You are on page 1of 15

CAP V.

CALCULUL SCHIMBĂTORULUI DE CĂLDURĂ

5.1 Calculul schimbătorului de căldură

5.1.1 Breviar de calcul

Prin tema de proiectare, s-a cerut proiectarea unui schimbător de căldură cu plăci, cu
următoarele date tehnice :
• Sarcina termică :Q=2000 [kW]
• Agentul termic primar : t’1=82 [ºC]
t’’1= 72 [ºC]
• Agentul termic secundar: t’2= 36 [ºC]
t’’2=40 [ºC]
• Randamentul termic: η= 99,7 [%]
Căldura specifică masica: cp1=cp2=4,186 [kJ/kgK]

5.1.2 Calcul termic preliminar

Qut = 2000 kW
t’1= 82 ºC
t’’1= 72 ºC
t’2= 36 ºC
t’’2= 40 ºC
η= 99,7 %
cp1=cp2= 4,186 kJ/kgK

40 = 42 ºC ΔtM = 72 –36 = 36 ºC Diferenţa de temperatură medie logaritmică pentru circulăṭia ȋn contra curent se calculează cu relaṭia: ∆𝑡𝑚 − ∆𝑡𝑀 ∆𝑡𝑚𝑙 = = 39 °𝐶 ∆𝑡𝑀 𝑙𝑛 ∆𝑡 𝑚 Din ecuaṭia de de bilanṭ termic se determină debitele agentului termic primar. Diagrama variatiei temperaturilor cu suprafaṭa de schimb de căldură pentru circulaṭia ȋn contracurent Din diagrama variatei temperaturilor calculam diferenṭa maximă.173[kg/s] 𝑄𝑢𝑡 2000 𝑘𝑔 𝐺2 = ′′ ′ = = 16.744 [ ] 𝑐𝑝2 · (𝑡2 − 𝑡2 ) 4.186 · (40 − 36) 𝑠 . Δtm = 82 .173 [ ] η𝑖𝑧 · 𝑐𝑝1 · (𝑡1 − 𝑡1 ) 0.186 · (82 − 72) 𝑠 G1 =4. respectiv secundar: 𝑄𝑢𝑡 = η𝑖𝑧 · 𝑐𝑝1 · (𝑡1′ − 𝑡1′′ ) = 𝑐𝑝2 · (𝑡2′′ − 𝑡2′ ) = 𝑘 · 𝑆0 · ∆𝑡𝑚 [𝑊] 𝑄𝑢𝑡 2000 𝑘𝑔 𝐺1 = ′ ′′ = = 4.997 · 4. respectiv minimă de temperatură ȋntre agenṭii termici (primar si secundar).

1 [𝑚/𝑠] 𝑛 · 𝜌 · 𝐴 18 · 10 · 2.006m Determinarea numărului de plăci: .28 (N’-2) – numărul de plăci care participă la tansferul de căldură (din totalul N’ de plăci. Alegem Placa Tip VICARB – ALFA LAVAL tipul V20 cu următoarele caracteristici:  Suprafaṭa de schimb de căldură: s=0.  Lăṭimea garniturii: g=0.25 𝑁 −2= => 𝑁 = + 2 => 𝑁 . G2 = 16. unde A este secṭiunea de circulaṭie ȋntre 2 plăci ṣi se calculează cu formula: A = g · L = 6 · 10−3 · 0. 𝑆 ′0 .393 m.052 m.28m2.1m.358 · 10−3 [𝑚2 ] Se calculează vitezele pe cele 2 circuite cu formulele: 𝐺1 4. cele de capăt sunt scăldate de agent termic doar pe o singură parte. Pentru aflarea numărului de plăci se rotujeṣte la număr impar.744 [kg/s] Se calculează o suprafaṭă de schimb de caldură aproximativă ( se alege k~4000 W/m2K) 𝑄𝑢𝑡 2000 · 103 𝑆′0 = = = 12.173 𝑤1 = = = 0.82 [𝑚2 ] 𝑘 · ∆𝑡𝑚𝑙 4000 · 39 Se aleg dimensiunile plăcilor având ca indicaṭie dimensiunile plăcilor din tabelul 1 din ANEXA 1din Indrumarul de proiectoare: Schimbătoare de căldură. N’ = 39 𝑁 . −1 38 Numărul de canale pe circuit va fi: 𝑛= = = 18 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑖𝑡𝑒 2 2 𝐺 Se calculează viteza pe un circuit cu formula: 𝑤 = 𝑛·𝜌·𝐴 .2 𝑠 𝑠 0. = + 2 = 38. 𝑆′0 10.  Înălṭimea: H=1.358 · 10−3 3 .  Lăṭimea: L=0.  Orificii: d=0.393 = 2.

1 m/s ṣi w2=0. ● numărul de plăci: N’=39 ● vitezele agenṭilor termici: w1=0. ν.744 𝑤2 = = = 0. a suprafeṭei exacte ṣi a numărului real de plăci. 𝐺2 16. Se calculează temperaturile medii ale agenṭilor termici: 𝑡1′′ + 𝑡1′ 82 + 72 𝑡𝑚1 = = = 77 °𝐶 2 2 tm1 =77 [0C] 𝑡2′′ + 𝑡2′ 36 + 40 𝑡𝑚2 = = = 38 °𝐶 2 2 tm2 =38 [0C] Cu temperaturile tm1 ṣi tm2 .358 · 10−3 3 5. a. λ. Din ANEXA 1 se interpolează valorile pentru temperatura de 77 se iau valorile cuprinse Intre 70 şi 80 °C .1. n=18 ● Se urmăreṣte determinarea cu exactitate a coeficientului global de transfer de căldură. cp.4 m/s ● numărul de circuite .3 Calcul termic definitiv Din calculul termic preliminar s-au stabilit: ● dimensiunile plăcilor: 0.28m2 . Pr ale agenṭilor termici.4 [𝑚/𝑠] 𝑛 · 𝜌 · 𝐴 18 · 10 · 2. din Anexa 5 se determină mărimile caracteristice ρ.

.00483 => 0.13 => 977.9 · 7 𝑘𝑔 𝑥= = 4. 0.7 – 971.6·7 𝑥= = 29.415-0.72 kj/kgK 10 ρ1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 977.6676=0.13 = 973.6+29.0069 7………………………….6676 + 0.0069 · 7 𝑥= = 0.7 − 4.67243 [𝑊/𝑚𝐾] 10 ν1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 0.0069 10………………………..8 = 5. x 41.6 7…………………….. 80 –70 = 10 [0C] 334.x 0. 5.9 7………………………….57 [ 3 ] 10 𝑚 λ1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 0.049 .186 [ ] 𝑡 77 𝑘𝑔𝐾 Se interpolează valorile: 10…………………….366=0.6000-293.x 5.12=363..322 𝐾𝐽 𝑐𝑝1 = = = 4.00483 = 0.00626=41.41.6 𝑖 = 𝑐𝑝 · 𝑡 𝑖 322.12 334..9 10……………………….6745-0.

38 · 10−6 [𝑚2 /𝑠] 10 Pr1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 2.3 7………………………….415 − 0..4 10……………………….46 = 59.693 + 33.x 0.34 10 Din ANEXA 1 se interpolează valorile pentru temperatura de 38 se iau valorile cuprinse între 30 şi 40 °C... 0.x .55 − 0.46 => 25.186 [ ] 𝑡 38 𝑘𝑔𝐾 Se interpolează valorile: 10…………………….6-992.522-25.10……………………….3 10……………………….83 8…………………….0343 = 0.83 𝑖 = 𝑐𝑝 · 𝑡 𝑖 159.049 7………………………….21 => 2.83 · 8 𝐾𝐽 𝑥= = 33. x 41..4 8…………………………..0343 => 0.3 · 7 𝑥= = 0.07 𝐾𝐽 𝑐𝑝2 = = = 4.2=3.049 · 7 𝑥= = 0.0.693=41.25=0. 40 – 30 = 10 [0C] 67.55-2.21 = 2..x 0.41..153 [ ] 10 𝑘𝑔 ρ2– 38 [0C] 40 – 30 = 10 [0C] 995. 3.

72 = 992.1 8………………………….88 = 4.52 10 Din interpolări rezultă următoarele mărimi fizice caracteristice pentru fiecare temperatură: 𝑘𝑔 𝒕𝒎𝟏 = 77°𝐶: ρ1=973.146 8………………………….88 => 5.4.3=1.117 => 0. cp1 =4.7456 [ ] 10 𝑚𝐾 ν2– 38[0C] 40-30 = 10 [0C] 0...128 => 0.0. 3.38 · 106 [𝑚2 /𝑠].1.016 8………………………….x 0.0.4 − 0.34 .805.4 · 8 𝑘𝑔 𝑥= = 2.6176=0.146 10……………………….016 10……………………….186[KJ/kgK].0.88 [ 3 ] 10 𝑚 λ2– 38[0C] 40-30 = 10 [0C] 0.659=0.4.x 0.688 · 10−6 [ ] 10 𝑠 Pr2– 38[0C] 40-30 = 10 [0C] 5..1 10………………………. ν1=0..6338-0.6176 + 0.57 [𝑚3 ]. Pr1= 2.1 · 8 𝑥= = 0.805 − 0. λ1=0.67 [𝑊/𝑚𝐾].x 1.6 − 2.72 => 995..016 · 8 𝑊 𝑥= = 0.117 = 0..128 = 0.146 · 8 𝑚2 𝑥= = 0.

2 𝑁𝑢1 · 𝜆1 76. 𝑤1 · 𝑙𝑐 0. Se calculează coeficienţii superficiali de schimb de căldură: 𝑁𝑢 · 𝜆 𝜂𝑓 𝛼= .74 𝜗 0.65 · 4.688 · 106 [ ]. dar raportul (𝜂𝑝)^0. m şi n sunt constante ale plăcilor.52 𝑠 b. g este latimea garniturii = 6·10-3 deci lc= 2·6·10-3= 12·10-3mm. cp2 =4.1 · 12 · 10−3 𝑅𝑒1 = = = 3157.67 𝑊 𝛼1 = = −3 = 4282. 𝜂𝑓 .38 · 10−6 𝑤2 · 𝑙𝑐 0.4 · 12 · 10−3 𝑅𝑒2 = = = 6976.7456 [𝑚𝐾]. conform tabelului 4 de la ANEXA 2 din Îndrumarul de proiectare.41[ 2 ] 2𝑔 12 · 10 𝑚 𝐾 .89 𝜗 0.340.29 · 3157. 𝑁𝑢1 = 𝐶 · 𝑅𝑒1𝑚 · 𝑃𝑟1𝑛 = 0.520.65 · 2. 𝜂𝑝 – – vâscozitatea dinamică la temperatura medie a fluidului şi la temperatura 𝜂𝑓 medie a peretelui.688 · 10−6 c. Pr2=4.186[KJ/kgK]. Se calculează criteriile Re pentru cei doi agenţi termici 𝑤𝑙𝑐 𝑅𝑒 = 𝜗 În cazul schimbătorului de căldură cu plăci lungimea caracteristică lc se calculează cu formula lc=2g.40. ν2=0. m=0. Calculele se vor efectua pentru un unghi β=120°: C=0. 𝑁𝑢 = 𝐶 · 𝑅𝑒 𝑚 · 𝑃𝑟 𝑛 · ( )^0.65.C.40 = 167.88 [𝑚3 ]. 𝑘𝑔 𝑊 𝑚2 𝒕𝒎𝟐 = 38°𝐶: 𝝆𝟐=992.29 · 6976.40 = 76.14 2𝑔 𝜂𝑝 unde: .14 se va lua 1. λ2= 0. dependenţe de unghiul nervurilor (β). g se va lua din tabelul 1 ANEXA 1 din Indrumarului de proiectare.29.890. n=0.740.7 𝑁𝑢2 = 𝐶 · 𝑅𝑒2𝑚 · 𝑃𝑟2𝑛 = 0.7 · 0.

cel puţin o dată pe an aceste valori sunt redate în tabelul 3 din ANEXA 2 din Îndrumarul de proiectare. 𝑁𝑢2 · 𝜆2 167. iar pentru otel 𝜆1 𝑊 𝜆2 𝑊 𝛿𝑂𝐿 𝑚2 𝐾 inox = 1.13[ ] 𝑚2 𝐾 𝛿 𝛿𝑝1 𝛿𝑂𝐿 𝛿𝑝2 ∑ = + + 𝜆 𝜆𝑝1 𝜆𝑂𝐿 𝜆𝑝2 . Se calculează coeficientul global de transfer de căldură: 1 1 𝑘= = −3 1 𝛿 1 1 −5 + 0.74 𝑊 𝛼2 = = −3 = 10310. 𝜆𝑂𝐿 𝑊 e.6 · 10 1 +∑ + + 2 · 10 + 1.2 · 10−5 + 𝛼1 𝜆 𝛼2 4282. Agentul primar 1 este apă tratată şi deci : 𝛿1 𝑚2 𝐾 𝛿2 𝑚2 𝐾 = 2 · 10−5 [ ].66[ 2 ] 2𝑔 12 · 10 𝑚 𝐾 d.2 · 0.66 𝑊 = 3521. Dacă se admite o curăţire periodică corectă. Agentul secundar 2 este apă de la reţea = 5 · 10−5 [ ]. Consideraţii privind depunerile Acest tip de schimbătoare se curată manual sau chimic.2 · 10−5 [ ]. Valorile rezistentelor conductive ale depunerilor (δ/λ) depind de natura apei.41 50 10310.

Această cale analitică are dezavantajul ca este aplicabilă numai în cazul problemelor relativ simple. Etapele de rezolvare a unei probleme cu ajutorul metodei elementelor finite AN 1 . se obţine o soluţie exactă a problemei. Se calculează suprafaţa reală de schimb de căldură şi numărul de plăci. astfel încât integrarea ecuaţiilor diferenţiale este dificilă sau chiar imposibilă. g.13 · 39 𝑆0 𝑆0 14. Fenomenele fizice de acest fel sunt descrise din punct de vedere matematic de ecuaţii diferenţiale.1 . atunci când structura este discretizată în elemente finite cu dimensiuni din ce în ce mai reduse. prin a căror integrare. El se aplică separat pentru o serie de mici regiuni ale unei structuri continue obţinute prin procedeul discretizării.78 𝑠 𝑠 0. legate între ele în puncte numite noduri. în condiţii la limită date. 𝑄𝑢𝑡 = 𝑘 · 𝑆0 · Δ𝑡𝑚 [𝑊] 𝑄𝑢𝑡 2000 · 103 𝑆0 = = = 14. denumite elemente finite. ca punct de plecare. condiţiile la limită etc.2 Calculul de verificare al schimbătorului de căldură folosind programe soft bazate pe teoria elementului finit 5. În principiu. f. Aceste elemente finite trebuie astfel concepute încât ansamblul lor să reconstituie cât mai fidel posibil structura reală analizată.1 Teoria elementului finit Principiile metodei analizei cu elemente finite.28 Se rotunjeşte superior sau inferior la număr impar: N = 51 5.5 𝑁−2= => 𝑁 = + 2 => 𝑁 = + 2 = 51. un model integral al fenomenului studiat. condiţiile de încărcare.5 𝑚2 𝑘 · Δ𝑡𝑚 3521. Problemele care intervin în activitatea practică sunt de cele mai multe ori complexe în ce priveşte alcătuirea fizică şi geometrică a pieselor.. aceste legături trebuie astfel concepute încât să permită o convergenţă numerică către soluţia exactă.2. În metoda elementului finit se utilizează.

pentru efortul de calcul impus calculatorului şi pentru calitatea rezultatelor. Etapa 2. Alegerea tipului de element finit are mare importanţă pentru necesarul de memorie internă. Prin asamblare se impune ca. de exemplu prin eliminarea AN 1 . Etapa 4. Tipul de element finit este definit de mai multe caracteristici. pe cale variaţională. Împărţirea domeniului de analiză în elemente finite. Comportatea materialului sau mediului în cuprinsul unui element finit este descrisă de ecuaţiile elementelor finte denumite şi ecuaţii elementale. • sporirea exactităţii calculului prin rafinarea discretizării. Acestea alcătuiesc un sistem de ecuaţii al elementului. prin metoda reziduală sau a reziduurilor (Galerkin) sau prin metoda bilanţului energetic.Etapa 1. Constituirea ecuaţiilor elementelor finite (ecuaţiile elementale). tridimensional). ceea ce din punct de vedere fizic înseamnă că echilibrul structurii este condiţionat de echilibrul elementelor finite. Punctul de plecare pentru construcţia matematică a diferitelor metode de elemente finite îl constituie respectarea următoarelor principii: • utilizarea unei aproximări bazată pe folosirea de elemente mai simple. Sistemul de ecuaţii obţinut în urma implementării condiţiilor la limită corespunzătoare problemei concrete este rezolvat printr-unul din procedeele obişnuite. Implementarea condiţiilor la limită şi rezolvarea sistemului de ecuaţii al structurii. Asamblarea ecuaţiilor elementale în sistemul de ecuaţii al structurii. Această operaţie. Etapa 3. Comportarea întregii structurii este modelată prin asamblarea sistemelor de ecuaţii ale elementelor finte în sistemul de ecuaţii al structurii. funcţia sau funcţiile necunoscute să aibă aceeaşi valoare. cum sunt numărul de dimensiuni (uni-. numărul de noduri ale elementului. bi-. care se numeşte şi discretizare. apoi împarte structura în elemente finite.1 . În această etapă analistul alege tipul sau tipurile de elemente finte adecvate problemei de rezolvat. funcţiile de aproximare asociate şi altele. Ecuaţiile elementale pot fi deduse direct. în nodurile comune elementelor. poate fi făcută cu ajutorul calculatorului. pentru care avem la dispoziţie o soluţie.

În unele probleme. Cu ajutorul lor. obţinându-se valorile funcţiilor in noduri. necunoscutele primare sunt deplasările nodale. cunoaşterea numai a necunoscutelor primare nu este suficientă. Metoda elementelor finite Fig 5. se determină necunoscutele secundare care sunt deformaţiile specifice şi tensiunile. în această etapă. analiza se încheie. În alte probleme însă. AN 1 . după aflarea necunoscutelor primare. Etapa 5. de exemplu. Acestea sunt derivate de ordin superior ale necunoscutelor primare. Acestea se numesc şi necunoscute primare sau de ordinul întâi. Şi în cazul problemelor termice analiza poate continua cu determinarea necunoscutelor secundare care sunt intensităţile fluxurilor termice (gradienţi termici). Obținerea formulării slabe. cunoscută în literatura de specialitate din România și ca metoda elementului finit este răspândită în special în analiza structurală a solidelor. dar este aplicabilă și fluidelor. Este dificil de reformulat aceste ecuații astfel încât să se obțină o formă conservativă. în care necunoscutele primare sunt temperaturi nodale. Acesta este de obicei cazul problemelor de conducţie termică. Efectuarea de calcule suplimentare pentru determinarea necunoscutelor secundare. analiza trebuind să continuie cu determinarea necunoscutelor secundare sau de ordinul doi.Gauss sau prin descompunerea Choleski. Ideea metodei elementelor finite este de a aproxima soluția ecuațiilor diferențiale cu combinații liniare ale funcțiilor diferențiale liniarizate pe domenii mici (finite) și funcții de ponderare (funcții de interpolare). necesare calculului numeric se poate face prin metoda Galerkin sau prin formularea variațională.1 Discretizarea unei ecuații prin MEF Fig 5. în problemele mecanice de elasticitate. Ecuațiile diferențiale care descriu fenomenele (de exemplu ecuațiile Navier–Stokes) se reformulează într-o formă conservativă și apoi se discretizează această nouă formă.1 . Astfel.2 Un exemplu de funcții de functii interpolare (cu albastru) Metoda elementelor finite (MEF) (finite element method – FEM).

dar nu este obligatoriu. face parte și din colțul altui element.1 . Problemele teoretice care tratează existența.28 0.20 0. Tabel 1: Plăci tip VICARB – ALFA LAVAL TIP PLACA UM V2 V4 V8 V13 V20 V28 V45 V60 V85 V100 MARIME Suprafata de schimb 𝑚2 0. numite noduri.45 0. Mulțimea nodurilor dintr-un element determină dimensiunea unei matrice locale a elementului.5 Latime (L) mm 102 125 188 242 242 393 393 540 655 540 Orificii (d) mm 20 30 49 70 70 100 100 155 200 155 AN 1 . astfel că este nevoie de asamblarea matricelor locale într-o matrice globală a domeniului. de exemplu dintr-un colț al unui element.13 0. Asamblarea se face cu ajutorul unei matrice de conexiuni. În funcție de numărul de dimensiuni ale domeniului pot exista elemente finite unidimensionale. Domeniul de analiză este împărțit în mici subdomenii.Dacă însă se reușește (de exemplu pentru fenomenul modelat). bidimensionale sau tridimensionale. unicitatea și acuratețea soluțiilor obținute prin aproximarea prin Metoda Elementelor Finite sunt prezentate pe larg în lucrări matematice de specialitate. Pentru un element. înmulțit cu numărul de variabile necunoscute. În marea majoritate a cazurilor un nod.08 0. valorile funcțiilor se calculează într-un număr discret de puncte.60 0. De obicei acestea sunt plasate la extremitățile elementelor.85 1 de caldura Inaltime(H) mm 350 500 641 739 989 1052 1472 1510 1750 2230. elemente finite.04 0. rezultând o matrice a sistemului de rezolvat foarte mare. calculul numeric este mult mai stabil decât în cazul metodei volumelor finite. de ordinul numărului de noduri din domeniu.02 0.

6745 5.79 469.90788 0.69374 0.89 406.16 1004.0 25.556 3.5 6 6.52187 0.97 355.300 9.7 0 0.6478 5.2 3.6000 0.0 30 995.899 0.00 70 977.479 3.711 1.6676 5.6176 5.000 7.346 0.2 2.415 2.66 549360 0.477 0.13626 0.8 -0.95 12.363 1.6594 5.5513 4.5 5.9 67.6 3.30813 0.5 5 5 5.2 5.5745 4.00626 0.8 6.3 251.25 AN 1 .0 4.5 20 998.55 60 983.134 0. pe curba de saturaţie t ρ 𝛽 · 106 𝑖′ λ 𝑎 · 104 η · 104 𝑣 · 106 𝑃𝑟 [°C] [kg/𝑚3 ] [𝑔𝑟𝑑]−1 [kj/kg] [W/m·K] [𝑚2 /h] [Ns/𝑚2 ] [𝑚2 /s] 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 999.35 801.51 653.790 13.5 8 9 8 garniture(g) Tabel 2: Proprietăţile fizice ale apei.94 1305.55 80 971.366 2.5989 5.544 1.7 5.4 40 92.Latime mm 4.71 1788.8 293.1 .6 0.3 50 988.03749 0.1 83.6338 5.805 5.9 10 999.6 209.122 0.3 334.659 4.

36 120° 0.22 0.42 0.ANEXA 2 Tabel 3: Caracteristicile apei Caracteristicile apei 𝛿 (𝜆𝑑 ) x 105 (𝑚2 grdC/W) 𝑑 Apa de mare 5 Apa tratata 2 Tabel 4 β C m n 60° 0.14 0.62 0.40 150° 0.33 90° 0.29 0.1 .4 AN 1 .65 0.60 0.64 0.