You are on page 1of 4

Grupurile sociale

Omul este o fiinţă primordial socială.


Fiinţa umană nu poate trăi şi nu se poate dezvolta decât în societate, în interacţiune cu
alţi oameni. Se poate spune că omul este un produs al vieţii sociale. Este în acelaşi timp
elementul constitutiv de bază al societăţii. El reprezintă substratul vieţii sociale.

Societatea nu poate exista decât prin indivizii care o compun. Omul este nu numai
actor al vieţii sociale,ci şi autor al acesteia.

Viaţa socială este rezultatul activităţii comune a oamenilor, al acţiunilor acestora


şi interacţiunilor dintre ei. Acest caracter colectiv al vieţii sociale îşi găseşte expresia în
structura grupală a societăţii. Această structură este dovada faptului că oamenii nu
reprezintă un tot amorf nediferenţiat, aceştia particularizându-se prin anumite
caracteristici biologice, culturale, particularităţi care permit identificarea unor grupuri
care reunesc oamenii având formaţiuni similare.

Un grup social este acea grupare umană indiferent dacă este conştientizată sau
nu, care are câteva caracteristici definitorii:

 orice grup este alcătuit dintr-un număr mai mic sau mai mare de persoane care au
calitatea de membru;
 între membrii grupului se stabilesc o multitudine de relaţii psihologice, sociologice;
 membrii grupului şi grupul ca întreg desfăşoară anumite activităţi la care participă în
modalități specifice toţi membrii grupului;
 membrii grupului au împreună anumite norme şi valori comune împărtăşite şi respectate
în proporții diferite de către toţi membrii grupului;
 orice grup este caracterizat printr-o structură proprie;
 orice grup presupune o anumită structură ierarhică internă;
 orice grup dispune de o anumită cunoştinţă a identităţii de sine, a caracteristicilor
proprii care diferenţiază de celelalte grupuri;
 orice grup are un anumit mecanism propriu de control asupra membrilor grupului şi de
presiune asupra acestora, de presiune spre conformare, respectarea normelor şi valorilor
grupului;
 are anumite modalităţi specifice de relaţionare cu alte grupuri ca şi de inserţie în
societatea lui.

Acele grupuri care se constituie prin asocierea voluntară a membrilor acestora


presupun mecanisme specifice de administrare de primire în grup sau de excludere din
grup.

Orie grup social indiferent de natura specifică a acestuia are toate aceste
caracteristici. Grupurile care se diferenţiază între ele, nu prin absenţa unor caracteristici
menţionate sau prin prezenţa altora suplimentare, ci prin ponderea specifică a uneia sau
a alteia din caracteristicile menţionate.

Diverşi sociologi au încercat pornind de aici să identifice mai multe grupuri


sociale. Cea mai des întâlnită şi rar acceptată tipologie este cea care implică mai multe
cupluri de grupuri sociale: grupuri primare/secundare, formale/informale, grupuri de
apartenenţă/referinţă. Se mai pot adăuga grupuri speciale, grupuri cu scop sau interese,
putând acţiona şi ca grup de presiune.

Grupuri primare / secundare

Teoreticianul grupurilor sociale primare este sociologul american Ch. Cooley.


Acesta defineşte grupurile primare ca acele grupuri formate dintr-un număr mic de
persoane care se cunosc reciproc şi se recunosc cu uşurinţă după o anumită perioadă de
timp şi stabilesc relaţii directe de faţă în faţă. Relaţiile din grupurile primare sunt relaţii
interpersonale, sentimentale, ele reprezintă cadrul în care indivizii găsesc mediul
propice pentru afirmarea şi dezvoltarea propriei lor persoane şi ai căror membrii
împărtăşesc aceleaşi norme şi valori de viaţă fundamentale. Un asemenea grup satisface
nevoia oamenilor de asociere intimă.

1. Homans identifica grupurile sociale cu grupurile primare. El considera că acesta este


grupul primar , în sensul că el este cel mai apropiat de natura umană.

Cela mai importante grupuri primare:


 familia, cel mai universal grup primar, care are un rol decisiv în realizarea societăţii
primare;
 grupul de joacă al copiilor;
 grupul de vecinătate care are un rol cu totul aparte în societatea tradiţională fiind chiar
mai important decât grupul de rudenie
 grupul de bătrâni.

Grupurile secundare sunt grupuri mari, constituite din nevoia de a


desfăşura anumite sarcini specifice, de a atinge anumite sarcini.

Între membrii lor se stabilesc relaţii nu directe, ci indirecte, mediate, relaţii având
predominant un caracter instrumental.

Analizând componentele celor două tipuri de grupuri am putea spună că dacă un


grup primar este judecat după calităţile relaţiilor interumane pe care le oferă membrii
săi, grupul secundar este judecat după performanţa în îndeplinirea sarcinilor şi în
atribuirea obiectivelor.

În timp ce în grupul primar, individul intră cu întreaga lui personalitate, în grupul


secundar individul intră doar cu acele laturi ale personalităţii sale care îi permit să joace
în mod performant rolurile care îi revin.

Dacă în grupul primar individul este considerat ca scop, grupul urmăreşte


dezvoltarea, afirmarea personalităţii acestuia şi bunăstarea psihică, emoţională a lui, în
grupul secundar individul este apreciat ca mijloc posibil de a fi utilizat pentru atingerea
unor obiective.

Se poate spune că dacă grupul primar asigură cadrul în care se poate dezvolta
armonia personalităţii umane, grupul secundar reprezintă cadrul în care se pot forma şi
afirma cariere specializate.

Istoric vorbind, s-a produs o continuă agresiune a grupurilor secundare asupra


celor primare, grupurile secundare proliferând şi preluând o parte din atribuţiile
grupurilor primare.

Cea mai afectată de această agresiune a fost familia. Ea este parţial benefică
întrucât grupurile secundare sunt cele care permit calificarea profesiilor specifice
necesare în societăţile moderne.
Această agresiune nu a avut şi nu poate avea drept rezultat dispariţia grupurilor
primare deoarece acele grupuri primare satisfac nevoia permanenta umană.