You are on page 1of 7

Patul lui Procust

Tema şi viziunea despre lume

DATE APARIŢIE ŞI CONSTRUCŢIE


Al doilea roman al lui Camil Petrescu,"Patul lui Procust",apare in 1933, la numai trei ani dupa
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru literatura romana, un
eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern.

INCADRARE CURENT LITERAR, PERIOADA SAU TEMATICA


Roman =specie a genului epic în proză, cu o acţiune care se desfăşoară pe mai multe planuri, cu
conflicte multiple şi un număr mare de personaje.

Romanul modern
Evenimentele sunt relatate în funcţie de fluxul memoriei involuntare. Camil Petrescu este
adeptul anticalofiliei, deoarece scrie fără să aibă grija foarte mare asupra frumuseţii frazei şi
logicii ei, în numele aceleiaşi autenticităţi.

Roman modern de tip subiectiv

 perspectiva narativa „farâmiţată”


 naraţiunea la persoana I
 luciditatea (auto)analizei
 construcţia personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, prin alcătuirea unor
„dosare de existenţă”
 autenticitatea definită ca identificarea actului de creaţie cu realitatea vieţii.Autenticitatea
poate fi înţeleasă drept un mod de a trăi realitatea sau un mod de a cunoaşte.

Romanul psihologic

 apariţia fluxului memoriei involuntare


 experienţa brută
 mărturisirea directă reliefează o alta perspectivă asupra actului de creaţie

TEMA
Ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama iubirii si drama
intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in
demnitate umana. Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine
conturate in romanul "Patui lui Procust":substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale
existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin
viziunea diversiicata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje;
autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte.
("dosare de existenta");
Ladima cunoaşte prin iubire umilirea şi deznădejdea, trăind o iubirea care a fost probabil
cauza sinuciderii. Fred, în schimb, îşi reprimă în mod inexplicabil o mare pasiune. Doamna T.
trăieşte suferinţa provocată de un refuz neînţeles. Emilia nu trăieşte iubirea cu adevărat, ci doar o
mimează.

TITLU
Titlul este o metafora, "Patui lui Procust" face trimitere directa la o poveste mitologica
din antichitate, conform careia talharulProcust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa
incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a calatorului
in patui lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, ori,
dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se potrivea exact
masurarii impuse.
Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un "pat al lui Procust", ca spatiu limitat, in
care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea
impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte
este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista.
Dupa cum insusi autorul marturisea intr-un interviu, actiunea romanului are loc, "in sens
strict [...] intr-un pat", care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si
financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.

VIZIUNEA DESPRE LUME


Lumea creată de Camil Petrescu în acest roman este cuprinsă într-o imagine a enigmelor,
a căror descifrare nu o ştiu decât personajele în jurul cărora s-a creat misterul. Astfel tainele celor
doi bărbaţi rămân neelucidate, sinuciderea lui Ladima nu este explicată de nimeni în mod
concret, iar moartea lui Fred stă atât sub semnul sinuciderii cât şi al accidentului.

NARATOR/NARATIUNE

 perspectiva narativa „farâmiţată”, naraţiunea la persoana I

MODURI DE EXPUNERE

 Principalul mod de expunere este naraţiunea confesivă (cu caracter de confesiune)


 Monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia,
autoanaliza si autointrospectia, care scot in evidenţa zbuciumul interior al personajelor,
dat de aspiratia spre absolut. (analiza psihologica)

STRUCTURA
Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura romana, Camil
Petrescu realizeaza in romanul "Patul lui Procust" adevarate "dosare de existenta", toate fiind
confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la persoana I - pe baza
reflectarii realitatii in propria constiinta.
Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie
personajului Stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul lui
Procust", vocea auctoriala se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori care se
confeseaza (Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a celorlalte personaje
secundare (Penciuiescu, CibSnoiu, procurorul etc.) si a autorului insusi (in ineditele note de
subsol), toate insa exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu.
Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenta marcilor formale ale naratorului,
de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj.
Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva, cea care aduce, in timpul
obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.
Originalitatea romanului e data de: subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor, de
dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului subiectiv cu
cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori.
Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri
narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale Doamnei T. adresate
autorului; jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladima si
comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul "Intr-o
dupa-amiaza de august"; "Epilog I" care apartine lui Fred Vasilescu; "Epilog II", subintitulat
"Povestit de autor", apartinand, asadar, scriitorului insusi; Notele de subsol ale autorului, care
expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului.
Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil
Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie prin
prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou convingator
al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.

REPERE SPATIO-TEMPORALE
Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a evenimentelor,
pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back.
Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai
ales un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta
personajelor.

CONSTRUCTIA SUBIECTULUI
Incipitul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T.
le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini.
Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative - din subsolul
paginilor - ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a sentimentului de
iubire neimplinita, cu scopul de a crea "un dosar de existence ". Ea refuza si scriitorul o convinge
sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si concis, " Fara ortografie, fara
compozifie, fara stil si chiar fara caligrafie", conceptie ce sustine,de altfel, anticalofaismul lui
Camil Petrescu.
Scrisorile doamnei T. nareaza suferinta si dezamagirea produse de faptul ca amantul ei,
X, nu o mai iubeste si nu-i da nici o explicate privind aceasta atitudine, desi ea suferise "din
cauza lui aproape mortal" si se intreaba cum poate el s-o prefere pe alta, sa aiba metresa si sa
traiasca "o viata completa fara mine", ori ce-i pot oferi lui celelalte femei si ea nu. Suferinta
doamnei T se amplifica din cauza umilirii, a mandriei ranite care "imi macina corpul".
Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de
autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune cuprinzatoare a
adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii (substantialitatea), asa cum a fost
perceputa de catre fiecare personaj in parte, autorul realizand o creatie literara dupa formula
romanului in roman.
Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta
titlul "Într-o dupa-amiaza de august",cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru
doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile
lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului.
In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice,
politice si financiare din Romania, intre anii 1926 - 1928.
La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea pentru
doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reiesind doua puncte
de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica "doua romane subiective despre aceeasi poveste
de dragoste", la care se adauga si "comentariile autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile
dosare de existenta" (Gheorghe Glodeanu -"Poetica romanului romanesc interbelic"), toate
acestea concretizand noua formula estetica a relativismului.
In primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu, "acel enigmatic X.,
care era fiul lui Tanase Vasilescu, personaj intalnit si in romanul precedent, "Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi". Tanarul era chinuit de o poveste de iubire, despre care autorul
aflase intamplator si-l roaga sa scrie un jurnal in care sa se confeseze asupra tuturor starilor si
sentimentelor traite
Ca timp, intamplarile relatate de jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o dupa-amiaza
calduroasa de august, iar spatiul real este patul Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii
de artista, careia tanarul ii face o vizita.
Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu o educatie aleasa, diplomat si aviator, fiul unui
foarte bogat om de afaceri, Tanase Vasilescu Lumanararu. Incercand sa-l impresioneze, Emilia
ii povesteste despre unul, Ladima, "care m-a iubit ingrozitor, saracul" si care murise acum trei
luni, dandu-i sa citeasca scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimisese in ultimii doi ani. Fred
Vasilescu citeste pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz.
Ladima fusese gazetar si poet talentat, iar Fred este uimit cum un astfel de om nu se
gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel de femei, o cocota de lux pe care o vizitau si alti
barbati. Scrisorile lui Ladima creioneaza un indragostit sensibil si sentimental, preocupat ca
iubita lui sa obtina un rol intr-o piesa, apoi fericit ca Emilia debutase, in sfârsit, intr-un spectacol
la teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al femeii.
Emilia ii relateaza lui Fred despre relatiile ei cu alti barbati -printre care deputatul Nae
Gheorghidiu- si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate acestea, el
aflase intampiator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu si-i scrie, cu o tristete sfasietoare,
rupand orice legatura cu ea: "S-a facut in mine ca o lumina de moarte si inteleg acum, neasteptat,
toate intampiarile si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te cunosc...".
Afland ca Ladima este foarte rau bolnav, "merge spre moarte...", Emilia nu se putuse
duce la el, deoarece insotea, ca sa-l distreze, un alt barbat, dar Valeria il gasise zacand intr-o
mizerie crunta, neras si foarte slabit.
Vestea casatoriei Emiliei cu Arghiropol il arunca pe Ladima intr-o disperare fara
margini, dar cand logodna se anuleaza, el ii trimite o scrisoare tulburatoare in care descrie
chinurile ingrozitoare care-l mistuiau si "o suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor
mei", rugand-o sa-l reprimeasca. De atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna,
dar nu a fost niciodata a lui pentru ca Ladima "altminteri era idealist. [...] Ii placea, asa, sa stea
aci", spune Emilia "tot senina, mare si goala".
Dintr-o alta scrisoare, adresata "Emy scumpa", reiese mandria lui Ladima pentru
"logodnica" lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu
si Penciulescu, invitandu-i pe toti intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca devreme pentru ca se
plictisise ingrozitor, desi unul era mare savant, altul teozof si celalalt un om de mare cultura.
Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intamplarile legate de Ladima,
in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse in iulie 1926, intr-o
imprejurare foarte personala, deoarece el venise la Techirghiol ca sa se afle - neobservat si
nebanuit de nimeni - in apropierea doamnei T, pe care o iubea in taina.
Ladima este prima persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece iubind-o
atat de total pe doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru confesiune: "Era singurul pe
lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e
cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita".
Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l lua
director la "Veacul", ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu, pentru a stavili o campanie de
presa pornita impotriva deputatului, prin care se dezvaluiau afacerile necinstite privind fabrica de
munitii din Ardeal si receptia unor avioane, din care cauza fusese remaniat din functia de
ministru.
Tanarul director s-a ocupat cu pasiune si infrigurare de organizarea gazetei, pe care o
scria aproape singur.Atacurile virulente ale noii gazete, "Veacul", se indreptau acum impotriva
intregii clase politice, impotriva conducerii tineretului liberal, astfel ca Nae Gheorghidiu
ajunsese sa fie "temut si ascultat", iar gazeta "semana teroare, mai ales [...] in partidul liberal".
Ziarul are si un succes financiar, atingand in doua luni tirajul "exceptional de 14 mii de
exemplare", izbanda fiind posibila si pentru ca Ladima era "absolut invulnerabil — si se facusera
investigatii la tribunalul din orasul lui de nastere, detectivii ii urmarisera tot firul trecutului, ii
scurtasera viata" dar, negasind nimic de care sa se agate, nu se putea riposta in nici un fel
campaniilor lui de presa, care devenisera extrem de aprige.
Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspective narativa si se constituie intr-o satira
vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea
afaceristilor verosi, pe cand cei cinstiti, ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra celorlalti.
Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge paienjenisul
afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu. El descopera intamplator neregulile
dintr-o afacere a industriei miniere si C.F.R., care pagubea statul roman cu un miliard de lei
anual, fara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in aceasta frauda. Ceea ce a dus la
ruperea definitiva a acestei colaborari, a fost aparitia unui articol de o violenta deosebita, prin
care Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri in domeniul financiar-bancar.
In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe care Ladima o avea pentru
economisti, pe care-i numeste "corbii matematici ai mizeriei" ori "improvizati medici financiari",
considerandu-i vinovati direct de criza financiara si economica in care se afla tara, demonstrand
ca nimeni dintre cei bogati nu-si plateste impozitele, ci numai cei saraci si functionarii le achita.
Citind scriosarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la
gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el
(autenticitatea), mai ales ca este si prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima sa
renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu sunt in stare sa scriu doua randuri care sa
nu vie dintr-o convingere adanca". Fred Vasilescu este uluit de imaginea pe care o are
indragostitul, cum vede el in femeia iubita perfectiunea fizica si integritatea morala.
Plecat de la gazeta, Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice in gazete
poezii si foiletoane, nu mai putea iesi nicaieri, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii cu un
grec, Micropolu, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi scrisorile pe care
i le trimisese. Ea refuza, socotind ca nu este un om bine crescut si-l minte ca le-a pierdut. Peste
doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune ca a recurs la acest gest "din mizerie", pentru
ca "nu mai manca poate nici o data pe zi".
Fred Vasilescu isi da seama ca scrisorile nu trebuie sa mai ramana "in mana Emiliei",
intrucat acestea puteau compromite singurul ideal: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea
femeie si ca in viata am suferit de foame. [...] Am trait patruzeci de ani, inutili".
În epilogul II, subintitulat "Povestit de autor" naratorul relateaza la persoana I despre
ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.
Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese
tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, "uneori si mie mi se parea ca ma iubeste...[...] o
iubire patimasa ascunsa" si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate si nu a
inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie.
Naratorul renunta definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind
iubirea ciudata dintre cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate: "Taina lui Fred Vasilescu
merge poate in cea universala, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o
parca, un afluent urmeaza legea fluviului".
Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia lui
Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea rasturnata a celeilalte:
"daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul pentru o femeie vadit inferioara si se sinucide
probabil din cauza ei, lasand insa totul spre a masca acest lucru, Fred se dovedeste capabil sa
paraseasca o femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa se sinucida din cauza ei,
mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [...] Dragostea (si cu atat mai mult dragostea-
pasiune) transforma pe cel ce iubeste in sclavul celui iubit: iar Fred n-a vrut sa devina sclavul
erotic al doamnei T." Fred sacrifica iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate.

STIL NARATIV
Relatarea şi povestirea romanului modern de tip subiectiv Patul lui Procust, de Camil
Petrescu, sunt înlocuite în proza modernă cu analiza şi interpretarea, de unde impresia de epic
evenimenţial sărac, în favoarea analizei.
Stilul anticalofil („fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie”) pentru
care optează romancierul susţine autenticitatea limbajului.
Scriitorul nu refuză corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul
cotidian pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor în romanul tradiţional.