You are on page 1of 2

O zi în România perfectă

„Perfect” este un cuvânt puternic, de cele mai multe ori desemnând un ideal care
rareori poate fi atins în totalitate.În același timp sensul cuvântului perfect este subiectiv,
fiecare interpretându-l într-un mod diferit, unic.Dacă pentru mine o Românie perfectă este una
bine organizată, deschisă ideilor noi, inovatoare, originale și spre progres, care îți poate oferi
un viitor decent, fără a fi nevoit să pleci în alte țări, ce caută ce ai tu de oferit, lăsându-ți în
urmă o parte din tine.Pentru alții o Românie perfectă ar putea însemna cu totul altceva.De
exemplu, tanti Florica de la colțul străzii, care are 4 copii și nu a fost la școală decât până în
clasa a IV-a, părinții ei considerând la vremea respectivă că dacă știe să citească, să scrie, să
facă o adunare și o scădere cât de cât e suficient pentru a se putea descurca în viață. Pentru ea
o Românie perfectă ar fi aceea în care alocațiile copiilor și ajutorul social s-ar majora
îndeajuns încât să își poată achita toate datoriile de la magazinul din sat și pe deasupra să îi
mai rămână pentru aș-i putea reface rezerva de „calmante” pe două luni, constituită din cinci
sticle de tărie și zece pachete de țigări.
Cum toți românii știu că nu tot ce zboară se mănâncă, voi încerca să fiu cât mai
realistă în cele ce vor urma.România poate că nu este țara perfectă, dar are un potențial
uriaș.Acest potențial este reprezentat de oameni. Oameni cu foarte multe idei și calificări, pe
care România însă nu îi valorifică așa cum ar trebui, astfel pierzându-i în favoarea altor țări,
care se hotărăsc să îi sprijine în ceea ce vor să facă.
Cheia succesului este educația.Cu cât o țară investește mai mult în educație, cu atât
statul respectiv va deveni mai puternic și mai influent.Copii de astăzi sunt viitorul de mâine,
iar conștientizarea faptului că cea mai bună investiție este în oamenii pe care îi are și că
educația trebuie sprijinită este un semn de progres.România potrivit datelor de la Institutul
Naţional de Statistică (INS), în 2013 în sistemul public de învăţământ au ajuns bani echivalent
cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2015 suma alocată educaţiei a fost
echivalentul a 3,7% din PIB.Iar astăzi bugetul alocat pentru sistemul public de învătământ
este echivalentul a 6% din PIB.Putem spune că este un început bun, dar să sperăm că nu se
vor opri aici, având în vedere faptul că România se află pe locul 32 din 40 de țări într-un
studiu realizat de Compania britanică Pearson. Aceasta a analizat date privind sistemele
educaționale din 39 de țări și o regiune din America (de Nord și de Sud), Europa, Asia și
Australia, constatându-se că cel mai bun sistem educațional se află în Europa, mai precis
Finlanda, țară care are unii dintre cei mai bine pregătiți profesori din lume. Potrivit unei
analize realizate de BBC, finlandezii prețuiesc foarte mult meseria de profesor, au programe
educaționale competitive și inclusiv profesorii de școală primară au cel puțin studii de
masterat.Țara care ocupă locul doi este Coreea de Sud, aici se pune foarte mare accent pe
examene, iar programa școlară este structurată ca să răspundă strict cerințelor examenelor
naționale. Mai mult, examenele sunt considerate evenimente foarte importante în societate.
De exemplu, în cazul testelor de admitere la facultate cu foarte mulți candidați, traficul în
zona universității este oprit, iar avioanele sunt deviate pentru a reduce la minimum zgomotul
care i-ar putea deranja pe studenți. Sistemul educațional din România este organizat foarte
prost, punând accentul pe partea teoretică.E ca și cum ai pune un pește, o mimuță și un elefant

România ocupând locul 34 din 35 de țări din Europa în urma unei analize realizată de EHCI. în loc să găsească locuri de muncă pentru aceștia. de exemplu.Unele spitale ar trebui demolate și construite din nou. dar ne lipsesc doctorii. în medie pe an. Din nefericire.în fața unui copac și le-ai spune: URCAȚI-VĂ! Prin acestea vreau să spun că școala românească consideră că toți elevii au aceeași capacitate intelectuală și aceleași abilități. stând mai prost ca niciodată. dar aceștia preferă să își găsească un loc de muncă peste hotare. suntem tot la coada clasamentului. cu peste opt decese la mia de nou-născuţi. Educaţia are nevoie de un plan coerent care vizează întregul sistem educaţional pe termen lung. România țara în care nici pereții nu sunt drepți. nefacând nimic. Exisă şi capitole la care România este pe primul loc.Nici la capitolul transplanturi nu stăm prea bine. ci aprinderea unui foc.” (William Buttler Yeats) O altă problemă care ar trebui remediată ar fi sistemul medical. dar nu într-un mod favorabil.Spitalele din România reprezintă un adevărat focar de infecții. dar niciodată în domeniul sanitar sau educțional. modernizate . Se pot găsi fonduri pentru orice fleac . aceasta fiind una din cauzele pentru care România se află printre codașe.Dar să nu ne pierdem speranța. Se pot găsi fonduri pentru oamenii care iau ajutoare sociale. aici fiind un paradox pentru că România are cei mai mulți absolvenți de medicină din lume . Avem spitale.O investiţie mare. dar pe termen scurt şi reformele izolate nu aduc rezultate. Olanda şi Franţa se apropie de 60 de cazuri (la un milion de locuitori). suntem fruntaşii Europei la mortalitate infantilă. ajungi la spital pentru o simplă intervenție chirurgicală de extirpare a apenticului și ai putea să nici nu te mai întorci acasă în viață. . „Educația nu este umplerea unei găleți. În cazul transplantului de rinichi. până acum fiind clasată pe locul 32. acolo unde pot beneficia de condiții mai bune. noi suntem cei care ar putea să facă imposibilul posibil. cu doar 12-13 cazuri efectuate. dar nu sunt fonduri. în timp ce Spania.