“CONSILIERE ŞI ORIENTARE” CICLUL PRIMAR

I. PREZENTARE GENERALĂ
Reacţia şcolii ca instituţie de educaţie, formare şi orientare, la mobilitatea socială şi economică trebuie să fie de adaptare rapidă a conţinutului, structurilor şi funcţiilor sale, de creare a premiselor favorabile pentru elevi care să le permită integrarea socială rapidă, flexibilitatea, iniţiativa şi rezolvarea de probleme, diminuarea imprevizibilului sau a hazardului în alegerea carierei. Şcoala trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru valorizarea maximă a fiecărui individ prin stimularea intelectuală a elevilor, aptitudinilor, atitudinilor şi trăsăturilor de personalitate. Aria curriculară “Consiliere şi orientare”  reprezintă una din modalităţile esenţiale prin care şcoala trebuie să-şi urmeze scopul primordial: de proces formativ centrat pe elev, capabilă să valorizeze tipuri diverse de elevi şi abilităţi, să răspundă nevoilor comunităţii şi să ofere societăţii persoane competente pentru viaţa privată, profesională şi publică.  constituie cadrul organizat de întâlnire între profesori şi elevi, în care profesorul poate să lucreze nu doar cu dimensiunea raţional – intelectivă a elevului, ci şi cu cea afectivă, motivaţională, atitudinală şi socială. Importanţa ariei curriculare Aria curriculară “Consiliere şi orientare” tinde să rezolve în prezent, simultan, următoarele aspecte:  dezvoltarea personală şi înzestrarea elevilor cu cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru managementul propriei vieţi;  informarea elevilor privind oportunităţile de educaţie şi formare în România;  facilitarea accesului la întreaga ofertă de educaţie şi formare profesională;  sprijinirea bunei inserţii socio-profesionale viitoare a tinerilor;  ameliorarea continuă a procesului de utilizare a resurselor umane de care societatea dispune; În urma parcurgerii orelor de consiliere şi orientare, elevii vor conştientiza conexiunile între ceea ce învaţă şi utilitatea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite pentru viaţa reală. Conştientizarea transferului de abilităţi şi cunoştinţe în viaţa reală sporeşte motivaţia şi interesul pentru învăţare al elevilor.

Beneficii ale ariei curriculare “Consiliere şi orientare” Beneficii pe termen scurt  Creşterea performanţelor şcolare ale elevilor  Conştientizarea relaţiei existente între deprinderile şi cunoştinţele dobândite în şcoală şi succesul profesional  Creşterea motivaţiei pentru învăţarea şcolară şi învăţare în general  Dezvoltarea abilităţilor de relaţionare interpersonală şi a unor deprinderi relevante pentru carieră  Dobândirea deprinderilor de planificare a învăţării  Dobândirea unor cunoştinţe specifice despre ocupaţii şi cariere şi a unei atitudini de explorare a oportunităţilor Beneficii pe termen lung  Satisfacţie profesională  Randament academic şi profesional  Reducerea duratei şomajului şi implicit a costurilor sociale ale acestuia  Creşterea ratei de integrare socio profesională a tinerilor  Creşterea mobilităţii pozitive a forţei de muncă

Structura curriculum-ului:
  

Obiective cadru – finalităţi care trebuie atinse la sfârşitul fiecărui ciclu de învăţământ; Valori şi atitudini – dezvoltate prin curriculum pe tot parcursul şcolarităţii; Obiective de referinţă – deduse din obiectivele cadru şi care sunt specifice fiecărui an de

studiu; Conţinuturi – elaborate în concordanţă cu necesităţile şi specificul individual şi al clasei de elevi ce cuprind temele prin care vor fi dezvoltate obiectivele de referinţă;  Exemple de activităţi de învăţare – menite să sprijine realizarea obiectivelor de referinţă;  Sugestii metodologice – metode şi tehnici utilizate pentru realizarea conţinuturilor şi atingerea obiectivelor;  Bibliografie şi resurse

Curriculum-ul “Consiliere şi orientare” este structurat pe următoarele module:

   

Autocunoaştere şi dezvoltare personală Comunicare şi abilităţi sociale Managementul informaţiilor şi al învăţării Planificarea carierei

Calitatea stilului de viaţă

Metode de predare / Învăţare: Exerciţii individuale, în perechi, în grup; • Dezbaterea – prezentarea argumentelor por şi contra unei idei; • Tehnici art – creative; • Căutarea de informaţii, resurse suplimentare, accesare internet; • Jocul de rol, simularea – metodă în care participanţii adoptă poziţii diferite de poziţia lor sub aspectul personalităţii, motivaţiei şi rolului; • Brainstorming-ul – metodă de soluţionare a unei probleme prin emiterea cât mai multor idei, într-o atmosferă stimulativă; • Conversaţia; • Chestionar de interese şi aptitudini; • Tehnici ale gândirii critice; • Analiza SWOT; • Studiul de caz – analiza în grup a unor scenarii reale pe anumite teme sau probleme; • Imageria mentală – exerciţiu care solicită elevii să îşi imagineze anumite situaţii şi îi ajută să se focalizeze pe propriile dorinţe, aspiraţii şi trăiri relaţionate cu situaţia imaginată; • Învăţarea prin cooperare; • Învăţarea prin descoperire; • Fişe de lucru;

Metode de evaluare: • Autoevaluarea – procesul de reflecţie asupra comportamentelor proprii şi a rezultatelor obţinute, în scopul monitorizării progresului în atingerea unui obiectiv stabilit sau ca suport al procesului de autocunoaştere. Portofoliul – cuprinde cele mai relevante produse ale activităţii elevului în raport cu un anumit scop. • Realizarea de proiecte individuale şi de grup – presupune analiza unei situaţii reale care poate fi îmbunătăţită, identificarea situaţiei dorite şi specificarea modalităţilor prin care se poate ajunge la situaţia dorită. Se specifică strategiile de remediere dar şi resursele necesare: timp, suport, resurse personale. Proiectul trebuie să fie aplicabil şi realist. • Realizarea de postere, afişe – utilizarea unor mijloace artistice pentru transmiterea unei idei la care aderă grupul. • Fişe individuale de (auto)evaluare

Experienţa ţărilor (Franţa, Belgia, Marea Britanie, etc.) care au inclus în curriculum această arie, “Consiliere şi orientare” sugerează importanţa acestor demersuri: • rezultate şcolare mai bune; • climat şcolar constructiv; • vehicularea unei cantităţi mai mari de informaţii despre carieră; • o relaţie mult mai bună între elevi şi profesori; • creşterea motivaţiei pentru învăţare; • creşterea satisfacţiei faţă de calitatea procesului educaţional din şcoală; • obţinerea unor scoruri mai mari la testele naţionale de cunoştinţe;

Realizări şi perspective româneşti în “Consiliere şi orientare”: • Reţea în învăţământul preuniversitar; • Extinderea serviciilor spre grădiniţe şi universităţi; • Integrarea disciplinei în curriculum naţional; • Programe de formare continuă; • Colaborare locală cu AJOFM, organizaţii de tineret şi nonguvernamentale din domenii înrudite; • Euroguidance România; • Cercetare specializată în consiliere şi învăţare permanentă, ISE; Prin curriculum-ul actual al ariei curriculare “Consiliere şi orientare” se urmăreşte dezvoltarea:  competenţelor interpersonale, interculturale, sociale şi civice;  abilităţii de “a învăţa să înveţi”;  aptitudinilor de utilizare a tehnologiilor informatice şi de comunicare TIC; Dirigenţia preia conţinuturile ariei curriculare “Consiliere şi orientare”, ceea ce implică consiliere educaţională, desfăşurată de către cadrele didactice abilitate pentru activităţile de consiliere şi orientare, prin participarea la cursul de “Consiliere şi orientare”. Consilierea psihologică reprezintă relaţia interumană de ajutor dintre o persoană specializată, psihologul şcolar, şi o altă persoană care solicită asistenţă de specialitate, clientul. Relaţia dintre psihologul şcolar şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi colaborare reciprocă. Psihologul şcolar desfăşoară activităţi de: evaluare psihologică, consiliere în probleme emoţionale (anxietate, depresie), comportamentale (agresivitate, hiperactivitate), de învăţare (eşec şcolar, abandon şcolar), consilierea carierei, prevenţia comportamentelor de risc (suicid, consum de alcool, drog), terapie individuală şi de grup.

II. AUTOCUNOAŞTERE ŞI DEZVOLTARE PERSONALĂ
De ce autocunoaştere şi dezvoltare personală ….. Autocunoaşterea se referă la procesul de explorare şi structurare a propriilor caracteristici (abilităţi, emoţii, motivaţii, atitudini, credinţe, mecanisme de apărare şi adaptare, etc.) în urma căruia rezultă imaginea de sine a persoanei;  Cunoaşterea şi acceptarea de sine sunt variabile fundamentale în funcţionarea şi adaptarea optimă la mediul social, în menţinerea sănătăţii mentale şi emoţionale;  Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe) şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare avem ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală;  Fiecare persoană este valoroasă în sine, are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege propriul destin, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi crează condiţiile de actualizare a sinelui;

Aspecte relevante ale autocunoaşterii:


    

Imaginea de sine Stima de sine Aptitudinile şi abilităţile personale Motivaţia Emoţiile şi mecanismele de apărare şi adaptare Autoeficacitatea percepută 1. IMAGINEA DE SINE

 

este modul în care o persoana îşi percepe propriile caracteristici fizice, cognitive, emoţionale, sociale şi spirituale; este o reprezentare mentală a propriei persoane, un “tablou” în care sunt incluse cunoştinţe despre sine (abilităţi, comportamente, emoţii, cunoştinţe, valori, etc.) şi care ne ajută să ne reglăm comportamentul în societate; Consecinţe ale imagini de sine negative / pozitive Imagine de sine negativă: • Scăderea performanţelor şcolare sau la locul de muncă, datorită subestimării resurselor, neasumării responsabilităţilor; • Relaţii nearmonioase în cadrul familiei (lipsa de respect faţă de sine favorizează lipsa respectului manifestat faţă de ceilalţi membri din familie; în timpul conflictelor se învinovăţesc excesiv sau îi critică pe ceilalţi); • Relaţii deficitare cu cei de aceeaşi vârstă (elevii vor să îşi menţină stima de sine crescută impunându-se, însa fac acest lucru nerespectând drepturile celorlalţi şi valoarea lor, ceea ce afectează relaţiile cu aceştia; Imagine de sine pozitivă: • Creşterea performanţelor şcolare (persoana îşi estimează corect resursele, îşi asumă responsabilităţi în conformitate cu cerinţele şi resursele proprii); • Relaţii armonioase în cadrul familiei (respectul de sine determinat de o imagine de sine pozitivă favorizează manifestarea respectului din partea celorlalţi; rezolvarea conflictelor este mai simplu de realizat în condiţiile în care cei implicaţi în conflict nu se autoînvinovăţesc şi nu îi învinovăţesc pe ceilalţi); • Relaţii bune cu colegii şi prietenii de aceiaşi vârstă (elevii îşi pot pune în evidentă calităţile fără a le devaloriza pe ale celorlalţi); Modalităţi de manifestare a imaginii de sine negative: • evitare – atitudine de genul “dacă nu încerci nu greşeşti”. Retragerea şi comportamentele timide, de evitare a confruntării cu problemele sunt indici ai imaginii de sine negative; • agresivitate defensivă – un elev cu o imagine de sine negativa compensează atacând sursa frustrării (îl ironizează pe un coleg care a luat o nota mai mare); • compensare – un elev care nu are succes la unele materii, le minimalizează importanţa şi încearcă să aibă succes la altele, pe care ajunge să le considere mai importante; • motivaţie scăzută – un elev cu o imagine de sine negativa va manifesta lipsă de încredere în forţele proprii. În consecinţă, el va fi mult mai puţin motivat să iniţieze sau să se implice în diverse activităţi, deoarece nu se va simţi în stare să le finalizeze cu succes;

rezistenţa – elevii încearcă să îşi “conserve” imaginea de sine şi manifestă rezistenţă la schimbări, chiar dacă aceste schimbări pot fi în beneficiul lor. Elevii cu o imagine de sine negativă sunt mai rezistenţi la schimbare, reducând astfel riscul unui eşec în situaţii dificile;

• • • • • • • •

2. STIMA DE SINE  dimensiunea evaluativă a imaginii de sine şi se referă la modul în care ne considerăm ca persoane în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi;  evaluarea imaginii de sine diferă radical de evaluarea comportamentelor;  eşecul adulţilor în a diferenţia între comportament şi persoană au frecvent drept consecinţă formarea unei stime de sine scăzute;  perceperea unui eşec ca simptom al lipsei de valoare este nu doar injustă, ci şi foarte dăunătoare persoanei. Valoarea unei persoane nu decurge din performanţele realizate de aceasta într-un anumit domeniu, ci din ansamblul tuturor comportamentelor, acţiunilor şi potenţialităţilor sale trecute, prezente şi viitoare pe toate palierele vieţii. Un elev poate avea note mici la şcoală însă să fie în acelaşi timp o persoana altruistă, respectoasă şi săritoare, trăsături pentru care merită respectul nostru;  copii îşi evaluează imaginea de sine pornind de la părerile şi reacţiile adulţilor. Aprecierile sau criticile acestora sunt preluate şi interiorizate de către copil, ducând la formarea unei stime de sine scăzute sau ridicate; Persoane cu stimă de sine ridicată: • interpretează situaţiile noi ca fiind provocatoare, nu ameninţătoare; • preferă independenţa; • îşi asumă responsabilităţi; • se implică în rezolvarea unor sarcini noi; • îşi exprimă adecvat emoţiile pozitive şi pe cele negative; • îşi asumă consecinţele acţiunilor lor; • sunt mândre de realizările lor; Persoane cu stimă de sine scăzuta sunt nemulţumite de persoana lor în general; evită responsabilităţile sau sarcinile noi; se simt lipsite de valoare; refuză să îşi asume consecinţele faptelor lor; manifestă toleranţa scăzută la frustrare; manifestă rezistenţă scăzută la presiunile negative ale grupului; îşi exprimă într-o manieră neadecvată emoţiile sau şi le neagă; consideră manifestarea emoţiilor o dovadă de slăbiciune; Creşterea stimei de sine este favorizată de:  crearea în familie şi la şcoală a unor oportunităţi prin care elevul să obţină succes, să îşi identifice ariile în care este competent şi prin care să îşi exprime calităţile faţă de grupul de colegi şi prieteni;  crearea unor situaţii în care elevul să aibă oportunitatea de a oferi ajutor celorlalte persoane (activităţi de voluntariat)  identificarea surselor de suport social (este un tip de ajutor bazat pe o relaţie sau o configuraţie de relaţii care oferă individului resurse pentru a face faţă responsabilităţilor şi a depăşi obstacolele cu care se confruntă);  dezvoltarea abilităţilor de comunicare, negociere, rezolvare de probleme şi a celor de a face faţă situaţiilor de criză;  dezvoltarea sentimentului de autoeficacitate (“Şi eu sunt bun la ceva”);  stabilirea unor aşteptări rezonabile, în funcţie de vârsta şi abilităţi;

 

identificarea unor modalităţi adecvate de exprimare a emoţiilor negative; acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celorlalţi;

3. APTITUDINILE  reprezintă potenţialul unei persoane de a obţine performanţă într-un anumit domeniu. Tipuri de aptitudini: a) după nivelul de generalitate:  aptitudini generale – permit obţinerea de performanţe superioare în mai multe domenii. Inteligenţa este aptitudinea generală care asigură o performanţă ridicată în toate domeniile, mai ales cele care presupun achiziţia de noi informaţii şi operare cu acestea.  aptitudini speciale – permit obţinerea de performanţe superioare într-un număr mai restrâns de domenii. b) după domeniul în care se manifestă:  aptitudini cognitive – capacităţile individului implicate în prelucrarea informaţiilor: • abilitatea generală de învăţare – capacitatea de a dobândi noi cunoştinţe şi de a opera cu ele; • aptitudinea verbală – capacitatea de a utiliza adecvat lexicul, sintaxa şi de a înţelege texte scrise; • aptitudinea numerică – capacitatea de a înţelege şi a opera cu conţinuturi numerice; • aptitudinea spaţială – capacitatea de a reţine şi a opera cu reprezentări mintale spaţiale; • aptitudinea de percepţie a formei – capacitatea de percepţie a constanţei formei şi a detaliilor obiectelor şi de discriminare figură fond; • aptitudinea decizională – abilitatea de a lua decizii corecte şi raţionale;  aptitudinile sociale – capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale şi de a utiliza reguli sociale pentru menţinerea relaţiilor;  aptitudinile artistice – se refera la aptitudinile necesare pentru reuşita în activităţi de desen, pictură, grafică;  aptitudinile muzicale – sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea, timbrul sunetelor şi la patern-urile muzicale  aptitudinile fizice – se referă la capacităţile fizice care permit obţinerea succesului în domenii ce presupun forţă, putere, rezistenţă fizică şi flexibilitate; Dezvoltarea aptitudinilor presupune în primul rând explorarea eficientă a potenţialului individual pentru obţinerea unor performanţe cât mai bune. Performanţa în orice domeniu este dependentă de:  volumul cunoştinţelor din domeniul respectiv;  baza de strategii de rezolvare a problemelor specifice domeniului;  metacogniţia sau cunoştinţele care permit utilizarea adaptată şi contextualizată a strategiilor şi abilităţilor de rezolvare a problemelor domeniului; 4. MOTIVAŢIA  Se referă la acele stări şi procese emoţionale şi cognitive care pot declanşa, orienta şi susţine diferite comportamente şi activităţi.  Motivaţia este un factor important / esenţial al performanţei în activitate.  Motivaţia determină iniţierea unei activităţi şi persistenţa în realizarea unei sarcini sau abandonarea ei, fiind unul dintre factorii principali care influenţează performanţa. Relaţia motivaţie - performanţă

Emoţiile sunt componente motivaţionale care au rolul de a media între intenţia de acţiune şi implicarea în acţiune, respectiv nivelul de performanţă la care se ajunge. Ele pot amplifica, diminua sau bloca accesul la resursele cognitive şi energetice: - emoţii pozitive – favorizează concentrarea, creativitatea, capacitatea de memorare şi de calcul, rezistenţa la frustrare, efort îndelungat şi ambiguitate conducând la implicarea în activitate şi obţinerea unor performanţe superioare; - emoţii negative – blochează capacitatea de concentrare, de memorare şi de rezolvare a problemelor conducând la comportamente de evitare, neimplicare în activităţi, performanţe scăzute; Intensitatea emoţiilor: - intensitatea scăzută determină o stare de relaxare, nefavorabilă implicării şi susţinerii energetice a activităţilor, conducând la performanţe scăzute; - intensitatea ridicată determină de cele mai multe ori o mobilizare energetică excesivă cu efect de dezorganizare a comportamentului şi a capacităţii de concentrare, poate conduce de asemenea la obţinerea unor performanţe scăzute; - intensitatea moderată este cea mai adecvată pentru mobilizarea energetică şi utilizarea eficientă a cunoştinţelor şi abilităţilor; Strategii de optimizare cu rol în declanşarea activităţii • conştientizarea consecinţelor neimplicării în sarcină (ex. pentru activităţi de învăţare – incultura, şomajul, izolarea, dezamăgirea celor dragi, etc.); • manipularea consecinţelor – oferirea de recompense pentru angajarea în activitate, respectiv de penalizări pentru evitarea lor (recompensa se va realiza imediat după efectuarea comportamentului aşteptat, nu va viza persoana, ci comportamentul); • activarea sau crearea unui context favorabil specific activităţii aşteptate; • modelarea – motivaţiile pozitive pentru anumite conduite se declanşează prin motivarea comportamentală (daca membrii de prestigiu ai grupului se angajează intr-o activitate, există şanse mari să se declanşeze motivaţii pozitive pentru acea activitate la toţi membrii grupului); • explorarea preferinţelor şi intereselor elevilor; Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru declanşarea activităţii: • imageria dirijată – elevii trebuie să îşi imagineze ce le-ar plăcea să devină în viitor si de ce ar avea nevoie pentru a urma traseul profesional ales, astfel aceştia vor fi capabili să se focalizeze pe propriile dorinţe / aspiraţii şi să devină mai specifici cu ceea ce-şi doresc; • alegerea unui obiect – simbol al aspiraţiilor sale (ex. un elev poartă mereu cu sine un con de brad pentru a-i aminti de dorinţa lui de a deveni biolog); • aplicarea subiectelor predate la situaţii personale – identificarea acelor aspecte predate care se pot aplica la situaţii curente sau de interes pentru a creşte atractivitatea informaţiei; • crearea unei imagini mentale motivaţionale (ex. “mă văd în faţa clasei de elevi, predând copiilor”, “mă văd în halat alb, examinând pacienţi”); Strategii de susţinere motivaţională • asigurarea confortului fizic şi psihic bazal; • creşterea sentimentului eficacităţii personale şi al stimei de sine – reamintirea repetată a situaţiilor în care elevul a experimentat sentimente de eficacitate; • formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului – persoanele care atribuie predominant succesul unor factori externi stabili, iar eşecul unor factori interni stabili vor avea un sentiment al eficacităţii scăzut şi aşteptări de nereuşită în sarcină, astfel încât există şanse mari de neimplicare în sarcină “Oricum nu o să reuşesc”; persoanele care fac atribuiri inverse vor avea un sentiment al autoeficacităţii foarte crescut, aşteptări crescute de reuşită, indiferent de

complexitatea sarcinii şi obstacolele apărute, ceea ce uneori poate duce la lipsa persistenţei motivaţionale “Oricum o să reuşesc”; Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru susţinerea activităţii • dezvoltarea unor convingeri adaptative prin dialog intern pozitiv (“Ştiu că pot să obţin mai mult dacă muncesc mai mult”; • formularea unor scopuri specifice – stabilirea unui scop realist în raport cu sarcina propusă; • crearea unei reţele de suport în vederea sprijinirii realizării scopurilor; • evitarea suprasolicitării printr-un management eficient al timpului; 5. EMOTIILE SI MECANISMELE DE APARARE / ADAPTARE Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice, gânduri specifice şi expresii comportamentale. Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce, controla, tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne sau externe care depăşesc resursele persoanei. Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică (anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra reducerii tensiunii. Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează sursa stresului. Principalele mecanisme de adaptare şi apărare: • anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la problema data; • auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii, comportamente, şi selectarea reacţiilor celor mai potrivite; • sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi comportamente acceptabile din punct de vedere social; • represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor neplăcute din câmpul conştiinţei; • intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală, producându-se distanţarea şi evitarea emoţiilor negative; • negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut, stânjenitor; • regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici; • proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte; • raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile; • umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei; • compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin dezvoltarea altor abilităţi; 6. AUTOEFICACITATEA PERCEPUTA  reprezintă convingerile oamenilor despre propriile abilităţi necesare pentru atingerea obiectivelor şi îndeplinirea sarcinilor propuse. Autoeficacitatea influenţează:

capacitatea individului de a-şi stabili scopuri este influenţată şi de autoevaluarea capacităţilor proprii. • credinţele pe care oamenii le au despre propria lor eficacitate determină tipul scenariilor despre derularea activităţilor (cei care au un nivel ridicat de autoeficacitate vizualizează scenarii cu rezultate pozitive, pe când cei care nu au încredere în eficacitatea lor crează de obicei scenarii reprezentând eşecuri). • atribuiri cauzale – persoanele cu un nivel ridicat de autoeficacitate atribuie eşecurile unor eforturi reduse, pe când persoanele cu autoeficacitate redusă susţin că eşecurile lor se datorează lipsei unor abilităţi. • cei care consideră că deţin controlul în situaţii ameninţătoare, nu au gânduri care le-ar putea perturba prea mult activităţile; pe când cei care cred că nu sunt în stare să controleze situaţiile stresante, se caracterizează printr-un nivel crescut de anxietate, percepând multe aspecte ale mediului ca fiind ameninţătoare şi periculoase. • din cauza convingerilor despre propriile abilităţi, indivizi pot evita sau nu situaţiile şi activităţile pe care le consideră incontrolabile (ex: metodele de selecţie şi planificare pentru carieră – cu cât nivelul autoeficacităţi este mai crescut, cu atât creşte şi numărul posibilelor direcţii de orientare privind cariera).

REGULI, ROLURI, RESPONSABILITĂŢI REGULILE sunt prescripţii recunoscute şi acceptate de un anumit grup de persoane legat de “ce se poate face” şi “ce nu se poate face” în cadrul acelui grup. Regulile asigură: - funcţionarea eficientă în cadrul grupului; - evitarea conflictelor; - evitarea neînţelegerilor; - crearea unui cadru care să încurajeze respectul reciproc; ROLURILE sunt modele de comportament asociate unei poziţii şi reprezintă drepturile şi responsabilităţile aflate în acţiune şi asigură buna funcţionare a unui sistem social. Rolurile definesc ceea ce trebuie să facă persoana. RESPONSABILITĂŢILE sunt sarcinile concrete care revin persoanei conform cerinţelor şi aşteptărilor faţă de rolul pe care îl ocupă. COMPETENŢE GENERALE

Explorarea resurselor personale care influenţează planificarea carierei.

VALORI ŞI ATITUDINI

 

Respect şi încredere în sine şi în ceilalţi; Aprecierea unicităţii fiecăruia;

Competenţe specifice 1. analizarea relaţiei dintre stima de sine, imaginea de sine şi încrederea în sine 2. examinarea caracteristicilor specifice adolescenţei

Teme / conţinuturi

Autocunoaştere - stima de sine: factori care influenţează formarea stimei de sine, strategii de dezvoltare. Relaţia dintre stima de sine, imaginea de sine şi încrederea în sine Schimbare, creştere, dezvoltare - adolescenţa: caracteristicile dezvoltării fizice, cognitive, emoţionale, dezvoltarea personalităţii - dezvoltare personală: noţiuni introductive, principii, relaţia cu schimbarea 1. identificarea relaţiei dintre valori Autocunoaştere personale, auto-eficienţă, auto- auto-eficienţă. Auto-eficacitate. Calităţi şi valori personale. Pregătirea pentru eficacitate şi succes succes. 2. elaborarea unui plan de dezvoltare a - starea de bine: dimensiuni, factori, strategii de menţinere. resurselor personale Managementul resurselor personale - planificarea bugetului financiar, managementul resurselor materiale: concepte. 1. analizarea priorităţilor, aspiraţiilor, Autocunoaştere valorilor personale, calităţilor, - auto-eficacitate şi succes. Programe de dezvoltare a auto-eficacităţii. punctelor tari şi scopurilor prin - (auto)evaluare personală – noţiuni generale, modalităţi de realizare. Importanţa estimarea resurselor individuale şi (auto)evaluării pentru dezvoltarea personală. sociale Managementul resurselor personale 2. proiectarea unui plan de acţiune - managementul resurselor materiale şi banilor: modalităţi, consecinţe pentru dezvoltarea personală prin - autocunoaştere şi explorare profesională. Programe educaţionale pentru raportarea la situaţia prezentă şi la managementul resurselor personale. obiectivele de viitor 3. aplicarea modalităţilor privind un management eficient al resurselor materiale în diverse situaţii 1. (Auto)evaluarea din perspectiva Autocunoaştere abilităţilor necesare integrării - chestionare, teste şi instrumente folosite pentru orientarea în carieră profesionale şi sociale (interoption, BTPAC, chestionare on-line: www.go.ise.ro, www.cognitrom.ro 2. elaborarea unui program - programe educaţionale de dezvoltare a stimei de sine, auto-eficienţei şi autopersonalizat de reuşită personală şi eficacităţii în pregătirea pentru reuşita personală şi profesională profesională pe baza unor structuri Managementul resurselor personale negociate - tehnici de management al resurselor personale. Asumarea responsabilităţii şi a 3. aplicarea tehnicilor de management consecinţelor personal şi strategiilor pentru responsabilizare şi pregătire pentru viaţa de adult

Clasa a IX-a X X X

Clasa a X-a

Clasa Clasa a XI-a a XII-a

X X X X X X X

X X X

Exemple de activităţi de învăţare: SWOT – elevii vor fi rugaţi să dea exemple de situaţii pentru care trebuie să găsească o soluţie. Se scrie pe tablă cele patru componente din analiza SWOT sub forma unui tabel, se alege o situaţie menţionată de către elevii şi li se va cere să dea exemple de puncte tari, puncte slabe, oportunităţi şi ameninţări specifice pentru situaţia dată. În continuare fiecare elev va primi o fisă de lucru şi va analiza o situaţie problematică din perspectiva celor patru componente. Aotoeficacitate şi succes - elevii sunt rugaţi să se gândească la o persoană de succes şi să identifice caracteristicile acesteia, se notează pe tablă caracteristicile identificate şi se subliniază rolul sentimentului de autoeficacitate în obţinerea succesului. Se discută cu elevii relaţia dintre autoeficacitate şi succes, influenţa autoeficacităţii asupra: alegerilor realizate, a efortului depus în activitate, a nivelului de stres resimţit. Se cere elevilor să noteze pe fişa de lucru “influenţa autoeficacităţii” exemple de situaţii în care sentimentul de aotoeficacitate le-a influenţat comportamentul, din perspectiva celor trei dimensiuni discutate. Elevii prezintă câteva exemple, analizarea situaţiilor descrise. Proiecţii în viitor - elevii vor primi fişa de lucru “proiecţii în viitor” în care vor completa individual, cu aspecte cât mai concrete, caracteristicile personale prezente şi pe cele dorite/dezirabile de ei, urmând ca, pe baza fişelor completate, să evalueze distanţa dintre caracteristicile prezente şi cele dorite. De asemenea se va analiza în ce măsură caracteristicile dorite sunt realizabile sau nu. Se poate propune elevilor să reprezinte distanţa dintre caracteristicile actuale şi cele dorite printr-un desen, pentru a putea surprinde mai bine caracterul realist al proiecţiei realizate în viitor. Motivaţie şi performanţă – se împart elevii clasei în trei grupe şi se cere să se analizeze în grup fişa de lucru “motivaţie şi performanţă”, având ca sarcină identificarea componentelor situaţiei în care se află personajul: gânduri, emoţii, nivel de motivare şi să facă predicţii asupra nivelului de performanţă pe care îl va atinge personajul descris. Pe tablă se reprezintă relaţia dintre motivaţie şi performanţă, elevii trebuind să situeze cazurile pe care le-au analizat pe această schemă. Se cere elevilor să dea exemple de situaţii de supramotivare, submotivare şi motivaţie optimă din experienţa proprie şi să se gândească la performanţa obţinută în acea situaţie. Identificarea împreună cu elevii a unor modalităţi de optimizare a motivaţiei pentru activitate. Optimizarea motivaţiei – împreună cu elevii sunt identificate modalităţile de manifestare a motivaţiei / lipsei de motivaţie pentru anumite activităţii. Rugaţi elevii să se gândească la o activitate importantă, pentru care au însă o motivaţie mai scăzută, se împarte fişa de lucru şi cereţi-le să noteze pe aceasta, activitatea selectată. Cereţi elevilor să bifeze afirmaţia care descrie cel mai bine problema motivaţională pe care o întâmpină, iar din lista componentelor cu rol motivaţional să bifeze acele componente care consideră că stau la baza problemei lor. Cereţi să argumenteze alegerile făcute. Discutaţi cu elevii cum pot fi identificate cauzele pentru care nu suntem motivaţi sau suntem prea puţin motivaţi pentru a realiza o activitate.

III. COMUNICAREA ŞI ABILITĂŢILE SOCIALE
   

TEME: Managementul emoţiilor Comunicare: vorbire, ascultare, comportamente non-verbale Abilităţile sociale (cooperare, cum să-ţi faci prieteni, relaţionare în grup) Familie

BENEFICIILE ELEVILOR:  Îşi dezvoltă abilităţi de management al emoţiilor;  Exersează şi dezvoltă atitudini şi abilităţi prosociale;  Exersează şi aplică abilităţi de comunicare;  Analizează roluri asumate în familie şi promovează un stil partenerial pentru viaţa de familie; MANAGEMENTUL EMOŢIILOR  Sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori indică tendinţa mondială a generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viaţă.  Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoţionale esenţiale care ne vor domina întreaga existenţă. Emoţiile sunt puse astfel în centrul aptitudinilor necesare pentru viaţă. Emoţiile sunt impulsuri ce te determină să acţionezi, planuri imediate de abordare a vieţii, planuri pe care le avem înnăscute  Emoţiile ne călăuzesc în înfruntarea situaţiilor dificile – primejdia, o pierdere dureroasă, perseverarea în atingerea unui scop în ciuda frustrărilor, legătura cu un partener de viaţă, clădirea unei familii.  Fiecare emoţie în parte oferă o dorinţă distinctă de a acţiona şi ne arată direcţia cea bună în abordarea provocărilor inerente ale vieţii. EMOŢIILE Dimensiunile emoţiilor: Emoţia este combinaţia mai multor modificări survenite la următoarele nivele:  subiectiv - trăirea emoţiei diferit de la o persoană la alta;  cognitiv – tipul emoţiei resimţite (fericire, teamă, furie, indignare, etc.) este dată de modul în care gândim despre situaţie. Felul în care interpretăm un eveniment determină ceea ce simţim (frică sau furie, bucurie sau tristeţe, etc.);  biologic / fiziologic – schimbări apărute în durata, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, modificări în tabloul EEG, în tensiunea musculară, în compoziţia chimică a sângelui, precum şi la nivelul secreţiei salivare. Intensitatea trăirilor emoţionale pe care le trăim este dată de prezenţa acestor modificări;  comportamental – mişcări grosiere ale corpului – pot fi îndreptate sau nu spre un scop precis; – expresiile emoţionale – manifestări comportamentale ca gestul, mimica, expresia facială, tonul vocii, intensitatea vocii, coloritul epidermic, etc.; Există şase emoţii de bază, universale: mânia, dezgustul, tristeţea, bucuria, teama şi surpriza.

TIPURI DE EMOŢII a) După polaritatea lor, emoţiile se împart în:  emoţii pozitive – apar atunci când există congruenţă motivaţională, adică evenimentele concrete sunt în concordanţă cu scopurile persoanei;  emoţii negative – apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu scopurile persoanei, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora; b) După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în:  emoţii funcţionale – facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O emoţie funcţională pozitivă (satisfacţia în urma susţinerii cu succes a unui examen) poate motiva elevul să îşi dezvolte cunoştinţele în respectivul domeniu (mulţumire, bucurie). O emoţie funcţională negativă (nemulţumirea în urma ratării unui examen) poate motiva elevul să identifice şi să completeze lacunele din cunoştinţele sale (îngrijorare, tristeţe, părere de rău, dezamăgire, regret)  emoţii disfuncţionale – acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O emoţie disfuncţională pozitivă (fericirea trăită în urma luării unei note mari) îl poate determina pe un elev să nu mai înveţe pentru lecţia următoare. O emoţie disfuncţională negativă (frica puternică în momentul scoaterii la tablă) îl poate “paraliza” pe elev, reducându-i foarte mult capacitatea de concentrare (deprimare, furie, vinovăţie, sentimente de rănire, ruşine). c) După stabilitatea în timp a emoţiei:  emoţia ca stare generată de un stimul sau o situaţie  emoţia ca trăsătură – se referă la tendinţa generală de a ne simţi într-un anumit mod sau la uşurinţa cu care stimulii ne activează emoţia. Inteligenţa emoţională – capacitatea de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor negative, abilitatea care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi celelalte capacităţi şi aptitudini pe care le posedăm. Autoreglare emoţională = procesul prin care persoana îşi autoreglează şi controlează atât reacţiile interne la emoţii, cât şi expresia comportamentală a emoţiilor. Autoreglarea emoţională se dezvoltă prin încercarea de a modifica: - situaţia negativă (învăţând mai mult şi mai eficient pentru următorul examen) - trăirea emoţională şi comportamentele, modificând gândurile - atât evenimentele externe cât şi cele interne ABILITĂŢI UTILE ÎN AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celor din jur - acceptarea propriei persoane presupune asumarea propriei imperfecţiuni şi conştientizarea faptului că nimeni nu este perfect; - acceptarea necondiţionată a celorlalţi oameni se referă la faptul că trebuie să manifestăm grijă şi înţelegere pentru cei din jur, acceptarea lor ca fiinţe umane valoroase; îi putem accepta pe cei din jur, fără însă a le aproba comportamentele sau gândurile negative.  responsabilitate şi respect - respectul faţă de sine vizează acceptarea propriei persoane, precum şi conştientizarea şi acceptarea imperfecţiunii propriei persoane; - respectul faţă de celălalt se referă la acceptarea celuilalt, precum şi conştientizarea şi acceptarea imperfecţiunii celuilalt; - responsabilitatea implică asumarea consecinţelor propriilor comportamente. Existenţa în societate presupune reguli de conduită şi interacţiune care fac posibilă şi facilitează viaţa tuturor membrilor grupului. Respectarea acestor reguli este controlată prin atribuirea de recompense şi pedepse  înţelegerea emoţiilor celorlalţi – empatia

- se referă la capacitatea de a adopta perspectiva celuilalt, în sensul de a înţelege de ce anume trăieşte acesta o anumită emoţie şi de a-i comunica în mod inteligibil acest lucru; este transpunerea cu uşurinţă a persoanei în postura celuilalt, pentru a vedea lucrurile din punctul de vedere al acestuia.  comunicarea emoţiilor şi autodezvăluirea - nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a obtine aprobare, înţelegere, simpatie din partea semenilor; - autodezvăluirea se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe care ceilalţi nu le-ar obţine sau descoperi singuri; ABILITĂŢILE SOCIALE Abilitatea socială – capacitatea de a iniţia şi întreţine relaţii personale, de a fi acceptaţi şi de a ne integra în grupuri, de a acţiona eficient ca membri ai unei echipe, de a influenţa atitudinea, părerile şi comportamentul altor oameni, de a conduce oameni, în unele cazuri organizaţii întregi şi de a preveni apariţia conflictelor, sau, în cazul în care au loc, de a le dirija corespunzător. Cuprinde trei elemente principale: 1. dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor interumane 2. comunicarea cu alte persoane 3. munca împreună cu alte persoane. Exemple de abilităţi sociale: cooperarea, negocierea, aservitatea, leadership-ul, oferirea de suport social, abilitatea de a dezvolta o reţea de suport social. Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare interpersonală putem preveni scăderea performanţelor şcolare, problemele emoţionale şi de comportament, dificultăţile de adaptare socială.

Grupul de prieteni Există în fiecare tânăr o nevoie puternică de a face parte dintr-un grup. Grupul de prieteni îl ajută pe copil să-şi contureze propria-i identitate şi modul de relaţionare socială. Caracteristici definitorii ale grupului mic: Membrii grupului • se angajează în interacţiuni frecvente, adică se cunosc şi interacţionează unul cu celălalt; • se definesc, se percep şi sunt percepuţi de ceilalţi ca membri ai grupului; • sunt parte a unui sistem de roluri aflate în interacţiune (ex. liderul, antiliderul, inovatorul, executantul, împăciuitorul) • împărtăşesc o percepţie colectivă a unităţii (se comportă ca un întreg) • se supun unui set de norme (formale şi informale) care le ghidează comportamentul. De ce se formează grupurile? • satisfac nevoia de apartenenţă şi afiliere a membrilor; • satisfac nevoia de comparaţie socială; • permite atingerea unor scopuri mai complexe şi rezolvarea unor sarcini mai dificile, decât cele pe care le poate rezolva un singur individ, având un scop comun vizat; • datorită atracţiei interpersonale, pe baza similarităţii între membrii grupului. Aspecte ale dinamicii de grup 1. coeziunea grupului - dorinţa membrilor grupului de a fi împreună şi de a desfăşura activităţi împreună. Cooperarea este o activitate orientată social în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun, care nu poate fi atins decât prin concentrarea eforturilor tuturor membrilor grupului. Există două categorii de factori care cresc coeziunea grupului: a) Factori interni: • Sistemul de norme – cu cât normele sunt mai clar stabilite şi rolurile mai lipsite de ambiguitate, cu atât este mai probabil ca grupul să aibă o coeziune ridicată; • Mărimea grupului – cu cât grupul este mai mare cu atât gradul de coeziune scade; • Similaritatea dintre membrii grupului - cu cât membrii unui grup sunt mai similari, (în interese, preocupări şi scopuri) cu atât grupul va avea un grad de coeziune mai ridicat;

b) Factori externi: • Sistemul de recompense – dacă recompensele pentru performanţa grupului vizează grupul în ansamblul său, performanţa sa globală, coeziunea grupului creşte; 2. fenomenul conducerii (leadership) – conceptul de “lider” se referă la orice persoană care îndeplineşte oficial sau îşi asumă spontan – în cadrul unui grup – funcţii de conducere. Liderul grupului este centralizatorul comunicărilor de grup. Lui îi sunt adresate cele mai multe mesaje şi el este cel care transmite mesajele cu impactul cel mai mare. Factori ce influenţează abilitatea de lider: • Factori de personalitate: autoeficacitate percepută, locus de control intern ( se consideră responsabil pentru ceea ce I se întâmplă, nu crede că e la “mâna destinului”), dominanţă, empatie şi sensibilitate la nevoile celorlalţi, propensiunea pentru risc, nonconformismul social. • Factori de dezvoltare: mediu familial suportiv, antecedente personale în activităţi de conducere (cineva din familie a avut funcţii de conducere). • Factori cognitivi: inteligenţa generală, creativitate, perspicacitate, inteligenţa verbală, performanţa şcolară ridicată. 3. influenţa socială – modul în care individul îşi modifică comportamentul, opiniile, în prezenţa reală sau percepută a celorlalţi. Există trei dimensiuni bipolare ale influenţei sociale: • Conformism / independenţă socială (individul fie se lasă influenţat de normele implicite ale grupului, fie acţionează independent de ele); • Complianţă / asertivitate (fie individul acceptă să satisfacă cerinţele directe ale grupului, fie decide să răspundă acestora asertiv); • Obedienţă, supunere / sfidare (fie individul se supune ordinelor. Solicitărilor imperative ale unei autorităţi, fie le sfidează); Principii pentru comunicarea eficientă în grup, la şcoală: 1. Criterii dinainte stabilite pentru formarea grupurilor – trebuie să fie clare: fie asigurarea unor grupe eterogene, care să cuprindă diferite tipuri de elevi, fie realizarea unor grupuri pe nivele diferite, între care vor diferi sarcinile şi modalităţile de interacţiune promovate; 2. Continuitatea interacţiunilor în grup – este util ca grupurile să nu interacţioneze doar în cadrul unei sarcini, ci în mod repetat, în situaţii şi sarcini diverse, pentru a forma adevărate reţele de comunicare; 3. Interdependenţa membrilor grupului – sarcina este de dorit să implice realizarea unui produs finit comun, iar realizarea rolului fiecăruia să depindă într-o oarecare măsură de realizarea sarcinilor altor membri ai grupului. Este încurajată astfel responsabilitatea fiecărui membru în parte faţă de rezultatele în urma comunicării întregului grup; 4. Responsabilitatea fiecăruia pentru activitatea proprie – pentru a nu favoriza procesul delegării responsabilităţii faţă de ceilalţi membri ai grupului, ar trebui ca în produsul finit să poată fi identificată contribuţia fiecărui elev şi membrii grupului să poată fi notaţi diferenţiat, în funcţie de contribuţia fiecăruia; 5. Atenţie explicit acordată formării de abilităţi sociale – elevii vor fi instruiţi pentru a-şi forma abilităţile de comunicare în grup, utilizând atât elemente de limbaj verbal cât şi nonverbal; 6. Profesorul este un facilitator al interacţiunii – oferă sugestii şi nu soluţii; COMUNICAREA Comunicarea – proces de transmiterea informaţiilor (opinii, credinţe, impresii, sentimente, emoţii, idei) prin mijloace (cuvinte, gesturi, semne, simboluri) şi canale restrânse (discuţii directe, în grupuri mici, prin scrisori, telefon, internet) sau lărgite (radio, TV, mijloace artistice) de la o persoană la alta (E-R) şi care se presupune a fi capabile să perceapă acest proces şi să-l interpreteze. Procesul comunicării presupune două etape:

Receptarea mesajului celuilalt – implică – stabilirea contactului vizual cu persoana cu care vorbim, folosirea răspunsului minimal şi a încurajării, concentrarea atenţiei pe ceea ce spune vorbitorul, evitarea judecării sau a interpretării a ceea ce spune celălalt, reflectarea sentimentelor celuilalt, adresarea întrebărilor închise şi deschise, concentrarea atenţiei pe aspectele importante din discuţie, evitarea sfaturilor, evitarea întreruperii persoanei care vorbeşte; • Transmiterea mesajului: a comunica eficient înseamnă a transmite un mesaj clar şi concis astfel încât să fie evitate confuziile; Eficienţa procesului de comunicare este asigurată de manifestarea următoarelor abilităţi: ascultarea activă – capacitatea de a surprinde atât conţinutul mesajului cât şi emoţiile interlocutorului, pentru a asigura înţelegerea cât mai acurată a mesajului; transmiterea asertivă a mesajului; identificarea surselor de conflict şi utilizarea strategiilor specifice de rezolvare a a conflictelor; utilizarea acestor abilităţi în diferite contexte de comunicare (dialog, comunicare de grup, comunicare directă sau mediată);

Reguli minimale ale unei comunicări eficiente orientarea pozitivă a comunicării (pe fapte plăcute, stimulatoare, afirmative); • comunicarea să fie bilaterală, să permită schimbul de mesaje, punerea de întrebări; • să permită intervenţia tuturor cu mesaje, să stimuleze emiterea de alternative; • să faciliteze verificarea înţelegerii mesajului; • să fie securizantă şi nu prilej de abuz afectiv, emoţional al unuia asupra celorlalţi; • concordanţa comunicării verbale cu cea mimico-gestuală; • evitarea ambiguităţilor, subînţelesurilor, incertitudinilor, aluziilor maximal vagi; • evitarea suprapunerii, interferenţelor în emiterea de mesaje (a intervenţiei peste cuvântul celuilalt); • comunicarea eficientă presupune construirea de mesaje clare, concise şi exprimate cu expresii şi cuvinte uzuale; Bariere în comunicarea eficientă • Tendinţa de a judeca, convingerea unei persoane că cei din jurul lor nu îşi vor îmbunătăţi comportamentul decât dacă sunt criticaţi; • Folosirea etichetelor de genul “eşti un naiv că ai făcut….”; • Oferirea de soluţii, fie direct prin sfaturi, fie indirect, prun folosirea întrebărilor în mod agresiv, autoritar sau cu o notă evaluativă; • Recurgerea la ordine – are ca efecte reacţii de rezistenţă, pasive sau agresive, cu consecinţe asupra scăderii stimei de sine a persoanei căreia îi sunt adresate ordinele; • Folosirea ameninţărilor este o modalitate prin care se transmite mesajul că dacă soluţiile propuse nu sunt puse în practică, persoana va suporta consecinţele negative; • Moralizarea include formulări de genul “ ar trebui” sau “ar fi cea mai mare greşeală din partea ta să”; • Evitarea abordării unei probleme importante; • Încercarea de a rezolva problema comunicării prin impunerea unor argumente logice proprii; situaţiile în care o persoană încearcă în mod repetat să găsească soluţii logice la problemele unei alte persoane conduce la frustrare prin ignorarea sentimentelor şi opiniilor celeilalte persoane;

Comunicarea non-verbală Modul în care este exprimat un mesaj poate să modifice înţelesurile acestuia şi să aibă o importanţă mai mare decât cuvintele propriu-zise. Cercetările arată că în comunicare limbajul non-verbal are o pondere de aproximativ 85%. Forme de comunicare non-verbală: • Spaţiul personal – distanţa inter-personală acceptabilă;

Contactul vizual – poate exprima o gamă variată de emoţii: dezaprobare, încântare, dispreţ, prietenie; • Postura corporală (ex: stă cu capul în barbă – îngândurare, oboseală, tristeţe); • Paralimbajul: inflexiuni verbale(ridicare a vocii, coborâre, monotonie), ritm verbal (rapid, lent, variat), intensitate (voce puternică, slabă, cu respiraţie întretăiată), ton (nazal, plângăcios, teatral, linguşitor), pauze (cu subînţeles, dezorganizate, de timiditate, ezitare); • Expresivitatea facială • Gesturile

Comunicarea asertivă, pasivă şi agresivă Asertivitatea – comunicare deschisă, directă şi onestă, care ne permite să avem încredere în noi şi să câştigăm respectul prietenilor şi colegilor; abilitatea de exprimare a emoţiilor şi a gândurilor într-un mod în care ne satisfacem nevoile şi dorinţele şi le respectăm pe cele ale interlocutorului. Ea facilitează rezolvarea situaţiilor interpersonale tensionate. Pasivitatea –răspunsul unei persoane care încarcă să evite confruntările, conflictele şi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără a ţine cont de drepturile sau dorinţele personale; manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii. Agresivitatea – o reacţie comportamentală prin care îl blamezi şi îl acuzi pe celălalt, încalci regulile impuse de autorităţi, eşti insensibil la sentimentele celorlalţi, nu-ţi respecţi colegii, consideri că tu ai întotdeauna dreptate, rezolvi problemele prin violenţă, consideri că cei din jurul tău sunt nedrepţi cu tine. Asertivitatea, agresivitatea şi pasivitatea sunt trei modalităţi calitativ diferite de abordare a relaţiilor interpersonale.

Comunicarea pasivă Caracteristici Se evită abordarea problemelor care apar în procesul de promovare personală (critici, conflicte)

Comunicarea asertivă Se discută şi se clarifică problemele care apar în procesul de promovare personală (critici, conflicte)

Comunicarea agresivă Sunt abordate într-o manieră agresivă şi ineficientă dificultăţile de promovare personală Drepturile personale în comunicare sunt susţinute fără a ţine seama de drepturile celorlalţi Drepturile personale sunt considerate mai importante decât drepturile celorlalţi Se dezvoltă comportamente de ostilitate, blamare şi acuzare a celorlalţi

Sunt ignorate drepturile personale Sunt respectate şi susţinute activ în comunicare (dreptul de a fi drepturile personale în ascultat, de a –ţi exprima părerea) comunicare (dreptul de a fi ascultat, dreptul de a-ţi exprima Drepturile celorlalţi sunt părerea) considerate ca fiind mai importante decât drepturile Este recunoscută atât importanţa proprii drepturilor proprii cât şi a celorlalţi Apare neîncredere în propriile forţe şi în eficienţa promovării Se dezvoltă încredere în forţele personale proprii şi în eficienţa promovării personale Efecte Pe termen scurt • scade anxietatea • evită sentimentul de vinovăţie • suferinţă • sacrificiu

Asertivitatea este o atitudine faţăPe termen scurt de tine şi ceilalţi onestă şi utilă. eliberarea tensiunii O persoană asertivă cere ceva cesentimentul de putere doreşte: direct şi deschis Pe termen lung • adecvat, respectând propriile • sentimentul de vinovăţie şi opinii şi drepturi şi aşteptând ca ruşine Pe termen lung şi ceilalţi să facă acelaşi lucru. • ceilalţi sunt responsabili stimă de sine scăzută cu încredere, fără anxietate pentru propriul comportament • tensiuni interioare care duc la scade stima de sine stres, furie, depresie O persoană asertivă: • resentimente în jurul afectarea stării de sănătate nu încalcă drepturile celorlalţi persoanei agresive. iritarea celorlalţi • nu va aştepta ca ceilalţi să • lipsa de respect din partea ghicească ceea ce doreşte celorlalţi • nu va fi anxioasă şi nu va evita situaţiile dificile Beneficiul major este creşterea încrederii în sine şi respectul faţă de ceilalţi, îmbunătăţirea abilităţilor de luare a deciziilor responsabile, dezvoltarea abilităţilor de management a conflictelor

Consecinţe ale eşuării comunicării: conflictul

Conflictul este o parte firească a procesului de comunicare şi apare constant în relaţia cu prietenii, familia sau colegii de serviciu. Apare atunci când: – două sau mai multe persoane au interese diferite într-o situaţie – aceste interese sunt contradictorii şi împiedică comunicarea adecvată între acele persoane Rezolvarea eficientă a conflictului are o serie de aspecte pozitive: – creşte motivaţia pentru schimbare – îmbunătăţeşte identificarea problemelor şi a soluţiilor – creşte coeziunea grupului după soluţionarea lui – oferă posibilitatea dezvoltării unor noi deprinderi Dacă situaţia conflictuală nu este rezolvată şi persistă în timp, pot apărea efecte negative: – scade implicarea în activitate – scade sentimentul de încredere în sine – duce la dificultăţi de relaţionare Obstacole în procesul rezolvării conflictului: • Tendinţa naturală de a explica mai întâi care este punctul nostru de vedere • Ineficienţa noastră ca şi ascultători • Teama că lucrurile nu vor ieşi aşa cum vrem noi, de a pierde ceva, de a recunoaşte că am greşit • Presupoziţia că vom pierde iar celălalt va câştiga Strategii de abordare constructivă a conflictului: • Utilizarea mesajelor la persoana I pentru a descrie problema • Ascultarea activă a descrierii problemei din punctul de vedere al celeilalte persoane • Reflectarea sentimentelor pentru a înţelege şi a clarifica ceea ce simte cealaltă persoană • Generarea a cât mai multe soluţii posibile împreună • Analiza alternativelor şi alegerea variantei potrivite • Obţinerea unui angajament • Planificarea datei la care se face evaluarea FAMILIA Unitatea biosocială şi psihologică, de bază a societăţii, ce se caracterizează prin raporturi de rudenie între persoanele care o alcătuiesc. Familia oferă identitate socială ca şi tutelă, dispune de un anumit buget comun şi un sistem de convieţuire, este constituită în şi prin afecţiune mutuală, împărtăşită. TIPOLOGIA FAMILIEI • Familia nucleară (părinţi, copii) • Familia monoparentală • Familia extinsă (bunici, fraţi, alte rude apropiate) • Familia adoptivă (unul sau mai mulţi dintre copii sunt abandonaţi) • Familia foster (unul sau mai mulţi dintre copii sunt primiţi în familie pentru o anumită perioadă de timp) • Familia mixtă (părinţii sunt recăsătoriţi) Roluri şi responsabilităţi în familie • Rolurile din familie sunt tipare de comportament prin care membrii familiei îndeplinesc anumite funcţii şi prin care sunt îndeplinite anumite nevoi ale acestora Roluri în cadrul familiei • Părinte (mamă, tată) – facilitarea însuşirii de către copil a unor cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi asigurarea unor condiţii de trai satisfăcătoare care să permită dezvoltarea copilului în conformitate cu potenţialul său, disciplinarea copilului. • Bunic / bunică • soră / frate • Copil – cooperare, respect faţă de părinţi

Nepot / nepoată Rolurile se modifică în timp, în funcţie de vârstă şi de stadiul în care se află familia. Roluri instrumentale – comportamente care vizează asigurarea resurselor fizice (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă), a celor care permit luarea de decizii, şi managementul familiei precum şi facilitatea însuşirii unor abilităţi emoţionale, fizice, educaţionale şi sociale. Roluri afective – permit asigurarea suportului emoţional şi încurajarea membrilor familiei.

COMPETENŢE GENERALE

Integrarea abilităţilor sociale şi emoţionale în vederea dezvoltării carierei.

VALORI ŞI ATITUDINI

 

Receptivitate la emoţiile celorlalţi. Valorizarea relaţiilor interpersonale.

Competenţe specifice 1. Exersarea tehnicilor de comunicare 2. Aplicarea tehnicilor de management al emoţiilor

Teme / Conţinuturi Managementul emoţiilor. Autocontrolul Paşi pentru managementul emoţiilor. Mituri legate de emoţii. Inteligenţa emoţională

clasa clasa a IX-a a X-a X X X X

clasa clasa a XI-a a XII-a

Comunicare Comunicare – abilitate socială. Forme de comunicare. Comunicarea asertivă. Tehnici de comunicare. 3. Analizarea factorilor care Abilităţi sociale contribuie la dezvoltarea Leadership: calităţile liderilor, dezvoltarea calităţilor de lider abilităţilor de leadership Familie 4. Transferarea abilităţilor sociale Stiluri parentale. Modificarea rolurilor părinţilor pe parcursul creşterii copiilor. şi emoţionale în viaţa de familie 5. Distingerea între răspunsurile Managementul emoţiilor. Autocontrolul emoţionale adecvate şi cele Răspunsuri emoţionale adecvate şi inadecvate. Distincţia între cuvintele care inadecvate desemnează emoţiile 6. Proiectarea unei strategii de Comunicare comunicare eficientă în familie Comunicarea eficientă în familie. Comunicarea implică vorbire, ascultare şi 7. Evaluarea datelor despre comportament nonverbal /paraverbal. diferite configuraţii familiale Familie Configuraţiile diferitelor familii: recunoaşterea şi respectarea diferenţelor. Adopţia. 8. Aplicarea unui plan de Managementul emoţiilor. Autocontrolul îmbunătăţire a autocontrolului Autocontrolul emoţional: practicarea în diferite situaţii de viaţă 9. Analiza beneficiilor Abilităţi sociale comportamentelor de comunicare Comportamentul de cooperare în grup. Calităţi necesare pentru sprijinirea relaţiilor 10. Aplicarea principiilor unei puternice, de lungă durată. Dezvoltarea modalităţilor de acceptare, management şi / comunicări interpersonale sau adaptare la schimbările din cadrul relaţiei. pozitive Comunicare 11. Evaluarea respectării Respectarea punctelor alternative de vedere. drepturilor şi responsabilităţilor Familie membrilor familiei Drepturile şi responsabilităţile membrilor familiei. Echitatea de gen. Instituţii în domeniul familiei.

X X X X X X X

Exemple de activităţi de învăţare: Cum pot arăta că ascult pe cineva” – un copil iese din sala de clasă şi se gândeşte la o întâmplare din viaţa lui. În acest timp elevii din clasă se împart pe 5 grupe: o grupă care trebuie să asculte cu atenţie copilul, o grupă care să-i pună întrebări închise, agresive, o grupă care râde de el în timp ce acesta povesteşte, o grupă care este indiferentă la ce spune elevul şi o grupă de observatori. Se cere elevului să intre în clasă şi să povestească, iar elevilor din grupa de observatori, să identifice exemple de comportamente prin care copilului I s-a arătat că a fost ascultat şi exemple de comportamente prin care I s-a transmis că ceilalţi nu au fost atenţi la ceea ce li se spusese. Se notează pe tablă câteva exemple. Se împart elevii în grupe de 3-4 persoane şi li se cere să întocmească liste cu comportamente de ascultare şi nonascultare. Se va analiza în ce măsură apar diferenţe interculturale în manifestarea comportamentului de ascultare şi nonascultare. “Teatrul sentimentelor ” – elevii vor crea un teatru deosebit de cel pe care îl ştiu cu toţii. Se vor împărţi în două - trei grupe egale. Fiecare grup va fi o echipă care va trebui să mimeze cu ajutorul diferitelor părţi din corp mai multe tipuri de sentimente. Când o echipă va mima, cealaltă va fi spectator şi va încerca să ghicească ce sentiment mimează. Vor exista cartonaşe cu sentimente şi cartonaşe cu diferite părţi ale corpului. Prima echipă va extrage din pachetul cu cartonaşele pe care sunt scrise sentimentele un singur cartonaş. Apoi va alege un cartonaş din celălalt pachet, cel cu părţile corpului. Va trebui să mimeze sentimentul ales cu ajutorul părţii respective a corpului. “Respectarea punctelor alternative de vedere” – un elev va arunca un “bulgăre vorbitor” către un alt coleg şi va spune: “pentru mine este foarte important în comunicare …. (urechea, ochii, etc.)”. Se vor accentua şi evidenţia astfel elementele comunicării. Elevii vor fi împărţiţi pe două grupe şi vor aduce argumente pro şi contra cu privire la plecarea în străinătate sau rămânerea în ţară a tinerilor. Se listează argumentele fiecărei părţi. În funcţie de valoarea argumentării elevii migrează la alte grupe. În final se aduce în discuţie modul în care şi-au impus punctul de vedere, respectul faţă de un alt punct de vedere decât cel propriu. “Şirul buclucaş” – se confecţionează bileţele pe care se trec numere de la 1 la 10, în funcţie de numărul de elevi. Astfel vor exista 10 bilete cu fiecare număr. Elevii vor pune aceste bileţele într-o cutie şi le vor amesteca bine. Fiecare va extrage din cutie câte un bilet. Pe el va fi scris un număr de la 1 la 10. Numărul pe care elevii îl vor extrage va fi secret. După ce vor citi biletul extras, vor memora numărul şi vor pune biletul deoparte. Se va trece mai departe doar după ce se verifică dacă toţi elevii au luat câte un bilet, l-au citit, au reţinut numărul şi au pus biletul deoparte. Elevii vor închide ochii şi fără să vorbească între ei, deci fără a spune vreun cuvânt, vor face în aşa fel încât să formeze un şir cu numerele în ordine crescătoare de la 1 la 10. Nu contează unde va fi numărul 1 şi numărul 10, atâta timp cât numerele sunt unul după altul. La finalul exerciţiului discuţiile se vor centra pe importanţa comunicării nonverbale, când, cum şi de ce o folosim, care sunt avantajele şi dezavantajele comunicării nonverbale “Statuile emoţiilor” câţiva elevi vor avea trei roluri: de sculptor, statuie şi observator. Sculptorul alege o carte cu o emoţie, caută elevul cu rolul de statuie şi va încerca să modeleze statuia în funcţie de emoţia pe care trebuie să o reprezinte, modelându-i expresia facială şi postura. Observatorul va nota toate modalităţile prin care sculptorul încearcă să exprime emoţia. Ceilalţi elevi trebuie să identifice emoţia exprimată de elevul cu rolul de statuie.

IV. MANAGEMENTUL INFORMAŢIILOR ŞI AL ÎNVĂŢĂRII
Managementul informaţiilor se referă la identificarea, evaluarea şi utilizarea adecvată a informaţiilor pe care le avem la dispoziţie la un moment dat, pentru a rezolva probleme şi a lua decizii optime. Principalele abilităţi care permit explorarea eficientă a informaţiilor vizează: 1. identificarea surselor utile de informaţie şi descoperirea în cadrul acestora a informaţiilor relevante pentru o sarcină dată – abilităţi de identificare / căutare a informaţiilor; 2. evaluarea calităţii informaţiilor şi identificarea surselor de distorsiune – abilităţi de evaluare şi prelucrare a informaţiei; 3. utilizarea informaţiei în rezolvarea de probleme şi în luarea de decizii – abilităţi de utilizare eficientă a informaţiei; 1. Căutarea informaţiilor presupune identificarea surselor utile de informaţie şi descoperirea în cadrul acestora a informaţiilor relevante pentru o sarcină dată. Strategiile de căutare a informaţiilor sunt cu atât mai importante cu cât sursele de informaţie disponibile se diversifică, iar deciziile implică în general combinarea informaţiilor provenind din aceste surse.  Tipuri de informaţie (în funcţie de suportul comunicării): - informaţie pe suport scris (cărţi, reviste, broşuri, culegeri de texte şi exerciţii, pliante); - informaţia orală (participare la prelegeri, cursuri, întâlniri pentru discuţii); - în format electronic (accesată prin intermediul computerului: pe suport magnetic – CD, dischete, DVD, fie prin internet);  Surse de informare: - surse formale: manualele şcolare, bibliotecile (reale sau virtuale), programele mass-media educative; - surse informale: emisiunile de divertisment, experienţa directă, reţeaua socială (prieteni, rude, specialişti într-un domeniu);  Strategii de căutare a informaţiei Cea mai eficientă este tehnica celor 6 paşi: 1. definirea sarcinii (care este sarcina mea propriu zisă?, ce tip de informaţie îmi este utilă pentru realizarea sarcinii?) 2. identificarea surselor (ce surse posibile mi-ar fi de ajutor în rezolvarea sarcinii?, care surse sunt disponibile/potrivite pentru a le folosi?, care este cea mai utilă?) 3. localizarea surselor şi accesarea lor (unde găsesc sursele şi cum le folosesc?, sursele sunt prea multa sau prea puţine?, găsirea informaţiei în cadrul fiecărei surse identificate?) 4. utilizarea informaţiei (ce pot folosi din aceste surse?, cum mă asigur că valorific din plin ceea ce utilizez?) 5. sintetizarea informaţiilor 6. evaluarea (am îndeplinit toate cerinţele sarcinii? Cum aş putea îmbunătăţii procesul de căutare pe viitor a informaţiilor?) 2. Evaluarea şi prelucrarea informaţiilor. - când oamenii au abilităţile şi motivaţia necesară pentru a prelucra informaţia primită (ex. sunt interesaţi să înţeleagă un fenomen, trebuie să ia o decizie pe termen lung, etc.) se vor gândi critic la mesaj, îl vor evalua raţional şi se vor lăsa convinşi de puterea argumentelor; - când oamenii nu au abilităţile necesare sau motivaţia de a prelucra informaţia primită (ex. nu realizează o sarcină interesantă pentru ei, problema nu îi afectează în mod direct sau sunt grăbiţi, etc.) nu se vor gândi cu grijă la cele recepţionate şi se vor lăsa convinşi de alte elemente decât puterea argumentelor; Aspectele care influenţează prelucrarea informaţiei ţin de: - sursa din care provine informaţia:  credibilitatea sursei

atractivitatea sursei - forma mesajului  lungimea mesajului  discrepanţa faţă de părerea iniţială a auditorului  ameninţările  trăirile pozitive asociate - caracteristicile persoanei  tipul de argumente preferate  valorile persoanei 3. Utilizarea informaţiilor Informaţiile pot fi utilizate în măsura în care ele sunt transformate în cunoştinţe. Informaţiile pot deveni cunoştinţe atunci când sunt interpretate într-un anumit context. Una şi aceeaşi informaţie poate furniza cunoştinţe diferite în contexte diferite. Existenţa cunoştinţelor este condiţionată de operarea cu nişte unităţi inferioare cu care operează orice sistem cognitiv.

cunoştinţe
context

informaţii date

- datele sunt simboluri care există pur şi simplu şi nu au o semnificaţie în sine, ele reprezintă un fapt sau o stare a unui eveniment. Datele sunt informaţii potenţiale. - informaţiile sunt date prelucrate, înzestrate cu o anumită semnificaţie şi sens prin raportarea lor la alte date sau cunoştinţe. - cunoştinţele sunt conţinuturi informaţionale cărora li se poate adăuga o valoare de adevăr. Tehnologia informatică şi de comunicare (TIC) Produsele societăţii informaţionale (internet, e-mail, web site-uri, calculatoare)au devenit obiecte de largă utilizare deoarece asigură o comunicare mai rapidă şi asigură accesul la un volum mare de informaţii. Funcţiile TIC: - susţinerea proceselor de informare - facilitarea comunicării interumane

avantaje - facilitarea comunicării la distanţă (e-mail, chat-room) - stocarea şi organizarea informaţiilor - acces la surse variate de informaţii - biblioteci virtuale, site-uri, soft-uri educaţionale - e-learning

dezavantaje - dependenţă de tehnologie - confidenţialitatea informaţiilor nu poate fi pe deplin asigurată - securitatea informaţiilor – pirateria - acces contracost la informaţiile valoroase - pierderea caracterului personal al relaţiilor umane

Rezolvarea de probleme - este una dintre cele mai importante abilităţi necesare în dezvoltarea personală a copiilor şi adolescenţilor, permiţându-le să facă faţă într-un mod eficient unor situaţii problemă cum ar fi: susţinerea unui examen, indecizia în alegerea unei specializări la terminarea liceului, respingerea de către colegi, izolarea în clasă, evitarea implicării în comportamente de risc. Problema este definită ca diferenţa între starea curentă şi o stare dorită, diferenţă care nu este depăşită spontan datorită existenţei unor obstacole: obiective (condiţii fizice, sociale) sau subiective (expectanţe nerealiste, absenţa informaţiilor). Etapele rezolvării de probleme:  recunoaşterea problemei  definirea problemei  căutarea unor soluţii alternative  luarea deciziei  aplicarea soluţiei alese  evaluarea consecinţelor Luarea de decizii - reprezintă procesul de selectare a unei alternative dintr-o mulţime de variante disponibile la un moment dat. Modul în care luăm decizii ne defineşte stilul decizional. Acesta poate fi: - raţional – analizarea logică a alternativilor; - intuitiv – utilizarea unor strategii personale (intuiţie, bănuieli, superstiţii); - dependent – căutarea de sprijin din partea altor persoane; - evitant – evitarea situaţiilor decizionale, chiar şi atunci când alternativele sunt clar specificate; Decizia nu este altceva decât reducerea căutării de informaţii la o mulţime finită de alternative dintre care, pe baza evaluării, se alege pe cea care asigură o potrivire maximă între cele două componente. Managementul învăţării  presupune autoreglarea de către elev a propriei învăţării. Autoreglarea învăţării cuprinde aspecte motivaţionale (cogniţii, emoţii şi comportamente de iniţiere, direcţionare şi menţinere a motivaţiei pentru învăţare) şi aspecte strategice (tehnici şi strategii utilizate pentru creşterea eficienţei învăţării). Motivaţia pentru învăţare este rezultanta unui complex de factori culturali, contextuali şi individuali. Factori culturali – norme şi valori referitoare la învăţare, care adesea influenţează implicit atitudinea şi comportamentul elevului. Diferenţele dintre culturi se găsesc la nivelul: - valorii acordate învăţării de tip şcolar; - tipurilor de interacţiune pe care le încurajează în activitatea de învăţare

(cooperare sau competiţie); - concepţiilor despre competenţă; - experienţelor de învăţare asigurate (posibilitatea de a folosi cunoştinţele în cadrul unor activităţi practice); Factori contextuali (legaţi în special de mediul educaţional) - tipul de sarcini şcolare (cu cât sarcina este mai aproape de interesele sau preocupările cotidiene ale elevilor, cu atât este mai antrenantă); - autonomia (oportunităţile oferite elevilor de a lua iniţiative sau pentru a deveni responsabili în procesul de învăţare); - recunoaşterea (vizează utilizarea formală şi informală a recompenselor, care au consecinţe pozitive asupra interesului pentru învăţare, asupra sentimentelor de satisfacţie şi autovalorizare); - munca în grup (cooperarea generează o interacţiune pozitivă şi o motivaţie de învăţare pe termen lung); - evaluarea (modul în care profesorul notează elevii influenţează modul în care aceştia învaţă şi ce anume învaţă. Dacă profesorul evaluează cantitatea de informaţie reţinută de elev, atunci acesta va utiliza tehnici de memorare a informaţiei, dar dacă profesorul evaluează în ce măsură elevul poate utiliza informaţia pentru rezolvarea de probleme, atunci acesta va prelucra în adâncime informaţia); Factori individuali - valoarea acordată sarcinii de învăţare de către elev – este în strânsă legătură cu scopurile de învăţare ale elevilor. Valoarea sarcinii va fi mare dacă sarcina de învăţare este în concordanţă cu scopurile elevului şi va fi mică dacă ele sunt divergente; - expectanţele legate de rezultatele învăţării: convingerile despre autoeficacitate, convingerile despre controlul asupra învăţării (adică măsura în care rezultatul obţinut depinde de ei), atribuirile pe care elevii le dau cauzelor succeselor şi insucceselor (elevii atribuie succesul şi eşecul în învăţare abilităţilor de care dispun, efortului depus, dificultăţii sarcinii sau norocului/şansei); - reacţiile emoţionale legate de sarcinile de învăţare; Strategii de învăţare 1. strategii de elaborare asupra materialului. Elaborarea – utilizarea cunoştinţelor anterioare pentru interpretarea şi îmbogăţirea materialului ce trebuie învăţat, cu scopul de a-l înţelege. Strategii de elaborare a materialului: • Gândirea critică – a interacţiona cu materialul de învăţat în mod activ, a obţine, interpreta şi evalua informaţia conţinută în material, presupune formularea de întrebări la adresa textului. • Monitorizarea învăţării – a verifica sistematic gradul de înţelegere şi integrare a ideilor conţinute în text. • Mnemotehnicile (strategii de memorare) – sprijină fixarea informaţiilor şi accesul la cunoştinţe. 2. strategii de organizare a materialului. Organizarea materialului – gruparea informaţiilor în categorii şi structuri pentru a asigura o mai bună memorare a materialului. Tehnici de organizare a materialului: • Sublinierea • Luarea de notiţe • Reprezentările grafice prin hărţi conceptuale, diagrame şi tabele 3. stiluri de învăţare - preferinţa constantă pentru anumite tehnici şi strategii de învăţare. - cunoaşterea stilului propriu de învăţare permite adaptarea sarcinilor şcolare la preferinţele individuale şi asigură creşterea eficienţei învăţării. - în funcţie de modalitatea senzorială în care persoanele preferă să li se ofere informaţia şi să opereze asupra ei, distingem trei stiluri de învăţare: vizual, auditiv, kinestezic. O persoană poate

opera cu toate cele trei modalităţi senzoriale, dar de regulă preferă una sau două dintre aceste modalităţi. - tipurile de inteligenţă oferă de asemenea o modalitate de identificare şi explorare a stilului propriu de învăţare. Au fost identificate şapte tipuri de inteligenţă: inteligenţă muzicală, kinestezică, lingvistică, logico-matematică, spaţială, interpersonală, intrapersonală. 4. abilităţi generale de valorificare a sesiunilor de învăţare – organizarea şi planificarea timpului de studiu. - organizarea şi planificarea timpului de studiu, prin: • Stabilirea scopurilor • Identificarea priorităţilor • Identificarea modalităţilor actuale de utilizare a timpului • Planificarea studiului • Identificarea dificultăţilor care pot apărea în aplicarea planului/programului • Punerea în practică a programului. Automonitorizarea - creativitatea – capacitatea de a identifica probleme şi de a găsi soluţii cât mai diferite de cele existente COMPETENŢE GENERALE

Utilizarea adecvată a informaţiilor despre educaţie şi muncă pentru obţinerea performanţei şi succesului VALORI ŞI ATITUDINI

 

Valorizarea critică şi selectivă a informaţiilor; Adaptare şi deschidere la noi tipuri de învăţare;

Obiectiv de referinţă 1. demonstrarea abilităţilor de utilizare a variatelor resurse pentru găsirea informaţiilor cu privire la învăţare, muncă şi carieră 2. explicarea necesităţii şi avantajelor învăţării permanente

Teme / conţinuturi

Clasa Clasa Clasa Clasa a IX-a a X-a a XI-a a XII-a X

Managementul informaţiilor - resurse de informare cu privire la învăţare, muncă şi carieră: profile ocupaţionale, Clasificarea Ocupaţiilor din România, surse de informare privind educaţia şi piaţa muncii: MEC, ISE, CNROP, MMSSF, agenţii de ocupare, agenţii de plasament, publicaţii, portaluri europene (PLOTEUS, Fit for Europe), reţele de consiliere (preuniversitare, universitare, Infotin, din cadrul AMOFM), pagini web ale UE, SOCRATES, Leonardo. Calitatea informaţiei oferite: tipuri de informaţii, actualitatea, veridicitatea informaţiilor Managementul învăţării - învăţare permanentă: caracteristici, reglementări europene şi naţionale, avantaje şi dezavantaje, necesitate, importanţă 1. exersarea deprinderilor de utilizare Managementul informaţiilor TIC (tehnologii informatice şi de - căutarea informaţiilor despre învăţare, muncă şi carieră pe internet: utilizarea comunicare) pentru clarificarea computerului şi a mijloacelor multimedia traseului educaţional şi profesional - E-learning-ul ca sistem educaţional alternativ. Învăţarea on-line: avantaje şi limite 2. argumentarea importanţei stilurilorManagementul învăţării de învăţare în obţinerea performanţei - performanţă şcolară, succes şcolar: definiţii, caracteristici, factori favorizanţi / şcolare frenatori. Rolul şi importanţa stilurilor de învăţare în performanţa şcolară. Flexibilitatea cognitivă în optimizarea învăţării 1. analizarea obstacolelor şi Managementul informaţiilor dificultăţilor în colectarea - obstacole şi dificultăţi în colectarea informaţiilor despre opţiunile educaţionale sau informaţiilor despre învăţare, muncă profesionale: strategii de depăşire a acestora şi modalităţi concrete de implementare şi carieră Managementul învăţării 2. analizarea relaţiei dintre - relaţia succes şcolar – reuşită personală şi profesională: criterii de analiză a reuşitei performanţele şcolare şi succesul în personale/profesionale. Rolul factorului şcolar pentru succesul personal şi în carieră: viaţa personală şi profesională percepţia elevilor, profesorilor, factorilor de decizie, opiniei publice 1. demonstrarea abilităţilor de Managementul informaţiilor utilizare eficientă a diferitelor resurse- clasificarea şi evaluarea resurselor relevante cu privire la învăţare, muncă şi carieră. pentru a localiza, selecta şi evalua Importanţă, accesibilitate, utilitate informaţiile legate de învăţare, Managementul învăţării muncă şi carieră - tipurile de învăţare în obţinerea performanţei şi succesului. Continuitatea învăţării: 2. aplicarea abilităţilor de învăţare învăţarea pe tot parcursul vieţii permanentă , critică, formativă, - gândirea critică şi autocontrol asupra propriei învăţări creativă şi eficientă, în vederea viitoarei reuşite personale şi profesionale

X X X X

X X

X X X

Exemple de activităţi de învăţare: Cum să caut eficient informaţii? – alegeţi împreună cu elevi o temă de interes pentru ei în vederea realizării unui eseu. Precizaţi că vor avea de consultat mai multe surse de informare şi că vor avea de completat pe parcursul procesului de căutare a informaţiilor fişa de lucru “cum să caut eficient informaţii?”. Elevii vor prezenta eseul realizat, precum şi procesul de căutare a informaţiilor. Discutaţi cu elevii şi trageţi concluzii referitoare la utilitatea surselor de informare şi a unei tehnici de căutare a informaţiilor, variatelor surse de informare. Informaţii despre TIC – rugaţi elevii să culeagă cât mai multe informaţii despre rolul tehnologiei în evoluţia societăţii. Împărţiţi elevii în două grupe şi cereţi-le să aducă argumente în favoarea uneia din următoarele afirmaţii: TIC prezintă un pericol pentru evoluţia societăţii, TIC este “descoperirea secolului” fără de care nu este posibilă evoluţia societăţii. Organizaţi o dezbatere pe această temă, acordând posibilitatea cât mai multor elevi să îşi prezinte argumentele. Extrageţi concluziile referitor la rolul tehnologiei în evoluţia societăţii şi realizaţi o listă cu cele mai agreate argumente. Dilema prizonierului – se împarte fişa de lucru şi se prezintă în faţa clasei situaţia pe care trebuie să o rezolve. Fiecare rezolvă individual problema prezentată, notând pe fişa de lucru. Se formează perechi şi îşi prezintă reciproc opţiunile şi argumentele utilizate, dacă în urma interacţiunii apar modificări ale deciziei, permiteţi-le să modifice pe fişa de lucru. Elevii sunt invitaţi să dea exemple de opţiuni şi argumente care au stat la baza lor, să precizeze dacă şi-au modificat opţiunea în urma discuţiei cu colegul. Discutaţi rolul informaţiilor în luarea unei decizii, care sunt sursele de informare şi consecinţele lipsei de informaţii în luarea deciziei.

V. PLANIFICAREA CARIEREI
Planificarea carierei la elevi reprezintă procesul prin care aceştia îşi conturează o direcţie de carieră, îşi stabilesc scopuri în legătură cu propria carieră şi iniţiază acţiuni în vederea atingerii acestor scopuri. Este un proces continuu de ajustare a scopurilor de carieră la caracteristicile personale şi oferta educaţională şi ocupaţională aflate în permanentă dezvoltare Abilităţi de planificarea carierei: Autocunoaştere – explorarea şi structurarea informaţiilor despre sine în vederea dezvoltării conceptului de sine; • Explorarea educaţională şi ocupaţională – colectarea informaţiilor despre oportunităţile educaţionale şi ocupaţionale; • Decizie de carieră – alegerea unei opţiuni din mulţimea variantelor disponibile la un moment dat; • Marketing / Promovare personală – sistematizarea şi prezentarea informaţiilor despre abilităţile, interesele şi experienţele educaţionale şi profesionale proprii în vederea atingerii scopurilor de carieră.

1. AUTOCUNOAŞTEREA Reprezintă primul pas în planificarea carierei şi constă în explorarea şi structurarea informaţiilor despre propria persoană în vederea conturării concepţiei despre sine a persoanei. Informaţiile despre sine sunt: interesele, valorile, aptitudinile şi personalitatea, acestea reflectând cel mai bine expectanţele legate de carieră şi atitudinea pe care persoana o are faţă de sine şi carieră în general. Interesele • Reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate, factorii motivaţionali esenţiali în alegerea carierei, care determină

gradul de satisfacţie şi performanţă pe care le realizează persoana în activităţile pe care le desfăşoară. • Sunt determinate de factori genetici (potenţialul aptitudinal), pe de o parte, şi oportunităţi de învăţare (activităţile şi jocurile în care sunt angrenaţi copiii, mijloacele materiale şi instrumentele pe care le au la dispoziţie), pe de altă parte, Tipuri de interese (Holland): Holland consideră că oamenii manifestă interese diferite pentru lucrul cu oameni sau obiecte şi preferinţa pentru lucrul cu idei sau fapte în funcţie de tipul lor de personalitate. • Interese realiste (R) – tendinţa de a se îndrepta spre activităţi care presupun manipularea obiectelor, maşinilor, instrumentelor • Interese investigative (I) – atracţie spre cercetare, investigare sub diverse forme şi în cele mai diverse domenii (biologic, fizic, social, cultural) • Interese artistice (A) – atracţie spre activităţile mai puţin structurate, care presupun o rezolvare creativă şi oferă posibilitatea de auto-expresie (poezie, pictură, muzică, design); • Interese sociale (S) – orientarea spre activităţi care necesită relaţionare interpersonală (preferinţa pentru predare sau pentru a ajuta oamenii să-şi rezolve diverse probleme); • Interese antreprenoriale (E) – preferinţa pentru activităţi care permit iniţiativă şi posibilitate de coordonare a propriei activităţi sau a activităţii unui grup; • Interese de tip convenţional (C) – preferinţa pentru activităţi care necesită manipularea sistematică şi ordonată a unor date sau obiecte într-un cadru bune organizat şi definit; Indicatori calitativi şi cantitativi ai intereselor Indicatori calitativi • • • • atenţie focalizată pe activitate (concentrare în timpul realizării activităţii) afectivitate pozitivă ce însoţeşte realizarea activităţii (plăcerea de a realiza o anumită activitate) menţinerea unei tendinţe de apropiere faţă de activitate (dorinţa de a se reîntoarce la activitatea respectivă) implicare în realizarea activităţii (atitudine activă în realizarea activităţii) • • • • Indicatori cantitativi

frecvenţă crescută a activităţilor specifice domeniului de interes (realizarea activităţii chiar şi în timpul liber) persistenţă în timp a preferinţei pentru anumite activităţi (manifestarea preferinţei pentru cel puţin 6 luni în ultima perioadă de timp) intensitatea de manifestare (nivelul minim de stimulare necesar pentru declanşarea activităţii) persistenţa în activitate (cât timp continuă să facă activitatea respectivă)

Valorile • Reprezintă convingerile bazale ale unei persoane referitor la ceea ce este important în viaţă, în relaţiile interpersonale şi în muncă. • Exemple de valori: responsabilitate, iniţiativă, timpul liber, confortul, mediul familial, banii, puterea, recunoaşterea

Valori legate de muncă a) Valori generale – exemple: mediul muncii relaţiile de muncă

conţinutul muncii

muncă în general

flexibilitate câştiguri mari ritm relaxat

muncă în echipă amabilitate autonomie

provocare orientare spre detalii creativitate

integritate respect apreciere

b) Valori intrinseci / extrinseci • Valorile intrinseci – convingerile care motivează comportamentul persoanei, independent de o recompensă externă. Ex.: autonomia, competenţa profesională; • Valorile extrinseci – motivează comportamentul prin recompensele externe care pot fi obţinute în urma realizării unei activităţi. Ex.: prestigiu, statut, avantaje financiare, securitate, relaţii de muncă satisfăcătoare c) Dezvoltarea valorilor legate de muncă Se dezvoltă în cadrul experienţelor individuale din familie, şcoală, comunitate sau loc de muncă. • Factori parentali – prin verbalizarea valorilor personale şi îndrumarea copiilor spre acceptarea acestora şi prin oferirea de modele de gândire şi comportament în relaţie cu activităţile de muncă • Factori şcolari – prin cerinţele legate de performanţă, prin metodele de predare (încurajând valorizarea colaborării sau competiţiei în realizarea sarcinilor şcolare) şi prin atitudinea profesorilor (autoritară sau democratică) faţă de elevi • Grupul de prieteni – format pe baza similarităţii de atitudini şi comportamente, influenţează de exemplu, valoarea acordată performanţei şcolare şi angajării în activităţile şcolare de zi cu zi: timpul acordat studiului, nivelul de performanţă aşteptat, implicarea la clasă • Experienţele concrete de muncă – prin confruntarea directă cu sarcinile de muncă, tinerii îşi testează propriile valori legate de diverse aspecte ale muncii şi îşi redefinesc sistemul propriu de valori. Relaţia dintre valori şi planificarea carierei Valori Cerinţe faţă de mediile de activitate Valorificarea abilităţilor Autorealizare Independenţă Securitate Avansare Colaborare Structură Activitate Sarcini care permit exersarea abilităţilor şi deprinderilor Ocupaţii care conferă prestigiu Medii de muncă în care se lucrează individual Medii de muncă ce garantează continuitatea Medii de muncă în care există posibilitatea de a promova pe baza performanţelor Medii de muncă în care sunt apreciate interacţiunile sociale Medii de muncă în care strategiile de lucru sunt clar explicate şi sistematic organizate Ocupaţii care conferă prestigiu

Aptitudini şi deprinderi • Aptitudinea – potenţialul unei persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit domeniu • Abilitatea – cunoştinţe declarative şi procedurale deja dobândite, se dezvoltă prin învăţarea şi exersarea aptitudinii • Abilitatea transferabilă – deşi dobândită în cadrul unor activităţi specifice, poate fi utilizată şi în realizarea altor sarcini şi activităţi

Deprinderea – operarea eficientă cu cunoştinţele, se dezvoltă prin aplicarea în practică şi automonitorizarea abilităţii

Relaţia dintre aptitudine şi carieră • aceeaşi aptitudine poate fi implicată în mai multe activităţi. Acest fapt este important în alegerea alternativelor ocupaţionale, pentru a nu se îngusta artificial sfera de ocupaţii luate în considerarea în alegerea carierei • performanţa într-o ocupaţie e dată nu de o aptitudine singulară, ci de un set de aptitudini • aptitudinea se dezvoltă prin învăţare şi exersare • între abilităţile percepute şi cele obiective nu există întotdeauna o suprapunere perfectă, ceea ce poate conduce la luarea unor decizii de carieră nepotrivite • calităţi pe care le evaluează angajatorii: cooperare, toleranţă, adaptare la schimbare, loialitate, sinceritate, perspicacitate, diplomaţie, entuziasm în muncă, exprimare clară, responsabilitate pentru munca realizată, respect faţă de colegi Caracteristicile de personalitate • Reprezintă modalităţi tipice de gândire, comportament, afectivitate şi relaţionare pe care le manifestă o persoană • Mediile de muncă acceptă o diversitate de tipuri de personalitate. Persoane cu caracteristici de personalitate similare pot să obţină performanţe şi să fie mulţumite în ocupaţii diferite, aşa cum persoane cu caracteristici diferite pot să prefere aceeaşi ocupaţie şi să obţină performanţe similare Relaţia dintre caracteristicile de personalitate şi carieră • Caracteristicile de personalitate sunt criterii importante în selectarea mediului de muncă şi circumscrierea sarcinilor în cadrul unei ocupaţii, dar nu în alegerea profesiei. • Comportamentul unei persoane, ca manifestare a caracteristicilor de personalitate, este dependent de context • Caracteristicile de personalitate sunt doar unul din aspectele importante în deciziile de carieră, ce trebuie coroborate cu informaţii despre celelalte aspecte personale, relevante pentru carieră Integrarea informaţiilor despre sine – identitatea vocaţională Îmbină cunoştinţe legate de propriile interese, valori, abilităţi şi competenţe cu preferinţa pentru un anumit tip de activităţi, stiluri de interacţiune şi medii de muncă. 2. EXPLORAREA EDUCAŢIONALĂ ŞI OCUPAŢIONALĂ • Comportamentul sistematic de colectare de informaţii referitoare la oportunităţile educaţionale şi la ocupaţii • Aceste informaţii vizează:- natura muncii ce urmează a fi efectuată - cerinţe educaţionale pentru a accede la un post - perspective de angajare - mediul muncii - câştiguri Surse de explorare Surse formale

Surse informale

• • •

materiale tipărite: broşuri, pliante, nomenclatoare, profile ocupaţionale, monografii, reviste de specialitate sisteme computerizate de informare: site-uri de internet, materiale audiovizuale: casete audio-video, CD-uri, emisiuni radio şi TV

interviuri informaţionale – conversaţie focalizată pe obţinerea de informaţii necesare iniţiatorului pentru clarificarea opţiunilor sale de carieră • experienţa directă: activităţi de voluntariat, asistenţă la cursuri şi proiecte, observarea persoanei în timpul realizării sarcinii, muncă pe perioada vacanţei • reţeaua socială: persoane cunoscute (membri ai familiei, vecini, profesori), de legătură(prieteni, angajatori ai membrilor reţelei), de contact (persoane din instituţii)

Utilizarea surselor de explorare a traseelor educaţionale şi ocupaţionale 1. Explorarea ofertelor educaţionale şi de formare continuă • Oferta educaţională cuprinde descrieri ale modalităţilor de organizare a sistemului de învăţământ şi componentelor acestuia (şcoli generale, licee, facultăţi), cu toate facilităţile oferite: specializări, cursuri, şcoli de vară, burse, formare continuă. • Formarea continuă reprezintă una din cerinţele actuale ale pieţii muncii, contribuind la: stabilizarea locurilor de muncă existente, actualizarea competenţelor profesionale, promovarea unor noi posturi de muncă şi profesii, dezvoltarea economică şi ocuparea forţei de muncă. Modalităţi de explorare a ofertelor educaţionale consultarea materialelor elaborate de MEC, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Instituţii educaţionale de stat şi private; - participarea la cursuri sau activităţi realizate în cadrul instituţiilor respective; - discuţii cu elevi, studenţi, profesori din cadrul instituţiei. Informaţii pe care elevii le solicită despre instituţiile educaţionale • profiluri oferite şi diversitatea materiilor, certificarea studiilor • facilităţi oferite (bibliotecă, sală de sport, laboratoare, asistenţă medicală şi psihologică) • resurse materiale (calculatoare, aparatură audio-video, internet, materiale didactice) • calitatea predării şi a relaţiei profesor-elev • standardele de performanţă şi cerinţele de învăţare, organizarea orarului • numărul claselor şi al elevilor în clasă • securitatea în şcoală, accesul la mijloace de transport 2. Explorarea ocupaţiilor şi profesiilor profesia – specialitatea (calificarea pe care o persoană o dobândeşte prin studiu ocupaţia – activitatea pe care o desfăşoară efectiv o persoană, într-o unitate economico-socială şi care reprezintă pentru aceasta sursa de existenţă Modalităţi de explorare a unei ocupaţii sau profesii • informarea generală asupra ocupaţiilor prin consultarea clasificărilor ocupaţionale, monografii profesionale, profile ocupaţionale • iniţierea unui interviu informaţional • voluntariat sau muncă pe perioada vacanţei în domeniul de interes Informaţii de interes despre ocupaţii şi profesii: cerinţele educaţionale pe care le impun, competenţele cerute, sarcinile şi atribuţiile specifice, natura şi mediul muncii, programul de lucru, salarizarea, statutul oferit, stilul de viaţă permis, posibilităţi de promovare, cererea actuală pe piaţa muncii, relaţia cu alte profesii şi ocupaţii, deprinderile pe care le dezvoltă, aspecte legate de etica profesională 3. Explorarea pieţei muncii Piaţa muncii – configuraţia specifică a cererii şi ofertei de locuri de muncă existente la un moment dat. Se află într-o dinamică permanentă. Modalităţi de explorare a pieţei muncii în vederea identificării unui loc de muncă:

apelarea la o agenţie de plasare a forţei de muncă care oferă servicii de mediere a muncii: oferă informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora prin publicarea, afişarea şi organizarea de burse a locurilor de muncă sau prin mediere electronică • consultarea reţelei sociale • identificarea şi consultarea cu regularitate a anunţurilor cu oferte de locuri de muncă • publicarea unui anunţ într-o publicaţie specializată • participarea la târgurile de locuri de muncă organizate periodic de agenţiile de ocupare a forţei de muncă • iniţierea unor interviuri informaţionale • consultarea site-urilor electronice specializate

4. Explorarea aspectelor juridice legate de muncă legislaţia muncii – actele normative ce reglementează relaţiile sociale ce apar în legătură cu folosirea dreptului de muncă, condiţiile muncii, angajării şi salarizării, drepturile şi obligaţiile angajaţilor şi ale angajatorilor. contractul individual de muncă – actul ce reglementează raporturile de muncă dintre angajat şi angajatori. Modalităţi de explorare a legislaţiei muncii • consultarea documentelor legislative • iniţierea interviurilor informaţionale care să aibă ca obiect obţinerea de informaţii legate de aspecte legislative ale muncii 3. DECIZIA DE CARIERĂ Reprezintă procesul care duce la selecţia unei alternative de carieră din mulţimea de variante disponibile la un moment dat. 1. Conţinutul deciziei de carieră • Problema efectivă care necesită luarea unei decizii. • Exemple de probleme de carieră: alegerea şcolii şi a profilului de studiu, alegerea unei profesii, alegerea unui alt traseu educaţional, alegerea unor modalităţi de formare a competenţelor profesionale 2. Procesul decizional Etape: • Definirea deciziei şi identificarea alternativelor • Explorarea şi evaluarea alternativelor existente pe baza unor criterii: suprapunerea peste caracteristicile personale, concordanţa cu aşteptările persoanei, susţinerea de care ar beneficia din partea persoanelor semnificative, costurile şi beneficiile implicate de alegerea variantei respective. • Planul de carieră – “harta” care ghidează persoana spre succes în implementarea deciziei. Se referă la modul în care se vor dobândi cunoştinţele şi deprinderile necesare pentru practicarea domeniului ales, se vor explora ofertele educaţionale sau ocupaţiile, se va face promovarea personală. Acesta cuprinde: scopul, obiectivele şi strategiile care se vor utiliza pentru atingerea obiectivelor. • Implementarea deciziei • Reevaluarea deciziei

Stiluri decizionale Stilul decizional Caracteristici Exemplu Stilul raţional Utilizează o abordare logică şi organizată în luarea “Am luat decizia după ce am cântărit deciziilor, elaborează planuri minuţioase pentru punereabine toate alternativele” în practică a deciziei luate Stilul dependent Se bazează pe sfaturile, sprijinul şi îndrumarea din“Ceilalţi ştiu cel mai bine ce e potrivit partea altora în luarea deciziilor, consideră că ajutorulpentru mine” celor apropiaţi este indispensabil atunci când cântăresc şi aleg alternativele amână şi / sau evită luarea unei decizii “Acum nu e momentul potrivit să iau această decizie”

Stilul evitativ Stilul intuitiv

Se concentrează pe intuiţii şi impresii în luarea unei“Am făcut aşa pentru că am simţit eu decizii, nu caută dovezi pentru argumentarea ei că e mai bine” Iau decizii sub impulsul momentului, rapid şi fără prea “Am luat decizia rapid şi fără să mă multe deliberări gândesc prea mult”

Stilul spontan

3.

Contextul deciziei de carieră Factori interni

Factori externi

• • •

Condiţiile şi caracteristicile interne ale persoanei care îi influenţează alegerea traseului educaţional şi ocupaţional Cunoştinţele despre sine – rezultat al procesului de autocunoaştere Cunoştinţele despre alternativele educaţionale şi ocupaţionale – rezultat al comportamentului explorator manifestat de elevi în vederea obţinerii informaţiilor despre alternativele educaţionale şi profesiile de interes. Cunoştinţe ce pot constitui bariere în alegerea carierei: miturile – credinţe eronate despre carieră, procesul de alegere a carierei şi strategiile care asigură succesul în lumea muncii; stereotipurile ocupaţionale – atitudini preconcepute despre o anumită ocupaţie, persoanele care prestează acea ocupaţie, potrivirea cuiva cu ocupaţia respectivă Abilităţile decizionale – strategii şi proceduri de acţiune implicate în rezolvarea problemelor de carieră şi în selectarea alternativei optime

• •

• •

Totalitatea evenimentelor şi influenţelor care acţionează din exterior asupra alegerii carierei Părinţii – prin oferirea unor modele pozitive de comportament legate de alegerea şi dezvoltarea carierei, disponibilitatea de a acorda suport, oferirea de feedback, acordarea autonomiei în alegerea carierei Modelele de carieră – persoane semnificative din anturajul copiilor, din mediul familial sau promovate prin intermediul mass-media care oferă suport informaţional şi psihologic, orientare şi modelarea comportamentului decizional Grupul de prieteni – prin expunerea adolescentului la valorile grupului Structura oportunităţilor – posibilităţile materiale şi financiare, resursele informaţionale şi de formare existente, situaţiile şi activităţile de învăţare care constituie mediul de creştere şi dezvoltare al copiilor

4. MARKETING SAU PROMOVARE PERSONALĂ Promovarea personală – cuprinde modalităţile prin care o persoană îşi sistematizează şi prezintă informaţiile despre abilităţile, interesele, experienţele educaţionale şi profesionale proprii, în vederea atingerii unor scopuri de carieră. a. Componenta instrumentală: tehnicile şi instrumentele utilizate pentru atingerea obiectivelor de carieră Curriculum Vitae – o prezentare detaliată şi structurală a experienţei educaţionale şi profesionale a persoanei, precum şi a competenţelor, deprinderilor şi calificărilor dobândite Scrisoarea de intenţie – un instrument de promovare personală în care candidatul îşi argumentează interesul şi îşi justifică candidatura pentru un post/funcţie, personalizat pentru fiecare post în parte. Cartea de vizită – o formă succintă de prezentare grafică a informaţiilor şi datelor de contact ale unei persoane. Reflectă statutul social şi nivelul de dezvoltare profesională al unei persoane şi facilitează contactul şi întreţinerea relaţiilor sociale şi profesionale cu alte persoane, oferind informaţiile relevante. Portofoliul personal – cele mai relevante produse ale activităţii unei persoane în raport cu un anumit scop Mapa de angajare – cuprinde toate documentele pe care un candidat le prezintă angajatorului, în vederea susţinerii concursului pentru un post b. Componenta atitudinală: comportamentele şi atitudinile pe care le manifestă o persoană în cadrul relaţiilor interpersonale în vederea promovării personale Comunicarea asertivă – exprimarea convingerilor şi emoţiilor personale într-o manieră directă şi deschisă, fără a afecta şi ataca drepturile celorlalţi. Este cea mai eficientă modalitate de prezentare a caracteristicilor personale şi de susţinere a valorilor şi principiilor personale

Dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor în cadrul reţelei sociale – ansamblul relaţiilor sociale şi profesionale care pot facilita obţinerea unor informaţii legate de oportunităţile de dezvoltare a carierei Pregătirea pentru interviul de angajare presupune: • Clarificarea informaţiilor despre sine şi a aşteptărilor faţă de postul vizat • Colectarea informaţiilor despre organizaţie şi postul avut în vedere • Elaborarea sau actualizarea instrumentelor de promovare personală • Pregătirea pentru interviu ce vizează: pregătirea motivaţională şi controlul emoţiilor, anticiparea unor posibile întrebări şi pregătirea unor răspunsuri asertive, optimizarea comunicării non-verbale în situaţia de interviu COMPETENŢE GENERALE

Construirea planului de carieră pentru tranziţia la piaţa muncii

VALORI ŞI ATITUDINI  Motivaţie şi flexibilitate în elaborarea traseului educaţional şi profesional  Responsabilitate şi ambiţie pentru decizii şi acţiuni privind cariera  Interes pentru învăţare permanentă într-o lume în schimbare

Competenţe specifice

Teme / Conţinuturi

clasa a IX-a X X X

clasa a X-a

clasa a XI-a

clasa a XII-a

1. Analizarea conceptului de Planificarea şi dezvoltarea carierei carieră şi a factorilor care • Cariera: definire (accepţiune tradiţională şi modernă), factorii care influenţează influenţează dezvoltarea alegerea carierei acesteia • Explorarea site-ului www.go.ise.ro 2. Identificarea Piaţa muncii caracteristicilor pieţei muncii • Caracteristici şi tendinţe ale pieţei muncii la nivel local, naţional, european: indicatori statistici. Meserii uzate moral şi meserii actuale. Munca la negru, economia informală, munca în străinătate, angajarea cu carte de muncă – beneficii şi consecinţe 3. Demonstrarea abilităţilor Planificarea şi dezvoltarea carierei de elaborare a planului de • Explorarea site-ului www.go.ise.ro carieră de scurtă şi de lungă • Planul de carieră după finalizarea învăţământului obligatoriu: obiective, resurse, durată obstacole, acţiuni 4. Demonstrarea abilităţilor • Ciclul superior al liceului: avantajele / dezavantajele continuării studiilor, de elaborare a documentelor posibilităţi de admitere, finalizare de marketing personal Piaţa muncii 5. Analizarea • Pregătirea pentru angajare: portofoliul personal, aspecte juridice ale muncii: responsabilităţilor personale Codul Muncii - atribuţii şi responsabilităţi ale angajatorului şi salariatului cu privire la inserţia Marketing personal profesională. • CV, scrisoarea de intenţie, interviul de angajare – cerinţe formale, standarde europene • Documente EUROPASS: CV european, paşaportul lingvistic, suplimentul la diplomă, certificatul de calificare, EUROPASS mobilitate - conţinut, caracteristici, utilitate, modalităţi de obţinere şi completare

X X X X X X

Competenţe specifice

Teme / Conţinuturi

clasa

clasa

clasa

clasa

a IX-a 6. Analizarea consecinţelor Planificarea şi dezvoltarea carierei (avantaje, dezavantaje) • Explorarea site-ului www.go.ise.ro privind continuarea traseului • Continuarea traseului educaţional sau inserţia profesională: consecinţe, avantaje, educaţional sau inserţia limite. Resurse pentru îndeplinirea obiectivelor propuse profesională • Planul pentru carieră după finalizarea primului an al ciclului superior al liceului: 7. Aplicarea conceptelor şi actualizare proceselor specifice pieţei Piaţa muncii muncii în conturarea planului • Dinamica pieţei muncii: cererea şi oferta de muncă. Selecţia şi recrutarea forţei de de carieră muncă • Şomaj şi protecţie socială. Formare şi reconversie profesională în condiţiile pierderii locului de muncă 8. Evaluarea pregătirii Planificarea şi dezvoltarea carierei personale pentru inserţie • Explorarea site-ului www.go.ise.ro profesională sau pentru • Portofoliul personal şi planul pentru carieră după finalizarea ciclului superior al continuarea traseului liceului: completare, detaliere. Integrarea şi armonizarea priorităţilor şi academic obiectivelor (educaţionale, profesionale, familiale) în vederea obţinerii succesului 9. Aplicarea abilităţilor de • Sistemul de învăţământ post-obligatoriu: şcoli postliceale, învăţământ universitar utilizare a documentelor de de scurtă / lungă durată, educaţia adulţilor. Tipuri de instituţii, specificul marketing personal în educaţiei, niveluri, condiţii de acces, finalizare, echivalarea diplomelor la nivel vederea continuării studiului european sau inserţiei pe piaţa muncii Piaţa muncii europene. • Integrarea europeană şi globalizarea – efectele asupra mobilităţii forţei de muncă, 10. Proiectarea unei strategii cererii şi ofertei pe piaţa muncii eficiente de tranziţie de la Marketing personal sistemul preuniversitar la cel • CV, scrisoare de intenţie, participarea la interviu, documente Europass: standarde universitar sau la piaţa europene, condiţii elaborare pentru diferite situaţii educaţionale sau de muncă, muncii în condiţiile integrării necesitate şi importanţă în context european europene şi globalizării

a X-a

a XI-a X X X X X

a XII-a

X X X X

X

Exemple de activităţi de învăţare: “Interviul de angajare” – este invitat un angajator local pentru a vorbi elevilor despre cerinţele unei organizaţii atunci când angajează tineri şi va realiza simulări de interviu cu elevii. Se va realiza un brainstorming legat de prezentarea la interviul de angajare. Invitatul poate oferi exemple din practica sa, va vorbi despre elementele asupra cărora este atent atunci când intervievează un tânăr în vederea angajării pe un post. Se alege un voluntar care va juca rolul unui candidat pentru un interviu de angajare. Angajatorul descrie succint postul pentru care se desfăşoară interviul. Acest exerciţiu oferă elevilor oportunitatea de a învăţa cât mai multe lucruri despre procedura de intervievare. “Trasee de carieră” – se identifică împreună cu elevii traseele de carieră pe care le pot urma după terminarea a 10 clase/12 clase. Elevii trebuie să se gândească ce ar trebui să ştie despre fiecare din alternativele găsite şi să formuleze întrebări la care ar dori să li se răspundă. Ei pot fi împărţiţi pe grupe astfel încât fiecare grupă să adune informaţii legate de una din alternative, după care vor prezenta principalele caracteristici ale alternativei analizate. Se analizează împreună cu elevii informaţiile prezentate de reprezentanţii grupelor şi rolul surselor de informare în explorarea alternativelor de carieră. Se cere elevilor să se gândească care din alternativele investigate răspunde cel mai bine aşteptărilor sale, iar decizia să fie luată în funcţie de aceasta. “Hexagonul intereselor” – se va discuta despre interese personale şi identificarea ocupaţiilor care corespund acestora. Acest lucru îi va ajuta să conştientizeze cât de potriviţi sunt pentru domeniul de activitate pe care doresc să-l aleagă. Timp de 10 minute vor citi ocupaţiile aferente fiecărei categorii de interese, aşa cum apar în hexagon şi să aleagă acel grup de profesii pe care îl preferă. Li se cere să noteze pe fişă în primul spaţiu liber, denumirea grupului ales. Elevii vor alege al doilea grup care corespunde intereselor lor. Procesul se repetă şi pentru a treia opţiune. În 5 minute elevii vor investiga ocupaţiile aferente grupului alese de ei şi să selecteze două sau trei ocupaţii pe care ar dori să le exploreze.

VI. CALITATEA STILULUI DE VIAŢĂ
Conceptul de stil de viaţă se referă la totalitatea comportamentelor şi deciziilor care au relevanţă pentru calitatea vieţii individului în următoarele domenii:  Calitatea vieţii individuale care cuprinde următoarele dimensiuni: - fizică (sănătate fizică, igienă personală, alimentaţie, exerciţiu); - psihologică (sănătate şi adaptare psihologică, cogniţii); - spirituală (valori personale, standarde de conduită, convingeri spirituale);  Calitatea vieţii sociale, cu următoarele dimensiuni: - apartenenţă fizică (cămin, şcoală/loc de muncă, vecini, comunitate); - apartenenţă socială (partener, familie, prieteni, colegi, vecini şi membrii comunităţii); - apartenenţa comunitară (servicii sociale şi de sănătate, loc de muncă, programe educaţionale şi recreaţionale, activităţii comunitare);  Dezvoltarea carierei şi calitatea vieţii profesionale, cu dimensiunile: - dezvoltarea carierei (activităţi şcolare şi de voluntariat, muncă remunerată); - organizarea timpului liber (activităţi care promovează relaxarea şi reducerea stresului) - dezvoltare personală (activităţi care promovează menţinerea sau îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor, adaptarea la schimbare);

Comportamente care promovează starea de sănătate: - a dormi între 7 şi 9 ore - a lua micul dejun regulat - a nu consuma alimente între mese - menţinerea greutăţii în limite normale - a nu fuma - a nu consuma alcool decât ocazional - a face exerciţii fizice regulat Comportamente care predispun la risc: - fumat - sedentarism - alimentaţie neechilibrată - expunerea neprotejată la soare - consum crescut de alcool - consum de droguri - dezechilibru între muncă şi odihnă - relaţii sexuale neprotejate Elemente ale stilului de viaţă cu impact asupra calităţii vieţii. 1. FUMATUL - grupul de apartenenţă joacă un rol important în formarea unor norme pozitive faţă de fumat la adolescenţi şi tineri. Studiile din domeniu au identificat la membri grupului de apartenenţă similaritatea comportamentului de fumat. Convingeri ale adolescenţilor despre fumat: - “fumatul te face atractiv” - “fumatul te face independent şi mai matur” - “fumatul te face să te simţi bine” - “tutunul nu este un drog, nu-ţi face nici un rău” 2. ALCOOLUL ŞI DEPENDENŢA DE ALCOOL Concepţii ale adolescenţilor faţă de consumul de alcool care întăresc şi menţin consumul: - beau fiindcă şi prietenii mei o fac - beau fiindcă altfel ceilalţi vor râde de mine - beau fiindcă asta fac bărbaţii - beau fiindcă asta mă face mai interesant - beau fiindcă am probleme pe care nu ştiu cum să le rezolv 3. DROGURILE ŞI DEPENDENŢA DE DROGURI Factorii care conduc la formarea unor atitudini pozitive faţă de droguri sunt: - curiozitatea - rezolvarea problemelor - formarea unei imagini sociale (credinţa că pot câştiga aprecierea şi respectul celorlalţi) - presiunea grupului (prietenii lor consumă şi ei droguri) - o stimă de sine scăzută (pentru a se simţi mai curajos, valoros, interesant) - un răspuns la singurătate Convingeri ale adolescenţilor faţă de droguri: - consumul de droguri o singură dată nu are efecte negative - adolescenţii, tineri nu pot deveni dependenţi - este uşor să te opreşti dacă doreşti - consumul de alcool sau droguri îţi rezolvă problemele - drogul te face să comunici mai uşor - numai indivizii slabi ajung dependenţi de droguri - drogurile sunt oferite numai de străini

4. SEXUALITATEA - în procesul de dezvoltare rolul sexualităţii este pregnant, contribuind la formarea identităţii de sine şi a celei sociale. - în dezvoltarea unei sexualităţi armonioase contează modul în care individul se defineşte pe sine ca persoană în raport cu ceilalţi, modul în care înţelege sentimentele de iubire, afecţiune, prietenie, intimitate, modul în care ia decizii şi îşi asumă responsabilitatea pentru ele. - educaţia pentru sănătate sexuală trebuie realizată pe parcursul întregii dezvoltări, ţinând cont de elementele specifice fiecărei vârste şi niveluri de dezvoltare intelectuală şi emoţională. Programele de educaţie ale sexualităţii ar trebui să vizeze 6 componente de bază: - dezvoltarea umană (ex. acceptarea şi aprecierea propriului corp, interacţiunea cu ambele sexe într-un mod potrivit şi respectuos, acceptarea diferenţelor de gen) - relaţiile interpersonale (ex. exprimarea dragostei şi intimităţii în moduri diferite şi responsabile, evitarea relaţiilor de exploatare şi de manifestare, formarea unor atitudini pozitive faţă de relaţiile de prietenie) - deprinderi personale (ex. asumarea responsabilităţi pentru propriul corp, abilitatea de a face faţă presiunii grupului) - comportament sexual (ex. implicarea în relaţii sexuale caracterizate prin responsabilitate, onestitate şi încredere, exprimarea propriei sexualităţi respectând drepturile altora) - sănătate sexuală (ex. cunoaşterea şi utilizarea metodelor de contracepţie, evitarea contactării sau transmiterii bolilor cu transmitere sexuală, informare privind SIDA, prevenirea abuzului sexual) - societate şi cultură (respingerea abordării vulgare şi de tip pornografic a sexualităţii şi valorilor sexuale, atitudine critică faţă de percepţia socială a femeii ca “obiect sexual”, demonstrarea toleranţei faţă de cei cu stiluri de viaţă şi valori sexuale diferite) Stereotipuri de gen – un set de prescripţii sociale sau culturale privind rolul de gen. În orientarea pentru carieră acestea se manifestă prin: - convingerea că anumite ocupaţii (asistent medical, profesor, secretară) sunt “feminine”, iar altele (mecanic, inginer, medic) sunt “masculine”; - considerarea femeii ca fiind orientată spre activităţile bazate pe relaţionarea cu ceilalţi, în timp ce cariera bărbatului este definită social în termenii activităţilor de producţie, desfăşurate în afara spaţiului domestic; Ca urmare a stereotipurilor de gen, dezvoltarea potenţialului individual al fiecărui copil, fată sau băiat, este limitată la explorarea domeniilor tipic feminine sau a celor tipic masculine. Stresul şi managementul stresului. Stresul este un răspuns al organismului la confruntarea persoanei cu situaţii şi sarcini pe care le percepe ca fiind dificile sau ameninţătoare. Stresorii sau sursele de stres sunt evenimente/situaţii externe sau interne, sau condiţii ale mediului, suficient de intense sau frecvente care solicită reacţii de adaptare din partea individului. Categorii de surse de stres: - şcoala - familia (probleme de comunicare în familie, divorţ, deces, conflicte, violenţă) - propria persoană (nemulţumire faţă de aspectul fizic, de anumite caracteristici de personalitate) - decizia pentru carieră

- starea de boală fizică sau psihică - situaţia financiară precară - lipsa de prieteni, singurătatea, conflicte - pierderea locului de muncă - dezastre naturale: inundaţii, cutremur Reacţiile la stres: Reacţii fizice/fiziologice: - dureri de cap sau migrene - oboseală - dureri musculare - dureri de inimă, palpitaţii - apetit alimentar scăzut sau crescut - insomnii - transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău Reacţii cognitive: - blocaje ale gândirii - scăderea capacităţii de concentrare - dificultăţi de reactualizare - diminuarea creativităţii - dificultăţi în luarea deciziilor - gânduri negative despre sine, lume şi viitor - cogniţii pesimiste - ideaţie suicidară Reacţii emoţionale: - iritabilitate crescută - proastă dispoziţie - pierderea interesului pentru prieteni şi activităţi preferate - instabilitate emoţională - anxietate - depresie - neîncrederea în viitor Reacţii comportamentale: - performanţe scăzute la locul de muncă sau şcoală - lipsa entuziasmului - fumat excesiv şi consum exagerat de alcool - tulburări de somn, dificultăţi în adormire - un management ineficient al timpului - izolarea de prieteni - comportament impulsiv - comportamente agresive Modalităţi de management al stresului: Conştientizarea reacţiilor la stres - identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului; - identificarea reacţiilor emoţionale imediate (ex. iritabilitate) şi de lungă durată (ex. neajutorare, apatie) faţă de eveniment; - identificarea reacţiilor comportamentale şi fiziologice privind evenimentul (ex. evitare, izolare, stare fizică de rău); - identificarea reacţiilor cognitive faţă de eveniment; - evitarea autoblamării sau a blamării altora pentru eveniment; - identificarea tendinţelor dezadaptative ale gândirii faţă de eveniment şi faţă de sine; - reevaluarea evenimentului interpretat ca fiind stresant prin prisma gândirii pozitive; Dezvoltarea unor abilităţi de gândire şi comportamente de management al stresului. - dezvoltarea gândirii pozitive;

- dezvoltarea comunicării pozitive cu ceilalţi; - învăţarea tehnicii de a spune NU şi de a spune DA; - identificarea şi rezolvarea conflictelor atunci când apar; - învăţarea metodelor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor; - învăţarea unor metode de relaxare; Stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat - solicitarea suportului direct şi receptivitate faţă de acesta; - dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de prietenie; Dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos - practicarea regulată a exerciţiilor fizice; - renunţarea la consumul de alcool şi la fumat; - practicarea unor comportamente alimentare sănătoase; - practicarea unor exerciţii de relaxare; Dezvoltarea stimei de sine - stabilirea priorităţilor şi limitelor personale; - participarea la activităţi care dezvoltă stima de sine; - stabilirea unor scopuri realiste; Managementul timpului Stresul ocupaţional este un fenomen inevitabil în societatea actuală şi se referă la răspunsurile dezadaptative de natură fizică, emoţională şi comportamentală ca urmare a unor cerinţe care nu corespund capacităţilor, resurselor sau nevoilor profesionale ale persoanei. Cumularea acestor răspunsuri favorizează apariţia unor perturbări în funcţionarea organismului uman care pot fi regăsite la nivel: - fiziologic şi somatic – stresul profesional este considerat un element de risc cardio – vascular, modificări ale unor parametrii bio-chimici şi cu manifestări digestive, boli cerebrovasculare, alterarea funcţionării sistemului imunitar; - psihologic - tensiune nervoasă, iritabilitate, perturbarea funcţiilor cognitive (atenţia, memoria), stare de insatisfacţie personală şi/sau profesională; - comportamental – scăderea productivităţii şi calităţii munci, absenteism, demisii, relaţii inadecvate cu colegi/familia, consum de substanţe (alcool, tutun), etc. Studii realizate în ţări europene indică faptul că: - cel puţin 1/3 dintre angajaţi percep un nivel ridicat de stres cauzat de conflictul dintre muncă şi viaţa personală / viaţa de familie. - stresul influenţează modul de realizare a responsabilităţilor la locul de muncă, atât la femei, cât şi la bărbaţi. - 40% dintre mamele care muncesc şi 25% din taţii care muncesc percep un nivel ridicat de stres cauzat de conflictul dintre muncă şi familie. - 50% dintre părinţii consideră că au o problemă cu managementul timpului, mai ales balanţa între timpul petrecut la locul de muncă şi timpul petrecut cu familia. - 2/3 dintre părinţi manifestă un stres moderat – ridicat zilnic datorat dificultăţilor şi conflictelor de rol muncă – familie. - 2/3 dintre persoane dezvoltă un stres cronic la locul de muncă. Studii recente arată că: - 15% dintre adulţi prezintă tulburări de anxietate; - 18% dintre adulţi manifestă tulburări depresive; - 78% dintre adulţi se confruntă cu o problemă emoţională sau mentală;

COMPETENŢE GENERALE

Exersarea abilităţilor de management al unui stil de viaţă de calitate.

VALORI ŞI ATITUDINI

 

Interes pentru învăţare permanentă într-o lume în schimbare; Orientare spre o viaţă de calitate în prezent şi în viitor;

Competenţe specifice

Teme / conţinuturi

1. identificarea informaţiilor, serviciilor Calitatea vieţii personale şi resurselor care promovează un stil de - calitatea vieţii şi stilul de viaţă. Componentele calităţii vieţii. Campanii de viaţă sănătos promovare a stilului de viaţă în şcoală şi în comunitate 2. identificarea efectelor schimbărilor Calitatea relaţiilor sociale X sociale, economice şi tehnologice asupra - violenţa domestică. Consecinţe emoţionale, cognitive şi comportamentale. Strategii stilului de viaţă şi a profesiilor de prevenţie în şcoală şi comunitate 3. analizarea relaţiei dintre stilul de viaţă Calitatea mediului de muncă X şi planificarea carierei - schimbările sociale, economice, politice şi tehnologice în stilul de viaţă şi tipurile de profesii pe piaţa muncii - planificarea carierei din perspectiva stilului de viaţă X 1. analizarea informaţiilor, serviciilor şi Calitatea vieţii personale X resurselor care promovează un stil de - stilul de viaţă de calitate ca resursă a performanţei în muncă. Factorii care viaţă de calitate şi sănătate ocupaţională influenţează sănătatea ocupaţională 2, analizarea fenomenului de exploatare Calitatea relaţiilor sociale şi a mediului de muncă X a copiilor prin muncă - exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală. Consecinţele negative ale muncii 3. evaluarea relaţiei dintre stilul de viaţă asupra copiilor. Consecinţele exploatării sexuale asupra copiilor de calitate şi planificarea carierei - tutoriatul şi educaţia covârstnicilor (peer education): optimizarea dezvoltării X personale şi a opţiunilor de carieră - rolul abilităţilor de comunicare şi negociere în optimizarea relaţiilor inter-personale X la locul de muncă - egalitatea de şanse în dezvoltarea carierei: grupuri dezavantajate socio-economic, X minorităţi etnice şi culturale, genul 1. proiectarea unor activităţi de Calitatea vieţii personale X promovare a unui stil de viaţă sănătos şi - comportamentele stilului de viaţă şi influenţa lor asupra planificării şi dezvoltării de calitate în dezvoltarea carierei carierei. Promovarea comportamentelor de calitate în dezvoltarea propriei cariere 2. evaluarea consecinţelor schimbării Calitatea relaţiilor sociale şi a mediului de muncă X sociale, economice şi tehnologice asupra - profesii şi stil de viaţă. Diferenţele dintre profesii şi stilul de viaţă asociat lor stilului de viaţă şi a profesiilor - implicarea comunitară şi voluntariat: modalităţi de dezvoltare a propriei cariere X 3. demonstrarea unor abilităţi de - acţiuni comunitare în situaţii de criză, de exemplu în urma unor catastrofe naturale X promovare a implicării comunitare şi a (inundaţii, cutremur), accidente (aviatice, nucleare), răpiri, terorism etc. voluntariatului - dimensiunea de gen în dezvoltarea şi planificarea carierei. Stereotipurile de gen ca X 4. analizarea conceptului de egalitate de bariere în opţiunile de carieră şanse şi egalitate de gen din perspectiva planificării carierei Competenţe specifice Teme / conţinuturi Clasa Clasa Clasa

Clasa Clasa Clasa Clasa a IX-a a X-a a XI-a a XII-a X

Clasa

a IX-a a X-a a XI-a a XII-a 1. analizarea conceptului de calitate a vieţii în contextul dezvoltării carierei 2. demonstrarea abilităţilor de management al stresului în pregătirea pentru examene 3. elaborarea unui proiect de prevenire a exploatării copiilor prin muncă 4. aplicarea unui proiect de implicare comunitară cu scopul promovării conceptului de carieră şi calitatea vieţii Calitatea vieţii personale - componentele calităţii vieţii. Resurse personale de îmbunătăţire a calităţii vieţii. Impactul carierei şi a profesiei asupra calităţii vieţii - calitatea vieţii în situaţii de criză: cum influenţează o situaţie de criză calitatea vieţii unei persoane. Modalităţi de intervenţie în situaţii de criză. Centrele de criză Calitatea relaţiilor sociale şi a mediului de muncă - pregătirea pentru examene şi managementul stresului - aspecte legale ale muncii copiilor: tipul şi numărul de ore legal permise de muncă. Diferenţe de gen în activităţile de muncă ale copiilor. Prevenirea exploatării copiilor prin muncă - implicarea comunitară ca modalitate de promovare a dezvoltării carierei şi calităţii vieţii X X X X X

Exemple de activităţi de învăţare: Sursele de stres din viaţa mea – rugaţi elevii să identifice principalele surse de stres cu care se confruntă la şcoală, în familie, în relaţiile cu prietenii şi în relaţia cu ei înşişi, rugaţi-i să noteze aceste situaţii în fişa de lucru şi să o completeze cu alte situaţii specifice. Grupaţi elevii în perechi şi cereţi-le să organizeze situaţiile identificate în trei categorii: 1. care permit acţiuni imediate, 2. care permit acţiuni viitoare, 3. care merită/trebuie ignorate sau tolerate. Oferiţi exemple de situaţii care merită tolerate (imaginea corporală, unele caracteristici ale părinţilor, etc.). Analizaţi organizarea situaţiilor pe cele trei categorii şi discutaţi relevanţa situaţiilor care permit acţiuni imediate sau viitoare şi a celor care nu permit astfel de acţiuni. Discutaţi care este impactul stresului asupra calităţii vieţii, care sunt acţiunile imediate ce pot fi întreprinse pentru a reduce impactul agenţilor stresori, cum pot fi tolerate unele din lucrurile care nu pot fi schimbate. Stereotipuri şi diferenţe de gen – discutaţi cu elevi despre stereotipurile pe care le au oamenii referitor la genuri şi diferenţele efective care există între fete şi băieţi. Daţi elevilor să completeze fişa de lucru. Analizaţi răspunsurile date şi identificaţi eventualele stereotipuri de gen prezente în afirmaţiile lor. Identificaţi împreună cu ei diferenţe reale între fete şi băieţi şi explicaţi conceptul de stereotip de gen, analizaţi cum influenţează acestea comportamentele, precum şi modalităţile prin care pot fi modificate acestea. Exemple de activităţi de învăţare: Planificarea activităţilor – identificaţi împreună cu elevii posibile surse de stres şi discutaţi despre rolul planificării activităţilor în reducerea nivelului de stres. Cereţi elevilor să dea exemple de situaţii în care stresul a apărut datorită lipsei de planificare. Alcătuiţi o listă cu cel puţin 10 situaţii stresante pentru ei. Cereţi-le să se gândească în ce măsură pot sau nu controla aceste situaţii, respectiv în ce măsură pot face ceva pentru schimbarea situaţiei. Oferiţi cât mai multe exemple de situaţii care pot fi controlate şi care nu pot fi controlate de ei. Rugaţi elevi să plaseze situaţiile stresante identificate într-una din căsuţele tabelului din fişa de lucru. Întrebaţi-i de ce cred că ne îngrijorează lucrurile pe care nu le putem controla, de ce uni oamenii se stresează mai mult decât alţii. Există anumite aspecte ale personalităţii care pot avea legătură cu îngrijorarea excesivă?

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful