You are on page 1of 17

CRITERIUL ETIC ÎN ANALIZA RELAȚIILOR

INRERNAȚIONALE

POLITICA EXTERNĂ A FEDERAȚIEI RUSE

1
CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………….……..3

1.Federația Rusă ca Mare Putere……………………………………….4

2. Relaţia Federația Rusă – Statele Unite ale Americii…………...…6

3. Relaţia Fedetația Rusă- NATO……………………………………..…8

4.Relația Federația Rusă-Uniunea Europeană…………………………9

5.Relația Federația Rusă-China………………………………………...11

6.Relația Federația Rusă-Orientul Mijlociu………………………….....13

CONCLUZII………………………………………………………………..15

Bibliografie……………………………………………………………..…..16

2
INTRODUCERE

Studiul eticii și moralității în domeniul relațiilor internaționale a preocupat


cercetătorii din cea mai mare parte a secolului trecut.Analizând gradul de implicare a
oamenilor de știință în relevarea rolului eticii și moralității în relațiile internaționale se
constată că în primii șaizeci de ani ai sec. al XX-lea a existat un interes major în
studiul acestui fenomen,iar în ultimii treizeci de ani ai aceluiași secol preocuparea
pentru studiul științific privind rolul eticii și moralității în sfera relațiilor internaționale a
fost diminuat din cauza dorinței de a stabili o independență a studiului relațiilor
internaționale față de orice prevedere de ordin etic sau filosofic.

Politica externă prezintă o serie de caracteristici specifice. Întrucât caracterizează


interacţiunea dintre două sau mai multe state, politica externă are o dimensiune
socială extinsă.Funcţionarea politicii externe nu este legată doar de o formă concretă
de autoritate,ci şi de un spectru de norme şi valori internaţionale. Specificul politicii
externe este condiţonat de faptul că în lume există state diferite cu interesele proprii
fiecărui stat. Acest fapt necesită confruntarea şi găsirea de soluţii comune pentru
problemele de interes naţional,independent de diferenţele dintre acestea.

Federaţia Rusă şi-a structurat întotdeauna politica externă pe cinci mari linii
directoare de acţiune: două din ele vizează relaţia cu Occidentul: Statele Unite ale
Americii şi Uniunea Europeană,fiind de altfel şi cele mai vizibile în ultimii douăzeci de
ani. Celelalte trei au ca ţintă Orientul Îndepărtat şi în principal China, Orientul
Apropiat şi fostele state ex-sovietice, adică Vecinătatea Apropiată.

Guvernarea Putin aduce majore schimbări în politica internă şi externă. Rusia


duce o dublă campanie de monopolizare, una internă de distrugere a imaginii
Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte afişează o politică externă conform căreia
ar dori o cooperare cu Statele Unite ale Americii: „În acestă strategie, punctele tari şi
avantajele adversarului sunt exploatate în beneficiul Rusiei, fără să se renunţe la
obiectivul ultim de a obţine paritatea cu Statele Unite şi de a dobândi supremaţia în
regiunile adiacente ale Federaţiei Ruse”1

1
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, Trad. de Ruxandra Ivan, Sergiu Necşoiu, Diana
Stanciu, Ed. Casa Radio, Bucureşti, 2005 p. 43

3
1.Federația Rusă ca Mare Putere

Federația Rusă este recunoscută la nivel mondial pentru tertipurile,


tergiversările, şantajul şi intimidarea practicate. „Opoziţia afişată de legislativul rus
în anumite momente vitale a reprezentat un ecran de fum menit să ascundă
neîndeplinirea condiţiilor impuse de un acord internaţional aflat în vigoare. Acest
„joc la două capete” era o veche practică sovietică, fiind menit să smulgă concesii
maxime din partea ţării vizate prin obţinerea unor avantaje substanţiale în urma
renegocierii acordurilor interstatale”. 2 Alteori, semnarea tratatelor bilaterale era
urmată de o lungă amânare a ratificării de către Duma de stat.

„Pentru o ţară expansionistă cu mari aspiraţii de putere, politica externă


devine un instrument al politicii interne, în timp ce politica internă este exportată
peste hotare. În acest context, caracterizarea preşedintelui Putin drept un
„pragmatic” nu ridică problema obiectivelor Federației Ruse, ci doar descrie
mijloacele întrebuinţate.” 3 Federația Rusă a fost întotdeauna un stat sensibil la
orice modificare apărută în zonele sale de interes şi a încercat, printr-un joc al
strategiilor,să îşi îndeplinească obiectivele cu orice preţ, pe cale diplomatică şi,
mai ales, pe căi mai puţin diplomatice.

Fost KGB-ist, Putin şi-a utilizat din plin pregătirea în exercitarea funcţiei de şef
al statului. „ În Canada cea sensibilă faţă de starea mediului a pretins că este
ecologist de o viaţă. În Japonia, s-a înveşmântat cu un costum de judo şi şi-a
permis să fie trântit la podea în timpul unui meci. În China a declarat că una dintre
fiicele sale studiază limba chineză. În Franţa a spus că pictorul său preferat este
Renoir.” 4

Într-o lume dominată de SUA, Federația Rusă se vede nevoită să se adapteze


la o realitate mai degrabă incomodă, ajustându-şi metodele de.„Armele” utilizate

2
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, Trad. de Ruxandra Ivan, Sergiu Necşoiu, Diana
Stanciu, Ed. Casa Radio, Bucureşti, 2005, p. 55
3
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, Trad. de Ruxandra Ivan, Sergiu Necşoiu, Diana
Stanciu, Ed. Casa Radio, Bucureşti, 2005, p. 287
4
Jack Andrew, Rusia lui Putin. Toamna oligarhilor, Trad. de Lena Călinoiu, Ed. All, 2006, p. 232

4
diferă, după caz. „Rusia şi-a impus dominaţia pe frontul secret, evidenţiindu-se
prin numeroasele metode şi practici inovatoare în domeniu, aplicate în cadrul unor
operaţiuni minuţios concepute, care au creat un adevărat mit în jurul serviciilor
sale secrete.”5

Moscova a acţionat deseori sub pretextul auto-apărării şi al asigurării


securităţii, exagerând, de cele mai multe ori, pericolul la adresa sa. Un exemplu în
acest sens este opoziţia fermă în raport cu extinderea NATO, care devine mai
„antirusă” şi subminează interesele Federaţiei.

Federația Rusă a alcătuit chiar şi o listă cu acţiuni pe care le consideră


potrivnice şi la care îşi arogă dreptul de a lua măsuri pentru a contrabalansa
situaţia. Pe listă sunt prezente,printre altele,integrarea statelor est-europene în
NATO şi misiunile Alianţei în respectivul spaţiu (cum ar fi modernizarea
armatelor), ori plasarea de baze militare americane în estul Europei. Kremlinul
practică tactica apărării prin atac, făcând dese ameninţări (uneori fără a specifica
acţiunile ulterioare) justificate prin încercarea de protejare a intereselor naţionale.
Astfel, suspendarea diverselor tratate ce fac referire la armament a fost una dintre
ameninţările favorite utilizate.

Mai mult, doctrina militară rusă permite utilizarea de arme nucleare în cazul în
care se consideră că securitatea naţională ar fi în primejdie.Federația Rusă ar
putea iniţia un atac, dacă există o ameninţare armată iminentă asupra sa, dacă îi
sunt încălcate sferele de interes ori dacă, în cadrul CSI 6, există situaţii instabile ce
pun în pericol etnicii ruşi. Trebuie menţionat faptul că populaţia vorbitoare de
limbă rusă din afara graniţelor a fost în repetate ocazii utilizată ca pretext în
explicaţiile furnizate cu referile la anumite declaraţii sau acţiuni ale Kremlinului.
„ O temă recurentă a politicii Kremlinului o reprezintă preocuparea afişată pentru
minorităţile rusofone din statele învecinate, în special din statele care se opun
eforturilor integrative ale Rusiei sau care au decis să adere la NATO.
Desfăşurarea militarilor ruşi în statele membre CSI este descrisă ca fiind o formă
de protejare a minorităţilor ruse”. 7

5
Cristian Trancotă, Horaţiu Blidariu, , Careul de aşi. Serviciile secrete ale Marii Britanii, Statelor Unite,
Rusiei şi Israelului, Ed. Elion, Bucureşti, 2003, p.199
6
Comunitatea Statelor Independente
7
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, Trad. de Ruxandra Ivan, Sergiu Necşoiu, Diana
Stanciu, Ed. Casa Radio, Bucureşti, 2005 ,p. 84

5
2. Relaţia Federația Rusă – Statele Unite ale Americii

Relaţia dintre Statele Unite şi Federația Rusă, după Războiul rece, este privită ca
una bazată pe mărime şi forţă. O aderare în masă a fostelor ţări comuniste ar
impedica politica externă a Federației Ruse.Cu toate acestea,Federația Rusă nu
pare a fi ostilă Uniunii Europene,deoarece „UE poate prefera ca Ucraina, Belarus,
Moldova şi alte foste republici sovietice să se reintegreze în Federația Rusă,
deoarece aceasta ar asigura ipotetic mai multă coerenţă politică şi economică şi ar
garanta rezerve de energie care sunt vitale pentru Europa de Vest”. 8

În anul 2001, preşedintele rus Vladimir Putin a publicat un decret referitor la


conceptul de securitate naţională al Federaţiei Ruse. Decretul subliniază
necesitatea de a contrabalansa orice tip de agresiune externă şi menţionează
necesitatea creşterii investiţiilor militare pentru a sprijini acţiunile de auto-apărare.
Opinia publică a primit cu rezerve acest decret, considerându-se că el ar putea fi
un prim pas într-o reeditare a cursei înarmărilor.Autorităţile canadiene, de
exemplu, au declarat că acest demers „marchează hotărârea Federației Ruse de
a-şi restabili rolul în treburile internaţionale,bizuindu-se pe o armată puternică şi
potenţial agresivă. Dacă ar fi pus în practică, acest concept ar reprezenta o
ameninţare fundamentală pentru securitatea internaţională”. 9 Kremlinul a
invocat,şi se poate spune chiar că a abuzat de privilegiille principiilor securităţii
naţionale şi apărării intereselor statale mai des decât orice alt actor internaţional.

La începutul anului 2012, când un spărgător de gheaţă al Pazei de Coastă a


SUA a escortat un tanc rusesc care transporta combustibil esenţial la Nome
( Alaska) observatorii atenţi ai relaţiilor dintre SUA şi Federația Rusă au
recontabilizat multele motive pentru care este necesară o continuă dezvoltarea
relaţiilor dintre cele două state. Din păcate, dincolo de acordul START şi alte
câteva oferte, resetarea SUA-Federația Rusă, care a fost anunţată în anul 2009,
pare să fi coborât în obscuritate.Totuşi,analiştii consideră că este esenţial ca

8
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism alRusiei, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2005, p.290
9
Pierre Lorrain, Incredibila alianţă Rusia-Statele Unite, trad. de Irina Negrea, Ed. Ştiinţelor Sociale şi
Politice, 2002, p. 276

6
Statele Unite să menţină o relaţie constructivă cu guvernul federal rus, având mult
mai mult de câştigat din dezvoltarea relaţiilor în plan central, cu extindere la
guvernele regionale, organizaţiile nonguvernamentale şi la populaţiile indigene,
precum şi în scopul de a aborda cooperarea nu numai în afacerile de securitate,
dar și în economie, comerţ, ştiinţă şi conservare a mediului.

Semnarea tratatului START2 a reprezentat o realizare majoră, dar aceasta nu


a reuşit însă să pună bazele unei relaţii durabile şi cu profunde schimbări în
privinţa încrederii între cele două state. Nu înseamnă că avem motive să
preconizăm o nouă glaciaţiune în relaţia SUA – Federația Rusă,însă dacă ne
gândim la schimburile de replici tăioase între Secretarul de Stat Hillary Clinton şi
Vladimir Putin pe subiectul fraudării alegerilor parlamentare şi al protestelor care
au urmat în luna decembrie a anului 2011 sau al limbajului deloc diplomatic dintre
reprezentanţii celor două state în cadrul Consiliului de Securitate pe tema
respingerii prin veto a unei rezoluţii,avem motive să fim prudenți privind şansele
unei resetări cu adevărat viabile.Mai mult,reinstalat la Kremlin, Vladimir Putin a
cărui relaţie cu SUA nu a fost tocmai una comodă, nu pare să fi uitat că Barack
Obama şi echipa sa după instalarea la Casa Albă l-au considerat pe Medvedev un
interlocutor mai de dorit. Poate tocmai de aici şi semnalul dat de preşedintele
american în discuţia cu Medvedev la Summit-ul de la Seul.

Federația Rusă are nevoie de investiţii, de tehnologie, așadar vor exista o


serie de compromisuri care să-i faciliteze aceste lucruri. Dar aceste compromisuri
vor fi pragmatice şi limitate.Federația Rusă a făcut deja compromisuri în ultimii ani
(în privinţa scutului anti-rachetă, a votat pentru intervenţia din Libia, a suspendat
un uriaş contract de vânzare de armament către Teheran), compromisuri care nu
i-au adus câştigul vizat – tratarea ca partener egal de către SUA.

3. Relaţia Fedetația Rusă- NATO

7
„Rusia priveşte graniţele CSI ca graniţele securităţii sale” 10. De accea, orice
intruziune în acest spaţiu şi în preajma limitelor sale este înţeleasă ca o posibilă
ameninţare. Extinderea NATO a fost dintotdeauna un prilej de panică pentru
Moscova, în special din perspectiva modernizărilor ce ar putea fi făcute în domeniul
militar (sunt incluse aici baze militare, telecomunicaţii, porturi, aeroporturi) în spaţiul
central şi est-european. Ţările cu dezvoltări rapide în domeniul militar, sprijinite de
Alianţă, sunt catalogate de Federația Rusă ca nici mai mult nici mai puţin decât
viitoare „capete de pod” pentru agresiuni ale NATO împotriva sa. Ca urmare, unul
dintre principalele puncte ale politicii internaţionale ruse îl reprezintă încercările
ingenioase şi neobosite de a obţine o influenţă cât mai puternică în rândul statelor
din zona ex-sovietică. În cadrul CSI, Federația Rusă face eforturi remarcabile pentru
a excepta orice alt stat de la posesia de armament nuclear, prin promisiuni conform
cărora va garanta integritatea teritorială a tuturor membrilor Tratatului de Securitate
Colectivă CSI.

Reuniunile între cele 16 țări membre ale Alianței și Federația Rusă (denumite
reuniunile celor '16+1') ținute la nivelul miniștrilor, ambasadorilor și experților, au
permis organizarea unui schimb de informații și de consultări pe probleme de interes
comun. Domeniile alese pentru dezvoltarea cooperării conțineau menținerea păcii,
securitatea ecologică, știința și problemele umanitare.

De la terminarea Războiului Rece, NATO vede în dezvoltarea relațiilor


constructive și de cooperare cu Federația Rusă, un element cheie de securitate și
stabilitate, care trebuie să servească intereselor comunitatii internaționale. Bazându-
se pe prima lor cooperare din cadrul NACC 11, cu începere din 1991, și pe decizia
ulterioară a Rusiei de a adera la Parteneriatul pentru Pace, Alianța și Federația Rusă

au încheiat, la 22 iunie 1994, un acord vizând urmărirea „unui dialog si unei cooperari
largi și importante”12.

10
Martin McCauley, Bandiţi, gangsteri şi mafie. Rusia, Statele baltice şi CSI după anul 1992, Ed, Allfa,
Bucureşti, 2006, p. 386
11
Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic
12
„Manualul NATO”, Editia celei de a 50-a aniversari, Biroul de informare si presa NATO – 1110 Bruxelles,
Belgia 1999

8
În ceea ce privește politica de informare, noi inițiative au fost intreprinse, printre
care ameliorarea accesului la informații cu privire la NATO, în Federația Rusă.Într-o
primă etapă, un responsabil cu informarea despre NATO a fost trimis la Moscova,
unde și-a început activitatea în cursul verii anului 1995.

De asemenea, au fost intreprinse inițiative și în alte domenii. La 20 martie 1996,


un Memorandum de înțelegere în privința planurilor civile de urgență și a stadiului de
pregătire pentru catastrofe, a fost semnat de către NATO și Ministerul Federației
Ruse, pentru protecția civililor, situațiile de urgență și eliminarea consecințelor
catastrofelor naturale (EMERCOM), în cadrul Parteneriatului pentru pace. Prin
acesta, Federația Rusă se angaja să dezvolte cooperarea în acest domeniu cu țările
NATO.

Baza cooperarii dintre NATO si Federația Rusă a fost stabilita prin Actul de
Constituire NATO-Rusia cu privire la Relatii, Cooperare și Securitate Reciprocă dintre
NATO si Federatia Rusă, semnat la Paris la 27 mai 1997.

4.Relația Federația Rusă-Uniunea Europeană

Pentru a diminua politica NATO, şi pentru a diminua influienţa americană în zona


sa de acţiune, Moscova caută un parteneriat cu UE: „ Pentru a lega mai mult UE de
Federația Rusă şi pentru a exercita o influienţă mai eficientă asupra politicilor sale
economice, externe şi de securitate, Moscova va face presiuni pentru creşterea
dependenţei Uniunii faţă de rezervele de energie ruseşti”. 13

Politica europeană privind relaţiile cu Federația Rusă vizează în primul rând


asigurarea unui cadru politic şi economic stabil, o condiţie esenţială pentru însăşi
stabilitatea regiunii.Rusia este cel de-al treilea principal partener comercial al UE. La
rândul său, UE reprezintă cea mai mare piaţă de export pentru Rusia, care ne
furnizează o treime din cantitatea de ţiţei şi aproape un sfert din cantitatea de gaz pe
care o folosim.
13
Janusz Bugajski, Pacea rece. Noul imperialism al Rusiei, Editura Casa Radio, Bucureşti, 2005, p.293

9
Aceste importuri sunt esenţiale pentru nevoile Uniunii, dar nu au fost întotdeauna
furnizate constant. De aceea, Europa încearcă să-şi asigure securitatea
aprovizionării printr-o strategie energetică.În paralel, urmăreşte să evite situaţiile în
care problemele de aprovizionare afectează consumatorii, aşa cum s-a întâmplat în
2009.

Relaţiile dintre UE şi Federația Rusă nu se limitează doar la comerţ şi energie.


Începând din 1991,UE i-a acordat Federației Ruse asistenţă financiară în valoare de
aproximativ 2,8 miliarde de euro. Pe măsură ce economia rusă s-a dezvoltat,UE s-a
reorientat către cofinanţarea unor proiecte din patru domenii de cooperare:economie
şi comerţ;libertate, securitate şi justiţie;securitate externă;cercetare şi educaţie.

În prezent, cooperarea dintre UE şi Federația Rusă se face în baza unui acord din
1997. Negocierile privind un nou tratat sunt în curs de desfăşurare. Acesta ar urma
să consolideze cooperarea în domeniul comerţului, al investiţiilor şi al energiei.

De asemenea, negocierile vizează posibilitatea eliminării vizelor şi sprijinul UE cu


privire la solicitarea de aderare a Federației Ruse la Organizaţia Mondială a
Comerţului.

În plan internaţional, atât Federația Rusă cât şi Uniunea Europeană promovează


multilateralismul şi diplomaţia preventivă, în cadrul oferit de Consiliul de Securitate al
ONU. Multilateralismul este considerat o expresie a multipolarismului ce
caracterizează sistemul internaţional în prezent. Totuşi, relaţia dintre Federația Rusă
şi UE este caracterizată de un parteneriat strategic în termeni neclari. UE încearcă
să integreze Federația Rusă în sfera sa economică, însă nu şi în cea politică. Eşecul
adoptării Constituţiei Europene a dus la o reconfigurare a intereselor din regiune.
Rusia are un puternic simţ al suveranităţii, însă susţine o Europă coerentă şi
deschisă cooperării. În Federația Rusă nu există încă o strategie coerentă a
modernizării, mai ales în domeniile drepturilor omului şi combaterii crimei
organizate. De aceea cooperarea cu UE este esenţială, pentru ca în următorii ani
ambele părţi să fie în câştig.

5.Relația Federația Rusă-China

10
Relaţia Federaţiei Ruse cu China s-a constituit întotdeauna pe două paliere
distincte: colaborare economică şi competiţie geopolitică 14. Desigur, creşterea
bugetului pentru cheltuielile de înarmare a Chinei trebuie să fi produs oarecare
frământări la Moscova. Dar asta nu va schimba nimic radical în relaţiile celor două
state în următoarea perioadă.

Anul 2015 a fost martorul intensificării relației dintre China și Federația Rusă.
Apropierea dintre cele două țări s-a accentuat pe fondul sancțiunilor pe care Uniunea
Europeană, în colaborare cu Statele Unite ale Americii, le-a impus Federației Ruse.
Aceste măsuri au avut un impact negativ, care a afectat într-o proporție însemnată
statul rus. În aceste condiții, văzându-și economia „măcelărită”, Rusia început să
acorde o atenție deosebită estului, mai exact Chinei.

Legătura dintre cele două state este, la ora actuală, mai puternică decât a fost
vreodată. Cea mai importantă motivație, care alimentează interesele celor două mari
puteri, este aceea de a pune capăt dominației exercitate de către Statele Unite ale
Americii și de a remodela ordinea mondială, întrucât atât Federația Rusă, cât și
China, își doresc o lume caracterizată prin multipolaritate.

Alianța dintre cele două țări a prins tot mai mult contur, iar dovada acestui fapt stă
în numeroasele acorduri pe care China și Federația Rusă le-au semnat în ultima
perioadă. În primul rând, cooperarea în domeniul energetic este un punct important
în relația dintre cele două țări. Aceasta a început încă din mai 2014, atunci când
China și Federația Rusă au semnat un contract pe o perioadă de treizeci de ani, care
presupune livrarea anuală a câte 38 de miliarde de metri cubi de gaz către China
începând cu anul 2018. La data de 3 septembrie 2015, în timpul vizitei președintelui
Vladimir Putin în China, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la sfârșitul celui de-al
Doilea Război Mondial, au fost semnate aproximativ 30 de documente de cooperare
între cele două puteri, iar mare parte din acestea au fost în domeniul energiei. 15

14
Gabriela Ioniță,Putin și politica externă a Rusiei,18.04.2012 http://geopolitics.ro/putin-si-politica-externa-a-
rusiei/ accesat la data de 16.02.2018 ora 11:14
15
Alexander Bratersky,Daria Zorilo,Din China cu "Kalinka”, 26.06.2016
https://www.gazeta.ru/politics/2016/06/26_a_8329871.shtml accesat la data de 16.02.2018 ora 13:40

11
Parteneriatul dintre China și Federația Rusă este cu atât mai bine gândit cu cât
cele două țări au interese complementare: Federația Rusă dispune de resurse
naturale, însă are dificultăți în plan economic, în timp ce China se bucură de o mare
productivitate a muncii și de o economie mai stabilă, dar este dependentă de
importul de resurse naturale, în special petrol și gaz. Practic, cele două țări își acordă
ajutor pentru a-și acoperi deficiențele.

Un alt aspect vizează colaborarea în domeniul securității și al apărării. O etalare a


potențialului militar a avut loc în luna august a anului 2015, atunci când China și
Federația Rusă au susținut un exercițiu în Marea Japoniei,iar, cele două țări caută să
își îmbunătățească și să își modernizeze tot mai mult infrastructura de război.

Și în materie de comerț, China și Federația Rusă au o legătură strânsă.


Sancțiunile impuse celei din urmă au propulsat China pe primul loc în ierarhia
partenerilor comerciali ai statului rus. În domeniul investițiilor, Federația Rusă caută
să ofere oportunități investitorilor chinezi cu scopul de a acoperi pierderea celor
europeni ca urmare a răcirii relațiilor dintre aceasta și Uniunea Europeană.

Ca un paradox, prietenia dintre China și Federația Rusă este o realitate aproape


de necrezut în condițiile în care relația dintre cele două țări a fost una tensionată
înainte de căderea regimului comunist de la Moscova. Federația Rusă este la ora
actuală o țară izolată în spațiul european, dar care a reușit să își găsească într-un
timp destul de scurt un aliat de nădejde în China. Unindu-și forțele și capacitățile,
cele două țări formează un parteneriat care se impune pe scena internațională și
care tinde tot mai mult să devină o amenințare pentru Statele Unite ale Americii. Deși
unele evenimente au ridicat probleme relației dintre cele două țări (de exemplu,
scăderea prețului la petrol și deprecierea yuanului), China și Federația Rusă
continuă să își unească forțele.

6.Relația Federația Rusă-Orientul Mijlociu

În întreaga lume există puține regiuni care au fost măcinate de conflicte , precum
a fost și este în continuare Orientul Mijlociu. Totuși la fel de adevărat este și faptul că

12
Orientul Mijlociu este un teren ce reprezintă tot mai bine Războiul Rece, un loc unde
Federația Rusă și-a impus influența mai mult decât a făcut-o SUA, prin urmare
Orientul Mijlociu este singurul loc unde se poate observa cel mai bine atât declinul
politicii externe rusești, dar și momentele de vârf ale diplomației de la Moscova.

Federația Rusă este statul care după prăbușirea comunismului,în anul 1991 și-a
pierdut pentru o perioadă de timp sfera de influență din zonă deoarece nu își mai
putea impune atât de ușor cultura socio-politică,mai ales datorită prezenței SUA în
Israel. În ciuda acestui fapt,Federația Rusă a arătat că nu va renunța la influența pe
care a avut-o în epoca comunistă în Golful Persic și totodată nu va renunța la a
decide soarta țărilor din regiune.

Federația Rusă a avut mult timp o politică reactivă în cadrul Cvartetului pentru
Orientul Mijlociu, grupare compusă din Naţiunile Unite,Uniunea Europeană, Statele
Unite ale Americii şi Federația Rusă. De ani de zile, rolul Federației Ruse în Orientul
Mijlociu a fost vizualizat în primul rând, prin analiza relaţiilor sale cu Iran, Irak şi, mai
recent, Siria.

Moscova încearcă să ducă o politică externă bazată pe două principale


componente: atingerea intereselor naționale și creearea unei imagini pozitive la nivel
global, ceea ce face ca Federația Rusă să încerce a fi prezentă în acțiuni de
gestionare a crizelor sau mediere a conflictelor. 16

Factorii de decizie ruşi recunosc că Orientul Mijlociu nu este un domeniu principal


de îngrijorare, chiar dacă acesta este tot mai turbulent, principala problemă fiind un
nivel rezonabil a influenţei pe care Federaţia Rusă o poate exercita în zonă. De fapt,
politica lui Putin a evitat constant de a avea ceva ideologic, nici măcar ca posibil
substrat. Ruşii au învăţat din experienţa SUA, care de-a lungul timpului a dezvoltat
relaţii cu majoritatea statelor arabe şi cu Israel, şi au fost, astfel, în avantaj atunci
când au contribuit la soluţionarea litigiilor şi la valorificarea oportunităţilor economice.

16
Răzvan Munteanu, Orientul Mijlociu și PR-ul geopolitic al Rusiei,19.08.2017
https://newsint.ro/intel/analize/orientul-mijlociu-si-pr-ul-geopolitic-al-rusiei/ accesat la data de 16.02.2018 ora
16:55

13
CONCLUZII

14
Din punctul meu de vedere,Federația Rusă luptă să își păstreze și să sporească
alianțele,iar aceast lucru nu este unul foarte dificil deoarece rezervorul uriaș de
cărbune,petrol și gaze naturale îi asigură o bază energetică fără egal.

Cursul spre dezvoltarea relaţiilor bilaterale a devenit o prioritate-cheie în politica


externă a Federației Ruse,asigurând o dezvoltare stabilă şi dinamică a schimburilor
comerciale bilaterale şi îmbunătăţirea treptată a structurii acestora, creşterea
volumului schimburilor comerciale,sporirea volumului investiţiilor bilaterale şi
dezvoltarea formelor inovatoare de cooperare.

Dorindu-şi să fie întotdeauna cu un pas în faţa celorlalte puteri de la nivel mondial,


Federația Rusă a deschis „fronturi” de acţiune în mai multe direcţii simultan,
aşteptându-se ca, mai devreme sau mai târziu, să culeagă roadele strădaniilor sale.

Concluzionând putem afirma că Federația Rusă nu deţine puterea mondială, dar


prin diversele strategii „necinstite” este un actor important în relaţiile internaţionale:
„S-au întărit poziţiile internaţionale ale ţării noastre, s-a lărgit cercul prietenilor şi
partizanilor săi în lume”.17

Bibliografie

17
Ivor Ivanov, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureţti,
2003, p 21

15
1.Lucrări generale

a.Cristian Troncotă, Horaţiu Blidaru,Careul de aşi. Serviciile secrete ale Marii


Britanii, Statelor Unite, Rusiei şi Israelului, Ed. Elion, Bucureşti, 2003

b.Cezar Stanciu,Devotați Kremlinului,Ed. Cetatea de Scaun,Târgoviște,2008

c. Janusz, Bugajski, Pacea rece.Noul imperialism al Rusiei, Trad. de Ruxandra


Ivan, Sergiu Necşoiu, Diana Stanciu, Ed. Casa Radio, Bucureşti, 2005

d.Mark Hollingsworth,Stewart Lansley,Londongrand-Invazia Oligarhilor Ruși,trad


Graal Soft.-București,Ed.Litera,București,2010

e.Martin McCauley, Bandiţi, gangsteri şi mafie. Rusia, Statele baltice şi CSI după
anul 1992, Ed, Allfa, Bucureşti, 2006

f.Nicholas V. Riasanovsky,O istorie a Rusiei, trad.Areta Voroniuc,Institutul


Europeam,Iași,2001

2.Lucrări speciale

a.Ivor Ivanov, Politica externă a Rusiei în epoca globalizării, Editura Fundaţiei


Culturale Române, Bucureţti, 2003

b.Jack Andrew, Rusia lui Putin. Toamna oligarhilor, trad. de Lena Călinoiu, Ed. All,
2006

c.Pierre Lorrain, Incredibila alianţă Rusia-Statele Unite, trad. de Irina Negrea, Ed.
Ştiinţelor Sociale şi Politice, 2002

3.Studii,articole,reviste

16
a.Călin Marcheievici,Legea care poate declanșa Războiul Rece 3.0 ,Revista
Lumea,nr.11,.Ed.Amo Prodpress,București,2016

b.„ Manualul NATO”, Editia celei de a 50-a aniversari ,Biroul de informare si presa
NATO -1110 Bruxelles, Belgia 1999

c.Robert Mihăilescu,Putinizarea lumii e în mers ,Revista Lumea,nr2,Ed. Amo


Prodpress,București,2017

4.Alte surse

a. http://geopolitics.ro/ accesat la data de 16.02.2018


b. https://newsint.ro/ accesat la data de 16.02.2018
c. https://www.gazeta.ru/ accesat la data de 16.02.2018

17