CUPRINS: TEMA 1 BAZELE LOGISTICII MĂRFURILOR TEMA 2 APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE TEMA 3 TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR TEMA

4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR TEMA 5 DEPOZITAREA MĂRFURILOR TEMA 6 GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI TEMA 7 SERVICIILE COMERCIALE

1

CAP.1 BAZELE LOGISITICII MĂRFURILOR
1.1.

1.2. 1.3. 1.4.

Conţinutul logisticii mărfurilor Conexiunile logisticii cu marketingul Conexiunile logisticii cu producţia Rolul logisticii în competitivitatea pe plan internaţional

In timp ce savurati dimineata o ceasca de cafea sau cititi un ziar, v-ati gandit vreodata la drumurile parcurse de aceste produse inainte ca ele sa ajunga in mainile voastre? Atunci cand pierdeti trenul sau asteptati pentru mult timp furnizarea unui serviciu care nu mai soseste, va intrebati, desigur, de ce se intampla asa. Acestea sunt cateva exemple de logistică care functioneaza si de logistică care nu functioneaza. Un economist indian, Amartya Sen, spune ca: “Nu exista penurie in lume. Singura problema cu care ne confruntam este aceea a Logisticii”. Continua americanul Heskett: “Un frigider nu este un frigider atunci cand se afla intr-un depozit din Detroit, iar cererea este facuta la Houston”.

1.1.

Conţinutul logisticii mărfurilor Activitatea de comerţ a cunoscut o evoluţie spectaculoasă în ultimii ani, producătorii şi angrosiştii fiind nevoiţi să utilizeze strategii, canale de distribuţie, sisteme logistice, metode de stocare, depozitatre şi gestiune moderne, pentru a opera cu costuri cât mai mici şi a putea face faţă concurenţei. În mediul de afaceri prezent, ca şi în cel viitor, nu este recomandabil pentru firme să pună în aplicare şi să execute acele strategii care urmăresc numai îndeplinirea planului de marketing cu cele mai mici costuri posibile. Logistica are un rol din ce în ce mai important în activitatea firmelor, aflându-se într-o conexiune permanentă cu producţia, vânzarea, marketingul şi servirea clienţilor. Prin organizarea unei activităţi logistice eficiente, această funcţie îţi va putea aduce o contribuţie reală la creşterea rentabilităţii firmei. Tot mai multi practicieni si mentori in domeniul conceptual afirma ca logistica este o sursa rela de avantaj competitiv. Prin reconsiderarea strategiei de servicii logistice pentru clienti, organizatia poate satisface intr-un grad ma inalt asteptarile partenerilor de afaceri sau exigentele segmentelor de piata vizate, in conditiile diferentierii de oferta concurentilor. Logistica ocupă în cadrul companiei o poziţie unică ce-I permite să coordoneze relaţiile care inflenţează atât fluxul de informaţii, cât şi pe cel de bunuri, având ca scop final executarea comenzilor primite. Fluxul începe atunci când clientul se decide să facă o comandă şi se încheie atunci când comanda este onorată. Astăzi, departamentele logistice sunt prezente în organigramele a numeroase firme mari din Europa, Marea Britanie şi SUA, alături de departamentele de marketing, producţie şi finanţe. Companiile care consideră că singurul scop al oricrei firme este
2

servirea clientului înţeleg semnificaţia strategică a logisticii în cadrul procesului. Ele ştiu că, pentru a reuşi în conjunctura prezentă, trebuie să adopte o abordare disciplinată şi sistematică a pietei, să stabilească priorităţi atent alese. LOGISTICA – reprezintă procesul de gestionare strategică a achiziţionării, deplasării şi depozitării materialelor, semifabricatelor şi produselor finite ( alături de fluxurile informaţionale corespunzătoare acestor procese ) în interiorul firmei şi al canalelor de marketing, cu scopul satisfacerii comenzilor cu cele mai mici costuri pentru firmă. Asociaţia Franceză pentru logistică defineşte logistica mărfurilor ca fiind o activitate ce are drept scop punerea la dispoziţie cu cel mai scăzut cost a unei cantităţi dintr-un produs la locul şi la momentul unde există o cerere. Logistica reprezinta asadar capacitatea de organizare si realizare a fluxurilor de persoane sau de marfuri pentru a obtine ceea ce se doreste intr-un timp si spatiu optime cu costuri minime. In final putem definii logistica ca totalitatea activitatilor organizatorice, de gestiune si strategice care coexista in cadrul companiilor, fluxul de materiale (si de informatii adiacente) de la originea lor, prin intermediul furnizorilor si pana la livrarea produselor finite catre clienti precum si service-ul post-vanzare”. Logistica firmei presupune, prin urmare, atat domeniul Gestiunii Materialelor (aprovizionare, gestiunea stocurilor de materiale, programarea productiei), cat si domeniul Distributiei Fizice (gestiunea produselor, a depozitelor si a transporturilor, livrarile la punctele de vanzare) dar si domeniul Serviciiilor pentru Clienti. Alaturi de aceste aspecte, mai apar ca argumente de interes logistic: mediul extern societatii, adica infrastructurile, viabilitatea acesteia, conditiile socio-politice care ar putea favoriza dar si impiedica libera circulatie a mărfurilor si/sau a persoanelor. In Romania, aceasta functie a fost constientizata relativ recent, iar in cea mai mare parte a cazurilor, atat in cadrul societatilor private cat si in sectorul public, “inelele care formeaza lantul logistic” sunt administrate in mod izolat, fiind astfel absenta integrarea intre diversele functiuni logistice, integrare deosebit de necesara in vederea atingerii obiectivelor de eficienta si leadership. Este, de asemenea, o conditie esentiala pentru dezvoltarea si cresterea intreprinderilor si a intregului sistem economic al Romaniei, pentru optimizarea proceselor componente ale filierei logistice precum si integrarea lor succesiva cu scopul de a le gestiona si coordona intr-un mod univoc si unitar. Abia dupa ce s-a realizat integrarea functiilor logistice in cadrul unei singure societati comerciale, vor putea fi atinse niveluri succesive si ambiţioase de eficienta, integrand si functiile logistice ale celorlalti protagonisti ai dezvoltarii economice si tehnologice: Furnizorul, Producatorul, Clientul. Apoi, va trebui realizata o schimbare importanta de management: nu vor mai trebui sa existe problemele si obiectivele Furnizorului sau ale Producatorului sau ale Clientului, ci problemele si obiectivele Furnizorului, Producatorului si Clientului, probleme care vor fi rezolvate, si unele si altele, intr-o optica de logistica integrata si intotdeauna orientata catre Sistemul National.
3

operaţiile de logistică au fost considerate de cele mai multe ori elemente neutre pentru firmă. Logistica eficientă din punct de vedere al costului are un mare impact în menţinerea poziţiei firmelor pe piaţă. distribuţia. marketing. Accentul pus pe resursele umane 4 . Logistica cu costuri reduse se bazează pe o mutitudine de decizii continue ca de exemplu: cheltuieli mai mari de transport dar costuri mai mici pentru stocuri şi depozitare. depozitare. Ele sesisează că sistemele bazate pe tranzacţii şi cele decizionale sunt resurse esenţiale pentru realizarea profitului activităţii de logistică. Gestionarea materialelor. departamentele logistice de succes se ghidează după o serie de principii esenţiale. Totuşi. logistica internă trebuie să fie unificate printr-o combinaţie adecvată de management. Valorificarea puterii informaţiei Departamentele de logistică profită din ce în ce mai mult de avantajul informaţiilor şi al tehnologiilor de procesare a informaţiilor. 2. Ca urmare tot mai multe firme alocă resurse pentru investiţii în sistemele de gestionare a informaţiilor. Cea care a determinat o scădere semnificativă a costurilor este informaţia. decizând unde să poziţioneze echipamentele de transport şi rampele de descărcare astfel încât să minimizeze distanţele de transport in interiorul depozitului. vânzări şi finanţe. 4. Utilizarea în scop creativ a simulării decizionale poate aduce reduceri de costuri şi servicii ce pot contribui la câştigarea avantajului competitiv. Asigurarea unor servicii logistice eficiente necesita o coordonare riguroasă a tuturor operaţiilor cu strategia firmei. Datorită lipsurilor ce au existat în domeniul logisticii. Un astfel de model analizează componenţa solicitărilor de produse în cadrul comenzilor. Asigurarea unei legături între logistică şi strategia firmei Prima şi cea mai importantă regulă pentru a realiza potenţialul de creştera a profitului pe care-l oferă logistica este ca toate operaţiunile legate de logistică să fie integrate în planul strategic al firmei. tipul firmei şi poziţionarea geografică. 3. Deciziile adecvate în ambele domenii sunt mai uşor de luat dacă un singur manager va fi responsabil pentru toate funcţiile logistice interdependente. Ele identifică funcţiile şi activităţile care au legătură cu logistica. Aceste principii sunt : 1. urmărind o integrare cât mai bună a lor.Fiecare organizare logistică este unică in felul ei. Realizarea unei organizări globale Cel de-al doilea principiu susţine o organizare globală a logisticii prin care să fie controlate toate funcţiile logisticii de către un singur departament din cadrul firmei. ca alternativă la cheltuielile pentru alte resurse logistice mult mai convenţionale. producţie. valabile indiferent de sectorul de activitate. O serie de firme recunosc interrelaţiile între logistică. transportul. O serie de firme utilizează deja modele computerizate menite să ofere un ajutor în luarea deciziilor tactice şi operaţionale. Inovaţia în domeniul logisticii contribuie la deţinerea supremaţiei în domeniul costurilor şi la diferenţierea prin servicii.

sprijin din partea angajaţilor şi pregătirea prealabilă a acestora dar şi cheltuieli pentru pregătirea şi susţinerea schimbărilor operaţionale. Este un obiectiv care necesită o abordare atentă. Funcţia logistică utilizează pentru măsurarea performanţelor sale indicatori de tipul eficienţei utilizării activelor. firmele inovatoare din domeniul depozitării constituie alianţe puternice. stocarea şi servirea clienţilor vor putea fi cel mai bine conduse în calitate de centre de cost sau de profit. distribuitorii şi clienţii vor obţine profituri mai mari decât firmele care nu iau in considerare astfel de alianţe. 5. transportatorii. Stabilirea nivelului optim al serviciilor 5 . Aceste performanţe se obţin într-un mediu care recunoaşte că oamenii sunt cea mai importantă resursă a departamentului. ei vor rămâne în urma concurenţei. logistica va juca un rol mai mare în servirea clienţilor. Activităţi cum sunt transportul. valorii adăugate. Ele au înregistrat importatnte reduceri de costuri şi au mărit numărul de servicii oferite prin îmbunătăţirea operaţiunilor şi prin modul cum s-au preocupat de gestionarea resurselor umane. De asemenea. Dacă firma nu impune în rândul personalului său o orientare bazată pe calitate. 7. oferind servicii de depozitare şi manipulare. Accentul pe performenţele financiare Cunoaşterea consecinţelor financiare ale activităţii logistice este esenţială pentru activitatea de planificare. Acele firme care vor cultiva cel mai bine alianţele strategice cu furnizorii. Relaţiile de parteneriat nu pot avea succes fără un schimb deschis şi promt de informaţii. depozitarea. Managementul superior trebuie să conceapă un sistem care să conducă la creşterea productivităţii. Formarea alianţelor strategice oferă posibilităţi de profit nelimitate. calitatea este strâns legată de resursele umane. Planificarea şi realizarea de alianţe fiabile este un proces complex mai ales în cazul firmelor multinaţionale. În planurile acestor firme sunt incluse derularea unor operaţii de proiectare sau achiziţionare a unor tehnici specifice şi a unor cunoştinţe de management. Firmele trebuie să-şi comunice reciproc datele financiare şi operaţionale dar şi prognozele şi planificările. Construirea de alinaţe strategice Cel de-al cincilea principiu de logistică vizează formarea de către firme a unor relaţii de parteneriat cu alţi participanţi în cadrul lanţului produsului sau al canalului. Pe măsură ce producătorii se confruntă cu pieţe din ce în ce mai complexe şi concurenţiale.Managementul resurselor umane este o condiţie esenţială pentru obţinerea performanţelor superioare de loigistică. În mod asemănător. costurilor şi standardelor de operare. 6. o coordonare cu clienţii şi furnizorii. Firmele importante de transport demonstrează modul în care pot fi parteneri deplini ai producătorilor şi comercianţilor în cadrul lanţului logistic. Firmele de renume privesc altfel investiţiile în pregătirea personalului. iar în anumite condiţii să găsească stimulente care să favorizeze îndeplinirea în bune condiţii a funcţiei logistice. produse şi servicii.

clienţi. cercetarea. Importanţa rezolvării detaliilor Gestionarea eficientă a detaliilor conduce la derularea unei activităţi consecvente. stocurile.Evaluarea şi depăşirea propriilor performanţe Odată dobândită. etc. Optimizarea volumului de mărfuri Cel de-al noulea principiu de logistică menţionează faptul că operaţiunile de logistică vor trebui să gestioneze unitar volumele de mărfuri transportate. obiectivelor. de coordonarea sosirilor şi expedierilor de marfă. Pe măsură ce departamentele integrate de logistică evoluează.pe arii geografice largi. Acesta implică înţelegerea nevoilor aşteptărilor clienţilor. la stabilirea unor preţuri stratificate. consecventa este deseori un element care lipseşte. 8. vânzările. 10. In final firmele trebuie să calculeze nivelul optim de servicii şi să determine costurile asociate acestor servicii. Această gestionare unitară a mărfurilor va determina îmbunătăţirea serviciilor şi reducerea costurilor. imaginii şi a informaţiilor oferite clienţilor sunt aspecte deosebit de importante. În firmele de azi. de legături cu transportatorul sau cu furnizorul. departamente şi discipline interacţionează. de rotaţia stocurilor.Stabiliea unui nivel optim al serviciilor reprezintă un element cheie al strategiei logistice a firmei. Firmele de primă mărime percep activitatea logistică ca pe un instrument startegic. Consecvenţa scopului. creşterea rentabilităţii şi obţinerea avantajului competitiv pe o perioadă îndelungată de timp. 6 . capacitatea de a optimiza volumul mărfurilor va determina reduceri de costuri. Misiunea managerului departamentului de logistică este de a coordona procesul logistic astfel încât să asigure consecvenţă. şi nu ca pe o funcţie care determină costuri. Indiferent că este vorba de unificarea încărcăturii. se va realiza o coordonare sporită a volumului de mărfuri expediate în interiorul şi în exteriorul firmei. de apelarea la terţe părţi sau de constituirea societăţilor mixte. de investiţii în logistică. spre exemplu. în scopul îmbunătăţirii performanţelor financiare. Aceasta presupune şi adoptarea de planuri şi metode comune pentru simplificarea activităţii de gestionare a detaliilor. realizând o coordonare a acestei activităţi cu producţia. şi a tipurilor de servicii pe care ei sunt dispuşi să le achiziţioneze. marketingul. Aceasta poate conduce. 9. Pentru a realiza acest obiectiv firmele trebuie să cuantifice veniturile suplimentare obţinute din oferirea unor servicii de calitate clienţilor şi să măsoare raportul cost – profit pentru a stabili diferite niveluri de servire. anagajaţi. în care diferitele niveluri de servicii să fie asociate unor preţuri corespunzătoare costurilor necesare pentru oferirea lor. dezvolatrea şi alte activităţi ale firmei. Firmele trebuie să-şi măsoare performanţele de logistică şi să reacţioneze dinamic la rezultatele obţinute. ceea ce va contribui la economii importante în privinţa costului transportului. eficienţa activităţii logistice va trebui susţinută pentru ca performanţele să nu fie de scurtă durată. în care numeroşi lucrători.

stocarea sezonieră 5. Sistemul logistic este compus dintr-un ansamblu de activităţi aflate în strânsă interdependenţă. pornind de la conceperea produsului până la consumul lui. distribuţia inversă. ţinând cont de interacţiunile acestor fluxuri. toate trebuind să contribuie la realizarea politicii de marketing. Distribuitorii care simt că se află într-o relaţie de parteneriat cu furnizorii lor. managementul logisticii este însumarea gestionării activităţilor materiale derulate înaintea procesului de producţie. Apropierea de piaţă. împachetarea şi încărcarea produselor. subansamble. piese şi ambalaje. frecvenţa şi programarea. depozitarea. Departamentele de logistică au contacte mult mai frecvente cu distribuitorii decât departamentele de vânzări sau cele de marketing. Divizarea loturilor. Primirea şi procesarea comenzii. primirea comenzilor şi manipularea livrărilor. Produsele ajung la clienţi pe diverse căi. Dat fiind faptul că distribuitorii pot fi factori puternici de diferenţiere şi influenţă. Cine ia deciziile de reaprovizionare: cantitatea de produse. Livrarea: programare/frecvenţă/rută. La fiecare nivel al distribuţiei trebuie să luăm în considerare: 1. cine se ocupă de aprovizionare. adică cu ultima etapă a producţiei. condiţiile de stocare . Programarea livrărilor. În aceste cazuri. Dintre aceste activităţi cele mai importante sunt: aprovizionarea. clienţii sunt adesea mult mai loiali faţă de distribuitori decât faţă de producători. la care se adaugă activităţile de distribuţie propriu –zisă de la sfârşitul producţiei. fluxurile informaţionale privitoare la logistica produselor. Cu alte cuvinte. logistica era asociată cu distribuţia produselor finite. 9.Până nu de mult. preambalarea. acoperirea pieţei potenţiale. Ce gamă de produse este transportată/manipulată? 3. Acest punct de vedere a ignorat rolul logisticii în gestionarea fluxurilor interne de materii prime. 7 . 2. expedierea şi recepţia produselor. rotaţia stocului. firmele trebuie să înveţe cum să-şi facă din reţeaua de distribuitori un aliat de încredere. Selecţionarea.suficienţa stocului. pot influenţa clienţii să cumpere un anumit produs. brevete. 4. adesea prin distribuitori sau alţi intermediari. deci distribuitorii por realiza diferenţierea produsului. Managerii logisticieni trebuie să identifice activităţile care creează valoare adăugată şi care permit astfel o diferenţiere a produselor realizate de firma lor faţă de cele ale concurenţilor. 6. 7. Managerul logistician este singura persoană din firmă însărcinată cu gestionarea tuturor fluxurilor de informaţii şi materiale. 8. Produsele depozitate – disponibile în stoc .Această poziţie îi dă posibilitatea managerului departamentului logistic să estimeze capacitatea firmei de a răspunde aşteptărilor. manipularea. transportul. Acest flux fizic este însoţit de un flux de informaţii în ambele sensuri care reprezintă cadrul de operare al funcţiei logistice.

noi oportunităţi.Cât de important este produsul nostru pentru ei? Cât de importaţi sunt ei pentru noi? Puţinele resurse logistice ale companiilor trebuie direcţionate spre acele activităţi apreciate de clienţi.Administrarea comenzilor: facturi. cumpărarea. performanţele în respectiva ramură şi în domeniul vânzării/ stocării/ disponibilităţii produsului. ambalarea. gestiunea stocurilor.ajustarea nivelului de servire logistică.evaluarea periodică a performanţelor furnizorilor. sondarea vânzării şi a reprezentării. administrarea garanţiilor. promovarea. 8 .Relaţiile cu clientul: reprezentare. 15. .evaluarea percepţiilor clienţilor în privinţa nivelului de servire oferit. valoarea reducerilor de preţ. . extrase de cont. care aduc valoare adăugată şi determină astfel avantajul competitiv pentru firmă. Proiectarea şi funcţionarea oricărui sistem logistic au ca element de referinţă un anumit nivel de servire a clienţilor.Administrarea preţurilor: modificări de preţuri.10.stabilirea nivelului de servire logistică a clienţilor ) ce va fi oferit de firma furnizoare ) sau diferenţierea nivelului de servire în funcţie de cerinţele segmentelor de piaţă vizate. influenţa factorilor de timp. manipularea produselor. colectarea banilor şi stimulente. 16. prelucrarea comenzilor ) sunt opearţiuni cheie care se desfăşoară în aproape orice canal logistic. rapoarte asupra produsului şi utilizatorulşui său. 11. condiţiile de creditare/finanţare. Îndeplinirea misiunii logistice de asigurare a bunurilor sau serviciilor solicitate la momentul şi locul potrivit. 14. Principalele activităţi desfăşurate pentru asigurarea nivelului de servire logistică sunt următoarele: . 13.stabilirea necesităţilor de aprovizionare. . Ce reduceri/majorări de preţuri trebuie aplicate? Sunt ele obijnuite pentru respectivul domeniu de activitate? Sunt corespunzătoare serviciului? Ar trebui făcut mai mult? 17. Mixul logistic include două categorii de activităţi: de bază şi de susţinere. performanţa produsului. Cumpărarea are un rol important în crearea de valoare în cadrul procesului logistic. stabilirea preţului. în funcţie de evoluţia cerinţelor clienţilor.Vânzarea. activităţile promoţionale. .Controlul creditului: seriozitatea clientului. Activităţile de bază ( asigurarea standardelor de servicii pentru clienţi.planificarea modului de realizare în timp a aprovizionării. referitoare la nivelul serviciilor logistice. în condiţiile celei mai mari contribuţii la profitul firmei presupune desfăşurarea unui ansamblu de operaţiuni intercorelate. activităţile legate de fluxurile informaţionale logistice ) au loc în funcţie de condiţiile specifice ale firmelor şi contribuie la realizarea misiunii logistice. 12. . transportul. a decalajului dintre nivelul aşteptat de clienţi şi cel efectiv oferit. limitele creditului. Activităţile reprezentative pentru domeniul cumpărării sunt: .Informaţii de piaţă: acţiunile concurenţilor.cercetarea nevoilor şi cerinţelor clienţilor actuali şi potenţiali. schimbări aduse produsului. Activităţile de susţinere ( depozitarea.alegerea surselor de aprovizionare. care constituie mixul activităţilor logistice. .

alegerea echipamentului de manipulare ( manuale. Principalele activităţi legate de depozitarea mărfurilor sunt: .determinarea stocului de siguranţă şi a nivelului de reaprovizionare ( mărimea stocului la care se lansează o nouă comandă de reaprovizionare). la care apelează firma. . .evaluarea şi selecţia ofertanţilor de servicii de transport. 9 . mecanizate ).stabilirea configuraţiei depozitului.definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor.determinarea cantităţii economice a comenzii. În privinţa gestiunii stocurilor activităţile principale ce trebuiesc realizate sunt: .stabilirea mixului de produse din stoc ( ponderea diferitelor articole în numărul şi cantitatea totală de produse menţinute în stoc). materiale şi produse finite. în funcţie de contribuţia diverselor articole la vânzările firmei.programarea transporturilor. . Eficacitattea manipulării materialelor este condiţionată de următoarele activităţi: . ce oferă utilitatea de timp aşteptată de clienţi.alegerea variantei de onorare a comenzii. ea are impact asupra duratei ciclului comenzii şi implicit asupra nivelului serviciului pentru client. prin conducte). . . . . Gestiunea stocurilor este o componentă esenţială a sistemului logistic.stabilirea rutelor de transport.. . .utilizarea încărcăturilor prin paletizare şi contanerizare. .alegerea celor mai adecvate modalităţi de transport ( rutier.stabilirea necesarului de spaţii de depozitare. restricţiile de timp şi cerinţele privind mărimea comenzii).amplasarea mărfurilor în spaţiul de depozitare. reprezentând o importantă componentă a misiunii logistice. În esenţă. numai din stocul disponibil şi – sau din producţie. aerian. Transportul – are rol în asigurarea utilităţii de timp. .alegerea amplasamentului depozitelor.aplicarea strategiei “ just – in time”.determinarea numărului de depozite necesare.introducerea şi prelucrarea materialelor în şi din spaţiul de depozitare. transportul presupune derularea următoarelor activităţi: . Totodată.stabilirea metodelor de transmitere a informaţiilor referitoare la comenzi în cadrul firmei. maritim. Manipularea mărfurilor are o pondere considerabilă în costurile logistice. . feroviar. . . . Prelucrarea comenzilor presupune realizarea următoarelor activităţi: . Depozitarea mărfurilor este considerată a componentă de susţinere deoarece nu este prezentă în sistemele logistice ale tuturor firmelor.elaborarea politicilor privind stocurile de materii prime.determinarea procedurilor de primire a comenzilor ( metoda de transmitere.

analiza informaţiilor. 1. care influenţează relaţia dintre logistică şi marketing. Conexiunile logisticii cu marketingul La începutul secolului. atenţia se va orienta către ajustarea costurilor pentru ca produsul să facă faţă concurenţei puternice de preţ şi presiunilor ulterioare asupra profitului.asigurarea de ambalaje care să protejeze mărfurile contra pierderilor şi deteriorărilor. Logistica are sarcina de a asigura satisfacerea sau îndeplinirea cererii generate de marketing. . profitabilitatea şi cota de piaţă a companiei vor fi afectate. transportul şi controlul stocului. În etapele de început. satisfacerea promptă şi cu costuri convenabile a comenzilor este o condiţie majoră a acceptării produsului în faza iniţială.realizarea de ambalaje care să asigure integritatea produselor pe durata transportului şi păstrării. reglementările cum sunt cele ale CEE referitoare la termenul de garanţie pentru bunurile perisabile şi costul ridicat al capitalului. . neglijând alte domenii ca depozitarea. Conştientizarea faptului că o parte din ce în ce mai mare din profitul vânzărilor este absorbită de costurile de distribuţie a condus la reapariţia interesului faţă de domeniul logisticii mărfurilor. Scurtarea ciclurilor de viaţă ale produselor.stabilirea unor proceduri de stocare a datelor.2. care susţin logistica mărfurilor. obligă firmele să găsească alte moduri de satisfacere a cererii consumatorilor decât cele care presupun stocuri mari de produse finite.proiectarea de ambalaje care să răspundă cerinţelor proceselor de manipulare. .controlul fluxului de informaţii.Ambalarea de protecţie permite ajungerea mărfurilor la clienţi în condiţiile dorite. În timpul anilor 1950 şi 1960.culegerea şi prelucrarea datelor. pot fi enumerate: . a fost o perioadă când funcţiunile grupate astăzi sub denumirea de logistică făceau parte din marketing. specialiştii în marketing aveau tendinţa să se concentreze asupra promovării şi dezvoltării produsului. Companiile trebuie să răspundă exigenţelor unor categorii tot mai sofisticate de cumpărători care comandă mai frecvent cantităţi mai mici şi care cer o mai mare promptitudine în livrare. Nivelul de sprijin logistic necesar marketingului variază pe măsură ce produsul străbate diferite etape ale ciclului de viaţă. Ulterior. Fluxurile informaţionale sunt o parte integrantă a sistemului logistic care facilitează derularea tuturor activităţilor de bază şi de susţinere. . Ca activităţi legate de ambalarea protectoare. În rândul principalelor activităţi pe care le presupune funcţionarea sistemului informaţional logistic se includ: . 10 . este ciclul de viaţă al produsului.elaborarea rapoartelor necesare ( situaţia stocurilor ). . . Un concept de marketing esenţial. Dacă structurile organizaţionale interne nu sunt capabile să satisfacă aceste cerinţe. pe măsură ce vânzările se reduc şi produsul trece în etapele de maturitate şi saturaţie. progresul rapid al inovaţiilor tehnologice.

Unele companii progresiste folosesc avantajele unei bune colaborări logistică – marketing. prin oferirea unui serviciu total. devenind chiar parteneri pe termen lung ai acestora într-o relaţie reciproc avantajoasă. Aceste companii se pot detaşa de concurenţă. Deciziile luate în acete două domenii angajează compania în structuri de costuri pe termen relativ lung şi determină. Domeniile majore de interacţiune între logistică şi marketing includ: • Proiectarea produsului. Prognozele de marketing vor dicta nivelul resurselor logistice necesare livrării produselor la clienţi. transportul. şi. Dacă departamentul de marketing optează pentru un nivel foarte înalt de servire. Rezultă că şi capacitatea reţelei logistice – aprovizionarea. Logistica şi marketingul au împreună roluri vitale în realizarea performanţei cu costuri avantajoase. În acest domeniu este preferabilă elaborarea în comun a strategiei. resursele logistice. 11 . Capacitatea de producţie este determinată de localizare şi de logistică şi trebuie să fie în legătură cu cererea pieţei. prin satisfacerea acestor niveluri de servire. vor trebui să fie considerabile. adică echipamentele şi stocul. Decizia de furnizare direct către client sau prin intermediari va influenţa puternic nivelul resurselor logistice necesare. astfel încât acestea să corespundă nevoilor consumatorului individual. • Stabilirea preţului. Aceasta poate avea un efect major asupra depozitării şi transportului şi prin urmare asupra costurilor aferente. într-o mare măsură. Cele două coordonate principale ale situaţiei sunt localizarea şi caracteristicile intrărilor de materiale ( furnizorii de materii prime ) şi localizarea şi caracteristicile pieţei ( clienţii ). logistica reprezentând o parte esenţială a ecuaţiei profitului. Clienţii sunt interesaţi de promptitudinea cu care furnizorii satisfact comenzile la un nivel de servire determinat. primirea şi procesarea comenzilor. conectată la cererea pieţei. Conexiunile logisticii cu producţia Producţia şi logistica se intrepătrund. pentru a negocia nu numai produsul şi preţul. Problemele determinate de localizare. vor câştiga încrederea clienţilor. • Strategiile de servire a clientului. şi politicile de preţ ale companiei. Companiile capabile să se diferenţieze de concurenţi. • Canalele de distribuţie. prin urmare. Aceasta este modalitatea prin care cererea serviciilor de logistică influenţează costul total al produsului. modul în care aceasta concurează pe pieţele alese. de asemenea. Responsabilitatea pentru cine primeşte comenzile clienţilor şi viteza şi eficienţa procesării are o influenţă majoră asupra costurilor operaţionale şi asupra imaginii clienţilor despre nivelul serviciului.3. capacitate şi logistică sunt interconectate. ci şi pentru ajustarea serviciilor logistice. Marketingul trebuie să consulte logistica în luarea deciziilor care privesc canalul de distribuţie. reţeaua de depozite şi livrarea către consumatorul final – trebuie să fie. Producţia nu poate fi luată separat de logistică şi viceversa. • Prognozarea pieţei şi a vânzărilor. • Procesarea comenzilor. 1.

În comerţul internaţional. procesarea comenzilor este mai complexă. Rolul logisticii în competitivitatea pe plan internaţional Problemele de management în logistica internaţională sunt substanţial diferite de cele din logistica internă. Fluxul de informaţii corespunzător contribuie la optimizarea primului flux. o regândire a reţelei logistice. logistica internaţională necesită o cooperare şi coordonare mult mai apropiate între departamentul de vânzări şi cel de distribuţie. Pe termen lung. şi în combinaţie cu alţi factori ( sisteme . 1.4. natura şi performanţa de operare a unităţilor productive. în special tehnologia informaţiei. la reducerea costurilor şi la creşterea nivelului de servire a clienţilor. va permite câteva configuraţii fabrică – filiale care n-ar fi fost posibile înainte. Următorul pas este analizarea problemelor numeroaselor aspecte interdependente. Spre deosebire de sitemul intern. cât şi nivelul serviciilor.Punctul de pornire în alegerea configuraţiei fabrică – capacitate – filiale îl reprezintă strategia competiţională a organizaţiei pe pieţele alese – obţinerea celui mai scăzut cost sau anumite forme de diferenţiere importantă pentru clienţi. 2. De asemenea. • Va exista o nevoie continuă de reducere a costului reţelei. Conceptul de logistică internă poate fi descris ca un instrument de examinare a fluxului de articole palpabile. caracteristicile produsului şi opţiunile de transport. APROVIZIONAREA CU MĂRFURI A SOCIETĂŢII COMERCIALE 12 . configuraţia fabrică – filiale este un fundament structural major pentru reducerea costurilor totale ale lanţului ofertei. Sistemele instalate de companie trebuie să aibă capacitatea de a forma cu clientul o legătură reciproc avantajoasă. în mod simultan. care privesc caracteristicile şi localizările pieţelor actuale şi viitoare. Localizarea. produse finite de la furnizori la clienţi. furnizori). influenţează foarte mult atât costul. O legătură organizaţională cu marketingul este benefică pentru administrarea logisticii internaţionale. a lanţului ofertei de la furnizor până la client va fi necesară deoarece: • Tehnologia disponibilă. aceste sisteme trebuie să sprijine formarea de alianţe strategice cu furnizorii. materii prime. iar nivelul de servire a clienţilor mai dificil de monitorizat. logistica este mai mult o funcţie reactivă. furnizorii actuali şi potenţiali. Când legăturile dintre producător şi client şi între producător şi furnizor sunt complete. În procesul intern. semifabricate. a depozitelor centrale şi a celor locale. răspunzând la fluxurile relativ regulate de comenzi.

Principalul obiectiv al aprovizionării se concretizează în asigurarea completă. la locul şi termenele stabilite. tipurile.4 Formele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice 2. Organizarea structurală a conducerii aprovizionării 2. indispensabilă în orice organizaţie economică productivă.2. capătă o importanţă deosebită în cazul în care resursele materiale au o pondere ridicată în costul producţiei.3 Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială 2. prestării serviciilor şi desfacerii mărfurilor către populaţie.6 Concretizarea relaţiilor economice de aprovizionare – contractul comercial de aprovizionare 2. Ultima etapă este cea care vizează perioada de după efectuarea acţiunii de cumpărare. identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice necesare desfăşurării la parametrii proiectaţi a activităţii întreprinderii. gestiunea raţională a stocurilor de materii prime. Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele necesare desfăşurării unei activităţi care să aducă un profit cât mai mare firmelor. înţelegem orice acţiune care are drept scop procurarea de bunuri şi servicii necesare desfăşurării proceselor de producţie. combustibili şi semifabricate. Conceptul de aprovizionare Aprovizionarea este una din actvităţile componente ale funcţiei comerciale prin intermediul căreia întreprinderea intră în relaţii economice cu alte societăţi comerciale. activitate foarte complexă care presupune un laborios proces decizional.1 Conceptul de aprovizionare 2. Pentru realizarea acestui obiectiv se efectuează mai multe activităţi specifice cum ar fi: 1. A doua etapă constă în căutarea şi selecţionarea furnizorilor care vor permite satisfacerea nevoilor exprimate. Procesul de aprovizionare comportă ca o primă etapă stabilirea nevoilor ce trebuie satisfăcute şi a produselor ce urmează a fi achiziţionate. Aprovizionarea cuprinde procurarea şi aducerea la timp a bunurilor de echipament şi produselor intermediare de calitatea. Etapa a treia. când gama articolelor de aprovizionat aste foarte largă sau când piaţa acestor articole suferă fluctuaţii mari pe planul raportului cerere – ofertă.2. Prin aprovizionare. sorturile şi dimensiunile necesare pentru desfăşurarea activităţii de ansamblu a firmei. Aprovizionarea. organizarea depozitării corespunzătoare a resurselor materiale şi a distribuirii acestora în cadrul organizaţiei. aceasta se realizează prin studierea şi culegerea de informaţii privind resursele materiale şi energetice 13 .5 Caracterizarea furnizorilor prin facilităţile oferite cumpărătorilor 2.1. complexă şi la timp a unităţii economice cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare calitativ. şi anume cumpărarea reprezintă rezultatul confruntării dintre furnizor şi cumpărător.

acţiunea este de natură complexă. prospecte. 6.economică a planului şi a programelor de aprovizionare materială şi energetică a unităţii. normele de consum pentru întreaga structură de fabricaţie. Baza de fundamentare a acestor instrumente o constituie programele de fabricaţie şi normele de consumuri specifice estimate în cadrul documentaţiei tehnico-economice de execuţie a produselor. deci. dimensionarea pe criterii economice a stocurilor şi loturilor de resurse materiale pentru comandă şi aprovizionare. lucrărilor sau prestaţiilor. risipa de materiale şi energie şi. pliante. prezintă cele mai avantajoase condiţii de livrare etc. necesare pentru toate destinaţiile de consum. forma de transport posibilă de utilizat. 4. fundamentarea tehnico. acţiunea asigură elementele tehnice de calcul al necesităţilor materiale şi energetice şi se concretizează în eleborarea de norme de consumuri specifice analitice. 5. aspect care se evidenţiază nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile ci şi prin cheltuielile pe care le generează a căror pondere este de 25-30% faţă de valoarea medie a stocurilor. necesităţile pentru alte destinaţii de folosire a resurselor materiale. prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energetice în vederea depistării şi localizării surselor reale şi potenţiale de a fi utilizate.2. investigaţii la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale. Acţiunea presupune emiterea de cereri de ofertă. canalele de distribuţie folosite. Acestei acţiuni i se ataşează şi cea de stabilire a nivelurilor cantitative sau momentelor calendaristice de comandă. 14 . distanţa de transport. dimensionarea pe bază de documentaţie tehnico – economică a consumurilor materiale şi de resurse energetice. configurativă şi de calitate. a celor de colectare şi valorificare a materialelor refolosibile. apelarea reprezentanţelor comerciale. 3. alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice şi asigură certitudine în livrările viitoare pe termen scurt sau lung. În acest scop se folosesc planul şi proramele de fabricaţie. condiţiile de furnizare. 8. studierea de cataloage comerciale. structura şi nivelul stocurilor. ca şi a formei concrete de regăsire a acestora pe parcursul prelucrării. resursele proprii existente în perioada pentru care se face fundamentarea. Alegerea surselor de furnizare se va face după mai multe criterii între care semnificative sunt cele care au în vedere calitatea resursei materiale. potenţialul furnizorilor. Elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice care contribuie la evidenţierea modului de folosire a resurselor. la bursele de mărfuri. Alegerea resurselor materiale şi echipamentelor tehnice care răspund cel mai bine caracteristicilor cererilor pentru consum. de emitere a comenzilor de aprovizionare. alte surse de informare şi publicitate. nivelul preţului. fiind justificată de importanţa economică a acesteia. 7. etc. creşterea nejustificată economic. fundamentate tehnic şi economic: prin utilizarea acestor norme tehnice de consum se previne consumul iraţional. a unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse. pe toată gama sortotipodimensională. a costurilor.

Asigurarea spaţiilor de depozitare. 15. reponsabilităţii în respectarea obligaţiilor asumate şi a solvabilităţii. seriozităţii în afaceri. 11. constituirea comisiilor de primire – recepţie şi organizarea activităţii acetora. Acţiunea se realizează după analiza prealabilă a caracteristicilor pieţei de furnizare.în acest cadru se asigură elaborarea unor programe optime de circulaţie consum. asigurarea condiţiilor de păstrare – conservare cerute de natura resurselor materiale depozitate ca şi a celor de prevenire a sustragerilor. 12. Structura activităţilor componente evidenţiază faptul că managementul aprovizionării materiale integrează într-un tot unitar fluxul şi controlul resurselor 15 . a supraaglomerării punctelor de servire. a blocării mijloacelor de transport intern. prin acord de voinţă. 17. de corelare a momentelor de eliberare sau transmitere a materialelor de la depozite la subunităţile de consum cu cele la care sunt efectiv necesare. eşalonarea judicioasă în timp a servirilor pentru prevenirea aşteptărilor nejustivicate la depozite.Testatrea credibilităţii furnizorilor selectaţi în scopul evidenţierii probităţii morale. 13.Controlul sistematic al evoluţiei stocurilor efective în raport cu limitele stabilite pentru a se evita consecinţele economice nefavorabile pe care le poate genera suprastocarea sau lipsa de materiale în stoc asupra activităţii economice a întreprinderii. 14.Asigurarea condiţiilor normale de primire recepţie a partizilor de materiale sosite de la furnizori.Urmărirea operativă a derulării contractelor de asigurare materială. a nerespectării disciplinei tehnologice sau destinaţiei iniţiale de folosire a resurselor materiale. întocmirea fişelor de urmărire operativă a aprovizionării pe furnizori şi resurse. a situaţiei financiare a acesteia. organizarea internă a fluxurilor de circulaţie. acţiune care implică stabilirea. a situaţiilor care influenţează strategia în cumpărare.Concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi. a tuturor condiţiilor de livrare între parteneri. 16. Elaborarea strategiilor în cumpărarea de resurse în raport cu piaţa de furnizare internă şi externă. Desfăşurarea acestei activităţi are ca scop prevenirea consumurilor peste limitele stabilite prin calcule. efectuarea operaţiunilor de depozitare – aranjare a resurselor materiale în magazii şi depozite. dotarea lor cu mobilier adecvat.cumpărare se realizează prin emiterea comenzilor şi încheierea de contracte comerciale. garanţiilor de care se bucură. Finalizarea relaţiilor de vânzare. a risipei pe timpul transportului şi depozitării. 10. de securitate contra incendiilor. alegerea sistemelor eficiente de depozitare. a formaţiilor de lucrători specializaţi în efectuarea operaţiilor respective. în acelaşi sens se are în vedere înscrierea în evidenţă a intrărilor de resurse recepţionate şi acceptate. a încărcării neuniforme a lucrătorilor din depozite. dotate cu mijloace tehnice adecvate.Urmărirea şi controlul utilizării resurselor materiale şi energetice pe destinaţiile de consum. Organizarea sistemului de servire ritmică cu resurse materiale a subunităţilor de consum ale întreprinderii în concordanţă cu programele de fabricaţie. a furnizorilor. aceasta presupune amenajarea de spaţii speciale de descărcare – recepţie.9.

surse de aprovizionare. a planurilor şi programelor de aprovizionare.materiale de la momentul iniţierii procesului de asigurare a lor şi până la transformarea acestora în produse vandabile. În organizarea conducerii aprovizionării se impune constituirea unor sisteme deschise. • urmărirea aprovizionării efectuate şi ţinerea evidenţei materialelor aprovizionate. se impune derularea activităţilor de aprovizionare şi desfacere în concordanţă cu necesitatea realizării obiectivelor stabilite. condiţiile de procurare ale acestora. Planificarea necesarului de aprovizionat se face în funcţie de cererile celorlaltor activităţi ale organizaţiei. şi în primul rând. a normelor de consum. preţuri de cumpărare şi planificarea în funcţie de necesităţile firmei a cantităţilor de aprovizionat. luându-se în considerare şi alte elemente cum ar fi fluctuaţiile preţurilor pe piaţă. accentul fiind pus pe disponibilităţile de materiale pe piaţă. 2. în general. având în vedere încărcarea raţională cu sarcini şi atribuţii a fiecărui post din structura organizatorică a compartimentelor. ale celei de producţie. După alegerea sistemului de organizare se trece la repartizarea pe posturi şi funcţii a atribuţiilor şi responsabilităţilor specifice.2 Organizarea structurală a activităţilor de aprovizionare Pentru desfăşurarea normală a proceselor de aprovizionare sunt constituite compartimente de specialitate sub formă de divizii. etc. departamente. birouri în funcţie de volumul şi profilul de activitate. tendinţele preţurilor. • colaborarea cu compartimentele de cercetare – dezvoltare şi de producţie pentru stabilirea specificaţiilor de materiale. respectiv funcţionarea în condiţii de efecienţă maximă şi obţinerea de profituri cât mai mari. rata inflaţiei. prelucrarea şi analiza informaţiilor privind situaţia activităţii economice. forma de organizare şi mărimea firmei. servicii. Selecţia personalului trebuie să se facă pe baza examenului profesional şi psihologic al candidaţilor la diferite posturi şi funcţii. 16 . Principalele atribuţii ale compartimentului de aprovizionare constau în: • culegera. atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui subcolectiv de salariaţi din cadrul compartimentului de aprovizionare. disponibilitatea materialelor pe piaţă. • procurarea propriu-zisă a tuturor materialelor necesare potrivit planurilor şi programelor stabilite. îndeosebi. tinându-se seama şi de frecvenţa apariţiei cererilor. costul imobilizărilor determinate de stocarea materialelor. Termenele de achiziţionare se corelează cu cele de lansare în fabricaţie a diferitelor comenzi care sunt stabilite de compartimentul de programare şi lansare în producţie. Prin organizarea internă se stabilesc domeniile de acţiune. Oricare ar fi forma sau sistemul de organizare. adaptabile la noile condiţii care apar în relaţiile de vânzare – cumpărare. materiale. • determinarea celor mai adecvate sorturi de materii prime. şi ale pieţei.

Agenţii de aprovizionare pot fi repartizaţi pe zone teritorialgeografice de furnizare sau cu rază nelimitată de acţiune. Compartimentul de desfacere a produselor care pune la dispoziţie date şi informaţii pentru fundamentarea necesarului de ambalaje şi materiale de ambalat. Principalele relaţii interne ale compartimentului de aprovizionare materială se stabilesc cu:: 1. eşalonarea fabricării acesteia. descărcare. 2. asigurarea necesarului de mijloace de transport din parcul propriu al firmei sau prin închiriere. a creditelor ). asigurarea condiţiilor pentru realizarea. În subordinea acestuia se află grupele de agenţi şi /sau achizitori. decizii. de acordare a rabaturilor. în timp util şi cu eficienţă a operaţiilor de încărcare.3. 2. stabilirae măsurilor pentru folosirea eficientă a mijloacelor de transport proprii sau închiriate şi reducerea cheltuielilor cu mişcarea materialelor. manipulare a resurselor materiale. cât şi în afara acesteia. urmărirea derulării operative a procesului de aprovizionare în raport cu prevederile contractuale. Compartimentele de planificare dezvoltare şi programare operativă a producţiei care furnizează date şi informaţii privind volumul şi structura producţiei prevăzute pentru execuţie. produse sau echipamente tehnice. 17 . de contracte economice de livrare. asigurarea traficului privind mişcarea materialelor în interiorul şi în afara unităţii economice. depistarea surselor de furnizare. Agenţii de aprovizionare se ocupă în general cu : studierea pieţelor de materii prime şi produse. participarea la încheierea de convenţii speciale. achiziţioanrea – cumpărarea de materiale. Sistemul de relaţii pentru aprovizionarea materială Desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de aprovizionare în concordanţă cu cerinţele de consum ale unităţii economice. informarea factorilor de conducere a asigurării materiale. negocierea preliminară a condiţiilor de furnizare ( inclusiv a preţurilor de vânuare. participarea la bursele de materii prime şi studierea evoluţiei potenţialului de furnizare. Experţii şi dispecerii în transporturi se ocupă cu: elaborarea programelor optime de transport între punctele de consum ale întreprinderii. Conlucrarea dintre aceste compartimente trebuie să se desfăşoare continuu pentru a asigura corelarea permanentă a planului şi a programelor de aprovizionare cu cele de producţie. evaluări. interpretări. În cadrul departamentelor mari structura de personal cuprinde şi analişti cu aprovizionarea. dispeceri şi experţi în transporturi. a tendinţelor de preţ. contractarea unităţilor de transport specializate şi stabilirea condiţiilor de deplasare a resurselor materiale de la sursele de furnizare la punctele de destinaţie.Structura personalului include şeful de compartiment care se mai numeşte şi director cu aprovizionarea. Pe plan intern relaţiile se organizează între compartimentele de aprovizionare materială şi celelate compartimente sau subunităţi din cadrul structurii organizatorice a firmelor de producţie. cu necesitatea realizării contractelor încheiate cu furnizorii de materiale impune organizarea sistemelor complexe de relaţii atât în interiorul fiecărei firme. a colaboratorilor din celelalte compartimente asupra diferitelor situaţii care presupun analize.

Furnizorii de materiale de pe piaţa internă şi internaţională ( unităţi producătoare şi firme specializate în cumpărarea – vânzarea de resurse materiale) pentru achiziţionarea de resurse materiale. a nivelurilor de comandă. 2. Cu secţiile şi atelierele de producţie. 5. acordarea de credite bancare în scopul achiziţionării şi stocării resurselor materiale. 7. pentru evidenţierea intrărilor de materiale. a preţurilor. 8. lucrărilor. Unităţi şi instituţii de cercetare specializate pentru eleborarea de studii de prognoză privind: conjunctura mondială a furnizărilor de resurse materiale. asigurarea controlului existenţei şi mişcării stocurilor. În afară. Depozitele de materiale pentru asigurarea primirii şi recepţiei loturilor de materiale sosite de la furnizori. 3. cu subunităţile auxiliare şi de servire pentru informarea directă asupra necesităţilor de materiale auxiliare. mutaţii în structura consumului. urmăririi dinamicii stocurilor efective. încheierea de contracte de livrare. Compartimentul de control tehnic de calitate pentru efectuarea recepţiei cantitative şi calitative a materialelor sosite de la furnizori. Compartimentele financiare şi de contabilitate. Compartimentul tehnic care pune la dispoziţie listele cu normele de consum de resurse materiale specifice produselor. Unităţi bancare pentru efectuarea operaţiilor de plată a cumpărărilor de resurse materiale. componente. 6. apărute pe piaţa în amonte care pot fi avute în vedere pentru modernizarea produselor din fabricaţia curentă sau la cele noi prevăzute pentru asimilare. stabilirea condiţiilor de furnizare. eliberării pentru consum a materialelor. acoperirea contravalorii resurselor cumpărate.3. scadenţa potenţialului de resurse clasice. evidenţierea şi înregistrarea cheltuielilor de transport depozitare a materiilor prime. 18 . derularea livrărilor. echipamente tehnice noi. evidenţei şi securităţii. 5. 9. Compartimentul de cercetare dezvoltare căruia îi pune la dispoziţie informaţii privind materiale. stabilirea volumului de mijloace circulante aferent materiilor prime şi materialelor. prestaţiilor prevăzute pentru execuţie. 4. a pieselor de schimb pentru întreţinere şi reparare. Unităţile de transport pentru stabilirea condiţiilor de aducere a resurselor de la furnizori. reglementarea raporturilor cu furnizorii. unitatea economică stabileşte relaţii cu: 1. depozitării şi păstrării raţionale a acestora. 4. în structura ofertei de materiale. acoperirea financiară a resurselor contractate sau achiziţionate. corelarea operativă a programelor de aprovizionare cu cele de fabricaţie. Unităţi specializate în importul de materiale pentru achiziţionarea şi aducerea de resurse de la furnizorii externi. evoluţia pieţei de materii prime. promovarea folosirii de noi resurse ca substituienţi eficienţi. aprovizionarea cu combustibili şi lubrifianţi necesari funcţionării acestora. a celor pentru transport intern. Compartimentul de transport pentru asigurarea şi menţinerea în stare de funcţionare normală a mijloacelor de transport proprii sau închiriate destinate aducerii materialelor de la furnizori. controlul utilizării resurselor materiale.

• Aprovizionarea de la depozitul angrosistului. tendinţe în evoluţia preţurilor. • Aprovizionarea prin tranzit achitat. frecvent. produselor care fac obiectul vânzării – cumpărării în cantităţi mari. cu cost minim. Deci forma este avantajoasă pentru marii consumatori şi. valorificării complete şi eficiente a materiilor prime. Formele de aprovizionare materială şi cu echipamente tehnice Formele de aprovizionare care pot fi folosite de unităţile consumatoare de resurse materiale sunt: • Aprovizionarea directă de la producători – furnizori • Aprovizionarea prin unităţi specializate în comercializarea de materiale şi produse în sistem en gros. • Modul de livrare a produselor. Rolul activ al intermediarului se manifestă în faza de contractare şi pe parcursul derulării contractului.6.4. specifice tranzitului organizat. locul şi momentele prevăzute. Diferenţierea unei forme faţă de alta se face în funcţie de modul cum se realizează următoarele trei activităţi: • Modul de organizare şi concretizare a relaţiilor de vânzare – cumpărare dintre factorii participanţi la acest prodes. se pot acorda rabaturi comerciale sau bonificaţii. sunt nevoiti să suporte cheltuileli de transport pentru deplasarea unor cantităţi mici în special pe distanţe mari. care îmbracă trei variante: • Aprovizionarea prin tranzit organizat. dezavantajoasă pentru micii consumatori care: nu pot beneficia de rabaturi comerciale sau de bonificaţii în cazul în care comanda se prezintă sub cantitatea minimă impusă de furnizori ca prag pentru a obţine asemenea înlesniri. Acestă formă este eficientă în cazul resurselor materiale. Toate aceste relaţii sunt orientate în sensul asigurării integrale. intermediarul comercial 19 . • Sistemul de achitare a contravalorii produselor livrate consumatorilor. folosirii cu maximă eficienţă a resurselor aprovizionate. îşi pot forma stocuri mai mari decât cele nomale estimate anterior. Aprovizionarea directă prevede ca toate cele trei activităţi să se realizeze prin relaţia directă între unitatea consumatoare şi cea producătoare – furnizoare. 2. vagonabile. urmând ca livrarea produselor şi decontarea facturilor aferente să se realizeze direct între ultimii doi factori. Aprovizionarea prin tranzit organizat presupune înlesnirea de către un intermediar comercial a activităţii de organizare şi concretizare a relaţiilor dintre consumatori şi producători – furnizori. iar cheltuielile de transport sunt mai mici. la termenele. Pentru serviciile prestate. În asemenea situaţii se pot obţine preţuri avantajoase la achiziţie. în volumul şi structura strict corelate cu cea a consumului productiv şi neproductiv. Burse de mărfuri pentru informare privind resursele materiale şi produsele oferite pentru vânzare. încadrării în consumurile specifice din documentaţiile tehnicoeconomice şi stocurile prestabilite. a bazei materiale.

Avantajele acestor forme de aprovizionare sunt: • Scurtează perioada de timp în care se realizează contactul dintre producătorii şi consumatorii anumitor produse. specifice micilor consumatori care au acces limitat la aprovizionarea directă de la producători sau pentru care această formă nu le este avantajoasă. a respectării de către producător şi consumator a obligaţiilor contractuale. O formă de aprovizionare care se impune tot mai mult datorită efectelor economice favorabile pe care le generează pentru consumatori este aprovizionarea garantată care 20 . la intervale mici de timp. iar livrarea acestora să se realizeze direct între producător şi consumator. Această formă implică şi mai mult pe intermediarul comercial în derularea proceselor de vânzare. • Promovarea cu mai mare uşurinţă şi eficienţă a produselor noi realizate de anumiţi producători. Aprovizionarea de la depozitele unităţilor specializate în comercializarea de materiale şi produse prezintă mai multe avantaje: • Creşterea gradului de certitudine în asigurarea micilor consumatori cu o structură materială şi de produse extinsă. • Pot face negocierile mai uşoare. Varianta se practică în mare măsură în cazul cumpărărilor în cantităţi mici. în general. Aprovizionarea de la depozitele intermediarilor comerciali este o formă care presupune ca toate cele trei activităţi ( organizarea şi concretizarea relaţiilor de vânzare – cumpărare. de regulă. cu sau fără comenzi anticipate. în scopul depistării producătorilor şi consumatorilor potenţiali solicitanţi ai serviciilor lor. • Uşurează munca producătorilor şi consumatorilor pentru studierea pieţei. livrarea produselor şi achitarea contravalorii acestora ) să se realizeze integral prin unităţi specializate în comercializare ( angrosişti ). Această formă de aprovizionare integrează complet intermediarul comercial în activitatea de comercializare a produselor. un comision de până 3% în raport cu valoarea afacerii pe care a facilitat-o. Şi în acest caz consumatorii cedează întermediarului comercial un comision care poate ajunge până la 5% . în cantităţi variate. din partea consumatorului. • Asigurarea premiselor pentru reducerea substanţială a stocurilor la consumatori. În ambele variante de aprovizionare. • Degajarea producătorilor de un număr prea mare de clienţi şi simplificarea astefel a activităţii de desfacere a produselor la nivelul lor. implicit a fondurilor financiare antrenate la cumpărarea şi stocarea de resurse materiale la un moment dat. Aprovizionarea prin tranzit achitat presupune ca atât contractarea. devenind în unele situaţii factorul determinant în înlesnirea activităţilor de desfacere şi de aprovizionare.primeşte.cumpărare. la momente programate sau întâmplătoare. intermediarii comericli studiază piaţa de furnizare pentru a se informa asupra ofertelor de vânzare şi a cererilor de produse. cât şi achitarea contravalorii produselor să se asigure prin intermediarul comercial. intermediarii comerciali fiind mai buni cunoscători ai caracteristicilor pieţei de furnizare. respectiv acesta devine mai cointeresat în urmărirea şi controlul derulării ritmice a livrărilor.

În ceea ce priveşte locul recepţiei. Recepţia mărfurilor Activitatea de aprovizionare cu materii prime. cu posibilitatea folosirii mai eficiente a acestora ( ca spaţii de producţie.transport a resurselor spre consumatorii serviţi în contextul formei. unul al beneficiarului. • Degrevarea factorilor de conducere al unităţilor consumatoare de activitatea de aprovizionare şi concentrarea acestora în măsură mai mare asupra celei de producţie. Decizia privind recepţia ocupă un loc central în cadril politicii de aprovizionare a întreprinderii. ritmicitatea aprovizionării. decizia poate avea în vedere recepţia la furnizor. • Diminuarea stocurilor de materiale la consumatori. Aprovizionarea garantată prezintă următoarele avantaje: • Reducerea cheltuielilor de transport prin condiţiile pe care le creează pentru elaborarea unor planuri optime de distribuţie. cantitatea şi calitatea produselor. de la depozitele angrosistului. • Accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului circulant aferent materiilor prime şi materialelor al consumatorilor şi sporirea astfel a eficienţei economice în folosirea acestuia. are drept obiectiv. chiar zilnic. Recepţia. Dacă prin contract se stabilişte clauza franco. beneficiarul nu-şi trimite delegat petru recepţie. îndeplinirea întocmai a contractului care reglementează relaţiile dintre furnizor şi beneficiar şi între aceştia şi întreprinderea de transport. un reprezentant al producătorului. • Disponibilizarea astfel a unor impotante spaţii de depozitare la consumatori. Orice primire de valori în gestiune este însoţită de recepţie. fiind posibilă servirea lor la intervale scurte de timp. care constă în verificarea cantitativă şi calitativă a produselor de către furnizor la sediul acestuia 21 . folosirea eficientă a mijlocului de transport şi a resurselor de muncă. prin închiriere ). Recepţia reprezintă operaţia de identificare şi verificare cantitativă şi calitativă a mărfurilor ce se primesc în depozit şi a celor ce se livrează din fabrică sau depozit.furnizor. sau la sediul beneficiarului şi se concretizează într-o clauză contractuală.presupune preluarea de către o unitate specializată în comercializare a procesului de aprovizionare a structurii integrale sau parţiale de materiale necesare unei întreprinderi consumatoare într-o perioadă de gestiune. În acestă formă pot fi asiguraţi unul sau mai multi consumatori din raza de acţiune a unui intermediar comercial. cantitatea. materiale. Alegerea locului se face în funcţie de mărimea loturilor cu care urmează să se facă aprovizionarea. mărfuri a întreprinderilor se încheie cu recepţia acestora. un merceolog de specialitate şi gestionarul valorilor ce formează obiectul recepţiei. Conducerea întreprinderii numeşte comisia de recepţie care are în componenţa sa de regulă. obiectul deciziei în domeniul recepţiei se referă la locul recepţiei. de fapt ale clienţilor în cele din urmă. produsele se pot livra pe baza autorecepţiei. operaţie de mare importanţă pentru satisfacerea cantitativă şi calitativă a nevoilor întreprinderii. verificarea mai multor aspecte privind calitatea.

se întocmeşte un proces verbal de constatare. caietele de sarcini. Autorecepţia este un procedeu economic. Se verifică cu acest prilej. apelarea la metoda JIT. firma poate alege pentru fiecare produs în parte. aspecte cuprinse în contract sau comandă. lipsuri cantitative imputabile întreprinderii de transport sau deteriorări de ambalaje. DECIZII STRATEGICE REFERITOARE LA SURSELE DE APROVIZIONARE Inainte de a selecta firmele de la care va achiziţiona produsele necesare. La sediul beneficiarului. doi sau mai mulţi furnizori. cu normele interne. sursa unică oferă numeroase avantaje: 22 . pe baza următoareleor criterii principale: a. Dacă sunt constatate cu acest prilej. c. sistemul de cântărire). b. orice organizaţie trebuie să stabilească strategia sa referitoare la sursele de aprovizionare. Sub aspectul numărului surselor. Obiectul recepţiei calitative îl constituie verificarea şi determinarea calităţii produselor primite prin compararea lor cu standardele în viguoare. În mod tradiţional. monstrele omologate. în cazul în care cantitatea necesară este suficient de mare. ci şi elemente calitative privind structura sortimentală.umiditatea.Recepţia cantitativă şi calitativă se poate realiză pentru întregul lot da marfă. precum şi managamentul calităţii totale sunt factoti care au sporit importanţa aprovizionării din sursă unică. se face o verificare cantitativă a acestora. care odată executată. ci şi condiţiile de măsurare avute în vedere care pot influenţa cantitatea recepţionatî ( de ex. de sigiilii. se execută nu numai pentru produse. proximitatea surselor – furnizori locali sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari. la verificarea produselor perisabile sau cu o periodicitate foarte ridicată a livrărilor.. mărimea surselor – furnizori de dimensiuni mici sau furnizori de mare anvergură. Indiferent unde are loc recepţia cantitativă a produselor se face verificându-se concordanţele dintre contract sau comandă şi cantitatea livrată. piaţa de provenienţă – piaţa internă sau piaţa externă. eliminănd cheltuielile de recepţie. fie un furnizor unic. integritatea vagonului. a sigiliilor şi a numărului de colete.. la eliberarea lor către destinatar. Această verificare nu se confruntă cu recepţia cantitativă. etc. numită şi bucată cu bucată sau prin sondaj. în special în staţiile de cale ferată. exonerează de răspundere cărăuşul.întocmindu-se proces verbal de autorecepţie. marcarea. Strategia de cumpărare dintr-o sursă unică este o alegere efectuată de firmă în mod deliberat şi nu trebuie confundată cu situaţia generată de poziţia de monopol a furnizorului pe piaţă. În documentele de livrare se menţionează nu numai cantitatea livrată. se întocmesc actele de încărcare a gestiunii. abordarea recomandată a fost cumpărarea din surde multiple. şi se foloseşte de regulă. după ce s-a executat recepţia cantitativă finală. Având în vedere că întreprinderea de transport răspunde de integritatea produselor transportate. ci şi pentru ambalaje şi vizează nu numai aspectele fizico-chimice ale produselor. fie furnizori multipli. d. folosit ulterior pentru a solicita daune. numărul surselor – unul. controlul calităţii. Noua orientare spre dezvoltarea unor relaţii de parteneriat cu furnizorii. Pe termen lung.

Avantaje:  cooperarea mai strânsă între cumpărător şi vânzător. firmele cumpărătoare pot contribui la dezvoltarea economică a regiunilor în care îşi desfăşoară activitatea. Caracterul local al unei surse este determinat de uşurinţa transportului şi comunicării. Mărimea furnizorilor este un alt criteriu care stă la baza elaborării strategiei referitoare la sursele de aprovizionare. comparativ cu sursele mari sunt următoarele:  atenţia acordată de furnizor cerinţelor firmei cliente. Punctele forte ale cumpărării din szrse mici.  posibilitatea obţinerii mai rapide a comenzilor urgente sau suplimentare. prin modificarea volumului mărfurilor contractate cu acel furnizor. ca urmare a unei comunicări mai bune. lansarea pe piaţă a unor noi produse.  vulnerabilitatea faţă de deteriorarea performanţelor furnizorului. Aprovizionarea din surse multiple pe termen lung poate să conducă la apariţia nemulţumirilor unor furnizori care nu doresc să livreze acelaşi produs ca şi concurenţii lor. deficieţele calitative. gradul redus de variaţie a caracteristicilor produsului.  caracterul mai personal al relaţiilor cu furnizorul.  costurile mai mari decât cele specifice aprovizionării din surse miltiple. Alegerea surselor în funcţie de proximitatea lor trebuie să îndeplinească cerinţele de profitabilitate ale organizaţiei. În funcţie de proximitatea surselor. ceea ce permite perfecţionarea activităţilor logistice şi reducerea costurilor. firmele cumpărătoare pot alege furnizori locali şi sau furnizori aflaţi la distanţe mai mari. faţă de întârzierea livrărilor. de exemplu la situaţiile de forţă majoră.  costurile de transport mai mici. prin colaborarea cu acesta pe termen lung.  îmbunătăţirea planificării şi controlului. Prin achiziţionarea din surse locale. de exemplu. creşterile de preţ şi neonorarea contractelor. Cumpărarea din mai multe surse prezintă următoarele avantaje:  creşterea siguranţei aprovizionării. la nivel executiv. sursa unica prezintă următoarele dezavantaje:  pierderea potenţială a accesului la informaţii privind tendinţele pieţei.  expunerea la problemele furnizorului. datorită absenţei unor contacte periodice cu furnizori multipli. în condiţiile dezvoltării unor relaţii personale. Firma se poate orienta spre surse mici sau spre surse de dimensiuni mari.  posibilitatea de modificare a presiunii competitive asupra unui anumit furnizor. ca rezultat al colaborării dintre cumpărător şi furnizor:  reducerea costurilor administrative şi mai buna înţelegere a afacerii furnizorului. 23 .  generarea de inovaţii de produs şi de proces şi crearea unui climat în care furnizorii sunt pregătiţi să efectueze investiţiile necesare în active fixe şi rersurse umane. ca urmare a lipsei unei presiuni concureţiale asupra furnizorului unic. Pe termen lung.

să obţină licenţele de import necesare. furnizorii mici devin dependenţi de firma cumpărătoare. Aprovizionarea din surse externe are un grad de dificultate mai mare comparativ cu aprovizionarea din surse interne datorită:  comunicarea dintre părţi: diferenţele de limbă. În comparaţie cu achiziţionarea produselor de pe piaţa internă.  Reglementările în vigoare.  obţinerea de părţi componente din ţările în care vor fi exportate produsele finite.  Negocierea contractelor:  Logistica.6. 2. Caracterizarea furnizorilor prin facilităţile oferite consumatorilor 24 . a cererilor de asistenţă specială. onorarea mai rapidă. ale cumpărătorului. care diminuează posibilitatea contactelor directe. distanţele mari faţă de furnizori.  preţuri mai avantajoase oferite de sursele externe. Costul mărfurilor cumpărate poate varia în condiţiile fluctuaţiilor cursului de schimb.  posibilitatea ca furnizorul să pună la dipoziţia clientului echipamente şi cunoştinţe speciale. să respecte reglementările referitoare la taxele vamale. Adesea. Pentru cumpărător. costurile mari. stilurile de comunicare diferite.  nivelul scăzut al calităţii produselor oferite de furnizorii interni.  necesitatea de a dezvolta aranjamente de cumpărare regională sau globală. incertitudinea livrărilor la termenele stabilite.  Cursul de schimb. care afectează programarea contactelor telefonice. Piaţa de provenienţă.  accesul la produse noi ca rezultat al procesului de inovare. tva si alte taxe.  Documentaţiile necesare.  riscul scăzut al dependenţei furnizorului de client. diferenţele de fus orar. precum şi adoptarea unei politici de evitare sau împărţire a riscurilor determinate de astfel de fluctuaţii. formularele de intrare in vamă. Aprovizionarea din surse de dimensiuni mult mai mari decât firma proprie poate avea inconveniente pentru cumpărător în privinţa puterii de negociere. în cazul importurilor se impune utilizarea unor documente speciale:certificatele de origine. de furnizor.avantaje:  inexistenţa pe piaţa internă a produselor necesare sau disponibilitatea lor în cantităţi insuficiente. Fluxul mărfurilor şi informaţiilor conexe este afectat de: complexitatea aranjamentelor de transport intenaţional. Este necesară alegerea valutei adecvate în care este exprimat preţul şi va fi realizată plata. procedurile de returnare a produselor defecte. sursele mari preyintă o serie de avantaje specifice:  disponibilitatea potenţială a unor capacităţi de producţie pentru onorarea comenzilor suplimentare sau urgente ale cumpărătorului. Firma cumpărătoare trebuie să aplice procedurile de import.

asociat capacităţii acestora de a oferi o anumită resursă cu un anumit grad de siguranţă. Lipsa acordului de voinţă al ambilor parteneri conduce la întreruperea contractului.facilităţi la decontare. în condiţiile în care resursele sunt asemănătoare calitativ şi ca utilitate. Rabatul de preţ pe cantitate – se acordă de către furnizor pentru cumpărarea la fiecare comandă a unei cantităţi mai mari. dar poate să aibă influenţe negative în situaţia inversă.  Sistemul cu preţ indexat – este apreciat ca fiind cel mai eficient atât pentru furnizor cât şi pentru consumator. de durată. modificarea preţului se poate face numai pe baza unei notificări anterioare şi cu acordul partenerilor de contract.Un rol important în aprecierea furnizorilor revine. În general aceste facilităţi au rolul de a stimula vânzarea produsului oferit de un furnizor în raport cu ceilalţi frunizori.facilităţi în politica de distribuţie . Un asemenea sistem de preţ poate fi avantajos pentru consumator în condiţii de creştere a ofertei. Decizia în politica de preţ trebuie să fie foarte bine fundamentată având în vedere implicaţiile pe termen lung care pot să apară. sunt foarte greu de anticipat sau există riscul unor fluctuaţii importante în evoluţia acestuia pe piaţa de furnizare. În general acest sistem de preţ se practică în condiţii de stabilitate pentru perioade scurte de timp. În general se practică următoarele sisteme de preţ:  Sistemul cu preţ fix – constă în aceea că preţul rămâne nemodificat pe o anumită perioadă de timp stabilită de părţile contractante. peste o limită minimă stabilită de acesta.facilităţi prin politica de preţ . ce determină nivelul preţului.facilităţi în politica de service după vânzare . devenite tradiţionale. Cunoaşterea sistemului de preţ practicat de către furnizor creează condiţii pentru elaborarea unor acţiuni specifice de contracarare pe piaţă a anumitor efecte nefavorabile pentru cumpărător. Se poate acorda în două variante: 25 . Acest sistem constă în faptul că preţul cerut la un moment dat va fi rezultatul unor calcule de fundamentare bazate pe un algoritm asupra căruia s-a convenit anterior. facilităţilor pe care le acordă în comercializare. ca şi de dorinţa pentru obţinerea unui anumit profit pe termen scurt.  Sistemul cu preţ renegociabil la fiecare comandă – se practică în situaţiile în care condiţiile de producţie. Analiza trebuie să se bazeze pe analiza statistică a dinamicii preţurilor şi a costurilor de producţie ale furnizorilor. Analiza şi caracterizarea furnizorului pe linia politicilor de preţ trebuie să aibă în vedere şi eventualele reduceri de preţ şi condiţiile în care acestea se acordă. furnizorul poate acorda: . Reducerile de preţ practicate de furnizor pot lua forma :  Rabatului de preţ pe cantitate  Escomtului – bonificaţiei. mediu sau lung. Se practică de obicei în cadrul unor relaţii contractuale stabile. a serviciilor care însoţesc produsul. Astfel. Politicile în domeniul preţului sunt în funcţie de concurenţă.

Prin definiţie. contractul de vânzare –cumpărare cuprinde: denumirea şi domiciliul unităţilor contractante. • După forma în care se concretizează: contract scris şi contract verbal. pentru cumpărarea la o comandă a unei cantităţi mai mari în raport cu limita minimă stabilită de furnizor. produsul care constituie obiectul contractului. în respectarea obligaţiilor care şi le-a asumat în urma negocierilor prin acordul deplin al participanţilor. cantitatea ce urmează a fi fabricată şi 26 . progresive de rabat la preţ pentru cantităţile suplimentare cumpărate peste anumite limite succesive prestabilite de furnizor. contractul de vânzare. Contractul economic de vânzare –cumpărare este un acord de voinţă între două părţi. Lupta de concurenţă se duce în general în domeniul preţurilor. moDul de concretizare a relaţiilor economice dintre agenţii economici. Se pot acorda niveluri diferite. Concretizarea relaţiilor economice de aprovizionare. . în general. Escomtul ( bonificaţia ) – constă în reducerile de plată acordate de furnizor pentru plăţi rapide sau anticipate. între care: • după obiect: contract de vânzare –cumpărare de bunuri materiale. adică se încheie numai în momentul în care s-a realizat acordul între vânzător şi cumpărător cu privire la bunul care se vinde şi preţul care se plăteşte în schimb – fără alte formalităţi necesare. Acesta este instrumentul juridic cel mai eficient în asigurarea conduitei fiecărui partener. • rabatul progresiv – are în vedere reducerea de preţ numai pentru cantitatea suplimentară cumpărată peste nivelul minim stabilit. când se elaborează strategii pe piaţa acestora. persoanele împuternicite să semneze contractul. În forma sa generală. în virtutea căruia. cel care vinde se obligă să transmită celui care cumpără dreptul de proprietate asupra unui obiect în schimbul unui preţ pe care-l plăteşte cel din urmă. ca şi instrumentele folosibile sunt reglementate de Codul Comercial şi Codul Civil.cumpărare exprimă: . de cercetare ştiinţifică. mediu şi lung. . care dă naştere la obligaţii pentru ambele părţi. Contractele economice se diferenţiază între ele în funcţie de mai multe criterii.rabatul de preţ pentru întreaga cantitate cumpărată la o comandă – constă în faptul că. • 2.un acord bilateral. aceasta justificând atenţia deosebită care trebuie acordată în aprecierea politicilor de preţ ale furnizorilor.contractul comercial de aprovizionare În cele mai frecvente cazuri. aceasta va fi evaluată integral cu un preţ de vânzare mai mic. pentru prestarea de servicii.un acord de voinţă. instrumetul principal folosit în concretizarea viitoarelor relaţii de vânzare – cumpărare este contractul economic.7.un acord cu titlu oneros. • După orizontul de timp la care se referă: contracte pe termen scurt. ceea ce înseamnă că fiecare dintre părţi urmăreşte realizarea unui folos patrimonial în schimbul prestaţiei la care se obligă. pentru executarea de lucrări.

termenele calendaristice de executare a cantităţii prevăzute. crearea unor condiţii de colaborare şi conlucrare bune necesită orientarea agenţilor economici în organizarea de relaţii pe o durată de timp mai lungă. 27 . condiţiile de calitate. lotul de livrare. etichetare. În cazul în care părţile n-au convenit şi nu au stipulat în contract clauze privind plata de penalităţi. preţurile de vânzare la care urmează a fi livrate produsele şi forma de decontare. mai clar şi mai precis şi care îi asigură contractului rolul de instrument juridic în executarea obligaţiilor asumate de către părţi în concordanţă cu acordul la care au ajuns după negociere. Prejudiciul trebuie dovedit ca fiind urmarea nerespectării contractului de una din părţi. cu titlu de penalităţi pentru executarea parţială sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin contract sau neexecutarea integrală a acestuia. În contracte trebuie să se includă. Acest aspect nu exonerează de răspundere pentru nerespectarea obligaţiilor asumate de către părţile contractente. stabilirea măsurilor de înnoire a produselor. a structurii de fabricaţie. Acesta pentru că despăgubirile sunt consecinţe care se produc independent de voinţa părţilor. care. Acestea se stabilesc numai prin acordul de voinţă al partenerilor de contract. îl va suporta. condiţiile de ambalare. Asigurarea certitudinii în aprovizionarea materială şi în desfacerea producţiei finite. care pot specifica o sumă de bani pe care o parte o datorează celeilalte. livrare şi transport. marcare. modalităţile de efectuare a probelor tehnologice. cu întârziere sau neexecutării obligaţiilor ce le revin. vinovată fiind. formele de asistenţă tehnică şi regimul de garanţii. Asemenea relaţii asigură agenţilor economici producători condiţii pentru orientarea în perspectivă a activităţii de producţie.livrată. condiţiile de recepţie a cantităţii şi calităţii produsului contractat. alte clauze menite să asigure un conţinut cât mai complet. în limita nivelului acestuia. tipurile şi sortimentele. atunci ele nu se datorează. În aceste condiţii va acţiona forma depăgubirilor pentru prejudiciul cauzat. în timp ce penalităţile sunt sancţiuni stabilite anticipat de partenerii de contract. în final. şi precizări în legătură cu răspunderile părţilor contractuale pentru cazul executării parţiale. adaptările şi îmbunătăţirile care trebuie aduse acestuia. durata de executare în natură a obiectului contractului economic. Penalizarea se poate stabili şi procentual faţă de valoarea produsului nelivrat sau pe zi de întârziere.

Tipuri de transport 3. Tehnologii moderne de transport 3. de la locul producţiei la cel al consumului productiv sau neproductiv este un domeniu extrem de important al activităţii operative în întreprinderile comerciale. apreciate ca un important subsistem al sistemului producţiei materiale şi al serviciilor. Transportul reprezintă una din activităţile esenţiale ale distribuţiei fizice. în reducerea timpului necesar realizării binomului producţie – desfacere. Transporturile de materii prime. Transporturile.Cap. materiale 3. este considerată cea mai importantă componentă a mixului logistic deţinând circa 2/3 din costurile afectate activităţii logistice.3.1.4. Eşecul în identificarea celui mai potrivit mod de transport poate produce costuri mai mari decât cele necesare. acestuia revenindu-i multiple sarcini în optimizarea spaţiului şi timpului economic. datorită impactului său asupra eficienţei operaţionale a firmei. Transportul bunurilor materiale. au un rol important în asigurarea unei bune funcţionări a fluxurilor ce se formează între componentele sistemului producţiei materiale şi ale serviciilor.2. materiale şi mărfuri Alegerea modului de transport este o parte fundamentală a managementului distribuţiei şi trebuie analizată cu atenţie.1 Transporturile de materii prime. 28 .Căi de raţionalizare a costului transportului 3. 3 TRANSPORTUL ŞI MANIPULAREA MĂRFURILOR 3.

de la furnizor la beneficiar. Printre cele mai importante domenii decizionale privind activitatea de transport pot fi menţionate: • Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi îndeplinesc cel mai bine cerinţele service-lui de livrare? • Ce mijloc de transport şi ce prestator de transporturi efectuează service-ul de livrare la preţurile cele mai avantajoase? • Cum se stabilesc cantităţile de livrare astfel încât la o cerere dată să se obţină o minimizare a costului de transport? • Care este cel mai scurt traseu de transport? • Care este încărcătura optimă a unui mijloc de transport? Costurile de transport Costurile de transport includ toate costurile direct asociate deplasării produsului de la o unitate la alta. conducerea transporturilor are în vedere executarea unor astfel de transferuri de materii prime. materiale şi mărfuri dintrun loc în altul .capacitate de transport 29 .regularitate . produc o utilitate. În orice caz. de la o secţie la alta. care să se realizeze în timp util şi cu cele mai reduse costuri. Având în vedere această ultimă particularitate a activităţii de transporturi trebuie menţionat faptul că. Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% pentru aparate la peste 30% pentru alimente din preţul de vânzare recomandat al produsului. în general. şi o valoare de schimb. din care menţionăm: . care se adaugă la valoarea obiectului muncii în transporturi ( bunul material transportat). şi comerciale. care se desfăşoară în şi pentru sfera circulaţiei. Prin conducerea ştiinţifică se urmăreşte creşterea aportului transporturilor la crearea profitului prin satisfacerea nevoilor de produse ale întreprinderii atunci şi acolo unde acestea apar. în funcţie de natura gamei de produs şi de piaţă. Transporturile de mărfuri. determină existenţa a două feluri de transporturi: interioare. Alegerea mijlocului de transport Mijlocul de transport folosit trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. care se consumă în chiar timpul procesului ei de producţie. fără să producă bunuri materiale. respectiv deplasarea spaţială a produselor.Transporturile de bunuri desfăşurându-se în sfera producţiei sau a circulaţiei. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costului de transport va determina o creştere a profitului. care să determine o cât mai mică valoare de schimb. în cadrul procesului de producţie. prin optimizarea într-o viziune globală a activităţii de transport. costul mediu de transport este între 5-6% din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. determinată de valoarea mijloacelor de muncă vie şi materializată consumată. Acest domeniu necesită luarea de decizii cu o frecvenţă ridicată şi care deseori trebuie reconsiderată la intervale mici de timp datorită schimbărilor care apar. prin care se efectuează deplasarea în spaţiu.

 Cerinţele de servire post –vânzare. Astfel. îndeosebi acolo unde pot fi găsite alternative sau unde transportul poate fi închiriat pentru acest scop.caracteristicile întreprinderii.cost redus. optimizarea transporturilor. în continuare. Caracteristicile produsului Toate caracteristicile produsului trebuie luate în considerare.caracteristicile clientului. . deoarece costul efectiv al livrării este mai mare decât suma profitului. Principalele caracterisitic ale clientului sunt:  poziţia geografică.  Gradul de fragilitate. Fiecare din sistemele de transport folosite (feroviar.caracteristicile produsului. rutier. aerian sau special) răspund într-un mod specific acestor cerinţe în funcţie de particularităţile tehnicoeconomice ale fiecăruia. . Caracteristicile clientului Factorul principal legat de caracteristicile clientului este rentabilitatea livrării.. În aceste condiţii alegerea mijlocului de transport sau a mijloacelor de transport. însă resursele de transport nu trebuie superspecializate în a se ocupa cu transporturi de produse rare sau neobişnuite.  Mărimea şi forma. Aceasta înseamnă că suma costului de transport per comandă trebuie să fie mai mică decât profitul brut obţinut pe comandă înainte de includerea costurilor de distribuţie. . distanţa faţă de depozitul de unde se face livrarea  trăsăturile punctului de livrare – acces  restricţii de timp ( ziua şi ora trebuie respectate)  mărimea comenzii  cunoaşterea produsului pentru a evita deteriorarea înainte şi după transport  echipamentul mecanic de manipulare folosit  nivelul de servire solicitat. Factorii care pot influenţa fundamental selecţia transportului pot fi grupaţi în patru grupe: .caracteristicile mediului.rapiditate . Principalele caracteristici ale produsului sunt:  Greutatea.  Uzura morală şi deterioprarea  Pericol ( de ex produse toxice) 30 . naval. devine o problemă a cărei corectă rezolvare face posibilă. o comandă mică care străbate o distanţă mare pentru a fi livrată poate fi nerentabilă.

în mod deosebit atunci când cererea creează aglomeraţie şi conduce la întârzieri de livrare.un cost suplimentar Cs – în lei pe tonă. În primul rând. condiţii meteo sau legislaţie care pot limita folosirea anumitor tipuri de vehicule pe unele drumuri. costurile implicate vor fi egale. costul total Ca are două componente şi anume: . şi multitudinea mijloacelor pe de altă parte.costul variabil cu distanţa Cv2 . de cele fixe şi suplimentare.un cost variabil cu distanţa Cv1 în lei pe t/km.costul fix pe tonă Cf2. . . Pentru transportul auto. Valoarea. a căror utilizare se are în vedere şi din care urmează să se aleagă cel mai ieftin. evidenţiindu-se separat costurile a căror mărime variază odată cu distanţa pe care are loc transportul. există schimbări tehnologice în echipament şi infrastructură care pot îmbunătătii productivitatea. calcule laborioase pentru definitivarea criteriilor de alegere. trei componente. În al treile a rând. De ex. pe de o parte. respectiv: . Cf = Ca Cv1xd + Cf1 + Cs = Cv2 x d + Cf2 31 . Distanţa critică ( punctul de indiferenţă Pi ) defineşte distanţa la care indiferent de mijlocul de transport folosit ( din cele analizate ). există constrâgeri operaţionale impuse de teren. Caracteristicile companiei Caracteristicile importante ale companiei care ar trebui luate în considerare sunt:  Strategia nivelului de servire  Ariile de vânzări  Amplasarea depozitelor  Amplasarea unităţilor producătoare  Politicile financiare  Performanţa concurenţei. Pentru a calcula punctul de indiferenţă egalizăm cele două costuri. alţi utilizatori ai drumurilor por avea o influenţă semnificativă asupra eficienţei operaţionale. dacă există. fac din alegerea mijlocului de transport o operaţie dificilă care presupune.costul fix pe tonă transportată Cf1 – în lei pe t. Pentru calculul punctului de indiferenţă trebuie să se ia în consideraţie toate tipurile de cheltuieli. de obicei. Marele număr de factorii economici. În al doilea rând. Distanţa critică se calculează egalând costurile aferente celor două mijloace de transport. Dacă un furnizor are posibilitatea să livreze pe calea ferată sau cu mijloace autoatunci pentru calcul avem în vedere că: Pe calea ferată costul total Cf are. Caracteristicile mediului Operaţiunile de transport pot fi afectate de factorii de mediu în trei feluri diferite.

timpul efectiv de drum Td = d/vit. De exemplu. nu sunt avute în vedere cheltuielile suplimentare care vor fi compensate de evitarea unor pagube rezultate din sosirea produselor cu întârziere ci timpul total de transport. necesarul zilnic pentru deplasare unei cantităţi de produse. Sporul de rapiditate se calculează atunci când transportul unor produse trebuie să se execute cu mare viteză. la CFR. necesarul anual mediu zilnic pentru transportul tuturor produselor repartizate unei anumite categorii de capacitate. în tone Z = numărul de zile în care este planificat să aibă loc transferul lotului respectiv. Sporul de rapiditate Sr. Com . dacă putem alege doar între calea ferată şi auto. din care se va alege cel mai rapid. timpii afectaţi unor operaţii speciale cum ar fi. produsele foarte perisabile sau comenzi care au rolul de a înlătura rupturile de stoc la unele produse de mare importanţă pentru desfăşurarea. descărcare şi dacă există. în bucăţi Q = cantitatea de transportat. în bune condiţii. este determinarea necesarului de mijloace auto de transport. În aceste condiţii. în tone W = productivitatea zinică a mijlocului auto ales. care depinde de: volumul produselor ce urmează să se transporte într-o perioadă. Mijlocul de transport ale cărui cheltuieli variabile sunt. timpii pentru preluarea vagoanelor în staţiile tehnice. se va calcula între timpii totali de efectuare a transportului pe mijloacele avute în vedere. de exemplu. care poate avea în vedere: 1. într-o perioadă de timp. durata de folosire anuală a mijloacelor din parcul propriu.la care se adaugă timpii de încărcare. Stabilirea necesarului de mijloace auto O altă etapă în procesul de optimizare a transportului într-o întreprindere. a activităţii întreprinderilor. pe distanţe mai mici decât indiferenţă şi invers. pe cele două mijloace de transport comparate sunt egale. va fi cel care va da un cost total mai redus decăt celălalt. materialelor şi mărfurilor pe care întreprinderea le are de transportat vor fi scăzute cele a căror deplasare va fi făcută cu alte mijoace ( datorită rentabilităţii acestora ). se stabileşte folosind relaţia: n = Q/W x Z n = necesarul zilnic de mijloace auto. 2. capacităţile mijloacelor auto existente în dotarea întreprinderii sau a celor care urmează să se închirieze.Pi = (Cf2 – ( Cf1 + Cs ))/ ( Cv1 – Cv2) Pi = distanţa ( punctul de indiferenţă ) la care cheltuielile. Din totalul materiilor prime. urmând ca pentru partea ce revine transportului auto să se facă calculul necesarului de mijloace. vom compara timpii totali de efectuare a transportului T care au în componenţa lor : . cu consecinţe asupra cheltuielilor care le suportă întreprinderea. de regulă mai mari. Se calculează: 32 . atunci.

t = td + tf + te în minute; n = ( T x C )/t; u = n x k în tone /zi U = u x Ta în tone /an N = Q/U, în bucăţi auto, Unde: t = durata medie a unei curse td = timpul efectiv de drum tf = timpul cu încărcarea te = timpul cu descărcarea n = numărul de curse efetuate zilnic de un auto T = timpul total zilnic de lucru, în minute; C = coeficientul de utilizare a timpului de lucru 80-90 % u = cantitatea transportată zilnic de un mijloc de transport auto, în tone; K = capacitatea de transport, în tone; U = capacitatea anuală de transport a unui mijloc de transport auto, în tone; T = timpul anual de lucru, în zile; N = necesarul anual mediu zilnic.
3.

Necesarul de autovehicule pentru aprovizionarea cu o anumită cadenţă se calculează cu ajutorul relaţiei: N = A x d / D, unde: A = numărul de unităţi ce trebuie aprovizionate d = durata medie a unui ciclu de aprovizionare, în minute; D = timpul mediu admis între două aprovizionări succesive, în minute. 2.2 Căi de reducere a costului transportului. Costurile de transport variază de la mai puţin de 1% ( pentru aparate ) la peset 30% ( pentru alimente ) din preţul de vânyare recomandat al produsului, în fincţie de natura gamei de produs şi de piaţă. În orice caz, costul mediu de transport este între 5 –6 % din preţul de vânzare cu amănuntul recomandat al produsului. Transportul reprezintă un cost direct adăugat la preţul produsului şi orice reducere a costurilor de transport va determina o creştere a profitului, presupunând că preţul rămâne constant. Una din cele mai productive căi de reducere a cotei de cheltuieli de circulaţie ce revin transporturilor, o reprezintă alegerea acelor furnizori de materii prime, materiale şi mărfuri care să conducă la reducerea distanţei de la care are loc aprovizionarea întreprinderii. Alţi factori sunt: folosirea remorcilor de către autocamiaonele de mare tonaj, folosirea graficului orar de transport, reducerea duratei staţionărilor la încărcare şi descărcare, extinderea tehnologiilor moderne de transport, îmbunătăţirea muncii în
33

depozitele furnizorilor şi ale beneficiarilor, amenajarea corespunzătoare a produselor în mijloacele de transport.

PARTICULARITĂŢILE TRANSPORTURILOR INTERNAŢIONALE 1. Transporturile internaţionale rutiere Dacă prin transporturi interne se înţeleg trasporturile efectuate între localităţi sau în interiorul localităţilor unei ţări, prin transporturi internaţionale înţelegem acele transporturi care traversează cel puţin o frontieră de stat, punctele de expediere şi de destinaţie a mărfii fiind situate în ţări diferite. Transportul rutier prezintă avantajul că se realizează direct din poartă în poartă şi cu o mare rapiditate. Efectuarea transportului direct permite o mai bună conservare a mărfii şi reducerea cheltuielilor cu ambalarea şi manipularea intermediară. Reglementările naţionale în domeniul transportului rutier sunt foarte diverse de la ţară la ţară, la acestea adaugându-se şi măsurile de protejare a drumurilor, şoselelor, podurilor împotriva uzurii cauzate de camioanele străine, care circulă pe teritoriul naţional, pentru evitarea poluării mediului şi de apărare a activităţii turistice. În fiecare ţară au apărut reglementări care stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească camioanele străine pentru a fi admise să circule pe drumurile naţionale şi condiţiile care asigură securitatea şi disciplina rutieră. În cadrul preocupărilor internaţionale pentru unificarea normelor privind tranporturile rutiere au fost elaborate o serie de convenţii care facilitează dezvoltarea transporturilor rutiere. Printre cele mai importante amintim: 1. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional rutier. CMR 2. Convenţia vamală referitoare la transporturile internaţionale de mărfuri sub acoperirea carnetului TIR. 3. Convenţia internaţională referitoare la transportul mărfurilor perisabile. 4. Convenţia asupra circulaţiei rutiere şi protocolul privind semnalizarea rutieră. 5. Convenţia pentru asigurarea împotriva răspunderii civile ( Cartea Verde). 1. Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri CMR Semnată la Geneva în anul 1956, prin această convenţie sunt reglementate în mod uniform condiţiile generale în care se încheie şi se execută contractul de transport rutier de mărfuri, reprezentat prin Scrisoarea de Trăsură tip CMR.

34

CMR se aplică oricărui transport internaţional de mărfuri, în cazul în care pentru un astfel de transport a fost încheiat un contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicole, dacă locul primirii mărfurilor şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două ţări diferite, din care cel puţin una este ţară contractantă, independent de domiciliul şi de naţionalitatea părţilor contractante. Contractul de transport tip CMR care se prezintă sub forma scrisorii de trăsură se consideră încheiat atunci când marfa a fost încărcată în autocamion, iar conducătorul auto a semnat scrisoarea de trăsură de preluare a mărfii. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte în trei exemplare semnate atât de predător cât şi de cărăuş. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa până la destinaţie, iar al treilea exemplar rămâne la transportator. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare autocamion în parte, chiar dacă lotul de marfă expediat este mai mare şi se încarcă pe mai multe autocamioane aparţinând aceluiaş cărăuş. Scrisoarea de trăsură trebuie să cuprindă obligaroriu următoarele elemente: 1. numele şi adresa expeditorului 2. numele şi adresa transportatorului 3. locul şi data primirii mărfii pentru transport 4. locul prevăzut pentru eliberarea mărfii 5. numele şi adresa destinatarului mărfii 6. denumirea curentă a mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase se va indica denumirea general recunoscută 7. numărul coletelor, menţionându-se şi marcajele respective 8. instrucţiunile privind formalităţile vamale 9. termenul în care transportul trebuie efectuat 10.valoarea declarată a mărfii 11.lista documentelor remise transportatorului pentru ca acesta să răspundă în caz de pierdere sau deteriorare a lor. Transportatorul este obligat să constate la încărcare, prin conducătorul auto, starea aparentă a mărfii şi ambalajelor, precum şi exactitatea numărului de colete în baza observaţiilor şi constatărilor făcute. El poate înscrie anumite remarci pe scrisoarea de trăsură, remarci care pot conduce la refuzul de plată a mărfii de către destinatar sau la pretenţii şi reclamaţii faţă de încărcător. Expeditorul răspunde faţă de cărăuş pentru nedeclararea corectă a mărfii privind caracteristicile acesteia, care ar putea produce avarierea autovehiculului sau a altor mărfuri pe care la transportă sau care ar putea provoca daune persoanelor care vin în contact cu marfa. De asemenea, expeditorul răspunde de proasta ambalare a mărfii sau defecţiunii acesteia care ar produce avarierea mărfii sau autovehiculului. Încărcătorul răspunde de insuficienţa, lipsa sau proasta completare a documentelor necesare tranzitării, îndeplinirii formalităţilor de vămuire la frontierele ţărilor de tranzit sau în ţara de destinaţie.

35

Cărăuşul rutier trebuie să conserve calitatea şi cantitatea mărfii în timpul transportului şi s-o predea în bune condiţii la timpul prevăzut în contract. Cărăuşul răspunde pentru executarea cu întâziere a contractului de transport. Dacă transportul se execută în baza unui singur contract, de către mai mulţi cărăuşi rutieri succesivi, fiecare dintre participanţi răspunde pentru executarea contractului de transport pe total. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent preia şi scrisoarea de trăsură rutieră pe care va înscrie numele şi adresa, eliberându-I în schimb o confirmare de primire.
2.

CONVENŢIA VAMALĂ REFERITOARE LA INTERNAŢIONAL SUB ACOPERIREA CARNETELOR TIR

TRANSPORTUL

Convenţia TIR încheiată la Geneva în 1959 acordă transportatorilor avantaje de ordin vamal, menite să faciliteze traficul internaţional de mărfuri. Prin crearea posibilităţilor de a transporta mărfuri fără controale vamale la vămile de tranzit, durata transportului se scurtează, ducând şi la micşorarea cheltuielilor legate de staţionarea autovehiculului şi a echipajului în străinătate. Dacă nu se foloseşte carnetul TIR, atunci echipajul fiecărui autovehicul încărcat cu mărfuri trebuie să depună de fiecare dată, la intrarea pe teritoriul străin, o importantă garanţie vamală. Mărfurile transportate sub carnetul TIR în vehicule rutiere sigilate sau în containere sigilate încărcate în vehicule rutiere nu vor fi supuse plăţii sau consemnării drepturilor şi taxelor de import sau de export de organele vamale şi nu vor fi supuse, de regulă, controlului vamal.

TRANSPORTURILE INTERNAŢIONALE ÎN TRAFIC FEROVIAR În ultimii ani societăţile feroviare au depus mari eforturi în dezvoltarea şi perfecţionarea materialului rulant, precum şi în organizarea şi expedierea mărfurilor în vederea reducerii duratei de transport şi micşorării preţului de transport. În acelaşi timp, transporturile feroviare şi-au păstrat avantajele pe care le deţineau faţă de alte modalităţi de transport cum ar fi: - asigurarea unui flux continuu de transport, ceea ce permite o aprovizionare ritmică şi eliminarea în mare parte a stocurilor la producător şi utilizator; - obţinerea unei regularităţi în ceea ce priveşte timpul de transport datorită modului de organizare, cât şi independenţei de condiţiile atmosferice; - realizarea unei integrităţi mai mari a mărfurilor în timpul transportului, întrucât riscurile de avariere a mijlocului de transport sunt mai mici la transportul feroviar comparativ cu alte modalităţi de transport; - încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor exportate şi expediate pe calea ferată, deoarece încărcarea mărfurilor se face imediat ce marfa a fost produsă, iar negocierea documentelor se poate face, în principiu, după expedierea fiecărui vagon;
36

- cheltuielile şi consumul de materiale cu ambalarea sunt mai mici, întrucât manipularea şi fixarea se fac direct de către producător, cu personal specializat şi cu utilaje specifice operaţiunilor de încărcare-descărcare. Transportul pe calea ferată este mult mai complex decât celelalte modalităţi de transport deoarece se realizează cu mijloace aparţinând mai multor administraţii de căi ferate, traversează în tranzit mai multe ţări cu regimuri vamale diferite, gestiunea transportului se face separat de fiecare cale ferată, iar predătorul sau primitorul mărfii aparţine unor state diferite. Transporturile feroviare internaţionale sunt reglementate prin convenţii care cuprind şi reguli generale aplicabile contractului de transport şi cooperării între căile ferate participante la transport. Principalele convenţii sunt: - Convenţia internaţională pentru transportul mărfurilor COTIF /CIM - Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional RIV Prin convenţiile multilaterale feroviare se reglementează condiţiile generale de transport al mărfurilor din trafic feroviar internaţional, drepturile şi obligaţiile predătorului, respectiv destinatarului mărfurilor precum şi drepturile şi obligaţiile căilor ferate participante la transport , forma şi conţinutul contractului de transport feroviar în trafic internaţional, răspunderile şi limitele acestor răspunderi pentru căile ferate şi beneficiarii de transport. Regulamentele internaţionale în materie de vagoane stabilesc condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vagoanele care circulă în trafic internaţional, atât cele aparţinând căilor ferate, cât şi cele particulare, containerele, paletele, condiţiile de transmitere a acestora de la o cale ferată la alta, răspunderile în caz de avarie sau pierdere. Cuprinsul şi forma contractului de transport feroviar sunt reglementate de convenţia internaţională feroviară COTIF- CIM. Contractul de transport feroviar se încheie între predătorii mărfurilor la transport şi staţia de predare a căii ferate din ţara de expediţie care acţionează ca reprezentant unic al tuturor căilor ferate participante la transportul în cauză. Contractul de transport se consideră încheiat din momentul în care calea ferată de predare a preluat marfă la transport, confirmată prin aplicarea ştampilei pe scrisoarea de trăsură. Scrisoarea de trăsură se întocmeşte pentru fiecare vagon încărcat cu marfă şi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente: - numele şi adresa predătorului - denumirea staţiei de predare - denumirea mărfii - numele şi adresa destinatarului - greutatea mărfii sau în lipsa acesteia o indicaţie conformă cu prescripţiile în vigoare la staţia de predare - numărul coletelor şi descrierea ambalajului pentru expediţiile de coeltărie - numărul vagonului şi în plus pentru vagoanele particulare, ţara de înmatriculare

37

Stabilirea greutăţii mărfurilor încărcate se face conform regulilor şi dispoziţiilor interne în vigoare ale căii ferate de preluare a mărfii. Foaia de expediţie se eliberează într-un număr de exemplare egal cu numărul căilor ferate participante la transport. atunci calea ferată răspunde pentru greutatea constatată de organele proprii ale căii ferate. .duplicatul care rămâne la predător pentru a face dovada expedierii mărfii pe calea ferată şi constituie dovada preluării taxelor de transport total sau parţial.numle predătorului şi a destinatarului. de avarierea însăşi a mărfii sau a materialului rulant al căilor ferate.denumirea staţiei şi a căii ferate de destinaţie. ca urmare a cântăririi efectuate de calea ferată.originalul care însoţeşte transportul pe tot parcursul şi se eliberează destinatarului odată cu marfa.Matca scrisorii de trăsură care rămâne în staţia de frontieră . Când există două greutăţi diferite. Duplicatul este folosit de predător la încasarea contravalorii mărfii expediate. .enumerarea detaliată a documentelor cerute de organele vamale şi alte autorităţi. . anexate la scrisoarea de trăsură sau menţionate ca fiind ţinute la dispoziţia căii ferate într-o anumită agenţie. la expediţiile cu tranbordare şi coletărie. calea ferată poate refuza primirea ei. când natura mărfii o cere. predătorul este obligat să aplice pe fiecrae colet etichete pentru manipularea cu atenţie. să ambaleze marfa în aşa fel încât să fie ferită de pierdere totală sau parţială. .foaia de expediţie care este oprită de staţia de destinaţie şi care serveşte la decontarea cheltuielilor de transport între căile ferate. În cazul în care marfa prezentată la transport este ambalată necorespunzător.avizul şi adeverinţa de primire care însoţesc marfa până la destinatar pentru confirmarea primirii mărfii. oficiu vamal sau a oricărei autorităţi. Pentru transportul mărfurilor care necesită anumite măsuri speciale de precauţie sau manipulare. nu i se conservă proprietăţile sau nu i se asigură condiţiile de trasbordare dintr-un vagon intr-altul. Predătorul. . .Certificatul scrisorii de trăsură care însoţeşte transportul până la frontieră. Se foloseşte pentru antecalcularea taxelor de transport şi pentru reclamarea refacţiilor ( reducerilor) indirecte la căile ferate de tranzit. Predătorul este obligat.denumirea staţiei şi a căii ferate de predare.Copia scrisorii de trăsură care rămâne la staţia de expediţie. Calea ferată este obligată să constate greutatea mărfii şi ţara reală a vagoanelor.. Scrisoarea de trăsură COTIF _CIM cuprinde: .semnele ( mărcile ) şi numerele coletelor. . este obligat să prevadă coletele cu inscripţii clare şi care să nu poată fi şterse sau cu etichete cu următoarele date: . Calea 38 . . Predătorul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură documentele care sunt necesare pentru ca formalităţile cerute de organele vamale şi de alte autorităţi administrative să poată fi îndeplinite înainte de eliberarea mărfii către destinatar. Calea ferată este obligată să înscrie în scrisoarea de trăsură rezultatul constatării.

conosamnetul este o adeverinţă semnată de cărăuş sau de o persoană împuternicită de acesta. minereuri. Taxele de transport. şi care nu pot constitui prin ele însele. de regulă comandantul navei. ORGANIZAREA TRANSPORTURILOR MARITIME INTERNAŢIONALE Flota maritimă comercială aparţine unor firme particulare sau unor societăţi mixte particulare de stat. sau unor societăţi supranaţionale. Acest lucru determină tot mai mult întrepătrunderea între capitalul industrial şi cel din transporturi. prin care se dovedeşte că mărfurile descrise cantitativ şi calitativ în acest document au fost încărcate sau au fost preluate pentru a fi încărcate pe o anumită navă şi pentru a fi transportate dintr-un port în alt port 39 . Navale tramp transportă în general mărfuri grele şi voluminoase. Deci. care dispune de o partidă de marfă suficientă pentru a ocupa spaţiul de transport oferit de nava în cauză. CONOSAMENTUL In mod curent termenul engelzesc BILL OF LADING defineşte un document care evidenţiază încărcarea mărfurilor pe o navă. o navă de linie trebuie să ofere condiţii optime pentru tranportul oricăror feluri de mărfuri. solide sau lichide. îngrăşăminte chimice. care expediază mărfuri în partizi relativ mici. Tot mai multe firme de producţie ( firmele de prelucrare a petrolului. navele de linie furnizează serviciile lor unei clientele numeroase. Ca atare. la temperaturi obişnuite sau scăzute. Transportul maritim se practică fie în sistem tramp fie în sistemul de navigaţie de linie regulată. insuficienţa sau neregularitatea acestor documente. minerale sau vegetale.ferată nu este obligată să verifice dacă documentele prezentate sunt suficiente şi exacte. dar des. Navigaţia tramp presupune o navigaţie neregulată. de anumite porturi fixe de expediţie si de destinaţie. Navigaţia de linie presupune o navigaţie organizată şi regulată. taxele accesorii. care nu este legată de o anumită rută de transport. Există multe firme particulare mici de familie care deţin 1-2 nave de capacitate mică dar se observă o puternică concentrare a flotei în mâinile marilor companii. În mod uzual. firmele producătoare de autoturisme ) precum şi unele bănci cumpără numeroase nave comerciale. cărbuni. În acelaşi timp armatorii devin coproprietari de societăţi industriale şi de bănci. între anumite porturi şi după un orar fix anunţat anticipat. luate individual. o încărcătură complexă pentru o navă dată. Conosamentul reprezintă promisiunea cărăuşului că va livra marfa înscrisă încărcată la bord sau preluată la transport într-un port nominat. cherestea ). cunoscute în practică sub denumirea generică de marfuri de masă ( ţiţei şi derivare petroliere. Fiecare cursă a unei nave tramp este legată în general de satisfacerea cerintelor de transport ale unui singur navlositor. pe o rută comercială dată. cereale. taxele vamale şi alte cheltuieli survenite de la primirea mărfii la transport până la eliberare se plătesc fie de către predător fie de către destinatar. Predătorul răspunde faţă de calea ferată pentru orice pagube care ar putea să rezulte din lipsa.

.conosamentul nominativ . . marcajele principale necesare pentru identificarea mărfurilor. prin intermediul băncilor. întrucât persoana înscrisă în acest document trebuie să întocmească un act de cesiune. rătăcire sau sustragere a originalului.conosamentul la ordin .portul de descărcare.Numărul exemplarelor negociabile semnate de cărăuş şi comandantul navei. Tipuri de conosament 1. dacă este cazul. pe care. trebuie să-l notifice comandantului navei. Are avantajul că în caz de pierdere.conosamentul la purtător Conosamentul nominativ se eliberează în favoarea unei anumite persoane nominată expres în acest document ca fiind singura îndreptăţită să solicite armatorului să-I predea mărfurile înscrise.numele încărcătorului . La cererea încărcătorului. Conosamentul înseamnă dovada existenţei contractului de transport. acesta neavând dreptul să elibereze marfa decât persoanei nominate.natura generală a mărfurilor. precum şi greutatea sau cantitatea mărfurilor . Conosamentul este un titlu reprezentativ al mărfurilor care se transportă pe nava respectivă. dar confirmă că a existat un acord prealabil între încărcător şi cărăuş de a realiza o prestaţie de transport. după încărcarea efectivă a mărfurilor pe navă. cărăuşul trebuie. 40 .starea aparentă a mărfurilor .numele navei pe care trebuie încărcată marfa . .numele şi sediul principal al cărăuşului .Locul şi data emiterii conosamentului . care de regulă este portul unde efectiv s-a descărcat marfa de pe navă şi unde încetează responsabilitatea cărăuşului. în cantitatea indicată. în funcţie de modul de transmitere a proprietăţii conosamentele pot fi . numărul de colete sau de bucăţi. dacă este menţionat de încărcător. Conosamentul nu este el însuşi contract de transport.data încărcarii efective a mărfurilor pe navă.destinatarul. . creditul necesar finanţarii contractului de vânzare cumpărare.în scopul de a fi predate persoanei nominate sau posesorului acestui document. o declaraţie expresă. Cel care este în posesia acestui document este socotit ca fiind proprietarul mărfurilor descrise. Conosamentul este un instrument de credit întrucât pe baza lui se deschide. să înscrie în conosament menţiunea “încărcat la bord”. Conţinutul conosamentului . Un asemenea tip de conosament se transferă mai greu în timpul executării transportului.portul de încărcare prevăzut în contractul de transport maritim şi data la care mărfurile au fost luate în primire în portul de încărcare . persoana care îl deţine nu-l poate folosi pentru a intra în posesia mărfurilor. privind aspectul periculos al mărfurilor.

2.conosament oceanic sau maritim – acoperă transportul dintr-un port maritim de încărcare până la portul de descărcare . însă răspund numai în porţiunea de transport pa care s-a executat transportul. Se foloseşte mai ales la transportul mărfurilor cu nave de linie. Prin urmare deţinătorul conosamentului este şi proprietarul mărfii înscrise în conosament. care apoi îl poate andosa unei alte persoane care devine proprietarul de drept al mărfii. În majoritatea contractelor de vănzare cumpărate şi acreditive se solicită ca document de plată acest tip de conosament întrucât există siguranţa că marfa înscrisă în conosament a fost încărcată şi este practic în curs de deplasare pe nava indicată. în condiţiile de calitate şi cantitate descrise de conosament.acoperă întreaga distanţă de transport. Din punct de vedere al momentului încărcării mărfii pe navă conosamentele pot fi . Andosarea se poate face în plin ( indorsment in full ) atunci când se nominează persoana şi în alb ( indorsment in blank ) când nu se indică persoana căreia I se transmite conosamentul. Ceilalţi participanţi la lanţul de transport eliberează conosamente sau alte documente de transport.conosament primit spre încărcare Conosamentul încărcat la bord indică faptul că marfa a fost încărcată la bordul navei. . Acest conosament este de preferat dpdv al conservării calităţii şi cantităţii mărfii şi a duratei de transport . fiind neeconomic a angaja întreaga capacitate a unui mijloc de transport din potul de înărcare până la descărcare. 3. întrucât acesta nu cunoaşte decât un singur cărăuş. Pentru încărcător acest tip de conosament este foarte avantajos.conosament încărcat la bord . 5.conosament fără transbordare folosit în transporturile directe. Conosamentul la purtător este acel tip de conosament pe care sunt înscrise cuvintele la purtător. se pot elibera mai multe conosamente care să acopere numai o parte din lanţul de transport. Acest tip de conosament este eliberat la cererea şi din ordinul cărăuşului principal. DPDV al continuităţii transportului .atunci cănd la transport participă mai mulţi cărăuşi. respectiv mai multe nave participante la executarea transportului. cu acelaşi mijloc de transport. DPDV al persoanei care elibereaza conosamentul 41 .Conosamentul la ordin este emis la ordinul unei anumite persoane.conosament cu transbordare folosit pentru partizile mici de marfă.Conosamentul direct . 4.conosament de serviciu . Conosamentul primit spre încărcare reprezintă o obligaţie fermă de a transporta mărfurile nominate în cantitatea descrisă în portul de destinaţie nominat şi de a le preda destinatarului. respectiv cărăuşul principal care răspunde de transport şi de predarea mărfii la destinatarul final. Deci comandantul eliberează marfa celui care îl prezintă în portul de descărcare. Dpdv al rutei şi destinaţiei de transport acoperite .

Utilizarea pe scară largă a containerelor a impulsionat într-o mare măsură dezvoltarea traficului combinat.. în care mărfurile sunt aduse la aeroport şi sunt preluate apoi la aeroportul de destinaţie. Pentru transportul pe calea aerului.mărfurile să fie aduse la aeroport în orele stabilite prin programul de lucru al acestuia sau la orele indicate de către transportator. cu produse urgente la transport ( piese de schimb..Conosamente eliberate de operatori multimodali şi case de expediţie interbaţională. în special a celor ambalate în containere speciale. În unele porturi cărăuşii au reprezentanţi diferiţi.să fie cântărite la predare şi însoţite de toate documentele necesare . evitarea transbordărilor excesive care duc la deteriorarea mărfurilor. persoane sau bunuri.fiecare colet să aibă o etichetă care să indice numele şi adresa completă a expeditorului şi destinatarului . respectiv distanţa totală din poartă în poartă.conosamente eliberate de cărăuşi – prin comandaţii navelor . carne proaspătă.conosamente eliberate de agenţii cărăuşului . În general. . Cele mai multe dintre acestea permit o încărcare rapidă a mărfurilor.să fie admise la transport potrivit dispoziţiilor legale în vigoare . utilizarea unor ambalaje uşoare şi ieftine. iar în cazul transporturilor mixte. Tendinţa principală este însă aceea a utilizării tot mai largi a avioanelor specializate. cât şi avioane construite special pentru transportul mărfurilor sau adaptate la astfel de transporturi. să nu tulbure sau să incomodeze pasagerii . Avionul poate asigura aprovizionarea ritmică a unor localităţi inaccesibile altor mijloace de transport.mărfurile şi ambalajele lor să nu prezinte pericol pentru aeronavă. în special al celui aerian auto. Tot mai multe sunt produsele care se pretează la transportul cu avionul. mărfurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: . pentru pasageri şi mărfuri. vaccinuri ) şi continuând cu produsele perisabile obişnuite ( legume şi fructe proaspete. documentaţii tehnice ). reprezentând cea mai dinamică modalitate de transport.ambalajul mărfurilor să fie corespunzător pentru transportul aerian şi să asigure integritatea încărcăturii în cadrul manipulărilor obişnuite . eliminarea cheltuielilor cu depozitarea mărfurilor înainte şi după efectuarea transportului. Pentru transportul mărfurilor se folosesc atât avioane mixte. în special mărfuri cu valoare unitară ridicată şi greutate sau volum redus. brânzeturi ).l reprezintă. cu ajutorul autovehiculelor. agenţi de încărcare sau case de expediţii care preiau marfa de la încărcător eliberând în schimb conosamente în numele cărăuşului pe care. la transportul cu avionul se pretează o gamă largă de mărfuri. începând cu cele a căror perisabilitate se manifestă în ore ( seruri. TRANSPORTUL AERIAN Transportul internaţional de mărfuri s-a dublat la fiecare 5-6 ani. 42 . Conosamentele eliberate de casele de expediţie internaţionale sau de operatorii multimodali acoperă întregul lanţ de transport.

Răspunderea cărăuşului aerian include şi perioada în care mărfurile se aflau în grija sa pe aeroport. volumul. eventual numele şi adresa agentului acestuia. numărul şi dimensiunea coletelor. Al doilea exemplar original poartă menţiunea pentru destinatar . marcajul şi starea mărfii predată la transport . în caz de aterizare în afara unui aeroport.numele şi adresa destinatarului. dimensiuni. felul ambalajului.Contractul de transport internaţional aerian Contractul internaţional pentru transportul mărfurilor dintr-o ţară în alta se manifestă sub forma scrisorii de transport aerian. Enunţurile din scrisoarea de trăsură cu privire la greutate. este semnat de transportator. Expeditorul răspunde pentru faptul că la predarea mărfii nu a transmis instrucţiunile cu privire la operaţiunile tehnice sau comerciale pentru a pune pe cărăuş în situaţia de a acţiona în cunoştinţă de cauză. Al treilea exemplar original poartă menţiunea pentru expeditor . Scrisoarea de trăsură reprezintă dovada primirii mărfii de către compania aeriană pentru a fi transportată şi acceptarea condiţiilor generale pe care le are faţă de beneficiar. pentru îndeplinirea formalităţilor vamale şi pentru rezilierea unor decontări pentru prestaţii. însoţeşte marfa până la destinaţie şi se predă destinatarului. Primul exemplar original poartă menţiunea pentru transportator. este semnat atât de expeditor cât şi de transportator. pierdere sau avariere a mărfii care face obiectul transportului. Principalele menţiuni pe care trebuie să le cuprindă o scrisoare de transport aerian sunt: . că trasportatorul aerian a preluat marfa ca atare şi trebuie s-o predea destinatarului. numărul coletelor şi ambalajul mărfurilor fac dovada. Scrisoarea de transport aerian se întocmeşte în trei exemplare originale şi mai multe copii ( în funcţie de necesităţile beneficiarului de transport ). Transportatorul aerian răspunde pentru daunele ivite în caz de distrugere. după primirea mărfii la transport şi rămâne la expeditor pentru a fi negociat. fiscale. Cărăuşul nu răspunde pentru pagubele rezultate din natura sau viciul propriu al mărfurilor transportate. Copiile scrisorii de trăsură sunt folosite pentru a confirma primirea de către destinatar. este semnat de expeditor şi rămâne la cărăuş. care urmează să preia marfa la aeroportul de destinaţie .menţiuni în legătură cu modul de plată a taxelor de transport şi a celor accesorii . fito – sanitare şi de altă natură .greutatea.documentele anexate la scrisoarea de transport aerian necesare îndeplinirii formalităţilor vamale. la bordul aeronavei sau într-un loc oarecare. până la proba contrarie.punctele de plecare şi de destinaţie . dacă evenimentul s-a produs în timpul călătoriei. 43 .numele şi adresa expeditorului Expeditorul răspunde pentru exactitatea datelor privitoare la marfă înscrise în scrisoarea de trăsură şi va suporta orice daună pe care o poate avea transportatorul aerian sau orice altă persoană angajată de acesta din cauză declaraţiilor inexacte sau insuficiente.

În scopul reducerii costurilor de transport pe calea aerului se foloseşte pe scară largă traficul consolidat. Taxele de transport şi distribuţie se percep fie de la casa de expediţie consolidatoare fie de la cumpărător în funcţie de condiţia de livrare şi înţelegere existentă dintre cumpărător sau vânzător şi transportator. transportul până la domiciliul destinatarului. întocmind şi formalităţile necesare de import. pentru a beneficia de traficul companiilor aeriene valabile pentru cantităţi mari la o singură expediere. a tuturor companiilor aeriene participante. aparţinând mai multor expeditori. Companiile aeriene preferă această grupare a mărfurilor întrucât obţin o economie de forţă de muncă în activitatea de expediţie şi de întocmire a documentelor. Casa de expediţie destinatară preia de la compania aeriană mărfurile în conformitate cu scrisoarea de transport aerian consolidat şi a manifestului de consolidare. atât faţă de expeditor cât şi faţă de destinatar. Concomitent casa de expediţie consolidatoare întocmeşte câte o scrisoare de transport aerian de casă pentru fiecare expediţie House Air Way Bill ( HAWB ). Gruparea expediţiilor se realizează de casa de expediţii care colectează expediţiile de la mai mulţi expeditori şi întocmeşte o singură scrisoare de transport aerian înscriind ca destinatar tot o casă de expediţie corespondentă. întrucât casa de expediţie corespondentă realizează. Această formă de trafic este avantajoasă şi pentru destinatari. până la proba contrarie. casa de expediţie destinatară efectuează. Scrisoarea de transport aerian consolidat se numeşte Master Air Way Bill ( MAWB ) şi trebuie să fie însoţită de un “Manifest de consolidare”. Casa de expediţie care apare ca destinatar în scrisoarea de trăsură de transport aerian consolidat primeşte pentru activitatea de degrupare un comision de la casa de expediţie conolidatoare. efectuate de mai multe companii de transport. răspunderea este solidară. Această formă de consolidare a mărfurilor se numeşte consolidare directă. În acesată scrisoare de casă la rubrica expeditor se înscrie firma exportatoare iar la rubrica destinatar se trec numele şi adresa cumpărătorului. de regulă. care efectuează primirea întregii cantităţi. Prin trafic consolidat se înţelege gruparea mai multor expediţii pe aeroportul de plecare pentru un singur aeroport de destinaţie şi un singur destinatar.Primirea mărfurilor fără protest din partea destinatarului presupune. Există şi o aşa numită consolidare prin reexpediere. În baza scrisorii de transport aerian de casă. că marfa I-a fost predată de către cărăuş în stare bună şi în conformitate cu cele înscrise în scrisoarea de trăsură. Preţul de transport pe care-l percepe casa de expediţie consolidatoare de la exportator este mai mic decât cel pe care l-ar fi plătit exportatorul companiei aeriene în cazul efectuării unui transport direct. Casa de expediţie realizează această grupare şi expediere cu o singură scrisoare de trăsură pentru mai multe partizi. respectiv consolidarea efectuată într-un alt 44 . în afară de gruparea de distribuţie şi transportul de la aeroport până la domiciliul fiecărui cumpărător. La transporturile succesive. dar mai mare decât preţul pe care l-ar plăti ea companiei aeriene în baza scrisorii de transport aerian consolidat.

Tehnologii moderne de transport Dacă avem în vedere că prin specializarea mijloacelor de transport bunurile în drumul lor de la producător la beneficiar sunt. al bunurilor de la producător la consumator. pe lăngă cele comune cu paletizarea:  Măreşte coeficientul de utilizare a mijlocului de transport. depozitare şi transport a unităţilor de încărcătură aşezate pe un suport ( paletă).palete. adesea. identice sau diferite.  Dă posibilitatea folosirii raţionale a capacităţii spaţiilor de depozitare. depozitare. folosindu-se transportul combinat. a ambalajului sau a paletei când se folosesc box. Contanerizarea este cea mai eficientă tehnologie modernă. prin creştrea productivităţii muncii. sunt. Constituirea unităţilor de încărcătură se realizează prin: forma produsului. Documentele de transport rămân aceleaşi ca şi la consolidarea directă.descărcare a produselor.  Se păstrează. transportate de mai multe mijloace de transport. o serie de probleme ridicate de creşterea eficienţei acestei forme complexe de transport pot fi rezolvate prin introducerea şi extinderea tehnologiilor moderne de transport. Folosirea paletizării generează o serie de avantaje dintre care menţionăm:  Creşterea vitezei de circulaţie a produselor. de la locul de formare până la locul de utilizare. calitatea şi integritatea produselor în procesul de transport.aeroport decât cel de plecare. descărcarea manuală a unui vagon de citrice – 15 tone – se realizează cu o formaţie de 5 muncitori în două ore. folosind variate soluţii în funcţie de distanţă. inclusiv combinat. calea aleasă şi mijloacele de transport folosite. Întreprinderile. din paletizarea şi contenerizarea la furnizor a produselor contractate şi transportate. Containerele sunt încăperi mobile pentru mărfuri comune acestora pe tot parcursul transportului şi care de fapt constituie unitatea de încărcătură. Unitatea de încărcătură se defineşte ca un tot costituit din unul sau mai multe produse. Avantajele folosirii containerelor. acelaşi vagon se descarcă de 2 muncitori în 30 de minute) Introducerea şi extinderea paletizarii presupune pe lângă investiţii însemnate şi modificarea unor tehnologii de manipulare şi depozitare. datorită mecanizării operaţiunilor respective ( de ex. ea asigură în condiţii perfecte de securitate transportul. fie cu un grup de exepeditori. de-a lungul întregului proces de transport. în calitatea lor de beneficiari pot realiza o serie de avantaje. în condiţii superioare. în timp ce paletizat. 45 . Paletizarea este o tehnologie de manipulare. transport şi distribuţie. care păstrează un caracter de permanenţă în timpul operaţiilor de manipulare.. Consolidarea cu reexpediere se realizează fie cu o companie aeriană.  Se scurtează durata operaţiunilor de încărcare. în special pe verticală. cu consecinţe asupra costurilor.

poate. să prelucreze manual bunurile. astfel încât ele vor fi eficiente pentru deplasarea unor cantităţi mici pe distanţe mici. să preia din stive sau să deplaseze cutiile şi alte componente. cu o maşină.  Simplifică formalităţile de predare primire. iar distanţa de transport este redusă. În cazul unor cantităţi moderate care trebuie transportate pe o distanţă mare. printre altele. ca şi costurile de încărcare şi descărcare. fapt care transformă cărucioarele motorizate într-un mijloc de transport mai economic decât motostivuitoarele. Dacă volumul care trebuie manipulat este mic. Folosirea containerelor în Europa a condus. nu va fi necesar să folosim o instalaţie pentru a înclocui mobilitatea omului. În prezent. În prezent. calculele.  Creşte viteza de transport a mărfurilor prin reducerea la minimum a timpului de încărcare – descărcare. documentaţia necesară. considerate excelente utilaje universale de manipulare. El. să lase jos. al celor ataşate benzilor rulante. în paralel cu elaborarea unor noi metode de manipulare a produselor. pe drept cuvânt. există multe tipuri de motostivuitoare şi sunt. de asemenea. Cărucioarele cu motor de tipul celor cu remorcă. să întoarcă. această matodă se aplică şi astăzi. dispozitive şi utilaje. pe distanţe mari. Deplasarea manuală Omul a deplasat materialele cu ajutorul mâinilor.  MANIPULAREA MATERIALELOR Opţiuni de manipulare a materialelor: tehnici şi alternative În ultimii ani. Omul nu trebuie confundat. el trebuie să-şi folosească forţa fizică numai pentru transportul simplu al unor cantităţi foarte mici pe cea mai mică distanţă posibilă. Cărucioarele de mână sunt relativ mici şi lente. Principalul lor avantaj constă în faptul că pot încărca şi descărca şi alte 46 . să stivuiască. complexă şi dinamică.  Reduce necesarul de investiţii pentru magazii acoperite. ca şi al vehiculelor ghidate automat pot transporta multiple incărcături. Motostivuitoarele Motostivuitoarele – şi o dată cu ele introducerea paleţilor şi a loturilor unitare – reprezintă un pas înainte în deplasarea materialelor. Omul poate să ridice. cu un cost relativ mic al muncii.Elimină ambalajele de transport. manipularea materialelor a devenit o ştiinţă nouă. totuşi. economiile obţinute prin folosirea cărucioarelor pot compensa costurilr de capital mai mari. Cărucioarele Roata a fost următorul pas în îmbunătăţirea manipulării şi are astăzi o largă răspândire. A apărut o gamă nouă de tehnici. În multe situaţii. la reducerea cheltuielilor pentru ambalarea mărfurilor cu până la 70 % şi a celor de manipulare cu până la 40 % ceea ce demonstrează contenetizării şi necesitatea urgentă a utilizării şi în practica de transport din ţara noastră.

existenţa unor coridoare mari în cadrul depozitului. Matostivuitoarele impun. de asemenea. Ele pot depozita bunurile până ce acestae sunt preluate de un operator sau de un alt utilaj.vehicule şi totodată ridica încărcăturile la înălţimi mai mari în vederea depozitării. Benzile rulante Benzile rulante sunt foarte practice pentru deplasarea în linie dreaptă. Totuşi. 47 . întrucât elimină manipulările dinaintea şi de după fiecare funcţie. dar costul creşte proporţional cu distanţa de transport. chiar şi atunci când fiecare produs este în cantităţi suficient de mari care să necesite o încărcătură paletizată. iar costul de manipulare va creşte direct proporţional cu cantităţile deplasate. Ele reprezintă cea mai bună metodă de îmbunătăţire a manipulării materialelor în majoritatea centrelor de distribuţie şi a fabricilor. pot sorta mărfurile sau le pot grupa pe categorii. spre deosebire de celelalte utilaje care realizează o manipulare separată a materialelor. Benzile rulante permit livrarea sau descărcarea automată a bunurilor sau pe baza unei comenzi specifice. ele pot fi încărcate şi descărcate automat. motostivuitorul are şi câteva dezavantaje: de exemplu. a cresctut tot mai mult în ultimii ani în ţările dezvoltate. Ele permit realizarea unui flux neîntrerupt al materialelor. ca utilaj de transport. care permite diminuarea costurilor de manipulare şi asigurarea unui flux constant al mărfurilor în locul unei deplasări discontinue a acestora. Nu necesită o muncă suplimentară. Astazi. costul asamblării şi demontării paletei va rămâne destul de mare în afară de cazul când mărfurile nu sunt primite şi expediate în cantităţi paletizate. de asemenea. Utilizarea benzilor rulante.

din punct de vedere material. stocarea. care începe în momentul în care produsul este gata pentru a fi lansat pe piaţă şi se sfârşeşte odată cu consumarea actului de vânzare la consumatorul final. creşterea cifrei de afaceri. depozitarea şi conservarea lor. În acest interval de timp şi spaţiu au loc o serie de activităţi economice. Conceptul de distribuţie nu trebuie confundat cu mişcarea mărfurilor. Mijloacele şi operaţiunile desemnate prin termenul de distribuţie se clasifică în două mari categorii: distribuţia comercială şi distribuţia fizică. financiare şi umane necesare realizării procesului respectiv. înglobează următoarele domenii: 48 . generatoare de profit. Distribuţia comercială constă în a transforma titlul de proprietate asupra produsului de la producător la consumator. rolul şi funcţiile distribuţiei mărfurilor Procesul de distribuţie reprezintă o componentă importantă a activităţii pe care agenţii economici o desfăşoară în cadrul pieţei. Distribuţia reprezintă procesul prin care bunurile şi serviciile sunt puse la dispoziţia consumatorilor – intermediari sau finali – asigurându –li-se acestora facilităţile de loc. Termenul de distribuţie desemnează ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de către întreprinderile producătoare. Noţiunea de distribuţie. cum ar fi: livrarea mărfurilor. prin aceasta. 4 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR Conţinutul. în sens larg. Distribuţia fizică constă în a pune. potrivit cerinţelor pe care le manifestă în cadrul pieţei.CAP. Toate acestea au drept scop satisfacerea corespunzătoare a nevoilor consumatorilor şi. bunurile şi serviciile la dispoziţia consumatorilor. mobilizarea resurselor materiale. stabilirea modalităţilor de transfer a titlurilor de proprietate şi asigurarea practică a acestor titluri. vânzarea cu ridicata şi cu amănuntul. ( logistica comercială ). Distribuţia respectivă poate fi asigurată prin intermediul agenţilor de distribuţie. conceptul de distribuţie are în vedere un proces mai larg. a fiecărei firme implicate în tranzacţiile comerciale. mărime. transportul acestora. cu ajutorul mijloacelor de transport şi al stocajului. timp. În timp ce mişcarea mărfurilor are în vedere deplasarea fizică a mărfurilor de la producţie la consum.

CONSUM 1 – producător spre consumator – reprezintă serviciile prestate de distribuţie pentru a pune bunurile şi serviciile la dispoziţia utilizatorului final. respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator. posibilitatea de a alege dintr-un sortiment larg bunurile şi serviciile ce corespund cel mai bine nevoilor şi exigenţelor lor. distribuţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum şi de a satisface nevoile consumatorilor.  logistica distribuţiei ( distribuţia fizică ): metodele şi tehnicile care intervin în transportul produselor la locurile de vânzare. circuitele şi canalele de distribuţie: itinerariul pe care produsele îl urmează în drumul lor către cumpărător şi alegerea intermediarilor. distribuţia mărfurilor reprezintă un dublu curent: 1 2 PRODUCŢIE .  de a satisface clientela. prin ignorarea reciprocă a mijloacelor şi nevoilor. furnizându-i un anumit număr de servicii. efectele negative ale fenomenelor conjuncturale ale pieţei. Acest curent permite producătorului să răspundă la următoarele întrebări: ce vrea clientul ?. cât şi pentru consumatori. Prin urmare.  organizarea şi administrarea vânzărilor: gestiunea forţei de vânzare a unei întreprinderi şi contactul cu intermediarii. nevoile consumatorului. Principalele funcţii ale distribuţiei sunt: • Schimbarea proprietăţii asupra produsului.  de a informa producătorul asupra faptelor şi dorinţelor clientelei. atunci când apar. În vederea realizării echilibrului necesar în cadrul pieţei. prin intermediul actelor de vânzare – cumpărare. în ce cantităţi?. 2 – consumator spre producător – este un curent psihologic care traduce dorinţele. Producătorii şi consumatorii sunt separaţi prin distanţă. 49 . amortizând.  promovarea vânzărilor şi service-ul clientelei. distribuţia reuneşte un ansamblu de funcţii economice esenţiale atât pentru producători. Distribuţia are rolul:  de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum. Pornind de la aceste considerente. permiţând scurgerea producţiei spre locurile de consum. prin regularizarea mişcării bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum. în cele mai bune condiţii posibile. cine consumă produsele proprii?. prin disproporţii între cantităţile oferite de către fiecare producător şi cele cerute de fiecare consumator. furnizându-le o serie de servicii ca: proximitatea preţului de vânzare. precum şi prin perioadele de realizare a produselor şi momentul manifestării nevoilor.

50 . grad ridicat de complexitate tehnică. depozitare. de eforturi pentru efectuarea unor cumpărături mari şi imobilizări de sume. plătind bunurile care se stochează fără a avea certitudinea vânzării lor. Funcţiile enumerate scot în evidenţă că rolul distribuţiei este multiplu şi benefic atât pentru producător cât şi pentru consumator. finanţarea stocurilor. În ceea ce priveşte consumatorul. distribuţia operează o regularizare a activităţii de fabricaţie. solicitând prestarea de servicii. facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajustării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate. în vederea asigurării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe. Oricare dintre aceşti factori. stocare. operaţiuni care fac ca efectele oscilaţiilor sezoniere sau conjuncturale ale cererii să fie anihilate. permiţându-i acestuia o eşalonare a producţiei pe parcursul întregului an gestionar. bunurile necesare. consilierea şi organizarea service-lui după vânzare. în cantităţile solicitate.facilitează contactul producătorului cu toţi potenţialii clienţi. Vânzarea directă permite vânzătorului să păstreze controlul asupra întregului proces de comercializare.• Deplasarea produselor de la producător la consumator prin intermediul activităţilor de transport. . grad ridicat de concentrare geografică a cumpărătorilor potenţiali. Utilizarea sa este favorizată de existenţa unui: număr limitat de potenţiali cumpărători. pierderile prin învechirea stocurilor şi creanţe nerecuperabile. prin comenzi în avans şi prin stocaje. Producătorul se confruntă cu trei alternative fundamentale. fără a implica costurile fixe care ar fi necesare pentru vânzarea directă. Vânzarea printr-un intermediar prezintă următoarele avantaje: . • Informarea. Faţă de producător. care disponibilizate pot fi folosite în alte scopuri. Prin asemenea facilităţi. acolo unde el se găseşte şi când doreşte. Aşa de exemplu. nivel ridicat al inovaţiei tehnologice. atunci când trebuie să decidă asupra politicii de distribuţie: • Vânzarea directă. • O politică “duală”. • Vânzarea prin intermediari. distribuţia pune la dispoziţia acestuia. • Finanţarea unor operaţiuni comerciale. este suficient pentru a susţine adoptarea unei politicii de vânzare directă. luaţi separat. pe unele perioade în care mărfurile vor fi produse şi nu vor fi vândute imediat clientului final. demontare sau ansamblare. vânzare. combinând vânzarea directă cu vânzarea intermediarilor. Însă. distribuţia participând la eforturile financiare ale producătorilor. etalare. Prin această funcţie se are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează întreprinderile de producţie în procesul de cumpărare şi stocare a produselor. ambalare. depozitare şi condiţionare. analiza secvenţială între unii dintre factori poate demonstra contrariul.conduce la minimizarea costurilor legate de : organizarea vânzărilor. manipulare. un conflict între numărul de cumpărărtori şi dispersia lor geografică poate face ca vânzarea directă să fie o alternativă total neeconomică. distribuţia îl scuteşte pe consumator de mari deplasări.

Elaborarea unei strategii a canalului de distribuţie Modalităţile de trecere ale unui produs din sfera producţiei în sfera procesului de consum formează circuitul de distribuţie al acestuia. Această politică este favorizată de existenţa fenomenului “ jumătăţii grele”. producătorul îşi vinde o parte din produse în mod direct. precum şi serviciile înainte şi după vânzare. precum şi toţi intermediarii cu caracter comercial.. în cadrul cărora nu intervine nici un intermediar. Principalul dezavantaj al utilizării unui intermediar îl constituie pierderea controlului asupra verigilor care formează canalul de distribuţie al produsului său. Circuitul de distribuţie include atât producătorul cât şi consumatorul.asigură. finanţarea. implicaţi în transferul respectiv. Activităţile întreprinse într-un canal de distribuţie pot fi împărţite în trei categorii: 1. într-un mod mai eficient. canalele de distribuţie constau din lanţuri de firme. • Circuite lungi. 2. Lungimea unui canal de distribuţie este dată de numărul verigilor intermediare care participă succesiv la realizarea fluxului de produse de la producător la consumator. • Circuite foarte scurte. vânzarea fiind realizată direct de către firma producătoare la cumpărătorii finali. disponibilizarea imediată a produsului. activităţi auxiliare sau care facilitează activităţile de mai sus: colectarea şi propagarea informaţiilor. Atragem atenţia că produsul şi dreptul de proprietate asupra produsului nu parcurg întotdeauna acelaşi drum. Principalul dezavantaj asociat distribuţiei duale constă în dificultatea intrisecă a determinării unei împărţiri juste a pieţei între producător şi intermediar. • Circuite scurte care presupun intervenţia doar a unui singur intermediar. dar încredinţează cealaltă parte a vânzărilor sale unui intermediar. activităţi care privesc schimbarea proprietăţii asupra produsului – negocieri.detailist – consumatorul final. activităţi care privesc furnizarea fizică a produsului – incluzând transportul şi depozitarea: reţeaua de distribuţie fizică. iar cea mai mare parte a muncii de comercializare cade în sarcina producătorului. În această alternativă. • Circuite medii producător – angrossist. cumpărări şi vânzări: canalul comercial. cu echilibrul repartizat pe un număr de utilizatori mici sau accidentali. în care un număr limitat de utilizatori constituie cea mai importantă parte a cererii. asumarea riscului. Termenul de canal de distribuţie se referă la înţelegerile comerciale încheiate în vederea asigurării fluxului unui produs de la punctul de producţie până la consumul final. Un canal de distribuţie se caracterizează prin: lungime. activitatea promoţională. precum şi a problemelor referitoare la orientarea fluxului acestor mişcări. 51 . 3. Distribuţia duală reprezintă o soluţie de compromis. Studiul canalelor de distribuţie comportă analiza intermediarilor şi a diverselor organisme interesate în mişcarea mărfurilor spre utilizatori. lăţime şi adâncime. celelalte firme joacă un rol de intermediere. Adesea. Cu excepţia furnizorului iniţial şi a consumatorului final. diferenţiate în funcţie de specificul local.

cu detailiştii şi cu o bună parte din piaţă. Există trei elemente importante care determină structura canalului de distribuţie: 1. dacă grosistul îşi îndeplineşte funcţiile sale vizavi de producător şi anume: cumpărături importante chiar şi în extrasezon. la un loc.  lansarea mai rapidă a produselor noi.  concentrarea creditului pe un număr restrâns de clienţi. electrice. furnituri industriale. care asigură livrarea directă a produselor. 2. consumatorul intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. posibilităţile firmei producătoare. Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc procesele de consum ale produselor. ca şi prezentarea fizică a produsului pot fi întărite sau puse în pericol de canalul de distribuţie folosit. vor duce la un grup de consumatori cu nevoi asemănătoare – adică un segment de piaţă. textile. De asemenea. Imaginea produsului. este important ca departamentul de marketing să preia iniţiativa în proiectarea şi gestionarea canalului.  participarea grosiştilor la o mai bună cunoaştere a pieţei. o politică de preţuri adecvată.formarea sortimentului comercial şi distribuţia către detailişti chiar dacă aceştia sunt foarte dispersaţi. în cadrul circuitelor scurte. regularizând producţia şi evitând cheltuielile de transport ineficiente.  există riscul unei posibile infidelităţi din partea grosistului. disponibilitatea şi dorinţa intermediarilor de a participa în cadrul canalului. Dezavantajele circuitului lung sunt:  este un sistem puţin suplu şi dependent vizavi de grosist. cerinţele clientului final.  posibilitatea vânzării de produse a căror gamă sortimentală. Principalele avantaje ale acestui tip de circuit pentru producător sunt:  realizarea unui volum optim al vânzărilor cu minimum de cheltuieli. preţul şi eforturile promoţionale.Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului respectiv. are în vedere măsura în care procesul de distribuţie asigură o proximitate de loc cât mai adecvată din punct de vedere al consumatorului. Canalul comercial constituie o variabilă a mixului de marketing. poate fi apreciat ca deosebit de util circuitul foarte scurt. 3. 52 .  prelungirea de-a lungul circuitului a serviciilor comerciale şi a tehinicilor producătorului.  reducerea echipei de vânzare a producătorului. insuficient de extinsă.  generează cheltuieli de distribuţie mai ridicate. În acest context.  producătorul pierde contactul cu clientela finală. nu ar permite folosirea unei echipe de vânzare la producător.  are loc multiplicarea mărcilor concurente propuse de către grosist. Circuitul lung numit şi circuitul “tradiţional” este în mod obişnuit folosit pentru produsele alimentare. Prin urmare. comerţul prin corespondenţă asigură un grad de apropiere ridicat.

 necesitatea unui număr mare de reprezentanţi comerciali pentru contactul cu numărul relativ mare al detailiştilor.  prestarea unor servicii după vânzare. a cheltuielilor de distribuţie.  prezenţa detailiştilor în proximitatea locurilor de consum. ceea ce antrenează un mare volum de activităţi contabile. 53 . mai ales pentru produsele de mare tehnicitate. facilitând cunoaşterea calitativă şi cantitativă a pieţei. o singură firmă asigură aprovizionarea cu mărfuri.  menţinerea preţurilor în limite rezonabile.  contactul şi legături directe cu piaţa.  necesitatea unor stocuri de mărfuri mari. Avantajele circuitului scurt sunt:  economisirea marjei grosistului ( rabatul cedat vânzătorului ). fără rezervă.  susţinerea. asigurându-şi astfel.  contactul direct al producătorului cu consumatorul. Dezavantajele circuitului scurt sunt:  neasigurarea unui stoc de mărfuri suficient de diversificat.  satisfacerea mai rapidă a clienţilor. gestiunea stocurilor şi contabilitatea vânzării prin numeroase puncte de vânzare. îndeosebi cele de înaltă tehnicitate. Vânzarea directă – este circuitul de distribuţie cel mai scurt indicat pentru anumite produse. Avantajele acestui circuit sunt:  diminuarea. funcţii de gros.  asigurarea celui mai bun service clientelei. în parte. Ea posedă depozite şi mijloace de organizare a manipulării şi livrării care aparţin funcţiei unui grosist. a mărcii de fabrică.  controlul mai bun al distribuţiei.  garantarea calităţii produselor vândute. Astfel. sondaje ). întregul sistem de distribuţie devine ineficient.  posibilitatea unor experimente comerciale ( teste. Circuitul scurt – este foarte utilizat.  fracţionarea comenzilor şi organizarea de livrări multiple. Comercianţii cu amănuntul se pot uni pentru a-şi efectua aprovizionările cu mărfuri în comun. Dezavantajele vânzării directe sunt:  cerinţa unor resurse financiare importante. dacă grosisştii nu-şi îndeplinesc în totalitate funcţiile lor. în principiu. Circuite integrate Marile magazine şi societăţi comerciale cu sucursale multiple sunt organizate astfel încât să poată îndeplini concomitent cele două funcţii comerciale ale distribuţiei: de gros şi amănuntul. mai ales când producătorul îşi dezvoltă o reţea proprie de magazine.

solicitate în mediul rural . După numărul de canale de distribuţie utilizate simultan de către un producător se regăsesc două tipuri de bază ale circuitului de distribuţie. depozit şi sucursale. Altă caracteristică a structurii canalului este aceea că. Conflictele care apar în canalul de distribuţie sunt cel mai adesea rezultatul obiectivelor diferite ale paticipanţilor.  angajarea unui personal la vânzare mai numeros.  coordonarea activităţii reţelei de desfacere şi de depozitare.nediferenţiat Producător Comerţ cu amănuntul Consumator . cu cât profitul brut obţinut din comercializarea produsului este mai mic şi frecvenţa de achiziţie a produsului este mai mare. iar frecvenţa de achiziţie va fi mai mică. ele se schimbă. evoluează în timp şi variază de la o piaţă la alta.diferenţiat pe pieţe specializate 54 . pe de altă parte. exercitarea unui control costisitor la magazine. vor fi mai mulţi intermediari în cadrul canalului de distribuţie.diferenţiat după produse . Drept urmare. cu atât canalul de distribuţie va fi mai scurt. ci faţă de produsul care va aduce clientul la uşa magazinului. cu cât utilizatorul final va dori să aibă mai mult timp de gândire pentru achiziţionarea produsului. Producătorii doresc să producă mărfuri care să se vândă. • Circuit pe un singur canal Producător Comerţ cu mănuntul Consumator • Circuit pe mai multe canale . În schimb. Canalele de distribuţie care servesc pieţele rurale tind să aibă mai mulţi intermediari decât canalele care servesc pieţele urbane. Recunoaşterea acestui fapt reprezintă un pas important spre crearea şi derularea unor planuri şi activităţi comune. imperativul unor livrări de mărfuri foarte rapide. Structurile canalelor de distribuţie nu sunt nici statice şi nici universale. ei vor fi preocupaţi în primul rând de consum. întrucât cantităţile de mărfuri mai mici. Ambele părţi au însă un obiectiv comun: servirea clientului.  organizarea activităţii după vânzare. sunt mult mai preocupaţi de comportamentul cumpărătorului. Detailiştii. fac livrările directe către detailişti mai puţin atractive. Loialitatea detailistului nu se manifestă întotdeauna faţă de o anumită marcă comercială.

satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau legate de un anumit moment. În acest sens. care generaeză cumpărări foarte frecvente ( produse alimentare de cerere curentă. Drept urmare. produse de utilizare productivă. rapiditate. Pentru aceasta. pentru a împiedeca eventualele conflicte între canalele paralele. O asemenea distribuţie poate fi asigurată de circuitele scurte . piese de schimb şi furnituri diverse. care să acorde asistenţă de specialitate atât în perioadele de garanţie. ) reclamă circuite de distribuţie care trebuie să asigure consumatorilor proximitate. au preţ foarte ridicat în raport cu valoarea lor reală. unii fabricanţi distribuie direct produsele prin intermediul unei reţele de reprezentanţi. 2. reclamă prezenţa unui vânzător calificat. Bunurile de folosinţă îndelungată prin specificul lor în ceea ce priveşte durata de viaţă şi preţul mai ridicat cer ca distribuţia lor să fie asigurată prin magazine de specialitate şi în cele mai frecvente cazuri. produse agricole şi servicii Bunurile de consum individual. facilitate. în cele mai frecvente cazuri. tutun. etc. pot fi puse la dispoziţia consumatorilor prin intermediul oricărui circuit de distribuţie. Bunurile de consum curent. bunuri de echipament secundar. b) Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o structură foarte diferită ele cuprinzând: materii prime şi consumabile. cosmetice şi articole de întreţinere. Bunurile de necesitate medie sau de noutate care. Circuitele de distribuţie pentru bunurile de consum individual. precum şi prin organizarea unei puternice reţele de service. 3. sprijinite de magazine de demonstraţii şi expoziţii.Producător Producător produs A produs B Comerţ cu amănuntul Comerţ cu amănuntul Consumator Piaţa A Piaţa B Plasarea unui producător pe mai multe canale de distribuţie evidenţiază strategii de diferenţiere a produselor şi / sau o segmentare a pieţei. care în general sunt produse de primă necesitate. reclamă un proces de distribuţie mai complex. 1. cât şi postgaranţie. bunuri de echipament principal. sunt recomandate circuitele scurte si cele medii prin intermediul detailiştilor. în general. piaţa a) 55 . prin intermediul selectării detailiştilor. medii sau lungi.

datorită specificului procesului de fabricaţie. pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele proprii de vânzare.  distribuţia serviciilor către firme.pure sau mixte – cât şi naturii beneficiarilor de servicii. care nu pot fi stocate. 1. 2. în ceea ce priveşte posibilităţile de organizare a distribuţiei serviciilor:  distribuţia serviciilor către populaţie – aşa zisele servicii de consum. cerând circuite specifice. prezintă unele particularităţi importante pentru stabilirea circuitelor comerciale. Circuitele lungi apar în condiţiile în care diverse societăţi comerciale specializate în activităţi de însilozare şi condiţionare a produselor agricole. Circuitele medii pot fi folosite în condiţiile în care o centrală de cumpărare are posibilitatea să-şi asume responsabilitatea achiziţionării de la exploatările agricole a unor produse pe care să le depoziteze şi condiţionaze în perioadele specifice de stocaj. spălătorii.acestor bunuri este puternic particularizată pe fiecare din categoriile de produse componente. d) Serviciile către populaţie şi către intreprinderi Serviciile. sub aspectul procesului de distribuţie. fie către comercianţii cu amănuntul care apoi le pun la dispoziţia consumatorilor. pe două direcţii. furnizare de energie) 56 . iar pentru distribuţia lor se folosesc circuite scurte şi metode variate de realizare. evoluţia cererii şi a modului de organizare a mediului rural. 3. Utilizarea unui asemenea circuit implică obligaţia producătorului de a-şi organiza vânzările şi stocajul întregii producţii. Circuite foarte scurte sau directe. în pieţe publice sau chiar la domiciliul acestuia. Datorită naturii serviciilor . în cazul produselor agricole. Circuite scurte. În cadrul complexităţii acestor prestaţii nemateriale se disting două categorii de servicii:  servicii pure care folosesc doar munca fizică sau intelectuală a celui care le furnizează.  servicii mixte care necesită folosirea simultană şi a unui bun material. îndeosebi serviciile de producţie ( consultaţii juridice. Circuitele scurte sunt utilizate destul de des. întrucât majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele în mod direct consumatorului final. urmând a livra produsele pe baza unor comenzi individuale. se poate face o delimitare. 3. folosindu-se ca intermediari agenţi de fabrică independenţi atât faţă de producători cât şi faţă de utilizatori. circuite foarte scurte – apar în mod frecvent. caracteristicile acestui tip de produse. întrucât unii comercianţi cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse pe care apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de vânzare. renumeraţi printr-un comision. 1. generează un proces de comercializare foarte dificil. 4. Circuite lungi c) Produsele agricole. preiau produsele respective de la producători. le stochează şi apoi le vând fie către diverşi angrosişti din domeniul respectiv. în cadrul cărora producătorul negociază şi livrează direct produsul său către utilizator. 2. pe perioade îndelungate de timp.

extinderea ponderii circuitelor scurte şi foarte scurte. diversificarea nevoilor şi căilor de satisfacere a acestora.fenomenele demografice care au pus amprenta pe evoluţia gusturilor.  cea de a doua grupă de fenomene se referă la modul de conturare a tehnologiilor comerciale şi a consecinţei acestora asupra evoluţiei şi structurii produsului respectiv. fenomen care acţionează asupra circuitelor de distribuţie. În ţările dezvoltate economic are loc o diminuare a numărului de unităţi. îmbunătăţirea sistemelor de transport. . repartiţia geografică. care a devenit independent. deschiderea graniţelor naţionale. Principalele fenomene care au generat această mutaţie sunt:  din prima grupă a fenomenelor referitoare la mutaţiile ce au avut loc în viaţă socială trebuie avute în vedere: . . precum. favorizând modernizarea distribuţiei sub toate formele.pe planul mişcării mărfurilor.pe plan comercial s-au impus noi viziuni ca: aplicarea spiritului şi tehnicilor de marketing. fenomen care impune necesitatea existenţei unor tipuri de intermediari care să asigure o dirijare profitabilă a fluxurilor de mărfuri. modernizarea mijloacelor de transport. a sistemelor de ambalare şi de prezentare a mărfurilor dă posibilitatea producătorilor de a se apropia de consumatori. metodele de gestiune a stocurilor. care pot fi structurate pe trei planuri principale: . perfecţionarea sistemelor de comunicaţie fac posibile tranzacţii de anvergură. modificându-şi metodele de vânzare. şi apariţia de noi materiale şi tipuri de condiţionare a produselor dau un nou conţinut procesului de distribuţie. formele de distribuţie. • modificarea amplorii şi gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în care au loc procesele de consum. Este vorba de numărul de unităţi prin care se realizează circuitele respective. 57 .creşterea puterii de cumpărare. Evoluţia distribuţiei mărfurilor şi a circuitelor comerciale pe plan mondial În diverse ţări distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic. implantarea unor oraşe sau a unor cartiere – anexe la periferia oraşelor ducând la evoluţia modului de viaţă. Totodată. perfecţionarea tehnicilor de ambalare. Printre tendinţele care s-au conturat în ultimele două decenii şi care se apreciază că se vor regăsi ca pondere şi în viitor sunt: • diminuarea ponderii circuitelor scurte sau directe şi a circuitelor lungi.transformarea modului de viaţă determinată de : urbanizarea crescândă a mediilor rurale.Pentru oferirea acestor servicii marile societăţi au nevoie de o reţea de distribuţie întinsă. . Modernizarea mijloacelor de transport. toate acestea au făcut ca cerinţele de comercializare să cunoască noi forme de realizare. iar aparatul comercial a suferit mutaţii pe toate planurile. de aprovizionare au determinat nevoia de optimizare a canalelor de distribuţie în funcţie de segmentul de cumpărători deserviţi. .pe plan gestionar.

O preocupare principală a Uniunii Europene o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. Un important element în domeniul distribuţiei îl constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii din domeniul distribuţiei. Între aspectele specifice privind distribuţia mărfurilor şi circuitele comerciale în cadul Unuinii Europene pot fi enumerate următoarele. • în ceea ce priveşte mărimea unităţilor comerciale se estimează o creştere puternică a marilor unităţi care vor îndepărta reţeaua comercială de cumpărător.deoarece perfecţionarea tehnologiei comerciale duce la dezvoltarea vânzării prin corespondenţă. iar pe de altă parte contuarea sectorului distribuţiei ca un mecanism esenţial al Uniunii Europene. să poată răspunde exigenţelor consumatorilor din toate zonele de piaţă. • o altă tendinţă cu privire la circuitele comerciale se referă la dezvoltarea puternică a circuitului comercial realizat pe baza unor licenţe de ordin comercial acordate de o firmă altei firme pentru a exploata o marcă originală. Aceste aspecte conterează astăzi o accentuată tendinţă de antrenare a firmelor de distribuţie mici şi mijlocii în ample acţiuni de cooperare privind modernizarea progresivă a procesului de distribuţie. astfel încât. reducând gradul de adâncime a circuitelor de distribuţie. • extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate constituie o altă tendinţă. Una din preocupările principale în domeniul distribuţiei din 58 . Prin politica comercială promovată în cadrul Uniunii Europene se prevede creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. Aceasta înseamnă pe de o parte creşterea sectorului terţiar. vânzarea pe bază de catalog. În al doilea rând. o problemă importantă în domeniul distribuţiei o constituie preocuparea pentru găsirea unor modalităţi adecvate de conlucrare între marile firme şi întreprinderile mici şi mijlocii. extinderea comerţului mobil. fără a fi necesară prezenţa consumatorilor în magazine. Între principalele strategii de inovare şi diversificare a distribuţiei apar strategiile de alianţe geografice şi de preluare a controlului unor firme de către altele mai puternice. menţinerea unor preţuri echitabile şi asigurarea unor facilităţi de cumpărare cât şi de dezvoltare globală a comerţului în cadrul pieţei unice europene. Distribuţia prin intermediul personalului comercial utilizat şi în condiţiile unui management adecvat. Aceasta înseamnă că întreprinderile nou create de la bun început au ca obiectiv crearea de magazine moderne cu mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic pentru a desfăşura activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a mărfurilor şi transmiterea mărfurilor spre locurile de consum. oferind şi asistenţă tehnică. devenind operaţională şi profitabilă contribuind la afirmarea şi difuzarea produselor industriale şi agricole şi la asigurarea unei colaborări corespunzătoare cu consumatorii. cât şi din întreprinderi integrate. Presiunea concurenţială şi preocupările întreprinzătorilor de a moderniza continuu activitatea de distribuţie au generat o amploare deosebită a distribuţiei verticale. poate progresa rapid. orizontale şi cu mai multe canale. În primul rând creşterea rolului distribuţiei în cadrul sectorului terţiar. În aceste condiţii circuitul comercial de distribuţie poate fi format din mici independenţi.

Clasa III Produsele din această clasă sunt retrase dintr-o varietate de motive. În plus. cel mai important fiind gravitatea riscului produsului. care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a structurii şi calităţii produselor şi serviciilor. Realizarea unui proces de distribuţie inversă pentru o companie sau pentru un produs este dificilă. produsele respective trebuie retrase de pe piaţă în cel mai scurt timp posibil. Logistica inversă .noua structură de distribuţie a viitorului Înmulţirea reglementărilor care obligă firmele să recupereze produsele cu defecte a dus la apariţia unor sisteme de distribuţie inversă care să manipuleze fluxul de produse reciclate sau defecte. mai ales că. Se fac eforturi pentru a se recupera fiecare produs în parte. deşi nu sunt iminent riscante. o ameninţare pentru sănătatea sau chiar viaţa consumatorului.Uniunea Europeană o constituie asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. ca reprezentând un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea consumatorului. . Gradul de urgenţă a retragerii depinde de câţiva factori.legilor noi care sunt promulgate în întreaga lume şi care impun retragerea produselor defecte şi reciclarea deşeurilor solide. Valoarea produselor retrase şi a deşeurilor solide reciclate care trebuie transportate este de ordinul miliardelor de dolari. multe produse ajung la detailist şi consumator fără nici o marcă a identităţii produsului sau a furnizorului. Localizarea acestor produse şi trimiterea lor înapoi către producător reprezintă un proces foarte costisitor. Produsele etichetate greşit sau cele neetichetate intră în această categorie. sau de către comisia pentru protecţia consumatorului. prognozele arată că acest fenomen va continua în principal datorită: . În acest context pot fi citate trei clase de retrageri: Clasa I. Domeniul principal în care se aplică conceptul de distribuţie fizică inversă este recuperarea produsului. retragere 100% din sistemul de distribuţie. 59 . pot reprezenta. Şi acest tip de produse ar trebui retrase cât mai repede posibil.schimbărilor rapide în tehnologie care necesită schimbări frecvente în design-ul produsului. contaminarea. Acestea pot avea o probabilitate foarte mică de a pune în pericol viaţa sau integritatea fizică a consumatorului şi totuşi ele trebuiesc retrase. în multe cazuri. Produsele pot fi retrase de către o companie datorită unei varietăţi de motive: din cauza proastei ambalări. Mai mult. Produsele din această clasă sunt retrase deoarece ele au fost declarate de către comisia de control al alimentelor şi medicamentelor. Clasa II Produsele din această clasă. În acest caz. a etichetării improprii sau a metodelor improprii de distribuire având drept rezultat alterarea. nu există un plan sistematic de distribuţie. în timp. însă gradul de urgenţă este mai redus..

La acest nivel localizarea şi recuperarea produsului reprezintă pentru specialistul în logistică o simplă problemă de refacere a stocului. şi anume angrosiştii şi vânzătorii cu amănuntul. Cel mai important obstacol în recuperarea produselor îl reprezintă consumatorul. numărul de produse achiziţionate de către cumpărărtori. 3. în depozitele aflate sub controlul său sau în depozitele distribuitorului primar. La nivelul al doilea. procesul de distribuţie inversă pentru retragerea produsului ar trebui considerat o parte integrantă a strategiei de logistică. specialiştii în logistică pot coordona procesul de recuperare a produselor astfel: . produsul trebuie localizat şi retras de la intermediarii implicaţi în distribuţia produsului.prin intermediul specialiştilor în colectare din afara canalului de distribuţie. este esenţial să se cunoască traseul precis al produsului în cadrul reţelei totale.Condiţiile procesului de retragere depind de natura produsului şi de nivelul de penetrare pe piaţă a sistemului de distribuţie. În cazul unei retrageri. La al treile nivel. produsul se găseşte în mâinile consumatorului. • stabilirea unor relaţii bune între transportator şi ceilalţi participanţi la procesul de distribuţie cum sunt membrii canalului de distribuţie.prin intermediul personalului propriu de pe teren . sunt mai uşor de retras decât produsele de consum având canale de distribuţie lungi sau indirecte. 2. a punctelor de vânzare şi al altor asemenea unităţi utilizate de către companie pentru fluxul fizic de produse trebuie bine trasată. consumatorii sun t reticienţi sau neglijenţi în privinţa returnării produselor riscante. trebuie realizată şi o contabilizare a cheltuielilor corespunzătoare activităţilor implicate în retragere. Distribuţia geografică a unităţilor de producţie. Retragerea în acest caz devine mai dificilă. Alte variabile care influenţează procesul de retragere sunt numărul de produse fabricate.prin intermediul detailiştilor şi al altor intermediari . Recuperarea eficientă necesită: • motivarea clientului pentru a restitui produsele defecte în vederea reparării. având canale de distribuţie scurte sau directe. Produsele industriale. a înlocuirii sau pentru rambursarea banilor. Pot fi identificate trei nivele distincte în funcţie de gradul de pătrundere a produsului în sistem. durata de viaţă a produsului. După ce produsele au fost localizate. a depozitelor. chiar dacă au fost înştiinţaţi. Localizarea şi recuperarea produselor la acest nivel este cea mai dificilă dintre toate. 60 . Costurile retragerii şi distribuţiei inverse sunt de 2-3 ori mai mari decât costurile distribuţiei normale datorită manevrării în cantităţi mici şi urgenţei problemei. Prima etapă în procesul de retragere o reprezintă localizarea produsului în sistemul de distribuţie. produsul este încă sub controlul producătorului. La primul nivel. 1. Din punct de vedere al companiei. Experienţa multor firme arată că. Totodată.

4.5 DEPOZITRTEA MĂRFURILOR 5. împreună cu utilajele. Trebuie făcută distincţie între noţiunea de magazie şi cea de depozit.1. Din punct de vedere economic. depozitele pot fi: ale producătorului. 61 . ale comerţului de gros. Se apreciază că.1. depozitul reprezintă unitatea de bază în cadrul proceselor de aprovizionare tehnico. materiale. Noţiunea de depozit poate fi definită din punct de vedere economic şi din punct de vedere tehnic. Rolul important al depozitelor de distribuţie rezultă din următoarele considerente:  Întreprinderile dotate cu depozite au o mai mare capacitate de disponibilitate a produselor la locul şi timpul solicitate de către client.3. Funcţiile depozitelor Depozitele de distribuţie sunt spaţii.Tipuri de depozite comerciale 5. Din punct de vedere tehnic depozitele sunt formate din totalitatea construcţiilor sau suprafeţelor special amenajate. În funcţie de forma de proprietate. Funcţiile depozitelor 5. respectiv puncte de stocare. mărfurile destinate vânzării către clienţi. în perfecte condiţii de siguranţă calitativă şi cantitativă.CAP. ale comerţului cu amănuntul sau ale unor mandatari. Amenajarea interioară a unui depozit 5.2.materială care cuprinde totalitatea stocurilor de materiale sau produse finite păstrate în cadrul întreprinderii în vederea aprovizionării neîntrerupte a secţiilor şi atelierelor şi pentru asigurarea ritmicităţii livrărilor către beneficiari. în vederea păstrării materialelor sau produselor finite. în general bune în curs de prelucrare sau utilizare. instalaţiile şi dispozitivele necesare efectuării diverselor operaţii. în timp ce depozitul are rolul de a păstra. magazia este spaţiul de depozitare pentru materii prime. care sunt implantate în drumul fizic al unui produs de la producător la utilizatorul final.Amplasarea depozitelor 5.

prin intermediul unui singur transport. Depozitul primeşte mărfurile de la mai multe fabrici ale producătorului şi livrează clienţilor o combinaţie de produse. pentru a îndeplini solicitările fiecărui client sau pieţe ţintă.Depozitarea sezonieră.  Formarea sortimentului comercial prin corelare cu necesităţile ferme ale comerţului de detail. depozitul poate menţine produsele necesare pentru satisfacerea cererii la momentul potrivit. expedierea de cantităţi mici poate să se limiteze pe distanţe mici.depozitarea pe termen lung. Sursele pot fi unităţile de fabricaţie ale aceluiaşi producător sau firme producătoare diferite. diminuează timpul de livrare.  Consolidarea livrărilor. prin livrarea unor cantităţi mari de produse către client. Principalele funcţii ale unui depozit comercial sunt:  Depozitarea şi păstrarea mărfurilor. descongestionarea platformei de descărcare a clientului. După terminarea sezonului. mărfurile rămase sunt returnate la depozitul central. În cazul unui cererii sezoniere. în funcţie de sursa de provenienţă a produselor: . 62 . Acestă funcţie este întâlnită sub două variante. Depozitele de distribuţie. Produsele sunt menţinute în depozit până la realizarea unor livrări care utilizează complet capacitatea mijloacelor de transport. în vederea constituirii unei oferte adaptate diferitelor categorii de clienţi. reducerea costurilor totale de distribuţie pentru fiecare producător. Produsele primite de la mai multe surse sunt reunite în vederea livrării către client. Depozitele de distribuţie facilitează circulaţia produselor. fără să realizeze o depozitare pe termen lung. în practică există următoarele variante: . cu puţin timp înainte de începerea sezonului. De asemenea. care asigură continuitatea aprovizionării consumatorilor individuali şi indistriali. . în condiţiile existenţei unor diferenţe temporale între producţie şi consum. comparativ cu situaţia în care ar fi distribuit mărfueile în mod individual. în privinţa structurii sortimentale.unităţile de producţie ale aceleiaşi firme. .depozit de distribuţie. În cazul unei producţii sau unui consum concentrate în limitele unui sezon. Sub aspectul duratei de păstrare a produselor în stoc. expedierea în cantităţi mari se face pe distanţe mari producător. produsele alimentare supuse unui proces de învechire sunt păstrate pe durată îndelungată. este adesea mult mai profitabilă apelarea la depozite apropiate de pieţele strategice. respectiv condiţionarea şi porţionarea ( dozarea ) mărfurilor. Mărfurile sunt sortate. Avantajele consolidării sunt: obţinerea unor tarife de transport mai mici.  Transporturile în cantităţi de masă sunt mai ieftine decât transporturile mici. Funcţia de consolidare este necesară în situaţiile în care cantităţile necesare clientului din fiecare sursă sunt prea mici pentru a justifica transporturi individuale.Depozitarea temporară. care sunt aprovizionate de la depozitul central al firmei. amplasate corespunzător. datorate fenomenului de sezonalitate şi de dispersie spaţială diferită.

Criteriul de bază în amplasarea geografică a unui depozit îl reprezintă organizarea raţională a vehiculării produselor. respectiv: producătorul. Avantajele principale sunt: satisfacerea cerinţelor clienţilor în privinţa ambalării şi etichetării. de la furnizor. Din perspectiva acestor funcţii. un proces tehnologic complet. cu raza de activitate a întreprinderii comerciale. în mod individual.. sortare. la nivelul unui depozit. scăderea nivelului stocului necesar. Depozitul creează combinaţii de produse în mod anticipat faţă de comenzile clienţilor. fără de care nu este posibilă participarea la întregul lanţ de distribuţie. Asupra modalităţilor de vehiculare a mărfurilor acţionează un complex de factori legaţi nemijlocit de participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor.  Prestarea de servicii cu valoare adăugată. în funcţie de comenzile specifice ale clienţilor. îmbutelierea anumitor produse livrate în vrac de furnizori.  Presupune înzestrarea locurilor de muncă cu echipament tehnic adecvat acelor operaţiuni care se aproprie de unele procese industriale ( ambalare. Cele mai obişnuite servicii care constau în adăugarea de valoare sunt cele legate de ambalarea şi etichetarea mărfurilor. asigurarea unei structuri sortimentale diversificate.  Transportarea şi ambalarea mărfurilor.firme diferite. de regulă.  Este caracterizat printr-un grad înalt de concentrare. reducerea riscului datorită finalizării ambalării şi etichetării în funcţie de comenzile primite. Aceşti factori sunt: 63 . prezintă următoarele trăsături:  Este un proces de producţie care a fost împins în sfera comerţului. Serviciile de valoare adăugată se referă şi la operaţiuni de asamblare a unor componente de produs sau corectare a unor probleme de producţie. Alte servicii legate de ambalare constau în : ambalarea promoţională. adaptate cerinţelor clienţilor. repaletizarea mărfurilor. consumatorul. distribuitorii. transportatorii. deplasarea bunurilor în interiorul depozitului. depozitele primesc produsele nediferenţiate şi realizează operaţiuni de ambalare specială şi etichetare. şi nu marca fabricantului.2. De exemplu. Avantajele oferite clienţilor sunt: reducerea numărului furnizorilor cu care trebuie să stabilească relaţii fiecare client. instalaţii de frig). Sortimentul include mai multe linii de produse de la diverşi furnizori. care asigură posibilitatea raţionalizării prin mecanizarea şi automatizarea operaţiilor. în condiţiile în care acxelaşi produs primit de la furnizori este utilizat pentru realizarea unod configuraţii adaptate cerinţelor clienţilor. care să conducă la circuite cât mai scurte ale distribuţiei mărfurilor. 5. Amplasarea depozitelor Raza de activitate a depozitului coincide. în cazul mărfurilor care urmează să poarte marca privată de distribuitor a clientului. costuri de transport mai mici decât în cazul aprovizionării de către fiecare client.

intensitatea şi direcţia acestora. dacă produsele sezoniere sunt depozitate pe o perioadă mai îndelungată de timp. Amplasarea în funcţie de piaţă. Această variantă presupune localizarea depozitului în apropierea clienţilor cheie. în particular. dacă în depozitul de distribuţie produsele vor fi supuse unor tratamente. O reţea de căi de comunicaţie dezvoltată asigură deplasarea mărfurilor de la producător la consumator. într-o mare măsură. cu cheltuieli de transport mai reduse. nivelul tehnic. Principalele avantaje oferite de această variantă de amplasare sunt 64 . cheltuielile de transport. Un depozit amplasat în proximitatea clienţilor îndeplineşte funcţia de creare a unei structuri sortimentale. Însă. 4. condiţiile de transport. profilul economicosocial. caracterizată prin nivelul de dezvoltare şi de modernizare a bazei materiale.  Repartizarea teritorială a consumului. Laturile principale ale activităţii de transport. Produsele sunt primite de la furnizori în transporturi consolidate. fluxurile de mărfuri. în general. structurile organizatorice ale verigilor comerciale şi sitemul de relaţii pe care comerţul le întreţine cu cielalţi participanţi la procesul de distribuţie a mărfurilor. dacă produsele sunt fabricate în mai multe locuri de producţie.  Mijloacele de transport folosite ( tipul. Aria geografică servită de depozit depinde de o serie de factori printre care viteza livrărilor.  Gradul de dotare a staţiilor CFR cu terminala pentru vehicularea mecanizată a containerelor mici ( 1. ca atare cererea de bunuri de consum manifestă deosebiri semnificative în profil teritorial. dacă reducerea costurilor de livrare. cu cel mai mic cost total. pe baza mărfurilor provenite din surse multiple. de asemenea. în timp ce pentru ultima altenativă se recomandă un depozit de distribuţie orientat spre piaţă. Amplasarea unui depozit în funcţie de piaţă se justifică atunci când constiuie modalitatea de a oferi clienţilor un sprijin logistic rapid.  Organizarea activităţii comerciale. efectuate pe distanţe mari. a bunurilor de consum. formele şi condiţiile de realizare a vehculării mărfurilor sunt:  Gradul de dezvoltare a reţelei de transport.  Dezvoltarea şi organizarea transporturilor.5t) şi a containerelor de mare capacitate ( transcontainere). 2. distanţele parcurse şi normele de realizare a mişcării mărfurilor. consumul se realizează în absolut toate localităţile ţării. mărimea comenzii medii şi costul unitar al livrării locale. localităţile diferă între ele prin mărime. starea de funcţionare) influenţează. concomitent cu asigurarea corespunzătoare a service-lui de livrare. La alegerea amplasamentului unui depozit de distribuţie trebuie urmărite în prealabil. Pentru primele trei alternative este mai avantajoasă organizarea unui depozit de distribuţie orientat pe producţie. patru alternative care se pun în faţa producătorului: 1. Diversitatea sortimentală a stocului menţinut de depozit este mare. este obiectivul principal dorit. 3. viteza de deplasare. Repartizarea teritorială a producţiei bunurilor. Spre deosebire de producţie care înregistrează un anumit grad de concentrare teritorială. influenţează.

Schiţele de sistematizare teritorială prevăd o zonă distinctă destinată amplasamentelor de depozite. simplificare. în cadrul acestuia. se livrează fiecărui client structura sortimentală dorită. cu posibilitatea racordării uşoare a construcţiei la instalaţiile de gospodărie comunală şi asigurarea condiţiilor de pază şi securitate a mărfurilor. iar clienţii solicită un sortiment complet.următoarele: costurile de transport relativ mici. şi. îndepărtat de unităţi care degajă praf. posibilitatea clienţilor de a comanda o cantitate mică din fiecare produs. posibilitatea aprovizionării fiecărui client. De asemenea se aplică în domeniul sprijinului logistic pentru producţie. Amplasarea în funcţie de producţie Depozitul este plasat în apropierea unităţilor de fabricaţie ale unei firme producătoare. reducerea costurilor de transport prin consolidarea livrărilor către clienţi. fum.  localizarea depozitului în zona special amenajată în perimentrul fiecărui oraş. cu cantităţi de produse mai mici decât cele specifice aprovizionării directe de la furnizori. pentru client. Acţiunea conjugată a acestor factori de influenţă condiţionează alegerea unui canal de distribuţie sau altul. ţinând seama de necesitatea minimizării costurilor de depozitare.  respectarea principiului teritorial. funcţiile îndeplinite sunt consolidarea şi crearea sortimentului. reducerea timpului necesar pentru completarea stocului. concomitent cu asigurarea următoarelor cerinţe principale:  stabilirea celor mai scurte şi mai rapide căi de vehiculare a mărfurilor. de obicei în vecinătatea platformelor industriale de la periferia localităţilor. Funcţiile principale pe care le îndeplineşte sunt combinarea produselor şi consolidarea livrărilor. În marile oraşe nu este recomandabilă amplasarea depozitelor pe străzile centrale cu circulaţie intensă. datorită aprovizionării în cantităţi mari de la furnizori. la nivelul firmelor cliente. ferit de umezeală. datorită primirii mai multor produse cu o singură factură. 65 . conform necesităţilor. Apelarea al un astfel de depozit este necesară în cazul în care fiecare unitate de fabricaţie este specializată în realizarea unui anumit produs. Printre avantajele specifice menţionăm: facilitarea obţinerii de către cleint a unui sortiment constituit din produse fabricate de diferite unităţi. găsirea amplasamentului optim al viitorului depozit. Amplasarea în apropierea pieţei este o soluţie întâlnită în cazul produselor alimentare şi bunurilor de consum curent. sortimentul de produse variat. pe străzi mai puţin circulate. ci la marginea oraşului. Locul unde se construieşte depozitul trebuie să fie uscat. în vederea asigurării componentelor care fac obiectul unor strategii de tip just in time. pentru a exista posibilitatea racordării lor la arterele rutiere şi de cale ferată. a operaţiunilor de urmărire a livrărilor efectuate de furnizor. prin stabilirea judicioasă a zonei de aprovizionare. La un cost logistic scăzut. Amplasarea intermediară Depozitele sunt poziţionate între clienţi şi unităţile de producţie.

pentru diferiţi beneficiari. în vederea formării unor partizi mari. fie sectorului nealimentar.3. 4. având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri ( confecţii. depozitele pot fi:  depozite de colectare. mai puţin aglomerate şi mai ieftine dintre ele. direcţia din care se primesc şi în care se expediază mărfurile. destinate acumulării mărfurilor în partizi mari. Tipuri de depozite comerciale Depozitele comerciale.  depozite specializate.încălţăminte. dintre care cele mai semnificative sunt: numărul şi amplasamentul furnizorilor şi beneficiarilor de mărfuri. folosite pentru mîrfurile insensibile la acţiunea factorilor de climă. volumul mărfurilor primite şi expediate. combustibili lichizi). distanţa pe care o parcurg mărfurile de la furnizor la depozitul cu ridicata şi de aici la beneficiari. galanteriecosmetice). amplasate de regulă în gări şi porturi. uneori. pentru a le livra beneficiarilor în partizi mici. pot fi grupate în mai multe categorii: după caracterul activităţii principale pe care o îndeplinesc. destinate fie sectorului alimentar.  depozite mixte. care asigură păstrarea a două sau trei grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum a populaţiei ( textile. şi.  depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată. destinate acumulării de mărfuri într-o perioadă scurtă pentru păstrarea sezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.Pentru alegerea locului optim de amplasare a depozitului de mărfuri sunt necesare analiza economică şi calculul matematic. după gradul de specializare. După forma construcţiei. În acest scop se iau în considerare o serie de factori şi elemente economice şi organizatorice.  depozite de repartizare. în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare. pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari. care concentrează partizi relativ mici de mărfuri primite de la diverşi furnizori. proprietăţile fizico-chimice. cosmetice)  depozite combinate. depozitele pot fi :  depozite strict specializate. condiţiile de expediere şi de transport ale mărfurilor. apropierea de principalele căi de comunicaţiepentru a se folosi cele mai scurte. servind pentru păstrarea temporală. de păstrare şi comercializare a mărfurilor. în funcţie de diverse criterii. depozitele pot fi :  Construcţii deschise – depozit liber. în care se păstrează un singur fel de marfă a cărei caracteristică este prezenţa celui mai simplu sortiment ( de ex.sare.  depozite de tranzit şi transbordare. cartofi.  depozite generale. 66 .

Organizarea depozitului trebuie astfel făcută încât cele două circuite.  Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţe speciale de temperatură şi umiditate. utilizarea eficientă a mijloacelor mecanice de manipulare. necesitatea ccesului pentru controlulu periodic şi efectuarea de operaţii de întreţinere a produselor în timpul depozitării. suprafaţa utilizabilă va fi limitată de înălţime şi de punctele de sprijin. dotarea cu rampe de încărcare – descărcare.4. destinate mărfurilor ce trebuie protejate. care îşi pune amprenta asupra întregului proces tehnologic. cu excelente posibilităţi de extindere. În proiectarea tehnologiei amenajării unui depozit trebuie să se aibă în vedere ca diferitele operaţii şi procese de bază. În funcţie de natura şi condiţiile necesare pentru păstrarea mărfurilor depozitele pot fi:  neclimatizate  parţial climatizate  climatizate.  67 . pentru orice suprafaţă comercială care întruneşte atributele unui depozit. care permite cea mai mare suprafaţă pentru perimetrul dat şi deci reduce costul construcţiei. deoarece.recepţie. exploatarea intensivă a spaţiului şi volumului construcţiei.stocare. în proiectarea unui nou depozit se recomandă:  construirea de clădiri pe un singur nivel. 5. constituit din recepţie şi stocaj.Construcţii semideschise – depozite acoperite. depozitele pot fi:  deasupra pământului  sub pământ. depozitare. o mare facilitate pentru operaţiile de manipulare şi de stocare.  Construcţii închise. sau pătrate. asigurarea respectării ordinii primul produs intrat – primul produs ieşit. să nu se suprapună. asigurându-se astfel. În general. În funcţie de poziţia faţă de nivelul solului.  reducerea numărului stâlpilor de susţinere. prin aceasta se favorizează stocarea pe înălţime. livrare. respectiv circuitul de stocaj. fluxul tehnologic se compune din: intrare – păstrare – depozitare – stocare – vânzare – livrare. necesare îndeplinirii scopului pentru care a fost creat. Amenajarea interioară a unui depozit În cadrul unui depozit comercial întâlnim un flux comercial compus din următoarele procese: preluare.  alegerea.  adoptarea formei rectangulare. să se deruleze într-o înlănţuire logică în spaţiu şi timp. a construcţiei de tip hangar:o construcţie metalică lejeră. Ştiind că particularităţile constructive reprezintă un elemnt esenţial. La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute următoarele elemente:  Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime. din prunct de vedere arhitectural. repede amortizabilă. numărul nivelurilor pe care se desfăşoară suprafaţa depozitului. constituit din livrarea mărfurilor. şi circuitul de service.

mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în apropierea zonelor de expediţie. care este adus pe platforma de expediere spre clienţi.  Alocarea unor spaţii izolate specializate. este preluat un singur produs. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia în considerare caracteristicile lor merceologice. într-o concepţie tehnologică unitară.Compatibilitatea. . 68 . Pentru asamblarea comenzilor.Mărimea. .  Tipul de palete folosite. Numărul produselor preluate depinde de caracteristicile acestora şi de capacitatea echipamentului de manipulare folosit.Ruta de prelucrare. se recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere către clienţi.Aria repartizată pe lucrător. înainte de a se îndrepta spre platforma de expediere.  Utilizarea la maximum a capacităţilor de depozitare. Produsele care sunt folosite împreună în consum şi sunt solicitate de clienţi în cadrul aceleiaşi comenzi vor fi amplasate în apropiere. este preluat un alt produs. cu ocazia fiecărei operaţiuni de preluare. fără a genera riscuri. pentru mărfurile cu proprietăţi particulare deosebite ( camere frigorifice. Fiecare membru al personalului depozitului este responsabil de o anumită zonă. există trei modalităţi de preluare a mărfurilor pentru constituirea comenzilor: . Ulterior. Utilizarea acestui criteriu are la bază diferenţele existente între produse în privinţa vitezei de circulaţie. . .Popularitatea. În principiu. a întregii suprafeţe de depozitare. natura. Dintr-un anumit loc din spaţiul de depozitare. Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere. Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică urătoarele criterii: . Personalul responsabil de manipularea mărfurilor parcurge în depozit o anumită rută. aplică fie selecţia individuală fie ruta de prelucrare. În cazul în care un produs cu circulaţie rapidă este preluat din stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de manipulare doar în cazul în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o circulaţie rapidă. O exploatare raţională a unui depozit se realizează prin respectarea următoarelor principii generale:  Depozitarea mărfurilor corespunzător proprietăţilor de utilizare. în aria atribuită.în consecinţă. Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă datorită costurilor de manipulare pe care le presupune.selecţia individuală. . Se asigură în acest mod o densitate mare de produse în proximitatea punctelor de livrare. Modul de ambalare. unul câte unul. forma geometrică şi rezistenţa mecanică la stivuire a ambalajelor de transport. Produsele sunt prelucrate pe rând. Potrivit acestui criteriu. distanţa pe care o vor parcurge astfel mărfurile va fi cea mai scurtă.complementaritatea. de uscare)  Exploatarea. care îi permite să preia mai multe produse.

uşurarea muncii salariaţilor. după natura lor: 69 .proces tehnologic în L. Din suprafaţa operativă a depozitului se delimitează şi se separă aşa-numita suprafaţă utilă a depozitului. depozitare. care are greutatea specifică cea mai mare în suprafaţa totală a depozitului şi un rol principal în funcţionarea acestuia. când zonele de recepţie sunt amplasate pe aceeaşi latură a depozitului. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 180. dotările dintr-un depozit se clasifică în diferite grupe: 1. fiind aşezate pe două laturi opuse ale depozitului. reducerea timpului necesar formării comenzilor. suprafaţa trecerilor dintre stive. pe de altă parte. lift. preambalarea produselor. care au la bază paletizarea şi conteinerizarea mmâărfurilor. păstrarea provizorie a mărfurilor respinse la recepţie. Este eficient şi recomandabil ca cea mai mare parte din suprafaţa totală a construcţiei să fie rezervată încăperilor operative. . iar..  Proiectarea şi construcţia depozitului în consens cu cerinţele de mecanizare a muncii. menită a deservi operaţiunile adiacentei funcţiei principale a depozitului.  spaţiul ocupat de elementele constructive ale clădirii – stâlpi.  suprafaţa auxiliară. când zonele de recepţie şi expediţie sunt amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului. – proces tehnologic în U.: încăperile unde se păstrează efectiv mărfurile. respectiv între 80-90%. Corelarea mobilierului de păstrare cu funcţiile principale pe care le îndeplineşte depozitul respectiv. suprafaţa totală a oricărui depozit este formată din:  suprafaţa pentru păstarrea efectivă a mărfurilor. Ea se compune din.proces tehnologic liniar. ziduri interioare despărţitoare. respectiv trecerile pe unde se aduc şi se scot mărfurile din depozit. cu tipuri de utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizare proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozite. pe de o parte. Ţinând seama de rol şi destinaţie. circulaţia mărfurilor în linie dreaptă când zonele de recepţie şi expediţie sunt paralele. Dotarea depozitului cu mobilier şi utilaje comerciale Exploatarea raţională a volumului util al depozitelor. recepţionarea mărfurilor.  Asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor. expediţie există trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit: 1. constituită din mai multe încăperi şi spaţii. circulaţia mărfurilor în arc de cerc de 90o. laboratoare de analiză. cu tipuri de mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne. stelaje. în care au loc diferite operaţiuni: dezambalare. În funcţie de amplasarea principalelor zone recepţie. spaţiul ocupat de scări.  spaţiul de ciculaţie – culoare. 3.  suprafaţa administrativă şi cu caracter social. Tipuri de mobilier şi utilaje comerciale În funcţie deanumite caracteristici. 2. coridoare. presupune dotarea. coloane de susţinere.

palete. CAP.2.  mijloace pentru asigurarea unor servicii materiale de etichetare. recipienţi. maşini de măsurat. Indicatorii stocurilor de mărfuri 6. 70 . Factorii care influenţează nivelul. tancuri şi palete. funcţiile şi natura economică a stocurilor Formarea stocurilor de materiale şi produse asigură condiţii optime pentru desfăşurarea.  mijloace pentru sortarea mărfurilor: aparate şi instalaţii de sortare.  mijloace pentru porţionare şi condiţionare: echipamente pentru dozare.  mijloace pentru supravegherea şi păstrarea mărfurilor: mijloace de ambalare. Costul stocajului 6. funcţiile şi natura economică a stocurilor 6. tăiat.4. aparate de control. insatlaţii de transport. Particularităţi ale gestiunii stocurilor 6.  dotări complementare. dinamica şi structura stocurilor de mărfuri 6.  mijloace pentru transport şi ambalare: aparate de ridicat. tancuri. împachetare.1. după un sistem raţional. după locul lor în fluxul tehnologic al depozitului:  dotări tehnice principale: toate mijloacele de muncă ce îndeplinesc o anumită funcţie a depozitului. un sistem intern de recipienţi. reprezentat de mijloace de depozitare cum sunt: containere. dispozitive care asigură depozitarea. aparate pentru servirea rafturilor. mijloace de ambalare. 3. sortare. după funcţiile pe care le îndeplinesc şi aparteneţa lor la diferite procese tehnologice:  mijloace pentru depozitare: palete. maşini de calibrare.1. a activităţii fiecărei unităţi economice. nu se pot satisface cererile clienţilor în strictă concordanţă cu nevoile acestora. nu se pot desfăşura o serie de operaţii din sistemele de aprovizionare şi desfacere cu cheltieli minime.6 GESTIUNEA ECONOMICĂ A STOCURILOR DE MĂRFURI ÎN COMERŢ 6.  mijloacele muncii tehnice. 2. Rolul. Fără stocuri nu se poate obţine utilizarea raţională a capacităţilor de producţie. acele mijloace ale muncii care susţin sau completează capacitatea de funcţionare a dotărilor tehnice principale: mijloace de control. rafturi de orice fel. de ambalare. mijloace care ajută la transportul intern.3. silozuri. respectiv toate mecanismele şi utilajele mecanizate şi automatizate. Rolul.5.

Precauţia Activitatea comercială este – din punct de vedere al întreprinderii – aflată permanent sub semnul incertitudinii. cunoaşterii cererii viitoare doar prin intermediul previziunilor. Asigurarea unei circulaţii neîntrerupte a mărfurilor este principala funcţie a stocurilor de mărfuri. a ofertei cu cerearea de mărfuri reprezintă o altă funcţie a stocurilor de mărfuri. În condiţiile în care constituirea şi menţinerea stocului presupun imobilizarea unor fonduri care. permiţând. El cuprinde cantităţile de mărfuri care rămân în reţeaua comercială până în momentul realizării lor de către consumatori. într-un anumit volum şi o anumită structură. cu un anumit scop. trebuie indentificate scopurile esenţiale ale constituirii şi menţinerii stocuirlor. Tranzacţia Desincronizările permanente ale fluxurilor ce traversează punctul de stocaj pot aduce prejudicii întreprinderii comerciale. astfel. mai exact. Stocul are tocmai rolul de a compensa aceste neconcordanţe între intrări şi ieşiri. Mărimea şi structura stocului trebuie să fie astfel stabilite încât să ne se producă o întrerupere a producţiei. pe de altă parte. mărfurile care-l formează participând activ la realizarea circulaţiei. circulaţiei sau a consumului. precauţia şi speculaţia. Cererea de mărfuri a populaţiei este corelată în intervalul anumitor perioade cu oferta de mărfuri prin intermediul planurilor agenţilor economici dar ele nu se sincronizezaă perfect. absorb o mare parte a resurselor financiare ale întreprinderii. Speculaţia Una din trăsăsturile dominante ale pieţei este permanenta onsiclaţia a preţurilor. Echilibrarea producţiei cu consumul. Aceste motive sunt: tranzacţia. De fapt stocajul nu presupune o stagnarea absolută a mărfurilor care îmbracă forma de stocuri. Stocul de mărfuri reprezintă unul din mijloacele prin care comerţul realizează rolul său de intermediar între producţie şi comsum. pe o perioadă de timp determinată. pe de o parte. forma pe care o îmbracă în mod obligatoriu toate mărfurile aflate în circulaţie. 2. Funcţiile stocurilor de mărfuri 1. iar. sunt produse cu o anumită sezonalitate a producţiei sau a consumului. datorită. realizarea sarcinii de a satisface nevoile beneficiarilor – prin intermediul tranzacţiilor comerciale ( desfacerilor ) – în condiţii de eficienţă economică maximă. nerespectării riguroase cantitativ şi la temen a contractelor de către furnizori. Stocul de mărfuri este o formă de materializare a ofertei. 71 .Stocurile sunt cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magazinele unităţilor economice. de multe ori. Existenţa unor cantităţi de mărfuri în magazin sau depozite sub formă de stocuri asigură desfacerea continuă. În aceste condiţii se impune formare de stocuri. Stocul de mărfuri suferă un proces continuu de înnoire. În acetse condiţii se constituie un stoc de mărfuri ori de câte ori el poate genera profit de pe urma tranzacţiilor speculative pe seamna preţului.

Trebuie reţinut însă caracterul relativ al celor două categorii de stocuri privite în timp. Această funcţie presupune o astfel de structurare sortimentală a stocurilor încât să satisfacă cele mai variate cerinţe. după locul stocării. în funcţie de destinaţia produselor. Stocul maxim reprezintă limita superioară pe care o atinge stocul în momentul recepţionării unui nou lot de mărfuri. caracteristica lor este că se reînnoiesc continuu. unele localităşi de munte ). Ponderea cea mai importantă revine stocurilor din veriga comercială cu amănuntul. şi stocuri pe drum ( respectiv în drum de la industrie la comerţ sau de la o verigă comercială la alta ). În aceste condiţii se poate adopta un sistem de clasificare a stocurilor de mărfuri. element foarte important de 72 . Astfel. stocurile finale ale unei perioade devin stocurile iniţiale ale perioadei următoare ). Aceste stocuri sunt destinate satisfacerii cererilor zilnice. Stocurile cu destinaţie specială sunt create în anumite împrejurări pentru scopuri deosebite. Stocurile sezoniere se constituie cu precădere. Clasificarea stocurilor în funcţie de acest criteriu caracterizează întregul drum pe care –l pargurg mărfurile în procesul distribuţiei lor. în toate fazele care compun procesul circulaţiei lor. Crearea unor astfel de stocuri în reţeaua comercială este consecinţa sezonalităţii producţiei sau consumului anumitor mărfuri. În funcţie de nivelul atins de stocuri în procesul lor permanent de reînnoire distingem : stocuri minime sau de alarmă. stocuri curente şi de siguranţă. Asigurarea unor posibilităţi largi de alegere din partea consumatorilor reprezintă o altă funcţie importantă a stocurilor de mărfuri. să existe deci. aceleaşi stocuri de mărfuri trec dintr-o categorie în cealaltă ( respectiv. stocuri medii şi maxime. În funcţie de perioada în care sunt identificate. în funcţie de mai multe criterii. stocuri în veriga cu amănuntul. Stocul minim reprezintă limita inferioară pe care o poate atinge stocul fără a periclita continuitatea desfacerilor. stocurile pot fi iniţiale şi finale. În funcţie de caracterul şi destinaţia stocurilor acestea se clasifică în : stocuri sezoniere. Clasificarea stocurilor potrivit acestui criteriu se foloseşte în activitatea de planificare la nivelul agenţilor economici. De altfel. stocuri cu destinaţie specială. stocul minim are mărimea stocului de siguranţă şi prevede momentul sosirii unui nou lot de marfă. În condiţiile evoluţiei normale a cererii. Ele cunosc forme variate. în cadrul verigii comerciale cu ridicata. de particularităţile verigilor comerciale în care se realizează. În această categorie sunt incluse stocurile de mărfuri constituite pentru zonele unde în anumite perioade ale anului drumurile de acces devin impracticabile ( delta. respectiv stocuri la începutul şi la sfârşitul perioadei analizate. se disting: stocuri în veriga comercială cu ridicata. Între cele două limite ale stocului se găseşte stocul mediu. toate stocurile indiferent de forma lor iniţială ( stocuri sezoniere sau cu destinaţie specială ) devin stocuri curente.3. Stocurile sezoniere se referă la mărfurile care sunt constituite în stoc în vederea desfacerii lor într-o perioadă viitoare. Tipologia stocurilor de mărfuri Mărfurile se opresc sub formă de stocuri. pe măsura epuizării lor. Stocurile curente reprezintă cea mai obişnuită formă de stoc pe care o dobândesc mărfurile aflate în reţeaua comercială. pentru aceeaşi cerinţă multiple posibilităţi de satisfacere.

6. Chiar şi în carul mărfurilor de cerere curentă. Desigu. ziare 9. cu atât stocurile trebuie să fie mai mari şi invers. stocurile de mărfuri depind în primul rând de volumul activităţii comerciale. Intervalul dintre două aprovizionări sau frecvanţa de aprovizionare este la rândul său influenţat de distanţa dintre furnizor şi beneficiar. Aceasta implică existenţa unui anumit număr de exemplare din fiecare sortiment şi articol. obiceiuri în aprovizionare. O apreciere eronată a evoluţiei următoare a cererii poate avea drept rezultate supra sau subdimensionarea stocurilor. în condiţiile unui sortiment complex. de rezultatele activităţii de studiere a ei. în timp ce în alte cazuri ( zahăr. orez.2. Dacă stocurile au funcţia de a echilibra oferta de mărfuri cu cererea populaţiei. La mărfurile cu cerere periodică stocurile vor fi. de activitatea promoţională şi eficienţa acesteia. complexitatea sortimentală. de mărimea cererii de mărfuri din partea beneficiarilor. a cererilor excepţionale. în comparaţie cu situaţia unor grupe de mărfuri de sortiment simplu. periodică sau rară. de condiţiile de transport. dintre două intrări de mărfuri. dinamica şi structura stocurilor depind de mai mulţi factori între care : frecvenţa cererii populaţiei. printre altele. Stocurile depind totodată de ritmicitatea cererii. frecvenţa livrării mărfurilor de către furnizori. Stocurile de siguranţă au drept destinaţie acoperirea. într-o perioadă dată. 73 . băuturi. carene. comparativ. şi funcţia de asigurare a unor posibilităţi largi de alegere din parte cumpărătorilor. Factorii care influenţează nivelul. Stimularea cererii depinde. Dar mai mici în raport cu stocurile pentru mărfurile cu cerere nouă. curentă. fluctuaţiilor acesteia. de asemenea. gradul de organizare a activităţii comerciale. Frecvenţa livrării mărfurilor de către furnizori reprezintă un alt factor important care influenţează stocurile de mărfuri. Într-o anumită proporţie. mai mari decât la cele de cerere curentă. Cererae consumatorilor poate fi. dinamica şi structura stocurilor de mărfuri Ca volum absolut. în funcţie de frecvenţa manifestării ei. Dacă stocurile trebuie să fie adaptate cererii. La o mărime dată a volumului circulaţiei mărfurilor. mărimea efectivă a stocurilor depinde şi de gradul de previziune de către întreprinderile comerciale a evoluţiei cererii. în cel de-al doilea caz. indiferent de abaterile în plus ale desfacerilor de la evoluţia lor planificată. Frecvenţa cererii populaţiei.) ea prezintă oscilaţii în funcţie de o serie de influenţe: gradul de perisabilitate a produsului. ceea ce conduce la un volum al stocurilor mai mare. stocurile de produse existente la consumatori şi altele. solicitarea lor pe piaţă este în unele cazuri de o mare regularitate ( pâine. Aşa cum amvăzut. de nivelul deservicii consumatorilor. stocurile de mărfuri îndeplinesc. de formele de organizare a vânzării.caracterizare a evoluţiei stocurilor. atunci stocurile trebuie să aibă asemenea dimensiuni încât să poată asigura continuitatea circulaţiei mărfurilor în intervalul dintre două aprovizionării succesive cu mărfuri. pentru a putea răspunde unor oscilaţii neprevăzute ale cererii. Destinaţia stocurilor de siguranţă o constituie prevenirea rupturilor de stoc. Nivelul. stocurile vor fi msi mari decăt în primul caz. Complexitatea sortimentală. Cu cât va fi mai mare intervalul de timp dintre livrările de mărfuri ale furnizorilor. stocurile vor avea o mărime invers proporţională cu gradul de frecvenţă a cererii. care depăşesc pe cele normale.

Indicatorii relativi răspund tocmai acestor cerinţe. ca şi apariţia unor stocuri de mărfuri anormale. cu ajutorul indicatorului stoc în zile desfacere care exprimă perioada de timp ( în zile ) pentru care stocul ar putea asigura desfacerea sau. oricât de complet ar reda situaţia stocurilor la un moment dat sau în cursul unei perioade. Vc = S x Z/D 2. 6. cronologică a stocurilor de la diferite momente dintr-o anumită perioadă. de exemplu. supranormative. mărimea dobânzilor pe care trebuie să le suporte întreprinderea. Indicatorii stocurilor de mărfuri Stocurile de mărfuri pot fi exprimate cu ajutorul unui sistem alcătuit din două grupe mari de indicatori: absoluţi şi relativi. simplă. cu alte cuvinte. nu pot sugera aprecieri asupra caracterului normal sau anormal al stocurilor. nu pot exprima mărimea lor în raport cu volumul circulaţiei mărfurilor. Viteza de circulaţie în zile exprimă numărul mediu de zile cât a stat o marfă în stoc de la sosirea sa în magazin şi până la vânzarea sa. Adaptarea graficului de aprovizionare cu mărfuri în funcţie de particularităţile cererii de mărfuri. stocul iniţial.3. Cu ajutorul indicatorilor absoluţi pot fi exprimate atât stocurile existente la un moment dat ( de ex. indică mărimea imobilizărilor de fonduri. Stocurile în exprimare valorică. Ei sunt rezultatul unor raporturi dintre mai mulţi indicatori absoluţi şi se pot referi la stocul existent într-un anumit moment sau la stocurile medii ale unei perioade. Indicatorii absoluţi. exigenţa faţă de calitatea şi sortimentul mărfurilor ca şi faţă de respectarea termenelor de livrare sunt mijloace prin care întreprinderile comerciale pot asigura o evoluţie normală a stocurilor de mărfuri. în mod relativ. Stocul la un moment oarecare poate fi exprimat. în care s-ar înnoi în întregime. S ZR = SxZ/D S ZR = stocul în zile desfacere ( rulaj ) S – stocul la un anumit moment Z – numărul de zile dintr-o perioadă considerată D – desfacerea planificată în perioada respectivă Stocul mediu din cadrul unei anumite perioade se poate exprima relativ prin mai mulţi indicatori 1. de asemenea. a creditelor bancare necesare pentru finanţarea lor şi deci. nivelul stocurilor.Exigenţa manifestată de întreprinderile comerciale faţă de modul cum îţi îndeplinesc furnizorii contractele influenţează. Costul stocajului 74 . Indicatorii absoluţi măsoară stocurile în unităţi naturale sau valorice. sau mărimea perioadei de reînnoire a stocului de mărfuri. pot preveni rupturile de stoc. final ) cât şi stocurile medii ale unei perioade anumite calculate ca media aritmetică.4. de câte ori se cuprind ele în volumul desfacerilor de mărfuri Snr = D/S sau Snr = Z / Vc 6. mobilă. Stocul în număr de rotaţii arată de câte ori se reînnoiesc stocurile în cursul unei perioade.

cheltuielile de manipulare a mărfurilor. perisabilităţile. comercial. se referă la cele generate de rupturile de stoc sau epuizarea acestora numite şi penalizări de lipsă.Optimizarea stocurilor are în vedere determinarea unei astfel de strategii încât cheltuielile prilejuite de procesul stocajului să fie minime . Aceasta presupune găsirea soluţiilor pentru următoarele două probleme: a) cu ce frecvenţă trebuie efectuată aprovizionarea b) cu ce cantitate de mărfuri trebuie realizată aprovizionarea de fiecare dată. În ceea ce priveşte cantitatea cu care urmează să se facă aprovizionarea intervin alte două costuri cu tendinţe diferite. Particularităţi ale gestiunii stocurilor 75 . este. recepţie. a cheltuielilor aferente unei aprovizionări. de obicei. prilejuite de activitatea de stocare. care presupune cheltuieli în plus faţă de o aprovizionare normală. Costul de păstrare a stocului se exprimă de obicei în procente din valoarea stocului. Din analiza separată a acestor două probleme din punct de vedere al costurilor antrenate se pot constat următoarele aspecte. în următoarele servicii : contabilitate – prelucrarea datelor. 6. Costul de aprovizionare se referă la valoarea absolută în lei. Aprovizionarea cu o cantitate foarte mare antrenează costuri suplimentare legate de stoc în timp ce aprovizionarea cu o cantitate mică generează cheltuieli în plus cu aprovizionări repetate. epuizat. care antrenează cheltuieli suplimentare cu păstrarea acestora 2. incluzându-se în această categorie costurile care variază o dată cu mărimea stocurilor cum ar fi : dobânzile la fondurile circulante împrumutate. Optimizarea stocurilor presupune ca o primă etapă determinarea şi măsurarea lor în vederea minimizătii costului total şi nu a unui sau altuia din cele două costuri parţiale implicate. 1. Dacă o comandă a beneficiarilor nu poate fi satisfăcută pentru că stocul produselor cerute. începând cu depistarea viitorilor furnizori şi contractarea fondului de marfă şi terminând cu recepţia şi aranjarea mărfurilor în stoc.5. Astfel. se poate proceda la o aprovizionare excepţională. Şi cuprind toate cheltuielile angajate pentru a efectua aprovizionarea cu mărfuri a depozitului. o frecvenţa mare de aprovizionare presupune costuri ridicate cu operaţiile legate de formularea şi realizarea comenzilor. respectiv. Astfel. în timp ce o aprovizionare foarte rară se traduce prin stocuri mari. Atunci când cele două tipuri principale de cheltuieli rămân constante politica de aprovizionare a depozitului se realizează în funcţie de volumul previzionat al vânzărilor. O ultimă categorie de cheltuieli. se pot ivi mai multe situaţii generatoare de costuri suplimentare. Ele se produc. cheltuielile ocazionate de aprovizionare sau de existenţa stocului de mărfuri în depozit. În ceea ce priveşte frecvenţa de aprovizionare cele două soluţii extreme posibile sunt: aprovizionarea foarte rară sau foarte frecventă. Importanţa costului stocajului în sistemul de gestiune a stocurilor de mărfuri poate fi eveluată prin prisam ponderii de 25 – 35% pe care îl are în totalul cheltuielilor de circulaţie în ţara noastră. în momentul respectiv.

pe de altă parte. pe baza unui contract cadru care se concretizează în timpul perioadei la care se referă.Toate mărfurile. datorită existenţei în magazinele cu amănuntul a unor produse primite direct de la producător.alegerea criteriilor de optimizare a stocurilor se face în funcţie de natura şi obiectul activităţii întreprinderii comerciale şi de locul pe care îl ocupă întreprinderea în cadrul canalelor de distribuţie a mărfurilor. într-un studiu elaborat de firma IBM se apreciază că în întreprinderile comerciale cu ridicata 20% din totalul articolelor asigură. Aprovizionarea şi desfacerea. pe de o parte. 1. modul lor de organizare condiţionează politica de stocuri şi metodele de gestionare a acestora. Un alt aspect ce se impune a fi relevat ste structura sortimentului comercializat din punct de vedere al participării fiecărui articol la volumul desfacerilor. în comparaţie cu despecializarea tot mai accentuată a magazinelor cu amănuntul. de tendinţa de specializare a întreprinderilor cu ridicata.Comparând mărimea sortimentului în cele două verigi comerciale. Astfel. 76 . în timp. de asemenea deosebiri importante între cele două tipuri de întreprinderi. ce în magazinele cu amănuntul curba este mult mai apltizată. pe de o parte. 2. ocolind depozitele cu ridicata. În întreprinderile comerciale cu amănuntul vânzările sunt mai puţi previzibile. în procesul trecerii lor de la producător la consumator rămân pentru o perioadă de timp sub formă de stocuri. iar. prin intermediul comenzilor lansate de fiecare magazin atunci când stocul existent scade sub un nivel. uneori cănd trec prin mai multe verigi ele pargurg această fază de mai multe ori. Situaţia este explicată. iar. previziunea desfacerilor este mai facilă iar gradul de precizie mult sporit. constatăm existenţa în reţeaua cu amămnuntul a uni sortiment mai numeros decât în depozitele cu ridicata. Mărimea şi structura sortimentului comercial influenţează asupra politicii de stoc şi obiectivelor de optimizare a mărimii şi structurii stocurilor. circa 45% din numărul articolelor nu reprezintă mai mult de 80% din desfacerea totală. în timp ce magazinele cu amănuntul se aprovizionează de la întreprinderile cu ridicata sau direct de la producător. în general. În ceea ce priveşte evoluţia desfacerilor există. până la 90% din volumul desfacerilor. Aproviziuonarea întreprinderilor cu ridicata se face pe baza contractelor concretizate până la nivel de detaliu. influenţa factorilor conjuncturali este atenuată. În acest fel. relativ stabile şi în cantităţi mari. numit de aprovizionare sau de alarmă. 3. datorită variaţiilor sezoniere şi aleatoare cât influenţei imediate a factorilor conjucturali. În ce priveşte depozitele cu ridicata redresarea se produce mai lent datorită actualului sistem de relaţii dintre comerţul cu ridicata şi industrie. În ceea ce priveşte rupturile de stoc magazinele cu amănuntul au posibilitatea de a-şi completa stocul în mod operativ de la depozit. Aprovizionarea depozitelor se face în loturi mari de la un număr mare de furnizori în timp ce magazinele cu amănuntul au de multe ori drept unici furnizori întreprinderile cu ridicata care le livrează mărfurile în sotiment comercial şi în loturi mici. În privinţa aprovizionării între cele două verigi comerciale există mari deosebiri. pe de altă parte. Astfel vânzările întreprinderilor cu ridicata sunt.

Tipologia serviciilor comerciale şi implicaţiile ei asupra strategiilor de distribuţie Stabilirea strategiilor de servire a clienţilor 7. Se are în vedere chiar o contribuţie majoră a serviciilor la creşterea gradului de fidelitate a pieţei. devin o oportunitate majoră atât pentru întreprinderile comerciale cât şi pentru întreprinderile producătoare.7 SERVICIILE COMERCIALE 7. au devenit astazi elementele determinante în formarea comportamentului clienţilor tuturor unităţilor comerciale. atât comercianţii. serviciile gândite şi oferite pentru susţinerea procesului de vânzare a diverselor bunuri s-au dovedit a fi mijloace ce pot contribui direct la creşterea veniturilor şi a profitabilităţii firmelor. care asigură avantaje şi satisfacţii cumpărărtorului fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului contemporan Concepţia modernă referitoare la sistemele de satisfacere a consumatorilor tinde. pentru a valorifica în mod profitabil produsele pe care le oferă şi pentru a răspunde cât mai adecvat aşteptărilor şi noilor exigenţe ale consumatorilor. furnizoare de ofertă. Serviciile comerciale constituie cel mai bun vector prin intermediul căruia poate fi fondat şi dezvoltat un dens sistem de relaţii între întreprinderi şi clienţii acestora. Aceasta. În ceea ce priveşte sistemul de definire a serviciilor comerciale există numeroase încercări.CAP. care formează obiectul actului de vânzare – cumpărare. 77 . Serviciile şi . calitatea celor care însoţesc cumpărarea unui bun oarecare. Asociaţia americană de Marketing defineşte serviciul comercial ca o activitate oferită cu ocazia actului de vânzare cumpărare. sunt dispuşi la eforturi suplimentare deosebite în vederea formulării. promovării şi dezvoltării unei ample şi complexe politici a serviciilor. spre o lărgire a ariei de cuprindere a acestora. deoarece în marea lor majoritate. operaţiunile ce alcătuiesc distribuţia fizică a fiecărui produs să fie. cât şi producătorii. devine tot mai necesar a se introduce un larg evantai de facilităţi care să contribuie la creşterea gradului de satisfacţie a oricărui consumator. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului contemporan 7.2. Alături de produsul propriu –zis. Sub aspect economic. încât să constituie o prelungire naturală a politicii de comercializare a bunurilor fizice. Astfel.1. care se aplică atât produselor destinate consumului final al populaţiei. serviciile comerciale. Se vorbeşte de aşa –zisa strategie de “ service.1.mix”. structurată şi direcţionată. din ce în ce mai mult. Astfel se are în vedere ca prin politica elaborată cu privire la service –mixului. în permanenţă şi peste tot. Astfel. cât şi bunurilor de utilizare productivă destinate consumului intermediar. respectiv a consumatorilor de pe o anumită piaţă faţă de grupele de produse susţinute prin respectivele servicii. susţinute de o ofertă de servicii – astfel elaborată. în general.

individualizându-se printro natură diferită şi prin diverse posibilităţi de realizare. orele şi zilele de funcţionare a magazinului Pe baza acestei grupări se încearcă surprinderea caracterului multi – specializat al unor forme de comercializare a mărfurilor şi direcţionarea acestora spre o clientelă puternic segmentată sau deosebit de exigentă. Tipologia serviciilor comerciale şi implicaţiile ei asupra strategiilor de distribuţie Serviciile comerciale prezintă un conţinut deosebit de complex. În funcţie de locul serviciilor în procesul vânzării: • Servicii vândute singure – asigurări. servicii bancare. 3.altele depind de modul de organizare al magazinului – servicii exogene. livrarea. decoraţiuni de apartamente. de domeniul de organizare. fiecare dintre acestea.servicii integrate produsului : supele concentrate. instalarea şi garanţia sunt considerate ca servicii endogene la articolele electro. creditul. spre a da astfel posibilitatea distribuitorilor de a oferi. În funcţie de originea serviciilor acestea pot fi: • Servicii legate de producţie: .livrările la domiciuliu. Serviciile comerciale pot fi grupate în cinci mari categorii. 7. Astfel. 2. de locul pe care îl ocupă în procesul de vânzare. De pildă. alături de bunurile comercializabile şi diferite servicii din cadrul celor două tipuri pe care le presupune respectiva grupare. la rândul lor. deplasările vânzătorilor voiajori sunt clasificate printre serviciile exogene.casnice. 1. în funcţie de natura lor.2. adică printre cele care depind de organizarea punctului de vânzare al produselor. atât ansamblul serviciilor vândute împreună cu bunurile comercializabile cât şi o serie de servicii independente cum ar fi organizările de voiaje. Unele din aceste servicii sunt legate direct de vânzarea produselor – servicii endogene. un mare magazin universal poate cuprinde.După alţi autori serviciile comerciale pot fi definite ca suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care le oferă un magazin clientelei sale. închirierile de automobile. diferitele preparate de bucătărie porţionate şi pregătite pentru consum 78 . vânzările nocturne. de funcţiile îndeplinite în complexul de utilităţi şi de sistemul de integrare. dat de o gamă foarte largă de operaţiuni. În funcţie de natura serviciilor acestea pot fi: • Servicii de închiriere • Servicii de reparaţii şi redare a proprietăţilor specifice • Servicii legate de buna desfăşurarea a procesului de vânzare – parcare. prin magazinele lor. livrarea mărfurilor la domiciliu Cunoaşterea naturii serviciilor oferă numeroase variabile ce pot fi utilizate la dimensionarea capacităţii concureţiale a diferitelor întreprinderi comericale. în timp ce asigurarea parcărilor. agenţii de voiaj • Servicii vândute împreună cu produsul. în strategiile sale.

sub aspectul costurilor şi al riscurilor specifice fiecărei categorii de servicii. reparaţii. cât şi referitor la dimensionarea eforturilor privind completarea continuă a ofertei şi lărgirea gamei facilităţilor asigurate. parcare. fiind responsabil faţă de ceea ce vinde şi trebuind să asigure starea de folosire a bunurilor respective. asemenea utilităţi pot fi integrate. cărţi de plată • Servicii extracomerciale: agenţii de voiaj. etichetarea informativă Gruparea serviciilor după originea realizării lor prezintă importanţă. Dar oferirea produsului este un concept complex. întregul ansamblu de servicii prezentat. În funcţie de sistemul de integrare a serviciilor acestea pot fi: • Servicii endogene: livrări. garanţii ). siguranţa livrării. servicrea clienţilor este determinată de interacţiunea tuturor acestor factori care 79 . apar la prima vedere că sunt de domeniul comerciantului. birouri de schimb. influenţat de mai mulţi factori. retuşuri • Servicii exogene: servicii de confort. reparaţii. instalaţii. întrucât un asemenea proces este foarte greu de realizat şi deosebit de costisitor. materializând comodităţile asigurate de magazin şi contribuind. Serviciile endogene. 5. astfel. credit. sunt considerate ca axă principală a strategiilor de distribuţie. întrucât acesta intră în contact cu clientul. realizate sau oferite fie de către însăşi producătorii bunurilor respective sau de firme specializate în astfel de prestaţii ( transporturi şi livrări. agenţii de decoraţiuni.• Servicii generate de noile metode de vânzare: condiţionarea. legate de puncul de vânzare. fiind independente de natura produselor vândute. paza copiilor • Servicii tehnice: livrări la domiciliu. servicii extracomerciale. Serviciile exogene. la asigurarea unei imagini favorabile pentru ansamblul activităţilor desfăşurate de către o fimă comercială. În concluzie. În schimb o asemenea grupare îi asigură posibilitatea alegerii atât în legătură cu selectarea şi organizarea fiecărui tip de serviciu. dacă se ţine seama de faptul că nici un întreprinzător nu îşi poate propune să ofere utilizatorilor. fie de către comerţ. pentru redistribuirea sarcinilor şi asigurarea echilibrului între responsabilităţile producătorilor şi ale comercianţilor. În realitate. 6. După funcţiile serviciilor acestea sunt: • Servicii de confort sau psihologice: alegere. servicii financiare. în mod simultan. reparaţii • Servicii financiare: credite. printre care frecvenţa livrării. Asemenea servicii. asigurate prin însăşi modul de organizare a punctelor de vânzare. Stabilirea strategiilor de servire a clienţilor Servirea clienţilor constă în oferirea produsului către clienţi.3. Acestă grupare devine cu atât mai importantă. constituie baza de poziţionare comercială a formelor de vânzare. în special. respectiv cele legate de produs. prezentarea. nivelul stocului şi durata de îndeplinire a comenzii. în colaborare cu primele două categorii de ofertanţi. garanţii. 4.

de exemplu: garanţia produsului. Aceste firme ştiu că o piaţă se împarte într-un număr distinct de segmente având caracteristici şi necesităţi diferite. Una din cele mai importante influenţe asupra servirii clienţilor o are politica de distribuţie. cunoaşterea importanţei relative a fiecărui element al mixului de servire reprezintă o condiţie absolut necesară. Elementele tranzacţiei propriu-zise sunt acele variabile direct implicate în îndeplinirea funcţiilor fizice ale distribiţiei. Identificarea nevoilor de servire a clienţilor Clienţii nu au aceeaşi percepţie ca firma asupra atributelor produselor şi serviciilor. Astfel. va putea supraveţui dar nu va atinge niciodată cota de piaţă pe care o merită. Segmentarea pieţei în funcţie de cerinţele de servire Majoritatea firmelor au învaţat să nu trateze pieţele în mod omogen şi să nu perceapă clienţii ca finnd persoane ce au caracteristici comune şi care caută să obţină aceleaşi avantaje din produsele şi serviciile oferite. organizarea activităţii de service pentru piese de schimb şi reparaţii. are puţine şanse de reuşită. după cum un produs de înaltă calitate. la condiţiile stabilite pentru aplicarea politicii de servire. dar care este însoţit de o servire slabă. informaţiile legate de comenzi şi siguranţa livrării. Uneori aceste segmente pot fi satisfăcute prin adoptarea unei strategii care să permită diferenţierea produsului – prin ajustarea lui astfel încât acesta să corespundă nevoilor specifice ale 80 . Îmbunătăţirea utilizării vehiculelor. pentru constituirea unei structuri organizatorice adecvate. Servirea clienţilor trebuie clasificată în următoarele trei tipuri: • Elemente anterioare tranzacţiei • Elemente ale tranzacţiei propriu-zise • Elemente care apar după derularea tranzacţiei Elemente anterioare tranzacţiei se referă la strategiile şi programele firmelor. de exemplu. de aceea campania publicitară pentru unele produse şi servicii poate insista pe aspectele pe care clientul nu le consideră foarte importante. în cazul servicrii clienţilor. Anumite elemente de servire vor fi percepute ca având o importanţă mai mare decât altele. Un produs slab. 2.influenţează procesul de oferire a produsului sau serviciului către cumpărător. de exemplu. a metodelor de manipulare a mărfurilor reprezintă probleme curente ale managerilor din domeniul distribuţiei. Ea contribuie la succes împreună cu celelalte elemente ale mixului de marketing. Clienţii au prioritate atunci când vine vorba de servirea lor. disponibilitatea produselor. Cunoaşterea factorilor care influenţează comportamentul de cumpărare şi. durata de îndeplinire a comenzii. O bună servire a clienţilor nu este suficientă pentru a garanta succesul. chiar dacă va fi sprijinit de un bun serviciu oferit clienţilor. Elementele care apar după derularea tranzancţiei vin în sprijinul utilizării produsului. în elaborarea unei strategii de servire a clienţilor. În elaborarea strategiilor de servire a clienţilor trebuie parcurse următoarele etape: 1. ca şi pentru flexibilitatea sistemului. a folosirii depozitelor. procedurile de rezolvare a reclamaţiilor clienţilor şi de înlocuire a produselor necorespunzătoare. a elementelor care sunt considerate de cumpărători ca fiind cele mai importante va permite obţinerea unor câştiguri suplimentare.

să fie gestionate în mod unitar. Strategia de servire a clienţilor trebuie să aibă un punct de pornire. promovarea sau în cazul nostru. Organizarea managementului activităţii de servire Pentru ca strategia adoptată să aibă succes.Uneori. Concluzia care se desprinde constă în faptul că nu este nici suficient şi nici recomnadabil să oferim un nivel identic de servire pentru toate segmentele pieţei. nivelul de servicre s-ar putea dovedi mai ridicat decât e nevoie pentru vânzarea produsului. Motivaţia unui client de a alege un anumit produs sau serviciu este determinată de aşteptările acestuia. 4. prin diferenţierea elementelor care compun mixul de marketing. Tot astfel. managementul transportului şi chiar facturarea trebuie percepute ca părţi vitale ale lanţului de servire a clienţilor. procesarea comenzii. oferta poate fi cel mai bine descrisă prin utilizarea noţiunii de pachet de servire a clienţilor. Implementarea strategiei Orice strategie de servire trebuie să se bazeze pe un sistem şi pe procese care să ofere regularitate servirii. care se bazează mai mult pe sentimente – adică pe sentimentul unei 81 . servirea clienţilor. Oricât de bună ar fi strategia. este esenţial ca obiectivele servirii clienţilor să se bazeze pe obiectivele strategice globale ale firmei. 3. servirea clienţilor poate fi utilizată şi ea pentru obţinerea unui avantaj suplimentar. unde diferenţierea fizică a produselor este greu de înfăptuit şi unde concurenţa în domeniul preţului va conduce numai la erodarea profitului. cum ar fi preţul. De exemplu. managementul stocului. firma trebuie să aibă capacitatea de a obţine un avantaj în raport cu firmele concurente şi cu produsele şi serviciile lor. în timp ce pe alt segment acest nivel ar putea fi prea scăzut. Politica de servire a clienţilor nu poate fi percepută în mod izolat. O condiţie necesară a gestionării activităţii de distribuţie bazate pe servirea clienţilor este reprezentată de existenţa unei structuri organizatorice adecvate. este posibil să urmărim impunerea produsului pe anumite segemente de piaţă. acest avantaj de diferenţiere se poate obţine prin accentul pus pe anumite atribute ale produsului şi pe avantajele percepute de client. centralizarrea comenzii. Pentru un anumit segment. 5. iar percepţia clienţilor legată de serviciile oferite va conduce la eşecul sau succesul strategiei.respectivului segment. De asemenea. este deosebit de important pentru o firmă să încerce să diferenţieze principalele grupuri de clienţi de pe o piaţă şi să aprecieze care sunt factorii de servire care au cel mai mare impact asupra acestor grupuri. Gestionarea eficientă a servirii clienţilor impune ca toate activităţile derulate din momentul primirii comenzii şi până ce mărfurile sunt livrate. care să definească valoarea pe care firma poate să o ofere clientului. accentul pus pe servirea clienţilor capătăt o deosebită importanţă. ci ca o parte integrantă a strategiei de marketing a firmei. oamenii vor fi cei care vor trebui să o pună în aplicare. În eleborarea pachetului trebuie să luăm în considerare nevoile diferitelor segmente de piaţă şi să punem accentul cât mai mult pe eficienţa costurilor. Astfel. În concluzie. Alcătuirea unui pachet de servicii competitiv Pentru a putea concura eficient pe piaţă. Este important să conştientizăm că activitatea de servire implică un contact direct cu oamenii. pe pieţele cu concurenţă mare. În acest sens. situaţia ei la un moment dat.

Diferenţa pentru client este produsă de persoana care derulează afacerea şi de grija pe care această persoană I-o acordă. dotare şi întreţinere a locuinţei etc. angajament. două produse pot fi identice din punct de vedere fizic. consumatorul “economiseşte” timp. încredere. ca şi aspectul agreabil şi modern al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului. valoare. Pe pieţe cu o concurenţă puternică. îmbrăcăminte. Frecventând un magazin. Deci. fie în forma clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor. fie că este organizat în forma de vânzare cu autoservire. Ele se bazează pe etică. efort. în acest caz. clientul va cumpăra de la persoana pe care o simte că este dispusă să ofere mai mult.). convingeri şi emoţii. STUDIU DE CAZ Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului Magazinul este un “vânzător” de prim ordin. A avea grijă faţă de client este echivalent cu a percepe clientul drept o persoană care merită orice. Structura funcţională a magazinului 82 . nefiind nevoie să se adreseze fiecărui producător pentru a-şi acoperi cerinţele de consum care pot fi destul de largi ( hrană. Sentimentele sunt create de persoana care intră în contact cu clientul. igienă personalî. magazinul produce servicii şi oferă consumatorului mijlocul de a le obţine prin actul de vânzare. la vederea clientului.serviri personale.

dimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri. a întregii palete coloristice a mărfurilor. în esenţă. într-o anumită măsură. cât şi în remodelarea celor existente. O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are. “argumentul” său. modul de realizare a construcţiei (cu unul sau mai multe niveluri). în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor. în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat. se urmăreşte.Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său. presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre exterior. destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului de vânzare. d) Obiceiurile de cumpărare a populaţiei. realizarea unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe care îl formează ansanblul suprafeţei de vânzare. c) Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei. după sezon. c) spaţial tehnic (vestiare. Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori. printre altele. modul de prezentare a magazinului. Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare. vechimea clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea. destul de dificil. grupuri sanitare. crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările. Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure. forma şi mărimea sălii de vânzare. vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri. printre care : a) Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat. de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor. Deşi. astfel : a) sala de vânzare. b) Formele de expunere şi vânzare. începând de la punctul de vânzare (raionul). O asemenea viziune. Dimensionarea raioanelor Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane. personalului şi cumpărătorilor. e) Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive. ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor. maniera sa de exprimare în cadrul dialogului pe care-l stabileşte cu clientela. să permită studierea amănunţită a mărfurilor expuse. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de vânzare. precum şi distingerea fără efort. birouri). în timpul zilei. Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă. Atât în proiectarea noilor magazine. b) depozitul de mărfuri. instalaţii tehnice. se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea 83 . de amplasarea mobilierului şi utilajelor.

de regulă.Lipsa din asortimentul de mărfuri a unor articole pe care clientul le cumpără în mod obişnuit. Această adaptare presupune. O asemenea metodologie presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape a) Determinarea unui număr teoretic de referinte. presupune. . indiferent de proporţia în care este cerut ?  Nu s-ar înregistra o creştere a vânzărilor dacă s-ar schimba locul de expunere a respectivelor articole ?  Articolele respective sunt cunoscute suficient de bine de consummator ? 84 . Astfel. atât introducerea unor noi articole. A doua etapă : se determină natura categoriilor de articole . Trebuie avut în vedere : . a) Numărul de referinţe . brânzeturi.Existenţa unui număr mare de produse cu desfacere lentă care antrenează reducerea frontului de expunere şi o creştere a stocului cu toate consecinţele negative pe care le are asupra cheltuielilor de circulaţie şi a rentabilităţii. Un magazin va avea. Urmărirea atentă a comportamentului clientelei şi a vânzărilor realizate este.  Repartiţia suprafeţelor între raioanele alimentare şi cele nealimentare. carne. pentru care se are în vedere :  Suprafaţa minimă necesară pentru a introduce o anumită categorie de articole nealimentare. parcurgerea unui anume număr de etape intermediare : Prima etapă : se stabileşte lista raioanelor şi familiilor de produse care trebuie implantate. Implantarea unui raion nealimantar în acest magazin este condiţionată de mărimea acestuia. determinând pe fiecare raion şi familie de produse lista articolelor care vor fi prezentate la vânzare. A treia etapă : se are în vedere detalierea asortimentului. Metoda practicată de alegere a asortimentului . fructe şi legume. a suprafeţei de vânzare a unui magazin. în paralel.orientativă pe grupe de mărfuri. produse congelate. Înainte de a se decide scoaterea unor produse din asortimentul de mărfuri oferite de punctul de vânzare este necesar să se dea răspuns unor întrebări :  Articolul susceptibil de a fi eliminat nu trebuie oare să existe în structura asortimentului în mod obligatoriu. la rândul ei. băuturi. cât şi retragerea altora din vânzare. cu menţionarea numărului de referinţe pentru fiecare raion.se stabileşte pe raioane sau familii de produse. c) Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare d) Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier . băcănie uscată. se impune o analiză grafică. fără îndoială cel mai bun criteriu de adaptare a asortimentului la cerinţele pieţei unui magazin. pornind de la un asortiment-tip pentru fiecare raion . b) Determinarea stocului de etalare . urmatoarele raioane alimentare : mezeluri.tip pentru fiecare raion. e) Determinarea lungimii alocate fiecărui raion. având în vedere talia magazinului.

b) Stocul de etalare din sala de vânzare Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere.). etc. că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru ca acesta să aibă şansa de a opri privirea unui client. gondole. dacă se trece. 85 . Un prag de saturaţie. . peste care. la elaborarea acestui plan se are în vedere găsirea celor mai adecvate soluţii de utilizare intensive a spaţiilor de vânzare. prin luarea în considerare a mai mulţi factori Factori de influenţă :  Natura şi caracteristicile mărfurilor expuse . ştiut fiind faptul că există un raport între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi posibilitatea realizării unui volum optim al vânzărilor. lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft. stendere.Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi variind între 2 şi 2. astfel. Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin. Implantarea raioanelor şi suprafaţa de vânzare a magazinului Prin operaţiunea de implantare se urmăreşte amplasarea raioanelor.Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere. a mobilierului şi a produselor astfel încât să se asigure prezentarea unui stoc de mărfuri echilibrat în raport cu cerinţele clientelei. Astfel spus. În esenţă. luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat. formele de expunere pe mobilier. Fiecare raion are importanţa şi un rol bine definit în utilizarea cu maximum de eficienţă a suprafeţei de vânzare a magazinului. în primul rând din necesitatea asigurării unei suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri. Se va urmări totodată : . stender etc. ambalaj etc). Fundamentarea implantării raioanelor implică elaborarea unui plan concret de aranjare spaţială a suprafeţei de vânzare. c) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul experimentărilor.Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m) . nu se va obţine o sporire a vânzărilor. distanţele minime dintre acestea. caracteristicile de prezentare comercială a mărfurilor (gabarit. numărul şi dimensiunea poliţelor. se poate presupune că unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumului vânzărilor . Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu înălţimea.  Formele de vânzare practicate . bare) .elemente ce variază de la o grupă de mărfuri la alta. d) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi. precum şi uşurarea alegerii de către cumpărători a mărfurilor expuse. Se admite.20 m .) cu distanţa dintre poliţe (respectiv. însă această creştere este limitată prin existenţa a două restricţii : Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este atins. nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare .

fie de viteza lor lentă de circulaţie.  Realizarea unui nivel minim al cheltuielilor de circulaţie . este de a se crea un raport optim între suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor respective. evitând drumul până în partea opusă intrării. raioanele cu ponderi de 30%. Experienţa comercială din mai multe ţări demonstrează că anumite raioane constituie punctele de atracţie cele mai puternice ale unui magazin : raionul de fructe şi legume din supermagazine. Obiective urmărite:  Utilizarea raţională a întregii suprafeţe disponibile . în acest scop. 20% şi 10% . care poate fi accelerată printr-o aşezare în imediata vecinătate a unui loc atractiv. potrivit cărora aceştia se opresc. Pe baza acestor obsevaţii. se va urmări să se găsească amplasamente corespunzătoare diferitelor raioane.  Dirijarea circuitului clientului . Un plan de implantare optim are ca scop localizarea produselor de cerere foarte mare într-o asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi de fiecare dintre ele. regula care se bazează pe observaţiile curente asupra fluxului cumpărătorilor în magazine. susţinută de produsele de apel (cazul legumelor şi fructelor sau a mezelurilor într-un supermagazin ) . scopul compartimentării pe raioane . de-a lungul căruia vor figura produsele curente şi bineinţeles. Astfel. în ordine. regula cere ca suprafaţa magazinului să fie împărţită în patru părţi egale : în prima pătrime din vecinătatea intrării urmează să fie amplasate acele raioane care participă cu o cotă globală de 40% în volumul vânzărilor. Acest mod de rezolvare presupune trei faze successive de abordare a implantării raioanelor : Determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie. 86 . în timp ce produsele care fac obiectul cumpărăturilor de impuls se amplasează în funcţie fie de o complementaritate în utilizare. cele de impuls. În general. pe cât posibil pe fiecare culoar de circulaţie. în cea mai mare parte. În practică. al raioanelor cu articole pentru femei din magazinele universale etc.  Normativele de stoc şi viteză de circulaţie a mărfurilor .. se utilizează. iar în celelate. amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui să conducă la un drum dirijat al clientelei. Dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare . în apropierea intrării în magazine. Determinarea amplasamentelor mărfurilor de cerere curentă Determinarea amplasamentelor articolelor care fac obiectul cumpărăturilor de impuls. în funcţie de frecvenţa de cumpărare a mărfurilor. traversând o întreagă sală de vânzare.  Obiceiurile de cumpărare şi preferinţele consumatorilor . În ceea ce priveşte “ implantarea în detaliu ”. Aşadar. clienţii au posibilitatea de a înmagazina vizual întregul linear de prezentare.  Reducerea circuitelor şi operaţiilor de manipulare a mărfurilor .  Condiţiile de aprovizionare de la furnizori .  Facilitatea cumpărătorilor .

depinzând de calitatea materialului şi de frecvenţa consumatorilor în magazin. să codifice informaţiile pe benzi magnetice în vederea prelucrării ulterioare. excepţiile sunt posibile atunci când sala de vânzare are mai multe puncte de ieşire. se apelează din ce în ce mai frecvent la aparatajul electronic.Echipamentul de prezentare şi vânzare a mărfurilor Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea unui magazin. în cazul vânzării prin autoservire. Numărul caselor de marcat în diferitele tipuri de magazine trebuie în aşa fel stabilit încât să asigure un proces nestânjenit de încasare şi să preîntâmpine aglomerările. Evident. capabil să înregistreze operaţiunile comerciale şi. în această privinţă. se apreciază că durata de viaţă a echipamentului comercial variază între 5 şi 10 ani. îl constituie casele de marcat. dintre care menţionăm Asigurarea desfăşurării unei circulaţii nestânjenite a clienţilor. contribuind la folosirea optimă a suprafeţei de vânzare. Clienţii vor fi îndrumaţi în aşa fel încât toate casele să fie solicitate în mod relativ uniform . Raportat la cerinţele comerţului modern. a unei părţi din sala de vânzare . gondolele. Pe plan mondial. Evitarea ajungerii în situaţii de aglomerare . supravegherea nestânjenită. Mobilierul se amplaseză lângă pereţi sau în centrul 87 . Gruparea într-un loc bine delimitat. de către casieră. Amplasarea caselor de marcat se face astfel încât să favorizeze utilizarea unei tehnologii comerciale moderne. deteriorarea constituie primul criteriu de înlocuire a echipamentului unui magazin. Exemplul tipic. concomitent. încât fluxul acestora să nu se intersecteze în faţa caselor de marcat. ci şi faptului că nu corespund cerinţelor unei gestiuni moderne. în vederea obţinerii unui grad optim de ocupare cu mobilier şi respectiv de încărcare a sălii de vânzare cu mărfuri. pe orizontală şi verticală. Cumpărătorii apreciază buna funcţionare a magazinului şi după felul în care se desfăşoară încasarea contravalorii mărfurilor.) . În rândul utilajelor de bază ale sălii de vânzare se cuprind şi casele de marcat. care trebuie înlocuite nu numai datorită uzurii fizice. Realizarea acestui obiectiv implică respectarea anumitor cerinţe. Fluxul clienţilor în sala de vânzare Fluxul clienţilor este conturat de modul cum se amplasează mobilierul comercial (rafturile. sub impactul căreia diferitele tipuri de mobilier şi utilaj nu mai corespund unei comercializări optime a mărfurilor şi nici normelor de rentabilitate şi productivitate ale magazinului . a tuturor caselor de marcat . Este vorba de aşa-zisa “ uzură morală”. Există o corelaţie certă între mărimea suprafeţei de vânzare şi dimensiunile maxime ale mobilierului de prezentare. la etalarea unei cantităţi cât mai mari de mărfuri şi la crearea condiţiilor favorabile de muncă pentru vânzători. Casele de marcat . Dispunerea mobilierului în magazin trebuie să asigure folosirea intensive a spaţiilor comerciale. eficiente. mesele etc. Al doilea criteriu vizează funcţionalitatea echipamentului.

Locul de expunere se găseşte în urma unor încercări repetate prin care se studiază impactul lor asupra clienţilor. la îndemâna şi la vederea clientului. Etalarea mărfurilor pe rafturi trebuie să asigure senzaţia de abundenţă şi de varietate a ofertei. prezentarea şi condiţionarea produsului să răspundă motivaţiilor pentru care clienţii se adresează magazinului. dar şi printre cele cu circulaţie lentă. Se prevăd spaţii de staţionare în dreptul caselor de marcat şi a raioanelor mai solicitate. Amenajarea vitrinelor trebuie să se facă astfel încât :  să pună în valoare articolul . Mărfurile care se vând mai greu se aduc la primele raioane.  Produsele trebuie să fie lesnicios accesibile.  nu se expun multe mărfuri în vitrină .sălii de vânzare şi trebuie să delimiteze culoarele pentru circulaţie. Mărfurile care se vând mai repede se expun lângă uşile de la depozit. Mărfurile se rotesc pe rafturi pentru ca ele să fie decoperite de clienţi. De exemplu. destinaţie ( bărbaţi. Etalarea mărfurilor în magazine Indiferent dacă sunt produse alimentare sau nealimentare trebuie respectate următoarele principii :  Produsele trebuie să fie dezirabile :  Aceasta presupune ca preţul. Este recomandat ca magazinul să aibă două uşi. Locul şi rolul proceselor secundare în sistemul tehnologic al depozitului Depozitul este un spaţiu în care se stochează mărfurile. de a transfera stocurile de mărfuri în sala de vânzare.  fiecare produs trebuie să constituie un punct de atracţie . femei. procesul tehnologic ( băuturile alcoolice). de preferat ca pentru intrare şi iesire să existe uşi distincte. Etalarea depinde de produse : pe rafturi ( conservele). se poate face grupare după tipul produselor ( conserve). copii).  trebuie menţinută o curăţenie perfectă în vitrină.  vitrina trebuie să se schimbe cât mai des . Fluxul trebuie să fie continuu. Modul de grupare poate fi diferit. El poate aparţine 88 . încât să conducă clienţii pe toate culoarele. Lăţimea culoarelor este de circa 2m şi ea trebuie păstrată constantă.Produsele existente în suprafaţa de vânzare trebuie să prezinte preţul lor. Produsele se expun grupat. Produsele ieftine se expun printre cele scumpe şi la toate trebuie specificat preţul.  Produsele trebuie să fie liber oferite :  Scopul de a lupta contra obstacolelor care pot să “ascundă” produsele. deşi la magazinele mici nu este posibil acest lucru. deoarece clienţii sunt mai atenţi la intrare.  să furnizeze informaţii despre utilizare . în vitrine frigorifice (produsele perisabile) etc.  să formeze dorinţa de cumpărare . ambele cu deschiderea spre stradă .

etc.producătorului (magaziile de produse finite. etc. c) depozite combinate . cartofi.) .amplasate astfel încât să alimenteze mai multe puncte de servire.se amenajează pentru păstrarea produselor ce necesită condiţii speciale (ex. încălţăminte. depozitele sunt : a) depozite orientate spre producţie .) . etc. b) depozite specializate .) . sare. 89 . cosmetice. În funcţie de orientarea lor.acumulează loturi mari pentru a se livra loturi mici . b) depozite de repartizare . Principalele tipuri de depozite sunt: a) depozite de colectare . În funcţie de specializarea pe care o au.permit schimbarea mijlocului de transport (există în gări sau porturi) . depozitele de materii prime).sunt organizate pentru grupe de mărfuricare au nevoie de aceleaşi condiţii de păstrare (confecţii. d) depozite de tranzit . e) depozite mixte . legumele) .amplasate astfel încât să colecteze mărfurile de la mai mulţi producători. d) depozite generale .în ele se depun loturi mici pentru a se forma loturi mari pentru expediţie . c) depozite de păstrare . Depozitele pot fi în proprietatea comercianţilor sau pot fi închiriate. b) depozite orientate spre clienţi .sunt necesare când producţia nu are acelaşi ritm cu cererea (ex.pentru categorii de produse (alimentele). unui angrosist (depozite intermediare din care se fac repartiţii). unui detailist (un depozit central din care este alimentat depozitul magazinului) sau unui agent comercial.sunt destinate pentru mai multe tipuri de mărfuri (textile. depozitele pot fi: a) depozite strict specializate .pentru a putea stoca mai multe categorii de produse.

M. Teora. Ed. Gattorna – Managementul logisticii şi distribuţiei. Gh. Economică. Th. Ed. Dumitru Patriche – Economie comercială. Bucureşti. Tudose – Distribuţia mărfurilor. Ed. 1996 2. Purcărea.Bibliografie: 1. A. Institutul Naţional “Virgil Madgearu”. Băşanu. Pricop – Managementul aprovizionării şi desfacerii. John L. 1993 4. 1996 90 . Ristea.L. Didactică şi Pedagogică. 1999 3. C. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful