You are on page 1of 15

Prepararea alcaloizilor

In 1812 a fost izolata morfina -din opiu iar in 1820 s-a fabricat pentru prima data industrial kinina. De
atunci un număr mare de alcaloizi au trecut in producţie, cei mai importanţi fiind :
• Morfina si derivaţii
• Stricnina
• Cocaina
• Atropină
• Rezertina
Metodele de preparare pot fi :
a), metode generale in cazul majorităţii alcaloizilor
b). metode specifice ce se folosesc in ecoul unor alcalozi ce prezintă unele particularitari
a). Metodele generale de obţinere ale alcaloizilor se reduc la 2 metode fundamentale in care se
tine seama de următoarele caracteristici ale acestora :
1. alcaloizii sunt substanţe cu bazicitate variabila, sunt solubili in solvenţi puţin polari :
hidrocarburi aromatice, derivaţi clorurati, sunt insolubili in apa.
2.alcaloizii dau săruri cristaline cu aproape toti acizii si aceste săruri sunt solubile in apa si in solvenţi polari
si insolubili in solvanti nepolari.
3.alcaloizii sunt localizaţi in interiorul celulelor unde se găsesc sub forma libera(saruri sau sub forma de
complexe tanoidice).
Prepararea alcaloizilor se face in 3 etape:
1. pregătirea materiei prime, maruntirea, pulverizarea 2.' extracţia 3. purificarea

I. Pregătirea materiei prime


Materia prima folosita este in general este foarte voluminoasa si de aceea necesita instalaţii de mare
capacitate si cantităţi apreciabile de reactivi. Pentru ca producerea lor sa fie rentabila trebuie sa trebuie ca
materia prima sa fie suficient de bogata in principii active ceea ce inpune exigente in alegerea spadei
producătoare.
Pulverizarea — operaţie foarte importanta de aceea trebuie avut in vedere o serie de aspecte :
a. alcaloizii se găsesc in interiorul celulelor care reprezintă un edificiu închis, pentru
extragerea acestora din conţinutul cellular sunt necesari solvenţi speciali care pătrund in celule si
extrag alcaloizii pentru acest lucru fiind necesar zrobirea celulelor.
b. pulverizarea trebuie făcuta in asa fel incat solventul sa pătrundă in toate celulele materiei
prime; in cazul unei pulverizări prea fine, pulberea fomeaza cu solventul o coca care astupa utilajele si
împiedica circulaţia libera a solventului.
c.materialul din interior — celuluza — adus la un grad de finite mare creează un mediu cu o
suprafaţa mare si proprietăţile absorbante ce retine o parte din principiile active, in cazul in care
maruntirea se face in fragmente prea mari extracţia nu e totala si in acelaşi timp materialul vegetal
ocupa un volum prea mare blocând instalaţiile si necesitând un consum mare de solvent.
II. Extracţia — se tace prin 2 metode care se deosebesc prin tipul de solvent cu care se încep operaţiile de
pulverizare:
1. extracţia cu solvenţi nepolari — se foloseşte in cazul in care alcaloizii se găsesc in produsul vegetal
sub forma de baza / combinaţie este solubil in solvenţi nepolari; ca solvenţi se folosesc:
• eter etilic
• cloroform
• benzen
• diclormetanul
- materia prima se umecteaza cu amoniac (soluţie alcalina diluata) si se usucă; prin acest
procedeu alcaloizii fiind trecuţi in benzile respective
- rezidul alcaloidic brut obţinut este supus diverselor operaţii de purificare 2, extracţia cu
solvenţi polari - 2 variante ;
a.extracţia acida - se foloseşte soluţii de acid clorhidric / sulfuric de concentraţie 1 - 3%,
soluţie de acid tartric 2%, acid oxalic 5%,
b.axtracia cu alcool — alcoolul dizolva si alcaloizii aflaţi sub forma de săruri
UI. Purificarea - in urma extracţiei se obţine de regula un alcaloid brut care contune de fapt totalul
alcaloidic din produsul vegetal. Acesta este supus unor operaţii in vederea purificării si a separării
alcaloizilor puri din amestecul brut. Pentru separarea alcaloizilor puri se folosesc mai multe metode:
L cristalizarea fractionata a unor combinaţii mai mult sau mai puţin solubile fata de diverşi solvenţi,
2, cromatografia simpla pe coloana de absorbant sau schimbători de ioni sau pe coloana de gradient de
pH.
Pe scara induustriala se obţin alcaloizi sub forma de săruri si mai rar sub forma de baza alcaloidica, se obţin
sărurile cele mai stabile si cele mai bine cristalizate. Ex. ; - sulfat de atropină
- clorhîdrat de morfina
- nitrat de strignina
Alcaloizi
1.Propietati fizico - chimice
2.Reacţii de identificare ale alcaloizilor
3.Metode de dozare
1. Propietati fizico - chimice ale alcaloizilor

Propietati fizice:
In stare pura majoritatea alcaloizilor sunt substanţe solide bine crist alizateatat sub forma de baze dar
mai ales sub forma - de săruri. Alcaloizii oxigenatisunt solizi cu unele excepţii: peletierina, pilocarpina,
mezcalina care sunt lichizi. Alcaloizii neoxigenat sunt toti lichizi: nicotină, coniina, sparteina.
Solubilitatea
Alcaloizii oxigenaţi: bazele sunt solubile in solvent organici in special cei nepolari si insolubili in apa,
sărurile sunt solubile in apa, mai pulin solubile in alcool si insolubile in solvenţi organic nepolari
Alcaloizii neoxigenati: bazele sunt solubile in apa si solvent organici, sunt antrenabile cu vapori de apa,
săruri ie prezintaa celeaspi ropietati
Prezintă puncte de fierbere si de topire caracteristice. Datorita prezentei atomilor de carbon asimetrici
sunt dotaţi cu activitate optica. Prezintă spectre de absortie caracteristice in UV si IR fiin dotaţi cu
fluorescenta in lumina Wood. Migrează in câmpul electric — electronaforeza. Sunt in general lipsiţi de
culoare dar se cunosc si unele excepţii:
• cei care au N terţiar sunt coloraţi in galben auriu, ex : berberina, serpentine ;
• cei care au N cuaternar sunt coloraţi sunt coloraţi in roşu intens, ex : sanguinarina
• toti alcaloizii neoxigenati sunt coloraţi in brun ;
•toti alcaloizii sunt dotaţi cu gust amar adesea extrem de puternic iar cei neoxihenati au si un
miros neplăcut, viros.
1.2. Proprietăţi chimice : Alcalinitatea este proprietatea caracteristica alcaloizilor fiin foarte variabila in
funcţie de structura chimica a alcaloidului respectiv putând sa fie atenuata de unii substituienti cu caracter
acid cum ar fi fuctiile carboxil sau oxidrilii fenolici. Morfina spre deosebire de toti alcaloizii are caracter
acid, alcaloizii purinici sunt foarte slab alcalini unii fiind neutri. Pe o scara a alcalinitatii: coniina - nicotină,
cocaina, chinina -alcaloizii purinici — morfina foarte alcalina. Cu acizii formează săruri puternic ionizate in
mediu apos: se dizolva in apa. Bazele cuaternare sunt foarte alcaline si albastresc hârtia de turnesol.
2. Reacţii de identificare ale alcaloizilor
Alcaloizii dau reacţii de culoare si de precipitare cu anumiţi reactivi: aceste reacţii pot servi ca reacţii
de identificare sau metode cantitative de determinare a alcaloizilor.
A. Reacţii de culoare:
Aproape toti alcaloizii dau cu acizii tari concentraţi mai ales H2SO4 concentrat cu sau rara adaus de
alte substanţe reacţii de culoare. Exista si reactivi specifici pentru anumiţi alcaloizi sau grupe de alcaloizi.
R. Wenzel —*■ sol. permanganat de potasiu R. Luchini —* sol. bicromat de
potasiu R. Erdmann —* sol. acid azotic 5% in acid sulfuric concentrate
B. Reacţii de precipitare: Alcaloizii dau reacţii de precipitare cu:
1. Metale grele:
• clotura mercurica - pp. albe sau colorate
• clorura de platina-pp. albe sau colorate
2. Iodurile duble:
• R. Bouchardat (sol. Apoasa de iod-iodurat) - pp brun-rosietic
• R. Dragendorff (sol. Apoasa de iodo-bismutat de K) - pp. rosu-portocaliu
3. Acizii anorganici complecşi:
• R. Bertrand (sol. apoasa acida de acid silicowlframic) — pp. galbene sau brun
• R. Scheibler(sol. apoasa acid fosfowolframic) - pp. alb cristalin
3. Metode de dozare a alcaloizilor
Exista numeroase metode de dozare, pentru acelaşi alcaloid folosindu-se metode diferite de forma sub
care se găseşte acesta:
• se găseşte ca substanţa pura
• se găseşte in produs vegetal
•• se găseşte in diferite preparate farmaceutice Pentru dozare se folosesc metode
fizice, chimice, fizico-chimice :
• gravimetrice
• volumetrice
• colorimetrice
• spectofotometrice
• ctromato grafi ce
• electroforetice
• biologice
Antraderivati

Preparare : antraderivatii sunt greu solubili in apa, mai ales sub forma de aglicon, din acest motiv
totalul derivaţilor se extrage cu alcool la cald, se îndepărtează alcoolul sub presiune redusa iar rezidul se reia
cu chloroform la cald. In felul acesta cloroformul extrage agliconii iar glicozidele raman in reziduum.
Fiecare din cele doua grupe de substanţe se fractioneaza apoi prin cromatografie pe coloana de oxid de
aluminiu, oxid de magneziu sau carbonat de magneziu. O alta metoda metoda de preparare a agliconilor se
face prin extracţia cu apa la fierbere, filtrare, hidroliza cu acid sulfuric diluat si extracţii cu alcool.
Proprietăţi fizico-chimice sunt substanţe solide colorate de la balben la brun datorita sistemelor de
duble legaturi conjugate existente in structura lor având puncte de topire ridicate. Glicozidele sunt in general
amorfe, unele dintre ele putând fi si cristalizate, in schimb agliconii pot fi obţinuţi in stare cristalina.
Glicozidele sunt solubile in apa in special la cald si in alcool iar agliconii sunt solubili in solvenţi nepolari:
cloroform, benzen, eter etilic, toluen.
Datorita caracterului fenolic sunt solubili in alcalii cu care dau fenolati; odată cu instalarea efectului
batocrom coloraţia trece de la galben la roşu si este caracteristica antrachinonelor hidroxilate fiind cunoscuta
sub numele de reacţia Borntrăger.

galben roşu
Reacţia e data de antrachinone nu si de antranone. Cu sărurile ferice
formează chelati sau fenolati dupa cum legătura se stabileşte numai cu oxidrilii

Prin incalzirea glicozidelor la o temperatura de 140-180 grade se rupe legătura glicozidica punandu-
se in libertate agliconii care sublimează depunand depozite cristaline, pe aceasta proprietate bazandu-se
reacţia de identificare prin microsublimare.
Reacţii de identificare:
• reacţia Borntrăger
• reacţia Schonteten — caracteristica pentru formele reduse. Se face o extractive la cald a produsului
vegetal cu o soluţie concentrate de borax iar conţinutul eprubetei vărsat intr-o cantitate mare de apa produce
o fluorescent verde.
• alta metoda de identificare este cromatografia pe hârtie si in strat subţire
• antronele produc diferite culori cu o soluţie de para-nitrozo-dimetil anilină pe cand antrachinonele
nu dau aceasta reacţie.

Saponozide

Preparare: se cunosc mai multe metode de preparare in funcţie de caracterele particulare ale
materiei prime folosite la extracţie. Cea mai simplă metodă se bazează pe proprietăţile spumefiante ale
saponozidelor. Extractul apos obţinut din produsul vegetal se agita puternic si spuma formată se
îndepărtează pe măsura formarii sale, iar produsul de spumificare se usucă si se purifica.
• Extracţia cu alcool de 90° este cel mai puţin folosit procedeu de preparare. Produsul vegetal
pulverizat se extrage prin fierbere la reflux cu alcool de 90°, se filtrează si se lasa in repaos pentru depunerea
saponinei. Sedimentul separat prin filtrare sau decantare se supune purificării prin dizolvare in alcool, iar
soluţia alcoolică astfel obţinută se toarnă intr-un volum de 10 ori mai mare de eter etilic.
Precipitatul care se formează se separă, se redizolvă in alcool, se reprecipita in eter pană cand
saponina ajunge la puritatea dorită.
• Extracţia cu CH3COOH concentrat. Soluţia acetică obţinută se toarnă intr-un volum
corespunzător de apă cand saponina insolubila precipita. Această metoda se foloseşte pentru obţinerea
saponinelor neglicozidate sau a unor saponine sterolice greu solubile in apă.
Proprietăţi fizice:
• saponozidele sunt substanţe amfotere care dau in apa soluţii coloidale
• saponozidele sterolice se obţin sub formă cristalizată fiind denumite si saponine cristalizate, in schimb
cele terpenice sunt amorfe.
• sunt greu solubile in apă rece si alcool, fiind solubile in apa fierbinte, in alcool diluat si concentrat la
fierbere. In ceilalţi solvenţi organici sunt insolubile.
• au proprietăţi tensioactive, sc ăzand tensiunea superficială la interfaza apă-ulei sau apă-aer. Datorită
acestor calităţi, au proprietăţi spumefiante, detergente si emulsionante. Capacitatea de spumefiere se
datorează prezentei in moleculă a unui rest hidrofil, alături de unul lipofil.
• datorită prezentei C-asimetrici in structura lor, saponozidele deviază planul luminii polarizate fiind
înzestrate cu activitate optica.
Proprietăţi chimice:
• saponozidele sterolice nu au grupări carboxilice pe nucleul lor, având o reacţie neutră si alcătuind grupa
saponozidelor neutre.
• saponozidele triterpenice, datorită grupării carboxil, sunt acide, fiind incluse in grupa saponozidelor
acide.

• saponozidele sterolice precipită cu soluţie concentrată de Ba(OH)2 si acetat bazic de Pb.


• saponozidele triterpenice precipită cu soluţie de acetat neutru de Pb si alte săruri neutre.
• prin hidroliză acidă se pune in libertate un genol care, in general, este cristalizat.
• in cazul in care hidroliză are loc pe cale enzimatică, se formează fracţiuni intermediare mai
simple, de asemenea, glicozide, care se numesc progenine sau progenoli.
• in timpul hidrolizei, se scindează mai intai hexozele, apoi pentozele, iar la urmă acizii
uronici
• cu acizii concentraţi, saponozidele formează compuşi divers coloraţi.
Reacţii de identificare:
2. Reacţia Kobert (reacţia cu H2S04 concentrat)
—*■ toate saponozidele dau coloraţii care trec in roşu, roşu—violet si albastru.
2. Reacţia Rosenthaler
—* reactivul Rosenthaler este soluţia de 1% vanilina in HC1 concentrat. —+reacţia este de diferenţiere a
saponinelor sterolice de cele triterpenice. —► cu reactivul Rosenthaler, sapogenolii sterolici se colorează in
violet, iar sapogenolii triterpenici nu dau aceasta reacţie.
3. Reacţia Windaus
—* este tot o reacţie de diferenţiere a saponozidelor.
—> cele sterolice formează cu colesterolul combinaţii cristalizate, insolubile in apa, numite
colesteride.
4. Hemoliza globlelor roşii
—*■ O suspensie de globule roşii tratata cu un decoct de plante ce conţin saponozide trebuie sa
devină transparenta, limpede si roşie, iar prin repaos sa nu depună un sediment roşu de hematii.
5. Reacţia prin care saponozidele se pot identifica direct in secţiunile practicate in organelle
plantei prin metoda gelatin - sânge. Secţiunile se include in mediu de gelatin-sange si se urmăreşte apariţia
câmpului hemolitic.
Dozarea saponozidelor:
Metode fizice : se urmăreşte indicele de spumificare; concentraţia de saponina in produsul de analizat
se determina in raport cu concentraţia unei soluţii etalon de saponina.
Metode fizico-chimice : prin incalzirea saponozidelor cu H2SO4 concentrat, in prezenta antronei, se
formează coloraţii diferite ce se fotometreaza; in prezenta H2SO4 concentrat, ozele se transforma in derivaţi
de furfural care formează cu antrona complecşi coloraţi.
Metodele biologice : se bazează pe determinarea saponinelor cu ajutorul indicelui hemolitic;
saponinele, datorita proprietăţilor lor tensioactive, determina ieşirea hemoglobinei din hematii, care se
găsesc intr-o soluţie tamponata de ser fiziologic.
Lipidele

Sunt substanţe naturale de origine vegetala sau animala caracterizate prin prezenta acizilor graşi
superiori care nu conţin in molecula lor nuclee aromatice; nu sunt antrenabile cu vapori de apa sunt solubile
in solvenţi organici: benzen, cloroform, eter. Se împart in 2 mari grupe:
1. lipide simple (ternare)
2. lipide complexe (conţin in molecula P si N)
I. Lipide simple
• conţin in molecula lor numai carbon, H2 si O2
• dupa natura alcoolului care este esterificat de acizii graşi se clasifica in: gliceride —
constituite din esteri ai cu acizii graşi, se împart in 2 grupe:
a. gliceride simple - esterificarea se face cu acelaşi acid
b. gliceride mixte - esterificarea se face cu acizi diferiţi
Cei mai răspândiţi acizi graşi care intra in structura gliceride!or suni:
• acizii graşi saturaţi: acidul capraic, acidul caprilic, acidul lavuric, acidul miristic, acidul
palmitic, acidul stearic.
• acizii graşi nesaturati: acid miristoleic, acid acid palmitoleic, acid oleic, acid linoleic.
• hidroxiacizii graşi saturaţi sau nesaturati: acid sabinic (ac. hidroxi launic), acid juniperic (ac.
hidroxo palmitic), acidrinoleic (ac. hidroxioleic).
• acizii graşi parţial ciclizati: acid hidrocarpic, acid anacartic.
epoxiacizi graşi: acizi graşi in a căror catena una din legaturile duble a fost epoxidata. Ex: acid
caronaric - obţinut din seminţe de Acacia si din uleiul de soia

- CH-CH-
\ /O
In lichidul seminal al animalelor se găsesc acizi graşi ciclici nesaturati care conţin 20 atomi de carbon
si un ciclu pentanic si care sunt denumite prostaglandine. Acestea sunt derivaţi ai acidului inactiv fiziologic,
acidul prostanoic. Prosta glandirele sunt dotate cu activitate fiziologica si au ca acţiuni scăderea presiunii
sanguina, stimulează musculatura neteda la nivelul uterului
Ceridele — sunt esteri ai acizilor graşi superiori cu alcooli superiori, aclcooli care provin din
reducerea acizilor respectivi.
Steridele — sunt lipide rezultate in urma esteriflcarii cu compuşilor sterolici cu agizi graşi superiori.
Etolide — sunt lipide formate in urma esteriflcarii interne a unor hidroxiacizi. Sunt nişte componente
ale cutinei (cutis = piele), si care sunt prezente in membranele externe ale celulelor epidemice si care conferă
o rezistenta mai mare la acţiunea agenţilor chimici, fizici si biologici.
II. Lipidele complexe
Sunt compuşi cu structuri mai complicate care conţin in molecula lor P si N. Fac parte:
a. fosfolipidele (fosfatide — conţin in molecula lor fosfor sub forma radicalului fosforic legat
prin
esterificarea unei grupe hidroxil a glicerinei)
b. fosfoaminolipide — lipide in care acidul fosforic esterifica concomitent si un aminoalcoolcum
este cazul lecitinelor
c. fosfoftngozide — sunt glicozide care in urma hidrolizei pun in libertate acizi graşi, oze, acizi
uronici si o baza azotata.
Răspândirea gliceridelor — sunt constituienti normali ai celulelor vii animale si vegetale gasindu-se in
cantităţi mari in ţesuturile sau organele de rezerva. Astfel la animale se găsesc in ţesutul adipos, iar la plante
in fructe si seminţe, in special la cele oliaginoase.
Prepararea lipidelor - se cunosc mai multe procedee de obţinere, cele mai importante fiind: 7.
presarea la rece sau la cald
2. extracţia cu solvenţi
3. topirea si fierberea cu apa
1.Presarea la rece sau la cald — se aplica in cazul in care se urmăreşte obţinerea unor produse de
calitate superioar. Gliceridele obţinute prin acest procedeu prezintă un gust plăcut, miros fin, sunt puţin
colorate si au reacţie neutra. Prin acest procedeu lipidele aflate in complexele lipoproteice nu se desfac decât
intr-un procent mic, randamentul acestui preocedeu fiind scăzut. Prin acest procedeu se obţine uleiul de
ricin, măsline,in, susan.
Presarea la cald se face in 2 etape:
a, presarea prealabila — se extrage intre 25 — 35% din conţinutul in ulei al semintelo
b. presarea finala — seminţele ce vor fi supuse presării sunt aduse la o yemperatura care
variază in funcţie de natura materiri prime intre 75 - 150 grade C si o anumita umiditate. Acest tratament
provoacă fluidizarea uleiului si congelarea componentelor macromoleculare din celule (mucilagii, proteine)
si in acelaşi timp lipidele sunt desfăcute din complexele lipîdo proteice.
Datorita încălzirii in ulei trec componente colorate ale celulelor si substanţelor care dau gustul
specific. Uleirile obţinute prin acest procedeu sunt mai colorate, poseda o reacţie acida, au gust si miros mai
pronunţa sau alterat, unele dintre ele fiin supuse rafinării. Randamentele procedeului de presare la cald sunt
mai mari.
2.Extracţia cu solvenţi — se foloseşte in special pentru obţinerea uleiurilor industriale si mai puţin
a celor de uz farmaceutic. Solvenţii folosiţi sunt: benzina extractiva, cloroformul, sulfura de carbon.
Randamentele acestui procedeu sunt cele mai mari dar produsele obţinute sunt de calitate inferioara.
3.Topirea sifierberea cu apa - se lofosesc pentru obţinerea grăsimilor animale sau a uleiului de
palmier.
Proprietăţi fizice
• Lipidele sunt substanţe solide, semisolide sau lichide care prezintă puncte de topire scăzute si punct de
fierbre ridicate. Deoarece sunt amestecuri complexe nu prezintă un punct de topire net ci un interval de
topire.
• Culoarea variază de Ia alb la gălbui sau galben, intensitatea ei creste cu numărul de legaturi duble din
molecula acidului gras. Vascozitatea si consistenta creste cu gradul de saturare.
• Mirosul - lipidele pure nu au miros datorita prezentei altor componenţi si a reacţiilor de oxidare care au
loc sub actinea aerului, a luminii sau a umidităţii se formează peroxizi, aldehide si cetone care imprima un
gust si un miros caracteristic.
Pentru caracterizarea uleiurilor grase prin contraste fizice in normele de calitate figurează
următoarele probe:
• măsurarea densităţii cu ajutorul pictometrului si care are valori intre 0,85 - 0,95.
• indicele de refracţie cu ajutorul refractometrului Abbe
• activitatea optica pentru uleiurile care deviază planul luminii polarizate ( uleiul de ricin)
* spectrul UV, astfel măsurarea densităţii intre 230-270 nm oferă informaţii despre uleiul vegetal.
Astfel uleiurile obţinute prin presarea la rece absorb iniţial la 232 nm, uleiul rafinat formează picuri la
260,270,280 nm iar in cazul uleiului rancen se formează un pic masiv la 270 nm.
Proprietăţi chimice — deoarece lipidele sunt constituite din amestecuri complexe de substanţe
diferite, ele nu prezintă constante fizico-chimice nete, caracterizarea lor fiind folosiţi o serie de indici:
1.Indicele de aciditate — reprezintă cantitatea in mg de KOH necesare pentru neutralizarea acizilor
liberi dintr-un gram de grăsime. El prezintă o mare importanta practica deoarece o grăsime foarte pura nu
trebuie sa conţină urme de acizi graşi. Un indece de aciditate ridicat denota fie ca uleiul, respectiv grăsimea
a fost obţinută printr-o metoda brutala ca: presarea la rece sau la cald sau topirea la foc deschis ori denota o
alterare a acesteia.
2.Indice de esterificare — reprezintă cantitatea in mg de KOH necesara saponificarii unui gram de
grăsime neutralizată. Oferă date in legătura cu cantitatea de componenţi aflata sub forma de esteri.
3. Indice de saponificare — reprezintă suma indicilor de aciditate si esterificare si reprezintă o
caracteristica foarte importanta deoarece permite aprecierea lungimii medii a catenelor acizilor graşi
componenţi.
4. Indicele acetil - reprezintă cantitatea in mg de KOH necesara neutralizării acidului acetic obţinut
prin saponificarea unui gram de substanţa grasa complet acetilata. Acest indice furnireaza date referitoare la
numărul de oxidrili liberi din structura grăsimii.
5. Indicele de iod — reprezintă cantitatea de iod absorbita de lg grăsime fiind in sransa legătura cu
numărul de legaturi duble existente in structura acizilor graşi componenţi.
Determinarea insaponifiabilului — dupa saponificarea unei grăsimi insaponifiabilul se poate
separa, spală, usca si determina gravimetric. Din insaponifiabilul se pot izola sterolii, topoferolii,
carotenoidele, alcoolii alifatici prin cromatografie pe strat subţire.
Determinarea cantitativa a lipidelor — pentru dozarea acstora se folosesc procedee gravimetrice.
Pentru aceasta proba de analizat este supusa extracţiei cu solvenţi volatili nepolari, dupa care solventul se
indeparteaza, rezidul se supune uscării si se cântăreşte.
Acţiunea si întrebuinţările lipidelor - lipidele au multiple aplicaţii in farmacie, ele având proprietăţi
emoliente sau prezentând acţiuni specifice. Insaponifi abilele obţinute prin saponificarea unor uleiuri (ex.
uleiul de avogadro, soia, germeni de grau si porumb, morcov, palmier), datorita conţinutului in fitosteroli si
in special in betasitosteroli, in stigmasteroli se folosesc in cosmetica si dermatologie.
Uleiuri

1. Oleum Cacao - Buni num Cacao


Reprezintă uleiul obţinut prin presarea la cald a seminţelor arborelui Teobroma cacao, familia
Sterculiaceae. Se prezintă sub forma unei mase solide, onctuoase de culoare alb gălbuie, cu miros plăcut si
gust de cacao. Punct de topire 30-35 grade C.
Compoziţie: este alcătuit din trigliceride / gliceride mixte ale acizilor stearic, olenic si arahidonic.
întrebuinţări: ca excipient la prepararea supuzitoarelor, intra in compoziţia a numeroase baze de
unguente, creme si farduri.

2. Oleum Olivarum
Reprezintă uleiul obţinut prin presarea la rece a fructelor coapte de Olea europeae, familia Oleaceae
- măslin. Prin presarea la rece a fructelor intregi si frumoase se obţine uleiul gras de calitatea I; prin presarea
la rece a fructelor neselectionate se obţine un ulei de calitatea a II; prin presarea la cald se obţine un ulei de
calitatea a HI; prin extracţia cu solvenţi sau fierberea cu apa a turtelor ramase de la presarea la rece se obţine
uleiul de calitatea IV care este folosit in industrie si la fabricarea săpunurilor. Este un ulei galben cu nuanţa
verzuie, gust dulce si miros plăcut.
Compoziţie chimica: trioleina, care ajunge in proporţie de 70 — 80% in funcţie de provenienţa
uleiului, cantităţi mici de tripalmitina, tristearina sau gliceride ale acizilor linoleic si arahidonic; cantităţi
mici de acizi graşi liberi care imprima un caracter slab acid. In măsline si in fracţiunea insaponifiabila se
găsesc substanţe aromatice si terpenoide iar in tegument a fost izolat un izomer al acidului crategolic numit
acidul măslinie.
Acţiune si întrebuinţări:
• uleiul de calitatea I se foloseşte la prepararea soluţiilor injectabile
• cel de calitatea a II a se foloseşte in alimentaţie si la prepararea unguentelor
• uleiul de calitatea a IU si a IV a se foloseşte doar pentru utilizări tehnice.
• uleiul de măsline se foloseşte in afecţiuni biliare si hepatice cand se administrează 1-2 linguriţe
dimineaţa si in ulcerul gastric (o linguriţa dimineaţa).
• frunzele de măslin prezintă o acţiune diuretica, hipoglicemianta si hipotensiva datorita
oleuropeinei.

3. Oleum Hei ian te


Reprezintă uleiul gras obţinut prin presarea la cald a seminţelor de Heliantus anus, familia
Compositae - floarea soarelui. Este un lichid limpede, galben deschis la culoare cu gust dulceag si miros slab
caracteristic. Uleiul neutralizat este lipsit de miros.
Compoziţie chimica — seminţele de floarea soarelui conţin in cotiledoanele lor 35-45% ulei gras
format din: acid linoleic 10-15%, acid oleic 20-25%, acizi graşi saturaţi 10-15% reprezentaţi prin; acidul
palmitic, stearic care se găsesc sub forma de gliceride, o mica parte gasindu-se si sub forma libera. Fructele
mai conţin lecitina iar insaponibilul conţine carotenoide si fitosteroli.
întrebuinţări - uleiul obţinut prin prepararea la rece se foloseşte pentru obţinerea uleiului purificat si a
uleiului sterilizat care se foloseşte la prepararea soluţiilor injectebile uleioase.

4. Oleum Sesani
Este uleiul obţinut prin presarea la rece a seminţelor de Sesanum indicus, familia Pedaliaceae
-susanul. Este un lichid limpede, uleios, de culoare galben deschis, cu gust plăcut, dulceag si lipsit de miros.
Compoziţie chimica — conţine: gliceride ale acizilor oleic 50% si linoleic 37%, gliceride ale acizilor
palmitic, stearic, arahidonic, lecitina si 2 compuşi lignanici (sesamina si sesamolina)
întrebuinţări - la prepararea unor soluţii injectabile uleioase, fiind un înlocuitor al uleiului de lasline;
excipient la prepararea unguentelor.
5. Oleum linim
Reprezintă uleiul gras obţinut prin presarea la race a seminţelor de la specia Linum usitatisinum,
familia Liliaceae — in. Seminţele de in conţin 30-45% ulei gras. Uleiul de in este un lichid dens,
transparent, galben auriu cu gust dulceag si miros slab caracteristic.
Compoziţie chimica - conţine: gliceride ale acizilor linoleic 50%, acidului oleic, acidului linolic,
acizilor miristic, stearic si palmitic.
întrebuinţări - se foloseşte la prepararea linoleatelor (esteri etilici ai acidului linoleic care intra in
compoziţia vit. F). Uleiul de in se foloseşte in industri vopselelor, linoleului si a diverselor preparate din
cauciuc.

6. Oleum Ricini
Reprezintă uleiul gras obţinut prin presarea la rece a seminţelor decorticate ale plantei Ricinus
comunus, familia Euphorbiaceae - ricin / capusa. Este un lichid vâscos aproape incolor sau gălbui cu miros
si gust particular.
Compoziţie chimica - 80% ricinoleina (triglicerida acidului ricinoleic), gliceride ale acizilor stearic,
hidroxistearic.
Acţiune si întrebuinţări - purgativ, la copil se administrează 5-10 g iar la adult 30-50 g, in
tehnica.
7. Oleum Sojae
Este uleiul gras obţinut din seminţele speciei Glycine soja, familia Leguminaceae - soia. Este un ulei
gras cu proprietăţi asemănătoare cu cele ale uieiului de floarea soarelui.
Compoziţie chimica — seminţele de soia conţin 15-20% ulei gras alături de caroten oi de, izoflavone,
substanţe glucidice si 50% proteine cu valoare alimentara. Uleiul gras este format din glucide ale acizilor
oleic, linileic si linoleric. Insoponifiabilul conţine lecitine alături de fitosteroli in special stigmasteroli si p
sitosteroli.
întrebuinţări - folosit in alimentaţie, lecitinele care sunt fosfatide mixte ale acizilor linoleic, oleic si
linolic purificate si concentrate sub denumirea de fosfolipide esenţiale, fac parte din compoziţia unor
medicamente: Ascolecitina, Lecitina, Farcovit, Esenţiale si Esenţiale N.
8. Oleum Crotonis
Reprezintă uleiul obţinut prin presare la cald sau la rece a seminţelor decorticate sau necorticate ale
plantei Croton tiglium, familia Euphorbiaceae un arbore originar din India. Uleiul de crotor este un lichid
limpede, galben sau galben brun care cu timpul devine roşu brun; are un gust iute, persistent si iritant iar
mirosul este particular, neplăcut.
Compoziţie chimica — conţine: gliceride ale acizilor oleic, linoleic, palmitic, stearic; o rezina —
croton rezina.
întrebuinţări: se foloseşte ca si revulsiv energic fiin folosit sub forma de unguente si fricţiuni in
sciatica, artrite, reumatism, bronşite, pneumonii. Se foloseşte ca purgativ drastic in doze de 1-2 pic. in ulei
de ricin sau ulei de migdale.
9. Oleum Jecaris aselli (ulei de peste)
Reprezintă uleiul gras izolat din ficatul proaspăt al unor specii de Gaduc morhua, familia Gadide.
Este un lichid limpede de culoare galben deschis cu miros de peste si gust caracteristic.
Compoziţie chimica: 85% din totalul gliceridelor din untura de peste provine de la acizii arahidoric,
jecolic, oleic; 15% sunt gliceride ale unor acizi graşi saturaţi acidul palmitic, miristic, stearic.
Insaponifiabilul este format din colesterol si vit A, D, E. Untura de peste trebuie sa conţină 600 Ul/g de vit A
si 85 Ul/g vit D. Mai conţine lecitine, fosfolipide, amine de tiptul butiaminei, hexilaminei; combinaţii
organice care conţin Br si I.
Acţiuni si întrebuinţări: datorita conţinutului crescut in vitamina A si D si a unor elemente minerale
(P, I, Br) se foloseşte in avitaminoze sau in hipovitaminoze sub forma de capsule gelatinoase.
10. Cetaceum
Reprezintă produsul obţinut din grăsimea aflata in cavităţile pericraniene ale casalatului Physeter
macrocephallus, familia Physeterideae. Produsul se prezintă sub forma unor fragmente uşoare, albe, sidefii
cu o structura cristalina; sunt transparente, au un aspect onctuos, nu lasa pata grasa pe hârtie; gustul si
mirosul — slab caracteristice. Expus la aer se îngălbeneşte si incepe sa rancezeasca.
Compoziţia chimica: cantine cantităţi mari de alcool citilic si este relaţia alcoolului cetilic cu acid
palmitic => cetina. Laurinatul, miri statul si stearatul de cetii.
întrebuinţări: se foloseşte ca baza de unguent in asociere cu alti excipienti; se foloseşte in
cosmetica.
11. Adeps Lanae anhydricus — lanolina
Este produsul obţinut din grăsimea aflata pe lana oilor (ovies aries) familia Ovidaea. Conţinutul lanei
in lanolina variază in limite foarte largi 2-20% , in funcţie de rasa animalului, de vârsta, sex, origine
geografica, sezonul in care au tunse oile.
Lanolina se prezintă sub forma unei mase mai vâscoase de culoare galbena sau galben cenuşiu, cu
miros slab caracteristic cand este bine purificata. Indicele de aciditate nu trebuie sa depăşească valoarea 1,
cel de saponificare 94-106 iar cel de iod 18-32. Adeps Lanae hydrosus este o lanolina care conţine 25% apa.
Compoziţie chimica: 60% acizi graşi esterificati cu alcoolul cerilic si cu cel cetilic cu colesterol si
lanosterol. Parte insaponifiabila este formata din alcooli liberi, hidrocarburi parafinice si cetone steroidice.
întrebuinţări: deoarece înglobează o mare cantite de apa lanolina se foloseşte ca baza de unguent
pentru obţinerea unguentelor folosite in cosmetica sau terapeutica. Emulsionant sau agent de suspensie in
tehnica farmaceutica. In tehnica, lanolina se foloseşte ca lubrefiant si anticoroziv.
12. Adeps Suillus - grăsime de porc
Reprezintă produsul gras obţinut prin topirea sau fierberea cu apa a pârtilor bogate in ţesut adipos a
speciei Sus scrofa, famiiia Suide. Conţine 80% oleo palmito stearina si palmito dialeina.
13. Cera flava — ceara de albine
Este produsul constituit din secreţia hipodemica a albinei lucratoare Apis medifica din dreptul
inelelor vertebrale si abdominale. Aceasta secreţie stabate epiderma si se depune pe ea sub forma unor lame
foliaceae De care albina le aduna cu ahitnrul nirinarpl™* nnţtprmarp ip m^oto^o i;i*™a«+«»v,«.î
Se prezintă sub forma de placi sau sub forma unei mase galbene cu fractura mata granuloasa, nu are
gust, iar mirosul este caracteristic plăcut de fagure.
Compoziţia chimica: 2 fracţiuni — una solubila 18% cerina, insolubila 70-75% -miricina. Cerina
este alcătuita din 2 fracţiuni: ceroleina — solubila la rece si care conferă mirosul plăcut al cerei si cerina
propriu-zisa - insolubila. Ceara galbena mai conţine 40% alcool superior si si hidrocarburi de tip pentacosan,
hectacosan, nanocosan.
întrebuinţări: se foloseşte la prepararea unguentelor, cremelor si emplaste.
14. Cera alba
Produs obţinut prin albirea cerei galbene. Se prezintă sub forma de foi subţiri, este mai dura si mai
sfarmicioasa decât ceara galbena. Pentru ceara de uz farmaceutic este interzisa albirea cu dioxid de sulf sau
apa oxigenata.
întrebuinţări: ca si ceara galbena
Substanţe rezinoase

Sunt amestecuri heterogene si de compuşi de greutate moleculara mare si grad de oxidare diferit,
lipsite de apa care provin in general din oxidarea si polimerizarea terpenelor.
Structura chimica a rezinelor:
Din multitudinea de produşi macromoleculari care intra in compoziţia rezinelor prin metode
cromatografice, au fost puse in evidenta 3 grupa de compuşi cu structura mai simpla:
I. Alcooli — se comporta ca nişte fenoli, fiind solubili in soluţii alkaline si având proprietăţi
caracteristice taninurilor; in funcţie de reacţiile specifice pe care le dau se clasifica in:
a. Rezinoli (alcooli rezinici) — combinaţii alcoolice cu structura triterpenica pentaciclica
sau tetraciclica
b. rezinotanoli - se formează prin oxidarea rezinelor si datorita numărului mare de oxidrili
fenolici, se comporta asemănător taninurilor.
IT. Aldehîdele - ex. vanilina din balsamuri

Ut. Acizii rezinici — diferă intre ei in funcţie de numărul de atomi de C din molecula. Avem:
1. acizi deterpenici — componenţii frecvenţi ai oleorezinelor, fiind izolaţi din diferite terebentine
sau rasini de conifere
2. acizii triterpenici — ex. in tamaie — Olibanum au fost identificaţi acizi a si p - boswelici
Clasificarea rezinelor:
1.Rezine propriu-zise — produsele rasinoase de consistenta solida, mai mult sau mai puţin dure care nu
conţin componente volatile antrenabile cu vaporii de apa sau care se volatizeaza la temperatura camerei.
2.Oleorezine — conţin o anumita proporţie de uleiuri volatile in care sunt dizolvate.
3.Gumirezine — sunt asociate cu gumele luând naştere in aceleaşi ţesuturi care produc si gumele
datorita prezentei acestora au o consistenta mai dura.
4.Lactorezinele - constituienti ai latexului, produse de unele Euphorbiaceae.
5.Balsamuri — produse rezinoase caracterizate printr-o componenta ridica de acizi caracteristici
esterificati cu alcooli aromatici sau rezinici.
6.GHcorezine — substanţe naturale formate in metabolismul lipidic al unor plante au greutate
moleculara mare, au o consistenta solida, sunt dure si intens colorate.
Obţinere si preparare
In cazul rezinelor formate fiziologic, ele exuda spontan din ţesuturile plantei producătoare iar obţinerea
lor se face prin simpla culegere de pe trunchiul arborilor.
In cazul rezinelor formate patologic, ele provin de cele mai multe ori prin intervenţia brutala a omului
care traumatizează planta producătoare prin: incizii, decorticari, flambari, in urma cărora are loc o exudatie
abundenta de rasina ca urmare a formarii unui ţesut neosecretor.
Cand materia rezinoasa ramane in ţesutul formator fara sa exude sau este impurificata cu elemente
vegetale provenite de la planta producătoare, se procedează la extracţie. Extracţia se face cu ajutorul
alcoolului fierbinte sau a unui solvent apropiat.

Proprietăţi fîzico-chimice
• in general sunt substanţe solide, amorfe,lipsite de o anumita structura, dure si sfarimicioase
• in momentul recolatarii au o consistenta semi-solida dar in scurt timp, in urma şederii la aer se
intaresc
• foarte puţine rasini se prezintă in stare lichida, ex. Balsanum Peruvianum
• culoare foarte diferita, pot fi de la slab coloarate - negru
• miros imprimat de unii componenţi si poate fi plăcut sau foarte neplăcut
La încălzire, se înmoaie apoi se topesc iar in cele din urma la temperaturi ridicate se descompun. Nu
sunt solubile in solv organici:alcool eter, chloroform. Expuse la aer, lumina, căldura, isi modifica aspectul
datorita oxidarii.
Identificarea : datorita compoziţiei foarte complexe si variate nu se cinosc reacţii de identificare
specifice; unele rezine pot fi caracterizate prin aciditate, saponificare, acetilare, dar si fara specificitate,
aceşti indici servind pentru stabilirea calităţii comerciale a rezinelor.
Acţiuni farmaceutice
• in cosmetica
• în terapeutica,dezinfectant ale cailor respiratorii
• antioxidanti
• aromatizanti