Comercializarea fara achitarea taxei de piata a taxei pentru amplasarea unitatilor comerciale – art
274 alin (1)
c) Incalcarea regulilor privind operatiunile valutare – art. 291
d) Incalcarea regulilor de exploatare a masinilor de casa si control – art 293’
Mărimea sancţiunilor,
Tipul de încălcare fiscală:
amenzilor

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de

De la 50 la 150 de unităţi
Stat sau la o altă autoritate publică competentă conform legii ori cu act de
convenţionale
înregistrare declarat nevalabil, (art. 263 alin. (1) din Codul Contravenţional)

Desfăşurarea unei activităţi de întreprinzător fără autorizaţie, licenţă sau certificat,

de la 100 la 300 de unităţi
eliberate de autoritatea competentă în temeiul legii, (art. 263 alin. (4) din Codul
convenţionale
Contravenţional)

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea în termen a modificărilor

operate în actele de constituire, precum şi a datelor privind schimbarea
10 unităţi convenţionale
conducătorului (managerului) ori a sediului, (art. 263 alin. (5) din Codul
Contravenţional)

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător cu încălcarea dreptului la firmă

de la 10 la 30 de unităţi
(denumire), stabilit de lege, şi a modului de utilizare a firmei, (art. 263 alin. (6) din
convenţionale
Codul Contravenţional)

Desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără emblemă comercială sau fără marcă de la 10 la 35 de unităţi
de producţie obligatorie prin lege, (art. 263 alin. (7) din Codul Contravenţional) convenţionale

Prezentarea spre înregistrare de acte sau informaţii neautentice (false), (art. 263 de la 20 la 75 de unităţi
alin. (8) din Codul Contravenţional) convenţionale

de la 15 la 50 de unităţi
Nerespectarea ordinii şi a modului de calculare a primelor de asigurare obligatorie convenţionale aplicată
de asistenţă medicală, (art. 266 alin. (1) din Codul Contravenţional) persoanei cu funcţie de
răspundere
7
1. Contestarea actelor de control fiscal și deciziilor
Conform prevederilor art.8 alin.1 lit.g din CF, contribuabilul este în drept sîaconteste, in modul stabilit de
legislație, deciziile, acțiunile sau inacțiunile organelor cu atribuții de administrare fiscală și ale persoanelor
cu funcții de răspundere ale acestora.
Procedura contestării acțiunilor și a actelor de control fiscal include:
- Prezentarea dezacordului cu actul de control fiscal
- Contestarea deciziilor emise în baza actelor de control fiscal.
Prezentarea dezacordului cu actul de control fiscal- o contestare a acțiunilor de control efectuate de către
funcționarul fiscal. În caz de dezacord cu faptele indicate și constatate în actul de control fiscal,
contribuabilul este obligat să prezinte în scris, în termen de până la 15 zile calendaristice, argumentarea
dezacordului, anexând documentele pe care se fundamentează dezacordul. Termenul de 15 zile începe a
curge de la data când contribuabilul a semnat efectiv actul de control fiscal.
În dezacord, contribuabilul urmează să aspecifice argumentele și probele pe care își fundamentează
dezacordul, cu faptele constatate în actul de control.
Dezacordul se prezintă și se dispune la organul fiscal teritorial care a efectuat controlul.
Cazul de încălcare fiscală reflectată în actul de control fiscal se examinează de către organul fiscal în termen
de 15 zile dn data:
- Prezentării dezacordului- dacă a fost prezentat la timp
- Expirării termenului de prezentare a acordului- dacă a fost prezentat cu îmtârziere.
Prin decizia organului fiscal acest termen poate fi prelungit cu încă 30 de zile în cazul când contribuabilul a
prezentat argumente întemeiate și doar în baza demersului argumentat, prezentat de persoana trasă la
răspundere pentru încălcare fiscală prin care acesta solicită amânarea examinării cazului.
Deci termenul paote fi prelungit atât de organul fiscal cât și de contribuabil. În ambele cazuri
contribuabilului i se va aduce la cunoștință despre examinarea cazului.
Persoana trasă la răspundere în acest sens are dreptul să ia cunoștință de dosarul său, să dea explicații, să
prezinte probe etc. Decizia asupra cazului de încălcare fiscală se pronunță imediat după încheierea
examinării lui.
Dacă în proces se constată indici ide infracțiune atunci materialele cazului se trimit către procuratură.
Conform dispozitiilor art.252 din Codul fiscal, persoana vizată în decizia asupra cazului de încălcare fiscală
urmeză să o execute in termen de 30 zile din data pronunțării. Pentru această peri oadă nu se suspendă
calcularea majorării de întârziere.
După expirarea termenului de 30 de zile, dacă nu a fost executată benevol sau nu a fost constituit gajul
legal, decizia asupra cazului de încălcare fiscală este executată de catre organul fiscal.
Decizia organului fiscal sau actiunea functionarului fiscal poate fi contestată numai de persoana vizată în
decizie sau împotriva căreia a fost intreprinsa actiunea sau de catre reprezentantul acesteia.
Contestatia depusă după expirarea termenului indicat, sau în cazul în care organul fiscal considerate
neîntemeiate motivele omiterii termenului de contestare, va rămâne neexamintată și se va restitui
reclamantului.
Conform prevederilor art.271 din CF, ca urmare a examinării contestatiei impotriva deciziei organului fiscal,
ultimul poate să emită una din următoarele decizii privind
a) respingerea contestatiei si mentinerea deciziei contestate
b) partială a contestatiei si modificarea deciziei con 2 testate
c) satisfacerea contestatiei si anularea deciziei contestate,
d) suspendarea executării deciziei contestate si efectuarea unui control repetat.
Pe marginea contestatiei impotriva actiunii fiunctionarului fiscal, organul fiscal poate să emită o decizie
privind respingerea contestatiei sau privind tragerea la răspundere a funcționarului fiscal.

2. Procedura de restituire a sumelor din buget

Conform prevederilor legii fiscale, restituirea din buget a sumelor impozitelor și taxelor vizează 2 categorii:
 1. Cele plătite în plus
2. Cele care,conform lgislației în vigoare, urmează a fi restituite contribuabilului(art.175CF)
Plătite în plus sun acelea plătite ca impozit, taxă...în cuantul mai mare decât cel prevăzut în conformitate cu
legislația fiscală. Fie vorba despre erori de calcul fie despre amenzi fiscale care a ufost achitate în plus.
Categoria sumelor care, conform legislatiei fiscale, urmează fie restituite contribuabilului se referă la sumele
constatate ca fiind rambursabile ca urmare a modului specific de calculare, determinare si administrare
fiscală a unor impozite, inclusiv ca urmare a facilitării de către stat a unor activită (ex., în cazul TVA și al
accizelor).
în fond, ambele categorii de sume reprezintă sume achitate in cuantum mai mare decât cel prevăzut în
conformitate cu legislatia. Cu referire la cele expuse mai sus, legislatia fiscală prevede cazurile, conditiile,
împrejurările si termenele concrete când subiectul beneficiază de restituirea acestor sume.
Pentru ambele categorii de sume expuse mai sus, restituirea opereză doar la cererea contribuabilulu și doar
în cazul când acest nu are restante. În caz contrar (dacă exista restanță), va opera compensarea (care se
efectuează atât la cererea contribuabilului, cât si din oficiu) prin trecerea în contul restantei atât a sumelor
plătite în plus, cât si a celor care urmează a fi restituite.
Restituirea din buget a sumelor impozitelor si taxelor se efectuează în cadrul a două termene, respectiv de 37
zile si de 45 zile. Ambele termene se calculează din data depunerii cererii de restituire de către contribuabil.
Termenul de 37 zile este termenul de bază la a cărui expirare urmează să fie restituite sumele în plus.
Totodată, legislatia fiscală prevede expres în ce cazuri si cu referintă la care plăti concrete se aplică termenul
de restituire de 45 de zile. In raport cu termenul de restituire de 37 de zile, termenul de 45 de zile este unul
special utilizându-se doar pentru restituirea sumelor în plus aferente unor anumite tipuri de impozite.
Toate operațiunile legate de verificarea, confirmarea sumei spre restituire si emiterea deciziei de restituire
(solicitarea de documente suplimentare, efectuarea în acest scop a controlului fiscal) se vor porni, efectua si
finaliza de către organul fiscal doar în interiorul termenelor de restituire.
Termenul de restituire se suspendă în cazul în care contribuabilul care solicită restituirea sumei plătite în
plus si a sumei care, conform legislatiei, urmează a fi restituită este învinuit de săvârsirea unei infractiuni
prin intermediul tranzactiilor economice care a condus la aparitia dreptului la restituirea sumelor impozitelor
si/sau taxelor si fată de el a fost pornită urmărirea penală până la încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub
urmărire penală, pronuntarea unei sentinte de achitare definitive sau a unei sentinte definitive de încetare a
procesului penal fată de contribuabilul respectiv (art.176 alin.(1) din Codul fiscal).
Transferarea sumei în plus (sau a excedentului sumei compensate) se efectuează pentru contribuabil
persoană juridică la contul lui bancar iar pentru contribuabil persoană fizică- la contul lui bancar sau în
numerar.
De mentionat că în cazul restituirii sumelor în plus a excedentului sumei compensate aferent unor tipuri de
impozite, aceasta (restituirea) poate fi efectuată (în anumite cazuri) in contul stingerii datoriilor agentilor
economici (sau ale creditorilor lor) fata de bugetul public national.

3. Cazuri de imposibilitate a executării fiscale

În procesul efectuării executării silite a obligațiilor fiscale restante, organul fiscal poate constata lipsa
succesorilor, respectiv lipsa sau insuficiența de bunuri care ar putea fi urmărite. Totodată executarea silită
poate fi imposibilă și în anumite situații sau împrejurări legal prevăzute.
CF prevede următoarele situații:
a) persoana lichidată nu are succesor şi nu posedă bunuri pasibile urmăririi;
b) persoana se află în proces de lichidare (dizolvare) sau în procedură de insolvabilitate;
c) există act judecătoresc ce suspendă executarea deciziei Serviciului Fiscal de Stat asupra cazului de
încălcare fiscală sau de executare silită – pe perioada valabilităţii actului de suspendare;
d) există actul respectiv al instanţei de judecată sau al executorului judecătoresc potrivit căruia
perceperea restanţei este imposibilă sau există ordonanţa privind intentarea cauzei penale pe faptul
pseudoactivităţii de întreprinzător;
e) există decizia Serviciului Fiscal de Stat privind suspendarea executării deciziei contestate şi
efectuarea unui control repetat (art.271 alin.(1) lit.d)) – pe perioada valabilităţii actului emis.
Perioada aflării obligațiilor fiscal la evidență fiscal special constituie:
- Pentru cazurile din lit.a) art.265CF- 6 ani
- Pentru cazurile din lit.b)-din data emiterii deciziei inst.de jud. Până la definitivarea procesului
- Pentru cazurile indicate la lit.c) și d) din data emiteri iactului și până la expirarea valabilitîții
acestuia.

În fond datoria restantă a contribuabilului este nerambursabilp, ea fiind considerate compromise și poate f
istinsă prin scădere.
În funcție de cazul constatat, acestea se confirm documentar, fie printr-o decizie judecătorească, fie printr-un
act comun a lautorității publice locale sau a organului fiscal.
În temeiul documentelor confirmative ale cazurilor de imposibilitate a executării silite a obșligației fiscale,
conducerea organului cu atribuții de administrare fiscal emite decizia despre stingerea prin scădere a
obligației fiscal( inclusive a cărei executare silită este imposilibă).
Din data emiterii deciziei indicate, operează excluderea obligației fiscal din fișa contului personal, iar
înscrierea acesteia în registrul evidenței special a obligațiilor fiscal se va efectua cu ziua lucrătoare imediat
următoarei zile emiterii deciziei.
 Urmărirea bunurilor contribuabilului

Articolul 201. Sechestrarea bunurilor contribuabilului care se află la alte persoane

(1) Bunurile contribuabilului care se află la alte persoane în baza unor contracte de împrumut, de
arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza documentelor de care
dispune contribuabilul referitor la aceste bunuri. După semnarea actului de sechestru, persoanei la care se
află bunurile i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ei de a
asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul
Serviciului Fiscal de Stat. Bunurile sînt examinate, după caz, la locul aflării lor.
(2) Dacă, în cadrul unor controale, se descoperă că bunurile contribuabilului sînt deţinute de o altă
persoană şi că ele nu au fost sechestrate anterior, acesteia i se remite o somaţie despre sechestrarea bunurilor
contribuabilului, despre obligaţia ce-i revine de a asigura integritatea lor şi despre interdicţia de a le
transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul Serviciului Fiscal de Stat. Concomitent, se va întocmi o
listă a acelor bunuri, fiecare pagină fiind semnată de funcţionarul fiscal şi de deţinătorul bunurilor
(reprezentantul lui).
(3) După semnarea listei bunurilor deţinute de o altă persoană, funcţionarul fiscal o va verifica după
documentele de contabilitate ale contribuabilului. După identificarea bunurilor, se va întocmi un act de
sechestru.

Articolul 202. Ridicarea sechestrului

(1) Sechestrul de pe bunuri se ridică în cazul:
a) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării de către contribuabil a cheltuielilor
de executare silită;
b) stingerii, totale sau parţiale, a obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită prin
alte modalităţi de executare silită;
c) necesităţii sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piaţă, în vederea urgentării plăţii restanţelor;
Articolul 203. Comercializarea bunurilor sechestrate
(1) Comercializarea bunurilor sechestrate se efectuează la licitaţii, organizate în conformitate cu
prevederile capitolului 10.
(2) Evaluarea şi comercializarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului, cu excepţia celor prevăzute
la alin.(7), (8), (9) şi (15), se organizează de către Serviciul Fiscal de Stat.
(3) Pentru efectuarea evaluării bunurilor şi comercializarea lor la licitaţie, Serviciul Fiscal de Stat
selectează persoanele care dispun de licenţă pentru activitatea respectivă, încheie cu ele contracte şi le
repartizează materialele pentru evaluare. Plata serviciilor prestate de aceste persoane nu poate depăşi 10%
din mijloacele băneşti obţinute din comercializarea bunurilor sechestrate.
(4) Bunurile sechestrate se comercializează la licitaţia cu strigare. Dacă la licitaţia cu strigare nu s-a
înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi comercializate, Serviciul Fiscal de Stat, în termen
de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant
sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie cu reducere.
(5) În cazul înscrierii unui singur participant la licitaţia cu strigare, comercializarea se efectuează în
bază de contract încheiat cu Serviciul Fiscal de Stat la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul iniţial, iar la
licitaţia cu reducere comercializarea se efectuează în baza unui contract similar la un preţ redus cu cel mult
10% faţă de preţul iniţial. Dacă părţile nu au ajuns la un acord privind preţul de comercializare a bunurilor,
participantului i se restituie acontul.
(6) Comercializarea terenurilor pe care sînt amplasate bazine de apă închise, clădiri, construcţii,
instalaţii şi alte obiective, care nu pot fi mutate fără a se cauza pierderi directe destinaţiei lor şi terenului
aferent necesar utilizării lor normale, se efectuează în conformitate cu legislaţia.
(7) Expertiza, evaluarea şi comercializarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului care fac parte din
fondurile fixe ale întreprinderilor şi ale altor bunuri proprietate publică de stat supuse privatizării în care
statul deţine mai mult de o pătrime din capitalul social se organizează de Agenţia Proprietăţii Publice
subordonată Ministerului Economiei, în modul stabilit pentru privatizarea patrimoniului public.
(8) Comercializarea valorilor mobiliare sechestrate de către Serviciul Fiscal de Stat se efectuează în
conformitate cu regulile pieţei reglementate şi cu actele normative ale Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare.
 (9) Bunurile sechestrate calificate drept mărfuri bursiere se comercializează prin intermediul Bursei de
mărfuri în modul stabilit de Guvern.
(10) Cu cel puţin 3 zile înainte de licitaţie, contribuabilului i se permite, cu acordul scris al Serviciului
Fiscal de Stat, să comercializeze bunurile sechestrate la un preţ care să nu fie mai mic decît preţul iniţial de
comercializare stabilit de Serviciul Fiscal de Stat, cu condiţia virării sau vărsării sumelor mijloacelor
obţinute direct în contul stingerii obligaţiei fiscale şi al recuperării cheltuielilor de executare silită.
(11) Mijloacele băneşti din comercializarea bunurilor sechestrate se virează sau se varsă la bugetul
public naţional. Sumele încasate la buget se îndreaptă succesiv de către Serviciul Fiscal de Stat la
recuperarea cheltuielilor de executare silită, la stingerea restanţelor faţă de bugetul public naţional, la
achitarea impozitelor şi taxelor aferente comercializării bunurilor sechestrate al căror termen de plată este
stabilit pînă la data comercializării lor. Excedentul se rambursează contribuabilului. Procedura virării sau
vărsării la bugetul public naţional a mijloacelor băneşti din comercializarea bunurilor sechestrate, precum şi
rambursării excedentului de mijloace băneşti se stabileşte de către Ministerul Finanţelor.
(12) Neasigurarea integrităţii bunurilor sechestrate, înstrăinarea, substituirea, tăinuirea, deteriorarea,
decompletarea sau folosirea lor atrag răspunderea stabilită de legislaţie. Contribuabilul (reprezentantul
acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sau persoana la care s-au păstrat bunurile sechestrate nu
poartă răspundere pentru pierderile suportate în limitele normelor de perisabilitate şi în urma pierii fortuite a
bunurilor.
(13) Pentru contribuabil, comercializarea bunurilor sechestrate înseamnă desfacerea şi livrarea de
mărfuri cu toate consecinţele ce decurg din aceste operaţiuni, inclusiv cu eliberarea obligatorie a facturii
fiscale, cu calcularea şi plata posibilelor impozite şi taxe aferente.
(14) Dacă la licitaţia cu reducere nu s-a înscris nici un participant sau dacă bunurile nu au putut fi
comercializate, Serviciul Fiscal de Stat, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de înscriere la
licitaţia la care nu s-a înscris nici un participant sau de la efectuarea licitaţiei, va anunţa o licitaţie repetată.
Dacă şi de data aceasta nu se înscrie nici un participant sau dacă bunurile nu sînt vîndute, Serviciul Fiscal de
Stat va ridica sechestrul de pe bunurile necomercializate.
(15) Prin derogare de la prevederile prezentului articol şi ale art.204, comercializarea bunurilor
sechestrate a căror valoare, conform actului de sechestru, constituie mai puţin de 10000 lei (cu excepţia
mijloacelor de transport, a imobilului, a valorilor mobiliare, a bunurilor calificate drept mărfuri bursiere cu
valoarea lotului mai mare de 10000 lei), precum şi a bunurilor care au fost expuse la bursa de mărfuri, dar nu
au fost solicitate spre a fi comercializate şi au fost excluse din planul de licitaţie conform reglementărilor
legale în vigoare, se efectuează prin intermediul unităţilor comerciale. Modul de ridicare, predare, evaluare,
comercializare a patrimoniului menţionat şi de vărsare la buget a sumelor încasate se stabileşte de Serviciul
Fiscal de Stat.
Articolul 204. Ridicarea bunurilor
(1) După semnarea contractului de vînzare-cumpărare şi achitarea integrală a preţului lotului, Serviciul
Fiscal de Stat va ridica bunurile sechestrate spre a le remite cumpărătorului. Prin derogare de la art.203 alin.
(10), bunurile supuse accizelor se ridică cu condiţia achitării accizului în conformitate cu legislaţia fiscală.
Din momentul semnării actului de ridicare a bunurilor sechestrate, dreptul de proprietate asupra acestora
trece la cumpărător, iar cheltuielile de păstrare şi de transportare a bunurilor, de perfectare a titlurilor de
proprietate le suportă noul proprietar.
(2) În cazul în care contribuabilul sau participanţii la licitaţie contestă rezultatele acesteia din motivul
încălcării procedurii de înscriere sau de desfăşurare, bunurile sechestrate nu se vor ridica. În astfel de
situaţii, ridicarea bunurilor se operează după soluţionarea litigiilor.
(3) Tranzacţiile în urma cărora bunurile sechestrate au fost înstrăinate fără acordul scris al Serviciului
Fiscal de Stat pot fi declarate nule de instanţa judecătorească din momentul încheierii lor. Răspunderea
pentru pierderile suportate de acestea o poartă contribuabilul sau persoana care a înstrăinat bunurile sau a
decis înstrăinarea lor.
(4) Ridicarea bunurilor sechestrate se efectuează în prezenţa contribuabilului (a reprezentantului
acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere şi a cumpărătorului (a reprezentantului acestuia). În cazul
absenţei nemotivate a contribuabilului (a reprezentantului acestuia), a persoanei lui cu funcţie de răspundere,
ridicarea bunurilor se efectuează în prezenţa a 2 martori asistenţi. În cazul împiedicării acţiunilor de ridicare
a bunurilor, Serviciul Fiscal de Stat va efectua ridicarea lor forţată.
(5) Dacă se constată lipsa, substituirea sau degradarea calitativă a unor bunuri din lista bunurilor
sechestrate, Serviciul Fiscal de Stat este obligat să remită organelor de urmărire penală materialele de
rigoare, excepţie făcînd situaţiile în care substituirea sau degradarea bunurilor este neînsemnată şi
cumpărătorul le-a acceptat la preţul din contractul de vînzare-cumpărare.
(6) Dacă bunurile unui contribuabil au fost vîndute mai multor cumpărători, ridicarea lor se va face
separat pentru fiecare cumpărător.
(7) Asupra faptului ridicării bunurilor sechestrate se va întocmi, în 3 exemplare, un act de un model
stabilit de Serviciul Fiscal de Stat. Al treilea exemplar se remite, contra semnătură, contribuabilului
(reprezentantului acestuia), persoanei lui cu funcţie de răspundere, al doilea exemplar – cumpărătorului, iar
primul exemplar va rămîne la Serviciul Fiscal de Stat care a ridicat bunurile.
(8) În timpul ridicării bunurilor sechestrate sau în cel mult 24 de ore după semnarea actului de ridicare,
contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie de răspundere sînt obligaţi să remită
Serviciului Fiscal de Stat sau nemijlocit cumpărătorului toate documentele referitoare la bunurile ridicate
dacă aceste documente nu au fost ridicate de Serviciul Fiscal de Stat o dată cu sechestrarea bunurilor.
(9) În temeiul actului de ridicare a bunurilor sechestrate, contribuabilul efectuează înregistrările
contabile în legătură cu comercializarea lor.
(10) În temeiul contractului de vînzare-cumpărare, al actului de ridicare a bunurilor sechestrate şi al
certificatului de achitare integrală eliberat de Serviciul Fiscal de Stat, cumpărătorul înregistrează la organele
de resort, în cazurile prevăzute de legislaţie, bunurile ridicate. Cumpărătorul poate folosi bunurile şi pînă la
înregistrare (cu excepţia scoaterii lor din Republica Moldova) în baza contractului de vînzare-cumpărare şi a
actului de ridicare. După expirarea termenului de plată stabilit în contractul de vînzare-cumpărare, bunurile
nu vor mai putea fi folosite în baza documentelor menţionate.