TEMA 2: Dezvoltarea psihică a personalităţii ca categorie a Psihologiei vârstelor 1. 2. 3. 4. Conceptul de dezvoltare. Teorii psihologice ale conceptului de dezvoltare.

Factorii, cauzele, condiţiile şi legităţile dezvoltării psihice a personalitpăţii. Dezvoltarea intelectuală ca parte integrală şi cardinală a dezvoltării psihice a omului.

1.Omul în decursul vieţii este supus unor transformări, schimbări de ordin cantitativ şi calitativ, reunite sub termenul general de dezvoltare. În funcţie de nivelul la care se produc aceste modificări se disting trei tipuri de dezvoltare: a) dezvoltarea biologică ( schimbările fizice, morfologice şi biochimice ale organismului). dezvoltarea psihică (vizează apariţia, instalarea şi transformarea proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psihice în conformitate cu normele şi cerinţele de vârstă). c) dezvotarea socială (ţine de reglarae conduitelor individului în conformitate cu regulile impuse de grupul social) Pentru a reflecta esenţa noţiunii de dezvoltare psihică, psihologii abordează trei probleme: 1. Prima problemă este generată de locul pe care âl ocupă omul în erarhia evoluţiei.Aceasta este o problemă ce ţine de raportul dintre ereditate şi mediul social în dezvoltarea psihică a omului. Psihologii au ajuns la concluzia că în dezvoltarea psihică a omului la diferite etape ale vieţii pondera influienţei eredităţii sau a mediului social este diferită. 2. Problema relaţiei dintre maturitatea fiziologică şi psihofizilogică a organelor de simţ şi centrelor nervoase pe de o parte şi nivelul dezvoltării anumitor funcţii psihice pe de altă parte. Psihologii au demonstrat că pentru anumite funcţii psihice este esenţială dezvoltarea anumitor organe de simţ şi anumitor centre nervoase. 3. Problema relaţiei dintre procesul educaţional şi nivelul dezvoltării intelectuale a individului.Între acestea două există o legătură dialectică şi pur individuală. Analiza multiplă a acestui concept( de dezvoltare) a adus la aceea că psihologii au elaborat trei accepţiuni de dezvoltare din âmbinarea cărora se poate obţine înţelegerea deplină a acestui concept: I accepţiune – conform ei dezvoltarea psihică este procesul ce se desfăşoară ca un lanţ continuu de transformări ascendente, exprimate în treceri progresive de la niveluri psihice primare, slab diferenţiate şi slab specializate la niveluri psihice superioare II accepţiune- conform acesteia dezvoltarea psihică este procesul dialectic de formare a unor seturi de procese, însuşiri, funcţii psihice noi, noi structuri funcţionale ce diferenţiază comportamentele umane ducînd la o mai bună adaptare. III accepţiune- dezvoltarea psihică este procesul ce semnifică devenirea continuă a structurilor psiho-comportamentale. Sinteza: Dezvoltarea psihică este procesul de formare şi restructurare continuă a unor însuşiri , procese, funcţii, şi structuri psiho-comportamentale în vederea amplificării adaptării individului. 2. În ceea ce priveşte conceptul de dezvoltare, de-a lungul istoriei s-au conturat patru platforme ştiinţifice distincte ce tratează conceptul dat: a) Biogenetică b) Sociogenetică ( rolul âl deţine factorul social) c) Teoria convergenţei factorilor dezvoltării ( începe în anii ’30 ai sec.XX) d) Interacţionistă ( către anii ’50 ai sec. XX) În viziunea acestor teorii rezolvarea problemei conceptului de dezvoltare depinde de faptul care factor este esenţial în dezvoltarea individului. Psihologii consideră că dezvoltarea individului este un rezultat al influenţei interacţioniste a următorilor factori: ereditatea mediul social procesul educaţional activitatea proprie a individului: dorinţa individului, motivaţia acestuia etc. Dezvoltarea psihică este un proces mixt, bidimensiomal. După provenienţă şi conţinut, externă. Internă prin premisă şi mod de realizare. Ereditatea este proprietatea organismului viu de a transmite urmaşilor caracteristicile dobîndite de-a lungul filogenezei. Pentru evoluţia vieţii este de importanţă capitală faptul ca fiecare nouă generaţie să beneficieze de achiziţiile anterioare şi să le dezvolte în continuare. Mediul reprezintă totalitatea influenţelor şi acţiunilor materiale şi spirituale, organizate şi spontane, naturale şi culturale, conştiente şi involuntare ce constituie spaţiul de viaţă al fiecărei fiinţe. Fiecare fiinţă este influenţată de mediul familial, de cel educaţional, de mediu profesional, rezidenţial şi chiar de cel continental. Educaţia un ansamblu de acţiuni şi influenţe fundamentate ştiinţific şi utilizate conştient în procesul de formare a copilului ca personalitate. Caracterul conştient, sistematic, în perspectiva unor finalităţi deosebeşte educaţia de ceilalţi factori. 3. Dezvoltarea psihică a omului este determinată de influenţa mai multor factori, cauze, condiţii şi legităţi. Ea se caracterizează prin următoarele particularităţi: 1) este o formaţiune ontogenetică, ce aparţine unui singur om ,deoarece presupune caracteristici psiho-fizilogice complexe ce se manifestă pe parcursul vieţii unui individ şi âi determină nivelul realizării lui. 2) Dezvoltarea psihică a omului spre deosebire de cea a animalului se deosebeşte prin faptul că reiese din specificul omului ca fiinţă vie. Acest specific se reduce la trei caracteristici esenţiale: a)omul este fiinţa activă, dar nu un obiect; b)omul fiind o fiinţă socială ce există graţie schimbului de experienţă face ca una şi aceeaşi influenţă socială să provoace formarea diferitor experienţe la diferiţi oameni; c)omul este o fiinţă activă,vizavi de dezvoltarea sa fizică. Pentru a surprinde mai bine esenţa conceptului de dezvoltare în psihologie se diferenţiază câteva poziţii metodologice esenţiale: 1. Premisa dezvoltării psihice 2. Condiţia dezvoltării psihice 3. Cauza dezvoltării psihice 4. Forţa motrică a dezvoltării psihice

b)

1

pubertatea şi adolescenţa. Periodizarea dezvoltării psihice Premisa o constituie ereditatea sau particularităţile congenitale ale omului.Aceste perioade au fost elaborate pornind de la âmpărţirea vieţii omului în trei vârste( realizate în cadrul ştiinţelor bilogice): a) 1-24 ani b) 25-65 ani c) 65 . . Este o perioadă marcată de prelungirea adaptării şi de maturizarea personalităţii. Etapa II – postnatală. voliţional. 2. Forţele motrice reprezintă lupta sau contradicţia ce poate fi de trei feluri: b) c) 5. Această activitate proprie presupune: dorinţa omului de a se include în activitate gătinţa omului de a sacrifica timp şi energie pentru această activitate presupune activitatea de instruire şi autoinstruire organizată şi dirijată. se încheie construirea personalităţii în ceea ce are fundamental. întrucât în această perioadă (0 – 10 ani) se formează cele mai importante conduite ce asigură adaptarea. fiecare cu substadiile corespunzătoare. - stadiul preşcolarităţii (3 – 6 ani) cunoscut ca „a II-a copilărie” sau „vârsta de aur”.Psihicul omului matur se deosebeşte prin:integritate. Această etapă cuprinde 3 cicluri: 1.reflectă gradul de uzură a organismului. Condiţia dezvoltării psihice normale a omului o constituie comunicarea permanentă cu mediul social.stadiul antepreşcolarităţii (1 – 3 ani) sau cel al primei copilării.Piaget). a) b) contradicţia dintre cerinţele sociale crescînde pe de o parte şi nivelul posibilităţilor psihice a omului pe de altă parte. Se pun bazele autodeplasării şi ale însuşirii mecanismelor verbale. adeseori şi în adolescenţă. 2. fizice şi psihologice ale fiinţei umane. citit. Contribuie la dezvoltarea unor trebuinţe şi interese dobîndite. aspecte care se prelungesc. de la naştere pînă la moarte.1. vârsta adultă prelungită (55 – 64ani). unitate.Pentru a consemna aceste nivele în psihologie a fost introdus termenul de vârstă senzitivă – perioada de vârstă ce creează condiţii psiho-fiziologice şi psihologice optimale pentru dezvoltarea unor anumitor funcţii psihice. Ereditatea determină normalitatea psihică a omului. În acest ciclu se dobîndesc toate achiziţiile energetice.. În cadrul psihologiei se consideră că există trei legi ce definesc conţinutul şi traiectoria dezvoltării psihice a unui individ: 1 Legea dezvoltării psihice inegale a individului— la fiecare treaptă de vârstă funcţiile psihice a unui individ se află la diferite nivele de dezvoltare. Se dobîndesc instrumentele intelectuale fundamentale (scris. vârsta adultă medie (45 – 54 ani). Cauza dezvoltării psihice o constituie activitatea proprie socială specifică a omului. interconexiunea unei însuşiri în totalitatea altor însuşiri. 3. Ciclul respectiv are următoarele stadii: stadiul sugarului (0 – 1 an) cunoscut şi sub denumirea de stadiul inteligenţei senzorio-motorii (J. afectiv. 2 Legea integrării psihicului— conform acesteia înaintarea omului în vârstă duce la interacţionarea funcţiilor psihice ce provoacă formarea omului ca un sistem unic. interdependent. stadiul micii şcolarităţi sau „a III-a copilărie” (6 – 10 ani). - Ciclul adult sau maturizare (24-25 – 65 ani). adică fiecare persoană se caracterizează prin câteva vârste: 1) cronologică. 3 Legea compensării— conform acestei legităţi sistemul psihic umanfiind unsistem plastic în cazul unei subdezvoltări unei funcţii psihice favorizează supradezvoltarea altei funcţii psihice. stadiul adult cu: vârsta adultă precoce (35 – 44 ani). de fragilitate psihică. Legităţile dezvoltării psihice 6. stadiul adolescenţei (13-14 – 18-20 ani). contradicţia dintre necesităţile noi apărute la om în cadrul activităţii pe de o parte şi nivelul dezvoltării funcţiilor psihice pe de altă parte. stadiul postadolescenţei (18-20 – 24-25 ani) se consolidează toate achiziţiile fizice şi psihice. se elaborează structurile cele mai reprezentative de tip intelectual. Pornind de la modalitatea de manifestare psihică a omului pe parcursul vieţii psihologii au âmpărţit procesul dezvoltării în stadii. se pun bazele viitoarei personalităţi. Acestea se succed unele după altele. În evoluţia omului se deosebesc 2 etape: Etapa I – prenatală. stadiul preadolescenţei – are specific procesul de dezvoltare a eu-lui şi a conştiinţei de sine. calcul).pe de altă parte. Ciclul de creştere şi dezvoltare (de la 0 – 20-24 ani) cuprinde copilăria. 2 .ani Psihologii în periodizarea dezvoltării psihice au pornit de aceste trei trepte biologice. 3) vârsta psihologică. dar şi de la trei vârste ce se manifestă sub aspect psihic. Este denumit şi „vârsta a II-a”. c) contadicţia dintre posibilităţile psihice şi fizice crescînde ale individului pe de o parte şi conţinutul . 5. a) 4. formele de activitate în care este inclus .. aceasta depinde de stimularea individului de către societate.reflectă imaginea proprie a individului vizava de vârsta pe care ei o au. orientarea expresă este spre identitatea de sine. au fost denumite stadii ale dezvoltării. Copilăria reprezintă etapa cea mai importantă pentru dezvoltarea ulterioară. 6. Este perioadă de sensibilitate. Perioadele de vârstă în care tabloul psihocomportamental este relativ asemănător la toţi copiii. de manifestare plenară a funcţiilor şi caracteristicilor psihice. aflarea în cadrul mediului social. Încep să se contureze mecanisme conştiente şi voluntare. Cuprinde substadiile: stadiul tinereţii (24-25 – 35 ani) – perioadă de maximă vitalitate. Este „vârsta jocului”. interiorizate. 2) biologică. stabilitate.

Volumul de cunoştinţe este considerat o premiză a dezvoltării intelectuale a omului pe cale ascendentă. Aptitudinele instructive pot fi de două feluri : a) generale a) speciale Cele generale cuprind ansamblul de aptitudini ce-i permit omului să însuşească relativ uşor cunoştinţe din diferite domenii. apar bolile de degenerescenţă. 3 . Este ciclul în care productivitatea scade datorită modificării funcţiilor organice şi psihice. 2) 3) Aptitudinile instructive ale omului. acumularea de experienţă.Fluiditatea poate fi de două feluri : . Cunoştinţele constau din două părţi constitutive: partea semantică partea operaţională( este acea parte ce include căile prin intermediul cărora omul descoperă/cunoaşte). stadiul bătrîneţii propriu-zise (70 – 90 ani).Este stadiul de maturizare a funcţiilor complexe (critică evaluativă. Calităţile intelectuale ale omului. Ele reflectă calitatea gîndirii omului. Aptitudinile instructive formează sistemul de însuşiri psihice individuale ale omului ce corespund exigenţilor activităţii de învăţare şi care asigură atingerea scopului intelectual. Este „vârsta a III-a”. formale.pe care le putem acumula pe parcursul întregii vieţi. ci doar unele elemente ale lor. cunoştinţe.se acumulează la nivelul părţii operaţionale. ce ţin de modul de utilizare a acestora. omul poate să dea dovadă de lipsă de aptitudini. O persoană poate poseda două feluri de cunoştinţe: 1. imaginaţiei şi la dezvoltarea psihică generală a omului. atingînd parametri înalţi de dezvoltare intelectuală. Calităţile intelectuale presupun acele calităţi ale intelectului ce se formează şi se dezvoltă pe parcursul procesului de instruire. mediată de necesitatea „învăţării permanente”. Cele speciale sunt acele aptitudini ce asigură succesul în însuşirea cunoştinţelor într-un anumit domeniu al cunoaşterii în timp ce către alte domenii. de acumulări cantitative şi schimbări calitative survenite în intelectul omului ce sunt provocate de înaintarea omului în vârstă. utile într-un anumit mediu de activitate. Pe cînd cea operaţională contribuie la dezvoltarea gîndirii limbajului.Aptitudinile instructive au în componenţa sa elementul ereditar şi elementul acumulat.bazată pe emiterea de idei (presupune elaborarea mai multor idei în cadrul unui singur siologism) Capacitatea de redefinire este o capacitate a gîndirii ce permite omului să-şi reconstituie viziunile vizavi de calităţile. precum şi de condiţiile social istorice concrete în care trăieşte şi se dezvoltă individul. statute profesionale şi extraprofesionale.simţul critic Flexibilitatea este acea calitate a gîndirii ce permite omului să modifice rapid direcţia de mişcare a gîndirii găsind soluţii agreabile la diverse probleme.cele acumulate la nivelul părţii semantice şi pot fi aplicate într-un domeniu/sferă îngustă de activitate 2.fluiditatea .viteza gîndirii . cât mai multe asociaţii de a prezenta le adresa unui cuvînt stimul cât mai multe sinonime. 4. Fluiditatea este capacitatea gîndirii de a elabora într-o singură unitate de timp. de involuţie (65 ani – moarte). În componenţa dezvoltării intelectuale psihologii includ trei elemente : 1) Volumul de cunoştinţe acumulat de om în diferite direcţii de cunoaştere. neformale. Dezvoltarea intelectuală este un sistem complex. - Ciclul de regresie. însuşirile unor obiecte. antonome.capacitatea de redefinire . presupun un grad înalt de activism al omului. Originalitatea este capacitatea omului de a produce idei noi. 3. stadiul marii bătrîneţi (terminal) peste 90 ani. Nu cunoştinţele ca atare determină dezvoltarea intelectuală.flexibilitatea . Partea semantică contribuie doar la âmbogăţirea memoriei. Este etapa de antrenare în roluri. de rezolvare şi creare de probleme). Din cele 150 de calităţi intelectuale Ghilford consideră că câteva au rol de calităţi pilon : .verbală (presupune elaborarea caracteristicilor verbale) . dinamic.originalitatea . Cuprinde substadiile: stadiul bătrîneţii timpurii (66 – 70 ani).

Preşcolar 3 – 6/7 ani Jocul are caracter conştient. cucereşte o anumită poziţie în ierarhia socială. Treptat se temperează atribuţiunile de independenţă.MODALITĂŢI DE OPERARE A CRITERIILOR ÎN DEFINIREA STADIILOR STADIUL Sugar 0 – 1 an Antepreşcolar 1 – 3 ani TIPUL FUNDAMENTAL DE ACTIVITATE Satisfacerea trebuinţelor organice. Se diminuează dependenţa faţă de adulţi datorită constituirii conştiinţei de sine. are dreptul de a merge la grădiniţă etc. Se dezvoltă capacitatea de verbalizare. TIPUL DE CONTRADICŢII (TENSIUNI) Dependenţă totală faţă de adult. Învăţare complexă. dar CRITERII TIPUL DE RELAŢII (DE COMUNICARE) Reflexe necondiţionate (alimentar. dirijată din exterior. Scade gradul de dependenţă faţă de adult.). Învăţare. integrare iniţială. Activităţi casnice. Relaţiile se diversifică de-păşind pragul şcolii (grup spor-tiv. Contradicţia dintre generaţii nu trebuie transformată în conflict. igienic). învăţarea independentă (âşi permite să înveţe selectiv. creaţia ating apogeul. să se echipeze. Învăţarea impusă. Integrare profesională. Manipularea obiectelor lipseşte scopul conştient. copilul adoptă roluri. Învăţarea impusă. Şcolar mic 6/7 – 10/11 ani Preadolescent 10 – 14 ani Adolescent 14 – 18/20 ani Postadolescent Tînăr Adult Bătrîn Treptat se integrează. Gradul de dependenţă este influenţat de apariţia punctului de vedere propriu. doreşte săşi impună opiniile dat nu întotdeauna are succes pentru că argumentele abia sunt în curs de formare. de apărare). să absenteze de la cursuri fără motive speciale). Activitate creatoare (are posibilitatea să-şi impună originalitatea). se dezvoltă conştiinţa de sine. 4 . Începe elaborarea primelor reflexe condiţionate (alimentar. muncă. se desfăşoară pe bază de reguli. Este vârsta marilor contradicţii. Relaţiile sociale se extind. Munca. dobîndeşte statut social. autoservire. artistic etc. are drepturi şi obligaţii (să se trezească la numite ore. Adolescentul şi adultul operează în aprecierea celuilalt cu criterii valorice. drepturile şi obligaţiile se majorează. în funcţie de care alege comportamente adecvate.). Stabileşte relaţii sociale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful