You are on page 1of 22

Posted by Flipi on Feb 29, 2012 | 2 comments

Meridianele energetice
De mai bine de 2000 ani, medicina tradițională chinezească privește sistemul corporal fizic uman ca
un complex de structuri de diverse niveluri de vibrație, în esență compuse (în această viziune) din
corpul fizic, ki-ul (forța vitală) și spirit. Dacă despre corpul fizic și despre spirit putem afla lesne și în
civilizațiile vestice și în speță cele europene, noțiunea de ki vine cu o serie de complemente care
compun o imagine coerentă, ce, vreme de mai bine de 1000 ani s-a dezvoltat, s-a transmis, s-a
studiat și experimentat și a născut practici atât de cunoscute și eficiente precum acupunctura,
presopunctura, masajul shiatsu, ca reprezentanți ai școlii vechi și de exemplu tehnica EFT ca
reprezentant ceva mai tânăr al înțelegerii acestor structuri. Structurile subtile pe care aceste tehnici
se bazează sunt localizate la nivelul așa numitului corp eteric-vital, care este legat direct de prima
chakra a sistemului energetic uman muladhara și la nivelul cărui se pot identifica un număr de 12
meridiane energetice principale și 8 meridiane extraordinare, de-a lungul cărora s-au identificat peste
400 de puncte de acupunctură

Orice școală de medicină dintre cele menționate mai sus studiază practic și învață pozițiile
pentru aceste meridiane sau puncte de acupunctură (în esență acupunctura e doar una dintre
metodele prin care se poate stimula curgerea energiei de-a lungul meridianelor, aceleași efecte
avându-le presopunctura, moxibustia, laserterapia etc.) dar în esență aceiași învățătură
îndeamnă învățăcelul să folosească inima pentru a detecta poziția exactă a acestor meridiane
sau puncte, pentru că, la fel ca în cazul lucrului cu bio-energie de exemplu, este foarte importnt
de conștientizat faptul că se lucrează de fapt pe un corp de vibrație superioară și pe care îl
putem identitifica prin intermediul percepțiilor extrasenzoriale. Pentru a putea lua un prim
contact cu noțiunile și a porni conștient la drum, cea mai ușoară abordare este vizionarea
directă a unei hărți ale acestor meridiane și apoi o descriere amănunțită atât a principiilor
curgerii energiei prin ele dar și a organelor și funcțiilor asociate cu acestea.
http://www.vitalbodies.org/site/images/stories/uploads/Chinese_meridians.JPG
Cele 12 meridiane principale ce traversează corpul eteric sunt fiecare asociate unui organ și deci
în consecință poartă denumirea acestuia, bineînțeles că fiecare meridian ocupându-se cu
transportul acestei hrane (ki-ul, qi-ul, forța vitală) de-a lungul acestuia, într-o direcție sau alta, de
la și spre organul respectiv. În fapt sunt perechi de câte 2 filamente energetice (unul la suprafața
pielii sau a tendoanelor și mușchilor și unul în profunzime, ce trece prin organ paralel cu cel de
la suprafață) care traversează corpul eteric. Conform cu direcția curgerii energiei de-a lungul
acestor meridiane, ele au fost catalogate ca fiind meridiane Yin și meridiane Yang, evident
pentru că e vorba e China, fiind asociate și unui element primordial (apa, metal, pământ, lemn,
foc). Se pot identifica astfel 6 meridiane Yin (Plămâni, Inimă, Pericard, Splină, Rinichi și Ficat –
primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor) și 6 meridiane Yang (Intestin
gros, Intestin subțire, Triplu încălzitor, Stomac, Vezica urinară și Vezica biliară – primele 3 fiind
meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor). Meridiane Yin au un sens de curgere de jos
în sus și sunt asociate primelor 6 organe enumerate mai sus care transformă, stochează și
distribuie ki-ul în întregul corp, iar cele Yang au un sens de curgere invers și se ocupă cu
eliminarea reziduurilor și cu hrănirea corpului. Meridianele Yin, datorită naturii lor, sunt asociate
energiei telurice și pornesc fie din vărfurile degetelor de la picioare sau din punctele de
emergență și se termină în vârfurile degeteler mâinilor întinse în sus, pe cap sau trup. Organele
și meridianele asociate energiei Yin sunt afectate mai ales în cazul afectiunilor și bolilor de lungă
durată, pe când organele și meridianeleasociate energiei Yang sunt afectate mai ales în fazele
incipiente sau acute ale bolilor.

Cele opt meridiane extraordinare (sau curioase, ciudate) sunt de fapt Vasul Guvernor și Vasul de
Concepție plus încă 6 meridiane ciudate. Cele două curgeri principale energetice sunt întâlnite în
nenumărate sisteme de credință și sisteme ezoterice (și sunt practic oglinda perfectă a
principiului dualității, prin cele două canale unul ascendent, unul desccendent) și urmăresc
traseul șirei spinării, energia Yin, de la Pământ ,urcă pe Vasul Guvernor până creștet, iar energia
Yang, de la Soare coboară pe Vasul de Concepție până în vintre. Aceste canale “secundare” sunt
responsabile cu drenajele și conexiunile între meridianele principale, cu echilibrarea oricăror
pre-umpleri sau goluri în curgerile energiei, pe principii asemănătoare vaselor comunicante.

În afară de aceste canale standard se identifică până la 70.000 de astfel de canale de energie, ele
practic compunând prezența corpului eteric ce reglează circulația Ki-ului și implicit a stării de
sănătate dar și de vitalitate. Iar dacă luaăm în calcul faptul că atunci când ne referim la Ki, nu ne
gândim la conceptulk simplu de energie, care pune în mișcare un mecanism, ci întotdeauna
compunem acest concept ca fiind energie, informație și algoritm, putem înțelege rolul acestor
trasee, al cunoașterii lor și al lucrului asupra lor atunci când e cazul. De asemenea, factorii care
mențin și împrospătează această circulație devin de asemenea de luat în seamă în viața de zi cu
zi atunci când înțelegi și interpretezi corect această parte a fiziologiei umane.
http://edge.ebaumsworld.com/mediaFiles/picture/140969/980377.jpg

手太阴肺经 – Meridianul Plămân se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului metal,
organului plămân, are un maxim de funcționare între 3 am. și 5 am., având pornirea în umăr și cu
extensie pe mână în jos până în degetul mare. Blocajele acestui meridian conduc la faringe,
laringe, gât, astm, lipsă de aer, emfizem, bronșite, dureri de cot, umăr și încheietura mâinii,
difragmă contractată, diaree, constipație sau colici.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-plaman/#.T01D5fXEKHk
手少阴心经 – Meridianul Inimii se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului foc,
organului inimă, are un maxim de funcționare între 11 am. și 1 pm., având pornirea sub braţ, se
extinde pe mână prin cot, terminându-se pe degetul mare. Blocajele acestui meridian conduc la
dureri faciale, de cap, de mâini, înţepături sau amorţeli ale mâinilor, încheuetura mâinii slăbită,
sindromul tunelului carpian, durere de spate în zona paralelă pieptului, varice sau glezne
umflate.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-inima/#.T01MKXnTSqw

手厥阴心包经 – Meridianul Pericard (mai este denumit şi Meridianul Sexului sau Meridianul
Circulaţiei)se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului foc, organului pericard, are un
maxim de funcționare între 7 pm. și 9 pm., având pornirea în partea laterală a pieptului, coboară
pe faţa interioară a braţului până în palmă în mijloc, terminându-se în capătul degetului mijlociu.
Blocajele acestui meridian conduc la probleme hormonale, schimbări de dispozişie, depresie,
probleme cu ochii, bufeuri, palme umede, ateroscleroză, infarct, tahicardie, subsuori umflat şi
dureroase, tulburări de sete, foame şi somn.

http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-pericard/#.T01OGHnTSqw
足太阴脾经 - Meridianul Splină se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului pământ,
organului splină, are un maxim de funcționare între 9 am. și 11 am., având pornirea în degetul
mare de la picior, urcă în zig-zag pe ambele părţi ale corpului şi se termină sub braţ. Acest
meridian este foarte important pentru că este conector pentru toate celelalte meridiane din
corp. Blocajele acestui meridian conduc la congestii limfatice, ameţeli, apetit scăzut, distensie,
dureri abdominale, probleme în zona pelviană, sau caracteristic femeieşti, dureri de genunchi şi
coapse, oboseala mâinilor sau a picioarelor.

http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-splina/#.T01QgnnTSqw
足少阴肾经 - Meridianul Rinichi se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului apă,
organului rinichi, are un maxim de funcționare între 5 pm. și 7 pm., având pornirea în talpa
picorului, după care înconjoară glezna şi trece apoi prin interiorul genunchiului, apoi prin zona
scarală şi lombară spre vezică, apoi spre rinichi unde se conectează cu energia care circulă prin
trunchi, treminându-se undeva în zona claviculei. Blocajele acestui meridian conduc la
dezechilibre la nivelul fluidelor corporale, dureri de şale, şolduri, rinichi, genunchi glezne, osul
sacral sau talpa piciorului, incotinenţă, hernii sau hemoroizi.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-rinichilor/#.T01ZNXnTSqw

足厥阴肝经 - Meridianul Ficat se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului lemn,
organului ficat, are un maxim de funcționare între 1 am. și 3 am., având pornirea în degetul
mare de la picior, continuă către pelvis şi coastele inferioare şi se termină undeva în zona
ficatului. Blocajele acestui meridian conduc la iritaţii oculare, noduli în gât, artrită, rgiditate
articulară şi musculară, dureri de spate, coaste, probleme cu genunchii, deyechilibre ale uterului
sau prostatei, psoriazis, dermatite, eczeme sau alte afecţiuni ale pielii.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-ficatului/#.T04JdXnNp8E
手少阳三焦经 - Meridianul Triplu Încălzitor se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang),
elementului foc, celor trei încălzitori: cel superior (asociat cutiei toracice şi respiraţiei), cel median
(asociat zonei superioare a părţii dorsale conţinând stomacul şi sistemul digestiv superior, care
conţine duodenul, părţi din sistemul limfatic, secreţii pancreatice etc. ) şi cel inferior (asociat
zonei inferioare a părţii dorsale, conţinând intestinul gros şi subţire, rinichii şi vezica şi este
asociat funcţiilor excretoare), are un maxim de funcționare între 9 pm. și 11 pm., având pornirea
în vârful degetului inelar, traversează braţul pe partea posterioară prin cot şi umăr apoi pe
trapezul superior unde se roteşte pe partea posterioară a gâtului în jurul urechii şi se opreşte la
marginea exterioară a sprâncenei. Blocajele acestui meridian conduc la senzaţii de frig, infecţii
ale urechii, inflamaţii ale glandelor, dureri de gât, amigdalită, ctaractă sau alte probleme la ochi,
transpiraţie excesivă, mâini şi picioare reci, sindromul oboselii cronice, lipsă de energie, ciclu
menstrual tulburat, păr sau piele subţiate.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-incalzitorului-
triplu/#.T04ZGHnNp8E
手太阳小肠经 - Meridianul Intestinul Subţire se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang),
elementului foc, organului instestin subţire, are un maxim de funcționare între 1 pm. și 3 pm.,
având pornirea în lateralul degetului mic, urmează muchia exterioară a mâinii, a antebraţului şi
a cotului, apoi închietura umărului şi traversând omoplatul, traversează trapezul superior,
ajunge pe obraz şi se întoarce terminându-se în faţa urechii. Blocajele acestui meridian conduc
la acufene, probleme ale urechii, dureri ale articulaţiei temporomandibulare sau abdominale,
diaree, boala lui Crohn, probleme de absorţie a nutrienţilor, dificultăţi digestive inclusiv cele
menţionate anterior şi balonare.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-intestin-
subtire/#.T04d5HnNp8E

手阳明大肠经 - Meridianul Intestinul Gros se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang),


elementului metal, organului instestin gros, are un maxim de funcționare între 5 am. și 7 am.,
având pornirea în vârful degetului arătător, urcă sinuos pe antebraţ şi braţ până pe umăr şi apoi
pe faţă până la rădăcina nasului. Blocajele acestui meridian conduc la dureri, zgomote, umflături
intestinale, sindromul colonului iritabil, constipaţie, probleme cu dentiţia, sinusurile, nasul, gâtul,
umerii sau mâini, slăbiciuni în mâini.

http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-intestin-gros/#.T04em3nNp8E

足少阳胆经 - Meridianul Vezica Biliară se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang),
elementului lemn, organului vezica biliară, are un maxim de funcționare între 11 pm. și 1 am.,
având pornirea în vârful colţul ochiului, coboară în laterală spre linia părului, apoi o traversează
în zig-zag, trecând peste frunte, apoi coborând peste cap pe spatele gâtului spre subsoară şi
coastele inferioare frontale, apoi către pelvis şi articulaţia şoldului pe exteriorul picorului
coborând spre genunchi şi gambă către talpă, terminându-se lângă unghia celui de-al patrulea
deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la dureri colerice de cap, dureri musculare,
ale gambei şi gleznei, la vezica biliară, pietre la vezica biliară, coaste şi torace congestionate,
rigiditate la articulaţie şoldului, probleme digestive precum metabolismul slab al grăsimilor sau
gaze.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-vezicii-biliare/#.T04hX3nNp8E

足太阳膀胱经 - Meridianul Vezica Urinară se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang),
elementului apă, organului vezica urinară, are un maxim de funcționare între 3 pm. și 5 pm.,
având pornirea în colţul ochiului, urcă apoi peste cap şi coboară până pe picioare după care
urcă din nou pe spate şi coboară iar pe spate şi apoi şi pe picioare până la degetul mic de la
picior. Blocajele acestui meridian conduc la incotinenţă şi urinare dureroasă, infecţii la rinichi şi
vezică, vezică picurătoare, dureri la coloană şi rigiditate a zonei lombare, dureri la şolduri, picior
şi talpă.
http://www.yinyanghouse.com/acupuncturepoints/bladder_meridian_graphic
足阳明胃经 - Meridianul Stomac se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului
pământ, organului stomac, are un maxim de funcționare între 7 am. și 9 am., având pornirea sub
ochi, coboară spre colţul gurii, se curbează pe falcă, urcă pe tâmplă spre frunte şi apoi coboară
pe gât şi pe toată lungimea trupului pănă la al doilea deget de la picior. Blocajele acestui
meridian conduc la dureri de cap, maxilar, sinusuri, pelvis şi coapse, gât umflat şi rigid,
probleme cu genunchii şi fluierul piciorului, probleme cu stomacul, digestive şi gastrointestinale
precum gastrită, ulcer, hernie sau dureri la înfometare.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-stomac/#.T04wV3nNp8E
Principiile de funcționare ale acestor meridiane întodeauna verifică reguli simple de funcționare,
ca de exemplu dualitatea Yin-Yang, vizibilă în cadrul simbolului omonim (care de altfel este și
atât de mult uzitat în cadrul tradiției asiatice, dar pe care până nu cu mult timp în urmă îl
puteam găsi pe pereții Templului Ursitoarelor de la Șinca Veche, desenat de urmașii lui Zamolxe,
enunțând un principiu de bază al lumii fizice), curgerea și asocierea cu tipul de energie sunt date
de direcție, iar structura lor reflectă întotdeauna cele 5 elemente. urmărind aceste principii s-au
pus bazele acelor practici medicale care au străbătut mileniile până la noi și au ajuns în forma pe
care noi o cunoaștem azi, în principal datorită aplecării omului în acest răstimp, poate prea tare
asupra corpului fizic și a structurii ce urmează ca nivel de vibrație.

Pornind de la aceleași principii, Tai-Chi-ul,i Qi-Gong-ul sau Yoga, urmăresc prin anumite mișcări
să echilibreze curgerea energiei prin Marele Circuit descris de cele 12 meridiane principale și
micul circuit descris de cele 2 Vase. De aceea efectele acestor practici asupra sănătății
practicanților este atât de ușor de obținut și are afecte persistente în timp și atât de vizibile. De
acea, fără doar și poate, emergența anumitor boli cronice sau maladii ale societăților
occidentale nu se vor întâlni în lumea asiatică, pentru că ei au înțeles cumva importanța acestor
lucruri și fără prea mare efort se ocupă de cultivarea propriilor trupuri de energie.

Daca ti-a placut, aboneaza-te la Newsletter