You are on page 1of 3

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n.

27
noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un
critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor
universitar, membru titular al Academiei Române (din
2013[2][3]). A activat și ca politician după Revoluția din
1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele
Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea
mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul
dintre cei mai importanți critici literari români din
ultimele decenii.[4][5] În legislatura 1992-1996 a fost ales
ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-
(PAC).

Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a


literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă.
Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În
luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-
a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a
decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de
Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

Biografie
S-a născut într-o familie de profesori de liceu. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un
moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama
sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În
anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a
luat numele acestuia, Manolescu.

Studii
În 1956 Nicolae Manolescu a absolvit studiile preuniversitare la Liceul Gheorghe Lazăr din
Sibiu. În 1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. În 1974
obține titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din
București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale Contradicția lui Maiorescu, o incursiune
critică, un eseu biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile
despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă.[6]

Cariera profesională
Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din
București începută în 1963, este numit profesor titular în 1990. Predă, de asemenea, și
studenților străini. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai
clișeele dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Nițescu. Devine apoi
cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub
conducerea lui George Ivașcu. A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat
majoritatea poeților optzeciști până la desființarea acestuia, din rațiuni politice. Din 1990
devine director și editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei Contemporanul
din 1962 până în 1972, perioadă din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleași
poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeții noștri au conștiința că exprimă
un umanism superior și, din această perspectivă, ei simt nevoia să reconsidere universul,
traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului... etc.“, „Laudă creației“,
Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963), demonstrează același M. Nițescu. Cronicar al revistei
România literară din 1972 până în 1989. În 1997 este ales membru corespondent al
Academiei Române, iar din 2005 devine președinte al Uniunii Scriitorilor din România. În
2006 a fost numit în funcția de ambasador al României la UNESCO. A debutat editorial cu
volumul Lecturi infidele în anul 1966. În anul 2008 a publicat Istoria critică a literaturii
române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de
canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima
fiind cea scrisă de G. Călinescu.

Selecție din cărțile publicate


Nicolae Manolescu a publicat peste 40 de volume dintre care se pot aminti cele care sunt
considerate cele mai importante

 1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial.


 1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române
interbelice.
 1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie.. La scurtă
vreme de la lansarea cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua apare abia după
1990.
 1970 - Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La
origine stă teza de doctorat numită mai sus.
 1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction
 1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică
 1976 - Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui
Mihail Sadoveanu.
 1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Poate cea mai
cuprinzătoare sinteză asupra romanului românesc. Conține teoria celor trei vârste ale
romanului, doric, ionic și corintic. Evident această clasificare își are originea în stilurile
coloanelor templelelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund romanelor clasice,
realiste sau omnisciente, romanelor la persoana I, și romanelor postmoderne.
Vezi și articolul Teoria romanului.

 1987 - Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei cu speciile ei
literare.
 1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din
Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și
Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist.
 1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme
politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.
 1995 - Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme.
 1999 - Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române.
Conține analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu,
Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri.
 2000 - Contradicția lui Maiorescu, ediția a III-a la Editura Humanitas
 2001 - Teme, Editura Universalia
 2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I,
Poezia, vol. II, Proza, teatrul, vol. III, Critica, Eseul
 2003 - Cititul și scrisul, Nicolae Manolescu par lui meme.
 2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.
 2009 - Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă, Ed. Paralela 45, 2009.[7]

Cărți publicate în colaborare


 1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu.
 Este coautor la manualele de limbă și literatură românâ pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a
(1979)

Cariera politică
Nicolae Manolescu este membru fondator al Alianței Civice. Devine președinte al Partidului Alianța
Civică (PAC) (iulie 1991). Partidul a fost membru al Convenției Democrate Romane, pe listele căreia
Nicolae Manolescu a fost ales, în septembrie, ca senator. În legislatura 1992-1996, Nicolae
Manolescu a fost ales senator PAC de Sibiu. În cadrul activității sale parlamentare, Nicolae Manoescu
a fost membru în Comisia Parlamentului României pentru Integrarea Europeană și în Comisia pentru
Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În 1992, PAC împreună cu PL'93, au înființat Alianța
Naționala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat
candidat la președinție. Nicolae Manolescu și-a depus candidatura la președinție pe 20 septembrie
1992. În 1998 P.A.C., partidul înființat de Nicolae Manolescu, fuzionează cu PNL, într-o tentativă de
unificare a mișcării liberale. În anul 2000, Nicolae Manolescu demisionează din funcția de președinte
al Consiliului Național al P.N.L. și se retrage din viața politică.