You are on page 1of 4

REFERAT LIMBA LATINĂ

ÎNVĂȚĂMÂNTUL ROMAN

ELEV : NICOLAE ANA MARIA

CLASA A VIII-A C

PROFESOR : DANIELA BURLACU

ȘCOALA GENERALĂ MIHAI EMINESCU PLOIESTI

2017

1
In societatea romana un rol foarte important ii revenea femeii. Infamilie, mama este aceea
care se ocupa de educatia si instructiuneaviitorilor cetateni ai Romei, vreme de sapte ani. De aici,
poate sa-siaiba originea si expresia “a avea cei sapte ani de-acasa”. Dupa aceastain
supravegherea copilului intervenea in mod direct si tatal. In randulcetatenilor romani nivelul de
educatie era destul de ridicat, comparativchiar cu unele natiuni moderne. Rata de alfabetizare era
ridicata astfel incat, in multe cazuri, atunci cand parintii nu-si permiteau sau dincine stie ce alt
motiv, nu reuseau sa-si integreze copilul in sistemulde invatamant, tatal era cel care se ocupa
copil invatandu-l sa scrie sisa citeasca.Educaţia copiilor în Roma antică era orientată în sens
practic şi în acela de a-i forma în spiritul integrării lor în viata colectivităţii; deci, şi în sensul de a
şti cum să-şi exercite şi drepturile şi datoriile.
Instruirea si educarea copiilor si a adolescentilor romani se desfasurau pe 3 niveluri ,
cuprinzand tipuri de scoli corespunzatoare celor din invatamantul actual : primar , secundar si
superior.
Exerciţiile fizice nu deţineau un loc de seamă în programul de educaţie. Echilibrul dintre
dezvoltarea fizică a tânărului prin sport şi formaţia sa morală nu era pentru romani – ca pentru
greci – un ideal de educaţie.
Şcoala primară – la care băieţii şi fetele învăţau împreună – începea la vârsta de 7 ani.
Din secolul II î.Hr. şcoala era ţinută de un dascăl de profesie (ludi magister), plătit de părinţi. În
aer liber sau în localuri de ocazie, sărăcăcioase, mizere chiar, în mijlocul zgomotului asurzitor al
străzii, copiii învăţau să scrie, să citească şi să socotească, să repete pe de rost şi să recite texte
literare.

Aceste scoli de grad elementar erau frecventate deopotriva de fete si baieti, deci erau
mixte, cu toate ca fetele primeau de obicei primele cunostinte in familie. La inceput,
invatamantul se facea sub ceruli liber ; mai tarziu el avea loc intr-o incapere modesta (pergula,
taverna) din Forul Roman, dand sper potice, spre care era deschisa si numai arareori despartita
printr-o perdea (velum). Ca mobilier, scoala n-avea decat un scaun inalt cu speteaza (cathedra),

2
ridicat pe o estrada, pe care statea invatatorul ; in jurul lui stateau scolarii pe niste scaunele
simple, tinand pe genunchi tablitele cerate si celelalte instrumente de scris cu ajutorul carora isi
insemnau cele invatate.
Sistemul pedagogic în uz urmărea înmagazinarea mecanică a unor date şi noţiuni
considerate indispensabile. La scoala se invatau inainte de toate cititul si scrisul. Cititul incepea
cu alfabetul, ale carui litere era invata pe dinafara inainte de a fi cunoscute dupa forma lor, la
inceput litee izolate in ordine alfabetica, apoi grupate in silabe, pana se ajungea la cuvinte intregi
si la lectura unui text continuu. Scrisul se invata abia dupa ce scolarii se aflau in faza a cititului,
ei scriind pe tablite cuvintele sau textele pe care urmau sa le citeasca. Textele citite si scrise erau
apoi invatate pe dinafara.
Dupa ce isi insuseau cititul si scrisul, scolarii erau initiati in primele elemente de calcul ; ei
invatau mai intai terminologia sistemului de numarare, ajutandu-se uneori in acest scop de
pietricele (calculi). Dupa aceea treceau la invatarea terminologiei mult mai complicate a
fractiilor duodecimale, care constituiau bazele sistemului metric roman.
Pedepsele corporale se aplicau, până la abuz. Brutalitatea cu care era asigurata disciplina
precum si variatele ei forme de manifestare aveau de obicei urmari negative si daunatoare asupra
formatiei elevilor, familiarizandu-i cu ipocrizia si lasitatea.
Familiile bogate nu îşi trimiteau copiii la şcoala populară a unui ludi magister, ci îi
încredinţau unui pedagog, de obicei unul din sclavii cei mai instruiţi ai casei.
Cu un bagaj minim de noţiuni practice elementare, un număr restrâns de copii treceau – la
vârsta de 12 ani – la „şcoala de gramatică”. În această şcoală – de grad gimnazial – elevii studiau
timp de patru ani limba latina şi mai ales limba greacă, precum şi autorii clasici respectivi.
Profesorul (gramaticus) prefera să-şi ţină lecţiile în limba greacă. Cel dintai grammaticus a fost
la Roma poetul Livius Andronicus, care este in acelasi timp primul poet latin, in sensul ca a
tradus Odiseea lui Homer in limba latina, folosind pentru versurile sale vechiul metru autohton,
saturninul ; textul acestei traduceri i-a servit lui Andronicus ca manual pentru elevii sai.
In scoala condusa de grammaticus nu aveau acces decat copiii celor bogati ; cei saraci nu-
si puteau permite un astfel de lux, atat din cauza sumei ce trebuia sa o plateasca profesorului, cat
si din nevoia de brate de munca ale copiilor pentru asigurarea existentei familiei ; deci ciclul
acesta al scolii romane era frecventat indeosebi de fiii claselor privilegiate. Copiii acestora, baieti
si fete, urmau lectiile impreuna, ca si in ludus litterarius.
Elevii făceau exerciţii de lectură cu voce tare, recitau, li se dădeau lecţii de dicţie, învăţau
figurile de stil; şi numai accidental, în legătură cu textele literare analizate, căpătau şi câteva
noţiuni vagi de istorie generală, de geografie şi mitologie, de matematică, astronomie şi muzică.
Spiritul practic execesiv al romanilor desconsidera aceste domenii care nu prezentau un sens de
utilitate imediată.
La inceputul sec. I i.e.n., a luat fiinta la Roma si un invatamant de grad superior condus
de un rhetor sau orator , de aici si numele de scoala retorica sau elocventa ce i s-a dat. Aceasta
forma de invatamant s-a dezvoltat tot dupa modelul celei grecesti, destul de raspandita atunci pe
la Roma. Cea dintai scoala de retorica a fost deschisa in 93 i.e.n. de L.Plotius Gallus. Aici
invatau tinerii de 16-17 ani, tineri din familiile înstărite ce puteau continua studiile la şcoala, de
grad superior, de retorică. Această şcoală era indispensabilă pentru o carieră politică.
Învăţământul era predat cu precădere în limba greacă. Consta din nesfârşite exerciţii literare de
retorică, convenţionale şi adeseori extravagante, cautând exclusiv artificiile verbale de efect
oratoric; exerciţii lipsite de un conţinut substanţial, vizând exclusiv însuşirea unei pedante

3
virtuozităţi oratorice pur formale. Ştiinţele naturale, matematica sau filosofia nu-şi găseau loc în
şcoala de retorică.

In epoca republicana , scoala romana , indiferent de grad, avea un caracter particular, in


sensul in care autoritatea de stat nu contribuia cu nimic la intretinerea localurilor sau la plata
celor care profesau.
In epoca imperiala, scolile de orice grad, indeosebi cele de grad superior, au fost
transformate treptat in scoli de stat cu misiunea de a pregati functionari devotati puterii
imperiale.
Aparitia scolilor oficiale de stat si a celor municipale nu a atras dupa sin desfiintarea legala
sau interzicerea scolilor particulare. Acestea au continuat sa functioneze, dar, fata de conditiile
materiale incomparabil mai prielnice ale celor dintai, situatia lor a devenit tot mai precara.
Pe lângă aceste şcoli, mai existau şi altele care formau anumiţi specialişti – medici,
arhitecţi, jurişti. Studiul dreptului, în special, s-a bucurat de un înalt prestigiu.

BIBLIOGRAFIE :

Ovidiu Drimba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Saeculum, Bucureşti, 2003


Nicolae Lascu, Cum traiau romanii, Editura Stiintifica, 1965.