You are on page 1of 17

2018

Evolutia sistemului bancar din Romania


Universitatea ,, Petru Maior’’ , Targu Mures
Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Evolutia sistemului bancar din Romania

Nume: Kovács
László István
Specializare: CIG FR,
Anul I-a

1
EVOLUTIA SISTEMULUI BANCAR
Istoria sistemului bancar îsi gãseste originile în trecutul îndepãrtat, existând mãrturii
foarte vechi ce atestã practica unor activitãti care, într-o formã mai mult sau mai putin evoluatã,
se pot constitui ca primii pasi pe tãrâmuri bancare. Existã diferite pãreri cu privire la originea
bãncilor. Unii cercetãtori apreciazã cã primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani,
moment asociat aparitiei si circulatiei monedei metalice.

Dupã alti cercetãtori, notiunea de bancã este asociatã momentului în care un grup de
persoane a avut ideea sã primeascã disponibilitãti bãnesti, sub formã de depuneri de la cei ce
doreau sã facã economii si în baza acestor depozite, sã ofere împrumuturi celor care aveau
nevoie de fonduri suplimentare.

Primele dovezi ale unei activitãti bancare se regãsesc în Orientul Apropiat si Egiptul
Antic. În acea perioadã, templele erau deopotrivã, loc de rugãciune si loc de pãstrare a banilor
si tezaurelor. Au fost descoperite mãrturii scrise privind activitatea de depuneri si împrumuturi
efectuate de temple. Încrederea pe care o inspirau templele favoriza intermedierea monetarã,
asemãnãtor bãncilor de mai târziu. Detalii referitoare la depozite, împrumuturi, dobânda
perceputã si rambursarea creditelor se regãsesc deja în Codul lui Hamurabi, descoperit de Susa,
în anul 1901. În secolul VI Î.H., orasele - stat si templele din Grecia Anticã au început sã emitã
monede proprii. Datoritã faptului cã, fiecare oras - stat îsi avea moneda proprie, a apãrut
necesitatea schimbãrii unei monede cu alta, acestea putând fi socotite primele schimburi
valutare.

În aceeasi perioadã, preotii ofereau împrumuturi tãranilor, iar unele persoane


specializate în 222t1918c '' negotul cu bani '', ofereau aceleasi servicii altor categorii sociale. În
timp, acesti '' creditori '', cunoscuti sub denumirea de trapeziti, au început sã perceapã dobânzi
foarte ridicate, creând multe nemultumiri în rândul populatiei. Drept urmare, unele cetãti
grecesti, au decis sã creeze bãnci publice. Aceste institutii erau conduse si conrtrolate de agenti
publici, în baza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementãri statale cu privire la
activitatea bãncilor.

În perioada timpurie a dezvoltãrii Imperiului Roman, romanii nu s-au arãtat interesati în


activitãti specifice bãncilor, însã, pe mãsurã ce au cucerit teritoriile grecesti si au vãzut cum
functionau bãncilor, au înteles importanta lor. Foarte curând, dupã aceea, în întreg Imperiu
Roman au apãrut atât bãnci de stat cât si private. Pentru facilitãtile de împrumut acordate, aceste
bãnci aveau permisiunea sã solicite plata unei taxe al cãrei nivel nu era limitat. Exceptie fãceau
bãncile din Roma, unde, pentru aceste taxe, a fost fixatã o limitã superioarã. Este interesant de
remarcat faptul cã aceste bãnci nu puteau sã perceapã dobânzi, dar aveau permisiunea sã
perceapã comisioane pentru serviciile acordate. Totodatã, bãncile furnizau clientilor situatii ale
conturilor pentru operatiunile efectuate. Din aceste informatii se observã cã serviciile oferite
clientilor erau în proces de diversificare.

În timp ce în Roma anticã se desfãsurau astfel de activitãti, trupele romane luptau si


cucereau noi teritorii. Un grup foarte întreprinzãtor de persoane, comercianti de bani, însotea
trupele oferind servicii de schimb valutar si credite pe termen scurt.

2
Primele institutii de tip bancar efectuau preponderent operatiuni de transfer ( ceea ce azi
se cunoaste sub denumirea de casã de compensare ), astfel încât sistemul de plãti sã devinã mai
eficient. Prima bancã de acest tip a fost Banca Venetiei, creatã în 1171 si recunoscutã oficial,
în 1587, ca Banca di Rialto. În secolele urmãtoare au apãrut bãnci similare si în alte centre
comerciale: Geneva ( 1407 ), Amsterdam ( 1609 ), Hamburg ( 1619 , si Rotterdam ( 1635 ).

Dezvoltarea comertului si a bãncilor a condus la necesitatea existentei unor centre


permanente de afaceri. Astfel, în 1531 s-a deschis la Anvers prima piatã financiarã, cunoscutã
ca bursã de valori si, imediat dupã aceea, a apãrut si Bursa din Londra. În perioada aceea, exista
o diferentã remarcabilã între operatiunile de pe pietele financiare si cele efectuate de bãnci. În
acest timp, activitatea bancarã a continuat sã se dezvolte atât prin diversitatea si îmbunãtãtirea
serviciilor oferite, cât si prin acoperirea nevoilor de fonduri ale unor noi domenii de activitate.

În secolele XVII si XVIII, activitatea bancarã se dezvoltã în toate formatiunile statale


din Europa. Banca din Amsterdam ( 1609 ) si Banca Angliei ( 1694 ) au devenit modelul pe
care s-au bazat structurile bancare create ulterior. Dezvoltarea comertului si a transporturilor,
în special a celor maritime, a determinat implicit, sporirea activitãtilor bancare. Drept urmare,
numãrul bãncilor a început sã creascã si din ce în ce mai multi oameni au început sã le
foloseascã serviciile. Tot în acest interval de timp, a început si specializarea bãncilor, iar cambia
a început sã fie utilizatã si în comertul maritim. Pe mãsurã ce comertul între orasele unei tãri,
precum si cel international, a continuat sã se dezvolte, bãncile au început sã rãspundã noilor
cerinte ale comerciantilor. Au fost stabilite relatii, între bãnci, prin care sã se asigure finantarea
dezvoltãrii afacerilor si a comertului. Dupã revolutia industrialã din Anglia, sistemele de
transport s-au îmbunãtãtit substantial, asigurând astfel, servicii eficiente. Acesta a fost unul
dintre factorii care au impulsionat activitatea bancarã, atât pe plan national, cât si international,
schimbãri ce au determinat necesitatea supravegherii si reglementãrii guvernamentale. Drept
urmare, în aceastã perioadã au apãrut si bãncile care îndeplineau functiile care astãzi pot fi
echivalate cu acelea ale bãncilor centrale.

În S.U.A., în 1791, Congresul a autorizat crearea si functionarea ''Primei Bãnci a S.U.A.''


- '' The First Bank of the United States '' - care a imbinat rolul unei bãnci centrale cu operatiuni
specifice bãncilor comerciale. În Franta, în 1776, dupã mai multe încercãri de creare a bãncii
centrale, a apãrut prima casã de scont. În 1800 a fost creatã Banca Frantei.

Pânã în secolulal XIX-lea, sistemul bancar s-a structurat pe trei domenii specifice:

* bãncile de emisiune, care detineau monopolul emiterii de bancnote nationale;

* bãncile comerciale, care activau ca institutii de intermedierie financiarã,

* institutii financiare specifice, ca, de exemplu, casele de economii si cooperativele de credit.''

3
Momente din istoria sistemuli bancar românesc

Desi în 1989 existau numai patru bãnci în România: Banca Nationalã a României,
Banca Românã de Comert Exterior, Banca de Investitii si Banca Agricolã, la care se adaugã
C.E.C.-ul, sistemul bancar dateazã, totusi, de mult timp.

Primele dovezi ale desfãsurãrii unei activitãti bancare pe teritoriul României au fost
descoperite între anii 1786 - 1855 si reprezintã 55 de plãci de piatrã, gãsite într-o zonã de mine
aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane. Dintre cele 25 de plãci pãstrate pânã
în prezent, a XIII-a contine detalii referitoare la contractul privind înfiintarea unei institutii
bancare. Contractul era datat 28 martie 167 Î.H. si fusese semnat de Deusara. Clauzele
principale se refereau la faptul cã bãncile acordau credite pe termen scurt, iar profitul se obtinea
din dobânda perceputã la împrumuturile respective.

În perioada modernã, primele încercãri de creare a unei bãnci au avut la începutul sec.
al XIX-lea. Desi au existat si anterior preocupãri în acest sens, abia în 1856 a fost creatã Banca
Nationalã a Moldovei, cu sediul la Iasi, care a fost astfel prima institutie bancarã ce-si desfãsura
activitatea pe teritoriul României. Banca a fost creatã ca urmare a demersurilor unui bancher
prusac si a fost concesionatã acestuia. În anul urmãtor, banca a dat faliment, datoritã lipsei de
fonduri, recurgerii la credite din strãinãtate, precum si datoritã faptului cã, din capitalul subscris,
a fost vãrsatã doar o micã parte.

Dupã unirea Tãrii Românesti cu Moldova, în 1859, au început sã functioneze si alte


bãnci. Ca urmare a legii adoptatã la 24.11.1864, a fost fondatã Casa de Depuneri si
Consemnatiuni. aceastã institutie, în 1880, a avut un rol foarte important, întrucât a fost
principala bancã de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

În 1865 a apãrut la Bucuresti, sub denumirea de Banca România, o bancã care initial a
avut atributii de bancã de emisiune si de scont. Ulterior, ca urmare a modificãrii statutului sãa,
a pierdut aceste privilegii, desfãsurând apoi o activitate pur comercialã. Activitatea acestei bãnci
a continuat pânã la nationalizarea sistemului bancar din România. în iunie 1948. În aceeasi
perioadã au apãrut si alte bãnci: Banca Albina, prima bancã cu capital integrla românesc, care
si-a început activitatea în 1872, la Sibiu, Creditul Financiar Rural, care a apãrut în 1873, ca si
Banca Aurora, din Nãsãud. în urmãtorul an, a fost creat Creditul Financiar Urban si Rural.

Cea mai importantã bancã înfiintatã în aceastã perioada a fost Banca Nationalã, care din
punct de vedere organizatoric, a fost conceputã dupã modelul Bãncii Nationale a Belgiei.
Acesta a fost începutul dezvoltãrii unui sistem bancar nou si modern. Înfiintarea Bãncii
Nationale a României a creat premisele pentru aparitia si a altor bãnci si pentru dezvoltarea
sistemului bancar românesc. Crearea bãncii centrale în România a suscitat multe discutii
referitoare la structura capitalului bãncii si proportia capitalului strãin maxim permis. În final,
s-a decis ca majorarea capitalului sã fie constituit din surse românesti, astfel încât sã se asigure
controlul asupra economiei nationale si, totodatã, sã nu existe posibilitatea ca sistemul sãu
bancar sã fie supus dominatiei strãine.

Statutul prin care s-a creat Banca Nationalã a fost aprobat de Parlamentul Principatelor
Unite la 17 aprilie 1880, Banca Nationalã s-a constituit ca importantã institutie destiantã
creditãrii activitãtilor economice si comerciale, scontãrii cambiilor si operatiunilor cu alte

4
instrumente financiare. Ulterior, Banca Nationalã a acordat un sprijin semnificativ modernizãrii
sectorului agricol. Au devenit evidente efectele benefice ale asistentei acordate de banca
centralã dezvoltãrii pietei, prin intermediul creditelor. Rapid, au apãrut si alte bãnci noi. Banca
centralã, prin emisiuni monetare, a ajutat noile bãnci comerciale sã sustinã dezvoltarea
economicã. Corespunzãtor dezvoltãrii economice a tãrii, la început, activitatea bãncilor se baza,
în principal, pe acordarea de credite persoanelor particulare. Odatã cu industrializarea si,
implicit, cu dezvoltarea fortelor de productie, a apãrut necesitatea concentrãrii sumelor
disponibile, pentru a satisface proiectele concepute de proprietarii de pãmânt, de comercianti si
de marii industriasi. Procesul de creare a noilor institutii de credit a fost accelerat prin aportul
de capital autohton, apartinând reprezentantilor burgheziei si mosierimii române, dar si prin
infuzia de capital strãin. În noul context, în 1881, la Bucuresti, a fost înfiintatã Bursa de valori
si apoi Bursa de mãrfuri.

La sfârsitul secolului al XIX-lea a început sã se facã simtitã o puternicã centralizare a


capitalului bancar în România. În aceastã perioadã, unele case bancare sau asociatii bancare,
apãrute anterior, dar care în noul context nu dispuneau de suficient potential financiar, si-au
schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele. Dupã 1880, a crescut numãrul si
importanta bãncilor românesti, de la numai 5 bãnci existente între 1880 - 1890, la aproape 200
de bãnci, înainte de primul rãzboi mondial. Patru dintre principalele bãnci din aceastã vreme
(Banca Generalã Românã, Marmorosch Blak& Co, Banca de Credit Român, Banca Comercialã
Românã) erau finantate si prin capital strãin. Alte patru bãnci importante - Banca Agricolã
(1894),Banca de Scont (1898 ), Banca Comertului din Craiova (1898) si Banca Româneascã
(1911) - au fost create cu capital autohton participând apoi la formarea capitalului altor bãnci,
întreprinderi industriale si firme comerciale. Astfel, capitalul autohton cãuta sã câstige teren în
concurentã cu capitalul strãin, urmãrind, în acest mod, dobândirea unei pozitii avantajoase pe
piata financiarã româneascã.

În perioada primului rãzboi mondial s-a intensificat activitatea bancarã în România. Ca


rezultat al neutralitãtii României, în aceastã perioadã au apãrut oportunitãti noi de comert cu
toate pãrtile implicate în conflict. Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului
bancar. Anii care au urmat imediat rãzboiului au adus o încetinire dramaticã a activitãtii
economice. Recesiunea a cuprins întreaga Europã, specula si inflatia atingând, în aceastã
perioadã, niveluri record. Treptat, tãrile din Europa au început sã-si refacã economia, fenomen
resimtit si în România. rezultatele acestui proces s-au regãsit imediat, si în sistemul bancar.
Bãncile au atras importante fonduri disponibile de pe piatã si prin intermediul creditelor
acordate de cãtre Banca Nationalã - au reusit sã rambuseze sumele, în bani devalorizati.

Dupã primul rãzboi mondial, numãrul bãncilor din România a continuat sã creascã pânã la criza
economicã din perioada 1929-1933. Aceastã depresiune a determinat falimentul multor bãnci
sau fuzionarea pentru a supravietui.

Ca si guvernele tãrilor dezvoltate din acea vreme, Guvernul României a trebuit sã


intervinã pentru a contracara efectele crizei economice, bancare si monetare. Guvernul a adoptat
politici de conducere si control, în vederea acordãrii ajutorului necesar revigorãrii sistemului
bancar. În 1934, a fost înfiintat Consiliul Superior Bancar, al cãrui presedinte era guvernatorul

5
Bãncii Nationale. Au fost adoptate mai multe legi, atât pentru a ajuta economia cât si pentru a
îmbunãtãtii sistemul bancar.

Cele mai importante reglementãri, cu incidentã asupra activitãtii bancare, au fost:

* legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane ( 7 aprilie 1934 );

* legea pentru înlesnirea si refacerea creditului ( 20 aprilie 1935 );

* legea pentru organizarea si reglementarea creditului ( 8 mai 1934 ).

Aceste legi au contribuit la salvarea bãncilor mai mari, dar cca. 600 de bãnci au fost lichidate
sau au fuzionat. Astfel, dacã la aparitia legii pentru organizarea si reglementarea comertului de
bancã ( 1934 ) existau 1204 bãnci, în 1940 mai erau operationale doar 446 de bãnci.

În anii ' 40, sistemul bancar a fost dominat de cinci bãnci principale: Banca
Româneascã, Banca de Credit român, Banca Comercialã Românã, Banca comercialã Italianã si
Românã si Societatea Bancarã Românã. Aceste bãnci realizau peste 50 % din totalitatea
operatiunilor bancare din România. Pânã în 1947, sistemul bancar român cunoscuse o
dezvoltare remarcabilã. Bãncile detineau resurse importante si functionau conform standardelor
internationale, iar personalul bancar era format din specialisti pregãtiti în conditii de concurentã
si standarde profesionale ridicate, asa cum erau stabilite de Banca Nationalã. Dupã 1947,
sistemul bancar a fost restrâns datoritã trecerii la economia de comandã si intrãrii României în
zona de influentã sovieticã. La 28 decembrie 1946, Banca Nationalã a fost etatizatã devenind
Banca Republicii Populare Române.Odatã cu introducerea metodelor de conducere centralizatã
în economie, s-a redus numãrul bãncilor.

Prin decretul 197/1948 s-a prevãzut ca toate bãncile, private sau de stat, sã fie lichidate
sau dizolvate. Singurele exceptii au fost: Banca de Credit pentru Investitii ( Societatea
Nationalã de Credit Industrial ), Casa de Economii, Cecuri si Consemnatiuni care, în octombrie
1949 , a primit denumirea de Casã de Economii si Consemnatiuni. Aceastã institutie a detinut
monopolul în domeniul depunerilor populatiei pânã la sfârsitul anului 1989.În septembrie 1948,
Banca de Credit pentru Investitii a devenit Banca de Investitii.Începând cu 15 noiembrie 1948,
toate operatiunile bancare au fost concentrate la nivelul unei singure institutii - Banca de Stat (
fosta Bancã Nationalã ) care functiona ca centru de încasãri si control al numerarului. Aceastã
metodã de distribuire planificatã a banilor a permis Guvernului sã instituie propriul sãu sistem
de conducere centralizatã, supraveghere si control al economiei nationale.

Sistemul a functionat pânã în 1967 când au apãrut bãnci noi. A fost creatã Banca pentru
Agriculturã si Industrie Alimentarã si Banca Românã pentru Comert Exterior, iar Banca
Nationalã a fost reorganizatã. Aceste schimbãri au fost însotite de un grad de deschidere, dar
conducerea centralizatã a continuat sã functioneze în acelasi mod.Prin reglementãrile Bãncii
Nationale, rolul si functiile bãncilor au fost strict limitate si priveau, în principal, atragerea
disponibilitãtilor de la populatie si din economie si distribuirea acestora, conform planului de
credite, unor întreprinderi sau uonor persoane. Însã, bãncile trebuiau sã respecte anumite
reglementãri stricte, de exemplu, aveau voie sã transfere fonduri cãtre întreprinderi, numai în

6
conformitate cu planul national unic. Ele functionau ca parte pasivã a afacerilor si erau, în
principal, unitãti administrative. Sistemul centralizat elimina orice formã de concurentã între
bãnci, întrucât functionau si actionau numai în cadrul unor linii directoare foarte stricte.''

Sistemul bancar în perioada anterioarã anului 1990 era format dintr-un numãr redus de
bãnci, toate fiind institutii de stat. În afarã de Banca Nationalã, mai functionau, asa cum am
vãzut, Banca românã de Comert Exterior, Banca pentru Agriculturã si Industrie Alimentarã,
Banca de Investitii si Casa de Economii si Consemnatiuni, fiecare desfãsurând o activitate
deosebit de specializatã, pe sectoare economice. Aceasta conduce la concluzia cã sistemul
bancar din acea perioadã se caracteriza printr-o sectorizare accentuatã:

* Banca Românã de Comert Exterior derula operatiuni bancare pentru comertul exterior;

* Banca pentru Agriculturã si Industrie Alimentarã deservea, din punct de vedere bancar,
domeniul productiei si prelucrãrii produselor agricole;

* Banca de Investitii îsi desfãsura activitatea în strânsã legãturã cu finantarea si creditarea


investitiilor;

* Casa de Economii si Consemanatiuni opera în sfera atragerii economiilor populatiei si


acorda anumite împrumuturi persoanelor particulare.

Banca Nationalã desfãsura o activitate specificã unei bãnci centrale, dar, în acelasi timp, derula
si operatiuni specifice unei bãnci comerciale. Pe lângã functia de unicã bancã de emisiune a
tãrii, asigura îndeplinirea politicii statului si al creditului.

Bãncile specializate detineau, fiecare, monopolul activitãtii bancare pentru un anumit sector
economic, sectorul '' clienti particulari '' nefiind inclus în activitatea bancarã. Singura institutie
ce opera în acest domeniu era C.E.C.''

Pânã la sfârsitul anului 1989, sistemul bancar a fost supus unui intens proces de
restructurare, în vederea sustinerii tranzitiei la economia de piatã. Restructurarea si dezvoltarea
sistemului bancar rom'nesc este un proces amplu si complex desfãsurat, în principal, pe douã
laturi: cea institutionalã si cea functionalã. Restructurarea institutionalã a sistemului bancar a
cuprins, pe de-o parte reorganizarea Bãncii Nationale si transformarea acesteia într-o adevãratã
bancã centralã iar pe de altã parte, dezvoltarea unei retele de bãnci comerciale. Acest lucru s-a
realizat atât prin modernizarea si dezvoltarea bãncilor existente, cât si prin dezvoltarea bãncilor
existente, cât si prin înfiintarea de bãnci noi cu capital de stat, privat sau mixt, dar si cu
participare de capital strãin.

Reforma sistemului bancar a început în 1990/1991, prin elaborarea si adoptarea unei noi
legislatii bancare si a bãncilor comerciale. Noua legislatie bancarã se referã, în principiu, la
Legea privind activitatea bancarã ( nr. 34/1991 ) si Legea privind Statutul Bãncii Nationale (
nr. 31/1991 ). De asemenea, o importantã deosebitã o detine Legea societãtilor comerciale ( nr.
31/1990 ) datoritã faptului cã bãncile sunt, la rândul lor, organizate ca societãti comerciale, în

7
plus fiind necesarã autorizarea acordatã de Banca Nationalã pe baza criteriilor stabilite prin
reglementãri si norme speciale. În acelasi timp, au început sã aparã noi bãnci, finantate prin
aport de capital privat. Aceste reglementãri oferã servicii atât statului, cât si agentilor economici
privati. Aceste reglementãri degreva Banca Nationalã de toate activitãtile specifice bãncilor
comerciale, acestea fiind preluate de o bancã nou înfiintatã - Banca Comercialã Românã.
Conform legislatiei, celelalte bãnci sunt constituite ca societãti comerciale a cãror activitate are
ca obiective principalele atragerea de fonduri de la public si agenti economici, acordarea de
credite si efectuarea unei game largi de servicii bancareDesi legislatia a deschis portile
competitiei pentru sistemul financiar si a pus bazele unui sistem bancar orientat spre cerintele,
pozitia detinutã de bãncile cu traditie continuã sã fie dominantã.

Aceste reglementãri au fost concepute pentru a acorda flexibilitate economiei de piatã


si pentru a încuraja initiativa privatã. În vederea sustinerii bãncilor în realizarea obiectivelor
mentionate si asigurãrii realizãrii standardelor internationale bancare, Ronmânia a primit
sprijinul tãrilor cu sisteme bancare dezvoltate. România a primit sprijinul tãrilor cu sisteme
bancare dezvoltate. România si-a îmbunãtãtit practica bancarã cu noi tehnici si instrumente,
obiectivul principal al acestor îmbunãtãtiri este de a constitui o retea de bãnci comerciale
eficiente si viabile, care sã ofere o gamã largã de servicii bancare necesare sustinerii cresterii
economice într-o economie de piatã.''

În anul 1998, întreaga evolutie a sistemului bancar românesc s-a derulat pe fundalul
adoptãrii legislatiei specifice în domeniu si anume: Legea bancarã ( nr.58/1998 ), Statutul
Bãncii Nationale ( nr.101/1998 ) si Legea falimentului bancar ( nr. 83/1998 ). Sistemul bancar
românesc a suportat si în acest an socurile unei piete volatile si extrem de frãmântate.
Degradarea situatiei financiare a multor agenti economici s-a rãsfrânt direct asupra bãncilor
creditoare, prin cresterea volumului creditelor neperformante si a dobânzilor neîncasate. Un
element extrem de important îl constituie decizia de privatizare a Bãncii Române pentru
Dezvoltare si Banc Post, proces aflat deja în faza finalã.

În 1998, mediul economic si financiar international si intern a fost caracterizat de


sincope, contradictii, de lipsa unui program guvernamental cu prioritãti duse la îndeplinire, ceea
ce a determinat difersificarea nevoilor clientilor si accentuarea concurentei pe piata bancarã.
Pentru bãncile care îsi desfãsoarã activitatea în România, anul 1998 a însemnat confruntarea cu
o serie de mãsuri restrictive care au constituit tot atâtea probleme de rezolvat. Apoi problemele
cu care se confruntã diferitele sectoare din economie se rãsfrâng si asupra bãncilor. Consider
cã un punct important care rãmâne de realizat este o concurentã adevãratã între bãncile de stat
si cele cu capital privat. Probabil cã demararea în acest an a procesului de privatizare în
domeniul bancar este un pas hotãrâtor în acest sens. Este cunoscut faptul cã bãncile au accentuat
indicele de prudentialitate în aplicarea propriilor politici de creditare, luând în calcul
dificultãtile reale si potentiale pe care agentii economici pot sã le înregistreze în returnarea
creditelor acordate si a dobânzilor aferente acestora.

În prezent, sistemul bancar românesc este puternic afectat de situatia financiarã a


partenerilor sãi de afaceri - agenti economici si populatie - în ambele ipoteze, de furnizor de
resurse si beneficiar al acestora. Ca atare, o ameliorare semnificativã a sistemului bancar nu se
va putea obtine decât pe fondul unei restructurãri a sectorului real.

8
România a înregistrat o creștere economică de 4,8% în 2016 determinată de cererea
internă. Estimăm că ascensiunea ciclică a economiei României din ultimii doi ani va continua
și anul acesta și în 2018 când evoluția PIB ar putea fi de peste 4,5% în 2017 și 3,53,7% în
2018. PIB/capita în prețuri curente a ajuns la 28% din media Uniunii Europene în 2016 față de
26,4% în 2008, iar în puterea de cumpărare standard PIB/capita a ajuns la 59% în 2016 față de
49% în 2008.
În anul 2016, rata anuală a inflației și-a continuat tendința descrescătoare. Potrivit Eurostat,
prețurile de consum măsurate prin IAPC (indicele preţurilor de consum armonizat) au scăzut
la -1.1%. Rata șomajului a rămas aproape neschimbată în anul 2016, în jurul pragului de
5,5%. Poziția fiscală este sustenabilă, considerând că deficitul bugetar este sub 3% din PIB,
dar în creștere față de nivelul de 1,5% din PIB în 2015 și că datoria publică este de sub 60%
din PIB, aceste praguri find stabilite prin criteriile de convergență.
Procentul datoriei publice din PIB este unul dintre cele mai scăzute din UE, de 37,6% din PIB
în 2016 și se estimează că se va stabiliza sub 40% din PIB pe termen mediu. Deficitul de cont
curent se situa la 1,4% din PIB în anul 2016. Conform unor previziuni recente pentru anul
2017, deficitul prezent al contului curent se așteaptă să se situeze între 1% și 2% din PIB.
Canalul reprezentat de fondurile europene nu este încă utilizat la potențialul său maxim, luând
în considerare faptul că, în prezent, absorbția se situează la 89%.
Comunitatea bancară din România este interesată în a contribui activ la îmbunătățirea cadrului
general de atragere a fondurilor europene împreună cu toate părțile implicate, scopul fiind
acela ca România să își mărească rata de absorbție a fondurilor europene.
Perspectivele pentru anul 2017 sunt legate de sănătatea sistemului bancar la nivel european și
de încrederea investitorilor în evoluția statelor emergente în contextul incertitudinilor de
creștere la nivel mondial, și aici așteptările sunt că vom asista la revizuirea cadrului
macroprudențial. La capitolul vulnerabilități induse de decizii externe rămâne și ieșirea Marii
Britanii din Uniunea Europeană. Testul AQR din anul 2018, evoluția dobânzilor, avansul
creditelor noi cu două cifre, o relație mai bună cu clienții, pregătirea pentru implementarea
IFRS9 din 2018 sunt, alături de provocările
induse de evoluțiile externe, principalele preocupări la nivelul sistemului bancar pentru anul
2017.

9
Sistemul bancar din România

Sistemul bancar românesc și-a menținut stabilitatea structurală pe parcursul anului


2016, nivelul indicatorilor de solvabilitate și lichiditate fiind la un nivel adecvat, indicatorul
de lichiditate imediată fiind de 40%. Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar
era de 19,83%, la finele lunii iunie 2017. Menținerea indicatorului de solvabilitate peste
dublul pragului minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR, de
8%, s-a făcut în principal prin raport de capital suplimentar din partea acționarilor.
În perioada crizei economico-financiare, România nu a fost nevoită să sprijine din bani
publici sectorul bancar, iar acționarii băncilor au contribuit cu capital suplimentar. În perioada
2008-2016, capitalul social a fost majorat de către bănci cu 3,5 miliarde euro.
Anul 2016 a fost, pentru piaţa bancară, primul an de revenire la o profitabilitate operaţională
reală, pe care nu o mai avusese de câțiva ani, pe fondul reducerii costului riscului. ROA a
ajuns la 1,10% și ROE la 10,42%.
Sectorul bancar a performat corespunzător pe parcursul anului trecut, în condițiile în care s-a
continuat procesul de optimizare a calității portofoliului de active. Rata creditelor
neperformante s-a redus de 2,3 ori față de maximul înregistrat în 2014.
Rata creditelor neperformante potrivit definiției ABE s-a redus la 9,46%, la finele lunii
decembrie 2016 și la 8,32% în iunie 2017. Pentru anul 2017 este foarte posibil să asistăm în
continuare la o reducere a ratei creditelor neperformante, către zona de mijloc a intervalului,
atât prin acțiuni ale sistemului bancar de curățare a bilanțurilor, cât și prin revigorarea pieței
secundare de vânzare a garanţiilor materiale afl ate în diverse faze de executare.
La aproape un deceniu de la debutul crizei financiare mondiale, cerințele de capital au crescut,
au fost introduse noi reguli privind lichiditatea cu impact asupra maturității structurii de
active, iar evaluarea riscului de credit este mult mai strânsă.
Instituțiile de credit au o contribuție substanțială la creșterea economică și la reducerea
excluziunii sociale și financiare. Trebuie să creștem intermedierea financiară, de la cel mai
scăzut nivel din Uniunea Europeană (29 %) către o zonă mai apropiată țărilor cu care ne
comparăm, sau măcar la nivelul înregistrat în 2008 acela de 40% credit neguvernamental ca și
procent din PIB. Chiar dacă economisirea internă a crescut cu 60% în perioada 2008-2016,
până la 61 mld. euro, transferul capitalului nu s-a mai produs la intensitatea de dinainte de
criză. Ponderea activelor totale ale sectorului bancar din PIB s-a redus în ultimii 5 ani cu 14,1
pp, la 54,8 % la finele anului 2016.
Am asistat practic la o retragere ordonată determinată în principal de absența oportunităților
de plasament sau de condiții mai puțin favorabile de rentabilitate a capitalului. Astfel, putem
spune că România a trecut peste pericolul retragerilor dezordonate care au afectat finanțarea
băncilor în anii de criză, dar tendința de reducere a expunerii este în continuare prezentă. În
aceste condiții, este de datoria băncilor să își asigure finanțarea din surse locale, iar faptul că

10
sistemul bancar din România a revenit pe profit, ba chiar mai mult profitabilitate operațională,
este un indicator foarte bun legat de aceste riscuri.
Situația poate fiparțial explicată de inițiativele legislative cu aplicare retroactivă care au avut
tendința de a afecta stabilitatea sectorului financiar și au infl uențat previzibilitatea și
percepția investitorilor.

Anul 2016 a generat o complexitate de abordări în planul imaginii Asociației Române a


Băncilor și a comunității bancare în integralitate. Pe de o parte, 2016 a fost un an al unei
comunicări antagoniste, ARB și băncile fiind puse în situaţia să explice mai mult date fiind
legile promovate în perioada preelectorală, iar pe de altă parte din 2011 până în 2016 nivelul
de încredere ridicată pe care îl are clientul în sistemul bancar a crescut de la 33% la 40%,
potrivit studiului GFK realizat pentru ARB.
Perspectivele pentru anul 2017 sunt poate mai mult ca niciodată legate de încredere, ca atribut
principal al pieţei financiare, încrederea în sănătatea sistemului bancar la nivel european,
încrederea investitorilor în evoluția statelor emergente în contextul incertitudinilor de creștere
la nivel mondial, și, poate, aici, cred că vom asista la revizuirea cadrului macroprudențial,
reconstruindu-se în final încrederea de care este nevoie între clienţi și bănci. ARB are

11
misiunea de a contribui la reconstrucția climatului de încredere dintre sectorul bancar și
consumatori, inclusiv prin programe de educație financiară.
La capitolul vulnerabilități induse de decizii externe rămâne și ieșirea Marii Britanii din
Uniunea Europeană. Testul AQR din anul 2018, evoluția dobânzilor, avansul creditelor noi cu
două cifre, o relație mai bună cu clienții, pregătirea pentru implementarea IFRS9 din 2018
sunt, alături de provocările induse de evoluțiile externe, principalele preocupări la nivelul
sistemului bancar pentru anul 2017.
Impactul Brexit-ului este încă analizat la nivel de industrie și depinde de modul în care se vor
încheia negocierile dintre UE și Marea Britanie și de capacitatea UE de a adopta politici care
să continue procesul de integrare. Deși implicațiile nu se vor manifesta decât în mică măsură
în viitorul apropiat, România va trebui să își calibreze politicile pe termen mediu și lung
pornind de la provocările majore cu care se confruntă spațiul comunitar.
Băncile adoptă noi modele de business și strategii in conformitate cu noile cerințe de
reglementare europene și în funcție de competiția în creștere. Trebuie să facem cât mai mulți
pași ca să contribuim la creditarea economiei, să participăm cât mai mult la formarea PIB și la
creșterea incluziunii financiare. Sistemul bancar poate să-și demonstreze încă o dată
capacitatea și disponibilitatea de a participa la creșterea economică.

Structura
Aproximativ 91% din activele sistemului bancar (aprox. 87 miliarde euro) sunt deţinute de
instituţii cu capital străin, potrivit datelor BNR la luna iunie 2017. Sistemul bancar este
marcat de o perioadă în care fuziunile și achiziţiile vor conduce la o mai mare concentrare,
numărul instituţiilor de credit în sistemul bancar românesc fiind în prezent de 36 în prezent,
faţă de 43 de bănci înainte de criză.
Structura sectorului bancar românesc la finele anului 2016 includea 37 de bănci din care două
bănci cu capital integral sau majoritar de stat, trei instituţii de credit cu capital majoritar privat
autohton, 24 de bănci cu capital majoritar străin și 8 sucursale ale unor bănci străine.

12
Grupa băncilor cu active de peste 5% în volumul total al activelor sistemului deţinea o
pondere de 73,3% la finele anului 2016, în creștere cu 2 puncte procentuale comparativ cu
decembrie 2014, în timp ce grupa băncilor de mărime mijlocie (cu active cuprinse între 1% și
5%) deţinea 20,4% (în scădere cu 2 puncte procentuale faţă de decembrie 2014), iar cea a
băncilor cu active sub 1% avea o pondere de 6,3%, potrivit Raportului Băncii Naţionale a
României. Datele BNR arată că volumul capitalului social al sectorului bancar românesc era
la 31 decembrie 2016 de 25,75 miliarde lei.
Rețeaua bancară totaliza aproximativ 4.841 de unități, în timp ce numărul de angajați era de
cca 55.400 la nivelul lunii decembrie 2016. Credem însă că reducerea amprentei sucursalelor
va continua – poate nu din aceleași considerente de reducere de costuri, ci din considerente de
creștere a importanței unui canal de distribuție prin comparație cu celălalt. Aici vorbim despre
digitalizare, a doua tendință pe care o vom vedea în continuare și care vine ca urmare a
răspunsului băncilor la o nevoie a clienților – aceea de a dedica un volum de timp cât mai
redus în gestionarea relației cu banca.

Pilonii sistemului bancar


Banca Naţională a României

Banca Naţională a României (BNR), înfiinţată în anul 1880, este, din perspectivă cronologică,
cea de-a 16-a bancă centrală din lume.
Banca Naţională a României, instituţie publică independentă, are dreptul exclusiv de
emisiune, fiind singura instituţie autorizată să emită însemne monetare, ca mijloace legale de

13
plată pe teritoriul României. BNR sprijină politica economică generală a statului, fără
prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menţinerea
stabilităţii preţurilor.

Conform Statutului BNR, principalele atribuţii ale acesteia sunt:

1.elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;


2.autorizarea, reglementarea și supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit,
promovarea și monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea
stabilităţii financiare;
3.emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
4.stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;
5.administrarea rezervelor valutare internaţionale ale României.

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a fost înfiinţat în anul 1996,


fiind constituit ca persoană juridică de drept public. Obiectivul principal al Fondului este
garantarea rambursării depozitelor constituite la instituţiile de credit potrivit condiţiilor şi
limitelor stabilite prin legea de funcţionare a Fondului, precum şi desfăşurarea activităţii ca
administrator special, administrator interimar ori ca lichidator al instituţiilor de credit, în cazul
desemnării sale în una din aceste calităţi.
Încă de la înfiinţarea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, reprezentanţii
Asociaţiei Române a Băncilor au avut un rol activ în elaborarea şi punerea în aplicare a
reglementărilor privind mecanismul de garantare a depozitelor şi de plată a compensaţiilor
către depunători, în situaţii de faliment a unor bănci. Băncile au contribuit şi contribuie
exclusiv la finanţarea ex-ante a Fondului.
În prezent, plafonul de garantare per deponent garantat şi per instituţie de credit este stabilit la
echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro.

Institutul Bancar Român

Înfiinţat în anul 1991, Institutul Bancar Român are ca principal obiectiv perfecţionarea
profesională, pregătirea şi specializarea personalului bancar, în conformitate cu cerinţele
stabilite de instituţiile de credit şi Banca Naţională a României, în cooperare cu Asociaţia
Română a Băncilor şi cu programele aprobate de Consiliul de Administraţie al Institutului
Bancar Român.

14
Relaţia şi colaborarea Asociaţiei Române a Băncilor cu Institutul Bancar Român se realizează
de pe poziţia ARB de membră fondatoare şi de membră a Consiliului de Administraţie.
În ultimii ani, colaborarea cu Institutul Bancar Român s-a intensificat, prin legătura directă
permanentă a reprezentanţilor institutului cu specialiştii comisiilor de specialitate ale
Asociaţiei Române a Băncilor, la nivelul cărora se dezbat problemele de actualitate pe fiecare
segment al activităţii bancare, din care a rezultat şi necesitatea organizării unor cursuri,
seminarii, ateliere de lucru ce au fost organizate de IBR pentru angajaţii sistemului bancar.

Cuprins

pag.2………. Evolutia sistemului bancar


pag.3……… Momente din istoria sistemuli bancar românesc
* Cele mai importante reglementãri, cu incidentã asupra
activitãtii bancare
*
Banca Românã de Comert Exterior
Banca pentru Agriculturã si Industrie Alimentarã
Banca de Investitii
Casa de Economii si Consemanatiuni

pag.10..........Sistemul bancar din România


*Structura
pag.13……… Pilonii sistemului bancar
pag.14………. Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar
pag.14………. Institutul Bancar Român
pag.16……….Bibliografia

15
Bibliografie

 Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Florice


Moneda,Credit, Banci (Editura didactica si pedagogica R. A. Bucuresti
1997)
 Mariana Diaconescu, Banci sisteme de plati Riscuri (Editura Economica
1999)
 Virgil Andronache, Banca si operatiunile comerciale, Spete si solutii
practice in raporturile dintre banca si client (Editura Universitara
2006,Bucuresti)
 Banca Nationala a Romaniei 1880-1995 (Editura ENCICLOPEDIA,
Bucuresti ,1995)

16