You are on page 1of 15

CAP V.

CALCULUL SCHIMBĂTORULUI DE CĂLDURĂ

5.1 Calculul schimbătorului de căldură

5.1.1 Breviar de calcul

Prin tema de proiectare, s-a cerut proiectarea unui schimbător de căldură cu plăci, cu
următoarele date tehnice :
• Sarcina termică :Q=2000 [kW]
• Agentul termic primar : t’1=82 [ºC]
t’’1= 72 [ºC]
• Agentul termic secundar: t’2= 36 [ºC]
t’’2=40 [ºC]
• Randamentul termic: η= 99,7 [%]
Căldura specifică masica: cp1=cp2=4,186 [kJ/kgK]

5.1.2 Calcul termic preliminar

Qut = 2000 kW
t’1= 82 ºC
t’’1= 72 ºC
t’2= 36 ºC
t’’2= 40 ºC
η= 99,7 %
cp1=cp2= 4,186 kJ/kgK

173[kg/s] 𝑄𝑢𝑡 2000 𝑘𝑔 𝐺2 = ′′ ′ = = 16. Diagrama variatiei temperaturilor cu suprafaṭa de schimb de căldură pentru circulaṭia ȋn contracurent Din diagrama variatei temperaturilor calculam diferenṭa maximă. Δtm = 82 .744 [ ] 𝑐𝑝2 · (𝑡2 − 𝑡2 ) 4. respectiv secundar: 𝑄𝑢𝑡 = η𝑖𝑧 · 𝑐𝑝1 · (𝑡1′ − 𝑡1′′ ) = 𝑐𝑝2 · (𝑡2′′ − 𝑡2′ ) = 𝑘 · 𝑆0 · ∆𝑡𝑚 [𝑊] 𝑄𝑢𝑡 2000 𝑘𝑔 𝐺1 = ′ ′′ = = 4.186 · (82 − 72) 𝑠 G1 =4.997 · 4.186 · (40 − 36) 𝑠 . respectiv minimă de temperatură ȋntre agenṭii termici (primar si secundar).173 [ ] η𝑖𝑧 · 𝑐𝑝1 · (𝑡1 − 𝑡1 ) 0.40 = 42 ºC ΔtM = 72 –36 = 36 ºC Diferenţa de temperatură medie logaritmică pentru circulăṭia ȋn contra curent se calculează cu relaṭia: ∆𝑡𝑚 − ∆𝑡𝑀 ∆𝑡𝑚𝑙 = = 39 °𝐶 ∆𝑡𝑀 𝑙𝑛 ∆𝑡 𝑚 Din ecuaṭia de de bilanṭ termic se determină debitele agentului termic primar.

 Lăṭimea garniturii: g=0.  Lăṭimea: L=0.393 = 2.25 𝑁 −2= => 𝑁 = + 2 => 𝑁 .744 [kg/s] Se calculează o suprafaṭă de schimb de caldură aproximativă ( se alege k~4000 W/m2K) 𝑄𝑢𝑡 2000 · 103 𝑆′0 = = = 12.052 m.  Orificii: d=0. Pentru aflarea numărului de plăci se rotujeṣte la număr impar. unde A este secṭiunea de circulaṭie ȋntre 2 plăci ṣi se calculează cu formula: A = g · L = 6 · 10−3 · 0. Alegem Placa Tip VICARB – ALFA LAVAL tipul V20 cu următoarele caracteristici:  Suprafaṭa de schimb de căldură: s=0.358 · 10−3 3 .358 · 10−3 [𝑚2 ] Se calculează vitezele pe cele 2 circuite cu formulele: 𝐺1 4. −1 38 Numărul de canale pe circuit va fi: 𝑛= = = 18 𝑐𝑖𝑟𝑐𝑢𝑖𝑡𝑒 2 2 𝐺 Se calculează viteza pe un circuit cu formula: 𝑤 = 𝑛·𝜌·𝐴 .006m Determinarea numărului de plăci: . N’ = 39 𝑁 . = + 2 = 38.1m.2 𝑠 𝑠 0.82 [𝑚2 ] 𝑘 · ∆𝑡𝑚𝑙 4000 · 39 Se aleg dimensiunile plăcilor având ca indicaṭie dimensiunile plăcilor din tabelul 1 din ANEXA 1din Indrumarul de proiectoare: Schimbătoare de căldură.1 [𝑚/𝑠] 𝑛 · 𝜌 · 𝐴 18 · 10 · 2. cele de capăt sunt scăldate de agent termic doar pe o singură parte.  Înălṭimea: H=1.28m2. 𝑆′0 10.28 (N’-2) – numărul de plăci care participă la tansferul de căldură (din totalul N’ de plăci. G2 = 16. 𝑆 ′0 .393 m.173 𝑤1 = = = 0.

28m2 . Se calculează temperaturile medii ale agenṭilor termici: 𝑡1′′ + 𝑡1′ 82 + 72 𝑡𝑚1 = = = 77 °𝐶 2 2 tm1 =77 [0C] 𝑡2′′ + 𝑡2′ 36 + 40 𝑡𝑚2 = = = 38 °𝐶 2 2 tm2 =38 [0C] Cu temperaturile tm1 ṣi tm2 .4 m/s ● numărul de circuite . 𝐺2 16.744 𝑤2 = = = 0. cp. ν.358 · 10−3 3 5.4 [𝑚/𝑠] 𝑛 · 𝜌 · 𝐴 18 · 10 · 2. ● numărul de plăci: N’=39 ● vitezele agenṭilor termici: w1=0. a. n=18 ● Se urmăreṣte determinarea cu exactitate a coeficientului global de transfer de căldură. Pr ale agenṭilor termici. λ. din Anexa 5 se determină mărimile caracteristice ρ.1.1 m/s ṣi w2=0. a suprafeṭei exacte ṣi a numărului real de plăci.3 Calcul termic definitiv Din calculul termic preliminar s-au stabilit: ● dimensiunile plăcilor: 0. Din ANEXA 1 se interpolează valorile pentru temperatura de 77 se iau valorile cuprinse Intre 70 şi 80 °C .

.13 => 977.x 5. 5.9 · 7 𝑘𝑔 𝑥= = 4.. 0.7 – 971.6·7 𝑥= = 29.x 0.9 10……………………….8 = 5.12=363.57 [ 3 ] 10 𝑚 λ1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 0.13 = 973.00483 = 0.0069 · 7 𝑥= = 0.6676 + 0.7 − 4.366=0.00483 => 0.12 334.41.6676=0.049 .6+29.00626=41.322 𝐾𝐽 𝑐𝑝1 = = = 4.9 7………………………….67243 [𝑊/𝑚𝐾] 10 ν1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 0.415-0. x 41.6 7……………………....6000-293.0069 10……………………….6745-0.0069 7………………………….72 kj/kgK 10 ρ1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 977.186 [ ] 𝑡 77 𝑘𝑔𝐾 Se interpolează valorile: 10…………………….6 𝑖 = 𝑐𝑝 · 𝑡 𝑖 322. 80 –70 = 10 [0C] 334.

55-2.83 𝑖 = 𝑐𝑝 · 𝑡 𝑖 159..38 · 10−6 [𝑚2 /𝑠] 10 Pr1– 77 [0C] 80 –70 = 10 [0C] 2.4 10……………………….46 = 59. 3..83 8…………………….186 [ ] 𝑡 38 𝑘𝑔𝐾 Se interpolează valorile: 10……………………..3 10………………………..46 => 25. 0.21 => 2.83 · 8 𝐾𝐽 𝑥= = 33.693=41.25=0.0.2=3.3 · 7 𝑥= = 0..415 − 0.34 10 Din ANEXA 1 se interpolează valorile pentru temperatura de 38 se iau valorile cuprinse între 30 şi 40 °C.6-992.41.049 7………………………….x ..x 0..0343 => 0.4 8………………………….55 − 0.21 = 2.10……………………….693 + 33.07 𝐾𝐽 𝑐𝑝2 = = = 4.522-25.049 · 7 𝑥= = 0. x 41. 40 – 30 = 10 [0C] 67.3 7………………………….x 0.0343 = 0.153 [ ] 10 𝑘𝑔 ρ2– 38 [0C] 40 – 30 = 10 [0C] 995.

cp1 =4.72 = 992.117 = 0.57 [𝑚3 ].659=0.88 [ 3 ] 10 𝑚 λ2– 38[0C] 40-30 = 10 [0C] 0. Pr1= 2.146 8………………………….x 0. 3.7456 [ ] 10 𝑚𝐾 ν2– 38[0C] 40-30 = 10 [0C] 0.1 8…………………………...146 · 8 𝑚2 𝑥= = 0. ν1=0.688 · 10−6 [ ] 10 𝑠 Pr2– 38[0C] 40-30 = 10 [0C] 5.34 .4 − 0.016 8………………………….88 = 4.72 => 995.67 [𝑊/𝑚𝐾].146 10……………………….x 0.6176=0.805.186[KJ/kgK].117 => 0..0.6338-0.1 · 8 𝑥= = 0..52 10 Din interpolări rezultă următoarele mărimi fizice caracteristice pentru fiecare temperatură: 𝑘𝑔 𝒕𝒎𝟏 = 77°𝐶: ρ1=973..805 − 0.1 10……………………….88 => 5.128 => 0.x 1.6176 + 0.4.0.3=1.016 · 8 𝑊 𝑥= = 0.4.1.6 − 2.0.38 · 106 [𝑚2 /𝑠].128 = 0..016 10……………………….4 · 8 𝑘𝑔 𝑥= = 2. λ1=0.

14 2𝑔 𝜂𝑝 unde: .688 · 106 [ ].67 𝑊 𝛼1 = = −3 = 4282.2 𝑁𝑢1 · 𝜆1 76. Se calculează criteriile Re pentru cei doi agenţi termici 𝑤𝑙𝑐 𝑅𝑒 = 𝜗 În cazul schimbătorului de căldură cu plăci lungimea caracteristică lc se calculează cu formula lc=2g.40 = 76. λ2= 0. 𝜂𝑓 .1 · 12 · 10−3 𝑅𝑒1 = = = 3157. m şi n sunt constante ale plăcilor.65.38 · 10−6 𝑤2 · 𝑙𝑐 0.88 [𝑚3 ].40. Pr2=4. Se calculează coeficienţii superficiali de schimb de căldură: 𝑁𝑢 · 𝜆 𝜂𝑓 𝛼= .74 𝜗 0.7456 [𝑚𝐾]. dependenţe de unghiul nervurilor (β).740.65 · 4. n=0. conform tabelului 4 de la ANEXA 2 din Îndrumarul de proiectare. ν2=0.40 = 167.29 · 6976.7 · 0. Calculele se vor efectua pentru un unghi β=120°: C=0.4 · 12 · 10−3 𝑅𝑒2 = = = 6976. 𝑘𝑔 𝑊 𝑚2 𝒕𝒎𝟐 = 38°𝐶: 𝝆𝟐=992.52 𝑠 b. 𝑁𝑢 = 𝐶 · 𝑅𝑒 𝑚 · 𝑃𝑟 𝑛 · ( )^0.7 𝑁𝑢2 = 𝐶 · 𝑅𝑒2𝑚 · 𝑃𝑟2𝑛 = 0.340.29. cp2 =4. 𝑤1 · 𝑙𝑐 0.890.520. g este latimea garniturii = 6·10-3 deci lc= 2·6·10-3= 12·10-3mm.C.688 · 10−6 c. m=0.186[KJ/kgK].29 · 3157.89 𝜗 0.14 se va lua 1. g se va lua din tabelul 1 ANEXA 1 din Indrumarului de proiectare. 𝜂𝑝 – – vâscozitatea dinamică la temperatura medie a fluidului şi la temperatura 𝜂𝑓 medie a peretelui. dar raportul (𝜂𝑝)^0. 𝑁𝑢1 = 𝐶 · 𝑅𝑒1𝑚 · 𝑃𝑟1𝑛 = 0.65 · 2.41[ 2 ] 2𝑔 12 · 10 𝑚 𝐾 .

Consideraţii privind depunerile Acest tip de schimbătoare se curată manual sau chimic. 𝜆𝑂𝐿 𝑊 e. Agentul secundar 2 este apă de la reţea = 5 · 10−5 [ ].6 · 10 1 +∑ + + 2 · 10 + 1.2 · 10−5 + 𝛼1 𝜆 𝛼2 4282. cel puţin o dată pe an aceste valori sunt redate în tabelul 3 din ANEXA 2 din Îndrumarul de proiectare. Se calculează coeficientul global de transfer de căldură: 1 1 𝑘= = −3 1 𝛿 1 1 −5 + 0. Valorile rezistentelor conductive ale depunerilor (δ/λ) depind de natura apei.2 · 10−5 [ ]. 𝑁𝑢2 · 𝜆2 167.74 𝑊 𝛼2 = = −3 = 10310.2 · 0. Dacă se admite o curăţire periodică corectă. iar pentru otel 𝜆1 𝑊 𝜆2 𝑊 𝛿𝑂𝐿 𝑚2 𝐾 inox = 1. Agentul primar 1 este apă tratată şi deci : 𝛿1 𝑚2 𝐾 𝛿2 𝑚2 𝐾 = 2 · 10−5 [ ].66[ 2 ] 2𝑔 12 · 10 𝑚 𝐾 d.41 50 10310.66 𝑊 = 3521.13[ ] 𝑚2 𝐾 𝛿 𝛿𝑝1 𝛿𝑂𝐿 𝛿𝑝2 ∑ = + + 𝜆 𝜆𝑝1 𝜆𝑂𝐿 𝜆𝑝2 .

Problemele care intervin în activitatea practică sunt de cele mai multe ori complexe în ce priveşte alcătuirea fizică şi geometrică a pieselor.1 . astfel încât integrarea ecuaţiilor diferenţiale este dificilă sau chiar imposibilă. aceste legături trebuie astfel concepute încât să permită o convergenţă numerică către soluţia exactă. El se aplică separat pentru o serie de mici regiuni ale unei structuri continue obţinute prin procedeul discretizării. legate între ele în puncte numite noduri.13 · 39 𝑆0 𝑆0 14. În principiu. 𝑄𝑢𝑡 = 𝑘 · 𝑆0 · Δ𝑡𝑚 [𝑊] 𝑄𝑢𝑡 2000 · 103 𝑆0 = = = 14. ca punct de plecare. Aceste elemente finite trebuie astfel concepute încât ansamblul lor să reconstituie cât mai fidel posibil structura reală analizată. condiţiile de încărcare.78 𝑠 𝑠 0.5 𝑁−2= => 𝑁 = + 2 => 𝑁 = + 2 = 51.2.2 Calculul de verificare al schimbătorului de căldură folosind programe soft bazate pe teoria elementului finit 5.28 Se rotunjeşte superior sau inferior la număr impar: N = 51 5. Această cale analitică are dezavantajul ca este aplicabilă numai în cazul problemelor relativ simple. Se calculează suprafaţa reală de schimb de căldură şi numărul de plăci. un model integral al fenomenului studiat. f. g. Fenomenele fizice de acest fel sunt descrise din punct de vedere matematic de ecuaţii diferenţiale. în condiţii la limită date.1 Teoria elementului finit Principiile metodei analizei cu elemente finite. atunci când structura este discretizată în elemente finite cu dimensiuni din ce în ce mai reduse. Etapele de rezolvare a unei probleme cu ajutorul metodei elementelor finite AN 1 . se obţine o soluţie exactă a problemei. În metoda elementului finit se utilizează.. condiţiile la limită etc. denumite elemente finite. prin a căror integrare.5 𝑚2 𝑘 · Δ𝑡𝑚 3521.

Etapa 3. În această etapă analistul alege tipul sau tipurile de elemente finte adecvate problemei de rezolvat. în nodurile comune elementelor. funcţiile de aproximare asociate şi altele. Constituirea ecuaţiilor elementelor finite (ecuaţiile elementale). Alegerea tipului de element finit are mare importanţă pentru necesarul de memorie internă. pentru care avem la dispoziţie o soluţie. Prin asamblare se impune ca. bi-. numărul de noduri ale elementului. Comportarea întregii structurii este modelată prin asamblarea sistemelor de ecuaţii ale elementelor finte în sistemul de ecuaţii al structurii.1 . Ecuaţiile elementale pot fi deduse direct.Etapa 1. pe cale variaţională. Etapa 4. prin metoda reziduală sau a reziduurilor (Galerkin) sau prin metoda bilanţului energetic. Etapa 2. Împărţirea domeniului de analiză în elemente finite. apoi împarte structura în elemente finite. cum sunt numărul de dimensiuni (uni-. Comportatea materialului sau mediului în cuprinsul unui element finit este descrisă de ecuaţiile elementelor finte denumite şi ecuaţii elementale. • sporirea exactităţii calculului prin rafinarea discretizării. pentru efortul de calcul impus calculatorului şi pentru calitatea rezultatelor. Implementarea condiţiilor la limită şi rezolvarea sistemului de ecuaţii al structurii. Tipul de element finit este definit de mai multe caracteristici. ceea ce din punct de vedere fizic înseamnă că echilibrul structurii este condiţionat de echilibrul elementelor finite. poate fi făcută cu ajutorul calculatorului. care se numeşte şi discretizare. de exemplu prin eliminarea AN 1 . Sistemul de ecuaţii obţinut în urma implementării condiţiilor la limită corespunzătoare problemei concrete este rezolvat printr-unul din procedeele obişnuite. tridimensional). Acestea alcătuiesc un sistem de ecuaţii al elementului. funcţia sau funcţiile necunoscute să aibă aceeaşi valoare. Această operaţie. Asamblarea ecuaţiilor elementale în sistemul de ecuaţii al structurii. Punctul de plecare pentru construcţia matematică a diferitelor metode de elemente finite îl constituie respectarea următoarelor principii: • utilizarea unei aproximări bazată pe folosirea de elemente mai simple.

Acestea se numesc şi necunoscute primare sau de ordinul întâi. Acesta este de obicei cazul problemelor de conducţie termică. Acestea sunt derivate de ordin superior ale necunoscutelor primare. analiza se încheie. În unele probleme. Obținerea formulării slabe. dar este aplicabilă și fluidelor. Astfel.2 Un exemplu de funcții de functii interpolare (cu albastru) Metoda elementelor finite (MEF) (finite element method – FEM).1 Discretizarea unei ecuații prin MEF Fig 5. necesare calculului numeric se poate face prin metoda Galerkin sau prin formularea variațională. cunoscută în literatura de specialitate din România și ca metoda elementului finit este răspândită în special în analiza structurală a solidelor. Metoda elementelor finite Fig 5. în care necunoscutele primare sunt temperaturi nodale. Efectuarea de calcule suplimentare pentru determinarea necunoscutelor secundare. obţinându-se valorile funcţiilor in noduri. Este dificil de reformulat aceste ecuații astfel încât să se obțină o formă conservativă. Ideea metodei elementelor finite este de a aproxima soluția ecuațiilor diferențiale cu combinații liniare ale funcțiilor diferențiale liniarizate pe domenii mici (finite) și funcții de ponderare (funcții de interpolare).Gauss sau prin descompunerea Choleski. în această etapă. cunoaşterea numai a necunoscutelor primare nu este suficientă.1 . în problemele mecanice de elasticitate. după aflarea necunoscutelor primare. Ecuațiile diferențiale care descriu fenomenele (de exemplu ecuațiile Navier–Stokes) se reformulează într-o formă conservativă și apoi se discretizează această nouă formă. AN 1 . Etapa 5. Cu ajutorul lor. analiza trebuind să continuie cu determinarea necunoscutelor secundare sau de ordinul doi. necunoscutele primare sunt deplasările nodale. În alte probleme însă. de exemplu. Şi în cazul problemelor termice analiza poate continua cu determinarea necunoscutelor secundare care sunt intensităţile fluxurilor termice (gradienţi termici). se determină necunoscutele secundare care sunt deformaţiile specifice şi tensiunile.

Domeniul de analiză este împărțit în mici subdomenii. astfel că este nevoie de asamblarea matricelor locale într-o matrice globală a domeniului. valorile funcțiilor se calculează într-un număr discret de puncte. dar nu este obligatoriu.45 0.28 0. Mulțimea nodurilor dintr-un element determină dimensiunea unei matrice locale a elementului. înmulțit cu numărul de variabile necunoscute.08 0. de exemplu dintr-un colț al unui element.Dacă însă se reușește (de exemplu pentru fenomenul modelat). numite noduri.04 0. bidimensionale sau tridimensionale. De obicei acestea sunt plasate la extremitățile elementelor.02 0.60 0. unicitatea și acuratețea soluțiilor obținute prin aproximarea prin Metoda Elementelor Finite sunt prezentate pe larg în lucrări matematice de specialitate. Asamblarea se face cu ajutorul unei matrice de conexiuni.5 Latime (L) mm 102 125 188 242 242 393 393 540 655 540 Orificii (d) mm 20 30 49 70 70 100 100 155 200 155 AN 1 . de ordinul numărului de noduri din domeniu. calculul numeric este mult mai stabil decât în cazul metodei volumelor finite. Pentru un element. face parte și din colțul altui element.1 .13 0. Problemele teoretice care tratează existența.85 1 de caldura Inaltime(H) mm 350 500 641 739 989 1052 1472 1510 1750 2230. În marea majoritate a cazurilor un nod. elemente finite.20 0. Tabel 1: Plăci tip VICARB – ALFA LAVAL TIP PLACA UM V2 V4 V8 V13 V20 V28 V45 V60 V85 V100 MARIME Suprafata de schimb 𝑚2 0. În funcție de numărul de dimensiuni ale domeniului pot exista elemente finite unidimensionale. rezultând o matrice a sistemului de rezolvat foarte mare.

711 1.3 334.4 40 92.5745 4.8 6.000 7.790 13.122 0.6000 0.00626 0.35 801.6 209.97 355.52187 0.300 9.95 12.13626 0.366 2.6338 5.2 5.51 653.415 2.5 20 998.5 6 6.69374 0.544 1.134 0.0 4.30813 0.6594 5.805 5.00 70 977.8 293.2 3.5513 4. pe curba de saturaţie t ρ 𝛽 · 106 𝑖′ λ 𝑎 · 104 η · 104 𝑣 · 106 𝑃𝑟 [°C] [kg/𝑚3 ] [𝑔𝑟𝑑]−1 [kj/kg] [W/m·K] [𝑚2 /h] [Ns/𝑚2 ] [𝑚2 /s] 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 999.Latime mm 4.71 1788.94 1305.2 2.03749 0.346 0.6 0.25 AN 1 .6 3.479 3.477 0.90788 0.7 0 0.0 30 995.5 5.55 60 983.5 8 9 8 garniture(g) Tabel 2: Proprietăţile fizice ale apei.55 80 971.1 .899 0.5 5 5 5.6176 5.9 10 999.16 1004.0 25.5989 5.1 83.89 406.363 1.3 251.6478 5.6745 5.659 4.9 67.7 5.8 -0.3 50 988.66 549360 0.556 3.79 469.6676 5.

4 AN 1 .22 0.36 120° 0.60 0.ANEXA 2 Tabel 3: Caracteristicile apei Caracteristicile apei 𝛿 (𝜆𝑑 ) x 105 (𝑚2 grdC/W) 𝑑 Apa de mare 5 Apa tratata 2 Tabel 4 β C m n 60° 0.42 0.64 0.29 0.62 0.33 90° 0.65 0.1 .40 150° 0.14 0.