You are on page 1of 6

Interviu cu Domnul Profesor de Matematica- Teodor Pavelescu

Din punctul meu de vedere, unul dintre cei mai buni profesori de matematica din judetul
Dambovita, s-a nascut pe 9 octombrie 1951 si si-a inceput cariera de professor la varsta de 22 de
ani.

A absolvit cursurile Colegiului National ,,Constantin Carabella’’ din Targoviste, dar si cele ale
Universitatii din Bucuresti, specializarea Matematica-Informatica.

Este unul dintre oamenii care au inteles ca meseria de profesor este cu si despre elevi, si despre
ceea ce ii faci pe ei sa simta si sa invete.

Admirandu-l pe tot parcursul liceului, desi matematica nu a fost marea mea dragoste, mi-am
permis sa-l rog pe domnul professor sa-mi acorde un interviu.

I: Ce v-a determinat să deveniţi profesor de matematică? De mic aţi iubit matematica sau
pasiunea pentru aceasta a venit pe parcurs?

Teodor Pavelescu: Iniţial, ca elev de gimnaziu îmi plăceau istoria şi literatura, pasiune venită de
la bunicul meu care era preot în sat, însă, mai târziu, profesorul meu de matematică, mi-a zis că
am aptitudini deosebite pentru matematică şi atunci am decis să mă prezint la cercuri. Din acel
moment am început să cred că pot face ceva în matematică. Consider că matematica e un fel de a
fi şi, totodată, viaţa mea îmi este întreţinută de matematică şi nu contenesc să mă minunez mereu
de lucrurile deosebite pe care le întâlnesc în diferite publicaţii de specialitate. Din acest punct de
vedere cred că un profesor adevărat trebuie să se minuneze măcar o dată pe săptămână de
lucrurile noi pe care le întâlneşte ceea ce presupune că el trebuie să studieze permanent.
I: Privind retrospectiv, ce a însemnat pentru dumneavoastră să fiţi profesor de matematică la
Colegiul Naţional ,,Constantin Cantacuzino’’ din Targoviste?

Teodor Pavelescu : În primul rând, întâlnirea cu elevii deosebiţi, pasionaţi de matematică cu care
am putut lucra la un nivel destul de ridicat.. De asemenea, la acest colegiu am avut colegi de
matematică cu care am lucrat şi am colaborat foarte bine,Laura Erculescu- actual inspector de
matematica, Tatiana Marin, Corina Mortici, si alti profesori care nu mai activeaza in present la
acest colegiu.. Împreună am publicat, de-a lungul timpului, mai multe articole, culegeri de
exercitii. Cu ei am putut face o echipă şi am putut să obtinem rezultate bune si foarte bune la
concursurile si examenele scolare.

I : Dacă aţi fi din nou la început de drum şi aţi avea 18-19 ani, ce decizie aţi lua? Aţi alege să
fiţi tot profesor de matematică?

Teodor Pavelescu : E greu să mă gândesc dacă aş fi putut face altceva. Probabil aş fi ales să fiu
Pictor. Am iubit creionul de mic, dar si pata de culoare.

Deseori stateam in gradina bunicilor, in vacantele de vara si transpuneam pe hartie tot ceea ce
vedeam in jurul meu, iar iarna.. iarna imi lipeam nasul de geam minunandu-ma de cee ace vedeam
afara. Am realizat portrete ale familiei, ale prietenilor apropiati, mi-am lasat sufletul sa pun ape
hartie tot ceea ce simteam prin ajutorul culorilor. Dar, exista un dar. Mereu exista un dar. Am iubit
mai mult matematica, astfel as fi ales sa fiu Pictor. Asadar, probabil tot asta as allege.

I: Puteţi să ne vorbiţi despre o experienţă pozitivă şi un moment dificil din cariera


dumneavoastră de profesor?

Teodor Pavelescu : Experienţele pozitive au fost succesele elevilor mei. M-am simtit implinit de
fiecare data cand am vazut sclipirea din ochii lor ca au inteles ceea ce le-am spus. Nu ma refer
doar la lectiile de matematica, ci si la sfaturile si lectiile de viata pe care le-am transmis. Si poate
totusi, cel mai implinit m-am simtit atunci cand elevul meu, Marius Gheorghe, unul dintre cei mai
muncitori si inteligenti copii pe care i-am intalnit de-a lungul carierei , a obtinut media 10 la
bacalaureat la toate cele trei materii, printre care si matematica, a terminat facultatea de matematica
informatica in Bucuresti ca sef de promotie, iar acum este profesor universitar la Facultatea de
Matematica din Cluj. Pot doar sa ma simt mandru ca unul dintre elevii mei a muncit atat de mult
incat sa mi depaseasca statutul. Imi amintesc si acum cum, dupa ce a devenit profesor universitar,
in 2004, m-a vizitat si mi-a spus ,, Daca nu ati fi fost dvs, n-as fi iubit matematica. Imi placea intr-
adevar si inainte sa va cunosc, dar numai datorita dvs, am invatat sa iubesc matematica’’. Atunci
am simtit ca nu muncesc degeaba.Vorbele lui m-au emotionat enorm.

Dar cum viata are suisuri si coborasuri, au existat si momente dificile.

Si acestea au fost multe, insa, acum le privesc ca pe niste lectii care m-au intarit si m-au ajutat sa
ajung pana aici.

Este cumplit sa te duci in fata unor elevi care nu au nicio atractie fata de matematica, si sa le
povestesti despre matrice si determinanti, despre integrale, derivate si vectori. Toti te percep ca
pe un nenorocit, nu inteleg ce vrei de la ei. Sper ca nu este si cazul tau, imi place sa cred ca tu ai
iubit matematica, chiar daca ai ales litere dupa liceu.

Sa ma gandesc la o situatie dificila.. a fost una, mai mult jenanta decat dificila. In 2006, moment
in care am fost acuzat ca intretin relatii cu una dintre elevele mele. La una dintre clasele de
pedagogie din anul acela, aveam o eleva destul de slaba din punct de vedere intelectual, o
vedeam ca incearca, dar nu-I reusea niciodata. Se apropia sfarsitul primului semestru, si ea nu
reusise sa treaca de nota 4 la niciun test. Tocmai le predasem Functia de Gradul I si observasem
ca se pierduse complet. Intelesesem de la celelalte colege ca are o situatie dificila acasa, primea
bataie de la tatal sau, mama sa era alcoolica, ea avea grija de cei doi frati, asa ca, m-am gandit sa
stau putin de vorba cu ea, si sa incerc sa ajut. Mai facusem asta inainte de nenumarate ori, si
chiar reusisem. Eleva, se vedea clar ca nu este deloc bine, i-am recomandat chiar sa mearga la un
medic, sau sa lase profesorul diriginte sa ia masuri pentru situatia sa, a refuzat. A spus ca ii este
suficient ajutorul la matematica. Timp de doua saptamani a ramas dupa program o ora sau doua,
am incercat cat am putut. Se vedeau progrese, ma simteam mandru. Pana cand, intr-o zi,
directiunea scolii m-a atentionat ca daca nu incetez cu ceea ce fac voi fi sanctionat. N-am inteles
despre ce este vorba, asa ca am rugat-o pe dna director sa imi explice raspicat. Atunci am inteles
ca defapt eleva mea nu voia sa invete ca sa ia note mari, voia, din mila sa-i dau note mai mari.
Vazand ca nu se intampla asta, a inceput sa isce tot felul de intamplari care nu s-au petrecut. Nu
are rost sa le povestesc. Important este ca am invatat o lectie. Daca cineva are nevoie de ajutorul
tau, ti-l cere. Nu-l oferi tu inainte. A fost o perioada foarte grea pentru mine. Desi stiam ca sunt
nevinovat, imi era rusine de elevii mei. Majoritatea susoteau pe la colturi.

I: Desi stiu cum se desfasurau orele de matematica cu elevii dumneavoastra. As vrea sa-mi
povestiti dumneavoastra putin cum vedeti lucrurile.

Teodor Pavelescu : Am considerat întotdeauna că meseria de profesor este una pe care trebuie să
o faci din plăcere şi mă simţeam întotdeauna bine în clasă alături de elevii mei. Un profesor trebuie
să fie, totodată, şi puţin actor. Lecţia trebuie să se desfăşoare nu doar sub imperiul întrebărilor puse
de profesori, ci şi stimularea întrebărilor puse de elevi este importantă. Au fost situaţii în care
întrebările elevilor mă puneau pe gânduri, fie asupra lecţiei, fie asupra unor probleme de
matematică. De multe ori puneam note de 10 pentru întrebări. Mai târziu am considerat că trebuie
să existe şi exigenţă şi colaborare la ore precum şi momente de iertare a unor mici situaţii. Deseori
un elev iertat poate fi un elev câştigat. De exemplu, mi se întâmpla să am la clasă elevi mai rebeli,
mai zvăpăiaţi care nu învăţau deloc la matematică, dar în momentul în care le-am zis, într-o glumă,
că ei pot avea aptitudini, dar nu vor să înveţe şi iertându-i de câteva ori, i-am simţit îndatoraţi şi
porniţi să-mi dovedească că pot fi şi buni, ceea ce s-a şi întâmplat. Unii dintre elevii mei, colegii
de-ai tai poate, spuneau ca sunt cel mai rau profesor. Ma simteam bine si atunci, eram ‘’cel mai’’.

I: V-aţi implicat permanent în pregătirea elevilor performeri pentru diverse concursuri şi


olimpiade? Ce premii importante au obţinut elevii coordonaţi de dumneavoastră?

Teodor Pavelescu : Făceam pregătire suplimentară cu toată clasa şi cercurile speciale le


organizam sâmbăta. În fiecare an am avut participanţi la Olimpiada naţională de matematică. Într-
un an, am avut la Liceu cinci elevi la Olimpiada naţională, iar în 2001 si 2010 am avut şase elevi
la etapa naţională a olimpiadei. Întodeauna am avut rezultate remarcabile cu elevii mei, cum ar fi
Premiul I, Premiul al II-lea ceea ce m-a bucurat foarte mult. Îmi pare rău că din păcate, în prezent,
pregătirea de excelenţă a multor elevi nu este făcută în mod organizat şi cu profesorii cei mai buni.
Din acest punct de vedere foarte mulţi elevi sunt pierduţi pentru performanţă şi câştigaţi de lucruri
mai simple. Chiar şi anul trecut am pregătit un grup de elevi de la Liceul Internaţional de
Informatică, întrucât am fost solicitat în acest sens. M-am întrebat întotdeauna de ce societatea nu
îi foloseşte pe acei profesori pensionari buni care încă mai pot face ceva.

I: Care credeti ca este cea mai grea lectie pe care ati predato-o elevilor dumneavoastra?

Teodor Pavelescu: Pentru mine niciuna nu este grea. Dar i-am vazut pe elevii mei deznadajduiti
atunci cand am predat derivatele, trigonometria, vectorii, integralele, si multe altele. Grele nu sunt,
dar trebuie muncite, trebuie despicat firul in patru pentru a fi intelese.

I: Aţi sprijinit şi aţi ajutat elevi proveniţi din casele de copii sau familii defavorizate. În ce au
constat aceste acţiuni?

Teodor Pavelescu: Mi-a venit ideea de a-i ajuta pe acei elevi văzând situaţiile în care trăiau. Îi
ajutam cu haine, rechizite şi cu tot ceea ce puteam. Am făcut aceste acţiuni şi după anii `90, pentru
că atunci primeam şi multe ajutoare din străinătate – Franţa, Belgia. Am întâlnit copii care mergeau
cu aceeaşi încălţăminte la şcoală. De exemplu, în satul Manesti , o familie cu şapte copii nu avea
cu ce să-si trimita copiii la şcoală. Cei mari îşi schimbau încălţămintea între ei, iar cei mici nu
aveau cu ce să meargă. Am mers la ei cu o dubă cu haine, îmbrăcăminte şi încălţăminte. Nu-şi
găseau cuvintele să-mi mulţumească pentru ajutorul acordat. E ceva tare emotionant.

I: Si o ultima intrebare. Ce ati recomanda tinerilor profesori de matematica, dar si de alte


materii, din ziua de astazi?

Teodor Pavelescu: Iertati-va elevii atunci cand gresesc. Invatati-i sa va iubeasca si atunci va vor
iubi si materia. Nu doar predati materia respectiva, faceti educatie prin materia voastra. Nu va
duceti in mijlocul lor, nu intrati in sistem daca nu iubiti copiii. Dar, daca totusi ati facut pasul asta
si nu va regasiti in meseria de dascal, renuntati. Nu-I chinuiti pe elevi, nu merita, nici
dumneavoastra nu va chinuiti. Pacat ca am realizat acest lucru tarziu. Regret ca nu am parasit
sistemul educational in 2014 atunci cand implinisem varsta de pensionare. Viata e scurta, prea
scurta pentru a face ceva ce nu ne implineste. Traiti-va tineretea, intineriti-i pe altii prin ceea ce
faceti. Fiti fericiti.

I: Va multumesc pentru timpul acordat si pentru sinceritatea dumneavoastra. A fost o placer sa


va revad.

Teodor Pavelescu: Si eu iti multumesc! M-am bucurat enorm sa aud ca vrei sa-mi iei un interviu,
chiar daca este pentru un examen. M-am bucurat sa stiu ca pentru cineva am fost un model.