You are on page 1of 5

Curs nr. 8.

INTERVENȚIA GUVERNAMENTALĂ ÎN MECANISMUL FORMĂRII


PREȚURILOR
Necesitatea intervenţiei guvernamentale

Prin diferite mijloace de influențare a procesului formării prețului sau, în unele cazuri prin
stabilirea unei limite de preț, staul urmărește prevenirea sau atenuarea unor dificultăți economice
și sociale, atingerea unor obiective economice și statale.
Situațiile care reclamă intervenția statului în procesul formării prețurilor sunt diferite.
Uneori, piața însăși, prin mecanismul funcționării ei, poate conduce la concentrarea treptată a
ofertei de anumite bunuri la un producător, care, ajuns în situația de monopol, poate impune un
nivel de preț neconform cu interesele consumatorilor. Alteori, interesul general – de exemplu,
asigurarea securității alimentare a populației țării- necesită intervenția statului pentru susținerea,
încurajarea producției agricole.
În principiu, intervenția statului în mecanismul formării prețului se realizează prin două
modalități: intervenția directă și intervenția indirectă[17].
Pentru a avea efectele scontate, prețul maximal (PM) trebuie să fie inferior prețului de
echilibru(PE) – în cazul plafonării maxime a prețului, iar prețul minimal (Pm) trebuie să fie superior
acestuia.

P Curba
ofertei
Pm
E
P
E

PM Curba
cererii

Q
Q1 QE Q2

Fig. 10.1.Prețul maximal și prețul minimal


. Intervenţiile directe

Acestea se concretizează în fixarea unor plafoane maxime sau minime ale nivelului prețului
ce poate fi practicat. Introducerea plafonului maxim al prețului se produce în cazul unui deficit de
ofertă, mai ales atunci când este vorba de bunuri de strictă necesitate (produse alimentare,
medicamente) în scopul protecției consumatorilor.
Pentru producătorii respectivi, o astfel de măsură reduce interesul, ceea ce conduce la
accentuarea deficitului de ofertă. De aceea, o astfel de intervenție a statului în formarea prețului
nu poate fi decât temporară și trebuie însoțită de subvenții acordate producătorilor, în vederea
restabilirii echilibrului cerere-ofertă.
Într-o situație inversă (abundență de ofertă), statul poate interveni în procesul formării
prețului prin introducerea plafonului minim de preț. Aceasta deoarece, oferta fiind mai mare decât
cererea, prețul de echilibru tinde spre un nivel scăzut, nestimulativ pentru producători, aceștia
abandonând producție respectivă. Deci, prin impunerea unui plafon minim de preț acționează în
direcția menținerii capacităților de producție în ramura respectivă și a protejării producătorilor din
acea ramură. Și o astfel de intervenție are caracter temporar.

Intervențiile indirecte

Intervenția indirectă a statului în mecanismul formării prețului constă în influențarea


cererii sau a ofertei.
Sporirea ofertei interne de anumite bunuri se realizează în principal prin:
- implicarea statului în activitatea de producție prin investiții publice;
- reducerea taxelor vamale sau chiar acordarea de prime pentru importuri.
Diminuarea ofertei anumitor bunuri se realizează prin:
- creșterea taxei vamale, încurajarea exporturilor, creșterea stocurilor din rezerva strategică
etc.
În cazul cererii, extinderea ei pentru un anumit bun se poate realiza prin:
- diminuarea impozitelor pe venituri, ceea ce conduce la creșterea puterii de cumpărare;
- distribuirea gratuită a anumitor produse anumitor pături ale populației.
MĂRIMI MACROECONOMICE

Indicatorii macroeconomici de rezultate, în cadrul Sistemului Conturilor Naționale,


exprimă, valoric, output-ul activității economice desfășurate de subiecții economici, determinarea
lor realizându-se pe baza fluxurilor reale, cât și a fluxurilor de venituri și cheltuieli(fluxuri
monetare). Reiese că totalul output-ului (producția finală) este egal cu totalul veniturilor agenților
participanți la activitatea economică, precum și cu totalul cheltuielilor acestora pentru producția
finală în intervalul pentru care are loc măsurarea respectivă.
În determinarea mărimii indicatorilor macroeconomici, se utilizează trei metode:
a. Metoda de producție, care constă în însumarea valorii producției din diferite sectoare ale
economiei naționale;
b. Metoda utilizării finale, care constă în calcularea valorii indicatorilor ținând seama de
destinația bunurilor care formează producția : consum privat(personal), consum public
(guvernamental), formarea brută a capitalului , exportul net;
c. Metoda costurilor, în concordanță cu cerințele acestei metode, indicatorii se obțin
însumând elementele ce exprimă compensarea factorilor de producție (salariile, profiturile, rente,
dobânzi, amortizări ale capitalului fix, taxe).
Indicatorii sintetici de rezultate macroeconomice calculați pe baza informațiilor oferite de
SCN sunt:
1. Produsul global brut(PGB)- este egal cu valoarea bunurilor economice obținute în cadrul
ramurilor economiei naționale într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an. Calcularea sa
include și consumul intermediar, ceea ce generează înregistrări repetate. În consecință, PGB are o
utilizare mai redusă.
n
a. PGB   PGi
i 1

în care PGi - producția globală realizată în fiecare dintre sectoarele economiei naționale
n n
b. PGB   CI i   PFi
i 1 i 1

în care CIi - valoarea consumului intermediar realizat în fiecare dintre sectoarele economiei naționale
PFi - valoarea producției finale realizate în fiecare dintre sectoarele economiei naționale
n n
c.
PGB   CI i   CFi
i 1 i 1

în care CFi - valoarea consumului final pentru fiecare bun economic


2. Produsul intern brut (PIB) reprezintă valoarea bunurilor finale produse pe parcursul unei
perioade (un an), de către agenții economici autohtoni și străini, care activează în interiorul țării.
Acest indicator reprezintă valoarea adăugată brută și se calculează scăzând din PGB valoarea
bunurilor și a serviciilor consumate în activitatea productivă, care constituie consumul intermediar.
PIB=PGB-CI
3. Produsul intern net (PIN) evidențiază mărimea valorii adăugate nete a bunurilor
materiale și a serviciilor finale create, în decursul unei perioade, de regulă un an, de către agenții
economici autohtoni și străini,care își desfășoară activitatea în interiorul țării.
Se calculează ca diferență între PIB și alocațiile pentru consumul de capital fix (A) astfel:
PIN=PIB-A
4. Produsul naţional brut (P.N.B.) este un indicator ce exprimă, pe lângă PIB, și valoarea
bunurilor și a serviciilor produse de către agenţii economici în afara granițelor, din care se scade
valoarea bunurilor obținute de agenții străini pe teritoriul țării pentru care se face calculul. Acest
indicator poate avea o valoare mai mare sau mai mică decât cea a P.I.B. în funcţie de soldul pozitiv
sau negativ (±S) dintre P.I.B. realizat de subiecţii economici autohtoni în străinătate (+S) şi P.I.B.
obţinut de agenţii economici străini pe teritoriul ţării respective (-S). Deci:
P.N.B. = P.I.B. ± S.
5. Produsul naţional net (P.N.N.) exprimă, în formă bănească, mărimea valorii adăugate
nete a bunurilor economice finale produse de către agenţii economici autohtoni, care activează pe
teritoriul naţional sau în străinătate,într-o perioadă determinată de timp.
Formulele de calcul ale P.N.N. sunt:
• P.N.N. = P.N.B.- CCF; unde CCF reprezintă consumul de capital fix.
• P.N.N. = P.I.N. ± S.
P.N.N., exprimat în preţurile factorilor de producţie, mai poartă denumirea de venit
naţional[18].
6. Venitul naţional (V. N.) cuprinde veniturile obţinute de proprietarii factorilor de
producţie, datorită participării lor la crearea de bunuri materiale şi de servicii.
V.N. se determină cu următoarele relaţii:
• V.N. = P.N.B.pr.p. – A – Ii + S;
• V.N. = P.N.B.pr.f. – A, unde:
pr.p. – preţurile pieţei;
pr.f. – preţurile factorilor de producţie;
Ii – impozitele indirecte;
S – subvenţiile guvernamentale.
Venitul naţional constituie un indicator macroeconomic fundamental. Raportat la numărul
de locuitori, V.N. reliefează nivelul de dezvoltare a unei ţări şi calitatea vieţii. Mărimea şi dinamica
sa influențează mărimea venitului personal (V.P.), capacitatea de economisire, mărimea şi
dinamica cererii finale de produse şi de servicii, ca şi a celei de bunuri de investiţii. În consecinţă,
managementul macroeconomic urmăreşte creşterea continuă a venitului naţional, atât pe cale
extensivă (sporirea volumului factorilor de producţie), cât şi pe cale intensivă (mărirea
productivităţii factorilor de producţie).
Venitul personal reprezintă totalitatea veniturilor curente ale indivizilor dintr-o țară,
obținute din activitatea economică, însumate cu transferurile primite de la guvern şi de la firme.
Aceste transferuri nu provin din implicarea în activitatea economică (apar sub formă de
compensări, pensii, burse, ajutoare).
Dacă din venitul personal se elimină taxele personale rezultă venitul personal disponibil,
care exprimă veniturile ce pot fi folosite pentru acoperirea cheltuielilor individuale şi pentru
economisire.
Venitul disponibil reprezintă veniturile indivizilor sau ale gospodăriilor care sunt folosite
pentru cheltuielilor personale (cumpărarea de produse şi de servicii, plata dobânzilor, transferuri
de venituri în străinătate), ca şi pentru economisire. V.P. şi V.D., ca indicatori sintetici şi forme de
venit, sunt prezentaţi în capitolul următor[19].