You are on page 1of 36

ECONOMIA UNIUNII EUROPENE 1

Capitolul 6. EXTINDEREA UNIUNII
EUROPENE
Introducere-1 Extinderea reprezintă o categorie sui generis în comparaţie cu
celelalte provocări cărora a trebuit să le facă faţă UE. De fapt, extinderea este probabil
cel mai ilustrativ şi complex exemplu de intersectorialitate în problematica Uniunii
Europene. Ca ‘politică compozită’1, extinderea este mai mult decât o preocupare a
organelor comunitare. Ea îşi are substanţa într-o serie de alte politici la nivel
comunitar, pe care le intersectează, de care este influenţată şi pe care le influenţează.
Necesitatea unei politici în domeniul extinderii spre ţările din Europa Centrală şi
de Est (TECE) a apărut pe agenda de lucru a UE la sfârşitul anilor '80, odată cu
schimbările politice rapide din această parte a continentului. Aceste evenimente au
determinat apariţia unei noi problematici în sfera de preocupări a UE şi nu doar în cea a
relaţiilor bilaterale ale statelor membre datorită, pe de o parte, acordului în acest sens
între statele membre şi Comisia Europeană iar pe de altă parte, problemelor relativ
similare ale fostelor state comuniste.
Elaborarea unei politici adecvate în ceea ce priveşte extinderea a reprezentat o
provocare majoră pentru decidenţii comunitari. Analiza dinamicii acestui proces până în
prezent este un execiţiu pe cât de provocator, pe atât de util. Uniunea Europeană, a fost
ea însăşi, pe parcursul anilor '90 protagonista unor transformări semnificative.
Inexistenţa unei politici anterioare în acest domeniu (combinată cu caracterul net diferit
al extinderii către Est faţă de extinderile anterioare) a necesitat un înalt grad de inovare,
creativitate şi acţiune strategică. În plus, perspectiva unei lărgiri la o asemenea scară
fără precedent a pus în discuţie întreaga configuraţie a demersului integraţionist
european, atât în ceea ce priveşte structura instituţională, cât şi celelalte politici
comunitare. Practic, extinderea depinde de trei factori: pregătirea internă a statelor
candidate, pregătirea internă a UE şi negocierile de aderare propriu-zise.
Studiile de pănâ în prezent au acoperit necesitatea unei abordări preponderent
cronologice a procesului de extindere. Considerăm că este momentul pentru o structurare
analitică a problematicii acestei politici compozite comunitare. De asemenea, se impune
o precizare metodologică de la bun început. Aderarea României la UE este o
particularizare a problematicii mai largi a extinderii. În aceste condiţii, am considerat
oportună tratarea acestui subiect în paralel cu discuţiile asupra diferitelor aspecte ale
procesului de extindere, particularizând consideraţiile generale la cazul României
acolo unde acest exerciţiu a fost considerat relevant. –INTRODUCERE 1

1Sedelmeier, U. and Wallace, H., Eastern Enlargement in H. Wallace and W.
Wallace, W. (ed.), Policy-Making in the European Union, fourth edition, Oxford:
Oxford University Press, 2000, p. 429.

6.1. Premiseleactualei extinderişiexperienţaextinderilor anterioare

Inceput-1995-1 Condiţiile şi premisele lărgirii spre Est sunt total diferite decât
cele în care s-a discutat şi s-a realizat oricare din extinderile anterioare. Începutul anilor
'90, pare să nu fi fost momentul propice pentru manifestarea intenţiei TECE de a adera
la gruparea europeană. Uniunea Europeană se găsea la finalul perioadei de tranziţie
al celui de-al doilea val de lărgire care s-a dovedit o experienţă relativ costisitoare.
Protagoniştii celei de-a doua extinderi, spre Sud, au fost Grecia, Spania şi Portugalia,
ţări având niveluri de dezvoltare inferioare celui mediu comunitar, a căror integrare în
structurile grupării s-a dovedit costisitoare pentru toate statele membre UE. De
asemenea, reunificarea Germaniei a necesitat eforturi nu numai din partea statului
german dar şi din partea grupării europene în ansamblul său. Totodată conjunctura
economică nefavorabilă pentru ţările membre UE din prima jumătate a deceniului este
un alt element care a generat o anumită reţinere din partea acestora la ideea unor noi
membri, cu un nivel de dezvoltare inferior care au nevoie de sprijinul grupării. În aceste
condiţii, o serie de premise specifice au caracterizat întregul proces actual de extindere.
În primul rând, este vorba de aderarea în viitor, într-un interval relativ scurt de
timp, a unui număr foarte mare de state: 10 state din Europa Centrală şi de Est (printre
care şi România), la care se adaugă Malta, Cipru şi Turcia a căror situaţie este una
particulară faţă de cea a TECE. Acest fapt presupune eforturi deosebite pentru UE care
însumează: procesul de monitorizare a performanţelor ţărilor candidate pe linia
îndeplinirii criteriilor de aderare, desfăşurarea simultană a negocierilor de aderare cu
douăsprezece dintre aceste state, eforturi financiare suplimentare pentru susţinerea
procesului de tranziţie şi a programelor de preaderare ale candidaţilor.
În al doilea rând, aderarea unui număr foarte mare de ţări va solicita din partea
UE redefiniri de natură instituţională şi administrativă. Gruparea se afla, la începutul
procesului, respectiv la începutul anilor 90, într-o fază avansată de realizare a Pieţei
Unice Interne, fiind preocupată de rezolvarea tuturor problemelor derivate din acest nou
stadiu integraţionist. Totodată, Uniunea Europeană şi-a redefinit obiectivele, evoluţie
concretizată prin Tratatul de la Maastricht din 19922, prin Tratatul de la Amsterdam şi,
mai nou, prin Tratatul de la Nisa. Acţiunile UE se canalizează în direcţia adâncirii
integrării, şi acest fapt este evident pe tot parcursul anilor '90 când eforturile statelor
membre au fost direcţionate spre crearea condiţiilor pentru aplicarea unor politici
sectoriale unice, accentuarea interdependenţelor şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă
pentru realizarea Uniunii Economice şi Monetare.
În al treilea rând, preconizata lărgire spre Est este cu totul deosebită, dată fiind
situaţia particulară a ţărilor candidate. Statele est-europene sunt ţări în tranziţie care nu au
încă o economie de piaţă matură şi care prezintă un sistem politic democratic încă în faza

2Agnew, J. A., From the political economy of regions to regional political
economy: How Many Europes? The European Union, Eastward Enlargement and
Uneven Development, Progress in Human Geography, 2000.

de consolidare. Din acest motiv s-au introdus, spre deosebire de celelalte lărgiri, o serie
de criterii extrem de bine definite care trebuie îndeplinite de statele candidate, indiferent
de rezultatul negocierilor, pentru a putea deveni membre cu drepturi depline ale
grupării europene.
În al patrulea rând, mai trebuie precizat faptul că ţărilor candidate le lipseşte
exerciţiul participării la grupări integraţioniste care să fi repurtat succese în această
direcţie. Toate celelalte ţări care au făcut obiectul extinderilor anterioare aveau deja
experienţa participării la grupări regionale, cele mai multe fiind foste membre AELS. În
acest condiţii, implicit, Uniunea Europeană a sugerat ţărilor candidate că participarea la
grupări integraţioniste proprii (CEFTA fiind exemplul predilect în acest sens), anterior
integrării în UE ar fi o experienţă utilă pentru ţările candidate în ceea ce priveşte
beneficiile şi constrângerile participării la o grupare integraţionsită.
În al cincilea rând, fundamentele acestei lărgiri sunt în mare măsură diferite faţă
de celelalte extinderi. Cert este că nu existau fundamente solide pentru a se refuza
accesul, în viitor, al unor noi state membre la gruparea europeană: conform Tratatului de
la Roma nu există limite geografice sau alte restricţii care să interzică unui stat
participarea la UE, singura condiţie pentru a deveni membru UE fiind aceea ca statul
candidat să împărtăşească valorile europene. Extinderea spre estul Europei este o
experienţă cu totul nouă şi pentru UE şi, cel puţin în faza inţială, pare a fi avut la
bază exclusiv raţiuni politice3. Practic, dincolo de considerentele economice inerente,
actualul proces de extindere reprezintă definitivarea unui proiect de anvergură istorică,
de unificare a continentului european.
Experienţa extinderilor anterioare, în ciuda diferenţelor evidente faţă de actuala
lărgire, pot fi sursa unor concluzii deosebit de utile pentru studiul de faţă. Motivaţia aflată
în spatele deciziei de lărgire a UE a fost, într-o anumită măsură, diferită în cazul fiecărui
val de extindere. Primul val al lărgirii UE, concretizat prin aderarea Angliei, Irlandei şi
Danemarcei, a avut la bază în primul rând raţiuni economice, legate de potenţialul
economic al noilor membri şi de diminuarea concurenţei dintre aceste state aflate în afara
grupării şi ţările din interiorul UE. Al doilea val s-a concretizat prin aderarea unor ţări din
Sudul continentului cu un nivel de dezvoltare şi potenţial economic net inferior UE, a
fost determinat în principal de consideraţii geopolitice legate de atenuarea tensiunilor
dintre Spania şi Anglia şi de întărirea flancului sudic al NATO. Al treilea val de lărgire
din 1995 care a avut ca rezultat aderarea Austriei, Suediei şi Finlandei a fost determinat
de raţiuni economice, legate de întărirea forţei economice a UE, atenuarea concurenţei în
interiorul grupării şi de nevoia de protecţie şi de întărire a capacităţii concurenţiale a
participanţilor la grupare în raport cu SUA şi Japonia.
Durata procesului de aderare (între data cererii de aderare şi cea a aderării
propriu-zise), a variat între un maxim de 9 ani (în cazul Spaniei şi al Portugaliei) şi un

3 A se vedea, cu titlu exemplificativ, alocuţiunea domnului Günter
Verheugen, comisar european responsabil cu probleme legate de lărgirea UE,
susţinută în faţa Parlamentului european în octombrie 2000.

libera circulaţie a forţei de muncă. .dublă raţiune. and Boean.evidenţierea dimensiunii regională Danemarca 1972 ajustărilor necesare din partea candidaţilor Grecia Procesul de -. R.. Negotiations. politică 1985 . .. elaborarea unui Aviz al Comisiei. mediu înconjurător. Timing. Enlargement and Integration in the European Union. 1997. înconjurător. 6 Preston. aderare: 1961-1973 extinderi agricultură. precum şi relevanţa unei duble raţiuni a lărgirii. pescuit. un număr de “domenii sensibile” din punct de vedere al derogărilor sau al perioadelor tranzitorii: agricultură. pescuit. buget. politică regională Spania şi Procesul de . Poate cel mai important fenomen constă în faptul că negocierile de aderare anterioare au scos în evidenţă.prevalenţa criteriului (geo)politic circulaţie a forţei de 1979 . politică regională. . Britanie. politică aderare: 1975-1981 adâncire comercială. 1997. negocieri de aderare şi încheierea documentelor finale de aderare la UE. politică 1994 regională. economică şi politică. Experienţa extinderilor anterioare5 Noi membri Durata procesului Precedente create Domenii sensibile în negocieri Marea Procesul de . 5 Tabel elaborat de autor. politică Irlanda şi Negocieri: 1969.presiunea factorului timp muncă. buget sau aspecte instituţionale. A Guide to the Enlargement of the European Union: Determinants. probleme instituţionale În acelaşi timp. libera Negocieri: 1976. probleme Portugalia aderare: 1977-1986 lobby-ul sectorial instituţionale. a devenit evidentă dimensiunea ajustărilor necesare din partea candidaţilor (mai ales în domeniul economic).relevaţa factorului politic prima dezbatere extindere – Agricultură. mediu Finlanda Negocieri: 1993. Process. Cu fiecare extindere. importanţa diplomaţiei buget. C. . Negocieri: 1979. Suedia Procesul de .vulnerabilitatea negocierilor la Agricultură. cu o constanţă remarcabilă. economică şi regională politică Austria. pescuit.. şi aderare: 1989-1995 energie. S. . cu depunerea unei cereri de aderare.crearea cadrului pentru alte Buget. Poate fi astfel identificat un set de principii ale metodei clasice de extindere6: 4 Nicolaides.. London: Routledge. P.grad înalt de convergenţă Agricultură. European Institute of Public Administration. au fost create precedente în ceea ce priveşte o anumită “metodă standard” de gestionare a procesului.Inceput-1 Tabelul 1. însă. Maastricht.minim de 3 ani (în cazul Finlandei) 4.

1997.implicaţii în plan regional ajutoarele de stat . statele candidate trebuie să accepte acquis communautaire în întregime.eliminarea barierelor din calea . cu promisiunea unei reforme mai cuprinzătoare după momentul extinderii. Enlargement and Integration in the European Union.modificarea modului de elaborare şi comunitare punere în practică a politicilor .reorientarea politicii externe asupra celui naţional (inclusiv a diplomaţiei comerciale) .  se preferă negocierea cu grupuri de state care au deja relaţii strânse de colaborare între ele.  negocierile de aderare sunt concentrate aproape exclusiv asupra aspectelor practice legate de preluarea acquis-ului de către statul candidat. atât asupra noilor membri. toate însoţite de un efort considerabil de restructurare a sectoarelor economice şi de adaptarea la exigenţele criteriilor de convergenţă ale Uniunii Economice şi Monetare.aderarea la criteriile de convergenţă . participarea la elaborarea şi aplicarea politicilor comune sau accesul la fondurile structurale.reorientarea fluxurilor comerciale schimburilor comerciale (creare şi deturnare de comerţ) . aderarea a însemnat accesul la piaţa comunitară.aplicabilitatea directă a legislaţiei . C. În plan economic. Impactul aderării asupra noilor membri7 Direct Indirect Economic . mai degrabă decât printr-o reformă fundamentală care să elimine sau să atenueze inconsecvenţele instrumentelor existente.prevalenţa dreptului comunitar . London: Routledge. Inceput-2Un alt aspect deosebit de relevant pentru actuala extindere este şi cel al impactului – direct şi indirect – al lărgirilor anterioare. Nu este posibilă derogarea permanentă de la nici un aspect al acquis-ului. Inceput-2 Tabelul 2.implementarea instrumentelor PAC pentru UEM (Maastricht) în agricultură Politic .  statele membre folosesc procesul de extindere pentru urmărirea propriilor interese şi externalizarea pe o bază comună a problemelor de pe plan intern. .  probleme ce apar din caracterul divers mai pronunţat al unei grupări integraţioniste extinse sunt rezolvate prin crearea unor noi instrumente ce se suprapun celor existente.restructurarea industrială şi agricolă referitoare la politica concurenţei şi la .accesul la fondurile structurale .modificări ale Constituţiei şi a guvernamentale 7Preston.. cât şi asupra UE..aplicarea politicilor comunitare .  noii membri sunt integraţi în structura instituţională comunitară în baza unei adaptări progresive a acesteia din urmă.

9 Jinga. va fi tratat prin prisma reformelor instituţionale şi al actualei dezbateri asupra viitorului Europei.2. în a doua jumătate a anilor ‘70 o serie de acorduri comerciale preferenţiale cu aceasta9: Acordul cu privire la comerţul cu produse textile (1976. A Guide to the Enlargement of the European Union: Determinants. al politicii externe (internalizarea intereselor noilor membri. 1997. I. 6. P. Bruxelles. European Institute of Public Administration.Dinamica procesului de extinderespreEst Dinamica actualului proces de extindere este descrisă.. cât şi de evoluţie în timp. 6. La coordination du processus d’integration européenne au niveau du Ministère roumain des affaires etrangères. Process. al politicilor sociale. . reînnoit anual). creşterea importanţei UE în cadrul comerţului internaţional şi redefinirea relaţiei dintre acţiunea politică şi cea economică pe plan extern) şi al structurii şi proceselor instituţionale (deşi numai sub forma unei adaptări progresive. practic. precum asocierea. cel de-al treile factor. România a fost primul stat est-european care a demarat negocieri cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) la finele anilor 60. al Piaţei Comune sau al UEM).. În acelaşi timp.2. Maastricht. Acţiunile întreprinse de CEE au fost limitate la o serie de acorduri sectoriale menite să protejeze domeniile “sensibile” precum agricultura. siderurgia şi industria textilă şi la recurgerea frecventă la procedurile antidumping. de o serie de categorii analitice. Timing.. pe fondul unei anumite relaxări a climatului politic şi economic şi al dinamizării şi diversificării schimburile comerciale cu ţările membre ale CEE şi care a încheiat. fără reforme radicale). atât în termeni de conţinut. altele decât cele 8 Nicolaides. Negotiations”. Cadrul relaţiilor bilaterale UE-TECE Inceput-3Înainte de 1989. pregătirea internă a UE. S.. and Boean. relaţiile dintre Comunităţile Europene şi TECE erau. pre-aderarea sau negocierile de aderare8. statele membre au folosit politica comercială comună în scopul încurajării dizidenţei în cadrul blocului estic (concesii comerciale în favoarea Iugoslaviei şi a României). reînnoit anual) sau Acordul referitor la comerţul cu produse industriale.1. Acordul privind comerţul cu produse siderurgice (1978. 2001. Acestea acoperă două din elementele menţionate la începutul acestui capitol.apariţia de not modele de parlamentului naţional reprezentare a intereselor la nivelul .reprezentarea şi participarea la societăţii procesul decizional comunitar Impactul asupra UE s-a reflectat în planul politicilor comunitare (în special al fondurilor structurale şi de coeziune. inexistente. statutului constituţional al . R.

Cu aceeaşi ocazie sunt aprobate criteriile de aderare (“criteriile de la Copenhaga”) şi se decide crearea unei relaţii structurate şi a unui dialog multilateral cu TECE. Divergenţele de opinii dintre statele membre cu privire la modalitatea concretă de abordare a problemei lărgirii spre Est. From the political economy of regions to regional political economy. Lărgirea spre Est a generat un număr mare de abordări şi opinii variind de la argumente generale de natură economică şi politică în sprijinul/în defavoarea ideii de lărgire până la argumente punctuale legate de îndeplinirea unui număr determinat de criterii de aderare10. din nou. prin confirmarea faptului că statele est-europene care doresc să devină membre ale UE vor fi în măsură să adere. până în mai 1991. menţionate anterior. Semnarea în 1980 a Acordului de constituire a Comisiei Mixte. Evenimentele petrecute în 1990 în Europa de Est ca şi opţiunea fermă exprimată imediat de ţările din spaţiul estic de a se integra în structurile europene au luat pe nepregătite statele membre şi autorităţile UE. How Many Europes? The European Union. Eastward Enlargement and Uneven Development. Cipru şi Malta. A. din motive politice. această atitudine s-a format pe o bază ad-hoc. amânată datorită mediului politic intern.. . începând cu anul 1974. Consiliul European de la Copenhaga (iunie 1993) ia o decizie crucială. Comisia Mixtă România-CEE instituită în 1981 a avut drept principală atribuţie analiza relaţiilor comerciale reciproce şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea acestora. aranjament care a funcţionat până la 30 aprilie 1993. În mare parte. poziţia grupării nu este una bine articulată. prioritatea absolută mai ales în prima jumătate a anilor 90 a fost continuarea adâncirii. Acordul a fost semnat în martie 1990 iar intrarea sa în vigoare a fost. a transformat România în primul stat din blocul estic care a recunoscut de facto Comunitatea. Cadrul relaţiilor bilaterale este inaugurat de Acordurile de asociere (“Acordurile Europene”) iar primul semnal oficial în sensul acceptării ideii ca statele asociate din Europa să devină candidate la aderare este dat de concluziile Consiliului European de la Birmingham din octombrie 1992. Inceput-3 10Agnew. împreună cu Comisia CEE. J. evidente pe tot parcursul ultimului deceniu sunt semnale că. 2000. astfel încât reacţia acestora nu a fost una promptă şi bine definită. acces sporit pe piaţa comunitară şi reţele de transport transeuropene. Datorită condiţiilor deosebite în care se desfăşoară această lărgire. Ca o primă dovadă a acestui sprijin. România a dobândit schema comunitară de preferinţe comerciale generalizate nereciproce şi nediscriminatorii. Consiliul European de la Essen (decembrie 1994) marchează adoptarea unui document programatic – "Strategia de pregătire a ţărilor asociate din Europa Centrală şi de Est pentru aderarea la UE" – care să includă relaţii structurate. Progress in Human Geography. Negocierile pentru un Acord de comerţ şi cooperare economică datează din 1982 dar încheierea s-a a fost amânată până după 1989.Consiliul European de la Strasburg din decembrie 1989 a oferit întregul sprijin al UE pentru transformările democratice din TECE. pe măsură ce procesul a avansat în timp. în anumite situaţii sau cazuri. schimbările de atitudine ale UE faţă de statele candidate. Ca ţară în curs de dezvoltare.textile şi siderurgice (1981). În cadrul dezbaterii interne comunitare. programul Phare este lansat în acelaşi an.

Slovenia. Estonia şi Cipru). se decide întărirea dialogului cu statele asociate la Uniunea Europeană în acelasi timp cu analiza individuală a situaţiei fiecăruia dintre acestea. printr-un consens istoric al statelor membre UE. precum şi Avize referitoare la toate cele 10 ţări asociate din Europa Centrală şi de Est. la Londra. În plus. Ungaria." Agenda 2000 formulează trei provocări la care Uniunea Europeană trebuie să răspundă:  consolidarea şi reformarea politicilor Uniunii. intensificarea pregătirilor şi elaborarea politicilor interne ale Uniunii. a capacităţii concurenţiale şi de asigurare a locurilor de muncă . conform mandatului anterior. pentru modernizarea politicilor fundamentale şi pentru extinderea graniţelor Uniunii prin întinderea ei spre est până în Ucraina. incllusiv perspectiva financiară a acesteia până în anul 2006.  finanţarea procesului de lărgire. 1995-1 Simultan. deşi intensitatea acestuia a fost totdeauna temperată în raport cu aşteptările statelor candidate. Comisia Europeană a dat publicităţii documentele cunoscute sub numele de Agenda 2000. şi pregătirea susţinută în acelaşi timp a tuturor ţărilor candidate pentru momentul aderării. la 12 martie 1998. aceste obiective sunt în strânsă unitate: "Nu putem să ne gândim la realizarea reformelor din agricultură sau a reformelor structurale fără să ţinem cont în acelaşi timp de procesul extinderii sau de constrângerile financiare. angajamentul UE în favoarea extinderii a urmat un traseu ascendent. Cehia. Belarus şi Moldova. un nivel mai ridicat de ocupare a forţei de muncă şi condiţii de trai mai bune pentru cetăţenii Europei.  negocierea lărgirii Uniunii. Concluziile Consiliului European de la Luxemburg (decembrie 1997) au consfinţit. Consiliul European de la Madrid (decembrie 1995) afirmă că extinderea este necesară din punct de vedere politic. Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu 6 dintre statele candidate (Polonia. Agenda 2000 oferă o viziune coerentă şi clară asupra Uniunii Europene la intrarea în secolul al XXI-lea. După cum a explicat şi Preşedintele Santer în faţa Parlamentului European. De asemenea. Comisia a încercat să rezolve tocmai acest sistem de ecuaţii. asigurând în acelaşi timp o creştere durabilă. astfel încât ele să poată face faţă procesului de lărgire. în timpul Conferinţei Interguvernamentale. La 16 iulie 1997. o oportunitate istorică şi oferă noi posibilităţi de creştere economică. Comisia este mandatată să pregătească un Raport anual şi un Aviz asupra cererilor de aderare. statutul de candidat pentru cele 10+1 state europene aflate în relaţii de asociere cu Uniunea Europeană. s-a decis organizarea unei Conferinţe Europene care să reunească . Agenda 2000 este o strategie pentru consolidarea creşterii. În acelaşi document. Ca urmare a Avizului Comisiei Europene." El a adăugat: "Elaborând raportul Agenda 2000. Faptul că extinderea reprezintă o misiune istorică şi o oportunitate deosebită pentru Uniune este reiterat de către Consiliul European de la Torino (martie 1996).

criteriile politice şi economice. ca expresie a Strategiei consolidate de pre-aderare. Consiliul European de la Göteborg (iunie 2001) a convenit o perspectivă relativ certă a finalizării negocierilor de aderare cu statele candidate cele mai avansate (sfârşitul anului 2002) şi a asumat obiectivul participării acestora la alegerile pentru Parlamentul European din 2004. anual. Bulgaria. în condiţiile procesului de monitorizare periodică a progreselor înregistrate.toate statele membre ale UE şi statele europene cu vocaţie de aderare la UE. precum şi prin asistenţa financiară din partea Uniunii Europene. Extinderea devine “un proces global. Comisia Europeană şi-a propus să analizeze dacă. care reprezintă baza anuală de valorificare a experienţei acumulate în cadrul exercitiului de examinare analitică a acquis-ului comunitar şi a dialogului desfăşurat în cadrul subcomitetelor Acordului European şi al contactelor permanente dintre instituţiile naţionale şi serviciile Comisiei. Lituania şi Malta). La 30 martie 1998. Totodată. inclusiv şi evolutiv”. reformele anunţate au fost îndeplinite de la publicarea Agendei 2000. a avut loc lansarea oficială (printr-o reuniune a miniştrilor de externe) a procesului de lărgire a Uniunii cu toate statele nominalizate la Luxemburg. Comisia Europeană a aprobat Parteneriatele pentru aderare pentru cele 10 ţări candidate din Europa Centrală şi de Est. Rapoartele (pentru fiecare stat candidat. Parteneriatele pentru aderare sprijină TECE pentru pregatirea în vederea aderării prin stabilirea domeniilor prioritare pentru colaborarea viitoare. Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 ia decizia de începere a negocierilor de aderare cu al doilea grup de state candidate (România. începerea negocierilor propriu-zise doar cu cele şase state menţionate în Avizul Comisiei. precum şi un document de sinteză) analizează relaţiile dintre Uniunea Europeană şi TECE. care se adresează tuturor candidaţilor şi implică un sprijin financiar sporit din partea UE La 25 martie 1998. aşa cum au fost ele identificate în Avizul Comisiei din iulie 1997. prin alcatuirea Rapoartelor periodice (Regular Reports) asupra ţărilor candidate. Letonia. statele candidate au elaborat Programele Naţionale de Aderare (examinate de Comisie în noiembrie 1998). De asemenea. Mai mult. Caracterul cuprinzător şi dinamic al procesului iniţiat la Luxemburg a fost prezervat în etapele ulterioare. demararea "screening"-ului/examinării analitice a acquis-ului comunitar. capacitatea de asumare a obligaţiilor ce revin în calitate de membru al Uniunii şi capacitatea administraţiei de aplicare a acquis-ului comunitar. Concluziile Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000) au afirmat ireversibilitatea procesului de extindere a UE. în . După reiterarea importanţei procesului de extindere de către Consiliul European de la Berlin (martie 1999). face o evaluare generală a implementării Parteneriatelor pentru aderare şi a Programelor Naţionale de Aderare. la Bruxelles. Începând din 1998. însă este lansată Strategia consolidată de pre- aderare. Slovacia. în lumina criteriilor de la Copenhaga.

Brussels. Slovacia. Ţările candiadte trebuie să ai toate măsurile necesare pentru a aduce capacitatea administrativă şi judiciară la nivelul cerut. Redactarea Tratatului de Aderare trebuie continuată astfel încât să fie complet cât mai repede posibil. Polonia. În ceea ce priveşte criteriile de aderare. Consiliul European ssprijină eforturile Secretariatul General al Naţiunilor Unite şi le cere liderilor comunităţilor greacă şi turcă să intensifice şi să urgenteze convorbirile pentru a-şi consolida această oportunitate. Ca stat membru. O dată aproximativă pentru semnarea Tratatului de Aderare ar putea fi în primăvara anului 2003. Lituania. Consiliul European le încurajează să continue pe această cale şi îşi reiterează angajamentul de a le oferi suportul necesar pentru pregătirea aderării. 2001 Regular Report on Romania’s progress towards accession and Composite Paper. În ceea ce priveşte aderarea Ciprului. Consiliul European accentuează faprul că este important ca ţările candidate să continue pe calea progresului în vederea implementării şi aplicării efective a aquis-ului. Cehia şi Slovenia. Uniunea Europeană este hotărâtă să încheie negocierile cu Cipru. Estonia. la orizontul anului 2007. 2001.calitate de membre ale UE. UE preferă aderarea unei insule reunite. Raportul Comsiei din noiembrie 200111 recomandă o extindere tip “big-bang” în 2004. Malta. Ungaria. Conform declaraţiilor făcute în cadrul Consiliului European de la Sevilia. a fost recunoscut progresul făcut în negocierile de aderare pe parcursul primelor şase luni ale anului 2002. considerate a nu îndeplini criteriile economice. Mai mult. până la sfârşitul acestui an. ca membri cu drepturi depline. dacă aceste ţări sunt pregătite. Letonia. va fi stabilit un calendar la obiect pentru procesul de aderare al acestor ţări până la sfârşitul anului. Obiectivul principal rămâne însă participarea ţărilor candidate la alegerile pentru Parlamentul European di9n 2004. Principiul diferenţierii trebuie îndeplinit până la finalul negocierilor. 1995-1 11European Commission. dacă ritmul actual este menţinut. Ele intră acum în fază finală. poziţia UE se fundamentează pe concluziile de la Helsinki. Consiliul afirmă că dacă se menţine ritmul actual al progresului negocierilor şi reformelor. din iunie 2002. vor adera. Totuşi acest obiectiv poate fi realizat complet doar dacă fiecare ţară candidată adoptă o apropiere relistă şi constructivă. . Bulgaria şi România au realizat progrese remarcabile. cu 10 din cele 12 state candidate aflate în procesul de negocieri (Turcia rămânând în continuare doar cu statutul de ţară candidată obţinut în 1999). după încheiere negocierilor. Cipru va trebui să vorbească cu o singură voce şi să asigure aplicarea adecvată a dreptului comunitar. se preconizează. România şi Bulgaria. UE va aduce o contribuţie financiară substanţială pentru sprijinirea dezvoltării părţii de nord a insulei.

 criteriul legislativ (aplicarea acquis-ului comunitar din momentul aderării la UE). ISPA şi SAPARD). având rolul de a asigura eliminarea efectelor negative generate pentru cele două părţi de aderarea prematură a unor state din Europa de Est. instrumente de sprijin al ţărilor candidate în realizarea obiectivului de integrare în UE. strategia de pre-aderare concepută la nivelul UE în ceea ce priveşte TECE (cu unele diferenţe pentru Cipru şi Malta) se compune. Brooking Papers and Economic Activity No. Inceput-4 Criteriile de la Copenhaga pornesc de la filozofia care a stat la baza criteriilor de convergenţă instituite prin Tratatul de la Maastricht pentru participarea la Uniunea Monetară. .2.  asistenţa de pre-aderare (care include programele Phare. Convergence Across States and Regions. statele membre au interpretat aceste criterii ca fiind. se referă la:  criteriul politic (stabilitatea instituţiilor garante ale democraţiei. În principiu. 1991. capabilă să reziste presiunilor concurenţiale de pe Piaţa Unică a UE).2.  Parteneriatele pentru Aderare şi Programele Naţionale pentru Adoptarea Acquis-ului. în forma în care s-au cristalizat până în 1995. 12Sala I. este absolut necesar să ne oprim asupra criteriilor de aderare convenite la Copenhaga şi completate până la Consiliul European de la Madrid din 1995. Justeţea acestor criterii de aderare este susţinută de practica şi teoria economică care sprijină ideea că un nivel dezirabil de convergenţă între ţările implicate este o necesitate12. În cadrul UE. respectarea statului de drept. X. în principal.  criteriul administrativ (capacitatea statului candidat de a-şi asuma obligaţiile de stat membru al UE). B. a drepturilor omului şi protecţia minorităţilor). 1. Înainte de a continua analiza procesului de pre-aderare. Procesul de pre-aderare Momentul de început al unui proces coerent de pre-aderare a fost marcat de Consiliul European de la Essen (decembrie 1994). 6. din:  Acordurile Europene. într-o anumită măsură.  criteriul economic (crearea unei economii de piaţă funcţionale. Condiţiile de aderare. Martin. R. criterii ce constituie liantul tuturor acestor demersuri de pre-aderare. Criteriile de aderare Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1993 a stabilit că “aderarea va avea loc la momentul când vor fi apte să-şi asume obligaţiile ce decurg din calitatea de membru îndeplinind setul de condiţii economice şi politice”..

1995. Institute for World Economics. 1994. Inceput-4 Acordurile Europene Pentru o perioadă. În ţările candidate. să se adere mai repede. A doua alternativă. . receptate favorabil. Frans Andriessen. de creare a unei Confederaţii Europene sau a comisarului european pentru relaţii externe. Consiliul European de la Strasburg din decembrie 1989 a marcat lansarea ideii de creare a unui nou tip de acord de asociere. respectiv apartenenţa la continentul european şi ŢîmbrăţişareaŢ valorilor europene. urmând ca aceste criterii să se realizeze ulterior într-o perioadă de tranziţie convenită. Soluţia aleasă este reprezentativă pentru maniera progresivă în care UE a tratat problematica extinderii. Budapest. pentru statele din Europa Centrală. deşi programele de sprijin lansate de organele comunitare au fost. est pentru prima dată când se stauează condiţii specifice pentru aderarea de noi ţări. Astfel. 6. Pe de altă parte.. Criteriile de aderare ar trebui îndeplinite de ţările candidate înainte de ratificarea Acordurilor de aderare. The System of Criteria for Hungary’s Accession to the European Union. François Mitterand. de crearea a unui Spaţiu Politic European. Nu trebuie exclusă din ecuaţie influenţa grupurilor de interese economice din UE. 14 *** . criteriile de aderare şi evoluţia lor permanentă au fost privite ca o substanţială barieră în calea viitoarei aderării la UE. cele mai importante criterii să fie îndeplinite înainte de aderare şi restul în cel mai scurt timp posibil. preponderent prin adaptarea instrumentelor existente. dezbaterea din cadrul UE s-a purtat pe coordonatele antitezei convenţionale “lărgire contra adâncire”. Se desprind cel puţin trei opţiuni temporale pentru îndeplinirea acestor criterii. Trends in World Economy. 76. precum cea a Preşedintelui francez. deşi Tratatul de la Roma prevedea doar drept condiţii pentru o ca ţară să adere la UE. Această decizie a reflectat orientarea ce a dominat Conferinţa 13 Inotai. cel puţin teoretic. Se argumentează adeseori că fondurile cerute de restructurarea agriculturii est-europene vor reduce sprijinul financiar pe care sectorul agricol din ţările membre îl primeste în prezent.The Economic Interpenetration between the European Union and Eastern Europe. No. Astfel. La nivelul UE folosirea criteriilor de aderare ca bariere posibile în calea lărgirii ar putea fi sprijinită şi de producătorii din agricultură. În acest context.Cu cât nivelul de integrare este mai ridicat cu atât trebuie să fie mai mare convergenţa între economiile membrilor pentru a se maximiza efectele pe termen lung. A treia alternativă este o soluţie de compromis. A. European Economy Reports and Studies. bunăoară. From Association Agreements to Full Memberships. evident. Această concluzie poate fi desprinsă din analiza sensibilităţii sectoarelor productive reprezentative la concurenţa provenită din ţările estice şi din studiile cu privire la impactul scontat asupra dotării cu factori de producţie14 al extinderii. un gest cu caracter discriminatoriu faţă de ţările în tranziţie13. ceea ce va afecta echilibrul bugetar comunitar. Brussels. decizia de la Copenhaga poate constitui. au fost lansate şi idei novatoare. Care dintre aceste alternative este mai fezabilă pentru ţările din Europa Centrală şi de Est depinde de multe necunoscute iar o decizie explicită în acest sens nu a fost încă luată.

Acordul are durată nelimitată. (b) dreptul de stabilire (aplicarea tratamentului naţional. p. acorduri ce au intrat în vigoare între 1994-199815. Policy-Making in the European Union. . 2000. repatrierea profitului). (d) protejarea drepturilor de proprietate intelectuală. scopul lor fiind să ofere un cadru pentru dialogul politic. Astfel. (d) plăţi şi circulaţia capitalurilor (libertatea transferurilor financiare pentru activităţi comerciale. mai degrabă decât extinderii. pentru toate Acordurile Europene încheiate16:  prevederi cu caracter general: în baza Articolului 238 (CEE).  libera circulaţie a bunurilor: (a) crearea progresivă a unei zone de liber schimb în domeniul bunurilor (cu o perioadă de tranziţie de cinci ani pentru UE şi de zece ani pentru TECE). Cadrul instituţional conturat de Acorduri furnizează mecanismul necesar pentru implementarea. gestionarea şi monitorizarea cooperării în toate domeniile relaţiilor bilaterale. 16 Sedelmeier. (e) consolidarea concesiilor SGP. Principalele prevederi se circumscriu aceloraşi domenii de preocupări economice. industrială şi comercială la standarde UE în termen de 5 ani. H.  alte libertăţi de circulaţie: (a) libera circulaţie a persoanelor (tratament egal pentru lucrătorii stabiliţi legal în UE). Eastern Enlargement in H. 2000. Wallace (ed. Wallace. Elargissement de l’Union européenne: Une chance historique. Bruxelles: Unité Relations interinstitutionelles et information. favorabilă adâncirii integrării. şi un cadru adecvat pentru pregătirea treptată a statelor asociate pentru a se integra în Uniunea Europeană. (c) reguli de origine (cel puţin 60% conţinut naţional). cu completările făcute de Consiliile Europene ulterioare în acest sens. (f) recunoaşterea statutului de economii de piaţă în cazul TECE. (e) 15 Commission Européenne.Interguvenamentală din 1991. cu perioade tranzitorii pentru TECE). în plus. (d) măsuri de salvgardare şi antidumping (posibilitatea măsurilor unilaterale).). în perioada 1991-1996. să promoveze impulsionarea comerţului şi a relaţiilor economice între semnatari. Oxford: Oxford University Press.  dialogul politic: stabilirea unui cadru instituţional al asocierii (tratat în subcapitolul următor). Acordurile Europene reprezintă baza legală a relaţiilor TECE cu UE. au fost încheiate Acorduri de asociere cu toate viitoarele state candidate. (c) achiziţii publice nediscriminatorii. (c) servicii (liberalizare progresivă şi reguli speciale pentru transporturi). (b) bunuri agricole – consolidarea concesiilor anterioare şi convenirea unor concesii receiproce. and Wallace. and W. să ofere cadrul pentru asistenţa tehnică şi financiară comunitară. caracter preferenţial. 436-7. Direction générale de l’élargissement. sunt adăugate clauze referitoare la respectarea democraţiei şi la acceptarea condiţionată a unei eventuale aderări viitoare.. U. (b) politica concurenţei (adaptarea legislaţiei TECE în termen de 3 ani).  armonizarea legislativă: (a) obligaţia generală a TECE. fourth edition.

care a intrat în vigoare la 1 martie 1993. s-a ţinut seama de necesitatea de a obţine o perioadă de „respiro” în vederea punerii la punct a unor strategii coerente de restructurare pentru fiecare ramură industrială. (b) culturală (participarea statelor asociate la programele comunitare) şi (c) financiară (asistenţa comunitară). de la intrarea în vigoare a Acordului. Referitor la produsele industriale.  dimensiunile cooperării: (a) economică. la multe din aceste produse reducerea taxelor vamale începând abia din al patrulea an de la intrarea în vigoare a Acordului. ca menţiune ulterioară negocierii Acordurilor. în termen de maximum 5 ani de la intrarea în vigoare a Acordului. totodată. restructurarea şi privatizarea. strategia de pregătire a aderării. într-o perioadă de 5-9 ani. cercetarea. aspectele comerciale (produse industriale şi agricole). infrastructura. UE urma să procedeze la eliminarea. partea română a avut în vedere menţinerea unui grad relativ ridicat al protecţiei pentru acest sector economic.Principalele sectoare în care ajutorul comunitar s-a concretizat au fost: sectorul privat. Ca urmare. pregătirea TECE pentru Piaţa Unică. Dată fiind sensibilitatea mai mare a sectoarelor siderurgic şi textil.) inclusiv prin subvenţii pentru o perioadă de 5-10 ani. accesul la programele comunitare şi probleme de standardizare şi certificare a calităţii. activităţile industriale nou apărute etc. restructurarea agriculturii. prin Protocoale distincte. într-o perioadă de maximum 4 şi respectiv 6 ani. educaţia. altele decât cele textile şi siderurgice. De asemenea. 70-75% din produsele industriale provenind din ţările membre ale UE. La mărfurile industriale la care se menţineau taxe vamale. s-a convenit să se renunţe treptat de către România la taxele vamale la importul a cca. Negocierile propriu-zise s-au derulat pe parcursul a 6 runde (mai-noiembrie 1992) fiind încheiate prin finalizarea Acordului la 17 noiembrie 1992 şi semnarea lui la 1 februarie 1993. Paralel s-a negociat şi semnat un Acord Interimar la fel ca şi în cazul celorlalte ţări asociate. Câteva repere ale Acordului de Asociere al României În decembrie 1991 s-au deschis la Bucureşti discuţii exploratorii privind negocierea şi încheierea unui Acord European de Asociere a României la Comunităţile Europene. pentru produsele respective UE urma să elimine taxele vamale în mod treptat. a tuturor restricţiilor cantitative şi la înlăturarea taxelor vamale la importul din România pentru aproximativ 90% din poziţiile nomenclatorului tarifar al acestor produse. în special producţia textilă şi cea siderurgică. fiind convenite. Cele mai sensibile probleme în legătură cu cadrul Acordului European cu România au fost: armonizarea legislativă. în conformitate cu normele internaţionale în materie. . Exista posibilitatea ca România să-şi poată continua procesul de sprijinire a unor sectoare industriale (siderurgia. acestea urmau să fie eliminate gradual. anexe la Acord. Pornind de la interesele specifice ale industriei româneşti şi de la faptul că procesul de restructurare al acesteia era în plină desfăşurare. reguli specifice de comerţ.

Circulaţia forţei de muncă se referea. într-o perioadă de 5 ani. În acest sector. în principal pentru produsele complementare producţiei interne şi pentru cele deficitare pe piaţa României. de sensibilitatea deosebită a pieţelor comunitare pentru aceste produse şi de incertitudinea determinată de negocierile pe această temă din cadrul GATT la acel moment. ci al volumului concesiilor. precum şi în ce priveşte asigurările sociale. în cadrul unor plafoane tarifare. Principalul criteriu care a stat la baza convenirii nivelului concesiilor comunitare l-a constituit performanţele înregistrate de exporturile româneşti de produse agricole în ţările membre ale UE din perioada anterioară încheierii Acordului. după care. s- a convenit ca momentul de aplicare reciprocă a măsurilor în domeniul asigurărilor sociale să fie stabilit ulterior. Acordul prevede. la oamenii de afaceri şi nu la facilitarea obţinerii de vize. UE a consimţit la înlăturarea taxelor vamale şi la reducerea treptată cu până la 60% a taxelor percepute pentru eliminarea diferenţelor dintre preţurile interne şi cele internaţionale (la unele produse stabilindu-se plafoane tarifare). precum şi prin reduceri substanţiale ale taxelor vamale şi de prelevare pentru alte produse. care face obiectul unor acorduri bilaterale. pe parcursul a patru runde s-au purtat discuţii asupra principiilor care au stat la baza negocierilor agricole propriu-zise. În cazul în care un cetăţean român obţine. (d) asigurarea unui tratament nediferenţiat faţă de celelalte ţări din punct de vedere al naturii concesiilor. astfel încât. de salarizare şi concedieri. din cele 6 runde de negocieri. prin . Luându-se în considerare situaţia financiară actuală a regimului de pensii din România. (c) identificarea instrumentelor de protecţie tarifară şi netarifară. printre care: (a) convenirea unor concesii suplimentare pe care părţile doresc să şi le asigure conform principiului asimetriei. determinat. Trebuie subliniată lipsa de complementaritate între agricultura românească şi cea comunitară. în Acord. În anumite situaţii. concesiile acordate de România au fost mai reduse şi s-au concretizat prin reducerea graduală cu 25% a taxelor vamale de import. realizarea zonei de comerţ liber avea un caracter limitat. (b) stabilirea perioadei de referinţă luată în calcul. Pentru produsele agricole transformate. prin decizie a Consiliului de Asociere. disponibilitatea UE de a furniza României asistenţă tehnică în vederea creşrii unui sistem adecvat de asigurări sociale. în esenţă. Acest aspect este foarte important. trebuie să aibă posibilitatea de a fi exportate mai târziu. determinată de existenţa unor zone certe de concurenţă. acordarea reciprocă a unui tratament nediscriminatoriu în raport cu cetăţenii celeilalte părţi cu privire la condiţiile de lucru. va proceda la reducerea lor treptată. de asemenea. nu sub aspectul duratei. pentru unele dintre aceste produse. în timp ce România va menţine taxele vamale existente pentru toate produsele agricole transformate încă 3 ani de la intrarea în vigoare a Acordului. România a obţinut astfel o ameliorare a nivelului de acces pe pieţele comunitare pentru produsele agricole de bază originare din România prin consolidarea avantajelor decurgând din aplicarea preferinţelor vamale generalizate (scutiri. aceste concesii sunt însoţite de unele contingente tarifare sau de restricţii sezoniere legate de perioada de import. Este menţionată. reduceri de taxe vamale şi de taxe de prelevare) la unele produse. În ceea ce priveşte produsele agricole de bază. întrucât unele produse ce nu se exportă în prezent. în principal. Referitor la libera circulaţie a forţei de muncă.

implicit. În aceste condiţii. trebuie să li se asigure o securitate socială compatibilă cu standardele europene. ceea ce reprezintă un efort financial considerabil raportat la dimensiunile . În domeniul cooperării financiare. Reciproca este mai greu de realizat. Cetăţenilor comunitari. el va beneficia. printre care şi Programele Naţionale pentru Adoptarea Acquis-ului Comunitar. totodată. s-a convenit acordarea clauzei tratamentului naţional care să instituie nediscriminarea în raport cu persoanele şi companiile proprii. domeniile de interes naţional excluse de la aplicarea prevederilor corespunzătoare ale Acordului. doar la sfârşitul perioadei de tranziţie. iar în unele sectoare considerate mai sensibile. (b) mijloacele financiare si tehnice necesare pentru a sprijini statul candidat în realizarea acestor deziderate şi (c) condiţiile în care se va acorda acest ajutor. se prevede că România va beneficia de asistenţă financiară din partea instituţiilor comunitare.120 de milioane de euro pentru asistenţa de pre- aderare. Cu privire la regimul persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară acte şi fapte economice şi comerciale pe teritoriul celeilalte părţi. Se precizează. 3. drept de muncă într-una din ţările UE. Parteneriatele cuprind priorităţi clare pe termen scurt şi mediu pentru fiecare stat candidat. Asistenţa de pre-aderare Conform concluziilor Consiliului European de la Berlin (martie 1999) vor fi alocate anual. Obiectivele şi domeniile asistenţei urmează să fie stabilite de către părţi prin negocierea şi convenirea unui calendar de desfăşurare. în perioada 2000-2006. Parteneriatele de Aderare Scopul principal al Parteneriatelor pentru Aderare este să concentreze într-un cadru unitar: (a) domeniile prioritare de acţiune viitoare privind o mai bună pregătire pentru aderare. Prevederile referitoare la liberalizarea treptată a circulaţiei serviciilor şi capitalurilor au fost convenite cu luarea în considerare a situaţiei actuale din ţara noastră. La Parteneriatele pentru Aderare sunt conexe o serie de instrumente politice. fiind detailate formulele. îndeosebi a necesităţii adoptării unei legislaţii de natură să pună bazele instituţiilor compatibile cu practica comunitară în domeniile respective. stabiliţi sau veniţi la muncă în România. sursele de acoperire şi condiţiile în care se va acorda şi gestiona aceasta. S-au convenit unele privilegii în favoarea României în sensul că reciprocitatea deplină va opera după 5 ani de la intrarea în vigoare a Acordului. care a funcţionat până în prezent în defavoarea cetăţenilor români.intermediul unei firme. Parteneriatele de Aderare au devenit cadrul programatic unic al întregii finanţării comunitare de pre-aderare şi sunt revizuite periodic. Principiul asimetriei s-a aplicat şi în ceea ce priveşte dreptul de stabilire în altă ţară. de protecţia socială şi de aceleaşi drepturi ca oricare cetăţean al ţării respective.

au apărut. în paralel cu adoptarea acquis-ului în domeniul agricol. în primul an. cu un buget anual de 1. de o manieră ad-hoc. diferite principii de acţiune.  investiţii (sprijinirea ţărilor candidate în efortul de aliniere a industriei şi infrastructurii proprii la standardele UE).040 de milioane de euro (dintre care României îi revin 240-270 de milioane de euro). programul Phare este coordonat de DG Extindere. lipsa unei coordonări interne. în scopul rezolvării problemelor specifice legate de o dezvoltare rurală pe termen lung şi al îmbunătăţirii standardelor de calitate ale produselor agricole. În viziunea noastră. instrumentele de asistenţă de pre- aderare sunt reprezentate de Phare. este evident caracterul lor de potenţialitate. Obiectivele acestui program sunt:  sprijinirea ţărilor beneficiare în vederea alinierii lor la standardele de mediu ale UE. Fondurile alocate sunt folosite (prin licitaţie) numai în măsura în care există programe concrete. SAPARD acordă României 150 de milioane de euro anual în perioada 2000- 2006. ISPA de DG Politică Regională iar SAPARD de către DG Agricultură. în cursul definitivării unei abordări unitare a procesului de extindere a UE. precum şi întârzierile înregistrate în crearea cadrului instituţional adecvat pentru gestionarea proiectelor şi a fondurilor. ale procesului de producţie şi al marketingului acestora. pe de altă parte. Principiile lărgirii spre est Înainte de a ne îndrepta atenţia asupra procesului de extindere trebuie spus că. Un alt aspect deosebit de important este localizarea diferită a centrelor de coordonare pentru aceste instrumente de asistenţă la nivelul Comisiei.  familiarizarea ţărilor beneficiare cu politicile şi procedurile aplicate de Fondurile Structurale şi de Coeziune ale UE.  extinderea şi conectarea reţelelor de transport proprii cu cele trans-europene. bine concepute. au dus la compromiterea finanţării SAPARD. Bugetul anual de 1. La o analiză mai atentă a modalităţii de finanţare şi a obiectivelor acestor instrumente. De exemplu. Astfel.560 de milioane de euro (dintre care României îi revin aproximativ 250 de milioane de euro) este alocat pe următoarele direcţii de acţiune:  dezvoltare instituţională (creşterea capacităţii administrative pentru implementarea acquis-ului comunitar). Actualmente. ISPA (Instrumentul pentru Politici Structurale pentru Pre-Aderare). ISPA şi SAPARD. trei dintre acestea . Romnânia a înregsitrat.bugetului comunitar pe ansamblu. o performanţă peste medie în ceea ce priveşte proiectele pentru finanţare ISPA. Phare este primul instrument financiar nerambursabil conceput pentru sprijinirea noilor democraţii din Est încă de la începutul anului 1989.

Principiul diferenţierii este cel care completează şi. acestea din urmă sunt. Deşi se lansează procesul de aderare cu toate statele candidate. Această abordare a fost clarificată la Luxemburg (1997). În prezent. practic. Practic. În final. În continuare. Consiliul European de la Copenhaga a afirmat că fiecare candidat va fi apreciat conform propriilor merite. Totodată în rândul candidaţilor “pre-ins” se considera că declanşarea procesului de negociere simultan cu toate statele din Europa de Est ar fi fost conform principiului oportunităţilor egale şi ar fi avut un rol dinamizator petru candidaţi pe linia îndeplinirii criteriilor de aderare. N. vol. Este pentru prima oară în economia procesului de aderare când. s-a făcut o departajare netă între statele din AELS şi cele din fostul bloc estic. în funcţie de gradul său de pregătire. în fapt. având o largă arie de aplicare în procesul de extindere. (coord. potrivit ritmului propriu fiecarui stat candidat. O primă diferenţiere s-a produs. în care se afirmă că ţările candidate sunt tratate pe bază de egalitate. în urma Consiliului de la Helsinki. grupul statelor non-euro (3 state membre). 1999. grupul statelor care pot adera în 2004 (10 state candidate). conform Raportului Comisiei. Această decizie a fost privită. de natură să genereze o nouă împărţire a Europei care înlocuia vechea Cortină de Fier. Principiul şanselor egale este sesizabil în concluziile Consiliului European de la Madrid (decembrie 1995). I. la Consiliul European de la Lisabona (iunie 1992) când. 197. pot fi identificate: grupul euro (12 state membre). divizate în două grupe (conform recomandării Comisiei din Avize): cele care urmau să înceapă imediat negocierile de aderare şi grupul “pre-ins” (din care făcea parte şi România). . Aceste temeri vor fi infirmate mai târziu. p. referindu-se la TECE. grupul statelor care vor adera în 2007 (2 state candidate – România şi Bulgaria) şi grupul statelor care nu au început încă negocierile de aderare (un stat candidat – Turcia). Uniunea Europeană înclină spre opţiunea pentru o Europă cu mai multe viteze şi o Europa a cercurilor concentrice. Practic. în acelaşi timp.) – “Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane”. Brăila: Independenta Economică. datorită manierei diferenţiate în care tratează statele candidate. 17 Sută. Caracterul “cuprinzător şi dinamic” al procesului de extindere este susţinut începând cu Consiliul European de la Luxemburg (decembrie 1997). conferindu-se statutul de candidat celor 10+1 (la acel moment) state candidate. principiul diferenţierii şi principiul condiţionalităţii.prezintă un interes sporit: principiul şanselor egale. Principiul condiţionalităţii este şi ultimul asupra căruia insistăm. concurează principiul egalităţii. a căror componenţă variază continuu. prin prevederile conform cărora procesul de extindere urma a se derula pe etape. ca având un caracter discriminatoriu. Europa s-a mişcat înainte pe parcursul ultimului deceniu în grupuri cu “viteze” de integrare diferite17. aderarea însăşi – indiferent de impactul principiilor anterioare – este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de aderare. de anumite grupuri de interese şi în anumite medii.

 procesul de aderare (lansat în martie 1998. alături de strategia de pre-aderare analizată anterior.asistenţa de pre-aderare este condiţionată de îndeplinirea priorităţilor identificate în Parteneriatele de Aderare. şi o etapă bilaterală (la care participă numai respectivul stat candidat şi Comisia Europeană). În acest scop. Bruxelles: Unité Relations interinstitutionelles et information. libera circulaţie a persoanelor etc. După elaborarea Avizelor din 1997. între fiecare stat candidat. pe de altă parte). însă. pornind de la necesitatea unui grad mai ridicat de concreteţe al lărgirii. Direction générale de l’élargissement. Etapele procesului de negociere19 sunt aceleaşi de parcurs pentru toate statele candidate. de cealaltă parte. . Malta şi Turcia. Comisia Europeană a iniţiat.3. care include toate cele zece state candidate din Europa de Est.2. Exerciţiul de screening are două etape: una multilaterală (la care participă toate ţările candidate. în fapt. 2000. prin intermediul Biroului TAIEX (Technical Assistance Information Exchange Office) examinarea analitică a acquis-ului comunitar (“screening/l'examen analytique de l'acquis”) simultan cu toate statele candidate. de Consiliul European de la Luxemburg (decembrie 1997) şi cuprinde18:  Conferinţa Europeană (lansată în martie 1998. din motive practice. Înainte de a fi parcurse. politica externă şi de securitate sau aspecte legate de justiţie şi afaceri interne. la Londra). acquis-ul comunitar a fost sistematizat. Din partea Comisiei Europene participa Task Force pentru Negocierile în vederea aderării. şi Comisia Europeană. este necesară o etapă preliminară. Negocierile de aderare îmbracă forma unei serii de conferinţe interguvernamentale bilaterale. procesul este compus şi din exerciţiul de screening al acquis-ului comunitar  negocierile de aderare propriu-zise. pe de o parte şi statele membre UE. precum cooperarea economică şi regională. care s-a încheiat in februarie 1999. După examinarea în detaliu a acquis-ului în cadrul exerciţiului bilateral de examinare analitică.). 1995-2 18Commission Européenne – “Elargissement de l’Union européenne: Une chance historique”. pe de o parte. care constă în depunerea cererii de aderare către Preşedinţia Consiliului UE. ca forum multilateral de discuţie între statele membre şi cele care aspiră la adedrare asupra problemelor de interes comun. nivel pentru care nu există reglementări clare până în prezent. 6. în 31 de capitole (de exemplu. Procesul de extindere 1995-2 Procesul de extindere a fost lansat. plus Cipru. Un aspect discutabil în acest sens îl reprezintă “nivelul critic” al progreselor pe calea integrării într-un sector necesar deschiderii unuia sau altuia din capitolele de negociere. la Bruxelles). agricultură. sunt identificate domeniile în care se pot lansa negocieri de aderare.

European Institute of Public Administration. Precondiţia sine-qua-non pentru această ultimă decizie este îndeplinirea. Comisia furnizează explicaţii suplimentare în ceea ce priveşte acquis-ul. În principiu. Comisia Europeană. Ea a fost expresia consensului tuturor forţelor politice. Aceasta a fost baza juridică pentru decizia Consiliului European de la Helsinki (decembrie 1999) de începere a negocierilor de aderare cu România şi lansarea acestora la 15 februarie 2000. Comisia prezintă statului candidat acquis-ul comunitar. Modificările asupra documentului sunt efectuate de un comitet al Consiliului iar poziţia comună 19Nicolaides. cu luarea în considerare a prevederilor din Tratate privitoare la rolul Comisiei în aceste condiţii. Trebuie menţionat. România a fost al treilea stat asociat care a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. alături de pregătirea propriu-zisă pentru aderare. Comisia şi statele membre au oferit asistenţă tehnică pentru elaborarea documentelor de poziţie. Procesul de twinning. Malta şi Turcia) şi. Timing. fie îşi menţine poziţia şi se continuă negocierile.  Trecând la o a doua fază a negocierilor. poziţie adoptată în cadrul unui grup de lucru al Consiliului. pregăteşte o propunere de poziţie comună a statelor membre. reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare au subscris la Strategia naţională a României de aderare la Uniunea Europeană (“Strategia de la Snagov”).  Într-o primă etapă. Maastricht. pe baza unor proiecte concrete care să vizeze transpunerea şi implementarea anumitor prevederi ale acquis-ului. caz în care statul candidat fie retrage propriul document de poziţie. Un exemplu de efort comunitar în sensul ameliorării capacităţii administrative este exerciţiul de “înfrăţire instituţională” (“twinning”/”jumelage”). Consiliul European a decis lansarea procedurii de analizare a solicitării la 17 iulie 1995. la acest punct. începerea negocierilor de aderare. Cipru. Ulterior. a criteriului politic (motiv pentru care Turciei i-a fost refuzată până în prezent începerea negocierilor). A Guide to the Enlargement of the European Union: Determinants. În condiţiile în care Rapoartele periodice au subliniat în mod constant şi pentru toate statele candidate o capacitate administrativă nesatisfăcătoare. reuneşte organizaţii guvernamentale din statele candidate cu omologii lor din statele membre. S. de către statul care a depus cererea de aderare. fiind mandatată în acest sens. statul candidat solicită discuţii exploratorii.  În cea de-a treia etapă. finanţat din fonduri Phare. P. care trebuie acceptat în întregime. la 22 iunie 1995. de capacitatea administrativă a ţării candidate. and Boean. care au semnat Declaraţia de la Snagov din 21 iunie 1995. prevăzut de Parteneriatele de Aderare. respectiv. Process. Este la latitudinea Consiliului să decidă conferirea statutului de ţară candidată (statut de care beneficiază cele zece TECE. rolul hotărâtor jucat.. . Negotiations. în vederea elaborării unui document de poziţie care să stipuleze motivele pentru solicitarea de derogări sau perioade tranzitorii. 1997. R.

Preşedinţia 1. Statistica (12) Închis provizoriu la 21 noiembrie 2000 20 Ministerul Afacerilor Externe al României. Preşedinţia 6. caz în care se iniţiază discuţii suplimentare între statele membre. împreună cu Comisia. pe rând. Relaţii externe (26) Închis provizoriu la 14 iunie 2000 5. acţiune urmată de acceptarea documentelor finale şi semnarea Tratatului de aderare. urmată fie de acceptarea acesteia. fie de respingerea sau formularea de obiecţiuni la aceasta. în acest context. a statelor membre (adoptată pe bază de unanimitate) este prezentată statului candidat de către Preşedinţia Consiliului. la nivel de ambasador sau ministerial. interval în care Acordul de aderare este ratificat. Întreprinderi mici şi mijlocii Închis provizoriu la 14 iunie 2000 portugheză Semestrul (16) I/2000 2. (b) ritmului general al negocierilor dat de rotaţia Preşedinţiei Consiliului UE. Stadiul negocierilor pentru aderarea Consiliului UE ul comunitar României I. Acordul final este încorporat în Tratatul de aderare de către Comisie. Stadiul actual al negocierilor de aderare a României (noiembrie 2001)20 Preşedinţia Capitole de negociere (acquis. formare Închis provizoriu la 14 iunie 2000 profesională şi tineret (18) 4. Merită menţionat. de parlamentele naţionale ale statelor membre.  Discuţiile trec astfel într-o fază nouă.  Următorul stadiu este reprezentat de examinarea poziţiei comune de către statul candidat. Ştiinţă şi cercetare (17) Închis provizoriu la 14 iunie 2000 3. cu acordul grupului de redactare al acestuia. Politica externă şi de Închis provizoriu la 14 iunie 2000 securitate comună (27) II. (c) domeniilor în care procesul de integrare este mai avansat sau dimpotrivă şi (d) a efortului intern de coordonare şi elaborare a documentelor de poziţie. Educaţie. Tabelul 3. că experienţa lărgirilor anterioare sugerează un decalaj temporal între momentul încheierii definitive a negocierilor şi momentul aderării de până la doi ani. prin luarea în considerare a poziţiei comune revizuite şi derularea negocierilor până la ajungerea la un acord. Analiza stadiului actual al negocierilor de aderare a României oferă o serie de elemente utile asupra: (a) conţinutului celor 31 de capitole ale acquis-ului comunitar. . 28 noiembrie 2001.

E.Capitol deschis la reuniunea Conferinţei interguvernamentale de aderare România . 8. Cultura şi politica în Negocieri în curs domeniul audiovizualului (20) . din 12 iunie 2001 .U.E. 13. la 5 martie 2001 III. Telecomunicaţiile şi Negocieri în curs tehnologia informaţiilor (19) .E.U. din 17 mai 2001 14. Politica în domeniul Negocieri în curs Semestrul concurenţei (6) Documentul de poziţie complementar al II/2000 României înregistrat la Conferinţa interguvernamentală de aderare România .U. Libera circulaţie a Negocieri în curs capitalului (4) .E. la 27 februarie 2001 9. Preşedinţia Capitole de negociere (acquis.Capitol deschis si inchis la reuniunea la a sănătăţii (23) nivel de negociatori-sef din 27 iulie 2001. Dreptul societăţilor Capitol închis la 28 noiembrie2001 suedeză Semestrul comerciale I/2001 (5) 11. Stadiul negocierilor pentru aderarea Consiliului UE ul comunitar României franceză 7.U.Capitol deschis la reuniunea Conferinţei interguvernamentale de aderare România . din12 iunie 2001 . Politica în domeniul Negocieri în curs transporturilor (9) .Documentul de poziţie complementar al României a fost transmis Consiliului .U.E.Capitol deschis la reuniunea Conferinţei interguvernamentale de aderare România – U.Documentul de poziţie complementar al României înregistrat la Conferinţa interguvernamentală de aderare România . Protecţia consumatorilor şi .A început procesul de elaborare a documentului de poziţie complementar al României 12.Documentul de poziţie revizuit al României înregistrat la Conferinţa interguvernamentală de aderare România . Uniunea vamală (25) Negocieri în curs .E. la 28 februarie 2001 A fost adoptat Raportul (Catalogul) privind ajutoarele de stat acordate de Romania in perioada 1996-1999. Preşedinţia 10.

Stadiul negocierilor pentru aderarea Consiliului UE ul comunitar României 15. Politica industrială (15) Documentul de poziţie al României a fost transmis Consiliului UE în cursul lunii iulie 2001 23. Justiţia şi afacerile interne .Documentul de poziţie al României a monetară (11) fost transmis Consiliului UE. Energia (14 ) .Preşedinţia Capitole de negociere (acquis.Documentul de poziţie al României a fost transmis Consiliului UE în cursul lunii iulie 2001 21. Libera circulaţie a . Preşedinţia 18. Uniunea economică şi . Politica socială (13) . Diverse (31) .Documentul de poziţie al României va persoanelor(2) fi transmis Consiliului UE.Documentul de poziţie al României este finală a bugetare (29) în curs de finalizare negocierilor 30. Libera circulaţie a . Impozitarea (10) .Documentul de poziţie al României a fost transmis Consiliului UE. până la sfârşitul anului 27.Documentul de poziţie al României a fost transmis Consiliului UE la 30 mai 2001 17. Pescuitul (8) -Închis provizoriu la 27.Documentul de poziţie al României este spaniolă Semestrul în curs de finalizare I/2002 26. Instituţii (30) . în decembrie 2001 V. Preşedinţia 25.semestrul II/2002 31.Documentul de poziţie al României va serviciilor (3) fi transmis Consiliului UE în luna decembrie 2001 22. Agricultura (7) . în luna octombrie 2001 28. Libera circulaţie a .Documentul de poziţie al României va belgiană Semestrul mărfurilor (1) fi transmis Consiliului UE în luna II/2001 decembrie 2001 19.06.2001 16.Capitol deschis la Conferinţa de Aderare din luna octombrie 2001 IV.Documentul de poziţie al României va (24) fi transmis Consiliului UE. Controlul financiar (28) .Documentul de poziţie al României este în curs de finalizare VI. Mediul înconjurător (22) .Capitol deschis la Conferinţa de Aderare din luna octombrie 2001 20. Prevederi financiare şi .semestrul II/2002 . Politica regională (21) . Etapa 29. în luna octombrie 2001 24.

care are un caracter bianual. Din analiza sistemelor de coordonare prezente în actualele state membre 21 Guvernul României. La nivel executiv. Pe de o parte. care au analizat implementarea prevederilor Acordului European şi evoluţiile înregistrate în procesul de pregătire a aderării. Comitetul de Asociere fiind format din reprezentanţi ai guvernului candidat. având rol consultativ pentru Consiliul de Asociere România . Pentru exemplificare. Acesta din urmă asistă Consiliul de Asociere. sunt în număr de opt21). la nivel executiv şi parlamentar. în fapt. Comitetul Parlamentar Mixt România-UE. şapte reuniuni anuale ale Consiliului de Asociere România-UE. analizează punctual domeniile care fac obiectul integrării europene (în prezent. s-au desfăşurat. a fost constituit un Comitet mixt economic si social România-UE. cadrul instituţional pentru coordonarea pregătirii pentru aderare este extrem de diferit de la ţară la ţară şi va constitui viitorul cadru instituţional de definitivare a poziţiilor acestor state în cadrul negocierilor la care vor participa în Consiliu ca state membre. a examinat progresele înregistrate de România în lumina concluziilor raportului anual al Comisiei Europene din noiembrie 2000. Bucureşti. alternativ în capitala ţării candidate şi la Bruxelles. La nivel parlamentar. precum şi reuniuni ale Comitetului de Asociere şi a Subcomitetelor de Asociere sectoriale. Pe de altă parte. cea de-a şaptea reuniune a Consiliului de Asociere România-Uniunea Europeană care a avut loc la 19 martie 2001. în cazul României.UE. a Parteneriatului de Aderare şi a ultimei variante a Programului Naţional pentru Adoptarea Acquis-ului. şi reprezentanţi ai Consiliului UE şi membri ai Comisiei Europene pe de altă parte. 2001. Discuţiile se desfăşoară la nivel bilateral. la iniţiativa ambelor părţi. Cadrul instituţional de gestionare a problematicii integrării în statele candidate Cadrul instituţional existent în statele candidate pentru gestionarea problematicii UE este.3. care se întruneşte semestrial (în septembrie 2001 a avut loc cea de-a 12-a reuniunea a acestui comitet). Ministerul Integrării Europene. pe de o parte. În februarie 2000. la 20 aprilie 1995. dialogul bilateral se desfăşoară prin intermediul Comitetului Parlamentar Mixt. până în prezent. colaborarea dintre ţara candidată şi Uniunea Europeană se desfăşoară la nivelul Consiliului de Asociere (cel mai înalt nivel al dialogului politic) şi al Comitetului de Asociere (cu subcomitetele de asociere). semnarea Acordurilor Europene a creat o structură instituţională similară în toate statele candidate. Reuniunile acestui organism se desfaşoară anual. la Bruxelles. 6. . În conformitate cu prevederile Acordului European. info 1-2. În acelaşi cadru. Subcomitetele de asociere care au o procedură de desfăşurare asemănătoare Comitetului de Asociere. unul dual: un cadru instituţional pentru coordonarea asocierii şi altul pentru coordonarea pregătirii pentru aderare. s-a constituit la Bucureşti.

cel mai adesea cel de externe şi cel economic sau de finanţe. în faza actuală. Basic Institutional Options for National EU Coordination. pentru ca. Practic. cu înfiinţarea Departamentului pentru Afaceri Europene)  2000-2001 (crearea Ministerului Integrării Europene). până în prezent. pot fi identificate patru soluţii instituţionale pentru localizarea centrului de coordonare22:  ministerul de externe: de obicei printr-un secretariat cu funcţii exclusiv în domeniul coordonării interne pe problematica UE (de exemplu. Slovenia sau Ungaria. Belgia. alături de aceste centre instituţionale de coordonare. să fie creat Ministerul Integrării Europene. conduse de negociatorul-şef al României pentru UE. principalii actori instituţionali au format o “troikă” coordonatoare (de fapt. creat în 1995. cel mai proeminent a fost Comitetul Interministerial pentru Integrare Europeană. în Austria. Cadrul instituţional românesc a fost extrem de fluid în perioada analizată. dintre statele membre şi Estonia. OECD Sigma Papers.  un organism special autonom: un minister sau un departament al cărui obiect de activitate este coordonarea problematicii UE (exemplul cel mai ilustrativ fiind Secretariatul General al Comitetului Interministerial pentru Cooperare Economică Europeană din guvernul Francez). cu arbitraj interministerial (exemplul arhetipal în acest caz este Germania). Irlanda. există şi o serie de acţiuni procedurale/comitete.  entitate în cadrul Guvernului: cel mai adesea localizată în cadrul aparatului de lucru al şefului de guvern (de exemplu. R. în prima etapă. Grecia. Pot fi identificate trei faze în dezvoltarea acestuia:  1995-1999 (coordonare asigurată de Departamentul pentru Integrare Europeană din cadrul Guvernului). trebuie menţionat că. Secretariatul European din Cabinetul britanic). Într-o a doua etapă. Luxemburg. dintre care. care este şi sediul echipei naţionale de negociere a aderării. . De asemenea. Danemarca. Olanda.  sistem descentralizat: coordonare asigurată de mai multe organisme/ministere. Departamentul pentru Integrare Europeană şi Ministerul Industriei şi Comerţului (având în vedere preponderenţa aspectelor comerciale în cooperarea cu UE la acel moment şi precedentul creat prin negocierea Acordului European). Portugalia sau Spania.. 1996. 22Kaiser.şi candidate. Ministerul Afacerilor Externe a devenit centrul efortului de coordonare. dintre ţările candidate).  1999-2000 (trecerea Departamentului pentru Integrare Europeană în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 6. secretariatul Comitetului Interministerial): Ministerul Afacerilor Externe.

Conform Tratatului asupra Uniunii Europene. O discuţie asupra avantajelor şi dezavantajelor oferite de fiecare dintre aceste aranjamente instituţionale ar fi pe cât de amplă. presiunile unor grupuri de interese ostile lărgirii existente de ambele părţi. pe atât de utilă iar valoarea ei explicativă pentru evoluţia de până acum a României pe calea integrării. reţinerile. Au existat. o strategie articulată cu privire la raporturile cu ţările din Europa Centrală şi de Est s-a conturat doar gradual. Într-o lume ideală. care aveau ca pivot central fie momentul previzibil al lărgirii UE într-o direcţie sau alta. 6. deloc neglijabilă. în principiu. Din motivele menţionate anterior.  democratic. Este dificil de răspuns câţi din actualii membrii ai Uniunii Europene răspund integral la aceste cerinţe şi mai dificil de afirmat când le vor întruni ţările candidate din Europa de Est şi Centrală. fie viteza cu care se va produce evenimentul şi mai ales costurile şi câştigurile derivate din acest proces. permanent mai multe opţiuni teoretice în ceea ce priveşte variantele de strategii ale extinderii. o astfel de strategie prezintă şi .Strategii deextindere În finalul acestil capitol. ne îndreptăm atenţia către un subiect predilect academic. Trebuie precizat că. o reprezintă aderarea rapidă. se pot desprinde mai multe alternative teoretico-practice: strategia integrării rapide. Sigur că. discutând care ar fi cele mai adecvate soluţii de realizare a lărgirii UE cu maximizarea avantajelor şi în condiţii de minimizare a efectelor negative. având un sistem de guvernare bazat pe principii democratice poate candida pentru a deveni membră a Uniunii.  să aibă un sistem al proprietăţii private şi o economie de piaţă funcţională. Strategia integrării rapide Una din strategiile de integrare. Este în general acceptat că pachetul de criterii pentru a fi considerat european este un mix de particularităţi istorice. însă. orice nou membru al Uniunii Europene ar trebui să îndeplinească următoarele condiţii:  suficient de prosper şi capabil să aducă o contribuţie netă la bugetul comunitar. în sensul de a avea o tradiţie în ce priveşte pluralismul politic şi alternanţa de guvernare. orice ţară europeană. în această secţiune. geografice. culturale dar nu există reguli foarte clare. însă cu importante reverberaţii în planul realităţii. proces care implică resurse substanţiale. care să solicite restructurare şi retehnologizare.  să aibă cât mai puţine probleme sectoriale dificile. dorită îndeosebi de ţările candidate. deoarece se speră că prin terapia de şoc se pot evita o serie din divergenţele. Pe lângă prezumtivele efecte pozitive. Cu privire la această temă s-au lansat numeroase alternative. Din această prevedere nu rezulta clar ce înseamnă a fi “european”. strategia integrării cu mai multe viteze şi strategia centru-periferie. ne referim exclusiv la actuala extindere spre Est.4.

De asemenea. apare ca necesară utilizarea experienţei integrării în etape acumulate la nivelul UE. dar este posibil să se scape din vedere obiectivele care nu fac obiectul explicit al criteriilor. Austria şi Suedia. Astfel. ar deveni destul de dificilă implementarea de politici sectoriale pe baze comune sau uniforme cu noi actori mai puţin antrenaţi la acest demers. 16 ani pentru Marea Britanie Danemarca. Argumentele în favoarea unei astfel de strategii de integrare rapidă sunt.inconveniente atât pentru adâncirea procesului de integrare vest-europeană pe noile sale coordonate. London: Macmillan. etapele integrării trebuie să se bazeze mai degrabă pe reguli precise şi clare. 1995. însă.. 26 de ani pentru Portugalia şi 38 de ani pentru Grecia. Pentru a înţelege argumentul din perspectiva dimensiunii temporale. În realitate. Cazul Spaniei sau cel al Irlandei sunt exemplificative în acest sens. De asemenea. Stabilirea de termene-limită şi criterii precise face posibilă clarificarea perspectivelor. respectiv 1973. care vor face presiuni asupra bugetului comunitar. Aceasta presupune în principal 23 Baldwin R. primii veniţi la lărgirea Comunităţii. ceea ce poate genera descurajarea unor grupuri de interese din aceste ţări. a ţărilor estice. pentru Uniunea Europeană. Astfel. Adăugăm că traseul temporal pentru statele fondatoare ale CEE a fost de 41 de ani şi a fost presărat cu numeroase redefiniri ale coeficientului de integrare pe care îl pot suporta economiile lor. A doua etapă o reprezintă accesul treptat al ţărilor candidate la Piaţa Unică. O altă problemă ridicată de acest tip de strategie este cea a etapelor şi modalităţilor concrete necesare punerii în practică a procesului. în anul 2002-2004. vor apărea rapid o serie de solicitări de fonduri structurale sau pentru dezvoltarea regională. acest interval a fost de 26 de ani pentru Finlanda. pg. . O astfel de primă etapă presupune liberalizarea completă a comerţului cu produse industriale. care au semnat acorduri de liber schimb în 1972. este suficient să prezentăm intervalul de timp care s-a scurs între semnarea acordurilor de liber schimb şi lansarea spre etapa Uniunii Economice şi Monetare. în cazul unei strategii de aderare rapidă. 29-35. la fel de numeroase şi cu valoare practică. De aceea trebuie optat încă din prima fază a demersului integraţionist pentru ruta ce va trebui urmărită cu mare rigurozitate şi în condiţii de presiune a timpului. cât şi pentru ţările din Centrul şi Estul Europei. unele ţări riscă să piardă cursa pentru integrare. şi Irlanda. Şi în ipoteza aplicării acestei strategii. 19 ani pentru Spania. Unii analişti23 consideră că. ar pulveriza toate aceste recorduri de viteză. rămânând în aşteptare o perioadă greu de precizat. Towards an Integrated Europe. s-a demonstrat că o convergenţă economică sporită este mult mai probabil să se realizeze în condiţiile în care economia respectivă este integrată pe deplin în Uniune şi poate astfel beneficia de politicile comune şi de oportunităţile Pieţei Unice. O aderare în varianta optimistă. o integrare rapidă va da o dimensiune greu de suportat şocului generat de liberalizarea comerţului cu mărfuri şi a circulaţiei factorilor de producţie şi de multiplele efecte de creare şi deviere de comerţ la care vor fi supuse economiile lor. decât pe opţiuni subiective şi cu pretenţia de a fi adecvate la anumite realităţi. Şi pentru ţările est-europene. precum şi oferirea unor scadenţe pentru politicile economice.

2. Aceste avantaje reale. o astfel de posibilitate a fost luată în calcul la nivel comunitar şi din raţiuni strict interne ale UE. există deja instrumentul unei flexibilizări a cooperării intracomunitare.atenuarea protecţiei de orice fel şi armonizarea politicilor în domeniul concurenţei. Pe de altă parte. premisele conformării acestor economii la criteriile comunitare de integrare. reprezintă profitul pe care poate conta Uniunea Europeană.) grade diferite de integrare şi între actualele state membre. Bucharest. pentru că pe lângă ireversibilitatea politică care se doreşte. croind o nouă arhitectură a unui spaţiu economic european. Actualele luări de poziţie asupra viitorului Europei sugerează că acesta este principiul evoluţiilor următoare24. Conference on the Future of the European Union. efecte care sunt deja evidente şi care vor fi analizate în capitolul următor. un teren favorabil plasamentelor investiţionale eficiente şi o sursă ieftină şi înalt calificată de forţă de muncă. Extinderea conţine în sine avantaje reciproce pentru statele membre şi cele candidate. a acestei alternative ar conţine riscul plasării acestor ţări de la început într-o poziţie periferică.. Strategia integrării cu mai multe viteze (cu geometrie variabilă) Fundamentele economice reale şi particularităţile sectoriale ale ţărilor din centrul şi estul european. . Aceasta constituie în prezent fundamentul unei cooperări şi grade de integrare diferite chiar între actualii membri. chiar şi de principiu. În realitate. definită eventual prin participarea la uniunea vamală. nonviabilitatea excepţiilor de la regulile consacrate. existând (aşa cum menţionam în discuţia asupra principiului diferenţierii de la punctul 6. The Future of the European Union in the context of enlargement. iar cei est-europeni ar trebui să fie. October 2001. însă în probleme de importanţă marginală. Experţii comunitari sunt conştienţi. sunt puse temeliile unui început de ireversibilitate economică conform căreia va fi mult mai costisitor să renunţi la integrare decât să te implici în adâncirea sa. 24 Mayhew. ezitările şi jumătăţile de măsură în strategiile de creştere economică. A. Pe termen mediu şi lung. incertitudinile cu privire la lungimea perioadelor de tranziţie. Acceptarea. beneficierea ajustată de fondurile structurale şi chiar participarea la vot. o astfel de evoluţie nu se întrevede. TECE pot oferi o importantă piaţă pentru “produsele celor 15”. nu doar potenţiale. Cel puţin nu în forma vehiculată în literatura de specialitate. dacă va crea. Este evident că entuziasmul pro-european al ţărilor central şi est europene candidate se va reduce atunci când vor fi cunsocute toate costurile adaptării la structurile economice integrate. au adus în discuţie şi varianta integrării cu geometrie variabilă. De altfel. însă. prevăzut în Tratatele constitutive: cooperarea consolidată. prin aderare. fără ca aceasta să însemne o Europă cu mai multe viteze. participarea limitată la câteva din politicile sectoriale comunitare.

ceea ce se va reflecta pozitiv în efectele de alocare a factorilor de producţie. Pentru aplicarea corectă a acestei alternative ar trebui ca criteriile de aderare să fie identice pentru toţi candidaţii iar UE să ofere garanţii cu privire la fermitatea lărgirii pentru al doilea val. centru-periferie) Un alt scenariu exersat de analiştii fenomenelor de integrare cu componentă estică este şi acesta al unui model radical de tipul centru . 1995. paralel cu capacitatea de a obţine un nivel adecvat de organizare legislativă şi instituţională sugerează că în viitor se poate aplica modelul de aderare treptată a unor grupuri de ţări.periferie sau mai bine cunoscut ca modelul european al “cercurilor concentrice”. Acest scenariu al centrului (“hub”) aflat în relaţie de integrare economică cu razele.Vest este un proces deosebit de binevenit. Pentru a face acceptabil modelul. London: Macmillan. În primul rând. este mai mult decât nimic dar departe de a fi un deziderat acceptabil de către economiile periferice (“spoke”). oricât de omogen ar fi grupul celor aleşi. Ca principiu general. cât şi în acordurile comerciale dintre ţările din centrul şi estul Europei şi ţările membre ale AELS. Diferenţele de dezvoltare între ţările din Europa Centrală şi de Est şi posibilitatea atenuării decalajelor economice. dovedi foarte dificil de acceptat din punct de vedere politic chiar în ţările membre ale UE. De asemenea. Un astfel de model nu este lipsit de probleme şi dificultăţi. accentuarea concurenţei poate genera rezultate mai bune în dezvoltarea şi armonizarea sectorială. în special în acele domenii legate de aplicarea ajustărilor cerute de aderare ce se anunţă relativ îndepărtată. ceea ce ar întârzia aderarea întregului grup. Astfel. poate conduce la o scădere considerabilă a înclinaţiei spre dezvoltarea cooperării economice şi politice intraregionale. A fost analizat pe larg. în funcţie de potenţialul economic şi criteriile de armonizare. vor permite forţelor pieţei să acţioneze mai direct şi mai eficient. Liberalizarea pieţelor şi deschiderea economiilor. În condiţiile în care extinderea – şi mai ales cea spre Est – este un demers costisitor. iar celelalte după o perioadă mai lungă de pregătire. Towards an Integrated Europe. Această eşalonare pe valuri de integrare poate accentua reacţia nefavorabilă în grupul al doilea de ţări. Un astfel de model are avantajul că criteriile de aderare sunt clar precizate şi sunt acordate garanţii ferme că nici o ţară candidată nu va fi exclusă de la proces. R. lansate ca deziderat atât în Acordurile Europene. cel mai avansat poate adera cât mai repede posibil. Bilateralismul “hub and spoke” (butuc şi spiţe. însă. Aderarea pe valuri poate încetini eforturile de ajustare structurală în ţările calificate pentru primul val. un astfel de demers nu poate fi sustenabil 25 Baldwin. ţările participante nu îndeplinesc în egală măsură cerinţele aderării. prin prisma efectelor şi acest tip de regionalizare comercială şi economică25. . ca urmare a sentimentului că ele au fost deja acceptate ca membrii ai UE. ţările candidate pot fi împărţite în mai multe grupuri. concurenţa între ţările din Europa Centrală şi de Est pentru a îndeplini criteriile. Tratatele de aderare trebuie ratificate de fiecare parlament naţional. Conceptul de aderare graduală în două etape se poate. Primul. devine necesară definirea cerinţelor aderării de aşa manieră încât să se evite insuficienta pregătire a unor ţări. un grad mai înalt de liberalizare comercială experimentată pe axa Est . Pe de altă parte.

Un al treilea model se poate fundamenta pe aceleaşi criterii folosite de pregătirea ţărilor membre ale UE pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare. un anumit nivel de dezvoltare şi stabilitate economică. In cazul redefinirii procedurilor de aderare. creditată cu şanse mici de reuşită. Lista criteriilor poate fi mai detaliată decât cea utilizată pentru participarea la UEM. ea ar trebui să nu fie prea analitică şi să conţină doar criterii cuantificabile. trebuie procedat la uniformizarea nivelului de comparabilitate şi relevanţă a informaţiilor. 2001. Brussels. altfel spus. în măsura posibilului. în primul rând. Pe de altă parte. în esenţă. Eventuala utilizare a unui astfel de model ar impune redefinirea integrală a procesului de lărgire a UE şi nu este fezabilă în acest moment. îndeplineşte. (b) aderarea la UE şi aderarea la UEM sunt simultane. necesară pentru punerea în practică a ajustărilor structurale necesare. Al doilea model pare a fi cel al aderării parţiale. abordarea “big-bang”-ului. îndeplinirea criteriilor de convergenţă pentru participarea la UEM este posibilă în condiţiile în care ţara candidată are o economie de piaţă funcţională. În ceea ce priveşte aderarea ţărilor candidate la UEM. aderarea la piaţa unică internă. ca instrument de măsurare a nivelului de pregătire a unei ţări pentru aderare. (c) aderarea ţărilor est europene la UEM este ulterioară aderării la UE. Un argument în acest sens îl reprezintă recomandarea ultimului Raport al Comsiei26.politic decît dacă se aplică. Prima dintre cele trei variante este cea mai puţin probabilă dat fiind faptul că. îndeplinirea criteriilor de la Maastricht presupune o perioadă relativ lungă de timp. Modelul pare indezirabil atât din punctul de vedere al politicienilor din ţările din Europa Centrală şi de Est cât şi al ţărilor membre ale UE. deplina aderare cu participarea la o uniune economică şi monetară. criteriile economice de la Copenhaga. . Într. fiind posibilă în condiţiile unor negocieri de aderare derulate pe o perioadă lungă de timp. politic. 2001 Regular Report on Romania’s progress towards accession. de securitate). 26European Commission. Cea de-a doua variantă este. etapele aderării treptate ar putea fi: aderarea la politica externă şi de securitate. Cel de-al treilea scenariu este cel mai realist. de asemenea.un astfel de model de lărgire actualele criterii de aderare se pot transforma din stimulente ale procesului în modalităţi de excludere a unor ţări de la procesul de aderare pe o anumită perioadă de timp. de cel puţin doi ani. Înainte de lansarea listei de criterii. Un astfel de model de lărgire centrat pe criterii de convergenţă poate fi bazat pe un panel determinat de cerinţe ce trebuie îndeplinite înainte de aderare şi pe un calendar clar de timp de îndeplinire a criteriilor. ceea ce ar însemna ca noii membri să participe doar la anumiţi piloni ai procesului de integrare (economic. în literatura de specialitate au fost dezbătute trei variante principale: (a) ţările din Estul Europei aderă la UEM înaintea aderării la Uniunea Europeană.

ţinând cont de nevoile particulare ale statelor membre şi ale ţărilor candidate. Comisia. societatea civilă în general să participe la dialog. precum şi modificarea atitudinii manifestate vis-a- vis de problematica europeană în ţările candidate. Cipru. 6. În medie. are responsabilitatea de a realiza programe adaptate nevoilor. Comisia lucrează alături de Parlamentul European. Comisia Europeană a lansat o nouă serie de sondaje în cele 13 ţări care au depus cerere de aderare la Uniunea Europeană. cât şi publicului larg sondaje de opinie ce permit înţelegerea similarităţilor şi diferenţelor existente între statele membre UE şi ţările candidate. sondajul se referă doar la cetăţenii din partea de sud a insulei. Letonia. Analizele aprofundate arată că la data efectuării sondajului majoritatea intervievaţilor eligibili din toate cele 13 ţări ar fi votat în favoarea . Republica Cehă. Două treimi (65%) din cei intervievaţi cu vârsta peste 18 ani au declarat că ar sprijini aderarea ţării lor la UE dacă s-ar organiza un referendum în acest sens. În mai 2000. liderii politici şi economici ai Uniunii Europene trebuie să angajeze un dialog public. În ţările candidate. Comisia a lansat o strategie de comunicare pentru punerea la dispoziţia cetăţenilor a informaţiilor legate de lărgire. Lituania. ce se realizează pe baza datelor colectate din actualele state membre UE. Estonia. Obiectivul Eurobarometrului pentru Ţările Candidate este de a colecta informaţii din viitoarele state membre UE astfel încât acestea să poată fi comparate în mod direct cu cele din Eurobarometrul standard. liderii politici. Comisia poate oferi atât factorilor de decizie. Cum este văzută extinderea spre Est? În vederea pregătirii noii extinderi. guvernele. Pentru a reuşi este necesar ca instituţiile europene. Malta. unde nivelul mediu este de 49%. Nivelul de sprijin tinde să fie mai ridicat în ţările candidate decât în statele membre.5. este prevăzută publicarea unei serii de rapoarte de tipul Eurobarometru pentru Ţările Candidate. Polonia. Polii opiniei publice arată că în cadrul Uniunii Europene trebuie îmbunătăţit sistemul informaţional relativ la lărgire. partenerii economici şi sociali. sprijinul public pentru aderare este destul de ridicat. Eurobarometrul pentru Ţările Candidate va urmări în mod constant sprijinul manifestat pentru aderarea la UE. În Cipru. Comisia îşi dezvoltă această strategie pe o bază descentralizată. În dezvoltarea strategiei. Acest raport sumar prezintă concluziile principale ale primei serii de sondaje realizate în octombrie 2001 în cele 13 ţări candidate: Bulgaria. aproximativ 6 persoane din 10 (59%) din Ţările Candidate consideră că a fi membru UE este un “lucru bun” pentru ţara lor. România. Slovacia. În anii ce vor urma. dar poate varia datorită unei multitudini de factori. Prin utilizarea acestui nou instrument. Slovenia. Turcia şi Ungaria. cu sprijinul manifestat în acest sens variind între 33% în Estonia şi Letonia şi 80% în România. având reprezentanţi în cincisprezece ţări membre şi delegaţi în treisprezece ţări candidate.

Doar 28% au declarat că sunt bine informaţi despre extindere şi doar 29% au sentimentul că sunt bine informaţi despre procesul de aderare al ţării lor. Mai mult de 6 din 10 cetăţeni din ţările candidate au încredere în Uniunea Europeană (62%). 41% din cetăţenii ţărilor candidate au încredere în Parlamentul European. se poate vedea că proporţia celor care consideră că sunt bine informaţi despre extinderea UE variază între 17 % în Estonia şi Turcia şi 54% în Slovenia. s-a observat că cetăţenii din Estonia şi Malta consideră că procesul se desfăşoară mai rapid decât ar vrea ei. cu aproximativ toţi cei intervievaţi declarând că au auzit de existenţa ei. respectiv 77%. Acesta este un procentaj mai ridicat decât cel în rândul cetăţenilor din UE (41%). Mai mult de 5 din 10 cetăţeni ai Ţărilor Candidate au o imagine pozitivă în ceea ce priveşte Uniunea Europeană (52%) cu doar 18% declarând că au o imagine negativă. În timp ce Uniunea Europeană este cea mai cunoscută. Încrederea în instituţiile UE este mai puţin răspândită. gradul de cunoaştere al acestor instituţii este de 89%. Singura ţară fără o majoritate largă în favoarea aderării este Malta. unde în medie 42% au o imagine pozitivă şi 18% una negativă. Cetăţenii din Turcia (34%) şi Malta (35%) sunt cei mai neîncrezători în Uniunea Europeană. în timp ce 22 % din maltezi consideră că el se desfăşoară “cât de repede se poate”. Încrederea este larg răspândită în România (74%) şi Bulgaria (72%). pe cei intervievaţi care au declarat că nu vor vota. sau că nu ştiu cum vor vota. Maltezii sunt cei care au o imagine negativă (34%). marea majoritate nu consideră că sunt suficient informaţi asupra procesului de aderare al ţării lor sau despre procesul de extindere pe ansamblu. Cu procentaj de 70%. în ţările candidate. în principal pentru că mai puţini cetăţeni le cunosc. În ceea ce priveşte procesul de aderare. instituţiile sale sunt mai puţin cunoscute: Parlamentul European este cunoscut de 72%. 9 din 10 cetăţeni din ţările candidate au auzit de cererea de aderare a ţării lor la UE. Gradul de cunoaştere variază între 82% în Turcia şi 98% în Cipru şi Malta. unde doar 53 % din intervievaţii eligibili au indicat că ar vota în favoarea aderării la UE. . În statele membre UE. Dacă ne uităm la rezultatele obţinute pe ţări. dintre organizaţiile internaţionale. Analiza exclude. de asemenea. iar Comisia Europeană de 60%. 35% au încredere în Comisia Europeană şi 29% au încredere în Consiliul de Miniştri. gradul de informare variază între 20% în Turcia şi 57% în Slovenia. S-au obţinut diferenţe mari atunci când cei intervievaţi au fost rugaţi să aprecieze viteza cu care se desfăşoară actualmente procesul de aderare al ţării lor. cetăţenii din Bulgaria şi România sunt cei care au potenţial imaginea cea mai pozitivă despre Uniunea Europeană. În Turcia 39% caracterizează acest proces ca “stând pe loc”. Malta este singura ţară unde 3 din 10 oameni au o imagine negativă despre Uniunea Europeană. Totuşi. şi pe cei care nu au răspuns la întrebare. Este un rezultat mai bun decât cel din Eurobarometrul pentru statele membre UE. Persoanele intervievate din celelalte ţări candidate consideră că procesul 27 Votanţii eligibili sunt cei de 18 ani şi peste. Comparativ cu viteza actuală percepută.aderării la UE (79%)27.

merge mai încet decât ar vrea ele. 1974: România este inclusă pe lista ţărilor beneficiare de schema comunitară de preferinţe generalizate în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare (până la 30 aprilie 1993). Ianuarie 1981: Acordul privind comerţul cu produse industriale. altele decât cele textile şi siderurgice. România – CEE. Februarie 1993: Semnarea Acordului de Asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul European) (1 februarie). Uniunea Europeană şi ţările candidate sunt conştiente de aceasta şi au reflectat asupra rezolvării problemelor cae ar putea apărea. protecţia consumatorilor sau identitatea culturală. Problemele care s-au ridicat au fost în legătură cu riscurile care ar putea apărea în anumite domenii: migraţiile masive. 1976: Primul Acord textil (reînnoit ulterior) România – CEE. 1978: Primul Acord privind comerţul cu produse siderurgice (reînnoit anual) România – CEE. Sunt probleme normale pentru care există soluţii. Constituirea Comitetului Parlamentar Mixt România-UE (întruniri semestriale). creşterea criminalităţii. Mai 1991: Intrarea în vigoare a Acordului de comerţ şi cooperare comercială şi economică dintre România şi Comunităţile Europene (1 mai). Februarie 1995: Intrarea în vigoare a Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană (1 februarie). 1980: Semnarea Acordului privind comerţul cu produse industriale şi a Acordului de constituire a Comisiei Mixte România – Uniunea Europeană (România fiind prima ţară din blocul estic care a recunoscut de facto existenţa CEE). Aprilie 1995: Prima reuniune a Consiliului de asociere România – UE. O lărgire de o asemenea amploare reprezintă o provocare. dumpingul social. Anexa 1 Cronologia relaţiilor României cu Uniunea Europeană28 1969: Iniţierea de negocieri pentru încheierea unor acorduri tehnice în domeniul comercial între Prodexport şi Comisia Europeană. ci doar oferirea unei imagini de ansamblu asupra evoluţiei procesului şi a evenimentelor care o punctează în momentele critice. 28Acest demers nu îşi propune exaustivitatea. cea mai mare diferenţă între viteza actuală şi cea care se doreşte fiind înregistrată în Turcia şi România. Decembrie 1994: Adoptarea “Strategiei de pregătire a ţărilor asociate din Europa Centrală şi de Est pentru aderarea la UE” în cadrul Consiliului European de la Essen. Mai 1995: Comisia Europeană adoptă Cartea Albă privind pregătirea ţărilor asociate din Europa Centrală şi de Est pentru integrarea în Piaţa Internă a UE. .

Aprilie 1998: Demararea fazei multilaterale a exerciţiului de examinare analitică (screening) cu toate statele candidate. în urma încheierii Conferinţei Interguvernamentale şi deschide. Martie 1998: Guvernul României dă publicităţii prima versiune a Programului Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană. inclusiv România. inclusiv pentru România. Decembrie 1995: România prezintă o strategie detaliată cu privire la adoptarea acquis-ului comunitar. restul statelor candidate. Iulie 1997: Comisia Europeană adoptă Agenda 2000. inclusiv România. astfel. Lansarea Conferinţei Europene. Ianuarie 1996: În aplicare principiului asimetriei din Acordul de Asociere. în vederea coordonării negocierilor cu statele candidate. Decembrie 1997: Consiliul European de la Luxemburg. în vederea stabilirii condiţiilor politice şi instituţionale necesare mai ales în perspectiva extinderii UE. Slovenia. Februarie 1996: A doua reuniune a Consiliului de asociere România – UE. Uniunea Europeană a trecut. posibilitatea lansării procesului de extindere. la liberalizarea schimburilor comerciale cu România. ca urmare a Avizului Comisiei Europene. Consiliul European de la Madrid decide lansarea Conferinţei Interguvernamentale. Primul grup de state candidate (Estonia. Cipru şi Turcia. Polonia. . inclusiv României. Ungaria şi Cipru) începe negocierile de aderare la UE. acordând statutul de candidat statelor central şi est europene aflate în relaţii de asociere cu UE. în avans. Iunie 1997: Consiliul European de la Amsterdam adoptă noul Tratat. Lansarea procesului global de aderare cu toate ţările candidate. inclusiv România. A patra reuniune a Consiliului de asociere România – UE. cadru multilateral de discuţii cu cele 10 state est europene. Iunie 1995: Înaintarea cererii oficiale a României de aderare la Uniunea Europeană (22 iunie). Ianuarie 1998: Comisia Europeană înfiinţează Grupul de lucru pentru negocierile de aderare. urmând a începe aceste negocieri pe măsura avansării pe calea pregătirii pentru aderare. unilateral. Martie 1997: A treia reuniune a Consiliului de asociere România – UE. precum şi Avize referitoare la toate cele 10 tari asociate din Europa Centrala şi de Est. Comisia Europeană aprobă Parteneriatele pentru Aderare pentru cele 10 tari candidate din Europa Centrala şi de Est. Iunie 1995: Strategia naţională de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană (Strategia de la Snagov). lansează procesul de extindere a Uniunii Europene. Republica Cehă.

Martie 2000: Validarea de către COREPER a propunerii Comisiei de deschidere a negocierilor de aderare cu România în Preşedinţiei portugheze a Consiliului UE (15 martie). Mai 1999: Intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam. inclusiv cu România. înaintea extinderii. Octombrie 1999: Adoptarea celui de-al doilea Raport anual al Comisiei Europene conţinând recomandarea privind începerea în anul 2000 a negocierilor de aderare cu toate statele candidate din cel de-al doilea grup. Al doilea Program naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană. Prezentarea către Comisia Europeană a Strategiei naţionale de dezvoltare economică pe termen mediu a României (20 martie). . Iunie 1999: Consiliul European de la Köln a remarcat progresele făcute în procesele de negocieri şi a invitat Comisia să identifice oportunităţile de începere a negocierilor de aderare şi cu al doilea grup de state candidate. Decembrie 1999: Adoptarea. Martie 1999: Trecerea la faza bilaterală a procesului de examinare analitică (screening). Prima reuniune la nivel de negociator şef România-UE (28 februarie). Octombrie 1998: Primul Program Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană. Mai 2000: Adoptarea şi transmiterea către Comisia Europeană a primului Plan de acţiune pentru punerea în practică a Stretegiei economice pe termen mediu. Aprilie 1999: A cincea reuniune a Consiliului de asociere România – UE. Consiliul European de la Berlin a reprezentat o nouă etapă în transformarea în prioritate a reformei instituţionale a UE în vederea extinderii. Noiembrie 1998: Primul Raport periodic (Regular Report) al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România pe calea aderării la Uniunea Europeană. Iunie 2000: Închiderea provizorie a primelor cinci capitole de negociere. ritmul său pentru fiecare ţară candidată fiind determinat de evoluţiile individuale. de către Consiliul European de la Helsinki. Februarie 2000: Conferinţa Interguvernamentală România-Uniunea Europeană de lansare oficială a procesului de aderare a României (15 februarie). Noiembrie 2000: Cel de-al treilea Raport anual al Comisiei Europene. care prevede convocarea unei noi Conferinte Interguvernamentale pentru a reexamina problematică instituţională a UE. inclusiv România. Decembrie 1998: Consiliul European de la Viena evidenţiază tendinţa ascendentă a procesului de extindere. Cu acelaşi prilej. Constituirea Comitetului Mixt Economic şi Social România-Uniunea Europeană. se ajunge la o soluţie de compromis privind aspectele financiar-bugetare ale lărgirii UE. printre care şi România. a deciziei de începere a negocierilor de aderare cu statele candidate "pre-ins".

Decembrie 2001: Decizia Consiliului JAI asupra propunerii Comisiei Europene de eliminare a obligativităţii vizei pentru cetăţenii români care călătoresc în spaţiul UE. la dezbaterea privind viitorul Europei. Consiliul European de la Laeken analizează contribuţiile statelor membre. în concluziile asupra viitorului instituţional al UE ale Consiliul European de la Nisa. Noiembrie 2001: Cel de-al patrulea Raport anual al Comisiei Europene. alături de celelalte state candidate. Decembrie 2000: România este inclusă. Martie 2001: Ce a de-a şaptea reuniune a Consiliului de Asociere România-Uniunea Europeană. Octombrie 2001: Adoptarea de către România a Programului Economic de Pre- Aderare. . Iulie 2001: Cea de-a opta reuniune la nivel de negociator şef a Conferinţei de Aderare România-UE Septembrie 2001: Cea de-a douăsprezecea reuniune a Comitetului Parlamentar Mixt România-Uniunea Europeană. precum şi ale celor candidate. Iunie 2001 Consiliul European de la Göteborg statuează ireversibilitatea procesului de extindere şi menţionează expres un sprijin special pentru România şi Bulgaria în vederea recuperării decalajelor.