Producţia primară variază de la un ecosistem la altul.

Ea este condiţionată de acţiunea unor

factori ecologici şi de caracteristicile biologice ale producătorilor. Pentru a trăi, orice
organism (plantă, animal, om) are nevoie de substanţele hrănitoare pe care le ia din mediu.
În timpul procesului de nutriţie, acestea se transformă în substanţe proprii organismului.
Plantele verzi iau din mediu apă, săruri minerale şi dioxid de carbon. În prezenţa energiei
solare, ele produc substanţe organice (glucide, lipide, protide) şi elimină oxigen.
Substanţele organice produse în frunze sunt transportate la toate organele plantei. Energia
solară, absorbită de clorofila din frunze prin procesul de fotosinteză, se transformă în
energia chimică înglobată în substanţele organice.

Producţia primară variază de la un ecosistem la altul. Ea se exprimă în grame, kilograme

sau tone de substanţă uscată (plantele se recoltează, se cântăresc, se usucă, apoi se
recântăresc) produsă într-o unitate de timp pe o anumită suprafaţă. Viteza de acumulare a
substanţelor organice într-un ecosistem reprezintă productivitatea primară; ea diferă de la
un ecosistem la altul. De exemplu, într-o pădure, cea mai mare cantitate de substanţe
organice se acumulează în lemnul arborilor, dar longevitatea lor face ca productivitatea să
fie încetinită. Într-o pajişte, producţia plantelor ierboase anuale sau perene este mai mică,
dar productivitatea este mai mare.

Factorii productivităţii
Productivitatea primară a ecosistemelor este condiţionată de acţiunea unor factori ecologici.

Cantitatea de substanţe anorganice din mediu

Cantitatea de substanţe anorganice din mediu se referă la apă, săruri minerale şi dioxid de
carbon.

- Apa este un factor fundamental pentru realizarea fotosintezei. Atât cantitatea insuficientă
cât şi excesul de apă opresc fotosinteză şi deci producţia primară; fiecare specie are nevoie
de o anumită cantitate de apă.

- Sărurile minerale, mai ales cele de azot, fosfor şi potasiu sunt deosebit de importante în
nutriţia plantelor. Culturile experimentale realizate pe teren şi în laboratoare au permis
determinarea cantităţii de săruri necesare diferitelor culturi. Atât concentraţiile maxime cât şi
cele minime de săruri minerale pot opri producţia primară.

- Dioxidul de carbon. Există un raport între intensitatea fotosintezei şi concentraţia dioxidului

de carbon din aer. Producţia primară începe să crească la o concentraţie normală a aerului
în dioxid de carbon (0,03%), atinge nivelul maxim la 0,08%, apoi rămâne constantă.

Condiţiile de climă şi sol

Experimentele realizate arată că, în condiţii optime de aprovizionare a plantelor cu apă,
săruri minerale şi dioxid de carbon, productivitatea este direct legată de lumină şi
temperatură.
- Lumina este principalul factor al fotosintezei. Acest proces începe la o lumină slabă, creşte
o dată cu intensitatea luminii şi scade când lumina devine foarte intensă.

- Temperatura influenţează, de asemenea, fotosinteză. Procesul începe la 0°C, creşte

treptat, atinge nivelul maxim la 25-35°C, după care începe să scadă. Se ştie că şi
temperatura solului influenţează creşterea plantelor, şi deci producţia primară, în anii cu
mari variaţii meteorologice, recolta este compromisă.