Parentificare

Atunci cand copiii sunt investiti cu prea multe responsabilitati, rolurile din familie sunt
inversate. Aceasta schimbare marcheaza psihicul unui copil, avand efecte pe termen lung.
Acest schimb de atributii este intalnit in familiile in care nu sunt respectate rolurile firesti ale
parintilor si ale copiilor.
Aceasta situatie poate fi o consecinta a divortului, imbolnavirii sau decesului
parintilor. In aceste cazuri, in functie de vasta, copilul poate parcurge un proces galopant
pozitiv de maturizare si independenta, sau poate fi impactat psihologic negativ.
El devine sprijin pentru unul dintre parinti, atat emotional, cat si instrumental, practic. De
asemenea, de multe ori, transformarea este prezenta in familiile cu tendinte inspre
disfunctionalitate.
Adultii se comporta in afara responsabilitatii lor ca parinti, isi decad din acest rol si
implicit nu mai reprezinta figuri care ofera siguranta copilului.
Drept urmare, copilul preia partial sau in totalitate rolul parintilor, incercand sa isi substituie
satisfacerea nevoilor din partea parintilor iresponsabili.
Nu in toate cazurile copiii sau viitorii adulti se simt nedreptatiti sau afectati
psihologic. Uneori, ei percep parentificarea drept ceva firesc sau macar nu ca ceva foarte
grav, iar in unele cazuri chiar neconstientizand-o.
Copilul investit cu prea multa raspundere se poate manifesta in doua maniere: drept carja
emotionala a parintilor sau a altor membrii ai familiei sau drept ajutor in intretinerea si sustinerea
fizica a familiei.
Pe de-o parte, copilul ii serveste in mod complet inadecvat parintelui drept
confident sau joaca rolul de mediator intre membrii familiei aflati in situatii conflictuale.
Pe de alta parte, i se poate pretinde explicit sau subtil sa isi consoleze parintii sau fratii cu
dificultati emotionale. Copilului ii este delegata responsabilitatea de a le asigura memebrilor
familiei satisfacerea nevoilor emotionale, chiar daca aceasta responsabilitate depaseste
capacitatile sale de cuprindere afectiva a unei alte persoane si de a-i oferi confort
emotional.
Intr-o alta ipostaza, copilul trebuie sa indeplineasca anumite atributii casnice care
depasesc responsabilitatea sa de copil al familiei. De exemplu, acesta trebuie sa munceasca si sa
contribuie la finantele familiei, sa faca de cele mai multe ori cumparaturile, sa gateasca, sa spele
hainele familiei, sa aiba grija de frati sau sa contribuie majoritar la educatia acestora.
Atunci cand este resimtita ca stresanta, maturizarea aceasta accelerata poate fi de multe ori
terenul fertil pentru dezvoltarea diverselor tulburari psihologice.
Daca nevoile psihice ale copilului nu au fost implinite inainte ca acesta sa fie nevoit
sa preia rolul de adult, e posibil ca dezvoltarea sa psihologica sa fie marcata.
Sentimentele sale fata de parinti pot creste intr-o ambivalenta afectiva, sustinuta atat de
iubire, cat si de resentimente.
Copilul isi priveste parintii ca pe un simbol al autoritatii si sigurantei, dar totodata se poate
simti nedreptatit de acestia, conturandu-se astfel sentimente de confuzie pentru el.
Copilul isi poate dezvolta identitatea legata de rolul central de “salvator”, de ingrijitor emotional
al celorlalti.
Ca adult, poate manifesta dificultati de relationare, de stabilire a limitelor in relatii
sau retinere in a cere ajutor la randul sau, de a-si exprima nevoile si de a fi ingrijit din
punct de vedere psihologic de ceilalti. Mai mult, poate juca la randul sau rolul de parinte care
are aceleasi asteptari disproportionate de la copiii sai.
Modelul pe care l-a avut in propria copilarie ii poate marca rolul de parinte, ajungand sa il
considere ca parte din firesc si sa il practice la randul sau, alimentand o mostenire vicioasa.