Măria ZOLYNEAK - Drept penal, Partea generală, vol.l, 1973, voi.II 1978, voi.III 1984, Tipografia Universităţii "Al. I. Cuza" laşi. - Drept penal, Partea generală, vol.l, II, III, 1993, 1994, Editura Fundaţiei "Chemarea" laşi

La elaborarea lucrării s-a avut în vedere legislaţia în vigoare până la data predării în vederea publicării materialului (31 octombrie 1998)

Toate drepturile privind această ediţie aparţin, în exclusivitate Editurii Fundaţiei Ofte-«*t*wî«t- I A Ş I . Multiplicarea prin orice mijloace, chiar parţială, este interzisă, iar autorii vor suporta rigorile legii.

Mana ZOLYNEAK: elaborarea Titlurilor : I, II, III, IV, V, VI cu capitolele, secţiunile, subsecţiunile şi paragrafele incluse în cuprinsul lor. Mana Ioana MICHINICI colaborare la: secţ. I-a din cap. IV, Titlul II; subsecţ. a Ha din secf. a IlI-a, a cap. I, Titlul III; secţ. a Ii-a, din cap. III, Titlul III; secţ. a X-a, din cap. VI, Titlul III; cap. II din Titlul IV; secţ. a IlI-a din cap. II, Titlul V; § 4 din subsecţ. a Ii-a, a cap. V, Titlul V; cap. I din Titlul VI.

ABREVS ER 5

I. Titluri de periodice J.N.-Justiţia Nduă R R.D. - Revista româna de drept R.D.P. - Revista de drept penal S.C.J. - Studii de cercetări juridice S.D.R. - Stadii de drept românesc R.l.D.P. - Revue internaţionale de droit penal R.S.C. - Revue de sciencc criminelle et de droit p6nal compare

II. Denumiri de acte normative, instanţe de judecată, hotărîri judecătoreşti; alte abrevieri. al. - alineat B.of. - Buletin oficial C.pen. - Codul penal C.pr.pen. - Codul de procedur? penală Col.pen. - Colegiul penal C D . - Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem (în denumirea existentă la data apariţiei volumelor). C.S.J. - Curtea Supremă de Justiţie dec.pen. - decizie penală Uec.îndrum. - Decizie de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem (în v. :hea denumire) Deci. - Decret Judec. - Judecătorie L. - Lege M.of. Monitorul Oficial al României Plen. trib. .Suprem. - Plenul Tribunalului Suprem (în vechea denumire) sent.pen. - sentinţa penală

Trib.jud. - Tribunalul judeţean Trib.munic. Buc. - Tribunalul Municipiului Bucureşti Trib.Suprem col.pen. - Tribunalul Suprem colegiul pena! (vechea denumire) Trib.Suprem s.mil. - Tribunalul Suprem secţia militară (vechea denumire) Trib. Suprem s.p. - Tribunalul Suprem secţia penală (vechea denumire) Notă: Alte materiale bibliografice se citează neabreviat (tratate, cursuri, monografii, periodice, repertorii de practică judiciară). Cînd se citează unele articole fără a se indica legea din care fac parte se are în vedere Codul penal intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969.

TITLUL I

INTRODUCERE

CAPITOLUL I DREPTUL PENAL - RAMURĂ A DREPTULUI ROMÂNESC ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL. PRINCIPII

SECŢIUNEA 1

Dreptul penal - ramură a dreptului
§ 1. Noţiunea, obiectul şi scopul dreptului penal 1. Noţiunea dreptului penal. Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, reprezintă un ansamblu de norme care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalitâţii, norme care determină faptele ce constituie infracţiuni, sancţiunile corespunzătoare lor, precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora. Formulări asemănătoare sînt cuprinse şi în alte lucrări de drept penal, din literatura română şi străină, care relevă specificul dreptului penal şi anume lupta împotriva infracţionalitâţii, în vederea apărării unor interese şi valori sociale, prin stabilirea faptelor considerate infracţiuni, a determinării ilicitului penal şi a pedepselor, a reglementării acţiunii represive a statului'. Pentru desemnarea ramurii de

' C. Bula», Drept penal român. Partea generală, vol.I, Casa de Editură şi Presă "Şansa' S.R.L., Bucureşti, i992, p.7; C. Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Casa de Editură şi Presă "Şansa" S.R.L., Bucureşti, 1995, p.8; M. Basarab, Drept penal, 7

drept, care reglementează acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, se folosesc expresiile de "drept penal" sau "drept criminal", prima punînd accentul pe pedeapsă (poena) şi a doua pe infracţiune (crimen). Niciuna nu acoperă în întregime conţinutul ramurii pe care o desemnează întrucît reglementarea penală are ca obiect infracţiunea, răspunderea penală şi pedepsele (sancţiunile penale). Legislaţia şi literatura română folosesc cu precădere formularea de "drept penal". în literatura de specialitate s-a adoptat şi o formulare mai cuprinzătoare, de "drept al apărării sociale", în considerarea ideii, că sistemul de norme astfel denumit are ca finalitate apărarea valorilor sociale fundamentale ale societăţii, adică statul, persoana, patrimoniul şi alte valori, fără de care aceasta nu se poate concepe. 2. Necesitatea dreptului penal. Dreptul penal a fost instituit din necesitatea apărării valorilor esenţiale pentru existenţa societăţii, împotriva criminalităţii, care s-a manifestat în toate perioadele istorice. Prin criminalitate, care constituie obiectul de studiu al criminologiei, sub aspectul cauzelor şi dinamicii sale, se înţelege ansamblul infracţiunilor săvîrşite într-o societate la un moment dat. Criminologia face distincţie între criminalitatea reală, legală şi aparentă. Criminalitatea reală reprezintă totalitatea infracţiunilor care au fost săvîrşite în societate într-o anumită perioadă, în care sînt incluse şi faptele penale care nu sînt cunoscute de către organele competente. Prin criminalitate legală se înţelege totalitatea infracţiunilor asupra cărora s-au pronunţat hotărîri de condamnare de către instanţa de judecată, într-o anumită perioadă. Criminalitatea aparentă constă în ansamblul faptelor penale deduse cercetării organelor judiciare, care are o sferă de cuprindere mai largă decît a criminalităţii legale, întrucît asupra unor fapte pot opera unele cauze de neurmărire ca amnistia, prescripţia răspunderii penale, decesul făptuitorului şi altele. în societatea noastră sunt apărate împotriva infracţiunilor o serie de valori fundamentale cum sînt statul, privit sub aspectul unităţii, suveranităţii şi independenţei sale, proprietatea, persoana şi drepturile sale şi întreaga ordine publică. Statul desfăşoară o activitate eficientă împotriva infracţionalităţii în temeiul politicii sale penale, prin care se înţelege ansamblul metodelor şi mijloacelor de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, care exprimă o anumită
Partea generală, vol.I, Editura Fundaţiei "Chemarea" Iaşi, 1995, p.3; N. Giurgiu, Drept penal, Infracţiunea, vol.I, Editura "Gama" Iaşi, 1994, p.13. 8

TITLUL I; Introducere.

concepţie asupra acestui fenomen ţinînd seama de cauzele şi legităţile sale. Dreptul penal constituie un instrument principal al politicii penale, în normele sale sînt incriminate faptele periculoase, care aduc atingere valorilor sociale amintite (trădare, spionaj, omor, furt, delapidare, fals etc), pentru care s-au prevăzut pedepse corespunzătoare gravităţii lor. Existenţa dreptului penal este justificată, deci, de fenomenul infracţionalităţii, ca realitate socio-umană, împotriva căruia statul desfăşoară o activitate preventivă şi represivă. § 2. Obiectul şi caracteristicile dreptului pena! 3. Obiectul dreptului penaî. Dreptul penal, ca orice ramură a dreptului, are un obiect de reglementare constituit din relaţiile de conformare a membrilor societăţii, de respectare a prescripţiilor normelor penale, prin adeziunea tacită şi voluntară faţă de acestea, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cazul nerespectării dispoziţiilor penale* prin săvîrşirea de infracţiuni, obiectul său îl constituie relaţiile sociale de conflict, născute între stat şi infractori, în vederea tragerii îă răspundere penală a celor ce au încălcat normele penale şi a obligării lor de a suporta toate consecinţele juridice născute din faptele penale săvîrşite. Se constată existenţa a două categorii de relaţii sociale reglementate de dreptul penal. In primul rînd sînt relaţiile sociale de conformare, care iau naştere, în momentul apariţiei legii penale, între stat, pe de o parte, ce impune o anumită conduită membrilor societăţii prin normele juridice penale şi destinatarii normelor, pe de altă parte, care respectă dispoziţiile cuprinse în normele penale. Conţinutul acestor raporturi juridice constă în dreptul statului de a pretinde o anumită conduită din partea membrilor societăţii (abţinerea de la efectuarea unor anumite activităţi ilicite sau imperativul de a efectua anumite activităţi) şi obligaţia acestora de a se supune dispoziţiilor cuprinse în normele penale. Cînd membrii societăţii se supun acestor dispoziţii, şi, în general, conduita marii majorităţi a membrilor este corespunzătoare lor, raporturile juridice poartă denumirea de raporturi juridice de conformare (de cooperare). Dacă unii membri ai societăţii - se are în vedere o categorie minoritară - nu respectă dispoziţiile penale, ci le încalcă prin săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de acestea, se nasc raporturi juridice denumite de conflict sau de contradicţie între stat, reprezentat prin

4. Dar. organele saie. p . C. odată cu săvîrşirea infracţiunilor care vatămă siguranţa statului. După cum s-a văzut dreptul penal are un obiect propriu de reglementare care îi conferă un caracter autonom.(dispoziţiile care prevăd infracţiunile de omor.norme onerative (normele care prevăd infracţiunea de nedemmţare a faptelor comise contra siguranţei statului şi altele impun obligaţia de a aduce la cunoştinţa organelor competente săvîrşirea faptelor de care au luat cunoştinţă). Dreptul penai are un caracter normativ propriu. Din conţinutul reglementarilor ce alcătuiesc dreptul penal. de tîîhărie. administrativă etc. cum ar fi dreptul civil. se observă că acestea apără o categorie diversă de valori sociale cum sînt cele de natură politică. constînd dintr-un ansamblu de norme ce instituie reguli de conduită în vederea apărării valorilor sociale. dreptul de proprietate. civilă. a căror reglementare cade în sarcina dreptului penal. op. Bucureşti. obligînd pe destinatarii acestora fie să se abţină de la săvîrşirea unor fapte . runeu generata. adică aplicarea şi executarea pedepsei2. op. Autonomia şi particularismul dreptului penal V. relaţiile de familie şi alte valori sociale. întrucît toate acestea pot fi vătămate prin fapte deosebit de periculoase pentru ordinea publică. Conţinutul raporturilor juridice de conflict îl constituie dreptul statului de a trage la răspundere penală pe cel ce a încălcat norma penală şi a-i aplica pedeapsa prevăzută de aceasta şi obligaţia celui ce a săvîrşit infracţiunea de a răspunde penal. Bulai.. Dongoroz. în literatura juridică mai veche. 9. de sinestătător.urem penai. p. Mitrache. avînd legătură cu ele. Din acest punct de vedere.cit.norme prohibitive . în vederea apărării valorilor sociale. impun nesăvîrşirea acestor fapte). al sferei valorilor ocrotite. de furt. Dreptul penal cuprinde un sistem de principii şi instituţii proprii. ci sancţionează încălcări mai grave aduse relaţiilor sociale reglementate de alte ramuri ale dreptului. de fals etc. l l .cit.28. fie să efectueze anumite activităţi . şi cei vinovaţi de săvîrşirea infracţiunilor. C. Autonomia dreptului penal. s-a susţinut părerea potrivit căreia dreptul penal nu reglementează relaţii sociale proprii. 8 . prevăzute de lege. se nasc reiaţii de conflict între stat şi cei ce au săvîrşit faptele penale.. 10 2 . dreptul administrativ şi altele. 1939. Drept penal. de a suporta consecinţele faptei sale. dreptul penal se interferează cu celelalte ramuri ale dreptului. p .

rutiaui a iţiu şi timp. c .

liberarea condiţionată etc).ramură a dreptului public. cauzele care exclud caracterul penal al faptei.infracţiunea. Introducere. în cazul nerespectării normelor şi a săvîrşirii infracţiunilor se nasc raporturile juridice de conflict. care o exercită prin organele sale competente. liberarea condiţionată etc. durată şi modalitate de executare. ca natură. care îşi au sediul. care au primit denumirea de norme penale generale şi norme penale speciale. normele generale reglementează instituţiile fundamentale ale dreptului penal . statul fiind singurul în drept a aplica sancţiunile şi a exercita constrîngerea în vederea realizării lor. prevăd felurile pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept penal. . definesc pedeapsa. ca suspendarea condiţionată. în funcţie de conţinutul şi obiectul reglementării lor. ca tentativa. ca suspendarea condiţionată.de conformare . este o acţiune publică. în scopul reeducării şi readaptării sale sociale (se au în vedere circumstanţele atenuante şi agravante. ci obligă la analiza personalităţii infractorului din toate punctele de vedere. prin intermediul căreia infractorul este tras la răspundere penală. 5. sunt norme care incriminează diferite tipuri de 11 . Dreptul penal aparţine dreptului public întrucît prin conţinutul său normativ. violul. Chiar atunci cînd infracţiunile lezează persoana vătămarea corporală. instituţiile de individualizare a executării pedepsei. într-o prezentare sintetică. 6. reglementează instituţiile referitoare la aceasta.TITLUL I. de regulă. circumstanţele atenuante şi agravante. instituţiile de individualizare a executării pedepsei.raportul juridic de conflict se stabileşte tot între stat şi infractor.între stat şi destinatarii normelor penale. care nu se rezumă numai la imperativul aplicării ei. Caracterul unitar al dreptului penal. ce aparţine statului. statul fiind singurul în drept a trage la răspundere pe cel ce a săvîrşit infracţiunea. definesc infracţiunea. calomnia etc. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. cu sediul în Codul penal şi în legile speciale cu dispoziţii penale. consacră principiile privind acţiunea legii în spaţiu şi timp. Dreptul penal . participaţia. în procesul individualizării pedepsei. Acţiunea penală. Dreptul penal include două categorii de norme. Normele penale generale. în partea generală a Codului penal. Normele speciale. prin dispoziţiile sale face să se stabilească relaţii . se observă şi din întreaga reglementare privitoare la pedeapsă.

După cum s-a văzut dreptul penal are un obiect propriu de reglementare care îi conferă un caracter autonom. dreptul penal se interferează cu celelalte ramuri ale dreptului.norme prohibitive . obîigînd pe destinatarii acestora fie să se abţină de la săvîrşirea unor fapte . constînd dintr-un ansamblu de norme ce instituie reguli de conduită în vederea apărării valorilor sociale. p. întrucît toate acestea pot fi vătămate prin fapte deosebit de periculoase pentru ordinea publică. organele sale. de sinestătător. Dreptul penal are un caracter normativ propriu. dreptul de proprietate. 9. cum ar fi dreptul civil. se observă că acestea apără o categorie diversă de valori sociale cum sînt cele de natură politică. dreptul administrativ şi altele. se nasc relaţii de conflict între stat şi cei ce au săvîrşit faptele penale. Dreptul penal cuprinde un sistem de principii şi instituţii proprii. de tîlhărie. a căror reglementare cade în sarcina dreptului penal. Din conţinutul reglementărilor ce alcătuiesc dreptul penal. Dongoroz. Dar. Mitrache. avînd legătură cu ele..cit. odată cu săvîrşirea infracţiunilor care vatămă siguranţa statului. prevăzute de lege. civilă. Bulai. de a suporta consecinţele faptei sale. Din acest punct de vedere.norme onerative (normele care prevăd infracţiunea de nedenunţare a faptelor comise contra siguranţei statului şi altele impun obligaţia de a aduce la cunoştinţa organelor competente săvîrşirea faptelor de care au luat cunoştinţă). relaţiile de familie şi alte valori sociale. Drept penal.cit.. Conţinutul raporturilor juridice de conflict îl constituie dreptul statului de a trage la răspundere penală pe cel ce a încălcat norma penală şi a-i aplica pedeapsa prevăzută de aceasta şi obligaţia celui ce a săvîrşit infracţiunea de a răspunde penal. în literatura juridică mai veche. impun nesăvîrşirea acestor fapte). fie să efectueze anumite activităţi . Partea generala. Bucureşti. de fals etc. C. de furt.Drept penal. C.8. adică aplicarea şi executarea pedepsei2. 4.(dispoziţiile care prevăd infracţiunile de omor. Autonomia şi particularismul dreptului penal V. 11.28. op. 1939. în vederea apărării valorilor sociale. al sferei valorilor ocrotite. 10 2 . s-a susţinut părerea potrivit căreia dreptul penal nu reglementează relaţii sociale proprii. p. op. administrativă etc. p. Autonomia dreptului penal. şi cei vinovaţi de săvîrşirea infracţiunilor. ci sancţionează încălcări mai grave aduse relaţiilor sociale reglementate de alte ramuri ale dreptului.

Drept penal. Partea generală.

infracţiuni, prevăzînd şi pedepsele corespunzătoare lor, sub aspectul naturii şi duratei. între cele două categorii de norme există o strînsă conexiune, în sensul că normele generale se aplică numai prin intermediul normelor speciale, de unde rezultă caracterul unitar al dreptului penal şi imposibilitatea divizării iui în drept penal general şi drept penal special, în funcţie de cele două categorii de norme. Normele generale nu pot fi separate de cele speciale şi incluse într-o ramură distinctă întrucît ele nu au existenţă autonomă, de sine stătătoare, ci aplicarea lor se face numai prin raportare la normele speciale. în literatura penală străină3, se face distincţie între dreptul penal ordinar, obişnuit, adică dreptul comun în materie, ce cuprinde norme generale şi speciale, acestea din urmă incriminînd infracţiunile devenite clasice, existente în mai toate legislaţiile penale şi aplicabile tuturor persoanelor, şi dreptul penal special, care cuprinde norme penale ce incriminează infracţiuni comise de anumite categorii de persoane (de exemplu, militari) sau care prevăd infracţiuni ce se pot comite într-un anumit domeniu de activitate (silvic, economic, vamal, rutier etc.) Legislaţia română cuprinde şi ea o multitudine de norme juridice incluse fie în Codul penal, legea de bază în materie, fie în legile speciale cu dispoziţii penale, cum sînt legile privind circulaţia pe drumurile publice, protecţia muncii, regimul vamal, silvic, fondul piscicol, activitatea de comerţ etc, toate la un ioc fiind integrate în ramura dreptului penal, care are un caracter unitar, în pofida aspectului atît de diversificat şi eterogen al normelor pe care le cuprinde. O altă diviziune pe care o face literatura străină dreptului penal este aceea de drept penal intern şi drept penal internaţional4, acesta din urmă prezentînd un interes din ce în ce mai mare datorită dezvoltării raporturilor internaţionale. în această concepţie, dreptul penal intern ar cuprinde normele aplicabile tuturor infracţiunilor săvîrşite pe teritoriul unei ţări. Dreptul penai internaţional ar include normele ce reglementează aplicarea legii penale în cazul săvîrşirii infracţiunilor în străinătate de cetăţeni naţionali sau al săvîrşirii în străinătate de către cetăţeni străini a unor fapte îndreptate împotriva intereselor altor state.
^ P. Bouzat, J. Pinatel, op.cit., Trăite de Droit criminel et de criminologie, tome I, 2-eed., Paris, 1970, p.9. 4 P. Bouzat, J. Pinatel, op.cit., p.8 (autorii prezintă această divizare fără să adere la ea). 12

TITLUL I; Introducere.

în literatura penală română, pe drept ctrVîrit, s-a considerat că nu se poate admite existenţa unei ramuri distincte a dreptului penai internaţional, cu tot specificul acestei reglementări, şi că dreptul penal mi 5 poate fi decît naţional . în legislaţia penală română, se conturează o categorie de norme penale ce reglementează aplicarea legii penale în spaţiu în cazul săvîrşirii în străinătate de către cetăţenii români > X âi străinii care domiciliază în România a -mor infracţiuni, indiferent de valonie împotriva cărora sîiit îndreptate, sau a săvîrşirii unor irjîracţi în străinătate de către cetăţeni străini sau de către persoane străine ce im domiciliază în România, îndreptate împotriva siguranţei statului român ori a vieţii sau integrităţii corporale a unui cetăţean român sau a intereselor unor state străine. Reglementarea aplicării legii penale în aceste cazuri este cuprinsa în Codai pena! an.4, 5, 6, care consacră princ ', -sufralitâţii, realităţii şi universalităţii. Reglementarea aplicării legii penale în spaţiu mai este completată cu Legea de extrădare, or. 4/1971, în toate aceste situaţii, cînd intervine, în aplicarea legii penale roinâae,- ut» element de extraneitate - faptele sînt savîrsite în afara teritoriului României de cetăţeni români sau persoane străine - se aplică legea penala română de.către organele judiciare române, deci se aplică dreptul penal intern în complexul reglementărilor sale. Codul penal român în art,7 mai prevede că infracţiunile săvîrşite în străinătate vor fi sancţionate în baza convenţiilor internaţionale şi, în lipsa acestora, în temeiul att.4, 5, 6S din Codul penal. în cazul Sancţionării infracţiunilor în baza convenţiilor internaţionale, care, ratificate de parlament, devin izvor al dreptului penal intern, acţionează tot dreptul penal intern aplicat de oragnele jurisdicţionale naţionale. Literatura distinge şi o ramură numită drept internaţional penal "ca un ansamblu de reguli juridice (cuîumîare sau convenţionale) stabilite sau acceptate îii relaţiile dintre state, referitoare \a represiunea infracţiunilor comise prin violarea dreptului internaţional public" 6 . Această ramură, îti opinia autorilor ce o susţin, este în curs de formare, pe
V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p.174; Gr. Geamânu, Drept internaţional penal şi infracţiunile Internationale, Bucureşti, Editura Academiei, 1974, p.23; C. Bulai, op,di,, p.17; R.M. Stănoiu, Asistenţa juridică internaţională în materie penală, Şucureşti, Editura Academiei, 1975, p.19; M. Zolyneak, Drept penal; Partea generala, vd. I. laşi, 1973, p v Gr. Geamârm, Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale. Bucureşti, Editura Academiei, 1977, p.25. 13
6 5

Drept penai. Partea generală.

cale convenţională - convenţii, tratate -, devenind o realitate după cel deal doilea război mondial. Misiunea dreptului internaţional penal este de a proteja pacea şi securitatea umanităţii, prin reprimarea crimelor condamnate de morala şi justiţia internaţională; are ca scop protejarea ordinii juridice internaţionale, prin reprimarea actelor care îi aduc atingere. Se au în vedere, în primul rind, normele care incriminează crimele contra păcii şi omenirii, crimele de război, precum şi anumite categorii de infracţiuni ca pirateria, sclavia, falsificarea de monedă, timbre sau alte valori, traficul de stupefiante, răspîndirea de publicaţii obscene, distrugerea de cabluri submarine etc. Asemenea infracţiuni au fost incriminate şi în legislaţia penală română, în baza convenţiilor internaţionale, încheiate între state în vederea unirii eforturilor în reprimarea fenomenului infracţionalităţii, la care a aderat şi statul nostru. Normele care consacră aceste fapte fac parte din dreptul penal naţional şi se aplică de organele jurisdîcţionale române.

§ 3. Legăturile dreptului penal cu alte ramuri de drept 7. Legătura cu dreptul constituţional. Dreptul penal, păstrînduşi caracterul autonom, ca ramură distinctă în sistemul dreptului, are strînse legături cu celelalte ramuri de drept. Dreptul penal are legătură cu dreptul constituţional, care consacră unele principii fundamentale ale dreptului penal cum este principiul legalităţii pedepsei; consacră instituţia extrădării şi izvoarele ei; consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, valori care sînt apărate şi de normele dreptului penal prin incriminarea faptelor de natură a le aduce atingere. Astfel s-au incriminat faptele de arestare şi cercetare abuzivă, art.266 C.pen., violarea de domiciliu art. 192 C.pen., violarea secretului corespondenţei art.195 C.pen,, tortura 267 ^, furtul art,208 C.pen. şi altele. 8. Legătura cu dreptul procesual penal. Dreptul penai are o strînsă legătură cu dreptul procesual penal. Descoperirea faptelor care constituie infracţiuni, identificarea infractorilor, dovedirea vinovăţiei lor şi aplicarea de pedepse ori alte sancţiuni penale se face prin intermediul organelor judiciare, pe calea procesului penai ce se desfăşoară în faţa acestor organe, a căror activitate, de urmărire şi judecată, este reglementată de dreptul procesual penal. Eficienţa dreptului penal este
14

TITLUL I; Introducere.

asigurată de către dreptul procesual penal, care, la rîndul lui, are o justificare în categoria normelor juridice penale. 9. Legătura cu alte ramuri ale dreptului. De asemenea, apărînd relaţiile sociale care iau naştere în sfera activităţii de dispoziţie şi de execuţie, a relaţiilor civile patrimoniale, a relaţiilor de familie, a raporturilor juridice de muncă, prin incriminarea fapţeloi grave ce se produc în legătură cu aceste relaţii sociale, dreptul penal are strînse iegături cu dreptul administrativ (infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau unor activităţi reglementate de lege (titlul VI), cu dreptul civil (infracţiuni contra patrimoniului - titlul III), 'cu dreptul familiei (infracţiuni contra familiei - titlul X, cap.I). Prin incriminarea faptelor care încalcă dispoziţiile privind protecţia muncii şi tehnica securităţii, dreptul penal stabileşte legături şi cu dreptul muncii.

SECŢIUNEA a Ii-a Ştiinţa dreptului penai român § 1. Dreptul penai ca ramură a ştiinţelor juridice 10. Noţiune. Expresia "drept penal" desemnează atît dreptul penal ca ramură a sistemului de drept, cît şi ramura ştiinţei juridice denumită în acest fel. Ştiinţa dreptului penal, ca ştiinţă juridică, reprezintă un sistem de cunoştinţe exprimate în concepte, definiţii, teorii, .principii, dezvoltări teoretice, privitoare la dreptul penal ca ramură a sistemului de drept. 11. Obiectul ştiinţei dreptului penal. Acesta este format din ansamblul normelor penale, a tuturor instituţiilor şi reglementărilor care alcătuiesc dreptul penal, ştiinţa dreptului penal examinează, în primul rînd dispoziţiile şi instituţiile dreptului penai; conţinutul normativ al acestora, condiţiile de existenţă, principiile care le guvernează, conceptele, normele care incriminează diferitele categorii de infracţiuni, fundamentîndu-lq din punct de vedere teoretic, examinare care se face, în general, cu respectarea succesiunii prevăzute în sistemul legii penale.
15

Drept penal. Partea generală.

Ştiinţa dreptului penal, pe lîngă cercetarea normelor generale şi speciale care formează dreptul penal, mai supune examinării şi alte aspecte legate de această ramură, care nu-şi găsesc reglementarea expresă în lege, dar care, fiind strîns legate de aceasta, se impun a fi cercetate, cum ar fi, de exemplu, problema izvoarelor dreptului penal, legea penală, norma penală, structura sa, clasificarea normelor, interpretarea legii penale, noţiunea generală de conţinut ai infracţiunii, raportul de cauzalitate în dreptul penai, şi altele. Partea specială supune analizei infracţiunile prevăzute în normele speciale, de incriminare, grupate după anumite criterii ştiinţifice, referitoare la valorile pe care le vatămă, analiză necesară pentru cunoaşterea conţinutului fiecărei infracţiuni în parte, pentru delimitarea infracţiunilor, pentru încadrarea în normele juridice a' faptelor comise în realitatea socială. Cu prilejul examinării fiecărei reglementări şi instituţii în parte, ştiinţa dreptului penal poate face unele referiri istorice, pentru.a privi reglementarea în evoluţia sa în cadrul legislaţiei penale. De asemenea, poa.te face unele referinţe la dreptul penal al altor state, pentru a privi reglementările examinate în contextul multiplelor disciplinări ale aceleiaşi materii. Prin interpretările şi dezvoltările sale teoretice, ştiinţa dreptului penal constituie un îndrumar de mare valoare în activitatea organelor judiciare, în operaţiunea de aplicare a legii penale. In cercetarea pe care o face, ştiinţa dreptului penal foloseşte metoda logică, istorică, comparativă, cercetarea sociologică, toate aceste procedee concurînd la stabilirea esenţei, a adevăratului înţeles al normelor penale şi eficienţei dreptului penal în misiunea sa de asanare a fenomenului infracţionalităţii. § 2. Legăturile ştiinţe! dreptului penal cu alte ştiinţe 12. Necesitatea legăturilor. Ştiinţa dreptului penal are strînse legături cu alte discipline ştiinţifice juridice sau nejuridice, ale căror date slut cvasiindispensabile în elaborarea şi stabilirea limitelor dreptului penai, în interpretarea acestuia şi în aplicarea sa. Astfel, are o strînsă legătură cu ştiinţa dreptului procesual penai care cercetează reglementarea desfăşurării procesului penal; cu penologia şi ştiinţa penitenciară, care examinează sistemul de pedepse pentru a pune

TITLUL I; Introducere.

în evidenţă utilitatea şi eficienţa lor precum şi regimul de executare a pedepselor privative de libertate; cu criminologia, ca ştiinţă socială nejuridică, ce studiază cauzele şi condiţiile criminalităţii, geneza sa, formele de manifestare, dinamica sa precum şi mijloacele de combatere a acestui fenomen; cu criminalistica, ştiinţă care elaborează metodele tehnico-ştiinţifice şi tactice precum şi mijloacele corespunzătoare în vederea descoperirii infracţiunilor, a identificării infractorilor, şi a prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni; cu psihologia judiciară, medicina legală şi cu alte ştiinţe.

SECŢIUNEA a IlI-a Principiile fundamentale ale dreptului penal § L Enunţarea şi dezvoltarea principiilor 13. Noţiune. Prin principii fundamentale ale dreptului penal înţelegem regulile cu caracter general care stau la baza întregii reglementări juridico-penale, reflectîndu-se în instituţiile şi normele acesteia; ele guvernează activitatea de elaborare şi aplicare a normelor penale şi exprimă orientarea politicii penale a statului. S-a adoptat pentru aceste reguli cu caracter generai denumirea de principii fundamentale sau de bază, deoarece sînt legate de instituţiile fundamentale ale dreptului penal, şi anume infracţiunea, răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal 7 . Spre deosebire de Codul de procedură penală (actualul cod), care consacră un capitol special pentru regulile de bază ale procesului penal (cap.l, art.2-8), în Codul penal nu există o diviziune a legii cu o afectaţiune specială în acest sens. Fără a exista un capitol destinat în mod special principiilor de bază, acestea au totuşi o bază legală, fie că sunt expres formulate în lege, cum ar fi principiile înscrise în art.2 Cod penal legalitatea incriminării şi pedepsei -, art.17 alin.2 - infracţiunea, singurul temei al răspunderii penale ~, art.72 - individualizarea pedepsei ş.a., fie
G. Antoniu, Reforma penală şi principiile fundamentale ale dreptului penal român, Revista de drept penal, nr.3, 1966, p.9 şi urm. 17

Drept penal. Partea generală.

că se desprind din examinarea conţinutului normelor penale, care configurează instituţiile de bază ale dreptului penal. 14. Principiu! legalităţii incriminării. Acest principiu acreditează ideea că o faptă pentru a fi o infracţiune trebuie să fie prevăzută de legea penală. Nimeni nu poate fi suspus răspunderii penale pentru o faptă care în momentul săvîrşirii nu a fost prevăzută de lege ca infracţiune. Principiul este cunoscut sub formularea "nullum crimen sine lege". El a fost înscris pentru prima dată în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 şi apoi în legislaţiile penale moderne. Principiul a fost consacrat şi în Declaraţia Universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 decembrie 1948; de asemenea, în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la 6 decembrie 1966. Codul penal în vigoare consacră acest principiu în art.2, carq stabileşte că "legea prevede care fapte constituie infracţiuni". Principiul este consacrat în Constituţia României din 1991, în art.23 (lit.g) care prevede că "Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decît în condiţiile şi temeiul legii"; iar în art.72 lit.f stabileşte că "Prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora". Principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie a libertăţii persoanei întrucît se lasă numai în puterea legii determinarea faptelor ce constituie infracţiuni şi a pedepselor corespunzătoare lor8. Legalitatea incriminării exprimă şi cerinţa ca normele penale să determine conţinutul fiecărui tip de infracţiune. Principiul respinge incriminarea prin analogie. Codul de procedură penală prevede în art.lO printre cazurile în care este împiedicată punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale şi cazul (lit.b) cînd "fapta nu este prevăzută de legea penală". Legalitatea incriminării are următoarele consecinţe: > - izvor al dreptului penal este numai legea - legea organică; - a impus principiul activităţii legii penale (art.lO C.pen.) potrivit căruia legea se aplică din momentul intrării în vigoare pînă la ieşirea ei din vigoare; de asemenea, a impus neretroactivitatea legii penale, consacrată în art.ll C.pen. (legea care incriminează pentru prima dată o infracţiune nu retroactivează); a impus şi reglementarea din art.12 C.pen.

C.L. Popescu, Principiul legalităţii incriminării şi pedepselor penale în lumina Constituţiei din decembrie 1991, Dreptul, nr. 4, 1994, p.41. 18

8

TITLUL I; Introducere.

care stabileşte că "Legea penală nu se aplică faptelor săvîrşite sub legea veche, dacă nu mai sînt prevăzute în legea nouă", - a impus anumite limite în interpretarea legii; pe cale de interpretare nu se pot adăuga sau suprima elemente neavute în vedere de legiuitor; instanţele judecătoreşti sînt organe chemate a aplica legea cazurilor concrete tară a avea dreptul, ca putere judecătorească, de a- crea norme de drept penal sau de a le modifica; mcadrsKpa juridică, operaţiune specifică instanţelor de judecată, trebuie tăcută în baza normelor penale speciale şi generale existente în lege, fără a se crea norme cu incriminare nouă sau a se modifica cele existente. Legea penală este de strictă interpretare; aplicarea legii penale pe cale de analogie este exclusă9. 15. Incriminarea ca infracţiuni numai a faptelor ce prezintă un anumit grad de pericol social. Principiul este consacrat în art.17 C.pen. care prevede că "infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, sâvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". In art.I8 C.pen. se stabileşte că "fapta care prezintă pericol social este orice acţiune (inacţiune) care aduce atingere vreuneia din valorile arătate în art.l şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse". Se cere cafaptele incriminate să prezinte un anumit grad de pericol social întrucît acestora li se aplică cele mai grave sancţiuni, ca natură, mod de executare şi consecinţele pe care le antrenează. Diminuarea gradului de pericol social duce la dezincriminarea faptelor, după cum^reşterea periculozităţii unor fapte atrage incriminarea lor. Faptele prevăzute de legea penală trebuie verificate în concret de către organele judiciare pentru a constata dacă prezintă sau nu pericolul social avut în vedere de legiutor. Dacă se constată inexistenţa unui pericol social, în baza art.18^ se aplică o sancţiune cu caracter administrativ, prevăzută în art.91 C.pen., fapte nefiind infracţiune. 16. Principiul potrivit căruia infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale. Principiul este consacrat în art.17 alia.2 C.pen. Răspunderea penală constă în obligaţia persoanei care a săvîrşit o infracţiune de a suporta consecinţele faptei sale, adică aplicarea şi executarea pedepsei, în condiţiile prevăzute de lege. Temeiul răspunderii penale este infracţiunea. Nu este suficientă mimai constatarea Vinovăţiei N. Giurgiu, op.cit., vol.I, p.32. 19

Drept penal. Partea generală.

existenţa hotărîrii infracţionale - ci, aceasta trebuie să se manifeste în fapta consumată sau într-o tentativă incriminantă. De asemenea, constatarea unei fapte căreia îi lipseşte vinovăţia — a fost săvîrşită în stare de iresponsabilitate etc. - nu atrage răspunderea penală. Noţiunea de infracţiune trebuie luată în accepţiunea art. 144 C.pen. adică faptă consumată, tentativă sau act de partîcipaţie sub forma coautorului, instigării sau complicităţii. Dacă legea a stabilit că infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale, tot ea a prevăzut limitativ unele cauze care înlătură răspunderea penală, ca amnistia art. 119 C.pen., lipsa plmgeni prealabile art. 13 C.pen., prescripţia art. 121 şi urm. C.pen. şi altele. 17. Caracterul personal al răspunderii penale. Răspunderea penală este personală în sensul că este obligat să răspundă pentru infracţiunea săvîrşită cel ce a înfăptuit-o (autorul) precum şi orice persoană care a participat la comiterea ei, în calitate de instigator sau compliSe. Răspunderea este personală întrucît trebuie sancţionată persoana care a avut o atitudine antisocială, care a avut o poziţie psihică _negativă faţă de anumite v"alori sociale; faţă de ea trebuie să se realizeze procesul de reeducare prin mijlocirea pedepsei. Pedeapsa ca mijloc de constrîngere şi reeducare se aplică infractorilor. Scopul pedepsei prevenirea săvîrşirii de infracţiuni - trebuie urmărit şi realizat faţă de persoanele care au săvîrşit acţiuni cu caracter ilicit penal. Nu se admite răspunderea penală pentru fapta altuia, nici răspunderea colectivă, adică răspunderea unui grup de persoane pentru o faptă comisă de o persoană din acel grup. 18. Legalitatea pedepsei, a măsurilor ce se pot lua # în cazul săvîrşirii faptelor prevăzute de îegea penală şi a regimului executării" lor. Principiul legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege] stabileşte ideea că celui ce a săvîrşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai pedeapsa prevăzută de lege (sau altă sancţiune de drept penal), în condiţiile pe care aceasta le prevede. Este consacrat în art.2 C.pen. şi art.23 pct.9 din Constituţia României. Normele speciale în care sînt incriminate infracţiunile trebuie să prevadă şi sancţiunile corespunzătoare lor •pedepsele principale, complementare — determinante ca natură şi ca durată. Sancţiunile de drept penal care se aplică în baza reglementărilor în vigoare sînt: pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă.
20

TITLUL /,- Introducere.

Numai pedeapsa este o sancţiune penală, numai ea are caracter represiv. Măsurile educative se aplică infractorilor minori şi au o funcţie educativă, iar măsurile de siguranţă se iau în vederea înlăturării unei stări de pericol şi a prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni în viitor. Codul penal în partea sa generală, prevede un cadru generai al pedepselor (art.53) care cuprinde detenţiunea pe viaţă, închisoarea şi amendă, ca pedepse principale; interzicerea unor drepturi şi degradarea militară, ca pedepse complementare. în partea generală s-au stabilit şi măsurile de siguranţă (art.l 11—118) precum şi măsurile educative (art. 102-108). în cuprinsul fiecărei norme speciale - s-au prevăzut pedepsele corespunzătoare faptelor incriminate. înlocuirea unei pedepse cu alta (închisoarea cu amendă sau invers) se poate face numai în condiţiile prevăzute de lege. 19. Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal. Prin individuali-zarea sancţiunilor se înţelege operaţiunea de adaptare a acestora, adică de alegere a lor, ca natură şi durată, pentru a corespunde gravităţii faptei, persoanei infractorului şi condiţiilor de săvîrşire a infracţiunii. Individualizarea poate fi legală, judiciară şi administrativă (execuţională). Individualizarea legală, ca operă a legiuitorului, constă în determinarea cadrului general, al pedepselor, cu limitele lor maxime şi minime, a măsurilor educative şi de siguranţă; stabilirea în normele, speciale a pedepselor corespunzătoare gravităţii faptelor incriminate (pedepse relativ determinate, cu limite minime şi maxime speciale); prevederea în partea generală a codului a unor cauze şi circumstanţe agravante (recidiva, circumstanţele agravante din art.75 C.pen,) sau atenuante (circumstanţele atenuante din art.73 C.pen.) şi limitele pînă la care pedeapsa poate fi mărită sau micşorată. Individualizarea judiciară efectuată de instanţele de judecată - constă în determinarea pedepsei concrete pe care o va executa infractorul, individualizată în funcţie de toate împrejurările obiective şi subiective care caracterizează fapta şi persoana infractorului; instanţa stabileşte un cuantum determinat pe baza criteriilor prevăzute în art.72 C.pen. Individualizarea administrativă sau execuţională are loc în faza executării pedepsei şi constă în adaptarea ei, potrivit conduitei făptuitorului în această perioadă, în funcţie de modul de a reacţiona la aptitudinea funcţională a pedepsei şi a schimbărilor survenite în timpul executării sancţiunii. O instituţie de individualizare a pedepsei în această etapă este liberarea condiţionată (art.59 C.pen.). Principiul este consacrat în art.72 C.pen.

executarea pedepsei la locul de muncă (art. op. Prin egalitate în faţa legii se înţelege că toţi destinatarii normelor penale sînt egali în faţa ei. înlăturarea pedepsei cu moartea prin Legea nr. p.121 şi urm.90). op. Mitrache. C. înlocuirea răspunderii penale în cazul infracţiunilor de gravitate scăzută (art.pen. Umanismul dreptului penal transpare în întreaga reglementare. nu se instituie imunităţi şi privilegii sau un regim de executare a sancţiunilor deosebit pentru diferite categorii de persoane. deşi dreptul penal se caracterizează prin constrîngerea cea mai severă. 86^86*1).59—61).133 şi urm..cit..81-866).. umanismul său rezultă din reglementarea sistemului de sancţiuni. cum sînt egalitatea în faţa legii şi umanismul dreptului penal.. 6/1990. Partea generală.Drept penal. regimul special. p. 20 din 10 octombrie 1990. etc. . reabilitarea art. 20.) 10 . Literatura mai formulează şi alte principii generale. Bulai.cit. introducerea torturii ca infracţiune prin Legea nr. liberarea condiţionată (art. Pedeapsa este o măsură de constrîngere şi reeducare (art. prescripţia art. aplicarea legii mai favorabile în cazul succesiunii legilor în timp şi alte reglementări edificatoare în acest sens (amnistia art.).119. de sancţionare a infractorilor minori. mai blînd.52 C. 10 22 C. din regimul de executare a pedepsei etc.26 şi urm. din instituţiile de individualizare a executării lor. Alte principii.39 şi urm. Următoarele reglementări sînt edificatoare în relevarea umanismului dreptului penal: suspendarea executării pedepsei sub cele două forme (art.

2 C.141. Consideraţii generale privind izvoarele dreptului penal 21. Prin izvor al dreptului penal se înţelege actul normativ adoptat de Parlament. în Codul penal. Principiul legalităţii incriminării (art. act normativ emis de organul legiuitor. Din acest principiu. Determinarea şi examinarea izvoarelor dreptului penal se face în lumina principiului legalităţii incriminării şi a consecinţelor care decurg din acesta.Izvoarele dreptului penal § 1.) stabileşte că. după procedura stabilită de Constituţie. pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvîrşirii acestor fapte". care cuprinde reglementări cu caracter penal.pen. rezultă că singurul izvor al dreptului penal este legea organică ~. care cuprinde norme ce reglementează temeiul şi limitele răspunderii penale. ca act normativ adoptat de Parlament. în art. ca unică autoritate legiuitoare. Noţiunea de lege penală trebuie luată în sensul strict al cuvîntului. care Cuprinde norme cu caracter penal. se prevede "Prin lege penala se înţelege orice dispoziţie cu 23 . Noţiunea de izvor al dreptului penal. Legea penală. "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni. unicul organ legiuitor.TITLUL II LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE CAPITOLUL I LEGEA PENALĂ SECŢIUNEA 1 .

pen. izvorul principal îl constituie convenţiile internaţionale încheiate de statul nostru 2 tu alte state . Constituţia-prevede. pe bază de reciprocitate şi. Potrivit art. se instituie o garanţie a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. avînd prioritate faţă de legea penală.Drept penal. că în ce priveşte reglementarea tragerii la răspundere penală pentru infracţiuni săvîrşite în străinătate. deci.. în lipsa acesteia.141 C. izvor al dreptului penal putea fi şi decretul care cuprindea norme penale. Partea generala. Prin lege se înţelege. în cazul asistenţei juridice internaţionale în materie penală. Izvoare ale dreptului penal pot fi numai legile organice. noţiunea de lege poate fi luată şi în accepţiunea de dispoziţie cu caracter penal. dacă nu se dispune aitfei printr-o convenţie internaţională. 2 Statul nostru a încheiat asemenea tratate şi convenţii cu alte state. Rezultă că celelalte acte normative ale organelor autorităţii publice. în art. legea penală avînd caracter subsidiar. ori împotriva intereselor statului roman ori a intereselor statelor străine (art. a reglementat aplicarea sa în cazul infracţiunilor săvîrşîte în străinătate de către cetăţenii români (art.pen.4) sau de către străini. că "tratatele ratificate de Parlament.l 1 pct. 22* Tratatele şi conveîîţiiie internaţionale. Dar aceste dispoziţii din lege se aplică. în prezent sursa normativă s-a restrîns numai la lege. împotriva statului roman ori a vieţii şi integrităţii corporale a cetăţenilor români (art. fac parte din dreptul intern".5).6). Restrîgîndu-se sfera izvoarelor Ia această categorie de acte normative.2. precum şi în materia extrădării.9 C. se reglementează răspunderea juridică cea mai severă. De asemenea art. ceea ce mseamnâ că prevederile care se referă la decrete ca izvor al dreptului penal sînt abrogate. actul normativ ce cuprinde un ansamblu de norme juridice. legile care conţin dispoziţii cu caracter penal..aşa cum prevede art. în cadrul secţiunii privind aplicarea legii penale în spaţiu. ale guvernului nu pot constitui surse normative care să cuprindă incriminări sau alte reglementări cu caracter penal. realităţii şi universalităţii.. caracter penal cuprinsă în legi organice''1. potrivit legii.pen. dacă sînt ratificate de Parlament. întrucît prin acestea se determină faptele ce constituie infracţiuni şi sancţiunile corespunzătoare lor. Codul penal. potrivit principiilor personalităţii. Se observă. prevede că "extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională.7 C. Semnalăm existenţa unor tratate şi convenţii la care statul nostru a aderat. 1 La data intrării în vigoare a Codului penal. în temeiul cărora a adoptat 24 . în general. în temeiul legii". Acestea pot constitui izvoare ale dreptului penal.

ce cuprinde normele generale şi partea specială. este structurat pe două părţi. 236/1950. 25 . care . Qanyenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor.-nr. pţecum şi marea majoritate a normelor speciale şi se aplică pe o perioadă destui de îndelungată de timp. în baza careta s-aa introdus în Codul aerian . din 1954. sclavia. de regulă. în decembrie 1970. acestea fund codurile penale.2 de eonfiid armat. ce cuprinde normele speciale. ci legea penala ce a prevăzut asemenea fapte ca niiraeţîiini cum sint: genocidul.incriminează infracţiuni norme penale ce incriminează o categorie de infracţiuni. In acest caz nu tratatele internaţionale sînt izvoare ale dreptului penal.'ut.TULUL II. pentru reprimarea actelor Ilicite îndreptate împotr va securităţii |viaţiei civile. ratificata"prin Decr. ratificată prin Decr. legile penale pot fi generale şi speciale. partea generală. Reprezintă instrumentul de bază al politicii penale în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii. Codul penal actual a fost adoptat ia 21 iunie 1968 şi a intrat în vigoare la 3 ianuarie 1969. în acestea se includ. Legi penale generale.o seiie de fapte penale reprimate şi de statui nostru (Decr. Legi penale generale şi speciale 23. fără a se cunoaşte de la început întinderea acesteia. generale şi speciale. Legile care cuprind dispoziţii cu caracter penal pot fi clasificate după diferite criterii: a) după întinderea domeniului de reglementare. infracţiunile contra aviatic' civile etc. tegea£enaiăjilimiţele ei de apucare SECŢIUNEA a fl-a Clasificarea legilor penale § 1. După întinderea domeniului de reglementare. normele penale generale ce privesc instituţiile fundameţjtale ale dreptului penal. Convenjia de ia Haga. Criterii de clasificare. Legile penale generale sînt legile ce cuprind un ansamblu de norme generale şi speciale. nr.Intrucît Codul penal cuprinde două categorii de norme. 605/Î958. c) după caracterul lor. 60/1975 a modificat Codai aerian). in setîa acestor tratate şi convenţii se înscriu: Convenţia pentru sancţionarea genocidului. Convenţia de ia Monîreal. pirateria. în reprimarea cărora sînt interesate toate statele. b) după durată. din 0 decembrie 1948. deosebite prin conţinutul lor şi sfera de aplicabilitate. pentru profeţia bunurilor cuituraie In e-. încheiată la Haga. din 1971. 24. aşa-nua»itele "delîcta juris gentium".lO?^ .

R. contra persoanei. astfel.12. Legea 104/1992 prin care s-a modificat reglementarea privind suspendarea executării pedepsei. (exercitarea comerţului fără autorizaţie ca îndeletnicire şi darea de bani cu dobîndă ca îndeletnicire). şi anume: infracţiuni contra statului. în diviziunile mari ale părţii generale s-au inclus dispoziţiile privind aplicarea legii penale în spaţiu şi timp.1990 privind modificarea art. 112 din 30. Codul penal din 29 mai 1878. pedepsele şi individualizarea acestora.1989 care a abrogat art. Decr.-lege nr.-iege nr. ca tentativa. Antoniu.l din 26.D. S-au alcătuit. Legea nr. 5 4 26 G. Decr.10. Legea nr. cuprinde normele speciale care au fost sistematizate după criteriul ştiinţific al valorilor sociale vătămate prin infracţiunile incriminate. 166 alin.65/1992 care privea unele fapte de corupţie.1990 prin care s-a introdus tortura .295 Ht. după materia reglementată.-lege nr. răspunderea penală a minorilor.P. art.08. determinate. privind infracţiunea şi instituţiile legate de aceasta. infracţiuni de fals. prin acesta s-a abrogat (vezi cartea a V-a "punerea în vigoare şi aplicarea Codului penal") Codul penal din 30 octombrie 1864.1989 prin care au fost abrogate art.01.sabotajul.-lege nr. Normele generale din prima parte a codului sînt sistematizate în titluri.1990 prin care au fost abrogate dispoziţiile art.Drept penal.253 (refuzul înapoierii în tară).propaganda împotriva orînduirii socialiste şi altele. Decr.185-188 (avort) şi art. Legea nr. contra patrimoniului. In continuare se preconizează o nouă reformare a Codului penal în sensul modificării dispoziţiilor privind aplicarea legii penale în timp 5 . mai multe grupe de infracţiuni. divizate la rîndul lor în capitole şi secţiuni.33 . schimbarea concepţiei 3 Codul penal din 1968 a înlocuit Codul penal care a fost adoptat în martie 1936 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937. 1995.20 din 9.1990 prin care Titlul I din partea speciala a fost denumit "Infracţiuni contra statului" (au fost abrogate art. Decr. Decr.6 din 12. participaţia şi altele.4.6 din 07.3 După 1989 Codul penal a suferit numeroase modificări4 pentru a pune de acord reglementarea sa cu noua Constituţie şi pentru alinierea legislaţiei penale române cu legislaţiile penale europene. toate în vigoare pînă ia 1 ianuarie 1937. p. infracţiunile împotriva regimului stabilit pentru anumite activităţi economice etc.10. nr.237 (defăimarea unei organizaţii). referitor la crime şi delicte din Transilvania şi Codul penal din 27 mai 1852 aplicat în Bucovina. precum şi alte grupe de infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public. Partea specială.c şi d. Partea generală.. măsurile de siguranţă şi alte reglementări referitoare la cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării. 164 . împărţită la rîndul ei în mai multe titluri. 189. 267'.. executarea pedepsei la locul de muncă şi s-a introdus suspendarea executării sub supraveghere. Legea 140/1996 care a modificat dispoziţii ale părţii generale şi speciale.2 . Relecţii asupra viitoarei reforme penale.art.011990 prin care s-a înlăturat pedeapsa cu moartea. 12 din 10.9 din 31.-lege nr.03. Astfel.

1984. Dalloz. Levasseur. R-D. care să atragă o sancţiune administrativă şi nu penală.4. suspendarea activităţii persoanei juridice.331-335). Antoniu. op. p. unele modificări se conturează şi în sfera măsurilor de siguranţă prin amplificarea lor. rutier) în cuprinsul cărora s-au inclus şi norme penale. Legea penală specială venind în concurs cu legea penală generală. A. Antoniu. 13. P. care prevăd infracţiunile ce se pot comite în acel domeniu de activitate. Trăite de droiî criminel. R. op. Paris. care a fost publicat la 20 martie 1937 şi . nr. Bonloc. p. Editions Cujas. jncriminînd faptele ce pot fi comise de acele persoane cu o calitate specială11. dată la care a fost abrogat prin intrarea în vigoare a nouhri Cod penal. p. Legile penale speciale. Antoniu.327..D. 1996._JJŢLULJI. G. în legislaţia în vigoare exista o multitudine de legi speciale cu dispoziţii penale. Infracţiunile prevăzute în Codul justiţiei Militare au fost incluse în Codul penal din 1968. vamal.cit. p.181) ci să rămînă infracţiune cu un grad minim de pericol social7. reformarea avînd în vedere şi alte reglementări penale. 25. Merle. conturarea conceptului de crimă organizată10. nr. Vitu. prin 6 1 Ibidem.. Droit penal general. R. Reforma penală şi ocrotirea valorilor fundamentale ale societăţii.D. dizolvarea persoanei juridice 9 .a avut aplicabilitate pînâ la 31 decembrie 1968. 10 G. Legea genală şi limitele ei de aplicare privitoare la participanţi şi participaţie (renunţarea la participaţia improprie)6.P. are prioritate de aplicare întrucît ea a fost adoptată în vederea disciplinăm în mod special a unei anumite situaţii. p. ' * Se are în vedere Codul Justiţiei Militare. raris. considerarea ca subiect de drept penal şi a persoanei juridice 8 căreia să i se poată aplica unele pedepse ca amenda.P..32. Ştefani. R. care reglementează un anumit domeniu de activitate (economic..P. B. G. introducerea alături de pedepse şi a măsurilor comunitare.32. în titlul X "Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României" (art.2/1996.757. 8 G. Legi speciale cu dispoziţii penale..2. nr. 1995.17. Acestea sînt tot legi integral penale care cuprind norme ce consacră o anumită categorie de infracţiuni sau reglementează răspunderea penală a unei anumite categorii de persoane. 26. 1984.cit. schimbarea naturii juridice a faptei care prezintă pericol social redus şi care este vădit lipsită de importanţă în sensul că aceasta să nu constituie doar "o faptă prevăzută de legea penală" (art. G. Acestea sînt legi nepenale. 27 .

corespunzătoate. conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană avînd în sînge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate. Legile permanente sînt acele legi în cuprinsul cărora nu se fixează durata de aplicare. sînt. 28 12 . în funcţie de acesta. legea privind protecţia muncii.Legi penale permanente şi temporare 27. capitole) una dintre acestea fiind destinată normelor cu caracter penal. Legi penale permanente. restrînse ca număr. a durat pînă la intrarea în vigoare a Codului penal din 1936 . Codul pena! din 1864.. legile se împart în legi cu durată nedeterminată sau permanente şi legi cu durată determinată sau temporare. Legile speciale ce reglementează. Codul penal din 1936 a durat pînâ la intrarea în vigoare a Codului penal actual. conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere sau cu permis necorespunzător tipului respectiv de autovehicul. circulaţia şi desfacerea băuturilor alcoolice.la 1 ianuarie 1937 . Codul penal constituie un exemplu de lege penală permanentă. iegea cu privire la activitatea de comerţ interior. cu prevederea sancţiunii. părăsirea locului accidentului şi altele. adeseori. vînzarea. care nu au o 12 durată prestabilită de aplicare . ca şi alte legi penale. legea privmd reglementarea regimului vamal. Normele cu caracter penai diu legile speciale.fără a se fi prestabilit în cuprinsul legii durata de aplicare.punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. sînt compartimentate şi ele în mai multe diviziuni (titluri. detaliat şi amplu domenii extrapenale. la data de 1 ianuarie 1969. actul normativ privind producţia. în cadrul legilor speciale cu dispoziţii penale se includ: actul normativ privind circulaţia pe drumurile publice care cuprinde un capitol intitulat "Infracţiuni şi pedepse" dintre care amintim . Un alt criteriu după care pot fi clasificate legile penale este al duratei de aplicare. de regulă. § 2. Partea generală. norme speciale în ale căror conţinuturi sînt precizate trăsăturile infracţiunilor posibil a fi săvîrşite în domeniul reglementat de legea specială. încălcarea unor obligaţii impuse de legea specială. care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1865. actul normativ privind reglementarea pescuitului şi protecţiei fondului piscicol. legea privmd protecţia mediului înconjurător şi altele. Codul silvic.Drept penal.

După caracterul lor. Decr. legiie excepţionale sub aspectul duratei de aplicare sînt legi 'temporare. săvîrşite în noile condiţii. dar care. odată dispărute. distrugerea etc: acest Decret-lege a fost scos din vigoare prin Legea nr. Legiie excepţionale sînt legi care apar în condiţii deosebite.5 din 30 decembrie 1989 prin care s-au mărit limitele pedepselor la o serie de infracţiuni. apiicîndu~se tuturor infracţiunilor săvîrşite în timpul. tîlhăria. O astfel de lege poartă denumirea de lege temporară prin 13 conţinut .cît a fost în vigoare. formal temporare. în ce priveşte ^ Un exemplu de lege temporară a fost. normale. prin includerea unei prevederi care să stabilească limita finală de aplicare a sa (prezenta lege va iaşi din vigoare la data de .16 C. care nu au fost urmărite şi judecate în acel interval de timp (art. Legile în care se prevede durata de aplicare se numesc legi formal temporare. pentru a se acţiona reglementat împotriva înfracţionalităţii (de exemplu Codul penal). sau obişnuite şi extraordinare sau excepţionale.pen. lege nr. Legile penale ordinare sînt adoptate în situaţii obişnuite. Legea penala şi limitele ei de aplicare : 28. de regulă.). care.TnZVLU. 29 14 . Aceste legi. 30.. la expirarea acesteia ea va ieşi automat din vigoare. fără a mai fi necesară apariţia unei îegi care să prevadă în mod expres aceasta. asigurîndu-se o mai mare eficienţă legii penale 14 . din împrejurările speciale ce au determinat apariţia sa. neobişnuite şi care impun fie incriminarea unor noi . Legi penale ordinare şi excepţionale 29. Limitarea duratei poate rezulta expres din lege. Decretul-lege iir.). judecarea şi pedepsirea unor infracţiuni eîc. Dar durata limitată de aplicare a legii mai poate rezulta şi din caracterul ei.5 din 29 decembrie 1989 pentru urmărirea. Legi penale ordinare. impun ieşirea din vigoare a legii. Legile temporare. au o durată nedeterminată. fie agravarea regimului de sancţionare al unor infracţiuni prevăzute în legile obişnuite..fapte periculoase. ca furtul. Legea penală temporară ultraactivează. legile pot fi ordinare. devin mai grave şi impun un tratament sancţionator adecvat. 1/1992. sau temporare prin conţinut. Pravăzîndu-se explicit durata legii. Legile temporare sau cu durată determinată sînt acele legi care au o durată limitată de aplicare. § 3. De regulă. apărute datorită condiţiilor excepţionale.

ci. regulii ultraactivităţii legii penale. Aşa cum s-a menţionat mai sus. Pe de altă parte. Cuprinderea tuturor normelor penale întrun singur corp de lege . întrucît ele constituie încălcări ale prescripţiilor cuprinse în legile speciale. reglementări care sînt incluse în mai toate codurile penale. ele se subordonează.Drept penal. justificare. cu aspect de generalitate şi relativă stabilitate.poate ar fi prezentat un avantaj din multiple puncte de vedere pentru teoreticienii şi practicienii dreptului. aplicarea în timp. Pluralitate de îegi. iar. în legile penale speciale sau în legile nepenale cu dispoziţii penale. modificările ar opera asupra sa. în cazul unor încălcări mai grave. legile speciale conţin şi reglementări cu caracter penal. ceea ce ar afecta caracterul de stabilitate al legii de bază în materie penală. a căror respectare nu poate fi asigurată numai prin sancţiuni extrapenale. Viaţa a impus intervenţia reglementării penale şi în alte sfere de activitate.Codul penal . infracţiunile cuprinse în legile speciale au un caracter de mai mare mobilitate. toate acţionînd conjugat şi convergent către aceeaşi finalitate şi anume stăpînirea fenomenului infracţionalităţii. existenţa mai multor legi care cuprind norme penale. impunînd modificarea legilor speciale sub acest aspect. Partea generală. se observă că asemenea dispoziţii îşi au sediul în legea penală generală. se impune cunoaşterea legii speciale în întreaga ei reglementare. S-a observat. din cele ce preced. Aceste raţiuni au dus la adoptarea de către legiuitor a tehnicii legislative de integrare a normelor penale în izvoare diferite. care sînt guvernate de legi nepenale. este necesară o coerciţie mai severă realizată prin dispoziţii penale. 3i. Totuşi incriminările din legile extrapenale îşi au sediul în structura acestor legi. Codul penai cuprinde reglementările cu caracter comun. Dacă şi aceste infracţiuni din legile speciale ar fi incluse în Codul penal. uneori. ceea ce atrage dezincriminarea unor fapte sau incriminarea altora. în general. pentru cunoaşterea conţinutului infracţiunilor respective şi realizarea unei juste încadrări juridice. 30 . Din prezentarea diferitelor categorii de legi care cuprind norme penale. Ansamblul normelor cu sediul indicat constituie legislaţia penală.

dispoziţie şi sancţiune 15 .16.).20-21). op. vol. în general. tentativa (art.208 .208). la care ne alăturăm. (structură trihotomică) şi anume ipoteză. Analiza structurii norrnei juridice penale are în vedere normele speciale. cu prevederea în conţinutul lor şi a sancţiunilor care se aplică în cazul nerespectării acestora.174).Normele generale stabilesc reglementări privitoare la instituţiile fundamentale ale dreptului penal: infracţiunea. sancţiunea apare distinct şi constă în pedeapsa principală şi complimentară. care descriu infracţiunile şi stabilesc pedepsele corespunzătoare lor (de exemplu art. Giurgiu. incriminatoare. calomnia (art. Normele juridice penale stabilesc anumite reguli de conduită pe care trebuie să le respecte membrii societăţii.23-31). care descriu faptele considerate infracţiuni şi prevăd pedepsele corespunzătoare lor. 31 . a preceptului în ipoteză.72—86^) etc. aşa cum se distinge ipoteza şi sancţiunea. răspunderea penală. O asemenea alcătuire o au normele speciale. apare în primul rînd ipoteza. sancţiunile penale.furtul. care constă în prezentarea faptelor sub aspectul condiţiilor necesare • pentru existenţa M. De exemplu în normele penale care incriminează furtul (art.cit. 288 . Legea penala şi limitele ei de aplicare SECŢIUNEA a IlI-a Normeie juridice penale şi clasificarea lor § i. ipoteza constă în descrierea faptei sub aspectul tuturor condiţiilor specifice ei. 17-19). definesc infracţiunea (art.. p. rezultînd din incriminarea faptei.I. au o structură tripartită fiind alcătuite din ipoteză. participaţia (art. Astfel.falsul. particularităţi. N. cu particularitatea contopirii dispoziţiei.206) şi alte fapte. într-o opinie.cit.53 şi urm. 206 calomnia etc. ci se contopeşte cu ipoteza. p. structură.. Definiţie.TULUL II. Normele juridice. op. prevăd sistemul pedepselor (art. Definiţia şi structura normei juridice penale 32. dispoziţia nu apare evidentă. Datorită conţinutului specific al normelor juridice incriminatoare. omorul (art.52.) şi mijloacele legale de individualizarea lor (art. s-a considerat că norma juridică penală (incriminatoare) este alcătuită din trei elemente. Basarah. dispoziţie şi sancţiune. în literatura penală sau conturat mai multe opinii asupra structurii normei penale. după caz.

Drept penal. Partea generală.

lor "luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţămîntul acestuia, în scopul de a şi-1 însuşi pe nedrept", furtul, art.208 etc; ceea ce depăşeşte descrierea faptei constituie sancţiune, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani. Regula de conduită care trebuie respectată de cei cărora li se adresează legea penală, adică dispoziţia, se deduce din ipoteză şi poate să constea într-o interdicţie (prohibiţie) - nu fura, nu ucide, nu calomnia -, sau obligaţie, o sarcină impusă celor cărora se adresează (art.262 "nedenunţarea unor infracţiuni", impune obligaţia tuturor acelora care au cunoştinţă de săvîrşirea unor infracţiuni, indicate în textul citat - omor, furt, tîlhărie, înşelăciune, delapidare etc. da a le aduce, de îndată, la cunoştinţa organelor competente). într-un alt punct de vedere s-a considerat că norma juridică penală este alcătuită din două elemente, dispoziţie şi sancţiune, avînd o structură dihotomică. Prevederea faptei şi a condiţiilor sale de incriminare nu reprezintă ipoteza, care includea regula de conduită ci este însăşi prevederea acestei reguli, a dispoziţiei care, rezultă din incriminarea faptei. Pe lîngă dispoziţie, norma penală mai cuprinde şi sancţiunea, care apare în mod explicit' 6 . § 2. Clasificarea normelor penale 33. Norme generale şi norme speciale. Un prim criteriu de clasificare îl constituie conţinutul şi întinderea domeniului de reglementare a normelor juridice, după care acestea se împart în norme generale şi speciale. Normele penale generale sînt cuprinse în partea generală a Codului penal şi stabilesc principiile de aplicare a legii în spaţiu şi timp (art.3~16), definesc infracţiunea şi instituţiile legate de ea (art. 17-51), definesc pedeapsa (art.52), prevăd pedepsele (art.52-7î), reglementează instituţiile legate de pedeapsă (art.81-86, 86^-86^), precum şi alte instituţii de generală aplicabilitate (amnistia art.119, prescripţia art.121, etc). Normele penale speciale sînt norme de incriminare, care consacră infracţiuni determinate şi pedepsele corespunzătoare lor, ce îşi au sediul în partea specială a Codului penal sau în legile speciale cu dispoziţii
p.45. 32 *6 V. Dongoroz, op.cit., p.18; C. Bulai, op.cit, p.6î, 62; C. Mitrache, op.cit.,

TITLUL U, Leţ-ea penală şi limitele ei de aplicare

penale. între aceste două categorii de norme există o strînsă legătură, în sensul că normele generale se apiică tuturor normelor-speciale, indiferent unde îşi au sediul, în măsura în care prin dispoziţiile speciale nu se prevede o altă reglementare, derogatorie de la regulile generale. Astfel, în partea, generală a Codului penai, care reglementează tentativa, sub aspectul definiţiei şi a tratamentului sancţionator, se prevede, în art.21, că tentativa se pedepseşte In limite reduse în raport cu fapta consumată (cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi maximului prevăzut pentru fapta tipică). în cazul infracţiunilor mai grave, legea a incriminat în normele speciale tentativa ca infracţiune (de exemplu la infracţiunile împotriva statului, la infracţiunile de omor, tîlhărie, furt etc), tară a indica limitele pedepsei. Aceste dispoziţii speciale se completează, sub aspectul pedepsei tentativei, cu norma generală care a stabilit limitele de pedeapsă in această materie. 34. Norme prohibitive şi onerative. După caracterul regulii de conduită pe care o prescriu normele, acestea se împart în norme prohibitive şi norme onerative. Normele prohibitive sînt acelea care impun o interdicţie, o prohibiţie, oprind, sub sancţiunea pedepsei, săvîrşirea acţiunii indicată în normă. Datorită caracterului regulii de conduită pe care o instituie, normele prohibitive se încalcă prin săvîrşirea unei faptei care îmbracă forma acţiunii. Spre exemplu, regula de conduită înscrisă în art.174, 208 etc. constă în interzicerea de a corniţe acţiunea de luare a lucrului mobil din posesia altuia sau acţiunea de ucidere. Conduita individului care încalcă o astfel de normă îmbrexă forma acţiunii. Cele mai multe norme juridice penale sînt norme prohibitive Normele onerative impun o anumită obligaţie spre exemplu, obligaţia celui ce are cunoştinţa de săvîrşirea unei infracţiuni împotriva statului de a anunţa deîndată organelor competente fapta săvîrşită (art.i'70 Cpen.). încălcarea acestor nonne are loc prin săvîrşirea unei inacţiuni, adică prin sustragerea de la îndeplinirea obligaţiei impusă de lege. Această clasificare priveşte normele speciale. 35. Noriţie complete în alb ele referire şi de trimitere. Un alt criteriu de clasificare a normelor este acela al conţinutului lor, După cum normele cuprind toate elementele ce alcătuiesc conţinutul lor, sau le lipsesc unele elemente - ipoteza, sancţiunea - sau părţi ale acestor
33

Drept penal. Partea generală.

elemente, se împart în noraie complete, (pline sau unitare), norme în alb, de referire şi de trimitere (denumite şi divizate). a) Normele penale complete, aşa cum rezultă din denumirea lor, cuprind cele trei părţi componente - ipoteză, dispoziţie şi sancţiunea -, interpretul mărginindu-se, în stabilirea conţinutului normei, la elementele reunite în ea, fără a apela la alte norme pentru a le întregi. Marea majoritate a normelor penale sînt complete. b) Normele în alb sau cadru de regulă, nu determină faptele ce cad sub incidenţa legii penale sau nu le determină în totalitate, ci fixează obiectul reglementării şi sancţiunea, urmînd ca faptele să fie stabilite pe calea unui alt act normativ. Aceste norme sînt caracteristice pentru domenii în care reglementarea penală se caracterizează prin diversitate şi mai mare mobilitate, ceea ce impune necesitatea incriminării unor noi fapte şi a dezincriminării altora prin legi speciale, fără ca norma în alb din Codul penal să sufere modificări. Un exemplu în acest sens îl constituie norma din art.281 C.pen. care stabileşte, că "exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte'condiţii decît cele legale, dacă legea specială prevede că săvîrşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă". La această normă cadra se raportează unele infracţiuni incriminate prin legi speciale17. c) Normele de referire şi de trimitere sînt norme incomplete sub aspectul ipotezei sau a unor trăsături ale ipotezei, ori a sancţiunii, ceea ce necesită completarea lor cu elemente pe care le împrumută din alte norme, numite complinitoare. Ceea ce caracterizează aceste două categorii de norme juridice, denumite în mod convenţional de referire şi de trimitere, este faptul că şi unele şi altele se completează, se întregesc, prin transferul unor elemente luate din alte norme. Se pune întrebarea ce se întîmplă cu normele de referire şi de trimitere în cazul în care normele complinitoare se modifică sau se abrogă. Modificările intervenite influenţează normele de referire şi de trimitere sau ele continuă să rămînă în alcătuirea lor iniţială? în funcţie de consecinţele care decurg din modificarea normei complinitoare asupra normelor incomplete, în funcţie de faptul dacă se
17 Dispoziţii ce se raportează la art.281 Cod penal sînt cuprinse în Lgea nr. 61/1974 privind desfăşurarea activităţii în domeniul nuclear, art.45 etc; o altă normă în alb este art.302 Cod penal "Efectuarea rară autorizaţie, a unor acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit". 34

TITLUL II; Legea penala }i Umilele ei de aplicare^

modifică sau nu şi aceste norme, se face distincţia între normele de referire şi cele de trimitere. d) Normele de referire sînt acele norme care, întregindu-se cu elemente luate din normele complinitoare, rămîn subordonate faţă de acestea, în sensul că orice modificare intervenită în normele de întregire va opera şi asupra normei de referire; ea nu devine independentă faţă de norma complinitoare. Codul penal în vigoare ne oferă numeroase exemple de norme de referire. în acest sens, amintim normele din art. 158, 159, 218, 255, 287, 290 etc, care se întregesc sub aspectul ipotezei. „ Normele de trimitere se completează şi ele cu elemente luate din alte norme dar, spre deosebire, de normele de referire, încorporează elementele împrumutate, astfel îneît orice modificare intervenită în norma complinitoare nu se răsfrînge asupra normei de trimitere; ea devine autonomă faţă de norma care i-a oferit elementele, de întregire 18 . Modificarea normei complinitoare sau abrogarea ei nu influenţează norma de trimitere. Determinarea normei ca fiind de trimitere sau de referire se poate face pe baza interpretării raţionale. Explicaţia existenţei în legislaţia penală a normelor de referire şi de trimitere trebuie căutată în raţiuni de tehnică legislativă, în motive de economie a textelor, de necesitate a păstrării conciziunii lor. 36. Norme cu ipoteză simplă şi descriptivă. După cum ipoteza este sau nu descrisă în normele de incriminare, acestea se împart în norme cu ipoteză, simplă sau cu ipoteză descriptivă. Normele cu ipoteză simplă sînt acele norme care nu cuprind o descriere a faptei sub aspectul elementelor ei constitutive, ci se limitează la indicarea faptei prin denumirea ei. Legislaţia penală română cunoaşte rare exemple de norme ca ipoteză simplă sau indicativă, întrucît cerinţele unei juste interpretări şi aplicări a legii penale se pot asigura numai prin descrierea faptelor sub aspectul trăsăturilor ce le caracterizează. Normele cu ipoteză descriptivă, spre deosebire de cele cu ipoteză simplă, se caracterizează prin descrierea faptelor penale, prin determinarea conţinutului lor sub aspectul elementelor obiective şi

"° Aprecierea no miei ca fiind de trimitere se poate face numai în urmă modificării normei complinitoare. Daca din interpretarea raţională făcută constatăm că noima trebuie să-şi păstreze conţinutul iniţial, aceasta va fi considerată normă de trimitere. 35

H
Î

Drept penal. Partea generală.

subiective, a căror însumare constituie tiparul legal al fiecărei infracţiuni în parte.

37. Clasificarea normelor după determinarea sancţiunii. Din acest punct de vedere, legislaţia penală, de-a lungul istoriei sale, a cunoscut norme cu sancţiuni absolut nedeterminate, absolut determinate, relativ determinate, alternative şi cumulative. a) Normele cu sancţiuni absolut nedeterminate sînt acele norme care nu precizează sancţiunea nici sub aspectul naturii, nici al duratei. Din normă rezultă că fapta este incriminată şi că se pedepseşte ("luarea lucrului mobil... se pedepseşte cu toată asprimea legii"), fără a se indica felul şi limitele sancţiunii. O astfel de normă este respinsă de principiul legalităţii pedepsei. b) Norme cu sancţiuni absolut determinate sînt acele norme care prevăd, pedeapsa determinînd, totodată, natura şi cuantumul fix al acesteia. Un exemplu de sancţiune absolut determinată este detenţiunea pe viaţă, introdusă în legislaţia penală română prin Decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 (de ex. art. 155 trădarea). Pedepsele absolut determinate pot fi modificate sau înlocuite GU alt tip de pedeapsă sub influenţa cauzelor sau circumstanţelor (agravante sau) atenuante. c) Normele cu sancţiuni relativ determinate, consacrate de mai toate legislaţiile penale, sînt acele norme în care pedeapsa este prevăzută cu două limite, un minim şi maxim special, dînd posibilitatea instanţelor de judecată să stabilească un cuantum potrivit periculozităţii sociale concrete a faptei şi persoanei făptuitorului (de exemplu, infracţiunea de mărturie mincinoasă, incriminată în art.260 Cod penal, este prevăzută cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani). Legislaţia penală română consacră norme cu pedepse relativ determinate din imperativul unei juste individualizări a pedepsei în toate cazurile concrete (în afară de stabilirea în cazul unor infracţiuni foarte grave a detenţiunii pe viaţă). d) Normele cu pedepse alternative sînt acele norme în care figurează două pedepse principale de natură diferită, instanţa avînd posibilitatea să aleagă una sau alta, în funcţie de acelaşi criteriu, pericolul social concret al faptei şi făptuitorului. în-Codul în vigoare, unele norme care consacră infracţiuni împotriva statului (art. 155, 156, 157, 167) şi alte norme (art. 176 ş.a.) prevăd detenţiunea pe viaţă, alternativ cu pedeapsa
36

TITLUL II; Legea penala şi limitele ei de aplicare

închisorii. Alternativ cu pedeapsa închisorii apare în conţinutul unor norme şl amenda art.205, 206 Cod penal. e) în sfîrşit, normele cu sancţiuni cumulative prevăd în partea sanctionatoare două pedepse, dintre care una este principală (închisoarea) şi alta complimentară (interzicerea unor drepturi), ce se aplică de către instanţa de judecată cumulativ (art.174 - omorul; art.215* - delapidarea; art.254 - luarea de mită şi altele). SECŢIUNEA a IV-a

Interpretarea legii penale
§ 1. Noţiunea şi necesitatea interpretării 38. Noţiune. Interpretarea legii penale reprezintă operaţiunea logico-raţională prin care se stabileşte adevăratul înţeles al normelor penale, sensul şi limitele lor de aplicare. 39, Necesitatea interpretării. în general, ar trebui ca normele juridice penale să fie clare, iar conţinutul lor să se poată stabili la simpla lor lectură (in claris non fit interpretatio)19. Uneori, în interpretarea normelor penale se întîmpină dificultăţi generate de unele formulări şi cuvinte folosite în redactarea textelor de lege, care nu redau întotdeauna cu claritate voinţa legiuitorului, precum şi diversităţii reglementării, nu întotdeauna perfect corelată. în anumite situaţii, interpretul se poate limita ia utilizarea unei singure metode (sau procedeu) de interpretare, cum este cea gramaticală, iar în alte cazuri, pentru lămurirea sensului legii, se impune folosirea şi a altor metode, de regulă a metodei logice şi a celei sistematice. întrucît problema interpretării constituie obiect de studiu al disciplinei Introducere în studiul dreptului, în prezenta lucrare se amintesc doar unele aspecte ale acestei materii, deoarece şi în dreptul penal se folosesc aceleaşi metode şi reguli de interpretare ca şi în celelalte ramuri ale dreptului, cu anumite particularităţi ce trebuie subliniate.

19

V. Dongoroz, op.cit., p.97.

37

Drept penal. Partea generala.

§ 2. Felurile interpretării 40. Preliminarii. Interpretarea poate fi făcută de către organul legiuitor, de organele judiciare şi de către cercetătorii şi teoreticienii dreptului penal. Interpretarea ce constituie opera legiuitorului poartă denumirea de interpretare legală, cea realizată de organele judiciare cu prilejul aplicării normelor penale este denumită interpretare judiciară, iar aceea care intră în sfera preocupării teoreticienilor dreptului se numeşte interpretare doctrinară sau ştiinţifică20. 41. Interpretarea legală (autentică). Constituie opera legiuitorului, care, în corpul legii elaborate sau într-o lege interpretativă, stabileşte sensul unor norme, al unor termeni şi al unor formulări folosite în redactarea textelor. Astfel, Codul penal din 1968, în partea generală, cuprinde un titlu - VIII - "înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală" - art. 140-154; se definesc în acest titlu formulările de "lege penală", "teritoriu", "săvîrşirea unei infracţiuni", "funcţionar public şi funcţionar", "rude apropiate"," "arme", "faptă săvîrşită în public", "timp de război" şi altele. Pe lîngă interpretarea unor termeni inclusă în partea generală în ultimul său titlu, în partea specială a codului, în cadrul unor dispoziţii penale, s-a inserat interpretarea unor v termeni utilizaţi în formularea normelor speciale. Astfel, în capitolul III privitor la "Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate", legea stabileşte sensul formulării de "catastrofă de cale ferată" (art.277). Aceasta este interpretare legală contextuală. Cînd interpretarea se face printr-un act normativ ulterior se numeşte posterioară. Interpretarea legală este obligatorie pentru organele judiciare şi pentru cei cărora se adresează legea. 42. Interpretarea judiciară (cazuală). Acest fel de interpretare se realizează de către • organele judiciare cu prilejul aplicării dispoziţiilor cazurilor concrete, deferite lor spre soluţionare. Interpretarea judiciară (cazuală) este obligatorie pentru cazul concret, soluţionat de către instanţa de judecată, fără să constituie o interpretare care se impune cu forţă obligatorie unui alt organ judiciar. In aplicarea unor texte practica
20

38

Ibidem, p.99.

TITLUL 11; tegea£enalăjijirniţele ei

judiciară poate să fie neunitară. Neeoncordanţa în interpretarea unui text de lege se poate datora unei formulări lipsite de claritate sau necorelării textlui interpretat cu alte reglementări de către legiuitor, caz în care se fac propuneri de perfecţionare a legii, pentru ca legiuitorul să intervină cu modificările corespunzătoare, cu un supliment de reglementare sau cu o lege interpretativă, pentru a înlătura dificultăţile care s-au profilat în interpretarea şi aplicarea legii. 43. Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică. Se realizează de cercetătorii şi teoreticienii dreptului penal, cu prilejul analizei dispoziţiilor penale, interpretare cuprinsa în tratate, cursuri, monografii, articole, studii, sinteze teoretice de practică judiciară şi alte lucrări de drept penal. Acest fel de interpretare nu este obligatorie ca cea legală şi judiciară, însă, datorită analizei complexe a reglementării supuse studiului,, a argumentelor ce fundamentează interpretarea cuprinsă în dezvoltarea teoretică, elaborată pe baza unui material documentar teoretic, practic şi legislativ, ea are autoritate ştiinţifică şi constituie un îndrumar valoros în activitatea practică 21 .

§ 3, Metodele (procedeele) de interpretare 44. Interpretarea literală sau gramaticală. Constă în stabilirea sensului normei interpretate folosindu-se cuvintele şi expresiile utilizate în normă, cărora legea le atribuie, de regulă, sensul din vorbirea obişnuită. Textul, cu întreaga sa formulare, se analizează sub aspect etimologic, sintactic, stilistic. • 45. Interpretarea raţiosială sau logică. Constă în stabilirea voinţei legiuitorului şi a sensului legii pe cale de raţionament, nu în litera legii, folosindu-se şi elemente exterioare textului, cum ar fi scopul legii, raţiunea sa (ratio legis), împrejurările care au determinat-o (ocasio legis), spiritul de care este animată (mens legis). Raţionamentele folosite în interpretarea logică suit: raţionamentul "a pari" care se întemeiază pe argumentul că acolo unde există o identitate de situaţii trebuie să existe acelaşi tratament juridic, aceeaşi soluţie (ubi eadem ratio, ibi eadem jus),
21

V. Dongoroz, op.cit., p.103.

39

Drept penal. Partea generală.

şi că acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit nec nostrum est distinguere); raţionamentul "a fortiori" se sprijină pe argumentul că acolo unde legea interzice mai puţin, interzice implicit şi mai mult (a minori ad majus), şi că acolo unde permite mai 22 mult, implicit permite şi mai puţin (a majori ad minus) . Raţionamentul "per a contrarie" se întemeiază pe argumentul că dacă o normă penală interzice o faptă în anumite condiţii, înseamnă că ea nu se referă şi la alte situaţii neprevăzute de ea. Interpretul poate folosi unul sau mai multe raţionamente, în funcţie de gradul de dificultate pe care-1 prezintă norma în stabilirea adevăratului ei înţeles. 46. Interpretarea sistematică. Reprezintă operaţiunea de stabilire a înţelesului unei norme cu ajutorul alteia sau a altora, cu sediul în aceiaşi coip de lege sau în alte legi, cu care norma interpretată se află în legătură sub anumite aspecte, avînd în vedere faptul că toate normele penale alcătuiesc un sistem în cadrul dreptului pozitiv. 47. Interpretarea istorică. Acest fel de interpretare presupune analiza unui complex de date premergătoare elaborării legii şi care au contribuit la apariţia sa. Se vor avea în vedere lucrările preparatorii referitoare la legea interpretată, expunerile de motive şi discuţiile parlamentare, precedentele, legislative, reglementările din alte ţări ce au constituit un material informativ şi de referinţă, precum şi practica judiciară care a influenţat apariţia noii reglementări23. 48. Interpretarea analogică. Constituie operaţiunea de stabilire a înţelesului normei supusă analizei cu ajutorul alteia sau a altora ce reglementează o materie asemănătoare, care sînf mai complete şi explicite. Interpretarea analogică nu trebuie confundată cu incriminarea prin analogie, ce constă în aplicarea unei dispoziţii penale de către instanţa de judecată asupra unei fapte nemeriminate, asemănătoare sub aspect obiectiv şi subiectiv, cu fapta prevăzută de legea penală; norma extinsă în cadrai operaţiunii de incriminare prin analogie constituie

22 23

Tbidem. V. Dongoroz, op.cit., p.104.

40

TITLUL II; Legea penală şi limitele ei de aplicare

temeiul legal al sancţionării fapte neprevăzute de legea penală24. Incriminarea prin analogie constituie o abatere de la principiul legalităţii incriminării . § 4. Rezultatele şi limitele interpretării 49. Interpretarea declarativă. După rezultatele la care se ajunge pe calea interpretării, aceasta poate fi declarativă, restrictivă şi extensivă. Interpretarea declarativă există atunci cînd prin interpretarea dispoziţiei se ajunge la concluzia că formularea textului este concordantă cu voinţa legiuitorului, textul de lege exprimînd atît cît legiuitorul a voit să spună (lex dixit quam vomit). 50. Interpretarea restrictivă. In cazul interpretării restrictive din formularea textului şi a metodelor de interpretare în special a celei logice, se ajunge la concluzia că legiuitorul a voit să spună mai puţin decît exprimă textul şi deci trebuie să i se confere acestuia adevăratele limite ale voinţei legiuitorului prin restrîngerea ariei sale de aplicare (lex dixit plus quam voluit). 51. Interpretarea extensivă. Alteori, din interpretarea normei prin procedeele folosite de interpret se constată că formularea sa este mai restrînsă decît deschiderea pe care a voit legiuitorul să o dea textului de lege respectiv, decît sensul şi limitele pe care a înţeles să le confere normei, de aceea interpretarea îa care se ajunge este extensivă, pentru a se suprapune peste voinţa legiuitorului exprimată în text (lex dixit minus quam voluit) 25 . 52. Limitele interpretării. în cazul interpretării, cel ce interpretează legea, în special organele judiciare, trebuie să acorde o
•'''* Codul penal din 1936, republicat în 1948, cuprindea următoarea dispoziţie, care permitea incriminarea prin analogie: "Faptele considerate ca periculoase pentru societate pot fi pedepsite şi atunci cînd nu sînt anume prevăzute de lege ca infracţiuni, temeiul şi limitele responsabilităţii deîerminîndu-se în acest caz potrivit dispoziţiilor prescrise de lege pentru infracţiunile asemănătoare". Textul a fost abrogat prin Decr. nr. 102/1956. Codul în vigoare nu mai prevede această instituţie.
25

V. Dongoroz, op.cit., p. 105-106.

41

de reglementare coercitivă. 1 1 1 42 . Partea generală. Extinzîndu-se legea peste limitele sale. pentru a nu se depăşi limitele legii. în domeniul dreptului penal. trebuie să se respecte regula potrivit căreia dispoziţiile penale sînt de strictă interpretare şi nu trebuie extinse la cazuri pe care legea nu Ie-a avut în vedere (poenalia sunt strictissimae interpretationes). pentru a nu se extinde legea penală şi la alte situaţii neavute în vedere de legiuitor. atenţie maximă în realizarea acestei operaţiuni. în operaţiunea de interpretare.Drept penal. care trebuie să guverneze activitatea de interpretare şi aplicare a legii. se aduce atingere principiului legalităţii. avînd în vedere specificul său.

atunci cînd normele penale au fost încălcate prin savîrşirea faptelor interzise. întrucît legea se realizează. p. prin respectare de către cei cărora li se adresează. care-şi subordonează conduita prescripţiilor normelor penale. op. în principal. şi de conflict sau contradicţie. Legea penală se realizează. raporturile juridice penale de conformare şi de conflict. fie prin aplicare (constrîngere). de cooperare.cit.cit. în principal. C. Normele juridice penale nu se pot realiza decît prin mijlocirea raporturilor juridice penaie. V. Realizarea legii penale prin respectare şi aplicare..45. Raporturile juridice penaie pot fi definite ca raporturi ce iau naştere în acţiunea de prevenire şi de combatere a infracţionalităţii. implică naşterea întotdeauna a unor raporturi juridice penale numite de conformare. prin constrîngere. 46. Dar. fie prin respectare. • 26 C. Raporturile. legea penală se realizează şi prin aplicare.cit.juridice de conflict au un caracter .28. Mitrache. Realizarea legii penaie. în cazul respectării legii. op. Dongoroz. a celor două cetegorii amintite 26 . p.secundar. Forma dominantă a raporturilor juridice penale ar fi deci de conformare. întrucît realizarea îegii penale prin constrîngere reprezintă modalitatea subsidiară de realizare a ei. în cazul săvîrşirii infracţiunilor care atrag aplicarea legii şi intervenţia coerciţiei sale.r - TITLUL II. p. . op. prin respectare.vol..I. CAPITOLUL II RAPORTUL JURIDIC PENAL SECŢIUNEA I Realizarea legii penale prin Intermediul raporturilor juridice penale § î.. Consideraţii generale privind realizarea legii penale 53. Legea penală şi limitele ei de aplicare.36. Bulai.

ocrotite prin normele penale (norme prohibitive) sau de a realiza anumite acţiuni impuse de aceste norme.. Raportul juridic penal de conformare Elementele raportului juridic penai de conformare. Raporturile juridice de confomiare nu se nasc ca urmare a voinţei destinatarilor ci ele apar prin autoritatea legii. p. conţinut. Raporturile juridice penale de conformare se nasc în momentul apariţiei legii şi durează atît timp cît legea este în vigoare fiind legate de durata activităţii legii. 27 44 C. Toţi destinatarii legii trebuie să respecte obligaţiile impuse de normele juridice penale în vederea asigurării ordinii publice.48. Ca subiect al raportului juridic penal de conformare apare în primul rînd statui. . op. Celălalt subiect al raportului juridic îl constituie persoana fizică. subiect bine determinat. adică de a se abţine de la săvîrşirea unor acţiuni de natură a vătăma anumite valori sociale sau de a realiza anumite obligaţii impuse în vederea aceleiaşi finalităţi (ocrotirea unor interese). ce trebuie să se conformeze comandamentelor impuse de normele juridice penale. Bulai. Obiectul acestui raport juridic îl constituie obţinerea unei conduite conforme obligaţiilor impuse de normele juridice penale şi prin aceasta realizarea ordinii publice27. vol. 49. subiecte. Conţinutul raportului juridic penal de conformare constă în dreptul statului de a pretinde respectarea dispoziţiilor cuprinse în normele penale. Raporturile juridice penale se nasc odată cu intrarea în vigoare a legii penale care prin normele sale impune anumite interdicţii sau obligaţii destinatarilor săi. § 2. care impune obligaţia membrilor societăţii de a se abţine de la săvîrşirea faptelor .ce vatămă anumite valori sociale. obiect.I. adică să aibă o conduită conformă dispoziţiilor cuprinse în aceste norme. Dacă nu se respectă obligaţiile impuse şi se săvîrşesc faptele prevăzute de legea penală apar raporturile juridice de conflict.Drept penal. Al doilea subiect nu este determinat în individualitatea sa. fiind vorba de oricare dintre membrii societăţii cărora se adresează legea.dt. Partea generală. în vederea apărării valorilor sociale -(norme onerative) . în vederea apărării valorilor sociale şi din obligaţia celui căruia i se adresează legea de a respecta comandamentele acesteia. odată cu intrarea sa în vigoare.

. Noţiune. statul şi infractorul. Urmărirea penală porneşte in reni fără a se cunoaşte persoana făptuitorului. Momentut naşterii raportului juridic penal.durata raportului de drept penal. ca urmare a nesocotirii normei.pen. Subiectele raportului juridic penal. § 3. 45 . în mod invariabil. şi constă în dreptul statului de a aplica sancţiunea prevăzută în norma penală încălcată (dreptul de a trage la răspundere penală) şi obligaţia infractoraiui de a suporta sancţiunea (de a răspunde penai). momentul comiterii faptei penale.ultim C.auto^ instigator. Raportul juridic penal de conflict poate fi definit. în examinarea raportului juridic penal de conflict se impun a fi cercetate următoarele aspecte: . major. cauză care înlătură răspunderea penală. care se naşte în momentul săvîrşirii infracţiunii. minor. Dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia sa de a suporta consecinţele faptei săvîrşite se nasc odată cu săvîrşirea infracţiunii.* curge de la data săvîrşirii infracţiunii (art. Subiectele/aportului juridic penal de_confiict sînt. în orice raport juridic penal unui dintre subiecte este statul. . complice. (Elementele 56. Structura raportului juridic penal de raportului juridic penal de conflict) conflict.momentul naşterii raportului juridic penal. Prescripţia.faptele juridice penale. adică limitele între care se încadrează naşterea şi stingerea acestuia.122 al. tară să se condiţioneze existenţa raportului de identificarea infractorului şi chiar de descoperirea infracţiunii. § 4. infractor primar. Raportul juridic penal de conflict 54.TŢTLUL ^ . iar celălalt infractorul . 55. Raportul juridic penal de conflict se naşte în momentul săvîrşirii infracţiunii. A.structura raportului juridic penal (subiectele. operînd asupra unui raport juridic născut în. .). ca fiind Legătura juridică (vinculum juris) dintre stat şi infractor. conţinutul şi obiectul său): .

cel îndreptăţit â trage la răspundere penală este tot statul. 46 . a impus anumite obligaţii cărora trebuie să se conformeze destinatarii normelor.vîrstă. B. prin normele penale. Realizarea dreptului statului. etc. în cazul nerespectării lor.pen. 57. ceea ce nu trebuie să ducă la concluzia că.195 C. Chiar în această situaţie subiect al raportului juridic penal rămîne tot statul. Statul. prin mijlocirea organelor de judecată.. Basarab. Este posibil ca aceeaşi persoană să fie subiect în mai multe raporturi juridice penale.) acţiunea penală. op. este întărită de posibilitatea de a recurge la forţa sa de constrîngere. Partea generală.. In cazul unor fapte penale prin care se vatămă anumite atribute ale persoanei (insulta art.. prin care se valorifică raportul de drept penal material. Al doilea subiect al raportului de drept penal de conflict este infractorul. adică persoana fizică care întruneşte condiţiile cerute de lege . aşa cum prevede legea. Partea vătămată are dreptul să ceară pedepsirea celui vinovat. Acestea apar ca subiecte ale raporturilor procesual penale. fapta nu constituie infracţiune şi nu poate genera răspunderea penală a făptuitorului. violarea secretului corespondenţei. calomnia. .206 C.Drept penal. Dacă cel care săvîrşeşte fapta prevăzută de legea penală este un iresponsabil sau este responsabil dar acţionează sub imperiul constrîngerii fizice ori morale.. a erorii etc.cu toace trăsăturile şi caracteristicile care îl individualizează sub aspectul periculozităţii sale sociale28. Conţinutul raportului juridic de conflict este format din dreptul statului de a trage la răspundere penală şi a aplica pedeapsa infractorului şi obligaţia acestuia de a suporta consecinţele faptei săvîrşite şi anume aplicarea şi executarea pedepsei. dar odată formulată plîngerea pentru realizarea acestui drept. ca subiect cu autoritate. Dreptului statului îi corespunde 28 M. Conţinutul raportului juridic penal. de a aplica sancţiunile prevăzute în norme. art.legătura juridică apare între aceste organe şi infractor. se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.pen. responsabilitate şi libertate de hotărîre şi acţiune. art. Dreptul statului se realizează prin intermediul organelor judiciare.pen. recidivist etc. statul are dreptul de a trage la răspundere penală pe cei care au încălcat legea. în toată perioada desfăşurării raportului de drept penal.21.205 C.cit. cum este în cazul concursului de infracţiuni. p. întrucît numai e! are dreptul de a aplica pedeapsa infractorului.

D. Momentul iniţial este determinat de data săvîrşirii infracţiunii care dă naştere raportului juridic de conflict. pe lîngă obligaţia de a se supune pedepsirii sale. care se realizează deci în cadrul raportului juridic pena! de conflict. are şi obligaţia de a aplica pedeapsa în limitele şi condiţiile prevăzute de lege. Răspunderea penală este personală fără a putea ii transferată altei persoane pentru a o realiza. In funcţie de sancţiunea aplicată se poate prefigura durata celei de a doua etape a raportului juridic de conflict. de regula. componentă a conţinutului raportului juridic penal. Dacă s-a aplicai o pedeapsă privativă de libertate şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi. adică cu stingerea consecinţelor ce decurg din norma încălcată şi . şi altul final. Durata raportului juridic este încadrată intre două momente. al naşterii raportului. Legătura juridică stabilită între stat şi infractor urmăreşte realizarea consecinţelor ce decurg din norma încălcată. are dreptul de a cere să fie sancţionat în conformitate cu reglementările incidente în cauză. Determinarea cu exactitate a dreptului şi obligaţiei. este echivalentă cu răspunderea penală. Statul pe lingă dreptul de a exercita constrîngerea în cazul săvîrşirii unei infracţiuni. Obiectul raportului de drept penal înseamnă realizarea efectivă a conţinutului raportului juridic de contradicţie. după cum infractorul. Legea penală şi lirrutele_ei de_aj)iicare obligaţia infractorului de a suporta rigorile legii pentru fapta săvîrşită. Obiectul raportului juridic penal.' C. Burată raportului juridic penal de conflict. al stingerii lui. 59. adică aplicarea şi executarea pedepsei principale. cu realizarea obiectului său. Obligaţia infractorului da a se supune aplicării şi executării pedepsei.TITLUL II. stabilirea naturii pedepsei şi a cuantumului sau se fac prin hotărîrea definitivă de condamnare. Noţiunea de răspundere penală în sens larg implică dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a suporta consecinţele faptei sale în limitele prevăzute de lege. unul iniţial. accesorii şi complimentare ori a măsurilor educative. care pune capăt unei prime etape din durata raportului juridic penal. 58. cînd se consideră că a luat sfîrşit procesul de reeducare a infractorului şi posibilitatea reinserţiei sale sociale. durata celei-de a doua etape se va determina în funcţie de cuantumul celor două pedepse aplicate. ceea ce echivalează cu conţinutul raportului juridic penal. Momentul final coincide. Nu se poate vorbi de obligaţia infractorului fără a o corela cu dreptul statului.

Faptele juridice penale 60. a doua etapă care începe odată cu hotărîrea definitivă de condamnare şi durează pînă la executarea pedepsei principale şi complimentare. situaţii. Din categoria acestora se pot 29 M.cit. precum şi actele de participaţie îa săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. împăcarea părţilor şi alte cauze. împrejurări. Faptele juridice sînt acele situaţii. § 5. In anumite cazuri durata raportului poate fi mai redusă. cînd pe parcursul desfăşurării lui intervin anumite cauze de înlăturare a răspunderii penale. Sînt acele fapte. constrîngere fizică şi morală. p. anume executarea pedepsei (principale şi complimentare) sau a altor sancţiuni (măsuri educative). Sînt acele' fapte care dau naştere raportului juridic de conflict. iresponsabilitate. a. Basarab. ele nu constituie infracţiuni şi nu pot genera un raport juridic. modificatoare şi extinctive29. în funcţie de efectele faptelor juridice asupra raportului juridic penal acestea pot fi: constitutive. (legitimă apărare. depăşind chiar durata pe care ar fi avut-o în cazul aplicării pedepsei . op. Noţiune. Faptele juridice constitutive (sau generatoare). Alteori. care modifică conţinutul raportului juridic penal şi implicit durata lui.44-51 C. ca amnistia. în cazul săvîrşirii unor fapte prevăzute de legea penală. în durata raportului juridic penal se pot distinge două etape: prima etapă. prin care se înţelege fapta consumată. împrejurări de care legea penală leagă naşterea. Partea generală. care durează din momentul săvîrşirii infracţiunii şi pînă la pronunţarea hotărîrii definitive de condamnare. dar şi tentativa (forma atipică . b. In general. Faptele juridice modificatoare. adică' forma tipică. instigare sau complicitate (coautorat ia tîlhărie. în special în cazul întreruperii prescripţiei.29. instigare la furt şi complicitate la omor). 62. dacă aceasta din urmă a fost aplicată.este cazuî prescripţiei răspunderii penale.Drept penal. 61. sub incidenţa vreuneia din cauzele prevăzute în art. manifestate sub formă de coautorat.tentativa de furt). generatoare a acestui raport este infracţiunea. durata poate fi mai mare. prevăzute de legea penală. modificarea sau stingerea raportului juridic penal.pen. eroare de fapt etc..) întrucît le lipseşte vinovăţia. 48 .

prescripţia executării pedepsei (dacă nu s-a pronunţat şi o pedeapsă complimentară art.260 alin. graţierea totală poate constitui un fapt extinctiv.l 19).graţierea (art. cînd nu s-a pronunţat o pedeapsă complimentară sau cînd efectul ei se răsfrînge şi asupra acesteia. care se aplică în temeiul ari 13. retragerea mărturiei mincinoase în condiţiile legii. 12). 63. ~ apariţia unei legi de dezincriminare {art.TITLUL II. ~ desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului (art. fie că aceasta constă în comutarea pedepsei sau în reducerea ei. 3. Faptul juridic comun. graţierea. .255 alin. 2 etc).cauzele speciale de nepedepsire (denunţarea faptei de către mituitor art.pen.lipsa plîngerii prealabile şi retragerea plîngerii (art. . art. după caz. . . ulterior săvîrşirii faptei. Faptele juridice extinctive. a celei complimentare precum şi a măsurilor educative. 122). .amnistia (art. indiferent de momentul în care intervine. ce constă în închisoare sau amendă. care constituie modalitatea principală de stingere a raportului juridic este executarea pedepsei principale. 14 şi 15.22). 132).prescripţia răspunderii penale (art. c.131. . Sînt considerate fapte juridice extinctive şi unele cauze generale care înlătură răspunderea penală dintre care se pot aminti: .. C.125). Legea penală şi limitele ei de aplicare aminti: intervenţia unei legi penale mai blînde. cînd este totală şi nu s-a pronunţat şi o pedeapsă complimentară. 120). Sînt' acele situaţii sau împrejurări care duc ia stingerea raportului juridic penal.

ca principiu de bază al aplicării legii penale în spaţiu. Astfel. în funcţie de cerinţele acestuia. în vederea ocrotirii valorilor fundamentale de care depinde existenţa statului. Preliminarii. care să nu fie incriminate de statul pe teritoriul căruia s-au comis. la care se adaugă un interes 50 . pe care legea străină nu le-a incriminat. este o consecinţă directă a principiului general şi absolut al suveranităţii. care. ci cu calitatea făptuitorului. indiferent de locul comiterii lor. dacă cetăţenii unui anumit stat comit fapte în străinătate. care dă efect legii penale nu în raport cu locul săvîrşiriî infracţiunii. regimul de sancţionare să nu fie acelaşi ca în legea aparţinînd statului vătămat. independenţei. pentru a se da eficienţă maximă legii penale. ceea ce ar duce la crearea unor situaţii de impunitate. ei nu vor putea fi traşi la răspundere în baza principiului teritorialităţii în acel stat. s-a instituit principiul personalităţii. CAPITOLUL III APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU SECŢIUNEA I Principiile de aplicare a legii penale în spaţiu § 1. aplicîndu-se tuturor infracţiunilor săvîrşite pe teritoriul ţării. suveranităţii statului şi a întregii ordini publice. Legea penală îşi extinde acţiunea în limitele unui teritoriu determinat. se pot comite pe un teritoriu străin fapte îndreptate împotriva altui stal. De asemenea. dacă sînt incriminate. Orice lege penală. după legea naţională constituie infracţiuni. asupra căruia statul respectiv îşi exercită suveranitatea. Absolutizarea principiului teritorialităţii şi limitarea aplicării legii penale în spaţiu. Aplicarea legii penale pe un anumit teritoriu. a subiectului infracţiunii. nu ar face posibilă reprimarea tuturor infracţiunilor. Consideraţii generale 64.' îşi extinde autoritatea pînă unde se exercită suveranitatea statului.Drept penal. întrucît faptele comise nu constituie infracţiuni. avînd drept scop apărarea unităţii. ori. Partea generală. Faptele fiind incriminate în statul al căror cetăţeni sînt făptuitorii.

instituţia extrădării completează reglementarea privitoare la aplicarea legii în spaţiu. sau nu poate fi acordată. condiţiile de tragere la răspundere penală. în baza principiului teritorialităţii. care nu se poate face de către statul pe teritoriul căruia s-au refugiat. care extinde efectul legii penale nu legat de locul comiterii faptei. în cazul săvîrşirii faptelor de către cetăţenii străini sau persoane care nu domiciliază în România. potrivit căruia legea penală se aplică tuturor infracţiunilor săvîrşite pe teritoriul României. Concept şi limite 65. întrucît pnn 'faptele săvîrşite se aduce atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi întregii ordini de drept. se refugiază pe teritoriul altui stat. sînt situaţii cînd cetăţenii străini. consacrat în art. persoane ce domiciliază în România sau cetăţeni străini.3 C. care pot fi cetăţeni români. a personalităţii sau a realităţii..' după comiterea infracţiunilor în străinătate. faţă de interesul vital al statului a cărui siguranţă a fost atinsă. Pe lîngă aceste principii consacrate în Codul penai. ci de necesitatea unei garanţii absolute a apărării statului asigurată numai prin aplicarea legii naţionale. Legea penală şi limitele ei de aplicare diminuat de pedepsire a faptelor de către statul pe teritoriul căruia s-au comis. denumit al universalităţii.' Principiul teritorialităţii este principiul de bază în cadrul aplicării legii penale în spaţiu. fapt care a impus instituirea altui principiu.pen. în sfîrşit. Concept. Legea penală are în vedere infracţiunile săvîrşite pe teritoriul ţării fără să intereseze calitatea celor ce ie comit.TULUL II. de aplicare şi executare a sancţiunilor sînt 51 . cetăţeni a căror extrădare nu se cere. Imperativul sancţionării tuturor infracţiunilor cere tragerea îa răspundere penală şi a acestei categorii de persoane. SECŢIUNEA a Ii-a Principiul teritorialităţii § 1. s-a consacrat principiul realităţii sau protecţiunii reale. Pentru ca statul lezat să poată interveni cu o apărare eficace a intereselor sale.

§ 3. fără să intereseze locul unde s-a comis acţiunea. permiţmd. Săvîrşirea infracţiunii implică. în literatura penală s-au elaborat mai multe teorii asupra locului comiterii infracţiunii. ca element material al faptei penale. intervenţia legii penale în toate etapele de comitere a faptei penale. sau al producerii rezultatului. cînd aceasta se află în afara apelor teritoriale sau a spaţiului aerian român. realizarea acţiunii şi producerea rezultatului în acelaşi loc. în acest caz.THZUI. în acest sens s-a formulat teoria acţiunii. de regulă. dar pe un alt element al ei . e) Spaţiul aerian este spaţiul de deasupra teritoriului terestru. Fundamentată tot pe latura materială a infracţiunii. considerat loc al comiteri faptei. Legea penala şi limitele ei de aplicare incide cu limitele frontierelor de stat cu o adîncime conceptual • determinată.este teoria rezultatului. practic limitată de posibilitatea reală a omului de e x pl o r are. fundamentate pe caracterul prioritar dat fie elementului obiectiv. Codul penal prevede în art. în condiţiile tehnicii actuale. Locul săvîrşirii infracţiunii 67. întrucît ar fi o construcţie forţată şi artificială. al apelor interioare şi a mării teritoriale ce se întinde în înălţime pînă la limita spaţiului cosmic. astfel. Această teorie lasă descoperite 53 . se pune problema dacă locui săvîrşirii infracţiunii trebuie considerat ceî al realizării acţiunii. Este posibil. fie celui subiectiv al infracţiunii. fără să intereseze locul unde s-a produs rezultatul dăunător. iar rezultatul să se producă pe teritoriul altui stat. II. însă. desigur. ca acţiunea să se săvîrşească pe teritoriul României. Teoriile formulate în literatură privind locui săvîrşirii infracţiunii. ori fără a se stabili o prevalentă a unui element faţă de celălalt. care consideră că locul săvîrşirii infracţiunii este aceia al producerii rezultatului. în concepţia căreia locul comiterii infracţiunii este acela al săvîrşirii acţiunii. Fără a include în noţiunea de teritoriu navele şl aeronavele române. ca avînd preponderenţă în săvîrşirea faptei.143 că o infracţiune este săvîrşită pe teritoriul ţării şi atunci cînd este comisă pe o navă sau aeronavă romană.rezultatul . să se considere ca loc al săvîrşirii faptei atît locul comiterii acţiunii cît şi cel al producerii rezultatului. sau viceversa.

subsolul teritoriului terestru şi acvatic şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului terestru şi acvatic (al apelor interioare şi mării teritoriale). sau stătătoare (lacuri. Noţiunea de teritoriu în accepţiunea legii penale are un sens mai larg decît noţiunea de teritoriu în sens geografic. d) Subsolul teritoriului terestru şi acvatic (al apelor interioare şi al mării teritoriale) este format din zona subterană avînd o întindere ce 30 Legea nr. adică liniile frontierelor de stat. anul II. fără să intereseze reglementarea statului căruia aparţine făptuitorul. Noţiunea de teritoriu în sensul legii penale 66. Din precizarea noţiunii de teritoriu rezultă că aceasta 'cuprinde: suprafaţa terestră. Pentru înţelegerea principiului teritorialităţii.99 din 9 august 1990. Limitele suprafeţei terestre. bălţi).142 C.Drept penal. cu subsolul şi spaţiul aerian. precum şi apele maritime interioare30. al mării teritoriale şi a zonei cotigue ale României. a) Prin suprafaţa terestră (solul) se înţelege întinderea de pămînt cuprinsă între frontierele politîco-geografice aie statului. § 2. c) Marea' teritorială este fîşia de apă din mare care mărgineşte suprafaţa terestră şi se întinde de-a lungul litoralului statului. precum şi prin formularea de "infracţiune săvîrşită pe teritoriul ţării". subsolul şi spaţiul aerian ai acesteia". fiind supusă suveranităţii sale.224 m). Monitorul Oficial al României. cuprinse între frontierele politico-geografice ale statului. care stabileşte că "Prin termenul teritoriu din expresiile «teritoriul României» şi «teritoriul ţării» se înţelege întinderea de pămînt şi apele cuprinse între frontiere. Partea generală. Elementele teritoriului ca noţiune juridico-penală. în accepţiunea legii penale. precum şi marea teritorială cu solul. sînt stabilite prin tratate de frontieră încheiate de statul nostru cu statele vecine b) Apele interioare sînt apele curgătoare (fluvii. cele prevăzute în legea română. Statul nostru a stabilit lăţimea mării teritoriale la 12 mile marine (22. această noţiune a fost definită în art. 17 din 7 august 1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare.pen. 52 . trebuie să se precizeze ce se înţelege prin "teritoriul ţării". apele interioare. rîuri). marea teritorială. Avînd un conţinut cu o sferă de cuprindere mai mare. nr. Regimul juridic al apelor interioare este stabilit de statui căruia aparţin.

Potrivit acestei teorii. Teoria preponderenţei fixează locul comiterii infracţiunii în funcţie de locul unde s-a comis cel mai important act pentru realizarea infracţiunii. consideră că locul comiterii infracţiunii este aceia unde infractorul a înţeles. dă eficienţă legii penale pe toată întinderea desfăşurării infracţiunii. alin. unele situaţii. actul care are eficienţa cea mai mare în cadrul activităţii infracţionale. acţiunea. este a ubicuităţii31. Concepţia ubicuităţii. întrucît face posibilă intervenţia represiunii pe toată perioada de desfăşurare a infracţiunii. In sfîrşit o teorie de factură subiectivă. A fost consacrată în Codu! penal anterior în art. prin absolutizarea criteriilor singulare ce stau la baza lor. Potrivit acestei concepţii. s-a. se dovedesc a fi înguste şi de aceea insuficiente în rezolvarea tuturor situaţiilor practice. 2. care prevede că "Infracţiunea se consideră săvîrşită pe teritoriul ţării şi atunci cînd pe acest teritoriu ori pe o navă ori aeronavă română. 1 I 54 . destul de numeroase. Teoria ubicuităţii a fost şi este consacrată şi în legislaţia penală romană. Cea mai cunoscută teorie.6. sau locui unde s-a produs rezultatul infracţional. a voii să se producă rezultatul. efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii". care domină literatura şi legislaţia panală. Teoriile schiţate. în acord cu nevoile represiunii care trebuie să intervină în oricare din momentele de comitere a infracţiunii. 3. Partea generală. locul săvîrşirii infracţiunii este considerat locul unde s-a comis cel puţin un act de executare.care pot fi situate spaţial pe teritorii diferite. iar în actualul cod în art.143. ca acelea a infracţiunilor formale sau care se referă Ia tentativă. pretutindeni unde s-au realizat ~ actul de executare. o parte din acţiunea ilicită. a voinţei infractorului. rezultatul . alin. O altă concepţie este aceea a ilegalităţii care consideră că locul săvîrşirii infracţiunii aste acolo unde s-a comis prima activitate pedepsibiîă (acte preparatorii sau tentativă incriminate). chiar dacă acesta a avut loc pe alt teritoriu.Drept penal. care învederează o vinovăţie suficientă pentru a atrage răspunderea penală. o infracţiune se consideră săvîrşită pe teritoriul ţării noastre nu numai atunci cînd acţiunea şi rezultatul au avut ubique= pretutindeni.

indiferent de calitatea celui ce le-a săvîrşit . prevăzută în legea străină. ca pedeapsa mai biîndă sau altă sancţiune de drept penai de o factură atenuat coercitivă. Sancţionarea străinului nu este condiţionată de incriminarea faptei în legea străină (dubla incriminare). Imunitate de jurisdicţie. legate de particularitatea ori structura unor anumite infracţiuni.8. Codul penai reglementează aceste situaţii în art. cum sînt infracţiunile continui. continuate şi de obicei. în lumina acestei concepţii pot fi rezolvate unele situaţii mai complicate.TITLUL H. în 55 . care prevede ca "Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvîrşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane. a aplicării şi executării pedepsei principale şi complementare. Dispoziţiile unei legi de dezincriminare. sub aspectul condiţiilor de încriminare. fiind suficient ca fapta să fie prevăzută de legea penală română. aşadar. Legea penală română se aplică. § 4.român sau străin . a aplicării măsurilor de siguranţă.sau de rolul jucat în săvîrşirea lor. aceasta va acţiona în complexul reglementărilor sale aplicabile cazului concret. Excepţii de la principiul teritorialităţii 68. Legea penală şi Umilele ei de aplicare l c t>e teritoriul României sau pe o navă ori aeronavă română. de intervenţia unei legi de dezincriminare sau amnistie etc. faţă de care legea penală rămâne inoperantă. aplicîndu-se legea penală română. existente în legea naţională. Dimpotrivă. ci şi atunci cînd pe acest teritoriu sau pe o navă sau eronavă romană s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. amnistie sau graţiere se vor a'plica şi. care se încadrează în cerinţele actelor de clementă sau de abolire a incriminării. în cazul incriminării" aceleiaşi infracţiuni. sînt totuşi situaţii cînd se comit infracţiuni pe teritoriul ţării. care. de către anumite categorii de cetăţeni străini. Cetăţenii străini care au săvîrşit infracţiuni în România nu se vor prevala de invocarea necunoaşterii legii penale (eroare de drept) sau de dispoziţiile mai favorabile. cînd actele de cooperare s-au realizat pe teritorii diferite. Deşi legea penală română se aplică tuturor infracţiunilor săvîrşite în limitele teritoriale ale statului nostru.faptelor penale săvîrşite de cetăţeni străini. situaţie care u comportă discuţii. infracţiunilor săvîrşite pe teritoriul ţării noastre. ori de participaţie.

ratificată de statul nostru în 1968.Of. de altfel. Dacă împotriva reprezentanţilor diplomatici nu se poate porni urmărirea penală în cazul săvîrşirii infracţiunilor. De asemenea. ce priveşte actele săvîrşite în exercitarea funcţiilor 33 consulare . arestaţi. O reglementare asemănătoare s-a dat şi statutului membrilor misiunilor consulare. nr. 56 .89 din 4 iulie 1968.A se vedea. în atare situaţii "persona non grata". nr. ei pot fi declaraţi. în acest sens. stabileşte însăşi legea32. reprezentanţii diplomatici nu pot fi reţinuţi. şi anume. 33 Decretul nr.8 privesc nu numai aplicarea legii penale după principiul teritorialităţii.realităţii şi universalităţii. localul. 3. ci şi după celelalte principii .43 pct. sediul reprezentanţelor diplomatice sînt inviolabile. de o imunitate parţială. publicat în B. faptele continuă să rămînă infracţiuni. asupra cărora nu se poate întinde jurisdicţia organelor noastre judiciare. Codul penal./'reprezentanţii diplomatici" şi "alte persoane". judecaţi de către organele judiciare ale statului în care au fost acreditaţi. conformitate cu convenţiile internaţionale. fără consimţămîntul şefului misiunii diplomatice. Partea generala.Of. în dispoziţia citată. publicată în B. urmrnd a fi rechemaţi în ţară. întrucît se bucură de imunitate jurisdicţională. Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice. cu posibilitatea tragerii la răspundere penală de către organele judiciare ale statului căruia aparţine făptuitorul.10 din 26 ianuarie 1972. de impunitate. datorită calităţii sau situaţiei pe care o deţin în acea ţară. aceste persoane nu pot fi supuse jurisdicţiei organelor statului în care îşi îndeplinesc misiunea. în temeiul lor. face referiri la două categorii de persoane. Excepţiile prevăzute în art. de către statul reprezentat. din 18 aprilie 1961. Organele statului de reşedinţă nu pot pătrunde în localurile reprezentanţelor diplomatice în vederea efectuării unor percheziţii sau acte de urmărire. Deşi fapta săvîrşită constituie infracţiune. cum.l.481 din 20 decembrie 1971 pentru aderarea ţării noastre la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare. pe cînd cei ai misiunilor consulare. art. Imunitatea de jurisdicţie acordată de către lege acestor persoane nu trebuie înţeleasă ca o cauză de înlăturare -a răspunderii penale. nu sînt supuse jurisdicţiei penale a statuiui român". potrivit uzanţelor diplomatice.Drept penal. cu sublinierea că membrii misiunilor diplomatice se bucură de o imunitate generală. Categoriile exceptate de la aplicarea legii penale române sînt determinate prin convenţii internaţionale.

cu aprobarea guvernului român. Legea penală română şi organele jurisdicţionale române intervin şi în această situaţie. Legea penală şi limitele ei de aplicare_ Pe lîngă reprezentanţii diplomatici. Se impun următoarele distincţii: -~ în cazul navelor sau aeronavelor militare. din 9 august 1990).TITLUL II. din categoria cărora fac parte şefii statelor străine aflaţi în ţara noastră sau în trecere prin ţara noastră.l din Legea nr. d) exercitarea jurisdicţiei române este necesară pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante. se aplică legea penală română de către organele noastre judiciare. e) s-a cerut în scris asistenţa autorităţilor române de căpitanul navei sau de im agent diplomatic ori funcţionar consular a! statului al cărui pavilion este arborat de navă. în apele teritoriale române). 57 . infracţiunile săvîrşite ' la bordul acestor nave sau . în următoarele condiţii: a) infracţiunea a fost săvîrşită de un cetăţean român sau de o persoană iară cetăţenie care are domiciliul m România.In ce priveşte infracţiunile săvîrşite la bordul navelor comerciale. aflate pe teritoriul ţării noastre. Această lege prevede o excepţie. de către organele jurisdicţîonale române. b) infracţiunea este îndreptată împotriva intereselor Komamei. cînd nu se aplică legea penală română şi anume în situaţia cînd s-au săvîrşit infracţiuni la bordul navelor comerciale aflate in trecere prin marea teritorială.99. şefii guvernelor străine şi alte persoane oficiale a căror statut juridic este stabilit prin convenţii internaţionale. al mării teritoriale şi a zonei contigue ale României (B. . cînd se află pe teritoriul României sau în cazul săvîrşirii unor infracţiuni de către personalul acestor nave pe teritoriul ţării noastre. Se pune problema dacă se aplică legea penală româna.marea teritorială.. aşa cum rezultă din art.aeronave nu cad sub jurisdicţia organelor statului român.c) infracţiunea este de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică în ţară sau ordinea în . 17/1990 privind regimul juridic ai apelor maritime interioare.Of. în cazul infracţiunilor săvîrşite la bordul navelor sau aeronavelor străine. cînd s-au săvîrşit infracţiuni la bordul navelor comerciale.17 alin. Faţă de aceste situaţii acţionează principiul teritorialităţii. legea prevede şi alte persoane ce nu pot fi supuse jurisdicţiei penale a sîatuîui român. a unui cetăţean român sau a unei persoane rezidente în România. al României nr. 69. Alte categorii exceptate. care se află pe teritoriul statului nostru (în porturile sau aeroporturile româneşti.

Consacrat în art. ci o extinde şi asupra persoanelor domiciliate în România. Pe cale de convenţii internaţionale nu sînt supuse jurisdicţiei statului român nici trupele străine staţionate pe teritoriul României sau în trecere pe acest teritoriu. a fost cunoscut sub denumirea de principiul naţionalităţii sau al cetăţeniei. denumite în literatură principii complementare..pen. O asemenea formulare în condiţiile de reglementare a legislaţiei române este necorespunzătoare.Drept penal. Infracţiunilor săvîrşite în străinătate li se aplică legea penală română în baza principiilor personalităţii. în literatura penală. prin a căror intervenţie se acoperă limitele acţiunii legii penale în spaţiu impuse de principiul teritorialităţii. Principiul personalităţii legii penale 71. ci şi în cazul deplasării !or în străinătate. de regulă se aplică legea statului căruia aparţin acele trupe. nu numai cînd se află în ţară. Aplicarea legii penale române potrivit principiului personalităţii are loc în cazul săvîrşirii infracţiunilor în străinătate de către un cetăţean român sau o persoană fără cetăţenie care domiciliază în ţara noastră. SECŢIUNEA a IH-a Principiile complementare de aplicare a îegli penale în spaţiu 70. 58 . Preliminarii. principiul personalităţii impune o conduită conformă cu legea cetăţenilor români şi străinilor care au domiciliul în ţara noastră. Fundament. realităţii şi universalităţii. Prin convenţii bilaterale se stabileşte regimul juridic al trupelor staţionate sau în trecere pe un teritoriu străin. Partea generala. Acest principiu.4 C. întrucît codul nu limitează aplicarea legii penale române numai la cetăţenii români. § 1.

întrucît nu interesează reglementarea dată de statul străin şi nici modificările intervenite în acea legislaţie. legea penală română subordonează pornirea procesului penal de plîngere prealabilă a parţu vătămate şi o astfel de plîngere nu s-a făcut. condiţia sa au fi intervenit amnistia. unele referitoare la fapte. Admiţînd că instanţa română a pronunţat o pedeapsă. care.TITLUL II. urmînd ca făptuitorul să execute restul de pedeapsă. fapta va fi urmărită în baza legii străine. în cazul în care acelaşi cuantum a fost pronunţat şi de instanţa română.4 C. străin. potriviUegii penale române. o tentativă pedepsibilă sau un act de cooperare Ia săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală română (coautorat. tragerea la răspundere penală se face în condiţiile prevăzute de legea română. se cer întrunite mai multe condiţii.. va înceta. Dacă această japţă este incriminată şi în legea străină. cu. Legea penală cere ca infracţiunea să se fi săvîrşit în afara teritoriului ţării. A. fără a se putea invoca. dispoziţiile mai favorabile. fapta săvîrşită în afara teritoriului ţării se cere să fie infracţiune potrivit legii penale române. adică o infracţiune consumată. Dacă făptuitorul a fost judecat în străinătate şi a executat pedeapsa pronunţată de instanţa străină. ar exista în reglementarea străină. Condiţii referitoare Ia faptă. eventual. intervenită în statui. Dacă.pen. pentru. instigate sau complicitate). adică a incriminării faptei săvîrşite ca infracţiune atît în legea naţională cît şi în legea statului unde a avut ioc. 59 . de către cetăţeanul român. mai mare. In cazul în care fapta este incriminată şi de legea străină. fapta săvîrşită în străinătate. Dezincriminarea faptei.. intervine o lege de dezincrirainare în statul nostru. după săvîrşirea faptei în străinătate.144 C. Actualul Cod penal nu mai impune condiţia dublei incriminări.pen.pen. altele la persoana făptuitorului. iar dacă a început.89 C. iar pornirea procesului penal se ta ce din oficiu. graţierea sau alta cauză de înlăturare a răspunderii penale. Legea penală şi limitele ei de aplicare 72. ceea ce a executat în străinătate se va deduce din pedeapsa pronunţată de organul de judecată din ţara noastră (art. nu profită infractorului român sau străin domiciliat în ţară.). Aşa cum rezultă din interpretarea art.. In ipoteza în care. Condiţii de aplicare. cele două raporturi juridice s~au stins în acelaşi timp. urmărirea penală nu >ate începe datorită nerealizării condiţiei impuse de lege. Pentru aplicarea legii penale române după principiul personalităţii. Formularea de "savîr'şirea unei infracţiuni" trebuie înţeleasă în sensul art. urmărirea penală nu va mai începe.

291 C. combinat cu art. legea nu prevede vreo condiţie legată de prezenţa infractorului în ţară (art.). Dispoziţiile procedurale (art. potrivit legii.) nu înscriu printre cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale şi lipsa făptuitorului.pr.. iar în ce priveşte infracţiunile ce pot fi comise împotriva cetăţenilor români.penultim. se poate sancţiona în baza principiului realităţii. Aplicarea legii penale în baza acestui principiu se justifică de necesitatea apărării acestor valori împotriva faptelor comise în străinătate de străini. Partea generală. Potrivit principiului realităţii (sau ai protecţiei reale) consacrat în art. ca întreaga activitate şi rezultatul să se fi produs pe teritoriul străin. în privinţa urmăririi.pen. prevede. respectiv faptele penale cuprinse în Titlul I al Părţii speciale a Codului penal. C. A.pr. prin care se vatămă interesele statului român.pr. legea indică numai infracţiunile contra vieţii 60 . ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român.5 C.pen. şi art.pen. art. Principiul realităţii legii penale 73. Condiţii privitoare la faptă. infracţiunile contra statului. privitoare la faptă. Aplicarea legii penale române în temeiul principiului realităţii cere cumularea mai multor condiţii. de categoriile de persoane indicate. Din reglementarea dată principiului realităţii de actualul Cod pena!. şi principiul realităţii impune ca fapta să fie săvîrşită în străinătate. cu aceeaşi menţiune. ci numai infracţiunile limitativ indicate de lege. la persoana făptuitorului şi la urmărire. Ca şi în cazul aplicării legii penaie române în conformitate cu celelalte principii adiacente principiului teritorialităţii.pr.pen. 74.177 alin. Condiţii de aplicare. legea penală română se aplică infracţiunilor săvîrşite în afara teritoriului ţării.5 C. Condiţii privitoare Sa persoană. în acest sens. 10 C. .254 C.pen. contra statului român sau contra vieţii unui cetăţean român.4. cînd sînt săvîrşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării. rezultă că nu orice infracţiune săvîrşită în străinătate. Principiul a mai fost denumit al naţionalităţii (cetăţeniei) pasive. B.237 alin.pen. art. § 2. trebuie să fie cetăţean român sau străin domiciliat în România.Drept penal. Făptuitorul. Fundament.

. efect subsecvent ai lipsei condiţiei dublei incriminări.217 C.182. în condiţiile prevăzute de lege. Condiţii privitoare Ia persoana făptuitorului. Potrivit dispoziţiei Codului de procedură penală. Legea fiind limitativă în ce priveşte indicarea infracţiunilor. nu interesează regimul lor de sancţionare. In cazul în care în legea străină sînt incriminate unele fapte.pen.pen.206 C. înşelăciunea . în cazul judecării şi sancţionării acestor fapte în străinătate. Apariţia unor legi de dezincriminare sau amnistie în statul străin nu produce consecinţe juridice în raport cu faptele comise. sancţiunea aplicată de instanţa română va fi mai mare întrucît legea română a acţionat în apărarea unui interes propriu. săvîrşite în străinătate de străini.215 C.pen.ari. etc). legea penală se aplică fie că este vorba de o infracţiune consumată sau o tentativă. trebuie să fie cetăţean străin sau străin care nu domiciliază pe teritoriul ţării. lipsirea de 'libertate în mod ilegal .. distrugerea .pen. C.205 C.art. care constituie cadrai său de aplicare.5 (falsificarea de monede ~ art. legea nu cere condiţia dublei incriminări. instigator sau complice. legea nu reclamă prezenţa infractorului pe teritoriul ţării noastre pentru a se pomi urmărirea penală. aşa că. ceea ce s-a executat se va deduce din pedeapsa aplicată de instanţa română.283 C.208 C. sau interesele unui cetăţean român (lovirea r art. se va aplica legea penală română potrivit principiului universalităţii. B.pen.89 C. insulta . calomnia .art. ş. Făptuitorul. precum şi infracţiuni împotriva patrimoniului (furtul . abuzul de încredere .). etc). punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale ori 61 ..282 C. ori de comiterea acestor fapte de către cetăţenii străini în calitate de autor. ce nu fac parte din cele prevăzute în art.pen. 184 C. falsificarea de timbre.pen.art.art.pen.art. Legea penală ^ unui cetăţean român (infracţiunea de omor . mărci sau bilete de transport .213 C. Săvîrşindu-se fapte prin care se vatămă statul român (dacă se constată dubla incriminare) sau dreptul la viaţă al unui cetăţean român.) sau prin care s-a adus o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii acestuia (art. 189 C.pen.art.TITLUL II.pen. Condiţii privind urmărirea. aşa cum prevede legea.174 C. potrivit art.art. şi a executării pedepsei. înseamnă că pentru celelalte categorii de infracţiuni prin care se pot vătăma interesele statului român. Pentru categoria de fapte incluse în sfera de acţionare a principiului realităţii. etc)..pen.180 C.art.pen. Ca şi în situaţia principiului personalităţii. în aceste cazuri.'a...pen..

pen. Condiţii de aplicare. alin. în lupta împotriva fenomenului infracţionalităţii. îndreptate împotriva intereselor statului român.10. Acţiunea legii penale şi în acest caz se explică prin solidaritatea statului nostru cu celelalte state. Principiul universalităţii legii penale 75. Reglementarea cuprinsă în art. legea penală română se aplică oricăror fapte săvîrşite în străinătate. posibilitatea aplicării legii penale române faptelor săvîrşite de categoriile de persoane indicate. Dacă sînt satisfăcute condiţiile legii. întîlnită şi în aplicarea celorlalte principii .2). de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază în România. Amnistierea faptei în străinătate. cu condiţia să nu fi operat prescripţia sau alte cauze de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române. în vederea realizării dezideratului general al reprimării tuturor infracţiunilor. Aplicarea legii penale potrivit principiului universalităţii presupune realizarea cumulativă a următoarelor condiţii. A. Partea generală. scăzîndu-se durata din pedeapsa executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune (art. în baza principiului universalităţii consacrat de art.6 C.).pen.4 şi 254 C. în primul rînd.pen. Fundament. 237.4...).săvîrşirea faptei în străinătate -. oriunde ar fi locul lor de comitere. nu produc nici o consecinţă juridică în raport cu legea română.pen. precum şi infracţiuni care au lezat interese ale unui stat străin sau ale cetăţenilor străini. iar în situaţia în care într-o anumită împrejurare făptuitorul va fi descoperit pe teritoriul ţării noastre sau se va fi obţinut extrădarea..89 C.5 C. este cerută 62 . desfăşurarea urmăririi penale nu sînt împiedicate de lipsa infractorului (art. Aceeaşi condiţie.Drept penal.pen. Condiţii privitoare la faptă. § 3.pr. are loc judecata pentru infracţiunile comise în străinătate. condamnarea şi stingerea executării pedepsei prin graţiere sau aîte cauze prevăzute de legea ţării unde a fost condamnat făptuitorul. altele decît cele enumerate limitativ în art. alin. Legea penală condiţionează însă punerea în mişcare a acţiunii penale de autorizarea prealabilă a Procurorului General (art. va fi supus la executarea pedepsei.6 prevede.5 C. sau ale unui cetăţean român. 76. cu excepţia celor prevăzute de art.

a). Condiţia privitoare Ia persoană. Spre deosebire de principiul personalităţii şi realităţii. pentru remiterea infractorului. Dacă infracţiunile comise în străinătate au vătămat interesele statului român sau ale uniri cetăţean român. O condiţie referitoare la faptă. dacă în legea statului străin există o cauză 63 . principiul universalităţii impune corniţa ca făptuitorul să fie prezent în ţară (art. există vieo cauză care împiedică punerea m mişcare a acţiunii penale. posibilitatea tragerii la răspundere penală (ca şi în cazul dezincriminării intervenită în statul român). C. în art. care nu este cerută de nici un principiu complementar de aplicare a legii penale în spaţiu. trebuie să fie altele decît cele prevăzute în art. Condiţia dublei incriminări trebuie să fie realizată în orice ipoteză de comitere a faptei •• infracţiune consumată sau tentativă. (cînd privesc interesele statului român). sau infracţiunile de lovire.6 lit. Condiţii privitoare la urmărire. în urma cererii făcute de statul român statului străin. furt..TULUL II. Faptele săvîrşite în ăinătate. Legea. insultă.6 lit. B. De asemenea. ori există vreo cauză care împiedică continuarea procesului Penal (amnistia). tîihărie. Legea penaid }i urnitele ei de aplicare • de reglementarea principiului universalităţii. cere ca fapta să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvîrşită. ca fapta să fie săvîrşită de un cetăţean străin sau de o persoană care nu domiciliază în România este prevăzută şi de reglementarea principiului universalităţii. şi.pen.5 C. fiind necesară întrunirea ei în momentul săvîrşirii infracţiunii. cum ar fi lipsa plîngerii prealabile a persoanei vătămate sau sesizarea ori autorizarea unui anumit organ al statului străin. pe cale de consecinţă. înşelăciune (cînd privesc persoana sau proprietatea ei). întrucît în cazul comiterii lor legea penală se aplică conform principiului realităţii. este aceea a dublei incriminări. mărci sau bilete de transport ş. a căror reglementare permite judecarea şi condamnarea în lipsă a infractorului. infractorul poate fi judecat şi în cazul cînd s-a obţinut extrădarea lui. falsificarea de timbre. potrivit legii statului unde infractorul a comis fapta. calomnie.a. Se pot aminti falsificarea de monedă. b). Urmărirea şi judecarea nu pot avea loc dacă. dezvoltat în cele ce precedă. Aceeaşi condiţie cerută de principiul. Dezincrirninarea faptei pe teritoriul statului căruia ş-a comis face să dispară condiţia dublei incriminări. în vederea urmăririi şi judecării. c j n c ţ p r i v e s c interesele statului român sau ale cetăţenilor omâni. o prezenţă voluntară.

pentru rezolvarea situaţiilor juridice de felul celor examinate mai sus.pr. Partea generală. în 27 mai 1937 prin care statele s-au obligat să sancţioneze atentatele împotriva vieţii şi sănătăţii şefilor de state (în C. Dispoziţiile cuprinse în art. 77. In lipsa convenţiilor internaţionale. vor avea prioritate convenţiile internaţionale.521C..5 şi 6 din Codul penal care consacră realitatea şi universalitatea legii penale. cu sediul indicat.89 C. deducîndu-se potrivit art. comerţului cu femei şi copii.171). concurs între convenţii internaţionale şi dispoziţiile Codului penal.pen. Este posibil ca aceeaşi faptă săvîrşită în statul străin să fi fost judecată în acel stat şi să fi atras o condamnare. dacă pedeapsa a fost executată numai în parte. se vor aplica aceste convenţii care reprezintă izvorul principal în materie. îşi vor găsi aplicarea dispoziţiile din legea penală. sclavajului şi altele . în cazul în care statul român a încheiat convenţii internaţionale cu statele străine pentru a supune răspunderii penale persoanele care săvîrşesc infracţiuni în condiţiile art. dacă nu sînt contrare dispoziţiilor cuprinse în convenţii. partea din pedeapsă executată în străinătate.pen.) cu următoarele consecinţe: dacă pedeapsa a fost executată. care au un caracter special faţă de reglementarea cuprinsă în Codul penal.5 şi 6 C. care împiedică executarea pedepsei (prescripţia).Drept penal.5 şi 6 C. Rezultă din dispoziţia citată că. Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului internaţional. Cadrul legal. ori considerată executată. adoptată la Geneva.519. traficului de publicaţii obscene.. în completarea lor. 34 pirateriei. sau pedeapsa a fost executată. vor putea fi aplicate atunci cînd există convenţii internaţionale. 64 34 .7 C. în cazul unui concurs de reglementări în această materie. statele au încheiat convenţii avînd ca obiect sancţionarea traficului de stupefiante.pen. s-a prevăzut infracţiunea din art.pen. Dacă pedeapsa pronunţată nu a fost executată sau executarea este numai parţială.pen. răspunderea penală încetează. se aplică aşa cum prevede art. Legea penaiă şi convenţiile internaţionale. falsificării de monedă. instanţele noastre vor proceda la recunoaşterea hotărîrii străine potrivit dispoziţiilor legii române (art. raportul juridic penal se stinge. In vederea sancţionării diferitelor categorii de infracţiuni. art. Necesitatea aplicării legii penale române infracţiunilor săvîrşite în străinătate de un cetăţean străin sau de o persoană care nu domiciliază în România a impus reglementarea cuprinsă în art. dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.. făptuitorul va fi obligat la executarea restului de pedeapsă..pen.

329). poartă denumirea de extrădare activă.pen. Noţiunea extrădării 78. pe de o parte. a incriminat falsificarea de monede. în terminologia consacrată.pen. presupune o cerere de extrădare din partea statului interesat. Legea penală şi limitele ei de aplicare SECŢIUNEA a IV-a Extrădarea § 1.. în baza căreia pirateria este considerată crimă internaţională (în C.pen.pen. jefuirea sau însuşirea unor valori culturale. Convenţia pentru reprimarea falsificatorilor de monede de la Geneva (C. s-a susţinut că extrădarea este un act cu caracter exclusiv guvernamental. Convenţia de Ia Haga pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat din 195*.626/1973 (în C. pirateria este prevăzută în art. arî. Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse şi tratamente cu cruzime. concepţiile privind natura extrădării.284). Convenţia privind desfiinţarea sclaviei. ca act bilateral de asistenţă juridică internaţională.. în evoluţia sa istorică.360). Asupra naturii juridice a instituţiei extrădării. Convenţia pentru reprimarea şi abolirea traficului de fiinţe umane şi a exploatării prostituării altuia din 1949 (în C. în literatura de specialitate s-au formulat concepţii diferite. 1956 (în C. a traficului de sclavi de Ia Geneva. denumită extrădare pasivă. în vederea judecării sau executării pedepsei. constă în remiterea unui infractor sau condamnat de către statul solicitat. eîc). Definiţie. ratificată de statul român în 1958 (în C. inumane sau degradante de la New York.212).U. pe teritoriul căruia s-a refugiat acesta.pen.267* prin Legea nr.TULUL II. 1958.timbre sau valori străine în art. şi remiterea infractorului de către statul pe teritoriul căruia se află acesta. într-o primă concepţie. ratificată prin Decretul nr.pen.190).312). statului solicitant. pe de altă parte. s-a incriminat distrugerea. Extrădarea. Din definiţia dată. rezultă că extrădarea. 198=1 la care a aderat România în octombrie 1990 (în C. 65 . s-a incriminat proxenetismul în art.N. Convenţia asupra marii libere de la Geneva. ca act bilateral intervenit între două state. Convenţia asupra stupefiantelor din 1961 a O.20/1990. sistemul bazat pe această concepţie s-a numit guvernamental sau politic. dreptul de decizie asupra cererii de extrădare fiind în puterea guvernului statului solicitat. s-a incriminai traficul de stupefiante în art.pen. trăsături. sclavia este incriminată în art. s-a încriminat tortura în art. care.

s-a afirmat că singurele organe în drept a \ decide asupra cererii de extrădare sînt instanţele de judecată. Guvernul hotăra asupra admiterii sau respingerii cererii de extrădare.şi-au găsit consacrarea pe plan legislativ..23 alin. în reglementarea instituţiei extrădării prin Legea nr.cit. rezultă că dispoziţiile art. M. după cum nu se poate neglija faptul că extrădarea pune faţă în faţă două state. în 1 A se vedea şi N. vol. în art. de unde rolul guvernului de a decide.. politico-juridic. Cea de-a treia orientare. într-o concepţie opusă. Caracterul jurisdicţional rezulta din competenţa organelor judiciare de a verifica întrunirea condiţiilor de fond şi formă prevăzute de lege pentru admiterea extrădării. recunoscînd complexitatea instituţiei extrădării. 150 din Constituţia României prevede că legile şi toate actele normative rămîn în vigoare în măsura în care nu contravin Constituţiei. Concepţiile exprimate în literatură. 1-3 din Legea nr.. în cazul hotărîrii date de instanţele de judecată. op. negîndu-se total dreptul autorităţii guvernamentale de a se pronunţa asupra admiterii sau respingerii cererii de remitere a infractorului. în ultimă instanţă. asupra cererii de extrădare.. Basarab.I.48.extrădarea se hotărăşte de justiţie" se impune precizarea că s-a schimbat natura juridică a extrădării. op. prin competenţa organelor judiciare care verifică întrunirea condiţiilor extrădării şi un caracter politic prin acordarea dreptului guvernului de a se pronunţa asupra admiterii şau respingerii extrădării. Deoarece art.Drept penal Partea generata. această concepţie stă la baza sistemului denumit mixt. judiciar şi mixt — în ordinea enunţării .cit. ceea ce înseamnă înlocuirea sistemului mixt cu cel 35 jurisdicţional .4/1971 şi a convenţiilor de asistenţă juridică încheiate de stătu! nostru cu alte state extrădarea a avut un caracter mixt (sistemul mixt). . două suveranităţi. cunoscute sub denumirea de sistem guvernamental. sistemul a fost denumit jurisdicţional. p.87. 3 se prevede că: ". iar caracterul politic se evidenţia din dreptul guvernului de a se pronunţa. p. potrivit căruia extrădarea are un caracter jurisdicţional.19 pct. jurisdicţional şi politic. asupra oportunităţii extrădării. . Giurgiu.4/1971 privitoare la extrădare trebuie considerate abrogate implicit. a devenit un act cu caracter jurisdîcţionaî. a învederat că nu se poate neglija activitatea organelor judiciare chemate a se pronunţa asupra realizării condiţiilor cerute de lege pentru a se admite extrădarea. întrucît prin Constituţia din 1991. în sensul că dintr-un act cu caracter complex.

B. B. Astfel.TITIJUL II. nr. reciprocitatea. că. familiale şi penale. Lenea penala şi li asura în care au corespund prevederilor constituţionale referitoare ia reanul care hotărăşte asupra admiterii cererii de extrădare. Convenţia dintre România şi Italia. cu caracter prioritar.. în lipsa acestora. ca sursă normativă principală. extrădarea poate fi acordată în baza declaraţiilor de reciprocitate. în cazul în care va admite cererea de extrădare. Izvoarele juridice ale extrădării 79. care intră în acţiune în absenţa primelor două categorii de izvoare 67 .9 C.Of. Actualul Cod penai nu cuprinde norme privind condiţiile extrădării.Of.34-35 din 23 aprilie 1977.539-547. pe care o va formula statui solicitat.Of. pe bază de reciprocitate şi. nr. Segea privind extrădarea. Convenţia de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între România şi Grecia. în temeiul legii".9. In ordinea surselor. Convenţiile internaţionale. din 31 martie 1959. B. Fiind un act bilateral între state. nr. B. care prevede că .77 din anul 1973. Codul penai anterior reglementa extrădarea în art.Of.Of. Convenţia dintre România şi Tunisia.Of.78 din 3 iunie 1973.Of. va soluţiona favorabil o eventuală cerere de extrădare de aceiaşi fel. procedura de extrădare fiind cuprinsă în Codul de procedură penală art. să o constituie convenţiile internaţionale încheiate de statul nostru cu alte. "Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională.6 din 18 februarie 1959.93 din 29 iulie 1970. B. B. 8 2. B. Convenţia dintre România şi Belgia. aşa cum prevede legea. tratatul dintre România şi Republica Cehă şi Slovacă.16-19.Of. Prin declaraţie de reciprocitate se înţelege angajamentul pe care-1 ia statul care solicită extrădarea unei persoane. nr. s-au încheiat asemenea tratate şi convenţii cu o serie de state. şi altele. tratatul dintre România şi Bulgaria. state. nr. B. în lipsa convenţiilor internaţionale.pen. Convenţia dintre România şi Turcia. nr. este firesc. ari. Textul citat prevede doar izvoarele juridice ale extrădării şi ordinea de funcţionare a acestora.ll din 29 ianuarie 1972. Convenţia dintre România şi Maroc din 30 august 1972. dintre care se pot aminti: tratatui dintre România şi Albania privind asistenţa juridică în cauzele civile. din 4 ianuarie 1961. Codul penal cuprinde însă un îext. normative indicate în art. faţă de statul solicitat. urmează legea.

Of. prevede condiţiile de fond ale extrădării şi procedura acesteia. de acţionare a principiului teritorialităţii şi realităţii. în aceste cazuri. cu unele excepţii. 2. poate fi acordată dacă fapta săvîrşită este prevăzută de lege cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani sau cu o pedeapsă mai grea. în vederea urmăririi şi judecării. preferate. legea impune că extrădarea. 36 68 Publicată în B.3.pen. Condiţii referitoare Ia infracţiune. Dacă infracţiunea a fost comisă pe teritoriul ţării noastre sau în condiţiile art. pe teritoriul statului solicitant sau împotriva intereselor acestuia.Drept penal.4/197136.5 C. Condiţiile extrădării 80. Condiţii privitoare Ia pedeapsă. Legea stabileşte regula că orice persoană care a săvîrşit o infracţiune sau a fost condamnată în străinătate poate fi extrădată. Condiţiile privitoare la faptă. cît şi tentativa (art. cît şi în legea penală română (dublă incriminare). nr. Infracţiunea pentru care se cere extrădarea trebuie să prezinte o anumită gravitate reflectată în pedeapsă. în prezent. Această cerinţă priveşte atît fapta consumată. Din această condiţie rezultă consecinţa că în cazul dezincriminării faptei. extrădarea au mai poate fi admisă. A. statul nostru are o competenţă exclusivă. în cazul extrădării solicitată în vederea executării pedepsei. B. potrivit legilor celor două state. s-a făcut pe calea unei legi speciale. care. Infracţiunea se cere a fi săvîrşită în străinătate. C. nr. 1. Legea dispune ca fapta pentru care se cere extrădarea să fie incriminată atît în legea străină. potrivit legii penale române. . pedeapsă şi persoană. extrădarea nu poate fi admisă.35. I. O prevedere asemănătoare este cuprinsă şi în tratatele de asistenţă juridică încheiate de statul nostru cu alte state. se cere ca pedeapsa pronunţată de instanţă să fie mai mare de 1 an sau o pedeapsă mai grea. din 18 martie 1971. p. Partea generala. Condiţii privitoare la persoană. alin. Reglementarea extrădării. § 3. la pedeapsă şi la persoană. Pentru admiterea extrădării se cer întrunite anumite condiţii care se referă la faptă. Astfel.l).

" în Constituţia României. Astfel. se prevede că "Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii. Legea penală şi limitele ei de aplicare \ o primă excepţie o constituie aceea potrivit căreia cetăţenii sau persoanele fără cetăţenie care domiciliază în România nu pot .6. Instituţia de care ne ocupăm implică şi anumite condiţii de formă. se află în curs de urmărire sau judecată în faţa organelor noastre judiciare. legea a admis posibilitatea extrădării temporare. cu ocazia unei şederi mai îndelungate sau numai în trecere. Acordîndu-se prin Constituţie drept de azil. alin. Aspectele examinate mai sus reprezintă condiţiile de fond ale extrădării. minarea extrădării. Neextrădarea cetăţenilor români sau a CX soanelor fără cetăţenie care domiciliază în România. persoanele care au obţinut drept de azil în România nu pot fi extrădate. cu condiţia ca persoana extrădată să fie remisă statului nostru după efectuarea actelor procesuale necesare (art. prin dispoziţia specială care exceptează această categorie de la extrădare. că pot fi extrădaţi toţi ceilalţi cetăţeni străini sau persoane fără cetăţenie care nu domiciliază în România. extrădarea nu se poate. acorda decît după executarea pedepsei.2). nu înseamnă P onerarea lor de răspundere penală. care se referă la 69 . libertăţile şi îndatoririle fundamentale". pentru faptele săvîrşite în trăinatate.TITLUL II. Exceptînd categoriile de persoane menţionate rezultă. 2. O altă dispoziţie de excepţie o constituie aceea.altfel cererea nu poate fi satisfăcută -. Deoarece prin amînarea extrădării se poate ajunge la împlinirea termenului de prescripţie şi deci la înlăturarea răspunderii penale. 1. potrivit căreia. prin eliminarea lor. ci. cap.18. Condiţii privind cererea de extrădare. Se cere ca aceste persoane să se afle pe teritoriul ţării noastre . sau a fost condamnată de aceste organe pentru o infracţiune săvîrşită pe teritoriu! ţării noastre. cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte". vor fi supuşi răspunderii penale în conformitate cu principiile care reglementează aplicarea legii penale în spaţiu. Această excepţie constituie o inserare legislativă a denumit în doctrină al neextrădării naţionalilor sau al rădăr cetăţenilor străini. dacă o persoană faţă de care se poate admite extrădarea. 3. art. în Titlul II "Drepturile. chiar în cazurile în care sînt realizate condiţiile cerute de lege. într-o atare situaţie. sau la crearea unor dificultăţi în ce priveşte stabilirea faptelor (dispariţia probelor etc). are loc ?. legea nefacînd distincţie sub acest aspect. legea de extrădare a întărit ocrotirea persoanelor ce se bucură de acesî drept. Uneori există impedimente de remitere a făptuitorului.

regularitatea cererii de extrădare. copia certificată a mandatului de arestare. la actele prevăzute în dispoziţiile legale care trebuie să însoţească şi să sprijine cererea statului solicitant. ori există o altă cauză legală care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării. de organele de judecată ori de organele de urmărire penală din România. Ordinea de preferinţă în acordării extrădării. Legea de extrădare prevede că aceasta nu se poate admite în următoarele cazuri: a) fapta a fost săvîrşită pe teritoriul României sau legea penală se aplică potrivit art. 70 . extrădarea se acordă statului care a solicitat primul remiterea persoanei vinovate. în vedere în acest sens. după caz. c) statului al cărui cetăţean este infractorul. pentru a se aprecia gradul de pericol social al faptei în comparaţie cu legea română. d) faţă de persoana a cărei extrădare se cere s-a pronunţat o hotărîre definitivă de condamnare. b) statului ale cărui interese au fost vătămate prin săvîrşirea faptei. ordinea de preferinţă este următoarea: a) extrădarea se acordă mai întîi statului pe al cărui teritoriu s-a săvîrşit infracţiunea. c) fapta pentru care se cere extrădarea este potrivit legii statului solicitant şi legii penale române.5 din Codul penal. b) potrivit legii statului solicitant cît şi legii penale române acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare decît la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Avem. condiţiile referitoare la faptă şi pedeapsă. Dacă s-au formulat mai multe cereri de extrădare cu privire la aceeaşi persoană. Dacă sînt mai multe cereri încadrate în aceeaşi ordine de preferinţă.Drept penal. de achitare sau încetare a procesului penal ori s-a dat o ordonanţă de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi pentru acea faptă. copie a dispoziţiilor legale ce au aplicabilitate în cauza care formează obiectul cererii. datele necesare identificării persoanei a cărei extrădare se cere şi orice alte date indispensabile soluţionării în fond a cererii. prescrisă sau amnistiată. Dacă extrădarea are în vedere executarea pedepsei. trebuie să se anexeze o copie certificată a hotărîrii definitive de condamnare. D. E. pentru a se putea verifica de către organele noastre judiciare. Partea generală.

Condiţiile cerute de lege pentru extrădare trebuie îndeplinite şi cu ocazia tranzitului unui extrădat pe teritoriul României. hi cazul în care constată că cererea nu poate fi admisă. Limitele impuse de principiul specificităţii nu mai operează dacă statul român şi-a dat acordul sau dacă persoana extrădată nu a părăsit teritoriul statului solicitant în decurs de o lună de la data cînd a luat sfirşit procesul penal sau a încetat executarea pedepsei. să se comunice răspunsul statului solicitant. care o înaintează Parchetului General. datorită nereaiizării condiţiilor impuse de lege. 83. Limitarea efectelor extrădării în acest sens.8). Aspecte complementare 81. Procurorul competent. Aceste cerinţe ale principiului specificităţii reprezintă o garanţie reală a ocrotirii juridice a persoanei extrădate. Cererea de extrădare a statului solicitant se primeşte de către Ministerul Afacerilor Externe. în căzui extrădării în vederea executării. Principiul specificităţii. Legea penală şi limitele ei de aplicare s 4. • De asemenea. dispusă prin lege (art. faţă de care s-a admis extrădarea. în cazul extrădării în vederea urmăririi şi judecării. iar dacă acesta confirmă ordonanţa. emite o ordonanţă de încetare a procedurii de extrădare pe care o înaintează Procurorului General. Tranzitarea extrădaţilor. sau cu privire la pedeapsa pe care trebuie să o execute condamnatul. Persoana remisă în vederea judecării sau executării pedepsei va fi judecată numai pentru fapta ce a format obiectul cererii de extrădare sau va executa numai pedeapsa indicată în cerere.. . Acesta o trimite spre examinare parchetului competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul persoana a-cărei extrădare se cere. pentru a se verifica condiţiile cerute de lege sub acest aspect. 82. dacă nu se cunoaşte domiciliul ei cererea se înaintează parchetului competent al Municipiului Bucureşti. Procedura extrădării pasive. Cererea de extrădare trebuie să cuprindă indicaţii cu privire la fapta săvîrşită. este cunoscută în dreptul extradiţional sub denumirea de principiul specificităţii. Dacă procurorul constată că sînt îndeplinite . persoana extrădată unui stat nu poate fi extrădată de către statui solicitant altui stat. prin intermediul său. sau s-a reîntors pe teritoriul acelui stat. aceasta se înaintează Ministerului Afacerilor Externe ca.

procurorul sau instanţa de judecată.Drept penal. înaintează dosarul instanţei competente din judeţul unde domiciliază persoana indicată în cererea de extrădare sau a Municipiului Bucureşti. care o înaintează Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi comunicată statului solicitant. Partea generală. fie să admită cererea prin hotărîre. Procurorului General sau Ministerului de Justiţie. pentru a fi transmisă statului străin solicitat. prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Judecind cererea. cînd de asemenea. prin care se cere extrădarea.Ministerului de Justiţie . In acest caz se comunică statului solicitant data şi locul unde va fi predat infractorul a cărui extrădare a fost cerută. 84. care întocmeşte cererea de extrădare pe care o înaintează Ministerului Afacerilor Externe. 72 .extrădarea activă organele judiciare competente. fie să respingă cererea de extrădare. condiţiile legii pentru admiterea cererii de extrădare. Statul român poate cere remiterea unui infractor. înaintează actele necesare. după caz. în această situaţie . Procedura extrădării active. caz în care trimite hotărîrea Ministerului Justiţiei. instanţa poate.pentru a se încunoştiinţa statul solicitant asupra admiterii cererii de extrădare. aflat pe teritoriul altui stat. dacă sînt Îndeplinite condiţiile legii. în vederea remiterii infractorului pentru a fi supus răspunderii penale. o înaintează organului competent . dacă nu se cunoaşte domiciliul celui indicat a fi extrădat.

Principiul' activităţii se întemeiază pe principiul fundamental al legalităţii C.13 pct. Bucureşti.1. Activitatea legii în durata ei de acţiune înseamnă aplicarea ei imediată şi continuă fără a exista momente de discontinuitate sau suspendare a ei 37 . în primul text. Editura Ştiinţifică. în art. Conceptul şi fundamentul principiului activităţii legii penale 85. Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp. Organele judiciare soluţionează cauzele în baza legii în vigoare. 154. 73 . deci nu ultractivează. 1972. Ea acţionează numai asupra faptelor comise după intrarea în vigoare întrucît este de principiu că legea dispune numai pentm viitor. Legea penală nu acţionează nici după ieşirea ei din vigoare. 2 din Constituţia României se prevede că "Legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai favorabile". Din acest principiu decurge consecinţa că legea penală nu se aplică faptelor săvîrşite înainte de intrarea ei în vigoare. în art.TITLUL II. Barbu. deci nu retroâctivează. s-a consacrat principiul de bază în materie şi anume activitatea legii potrivit căruia legea penală se aplică infracţiunilor săvîrşite în timpul cîfea se află în vigoare. Conceptul principiului activităţii în Codul penai s-a creat un cadra legal distinct de reglementare a aplicării legii penale în timp. Din momentul intrării în vigoare şi pînă la ieşirea din vigoare legea penală se aplică tuturor faptelor săvîrşite sub imperiul ei. Fundamentul principiului activităţii legii penale.' In acest sens în art. Legea penala si limitele ei de aplicare CAPITOLUL IV APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP SECŢIUNEA I Principiul activităţii legii penale § 1. Acest principiu are valoare constituţională.10—16. 86.0. p.

incriminării consacrat în art.r Drept penal. aceasta va putea fi apreciată la ieşirea din vigoare a legii. cunoscute de cei cărora se adresează. Nerespectarea legii prin săvîrşirea faptelor incriminate atrage toate consecinţele prevăzute de lege. § 2. prevăzută expres în corpul legii. de regulă intră în vigoare. care la acea dată nu erau incriminate. Codul penal actual a fost publicat la 21 iunie 1968 şi a intrat în vigoare. întrucît în cuprinsul acestora este fixată perioada de funcţionare.pen.). întrucît nimeni nu poate invoca. în cazul legilor cu o reglementare complexă. la 1 ianuarie 1969. De regulă în corpul legii penale nu se prestabileşte durata ei de aplicare. potrivit căruia legea prevede faptele ce constituie infracţiuni. Partea generală. Legea care intră în vigoare este adusă la cunoştinţa destinatarilor ei pentru ca aceştia să-şi conformeze conduita prescripţiilor ei. aşa cum prvede art. Eroarea de drept nu înlătură caracterul penal al faptei (art. Legea nu se poate aplica faptelor săvîrşite înainte de intrarea ei în vigoare. Legea este activă din momentul intrării în vigoare pînă în momentul final. pentru a căror cunoaştere.. Legea poate intra în vigoare şi la o dată ulterioară publicării. se cere timp datorită dimensiunii lor şi a reglementărilor noi pe care le cuprind 38 . Intrarea în vigoare a legii penale.pen. Momentul intrării în vigoare nu se identifică cu cel al adoptării legii penale de către autoritatea legiuitoare. de către cei cărora se adresează. al ieşirii din vigoare. 74 j o J0 . eroarea de drept inemo censetur legem ignorare).363. cum sînt codurile penale. Legea acţionează în timp pînă la ieşirea din vigoare.51 alin. Durata şi limitele eficienţei legii penale 87.ultim C. După adoptarea legii aceasta este promulgată şi apoi publicată în Monitorul Oficial al României. în vederea apărării de răspundere penală. în cazul legilor formai temporare se poate cunoaşte durata de acţiune chiar de la intrarea lor în vigoare.2 C. Cunoaşterea legii este necesară. In vederea înţelegerii principiului activităţii legii penale trebuie să se examineze două probleme: 1) durata şi limitele eficienţei legii penale. dată de la care. de către Parlament. Perioada de acţiune cantonată între intrarea în vigoare şi ieşirea din vigoare este denumită durata de aplicare a legii penale. 2) determinarea momentului de săvîrşire a infracţiunilor.

cum a fost Legea nr.2 abrogarea unei suite de legi. **® Legea nr. care s-a înlocuit cu detenţiunea pe viaţă. Decretul-lege nr. Este. Codul penal din 1878 referitor la crime şi delicte şi Codul penal din 1879 privitor la contravenţii. Abrogarea.6 din 7 ianuarie 1990 a abolit pedeapsa cu moartea. legile sau dispoziţiile din lege sau legi care sînt abrogate. ajungerea legii la termen sau ieşirea din vigoare prin dispariţia condiţiilor excepţionale care au impus apariţia legii. în această situaţie. Uneori abrogarea expresă poate avea un caracter general. enumerarea contlnuînd cu alte legi. Abrogarea unei legi anterioare se poate face printr-o dispoziţie finală cuprinsă în corpul legii care succede celei abrogate 3 ^ sau printr-o lege specială care însoţeşte noua lege ce intră în vigoare.legii penaie este ieşirea din vigoare. după modul de manifestare. ieşirea din vigoare prin dispariţia obiectului. Codul justiţiei militare din 20 martie 1937. enumerare care înscria în primul rînd Codul penal din 30 octombrie 1864. 120 al. Principala modalitate de ieşire din vigoare o constituie abrogarea. 75 41 . 55. sau asupra -^ Codul penai din 1936 care a luat locui celui din 1864. Prin acest act normativ s-a prevăzut expres abrogarea unor texte din Codul penai: art. Ieşirea din vigoare a legii penale. amîndoua în vigoare în Transilvania. Momentul final ai duratei de acţionare a. 1. este abrogarea. Abrogarea. urmînd ca legea presei din 1862. abrogarea indică. în practica legislativă.30 din 13 noiembrie 1968 de punere în vigoarea Codului penal. Cea mai cunoscută modalitate de ieşire din vigoare.30 de punere în aplicare a Codului penal din 196840. Abrogarea expresă. expresă. în sensul că se include în noua lege a clauză generală de abrogare care prevede că "se abrogă orice dispoziţii contrare prezentei legi". poate fi expresă sau tacită (implicită). care constă în scoaterea din vigoare a unei legi prin intermediul alteia cu o forţă juridică asemănătoare. precum şi prin schimbarea condiţiilor social-poliţice ce au determinat adoptarea legii. extinzîndu-se asupra mai multor dispoziţii cuprinse în aceeaşi lege sau în legi diferite. Alături de abrogare mai menţionăm modificarea. tehnică folosită cînd abrogarea are un cîmp mai întins.care cuprindeau dispoziţii privitoare la pedeapsa capitală. precum şi legile speciale şi dispoziţiile penale din legi speciale.601 alin. cînd legea nouă sau legea de punere în aplicare a reglementării care succede prevede expres că se abrogă legea sau legile anterioare41.î a prevăzut că pe data intrării în vigoare a noului cod se abrogă Codul penal din 18 martie 1936.54. prin enumerare.4. 130 .i Urnitele ei de aplicare aplic 88. 89 A. în art. contrare prevederilor Codului penal. Â se vedea'notek ele mai sus. a prevăzut în art.

trădarea prin ajutarea inamicului art. că toate dispoziţiile din Codul penal privitoare la pedeapsa confiscării averii sînt abrogate implicit. tratamente neomenoase art. diferit. 155. ca trădarea art. După intrarea în vigoare a Constituţiei României. 140 din 14 noiembrie 199643 s-a prevăzut expres abrogarea art. precum şi dispoziţiile penale din hotărîri ale Consiliului de Miniştri se abrogă pe data intrării în vigoare a Codului penai din 1968. In aceeaşi ordine de idei 42 Legea nr. 70 din Codul penal privitoare la confiscarea averii. Abrogarea expresă are precădere faţă de celelalte modalităţi de ieşire din vigoare 42 .i50 pct. reglementează aceeaşi materie. care a prevăzut în art.53 pct. 2.30/1968 pentru punerea în aplicare a noului Cod penal. există în situaţia în care noua lege. cum sînt unele infracţiuni contra siguranţei statului. în art. 3. în cazul infracţiunilor mai grave.358. Partea generala. nr. s-a considerat. fără a prevedea expres că legea anterioară sau unele dispoziţii se abrogă. spionajul art. şi altele.357 alin. sau unele infracţiuni contra păcii şi omenirii.pen. în literatura şi practica penală. unui număr mai mare de legi. 69. art. Abrogarea tacită. c. în decembrie 1991. Constituţia României în art. Constituţia în art. 2 a prevăzut că legile şi toate celelalte acte normative rămîn în vigoare în măsura în care nu contravin Constituţiei.41 pct.l a cuprins o astfel de clauză care a prevăzut că legile penale speciale şi dispoziţiile penale din legi speciale. Celălalt fel de abrogare.76 alin. 160 C.289 din 14 noiembrie 1996. 2 îit.2). luînd locul reglementării vechi în virtutea principiului lex posterior derogat priori. 1 prevede că "Legile şi toate celelalte acte normative rămîn în vigoare. ca genocidul art. Astfel. în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii" (clauză generală de abrogare). consacrată în partea generală. atentatul care pune în pericol siguranţa statului art. contrare prevederilor Codului penal. De altfel.7 că averea dobîndită licit nu poate fi confiscată. 156. în evoluţia legislaţiei penale s-au semnalat unele cazuri de abrogare implicită. 4. Codul penal la data intrării sale în vigoare a prevăzut printre pedepsele complimentare şi confiscarea averii.68. Pedeapsa confiscării averii a fost prevăzută şi în normele speciale. 150 pct. distrugerea. în art.360 C. Ulterior în Legea de modificare şi-completare a Codului penal nr. 159. jefuirea sau însuşirea unor valori culturale art. 119 alin. 76 43 . tacită sau implicită.2.Drept penal.68-70 precum şi în alte texte care reglementează unele instituţii ale dreptului penal în care era implicată şi pedeapsa confiscării averii (art.pen.2 şi 3. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

104 pentru modificarea şi completarea Codului penal.37 din Codul penal.53 C. legea cuprinde şi alte modificări.218/1977. în măsura în care nu contravin prezentei Constituţii". M. al României. Rezultă că.76.8î.150 pet. ceea ce înseamnă că această instituţie are un caracter jurisdicţional. constă în schimbarea.4/1971 privitoare la extrădare. nr. a fost modificat prin Legea nr.19 pct. art.•precum şi pentru abrogarea legii nr. Prevăzîndu-se că "Legile şi toate celelalte acte normative rămîn în vigoare. 104. dar şi guvernul. 85 C.) precum şi ia executarea pedepsei la locul de muncă (art. în „ admiterii extrădării. art.). fie unele dispoziţii45.4/1971 referitoare la organele care hotărăsc admiterea cererii de extrădare sînt abrogate implicit sub aspectele care contravin Constituţiei (în baza aceluiaşi temei legal. completare sau înlocuire. rezultă implicit că. modalitatea de largă circulaţie de ieşire din vigoare. art. această ' nCP '!°tie avea un caracter mixt.92-97 din Codul penal. Prin abrogarea parţială legea scoate din vigoare fie anumite despărţărninte ale legii care cuprinde reglementarea unor anumite materii . Dispoziţia art. prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului penal. jurisdicţional şi politic.Legea nr. din 1 octombrie 1992 s-au modificat art.pen. Legea penala şi limitele ei de aplicare -'m că în baza Legii nr. dacă acestea contravin Constituţiei nu mai sînt în vigoare. care hotăra în ultimă instanţă Baterea sau respingerea cererii de extrădare. 3. Abrogarea totală înseamnă scoaterea integrală a legii din vigoare44.30 din 1 noiembrie 1968 pentru punerea în vigoare a actului Cod penai a scos total din vigoare codul din 1936. prin noile condiţii impuse în această materie. Modificarea. 1 din Constituţie apare ca o clauză generală de abrogare implicită.6/1973. deci sînt abrogate implicit. unele texte privitoare la suspendarea executării pedepsei (art.63. a abrogat art.pen. 1 din Constituţie).23 alin. dispoziţiile art. care defineşte recidiva. modificarea conţinutului unor infracţiuni. art.Of.86 7 şi urm. Abrogarea totală şi parţială.150 pct.3 că "extrădarea se hotărăşte de justiţie". a unor definiţii din Legea nr. 1-3 din Legea nr.244 din 1 octombrie 1992. care a îngustat sfera acestei instituţii.Of. prin suprimare. a unor dispoziţii din lege 46 sau ale unor părţi ale acestora (de exemplu. Constituţia României a revăzut în art. privitor la limitele amenzii. An.capitole şi secţiuni —.71. nr. Sub aspectul întinderii. publicată în M. Modificarea. abrogarea poate fi totală sau parţială. a Codului de procedura penală precum şi a altor legi.TULUL II. 90. 77 6 44 .59/1968 şi a Decretului nr. . întrucît mStlt1 etenţa de soluţionare a cererii de extrădare o aveau organele coni ' c a r e verificau îndeplinirea condiţiilor de fond şi formă.

Drept penal. d. trebuie să se stabilească şi momentul de săvîrşire a infracţiunii pentru a se vedea dacă fapta a fost săvîrşită în durata legii sau în afara limitelor ei. continuate şi de obicei. ca urmare s-au modificat art. Cunoscînduse durata de aplicare a legii. 92*. dispărînd obiectul protecţiei lor. cum sînt 78 . prin înlocuirea pedepsei cu moartea cu detenţiunea pe viaţă. care au impus ieşirea din vigoare a dispoziţiilor penale care ocroteau societatea comunistă şi instituirea unor noi reglementări. Odată cu abrogarea legilor nepenale ale căror dispoziţii au fost asigurate prin legile cu caracter penal. 92. Teoretic. expresie juridică a schimbărilor social-politice survenite. şi deci a legii aplicabile. fiind contrară noilor condiţii social-politice apărute. sînt scoase din vigoare şi aceste legi. a reglementărilor privind unele instituţii).spre exemplu o lege în domeniul sănătăţii publice sau o lege privind asigurarea protecţiei muncii şi tehnicii securităţii. Partea generala. 122 lit. 77. cunoaşte anumite dificultăţi în cazul unor infracţiuni ce prezintă unele particularităţi sub aspectul elementului material. De exemplu DecretulLege nr. Determinarea momentului de săvîrşire a infracţiunilor 93.6/1990 a abolit pedeapsa cu moartea şi a înlocuit-o cu detenţiunea pe viaţă.14 alin. Ieşirea din vigoare prin dispariţia obiectului. Infracţiunile continui. lege. Ieşirea din vigoare prin schimbarea condiţiilor socialpolitice. 135 lit. 91. este posibilă ipoteza ca o lege să fie adoptată pentru a se asigura respectarea unei legi cu caracter nepenal . 29. § 3. Această modalitate de ieşire din vigoare caracterizează legile temporare şi excepţionale.2. O lege mai poate ieşi din vigoare prin schimbarea condiţiilor social-politice care au impus o anumită reglementare ce nu mai poate fi menţinută. încadrată între momentul intrării şi ieşirii din vigoare. Determinarea momentului de săvîrşire a infracţiunii. Ajungerea legii Ia termen sau dispariţia condiţiilor speciale care au impus adoptarea legii. Aceste legi îşi încetează activitatea odată cu ajungerea lor la termen sau cu dispariţia condiţiilor speciale care le-au determinat. a. situaţie care poate fi ilustrată prin evenimentele din decembrie 1989.

a vagabondajului. momentui de săvîrşire a infracţiunii. care poate fi cea veche sau cea nouă (art. Infracţiunea continuă se caracterizează prin aceea că elementul material durează în timp pînă ce intervine o forţă contrară care îi pune capăt ( de exemplu privarea de libertate în mod nelegal. Deci. a avui loc sub imperiul acelei legi. va fi un caz de retroactivitate a legii de dezincriminare (art. Infracţiunea de obicei nu este definită li partea generală a Codului penai. Codul penal nu cuprinde vreo dispoziţie care să stabilească.143 alin 2. acţiunile avînd la bază o singură rezoluţie infracţională (de exemplu furtul. Dacă legea nouă nu le mai incriminează. în textul citat . Singura precizare în lege asupra datei săvîrşîrii infracţiunii este aceea din art. o practică din partea făptuitorului. deţinerea pe nedrept a unei arme etc). în cazul infracţiunilor continuate. continuate şi de obicei.41 alin. data lor de săvîrşire este încetarea acţiunii. ci legea consacră diferite tipuri în partea specială. continuate şi de obicei au început sub imperiul unei legi-şi întreruperea acţiunii. în cazul infracţiunilor continui. 122 alin. şi de la data săvîrşirii ultimei acţiuni. Fiecare acţiune privită izolat nu prezintă semnificaţie penală. în cazul celor continuate şi. 1. Astfel. infracţiunilor săvîrşite sub vechea *ege li se va aplica legea mai favorabilă.ultim -. la diferite intervale de timp. în cazul celor continuate şi de obicei. Legea penala şi limitele ei de aplicare • fracţiunile continui. care stabileşte data cînd începe să curgă termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor continui şi continuate. caracterizate prin repetarea acţiunii pînă ce învederează o obişnuinţă. Infracţiunea continuată. în cazul infracţiunilor de obicei. legea stabileşte că termenul de prescripţie curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii. ori comiterea ultimei acţiuni. în cazul infracţiunilor continui. Dacă acesteia îi succede o alta. 12 C.. în general. care realizează fiecare în parte conţinutul aceleiaşi* infracţiuni. în situaţia în 79 .). se realizează prin săvîrşirea a două sau mai multe acţiuni.).TULUL II. aceasta este legea aplicabilă.pen. săvîrşirea ultimei acţiuni. dacă infracţiunile continui. ci aceasta se realizează prin repetarea faptei (de exemplu practicarea prostituţiei.art. se poate stabili legea aplicabilă.122 alin/ultim. prin similitudine de realizare. aşa cum stabileşte locul comiterii faptei penale în art.2 C.3 C. săvîrşirea ultimei acţiuni. etc). delapidarea în formă continuată).pen. ce incriminează aceleaşi fapte. definită în art. Cunoscîndu-se data de săvîrşire a infracţiunii şi durata legii penale. în căzui infracţiunilor continui.pen.

se va aplica legea nouă. întrucît faptele se consideră a fi comise sub imperiul ei 47 . întrucît în cazul în care legea nouă incriminează aceleaşi fapte prevăzute de legea veche. care infracţiunile continui. dimpotrivă. Nereîroactivitatea legii penale decurge din principiul legalităţii incriminării.l 1. care la acea dată nu erau prevăzute ca infracţiuni. nu erau prevăzute ca infracţiuni". se săvîrşeşte ultima acţiune în cazul infracţiunilor continuate şi de obicei. care stabileşte că nimeni nu poate fi ţinut să răspundă pentru o faptă care în momentul săvîrşirii nu era prevăzută de lege ca infracţiune.. care la data cînd au fost săvîrşite. Legea a avut în vedere numai aceste situaţii. care sub legea veche nu erau prevăzute ca infracţiuni (incriminatio ex novo).pen. care va retroactiva. pînă la ieşirea din vigoare. cu condiţia ca şi aceasta să le incrimineze. rezultă că aceasta are în vedere numai situaţiile cînd legea nouă incriminează prima dată anumite fapte. Neretroactivitatea legii penale 94. . Mitrache.62. se va da efect acesteia. cărora le-a creat un regim juridic deosebit.cit. Din felul cum funcţionează principiul activităţii legii penale.Drept penal. fără să intereseze dacă regimul de sancţionare este mai sever decît al legii anterioare. mai sever. 1 î. s-a observat că legea se aplică cu începere din momentul intrării în vigoare tuturor faptelor incriminate. care consacră principiul aplicării legii mai favorabile.. Partea generală. legea nouă este mai favorabilă. Concept şi fundament. aplicîndu-se legea veche. Actualul Cod penal a consacrat principiul subsidiar al neretroactivităţii legii penale în art. continuate sau de obicei au început sub legea veche iar acţiunea ia sfîrşit sub legea nouă în cazul infracţiunii continui. 13 C. § 4. p. care este mai blîndă. care prevede că "Legea penală nu se aplică faptelor. 4-7 80 C. op. intervine reglementarea din art. Consecinţa ce decurge este aceea că legea nu se aplică faptelor săvîrşite înainte de intrarea ei în vigoare. Dacă. săvîrşite sub imperiul ei. Din modul cum este formulată neretroactivitatea legii penale din art. Consacrarea expresă a acestui principiu întăreşte regula activităţii legii penale. sau sub imperiul acesteia.

este de frecventă aplicabilitate datorită schimbărilor intervenite continuu în legislaţie. situaţia săvîrşirii unor infracţiuni sub legea veche care n-au fost judecate sub imperiul ei. pe de altă parte. consacrînd astfel expres extraactivitatea legii penale. sau judecata a început. cu toate regulile pe care le consacră. Justificare. deoarece legea veche nu poate ultraactiva. Codul penal a adoptat anumite reguli în baza cărora în unele cazuri legea ultraactivează sau retroactivează. 81 .• TITLUL 11. care îşi prelungesc existenţa sub puterea noilor reglementări. punîndu-se din plin problema rezolvării situaţiilor tranzitorii. fiind scoasă dn vigoare. se poate aplica. Cadrul legal de aplicare a legii penale în timp. adică a acelor cazuri născute sub imperiul dispoziţiilor penale vechi. Dacă principiul activităţii legii penale ar avea un caracter absolut. precum şi la nerealizarea scopului sau eficienţei unor anumite legi penale. iar legea nouă nu. s-ar ajunge la imposibilitatea rezolvării unor cazuri în practică. incidenţa normelor privind aplicarea legii penale în timp este de mare actualitate datorită modificărilor legislative care survin şi în sfera dreptului penal. legea nu retroactivează. ar rămîne nerezolvată în conformitate cu cerinţele principiului • activităţii legii penale. pe de o parte. Astfel. nu se aplică faptelor săvîrşite anterior intrării ei în vigoare. întrucît aşa cum se ştie. timp în care legea veche a fost abrogată şi înlocuită cu o lege «ouă.practica şi asigurarea eficienţei depline a legii penale. Generalităţi 95. a fost necesară instituirea unor derogări de la activitatea legii. ieşite din vigoare. In acest sens.' în perioada pe care o parcurgem. Legea penală si limitele ei de aplicare SECŢIUNEA a H-a Extraactivitatea legii penale § 1. Pentru rezolvarea tuturor situaţiilor pe care le ridică.

Lege nr.186 C.pen.pen. iar în cazul celor definitiv judecate.188 C. Scoaterea faptelor din cîmpul dreptului penal se face printr-o lege de dezincriminare (abolitio criminis) care are efect retroactiv. ceea ce face necesară înlăturarea lor din sfera ilicitului penal. Potrivit acestei dispoziţii. Caracterul retroactiv al legii de dezincriminare se justifică prin aceea că nu se poate urmări şi judeca o faptă. "*" Noul Cod penal a dezincriminat o serie de fapte. a măsurilor educative.). din 14 noiembrie 1996. 82 .pen. încetează prin intrarea în vigoare a legii penale noi 4S . în sensul micşorării lui. cum sînt cele prevăzute de an. Faptele periculoase incriminate de lege ca infracţiuni îşi modifică adesea gradul de pericol social. în legea nouă. care în condiţiile de aplicare a legii penale noi.). 511 (defăimarea memoriei defunctului).l din 27 decembrie 1989 s-au dezincriminat infracţiunile de provocare ilegală a avortului <an. 466 (Oferta de a savîrşi un omor). deţinerea de instrumente sau materiale avortive (art. Astfel în materia pruncuciderii prevăzută în art.166 lin. tentativa nu mai este incriminată. 2 C.pen. Retroactivitatea legii de dezincriminare este prevăzută în art. nu mai este incriminată.12 C.pen. după cum nu se poate continua executarea unei pedepse pronunţată pentru o infracţiune care.185 C. executarea pedepsei.Drept penal. omisiunea de a anunţa efectuarea avortului (art.). Partea generala.pen.): prin Decr.pen. 469 (delictul de sinucidere prin sorţi). Retroactivitatea legii penale de dezincriminare 96. întrucît nu mai există o bază legală pentru urmărirea şi judecarea acelei fapte. Justificare. incriminate în codul anterior. activitatea incriminata sub codul anterior. a măsurilor de siguranţă..423 (atentatul fraudulos la pudoare). in alte situaţii fapta a rămas infracţiune şi in noul Cod penai. dacă legea penală nouă nu mai prevede ca infracţiuni fapte săvîrşite sub legea veche şi considerate ca atare.pen. nu se mai pedepsesc.177 C. propaganda împotriva orînduirii socialiste (art. a pierdut caracterul infracţional.187). efecte juridice. precum şi a tuturor consecinţelor hotărîrilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte. dar s-a dezincriminat tentativa. avortul provocat de femei (art.251 C. Legea 140 pentru modificarea şi completarea Codului penal. 432 (delictul de inversiune cu animalele. divulgarea unor secrete privind interesele obşteşti (art.12 din 10 ianuarie 1990 s-au dezincriminat infracţiunile de sabotaj tari. Prin Decr.). fapt care duce la înlăturarea răspunderii penale după distincţiile arătate. Subsecţiunea I Retroactivitatea legii penale § 1. Lege nr.). 164 C.

este posibil ca în legea veche infracţiunea să apară sub o anumită denumire.9 din 31 decembrie s-a dezincriminat infracţiunea denumită refuzul înapoierii în ţară (ari.253 C.578. iar infracţiunea de întrebuinţare a certificatului medical fals a fost prevăzut într-un text distinct.pen. cu denumirea marginală "violarea secretului corespondenţei".. deci să le considere mai departe ca infracţiuni..502 şi interceptarea convorbirilor telefonice în art.«jjjLggfigggg_ In vederea aplicării art. Actualul Cod penal a incriminat toate aceste fapte în ari 195.321. Codul penal din 1968 menţine numai infracţiunea de folosire a actului fals. ceea ce nu înseamnă că această din urmă infracţiune a fost dezincriminată. prin orice mijloace.412. sustragerea corespondenţei în art. De asemenea.413.uzul de fals. c) dacă vîrsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămîni. arf. iar noua lege să le prevadă într-un singur text cu incriminare multiplă. Lege fir. 185 cu următorul conţinut: "întreruperea cursului sarcinii. în Codul penai din 1936 s-a incriminat violarea secretului corespondenţei în art. Astfel.291 (uzul de fals). iar în noul Cod penal această infracţiune este incriminată în art. Astfel spre exemplu. Abrogarea dispoziţiei care incriminează o anumită infracţiune nu echivalează cu dezincriminarea faptei. largă din art. în codul din 1936 s-a incriminat infracţiunea de "huliganism" în art. trebuie să se facă o examinare atenta a legii de dezincriminare şi a întregii legislaţii penale pentru a se constata dacă într-adevăr fapta a fost ciezmcrirninată. iar noua lege să o incrimineze sub o denominaţiune nouă. ci ea se încadrează îix textul cu aplicaţie mai. b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate. ceea ce înseamnă că fapta.291 .TULUL 11.pen) 83 . sub denumirea de "ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice".503. Codul penal din 1937 a incriminat infracţiunea de întrebuinţare a actului fals în art. Prin Decr. Legea penală ji limitele . fără să mai reitereze incriminarea faptei de întrebuinţare a certificatului medical fals. Se mai poate constata-că .501. continuă să fie incriminată şi în această din urmă lege (spre exemplu. Legea de dezincriminare produce următoarele efecte: consacră "Provocarea legală a avortului" în Codul penal în arî. întrucît este posibil ca fapta să fie prevăzută în altă dispoziţie penală.12 C. în legea anterioară anumite activităţi au fost incriminate în texte distincte ca tipuri de infracţiuni deosebite. cu aplicaţie limitată în raport cu celălalt text cu sfera de incidenţă mai largă.. în art. Textul prevede şi anumite agravante precum şi uneîe cauze de nepedepsire în condiţii speciale. săvîrşită în vreuna din împrejurări: a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop.

c) dacă legea de dezincriminare intervine după executarea pedepsei principale şi complimentare. pedeapsa nu se va mai pune în executare. 13-15 C..12 C.art.pen.81-86 C. considerăm că textul este constituţional şi trebuie încadrat în sfera art. dacă va comite o nouă infracţiune i se va putea aplica instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzută în art. b) dacă legea intervine după condamnarea definitivă. întrucît nu mai există o bază legală de executare a lor.38 lit. iar dacă executarea acesteia a început. a) dacă intervine înainte de a se fi pronunţat condamnarea pentru fapta săvîrşită. bazate pe principiul legalităţii incriminării.Drept penal. dacă în viitor persoana va comite din nou o infracţiune nu va mai fi în stare de recidivă. adică în timp ce se află în curs de urmărire sau judecată se va clasa cauza sau se va scoate de sub urmărire. şi 86 ] -86 6 C.86 lit.15 pct.pen.38 lit. întrucît art. Partea generala. o condamnare pentru o infracţiune care a fost dezincriminată nu poate genera recidiva. b) sau mai mare de 1 an (art.15 al Constituţiei are o sferă mai largă decît aceea cuprinsă în art. 84 .. c) C.38 C. b). afară de cazurile prevăzute de art.12 C. va înceta şi executarea pedepselor complimentare dacă s-au pronunţat.pen.pen.pen. în această interpretare art. a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă. va înceta.pen.81 lit. De asemenea. Astfel. deoarece potrivit art. nu contravine Constituţiei.15 pct. 2 din Constituţia României prevede că "Legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii mai favorabile" se pune problema constituţionalităţii art. Pe lîngă argumentele aduse în sprijinul legii de dezincriminare. 2 din Constituţie. încetează toate consecinţele ce decurg din condamnare. printre care figurează şi situaţia avută în vedere (fapta din condamnarea anterioară nu mai este prevăzută ca infracţiune în noua lege .pen. care consacră retroactivitatea legii de dezincriminare.c). Aceasta nu se aplică celor ce au fost condamnaţi anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni (art. norma constituţională incluzînd şi legile de dezincriminare care au în mod vădit un caracter mai favorabil. De asemenea. legea de dezincriminare apârînd ca o lege mai favorabilă Formularea "lege mai favorabilă" din art. iar dacă se află în faţa instanţei de judecată se pronunţă achitarea.

numai ] a situaţia faptelor care nu au fost definitiv judecate pînă la data intrării în vigoare a legii noi ce prevede măsurile de siguranţă şi educative. în art.12 lin. ceea ce înseamnă că legea nu mai operează dacă intră în vigoare după judecata definitivă a faptelor. limite. Retroactivitatea celor două categorii de legi este limitată. aşa cum rezultă din dispoziţia citată. De asemenea. fie incapacităţii. prezenţa unor persoane în anumite localităţi sau locuri. ia rîndul lor.15 pct. ce le fac să devină improprii pentru funcţiile" ocupate sau activităţile exercitate. Retroactivitatea legilor care prevăd măsuri de siguranţă şi educative 97. Măsurile de siguranţă sînt acele sancţiuni ce se iau faţă de persoanele care au săvîrşit fapte prevăzute de legea penală. în condiţiilor existenţei art. Urmărindu-se prin aplicarea măsurilor educative reeducarea în condiţii cît mai bune a minorilor infractori. Consacrîndu-se în legea fundamentală a ţării . Legile care prevăd măsuri^de siguranţă sau educative au şi ele. care au ajuns în astfel de situaţii fie datorită maladiilor de care suferă.neretroactîvitatea legii penale. Legea penală şi limitele ei de aplicare s 2. Caracterul retroactiv al acestor legi se explică prin natura juridică a măsurilor de drept penal pe care le cuprind. caracter retroactiv.pen. legea nouă care prevede măsuri educative. măsurile de siguranţă apăra societatea împotriva faptelor comise de anumite persoane. ori insuficientei pregătiri în activitatea pe care o desfăşoară.Constituţia . se va aplica şi faptelor săvîrşite sub legea veche şi incriminate de acestea. aşa cum prevede art. se consacră că "legea care prevede măsuri de siguranţă şi măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate pînă ia data intrării în vigoare a legii noi".12 alin.TITLUL II. justificarea retroactivităţii legii. în acest sens. Acelaşi caracter au şi legile care prevăd măsuri educative care se aplică infractorilor minori. incapacităţi care au prilejuit săvîrşirea faptei. în structura cărora sînt antrenaţi factori cu sporite valenţe educative. ori deţinerea unor mijloace sau lucruri de către acestea poate prezenta pericol social..2 C. 2 din Constituţie care prevede că legea dispune numai de viitor. Caracterul măsurilor cuprinse în aceste legi. 2 C. Se ridică întrebarea dacă legile amintite mai pot avea caracter retroactiv. cu excepţia legii penale mai favorabile. avînd caracterul de mijloace de prevenire a săvîrşirii unor noi fapte în viitor. Prin caracterul lor profilactic. 85 .pen.

generate de reglementarea anterioară a cărei formulare a condus ta asemenea situaţie. noţiunea de lege penală temporară semnifică atît legea forma! temporară. aşa cum rezultă şi din denumirea ei. In concepţia Codului penai în vigoare. în cadrul legilor speciale se • 86 . stabileşte adevăratul înţeles al unor reglementări cuprinse în legea intrată în vigoare anterior. interzicerea de a se afla în anumite localităţi. Retroactivitatea legii Interpretative 98. nu modifică normele din legea anterioară. nu aduce atingere principiului legalităţii încriminării. îl consolidează prin înlăturarea interpretărilor diferite. § 3.Drept penal. cît şi legea temporară prin conţinutul sau natura sa. Legea interpretativă nu cuprinde incriminări noi. Legea penală interpretativă. justificarea caracterului ultraactiv. Concept. denumită lege interpretată. cum ar fi confiscarea. prin caracterul ei retroactiv. ei dimpotrivă. Noţiunea de lege temporară. întrucît nu este o lege cu incriminare ex novo. care fără a arăta expres durata ei de aplicare aceasta rezultă din condiţiile speciale care au determinat-o (de exemplu legea care a fost edictată în condiţiile unei calamităţi sau a altei stări speciale). Caracterul legii interpretative explică efectul ei retroactiv. Partea generată. Subsecţianea a Ii-a Uitraactlvitatea legi! penale § î. justificare. O astfei de lege apare în situaţiile în care normele cuprinse în legea interpretată sînt înţelese şi aplicate în mod diferit de către instanţele de judecată. Legea penală interpretativă. Ultraactivitatea legii penale tempo ture 99. mai ales cînd este vorba de măsuri de siguranţă restrictive de drepturi şi libertăţi. interzicerea exercitării unei profesiuni etc. problema este discutabilă. ci precizează voinţa legiuitorului exprimata în dispoziţiile legii interpretate. în cuprinsul căreia se arată durata ei (de exemplu "prezenta lege va fi în vigoare timp de 6 suni").

Codul penal. judecarea şi pedepsirea unor infracţiuni. să instituie un regim mai sever de sancţionare pentru faptele comise în durata lor de aplicare 49 . întrucît legea temporară are o durată redusă este posibil ca în perioada existenţei sale să nu fi fost judecate toate faptele săvîrşite sub imperiul ei. • SECŢIUNEA a Hl-a Principiul legii mai favorabile Subsecţiunea I Preliminarii § 1. în art. pot să cuprindă incriminarea unor noi fapte penale care pînă la acea dată nu constituiau infracţiuni sau să menţină unele fapte penale incriminate pînă la acea dată.TULUL II. etc. Principiul activităţii. etc). aşa cum s-a văzut. chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp". faptele vor putea fi judecate şi după ieşirea din vigoare a legii. limitează acţiunea legii penale ia durata ei de aplicare. dar să prevadă limite mai ridicate ale pedepselor ori. tîlhărie. Legile temporare. cu condiţia săvîrşirii lor în durata sa de aplicare.stare de război. 87 .5 din 29 decembrie 1989 pentru urmărirea. lege nr. Practica penală învederează că o situaţie juridică născută sub imperiul unei legi nu se '^ Un exemplu de lege temporară este Decr. prin care s-au majorat pedepsele la unele infracţiuni (furt. distragere. Legea penală şi limitele ei de aplicare includ şi legile excepţionale . Situaţiile tranzitorii 100. în general. Caracterizare. Prin caracterul ultraactiv al legii temporare.16 a consacrat ultraactivitatea legii temporare precizînd că "Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvîrşite în timpul cînd era în vigoare. sub aspectul conţinutului. Pentru a se realiza scopul legii temporare şi anume sancţionarea tuturor infracţiunilor săvîrşite în durata ei.

întrucît a aplica legea nouă. - stinge întotdeauna sub puterea ei. p. prin ridicarea limitelor sancţiunii sau prin introducerea unui gen de pedeapsă mai sever decît în legea veche. S. p. probleme. ci intră în sfera de acţiune a legii care succedă. moment în care legea veche. sau să fi fost judecată definitiv şi pedeapsa să se afle în curs de executare. Teza ultraactîvităţii legii penale. au fost concepute mai multe teze. Partea generala. 1939. este posibil ca o infracţiune săvîrşită sub imperiul unei legi să nu fie pusă în urmărire sub acţiunea sa. Dongoroz. § 2. Situaţiile tranzitorii sînt determinate de succesiunea legilor penale. să fie scoasă din vigoare şi să intre în vigoare o altă lege care reglementează aceeaşi situaţie. 88 50 . în acest caz trebuie să se dea efect legii vechi. care este mai aspră. partea generală.Drept penal. sub acţiunea căreia se prelungeşte. 75. sau să se fi pornit urmărirea ori să se afle în curs de judecată în primă instanţă sau judecată în recurs ori apel. 123. Drept penal. Această teză poate fi acceptată cînd legea veche stabileşte un regim juridic mai blînd în raport cu legea nouă. care este mai severă. Editura Academiei. care a acţionat pînă atunci. Sistemele concepute în literatură şi consacrate în legislaţie în cazul situaţiilor tranzitorii în literatura juridică de specialitate. A. cît şi de succesiunea unor dispoziţii din legile penale sau nepenale cu norme penale. în rezolvarea acestei 101. I. în cazul modificării lor. voi. Astfel. Kahane în Explicaţii teoretice ale Codului penal român. înseamnă a aplica o V. Această situaţie este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de "conflictul legilor penale de timp". privite ca acte normative înlocuite integral (coduri penale. sau a acelora cuprinse în noua lege. Bucureşti. sau într-o formulare mai nouă de "situaţii tranzitorii" 50 . cu motivarea că infractorul pe aceasta a încălcat-o în momentul săvîrşirii infracţiunii şi deci răspunderea trebui stabilită în funcţie de prevederile ei. Bucureşti. în această concepţie s-a susţinut că în cazul situaţiilor tranzitorii trebuie să se aplice legea veche. în mod diferit. 1969. Se pune problema de a şti dacă raportul juridic născut sub legea veche se va rezolva potrivit reglementărilor acesteia. legi penale speciale).

legea veche sau cea nouă. 142. Ferii. caz în care legea veche va ultraactiva. se va da efect acesteia. p. O altă concepţie care a avut o argă audienţă în literatură şi legislaţie a fost a aplicării legii mai favorabile sau a principiului miilor îex. 89 . în cazul succesiunii legilor penale sau a situaţiilor tranzitorii. La acest sistem şi-au dat acordul reprezentanţii şcolii pozitiviste 51 . Teza retroactivităţii iegii penale. La aplicarea legii mai favorabile neputîndu-se prestabili care este mai favorabilă. mai blinda pentru infractor este legea nouă. se va aplica infractorului. prevăzută de legea veche. dimpotrivă. posterior săvîrşirii faptei (în . dimpotrivă. Teza extraactivităţii legii mai favorabile. este criticabil în cazul în care legea nouă stabileşte un regim juridic mai asprii pentru infractor. în această susţinere s-a considerat că trebuie să se aplice întotdeauna legea nouă întrucît ea este în vigoare la data judecării fără să intereseze dacă în comparaţie cu cea veche este mai favorabilă sau mai aspră. Dacă. Aplicarea legii noi în cazul în care pedeapsa este mai aspră faţă de legea veche. Dacă mai favorabilă este legea veche sub imperiul căreia s-a comis infracţiunea. va retroctiva. a intrat în vigoare . legea nouă este mai blinda. întrucît determinarea E.cazul retroactivităţii). realizate în limitele cerinţelor principiului legalităţii pedepsei. 102. prin ieşirea din vigoare (în cazul ultraactivităţii). 1928. Legea penala şi limitele ei de aplicare pedeapsă mai gravă neavută în vedere de făptuitor în momentul comiterii faptei. In cazul aplicării legii mai favorabile n u n e mai găsim în prezenţa activităţii iegii penale. Dacă. B. avînd în vedere sancţionarea mai biîndă din legea nouă. cînd legea nouă este mai favorabilă. C.TULUL II. nu ar mai avea un temei legal. legea mai favorabilă. 103. Torino. dacă satisface cerinţele unei sancţionări raţionale. O concepţie cu totul opusă celeilalte a fost aceea a retroactivităţii legii noi. întrucît aplicarea şi executarea unei pedepse mai grave. dintre cele două sau mai multe legi succesive. Acest sistem. constituie o serioasă atingere adusă principiului legalităţii pedepsei (nulla poena sine lege). iar noua lege sub imperiul căreia se prelungeşte existenţa infracţiunii. potrivit căruia. Principii di diritto criminale. trebuie să se dea efect acesteia. se va aplica aceasta. întrucît legea sub imperiul căreia s-a născut infracţiunea a încetat să activeze. situaţie în care extinzîndu-şi efectul asupra unei fapte săvîrşite anterior intrării în vigoare.

§ 2 şi 3 (legea mai fayorabilă aşa cum prevede § 3 se aplică şi îni căzui pedepselor definitive).2. 90 . alin. Din examinarea dispoziţiilor în materie se observă că reglementarea are în vedere două situaţii: 1) aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor pentru care nu a intervenit o condamnare definitivă. De Ia această reglementare generală pot fi exceptate unele situaţii existente în momentul ieşirii şi intrării in vigoare a legilor succesive. Retroactivitatea legii penale mai blînde nu este consacrata în codul penal francez dar este tradiţional admisa de doctrină şi jurisprudenţă. portughez art. § 3. este adoptat de mai toate 52 legislaţiile penale .pen. -^ Pentru legislaţiile unor state a se vedea: C.3.pen.24 (acest texîprevede caracterul retroactiv ai legii noi mai favorabile şi în cazul în care hotărîrea de condamnare este definitivă s'au se află în curs de executare). alin. fie în legea de punere în aplicare a noii reglementări. 1. legea penală din Groenlanda art.4. pentru că oricare lege se va aplica din cele succesive . al Republicii San Marino art. aîin.2.pen.2. C.Drept penal.3. din Etiopia art.cea veche sau cea nouă .2. î.7. C.pen.pen. C.3. ei se face în urma comparării legilor.pen. al Norvegiei art.pen. spaniol art.2.pen. 2) aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive.pen.2.3. C. Constituţia din Norvegia a consacrat expes regula că dispoziţiile mai severe din legea penală nouă nu au caracter retroactiv. C. islandez art. C. C. 14.l. ci pe baza unui regim derogatoriu cuprins fie în noua iege intitulat "Dispoziţii tranzitorii".2.pen. C. elveţian art.pen.2.2. alin.6. din Bolivia art.6. aîin.pen.2.2.pen. C. • ÎJ Cadrai legal indicat este de generală aplicare.2. nu se poate formula a priori principiul ultraactivităţii sau retroactivităţii. aiin. Reglementarea situaţiilor tranzitorii în Codul penal român 104. din Peru art.30 din 13 noiembrie 1968 de punere în aplicare a Codului penal. al Italiei art. alin.2.ele nu activează. C. Principiul este consacrat şi de Codul penal român. potrivit iui se rezolvă toate situaţiile ridicate de succesiunea a legilor penale. din Argentina art. C. De aceea s-a dat denumirea de extraactivitatea legii mai favorabile.3. alin. al Belgiei art. ci extra-activează. C. Partea generala. al Germaniei art. Aplicarea legii mai favorabile a primit în codul în vigoare o reglementare amplă în dispoziţiile cuprinse în 53 articolele 13. C. al Turciei art. aşa cum s-a mai afirmat. Principiul legii mai favorabile. Aceste cazuri nu se vor rezolva în baza regulilor generale înscrise în cod. cum a fost legea nr. datorită necunoaşterii dintru început a legii mai blînde. C. grec art. Î5 .pen. ai Danemarcei art.pen. C. Situaţiile prevăzute de lege.pen. aîin.

mai rezultă că interesează situaţiile cînd legiie succesive conţin o reglementare deosebită. Faţă de dispoziţiile art.pen. se observă că se referă la faptele pentru care nu s-a pronunţat o hotărîre definitivă de condamnare. este mai cuprinzătoare. 91 . caracterul mai favorabil al legii urmînd a fi desprins nu numai din pedeapsă.13 C. Se mai constată că fapta a fost incriminată în legea veche şi continuă să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea nouă. ci se va aplica oricare din legile succesive. aşa cum rezultă din dispoziţiile art. ci şi din alte aspecte privitoare la condiţiile de incriminare a faptei sau de tragere la răspundere penală. De asemenea. care prevede că "în cazul în care de la săvîrşirea infracţiunii pînă la judecata definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale.pen.14 şi 15 C. sau cînd acestea se află în curs de urmărire. al săvîrşirii faptei şi a judecării ei.pen. Dar. reglementarea din art. Cadrul reglementării 105. Legea penala şi limitele ei de aplicare Subsecţiunea a Ii-a Aplicarea legii mai favorabile în cazul faptelor pentru care nu a intervenit o condamnare definitivă § 1. putîndu-se aplica şi legile apărute între cele două momente. Caracteristici. Din examinarea acestei dispoziţii. este posibil ca de la săvîrşirea infracţiunii şi pînă ia judecata definitivă să intervină două sau mai multe legi. care este mai favorabilă.pen. privitoare la aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive. aşa-numitele legi intermediare.TULUL II. De regulă^ problema aplicării legii mai favorabile se pune între legea veche sub imperiul căreia s-a săvîrşit infracţiunea şi legea nouă sub imperiul căreia urmează să se judece. Prima situaţie este reglementată în art. de judecată în prima instanţă sau judecată în apel sau recurs. deci cînd nu s-a pornit încă procesul penal pentru faptele săvîrşite. în acest caz problema alegerii legii mai favorabile nu se pune numai între legea sub imperiul căreia s-a săvîrşit infracţiunea şi aceea sub imperiul căreia se judecă. se aplică legea cea mai favorabilă".13 C.13 C. care limitează caracterul mai favorabil al legii la aspectul pedepsei.

Conţinutul infracţiunii constituie totalitatea trăsăturilor obiective şi subiective.Drept penal. p 26. Bucureşti. § 2. Aplicarea legii mai favorabile implică compararea legilor succesive sub anumite aspecte.261 prevăzînd că fapta există dacă încercarea de a determina mărturia mincinoasă se face prin "constrîngere sau corupere". într-un caz dat. Practica judiciară penală. Astfel. I. Legile se pot deosebi şi sub aspectul conţinutului calificat. prevăzînd pentru existenţa sa anumite condiţii. . necesare pentru existenţa unei anumite infracţiuni. nu se mai poate urmări şi judeca. este posibil ca legea veche să incrimineze un tip de infracţiune. Dacă fapta săvîrşitâ nu realizează condiţiile din legea nouă. care în noua lege nu mai sînt prevăzute. Amoniu. Criterii formulate în literatură. Editura Academiei. prin efectul legii noi mai favorabile. legile trebuie să se compare sub aspectul condiţiilor de incriminare a faptei (al conţinutului infracţiunii). prin sâvîrşirea faptei în condiţiile unor agravante. pentru a se stabili care este mai favorabilă infractorului. de acţiune al normei incriminatoare. Criteriile de determinare a legii mai favorabile 106. G. infracţiuni. C. precum şi al altor aspecte asupra cărora au survenit modificări. Bulaî. 92 . a) Deosebiri sub aspectul condiţiilor de incriminare (al conţinutului infracţiunii). prevăzute de lege. care restrîng cîmpul. In Codul penal anterior în art. această lege este mai blîndă şi devine aplicabilă. Este posibil ca legea veche să fi prevăzut unele forme de conţinut calificat. în principal. Legile care se compară pot prezenta deosebiri sub aspectul conţinutului infracţiunii. neîndeplinind condiţia de incriminare suplimentară din legea nouă. Literatura de specialitate a relevat că.280 s-a incriminat infracţiunea de corupere de martori ce consta în încercarea de a determina mărturia mincinoasă "prin orice mijloace". al condiţiilor de urmărire sau judecată (de tragere îa răspundere penală). 1988. Codul penal nu prevede criteriile sub aspectul cărora trebuie să se compare legile. iar legea nouă să includă condiţii suplimentare pentru existenţa acelei. al pedepsei. ceea ce face ca fapta săvîrşită să se încadreze în conţinutul de bază al noii legi cu limite de pedeapsă mai reduse 54 . Partea generală. In măsura în care fapta săvîrşiîă sub legea veche nu s-a realizat prin constrîngere sau corupere. forma de bază sau calificată. Codul penal din 1968 a incriminat aceeaşi faptă în art. voi.

' De asemenea. care consacră aceeaşi infracţiune. un termen de Pentru infracţiunile care nu depăşesc pedeapsa de 1 an închisoare. iar potrivit legii vechi acţiunea penală trebuie pusă în mişcare din oficiu.). Mai favorabilă pentru infractor este legea care prevede un termen de prescripţie mai scurt. mai favorabilă este aceasta din 55 în această privinţă se observă deosebiri între cele două coduri succesive în cazul infracţiunii de violare a secretului corespondenţei. e). de autorizarea prealabilă a Procurorului General (art. prescripţie de 5 ani.pen.). c) Deosebiri sub aspectul pedepsei.prescripţia fiind.2 lit.501 din C. în timp ce din C. Astfel. în vigoare.pen. O asemenea condiţie este impusă pentru unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate prevăzute de art. cît şi sub aspectul pedepsei complimentare. cauze care operează în baza legii noi. 93 57 56 . în vigoare.5 C.278 C.una din cauzele care înlătură răspunderea penală58. anterior prevedea că acţiunea se pune în mişcare din oficiu.. deoarece este posibil ca termenul de prescripţie să se fi împlinit şi astfel răspunderea penală să nu mai poată avea loc.10 C. Noul Cod penal condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul aplicării legii penale române potrivit principiului realităţii. Legile succesive se mai pot deosebi sub aspectul condiţiei de punere în mişcare a acţiunii penale. revede că acţiunea penală se promovează la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.pen. situaţie în care apare mai favorabilă faţă de lega veche care nu impunea o astfel de condiţie. Legile mai pot fi comparate şi sub aspectul termenului de prescripţie. mai actualul Cod penal care prevede un termen de prescripţie de 3 ani (art. dacă între două legi succesive una prevede pedeapsa închisorii iar alta pedeapsa cu amenda.pen. art. în cazul în care legea nouă condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de olîngerea prealabilă a persoanei vătămate 55 şi o astfel de plîngere nu s-a fâcut. cerinţă inexistentă în codul anterior (art. legea nouă este mai favorabilă şi urmează a se aplica. Compararea legilor se face din punctul de vedere al pedepsei principale (natura şi limitele ei). în aceeaşi ordine de idei menţionăm că procesul penal nu mai ° poate continua dacă părţile s-au împăcat sau persoana vătămată şi-a retras plîngerea prealabilă.TITLUL IIjJLeRea penală şi limitele ei de aplicare b) Deosebiri sub aspectul condiţiilor de urmărire şi judecată (de tragere la răspundere penală). •• ( favorabil este alin.121 faţă de codul abrogat care prevedea pentru "delicte pedepsite pînă la 5 ani".pen. legea poate condiţiona punerea în mişcare a acţiunii penale de autorizarea prealabilă a unui anumit organ56 sau de sesizarea unor organe îndrituite în acest sens 57 .

întrucît individualizarea pedepsei nu se reduce la stabilirea limitelor ei în partea specială.sînt mai reduse în legea nouă. agravante şi atenuante. 94 .65. mai favorabilă va fi legea nouă existînd posibilitatea de a se aplica amenda. ci şi la prevederea. în vederea aplicării ei. op. ci implică examinarea tuturor reglementărilor privitoare la pedeapsă şi la mijloacele legale de individualizare a ei.minimul şi maximul . va compara care din legile succesive prevede limite mai reduse. Dacă ambele legi prevăd închisoarea însă limitele . în funcţie de cuantumul de pedeapsă la care s-a ajuns prin concurenţa reglementărilor incidente în stabilirea răspunderii penale 59 . De cele mai multe ori compararea legilor nu se reduce numai la observarea pedepselor din normele incriminatorii. care se face prin examinarea pedepsei prevăzută în norma de incriminare şi a cauzelor de modificare a ei. Mitrache. iar aceasta are limite mai reduse în legea veche. Numai în urma procesului complex al individualizării. în situaţia în care ambele legi prevăd pedepse alternative .iar instanţa. a unui cadru larg de instituţii şi dispoziţii prin a căror funcţionare se pot modifica limitele speciale.. O privire asupra pedepsei din partea specială nu este întotdeauna în măsură să releve caracterul mai favorabil al unei legi. din examinarea făcută ajunge la concluzia că trebuie să se aplice pedeapsa amenzii. Partea generala. circumstanţele atenuante şi agravante. însă aceasta este alternativă cu amenda. Pe linia observaţiilor ce precede. operaţiune realizată cu luarea în considerare a tuturor dispoziţiilor dintr-o lege şi din cealaltă. în partea generală a Codului penal. p. se poate stabili care dintre legi este mai favorabilă. fiind mai favorabilă. mai favorabilă va fi această lege. se aplică aceasta. în cazul în care în legea nouă se prevede pedeapsa cu închisoarea în aceleaşi limite ca în legea veche.închisoare şi amendă . Reglementările din partea generală de care trebuie să se ţină seama sînt: recidiva.Drept penal. fie prin depăşirea maximului special sau coborîrea sub minimul special. se poate constata că legea veche prevede limite speciale de pedeapsă mai reduse. concursul dintre cauzele de agravare şi de atenuare şi altele. urmă.cit. mergînd pînă la înlocuirea pedepsei dintr-un gen mai grav cu unul atenuat (pedeapsa închisorii înlocuită cu amenda). iar cea nouă limite mai 5" C. Dacă în această situaţie în legea veche se prevăd circumstanţe atenuante prin a căror recunoaştere se ajunge la înlocuirea închisorii cu amenda.

apoi conform celei noi. a unei a treia legi. dacă legea veche prevede o pedeapsă cu limitele de 6 luni şi 5 ani şi noua lege cu limite modificate de la 1 an ia 3 ani (minimul mai ridicat şi maximul mai scăzut). faţă de împrejurările comiterii faptei. Totuşi. mai favorabilă va fi legea cu minimum special mai redus. nr. Această lege este mai favorabilă în cazul în care. ceea ce-i imprimă caracter obligatoriu în cazul în care s-a verificat blîndeţea ei. aparent mai blîndă. cea veche.TITLUL II.13 C. Este exclusă combinaţia între dispoziţiile mai favorabile din legile în conflict. neadmise de reglementarea veche. cînd este recidivist sau instanţa a reţinut circumstanţe agravante . în situaţia imaginată. problema aplicării legii 95 . într-o atare situaţie va trebui să se stabilească o pedeapsă conform legii vechi. în abstract. O atare combinaţie nu este posibilă întrucît s-ar ajunge la crearea.întrucît în asemenea situaţie instanţa poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special şi dacă nu este suficient se poate adăuga un spor şi peste maxim. care prevăzînd că în caz de succesiune a legilor "se aplică cea mai favorabilă". Astfel. şi nu dispoziţiile mai favorabile selectate din cele două legi succesive. a vrut să releve ideea că se aplică legea în totalitatea ei cu excluderea celeilalte. Legea penală şi limitele ei de aplicare ridicate.de exemplu.140 din 14 noiembrie 1996. o asemenea rezolvare este exclusă de art. Cînd legile succesive prevăd limite de pedeapsă asimetrice. cu posibilitatea* însă. Dacă. De altfel. prin a căror intervenţie s-ar reduce considerabil pedeapsa. o apreciere ex ante în acest sens nu oferă o rezolvare justă a problemei. dimpotrivă.de exemplu provocarea . şi a circumstanţelor atenuante din legea nouă. pare a fi legea care prevede maximul de pedeapsă mai redus.sau alte împrejurări calificate de lege ca atare. a limitelor de pedeapsă din legea veche care sînt mai reduse. întrucît instanţa va trebui să aplice o pedeapsă sub minimul special (dacă atenuanta nu intră în concurs cu o agravantă).pen. adică cumularea. mai favorabilă pentru infractor. instanţa recunoaşte infractorului circumstanţe atenuante . lex tertia. după examinarea tuturor împrejurărilor ce caracterizează fapta şi făptuitorul. mai favorabilă pentru infractor pare a fi legea care prevede" maximul special mai coborît (legea nouă). de către instanţele de judecată. prin beneficiul circumstanţelor atenuante ar putea duce la o pedeapsă mai redusă. care deşi are limite de pedeapsă mai ridicate. a recunoaşterii circumstanţelor atenuante. Prin intrarea în vigoare a legii pentru modificarea şi completarea Codului penal. se ajunge la concluzia că trebuie să i se aplice o pedeapsă mai aspră .

2 şi altele. întrucît legea nouă prevede multiple modificări.34. 2. Partea generală. astfel. şi altele. vătămarea corporală gravă art. vătămarea corporală art. Potrivit acestui text "Cînd legea anterioară este mai favorabilă pedepsele complementare care au corespondent în legea nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta. p. 182 alin.181. Se poate ajunge. 60 96 M. violarea de domiciliu art. 175.cit. a unei durate mai reduse a pedepsei complimentare constînd în interzicerea unor drepturi sau chiar a înlăturării unor pedepse complimentare. violul simplu şi calificat art. consacrat în art. Aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor complementare. 60. executarea pedepsei la locul de muncă art86' alin. Caracterul mai sever al legii noi este mai evident în dispoziţiile părţii speciale a Codului.2. suspendarea condiţionată a executării pedepsei art.59. pentru unele situaţii tranzitorii. Basarab. Legile succesive se pot deosebi nu numai sub aspectul pedepselor principale. privită sub aspectul pedepselor complimentare. la combinarea dispoziţiilor din cele două legi succesive.208 şi urm. 183. liberarea condiţionată art.l. 189 alin. Caracterul mai favorabil al unei legi. ci şi în privinţa pedepselor complimentare.53 pct. ameninţarea art. Codul penal în vigoare creează un regim juridic special în materia pedepselor complimentare. 4. caracterizîndu-se printr-un spor de severitate. recidiva art.39 (sporul fiind mai mare). Aceasta se observă în planul unor instituţii şi reglementări din partea generală a Codului cum sînt concursul de infracţiuni art. loviri cauzatoare de moarte art.2. 107. 194.l. 192. penale mai favorabile se pune frecvent în faţa instanţelor de judecată. limitele generale ale pedepselor art.2.81 alin. 176. şantajul art. op. iar cele care nu mai sînt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică". 193. trebuie înţeles în sensul unui număr mai restrîns de drepturi al căror exerciţiu se suspendă. mai favorabilă din acest punct de vedere. Rezultă că sub aspectul pedepselor complimentare se dă efect legii noi chiar dacă pedeapsa principală s-a aplicat potrivit legii vechi. prin agravarea pedepselor în cazul diferitelor infracţiuni dintre care se pot aminti: omorul calificat şi omorul deosebit de grav art. 197. 13 alin. lipsirea de libertate a unei persoane art.64. situaţie prevăzută 60 însă expres de lege .63. infracţiunile contra patrimoniului art..Drept penal. .

aşa cum rezultă din art. adică acele fapte în privinţa cărora instanţele au pronunţat o hotărîre definitivă de condamnare. Caracterizare. legea mai favorabilă extinzîndu-şi beneficiul asupra oricărei situaţii. consacrată în art. şi 2) a doua. compararea legilor făcîndu-se. punîndu-se problema reducerii sau înlocuirii pedepsei pronunţate sub legea veche cu o pedeapsă mai blîndă prevăzută în legea nouă.15 C.pen. numai în ceea ce priveşte pedeapsa. 1) O primă ipoteză. Deci extraactivitatea legii penale mai favorabile. în care operaţia de comparare se referea la o sferă mai largă de aspecte. examinată mai sus. -. se are în vedere întotdeauna aplicarea legii penale noi. . • In cazul condamnărilor definitive. fără să intereseze natura * pedepsei (închisoare. spre deosebire de prima ipoteză.14 şi 15 C. acela al retroactivităţii legii penale noi. favorabile. Codul actual a extins aplicarea legii mai blînde (mitior lex) şi în cazul condamnărilor definitive. este consacrată în art. Codul penai în vigoare reglementează aplicarea legii mai favorabile şi în cazul faptelor judecate definitiv. o pedeapsă definitivă. Legea penală şi limitele ei de aplicare Sîibsecţiunea a Hl-a Aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive § 1. pentru care s-a prevăzut obligativitatea aplicării legii mai favorabile. Cadrul reglementării 108. antendâ) sau -cuantumul ei.pen. prin reglementarea a două ipoteze cărora le corespund soluţii diferite. îmbracă un singur aspect. pentru care s-a prevăzut aplicare facultativă a legii mai . dar această extindere s-a făcut în cel mai judicios mod posibil.14 C. în această ipoteză. Din succesiunea legilor penale. interesează legea care prevede o pedeapsă mai blîndă decît aceea aplicată de instanţă conform legii vechi . Pornind de la cerinţele principiului legalităţii pedepsei. Această reglementare priveşte fapte judecate definitiv. în articolele 14 şi 15.TITLUL II.pen.

rurtea gene fald.cit. . prevede o pedeapsă de 1-3 ani.Dacă instanţa a aplicat. iar noua lege. (Dacă instanţa. amenda 61 98 G. pedeapsa stabilită depăşind maximul de 3 ani. în baza legii vechi. la maximul prevăzut în noua lege61. sau reduce maximul special. detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut în legea nouă (art. Legea. după cum urmează: . în art..14 alin..pen. § 2. a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară .închisoare în limite reduse -. 110. 44. Antoniu. priveşte atît pedepsele şn curs de executare cît şi cele executate. pentru aceeaşi faptă. încît acesta devine inferior pedepsei aplicate de instanţă.Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare la pedeapsa cu amenda şi pînă la executarea ei (se poate ca executarea să nu fi început sau să se fi dispus eşalonarea plăţii în rate). dacă depăşeşte maximul special din îegea nouă. a aplicat pentru o infracţiune o pedeapsă de 5 ani. pedeapsa detenţiunii pe viaţă. a prevăzut diferite situaţii posibile în practică. C. Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile.14 C. 2).amendă în limite reduse -. p. a. Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile 109. sancţiunea aplicată conform legii vechi. prevăzută în art. Aplicarea legii penale noi este obligatorie în toate cazurile în care noua lege înlocuieşte pedeapsa mai gravă pronunţată de instanţă în baza legii vechi cu o pedeapsă de o natură atenuată. întrucît executarea unei pedepse de o natură mai gravă decît cea prevăzută în noua lege. Preliminarii. .Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare Ia pedeapsa închisorii şi pînă la executarea integrală a acesteia a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară . ope legis. cu soluţiile corespunzătoare. trebuie redusă la acest maxim. iar noua lege prevede închisoare pe timp limitat. Aplicarea legii în cazul pedepselor neexecutate sau în curs de executare. pe care legea nu o mai prevede sau o prevede în limite reduse. 3 ani). în baza legii vechi. Obligativitatea aplicării legii în aceste cazuri este impusă de principiul legalităţii pedepsei. sau a unui cuantum de pedeapsă superior maximului prevăzut în îegea nouă. se reduce obligatoriu. ar însemna în fapt executarea unei pedepse nelegale. .14. op. Buiai.

sau închisoarea a fost înlocuită cu amenda.pen. potrivit art. de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente". Modificările ce urmează a fi făcute conform legii noi prezintă importanţă şi în legătură cu reabilitarea judecătorească. întrucît. "Cînd o dispoziţie .134 C.14. constituie un regim juridic favorabil creat condamnatului prin interesul pe care-1 prezintă în legătură cu unele instituţii ale dreptului penal cum ar fi reabilitarea. Legea în ultimul alineat al art. prevede că pedepsele complementare. se atică în locul pedepsei eonstînd în închisoare. ci şi al pedepselor complementare. în cazul pedepselor executate. care. 99 I .pen.14 C. în totalitate sau în parte.prevede textul . măsurile de siguranţă şi cele educative neexecutate şi care nu mai sînt prevăzute în legea nouă. în vederea aplicării ei. pronunţată în baza legii vechi. Caracterul mai favorabil al legii. recidiva sau suspendarea condiţionată a executării pedepsei. nu se mai execută. 111. precum si al altor măsuri de drept penal ca cele educative şi de siguranţă. poate avea loc înlăturarea amenzii. b. fostul condamnat va putea beneficia de reabilitarea de drept. iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege. a inserat o prevedere care obligă la reducerea sau înlocuirea pedepsei în felul arătat mai sus. Dacă pedeapsa executată a fost de peste 1 an închisoare. Legea penală şi limitele ei de aplicare licată conform legii vechi. dacă cel condamnat în baza hotărîrii definitive. iar noua lege care înlocuieşte închisoarea cu amenda apare după ce condamnatul a executat 5 luni. iar prin aplicarea legii mai favorabile cuantumul s-a redus sub limita de 1 an.din legea nouă se referă la pedepse definitive aplicate.Dacă legea nouă a înlocuit pedeapsa închisorii cu amenda. se ţine seama. se reduce la acel maxim. . poate avea loc în cazul condamnării la amendă sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 1 an.TITLUL II. dacă depăşeşte maximul special din legea nouă. alineatul 4 al art. Aplicarea legii în cazul pedepselor executate. trebuia să execute 6 luni închisoare. Astfel. pedeapsa amenzii care nu poate depăşi maximul special din noua lege Luîndu-se în considerare partea executată din pedeapsa închisorii.. în acest sens. şi. chiar şi în această situaţie. trebuie urmărit nu numai sub aspectul pedepselor principale. se poate înlătura amenda. Recunoaşterea legii mai favorabile. în cazul pedepselor executate pînă la data intrării în vigoare a acesteia.

gravitatea.Drept penal. instanţa de judecată trebuie să examineze cauza luînd în considerare o serie de criterii pe care însăşi legea le indică. Pentru a decide dacă este sau nu cazul să se reducă pedeapsa. Beneficiul aplicării legii mai favorabile pedepselor executate se răsfrînge şi asupra instituţiei recidivei. privitoare la infracţiunea săvîrşită (natura. se înlătură existenţa primului termen ai recidivei care. A doua ipoteză reglementată de lege . reducerea rămîne doar facultativă. § 3. conduita 100 . Pedeapsa fiind mai mică decît maximul special din legea nouă nu mai apare necesitatea reducerii ei în mod obligatoriu ci. se referă la aplicare? facultativă a legii mai favorabile. condamnare care corespunde condiţiilor de existenţă ale recidivei. trebuie să constea într-o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. într-o atare situaţie. are loc în cazul în care pedeapsa pronunţată de instanţă. condiţiile de săvîrşire). iar prin aplicarea legii mai favorabile s-a redus pedeapsa sub 6 luni. a aplicat o pedeapsă de 3 ani al cărei maxim special era de 6 ani. privind pedepsele definitive. potrivit legii. reprezintă o pedeapsă legală. Aplicarea facultativă a legii mai favorabile 112. Să admitem că instanţa. pedeapsa aplicată de instanţă. reducînd limitele pedepsei. deşi legea nouă s-a modificat faţă de cea veche. maxim care în condiţiile de reglementare a legii noi a fost redus la 4 ani. în temeiul legii care a ieşit din vigoare. ci de la o dată anterioară. se reduce şi termenul cerut de lege. totuşi pedeapsa pronunţată de instanţă în baza legii vechi se încadrează în limitele noi de pedeapsă. încadrîndu-se în limitele prevăzute de legea nouă. de trecerea căruia se leagă admisibilitatea cererii de reabilitare şi va curge nu de la dat executării efective a pedepsei reduse. 15 -. Astfel. reducîndu-se pedeapsa. Aplicarea în cazul pedepselor neexecutate sau în curs de executare. Aplicarea facultativă.art. acelaşi cuantum fiind posibil a se aplica şi în condiţiile de aplicare a legii noi. persoana condamnatului cu toate trăsăturile ce-1 caracterizează. aşa cum prevede legea. neexecutată sau în curs de executare. într-un astfel de caz. fiind inferioară maximului special sau egală cu acesta. dacă pedeapsa executată a fost de peste 6 luni închisoare. sau a fost înlocuită cu amenda. este mai mică sau egală cu maximul special prevăzut în legea nouă. modificarea făcută ducînd adeseori la excluderea stării de recidivă. Partea generală.

reducerea acestui cuantum trebuie să se facă cu cel mult 1/2. ^ a c j situaţia examinată nu justifică micşorarea ei. consideraţii întru totul valabile şi în acest caz. Dacă maximul special din legea anterioară a fost de 10 ani. Interesul reducerii pedepsei în proporţia menţionată a fost relevat cu prilejul examinării dispoziţiei asemănătoare din prima ipoteză. se prevede şi pentru această ipoteză. operaţiune care nu are loc în mod arbitrar. reducerea pedepsei nu se face în modul arătat mai sus (proporţional cu reducerea maximului special). pe care noua lege 1-a redus la 5 ani. Reducerea pedepsei aplicate trebuie să se facă proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut de legea nouă.14 alin. i 101 . ci pedeapsa se reduce cu o treime. precum şi timpul executat din durata pedepsei. Menţionăm că în cazul pedepselor executate. ci în anumite limite legale. întrucît în aceeaşi proporţie s-a redus şi maximul special.5. fie reducerea pedepsei. . Legea penală şi limitele ei de aplicare condamnatului după pronunţarea hotărîrii sau în timpul executării edepsei. privind aplicarea legii mai favorabile pedepselor executate. în aceste condiţii instanţa va putea reduce pedeapsa la cel mult 2 ani şi nu mai jos de această limită. în urma examenului făcut instanţa poate să dispună fie menţinerea depsei. O dispoziţie similară aceleia prevăzută în art. în cazul în care instanţa a aplicat condamnatului 4 ani.r TULUL II. Aplicarea legii în cazul pedepselor executate. 113.

•. ca act de conduită al persoanei apt să producă urmări periculoase. ca încălcare a unei reguli prevăzute în norma incriminatoare.TITLUL III • • • • .••••'• CAPITOLUL I v . o normă care să interzică acţiunea 103 . ca expresie a conştiinţei şi voinţei sale. Din punct de vedere juridic (sub specie juris) infracţiunile sînt concepte juridice ale unor fapte dăunătoare cărora legea le-a atribuit caracter penal prin incriminare (creaîio criminis sub specie juris) şi le-a sancţionat cu pedepse. sub aspect uman. ca act ce lezează sau pune în pericol valorile sociale. sub aspect juridic. psihologie şi alte ştiinţe sociale. sub aspect social.. instituţie fundamentală a dreptului penal.. pe care legea le-a incriminat şi a prevăzut pedepse corespunzătoare gravităţii lor. Categoria de infracţiune presupune anumite premise pentru existenţa sa şi anume. Preliminarii 115. dreptul penal cercetînd cu precădere substanţa juridică a lor. contrară conştiinţei morale. sub aspect moral. celelalte aspecte fiind examinate de criminologie. '> • . Infracţiunea. • ' • ' • / INFRACŢIUNEA :"'. antisociale săvîrşite în realitatea vieţii. i TEORIA GENERALĂ A INFRACŢIUNII • SECŢIUNEA I Definiţia legală a infracţiunii § 1. Toate aceste aspecte alcătuiesc substanţa reală a faptelor penale. . Fapta penală poate fi privită: sub aspect material. Infracţiunile sînt fapte dăunătoare. ca atitudine negativă a făptuitorului faţă de valorile ocrotite de lege.

17-51. ca participaţia. p. punînd în evidenţă structura şi conţinutul său precum şi alte reglementări legate de această instituţie centrală.. săvîrşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală".23-31). . civile şi de altă natură. complot. Codul în vigoare a creat un cadru amplu infracţiunii în titlul II. 2 104 C. Partea generală sau să oblige la o anumită conduită şi o faptă concretă săvîrşită care. art. Bulai. constînd în fapte ilicite administrative. tentativa şi altele2.cit. Codul penal în vigoare a consacrat pentru prima dată o definiţie a infracţiunii în art. Definiţia infracţiunii. Mitrache. Definiţia infracţiunii prezintă o deosebită importanţă întrucît constituie o regulă de drept care delimitează ilicitul penal. caracterizate prin trăsături distinctive. Astfel s-au incriminat infracţiunile de trădare. să se încadreze în textul de lege ce o consacră.infracţiunea este o faptă ce prezintă pericol social (aspectul material şi social). Definiţia prezintă importanţă şi pentru organele judiciare care vor trebui să raporteze faptele concrete la conceptul legal de infracţiune pentru a constata dacă ele realizează sau nu trăsăturile esenţiale ale acestei categorii. echivalentul în franceză este infraction. op. op. care prevede că "Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social.44-51).20-22). . -onis.cit.Drept penal. frîngere.fapta prevăzută de legea penală (aspectul juridic). tentativa (art.fapta săvîrşită cu vinovăţie (aspectul moral). trăsăturile sale. prin trăsăturile sale.. în baza definiţiei legale legiuitorul incriminează anumite fapte ca infracţiuni şi tot în temeiul ei dezîncriminează unele fapte care nu mai corespund conceptului de infracţiune. 17.114. Infracţiunea1 reprezintă o instituţie fundamentală a dreptului penal alături de răspunderea penală şi pedeapsă (sancţiunile penale). în care a inclus dispoziţiile generale privind infracţiunea (art. ce delimitează faptele penale între ele. 116. 17-19). infracţiunile. Denumirea de infracţiune provine din substantivul latinesc infractio. .72 şi urm. trăsăturile esenţiale. în normele speciale legiuitorul a incriminat infracţiuni determinate. care înseamnă spargere. Ca instituţie. pluralitatea de infracţiuni (art. de ilicitul extrapenal. p. infracţiunea cuprinde un sistem de norme juridice penale care consacră definiţia sa. C.32-43) şi cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. participaţia (art. Din definiţie rezultă următoarele trăsături esenţiale: .

iar inacţiunea în neîndeplinirea unei obligaţii impuse de lege. de la care făptuitorul se sustrage (abandonul de familie). care se examinează. un 3 cadru legal necesar încadrării juridice a faptei concrete săvîrşite . S. începutul de executare a faptei. fals .:«o> . ^ > . care permite încadrarea corectă a faptelor în funcţie de caracteristicile lor. § 2. ci este o manifestare conştientă a omului care are reprezentarea acţiunilor sale şi a urmărilor ce se pot produce. constituie infracţiune. în normele speciale. p. de aceea prin ea se înţelege activitatea înfăptuită împreună cu urmările dăunătoare pe care le-a cauzat. nu se pedepseşte. s-a consacrat şi o noţiune generală a infracţiunii . Infracţiunea. un act de conduită al făptuitorului.a. Partea generală. Ele reprezintă expresie legală concentrată care desemnează o infracţiune sau alta. Antoniu. reprezintă la rîndul lor.care permite să se aprecieze dacă fapta. op.art. Antoniu..2. Infracţiunea este o faptă. Fapta se poate manifesta sub formă de acţiune sau inacţiune. faptă ce prezintă pericol social (elementul a) Existenta unei fapte'. cu o existenţă obiectivă ce poate fi percepută şi caracterizată. g . furt. intenţia de a comite fapta. Acţiunea constă într-o conduită pozitivă (furt. Prin faptă se vătăma sau se pun în pericol valorile sociale ocrotite de lege. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii £o .*$. abuz în serviciu. G.143.to<>. 3 . . omor. Pentru ca fapta să constituie infracţiune trebuie să prezinte pericol social. b) Faptă caracterizată prin pericol social. Codul comentat .cit. p. 1980.86. ni £} material).). Pe lîngă conturarea diferitelor infracţiuni. Simpla hotărîre infracţională.TITLUL III.17 . Infracţiunea A lapidare. :. o generalizare a unor infracţiuni.C. se subsumează conceptului de infracţiune. adică dacă realizează cele trei trăsături esenţiale sau se află în afara ilicitului penal.«c Incriminările din aceste norme. p Reflecţii asupra conceptului de infracţiune. tîlhărie. care individualizează anumite tipuri a infracţiuni.. vătămare corporală. Activitatea realizată nu reprezintă un act mecanic... Ea trebuie să constituie expresia conştiinţei nedeformate şi a voinţei libere a făptuitorului pentru a-i putea fi imputată.• $:« ^ 117. adică să fie de G. o manifestare reală. . Definiţia dată de lege se întemeiază pe principiile de bază ale dreptului penal (legalitatea incriminării ş. a unor realităţi faptice care se pot manifesta în variate forme. tentativa incriminată.J* nr. fals).

la care se adaugă şi alte condiţii ale conţinutului infracţiunii (de exemplu omorul. de importanţa valorii sociale lezate prin săvîrşirea faptei. Pericolul social abstract este acela apreciat de legiuitor prin incriminarea unui anumit tip de infracţiune .l74. G. prin gradul mai ridicat de pericol social. art. Bouloc. Deosebirea gradului de pericol social al infracţiunilor se reflectă în natura şi limitele speciale ale sancţiunilor prevăzute în normele speciale.206. Droit penal general. omor. Se reflectă în cuantumul de pedeapsă aplicat de instanţă.l şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse". Levasseur.18 C. elementele obiective şi subiective ale faptei. în înţelesul legii penale. din întregul conţinut obiectiv şi subiectiv al faptei. adică a eliminării din sfera ilicitului penal.l93. dar gradul de pericol social diferă de la o infracţiune la alta. de urmarea produsă. Legea precizează ce se înţelege prin pericol social. ameninţarea art. în primul rînd.211. Astfel în art. etc. cum sînt contravenţiile sau abaterile disciplinare. B. în literatură şi legislaţie se face distincţie între pericolul social abstract (generic) şi pericolul social concret. în funcţie. tîlhăria art. 106 • 4 . de trăsăturile ce caracterizează elementul material şi moral precum şi de împrejurările concrete de comitere a faptei. Paris.250 etc).furt. care a determinat incriminarea lor în legea penală cu prevederea unor sancţiuni mult mai grave (pedepse). Dalloz. este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere vreuneia dintre valorile arătate în art. califică infracţiunea ca fapt antisocial.pen. calomnia art. la rîndul lor pericol social. Gradul de pericol social al unei infracţiuni decurge din importanţa valorii sociale lezate sau puse în pericol. Ştefani. al transferării în legea penală dar şi al dezincriminării. Ed.şi se reflectă în natura şi limitele pedepsei. purtarea abuzivă art. urmările produse precum şi alte condiţii ale conţinutului legal al faptei. 1984. Toate infracţiunile din cadrul legislaţiei penale reprezintă pericolul social în sensul legii penale. Partea generală natură a vătăma sau pune în pericol valorile sociale ocrotite penal 4 . . Infracţiunile se deosebesc de alte fapte ce prezintă. Pericolul social concret este pericolul pe care-1 prezintă fapta săvîrşită şi este evaluat de instanţele de judecată.Drept penal. Printre criteriile de G. La evaluarea acestuia legiuitorul are în vedere importanţa valorii sociale vătămate. se prevede că "Fapta care prezintă pericol social. Pericolul social şi gradul său variabil de la o categorie de fapte la alta constituie criteriul incriminării lor. în funcţie de vătămarea obiectului infracţiunii.

deşi prevăzută de legea penală. fără prevedere). socotind fără temei că el nu se va produce. deşi trebuia şi putea să-1 prevadă.18^ a prevăzut că "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. fiind lipsită în mod vădit de importanţă. scopul urmărit. în alineatul următor s-au stabilit şi criteriile de apreciere a gradului redus de pericol social. Infracţiunea . urmarea produsă şi persoana făptuitorului.72. Prima trăsătură a infracţiunii priveşte aspectul obiectiv. 10 . De aceea îegea în art.IV. care precede şi însoţeşte actul de conduită contrar legii. examinată în concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni5 . se consacră formele vinovăţiei cu care se pot comite faptele incriminate. moral al categoriei examinate. cu modalităţile lor normative (intenţia directă şi indirectă. Infracţiunea Individualizare a pedepsei legea a prevăzut.19 C. în lege nu se prevede o definiţie a vinovăţiei. 118. iar trăsătura vinovăţiei priveşte aspectul subiectiv.faptă săvîrşită cu vinovăţie (elementul moral). Art.TITLUL III. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni". împrejurările de comitere a faptei. sect. b) nu prevede rezultatul faptei sale. dar nu-1 acceptă. cap.pen. Fapta este expresia unei anumite atitudini psihice a făptuitorului. 5 A se vedea titlul III. şi gradul de pericol social al faptei. acestea fiind mijloacele de săvîrşire a faptei. 19 prevede că vinovăţia există cînd fapta care prezintă pericol social este săvîrşită cu intenţie sau din culpă. Sint situaţii cînd fapta. în art. 2) Fapta este săvîrşită din culpă cînd infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale. urmărind producerea lui prin săvîrşirea acelei fapte. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret. b) prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-1 urmăreşte. ca trăsătură esenţială a infracţiunii. 1) Fapta este săvîrşită cu intenţie cînd infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale. acceptă posibilitatea producerii lui. aceasta fiind intenţia şi culpa. culpă cu prevedere şi culpă simplă. X ("Fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni"). dar în art.

108 6 I.factorul intelectiv. Oancea. de reprezentare . dispare vinovăţia..constituie cauze care înlătură caracterul penal al faptei prin lipsa vinovăţiei).). lipsindu-i voinţa liberă.factorul volitiv. Chiar dacă a avut reprezentarea corectă a faptei şi urmărilor ei însă voinţa i-a fost dirijată de o energie străină. fără vinovăţie.pen. IV (eroarea. prin vinovăţie se înţelege atitudinea psihică a persoanei ce săvîrşeşte o faptă cu voinţă (liberă) prevăzînd rezultatul faptei. op. De asemenea. p. Factorul intelectiv constă în reprezentarea faptei.pen.art. Săvîrşirea faptei cu voinţă liberă face ca aceasta să fie atribuită. de prevedere.cit.46 C. să nu se exercite asupra făptuitorului o constrîngere fizică sub imperiul ei săvîrşind fapta. Dacă făptuitorul are o reprezentare greşită a activităţii sale şi a consecinţelor ei. în cap. ori speră că acesta nu se va produce sau nu prevede rezultatul acţiunii sale deşi trebuia şi putea să-1 prevadă. .282 al 2 C. a condiţiilor de comitere. Factorul intelectiv are rol determinant în cadrul procesului psihic al infractorului avînd un rol hotărîtor în conţinutul vinovăţiei. 115. Elementul volitiv reprezintă facultatea psihică a persoanei prin care aceasta îşi mobilizează energia fizică în vederea înfăptuirii activităţii infracţionale. Actul de conştiinţă şi voinţă trebuie să nu fie viciate. deformate. întro definiţie mai amplă. imputată persoanei care a săvîrşit-o. Explicaţii teoretice. în conţinutul vinovăţiei şi a formelor sale se cumulează doi factori: un element de conştiinţă . care implică existenţa celor doi factori cumulativ. adică o reprezentare nedeformată şi o voinţă liberă (constrîngerea fizică şi morală . fiind în eroare asupra unor împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. vinovăţia presupune ca voinţa să fie liberă.Drept penal. căreia nu i-a putut rezista. cazul fortuit şi altele). pe care-1 urmăreşte sau acceptă. Legea a prevăzut o serie de cauze care exclud caracterul penal al faptei datorită inexistenţei vinovăţiei. .I. dispare vinovăţia şi deci caracterul infracţional al faptei ( o persoană pune în circulaţie o monedă falsificată fiind în eroare asupra calităţii sale. . a urmărilor ei şi a raportului de cauzalitate dintre acţiune şi urmare. vol.şi un altul de voinţă . caz în care nu răspunde pentru infracţiunea prevăzută în art. Partea generală Vinovăţia se poate defini ca fiind atitudinea psihică a persoanei ce constă într-un act de conştiinţă şi voinţă faţă de faptă şi urmările ei5. Dreptul penal modern exclude răspunderea penală obiectivă bazată numai pe existenţa faptei.

pen.pen. Trăsătura prevederii în legea penală priveşte atît fapta consumată cît şi tentativa (art.pen.pen.faptă prevăzută de legea penală (elementul legal). Infracţiunea . 209 C.). Pentru justa aplicare a legii şi înţelegerea reglementărilor din Codul penal trebuie să se facă distincţie între formulările "faptă prevăzută de legea penală". numai dacă legea a prevăzut o asemenea construcţie juridică (de exemplu tîlhăria.l lit. Dispoziţiile art.b şi 11 pct. precum şi forma simplă ori calificată a faptei incriminate (art.2 lit. Codul penal . Din această trăsătură decurge consecinţa că o faptă care prezintă pericol social sporit. Fapta este prevăzută de lege cînd este consacrată în legea organică.12 C. faptă penală.pen.208. într-o lege penală soecială ori într-o lege specială cu dispoziţii penale. întrucît îi lipseşte o trăsătură esenţială.17 C.).pen. Această trăsătură este impusă de principiul legalităţii incriminării. Infracţiunea 119.b şi pct. au acelaşi sens. dacă nu este prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune. incriminarea prin analogie. în ipoteza săvîrşirii unei activităţi faptice complexe. înţelegîndu-se prin ele fapta care întruneşte toate trăsăturile din art. cum este vinovăţia (este săvîrşită în condiţiile vreunei cauze din cele prevăzute în' art.pen. Formulările "infracţiune.retroactivitatea legii de dezincriminare.144 C.TULUL III. "faptă penală" şi "ilicit penal" folosite în legislaţie şi literatura penală.44-51 C. fac imposibilă. eroare de fapt. care atrag scoaterea de sub urmărire sau achitarea inculpatului.pen. săvîrşită cu vinovăţie. în caz contrar fiind aplicabile dispoziţiile art.pen. care întruneşte conţinutul a două fapte prevăzute de legea penală. întreaga complexitate faptică va putea fi reţinută ca unitate infracţională complexă. iresponsabilitate şi altele). se înscrie şi acela potrivit căruia "fapta nu este prevăzută de legea penală" (art.pen. ilicit penal". 109 .2 C. deşi este prevăzută de lege. art.17 C. în cazul succesiunii* legilor penale trebuie să se verifice dacă fapta săvîrşită sub legea veche continuă să fie prevăzută ca infracţiune şi de legea nouă.211 C. .180 sau 193 C. Printre cazurile de împiedecare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale.a.pr. consacrat în art.partea specială.10 lit. .208 şi violenţa sau ameninţarea. care reuneşte furtul art. şi art.2 C. în condiţiile actualei reglementări.legitimă apărare. art.. prevăzute în Codul de procedură penală. "infracţiune". constrîngere fizică sau morală.pen.).). C. Formularea "faptă prevăzută de legea penală" semnifică situaţia cînd fapta nu constituie o infracţiune.

p. 110 n 1 . Raportul de cauzalitate în dreptul penal. Valorile şi relaţiile sociale apărate de legea penală. împotriva cărora sînt îndreptate faptele penale şi care sînt lezate sau puse în pericol prin săvîrşirea lor constituie obiectul juridic al infracţiunii7. voi I.145. Bucureşti.cit. Editura Ştiinţifică. a persoanei şi a altor valori sociale. § 2. omorul. care pot fi atinse prin săvîrşirea omorului. unităţii statului.83. op. Partea generală SECŢIUNEA a 11-a Condiţiile preexistente ale infracţiunii Subsecţiunea I Obiectul infracţiunii § 1. Reprezintă o grupă de valori sociale. p. a proprietăţii prezintă o gravitate diferită în funcţie de importanţa valorilor lezate prin săvîrşirea lor).Drept penal. a proprietăţii. a statului. A. importanţă. împotriva infracţiunilor. Obiectul juridic generic sau de grup.. calomniei şi a G. vătămate de o grupă de infracţiuni.. p.. furtul) devin fapte periculoase întracît aduc atingerea acestor valori sociale care au protecţia legii.cit. Infracţiunile (trădarea. C. a suveranităţii. 1968. Antoniu. independenţei. Persoana constituie o valoare socială fundamentală. ca viaţa sănătatea.70 şi urm. Definiţie. Mitrache. caracterizată printrun complex de atribute. C. op. în special a acelora care se aseamănă sub aspectul 'elementului material. Bulai. Obiectul juridic 120. libertatea. Acesta mai prezintă interes şi pentru corecta încadrare juridică a faptelor. Obiectul juridic prezintă importanţă pentru determinarea gravităţii faptelor penale (infracţiunile împotriva vieţii persoanei. demnitatea etc. de aceeaşi natură. integritatea corporală. lipsirii de libertate în mod nelegal. Felurile obiectului juridic 121. vătămării corporale. Legea penală are ca scop apărarea.

pen.211 C. 123. a persoanei. art. dar faptele se deosebesc sub aspectul obiectului special. B. este atinsă prin infracţiunea de omor sau uciderea din culpă. viol. Obiectul special sau specific. prin felul în care sînt conturate de lege. în general. Infracţiuni cu • 111 . Infracţiunea altor fapte incriminate. lezată prin acţiunea de luare (furt). iar obiectul secundar îl reprezintă integritatea corporală sau libertatea morală a persoanei atinse pr|n acţiunea de violenţă sau ameninţare. în funcţie de care infracţiunea este cuprinsă într-o anumită grupă de infracţiuni. al activităţii. calomnie) precum şi în încadrarea juridică. Este constituit dintr-o anumită valoare socială şi relaţiile privitoare la aceasta. Viaţa omului ca obiect juridic special. se aseamănă cu fapta de atentat care pune în pericol siguranţa statului. Unele infracţiuni. a patrimoniului şi alte grupe de fapte penale). acesta reprezintă obiectul juridic propriu . 160 C. iar a doua are ca obiect juridic principal relaţiile sociale privitoare la siguranţa statului şi ca obiect secundar viaţa persoanei lezate). o infracţiune aduce atingere unui singur obiect juridic. lezate sau puse în pericol. dintre care uriul este principal. . Dreptul penal mai apără şi alte grupe de valori şi relaţii sociale care constituie patrimoniul. Obiectul special prezintă importanţă în determinarea gravităţii fiecărei infracţiuni în parte (omor. capacitatea de apărare a ţării etc.zis al infracţiunii. în sensul că prima infracţiune are ca obiect special valoarea socială reprezentată de viaţa persoanei.. Obiect juridic principal şi secundar. C.pen. Infracţiunea se îndreaptă direct asupra obiectului special.are două obiecte juridice: obiectul principal îl' constituie valoarea socială ce priveşte patrimoniul. Totalitatea acestor valori sociale constituie obiectul generic şi este indicat în denumirea grupei de fapte penale "Infracţiuni contra persoanei".174 Crpen. în baza lui s-au alcătuit mai multe grupe de infracţiuni (împotriva statului. adică în determinarea faptei săyîrşite şi a alegerii textului de lege corespunzător (infracţiunea de omor.TULUL III. Spre exemplu infracţiunea de tîlhărie .art. se încadrează în obiectul de grup (generic) ca o componentă a acestuia. Obiectul generic prezintă importanţă pentru sistematizarea părţii speciale a Codului penal. prin săvîrşirea uneia sau mai multor infracţiuni. sub aspectul elementului material. autoritatea de stat. iar altul secundar sau adiacent. 122. lezează două obiecte juridice.

la rîndul lor..160 C.) şi altele. § 3. un obiect material). Noţiune.209 îit. abuzul de încredere. Obiectul materia! trebuie să realizeze anumite cerinţe prevăzute în norma.239 C. ("Trăsături ale conţinutului ce caracterizează obiectul" a se vedea la pag. Unele infracţiuni. tîlhăria.de incriminare. avînd o anumită poziţie în sensul. art. Subsecţiunc. registru.. Noţiunea de subiect şi condiţiile sale generale. Obiectul material nu trebuie confundat cu obiectele care au servit la săvîrşirea faptei (de exemplu furtul calificat din art. Noţiune. că trebuie să se afle în posesia altei persoanei în cazul furtului şi a tîlhăriei sau în detenţia infractorului în situaţia abuzului de încredere. . se caracterizează şi prin existenţa unui obiect material care constă în lucrul corporal sau fiinţa asupra cărora se îndreaptă acţiunea infracţională (de exemplu la infracţiunea de furt. art. art.pen. în lipsa cărora fapta nu constituie infracţiune (de exemplu.208 C. pe lîngă obiectul juridic. obiectul material trebuie să fie un dosar.174 C.^ a H-a Sofosectu! infracţiunii § I.. abuz de încredere obiectul material trebuie să constea într-un bun mobil.242 C. document etc).pen. la omor. Toate infracţiunile presupun existenţa unui obiect juridic în iipsa căruia incriminarea faptelor nu este posibilă.pen. ultrajul (art. tîlMrie. obiectul material este lucrul mobil. 99). Partea generală două obiecte juridice mai sînt: atentatul care pune în pericol siguranţa statului (art.b săvîrşit de o persoană avînd asupra sa o armă). corpul omului în viaţă etc. tăinuirea şi altele au.pen. Subiectul infracţiunii (infractorul) este persoana care săvîrşeşte o infracţiune sau cooperează la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Obiectul material 124. în cazul sustragerii sau distrugerii de înscrisuri.pen.Drept penal. din care se naşte obligaţia de a răspunde penal.). la furt. distrugerea. 125.

datorită unei insuficiente dezvoltări a capacităţii psihice. Pentru ca o persoană să devină subiect al infracţiunii trebuie să fi atins. Condiţiile generale ale subiectului. instigator sau complice. legea prevede unele condiţii speciale pe care trebuie să le întrunească persoanele care comit.oate răspunde penal. în dezvoltarea sa. Persoana fizică poate fi subiect al infracţiunii dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii generale. adolescenţa. Codul penal în art. Se impune această condiţie întrucît numai la o anumită vîrstă omul dobîndeşte facultăţile psihice care-i dau posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale şi de a le putea stăpîni. Fiecărei etape îi sînt proprii anumite particularităţi bio-psihice care prezintă importanţă în legătură cu cerinţele necesare pentru formarea capacităţii juridice penale. 126. astfel de infracţiuni. Problema etapei în care persoana poate deveni subiect al infracţiunii se pune numai în legătură cu cea a copilăriei şi adolescenţei nu şi a maturităţii sau bătrîneţii. se observă o ridicare a limitei de vîrstă de la care o persoană p. o anumită limită de vîrstă. care nu sînt prevăzute în conţinutul infracţiunii. In evoluţia reglementării. în decursul vieţii. dar rezultă din dispoziţiile generale ale Codului penal. în această problemă.99 prevede că minorul care nu a împlinit vîrstă de 14 ani nu răspunde penal. Infracţiunea Subiect al infracţiunii poate fi atît persoana care săvîrşeşte o infracţiune nsumată. faţă de care s-a adoptat un sistem adecvat de sancţionare. Limita de la. categoria de infractori minori. în calitate de autori. deosebindu-se de la o legislaţie la alta. maturitatea şi bătrîneţea. în conţinutul unor infracţiuni. Pe lîngă aceste condiţii generale.TITLUL III. persoana parcurge patru etape principale: copilăria. Minorul de la 14 la 16 113 . în momentul comiterii faptei. nu poate fi subiect aî infracţiunii. Acesta °ste denumit în literatură subiect activ aî infracţiunii. astfel. prin mijlocirea căruia se realizează răspunderea penală. care o persoană poate deveni subiect al infracţiunii a variat în decursul timpului. a) Limita de vîrstă. De subliniat că această limită se plasează în perioada minorităţii. cît şi cea care comite o tentativă sau care participă la "vîrşirea unei fapte în calitate de autor. apărînd. Condiţiile generale sînt: a) limita de vîrstă cerută de lege b) responsabilitatea c) libertatea de hotărîre şi acţiune. devenind după ^ăvîrşirea faptei penale subiect al raportului juridic penal de conflict.

ci limitată de o faptă determinată (o faptă de furt. Legea stabileşte pentru el o prezumţie de capacitate 8 penală . I. de semnificaţia şi urmările lor. precum şi capacitatea de a-şi stăpîni acţiunile. Prin discernămînt se înţelege capacitatea minorului de a înţelege şi a-şi manifesta conştient voinţa în raport cu o faptă concretă. Ea constituie o premisă a vinovăţiei: numai o persoană responsabilă poate săvîrşi o faptă cu intenţie sau culpă.III. Nu se înţelege.categorie psihologică . Dacă responsabilitatea înseamnă capacitatea persoanei de a-şi da seama de faptele sale şi a le putea stăpîni. întruniţi cumulativ. Legea defineşte însă. Secţ. Responsabilitatea . Titlul V.Drept penai. Numai o persoană responsabilă. ce constă în obligaţia persoanei care a săvîrşit o infracţiune de a suporta sancţiunile legale. începînd de la vîrsta de 16 ani minorul răspunde penal. în art. Legea consideră că o persoană devine responsabilă ia împlinirea vîrstei de 16 ani. Regirtiul special de sancţionare a infractorilor minori. deci. devine subiect al infracţiunii. de a răspunde peirai.categorie juridică . Responsabilitatea presupune doi factori. poate fi supusă răspunderii penale.nu trebuie confundată cu răspunderea penală . Cap. Responsabilitatea este o stare normală a omului care a atins o anumită limită de vîrstă. care poate fi înlăturată prin dovada discernămîntului. Prin responsabilitate se înţelege capacitatea sau aptitudinea persoanei de a-şi da seama de acţiunile sale. • . care a săvîrşit o faptă cu vinovăţie. o capacitate generală în raport cu orice acţiune a minorului. care s-a implicat subiectiv în săvîrşirea faptei. ca premisă a vinovăţiei. tîlhărie. Pentru minorii între 14-16 ani există o prezumţie relativă de incapacitate penală. culpabilitatea reprezintă condiţia persoanei care a săvîrşit fapta cu vinovăţie. Partea generală ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvîrşit fapta cu discernămînt.48 iresponsabilitatea. Trebuie să se facă distincţie între responsabilitate. imputabilitatea înseamnă a se atribui unei persoane o faptă pe care 8 A se vedea.. de aceea ea nu este definită de legea penală. care este o stare anormală şi care constituie o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei. b) Responsabilitatea. Dovada discernămîntului cade în sarcina organelor judiciare. de a-şi dirija voinţa în raport cu faptele sale. vătămare corporală etc). intelectiv (de reprezentare) şi volitiv (de voinţă). culpabilitate şi imputabilitate.

faptei. subiecţi majori. în momentul săvîrşirii faptei. absenţa nejustificată art. o anumită calitate prevăzută în norma de incriminare.).pen. Calitatea trebuie să o realizeze numai autorul nu şi ceilalţi participanţi.eia a acţionat cu voinţă liberă. aspect care interesează în stabilirea regimului de sancţionare. pe care trebuie să o întrunească autorul.) şi subiecţi plurali. purtare abuzivă (art. neconstrînsă de o forţă exterioară9.peri. iar subiectul este denumit subiect calificat sau special (circumstanţiat..pen. prin lipsa vinovăţiei. se numesc infracţiuni proprii. subiecţi simpli (necircumstanţiaţi). Alte categorii de subiecţi.).170 C. de a delibera şi hotărî potrivit propriei voinţe. aceasta nu constituie infracţiune. Infracţiunea omis-o avînd reprezentarea sa şi a consecinţelor sale şi în realizarea .TITLUL III. în cazul unor infracţiuni persoana . Giurgiu.cit.pen. vol. Subiect special sau calificat (condiţii speciale). în literatură şi legislaţie se mai disting şi alte categorii de subiecţi: subiecţi primari..323 C. op. Constrângerea fizică şi morală sînt cauze care înlătură caracterul penal al faptei (art. 128. 248 C.331 C.I.). minori şi chiar tineri delincvenţi. fără ca asupra sa să se exercite o constrîngere fizică. 115 .pen.254 C. fără o constrîngere din afară.mai trebuie să îndeplinească. în momentul săvîrşirii. a 127. Infracţiunile pentru care legea prevede o calitate specială.159. prin libertate de acţiune se înţelege posibilitatea persoanei de a acţiona potrivit voinţei sale. în s'tare de recidivă. Dacă a săvîrşit o faptă sub imperiul constrîngerii morale (ameninţare) sau fizice.autorul .pen. luare de mită (art. între 18-21 de ani. c) Libertatea de hotărîre şi acţiune. propriu).pen. o condiţie specială. subiecţi unici (singulari) cînd infracţiunea poate fi săvîrşită de un singur autor (nedenunţarea art. p. art. cînd infracţiunile trebuie comise de două sau mai multe persoane împreună (asocierea pentru săvîrşirea de infracţiuni. Libertatea de hotărîre înseamnă posibilitatea persoanei de a-şi determina în mod liber voinţa. cînd legea nu prevede în norma de incriminare o calitate a autorului şi subiecţi calificaţi (proprii) " N.) şi altele pot fi săvîrşite numai de persoanele ce au calitatea de funcţionar. care au săvîrşit pentru prima dată o infracţiune şi recidivişti.46 C. De exemplu infracţiunile de abuz în serviciu (247.).250 C.

cînd subiectul pasiv nu trebuie să realizeze o anumită condiţie şi subiectul pasiv calificat (circumstanţiat) pentru care legea cere o calitate specială. Bulai. societate comercială etc). acesta este denumit subiect pasiv calificat.239 C.157.U. p. subiect pasiv poate fi o unitate economică. C. ci numai persoanelor fizice care o conduc şi care trebuie să răspundă de faptele lor: pedepsele se aplică persoanelor fizice.art. dacă s-ar aplica o pedeapsă persoanei juridice s-ar leza persoanele fizice care nu au legătură cu fapta săvîrşită. Persoana juridică poate ii subiect (activ) aî infracţiunii? în această problemă în literatura penală s-au formulat două teze. p. cu o voinţă colectivă proprie. ca amenda sau măsuri de siguranţă. calomnie etc. art. cu următoarele argumente: persoanele morale constituie o realitate juridică. .129. care susţine această posibilitate. A. Partea generala. p. între subiect pasiv simplu (necircumstanţiat).pen... cum sînt concurenţa neloială. Subiect pasiv. aducă persoanele fizice sau juridice vătămate direct prin săvîrşirea infracţiunii şi subiect pasiv general (mediat) care este statui ca reprezentant al societăţii. deci nu se poate imputa o culpă acestora. op. Se mai distinge categoria de subiect pasiv reprezentat de persoana fizică sau juridică vătămată prin săvîrşirea 10 infracţiunii . se admite răspunderea penală a persoanelor juridice. Drept penal.pen.87.. Se poate face distincţie* între subiect pasiv special (imediat). C. acţiunea de insultă. se pot aplica pedepse. op. Dongoroz. 130.206. Dineu. 116 10 .se îndreaptă împotriva unui funcţionar reprezentant al autorităţii de stat). Vol. o teză care neagă posibilitatea persoanei juridice (morale) de a fi subiect al infracţiunii. 129. Partea generală pentru existenţa cărora legea prevede o calitate specială (cetăţean român. infracţiuni fiscale etc. şi o alta. op. de exemplu la ultraj. T. subiect pasiv poate fi deci şi persoana juridică (de exemplu în cazul infracţiunii de delapidare sau furt. de exemplu în cazul infracţiunii de omor.Drept penal. 1975. Teza negativă invocă o serie de susţineri dintre care amintim: persoanele juridice (morale) nu au voinţă şi conştiinţă proprie. funcţionar etc). unde subiectul pasiv trebuie să fie un funcţionar. infracţiuni la regimul societăţilor. cum este dizolvarea V. militar..cit. afirmativă.I. p. care pot comite infracţiuni specifice.cit. Uneori şi subiectul pasiv trebuie să îndeplinească o calitate specială (de exemplu la ultraj .239 C. Mitrache. în cealaltă teză.cit.B.

care caracterizează anumite infracţiuni. B.261 şi urm. Dacă în cadrul acestora se avîrşesc anumite infracţiuni. 1992. fals etc.). răspund persoanele fizice care se fac vinovate de săvîrşirea lor (de exemplu concurenţa neloială. Paris. Edition Dalloz. Bouloc. omor. Dreptul. infracţiunile de furt. Doctrina actuală şi juris-prudenţa sînt. 117 11 . înşelăciune. G. Ştefani. abstracte. Toate aceste elemente şi condiţii prevăzute de lege. Noţiunea de conţinut 131. prin prevederea trăsăturilor specifice lor. importanţa conţinutului Structura conţinutului. In normele speciale legiuitorul a incriminat diferite fapte penale pe care le-a caracterizat sub aspectul elementelor şi trăsăturilor obiective şi subiective necesare pentru a fi infracţiuni. Astfel.tot m a i favorabile tezei afirmative11. art. 10-11. 14 e edition. Problema începe să se pună în prezent din ce în ce mai acut şi în dreptul penal român. Infracţiunile menţionate reprezintă conţinuturi determinate. Levasseur. calomnie. tipare legale în care se încadrează faptele concrete ce se comit în realitate. Droitpenal general. care pot comite anumite activităţi ilicite.TITLUL III. er SECŢIUNEA alll-a Conţinutul infracţiunii Subsecţiunea I Noţiunea de conţinut. Definiţie. datorită principiilor economiei de piaţă şi proliferării persoanelor juridice. în legislaţia română în vigoare nu se admite aspunderea penală a persoanelor juridice. s-au incriminat. clasificarea conţinuturilor § 1. ultraj.301 C pen. viol. de natură a antrena o răspundere juridică complexă12. tîlhărie. nr. formează conţinuturile acestor fapte penale. care trebuie să G. Infracţh soanei juridice etc. p. Despre o eventuală răspundere penala a persoanelor juridice. p.90. Constantin Butiuc.

subiectul are calitatea de funcţionar. privitoare la acţiune şi obiectul material şi anumite condiţii subiective privitoare la elementul subiectiv şi la subiect (acţiunea trebuie să constea în însuşire. 1982.pen. Definiţia generală. R. Categoria de conţinut al infracţiunii prezintă importanţă în activitatea organelor judiciare. iar în partea specială conţinuturile diferitelor infracţiuni. ce constă în determinarea infracţiunii sub aspectul elementelor şi condiţiilor sale esenţiale şi alegerea textului de lege corespunzător în care să fie încadrată. acţiunea incriminată (latura obiectivă) şi elementul moral (latura subiectivă). Conţinutul infracţiunii este format. duce la inexistenţa ilicitului penal. p.D. în partea generală a ştiinţei dreptului penal se examinează noţiunea de conţinut generic. care permite delimitarea ilicitului penal de alte forme de ilicit juridic. din art.pen. 118 G. latura subiectivă constă în intenţie). nr. Conţinutul infracţiunii caracterizează fiecare infracţiune. prin trăsăturile sale proprii. Partea generala corespundă condiţiilor prevăzute de lege pentru a constitui o infracţiune sau alta. folosire. De exemplu delapidarea prevăzută în art.. necesare pentru existenţa unei anumite infracţiuni (care determină un anumit tip de infracţiune). alcătuit dintr-o serie de condiţii obiective.2î5^. făcînd-o să se deo-sebească de alte infracţiuni (furtul se deosebeşte de abuzul de încredere.Drept penal. cele mai multe condiţii privesc 13 şi urm. traficare. obiectul este reprezentat de valori sau alte bunuri. 133. Conţinutul infracţiunii poate fi definit ca totalitatea condiţiilor obiective şi subiective. dintr-o totalitate de elemente şi condiţii care caracterizează o anumită infracţiune. 132. lipsa uneia din trăsăturile prevăzute de art.31 . Amoniu. reprezintă un conţinut determinat. O justă încadrare juridică sau calificare a faptei reprezintă realizarea principiului legalităţii în sfera dreptului penal. Din nou despre conţinutul infracţiunii. 17 C. Importanţa conţinutului. relevă trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Prin structura conţinutului se înţelege gruparea elementelor şi condiţiilor ce intră în alcătuirea sa. Conţinutul infracţiunii şi definiţia infracţiunii nu sînt identice. Structura conţinutului infracţiunii. de tîlhărie. calomnia se deosebeşte de ultraj etc) 13 . Condiţiile prevăzute în conţinutul infracţiunii se referă la: a) elementul material.R. aşa cum s-a menţionat. prevăzute în norma de incriminare.. 17 C.5. în operaţiunea de încadrare juridică sau de calificare a faptei.

Bucureşti. vol. în cazul infracţiunii de îTlapidare _ a r t 215 1 C. C. Casa de editură şi presă "Şansa"..pen. Drept penal român. Condiţiile privitoare la activitatea materială şi la elementul p C n l se mai numesc condiţii intrinseci pentru că ele reprezintă. în cazul abuzului de încredere (art.cit.213) bunul mobil pe care infractorul şi-i însuşeşte sau 10 V. 14 .pen.condiţiile referitoare la elementul material ezultă din descrierea acţiunii ce constă în însuşirea.r TITLUL HI. subiectul trebuie să fie un funcţionar). comportă ca formă de vinovăţie întotdeauna intenţia. p.cit. aşa numitele situaţii premisă. împrumut etc).119. Infracţiunea • nea (sau inacţiunea). la delapidare. 1939. p. p. fapta de defetism art. Condiţia referitoare la elementul moral are în vedere intenţia întrucît fapta săvîrşindu-se prin acţiune. 1992. Drept penal. c) unele condiţii de săvîrşire a acţiunii şi anume locul.288 C. actul de conduită care generează urmarea ' uloasă. vol. privitoare la obiect şi subiect. se comite în public. condiţiile se împart în intrinseci care se referă la elementul material şi moral şi extrinseci. abuz în serviciu.I. art. De exemplu. se săvîrşeşte în timp de război. C. Bucureşti. folosirea sau traficarea de către un funcţionar a bunurilor.pen. în literatură se mai face şi următoarea clasificare a condiţiilor conţinutului14: a) după cum privesc elementul material (acţiunea) şi moral (formele vinovăţiei) sau factorii preexistenţi.213 şi urm.206 C. ca mod de săvîrşire etc). Giurgiu. N. infracţiunea de fals..349 C.I. în unele conţinuturi se prevăd şi condiţiile ce privesc obiectul faptei (de exemplu la infracţiunea de furt bunul sustras este un bun mobil aflat în posesia sau detenţia altuia. Condiţiile privind obiectul şi subiectul poartă denumirea de condiţii extrinseci pentru că ele reprezintă stări. în cadrul condiţiilor care privesc factorii preexistenţi se disting. la abuzul de încredere bunul mobil este deţinut de infractor cu orice titlu depozit.82. op. b) obiectul şi subiectul infracţiunii. care sint stări de fapt pe care trebuie să se grefeze actul de conduită. timpul şi modul de săvîrşire a ei (acţiunea de calomnie art. în l se a m °ncipal. Partea generală.81. se comite prin contrafacerea scrierii sau subscrierii.pen. Mitrache. situaţii anterioare săvîrşirii faptei. înfăptuirea infracţiunii. în cazul unor anumite infracţiuni (de exemplu. P-127. op. Dongoroz. Bulai. luare de mită şi altele. valorilor pe care le administrează sau gestionează. adică obiectul şi subiectul. . Anumite conţinuturi includ şi trăsături privitoare la subiectul activ (de exemplu.

art. care se referă la faptă şi personale care se referă la infractor sau victimă. după structura lor.pen. 3). condiţiile se împart. Condiţiile specifice sînt incluse în conţinutul unor anumite infracţiuni şi ele formează conţinutul numit specific.Drept penal. art. Se disting următoarele categorii: • 120 . c) după existenţa lor în raport cu momentul săvîrşirii faptei. 197 alin. cele generice sînt incluse în conţinuturile tuturor infracţiunilor şi se referă îa latura obiectivă şi subiectivă. condiţiile agravante se referă la timpul nopţii. timpul de săvîrşire a faptei (furtul în timpul nopţii. de exemplu.209 lit. e.împrumut. cele concomitente au în vedere condiţiile privind locul. producerea unui anumit rezultat (violul care a dus la moartea sau sinuciderea victimei. concomitente şi subsecvente. Literatura penală a clasificat conţinuturile după mai multe criterii şi anume. condiţiile se împart în esenţiale sau constitutive.. la locul public în care se comite furtul. la săvîrşirea acestuia prin efracţie sau escaladare etc).pen. în loc public. § 2. cele subsecvente sînt posterioare comiterii acţiunii şi privesc. Criterii de clasificare. Clasificarea conţinuturiîor 134. ele formează conţinutul numit generic. după gravitate şi variantele în care faptele au fost incriminate.208 C. cele preexistente se referă la obiectul şi subiectul infracţiunii. la furt).209 C. care există înainte de săvîrşirea faptei (calitatea de funcţionar public la luarea de mită.) şi accidentale sau circumstanţiale care se adaugă la conţinutul de t>ază pentru a forma variantele agravate sau atenuate ale infracţiunii (de exemplu în cazul furtului calificat. d) după cum privesc fapta sau persoana infractorului condiţiile pot fi reale. lucrul mobil. necesare pentru realizarea unui anumit tip (de bază) de infracţiune (de exemplu infracţiunea de furt din art. art. b) după importanţa pentru existenţa infracţiunii. Partea generală dispune de el pe nedrept ori refuză să-1 restituie trebuie să fie deţinut de acesta cu orice titlu . e) după cum condiţiile figurează în toate conţinuturile sau numai în unele dintre ele. în preexistente. depozit. se numesc generice şi specifice.c. aflat în posesia altuia. etc).

213 C.pen.321 . două forme de vinovăţie care trebuie realizate cumulativ. modul sau mijloacele de săvîrşire a faptei. Infracţiunea a) Conţinuturi simple şi complexe.deci şi cele incluse în conţinutul juridic -. Conţinutul juridic se caracterizează prin includerea pe lîngă o serie de condiţii privitoare la latura obiectivă şi subiectivă şi a unor cerinţe referitoare la obiectul şi subiectul infracţiunii. cele simple includ condiţii ifice unei singure acţiuni ce are la bază o unică formă de vinovăţie.de exemplu furtul . Apreciem că ar trebui să se reconsidere noţiunile de conţinut constitutiv şi juridic pentru a se opera cu o singură categorie care să le acopere pe amîndouă. ce corespund formelor atipice ale infracţiunii. ca tentativa şi actele de pregătire care nu realizează toate cerinţele necesare infracţiunii tip.206 . loviturile cauzatoare de moarte.215 C. şi altele). la locul. de exemplu în cazul infracţiunii de omor. sub aspectul elementului moral. c) De asemenea se mai face vorbire de conţinutul juridic şi constitutiv.211 C.183 C. lipsa uneia dintre ele ducînd la inexistenţa acelei infracţiuni. include. fiind un conţinut mai amplu decît cel constitutiv.pen. tîlhăria art. art. art.şi ultrajului contra bunelor moravuri . intenţia şi culpa. d) Conţinuturi de bază (tipice). Toate trăsăturile prevăzute într-un conţinut determinat sînt trăsături constitutive . abuzul de încredere. Uneori infracţiunea este -conturată numai prin prevederea lor.174 C. De exemplu. Conţinutul de bază sau tip este format din totalitatea condiţiilor necesare pentru 121 .pen.» . Conţinuturile descriptive pot fi unice cînd se cer întrunite toate condiţiile prevăzute în normă pentru realizarea infracţiunilor . etc. Conţinuturile complexe includ trăsături ce caracterizează două acţiuni cu urmările lor. agravate şi atenuate. art.pen.pen. art. d^regulă sînt descriptive (de exemplu conţinuturile infracţiunilor de furt.art.art.înşelăciune.pen. sub aspectul elementului material include acţiunea de furt şi violenţă. rt208 C. Conţinutul constitutiv este alcătuit din totalitatea condiţiilor privitoare la acţiunea incriminată (latura obiectivă) şi la elementul moral (latura subiectivă).sau alternative cînd se cer întrunite numai unele condiţii prevăzute de lege de exemplu delapidarea.TITLUL III. b) Literatura mai face distincţie între conţinuturi integrale sau tipice care conţin toate condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii.faptele trebuie săvîrşite în public). de exemplu fapta consumată şi conţinuturi trunchiate sau atipice. aceste condiţii suplimentare au fost necesare pentru existenţa unor anumite infracţiuni (de exemplu în cazul calomniei .

Descrierea acesteia.element moral -. . art. prin anumite condiţii. care se referă la elementul material sau moral. furtul. art.se află într-o strînsă legătură. elemente (structură). Prin elementul material se vatămă valoarea socială ocrotită în norma incriminatoare. Conţinutul atenuant este alcătuit din conţinutul de bază căruia i se ataşează o împrejurare atenuantă specială de natură a micşora gravitatea faptei. Elementul materia! . lipsa unuia dintre ele ducînd la inexistenţa infracţiunii. Cele mai multe condiţii ale conţinutului infracţiunii privesc latura obiectivă. Importanţă. Latura obiectivă apare în conţinutul fiecărei infracţiuni prin descrierea trăsăturilor ce o caracterizează. ce sporesc gravitatea faptei. Partea generală existenţa unei anumite infracţiuni (de exemplu conţinuturile prevăzute în art. 174 omorul etc). denumite şi agravante speciale.fapta şi cel moral . prezintă importanţă pentru corecta încadrare juridică. împreună cu condiţiile prevăzute de lege pentru acestea.Drept penal.element material . lit. Latura obiectivă include în structura sa trei elemente (componente). lîf. în activitatea practică.acţiunea sau inacţiunea (elementul material) 122 . Noţiune.209 lit. escaladare. Subsecţiunea a II-a Latura obiectivă. rezultă că nu se poate concepe un conţinut al infracţiunii fără o latură obiectivă . la obiectul ori subiectul infracţiunii (de exemplu furtul calificat. împrejurări circumstanţe de calificare. Noţiune 135. Conţinutul agravat este format din conţinutul de bază la care se adaugă anumite condiţii. trăsături § 1. prin prevederea unor trăsături.e) săvîrşit într-un loc public.vinovăţia .şi o latură subiectivă .i) prin efracţie. caracterizate de lege prin anumite trăsături. Latura obiectivă a conţinutului unei infracţiuni o constituie acţiunea (inacţiunea) şi urmările pe care le produce. lit. ca totalitate a condiţiilor ce caracterizează o infracţiune.f) întrun mijloc de transport în comun.208.c) asupra unui act care serveşte pentru dovedirea stării civile pentru legitimare sau identificare). Din definiţia infracţiunii şi a conţinutului său.

Autorul se poate folosi de forţa proprie. falsul.215l C. s 2. Cuvîntul sau expresia care indică acţiunea tipică sînt cunoscute sub denumirea de "verbum regens". sub care se mai poate manifesta elementul material. prin gesturi (insulta).pen. Acţiunea se poate desfăşura în timp.pen. Acţiunea se poate realiza prin cuvinte (insultă.206 C. calomnie). Inacţiunea. la infracţiunea continuată fiind alcătuit din mai multe acţiuni realizate la diferite intervale de timp (un furt în formă continuată). înseamnă a nu face ceea ce este ordonat de lege. Acţiunea sau inacţiunea 136.face afirmaţii mincinoase (calomnia art. omor). etc).urmarea sau rezultatul . de corpuri tăioase. El este indicat printr-un cuvînt .pen.TITLUL IU.pen. Infracţiunea . acţiunea de însuşire. la infracţiunea continuă caracterizat printr-o durată de timp (deţinerea pe nedrept a unor arme).174 C. la infracţiunea de obicei care presupune repetarea acţiunii pînă învederează obişnuinţa din partea făptuitorului (practicarea prostituţiei). de natură să producă o schimbare în sfera relaţiilor sociale (acţiunea de luare în cazul furtului. Acţiunea este legată de o normă prohibitivă. Elementul material prezintă anumite particularităţi la infracţiunea complexă.luare (furt. o activitate materială care se manifestă sub formă de acţiune (comisiune) sau inacţiune (omisiune). . omorul). Elementul material îmbracă o anumită formă în structura unei infracţiuni. art. Cele mai multe infracţiuni se comit prin acţiune. fiind alcătuit din două acţiuni (tîlhăria).) -. în etape (faze) succesive (omorul) sau poate fi de imediată executare (insultă orală).208 C. art. fără ca prin acest mod de realizare. să-şi piardă unitatea infracţională (de exemplu. Ea poate să constea într-un singur act sau mai multe acte. lovirea.raportul de cauzalitate între acţiune (inacţiune) şi urmare.. traficare în cazul delapidării art. prin scris (falsul în acte). Elementul material. obligînd pe destinatar la o anumită comportare. Acţiunea reprezintă o comportare pozitivă. Orice infracţiune reprezintă o faptă. de o energie străină animată sau neanimată.208 C.) etc.ucidere (omor. Acţiunea sau inacţiunea. o conduită a făptuitorului prin care se face ceva. Infracţiunea manifestată sub formă de 123 .pen. folosire. art. Inacţiunea este legată de o normă onerativă care impune obligaţia de a se face ceva.) sau printr-o expresie . prin acte fizice (lovire.

206 C. omisiunea de a denunţa realizată printr-un denunţ mincinos. condiţii care se pot referi la timpul.pen.). uneori. ultrajul contra bunelor moravuri (art.) trebuie să se comită în loc public. modul şi mijloacele de săvîrşire a faptei. Fapta omisivă poate fi. poate fi însă comis şi prin inacţiune. de exemplu. Se interzice acţiunea de luare. Infracţiunile comisive sînt prevăzute în normele prohibitive şi constau în săvîrşirea unor acţiuni pe care legea le interzice (furtul art.321 C. Aceste infracţiuni se comit de regulă prin acţiune. a pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească etc). art. Partea generală inacţiune se poate săvîrşi numai de persoana care are obligaţia legală de a nu rămîne în pasivitate. săvîrşirea faptei într-un anumit mod sau cu anumite mijloace . De exemplu omorul este o faptă cornisivă. . care devin cerinţe ale conţinutului infracţiunii.pen.pen.) se comite în timp de război. în unele cazuri legea prevede anumite condiţii în care trebuie să se săvîrşească acţiunea. de ucidere. l l 137.) care se realizează prin contrafacerea scrierii sau subscrierii etc. Fapte comise prin inacţiune sînt: omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare (art. infracţiunea de defetism (art.170 C.349 C. locul. Infracţiuni comisive şi omisive.271 C.b) neîndeplinirea cu rea credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege şi c) neplata cu rea credinţă. modul sau mijloacele de săvîrşire a faptei.208. comisă şi printr-o acţiune (fapte omisive prin comisiune).).pen.pen. 124 . De exemplu calomnia (art.Drept penal.se poate exemplifica prin infracţiunea de nerespectare a hotărîrilor judecătoreşti (art.) care se face prin violenţă sau ameninţare. falsul (art 288 C.). Infracţiunile omisive sînt consacrate în normele onerative şi constau în nesăvîrşirea unei acţiuni impusă de lege (omisiunea denunţării. în cazul uciderii noului născut prin nealăptare. omorul art. Uneori pot fi săvîrşite şi prin inacţiune (infracţiuni de comisiune prin omisiune). timp de 2 luni. timpul.pen.174 etc).305 lit. Locul.265 C. 138.pen. abandonul de familie (art.

tentativa de omor etc. Orice infracţiune produce un rezultat ce constă în lezarea obiectului sau crearea unei stări de pericol pentru acesta 15 .181 C. G. un astfel de rezultat se observă la infracţiunile de omucidere.pen. cum este demnitatea persoanei care este lezată prin infracţiunea de calomnie. fără să fi inclus şi urmările produse (deşi acestea există. P. Noţiune. Urmarea sau rezultatul 139. Merle. Infracţiuni materiale şi formale. fie pentru justa încadrare juridică a faptei . Infracţiunile formale se caracterizează prin aceea că legiuitorul a prevăzut în conţinutul lor acţiunea. Trăite de droit criminel. Lavasseur. Ştefani.urmările de o valoare ridicată pot impune forma agravată a infracţiunii -. Infracţiunea § 3. p. Editions Cujas. materializată. l l . p.. 125 16 15 . o alterare a substanţei sale. 194.178.. distrugere etc.cit.). p. valoric. cînd fără a se aduce o atingere efectivă obiectului ocrotirii penale. G. tome I. Paris.. o alterare a obiectului. G. Antoniu. R. op. Infracţiunile materiale sînt acelea în conţinutul cărora legea a prevăzut urmarea. După cum urmarea este sau nu prevăzută în norma de incriminare literatura a împărţit 16 infracţiunile în materiale şi formale . Sînt cazuri cînd urmarea unei infracţiuni este absorbită în mod natural în rezultatul alteia (în cazul uciderii cu un corp tăios. p.598 Şi urm. Droit penal general etprocedurepenale. 1973. vol. A. Vitu. înşelăciune. 1984. o schimbare a sa ce poate fi constatată. de ameninţare pentru acesta. Rezultatul poate să apară ca o vătămare efectivă a obiectului. * Printre infracţiunile ce au ca rezultat o stare de pericol se pot aminti: conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate. se creează o stare de pericol. Aprecierea întinderii sau volumului urmărilor poate interesa. Urmarea mai poate să constea şi într-o stare de pericol. complotul. p . au o realitate necontestabilă şi atribuie caracter infracţional faptei).cit. Pinatel. cantitativ (delapidare. V. distrugere). Raportul de cauzalitate în dreptul penal.TITLUL III. . vătămarea corporală se absoarbe natural în moartea persoanei). cînd obiectul constă într-o valoare imaterială. Ca exemple de infracţiuni materiale se pot aminti: vătămarea corporală (art. 140. poate fi şi imaterială. ca lezare a obiectului.. Dongoroz. Explicaţii teoretice.84-87. Paris.193. fie pentru individualizarea judecătorească a pedepsei.Bouzat. Urmarea în cazul infracţiunilor cu caracter patrimonial poate fi apreciată.II. care de regulă constă într-o vătămare. Urmarea. J. op.

Tentativa perfectă este posibilă numai la infracţiunile materiale. § 4. ce nu avea instruirea necesară. O soluţie similară există şi în cazul încredinţării unui tractor de către tractorist unei persoane. Astfel. la cele formale este posibilă numai tentativa imperfectă. s~a considerat că există legătură de cauzalitate între fapta instructorului.art. a laturii obiective a infracţiunii şi constă în legătura de la cauză la efect ce trebuie să existe între acţiunea (inacţiunea) incriminată de lege şi urmarea pe care aceasta o produce.248 etc). încredinţează conducerea maşinii unei persoane care se instruia în vederea obţinerii carnetului de conducere. loviturile cauzatoare de moarte art. 174. Noţiune. evadarea (art.312) etc. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art. Raportul de cauzalitate •141. Raportul de cauzalitate constituie a treia componentă. ceea ce impune constatarea valorii contributive a acestora şi aportul lor în determinarea urmării periculoase. înşelăciunea (art.241). neglijenţă în serviciu . iar cele formale în momentul realizării acţiunii. care circulînd cu un autovehicul fără dublă comandă. caz în care trebuie să se determine acţiunea sau acţiunile care pot fi apreciate drept cauze ale rezultatului produs. ale mai multor persoane. Caracterizare. Raportul de cauzalitate deşi caracterizează toate infracţiunile. De cele mai multe ori.art. Infracţiunile materiale se consumă în momentul producerii rezultatului. în mod practic problema stabilirii sale se pune numai în legătură cu infracţiunile materiale (omorul .art.215) etc. Dintre infracţiunile formale fac parte: portul nelegal de decoraţii (art. Stabilirea dependenţei cauzale ridică probleme în special în acele cazuri cînd urmarea a fost precedată de mai multe acţiuni concomitente sau succesive.269). 178. în cazul acestora din urmă. 182). abuzul în serviciu .Drept penal. In alte situaţii pot exista anumite împrejurări ce se angrenează în procesul producerii rezultatului şi care pot influenţa apariţia sa. uciderea din culpă . urmarea constă într-o stare de pericol. ce a accidentat mortal un pieton.249. caracter cauzal are atît acţiunea instructorului cît şi a persoanei care se instruia în vederea conducerii. fără a se exclude legătura de cauzalitate între acţiune 126 . Partea generala vătămarea corporală gravă (art. 183). 183.art.285). care comite un accident soldat cu moartea victimei. loviri cauzatoare de moarte (art. traficul de stupefiante (art. acţiunile celor doi făptuitori se înscriu în antecedenţa cauzală.

după care este cauză a rezultatului produs acea energie care a contribuit cel mai mult la apariţia lui. Prezentăm succint parte din aceste teorii 17 : A.consideră drept cauză acel fenomen care a declanşat procesul genetic. susţine ideea că din antecedenţa contributivă trebuie considerată drept cauză acea condiţie care potrivit experienţei dobîndite este proprie.. că în cazul aplicării unei lovituri a c e ^ b d o m e n victimei. p. Dongoroz. în ^t sens. acestea avînd însă rolul de condiţii. Raportul de cauzalitate în dreptul penal.106 şi urm. există legătură de cauzalitate chiar r[Pcă intervenţia medicului a avut loc cu întîrziere.teza monistă . d) Teoria cauzei adecvate (tipice).TITLUL III. c) Teoria cauzei terminale. celelalte acţiuni avînd semnificaţia unor condiţii. Există raport de cauzalitate şi atunci cînd inculpatul a lovit victima. vol. Infracţiunea mare Chiar dacă intervin noi factori. op. una singură trebuie considerată drept cauză a lui.cit. legătura de cauzalitate există. potrivit căreia cauza o constituie ultima energie sau fenomen care a precedat rezultatul.cit. adecvată producerii unui anumit rezultat. Bulai. ceea ce i-a declanşat o bronho-pneumonie..I. în literatura penală s-au formulat mai multe teorii referitoare la legătura de cauzalitate care pot fi cuprinse în două categorii. b) Teoria cauzei eficiente care . ceea ce a produs o asfixiere mecanică prin astuparea căilor respiratorii cu un corp străin (vărsături) şi a produs moartea victimei. după care a survenit moartea. Aceeaşi soluţie s-a dat şi în speţa unde victima de 84 de ani a fost lovită cauzîndu-i-se o fractură care a obligat-o să stea la pat. Din prima categorie . C. ?1 142. op.. Se porneşte de la constatarea că orice activitate în mod normal conduce la un anumit ' V. s-a decis în practica judiciară. p.. G. Teorii privitoare ia raportul de cauzalitate. Antoniu. 127 . care find în-stare de ebrietate a căzut. la declanşarea unei peritonite şi la moartea victimei. op.se includ teoriile care admit pluralitatea de cauze care concură la producerea rezultatului.224 şi urm.cit.teza pluralistă . teorie larg îmbrăţişată în literatura penală. lnă vezică urinară) şi la moartea ei. ceea ce a dus la gravarea bolii. propulsînd şi alte energii care s-au angrenat în dezvoltarea cauzală.134 şi urm. care a dus la o ruptură a unui organ intern (ficat. Teza monistă a) Teoria cauzei preponderente. în cea de-a doua categorie . p.fac parte teoriile care susţin că dintre acţiunile care au precedat rezultatul.

dacă fără intervenţia lor rezultatul nu s-ar fi produs. B. una din cele mai cunoscute teorii. lasă nerezolvate situaţiile cînd rezultatul este produs prin acţiuni netipice. tipică a sa. teoria face să se piardă diferenţa dintre cauză şi condiţii. pe de o parte. observîndu-se dacă urmarea s-ar fi produs sau nu prin eliminarea lor din antecedentele cauzale. toate împrejurările anterioare rezultatului. Verificarea dacă o condiţie a fost sau nu cauzală se face prin procesul eliminării şi dacă se observă că fără ea rezultatul nu s-ar fi produs. care nu sînt specifice. Prin susţinerea formulată. izolarea artificială a diferitelor antecedente cauzale. adecvată. fără să se ţină seama de importanţa şi eficienţa fiecăreia în parte. întrucît reduce antecedenţa cauzală numai la o singură acţiune. ca metodologie.Drept penal. în lumina acestei teorii trebuie să se ia în consideraţie toate condiţiile care au contribuit în măsură mai mare sau mai mică la producerea rezultatului. întrucît echivalează sub aspectul valorii contributive. le nivelează. O acţiune are deci caracter cauzal numai dacă se înscrie în această legătură tipică. Partea generala rezultat şi că aceasta are o cauză normală. b) Teoria condiţiei necesare. care în mod obişnuit nu conduc la rezultatul apărut (de exemplu lovirea unei persoane care duce la moartea sa din cauza fragilităţii vasculare sau datorită unei ciroze atrofice astcitogene). Fiecare element din antecedenţa cauzală trebuie cercetat pentru a se stabili în ce măsură a contribuit la producerea rezultatului. iar. Condiţiile care nu au fost necesare producerii rezultatului sînt eliminate din antecedenţa cauzală. Şi această teorie a fost criticată pentru că face să dispară diferenţa dintre cauză şi condiţie atribuind 128 . pentru a reţine numai acţiunile umane cu caracter contributiv şi apoi determinarea gradului de cauzare a acelor acţiuni în producerea rezultatului. i se atribuie valoare de cauză a procesului genetic. Pentru a determina caracterul necesar al condiţiei se presupune. susţine ideea că trebuie apreciate drept cauze a unui rezultat toate condiţiile care l-au precedat. Teoria nu poate fi acceptată fără rezervă. Teza pluralistă a) Teoria echivalenţei condiţiilor sau teoria condiţiei sine qua non. pe de altă parte. motiv pentru care este criticabilă. care reprezintă o variantă a teoriei condiţiei sine qua non. consideră drept cauză orice condiţie care a fost necesară pentru producerea rezultatului.

Această concepţie a fost combătută susţinîndu-se că se pot produce consecinţe periculoase nu numai prin comiterea unei acţiuni ci şi printr-o conduită umană 19 manifestată sub formă de inacţiune . Dongoroz. op. Valoarea cauzală are nu numai acţiunea ci şi inacţiunea care nu înseamnă o atitudine pasivă a persoanei. culpa) care au stat la baza acţiunii. în cercetarea raportului de cauzalitate. Intr-o opinie mai veche. Pop. dar şi prin inacţiune cum ar fi în situaţia medicului care. acţiunea de ucidere realizată în diferite modalităţi este cauza. Practica judiciară din ţara noastră s-a orientat.92. G. p. Fiecare teorie privită izolat nu rezolvă integral problema raportului cauzalitate. susţinută de literatura penală.II.. soldat cu moartea persoanei). iar efectul este reprezentat de rezultatul periculos (în cazul omorului. I. p. Orientări în stabilirea legăturii de cauzalitate. Tratat de drept şi procedură penală. Infracţiunea tor caraciei de cauză oricărei condiţii care a contribuit la producerea rezultatului18. art.cit.305. spre teoria cauzei adecvate şi cea a echivalenţei condiţiilor cu cauzele. în rezolvarea raportului de cauzalitate. 18 19 C.240-246. în domeniul dreptului penal cauza constituie acţiunea sau inacţiunea ilicită. V. Legislaţia prevede fapte ce se comit şi sub forma inacţiunii care generează urmări dăunătoare (abuzul în serviciu. ci o sustragere de la îndeplinirea unei obligaţii prevăzute de lege. de asemenea. neglijenţa în serviciu.249 C. etc). p. trebuie să se ia în considerare acţiunea. 1923. Mitrache.I. Cluj. Drept penal comparat. Bucureşti. vol. vol.570. un mod de comportare care poate produce urmări periculoase ca şi acţiunea (de exemplu moartea unei persoane se poate produce prin acţiune.TITLUL III.. de determinare a contribuţiilor care au caracter cauzal de cele ce au caracter de condiţii. art. Tanoviceanu. nu acordă asistenţă medicală întrun caz de urgenţă. iar moartea.pen. s-a considerat că inacţiunea nu are valoare cauzală şi că în cazul incriminării unei fapte omisive. 1924. ca manifestare exterioară a persoanei. Antoniu. p.pen. cu intenţie. săvîrşită cu vinovăţie. dar şi procesele psihice (intenţia.246C.. efectul).cit. 129 . op. în teoria dreptului penal s-a arătat că în stabilirea legăturii A cauzalitate trebuie să existe criterii de diferenţiere între contribuţii. 143. Tr. aceasta se sancţionează pentru caracterul ilicit al conduitei persoanei şi nu pentru rezultatul produs.

op. concomitente sau posterioare. cel în cauză prevede că acţiunea sa poate genera o urmare vătămătoare însă speră că aceasta nu se va produce sau nu prevede rezultatul ce poate fi determinat prin acţiunea sa. în una din formele sale.cit.este în cazul participaţiei cînd va trebui sa se determine contribuţiile esenţiale cu aport cauzal .la agravarea leziunii) 20 . vol. ploaie torenţială.. care a dus.95. cu influenţă întotdeauna în desfăşurarea procesului cauzal (condiţie anterioară .183 C. p.Drept penal.pen. fără avizul medicului. exemplu se realizează infracţiune de lovire cauzatoare de moarte cînd persoana a aplicat o lovitură care prin ea însăşi nu are aptitudinea de a provoca moartea victimei. în cazul intenţiei.136. 20 130 C. Partea generală . părăsirea spitalului de către victimă.Raportul cauzal există şi atunci cînd urmarea nu s-a produs imediat după efectuarea acţiunii ci după trecerea unui oarecare interval de timp (lovire care duce ia moartea victimei.starea de boală sau bătrîneţe a victimei. făptuitorul trebuie să prevadă că prin acţiunea sa se cauzează un rezultat pe care-1 urmăreşte sau acceptă. Bulai. aceasta din urmă favorizînd doar producerea efectului sau frînînd determinarea cauzală. Trebuie să se facă distincţie între acţiunea cauză şi acţiunea condiţie.O acţiune pentru a constitui "cauza unei urmări trebuie să o preceadă în timp şi să o determine. urmarea nu s-ar fi produs. . în ipoteza culpei. dacă. Condiţia poate fi anterioară. . C.I. Mitrache. De. 137.Există raport de cauzalitate şi în situaţia în care acţiunea a provocat urmarea periculoasă în unire cu alte împrejurări preexistente.cit. . concomitentă . p.. dar aceasta s-a produs pentru că victima suferea de o boală cronică sau era în stare de ebrietate şi prin cădere lovitura a devenit mortală. posterioară . fără intervenţia acţiunii.a coautoriior .Este posibil un concurs de contribuţii cu legătură de cazualitate cum.neprezentarea persoanei vătămate la medic care a dus la o complicaţie a leziunilor suferite.O acţiune (inacţiune) are semnificaţie penală şi constituie cauza i unei urmări periculoase dacă este săvîrşită cu vinovăţie.şi contribuţiile înîesnitoare ale complicilor. concomitentă sau subsecventă cauzei. deşi există obligaţia şiposibilitatea de prevedere.). .timp de noapte. op. art. .

p. p. iar în cazul neprevederii urmărilor vinovăţia constă în neglijenţa făptuitorului faţă de posibilitatea reprezentării lor. C. 131 .. Latura subiectivă sau elementul moral al conţinutului infracţiunii se manifestă sub formă de intenţie sau culpă. G. a împrejurărilor de comitere a faptei şi a legăturii de cauzalitate dintre acţiune şi urmări..19 C. Vinovăţia. ^ I. opxit. 1993. p. Studii de drept românesc. Antoniu. formele vinovăţiei § 1. nr. p. text inserat în cadrul dispoziţiilor generale privitoare la infracţiune. vol. Editura Academiei Române. Factorul volitiv înseamnă capacitatea subiectului. Infracţiunea Subsecţiunea a IlI-a Latura subiectivă (elementul subiectiv). op. Factorul intelectiv constă în reprezentarea conţinutului obiectiv al infracţiunii. Bucureşti..93. Bucureşti.l. 1972. p.56. fără a fi influenţat şi determinat de o constrîngere exterioară.. aflîndu-se în legătură inseparabilă cu elementul material. Codul penal comentat şi adnotat. Mitrache. prevăzute în art. C. Vinovăţia penala. p. de a-şi dirija în mod liber voinţa.cit. precum şi în atitudinea de urmărire sau acceptare a urmărilor.I.115. Preliminarii 144. Vinovăţia se prezintă sub două forme. în conţinutul vinovăţiei se constată existenţa a doi factori. care are reprezentarea faptei sale. reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă şi urmările produse de acestea. Explicaţii teoretice.pen. 1995. 117. Potrivit textului citat vinovăţia se prezintă sub formă de intenţie sau culpă. Partea generală. Ea constă în săvîrşirea cu voinţă liberă a faptei21. adică a acţiunii şi a urmărilor produse de aceasta.TITLUL III. Factorul volitiv trebuie să acţioneze liber. intelectiv sau de conştiinţă şi volitiv sau de voinţă 22 . în prevederea condiţiilor ei de comitere precum şi a urmărilor periculoase. op. faţă de care adoptă o anumită poziţie. Editura Ştiinţifică.cit. George Antoniu.20 şi urm. Noţiune. Dacă asupra George Antoniu. ca trăsătură a infracţiunii.51 şi urm. Oancea. Bulai. Unele reflecţii asupra vinovăţiei penale. cu modalităţile normative conturate de lege. de a fi stăpîn pe acţiunile sale.. întrucît ea constituie un element al acesteia.

Faţă de rezultatul prevăzut subiectul are o anumită atitudine ceea ce duce la diferenţierea. Intenţia directă. iar în cazul uşurinţei speră că rezultatul nu se va produce.a) şi b) intenţia indirectă (doi indirect sau eventual) cînd subiectul acceptă producerea lui (art. iar în cazul-culpei prevede posibilitatea survenirii lui sau nu prevede urmarea faptei.Drept penal. 1 îit. Se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei saîe şi urmăreşte producerea lui prin săvîrşirea acţiunii (inacţiunii). în funcţie de atitudinea infractorului faţă de rezultat intenţia se prezintă sub două modalităţi normative şi anume intenţia directă şi indirectă: a) intenţia directă (doi direct) cînd subiectul urmăreşte producerea rezultatului (art. prin înscrierea unor cerinţe subiective privitoare 4a mobilul sau sccjpul faptei. Stabilirea cu exactitate a formelor vinovăţiei prezintă importanţă pentru justa încadrare juridică a faptei. Intenţia este prevăzută în art. Factorul intelectiv are rol hotărîtor în conturarea vinovăţiei şi a formelor sub care se manifestă. în una din formele lor. Definiţie. în cazul intenţiei directe urmăreşte rezultatul. şi există atunci cînd persoana care săvîrşeşte fapta prevede rezultatul ei şi urmăreşte producerea lui sau. Parţea_generală__ subiectului a acţionat o astfel de constrîngere. A. formelor vinovăţiei. Intenţia 145. în cazul intenţiei subiectul prevede rezultatul faptei.l lit. în situaţia intenţiei indirecte acceptă producerea lui. deşi nu-1 urmăreşte. ceea ce conduce la desprinderea celor două forme ale culpei şi anume culpa cu prevedere sau uşurinţa şi culpa simplă sau fără prevedere.19 pct. 1 C. elementul subiectiv poate fi complinit de lege.19 per. numită şi neglijenţă. în conţinutul unor infracţiuni intenţionate. Pentru realizarea elementului subiectiv este suficientă constatarea intenţiei sau culpei. acesta nu va fi supus răspunderii penale. modalităţi normative. Prin prevederea rezultatului se înţelege reprezentarea urmărilor pe care le produce acţiunea sa* adică lezarea 132 .b) 146. sub imperiul căreia a comis fapta.pen.19 pct. acceptă posibilitatea survenirii sale. § 2. care odată prevăzute devin obligatorii pentru acele conţinuturi. în ipoteza culpei fără prevedere nu are nici o atitudine faţă de rezultat întrucît nu-1 prevede deşi trebuia şi putea să-1 prevadă.

pen. p.r TULUL III. Dacă este în eroare asupra acestor împrejurări se exclude vinovăţia sub "rină de intenţie. infractorul trebuie să cunoască această stare a victimei.176 lit. p. nr. şi anume punerea în circulaţie de valori falsificate . titluri de credit public etc . p. făptuitorul.cit. S. Intenţia directă se mai caracterizează printr-o anumită atitudine a infractorului faţă de rezultatul prevăzut..monedă metalică. pe lîngă conţinutul de bază şi circumstanţele speciale agravante. acţiunile. 147. Este a doua modalitate a intenţiei şi există atunci cînd făptuitorul prevede rezultatul faptei sale pe care nu-1 urmăreşte dar acceptă posibilitatea producerii lui 25 . De exemplu. p. 117 şi urm. 1786/1989. De exemplu o persoană săvîrşeşte infracţiunea de omor cu intenţie directă cînd aplică victimei lovituri cu un corp tăios. în general. C. Intenţia indirectă (doi eventual). în caz contrar fiind obligat să răspundă numai pentru infracţiunea în formă de bază. Prevederea implică şi 0 0 0 asterea legăturii de cauzalitate dintre acţiune şi rezultatul generat de Un ° persoana trebuie să prevadă condiţiile de săvîrşire a faptei. condiţii Ca 24 e ntiale pentru existenţa infracţiunii. 1990. în raport cu care se reţine intenţia indirectă. op. ta de viaţă a persoanei după care o acţiune săvîrşită în anumite eXP HVi produce cu necesitate un anumit rezultat. Infracţiunea tului sau punerea în pericol a acestuia23. George Antoniu.9-12. Pentru a răspunde de conţinutul calificat (agravat) al unei infracţiuni făptuitorul trebuie să prevadă. pentru a răspunde de omorul deosebit de grav.persoana trebuie să aibă reprezentarea calităţii valorilor puse în circulaţie. 2 C. George Antoniu.282 al.cit. op. nr. apt a produce moartea. Suprem. pentru a răspunde de infracţiunea revăzută în art. "asupra unei femei gravide".e.249.pen. să ştie că sînt falsificate. monedă de hîrtie.135 şi urm. B. urmărind uciderea unei 23 24 25 Trib. în sensul că subiectul care acţionează cu această modalitate a intenţiei urmăreşte producerea rezultatului. constitutive ale conţinutului ei . Intenţia indirectă caracterizează.. pot produce două sau mai multe rezultate: unul a cărui producere este certă şi urmărită de făptuitor.dec. Astfel. care. De exemplu. 133 . în zone vitale. faţă de care se va reţine intenţia directă şi altul sau altele a căror producere este posibilă (eventuală) şi acceptate de infractor. din art. Dreptul. urmărind producerea rezultatului prevăzut. datorită modului ori împrejurărilor în care sînt săvîrşite. Prevederea decurge din °k i e C .

p. cu intenţie indirectă. întrucît. Alte modalităţi ale intenţiei. eventuală. aflîndu-se pe malul unei ape împreună cu victima. Aceeaşi soluţie s-a impus şi în situaţia lovirii victimei de către inculpat cu corpuri dure.22-27. în stare avansată de ebrietate. în situaţia intenţiei indirecte. S. 1 lit.208 C.Drept penal. aşa cum s-a observat. în ambele cazuri. ca în cazul furtului (art. Intenţia directă şi indirectă se aseamănă sub aspectul momentului de prevedere. nu se sprijină pe nici o împrejurare de natură a o înlătura. cu picioarele în abdomen şi abandonarea acesteia în stare de inconştienţă. care a dus la moartea acesteia (intenţie directă). Dintre acestea se pot aminti: intenţia simplă. în oricare din modalităţile prevăzute de art. se prevede rezultatul. Trăsăturile distinctive ale intenţiei indirecte.12.2097/1992. în cazul intenţiei directe subiectul urmăreşte producerea lui. cînd subiectul prevede rezultatul şi urmăreşte producerea lui şi calificată. vătămarea corporală a unui pieton urmare care s-a produs şi pe care a acceptat-o (intenţie indirectă). au acceptat posibilitatea producerii lui. poate conduce la apariţia unui rezultat acceptat de el 26 .R. în sensul că. ci s-au îndepărtat de locul faptei.pen.D. pen). a prevăzut şi posibilitatea survenirii altei urmări. Antoniu. cînd făptuitorul săvîrşeşte o anumită activitate care. p. dar se deosebesc prin atitudinea faţă de acesta. Instanţa supremă a considerat că s-a comis infracţiunea de omor cu intenţiei indirectă în următoarele cazuri: inculpaţii. 134 26 . Este posibilă şi săvîrşirea unei singure infracţiuni. p.) şi a altora saudin natura faptei (de exemplu violul.. Unele infracţiuni pot fi comise numai cu intenţie directă. nr.19 pct. în cazul acestei forme a intenţiei subiectul nu ia nici o măsură pentru ca cealaltă urmare.197 C. în afara localităţii. G. şi deşi nu l-au urmărit.a şi b. Dreptul. să nu se producă.d.176 lit. art. Partea generală persoane a tras un foc de armă asupra sa într-un loc unde circulaţia este frecvenţă. i-au aplicat cîte o lovitură cu pumnul peste faţă. în timp de noapte. inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei lor. în condiţiile de comitere. inculpaţii nu au intervenit. prevăzut în conţinutul legal al infracţiunii (de exemplu. cînd făptuitorul urmăreşte un anumit scop. Cele mai multe infracţiuni din legislaţia noastră se comit cu intenţie. R. 1974. în timp ce. T 148. C. La strigătele victimei de a o salva. nr. s.pen. victima a încetat din viaţă datorită unei peritonite generalizate provocate de perforarea intestinelor în urma loviturilor aplicate. acceptă survenirea sa. aceasta decurgînd din includerea scopului în conţinutul legal.nr. 1993.5-6.141. art. omorul C. ceea ce adus la dezechilibre şi căderea sa în apă. J.

intenţia unică ce există atunci cînd se urmăreşte producerea ei singure fapte şi complexă cînd subiectul a hotărît producerea mai multor fapte sau a mai multor rezultate. 2..pen. V. cînd făptuitorul plănuieşte asupra tuturor condiţiilor de comitere şi se pregăteşte în vederea realizării ei (art. Culpa *»* > > " • î ' v • > n . Drept penal. '• J 149. ^ biectul prevede un alt rezulatat decît cel iniţial şi doreşte să-1 producă şi acesta. omorul cu premeditare.€odulpenal comentat. op. Această formă de vinovăţie există în situaţia în care făptuitorul prevede rezultatul faptei sale.cit.a. pe care nu-1 acceptă.238-241. cu. intenţia iniţială. formă calificată de omor) 27 . p. op. Legea stabileşte că fapta este săvîrşită din culpă cînd infractorul prevede rezultatul acţiunii sale pe care nu-1 acceptă. Iaşi. Se cer întrunite următoarele condiţii: Pentru formele intenţiei. în art.. I.rot.. Zolyneak.l.118-120. op. în timpul executării unei infracţiuni... conducătorul unui autovehicul. p. 1993. însă speră să evite rezultatul periculos ce se profilează. 135 . Infracţiunea (în scopul) a săvîrşi sau a ascunde săvîrşirea unei tîlhării sau P t e r ji). bazîndu-se pe calităţile sale şi promptitudinea cu care va acţiona. socotind fără temei că nu se va produce sau nu prevede rezultatul faptei. neglijenţa). p. Partea generala. Bulai. Culpa cu prevedere (cu previziune sau uşurinţă).94. A. G^AMoma. Partea generală. prealabil săvîrşirii faptei. C.. cînd subiectul prevede rezultatul de la început plf supravenită în situaţia în care. Culpa se prezintă sub două forme consacrate de lege: culpa cu prevedere (uşurinţa) şi culpa simplă sau fără prevedere (greşeala. care se angajează neregulamentar într-o depăşire.cit. e § 3. 150. în condiţiile de risc în care a acţionat. op. modalităţile sale. Explicaţii teoretice.cit. p.II. Codul penal prevede vinovăţia sub forma culpei. Oaneea. De exemplu. Definiţie. voi. C. socotind fără temei că nu se'va produce.19 pct.175 lit. op. C. p.cit.cit. intenţia spontană care se naşte spontan sub imperiul unei anumite împrejurări şi premeditată ce impune un proces subiectiv mai amplu.226228. p.122.96. 95. a se vedea.. M. Dongoroz. deşi trebuia şi putea să-1 prevadă.. modalităţi. prevede posibilitatea producerii unui accident... Editura Fundaţiei "Chemarea".TITLUL III. Mitrache..

provocînd astfel moartea unui individ. de informare elementară. pe care le evaluează necorespunzător (buna funcţionare a autovehiculului.făptuitorul să fi socotit fără temei că rezultatul nu se va produce condiţie prin care culpa cu prevedere se deosebeşte de cele două forme ale intenţiei întrucît persoana nu urmăreşte. 151. fapta unei persoane care instalează un mecanism acţionat cu curent electric. greşeală).46/1987. înseamnă că el a acceptat producerea rezultatului şi vinovăţia sa îmbracă forma intenţiei indirecte. ci pe hazard. experienţa şi pregătirea sa profesională). pe anumite împrejurări.Drept penal. Dacă şi-ar fi solicitat mai mult atenţia şi întreaga sa capacitate intelectuală ar fi prevăzut rezultatul periculos şi şi-ar fi condus altfel acţiunea.făptuitorul să fi prevăzut posibilitate survenirii unui rezultat periculos. subiectul bazîndu-se. p. condiţie prin care culpa cu prevedere se aseamănă cu intenţia indirectă (şi directă). Partea generală .şi posibilitatea de prevedere . a*) Obligaţia de prevedere. subiective sau obiective. S.8« 1988. nici nu acceptă rezultatul faptei sale28. mii. caracterizate prin prevederea rezxiîtatului de către făptuitor. a lipsei de atenţie.78. obligaţia rezultă din normele privind circulaţia pe drumurile publice 28 136 Trib. datorită neglijenţei sale. fapta militarului. deşi trebuia şi putea să-1 prevadă (de exemplu.criteriul obiectiv . . pe care le supraestimează.în cazul conducătorilor auto. Trăsătura relevantă a acestei forme a culpei este aceea a aprecierii că rezultatul nu se va produce. culpa simplă se deosebeşte de toate celelalte forme de vinovăţie. nr. B.criteriul subiectiv. Se caracterizează prin aceea că făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale. sub acest aspect. aflat în serviciul de pază de a lăsa arma încărcată în apropierea unui grup de copii. dintre care unul o foloseşte şi împuşcă o persoană). decurge din reglementarea acestora . în cazul desfăşurării unor anumite activităţi. Cînd făptuitorul nu se bazează pe nici o împrejurare de natură a preîntîmpina rezultatul. rrd. b) Făptuitorul să fi avut obligaţia . nr. în cazul culpei fără prevedere subiectul nu are reprezentarea urmărilor. neglijenţă. Suprem. d e c . Pentru această formă a culpei se cer întrunite următoarele condiţii: a) Făptuitorul să nu fi prevăzut rezultatul acţiunii sale. în speranţa sa. fără să ia măsurile de prevedere necesare. Culpa simplă (fără prevedere. .

în teoria şi legislaţia penală. neglijenţă (comportare lipsită de grija necesară). Concursul şi concurenţa culpelor. de experienţa de viaţă etc. ar fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. 137 . la producerea rezultatului poate contribui activitatea din culpă a mai multor persoane. între culpa directă ce priveşte propria acţiune şi culpa indirectă specifică acţiunii altei persoane. 152. op. de instruirea sa. nebăgare de seamă (neatenţie). culpa foarte uşoară (levissima) cînd producerea rezultatului era greu de conceput şi se putea prevedea numai printr-un 29 simţ deosebit al prevederii . De asemenea. de particularităţile psiho-fizice.248. nu se poate reţine t i a ^inovaţia. pentru a desemna vinovăţia sub formă de culpă se mai folosesc următoarele formulări: nesocotinţă (comportare nechizbuită). în împrejurările în care a acţionat. Dongoroz. faţă de împrejurările concrete se constată că făptuitorul nu a avut posibilitatea de a prevedea rezultatul . nedibăcie (lipsa deprinderii necesare) etc. p. Infracţiunea iar în celelalte situaţii. bO Posibilitatea de prevedere constituie o condiţie subiectivă şi presupune că făptuitorul.. acţionînd în aceleaşi condiţii. existînd cauza care exclude caracterul penal al faptei denumită St C caz fortuit. Alte aspecte ale culpei.o imposibilitate subiectivă şi nu obiectivă . culpa uşoară (levis) cînd producerea rezultatului era posibilă şi ar fi putut să fie prevăzut dacă făptuitorul depunea oarecare atenţie. vor răspunde toate persoanele după gradul de' participaţie şi culpabilitate 29 V. Posibilitatea de prevedere se verifică în raport cu fiecare persoană în parte. din regulile de convieţuire socială.nu va răspunde penal întrucît a acţionat fără vinovăţie. nepricepere (lipsa cunoştinţelor pentru îndeplinirea unei activităţi). Uneori. ca persoana a cărei conduită ° analizează.TITLUL III. în ° ' t a t a r e a obligaţiei de prevedere trebuie să se verifice că orice om ° al şj a tent. Dacă. Se mai face distincţie între culpa in agendo care priveşte conduita sub formă de acţiune şi culpa in omittendo care se referă la conduita sub forma inacţiunii. se mai distinge culpa grava (lata) cînd producerea rezultatului era sigură şi orice persoană putea să-1 prevadă. 153. Dacă în se dată nimeni nu ar fi putut să prevadă rezultatul. a avut posibilitatea de a prevedea că activitatea sa ar putea conduce la un rezultat periculos. ţinîndu-se seama de pregătirea profesională.cit.

nr.Drept penal.282. Mobilul şi scopul sînt elemente subiective care caracterizează intenţia.cit.P. § 5.D. nr. a generat moartea unei persoane (moartea se impută pe bază de culpă). 1240/1989. acţiune care. p. 1990. reprezintă un proces psihic complex. p. ebrietate a victimei -. Mobilul şi scopul (elemente ale laturii subiective) 155. 3) şi altele. R. faptă care prod. . pasiune. Praeterintenţia sau intenţia depăşită. Unele observaţii privind praeîerintenţia. violul care a dus la moartea victimei (art. Infracţiunea cu formă complexă de vinovăţie se caracterizează printr-o •faptă iniţială săvîrşită cu intenţie. Infracţiunile al căror element moral cuprinde atît intenţia cît şi culpa se numesc infracţiuni praeterintenţionate. în producerea urmării dăunătoare poate concura alături de culpa făptuitorului şi culpa victimei30. Măria Ioana Michinici. p.. 32 Ibidem. Mobilul..culpa)31.80 şi urm. loviri cauzatoare de moarte.183 C.182. 138 .197 al. tîlhăria care a provocat moartea persoanei (art.3).. Noţiune. Se mai pot aminti ca infracţiuni praeterintenţinate. pe lîngă cel iniţial urmărit şi acceptat. Suprem.7. § 4.starea de boală. Noţiune. datorită condiţiilor în care a fost săvîrşită . p. Culpa comună poate produce efecte în ce priveşte latura civilă a cauzei.dec. nr. sentiment) care determină pe infractor să ia o hotărîre infracţională şi să o înfăptuiască32. Prin mobilul sau motivul infracţiunii se înţelege acel impuls lăuntric (dorinţă. cînd infractorul a urmărit lovirea sau vătămarea corporală (faptă intenţionată). Un exemplu tipic este infracţiunea prevăzută de art. Partea generală (concursul de culpe). nu operează o compensare a culpelor (a victimei cu• cea a infractorului). Praeterintenţia 154. care se atribuie făptuitorului pe bază de culpă.211.pen.70. * George Antoniu.uce un rezultat mai grav. Dreptul. op. în anumite situaţii. p. S. al.l. activitatea culpoasă a făptuitorului este reţinută ca infracţiune din culpă. în structura căruia se reunesc cele două forme de vinovăţie (intenţia şi . Orice activitate 30 3 Trib. bătrîneţe. putîndu-se micşora despăgubirile civile la care urmează să fie obligat făptuitorul.

Scopul. mobilul este o cerinţă subiectivă obligatorie. (luarea lucrului mobil. unde inserarea sa a fost necesară pentru conturarea conţinutului lor. aceea a raobiluiui. George Antoniu. el trebuie constat de către organele judiciare pentru o justă individualizare a pedepsei. din interes material). art. jud. 1993. această trăsătură subiectivă este inclusă în conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Spre exemplu omorul deosebit de grav in Trib. ce poate să apară ca dorinţă de a obţine anumite 1 f u n s a u S ub forma sentimentului de ură. legiuitorul poate include mobilul în conţinutul calificat al unei infracţiuni. op. Astfel.Misssia f acţională este determinată de un anumit mobil. Cînd scopul este prevăzut în conţinutul unei infracţiuni. sex sau religie. Cînd mobilul nu este prevăzut în conţinutul legal al infracţiunii.. care justifică actul 6 fractional. (inducerea în eroare a unei persoane. este obligatorie în vederea unei corecte încadrări juridice a faptei. ci numai a unora. art. cupiditate Deşi. nr..pen.cit. indiferent dacă el a fost sau nu efectiv realizat prin comiterea faptei. pen.215 C.. p.208 C. în scopul de a obţine un folos material) etc. gelozie. Dacă intenţia este un element obligatoriu pentru infracţiunile incriminate cu această formă de vinovăţie.4. răzbunare. prevăzut în normă. Dreptul.b C. 178/1992 cu Notă. Prin scopul infracţiunii se înţelege finalitatea urmărită de făptuitor...TITLUL III. o cauză internă care tj v e ază hotărîrea luată.189. motivul reprezintă o trăsătură constitutivă a infracţiunii determinarea acelui motiv. Viorel Găzdac. de înşelăciune. dec.pen. aceasta se realizează numai în cazul în care infractorul a urmărit scopul prevăzut de lege. ca trăsătură obligatorie.247 C.68. p..175 lit. cînd se îngrădeşte de către un funcţionar exerciţiul drepturilor unei persoane pe motiv de naţionalitate. în situaţiile cînd. cînd înscrierea sa a fost necesară pentru onturarea acelor tipuri de infracţiuni. el nu este prevăzut în conţinutul tuturor infracţiunilor tentionate. nu apare în conţinutul tuturor infracţiunilor intenţionate.pen. rasă.pen. în alte cazuri. Condiţia scopului apare în conţinutul mai multor infracţiuni decît . ci numai a unora. art. în scopul de a şi-1 însuşi pe nedrept). 139 33 . scopul nu este o condiţie obligatorie. avînd funcţia de circumstanţă agravantă specială (de exemplu omorul calificat prevăzut în art. situaţia la care vrea să ajungă prin săvîrşirea faptei33. nr. Maramureş. Cerinţa scopului apare în conţinutul de bază al infracţiunii de furt. Scopul poate să apară şi ca circumstanţă agravantă în conţinutul calificat al unor infracţiuni..

pen. 4). § 6. care rezultă din formulările "neplata cu rea credinţă a pensiei de întreţinere sau neîndeplinirea cu rea credinţă a obligaţiei de întreţinere" (art.comisive . 178 C. C.19 alin. Cînd legiuitorul a înţeles să incrimineze anumite fapte cu forma de vinovăţie a culpei a trebuit să prevadă expres culpa în conţinutul infracţiunii.abandonul de familie).pen.176 lit. Cînd legiuitorul a înţeles să incrimineze faptele de inacţiune numai cu intenţie a prevăzut expres această formă de vinovăţie. etc).. afară de cazul cînd legea sancţionează săvîrşirea lor numai cu intenţie (art.pen. (art. O faptă manifestată sub formă de acţiune săvîrşită din culpă constituie infracţiune numai cînd legea prevede în mod expres aceasta (art. 19 alin. Partea generală art. omisiunea sesizării organelor judiciare.19 alin. distrugerea din culpă. fie din culpă. art.219 C.263 C. din culpă. "pentru a săvîrşi sau a ascunde săvîrşirea unei tîlhării sau piraterii"...pen. vătămarea corporală din culpă. art.pen. art. fie că sînt săvîrşite cu intenţie. 156.pen. uciderea din culpă. fie cu intenţie (de exemplu. Regula aceasta rezultă din art. art.pen. în general.(art.246. b) Faptele constînd într-o inacţiune .pen). De exemplu. Cele mai multe infracţiuni sînt comisive. deci se comit cu forma de vinovăţie a intenţiei. Formele de vinovăţie cu care se săvîrşesc infracţiunile.3 C. • 140 . Infracţiunile omisive se comit. 3 şi 4): Legea stabileşte următoarele distincţii: a) Infracţiunile săvîrşite prin acţiune .pen . abuzul în serviciu etc). forma de vinovăţie.Drept penal. Distincţia făcută de lege după cum fapta constă într-o acţiune sau inacţiune. 248 C. art. nedenunţarea unor infracţiuni. în normele care incriminează infracţiunile intenţionate nu apare expres denumirea acestei forme de vinovăţie. acestea se pot comite fie din culpă. şi altele.pen.262 C.305 C.19 alin.d. sau "neîndeplinirea cu ştiinţă a îndatoririlor de serviciu" .3 C.se săvîrşesc cu intenţie. Dacă în conţinutul normelor care prevăd infracţiuni omisive nu se prevede.infracţiunile omisive constituie infracţiuni. 184 C.

legea mai poate prevedea poziţia bunului.. abuzul de serviciu (art. C.. Trăsătura privitoare la obiectul material poate fi inclusă în conţinutul de bază (art.2 C.250).208. 141 -- . Se pot aminti printre infracţiunile cu subiect propriu.208 C.TULUL III.) sau calificat al faptei (art. în conţinutul unor infracţiuni legiuitorul a inserat şi unele condiţii privitoare la obiectul material sau la subiect necesare pentru conturarea unor anumite tipuri de infracţiuni.art.pen. incluse în conţinutul unei fapte devin obligatorii pentru acel conţinut. Infracţiunile sînt denumite "proprii" iar subiectul care poate comite asemenea fapte este denumit "propriu. Trăsăturile privitoare la obiectul (material) şi subiectul infracţiunii. ci o circumstanţă agravantă ce apare în conţinutul calificat al faptei (de exemplu falsul este calificat cînd este comis de un funcţionar în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu .distrugere calificată . Precizări.2 C. legea mai poate particulariza obiectul material arătînd că poate consta în bani. calificat sau circumstanţial". delapidarea (art. luarea de mită (art. de asemenea. Pe lîngă condiţiile privitoare la latura obiectivă şi subiectivă. 213 C. abuz de încredere) etc. înscrisuri etc.248).bunul trebuind să aibă o valoare artistică. fapte care se pot comite numai de către funcţionari. ştiinţifică.pen.217 al. .215 ). sau se află în posesia făptuitorului cu orice titlu (art.249). neglijenţă în serviciu (art.).pen.288 al. în anumite conţinuturi de infracţiuni legea poate prevedea şi o condiţie pe -care trebuie să o îndeplinească subiectul în momentul comiterii faptelor.213. istorică sau arhivistică). Condiţiile privitoare la obiectul material pot preciza că acesta este un bun mobil. valori. în unele cazuri calitatea subiectului nu constituie o trăsătură a conţinutului de bază.pen. că se află în posesia sau detenţia altuia (art. furt). Infracţiunea Subsecţiunea a IV-a Trăsături ale conţinutului ce caracterizează obiectul şî subiectul 157.pen.

aduce sub incidenţa sa şi începutul de executare a acţiunii infracţionale . iar tentativa sau actele de pregătire. incriminate. adică a activităţii materiale care produce rezultatul periculos. procesul de înfăptuire a hotărîrii infracţionale sînt: pregătirea săyîrşirii faptei . punerea în executare a acesteia . . Activitatea infracţională intenţionată presupune. Procesul de realizare a infracţiunii parcurge două perioade: prima. op.260.. Dongoroz. Fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale sînt posibile numai la infracţiunile intenţionate. dă formare a elementului moral.Drept penal. Partea generală CAPITOLUL II FORMELE INFRACŢIUNII SECŢIUNEA I Consideraţii generale 174. Formele infracţiunii după fazele sale de desfăşurare. constituie formele derivate. p. în anumite situaţii. a hotărîrii infracţionale şi a doua.ori chiar pregătirea acesteia. Prin incriminare.tentativa . o dezvoltare progresivă pînă la producerea rezultatului dăunător. denumită perioada internă sau psihică. Această activitate parcurge anumite etape. atipice.faza actelor de pregătire -. în generai. Infracţiunea consumată este forma tipică de bază (principală). fiecare caracterizîndu-se printr-un anumit grad de înfăptuire a hotărîrii infracţionale. Etapele sau fazele pe care le parcurge. 142 ~4 V. de regulă.faza tentativei .cit. secundare ale aceleiaşi infracţiuni34. tentativa şi actele de pregătire devin infracţiuni. perioada externă sau fizică în care are loc realizarea laturii obiective a infracţiunii. constituind forme ale infracţiunii concepute. însă forme imperfecte. Legea incriminează infracţiunile ajunse în faza consumării însă.şi consumarea sa . ale acesteia.faza consumării.

elementul său moral 35 . vol. fazele sale de desfăşurare 179. b) faza tentativei (a executării propriu-zise) cînd se începe acţiunea ilicită. care înseamnă comunicarea ei altor persoane. prin lipsa elementului material care să vatăme valorile sociale ocrotite de lege (cogitationis poenam nemo patitur). .luarea hotărîrii. deoarece nu corespund conceptului de infracţiune.I. care este întreruptă sau realizată integral fără producerea rezultatului. 143 . procesul infracţional poate parcurge următoarele faze: a) faza pregătirii (a actelor pregătitoare sau preparatorii) care creează condiţii favorabile realizării acţiunii ilicite. Perioada înfăptuirii infracţiunii. Hotărîrea infracţională. Hotărîrea infracţională (nuda cogitatio) şi manifestarea ei nu atrag răspunderea penală. cînd făptuitorul meditează asupra ideii concepute. Prin faze de desfăşurare a infracţiunii intenţionate se înţeleg etapele succesive pe care le parcurge procesul de înfăptuire a hotărîrii infracţionale. moment în care se formează latura subiectivă a infracţiunii. Luarea hotărîrii infracţionale. în care se disting trei momente: .naşterea ideii infracţionale. p.. în cadrul aşa-numitei perioade interne sau spirituale. Formarea acesteia are loc în psihicul infractorului. op. Explicaţii teoretice . care constituie un proces psihic..131. intern. Fazele posibile în procesul înfăptuirii infracţiunii. . N.. caracterizate printr-un anumit grad de realizare a acesteia. în drumul său (iter criminis).TITLUL III. Executarea activităţii fizice te precedată şi însoţită de hotărîrea infracţională. Activitatea (actus reus) prin care se înfăptuieşte hotărîrea luată. Infracţiunea s 1. poate avea şi o latură externă denumită manifestarea hotărîrii infracţionale sau faza de oratorie. Iliescu. parcurge anumite etape succesive cunoscute sub denumirea de faze de desfăşurare a activităţii infracţionale.deliberarea. determinată de un anumit mobil. In desfăşurarea sa progresivă. Perioada internă (subiectivă) m 178.cit.. § 2.

circumstanţele atenuante şi agravante. etc. a unor substanţe nocive. tezele privind incriminarea lor. suspendarea executării pedepsei sub cele două forme ale sale. Caracterizarea actelor de pregătire 180. Iar în situaţii deosebite chiar pe acelea ce constituie doar pregătirea infracţiunii. constituind forme atipice ale infracţiunii. el nu va răspunde pentru un concurs de infracţiuni. în ce priveşte încadrarea juridică şi sancţionarea se face prin raportare la normele care" incriminează infracţiunea consumată. privind locuî şi timpul săvîrşirii acesteia. forma perfectă sau de bază. etc). actele de pregătire şi tentativa devin infracţiuni. culegerea de informaţii. confecţionarea lor. procurarea unor mijloace de transport. Toate reglementările privitoare la infracţiune şi pedeapsă au incidenţă şi în cazul tentativei precum şi a actelor de pregătire (participaţia. modificarea şi adaptarea instrumentelor ori mecanismelor care vor servi la comiterea faptei. In cazul în care infractorul parcurge toate aceste faze. executarea pedepsei la locul de muncă. Aprecierea lor. în anumite cazuri legiuitorul incriminează şi activităţile ajunse în faza tentativei. presupune o pregătire prealabilă. Prin incriminare. care au fost incriminate de legiuitor. imperfecte sau derivate. Conceptul şi condiţiile actelor de pregătire. SECŢIUNEA a 11-a Actele de pregătire § 1. Legiuitorul incriminează ca infracţiuni faptele ajunse în faza consumării. cauzele care exclud caracterul penal al faptei. constînd în procurarea de instrumente. Actele de pregătire pot fi definite ca fiind acele activităţi care constau în procurarea sau adaptarea mijloacelor şi instrumentelor de 144 .c) faza consumării (a producerii rezultatului dăunător) cînd după realizarea integrală a acţiunii ilicite apare urmarea periculoasă. date. pluralitatea de infracţiuni. ci numai pentru infracţiunea consumată în care se absorb activităţile anterioare. Infracţiunea consumată reprezintă forma tipică. Infracţiunea pentru a ri săvîrşită în condiţii optime.

cit. Actele de pregătire nu fac parte din elementul material al infracţiunii ci sînt exterioare lui. c) activitatea efectuată să nu facă parte din elementul material al infracţiunii întrucît s-ar încadra în acte de tentativă. actele de pregătire sînt echivoce nerelevînd cu certitudine intenţia făptuitorului (procurarea de informaţii. Explicaţii teoretice.procurarea de informaţii sau date privitoare la comiterea faptei . Numai actele de executare. Mracţiunea_ a infracţiunii.9-12. vol. ori în crearea condiţiilor favorabile comiterii Actele de pregătire trebuie să realizeze următoarele condiţii: a) să fie efectuate în vederea comiterii unei infracţiuni. Iliescu. prin realizarea lor infractorul urmărind producerea rezultatului. 1466/1989. Actele de pregătire relevă intenţia directă. se înscriu în latura obiectivă a faptei penale. actele de pregătire au valoarea unor condiţii care favorizează producerea acestuia. Suprem. b) să îmbrace o formă concretă capabilă să creeze condiţii favorabile executării acţiunii ilicite. s. nr. caracteristice tentativei. a unui rnijoc de transport. op.dec. ' d) să aibă la bază intenţia. decît cea care va executa nemijlocit infracţiune (autorul) constituie acte de complicitate..247. P. etc). Ele au un pericol social mai scăzut decît actele de executare (tentativa) întrucît nu ameninţă direct obiectul infracţiunii. relevînd intenţia de a săvîrşi infracţiunea (îndreptarea araiei în direcţia victimei).I. Actele de pregătire pot fi de natură 'morală . In literatura penală. în timp ce actele de executare sînt univoce.teza neincriminării actelor de pregătire. Trib. legea trebuie să sancţioneze numai infracţiunea incriminată sau începutul ei de executare şi nu actele de pregătire. Dreptul. punîndu-se problema incriminării actelor de pregătire s-au conturat următoarele teze: .. p. 145 . adaptarea şi modificarea lor pentru a corespunde acţiunii infracţionale concepute. 1990. Sub aspectul valorii contributive. Ele nu relevă scopul în vederea căruia au fost înfăptuite.TITLUL III. p.şi materială procurarea de instrumente şi alte obiecte.. în acţiunea ilicită. în producerea rezultatului. nr. atrag N. Actele de pregătire cînd sînt înfăptuite de altă persoană. In general. potrivit căreia. care nu se încadrează în' acţiunea ilicită..132-134.

o persoană juridică. 1926. precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art.Bouzat. Manzini. 2-a. unde s-a prevăzut şi sancţionarea actelor preparatorii ia acele infracţiuni. Această teză este consacrată în cele mai multe 37 legislaţii . Astfel.. Actele de pregătire nu sînt prevăzute şi definite în partea generală' a Codului penal.158 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului". J. op. 146 . art. 2 care prevede că "Se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor. "Al.pregătire trebuie sancţionate numai în cazul unor infracţiuni deosebit de grave (de o gravitate sporită). în Codul penal actele de pregătire au fost incriminate la infracţiunile împotriva statului. Zolyneak.care prevede forma calificată a infracţiunii "Dacă pentru eliberarea persoanei se cere ca statul.teza incriminării limitate.teza incriminării nelimitate a actelor de pregătire. Garraud. ci în unele dispoziţii speciale.7 şi urm. tomul XVIII. Torino. asimîlîndu-le cu tentativa.159-165 (spionajul. 1972. 157 (trădarea prin transmiterea de secrete). Trattato di diriîtopenale italiano. care incriminează anumite tipuri de infracţiuni mai grave. 5 .156 (trădarea prin ajutarea inamicului).cit. Pinatel. ed. voi. o organizaţie • ' R. -5° M. atentatul care pune în pericol siguranţa statului. în art.189 C. § 2. Trăite îheoriqui et pratique du droiî penal francais. legea a făcut o caracterizare a activităţii ce constituie acte de pregătire. potrivit căreia actele de. r . .Drept penal.173 alin. Codul penal român a incriminat actele de pregătire în mod excepţional. atentatul contra unei colectivităţi. în cazul unor infracţiuni deosebit de grave.pen. Cu privire la actele pregătitoare în concepţia noului Cod penal. 19Î3. indiferent de gravitatea lor. Prevăzînd că se pedepsesc.II.48 şi urm. p. Prin Decr. I. Lege nr. Analele Ştiinţifice ale Univ.) şi art. 112 din 30 martie 1990 s-a modificat reglementarea cuprinsă în art. Partea generală sancţiuni mai uşoare. Cuza" Iaşi. 3 . pentru a releva trăsăturile lor şi a le deosebi de actele de executare38. .. V. P.291. introducîndu-se un alineat nou alin. p. "lipsirea de libertate în mod nelegal". în baza căreia actele de pregătire trebuie incriminate la toate infracţiunile. p. Paris. etc.720. Concepţia Codului penal român privind actele de pregătire 181 Incriminarea actelor de pregătire pe cale de excepţie.

n r .pen. Fapta calificată se pedepseşte cu .l07 alin.TITLUL III. ultim) precum şi în D e c r .285 C.pen. Avînd statutul de infracţiune independentă se subordonează regimului juridic al acesteia Şi nu al actelor de pregătire incriminate ca fază în procesul săvîrşirii faptei. (deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori). adică a renunţării de bună voie de a continua activitatea de pregătire începută. cum este cazul infracţiunii prevăzute în art. în legislaţia română se constată incriminarea ca infracţiuni independente a unor anumite activităţi care au înfăţişarea unor acte de pregătire. Decretul lege amintit a incriminat în art. Infracţiunea ationala guvernamentală sau un grup de persoane să îndepli ineasca ă "u îndeplinească un act". la infracţiunea de împiedicare a exploatării navei (art. se absorb în infracţiunea consumată. adică aceasta se va stabili între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată.l89 Iţim si actele de pregătire la forma calificată amintită. în cazul desistării. ultim). Dacă autorul a ajuns la consumarea infracţiunii.h' oare de la 5 la 15 ani.. a ° trumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei agravate". Actele de pregătire incriminate sînt asimilate cu tentativa în sensul că sub aspectul pedepsei se vor aplica dispoziţiile art. deşi incriminate (ca fază). făptuitorul urmînd a răspunde pentru o singură infracţiune.123 al.21 C. autorul va beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută în art. Fiind asimilate cu tentativa. stabilind că "Se ' ideră* tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor. în cazul în care actele de pregătire sînt efectuate de către o altă persoană decît autorul aceasta are calitatea de complice şi răspunde din punct de vedere penal.pen.4 4 3 d i n 1 9 7 2 P r i v i n d navigaţia civilă. A* tele de pregătire au mai fost incriminate şi în Codul aerian la • fracţiunea de împiedicare a exploatării aeronavei (art. cu condiţia ca autorul să săvîrşească fapta sau măcar o tentativă pedepsibilă.22 C. 111 147 . actele de pregătire.

72-89) etc. în timpul cînd s-au săvîrşit actele de executare. face parte din conţinutul infracţiunii.222 şi 20. art. In ce 148 . cu art. întrueît tentativa constă în punerea în executare a hotărîrii de a săvîrşi o infracţiune.Drept penal. fără a surveni moartea acesteia (tentativa la infracţiune de furt calificat. caracterizare. o persoană avînd intenţia de a comite un furt pătrunde. art. o hotărîre infracţională. în locuinţa alteia. trebuie să i se aplice "toate reglementările prevăzute în Codul penal privitoare la infracţiune.g şi la infracţiunea de omor. Fiind considerată infracţiune. Potrivit legii (art. art. iar ca moment final întrenxperea acesteia sau realizarea sa integrală. ori datorită împrejurării că.20-22. 209 lit. 21 C.pen. Privită ca""infracţiune. obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află".208. sub aspect subiectiv. ea implică.20) "Tentativa constă în punerea în executare a hotărîrii de a săvîrşi infracţiunea. prin efracţie. avmd ca moment iniţial începerea executării acţiunii. art.). Definiţie. Există tenatativa şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibilă datorită insuficienţei sau defectuozitătii mijloacelor folosite. condiţiile şi conţinutul tentativei § 1. iar sub aspect obiectiv. Partea generală SECŢIUNEA a III-a Tentativa Subsecţiunea I Definiţia.pen. în cazul incriminării. Definiţia tentativei 182. Tentativa este prevăzută în Codul penal în titlul II din partea generală.174 C. efectuarea unor acte care fac parte din elementul material al infracţiunii. art. 17 şi 18 C. pedeapsă şi individualizarea ei (art. executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul. fără a se produce rezultatul.53-71. sau avînd intenţia de a ucide administrează victimei o substanţă nocivă ori îi aplică mai multe lovituri cu un corp tăios în regiuni vitale. comb.pen. deşi în formă atipica. tentativa trebuie să întrunească trăsăturile esenţiale prevăzute în art. Capitolul II. dar este surprinsă în timp ce voia să-şi însuşf scă anumite obiecte. 17-51. Tentativa aparţine fazei executării. De exemplu.

20 şi 21 C. Trebuie să se coreleze textul care incriminează fapta şi tentativa din dispoziţia specială cu dispoziţiile generale din art. Obiectul şi subiectul tentativei.valoarea socială ocrotită de legea penală -. tentativa rămîne dependentă de norma de incriminare care prevede fapta consumată. Conţinutul tentativei. prevăzute în lege.pen. în timp ce în cazul tentativei. complicitate). (tentativa de furt se încadrează în art. Condiţiile preexistente şi conţinutul tentativei 183. 184. datorită întreruperii acţiunii sau înfăptuirii ei totale fără a se produce rezultatul. 149 . cu deosebirea că în cazul faptei consumate acesta este vătămat în timp ce în situaţia tentativei se creează un pericol direct pentru existenţa sa (în cazul tentativei de omor viaţa persoanei este pusă în pericol). marcat prin începutul de executare. Tentativa în procesul săvîrşirii faptei se situează între actele de pregătire şi consumarea infracţiunii. în cazul acesteia din urmă se întrunesc toate cerinţele obiective şi subiective. încadrarea tentativei între aceste două limite impune delimitarea tentativei de actele de pregătire şi de faza consumării.de exemplu calitatea de funcţionar. combinat cu 20. instigare. iar dacă în conţinutul faptei legea prevede o trăsătură specială .TTILVL III. conţinutul obiectiv al faptei nu se realizează integral. fără să se producă rezultatul.pen. trebuie să o realizeze şi pe aceasta. Tentativa este susceptibilă de a fi comisă în participaţie (coautorat. 21 C. raportate la conţinutul faptei tipice. Persoana trebuie să întrunească condiţiile generale ale subiectului. Infracţiunea iveşte încadrarea şi sancţionarea. Subiectul tentativei este persoana care a luat hotărîrea de a comite fapta şi care a început înfăptuirea ei.208 şi 222. Obiectul tentativei este acelaşi ca al faptei consumate . Este alcătuit din totalitatea elementelor şi trăsăturilor necesare pentru ca fapta să constituie infracţiune. § 2. în realizarea sa presupune un moment iniţial. prin efectuarea primului act şi un moment terminal constînd în întreruperea executării sau efectuarea acesteia pînă la capăt.).

Dacă făptuitorul trebuie. Dacă actul este îndreptat spre obiectul infracţiunii şi dacă are aptitudinea să ducă singur. op. în această concepţie constituie un act de pregătire. R. op. Dacă ceea ce s-a efectuat nu relevă hotărîrea infracţională. constituie un act de executare. A.cit. prezintă unele insuficienţe.. constituie act de executare.. Pinaîel. Aceste teorii. constituie un act de executare.cit.. în această concepţie trebuie considerate ca acte de executare şi luarea modelului unei încuietori în vederea confecţionării unei chei. p. încadrat în acţiunea de "luare" specifică furtului. cit. p. ulterior.292-295.. obiective. 150 39 . iar folosirea în exclusivitate a uneia V. P. Dongoroz. întrucît relevă intenţia infracţiunii de furt. Dacă activitatea realizată se integrează în acţiunea care formează elementul material al infracţiunii.. fără nici o justificare (deci cu scopul de a pătrunde într-o locuinţă în vederea săvîrşirii unui furt).Drept penal. op. Surprinderea unei persoane în timpul sustragerii unui bun ce aparţine altuia constituie un act de executare. plasîndu-se în afara acţiunii incriminate.. reprezintă doar un simplu act de pregătire. punînd la baza delimitării un singur criteriu. Luarea unui model de cheie. la realizarea scopului propus.cit.110-113. formale şi mixte . prin verbum regens. fără o nouă intervenţie. Pătrunderea întro locuinţă. care în lumina teoriilor subiective constituie un act de executare. Partea generala în problema delimitării tentativei de actele de pregătire în literatura penală s-au formulat mai multe teorii. privite separat. trebuie să se considere ca fiind o activitate de pregătire. Merle. cele mai cunoscute fiind 39 teoriile subiective. J. îndreptarea făptuitorului cu un corp tăios asupra victimei constituie act de executare. a) în concepţia teoriilor subiective o anumită activitate constituie act de executare numai dacă prin ea însăşi sau corelată cu unele împrejurări pune în evidenţă intenţia făptuitorului de a săvîrşi infracţiunea. Dacă activitatea este exterioară acţiunii ilicite. să înfăptuiască o nouă activitate nu poate fi considerat decît un act de pregătire. c) Teoriile formale operează cu criteriul acţiunii tipice indicată în norma de incriminare. V. Codul penal comentat. op. Papadopol.262-267.Bouzat. reprezintă o pregătire în vederea sustragerii. b) Potrivit teoriilor obiective o anumită activitate se consideră act de executare ori pregătire după poziţia sa în procesul de înfăptuire a infracţiunii. p.. prin distrugerea dispozitivelor de închidere (efracţia). luarea modelului unei chei. p. Vita.580-582.

lăsînd în afara lor a °tiuni care au acest caracter. sfera actelor de executare devine mai cuprinzătoare.. B. surprinderea unei persoane într-un autoturism cu un set de chei de contact. şi practica judiciară s-a subliniat că este necesar să se combine criteriul care stă la baza teoriilor formale cu cel care fundamentează teoriile obiective. Sore exemplu pătrunderea unei persoane în timpul nopţii într-o locuinţă u intenţia de a sustrage trebuie considerată ca tentativă de furt. Elementul material (latura obiectivă) cuprinde următoarele componente obligatorii: A.. fără a face parte din acţiunea ilicită. în literatura nenală. 151 . în raport cu poziţia lor în procesul de înfăptuire a faptei. deschiderea unei nişe într-un zid al unei magazii unde sînt depozitate bunuri.20 a prevăzut că "Tentativa constă în punerea în executare a hotărîrii. C. incluzîndu-se în categoria lor şi acele activităţi care se plasează în timp înainte de începutul acţiunii tipice sau concomitent cu aceasta (spre exemplu imobilizarea victimei de către o persoană pentru ca o alta să-i' aplice lovitura mortală) şi care. dar restrînge sfera actelor de executare. rezultatul sau urmarea. raportul de cauzalitate dintre acţiune şi urmare. Elementul material al tentativei (latura obiectivă). specifice tipului de infracţiune rămasă în stadiul tentativei (trăsături privitoare la locul. Se consideră acte de executare (tentativă) toate actele care se încadrează în acţiunea constitutivă a infracţiunii. Teoriile formale oferă un criteriu corect de apreciere a tvitătii. saU 185. precum şi acele acte care. modul şi mijloacele de săvîrşire a faptei. deşi nu se încadrează în acţiunea tipică. caracterizate prin anumite trăsături.TITLUL III. prin legătura şi importanţa lor în ansamblul în care se integrează. sînt legate nemijlocit de aceasta. Infracţiunea alteia poate duce la soluţii greşite. fiind îndreptate împotriva obiectului infracţiunii. echivalează cu executarea propriu-zisă. Concepţia subiectivă extinde prea . Legea penală în art. în structura tentativei se reuneşte elementul material şi moral. la scopul şi mobilul comiterii ei). în acest fel. timpul. g f e r a actelor de executare. acţiunea. deşi nu se începuse acţiunea de luare specifică acestei infracţiuni. incluzînd în categoria lor activităţi tipice fflU regătire." ceea ce înseamnă începutul înfăptuirii acesteia prin acţiunea tipică şi prin alte acţiuni angajate direct în săvîrşirea faptei (surprinderea unei persoane într-o încăpere cu intenţia de a fura. etc).

pot fi neînsufleţite (declanşarea unor forţe ale naturii .sub aspectul momentului în care intervin. cauzele pot fi independente de voinţa sa (descoperire? în timpul săvîrşirii faptei). în cazul infracţiunii consumate urmarea este bine individualizată şi diferită de la o infracţiune la alta .pen. la infracţiunea de omor. în cazul tentativei urmarea constă întrun pericol direct pentru obiectul infracţiunii. Partea generală A. ori terminată sau perfectă.pioaie sau fulgere) sau însufleţite. Dacă legea a incriminat. . dar rezultatul a fost evitat). situaţiile cele mai frecvente şi dependente de voinţa sa (desistarea renunţarea de bună voie . Limita superioară a tentativei este momentul cînd s-a întrerupt acţiunea.176 lit. înţelegîndu-se realizarea unui act sau a unor acte ce se înscriu .209 lit. tentativa se va raporta la acestea.în acţiunea tipică. art. la infracţiunea cu aceeaşi denumire.moartea persoanei. care a fost oprită în desfăşurarea ei (persoana se îndreaptă cu un corp tăios asupra victimei. sau executarea s-a realizat integral însă nu s-a produs rezultatul periculos. cît şi înfăptuirea unui act exterior ei. paguba produsă prin înşelăciune. dar care este legat direct de fapta incriminată. şi anumite forme calificate. tentativa de furt prin efracţie. întreruperea executării sau neproducerea rezultatului se poate datora unor cauze diferite: . .Drept penal.sub aspectul naturii lor. Deosebirea dintre urmarea tentativei şi a faptei consumate duce la diferenţierea gradului de pericol social al celor două activităţi incriminate. In funcţie de aceste momente tentativa poate fi întreruptă sau neterminată. 152 . dar acţiunea este întreruptă) sau cînd s-a realizat total fără să se producă urmarea (s-au aplicat lovituri apte a produce moartea. acestea pot fi survenite (surprinderea în momentul realizării acţiunii de furt) sau preexistente (cantitatea de otravă administrată victimei este insuficientă a produce moartea).sub aspectul poziţiei psihice a făptuitorului. B. la acel tip de infracţiune. Tentativa se raportează la forma de bază sau tip a infracţiunii.b. reflectat în pedeapsă. art. dacă se constată existenţa vreunei agravante pînă în momentul întreruperii sau neproducerii rezultatului (de exemplu tentativa de omor asupra a două persoane.şi împiedicarea producerii rezultatului). şi anume cînd s-a efectuat numai un început de executare a faptei şi aceasta a fost întreruptă. Elementului material al tentativei trebuie să i se atribuie un anumit sens. Elementul material al tentativei se realizează potrivit gradaţiilor indicate în art. Rezultatul sau urmarea. umane sau inumane.20 C.g).

. pe cînd în situaţia tentativei numai parţial. dacă s-ar fi produs moartea victimei se realiza un omor cu intenţie indirectă).. 179. premeditată în funcţie de împrejurările în care se formează şi de conţinutul infracţiunii proiectate. este acelaşi ca şi al infracţiunii consumate..)40. I. 153 . Papadopol. cu conţinutul avut anterior executării (de exemplu lovituri puternice aplicate victimei cu picioarele. p. Dacă legea caracterizează intenţia şi printr-un anumit mobil sau scop.TITLUL III. asemenea cerinţe subiective trebuie constatate şi în analiza elementului subiectiv al tentativei. spontană. George Antoniu. 186. V. Se stabileşte între acţiunea ilicită şi ericolul creat pentru valoarea socială ocrotită penal. Codul comentat. Mitrache. 180.. cu precizarea că în cazul din urmă este realizată integral.cit. Dongoroz. forma de intenţie este aceeaşi. De regulă tentativa se comite cu intenţie directă.441. Elementul moral al tentativei (latura subiectivă). Tentativa. V. Tanoviceanu. p. p. Elementul moral al tentativei. p. op. s-au 41 considerat necesare următoarele condiţii pentru existenţa tentativei : a) să existe hotărîrea de a săvîrşi o anumită infracţiune. Dacă activitatea nu duce la consumarea faptei. datorită neproducerii rezultatului. op. priveşte conţinutul subiectiv al faptei care se formează înainte de executarea sa şi care rămîne acelaşi în toată perioada desfăşurării ei. ci rămîne în stadiul de tentativă.. C.cit. op. calificată. constituie tentativă de omor cu intenţie indirectă.cit..167. Bucureşti.. Intenţia poate fi simplă.pen. Editura societăţii Tempus. 117. vol. b) hotărîrea să fie pusă în executare prin efectuarea unor acte propriu-zise.117.cit. Argumentul care se invocă. 1995. în fundamentarea acestei teze. C Bulai.174 C. c) acţiunea de săvîrşire a faptei să fie întreruptă sau să nu-şi producă efectul. In literatură într-o altă modalitate de tratare a materiei. care constă în intenţie. p. în regiuni vitale ale corpului i-au cauzat multiple fracturi costale. Raportul de cauzalitate. Infracţiunea C. Literatura şi practica admite şi posibilitatea tentativei în cazul intenţiei indirecte cu referire specială la infracţiunea de omor (art. peumotorax ce iau periclitat viaţa. op. 113-H115.I.

Bulai. că tentativa nu este posibilă nici la infracţiunile săvîrşite spontan (impetii animo) caracterizate printr-o hotărîre de a săvîrşi fapta.pen. cu care nu sîntem de acord. Î83 C. întrucît ea presupune o hotărîre infracţională care a fost pusă în executare. Partea generala § 3. . Datorită elementului subiectiv.şi culpa care caracterizează rezultatul mai grav produs . rezultatul nu este prevăzut. iar în situaţia culpei simple.59. op. C. fără să se producă 42 154 G.. fără prevedere. infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Infracţiunile la care nu este posibilă tentativa Î87. ci speră că nu se va produce.Drept penal. determinată de o situaţie apărută neaşteptat (de exemplu. b) Tentativa nu este posibilă nici în cazul faptelor praeterintenţionate (cu intenţia depăşită).). După părerea noastră odată apărută hotărîrea de a săvîrşi fapta şi pusă în executare aceasta poate fi întreruptă sau realizată integral. Dacă tentativa este posibilă în cazul faptelor intenţionate nu se poate susţine existenţa sa şi în cazul faptelor praeterintenţionate42. Antoniu. p. S-a mai exprimat şi ideea. în lipsa căreia făptuitorul răspunde pentru fapta iniţială.moartea victimei. Opinia dominantă în literatură şi practică apreciază că elementul subiectiv al tentativei poate consta şi în intenţie indirectă (a se vedea "Elementul moral al tentativei"). intenţia în raport cu infracţiunea iniţială . a) Tentativa este exclusă prin definiţie în cazul faptelor de culpă. Aceste infracţiuni sub aspect obiectiv se caracterizează prin producerea şi a unui rezultat mai grav decît cel urmărit sau acceptat de făptuitor care i se atribuie acestuia pe bază de culpă (de exemplu. art. în structura elementului subiectiv al acestor infracţiuni se reuneşte intenţia şi culpa.cit. In literatură s-a exprimat punctul de vedere potrivit căruia tentativa nu este posibilă la infracţiunile realizate cu intenţie indirectă. In cazul culpei cu prevedere făptuitorul nu urmăreşte şi nici nu acceptă producerea rezultatului. care are la bază culpă. După cum tentativa nu este posibilă la infracţiunile din culpă nu este posibilă nici la aceste infracţiuni a căror existenţă este condiţionată de producerea efectivă a rezultatului mai grav. născută spontan. o hotărîre 1 spontană de a săvîrşi infracţiunea de furt sau de omor).vătămarea integrităţii corporale .

op. care nu sînt susceptibile de o dezvoltare progresivă.pen. rezultă că tentativa se poate prezenta sub mai multe forme. § 1. art. practicarea cerşitoriei. o practică.. 1 C. c) Nu este posibilă nici în cazul infracţiunilor de obicei caracterizate prin repetarea aceleiaşi activităţi pînă învederează un obicei. singura calificare posibilă fiind aceea a tentativei (executarea a faptei poate fi întreruptă de un factor exterior).20 C. art. etc).239 alin.328 C. 170 C.TITLUL III. a prostituţiei. 188.). unde cu rostirea primului cuvînt injurios fapta se consumă (de exemplu la ultraj.cit. Sâvîrşirea unei singure acţiuni nu are relevanţă penală. unei obligaţii impuse de lege (nedenunţarea. a) Tentativa nu este posibilă în cazul infracţiunilor de execuţie romptă.. care se pot constitui pe baza următoarelor criterii: a) gradul de realizare al executării.pen. 155 .pen. b) cauzele datorită cărora nu se poate ajunge la consumarea infracţiunii*».329.). art. caracterizate prin neîndeplinirea. Infracţiunea ^ uitatul.. Criteriile după care se constituie formele tentativei. Dinreglementarea cuprinsă în art. Codul penal comentat.117. nu este posibilă la infracţiunile omisive.. Datorită elementului obiectiv. cum sînt infracţiunile realizate prin vorbe (verbis).. dacă activitatea s-a repetat de un număr de ori care să indice obişnuinţa se realizează infracţiunea în formă tipică (de exemplu. art. p.pen. Formele tentativei după gradul de realizare a executării forme: După acest prim criteriu tentativa se prezintă sub următoarele 43 V. b) De asemenea. Papadopol. Subsecţiunea a ii-a Formele tentativei 189.

p.. Tentativa întreruptă.dec. aplicarea unor lovituri de cuţit în regiuni vitale ale corpului care nu au dus la moartea victimei datorită ajutorului medical acordat de urgenţă). Tentativa fără efect. s. Tentativa fără efect. Suprem.20 al.5-6. Tentativa întreruptă. Dreptul. terminată sau perfectă. 4 1991. nr. pen. (De exemplu o persoană realizează integral acţiunea de ucidere . op. p. Cauzele de întrerupere pot fi variate ca natură. neterminată sau imperfectă (denumită în literatură şi incompletă sau faptă încercată). şi se caracterizează prin începerea executării activităţii infracţionale. pot fi independente de autor (cele mai frecvente) sau dependente de voinţa sa.20 al. 104/1992. A. Această modalitate a tentativei este posibilă numai la infracţiunile materiale 46 .249. nr.1993. p. Tentativa fără efect este prevăzută în art. B. fapta se consumă. Jud.143. în desfăşurarea activităţii nu au intervenit piedici care să întrerupă executarea începută şi nici desistarea autorului45. Această formă este prevăzută în art. Constanţa. independente sau dependente de voinţa făptuitorului. ele oprind desfăşurarea activităţii începute. nr. Partea generală A. Dreptul.2-3.31. Dreptul. Tentativa întreruptă este posibilă atît la infracţiunile formale (evadarea) cît şi la cele materiale (omorul)44. (de exemplu o persoană îndreaptă arma asupra victimei. Sent. fără a se produce rezultatul specific infracţiunii pusă în executare. 1125/1989. Se caracterizează prin executarea integrală a acţiunii.criteriu de delimitare între infracţiunea consumată de delapidare şi tentativa perfectă la această infracţiune. 1990. B.pen. La infracţiunile formale nu este posibilă întrucât. ^ Nicolae Olteanu. p. pătrunde într-o locuinţă cu intenţia de a sustrage şi în timpul executării începute este împiedicată să continue acţiunea). 167. terminată sau perfectă (denumită şi completă sau fără rezultat).l C. Urmarea specifică . cit. nr. Trib. 44 45 Trib. executare care a fost întreruptă în desfăşurarea sa. ca în cazul desistării..pen. neterminată sau imperfectă. George Antoniu. p. 156 . în cazul lor.Drept penal. 190. nr. Şi în cazul tentativei terminate cauzele datorită cărora urmarea nu se produce pot fi de natură diferită.aruncarea unei pietre voluminoase asupra capului victimei.l C.9-12. odată cu executarea acţiunii în întregime. 191.

Dacă nu ar fi intervenit împrejurările care au dus la întreruperea executării sau la împiedicarea producerii rezultatului s-ar fi ajuns la consumarea infracţiunii. sub aspectul naturii sale. 2. are aptitudinea de a produce o •Hiumită urmare. Consumarea infracţiunii nu este posibilă în cazul tentativei relativ improprii datorită următoarelor împrejurări: a) insuficienţei sau defeetoozităţii mijloacelor folosite.20 al.TITLUL III. care conduc la erea acţiunii sau neproducerea rezultatului. Mijloacele insuficiente sau defecte au această stare. descărcarea unui foc de armă asupra victimei. ori datorită împrejurării că obiectul material lipseşte de la locul unde făptuitorul credea că se află. în cazul formelor tentativei după gradul I are a executării nu se ajunge la consumarea infracţiunii datorită rea ^uze ce survin după începutul executării. însă fiind dozat insuficient eficienţa sa a fost anulată în r aport cu rezultatul urmărit (de exemplu administrarea unei cantităţi de 157 . Formele tentativei după cauzele datorită cărora nu se poate ajunge la consumarea infracţiunii 193. mijloacele sînt potrivite sub aspectul a S acitătii de a produce rezultatul şi obiectul material se află la locul avut se P ca yedere de făptuitor (aplicarea de lovituri apte a duce la moartea în' -timei. Tentativa întreruptă sau fără efect. Tentativa relativ improprie este prevăzută în Codul penal. Cauzele neproducerii rezultatului sînt. § 2. preexistente. etc). de regulă. în ait. deci. nu survenite ca în cazul tentativei proprii. Infracţiunea 1Q2 Tentativa proprie. realizată în condiţiile de mai sus. în unele cazuri nu se poate ajunge la consumarea infracţiunii datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite de făptuitor. înainte de începutul executării activităţii materiale. Tentativa improprie . Tentativa întreruptă sau fără efect (proprie) reprezintă modalităţile cele mai frecvente în practica judiciară. în raport cu mijloacele l şi cu obiectul material al infracţiunii există toate condiţiile pentru e ajunge la consumarea faptei. administrarea unei ubstante otrăvitoare în cantitate suficientă.relativ improprie. tentativă proprie. Cauzele datorită cărora ezultatul nu se produce nu privesc mijloacele de săvîrşire a faptei nici prezenta obiectului ia locul comiterii ei (mijloacele sînt suficiente iar obiectul se află la locul comiterii faptei). Mijlocul insuficient. este denumită în literatură. existînd toate condiţiile necesare pentru consumarea faptei.

op.obiectului material.Drept penal. în acel timp în altă parte (făptuitorul trage un foc de armă într-o încăpere unde crede că se află persoana vizată. însă. nu ar fi existat nici un impediment în producerea rezultatului 47 . a unei substanţe total inofensive).I. însă acesta a fost expulzat mort).. Acesta există în materialitatea sa însă făptuitorul presupune greşit că el se află într-un anumit loc.. o tentativă de în< tăciune prin prezentarea drept cîştigător a unui bilet "loto" ale cărui cifre sînt falsificate cu evidenţă). acţiunea de ucidere a noului născut de către mamă. acestea sînt inapte. i 47 158 N. care în orice condiţii nu au aptitudinea de a produce rezultatul dorit (de exemplu folosirea. b) lipsei obiectului în timpul executării de la locul unde făptuitorul credea că se află. acesta este inexistent (spre exemplu descărcarea armei asupra unui cadavru. în executarea integrală a acţiunii. 194. deoarece este lovită de o incapacitate absolută de a produce un rezultat periculos. Mijlocul defectuos este acela care are un defect datorită căruia funcţionarea sa este anulată (folosirea unor instrumente. Tentativa absolut improprie (executarea fără caracter penal).. Explicaţii teoretice. Iliescu. datorită următoarelor cauze: . Dacă mijloacele ar fi fost suficiente ori total adecvate şi obiectul ar fi fost prezent la locul comiterii. Partea generală otravă insuficientă în vederea uciderii victimei). Codul penal face referire la tentativa absolut improprie în art. . . de regulă. se aseamănă sub aspectul actelor efectuate cu tentativa fără efect. în vederea uciderii.. p. el aflîndu-se. Vol. improprii. mecanism sau a unei arme defecte). 3 prevăzînd că "Nu constituie tentativă atunci cînd imposbilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea". Tentativa improprie constînd. spre care îşi dirijează acţiunea. Tentativa absolut improprie.mijloacelor folosite de făptuitor.20 al. (de exemplu expedierea unei substanţe otrăvitoare unei persoane avizînd-o asupra efectului ei. care în acel timp se află în altă parte). . absolut imposibilă sau absurdă constituie o activitate fără caracter penal.modului absurd cum a fost concepută executarea faptei.156.cit. In această ipoteză consumarea infracţiunii nu este posibilă deoarece lipseşte obiectul infracţiunii.

Opinii în literatură privind incriminarea tentativei. incriminarea tentativei la 159 1 . teză dominantă în literatură şi reflectată în cele mai multe legislaţii penale.269 alin. care susţine incriminarea tentativei numai în cazurile grave. în realitate fapta fiind lipsită de semnificaţie penală datorită "mprejurări pe care nu le-a cunoscut (de exemplu făptuitorul are +. . la sfirşitul unui capitol sau g Wiel n i > ° a r e i n d i c ă s a n cţionarea tentativei la o grupă de infracţiuni sau la enumerate limitativ (art. Incriminarea tentativei 195. s-au exprimat următoarele opinii: a) opinia incriminării nelimitate a tentativei. 7 P r e v e derea unui articol comun. b) opinia incriminării limitate.173 aîin. Codul penal român consacră concepţia incriminării limitate a tentativei. potrivit căruia "Tentativa se pedepseşte numai cînd legea prevede în mod expres aceasta".173. Subsecţiunea a IlI-a Incriminarea şi sancţionarea tentativei § 1. fapta ce are caracter infracţional numai în mintea '""Titorului. 1.l. Concepţia codului în vigoare privind incriminarea tentativei. 196. împrejurare necunoscută lui).21 al. ori un bun care n fusese lăsat prin testament.TULUL III. In privinţa incriminării. etc). potrivit căreia tentativa trebuie incriminată la toate infracţiunile indiferent de gravitatea lor.) . Infracţiunea Tentativa absolut improprie nu trebuie confundată cu infracţiunea îtă putativă. ultim evadarea. care rezultă din art. a considerării de către legiuitor a tentativei ca infracţiune.c «s sustragă intenţia sa suauug un bun al altuia însă din^eroare sustrage un bun al său o dinţat altei persoane.C a t e h n i c ă legislativă s e folosesc două modalităţi de incriminare: fart n ~ i n c r i m m a r e a şi pedepsirea în textul care consacră fapta tip K n A 1 4 «mor. precum şi • in unele dispoziţii speciale care indică pedepsirea tentativei la unele racţmni (art. art. 1 7 4 ' 1 7 5 e t c .

în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru tentativă se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de arii. în doctrină s-au conturat două sisteme privind sancţionarea tentativei: a) sistemul parificării care preconizează sancţionarea tentativei în aceleaşi limite de pedeapsă prevăzute pentru fapta consumată. _ . fără ca minimul să fie mai mic decît minimul general al pedepsei. Tezele privind sancţionarea tentativei. .222. art. Partea generală infracţiunile împotriva statului. incriminarea tentativei la unele infracţiuni contra patrimoniului. . consacrat în art. perfectă. . în stabilirea pedepsei pentru tentativă se are ca bază pedeapsa stabilită de lege pentru forma tip sau calificată.72 C.Sistemul consacrat de lege se aplică tuturor formelor tentativei. improprie.se va alege de către instanţă una din cele două pedepse potrivit criteriilor din art. . întreruptă. care prevede că: "Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată.21. proprie.Prin aplicarea coeficientului de reducere a minimului special acesta nu poate fi mai mic decît minimul general.Drept penal. § 2.închisoarea sau amenda. ca gravitate.21 C. care presupune pentru tentativă o pedeapsă diferită.pen. mai redusă (sau atenuată) în raport cu pedeapsa faptei consumate. în cazul cînd pedeapsa prevăzută este detenţiunea pe viaţă.Cînd pentru o infracţiune legea prevede pedepse alternative închisoarea sau amenda .Limitele de reducere privesc numai pedepsele principale nu şi cele complimentare (şi nici măsurile educative).pen. 198. de individualizare a pedepsei. după caz. . după care va opera reducerea prevăzută în art. b) sistemul diversificării. Sistemul adoptat de Codul penai român. se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani". etc). 160 . Sancţionarea tentativei 197. Legislaţia în vigoare a adoptat sistemul diversificării.Dispoziţia citată are în vedere pedepsele principale .

Instituind aceste cauze de nepedepsire legiuitorul a vrut să stimuleze pe cei ce se află în cursul înfăptuirii infracţiunii de a întrerupe activitatea sau de a împiedica producerea rezultatului. Unele consideraţii asupra tentativei urmate de desistare. Justificarea reglementării. Desistarea 200. vol.cit. II destinat acestei materii. desistarea este posibilă numai în situaţia cînd activitatea infracţională este realizată de o singură perosană. etc.pen. Desistarea este prevăzută în art.. op. 161 1 .. Giurgiu. deşi exista posibilitatea reală de a o continua. " 2 ' 1 9 90. Condiţii: Gh. p..30 Cpen. fiind prevăzute în ari.) dacă sînt realizate condiţiile legii.22 al.80 şi urm. N. în cazul participaţiei operează împiedicarea săvîrşirii iapte£ prevăzută în art. Definiţi© şi condiţii. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului constituie cauze de nepedepsire a tentativei. potrivit căruia "Este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei. iar făptuitorul era conştient de aceasta 48 (de exemplu o persoană pătrunde într-o încăpere cu scopul de a-şi însuşi anumite bunuri şi abandonează executarea începută).I. Preliminarii 199.64.22 C.pen.TTHUL III. 65 C.) precum şi măsuri de siguranţă om rart-111» 112 C. Dreptul. p. Subsecţiunea a IV-a Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului § 1.. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului trebuie să intervină în cursul executării.se pot aplica şi pedepse plimentare (art. acordîndu-Ie impunitatea. § 2.200. 1 Şi constă în renunţarea făptuitorului de a duce pînă la capăt executarea începută.pen. a tentativei. Infracţiunea _ Pe iîngă pedeapsa principală a tentativei. considerent pentru care au fost consacrate în Cap.Maîeuţ. producerea rezultatului".

frica de a nu fi descoperit. Partea generală a) Desistarea trebuie să fie voluntară.. realizarea integrală a acţiunii echivalează cu consumarea faptei.cit. p. Nu există desistare. s-au defectat 49 instrumentele de distrugere a încuietorilor. de a împiedica de bună voie şi înainte de descoperirea faptei. 49 162 G.82. să se întemeieze pe voinţa liberă a făptuitorului. trebuie să intervină pe parcursul executării primului act din suita celor plănuite de infractor.cit.Drept penal.' în situaţia infracţiunilor formale. etc). indiferent de mobilul ce 1-a condus la întreruperea acţiunii infracţionale (teama.) . în cazul infracţiunilor continui dacă desistarea intervine după consumarea faptei sau epuizarea ei. producerea rezultatului (de exemplu o persoană după ce a administrat o substanţă otrăvitoare victimei. pentru a opera. care a executat în întregime acţiunea infracţională. Desistarea este posibilă atît în cazul infracţiunilor formale (evadarea) cît şi a celor materiale (omorul). ci împiedicarea producerii rezultatului. împiedicarea producerii rezultatului 201. . Dacă există dubiu asupra caracterului voluntar al desistării.22 nu mai operează. revenirea asupra hotărîrii luate. op. în sensul legii penale. § 3. în sensul că ea poate fi atribuită unor cauze externe. George Antoniu. cînd executarea a fost întreruptă datorită unei cauze externe. Dacă executarea a fost dusă pînă la capăt. împiedicarea producerii rezultatului constă în atitudinea făptuitorului. etc. p. Dacă renunţarea voluntară intervine după efectuarea primului act sau a mai multor acte făptuitorul va răspunde pentru o infracţiune în formă simplă sau continuată după caz. care s-a impus voinţei făptuitorului (a fost descoperit. aplicîndu-se art. cu condiţia ca infracţiunea să fie materială. Definiţie şi condiţii. îi administrează un antidot pentru a împiedica producerea rezultatului). art. Forma de tentativă care se realizează este tentativa întreruptă. C. b) Să existe un început de executare a faptei de la care făptuitorul s-a desistat mai înainte ca executarea să se fi terminat. nu mai poate avea loc desistarea. Antoniu.236 şi urm. cu intenţia de a o ucide. op..pen. Bulai. îndoiala va profita inculpatului (in dubio pro reo).83. mila faţă de victimă. Dacă s-a proiectat o infracţiune continuată desistarea. dar şi unor cauze ce ţin de persoana făptuitorului.22 C.

•*' /.î . după terminarea executării şi înainte de producerea zultatului. Fapta se consideră descoperită cînd organele în drept sau alte persoane. în cazul lor este posibilă numai desistarea. eîntîmpină s u r V enirea urmării periculoase determinate de aceasta. în afară de cele implicate în săvîrşirea faptei . va opera cauza din art. • .de exemplu descoperirea activităţii efectuate . cu recunoaşterea circumstanţei atenuante prevăzute în art. Partea generală.. Mobilul poate fi diferit ca şi în cazul desistării. • •••"• ' • • . fără a interveni o cauză externă . . b) împiedicarea să se fi produs înainte de descoperirea faptei.' ("stăruinţa depusă de infractor psntru a înlătura rezultatul infracţiunii").74 lit. >. nu şi în cazul infracţiunilor formale. el răspunde pentru fapta consumată.b C..136.. Dacă există o coincidenţă în timp între împiedicarea rezultatului din voinţa făptuitorului şi o acţiune de descoperire necunoscută de acesta.victima sau ceilalţi participanţi . 163 .. însă a ntativei perfecte. iar acesta să împiedice efectiv producerea lui. c) în timpul activităţii efectuate de făptuitor rezultatul să nu se fi produs.cit. p.care să-1 oblige la un asemenea comportament.TITLULUI.. împiedicarea producerii rezultatului trebuie să aibă la bază voinţa liberă a făptuitorului. unde odată cu realizarea mtegrală a acţiunii fapta se consumă. după realizarea integrală a acţiunii.•. op.. Dacă făptuitorul nu reuşeşte să împiedice producerea urmării şi aceasta survine prin consumarea faptei.' .au luat cunoştinţă de comiterea ei 50 . Condiţii: a) împiedicarea producerii rezultatului presupune o manifestare de voinţă a făptuitorului prin care acesta. • 50v Papadopol. Codul comentat.pen.22 C. Infracţiunea T niedicarea producerii rezultatului intervine tot în faza tentativei.. Această cauză de nepedepsire este legată de tentativa perfectă şi poate interveni numai în cazul infracţiunilor materiale (infracţiunea de omor) la care latura obiectivă se întregeşte prin producerea urmării prevăzute de | e ge. Intervenţia persoanei care încearcă să împiedice producerea rezultatului trebuie să aibă loc după realizarea integrală a acţiunii şi înainte de consumarea ei..pen.

împiedicarea producerii rezultatului este prevăzută în art.. aşa cum prevede art. (a se vedea materia participaţiei).22 al. Pentru materia participaţiei.pen. sînt cauze generale. Iliescu. 203. acesta este apărat de pedeapsă.cit.pen.cauze de nepedepsire.pen. p.22 C. Papadopol. 209 lit. Partea generală § 4. prevede că "Dacă actele îndeplinite pînă în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune. Efecte juridice 202. în cazul coautoratului.174. cînd tentativa se pedepseşte .pen.pen. p. va fi apărat de răspundere pentru tentativa la infracţiunea de furt calificat (art. Codul penal comentat. op. ca cele menţionate (distrugerea etc. op. 1 C.. Cazul cînd făptuitorul răspunde (sancţionarea actelor de executare calificate). Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului . vol.) însă va răspunde pentru infracţiunea de distrugere (ârt.atunci cînd nu a intervenit desistarea .30 C.2 C. 5 1 N .. art.i. dacă activitatea efectuată pînă în momentul desistării sau împiedicării rezultatului realizează conţinutul unei infracţiuni independente.192 C.pen.217 C. Explicaţii teoretice. Cauzele de nepedepsire din art. urmînd să răspundă pentru infracţiunea de sine stătătoare înfăptuită (dacă autorul a început efectuarea unui furt prin efracţie şi după distrugerea dispozitivelor de închidere pătrunde în locuinţa victimei. V..).208. Cele două infracţiuni sînt absorbite legal în infracţiunea complexă de furt prin efracţie. pentru a se înlătura răspunderea penală trebuie ca toţi autorii să renunţe la activitatea începută...sau cînd se ajunge la consumarea infracţiuniiActivităţile susceptibile de o calificare distinctă. se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune". Art.pen.22 C.Drept penal.) şi violarea de domiciliu (art. 137.. aplicîndu-se în toate situaţiile de tentativă incriminată de lege. că.22 alin.cit.) sînt denumite în literatură acte de executare calificată51. Faptele absorbite îşi pierd autonomia infracţională. moment în care renunţă de a continua activitatea de sustragere.. Rezultă. care. 164 .I. Sub aspectul naturii juridice desistarea şi împiedicarea rezultatului sînt cauze personale de nepedepsire a făptuitorului. autorul este exonerat de răspunderea penală pentru tentativa Ia infracţiunea a cărei executare a început.

303 C. Datorită diferitelor particularităţi pe care le prezintă infracţiunile. . .174. . 1993. Infracţiunea consumată atrage în mod obligatoriu răspunderea penală.pen.pen. se stabileşte implicit momentul consumării lor.Infracţiunile de execuţie promptă se consumă în momentul efectuării primului act de executare (insulta prin vorbe art. etc). art. .). se consumă în momentul realizării lor integrale l iihăria.. moment în care se realizează integral conţinutul său obiectiv şi subiectiv.retragerea mărturiei mincinoase. Fapta ajunsă în faza consumării constituie infracţiunea consumată.2 . p. art.pen. Faza consumării este ultima etapă din dezvoltarea infracţiunii. . cînd se produce rezultatul periculos. momentul consumării diferă de ia o categorie ia alta.2.79. Caracterizare. 1143/1992.260 alin. etc).) sau unele cauze de nepedepsire (art. Dreptul. Faza consumării 204. Momentul consumării diferitelor categorii de infracţiuni. 5 2 C S.Infracţiunile materiale se consumă nu după realizarea acţiunii ci în momentul producerii urmării prevăzute de lege (omorul art.amnistia. nr.pen..pen. în conţinutul cărora legiuitorul a reunit două fapte penale. Codul penal nu cuprinde în partea generală o reglementare privitoare la consumarea infracţiunii.dec. 52 înşelăciunea art. s.211 C. în normele speciale. 165 . în forma sa tipică.). evadarea art.215 C. eare reuneşte furtul şi lovirea sau ameninţarea). p.269. Infracţiunea SECŢIUNEA a IV-a Infracţiunea consumată § 1.205 C.TITLUL III. în afară de situaţiile cînd intervin cauzele care o înlătură (titlul VII . prin descrierea diferitelor tipuri de infracţiuni.Infracţiunile omisive se consumă odată cu neîndeplinirea obligaţiei impusă de lege (nedenunţarea. bigamia art. J.170 C.266. nr. etc. în mod special legate de elementul obiectiv.Infracţiunile complexe.) .partea generală .Infracţiunile formale se consumă în momentul înfăptuirii activităţii materiale (arestarea nelegală art. prescripţia.

.I89. 189 C. 160 C. prevăzută în art.Infracţiunea de obicei se caracterizează prin repetarea acţiunilor de un număr de ori care să indice obişnuinţa. după ce infracţiunea se consideră consumată. 53 166 C.. art.în cazul incriminării ca infracţiuni de sine stătătoare a un activităţi de pregătire sau tentativă a unei infracţiuni. . p. 205. continuate progresive şi de obicei. . Momentul epuizării este al comiterii ultimei acţiuni.Infracţiunea progresivă se caracterizează prin producerea unei noi urmări. 183 C. Acţiunea poate continua peste durata necesară existenţei lor. . fie prin continuarea activităţii. după trecerea căreia se consideră consumate. La această dată fapta se epuizează. epuizîndu-se prin intervenţia unei forţe contrare care îi pune capăt (descoperirea celui ce deţine arma).Drept penal.279 C.pen.285 C. Sînt cazuri cînd infracţiunea se prelungeşte în timp după momentul consumării. Epuizarea.pen.). Mitrache.Infracţiunile continui (lipsirea de libertate în mod ilegal art. fiecare în parte.pen. îndeletnicirea făptuitoruluiDupă realizarea unui număr de acţiuni necesar pentru existenţa faptei. după ce s-a realizat faptul iniţial. op. deţinerea fără drept a unei arme art. realizează conţinutul aceleiaşi infracţiuni.cit.Infracţiunea continuată constă în săvîrşirea. a mai multor acţiuni sau inacţiuni care. fie datorită amplificării urmării iniţiale.)53 Momentul epuizării este al producerii urmării mai grave . în aceste situaţii se distinge momentul epuizării care este deosebit şi ulterior de cel al consumării. comise toate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale (un furt în formă continuată). art. asemenea activitv se consumă odată cu efectuarea acestor acte (de exemplu deţinerea H instrumente în vedrea falsificării de valori.pen. Partea generală ..) se caracterizează sub aspect obiectiv printr-o anumită durată în timp a activităţii infracţionale. Infracţiunea fapt epuizat. la diferite intervale de timp. Se poate vorbi de epuizare în cazul infracţiunilor: continui. . care au cauzat moartea victimei. realizîndu-se fapta de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. necesară pentru existenţa lor. sau atentatul care pune în pericol siguranţa statului. ce se distanţează în timp de acesta şi care duce la o infracţiune mai gra^ă în care se absoarbe fapta cu care a debutat făptuitorul (infractorul a comis o lovire sau vătămare corporală.pen.

termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data epuizării.1-2. s-a scurs termenul de prescripţie a răspunderii penale. amnistia. cînd se revocă toate aceste instituţii.. Trib. a întrunirii elementelor constitutive necesare pentru realizarea lor. moment de cînd începe să curgă termenul de prescripţie. 167 54 .326 C. ultima acţiune comisă constituie tul său de epuizare (practicarea cerşetoriei art. în cursul acestor termene (de exemplu o infracţiune de furt care nu este 54 continuată) . De asemenea interesează în cazul liberării condiţionate. 122 C. a expirat restul de timp ce intră în calcului pedepsei în cazul liberării condiţionate. ^ Plen. Pentru a se aplica legea mai favorabilă fapta trebuie să se uizeze s u ţj [ e g e a veche. prin săvîrşîrea unor infracţiuni şi anume termenul de încercare al suspendării condiţionate. Dreptul.12 şi urm. Nu interesează că fapta s-a epuizat după expirarea termenelor legale (de exemplu a expirat termenul de încercare ai suspendării condiţionate. care curg în favoarea infractorului. Zolyneak. Suprem.TITLUL III. nr.328 C. creîndu-se infractorului o situaţie mai favorabilă decît aceluia care a săvîrşit o infracţiune ce nu durează în timp. care condiţionează săvîrşirea unor noi infracţiuni în cursul termenelor prevăzute de lege. instituţiile amintite se revocă întrucît sa comis o infracţiune în cursul termenelor prevăzute de lege. în cazul acestor categorii de infracţiuni. dec. a ii art. a executării pedepsei la locul de muncă. pentru a beneficia de amnistie sau graţiere fapta trebuie să se epuizeze înainte de apariţia actelor de clemenţă. Ârt. etc).. interesează centul epuizării în legătură cu aplicarea legii penale în timp. D. referitor la termenele de prescripţie a răspunderii le face referire ia momentul epuizării infracţiunilor continui şi ^ntinuate. fnfiacţiwtea_ torul continuă săvîrşirea acţiunilor. datorită săvîrşirii unei noi infracţiuni în cursul lor. termenul de reabilitare şi prescripţie. Dacă^sar lua în considerare data epuizării. 1987.pen.. De îndată ce s-a realizat infracţiunea.pen. Pentru alte instituţii ale dreptului penal interesează data consumării acestor infracţiuni. de îndrumare nr. tierea p r e c u m şi în legătură cu data de la care începe să curgă termenul AC -irescripţie. Se are în vedere întreruperea unor termene..69. faptele ar fi considerate săvîrşite după expirarea termenelor şi nu ar mai acţiona revocarea acestor instituţii. Aspecte ale coautoratului şi complicităţii în literatura şi practica judiciară Penală. M. 1990.2/1987. p. etc). C.pen. p. care durează.

impusă de specificul acţiunii incriminate. care nu poate fi săvîrşită decît de două sau mai multe persoane împreună (faptele incriminate de art. Această pluralitate de făptuitori este denumită în literatura penală pluralitate ocazională sau întîmplătoare. a învederat. încăierarea. O infracţiune poate fi săvîrşită.. Practica.322 C. că la comiterea unei fapte penale pot coopera mai multe persoane. teoria dreptului penal şi legislaţia penală rnai cunosc şi pluralitatea naturală de făptuitori. incestul. fapta putînd fi comisă de către o singură persoană.. ari. etc.pen. tratament sancţionator Subsecţiunea I Definiţia şi condiţiile participaţiei • ¥ § 1. care există în acele cazuri cînd legea a incriminat ea infracţiuni de sine stătătoare înţelegerea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în vederea săvîrşirii de infracţiuni. condiţii. Be asemenea se cunoaşte şi pluralitatea constituită. contribuţii ce se întrepătrund. Pe lîngă pluralitatea ocazională..303 C.).. în general. de condiţiile ei de existenţă. Formele pluralităţii de făptuitori 206.203 C.pen. -morală sau materială.pen. 207. Pluralitatea ocazională. înîrucît nu este legată de natura infracţiunii. art. în acest sens. bigamia. concurînd la săvîrşirea faptei. care aduc o contribuţie de natură diferită. Pluralitatea naturală şi constituită.Dreptpeml Partea generatei CAPITOLUL III PARTICIPAŢIA • SECŢIUNEA I Participaţia: definiţie. însă. identică sau eterogenă. de către o singură persoană. 168 .

. în art. deci.41.D. Mfractumea a incriminat complotul (art. aşa cum era considerat sub regimul vechiului cod. ca o instituţie legată de aceasta. numai participaţia proprie. Papadopol. 209. în Cap.23 C. participaţia era condiţionată de săvîrşirea de către autor a unei infracţiuni.R. cu menţiunea că fapta săvîrşită de autor constituie doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune. într-o atare situaţie. Definiţia partîcipaţieî. Condiţiile generale ale particîpaţiei. chiar şi îa faptele ce presupun pluralitatea naturală sau constituită de făptuitori. Sediul materiei. R. Această formă de participaţie este consacrată I v V. prevăzînd că: "Participanţi sînt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori. poziţia participanţilor în raport cu fapta săvîrşită. op. Definiţia particîpaţiei 208. participaţia •subzistă. prin introducerea particîpaţiei improprii considerînd că există partîcipaţie chiar şi în cazul cmd autorul acţionează fără vinovăţie (de exemplu o persoană determină un iresponsabil să comită un furt). în reglementarea anterioară.. deci. Instigatorul (sau complicele) care a acţionat cu intenţie răspunde pentru contribuţia adusă în calitatea avută. tară a se transforma în autor mediat al acelei fapte.Dongoroz.. 167) şi asocierea pentru săvîrşirea (ar.TITLUL III. 169 . p. ceea ce are drept consecinţă lipsa răspunderii penale a acestuia. Explicaţii teoretice. art. de împrejurarea ca acesta să fi acţionat cu vinovăţie şi fapta săvîrşită să fi fost în raport cu el o infracţiune55. că participaţia există numai în situaţia în care atît instigatorul (sau complicele). instigatori sau complici".238..23-31 inclusiv. Codul în vigoare a lărgit cadrul participaţiei. nr.5.I.cit. la orice infracţiune. 1970. în general.pen. p. legiuitorul nu consacră o definiţie a acesteia.. III. ' Sediul legal al particîpaţiei se găseşte în partea generală a Codului penal. vol. în vechiul cod.323). cîi şi autorul ar fi acţionat cu intenţie. Rezultă. Se consacra. ci precizează. .. Pluralitatea ocazională este cunoscută în literatură şi legislaţie sub denumirea de participaţie. în titlul II privitor la "Infracţiune". 8 2. Deşi capitolul afectat materiei ce se examinează este intitulat "Participaţia". Ea este posibilă.

Săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală.pen. Se poate contura şi o definiţie a participaţiei proprii. Avînd în vedere actuala reglementare. Fapta se răsfrînge asupra tuturor participanţilor prin încadrarea sa juridică. 175. iar alţii . dintre care atît autorul. art. formele de participaţie raportîndu-se.Drept penal. deci şi circumstanţele de calificare (furtul săvîrşit în timpul nopţii.31. în definiţia dată ca şi în toate textele de lege ce reglementează participaţia.a etc). Condiţiile participaţiei Pentru existenţa participaţiei. Sînt posibile.spre exemplu.209 lit. cît şi ceilalţi participanţi acţionează cu intenţie. în art. B. în sensul că unii participanţi .art.e şi i -. pentru a cuprinde în sfera sa nu numai participaţia proprie ci şi forma improprie.spre exemplu. A. 176 C. deoarece. care. participaţia presupune săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 210..pot răspunde pentru forma calificată. ci cu aceea de "faptă prevăzută de legea penală". omorul săvîrşit prin cruzimi . Săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Cooperarea mai multor persoane la săvîrşirea faptei. sub denumirea marginală de "participare improprie". prin efracţie . au prevăzut toate condiţiile de comitere.176 lit. totuşi.pen. coautorii . în care se absorb contribuţiile participanţilor şi care constituie temeiul răspunderii penale a acestora. săvîrşind nemijocit fapta. se cer întrunite următoarele condiţii: A.). C. Cel puţin unul dintre participanţi să acţioneze cu intenţie. Partea generală în actualul Cod penal.174. instigatorul sau 170 . legiuitorul nu operează cu categoria de "infracţiune". în vederea sancţionării. în baza unei voinţe comune dintre care cel puţin una a acţionat cu intenţie. Prin definiţie.art. ce constă în cooperarea la săvîrşirea unei infracţiuni a unui număr de persoane mai mare decît cel impus de lege. este forma tipică şi frecvent întîlnită în practică. se poate defini participaţi ca fiind cooperarea la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unui număr de persoane superior celui cert de lege. la textul de lege ce incriminează fapta săvîrşită.208 şi 209 C. unele diferenţieri în cazul infracţiunilor ce prevăd pe lîngă forma de bază sau tip a infracţiunii şi unele forme calificate (art. § 3. de altfel.

şi. coautorat) sau de ajutor sau înlesnire în orice mod la comiterea acesteia (complicitate). Aceştia devin participanţi numai prin activitatea efectuată care se integrează mtfapta comisă. Cooperarea mai multor persoane la săvîrşirea faptei Participaţia prin concepţie presupune o pluralitate de făptuitori care cooperează la săvîrşirea faptei. organizarea revine autorului. ea nu constituie formă de participaţie în sensul art. C 211. Poziţia de cvasiorganizator o are instigatorul. Aşa cum. B. După cum sprijină un element sau altul al faptei — latura subiectivă sau obiectivă .pentru forma de bază. nu poate intra în sfera de incidenţă a acestor reglementări.aceasta îmbracă forma consumată (tipică). fie că se află în faza tativei (forma atipică). de săvîrşire nemijlocită a faptei (autoraî. Cerinţa săvîrşirii unei fapte prevăzute de legea penală se realizează . legiuitorul a trebuit să o incrimineze ca infracţiune de sine stătătoare. iar cînd nu se poate desprinde în activitatea sa acest aspect. pentru a putea fi sancţionată. fiind raportată la o faptă neprevăzută de legea penală (sinuciderea nu este incriminată ca infracţiune).). Dacă o anumită activitate de determinare sau înlesnire la săvîrşirea unei fapte-neprevăzută de legea penală prezintă acel grad de pericol social care face necesară intervenţia legii penale.contribuţia poate fi de natură I 171 . Infracţiunea r ele . nici prevăzut °rrufflStanţele agravante. Aceasta poate consta într-o activitate de determinare la săvîrşirea unei fapte prevăzută de lege (instigare). Codul penal român nu a consacrat şi forma de participaţie efectuată de organizatori..pen.25 şi 26 C.179 C. Cooperarea trebuie să se încadreze în una din formele de participaţie consacrată de lege. rezultă că instigarea şi complicitatea ia o faptă neprevăzută de legea penală nu pot fi considerate ca forme de articipaţie^datorită inexistenţei categoriei ce le atribuie caracter penal.TULUL III. dacă nu au cunoscut.pen. acte ce se-înscriu în latura oiîiectrvăr^iaptersau1âră:a~5e mcadrartnrac'ţiuneâ 1 'cită contribuie la realizarea ei. se explică de ce legiuitorul a incriminat ca infracţiune distinct% determinarea sau înlesnirea la sinucidere (art.1 Din condiţia examinată. Deşi făptuitorul realizează o activitate de determinare sau înlesnire (instigare sau complicitate). cadrul partieipaţiei neputînd acoperi legal o asemenea situaţie. ca atare. cu condiţia prevederii saie în legea penală. Activitatea participantului poate să contribuie la formarea laturii subiective a infracţiunii sau la consolidarea acesteia ori-sa constea în.

Actele de participaţie. şi preordinată cînd există o înţelegere prealabilă un "concert fraudulos" între cei care cooperează. p.7. ce se completează unele pe altele şi se înscriu în latura obiectivă a faptei. nu se poate aprecia care dintre făptuitori au acţionat în calitate de instigatori.pen. contribuţia mai poate fi determinabilă. Partea generală morală (instigare) sau materială (complicitate materială) de unde şi denumirea de participaţie morală (instigare) şi materială (complicitatea materială). Contribuţiile pot fi identice (omogene) cînd toţi participanţii efectuează acte asemănătoare.221 C. Dineu. cînd. fără o înţelegere prealabilă cu acesta (înainte sau în timpul săvîrşirii infracţiunii) se realizează infracţiunile de sine stătătoare de tăinuire (art. moment care este posterior comiterii faptei. nr.R. 172 . participatia poate fi anterioară şi concomitentă. cînd se poate stabili felul său şi încadra în una din formele de participaţie conturate de lege. Participatia mai poate fi spontană cînd contribuţia este data spontan. şi indeterminabilă. A. trebuie să intervină înainte de comiterea faptei sau pe parcursul desfăşurării ei pînă în momentul consumării sau epuizării. Decurge din structura instituţiei analizate că nu există participaţie posterioară.participaţie omogenă şi eterogenă (sau complexă).29 şi urm.). sau eterogene. fără o înţelegere prealabilă între participanţi (un complice se alătură spontan autorului care sâvîrşeşte un furt). de coautori sau de complici 56 (aşa numita complicitate corespectivă). Dacă ajutorul acordat după săvîrşirea faptei a fost prestat în baza unei promisiuni ce a fost dată înainte sau în timpul săvirşirii acesteia. Dacă ajutorul a fost dat autorului după consumarea faptei.D. Participatia penală indeterminabilă. iar dacă L. 1988. R. situaţie ce configurează coautoratul.. indiferent de natura lor. cînd activităţile efectuate sînt diferite ca mod de realizare şi constau în acte de instigare. De asemenea. autorat şi complicitate .264 C. întnicît contribuie într-un fel sau altul Sa săvîrşirea faptei.Drept penal. Dacă toate persoanele au acţionat cu aceeaşi formă de vinovăţie participatia este proprie sau perfectă.) şi favorizare a infractorului (art. determinantă în asemenea calificare fiind promisiunea făcută şi nu momentul cînd a fost efectuată. datorită condiţiilor de săvîrşire a faptei. Dineu. în timpul executării faptei.pen. activitatea se va încadra în forma de participaţie a complicităţii. După cum actul de participaţie se plasează înainte de începutul executării faptei sau în timpul comiterii sale.

cînd comunicarea se face de la instigator şi complice către autor. în cazul în care instigatorul sau complicele acţionează cu intenţie.dea seama că a-fost. îşi aduc aportul în baza unei voinţe comune. fiecare participant dîndu-şi seama că îşi uneşte aportul cu al celuilalt în săvîrşirea faptei.cit.i).. sub o calificare distinctă. l V. cînd fără o comunicare expresă se stabileşte un acord tacit de cooperare.). Bulai. op. 173 .art.' c *~ improprie sau imperfecta.cazuri mai rare . fără^car autorui ^ă-şi.. op. instigatorul acţionează cu intenţie iar autorul fără vinovăţie . t Participaţia sub formele sale de manifestare este posibilă.pen. complice cu intenţie. Infracţiunea rticipanţi au acţionat cu vinovăţie . p. în cazul participaţiei toate persoanele voiesc să coopereze la săvîrşirea faptei.(instigatorul sau * r ^ i ^ iar aitii fără vinovăţie sau din culpă (autorul) participaţia comP llC '' .intenţie . Această legătură se poate manifesta sub forma unei înţelegeri exprese între participanţi. Mitrache. Papadopol.spre exemplu infracţiunile de viol. Să existe o voinţă comună în săvîrşirea faptei. în acest caz instigatorul şi complicele efectuează un act de contribuţie la avirştrea-faptei.31 alin. iar o altă persoană.237. care acţionează cu intenţie.cit. iar autorul săvîrşeşte fapta din culpă sau fără vinovăţie se realizează forma de participaţie denumită improprie (de exemplu o persoană determină un minor care nu răspunde penal să corniţă un furt.148. procură instrumentele necesare în vederea efectuării furtului prin efracţie.. Participaţia presupune o legătură subiectivă între participanţi. a acelui concert fraudulos (pactum sceleris) sau a unei înţelegeri tacite. C. p. Legătura poate fi şi unilaterală . Codul penal comentat.TULUL III.189... în ambele ipoteze legătura subiectivă este bilaterală.2 C. C. op. 212. etc). în lipsa voinţei comune activitatea persoanelor care au contribuit la săvîrşirea faptei trebuie apreciate ca activităţi distincte.209 lit. în ral la toate infracţiunile cu unele excepţii (la unele infracţiuni nu ge pOsibil coautoratul . fără de care nu se poate concepe participaţia57.cit. participaţia este denumită proprie (de exemplu instigatorul determină la săvîrşirea unui furt pe autor. Cînd toate persoanele contribuie la săvîrşirea faptei cu intenţie şi prin existenţa acesteia fapta constituie o infracţiune în raport cu autorul. p. care constă în voinţa participantului de a-şi uni contribuţia sa de activitatea autorului în vederea săvîrşirii 58 faptei .instigat sau unU C. practicare a prostituţiei. art..

formulată în literatura penală străină. consideră că activităţile participanţilor nu au individualitate juridică distinctă. în concepţia autonomiei participaţiei. ca în cazul instigării neurmate de executare. 59 F. lasă deschisă uşa unui depozit ştiind că o alt intenţionează să comită un furt. ce atribuie semnificaţie penală tuturor actelor de participaţie. în lipsa comiterii acesteia de către autor. Legătura unilaterală este caracteristică participaţiei improprii (se determină un iresponsabil la săvîrşirea uni' furt). p. constituind tot atîtea infracţiuni distincte. în R. dar conexe. § 4. 174 .pen. şi a "autonomiei participaţiei" sau a "complicităţii delict distinct".. Revue internaţionale de defense sociale.29 C. Cea de-a doua teză. dar poate exista şi în cazul participaţiei proprii (de exemplu persoană.cit. actele de cooperare.) de 60 săvîrşirea faptei .D. care reprezintă elementul de legătură dintre participanţi. p. consacrată în legislaţia noastră penală şi în cele mai multe coduri penale. încadrarea juridică. Gramatica. etc. Actele de participaţie nu pot fi privite ca entităţi autonome. Partea generală ajutat în realizarea acesteia. De la participation dans le systeme de defence sociale.R. cîte persoane au contribuit la producerea rezultatului59. Zolyneak.. sau fapte penale sui-generis. Concepţia unităţii de faptă. nu sînt apreciate ca forme de participaţie. întreaga reglementare a materiei susţine concepţia unităţii de faptă. în literatura penală s-au conturat două opinii. se susţin că actele de cooperare ale participanţilor reprezintă fapte cu semnificaţie juridică proprie. pe de altă parte. 60 M. dacă prin ele însele realizează conţinutul unor infracţiuni distincte. ci pot constitui infracţiuni de sine stătătoare.10. ci se integrează în fapta unică.80 şi urm. şi anume aceea a "unităţii infracţionale". 1953. sancţionată expres de lege în art. cu intenţie. 1971.. nr. ipoteza I. a unităţii infracţionale.Drept penal. op. Concepţia unităţii de faptă în materia participaţiei şi consecinţele ce decurg din aceasta 213. Asupra naturii juridice a participaţiei. care se săvîrşeşte).14. întrucîî ele sînt dependente din toate punctele de vedere (momentul de comitere. pe de o parte.

Infracţiunea 214 Consecinţele ce decurg din concepţia unităţii de faptă. răspunderea penală a tuturor participanţilor se va stabili în baza legii noi. în situaţia în care intervin unele cauze care acţionează asupra faptei (in rem). ' A se vedea "Participaţia improprie".pen.mătoarele consecinţe: ) Data comiterii faptei de către autor se răsfrînge asupra tuturor nantilor. 1971. Concepţia unităţii de infracţiune în materia articipaţiei şi Pucaţule ei in cazul succesiunii în timp a legilor penale.31 C. j . iar autorul a săvîrşit infracţiunea ulterior acestei date.R. .D. contribuţiile instigatorului şi complicelui neavînd vocaţie la aplicarea principiului mitior lex 6i . Secţiunea a VUI-a. dacă C °tivitătile instigatorului şi complicelui au fost săvîrşite sub imperiul legii a °chi iar autorul a comis fapte sub legea nouă. independent de momentul în care au fost efectuate p a r t i c ^ ^ i n s t jg a torului şi complicelui. Diferenţierea de încadrare se impune şi în cazul Participaţiei improprii (art. 175 .pen. ce duc la înlăturarea răspunderii penale. c) De asemenea. De asemenea. b) Participaţia. n'n teza unităţii infracţionale consacrată de lege decurg .. nu vor putea beneficia de clemenţa acordată de stat. urmînd a se calcula de la data săvîrşirii faptei. după cum întreruperea cursului termenului de prescripţie faţă de unul dintre ei produce aceleaşi efecte şi asupra celorlalţi.88-91.)62.TITLUL III. e) încadrarea juridică a faptei se răsfrînge asupra tuturor participanţilor.). d) Plîngerea prealabilă făcută numai cu privire la unul dintre • participanţi se repercutează asupra tuturor. după cum au cunoscut sau nu circumstanţele reale în contextul cărora s-a comis a Pta (art. termenul de prescripţie este unic pentru toţi participanţii.. în sensul că. presupunînd o singură faptă. constatarea că fapta este inexistentă sau că nu este prevăzută de legea penală operează asupra tuturor participanţilor.. cu posibilitatea diferenţierii în ce priveşte reţinerea conţinutului de bază pentru unii participanţi şi agravat pentru alţii. p. Aceasta va fi luată în C n ° derare în ce priveşte aplicarea legii penale în timp.10. nr. dacă activităţile instigatorului şi complicelui sau situat anterior apariţiei legii de amnistie ori graţiere. în considerarea aceleiaşi idei. se răsfrîng • asupra tuturor participanţilor (de exemplu intervenţia unei legi de amnistie sau de dezincriminare). R.28 C. ^ Zolyneak.

iar a complicelui mai uşoară. p.. Sistemul de sancţionare al participanţilor 215. cu efecte diferite asupra răspunderii penale a acestora. S-au formulat unele critici împotriva acestui sistem printre care şi aceea că se întemeiază pe o bază formală.cit. complicitate . de la o ierarhizare în abstract a acestora.cit. op.precum şi de 63 V.. Atribuindu-se un rol mai important activităţii instigatorului şi autorului în raport cu cel al complicelui.coautorat. In problema sancţionării participanţilor.. p. pornindu-se de la importanţa contribuţiilor în procesul săvîrşirii faptei. în literatura şi legislaţia penală s-au conturat două sisteme. 176 . determinat de caracterul contribuţiei care apare ca secundară sau accesorie64. Partea generală.. Explicaţii teoretice. 193 şi urm. al diversificării. Partea generală Subsecţiunea a Ii-a Tratamentul sancţionator al participaţiei § 1. Codul în vigoare a consacrat în art.cea prevăzută de lege pentru autor -.. în funcţie de aportul şi eficienţa lor în comiterea faptei. op. în contribuţii principale şi secundare (contribuţia instigatorului şi a autorului se încadrează în sfera celor principale. instigare. în primul sistem. sub aspectul naturii sau a limitelor prevăzute de lege.27. potrivit căruia instigatorul şi complicele se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor (aceleaşi limite de pedeapsă pentru toţi participanţii)Legea a mai prevăzut că la stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecărui participant . voi I. Papadopol.. Sistemul diversificării şi sistemul parificării. iar a complicelui în categoria celor secundare). aplicîndu-i-se un coeficient de diminuare faţă de a primilor.Drept penal. în afară de operaţiunea de individualizare judecătorească realizată de instanţă. 64 Codul penal anterior (ca şi cel din 1864) a consacrat sistemul diversificării. Codul penal comentat. pe o apreciere prestabilită a importanţei contribuţiei participanţilor şi nu pe o verificare şi analiză în concret a aportului lor.. s-a considerat că pedeapsa aplicabilă acestora trebuie să fie egală . sistemul parificării. V.210 şi urm.. şi anume sistemul diversificării şi al parificării63.. Dongoroz. s-a susţinut că sancţiunile participanţilor trebuie să fie diferenţiate prin lege.

Circumstanţele personale şi reale". un rol considerabil îl au circumstanţele şi cauzele personale atenuante (de exemplu provocarea. Paritatea legală se îmbină cu diversificarea ă în funcţie de toate împrejurările care particularizează Persoana unui participant. "Participaţia improprie" şi "împiedicarea săvîrşirii faptei de către participant").şi altora altă specie -amenda . care conduc la o evidentă diferenţiere a pedepsei. în anumite cazuri. Fapta săvîrşită în participaţie prezintă un coeficient sporit de gravitate în raport 177 . circumstanţele prevăzute în art. In cazul tentativei limitele de sancţionare sînt acelea aşa cum au fost reduse potrivit art. (dispoziţiile generale.închisoare . gradul de pericol al faptei j n f r a c torului. ale căror limite se reduc la jumătate. Sancţionarea participanţilor nu este condiţionată de pedepsirea autorului care.2 C. Stabilirea pedepsei prevăzută în art.75 şi alte cauze agravante).cauză de agravare a pedepsei pentru participanţi 216. împrejurările care agravează sau atenuează g o a n a p e n ală).pen.72 C. fără ca minimul pedepsei închisorii să depăşească 5 ani (a se vedea "Sancţionarea participanţilor". depăşirea limitelor legitimei apărări art. 1 în stabilirea pedepsei pe lîngă examinarea configuraţiei şi importanţei aportului participantului. de pedeapsă din partea specială. Infracţiunea ^g individualizare din art. Dacă norma de incriminare prevede pedepse alternative .în funcţie de gravitatea contribuţiei fiecărui participant.27 C. a decedat etc).pen (jumătatea minimului şi maximului special). în cazul rticipanţilor se referă la participaţia proprie.pen.21 alin.unor participanţi li se poate aplica un gen de pedeapsă .pen.) şi agravante (recidiva. răspunderea penală este personală şi independentă.închisoare ori amendă. "Instigarea neurmată de executare". 8 2. Participaţia .TITLUL III.73 şi art. Sancţionarea infractorilor minori se face prin aplicarea de măsuri educative sau pedepse .circumstanţă agravantă generală. Participaţia .închisoarea sau amenda . Pentru forma improprie s-a ^evăzut un regim distinct de sancţionare. iar autorul din culpă sau fără vinovăţie (a se vedea dezvoltarea participaţiei improprii cu cele două ipoteze). după cum instigatorul sau P omplicele acţionează cu intenţie.74 C. nu poate fi supus răspunderii penale (nu a fost descoperit.

b) A doua cerinţă ce se desprinde din agravanta generală se referă la împrejurarea ca persoanele să săvîrşească fapta împreună. reducerea timpului de săvîrşire.instigator. Această condiţie presupune realizarea unor acţiuni conjugate de către coautori sau de autori şi complici de regulă în timpul şi la locul săvîrşirii faptei.). Partea generala cu fapta săvîrşită de o singură persoană. Participaţia .pen. înfrîngerea sau anihilarea rezistenţei victimei. distribuirea rolurilor în timpul executării. ambele forme intrînd deci sub incidenţa art.pen. complice şi autor -.75 lit. în dispoziţiile incriminatoare ce consacră formele calificate ale unor infracţiuni. Agravanta legală presupune realizarea următoarelor condiţii în mod cumulativ.75 lit. înlăturarea urmelor infracţiunii. Dacă la săvîrşirea ei au participat trei persoane . 217. în normele speciale.a C. De asemenea. agravanta neavînd aplicabilitate faţă de niciunul. în anumite cazuri.Drept penal. se creează un climat psihic adecvat caracterizat prin curajul şi stimularea în executarea hotărîrii. cu efecte circumscrise numai la acele 178 . Nu interesează dacă au acţionat în calitate de coautori sau autori şi complici. cît şi improprie. cît şi a stării psihice a făptuitorului. nu interesează dacă unii dintre ei au acţionat cu intenţie iar alţii fără vinovăţie. Legiuitorul a atribuit caracter de circumstanţă agravantă generală împrejurării ce constă în "săvîrşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună" (art. dar primii doi au prestat activităţi anterioare. agravanta răsfrîngîndu-se numai asupra celor ce au acţionat cu vinovăţie. nu se consideră că au săvîrşiî fapta împreună.a C. a iresponsabilităţii sau a stării de minoritate. a) O primă condiţie se referă la săvîrşirea faptei de cel puţin trei participanţi. deoarece temeiurile care au condus la înserarea acestei agravante subzistă chiar în aceste condiţii.a. aflîndu-se sub imperiul erorii de fapt. Rezultă că nu orice faptă comisă în participaţie de trei sau mai multe persoane cade sub incidenţa acestei reglementări. în spiritul dispoziţiei din art.circumstanţă de agravare specială. condiţiile de realizare fiind mai favorabile atît sub aspectul executării materiale a faptei. intrucît numai în acest context se realizează avantajul material şi psihic la cooperării. Participaţia în codul în vigoare poate să se manifeste atît sub formă proprie. legiuitorul desemnînd calităţile acestora prin termenul general de participanţi. legiuitorul a prevăzut ca circumstanţe agravante speciale.75 lit.

Activitatea autorului se caracterizează.tipuri de infracţiuni. care au la bază o voinţă comună. iar acestea să comită fapta împreună. deci. 2 C. s-au completat unele pe altele. toate contribuind . "săvîrşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună" (furt art. Aceste persoane care au contribuit nemijlocit la-săvîrşirea faptei sînt coautori. Definiţia şi caracterizarea generală a coautoratului 218. Definiţia autorului Codul penal nu defineşte coautoratul. Definiţia coautoratului. direct la producerea rezultatului—Boraind—4e_la.pen. întrucît una şi aceeaşi împrejurare nu poate avea un dublu efect agravant. prin aceea că execută direct. specialul primind asupra generalului. Cînd o infracţiune pentru care legea a prevăzut o asemenea agravantă s-a comis în condiţiile ei (dar s-a comis de către trei persoane). acţiunea sa integrîndu-se în latura obiectivă a infracţiunii.a. se poate defini coautoratul ca fiind situaţia în care două sau mai multe persoane contribuie nemijlocit la săvîrşirea unei fapte 179 . lipsirea de libertate în mod nelegal art. întrucît activităţile lor. se va reţine numai forma calificată cu tratamentul corespunzător stabilit de lege. săvîrşită nemijlocit de două sau mai multe persoane. • SECŢIUNEA a Ii-a Coautoratul Subsecţiunea I Definiţia şi condiţiile coautoratului § 1.. au dus la realizarea faptei. 219.4ef4niţia—auterutei-şi -de te concepţia participaţiei în general. Şi această dispoziţie presupune realizarea a două condiţii şi anume săvîrşirea faptei de cel puţin două persoane. însă. nemijlocit fapta. însă în art.24 defineşte pe autor ca fiind "persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală". etc). fără a se mai da efect şi dispoziţiei din partea generală.189 alin.209 Ht. O faptă poate fi.

. 221. pentru a determina ce acte se includ în cuprinsul său. pen. este săvîrşirea unei fapte la care îşi aduc contribuţia direct nemijlocit. Trib. p. Basarab. în baza unei voinţe comune. Papadopol. descrisă în norma incriminatoare. nr. op.cit.dec. actele de sustragere a bunurilor aparţinînd altei persoane68. nr. coautorii.77. Jud. a) Se includ. actele care se înscriu în acţiunea tipică.6. 1990. p. acte ce se integrează în latura obiectivă a infracţiunii. deci şi a coautoratului ca una din formele sale. trebuie să se stabilească sensul formulării de "savîrşire nemijlocită a faptei". . p. în primul rînd. Nu se cere ca un participant să acopere prin activitatea sa întreaga latură obiectivă a 65 66 M. nr. a unei legături subiective65. ca formă a participaţiei. § 2.. V. Suprem. Partea generala prevăzute de legea penală.. Mitrache.. presupune următoarele condiţii: 220.32/1990. ci de realizare nemijlocită a acesteia. op. nr.cit. dec. C. Condiţia săvîrşirii faptei se realizează în cazul faptei consumate. 1990. p. op. Partea generală. asemenea acte. în cazul furtului. după care se va putea aprecia dacă activitatea unui participant este de coautorat sau de complicitate67. Săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală.. participanţii realizează unul sau parte din actele de executare. precum şi a tentativei pedepsibile. de regulă. în regiuni vitale ale corpului. Condiţiile coautoratului Coauîoratul. acţiunile persoanelor care aplică lovituri puternice. Dreptul. cu obiecte tăioase sau contondente.9-12.I. în cazul infracţiunii de omor.238. Pentru a putea delimita coautoratul de forma de participaţie a complicităţii. Constanţa. care nu este de determinare sau înlesnire la săvîrşirea faptei.248. Codul penal comentat. vol. A. B. sau de coautoraî. p. 68 180 Trib. Această condiţie se referă la specificul activităţii înfăptuite de coautori. de efectuare a actelor de executare ce vor conduce la producerea rezultatului periculos66.247.cit.. Făcînd parte din acţiunea tipică. De esenţa participaţiei.Drept penal. 1127/1989. p.159 şi urm. în cazul coautoratului. sînt identice sau similare. Dreptul. Cooperarea din partea coautorilor. s. Astfel vor fi apreciate ca acte de coautorat.

cit. cum este în cazul infracţiunilor complexe. de exemplu. iar o altă încadrare juridică nu li se poate acorda. întreaga latură obiectivă a faptei. realizează printr-o activitate ce-i aparţine exclusiv. dimpotrivă.26" C.6. întrucît se integrează în latura obiectivă a infracţiunii de tîlhărie.R. nr. Cînd fapta este comisă de o-singură persoană -autor . toate integrîndu-se în activitatea materială care trebuie privită în unitatea şi indivizibilitatea ei. Antoniu. un coautor poate iovi sau ameninţa pe posesorul unui lucru mobil. toate actele efectuate se completează reciproc.D.92/1986. G.I.).atît sub aspect subiectiv. nr. indivizibilă de ucidere. R. Bulai. Trib. 1987. 84-94.dec. p. trebuie inclusă şi categoria acelora care. Ed. în acest sens. Acţiunile celor care. ea constituind cauza producerii urmării dăunătoare. realizată prin acţiunile similare şi concomitente ale mai multor persoane. constituie acte de coautorat. p. . contribuie într-o măsură determinantă ia realizarea ei.177.pen. 181 . Dacă în cazul infracţiunii de omor. iar ceilalţi complici69. în cazul infracţiunii de tîlhărie. acte ce se completează reciproc. nu trebuie să se tragă concluzia că persoana respectivă este autor al faptei. eterogene (furt şi violenţă sau ameninţare). cît şi obiectiv. acte efectuate de toţi participanţii. reprezentînd acte de cooperare la săvîrşirea unei singure fapte. • c) In cazul actelor de executare. s. op. 1988. C. b) Dacă. se constată că numai acţiunea uneia a dus la rezultatul mortal. vol. deoarece fac parte din acţiunea ilicită. într-o atare situaţie. UL infracţiunii. în timp ce celălalt realizează acţiunea de luare a lucrului aflat în posesia sau detenţia sa. Bulai. Deşi acţiunile sînt diferite. sînt situaţii cînd acţiunile lor pot să fie total diferite. Bucureşti. ele depăşesc forma de participaţie a complicităţii (art. nu au dus la producerea rezultatului dăunător nu pot fi considerate ca acte de complicitate. Academiei. incriminată de lege. indispensabile săvîrşirii acesteia. instanţa supremă a decis în mod constant că este coautor la infracţiunea de omor şi persoana care imobilizează victima pentru ca celălalt coautor să-i aplice lovitura 69 70 G. ca mod de realizare. C. Astfel. structurată complex 70 prin reunirea de către legiuitor a două infracţiuni distincte. în anumite condiţii.acesta realizează exclusiv toate actele acţiunii tipice.. întrucît.. alcătuind împreună activitatea unică. Practica judiciara în materie penala. y p. Coautoratul presupune. Antoniu. prin ele însele. de regulă. acţiunile coautorilor sînt identice sau similare. fără a face parte din acţiunea tipică. fiind. p. care trebuie apreciată în ansamblu.85.TUL UI. Suprem.84.

161.160.. s. .cit. ci numai dacă în împrejurările date a avut un caracter indispensabil în înfăptuirea acţiunii tipice. Ele pot fi succesive. Basarab. 1983. în condiţiile date.. încadrîndu-se în complexul activităţii prin care se realizează fapta penală (acte succesive de falsificare de monedă). între coautori se poate stabili o înţelegere expresă sau tacită. care nu s-ar fi putut realiza fără intervenţia sa. nr. Codul penal comentat. Coautoratul în cazul infracţiunilor proprii.R.Drept penal. Coautoratul presupune o voinţă comună din partea coautorilor.. avînd un rol determinant şi fiind indispensabilă producerii rezultatului. C. Suprem. coautorat numai în cazul în care activităţile infracţionale sînt coordonate material şi intelectual 73 . aşadar. în caz contrar urmînd a fi apreciată ca act de complicitate. p. actele de coatorat pot interveni pe tot parcursul desfăşurării activităţii incriminate pînă în momentul epuizării 72 .cit.cit. R. Partea generală. Partea generală mortală..3. anterioară săvîrşirii faptei ori concomitentă cu comiterea acesteia. dacă fără această activitate suprimarea nu ar fi fost posibilă. trebuie asimilată cu actul de executare propriu-zis71.260. op.. în vederea realizării unei anumite fapte. N. cînd actele de executare se efectuează succesiv. Giurgiu.dec. op. nr. In cazul infracţiunilor continui şi continuate. p. op. Aceasta constituie legătura subiectivă necesară în materia participaţiei. Există. contribuţiile coautorilor sînt simultane. p. Voinţa comună a coautorilor.D. caz în care actele de executare se efectuează concomitent (acţiunea de ucidere sau sustragere în acelaşi timp). p. 222.. Coautoratul este posibil la aceste infracţiuni numai în condiţiile în care toţi participanţii au calitatea cerută de lege şi contribuie în mod nemijlocit la V.74. vol. nu în orice condiţii. Trebuie subliniat că o asemenea acţiune se încadrează în sfera coautoratului. potrivit căreia fiecare dintre ei voieşte să-şi unească contribuţia cu a celorlalţi în vederea realizării uneia şi aceleiaşi infracţiuni. 72 7 182 Trib. unită cu voinţa de a coopera la înfăptuirea sa. ^ M. p. Papadopol. De regulă.423/1982.. Intenţia coautorului presupune reprezentarea acestuia că activitatea sa se alătură de a celuilalt coautor. 223.I. Deşi imobilizarea victimei nu reprezintă o activitate de ucidere.103.

în general. Codul penal comentat. etc. vagabondajul (art. Universitatis Babeş-Bolyai.197 C.)75.260 C.pen. Explicaţii teoretice. Cînd o astfel de obligaţie priveşte mai multe persoane.pen. Instigarea sau complicitatea în cazul infracţiunilor proprii poate fi realizată de orice persoană. 225. V. Anumite infracţiuni. Partea generală. Dongoroz.143. op. acesta din urmă este complice. p.. chiar dacă sînt compatibile cu celelalte forme de participaţie. Infracţiunile omisive sînt.pen. Literatura consideră că atunci cînd obligaţia este impusă unui organ colectiv. întrucît obligaţia "de a face". nu poate fi decît complice.. lăsarea fără ajutor a unei persoane aflată în pericol .. Condiţia impusă de lege trebuie să fie realizată în momentul săvîrşirii faptei.)...pen.).cit.327 C. Basarab. încălcarea obligaţiei constituie fapta incriminată săvîrşită în coautorat de cei care au încălcat obligaţia impusă. după cum pierderea la o dată ulterioară a calităţii speciale. violul (art. este. Infracţiunea săvîrşirea faptei .pen. 224. infracţiuni cu subiect exclusiv unic. neîndeplinirea ei de către acestea generează mai multe infracţiuni distincte. omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare .pen. nu-i înlătură calitatea de coautor.332* C. vol. Coautoratul în cazul infracţiunilor omisive. (De exemplu.TITLUL III. de regulă.cit. op. chiar dacă efectuează alături de un altul o activitate ce face parte din latura obiectivă a infracţiunii. întrunirea ulterior a calităţii cerute nu schimbă poziţia persoanei.). Spre exemplu.164. Cluj.I. nu sînt susceptibile de coautorat.pen. Infracţiuni cu autor exclusiv unic.170 C.. prostituţia (art. —. 183 . un gestionar şăvîrşeşte nemijlocit fapta de delapidare alături de o altă persoană care nu are calitatea de gestionar.328 C. portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive (art.art. personală..265 C. nu o transformă în coautor. etc. p. 1965. 7 74 Studia ^ V. p.). Participară la infracţiunile cu subiect special.). Papadopol. prin specificul acţiunii incriminate. care a existat însă în momentul comiterii faptei.pen.). Se are în vedere mărturia mincinoasă (art. Participantul care nu are calitatea impusă de lege. impusă de lege. dezertarea (art.pen.. în funcţie de numărul persoanelor care nu şi-au îndeplinit obligaţia prevăzuta de lege. nefiind necesară calitatea specială cerută de lege.241 C.. nedenunţarea — art.194.art.315 C. Cînd se săvîrşesc fapte asemănătoare în aceleaşi condiţii de 74 M.

contînd pe anumite împrejurări de natură a-1 preveni. fiecare făptuitor este considerat ca autor al unei fapte distincte. Bucureşti. Ştiinţe Juridice. într-o opinie susţinută în literatură76. p. Problema compatibilităţii coautorului cu infracţiunile din culpă (ucidere din culpă * art.cit.cit.) sau tîlhăria care a dus la moartea victimei (art.164.183 C.219 C.). M.pen. p. 1970. 184 76 . dâr în condiţiile în care a acţionat trebuia şi putea să-1 prevadă sau a prevăzut rezultatul. 227.mărturie mincinoasă.178 C. dar a sperat că nu se va produce. distrugere din culpă . întraeîi nu există voinţa de a coopera la producerea acestui rezultat. cum sînt lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. Un argument de text în sprijinul acestei susţineri îl constituie art. Măria Ioana Michinici.moartea constituind o astfel de circumstanţă -.104. de regulă. 226. Coautoratul în cazul infracţiunilor praeterintenţionate. aşa cum prevede textul.pen. Partea generala. 3 C. Basarab. coautorii urmărind.. în raport cu fiecare participant.D.. 1983. Infracţiunile praeterintenţionate. Despre posibilitatea reţinerii coautoratului în cazul săvîrşirii unor infracţiuni din culpă. I. referitor la circumstanţele reale . trebuie să se verifice existenţa culpei. în sensul că acesta nu a prevăzut rezultatul mai grav. . -. Analele ştiinţifice ale Universităţii "Al. Coautoratui din cuipă. Partea generală. Papadopoi. prostituţie etc. intenţia cu care se săvîrşeşte fapta iniţială şi culpa pe care se grefează rezultatul mai grav (moartea) care s-a produs..pen. 46. V. op.R. se caracterizează printr-o formă mixtă de vinovăţie. pen. în măsura în care le-au cunoscut sau prevăzut. Papadopol. p. op. nu există o coordonare din punct de vedere material şi intelectual în vederea apariţiei V.211 al. R. Editura didactică şi pedagogică. Partea generala loc şi timp de mai multe persoane .. Codul penai comentat.pen.. 1994/1995/1996.art.45.Drept penal.) a fost rezolvată diferit în literatura şi practica penală. cu excluderea ideii de coautorat. nr. se răsfrîng asupra tuturor participanţilor. Literatura şi" practica sînt unanime în acceptarea ideii coautoratului la infracţiunile praeterintenţionate şi a răspunderii coautorilor pentru faptele cu rezultat mai grav. care. producerea rezultatului şi culpa în privinţa urmării mai grave. Drept penal. se consideră că nu este posibil coautoratui la faptele din culpă deşi la producerea rezultatului culpos s-a ajuns prin acţiunile a două sau mai multe persoane.28 alin.. 2 C. Analiza procesului subiectiv al coautorilor relevă intenţia în ce priveşte realizarea faptei iniţiale.5. Cuza" Iaşi.

. Zolyneak. Dongoroz. op.TITLUL III. prin acţiunile neglijente sau imprudente a două persoane de conducere a unui autoturism. mai ales că în prezent. R..cit. p..cit. s-a considerat că atunci cînd. op. însă lipseşte legătura subiectivă ce coastă în conştiinţa participantului că îşi uneşte efortul cu al celuilalt în vederea săvîrşirii unei infracţiuni.. Dongoroz. 1990.. Coautomtul în cazul infracţiunilor din culpă. op.. 185 77 .. Rezolvarea prin lege a unei asemenea situaţii ar fi de natură să unifice controversa născută. 242. V.I. înscriindu-se în antecedenţa cauzală a acestuia. A. p. A. Droit penal. Paris. Acest punct de vedere a fost promovat în unele instanţe de judecată în cazul uciderii din cuipă.cit. P. p. 393.61 şi urm. Decocq. S. Vitu.. cînd. 237. Droit penal general. faţă de unitatea acţiunii şi a rezultatului produs. vol. p. nr. 203. s-a ajuns la moartea unei persoane. C.. Cujas. C. S-a mai considerat că nu se poate nega existenţa coautoratului cînd făptuitorii acţionează din culpă. V. s-a produs un rezultat ce întregeşte conţinutul unei infracţiuni din culpă.cit.Pradel. 494. Dineu. Paris.cit. S. 215..514.392. p. s-a susţinut posibilitatea coautoratului la faptele din culpă77. Infracţiunea _ sale (de exemplu o ucidere din culpa săvîrşită ca urmare a unor acţiuni realizate de două persoane). de către două sau mai multe persoane. op. p. datorită efectuării unor acţiuni din culpă. nu se poate vorbi de o pluralitate de infracţiuni. V. datorită dezvoltării fără' precedent a tehnicii. simultan sau succesiv. întrucît se constata o voinţă comună a mai multor persoane de a coopera la săvîrşirea unei fapte şi că. Molcuţ.241. J. Bulai. 1974.145 şi urm. 632. p... Din nou despre infracţiunile din culpă săvîrşite în coautorat. Filişteanu. C. ci de o singură infracţiune săvîrşită în cooperare. I. deci de coautorat. p..61 şi urm. Aspecte ale coautoratului şi complicaţii în literatura şi practica judiciară penală. nr. Fiecare persoană va răspunde ca autor distinct al faptei din cuipă. într-o altă opinie.2.631. Dongoroz. p. L Tanoviceanu.. Explicaţii teoretice. 1989. p. Dreptul nr. în acest sens. op.C.1-2. M.493. J.194. toate aceste persoane vor fi coautori ai faptei din culpă. f Există o identitate sub aspectul activităţii efectuate şi a poziţiei psihice. 1989. Merle..l. întrucît contribuţia fiecăreia a concurat nemijlocit la producerea rezultatului. Ed. 1-81. săvîrşirea din culpă a unor fapte în care sînt implicate direct acţiunile mai multor persoane capătă o mare frecvenţă.

pen. Partea generală SECŢIUNEA a IH-a Instigarea Subsecţiuîiea I T Definiţia şi condiţiile instigării § 1. cel care efectuează această activitate (instigatorul) mai poartă denumirea de autor moral. Instigarea devine relevantă penal numai în măsura în care activitatea de determinare efectuată de instigator priveşte o faptă prevăzută de legea penală. Este posibilă şi la faptele de culpă. Caracterizare. aşadar. Codul penal defineşte instigatorul prin caracterizarea activităţii desfăşurate în procesul săvîrşirii faptei.Drept penal. prin această activitate. 229. caz în care instigarea îmbracă forma improprie reglementată de art. la formarea laturii subiective a infracţiunii.25 C. Instigatorul prin activitatea efectuată. în general. ca formă a participaţiei morale. cu intenţie. Datorită conţinutului psihic. se contribuie. ipoteza I. în baza reglementării cuprinse în textul citat. Definiţia şi caracterizarea instigării 228. ca fiind situaţia în care o persoană.. Definiţie. moral al instigării.instigatul mai este denumit autor material. la orice infracţiune. Instigarea este posibilă. determină o alta să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală. iar cel ce execută activitatea la care a fost determinat .31 C.pen. se poate defini instigarea. pentru că aceasta presupune existenţa unei hotărîri infracţionale ce poate fi luată de autorul însuşi sau poate fi transmisă acestuia de către instigator. în art. 186 . face să nască în mintea instigatului hotărîrea de a săvîrşi fapta prevăzută de legea penală.

ipoteza a II-a). folosindu-se chiar ameninţarea sau constrîngerea. rainor care nu răspunde penal -. Instigarea se poate efectua de o singură persoană sau de două persoane. 187 . uneori este suficient să se folosească anumite argumente. Condiţiile instigării 230. de starea în. pentru captarea voinţei instigatului se impune folosirea unor daruri. după cum. printr-un îndemn adresat de instigator altei persoane şi se întregeşte prin determinarea efectivă a acesteia la săvîrşirea faptei avută în vedere de instigator. iar a doua. participanţii fiind cei doi instigatori şi autorul care au cooperat la săvîrşirea aceleiaşi fapte. p.. A. sau. la aceeaşi faptă.172. se realizează o coinstigare..pen. Rezultă că nu există instigare în cazul aşa numitei "instigări aparente".r - § 2. de raporturile sale cu instigatorul etc. concomitent sau succesiv. Pentru acceptarea hotărîrii. Realizarea unei activităţi de determinare din partea instigatorului. Determinarea se poate face şi faţă de o persoană care acţionează fără vinovăţie . gelozie etc. caz în care instigarea este directă. Activitatea desfăşurată de instigator să fi avut ca efect luarea hotărîrii de către instigat.. să se incite un anumit fond psihic cunoscut de instigator. lăcomie. Papadopol. fără a se manifesta în acest fel.care se atlă în momentul instigării. instigatorul poate folosi diferite mijloace. crearea de avantaje sau situaţii convenabile. situaţie în care instigarea este indirectă78. instigarea este simplă.. Partea generală. prin incitarea unor sentimente de răzbunare. Codul penal comentat. op. care există în "situaţia în care două V. de regulă. Pentru transmiterea hotărîrii. în prima ipoteză.iresponsabil. condiţie impusă de art. Activitatea de determinare începe. Coinstigarea nu trebuie confundată cu concursul de instigări. în funcţie de condiţia psihică a celui instigat.cit. datorită mijloacelor folosite.31 C. este calificată. care-1 conduc la luarea hotărîrii.25 C. cînd cel asupra căruia s-a efectuat determinarea nu a luat hotărîrea de a comite fapta sau a lăsat doar impresia că fost determinat (şi ulterior anunţă victima sau oganele competente). în cazul din urmă. îndemnul se poate manifesta sub formă orală sau scrisă. caz la care instigarea îmbracă forma improprie (art.pen. în alte situaţii. se creează o anumită stare de spirit instigatului. prin luarea hptărîrii de a comite fapta. Hotărîrea poate fi transmisă instigatului direct prin indicarea explicită a faptei pe care să o comită autorul.

în cazuri mai rare. 1989. să nu existe o determinare anterioară sau o autodeterminare.145. se va transforma în complicitate morală. 231. caracterizată printr-o comunicare directă cu autorul. Cel care desfăşoară o activitate de determinare la comiterea unei fapte faţă de o persoană care anterior luase hotănrea de a o comite nu are calitatea de instigator. Dacă activitatea sa are doar rolul de a întări hotărîrea infracţională a celuilalt. precum şi a împrejurării că prin activitatea sa îl determină la comiterea acesteia.. Instigarea fiind o formă de participaţie care se savîrşeşte numai cu intenţie.Drept penat. reprezentare unită cu voinţa de a contribui la săvîrşirea faptei. cînd acesta din urmă nu îşi dă seama că fost instigat. dec. legătură care de cele mai multe ori îmbracă forma bilaterală. legătura subiectivă se poate manifesta şi sub formă unilaterală. Răspunderea istigatorului pentru asemenea fapte se rezolvă în baza art. O asemenea legătură este caracteristică instigării improprii. nr. cînd îmbracă forma instigării 188 Trib. C. referitor ia circumstanţele reale şi la modul cum se răsfrîng asupra participanţilor. Din moment ce instigarea presupune luarea unei hotărîri de către instigator.9-12. Acesta are reprezentarea faptei pe care o va comite autorul. mai grav în cazul infracţiunilor praeterintenţionate. fiecare acţionînd separat. R.R.. Rezultatul. 2 C. 232. Suprem.250/1898. d. nr. ce constă în moartea victimei 70 indirecte. Partea generală persoane determină pe alta Ia comiterea aceleiaşi fapte. s.pen. pune problema dacă este posibilă la infracţiunle 80 praeterintenţionate .D.28 alin. fără o înţelegere şi cooperare între ei. p. nu şi din culpă. Activitatea de determinare să fi intervenit înainte ca persoana faţă de care se desfăşoară să fi hiat hotărlrea de a săvîrşi fapta. prin definiţie. prin concepţie ea implică intenţia din partea instigatorului. întrucît autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie 79 . B. de la instigator către instigat. care are reprezentarea actului de determinare la comiterea faptei. 80 Poate exista şi în cazul instigării proprii. pe care acesta o transferă altei persoane. Instigarea pesupune. cînd se exclude un acord de conştiinţă şi voinţă bilateral între cei doi participanţi. . Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie. Intenţia instigatorului presupune existenţa acelei legături subiective între participanţi.

ci o activitate cu semnificaţie penală proprie. nu a pus-o în executare sau a efectuat . n r . Participaţia este condiţionată de săvîrşirea faptei de către autor. p. ca autorul să fi dat curs instigării.29. art.).D. în urma acţiunii de instigare. D.i. deci. Infracţiunea art.. sau a unei tentative pedepsibile (ari 144 C. p..97. R. op. Instigarea să fie urmată de executare. Subsecţiunea a Ii-a ..197 alin. Instigarea ca formă de participaţie nu trebuie confundată cu anumite forme de "instigare". săvîrşind fapta la care a fost instigat (art.cit.TITLUL IO. pe care legea nu o incriminează.R. 233.doar un act de pregătire. cînd. Actele de instigare neurmate de executarea faptei.324.reprezintă o împrejurare reală care se răsfrînge şi asupra instigatorului în măsura în care a cunoscut-o sau a avut posibilitatea să o cunoască. p.. ori a început executarea faptei.pen. alini. Instigarea neurmată de executare i . în condiţiile în care legea o consacră ca atare (art. Bulai. 189 81 . Ipotezele instigării neurmate de executare. ultim. Antoniu. care în legislaţia noastră penală.. o persoană a dat curs acesteia. în calităţi diferite. dar care se pot transforma în acte de participare. s. fie prin săvîrşirea faptei în formă consumată. care luat hotărîrea de a săvîrşi fapta. instigarea publică şi apologia infracţiunilor). Instigarea neurmată tle executarercare-este regtementatărîrrart. Din această condiţie constitutivă a instigării.183 81 .dec. nr. Instigarea implică cu necesitate. 2 lit.. G. l l . nu este incriminat.. Trib. • : § 1.2^C. ipoteza I).75.pen.d şi alin. la care au cooperat şi alte persoane. se realizează instigarea fără rezultat sau neurmată de executare. C. de regulă. Cînd instigatorul se află în una din aceste situaţii. incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare. Suprem. care nu mai constituie un act de participaţie.pen. de îndemn. 1985. C.2355/1984. rezultă că nu se realizează instigarea ca formă de participaţie în situaţia în care instigatul. 234. care a rămas în stadiul tentativei.

22 C. cu toate că ceea ce s-a efectuat pînă în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o faptă penală. R. sub aspectul naturii juridice. în acest caz.Drept penal. V. instigarea nu apare ca act de participaţie82. pedeapsa aplicabilă instigatorului este aceeaşi ca în prima ipoteză.32 şi urm. nu a mai pus-o în executare sau a început săvîrşirea faptei. dar aceasta a rămas în faza tentativei pe care legea însă nu a incriminat-o. Intr-o atare situaţie. condiţie indispensabilă a participaţiei.7. Desistarea sau împiedicarea rezultatului efectuată de autor nu profită şi instigatorului. în sensul că activitatea de determinare desfăşurată de instigator a condus la luarea hotărîrii de a săvîrşi fapta de către instigat. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. semnificaţie penală proprie prin voinţa legii .. ci ca autor al unei fapte distincte de aceea la care a instigat. Cuprinsă între minimul special al faptei la care s-a instigat şi H. Despre incidenţa dispoziţiilor de amnistie şi graţiere cu privire la instigarea neurmată de executare. constituind o cauză de nepedepsire cu caracter personal. prin săvîrşirea unei tentative (imperfecte sau perfecte) incriminată de lege. în concepţia legii. ca un act de participaţie. Axestea sînt: 1.R. p. însă. instigatul. Fiind realizată condiţia existenţei unei fapte prevăzute de legea penală. din diferite motive. 235. instigarea trebuie apreciată. în aceste situaţii.pen. 2. Cea de-a doua situaţiei se caracterizează prin punerea în executare a hotărîrii luată de instigat. Deşi a luat hotărîrea.art. Se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. instigatorul urmînd a răspunde în temeiul acestor reglementări nu ca participant. Actek de instigare urmate de desistarea autorului sau împiedicarea producerii rezultatului. nr. nu se pedepseşte. Instigarea neuraiată de executare are. autorul. -.pen. Prima situaţie individualizează ipoteza cînd instigarea a avut efect pozitiv. întrucît nu s-a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală. Actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea producerii rezultatului.29 C.D. de Ia care ulterior instigatul se desistă sau împiedică producerea rezultatului. doua situaţii deosebite ca natura juridică.. potrivit art. cărora legiuitorul le-a atribuit acelaşi tratament sancţionator. Partea generală cuprinde. Diaconescu. 190 oz . Papadopol II. 1986. Actele de instigare neurmate de executarea faptei.

precum şi în promisiunea. ceea ce atribuie contribuţiei sale. Chiar dacă intervine în 191 . se poate defini complicitatea ca fiind acea formă de participaţie ce constă în înlesnirea sau ajutarea cu intenţie.TITLUL UI infracţiunea minimul general. Prin această formă de participaţie se creează autorului condiţii favorabile în vederea săvîrşirii faptei. dată înainte sau în timpul săvîrşirii faptei.26 C. secundară. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă se aplică închisoarea de ia 2 la 10 ani. instigatorului. Definiţia complicităţii. de a tăinui lucrurile provenite din comiterea ei sau de a favoriza pe făptuitor. Complicele cooperează la săvîrşirea acesteia prin activităţi indirecte de natură a sprijini latura obiectivă sau subiectivă. Legea caracterizează persoana complicelui sub aspectul activităţii efectuate în art. ia săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 237. legiuitorul ie-a creat acelaşi tratament juridic. în general. Caracterizarea complicităţii. nu este nemijlocită. ca şi autorului. Potrivit acestui text. Dacă actele de executare efectuate pînă în momentul desistării sau împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală.pen. i se va aplica pedeapsa prevăzută pentru aceea infracţiune. SECŢIUNEA a IV-a Complicitatea Subsecţiunea I Definiţia şi condiţiile complicităţii § 1. nu constituie o activitate de săvîrşire directă a faptei. Instigarea neurmată de executare precum şi instigarea urmată de desistarea autorului nu se pedepsesc dacă infracţiunea la care s-a instigat este sancţionată cu o pedeapsă de 2 ani sau mai mică. Definiţia şi caracterizarea generală a complicităţii 236. în orice mod. caracter de participaţie accesorie. Deşi cele două situaţii prezentate au o natură juridică diferită. Contribuţia sa nu este determinantă.

spre deosebire de cele de coautorat. fără a se cere şi complicelui calitatea prevăzută de lege. este posibilă. ci şi în formă de tentativă pedepsibilă. presupunînd un ajutor de natură materială sau morală. Partea generală cursul executării acesteia . nu reprezintă o contribuţie 83 indispensabilă în procesul comiterii ei . Suprem. p. A. de regulă înainte de punerea sa în executare. Efectuarea unei contribuţii din partea complicelui. nr. simpla intenţie de a contribui la săvîrşirea faptei nemanifestată într-o activitate de cooperare nefiind suficientă pentru realizarea complicităţii. cum ar fi coautoratul. întrucît numai prin comiterea acesteia devine o activitate relevantă penal. care este impusă numai autorului. nu realizează ele însele fapta. 1990. Activitatea complicelui constînd în general. are loc.pen. . B.dec. Dreptul. 239. chiar la acelea la care nu sînt posibile unele forme de participaţie. la toate infracţiunile. Complicitatea. Condiţia săvîrşirii faptei se realizează nu numai în cazul comiterii unei fapte în formă consumată. Condiţiile complicităţii 238. 11279/1989. s. impune condiţia săvîrşirii unei fapte prevăzute de legea penală. Actele de complicitate.Drept penal.pen. nr.77. este posibilă şi la infracţiunile cu subiect special.6. Contribuţia complicelui nu se înscrie în acţiunea tipică a faptei săvîrşite. § 2.26 C. aşa cum prevede art. Complicitatea presupune efectuarea unei activităţi de înlesnire sau ajutor la săvîrşirea faptei.. situîndu-se în faza de pregătire a executării sau poate fi efectuată în timpul săvîrşirii acesteia. p. care înlesneşte doar comiterea faptei (persoana care mmînează autorului anumite instrumente în vederea efectuării efracţiei.26 C. Complicitatea. Activitatea trebuie să se manifeste în una din formele concrete schematizate legal în art. ca şi' celelalte forme de participaţie. Săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. în general. ci este exterioară acesteia.complicitate materială concomitentă. care aşteaptă cu un mijloc de transport în timpul efectuării furtului de către autor). în crearea condiţiilor săvîrşirii faptei. 83 192 Trib. -îşi păstrează caracterul de contribuţie indireactă.

ca • ţn Cazul în care autorul nu s-a folosit de ajutorul acordat. Cînd. Dacă şi autorul săvîrşeşte fapta cu intenţie. materială. şi constă în reprezentarea de către complice a acţiunii pe care o comite autorul şi a urmărilor ei. Există complicitate şi atunci cînd o persoană ajută la săvîrşirea unui act de complicitate. nemijlocită. participantul sâvîrşeşte şi o acţiune de coautorat. rezultă că activitatea complicelui buie să fi servit efectiv la săvîrşirea faptei de către autor. 240. poate îmbrăca o varietate de aspecte prin care se înlesneşte săvîrşirea faptei (pentru contribuţia complicelui a se vedea "Formele complicităţii" . poate interveni înainte de săvîrşirea faptei (complicitate anterioară) sau în timpul comiterii ei (complicitate concomitentă). prealabile ori concomitente sau unilaterale. etc). concomitentă. anterioară. unită cu voinţa de a coopera la realizarea acesteia. Infracţiunea Din conceptul complicităţii.TULUL III. Contribuţia să fie efectuată cu intenţie. Intenţia complicelui implică o anumită legătură subiectivă între acesta şi autor. Această condiţie este prevăzută în mod expres în art. Nu există mplicitate dacă activitatea efectuată a fost improprie săvîrşirii faptei. Ultima formă de legătură este caracteristică complicităţii improprii. trebuie să se analizeze dacă ajutorai prestat nu a reprezentat un sprijin moral.morală. participaţia este proprie. această formă este cunoscută sub denumirea de complicitate la 'complicitate. cînd o comite din culpă sau fără vinovăţie. se reţine numai această ultimă formă de participaţie.26 C. ci între acesta şi complicele iniţial. întrucît se contribuie cu intenţie la săvîrşirea unei fapte penale. C. ce se stabileşte întotdeauna de la complice la autor. cînd se va putea reţine complicitatea sub formă morală. după realizarea unui act de complicitate. în ultimul caz. mijlocită. precum şi a împrejurării că actul de complicitate contribuie la săvîrşirea faptei. Legătura nu este directă între terţul intervenit şi autor. care nu-şi dă seama că este ajutat în săvîrşirea faptei de către complice. Contribuţia complicelui poate sprijini latura subiectivă (complicitate morală) sau latura obiectivă (complicitate materială).pen. se realizează participaţia improprie (complicitate improprie) 84 . fiind 84 A se vedea "Participaţia improprie" 193 . Această legătură poate fi bilaterală şi se poate manifesta sub forma unei înţelegeri exprese sau tacite.

asimilînd rezultatul mai grav care se produce (moartea victimei) cu o circumstanţă reală care se răsfrînge asupra participanţilor.293/1981.. nu răspunde în calitate de complice răspunderea sa putînd fi angajată pentru o faptă de culpă. în măsura în care au prevăzut-o sau cunoscut-o.). Suprem.72. Complicitatea este posibilă şi la infracţiunea continuată85. şi în cazul celei proprii (ol persoană. Literatura şi practica rezolvă această problemă în baza art. însă în individualizarea pedepsei se va lua în considerare împrejurarea că a contribuit numai la o parte din acţiunile ce se integrează în infracţiunea continuată. Deci complicele răspunde pentru fapta praeterintenţionată dacă a prevăzut posibilitatea producerii rezultatului periculos. p. dacă activitatea efectuată realizează conţinutul unei infracţiuni incriminată cu forma de vinovăţie a culpei.42 C. un obiect de care are nevoie în săvîrşirea faptei sau lasă deschisă uşa unui imobil pentru a pătrunde înăuntru.R.pen. fără ştirea autorului. p. nr.dec. violul care a dus la moartea victimei etc).10. pune ia îndemîna acestuia un dispozitiv o substanţă. poate. ca şi autorul. ajută pe alta la săvîrşirea unei fapte intenţionate. complicele poate coopera la toate acţiunile autorului în baza unei rezoluţii unice.Drept penal. rezultă că nu există complicitate din culpă. cînd va răspunde pentru complicitate la infracţiunea continuată. privită în integralitatea ei. 1981. 85 194 Trib. Partea generală posibilă.. 2 C. cu frecvenţă mult mai scăzută. .pen. Complicele. Din condiţia examinată. coopera numai la o parte din acţiunile comise de autor. Intracît nu este posibilă complicitatea din culpă. situaţie în care răspunderea penală se va stabili tot în baza reglementării infracţiunii continuate (art. nr. în scopul de a sustrage anumite bunuri etc).D. însă.28 al. se pune problema compatibilităţii acesteia cu infracţiunile praeterintenţionate şi a răspunderii complicelui pentru aceste forme de infracţiuni (de exemplu. prin conduita sa culpoasă. Dacă o persoană. faptele de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. în ipoteza cea mai simplă. R. s.

. dîndu-i vigoarea necesară de a fi pusă în executare. Codul penal comentat. nu va putea ascunde bunurile ce provin din săvîrşirea acesteia. Complicitatea de natură morală contribuie la întărirea sau întreţinerea hotărîrii infracţionale.. op. complicitatea poate fi morală (imaterială) şi materială (fizică). p. Infracţiunea Subsecţianea a II-a Formele complicităţii Contribuţia prin care se ajută sau înlesneşte săvîrşirea unei fapte revăzute de legea penală poate prezenta variate forme. datorită unor îndoieli sau temeri ce stăruie în psihicul acesteia. Promisiunea făcută unei astfel de persoane de a tăinui bunurile ori de-a-1 favoriza în vederea eludării urmării constituie o modalitate a complicităţii morale. Dacă o persoană intervine şi înlătură asemenea îndoieli prin încurajări sau prin invocarea unor argumente care consolidează hotărîrea. Adeseori. ezitările se datoresc împrejurării că persoana. deşi persoana a luat hotărîrea de a săvîrşi infracţiunea. Partea generala. Complicitatea morală se poate prezenta sub următoarele aspecte: a) întărirea sau întreţinerea hotărîrii de a săvîrşi fapta de către autor86.183.. Complicitatea morală şî materială După cum contribuţia complicelui sprijină realizarea laturii subiective (a elementului moral) sau a laturii obiective (a elementului material) a faptei prevăzută de legea penală. 241. de momentul în care intervine şi de alte criterii în baza cărora poate fi calificată. prin sustragere de la urmărire. ezită să o pună în executare. Papadopol. după comiterea faptei. § 1. în funcţie de P a t u r a acesteia. Sînt situaţii în care. Complicitatea morală.. la creearea unei anumite stări psihice necesară în vederea săvîrşirii faptei.TfflML III. care fac ca hotărîrea să nu fie fermă şi să nu poată fi realizată. prin care se contribuie la întărirea V. aceasta compare în calitate de complice moral.cit. nu va putea asigura profitul urmărit ori nu va putea să-şi asigure scăparea.

nr. p.157. 196 . partea a doua a alineatului. instrucţiuni ori procurarea de date cu privire la timpul şi locul săvîrşirii faptei. autorul trebuie să aibă cunoştinţă în mod obligatoriu de prezenţa complicelui şi posibilitatea intervenţiei sale în vederea înlăturării unor eventuale dificultăţi. întreţinerea se poate face prin incitarea continuă a unor sentimente. după caz.221 C. pînă în momentul executării.. R. iar activitatea persoanei respective contribuie la întărirea sau menţinerea hotărîrii luate de către autor.103. activitatea constituie fie infracţiunea de tăinuire de bunuri (art. Trib. complicele desfăşoară o activitate de natură a întreţine hotărîrea luată. C.R.72. Cînd ajutorul nu a fost promis înainte sau în timpul săvîrşirii faptei. se consideră.D. p.26 C. ci este prestat posterior comiterii acesteia. prin evocarea unor stări sau situaţii ce i-au determinat pe autor la luarea hotărîrii.8.). c) Asistenţa în timpul executării faptei constituie şi ea o formă de complicitate morală. cînd ar exista posibilitatea scăderii tensiunii necesare pentru a fi pusă în aplicare. asigurarea liniştii şi calmului necesar pentru realizarea acţiunii. Această modalitate este prevăzută expres în art.3686/1971. dacă hotărîrea autorului este fermă şi dacă din acest punct de vedere nu se sprijină pe actul de asistenţă al celuilalt. Partea generală hotărîrii-infracţionale87. a căror reamintire îl impulsionează la executarea faptei. Pentru realizarea acestei forme. fie de favorizare a infractorului (art. reprezintă un sprijin moral efectiv88. R.264 C. informaţii. Uneori. la 87 88 89 G.pen. s. p. Suprem. s. p.cit. Bulai. întrucît prezenţa unei persoane în timpul săvîrşirii faptei la locul comiterii acesteia reprezintă un stimulent şi o încurajare a autorului. Suprem.dec.pen. ajutînd Ia realizarea laturii obiective.902/1984.. op. Trib. 1972. p. ca acte de complicitate morală darea de sfaturi89.. în general. nr.7. dacă autorul luase singur hotărîrea de a săvîrşi infracţiunea.). Amoniu.dec. deoarece hotărîtor în sprijinul complicelui a fost întărirea hotărîrii infracţionale şi realizarea ei prin comiterea faptei. asistenţa în timpul săvîrşirii faptei (cînd complicele stă de pază. nr. d) în literatura penală.R. nr.D.pen. 1985.fyrepîpenat.. sau aşteaptă cu un autovehicul) poate să apară şi ca un act de complicitate materială. Legea prevede că nu interesează dacă promisiunea a fost îndeplinită. în alte cazuri. b) O anumită activitate desfăşurată cu intenţia de a instiga la săvîrşirea unor fapte se transformă în act de complicitate morală.

bani instigatorului sau alte mijloace necesare acestuia pentru determinarea autorului). sînt exterioare elementului material (procurare de instrumente. . reprezentînd acte mediate. adică adaptarea sau modificarea lor pentru a fi adecvate săvîrşirii faptei. o persoană procură o sumă de. care deţine o substanţă nocivă. mijloace de transport. fără a se integra în conţinutul său (darea unor instrumente în vederea săvîrşirii efracţiei pentru a se putea pătrunde în locuinţă. ce susţin săvîrşirea faptei. mai poate consta într-un ajutor acordat în timpul săvîrşirii acţiunii. Considerăm că asemenea activităţi reprezintă o formă de complicitate morală numai în măsura în care întăresc hotărîrea infracţională prin indicaţiile date ori sînt de natură a înlătura îndoielile şi ezitările autorului şi a face astfel hotărîrea executabilă.poate realiza prin pregătirea mijloacelor. în timp ce în situaţia coautoratului actele se încadrează în elementul material (se are în vedere situaţia tipică de coautorat).mijloace de transport etc). în vederea comiterii unei infracţiuni de omor). Gama acestora este foarte variată şi poate consta în instrumente. Complicitatea la instigare există în situaţia în care ajutorul complicelui a folosit instigatorului. locuinţe etc. Complicitatea materială. iar contribuţia acestuia din urmă a ajutat ia comiterea faptei de către autor (de exemplu. poate consta în procurarea mijloacelor necesare săvîrşirii faptei şi punerii lor la dispoziţia autorului. Instigarea la complicitate se deosebeşte de instigarea propriu-zisă întrucît în prima situaţie se instigă la săvîrşirea unui act de ajutor şi activitatea se încadrează în complicitate. Complicitatea materială (concomitentă) trebuie delimitată de coautorat în căzui complicităţii actele. e) Instigarea la complicitate sau complicitatea Ia instigare. în sfîrşit. Constituie forma de complicitate care înlesneşte sau ajută la săvîrşirea faptei privită sub aspectul materialităţii ei. Se mai. sprijinind activitatea de determinare a instigatorului către instigat (de exemplu. 242.r TITLUL III. x determină pe y. Ca o formă de 197 . de a i-o procura lui z. la înfăptuirea laturii obiective a infracţiunii. substanţe. Astfel. Instigarea la complicitate există în situaţia în care o persoană determină pe alta să efectueze o activitate de complicitate. de regulă. Infracţiunea folosirea mijloacelor de comitere a acesteia ori la mînuirea instrumentelor necesare comiterii ei. sume de bani. Aceasta se poate realiza în diferite moduri. iar în a doua situaţie se instigă ia săvîrşirea faptei penale. indirecte. arme. darea de instrumente sau mijloace necesare înfăptuirii omorului etc).

Partea generală complicitate materială poate fi şi complicitatea la complicitate care constă în ajutorul dat de o persoană altui complice pe care acesta îl oferă autorului în săvîrşirea faptei (de exemplu. continui). partea a doua a alineatului (întărirea hotărîrii infracţionale prin promisiuni de tăinuire sau favorizare).. o persoană procură unui complice anumite substanţe sau dispezitive. realizarea ei fiind o continuare a unui act ce trebuie plasat în timp înainte sau pe parcursul săvîrşirii activităţii infracţionale. actul de complictate poate interveni în toată perioada de executare. implică cooperarea la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. la rîndul său. Complicitatea anterioară. precum şi ipoteza prevăzută în art. Actele de complicitate trebuie să intervină fie înainte de se fi trecut la săvîrşirea faptei.26 C. întrucît şi aceasta.pen. § 2. fie în timpul executării ei. nu există complicitate posterioară.Drept penal. ceea ce a avut importanţă în constituirea ca act de complicitatea a acestei activităţi a fost promisiunea însăşi. Poate îmbrăca fie forma complicităţii morale. fie a celei materiale. 243. ca orice formă de participaţie. în căzu! în care cel ce a promis îşi păstrează promisiunea prin ajutorul acordat după comiterea faptei. materială sau morală. Anumite forme ale complicităţii nu pot fi decît anterioare săvîrşirii faptei. se caracterizează prin durată în timp (infracţiunile continuate. Poate fi. complicitatea la instigare. cum este întărirea hotărîrii infracţionale prin diferite mijloace. Complicitatea anterioară sau concomitentă • în funcţie de momentul în care se realizează activitatea de înlesnire. Chiar în ipoteza promisiunilor de ajutor. complicitatea poate fi anterioară şi concomitentă. Prin definiţie. Această formă se plasează în timp din momentul începerii executării pînă în momentul consumării faptei. pînă la epuizarea lor. Complicitatea concomitentă. necesare săvîrşirii faptei. în cazul infracţiunilor care. excluzîndu-se posibilitatea realizării lor după consumarea faptei. pe care acesta le furnizează autorului). Că interesează 198 . sub aspect material. 244. Se plasează în timp înainte de momentul începerii executării faptei.

"chiar dacă după săvîrşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită". unui depozit de către portar cu intenţia de a înlesni comiterea unui furt). op. Literatura mai distinge complicitatea nemijlocită sau mijlocită. în timp ce complictatea prin inacţiune constă în neîndeplinirea de către complice a unor acte ce cădeau' în atribuţia sa şi prin aceasta înlesneşte săvîrşîrea faptei (neinchiderea. cînd complicele înlesneşte sau ajută cu intenţie la săvîrşirea unei fapte pe care autorul o comite din culpă sau fără vinovăţie (a se vedea "Participaţia improprie").I. care prevede că există complicitate.199. fără a se reţine alături de aceasta şi tăinuirea de bunuri sau favorizarea făptuitorului.TULUL III. Caracterizare. vol. aşa cum s-a menţionat mai sus. forma cea mai des întîlnită. în funcţie de poziţia psihică a autorului faţă de fapta comisă. Forma propriei. p. ca şi complicele. De asemenea. complicitatea poate fi proprie şi improprie. acordat prin intermediul unui alt complice sau chiar a instigatorului. Nedenunţarea 90 C. iar cea mijlocită într-un sprijin indirect.. Complicitatea prin acţiune. în cazul realizării promisiunii. § 3. Bulai. participantul va răspunde numai pentru complicitate raportată la fapta săvîrşită. Această atitudine nu se încadrează în conceptul de complicitate. rezultă chiar din lege.cit. iar cea improprie. Complicitatea prin inacţiune nu trebuie confundată cu aşa-numita "complicitate negativă" ce constă în faptul că o persoană care a luat cunoştinţă de săvîrşirea unei infracţiuni nu o aduce la cunoştinţa organelor competente sau care asistînd la săvîrşirea unei infracţiuni nu intervine pentru a împiedica consumarea ei 90 . cea mai frecventă. constă în realizarea unor acte de ajutor. complicităţii la complicate şi instigării la complicitate (a se vedea dezvoltarea de rnai sus). Complicitatea mijlocită poate lua forma complicităţii la instigare. se mai face vorbire de complicitate prin acţiune (comisivă) şi prin inacţiune (omisivă). se realizează cînd autorul acţionează -cu intenţie. 246. Infracţiunea acest aspect. F 199 . Complicitatea proprie şi improprie 245. Complicitatea nemijlocită constă într-un ajutor direct dat autorului. Aîte feluri de complicitate.

Formele (modalităţile) complicităţii prevăzute în art. Cealaltă alternativă a acestei modalităţi constă în darea de ajutor. (forme normative) Aspectele complicităţii raportate la reglementarea din art.pen.i). şi care. a) în prima modalitate se distinge complicitatea prin înlesnire care. Partea generală unor infracţiuni sînt fapte penale de sine stătătoare . pot fi grupate în două modalităţi: a) complicitatea prin înlesnire sau darea de ajutor la săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală.pen.170 262 C. 200 . care are loc în timpul săvîrşirii faptei (darea de instrumente în vederea efectuării efracţiei pentru săvîrşirea furtului (art.. poate fi de natură morală sau materială.cu conţinuturi determinate de lege. chiar dacă după comiterea acesteia promisiunea nu mai este realizată. darea de sfaturi) şi poate fi. la rîndul său. .26 C. stimularea autorului în timpul comiterii faptei prin vorbe.Drept penal. prin incitarea sentimentului de răzbunare în cazul omorului. Aceasta este o formă de complicitate morală. de asemenea. sume de bani. care sub aspectul momentului în care intervine poate fi anterioară sau concomitentă (a se vedea dezvoltarea de mai sus privind formele complicităţii unde sînt tratate pe larg aceste aspecte). de informaţii. b) Această modalitate normativă este prevăzută în acelaşi text de lege (art.pen.prevăzute în art.174 C.pen. de regulă.209 lit. art. dată înainte sau în timpul săvîrşirii faptei. materială sau morală. b) complicitatea prin promisiunea de tăinuire a bunurilor ce provin din săvîrşirea faptei sau de favorizare a făptuitorului. § 4.26 C. care defineşte pe complice.pen. este anterioară săvîrşirii faptei (procurare de instrumente.26 C.) şi constă în promisiunea dată autorului de a tăinui bunurile ce provin din sâvîrşîrea faptei sau a favoriza pe făptuitor.

Pedeapsa coautorilor este. precum şi de criteriile de individualizare prevăzute în art. se poate ajunge chiar la stabilirea unei pedepse mai mari pentru instigator decît aceea aplicată autorului (instigatorul este un major.pen. săvîrşind nemijlocit fapta. altul ia bunul mobil. se va ţine seama de contribuţia fiecărui coautor.. Sancţionarea coautorilor.pen. pedeapsa complicelui va putea fi diferenţiată în funcţie de contribuţia sa reală la 201 .SECŢIUNEA a V-a Sancţionarea participanţilor ş 1. în cazul tîlhăriei. în urma unei astfel de evaluări. întrucît.).72 C. pedeapsa aplicabilă instigatorului este aceeaşi ca a autorului. interesează dacă participanţii au cooperat la toate acţiunile săvîrşite sau numai ia parte din eîe.' de starea psihică a instigatului. toţi acţionează în vederea uciderii. de mijloacele folosite în activitatea de determinare. De regulă. în general puţin diferită. Sancţionarea diferitelor categorii de participanţi 247. a dus la moartea victimei etc. Sancţionarea complicelui. ca şi în cazul celorlalţi participanţi. 248.In cazul infracţiunii continuate. de raporturile instigatorului cu cel instigat. In practică instanţa de judecată poate ajunge îa o pedeapsă diferită în "funcţie de contribuţia instigatorului. dar numai acţiunea unuia. Pedeapsa coautorilor poate să cunoască. Deşi Codul penal a consacrat criteriul legal al parificării. La aplicarea pedepsei. Pedeapsa se mai diferenţiază si în funcţie de circumstanţele personale şi reale. ei. iau cunoştinţă inevitabil de ele (a se vedea "Circumstanţele personale şi reale). contribuind nemijlocit la sâvîrsirea acesteia. art. ei fiind autorii faptei. Sancţionarea instigatorului. datorită intensităţii ei. stare favorabilă luării unei hotărîri infracţionale). instigatorul profită de o stare specială în care se află cel instigat. o diferenţiere destul de marcată în funcţie de influenţa circumstanţelor reale şi personale. cele reale vor influenţa răspunderea penală a tuturor coautorilor. de actele efectuate de fiecare dintre ei şi de importanţa lor în producerea urmărilor (unul aplică violenţa.27 C. 249. însă. iar instigatul un minor care răspunde penal. Sub aspect normativ.

Caracterizarea generală 250. ca şi a celorlalţi participanţi. fie pe făptuitor şi care. de măsura în care a sprijinit în săvîrşirea ei. deşi i se acordă o altă calificare juridică decît cea determinată de cooperarea efectivă (complicitate şi nu coautorat). ci în calitate de complice. Cu toate acestea.Drept penal. sînt situaţii cînd actul complicelui reprezintă o contribuţie deosebit de utilă. Regimul de sancţionare a complicelui este acelaşi şi în cazul formelor speciale de complicitate. subsecţiunea a II-a). deoarece nu realizează condiţia impusă de lege. împrejurare care trebuie apreciată cu ocazia individualizării pedepsei (procurarea unei substanţe care nu se află în comerţ. pedeapsa se va aprecia potrivit contribuţiei sale reale. complicele va fi sancţionat chiar dacă promisiunea nu s-a realizat. De regulă. Pedeapsa complicelui. SECŢIUNEA a Vi-a Circumstanţele personale şi reale § 1. stări sau situaţii care privesc fie fapta. Dacă promisiunea a fost îndeplinită i se aplică numai pedeapsa pentru complicitate. contribuţia complicelui reprezintă un aport de mai mică importanţă în comparaţie cu prestaţia instigatorului sau autorului. prin incidenţa lor. complicitatea la instigare. faptei. sau complicitatea la complicitate în cazul complicităţii prin promisiunea de a ascunde lucrurile provenite din săvîrşirea faptei sau de a favoriza pe făptuitor. de eficienţa acesteia. cînd un participant care a contribuit în mod nemijlocit la săvîrşirea faptei nu poate fi sancţionat în calitate de coautor. a modelului unui dispozitiv de închidere de la o casa de bani etc). Partea generală săvîrşirea. atribuie faptei sau făptuitorului un grad de pericol social mai ridicat sau mai scăzut 202 . în cazul infracţiunilor proprii. Concept şi categorii. poate "fi diferenţiată şi în funcţie de existenţa circumstanţelor personale şi reale (în completarea acestei probleme a se vedea "Tratamentul sancţionator al participaţiei". denumită complicitate mijlocită. Faptele prevăzute de legea penală se săvîrşesc în contextul unor împrejurări. cum este instigarea la complicitate.

mobilul ce 1-a determinat la săvîrşirea faptei.28 aiin.a.250 lit. Circumstanţele personale. săvîrşirea faptei de către o persoană în stare de etc ă .175 lit. de colocatar. care modifică numai răspunderea penală a Participantului în persoana căruia se întrunesc. care agravează sau atenuează răspunderea penală. cînd răspunderea penală se Modifică în sensul agravării sau atenuării. Starea de provocare. fie la situaţii sau stări ce caracterizează persoana acestuia. iar în a doua. că aceste împrejurări. sînt circumstanţe atenuante. recidiva. Există unele circumstanţe. Categorii şi efecte juridice. renunţarea de bună voie la continuarea acţiunii începute ori împiedicarea producerii rezultatului. care agrayează răspunderea Penală a recidivistului ori a celui în stare de beţie anume provocată în vederea săvîrşirii faptei. Circumstanţele personale pot fi agravante ori atenuante. Astfel. beţia preordinată etc. indiferent de efectul lor.. sub denumirea de circumstanţe î i i i i b l d ă i l a P o n a i e .. l agravează sau atenuează răspunderea penală ? fluenţează răspunderea tuturor participanţilor sau numai a unora dintre (Si ? ei. Infracţiunea a furtului prin efracţie .art. uujja ar riiZZează persoana făptuitorului. lipsa antecedentelor penale. iar cele care cUte m cun . s 2. Sînt circumstanţe (cauze) agravante. deci. Rezultă.împrejurările în prezenţa căreia se comite fapta sînt vfvă ) l c U t e m legislaţia sub denumirea de circumstanţe reaîe. existentă în momentul săvîrşirii faptei şi reflectată în ea. Potrivit art. se încadrează în prima categorie scopul urmărit de făptuitor. iar cele care legislaţia sub denumirea de circumstanţe reaîe.) . se pot referi fie la poziţia psihică a făptuitorului. reputaţia etc. starea de antecedenţă penală şi alte date personale ca situaţia familială. anumite raporturi faţă de victimă.l C. "Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se resfrîng asupra celorlalţi". influenţează numai răspunderea penală a participantului în persoana căruia subzistă. care rezidă în persoana fiecărui făptuitor.TITLUL III.176 lit. în materia participaţiei se pune problema dacă circumstanţele e P sonale sau reale. care se referă la făptuitor dar care sînt prevăzute ca trăsături constitutive 203 . fără a comunica asupra celorlalţi şi fără a influenţa răspunderea lor penală.e sau prin caf j _ art. beţia completă voluntară.pen.art. a omorului prin mijloace ^ pericol viaţa mai multor persoane . regretul manifestat după comiterea faptei etc. Circumstanţele personale 251.î. sub denumirea de circumstanţe . cum ar fi calitatea de rudă. ează persoana făptuitorului.

art. § 3.75 C. a celor prevăzute anterior.Drept pe/ml.pen.furt prin efracţie) sau generale. R. precum şi a acelora ce survin în timpul săvîrşirii faptei91 (coautorii au început un furt fără efracţie. Circumstanţele reale sînt acele situaţii sau împrejurări în care se comite fapta şi care se referă la timpul. calificare care se răsfrînge asupra tuturor participanţilor la această faptă.i). Partea generala ale infracţiunii şi se răsfrâng. Spre exemplu. au reprezentarea tuturor împrejurărilor de comitere. complice -.pen. împrejurare ce atribuie omorului un caracter deosebit de grav . nr.b -. (de exemplu. . a fost necesară distrugerea dispozitivelor de închidere (furt calificat. circumstanţele de calificare referindu-se la timpul comiterii . Ele se răsfrîng. locul comiterii furtul comis în loc public sau într-un mijloc de transport în comun modul comiterii . astfel asupra tuturor participanţilor care au săvîrşit acea faptă.209 iit. infracţiunea de delapidare implică.art.209 prevede furtul calificat. Suprem 7 dec. etc. deci.75 lit. împrejurările reale pot constitui circumstanţe speciale de agravare. modul şi mijloacele de săvîrşire a ei.). Asemenea calitate se obiectivează în conţinutul infracţiunii producînd efectele circumstanţelor reale.75 lit. săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate .f. cunoscute de coautori. art. deoarece ei. lit. săvîrşind nemijlocit fapta.4. dar 91 204 Trib.78. p.art. săvîrşirea infracţiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol public . Chiar dacă nu au fost prevăzute de Ia început. în general.D.furtul în timpul nopţii. prevăzute în art. fără rezervă asupra coautorilor. Circumstanţele reale 252. care califică numai conţinutul unor infracţiuni (art. Circumstanţele reale influenţează şi răspunderea celorlalţi participanţi . Categorii şi efecte juridice.instigator. în măsura în care au fost prevăzute ca fâcînd parte din condiţiile stabilite de săvîrşire sau de eventualitatea survenirii lor. datorită condiţiilor neprevăzute anterior au ucis două persoane. nr. a988. au hotărît să ucidă o persoană.8/1987. pentru auîor.b C. calitatea de funcţionar care gestionează anumite bunurifapta comisă de acel funcţionar este calificată delapidare. încăperea fiind închisă. dar.l 76. dar.) Circumstanţele reale sînt.R.

Problema răspunderii participanţilor în cazul infracţiunilor praeterintenţionate se rezolvă tot în temeiul art.pen. 254.a C. care.2 C. întrucît în lipsa existenţei unor acte de executare nu poate fi concepută participaţia şi nici răspunderea penală a participanţilor. prin cunoaşterea ulterioară şi adeziunea tacită expresă manifestată în ace! moment. Autorul să fi început executarea acţiunii.30 C. intervenită în cursul executării şi înainte de descoperirea ei. în cazul acestor participanţi. Se impune condiţia unui început de executare a faptei.179 alin.3) constituie o circumstanţă reală. Noţiune. care transformă forma simplă în omor deosebit de grav.r- molicele şi instigatorul asistă în timpul săvîrşirii faptei. Urmarea mai gravă care se produce (violul. Constituie o cauză de nepedepsire a participanţilor. prin calificarea faptei sau schimbarea tipului de infracţiune în raport cu cel ia care au înţeles să coopereze.pen. care are ca urmare moartea victimei art. prevăzută în art. instigatorul şi complicele vor răspunde pentru infracţiunea avută de ei în vedere. ce constă în împiedicarea consumării faptei. iar autorii sau coautorii să fi comis un omor "prin cruzimi". Astfel. Condiţii. au cunoscut-o sau au avut posibilitatea să o prevadă.28 alin. care schimbă tipul de infracţiune proiectat.176 Ht. • • • § 1. acestea se ° percutează şi asupra lor. A. în tîlhărie. care să fie înlăturată prin instituirea unei cauze legale de nepedepsire. ce se răsfrînge asupra tuturor participanţilor.. cînd nu A nt de faţă la locul comiterii faptei şi survin noi împrejurări neavute în vedere de ei. 205 . prevăzut în art. sau ei au înţeles să coopereze la săvîrşirea unui furt. care agravează răspunderea penală. dat fiind condiţiile de săvîrşire a faptei. în toate aceste cazuri. SECŢIUNEA a VÎI-a împiedicarea săvîrşirii faptei de către participant • .pen. Noţiune şi condiţii 253. u Problema este mai delicată. iar în momentul săvîrşirii acestuia autorul să fi întrebuinţat violenţa. este posibil ca ei să fi contribuit la săvîrşirea unui omor simplu. fără răsfrîngerea circumstanţelor agravante reale.

vol. Făptuitorul ce revine asupra hotărîrii de a contribui la săvîrşirea infracţiunii trebuie să se manifeste activ pentru a beneficia de cauza de impunitate. participantul nu se pedepseşte dacă în cursul executării faptei a împiedicat consumarea ei. C. ci impusă din afară.pen. prin salvarea victimei şi acordarea unei asistenţe de natură a preveni producerea urmării. Acţiunea de împiedicare realizată de un participant să fi avut ca rezultat împiedicarea consumării. pen . producerea rezultatului.I. Partea generală 255. Dongoroz. p.232.30 C. prin distrugerea materialelor indispensabile sâvîrşirii faptei. \ 256. prin denunţarea făcută organului competent în timp util. Activitatea de împiedicare se poate realiza fie direct. Dacă în aceste condiţii. Prin împiedicarea producerii rezultatului. deoarece intervenţia făptuitorului în aceste condiţii nu ar mai fi de bună voie. în art. B. el va fi sancţionat pentru fapta săvîrşită alături de ceilalţi participanţi.. faptei.Drept penal. la stabilirea pedepsei. de gradul de înfăptuire a hotărîrii infracţionale.cit. § 2. astfeî. 206 . prin împiedicarea efectivă a celorlalţi participanţi de a continua execuţia începută şi de a preîntîmpina.pen.c C. fapta a rămas în stadiul Tentativei. ce implică o anumită posibilitate concretă de intervenţie pentru a salva obiectul pus în pericol.74 lit. Dacă nu a reuşit să împiedice producerea rezultatului. în funcţie de natura faptei. împiedicarea să aibă Ioc înainte de descoperirea faptei. cu luarea în considerare. op.. Explicaţii teoretice. fie indirect... Potrivit art.30 C. de modalităţile de realizare. deci participantul nu se pedepseşte pentru tentativa la acea "2 v. Efecte juridice 257. participantul înlesneşte descoperirea şi arestarea celorlalţi participanţi.. cu posibilitatea reţinerii circumstanţei 92 atenuante prevăzute în art. care nu mai pot fi procurate. Cauză de impunitate. se prevede în mod expres că participantul trebuie să intervină înainte ca fapta să fi fost descoperită de organele competente sau de orice altă persoană. va răspunde pentru fapta comisă. a efortului depus în vederea împiedicării producerii rezultatului.

Instigarea şi complicitatea cu intenţie la săvîrşirea unei fapte comisă de autor din culpă. Modalităţii participaţiei improprii în textul citat. nr. R.29 C. dacă este pedepsibilă. instigatorul va putea fi tras la răspundere penală în baza art. Revista de drept penal. p. Preliminarii 258. legea reglementează două modalităţi ale participaţiei improprii: 1. 26 C. nr. Infracţiunea faptă (a se vedea şi art. 38.). Autor mediat sau participaţie improprie. toţi participanţii care desfăşoară o activitate din cele configurate în art. 207 .TITLUL HI. Participaţia improprie este reglementată pentru prima dată în legislaţia noastră penală în Codul penai . S-a observat din cele ce preced că. Participaţia improprie. instigatorul şi complicele acţionează cu intenţie.3. § 2. 1995.31 -. 1971. 25.R. Papadopol. împiedicarea săvîrşirii faptei constituie o circumstanţă personală.pen.24. p. Caracterizare. Aceşti vor răspunde pentru tentativa la fapta pusă în executare.art. iar autorul din culpă sau fără vinovăţie93..D.40.22 alin. 2 C. participantului i se aplică pedeapsa pentru această faptă. acţionează cu intenţie. Daca actele săvîrşite pînă în momentul împiedicării constituie altă faptă prevăzută de legea penală. Antoniu. în cazul în care legea nu o incriminează. G. în cazul celei improprii.pen. în cazul participaţiei proprii. de aceea ea nu influenţează răspunderea penală a celorlalţi participanţi.pen.2. 93 V.37. ceea ce a impus lărgirea sferei participaţiei şi condiţionarea existenţei sale de "săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală" şi nu a "infracţiunii". SECŢIUNEA s* VOI-a Participaţia Improprie § 1.

modalitate care constă în determinarea. acţionînd întotdeauna cu intenţie. o persoană determină cu intenţie la săvîrşirea unei omucideri pe care persoana determinată o comite din culpă. prevede rezultatul activităţii autorului. datorită necunoaşterii mecanismului de funcţionare: instigatorul a acţionat cu intenţie în raport cu fapta de distrugere care s-a produs. Prima modalitate este prevăzută în art. acţionînd din imprudenţă sau neglijenţă. cu intenţie. Instigarea şi complicitatea cu intenţie la săvîrşirea unei fapte comisă de autor tară vinovăţie. participantul care desfăşoară o activitate de determinare sau înlesnire ia săvîrşîrea unei fapte prevăzute de legea penală. în condiţiile date trebuia şi putea să-1 prevadă. legea a stabilit poziţia juridică a făptuitorilor în procesul de săvîrşire a faptei. să pună în funcţie o instalaţie cu intenţia de a o distruge.pen. de către o altă persoană. De exemplu. care incriminează faptele în 208 . persoana determinată. producînd distrugerea ei.3I. care nu are pregătirea necesară.174 sau 217 C. Cel ce execută nemijlocit fapta nu prevede rezultatul activităţii efectuate. ei rărnînînd instigatori sau complici. a unei fapte prevăzute de legea penală. instigatorul. fapta săvîrşită de autor este infracţiune deoarece este incriminată nu numai cu intenţie ci şi cu forma de vinovăţie a culpei Toţi făptuitorii sînt infractori. In ipoteza acestei forme de participaţie improprie. 259. 1. se poate imagina situaţia că o persoană sâ determine o alta. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art.DreglpefiaL Partea generală 2. la săvîrşirea din culpă. în cazul primei modalităţi. împrejurare ce se va râsfrînge asupra încadrării juridice şi răspunderii penale. după felul activităţii realizate.A. dacă depunea un spor de atenţie. iar autorul din culpă. ajutare. Astfel. ele diligentă. întrucît au acţionat cu vinovăţie. Utilizîndu-se terminologia de determinare. încearcă să o pună în funcţie. deşi. Această modalitate consacrată de lege este posibilă la faptele pe care legea le incriminează cu forma de vinovăţie a intenţiei şi culpei. în orice mod. înlesnire. pe care-1 urmăreşte sau acceptă. la fapta de omor sau de distragere. Instigarea şl complicitatea cu intenţie Ia săvîrşirea unei fapte comisă de autor din culpă. Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea cu intenţie vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta intenţionată (în exemplul de mai sus. alin. Sau o persoană determină cu intenţie o alta Ia comiterea unei distrugeri pe care cel determinat o comite din culpă. chiar dacă autorul* acţionează din culpă sau Iară vinovăţie. înlesnirea sau ajutarea. deşi formele cu care şi-au desfăşurat activităţile sînt deosebite.

.D. 260. 1989. Criminal law. .2 C.TfflLULffl.autorul . minorităţii sub 14 ani (sau dintre 14 şi Î6 ani. 1964. Instigatorul şi complicele care desfăşoară activitatea de determinare sau înlesnire a săvîrşirii faptei cu intenţie au reprezentarea activităţii autorului şi a urmărilor acesteia precum şi a împrejurării că prin activitatea * lor contribuie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală pe care o comite altă persoană.. îai ales în situaţia iiifraeţraralor proprii cînd instigatorul nu are calitatea cerută de lege şi în consecinţă nu se poate transforma în autor ăi faptei (de e Piteşti. înlesnirea sau ajutarea cu intenţie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană care o săvîrşeşte fâră vinovăţie. • înainte de reglementarea actuală. tranformîndu-se în autor al faptei .pen. Londra.178 C. Instigare şi complicitate cu intenţie la săvîrşirea unei fapte comisă de autor fără vinovăţie.5M9/î98?s ca mm.acţtanînd fără vinovăţie datorită iresponsabilităţii.. Londra. asigurmd-o de valabilitatea ei etc. hdmcjumm £ intenţionată). î ^ . ur..48 şi urm. Williams.art. Autorul.pen.. acel bun şi să-1 dea celui ce-1 pretinde sau să pună în circulaţie o monedă falsificată.31 alin. nr. Cel ce săvîrşeşte nemijlocit fapta -.sau distrugere — art. p.dt.103. Partea generala. the general part. Papadopol. De exemplu. nu prevede rezultatul dorit datorită condiţiei psihice în care se află. p. ' V. B. G. -. această ultimă ipoteză a fost adeseori rezolvată în literatura şi practica penală apelîndu-se la ideea wtoruluî mediat sau de la distanţă. acesta nu răspunde. forţată. potrivit căreia. ţ*n. A doua modalitate este prevăzută în art. p. şi constă în determinarea.cel ce a determinat la 95 omiterea ei . Codul penal comentat. 1961.350. Introduction to criminal law. o persoană determină pe un iresponsabil sau un minor care acţionează fără discemămînd să săvîrşească o vătămare corporală sau un furt sau determină pe o persoană care se află în stare de eroare de fapt cu privire la apartenenţa unui bun să ia.pen . ^ross and Jones. Teza autorului mediat a fost considerată artificială. cînd minorul acţionează fără discernământ)94. dispărea ideea de participaţie. 209 .Dacă legea nu incriminează fapta comisă de autor cu forma de vinovăţie a culpei.219 C. acţionîîid din culpă.de la distanţă . erorii de fapt (cauzele cele mai frecvente).. op.l..214. mtrucît cel ce a săvîrşit f <*pta a acţionat liră vinovăţie. va fi sancţionai cu leapşa prevăzută pentru fapta săvîrşită din culpă (în exemplul de mai pentru ucidere . Che&ru 1TI Poenam * R.din ulpa). seet. p.

care se referă Ia circumstanţele personale şi reale şi influenţa lor asupra participanţilor.Drepî penal. instigatorul şi complicele care au acţionat cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvîrşită cu intenţie. soluţie care nu poate fi acceptată). iar autorul nu este supus răspunderii penale. deoarece â comis fapta fără vinovăţie. o persoană determină un iresponsabil să aibă raport sexual cu sora sa. instigarea neurmată de executare şi împiedicarea săvîrşirii faptei se aplică şi în cazul participaţiei improprii.pen. întrucît acesta nu răspunde va fi considerat ca autor mediat al incestului persoana care nu are nici o legătură de rudenie cu cealaltă persoană. în ceea ce priveşte răspunderea penală.28-30 C. Dispoziţiile cuprinse în art. 210 . Partea generală exemplu o femeie determină un iresponsabil să comită un viol. acesta din urmă nu răspirade penal urmînd a se transforma în autor a! violului femeia care a acţionat cu intenţie sau.

Unitatea infracţională se poate prezenta sub forma unităţii naturale şi legale. L T11 . furtul. Trib.dec.. 1992.pe anii 1981-1985. Papadopol. w -l0. nr-2361/1984. Infracţiunea CAPITOLUL ÎV ' UNITATEA DE INFRACŢIUNE • • SECŢIUNEA I Unitatea naturală 8 1 Felurile unităţii naturale 262. V.D. Repetarea actelor nu schimbă felul unităţii naturale în unitate legală sub forma infracţiunii O/C " — — ™~ ~ " ' ' "'"""" . St. 263. dintr-o.148. Doru Pavel. Daneş.R.21. care întruneşte. V. Casa de editură şi presă "Şansa". Formele unităţii infracţionale în dreptul Penal român. Felurile unităţii naturale. Suprem s. insulta. Se poate realiza printr-un singur act sau mai multe acte de succesiune imediată. Papadopol. Unitatea naturală este consacrarea juridică a entităţii naturale şi este alcătuită. conţinutul unei singure infracţiuni.p. Repertoriu . Unitatea infracţională poate definită ca fiind acea activitate infracţională formată dintr-o singură acţiune sau inacţiune sau din mai multe acţiuni..cit. singură acţiune sau inacţiune ce produce un rezultat periculos. op. Această formă de unitate 96 infracţională se prezintă sub forma infracţiunii simple şi continue . 264. Este acea fonnă a infracţiunii caracterizată sub aspect obiectiv printr-o acţiune sau inacţiune care produce un rezultat periculos (lovirea. p. Noţiunea unităţii naturale. falsul etc). 1980.TULUL III. Bucureşti. ce decurg din natura faptei sau din voinţa legiuitorului. R. săvîrşite de către o persoană în baza unui proces subiectiv unic.. Infracţiunea simplă. comisă în baza uneia din formele de vinovăţie prevăzute de lege.. Caractere specifice ale formelor de unitate infracţională. Conceptul de unitate infracţională. a. în general. • • • ' ~~" DORI Pavel. p.

ci într succesiune . Cele permanente se caracterizează printr-ja activitate continuă în sensul strict al cuvîntului. ca fiind aceea a întreruperii acţiunii sau inacţiunii. momentul epuizării este ulterior celui al consumării (poate să treacă săptămîiii sau luni de zile de la consumare) şi coincide. determinate de natura acesteia (portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive. etc. privarea de libertate în mod nelegal). Partea generală continuate.). b. a unei durate necesare pentru existenţa ei (de ex. Ceea ce particularizează această infracţiune este împrejurarea că făptuitorul îşi îndreaptă acţiunea (de exemplu. stabilind data de săvîrşire. art. pînă ce intervine o forţă contrară care îi pune capăt (momentul epuizării). Infracţiunea continuă cunoaşte un moment al consumării şi unul al epuizării. amnistia şi graţierea operează dacă momentul epuizării este anterior apariţiei lor. Infracţiunile continui succesive implică anumite întreruperi în activitatea efectuată. art.pen. întrucît acestea nu se repetă Ia diferite intervale de timp (A exemplu vătămarea corporală realizată prin mai multe acţiuni). furtul de energie electrică. dacă fapta se epuizează sub legea nouă se aplică dispoziţiile sale)..pen. Literatura de specialitate face distincţie între infracţiunile continui permanente şi succesive. Determinarea caracterului continuu al acţiunii decurge din verhum regens care indică o activitate de durată. lipsirea de libertate în mod ilegal art. graţierea.279 C. de regulă cu descoperirea infracţiunii (descoperirea de către organele abilitate a furtului de energie.pen. se prelungeşte în timp prin natura sa. De momentul epuizării se leagă unele consecinţe juridice privind prescripţia. care poate consta într-o acţiune sau inacţiune. care marchează momentul său de epuizare. amnistia.pen.neîntreruptă.pen furtul de curent electric art.). de ucidere) împotriva unei persoane însă aceasta deviază asupra altei persoane pe care o lezează produeîndu-i o vătămare corporală .122 face referire la infracţiunea continuă. care nu cunoaşte momente de întrerupere (deţinerea în mod ilegal a unei arme. Se caracterizează prin aceea că elementul material. Infracţiunea deviată. Momentul consumării marchează realizarea infracţiunii prin trecerea unui timp.Drept penal. Codul penal în art.242 C.189 C. Infracţiunea continuă. c. aplicarea legii în timp (prescripţia curge dm momentul epuizării. iegea rnai favorabilă se aplică în cazul în care momentul epuizării a avut Ioc sub legea veche. portul ilegal de decoraţii art. Acţiunea sfe întrerupe datorită voinţei făptuitorului sau intervenţiei unui organ al statului.34i C. a deţinerii pe nedrept a unei arme).de 212 • .208 C.

asupra lui y căruia i se produce o vătămare corporală. Definiţia. în proiectul Legu-de modificare a Codului penal în art. legală. la diferite intervale de timp din gestiune. fapta se consumă. Definiţie şi condiţii 265.2 potrivit căruia "infracţiunea este continuată cînd o persoană săvîrşeşte la diferite intervale de timp. dacă s-au sustras sume de bani în mod repetat de factorul poştal (prin falsificarea mandatelor poştale). Codul penai defineşte această formă de unitate infracţională legală în art. dar in realizarea aceleiaşi rezoluţii. Spre exemplu există infracţiunea de delapidare (art. fiecare în parte. de prevederea făptuitorului şi de poziţia sa faţă de urmările.41 alin. în cazul acţiunii deviate cînd făptuitorul îndreaptă arma asupra lui x cu intenţia de ucidere. lezînd altă persoană.şi infracţiunea de vătămare corporală comisă cu intenţie indirectă sau din culpă. sau dacă gestionarul a sustras repetat din materialele 213 .(aberratio ictus).mplu . acţiuni sau inacţiuni care prezintă. în mod corect. Dacă în ultima situaţie cînd din eroare făptuitorul ucide o altă persoană decîî cea vizată se realizează o singură infracţiune.cu intenţie directă .215l)-eontHH»tă--e^-s^«-^«steis--s«me-fflaî-i-de'bâniin mod repetat. Prin infracţiune deviată literatura mai ^semnează şi situaţia cînd infractorul vrea să săvîrşească o infracţiune C * potriva unei persoane (ucidere) dar fiind în eroare asupra identităţii ei. SECŢIUNEA a Ii-a Unitatea legală Subsecţîunea I Infracţiunea continuată § 1. dar acţiunea deviază. în funcţie de împrejurările de comitere. acţiunii sale. datorită complexului de elemente subiective şi obiective. s-a susţinut în literatura de specialitate că se realizează un concurs de infracţiuni format din tentativa de omor .. decît aceea avută în vedere de făptuitor (error in personam).223. conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

a unor piese de la vehiculele aflate în garajul unităţii. care separă acţiunile. în mod repetat. dar acţiunile ce se înscriu în aceeaşi unitate legală pot să fie îndreptate şi asupra unor grupuri de obiecte diferite. Acţiunile (inacţiunile) să realizeze conţinutul aceleiaşi infracţiuni. fără ca distanţele ce se intercalează între acţiuni să fie de o durată prea mare. în legătură cu delimitarea dintre unitatea infracţională naturală si infracţiunea continuată. în cazul infracţiunilor cu conţinuturi alternative. 1970. săvîrşite cu aceeaşi ocazie (furtul mai multor obiecte dintr-o locuinţă şi transportarea lor în afara imobilului).nr. R. sustragerea repetată în timpul nopţii i diferite intervale de timp. sau sustragerea într-o perioadă de timp. De asemenea. II Ioan Petcu. aparţinînd chiar unor persoane deosebite. Există infracţiune continuată de delapidare (art. la diferite intervale de timp.lO.R.F. sustragerea repetată a uaor bunuri din vagoanele C. delapidare etc). a. Condiţii de existenţă 266. prin escaladare. Condiţia minimă este săvîrşirea a cel puţin două acţiuni. infracţiunea continuată se realizează chiar dacă acţiunile se manifestă sub modalităţi diferite prevăzute de lege (în cazul 97 ionel Mureşan. Săvîrşirea mai multor acţiuni (inacţiuni). fac să se deosebească infracţiunea continuată de infracţiunea simplă alcătuită din mai multe acţiuni de imediată succesiune. la diferite intervale de timp. să vatăme acelaşi obiect juridic (infracţiunea de furt.. ori sustragerea de curent electric o perioadă de timp cu anumite întreniperi (infracţiune continuă şi în acelaşi timp continuată). care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. acestea să fie săvîrşite succesiv. constituie o infractiun continuată de furt calificat. 114 şi urni. p.R. Prin infracţiunea continuată se vatămă de regulă aceiaşi masă de bunuri. întracît s-ar nega ideea unităţii rezoluţiei infracţionale şi ar duce la realizarea concursului de infracţiuni07. b. 214 .==== ^»i I I pe care le avea în gestiune.D.2151) cînd gestionam! care funcţionează la două magazine ale aceleiaşi societăţi comerciale sustrage bunuri aflate în gestiunea sa. a diferitelor bunuri ce apa'rţin persoanei vătămate. § 2. sau unor persoane vătămate diferite. Intervalele de timp. la' diferite intervale de timp. cu condiţia ca autorul să fi avut reprezentarea lor în ansamblu.

.74.D. condiţiile noi de comitere Trib.TITLUL UI. 101 I. prin distrugerea dispozitivelor de închidere). se caracterizează prin existenţa factorilor intelectiv şi volitiv.9-12.cit.D.D. formînd un concurs real omogen de infracţiuni.. iar altele.78. D. 267. 215 1 0 0 99 98 . C.. De asemenea unitatea infracţională subzistă în situaţia în care unele acţiuni comise.Bucureşti.. Ca orice hotărîre infracţională.au ajuns în faza consumării. făptuitorul prevăzînd desfăşurarea activităţii prin acţiuni repetate.215 1 acţiunile pot să se manifeste sub forma însuşirii. R. iar ultima sub forma tentativei.214/1986. Trib. jud. vol. p. s. Acţiunile (inacţiunile) să fie săvîrşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. fiind surprins în timp ce realiza o nouă acţiune de sustragere). iar altele s-au oprit în faza tentativei incriminate de lege. caracteristice fiecărei acţiuni.208) iar altele în conţinutul calificat (art. a Ii-a. s. p.. Această cerinţă a legii constituie factorul care uneşte pluralitatea de acţiuni într-o unitate infracţională100. op.78.p. pen. nr.292/1989. p. unele acţiuni pot să corespundă formei de bază.. Rezoluţia trebuie să cuprindă întreaga activitate desfăşurată de făptuitor. Infracţiunea delapidării. 1987. în rate.209 lit. Fodor. potrivit sancţiunii prevăzută pentru forma mai gravă98 (de exemplu. nr. Bulai. nr. folosirii sau traficării de bunuri). G.4ec..cit..dec. nr. răspunderea penală fiind stabilită.R. R. Dreptul. Mitrache. p. C. B. conţinutului calificat. R. Î990. 1988.52 şi urm.284. Rezoluţia trebuie conturată în linii generale. Cînd legiuitorul a încriminat pe lîngă forma de bază sau tip şi anumite forme agravate.190. Diaconescu. altele în timpul nopţii sau prin efracţie. op. H. unele acţiuni de sustragere se încadrează în conţinutul de bază (art. nr. p.. nr. Trib. Unele consideraţii asupra tentativei de înşelăciune în dauna avutului public. I. p..I. p.R. Antoniu. care nu sînt de natură să anuleze unitatea factorului subiectiv (în cazul furtului unele acţiuni sînt săvîrşite în timpul zilei.R. R. 158/1988. în lipsa căreia acţiunile rămîn entităţi juridice autonome.12. nr. pedeapsa stabilindu-se în raport cu sancţiunea faptei consumate" (de exemplu făptuitorul a săvîrşit mai multe acţiuni de furt în formă consumată..9.D.cit.197. cu posibilitatea surveniri unor noi împrejurări. 1986. nr. p. dec^ir. p. Municip.9.9. Ciuncan. op.. Î988.2394/1983. Explicaţii teoretice. 191. dec. art. să fie prealabilă începerii activităţii şi să persiste pe tot parcursul desfăşurării ei i 0 1 .245. Supr. prevedere unită cu voinţa realizării faptei eşalonat. p. apoi. Timiş.i) întrucît au fost săvîrşite prin efracţie. Suprem. s. Trib.R.

aspect ce interesează la individualitatea pedepsei. adică a distrugerii dispozitivelor de închidere). alcătuind o infracţiune independentă de prima şi concurentă cu ea.52. să fie comise în acelaşi loc şi să vatăme aceeaşi persoană. similitudinea actelo'r de executare. în această situaţie toate acţiunile pot fi comise în perioada minorităţii sau unele în această etapă şi altele în perioada cînd a devenit major. fără ca rezoluţia infracţională să fie redusă la acest mod de a concepe săvîrşirea faptei. sau poate fi comisă în participaţie (coautorat. a procedeului sau manoperelor folosite. 1963. . care răspunde ca autor al ei. complici sau numai la o parte dintre ele. condamnarea la ! 1 0 2 216 Culegere de Decizii ale Tribunalului Suprem.. Persoanele pot să-şi schimbe poziţia în cursul săvîrşirii acţiunilor. care are valoare orientativă şi în prezent. Partea generală apârînd ulterior. a statuat asupra unor criterii de natură a sprijini ideea rezoluţiei unice. care reglementează regimul de sancţionare al infracţiunii continuate.răspunderea stabilită pentru infractorii majori (limitele de pedeapsă au se reduc. C. în anumite cazuri activitatea poate fi concepută în cele mai mic detalii. 1 din 31 ianuarie 1963)102. Organele judiciare trebuie să verifice dacă nu a intervenit o cauză pe parcursul activităţii de natură a întrerupe rezoluţia infracţională. La aceste criterii practica juridică a adăugat şi alte elemente de natură a susţine unitatea de rezoluţie infracţională.— Drept penal. caz în care activitatea ce urmează întreruperii trebuie considerată a fi săvîrşită în baza unei noi rezoluţii. p.42 C. acestea fiind unitatea obiectului material. spre exemplu necesitatea folosirii efracţiei. cum ar fi identitatea modului de săvîrşire a acţiunilor. în sensul că la unele acte pot coopera în calitate de coautori şi la altele avînd rolul de complice. 268. coautori. Participanţii pot opera la toate acţiunile în calităţi diferite. Infracţiunea continuată poate săvîrşită de o singură persoană. complicitate). Acţiunile (inacţiunile) să fie săvîrşite de aceeaşi persoană. identitatea scopului urmărit. în sensul că acţiunile trebuie să se îndrepte asupra aceleiaşi mase de bunuri.pen. reţinîndu-li-se agravarea din art. ceea ce atrage. Instanţa supremă printr-o decizie de îndrumare (nr.. după cum au cooperat ia toate acţiunile sau numai la parte dintre ele. în cazul din urmă. unitatea de loc şi de persoană vătămată. neintervenirea unei piedici de natură a determina luarea unei noi rezoluţii infracţionale etc. Infracţiunea continuata poate fi săvîrşită şi de un infractor minor.

pentru liberarea condiţionată.TULULUI'. în genera! pentru toate instituţiile şi reglementările care prevăd revocarea lor cînd se săvîrşeşte o nouă infracţiune în cursul unor anumite termene care curg în favoarea infractorului (reabilitarea. Astfel: 217 . dacă fapta s-a epuizat sub legea veche. în sensul că.122 alin.pen.şi graţierii. 269. dacă ultima acţiune sa comis sub legea nouă se aplică aceasta. actele de clemenţă nu se aplică dacă ultima acţiune este ulterioară apariţiei lor. fapta continuată beneficiază de acestea în cazul în care data epuizării ei este anterioară legilor de amnistie şi graţiere. întrucît fapta se consideră săvîrşită în timpul ei de acţiune.2 C. Stabilirea datei cînd se consideră săvîrşîtă infracţiunea continuată (epuizarea ei). ultim C. Infracţiunea continuată cunoaşte pe lingă momentul consumării şi un moment al epuizării.prescripţia. ia sfîrşit în acest moment. Data întrunirii elementelor infracţiunii.pen. prevede că data de săvîrşire a infracţiunii continuate este aceea a comiterii ultimei acţiuni). prezintă interes pentru instituţia suspendării executării pedepsei (sub cele două forme ale sale). . cînd s-a conturat temeiul răspunderii penale în sensul art.17 şi 17 alin. pentru graţierea condiţionată.aplicarea legii penale în timp. pentru executarea pedepsei la locul de muncă. datorită voinţei proprii a făptuitorului sau intervenţiei altor factori (descoperirea faptei de către organele competente etc). termenul de prescripţie a răspunderii penale nu se reduce etc). Dacă pentru aceste situaţii prezintă interes momentul epuizării infracţiunii continuate pentru alte instituţii ale dreptului penal interesează data cînd se realizează infracţiunea. . fără a interesa dacă aceasta a luat forma infracţiunii continuate. prezintă interes în legătură cu: .aplicarea amnistiei. aceasta curge de la data comiterii ultimei acţiuni. are vocaţie Sa aplicarea legii mai favorabile. se aplică regimul juridic al infractorilor majori. care este acela al săvîrşirii ultimei acţiuni (art. Stabilirea datei de săvîrşire a infracţiunii continuate. . prelungită în timp. Acţiunea.răspunderea penală pentru o faptă începută în timpul minorităţii şi continuată după ce făptuitorul a devenit major. a epuizării. adică atunci cînd s-a înfăptuit prima acţiune întregită de urmarea specifică ei.Infracţiunea pedeapsa închisorii dacă este mai mare de 6 luni poate constitui termen al recidivei. cînd sînt întrunite elementele obiective şi subiective ale infracţiunii. prescripţia).

suspendarea condiţionată a executării pedepsei se revocă (art. § 3. Partea generala . Regimul de sancţionare al infracţiunii continuate 270.42 prevede că "Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită ia care se poate adăuga un spor potrivit dispoziţiilor 218 . în cazul în care sar proceda în acest fel s-ar crea o situaţie mai uşoară persoanei care a săvîrşit o infracţiune mai gravă — în formă continuată .executarea pedepsei la locul de muncă se revocă dacă persoana a săvîrşit o nouă infracţiune în timpul executării sau încetării executării 9 11 pedepsei (art.864 C. Cauză de agravare facultativă. reflectată în regimul de sancţionare a infracţiunii continuate.) decît celei ce a săvîrşit o infracţiune în formă simplă. De aceea pentru aceste situaţii nu interesează momentul epuizării infracţiunii continuate. .42 C. Codul penal în art.86 . care curg în favoarea condamnatului.Drept penal.(infracţiunea continuată constituie o cauză de agravare a pedepsei. potrivit căruia această unitate legală constituie o cauză de agravare facultativă a pedepsei. în situaţia în care s-ar da efect momentului epuizării.graţierea condiţionată se revocă dacă cel graţiat a săvîrşit o nouă faptă în durata de 3 ani prevăzută în actul de graţiere.). Săvîrşirea mai multor acţiuni conferă ansamblului faptic şi persoanei făptuitorului o gravitate sporită.) dacă cel condamnat a săvîrşit o nouă infracţiune în cursul termenului de încercare.61 C.pen. iar momentul epuizării s-ar situa după expirarea termenelor prevăzute de lege.). Dacă cel condamnat a săvîrşit o nouă infracţiune în formă continuată în cursul acestor termene. . 8 6 C.pen. situată în cursul termenelor prevăzute de instituţiile respective. art. . instituţiile amintite nu ar mai fi revocate întrucît infracţiunea apare ca fiind săvîrşită după expirarea termenelor prevăzute de lege. ci data realizării primei acţiuni cu semnificaţie penală.pen. în ce priveşte revocarea are importanţă săvîrşirea primei fapte. art.83.pen.liberarea condiţionată se revocă dacă cel liberat săvîrşeşte o nouă infracţiune în timpul liberării pînă la împlinirea duratei pedepsei (art. dar sancţionarea se va stabili potrivit regimului juridic al infracţiunii continuate.

208 C. Codul penal comentat. iar dacă maximul special nu este suficient se mai poate aplica un plus la jumătate din acel maxim. Partea generală. Rămureanu.TTTLUL III. în cazul în care s~a ales pedeapsa cu amenda se poate aplica un cuantum pînă la maximul special al amenzii sau echivalent cu acesta. Dacă un asemenea cuntum nu este îndestulător se mai poate adăuga un spor de pînă la 5 ani.pen. potrivit căruia "Infracţiunea este complexă cînd în conţinutul său intră. art.180 C.. prin această includere fapta integrată pierzîndu-şi autonomia infracţională..pen.pen.pen. p.) . ca element sau ca circumstanţă agravantă. care nu poate fi mai uşoară decît cea pronunţată anterior (art. op.43 C.. sau ameninţarea.). Sporul este cel prevăzut pentru concursul de infracţiuni şi este facultativ. Infracţiunea complexă se numeşte infracţiune absorbantă. prin ea însăşi. care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni pedeapsa se recalculează pentru a se stabili o sancţiune corespunzătoare..pen. o faptă prevăzută de legea penală". şi lovirea sau alte violenţe. Definiţia şi modalităţile infracţiunii complexe 271.313. 219 . Codul penal în vigoare a consacrat definiţia infracţiunii în art. Dacă după condamnarea definitivă pentru o infracţiune continuată ulterior cel condamnat este judecat pentru alte acţiuni.193 C. o acţiune sau inacţiune care constituie. în stabilirea pedepsei pentru infracţiunea continuată se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special sau un cuantum care să echivaleze cu acesta. Definiţia. Infracţiunea art. art. art. se reunesc infracţiunile de furt. • • Subsecţiunea a H-a • Infracţiunea complexă § 1.211 C. în structura infracţiunii complexe legiuitorul include o altă faptă penală care devine element constitutiv al conţinutului de bază al unei infracţiuni sau element circumstanţial în conţinutul agravat.3.cit. Reunirea infracţiunilor într-un singur conţinut legal este impusă legiuitorului datorită legăturii de la mijloc la v. iar cea inclusă 103 în conţinutul ei este denumită infracţiune absorbită (de exemplu în conţinutul infracţiunii de tîlhărie.pen.41 alin. art.34 C..

op. se prevede violul care a dus la moartea victimei. se caracterizează prin includerea în conţinutul tip al faptei. în art. Infracţiunea complexă .folosită în scopul luării lucrului mobil.Drept penal. între faptele reunite (lovirea .209 îit. 272. ca în cazul tîîhăriei. o infracţiune incriminată distinct de lege 104 . la rindul lor.viol a antrenat un rezultat mai grav constînd în moartea persoanei). constituie o a doua modalitate a infracţiuni complexe. Se pot cita infracţiunile prevăzute în art.distrugere (ari.pen. (în căzui acestei infracţiuni se alătură furtului fapta de violenţă. Se mai pot cita şi alte infracţiuni avînd această structură: 1 0 4 C. literatura consideră că se realizează această formă de infracţiune nu numai cînd se reunesc două fapte penale între care există o legătură de la mijloc î.180 C.3 C.pen. în baza definiţiei legale a infracţiunii complexe.a scop. b.formă calificată sau.în cazul tîlhăriei) sau a unui raport de la antecedenţă la consecinţă între faptele înglobate în sinteza legală. 'agravată..cit. ca element constitutiv. p.239 C.fapta mijloc .200. într-un conţinut unic.şi include în conţinutul său calificat ca circumstanţă agravantă.pen). 220 .pen sau ameninţare. în conţinutul căruia se include insulta. care. Dacă legea nu le-ar fi reunit s-ar fi realizat un concurs de infracţiuni. 201. Se poate exemplifica această modalitate prin infracţiunea de tîlhărie art.formă de bază sau tip. Infracţiunea complexă . art.pen. In aceste situaţii în structura infracţiunii complexe sînt reunite două infracţiuni prevăzute. cu gravitate sporită (în art. Modalităţile infracţiunii complexe. Codul penal incriminează în art. Această unitate legală se prezintă sub două forme: a. prin voinţa legiuitorului.i furtul prin efracţie. ultrajul. legea oferă şi alte exemple. purtarea abuzivă care include lovirea sau alte violenţe. art. absorbită legal în conţinutul agravat al acestei infracţiuni.217 Cpen). 193 C. care implică distrugerea: infracţiunea complexă calificată include în conţinutul său furtul şi infracţiunea de . furtul .211 C. al unei acţiuni care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Mitrache. ci şi atunci cînd unei fapte prevăzute de lege i se adaugă unele condiţii speciale care fac să apară un nou tip de infracţiune cu caracter complex.faptă scop . violenţa implicată în. Spre exemplu. distinct în lege dar care au fost înglobate.250 alin. figurează--Ca ckţumstanţă agravantă a furtului calificat. calomnia sau ameninţarea.197 alin. Partea generală scop.2.

aceasta trebuie întrunită de către făptuitor. subiect.. raportul sexual cu o minoră. 3 şi 4 Cod penal. cum este în cazul tîlhăriei.TITLUL III. Infracţiunea raportul sexual cu o minoră care a cauzat victimei o vătămare gravă. § 2. (latura obiectivă şi subiectivă). luarea lucrului şi distrugerea în ipoteza furtului calificat prin efracţie). cu precizarea că în situaţia acestora din urmă şi forma tip a infracţiunii este complexă. reunite în structura1 infracţiunii complexe (luarea lucrului şi violenţa în cazul tîlhăriei.198 al. sau a altor infracţiuni care au produs aceleaşi consecinţe grave (art. 3 C.2 şi 3 C. pe de altă parte). elementul material şi moral. etc). iar altul este secundar (tîlhăria este cuprinsă în grupa infracţiunilor contra patrimoniului în baza obiectului său principal ce constă în relaţia socială care asigură dreptul de proprietate). care au dus la vătămarea gravă sau moartea victimei. acest tip de infracţiune se caracterizează prin existenţa a două obiecte juridice (spre exemplu în cazul tîlhăriei se lezează dreptul de proprietate pe de o parte.211 alin. este posibilă participaţia sub toate formele sale. Sub aspectul obiectului. principiul legalităţii incriminării nu admite complexitatea judiciară.pen. cînd legea prevede o condiţie specială (subiect eircumstanţiat). Un obiect este principal. Obiect. în ambele situaţii cînd s-a cauzat o vătămare gravă sau moartea victimei.197 al. pirateria. 221 . tîlhăria art. care la rîndul său are o formă complexă.pen. 2 lit. .pen. Latura obiectivă poate prezenta anumite particularităţi. adică o unitate complexă creată de instanţele de judecată. Elementul material este format din acţiunii:. şi integritatea corporală sau libertatea morală a persoanei.212 alin.2 şi 3 C.Infracţiunea complexă este o unitate' legală. art.g şi al. în baza căruia s-a încadrat infracţiunea complexă într-o anumită grupă de infracţiuni.. art. art.violul. acesta poate fi orice persoană.198 ali.3. La infracţiunea complexă. ca în situaţia tîlhăriei care a cauzat vătămarea gravă sau moartea victimei. în general. . Elementul moral sau forma de vinovăţie. în funcţie de tipul de infracţiune complexă şi caracteristicile pe care le prezintă. în funcţie de tipul infracţiunii complexe şi de caracterizarea făcută de lege. Caracterizarea infracţiunii complexe 273. în ce priveşte subiectul. poate consta în intenţie. sau poate consta în praeterintenţie.

43 C. .Dacă nu există legătura de la mijloc la scop sau. ea este susceptibilă de tentativă.. şe impune soluţia concursului real al infracţiunii.Dacă se descoperă.de la antecedenţă la consecinţă cerută de lege. nu pot forma obiectul unei cauze care înlătură răspunderea penală sau executarea pedepsei (amnistie. după o condamnare definitivă.Drept penal. violul calificat care a cauzat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii se sancţionează cu închisoare de ia 5 la 15 ani. Se mai cunoaşte şi complexitatea naturală. . pedeapsa se recalculează (art. între faptele reunite în structura infracţiunii complexe.Infracţiunile absorbite .)..Infracţiunea complexă se consumă în momentul înfăptuirii acţiunilor şi a producerii urmărilor periculoase. distragerea art. 222 .217 C.pen. în mod natural.pen.pen. urmînd regimul juridic al infracţiunii absorbante. . avînd în vedere periculozitatea socială mult sporită datorită reunirii a două infracţiuni şi a consecinţelor grave produse prin săvîrşirea faptei complexe (tîlhăria în formă simplă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.violenţa ari. Complexitatea avută în vedere mai sus este denumită complexitate legală. 180 C. alte acţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni complexe. fapta de vătămare corporală). iar dacă a avut ca urmare moartea victimei cu închisoare de la 15 la 25 ani. în funcţie de tipul de infracţiune incriminai şi de particularităţile sale obiective şi subiective (de exemplu tentativa la infracţiunea de tîlhărie. . De menţionat că pedeapsa stabilită de lege pentru acest tip de infracţiune este mai gravă. Partea generală . graţiere). cînd făptuitorul a început realizarea acţiunii de sustragere şi fiind surprins de victimă o loveşte fără a reuşi să-şi însuşească bunul mobil). întrucît legea include o faptă penală în conţinutul altei infracţiuni. cînd în mod natural o anumită infracţiune se absoarbe în conţinutul alteia (de exemplu infracţiunea de omor cuprinde în structura sa.Pedeapsa infracţiunii complexe este prevăzută în norma specială care incriminează tipul de infracţiune respectivă fără să existe un regim de agravare care să rezulte din dispoziţiile generale ale Codului penal.

dar devin pedepsibite de îndată ce sînt reluate şi evidenţiază o deprindere.327 C. p. făptuitorul nu beneficiază de aplicarea actelor de. Infracţiunea de obicei se compune din mai multe acţiuni. prostituţia (art. V. 223 . Casa de Editură şi presă "Şansa".).328 C. o îndeletnicire din partea făptuitorului. Fapta se consumă. repetare care atribuie ansamblului de acţiuni gravitatea specifică infracţiunii. 1992. cu sublinierea că. se aplică legea mai favorabilă dacă fapta s-a epuizat sub legea veche. Acestea devin aplicabile numai dacă infracţiunile de obicei s-au epuizat înainte de apariţia lor. în afară de momentul consumării..studiul infracţiunii colective. nu cad sub incidenţa legii penale.pen). în momentul în care s-a repetat de un număr suficient pentru a releva îndeletnicirea105.R. Infracţiunea de obicei este acea formă de unitate infracţională..pen.9.8 şi urm. care luate separat.326 C. se mai distinge şi un moment al epuizării. R. termenul de prescripţie începînd să curgă din momentul comiterii ultimei acţiuni. în cazul succesiunii legilor penale. Infracţiunile de obicei nu sînt susceptibile de tentativă. se aplică aceasta. Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român. D. dacă ultima acţiune se comite ulterior apariţiei lor.D. 1984. chiar dacă este mai severă pentru infractor. o îndeletnicire din partea celui care le-a săvîrşit. Momentul epuizării mai prezintă interes şi în legătură cu actele de amnistie şi de graţiere. clemenţă.p. Prezintă interes şi în legătură cu prescripţia. Pavel.pen. vagabondajul (art. marcat de săvîrşirea ultimei acţiuni. există ca infracţiune. Acest moment prezintă interes în legătură cu aplicarea legii penale în timp. Contribuţii la . Bucureşri. Legea consacră ca infracţiuni de obicei: cerşetoria (art. Papadopol. Infracţiunea Subsecţhmea a III-a Infracţiunea de obicei 274. în sensul că dacă ultima acţiune se comite sub Segea noua. nr. Noţiune. care constă în repetarea faptei pînă relevă o obişnuinţă. la acest tip de infracţiune. repetarea reprezintă o trăsătură constitutivă a conţinutului unei asemenea infracţiuni. 105 y papadopol. caracterizare.TULUL III.276.) şi altele.

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. după care aceasta se amplifică.cit. acest punct de vedere este 224 106 C. sau moartea victimei (art. Acest tip de unitate infracţională secaracterizează prin săvîrşirea unei acţiuni şi a producerii urmării specifice ei.202.). p. caracterizare. Sub aspect subiectiv infracţiunile progresive sînt de regulă praeterintentionate. Noţiune. prin aceea că în cazul acestora din urmă făptuitorul continuă să desfăşoare activitatea.pen). op.pen).pen. Dintre infracţiunile progresive prevăzute de lege se pot aminti: vătămarea corporală (art.182 C.. fără să se mai prelungească în timp după această dată prin voinţa sa. punct de vedere care este susţinut cu argumente puternice. în cazul acestui tip de infracţiune se determină un moment al săvîrşirii faptei iniţiale şi un moment al epuizării. Infracţiunea progresivă se deosebeşte 'de alte infracţiuni cu durată în timp. în sensul că fapta iniţială se săvîrşeşte cu intenţie iar urmarea mai gravă.183 C. continuă şi de obicei. încadrarea juridică se face potrivit tipului de infracţiune cu rezultat mai grav (spre exemplu loviri cauzatoare de moarte. care se produce. art. în timp ce în cazul infracţiunii progresive activitatea infractorului ia sfîrşit prin comiterea acţiunii iniţiale. continuate şi de obicei. vătămarea corporală gravă (art. ca infracţiunea continuată.181 C. sînt infracţiuni progresive întrucît fapta iniţială de lovire (art. ca în cazul infracţiunilor continui. Mitrache.Drept penal. prin continuarea acţiunii sau repetarea acţiunilor.183 C.pen).183). sau se produce o altă urmare. în ce priveşte stabilirea datei de săvîrşire a acestei infracţiuni s-au formulat două puncte de vedere: într-o opinie se consideră că dată de săvîrşire a acestei infracţiuni este aceea a comiterii faptei iniţiale. . care. în cadrul infracţiunii progresive fapta iniţială şi urmările ei se absorb în infracţiunea mai gravă care se produce. ajugîndu-se ia un rezultat mai grav. întrucît din punctul de vedere al făptuitorului acţiunea ia sfîrşit în acest moment. de regulă. Partea generală Siibseeţiunea a IV-a Infracţiunea progresivă 275. se distanţează în timp de acţiunea comisă 106 . se impută făptuitorului pe 4>ază de culpă. care este cel al producerii rezultatului mai grav.pen.181 sau 182 C.180) poate produce un rezultat mai grav constînd în vătămarea corporală prevăzută în art. 203.

225 1 0 7 . cînd acţiunea iniţială s-a comis în perioada minorităţii iar rezultatul mai grav s-a produs în perioada cînd a devenit major şi altele. p.45.R. De menţionat că dacă fapta iniţială se săvîrşeşte în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate. în perioada liberării condiţionate. prescripţia. privind aplicarea legii penale în timp. Infracţiunea susţinut de instanţa supremă într-o decizie de îndrumare 107 . a executării pedepsei la locul de muncă..TITLUL III. răspunderea minorilor infractori. Editura Academiei Române. Momentul consumării.8. seria nouă. iulie-dec. R. toate aceste instituţii se revocă. Decizia de îndrumare nr. nr.D. 1991. a producerii rezultatului mai grav. Studii de drept românesc. Determinarea momentului de săvîrşire a acestei infracţiuni prezintă interes întrucît de acest moment se leagă o serie de consecinţe juridice. 1987. deşi urmarea mai gravă se produce după expirarea termenelor sau duratei lor. Infracţiunea pr&gresivă. 1/1987. 3-4.190. 46. Ştefan Mateescu. p. într-o altă opinie se consideră că data săvîrşirii infracţiunii progresive este aceea a epuizării.

o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.pen. Există recidivă şi în cazul în care prima condamnare sau pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvîrşită ulterior condamnării anterioare priveşte detenţiunea pe viaţă. înainte de 226 .32-40.pen. recidiva. Legea a creat un cadru legal al materiei pluralităţii de infracţiuni în Capitolul IV. întrucît se realizează prin săvîrşirea a două sau mai multe infracţiuni şi de cea a pedepsei prin regimul de sancţionare stabilit pentru fiecare formă de pluralitate în parte.• - • " • " Drept penal. înainte ca făptuitorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele. Partea generală CAPITOLUL V PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI SECŢIUNEA I Consideraţii generale privind pluralitatea de infracţiuni 276. care reglementează formele acesteia şi sistemele lor de sancţionare. Formele pluralităţii de infracţiuni. . Din art. se realizează cînd o persoană după o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni săvîrşeşte din nou. recidiva şi forma consacrată în art.. denumită pluralitate intermediară. rezultă că pluralitatea de infracţiuni se prezintă sub următoarele forme: concursul de infracţiuni. 277.40.32 şi 40 C. Cea de-a doua formă. In cadrul pluralităţii de infracţiuni se stabileşte o legătură in personam.32 C. Noţiune. Pluralitatea de infracţiuni este legată de instituţia infracţiunii prin structura sa. faptele fiind săvîrşite de aceeaşi persoană. se poate defini pluralitatea de infracţiuni ca fiind situaţia în care o persoană a săvîrşit două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele sau a săvîrşit o nouă infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru o alta comisă anterior. O primă formă constituie concursul de infracţiuni care constă în săvîrşirea a două sau mai multe infracţiuni. art. căreia trebuie să i se asigure o justă sancţionare. Pluralitatea intermediară există atunci cînd^după o condamnare definitivă cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune. în lumina art.

Definiţia generală a concursului de infracţiuni şi condiţiile sale 278. a infractorului. vol. Ele se deosebesc prin existenţa sau inexistenţa unei hotărîri definitive de condamnare între faptele ce constituie pluralitatea de infracţiuni. Fodor.). Explicaţii teoretice . Concursul de infracţiuni este reglementat de art.pen. p. SECŢIUNEA a Ii-a Concursul de infracţiuni § 1. 227 1 0 8 .. p..pen. în cazul concursului de infracţiuni sînt comise înainte de a fi pronunţat o hotărîre definitivă de condamnare pentru vreuna din ele.A. înşelăciune (art.260.. cum este în cazul conducerii neregulamentare a unui autovehicul care a avut ca I.a şi b C.288 C.33 C. Concursul de infracţiuni poate fi definit ca fiind situaţia în care o persoană săvîrşeşte două sau mai multe infracţiuni..pen. op. prin acţiuni sau inacţiuni diferite sau printr-o singură acţiune sau inacţiune. Potrivit art. ultraj (art.33-36 C. vătămare corporală gravă (art. consacrate în art. (de exemplu. de asemenea. Infracţiunea începerea executării pedepsei. fals (art.cit.pen. în timpul executării ei sau în stare de evadare şi nu sînt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru recidivă.33 lit.cit.pen.239 C.208 C. Codul penal comentat.222.).182 C.).pen..215 C. V. op. există concurs de infracţiuni cînd o persoană a săvîrşit mai multe infracţiuni prin acţiuni diferite: furt (art.JTHUL UI.).I. există concurs cînd o persoană a produs mai multe infracţiuni ca urmar-e a săvîrşirii unei singure acţiuni. concursul real şi concursul ideal. Definiţie. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele 1 0 8 .. Rămureanu. Se mai poate elabora o formulare care să desemneze formele sub care se poate prezenta concursul. în situaţia recidivei şi a pluralităţii intermediare faptele sînt separate printr-o condamnare definitivă. concursul de infracţiuni poate fi definit ca fiind acea formă de pluralitate de infracţiuni caracterizată prin săvîrşirea a două sau mai multe infracţiuni de aceeaşi persoană.pen) etc. înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele.pen. Formele pluralităţii se aseamănă prin condiţia săvîrşirii a două sau mai multe infracţiuni şi prin unicitatea subiectului.

.263 C. C. B. în stare de tentativă incriminată (sau acte de pregătire incriminate prin asimilare cu tentativa. Sub aspectul formelor de vinovăţie.2 şi vătămare corporală gravă din culpă. tîlhărie art. art. nu-şi pierd autonomia infracţională ci rămîn mai departe cu individualitatea lor pînă la executarea integrală a pedepsei globale pronunţate pentru întreg concursul. Infracţiunile ce formează concursul. ultraj art. fără să intereseze numărul şi gravitatea acestora.239). 184 C.288 C. . p. art. Săvîrşirea a două sau mai multe infracţiuni. Condiţiile generale de existenţă a concursului de Infracţiuni.215 ! ) şi de complicitate în comiterea unei alte infracţiuni (înşelăciune .. art.2 lit.1. instigator sau complice. 119. 197 al.pen. C. Se poate reuni într-un concurs de infracţiuni şi formele de participaţie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală cînd infractorul a săvîrşit un act de coautorat în raport cu o anumită infracţiune (furt .cit. art. faptele pot fi comisive (delapidarea art. 1. 173 al. Faptele reunite în structura concursului pot fi toate infracţiuni consumate sau unele pot să apară în forma tipică (consumată) iar altele în forma atipică. art.pen.215). Bulai.) sau praeterintenţionate (loviri cauzatoare de moarte. Prin săvîrşirea unei infracţiuni. de instigare în raport cu alta (delapidarea . Pentru existenţa şi sancţionarea concursului de infracţiuni se cer întrunite următoarele condiţii: 279. Concursul se caracterizează prin posibilitatea de asociere nelimitată a faptelor penale.art. faptele consumate pot fi intenţionate (furt art. 1 0 9 228 G. Amoniu. 178 al.208. Partea generala rezultat producerea unui accident.211.249 C. din culpă (ucidere din culpă. violul care a cauzat o vătămare corporală gravă.78 al.pen..).).pen. 144 C.pen. se înţelege săvîrşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă precum şi participarea la comiterea acestora ca autor.215 1 C. neglijenţă în serviciu. ca formă a pluralităţii de infracţiuni.Drept penal.) şi omisive (omisiunea sesizării organelor judiciare. art.art. Ca mod de manifestare a conduitei.1.art. art.208).pen.18. soldat cu moartea unei persoane şi vătămarea gravă a alteia (uciderea din culpă.pen. potrivit art. falsul art.pen.d.pen) sau concursul poate fi alcătuit dintr-o combinaţie de fapte cu forme de vinovăţie digerite 109 .pen.3 C. op.. de exemplu activitatea încriminată în art. 183 C.2 C..

pot fi comise în ţară sau unele în ţară iar altele în străinătate. în cazul infracţiuni continuate există o singură rezoluţie infracţională. continuate. O asemenea legătură poate totuşi exista. în timp ce în cazul concursului de infracţiuni există atîtea hotărîri infracţionale cîte fapte s-au realizat.. criteriul de delimitare fiind elementul subiectiv.TITLUL III. apare ca autor al infracţiunilor generate de acţiunea unică (infractorul a descărcat un foc de armă care a avut ca rezultat moartea" unei persoane art. continue. caz în care concursul este denumit omogen (mai multe infracţiuni de furt) sau de natură diferită avînd denumirea de concurs eterogen (fals. care reuneşte acţiunile repetate săvîrşite la intervale diferite de timp într-o entitate unică. Pentru existenţa concursului nu se cere o legătură între fapte. la diferite intervale de timp dar se pot comite şi simultan (lovirea şi insulta în acelaşi timp). în acest caz.pen.174 C. 2) Săvîrşirea infracţiunilor de către aceeaşi persoană. luare de mită). • 2791.legătură de spaţiu). Acesta poate fi autor al tuturor infracţiunilor sau poate avea roluri diferite .peri. etiologică (o infracţiune a constituit mijlocul în vederea comiterii alteia . topografică (infracţiunile au fost săvîrşite în acelaşi ioc .o infracţiune de fals săvîrşită în vederea comiterii unei fapte de înşelăciune) şi consecvenţională (o infracţiune a fost comisă pentru a ascunde o alta" săvîrşită anterior . Concursul omogen trebuie delimitat de infracţiunea continuată. în cazul concursului ideal datorită împrejurării că pluralitatea de infracţiuni rezultă ca urmare a săvîrşirii unei singure acţiuni. De regulă. 229 .coautor. Formele de parîicipaţie eterogene sînt posibile în cazul concursului real.un fals săvîrşit pentru a acoperi o delapidare).art. in rem.182 C. complexe. şi vătămarea gravă a alteia . infracţiunile pot fi de aceeaşi natură. instigator. Faptele concurente pot avea sediul în partea specială a Codului penal sau în legile speciale cu dispoziţii penale.3O5 C. de concurs cu conexitate. faptele se săvîrşesc succesiv.). Infracţiunea * in — abandonul de familie art. făptuitorul. concursul luînd denumirea. de regulă. delapidare. Concursul poate ii alcătuit din infracţiuni simple. Conexitatea poate fi cronologică (toate faptele au fost săvîrşite în acelaşi timp). Sub aspectul naturii lor.pen. complice în raport cu faptele ce-i sînt imputabile (instigator la omor. complice ia tîlhărie şi coautor la furt). de obicei şi progresive. Concursul impune condiţia ca toate faptele să fie săvîrşite de acelaşi făptuitor.

iar instanţa. şi nu a descoperirii şi urmăririi lor. fără a se mai pune problema tratamentului juridic al concursului. 280. partea generală. Pentru existenţa concursului' de infracţiuni interesează data săvîrşirii faptelor.119.132 etc). împăcarea părţilor art. art. 131. Cînd se constată că o nouă infracţiune • s-a comis după o condamnare definitivă.Drept penal. Dacă au existat trei infracţiuni concurente.art. partea generală (amnistie art. fiind săvîrşită înainte de această condamnare rămîne concurentă cu aceea pentru care s-a pronunţat condamnarea. prescripţia art.Cauzele generale de nepedepsire.Cauzele generale care înlătură răspunderea penală din titlul VII ai Codului penal.pen. pentru o altă infracţiune. Prin această condiţie concursul se deosebeşte de recidivă şi de pluralitatea intermediară.pen. Dintre cauzele legale care pot să înlăture unele infracţiuni din concurs se pot aminti: . . Dacă faptele au fost săvîrşite înainte de o condamnare definitivă.). 4) Infracţiunile sau cel puţin două dintre ele să poată fi supuse judecăţii şi să fie susceptibile de condamnare. lipsa plîngerii prealabile art. dar momentul săvîrşirii se plasează înainte de această daîă. aplincîndu-i sistemul de sancţionare al concursului. S-ar putea ca o infracţiune să se descopere după ce a intervenit o hotărîre definitivă de condamnare. 281. sau ale pluralităţii intermediare. pronunţată pentru o alta comisă anterior. după caz.. Această condiţie presupune ca infractorul să fie trimis în judecată pentru cel puţin două infracţiuni.184 C.22 C. se aplică regulile recidivei. ele se află în concurs. Trebuie să nu intervină anumite cauze care înlătură răspunderea penală şi care elimină infracţiunile din concurs. iar pentru două au intervenit unele cauze prevăzute în titlul VII din Codul penai. ca desistarea şi împiedicarea rezultatului art. ca amnistia.30 C. împăcarea părţilor.pen.121. ori alte cauze similare se va reţine spre sancţionare o singură infracţiune. 230 . împiedicarea săvîrşirii faptei în cazul participaţiei. deşi fapta a fost descoperită după pronunţarea hotărîrii definitive de condamnare. 3) Săvîrşirea infracţiunilor înainte de a se fi pronunţat o hotărîre definitivă de condamnare pentru vreuna dintre ele. ultima poate fi săvîrşită şi cu intenţie indirectă sau din culpă . indiferent de momentul urmăririi lor. Partea generala infractorul este autor al celor două fapte săvîrşite cu intenţie. constatînd vinovăţia lui să-1 condamne pentru ambele infracţiuni concurente.

care dau naştere infracţiunilor concurente.33 lit. reglementează în art.pen. 1970.3 C. Examen de drept comparat. art.şi b) concursul ideal . 1973. teză de doctorat. ca şi cel anterior. Este prevăzut în art.255 al.260 al. fapte consumate (tipice) sau unele sub forma tentativei (atipice). fără să fie exclusă posibilitatea săvîrşirii lor în acelaşi loc şi chiar în acelaşi timp (de exemplu o persoană săvîrşeşte o infracţiune de lovire sau alte violenţe (art. Formele concursului de infracţiuni în legislaţie şi literatură.205) în acelaşi timp). Concursul de infracţiuni în dreptul penal român. Concursul real este forma cea mai frecventă a concursului. A. Preliminarii.concursul real . retragerea mărturiei mincinoase. Zolyneak. după cum activităţile pot să reprezinte diferite forme de participaţie (coautorat. iar concursul ideal se constituie prin săvîrşirea unei singure acţiuni (inacţiuni). Iaşi.2 C. Cuza" Iaşi.TITLUL HI. definiţie. p..Cauzele speciale de nepedepsire ca denunţarea mituitorului.ale textului citat. Infracţiunile reunite în concurs real pot fi comisive. Codul în vigoare. omisive.211.a) şi poate fi definit ca fiind situaţia în care o persoană săvîrşeşte două sau mai multe infracţiuni. sub aspectul a două forme sub care se prezintă: concursul real sau material şi concursul ideal sau formal. caracterizare 1 1 1 . Analele Univeristăţii "Al. care datorită împrejurărilor în care are loc şi urmărilor produse. Zolyneak. art.239). IU M. Concursul real (sau prin mai multe acţiuni). prin acţiuni sau inacţiuni diferite. complicitate HO M. şi altele. 180) şi o infracţiune de insultă (art. generează mai multe infracţiuni110.pen. înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Concursul real apare ca urmare a săvîrşirii a două sau mai multe. o tîlhărie art.2O8. Intre aceste două forme nu există o deosebire de esenţă. ci doar privitoare la modul cum iau naştere. I. instigare.60 şi urm. p.59 şi urm. forme consacrate în literele a) . acţiuni. Infracţiunea . 283. De regulă infracţiunile se comit succesiv la diferite intervale de timp (un furt art. Formele concursului de infracţiuni 282. § 2. 231 . şi în locuri diferite. un ultraj art.33 concursul de infracţiuni.

Cînd legătura este de. Această reglementare a fost impusă de practica judiciară întrucît în temeiul Codului anterior din 1937 republicat în 1948. între faptele în concurs real se contată adesea. Partea generală raportate ia infracţiuni distincte . o legătură in rem. după săvîrşirea unui vioi.a se vedea "Condiţiile generale de existenţă aîe concursului").215). sau prima poate fi din culpă şi a doua intenţionată (s-a comis o infracţiune din culpă . Pentru existenţa concursului reai nu se cere vreo legătură între faptele comise. faptele se comit succesiv. Concursul de conexitate mai poartă denumirea de concurs caracterizat (sau calificat). o legătură de la mijloc la scop sau de la antecedenţă la consecinţă. sub aspectul formei de vinovăţie sînt întotdeauna intenţionate. se comite un omor asupra acesteia pentru a nu se descoperi fapta de vioi.Drept penal. care prevede că "Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvîrşirea sau ascunderea aitei infracţiuni". unele adoptînd teza concursului de infracţiuni iar altele promovînd teza unităţii infracţionale. instanţele de judecată în asemenea situaţii. De exemplu se săvîrşeşte o infracţiune de fals pentru a acoperi o delapidare comisă înainte.a). cronologică. Totuşi o asemenea Legătură poate să existe.33 iit.a) partea a doua a alineatului. Legătura de la mijloc la scop există atunci cînd o faptă a fost' comisă în vederea săvîrşirii aîteia. Soluţia corectă era şi este a concursului de infracţiuni. ceea ce a determinat prevederea expresă a acestei soluţii în Codul penal. datorită strigătelor victimei. alcătuit din infracţiuni de natură diferită.215 ! ) sau o înşelăciune (art.33 liî. Legătura de la antecedenţă la consecinţă se constată cînd o faptă a fost săvîrşită pentru a acoperi o alta comisă anterior. De regulă concursul de conexitate etiologică este eterogen.(coautorat ia tîlhărie. consecvenţională .neglijenţă în 232 1 . în art. au dat soluţii diferite. La concursul consecvenţional faptele pot fi intenţionate.la mijloc la scop. complicitate la furt şi instigare la omor). Această modalitate a concursului a fost consacrată în actualul cod penal în art. iar cînd legătura este de la antecedenţă la consecinţă se numeşte concurs de conexitate consecvenţională. forma de pluralitate este denumită concurs sau conexitate etiologică. prin absorbţia infracţiunii de mijloc în infracţiunea scop (falsul absorbit în delapidare). De exemplu s-a săvîrşit o infracţiune de fals pentru a se comite apoi o delapidare (art. (conexitate topografică. concursul luînd denumirea de concurs cu conexitate. etiologică.

Caracteristic concursului ideal sau formal. Concursul ideal există şi atunci cînd o persoană conducînd neregulamentar au autovehicul.).şi apoi o alta intenţionată. activitate care duce la moartea lui y şi la vătămarea corporală a unei alte persoane z.2 şi vătămarea corporală din culpă. art.TITLUL III. Infracţiunea^ serviciu.Concursul ideal poate fi. integrîndu-se ca element material în faptele apărute. că pluralitatea de infracţiuni se constituie ca urmare a săvîrşirii unei singure acţiuni.Numărul infracţiunilor care pot să apară.pen. de exemplu un fals material în înscrisuri oficiale.pen. art. în special. art. Această formă de concurs este prevăzută în art. art. cu scopul de a o acoperi.249 C. securitatea şi protecţia muncii etc. în cazurile date există o activitate unică de declanşare a focului armei şi de conducere a autovehiculului în mod neregulamentar.) .). este. Pentru ca acţiunea să genereze mai multe infracţiuni trebuie să fie comisă în anumite împrejurări şi să producă mai multe urmări. •— Această formă de concurs este mai puţin frecventă în practică (apare. există concursul ideal în cazul în care x voind să ucidă pe y declanşează un foc de armă într-un loc în care se circulă. în conţinuturile infracţiunilor produse.33 lit. . ca în exemplele de mai sus. ca urmare a săvîrşirii unei singure acţiuni (inacţiuni) este mei mic decît al celor din cadrul concursului real. la rîndul său. Concursul ideaî (sau printr-o singură acţiune). eterogen şi omogen (infracţiuni de natură diferită sau de aceeaşi natură). fără a avea carnet de conducere. cum mai este denumit.184 al. Definiţie.288 C. Astfel.178 al.. cu moartea unei persoane şi vătămarea gravă a alteia (uciderea din culpă. 284. în sfera circulaţiei pe drumurile publice. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care lea produs întruneşte elementele mai multor infracţiuni". Concurs ideal există şi în cazul în care o persoană conduce un autovehicul pe drumurile publice în stare de ebrietate. se angajează într-o depăşire producînd un accident care se soldează.pen. care se manifestă cu aptitudine cauzală diferită. amplitudinea sa este mai redusă decît a celui din urmă (în cazul concursului ideal se pot reuni două-trei infracţiuni în timp ce în cazul concursului real numărul de fapte care se pot reuni este mult mai mare (5-10-15-20.3 C. De exemplu s-a 233 . de exemplu 20 de furturi sau furturi împreună cu tîlhării etc.) . B. caracterizare.b) şi se realizează "cînd o acţiune (inacţiune) săvîrşită de aceeaşi persoană.

33 lit. Bucureşti.. Concursul ideal nu trebuie confundat cu concursul de texte sau legi penale. Tanoviceanu. op. s-a susţinut că în cazul concursului ideal pluralitatea de infracţiuni este tot aşa de reală ca şi în cazul concursului numit real. ci o unitate infracţională112 care violează mai multe dispoziţii ale legii penale.249 comentariul lui Traian Pop. G. p. Ştefani.care pune în evidenţă pluralitatea de infracţiuni şi în ipoteza concursului denumit.b) . p. ari Î97 şi s-a transmis o boală venerică victimei de către infractor care ştia că suferă de o astfel de boală. Pinatel.332-333.Drept penal. B.Faptele apar de regulă simultan datorită acţiunii unice care le produce.I. P. Codul penal adnotat. Partea generala comis o infracţiune de viol. p.. Tanoviceanu.309 (concurs ideal eterogen).3 C. în altă opinie formulată în literatura penală străină şi dominantă în literatura penală română 1 ' 3 . art.461 şi urm.Sub aspect subiectiv infracţiunile pot fi toate intenţionate.moartea . de exemplu. Prin aceeaşi acţiune se pot comite două infracţiuni de aceeaşi natură. ideal.cit. Bouloc.este împiedicată însă se produce şi vătămarea corporală gravă a altei persoane (tentativă de omor şi o infracţiune consumată de vătămare corporală) .cit. op. ori toate din culpă sau unele intenţionate şi altele din culpa. 112 I.în structura concursului ideal se pot reuni fapte consumate şi activităţi în faza tentativei (de exemplu se realizează o acţiune de ucidere a unei persoane.cit.. op. Un asemenea punct de vedere nu mai este susţinut în prezent în literatura română datorită formulării clare a textului art.cit. p. împrejurare care creează o aparenţă de pluralitate de infracţiuni. dintre care unul prevăzut în partea H2 i. . Dongoroz. în mod convenţional. în practica legislativă este posibil ca o faptă să fie incriminată prin texte de lege diferite. J.pen. op.184 alin.Bouzat. Bucureşti 1912. 285. se mai realizează prin aceeaşi acţiune şi infracţiunea de contaminare venerică art..725 şi unn. chiar anterioară Codului penal din 1968. Levasseur. Deosebirea concursului ideal de concursul de texte sau legi penale. p. acţiunea de conducere neregulamentară a unui autovehicul a dus Ia două infracţiuni de vătămare corporală din culpă. Curs de drept penal. voi. V.283 şi urm. 234 . p.II. G. în literatura penală străină şi română mai veche s-a susţinut şi opinia potrivit căreia în cazul aşa numitului concurs ideal nu există o pluralitate de infracţiuni.676. dar urmarea .. V. . Dongoroz. vol.

cit. op. care se rezolvă prin aplicarea dispoziţiei speciale care înlătură incidenţa cele generale. în care se absorb' pedepsele mai uşoare (major poena I. dintre -pedepsele stabilite de instanţă infractorul o va sxetfuta pe cea mai grea. în cazul concursului de legi sau texte penale se constată existenţa unei singure infracţiuni şi a unei pluralităţi de legi (texte) penale în concurs.679-680. datorită unităţii de acţiune. iar altul într-o lege specială cu dispoziţii penale (extrapenaiă). în realitate realizîndu-se mai multe infracţiuni. dar cu un cîmp mai larg de acţiune. în literatură s-au elaborat următoarele sisteme de sancţionare. Sisteme de sancţionare concepute în literatură şi consacrate în legislaţie. Manzini. totalizarea pedepselor aplicate infracţiunilor concurente şi obligarea condamnatului la executarea cuantumului rezultat în urma operaţiunii de adunare (quot delicta tot poenae). In cazul concursului ideal se creează doar aparenţa de unitate infracţională.cit. SECŢIUNEA a Hl-a Sancţionarea concursului de infracţiuni § 1. reflectate în legislaţiile penale. Prin aplicarea iui se desfiinţează maximul general al diferitelor 114 feluri de pedepse şi se anulează funcţia de reeducare a pedepsei . în această situaţie dacă sînt îndeplinite condiţiile de incriminare din legea specială (extrapenaiă) se aplică textul din această lege şi nu dispoziţia din Codul penal cu acelaşi obiect de reglementare. b) Sistemul absorbţiei sau al pedepsei cele raaî grele. V. a) Sistemul cumulului aritmetic. se poate ajunge la un cuantum care să depăşească durata probabilă a vieţii uni om. 235 .specială a Codului penal.91. Prezentare succintă. p. op. Acest sistem propune cumularea.. Pluralitate de sisteme 286. Tanoviceanu. Sistemul a fost criticat întrucît. Potrivii acestuia. p. Tratamentul sancţionar al concursului pune problema pedepsei ce urmează a se aplica infractorului care a comis mai multe infracţiuni şi care vădeşte de regulă.. în ce priveşte pedeapsa închisorii. o persistenţă infracţională şi deci o periculozitate socială sporită.

cînd pedepsele complimentare şi măsurile de siguranţă sînt de natură diferită şi sistemul absorbţiei cînd pedepsele complimentare sînt de aceeaşi natură. în căzui concursului. la care se poate adăuga un spor (major poena absorbet minorem cum asperitatae). iar instanţa a dispus să se execute închisoarea la care a adăugat amenda în totalitate. Sistemul' sancţionator aplicabil pedepselor principale este prevăzut în art. a pedepselor pentru fiecare infracţiune în parte.privative de libertate şi pecuniare. 35 C. sporul poate fi obligator sau facultativ.Drept penal. . sînt de natură diferită . Reglementarea modului de aplicare a pedepsei principale în Codul Penal 287. de către instanţă. Codul în vigoare a consacrat acelaşi sistem de sancţionare. sau a 236 .34 C. cînd s-au pronunţat două pedepse. pedeapsa cea mai gravă.pen.34. Partea generală absorbet minorem). după care se dispune executarea celei mai grave. aceasta din urmă absorbindule pe celelalte. în art. Codul a consacrat sistemul absorbţiei cînd s-au pronunţat mai multe pedepse cu închisoarea sau amenda alături de care sa pronunţat şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă. adică ai aplicării pedepsei celei mai grave. în anumite limite prevăzute de lege. fix sau variabil. una cu închisoarea şi alta cu amenda.Pentru pedepsele principale a consacrat în art. Critica ce i s-a adus acestui sistem a fost aceea că se acordă o primă de încurajare infractorului care a comis o infracţiune mai gravă de a săvîrşi alte fapte mai uşoare ale căror pedepse se vor absorbi în pedeapsa primei fapte sancţionate mai sever. şi constă în stabilirea. pentru infracţiunile concurente.pen. cu posibilitatea aplicării unui spor.34 sistemul cumulului juridic. practic în această alternativă operează sistemul cumulului aritmetic. cu posibilitatea aplicării unui spor. se aplică. un sistem suplu cu posibilităţi de diferenţiere a pedepsei. c) Sistemul cumulului juridic.35) s-a consacrat sistemul cumulului aritmetic. I § 2. Cele două etape de individualizare a pedepsei. . în concepţia acestui sistem. pentru ambele forme ale concursului de infracţiuni. cît şi a acelor cu amenda său cînd sancţiunile. dintre pedepsele stabilite de instanţă.Pentru pedepsele complimentare şi măsurile de siguranţă (art. în vederea executării. care funcţionează atît în cazul pedepselor ce constau în închisoare.

în celelalte ipoteze funcţionînd sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil. de la care se porneşte în vederea aplicării sancţiunii pe care o va executa infractorul. Prima ipoteză se referă la stabilirea detenţiunii pe viaţă pentru o faptă şi a uneia sau mai multor pedepse cu închisoarea ori cu amenda. iar dacă nu este suficientă se mai poate adăuga un spor în două trepte: pînă la maximul ei special. op. Numai pentru acest caz de aplicare a pedepsei principale legea a stabilit sistemul absorbţiei . în vederea executării. se mai poate adăuga. la care se mai adăuga un spor. 237 . a detenţiunii pe viaţă. de data aceasta pentru concursul de infracţiuni. După stabilirea pedepselor. Infracţiunea aplicării în vederea executării.pedepsele mai uşoare absorbindu-se în pedeapsa cea mai gravă —. p. care se bazează pe sistemul absorbţiei. ca prim moment de individualizare. Stabilirea acestor pedepse distincte mai prezintă interes şi în cazul intervenţiei unei legi de graţiere. se continuă cu cel de-al doilea moment al individualizării pedepsei. şi nu pedepsei globale. dar prevede posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă în anumite limite.222 şi urm. pedeapsa cea mai gravă. globală sau rezultantă (dacă s-a adăugat sporul) a concursului. la acest maxim un spor de pînă la 5 ani. într-un astfel de caz se aplică. Ipotezele şi soluţiile legale prevăzute de art. care se aplică pedepselor infracţiunilor concurente. rezultante 115 . Codulpenal comentat. Primul moment de individualizare a pedepsei constă în stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune în parte. în vederea executării. A treia ipoteză are în vedere situaţia cînd instanţa a aplicat numai pedepse cu amenda. c).. pedeapsa cea mai mare. se aplică amenda cea mai mare. dacă s-a dispus această pedeapsă perpetuă. se dispune executarea acesteia.cit. operînd sistemul absorbţiei.r• TULUL III.34 C. iar dacă acest maxim nu V... care poate fi sporită pînă la maximul ei special. pentru a se cunoaşte care este pedeapsa cea mai gravă. a). Cea de-a doua ipoteză priveşte situaţia cînd instanţa a stabilit pedepse cu închisoarea pentru toate infracţiunile concurente. în cazul în care printre pedepsele faptelor concurente s-a aplicat şi detenţiunea pe viaţă. iar dacă acesta nu este îndestulător.pen. în acest caz. 288. cînd se alege pedeapsa cea mai gravă. în acest caz se aplică. aceasta fiind pedeapsa colectivă. adică detenţiunea pe viaţă.. Rămureanu. b). pentru alte infracţiuni concurente cu aceasta.

a) şi d) pe o durată stabilită de organul de judecată).Dreptpenal. Dacă prin adăugarea sporului se ajunge la totalul pedepselor. pedeapsa colectivă (globală) a concursului. în acest sens se aplică pedeapsa închisorii. Această limită este impusă de art. se aplică toate alături de pedeapsa închisorii (pentru o infracţiune s-a aplicat interzicerea dreptului de a alege pe o anumită durată art. în funcţie de împrejurările cauzei). iar pentru alta degradarea militară. A patra ipoteză se referă îa aplicarea de pedepse de natură diferită şi anume pentru o infracţiune închisoarea şi pentru alta amenda. recidivă şi concurs de infracţiuni. Pedeapsa aplicată după regulile arătate nu trebuie să depăşească totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente.64 lit. 289.35 C.a). potrivit dispoziţiilor art. art. Partea generală este îndestulător. iar pentru aita interzicerea drepturilor părinteşti art. al cumulului juridic şi ai cumulului aritmetic.64 lît. Cînd pentru vreuna dintre infracţiunile concurente s~a aplicat o pedeapsă complimentară (de exemplu interzicerea unor drepturi.34 alin. dispoziţiilor privitoare la circumstanţele agravante. dar cu conţinut diferit. a dreptului de a alege şi de a fi ales. în cazul aplicării concomitente a.pen.34 lît. Ipotezele consacrate de art. d). Se stabileşte pedeapsa închisorii după regulile prevăzute cînd s-au aplicat numai astfel de pedepse privative de libertate. se mai poate adăuga un spor de pînă la o jumătate din ace! maxim. a). pentru o infracţiune interzicerea dreptului de a alege. Ultima situaţie are în vedere cazul cînd instanţa a aplicat mai multe pedepse cu închisoarea şi rnai multe pedepse cu amenda.b) la care se poate adăuga amenda aplicată. soluţia este legală.c pentru ipoteza cînd s-au aplicat numai amenzi. pedeapsa astfel individualizată nu poate depăşi 25 de ani dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic şi 30 de ani dacă maximul special. pentru ce! puţin una din infracţiuni este mai mare de 10 ani.34 lit. art. 238 . e). la care se poate adăuga amenda în totul sau în parte (operează în fapt sistemul absorbţiei. Reglementarea modului de aplicare a pedepselor complementare. § 3.64 lit.a) acesta se va aplica pe lingă pedeapsa închisorii. fa) Cînd s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natură diferită sau de aceeaşi natură. ultim din Codul penal.

de exemplu se cumulează obligarea la tratament medical. Infracţiunea c) Cînd instanţa a aplicat mai multe pedepse de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. Aplicarea măsurilor educative. ci una singură.4 şi 5 ani.pen.într-un astfel de caz nu se dispune cîte o măsură educativă. se aplică pedeapsa cea mai grea.34 C. care să corespundă pericolului global al ansamblului faptic şi nevoilor de îndreptare a infractorului minor (de exemplu.TITLUL III.pen cu măsura confiscării speciale pronunţată pentru infracţiunea de deţinere pe nedrept a unei arme. Reglementarea modului de aplicare a măsurilor de siguranţă şi educative 290. săvîrşirea unor noi infracţiuni. Cadrul legal de aplicare a măsurilor de siguranţă.35 alin. art.l şi art. operează absorbţia (s-a aplicat interzicerea dreptului de a alege şi du a fi ales pentru trei infracţiuni în cuantumuii diferite de 2.. cînd instanţa s-a oprit la această categorie de sancţiuni. . 291. se cumulează. fiecare preîntîmpinînd. se cumulează pentru că sînt deosebite ca natură şi au finalităţi diferite.279 C. se dispune executarea duratei de 5 ani). Este opinia literaturii şi a practicii judiciare. Codul penal în materia concursului nu cuprinde o dispoziţie privitoare la modul de aplicare a măsurilor educative. în cazul'unui concurs de infracţiuni. aplicarea măsurii internării într-un. săvîrşit de un infractor minor.309 C.centru de reeducare). în această problemă.Dacă instanţa se orientează spre aplicarea de pedepse. pronunţată pentru infracţiunea de contaminare venerică.pen.Este posibil ca un infractor să fie judecat pentru un concurs de infracţiuni alcătuit dintr-o serie de fapte penale comise în timpul minorităţii iar altele săvîrşite în perioada majoratului. a instanţei supreme. întrucît unele 239 . Legea prevede în art.. . acestea se vor individualiza potrivit art.109 alin. § 4.72 C. pentru toate faptele concurente.pen. art. . după care va urma contopirea în conformitate eu art. într-o anumită direcţie.5 că măsurile de siguranţă de natură deosebită. pentru fiecare infracţiune în parte (de exemplu nu se aplică măsura libertăţii supravegheate pentru o infracţiune şi măsura internării într-un centru de reeducare pentru alta). aplicate în cazul infracţiunilor concurente.

poartă denumirea. consacrată de lege.pen. p. să fie judecate în faţa unor instanţe diferite sau chiar în faţa aceleiaşi instanţe.26. Ipotezele prevăzute de art. § 5. datorită vîrstei avută la data săvîrşirii faptelor. concurente. 240 1 1 6 . de "contopire a pedepselor".. pentru fapte. în vederea executării. instanţa se va orienta către aplicarea de pedepse . după care se va recurge la aplicarea pedepsei rezultante.Dacă infracţiunile au fost comise în timpul minorităţii.pen. deşi concurente. amendă -. dar persoana este judecată în perioada majoratului. reduse în baza art. avînd în vedere reglementarea măsurilor educative. N.. nr.In situaţia în care o persoană a fost condamnată la măsuri educative pentru infracţiuni săvîrşite în timpul minorităţii şi la pedepse pentru unele infracţiuni săvîrşite în timpul majoratului (prin hotărîri separate).pen. infractorul este judecat pentru alta sau alte fapte concurente cu aceea pentru care s-a pronunţat hotărîrea 1 Mihai Petrovici.Drept penal. Operaţiunea prin care se face aplicarea dispoziţiilor privitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni. .36 C. Dreptul. potrivit cărora acestea se aplică minorului. Tratamentul sancţionator aplicabil pluralităţii de infracţiuni în ipoteza cînd una sau unele din infracţiuni au fost comise în timpul minorităţii iar altele după împlinirea vîrstei de 18 ani. avînd în vedere întreg ansamblul de fapte 116 . se va aplica. op. în cazul unor condamnări separate pentru infracţiunile concurente. art.313. în baza art. 109) şi parte potrivit regimului juridic al infractorilor majori.. care distinge două situaţii. II Vasile Pătulea. 109 C. 1990. parte în conformitate cu regimul de sancţionare a infractorilor minori (art.pen.pen.pen. Giurgiu. p. a) Prima situaţie există atunci cînd după o condamnare definitivă pronunţată pentru o infracţiune concurentă. pedeapsa cea mai gravă. în practică este posibil ca infracţiunile.34 C. 102-108 C. urmează ca unui asemenea infractor să i se aplice numai pedepse. Această reglementare este prevăzută în art. asupra cărora s-au pronunţat hotărîri distincte de condamnare.3. la care se aplica un spor în conformitate cu art. .34 C. Contopirea pedepselor 292.cit.. Partea generală infracţiuni au fost comise avînd condiţia juridică a majorului şi aceluiaşi infractor nu i se pot aplica atît măsuri educative cît şi pedepse în acelaşi timp. care vor fi individualizate diferit.36 C.închisoare.

ci între pedepsele aplicate pentru toate infracţiunile concurente.7. cele două rezultate stabilite de către instanţele care au judecat cele două grupuri de fapte. Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărîrea anterioară. ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate concursului de infracţiuni. după care se va aplica regimul de sancţionare expus mai sus. ceea ce duce la micşorarea sporului sau chiar \a înlăturarea lui. Predescu.pen. Discuţii în legătură cu individualizarea "post judicium" a pedepselor.D. 293. urmînd ca cel condamnat să execute restul de trei ani.34şi35C. Petro viei.nr. Aplicarea legii de graţiere şi amnistie după stabilirea pedepsei rezultante. 241 .. fără să se cunoască existenţa concursului.r JŢTLUL HI. în condiţiile li7 a r t. 1989.R.pen). Spre exemplu. Infracţiune^ definitiva. b) A doua ipoteză constă în aceea că toate infracţiunile au fost judecate separat şi pentru fiecare s-a pronunţat cîte o hotărire definitivă de condamnare. II F.3 C. Se vor stabili în acest caz pedepse şi pentru aceste din urmă infracţiuni. în această situaţie instanţa va trebui să se preocupe numai de apiicarea pedepsei globale pentru concursul de infracţiuni.2 ani —. In nici un caz sporul aplicat nu poate fi mai mic decît cel iniţial stabilit de organele de judecată. pedepsele rezultante (globale) se descontopesc şi se repun în individualitatea lor. p. dispunîndu-se executarea pedepsei celei mai grave cu adăugarea sporului prevăzut de lege. H7 i M. Computarea pedepselor.3 de către o instanţă şi 4 de către alta . 292 1 . După stabilirea pedepsei rezultante poate să apară o lege de amnistie sau graţiere care se aplică în raport cu fiecare infracţiune şi pedeapsă în parte. Prin recunoaşterea actelor de clemenţă rămîn mai puţine infracţiuni şi pedepse.36 alin.contopirea nu se face între. privite în individualitatea iot. din acsastă pedeapsă se' va deduce cuantumul executat . în cazul unui concurs de infracţiuni format de exemplu din 7 infracţiuni judecate de instanţe diferite . R. Sporul se înlătură în mod obligator dacă a rămas numai o singură infracţiune. infractorul a executat jo pedeapsă de doi arii după care este judecat pentru alte infracţiuni concurente cu prima infracţiune stabilindu-se o pedeapsă globală de 5 ani (la pedeapsa cea mai gravă s-a adăugat un spor). cînd faptele au fost judecate separat.43 şi urm. Acest procedeu este cunoscut sub denumirea de "computarea pedepselor" (art.

Există recidivă cînd după o condamnare definitivă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. pentru care iegea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. Recidiva prezintă o anumită structură. Prin introducerea pedepsei detenţiunii pe viaţă. ceea ce creează prezumţia unei periculozităţi sociale sporite a făptuitorului. ori după cel puţin trei condamnări sub 6 luni sau de 6 luni. . Definiţie 294. Partea generală SECŢIUNEA a IV-a Recidiva Subsecţiunea I Definiţia şi condiţiile recidivei § 1. Recidiva este prevăzută în Codul penal în art.Drept penal. al doilea termen este format din infracţiunea săvîrşită ulterior condamnării definitive care trebuie să realizeze anumite condiţii prevăzute de lege. Recidiva . 242 Se are în vedere în special executarea închisorii pe timp limitat.37-39. în definirea recidivei trebuie să se ţină seama şi de această modificare a legislaţiei. condamnatul săvîrşeşte din nou o infracţiune.formă a pluralităţii de infracţiuni. care au fost sau nu executate 118 . fiind alcătuită din doi termeni. cu intenţie. se deosebeşte de concursul de infracţiuni pentru că o nouă infracţiune se săvîrşeşte după o condamnare definitivă. Primul termen îl constituie o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii.6/1973 care prin condiţiile restrictive impuse a limitat sfera sa de acţiune. Reglementarea recidivei a fost modificată prin Legea nr. Definiţie.

§ 2. O hotărîre de condamnare la pedeapsaînchisorii de 6 luni sau sub 6 luni. art. I P. Starea de recidivă în cazul sdvîrşirii unei infracţiuni în timpul suspendării condiţionate a executării pedepsei. p. R.pen..cit. p. Zolyneak. 1983. O primă condiţie pentru realizarea recidivei o constituie existenţa unei condamnări la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau cel puţin trei condamnări pînă la 6 luni sau de 6 luni. p.22. care formează primul său termen. Antoniu.. Dărîngă. condamnarea definitivă poate să privească o singură infracţiune sau im concurs de infracţiuni.5 1 1 9 . R. ori. op.R. 11.88 şi urm. II G. ce constă în contopirea pedepselor cu posibilitatea adăugării unui spor de pînă la 7 ani.37 C.pen. 120 în acest caz. condiţionate cel condamnat săvîrşeşte o nouă infracţiune intenţionată. Ed. instigare. complicitate).pen.D. A. 1 2 0 Gh. 24. dacă sînt realizate condiţiile art.. care pedeapsa rezultantă trebuie să fie mai mare de 6 luni. Existenţa unei condamnări definitive. 1973. are loc revocarea suspendării executării pedepsei şi cumularea pedepselor celor două infracţiuni. Forma de recidivă care se realizează este postcondamnatorie cu tratamentul prevăzut în art.la pedeapsa cu amenda nu poate genera recidiva. 119 dar poate să aibă ca obiect şi o faptă praeterînîenţionată .83 şi 8 6 4 C.R. . pronunţate pentru infracţiuni intenţionate. ea poate fi pronunţată pentru o faptă consumată sau o tentativă pedepsibilă ori pentru jna din 'formele de participaţie prevăzute de lege (coautorat. De asemenea. Recidiva în drepMMMl român. trebuie să aibă caracter definitiv. nr. p.Lumina_Lex^Bji'cureşti^ 1992. Primul termen îl poate constitui şi o condamnare ia pedeapsa detenţiunii pe viaţă.10. aşa cum prevede art.270. Condamnarea trebuie să privească o faptă intenţionată..O pedeapsă faţă de care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării (în forma simplă sau sub supraveghere) poate constitui prim termen al recidivei atunci cînd în cursul termenului de încercare al suspendării. ne.39. Situaţii speciale privind primul termen ai recidivei.. A. Unele aspecte teoretice şi practice ale rejMveî. M.'Cocainâ.83 C.Baciu.cumulul aritmetic al pedepselor .D.şi realizarea acestei forme de pluralitate infracţională: .3. Codul penal comentat. Condiţiile de existenţă ale recidivei 295. . Hotărîrea de condamnare ..derogator de la cel stabilit în materia recidivei. caz în.6.

pen. 296.R. R. Săvîrşirea unei noi infracţiuni.2. în durata termenului de încercare al graţierii condiţionate..39 alin. 1991. din cadrul reglementării liberării condiţionate 123 . Trib.7.pen. nr. Dreptul. s-a 1 2 1 Trib.6î C.6. cînd se poate revoca liberarea condiţionată 122 . Biro. urmînd a se contopi restul de pedeapsă care a mai rămas de executat. se revocă.. Braşov. Prin Legea nr..115.l. p. starea de recidivă dacă sînt îndeplinite condiţiile legii 121 . R.6/1973.59 C.D. forma de recidivă care se realizează este postcondamnatorie. o tentativă pedepsibilă sau într-un act de participaţie la o faptă prevăzută de legea penală.p. Dreptul. la care se poate adăuga un spor de pînă la 5 ani.S6^). nr. Starea de recidivă în cazul infracţiunilor săvîrşite în timpul liberării condiţionate.449/1993. Dacă o nouă infracţiune se săvîrşeşte după executarea pedepsei la locul de muncă şi sînt realizate condiţiile art.R. s..Recidiva se realizează şi în situaţia în care se comite o nouă infracţiune în timpul liberării condiţionate. nr.37 C. prevăzute în art. antrenează. B. Starea de recidivă presupune ca după condamnarea definitivă. p.896/I983. Jud. *22 L.pen. nr. care a modificat materia recidivei. nr. care a fost sau nu executată. făptuitorul să săvîrşească o nouă infracţiune ce formează al doilea termen al său. pedeapsa iniţial graţiată se cumulează integral cu pedeapsa pronunţată pentru cea de-a doua infracţiune. 1994. Graţierea condiţionată.D. Sup. (privitor la termenii recidivei) se realizează recidiva postexecutorie. atunci cînd cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării ei (art. cu pedeapsa pronunţată pentru cea de-a doua infracţiune.dec. Vasile Pătulea. . dec. de asemenea. Şi în acest caz recidiva îmbracă modalitatea postcondamnatorie. A doua infracţiune poate să constea într-o faptă consumată. cu regimul de sancţionare prevăzut în art. 244 . în acest caz.70. 1971. sancţionator al recidivei în cazul revocării concomitente a graţierii condiţionate şi a liberării condiţionate privind pedepse pronunţate pentru infracţiuni concurente. p. .51.Condiţiile recidivei sînt realizate şi în cazul săvîrşirii unei noi infracţiuni după rămînerea definitivă a unei hotărîri de condamnare prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă.92 şi urm.pen.Săvîrşirea unei noi infracţiuni.. în acest caz executarea pedepsei la locul de muncă se revocă şi se aplică pedeapsa potrivit art. nr. Regimul..l privind sancţionarea recidivei postcondamnatorii. 1984. p.

acestea.)Codul penal prevede o serie de cazuri cînd. pronunţată pentru o infracţiune săvîrşită în perioada minorităţii. Deşi există o hoiărîre de condamnare Ia pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni pentru o infracţiune comisă în timpul minorităţii. Infracţiunea impus condiţia ca infracţiunea săvîrşită după condamnarea definitivă să fie o faptă intenţionată (poate fi şi praeterintenţionată). Săvîrşirea unei noi infracţiuni după o condamnare definitivă sau. C.38 C. iar legea să prevadă pentru ea pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. care au suferit o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. Pentru al 2-lea termen al recidivei nu interesează pedeapsa pronunţată de instanţă ci aceea prevăzută în norma de incriminare. Condamnări care nu atrag starea de recidivă 298. art. 297. în cazul recidivei postexecutorii. dacă făptuitorul săvîrşeşte din nou o infracţiune în aceeaşi perioadă sau după ce a devenit major nu se reţine starea de recidivă.TITLUL III. Condamnarea anterioară şi noua infracţiune să privească acelaşi făptuitor. Se exclud din categoria subiecţilor recidivişti minorii. relevă o periculozitate socială sporită din partea celui condamnat. prevede că la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărîrile de condamnare privitoare la: a) infracţiunile săvîrşite în timpul minorităţii. Cel de-a doilea termen poate să constea dintr-o singură infracţiune sau din mai multe infracţiuni concurente. prin voinţa legii. deşi s-au pronunţat hotărîri definitive de condamnare care realizează condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui primul termen al recidivei. Cazurile prevăzute de lege (art. Cei doi termeni ai recidivei trebuie să fie realizaţi de acelaşi făptuitor. nu generează starea de recidivă. Legiuitorul a voit să ocrotească pe făptuitorul 245 . § 3.38 Cpen. după care săvîrşesc din nou o infracţiune. fiecare infracţiune concurentă constituind al 2-lea termen al recidivei. în perioada minorităţii sau după ce au devenit majori. sub aspectul duratei pedepsei şi al formei de vinovăţie a infracţiunii. în ipoteza săvîrşirii unei noi infracţiuni în viitor. Astfel.pea. după executarea pedepsei. forma de pluralitate realizată nu se încadrează în recidivă.

(art. Prin Legea nr. d) faptele care nu mai sînt prevăzute în legea penală 124 . Dreptul. această situaţie priveşte atît reabilitarea de drept (art.reabilitarea în cazul executării pedepsei într-o închisoare militară).119 C. 62 alin. în cazul săvîrşirii.).62 alin.l. în sensul înlăturării consecinţelor negative ce decurg din condamnarea suferită.5 . pen.280/1993. nr. Jud.pen.6/1973 s-a modificat reglementarea recidivei impunîndu-se condiţia ca atît primul termen cit şi cel de al 2-lea să constea în infracţiuni intenţionate.333 . nr.) înlătură răspunderea penală şi celelalte consecinţe ale condamnării. 2) condamnări pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare. nr. 246 1 2 4 . unei noi infracţiuni.4. Efectele reabilitării asupra recidivei. Constanţa. 1994. art.12 C. 86^. 1993. deci o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni pronunţată pentru infracţiunea din culpă nu poate genera starea de recidivă. Una din consecinţe ar fi fost şi aceea că ar fi generat starea de recidivă.Drept penal. 125 Gheorghiţă Mateuţ. c) infracţiunile amnistiate. p. Partea generală care a săvîrşit o infracţiune în timpul minorităţii. dec. b) infracţiunile săvîrşite din culpă.pen.) cît şi reabilitarea judecătorească.86. în cazul săvîrşirii unei noi infracţiuni. fără ca fostul Trib.40. Dreptul. Se disting două situaţii: 1) condamnări pentru care a intervenit reabilitarea.115.reabilitarea de drept.5 C.133. fiind suficient pentru înlăturarea stării de recidivă să se împlinit termenele prevăzute de lege. Legea de dezincriminare înlătură această consecinţă iar dacă făptuitorul săvîrşeşte o nouă infracţiune nu se reţine recidiva. Amnistia (art. e) la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de 125 reabilitare . care relevă persistenţa infracţională a făptuitorului. 86. Prin dezincriminarea unor fapte se încetează toate consecinţele penale ale hotărîrilor de condamnare privitoare la aceste fapte (art. art.pen. Se are în vedere reabilitarea judecătorească (în cazul reabilitării de drept odată cu împlinirea termenului prevăzut de lege şi respectarea condiţiilor impuse operează reabilitarea). Una din consecinţele condamnării o constituie posibilitatea de a da naştere stării de recidivă. 86^ reabilitarea de drept în cazul suspendării executării pedepsei în formă simplă şi sub supraveghere. consecinţă înlăturată prin amnistia infracţiunii ce a format obiectul condamnării. p.

Recidiva postexecutorie pune în evidenţă o periculozitate socială sporită a persoanei. Termenele de reabilitare sînt prevăzute în art. Recidiva temporară şi perpetuă (permanentă). Ceea ce caracterizează recidiva perpetuă sau permanentă este. privitoare la pedeapsa închisorii sub limita de la care începe recidiva mare (sub 6 luni sau de 6 luni). Recidiva mică există în cazul în care primul tennen este alcătuit dintr-un număr de condamnări. şi sînt de 4. 301. 300. Recidiva postcondamnatorie şi postexecutorie. Formele recidivei în literatură şi legislaţie 299. în funcţie de durata condamnării la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate de instanţă. Recidiva mare se caracterizează prin aceea că primul termen este alcătuit dintr-o condamnare la pedeapsa închisorii care trebuie să depăşească o anumită limită prevăzută de lege (spre exemplu mai mare de 6 luni). indicat de lege (3 condamnări). Subsecţîunea a Ii-a Formele (modalităţile) recidivei § 1. în timpul executării acesteia ori în stare de evadare.TULUL IILJhfmcfiwţea____ condamnat să fi pus în mişcare procedura reabilitării şi aceasta să fi fost acordată pe cale de hotărîre judecătorească. Recidiva postcondamnatorie (denumită în literatura veche şi formală sau fictivă) există atunci cînd cea de-a doua infracţiune se săvîrşeşte înainte de executarea primei condamnări. după graţierea sau prescripţia executării pedepsei cuprinsă în aceasta. A. că. 5 şi 7 ani.135 C. B. Spre exemplu recidiva mică există atunci cînd după 3 condamnări definitive la pedeapsa închisorii de 6 luni sau sub 6 luni cel condamnat săvîrşeşte o nouă infracţiune. cea de a doua 247 .pen. Recidiva temporară impune ca noua infracţiune să se comită într-un anumit interval de timp de la pronunţarea sau executarea primei condamnări. Recidiva mare şi recidiva mică. Recidiva postexecutorie (denumită în literatura veche şi reală) se realizează cînd a doua infracţiune se săvîrşeşte după executarea primei condamnări. C.

Recidiva cu efect unic există cînd repetarea recidivei nu agravează legal răspunderea penală a făptuitorului. Recidiva cu regim sancţionator uniform presupune acelaşi regim de sancţionare pentru toate formele (modalităţile) recidivei. 302. Recidiva teritorială (naţională) şi internaţională. Recidiva generală nu cere o asemănare între infracţiunile reunite în persoana aceluiaşi făptuitor. Recidiva generală şi specială. Recidiva cu efect progresiv se caracterizează prin prevederea în lege a unui regim ce constă în agravarea pedepsei cu fiecare nouă recidivă sau în caz de repetare a stării de recidivă. implică un regim de sancţionare diferit pentru formele recidivei (o sancţionare diferită a recidivei postcondamnatorii şi postexecutorii). Oricît s-ar repeta starea de recidivă. 305. Recidiva este absolută cînd pentru existenţa sa nu se impune o anumită gravitate primei condamnări şi relativă cînd pedeapsa primei condamnări trebuie să fie de o anumită 248 . făptuitorul va fi sancţionat în aceleaşi limite legale de pedeapsă (de exemplu chiar în situaţia de multirecidivist. de aceeaşi natură (infracţiuni patrimoniale etc).Drept penal. ele fiind de natură diferită (o condamnare pentru o infracţiune de furt după care se săvîrşeşte o faptă de vătămare corporală gravă). Partea generală infracţiune se poate comite oricînd. 303. Recidiva absolută şi relativă. Recidiva este teritorială (naţională) cînd prima condamnare trebuie să fie pronunţată de o instanţă naţională (de instanţa română) şi este internaţională cînd poate constitui termen al său şi o condamnare pronunţată în străinătate (de o instanţă străină). 304. la un inteval oricît de mare de la prima condamnare. în cazul recidivei postexecutorii legea prevede că se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special şi dacă nu este suficient se mai poate aplica un spor pînă la 10 ani. Recidiva cu efect unic şi progresiv. Recidiva specială impune cerinţa ca cei doi termeni să fie de acelaşi gen. iar cu regim sancţionator diferenţiat. 302 \ Recidiva cu regim sancţionator uniform şi cu regim de sancţionare diferenţiat.

1 2 6 C.pen. op. în cazul săvîrşirii unei noi infracţiuni în cursul termenelor specifice acestor instituţii.63l).TITLUL III.Prim termen al recidivei postcondamnatorîi îi constituie şi condamnarea cu suspendarea executării pedepsei. iar durata închisorii este mai mare de 6 luni. Pedeapsa poate fi aplicată pentru o singură infracţiune sau pentru un concurs de infracţiuni. dacă sînt întrunite condiţiile legii privitoare la recidivă (a se vedea "Condiţiile de existenţă ale recidivei" unde s-a tratat mai amplu acest aspect). sub ambele forme.37 lit. O hotărîre de condamnare privind o pedeapsă cu închisoarea dq 6 luni sau amendă nu poate constitui prim termen al recidivei. . . Infracţiunea gravitate126 (prima condamnare să privească pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni).217-219. § 2. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an. întrucît pedeapsa trebuie să fie mai mare de 6 luni se realizează recidiva mare. Potrivit acestui text există recidivă postcondamnatorie cînd după rămînerea definitivă a unei hotărîri de condamnare la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. Dacă în cazul unei condamnări la pedeapsa amenzii aceasta nu a fost transformată în închisoare. condamnarea cu executarea pedepsei la locul de muncă. Această formă de recidivă este consacrată în art. Recidiva postcondamnatorie (recidiva mare). p. cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. condamnarea pentru care s-a dispus liberarea condiţionată. Condiţii: a) Să existe o hotărîre de condamnare definitivă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. în timpul executării sau în stare de evadare. caz în care pedeapsa rezultantă trebuie să fie mai mare de 6 luni. Formele (modalităţile) recidivei în Codul penal român 306. datorită neplăţii cu rea credinţă (art.cit. această condamnare poate constitui prim termen al recidivei dacă se realizează şi celelalte condiţii prevăzute de lege (art. A. Mitrache.a) C.. precum şi aceea care a beneficiat de graţierea condiţionată. înainte de începerea executării pedepsei.37).

caz în care trebuie să se verifice starea de recidivă în raport cu fiecare infracţiune concurentă în parte. de încetare a executării pedepsei la locul de muncă ori în alte situaţii similare. Amînarea executării pedepsei se poate obţine: .pr. Se pot comite mai multe infracţiuni în concurs.pr.art. Recidiva în dreptul penal român. care trebuie privită ca al 2-lea termen al recidivei 127 .Infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fie intenţionată sau praeterintenţlonată.. Este cazul recidivei internaţionale prevăzută în art. ori a obţinut amînarea executării pedepsei potrivit art. ori se află în stare de liberare condiţionată.pen. ulterior condamnării definitive. Ed. p. 250 1 2 7 . p.cit. Poate constitui prim termen al recidivei şi o hotărîre de condamnare pronunţată în străinătate. Bucureşti.11. Zolyneak.3 C.37 alin.executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat. . Cocaină. RRD. .38 C.condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de 1 an.453 C. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de î an. .Drept penal. pentru o faptă prevăzută şi de legea română. op. de executare a pedepsei la locul de muncă. nu aceea pronunţată de instanţă. b) Să se săvîrşească o nouă infracţiune intenţionată.cînd condamnatul suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa. A. dacă hotărîrea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii . .519 C. nr. Dacă pedeapsa este de 1 an sau mai mică nu se reţine recidiva. Infracţiunea trebuie'să se săvîrşească în următoarele momente pînă la executarea completă a pedepsei sau pînă la data cînd se consideră executată.6/1983. Lumina Lex. b 2 ) în timpul executării (făptuitorul se află în executarea propriuzisă sau a obţinut întreruperea executării.pen. Partea generală . ca în cazul primului termen.pen. care înlătură starea de recidivă.pen. familie sau unitatea unde lucrează. 1992. b 1 ) înainte de începerea executării cînd pedeapsa nu a fost pusă în executare sau cînd condamnatul s-a sustras de la executare. Se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege. ca perioada termenului de încercare a graţierii condiţionate ori a suspendării M.50 şi urm.10.Pentru hotărîrea definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni să nu fie incidenţă vreuna din cauzele prevăzute în art.

o infracţiune din culpă. cit. Hotărîrea de condamnare să nu fie din acelea de care nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă.221. b 3 ) în stare de evadare. I. Pedeapsa care constituie obiectul primei condamnări trebuie să fie executată. II..art. nr. cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. Toate problemele privind primul termen sînt tratate în paragrafele destinate condiţiilor generale ale recidivei (a se vedea dezvoltarea de mai sus).pen. Munteanu. C.220. p. Dreptul. după care cel condamnat să săvîrşescă o nouă infracţiune. (să nu se fi pronunţat pentru o infracţiune săvîrşită în timpul minorităţii. C. Avînd în vedere cuantumul pedepsei.. Mihăescu.Bulai. forma care se conturează este recidiva mare. care există cînd. adică în cazul în care făptuitorul a evadat şi în stare de evadare săvîrşeşte o nouă infracţiune.38 C. Mitrache. Jud. B.1-2. op.executării pedepsei sub cele două forme.nr. Ceea ce caracterizează această formă este faptul că primul termen constă într-o condamnare executată sau considerată ca executată. Condiţii: a) Să existe o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni.229 ş urm. Evadarea constituie ea însăşi o infracţiune. ultimele nu reprezintă perioada de executare propriu-zisă dar se asimilează cu aceasta). după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni.44/1989. Recidiva postexecutorie (recidiva mare). de asemenea.pen 128 . op. Note.b . p.. Tulcea. S.108 ş urm. I. graţiată sau prescrisă.denumită şi recidiva după executare. 307. c) Condamnarea anterioară şi noua infracţiune să privească acelaşi făptuitor. o infracţiune pentru care a intervenit amnistia sau dezincriminarea. Pedeapsa se consideră executată în cazul în care a intervenit graţierea (totală sau a restului de pedeapsă) ori s-a împlinit termenul de prescripţie a executării pedepsei.. I. aşa cum prevede art. cea de-a doua infracţiune se poate comite după executarea primei pedepse ce formează Trib. să nu fi intervenit reabilitarea sau să nu se fi împlinit termenul de reabilitare). prevăzută de art.poenaru. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.pen.37 lit. dec. în cazul recidivei postexecutorii. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (sau a detenţiunii pe viaţă). p . 1990.269 C. 251 1 2 8 .cit. Constituie a doua formă legală a recidivei .

Săvîrşirea unei noi infracţiuni înainte de expirarea duratei termenelor corespunzătoare instituţiilor amintite. De asemenea. a doua infracţiune trebuie să se săvîrşească după împlinirea duratei integrale a pedepsei. face să se realizeze recidiva postcondamnatorie. Dacă pentru această condamnare s-a dispus liberarea condiţionată. faţă de prima condamnare. dacă după executarea a cel puţin două treimi din durata pedepsei s-a dispus încetarea executării pedepsei. Se mai realizează atunci cînd fapta se comite după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.c în baza acestui text există recidiva mică atunci cînd după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare pînă la 6 luni sau de 6 luni sau după executarea. a doua infracţiune trebuie să se săvîrşească după împlinirea duratei care a mai rămas de executat. Partea generala obiectul primei condamnări. cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune. care impune condiţia ca cel ce a beneficiat de graţiere să nu comită o nouă infracţiune timp de 3 ani. 308. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (de exemplu condamnatul a executat 5 luni închisoare pentru 252 . a doua infracţiune trebuie să se săvîrşească după expirarea duratei pedepsei faţă de care s-a aplicat această instituţie. b) A doua condiţie a recidivei constă în săvîrşirea unei noi infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (a se vedea aspectele privind al doilea termen al recidivei tratate în rîndurile ce preced). a doua infracţiune trebuie să se săvîrşească la expirarea termenului de 3 ani prevăzut de legea de graţiere. Intr-o altă alternativă. c) Ultima condiţie impune ca atît prima condamnare cît şi a doua infracţiune să privească acelaşi făptuitor. întrucît numai atunci pedeapsa se consideră executată.după graţierea totală sau a restului de pedeapsă (se are în vedere graţierea necondiţionată). Recidiva postexecutorie mai există atunci cînd a doua infracţiune se comite după graţierea primei pedepse . dacă instanţa a dispus.37 lit. executarea pedepsei la locul de muncă. dacă faţă de pedeapsa primei condamnări a intervenit graţierea condiţionată. după ce condamnatul a executat cuantumul de pedeapsă prevăzut de lege. Codul penal consacră această formă în art. aşa cum a fost stabilită de instanţă. cu intenţie.Drept penal. Recidiva mică (postcondamnatorie şi postexecutorîe). C. după graţierea totală a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin 3 asemenea pedepse.

Codul penal anterior a consacrat recidiva mică specială. mica recidivă este postcondamnatorie. b) . textul prevede câ "Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în alin.l lit. c) .ultim. Recidiva internaţională. în sensul că la stabilirea stării de recidivă se poate ţine seama şi de o condamnare pronunţată în străinătate mai mare de 6 luni. căreia îi este caracteristică împrejurarea că prima condamnare este pronunţată de o instanţă naţională. iar dacă pedepsele s-au executat ori s-au stins în alt mod (graţiere. Cele trei condamnări sub 6 luni. potrivit căruia condamnările nu mai atrag starea de recidivă.Să se săvîrşească o nouă infracţiune intenţionată (sau praeterintenţionată) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.pen. Infracţiunile pentru care s-au pronunţat condamnările să fie fapte intenţionate (sau praeterintenţionate). infracţiunile trebuiau să fie de aceeaşi natură (de exemplu toate împotriva patrimoniului). ca în cazul celorlalte forme.2 se poate ţine' seama şi de o hotărîre de condamnare pronunţată în străinătate. spre deosebire de cea anterioară.Să existe cel puţin 3 condamnări definitive la pedeapsa închisorii sub 6 luni sau de 6 luni.Să nu existe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. ci din cei puţin 3 condamnări. Codul penal consacră şi recidiva internaţională. în legislaţia în vigoare. pentru o faptă prevăzută şi de legea 253 .Ultima condiţie impune ca atît prima condamnare cît şi a doua infracţiune să privească acelaşi făptuitor. Recidiva mare poate fi şi internaţională. pot să reprezinte. în sensul că nu se cere o asemănare între termenii recidivei. în art. D. . după care o savîrşeşte un furt). Recidiva mică este teritorială întrucît condamnările trebuie să fie pronunţate de instanţele române. caracterizată prin aceea că prima condamnare este pronunţată de o instanţă străină. prescripţie) recidiva mică este postexeciitorie. recidiva mică este generală. Condiţii: a) . Primul termen nu mai este alcătuit dintr-o singură condamnare.• vire.37 al. Astfel. Recidiva teritorială este forma obişnuită de recidivă. 6 luni pentru violare de domiciliu. Dacă cele 3 condamnări nu su fost executate. la rîndul lor rezultante ale unor pluralităţi sub forma concursului. a) şi b) şi alin. 309.38 C. 4 luni pentru insultă. fiind un termen plural.

se poate ţine seama şi de condamnarea pronunţată în străinătate". în art.519. . ceea ce a determinat ca legea să adopte un tratament juridic adecvat acestuia. Subsecţiunea a IlI-a Tratamentul juridic al recidivei § 1.hotărîrea de condamnare trebuie recunoscută de o instanţă română (art.. Natura juridică a recidivei 310.) 129 . Legea. deci condamnarea pronunţată în străinătate să aibă ca obiect o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni sau pedeapsa detenţiunii pe viaţă. 254 *~" G. alin.recidiva internaţională este admisă numai pentru marea recidivă (postcondamnatorie sau postexecutorie).2. Recidiva constituie o cauză personală de agravare a pedepsei. pronunţate pentru o faptă anterioară. Bulai. fiind mai sever în cazul acesteia din urmă. alin.recidiva internaţională are caracter facultativ. care stabilesc că se poate aplica pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă. prevede că "pentru stabilirea stării de recidivă. Codul consacră un regim juridic diferenţiat pentru recidiva postcondamnatorie şi postexecutorie. Recidiva internaţională este admisă în următoarele condiţii: . o pedeapsă pînă la maximul special şi dacă nu este îndestulător se mai poate aplica un spor stabilit de lege..147. . p.hotărîrea de condamnare pronunţată de instanţa străină trebuie să privească o faptă prevăzută şi de legea penală română.pr. C. C. o cauză facultativă.cit.ultim.Drept penal.pen.Antoniu.37. . Caracterul facultativ al agravării rezultă din dispoziţiile privitoare ia sancţionarea recidivei. op.. Cauză de agravare facultativă a pedepsei. . Partea generala română. dacă hotărîrea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii". învederează un pericol social mai ridicat din partea făptuitorului. Săvîrşirea unei noi infracţiuni în condiţiile existenţei unei condamnări definitive sau a executării unei pedepse.

potrivit art. contopirea se face între un an.'.3 C. c) în a treia ipoteză condamnatul săvîrşeşte o nouă infracţiune în stare de evadare. în timpul executării ei sau în stare de evadare. prevede că în cazul recidivei postcondamnatorii pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită ulterior şi pedeapsa pentra infracţiunea anterioară -se contopesc. al. a) în prima ipoteză condamnatul săvîrşeşte a doua infracţiune înainte de executarea primei condamnări. după care a săvîrşit o nouă infracţiune pentru : care instanţa i a aplicat 3 ani.269 alin. urmînd să execute 3 ani. cu posibilitatea sporirii în condiţiile arătate (de exemplu o persoană a fost condamnată la 5 ani din care a executat 4 ani. potrivit art. Contopirea se face. la pedeapsa cea mai grea se poate aplica un spor pînă Ia maximul special. lege de modificare a Codului penal sporul este de pînă la 7 ani. pedeapsa mai uşoară absorbindu-se în cea mai gravă. Sistemul de sancţionare. iar dacă acesta nu este îndestulător se mai poate adăuga un spor de pînă la 5 ani. rezultă anumite particularităţi în sistemul de sancţionare'. Această rezultantă se contopeşte cu pedeapsa stabilită pentru 255 . în art. se dispune executarea celei mai grave.269 C. (cu restul ce a mai rămas de executat).TITLUL UI. Pedeapsa în cazul recidivei mari postcondamnatoriL • - 311.l. determinate de cele trei ipoteze posibile. Infracţiunea § 2.39.pen.34 şi 35 C. şi 39 alin. pronunţării hotărîrii de condamnare pentru aceasta. care va fi sporită în. In proiectul de.pen. care privesc regimul de sancţionare al concursului. Avînd în vedere că cea de a doua infracţiune se comite înainte de executarea primei condamnări. Evadarea este incriminată în art. b) în a doua situaţie condamnatul săvîrşeşte infracţiunea în timpul executării pedepsei. între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi cea aplicată pentru infracţiunea săvîrşită ulterior.. în acest caz se aplică pedeapsa şi pentru aceasta.pen. restul de pedeapsă şi 3 ani. Determinarea duratei pedepsei care a mai rămas de executat din prima condamnare se socoteşte de la dala comiterii infracţiunii ulterioare şi nu de la data. Codul peni.3 C.pen. la care poate adăuga sporul permis de lege). dispunîndu-se executarea cuantumului mai mare. felul arătat mai sus (mai întîi pînă la maximul special şi dacă acesta nu este suficient se mai poate adăuga un spor de pînâ îa 7 ani). Pedeapsa aplicată pentru evadare se cumulează cu pedeapsa care se execută. în acest caz.

după ce a executat 2 ani evadează şi corniţe o infracţiune de înşelăciune. 123.pen. Dreptul.5-6.39 alin a 30 C. p. Pedeapsa în cazul recidivei mari postexecutorii. Mateuţ. Dreptul. iar în cazul liberării condiţionate contopirea pedepselor cu posibilitatea aplicării unui spor de pînă ia 5 ani (art. 35 C. a graţierii condiţionate şi a liberării condiţionate. 1994.. 312.1 a n . Note. p. ce a mai rămas de executat din prima pedeapsă . 1 3 1 256 G. Al doilea termen al recidivei postcondamnatorii poate fi şi un concurs de infracţiuni.39 C.108. 1990. de reguiă sau s-a stins prin graţiere sau prescripţie.cil. care poate fi al celor două pedepse cumulate sau. Partea generală infracţiunea comisă în stare de evadare. C. nr.178. Sancţionarea recidivei postcondamnatorii. Bulai.33). dispunîndu-se executarea cuantumului celui mai ridicat.: Prep! penal. . în cazul revocării suspendării condiţionate şi a graţierii condiţionate cumularea pedepselor (art.37 C. cuantum ce poate fi sporit în limitele prevăzute în art. 1-2. care poate fi sporită în condiţiile cunoscute).61). 179.. în cazul acestei forme a recidivei pedeapsa din prima condamnare a fost executată.se cumulează cu pedeapsa pentru evadare de 2 ani obţinîndu-se o pedeapsă de 3 ani care se contopeşte cu pedeapsa de" 4 ani dispunîndu-se executarea acesteia. în acest caz instanţa trebuie să stabilîlească mai întîi pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă ţinînd seama că este în stare de recidivă şi apoi să aplice dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni (art. şi se aplică.pen. II Julian Poenaru. o persoană a fost condamnată pentru furt la o pedeapsă de 3 ani.' (de exemplu. nr.34. p.pen. al sancţiunii stabilite pentru infracţiunea comisă în stare de evadare. Sorin Munteanu. Pentru noua infracţiune săvîrşită în stare de '30 Gh. se derogă de la regimul comun de sancţionare a recidivei postcondamnatorii prevăzut în art. iar pentru înşelăciune 4 ani. Antoniu. § 3.pen. pentru infracţiunea de evadare i s-a dat o pedeapsă de 2 ani. î Ion Mihăiiesca. datorită săvîrşirii unei noi infracţiuni în cursul termenelor prevăzute de lege şi a realizării recidivei postcondamnatorii prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. In cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.) în vederea stabilirii rezultantei pe care o va executa infractorul131. Sistemul de sancţionare. op.

în vederea stabilirii pedepsei rezultante.6 C. Recidiva executare. în funcţie sancţionare prevăzut condamnatorie şi cel 32 postexecutorie' . în cazul recidivei postexecutorii cel de-al doilea termen poate să constea dintr-un concurs de infracţiuni. prescripţie) se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă.44 şi urm. în cazul închisorii.TITLUL UI.4 pentru recidiva mică 314. instanţa aplică dispoziţiile de sancţionare ale recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii. după care se aplică regimul de sancţionare al concursului.l pentru recidiva mică postprevăzut în art. 1993. se prevede recalcularea pedepsei cînd o persoană a fost condamnată definitiv şi se descoperă ulterior starea de recidivă. dacă starea de recidivă se descoperă ulterior executării pedepsei dispoziţiile de recalculare din art.după condamnare şi după de forma recidivei mici se va aplica regimul de în art. 257 1 "O - . nr. iar dacă nu este îndestulător se mai poate adăuga un spor de cel mult două treimi din maximul special. Dacă pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede ca pedeapsa alternativă cu închisoarea.8. dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată (graţiere. se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special iar dacă acesta nu este îndestulător. în art.39 alin. iar instanţa dispune aplicarea ei. Dreptul. Pedeapsa în cazul recidivei mici 313.39 alin. aşa cum prevede art. se mai poate adăuga un spor de pînă la 10 ani.pen. mică şi formele sale .6 devin inoperante.39 alin.pen. Descoperirea ulterioară a stării de recidivă. după caz. p. Infracţiunea recidivă. se procedează mai întîi la aplicarea dispoziţiilor recidivei postexecutorii. Dispoziţiile Gheorghe Mateuţ. amenda. Recalcularea pedepsei este posibilă numai dacă starea de recidivă a fost descoperită mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau stinsă în alt mod.39 alin. va stabili un cuantum pînă la maximul special.39 alin. Unele consideraţii cu privire la sancţionarea recidivei mici. Potrivit textului de lege citat. § 4. pentru fiecare infracţiune concurentă în parte.4 C. Sporul nu se mai aplică dacă pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă s-a dispus detenţiunea pe viaţă.

7.Drept penal. în timpul executării sau în stare de evadare.pen. De exemplu: după o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii sub 6 luni sau de 6 luni se comite o nouă infracţiune înainte de executare.39 alin. Nu există nici stare de recidivă deoarece nu sînt realizate condiţiile prevăzute de lege privind termenii recidivei.pen. Noţiune. la stabilirea pedepsei. Pavel. I.100 şi urm. pluralitatea intermediară se realizează cînd după o condamnare definitivă cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune. RRD.pen. Dacă vin în concurs circumstanţele agravante generale .. 1970.80 alin. p. mai întîi. care stabileşte ordinea de aplicare a acestora. 1970. nr. Contribuţii la studiul individualizăm judiciare a pedepsei în cazul concursului între cauzele de agravare şi atenuare.. înainte de începerea executării pedepsei. iar dacă nu este îndestulătoare se mai poate adăuga sporul prevăzut de art.pen.4.l C. în cazul în care există concurs între circumstanţele atenuante şi starea de recidivă. ca urmare a descoperirii ulterioare a stării de recidivă sînt aplicabile şi în cazul comutării pedepsei detenţiunii pe viaţă în'pedeapsa închisorii (art.Antoniu. Potrivit art. i33 SECŢIUNEA a IV-a Pluralitatea intermediară 315. care prevede modul de reducere a pedepsei şi maximul special al infracţiunii.una din cele prevăzute în art. nr.75 C.47 şi urm. D.7 C. Caracterizare.76 C. Partea generala privind recalcularea pedepsei. în timpul executării ei sau în stare de evadare şi au sînt întrunite condiţiile legii pentru starea de recidivă. potrivit art. pedeapsa se fixează între limita minimă la care se poate ajunge potrivit art. 258 ' 1 3 3 .).. p. după o condamnare mai mare de 6 luni pentru o faptă intenţionată se comite o infracţiune din culpă sau tot una G. sau condamnarea anterioară mai mare de 6 luni priveşte o infracţiune din culpă.40 C.pen. referitoare la forma de vinovăţie a faptelor precum şi la natura şi cuantumul pedepselor faptelor săvîrşite. în această situaţie nu există concurs de infracţiuni întrucît se comite o nouă infracţiune după o condamnare definitivă. de circumstanţele agravante şi apoi de starea de recidivă.39 C. Cu privire la reglementarea cauzelor de agravare şi atenuare a pedepsei. RRD.pen. se va ţine seama. şi starea de recidivă. Soroceanu.

(pedepse principale. complimentare.9-12.156 şi urm. i-34 ]yţ_ petrovici. de regulă.TITLUL III. Infracţiunea intenţionată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 1 an. contopirea pedepselor cu posibilitatea aplicării unui spor (a se vedea aplicarea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni). excluşi cei în stare de recidivă. sînt posibile şi alte situaţii cînd nu sînt întrunite condiţiile recidivei postcondamnatorii. măsuri de siguranţă) 134 . această formă de pluralitate beneficiază. Nefiind încadrată în sfera recidivei.34 şi 35 C. art. nr. de aplicarea actelor de amnistie şi graţiere de la care sînt. Dreptul. p.pen. în principiu. Pedeapsa în cazul pluralităţii intermediare. 259 . 1990. în privinţa sancţionării pluralităţii intermediare legea prevede că se aplică regulile concursului de infracţiuni. Unele aspecte ale necorelării dispoziţiilor legale referitoare la pluralitatea intermediară şi cele privind recidiva.

Partea generala CAPITOLUL VI CAUZELE CARE EXCLUD CARACTERUL PENAL AL FAPTEI SECŢIUNEA I Generalităţi 317.pen. Celelalte cauze ca: iresponsabilitatea. starea de necesitate.. lipsind elementul intelectiv şi volitiv. fapta săvîrşită sub imperiul acestei stări fiind doar prevăzută de legea 135 penală şi nu o infracţiune . p. op.cit.II. Bulai.44-51 C. op. Prin intervenţia acestor cauze se exclude vinovăţia întrucît fapta este săvîrşită sub imperiul unei stări speciale de constrîngere. Mitrache. voi. minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt. Aceste cauze sînt: iegitima apărare.cit. ca în cazul legitimei apărări. a stării de necesitate. Cauzele care exclud caracterul penal al faptei sînt prevăzute în titlul II. 101.pen.cit. ceea ce înseamnă că făptuitorul nu a acţionat cu vinovăţie..V. şi constau în anumite stări. a constrîngerii fizice sau morale. constrîngerea fizică şi morală. ori este săvîrşită sub influenţa eroririi adică a necunoaşterii împrejurărilor de care depinde caracterul penal al faptei . p. Natura juridică a cauzelor prevăzute în art. C. Cap. iresponsabilitatea.100. Astfel.236. 260 1 3 5 . cazul fortuit. Aceste elemente lipsesc şi în cazul iresponsabilităţii. beţia. constrîngerea fizică şi morală. situaţii sau împrejurări a căror existenţă în timpul săvîrşirii faptei fac imposibilă realizarea uneia din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi anume vinovăţia ducînd la excluderea caracterului penal al faptei.Drept penal.372. M. p. cînd se înlătură libertatea de hotărîre şi acţiune. în literatură unii autori includ aceste cauze în titlul privitor la "Infractor şi responsabilitatea penală". eroarea sînt cuprinse în paragraful privitor la responsabilitatea penală şi C. art. Basarab. op..44-5i C. premise ale vinovăţiei.eroarea de fapt -. legitima apărare şi starea de necesitate sînt incluse în paragraful privitor la responsabilitatea penală şi cauzele obiective ale lipsei de responsabilitate (fapte justificative).

. Definiţia legitimei apărări. în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul". op. loan Griga.44 C. Infracţiunea cauzele subiective ale lipsei de responsabilitate (cauze de neimputabilitate) 136 . în cazul acestora infracţiunea. op. Drept penal.pen. p. Rodica-Mihaela Stănoiu. Bucureşti. Legitima apărare este prevăzută în art. Hyperion. starea de necesitate şi legitima apărare 137 . 136 G..cit. cazul fortuit. p. p.17 C. Ed. de asemenea..pen.I. Alineatul următor stabileşte că "Este. 137 v. şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc". a altuia sau împotriva unui interes obştesc. SECŢIUNEA a H-a Legitima apărare § 1. ca temei al răspunderii penale există. Bouloc. Giurgiu. însă răspunderea penală este înlăturată de lege prin intervenţia lor.pen. C. op.119 şi urm.268 şi urm. Deosebirea de cauzele care înlătură răspunderea penală. Tiberiu Dianu. p. în aliniatul 2 se prevede că "Este în legitimă apărare acela care săvîrşeşte fapta pentru a înlătura un atac material direct. Acestea sînt prevăzute în titlul VII. B.TITLUL III.419 şi urm. Partea generală.cit. Levasseur. 318. lipsa plîngerii prealabile.333. constrîngerea fizică şi "cauze de neimputabilitate implicită" din categoria cărora fac parte constrîngerea morală. imediat şi injust. într-un alt punct de vedere aceste cauze se împart în "cauze de neimputabilitate explicită" în sfera cărora se includ eroarea. în timp ce în situaţia cauzelor care exclud caracterul penal al faptei infracţiunea nu se realizează.cit. 261 .137 şi urm. cu toate trăsăturile prevăzute de art. Ştefani. vol. art. îndreptat împotriva sa. prescripţia şi altele. 1992. Dongoroz. dintre care se pot aminti: amnistia. G. Definiţia şi condiţiile legitimei apărări 319. N.

direct. op. p.. c) să pună în pericol grav valorile arătate (persoane şi drepturile ei.350. apărare care se realizează prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală.50 şi urm.2 . atacul şi apărarea.a.44 alin. iar ea se apără săvîrşind o vătămare corporală). cu armă sau prin alte mijloace apte a produce rezultatul urmărit..2 C. interesul public). o acţiune agresivă care justifică apărarea prin mijlocirea căreia se înlătură atacul... Condiţiile legitimei apărări.art. Legitima apărare şi starea de necesitate. care pune în pericol grav valorile indicate. Bucureşti. direct. Există atac în sensul legii penale cînd o persoană se îndreaptă asupra alteia cu intenţia de a o vătăma sau ucide. acţionînd cu un corp tăios. Explicaţii teoretice . 1972. cît şi pentru apărare. 320. imediat şi injust. a drepturilor acesteia ori împotriva unui interes public. adică persoana. Din reglementarea legitimei apărări rezultă că această instituţie presupune două laturi şi anume. această cauză care înlătură caracterul penal al faptei constă în apărarea determinată de nevoia de înlătura un atac material. 321. Atacuî şi condiţiile sale. imediat şi injust. dur.atacul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie material. direct. Dongoroz.44 alin. Potrivit legii . O primă caracteristică a atacului este aceea de a fi material. b) să fie îndreptat împotriva unei persoane.cit. Partea generala în baza textului citat. Legitima apărare presupune în primul rînd un atac. ori împotriva unui interes public. Prin atac se înţelege o acţiune săvîrşită cu intenţia de a vătăma valorile sociale prevăzute la art. Editura ştiinţifică.I. !39 v. proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul (de exemplu o persoană este atacată în timpul nopţii de o alta cu un corp tăios. Atac material.pen. imediat şi injust. vol. Ionescu. p.Drept penal. Atacul să fie un material. Legea instituie anumite condiţii atît pentru atac. 322. drepturile acesteia ori interesul public 139 . îndreptat împotriva unei persoane. în lipsa cărora legitima apărare devine inexistentă 138 . a drepturilor sale. Atacul este material cînd se realizează prin fapte de natură să !38 V. 262 I 1 . a ).

216. ce se află într-o cabină suspendată la o anumită înălţime.).cit.73 litera b). adică cu actul de agresiune posibil a se produce în viitor.TITLUL III. O astfel de situaţie există atunci cînd o persoană voind să ucidă pe alta. calomnia) sau prin ameninţări nu constituie un atac material în sensul art. în care poate interveni o apărare legitimă. fapta comisă pentru a înlătura o asemenea acţiune poate beneficia de starea de necesitate (art. de exemplu cînd agresorul se'îndreaptă împotriva victimei cu un corp tăios pe care îl poate aplica direct asupra corpului acestuia. De regulă atacul se produce prin folosirea forţei fizice sau a acesteia asociată cu anumite obiecte contondente. şi în cazul în care. substanţe inflamabile ori a altor mijloace apte a produce urmarea dorită de făptuitor. a3). Atacul trebuie să constea întro manifestare concretă din partea agresorului. atacul este direct. iresponsabil sau un minor care nu răspunde penal.* încearcă să taie cablul care susţine cabina.pen. împotriva lui se poate invoca în apărare circumstanţa atenuantă a provocării. Atacul este direct cînd prin el se creează. în sensul legii penale. Caracterul imediat al atacului fixează în timp desfăşurarea acestuia. C. Atacul iminent nu trebuie confundat cu atacul eventual. Atacul săvîrşit prin violenţe verbale (insulta. 219. Se poate vorbi de un atac iminent în cazul în care agresorul îndreaptă mîna spre buzunar pentru a scoate arma sau cuţitul şi a lovi. un pericol ce ameninţă direct valorile ce pot îorma obiectul legitimei apărări. în ambele situaţii atacul este direct întrucît s-a creat un pericol care ameninţă viaţa victimei. 263 . aceasta este direct ameninţată.Antoniu. p. Dar. 2 a ). nu există un contact nemijlocit cu valoarea pusă în pericol. dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de -dispoziţia legală care o consacră (art. op. fizice asupra valorilor împotriva cărora se îndreaptă (de exemplu ridicarea armei pentru a ucide).44 C. care ameninţă cu realizarea lui.45 C.pen. Atacul este direct în primul rînd cînd între acţiunea agresorului şi victimă există un contact fizic nemijlocit. Prin atac imediat se înţelege atît atacul iminent cît şi atacul actual.. Nuconstituie atac în sensul legii penale acţiunea agresivă săvîrşită de un. existînd certitudinea înfăptuirii sale 140 . Atac imediat. Atac direct. însă în felul în care se acţionează. Bulai. împotriva unui astfel de 1 4 0 G. încadrîndu-1 într-un anumit interval. tăioase. Infracţiunea provoace modificări materiale. Atacul iminent constă în actul de agresiune care este pe punctul de a se produce. sub aspect fizic.

s-a retras din faţa acesteia.. R. nr. acţiune care nu are un temei legal.D. Deci. Aşa cum s-a precizat mai sus un atac consumat nu mai justifică un act de apărare. C. D. că este un atac imediat care justifică apărarea din partea celui atacat. acea. Răspunsul este afirmativ întrucît conduita funcţionarului în aceste condiţii 1 4 1 1 4 2 Trib.12. Unele probleme privind legitima apărare. cum ar fi în cazul unor anumite competiţii sportive (box. se poate considera că atacul este în plină desfăşurare. 178.3/1978. după care victima i-a aplic"at o lovitură. pînă în momentul consumării. 37. Dacă agresorul a fost dezarmat şi trîntit la pămînt dar continuă să atace victima.Drept penal. Atacul este actual cînd se află în curs de desfăşurare. înaintea căruia poate fi iminent. Mitrache. atacul actual se încadrează din momentul începerii sale. p...36. întrucît nu sînt întrunite condiţiile legii în ce priveşte desfăşurarea în timp a atacului. p. a4). şi pînă în momentul consumării.nr. 1981. lupte).108. nr. Atac injust. Suprem. Dacă atacul s-a consumat nu se mai poate invoca legitima apărare.dec. Un anumit act care poate fi considerat sub aspectul caracteristicilor sale exterioare ca un atac. în acest sens s-a decis în practica judiciară că nu există legitimă apărare dacă agresorul.R.D. sau cînd agresorul a fost dezarmat şi a încercat să se salveze prin fugă. iar cel ce fusese atacat 1-a urmărit şi i-a aplicat o lovitură mortală. Prin atac injust se înţelege acea comportare. R. este just cînd legea permite efectuarea sa. op. p. Atacul eventual poate fi preîntîmpinat prin luarea unor măsuri de precauţie care să nu constea în fapte prevăzute de legea 141 penală . Acţiunea care se produce după consumarea atacului are la rîndul său caracterul unui act de agresiune şi nu a unei apărări legitime. cînd valoarea este supusă pericolului de a fi lezată. 264 .R.cit. în literatura juridică s-a pus problema dacă se poate invoca iegitima apărare in respingerea unui atac injust ce provine din partea unui organ oficial care îşi exercită în mod abuziv atribuţiile de serviciu. după ce a lovit victima.p. Partea generala atac nu se poate invoca legitima apărare întrucît nu s-a creat starea de iminenţă a atacului. s. în tot acest interval apărarea poate interveni pentru 142 a respinge atacul . Clocotici. care nu se îndeplineşte pe baza unui drept şi în condiţiile legii. sau a îndeplinirii unor anumite activităţi de către organele judiciare dintre care se poate aminti executarea mandatului de arestare etc.354/l981. în evoluţia sa.

Poate realiza apărarea atît persoana împotriva căreia s-a îndreptat atacul cît şi o altă persoană prezentă la locul săvîrşirii atacului care efectuează acte de apărare în favoarea celui atacat. Atacul să fie îndreptat împotriva unei persoane. a regiilor autonome. dreptul de posesie etc. altele decît cele referitoare la existenţa sa fizică şi morală. Obiect al atacului îi pot constitui şi drepturile persoanei. Astfel.lovire celui ce a încercat să sustragă un bun de valoare). indiferent dacă are sau nu o obligaţie de serviciu în legătură cu interesul pus în pericol. trebuie să fie îndreptat împotriva valorilor prevăzute de lege. fiind de natură a-i vătăma viaţa. în sfera cărora se includ siguranţa statului. Atacul. împotriva unui atac de natură a vătăma interesul public poate interveni orice persoană. este în legitimă apărare persoana care cauzează o suferinţă . Infracţiunea poate avea aspectul unui atac în sensul legii penale care să justifice acţiunea de apărare a celui atacat. ci orice interese ale colectivităţii care ar putea să fie lezate printr-o acţiune agresivă. pentru drepturile sale ori pentru interesul public. Instituind această condiţie legea a pornit de la ideea că numai un pericol grav creează celui ce se apără o stare specială de constrîngere sub 265 . Atacul caracterizat în felul de mai sus pentru a da naştere stării de legitimă apărare trebuie să creeze un pericol grav pentru o persoană atacată. ca primă latură a legitimei apărări.TITLUL III. bunul mers al organizaţiilor de stat. drepturile sale ori Interesul obştesc. sub imperiul căreia să reacţioneze în vederea apărării sale prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Reglementarea în vigoare prevede expres că obiect al atacului poate fi şi interesul public. a societăţilor cu capital de stat sau privat etc. b. în unele cazuri apărarea unei persoane aflate în stare de legitimă apărare. a drepturilor sale ori împotriva interesului obştesc. adică acele drepturi recunoscute şi apărate de lege (ca dreptul de proprietate. Atacul să pună în pericol grav persoana. se poate îndrepta împotriva persoanei. integritatea corporală. sănătatea. disproporţionat poate să se transforme faţă de agresorul iniţial într-un atac injust care să genereze faţă de acesta o stare de legitimă apărare. libertatea şi alte valori cărora legea ie conferă protecţie. înţelegîndu-se prin aceasta nu numai avutul public. capacitatea de apărare a ţării. prin caracterul ei excesiv. 323. 324. c.

. Această faptă poate fi consumată sau rămasă în faza tentativei pedepsibiie. dacă sînt realizate condiţiile legii. sustragerea unui document. Gh. S.145.91/1989. p. op. Nu se cere din partea interyenientului. dec.. 1989.I.. Apărarea.9-12. Aeţiomnd în aceste condiţii cel ce se apără este lipsit de posibilitatea de a-şi determina în mod liber voinţa. deci. Caracterul grav al pericolului rezultă din urmările grave pe care lear putea produce dacă nu s-ar interveni. se cere.333 1 4 4 1 4 5 Tribunalul Suprem. B. C. Dongoroz.354. Prin apărare se înţelege.Drept pena!. ceea ce exclude vinovăţia faţă de fapta săvîrşită143. să aibă anumite * 4 3 V... Dongoroz. 1» rîndul ei. Partea generală. op. Dărîngă.cit. 355.I.. vătămarea corporală 144 .. Partea generală imperiul căreia reacţionează. op cit. un act de apărare împotriva agresiunii injuste. Mitrache. distragerea unui bun. vol. actul prin cei atacat sau persoana care îi vine în ajutor încearcă să înlăture atacul cu caracteristicile prevăzute de lege. în anumite cazuri gravitatea acestuia fiind dată nu numai de valoarea atacată ci şi de condiţiile de loc şi de timp în care s-a produs atacul şi de toate circumstanţele cauzei prin a căror intervenţie se poate spori (intensitatea) gravitatea sa. 325.nr. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a.R. R. P. 326. 266 .. presupune o reacţiune.. • b. a. a celui venit în ajutorul celui atacat. V. omor etc). Explicaţii teoretice. Codul penal comentat. deci. p. p. Să se realizeze prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi să fie necesară pentru a înlătura atacul. p. 106. Explicaţii teoretice.. să se realizeze prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi sa fie necesară pentru a înlătura atacul.105. vol.cit. ca apărarea prin care se înlătură atacul să se realizeze prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea 145 penală (faptă de vătămare a integrităţii corporale. Apărarea şi condiţiile sale. Fapta prin care se înlătură atacul poate fi săvîrşită atît de persoana împotriva căreia s-a îndreptat atacul cît şi de altă persoană care a venit în ajutorul celui atacat. fapta să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a-produs atacul. Gravitatea pericolului trebuie apreciată în raport de situaţiile concrete... p. Pentru a se pune problema legitimei apărări.D . urmări care ar putea consta în pierderea vieţii. Legitima apărare aşa cum rezultă şi din denumirea sa. nr.354.

1981. R..p.b C.R. b) Fapta să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. 1234/1984. O acţiune de apărare în afara acestor limite nu poate fi justificată şi nu i se poate înlătura caracterul penal al faptei prin invocarea legitimei apărări.nr.D.nr. 1989.dec.53.D.dec.12. în stabilirea proporţiei dintre atac şi apărare trebuie să se ia în considerare şi împrejurările în care s-a produs atacul şi nu numai evaluarea raportului dintre atac şi apărare în sine.2. Chiar dispoziţiile legii .R.73 lit. p.cer ca fapta să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s~a produs atacul.8. R.64. R. Suprem. cu mijloace mai energice din partea celui atacat (de exemplu atacul s-a produs în timpul nopţii. Proporţionalitatea dintre atac şi apărare nu înseamnă o echivalenţă matematică între laturile legitimei apărări. Trib.R. O. fie legitimă trebuie să existe un raport de proporţionalitate între fapta săvîrşită în apărare şi atacul care a determinat-o.art. Suprem.947/1980. de asemenea.pen..7. să fie deci necesară 146 . î Sever Ciocoiu.D. deoarece unele dintre acestea pot să sporească gravitatea pericolului.. 1 4 8 Tribunalul jud. Pătulea. R. s. 1981. p. stare descrisă şi limitată de lege în art.pen.dec.44 alin. nr. 267 1 4 6 . 1 4 7 Trib. deci să existe o oarecare echivalenţă între cele două laturi 147 . Suprem. nr.75. Un atac manifestat sub forma unei vătămări nu justifică o reacţie energică care ar duce la uciderea agresorului.3 .p.77. p. 1981.nr. 1982.nr.2.dec. acţiune înfăptuită după consumarea atacului poate beneficia de atenuanta provocării dacă sînt realizate condiţiile prevăzute în art. s. într-un loc izolat.TITLUL IU.68.D. nr.. 327. p.44 alin.880/1981. Trib.D. R. Pentru ca fapta să fie considerată în stare de legitimă apărare trebuie să intervină în anumite limite de timp Şi anume.D. Infracţiunea legături de rudenie sau afecţiune cu acesta. Suprem. Trib. Tribunalul Suprem s. ceea ce justifică o apărare mai intensă.474/1981. nu există proporţionalitate cînd pentru a respinge un atac îndreptat împotriva unui bun material se suprimă viaţa celui ce a atacat 148 .1056/1981. al unei femei gravide etc). nr. nr. întrucît cel care a efectuat apărarea nu s-a aflat în stare de legitimă apărare. p. Pentru ca apărarea să. s.p.R. 1563/1988. Dolj.p.p.R. p.nr. R.R. din momentul în care atacul este iminent şi pînă în momentul consumării sale.. ÎI V. 1985. nr.dec. cu Note..108.l. dec. s. asupra unei persoane bolnave.

Potrivit textului citat "Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul". Numai după săvîrşirea faptei ex. 1989. timpul şi locul în care s-a 149 desfăşurat atacul şi actul defensiv . Sînt situaţii cînd cel atacat sau persoana care a intervenit în ajutorul acestuia reacţionează mai puternic.. Excesul justificat. 268 .9. 1984. numărul agresorilor şi a celor ce se apără (se poate ca alături de cel ce se apără să intervină o altă persoană).cit.D. obiectul spre care s-a îndreptat. § 2. Suprem.78.. Dacă acest exces de apărare se datoreşte tulburării sau temerii creată de starea de legitimă apărare. p.3 C.78.. nr. 178.p.2791/1983.condiţii el este asimilat cu legitima apărare.dec. p. Suprem.nr. mijloacele folosite de agresor şi modul lor de folosire. forţa şi posibilităţile agresorului şi ale celui ce se apără (vîrsta.p.4. Nu se poate admite excesul de apărare în situaţia în care actul de apărare a început înainte să devină iminent sau cînd s-a continuat 149 Tribunalul Suprem. Excesul justificat presupune existenţa următoarelor condiţii: a) Să existe o stare de legitimă apărare adică înfăptuirea unui atac cu toate condiţiile prevăzute de lege şi a unei apărări determinate de actul de agresiune. Apărarea este legitimă şi atunci cînd cel atacat s-ar fi putut salva prin fugă.dec. La aprecierea proporţionalităţii organele judiciare vor lua în considerare toate împrejurările obiective şi subiective a săvîrşirii faptelor. fiind consacrat în art. producînd toate consecinţele pe care legea le leagă de această cauză. post .Nu se pot stabili criterii apriorice în raport de care să se aprecieze proporţionaiitalea dintre atac şi apărare.dec. p. s. 1536/1986. nr. intensitatea atacului. sexul).în funcţie de toate împrejurările cauzei. s.nr. Trib.44 alin. apărarea fiind disproporţionată faţă de gravitatea pericolului şi de împrejurările în care a avut ioc atacul. prin implorarea milei agresorului. Excesul de apărare 328.R.pen. 111/1984 Jw Repertoriu. alarmă sau alte posibilităţi precum şi atunci cînd s-ar fi putut aştepta la atacul înfăptuit.nr. R.p. se poate constata dacă apărarea a fost proporţională cu atacul. Excesul de apărare în condiţiile arătate este denumit în literatură exces justificat. Trib. pe anii 1981-1985.. starea sănătăţii. în aceste . s. op.

1 5 2 1 5 0 M. Consideraţii referitoare la depăşirea limitelor legitimei apărări.instanţa va trebui să examineze împrejurările în care s-a produs atacul precum şi condiţia psiho-fizică a celui atacat 151 . nr.R. legea mai impune condiţia ca apărarea disproporţionată să se datoreze tulburării sau temerii în care s-a aflat cel atacat sau' cel ce a intervenit în apărare.R.a C. Excesul scuzabil. Suprem. datorită emoţiei şi tulburării în care se află.. 1990.dec. făptuitorul s-a aflat într-o stare specială psihică .tulburare sau temere . Infracţiunea şi după consumarea atacului. Apărarea este excesivă cînd cel împotriva căruia s-a îndreptat atacul acţionează cu mijloace mai energice decît agresorul.3.nr. excesul de apărare este denumit scuzabil şi constituie circumstanţă atenuantă obligatorie. 1985. excesivă în raport cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.a depăşirea limitelor legitimei apărări.73 lit. R.nr 281/1989.73 lit. Trib. o apărare mai intensă.75. s. Cînd depăşirea limitelor legitimei apărări nu se datoreşte tulburării sau temerii. Suprem. cînd nu mai era necesară înlăturării acestuia150. nr.dec.. s. 269 .p.72.381. L. Excesul justificat fiind asimilat cu legitima apărare. p. în R. c) în sfîrşit. p.pen. Nefiind întrunite condiţiile stării de legitimă apărare nu se ooate vorbi nici de depăşirea limitelor legitimei apărări. nr. p. De multe ori cel ce săvîrşeşte fapta poate depăşi limitele unei apărări proporţionale datorită împrejurării că nu poate să-şi dea seama.7.110 şi urm. b) Excesul justificat mai presupune. înlătură caracterul penal al faptei prin lipsa vinovăţiei. 382.D. Pentru a stabili dacă. Dreptul. 1234/1984.cit.D. de limitele acceptabile ale apărării sale. Excesul acuzabil constituie o circumstanţă atenuantă obligatorie fiind denumită de lege . op. indignare sau mînie. p..p. Biro. stare determinată de agresiunea declanşată. într-adevăr. prevăzută în art. r - Trib.TITLUL III. (a se vedea circumstanţele atenuante) 152 .art. adică de depăşirea unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. 329.3/1970. Există atunci cînd apărarea disproporţionată nu a fost determinată de starea de tulburare sau temere ci de un sentiment de revoltă. Basarab.

Dongoroz în Explicaţii teoretice . va exista legitimă apărare în raport cu riposta dată agresorului şi stare de necesitate faţă de vătămarea corporală produsă persoanei nevinovate sau cu violarea de domiciliu sau distragerea realizată prin forţarea uşii în vederea pătrunderii în locuinţa străină. efectuînd apărarea sub presiunea constrîngerii exercitată de atac este lipsit 'de posibilitatea de a-şi determina în mod liber voinţa. op. persoana împotriva căreia s-a îndreptat atacul.. p. • ' . care se afla sub imperiul stării speciale create de atac.I. Bulai. Făptuitorul acţionînd sub imperiul nevoii de a se apăra. Conexiunea legitimei apărări cu alte cauza care exclud caracterul penal al faptei Legitima apărare poate să se afle în concurs cu starea de necesitate. C. Lipsind libertatea de voinţă lipseşte şi vinovăţia ca trăsătură ce caracterizează infracţiunea. spre exemplu atunci cînd pentru a se apăra.247.Drept penal. va trebui să se verifice condiţiile cerute de lege în raport cu fiecare intervenient şi numai în măsura în care acestea se realizează să se dea efectul prevăzut de lege. Legitima apărare poate veni în concurs şi cu eroarea de fapt cînd cel atacat respinge atacul vătămînd din eroare o altă persoană decît pe agresor sau cînd înfăptuieşte o apărare excesivă fiind în eroare asupra intensităţii atacului 153 . O astfel de faptă deşi este prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune în condiţiile date. Dacă la înlăturarea atacului au participat şi alte persoane. 270 ^ V.. vol. Legitima apărare înlăturînd vinovăţia produce efecte in personam. Efectele legitimei apărări Legitima apărare are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei săvîrşite în vederea înlăturării atacului. op.cit. . 1 p. întrucît îi lipseşte o trăsătură esenţială a acesteia şi anume vinovăţia. § 4. • a tras un foc de armă care a vătămat grav integritatea corporală a altei persoane sau a pătruns cu forţa în locuinţa altuia.359. adică numai în privinţa persoanei pare a comis fapta în stare de legitimă apărare.cit.. Partea generală § 3..

pen.pen. spaniol.14. O asemenea cauză figurează şi în alte legislaţii străine 154 .pen. tatăl acestuia sau o persoană străină. Următoarele exemple pot ilustra astfel de situaţii: izbucnind un incendiu în locuinţa unei persoane în care se află un copil. C.pen. în baza prevederii legale se poate defini starea de necesitate ca fiind situaţia în care se află o persoană care.pen. o persoană găsind o alta accidentată grav în timpul nopţii pe o stradă mai puţin circulată se foloseşte de un autovehicul parcat în faţa unui imobil pentru a o transporta la spital în vederea salvării sale. art. Deşi prevăzute de legea penală. A se vedea C. C.45 C. art. pe care legea le ocroteşte. înlăturîndu-se prin sâvîrşirea lor pericolul ce ameninţa viaţa celor două persoane. rus. art. C. Atît distrugerea cît şi luarea autovehiculului sînt fapte prevăzute de legea penală (art.). art.14. art. Definiţia şi condiţiile stării de necesitate 330.pen. C. sînt puse în pericol. a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes public". care avea cunoştinţă de existenţa copilului în încăperea incendiată. un buh important al său ori al altuia. nu cuprinde o reglementare similară. integritatea corporală sau sănătatea sa. ori a altei persoane-. iar salvarea acestora este posibilă numai prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală.54. însă doctrina şi jurisprudenţa admit efectul 271 1D4 . Potrivit art. Definiţia stării de necesitate. Viaţa a demonstrat că pot exista situaţii cînd anumite valori sociale. C. italian.pen.pen.57. Infracţiunea SECŢIUNEA a IH-a Starea de necesitate § 1.26.: "Este în stare de necesitate acela care săvîrşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel. C.pen. care au fost sâvîrşite în vederea salvării valorilor umane pe care legea le proteguieşte. francez. integritatea corporală sau sănătatea sa. ungar. pentru a salva de la un pericol iminent viaţa. faptele comise nu constituie infracţiuni întrucît au fost săvîrşite în stare de necesitate.217 şi 208 C. art.13. cehoslovac. bulgar. viaţa.TITLUL III. distruge intrarea apartamentului vecin sau un perete al acestuia pentru a pătrunde în locuinţă şi a salva viaţa copilului. ori un interes public săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală neavînd alt mijloc de înlăturare a pericolului.

Â. Partea generală § 2. 272 m . surpare ori alunecare de teren. fiecare. op. O primă condiţie pe'care trebuie să o realizeze pericolul. în parte.. ia rîndul său. este aceea de a fi iminent.Drepţpeiwl.45 alin. De asemenea un pericol care se va produce în viitor nu conferă caracter de necesitate unei fapte care s-ar comite în vederea prevenirii sale. _ inundaţie. ori apariţiei unei fiinţe periculoase. sursa pericolului putînd consta şi în altă împrejurare. întrucît afetul de salvare nu ar mai avea obiect. Pericolul poate proveni de la un fenomen al naturii cum ar fi un cutremur. nu ar mai fi necesar. Starea de necesitate presupune mai întîi ivirea pericolului care determină actul de salvare. sau se poate datora unei energii umane .cit.45 C. Pericolul oricare ar fi sursa sa. două laturi: 1. sau unor energii animate inumane (animale periculoase). adică să ameninţe cu producerea sa. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie iminent şi b) să ameninţe valorile indicate limitativ în art.. Levasseur. pericolul şi 2. să fie în imediata apropiere a înfăptuirii sale.o comportare imprudentă care provoacă un incendiu -. Aceste laturi trebuie să realizeze. 332. salvarea de la pericol. Ştefani. fără a mai fi posibil a se lua măsuri de preîntâmpinare a lui. Pericolul şl condiţiile saîe. A se vedea G. 331. Condiţiile stării de necesitate Starea de necesitate implică. anumite condiţii prevăzute în art. împotriva acestuia se pot lua măsuri de prevenire prin mijloace licite. a.356 şi urm. cînd a început desfăşurarea sa.pen.2 C. Pericolul să fie iminent. cu condiţia să nu fi adus încă atingere valorilor ocrotite de lege. cînd s-a produs efectiv. Prin pericol se înţelege o primejdie pentru valorile prevăzute şi apărate de lege. p. cu atît mai mult acesta se realizează cînd pericolul a devenit actual. justificativ al stării de necesitate. Dacă pericolul a trecut nu mai poate exista stare de necesitate care să justifice actul de salvare.pen. Dacă legea impune condiţia ca pericolul să fie iminent. G.

integritate corporală ori sănătatea unei persoane . Cînd se apără aceste valori aparţinînd altei persoane.art. .2 C.108. p. 1 5 5 C. care prin natura. Această condiţie trebuie examinată în contextul stării de necesitate. a unei opere de artă. aflată într-o stare specială de constrîngere 155 psihică. b) să fi constituit singurul mijloc de înlăturare a pericolului şi să fi fost necesară pentru înlăturarea lui. care la rindul său trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: a) să se realizeze prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. a unor instalaţii de valoare în procesul economic. de prietenie etc). b. 273 . 333.Legea mai prevede printre valorile ce pot fi salvate de la pericol şi "un bun important" al făptuitorului sau al altuia. 334.TULUL UI.a persoanei proprii sau a alteia.pea.Obiect al actului de salvare poate fi şi interesul public avînd acelaşi sens ca şi în cazul legitimei apărări. documente istorice etc). Infracţiunea Pericolul trebuie sa fie real şi vădit. a unei clădiri publice.. piese rare de muzeu. A doua latură a stării de necesitate o constituie actul de salvare a valorilor ameninţate prin pericolul caracterizat mai sus.45 alin.cit. valoarea sa artistică. a săvîrşirii faptei şi a posibilităţilor de apreciere a persoanei ameninţate de pericol. Pericolul sa ameninţe anumite valori pe care legea le Indică limitativ în . ÎB ordinea prevăzută de lege. B. . uzine. legea nu cere ca cel ce salvează valorile să fie rudă cu cel ameninţat de pericol sau să se afle în anumite raporturi cu acesta (de afecţiune. O simplă bănuială sau impresie a declanşării unui pericol nu poate justifica actul de salvare. e) Pericolul sâ fi fost Inevitabil. ştiinţifică sau istorică impune şi justifică acţiunea de salvare de la pericol (spre exemplu salvarea locuinţei proprii de la un incendiu. pericolul trebuie să ameninţe viaţa. Prin bun important se înţelege un bun în sensul cel mai larg al cuvîntului. Mitrache. destinaţia. Prin această condiţie se înţelege că pericolul nu a putut fs înlăturat decît prin săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală. Actul de salvare şi condiţiile sale. op.

De asemenea. Dacă făptuitorul şi-a dat seama că pericolul putea fi înlăturat şi prin alte mijloace şi nu le-a folosit. ci a ales calea săvîrşirii faptei prevăzute de legea penală. dacă pericolul nu era înlăturat. nu le-a prevăzut. Cerinţa legii la care ne referim trebuie examinată în raport cu condiţia psihică a făptuitorului existentă în momentul săyîrşirii faptei. că a existat o stare de necesitate. în sensul că trebuie să se constate că aceasta a considerat. nu sînt limitate numai la anumite categorii cum ar fi distrugerea. pe care. Starea de necesitate presupune ca salvarea de la pericol a valorilor menţionate să se realizeze prin săvîrşirea unei fapte prevăzută de legea penală. chiar dacă în fapt existau şi alte posibilităţi de înlăturare a lui. c). operînd cauza legală a stării de necesitate. nu va putea invoca starea de necesitate. care prevede că pericolul iminent "nu putea fi înlăturat altfel" decît prin săvîrşirea acelei fapte.. în cazul 274 . în condiţiile date. 335. Partea generală c) prin săvîrşirea faptei să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decîî acelea care s-ar fi produs. "să î! fost necesară pentru înlăturarea Iui. necesare pentru salvarea valorilor de la pericol.. ci acela care se află supus pericolului sau o altă persoană care a venit în ajutorul celeilalte poate săvîrşi orice faptă.mai grave . 337. b). natura sa fiind determinată de valoarea salvată şi de împrejurările în care a avut loc operaţiunea de salvare. Săvîrşirea faptei să fi constituit singura! mijloc de înlăturare a pericolului.45 alin. Numai în cazul în care săvîrşirea faptei prevăzută de legea penală a constituit unica posibilitate de salvare de la pericol. Această condiţie rezultă expres din art. datorită tulburării sale psihice. că pericolul nu putea fi înlăturat prin alte mijloace. Să se realizeze prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penaiă. Faptele prevăzute de legea penală..iar făptuitorul nu şi-a dat seama datorită stării psihice în care s-a aflat.pen. creată de starea specială în care s-a aflat. însuşirea unui bun.2 C. înseamnă că a acţionat fără vinovăţie. este ireîevant dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvîrşită de cel ce se afla în pericol sau de o persoană care a intervenit în ajutorul alteia aflată în pericol. 336. se poate spune că fapta a fost necesară. a). Priîî săvîrşirea faptei să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decîî acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat» Dacă se produc astfel de urmări . vătămarea corporală etc.Drept penal.

Dacă acţiunea de salvare a fost realizată de mai multe persoane condiţiile stării de necesitate vor trebui examinate în raport cu fiecare în parte 1 5 6 . Explicaţii teoretice. § 4..pen. 1 5 6 V. Lipsa vinovăţiei rezultă din împrejurarea că a comis-o sub imperiul constrmgerii speciale în care s-a aflat datorită ameninţării pericolului grav ce ameninţa valorile prevăzute de lege. op. iar apoi atacul continuînd să fie iminent sau actual se salvează pătrunzînd cu forţa în locuinţa altei persoane (violare de domiciliu) sau luînd un autovehicul parcat în apropiere pentru a scăpa de urmărirea agresorului (furt de folosinţă a autovehiculului). Dongoroz.45 alin.3 C.TITLUL III.. Infracţiunea în care şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decît acelea care s-ar fi putut produce.pen.cit.... aşa cum prevede art.73 litera a) C. de exemplu în situaţia cînd cel ce vrea să se salveze săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală deşi existau şi alte posibilităţi de salvare a valorii. asupra cărora a fost în eroare.I. Starea de necesitate poate veni în concurs şi cu eroarea de fapt. persoana nu mai este în stare de necesitate. Efectele stării de necesitate Starea de necesitate înlătură caracterul penal al faptei deoarece fapta comisă în condiţiile cunoscute nu apare ca fiind săvîrşită cu vinovăţie. Conexiunea stării de necesitate cu alte cauze care exclud caracterul penal al faptei. în acest caz beneficiază de circumstanţa atenuantă obligatorie prevăzută în art.. vol. § 3. p. Starea de necesitate poate fi corelată cu legitima apărare cînd o persoană aflată în stare de legitimă apărare reacţionează împotriva agresorului lezîndu-l.371. denumită depăşirea limitelor stării de necesitate. 275 .

Definiţia constrîngerii fizice.Drept penal. Energia trebuie să acţioneze în momentul săvîrşirii faptei. la care este obligat prin lege) sau inumană. 340. A. § 1.262 C. Persoana constrînsă să nu fi avut posibilitatea de a rezista acţiunii de constrîngere.pen.46 alin. Constrîngerea fizică 338. însă asupra fizicului său. Energfe care îl determină să acţioneze poate fi neanimată (o. sau să rm îndeplinească un act. nu a voinţei sale. căreia nu i-a putut rezista.forţă a naturii) sau animată. falsul în acte publice este săvîrşit sub imperiul constrîngerii fizice cîrid mîna celui care a comis falsul a fost condusă de rhîna altei persoane mai puternice căreia făptuitorul ni i-a putut rezista. 276 . Să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală. săvîrşită din cauza unei constrîngeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista". A. Să existe o acţiune de constrîngere exercitată asupra fizicului persoanei. potrivit căraia "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. Să existe o acţiune de constrîngere exercitată asupra fizicului persoanei. Partea generală SECŢIUNEA a IV-a Construigerea fizică şi constrângerea'morală. Sub puterea energiei de care este stăpînit trebuie să înfăptuiască o acţiune. caz îrr care poate fi de natură umană (privarea de libertate a unei persoane pusă în imposibilitatea de a denunţa o infracţiune din cele prevăzute în art. O primă condiţie impune intervenţia unei energii străine care acţionează direct asupra celui constrîns. întrucît pentru situaţia din urmă se poate invoca constrîngerea morală.l. Condiţiile constrîngerii fizice. 339. deşi legea o interzice. în baza acestei prevederi legale se poate defini constrîngerea fizică ca fiind situaţia în care o persoană săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală sub imperiul unei energii străine exercitate asupra sa (a fizicului .. Codul penal în vigoare a consacrat constrîngerea fizică în ari. C. la efectuarea căruia este obligat prin lege. B. Spre exemplu.său).

persoana făptuitorului. Infracţiunea Se află în stare de constrîngere fizică funcţionarul ce asigură circulaţia pe căile ferate. 342. Persoana constrînsă să nu fi avut posibilitatea de a rezista acţiunii de constrîngere. B. Pentru existenţa constrîngerii fizice nu este suficient să se execute o acţiune de constrîngere asupra fizicului unei persoane. Făptuitorul nu se poate opune forţei străine care acţionează asupra sa. Faptele care se comit sub imperiu! constrîngerii fizice sînt. care deşi au avut reprezentarea consecinţelor ce se pot produce. Să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală. nedenunţarea unei fapte datorită privării de libertate). obligaţie ce nu poate fi îndeplinită datorită constrîngerii fizice (de exemplu. au fost lipsite de libertatea de a acţiona în vederea zădărnicirii lor. Se poate comite însă şi o faptă de acţiune în cazul săvîrşirii unui fals în acte oficiale sau a unei fapte de omucidere la care cel ce le-a comis a fost constfîns fizic. De asemenea. Pentru faptele produse nu poate răspunde nici funcţionarul de la căile ferate. C. 277 . fapte de inacţiune întrucît persoana constrînsă avea obligaţia legală de a face ceva. care fiind imobilizat nu poate lăsa bariera la pasaj în timpul trecerii trenului. în general. 341. datorită imobilizării în care s-au aflat. cînd aceasta este evident superioară forţei proprii şi posibilităţilor ce le are la îndemînă pentru a o contracara. Pentru a se constata că persoana a avut posibilitatea de a se opune şi rezista forţei străine va trebui să se ia în considerare intensitatea acesteia. ci se mai cere ca aceasta să fi fost în situaţia de a nu fi putut rezista energiei străine exercitate asupra sa. condiţia sa fizică precum şi toate împrejurările concrete ale situaţiei date.TITLUL III. Numai în cazul săvîrşirii unei fapte prevăzute de legea penală se pune problema înlăturării caracterului său penal. astfel că i se anulează total posibilitatea de a acţiona. se află în aceeaşi situaţie gardianul imobilizat de un grup de condamnaţi care evadează. iar prin circulaţia liberă a vehiculelor se produce un accident soldat cu pagube materiale şi victime omeneşti. nici gardianul. operaţiune care are loc în baza cauzei legale ce se examinează. Nu interesează încadrarea juridică a faptei. natura şi gravitatea acesteia fiind dterminată de condiţiile concrete în care a avut loc acţiunea de constrîngere.

că energia fizică îndreptată asupra sa este irezistibilă (avînd în vedere condiţiile de loc. vol. Poate veni în concurs şi cu constrîngerea morală cînd pe lîngă determinarea fizică exercitată asupra persoanei se înfăptuieşte şi o ameninţare cu producerea unui. 343^-. numai asupra persoanelor efectiv constrînse. 343. p. care nu putea fi înlăturat decît prin săvîrşirea faptei prevăzută de legea penală. datorită erorii în care se află. Constrîngerea fizică poate veni în concurs şi cu alte cauze de aceiaşi natură. Dărîngâ. Explicaţii teoretice . de exemplu în cazul în care o persoană fiind supusă unei constrângerii fizice săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală considerînd. a unui pericol grav. Constrîngerea fizică poate veni în concurs cu eroarea de fapt. 278 .cit. aceasta va răspunde pentru fapta comisă. 1 5 8 C. ca iresponsabilitatea sau minoritatea. vol.. op. în situaţia în care constrmgerea s-a realizat de o persoană care a acţionat cu vinovăţie.cit. Această cauză legală produce" efecte in personam. Gh. caracterul penal aî faptei. Codul penal comentat.I. prin aceea că în prima situaţie făptuitorul prevede intervenţia energiei străine şi urmările ce se pot produce prin acţiunea sa. op. Bulai.cit. de timp etc.254. Fapta comisă nu poate fi imputată făptuitorului întrucît ea nu reprezintă expresia voinţei sale libere.. Conexiunea constrângerii'fizice cu aite cauze care exclud .351.. pe cînd în situaţia cazului fortuit persoana nu prevede împrejurarea care intervine şi care conduce la producerea unei urmări păgubitoare 157 .) 158 .. Dongoroz. O faptă comisă sub imperiul constrîgerii fizice nu este infracţiune întrucît îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei..I.Drept penal.rău. p. Partea generala Constrîngerea fizică se deosebeşte de cazul fortuit. op. ^7 v.376. p. Constrmgerea fizică poate fi un concurs şi cu legitima apărare sau starea de necesitate dacă într-un moment de discontinuitate a presiunii fizice persoana realizează o vătămare asupra celui care a exercitat constrîngerea sau săvîrşeşte o acţiune de salvare în condiţiile stării de necesitate. Partea generală. Efectele constrângerii fizice..

B. ca în cazul constrîngerii fizice. persoana săvîrşeşte fapta ce i se impune . Fapta comisă este lipsită de vinovăţie. dirijată de cel ce exercită ameninţarea. spre exemplu. Constrîngerea morală 344. gardianul care ameninţat cu un pistol permite evadarea unui condamnat. Pericolul să nu poată fi înlăturat decît prin săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală.care-i anulează voinţa. 279 . 345.pen. în acest caz constrîngerea nu este exercitată. Să existe o acţiune de constrîngere prin ameninţare exercitată asupra unei persoane. Pentru existenţa constrîngerii morale se cer întrunite următoarele condiţii: A.uciderea . care nu poate fi înlăturat în alt mod. gestionarul care fiind ameninţat cu uciderea ar pune la dispoziţia celui ce ameninţă same de bani sau alte bunuri pe care ie gestionează.întrucît acesta nu poate fi înlăturata în alt mod. C. asupra energiei fizice a persoanei ci a psihicului său. Definiţia constrîngerii morale. care prevede că "Nu constituie fapta prevăzută de legea penală. Infracţiunea § 2. delapidarea .TITLUL III. Condiţiile constrîngerii morale. Persoana ameninţată . Pentru a înlătura pericolul de care este ameninţată. săvîrşite din cauza unei constrîngeri morale. întrucît într-un astfel de caz se poate invoca iresponsabilitatea. Voinţa persoanei.făptuitorul sau altă persoană să fie expusă unui pericol grav. -Ameninţarea nu trebuie să ducă la alterarea facultăţilor psihice. ci determinată. nu este liberă. Această cauză este consacrată în art. prin acte de ameninţare cu un pericol grav . în comiterea faptei.înlesnirea evadării. Se află în situaţia constrîngerii morale. exercitată prin ameninţarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia. Potrivit acestei dispoziţii se poate defini constrîngerea morală ca fiind situaţia in care o persoană săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală sub imperiul unei ameninţări cu un pericol grav pentru ea sau pentru o altă persoană. deoarece persoana nu a avut posibilitatea de a-şi determina şi dirija liber voinţa. şi care nu poate fi înlăturat în alt mod".46 alin2 C.

1 5 9 •9 1 V.făptuitorul . Persoana ameninţată . ci aceasta se formează sub puterea constrîngerii exercitate asupra sa. p. producerea răului cu care este ameninţat. cît şi pe oricare altă persoană. O asemenea tulburare se poate produce şi cînd ameninţarea cu producerea unui rău priveşte o persoană străină. într-o atare situaţie persoana nu are posibilitatea de a-şi determina liber voinţa. răul cu care este ameninţat. iar persoana avea şi alte posibilităţi de a-1 înlătura nu va putea invoca constrîngerea morală pentru a se înlătura caracterul penal ai faptei săvîrşite (spre exemplu o scrisoare primită ce cuprinde ameninţarea CUJTO pericol grav. Pericolul trebuie să fie actual sau iminent. pe cale de a se înfăptui. 347. ceea ce dă certitudinea că cel ameninţat va săvîrşi fapta prevăzută de legea penală. ei sau o altă persoană. existînd certitudinea producerii sale. Dqrîgoroz. integritatea corporală. în sensul că îi formează celui ameninţat convingerea că. op. B. el sau altă persoană 159 . în cazul în care se ameninţă cu un pericol posibil a se produce în viitor.Drept penal. sănătatea şi alte valon aparţinînd persoanei. fără să intereseze legăturile acesteia cu făptuitorul.. dacă nu săvîrşeşte fapta.întrucît în asemenea condiţii tulburarea creată este deosebit de intensă.sau altă persoană să fie expusă unui pericol grav.copil. se va produce. ameninţare care crează în psihicul acesteia o temere puternică sub imperiul căreia săvîrşeşte fapta prevăzută de legea penală. Să'existe o acţiune de constrîngere prin ameninţare exercitată asupra unei persoane. . Ameninţarea provine de la o persoană care urmăreşte realizarea faptei prin intermediul celui ameninţat.377. părinte etc. Acesta are de ales între alternativa săvîrşirii faptei sau. Această condiţie se realizează atunci cînd o persoană ameninţă pe alta cu producerea unui pericol grav.cit. Partea generală 346. Pericolul poate privi atît pe făptuitor. ameninţă direct pe făptuitor sau o rudă a acestuia . sau un telefon în acelaşi sens nu justifică săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală). Viaţa demonstrează că cel ce exercită constrîngerea. Ameninţarea trebuie să fie serioasă. A. 280 . întrucît numai în această situaţie poate fi vorba de constrîngere psihică şi de anihilarea libertăţii de voinţă a celui ameninţat. cărora legea penală le asigură protecţia sa. Legea impune condiţia ca persoana să fie expusă unui pericol grav. Pericolul trebuie să vizeze viaţa persoanelor.

dec. Tg. care produce o lezare a anumitor valori sociale. împrejurare care impune condiţia ca săvîrşirea faptei să fi constituit unica posibilitate de înlăturare a pericolului 160 . care consacră participaţia improprie. făptuitorul săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală (vătămare) împotriva celui ce a realizat ameninţarea şi în a doua .31. 1972.2427/1970. alin. 1 6 1 C. să încunoştiinţeze autorităţile etc). Va răspunde în calitate de instigator. să dea alarmă.R. cel ce a exercitat constrîngerea. I I.p. Efectele constrîngerii morale.violare de domiciliu şi eventual . op. nr.78. Suprem. st. p.3834/1971. în prima situaţie.nr. 349^. Papadopol. Bulai.146. R. Legea este severă prin condiţia impusă.9. Suprem. Constrîngerea morală poate exista în concurs cu legitima apărare sau starea de necesitate cînd.cit.D.254. Conexiunea constrîngerii morale cu alte cauze care exclud caracterul penal al faptei.nr. de existenţa cărora a fost conştient.D.1978. iar autorul fără vinovăţie. în baza art..nr. Mureşan.cit. Fapta săvîrşită de cel ameninţat constituie infracţiune dacă se dovedeşte că a avut şi alte mijloace de înlăturare a pericolului. p. Constrîngerea morală înlătură caracterul penal al faptei căreia îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei. pe care însă nu le-a folosit (a avut posibilitatea să fugă. Trib. Constrîngerea morală produce efecte in personam.dec. Se realizează ipoteza a doua a participaţiei improprii cînd instigatorul acţionează cu intenţie (cel ce a ameninţat apare ca instigator în raport cu fapta săvîrşită).distrugere) 161 . cu note. Repertoriu. 1978. Cel ameninţat trebuie să sâvîrşească o faptă prevăzută de legea penală. Infracfiunea_ • 348. R. pe anii 1976-1980. Pericolul să nu $ oată fi înlăturat decît prin săvîrşirea faptei prevăzute de legea penală. op. Contrîngerea morală poate fi în concurs şi cu eroarea de fapt cînd Trib. nr.starea de necesitate . p..se sustrage de la ameninţarea cu pericolul grav. Judec. Mureş. s.JITLUL III. 281 1 6 0 .2. p...p. s.10.2052/1976. săvîrşind o faptă împotriva altei persoane decît a celui care exercită constrîngerea (se refugiază prin forţă în locuinţa altei persoane .p.. 349.R. severitate explicabilă prin aceea că în urma ameninţării se săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Fapta nu este imputabilă făptuitorului. II V.. iar săvîrşirea faptei să fi constituit singura cale posibilă de a se înlătura pericolul. C.

în sensul că apariţia acesteia nu ar fi putut să fie prevăzută de nici o persoană. Aşa cum rezultă din dispoziţiile în vigoare. stabileşte că "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. răspunde pe baza culpei. vinovăţia. dacă făptuitorul nu a prevăzut rezultatul acţiunii sale dar trebuia şi putea să-1 prevadă. caz în care nu se înlătură răspunderea penală.de legea penală. al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută". Imposibilitatea de a prevedea apariţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului are un caracter obiectiv. care datorită unui cutremur se dărîma şi ucide copilul (forţe ale naturii). o persoană pe un timp absolut calm şi liniştit dă foc unor uscături. Astfel. există caz fortuit cînd acţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care persoana nu 1-a concejmt şi urmărit. împrejurare asupra căreia făptuitorul a fost în eroare datorită tulburării psihice în care s-a aflat..pen. A.47 C. neprevederea este imputabilă făptuitorului. SECŢIUNEA a V-a Cazul fortuit § /. factorul intelectiv şi. Literatura juridică ilustrează cazul fortuit prin următoarele exemple devenite clasice: o femeie îşi lasă copilul la umbra unei construcţii. Reglementarea privitoare la cazul fortuit consacrată în art. Partea generală persoana ameninţată săvîrşeşte o faptă prevăzută. întrucît persoana nu a putut prevedea intervenţia energiei străine suprapuse peste activitatea sa. Răspunderea se va rezolva în lumina prevederilor art. Dacă intervenţia împrejurării care a produs rezultatul nu a fost prevăzută datorită unor cauze subiective. pe cale de consecinţă. Definiţia şi condiţiile cazului fortuit 350. care din 282 .pen.Drept penal. forma cuplă fără prevedere. a unui zid în timpul desfăşurării muncilor agricole. Definiţia cazului fortuit. rezultat care este consecinţa unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută şi care s~a suprapus peste acţiunea făptuitorului. oricît de diligentă ar fi fost. care reglementează formele vinovăţiei. 19 C. dar pericolul putea fi înlăturat şi în alt mod decît prin săvîrşirea faptei. care a produs urmarea. rezultă că acesteia i-a lipsit prevederea.

furtuni . p.. c). rezultatul acţiunii (sau inacţiunii) săvîrşite de o persoană să fie consecinţa unei împrejurări străine de conştiinţa şi voinţa făptuitorului. op. nupot fi prevăzute sub aspectul datei producerii lor. Explicaţii teoretice. a unei persoane în faţa unui autovehicul. a).acţiune.. în timpul aratului. producerea unui scurt circuit. Sursa lor poate constitui şi tehnicizarea activităţilor umane.va răspunde pentru distrugerea din culpă) 162 . cum ar fi apariţia neaşteptată. ca.. în ce priveşte stabilirea caracterului penal al faptei.TUIUL III.. 163 v. în anumite cazuri şi conduita imprudentă a unei persoane se poate transforma într-o împrejurare neprevăzută pentru cel ce invocă cazul fortuit. blocarea unui motor.. în general. Infracţiunea cauza unei furtuni neprevăzute produce un incendiu ce duce la distrugerea unor case şi produse agricole (Dacă cel ce a dat foc uscăturilor avea posibilitatea să prevadă apariţia furtunii . acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neaşteptat să fie o faptă prevăzută de legea penală. împrejurările fortuite îşi pot avea izvorul în fenomene ale naturii alunecări de teren. inacţiune ...săvîrşite de o persoană se înţelege urmarea 1 6 2 Gh. atinge un obuz aflat în pămînt din timpul războiului care produce o explozie ce se soldează cu vătămarea gravă a unui muncitor agricol 163 .385. în lipsa căreia împrejurarea fortuită este lipsită de relevanţă. op. B. Dărîngă. cutremure. un tractorist. Dongoroz. b). p. op.în funcţie de condiţiile de timp în care a acţionat . datorită căreia persoana virează la stînga. vol. făptuitorul să fi fost în imposibilitatea de a prevedea survenirea împrejurării care a dus la producerea rezultatului. defectarea unui mecanism etc.. pe un drum public. Dongoroz.cit.387. Pentru existenţa cazului fortuit trebuie să se constate îndeplinirea următoarelor condiţii: a). Partea generală.cit.I. 283 .care deşi cunoscute. Rezultatul acţiunii săvîrşite de o persoană să fie consecinţa unei împrejurări străine de conştiinţa şi voinţa făptuitorului.cit. Condiţiile cazului fortuit. p. 351. între împrejurarea fortuită şi rezultatul acţiunii făptuitorului trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Prin rezultatul faptei .357. 1 6 4 V. 1 6 4 . Codul penal comentat.. blocînd circulaţia vehicolului care venea în sens contrar ceea ce duce la accidentarea unor călători.

Acţiunea ce a determinat rezultatul neaşteptat să constituie o faptă prevăzută de legea penală.cit. în sensul că intervenţia ei să nu fi putut fi 165 prevăzută. neprevederea avînd caracter obiectiv.. 1023/1980. p.p.R.care impune celui ameninţat de pericol necesitatea de a se salva prin săvîrşîrea unei fapte prevăzută de Trib. § 2. Imposibilitatea de prevedere trebuie să aibă un caracter obiectiv. Repertoriu .cit. b).Drept penai Partea generakl_ fizică provocată de aceasta.220.. Pentru existenţa cazului fortuit este necesar ca împrejurarea ce a dus la producerea rezultatului neaşteptat să nu fi putut fi prevăzută de făptuitor.nr.. Suprem.p. s. între rezultat şi împrejurarea neprevăzută să existe o legătură de cauzalitate. op. p..nr. c). deoarece. Conexiunea cazului fortuit cu alte cauze care exclud caracterul penal al faptei Cazul fortuit se poate corela cu starea de necesitate determinată de o împrejurare fortuită . Acest rezultat trebuie să fie consecinţa miei împrejurări străine de conştiinţa şi voinţa făptuitorului. Antoniu. Trib. Î981..dec. acesta să fi fost în imposibilitatea de a o prevedea.D.140/1981. R. Bulai. § 3. s.cutremur. Efectele juridice Fapta săvîrşită în condiţiile cazului fortuit nu constituie infracţiune întrucît îi lipseşte vinovăţia. C. nr. aşa cum s-a menţionat.4. făptuitorul fiind în imposibilitatea de a prevedea survenirea împrejurării care suprapusă peste acţiunea sa a condus la apariţia urmării periculoase. faţă de toţi cei care au desfăşurat activitatea ce a condus la apariţia rezultatului. în aceleaşi condiţii de nici o altă persoană . Cazul fortuit produce efecte in rem.dec. împrejurarea care a survenit nu putea fi prevăzută de nici o persoană care ar fi acţionat în acele condiţii. întrucît numai în această situaţie se pune problema înlăturării caracterului penal al faptei. op. Făptuitorul să fi fost în imposibilitate de a prevedea survenirea împrejurării care a dus la producerea rezultatului. neprevăzută de acesta. G. Suprem. 116. 221. p. inundaţie . pe anii 1980-1985.71. 284 1 6 5 .

1983. p.12 (prevede şi iresponsabilitatea redusă).194.I. nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale. ori nu putea fi stăpîn pe ele" 1 6 7 .pen ungar.. A. 1973.. 166 Y.393. p.persoana îşi pierde raţiunea. . Bucureşti. A se vedea C.388.cutremur .p. ras. şi condiţiile iresponsabilităţii 352. Iresponsabilitatea este o stare de incapacitate psihică datorită căreia persoana sub aspect intelectiv nu îşi poate da seama de sensul şi valoarea acţiunilor pe care le săvîrşeşte. maladii ale sistemului nervos (dezechilibru mintal). Dânescu.De asemenea.' TITLUL III. fie din alte cauze. Tribunalul Suprem. art. întrînd într-o stare de şoc datorită căreia nu mai are corecta reprezentare a acţiunilor sale. art. natural). 285 1 6 8 . op. narcotice etc.dec. în momentul săvîrşirii faptei. Cauzele incapacităţii psihice pot fi numeroase: anomalii ce nu permit dezvoltarea facultăţilor psihice (idioţenie. cehoslovac. Definiţia. s. E.nr. SECŢIUNEA a Vi-a Iresponsabilitatea § 1. Dongoroz.. Editura medicală.21 (prevede şi alienaţia mintală redusă care atrage atenuarea pedepsei). p. Tomorung. Articolul 48 C. op cit. vol..pen.) ! 6 8 . Explicaţii teoretice.203. ori sub aspect volitiv nu poate săşi dirijeze voinţa în raport cu acţiunile pe care le înfăptuieşte. Infracţiunea legea penală (distragere. p. V. stupefiante.il. art. cretinism).cit.pen. care consacră această cauză ce înlătură caracterul penal al faptei stabileşte că "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul. tulburări provocate prin intoxicare (alcool. 1 6 7 Iresponsabilitatea este consacrată şi în alte legislaţii penale. G. Incapacitatea psihică poate fi congenitală sau survenită. C. fort de autovehicul etc.. C D .pen. poate intra în concurs şi cu starea de iresponsabilitate atunci cîad datorită împrejurării neprevăzute . nici puterea de a le dirija şi comite o faptă prevăzută de 166 legea penală . Definiţia iresponsabilităţii. fie din cauza aiienaţiei mintale. fenomene fiziologice (somn hipnotic. Dongoroz. Probleme juridice în psihiatrie. C.). 1813/1983.

op. d). de reprezentare.. care vor stabili dacă în momentul săvîrşirii faptei făptuitorul avea capacitatea de a înţelege şi a voi. Pentru ca iresponsabilitatea să înlăture caracterul penal al faptei se cer întrunite următoarele condiţii: a). adică acea stare datorită căreia persoana nu poate să-şi dea seama de semnificaţia faptei sale. Incapacitatea psihică trebuie să existe în momentul săvîrşirii faptei. să existe starea de incapacitate psihică datorită căreia făptuitorul să nu-şi poată da seama de acţiunile (inacţiunile) sale sau să nu le poată stăpîni. B. .dec. de durată sau trecătoare.a). Partea generală poate fi permanentă.Drept penal. dacă avea aptitudinea de a-şi da seama de valoarea acţiunii sale.cit. cînd nu poate stăpîni şi dirija acţiunile sale. dar îşi recapătă capacitatea psihică pe parcursul înfăptuirii acesteia (cînd maladia este intermitentă cu momente *69 x r jb. fie factorul volitiv. nu a răspunderii juridice penale care este de competenţa organelor judiciare. în timpul cînd se efectuează acţiunea prevăzută de legea penală. Munic. Persoanei îi lipseşte factorul intelectiv cînd nu-şi poate da seama de acţiunile sale. ori nu poate să-şi stăpînească acţiunile sale. Bucureşti.II-a.673/1985.250. Prima condiţie cere să se constate starea de incapacitate psihică. Dacă la începutul efectuării acţiunii persoana se află în stare de inconştienţă. 286 . nu înţelege sensul lor antisocial şi aptitudinea lor cauzală.. c). In cazul iresponsabilităţii. persoanei îi lipseşte fie factorul intelectiv. ori cu momentul descoperirii făptuitorului. Persoanei îi lipseşte factorul volitiv. p.nr. starea de incapacitate să se datorească alienaţiei mintale sau altor cauze. . Iresponsabilitatea psiho-fizică pentru a fi constatată reclamă 169 intervenţia persoanelor de specialitate . Repertoriu. de urmările acesteia şi de a o putea stăpîni. făptuitorul să fi săvîrşit o faptă prevăzută ele legea penală. Condiţiile iresponsabilităţii.b). pe anii 1981-1985. incapacitatea să fi existat în momentul săvîrşirii faptei.. p. s. b). de caracterul ei antisocial. de voinţă sau amîndouă aceste facultăţi psihice (în caz de alienaţie mintală). Deci condiţia psihică a făptuitorului trebuie examinată în raport cu momentul săvîrşirii acţiunii şi nu al producerii rezultatului (în cazul faptelor progresive în raport cu fapta iniţială). 353. Medicii psihiatri se pronunţă numai asupra problemei responsabilităţii. intermitentă (cu pauze de luciditate).

rezultă că persoana nu va răspunde penal chiar dacă ulterior îşi redobîndeşte capacitatea. § 2. criză de epilepsie etc). Starea de incapacitate psihică să provină.pen.situaţie frecventă . De asemenea.362. caracterul penal al faptei se va înlătura pe baza reglementării cuprinse în art. care ca şi alienaţi a mintală creează stări anormale. se realizează participaţia improprie. p. 287 . somnambulism... în lipsa căreia nu se mai pune problema înlăturării caracterului penal al faptei. Dacă iresponsabilul care a săvîrşit fapta a fost determinat de altă persoană cu intenţie. de incapacitate psihică datorită cărora făptuitorul este pus în imposibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale. dacă încetează starea de iresponsabilitate. nu se înlătură răspunderea penală. Făptuitorul să fi săvîrşit sub imperiul acestei stări o faptă prevăzută de legea penală. Dărîngă. consacrată în art. Iresponsabilitatea este o stare personală. Dacă făptuitorul nu are reprezentarea acţiunilor sale din cauza insuficientei dezvoltări psihice legate de vîrstă. Gh.pen.sau din alte cauze. făptuitorul răspunde dacă se constată că şi-a provocat o astfel de stare 170 pentru a beneficia de cauza care înlătură caracterul penal al faptei . . Infracţiunea de invazie şi retragere) şi în această nouă stare înţelege să continue savîrşirea faptei. Partea generală.50 C.r- TITLUL UI. ipoteza a 2-a.31 C. .cit. op. Legea foloseşte această exprimare cuprinzătoare întrucît incapacitatea poate să provină dintr-o maladie psihică . Din condiţia potrivit căreia incapacitatea trebuie să existe în momentul săvîrşirii faptei. aşa cum prevede legea. Lipsind responsabilitatea fapta săvîrşită nu întruneşte trăsătura vinovăţiei. din alienaţie mintală sau din altă cauză. ori de a le putea stăpîni (somn hipnotic.c). Efectele iresponsabilităţii Responsabilitatea constituie o premisă a vinovăţiei ca trăsătură esenţială a infracţiunii. ceea ce duce la înlăturarea caracterului penal al faptei.. privitoare la minoritatea făptuitorului. Codul penal comentat.d).

A.l prevede că "Nu constituie infracţiune prevăzută de legea penală. a pericolului. R. cu constrîngerea fizică şi morală cînd datorită actului de agresiune.R. .D. în cazul în care iresponsabilitatea nu este totală.pen. ~ se găsea.6. 114 C. Definiţia şi condiţiile beţiei accidentale complete 354. Dacă în momentul săvîrşirii faptei persoana era responsabilă. va răspunde penal. SECŢIUNEA a Vil-a Beţia § 1.(debili mintali. nr. a ameninţării din cadrul constrîngerii morale persoana. violuri). § 3. în momentul săvîrşirri faptei. starea de iresponsabilitate apărînd ulterior. Definiţia beţiei accidentale complete.49 alin. Conexiunea cit alte cauze cate exclud caracterul penal al faptei Starea de iresponsabilitate poate ^/eni în concurs cu legitima apărare. Partea generala împotriva unul iresponsabil care a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală se poate lua măsura de siguranţă a internării medicale sau a obligării la tratament medical (art. ci parţială discernămînt redus . aceste stări fiinsd reţinute ca circumstanţe atenuante antrenînd reducerea pedepsei. Codul penal în vigoare prevede printre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi beţia sub formă accidentală şi completă.Suprem. a constrîngerii fizice. datorită nirfor^ Împrejurări 1 7 1 288 Trib. s. dacă făptuitorul.Drept penal..l 13.pen.164. cu starea de necesitate.) m . Astfel art.nr.dec. intră într-o stare de şoc datorită căreia se produc grave modificări psihice ce echivalează cu starea de iresponsabilitate sub imperiul căreia persoana săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală. însă urmărirea penală şi judecata este condiţionată de redobîndirea responsabilităţii.224/1973. p. normală din punct . făptuitorii vor răspunde pentru infracţiunile comise. 1973. intoxicaţie cronică cu alcool) şi se săvîrşesc fapte penale (furturi.de vedere psihic.

cum ar fi aceea de conducere a autovehicolelor pe drumurile publice.). art. . cocaina. . după poziţia persoanei faţă de consumarea substanţei ebriante poate involuntară (fortuită) şi voluntară.D. numită "beţie caldă". Forma de beţie frecvent întîlnită este cea produsă cu alcool.. Beţia poate fi de mai multe feluri: după gradul de intoxicare este incompletă şi completă.pen. sau a inhalat vapori de alcool aflat în preajma unei instalaţii de distilare a alcoolului etc). ca morfina. cu efecte negative în planul relaţiilor sociale sau a exercitării unor profesiuni. haşiş sau alte droguri (L.TITLUL III. .Beţia involuntară. opiu. manifestată prin diminuarea capacităţii psihofizice sau prin sporirea agresivităţii. De aceea legiuitorul a constituit o circumstanţă agravantă în cazul uciderii din culpă de către conducătorul de autovehicul care se află în stare de ebrietate sau care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală (l% 0 alcool în sînge. .Beţia incompletă există atunci cînd datorită intoxicării cu alcool sau alte substanţe ebriante persoana se află într-o stare de excitabilitate care este în afara normalului. stupefiante. accidentală sau fortuită există atunci cînd persoana a ajuns în această stare datorită unor împrejurări neprevăzute.. ori pe cale bucală. indiferent dacă a vrut sau nu să se îmbete.178 alin.S. Se mai cunoaşte aşa-numita "beţie rece" care se produce prin consumarea substanţelor stupefiante. pedeapsa de la 5 Ia 15 ani). heroina. independent de voinţa sa (de exemplu persoanei i s-a administrat. Actul de voinţă are în vedere consumul substanţei ebriante (dar 289 „. de reprezentare a acţiunilor sale şi nici voinţa sa. cînd persoanei îi lipseşte capacitatea de a înţelege şi a voi. Totuşi. o substanţă toxică prin injectare.3 C.Beţia completă se caracterizează prin cvasiparalizarea energiei fizice şi întunecarea facultăţilor psihice. Beţia este o stare anormală în care se găseşte o persoană datorită intoxicaţiei cu alcool sau alte substanţe ebriante sau narcotice. în stare de beţie completă produsă de alcool sau de alte substanţe". .Beţia este voluntara cînd persoană a voit să consume o cantitate de alcool sau altă substanţă ebrianţă. Această formă de beţie deşi antrenează unele modificări ale stării psihofizice normale a persoanei nu alterează capacitatea de înţelegere. ea poate avea o influenţă asupra comportamentului persoanei. Infracţiunea independente de voinţa sa. fără voinţa sa. ducând pînă la cvasiparalizarea energiei sale fizice şi tulburarea facultăţilor psihice.

.a). stare care a dispărut în momentul săvîrşirii acesteia. răspunderea penală nu este înlăturată. 355. *t . Dacă săvîrşirea faptei durează un oarecare interval de timp.beţia preordinată. se cer întrunite următoarele condiţii. starea de beţie trebuie să se menţină în întreaga perioadă de săvîrşire. Pentru aplicarea reglementării din art. constituie o circumstanţă atenuantă generală .75 lit.74 alin.pen. . Partea generală implicit şi armările posibile ale stării de intoxicare cu asemenea substanţă). fără să fi prevăzut o asemenea situaţie (i s-a administrat o băutură în 290 . Condiţiile beţiei accidentale.b) starea de beţie să fi fost accidentală şi completă..art. Starea de beţie poate fi provocată de alcool sau orice alt ebriant.178 alin. persoana acţionează fără vinovăţie.b). .49 alin. Neavînd capacitatea de a înţelege şi a voi.Dreprpenal. constituie o circumstanţă atenuantă sau agravantă. după caz (art. .c) fapta comisă să fie prevăzută de legea penală.3. cînd făptuitorul a ajuns în această stare" independent de voinţa sa. B. o circumstanţă specială prevăzută în conţinutul calificat al unor fapte . părăsirea postului şi prezenţa la serviciu în stare de ebritate. . o circumstanţă agravantă generală legală— art. întrucît în acel moment făptuitorul trebuie să aibă reprezentarea acţiunilor sale şi puterea de a le dirija. Starea de beţie să fi fost accidentală şi completă. Persoana aflată în acest stadiu de ebrietate nu mai este stăpînă pe mişcările sale şi nu mai are reprezentarea acţiunilor săvîrşite. art. cu efectele cunoscute.Beţia este accidentală cînd făptuitorul a ajuns în această stare independent de voinţa sa. Beţia voluntară.49 alin.uciderea din culpă.l C. art.2). iar fapta nu-i mai este imputabilă. Făptuitorul să se afle în stare de beţie în momentul săvîrşirii faptei. în sfera cauzelor care exclud caracterul penal al faptei interesează beţia accidentală completă. ultim -.275 C. Din condiţia impusă rezultă că nu interesează dacă făptuitorul s-a aflat în stare de beţie anterior comiterii faptei. iar ingerarea alcoolului sau a altor substanţe ebriante a dus la paralizarea energiei fizice a celui intoxicat şi la întunecarea facultăţilor mintale. potrivit Codului penal. în cazul în care făptuitorul îşi revine pe parcursul desfăşurării activităţii şi continuă săvîrşirea ei în noua stare.a) făptuitorul să se afle în timpul săvîrşirii faptei sub puterea beţiei. Starea de beţie trebuie să existe în momentul comiterii faptei.e) -.pen.

Infracţiunea care s-a introdus o substanţă toxică etc).pen.TITLUL III..cit. mijloace de transport. O ultimă condiţie cerută pentru toate cauzele care înlătură caracterul penal al faptei este aceea ca fapta să fie prevăzută de legea penală. vol. Conexiunea beţiei accidentale complete cu alte cauze care exclud caracterul penal ai faptei Starea de beţie în forma analizată poate veni în concurs cu eroarea de fapt. Explicaţii teoretice ..31 C. cînd instigatorul sau complicele acţionează cu intenţie.I. Persoana în această stare poate comite unele fapte prevăzute de legea penală manifestate sub formă de acţiune (ultraj contra bunelor moravuri art. C. persoana este lipsită de capacitatea de înţelegere şi de dirijare a voinţei. . Datorită tulburărilor psihice produse. cu acelaşi motivare expusă în analiza cauzelor de mai sus. Bulai. întrucît numai în această forma se întunecă facultăţile mmtale ale persoanei şi se paralizează energia sa fizică. în situaţia în care persoana aflată în stare de beţie a săvîrşit fapta fiind dirijată de o alta care intenţiona să comită acea faptă. op. Efectele beţiei accidentale complete • Aşa cum s-a menţionat mai sus această formă de beţie înlătură caracterul penal al faptei săvîrşite sub imperiul ei. 291 . sub imperiul căreia a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală.404. pierdere de vieţi omeneşti etc).321 C.. p. § 2. prin absenţa trăsăturii esenţiale a vinovăţiei..c). 372 v. iar autorul fără vinovăţie. poate intra în concurs cu constrîngerea fizică atunci cînd persoana a fost constrînsă să ingereze substanţa ebriantăln. § 3. în situaţia în care făptuitorul a consumat o băutură fără să ştie că duce !a starea de beţie completă.) sau de inacţiune (neîndeplinirea unei obligaţii impuse de lege care a dus la degradarea unor instalaţii. Dongoroz.262. op.cit. Pentru a înlătura caracterul penal al faptei beţia trebuie să fie completă.. vor avea aplicaţie dispoziţiile dm art. ipoteza a II-a privitoare la instigarea sau complicitatea improprie. ceea ce face ca fapta comisă să fie lipsită de vinovăţie. de exemplu. p.pen.

pen. întrucît minorul pînă la vîrsta de 14 ani sau între limitele de la 14 la 16 ani care a lucrat fără 292 .pen. Caracterizarea şi condiţiile. Minoritatea în condiţiile prevăzute de art. Ce! care are vîrsta între 14 şi 16 ani răspunde penai.SECŢIUNEA a VIII-a Minoritatea făptuitorului § 1.pen. Potrivit acestei reglementări "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de iegea penală sâvîrşitâ de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penai''*. minorităţii 356. legea instituie o prezumţie absoiută de neresponsabilitate. se instituie o răspundere penală condiţionată de dovedirea discernărnmtului. prevede cătminorul care nu a împlinit vîrsta de 14 ani nu răspunde penal. In continuare iegea stabileşte că minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani răspunde penal. Determinarea limitelor de la care începe răspunderea penală a minorilor s-a făcut ţînîndu-se seama de dezvoltarea capacităţii psihofizice a acestora. în art. iraniai dacă se dovedeşte că a săvîrşit fapta cu discernămint.99 şi urm. C. Caracterizarea minorităţii. constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.50 C. odată cu dezvoltarea capacităţii psihice a minorului. Legea. După împlinirea vîrstei de 14 ani. Vîrsta de la care începe răspunderea penală a minorului şi limitele acesteia este reglementată în titlul V "Minoritatea". Â.99. După împlinirea vîrstei de 16 ani legea îl consideră pe minor responsabil în sensul unei capacîtăfi depline generale de a-şi dă seama de faptele comise şi de a le putea stăpîni. de aptitudinea de a înţelege semnificaţia socială a faptelor.. prin discernămînt înţelegîndu-se capacitatea minorului de a înţelege şi de a-şi manifesta voinţa în raport cu fapta concretă săvîrşită. art.50 C. Starea de minoritate a făptuitorului constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal-al faptei dacă sînt realizate condiţiile prevăzute în art. în concepţia legii s-a considerat că minorii pînă la vîrsta de 14 ani datorită insuficientei dezvoltări a capacităţii psiho-fizice nu pot fi supuşi răspunderii penale. care este strîns legată de împlinirea unor anumite limite de vîrsta.

50 C. Efectele juridice Minoritatea în condiţiile prevăzute de art.75 lit. constituie. Cooperarea majorului cu minorul care nu răspunde penal la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. adică nu şi-au dat seama de consecinţele periculoase ale faptei săvîrşite. fără a influenţa răspunderea celorlalţi participanţi.pen.) urmînd a răspunde pentru fapta săvîrşită cel ce a instigat la comiterea ei.pen. b) Făptuitorul să fie un minor.pen. 357. B. fiind lipsit de aptitudinea de a înţeiege şi a voi nu putea acţiona cu vinovăţie. Faţă de minorii care au săvîrşit faptele prevăzute de legea penală dar nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a răspunde penal.TULUL III. se cer întrunite următoarele condiţii: a) Să se săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală (furt.c C. şi deci fapta deşi este prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune. Infracţiunea discernămînt. Condiţiile minorităţii. Intrucît aprecierea condiţiei responsabilităţii minorului se face în raport cu momentul săvîrşirii acţiunii.31 C.ipoteza a ii-a (art. trebuie să se sublinieze că în cazul 293 . în vederea reeducării lor.pen. vătămare corporală. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin lipsa vinovăţiei. Pentru această categorie intermediară de minori trebuie să se dovedească de către organele competente că în momentul săvîrşirii faptei au fost lipsiţi de discernămînt. loviri cauzatoare de moarte etc). măsuri pe cale administrativă de către comisiile instituite prin lege cu această competenţă. se pot lua.50 C. Cînd minorul care nu răspunde penal a fost determinat la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală.). aşa' cum s-a menţionat. de către o persoană care răspunde penal se realizează condiţiile participaţiei improprii . § 2. care în momentul săvîrşirii faptei nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal. constituie o circumstanţă generală de agravare a răspunderii penale pentru major (art. Minoritatea fiind o stare personală va produce efectele prevăzute de lege numai faţă de minorul sau minorii aflaţi în această stare. Pentru a opera cauza legală consacrată în art. Se au în vedere minorii sub limita de 14 ani şi cei aflaţi între 14 şi 16 ani care au săvîrşit fapta fără discernămînt.

Minoritatea poate veni în concurs cu legitima apărare. 1972. cînd făptuitorul aflat în stare de minoritate.pen.) dacă fapta iniţială a fost săvîrşită în perioada cînd minorul nu răspundea penal. SECŢIUNEA a IX-a Eroarea § 1. în accepţiunea examinată mai sus s-a aflat sub imperiul vreuneia din cauzele enunţate şi a sâvîrşit o faptă prevăzută de legea penală. acesta nu va răspunde pentru fapta progresivă.58.121972. sau a unor dispoziţii ale legii penale. de îndrumare a Plen. în C D . Partea generala infracţiunilor progresive (loviri cauzatoare de moarte art.Drept penal.183 C. continui şi de obicei dacă acestea au început în etapa în care minorul nu răspunde penal. Conexiunea stării de minoritate cu alte cauze care exclud caracterul penal al faptei. . Preliminarii în dreptul penal prin eroare se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei împrejurări în care acţionează făptuitorul. iar urmarea mai gravă s-a produs după împlinirea vîrstei de la care începe răspunderea penală. deoarece urmarea mai gravă este efectul acţiunii anterioare care a fost săvîrşită în condiţiile unei stări caracterizată prin lipsă de 173 responsabilitate . Eroarea de fapt. T. acesta va fi supus sancţiunii avîndu-se în vedere numai activitatea realizată după împlinirea limitei de vîrstă de la care începe răspunderea penală. 1 7 3 p. dar săvîrşirea lor a continuat şi după atingerea limitei de vîrstă de la care minorul răspunde. condiţii 358. definiţie.9/16. în cazul infracţiunilor continuate. starea de necesitate.S. 294 A se vedea doc. nr. constrîngerea fizică sau morală etc. § 3.

sau .cit. situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei". consacrată în art. împrejurări în funcţie de care se formează atitudinea sa psihică.existînd o neconcordanţă între realitatea obiectivă şi imaginea persoanei asupra acelei realităţi 174 . Darîngă.2 se prevede că "nu constituie circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvîrşirii infracţiunii". rezultă că eroarea de fapt poate să se refere: . însă sub aspect subiectiv. Voinţa iui de a acţiona s-a format avînd o imagine greşită a împrejurărilor în care şi-a desfăşurat activitatea. Din dispoziţiile art. Dacă persoana ar fi avut reprezentarea exactă a realităţii nu ar fi acţionat în acel sens. 295 .. Eroarea de drept constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale. în codul penal eroarea de fapt constituie o cauză de înlăturare al caracterului penal al faptei. asupra căruia persoana este în eroare.la o împrejurare.51 C.371. Caracterizarea erorii de fapt.. Acţionînd în aceste condiţii din punct de vedere obiectiv făptuitorul săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală. stare sau situaţie de fapt de care depinde caracterul penal al faptei.SÎ. p. reprezentarea şi voinţa de a acţiona . Prin eroare de fapt se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a împrejurărilor în care se săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Infracţiunea în funcţie de aspectul material. de fapt sau juridic. datorită necunoaşterii împrejurărilor reale de săvîrşire a faptei. A. în momentul săvîrşirii acesteia nu cunoştea existenţa unei stări. 1 7 4 Gh.. Partea generală.TULUL III. în desfăşurarea unei anumite activităţi făptuitorul îşi reprezintă greşit anumite situaţii. op. caz în care fapta nu constituie infracţiune. în alin. cînd făptuitorul.l şi 2 C. nu comite fapta cu vinovăţie lipsindu-i elementul intelectiv şi pe cale de consecinţă şi cel volitiv care s-a format pe o reprezentare greşită a realităţii. alin. aceasta poate fi eroare de fapt şi eroare de drept. Codul penal comentat. situaţie în care fapta constituie infracţiune însă forma simplă şi nu agravată. Legea stabileşte în textul citat că "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. 359.la o circumstanţă agravantă a infracţiunii.pen.pen.

B. însă în realitate era falsă şi o pune în circulaţie nu va răspunde pentru infracţiunea de punere în circulaţie a monedei falsificate (falsificarea de monede.cit.I.l aspectele asupra cărora persoana este în eroare. dacă o persoană deţine o substanţă stupefiantă. persoana de sex feminin căruia făptuitorul îi face promisiuni de căsătorie. înseamnă că a atribuit fiecărui aspect un anumit sens pe care literatura a încercat să-1 contureze 175 . situaţie.2 C. Făptuitorul în momentul săvîrşirii ei să nu fi cunoscut anumite stări. împrejurare -*-.. De asemenea..312 C. de existenţa cărora depinde caracterul penal al faptei. Partea generală şi op. ari.51 alin. în cazul infracţiunii de seducţie prevăzută de art. felul în care aceasta se prezintă (starea unui bun.360.pen. vol. crezînd după aparenţa persoanei că aceasta a depăşit vîrsta de 18 ani. Darîngă. Legea enumerând în art. Stările. a. fără să cunoască calitatea sa...stare. trebuie să se îndeplinească următoarele condiţii: a. Gh. situaţiile sau împrejurările. în ignoranţă şi anume . sau orice altă entitate. dacă o persoană este în eroare cu privire la calitatea unei bancnote crezînd că este valabilă. se cere săvîrşirea unei fapte prvăzute de legea penală.pen. Pentru ca eroarea de fapt să înlăture caracterul penal al faptei. trebuie să fie mai mică de 18 ani. b.282 alin. op. 175 v. valoarea de întrebuinţare. Prin stare s-a subliniat că se înţelege situaţia în care se află o persoană. c.418-419. Dongoroz.. întrucît eroarea de fapt este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. nu va răspunde penal pentru infracţiunea de seducţie. starea civilă a unei persoane). p. Condiţiile erorii de fapt. în acelaşi sens.pen. b. care nu au fost cunoscute. aptitudinea unei substanţe sau arme sau alt obiect de a produce o urinare periculoasă. Explicaţii teoretice . situaţii sau împrejurări relevante penal. să fie dintre acelea care condiţionează caracterul penal al faptei. Codul penal comentat. în ce priveşte prima condiţie. 296 .375.). p. Să se săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală.199 C. în scopul de a avea cu ea raport sexual. în cazul în care făptuitorul a fost în eroare cu privire la această stare. un bun..cit. nu va răspunde pentru traficul de stupefiante prevăzut în arî. situaţii sau împrjurări. Făptuitorul sâ nu fi cunoscut în timpul săvîrşirii faptei anumite stări.

infracţiunea de calomnie impune cerinţa ca afirmaţia sau imputarea să aibă loc în public. persoană căsătorită. care dacă ar fi adevărată. i înlăturării caracterului penal al faptei trebuie să se constate că persoana a fost în 297 . în sensul că atribuie caracter infracţional acelei fapte (spre exemplu fapta săvîrşită în public sau în condiţii de publicitate). în cazul cînd o persoană a făcut afirmaţia.. în acelaşi sens. situaţie pe care nu a cunoscut-o în momentul încheierii căsătoriei. Toate aceste stări şi situaţii fac parte din coniinucul infracţiunilor amintite. Starea. la apartenenţa sa.pen. Astfel datorită identităţii a două obiecte persoana ia un lucru din posesia alteia crezînd că este al său. De asemenea. iar datorită locului unde s-a pronunţat (un laborator) a crezut că nu este auzită de nimeni. în eroare asupra provenienţei bunului. pentru infracţiunea de punere în circulaţie a monedei falsificate se cere ca aceasta să fie falsă. a situaţiei sale. fiind în eroare cu privire la condiţia publicităţii nu va răspunde pentru infracţiunea de calomnie prevăzută în art. în cazul în care o persoană primeşte un bun neştiind că provine din săvîrşirea unui furt sau delapidări nu se face vinovată de infracţiunea de tăinuire de bunuri (art. etc. rudă în linie directă etc). Aceste aspecte condiţionează caracteml infracţional al faptei cînd constituie o trăsătură ce face parte din conţinutul său. nu răspunde pentru infracţiunea de bigamie (art. Pentru existenţa infracţiunii de furt se cere ca lucrul să fie luat din posesia sau detenţia altuia.pen.pen.269 C.) fiind în eroare asupra acestei situaţii de care depinde caracterul penal al faptei. ar expune acea persoană la o sancţiune penală . Dacă o persoană încheie o căsătorie cu o alta căsătorită. o persoană.. în sfîrşit.art.303 C.206 C. situaţia sau împrejurarea a cărei existenţă nu a fost cunoscută de făptuitor să condiţioneze caracterul penal al faptei". prin împrejurare se înţelege o circumstanţă în care se poate săvîrşi o faptă care este relevantă penai. In vede. c). cuprinde condiţia ca instrumentul de măsurat să fie inexact.221 C.TITLUL III. infracţiunea de înşelăciune la măsurătoare . fapta săvîrşită nu constituie infracţiune de furt.) întrucît a fost. bun ce provine dintr-o infracţiune. Calomnia există cînd o persoană afirmă în public o faptă determinată privitoare la. Infracţiunea Prin situaţie se înţelege poziţia pe care o are un bun. fiind în eroare cu privire la situaţia bunului. pentru infracţiunea de tăinuire de bunuri legea impune cerinţa ca bunul tăinuit să provină din săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. o persoană sau o altă valoare în realitatea vieţii (de exemplu bun ce aparţine avutului public.pen.

dacă săvîrşeşte acţiunea în aceste condiţii va răspunde pentru infracţiunea de furt. că a fost în eroare cu privire la caracterul fals al monedei sau al instrumentului de măsurat.D. de tăinuire de bunuri ori de bigamie. Eroarea de fapt poate purta. Dacă persoana a fost în eroare la începutul realizării acesteia. c. constituind infracţiune.d. dec.397. c. Fiind în îndoială asupra acestor stări şi situaţii cu posibilitatea reprezentării adevăratei realităţi. p. sau să provină din săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală.pen. 1976.31/1975. după cum în cazul bigamiei intră în reprezentarea sa şi adevărata stare civilă a persoanei.p. 1 7 6 1 7 7 298 Tribunalul Suprem. Eroarea privitoare Ia circumstanţele agravante..) etc. 1975. Tribunalul Suprem. deci şi asupra unei circumstanţe agravante.51 C.pen. In cazul îndoielii făptuitorul este conştient că nu poate sa-şi reprezinte exact realitatea şi trebuie să se abţină de la săvîrşirea oricărei acţiuni. că înscrisul de care s-a folosit este fals (în cazul uzului de fals art.7. înseamnă că în reprezentarea sa intră şi posibilitatea ca bunul să aparţină altuia.nr. urmînd ca aceasta să răspundă pentru infracţiunea în formă simpla. prevede că "nu constituie circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvîrşirii infracţiunii". dar pe parcurs capătă reprezentarea exactă a realităţii şi totuşi continuă să înfăptuiască' acţiunea. Eroarea în care se află o persoană pentru a înlătura caracterul penal al faptei trebuie să subziste pe tot parcursul desfăşurării acţiunii 176 . s.291 C.7. R.Drept penal.48. Partea generala eroare cu privire la apartenenţa bunului (nu a ştiut că este al altuia). C. va răspunde penal întrucît fapta sa realizează trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. Eroarea nu trebuie confundată cu îndoiala. după caz 1 7 7 . 361. . că nu a cunoscut că provine din săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. că nu ştia că persoana cu care a contractat căsătoria era căsătorită. Aliniatul II al art. nr.nr. In situaţia în care se îndttieşte asupra apartenenţei bunului sau»a provenienţei acestuia ori a situaţiei civile a unei persoane. p. în caz contrar fiind obligat a suporta consecinţele ce decurg din săvîrşirea faptei. eroarea înlătură răspunderea penală pentru forma calificată a faptei.311/1975.dec.R. Dacă în momentul săvîrşirii faptei persoana a fost în eroare asupra circumstanţei agravante. In cazul erorii asupra unei circumstanţe agravante fapta îşi păstrează caracterul penal..

R. ci pentru fonna simplă a infracţiunii. ci şi pe cele generale dacă nu au fost cunoscute de făptuitor în momentul săvîrşirii faptei (art. Eroarea şi faptele de culpă. Eroarea asupra stării.pen. b). Pentru a opera eroarea în caz?al faptelor din culpă. situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei". Fapta săvîrşită din culpă să fie incriminată de legea penală..pen. D. R. n r . săvîrşite cu intenţie.f) etc). a ucis o rudă apropiată. p.51 âlin. săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate (lit. Fapta rămîne infracţiune.175 lit. întrucît eroarea înlătură circumstanţa agravantă făptuitorul urmează să răspundă pentru infracţiunea în forma simplă (art. Dintre faptele de culpă prevăzute în codul penal se pot aminti: vătămarea corporală .pen) ş. uciderea din culpă (art.178.pen.471/1988. însă în forma simplă.pen.219 C.influenţa erorii constînd în aceea că se încadrează în conţinutul de bază şi nu în conţinutul agravat.75 C. făptuitorul nu va răspunde pentru fapta efectiv comisă în împrejurările care o circumstanţiază (califică).184 C. întrucît în prevederea sa a intrat acţiunea de ucidere cu consecinţele acesteia. nu va răspunde pentru omorul calificat (art. în general. datorită condiţiilor de timp sau loc. s.nr. l l . situaţiei sau împrejurării de care depinde caracterul penal al faptei să nu se datorească culpei făptuitorului. reglementează şi situaţia în care eroarea înlătură caracterul penal al faptei săvîrşite din culpă. Art. însă aceasta este imputabilă 1 7 8 Tribunalul Suprem. Astfel.c).pen.p.pen. Legea prevede că se înlătură caracterul penal "numai dacă necunoaşterea stării.: săvîrşirea infracţiunii de către un infractor major dacă a fost comisă cu un minor (lit. 299 .174 C. unită cu dorinţa producerii urmărilor periculoase.c C. în cele de mai sus s-a analizat situaţia cînd eroarea înlătură caracterul penal al faptelor (sau agravantele).. 1988. în cazul faptelor dm culpă persoana se află în eroare asupra unor împrejurări în care îşi desfăşoară activitatea. Pentru identitate de raţiune trebuie să se menţioneze că eroarea înlătură nu numai circumstanţele agravante speciale.dec.).) 178 . dacă făptuitorul a intenţionat să ucidă o persoană şi în momentul săvîrşirii faptei. distragerea din culpă (art.a.3 C. Aşa fiind.D.178 C.din culpă (art.) deoarece persoana nu a cunoscut această împrejurare.). trebuie îndeplinite următoarele condiţii: a). 362.

care în realitate nu se făcuse în mod corespunzător. situaţii. E. cînd nu i se datoreşte culpei proprii. ea nu 300 . spre exemplu. nu răspunde pentru uciderea din culpă produsă. fiind cunoscute făptuitorului. dacă un conducător auto după ce a scos autovehiculul de la revizie. Astfel. va răspunde pentru infracţiunea de omor. făptuitorul a fost în eroare (necunoaştere) cu privire la o anumită stare. fiind asigurat că s-a efectuat controlul tehnic la care era obligat. sau împrejurări de care nu depinde caracterul penal al faptei.sau al obiectului material al infracţiunii. deşi persoana se află în eroare asupra lor.error in persona . întrucît a avut reprezentarea tuturor condiţiilor necesare pentru existenţa infracţiunii. Astfel. întrucît avea obligaţia elementară de-verificare a maşinii înainte de a porni la drum. nu înlătură caracterul penal al faptei comise. în cazul în care un conducător auto porneşte în cursă fără a verifica starea tehnică a maşinii.Drept penal. celelalte de a căror existenţă se condiţionează infracţiunea. însă aceasta priveşte anumite stări. în această situaţie dacă se produce moartea unei persoane el va răspunde pentru uciderea din culpă. ceea ce duce la provocarea unui accident. 363. ceea ce are ca urmare producerea unui accident soldat cu moartea unei persoane. astfel că. el a preluat maşina avînd siguranţa că s-a efectuat controlul. urmînd a răspunde pentru fapta săvîrşită. 'de asemenea va răspunde pentru infracţiunea de furt în cazul în care a vrut să sustragă lucrul unei persoane. iar în timpul mersului se rupe bara de direcţie. în acest sens menţionăm că nu înlătură caracterul penal al faptei eroarea care poartă asupra identităţii persoanei . dat fiind în eroare asupra identităţii obiectului material a sustras lucrul alteia. Dacă o persoană a vrut să ucidă pe x. în producerea morţii victimei. însă aceasta se datoreşte culpei sale. Răspunderea sa este înlăturată deoarece nu i se poate imputa vreo culpă. nerelevante penal. Situaţii cînd eroarea nu înlătură caracterul penal al faptei. dar. întrucît s-a datorat culpei sale. eroarea în care s-a aflat neavînd ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei. Practica relevă o serie de cazuri cînd persoana se află în eroare. Partea generală făptuitorului. Acestea sînt împrejurări neesenţiale. iar la coborîrea unei pante autovehiculul nu poate fi frînat datorită unei defecţiuni la sistemul de frînare. Eroarea înlătură caracterul penal al faptei cînd nu poate fi imputată făptuitorului. O astfel de eroare este neesenţială. porneşte în cursă. dat fiind condiţiile de comitere a faptei a ucis pe y. datorîndu-se culpei sale.

1721/1981. Suprem.4/1982. Legea ocroteşte în egală măsură viaţa lui x sau a lui y.p. poate intra în concurs cu starea de necesitate cînd cel ce se salvează a fost în eroare asupra urmărilor care sau produs prin atacul de salvare. 179 obiectul material al unei persoane sau al alteia . § 2. Efectele juridice ale erorii de fapt După cum eroarea poartă asupra unei împrejurări constitutive a infracţiunii sau a unei circumstanţe agravante.nr.D. mai grave decît acelea care ar fi apărut dacă nu s-ar fi înfăptuit actul de salvare sau a fost în eroare crezînd că nu există alte mijloace de salvare a bunurilor de la pericol etc. mlăturîndu-se răspunderea pentru forma agravată a infracţiunii. 301 .dec. ceea ce face să nu se înlăture răspunderea penală. cu reţinerea răspunderii pentru forma simplă a faptei penale.dacă priveşte o împrejurare. . nr.70. situaţie ori stare de care depinde caracterul penal al faptei. s. 1 7 9 Trib. produce următoarele efecte: . pag.dacă priveşte o circumstanţă agravantă. fapta rămîne infracţiune.R.TITLUL III. după care s-a consumat însă cel ce s-a apărat a continuat apărarea ulterior consumării fiind în eroare asupra caracterului consumat al atacului. ci a unor împrejurări nesemnificative. iar persoana a realizat apărarea în aceste limite de timp. Infracţiunea cade asupra unor împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. urmări. fapta nu constituie infracţiune. § 3. poate fi în concurs şi cu alte cauze care au aceeaşi natură juridică. Conexiunea erorii de fapt cu alte cauze care exclud caracterul penal al faptei Eroarea de fapt poate intra în concurs cu legitima apărare în situaţia în care atacul a fost iminent şi actual. şi deci se înlătură total răspunderea penală. R.

208 C. Prin eroare de drept se înţelege necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale. Dacă în cazul erorii de fapt persoana nu cunoaşte o împrejurare de fapt în care îşi desfăşoară activitatea.Drept penal. sancţionare. fiind însă în ignoranţă cu privire la aspectul său juridic-penal.18^ C.51 alin. în mod vădit de importanţă. legea prevede expres că necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a "legii penale" nu înlătură caracterul penal al faptei.pen. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei. SECŢIUNEA a X-a Fapta prevăzată de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni § 1. în situaţia erorii de drept persoana are reprezentarea tuturor împrejurărilor faptei sale. furtul. Pe cafe de consecinţă cunoaşterea greşită sau necunoaşterea unei legi ce nu are caracter penal este asimilată cu eroarea de fapt producînd aceleaşi efecte juridice.) analizată în concret. natură juridică.pen. caracterul penal al faptei" (nemo censetur legem ignorrare). Noţiune şi efecte juridice. nu prezintă gradul de pericol social ai unei infracţiuni". Eroarea de drept 364. Concept. fiind lipsită. neştiind că este incriminată de legea penală. caracterizare. administrative) se converteşte într-o eroare de fapt producînd toate consecinţele acesteia. concret.4 consacră că "necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură. a 302 . cu nota marginală "Faptă care nu prezintă pericol social al unei infracţiuni". necunoaşterea unei legi extra-penaîe (civile. datorită împrejurărilor obiective şi subiective care o caracterizează.. art. Dacă necunoaşterea legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei. Codul penal în art. Partea generala § 4. Este posibil ca o faptă incriminată de legea penală (spre exemplu. Instituţia juridică a "faptei prevăzute de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni" 365. De altfel.6/1973 s-a introdus art. Prin Legea nr. Textul prevede că "Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală.

18* alin. cu rezerva că legea a creat pentru asemenea cauze un capitol distinct . • 303 . urrnînd ca organele de judecată să aplice o sancţiune cu caracter administrativ.126.pen. competenţă de asemenea exclusivă a legiuitorului.(art.Pavel. voi.44-51 C.18* C.art. sînt prevăzute de legea penală. care a înserat conceptul unei infracţiuni.44-51 C.pen.561 şi urm.. de cea inserată în art. aşa cum prevede art.. şi 18 C.pen.I "Dispoziţii generale".. ca acelea prevăzute în art. Prin textul introdus.. 17.pen. dar nu realizează trăsătura esenţială a* infracţiunii privitoare la pericolul social de o anumită intensitate c) O altă opinie formulată este aceea potrivit căreia art. avut în vedere de legiuitor la incriminarea acestui tip de infracţiune. p. Mitrache. să nu prezinte gradul de pericol social. b) S-a mai pus problema dacă reglementarea în discuţie nu creează o categorie specială de contravenţii.. op. cu motivarea că organele judiciare nu au competenţa de a dezincrimina unele fapte. Infracţiunea conţinutului concret. Codul penal comentat. iar prin dezincriminare. op. este şi acela că î$i cazul art.3 C.18* C. 18* C. Tot un argument care face să se deosebească situaţiile din art.r TULUL III. întrucît contravenţiile sînt prevăzute în acte normative emise de organele competente şi care au de regulă un conţinut diferit de al infracţiunilor.. s-a ridicat întrebarea dacă această reglementare nu prezintă o dezincriminare pe cale judiciară.. organele judiciare aplică o sancţiune extrapenală. 127.cit.V . să nu fie necesară aplicarea unei pedepse. pe cale de consecinţă.pen. faptei vădit D. Prin incriminare legiuitorul introduce un text de lege.44-51 C.cit. Odată cu introducerea acestei dispoziţii în Codul penal. Această calificare a fost respinsă.pen. 18* C. ar fi o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. s-a pus problema naturii juridice a instituţiei nou apărute180.legiuitorul a creat un instrument legal în temeiul căruia fapta deşi prevăzută de legea penală nu constituie infracţiune şi nu atrage consecinţele legale ale acesteia.II. Răspunsul a fost negativ şi cu privire la această alternativă. a) Astfel. să nu corespundă conceptului de infracţiune prevăzut în art..) unde ar fi trebuit să se insereze şi acest text însă ei a fost introdus în cap.. C. în timp ce faptele care pot cădea sub incidenţa art.pen. p. .pen. această putere avînd-o numai legiuitorul. se înlătură din lege textul care a prevăzut o infracţiune. şi..pen. 18* C.pen. care prevede condiţiile generale pentru ca o anumită faptă să fie infracţiune. ..

dacă fapta supusă aprecierii de către organele judiciare. deşi se poate asemăna în anumite aspecte. Astfel. art.de scopul urmărit de făptuitor. pericol definit în art. Dacă în baza acestor elemente de evaluare. ceea ce o situează sub limita inferioară a pericolului social al faptei incriminate. care se deosebeşte de celelalte instituţii.Drept penal. ce sînt determinate de art.l8l C. a văditei lipse de importanţă şi a minimei atingeri aduse valorilor sociale apărate de normele penale..18^ C.18 C. a prevăzut că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de: . c) amenda de la 304 . consacră o instituţie juridică nouă.pen. ar fi asemănătoare cu instituţia înlocuirii răspunderii penale consacrată în titlul IV..) nu se aplică făptuitorului nici o sancţiune penală d) S-a mai considerat că instituţia prevăzută în art. în timp ce art. . are o periculozitate socială sub limita legală. Partea generala lipsită de importanţă. constrîngerea fizică şi morală etc.91 C.constată că fapta este'vădit lipsită de importanţă şi nu prezintă pericolul social necesar existenţei infracţiunii. şi anume: a) mustrarea. Legea prevăzînd că fapta nu constituie infracţiune datorită lipsei gradului de pericol social.pen.44 şi următoarele (legitimă apărare. instituţie prin care se înlătură trăsătura esenţială a pericolului social al faptei. art.de persoana şi conduita făptuitorului. se referă la orice fapte prevăzute de legea penală. e) Opinia dominantă în literatura penală este aceea că art.91 C. cu caracteristici proprii.pen.de împrejurările în care a fost comisă fapta.pen. cu pericol social sub limita minimă avută în vedere de legiuitor cu prilejul incriminării lor. a indicat o serie de criterii.de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce.pen.pen. S-a obiectat şi împotriva acestei opinii că în cazul înlocuirii răspunderii penale faptele au caracter penal.modul şi mijloacele de săvîrşire a faptei. . în timp ce în cazul recunoaşterii vreuneia din cauzele prevăzute în art.18^ C. organele judiciare procurorul sau instanţa de judecată . . aplică o sancţiune cu caracter administrativ prevăzută în art. fapte care nu sînt infracţiuni. 98 C. textul cere ca fapta să fie vădit lipsită de importanţă.18^ G. dar se înlocuieşte răspunderea penală cu o sancţiune cu caracter administrativ. tocmai datorită pericolului social inexistent.pen. 91. . în baza cărora se poate evalua. b) mustrarea cu avertisment.90.pen.

I. în optica unor organe judiciare fapta poate fi considerată că nu constituie infracţiune. în sensul că. Pe de altă parte. vol. în timp ce în aprecierea altora se poate constata că realizează toate condiţiile cerute de lege pentru a avea caracter penal. nu constituie infracţiuni.TITLUL III.000 lei. deoarece dacă legiuitorul a considerat că o faptă constituie infracţiune şi incriminarea este un atribut exclusiv al său nu se poate lăsa la latitudinea organelor judiciare să aprecieze dacă o faptă constituie sau nu infracţiune.ciî. op. poate duce la soluţii inechitabile.P. p. G.274.pen. Astfel. R. 1 8 1 P-13. subiectivismul organelor judiciare în aprecierea pe care o fac.. op.2. Antoniu. fiind astfel înlăturate din sfera coerciţiei legii penale. în situaţii similare. care se pronunţă că anumite fapte.000. Infracţiunea 100.18* C. Sancţiunea >se poate aplica de procuror în cursul urmăririi penale sau de către instanţa de judecată în cursul judecăţii. deşi incriminate de lege.D.000 la 1. nr. Instituţia aduce atingere şi principiului legalităţii incriminării prin restrîngerea aplicării legii de către organele judiciare. pe drept cuvînt s-a subliniat în literatură 181 că prin această dispoziţie se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat.. Bulai. nu a fost ferită de unele critici. 305 . Reglementarea prevăzută de art.. 1996.cit. C.

.

Definiţia răspunderii penaie. Răspunderea penală se realizează prin intermediu! raportului juridic penal de conflict. de a-i aplica sancţiunea prevăzută de lege şi a recurge la forţa sa de constrîngere în vederea executării ei. aceasta poate fi definită ca fiind dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor. în condiţiile stabilite de aceasta. limitînd-o la o latură a ei. în doctrina penală. adică aplicarea şi executarea sancţiunii prevăzute de lege.TITLUL IV RĂSPUNDEREA PENALA CAPITOLUL î CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA PENALĂ SECŢIUNEA i Răspunderea penală . în această accepţiune 307 . precum şi obligaţia infractorului de a suporta consecinţele faptei sale şi anume aplicarea şi executarea pedepsei. Avînd în vedere complexitatea răspunderii penale. Noţiunea şi caracteristicile răspunderii penale 366. autorii formulează o definiţie restrînsă a răspunderii penale.instituţie fundamentală a dreptului penal § 1. prin care se înţelege obligaţia persoanei care a săvîrşit o infracţiune de a suporta consecinţele faptei sale. In general. în vederea asigurării respectării legii. al cărui conţinut constă în dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a suporta sancţiunea corespunzătoare faptei săvîrşite.

la realizarea dreptului statului de a trage la răspundere penală şi a obligaţiei infractorului de a răspunde penai. 120 graţierea.'"Miirache. prescripţie etc).34.2. p. Partea . p\I2 (uri sens âiâî restrâns al răspunderii penale). N. ca subiect al raportului juridic penal de conflict. fără să se condiţioneze existenţa acesteia de identificarea infractorului sau chiar de descoperirea infracţiunii. în art. alături de infracţiune şi pedeapsă. care prevăd înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ.cit. de a suporta aplicarea şi executarea sancţiunii penale 2 ... Stânom..116. cuprinde un ansamblu de dispoziţii privitoare la modul cum ia' naştere.119 amnistia. fapta constitutivă a răspunderii penale. Dreptul statului de a pedepsi apare Mioara Kelry Gr. ~op. la rîndul său subiect ai raportului juridic de constrîngere.90.răspunderea penală1 se identifică cu conţinutul raportului juridic de constrîngere care constă în dreptul statului. p. p. nr. 129 prescripţia. Răspunderea penală presupune cu necesitate existenţa unei infracţiuni. M.juridice penale prin săvîrşirea infracţiunilor. Bulai. 128. C.. • a) Existenţa unei infracţiuni. 132 lipsa plîngerii prealabile şi împăcarea părţilor. cauze care înlătură răspunderea penaiă. precum şi la înlăturarea răspunderii penale. 3 Art. 308 1 . 74. care reprezintă elementul ce generează raportul juridic penal. 1. Nerespectarea interdicţiilor impuse de normele . 367. nr. 98 3 .ciî. "~"%-C. Ca instituţie. 368.7 alin.ciî. Codul penal cuprinde dispoziţii exprese privitoare la răspunderea penală în ari.. R. 1994. de a aplica pedeapsa celui ce a săvîrşit o infracţiune şi a-1 supune executării acesteia. 131. 244 din 1 octombrie 1992. Caracteristicile răspunderii penale. Giurgiu.ÎI. care consacră principiul potrivit căraia "infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale". op.iu. op. voi. p. Cadru! iegaL Răspunderea penală este o instituţie fundamentală a dreptului penai. implică dreptul de a aplica pedeapsa de către stat ceiui ce a săvîrşit infracţiunea şi obligaţia acestuia de a suporta consecinţele faptei sale. op. Naţiunea şi temeiul răspunderii penale. şi obligaţia făptuitorului.cit.ll. 91. 104 din 22 septembrie 1992. 92-97 sînt abrogate prin Legea nr. 121-124. 10-11. voi. Dreptul. In momentul sâvîrşirii faptei se naşte răspunderea penală. publicata în Monitorul Oficial al României.gf penal.254. prin incidenţa unor cauze prevăzute de lege (amnistie. precum şi în art.

curge de la data săvîrşirii infracţiunii. care precizează că prin aceasta se înţelege fapta consumată. Constatarea că persoana a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală. iar infractorul.pen. fapte care lezează anumite atribute ale persoanei. tară a se cunoaşte persoana infractorului.şi a unui temei subiectiv . Statul. Răspunderea penală în momentul săvîrşirii infracţiunii. în cazul unor anumite infracţiuni cum sînt insulta.. aşa cum prevede art. întrucît aceasta implică existenţa unui temei obiectiv . ca titular al dreptului de a pedepsi. chiar dacă infractorul nu a fost descoperit şi tot în acest moment apare şi obligaţia infractorului de a răspunde penal.ultim C. ci în condiţiile şi limitele prevăzute de lege.vinovăţia manifestată sub formă de intenţie sau culpă.122 alin. prescripţia . trebuie să suporte consecinţele faptei penale. calomnia. Chiar în cazul în care acţiunea penală se pune în mişcare ia plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. adică aplicarea şi executarea sancţiunii. dată la care s-a născut răspunderea penală. De asemenea. nu poate atrage răspunderea penală. în căderea căreia s-a lăsat pornirea procesului penal la plîngerea sa prealabilă. Statul reprezintă subiectul denumit activ.cauză cu acelaşi caracter .144 C. instigator sau complice.fapta . Partea vătămată are 309 . va trebui să-şi exercite acest drept nu în mod arbitrar. răspunderea penală se stabileşte tot între stat şi infractor. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu de către organele competente. Din definiţia răspunderii penale s-a observat că subiectele acesteia sînt statul şi infractorul. care exercită constrângerea sa pentru aplicarea şi asigurarea realizării sancţiunii juridice. ceea ce nu trebuie să ducă la concluzia că legătura juridică apare între aceste organe şi infractor. care apar şi ca subiecte ale raportului juridic penal. chiar dacă făptuitorul nu a fost descoperit. ameninţarea. Intervenţia unei legi de amnistie stinge răspunderea juridică penală. TV. Infracţiunea ca faptă ce generează răspunderea penală trebuie luată în accepţiunea art. b) Subiectele răspunderii penale.TITLUL. ci hotărîrea trebuie să se manifeste în fapta incriminată de legea penală. Dreptul de a trage la răspundere este exercitat de către stat prin organele judiciare. violarea secretului corespondenţei etc. tentativa precum şi participarea la săvîrşirea faptei ca autor. Răspunderea penală nu poate interveni dacă se constată că făptuitorul a luat doar hotărîrea de a săvîrşi infracţiunea. statul fiind singurul în drept de a pedepsi. care este denumit subiect pasiv (în cadrul raportului juridic penal). Urmărirea penală începe in rem.pen. amnistia constitutind o cauză care înlătură răspunderea penală. căreia îi lipseşte vinovăţia..

instigator sau complice. în cazul infracţiunilor proprii. iar infractorul pe îîngă obligaţia de a se supune aplicării şi executării sancţiunii are şi dreptul de a cere sancţionarea sa potrivit dispoziţiilor legale. în sfera subiecţilor răspunderii penale se includ. persoana fizică care trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de lege şi anume limita de vîrstă. 310 .. responsabilitatea şi libertatea de hotărîre şi acţiune. prevăzute de lege. Prin realizarea obiectului răspunderii penale . complimentare şi măsurile educative. toţi cei care au contribuit la săvîrşirea faptei în calitate de autor. care disciplinează viaţa de relaţie. avînd ca finalitate reîncadrarea lor în societate. Celălalt subiect al răspunderii penale este infractorul.dreptul să ceară pedepsirea infractorului. Este identic cu conţinutul raportului juridic penal de conflict şi constă în dreptul statului de a aplica pedeapsa şi a dispune executarea ei şi obligaţia corelativă a infractorului de a suporta consecinţele faptei sale. c) Conţinutul răspunderii penale.infractorului. d) Obiectul răspunderii penale.în toată perioada desfăşurării raportului juridic penal Statul. cel îndreptăţit a trage la răspunderea penală şi a aplica pedeapsa este tot statul. Obiectul răspunderii penale este acelaşi cu al raportului juridic penal de conflict şi anume sancţiunile penale .pedepsele principale.a pedepselor şi măsurilor educative . în cazul participaţi ei. asigurarea unei conduite viitoare conformă cu normele juridice în vigoare. însă odată formulată plsugerea prealabilă. ca subiect cu autoritate este întărită de posibilitatea de a recurge la forţa de constrângere .se urmăreşte reeducarea infractorilor. care reglementează răspunderea penală. are şi obligaţia de o aplica în limitele şi condiţiile prevăzute de lege. Realizarea dreptului statului. pe lingă dreptul de a aplica sancţiunea. autorul infracţiunii trebuie să îndeplinească şi condiţia specială prevăzută în conţinutul de bază al infracţiunii (de exemplu la luarea de mită subiectul trebuie sa fie funcţionar etc).

311 4 . Principiile generale care fundamentează dreptul penal se răsfrîng şi asupra instituţiei răspunderii penale datorită conexiunii celor trei instituţii şi a tuturor reglementărilor cu caracter penal. voi.. 4 § 2.16. 1992. prevăzute de lege în baza principiului legalităţii pedepsei. aşa cum s-a arătat . se pot grupa în jurul celor. Mitrache. p. ca instituţie fundamentală a dreptului penal. 5 C. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal. sînt. privind în special răspunderea penală. Editura Fundaţiei "Chemarea" Iaşi. opxit. p. Sumară prezentare a principiilor 369. Legalitatea răspunderii penale. p. Zolyneak. care constituie temeiul răspunderii penale este prevăzută de lege. Infracţiunea. II.cit. de asemenea. C. voi. sancţiuni de drept penal. 36-60.. Giurgiu. sancţiunile de drept penal ce trebuie aplicate şi care constituie obiectul răspunderii penale. Codul penal şi Legea privind executarea M. voi. Aplicarea şi executarea sancţiunilor se face în conformitate cu legea." î.trei instituţii fundamentale ale dreptului penal şi anume infracţiunea. în sensul "că drepturile şi obligaţiile ce constituie conţinutul răspunderii penale se întemeiază pe lege. op. cit. a pedepsei şi a celorlalte.TITLUL IV.. care stabileşte cadrul legal în baza căruia se realizează răspunderea penală. Unele principii privitoare la răspunderea penală au un caracter mai general. Dreptul penal.254-256.39 şi urm. ele referindu-se şi la celelalte instituţii fundamentale. Partea generală. este guvernată şi ea de principiul legalităţii5. în baza principiului legalităţii incriminării. Preliminarii Principiile dreptului penal. op. p. Răspunderea penală SECŢIUNEA a II-a Principiile privitoare la răspunderea penală § 1. Bulai. în dezvoltarea principiilor fundamentale ale dreptului penal s-a arătat că în sfera acestora se înscrie cu precădere principiul legalităţii incriminării.II. Răspunderea penală. N. iar altele au un caracter mai restrîns..

şi. Titlul I. în una din formele de particîpaţie -'coautoratul. Caracterul personal a! răspunderii penate. precum şi cooperarea la săvîrşirea faptei. fără a fi prevăzut expres în lege. în vederea corectării conduitei în viitor. întrucît trebuie să suporte consecinţele ce decurg din fapta săvîrşită numai persoana care a încălcat prescripţiile cuprinse în norme. apartenenţa la o colectivitate religioasă sau. infracţiunea. consacrat în ari 17 alin. Răspunderea penală nu poate interveni dacă se constată numai existenţa vinovăţiei. răspunderea penală. Prin săvîrşirea unei infracţiuni ca temei al răspunderii penale. Infracţiunea. de altă natură. rezultă dm art.144 C.temeiul obiectiv al răspunderii penale) şi morală (vinovăţia . constatată pe calea unei hotărîri judecătoreşti definitive. în sensul art. se înţelege. sau existenţa unei fapte căreia îi lipseşte vinovăţia. operează prezumţia de^aevinavăţie ca o garanţie a libertăţii persoanei. Pentru dezvoltarea mai amplă a acestui principiu. numai infracţiunea generează răspunderea penală. ° Legea nr. adică răspunderea pentru săvîrşirea unei infracţiuni de către o persoană. tentativa incriminată. 371. din Codul penal (legitima apărare) etc.. în structura căruia se reunesc elemente de natură materială (fapta ce prezintă pericol s o c i a l . unicul teniei a! răspunderii penale.2 şi 72 C. Principiile fundamentale. Pînă ia dovedirea vinovăţiei persoanei.temeiul subiectiv al răspunderii penale). în lipsa acestora. Principiul. Nu se poate admite răspunderea penală pentru fapta altuia. 23/1969. a hotărîrii infracţionale nemanifestată într-o faptă. numai în raport cu aceasta trebuie să acţioneze sancţiunea cu funcţiile sale. datorită incidenţei vreuneia clin cauzele prevăzute în art. Potrivit acestui principiu. 312 . Infracţiunea.pen. reprezintă un fenomen complex. deci. persoana se prezumă a fi nevinovată.pen.. ca temei al răspunderii penale. după cum nu se admite nici răspunderea penală colectivă. Răspunderea penală nu poate fi transferată altei persoane nici în timpul vieţii infractorului3 nici după moartea sa. instigarea sau complicitatea7.2 C. 370. a unui grup de persoane legate de infractor prin raporturi de rudenie.44 şi urm.pedepscior6 stabilesc în dispoziţiile lor toate condiţiile de aplicare şi executare a sancţiunilor.pen. a se vedea. Răspunderea penală este personală.. fapta consumată. nu există.

pen. lipsa plîngerii prealabile şi împăcarea părţilor art.. Chiar în cazul în care o persoană a săvîrşit o infracţiune în străinătate.pen. amnistia art. potrivit căreia organele competente acţionează obligatoriu din oficiu pentru tragerea ia răspunderea penală a infractorului fără a exista posibilitatea de a renunţa la acţiunea penală. Acest principiu implică ideea că săvîrşirea unei infracţiuni atrage o singură dată răspunderea penală pentru fapta comisă.22 C. prin aplicarea unei singure pedepse principale şi complimentare. Inevitabilitatea răspunderii penale. dacă este cazul.TULULIV. pentru restabilirea ordinii publice tulburate şi asigurarea sentimentului de linişte şi siguranţă a grupului social.. în procesul penal. prescripţia art.. Cu acelaşi efect se pot aminti şi unele cauze speciale de nepedepsire ca cele prevăzute în 313 . 373.30 C. aplicate făptuitorului. în cazul în care aceasta a pronunţat o pedeapsă mai aspră. Acest principiu relevă ideea că săvîrşirea unei infracţiuni atrage cu necesitate răspunderea penală. Acestora li se alătură. urmînd a se executa restul de pedeapsă ce a mai rămas pînă la concurenţa limitei aplicate în ţară. Dacă răspunderea penală este inevitabilă trebuie să se menţioneze că există anumite cazuri de înlăturare a răspunderii penale cînd ' făptuitorul este exonerat de răspunderea penală deşi temeiul acesteia . Odată cu executarea pedepsei sau a altei sancţiuni. incriminată şi de legea română şi a executat pedeapsa pentru acea faptă în ţara străină. Aceste cauze sînt prevăzute în titlul VII al părţii generale a codului ca.119 C. avînd o natură juridică asemănătoare. sau a unei singure măsuri educative.există.131 C. Răspundereapenala 372. Unicitatea răspunderii penale. De regulă. cînd este necesară plîngerea prealabilă a persoanei vătămate pentru declanşarea procesului penal.pen. desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului art. durata care s-a executat se va deduce din pedeapsa stabilită de instanţa română. răspunderea penală s-a stins fără a mai putea fi invocată din nou în temeiul aceleiaşi infracţiuni.121 C. în dreptul procesual penal s-a stabilit principiul oficialităţii acţiunii penale.infracţiunea . Această răspundere juridică trebuie să intervină pentru sancţionarea celui vinovat. Nu este posibil ca infractorul să fie tras de mai multe ori la răspundere penală pentru aceeaşi faptă. împiedicarea săvîrşirii faptei art.pen.pen. acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu cu excepţia «unui număr redus de infracţiuni.

1. Bulai.retragerea mărturiei mincinoase. Mitrache. de ia data săvîrşirii infracţiunii sau a hotărîrii definitive de condamnare. cit. Este o altă regulă care funcţionează în stabilirea.. sau executării pedepsei stabilite în hotărîrea definitivă pronunţată. infracţiunii. cit. de circumstanţele atenuante.. 39 şi urm. prin care se înţelege aprecierea răspunderii în funcţie de fapta săvîrşită. C.. Potrivit acestui principiu se înlătură răspunderea penală. art. 282-284.25 C. op. 374. Individualizarea răspunderii penale. ' 8 314 C.pen. p. . de forma tipică sau atipică a.generala art.. 375.răspunderii penale. denunţarea din partea mituitorului etc. Prescripţia răspunderii penale este prevăzută în art.122 C. Prescripţia răspunderii praaîe. iară ca infractorul sau condamnatul să fi fost supus răspunderii penale. de mobilul şi scopul săvîrşirii. şi a executării pedepsei în ait.3. op.260 alin. II. p.255 alin. individualizare care se face potrivit dispoziţiilor legale. prin trecerea unui anumit interval prevăzutde lege. (a se vedea "Cauzele care înlătură răspunderea penală" şi "Cauzele care înlătură executarea pedepselor"). de gradul de participare la săvîrşirsa faptei. voi. pen8. de conţinutul concret al acesteia. de toate circumstanţele şi cauzele de agravare. de urmările produse.2 .

Instituţia înlocuirii răspunderii penale. şi de aici o mai mare eficienţă a mijloacelor politicii penale de combatere a infracţionalităţii. condiţiile specifice fiecărei forme. noţiune. 315 .97 C. precum şi în situaţia existenţei unor cauze de nepedepsire generale (desistarea şi împiedicare producerii rezultatului art. şi altele). caracterizare.pen. Codul penal din 1968 a introdus instituţia "înlocuirii răspunderii penale" în titlul IV. a Codului de în prezent art. sînt abrogate.pen. răspunderii penale cu o răspundere mai uşoară.90-98 care au prevăzut formele de înlocuire a răspunderii penale.) sau speciale (retragerea mărturiei mincinoase art. împiedicarea săvîrşirii faptei de către participant art. şi a se realiza o diversificare a constrîngerii. 92 . extrapenală. Săvîrşirea unei infracţiuni atrage cu necesitate răspunderea penală şi aplicarea sancţiunilor stabilite de legea penală. pentru a se stabili o concordanţă între răspunderea făptuitorului şi gravitatea faptei. datorită gravităţii reduse a faptei trebuie înlăturată9. ca mijloc de realizare a ordinii publice. Cadrul legal al înlocuirii răspunderii penale. pen.TULUL IV. ca în situaţia amnistiei. lipsei pîîngerii prealabile. art.22 C..pen. a fost modificat prin Legea nr. 104/1992 pentru modificarea şi completarea Codului penal. Cadrul legal. a prescripţiei şi a altor cauze prevăzute în titlul VII al Codului penal. cu excepţia cazurilor cînd legea prevede înlăturarea răspunderii penale. cînd pedeapsa. precum şi sancţiunile aplicabile în urma înlocuirii răspunderii penale. justificare 367.30 C. aşa cum a fost prevăzut la data intrării în vigoare a Codului penal. Răspunderea penala CAPITOLUL II ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE SECŢIUNEA I Consideraţii generale § 1.260 C. în cazul faptelor care prezintă o gravitate redusă este posibilă înlocuirea.

însă răspunderea penală este înlăturată prin voinţa legiuitorului care a instituit anumite cauze care duc la înlăturarea ei. în cazul înlocuirii răspunderii penale temeiul acesteia. Instituţia înlocuirii răspunderii penale are un caracter facultativ.91 se prevăd sancţiunile cu caracter administrativ care pot fi aplicate prin înlocuirea răspunderii penale. temeiul răspunderii. 132 C. în condiţii limitativ prevăzute de lege.. înlocuirea răspunderii penale poate fi definită ca fiind instituţia juridică. cu o altă formă de răspundere juridică ce atrage o sancţiune cu caracter administrativ. constrîngerea fizică şi morală. 91. 218/1977. ca legitima apărare. administrativă.. ca amnistia art. nr. Faţă de aceste două situaţii.pen. 131.119 C.121 C. 91 şi 98 C.90 prevede condiţiile pe care trebuie să îe realizeze faptele săvîrşiîe şi făptuitorul pentru a se putea înlocui răspunderea penală.pen. ea putîndu-se aplica.pen. 140/1996. prin incidenţa vreuneia din aceste cauze.pen în cazul infracţiunilor de gravitate scăzută. Textele rămase în vigoare în urma acestor modificări sînt art. nici cu aşa-numitele cauze care exclud caracterul penal al faptei prevăzute în art.. . Partea generală procedură penală şi a altor legi precum şi pentru abrogarea Legii nr. există. 59/1968 (privitoare ia Comisiile de judecată) şi a Decr.. 98 C. aşa cum prevăd art. a cauzelor care exclud caracterul penal al faptei. prescripţia art. în baza căreia organele competente. pedeapsa prevăzută de lege fiind cel mult 1 an închisoare sau amendă sau în cazul altor infracţiuni. pentru unele infracţiuni de o gravitate redusă.pen. In cealaltă ipoteză. eroarea de fapt şi altele.90. însă datorită gravităţii sale reduse răspunderea penală este înlocuită cu o altă formă de răspundere juridică ce are ca obiect o sancţiune nepenaiă.98' stabileşte condiţiile de înlocuire a răspunderii penale în caz de pluralitate de infractori sau de infracţiuni). în situaţia cauzelor care înlătură răspunderea penală. şi urm. starea de necesitate. infracţiunea. în art.![—• Drepi penal. cazul fortuit. fiind consacrată o singură formă de înlocuire a răspunderii penale şi anume înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ (art.pen.90. ultimele modificări intervenind prin Legea nr. înlocuirea răspunderii penale nu trebuie confundată cu situaţiile prevăzute de lege de înlăturare a răspunderii penale.44 şi urm.instanţa de judecată dispune înlocuirea răspunderii penale. art. infracţiunea nu se realizează datorită lipsei vinovăţiei ceea ce duce la inexistenţa temeiului răspunderii penale. lipsa plîngerii prealabile şi împăcarea părţilor art. infracţiunea. există. limitative 316 . C.

iar.90 (conform ultimelor modificări). prevede o. dacă valoarea pagubei produse nu depăşeşte anumite limite şi a fost integral reparată pînă la pronunţarea hotărîrii. cadrul legal al instituţiei prevede şi anumite condiţii pe care trebuie să le realizeze persoana infractorului. Codul penal.90 lit. din atitudinea sa după săvîrşirea faptei să rezulte regretul său faţă de fapta comisă şi să existe suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără aplicarea unei pedepse. în art. pe de altă parte. înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. la o altă categorie de fapte penale indicate limitativ prin denumirea lor. pentru care se poate înlocui răspunderea penală. condiţii 377.a Reglementarea instituţiei înlocuirii răspunderii penale în Codul penal român § 1. Condiţiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune înlocuirea răspunderii penale. înşelăciunea etc. SECŢIUNEA a l l . 317 . abuzul de încredere. pe de o parte.TITLUL IV. Răspunderea penala prevăzute de lege (art. serie de condiţii necesare pentru a putea dispune înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ. dacă valoarea pagubei produsă de acestea nu depăşeşte o anumită limită stabilită de lege. în care trebuie să se încadreze pedeapsa prevăzută de lege a faptei faţă de care urmează a se dispune înlocuirea răspunderii penale. Aceste condiţii se referă la o categorie de infracţiuni. Pentru aplicarea instituţiei legea mai prevede o serie de condiţii privitoare la persoana făptuitorului şi anume ca acesta să nu mai fi fost anterior condamnat. Pe lîngă condiţiile privitoare la faptă.a) ca furtul. determinate prin prevederea felului sancţiunii şi a limitei sale maxime.

Legea mai prevede o condiţie privitoare la faptă.249).213). înşelăciunea în formă simplă (art. alin. dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.l lit.217. Condiţii privitoare la faptă Codul penal. Partea generală A.pen. timpul sau locul săvîrşirii acţiunii ilicite. în art. care au în vedere limita de pedeapsă în care trebuie' să se încadreze sancţiunea faptei săvîrşite sau.. abuzul de încredere (art.219.c. dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.l). la mijloacele. alin. şi anume forma de vinovăţie.000 lei. în cazul infracţiunilor intenţionate.l. deci. acestea sînt: furtul simplu (art.90 lit.Dreptpetw. pericolul social concret al faptei. O altă categorie de fapte care pot beneficia de înlocuirea răspunderii penale este nominalizată expres în lege -.vedere condiţiile concrete de săvîrşire. precum şi o serie de împrejurări privitoare la elementul subiectiv al infracţiunii. Această condiţie priveşte în primul rînd infracţiunile 318 '•'• .sau amenda. mobilul şi scopul comiterii faptei. prevede că instanţa de judecată poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ pentru următoarele categorii de fapte: a) O primă categorie o constituie infracţiunile sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult un an sau amendă. distrugerea din culpă în formă simplă (art. ce se raportează la modul comiterii faptei. cuantumul prejudiciului produs şi anume ca fapta.000 lei. alin. în cazul infracţiunilor nominalizate.90 C.a.b. puţind beneficia de această instituţie toate infracţiunile sub condiţia încadrării pedepselor lor în limitele prevăzute în art.de cele mult un an .2151 alin.l). impune ca paguba pricinuită prin infracţiune să fi fost reparată integral pînă la pronunţarea hotărîrii. Această primă categorie de fapte este determinată prin indicarea maximului special al pedepsei . c). precum şi infracţiunea de neglijenţă în serviciu (art. în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvîrşită. îrs care trebuie să se încadreze sancţiunile faptelor săvîrşite. în art.90. fapte prevăzute în normele speciale ale Codului penal sau în oricare altă sursă normativă (legi speciale cu dispoziţii penale etc). delapidarea în formă simplă (art. b). d) O altă condiţie referitoare la faptă. să prezinte un grad de pericol social redus şi să nu fi produs urmări grave. Se are în vedere.90 lit. Faptele nu sînt individualizate prin denumirea lor. cumulativă cu condiţiile de mai sus.215.l). inserată în art. urmările pe care le-a produs. 1).208). care trebuie evaluat avînd în . distrugerea în formă simplă (art.90 alin.art.

la atitudinea sa faţă de organele judiciare. c) Ultima condiţie privitoare la persoana infractorului priveşte starea sa de antecedenţă.pen). rezultă că regretă fapta comisă (art.38 C. b) O altă condiţie privitoare la persoană . a) Legea permite înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. B. -.90 lit. măsura înlocuirii răspunderii penale se poate dispune faţă de făptuitorul care nu a suferit condamnări anterioare. şi trebuie să aibă loc înainte de pronunţarea hotărîrii instanţei de judecată. abuz de încredere etc. la eforturile depuse pentru a înlătura rezultatul infracţiunii.d). cadrul legal al instituţiei care se examinează prevede şi unele condiţii referitoare la persoana infractorului (subiective). Cei care au avut 319 . precum şi alte fapte penale care pot produce pagube (neglijenţa în serviciu. constînd într-o atitudine manifestată în diferite moduri.este aceea potrivit căreia din analiza întreprinsă rezultă suficiente date că făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplica o pedeapsă. colaborarea cu acestea în vederea descoperirii altor participanţi etc.90 lit. Condamnarea se consideră inexistentă în situaţiile prevăzute de art. dacă din atitudinea făptuitorului. va constata că sînt suficiente temeiuri că persoana se poate îndrepta prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.a . Răspunderea penală patrimoniale enumerate de lege în art. Instanţa de judecată care examinează cauza va putea dispune înlocuirea răspunderii penale numai dacă. fără să fie necesară aplicarea unei pedepse cu toate rigorile implicate în mecanismul şi funcţionarea sa. din care să rezulte cu certitudine că regretă fapta comisă. la stăruinţa pentru a acoperi paguba pricinuită. Condiţii privitoare la persoana infractorului Pe lîngă condiţiile privitoare la faptă (obiective). constînd în recunoaşterea faptei.e .pen. Se observă că această condiţie privitoare la persoană are în vedere conduita sa ulterioară săvîrşirii faptei nu priveşte mobilul. legea precizînd că nu se poate dispune înlocuirea răspunderii penale dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. din analiza complexă a personalităţii făptuitorului. Manifestarea regretului faţă de fapta săvîrşită poate să se refere la atitudinea de căinţă faţă de victimă. scopul ca cerinţe ale elementului subiectiv al infracţiunii). art. după săvîrşirea infracţiunii. .90 lit.In general.art. Repararea pagubei se face prin restabilirea situaţiei anterioare sau despăgubirea prin echivalent etc.furt.249 C.TULUL IV.

instigare. a săvîrşirii unei fapte care nu prezintă gradul de "pericol social al unei infracţiuni.II. infracţiuni amnistiate. complicitate -. .cii.*se mai pot aplica sancţiuni cu caracter administrativ în situaţia. referitoare la neadraiterea înlocuirii răspunderii penale situaţiilor în care s-au mai aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. înlocuirea răspunderii penale în caz de pluralitate ele infractori A. nu se poate dispune înlocuirea răspunderii penale. pe lîngă sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în cadru! legal al înlocuirii răspunderii penale -. : § 2„ înlocuirea răspunderii penale în caz de plantate de infractori sau de infracţiuni 377*. (infracţiuni săvîrşite în timpul minorităţii.condamnări anterioare. în art. legea nu permite aplicarea instituţiei.pen.şi în cazul participaţiei coautorat. pot beneficia de înlocuirea răspunderii penale.98 aiin. prevăzută de art.90 alin.Dacă făptuitorul a fost anterior condamnat şi condamnarea nu beneficiază de vreunul din cazurile prevăzute în art.91 -. ultim. Cadrul legal al instituţiei în discuţie prevede.38 C.pen. într-o asemenea situaţie. literatura a considerat că în reglementarea art.30.De asemenea. . întrucît în Codul penal.18^.art. se include atît ipoteza aplicării de sancţiuni administrative în cazul instituţiei înlocuirii răspunderii penale. dezincriminate. op. condamnări pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare). voi.. care pot fi aplicate în cazul înlocuirii răspunderii penale. o repetare a faptelor penale faţă de care s-au mai aplicat sancţiuni cu caracter administrativ. cînd faptei îi lipseşte pericolul social al infracţiunii. instituţia nu se poate dispune dacă faţă de făptuitor sau mai aplicat de două ori sancţiuni cu caracter administrativ. infracţiuni săvîrşite din culpă. cît şi aceea a aplicării de sancţiuni administrative în temeiul art. p. posibilitatea înlocuirii răspunderii penale cu o răspundere care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ. ceea ce duce !a excluderea caracterului infracţional al faptei10.18^. .38 C. întrucît în conduita făptuitorului se constată o repetare a acţiunilor ilicite. dar acestea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art.. Giurgiu.î. înlocuirea răspunderii penale putînd opera 320 N.

se poate desprinde un răspuns negativ pentru unii şi pozitiv pentru alţii. sînt îndeplinite condiţiile de înlocuire a răspunderii penale. examinarea persoanei fiecărui participant în lumina dispoziţiilor art. de două ori. Urmează. De asemenea. referitoare la antecedentele infractorului. că unii participanţi pot fi infractori primari sau infractori cu antecedente penale. şi care.38 C. trebuie să se constate şi întrunirea condiţiilor referitoare la persoana infractorului.90. Răspunderea £enala_ numai pentru acei făptuitori faţă de care sînt îndeplinite condiţiile legii.TITLULIV.d) şi e). Instanţa de judecată va examina mai întîi realizarea dispoziţiilor referitoare la faptă .pen. fapte care trebuie să prezinte un pericol social redus.38 C. elemente subiective care pot duce la o diferenţiere a situaţiei şi la soluţii diferite în ceea ce priveşte înlocuirea răspunderii penale. pentru fiecare infracţiune aflată în concurs. în situaţia pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului. sancţiuni cu caracter administrativ. dacă. iar de aici. Un" element cu pondere însemnată în ce priveşte aplicabilitatea sau neaplicabilitatea reglementării înlocuirii răspunderii penale participanţilor îl constituie condiţia inserată în art. gravitatea redusă a faptei şi neproducerea unei urmări grave (lit. înlocuirea răspunderii în cazul concursului de infracţiuni B.90şi 98 C. soluţii diferite de sancţionare. instituţia se poate dispune cînd toate faptele concurente se încadrează în dispoziţiile art.art. în sensul că. alin.90 C. repararea integrală a pagubei pînă la pronunţarea hotărîrii. înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă şi în cazul concursului de infracţiuni. iar paguba pricinuită să fi fost reparată pînă la pronunţarea hotărîrii. 377^. înlocuirea răspunderii penale trebuie să privească ansamblul faptelor penale. faţă de care operează dispoziţiile art.90 -.ultim. adică cele prevăzute în art. şi anume: limita pedepsei prevăzute în lege. în sensul. verifîcîndu-se conduita anterioară a participanţilor.pen. iar alţii pot fi infractori care au condamnări anterioare ce nu se încadrează în cazurile prevăzute de art.pen. şi faţă de care nu se poate dispune înlocuirea răspunderii penale. categoria infracţiunilor şi valoarea pagubei produse (lit. şi anume: atitudinea de regret a făptuitorului privind săvîrşirea faptei şi datele în baza cărora de poate aprecia că persoana se va îndrepta fără aplicarea unei pedepse.9O lit. din acest punct de vedere pot beneficia de instituţia înlocuirii răspunderii penale. apoi. Diferenţieri pot să existe şi în ce priveşte cealaltă cerinţă şi anume să nu se mai fi aplicat persoanei în cauză anterior. Deci.a). Nu se poate dispune 321 .pen.b). sub aspectul limitei de pedeapsă prevăzute de lege sau a cuantumului pagubei cauzate în situaţia celei de-a doua categorii de infracţiuni.

aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. în literatura juridică. ar întruni condiţiile legii. 1996.90 . Tratat de procedura penală. 12 N. vol. A evalua şi emite o asemenea judecată de valoare asupra faptei săvîrşite şi a responsabilităţii făptuitorului reprezintă în realitate un act de justiţie.91 cînd dispune înlocuirea răspunderii penale instanţa aplică una din 11 sancţiunile cu caracter administrativ cuprinse în norma respectivă .că înlocuirea răspunderii penale cade în sarcina instanţei de judecată şi. 322 . § 4. Partea specială. § 3.pen numai instanţa de judecată poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu o răspundere care atrage o sancţiune cu caracter administrativ dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege.91 C. Sancţiunile cu caracter administrativ aplicabile Dacă instanţa de judecată apreciază că sînt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea răspunderii penale. Prin Legea nr.. p.000 lei. Volonciu. 104/1992 s-a prevăzut .90.34 C. cu o altă răspundere şi cu un alt sistem de sancţiuni. (Iaca sînt întrunite condiţiile legale. Bucureşti.l C.II.Drept penal. 1' Legea nr.în art.000. alin. care echivalează cu pronunţarea unei adevărate soluţii în cauză şi deci un act procesual care poate emana numai de la o instanţă12.247 cu privire la punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ. Paidea. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală a abogaî expres art. şi anume: a) mustrarea b) mustrarea cu avertisment c) amenda de la 100.stabilirea fermă a existenţei prealabile a acesteia şi substituirea ei. pe drept cuvînt se subliniază că înlocuirea răspunderii penale presupune . Partea generala _ înlocuirea răspunderii penale numai în raport cu o infracţiune concurentă care. Organul competent de a dispune înlocuirea răspunderii penale Potrivit art.pen.pen.000 la 1.87. iar faţă de alte infracţiuni concurente să se dispună aplicarea regimului de sancţionare în baza art. corespunzător art. sub aspectul faptei.

p. 323 . Alegerea sancţiunii se face în funcţie de fiecare caz în parte.cit.. 13 C.TULUL IV. Mitrache.261. operînd un proces de individualizare a ei. potrivit tuturor condiţiilor privitoare la fapta şi ia persoana făptuitorului13. Răspunderea penala Sancţiunile sînt de natură morală şi pecuniară şi se supun regulilor dreptului administrativ şi nu disciplinării penale. op.

.

condiţiile de executare a acesteia. individualizării şi personalităţii. Sancţiunile ca instituţie a dreptului penal 378. a restabilirii ordinii încălcate şi a prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni. în vederea sancţionării şi îndreptării celor vinovaţi. Răspunderea penală se concretizează în sancţiunea penală aplicată de instanţa de judecată. precum şi consecinţele ce decurg din aplicarea ei pun în evidenţă gravitatea faptei săvîrşite.TITLUL V t - SANCŢIUNILE ÎN DREPTUL PENAL CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA SANCŢIUNILOR ÎN DREPTUL PENAL SECŢIUNEA î Categoriile de sancţiuni şi caracteristicile lor § 1. de individualizare. prevăzute de lege. reeducare şi prevenire. durata sau limitele în care se încadrează. condiţiile de aplicare. alături de infracţiune şi răspundere penală. precum şi modalităţile de executare a lor. şi o puternică acţiune de prevenire a săvîrşirii infracţiunilor. pe lîngă acţiunea de constrîngere. se poate spune că ele sînt măsuri de constrîngere. Prevederea sancţiunilor în legea penală. natura şi cuantumul sancţiunii. 325 . Definindu-le. Concept. elementul de constrîngere implicat în structura lor asigură legii penale. sancţiunile de drept penal reprezintă un ansamblu de reglementări care stabilesc categoriile de sancţiuni. care se aplică în cazul săvîrşirii faptelor penale. felurile lor. Ca instituţie a dreptului penal. Sancţiunile de drept penal sînt guvernate de principiile legalităţii.

. ele realizează o funcţie de constrmgere. deosebite de cele implicate în funcţionalitatea pedepsei. Măsurile de siguranţă sînt sancţiuni de drept penal care au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.Drept penal. au o puternică funcţie educativă. amendă). ce se manifestă mai puternic în structura unora dintre ele (a celor privative de libertate). Starea de pericol rezultă din anumite maladii de care este afectat făptuitorul. Măsurile educative sînt sancţiunile de drept penal care se aplică infractorilor minori în cazul comiterii de infracţiuni. Cadru) general al sancţiunilor de drept penal este format din trei categorii: pedepse. deosebindu-se de pedepse prin factorii antrenaţi în funcţionalitatea lor. Măsurile de siguranţă nu se aplică. Măsurile educative. prin obiectul asupra căruia se îndreaptă. Pedepsele constituie categoria principală de sancţiuni de drept penai. care se manifestă diferit în funcţie de natura şi categoria pedepsei (închisoare. substanţe sau din prezenţa sa în anumite localităţi unde a săvîrşit infracţiunea. Categoriile consacrate de lege. din inaptitudinea sau incapacitatea în exercitarea unei profesii sau activităţi. cu elemente de constrîngere. din deţinerea unor anumite obiecte. constituind sancţiunile cele mai severe. care sînt autonome. sînt privative de libertate (închisoare). prin condiţiile de executare şi prin consecinţele ce decurg din acestea. care se aplică. în cazul săvîrşirii infracţiunilor. ca celelalte sancţiuni de mai sus. au ponderea cea mai mare în legislaţia penală. se caracterizează şi printr-o latură sancţionatoare. ori din alte stări sau situaţii prevăzute de lege. în mod de sine stătător. independente. de către instanţele de judecată. privative de drepturi (interzicerea unor drepturi). Unele măsuri de 326 . Categoriile de sancţiuni de drept penal 379. pe lingă latura educativă. ci pe lîngă o pedeapsă. privative de bunuri (amenda). măsuri educative. de regulă. şi măsuri de siguranţă. § 2. de intimidare şi reeducare. Partea generala prin efectul de inhibiţie pe care-1 exercită asupra acelora ce ar înclina să comită fapte penale. au un scop utilitar în sensul că prin aplicarea lor se urmăreşte prevenirea săvîrşirii unor noi infracţiuni din partea celor sancţionaţi şi a altor persoane cu înclinaţii similare (prevenţiune generală şi specială).

siguranţă. se poî aplica şi singure. în art.72-89 C. de către instanţele de Pe lîngă sancţiunile de drept penal. 6. din 7 ianuarie 1990.).56-63 C. Generalităţi. Ultima categorie de sancţiuni.pen. sînt prevăzute în titlul VI. 327 1 . .ultim). felurile lor.54-55. 18 1 .pen.).64-67. Codul penal în -vigoare prevede şi posibilitatea apilcării unor sancţiuni cu caracter administrativ (art. Ele se aplică. acestea mai sînt prevăzute şi în normele speciale.).53 C. 380. în funcţie de categoria de sancţiuni prevăzute de lege (pedepse.52 C. capitolul III "Pedepsele principale" (art.91). Sancţiunile de drept penal reprezintă sancţiunile cele mai grave. aceste reglementări sînt cuprinse în titlul III "Pedepsele".). atît prin condiţiile de executare. ca internarea medicală.). alin. care a fost prevăzută în Codul penal la adoptarea lui.. capitolul I "Dispoziţii generale" (art.). Sancţiunile în dreptul penal. fie de educare sau de prevenire a săvîrşirii de infracţiuni. în realizarea acestora domină fie factorul de constrîngere. cînd se constată ca fapta nu este infracţiune. întrucît îi lipseşte trăsătura vinovăţiei (de 1 exemplu săvîrşirea unui omor de către un alienat) . în codul penal. cu aceeaşi titulatură. în care se indică specia pedepsei şi limitele sale speciale. pe lîngă cadrul legal din partea generală a Codului. în cazul înlocuirii răspunderii penale sau a sancţionării faptelor ce nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni (art. 71 C. § 3.TITLUL V. capitolul II "Categoriile şi limitele generale ale pedepselor (art. Cadrul legal. s-a abolit pedeapsa cu moartea. 101-108 C. decretul amintit a înlocuit această pedeapsă cu detenţiunea pe viaţă. cît şi prin consecinţele ce decurg din aplicarea lor (decăderile şi interdicţiile ce rezultă din condamnare se înlătură pe calea reabilitării). Caracterizarea sancţiunilor de drept penal 381.pen. măsurile de siguranţă.pen. Măsurile educative sînt prevăzute în titlul V "Minoritatea" (art. măsuri educative sau de siguranţă).pen. în cazul pedepselor. care indică felul pedepselor şi limitele lor generale. capitolul V "Individualizarea pedepselor" (art. Reprezintă ansamblul reglementărilor care stabilesc categoriile de sancţiuni. Prin Decretul Lege nr. precum şi condiţiile de aplicare şi executare a acestora. în raport cu cele specifice altor ramuri de drept. în partea lor de sancţionare.pen. capitolul IV "Pedepsele complementare şi accesorii" (art.

etc). art. acţiunea penală fiind exercitată. care pot fi înlăturate prin voinţa persoanei lezate (de exemplu.pen.pen. art. nepedepsirea în cazul mărturiei mincinoase. o sancţiune civilă reparatorie).2 C. de regulă.132 C.) sau a cauzelor de nepedepsire. împăcarea părţilor.12] Cpen.Drept penal. Sancţiunile de drept penal sînt inevitabile. arî. art. a infracţiunii. 1 328 ...260. Aceste sancţiuni (penale) sînt revocabile dacă se constată că au fost aplicate din eroare de către organele judiciare.pen. spre deosebire de sancţiunile extrapenale.22 C.pen. etc. art. înlăturarea sancţiunii de drept penal este posibilă numai cînd legea permite. alin. întrucît acele persoane trebuie reeducate prin aplicarea sancţiunilor şi faţă de ele trebuie să se realizeze scopul prevenţiei speciale. Trebuie să se mai menţioneze că sînt personale. Partea generala judecată. după constatarea existenţei temeiului răspunderii penale. în sensul că se aplică numai acelora care au săvîrşit infracţiuni. cum este situaţia cauzelor care înlătură răspunderea penală (aministia.iî9 C. Sancţiunile de drept penal se aplică în mod obligator în cazul săvîrşirii infracţiunilor în afara cazurilor cînd prin lege se înlătură aplicarea lor. prescripţia răspunderii penale. generaie şi speciale (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. din oficiu de către organele judiciare.

Instanţele de judecată aplioă numai pedepsele prevăzute de lege. ca natură şi durată.52 C. Cuvîntul românesc pedeapsă este atestat în textele vechi româneşti prin jurul anului 1500. "pedeapsă ca ispăşire a unei crime". cu sensul: 1. ce se aplică de către instanţele de judecată. Sancţiunile în dreptul penal. din analiza diferitelor tipuri de pedepse se pot pune în evidenţă următoarele trăsături ale acestei categorii juridice. Pedeapsa 2 este o măsură de constrîngere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. CAPITOLUL II PEDEPSELE SECŢIUNEA I Definiţia şi caracterizarea pedepsei. 2. § 1. în scopul prevenirii săvîrşirii de noi infracţiuni. intimidare şi reeducare. şi mai înainte. Din aceeiaşi familie lexicală făcea parte şi vb. "despăgubire".pen. paideyo. Etimonul este grecesc vb. Definiţie. prin care se realizează o acţiune de constrîngere.cerinţă a principiului legalităţii pedepsei care impune condiţia ca ea să fie prevăzută de lege. no lin] (şi varianta notra). "a răzbuna". 383. al XIIIlea. Această definiţie este consacrată de art. ae.TITLUL V. (figurat) "chin". Caracterizare. cu siguranţă. "răzbunare". -ire "a pedepsi". punio. "a pedepsi". 329 2 . într-o formulare asemănătoare. a) Pedeapsa are un caracter legal . "a educa". "expiaţiune". "răscumpărare". dar el circula. Definiţie şi caracterizare 382. Cuvîntul latinesc poena este împrumutat din limba greacă: gr. cu sensurile: 1. în Conceptul «pedeapsă» este denumit în latină prin cuvîntul poena. 2. prin aplicarea sa se urmăreşte prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni şi readaptarea socială a condamnatului. "suferinţă". "a creşte". poate chiar înainte de sec. Din conceptul pedepsei consacrat în legislaţia penală română şi străină. cu sensul "ispăşire". Funcţiile şi scopurile sale. se mai poate defini pedeapsa ca fiind o sancţiune prevăzută de lege care se aplică de către instanţa de judecată celui ce a săvîrşit o infracţiune.

se opune Sistemului sentinţelor indeterminate. ce se aplica de anumite organe ale statului şi anume de instanţele de judecată stabilite de lege care stabilesc vinovăţia celui trimis în judecată. mn iniţiativa organelor . Din caracterul statal. punerea ei în executare se face dm oficiu de către organele puterii publice.competente. d) Pedeapsa are un caracter personal. care nu au un caracter represiv.e C.) b) Pedeapsa are un caracter determinat. potrivit căruia infractorul este condamnat la pedeapsa închisorii fkră a se fixa limitele acesteia3. ci de educare. decurge şi caracterul inevitabil ai pedepsei întrucît acţiunea penală . fie ca se are în vedere pedeapsa stabilită de lege sau aceea aplicată de-instanţă. op. J. Caracterul determinat al pedepsei reflectat în mai toate codurile penale. el este promovat m ce priveşte unele măsuri de siguranţă ce implică un tratament medical sau unele măsuri educative.este pusă în mişcare. preconizat în literatură şi reflectat in unele^ legisla i penale. Redeapsa este personală deoarece numai infractorul trebuie să suporte toate consecinţele ce decurg din săvîrşsrea faptei. înlocuirea unui tip de pedeapsa cu altul se poate face numai cînd legea prevede aceasta (art. întinderea ei urmînd a fi fixată de către organele de executare. aplicîndu-se numai celor ce au comis infracţiunea sau care au contribuit la săvîrşirea ei în calitate de participanţi. de regula.pen. indeterminarea este absoluta cînd hotărîrea de condamnare nu cuprinde nici o precizare asupra duratei pedepsei. cînd se fixează un minim şi un maxim. p. Pinatel. 330 . . Sistemul poate fi greu acceptat în privinţa pedepsei închisorii. aplica pedeapsa şi dispun executarea ei.Bouzat. şi relativă. intimidare şi reeducare trebuie să se răsfrîngă direct asupra lui. Modificarea pedepsei prin depăşirea maximului special sau coborîrea sub minimul speclai m cazul recunoaşterii cauzelor sau circumstanţelor agravante on atenuante. împrejurările de comitere a ei şi persoana infractorului. .. Pedeapsa prevăzută de lege este relativ determinată. 3 P.76 ht.cit. c) Pedeapsa este o sancţiune cu caracter public. acţiunea ele constrîngere.409.limitele stabilite de aceasta. se face n u m i în condiţiile legii. După aplicarea sancţiunii de către instanţele de judecată. în funcţie de gravitatea faptei. Sanc-ţiunea stabilita de instanţa este absolut determinată. încadrata * ^» ^ minime şi maxime (generale şi speciale).

TITLUL V. Sancţiunile în drepjul_penai.430. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte reeducarea infractorului. precum şi a celor pecuniare. realizarea acestui caracter depinde de organizarea regimului de executare.. aşa cum rezultă din definiţia dată de lege. însă. Levasseur.. în cazul pedepsei închisorii. cu alte substitutîve neprivative de libertate4. în arî. Pedepsele executate în regim penitenciar vădesc un caracter reprobator mai accentuat decît cele executate în regim de libertate. în vederea reinserţiei sociale. e) Pedeapsa are un caracter aflictiv întrucît creează o suferinţă de natură morală. în funcţie de gravitatea G. refacerea sa morală. de durată şi condiţiile ei de executare. care reflectă gravitatea faptei comise. Pedeapsa înseamnă un blam oficial dat celui condamnat de către organele de judecată. Echilibrarea caracterului reprobator al pedepsei cu posibilitatea de reinserţie cvasitotală a fostului condamnat în societate constituie una din cele mai importante probleme de politică penală. şi în cazul pedepselor privative de drepturi (suferinţa fiind mai mult de natură morală). sînt înlăturate prin instituţia reabilitării. intensitatea suferinţei pe care o provoacă depinzînd de categoria din care face parte. trăsătură ce relevă umanismul dreptului penal. constrîngerea este de esenţa pedepsei. h) Pedeapsa are şi un caracter uman. de îndreptare a condamnatului. de complexul de acţiuni educative realizate în perioada detenţiei. Ea este o măsură de constrîngere.cit. care marchează individul prin izolarea de societate. p. G. fizică.pen. op. Intensitatea reprobării este în funcţie de durata pedepsei privative de libertate. în toate statele se promovează o concepţie de politică penală pentru a se înlocui pedepsele privative de libertate de scurtă durată. Caracterul aflictiv este mai puternic în cazul pedepselor privative de libertate (închisoare).52 C. unde caracterul reprobator se atenuează. care se afirmă din ce în ce mai puternic începînd cu epoca modernă. Decăderile şi interdicţiile ce decurg din condamnare care pun şi ele în evidenţă caracterul reprobator al pedepsei.'care provoacă celui condamnat privaţiuni de natură materială. scara lor amplă. ce rezultă din dezaprobarea publică faţă de cel condamnat pentru fapta săvîrşită. Orice pedeapsă are un caracter aflictiv. Ştefani. B. din oprobiul societăţii pentru infractor. f) Pedeapsa pune în evidenţă şi un caracter moralizator. g) Pedeapsa mai are şi un caracter reprobator. materială celui condamnat. reievîndu-se. Bouloc. Diversitatea pedepselor. precum şi din modul său de executare. 331 .

mijlocul prin care se realizează scopul ei. Legea prevede (art.pen. cu impunerea. aplicabile faptelor mai puţin grave cu alte substitutive neprivaiive de libertate. rezultă că aceasta îndeplineşte anumite funcţii. 2 C. modalitatea şi intensitatea sa fiind deosebită de la o categorie la alta. şi anume prevenirea săvîrşirii de infracţiuni. Mai puternic se manifestă această funcţie în cazul pedepsei închisorii. La aceasta se mai adaugă promovarea concepţiei politicii penale de a se înlocui pedepsele privative de libertate de scurtă durată. ai in. moral şi chiar material. a executării la locul de muncă şi a altora de individualizare a executării sancţiunii. este cea de constrîngere. în final. în funcţie de felul acestora şi de condiţiile de executare.Drept penal. reflectă concepţia umanistă ce stă la baza instituirii şi aplicării pedepselor. Prin funcţie a pedepsei. § 2.52. a liberării condiţionate. Partea generală faptelor. a proceselor sale psihice. Pedeapsa. Constrmgerea se realizează în cazul tuturor categoriilor de pedepse. ce decurge din natura sa de sancţiune accentuat coercitivă. Funcţ'a de constrîngere.) că executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice. a unor restricţii de ordin fizic. Această funcţie constă într-un regim sever de coerciţie. ceea ce provoacă condamnatului o puternică suferinţă. D primă funcţie a pedepsei. prin constrmgerea pe care o implică. acţionează asupra comportamentului uman. 332 . la o modificare a conduitei în societate. totodată. patrimoniul sau alte drepturi ale sale. Ea apare şi în cazul amenzii. într-o serie de privaţiuni şi restricţii implicate în pedeapsă care privesc libertatea persoanei. Funcţia de constrîngere se manifestă şi în cazul pedepselor complimentare. condiţiile variate de executare (unele se execută în condiţii de semilibertate sau de libertate totală). ce presupune izolarea condamnatului de societate. instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei. Din definirea pedepsei. asupra conştiinţei persoanei. se înţelege calea. care impune o privaţiune ce se răsfrînge asupra situaţiei materiale a condamnatului. de familie. ceea ce x duce. şi nici să înjosească persoana condamnatului. Funcţiile pedepsei 384.

indirect. Bucureşti. Vitu. ca element util. " St. p. consecinţe exprimate în pedepsele stabilite. care trebuie reeducat.cit. celui ce a săvîrşit o infracţiune. Prin funcţia de intimidare. op. ce ameninţă cu aplicarea lor în cazul încălcării dispoziţiilor legii penale 6 . Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.. 386. A. funcţia de intimidare acţionează direct asupra celui condamnat. indiferent de forma în care se manifestă.Bouzat. Această funcţie intră mai puternic în acţiune în momentul aplicării pedepsei infractorului. prin aplicarea pedepselor privative de libertate. cu o comportare conformă exigenţelor regulilor de convieţuire socială. op. Literatura penală română şi străină5 consideră că pedeapsa mai are şi o funcţie de intimadare. 333 . prin ameninţarea cu aplicarea pedepsei în cazul în care membrii acesteia vor intra sub incidenţa legii penale. Sancţiunile in dreptul penal. 385. în etapa postdelictuală. p.cit. materială sau fizică este de natură să creeze o teamă celui ce ar fi tentat să comită infracţiunea.. Papadopol. Pinatel. Primul Congres al Naţiunilor Unite a votat o rezoluţie care relevă necesitatea reeducării condamnaţilor şi reinserţia în societate. în acest caz. care-1 lipseşte pe cel condamnat de libertatea de mişcare sau îl privează de anumite drepturi sau bunuri.387 şi urm. se realizează scopurile pedepsei de prevenţiune specială şi generală. Criminologii şi penologii consideră că tratamentul penitenciar trebuie organizat în vederea eficienţei funcţiei de St. în momentul condamnării şi executării pedepsei. în perioada antedelictuală. Daneş. Prin pedeapsa aplicată. cu toată încărcătura sa morală. mai mult.768. se urmăreşte reeducarea lui şi reintegrarea sa în viaţa socială. Merle. în general. J. Individuaizarea judiciară a pedepselor. de privaţiunile şi restricţiile ei. şi. care trebuie să 'răspundă penal. asupra colectivităţii.cit. p. ci şi un mijloc de reeducare a condamnatului. prin săvîrşirea faptelor interzise. P. şi. Funcţia de intimidare se realizează chiar în momentul intrării în vigoare a legii penale. V. Funcţia de intimidare. 47.TUL UI V. precum şi de consecinţele care decurg din aceasta.. de constrîngerea implicată în pedeapsă. difuz. Pedeapsa constituie nu numai o măsură de constrîngere. Funcţia de reeducare.46. ce constă în teama creată infractorului sau persoanelor.46. Daneş. Penaliştii moderni consideră funcţia de îndreptare a condamnatului ca o funcţie esenţială a pedepsei. p. R. V. Papadopol. Funcţia de intimidare este strîns legată de funcţia de constrîngere. op. 1985. Pedeapsa. care prevede consecinţele ce decurg din săvîrşirea faptelor interzise.

V. C. Funcţia de reeducare acţionează chiar din momentul condamnării.56-62 C. sistemul muncii în aer liber . . Papadopol. op. şi Legea privind executarea pedepselor prevăd că reeducarea condamnatului se realizează prin prestarea unei munci utile la locul de deţinere. C. Mitrache. Pe plan naţional şi în diferite organisme internaţionale se fac eforturi pentru a se găsi anumite substitutive. prin calificarea şi recalificarea într-o meserie..cit. faţă de ordinea de drept şi faţa de regulile de convieţuire socială. în condiţiile reglementării noastre penale. caracterul şi deprinderile sale.pen. p.2) că prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă. cunoscînd consecinţele produse de acestea şi fermitatea aplicării pedepselor. Daneş. Eliminarea definitivă are T 8 X 334 ' St. ci şi prin acela privind executarea lor. op. Funcţia de exemplaritate constă în 'influenţa exercitată de pedeapsa aplicată condamnatului de către instanţa de judecată asupra altor |3ersoane. dispoziţiile privind executarea pedepselor.144. care să asigure deplina sa reinserţie socială după executarea pedepsei. dup« durata pedepsei privative de libertate aplicată. s-a reglementat suspendarea .cit.52 alin.. deţinerea în stabilimente deschise —. Funcţia de reeducare este asigurată.) 7 . op. desfăşurarea unor activităţi cultural-educative. anumite măsuri de natură de a înlocui pedepsele privative de libertate de scurtă durată sau de a se transforma radical regimul executării lor (în Franţa. Codul penal român prevede (art. în special a pedepsei cu. Partea generală reeducare şi că realizarea acesteia depinde în mod strict de tratamentul penitenciar aplicat. închisoarea (art.. sistemul semîlibertăţii etc.Drept penai. voi.44. p. se abţin de la săvîrşirea lor. dar.17.plasarea în exterior.).care ar înclina să comită infracţiuni. p. formarea unei noi atitudini. Bulai. nu numai prin cadrul legal de aplicare a pedepselor.II. se menţionează şi alte funcţii ale pedepsei. stimularea şi recompensarea celor ce au dat dovezi temeinice de îndreptare. Astfel.condiţionată cu supunerea ia încercare. Amplul şi complexul proces de reeducare a condamnatului trebuie să conducă la. Cealaltă funcţie este de eliminare definitivă sau temporară a condamnatului din societate. şi 8 anume cele de exemplaritate şi de eliminare . In literatura penală. în aşa fel încît în viitor să respecte din convingere normele ce reglementează viaţa de relaţie.cit. dar se realizează în toată plenitudinea sa în perioada executării pedepsei cînd condamnatul este supus unui ansamblu de măsuri de natură a influenţa pozitiv conştiinţa.

op. care a fost direct lezată prin săvîrşirea infracţiunii.. Mitrache.144. op. Sancţiunile în dreptul penal. De asemenea. Dongoroz. a celui ce a executat pedeapsa. în sensul că prin aplicarea pedepsei se dă satisfacţie victimei... condamnaţii sînt izolaţi de societate.TULUL V. Intre prevenţiunea specială şi funcţiile de constrîngere. Prevenţiunea specială reprezintă scopul imediat al pedepsei şi constă în aceea că prin executarea ei se urmăreşte ca făptuitorul să nu mai comită alte infracţiuni în viitor. 335 . Prevenţiunea specială. cît şi în prevenţiunea generală10.52 C. în ambele cazuri. 388. ce constă în respectarea legii penale de către un cerc mai larg de persoane. evitîndu-se astfel. dar şi colectivităţii. legiuitorul a prevăzut în acelaşi text că scopul său este prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni. Constituie a doua finalitate a pedepsei.143.cit. sînt neutralizaţi din punct de vedere social. faţă de persoanele 9 V. p.585. iar eliminarea temporară în situaţia închisorii pe timp limitat. priveşte aşadar persoana făptuitorului şi conduita viitoare a acestuia. şi anume de acelea care ar înclina să comită fapte penale. în sensul că..pen. C. loc în cazul detenţiunii pe viaţă (a pedepsei privative de libertate pe viaţă). prin care se realizează obţinerea unui anumit comportament. 10 C. prin executarea pedepsei închisorii în regim penitenciar. care acţionează pe toată perioada de executare a pedepsei. Scopurile pedepsei 387. se mai menţionează funcţia de reintegrare a ordinii juridice în raport cu victima şi cu grupul social. op. prin intervenţia organelor statului care restabilesc ordinea încălcată. Definind pedeapsa în art. se urmăreşte un anumit scop.cit. a prevenirii reiterării pe calea săvîrşirii de noi infracţiuni.cit. Prin aplicarea şi executarea pedepsei. care i se satisface sentimentul de justiţie şi i se asigură liniştea. § 3. p. intimidare şi reeducare ale pedepsei există o strînsă legătură. care constă atît în prevenţiunea specială. prin intermediul acestor funcţii. sînt înlăturaţi din cadrul ei. se urmăreşte asigurarea scopului său. Mitrache. pericolul 9 comiterii altor infracţiuni de către aceştia . o anumită finalitate. p. PrevenţiuDea generală.

Şcoala penitenciară a atras atenţia asupra personalităţii infractorului şi a necesităţii individualizării pedepsei. în mod difuz. G. prin exercitarea unei acţiuni de inhibiţie. Aplicarea şi executarea pedepsei are rezonanţă în grupul social. condiţiile de aplicare şi executare a pedepselor converg către aceeaşi finalitate. este necesar ca legea penală să fie cît mai bine cunoscută. de semilibertate. In concepţia legislaţiei noastre penale. la rîndul său. Acţiunea de prevenţiune generală a pedepsei se realizează în două momente: în primul rînd. 336 .în funcţie de posibilităţile sale de îndreptare. odată cu intrarea în acţiune a legii penale. ceea ce relevă caracterul uman al acesteia.342 şi urm. să fie promptă şi sigură. Munca ştiinţifică de cercetare a readaptării condamnaţilor a devenit mai eficace pe măsură ce progresele criminologiei au permis să se cunoască mai bine factorii delincventei şi să se pătrundă mai adînc psihologia diferitelor categorii de infractori12. B. p. acţionează asupra colectivităţii. 389. Diversificarea pedepselor potrivit gravităţii faptelor.în regim penitenciar. Bouloc.. strîns legată de scopul prevenţiei speciale şi de funcţia de reeducare a pedepsei. de abţinere de la săvîrşirea de infracţiuni. Buloc. op. Regimul penitenciar. în cazul săvîrşirii infracţiunilor. prin aplicarea acesteia unui caz concret. cînd pedeapsa aplicată. care prevede sistemul de pedepse. odată cu publicarea unei legi penale. Literatura penală mai distinge un scop. op.cit. Levasseur. a fost şi este conceput pe sistemele cele mai eficace în vederea realizării acestui scop. Ştefani. pentru a readapta în cele mai bune condiţii pe cei condamnaţi.. Pentru realizarea prevenţiei generale. în partea generală. Partea generală cu o criminalitate latentă. Readaptarea socială. Ştefani. B. cunoscîndu-se consecinţele severe ce decurg cu necesitate din comiterea acestora.342.cit. necesitatea unei protecţii sociale cît mai eficace. . în al doilea rînd. iar reacţia represivă a statului. şi pedepsele corespunzătoare fiecărei infracţiuni. a diferitelor modalităţi de executare . sau de libertate totală . Doctrina noii apărări sociale susţine. reglementarea regimului de 11 12 G. în afară de acţiunea de prevenire exercitată asupra infractorului în cauză. de executare a pedepselor. în sensul că cei ce ar intenţiona să încalce legea să fie convinşi că organele în drept vor interveni imediat cu aplicarea ei. G. Levasseur. p. în partea specială (antedelictum). şi anume acela al readaptării condamnatului la viaţa socială11. G.Drept penal. şi. dar cu eficienţă scontată de legiuitor (post delictum).

care constau în scoaterea condamnatului din viaţa socială. p. care lovesc persoana în atributele sale fizice (viaţa. în ţara noastră. mutilarea.. în prezent. tăierea braţului. scoaterea ochilor. în categoria pedepselor corporale. în istoricul dreptului penal. pot fi clasificate după mai multe criterii 13 : 1. au avut în vedere readaptarea condamnatului la viaţa socială normală. se disting mai multe genuri de pedepse. prin izolarea sa. Pedepsele prevăzute în legislaţiile penale. categoriile şi felurile de pedepse § 1. în funcţie de durata pedepsei. care mai există. Criterii de clasificare a pedepselor. b) pedepsele privative de libertate. integritatea corporală). pentru totdeauna sau pe timp limitat.589 şi urm. a urechii. din 7 ianuarie 1990. op. executarea pedepsei la locul de muncă.. executare a pedepsei închisorii. în sfera pedepselor corporale se poate include pedeapsa cu moartea. Sancţiunile în dreptul penal. şi înlocuită cu detenţiunea pe viaţă. După obiectul asupra căruia cade pedeapsa. se mai includeau: bătaia (biciuirea). după cum urmează: a) pedepsele corporale. pedeapsa capitală a fost abolită prin Decretul lege nr. şi internarea în penitenciare (închisori). în cazul paricidului. în unele legislaţii penale. V. Dongoroz. Generalităţi privind categoriile de pedepse 390.cit. ce se concretizează în acte de natură să lezeze aceste atribute. liberarea condiţionată şi altele. castrarea şi altele. a limbii. SECŢIUNEA a Il-a Sistemul pedepselor în Codul penal. diferitele modalităţi de individualizare a executării ei. 337 . 6. în diferite sisteme de drept penal. ca suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub ambele forme.TULUL V.

din sfera cărora fac parte pedeapsa amenzii şi confiscarea averii. Pedepsele secundare. închisoarea este o pedeapsă principală). mustrarea era o pedeapsă care se aplica infractorilor minori).Oreptpenal. care se caracterizează prin anumite îngrădiri impuse celui condamnat. acestea pot fi. în limitele stabilite de aceasta (de exemplu. prin voinţa legii 338 i . adică a drepturilor care se interzic. interzicerea drepturilor părinteşti. dia categoria cărora fac parte: mustrarea (în Codul pena! din 1937. pe o anumită durată (interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales. de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul. b) Pedepsele secundare (alăturate) sînt acele sancţiuni care se aplică sau funcţionează pe lîngă o pedeapsă principală.duratei sale. la rîndul ei. -pe lingă pedeapsa privativă de libertate) şi se execută distinct de aceasta. închisorii). f) pedepsele morale. şi a . d) pedepsele pecuniare. Pedeapsa accesorie coristă.restrîngerea exerciţiului lor. se împart în pedepse complimentare şi pedepse accesorii.aplică de sine stătător. dar ea decurge de drept din pedeapsa închisorii. Pedeapsa complimentară trebuie stabilită de instanţă în hotărîrea de condamnare (de exemplu. Oricărei infracţiuni trebuie să i se' aplice o pedeapM şi anume aceea prevăzută de lege.â. care constau în • pierderea unor drepturi sau. autorităţii de stat. după caracterul lor independent sau dependent de alte sancţiuni. cum ar fi interzicerea de a părăsi localitatea. După cum pedepsele pot fi aplicate de sine stătător sau aplicarea \ lor se face pe lîngă alte pedepse. care constau în dezaprobarea publică a infractorului. deportarea şi altele. degradarea militară etc). principale şi secundare (alăturate). deci. Pedepsele complimentare se aplică pe lîngă pedeapsa • principală. independent. publicarea şi afişarea hotărîrii de condamnare (ca pedeapsă complementară) şi altele.. ia rîndul lor. pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi. în anumite condiţii stabilite de lege (de regulă. care aduc atingere patrimoniului condamnatului. ce poate fi totală sau parţială (în Codul penai român pedeapsa confiscării averii a fost. în Interzicerea unor drepturi. trebuie determinată „sub aspectul conţinutului ei. ce a luat sfîrşiî pedeapsa . e) pedepsele privative sau restrictive de drepturi. 2. înlăturată). ea se* execută dup. Partea generală c) pedepsele restrictive de libertate. a) Pedepsele principale sînt acele sancţiuni care se.

3. 4. cu implicaţii în regimul lor de executare. După natura infracţiunilor săvîrşite. şi temniţa grea. munca silnică pe timp limitat de la 5 ia 25 ani. şi durează toată perioada pedepsei principale privative de libertate. (ope legis). Sancţiunile în dreptul penal. dentenţiunea grea pe timp limitat de la 5 la 25 ani.TTTLUL V. (ca măsură excepţională era prevăzută şi pedeapsa cu moartea). de la 1 lună la 12 ani. în legislaţiile penale străine. închisoarea corecţională de la 1 lună la 12 ani şi amenda. şi amenda. iar în sfera pedepselor poliţieneşti. cînd au fost eliminate contravenţiile din legislaţia penală. Legislaţia străină cunoaşte şi în prezent această divizare a pedepselor. pedepsele se împart şi ele în două categorii. iar din anul 1954. munca silnică pe timp limitat. Codul penal din 1937 a cunoscut această dualitate a pedepselor: de drept comun şi politice. după calificarea lor ca fiind drept comun sau politice. corecţionale şi poliţieneşti. temniţa grea de la 3 la 20 ani. ' . în categoria" pedepselor politice se includeau detenţiunea grea pe viaţă. obişnuite. aplicabile crimelor. erau prevăzute închisoarea poliţienească şi amenda. erau pedepse de drept comun munca silnică pe viaţă. şi anume: pedepsele de drept comun. După specia de pedeapsă prevăzută în normele speciale. în categoria pedepselor criminale. care permit o clasificare a infracţiunilor în crime. destinate contravenţiilor. destinate infracţiunilor ordinare. de la 5 la 25 ani. Astfel. delicte şi contravenţii. erau prevăzute munca silnică pe viaţă. aplicabile infracţiunilor politice. se includeau închisoarea corecţională. Codul penal român în vigoare nu mai consacră această divizare a pedepselor. de la 3 la 20 ani. aplicabile delictelor. şi pedepse politice. după specia de pedeapsă prevăzută de lege fiecărei categorii de infracţiuni. au rămas numai categoriile de pedepse criminale şi corecţionale. în cadrul pedepselor corecţionale. Codul penal din 1937 a cunoscut şi el această divizare a pedepselor la data intrării sale în vigoare. detenţiunea riguroasă de la 3 la 20 ani şi detenţiunea simplă de la 1 lună la 12 ani. precum şi în alte planuri ale dreptului penal material şi procedural. se poate aprecia dacă o faptă este infracţiune de drept comun sau politică. pedepsele se mai împart în pedepse criminale.

nu a fost inserată în cadrul general al pedepselor din art. Cadmi general cuprinde categoriile de pedepse şi limitele generale ale acestora. ta art.. Reprezintă ansamblul pedepselor consacrate în Codul penal într-un cadra general. după anumite criterii. interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani.' a prevăzut armatoarele pedepsepentru cmnete de drept comun: munca silnică pe viaţă.000. detenţiunea pe viaţă.6. Pedepsele din normele speciale. însă. Acest cadru este consacrat în art. ca măsură excepţională. 2. datorită caracterului său de măsură excepţională.41 pct. Pedeapsa capitală a fost abolită prin Decretul lege nr. în care sînt orînduite. —*-? Codul penal anterior. c. Pedepsele principale sînt: a. Sistemul pedepselor. Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege. trebuie să corespundă celor prevăzute în cadmi general şi să se încadreze în limitele generale stabilite de acest cadru 15 . Sistemul pedepselor şi cadrul său general în Codul penal român 391. complimentare şi accesorii.285 don 14 noiembrie 1996. care include: pedepsele principale. munca silnică pe timp mărginit de la 5 la 25 ani şi temniţa grea de la 3 Ia 20 ani.pen. 1.000 la 50. degradarea militară .53 C.pen..22. şi pedeapsa cu moartea. b.53 C. 3. închisoarea de la 15 zile la 30 ani. şi înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. în baza art. 14 b. care reflectă gradul de pericol social abstract al fiecărui tip de infracţiune. ci într-un text distinct (art. categoriile de pedepse. a consacrat închisoarea corecţională de la 1 lună la 12 ani şi amenda de la 50 la 340 14 . La data intrării în vigoare a Codului penal. din ianuarie 1990. ce nu pot fi depăşite în cazul aplicării cauzelor sau circumstanţelor de agravare sau de atenuare.Drept penal. 140/1996 publicată în Monitorul Oficial al României. felurile acestora şi limitele lor generale.54 C. nr. Partea generala § 2. se prevăzuse.pen. care permit numai depăşirea limitelor speciale. Pentru crime în materie politică a prevăzut: detenţiunea grea de la 5 la 25 de ani şi detenţiunea riguroasă de la 3 la 20 de ani. amenda de la 100. şi expres prin L.) ca sediu legal al său. Pedeapsa confiscării averii a fost abrogată implicit prin Constituţia României.000 lei. 7. Pentru delictele de drept comun. nr. Pedepsele complementare sînt: a.

complimentare şi accesorii. Acestea.000 lei. devin autonome în momentul aplicării în ce priveşte executarea şi condiţiile de stingere. sînt prevăzute trei categorii de pedepse: principale. iar pentru delictele politice.64 C. Constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art.pen.78 lit. de sine stătător. ce se alătură primelor. care stabileşte felul lor.. Pe lângă pedepsele principale. acestea nu se aplică cumulativ.). pînă la graţierea pedepsei ori pînă la împlinirea 2. condiţiile de aplicare şi executare. se pot aplica cumulativ două pedepse complimentare. Categoriile pedepselor. dacă se reţin circumstanţele atenuante în condiţiile art. ca unice pedepse. Pedepsele principale reprezintă sancţiunile ce se aplică ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni. Pedepsele complimentare nu se aplică în cazul sancţiunii ce constă în amendă. detenţiunea simpla de Ia 1 lună la 12 ani şi amenda de la 50 la 2. C. în cadrul legal.pen. deşi depind de existenţa unei pedepse principale. Unei infracţiuni i se aplică o singură pedeapsă principală. Dacă în normele speciale sînt prevăzute două pedepse principale. 341 . ele au un caracter independent. Sancţiunile în dreptul penal. iar unele dintre ele apar şi în dispoziţiile speciale. fără ca aplicarea lor să depindă de o altă sancţiune. Pedeapsa accesorie decurge de drept (ope legis) din pedeapsa principală a închisorii. Codul penal consacră şi pedepse secundare. în unele cazuri.000 lei. Pedepsele complimentare sînt prevăzute în partea generală a Codului penal. figurând ca unice pedepse pentru faptele comise. în partea lor sancţionatoare. Aceste pedepse. § 3. de regulă.e. Un gen de pedeapsă principală poate fi substituit altuia numai în condiţiile legii (de exemplu. în cazul comiterii faptelor penale.TITLUL V. din momentul pronunţării hotărîrii definitive de condamnare pînă la terminarea executării pedepsei. Pedepsele complementare sînt acele pedepse care se aplică obligator sau facultativ pe lîngă pedepsele principale. Categoriile şi felurile pedepselor 392. la rîndul lor sînt de două feluri: complimentare şi accesorii. care formează conţinutul pedepsei complimentare a "interzicerii unor drepturi" şi durează. ci alternativ. Ele nu pot fi aplicate de sine stătător. pedeapsa închisorii poate fi înlocuită cu amenda.

detenţiunea pe viaţă. în titlul I al părţii speciale a Codului penal privitor la infracţiunile contra siguranţei statului.000.pen. alternativ cu închisoarea pe timp limitat.157 C. spionaj (art.). Cadrul legal. subminarea economiei.pen.). 393. iar în locul ei a introdus pedeapsa privativă de libertate nelimitată în timp. Se execută concomitent cu pedeapsa principală.pen. ci denumirea specială de detenţiune pe viaţă. este prevăzută în cazul infracţiunii de trădare (art. Astfel. 163 C. SECŢIUNEA a Hl-a Pedepse principale .). detenţiunea pe viaţă figurează în locul pedepsei capitale. perpetuă. care a abolit pedeapsa cu moartea. nelimitată în timp. şi amendă de la 100.). interzicerea unor drepturi şi degradarea militară.).). Caracterizare.pen.158 C. închisoarea în limitele generale de la 15 zile la 30 de ani. limitele şi condiţiile de executare prevăzute în paragraful anterior. Detenţiunea pe viaţă .160 C.000 la 50. 161 C. Categoria pedepselor complementare include.pen. Pedeapsa accesorie (nu este diversificată) are conţinutul. terminologie folosită în Coul penal pentru pedeapsa privativă de libertate pe timp limitat.155 C. care a înlocuit pedeapsa cu moartea. 159 Cpen.Drept penal.pen. Detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă privativă de libertate. atentatul contra unei colectivităţi (art. în partea specială a Codului penal şi în alte dispoziţii speciale. 6 din 7 ianuarie 1990.156 C. trădare prin ajutarea inamicului (art. Partea generala termenului de prescripţie a executării.pen.). trădarea prin transmiterea de secrete (art.000 lei. Natura lor este privată de libertate şi pecuniară. Această pedeapsă a fost introdusă în legislaţia noastră penală prin Decretul-lege nr. Felurile pedepselor. Actualul Cod penal consacră trei feluri de pedepse principale: detenţiunea pe viaţă. atentatul care pune în pericol siguranţa statului (art. care nu are denumirea de închisoare (pe viaţă). A. acţiuni duşmănoase contra statului (art. actele de diversiune (art. § 1.). forma agravată 342 . la rîndul său.

la data pronunţării hotărârii de condamnare a împlinit vîrsta de 60 de ani. (art. Sancţiunile in dreptul penai.338 C. Regimul executării acestei pedepse este reglementat în Legea pentru executarea pedepselor. Detenţiunea pe viaţă este prevăzută în Codul penal. 107. art.din Codul aerian).TITLUL V.55. art.).165 alin. precum şi prevederile din Legea de executare a pedepselor referitoare la executarea pedepsei cu moartea.167 C. cum ar fi capitularea (art. Prin decretul-lege menţionat. De la data adoptării decretului-lege amintit. în acest caz. Detenţiunea pe viaţă este prevăzută în Codul penal.pen. art. partea generală.).357 C.calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii. partea generală. art. în cazul unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (titlul XI). cu următoarele texte: art.neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.176 C.54.55' liberarea condiţionată în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă.54 . părăsirea cîmpului de luptă (art.). din Codul de procedură penală şi din alte acte normative sînt considerate că se referă la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. toate dispoziţiile privind pedeapsa cu moartea din Codul penal. art. în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă. dintre care se poate aminti genocidul (art. 55.2) şi complotul (art.). Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă. Pedepsele cu moartea aplicate prin hotăriri râmase definitive.pen. detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu 343 . se înlocuiesc cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.pen. .54 -regimul detenţiunii pe viaţă.55' .).De asemenea. precum şi în cazul altor infracţiuni prevăzute de Codul penal sau în alte surse normative (împiedicarea exploatării aeronavei.55 . 55 2 . Detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare. dar neexecutate. în titlul II referitor la infracţiunile contra persoanei este prevăzută în cazul omorului deosebit de grav (art. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică aceluia care. Mai apare alternativ cu închisoarea în cazul infracţiunilor contra capacităţii de apărare (titlul X).liberarea condiţionată în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă.4 şi 130 din Codul penal. se abrogă expres art.regimul detenţiunii pe viaţă. In cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit 60 de ani în timpul executării pedepsei.339 C. se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă. 120 alin. art.calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire a pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii.neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă. B. în următoarele texte: art.pen.55 .pen.

Pedeapsa detenţiunii pe viaţă se consideră executată dacă în decurs de 10 ani de la liberare condamnatul nu a săvîrşit din nou o infracţiune. p.109 alin. Efectele liberării condiţionate. Pentru dispunerea" liberării condiţionate în acest caz special se cer întrunite următoarele condiţii: . op. în cazul comutării sau înlocuirii detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii. Condamnatul trecut "de vîrsta de 60 ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a î 5 ani de detenţiune. .2) căruia i se aplică închisoarea între 5 şi 20 de ani ! 6 . p. dacă este stăruitor în muncă.148. Partea generală închisoarea pe timp de 25 de ani. perioada de detenţie executată se consideră parte executată din pedeapsa închisorii.pen. Liberarea condiţionată în cazuî detenţiunii pe viaţă. din cadrul legal al instituţiei liberării condiţionate care reglementează revocarea liberării condiţionate în cazul săvîrşirii unei noi infracţiuni cu prevederea tratamentului corespunzător i7 . (A se vedea "Liberarea condiţionată"). ..Drept penal.să fi fost disciplinat.102. în sensul că dispunerea sa este lăsată la latitudinea instanţei de judecată chiar dacă se constată întrunirea cerinţelor legii.cit. voi. 344 . Mitrache.. Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi şi el liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune. ţinîndu-se seama şi de antecedentele sale penale. op. în ipoteza săvîrşirii unei noi fapte penale în acest interval de timp se vor aplica dispoziţiile art. Această pedeapsă nu poate fi aplicată nici infractorului minor (art. dacă sînt îndeplinite şi celelalte condiţii amintite. N. 1 16 17 C. Liberarea condiţionată şi în această situaţie specială are un caracter facultativ.cit.executarea efectivă a unei anumite durate şi anume 20 de ani de detenţie. Giurgiu. • C. .să fi dat dovezi temeinice de îndreptare.II. . disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare.61 C. D.să se ţină seama şi de antecedentele penale ale condamnatului.condamnatul să fi fost stăruitor în muncă.

care funcţionează pe timp limitat. odată cu eliberarea din penitenciar.). caracterizare.). nr. § 2. Se are în vedere pedeapsa privativă de libertate denumită închisoare. închisoarea mai este prevăzută şi în Legea nr.TITLUL V. precum şi în Decr. precum şi de Legea privind executarea pedepselor nr. şi nu cealaltă pedeapsă privativă de libertate. regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligarea condamnatului de a presta o muncă utilă. executată la locul de muncă (art.6/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială. 86* C.pen. 18 Cu excepţia pedepsei închisorii..86' C. pct.56 C. a ordinii şi liniştii publice. caracter care este dublat de cel de reeducare. Regimul de executare a pedepsei închisorii implică respectarea disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere. Pedeapsa închisorii constă în privarea de libertate 18 a condamnatului. Sancţiunile în dreptul penal. lit. ce se realizează prin obligarea la muncă a condamnatului şi organizarea unui amplu program de acţiuni cultural-educative la locul de deţinere. dacă este apt pentru muncă.53. 345 . de orientare a sa către o activitate constructivă care să-1 pregătească pentru deplina reintegrare în societate. în afară de Codul penal. Munca are rolul de disciplinare a vieţii condamnatului.b C. închisoarea în Codul penal român.pen.23/1969. condamnaţii nu mai au obligaţia de a munci în timpul executării pedepsei. regimul de executare şi de deţinere. prin izolarea acestuia de societate şi internarea în locuri de deţinere denumite penitenciare. dar uman. pe durata stabilită de instanţă în hotărîrea de condamnare.pen. Noţiune. denumită detenţiune pe viaţă.l. Prin condiţiile de executare. Potrivit Codului penal. închisoarea 395.) sau a condamnării cu suspendarea executării pedepsei (art. care este nelimitată ca durată. Regimul de executare al pedepsei închisorii este reglementat de dispoziţiile Codului penal (art. Aşa cum prevede art. pedeapsa închisorii se aplică pe timp limitat de la 15 zile la 30 de ani (art. această sancţiune relevă caracterul său de constrîngere.329/1966 privind sancţionarea unor contravenţii la regulile de călătorie cu trenul. care însă au caracter administrativ şi nu penal. penal).56-58 C. pot fi admişi la muncă numai la solicitarea lor. La atingerea unei anumite vîrste (60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei).pen.81. ce rezultă din izolarea condamnatului de societate şi supunerea acestuia unui regim de viaţă sever.

Femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnaţii bărbaţi. S-a me#ţionat că regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligaţia condamnaţilor de a presta o muncă utilă dacă sunt apţi pentru aceasta. 395 1 . Partea generala Pentru a stimula îndreptarea condamnaţilor. Condamnaţii se bucură de anumite drepturi pe care le au cei ce muncesc. Infractorii minori condamnaţi la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în îocuri de deţinere speciale cu asigurarea posibilităţii de a continua învăţămîntul general-obligatoriu şi de a dobîndi o pregătire profesională în funcţie de aptitudinile lor. Regimul de muncă. art. timpul de muncă şi retribuţia muncii condamnaţilor sînt stabilite prin legea de executare a pedepselor 19 . la care se adaugă şi alte mijloace prevăzute de legea de executare a pedepselor. executarea muncii fără pază în afara penitenciarului a celor ce s-au evidenţiat. iar diferenţa se face venit la stat. o rată de 50% îi revine acestuia. cu unele restricţii impuse de natura sancţiunii pe care o execută şi de împrejurarea că au statutul de condamnaţi. create în timpul deţinerii. învoirea pe timp de 5 zile din penitenciar. fiind supuse unui regim de muncă corespunzător capacităţii şi aptitudinilor specifice lor. dispoziţiile în materie prevăd recompensarea acestora prin diferite modalităţi. inovaţii şi raţionalizări. corespondenţă. în cazul unor sume cuvenite condamnatiilui pentru invenţii.23/1969. Retribuţia nu revine în întregime condamnaţilor.Drept penal. acordarea liberării condiţionate. Cotele cuvenite condamnaţilor se consemnează la C. Munca condamnaţilor este retribuită. ^_ . Normele. cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locurilor de deţinere.7 şi 8. din care 1/3 se pune la dispoziţia condamnatului pentru a o folosi în timpul executării. Această lege prevede că munca prestată de condamnaţi este remunerată potrivit normelor şi tarifelor de retribuire stabilite în ramura de activitate în care aceştia sînt folosiţi.C. . iar 2/3 se înmînează la-punere^ înjibertate. 19 346 Legea nr. cum ar fi suplimentarea drepturilor ia pachete. Legea prevede că o cotă de 10% din retribuţie revine lor. _ . vizite. _ .. iar cealaltă parte se face venit la stat. ridicarea măsurilor disciplinare în cazul în care au fost aplicate. aflaţi în executarea unei pedepse.E.

Bomboş şi Doru Bâzan.12. amenda funcţionează numai ca pedeapsă principală. amenda figura ca pedeapsă principală..pen.pr.): . Munic. Punerea în executare a pedepsei închisorii se face aşa cum prevede art. Executarea pedepsei închisorii poate fi amînată (art.63 C.din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat20. 1993. familia sau unitatea în care lucrează. Amenda constituie.84. p. prin emiterea mandatului de executare de către instanţa de executare. este prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii. în cuantumul stabilit în hotărîrea de condamnare. Sub aspectul naturii sale. C. Bucureşti. § 3.pen. Noţiune şi caracterizare. de la locul de muncă.523/1993. Sever Gabriel.pr. Sancţiunile în dreptul penal. 347 20 t . o altă pedeapsă principală. Amenda 396.) la cererea persoanelor interesate.420 şi urm. din familie. alternînd cu închisoarea la un număr deosebit de Trib.cînd condamnata este gravidă sau are copil mai mic de 1 an. In dispoziţiile speciale. s. Sediul legal al pedepsei/amenzii este art.pen. cu graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori cu împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Notă.II pen. figura şi în categoria pedepselor complimentare. . .pen. evită contactul cu alţi condamnaţi şi este 'emisibilă.cînd cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa. prin aceea că nu dislocă individul din mediu! social. prin executarea căreia se ajunge la diminuarea patrimoniului condamnatului. nr. aspect ce relevă caracterul coercitiv al acestei sancţiuni. In codul în vigoare. este mai blîndă. Pedeapsa închisorii ia sfîrşit odată cu împlinirea duratei stabiiite de instanţă. La data intrării în vigoare a Codului penal.453 C. ce constă din suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului. sensibil redus în raport cu cel ai pedepsei închisorii. dec.. Executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă pentru aceleaşi situaţii arătate mai sus (art.TITLUL V. este o pedeapsă pecuniară.453 şi 454 C. în timp ce în codul anterior. la rîndul său. Amenda în raport cu pedeapsa privativă de libertate.pr.cînd. nr.

persoanele de întreţinere.000 Iei.000 lei şi maximul special este de 30.000. însă. etc. Individualizarea amenzii. pentru a se permite agravarea sau atenuarea pedepsei în cazul reţinerii circumstanţelor agravante sau atenuante. 396 1 . Partea generala redus de infracţiuni.53 sînt indicate limitele generale de la 100.000 lei.000. 397. fără a se preciza limitele. în art. greutăţile materiale)..maximul special este mai mare de un an. alin. Limitele amenzii. 6/1973 această pedeapsă s-a extins la aproape toate infracţiunile prevăzute cu pedeapsa închisorii pînă la 2 ani (fiind alternativă cu aceasta). pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îîîdafoririTe pffvlf6¥ryiărinlre~ţînerei7^. legea stabileşte că. Prin modificarea adusă Codului penal prin Legea nr.000 de lei. Amenda ca sancţiune penală se deosebeşte de amenda administrativă. amenda nu.000 lei. Astfel. Limitele pedepsei cu amenda suit prevăzute în dispoziţiile din partea generală a Codului penal.pen. în cazul în care infracţiunea se pedepseşte numai cu amendă.pen. Limitele fixate prin dispoziţiile speciale nu coincid cu cele generale. penal. iar cînd .000 lei şi maximul special de 15.c. minimul special este de 250. cînd legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele alternativ cu închisoarea de cel mult 1 an. acestea fixîndu-se proporţional cu gravitatea pedepsei închisorii.r"eşterea.000 la 50. pentru ca amenda să reprezinte într-adevăr o sancţiune cu efect aflictiv asupra sa.63 alin. minimul special este de 150. minimul special este de 350. iar maximul este de 10. în caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor. ce alternează cu amenda. ori de amenda fiscală. care este o sancţiune ce se aplică contravenienţilor sau de amenda judiciară. C. La stabilirea amenzii. care se aplică unor abateri săvîrşite în cursul'procesuîui penal.poate să depăşească limitele generale prevăzute în art.72 C.Drept penal.2 şi 3. cu grad scăzut de pericol social.l lit.53 pct. Instanţa trebuie să ia în considerare şi starea materială a condamnatului (veniturile acestuia.000. instanţa se orientează după criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art.63 C. învăţătura şi pregătilba profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale. sînt indicate limitele pentru infracţiunile cărora legiuitorul le-a stabilit şi pedeapsa amenzii.000. Legea prevede în art.000 de lei. ca sancţiune cu caracter procesual.5 că stabilirea pedepsei trebuie să se facă în aşa fel încît să nu-1 pună. 348 . iar în art.

Dacă. executarea acesteia se face şi asupra altor bunuri ale condamnatului de către organul financiar al localităţii unde domiciliază condamnatul. p. în art. 399. poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult doi ani. Prin Legea nr.II. dacă persoana condamnatului avînd posibilitatea de a plăti amenda se sustrage cu rea credinţă de la executarea ei.24. 6/1990.54 C. în raport de cuantumul amenzii şi de veniturile celui condamnat.potrivit căreia. pentru infracţiuni deosebit de grave. C. nu a fost prevăzută nici în Codul penal din 1937. Codul penal din 1969. la data intrării sale în vigoare. Sancţiunile in dreptul_£enal. a fost introdusă în acest cod în anul 1938. Executarea amenzii. op. Cînd cel condamnat se află în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut de lege." TULUL V.cit. înlocuirea amenzii. 6/1973. apărut sub influenţa ideilor beccariene nu a prevăzut pedeapsa cu moartea.. menţinînd pedeapsa cu moartea ca măsură excepţională.art. p.63 2 . op. Codul penal din 1864. De asemenea. Bulai. 349 . s-a inserat dispoziţia . ca o măsură excepţională. dar.cit. care a fost înlăturată prin Decretui-iege nr. Mitrache. la cererea condamnatului. în limitele stabilite pentru infracţiunea săvîrşită. precum şi de înlocuire a ei în cazul cînd fusese aplicată.. Pedeapsa cu moartea. Această pedeapsă a fost menţinută şi în Codul penal din 1969.pen. Codul penal din 1937 a fost republicat în anul 1948. La individualizarea acesteia se va ţine seama de partea din amendă care a fost achitată.. în rate lunare. prevăzîndu-se anumite cazuri de neaplicare a ei (în cazul unei femei gravide sau avînd un copil în vîrstă pînă îa 3 ani). vol._ 398. amenda nu poate fi achitată în întregime în termen de 2 ani. Generalităţi. instanţa de executare. dacă a avut loc executarea parţială a amenzii 21 . Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare. instanţa poate înlocui această pedeapsă cu închisoarea. a prevăzut pedeapsa cu moartea. 18 C.151. în termen de trei luni de la rămînerea definitivă a hotărîrii. 400.

care a prevăzut în art. § 2. sînt limitativ indicate în art.64-67 C. Noţiune. care formează conţinutul acestei pedepse complimentare. în art. 70 din Codul penal. caracterul lor.. Pedepsele complimentare îşi au sediul legal în art. interzicerea unor drepturi şi degradarea militară. Categoriile prevăzute în prezent în Codul penai. precum şi condiţiile de aplicare şi executare. fiind de natură politică. efectele pe care le produc. care stabilesc condiţiile acestor pedepse în cazul modificării pedepselor principale. Interzicerea unor drepturi 402.68. cetăţenească şi civilă. Pedepsele complementare 401. Dispoziţiile referitoare la aceste pedepse secundare mai sînt cuprinse şi în reglementarea destinată concursului de infracţiuni. 350 . recidivei. La data intrării în vigoare.pen. Drepturile ce se suspendă. Partea generală SECŢIUNEA a IV~a Pedepseie secundare § 1.41 pct. graţiere). 140/1996 se prevede expres că art. Limitele acestei pedepse sînt de la 1 an la 10 ani. 69. circumstanţelor atenuante. Dispoziţiile privitoare la această pedeapsă au fost abrogate implicit prin Constituţia din decembrie 1991.Drept penal. pen.pen. Codul penal a prevăzut şi pedeapsa complimentară a confiscării averii. Din cadrul legal general. 65. în sensul agravării sau atenuării ori a stingerii lor prin intervenţia actelor de clemenţă sau a prescripţiei executării pedepsei. se abrogă. constînd în interzicerea pe timp determinat a exerciţiului unor drepturi prevăzute de lege.. pedeapsă de natură patrimonială. In Legea de modificare a Codului penal nr. 66 C. cauzelor care înlătură răspunderea penală (amnistie. fără a se pierde definitiv capacitatea de a le exercita.)> Interzicerea unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de drepturi. care reglementează categoriile de pedepse complementare.64.64 C. 695 70. privitoare Ia pedeapsa complementară a confiscării averii.68. 7 că: "Averea dobîndită licit nu poate fi confiscată". a rezultat existenţa a două categorii de pedepse complimentare. conţinutul pedepsei (art.

306 C.64 lit.a. în legile privind alegerile locale şi anume dreptul de a participa şi a candida în alegerile parlamentare şi în organele administraţiei publice locale. -.203 C. interzicînd tocmai exercitarea funcţiei sau profesiei care i-a înlesnit condamnatului săvîrşirea infracţiunii.64 lit.pen. rele tratamente aplicate minorului (art. d) drepturile părinteşti (art.art. etc. funcţie pe care a exercitat-o incorect sau abuziv (de exemplu profesorul care a săvîrşit infracţiunea de seducţie. prefect.pen. se interzice dreptul de a ocupa funcţii ce presupun exercitarea efectivă a autorităţii de stat.). Sancţiunile in dreptul penai. Aplicarea pedepsei complimentare cu acest conţinut întregeşte regimul de sancţionare al faptei săvîrşite.).c.d. judecător. violului faţă de propria fiică .64 lit. C. b) dreptul de a ocupa o funcţie implicînd exerciţiul autorităţii de stat (art. Textul de lege citat prevede posibilitatea interzicerii unuia sau unora din următoarele drepturi: a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective (art.64 lit. precum şi de a participa ia alegerile pentru ocuparea unor funcţii publice elective.197 C. procuror etc). -.pen. viol.pen.).64 lit. C. C. O astfel de pedeapsă se aplică.b. Textul se referă la funcţii din cadrul organelor puterii executive sau judecătoreşti ce nu pot fi ocupate de persoanele condamnate (funcţia de ministru. C. în cazul săvîrşirii unor infracţiuni prin care se creează o incompatibilitate a celui ce a comis fapta cu 351 . c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvîrşirea infracţiunii (art. Această pedeapsă constă în suspendarea drepturilor părinteşti pe durata stabilită de instanţă şi se aplică infractorilor care au copii minori în cazul săvîrşirîi unor infracţiuni care îi lipsesc de autoritatea morală implicată în calitatea de părinte sau îi fac nedemni de exercitarea drepturilor părinteşti (se poate pronunţa de exemplu în cazul incestului .TITLUL V.). e) dreptul de a fi tutore sau curator (art.pen. C. de asemenea.pen.e. Se au în vedere funcţiile din cadrul puterii executive sau judecătoreşti care au competenţa de a da dispoziţii şi a controla îndeplinirea lor. prefectul sau procurorul care a săvîrşit infracţiunea de luare de mită etc).pen.).art.).pen. Se au în vedere drepturile electorale prevăzute în Constituţie. Interzicerea acestui drept nu se poate pronunţa decît pe lîngă interzicerea dreptului prevăzut Ia litera a)5 afară de cazul cînd legea dispune altfel.

Drept penal.. iar curator în art. nr.65 C. ultim C. în art. î74. nr.pen.. p.. Codul familiei prevede dreptul de a fi tutore în art. 1993. 176 C.art.II.cit.pen. Suprem.64 C. alin.. Pedeapsa interzicerii unor drepturi funcţionează ca pedeapsă obligatorie şi facultativă..2209/1979. op. se indică anumite criterii după care 22 23 24 Trib. 403. Bulai. instanţa trebuie să indice în hotărîrea de condamnare care dintre drepturile prevăzute în art. care reprezintă pedeapsa globală a concursului24.p. Rezultă că ea nu se aplică în situaţia pronunţării pedepsei cu închisoarea inferioară limitei de 2 ani. Interzicerea unor drepturi este obligatorie cînd este prevăzută în norma de incriminare alături de pedeapsa principală (de exemplu la infracţiunea de omor . C. Bulai.art. dec. C. 152-157.26. se interzic şi pe ce durată (de la 1.pen. s. 155.p. de altfel. p. ea poate fi înlăturată în cazul reţinerii de circumstanţe atenuante (art. 175.. ar prejudicia interesele minorului (de exemplu în cazul săvîrşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului . * în cazul unui concurs de infracţiuni. voi. la infracţiunile contra siguranţei statului .art. etc). C.306 C. nici" în cazul amenzii 23 . 113-141. Prin fapta săvîrşită infractorul s-a dovedit a fi nedemn de a exercita anumite însărcinări a căror realizare.153.) Pedeapsa interzicerii unor drepturi este facultativă £înd nu este prevăzută în dispoziţiile speciale.1a ÎO ani) 22 .pen.335.7. Şi în cazul obligativităţii ei se cere condiţia ca pedeapsa principală aplicată să fie închisoarea de cel puţin 2 ani. pedeapsa complimentară se aplică numai în cazul cînd una dintre pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente este de cel puţin 2 ani şi nu în ipoteza cînd la acest cuantum s-a ajuns prin aplicarea sporului permis de lege.J. Dreptul. 198 C. Partea generală calitatea de tutore sau curator pe care ar exercita-o infractorul.pen.art. p.pen.pen. op.76. op. Deşi este prevăzută în norma specială şi are caracter obligator. nr. aplicarea sa fiind lăsată la latitudinea instanţei de judecată. Această pedeapsă complimentară poate fi aplicată dacă pedeapsa principală constă în închisoare a cărei durată stabilită de instanţă este de cel puţin 2 ani. Miîrache.art.2405/1992. p. 157 (trădare) şi altele.cit. s.dec. a raportului sexual cu o minoră . Condiţii de aplicare. a relaţiilor între persoane de acelaşi sex .100. 352 .cit. * Pronunţînd pedeapsa interzicerii unor drepturi.S. C D .. 1979.200 C. C..

417. Bulai. Codul penal comentat. op.pen. 404. întrucît închisoarea nu ia sfîrşit în acest moment. la expirarea căreia condamnatul îşi recapătă drepturile interzise.cit. pînă în acel moment a funcţionat pedeapsa accesorie. 405*. trebuie să se orienteze instanţa pentru a decide dacă este sau nu cazul să o aplice. op.art.II.. cînd pedeapsa stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiune pe viaţă şi facultativ. reflectată în pedeapsă. în cazul degradării militare drepturile menţionate se pierd. Degradarea militară se execută în momentul rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare. Noţiune.2 C. 353 25 . Popescu. p.67 C.. Dacă în cazul pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi se suspendă sau se restrînge exerciţiul unor drepturi. voi. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.. Executarea pedepsei. M. ci se execută la data împlinirii pedepsei privative de libertate. Pedeapsa degradării militare este prevăzută numai în partea generală a Codului per«al . p.133 alin. fiind o pedeapsă privativă de drepturi. Art.cit. cînd infracţiunea săvîrşită este intenţionată. constînd în pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniforma militară.. Degradarea militară este o pedeapsă complimentară (privativă de drepturi). op. criterii care se referă la natura şi gravitatea infracţiunii. 28. iar pedeapsa principală stabilită este de cel puţin 5 ani şi cel mult de 10 ani. C.. Are caracter obligator.). Basarab. Conţinut şi condiţii de aplicare (art. gradul militar şi dreptul de a purta uniforma militară se pierd definitiv. neputînd fi recăpătate nici pe calea reabilitării25. p.. prevede că reabilitarea nu are ca D.27. Executarea pedepsei.53 şi 67.cit. § 3.pen.66.TULUL V.Sancţiunile în dreptul penal. la împrejurările cauzei şi la persoana infractorului. Pedeapsa interzicerii unor drepturi se execută după executarea închisorii. Degradarea militară 405. După modul său de* aplicare. este obligatorie şi facultativă. pe o anumită perioadă. Dacă prima pedeapsă complimentară este limitată ca durată în timp. în funcţie de gravitatea faptei săvîrşite. care se aplică infractorilor militari şi rezervişti. în cazul liberării condiţionate. pedeapsa nu se execută din momentul liberării. degradarea militară produce efect perpetuu.

pînă la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori pînă la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Pedepsele accesorii 406. caracterizare (art. § 4.71 C.pen.71 C. pînă la graţierea totală sau a restului de pedeapsă.64 C. (pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi). 8 luni. eîc). Se interzice exercitarea tuturor acestor drepturi întrucît persoana fiind condamnată la pedeapsa închisorii nu poate avea în perioada condamnării dreptul de a alege şi de a fi ales. In cazul dispunerii liberării condiţionate pedeapsa accesorie continuă să funcţioneze pînă la împlinirea duratei pedepsei închisorii pronunţată de instanţă.pen. . Pedeapsa accesorie prezintă următoarele caracteristici: . legea a prevăzut că interzicerea drepturilor părinteşti şi a dreptului de a fi tutore sau curator 354 . ori pînă la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. dreptul de a ocupa o funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi celelalte drepturi pe care !e-a avut înainte. ce decurge de drept din pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau din pedeapsa închisorii şi constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. Această pedeapsă este prevăzută în arî. spre deosebire de pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi. Ea însoţeşte şi pedeapsa închisorii executată la locul de muncă pînă la stingerea acesteia. întrucît condamnatul execută pedeapsa în regim de libertate.Drept penal.Constă în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. care se pronunţă numai dacă pedeapsa închisorii este de cel puţin 2 ani. oricît ar fi durata sa de redusă (5 luni.64 C. Noţiune.pen. Partea generală urmare rechemarea în cadrele permanentele ale armatei sau redarea gradului militar pierdut. existînd o incompatibilitate între situaţia sa de condamnat ia privaţiunea de libertate şi menţinerea drepturilor şi calităţilor pe care le avea înainte de condamnare.pen).Pedeapsa accesorie durează din momentul pronunţării hotărîrii definitive de condamnare şi pînă la terminarea executării pedepsei. conţinut. . Decurgînd din pedeapsa închisorii însoţeşte această pedeapsă. din momentul în care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă şi pînă la terminarea executării pedepsei. Pedeapsa accesorie este o pedeapsă privativă de drepturi. în acest caz..

71 alin. totuşi organul de judecată trebuie să menţioneze în dispozitivul hotărîrii (art. ci lăsată la aprecierea instanţei (art.).86^ alin. • • • • 26 C.357 alin.. Sancţiunile în dreptul penal. de unde se deduce că acestuia nu i se interzice dreptul de a alege 26 .155.3 C. mai instituie o alta.cit. p. Durata pedepsei accesorii este mai mare şi în cazul prescripţiei executării pedepsei. să nu fie obligatorie.pen.pen.2. din cadrul legal al executării pedepsei la locul de muncă.pen. întrucît această pedeapsă decurge din pedeapsa privativă de libertate. uneori să dureze mai mult decît durata închisorii. întrucît ea curge din momentul pronunţării hotărîrii definitive de condamnare. Pedeapsa accesorie poate. pe perioada menţionată. care se pune în executare ulterior hotărîrii definitive.71 C. 355 .TULUL V.) prin care se pronunţă condamnarea că persoana condamnată este lipsită de drepturile arătate în art.3 C. ea nu trebuie anume pronunţată şi aplicată de instanţă. op. în afară de această excepţie art. Mitrache.pr. ce rezultă din prevederea potrivit căreia "pe durata executării pedepsei condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales".

între 14 şi 16 ani minorul răspunde numai dacă se dovedeşte că a acţionat cu discernămînt. minorii între 15 şi 20 ani răspundeau penal. Zolyneak. în Codul Penal din 1937.ÎI. iar între limitele de la 13 ani la 15 ani 2 7 minorul răspundea numai dacă se constata că a acţionat cu discernămînt. adică a aptitudinii minorului de a înţelege şi I voi raportată la fapta concretă săvîrşită28. Partea generala CAPITOLUL III Sancţiunile aplicabile infractorilor minori. Cercetările criminologice. Codul Penal din 1968 a ridicat limitele de vîrstă de la care minorul poate-răspunde penal. răspunderea fiind condiţionată de împlinirea vîrstei de 15 ani.pen. care nu permite a se face dovada contrară. Drept penal. Se observă existenţa unei capacităţi penale condiţionată de . M. Este o prezumţie legală absolută (juris et de jure) de incapacitate penală. Consideraţii generale 407. cei între & şi 1-5 ani puteau --fi sancţionaţi dacă Ie constata că avi acţionat cu discernămînt. Minorul care a împlinit vîrsta de "27 Codul penal din 1864 prevedea că minorii pînă la 8 ani sînt apăraţi de pedeapsă.cit. op. potrivit art. răspunderea penală a minorului a fost fixată la vîrsta de 15 ani împliniţi. aspect reflectat în toate legislaţiile penale.. voi. urmînd a se interveni.. Măsuri educative şi pedepse SECŢIUNEA I Regimul specia! de sancţionare a infractorilor minori § 1. p..99 C. . pentru a ocroti pe minorii ce săvîrşesc fapte prevăzute de legea penală şi a-i scoate din cîmpul coerciţiei severe a acesteia. prin mijloace educative obişnuite. 356 . Limitele de vîrstă ale răspunderii penale a minorilor.constatarea discernămîntului.. şi de psihologie pedagogică au dus la concluzia necesităţii ridicării limitei de vîrstă de la care minorul poate răspunde penal.. minorul care nu a împlinit 14 ani nu răspunde penal.Drept penal. Astfel. în vederea îndreptării lor.

16 ani răspunde penal. Cauza de diferenţiere a răspunderii penale. din sistemul sancţionator instituit precum şi din alte dispoziţii ale Codului penal. aplicîndu-se reglementarea prevăzută de Codul penal consacrată minorităţii. art. natură juridică ce se răsfrînge cu efecte benefice în toate reglementările penale. Sancţiunile în dreptul penal. reeducarea în condiţii optime şi readaptarea la viaţa socială normală. în cazul infracţiunilor continui.. Rămureanu.) cînd dobîndeşte capacitatea deplină de exercitare a drepturilor sale civile ca şi majoratul29.) sau chiar de 15 ani (art. ceea ce conferă un statut juridic deosebit al acestei categorii de infractori. continuate şi de obicei. referitoare la răspunderea penală a minorilor. existînd deci de la această vîrstă prezumţia legală absolută de capacitate penală. chiar în situaţia în care se căsătoreşte înainte de împlinirea vîrstei de 18 ani. în caz contrar regimul de sancţionare fiind subordonat aceluia privitor la răspunderea penală a infractorilor majori.fam.. Partea generală.cit. intitulat "Minoritatea". se reflectă în regimul special de sancţionare al infractorilor minori. Reglementarea regimului juridic al infractorilor minori este cuprinsă într-o diviziune separată a Codului penal. op.4 alin.TITLUL V. Femeia îşi păstrează condiţia juridică a minorului. deosebit de a celor majori.2 C. intervenind numai atunci cînd măsurile educative nu asigură o sancţionare corespunzătoare gravităţii faptei comise şi nu corespund necesităţii de V.. în raport cu legea penală. titlul V. p. regimul juridic al minorului se aplică numai dacă momentul epuizării acestor fapte a avut loc tot în perioada minorităţii.90-110. Codul penal comentat. alcătuit din măsuri educative. se poate aprecia că minoritatea constituie o cauză de diferenţiere a răspunderii penale a minorilor (de diferenţiere a sancţiunilor de drept penal) în raport cu răspunderea infractorilor majori. 408.4 alin.. Natura juridică a stării de minoritate. . interesează limita de vîrstă pe care a avut-o minorul la data săvîrşirii faptei şi nu aceea pe care a atins-o la data descoperirii sau judecării acesteia. în ipoteza săvîrşirii unei infracţiuni sînt aplicabile dispoziţiile răspunderii penale a minorului.523. Din întreaga reglementare. la atingerea limitei de 16 ani (art. 357 .Pentru aplicarea legii penale cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. ce se aplică cu prioritate în sancţionarea infracţiunilor săvîrşite de ei şi pedepse. incluse în alte capitole ale legii penale. avînd ca finalitate ocrotirea lor. care au o aplicabilitate secundară.l C fam.

iar în cazul suspendării condiţionate termenul de încercare prevăzut de lege este mai redus. De menţionat în acest sens art. alături de alte condiţii prevăzute de lege. care au primit denumirea de măsuri educative. Anumite instituţii de individualizare a executării pedepsei.129 C. la 1 ianuarie Î969 ca ulterior. Codul penal a prevăzut un regim special favorabil minorilor.218/1977. din cuantumul stabilit de instanţa de judacată. în cazul liberării condiţionate durata pedepsei ce trebuie executată. adecvate nevoilor specifice de educare a acestei categorii de infractori. în condiţiile speciale. prin Decretul nr.). Partea generală îndreptare a infractorului.110 C. Dacă se apreciază că măsura educativă nu este suficientă pentru îndreptarea minorului se aplică pedeapsa închisorii sau amenzii* însă limitele minime şi maxime speciale se reduc la jumătate.60 alin. din materia recidivei.prevede condiţii avantajoase şi în cadrul altor materii cum este a prescripţiei. nu atrage starea de recidivă în situaţia săvîrşirii unei noi infracţiuni intenţionate în viitor. de care depinde acordarea liberării condiţionate. să se revină la regimul juridic existent la data apariţiei codului. în urma modificării Codului penal prin Legea nr.). fiind cuprins între 6 luni şi 2 ani. Acest regim de sancţionare se deosebeşte de cel aplicabil infractorilor majori. durata fiind lăsată la aprecierea instanţei (art. în raport cu condiţiile de aplicare faţă de infractorii majori.Drept penal. ce au prioritate în sancţionarea lor.4 C. şi în cazul altor instituţii ale dreptului penal.pen. cu rol preponderent sau exclusiv educativ.pen.). Statutul special se deosebeşte şi în ce priveşte regimul de executare al. care prevede că o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. 358 . iar în prezent. care se execută separat de infractorii majori. pedepsei închisorii aplicată minorului. ca suspendarea condiţionată şi liberarea condiţionată prevăd condiţii rnai favorabile în cazul aplicării lor minorilor.38 iit. în sensul că. în primul rînd prin natura sancţiunilor prevăzute în cod ce se aplică minorilor. în sensul că termenele de prescripţie a răspunderii penale şi a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei căreia data săvîrşirii infracţiunii erau minori (art. De asemenea.pen. acestea devenind limitele legale de sancţionare a minorilor.pen.a. 104/1992. să se modifice şi să constea numai în măsuri educative. codul. C. pentru o infracţiune săvîrşită în timpul minorităţii.. este mai redusă în cazul minorilor în raport cu infractorii majori (art. Regimul în această alcătuire exista la data intrării în vigoare a Codului penal. iar în cazul amenzii durata termenului de încercare este de 6 luni. în cazul pedepsei închisorii.

2. legea penală a instituit.. intimidare şi reeducare. Criteriile de individualizare a sancţiunilor. de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. Pentru aplicarea sancţiunilor infractorilor minori s-au prevăzut criterii speciale de alegere şi individualizare a acestora. deosebite. Aplicarea unei categorii de sancţiuni exclude aplicabilitatea celeilalte. care impune cerinţa alegerii şi adaptării lor ca natură şi durată încît acestea să corespundă gravităţii faptei săvîrşite. Codul penal. Datorită condiţiei biopsihice a minorilor. de asigurare a instruirii şcolare şi a dobîndirii unei profesii sau meserii. Regimul de sancţionare a infractorilor minori în legislaţia în vigoare 409. Dongoroz. un regim special de sancţionare pentru aceştia.. -. dar care au o funcţie de constrîngere. în cadrul legal al minorităţii . precum şi necesităţii realizării unui proces eficient de educare. V.cit.II. ce se aplică şi ele de sine stătător. un regim mixt.. Dînd preponderenţă măsurilor educative.243. 410. avîhd o funcţie preponderent sau în exclusivitate educativă. aşa cum s-a menţionat.. Regimul de sancţionare este unic pentru toate categoriile de minori care răspund penal. op. Măsurile educative sînt sancţiuni de drept penal care se aplică de sine stătător.100 C. care se referă atît la fapta săvîrşitâ cît şi la persoana minorului. Criteriile prevăzute în art. în cazul săvîrşirii unor infracţiuni de către făptuitorii minori. - § 2. nu este suficientă pentru îndreptarea acestuia.pen.art. Pedepsele sînt şi ele sancţiuni de drept penal. datorită gravităţii faptei şi persoanei făptuitorului. gradul său concret de pericol social corelat cu împrejurările de comitere a faptei (agravante sau atenuante).100 alin. Ambele categorii de sancţiuni urmăresc prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni în viitor. prevede că pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative.72 C.. 359 . împrejurărilor în care a avut loc 30 precum şi persoanei făptuitorului . Regim mixt de sancţionare. în parte. p.gradul de pericol social al faptei săvîrşite. sînt următoarele: . voi.100 C. constînd în măsuri educative şi pedepse.pen. în art. adică tipul infracţiunii comise. Sancţiunile de drept penal sînt guvernate de principiul de bază al individualizării.TITLUL V.pen. Explicaţii teoretice. respectiv pentru cei între 16-18 ani şi 14-16 ani. Sancţiunile în dreptul penal.

în funcţionarea acestora sînt antrenaţi o serie de factori educaţionali. dacă a mai săvîrşit vreo faptă prevăzută de legea penală sau alte abateri de la •normele de convieţuire socială. prezentate într-o scară ierarhică în ordinea gravităţii lor.Drept penal.familie organizată sau dezorganizată -. una din ele 360 .72 C.72 C. ca tentativa. şcoala. spre exemplu. şi criteriile de individualizare prevăzute în art. . respectiv nivelul intelectual şi moral. de unele deficienţe de care este afectat. starea sănătăţii. ca familia. Măsurile educative prevăzute în Codul penal 411. comportarea în timpul procesului. internarea într-un' centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ. Cînd din categoriile de sancţiuni s-a ales pedeapsa. de influenţele la care a fost supus. la individualizarea ei. înţelegîndu-se condiţiile materiale şi morale ale familiei în care s-a dezvoltat minorul . prezentarea în faţa autorităţii.. în funcţie de gradul de instruire a minorului. ce privesc stabilirea pedepsei. dacă prezintă sau nu o stare de debilitate fizică etc. reputaţia sa. în măsura în care nu sînt incluse în criteriile speciale prevăzute mai sus. Codul penal prevede în art. societate.pen. care poate fi mai ridicat sau mai scăzut. . se iau în considerare criteriile de individualizare din art. . se va lua în considerare şi comportarea după săvîrşirea infracţiunii. § 3. 101 următoarele măsuri educative: mustrarea.pen. de mediul în care a evoluat.starea fizică a minorului.dezvoltarea intelectuală şi morală. Preliminarii. vîrsta mai apropiată sau mai îndepărtată de aceea a majoratului. şcoală. Partea generală . elemente caracterizante pentru persoana minorului. avîndu-se în vedere conduita acestuia în familie. Se pot avea în vedere.alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. înţelegîndu-se prin aceasta condiţia sa fizică. relaţiile sale cu diferite categorii de persoane care au marcat favorabil sau defavorabil persoana minorului. unele instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor. ca natură şi durată. necesitatea luării în considerare a dispoziţiilor generale. condiţii proprii sau improprii m»i educaţii sănătoase. libertatea supravegheată. participaţia. . concursul de infracţiuni etc.comportarea minorului.condiţiile în care a crescut şi a trăit. mediul ambiant.

mustrarea se aplică în cazul faptelor de o gravitate scăzută. Mustrarea se aplică de către instanţa de judecată.103). Lipsa minorului de la judecată face imposibilă aplicarea şi executarea măsurii. prevăzînd că minorul se încredinţează în primul rînd părinţilor sau persoanei ce 1-a înfiat ori tutorelui său. sub supravegherea deosebită a unor factori educaţionali capabili să asigure îndreptarea minorului. punîndu-i-se în vedere că dacă săvîrşeşte din nou o infracţiune i se va aplica o măsură mai aspră sau i se va aplica o. ci li se poate încredinţa de către instanţă această sarcină la cererea lor sau manifestîndu-şi acceptarea la cererea în Codul penal din 1936 categoria de sancţiuni la care ne referim purta denumirea de măsuri de siguranţă. B. în prezenţa minorului. eficienţa sa fiind condiţionată de contactul nemijlocit al minorului cu organul de judecată în vederea admonestării sale. A. acestea erau libertatea supravegheată şi reeducarea morală (art. Legea instituie o ordine de preferinţă a acestora. în sfătuirea minorului de a-şi corecta conduita în viitor şi a da dovadă de îndreptare. familie dezorganizată). Rezultă că această categorie de persoane nu sînt legalmente obligate a-şi lua sarcina supravegherii minorului. are caracter privativ de libertate (internarea în centrul de reeducare). 144). în arătarea pericolului social al faptei săvîrşite. caracterizare (art.alcoolici. întrucît nu s-ar realiza finalitatea urmărită de lege. 413. Această măsură prevăzută în art. caracterizare (art.102). se va dispune încredinţarea minorului unor persoane de încredere.pen. Noţiune. Mustrarea..pen. Sancţiunile în dreptul penal. 361 31 . de preferinţă unei rude mai apropiate (în sensul art.pen. iar ultima măsură are un caracter mixt. avînd obligaţia legală de a-şi asuma această răspundere.103 C.102 C. medical-educativ31. Aşa cum prevede art. constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an.149 C. Noţiune..pedeapsă. executîndu-se imediat după pronunţarea sa. Libertatea supravegheată. avînd în vedere şi comportarea anterioară a minorului. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea minorului în condiţii satisfăcătoare (părinţii sînt decăzuţi din puterea părintească sau se află într-o stare de decădere morală . Aceste categorii de persoane nu pot refuza supravegherea minorului.) la cererea acesteia. a consecinţelor acesteia. 412. mustrarea este o măsură educativă ce constă în dojenirea minorului.TITLUL V. Fiind măsura educativă cea mai puţin severă.

aceşti factori educaţionali au obligaţia să înştiinţeze de îndată instanţa pentru a se lua măsurile corespunzătoare dacă minorul se sustrage de la supravegherea exercitată asupra sa. Măsura durează timp de un an de zile.. dacă în cursul termenului de un an minorul se 32 362 V.. după programul de şcoală. Persoanele sau instituţiile cărora le-a fost încredinţat minorul au obligaţia de a supraveghea îndeaproape (deci o supraveghere specială avînd în vedere că se exercită asupra unui infractor) comportarea minorului în scopul îndreptării sale. Revocarea măsurii educative a libertăţii supravegheate şi înlocuirea ei. Legea de modificare a Codului penal nr.pen. De asemenea. 140/1996 a introdus un alineat nou care prevede că instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multor din următoarele obligaţii: a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite.Drept penal.cit. la expirarea duratei măsura educativă se consideră executată. cu o durată între 50 şi 200 de ore. de maximum 3 ore pe zi.4 C. p. . dacă are purtări fele. Odată cu punerea în executare a măsurii. op. Dacă în timpul acestei perioade minorul a avut o conduită corespunzătoare. Rămureanu. se va încredinţa minorul spre supraveghere unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor. b) să nu intre în legătură cu anumite persoane. 414. instanţa avertizează minorul asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea obligaţiilor impuse în perioada termenului de încercare a măsurii luate. perioadă care curge de la punerea sa în executare.. Partea generala. Codul penal comentat. întrucît minorul este angajat în procesul de învăţămînt sau este încadrat într-o unitate în care munceşte... c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă.541. Dacă o astfel de posibilitate nu există. instanţa ia legătura cu şcoala sau cu unitatea unde lucrează ori cu instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă pentru ca şi aceste instituţii să supravegheze îndeaproape comportarea minorului. asigurîndu-se astfel o colaborare din partea tuturor factorilor antrenaţi în reeducarea lui. adică o comportare ce nu corespunde regulilor de convieţuire socială sau dacă săvîrşeşte din nou o faptă prevăzută de legea penală. Partea generală instanţei32. aşa cum prevede art.103 alin. Libertatea supravegheată se revocă. în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.

D.p. dacă sînt realizate cerinţele legii în ce priveşte condiţiile de aplicare şi executare sau. Trib.pen.TITLUL V. Măsura internării se ia pe timp nedeterminat. s. trebuie să nu fi depăşit vîrsta de 17 ani. 1971. Revocîndu-se această măsură. Aşa cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. Termenul de un an curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.. în caz contrar urmînd a se recurge la aplicarea de pedepse. sustrage de la supraveghere sau are purtări rele. Noţiune. să se reinsereze util în societate şi să se prevină săvîrşirea de noi infracţiuni.R. în ordinea prevăzută de lege . acesta la data aplicării măsurii. Liberarea minorului înainte de a deveni major (art. 416. Internarea într-un centru de reeducare. Deoarece măsura se aplică minorului pe timp de un an. nr. Caracterizare (art. legea permite prelungirea măsurii cu o durată de 34 cel mult 2 ani . de regulă. p. se aplică o pedeapsă.75. în perioada internării se creează minorului posibilitatea de a continua pregătirea şcolară precum şi dobîndirea unei profesiuni. nr. 415. D. se aplică măsura educativă a internării în centrul de reeducare. de îndrumare a Plen.l din 13 februarie 1971. pentru ca în momentul externării să-şi poată asigura existenţa din muncă. însă nu poate dura. se aplică următoarea măsură educativă în ordinea gravităţii şi anume internarea într-un centru de reeducare. în funcţie de gravitatea faptei şi imposibilitatea aplicării măsurii amintite. adică o conduită contrară celei impuse sau săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală (care nu este infracţiune întrucît îi lipseşte vinovăţia). R. Dacă menţinerea în centrul de reeducare este necesară şi după împlinirea acestei vîrste.553/1973. Ca orice sancţiune privativă de libertate şi măsurii internării i se asociază Dec. în vederea continuării procesului de învăţămînt sau a pregătirii profesionale. G. p..art. în caz contrar măsura neputîndu-se aplica 33 . dec. la data aplicării măsurii. decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Sancţiunile în dreptul penal. Suprem. în cazul în care fapta săvîrşită este o infracţiune. datorită gravităţii faptei şi persoanei făptuitorului nu pot asigura îndreptarea acestuia. C. 34 33 Trib. care are caracter privativ de libertate şi se aplică în situaţia cînd celelalte măsuri educative. 363 .104).29. în interesul făptuitorului. 12/1974.105 şi 106 C. internarea într-un centru de reeducare constituie măsura educativă cea mai severă. Suprem.107). nr. făptuitorul trebuie să fie minor.104 -.

. care în acest caz. dimpotrivă. dacă. adică unor deficienţe sau maladii. D. decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. în timpul internării sau în perioada liberării înainte de a deveni major. ca măsură complimentară. în vederea * definitivării procesului instructiv-educativ sau pregătirii profesionale. Dacă în perioada internării în institutul medical364 . Şi în cazul acestei măsuri educative cu caracter . denumită liberarea minorului înainte de a deveni major. în cazul în care se impune menţinerea internării. în perioada liberării minorului acesta are o purtare necorespunzătoare. medical-educativ. Această măsură. şi se ia. Dacă a dispărut cauza ce a impus internarea în institutul medical-educativ. dispunînd aplicarea unei pedepse în condiţiile legii. în situaţia în care minorul săvîrşeşte din nou o infracţiune.îO5 C. Liberarea are un caracter condiţionat. şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. liberarea devine definitivă şi măsura internării încetează. dar nu poate dura.îndată. încetarea executării pedepsei la locul de muncă). Caracterizare. instanţa poate să dispună revocarea liberării. măsura poate fi prelungită după ajungerea la majorat. caracterizată prin restrîngerea libertăţii. revocă internarea şi implicit liberarea. 417. Măsura se ia pe o durată nedeterminată. pe de altă parte. avînd în vedere gravitatea faptei şi persoana făptuitorului. ce constă în liberarea acestuia înainte de împlinirea vîrstei de 18 ani.). cu cel mult încă doi ani. Dacă nu se impune aplicarea unei pedepse. se revocă liberarea şi se menţine măsura internării. că trebuie să se aplice o pedeapsă. Partea generală o instituţie complementară.pen. dacă a avut o conduită bună şi a" împlinit vîrsta de 18 ani. are un caracter mixt. pentru care instanţa consideră. legea prevede că se poate lua faţă de acest minor măsura internării în centrul de reeducare. Internarea într-un institut medical-educativ (art. este facultativă. în principiu.105 C. stăruinţă în realizarea procesului instructiv-educativ precum şi în însuşirea pregătirii profesionale. pe de o parte. dacă a executat cel puţin un an din sancţiunea internării.Drept penal. depinzînd de conduita făptuitorului în perioada liberării. neputîndu-se stabili aprioric perioada necesară îngrijirii medicale. măsura internării trebuie să fie ridicată de . faţă de minorul care.pen. aşa cum prevede art. datorită stării sale fizice sau psihice.. are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie adecvat maladiilor de care suferă. condiţii impuse de regulă tuturor instituţiilor privitoare la individualizarea executării sancţiunilor de drept penal (liberarea condiţionată.mixt. dacă starea minorului impune prelungirea internării-în institutul medical-educativ.

se referă la limitele acestora. educativ. singura pedeapsă privativă de 365 . iar.). ceea ce a determinat să se facă propuneri în literatura penală de perfecţionare a acestuia. Pedeapsa închisorii.TITLUL V: Sancţiunile în dreptul penal. care a prevăzut aplicarea numai de măsuri educative.pen. pentru fapte mai grave săvîrşite de minori. precum şi pentru abrogarea Legii. 1 privitor la pedepsele pentru minori.218/1977. 104/1992 se reduc la jumătate. 419. iar în baza modificării aduse prin Legea nr.* 104/1992 pentru modificarea şi completarea Codului penal. Pedepsele aplicabile minorilor infractori 418. Perioada de aplicare a Decretului nr. Singura dispoziţie din Legea nr. Examinarea care se face are în vedere reglementarea iniţială din Codul penal cu modificarea amintită. prin reintroducerea pedepsei închisorii. educative ar fi insuficiente. cu limite mai reduse decît cele aplicabile infractorilor majori. Una din pedepsele'prevăzute de lege la care poate recurge instanţa este închisoarea. în sensul că la data intrării în vigoare a Codului limitele pedepselor se reduceau cu 1/3. 218/1977" s-a revenit la regimul de sancţionare al minorilor infractori existent în Codul penal la data intrării sale în vigoare. pe de altă parte. care a modificat art. 104/1992. pentru care se apreciază că este cazul să i se aplice pedeapsa închisorii. instanţa revocă internarea şi dispune aplicarea închisorii. regimul de sancţionare a minorilor prevedea şi posibilitatea aplicării de pedepse. pe de o parte. prin lărgirea sferei măsurilor educative. a Codului de procedură penală şi a altor legi. faţă de care măsurile. Limitele speciale "ale acestora se reduceau cu 1/3. La data intrării în vigoare a Codului penal. sau amenda (art. Regimul de sancţionare a funcţionat pînă la apariţia Decretului nr. ca o măsură excepţională. S 4.109 alin. Prin "Legea nr. 59/1968 şi a Decretului nr. nr. au fost abrogate implicit prin decretul amintit. acestea fiind închisoarea. a arătat insuficienţa cadrului legal în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionaiităţii minorilor. Toate dispoziţiile din Codul penal care prevedeau aplicarea de pedepse precum şi dispoziţiile referitoare la instituţiile de individualizare a executării acestora.109 C. minorul săvîrşeşte din nou o infracţiune. Caracterizare.218/1977. în cazul minorilor.

în cazul alegerii măsurilor educative se aplică una singură pentru toate infracţiunile concurente.pen. A doua pedeapsă care se poate aplica minorilor infractori este amenda. Pentru a ocroti persoana minorului şi a o feri de consecinţele ce decurg din condamnare. Partea generala ' libertate care se poate aplica. alternativ cu pedeapsa închisorii pe timp limitat.38 lit.Drept penal.baza art.109 alin.109 alin. detenţiunea pe viaţă. iar instanţa potrivit art. în . acestea îşi produc efectele prevăzute de lege (depăşirea maximului sau coborîrea sub minim) în raport cu limitele reduse potrivit stării de minoritate.72 alin. precum şi în cazul tentativei. cît şi calificată. 420. ale cărei limite prevăzute de lege se reduc la jumătate. aşa cum prevede art.. instanţa trebuie să se fixeze la un gen de sancţiuni pedepse sau măsuri educative. iar instanţa a ales. Nu se poate aplica pentru o infracţiune concurentă o măsură educativă şi pentru alta pedeapsa închisorii.. legea a inserat prevederea . prevedea că la stabilirea stării de recidivă 366 .2 C. art.). atunci. Amenda. Executarea pedepsei se face după reguli speciale: condamnaţii minori execută pedeapsa separat de condamnaţii majori în locuri speciale de deţinere. se aplică reglementarea din art.peri.109 alin. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se poate aplica minorilor infractori.3 prevede că minorilor li se asigură posibilitatea de a continua învăţămîntul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregătire profesională potrivit aptitudinilor lor. Pedeapsa amenzii se aplică în condiţiile prevăzute de lege.a. Dacă pentru infracţiunea săvîrşită de minorul infractor se constată existenţa unor cauze sau circumstanţe agravante ori atenuante. Reducerea la jumătate a limitelor speciale ale pedepsei închisorii operează atît în cazul infracţiunilor în formă simplă.pen.pen.. De asemenea. Codul penal în art. Infractorilor minori nu li se pot aplica pedepsele complimentare interzicerea unor drepturi.72 C.art..34 C. Limitele pedepsei închisorii se reduc la jumătate: în urma reducerii minimul nu poate depăşi 5 ani. în locul ei se aplică pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani.pen.2 C. C. a ales amenda. cînd aceasta este alternativă cu pedeapsa închisorii.3 C. iar instanţa a aplicat pentru toate faptele pedepse constînd în închisoare sau amendă. degradarea militară (art.pen. în cazul în care minorul a săvîrşit un concurs de infracţiuni. potrivit căreia condamnările pentru faptele săvîrşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţile şi decăderile ce decurg de regulă din acestea.4 C.57 alin.pen. Dacă pentru infracţiunea săvîrşită de minor legea prevede detenţiunea pe viaţă.

pentru minor una sau mai multe obligaţii din cele prevăzute în art.110. Potrivit dispoziţiilor acestui text odată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art.110 se coroborează cu cele din art.81-86 C. 420*.110 C. Dacă o persoană este condamnată definitiv la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni. 140/1996 s-a introdus în Codul penal un text nou. sediul legal al instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei. 103 alin. Sancţiunile în dreptul penal. Prin Legea nr. cu nota marginală "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control". nu se ţine seama de o condamnare privitoare la o infracţiune săvîrşită în timpul minorităţii. Dispoziţiile din art.TULUL V. ulterior după împlinirea vîrstei de 18 ani săvîrşeşte din nou o infracţiune intenţionată.3 şi anume: a) să nu frecventeze anumite locuri publice. iar. Potrivit acestor dispoziţii termenul de încercare este mai redus în raport cu cel al infractorilor majori. pentru o infracţiune intenţionată. condiţiile speciale mai favorabile de aplicare fiind prevăzute în titlul V destinat minorităţii. 103 alin. care nu poate fi neglijat de instanţă în individualizarea pedepsei pentru a doua infracţiune.pen. Incidenţa instituţiilor de individualizare a executării pedepsei. b) să nu intre în legătură cu anumite persoane. Instituţiile privitoare la individualizarea executării pedepsei sînt aplicabile şi infractorilor minori. a) Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul Infractorului minor. art. Condamnarea definitivă constituie. Această instituţie de individualizare a executării pedepsei se poate dispune şi în cazul infractorului minor. c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de 367 . art.pen. dar pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. ce poate constitui al doilea termen al recidivei. însă. nu se reţine recidiva şi deci nu se agravează pedeapsa potrivit acestei cauze legale agravante. în cazul pedepsei ce constă în amendă termenul de încercare este de 6 luni.. a 1 ) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control.110. fiind alcătuit din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani stabilit de instanţă. încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. putînd stabili totodată. în condiţii mai avantajoase decît în cazul infractorilor majori. săvîrşită în timpul minorităţii.3. pe durata termenului de încercare. instanţa poate dispune. un antecedent penal.

pen din cadrul suspendării executării sub supraveghere.2. acordarea libertăţii condiţionate este mai redus în cazul infractorilor minori decît a celor majori.Drept penal. După împlinirea vîrstei de 18 ani. după programul de şcoală.3 poate atrage revocarea suspendării condiţionate. Legea prevede că dispoziţiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control se aplică în mod corespunzător şi în caz de liberare condiţionată a minorului. în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.2 că cei condamnaţi în timpul minorităţii cînd ajung la vîrsta de 18 ani pot fi liberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani şi a unei jumătăţi dacă închisoarea este mai mare de 10 ani dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute în art.863 C. Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. Legea prevede în art.60 alin.59 alin. de maximum 3 ore pe zi. adică revocarea suspendării executării pedepsei cu executarea în întregime a pedepsei sau poate prelungi termenul de încercare cu cel mult 3 ani.864 alin. r 368 . în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţă potrivit art. instanţa poate dispune respectarea de către cel ce a săvîrşit fapta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art.l. Cuantumul de pedeapsă care trebuie executat pentru. b) Liberarea condiţionată.863 se aplică în mod corespunzător dispoziţiilor art. Partea generala interes public cu o durată între 50 şi 200 ore. în cazul infracţiunilor din culpă pot fi liberaţi condiţionat dacă au executat o pătrime când pedeapsa închisorii nu depăşeşte 10 ani şi o treime în cazul închisorii mai mari de 10 ani.103 alin.

ca în pazul' pedepselor. incapacitatea sau nepregătirea profesională). condiţiile de executare şi consecinţele ce decurg din aplicarea ei. Noţiunea măsurilor de siguranţă. CAPITOLUL IV Măsurile de siguranţă SECŢIUNEA I •Consideraţii generale § 1. în general. că unele măsuri de siguranţă. interdicţia de a se afla în anumite localităţi. fără ca prin aceste caracteristici să apară caracterul represiv. pentru a preveni săvîrşirea altor fapte penale. care se aplică în scopul reeducării lui. prin natura sa. aşa cum se relevă în cazul pedepsei. De menţionat. confiscarea specială şi artele impun unele restricţii şf privaţiuni. nu provoacă făptuitorului o stare de suferinţă. de constrîngere. în scop profilactic. legislaţia penală modernă a consacrat şi alte sancţiuni de drept penal denumite măsuri de siguranţă. Generalităţi 421. de caracterul aflictiv. care se aplică faptelor prevăzute de legea penală (post delictum). meserie sau altă ocupaţie. Ele sînt lipsite. Dacă în cazul pedepsei se pune în evidenţă în primul rînd caracterul de constrîngere al acestei sancţiuni. Fundamentul măsurilor de siguranţă nu este culpabilitatea făptuitorului.TITLUL V: Sancţiunile în dreptul penal. ca interdicţia de a exercita o profesie. Săvîrşirea unei fapte penale atrage cu necesitate aplicarea unei pedepse. aspecte implicate în pedeapsă. în cazul măsurilor de siguranţă se relevă în primul rînd caracterul lor de prevenire a infracţionalităţii. Pe lîngă pedepse ca sancţiuni penale aplicabile în cazul săvîrşirii infracţiunilor. în scopul înlăturării unei stări de pericol şi a preîntîmpinării săvîrşirii altor infracţiuni. ci starea de pericol pe care acesta o prezintă. finalitate. alături de pedeapsă se aplică şi o măsură de siguranţă. Noţiune. 369 . ca element dominant şi caracterizant. în situaţia în care cel ce a săvîrşit infracţiunea prezintă şi o stare de pericol social care 1-a condus la săvîrşirea acesteia (alcoolism.

de regulă. incapacităţii în exercitarea unei profesii sau meserii. destinate a neutraliza starea de pericol a persoanei făptuitorului. ca şi pedepsele. ce reprezintă un climat favorabil săvîrşirii faptelor periculoase şi altor împrejurări care constituie premise ale săvîrşirii de fapte antisociale. aplicîndu-se pe lîngă o pedeapsă. măsurile de siguranţă au un regim cu totul deosebit de al pedepselor. care. obligarea la tratament medical). Trăsături. Măsurile de siguranţă sînt guvernate de principiul legalităţii ca şi pedepsele (art. de sine stătător. luîndu-se faţă de persoanele ce prezintă o stare de pericol. deosebirea de pedepse.pen. dacă aceasta este doar o faptă prevăzută de legea penală şi nu o infracţiune. legea stabileşte durata de aplicare. Pentru alte măsuri de siguranţă. de regulă nu se răsfrîng şi asupra lor (de exemplu amnistia care nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă). moment care nu poate fi cunoscut de instanţă la data dispunerii măsurii (de exemplu internarea medicală. Temeiul aplicării măsurilor de siguranţă îl constituie săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală: ele nu se aplică antedelictum. insuficientei pregătiri profesionale. Datorită cauzelor ce le impun şi finalităţii în vederea cărora se iau. în ce priveşte durata celor două categorii de sancţiuni. Măsurile de siguranţă sînt. întrucît îi lipseşte trăsătura vinovăţiei. ci postdelictum. alcoolism. Aşa cum prevede legea. dar încetează odată cu dispariţia pericolului. ce reprezintă măsura gravităţii faptei săvîrşite. deosebindu-se de acestea sub aspectul naturii lor. stabilită de instanţa de judecată în procesul de individualizare a ei. Partea generală § 2. în timp ce unele măsuri de siguranţă. prin incidenţa. dacă fapta are caracter infracţional sau singure.pen. al stingerii precum şi al efectelor unor instituţii ale dreptului penal. Organele judiciare nu pot aplica decît măsurile de siguranţă prevăzute de lege.). trebuie subliniat că pedeapsa are o durată determinată. 370 . stare de pericol care se poate datora unei maladii (alienaţie mintală). sînt indeterminabile. Caracterizarea măsurilor de siguranţă 422. dominate de principiul personalităţii.48 C. a condiţiilor de executare. unor condiţii de mediu. Măsurile de siguranţă se iau în cazul săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală. cum este interzicerea de a se afla în anumite localităţi. a iresponsabilităţii. măsurile de siguranţă se iau în vederea înlăturării unei stări de pericol pe care b prezintă cel ce a săvîrşit fapta.Drept penal. art.2 C. în condiţiile stabilite de aceasta.

) nu şi măsurilor de siguranţă.d . interzicerea de a se afla în anumite localităţi. De regulă.interzicerea de a se afla în anumite localităţi.pen. Cadrul general al măsurilor de siguranţă.81 şi 86 C.interzicerea de a se afla în anumite localităţi (art.119 alin. categorii de măsuri 423.120 alin. Sancţiunile in dreptul penal. Măsurile de siguranţă sînt prevăzute în Codul penal.3 C. Categoriile măsurilor de siguranţă. amnistia şi graţierea nu produc efecte asupra măsurilor de siguranţă (art. nu şi a măsurilor de siguranţă (art. 371 . 424. internarea medicală. în unele situaţii se poate dispune luarea a două măsuri de siguranţă în aceeaşi cauză. b) măsuri de siguranţă restrictive de libertate .112 lit. Legea prevede următoarele măsuri de siguranţă: obligarea la tratament medical. 111—118. prescripţia executării operează numai asupra pedepselor. o meserie ori o altă ocupaţie. în partea generală. anumite instituţii şi reglementări care au ca efect suspendarea executării pedepsei sau stingerea acesteia nu funcţionează în cazul măsurilor de siguranţă. Fiind o categorie de sancţiuni deosebite de pedepse. se dispune luarea unei singure măsuri de siguranţă. care indică limitativ categoriile acestora.126 alin.internarea medicală. titlul VI în art.pen.pen.). suspendarea condiţionată este o instituţie care se aplică 1 numai pedepselor (art. în cazul concursului de infracţiuni măsurile de siguranţă de natură diferită se cumulează. ca şi cale de aceeaşi natură dar cu obiect diferit (confiscarea specială în cazul luării de mită şi a deţinerii pe nedrept a unei arme).pen. Astfel. Cadrul general.ultim C. interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie. determinate de o stare de pericol şi avînd ca scop prevenirea de noi fapte în viitor. Cînd o măsură de siguranţă nu este eficientă se poate înlocui cu o alta. reabilitarea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă cu excepţia aceleia prevăzută în art. expulzarea străinilor şi confiscarea specială. § 3. După obiectul asupra căruia cad. individualizată după specificul cauzelor care o impun. cu aport funcţionai mărit (obligarea la tratament medical se înlocuieşte cu internarea medicală).ultim C.TITLUL V.133 alin.).ultim şi art.). măsurile de siguranţă se pot clasifica în mai multe categorii: a) măsuri de siguranţă privative de libertate .

113 C. SECŢIUNEA a H-a Măsuri de siguranţă cu caracter medical § 1. d) măsuri de siguranţă cu caracter patrimonial .pen. stupefiante sau alte asemenea substanţe.interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie. în condiţiile stabilite. într-o altă clasificare se mai pot distinge următoarele categorii de măsuri de siguranţă: a) măsuri de siguranţă cu caracter medical. nr. s. Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical este prevăzută în art. prezintă pericol pentru societate.confiscarea specială. dacă din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool. . nr. Dreptul.Drept penal. pe cale judecătorească. caracterizare.. se dispune internarea medicală (art. 1990.113 alin. Măsura se poate dispune atunci cînd făptuitorul prezintă pericol pentru societate prin săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. datorită unei boli sau intoxicării cronice prin alcool sau stupefiante. p. în situaţia în care 35 372 Trib. de a se supune unui tratament medical. Partea generală c) măsuri de siguranţă restrictive de drepturi . Noţiune.9-12. pînă la însănătoşire 35 . Obligarea la tratament medical 425. regim juridic. dec. Cînd persoana nu-şi îndeplineşte obligaţia de a se prezenta regulat la tratamentul medical. Suprem. 1547/1989.p. Caracterul sancţionar al acestei măsuri de siguranţă constă în obligarea persoanei.248. c) măsuri de siguranţă cu caracter patrimonial. şi constă în obligarea făptuitorului de a se prezenta la tratament medical pînă la însănătoşire.). b) măsuri de siguranţă restrictive de drepturi.2 C.pen. Organele judiciare şi de specialitate se vor pronunţa dacă maladia de care suferă făptuitorul sau intoxicarea cu diferiţi ebrianţi prezintă pericol social şi dacă se impune luarea măsurii. legiuitorul indicînd exemplificativ substanţele care pot genera intoxicarea cronică a unei persoane.

pen.R.165. caracterizare. Noţiune. 1975. op. regim juridic. pînă ia însănătoşire. tratamentul se efectuează în timpul executării pedepsei. Instanţa supremă a decis că schizofrenia paranoică care a dus la inexistenţa discernămîntului poate constitui temei pentru luarea măsurii de siguranţă prevăzute în art.D.p. măsura încetează. p. atunci cînd făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol social pentru societate.. C. Codul penal comentat. s.pen. Dacă în timpul executării pedepsei a intervenit vindecarea condamnatului. § 2. Partea generală. care stabileşte că.TITLUL V: Sancţiunile în dreptul penal. măsura durează şi după executarea pedepsei.. devenind definitivă prin hotărîrea instanţei 37 dacă aceasta constată temeiul legal necesar dispunerii ei. Dacă fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvîrşită de inculpat.5. sau a detenţiunii pe viaţă.. Mitrache.cit.3334/1974. dec.48 C.. nr.II.585.69. Suprem. V. Explicaţii teoretice.. iresponsabilitatea). p... p. R.293. de cele mai multe ori. nr. voi.. Trib. dacă inculpatul 36 37 Ibidem. urmînd a se sesiza organele administrative pentru luarea măsurilor necesare. Starea de boală sau toxicomania de care este afectat făptuitorul reprezintă o alterare . acesta nu^îşi poate da seama de acţiunile sale sau nu le poate stăpîni (art.114 C. măsura încetează.. Gh. 164. Dărîngă.. 373 .cit. Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau a judecăţii.pen. persoana a fost condamnată pentru infracţiunea săvîrşită la pedeapsa închisorii. p. Stabilirea locului şi modului în care va fi adusă la îndeplinire această măsură de siguranţă este de competenţa administraţiei locului de deţinere căreia instanţa de executare este obligată a-i comunica o copie de pe dispozitivul hotărîrii şi o copie de pe raportul medicolegal36. dacă starea făptuitorului o impune. op. Internarea medicală 426. Măsura este prevăzută în art. se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate. Dongoroz.gravă a capacităţii psiho-fizice datorită căreia.114 C. iar dacă tratamentul medical necesită a fi continuat. op.cit..

deci în privarea de libertate impusă de organele judiciare. dacă se constată o sensibilă ameliorare. Suprem. diirînd pîaa la însănătoşire. Editi 1 " ştiinţifică şi enciclopedică. într-un institut medical unde va fi supus unui tratament adecvat. sent. se pot folosi mijloace de constrîngere pentru executarea măsurii de siguranţă . Parteagenerală prezintă pericol pentru societate38.115 C. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980. Baia Mare. 1990. nepregătiţii sau a^tor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii ori pentru exercitarea unei profesii. Dreptul.65. V. regim juridic. dec. p. • 1 SECŢIUNEA a Hl-a Măsuri de siguranţă restrictive de drepturi şi de libertate § 1. . poate fi înlocuită cu obligarea ia tratament medical. MargucK&j. caracterizare.210. nr. Popovici. a considerat că faţă -de inculpatul bolnav de epilepsie CQ-prezintă pericol. itmdrii medicale. nr. 38 Trib. şi se poate dispune luarea sa cînd făptuitorul a săvîrşlt o faptă prevăzută de legea penală datorită incapacităţii. M. nr. şNoţiune.social (maladia de care suferă are consecinţe asupra capacităţii de frînare a acţiunilor sale comportamentale. Notă. 374 Judec. Dacă nu se supune de bunăvoie. nr. 1990. se ia pe timp nedeterminat. p.-exprimate clinic printr-o încărcătură afectivă puternică şi tendinţă spre acte agresive) este indicat a se lua măsura de siguranţă a 39 internării medicale şi nu aceea a obligării la tratament medical .ce se examinează. urmînd a se definitiva prin hotărîrea instanţei de judecată. 40 p. Dreptul. 1724/1977. Bucureşti. Caracterul sancţionator al acestei. Interzicerea unei funcţii sau profesii 427. 1982. pen.164 şi urm. De asemenea. I..p. Pop. Măsura. regimul juridic ai i.731/1989.pen. • Interzicerea unei funcţii.9-12. măsuri constă în internarea • medicală în mod obligatoriu. s.5.sau profesii este prevăzută în art. Internarea medicală se poate lua în mod provizoriu40 şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii. Papadopol. "39 L.Drept penal.

datorită incapacităţii sau nepregătirii în activitatea efectuată. neîndemînare.pen. ce poate consta în diminuarea vederii. Dacă cererea de revocare' este respinsă. care a avut ca urmare săvîrşirea unei fapte penale.). farmacist). Caracterul sancţionator al acestei măsuri de siguranţă constă în interzicerea pe cale judecătorească a dreptului persoanei de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o profesie sau ocupaţie pentru care era abilitată acea persoană (retragerea autorizaţiei de a exercita o profesie. temeritate şi alte stări care fac ca persoana să exercite activitatea.pen.TITLUL V: Sancţiunile in dreptul penal. § 2. auzului ori în alte infirmităţi care o fac improprie pentru exercitarea activităţii respective. aceasta poate fi revocată la cerere (cererea celui îndreptăţit sau a procurorului). Interzicerea de a se afla în anumite localităţi 428.l 15 alin. regim juridic. mecanic. etc). Legea prevede că după trecerea unui termen de cel puţin un an de la luarea măsurii. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi (art.2 C.) se pronunţă cînd instanţa constată că prezenţa condamnatului în localitatea unde a săvîrşit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru 375 . Prin revocarea măsurii de siguranţă. se poate face o nouă cerere după trecerea unui interval de încă un an de la data respingerii cererii anterioare (art. nepregătirii adică lipsei de instruirea necesară în efectuarea acelei activităţi (medic. dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. în exercitarea activităţii desfăşurate se poate datora: incapacităţii psiho-fizice de care este afectată. meserii sau altei ocupaţii. "alte cauze" la care se mai referă legea reprezintă o formulare generală care poate include lipsă de pricepere. Şi această măsură de siguranţă se ia cînd cel ce a săvîrşit fapta prezintă pericol social. Inaptitudinea persoanei care a săvîrşit infracţiunea. Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii se ia pe timp nedeterminat. persoana reintră în drepturile anterioare privind exercitarea funcţiei sau profesiei interzise. caracterizare. meseria sau ocupaţia în condiţiile necorespunzătoare (conducător auto. Noţiune. ridicarea permisului de a efectua anumite lucrări etc). existînd pericolul săvîrşirii de noi fapte în viitor. cînd instanţa constată că temeiurile care au impus-o mai persistă.l 16 C.

Suprem. puţin un an. nr. op. Dreptul. p. tîlhăriile.. Măsura nu vizează numai interzicerea de a domicilia într-o anumită localitate. Codul penal comentat.72. aceasta să fie de cel. Mitrache.cit. p. b) instanţa să pronunţe pedeapsa închisorii.1-2. cerşetorie.168. jud. • . în cazul infracţiunilor de furt.pen. ci chiar de a se afla pentru o perioadă oricît de scurtă într-o localitate.p. p..II. de regulă. c) prezenţa infractorului în localitatea unde a săvîrşit infracţiunea sau în alte localităţi prezintă pericol grav pentru societate. p. op. voi.595. precum şi din alte împrejurări care corelate cu persoana făptuitorului pot genera noi fapte penale 42 .363/1989. datorită pericolului grav pe care-1 prezintă prezenţa făptuitorului în acel loc. dec. dintr-o anumită ambianţă socială şi relaţiile stabilite cu anumite categorii de persoane a căror conduită este necorespunzătoare. Din practica judiciară rezultă că această măsură se ia. durata sau cuantumul ei şi chiar dacă făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni (art. Timiş.978/1989.159.3.. Bulai.4 C.cit. Explicaţii teoretice. Pentru luarea acestei măsuri se cer întrunite următoarele condiţii: a) fapta săvîrşită să fie o infracţiune şi nu o "faptă prevăzută de legea penală" ca în cazul altor măsuri de siguranţă (de exemplu internarea medicală). Partea generală societate41. p..cit. • V. perversiune sexuală.. nr. indicîndu-se în hotărîrea de condamnare localităţile unde prezenţa acestuia este interzisă. op.303. vol..). textul prevede că măsura se ia faţă de persoana "condamnată la pedeapsa închisorii".116 alin.cit. op. dintre care cele mai frecvente srht furturile. Partea generală. Dongoroz. 1990. C. Dreptul.I. nr. Gh Dărîngă. prostituţie. 43 376 Trib..Drept penal.. tîlhărie. s.141. 1990. măsura de siguranţă poate fi luată oricare ar fi pedeapsa aplicată. p.. Pericolul grav al prezenţei făptuitorului într-o anumită localitate poate rezulta din natura şi gravitatea faptei savîrşite precum şi din stările conflictuale născute în urma comiterii faptei. ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.pen. în cazul unor anumite categorii de infracţiuni.. infracţiunile de omor etc. existînd temerea că se vor comite noi infracţiuni în viitor. C. dec. caz în care se cere ca anterior persoana să mai fi fost condamnată pentru alte infracţiuni sau cînd pedeapsa este mai mare de 5 ani nu se mai cere ca persoana să fi fost condamnată anterior43. 41 42 Trib. viol. nr.. din specificul unor centre aglomerate care creează condiţii favorabile comiterii faptelor penale.

b) Să se constate starea de pericol pe care o prezintă infractorul străin.117 C. Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere sau din oficiu.. nu vor putea fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supuse la tortură Trib. datorită pericolului social pe care îl prezintă prezenţa sa în ţară. c) Cînd se ia măsura. s. Măsura de siguranţă a expulzării este prevăzut în art.. trafic de valori. op.r TULUL V.cit.l. p. Măsura se ia pe timp limitat.. pe anii 1976-1980.pen. 377 44 . Starea de pericol poate rezulta din natura şi gravitatea infracţiunii săvîrşite (infracţiuni împotriva statului. iară a se depăşi durata stabilită iniţial de instanţa de judecată.pen. Bucureşti.) care poate crea prezumţia că străinul va mai săvîrşi şi alte fapte în viitor. Măsura se execută după ce pedeapsa închisorii a luat sfîrşit sau s-a dispus liberarea condiţionată44. înainte de expirarea duratei pronunţată. Persoanele prevăzute în art.2291/1976. Pentru luarea măsurii expulzării se cer întrunite următoarele condiţii: a) Să se săvîrşească o infracţiune de către un cetăţean străin care nu are domiciliul în ţară: condiţia privitoare la calitatea persoanei trebuie să existe în momentul judecării infracţiunii. în cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa închisorii. şi constă în interzicerea cetăţeanului străin sau a străinului care nu domiciliază în ţară. stupefiante etc.117 C. Expulzarea 429.. de a mai rămâne pe teritoriul ţării noastre în cazul în care a comis o infracţiune. după trecerea unui termen de cel puţin un an şi numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. Munic. Dacă pericolul social subzistă. instanţa trebuie să determine statul al cărui cetăţean este infractorul sau ţara unde îşi are domiciliul persoana fără cetăţenie (alte state pot refuza primirea unui expulzat). regim juridic. nr. caracterizare. Papadopol.212. aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei. Infracţiunea poate fi săvîrşită în ţară sau în străinătate.. Repertoriu. V. legea prevăzînd durata maximă la 5 ani. durata interdicţiei se poate prelungi. decpen.. Dacă cererea de revocare a fost respinsă o nouă cerere se va putea face după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare. M Popovici. § 3. Noţiune. Sancţiunile în dreptul penal.p.

4 (darea de mită). a căror deţiaere 'prezintă pericol social. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă prevăzută de art.sediul de bază al materiei -. art.256 alin.254 alin. afară de cazul cînd acestea dispun altfel46. substanţe explozibile. 1983.255 alin.pen. mod obligatoriu a bunurilor din patrimoniul persoanei care a săvîrşit fapta în patrimoniul statului. regim juridic. Dispoziţiile legale privitoare ia confiscarea specială se găsesc în partea generală a Codului penal. SECŢIUNEA a IV-a Măsuri de siguranţă cu caracter patrimonial § 1. Confiscarea specială în practica judiciara.pen.257 alin. 112 din 20 octombrie 1990. nr. dat fiind natura lor (arme.2 (traficul de influenţi) precum şi în unele legi speciale. destinaţia ce li se poate da (instrumente de spargere. R.. ari.Drept penal.118 . Această dispoziţie a fost introdusă în legislaţia română prin Legea nr. Caracterul saacţionator al acestei măsuri constă în trecerea în.se aplică şi în cazul infracţiunilor prevăzute în legi speciale în temeiul art. p. Toate celelalte măsuri de siguranţă analizate în rîndurile ce precedă priveau persoana ce prezintă o anumită periculozitate socială.2 (primirea de foloase necuvenite). stupefiante). 378 4*> V. 45 Monitorul Oficial. art.. potrivit căruia dispoziţiile din partea generală a codului se aplici şi faptelor sancţionate prin legi speciale. Confiscarea specială 430.118 C.118 .32. măsura de siguranţă a confiscării speciale se referă la anumite lucruri. Partea generala în statul în care «rmează să fie expulzate. materiale pentru falsificarea de monede ) sau provenienţa lor ilicită (monede falsificate).5.D.2 (luarea de mită).în art.362 C.R. Prevederile din partea generală referitoare ia confiscarea . caracterizare. în partea specială a codului în art. nr.art.'Noţiune. care constă în trecerea silită şi gratuită în patrimoniul statului a unor bunuri aparţinînd persoanei care a săvîrşit o faptă penală$ bucuri prevăzute expres de lege. Papadopoî. . 20 din 20 octombrie 199045.

se prevăd următoarele categorii de bunuri (enumerare limitativă) ce sînt supuse confiscării: a) Lucrurile produse prin fapta prevăzută în legea penală. Legea are în vedere acele lucruri care se realizează.pen. 17Q . Dezincriminarea înlătură însă măsura de siguranţă a confiscării.12 C. cum este.pen.118 lit. p. cecuri falsificate. Măsura de siguranţă se realizează momentan. prin înfăptuirea acţiunii încriminate în dispoziţia specială (monede falsificate. p..e) sau o infracţiune (art.. Confiscarea specială nu poate fi pronunţată decît dacă s-a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală (art.II. mijloacele de 47 48 V. Aplicarea măsurii nu este împiedicată de intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală. furtul. băuturi falsificate. Codul penal comentat. Fapta prin care se produc acele obiecte poate fi o infracţiune sau o faptă prevăzută de legea penală (cînd persoana acţionează fără vinovăţie de exemplu . mijloace de plată străine falsificate. ci luate fraudulos..b.320. deci la periculozitatea socială ce decurge din deţinerea lor..cit. Luarea măsurii confiscării este condiţionată de starea de pericol creată prin deţinerea bunurilor ce formează obiectul confiscării. lit. interzicerea de a se afla în anumite localităţi etc)..39. De asemenea. op. spre exemplu amnistia. fără a se pune problema unei durate în timp ca în cazul altor măsuri de siguranţă (obligarea la tratament medical. Sînt considerate ca fiind produse prin savîrşirea faptei prevăzute de legea penală şi bunurile care au căpătat caracter ilicit prin savîrşirea faptei (de exemplu. De asemenea.cit.602.. In art.118 C. op. înşelăciunea etc. p. lucruri introduse în ţară prin contrabandă). prin actul confiscării.a. Vol. d). incidenţa unor cauze de nepedepsire prevăzute în dispoziţiile speciale nu înlătură aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale47.118 lit.TULUL V: Sancţiunile în dreptul penal. Papadopol.. b) Lucrurile care au servit sau care au fost destinate să servească la savîrşirea infracţiunii. V. op. în absenţa căreia măsura de siguranţă nu se poate dispune. dacă sînt ale infractorului. nefiind produse prin savîrşirea faptei. Gh. Partea generala.. Lucrurile dobîndite prin savîrşirea unor infracţiuni ca delapidarea.. ele se restituie celor în drept 48 (persoanelor păgubite) . în baza art. nu se confiscă. nu se pune nici problema revocării ei. Dongoroz. Dărîngă. Explicaţii teoretice. c.cit. arme confecţionate ilicit etc). Legea are în vedere în primul rînd lucrurile ce au servit la savîrşirea infracţiunii.eroare de fapt).

nr. 51 Trib.p.p.p. ulterioară furtului.S. 16/1970. arma de vînătoare cu care s-a săvîrşit infracţiunea prevăzută de legea privind economia .p. R. op. dec.. dec. Dreptul.D.p.pen. 1991. s. Lucrurile care au servit sau au fost Trib.. 1990. s.300/1975. op.D. fără de care comiterea faptei nu era posibilă datorită greutăţii valorilor sustrase (1700 kg. V. dec. Examen teoretic al practicii judiciare cu privire la aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării vehiculului care a servit la săvîrşirea unei infracţiuni. 1987. Suprem. adaptate. 380 54 ..J. Mitrache.. un vehicul care a fost indispensabil săvîrşirii unei infracţiuni. C.. procurate.171. 1989.cit. p. nr..78. Trib. nr.Drept penal. s.2-3. 1990. nr. p. s. M. C.J. Suprem.118 lit. Dreptul. nr. este necesar ca bunul să fi servit. nr. proprietatea sa. p.p. C.945/1980. M. transportată în afara unităţii de unde a sustras-o. C D . efectiv. pe care ulterior a încercat să o transporte mai departe cu autoturismul său.1782/1988. în ipoteza avută în vedere: un autoturism folosit pentru săvîrşirea infracţiunii de contrabandă50. nu trebuie să ducă la confiscarea autovehiculului. V.I.p. Instanţele de judecată au pronunţat măsura confiscării asupra următoarelor bunuri.95. op. Curtea Supremă a considerat că sustragerea unei cantităţi de benzină de către inculpat..5.R. R. s. Papadopol.I.b. Repertoriu. Activitatea de transportare. nr.78. 52 53 50 49 Trib.97. adică lucrurile produse.12.76. nu se exclude confiscarea specială a lucrurilor ce au 54 servit la comiterea infracţiunii . Papadopol. p. Dacă după săvîrşirea faptei penale intervine o cauza care duce la încetarea procesului penal. nu face parte din latura obiectivă a infracţiunii comise şi deci nu se poate considera că autoturismul a servit la săvîrşirea infracţiunii53. C. moment în care a fost surprins de către organele de pază ale unităţii.S.313.. p. transformate etc. p. dec.. nr. p.. 1990... nr..8. dec.. nr.684/1990. nr.. întrucît infracţiunea de furt s-a consumat în momentul luării benzinei din rezervor şi scoaterii acesteia din unitate. Suprem. p.S. dec. Dreptul.. pe anii 1969-1975.. C. 1093/1990.cit. Popovici. Dreptul. C.9-12. nr. la săvîrşirea infracţiunii.vinarului şi vînătoarea52. 1975. pentru a fifolosite la săvîrşirea unei fapte penale.246. să fi fost folosit în mod real.R. Popovici. dec.73. p.cit. . Partea generala care infractorul s-a folosit efectiv la săvîrşirea faptei49. s. cositor) 51 .2-3. Pentru a se dispune măsura de siguranţă în condiţiile art. în al doilea rînd legea prevede confiscarea lucrurilor destinate să servească la săvîrşirea unei infracţiuni.1093/1990.38-42. Suprem.S. Trib. dec.. Suprem. nr. s. p. nr.720/1990.

p. s. op. mii. într-o primă alternativă legea aminteşte de lucruri date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni.. Suprem. nr. dec. Baia Mare. Asemenea bunuri. pen. C. prevede confiscarea banilor şi a altor valori sau bunuri primite ca urmare a săvîrşirii infracţiunilor de dare şi luare de mită. C.. nr. Dacă aceasta rămîne necunoscută bunurile se confiscă55. se restituie persoanei vătămate. iar din ipoteza a doua. R. d) Lucrurile dobîndite în mod vădit prin săvîrşirea infracţiunii. Trib. Este vorba de sume de bani sau orice alte valori sau bunuri date făptuitorului înainte de săvîrşirea unei infracţiuni. fie din oficiu.p.TITLUL V. Cele din prima situaţie sînt remise înainte de săvîrşirea infracţiunii. nr.b. dec.31/1978. primire de foloase necuvenite.. ca o recompensă pentru fapta săvîrşită..362. 1981. Dacă bunul a fost vîndut şi infractorul a realizat din vînzare o sumă mai mare decît aceea cuvenită părţii civile.165. precum şi sumele de bani sau obiectele cumpărate cu acestea ca urmare a valorificării bunurilor dobîndite prin săvîrşirea infracţiunii. obţinute în urma înşelăciunii etc.1744/1980. Turianu.pen. p. Suprem.cit. în partea specială. voi. p. 1990. Codul în vigoare. nr.II. 381 56 . s.87/1989. V. Dacă nu există parte civilă constituită şi nici una Bulai. Judec. dacă este o organizaţie economică sau o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrînsă. în a doua alternativă legiuitorul se referă la lucruri date pentru a răsplăti pe infractor. p. C D ..c. Paicu. Bunurile se confiscă indiferent dacă fapta s-a consumat sau a rămas în stadiu de tentativă. . după comiterea faptei. Notă I. de regulă. diferenţa se confiscă întrucît a fost dobîndită prin săvîrşirea infracţiunii56.85. Trib. dacă nu sînt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. c) Lucrurile care au fost date pentru a determina săvîrşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor.Sancţiunile în dreptul penal.45. însă în baza art. sent. Alex.R. trafic de influenţă. se va putea dispune această măsură de siguranţă în situaţia comiterii oricărei alte infracţiuni. II.D. destinate să servească la săvîrşirea unei infracţiuni trebuie să prezinte o stare de pericol adică să învedereze ideea că lăsarea lor la dispoziţia infractorului creează pericolul săvîrşirii altor fapte penale. fie în urma constituirii sale ca parte civilă. delapidate. 1978. p.69 şi urm..cit. op. Papadopol..118 lit. m. Dreptul. Lucrurile date sub presiunea unei constrîngeri nu se confiscă.8. Se includ în această categorie bunurile furate.

Drept penal. Partea generala

din situaţiile în care acţiunea civilă se exercită din oficiu, echivalentul în. bani se va confisca în întregime. Dacă infractorul a înstrăinat lucrurile unui dobînditor de rea credinţă - care cunoaşte că provin din săvîrşirea unei infracţiuni lucrurile urmează să fie restituite părţii civile, fără ca terţul să poată pretinde vreo despăgubire pentru lucrurile ce i-au fost luate; inculpatul nefiind obligat să-1 despăgubească pe terţ, echivalentul în lei obţinut de el, prin înstrăinarea lucrului, se va confisca în baza art. 118 lit.d, C.pen., fiind un lucru dobîndit prin infracţiune57. Dacă dobînditorul este de bună credinţă, bunul, de regulă, nu se confiscă, dar infractorul va fi obligat să plătească suma obţinută prin înstrăinarea bunului 58 . Dacă nu se cunoaşte dobînditorul, infractorul trebuie să plătească contravaloarea bunurilor59. e) Lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale. Este vorba de obiecte a căror deţinere nu este permisă de lege sau sînt deţinute în alte condiţii decît cele legale. Astfel legea încriminează deţinerea de arme şi muniţii (art.279 C.pen.), deţinerea de materii explozive sau radioactive (art.280 C.pen.), etc. Deţinerea unor anumite lucrwri face şi obiectul unor incriminări din legile speciale. Lucrurile sînt supuse confiscării indiferent dacă fapta constituie infracţiune sau îi lipseşte trăsătura esenţială a vinovăţiei, constituind doar o faptă prevăzută de legea penală 60 . Obiectele se confiscă şi în situaţia în care nu aparţin făptuitorului, precum şi în cazul decesului său. în cazul participaţiei obligarea la plata contravalorii bunurilor supuse confiscării se face în limitele bunurilor de care a beneficiat fiecare participant, fără a se putea dispune obligarea tuturor participanţilor, în solidar, la plata valorilor.

5' V. Papadopol, op.cit., p.47.
58

Trib. Suprem, s.pen., dec. nr.2209/1971, R.R.D., nr.12, 1971, p.151.

59 C. Bulai, op.cit., voi.II, p.165; C. Mitrache, op.cit., p.172; N. Giurgiu, op.cit., vol.II, p.138; Trib. Suprem, s.p., dec. nr.68/1979, C D . , 1979, p.378. 60 C. Bulai, op.cit., vol.II, p.165. 382

TITLUL V; Sancţiunile in dreptul penal.

CAPITOLUL V Individualizarea pedepselor SECŢIUNEA I Consideraţii generale privind individualizarea pedepselor § 1. Noţiune 431. Noţiunea de individualizare a pedepsei. Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi să-şi atingă scopurile trebuie să fie bine adaptată, gravităţii infracţiunii, personalităţii infractorului precum şi tuturor condiţiilor obiective şi subiective de săvîrşire a faptei. Operaţiunea prin care pedeapsa este adaptată în raport cu gravitatea abstractă a faptei, cu cea concretă, determinată de ansamblul împrejurărilor şi datelor ce caracterizează conţinutul său, în raport cu persoana infractorului precum şi adecvarea pedepsei pe parcursul executării sale, în ce priveşte regimul de executare, poartă denumirea de 61 individualizare a pedepsei . Individualizarea pedepsei este un principiu fundamental al dreptului penal, care orientează politica penală în acţiunea de prevenire şi combatere a infracţionalităţii.

§ 2. Felurile individualizării 432. Individualizarea pedepsei în Codul penal român; sediul legal. In Codul penal în vigoare, "Individualizarea pedepselor" este consacrată în cap. V, titlul II al părţii generale, art.72-89„ în care s-au inclus dispoziţiile privitoare la circumstanţele atenuante şi agravante, suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub cele două forme ale
Termenul de individualizare a pedepsei s-a generalizat după publicarea lucrării lui R. Saleilles, L'individualisation de lapeine (apărută în 1898), Paris, ed. a Ii-a, 1909. 383
61

Drept penal. Partea generală

sale, executarea pedepsei la locul de muncă etc. Dispoziţii privind individualizarea pedepselor s-au inclus şi în alte diviziuni ale Codului penal (partea generală), care cuprind reglementarea unor materii ca recidiva (art.39 C.pen.), pluralitatea intermediară (art.40 C.pen.), concursul de infracţiuni (art.34, 35, 36, C.pen.), participaţia (art.27, 28, 31, C.pen.) ş.a. 433. Felurile individualizării. Procesul individualizării parcurge trei etape (faze). Prima etapă are loc în momentul elaborării normelor penale, denumită individualizarea legală, a doua în procesul aplicării pedepsei de către instanţa de judecată, denumită individualizarea judiciară sau judecătorească, iar a treia se realizează în faza executării denumită individualizarea administrativă (execuţională)62. 434. Individualizarea legală. Este opera legiuitorului şi constă în crearea unui regim de sancţionare, care să corespundă necesităţilor de prevenire şi combatere a infracţionalităţii. Legiuitorul a creat, astfel, cadrul general al pedepselor în art.53 Cpen., partea generală, cu prevederea speciilor de pedeapsă şi a limitelor (minime şi maxime) generale. Pe lîngă cadrul general, legiuitorul stabileşte cîte o pedeapsă determinată ca natură şi durată în partea specială, pentru fiecare infracţiune în parte, avînd în vedere gravitatea abstractă a faptei; pedepsele din partea specială sînt relativ determinate, iar limitele speciale trebuie să se încadreze în limitele minime şi maxime generale. Pentru unele infracţiuni legiuitorul stabileşte pedepse alternative, cu posibilitatea alegerii de către instanţă a uneia dintre ele, în funcţie de gravitatea concretă a faptei. Legiuitorul a stabilit şi o serie de circumstanţe de agravare şi atenuare a pedepselor. Astfel, a prevăzut unele cauze generale de agravare a pedepsei, dintre care se pot aminti recidiva, infracţiunea continuată, s-au stabilit circumstanţele generale agravante din art.75 C.pen., circumstanţele generale obligatorii atenuante prevăzute în art.73 C.pen. (provocarea, depăşirea limitelor legitimei apărări şi ale stării de necesitate) sau facultative, atenuante, din art.74 C.pen. De asemenea a
I. Tanoviceanu, V. Dongoroz, op.cit., voi.III, p.106; V. Dongoroz, op.cit., P-671; D. Lucinescu, Codul comentat..., Partea generală, op.cit., p.426; M. Basarab, op.cit., p.406-408; C. Bulai, op.cit., voi II, p.470 şi urm.; C Mitrache op.cit., p.281 şi urm. Unii autori consideră că individualizarea legală nu este o individualizare propriu-zisă. Şt. Daneş, V. Papadopol, op.cit., p.59. 384
62

TULUL V; Sancţiunile în dreptul penal.

stabilit anumite mijloace de individualizare judecătorească şi administrativă a pedepsei, ca suspendaea condiţionată a executării pedepsei, prevăzută tot în Cap, V, art.81-86 C.pen. şi 861-86 7 C.pen.; executarea pedepsei la locul de muncă art.86^-86^ C.pen., înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, art.63 1 C.pen., liberarea condiţionată, art.59-61 C.pen. şi altele. Individualizarea legală are în vedere nu numai pedepsele, ci şi măsurile educative (şi măsurile de siguranţă). 435. Individualizarea judiciară (judecătorească). A doua etapă a individu-alizării are loc în procesul stabilirii pedepsei de către instanţa de judecată, denumită individualizare judecătorească. în acest moment, instanţa stabileşte o pedeapsă principală absolut determinată şi, dacă este cazul, şi o pedeapsă complimentară, sancţiuni ce trebuie să corespundă faptei şi persoanei făptuitorului precum şi întregului complex al condiţiilor de comitere. Acest fel de individualizare reprezintă individualizarea propriu-zisă a răspunderii penale pentru fapta comisă de un infractor determinat 63 . Individualizarea judecătorească ia sfîrşit prin pronunţarea hotărîrii definitive, care devine executorie. Cînd anumite stări, situaţii sau împrejurări de natură a modifica pedeapsa nu au fost cunoscute de instanţă pînă la pronunţarea hotărîrii definitive de condamnare, legea permite o individualizare post judicium, de fapt o reindividualizare a pedepsei pentru a se da efect cauzelor de agravare sau atenuare necunoscute (de exemplu, stabilirea stării de recidivă, existenţa şi a altor acţiuni ce fac parte din infracţiunea continuată etc). 436. Individualizarea administrativă sau execuţională. Ultima etapă care are loc în faza executării poartă denumirea de individualizare administrativă sau execuţională. Şi în această etapă intervine legiuitorul, prin stabilirea în Codul penal şi în Legea privind executarea pedepselor, a unui complex de norme privitoare la executarea pedepsei închisorii, la stabilirea executării pedepsei în funcţie de sex sau vîrsta condamnatului ori potrivit altor criterii de natură a stabili un regim diferenţiat de executare, adaptat tuturor categoriilor de condamnaţi. O instituţie

63 Tiberiu Dianu, încadrarea juridică a faptei şi individualizarea sancţiunii penale, Dreptul, nr.1-2, 1990, p.73 şi urm. 385

Drept penal. Partea generala

importantă de individualizare a executării pedepsei închisorii, prevăzută în Codul penal în art.59-61, este liberarea condiţionată64.

SECŢIUNEA a H-a Individualizarea judecătorească a pedepsei § 1. Criteriile generale de individualizare judiciară 437. Noţiune; sediul legal. în operaţiunea de stabilire a pedepsei, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de criteriile de individualizare stabilite în art.72 C.pen. Acestea sînt orientări stabilite de lege, care privesc faptele penale, împrejurările lor de comitere sau persoana făptuitorului, avînd caracter general, aplicabile în toate cauzele, în vederea stabilirii unei pedepse corespunzătoare gravităţii faptei şi persoanei infractorului. în cazul • pedepselor alternative, orientările din art.72 C.pen. ajută instanţa atît la alegerea uneia dintre pedepsele prevăzute, cît şi la dozarea celei alese. Codul penal, în textul citat, prevede următoarele criterii de individualizare: a) dispoziţiile părţii generale; b) limitele speciale ale pedepsei; c) gradul de pericol social al faptei săvîrşite; d) persoana infractorului; e) împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, a) Dispoziţiile părţii generale. în individualizarea pedepsei, în baza acestui criteriu, instanţa trebuie să ţină seama de cadrul general al pedepselor, de reglementările generale privitoare la instituţiile legate de infracţiune aplicabile în cauză, cum sînt tentativa, participaţia, unitatea infracţională legală, pluralitatea de infracţiuni; trebuie să ţină seama de cauzele de diferenţiere a răspunderii penale (minoritatea), de circumstanţele atenuante şi agravante, de cauzele de individualizare a pedepsei, precum şi de celelalte reglementări cu caracter general.
64 |n problema individualizării, a se vedea, Şt. Daneş, Criterii de individualizare judiciară a pedepselor în lumina jurisprudenţei Tribunalului Suprem, R.R.D., nr.2, 1989, p.45 şi urm. 386 *

1

I

TITLUL V; Sancţiunile în dreptul penal.

b) Limitele speciale ale pedepsei. Instanţa se va mai orienta şi după limitele speciale ale pedepsei, prevăzute în norma de incriminare. în funcţie de condiţiile concrete de comitere, organul de judecată trebuie să stabilească un cuantum de pedeapsă în limitele fixate de lege. Limitele speciale pot fi modificate numai în cazul recunoaşterii unor cauze ori circumstanţe de agravare sau atenuare (de exemplu, recidiva, circumstanţele agravante prevăzute în art.75 C.pen., circumstanţele atenuante prevăzute în art.73 şi 74 C.pen.). c) Gradul de pericol social al faptei. Acest criteriu are în vedere conţinutul concret al faptei comise. In examinarea conţinutului obiectiv şi a împrejurărilor legate de acesta, se va lua în considerare modul şi mijloacele de realizare a acţiunii, condiţiile de timp şi de loc în care s-a comis fapta, gravitatea urmărilor produse, forma tentativei, cuantumul prejudiciului cauzat etc. Analizînd conţinutul subiectiv, instanţa va trebui să constate forma de vinovăţie - intenţie sau culpă -, modalităţile sub care se prezintă - intenţie directă sau indirectă, culpă cu prevedere sau simplă - precum şi mobilul sau scopul infracţiunii, indiferent dacă acestea din urmă sînt sau nu prevăzute în norma de incriminare. d) Persoana infractorului. Instanţa va trebui să strîngă date referitoare la situaţia socială a infractorului, la vîrsta, ocupaţia, gradul de instruire, atitudinea în colectivul de muncă, familie, comportarea generală în societate. Va trebui să aibă, de asemenea, în vedere dacă starea psihofizieă este normală, adică dacă are o capacitate deplină de înţelegere şi voinţă, ori dacă aceasta este alterată de o boală sau de alte cauze, fără să fie înlăturată responsabilitatea. Se va mai lua în considerare particularităţile psihice ale infractorului, temperamentul, impulsivitatea, 65 indiferenţa afectivă, egocentrismul, agresivitatea, labilitatea, etc. Cunoaşterea mediului în care a trăit persoana, relaţiile cu ambianţa socială, permite o reprezentare completă a persoanei infractorului. Se va analiza şi starea de antecedenţă penală a infractorului, dacă este sau nu recidivist, sau chiar dacă nu este în stare de recidivă interesează existenţa unor antecedente penale (cînd condamnarea anterioară nu realizează condiţiile pentru a fi termen al recidivei). Atitudinea după săvîrşirea infracţiunii constînd în încercarea de a se sustrage sau nu de la urmărire, recunoaşterea sau negarea faptei, colaborarea cu organele competente pentru descoperirea celorlalţi participanţi, regretul pentru fapta săvîrşită,

Şt. Daneş, V. Papadopol, op.cit., p.103.

387

Drept penal. Partea generala

repararea pagubei pricinuite, ajutorul acordat victimei, sînt date relevante în caracterizarea persoanei infractorului. e) împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea. Infracţiunea se poate comite în prezenţa unor anumite stări, situaţii sau împrejurări, exterioare conţinutului legal al infracţiunii, privitoare fie la persoana infractorului, fie la fapta comisă, de natură a atenua sau a agrava pedeapsa. Subsecţiunea I Circumstanţele atenuante şi agravante § 1. Consideraţii generale 438. Clasificarea circumstanţelor. împrejurările în eare se pot comite infracţiunile se pot grupa după diferite criterii. a) Circumstanţe atenuante şi agravante. Cea mai importantă grupare, consacrată şi în legislaţiile penale, este după criteriul efectului pe care-1 produc asupra pedepsei, circumstanţele clasificîndu-se din acest punct de vedere în atenuante şi agravante; primele conduc la coborîrea pedepsei sub minimul special, iar secundele permit ridicarea pedepsei pînă la maximul special sau chiar depăşirea acestuia în anumite limite prevăzute de lege. La rîndul lor, acestea, după sfera de incidenţă, se împart în circumstanţe generale şi speciale. Cele generale sînt prevăzute în partea generală a Codului penal, producînd efecte asupra tuturor situaţiilor, dacă se constată existenţa lor (de exemplu, circumstanţa atenuantă a provocării sau circumstanţa agravantă a săvîrşirii faptei de 3 sau mai multe persoane împreună). Circumstanţele speciale sînt prevăzute în partea specială a Codului penal şi au efect numai asupra infracţiunilor în ale căror dispoziţii legale sînt prevăzute (circumstanţa atenuantă prevăzută în art.260 alin.3 C.pen. - retragerea mărturiei mincinoase în anumite condiţii). Aceeaşi împrejurare prevăzută ca circumstanţă agravantă, atît în partea generală, cît şi în partea specială, nu poate fi

388

TITLUL V; Sancţiunile în dreptul penal.

reţinută de două ori în aceeaşi cauză; în asemenea situaţie, se va reţine întotdeauna numai circumstanţa specială66. b) Circumstanţe legale şi judiciare. Unele circumstanţe agravante sau atenuante sînt prevăzute expres de lege, care le atribuie acest caracter şi. odată constatate, instanţele trebuie să le reţină şi să le dea efect în mod obligatoriu; acestea sînt denumite în literatură circumstanţe legale (de exemplu, circumstanţele atenuante prevăzute limitativ în art.73 C.pen. sau cele agravante din art.75 C.pen.). Alte circumstanţe, prevăzute exemplificativ de lege sau neprevăzute de aceasta, pot fi reţinute ca atare, în funcţie de împrejurările de comitere a faptei, dar, odată reţinute, produc aceleaşi efecte juridice ca şi circumstanţele legale; aceste circumstanţe sînt denumite judiciare (de exemplu, cele prevăzute în art.74 C.pen., comportarea sinceră în cursul procesului etc). c) Circumstanţe reale şi personale. După cum circumstanţele se referă ia fapta sau la persoana făptuitorului, ele se clasifică în reale şi personale (de exemplu, comiterea faptei prin acte de cruzime, art.75 lit.b, este o circumstanţă reală; comiterea faptei în stare de puternică tulburare determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, art.73 lit.b, sau în starea de beţie completă ocazională, art.49, C.pen., sînt circumstanţe personale). Art.28 C.pen., prevede că circumstanţele reale se răsfrîng asupra participanţilor în măsura în care au fost cunoscute sau prevăzute; circumstanţele personale, ţinînd de persoana făptuitorului, se răsfrîng numai asupra acelora în persoana cărora se realizează67. d) Circumstanţe anterioare, concomitente şi subsecvente. Această clasificare se raportează la momentul săvîrşirii infracţiunii. Provocarea, beţia sînt circumstanţe anterioare; săvîrşirea faptei de 3 sau mai multe persoane ori prin mijloace ce creează pericol public sînt circumstanţe concomitente; comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii participanţilor, repararea pagubei pricinuite constituie circumstanţe posterioare sau subsecvente. în Codul penal, în partea generală, legiuitorul a afectat o secţiune distinctă circumstanţelor atenuante şi agravante şi efectelor lor (art.73-79 C.pen.), în capitolul V, intitulat "Individualizarea pedepselor". Reţinerea unei circumstanţe atenuante ori agravante într-o anumită cauză trebuie indicată în hotărîrea de condamnare, pentru a se justifica cuantumul
66

Trib. Suprem, s.p., dec. nr.2503/1979, C D . , 1979, p.350. 389

67 A se vedea materia participau'ei, Titlul III, Capitolul III.

I

Drept penal. Partea generală

pedepsei aplicate şi a se face posibilă verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărîrii, sub aspectul individualizării pedepsei. § 2. Circumstanţele atenuante generale 439. Categorii. Codul penal consacră două categorii de circumstanţe atenuante. O primă categorie o constituie circumstanţele atenuante obligatorii sau legale, prevăzute limitativ în art.73 C.pen., a căror constatare de către instanţă impune reţinerea lor în mod obligatoriu, cu producerea efectelor prevăzute de lege. A doua categorie o constituie circumstanţele atenuante facultative sau judiciare, alcătuită din împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante, dacă instanţa le consideră ca atare. Sînt prevăzute exemplificativ în art.74 C.pen. Odată reţinute de instanţă, produc aceleaşi efecte juridice ca şi circumstanţele atenuante obligatorii. A. Circumstanţele atenuante legale (obligatorii). Potrivit art.73 C.pen., circumstanţele atenuante obligatorii sau legale sînt: a) depăşirea limitelor legitimei apărări (lit.a); b) depăşirea limitelor stării de necesitate (lit.a); c) provocarea (lit.b). 440. Depăşirea limitelor legitimei apărări. Din reglementarea legitimei apărări prevăzută în art.44 C.pen., rezultă că fapta săvîrşită în apărare trebuie să fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Este posibil ca apărarea să depăşească limitele proporţionalităţii cerute de lege. Dacă excesul de apărare se datorează tulburării sau temerii celui ce se apără, creată de atac, aşa cum prevede art.44 alin.3, C.pen., acest exces este asimilat cu legitima apărare, producînd toate efectele juridice ale acesteia (excesul justificat). Dacă, dimpotrivă, depăşirea limitelor unei apărări proporţionale nu se datorează stării de tulburare sau temere, excesul de

390

-

TITLUL V; Sancţiunile în dreptul penal.

apărare are semnificaţia unei circumstanţe atenuante obligatorii (exces scuzabil)68. Această circumstanţă presupune realizarea următoarelor condiţii: - fapta să fi fost săvîrşită în stare de legitimă apărare; - fapta în apărare să fie disproporţionată în raport cu pericolul şi împrejurările în care s-a produs atacul; - depăşirea limitelor unei apărări proporţionale să nu se datoreze unei stări de tulburare sau temere. Această circumstanţă are caracter personal, de unde rezultă că, în cazul participaţiei, nu influenţează răspunderea penală a celorlalţi participanţi. 441. Depăşirea limitelor stării de necesitate. Se află în stare de* necesitate persoana care săvîrşeşte o faptă prevăzută de legea penală în condiţiile art.45 alin.2 C.pen. Dacă pentru salvarea de la pericolul iminent a valorilor prevăzute de lege, făptuitorul săvîrşeşte o faptă care provoacă urmări vădit mai grave decît cele ce s-ar fi produs dacă nu ar fi intervenit, iar făptuitorul şi-a dat seama de disproporţia dintre acestea, fapta nu se consideră săvîrşită în stare de necesitate, ci constituie o infracţiune (art.45 alin.3 C.pen.). Infractorul răspunde penal, cu reţinerea circumstanţei atenuante a depăşirii limitelor stării de necesitate. Şi această circumstanţă atenuantă presupune următoarele condiţii: - fapta să fi fost săvîrşită pentru a înlătura un pericol, în condiţiile art.45 C.pen.; - fapta să fi cauzat urmări vădit mai grave decît cele ce ar fi survenit dacă nu s-ar fi intervenit; - făptuitorul să-şi fi dat seama de aceasta. Depăşirea limitelor stării de necesitate constituie o circumstanţă atenuantă întrucît făptuitorul a procedat la, săvîrşirea faptei, în condiţiile existenţei unui pericol, care 1-a determinat la săvîrşirea acesteia, fără de care comiterea faptei nu ar fi avut loc. Şi această atenuantă are caracter personal. 442. c) Provocarea. în temeiul legii (art.73 lit.b, C.pen.), se poate defini provocarea ca fiind atitudinea injustă a unei persoane ce se poate manifesta prin violenţă, atingere gravă a demnităţii sau orice altă acţiune
Trib. jud. Sibiu, dec. cen. nr.660/1983, cu Note: I. B. Diamant, V. Luncean, II. A. Stoicescu, III. G. Antoniu, R.R.D. nr.5, 1985, p.64 şi urm. 391
68

nr. A.pen. tentativă de omor etc. . 193 C. Provocarea presupune. s. afiîndu-se într-o puternică stare de tulburare.211 C. indignare.pen. cum sînt infracţiunea de şantaj (art.2 C. a atingerii grave aduse.pen. atingerea gravă adusă demnităţii. de surescitare nervoasă. săvîrşeşte împotriva provocatorului o infracţiune care poate fi. Atît actul provocator.R. în funcţie de natura faptei comise.pen. la rîndul său. în toate aceste cazuri. etc. iar infracţiunea săvîrşită de acestea trebuie să beneficieze de atenuanta 69 legală a provocării . ultrajul (art. în art.pen. Partea generală ilicită gravă.pen. de vătămare corporală.183. iar. care determină la o altă o stare de puternică tulburare sau emoţie. Există stare de provocare în cazul în care o persoană săvîrşeşte împotriva alteia o acţiune de calomnie. b) A doua modalitate de manifestare a actului provocator o constituie.).) şi altele. existenţa unui act provocator. în formularea legii. săvîrşirea unei infracţiuni denumită infracţiune provocată.pen. 194 C.D. 1981.. In literatură. de vătămare a integrităţii corporale. violenţa se manifestă sub formă fizică (violenţa fizică). săvîrşind o infracţiune împotriva celei dintîi.pen. ameninţarea (art. vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă). (lovirea sau alte violenţe.2 C.177. de mînie. pe de altă parte. după comiterea faptei.. Actele de 69 392 Trib. R. purtarea abuzivă (art.). cînd s-au săvîrşit împotriva altei persoane). în această situaţie. a) O primă modalitate de manifestare a actului provocator o constituie violenţa.Drept penal. cît şi infracţiunea provocată trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege. sub imperiul căreia aceasta din urmă reacţionează.p. 443. dec. o infracţiune împotriva persoanei.4.). C. nr. Suprem.b. Actul provocator.250 alin. de viol sau o altă acţiune gravă. sau altă infracţiune.239 alin.934/1980.). Potrivit art. p. Aceasta se poate manifesta sub forma actelor prevăzute în art. Opinia dominantă este aceea că şi aceste fapte pot provoca o stare de tulburare psihică sub imperiul căreia cel provocat poate să riposteze. (loviri cauzatoare de moarte şi omor. s-a pus problema dacă în categoria faptelor avute în vedere de legiuitor. tîlhăria (art. se încadrează şi acelea ce implică violenţa psihică. pe de o parte. cel lezat.73 lit. demnităţii sau oricărei alte acţiuni ilicite grave. 180-182 C. 174-176 C. iar.. actul provocator se poate manifesta sub forma violenţei.

). înşelăciunea (art.). nu impune vreo restricţie din punct de vedere subiectiv al acestora (să fie săvîrşite numai cu intenţie). S-a pus problema dacă acţiunile săvîrşite din culpă (distrugerea din culpă.. Trib. provocare care se încadrează în categoria faptelor ce ating grav demnitatea persoanei pot consta în acţiuni care realizează conţinutul infracţiunilor de insultă (art.). Opinia.72. nr.). Popovici.304 C.).239 C.R. Suprem.pen. c) în sfîrşit. V. moment în care a intervenit infractorul70 etc). legiuitorul prevede că actul provocator se mai poate manifesta prin orice altă acţiune ilicită gravă. Mitrache. ca sustragerea (art.pen. nr.p..84. p.215 C. nr. adulter (art.pen. purtare abuzivă (art. prin a căror comitere se poate produce o tulburare sau emoţie puternică persoanei care ripostează (de exemplu. distrugerea (art. lipsirea de libertate în mod nelegal (art.343.pen. nr. 1985.1387/1984.pen.). precum şi acţiunile ilicite extrapenale. prin enumerarea faptelor ce pot genera starea de tulburare. în timp ce acesta lipsea de acasă. ce se înfăptuiesc prin cuvinte sau gesturi insultătoare sau prin afirmaţii calomnioase.pen.pen.) şi altele. dec. iar faptele (infracţiunile) generate de acestea pot beneficia de atenuanta provocării.217 C. pe anii 1969-1975. O condiţie esenţială impusă de lege este ca actul provocator. op. faptul victimei de a propune soţiei infractorului de a avea relaţii intime cu el. s.D.nr.980/1985. p. op.cit. întrucît legea. de particularităţile psihice ale infractorului şi nu pe baza unor criterii obiective. 1989.R. calomnie (art.286. dec: nr. precum şi prin alte modalităţi faptice. 1986. M.D.206 C. Suprem.pen. de natură a atinge grav demnitatea persoanei. Sancţiunile în dreptul penal. Suprem.). dec.pen. în sfera categoriei de fapte ilicite grave se pot include orice acţiuni cu semnificaţie penală.146. R.pen. Repertoriu. cum sînt: infracţiunile de ultraj (art.205 C. s... C. Papadopol.250 C.208 C.189 C...cit.). sub orice formă s-ar manifesta.R. s. R... p.p.p. R.370/1989. un fapt civil care produce un prejudiciu grav.197 C. vătămarea din culpă) pot constitui acte provocatoare.5. sub imperiul căreia acesta să riposteze 71 . Trib. p.. să creeze în psihicul celui provocat o stare de puternică tulburare sau emoţie.).. 393 71 70 . dominantă în literatură şi practică este aceea că şi asemenea acţiuni pot intra în categoria faptelor provocatoare. viol (art.9-12.D.TITLUL V.. p.8. pe temeiul cărora să se decidă dacă inculpatul s-a găsit sau nu sub influenţa unei stări de Trib. Starea de tulburare a inculpatului trebuie să se determine în funcţie de momentul şi condiţiile de săvîrşire a faptei.

p. dec. atenuanta provocării operează.8. nr.D.. 1993. Trib. S-a menţionat că infracţiunea trebuie să se îndrepte împotriva aceluia ce a săvîrşit actul provocator. Partea generala. Constanţa. sent. 1980. p.12. Suprem. D. Trib.D. R. V. p. mai rar a proprietăţii (distrugerea).1185/1988.. Infracţiunea provocată. Infracţiunea provocată. Actul provocator se deosebeşte de atacul ce constituie o latură a legitimei apărări prin aceea că acesta. nr. sub forma infracţiunilor îndreptate împotriva vieţii sau a integrităţii corporale. pen.143. p. care se manifestă.3.6. Partea generală tulburare72. în cazul cînd riposta este dată de altă persoană decît cea lezată. p. Lucinescu. nr. cu condiţia ca starea de tulburare să fi persistat în aşa fel încît. 73 74 75 76 Trib. în cazul în care victima a ripqstat din eroare asupra altei persoane decît agresorul. de acesta 74 . nr..439. dar a aflat ulterior de acesta. se consumă. Papadopol.86.. s.853/1989..78. Jud. în timp ce în cazul legitimei apărări atacul ameninţă doar cu înfăptuirea. în momentul săvîrşirii ^2 v.76. 1972. Suprem.R..Drept penal. p. Suprem. Deşi fapta trebuie să se îndrepte împotriva provocatorului. Suprem. infracţiuni împotriva provocatorului. B. dec. .p. nr. în general. dee. p. nr. s.cit. pentru a fi legitimă73. după care are loc săvîrşirea infracţiunii provocate. dacă sînt realizate condiţiile legii 75 .cit. p. Trib. nr.p. nr. Starea de tulburare poate să apară chiar dacă făptuitorul nu se afla la locul săvîrşirii actului provocator. dar ea poate fi săvîrşită şi la un oarecare interval de timp de la comiterea actului provocator. 113/1992. op. Dreptul. Trib. Codul penal comentat. 394 . 1990. Infracţiunea nu trebuie să 76 fie consecinţa unei manifestări provocatoare a infractorului . s.. C D .5-6.. Cel ce a fost provocat reacţionează prin săvîrşirea unei. dec. riposta se poate îndrepta împotriva oricărei persoane din grupul provocator. 124-128. nr. 1990. Reprezintă a doua latură a stării de provocare.1339/1989. Examen teoretic al practicii judiciare a Tribunalului Suprem. interval de timp în care trebuie să intervină apărarea. Papadopol.. 444. Cînd provocarea provine din partea unui grup. sau se află în curs de desfăşurare. se realizează integral.767/1980.251. constituie o replică imediată a actului provocator. R. 126. p.R. 1989. Dreptul.p. nr. s. Dreptul.. aproape cvasisimultană cu acesta. Infracţiunea provocată trebuie să fie consecinţa actului provocator şi să se săvîrşească sub imperiul emoţiei sau tulburării determinate. Legea nu impune vreo condiţie cu privire la natura infracţiunii provocate. de regulă.. op.

B.. pot constitui împrejurări atenuante..D. R.cit. 1973.cit. Provocarea este o circumstanţă personală. nr. Papadopol. Caracterizare. Suprem. p. Suprem. R. între actul provocator şi infracţiunea provocată nu trebuie să existe o vădită disproporţionalitate. 1984. întrucît cel ce ripostează se află sub imperiul unei tulburări psihice care nu-i permite o riguroasă apreciere între gravitatea actului de agresiune şi riposta sa 81 .p. R. nr. în cazul săvîrşirii unei infracţiuni de vătămare sau viol.l. s. instanţele I. şi de o altă persoană. faptei.. ori calomnie.D. Daneş. însă.. în general. s. p.2223/1971.30 şi urm.252.II. de care au luat cunoştinţă 79 după săvîrşirea faptei. Dongoroz. fiind o ripostă conştientă şi 80 voită din partea celui lezat sau a persoanei care ripostează în locul său .. R. poate riposta soţul. dacă.p. Dacă starea psihică 78 : specială nu mai subzistă.R.. denumite facultative sau judiciare. cele facultative judiciare . V. 78 79 80 8 77 77 Trib. s. s-a creat şi în psihicul său starea de emoţie sau tulburare impusă de lege (de exemplu.D. 1987. nr. dec. De regulă.. Tanoviceanu. Consideraţii asupra circumstanţei atenuante a provocării. op. nr.p. dec. Trib. p.. voi. ci o oarecare echivalenţă.66. p. * Şt.74 C.D. V. p. nr.. nr. Dacă circumstanţele atenuante obligatorii . nefiind la locul comiterii) . nu se mai poate reţine provocarea . Şt. dacă instanţa le consideră ca atare. care. 395 . Codul penal mai consacră şi o altă categorie de circumstanţe atenuante.R.132. făptuitorul să se fi aflat sub imperiul acesteia .. o rudă apropiată sau o altă persoană. Trib.TFILUL V. op.R. prin comiterea acestuia. infracţiunea provocată este săvîrşită de victima actului provocator. dec.5.8.sînt prevăzute limitativ de lege.pen. Infracţiunea provocată are la bază intenţia (directă sau indirectă). 445.p. Suprem. dacă şi asupra lor actul provocator a creat starea de puternică tulburare sufletească. nr. fără ca aceasta să fie de esenţa instituţiei. Sancţiunile în dreptul penal. chiar dacă nu este rudă cu cel lezat şi chiar dacă nu a fost prezentă la locul săvîrşirii actului provocator.2279/1986.157.R.5. Daneş.legale . Circumstanţele atenuante judiciare (facultative). 1981. Circumstanţele atenuante facultative reţinute de instanţă trebuie indicate în hotărîrea de condamnare şi motivate.sînt indicate cu titlu exemplificativ în art.73. Riposta poate fi dată. Cei ce au participat la săvîrşirea infracţiunii provocate pot beneficia de atenuanta provocării.2091/1980.

cum ar fi nivelul redus de instruire al infractorului. în familie. lipsa de experienţă în activitatea prestată. nr. Prin buna conduită se înţelege nu numai lipsa antecedentelor penale. graviditate etc. Suprem. ci şi conduita sa la locul de muncă. Pe lingă circumstanţele prevăzute de lege. c) Atitudinea infractorului după săvîrşirea infracţiunii. R. Stăruinţa pentru a înlătura rezultatul infracţiunii manifestată prin acte concrete care dovedesc regretul sincer al infractorului pentru fapta comisă (pocăinţă activă. să revină asupra conduitei sale. înlesnirea descoperirii şi arestării participanţilor. boală. mobilul sau scopul săvîrşirii infracţiunii. 446.. în acoperirea lipsei în gestiune de cel ce a săvîrşit o delapidare. nerepetabil. . Textul citat indică următoarele împrejurări ce pot constitui circumstanţe atenuante: a) Buna conduită a infractorului înainte de săvîrşirea infracţiunii. rezultînd din prezentarea sa în faţa autorităţii.. Partea generala de judecată avînd posibilitatea de a atribui acest caracter şi altor împrejurări asemănătoare. b) Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită.D.R. în practica judiciară această circumstanţă se poate concretiza în asistenţa medicală acordată după săvîrşirea infracţiunii de vătămare. 396 82 Trib. s. Toate acestea denotă că infractorul încearcă să-şi schimbe atitudinea.1841/1987.7. etc. Categorii.Drept penal.p. p. beţia completă 82 ocazională . 1988. starea de bătrîneţe. dec. instanţa poate reţine şi alte împrejurări cărora să le atribuie caracter atenuant. comportarea sinceră în timpul procesului. că încearcă să ajute organele judiciare în realizarea actului de justiţie şi deci se justifică aplicarea unei pedepse în limite reduse. Legea a indicat circumstanţele atenuante facultative doar cu titlu exemplificativ. nr. cum a fost denumită în literatură) pune în evidenţă o periculozitate socială mai redusă din partea sa şi deci posibilitatea aplicării unei pedepse atenuate. numărul mare de copii avut în întreţinere. în societate care vădeşte că atitudinea sa în viaţa de relaţie a fost exemplară şi că săvîrşirea infracţiunii constituie un accident cu totul întîmplător. că nu reflectă unele deprinderi antisociale.74. în restituirea lucrurilor în cazul infracţiunii de furt.

pedeapsa se coboară sub minim.76 C. se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 200.000 lei. este că.. Regula generală care se desprinde din art. iar cînd minimul special este sub 3 luni. pedeapsa se coboară sub minim. Atenuarea pedepsei. prin reţinerea acestora. 447. e) cînd minimul special ai pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare.000 lei. f) cînd pedeapsa prevăzută de lege este amenda. infracţiunile săvîrşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei 397 . Atenuarea constă în reducerea pedepsei sau în schimbarea unei categorii mai grave cu alta mai uşoară.obligatorii (legale) şi facultative (judiciare). aceasta se coboară sub minimul ei special. Recunoaşterea mai multor circumstanţe atenuante impune stabilirea pedepsei în cadrul aceloraşi limite. contra păcii şi omenirii. Sancţiunile în dreptul penal. pedeapsa se coboară sub minim. sediul legal al efectelor circumstanţelor atenuante. b) cînd minimul special este de 5 ani sau mai mare.000 lei. Cînd legea prevede pedepse alternative instanţa trebuie să aleagă una dintre ele după care va opera reducerea potrivit dispoziţiilor în materie. ori pînă la minimul general. Efectele circumstanţelor atenuante. Regimul de atenuare a pedepsei este unic pentru cele două categorii de circumstanţe . pedeapsa se coboară obligatoriu sub minimul special sau se poate înlocui cu alt gen de pedeapsă. dar nu mai jos de 3 luni.TITLUL V. Pedeapsa se reduce sau se schimbă după cum urmează: a) cînd minimul special este de 10 ani sau mai mare. pînă la minimul general. C. cînd minimul special este de 350. dar nu mai jos de 3 ani.000 lei sau mai mare. Reducerea este mai puţin sensibilă în cazul unor categorii mai grave de infracţiuni indicate expres de lege cum sînt infracţiunile contra siguranţei statutului.. infracţiunile de omor. putînd fi redusă pînă la 150. d) cînd minimul special este de 1 an sau mai mare. pedeapsa se coboară sub minim. faţă de care a operat coeficientul de reducere stabilit de lege.pen.000 lei. în cazul cînd minimul special este de 350. c) cînd minimul special este de 3 ani sau mai mare. dar nu mai jos de 1 an. Reducerea sub minimul special nu mai este obligatorie dacă o circumstanţă atenuantă vine în concurs cu una agravantă. pedeapsa se coboară sub minim. pînă la minimul general sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 300.

prevede următoarele circumstanţe agravante: 398 . aşa cum prevede art. 449.pen.pen. acestea sînt denumite în literatură circumstanţe agravante judecătoreşti (judiciare). § 3. Caracterizare.75. Circumstanţele agravante prevăzute în acest text devin obligatorii pentru instanţa de judecată cînd constată existenţa lor. Codul penal. Categorii. Circumstanţe agravante 448.a interzicerii unor drepturi . în cazul acestora pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult pînă la o treime din minimul special Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselor complimentare. Alături de acestea. Cînd pedepsele complimentare privative de drepturi sînt facultative.75 alin. Dacă instanţa aplică totuşi pedepsele complimentare privative de drepturi. Astfel. legea prevede că în cazul cînd există circumstanţe atenuante. la stabilirea duratei acestora . poate reţine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări. iar aceasta este expres prevăzută în normele de incriminare. Ele poartă denumirea de circumstanţe agravante legale (prevăzute expres şi limitativ de lege). instanţa de judecată. aspect ce trebuie să se reflecte în individualizarea pedepsei.persoane sau infracţiunile prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave. care imprimă faptei un caracter grav. în textul citat. fiind lăsate la latitudinea instanţei în ce priveşte stabilirea şi recunoaşterea lor. adică atunci cînd pedeapsa închisorii stabilită de instanţă este de cel puţin 2 ani închisoare. Se au în vedere cazurile cînd pedeapsa privativă de drepturi este obligatorie.). latitudinea instanţei în aplicarea lor va fi mai mult influenţată în prezenţa circumstanţelor atenuante. în art. dacă există circumstanţe atenuante.77 C. poate fi înlăturată. Cînd pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă. A. pedeapsa complimentară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşiîă. în cazul interzicerii unor drepturi. Codul în vigoare. se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani (art.ultim C. consacră anumite împrejurări cu caracter agravant care sporesc gravitatea faptei şi pericolul făptuitorului.se va ţine seama de existenţa circumstanţelor atenuante.. Circumstanţele agravante legale.

1981.56. p. nr. 399 . distrugere. înlăturarea oricăror obstacole în drumul săvîrşirii faptei.9. R. Ranga.TITLUL V. . Lucinescu. Cu privire la infracţiunea de furt săvîrşită de două sau mai multe persoane împreuna. jud. Bacău. eroare de fapt sau sub limita de vîrstă pentru a fi subiect * al infracţiunii. 1972. o conlucrare concomitentă. Partea generală.56.76.D. pentru ca alt participant să realizeze o acţiune de sustragere. Papadopol. iar aportul unui făptuitor.D. 1983. Pătulea. creînd în general condiţii mult mai avantajoase decît în cazul comiterii faptei de către o singură persoană.Fapta să fie comisă de trei sau mai multe persoane.. care conferă un plus de siguranţă acestora. avînd sensul unei împrejurări reale care <" D.. p. dar activitatea lor este concomitentă. voi.pen. n r . Cei care au acţionat fâră vinovăţie nu răspund penal. care nu au fost prezenţi în timpul săvîrşiriî faptei. reduce timpul de acţiune. dar.R. Se poate realiza circumstanţa agravantă a săvîrşirii faptei împreună şi atunci cînd făptuitorii nu se află toţi la locul comiterii faptei.28 alin. precum şi atunci cînd unu! sau unii acţionează fără vinovăţie.. şi nici de "infracţiune" ci de "faptă".R. V. falsificare etc). agravanta se va răsfrînge şi asupra lor. l l . Legiuitorul nu foloseşte formularea de "infractori" ci de "persoane". infractorul imobilizează persoana vătămată sau pe cel ce ar fi trebuit să împiedice săvîrşirea infracţiunii. deşi este efectuat la distanţă de locul comiterii faptei a fost necesar realizării ei (de exemplu. R. op. Notă.D. Agravanta se realizează cînd toţi participanţii au acţionat cu vinovăţie.. Codul penal comentat. Această agravantă presupune două condiţii: ..8. Sancţiunile în dreptul penal. Dacă fapta a fost comisă de trei persoane împreună.cit. T. le sporeşte curajul.II.. Se înţelege. au mai contribuit şi alte persoane în calitate de instigatori şi complici. în afară de acestea.. p. Agravanta se referă la coautori dar şi la complici. de regulă.2 C. Giurgiu..cit. nr. potrivit art.794/1982 a Trib. Agravanta include în sfera sa atît participaţia proprie cît şi forma denumită improprie. Legiuitorul a conferit acestei împrejurări caracter de agravantă întrucît participaţia în condiţiile cerute de acest text învederează un grad sporit de pericol social prin cooperarea mai multor persoane la săvîrşirea faptei. op.pen. prezenţa făptuitorilor la locul şi în timpul săvîrşirii faptei.A doua condiţie impune ca fapta să fie săvîrşită împreună.R. N. 180. fiind în stare de iresponsabilitate. p. R.. Notd\& dec. a) Săvîrşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. asigură înfrîngerea rezistenţei victimei.452. înţelegîndu-se cu deosebire complicitatea materială şi morală concomitentă83. -V. p. nr.

173. nr. 1980. Filipaş. nr.. 1972. dar se poate concepe şi în cazul altor infracţiuni. dec. Drept penal.. C D . Suprem.9. Loghin. Bucureşti. cu un fier înroşit. care supun victima la suferinţe şi chinuri. întrucît nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau se află între 14-16 ani. în conţinutul cărora este inclusă acţiunea de violenţă (spre exemplu. c) Săvîrşirea infracţiunii de către un infractor major. cît şi atunci cînd acesta nu răspunde. în cazul omorului.D. dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor.p. a unei explozii).D. O. A. . C. dacă au cunoscut-o sau prevăzut-o. Trib. O asemenea împrejurare circumstanţiază şi unele infracţiuni din partea specială a Codului. nu se mai reţine şi agravanta generală .176 lit. p.) 84 . b) Săvîrşirea infracţiunii prin acte de cruzime sau prin metode ori mijloace care prezintă pericol public. s.). p.Drept penal. C D . Trib. 1978.pen. prevede că săvîrşirea faptei prin cruzime constituie omorul deosebit de grav (art. 400 .41. dovedeşte un pericol deosebit din partea făptuitorului (de exemplu infracţiunea de vătămare gravă săvîrşită prin cauzarea unor răni multiple.R. Editura didactică şi pedagogică.227. p. Suprem. 1983. p. .p. nr.257/1972. Pentru a opera această circumstanţă se cere Trib. Partea speciala. Şi această agravantă pune în evidenţă un pericol social mai mare din partea infractorului major care a corupt şi a antrenat în săvîrşirea infracţiunii un minor. Săvîrşirea faptei prin acte de cruzime constituie o circumstanţă reală. substanţe toxice care pun în pericol viaţa sau sănătatea unui număr indeterminat de persoane sau bunurile acestora (prin declanşarea unui incendiu.4 C. dec. s.1445/1983. explozibile. Această agravantă se realizează cînd făptuitorul foloseşte anumite materiale inflamabile. în cazul 85 săvîrşirii acestor infracţiuni.915/1980.. O periculozitate socială sporită o dovedeşte şi săvîrşirea faptei prin metode sau mijloace care prezintă pericol public. 85 86 84 Trib. dar a acţionat fără discernămînt86. distrugerea calificată (art. p. nr. violul). Partea generala se răsfrînge asupra tuturor participanţilor dacă au cunoscut-o sau prevăzut-o.93/1978. Săvîrşirea faptei prin cruzime poate avea loc în cazul infracţiunii de omor sau vătămare gravă.217 alin.p. în cazul acestei infracţiuni nu se mai reţine agravanta generală. nr. tîlhăria. 1983.349. asfixiate. Săvîrşirea infracţiunii prin acte de cruzime.254. dec. R. aplicarea de numeroase lovituri de cuţit etc.. dintre care menţionăm.. Agravanta se realizează atît în situaţia cînd minorul răspunde penal. dec. s.a). Suprem. care în cazul participaţiei se răsfrînge asupra tuturor participanţilor. Codul penal. Suprem.

ceea ce trebuie să atragă agravarea pedepsei.. Această circumstanţă are caracter personal.TULUL V. Legiuitorul a atribuit caracter de agravantă acestei împrejurări întrucît cel ce săvîrşeşte o infracţiune profitînd de tulburarea socială creată de un intendiu. rezultată din provocarea stării de beţie în scopurile menţionate. 401 . răzbunarea. p. beţia apare ca o circumstanţă agravantă obligatorie.pen.R. dec. Şt. Literatura denumeşte această formă de beţie. agravanta nu se aplică.2 C.70.200 C. art. catastrofă de cale ferată etc. infracţiunea se consideră săvirşită cu premeditare. Astfel. dorinţa de îmbogăţire în dauna altuia sau a intereselor statului. în această situaţie. Trib. urmărirea unui interes material etc 88 . iar în cazul participaţiei nu se răsfrînge cu efect agravant asupra participanţilor. prezintă un pericol social deosebit.D. rezultă că beţia voluntară completă poate constitui. 1987. nr. o circumstanţă atenuantă sau agravantă. Daneş. înşelăciune. fiind în totală contradicţie cu exigenţele lor. nr. Această circumstanţă are caracter real şi se aplică tuturor participanţilor. dacă au cunoscut-o. inundaţie.cit. surpare de teren. 1980. pot fi caracterizate în acest fel lăcomia. Cînd făptuitorul şi-a provocat starea de beţie anume în vederea comiterii faptei. Dacă a fost în îndoială. C D . nr. Suprem. op. 88 87 Trib. beţie preordinată.pen. pentru a acţiona cu mai mult curaj sau pentru a o invoca în vederea micşorării pedepsei. s. agravanta operează. dec. ca majorul să fi cunoscut starea de minoritate a făptuitorului. Agravanta se aplică atît în cazul participaţiei ocazionale cît şi în cazul pluralităţii naturale de făptuitori (de exemplu..915/1980. în cazul infracţiunilor prin care s-au adus grave prejudicii (delapidare. în sensul că în reprezentarea sa a intrat şi alternativa posibilităţii ca participantul să fie minor. Din art.934/1986. p. V Papadopol.254.)87. R. infracţiuni împotriva siguranţei statului). infracţiunea de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex. cutremur. Aprecierea unor motive ca fiind josnice se face prin raportare la normele moralei. Sancţiunile în dreptul penal. d) Săvîrşirea infracţiunii din motive josnice. Suprem. . p.2. după caz.49 alin. e) Săvîrşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei.. 155.p.p. Dacă s-a aflat în eroare cu privire la această împrejurare. s. f) Săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate..

228. iar mijloacele ce produc peVicol public în conţinutul calificat al infracţiunii de distrugere. faptei şi făptuitorului. nr. Dacă le-a recunoscut. B.9. nr. Circumstanţe agravante judiciare. Astfel circumstanţa de la litera a) (pluralitatea de făptuitori) a fost inclusă în conţinutul calificat al infracţiunii de violare de domiciliu. Condiţiile de reţinere a premeditării în cazul infracţiunii de furt.. art. 92 91 402 Trib.prevăzută la litera c) .R. pen. Pe lîngă circumstanţele enumerate.3.237/1981.D. art.a. Cînd o circumstanţă generală din cele prevăzute în art. care sînt obligatorii. Ca circumstanţe agravante judiciare pot fi reţinute premeditarea.constituie o agravantă a infracţiunii de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex. 450. 89 Trib. Legea nu exemplifică astfel de agravante aşa cum procedează în cazul circumstanţelor atenuante judiciare. Prahova.-p. Acestea au un caracter facultativ.R.75 C.673/1989. spre exemplu în cazul infracţiunii de furt90.176 lit. integrată în conţinutul calificat al unei fapte. dec.2 C.3. p. Partea generala Unele din circumstanţele examinate au fost incluse de lege în conţinutul calificat al unor infracţiuni ca elemente circumstanţiale. . nr.200 ajin.72. aplicîndu-se numai aceasta. de tîlhărie 91 . nu se aplică amîndouă. dacă din toate împrejurările cauzei apreciază că au o pondere însemnată în determinarea pericolului social al. 1990.24 şi urm. ci are prioritate dispoziţia specială.. Noţiune.pen.pen. vine în concurs cu una specială. ——. nr.Drept penal.p. nr. a Trib. R.57.2 C. art. . cu menţiunea că în cazul agravantelor speciale numărul minim este de două persoane. 1777/1982. s.192 alin.2 şi a altora.pen. s. Notă la dos.pen.p. instanţa trebuie să motiveze în hotărîre reţinerea lor (art. dec. 1981. Săvîrşireâ infracţiunii de către un major împreună cu un minor . R. Agravanta de la litera b) acte de cruzime este cuprinsă în forma agravantă a omului.217 alin.D. viol şi altele 92 . "0 V. ci le poate reţine. Suprem.4 C. ..pen. prevăzute expres în lege. C D . Suprem.79 C.75 alin. V. în sensul că odată constatate. instanţa mai poate reţine ca împrejurări agravante şi alte stări sau situaţii care imprimă faptei un caracter grav (art. Pătulea. De asemenea se poate reţine ca agravantă săvîrşîrea infracţiunii asupra unui minor (spre exemplu în infracţiuni de vătămare corporală gravă) etc. p. jud. art. 1982.. instanţa nu este obligată să le recunoască.). nr. p. Dreptul. 9 potrivit principiului lex specialis derogat legi generali* . ca o circumstanţă agravantă generală.). 1982. Caracterizare. Pătulea.

circumstanţele agravante judiciare produc aceleaşi efecte juridice. poate aplica şi o pedeapsă inferioară maximului special.TULUL V. Potrivit textului citat.. Dacă acesta nu este suficient. ca şi circumstanţele obligatorii (legale). Legiuitorul a stabilit următoarea ordine de prioritate: se aplică mai întîi circumstanţele agravante şi atenuante mtrucît acestea sînt împrejurări ce înconjoară fapta comisă şi sînt strîns legate de ea şi apoi se dă efect recidivei. se aplică maximul special.80 C. instanţa va alege mai întîi tipul de pedeapsă aplicabil. Din regimul circumstanţelor agravante consacrat în art. se poate aplica un spor de cei mult jumătate din maximul special în cazul pedepselor alternative. Efectele circumstanţelor agravante. 451. în cazul reţinerii. Deci. Săvîrşirea unei infracţiuni poate avea loc în condiţiile unui concurs de circumstanţe agravante (se alătură şi cauzele de agravare) şi circumstanţe atenuante. se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special (al închisorii sau amenzii). Dată fiind coexistenţa acestora şi efectele diferite pe care le produc. sub aspectul agravării pedepsei. ca împrejurare care nu este legată 403 .pen. a indicat ordinea de aplicare a lor. după care va proceda la agravarea permisă de lege. în art. Sancţiunile în dreptul penal.78 C. § 4. o pedeapsă mai aspră. Concursul între circumstanţele şi cauzele de agravare şi de atenuare 452. cînd este necesară. pedeapsa se stabileşte ţinîndu-se seama de circumstanţele agravante. Cînd pedeapsa prevăzută de lege este amenda. în funcţie de agravanta reţinută. un spor de pînă la 5 ani. instanţa.pen. în cazul închisorii."). în textul citat.. legea prevede că în cazul în care există circumstanţe agravante. agravarea fiind deci facultativă şi nu obligatorie. la care se mai poate adăuga şi sporuî în limitele legii.. se desprinde ideea că acestea au ca efect posibilitatea agravării pedepsei ("se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special. Circumstanţele agravante produc efecte numai asupra pedepselor principale fără a influenţa aplicarea pedepselor complimentare obligatorii (dacă pentru acestea nu sînt îndeplinite condiţiile legii ele nu pot fi aplicate deşi s-au reţinut circumstanţe agravante). se mai poate adăuga. de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă. Ordinea de aplicare. legiuitorul. care nu poate depăşi o treime din acel maxim.

Astfel. faptele fiind concurente şi comise în stare de recidivă postexecutorie. p.Drept penal. Dacă infracţiunea a fost săvîrşită în condiţiile unei circumstanţe agravante şi atenuante. în art. şi atunci cînd vine în concurs o circumstanţă atenuantă şi starea de recidivă. în cazul concursului între circumstanţele atenuante şi starea de recidivă. între care se poate aplica sancţiunea de către instanţă. op. Bulai.80 alin. Potrivit textului citat.92.2. Partea generală de condiţiile obiective şi subiective de comitere a faptei. în unele lucrări 94 de Drept penal autorii au inserat în diviziunea destinată "Individualizării judiciare a pedepselor" şi tratamentul juridic (stabilirea pedepsei) al unor instituţii ale dreptului penal. s-au impus anumite limite... pe care le-au încadrat în paragrafe intitulate "Stări de atenuare a pedepsei" sau "Stări de agravare şi de modificare a pedepsei". voi. . aşa cum prevede art.3 C. C. plus sporul prevăzut în art.pen.76 C.II.pen.71 şi urm.. C. aşa cum se reduc prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute în art.cit.4 C. în ce priveşte limitele de pedeapsă. ca în ipoteza în care există numai circumstanţa atenuantă. acestea sînt limitele. s-a inclus în paragraful denumit "Stări de atenuare a pedepsei" tentativa.cit. coborîrea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie. Deoarece. care nu pot fi depăşite oricîte sporuri concurente ar interveni. dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic şi 30 de ani. recidivă şi concurs de infracţiuni). prin aplicarea concomitentă a sporurilor. O asemenea regulă trebuie promovată pentru identitate de raţiune. Precizări privind sistematizarea materiei. dar care trebuie luată în considerare la individualizarea pedepsei întrucît se răsfrînge direct asupra făptuitorului. dacă maximul special pentru cel puţin una dintre infracţiuni este mai mare de 10 ani. Mitrache. s-ar putea ajunge la o pedeapsă în cuantum ridicat. o infracţiune continuată. ca limite minime. şi maximul pedepsei pentru infracţiunea săvîrşită. 453. în diviziunea intitulată "Stări de agravare şi yj Făptuitorul a comis două infracţiuni în stare de beţie preordinafă. p. pe de altă parte. care constituie o cauză generală de agravare a pedepsei. op. pe de o parte.. în aceeaşi cauză pot veni în concurs mai multe reglementări al căror cadru legal permit aplicarea unor sporuri 93 (în caz de circumstanţe agravante.39 alin. 94 494 C..80 alin. mai ales în cazul infracţiunilor grave. pedeapsa nu poate depăşi 25 de ani.pen.pen. ca limite maxime. şi ultim (reglementarea recidivei).

starea de recidivă şi pluralitatea intermediară. Codul penal a prevăzut anumite instituţii de individualizare judecătorească a executării pedepsei. C.. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei 455. modificare a pedepsei" s-au încadrat: concursul de infracţiuni. prin care instanţa. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei constituie o modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei. Subsecţiunea a Ii-a Individualizarea judecătorească a executării pedepsei § 1. Preliminarii 454. a recidivei.72 C.81 şi urm.. cu privire la modul său de executare. infracţiunea continuată. continuînd procesul de individualizare a acesteia. a concursului de infracţiuni.pen. într-un paragraf separat s-a dezvoltat "Pedeapsa în caz de participaţie". Instituţii de individualizare judecătorească a executării pedepsei. Concept. regimul de sancţionare al instituţiilor amintite şi efectele pe care acestea le produc asupra pedepsei au fost incluse în dezvoltarea fiecărei instituţii în parte: a tentativei.86^-86 C. pentru a se crea o imagine integrală a reglementărilor examinate. a pluralităţii intermediare şi a participaţiei.pen.86^-86^ C. A. şi altele. potrivit cărora instanţa după ce a stabilit pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită. persoana infractorului şi posibilităţile sale de reeducare. § 2. art. Sancţiunile în dreptul penal. potrivit criteriilor de individualizare prevăzute în art. art. pedeapsa aplicată. art. alege una dintre ele. după ce a stabilit pedeapsa potrivit tuturor condiţiilor 405 . în prezenta lucrare.TITLUL V.pen. Avînd în vedere gravitatea faptei şi condiţiile de comitere a acesteia. executarea pedepsei la locul de 11 muncă..pen. care să reprezinte cea mai adecvată măsură nevoilor de sancţionare a cazului soluţionat. în cadrul instituţiilor de individualizare judecătorească a executării pedepsei se includ: suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

primele referindu-se la condamnare. prevede că. condamnatul este reabilitat de drept95.lG4/î992. care nu priveşte individualizarea pedepsei sub aspectul naturii şi cuantumului său. art. Partea generala de săvîrşire. ci al modului'de executare. 457. " Conform modificării a Codului penal prin Legea nr. C.pen.. Pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.175. art. Condiţii privind condamnarea (obiective). a) Natura . ci acordarea ei rămîne la latitudinea instanţei de judecată. legea. pentru a se putea dispune suspendarea condiţionată. ci este o instituţie complementară de individualizare.458. în art.81 C. este prevăzută în Cap. Condiţii. Suspendarea condiţionată este prevăzută în cele mai multe legislaţii penale.poate reeduca fără executarea efectivă a pedepsei.81-86. titlul III al părţii generale a Codului penal. continuînd operaţiunea de individualizare cu privire la executarea sa. 140/19. în acest sens.96 y .a. Condamnarea cu suspendarea executării pedepsei se aplică ÎB. Cuantumul de 3 ani închisoare priveşte toate categoriile de infracţiuni faţă de care se poate dispune suspendarea executării pedepsei. considerînd că făptuitorul se. op. .Drept penal. La cuantumul de 3 ani se poate ajunge prin stabilirea pedepsei în limitele prevăzute în "* V. şi nu cea prevăzuta ds lege. prevede întrunirea unor condiţii. Suspendarea condiţionată nu constituie o pedeapsă de sine stătătoare. V. la expirarea căruia. C. Sub aspectul naturii juridice.şi cuaiitaraml pedepselor. denumite obiective şi subiective.cit..pen. care se reflectă în pedeapsa aplicată de instanţă. suspendarea condiţionată constituie un mijloc legai de individualizare judecătorească a executării pedepsei. Dongoroz. intitulat "Individualizarea pedepselor". p. Natura juridică. 456.81 lit. pedeapsa aplicată de 96 instanţă trebuie să fie de cel mult 3 ani închisoare sau amendă . îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege nu atrage obligativitatea aplicării instituţiei. în această materie uStimile modificări EU avut loc prin Legea nr. cazul infracţiunilor de o gravitate mai scăzută. dacă s-au respectat condiţiile impuse de lege. B. iar secundele la persoana condamnatului. dispune suspendarea executării ei pe un anumit termen prevăzut de lege.

TITLUL V.pen. pen. în funcţie de condiţiile obiective şi subiective. cu sau fără spor97. p. Cînd pedeapsa aplicată constă în amendă. norma incriminatorie sau prin recunoaşterea circumstanţelor atenuante şi. nu interesează dacă la această sancţiune s-a ajuns prin alegerea amenzii dintre cele două pedepse alternative. p. I. coborîrea pedepsei sub minimul special. Trib. Asupra pedepsei globale trebuie să se aplice un unic regim de executare. conform art.. Instituţia nu se poate aplica dacă pedeapsa mai mare de 2 ani. cauze care înlătură definitiv respectivele fapte dintre termenii concursului. dintre pedepsele faptelor concurente. C. doar pedeapsa globală care nu trebuie să depăşească 2 ani. dacă pedeapsa stabilită de instanţă este de cel mult 2 ani închisoare şi sînt îndeplinite condiţiile legii. întrucît graţierea nu înlătură ilicitul penal. nr. 407 .e.pen. Cuza" Iaşi. R.34 îit. termenul de încercare va fi determinat de pedeapsa închisorii' (2 ani plus durata pedepsei a cărei executare s : a suspendat) 98 . I.p. în condiţiile art. C.9-12. Analele ştiinţifice ale Universităţii "Al. iar pentru celelalte pedepse executarea în regim de detenţie. C D . Galaţi. nr.514/1976. Suspendarea condiţionată nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ^7 Judec. . a fost graţiată.53. instanţa. nr. Note.200 şi urm. se poate aplica instituţia suspendării. dec.d. sent. ci. Condamnarea cu suspendarea în cazul concursului se poate dispune şi atunci cînd instanţa a aplicat pedeapsa închisorii de 2 ani la care a adăugat amenda. tomul XXXV.76 lit. Lupaşcu. ca efect ai recunoaşterii circumstanţelor atenuante. "° M. 1982. II. în acest caz. s. Antoniu.52. Zolyneak. Nu interesează natura infracţiunilor reunite în structura concursului. deci. răspunderea penală fiind personală. avîndu-se în vedere pedeapsa globală aplicată ansamblului de fapte. Cînd pentru faptele sancţionate cu pedepse de peste 2 ani a intervenit amnistia sau dezincriminarea. G. 1990. b) Infracţiunile pentru care nu poate fi dispusă instituţia suspendării. Suprem. prevăzute în normă sau prin înlocuirea închisorii cu amenda. poate pronunţa suspendarea condiţionată numai în raport cu pedeapsa unuia sau unora dintre participanţi. Sancţiunile in dreptul penal. Suspendarea condiţionată se poate aplica şi în cazul concursului de infracţiuni. Dreptul. In cazul participaţiei. 1989.2854/1982. p. Unele' aspecte teoretice şi practice privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei. nici consecinţele condamnării. în situaţia concursului nu se poate dispune instituţia suspendării pentru pedeapsa uneia dintre infracţiunile concurente.231.

R.38 C. (condamnări pentru infracţiuni săvîrşite în timpul minorităţii. 1 0 1 . Condiţii privind persoana (subiective). Dreptul. Prin aplicarea graţierii se reduce termenul de încercare al suspendării condiţionate* iar dacă sînt respectate condiţiile impuse de lege se obţine mai repede reabilitarea de drept. . Ibidem. V. viol şi tortură. dezincrirninate. Condiţia de a nu mai fi suferit anterior o condamnare superioară limitei de 6 luni. pentru infracţiuni amnistiate. pentru care se poate pronunţa suspendarea dacă paguba a fost reparată integral pînă la pronunţarea hotărîrii" sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare. p. p.6.65. N. 459. înainte de această modificare Codul penal în art. oricît de mică ar fi fost această pedeapsă. D. Partea generala mai mare de 12 ani. nr. R. .67. In situaţia în care condamnarea anterioară a constat în amendă. p. " Viorel Pasca. b.120 alin.D.R.a) Pentru acordarea suspendării legea impune condiţia ca persoana să nu mai fi fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni 1 0 1 . nr. O altă condiţie privind condamnarea se referă la infracţiunile prin care s-a .5. 1982. Dorin Clocotici. Efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor privative de libertate a căror executare a fost suspendată condiţionat.precum şi condamnări în privinţa cărora a intervenit reabilitarea sau pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare). Se admite posibilitatea acordării.. nr. nr. Zolyneak. R.2 C. Notă. Notă.pen. 100 M. 68. a impus cerinţa ca persoana să nu fi fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii.62. în literatura penală şi practica judiciară s-a pus problema dacă graţierea se aplică şi în cazul pedepsei faţă de care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării ei 1 0 0 . a fost introdusă în cod prin Legea nr.R. Deaconu. p.. 1993.81 lit. 1988. Suspendarea executării pedepsei şi repararea prejudiciului.Drept penal. 10-11. condamnări pentru fapte din culpă. instituţia suspendării se poate aplica.D. 1988.. Dispoziţiile din cod privind graţierea art.D.5. R. chiar dacă persoana a suferit o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni dar aceasta intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare gravă. produs o pagubă.prevăd că aceasta se aplică şi pedepselor a căror executare a fost suspendată condiţionat. c) Repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.pen. Pătulea.62. 104/1992.

305 alin.83 alin. 1993.pen. şi numai în măsura în care se dovedeşte că săvîrşirea faptei se datoreşte unui concurs accidental de împrejurări şi că. în cazul condamnării cu executarea pedepsei la locul de muncă. Dreptul.4 C. cel condamnat săvîrşeşte. 3) în sfirşit o altă situaţie de excepţie este prevăzută în art.81 sau 86 1 ) 1 0 3 . p.3 C. Sancţiunile în dreptul penal.II. se poate dispune suspendarea acesteia. 10-11. instanţa poate dispune suspendarea condiţionată şi faţă de pedeapsa acestei fapte. în cazul în care stabileşte vinovăţia. Giurgiu. instanţa trebuie să efectueze o analiză completă a personalităţii infractorului urmărind în acest sens comportarea sa în viaţa socială. Instanţa este obligată să motiveze luarea măsurii suspendării 102 Alex. op.201. instanţa. a. o infracţiune din culpă. Paicu. pentru îndreptarea sa. dacă cel condamnat a pierdut total capacitatea de muncă.81 C.cit.65 şi urm. care nu ar mai putea fi realizată prin executarea pedepsei în regim de detenţie102. pronunţă împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea executării pedepsei. Situaţii speciale: 1) O situaţie specială este prevăzută în art. dar şi-a îndeplinit obligaţiile. Potrivit acestui text dacă inculpatul trimis în judecată pentru infracţiunea de abandon de familie nu s-a împăcat cu partea vătămată. în perioada termenului de încercare. p..1* instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muneă şi dispune . Raţiunea acestui text derogator este de a-i crea condamnatului posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia legală de întreţinere. nr. nu este necesară executarea efectivă a pedepsei. la locul de muncă.TITLUL V.pen. Pentru a-şi forma o astfel de convingere. potrivit căruia dacă ulterior unei condamnări la pedeapsa închisorii faţă de care s-a dispus suspendarea condiţionată. 2) De asemenea.b) A doua condiţie subiectivă privitoare la persoana condamnatului priveşte posibilitatea instanţei de a aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. 409 . înainte şi după săvîrşirea infracţiunii. deşi anterior fusese condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării şi nu expirase termenul de încercare pentru a interveni reabilitarea de drept.. Suspendarea condiţionată din oficiu a executării pedepsei. voi. în cazul abandonului de familie. chiar dacă nu sînt îndeplinite condiţiile art.pen. suspendarea condiţionată. chiar dacă nu sînt îndeplinite condiţiile legii (art. . 1 0 3 N.

Termenul de încercare. deşi definitivă. instanţa din oficiu sau la cererea condamnatului poate dispune suspendarea condiţionată. în cazul pedepsei ce constă în amendă. care. care constituie o facultate a instanţei. deoarece acestea nu au caracter coercitiv şi de '04 xh.2 C. Dacă sînt îndeplinite condiţiile legii. Obligaţia impusă de lege este de a nu săvîrşî o nouă infracţiune în decursul termenului de încercare. In cazul în care la data pronunţării condamnării cu suspendarea executării cel condamnat se afla în stare de deţinere preventivă. Termenul de încercare se socoteşte de la data cînd hotărîrea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei a rămas definitivă. nr. C.6. asigurîndu-se astfel posibilitatea instanţei de control de a verifica temeinicia hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea. Termenul de încercare se reduce dacă intervine graţierea totală sau parţială a pedepsei aplicate (art. în care cel condamnat trebuie să aibă o comportare corectă. trebuie pus imediat în libertate.R. Savuscan. la care se adaugă pedeapsa pronunţată de instanţă. • 410 . iar cel condamnat va fi supus la executarea pedepsei stabilită pentru prima infracţiune. Stabilirea termenului de încercare în materia suspendării condiţionate a executării pedepsei în caz de succesiune a legilor penale. p. p. nu este pusă în executare. se revocă beneficiul suspendării. De asemenea.pen. Mitrache. F. Partea generala indicînd temeiurile pe care se bazează în aplicarea sa (art. Suspendarea executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă. denumită termen de încercare. care este de 2 ani în cazul închisorii. op. al acestei instituţii este suspendarea executării pedepsei.83.)..ultim C.Drept penal. 1971. se reduce şi în cazul în care intervine o lege mai biîndă.81 alin.. în cazul comiterii unei noi fapte penale. In eventualitatea în care au fost aplicate pedepse complimentare. ci se suspendă executarea ei pe durata termenului de încercare (se suspendă executarea închisorii şi achitarea amenzii). Efectul imediat. se suspendă şi executarea lor. şi de 1 an. care diminuează pedeapsa' 04 sau o înlocuieşte cu una mai uşoară (închisoare sau amendă).pen. cumulată cu pedeapsa pronunţată pentru infracţiunea săvîrşită în cursul termenului de încercare. 460. provizoriu. R.296. Efectele provizorii ale suspendării condiţionate. Termenul de încercare este alcătuit dintr-o durată fixă prevăzută de lege.D. E.cit. Suspendarea condiţionată se acordă pe o anumită durată prevăzută de lege.). 120 alin. 461. faţă de care a operat revocarea.

Măsura suspendării executării priveşte numai latura penală a cauzei. 411 . Legea impune însă condiţia ca infracţiunea săvîrşită în cursul termenului de încercare să fie descoperită în acest interval de timp. fiind o sancţiune pentru cel condamnat datorită nerespectării obligaţiilor impuse în perioada termenului de încercare de a nu săvîrşi o nouă infracţiune şi de a-şi îndeplini obligaţiile civile. Suspendarea condiţionată nu are efect nici asupra obligaţiilor civile (art. de a se prezenta la anumite intervale de timp în faţa unor organe ale autorităţii. să nu comită o nouă infracţiune.4 C pen. Este obligatorie în cazul în care cel condamnat a săvîrşit în cursul termenului de încercare o infracţiune. op. de regulă. Condiţiile prevăzute în art.cit. Dreptul. în cazul comiterii unei noi infracţiuni. Legea nu impune în perioada termenului de încercare alte obligaţii pentru această formă a suspendării. de înlăturare a unei stări de pericol.II. persoana trebuie să-şi supravegheze conduita. pentru" ca efectele suspendării să devină definitive. Revocarea este de două feluri: obligatorie şi facultativă. p. revocarea nu mai are loc. Revocarea susupendării condiţionate înseamnă retragerea beneficiului instituţiei pentru cauze survenite după pronunţarea sa. 1994. fără să intereseze dacă pentru ea s-a pronunţat hotărîrea de condamnare în această perioadă sau după expirarea termenului de încercare. de aplicare a suspendării condiţionate. Sancţiunile în dreptul penal. Interesează descoperirea infracţiunii în cursul termenului de încercare.. reeducare.97. Ele trebuie menţinute cît timp durează starea de pericol. Dacă infracţiunea se descoperă după expirarea termenului de încercare. nu şi cea civilă. După pronunţarea hotărîrii.3 C. beneficiul suspendării. acestea se aduc la îndeplinire de îndată ce hotărîrea devine executorie 105 . G. de a se supune supravegherii unor persoane cu atribuţii de asistenţă socială etc. Bulai. c a r e a u c a S C O P repararea pagubelor cauzate persoanei vătămate prin săvîrşirea infracţiunii. a) Revocarea obligatorie. în vederea înlăturării căreia au fost luate. în cursul termenului de încercare. voi.81 alin.71.). ci de prevenire a săvîrşirii de noi infracţiuni. Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.TULUL V.83 alin. C. cum ar fi acelea de a nu părăsi localitatea. p. hotărîrea de condamnare pentru aceasta poate fi pronunţată sau iOS i o n Dumitru. nr. 462.pen.9. Condamnatul are obligaţia să-şi îndeplinească şi obligaţiile civile. se revocă cu prevederea unui tratament special pentru pluralitatea de infracţiuni apărută.

V. şi anume cînd fapta este o infracţiune din culpă.).5. în art. făptuitoral va executa numai pedeapsa pentru a 106 doua infracţiune sau aceasta cumulată cu restul de pedeapsă rămas în urma graţierii. b) Revocarea facuîtativă. Aceasta are loc atunci cînd condamnatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile civile. Deaconu.83 alin.R. deC. II. în art. Prevăzînd această posibilitate. Pentru a dispune revocarea. Partea generală poate să rămînă definitivă după expirarea termenului de încercare. săvîrşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare atrage revocarea suspendării.Drept penal. iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 1 an. pluralitatea care s-a realizat este recidiva postcondanmatorie.pen.63 şi urm.pen. nu mai are loc. în general. este de subliniat că legea. R. Legea. ansamblul faptic îmbracă forma pluralităţii intermediare..40 C.83 C.4 C. în situaţia în care pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este graţiată total sau parţial.423/1987. legea prevede o situaţie de excepţie cînd săvîrşîrea infracţiunii nu atrage revocarea. a inserat şi excepţia că revocarea suspendării anterioare.39 C. N..pen. în aceste condiţii. jud. Săvîrşirea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare face să nască o pluralitate de infracţiuni care poate îmbrăca forma recidivei postcondamnatorii sau a pluralităţii intermediare. instituie an regim juridic derogator de la sistemul de sancţionare al recidivei postcondamnatorii (art.) şi al pluralităţii intermediare (art. prevede că nu se rnai aplică sporul pentru recidivă. Deşi. 1988. pînă la expirarea termenului de încercare. Galaţi. Dacă nu sînt realizate condiţiile recidivei. Dacă prima condamnare pentru care s-a dispus suspendarea priveşte pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni. în cazul în care pentru infracţiunea comisă în cursul termenului de încercare a intervenit dezincriminarea. instanţa trebuie să stabilească că persoana a Trib. Legea a prevăzut că se poate aplica şi pentru această faptă suspendarea condiţionată a executării pedepsei.D. 412 1 0 6 . nr. contopirea lor). în cazul graţierii parţiale. deci.. iar noua infracţiune este şi ea intenţionată. insermd prevederea că pedeapsa pentru prima infracţiune se cumulează cu pedeapsa aplicată infracţiunii comise în cursul termenului de încercare (nu operează. stabilite în hotărîrea de condamnare. cu Note: I.pen. PătuJea. nr.pen. în ce priveşte tratamentul sancţionator. revocarea nu mai are loc. într-o asemenea situaţie. pronunţată pentru o infracţiune intenţionată. p. instanţa poate dispune revocarea suspendării cu excepţia cazului cînd condamnatul dovedeşte că nu a avut posibilitatea de a le îndeplini.

concurentă cu prima infracţiune. potrivit art. după caz. Astfel. Şi în acest caz. dacă condamnatul nu a săvîrşit o nouă infracţiune 413 . aplicîndu-se. Pentru a opera anularea.. o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni.86 C. aplicată prin contopire. în momentul soluţionării cauzei. O primă situaţie este aceea cînd se descoperă. repunerea în situaţia anterioară. Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei constă în desfiinţarea măsurii suspendării pentru cauze existente anterior luării măsurii. în ambele situaţii. 464. care dacă ar fi fost cunoscute de instanţa de judecată.TITLUL V. Descoperirea infracţiunii concurente atrage anularea suspendării şi aplicarea dispoziţiilor concursului de infracţiuni. infracţiune care este descoperită în cursul termenului de încercare. dacă ar fi fost cunoscută. Termenul de încercare. se anulează suspendarea şi se dispune.pen. H. ar fi exclus posibilitatea acordării ei. Prin revocarea suspendării. plata unei despăgubiri) dar s-a sustras cu rea credinţă de la îndeplinirea acesteia.pen. în acest caz.85 C. curge de la rămînerea definitivă a hotărîrii prin care s-a dispus anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. dispoziţiile privitoare la recidivă sau la concursul de infracţiuni. avut posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile civile (restituirea lucrului. Anularea suspendării condiţionate. condamnare ce nu se încadrează în dispoziţiile art. Efectele definitive ale suspendării condiţionate. se descoperă că cel condamnat mai săvîrşeşte o infracţiune pentru care i s-a aplicat pedeapsa chiar după expirarea termenului de încercare.38 C.pen.85 alin. după caz. nu depăşeşte 2 ani. pentru o infracţiune săvîrşită anterior. se cere ca infracţiunea să fie descoperită înainte de expirarea termenului de încercare. după pronunţarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea. Sancţiunile în dreptul penal. condamnatul va fi obligat să execute pedeapsa. 463.3 C.1.. A doua situaţie se realizează cînd.. aplicarea cadrului legal al recidivei sau cel al pluralităţii intermediare. Aşa cum prevede art. dacă sancţiunea rezultantă a concursului. se poate acorda suspendarea executării pedepsei.pen. după ce s-a dispus suspendarea executării. art. măsura suspendării se anulează. care. prevede că dacă se descoperă că cel condamnat mai săvîrşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea. ar fi constituit un impediment legal în acordarea suspendării.

încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. fixat de instanţă. textele care. 414 . ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegeherea minorilor.nr. pe durata termenului de încercare.pen.l 10 C. celui ce 1-a înfiat sau tutorelui.l IO ) conţine următoarele prevederi speciale: . Prin reabilitarea de drept.. 1101 (acesta din urmă a fost introdus în Codul penal prin L. care dau un plus de eficienţă instituţiei faţă de această categorie de infractori. adică: a1) să nu frecventeze anumite locuri stabilite. ce operează ca efect al suspendării condiţionate.b) instanţa poate stabili pentru minor una sau mai multe obligaţii din cele prevăzute în art.l03 C. Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate a executării pedepsei sînt aceleaşi. Efectele definitive constau deci în reabilitarea ele drept a condamnatului. se înlătură decăderile. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul minorilor. adică părinţilor minorului.prevăd posibilitatea aplicării ei fiind înserate în Titlul V privitor la "Minoritate" art.pen. instanţa poate dispune.3.pen. 464 1 . dar pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani.134 C. C.110. prevăzute în cadrai legal al instituţiei suspendării. 103 al. în afară de aceea prevăzută în art. •Noul text introdus prin L.110.pen. interdicţiile şi incapacităţile ce decurg din condamnare. în art. art. cu unele prevederi speciale înserate în textele din materia minorităţii. .a) odată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art. unei persoane de încredere. Dacă pedeapsa aplicată este amenda termenul de încercare este de 6 luni.81 şi urm. de preferinţă unei rude mai apropiate la cererea acesteia. la expirarea termenului de încercare este reabilitat de drept. 140/1996 cu nota marginală "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control" 1 (art. Instituţia suspendării condiţionate se poate aplica minorilor infractori. 140/1996).nr. modalitate distinctă a reabilitării de drept. Ea operează în virtutea legii (ope legis). J. prevede că în caz de suspendare a executării pedepsei aplicate minorului termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani.în cursul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea acestei măsuri. Astfel.

cu sediul în Cap. la judecătorul desemnat cu supravegherea sau la alte organe stabilite de instanţă.pen. 84 şi 86 se aplică şi în cazul cînd s-a dispus măsura suspendării pentru minori. perioadă în care condamnatul este supus unoţ măsuri de supraveghere şi de respectare a unor obligaţii.86l-866. V. dacă cel condamnat a respectat 415 .3.3 poate atrage revocarea suspendării condiţionate. de maxim 3 ore pe zi. 83. la expirarea termenului. secţiunea a IlI-a^.103 al. o modalitate de individualizare a executării pedepsei.c) după împlinirea vîrstei de 18 ani instanţa poate impune respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţilor prevăzute în art. daca sînt îndeplinite condiţiile legii. Caracterizare.81 alin. intitulat "Individualizarea pedepselor". (a se vedea suspendarea executării pedepsei sub supraveghere). aplicată de instanţă. (din cadrul suspendării executării sub supraveghere) poate duce la revocarea suspendării executării pedepsei. De asemenea. Sancţiunile în dreptul penal. b 1 ) să nu intre în legătură cu alte persoane. la rîndul său. în zilele nelucrătoare şi în vacanţă. după programul de şcoală. Această nouă formă a suspendării.. c 1 ) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă cu o durată între 50 şi 200 ore. constituie. art. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituie o modalitate nouă de suspendare a executării pedepsei. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere 1.104/1992.86 3 din cadrul suspendării executării pedepsei sub supraveghere: al) să se prezinte.863 C. introdusă în Codul penal prin Legea nr.TULUL V. dispunîndu-se executarea în întregime a pedepsei sau poate duce la prelungirea termenului de încercare cu cel mult 3 ani. la datele fixate. § 3. Noţiune.3 şi 4. şi constă în suspendarea executării pedepsei pe un anumit termen prevăzut de lege. Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. bl) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu. reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare ce depăşeşte 8 zile etc. . Dispoziţiile art. neîndeplinirea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite de instanţă potrivit art. 82 alin. A.

pentru întreg concursul (pedeapsa globală) este închisoarea de cei mult 3 ani. op.cit. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani. la expirarea acestuia cel condamnat este reabilitat de drept.iit. b) Infracţiunile pentru care nu poate fi dispusă suspendarea executării sub supraveghere. C. p. Vitu. a căror nerespectare poate atrage revocarea executării pedepsei închisorii. 2.cit.. p. op.99.Bouzat. plafon mai ridicat decît în cazul suspendării în forma simplă. Instituţia se poate aplica şi în cazul concursului de infracţiuni. p. P. care este de 2 ani închisoare.. Bouloc. Dacă cel condamnat a respectat măsurile de supraveghere prevăzute de îege precum şi obligaţiile impuse de instanţă.Drept penal. B. 3. op... p. G.. Pinatel.cit. Partea generala condiţiile impuse de lege este reabilitat de drept 107 . a) Natura şi cuantumul pedepsei. c) A altă condiţie referitoare la condamnare priveşte situaţia infracţiunilor prin care s-a produs o pagubă. viol şi tortură. Condiţii de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.86^. în toată perioada termenului de încercare. voi. prin impunerea unor obligaţii.625 şi urm. dacă pedeapsa aplicată de instanţă.972 şi urm.cit.a). Mitrache.. Această modalitate a suspendării executării pedepsei se caracterizează prin supunerea condamnatului la anumite măsuri de supraveghere pe toată perioada termenului de încercare.cit.II.798 şi urm. op. precum şi în cazul infracţiunilor de vătămare corporală gravă. sau poate atrage prelungirea termenului de încercare cu o anumită durată stabilită de lege. Condiţiile impuse de lege pentru această modalitate a suspendării executării pedepsei sînt asemănătoare cu cele referitoare la suspendarea executării pedepsei în formă simplă şi privesc atît condamnarea (condiţii obiective) cit şi persoana condamnatului (condiţii subiective).300. p. 416 .. Legea nu mai face referire la pedeapsa amenzii întrucît dacă s-ar aplica aceasta se poate dispune suspendarea executării pedepsei în formă simplă. Merle. A. Această modalitate a suspendării executării pedepsei se poate dispune dacă pedeapsa aplicată de instanţă este închisoarea de cel mult 4 ani (art. C. pentra care instanţa poate ^ R. Bulai. J. Condiţii privind condamnarea (obiective). B. op. Levasseur.

Legea prevede în acest sens (art.38 C.86^ C. chiar fără executarea pedepsei. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere numai dacă paguba a fost integral reparată pînă la pronunţarea hotărîrii judecătoreşti sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurări. De asemenea. preşedintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supraveghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte. Condiţii privitoare la persoană (subiective).86^ lit.). de comportamentul său după comiterea faptei. modificat prin Legea nr. b) A doua condiţie privitoare la persoana condamnatului priveşte posibilitatea instanţei de a aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea ei. Legea inserează aceeaşi prevedere ca şi în cazul suspendării în formă simplă şi anume.399 C. în sensul că aceasta o poate aplica.pen. în situaţiile în care condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. însă aceasta a fost mai mică de un an sau echivalentă cu acest cuantum ori a constat în amendă. aplicarea măsurii suspendării executării sub supraveghere constituie o facultate a instanţei. C. Instanţa de executare aduce la cunoştinţa unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea măsura luată cu toate 417 .pen. Potrivit art. 104/1992 în cazul cînd s-a dispus această măsură. Rezultă că instituţia se poate aplica dacă persoana a fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii. 4. că.pr. Sancţiunile în dreptul penal. a) Pentru acordarea acestei forme de suspendare a executării pedepsei legea prevede ca infractorul să nu mai fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an (art. ţinînd seama de persoana condamnatului. C. în viitor.b.86l lit. Dacă inculpatul nu este prezent şi instanţa apreciază că nu este necesară chemarea lui.pen. că instituţia se poate aplica în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.) că instanţa trebuie să aprecieze.e instanţă pentru a se verifica justeţea luării ei de către instanţa superioară în grad. în care i se atrage atenţia în sensul de mai sus. nefiind obligatorie pentru instanţa de judecată. Suspendarea executării pedepsei trebuie motivată de cătr. aşa cum prevede art. Dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. şi.pen. C. condamnatul nu va mai săvîrşi o altă infracţiune. că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta. face o comunicare scrisă.c..TITLUL V. preşedintele atrage atenţia celui condamnat asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.pen.

Partea generată obligaţiile dispuse precum şi a organului de poliţie din localitatea unde domiciliază condamnatul.Drept penal. acesta se reduce cu durata pedepsei graţiate total. de reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile. Acest termen în cazul suspendării executării sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp. E. Termenul de încercare. la datele fixate. în situaţia în care suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este revocată sau anulată. iar în cazul graţierii parţiale termenul de încercare se reduce cu partea din pedeapsă care a fost graţiată. 6. Dacă intervine o lege de graţiere în cursul termenului de încercare. graţiere care operează şi în cazul pedepselor faţă de care s-a dispus suspendarea executării. 418 . Durata intervalului este lăsată la aprecierea instanţei în funcţie de fapta săvîrşită şi persoana condamnatului de necesitatea unei perioade de timp în care cel condamnat să fie supus unor măsuri de supraveghere şi unor obligaţii prevăzute de lege..863 C. D. Termenul de încercare se socoteşte de la data cînd hotărîrea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. Măsurile de supraveghere. In cazul suspedării executării pedepsei sub supraveghere cel condamnat este supus unui ansamblu de măsuri şi obligaţii a căror nerespectare poate atrage revocarea suspendării şi dispunerea executării efective a pedepsei închisorii sau prelungirea termenului de încercare. legea prevede următoarele măsuri de supraveghere cărora condamnatul trebuie să se supună: a) condamnatul trebuie să se prezinte. precum şi întoarcerea. în toată durata termenului de încercare. se execută numai partea din pedeapsă rămasă negraţiată. la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţa de judecată. termenul de încercare se reduce şi în cazul apariţiei unei legi mai favorabile care reduce pedeapsa. b) să anunţe în prealabil. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. Caracteristic acestei modalităţi a suspendării executării pedepsei este supunerea celui condamnat unor măsuri de supraveghere. Astfel în art. stabilit de instanţă între 2 şi 5 ani.pen. 5. orice schimbare de domiciliu. De asemenea.

op. decît în condiţiile fixate de instanţă.. vol. c) şi d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la litera a). Obligaţiile pe care instanţa le impune celui condamnat sînt în funcţie de tipul infracţiunii săvîrşite. f) să se supună măsurilor de control. b) să nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori să nu depăşească limita teritorială stabilită. Codul penal prevede în art.86^ alin. Datele prevăzute la literele b).II. 7.864 alin. c) să nu frecventeze anumite locuri stabilite. Efectul imediat. de starea psiho-fizică a condamnatului. ci se suspendă executarea ei. 8. provizoriu. Obligaţiile condamnatului. de anturajul său. Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se face de către judecătorul desemnat cu supravegherea condamnatului sau de organele stabilite de instanţă. al instituţiei în această modalitate este acelaşi ca şi în cazul suspendării executării în formă simplă şi anume suspendarea executării pedepsei închisorii. stări sau situaţii ce pot contribui la comiterea altor fapte negative.TULUL V: Sancţiunile în dreptul penal. d) să nu intre în legătură cu anumite persoane. tratament sau îngrijire. în special în scopul dezintoxicării. d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. p. de localurile pe care le frecventează. adică revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea efectivă a pedepsei închisorii sau prelungirea termenului de 108 încercare cu cel mult 3 ani .3 că instanţa poate să impună condamnatului şi respectarea uneia sau a mai multor obligaţii din cele care urmează: a) să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţămînt ori de calificare. F. de maladiile de care suferă. e) să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule.102. G.cit. care. Efectele provizorii ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 419 . adică judecătorului desemnat cu supravegherea lui sau organelor stabilite de instanţă.2 C. deşi definitivă nu este pusă în executare. Aceste organe trebuie să sesizeze instanţa în caz de neîndeplinire a obligaţiilor pentru a se lua măsurile prevăzute în art. pe 1 0 8 C. Bulai.pen.

Partea generală durata termenului de încercare.86^ alin 2 C. poante fi obligatorie şi facultativă: a) Revocarea obligatorie.pen. De asemenea. pînă la expirarea termenului de încercare. ca şi în cazul celeilalte forme. dacă sînt întrunite condiţiile ari.39 alin. b) Revoearea facultativă. H.37 lit.a. care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune (se dispune cumulul aritmetic). consacrat de lege pentru recidiva posteondamnatorie şi pentru pluralitatea intermediară (art.40 C. se poate aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi pentru pedeapsa pronunţată acestei infracţiuni.) şi se dispune cumularea pedepselor. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Revocarea este obligatorie cînd cel condamnat săvîrşeşte din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţa!: o condamnare definitivă chiar după expirarea termenului de încercare. chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. 420 . Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este facultativă atunci cînd condamnatul nu şia îndeplinit obligaţiile civile stabilite în hotărîrea de condamnare. Legea în art. iar dacă nu sînt' întrunite condiţiile recidivei. dacă infracţiunea ulterioară este săvîrşită din culpă. caz în care nu mai are loc revocarea primei condamnări. In ambele situaţii se derogă de la tratamentul sancţionator propriu. se realizează pluralitatea intermediară.Drept penal. prevăzută în art. Revocarea suspendării executării pedepsei şi în această situaţie. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu atrage. sau a executării obligaţiilor civile prevăzute în hotărîrea de condamnare..40 C. afară de cazul cînd cel condamnat dovedeşte că nu a avut posibilitatea de a le îndeplini. în acest sens. Forma de pluralitate infracţională care se realizează este recidiva posteondamnatorie.l şi 2 şi art. suspendarea executării măsurilor de siguranţă. C. prevede o modalitate specifică de revocare a acestei forme a suspendării executării pedepsei. în acest caz instanţa revocă obligator suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi dispune executarea în întregime a pedepsei.pen.pen. ca şi în cazul formei simple a suspendării.pen. • ? 9. care au drept scop repararea pagubelor cauzate persoanei vătămate prin săvîrşirea infracţiunii. Dacă nu a avut această posibilitate revocarea nu mai are loc. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc dacă infracţiunea ulterioară a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

pen. s-au respectat măsurile de supraveghere 421 .pen. 10. în textul citat. dacă s-au respectat condiţiile legii. I. dacă se descoperă că cel condamnat mai săvîrşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea sau pînă la rămînerea definitivă a acesteia. dacă instanţa prelungeşte termenul de încercare. după caz. s-au îndeplinit obligaţiile civile.86^ C. în funcţie de fiecare situaţie în parte. pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare. potrivit art. J.864 (nu s-a săvîrşit o nouă infracţiune. Anularea suspendării pedepsei în această situaţie. în caz de concurs de infracţiuni. Dacă dispune executarea în întregime a pedepsei. Astfel. dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau la recidivă.). Astfel.cele două alternative. alegerea uneia din. aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei şi să dispună fie executarea în întregime a pedepsei.. deci. Anularea suspendării executării pedepsei sub 4 supraveghere. în cealaltă alternativă. dacă pedeapsa globală nu depăşeşte 3 ani instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. termenul de încercare se calculează de la data râmînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei. are loc în aceleaşi condiţii ca în cazul suspendării executării în formă simplă (art.86^ C. Efectele definitive. Efectele definitive ale suspendării executării pedepsei sub supra-veghere. la aprecierea instanţei. 11. vor decurge toate consecinţele din hotărîrea de condamnare pusă în executare sau executată.ale acestei forme de suspendare a executării pedepsei sînt aceleaşi ca şi în cazul suspendării executării pedepsei în formă simplă. aplicînduse. cel condamnat va fi reabilitat de drept. la expirarea acestuia. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se anulează. în acest caz. dacă cel condamnat nu a săvîrşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării în baza art. Se lasă. se prevede că dacă cel condamnat nu îndeplineşte măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţă. fiind legate de împlinirea termenului de încercare şi realizarea condiţiilor impuse de lege. fie să prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.TULUL V. Sancţiunile în dreptul penal.

Paris. G.32-361. XI Congres internaţional de droit penal Budapest 9-15 septembrie 1974.C. Soyer.cit.183 şi urm. înlocuirea mijloacelor tradiţionale de sancţionare. HO Comite europeen pour Ies problemes criminels. Traiîement de courte durie des delinquants adultes. Evolution des methodes et des moyens du droit penal. Ed. Preliminarii. intervenite în acest plan. Conseil de 1'Europe Affaîres criminologiques. p.. neprivative de libertate. Pinatel. op. 1967. neprivative de libertate sau reprezintă modalităţi de executare a pedepsei închisorii cu durată redusă. de statistică judiciară care au motivat această acţiune a politicii penale 1 1 '.Strasbourg 1974.. Paris. Strasbourg 1976. p. p. J. a se vedea dezvoltarea privitoare la aceasta. care constituie sancţiuni de sine stătătoare. § 4. Paris.cit.. în special a pedepselor privative de libertate de scurtă durată cu alte substitutive. Nos. al Xl-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale de drept penal. p. 1972. J. Ed. Bouioc.Pentru toate aspectele asemănătoare cu cele ale suspendării executării pedepsei în formă simplă. în diferite state. Necesitatea de a găsi noi mijloace de combatere a infracţionalităţii. Această problemă a fost dezbătută în cadrul unor foruri şi organisme internaţionale.) care a înscris în programul consiliului tema măsurilor penale substituite pedepselor privative de libertate.. 1974. Cujas. Jambu-Merlin. Picca. Executarea pedepsei închisorii Ia locul de muncă 465. Raport general. 422 . referirea are 110 în vedere parte dintre acestea . O astfel de orientare se reflectă şi în 10. se reflectă în gîndirea juridică din cele mai multe ţări. sociologice. p.. Pradel. Revue internaţionale de droit penal. 1974. Ştefani. Dalloz.Drept penal. Ştefani. R.463. G. Sclinielck. care a avut loc la Paris în anul 1971. IU P.l et 2. desfăşurat Ia Budapesta în 1974. dintre care se pot aminti: al VIIIlea Congres al Societăţii internaţionale de apărare socială. p. Paris. de penologie şi ştiinţă penitenciară. a fost fundamentată pe o serie de cercetări criminologice. p. Penologie et droit penitentiaire.C.E. Mesures penales de substitution aux peines privaîives de liberte. 1974.. Criminologie et science penitentiaire. care este mai amplă şi care pune în discuţie o serie de probleme teoretice şi practice. B.497. p.P.186 şi urm. în regim de libertate sau semilibertate. precum şi în modificările legislative.227. G. Levasseur.. Levasseur. Partea generală precum şi obligaţiile condamnatului stabilite de instanţă) la expirarea i09 termenului de încercare cel condamnat este reabilitat de drept .Bouzat. G.547 şi urm. prepare par professeur Tibor Kiraly Section I. Conseil de 1'Europe . Cujas. G.374 şi urm. op. R. J. Droit penal. Comitetul European pentru probleme penale (C. Droit pănal etprocedurepenale.

• • • • • • • ' 4 2 3 .53 C. Reeducarea prin muncă. Ulterior a intervenit o nouă modificare prin Legea nr. prin care instanţa ţinînd seama de gravitatea faptei. Sancţiunile în dreptul penal.. Executarea pedepsei la locul de muncă în concepţia Codului nostru penal nu reprezintă o pedeapsă de sine stătătoare. cu acordul scris al unităţii şi respectarea condiţiilor impuse de lege. 1984. Partea specială. cu privire la modul său de executare. Executarea pedepsei la locul de muncă este o instituţie de individualizare judecătorească a pedepsei.867-86*1. în Capitolul V intitulat "Individualizarea pedepselor". în unitatea în care persoana îşi desfăşoară munca sau în altă unitate. A.. întrucît nu figurează ca o categorie distinctă de pedeapsă.pen. care a înlocuit denumirea de "muncă corecţională" cu aceea de "executare a pedepsei la locul de muncă" şi a operat o serie de schimbări privind condiţiile ei de aplicare. Voi. Executarea pedepsei la locul de muncă este consacrată în cod. Ed. poate dispune executarea pedepsei la locul de muncă. un anumit gen de pedeapsă. secţiunea III^. ci un mijloc de individualizare a executării pedepsei închisorii 112 . prin aceeaşi lege.TITLUL V. Codul penal comentat. Concept şi natură juridică. Bucureşti. 19-25. • 465*. în acelaşi capitol. în cadrul general prevăzut în art.. p. care a fost transpusă în plan legislativ prin introducerea în Codul penal a instituţiei executării pedepsei la locul de muncă. Reglementarea privitoare la executarea pedepsei la locul de muncă a fost introdusă în Codul penal. 466. de împrejurările în care a fost comisă. D. gîndirea juridică penală din ţara noastră. ştiinţifică şi enciclopedică. Ed. modificate la rîndul lor. Sediul legal. II. Dacă acestea au fost respectate la expirarea duratei stabilită de instanţa de judecată pedeapsa se consideră executată. prin prestarea unei activităţi pe timpul stabilit de instanţă. 218/1977 care a lărgit sfera sa de aplicare. de posibilităţile lui de reeducare.. Natura juridică. 104/1992. Pavel. de conduita profesională şi generală a făptuitorului. dacă apreciază că sînt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate. Turianu. art. Concept. 3/1976 cu denumirea de "muncă corecţională". în baza Legii nr. . Instituţia a fost modificată prin Decretul nr. Această H2 C. dispoziţii privitoare la aceasta existînd şi în Legea privind executarea pedepselor precum şi în Codul de procedură penală.

executată însă la locul de muncă.72 C.179. Antoniu. a) Condiţii privitoare la pedeapsă. alături de suspendarea condiţionată cu cele două forme ale sale. 1981. p. Unele consecinţe ce pot apărea în cazul executării pedepsei la locul de muncă.598-599. De asemenea. p.62. avînd în vedere gravitatea faptei şi persoana făptuitorului. Munca corecţională în dreptul penal român. Bucureşti.C. de măsuri şi obligaţii care trebuie respectate.. 113 G. I.6. Poenaru. interesează cuantumul de pedeapsă stabilit de ştiinţifică şi enciclopedică. Partea generală caracterizare rezultă din înserarea instituţiei în Cap. de privaţiune de libertate. p. Iliescu. continuînd procesul de individualizare cu privire la modul de executare al pedepsei închisorii.J. op. ci dispunerea ei rămîne la latitudinea instanţei de judecată. 467. nr. S.pen. Dreptul. B. Interesează pedeapsa aplicată de instanţă şi nu cea prevăzută de lege pentru fapta savîrşită. în penitenciar. iar pentru a se înlătura consecinţele condamnării trebuie să intervină reabilitarea etc). 1977. ci în stare de totală libertate. dispune executarea acesteia nu în regim de detenţie.7.cit. 192 şi urm. Titlul III "Pedeapsa". 1994. p.C. S.Drept penal. într-o unitate unde condamnatul prestează o muncă utilă 113 . După stabilirea pedepsei potrivit criteriilor generale prevăzute în art. V. instanţa. 1973.53-54. nr. Condiţii de aplicare Legea impune anumite condiţii a căror realizare nu duce la obligativitatea aplicării acestei instituţii. Didel Ghihamas. ce dau conţinut elementului de constrîngere care caracterizează pedeapsa închisorii. După împlinirea duratei pedepsei aceasta apare ca un antecedent penal. destinat individualizării pedepsei. nr.J.. Pedeapsa cu executarea prin muncă.2. Legea prevede posibilitatea aplicării executării pedepsei la locul de muncă dacă pedeapsa închisorii aplicată de instanţă nu depăşeşte limita de 5 ani. 424 .. N. Lipsa detenţiei specifică închisorii executată în privaţiune de libertate este compensată printr-o serie de limitări şi interziceri de drepturi. Modificarea Codului penal. Concept şi semnificaţie pentru politica penală actuală. p. producînd toate consecinţele pedepsei închisorii stinse prin executare (poate figura ca prim termen al recidivei.

instanţă şi nu cel care ar mai fi rămas de executat în urmă aplicării unei legi de graţiere parţială.). chiar dacă s-a aplicat o pedeapsă globală de pînă la 3 ani. nu se poate aplica nici în situaţia în care printre infracţiunile concurente s-a aplicat uneia o pedeapsă mai mare de 3 ani. Nu se poate adopta soluţia. op. aplicată concursului să fie de cel mult 3 ani.pen.).182 C. nu poate dispune în acelaşi timp şi instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei. I. chiar dacă pedeapsa aplicată de instanţă ar fi de pînă la 5 ani închisoare. viol (art.) şi tortură (art. 27..267l C. iar pentru cele exceptate. R. 1981.l. nr.3 a prevăzut că această instituţie nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani.TITLUL V. tom. Executare pedepsei la locul de muncă nu se poate aplica nici în situaţia în care pedeapsa infracţiunii exceptate a fost graţiată total. Sancţiunile în dreptul penal. Executarea pedepsei la locul de muncă se poate aplica şi în cazul concursului de infracţiuni. Analele şt. cu condiţia ca pedeapsa globală.pen. M. R.9. XXXIV.197 C. Unele aspecte ale executării pedepsei închisorii prin muncă. Cuza" Iaşi. p.cit.l din 14 mai 1983. în lumina practicii judiciare.D. 1983.. 36. b. faptă care nu este exceptată de la dispoziţiile în materie. Dacă printre infracţiunile concurente află şi una dintre faptele exceptate de la posibilitatea aplicării se executării" la locul de muncă. p.pen. instituţia nu se poate dispune. Zolyneak. de îndrumare nr. C. pentru unele infracţiuni concurente să se aplice regimul de executare a pedepsei la locul de muncă. Turianu. în una din formele sale. Codul penal în art. asupra căreia a operat graţierea114. cel a! privaţiunii de libertate. dacă aceasta ar fi intervenit. De asemenea. au condiţii proprii de aplicare şi efecte juridice diferite115. executarea pedepsei la locul de muncă. Papadopol.D. Executarea pedepsei la locul de muncă nu se poate dispune în cazul infracţiunilor ce prezintă o anumită gravitate.. 1988. Unele probleme ale m