You are on page 1of 163

Poesis Interna\ional

Septembrie 2010
Poesis Interna\ional
Director
Dumitru P[curaru

Redactor-;ef
Claudiu Komartin

Redactori
Ion Mure;an
Felix Nicolau
Balázs F. Attila
Jánk Károly

Redactori coresponden\i
Radu Vancu
Marius Mihe\
Crina Bud
László Noémi
Karácsonyi Zsolt
Ilyes Ildikó

Prezentare artistic[
Oana Mirabela P[curar

Secretar de redac\ie
Maria Adriana Zaharia

Tehnoredactor
Ioana Zaharia

Fotografie
Tadao Shibata
Iuliu Ignat
Alfredo Alcazar

Colegiul director
Dumitru P[curaru
George Vulturescu
Ilie S[lceanu
Veres István
Ioan Nistor

Editor
Centrul Multicultural Poesis

Redac\ia ;i administra\ia
Strada Mircea cel B[tr]n nr. 15
Satu Mare cod 440012
Telefon< 0261-735195
Fax< 0261-733643

Revista Poesis
Director
George Vulturescu
Tehnoredactare
Tatiana Vaida
Foto
Ioan Moldovan
Revista Poesis este membr[ a
Asocia\iei Publica\iilor Literare
;i Editurilor din Rom]nia (APLER)
;i a Asocia\iei Revistelor e-mail< poesisinternational@yahoo.com
;i Publica\iilor
din Europa (ARPE) Revista poate fi accesată pe www.informatia-zilei.ro
EDITORIAL

Cum ar trebui s[ arate o revist[ de poezie `n
vreme de criz[?

D Dumitru P[curaru
in p[cate, nici o revist[ nu poate fi tip[rit[ pe foi\e de sl[nin[, cu fotografii `n relief din br]nz[ de burduf,
iar coper\ile s[-i fie din coaj[ de p]ine alb[. Deci cum ar trebui s[ arate o revist[ literar[ `n vreme de
criz[? Ne ajut[ Ioan Liviu Stoiciu `ntr-un comentariu la primul num[r al revistei Poesis Interna\ional< „Nu încetez să mă
mir – într-o Românie cu economie sub zero, aflată în pragul incapacităţii de plată, în care se taie salariile bugetarilor cu
un sfert, şi pe zi ce trece orice produs cumpărat va deveni un lux, după creşterea TVA cu patru procente, în care se
desfiinţează instituţii culturale pe plan local şi sunt lăsaţi pe drumuri sute de mii de români, ce credeţi? În această Românie
paradoxală apare o nouă revistă literară de lux! Şi unde – la Satu Mare! Se intitulează Poesis Internaţional (180 de pagini,
hârtie cretată, stupefiantă faţă de sărăcia de azi, revistă exclusiv de protocol, care n-are cum să intre pe piaţă, având un
preţ inaccesibil.“
Va trebui s[ `n\elegem p]n[ la urm[ c[ ;i cartea ;i revista cultural[ sunt ni;te produse care, odat[ a;ezate pe ra,
concureaz[ cu alte produse. Nu este nevoie s[ cercetezi prea mult pentru a te convinge c[, `nc[ de la inventarea tiparului,
cartea `n sine, dincolo de litera ;i spiritul ei, a fost g]ndit[ ca un obiect frumos, realizat din materiale de cea mai bun[
calitate. Nu asta este, de fapt, problema. Liviu Ioan Stoiciu pune `n discu\ie raportul dintre s[r[cie ;i lux. Adic[ poporul
moare de foame ;i noi, cu neobr[zare, tip[rim un magazin literar pe h]rtie cretat[, `n policromie. Pune `n discu\ie ;i
atragerea autorit[\ilor locale `n proiectele culturale, dar nu d[ solu\ii. Nu are cum da vreo solu\ie, el `nsu;i, ca orice poet
autentic, fiind mereu `n criz[. Deci cum ar trebui s[ arate o revist[ de poezie `n vremuri de criz[? Habar n-am, dar ;tiu
c[ ;i Biblia lui Varlaam ar[ta mai bine dec]t Bucure;tiul secolului 18. „Poesis Interna\ional“, de;i este mai degrab[ un
Turn Babel elaborat dec]t o Biblie, arat[ cam cum ar trebui s[ arate o revist[ de poezie, indiferent de vremuri. Adic[ s[
con\in[ marf[ bun[.
~n acest num[r, Claudiu Komartin aduce `n paginile revistei ni;te poe\i turci, enervant de buni. ~n compensa\ie, Salah
Mahdi, irakianul a;ezat `n |ara Oa;ului, traduce cinci tineri poe\i rom]ni `n arab[. Plini de prejudec[\i, ne `ntreb[m
cum naiba pot scrie at`t de bine ni;te turci? ~n versurile lor parc[ auzi traklianul strig[t al p[s[rii singuratice zbur]nd
peste lini;tea verde a unui iaz albastru. Un Trakl cu turban se va fi sinucis `n spatele frontului `n timpul marelui ;i inutilului
r[zboi de independen\[ din 1877 auzind strig[tul disperat al camarazilor r[ni\i. ~n paginile revistei P.I., de la Istanbul la
Viena nu este dec]t un pas. Acolo vie\uie;te de c]\iva ani George Achim. Poetul ;i-a reg[sit r[d[cinile maramure;ene `n
capitala fostului Imperiu Austro-Ungar. Este prezent cu dou[ poeme. ~n parantez[ fie spus, ca senator PN|CD `n
Parlamentul Rom]niei, a fost o catastrof[. La fel ca al\i scriitori care s-au ratat ca politicieni, de la Nicolae Manolescu la
:tefan Augustin Doina;, de la Lauren\iu Ulici la Radu F. Alexandru.
To\i intelectualii angaja\i politic dup[ c[derea comunismului au demonstrat cu prisosin\[ cum intoleran\a politic[
devine automat intoleran\[ fa\[ de cultur[. Am `nchis paranteza.
Prezent `n acest num[r cu poemul „N[ne;ti“, `n rom]n[ ;i maghiar[, s[ presupunem, c[ Ioan Es. Pop ;i-ar fi pierdut
metafizica din Ieudul lui f[r[ ie;ire muncind zi de zi la un ziar al cifrelor ;i c[ `ncearc[ s[-;i reinventeze alte limite
plimb]ndu-se printr-un Bucure;ti tot mai inospitalier `ntr-un tramvai cu cap de cal construit de el `nsu;i. La urma urmei,
ce \i-e N[ne;ti ;i ce \i-e Bucure;ti? De la N[ne;ti la Bucure;ti ;i `napoi, poezia face ;i reface drumul `n c]teva clipe.
Realitatea r[m]ne mult `n urm[, mi;c]ndu-se mai greoi dec]t o fac versurile acestui poet mereu proasp[t, de;i pare
mereu `n urma timpului s[u.
Adev[rul e c[ la N[ne;ti, Ieud, Cluj Bistri\a, Timi;oara, Sibiu sau Satu Mare, nu putem renun\a la poezia multi-
cultural[, multistratificat[, `n favoarea unui biografism sup[r[tor de rom]nesc la poe\ii rom]ni, enervant de unguresc
la poe\ii maghiari. Ai impresia c[ biografismul a prins doar pe alocuri, cu predilec\ie la s]rbi ;i americani.
M[runt prin natura sa, biografismul a dat, totu;i, marea poezie a lumii. Aici a; cita un poet prezent `n acest num[r<
Cioclea. A trecut Prutul u;or, dar oare merge la export aceast[ marf[? A; mai deschide o parentez[ pun]nd aceea;i
`ntrebare ;i `n cazul „Istoriei“ lui Manolescu< oare merge la export?
Evident, cred c[ „Istoria“ lui Manolescu va r[m]ne o carte de referin\[, dar m[ `ndoiesc c[ este un produs care merge
;i la export. Nu ;tiu de ce. Poate c[ este scris[ doar pentru uz intern. Aici am putea g[si o diferen\[ `ntre „Poesis
Interna\ional“ ;i celelalte reviste din \ar[. Noi am g[sit o modalitate simpl[ de a sc[pa din capcana unei limbi de circula\ie
restr]ns[ utiliz]nd cel mai simplu ;i banal instrument de lucru< limba fiec[rui poet. ~n acela;i timp, este adev[rat c[ nu
ne asum[m nici o responsabilitate, dup[ „croiul“ lui Ion Mure;an fiind tot mai convins c[ adev[rata noastr[ deviz[ este
„fiecare pas[re pre limba ei s[ piar[“.
Avem `n fa\[ o revist[ `n zece limbi, cititorul put]ndu-se servi la alegere, `n orice limb[ dore;te, `n regim all inclusive.
Cam asta e „Poesis Interna\ional“. ~ncepi cu Liviu Ioan Stoiciu ;i ajungi la Nicolae Manolescu. O ciocnire a contrariilor,
nu una brutal[, ci u;oar[ a;a cum a fost cioc[nit premierul Emil Boc `n cap cu oul ro;u de tat[l s[u.

3
EDITORIAL

Destrămarea
(un exerci\iu de croitorie)

C Ion Mureşan
u paşi repezi, căci eram în întârziere, ieri dimineaţă, mă îndreptam spre serviciu. Când, văd ieşind
de la Liceul de Arte Plastice un domn cu barbă (probabil profesor şi pictor), cu un tablou sub braţ,
cu un sacou elegant, atâta doar că nu avea decât cracul stâng de la pantaloni. La colţul străzii, în dreptul trecerii de
pietoni, un echipaj de la Poliţia Rutieră mi-a părut un pic straniu< din chipie poliţiştii aveau pe cap doar cozoroacele
legate cu sfoară. Apoi, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a ieşit o studentă cu buzele rujate doar până la jumătatea
gurii, într-un picior avea un bocanc şi în celălalt un pantof cu toc foarte înalt. De la Jandarmerie, în pas de defilare,
a ieşit un pluton de Tarzani (bustul în trapez, bicepşi cât pernele de spital), în şlapi şi, legată în jurul coapselor cu o
panglică albastră, în dreptul organului bărbătesc, o frunză verde, taman ca brandul nostru de ţară. În faţa Tribunalului,
gata-gata să mă lovesc de un omuleţ cu chelie, cu robă sub braţ, cu cravată legată sub un guler alb, scrobit, atâta doar
că mai jos de guler, deasupra pieptului grizonat, cămaşa lipsea. La stopul de la Teatrul Naţional dau bună dimineaţa
vecinului meu, inspector la finanţe („Dimineaţă a fost când m-am sculat eu!“ –a fost răspunsul lui), ce purta cu ţâf-
noşenie un maiou alb, pantofi negri, lucitori şi, atârnate de gât cu o cordeluţă tricoloră, aşa cum se atârnă iarna
mănuşile copiilor ca să nu le piardă, două buzunare mari, de stofă englezească, decupate de la cine ştie ce sacou XXL.
În faţa teatrului, directorul instituţiei, elegant ca întotdeuna (sacou Armani), dar în pantaloni scurţi, fără pantofi,
dar cu şireturile legate strâns în jurul gleznelor, cu două bucle, discuta agitat cu un prieten al său, critic literar şi
profesor universitar, şi el în sacou şi cravată, în sutană neagră şi lungă, desculţ la piciorul drept şi cu o cizmă albastră
de cauciuc în stângul. Abia de l-am recunoscut pe părintele paroh al Catedralei, care a trecut pe lângă noi, tuns chel
şi proaspăt barbierit, cu blugi prespălaţi, tăiaţi la genunchi, cu crucea la gât, lunecînd pe patine cu rotile spre liturghie.
În faţa Băncii Transilvania, dintr-o maşină luxoasă, a coborât un bancher îmbrăcat doar pe partea dreaptă (pe
verticală), iar pe partea stângă tatuat tot cu brandul de ţară al Elenei Udrea< „frunză verde de albastru, mă doare un
cal măiastru“ – zice Nichita, într-un poem pe care, pe loc, atunci şi acolo, l-am propus drept Imn naţional.
E de prisos să vă spun că mi-am făcut zeci de semne ale Sfintei Cruci. Şi le-am repetat, când în dreptul unei vi-
trine-oglindă, m-am văzut pe mine însumi cu pălăria de pai pe cap, iar în rest gol, cum m-a făcut mama, dar cu o
curea de piele maro, cu catarama niţel disproporţionată. Mi-am adus aminte de o scenă dintr-un roman de (fraţii?)
Strugaţki, în care Danaidele în pufoaice spărgeau betonul cu picamerul.
„Nimic nu potriveşte cu nimic“ – mi-am zis în gând un vers dintr-un poet contemporan şi am alergat spre
redacţie cu mâinile căuş în dreptul brandului de ţară.
Cisme, sutane, şlapi, maiouri, buzunare, mâneci, ginşi, frunze, pantaloni, pantofi de damă, cravate etc. toate sunt
folositoare şi de bună cuviinţă. Chiar şi jumătăţile de obiecte aveau jumătatea lor. Şi brusc şi trist, mi-am dat seama
că toţi oamenii întâlniţi pe drum se priveau unii pe alţii cu suspiciune. Dar şi cu un straniu interes. Fiecare râvnea
o jumătate sau un sfert din îmbrăcămintea celuilalt. Obiectele erau „în concept“, oamenii nu. Părţi sănătoase, întreg
bolnav.
M-am psihanalizat. Am dat telefoane, mi s-au adus haine (strecurate prin uşa întredeschisă) şi am ajuns la
concluzia că pocinogul mi s-a tras de la televizor. Economistul Daniel Dăianu spunea, la o oră târzie din noapte, că
„dacă faci o casă, ai nevoie de mortar, dacă faci haine, ai nevoie de aţă de cusut, dacă faci garduri, ai nevoie de cuie,
dacă faci colaje, ai nevoie de lipici. E nevoie de lianţi soiciali“ – citatul e cu totul aproximativ, ideea intactă. Am mai
scormonit un pic în memorie, ca să aflu de de oamenii din dimineaţa de ieri erau atât de „destrămaţi“ şi am dat peste
o intervenţie televizată a profesorului Andrei Marga, care zicea că „guvernarea prin antagonizarea categoriilor sociale
e un dezastru, e o guvernare cinică, duce la spargerea oricărei solidarităţi umane, la ruperea oricărei armonii, la
disoluţia valorilor, care sunt lianţii sociali de care avem nevoie“ – citatul e aproximatriv, dar exact.
Sigur, literatura lumii acesteia e guvernată doar de Bunul Dumnezeu şi de Premiul Nobel. Totuşi, imaginea ei în
mintea noastră e una similară cu experienţa mea (onirică?) de ieri dimineaţă. Ceea ce încearcă „Poesis International“
este un fel de exerciţiu de croitorie< aduce un sacou din Anglia, o vestă din Japonia, nişte cămăşi din Olanda, un
pantalon din Ungaria, un ceas din Elveţia, nişte ciorapi din Serbia, ceva cravate din China, curele din Spania, butoni
din Germania, pălării din Mexic, ochelari din Cehia, un palton din Rusia, nişte mănuşi din Norvegia, un maiou din
Grecia etc. (Şi, desigur, o sticlă de vin din Franţa, ori una de ţuică, „la purtător“, din România). O, nu pentru a face
comerţ cu haine! Exerciţiul „Poesis International“ urmăreşte doar să-i ofere Scriitorului o îmbrăcăminte cât de cât
decentă în care să poată să se plimbe liber şi demn prin lume.

4
In MEMORIAM

Pentru Ioan Radin

V estea dispariţiei lui Ioan Radin Peianov a fost la fel de neaştep-
tată şi de imparabilă ca o lovitură de secure în trunchiul unui
copac pe care nu concepeai să-l vezi cândva doborât.
L-am cunoscut pe admirabilul scriitor şi traducător de a cărui prietenie
aveam să mă bucur în anii următori (cu toată distanţa dintre Timişoara şi Bu-
cureşti), în gara din Belgrad, după o corespondenţă de câteva luni ce mi-l
făcuse deja extrem de simpatic, iar de acolo am ajuns împreună la Festivalul
de poezie de la Novi Sad, unde fusesem invitat împreună cu Dan Coman.
Deşi după vârstă ne-ar fi putut fi tată, Ioan Radin s-a purtat ca un frate mai
mare pus pe şotii, camaradul de nădejde al aventurilor noastre sârbeşti. Un
om de o nobleţe şi de o generozitate ieşite din comun, cu o dedicare pentru
scris şi pentru schimbul continuu dintre literatura sârbă şi cea română cum
nu am mai întâlnit decât foarte, foarte rar. Devotamentul său pentru „Echinox“,
din care făcuse parte în studenţia clujeană, pentru revista „Vatra“ şi, mai nou,
pentru „Poesis Internaţional“ (cum pentru fiecare dintre cele aproape 20 de
cărţi pe care le-a tradus) rămâne, nu am nici o îndoială, exemplar.
Colaborările noastre, mai dese în ultima vreme, ca urmare a dorinţei co-
mune ca revista să cuprindă număr de număr poeţi importanţi din literatura
sârbă contemporană, în traducerea sa mereu inspirată şi mereu făcută cu
drag, au fost, datorită exigenţei sale, ireproşabile. Comunicarea dintre noi –
chiar şi când ne lipseau cafeaua sau ţigările (iar acestea erau nişte adjuvanţi
ce îi puneau în ordine gândurile pentru munca dură şi disciplinată pe care o
depunea în continuu) – a fost întotdeauna clară, caldă şi de o mare sinceritate.
Vocea cu care mă întâmpina mereu la telefon era cea a unui om pe care l-am
simţit până la sfârşit mai tânăr şi mai energic decât mine (poate şi de aceea
îmi spunea, spre amuzamentul meu secret, „bătrâne“), un om a cărui mărinimie
intelectuală te cucerea şi cu care, de îndată ce te întâlneai pentru prima oară,
aveai impresia că te ştii de-o viaţă întreagă.
Anunţul că Ioan Radin s-a stins din viaţă mi se pare încă, după câteva săp-
tămâni, o ştire fără legătură cu noi, un răvaş care ne-a fost cumva strecurat
dintr-un univers paralel. Brusc, în mintea mea s-au învălmăşit amintirile din
Serbia, versurile poeţilor pe care i-a dăruit limbii române, o absenţă anume
care mă face, cu trecerea timpului, să îngheţ, liniştea străbătută de foşnete du-
reroase.
Lui Ioan Radin îi dedicăm numărul 2 al revistei „Poesis Internaţional“, în
semn de mulţumire şi de neîntreruptă prietenie.

Claudiu Komartin
5
Radmila Lazić

Radmila Lazić, născută la 1949 în vechea capitală a Serbiei, Kruševac. Trăieşte
la Belgrad. A publicat următoarele volume de poezie< “Asta este!” (“To je to”), 1974>
“Adevărata stare a lucrurilor” (“Pravo stanje stvari”), 1978> “Distribuirea rolurilor”
(“Podela uloga”), 1981, “Dialoguri nocturne” (“Noćni razgovori”), 1986> “Istoria
melancoliei” (“Istorija melanholije”), 1993> “Povestiri şi alte poezii” (“Priče i druge
pesme”), 1998> “Din anamneză” (“Iz anamneze”), 2000> “Cele mai frumoase poezii”
(“Najlepše pesme”), 2003> “Dorothy Parker blues”, 2003. Pe lângă altele, a obţinut
importantul premiu Desanka Maksimović, pentru întreaga operă. Volumul de co-
respondenţă antirăzboinică “Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către
miazănoapte” (scris în colaborare cu Biljana Jovanović, Rada Iveković şi Marusia
Krese) apare mai întâi la Suhrkamp (1993), iar apoi la editura Radio B92 din
Belgrad (1994). În 2000 publică la FREE B92, Belgrad, o antologie de poezie feminină
contemporană, “Pisicile merg în paradis” (samizdat). A fondat şi a condus revista
de literatură feminină “Profemina”. Este tradusă cu volume în Macedonia (2001)
şi în SUA (2003, în traducerea poetului Charles Simic).

6
septembrie 2010 InVITAT Poesis interna\ional

Scriitură feminină Žensko pismo

Nu vreau să fiu ascultătoare şi blajină, Neću da budem poslušna i krotka,
Sclifosită ca o mâţă, devotată ca un câine> Mazna kao mačka, privržena kao pseto>
Cu burta la gură, Sa stomakom do zuba,
Cu mâinile-n aluat, Sa rukama u testu,
Cu chipul de făină, Sa licem od brašna,
Cu inima-tăciune, Sa srcem-ugljenom,
Şi cu mâna lui pe fesele mele. I njegovom rukom na mojoj zadnjici.

Nu vreau să fiu năframa de bun-venit Neću da budem zastavica-dobrodošlica
La pragul casei lui. Na njegovom kućnom pragu.
Nici şarpele protector de sub pragul casei, Ni zmija čuvarkuća pod tim pragom,
Nici şarpele, nici Eva, din povestea Facerii. Ni zmija, ni Eva, iz priče o Postanju.

Nu vreau să umblu între fereastră şi uşă, Neću da hodam između vrata i prozora,
Să trag cu urechea şi să cern Da osluškujem i razabiram
De-s paşi sau freamătul nopţii. Korake od noćnih šumova.
Nu vreau să stau cu ochii pe limbile ceasului, de plumb, Neću da pratim olovno pomeranje kazaljki,
Nici pe căderea de stele – Ni padanje zvezda –
Pentru ca el cherchelit să se-nglodeze în mine ca elefantul. Da bi se on pijan zaglibio u mene kao slon.

Nu vreau să fiu înţepată-n goblen Neću da budem udenuta u goblen-bodom
Pentru tabloul de familie< U porodičnu sliku<
Lângă cămin cu gheme de copii, Kraj kamina s klupčićima dece,
În grădină cu căţeluşi de copii. U vrtu s kučićima dece.

Şi iarăşi eu, ca umbrar, Pa ja, kao hlad-drvo,
Şi tot eu, ca peisaj de iarnă. Pa ja, kao zimski pejzaž.
O statuetă sub zăpadă. Statueta pod snegom,
În rochie de nuntă cu pliuri şi volane U venčanici s naborima i volanima
O să zbor la cer. Odleteću u nebo.
Aleluia! Aleluia! Aleluja! Aleluja!
Nu vreau însurăţel. Neću mladoženju.

Vreau părul cărunt, Hoću sedu kosu,
Vreau ghebul şi bocceluţa, Hoću grbu i kotaricu,
Şi s-o iau prin pădure, Pa da krenem u šumu,
Să culeg mure Da berem jagode
Şi vreascuri s-adun. I skupljam suvarke.

Rămâie toate-n urma mea, Da je već sve za mnom,
Şi surâsul acelui băietan I osmeh onog mladića
Atâta de drag cândva Tada tako drag
De neînlocuit. I ničim zamenjiv.

1988/89 1988/89

Consecinţe lirice Lirske posledice

Fără metafore, domnişorul meu! Bez metafora, moj gospodičiću!

Da, am guşă, Da, imam podvaljak,
Am cearcăne, Imam podočnjake,
Am păr cărunt. Imam sede.

7
Poesis interna\ional InVITAT septembrie 2010

O femeie trecută, Sredovečna žena,
Iar Dumneavoastră – june! A Vi – junoša!

Da, sunt grizonată şi palidă. Da, podnapita sam i bleda.
Iar un fir de la ciorap îmi lunecă I žica mi na čarapi gmiže
Pe picior ca un şarpe. Uz nogu kao zmija.

Da, sunt handicapată. Da, hendikepirana sam.
Sătulă până-n gât. Zakopčanog grla.
Mi-e inima un munte de gheaţă, Srce mi je ledeni breg,
Nu vă puneţi în gând să-l dezgheţaţi. Ne pomišljajte da ga otopite.

Aşa-i, sunt un pustiu pârjolit, Jeste, spržena sam pustinja,
Beznă canaaneană. Hananski mrka.
Nu sunt micuţa Voastră crizantemă Nisam vaša mala hrizantema
Pe care s-o scărpinaţi cu scârbavnicul. O koju bi da stidnik češete.

Aşa-i, sunt brutală. Jest osorna sam.
Aşa-i, sunt sălbatică. Jest divlja sam.
Depravată. Raspusna.

Câteodată-n purpură îmbrăcată. Katkad u purpur obučena.
Arunc lasoul mânjilor de gât. Laso bacam ždrepcima oko vrata.
Le-ntind guriţa mea – neprihănită. Usnice im svoje pružam – čedne.

Dar de la Dumneavoastră-ntr-o parte o-ntorc. Al od vas u stranu ih okrećem.
O, un gest atât de simplu! – O, tako jednostavan čin! –
Cum noaptea când peste toate cade. Kao kada noć pada po svemu.

Metafizica amurgului Metafizika sumraka

Prea târziu să-nvăţ inima orice. Prekasno je da ičemu učim srce.
Ştiu pe de rost alfabetul durerii. Naizust znam azbuku patnje.
Îl verific pe viu. Proveravam uživo.

Timpul a stat. Ce încânt se descântă?! Vreme je stalo. Kakvo blaženstvo je u proticanju?!
Realitatea aminteşte de-o flanelă roasă de molii – Stvarnost podseća na umoljčan džemper –
Acestea sunt versuri. Ovo su stihovi.
Viaţa şontâcăie totuşi, ca o fată schilavă Život ipak šepa, poput kakve uboge devojke
Ce-ar vrea să se mărite bine Koja bi da se dobro uda
Deşi-n inimă poartă zdreliturile amintirilor – Iako u srcu nosi ožiljke uspomena –
Biografia focului şi-a apei. Životopis vatre i vode.
Sunt acele zadarnice şi chinuitoare provizii To su te zaludne i bolne zalihe
Cu care se pleacă la drum lung şi nesigur Sa kojima se polazi na dug i neizvestan put
Care e patria noastră personală, Koji je naša lična otadžbina,
În care orice picior păşeşte ca o cizmă. Na koju svačija noga stupa kao čizma.

Decât Cain mai bătrână e orice suferinţă, Od Kaina starija je svaka patnja,
Cum şi aceasta ca o rudă de departe Pa i ova koja je kao rođaka iz daleka
Ce a venit pe trei zile, şi a rămas, Došla na tri dana, a ostala,
S-a făcut comod, a ocupat toate ungherele. Raskomotila se, zauzela svaki kutak,
Iar despre plecare, nici bleau! O odlasku ni da bekne!

Timpul minunilor e-n urma noastră. Vreme čuda je za nama.
Vremea-nălţării de turnuri, Vreme građenja kula,
Grădini în rai sau aici pe pământ Rajskih i ovozemaljskih vrtova
După manuale şi versuri. Iz čitanki i stihova.

8
septembrie 2010 InVITAT Poesis interna\ional

Aşa-zisul noroc grecesc ne-aşteaptă Tzv. grčka sreća čeka nas
Acolo unde nicicând nu vom ajunge. Tamo gde nikada nećemo stići.
De-aceea, adapă florile şi inima Zato napoj cveće i srce
Din acelaşi ulcior, de-ţi stă în putinţă. Iz istog krčaga, ako ikako možeš.

Timpul nu secătuieşte, Vreme ne presahnjuje,
Nici nu iuţeşte pasul, cum umblă vorba. Niti ubrzava korak, kako vele.
Timpul îşi înghite propriile imagini ca pe propriii copii . Vreme guta sopstvene slike kao sopstvenu decu.

Să ştii, cu nimic nu ajută Znaj, neće ti pomoći
Oricât ţi-ai trage pătura peste cap, Nikakvo navlačenje jorgana na glavu,
Măcar că sub ea te-aşteaptă trupul cel drag, Makar te pod njim čekalo drago telo,
Oricât ţi-ai turna ceară-n urechi – Nikakvo stvljanje voska u uši –
Sirenelor cântec va fi o parte din urletul tău. Sirenama pesma biće deo tvog urlika.

Născuţi fericiţi şi mai puţin fericiţi Rođeni srećni i manje srećni
Mor înaintea morţii trupului lor, Umiru pre smrti svojih tela,
Propriul chip purtându-şi ca haine de `mprumut, Vlastito lice noseći kao tuđu odeću,
Asemeni chipurilor lui Hyeronimus Bosch. Poput likova sa slika Hijeronimusa Boša.

Cel care a scris cerul, pământul, marea Onaj ko je napisao nebo, zemlju, more,
Dar mai ales cel care a scris zăpada şi visele, A naročito ko je napisao sneg i snove,
Fazele lunii, culorile frunzei, feţele noastre – Mesečeve mene, boje lišća, naša lica –
Depărtat pare şi rece ca polul nord. Dalek se čini i hladan kao severni pol.

Nu-mi spune că asta-i nihilism şi blasfemie. Ne zovi to nihilizmom ni bogohuljenjem.
Sintaxă greşită, dicţie proastă Pogrešna sintaksa, loša dikcija
A fost facerea lumii. Beše stvaranje sveta.
Atâtea mere-ale discordiei fură aruncate-ntre noi, Toliko je jabuka razdora bačeno među nas,
Încât unul se va rostogoli şi la picioarele tale, Da će se jedna dokotrljati i do tvojih nogu,
Poate tocmai atunci când vei aduna recolta, Možda baš onda kada budeš skupio letinu,
Vei face socoteala, Sveo račune,
Când vei zvârli mâinile deasupra capului, Kada budeš zabacio ruke iznad glave,
Aruncând spre-nalt inele de fum şi visări. Terajući uvis kolutove dima i sanje.
Mortnăscute vor fi dorinţele tale, Mrtvorođene biće tvoje želje,
Orice speranţă văduvă. Udovička svaka nada.
Iar iubire nici cât să ungi o felie de pâine. A ljubavi ni koliko da namažeš na krišku hleba.

Cântec de vară Letnja pesma

Al meu nu-i nimeni şi-a nimănui nu-s eu. Moj nije niko i ničija nisam ja.

Măceşul s-a pripăşit sub fereastră Šipurak zaseo pod prozor,
Ca un flăcău cu mustăcioară. Kao momče sa brčićima.

Feriga şi urzica Paprat i kopriva
Braţ la braţ pe cărăruie. Ruku pod ruku puteljkom.

Iedera ca o şopârlă întinsă Ladolež kao gušter opružen
La soare. Na suncu.

Un ciorchine greu atârnă de geana casei. Grozd otežao nad kućnom obrvom.
Pe masă lubeniţa ca o inimă despicată. Na stolu lubenica kao srce prepuklo.

Al meu nu-i nimeni şi-a nimănui nu-s eu. Moj nije niko i ničija nisam ja.

9
Poesis interna\ional InVITAT septembrie 2010

Voi râde oriunde, voi plânge Smejaću se svuda, plakaću gde
unde-apuc stignem

1 1

Se spune că sunt nesocotită, Govore da sam lakomislena,
Că bâzâi şi zumzăi întruna. Da mnogo zujim i zunzaram.
Că nu ştiu de muncă şi rânduială. Da ne marim za rad i red.
Că umblu teleleu, Da bazam i landaram,
Că mă apucă zorii la agape, Da na sedeljkama osvanjivam,
Că toată ziua mă fâţâi de colo-colo, Da se danju unaokolo vozikam,
Că sug ginul din mers, Da s nogu džin ispijam,
Că tot aşa şi fircălesc. Da tako i piskaram.

Se spune că sunt limbută, Govore da sam brbljiva,
Că-mi turuie gura-ntruna, Da povazdan toročem,
Că şfichiuiesc ca un şarpe cu limba. Da jezikom kao zmija palacam.
Că-i timpul să-mi fie-n sfârşit retezată. Da mi ga već jednom treba otfikariti.
C-ar trebui să fiu plesnită-n bot. Da me treba po njušci zveknuti.
C-ar trebui ca pe-o muscă să mă strivească. Da me treba ko muvu prikucati.
Se spune că precis am un „spate” tare Govore da mora da imam dobra „leđa“
De vreme ce-mi permit de toate. Kad ne prezam ni od čega.

Se spune că-s meşteră la ocheade, Govore da sam namiguša,
Că flirtez fără nici o jenă Da flertujem bez pardona
Cu iubiţii şi soţii altora, Sa tuđim momcima i muževima,
Că nici femeile nu-mi displac. A da mi i žene nisu mrske.
O deşănţată şi-o viperă se zice Jedna opajdara i jedna kuja pričaju
Că-i scot în lume pe ţingăi şi-i jumulesc pe boşorogi, Da šetam žutokljunce a da matorce čerupam,
Că nimănui nu dau nimic pe gratis. Da nikom ništa ne dajem za džabe.

Se spune că-s trecută prin ciur, Govore da sam prolupala,
Că râd cât mă ţin plămânii, Da se na sav glas smejem,
Şi chicotesc de parcă m-am zărghit, Da se cerekam kao da sam šenula,
Iar de ceva nu mi-e pe plac Ako mi šta nije po volji
Dau în plâns ca un prunc de trei ani, Da plačem kao trogodišnje dete,
Oriunde m-aş afla. Gde god da se zateknem.

2 2

Nu neg şi nici nu-mi pasă, Ne poričem i ne hajem,
Voi râde oriunde, voi plânge unde-apuc. Smejaću se svuda, plakaću gde stignem.
Viaţa e zahăr-candel & oţet, Život je kandirano voće & ocat,
În versuri le combin în doze egale. U stihove ih umećem u jednakim dozama.
Sintaxa mea e acordarea orgii în vene. Moja je sintaksa štimovanje orgulja u venama.
Ard cu inima de 500W, Gorim sa srcem od 500W,
Ce-i drept, nu dau căldură, dar pot să pârjolesc, Istina, ne grejem, al mogu da opečem,
La fel cu limba – Kao i jezikom –
Pe cine nu spăl şi nu-l frec cu Dero, Koga ne perem i ne stružem Vimom,
Dar ce gătesc, eu prima de regulă şi gust. Al što zgotovim to i kusam redovno.
De-atâtea ori m-am ars, şi nimeni să oblojească. Toloko puta se oprljih, a ne zaceli niko.

Totuşi, un peşte pe-uscat nu sunt, Ipak, nisam riba na suvom,
Chiar dacă pe-uscate pescuiesc bărbaţii, Iako na suvom pecam muškarce,
Cu coada ochiului, cu lungimea fustei. Krajičkom oka, dužinom suknje.
Somoteii plesnind de pohtă Somići tovljeni požudom
Sunt aici spre-a fi găbjiţi de cineva, Tu su da bi ih neko ćapio,
Ceea ce eu şi fac. Što i činim.
Nu neg, dar nici nu-mi pasă, Ne poričem, ali ni ne hajem,

10
septembrie 2010 InVITAT Poesis interna\ional

De-atâtea verzi şi-uscate, Za sve te trice i kučine,
Ce numele mi-au copleşit Što se oko moga imena spliću
Ca brusturii trestia-n bahnă. Kao u plićaku čkalj oko trske.

Deasupra mea e cerul, spre el privesc, Iznad mene je nebo, u njega gledam,
Spre stelele răzleţite, ce să le-adun nu pot, U zvezde rasute, koje ne mogu skupiti,
Şi nici nu vreau. Niti hoću.
Las’ să se înmulţească. Nek se umnožavaju.
Să se-mperecheze şi să se înmulţească, Nek se pare i nek se umnožavaju,
Aşa să fie. Neka bude tako.

O, să fii singură O, biti sama

O, să fii singură, O, biti sama,
Fără paşii tăi, fără vocea ta. Bez tvoga hoda, tvoga glasa.

O, liniştea s-o auzi cum auzi creşterea O, tišinu čuti poput rasta
Florii negre într-un colţ al odăii. Tamnog cveta u kutku sobe.

O, să fii în miezul tăcerii lucrurilor şi-a minţii. O, biti usred ćutanja stvari i uma.

O, să fii singură O, biti sama
Fără paşii tăi, fără vocea ta. Bez tvoga hoda, tvoga glasa.

O, doar bătaia inimii să-ţi auzi, O, čuti samo kucanje tvoga srca,
Să rămâi tăcută ca o ciupercă-n miezul pădurii umede. Tihovati kao pečurka usred vlažne šume.
O, să te-ntinzi peste aşternut O, pružiti se preko kreveta
Ca o ramură frântă. Kao slomljena grana.

O, să fii lipită de tihnă O, priljubljena biti uz tišinu
Ca frunza de-asfaltul ud. Kao list uz mokri asfalt.

O, să fii singură O, biti sama
Fără paşii tăi, fără vocea ta, fără trupul tău, Bez tvog hoda, tvog glasa, tvoga tela,
De tihnă acoperită, oblojită. Tišinom pokrivena, obmotana.

O, noaptea s-o auzi condensându-se. O, čuti noć kako se zgušnjava.

O, să zaci singură, trează, O, ležati sama, budna,
În timp ce raza lunii cade pe pat Dok mesečev zrak pada na krevet
Ca paloşul rece. Kao hladan mač.

O, să auzi liniştea ca pe-un ţipăt de buhă. O, čuti tišinu poput sovinog krika.
O, să fii fără vocea ta, fără trupul tău, O, biti bez tvoga glasa, tvoga tela,
Ca în mormânt întinsă. Kao u grob položena.

O alta Ona druga

În timp ce lecturez cronica neagră, Dok čitam crne hronike,
Printre cei anume sau întâmplător ucişi, Među namerno ili slučajno ubijenima,
Printre cei dispăruţi sau cei sinucişi Među nestalim ili samoubijenima
Caut numele tău. Tražim tvoje ime.

11
Poesis interna\ional InVITAT septembrie 2010

În timp ce la TV suntem informaţi Dok na TV-u obaveštavaju
Despre grave accidente de circulaţie O teškim saobraćajnim nesrećama
Despre incendii, inundaţii şi alte-asemenea O požarima, poplavama i sličnim
Catastrofe Katastrofama
Îmi închipui că eşti printre victime. Zamišljam da si među unesrećenima.

De câte ori sună telefonul în plină urgie, Kad god telefon zazvoni u nevreme,
Când văd poştaşul cu telegrama în mână, Kad vidim poštara sa telegramom u ruci,
De câte ori aud< „O ştire tristă...” Kad god čujem< „Tužna vest...“
Îmi închipui că va fi rostit numele tău. Pomislim, izgovoriće tvoje ime.

În ferpare îmi pare că văd chipul tău. U čituljama priviđa mi se tvoj lik,
Pe pietrele tombale atâtea feţe-s ale tale. Na nadgrobnim pločama toliko ti je sličnih.
Pe fiecare năsălie tu eşti întinsă. Na svakoj samrtničkoj postelji ležiš ti.
În oglindă văd chipul tău. U ogledalu vidim tvoje lice.

După atâtea morţi, după atâta moarte, Posle toliko smrti, toliko umiranja,
Imposibil să fii în viaţă. Nemoguće je da si živa.
Chiar dacă moartea nu-i un loz câştigător, Iako smrt nije zgoditak na lutriji
Cum de n-ai tras tu lozul?! Kako dobitnik nisi ti?!
Micuţa mea rochie neagră aşteaptă s-o îmbrac, Moja mala crna haljina čeka da je obučem,
Odată o foloseam la seratele de gală Nekada je služila za svečane izlaske
– acum pândeşte astfel de ocazii. - sada vreba ovakve prilike.

Îmi voi pune şi vălul negru de-o trebui, Staviću i crni veo ako treba,
Voi sta în rând cu rudele îndoliate. I stati uz najbliže ožalošćene.
Cea mai dragă pe când trăia – răposata cea mai dragă. Najdraža za života – najdraža pokojnica.

Numai să fiu anunţată. Samo da budem obaveštena.
Să aflu în timp util. Da saznam na vreme.
Nu cumva să mă călătoresc. Da ne otputujem nekuda.
Să fiu la faţa locului> Da budem na licu mesta>

Când va fi căzut ultimul bulgăre de ţărână Kada bude padala poslednja grudva zemlje
Să-mi iau viaţa în propria mea mână Život da uzmem u svoje ruke
Şi s-o pun deoparte ca pe un copil – I odložim ga na stranu kao dete –

Eu, turistă în serviciul veşniciei, Ja turistkinja u službi večnosti,
Care trăieşte sub nume străin, Što pod tuđim imenom živi,
Simt pământul pe pleoape. Osećam zemlju na kapcima.

Traducere din limba sârbă
de Ioan Radin Peianov

S-a folosit ediţia<
Radmila Lazić, „Srce međ zubima”, Izabrane i nove pesme, (Ed.<) Zadužbina Desanke Maksimović, Narodna
biblioteka Srbije, Srpska književna zadruga, Beograd 2003.

12
InTERVIEw

Радмила Лазић< “У односу на
конзервативизам и слепи
традиционализам да, ја јесам
субверзивна”
Kлаудиу Комартин< Дебитовали Радмила Лазић< Било је тада много више песника у нашој генерацији,
сте седамдесетих година али када се гледа из данашње перспективе виде се само они који су
прошлог века, истовремено са највише остварили, то тада није било тако јасно. На песничкој сцени је
истакнутим песницима као што владао неосимболизам и ми смо дошли као песници који су хтели
су Новица Тадић или Душко промену, и који су напрвили рез према традиционалистичком изразу.
Новаковић, у тренутку о којем Песничке теме и мотивe налазили смо у стварности, што углавном раније
извесни критичари сматрају да није био случај, а наш песнички језик је био је најближи свакодневном
је означио прекретницу у говору, то су чини ми се биле две основне тачке наше разлике. Ми се
Српској послератној нисмо бавили узвишеним темама, нити је наш песничи израз био
књижевности. Како је изгледала патетичан. Но, постојала је у то време и један група песника на релацији
Српска поезија у Југославији Сарајево-Нови Сад (Вујуца Решин Туцић, Бранко Чучак, и нешто млађи
седамдесетих година и која Деспотов) који су били у вези са неоавангардним групама из Словеније,
сматрате де је била одређујућа који су такође релакисрали песнички израз уводећи хумор и игру у
црта генерације којој песнички говор.Тако да смо ми негде ишли парарелно мењајући
припадате? официјелну песничку парадигму.

Када сте знали да сте песник, да Нисам се бавила таквим питањима па ми је тешко да прецизније
ће те се посветити писању? Јесте договорима. Али ево овако< мислим да ретко ко себе доживљава
ли поезија начин песником (у неком дефинитивном смилу) док га са стране, неки други,
преживљавања у условима тако не доживе. Те ствари ипак долазе споља, иако има оних који ће рећи
тешких искушења (идеолошких, да су били песници од рођења. Јер, може човек целог живота писати
социјалних или поезију, а не објављивати и не сматрати себе песником, а опет има људи
егзистенцијалних)? који и не пишу али се осећају песницима. Хоћу да кажем, можемо се ми
осећати овако или онако, али ипак за звање песника потребана је
верификација која долази од других. Писала сам јер сам осећала потребу
без неке свести шта ћу постати, а онда је временом писање постало мој
начин комуникације са светом. Тачније, преко писања ми је било лакше
да раззмем и не разумем свет. Не бих то доводила у директу везу са
идеологијом, па ни са социјалним аспектима околине, мада није
искључено да су они имали утицаја на моје формиранје као личности.
Не можемо бити сигурни да ако се ми не бавимо неким темама да се оне
не баве нама.

Најпознатији Српски песник Мислим да нисмо имали сличну еволуцију, додуше живели смо у
двадесетог века, Васко Попа, сличним, али ипак различитим системима. Или пак тачније да је систем
остаје везан за Румунију колико био исти, али пракса није. Када су у питању утицаји, има сродних
својим пореклом, толико и песничких поетика и између песника са различитих меридијама. У
неким дубинским афинитетом случају Васка Попе природна је ствар да је имао много тога заједничког
са значајним Румунским са неким румунским песницима. Иако се бавио и српском историјом и
песницима афирмисаним после написао значајне песме о српским манастирима, његов је песнички језик
шездесетих година (Никита био универзалан, али архетипске слике које су проговарале кроз његову
Станеску, Јоан Флора). Како се поезију носе један други дух, дух румунског поднебља, наслеђа... и дубље
из Београда гледа на ту зону га одређују. У том сегменту могуће је да се могу пронаћи сродности. Мада
стапања двеју суседних мислим да етнички и литерарни идентитет не морају бити једнаки, не
књижевности које су, морају проистицати из истог корена. Одређује нас колкио припадност
неизбежно, у време комунизма исто толико и наши избори. Но, несумњиво је да је Попино румунско
имале сличну еволуцију? порекло и његов избор да пише на српском језику дао специфисчност
коју је имао.

13
Poesis interna\ional InTERVIEw septembrie 2010

Многе Ваше песме говоре о Ако жене сматрате маргиналним онда да, бавила сам се маргиналним
положају маргиналца у свету у групама. Жене и јесу заиста маргина у културолошком смислу, поготову
којему он не може у земљама са патријахалним односима у друштву. Жене стварају на рубу,
прокламовати своју на маргини, оне свакако не поседују културолошку моћ. Не знам тачно
јединственост другачије, тек како је код вас, али претпостављам слично. Мада не знам да ли имате
непосредношћу, снагом и тако јак женски фронт каква се ипак ствара овде. Не знам да ли има
ентузијазмом. Били сте наумили песникиња које третирају позицију жене, које говоре из женске
да динамитирате табуе и општа перспективе, или пак већина прибегава тзв. универзалном принципу и
места везана за феминитет, универзалном писму, да би успела бар на тај начин да дође до одређених
негујући фронду, градећи слику позиција. Ја сам против универзализације, јер се тако бришу разлике које
песникиње која „Ласо баца нас одређују и свеукупно обогаћују. Но, доминантна група увек користе
ждрепцима око врата“? тзв. универзалне вредности да би дискриминисали право на разлику,
однсоно ад би диксриминисала другог. Мени јесте циљ да афирмишем
женску позицију у свим њеним димензијама. Мој књижевни феминизам
проистекао је из мог женског искуства, женско искуство га је
испровоцирало. Неки песничку позицију сматрају субверзивном, али у
однсоу на шта? У односу на конзервативизам и слепи традиционализам
да, ја јесам субверзивна.

Који јесте, у Вашој поезији, „Концизност“ коју сте приметили у мојој поезији јесте ствар колико бића
однос између стила и толико и књижевне школе, јер да је друкчије писала бих прозу. Ја сам
концизности? директна и прецизна-тачна, ако се то може рећи. Моје мишљење је
логичко, и такорећи рационално, није митско мишљење, нема магијску
димензију. Зато је код мене све наизглед једноставно, течно и тачно,
односно концизно. Моја поезија је комуникативна али то не значи да
„паше“сваком. Углавном и они који не одобравају моје теме признају да
све то добро изводим, да моја поезија „делује“. Ако поезије не делује онда
је мртво слово на папиру. Има и такве поезије која је концизна, лепо
уређена, која личи на споменик, али таква поезија не делује, не побуђује
у читаоцу ништа до мисао на загробни живот. Надам се да моја поезија
не делује тако.

Како је деловала цензура у Цензура није била видљива. Али је зато постојала аутоцензура, као начин
комунистичкој Југославији? да се избегавају ове или оне теме, обично идеолошке. Не могу да се сетим
Колико је имала да трпи директне књижевне забране у Брозово време, осим неких критика
изравност и аутентичност у одређених прича, филмова и позоришних представа које су се дешавале
окршајима – видљивим или на Централном комитету, а онда то новине преносиле и самим тим
невидљивим – између песника и стигматизовале аутора и дело. Поезија као да је била поштеђена, можда
представника „система“? због своје природе и непрозирности, уосталом песници су неговали
енигматичан говор. Па ипак прва конкретна забрана десила се после
Брозове смрти, 1982. када је суђено Гојку Ђогу због књиге „Вунена
времена“ срећом стврио се јак интелектуални и културни фронт, па је
Ђого кратко одлежао у затвору, али је та његова књига песама поново
штампана тек недавно.

Да ли је постојао одређен вид Лично никада се нисам цењкала. Позната сам као особа „без длаке на
„ценкања“ око онога што може језику“. А и што се тиче поезије, надам се да сте исто приметили.
бити речено, да ли сте имали Осамдестих година моје две песме објављене тада у „Књижњвним
утисак да ће, на крају крајева, новинама“ биле су жигосане, и штампане са поезијом, текстовима и
оно што, са нужношћу, мора именима слободумних интелектуалаца који су тада били на „удару“.
бити изражено, наћи пут до Списак је изашао у тзв. „Белој књизи“ коју је приредио Стипе Шувар у
ваших читалаца? име ЦК СКХ (Централни комитет Савеза комуниста Хрватске), 1984.
дакле. То еј био својеврсни комунистички обрачун са
неистомишљеницима, са напредним интелектуалцима који су углавном
деловали у Београду, тих година најслободарскијим местом у читавом
региону.

14
septembrie 2010 InTERVIEw Poesis interna\ional

Који су песници на Вас утицали На мене су пре свега утицале пољска (Милош, Ружевич,
и који сматрате, данас, да су Шимборска...касније Адам Загјевски) и англосаксонска или
били главна смерница у Вашем англоамеричка поезија (Езра Паунд, Јејтц, Одн, Емили Дикинсон...). Али
песничком развоју? Именујте, са песничким и људским одрастањем мењали су ми су ми афинитети.
молим Вас, три песника који, по Шитала сам и ценила једно време румунску поезија, затим шведску,
Вашем мнењу, могу одредити немачку (нарочито експресионисте)..., касније сам заволела и неке друге
судбину младог песнике и песникиње...Одабир песника је индивидуална ствар, мислим
човека/песника? да свако бира по извесној сродности, и ту препоруке не важе. Као
песникиња препоручујем наравно песникиње< Емили Дикинсон,
Цветајеву, Силвију Плат. Али исто тако ту се могу наћи и Шимборска и
Ана Бландијана, Ендријен Рич...

Да ли сте икада претрпели Не. Ја сам неко ко чврсто стоји на ногама.
депресију?

Сматрају Вас као једног од Ово питање није најјасније (да не кажем да је неспретно формулисано,
прворедих представника можда је у питању неадекватан превод). Ако сам разумела, интересује
Српског лиризма, а ипак, ништа вас колико сам спремна да се у поезији «исповедам». Када се говори о
даље од Ваше лирске жиле но књижевном тексту(па дакле и поезији) исповедање се мора схавтити
што је сентиментализам или условно, јер свакако ми јесмо свесни да пишемо књижевни текст а не да
глагољивост> чини се да код Вас пишемо лични, дневнички запис или приватно писмо. Способност да
ствари бивају увек доведене до делујете искрено и истинито тј. исповедно, део је књижевне технологије.
крајности. Која је крајност Што сте способнији да ваша песма делујете убедљиво ви ћете деловати
исповедања? До које мере сте искреније, истинитије... «Све што тражим од поезије је да делује
расположени да убедњиво» написао је Хандке, то и ја тражим од поезије и као читатељка
експериментишете само- и као ствралац. Тзв. исповедање део је лирске позиције коју одаберете.
ипоручивање у тексту? Али ако је у песми све предвидиво и очекивано то је онда лоша поезија,
песма мора да «ради» са фактором изненађења, са неочекиваним
обртима...Волим да радим у том смислу. И више од тога - волим да
шокирам. А да одговорим и на први део вашег питања, бити данас
лиричар/ лиричарка није исто што и пре сто година. Ја сам лиричарка
овог времена. Лиричар мора да поседује дозу меланхолије, а ја је
поседујем у довољној мери и поред отрежњјућих стихова.

Какво је Ваше мишљење о Поезија у Србији се развија у више праваца. Има врло суптилних лирика(
Српским песницима 2000-тих Ненад Милошевић, Даница Вукићевић...) има оних који
година? Шта они доносе ново? ексериментишу(Драгана Младеновић, Маја Солар...), има изразитих тзв.
Постоји ли граница преко које исповедних лиричара експресивног израза као што је сада можда
општење са њиховим најпопуларнија песникиња и драмска списатељица Милена Марковић.
текстовима Вам се чини Српска поезија није никада била униформна, па ни од 2000. само зависи
немогуће? шта у неком тренутку бива доминантно (шта форсира критика), и шта
се изводи изван земље као српска поезија.

Били сте сведок недаћа које су Ангажован песник или песникиња, не мора се само бавити тзв.
погодиле Вашу земљу слободсарским темама, писати антиратну поезију или пак поезију на
последњих двадесет година. социјалне теме. Можете врло бити ангажовани ако се залажете за
Коаутор сте књиге антиратне еманципацију, зашта се рецимо залажем ја. Има много тема које
преписке „Вјетар иде на југ и заслужују ангажман, али сама тема није довољна. Да би нешто било
обрће се на сјевер“. Како би добра поезија није довољно да сте ангажовани на одређене теме.
данас изгледао „ангажован“ Односно, морате бити сто посто ангажовани у сваком стиху, у језичком,
песник? синактичком, смислу...морате еротизовати текст. Само ако је еротизован
текст он је ангажаван. Добар пример за ово о чему пичам је поезија
Душка Новаковића. Свака љегова песма носи добру дозу ероса било о
чему да пише.

„Време чуда је за нама.“,
написали сте у амблематичној Не припадам песницима визионарима па вам на такво питање не могу
песми, „Метафизика сумрака“. одговорити.
Шта нам спрема будућност?

15
InTERVIU

Radmila Lazić< “În raport cu
conservatorismul şi tradiţionalismul orb da,
eu sunt subversivă”

Claudiu Komartin< Aţi debutat în Radmila Lazić< Erau pe atunci mult mai mulţi poeţi în generaţia noastră, dar
anii ’70, alături de poeţi de prim- dacă privim lucrurile din perspectiva actuală, sunt vizibili doar aceia care au
plan precum Novica Tadić sau realizat cel mai mult, lucru care atunci nu era atât de clar. Scena poetică era
Duško Novaković, într-un dominată de neosimbolism, iar noi am apărut ca poeţi care doreau o
moment pe care unii critici îl schimbare, şi care au produs ruptura cu expresia tradiţională. Temele şi
consideră un punct de cotitură al motivele poeziei le găseam în realitate, ceea ce anterior, îndeobşte, nu era cazul,
literaturii sârbe postbelice. Cum iar limba poeziei noastre era în cea mai mare măsură apropiată de limba
arăta poezia sârbească în vorbită zi cu zi, acestea erau, cred, cele două puncte esenţiale în care ne
Iugoslavia anilor ’70 şi care deosebeam. Noi nu ne ocupam de temele înalte, nici expresia noastră poetică
consideraţi că a fost nota nu era una patetică. Dar a existat în acea perioadă un grup de poeţi pe relaţia
definitorie a generaţiei din care Sarajevo – Novi Sad (Vujica Rešin-Tucić, Branko Čučak şi ceva mai tânărul
faceţi parte? Despotov) care erau în legătură cu grupurile neoavangardiste din Slovenia care,
şi aceştia, au relaxat expresia poetică introducând umorul şi ludicul în discursul
poetic. Aşa încât mergeam oarecum paralel modificând paradigma oficială a
poeziei.

Când aţi ştiut că sunteţi poetă, că Nu mi-am pus astfel de întrebări şi-mi vine greu să dau un răspuns cât-de-cât
vă veţi dedica scrisului? Este mai precis. Dar, în sfârşit< cred că rareori cineva se simte el însuşi poet (într-
poezia o formă de supravieţuire în un sens definitiv), cît timp alţii, din preajmă, nu îl consideră ca atare. Aceste
condiţiile unor încercări majore lucruri vin, totuşi, dinafară, chiar dacă sunt şi dintr-aceia care vor spune că au
(ideologice, sociale sau fost poeţi de când s-au născut. Pentru că, poate cineva să scrie toată viaţa
existenţiale)? poezie, dar să nu publice şi să nu se considere poet, după cum sunt oameni
care nici măcar nu scriu dar se simt poeţi. Vreau să spun< putem noi să ne
simţim fie una, fie alta, totuşi, pentru titlul de poet este necesară o certificare
care să vină din partea altora. Am scris pentru că am simţit nevoia, fără a avea
conştiinţa a ceea ce voi deveni, iar apoi, cu timpul, scrisul a devenit modalitatea
mea de comunicare cu lumea. Mai exact, prin scris mi-a fost mai uşor să
înţeleg, şi să nu înţeleg, lumea. N-aş aduce aceasta în legătură directă cu
ideologia, nici cu aspectul social al mediului, deşi nu este exclus ca acestea să
fi avut o înrâurire asupra formării mele ca personalitate. Nu putem fi siguri că,
dacă noi nu ne ocupăm de anumite teme, ele nu se ocupă de noi.

Cel mai cunoscut poet sârb al Cred că nu am avut o evoluţie similară, e drept că trăiam în sisteme similare,
secolului XX, Vasko Popa, rămâne totuşi diferite. Sau, mai precis, sistemul era acelaşi, dar nu şi practica lui. Când
legat de România atât prin e vorba de influenţe, există poetici înrudite şi între poeţi de pe meridiane
originea sa, cât şi prin afinităţile diferite. În cazul lui Vasko Popa era un lucru firesc să aibă multe în comun cu
de profunzime cu câţiva dintre cei unii poeţi români. Cu toate că l-a preocupat şi istoria sârbilor şi a lăsat
mai importanţi poeţi români de importante poezii despre mănăstirile sârbeşti, limbajul lui poetic era unul
după 1960 (Nichita Stănescu, Ioan universal, însă imaginile arhetipale care răzbat din poezia lui sunt impregnate
Flora). Cum se vedea de la Belgrad de un alt spirit, spiritul lumii, al tradiţiei româneşti... acestea îl definesc mai
zona de confluenţă a celor două profund. Pe acest segment este posibil să fie găsite înrudiri. Deşi eu cred că
literaturi vecine, care-au avut, identitatea etnică şi cea literară nu trebuie să fie aceleaşi, nu este obligatoriu să
inevitabil, în comunism o evoluţie provină din aceeaşi rădăcină. Suntem definiţi atât de apartenenţă, cât şi în egală
similară? măsură de opţiunile proprii. Dar, f[r[ `ndoial[ că originea română a lui Popa
şi opţiunea lui de a scrie în limba sârbă i-au determinat propriul specific.

16
septembrie 2010 InTERVIU Poesis interna\ional

Multe dintre poemele Dacă socotiţi femeile ceva marginal, atunci, da, m-am ocupat de grupurile
dumneavoastră vorbesc despre marginale. Femeile chiar sunt ceva marginal în sens culturologic, îndeosebi în
condiţia marginalului într-o lume ţările care păstrează în societate relaţii patriarhale. Femeile creează periferic,
în care acesta nu îşi poate marginal, ele în orice caz nu dispun de putere culturologică. Nu ştiu exact cum
proclama unicitatea decât prin e la voi, dar presupun că e asemănător. Deşi nu cred că aveţi un front feminin
directeţe, forţă şi entuziasm. V-aţi atât de puternic cum este cel care, totuşi, ia fiinţă aici. Nu ştiu dacă aveţi poete
propus să dinamitaţi tabu-urile şi care să trateze poziţia femeii, care să vorbească din perspectiva femeii, sau
locurile comune legate de majoritatea apelează la aşa-numitul principiu universal şi scriitura universală,
feminitate, cultivând fronda, pentru a reuşi măcar în acest fel să ajungă la anumite poziţii. Eu sunt împotriva
imaginea unei poete care “aruncă universalizării, pentru că în acest fel se şterg diferenţele care ne definesc şi ne
lasoul mânjilor de gât”? îmbogăţesc pe toţi. Dar grupul dominant foloseşte întotdeauna aşa-zisele valori
universale pentru a discrimina dreptul la diferenţă, respectiv pentru a-l
discrimina pe celălalt. Eu mi-am propus să afirm poziţia femeii în toate
dimensiunile ei. Feminismul meu literar s-a născut din experienţa mea
feminină, experienţa femeii l-a provocat. Unii consideră poziţia poetului
subversivă, dar în raport cu ce anume? În raport cu conservatorismul şi
tradiţionalismul orb da, eu sunt subversivă.

Care este, în poezia „Concizia” pe care aţi remarcat-o în poezia mea ţine atât de firea mea, cât şi de
dumneavoastră, relaţia dintre stil şcoala literară, pentru că dacă ar fi fost altfel, aş fi scris proză. Eu sunt directă
şi concizie? şi precis-exactă, dacă se poate spune aşa. Gândirea mea este logică şi, aşa-
zicând, raţională, nu este o gândire mitică, nu are o dimensiune magică. De
aceea, totul este la mine în aparenţă simplu, cursiv şi exact, respectiv concis.
Poezia mea este comunicativă, dar aceasta nu înseamnă că „pică bine” oricui.
În general, chiar şi cei care nu sunt de acord cu temele mele, recunosc faptul
că fac bine ceea ce fac, că poezia mea „are efect”. Dacă poezia nu are efect,
rămâne literă moartă. Există şi poezie şi concisă, şi frumos aranjată, care
seamănă cu un monument, dar o astfel de poezie nu are efect, nu trezeşte în
cititor nimic altceva decât gândul la viaţa de-apoi. Sper că poezia mea nu are
un astfel de efect.

Cum funcţiona cenzura în Cenzura nu era vizibilă. Exista în schimb autocenzura, ca modalitate de a se
Iugoslavia comunistă? Cât de mult evita una sau alta dintre teme, de obicei ideologice. Nu îmi aduc aminte de
au avut de suferit directeţea şi vreo interdicţie directă de publicare în vremea lui Broz, în afară de criticarea
autenticitatea în luptele – vizibile unor povestiri, filme şi spectacole teatrale, care se produceau la Comitetul
sau invizibile – dintre poeţi şi Central iar apoi, preluate de presă constituiau, implicit, o stigmatizare a
reprezentanţii “sistemului”? autorului şi a operei. Poezia pare să fi fost scutită, poate datorită naturii sale, a
ambiguităţii, de altfel, poeţii cultivau discursul enigmatic. Şi totuşi, prima
interdicţie concretă s-a produs după moartea lui Tito, în 1982, când a fost
judecat Gojko Đogo, pentru cartea „Vunena vremena” („Vremuri lânoase”).
Din fericire se crease un front intelectual şi cultural, aşa încât Đogo a stat puţin
timp la închisoare, iar cartea i-a fost nu de mult retipărită.

A existat un anumit tip de Personal nu am „negociat” niciodată. Sunt cunoscută ca o persoană la care
“negociere” a ceea ce putea fi spus, „ce-i în guşă, şi-n căpuşă”. Dar şi în ce priveşte poezia, sper că aţi remarcat
aţi avut sentimentul că, în final, acelaşi lucru. În anii optzeci, două din poeziile mele publicate atunci în
ceea ce trebuia exprimat cu „Književne novine“ („Gazeta literară“) fuseseră înfierate şi publicate, împreună
necesitate îşi va găsi calea spre cu alte texte şi nume ale intelectualilor liber-cugetători care erau pe atunci
cititorii dumneavostră? „luaţi în vizor“. Lista a apărut în aşa-zisa „Carte albă“ pe care a redactat-o Stipe
Šuvar în numele CC al UCC (Comitetul Central al Uniunii Comuniştilor din
Croaţia), în 1984 deci. Aceasta a fost o răfuială comunistă sui-generis cu cei
ce nu gândeau la fel, cu intelectualii progresişti care în general activau la
Belgrad, în anii aceia cel mai liberal oraş din toată zona aceasta.

Care sunt poeţii care v-au În primul rând m-au influenţat poezia poloneză (Milosz, Róźewicz,
influenţat şi pe care îi consideraţi Szymborska... mai târziu Adam Zagayewski) şi cea anglo-saxonă sau anglo-
astăzi reperele principale ale americană (Ezra Pound, Yeats, Auden, Emily Dickinson...). Dar odată cu
evoluţiei dumneavoastră? Numiţi maturizarea, ca poet şi ca om, şi afinităţile mi-au evoluat. Am citit şi am preţuit

17
Poesis interna\ional InTERVIU septembrie 2010

trei poeţi care pot schimba, în o vreme poezia română, apoi cea suedeză, germană (îndeosebi
opinia dumneavoastră, destinul expresioniştii)..., apoi am îndrăgit şi alţi poeţi şi poetese... Preferinţele poetice
unui tânăr. sunt o chestiune individuală, cred că fiecare alege conform cu anumite înrudiri,
şi aici recomandările nu sunt valabile. Ca poetesă, desigur că recomand
poetese< Emily Dickinson, Ţvetaeva, Sylvia Plath. Şi, la fel de bine aici se pot
adăuga Szymborska, Ana Blandiana, Adrienne Rich...

Aţi suferit vreodată de depresie? Nu. Eu sunt o persoană care stă temeinic pe picioarele sale.

Sunteţi considerată o Această întrebare nu este prea clară (ca să nu spun că este inabil formulată,
reprezentantă de primă linie a poate fi vorba de o traducere neadecvată). Dacă am înţeles bine, vă interesează
lirismului sârbesc, şi totuşi nimic în ce măsură sunt pregătită să mă „confesez” în literatură. Când este vorba de
mai îndepărtat de nervul poeziei un text literar (deci şi de poezie) confesiunea trebuie înţeleasă condiţionat,
dumneavoastră decât pentru că, în orice caz, noi suntem conştienţi că scriem un text de literatură şi
sentimentalismul sau flecăreala, nu o însemnare personală, de jurnal sau o scrisoare de interes personal.
lucrurile par să fie mereu împinse Capacitatea de a crea efectul de sinceritate şi confesiune ţine de tehnologia
până la capăt. Care sunt limitele literară. Cu cât sunteţi mai capabil să faceţi ca poezia pe care o scrieţi să fie
confesiunii? Până unde sunteţi convingătoare cu atât veţi părea mai sincer şi mai adevărat... „Tot ce pretind
dispusă să experimentaţi auto- de la poezie este să fie convingătoare”, a scris Handke, acelaşi lucru îl pretind
livrarea în text? şi eu de la poezie şi în calitate de cititor şi de autor. Aşa-zisa confesiune este o
componentă a poziţiei lirice pentru care aţi optat. Dar dacă în poezie totul este
previzibil şi conform aşteptărilor, atunci asta este poezie proastă, poezia trebuie
să „opereze” cu factorul surpriză, cu răsturnări neaşteptate... Îmi place să
lucrez în acest sens. Ba chiar mai mult de-atât – îmi place să şochez. Iar ca să
răspund şi la prima parte a întrebării dumneavoastră, a fi astăzi poet / poetesă
/ liric nu este acelaşi lucru ca acum o sută de ani. Eu sunt un liric al acestor
vremurilor. Liricul trebuie să aibă o doză de melancolie, iar eu o posed în
suficientă măsură, cu toate versurile deşteptătoare.

Ce părere aveţi despre tinerii poeţi Poezia din Serbia evoluează în mai multe direcţii. Există lirici de mare
sârbi ai anilor 2000? Ce aduc ei subtilitate (Nenad Milošević, Danica Vukićević...), există şi cei care
nou? Există o limită dincolo de experimentează (Dragana Mladenović, Maja Solar...), există aşa-numiţii lirici
care comunicarea cu textele lor vi de factură subliniat confesivă Milena Marković, cu expresie pregnantă cum
se pare imposibilă? este la ora actuală poate cea mai populară poetesă şi dramaturg Milena
Marković. Poezia sârbă n-a fost niciodată uniformă, şi nici după anul 2000,
depinde doar ce este la un moment dat dominant (ce forţează critica), şi ce
este scos din ţară drept poezie sârbească.

Aţi fost martora cataclismelor care Poetul, sau poetesa, angajaţi nu trebuie să se ocupe doar de temele aşa-zis
v-au marcat ţara în ultimii 20 de libertare, să scrie poezie antirăzboinică sau poezie pe teme sociale. Poţi fi foarte
ani. Sunteţi coautoare a unei cărţi angajat dacă lupţi pentru emancipare, cum face eu de pildă. Există multe teme
de corespondenţă împotriva care merită angajare, dar numai tema nu este suficientă. Pentru ca un text să
războiului, “Vântul suflă către fie poezie bună nu este suficient să fii angajat pe anumite teme. Adică, trebuie
miazăzi, vântul se întoarce către să fii angajat sută la sută angajat în fiecare vers, în sens lingvistic, sintactic...
miazănoapte“. Cum mai poate trebuie să erotizaţi textul. Doar dacă este erotizat, textul este angajat. Un bun
arăta astăzi un scriitor “angajat”? exemplu pentru ceea ce vorbesc aici este poezia lui Duško Novaković. Fiecare
poezie a lui poartă o doză bunde erotism, indiferent despre ce scrie.

“Timpul minunilor e-n urma Nu mă număr printre poeţii vizionari aşa încât nu vă pot răspunde la această
noastră”, aţi scris într-un poem întrebare.
emblematic, “Metafizica
amurgului”. Ce ne rezervă
viitorul?

traducerea din limba sârbă<
Ioan Radin Peianov
18
Ioan Es. Pop

năneşti

ca să ajungeţi la năneşti, o să trebuiască
să luaţi autobuzul până la sighet,
a zis femeia de la casa de bilete din salva.

auzisem că e unul direct, am zis.
l-au scos acum o săptămână, a zis,
nu mai erau pasageri pe linia asta.
dar merită, zău, e grozav că mergeţi la năneşti.
am visat şi eu să ajung o dată acolo,

numai că bărbatul meu, care-i şofer,
nu mai face ruta asta din toamnă,
l-au mutat pe cursa de salva-vişeu.

aşa că luaţi dumneavoastră liniştit
autobuzul de sighet, pentru că
de la sighet la năneşti e doar o palmă de loc.
dacă n-o să vă convină când porneşte următorul,
o să fie o nimica toată să ajungeţi la năneşti pe jos.

n-o să mă-mpiedic de atâta lucru, mi-am zis.
şi o să văd şi sighetul cu ocazia asta.
un mic ocol, un foarte mic ocol,
un ceas în plus are să-mi prindă bine.

şi, mai ales, autobuzul de sighet era mult
mai confortabil, a fost o desfătare să petrec
un ceas de drum în plus până la sighet.
doar luna a rămas pe cer tot timpul,
nemişcată din loc.

am coborât la sighet cu regretul
că n-o să-mi mai rămână timp să dau
măcar o raită prin împrejurimi.
o, nici o problemă, autobuzul pleacă
spre năneşti abia peste un ceas,
puteţi lua o bere pe aproape,
astăzi nu-i aglomerat deloc.

19
Poesis interna\ional POEMUL DE COLEC|IE septembrie 2010

numai că o să trebuiască să schimbaţi hai, urcă iute, a zis şoferul,
la vadul izei, pentru că de-acolo precis vrei să ajungi şi tu la năneşti.
autobuzul de două o ia puţin mai la stânga.
numai că ruta e puţin deviată
dar din vadul izei, pe drum drept, aveţi şi o să oprim la sighet. la sighet? dar eu
doar şase kilometri până la năneşti. tocmai de la sighet vin încoace.
cu puţin noroc, de la intersecţie o să prindeţi lasă, domnule, că de-acolo vă ia
autobuzul care vine dinspre baia mare. pe toţi autobuzul întreprinderii, vă aşteaptă
iar dacă nu, o puteţi lua foarte bine pe jos, acolo de dimineaţă, iar apoi
a zis fata de la ghişeu. până la năneşti nu mai opreşte nicăieri.
nu mă grăbeam deloc, de la sighet la vad eram nemâncat, dar am băut tot drumul
e o aruncătură de băţ, aşa că mi-am băut până la sighet rachiu cu minerii.
cu mare poftă berea în oraş. la năneşti? la năneşti! cu ce treburi
ba chiar m-am felicitat că am atâta timp la îndemână acolo? repartizat!
şi mai ales că un oraş ca ăsta e, păi eşti de-al nostru, autobuzul ăsta, cât e el de
era atât de-aproape de năneşti. hodorogit, merge strună dac-a pornit.
îmi plac autobuzele care pornesc la vreme bine că am ajuns la sighet> e seară. autobuzul
şi mai ales care ajung la timp. pentru năneşti ne-mbarcă iute.
am văzut lucruri încântătoare pe drum. se vede că şi şoferul e grăbit, vrea s-ajungă odată
aproape am regretat că ajungem în vad acasă la el, la năneşti.
cu atâta punctualitate.
doar că luna era tot acolo pe cer, numai că are probleme, zice<
nemişcată din loc. probabil o să trebuiască să ocolim puţin
şi n-avem cum ajunge dacă nu coborâm
e drept, în vad nu e autogară, aşa că m-am întâi înspre salva, oameni buni, dar de-acolo
aşezat la răscrucea dinspre năneşti, chiar n-o să mai fie nici o problemă,
zicându-mi că o să prind o ocazie mai devreme, pentru că de-acolo nu mai e decât o aruncătură de băţ
dacă-ntârzie autobuzul dinspre baia mare. până la năneşti.
au trecut într-adevăr o groază de maşini,
dar fie unele erau prea încărcate, în tot acest răstimp, luna a stat nemişcată pe cer.
fie altele o luau ceva mai la dreapta am pornit. dar poate n-am pornit într-adevăr.
ori ceva mai la stânga de năneşti.

mă rog, până la urmă, pe la patru după-amiaza,
a venit şi autobuzul. i-am cerut şoferului bilet
până la năneşti. nici o problemă, a zis,
numai că drumul e-n reparaţie nánfalva / năneşti
de azi dimineaţă,

aşa că o să ocolim puţin şi-o să ajungeţi szigetig kell autóbuszozzon, hogy
ceva mai târziu, pentru că nu intrăm în năneşti, nánfalvára érjen,
dar unde vă lăsăm noi e foarte aproape szólt a szolyvai pénztár asszonya.
şi dacă nu vă convine pe jos, puteţi lua
cursa de mineri care vine de la borşa. úgy hallom, van egy közvetlen járat, mondtam én.
la cinci, cel târziu, cu asta sunteţi în năneşti. egy hete megszűnt, mondta ő,
nem volt már utas a járaton.
am urcat în autobuz. era ceva mai prăfuit azért megéri, igazán, pompás dolog nánfalvára utazni.
decât celelalte, venea de la un drum mai lung. arról álmodoztam én is, eljutok egyszer oda,
eram puţin încurcat, însă foarte puţin,
dar asta poate şi din cauza căldurii care se-nteţise csakhát az uram, aki sofőr,
şi a mersului mai hurducat. ősz óta nem jár arrafelé,
mivel a szolyva-visói járatra helyezték.
când am coborât, mi-era foame şi sete.
în aşezarea asta nu era însă birt pe aproape. úgyhogy üljön csak föl nyugodtan
mi-am zis că autobuzul cu muncitori trebuie să sosească a szigeti buszra, hiszen
din clipă în clipă, aşa că mai pot îndura, szigettől nánfalváig igen rövid az út.
n-am privit nici măcar o dată în sus, dar ştiam ha nem passzol önnek a csatlakozás,
că luna era tot acolo, nemişcată din loc. nánfalváig semmiség elgyalogolni.

şi iarăşi cred că am fost norocos. încotro? am întrebat. ennyi igazán nem lehet akadály, magyarázta.

20
septembrie 2010 POEMUL DE COLEC|IE Poesis interna\ional

egyúttal láthatom majd máramarosszigetet is. úgyhogy egy csöppet kerülni fogunk s valamivel később
csekélyke, egészen kis kerülő csupán, ér majd nánfalvára, mert mi nem megyünk odáig,
egy óra ráadás, még jól foghat nekem. de ahol ön leszáll, onnan már nagyon közel van,és ha nem
fülik a foga a gyalogláshoz, felülhet
meg aztán, a szigeti busz jóval a bányászjáratra, amelyik borsáról jön.
kényelmesebb volt, valóságos élvezet legkésőbb ötkor, az nánfalvába viszi.
egy órával hosszabb utat megtenni szigetig.
csupán a hold maradt mindvégig az égen felültem a buszra, némileg porosabb
egy helyben, moccanatlanul. volt a többinél, hosszabb útról érkezett.
kissé kába voltam, de csak egy kissé.
szigeten leszállva sajnálkoztam ám meglehet, ez a fokozódó meleg és az
hogy nem marad már elég időm erős rázkódás miatt volt.
szétnézni a környéken.
ó, semmi gond, az autóbusz mikor leszálltam, éhes és szomjas voltam.
csupán egy óra múlva indul nánfalvának, ám sehol egy közeli kocsma a településen.
addig felhajthat egy sört a közelben arra gondoltam,a munkásbusz bármelyik percben
ma csöppet se zsúfolt a járat. befuthat, úgyhogy még tűrhetek.
egyszer se néztem a magasba, de tudtam,
csakhogy át kell majd szállnia a hold ugyanott volt az égen, moccanatlanul.
farkasrévnél, mert ott a
két órai busz kissé balra letér. és azt hiszem, ismét szerencsém volt. töprengtem, merre?
gyerünk, ülj be gyorsan, szólt rám a sofőr,
farkasrévtől viszont, egyenes úton, csupán biztosan te is nánfalvába tartasz.
hat kilométer nánfalva. csakhogy az útvonalat kissé módosították
némi szerencsével, a keresztútnál elcsípi és megállunk szigeten. szigeten? de hiszen
a nagybányáról érkező járatot. éppen szigetről jövök erre.
vagy ha mégsem, nyugodtan nekivághat gyalog,
szólott a pénztárablak lánya. ugyan már, uram, mindenki onnan
száll fel az üzemi buszra, amely már reggel óta
csöppet sem siettem. szigettől rév várakozik, utána aztán
egy macskaugrás, így hát jóízűen nánfalváig sehol nem áll meg.
felhajtottam a városban sörömet.
sőt, gratuláltam magamnak, hogy annyi időm maradt éhes voltam, de szigetig egész úton
és mindenek előtt azért, hogy egy ilyen város ittam a pálinkát a bányászokkal.
oly közel esik nánfalvához. nánfalvára? nánfalvára!milyen ügyben
arrafelé? oda helyeztek!
kedvelem a pontosan induló buszokat akkor hát közülünk való vagy, ez a busz, bármennyire
és még inkább a pontosan érkezőket. rozzant, remekül szalad, ha egyszer beindult.
az úton elbűvölő dolgokat láttam.
már-már bántam hogy farkasrévbe jókor érkeztünk szigetre< este van. a nánfalvára
olyan pontosan érünk. tartó autóbusz egy-kettő megtelik.
csupán a hold maradt tovább is ott az égen látszik, a sofőrnek is sietős, elvégre ő is
moccanatlanul. szívesen hazajutna, nánfalvára.

igaz, révnek nincs buszállomása, ezért ámde azt mondja, van egy bökkenő<
a nánfalvi keresztútnál lecövekelve, előfordulhat hogy kissé kerülnünk kell,
reméltem, hamarabb érkezik alkalmi jármű, és nem érünk oda, jóemberek, csak ha
ha netán késne a bányai busz. előbb leszállunk szolyvánál, de onnan már
igazán nincs semmi gond,
rengeteg autó járt arra, valóban. hiszen onnan tényleg csak egy kőhajításnyi az út
de vagy tele voltak, nánfalváig.
vagy kevéssel jobbra, vagy ugyanannyival
balra eltértek a nánfalvi iránytól. ezidő alatt a hold végig mozdulatlanul várakozott az égen.
elindultunk. de igazából mintha mégsem.
végül aztán, délután négy felé
megjött a busz is. a sofőrtől nánfalváig szóló
jegyet kértem. semmi gond, szólt,
ámde az utat ma reggel óta
javítják.

Versiunea în limba maghiară< Cseke Gábor
21
Eugen Cioclea

Eugen Cioclea s-a născut pe 4 august 1948 la Druţa, raionul Râşcani, în fosta
URSS. Cunoscut ca poet încă din anii ’70, pe când îşi făcea studiile la Facultatea de
Matematică a Universităţii “Mihail Lomonosov” din Moscova, Cioclea va debuta
la 40 de ani cu volumul “Numitorul comun” (1988), urmat de “Alte dimensiuni”
(1991), “Daţi totul la o parte ca să văd” (2001), “Subversiunea poetului revoltat”
(2002) şi “Vreau să distrug uniVersul” (2007), cărţile sale bucurându-se de un
considerabil succes de public şi critică. “Daţi totul la o parte ca să văd” a fost
recompensată cu premiul Uniunii Scriitorilor, această carte cu un tiraj sub 350 de
exemplare fiind cea mai scumpă carte de poezie din Republica Moldova (costul unui
exemplar – 111 $), poetul intenţionând ca în acest fel să-i răzbune pe toţi scriitorii
care au ajuns să câştige bani mizeri din munca literară şi să-şi exprime frustrarea
faţă de dezinteresul pentru poezie şi literatură al publicului moldovean de după
Perestroika. Volumul “Daţi totul la o parte ca să văd” include o encefalogramă a
poetului< pe suprafaţa craniului său se disting două plăcuţe din platină, “implantate
în urma unei traume craniene”. Această infirmitate e consecinţa unui incident
petrecut la sfârşitul anilor ’80, când într-o staţie de metrou moscovită, doi indivizi
mascaţi l-au agresat pe poet lovindu-l în cap cu un obiect metalic. Cu puţin timp în
urmă, poemul său, “Cina irodică”, stârnise un interes general în mijlocul membrilor
Comitetului Central al Partidului Comunist Moldovenesc.

22
PORTRET

“ Ţin minte şi azi cum, însoţit de Nicolae Popa, Em. Galaicu Păun şi Eseninco, navigam pe
bulevard, împingând în faţă un landou plin de sticle de şampanie. Atunci l-am auzit pe
Eugen Cioclea exclamând< “Daţi totul la o parte ca să văd!”. “Ce?”, l-am întrebat cu toţi în cor. “Ni-
micul!”, a zis el.  Şi ne-a arătat, desfăcându-şi calota, o parte din emisfera sa cerebrală, ce semăna cu
o tăbliţă de lut ars acoperită cu tot felul de hieroglife.”
(Nichita Danilov)

“ Folosesc foarte rar cuvîntul geniu< în viaţa mea am văzut doar câteva genii. Fascinantă, sen-
zaţia de geniu adevărat, pe care am trăit-o la Moscova, prin ’86, când l-am cunoscut pe
Eugen Cioclea. (...) Cioclea venea ca un meteorit Tungus, fără tabuuri, să repună în chestiune toate
“adevărurile fundamentale”. Ca şi cum literatura începea odată cu el. Şi azi cred că poezia lui Cioclea
e ca un crater de vulcan, chit că lava de cîndva acum s-a răcit...”
(Emilian Galaicu-Păun)

“ Acum am găsit cea mai recentă carte a lui Eugen Cioclea, un poet deschizător de drumuri
pentru literatura dintre Nistru şi Prut, care are un stil propriu şi care n-a scris niciodată ca
alţii. Un poet basarabean mult prea tare pentru ca lumea literară din România să şi-l asume de bună
voie (...). La Eugen Cioclea se simt influenţele maiakovskiene, ca ritm, şi eseniniene, ca sensibilitate
şi ironie – blajină şi duioasă. În URSS Eugen Cioclea se făcuse cunoscut prin versul “Sînt cel mai
trist poet din Europa”, (I) pentru că în URSS nu prea puteai să ieşi în Europa, URSS ţinînd loc uni-
versului şi (II) pentru că în URSS nu aveai dreptul să fii trist. (...)”
(Mihail Vakulovski)

“ Probabil că nici un alt poet basarabean de primă mână din secolul XX nu a avut parte de
atât de puţină consideraţie în România ca Eugen Cioclea. Cărţile sale nu au circulat, faima
poetului – o legendă a literaturii române din Republică – nu a ajuns niciodată să o concureze pe a
lui Grigore Vieru. Cioclea venea cu un discurs poetic bătăios-băieţesc amintind uneori de Maiakovski,
alteori de Vâsoţki, având alura (şi aura) unui poet-conştiinţă, deopotrivă puternic şi subtil, ale cărui
poeme i-au inspirat pe basarabeni în câteva momente-cheie ale istoriei recente. Fără Eugen Cioclea,
literatura română este un pian cu câteva clape lipsă.”
(Claudiu Komartin)

23
Poesis interna\ional PORTRET septembrie 2010

Apel (Nu fi, bătrâne, dobitoc.
Depinzi de ei!)
Mă angajau
Sunt cel mai trist poet din Europa. să ling tacâmul lor de preţ,
ajuns să-mi vând poeziile – talentul meu să facă hau,
o rublă douăzeci-şi-cinci de copeici pentru vers. să dau din coadă
Nu prea am multe şi totuşi, nătăfleţ.
simt ca m-au dres.
Mă topesc de ruşine şi scârbă, Dar, hi-hi-hi, ce ştii mata,
de parcă aş fi condamnat să îmi văd sentimentele trişor naiv, le-am spus ce cred.
prefăcându-mi-se în lingouri de grăsime de porc, Să vezi atunci ce dandana
în timp ce consolidarea familiei cu lupi bătrâni, c-un fleac de ied.
ar depinde direct Am stat şi eu la masa lor,
de numărul cât mai mare de rânduri numai că n-am prea stat domol.
pe care ar trebui peste noapte – Ce vreţi să fac, le-am zis,
din scăfârlia mea să mor?
să le storc. Duhneau a morgă,
Mai că-mi vine s-o şterg ca Celine a
din casa lui socru-său, formol.
spre o glorie sumbră, spre o altfel de muncă,
or câţi indivizi mai confundă şi azi poezia
cu Banca Centrală şi chiar
c-o speluncă.
Mă adresez generaţiei mele, Regula jocului
cât şi celor ce n-au apucat deocamdată să prindă la seu>
din clipa aceasta (nu mai puţin importantă
ca pasul lui Armstrong pe lună) Nu mai suntem o generaţie de îngeri
toţi cu şanse egale de a hrăni cu colivă cu aripioarele la spate,
clanul de vrăbii al istoriei literare, abia zburătăciţi,
departe de a fi puritani, cu sângele în bernă, păşind peste înfrângeri,
măcar pentru poemele despre mamă şi patrie iconoclaşti sau prozeliţi.
vom refuza matrapazâcul Nu mai suntem un cântec în surdină.
de bani.
Nu mai strivim cuvinte seci în dinţi.
Declinul, nu, o, nu se mai declină,
decât în viitor înspre părinţi.
Nu mai suntem o limbă recidivă,
Cina irodică un nasture la uniformă-n plus,
ca din eres
o forţă reactivă
Am stat şi eu la masa lor. pe verticală ne împinge-n
Cu o condiţie. Să tac. sus.
Vorbeau pe rând, vorbeau în cor –
eu trebuia să mă prefac. Nu mai suntem entuziaşti eclectici.
Suntem exact pe-a timpului măsură.
Eu trebuia să le zâmbesc. Din neamul Cantemirilot tot sfetnici,
Cât sunt de sus, cât sunt de mari! de nu loveşte băţul peste gură.
Cel ce m-a dus, era firesc,
mă îndemna să pap homari. Suntem exact aşa cum se cuvine,
un pic săriţi,
Eu înghiţeam ceva urât dar nicidecum popice!
mirositor, Pasărea noastră, care ne revine,
ceva vomat. ştiu c-ar zbura şi-umplută cu alice.
Dădeam pahare tari pe gât,
să scap de jeg, să fac curat. Versant cu riduri, fruntea haşurată
de-un polinom hieratic de idei
Eram sătul. Prefaţă ni-i la toate şi erată
Am vrut să plec. în pirueta florilor de tei.
O mână grea m-a pus la loc.
Puteam să-i calc cuiva pe bec. Nu resemnaţi, nu sceptici.
O funcţie-n vigoare

24
septembrie 2010 PORTRET Poesis interna\ional

va desemna continuu „un joc secund mai pur”, Love story
dar deocamdată fiindcă chiar roua pe picioare
ne aminteşte lanţul de ieri,
se joacă dur. În clasa a noua îi scriam bileţele.
Cred că i-am copiat numele de vreo 3000 de ori.
Îi dădeam întâlnire
în spatele unei ferme de lapte,
unde umblam la practică de mulgători…
Ce te mai poate încălzi Prima dată ne-am sărutat lângă o grămadă de siloz,
din fugă şi fără de nici un efect.
A doua oară, pe o basculă,
Nenorocitule, cum mai credeai ce nici măcar nu ne arăta greutatea corect.
că printre oamenii tăi n-o să te saturi de vorbă! Cineva ne-a văzut şi ne-a scos o mulţime de vorbe.
Aveai atâtea să le spui, încât Învăţătorii ne invitau în fiecare zi la răspuns.
limba ţi-ar fi lucrat ca o bandă rulantă, Poate de aceea am şi absolvit „cu medalie”
dar culmea! şi am trecut peste rând în armată la tuns.
ceaiul te adoarme în braţele aceluiaşi televizor – În clasa a zecea o aşteptam în livadă.
dădacă ambulantă, cu patru fuste pestriţe de schimb Venea cu picioarele goale,
dispusă oricând să-şi servească până şi fericirea să nu-şi trezească părinţii din somn.
cu linguriţa, Bănuind că va fi studentă la medicină,
ca pe o dulceaţă de coacăză. se iniţia în anatomie
pe trupul meu străveziu şi diform.
Iei la rând gospodăriile unor unchi mărginaşi Cu toate acestea a reuşit să rămână fecioară,
şi pentru lanurile colective-n reflux deşi mă iubea, mă iubea foarte mult
leapădă numaidecât câteva pălării şi accepta să dormim într-un pat
de floarea-soarelui pe prispe. dar cu condiţia să nu o insult.
Albinele cară fabrica de zahăr N-am insultat-o,
direct într-un buzunar slinos, însă degrabă m-a plictisit porcăria
ocolind pădurea de tei ca pe o eczemă a romantismului. şi m-am cerut în armată,
Grohăind, porcii de comision îţi salută sosirea, într-o unitate de artilerie
dar nu poţi să nu auzi mămăliga scâncind unde am şi scris această incredibilă poveste
lângă putinica cu brânză în beci. de dragoste rece ca o
Dai bună ziua Siberie.
şi ţi se răspunde cu trei plescăituri de limbă.
Te săruţi cu o verişoară şi cu limuzina acesteia
pe obraz,
înăduşit de pudoare
sau poate mai mult de ruşine Site
că versurile tale n-au nici o şansă
să-ţi vâre ruda la medicină
şi-i obligată să se mărite în pripă, O dată cu soarta
decât să se aleagă cu o diplomă ar trebui să-mi distrug poezia,
de fată bătrână. dacă mai sunt
Ce poţi să faci? disident.
Bei în cinstea lor păhărelul de ţuică de morcovi,
lăudându-le casele, înşiruite Contra fiinţei răscrăcănate în mine,
ca nişte mauzolee prin curţi care încearcă
şi cazi secerat ca de friguri în mijlocul verii. şi uneori reuşeşte
Zece plapume din păr de cămilă (nesusţinută
vor încerca imposibilul de nimeni)
şi nimănui nu-i va trece prin cap să se
că dacă te mai poate ceva încălzi, afirme.
de astăzi încolo,
acesta e numai pământul natal aruncat cu lopata,
peste trupul tău de 1 m 79 cm lungime,
pământul natal aruncat cu lopata,
aruncat cu lopata, aruncat
cu lopata.

Selecţie de Claudiu Komartin

25
Szabó László Tibor

Bacchus

A z érkező vendégek
első pillantása Bac-
chusra esett. Széles mosollyal fogadta
őket, hatalmas pocakja ritmikusan rin-
gott meghajlás közben, erősen kopas-
zodó kerek feje jólesően himbálódzott
sen felüvöltött, az egyik férfi arcába vág-
ta az asztalon előtte álló poharat, a vö-
rösbor pedig nagy ívben spriccelt szét,
meglátogatva az úr szép, világos öltö-
nyét és a fehér abroszt is. A verekedést
az üzletvezető gyors közbelépése aka-
és mámoros dalokat énekeltek. Egy pil-
lanatra megtorpantak, látván a hátsó aj-
tó előtt még teljes bacchusi díszében
ácsorgó, zavartan gesztikuláló és ma-
gában beszélő embert, majd a két Bac-
chus hirtelen összeölelkezett. Utánam,
kidagadó erekkel dúsított nyakán. Széles dályozta meg, Bacchust gyorsan magá- - üvöltötte a most érkező és a baccháns-
tokája a jovialitás biztos jeleként terült val vonszolta a söntés mögötti kis he- nők őrjöngő forgatagként zúdultak be
szét álla alatt. lyiségbe. az épületbe. A zenekar hirtelen leállt,
A bacchanália rövidesen kezdetét - Abban állapodtunk meg, hogy egy pillanatra mindenki megdermedt,
vette, a pincérek felturbózott lábakkal maga egy tréfamester, és mindenben majd az áradat egy szempillantás alatt
futották be a söntés és az asztalok kö- kiszolgálja a vendégek szórakozását. elöntötte az étterem minden négyzet-
zötti távolságot, a konyhából ínycsik- Három napja van itt, minden este tele-
landó szagok áradtak szét az étterem- zabálja magát, iszik, mint a gödény és méterét és megkezdődött az igazi orgia.
ben. Bacchus is ott ugrabugrált a ven- még az urat is megpróbálja eljátszani. A szatírok már az első percben leütötték
dégek között, hol ebben, hol abban a Minek képzeli magát? Nem érdekel, az üzletvezetőt, a személyzetet a szűk
sarokban tűnt fel világító kopasz fejével, hogy korábban jobb napokat is látott, mosdókba tuszkolták, és az asztalokon
amelyet természetesen szőlőindákból meg, hogy mitől gatyásodott így le. En- ugrálva tomboltak. A vendégek irtózat-
font koszorú övezett. Zene szólt, folyt a gem csak az érdekel, hogy a vendégek tal figyelték az eseményeket és nem
bor, legalább most viduljanak fel az em- jól érezzék magukat nálunk! mertek védekezni, amikor lecibálták ró-
berek, ha már a komor hétköznapok er- - Az a rohadt disznó azt mondta, luk a márkás öltönyöket, a drágábbnál
re ritkán adnak lehetőséget. hogy… drágább ruha kreációkat. Bacchánsnők-
Az üzletvezető hátratett kezekkel - Magának az nem rohadt disznó, ké és szatírokká váltak, hogy mentsék
állt a pult mellett és csak a szemeivel hanem a vendég úr, aki kegyeskedett az életüket. A pincéből előkerült bor
irányította a személyzetet. A hangulat betérni hozzánk és így kenyeret ad ma- nemsokára patakokban folyt az aszta-
nőttön nőtt és Bacchus is derekasan kor- gának, - rajtam keresztül! Itt a pénze, lokon és a padlózaton. A kockakövek
tyolgatott az asztaloknál. Különösen a tűnjön el, ne lássam itt többé! között – mint a mitológiai időkben –
javíthatatlan fotósok körében volt nagy - Csak ennyi? bor buggyant föl és most már a vendé-
sikere, de az ötven év körüli hölgyek is - Mit képzel? Azt hiszi, hogy min- gek is négykézlábra ereszkedve habzsol-
barátságos mosollyal nyugtázták tevé- denütt túlfizetik a bohócokat? Az az ták a csodálatos nedűt. Az öreg Szilé-
kenységét. Egyesek lopva férjeikre pil- öreg paraszt, aki a múltkori rendezvény- nosz, mint mindig, most is részeg volt
lantottak, majd megnyugvással állapí- sorozatnál a karikás ostort csattogtatta és Bacchus oldalán bölcs tanácsokat
tották meg, hogy ők még nem tartanak a vendégeknek az ajtó előtt, az megelé- osztogatott. Félrecsúszott virágkoszo-
itt. gedett azzal, hogy nyitás előtt tisztessé- rúját szinte már csak a bal füle tartotta,
Tíz óra felé a hangulat valóban egy gesen ehetett és ihatott. Olykor még a de hangja átható volt, a földön négy-
helyi ízekkel és ízléssel fűszerezett bac- feleségének is küldtem valamit a mara- kézláb mászók, életükért mesterkélt vi-
chanáliára kezdett hasonlítani. Várat- dékból. Na, tűnjön el, ne lássam itt töb-
lanul a tulajdonos is megjelent, és elé- bé! dámsággal küzdők is jól hallhatták< Leg-
gedett pillantást vetett a pénztárgépre. Bacchus kitántorgott az étterem hát- jobb nem születni, és ha már születtünk,
A bal sarokban összetolt asztaloknál só ajtaján, erős nyilallást érzett a mellé- legjobb korán meghalni.
egy különösen vidám és hangos társaság ben, és először nem akart hinni a sze-
jött össze, a bor számolatlanul folyt le a mének. Szinte az egész széles utcát be- Egy fél óra sem telt el, és a mentő-
férjek torkán, a nők pedig kacér pillan- töltő sokaság közeledett felé, középen orvos már meg is érkezett az étterem
tásokat vetettek a távolabbi asztalok felé. elől Bacchus nagy, rengő hasával, sző- mögötti padon kábultan ülő Bacchus-
Az üzletvezető hirtelen arra lett figyel- lőlevelekből font koszorúval a fején, hoz.
mes, hogy a vidám asztaltársaság négy mellette Pán, Hermész kecskelábú fia - Mondja, miért nem tart magánál
lábra akarja állítani Bacchust és az egyik és az őrjöngő bacchánsnők, szatírok, nitromint? Tegye ezt gyorsan a nyelve
hölgy már késznek is mutatkozott, hogy akik útközben már minden lámpaosz- alá, receptet is írok. Ha lehet, ne izgassa
nyeregbe szálljon. Azután Bacchus éle- lopot ledöntöttek, kirakatokat vertek be fel magát túl gyakran!

26
Benő Attila

(1968) poet, profesor universitar. A publicat 3 volume de poezie şi 3 de lingvistică.

(1968) költő, egyetemi tanár. Három verses és három tanulmánykötete jelent meg.

(önszáműzetés)
„Én magam is
fázom. Hol hát a szalma, kis suhancom?”
(Shakespare< Lear király)

Az ajtók befele nyílnak.
Az ablakok most is a másik világra.
(Dereng a fák helyben topogása
és a felhők kényszermenete.)
Elhalkuló léptek a szobákban.
Mész-pórusok visszafojtott lélegzete.
Itt állandó égtáj-forduló van.
Gyorsuló látványok körmenete.
Vágyak szövete foszlányulóban.
Képek< a hámló plakátok
karnyújtásnyira.
Ha nincs, miért van mégis átok,
didergő király?
Rád szabott ruha a száműzetésed.
Ne kérdezd, hol vannak a lányok,
a gyors apródok és a segédek.
Gombolkozz a hangtalanba.
(Ha jönnének harsány álmok, hitek.)
Takarozz másik magadba.
Merev lángokat lobbant a hideg.

(Kilométerkövek)
Ötvenéves kilométerkövek.
A festék lekopott róluk.
Irányt vagy távot már nem jelölnek.
Visszafele suhannak,
merülnek a fák.
Összehajtható
képeskönyv a táj.

(cseberből jelenbe)
Megvillan a szemmederben az ér,
a kóbor látvány újra visszatér.
Éled a volt jelenné másoltan,
mi itt lehetne, most is máshol van.

27
R[zvan |upa

rela\ia poetică. terminus genera\ia 2000
Corpuri poetice
(schi\ă de lucru)

P • Scurtă introducere
ercepută ca un gen neinteresant din punctul de vedere al audienţei, poezia riscă să se blocheze într-o pre-
judecată asemănătoare celei care a înconjurat vrăjitoria. Nu magia albă sau neagră este relevantă pentru
poezie, ci acea zonă care cu secole în urmă era considerată vrăjitorie, iar astăzi este ştiinţă. Fizica, psihologia sau chimia
erau iniţial integrate magiei. :i totuşi, în general, nu avem nicio ezitare să identificăm ce ţine de ştiinţă şi ce rămâne în
zona ocultismului de duzină. Exact pe dos stau lucrurile în cazul poeziei. Cei mai mulţi cititori se grăbesc să recunoască
faptul că nu sunt atraşi de poezia contemporană aşa că preferă să se orienteze pe baza gustului personal. Iar gustul
personal, de obicei, chiar dacă la un nivel complet superficial are aproape mereu dreptate.
Ceea ce pierde din vedere gustul este tocmai acea dimensiune a poeziei care depăşeşte spaţiul personal şi asigură o
legătură interpersonală.
Vorbim deci despre două dimensiuni complet diferite ale poeziei. Pe de o parte, acea căutare a expresiei personale,
pe de alta, efortul de a depăşi condiţia de izolare. Orice demers expresiv priveşte deopotrivă pe cel care se exprimă dar
şi pe cel care exprimă ca şi sistemul de semne implicat în acest proces. Iar sistemul de semne folosit de poezie este în
continuă negociere.

28
septembrie 2010 ESEU Poesis interna\ional

• Metafora instrument sau care este ea folosită poate să dea oca- privesc spre împărţirea prin care
scop zia unui fapt poetic. Dar asta nu în- Aristotel a fondat această disciplină.
seamnă că este singurul instrument La baza actului poetic pe care îl iden-
Unul dintre adevărurile cel mai al poeziei şi nici măcar un instru- tifica deopotrivă în spatele tragediei,
des primite de-a gata identifică poe- ment obligatoriu. comediei și a poemului epic, Aris-
zia cu metafora. Mai exact un do- totel a distins două direcţii princi-
meniu este confundat cu unul dintre • Ce laşi să facă poezia în pale. Una imnică prin care se slăvesc
instrumentele folosite în acel dome- mintea ta fapte eroice și o alta satirică. Totul
niu. Nu ar trebui să fie o eroare prea însă justificat prin esenţa imitativă
mare pentru că, în general atunci Faptul că poezia poate la un anu- a artei poetice.
când vezi pe cineva cu un stetoscop me moment dat să să se manfeste nu Și atunci se pune o problemă destul
ar putea să fie vorba despre un me- doar în genuri diferite ci şi în feluri de actuală< ce imită poetul? S-ar pu-
dic. Dar ar putea să fie şi un spărgă- care se contrazic este o sursă de con- tea să fie vorba de varianta umană a
tor de seifuri la fel cum ar putea să fuzie. Dar confuzia este la fel de su- întrebării care a chinuit generaţii la
fie un joc sexual. Mai mult, dacă vom perficială ca şi identificarea poeziei rând elevii< ce vrea să spună poetul?
fi puţin mai atenţi vom descoperi că cu unul sau altul dintre instrumen- Oricât ar fi de discutabilă această
metafora este ceva destul de obişnuit tele ei, fie că vorbim despre figuri de alăturare de întrebări, un aspect se
în viaţa noastră de zi cu zi. Şi de mul- stil ori convenţii formale. Ceea ce impune drept comun celor două in-
te ori se consideră că este vorba des- distinge însă în orice epocă demersul terogaţii< niciuna nu are importanţă.
pre poezie atunci când nu este vorba poetic de orice alt demers este capa- Pe de o parte pentru că intenția poe-
de nimic altceva. Nu e o poveste, nu citatea de a reda sisteme ontologice. tului este treaba lui, dacă nu reușește
e un text tehnic, nici un text jurna- Poezia poate deopotrivă să confirme, să se facă înțeles e doar o problemă
listic… atunci poate că e poezie. Poa- să construiască sau să conteste un care îl privește, iar dacă se face înțe-
te… dar tocmai această permeabili- sistem prin jocul expresiv pe care îl les, atunci nu mai are rost să vorbim
tate naturală a conceptului de poezie pune în practică. Un sistem nu se despre intenția sa pentru că avem
este sursa primară a indiferenţei pe construieşte decât treptat pentru că ceva mult mai important la îndemâ-
care o cunoaşte acest domeniu în nevoile cărora li se va răspunde se nă și anume ceea ce a spus.
spaţiul public. Dar aceasta este şi vor stabili în timp. De obicei sistemul Mai mult, însuși faptul că un poet
şansa poeziei. este identificat într-un moment sau nu face altceva decât să imiteate să
altul al devenirii sale iar poezia însăşi pară nobil și profund postmodern
Ce nevoie are societatea de poeţi nu este surprinsă decât în funcţie de
o să spuneţi. Sigur. Dar să ne gândim dar imitația însăși este doar o redu-
punctul în care se află acel sistem. cere forțată a unui act creator la unul
un pic la toate celelalte domenii de Astfel se explică de ce importanţa
care societatea are nevoie. Suntem dintre instrumentele pe care poezia
unui demers poetic nu are cum să le folosește. Exact așa cum astăzi
de acord că societatea are nevoie de fie cuantificat decât prin invocarea
profesori. La fel de medici, şi tot aşa unor sisteme de referinţă. Iar aceste vom găsi destui specialiști amatori
de instalatori. Şi totuşi, de ce nici sisteme de referinţă sunt reperele du- în poezie care ar putea să jure că poe-
una dintre aceste categorii profesio- pă care este concepută lumea în di- zia este doar numele sub care este
nale nu are o existenţă asigurată în ferite accepţiuni, cu alte cuvinte este cunoscută metafora, la fel vom putea
momentul în care sunt calificate? vorba despre felul în care îţi laşi min- să găsim destule interpretări ale poe-
Pentru că nevoia este în realitate tea să funcţioneze. ziei ca discurs cu rimă sau măcar cu
punctuală şi nu generală, este o ne- Ceea ce critica poeziei a pierdut o formă fixă (vers, ritm etc).
voie ce se cere satisfăcută în cazuri complet în România este capacitatea Dar, dincolo de elementele de
concrete. Poezia, în schimb este ju- de a justifica în mod coerent alegerile mai sus care au fascinat istoria teoriei
decată în cele mai generale contexte. făcute în prezentarea unei cărţi de poetice pentru 2000 de ani putem să
Iar aceasta este o eroare. poezie. Chiar şi cea mai mică ex- mutăm intersecția genurilor dincolo
Poeziei i se cere să aibă public, să cepţie de la această regulă ne permite de construcțiile culturale și să privim
aducă venit pentru a fi profitabilă. să simţim diferenţa. Aşa se face că cele două direcții în care poezia este
Şi totuşi cea mai profitabilă ocupaţie în locul unei discuţii despre ceea ce trimisă atât în actul scrierii cât și în
din societatea contemporană este cea ni se propune într-un demers poetic cel al lecturii. Probabil cea mai vio-
de politician. Şi nici aceea nu aduce sau altul, primim liste de nume. lentă ruptură din istoria modernă a
niciun profit direct. Dar funcţionea- Tocmai de aceea, demersul pe ca- poeziei e cea schițată de Arthur Rim-
ză la un nivel esenţial pentru co- re îl propun mai departe va evita pe baud în 1871< “Au fond, vous ne
erenţa societăţii< injectează sens şi cât posibil folosirea numelor şi voi voyez en votre principe que poésie
coerenţă mecanismului social (sau încerca să identific ceea ce propun subjective < votre obstination à re-
asta ar trebui să facă). În acelaşi fel sistemele poetice de astăzi gagner le râtelier universitaire, - par-
are sens metafora pentru poezie. don ! - le prouve ! Mais vous finirez
Simpla metaforă nu ţine locul de- • Genurile poetice toujours comme un satisfait qui n’a
mersului poetic. Iar analizele exclu- rien fait, n’ayant voulu rien faire. Sans
sive ale metaforei alunecă foarte uşor Atunci când spun genuri, tradiţia compter que votre poésie subjective
în zona contabilităţii. Abia felul în poeticilor occidentale mă obligă să sera toujours horriblement fadasse.
29
Poesis interna\ional ESEU septembrie 2010

Un jour, j’espère, - bien d’autres es- grilă etică a lecturii individuale. Dar mult, cu atât acest instrument devine
pèrent la même chose, - je verrai putem oricând să separăm poemele mai puternic.
dans votre principe la poésie objec- de dragoste de poemele sociale, poe- Foarte rar și numai în cazuri
tive, je la verrai plus sincèrement que mele eroice de elegii. Asta dacă nu complet nefericite poezia este numai
vous ne le feriez ! - Je serai un tra- am citit autori romantici decât în relațională ori numai personală. În
vailleur < c’est l’idée qui me retient, manualele școlare. Pentru că esența aceeași măsură raportul dintre cele
quand les colères folles me poussent romantismului ținea tocmai de două direcții este complet irelevant
vers la bataille de Paris - où tant de amestecarea acestor elemente și de din punct de vedere poetic. Sunt
travailleurs meurent pourtant enco- transgresiunea finală, folosirea lor doar două direcții care sunt urmate
re tandis que je vous écris !” (A Ge- împotriva unei ordini prestabilite. simultan, în cele mai influente poe-
orges Izambard, Charleville, 13 mai me simultan, iar cuantificarea aces-
1871.) Relaţional tui raport nu a înlocuit niciodată
Pe de o parte este vorba despre Mai puțin autoritară, latura rela- poezia.
direcția personală, în care natura țională a poeziei poate să pară o ilu-
poeziei este deformată de capriciile zie. Mai ales atunci când mii de scrii- • Principiile
individuale, pe de alta avem de-a face tori de poezie nu citesc nici măcar
cu sensul relațional, în care interac- un rând din ceea ce scriu cei care le Și totuși în fiecare dintre aceste
țiunea culturală chiar și înainte să sunt contemporani. Dar cei care sunt direcții ar putea să fie identificate
vorbim despre un sistem în sine este în această situație nu au cum să iasă câteva principii pe baza cărora să
provocată, pusă la încercare de for- din capcana personală pe care o asi- poată fi refăcut efectul entuziasmului
mularea poetică. gură poetizarea fără niciun fel de ra- inițial pe care poezia îl poate stârni
portare contemporană. De aceea, în momentul ei de eficiență maxi-
Personală orice moment din istoria poeziei am mă.
Fiecare avem o părere despre alege, poeticile relevante au surprins
poezie. Pentru unii dintre noi ajunge dinamica epocii în care au fost ela- Stăpânirea efectelor
să fie vorba despre un joc de cuvinte, borate. Fie că a adunat referințele, În spatele fiecarei formulări se
pentru alții este nevoie de o scuză fie că le-a negociat polemic, reperele află o virtuală infinitate de direcții
metafizică. Dar și într-un caz și în unei poetici relevante sunt întot- în care poemul poate sugera că tri-
celălalt, definiția este profund (sau deauna identificabile în contextul mite referințe. Totuși în lipsa repe-
superficial) personală. În orice con- contemporan ei. Și de fiecare dată a relor clare care să permită o urmărire
cepție personală asupra poeziei pus la treabă diferite niveluri de ac- justă a câtorva dintre aceste direcții
funcționează un abc dimensional. țiune. și anularea celorlalte ține de arta
a. absolută – este acea dimensiune a. amplificare – este elementul care scriitorului. Orice cuvânt poate să
a concepției personale asupra poe- ne introduce în discuție dimensiu- ducă din explicație în explicație de
ziei care tinde să valideze într-o ge- nea care se afla în spatele imitației dicționar aproape la toate celelalte.
neralitate aproape nevrotică proble- identificate acum mai bine de 2000 Și totuși efectul poetic se oprește din-
me care țin mai degrabă de gustul de ani. Pentru că imitația, dacă vom coace de dicționar în organizarea
individual. Dacă mie mi se pare poe- analiza texte din diferite perioade de acestor sensuri construind influența
tic, sau și mai des, dacă mie mi s-a timp vom constata că este mai de- unui act.
spus la școală sau în alte situații trau- grabă deformare. Deformarea ori- “Capacitatea negativă” despre ca-
matizante că poeticul ține de un anu- cărei referințe abordate în poezie re vorbea John Keats în 1817 ar tre-
mit fel de manifestare atunci așa tre- funcționează mai degrabă ca o ca- bui să ofere dacă nu o explicație,
buie să fie și oricine zice altceva gre- meră de rezonanță orientată spre re- atunci o contextualizare a posibili-
șește sau este un ciudat. definirea limitelor existente într-un tăților care se deschid în creația poe-
b. beneficiară – Există totuși un anumit moment pentru expresivita- tică dincolo de resursele imediate ale
punct de vedere general acceptat te. judecății raționale< “when a man is
conform căruia, oricât de personală b. bogată – poezia nu ar putea să capable of being in uncertainties,
este creația, ea primește diferite ele- aibă niciun fel de eficacitate atâta mysteries, doubts, without any irri-
mente din partea contextului cultu- timp cât elementele pe care le pune table reaching after fact and reason-
ral. Cum aceasta ține de o viziune a în mișcare nu interacționeză cu ele- Coleridge, for instance, would let go
unei poezii pasive de obicei este vor- mente exterioare, uneori aliniate în- by a fine isolated verisimilitude
ba despre un context cultural istoric. tr-o structură de același fel cu poezia, caught from the Penetralium of mys-
c. categorială – dar zona în care cele o structură socială. tery, from being incapable of remai-
două niveluri pomenite mai sus este c. calitativă – eficacitatea poeziei es- ning content with half-knowledge.
acreditată este obligatoriu una a ca- te direct proporțională cu relevanța This pursued through volumes
tegoriilor estetice. Iar la nivel perso- aspectelor tratate în actul poetic. Cu would perhaps take us no further
nal această zonă este cât se poate de cât compoziția în care de aproape than this, that with a great poet the
heteroclită. Avem elemente care țin un secol nu se poate distinge forma sense of Beauty overcomes every ot-
de concepția despre frumos, ca și de fond accentuează aspecte și pro- her consideration, or rather oblite-
elemente care fundamentează vag o bleme ale comunicării valorilor mai rates all consideration.” (...)
30
nora Iuga

Petrecerea de la Montrouge
fragmente lirice
îmi amintesc o singură dată atunci
ne hurducam într-o căruţă cu pepeni pe terasă la mare faţa ta a avut ecou
o auzeam povestind se depărta şi venea înapoi cu valurile
dincolo undele herţiene o banchiză s-ar sparge mai uşor
îşi începeau sabatul căruţaşu’ acum faţa ta e mereu intactă nici n-o văd
a înfipt briceagu’ lubeniţa a pârâit câteodată esmée vorbeşte singură
tu n-ai habar de amoru’ moleculelor “mai bine i-aş spune asta unei banchize
pe strada faurului la nr. 17 aş recunoaşte-o după pinguini” dar cu tine…
am zece ani i-am zis

inventează tu ottino ceva
pe atunci vorbele erau mai mari un hamac un pendul
aveau feţe şi când ieşeau din casă între tomis şi rotterdam
se fardau să fie frumoase o limbă neagră ca un ţipar
esmée era mică şi proastă prin vertebra balenei moarte
zicea că stelele sunt candele să treacă spune tu ottino ceva
esmée sugea zahăr candel mai toarnă vin în felinar
şi toate erau candele
chiar şi mama mare
nu se mai vede afară
esmée se dezbracă
atunci a căzut esmée din văzduh trece un abur de bărbat prin odaie
a spart oglinda veneţiană sfârcurile ei sunt de plumb
şi placa de patefon “his master’s voice” pune un deget pe geam
pe urmă câinele a aflat se face un punct negru
că dumnezeu a murit şi creşte în tunel trece un peşte
fiindcă nimic nu seamănă în spatele geamurilor sunt domni
mai mult cu apa citesc ziare
decât un aer care plânge

asta e, mă clatin, chiar mă clatin, nu pot fără tine, nu pot nici să ling unde muşc, îi scrie Marguerite Duras secretarului
ei, Nicolas, te urăsc, îi urăsc pe toţi, înţelegi, continuă tu foaia acolo unde a trecut autobuzul şi mă rugam să calce pe
cineva... încă mai simt cum se înfundă roata într-un balot, na, că s-a vărsat şi cafeaua, mai bine muream decât să ajung
să-ţi spun că-mi trebuie mâna ta

31
Poesis interna\ional AnCHET{ septembrie 2010

Ce i-a\i recomanda să citească unei persoane
care nu are habar de poezie, dar vrea să se
facă bine?
Răzvan Ţupa

Dora Pavel Nu dau cărti, ci poeţi, a indica doar anumite volume mi se pare prea
restrictiv sau irelevant (orice carte are poeme mai “facile”, inteligibile, nu?,
altele sunt absconse etc.).
Am ales autorii în funcţie de aparenta lor “limpiditate”, autori ale căror
poeme sunt/par, în mare parte, “epice”, poeme cu “poantă” sau parabolă sau,
iarăşi, fals-elegiace, creând iluzia accesibilităţii, cu cel puţin unul dintre sensuri
revelat la un prim nivel, poeme care pot atrage, pot determina un cititor total
neiniţiat, cum e cel propus de dvs., să revină asupra acelei lecturi sau să încerce
şi altele.
1. Jacques Prévert
2. George Bacovia
3. Carl Sandburg
4. Gellu Naum
5. Liviu Ioan Stoiciu

Ion Mure;an Ce c[r\i, ce poe\i s[ cite;ti ca s[ te lecuie;ti de poezie?P[i, cum ;tim cu to\ii,
cui pe cui se scoate. A;a c[ a; zice<
59 din Trakl,
59 de poeme din Eminescu,
59 din Bacovia,
59 din Kavafis,
59 din Mazilescu,
59 din Ezra Pound.

Din laboratoarele asociate farmaciei “Poesis Interna\ional” am putea reco-
manda c]te<
59 de preparate din Ioan Es. Pop,
59 din Mircea C[rt[rescu,
59 din Claudiu Komartin,
59 din Dumitru P[curaru,
59 din Nichita Danilov.
Sigur, nu avem din to\i o doz[ `ntreag[. Dar ei sunt cercet[tori care se dau
de ceasul mor\ii s[ ne lecuiasc[.
~n ce m[ prive;te, nu pot livra deocamdat[ mai mult de 59 de versuri. Avan-
tajul e c[ dau pe re\et[ compensat[. Dar pute\i `ncerca ;i la alte farmacii Muri
de m]na a doua.

Lidia Vianu T.S. Eliot
John Donne
Alan Brownjohn
Ruth Fainlight
WB Yeats

32
Marin Mălaicu 1. “Antologia poeziei americane contemporane”, traducere M. Ivănescu
2. “Panorama poeziei universale contemporane”, traducere A.E. Baconski
Hondrari 3. “Antologia poeziei generaţiei ‘80”, de Alexandru Mu;ina
4. “Un anotimp în infern” şi “Iluminaţiile”, Rimbaud
5. “Nebunie şi lumină”, de Mihai Ursachi

Miruna Vlada Charles Baudelaire, “Florile răului”
Cristian Popescu, “Arta Popescu”
Octavian Soviany, “Scrisori din arcadia”
Angela Marinescu, “Parcul”
Nora Iuga, “Fetiţa cu o mie de riduri”

Radu Vancu Dacă ar fi vorba exclusiv de autori români, aş zice cam aşa<

Mircea Cărtărescu, “Levantul”
Ioan Es. Pop, “Ieudul fără ieşire”
Cristian Popescu, “Arta Popescu”
Simona Popescu, “Lucrări în verde”
Marius Ianuş, “Manifest anarhist”.

(Pe de o parte, pentru că la clasici se ajunge dinspre contemporani. Pe de alta,
pentru că cei cinci de mai sus, toţi buni maeştri de poezie, nu seamănă deloc
între ei – aşadar, sunt şanse mari ca măcar într-unul dintre ei neofitul să vadă
pe cel ce deschide Calea.)

Lucian Întrebarea domniei-tale m-a urmărit, m-a făcut să scormonesc prin vrafuri
de amintiri, să scutur de praf oarece rauri de bibliotecă. Am găsit o
Vasilescu mulţime de răspunsuri, dar n-am găsit răspunsul. La o vreme am renunţat –
oricum, nu mă prea dau în vant să răspund la “anchete” (deşi îmi place să le
citesc).
Astăzi, împachetând (redacţia unde lucrez se mută în alt sediu, aşadar ne strân-
gem catrafusele), am aflat ce aş recomanda unui ne-cititor de poezie, în vreme
ce mutam dintr-un dulap în cutii de carton cărţi, ziare, reviste, agrafe, mape şi
alte alea. Pe coperta albastră a unei cărţi de format mic, răspunsul căutat era
scris cu litere aurii< “Psalmii”.

Romulus Walt Whitman, “Leaves of Grass”
Guillaume Apollinaire, “Alcools” (și aici, ca și în restul cazurilor, dacă se poate,
Bucur în original. dacă nu, asta e…)
şi<
Constantinos Kavafis (aici nu-i vorba de o carte, ci de cam toate poeziile)
Fernando Pessoa (iarăşi, o bună selecţie, incluzând şi heteronimii)
Srečko Kosovel (tot într-o bună selecţie)
plus (bonus track)<
Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti, Hans Magnus Enzensberger, Lars Gus-
tafsson, Edith Södergran, Zbigniew Herbert (toți există în limba română) —
şi lista rămîne deschisă.

33
Poesis interna\ional CROnIC{ septembrie 2010

Frumuse\ea care nu întristează

V olumul antologic
“<până mereu” ne
permite o privire de ansamblu asupra
liricii lui Gabriel Daliş, poet cu o evi-
dentă individualitate artistică, al cărui
transcrie reportericeşte experienţe de
viaţă, nici nu apelează la confesiunea
impudică şi netransfigurată, ci, cu mi-
gala unui meşter de mozaicuri, în-
cearcă să descopere echivalentul im-
Octavian Soviany
lancolie// însă nori grei nu încetau să
apară/ dintr-un cer superior/ terasă
umedă, folie peste lume” (evoluţie).
Obiectele pot dobândi, în această lu-
me care e mereu într-un echilibru fra-
discurs puternic personalizat reuşeşte agistic al stărilor sale lirice, uneori gil (“rezemată de ploaie”), pare mereu
să evite locurile comune ale douămi- cu rafinamente de vechi şi încercat gata să se destrame, o ciudată ostili-
ismului. Indiferent la ultimele mode caligraf, pornit (aşa cum singur o spu- tate (“numai diavoli/ râdeau pe covor/
poetice, acest autor de o rară discreţie, ne într-un poem) pe urmele “frumu- eu îi vedeam culcat pe salteaua de sân-
care a reuşit multă vreme să treacă seţii care nu întristează”. În felul aces- ge/ cum dintele alb vede carnea prin
aproape neobservat, scrie o poezie ta, trăirea se sublimează, îşi pierde o muşcătură”) iar viziunea se conver-
mereu egală cu sine (de unde carac- parte din încărtura de tenebros, iar teşte într-un coşmar, imaginile lui
terul perfect unitar al recentei sale an- ontologicul devine în felul acesta es- Daliş fiind, din momentul acesta, ve-
tologii) din care lipsesc decorurile mi- tetic. Deoarece fondul sufletesc din ritabile hieroglife ale unei anxietăţi
zerabiliste şi accentele de reportaj au- care se nasc viziunile lui Gabriel Daliş superlative< “<dar ce aleargă această
tobiografic (atât de frecvente la colegii e unul anxios, traversat de spaime şi femeie desculţ/ la curtea regelui cu
săi de promoţie), substituite prin aglu- frisonări dureroase< chiar şi peisajele capul în spânzurătoare?/ părul ei –
tinări imagistice neobişnuite ce se paradisiace pe care le configurează un picior de pod/ gâtul ei – un picior
constituie în viziuni pline de stranie- poetul sunt întunecate brusc (ca la de pod/ casa ei – un picior de pod/
tate, care amintesc uneori (în spiritul, Trakl) de apariţia unor prezenţe ne- numai ochii ţin frânghia de care a fost
dar nu şi în litera lor) de procedeele liniştitoare< “<după dragoste a plouat spânzurat/ planul regelui// se opreşte
configurative ale oniricilor. o noapte/ animale se adăposteau sub înfăşurată cu viţă de vie/ scheletică/
Căci, pe urmele lui Baudelaire cele mai mari frunze/ de pe pământ/ impură/ vopsită cu sânge dintr-un
(evocat de altfel în admirabilul poem verzi râurile printre arbori – / va trece rest./ ca să nu fie privită, nu va privi/
brăţări), Gabriel Daliş pare să mai norul, iar roua o vom culege argintie va dormi mereu imaginându-se” (ine-
creadă incă în capacităţile imaginaţiei încă/ pentru pui// sare iepurele în lăs- fabil). Într-un asemenea univers ostil,
de a face concurenţă realului> el nu tăriş/ întunecată e blana lui de me- mişcarea firească a eului va fi una de

34
septembrie 2010 CROnIC{ Poesis interna\ional

repliere, astfel încât, în poezia lui Ga-
briel Daliş, personajul liric e mereu
în căutarea unui spaţiu ocrotitor, a
apasă < fa\a avangardistă
unei incinte securizante, cu evidente
conotaţii materne< “<de cînd visez îmi
;i reversul me;te;ugit
cad dinţii/ zâmbetul stă pe o masă
plină cu cărnuri acum./ deseori mă
uit la câte un soare rotund/ şi aproape
cred că e dimineaţă,/ ca la un om dis-
părut pe care l-am găsit numai eu./
mă ascund până aici,/ în iarba înaltă”
(tot mai departe). Fuga de lume, dar
şi de propriile sale viziuni coşmareşti,
îl conduce pe poet la tema regresiunii
în vegetal, dominată de imaginea ob-
sesivă a copacului, iar eul dobândeşte
acum (în spirit suprarealist) ipostaza
omului-arbore< “<o nouă vreme în sin-
gurătate/ spre necunoscut,/ copac fără
urmaş pe un câmp/ sălbatic.// gabriel
daliş plânge/ cu inocenţa încă vie şi
beteagă” (pagină). Alteori această
mişcare de repliere vizează un trecut
incert, arcanele unei memorii anoni-
me< “<sunt memoria unui demult dis-
părut/ deşi mă simt fără corp/ devin
atât de amplu încât uit de mine// să
mai cred în frumuseţea care nu în-
tristează?” (cabluri IV). De fiecare da-
tă însă evaziunea din realul lucrurilor
şi al viziunilor conduce la conştiinţa
unei teribile solitudini, canalele de
comunicare cu ceilalţi sunt suspen-
date, iar poemele nu întârzie să trans-
crie tribulaţiile unui spirit singuratic,
ulcerat până de impactul cu lucrurile
şi semnele< “<sunt atât de singur încât
aş putea să mă privesc/ din faţă, din
spate, de deasupra,/ de sub pământ/
atât de rătăcit şi de rostogolit/ ca un
ghem care coboară în lume/ să su-
grume, să sufoce, să spintece” (ab-
sconditus). În ciuda unor asemenea

C
trăiri paroxistice, ce intersectează
uneori, mai mult sau mai puţin acci-
dental poezia lui Daliş, această lirică
Aura Maru
evită însă în general clamorile şi ges- u un titlu mai mult decât deschis, sugerând rea-
ticulaţia în exces, e pudică, şoptită,
mizează mult mai mult pe sugestie
litatea tehnicizată din care se desprinde, şi cu un
decât pe mărturisire. O anumită ri- motto (din Mariana Marin) care anunţă, aparent, un discurs al
goare a construcţiei, concizia expre- unei identităţi obturate tocmai de această realitate, “apasă”, de-
siei, punerea între paranteze a exce- butul în poezie al lui Sorin DespoT, apărut recent la Cartea Ro-
sivului de orice natură, cultivarea mi- mânească în urma c];tig[rii Concursului de manuscrise al
găloasă a formelor dau impresia unui Uniunii Scriitorilor, 2009, ar putea trece drept un foarte bun
soi de neoclasicism destul de rar în manual (poetic) al prezentului şi atât. Asta dacă în spatele măştii
poezia româneacă actuală. În ciuda de cozeur nu s-ar ascunde oratorul, iar în spatele reţelelor, bu-
trăirilor tenebroase din care se nu- toanelor, instalaţiilor (avangardiste) etc.— un (hiper)sensibil,
treşte această lirică aparţine astfel, pa- un fel de (ultim) guru al sentimentelor şi al autenticităţii şi, în
radoxal, unui spirit solar, care mai fine, o victimă a evenimentelor, un damnat retrăgându-se acum
crede încă în echilibru şi armonie. în postură de regizor distant, obiectiv.
35
Poesis interna\ional CROnIC{ septembrie 2010

Odată parcurse extremele (de Există foarte pregnant în apasă controlat / o serie de reacţii în lanţ.
la notele voit patetice din caramele imaginea (şi nostalgia?) unei lumi Odată declanşat mecanismul (fi-
la descompunerea imaginii până paradiziace, o lume a panglicilor nalul din deoarece e ilustrativ),
la “fotoni”, în deoarece), echilibrul colorate (roz, verde) şi a jucăriilor poemul ia forma unor notaţii ale
e căutat în zona limitei fragile din- de pluş, a ciocolatei şi a limonadei senzaţiilor, cu precizie electronică
tre> mai mult decât o schimbare a care curge din “cişmelele de/ pe şi, întotdeauna, sinestezic< “toate
imaginilor, avem în faţă o schim- strada verona” (poem cu noi pe ve- mişcările descompuse pînă la in-
bare de optică, de instrumente. Sis- rona), lume ondulatorie, “caldă”, a tenţie / mai departe pînă la primul
temul de referinţă nu mai e indivi- “ritmului blând” (subl. mea – impuls din / terminaţii nervoase
dul (cuTărescu e o sumă de ele- aproape un lexem), naivă. Acestei pe umeri în sus mii / de reacţii la
mente în angrenaj, şi nu o entitate lumi autentice (pierdută, simţită suprafaţa pielii mai departe [...] un
conturată precis), ci obiectul / atavic) i se opune lumea intruzivă moment de linişte adevărată cu /
obiectele şi reţeaua indescifrabilă a obiectelor, abrutizată, transfor- verde şi portocaliu între spasme de
pe care o compun acestea. Identi- mată într-o “masă amorfă de car- ocru şi gri” (spoT). Dezintegrarea
ne” şi păr, ascunsă de suprafaţa de
tatea e o prelungire a obiectelor şi carton / lucioasă, lume a ritmului (un fals fragmentarism) ajunge pâ-
viceversa< “ţigara din mîna mea de “marş”, repetitivă, spasmodică nă la “intenţie”, până la “impuls” şi
dreaptă/ este chiar mîna mea (imperativul “consumaţi consu- “terminaţii nervoase”, “fotoni” etc.
dreaptă” (cuTărescu), a te raporta maţi consumaţi”, din poemul omo- Totuşi, “universul complet de sen-
la celălalt e a te raporta (şi) la nim). Tradusă în discurs, aceasta zaţii” (gândeşti cu trupul) nu e
“obiectele ce au/ legătură” cu acesta generează mania analitismului şi a aproape niciodată atins (finalul e
(vreau). Obiectele sunt puternice, metonimiilor, o constantă a volu- suspendat în majoritatea cazuri-
iar retragerea “în spatele” lor, re- mului, poemele fiind, de obicei, lor), senzaţia e că textele de această
compunerea evenimentelor din structurate pe paralelisme şi con- factură (o poezie fără verb, extrem
elemente disparate, echivalează cu strucţii schizoidal – repetitive< “iu- de concentrată) sunt doar momen-
dezintegrarea şi refacerea codurilor me se aşeza pe marginea canapelei te care prefaţează, realizează tre-
(sociale şi culturale), ultimele fiind, / cu paiul roşu între dinţi o vie / cerea spre poemele despre care se
în fond, doar o emanaţie a obiec- dovadă a preocupărilor stranii / poate afirma că alcătuiesc însăşi
telor< “ceasul şi banii” sunt “instru- din spatele uşilor/ ... iume cade grila de lectură a volumului (cum
mente de trepanaţie” (jah bless)> pe gînduri o vreme / între coapsele sunt poemul cornet de seminţe,
“mozaicul împuţit prinde viaţă şi ei strînge un / ghem pufos şi an- micul baudrillard şi tămâia fumul
muşcă” ( poemul cornet de se- drele // dovadă a preocupărilor şi iarba).
minţe)> “portofelul ... se preface stranii / din spatele uşilor îmi era Miza, aşadar, nu e contextul, ci
în şoapte” (cineva toarnă acuarele uşor // frică” (o adolescenţă de gea- partea, “membrele bucăţile / des-
în ţevi). Discursul urii e proiectat muri şi uşi). prinse de context” (hohote). Ideile,
adesea nu spre, ci dinspre obiect, Mai degrabă “décollage” în spi- fie şi apoftegmatice, sunt rostite cu
ca în sastisit, unde antromorfizarea ritul Nouveau Réalisme, cu ruperea senzaţia că sunt simple idei> chiar
obiectului e, de fapt, exorcizarea obiectelor din constelaţie / context şi atunci când se recurge la jocuri
acestuia. În relativ puţinele sec- (şi, eventual, trasarea altuia), decât stilistice, tonul familiar nu dispare>
venţe pur autobiografice (pentru simple colaje, poemele reconstituie notaţiile surprind adesea prin
că domeniul privat e doar un pre- experienţe personale (“diagnosti- eclectismul lor (de la “un revelion
text şi, volens-nolens, discursul de- ce”) , imagini complexe ori chiar cu lemne în sobă / o chitară şi pene
spaţii străine (chit că în acest caz
rapează spre generalitate), orice există riscul căderii în stereotipii o poveste pe cinste” la “în aceste
obiect ascunde o fobie sau o trau- şi / sau viziuni distorsionate cau- pagini / ar încăpea şi bob şi pascal”
mă, e prilej pentru ură şi, la limită, zate tocmai de distanţă, ca în să – aer). Mizele sunt voit minimali-
declanşează violenţa verbală< “pla- răstignim marmota! < “aş merge la zate, iar efectul, în majoritatea tex-
foniera mea căcănie deasupra / pa- Moscova să fac o baie de păr blond telor, e cu atât mai puternic pentru
tului meu căcăniu din camera mea / m-aş întinde între bisericile în- receptor> “apasă” propune, fără în-
de căcat” (aş bea). Mai unitare sunt gheţate / pe spate m-aş întinde în- doială, o foarte bună reţetă a mas-
poemele-“măşti”, nişte biografii re- tre bisericile / ca nişte îngheţate de cării mizelor mari în spatele mize-
zumabile, epuizabile în câteva ver- fistic la cornet” ş.a.m.d.). Aşa cum lor mici. Un volum cu faţă avan-
suri (roşu (m-a chemat într-un colţ orice “amănunt cît de mic” poate gardistă, dar cu revers meşteşugit>
şi mi-a spus<) ), portavoce care sur- declanşa “panica” (pe podea), ana- dezintegrând evenimentele cu in-
prind exact adevărul poveştilor liza unor situaţii complexe, iar strumentele precise ale prezentu-
dramatice, dar care – tocmai prin uneori – a unui simplu gest, pare lui, dar păstrând, fie şi atavic, sen-
asta— le bagatelizează. un program care se derulează ne- sibilitatea şi nostalgia autenticităţii.
36
Felix nicolau

Hiperliteratura – o noutate de când lumea
Index librorum prohibitorum

V orbim despre hiper-
literatură ca despre
ceva la îndemână, uşor banal. Dacă
întrebi însă prin târg, mai nimeni
nu ştie cu se mănâncă exact. O nou-
neficiat de o distribuţie comercială.
Hiperliteratura este într-o anumită
măsură o continuare a principiilor
post-structuraliste şi a fost posibilă
doar datorită apariţiei computere-
a devenit un docuverse, adică suma
tuturor documentelor existente în
reţeaua globală. Bineînţeles, globa-
lizarea este primul concept care ne
vine în minte. Dar nu a fost acesta
tate învechită deja, un ceva care spe- lor. Nu mai este vorba despre cro- cazul textualismului? Nu preconiza
rie, o hidră cu o mie de capete invi- nologie, vecinătate spaţială şi intrigă el un univers compus din texte ca-
zibile. Din 1981, de când a fost pu- fluentă, construită pe capitole. pabile să se auto-genereze? Nu a fost
blicată cartea lui Theodore ,,Ted” Acum, textul ,,este o galerie de sem- etapa târzie a textualismului obse-
Nelson, Maşini Literare (Literary nificanţi, nu o structură de semni- dată de comunicarea care înlocu-
Machines), ne-am obişnuit cu ter- ficaţi> nu are început> este reversibil”. ieşte rolurile clasice de autor - citi-
menii de hipertext şi hipermedia. La fel ca în cazul istoriei filosofiei, tor? La un anumit moment, moar-
Bineînţeles, Maşinile Literare erau putem începe cu sfârşitul şi termina tea autorului fusese declarată, apoi
computerele, iar de la ele se aştepta, cu începutul. Dar ce rost are să vor- roata s-a întors şi autorul a înviat
cu ajutorul unui program numit Xa- bim într-un limbaj convenţional, din morţi. Această dispariţie a fost
nadu, să facă posibilă o nouă litera- burghez, cu termeni de genul< in- imediat urmată de o resurecţie a ci-
tură unificată electronic. Dacă e să troducere, autor unic, identitate titorului ca autor. Despre acest fapt
ne luam după Ted Nelson, hiper- construită a personajelor, intrigă, trata conceptul de comunicare în
textul este o scriere non-secvenţială climax, prolog, epilog ş.a.m.d.? O faza târzie a textualismului< nimeni
care se ramifică, permiţându-i citi- întrebare se pune< aparţine hiperli- nu mai citeşte în realitate, dar toată
torului să facă alegeri, şi care se ci- teratura postmodernismului sau es- lumea scrie. Indiferent de tipul de
teşte cel mai bine pe un ecran inte- te o consecinţă a acestuia? Linda media folosit, toţi indivizii sunt ab-
ractiv. În general, acesta este com- Hutcheon a scris-o explicit< ,,sigu- sorbiţi de un proces de generare de
pus dintr-o serie de bucăţi de text ranţa devine indecizie, controlul şi texte. Chestiunea valorii estetice es-
conectate prin linkuri, care îi oferă identitatea fac loc <<contradicţiei>> şi te inutilă în acest stadiu.
cititorului diverse direcţii. Ideea era unei <<mişcări către antitotalizare>>”. Hiperliteratura a acoperit aceas-
ca scriitorul să creeze ,,interactiv” Dacă postmodernismul are ca tă falie< cititorul este invitat să de-
şi ,,nonlinear” texte ficţionale, ca- esenţă împrumutul de personaje şi vină autor nu neapărat prin scris, ci
pabile să le dea puterea cititorilor crearea unei ,,identităţi translu- prin asumarea unui rol activ în
de a-şi alcătui propriul lor fel de a meşti” care se presupune a fi paro- combinarea materialelor scrise.
aborda o operă literară. Trebuie să diată ulterior (Brian McHale), hi- Problema este că definiţia academi-
fim atenţi – este vorba despre texte perliteratura este preocupată de a că a literaturii se agaţă de formă şi
ficţionale, fapt care reconfirmă na- face mai liber actul lecturii. Cititorul de format, respingând pe negândite
tura ilogică, adică liberă şi deschisă, să poată accesa folderele-capitole în alte feluri de a etala conţinutul unei
a literaturii. ordinea dorită. opere literare. Atunci ce se mai poa-
Ficţiunile hipertextuale au apă- te spune despre poezia SMS, o spe-
rut la începutul anilor ’80, seria fiind • Cititorul autor cie care a stârnit între timp entu-
inaugurată de După-amiază. O po- ziasm? Astfel, noile tipuri de media
veste (Afternoon. A Story,1987) a De exemplu, ceea ce pentru Bar- implică diverse tipuri de obstacole
lui Michael Joyce, prima care a be- thes era doar un text, pentru Nelson peste care trebuie să se sară. Referi-
37
Poesis interna\ional ESEU septembrie 2010

tor la aceasta, Elisa Batista a postat titorilor săi posibilitatea de a mixa tele de astăzi. Şi <<omul de litere>> s-
articolul Nu trata cu respect SMS- anumite fragmente, autorul le pro- a transformat în <<webmaster>> sau
ul ăla în Wired News< ,,Limitările pune un parteneriat. Poate că aceas- în <<editor online>>. … Mouse-ul
sunt nişte lucruri foarte bune. ta este singura salvare pentru lite- este mai puternic decât spada. Scrii-
Având reguli şi bariere pe care tre- ratură, unica soluţie viabilă pentru torul postmodern nu mai scrie, el
buie să le depăşeşti este extrem de ca scrisul artistic să supravieţuiască transmite.’’
stimulator pentu creativitate. într-o lume interesată exclusiv de Carevasăzică, întrebarea pusă în
Creaţia devine un joc, un text pen- avantaje şi distracţie. Sloganul hi- această epocă a informaţiei trans-
tru ingenuitate. Cum să scriu toate perscriitorilor depune mărturie în mise cu viteza luminii este A FI sau
astea în 160 de caractere? Asta con- acest sens< ”Screening is way up!” A NU FI digital.
duce la o poezie mult mai valoroasă Întrucât pomeneam mai devre- Ce se va întâmpla cu canonul?
decât libertatea de a exprima gân- me de variante şi invariante în hi- Indiscutabil, el va trebui să digereze
duri profunde despre subiecte perliteratură, ar trebui să menţionez noile formule literare. Problema nu
adânci pe spaţii largi”. Cum se poate exemplul lui B. S. Johnson, care în este DACĂ, ci CÂND. În 2005, gu-
observa, principiul este exact acelaşi Ghinioniştii (The Unfortunates, vernul olandez a numit o Comisie
folosit cândva la construcţia uni- 1969) a folosit pagini nelegate ce ur- pentru Dezvoltarea Canonului
tăţilor din teatrul epocii clasice. mau să fie amestecate şi citite în or- Olandez, cu recomandarea expresă
Dacă telefoanele mobile devin dine aleatorie. Astfel, fiecare pagină de a concepe un canon pentru toţi
cărţi vii, hiperliteratura este botezată devenea un texton, iar ordinile în olandezii. (vezi website-ul Canonu-
de Espen Aarseth ,,literatură ergo- care se întâmpla să fie citite toate lui Olandez< http<//cntocn.nu/infor-
tică”. În noul tip de literatură „un deveneau scriptoni. Sunt evidente matic.aspx?id=5&ean=e). Nu este
efort deosebit este necesar pentru natura non-fictivă a operei şi non- aceasta o aluzie că intelectualii tind
a-i face posibilă cititorului traver- linearitatea ei inerentă. Această de- să stabilească mereu canonul în
sarea textului”. În opinia lui, hiper- zordine aparentă şi şansa ca cititorul funcţie de elitistele criterii moder-
textul este o structură statică. Există să evolueze spre un ,,cititor-ca-au- niste? Deja Marshall McLuhan în
mobilitate la nivelul scriptonilor (de tor’’ încă provoacă nemulţumirea Understanding Media (1964) pro-
la o lectură la alta) dar textonii şi feţea apariţia unui ,,sat global’’ ce va
mediilor academice. Mai există, funcţiona cu sprijinul inovaţiilor
relaţiile lor (linkurile) sunt nes- apoi, argumentul împotriva tehni- tehnologice din media. În cele din
chimbabile. În cuvintele lui Brian cii. Paradoxal însă, hipertextul nu urmă, în acest sat literatura este un
McHale, textul se consolidează în- este un format aparţinător în exclu- sistem gen Second-Life, mai real de-
tr-un ,,super-text”. Într-un fel sau sivitate mediilor digitalizate. Un cât ,,First-Life’”. Aşa cum anticipa
altul, teoriile lui Michael Bakhtin exemplu ar putea fi povestirea din McLuhan< ,,noile media nu sunt
despre polifonie şi heteroglossie şapte cuvinte a lui Ernest modalităţi prin care să relaţionăm
sunt validate şi de hiperliteratură. Hemingway< (,,De vânzare< papuci cu vechea lume <<reală>>< ele sunt lu-
pentru bebeluşi, niciodată purtaţi”), mea reală şi reorganizează ce a mai
• Libertatea de a citi cum pe care unii susţin că el o considera rămas din vechea lume după bunul
vrei cea mai bună scriere a lui. lor plac”. Vestea cea bună este că în
Un alt exemplu în speţă este această ,,cybersocietate’’ cititorul es-
George P. Landow a scris despre Ftrain a lui Paul Ford, care conţine te mai implicat în crearea textului
,,retorica hipertextului” şi despre mii de linkuri, referinţe şi fragmente final. Fireşte, preocuparea pentru
strânsa relaţie dintre scrierea hiper- din alte texte. Fiecare porţiune din calificarea cititorului la statutul de
textului şi ideile deconstructiviste, acest eşafodaj poate fi remixată, le- autor este îndreptăţită.
în special despre felul în care citito- gată de sau copiată în ceea ce s-ar
rul devine autor. Acest lucru este putea numi o operă derivativă. • Definiţia unui gen
posibil doar prin interpretarea for- imposibil de definit
mei, cu înţelesul clar de a o reorga- • Eşti digital sau medieval?
niza. Lucrul asupra formei are im- Este posibil să ne îndreptăm că-
pact în mod evident asupra conţin- Rămânând între graniţele su- tre o literatură ,,de frecvenţă joasă’’,
utului. S-ar putea susţine că cititorul biectului, Nora Boyle a detaliat pro- aşa cum a descris-o Jonathan Carr,
devine autor prin simplă imitaţie. blema lecturii digitale, legată în redactor la Revista Minima (Maga-
Acest contra-argument îmi aduce principal de hipertext (HTML). Ea zine Minima)< ,,ceea ce vizăm cu
în minte un citat din Ultimul testa- invocă teoria realtivităţii a lui Ein- termenul de <<frecvenţă joasă>> este
ment al lui Oscar Wilde, de Peter stein, anume că timpul se poate de- zona mlăştinoasă dintre micro-
Ackroyd< ,,Imitaţia îl schimbă nu pe plasa înainte şi înapoi. Treptat, tonul ficţiune, poezie în proză şi alte ex-
imitator, ci pe cel imitat”. Nu este ei devine inflamat ori inteligent ta- perimente/distilări fragmentare.
această situaţie apropiată de cea vic- chinator< ,,O dată cu sosirea Dige- Termenul de frecvenţă joasă a apă-
toriană, în care Ch. Dickens îşi pla- ratilor, sau a cyberscriitorilor onli- rut ca o alegorie a minimalului vă-
nifica foiletoanele în funcţie de pre- ne, toată lumea publică. Cucoanele zut în genul unei incursiuni expe-
ferinţele cititorilor? Oferindu-le ci- sofisticate de altădată sunt cyberfe- rimentale, înrudite cu un experi-
38
septembrie 2010 ESEU Poesis interna\ional

ment din muzică ce se limitează la limbaj inter-conectate”. Bineînţeles, ordini opţionale. Rayuela a lui Julio
sunetele cu frecvenţă joasă, pentru aceasta este o altă formă de de in- Cortázar are 155 de capitole. Auto-
a înţelege ce fel de inovaţii sunt pro- tertextualitate. Ea corespunde per- rul a propus la început o anumită
duse prin obstacole autoimpuse”. Cu spectivei lui Espen Aarseth asupra ordine în vederea lecturii, dar citi-
această ocazie, trebuie să pricepem cybertextualităţii văzută ca ,,o per- torul poate face abstracţie de ea şi
că mediul nu mai este un simplu spectivă asupra tuturor textelor”. opta pentru alte abordări.
ambalaj pentru conţinut. Ele se în- Teoria cybertextului consideră că Iată câteva date minimale despre
trepătrund. Dar hiperliteratura nu toate textele sunt maşinării destinate un tip de literatură care cu siguranţă
înseamnă doar amestecarea capito- a îndeplini anumite funcţiuni. În va fi câştigător în viitorul apropiat
lelor şi paginilor, ci şi potenţarea acest context, intertextualitatea de- şi despre care nu ştim mare lucru.
materialului scris cu ajutorul sune- vine interactivitate. Un exemplu ar Pentru că suntem fiinţe comode,
tului şi a imaginii. Definiţia hiper- fi Interfaţă (Interface, 1997) de Mar- pentru că vara e prea caniculară, iar
literaturii din Wikipedia precizează< kku Eskelinen, o operă tripartită ce iarna glaciară. Pentru că, de regulă,
,,Hipertextul ficţional este un gen începe ca un roman şi evoluează nu ne place să fim puşi la treabă, să
al literaturii electronice, caracterizat mai apoi pe internet într-o ecuaţie fim valorificaţi ca fiinţe umane anti-
de întrebuinţarea linkurilor hiper- de tipul< input auctorial – feedback- rutiniere. Altminteri, tot respectul!
textuale care creează un context nou ul cititorului.
pentru interacţiunea cu cititorul. De Interactivitatea se poate combi- • Hyperliterature – a
regulă, cititorul alege linkuri pentru na cu tehnicile kinetice, ca în Inter-
a se deplasa de la un nod de text la gramele (1997) lui Jim Rosenberg,
Novelty in Its Late Thirties
altul şi, în acest fel, restructurează o unde simultaneităţile (straturile de
povestire dintr-un bazin adânc, plin The first hypertext fictions ap-
text sunt juxtapuse în aşa fel încât peared in the early eighties, the se-
cu povestiri potenţiale”. prin mişcarea cursorului se pot citi
Până la urmă, aceasta este ries being inaugurated by Michael
straturi separate) construiesc o sin-
condiţia originalităţii – revalorifi- taxă ,,externalizată” în simboluri Joyce’s Afternoon. A Story (1987),
carea materialelor mai vechi pentru grafice care interrelaţionează frag- which benefited of a commercial
a obţine lucruri noi. Peter Ackroyd mentele de text. În poemul lui Ro- distribution. Hyperliterature was in
a expus această realitate într-unul bert Kendall, O viaţă amenajată a certain way a sequel of poststruc-
dintre romanele sale< ,,originalitatea pentru doi (A Life Set for Two, turalist principles and was possible
înseamnă formarea de noi şi fericite 1996) cititorul poate selecta ,,atmos- only with the emergence of compu-
combinaţii, mai curând decât să fera” unui text dintr-un „meniu”. ters. It is no more about chronology,
cauţi gânduri şi idei niciodată în- Primul roman hipertextual, Du- space contiguity and a sequential
tâlnite înainte” ( Chatterton ). Şi pă-amiază. O poveste, aparţinând plot built on chapters. Now the text
Aristotel susţinea un asemenea lui Michael Joyce, este o povestire is “a galaxy of signifiers, not a struc-
punct de vedere< să extragi actul din hipertextuală ce constă din 539 de ture of signifieds> it has no begin-
potenţă, adică dintr-un enorm de- lexii şi 951 de linkuri care le conec- ning> it is reversible”. Like with the
pozit de creaţii definitivate anterior tează. Această structură face posi- history of philosophy, we can start
– în cazul nostru. Se poate aminti şi bile mai multe feluri de a citi (un with the end and finish with the be-
interpretarea culturii postmoderne set diferit de lexii, în diverse ordini), ginning. But what’s the purpose of
făcută de Baudrillard, care o vedea ceea ce are ca efect povestiri diferite, speaking in conventional bourgeois
ca pe un simulacru, respectiv ca pe sau o povestire-cadru ce cuprinde terms like< introduction, unique
o copie ce nu se raportează la nici şi povestirile cititorilor. Acest proces author, the constructed identity of
un original. În cazul hiperliteraturii, a fost deja denumit ,,computerizare characters, plot, climax, epilogue
originalul este foarte fluid şi poate umanistă’’ (humanistic computing) and so on? The question rises< does
genera numeroase copii, care, de şi este o mărturie în favoarea dina- hyperliterature belong to postmo-
fapt, sunt un fel de originale deri- mismului textului digital. A fost dernism or is a conclusion of this
vate. Acest fenomen este numit ,,în- creat şi un acronim pentru a de- one? Linda Hutcheon wrote it ex-
chirierea mai degrabă decât posesia semna aceste realităţi – MUD, adică plicitly< certainty becomes undeci-
textului’’. domeniu multi-user (,,multi user dability, control and identity make
domain”). room to ‘contradiction’ and to ‘a
• Interactivitatea – fiica Şi câţiva scriitori faimoşi s-au move toward antitotalization’. Now
intertextualităţii străduit să depăşească limitele lite- if postmodernism is mainly about
raturii tradiţionale. Flăcări palide borrowing characters and creating
Altă legătură cu postmodernis- (Pale Fire) a lui Vladimir Nabokov a “transworld identity” which is
mul este intertextualitatea adiacen- conţine un Cuvânt înainte urmat de supposed then to be parodied, Hy-
tă. Ted Nelson vedea hipertextul ca poemul propriu-zis, iar restul con- perliterature is about setting freer
pe ,,cea mai generală modalitate de stă dintr-un comentariu extensiv şi the act of reading. The reader can
a scrie”, în timp ce alţi teoreticieni un Index. Cititorul poate parcurge access the chapters-folders in the
l-au caracterizat ca ,,fragmente de şi interpreta aceste patru secţiuni în order s/he wants.
39
Mirt Komel

Mirt Komel (b. 1980, Šempeter pri Gorici, Slovenia) studied at the Faculty of
Social Sciences, Faculty of Arts and the Peace Institute in Ljubljana and is currently
a PhD student at Department of Philosophy, Faculty of Arts. He is the author of the
first monograph about the physical and social aspects of touching in Slovenian (“An
attempt at a touch”). He has published poems, novellas, plays and several literary
reviews in the main literary journals in Slovenia and Bosnia and he is the editor of
an anthology of young Slovenian writers, “Zbornik Mladinskega kluba DSP”. His
publications include “Mes(t)ne drame” (“City Dramas”, 2006), a collection of three
plays, “Luciferjev padec” (“Lucifer’s Fall”, 2008), a dramatic poem in ten acts, and
a literary-philosophical travelogue, “Sarajevski dnevnik” (“Sarajevo Diary”, 2008).
40
septembrie 2010 POETRY Poesis interna\ional

NEČLOVEK NOMAN

Novi evropski človek, e new European man,
telesno-izdelan, možgansko-mrtev, body-built brain-dead nobody,
pretegujoč, iztegujoč, sproščujoč, stretching, crouching, crunching,
vsi ljudje na enem kupu, all men amassed together,
zabavajoč se brez muze, amused without a muse,
kot pesnik brez peresa, like a poet without a quill.
telesa brez organov, Bodies without organs,
samozadovoljni jarem, a self-entertaining joke,
to je res dobra šala, a really good joke,
smejoči se brez nasmeha, smiling without a smile,
dotikajoči se preko Facebooka, just poking on Facebook,
toda brez obraza, brez knjige, sadness-free no-face and no-book
ta nečlovek – žalostna čebela. for this noman, a sad-less bee.

Zares pomemben nečlovek< A truly noteworthy noman<
kovač brez kladiva, a hammerer without a hammer,
grobar brez lopate, an undertaker without a shovel,
naokoli hodeči mrtvec, a dead man walking around,
brez truge, kamor bi legel – without a coffin to lay down –
kava brez kofeina, coffee without caffeine,
čokolada brez sladkorja, sugar-free chocolate,
seks brez spolnega odnosa, sex without intercourse,
soine mesne kroglice, sandy soya meat-balls,
za vegetarjanske mesne žakle, for vegetarian meat-bags<
brezalkoholni telovadci, non-alcoholic, ever-jogging,
sami nekadilski lizuni, non-smoking, blow-jobbing,
s prepovedjo kršenja pravil, not-allowed to trespass,
prozorno izginjajoči transparently disappearing
v svetu videza. in a world of appearances.

Čista, zdrava telesa, Pure, healthy bodies,
za čisto, zdravo družbo, for a pure, healthy society,
za svet brez izmečkov, for a world without waste,
brez tujih telesnih tujkov, without foreign strange bodies,
samo njihovi organi naokoli, only their organs circulating,
prodani, kupljeni organi, organs being bought and sold,
organi brez teles, organs without bodies,
nikogaršnji organi, organs of nobodies –
ultimativni jarem, an ultimate joke without a self,
res slaba šala, a really bad joke,
usta brez nasmeha, a mouth without a smile,
samoprevarajoči se sad-full self-fouling
nikogaršnji neljudje. noman’s nobody.

41
Bálint Péter

Hangok csupán
(részlet a szerző regényéből)

A változás korába ke-
rültem< megválto-
zott a viszonyom az anyámmal és
megváltozott a viszonyom a lányom-
mal> az egyiktől az önállóságomat fél-
el, könnyebb néhány haragossal élni,
mint sok-sok hazugsággal! Ezt mon-
dtad mindig nekem. Ne kérd hát, ho-
gy most téged kíméljelek! Pont akkor,
amikor te nem mersz szembenézni
lott kerekes. Én megtakarítok, ő meg
pazarol. Igaz, nem az övéből költ, ha-
nem a francia tulajdonoséból.” A le-
génylakásban néha azon kaptam ma-
gam, hogy szánalmas módon Anna
tem, a másik tőlem félti a saját önál- magaddal és bátran elküldeni magad hálóingét szagolgatom, akár egy ba-
lóságát. A feleségem örökké kibékí- a sóhivatalba!” rátjánál vendégeskedő kiskamasz a
teni kényszerül, hol az anyámmal bé- Ha tehettem, még olvasni is rej- nővér ledobott kombinéját, és róla,
kít össze, hol a lányommal boronál tekhelyünkre, a kollégámtól kölcsön mezítelenségéről ábrándoztam, róla
össze> szelíd szemeivel és béketűrő kapott, s Anna keze nyomán átalakult készítettem filmet az agyamban,
természetével képessé tesz a békülés- legénylakásba mentem. Egyedül is amíg meg nem érkezett. „Minden al-
re, nyugtalanságom, felindultságom, Annával voltam, hátrahagyott illatá- kalommal, hogy rád várok, kicsi An-
aggodalmaskodásom legyőzésére. val és az általa használt ruhadarab- na, azzal a szorongással, csodavárás-
Maga volt annak az a bizonyos sze- jaival, készülő kiállításához felskiccelt sal készülök a találkozásra, hogy az
lepnek a kezelője, ha felgyülemlett vázlataival és gondolataival. Néme- első alkalommal teszlek a magamévá.
bennem a gőz, kinyitotta a szelepet lyik mesébe illő és romantikus terv Merevedésem van, amikor a melledre
és kiegyenlítette a nyomást. A válto- volt, amelyik a gátlástalanok, a sze- gondolok, hőség önti el a tagomat a
zás korát élem< foggal-körömmel ra- rény képességűek, a hatalmon lévők farod látványától. Kankutya módjára
gaszkodom némely képességemhez összefogásán bizonyosan elbukott akarlak meghágni. Szégyenkeznem
és bőszült vágyamhoz, a szemlélt dol- volna. Némelyik pragmatikusnak kéne gátlástalanságom miatt. Aki
gok elemzéséhez és Anna mezítelen- tűnt, ám kiszámíthatósága és átlát- szégyenkezik, sosem kapja meg azt,
ségének élvezetéhez, a bensőségesség hatósága ellenére sem ígért biztos si- amit kíván. Kívánlak Anna. Veled
meghittségéhez és Anna magába fo- kert megvalósítása, hiszen a gátlás- ölelkezésem után, még otthon is me-
gadásának bensőségességéhez. A talanok, a szerény képességűek, a ha- revedésem van.” Őrült voltam> egyéb-
szemlélődésre való képességem tem- talmasok semmit sem utálnak job- ként is< ez a viszony maga volt az őrü-
perálta Anna utáni bőszült vágyako- ban, mint a kiszámíthatóságot és át- let, s bármennyire is szerettem volna
zásomat, s e lehiggadás révén vettem láthatóságot, mert idejekorán meg- olykor véget vetni másfél év után e
birtokba azt a képességet, hogy bes- méretettnek és kirostálásra kerülhet- viszonynak, inkább választottam vol-
zélni tudjak a változás elviselhetet- nek. Az én kommunikációt és mar- na az öngyilkosságot, minthogy fa-
lenségéről, az öregedéstől való vis- ketinget tanuló lányom és az én mű- képnél hagyjam Annát, s ne láthas-
zolygásomról. A dolgok kimondásá- vészeti életet szervező Annám saját sam viszont naponta.
hoz bátorság kell, egyfajta összesze- szívjóságuknak, naivitásuknak, em- Valahányszor hazamentem, s a
dettség, márpedig én magam voltam berszeretetüknek, igazságra ébersé- küszöbön átlépve a feleségem szemé-
a széthullás. Annyiféle szerepbe ké- güknek köszönhetően nem láthatták be néztem, végtelen szelídséget lát-
nyszerültem, erényeim és jellemhi- még, hogy a káosz, az immoralitás, a tam benne> a haragnak, a gyűlölet-
báim oly sokféle helyzetbe kénysze- korrupció fenntartása a gátlástala- nek, a számonkérésnek a nyomát sem
rítettek, hogy nyugodtan használhat- nok, a szerény képességűek, a hata- fedeztem föl tekintetében. Elvette a
tam volna magammal kapcsolatban lomhoz ragaszkodók elemi érdeke, kalapomat és sálamat, hogy a helyére
a „ripacs” jelzőt, ha nem szemléltem melyen a tehetség, a morális vágy, a tegye mindkettőt, mindig mindent
volna magam, tetteimet örökösen kí- szívjóság és szolidaritás eszméje min- rögtön a helyére tett, s csókra tartotta
vülről is, mely a teljes széthullástól dig rajtaveszít. „A főnököm azt állítja< az arcát, mint mindig, ha megérkez-
mégiscsak megoltalmazott. „Tőled ta- egyetlen fityingünk sincs reklámra. tem vagy elalváshoz készülődtünk.
nultam meg kimondani a dolgokat! Eközben milliókkal támogat egy bi- „Nem tudok elaludni, ha nem adsz
Bele a mások képébe. Bátorság, hidd cikliversenyt, mert maga is megszál- egy álomcsókot. Démonok és lidér-

42
septembrie 2010 PRÓZA Poesis interna\ional

cek népesítik be az álmomat. Álom- legkomolyabban vette, s nemhogy az ződések nélküli légkörbe kívánkozott
csókod a varázslatok elleni gyógyír. utolsó ajtót, de egyetlen ajtót sem volna, mert képtelen volt a tisztáta-
Ha nem adsz, hajnalban felébredek, nyitott ki lelkem labirintusában, ahol lanságban élni. Emelkedettség és
és reggelig nem tudok visszaaludni. eltévelyedhetett volna, még a tiltott fennköltség rejtezett jellemében, e
Egyedül a közelséged megnyugtató. ajtó küszöbéig sem merészkedett el, két, már-már romantikus lelkületre
Ha itt vagy mellettem. Maradj mel- maga volt a titkos ajtók védelmezője, utaló erény nélkül aligha viselte volna
lettem!” Várta, hogy szóljak hozzá, őrzője, a tabuk tisztelője, s a gondos- el, hogy szeretőt tartok. „Volt szere-
akárcsak egy jó szót is, nem noszo- kodás mintapéldánya. A könyvtár- tőm tizenhárom, tíz elhagyott maradt
gatott, várta, hogy beszámoljak az az- szobában ülve asztalomnál ki sem három, abból is elhagyott pár, csak
nap történtekről, ahogy a jóravaló kellett mondanom, hogy teát kérek egyre maradtam már.” Emelkedettség
családokban szokás („Vannak még vagy szivart, kérés nélkül hozta az és fennköltség nélkül viselték el a ba-
ilyenek? Gyanakvásom tükörkép”), éppen megfelelő pillanatban az általa rátnői, a kolléganői, hogy férjük sze-
de nekem nem volt mondanivalóm készített gyógyteákat és penetráns il- retőt tart, mert a férjük eltartotta, jól
a számára, mindazon felgyülemlett latú szivarokat, szó nélkül letette tartotta őket, s nem akaródzott fel-
mondanivalóm ellenére sem, amit elém, nem lesett a vállam fölött az rúgni, másnak átengedni, másra
meg kellett volna beszélnünk, még- irományomba, nem igyekezett kifür- hagyni a jólétet, kiböjtölték a jólétig
sem siettette a bennem gyülemlő készni ily becstelen módon a gondo- vezető utat, s élvezni akarták, hogy
mondandók kimondását. „Légy akár lataimat, nem érintett meg a kezével, nem kell többé böjtölniük> „Emma
fölényes, akár magabiztosan kiokta- mint ahogy az anyám tette volna, aki barátnőmnek két lakást is vett a férje.
tó! Állj a sarkadra és csapj az asztalra, simogatásával mindig megzavart az Minden évben új autót kap”, „Na és,
ahogy az anyám tenné! Nem, ne, iga- elmélyült gondolkodásban, szándé- ez megnyugtatna? Ez a megvétel, ez
zán ne még! Adj még egy kis időt, kosan kizökkentett, megzavart, hogy a megvásárlás?” „Semmi sem fekete
hátha megjön az eszem! Saját ma- magára vonja a figyelmemet. „Már vagy fehér.” Vagy azért viselték el
gamtól is.” Szerettem volna, ha meg- nem látsz ebben a sötétségben! Vi- megcsalatottságukat, mert a válságos
fedd, korhol, nyughatatlanságomért gyázz a szemedre! Tudod, Marcikám, időkben szembesültek, szembesítet-
és a neki okozott szívfájdalmakért hogy kisfiú korod óta, mióta meg- ték magukat a ténnyel, hogy Kelet-
egy kicsit rám pirít, elővesz, ahogy operálták a szemedet, vigyáznod kel- Európa e régiójában egy elvált, ma-
anyám mindig is elővett, ha szívfáj- lene a szemedre. Ez a sok betű tönk- gányos nőnek sorsa a megaláztatás,
dalmat okoztam neki, és megállás so- reteszi a látásodat! Óh, emlékszel, le kiszolgáltatottság, nemi nyomorúság,
rolta panaszait, amelyek valósággal volt ragaszt a bal szemed. Egyszer a távlattalanság és reményvesztettség.
áradtak belőle, egy örökös szóáradás nénikéddel utaztál a villamoson. „Semmi kedvem a vízszerelővel ösz-
volt az anyám. Ám vele ellentétben a Nyári meleg volt, rettenetes meleg. S szefeküdni, vagy valamelyik elvált
feleségem úgy tett, mintha nem látna ahogy a villamos a fürdő előtt kanya- osztálytársammal. Egy korombeli nő,
semmit, nem akarna tudni a görbe rodott el, hirtelen megszólaltál az ugyan, mondd, kinek kell. Még ha
útjaimról. „Bár te azt mondod, hogy emberekkel népes villamosban. Ha pénzem volna. Az is oly megalázó.”
amiiről nem beszélünk az nincs is. nem szúrták volna ki a szemem, most S noha emelkedettség és fennköltség
Ne hidd, hogy amiről nem beszélek, én is a strandon lehetnék. Az ember- nélkül viselték el férjük félrehúzását,
azt nem látom. A napnál is világo- ek elszörnyedve tudakolták nénikéd- titkon bosszút forraltak, megátalko-
sabban. Csak szeretném magam től szerencsétlenséged okát. Már ak- dott módon előkészületeket tettek a
megszabadítani a kegyetlen dolgok, kor is képes voltál megtéveszteni az későbbi kegyetlen bosszú végrehaj-
a rideg tények látásától. Kérlek, ne embereket. Szegény dédanyád is tására, várták férjük összeomlását, fi-
játszadozz a tűzzel! Ne akard elém megvakult. A cukorbetegség okozta zikait, lelkit és idegit egyaránt, ami-
vetíteni, filmként lejátszani titkos kis a vakságát. Te pedig azt ígérted neki, kor lecsaphatnak, eljön az ő idejük,
ügyleteidet! Nem látásom önuralom. azt mondtad a kezét megfogva< ha a bosszúállás és leszámolás ideje, s
Magamra erőltetem a nyugalmat. megnövök dédi, mondtad neki, ki- ettől a fogadkozástól és várakozástól
Szeretni akarlak, a nyugtalanító vi- találok egy csodagyógyszert, hogy meglágyult az agyuk, bosszúszomja-
szonyod ellenére is. Talán bolond va- újra lássál, engem lássál. Milyen an- sokká, képmutató döggé álcázott
gyok.” Teljes odaadással gondosko- gyali kisfiú voltál, Marcell!” „Anyám, büntetésvégrehajtóvá váltak. Akik
dott rólam, görbe útjaimról szándé- te mindig múlt időben beszélsz. A pedig e sorssal valamiképpen szá-
kosan nem vett tudomást, mintha tel- múlt idő az engem birtoklásomat, tő- moltak, és a szeretőt tartó férjjel le-
jességgel érintetlenül hagyták volna, led való függőségemet idézi eléd, és számoltak és elváltak, a saját bőrükön
mentes volt az anyai haragvástól és persze elém is.” „Marcell, kicsi fiam, tapasztalhatták meg a megaláztatást,
panaszáradattól, az elővételt követő legalább a múltat hagyd meg nekem!” kiszolgáltatottságot, nemi nyomorú-
számonkérésektől és szigorú feddé- A feleségem nesztelenül ment ki ságot, távlattalanságot és reményte-
sektől, leste a kívánságaimat. Ked- a könyvtárszobából és végezte a maga lenséget, kiváltképp, ha maguk is sze-
vembe igyekezett járni, anélkül, hogy dolgát. Dolga végzés közben hallgatta retőjévé váltak egy elvált férfinak, egy
szándékában állt volna megsérteni a rádió komolyzenei adásait> örökö- családos férfinak, s rajtavesztettek,
gondolkodásom csendjét és lelki élet- sen komolyzenét hallgatott, mintha mert egy ötvenéves nő ugyan kinek
em belső köreit. „Ha te tudnád, amit a magány és a megváltozott korral kellene a maga elviselhetetlen rigo-
én, ki babája vagyok én, te is sírnál, járó profán bajokkal folytatott küz- lyáival és nemi nyomorúságával. „El
nem csak én, keservesen úgy, mint delmek szorításából valamifajta éteri sem hiszed, Marcell, egy menstruá-
én”. A Kékszakállú tilalmát a lehető magaslatba, fény- és egyéb szennye- ciós nyűgöktől megszabadult nő,

43
Poesis interna\ional PRÓZA septembrie 2010

mennyire megszabadul a teherbeesés Marcellem, te a veszteség fájdalmáról mondtad, megsemmisítette benned
örökös nyűgétől. Felszabadul és vá- hallani sem akarsz. Sorolhatnám a ezt az érzést? Komolyan mondod,
gyakozik. Jobb, egy fiatal szeretőnél veszteség fájdalmait, de te szörnyű- hogy úgy élted le velem ezt a harminc
is! Nem hiszed? Egy próbát teszel ve- séges önzőségeddel leintesz, kegyet- évet, hogy sosem szerettél engem?”
lem?”, „Egy ötvenéves nő, a nagyma- lenül belém marsz. Veszteségeim fel- S mialatt én Anna hívójeleit próbál-
ma szerepére és ne a szeretőére vágy- sorolhatatlanok, kimondhatatlanok. tam megfejteni, mely igyekezetem
jon”, mondta a maga kegyetlen ne- Nekem is szükségem volna arra a (ezt is csak a naplóírás közben értet-
velési elveit valló anyám, s bár anyám Marcellre, aki végighallgatja az ő ked- tem meg), nem is annyira Anna mag-
és a feleségem véleménye a legritkább vesét. De te nem. Folyton azokra a netikus vonzású lényegének, az iránta
esetben egyezett, a feleségem, tudom némberekre gondolsz. Amikor visz- fellobbant szenvedélyem természe-
jól, a maga megértő alapállása elle- szatérsz hozzám, kedvesed praktikái tének megfejtésére irányult, mint in-
nére is osztotta anyám ebbéli véle- alantasnak tűnnek majd föl. Pláne, kább a saját énem diszharmóniáját,
ményét, s alig várta, hogy nagymama hogy eszedbe jut, mással is gyako- kizökkentségét és felelősségét ipar-
legyen, ezért is háborodott fel, még rolja, nem csak veled. Gyűlölni fogod kodtam megvilágítani, a feleségem
csak a gondolatától is, hogy egy bal- azokat a kis praktikákat. Magányos- éber lévén, hallotta azon halk han-
kézről való nőtől gyermekem szüles- ságod és sóvárgásod szegletkövei gokat és néma hívójeleket, melyeket
sen, s ezzel az összeomlásomat siet- lesznek!” Még a barátaim közül is so- segélykérésként bocsátottam ki ma-
tessem, életemet derékba törjem. Az kan emlegettek jámborságot, emel- gamból, anélkül, hogy segítségre tör-
asszonyok azon fajtájához tartozott, kedettséget és bizonyos fokú szent- ténő buzdításomat valaha is formába
akik saját jószívűségükkel, áldozat- séget vele kapcsolatban, mert a türe- öntöttem volna. Minél bizonytala-
készségükkel, hűségükkel, munkabí- lem és megbocsátás határait rég szű- nabb voltam Anna hívójeleinek a
rásukkal, férjük becsvágyának támo- kebbre vonta az erkölcsi értékrend, megfejtésében, haboztam és külön-
gatásával, tapintatos jelenlétükkel, mely szemellenzős és képmutató mó- böző elméleteket gyártottam saját
csöndes szerelmi szenvedélyükkel, don azt akarta volna megerősíteni az használatra a hívójelek észlelése, ér-
kitartásukkal és állhatatosságukkal emberben, hogy a rövidebbre fogott telmezése közben, a lelkemből kisu-
nem kérkedtek. Ellentétben a szüf- póráz megakadályozza az erkölcsi ki- gárzó hívójelek, melyekről akkoriban
razsettekkel, a családi boldogság és lengéseket. Ezzel szemben épp az el- még nem tudhattam egészen bizto-
nyugalom alapjának saját áldozatvál- lenkezője látszott megvalósulni, akár san, hogy lelkiismeretem ébredésé-
lalásukat és türelmüket tartották. A a rövid pórázra kötött kutya, az em- nek és zavarodottságom ellenére ön-
férfiember szenvedélyeit, szertelen- ber is elszakítja a mozgásterét szűkítő magamról szóló tanúságtételeimnek
ségeit múlandónak hitték, s tudták, pórázt, ha nem lát esélyt szabadon a megnyilvánulásai, annál határozot-
hogy az idő nekik dolgozik. Olyasmit kóborlására. Diktatúrák képviselői tabban jelezték, az önzőség és szen-
tudott, amit anyám nem, szolgálni és gondolják azt, hogy a rég idejemúlt vedély szűrőjén keresztül is, elfojtott
a szolgálatra mindig készen állni, vallási erkölcsök és teokratikus tör- természetes énem működését. A fe-
nem feltétlenül alázatosságból, szen- vények helyébe egy újat, a réginél leségem pontosan észlelte, hogy kész
teskedésből, túlvilági előnylesésből, markánsabbat, ellenőrizhetőbbet és vagyok látni a szenvedélyeim fogsá-
mennyországba első osztályon való betarthatóbbat kell teremteni, mely gában vergődő önmagam zavaro-
utazási szándékból, egyszerűen ilyen az egyént a közösség kontrollja alá dottságát, és kész vagyok tanúságot
volt a természete, mindenféle ha- helyezi. tenni e zavarról, éppen azon hangok
szonlesés, számítgatás, jutalomvárás A feleségem imádott mindenféle segítségével, melyek megszólalnak a
nélkül szolgált, szeretett. S mivel a Requiemet, Mozart Requiemje és tudatomban és a lelkem mélyén, s
tetszetős pózok, külvilágnak szóló Bach fúgái és a Carmina Burana ak- közvetítik felém a világot, melyet
színházi előadások, hangzatos szóla- kor is szólt a kazettás rádióban, ha csak az észlelt és újraértelmezett han-
mok, ledér önmutogatások nélküli másnapi német órájára készült. Szá- gokon keresztül vagyok képes leké-
szeretet idejemúlt magatartásformá- mára a zene és költészet hangok hal- pezni a magam számára. „Nem hi-
nak számított, nem is igen talált meg- lása volt, melyek egyfajta hívást su- szek már Anna önzetlenségében. Mi-
értésre, ami a legkevésbé sem zavarta, galltak. A halk és eleinte megfejthe- óta elvesztette gyermekünket, s nem
mert nagyapám egy másik intése is tetlennek tűnő hangok, a lélek ráhan- hajlok a válásra. Bár nem mondta ki,
eszébe jutott< „A mi családunkban goltságát és hívásokra nyitottságát hogy szeretné, ha elválnék. Egysze-
nem szokás elválni. A válás az össze- feltételezte a részéről, s valahányszor rűen nem ragaszkodik hozzám oly
omlás kezdete”, s tudta, hogy szolgál- csak zenét hallgatott vagy verset ol- szenvedélyesen, mint korábban. Ab-
ni tudó szeretete nélkül egy szemvil- vasott, ezek a halk hangok és néma ban sem vagyok biztos, hogy a hát-
lanás alatt összeomlanék Az össze- hívások visszatérítették önmagához, térben nem kötött-e valamiféle aljas
omlás még nem halál, csak a halál eredendő szívjóságához, szeretetre kis alkut a férjével. Vagy a nyelvöltö-
felé vezető rögös út, melyen annyi nyitottságához, ráébresztették értem gető Evelynnel. Már nem eszik olyan
kudarc és veszteség, gyalázat és ver- vállalt felelősségére, s azt kutatta, forrón a pitét! Amikor magam elé
gődés jut osztályrészül, hogy az em- hogy kötelességeimet háttérbe szo- idézem a képet, hogy a férjével is,
ber könyörög a halál jöttéért. „Nincs rító szertelenségemnek, irányába is gyomorgörcsöm van. A méretes fa-
szándékomban versengeni egy nálam megnyilvánuló önzőségemnek való- rok! Elkottyintotta Anna, hogy egé-
fiatalabb vetélytársnővel. A szerelmi jában mi is lehet az oka.”Mondd, szen megviselte férje legutóbbi sze-
praktikákban rajtavesztenék. A leg- Marcell, tudsz egyáltalán szeretni retője, egy egyetemista lány, aki éj-
nagyobb vesztes te magad volnál. még? Vagy az első szerelmed, ahogy jel-nappal hívogatta, randevúra a fér-

44
septembrie 2010 PRÓZA Poesis interna\ional

jét. A méretes farka miatt. Mi ez a világosan kirajzolódott”, s megraga- szom meg magam. Szenilitásom örö-
pálfordulás? A megcsalatás szégyene dásuk, formába öntésük örökös gon- kös készenlét, próbatétel, önvizsgá-
fájdalmasabb, mint a méretes farok. dot jelentett, hiába is nyújtottunk kat, éberség-kontroll, menekülés, ál-
Na, ja! Megcsalt feleség tempója! Már egymásnak szellemi és lelki mankót. cázás, hamuszórás. Szenilitásom fé-
abban sem hiszek, hogy szerettél ma- Ugyanis nem egy malomban őröl- lelem, büszkeség, fennhéjázás, távol-
gadba fogadni, s nem inkább csak el- tünk, nekem és neki más-más módon ságtartás, jogot formálás. Jogot for-
viselted behatolásomat. Kései refle- volt megragadhatatlan és kifejezhe- málok arra, hogy bizonyos távolságot
xió, amikor minden kétségessé válik, tetlen egy-egy világosan kirajzolódó tartsak azzal az öregedő, öregségétől
ami korábban bizonyosság volt.” gondolat, s gyakorta hiába is gondol- félő esztétával szemben, aki vagyok,
Feleségem a lektorátus német tuk ugyanazt, vagy csak hasonlót egy és aki nem vagyok. Szenilitásom csa-
nyelvtanáraként is örökösen készült közös olvasmányról, koncertélmény- lás, öncsalás, hékulázás, fedezékbe
az órákra, hogy a hallgatóknak vala- ről, életélményünkről, másként for- vonulás, hogy saját őrjöngéseimet el-
mi érdekeset mondjon Mozartról és málódtak, teremtettek korrespon- viselhessem, szenvedélyeim kirobba-
Bachról, Hölderlinről és Rilkéről, danciát gondolataink, másként ku- násának zöld utat engedjek. Szenili-
mert távollétemben, pontosabban szálódtak és váltak megragadhatat- tásom magány, boldogtalanság, meg-
nyomasztó jelenlétem hiányában ki- lanná. Ugyanakkor évtizedes olvasá- váltás a józansággal szemben. Bern-
nyílt és tökéletesen felszabadult, és sunk idő- és térbeli utazás volt, egy- hard és Sebald jogos örököse, méltó
örökösen érdekfeszítő előadásokat egy könyvbe magunkat olvastuk bele, utóda a szenilitását takargató, rögesz-
tartott a német kultúráról. S hogy s hogy beleolvastunk mások élettör- méit palástoló, szívjóságát üldözési
megvettem neki Sebald Austerlitz- téneteibe, önéletrajzi írásaiba, nap- mániával elleplező Rousseau-nak,
ét, az „elháríthatatlan kétségbeesés lóiba és levelezésébe, rádöbbentünk, eszmélkedésem atyamesterének. Így
talaján” állás és múltfaggatás e pom- hogy minden írás< önéletírás, minden állunk!”, mondtam az idézetek egy-
pás remekművét, az önkeresés köz- olvasás mankó egy másik optikából beringását kiegészítendő, s kiegészí-
ben megtalált hangok és idegenség- megpillantott magunk életének újra- tésem, mely játék volt a javából, ön-
érzet felfejtésével telített szavak egy- írásához, a múlt különböző idősza- magam kifigurázása és játékba hozá-
másba ölelkezésének nyelvi bravúr- kaszaiban feltűnő magunk folyama- sa, nem csak szenilitásomra, hanem
járól tanúskodó regényt, rögtön fel- tos és emlékezetzavart -, kihagyást a bennem lakozó tébolyra is rávilá-
olvasott nekem belőle, hihetetlen ma- előidéző másik magunk közötti sze- gított. „Szenilitásom olthatatlan sze-
gabiztossággal tapintva rá bizonyta- relőszőnyeg-kifeszítéshez, mely szel- retetvágy és önmegsemmisítés, le-
lanságom lényegére. „Olykor meg- lemi tornamutatvány sokkal inkább mondás és elfogadás, elfogadlak
esett még, hogy egy-egy gondolat- jellemez bennünket, élettörténeteink olyannak, amilyen vagy. Szenilitásom
menet szép világosan kirajzolódott a át- és fölülírását, mint az időben és szúpercegés és haltátogás, láthatatlan
fejemben, de már akkor tudtam, mi- térben hol itt, hol ott feltűnő magunk járatokban fúrom át magam, folyó-
közben még történt, hogy képtelen leírása, mely a megragadásra tett két- medrek mélyére úszok, hogy rád ta-
vagyok megragadni, mert mihelyt ségbeejtő kísérlet. láljak. Szenilitásom a véget-érés el-
kezembe fogtam a ceruzát, a nyelv, Számtalanszor eljátszottuk, hogy fogadásán nyugszik, heideggeri ha-
amelyre korábban bízvást hagyatkoz- egy-egy író mindkettőnk által olva- lálhoz-viszonyuló-lét.”
hattam, és amely egykor végtelen le- sott könyvéből felolvastunk egy pasz- A feleségem törődött velem, kö-
hetőségeket nyitott, a legunalmasabb szust, s magunkat olvastuk bele, va- tődött a személyes dolgaimhoz, kérés
frázisok gyűjteményéve silányult. gyis a mankónak használt szavak se- nélkül porolta le a könyvtár ezernyi
Egyetlen fordulat sem akadt a mon- gítettek egy világosan kirajzolódott könyvét, sohasem hagyta volna, hogy
datban, amelyik ne bizonyult volna gondolat másként, a saját magunk a bejárónő a könyveimhez vagy az
hitvány mankónak, egyetlen szó sem, optikájából és élményvilágából tör- ingeimhez nyúljon> tudta, hogy ide-
amelyik ne hangzott volna kiürese- ténő újramondásához< ezekből az át- gesít, ha nem találok valamit> tudta,
dettnek és hazugnak”. S mint ahogy iratokból jobban megismertük egy- hogy könyv- és ingmániás vagyok,
a könyvtárban az összezsúfolt köny- mást, mint bármely közösen és mindkettőből elképzelhetetlen
vek és bennük megszólaló különböző együttesen átélt élethelyzetből, mert mennyiség állt rendelkezésemre, in-
hangok diskurzust kezdeményeznek ezeket a közösen és együtt átélt élet- geimet naponta többször is váltogat-
egymással, kedvem támadt egy másik eseményeket is átírtuk, másként em- tam, a lelkiállapotomnak és kedély-
idézettel megfelelni hitvesemnek, a lékeztünk rájuk, s az eltérés, az átíra- változásomnak megfelelően. Levele-
számára lelki sokkot és nyelvi ör- tok közötti különbség magunkra ve- imet sorba rakta az asztalon egy ki-
vényben elmerülést okozó Kioltás tett fényt. „Bejelentem neked, ünne- jelölt levéltartóban, s az „irodalmi”
egy passzusával< „Amennyiben mó- pélyesen, szenilis bolond vagyok. Aki levelezésem darabjait archiválta kar-
dunkban áll, legkésőbb ha elérjük a minél inkább igyekszik fülön csípni tondobozokban, melyek az évtizedek
negyvenet, kiáltsuk ki magunkat sze- a múltat, annál kevésbé képes felidéz- alatt megsokasodtak és valóságos
nilis bolondnak, s próbáljuk végle- ni a történteket. Folyton kitalál, ki- kincseket rejtettek, bármelyik levéltér
tekig élezni bolondériánkat. Egyedül színez, behelyettesít. Valóságosnak értékes hagyatékát képezték volna.
a bolondéria tesz boldoggá mind- láttat soha meg nem történt esemé- Valaha indult nemzedékek képvise-
eket”. Az évtizedes olvasás, mely uta- nyeket. Szenilitásom tettetés, ráját- lőinek, kisiklottaknak és révbeérke-
zás volt a lelkünk mélyére és emlé- szás, megjátszás, átvedlés, más bőr- zetteknek a veszélyes és személyes
kezetünk legeldugottabb tárnáiba, ébe bújás, pőrére vetkezés. A megté- gondolatait, manifesztumait, betiltott
ahonnan „egy gondolatmenet szép vesztés, a rászedés szándékával ját- kiállítások megnyitószövegeit és kri-

45
Poesis interna\ional PRÓZA septembrie 2010

tikáit, kritikus elmék egymás közti kezdtem vele. „A kutya fáját! Ne kí- Jelen volt az életemben, ha nem
vélemény- és ítéletformálásait, ellen- nozz már az örökös aggályoskodá- is tolakodott előtérbe> a zsigereimben
őrizhetetlen olvasmányélményeikről soddal! Úgy féltesz, mintha taknyos éreztem jelenlétét, olyan mélyen ívó-
és utazásaikról szóló beszámolókat, kölyök volnék. Ha slamasztikába ke- dott elmémbe és emlékezetembe,
az utazó szemével megpillantott, fel- veredtem, majd csak kimászok on- mintha mindig is ott lett volna, nem
fedezett és körülírt világról szóló ant- nét. A szarból kimászások embere emlékszem arra, milyen volt az a lét-
ropológiai szövegeit tartalmazták. vagyok. Örökösen a szarból ránga- állapot, amikor nem volt az elmém-
Gondoskodott róla, hogy legyen az tom ki magam. Önkezűleg.” Nem le- ben és emlékezetemben. Akinek van
asztalomon vonalas füzet, mert csa- hetett kizökkenteni végtelen nyugal- gyermeke, pontosan tudja, miről be-
kis olyan kisméretű vonalas füzetbe mából, nem lehetett kibillenteni vég- szélek> a gyermek születése után bi-
tudtam írni, mint amilyenbe a na- telen gondoskodásából, szeretetéből, zonyos idővel az ember bár birtokolja
gyobb osztályos diákok szoktak> megbocsátó fölülemelkedéséből, ho- korábbi emlékeit, saját gyermekko-
minden második sorba írtam, hogy lott nem a pótolhatatlanul gondos- ráról, fiatalságáról, mégsem képes
a szavak alá vagy fölé írandó javítá- kodó anya szerepében pózolt, nem a tisztán, gyermeke létének zsigeri ér-
saimnak is hagyjak helyt> minden szeretet rideg kőszobra volt, nem zése nélkül látni a múltat, mely ezáltal
szövegem, esztétikai fragmentuma- örökösen álmodozó és éteri magas- soha többé nem olyan, mint amilyen
im, olvasmány-, koncert- és kiállítá- ságból szemlélődő természet volt. valójában. A feleségem ilyen zsigeri
sélményeim, klasszikus esszéim és Épp ellenkezőleg, nagyon is racioná- módon volt jelen elmémben és em-
naplófeljegyzéseim eleve az át-és föl- lisan gondolkodott, pengeéles logi- lékezetemben. „Az idő összeszőtte
ülírás igényével, kényszerével, mun- kával érvelt, képes volt órákig szösz- hálóinkat, s bárhol merítenénk há-
kamódszerével íródtak ezekbe a kis- mötölni egy szó jelentésárnyalatai- lóinkkal, mindig összegabalyodná-
méretű, vonalas füzetekbe, melyek nak a kibogozásával. Fegyelmezett- nak. A létezés metafizikai szintjén
szintén egy-egy levéltár gyűjtemé- sége túlszárnyalta az enyémet, s ha kapcsolódott össze a sorsunk. Én a
nyét gyarapíthatták volna, ha bárki elcsüggedtem egy gondolat végig- gyökér vagyok, s te a fa, az ég vagyok,
is igényt és számot tart rájuk. Egyes gondolása közben, számíthattam je- s te a hajnalhasadás, az érett szőlő
egyedül azért nyugtalankodott, hogy lenlétére< végighallgatta okfejtésemet, vagyok, s te a belém harapó száj, az
nem szenvedek-e valamiben hiány> még tisztázatlan gondolatszövedéke- ige vagyok, s te a nominalitás, én a
nem sebeztek-e meg a fegyvertelen- imet, érzékelte magát a gondot, s azt, kijelentés vagyok, te a felülírás, az ak-
ségemmel és jóhiszeműségemmel hogy hol akadtam el a gond kifejté- kord vagyok, te a futam. Bárhová is
visszaélők> nem bonyolódtam-e fe- sében, s megfontolásra ajánlott egy futhatsz, bújhatsz, a búvópatak a föld
lesleges pörpatvarba, amely napokig méhében csörgedez. Szélmalomhar-
kifejezést, egy emlékfoszlányt, mely
is elvette az életkedvemet, lehangolt cot vívhatsz a sorsod ellen, időről
és önemésztésre késztetett. „Ne jelenlétéről tanúskodott. „Az egykor időre meghempergőzhetsz a sárban,
emészd a szívedet! Emlékezz a bölcs mindent cáfolok kijelentésével min- pokolra szállhatsz, nem menekül-
mondásra< cor ne edito! Egyetlen denkit meghökkentő, maga ellen ha- hetsz előlem. Az őrangyalod vagyok.
rosszindulatú, alantas és szellemtelen ragító fiatalember nem sokat adott a Árnyékként követlek”. Hümmögtem,
támadás sem éri meg, hogy szíved tényeket felforgató, átrendező, más mert olyasfajta bátorság kellett e sza-
rendetlenül kalimpáljon. Aki valaki megvilágításba helyező magatartásá- vak kimondásához, hogy egyedül a
másra rátámad, a megfélemlítés és nak következményeire. A dolgot a hümmögés, a rácsodálkozás és belá-
összezavarás szándékával teszi. Te pe- sarkából fordította ki”> „Emlékezz tás artikulálatlan hangja volt képes
dig hiába is védelmeznéd a megtá- csak milyen rosszul esett neked is, kifejezni gondolataimat. A hümmö-
madottat, vagy helyt sem adnak a ki- hogy az idős szobrászmester a maga gés egyszerre felfedezés és elismerés,
igazításnak, vagy magadra vonod a önző érdekeinek megfelelően akart egyetértés és elfogadás, a káosz fel-
kiigazított haragját.” Egyszóval pó- ki- és felhasználni. Belekotyogott a szakadása és metafizikai síkon össze-
tolhatatlanná tudta tenni önmagát, róla írt kritikádba. Átíratta veled, ki- szedettségre törekvés, a másikra
pótolhatatlanabb volt bárkinél< maga húzatta a neki nem tetsző jelzőket és megnyílás és befogadásra készség.
volt a pótolhatatlan anyám. S ez a párhuzamba állításokat. A saját ma- Meg kell élni azt a bizonyos kort,
senki mással nem helyettesíthető, pó- gáról készülő szobrát is maga akarta amikor az ember képes hümmögni.
tolható jelenléte az életemben, gon- kifaragni. A te kezed volt a véső, meg Nem nyilvánosan dacolni, ellenkez-
dolataimban, emlékezetemben< mér- a kalapács. Mihelyst ellene szegültél, ni, hárítani és elutasítani, s nem nyil-
hetetlenül nyugtalanított, fölizgatott megorrolt rád”> „Mindent a zenéből vánosan elfogadni, egyetérteni, meg-
és nyugtalanságban tartott, önfagga- tanultam. A nyelv szerkezetét és a közelíteni és befogadni képes az em-
tásra késztetett és aggodalmas szem- költők metafizikus beszédét a zene ber, hanem a metafizikai szinten be-
besülésekre ösztönzött. Már-már éteriségéből, megtagadhatatlanságá- látottat, megragadottat és elfogadot-
kedvem lett volna arra biztatni, hogy ból lestem el. Mindig habozok, ha tat egyetlen hümmögéssel tudja ki-
dobjon ki, mint egy megunt rongyot, egy jelzőt a magam nyelvére fordítok. fejezésre juttatni. A belátás kora ez,
tagadjon meg egy ilyen hiú és önző A saját magam megragadhatatlan él- a belátás képességének és birtoklá-
embert, mint amilyen én vagyok, ám ményeit kölcsönzöm egy szófordu- sának a kora, amikor bármilyen testi
a legnagyobb tisztelettel és szeretettel lathoz. Esztétikai okfejtéseid műfor- kínzással fenyegethetik az embert,
és gondoskodással beszélt velem, dítások, magadat kölcsönzöd egy- tudja, hogy a sorsa magasabb szinten
még akkor is, ha pillanatnyi dühöm- egy mű leírásához. Te magad vagy a rendeztetik el, vagy már elrendezte-
ben érthetetlen módon veszekedni műleírás.” tett. (...)

46
septembrie 2010 AnCHET{ Poesis interna\ional

Ce i-a\i recomanda să citească unei persoane
care nu are habar de poezie, dar vrea să se
facă bine?

noémi László François Villon, “Micul Testament”
Petrarca, “Sonete”
Walt Whitman, “Leaves of Grass”
Ted Hughes, “Crow”
“Antologie de haikuuri japoneze”

Sorin Gherguţ Sunt diverşi parametri, în functie de care lista ar putea suporta adaptări – de
la a nu avea habar de poezie şi, în general, de nimic, la a avea habar de tot şi
toate, mai puţin de poezie. Am încercat să optimizez, presupunând că e
vorba de o persoană vorbitoare şi cititoare de română. Cred că mi-ar fi fost
mai uşor să fac o listă de poeme.
“Atlas de sunete fundamentale” – antologie şi traduceri de Ştefan Augustin
Doinaş
“Antologia poeţilor generaţiei 80” de Al. Muşina
Celelalte 3, dintre urmatoarele 6<
Mircea Cărtărescu, “Plurivers”
Cristian Popescu, “Arta Popescu”
François Villon, “Poezii” (traducerea lui Neculai Chirica would do)
Guillaume Apollinaire, “Alcooluri”
Simona Popescu, “Lucrări în verde”
Lautréamont, “Cânturile lui Maldoror”
“Antologia avangardei literare româneşti”, de Marin Mincu

Martin (...) As an English speaking poet, these five books were the most important
to me.  Rilke’s book does exactly what it promises to, asking (and answering)
woodside all the questions a young poet should.  Stevens and Yeats demonstrate the
voice and vision I aspire to, and Shakespeare remains the finest crasman in
the English language.  I came to the McClatchy book later in life, but it
proved invaluable in broadening my horizons as a writer/reader (and
introducing me to some of the first Romanian poems I read in translation).

Wallace Stevens, “Collected Poems”
Rainer Maria Rilke, “Letters to a Young Poet”
William Butler Yeats, “e Collected Poems”
JD McClatchy, “e Vintage Book of Contemporary World Poetry”
William Shakespeare, “Complete Works”

47
Teodor Dună Răspunsul la întrebarea ta, rezumându-mă la cărţile de poezie româneşti<

Ioan Es Pop – “Ieudul fără ieşire”
Cristian Popescu – “Familia Popescu”
M. Ivănescu – “Versuri”
Virgil Mazilescu – “va fi linişte, va fi seară”
Dan Coman – “Ghinga”

Gerevich Rumi
Cavafy
András János Pilinszky
Attila József
Seamus Heaney

Dumitru ~ntrebarea astfel formulat[
mai degrab[ implic[ o list[ de autori contraindica\i.
Păcuraru Dac[ “bolnavul” vrea s[ se fac[ bine
s[ stea departe de poe\i precum
Arthur Rimbaud,
Georg Trakl,
Paul Celan
Silvia Plath,
John Berymman,
dar ;i de vreo 10-15 poe\i rom]ni
printre care i-a; include
pe Ion Mure;an ;i Claudiu Komartin.
Contraindicate sunt ;i antologiile.
~n fine, dac[ dore;te s[ se vindece de tot
persoana `n cauz[ trebuie s[ se apuce de scris.

Gökçenur Basho,
Wallace Stevens,
Çelebioğlu Melih Cevdet Anday,
Ilhan Berk,
Pentti Saarikoski

Yaprak Öz Emily Dickinson
Sylvia Plath
E.E. Cummings
Paul Celan
Furuğ

48
Deniz Otay

Deniz Otay (n. 1993) este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Petru Rareş”
din Suceava. A câştigat mai multe premii la concursuri pentru tineri poeţi,
anunţându-se ca una dintre vocile cele mai promiţătoare ale anilor următori.

ultima ta cămaşă singura mea rochie de mireasă

fiecare cămaşă de forţă în care
s-a zbătut mama mi se adânceşte
tot mai tare în braţe /nu le dau
drumul sunt ultimele în care
a lăsat o urmă

de acum mă pândeşte gândul că
e rândul meu să le îmbrac sunt
singurele lucruri pe care
mi le-a lăsat. o aleg pe ultima,
purtată la plimbarea
de dimineaţă când doamnele îşi
îmbrăcau rochiile de vară ca scoase din cutie
ultima în care şi-a spus crezurile prin
somnul agitat de atâta vreme

//eu auzeam ce spui mamă ei te îndopau
cu pastile să-ţi potolească crizele//

şi acum îţi îmbrac ultima cămaşă
ca pe o rochie de mireasă/ te aud şi te văd
tot mai clar

apropie-te le voi spune despre ce vorbeai şi
cum uitai cuvintele din cauza caniculei/aşa
se întâmplă pe timp de vară
dar acum a venit iarna si îmi îngheaţă
lunile de comă pe care încă le port în braţe/
cămăşile îmi rămân undeva în pântece

or să audă despre tine mamă chiar de-ar fi
să mă lege în propria mea rochie de mireasă

49
Poesis interna\ional DEBUT septembrie 2010

Femeia nordului

Nu e pomenit nicăieri în Cartea vikingilor numele acesta

doar bătrânii eschimoşi scriu despre
obsesiile ei necurate,
asta îi îmbărbătează
nu le rămâne decât să se adune pe
coapsele ei ca bolile, aşa
noaptea polară trece mai uşor
dezgheţul e departe de igluri când
stau adunate ca stolurile, înfipte în gheaţă the heroin diaries sau
plecarea de acasă
până şi polii se schimbă mai des
decât îşi schimbă ea direcţia dar
locuiesc în oraşul în care
odată cu ziua polară ignoră oamenii îşi sudează perechi de mâini/
gândul masochist pentru eschimoşi una şi încă una
de a fi mai aproape de soarele african. fără să le pese că sunt
plec spre dezgheţ,
prost cusute/ că le ies
doar când nu mă sufoc din haine. aşa
simt coborând în locul meu Femeia nordului
au unde să îşi ţină
căldura/ pe când un somn
prea lung te poate duce
jurnal de pe linia de aşteptare la spital. atunci

fiecare pereche de mâini
nu mi-au dat nici măcar încălzeşe holurile cu
un pat de spital sub care aerul de acasă, aşa,
să îmi ascund plânsul mut aşa că
prost cusut cum e el/ cum
dimineaţa somnul îşi păstrează şi acum a ştiut mama să mi-l pregătească
coloana curbată într-unul din mai bine. şi în acest oraş în care locuiesc
scaunele acelea în care m-au aşezat
la grămadă cu şchiopii. vorbeau mai bate slab câte o inimă/ de aceea
în nu ştiu ce limbă, cu mult deasupra oamenii îşi sting ruşinaţi
celor o suta treişcinci de centimetri ai mei. fiecare lumânare
vorbeau despre cum să mă vindece care le-a fost aprinsă vreodată/ se îndoaie
între degete
nu ştiu nici acum de ce boală unii pe alţii
nu ştiu nici acum cu ce fel de ochi
vedeau în mine aparatele care să aibă siguranţa că
îmi fură din minţi bătaia cea mai mare e blocată
de fiecare dată mai mult, ca fiarele undeva/ la mijloc

eu nu cred decât în ochii mei care
nu găseau boala niciunde. nu cred
decât în gheaţa pe care o adun
puţin câte puţin

să nu mă doară când
or să mă aşeze pe masă
cu ochii deschişi

50
VERSEK

Dan Sociu

Ennek az agynak minden szennye Mondták a tévében
kezdődött a holttestek meghosszabbodnak
egyszerre az első tiszta maszturbálásommal, néhény millimétert
bűnösség nélkül, magasabb nő leszel
félelem nélkül, mert szerelmesebb férfi leszek,
éppen felfedeztem
hogy senki sem tudhatja magasabb leszek
mi van eszemben, védve érzed majd magad.
a szülők sem,
az isten sem.

Akkortól
el a végig A megvert nő
szabad leszek, és
aki a semmibe néz
mindörökre – az ablakon
emberke egyedül, a 8. emeleten
egyedülálló fejben. irigykedik
a megvert nőre
aki a semmibe néz
az ablakon
az 1. emeleten<
Egyik napról a másikra az elsőt nem szánják meg
csak esetleges éhes, eltévedt
megnőtt az eső sirályok.
zöreje<
egyenesen a tarkómba
az ablak mögött
egy óriási macska
morzsolja fogai közt Mi kell egy férfinek –
egy óriáshal
csontvázát – egy rúd
vagy négy méter alumínium cső
a helyen ahol állok húsz méter vasbeton
néhány napja hatos átmérőjű,
csend van – négy négyzetméter terakott,
két kiló festék,
voltak csendes bőrszíjak
napok egy magas domb –
mikor
mindenre hogy nagyon magasról ráhugyozzon
gondoltam – szülővárosára.
mondd el
a legrosszabb dolgot
ami veled
történhetne
és rögtön
körülírnék
egy másikat
rémesebbet.

51
Uram, tégy erőssé
mint egy póker automata billentyűi.

Útipénzem megittam
és az eső tönkretette az összes csikket.

Gyűjtsek annyi erőt,
hogy kimenjek a buszállomás budijából
és rámosolyogjak egy sofőrre<
isten bizony mondom neked, testvérem –
átmész ma velem Lipicán.

Uram, add nekem a rövid szoknya erejét
Hét férfi vár az állomás kocsmájában.
Vár zavarosan bámul a poharak fölött –
a lábai durvák,
öregek, lyukacsos harisnyába szorítva.
Dudorásznak a sörfoltos
rövid szoknya alatt.

És mind álmodják hogy
egy pillanatra elvinnék magukkal
a meleg fülkébe,
behúzott függönyökkel.

A hazafelé vezető úton.

Miközben hülye hivatalnoknővel veszekszem –
Próbálok másra gondolni<
próbálok a robotra gondolni
amit az amerikaiak küldtek
kúszni a Marsra.

Ma reggel felemelte, egy pillanatra
fejét az ottani
égre, habár arra programálták, hogy
csak és csakis orral a
vörös kövek közt járjon.

Egyfajta bélféreg
nyomtatványokat osztogat –

csakis orral
a vörös kavicsok között,
és az egész NASA-stáb
talpraugrott, kétségbeesve,
ilyesminek nem kellet volna megtörténnie. Den Sociu 1978. május 20-án született
Botosani-ban.
Ma este el fogok aludni, fáradtan Kötetei< Jól lekötött üvegkannák, pénz még
megdagadt lábbal, egy hétre (Editura Junimea, 2002, Mihai
a híradó közepén Eminescu-díj),
pontosan előtte mielőtt mondanák hogy tetü testvér (Editura Vinea, 2004)
túlzott énekek (Cartea Romaneasca,
természetesen, a robot furcsa fényeket 2005)
látott az égen,
seholsincsenek
nyilvántartva Király Zoltán fordításai
52
Daniel Calabrese

Daniel Calabrese Argentínában született, 1962-ben. Több verseskötetet közölt.
Japán, spanyol és angol nyelven is megjelent. 1990-ben elnyerte az Alfonsina Storni
díjat. Alapítója és igazgatója a Repülés költészeti magazinnak Santiago de Chileben.

Daniel Calabrese was born in Argentina in 1962, lives in Santiago de Chile.
Founder and director of the poetry magazine “Flight”. He published several volumes
of poetry in Spanish, in Japanese and in English. In 1990 he won the prize Alfonsina
Storni.

EL DESPEÑADERO A SZIKLA
Supe que moría en este mapa Tudtam, hogy haldoklik e térképen,
y no se hundían las piedras sobre el agua és a kövek nem süllyedtek a vízbe
ni las islas flotantes< islas de fe. úszó szigetek< a hit szigetei.
Pensé y me vi muerto És azt hittem, meghalt
como las manzanas pesadas, caídas leesett suppanva, mint az alma
con todo su jugo a la tierra bestial. leve szétfolyt a vad földön.
Tierra que se las come y las ensucia. A piszkos föld móhon beitta.
Me he dicho siempre< Mindig is mondtam neki<
no caigas, no seas enfermo, ne essen el, ne legyen beteg,
caedor< no. ne múljon ki.
En este mundo laborioso, Ebben a gürcölő világban,
con la ira de los perros enterrados, a habzó szájú kutyák haragja
con la espuma, eltemetve
si me ven caído, yerto,
mojado en el silencio de la costa, ha látsz engem elesni, megmerevedni
no me digan entonces< usted, a part csendjébe mártva,
no se levante, no ande. akkor ne mondd nekem< te,
nem fogok felkelni, és járni.
fordította< Balázs F. Attila
53
Farkas Gábor

Vallását kereső hit
Hitvallás és identitáskeresés Iancu Laura költészetében

I ancu Laura (1978, Magyarfalu) eddig megjelent
kötetei két részre oszthatóak< három könyve a
néprajz-kutató Iancu Laura műve – csángó népmesék, il-
letve fényképek gyűjteményei (Johófiú Jankó. Magyarfalusi
csángó népmesék és más beszédek. Velence, 2002> Ma-
körötte lopódzó kígyó az idegen
még boldog is lehetne – azt hiszem”
(Keleten)

Első, Pár csángó szó című kötetében a szakrális és a
gyarfalusi emlékek. Fényképmonográfia. Képeket gyűjtötte hétköznapi, mégis átélt, tehát emberközeli hitvallást fo-
és magyarázta Iancu Laura. Budapest, 2005> Az aranyréce. galmazza meg<
Mesék Moldvából. Budapest, 2005), további négy kötete
pedig a lírikusé és a prózaíróé (Pár csángó szó. Csíkszereda,
2004> Karmaiból kihullajt. Budapest, 2007> névtelen nap. Egység
Budapest, 2009.> Életfogytiglan. Szeged, 2009). Költészete
a személyiséget meghatározó identitást egy a szülőföldtől Magasan virító hitek
egyetemesebb, az emberiségre kiterjedő perspektívából Csapdájába esett
szemléli. Verseinek ihletője az elhagyatottság érzésével Reménykedő koldus
való szembesítés, amely nem nélkülözi az öniróniát sem. Kezemben izzik érintésed
Szigorú önmagához és nézőpontján keresztül ahhoz a vi- Emléke
lághoz, melyet ugyan hittel ábrázol, de ez a hit hol kétség-
beesetten, hol lemondóan kéri számon a Teremtőtől a lé- Enyém vagy félelem
tezés ellentmondásait és az emberi félelmet. Egészen enyém
Egynemű és szigorú költészet ez. Költeményei ugyan
kevés témát dolgoznak fel< személyiség és önazonosság, Az elérhetetlennek tűnő hit keserűsége és a félelem leküz-
létezés-elmúlás, hitvallás, de a tematikus sokszínűség he- désére irányuló kísérlet (az utolsó sorok a félelem birtok-
lyett az elmélyülés érzékenysége jellemzi. Gondoljunk a lását, tehát végeredményben legyőzését fejezik ki) mutat-
zongora billentyűire< ugyanazt a hangot hányféle intenzi- kozik ezekben a sorokban. A kötet másik jellemző tárgya
tással lehet prezentálni attól függően, mennyire erőteljesen a magány. A lírai én nem az egyedülléttel azonosítja ezt,
nyomjuk le a billentyűt. Mély és erős intonációval szólnak hanem tágabb értelemben egy identitásválsággal, identi-
ezek a versek olyan tartalommal, amely ugyan nem új a táskereséssel<
költészetben, de nem róható fel hibaként, hogy Iancu Laura
kötődik a hagyományokhoz. És itt elsősorban nem az er-
délyi-moldvai hagyományokra gondolok, melyhez eredete Magány
köti, hanem arra az attitűdre, amely Pilinszky János vagy
Simone Weil munkásságát jellemzi. Olyan erővel önmar- A Hold arcán más vagy
cangoló és mégis annyira humánusan hívő, amely már- Egy és szükségtelen
már elbizonytalanító hatású – éppúgy, mint Pilinszky ver- Midőn eloszlik benned
seiben. Vonzódik az elégiához, de nem cél nélküli szomo- Jövőm
rúság ez, hanem egy identitását kereső létezés katarzis nél- Játéka maradsz az égnek
küli, viszonylag szenvtelen leírása<
Szeretlek
„gyöngyszemeken lépked aki bujkál Bujdosik bennem
akiben meghúzza magát a lét Isten és tatár
Harcmező a lényed
megválik ékes tollától Létemnek odúja maradtál
a sorsszagú fák közt a veréb
Megérkeztél mint a magány
nincs egyedül akit magára hagy az ég

54
septembrie 2010 ESSZÉ Poesis interna\ional

Itt a megérkezés sem megnyugtató. A vers első szaka- junk arra is, hogy a 20. század létidegen folyamatai miatt
szának transzcendentális képeire reflektál a befejező sza- lassan mindenkinél megkérdőjeleződik a hovatartozás, a
kasz személyessége („Szeretlek”), de a két zárómondat gyökerek jelentősége. Az identitás elvesztése tehát világ-
(„Létemnek odúja maradtál / Megérkeztél mint a magány”) jelenség, azaz az egész emberiségre jellemzővé vált. Bár-
létösszegző, egy elfogadott szorongást, elhagyatottságot mennyire individuálisak ezek a versek, ilyen tekintetben
fogalmaz meg. mégis értelmezhetőek közösségi líraként< a bensőben meg-
Iancu Laura második, Karmaiból kihullajt című köte- élt fájdalom érvényesül világunkban kollektív élményként
tének versei az identitás és az írás kapcsolatát vizsgálják az – ezt tükrözik mélyen hívő moralitással.
utazás – vagy repülés –, és az idő szimbolikus ábrázolásával A Moldvai Magyarságban megjelent leveleiből össze-
(a madár a kötet összes ciklusában visszatérő motívum). állított Életfogytig(lan) című kötetben a Iancu Laura lírá-
A repülés és az idő összekapcsolása nem új az irodalomban, jában felfedezhető vallomásos és elvont tárgyias jelleg öt-
de ebben a kötetben egy harmadik fogalommal, az írással vöződik prózai formában. A fiktív levelek megszólítottja
alkotnak tematikus rendszert a kezdet-vég, emlékezés-fe- – Erzsike néni (a szerző egykori tanára) – bármelyikünk
ledés jelentésű szimbólumok< „a végben nincsenek irányok lehetne, így válik személyessé kapcsolatunk a levélíróval,
(…) apadnak már a sorok” (irányok)> „ellenségeim a szavak ezáltal lehetünk elfogulatlan befogadói gondolatainak. A
(…) elöl már semmi, de utolér az idő (…) karmain a szent kötet – prózai formája ellenére – lírai hangvételű, Iancu
holló / átöleli a homályt / nem szó ez, és nem is álom” (frá- Laura a levél-formát is költészetének rendeli alá. A Név-
zis) – mindkét vers az írás elégtelenségét fogalmazza meg telen nap esetében említett Simone Weil hatása itt még
azáltal, hogy kimondja< a szó nem fejezhet ki mindent. A jellemzőbb. Egy-egy elbeszélés – például Bácsi István, a
hit nem épülhet csupán szavakra. A Karmaiból kihullajt kántor vagy nagyanyja, az „őszné” története – ad alapot a
című kötet egészét az utazás szóval lehetne jellemezni. A szövegekben egyetemesebb, olykor megrendítő gondolatok
tér és az idő végpontjait az írás köti össze megidézve köl- kifejtéséhez< „Ne hagyjuk múlni, hanem telni engedjük az
tőelődöket is (Nagy László – Élet a hajnalban> Pilinszky időt. A múlás, az elmúlás az elszegényesedés útja, a telítődés
János – Mozdulat, Pilinszky> Ady Endre – Átmenet előtt). a gazdagodásé.” Az idő, az írás problematikája – akárcsak
De ezek a végpontok megnyugvást nem adnak, mert az a Karmaiból kihullajt verseiben – tartalmi kohéziót alkot
identitás kérdéseire nem válaszolnak. a levelekben. A kötetben vannak közmondásként is értel-
Harmadik, Névtelen nap című kötetében a transzcen-
mezhető kijelentések< „A folytonosságban élő ember azon-
dentálissal való közvetlen kapcsolat leírásai keverednek
öniróniával, azzal a célzattal, hogy önmagában a vallás ban úgy él, mint aki egyszer él. A mának él.”> filozófiai igé-
nem kielégítő, az átélt hit pedig gyakran könyörtelen – nyű kérdésfeltevések< „Vajon tudunk-e és szabad-e különb-
mint maga az ember, mikor már „minden galamb felszállt séget tenni az állandó s az egyszeri értékek között?”> val-
/ hatalmas hordalék a világ” (Fától fáig). A létezés megfelelő lomások< „kívánom, hogy a gondolat ne csak tollam alatt
szinonimájává válik tehát az agónia< váljék írássá, hanem a mozdulataimban”. Eszmefuttatása-
iban Iancu Laura olyan elődök – Németh László, Pilinszky
János – szavait is idézi, akiknek értékrendje, a világról al-
„Isten néz olykor kotott képe azonos a levelekben megfogalmazott elvekkel.
hiába gyújtunk néki fényt Iancu Laura költészete nem mérsékelt, mégis kimért
nem zavarja agóniánk” határozottságú. A sokszor szenvtelen hangnem mögött
(Agónia) drámai feszültség lappang, mégsem hagyva, hogy az olvasó
csupán befogadója legyen a végkifejletnek. Mint ahogy
Pilinszkyt vagy Simone Weil-t sem lehet önátértékelés
A kötet utolsó fejezetében az önmaga identitását és Is- vagy a létezésen való eltöprengés nélkül olvasni, Iancu La-
ten megértését kereső én abban az emberi közösségben ura költészete is olyan kérdéseket feszeget, melyek az ol-
talál önazonosságra, amely szülőföldjén él. Olyan fogalmak vasót személyes, átélt válaszokra késztetik.
szövik át e verseket, mint a nemzet, szülőföld (igaz, sötét Napjainkban nagy szükség van az olyan személyes
iróniával a szűnőföld fogalommal társítva), hazafelé, csán- identitásuk keresése mellett hitvallást is közvetítő költőkre,
gó, magyar, gyermekkor. Az individuum küzdelmei helyett mint Iancu Laura. Ennek ellenére – vagy talán éppen ezért
tehát a sorsközösség felvállalása kap nyomatékot< „Az örök – a szerző hivatalosan nem tartozik egyetlen irodalmi cso-
mának örököse nincsen / Bohém, pazarló karnevál, / A portosuláshoz (jól példázza ezt, hogy négy szépirodalmi
jövő nem lesz, amit elveszítsen. / Ki álmodik majd néked kötete más-más kiadónál jelent meg). Pedig művei egy
/ Gyimesi táj?” (Hazafelé). egyetemes érvényű identitást fogalmaznak meg< a hitvallás
Lehet arra gondolni, hogy Iancu Laura egy kisebbség- adta összetartozást. Ahogy maga a költő fogalmaz< „Itt a
ben élő népcsoport, a moldvai magyarság szülötte és ezért földön ember s ember közt a leghalkabb, de legértékesebb
jellemzi költészetét az identitáskeresés, de akkor gondol- kapocs< egymás életének a csendes helyeslése.”
55
Ilie Zuba;cu

Ilie Zubaşcu s-a născut pe 27 august 1978, la Borşa. Din 1986 s-a mutat la
Bucureşti, împreună cu familia. După terminarea liceului şi-a luat viaţa pe cont
propriu< între 2001-2002, s-a angajat ca barman într-un hotel de cinci stele din
Dubai, Emiratele Arabe Unite, a lucrat apoi ca bar manager, terminând în paralel
Thames Valley University, Facultatea de Management Hotelier Internaţional. Din
2009 până în prezent, lucrează în cadrul unei companii multinaţionale din Londra.

Eu şi trupul
mi-am trimis trupul la cumpărături am fost şi eu Răzvan şi Yahnnie
vin în vizită cu fiul lor Marco nu i-am văzut de mult abia astept să-i văd
Marco are 4 ani înţelege trei limbi şi vorbeşte doar una ştiută numai de el
părinţii lui sunt încă îndrăgostiţi şi văd în fiul lor un geniu al limbilor străine
mai târziu mi-am târât trupul la o şedinţă nici el n-a vrut să meargă
eu am rămas în poezie m-am gândit la legătura dintre mine si trup
m-am bucurat că pot avea momente când sunt singur
trupul este o prelungire a eului nu sunt întodeanua mulţumit de prestaţia lui
are multe limite de multe ori e ca un plumb greu ce nu ştie decât să tragă la fund
în schimb eu nu am limite pot să fac ce vreau
azi am îngheţat toate lacurile de pe întreg pământul
le-am scos din zona lor de confort
şi le-am răsturnat cu fundul în sus când au văzut craterele goale
păsările au început să urineze în ele
ce spirit creator parc-ar fi oameni
am început să încerc fiecare lac am gustat moartea pe Lună
şi chiar dacă mi-a luat ceva până am îngheţat toată lava bazaltică din Lacus Mortis
a meritat am retrăit traversarea Lacului Morii înot la 13 ani
morţii de pe fundul lacului se uitau atunci la buricul trupului meu
încercau să înnoade moartea cu viaţa
morţii stau întinşi pe spate de când îi ştiu
au o viziune limitată se uită numai în sus de parcă acolo ar fi scăparea
mai e puţin şi se termină şedinţa trupul dă semne clare de plictiseală
eu sunt emoţionat tocmai am îngheţat Lacul Morii din Bucureşti l-am răsturnat
am vrut să ofer morţilor de pe fundul lacului o altă perspectivă
am îngheţat lacul şi câţiva înotători care îl traversau
morţii se uită în continuare la lumina buricelor trupurilor înotătoare
de parcă acolo ar fi viaţa am crezut că nu am limite dar tocmai mi le-am descoperit
am să las morţii cu morţii asa m-a învăţat Isus trebuia să ascult

56
septembrie 2010 POEZIE Poesis interna\ional

încep să ascult eu şi trupul trebuie să lucrăm împreună
să ne bucurăm unul de celălalt
de azi nu ne mai criticăm nu mai fugim unul de altul probabil că o să avem nevoie
de clipe de singurătate dar trebuie să cădem de acord cand? unde? pentru cât timp?
buricele degetelor s-au luminat apropiindu-se de tastatură este o declaraţie
de dragoste a trupului pentru mine ce frumos! într-o zi am să-l răsplătesc
luându-l într-o călătorie în jurul lumii pe care eu deja am făcut-o
o să mă bucur încă o dată de lume şi de limitele ei
şi poate pe-atunci voi fi învăţat să mă bucur de limitele mele
şedinţa s-a terminat compania pentru care lucrez face istorie
şi eu şi trupul suntem obişnuiţi cu asta la fiecare şedinţă se face istorie
trupul îmi zice să scriu toată istoria şedinţelor viitoare
dar mai bine las istoria pentru afacerişti
şi pentru cei care sunt interesaţi de istorie
eu trăiesc deci nu sunt trecut
eu fac prezentul să fie emoţionat pentru ziua de mâine
trupul se bucură de ultimele două rânduri şi va încerca să atingă viitorul
cum îl atinge devine prezent si cum l-a lăsat din mână a devenit trecut
mă întorc la învăţătura lui Isus trebuie să lucrăm împreună
trupul nu poate respira fără mine

Sunt om
fata profesoarei mele a fost nominalizată la Oscar
pentru cea mai bună actriţă pe anul 2010 Alec se duce misionar în Argentina
şi Liam şi-a găsit în sfârşit un loc de muncă
un vânt se adună din fiecare colţ al lumii mă înşurubează-n pămănt până la brâu
sunt jumătate cer şi jumătate pământ jumătate viu şi jumătate mort< sunt om
ce uşor mi-e să renunţ la eşecurile mele să le pun cuiva în cârcă
să mă eliberez să zbor până nu mai am aripi am un sentiment de reuşită
eşecul meu trăit de altcineva devine victoria mea câştigată cu trudă
ca şi cum pământul m-ar scuipa în cer
lumina unei stele călătoreşte de mulţi ani spre mine
îmi ridic ochii şi o primesc cu pleoapele deschise
mulţumesc printr-o rugăciune mai luminoasă decât steaua care mi-a trimis lumina
rugăciunea călătoreşte cu viteza credinţei şi credinţa sporeşte prin rugăciune
un gând pune cu uşurinţă în mişcare trupul făcând supranaturalul să pară
natural minunea tangibilă mi se pare o banalitate comună
mă împiedic de raze de lumină mă lovesc de rugăciuni puternice
şi în loc să mă ridic plâng lacrima e cea mai simplă cea mai puternică dovadă
că imaginarul e într-o vie legătura cu materia
dacă îngerii sau Avraam ar fi ştiut lucrul acesta
ar fi putut stinge lumânarea care a aprins Sodoma si Gomora
cat de uşor pot să rezolv problemele celor din jurul meu
şi cât de adânc mă apasă problemele mele am ajuns de unde-am plecat< sunt om jumătate în cer jumătate în pământ
focul ia forma celui ars după care îl topeşte într-o sculptură înţeleasă numai de el
eu prind viaţa în poezie şi poezia se întreabă
cum o să arate sculptura din urma Soarelui?
mă întreb dacă aerul muntelui înfrumuseţează fluieratul
înainte să ajungă la urechile mele ce face cântecul
din momentul în care a părăsit gura cântătoare?
fluierul prinde viaţă în bătaia vântului
respiră sacadat şi îmi transmite un mesaj ceresc
nu l-am înţeles pentru că era intr-o limbă angelică şi dacă l-aş fi înţeles
m-aş fi împotrivit aşa e firea mea
doi ani în Argentina unde Iuda si Maradona joacă în aceeaşi echipă
Corado s-a ars la mâna dreaptă şi nu mai poate să deranjeze vecinii
cu bass-ul lui bubuitor focul Gheenei prelucrează argintul
până devine mai pur decat lacrima mă ridic deasupra neputinţelor
şi intru în război cu problemele un război în care mor de multe ori
dar pe care îmi place să-l lupt de fiecare dată
jumătate mort jumătate viu< sunt om

57
Kinde Annamária

Költő, újságíró. Nagyváradon született 1956-ban. Hat önálló kötete jelent meg, a
legutóbbi, a Rózsavér, a a pozsonyi AB-ART kiadásában. Az Erdélyi Riport és a
Várad szerkesztője.

Poetă, publicistă. Născut în 1956 la Oradea. A publicat şase volume de poezie,
cel din urmă la editura AB-ART din Bratislava. Este redactor la revista Várad.

Várkisasszony
gyermekként álmodtam a nyári várat
jázminból és rózsából volt a várfal
árkában burjánzott az ördögcérna
rég idő illatát lengette lonc

gesztenyék őrizték a nyári várat
búgott a lomb akár a vadgalamb
ott virrasztottam boldog várkisasszony
híreket hozott egy-egy fuvallat

ébren vártam abban az éjszakában
hajnali léptem sem hallotta más
majd útra csábított a nyugtalanság
a nyári várban ott maradt a lelkem

az éjszakámat ellopta a reggel
világos lett és minden érthetetlen
ott maradt életem a nyári várban
félek attól hogy nem félhetsz helyettem

Felépül mégis
jégből sem vízből sem párából sem földből
házam nem épülhet nem lehet lakásom

hímes tégláim nem bírnák a súlyát
valós esőktől óvó háztetőnek

jégből rakott alapja megolvad
vízfala fullasztón rám omolhat

párájában rémképek kergetőznek
parázsló padlóján szivárog méreg

sem égen sem földön sem vízben sem tűzben
nem találok helyet sem asztalt sem ágyat

jázminból rózsából loncból gyermekkorból
összerakom mégis a nyári várat

58
Augustin Cup;a

Răceala

P rimele ore au rulat în
tăcere. Taică-su a stat
pur şi simplu acolo şi nu a scos un
cuvânt dar din când în când şi-a tras
nasul. Lui i s-a părut că făcea asta
toarcă spre el capul şi să-l privească.
L-a întrebat totuşi dacă se simţea
bine. Bătrânul i-a răspuns – nu.
Câmpul a stat multă vreme în jurul
lor pustiu. Şi firele de telegraf păreau
palton după batistă, a găsit-o şi şi-a
suflat lung nasul. Ai vrut să vii cu
mine, nu? O maşină din sens opus
i-a avertizat cu farurile. Ei mergeau
cu viteză mică dar fiul şi-a zis că e
ostentativ. Şi-a dat seama că bătrâ- îngheţate. Câteva stăncuţe au ţopăit prudent să mai încetinească puţin.
nul are o nemulţumire ascunsă dar prin zăpadă, apoi şi-au luat zborul Toată noaptea de dinainte plouase
nu a ştiut cum să înceapă discuţia. şi au trecut prin dreptul parbrizului. şi pe jos se formase un strat fin de
Tot drumul le-a fost frig. Radiatorul În rest, nu s-a întâmplat mare lucru. polei. În curbă a simţit cum maşina
maşinii era probabil stricat. Şi-a în- L-a întrebat dacă vroia să îi spună se deplasează cu spatele către para-
tins de câteva ori mâna deasupra ce citise în dosar dar tatăl a răspuns pet. A întors volanul încet ca să nu
bordului dar cu acelaşi rezultat – în iarăşi – nu. Şi-a făcut atunci curaj şi derapeze şi a reuşit să se redreseze.
palmă simţea doar un fir de aer cald l-a întrebat de ce nu vroia să îi po- Am vrut să vin cu tine dar n-am
şi asta era prea puţin. Acelaşi drum vestească nimic. I-a răspuns că el vrut să citesc dosarul, i-a spus tai-
ca la dus acum i s-a părut mai greu nu a vrut să ştie ce scrie acolo de la că-su, mi-e de ajuns că l-ai citit tu.
şi mai lung. Când a schimbat vite- bun început. Totuşi nu te-am silit Taică-su lucrase ca stomatolog vreo
zele, a atins uşor piciorul tatălui său să vii cu mine, i-a zis fiul.Tatăl a 30 de ani. În oraşul mic, toată lumea
şi a auzit cum el se trage mai aproa- tuşit scurt şi şi-a dus mâna la gură. ajunsese să îl cunoască. După ce
pe de geam. I-a venit greu să-şi în- Apoi s-a foit pe scaun, şi-a căutat în maică-sa a murit, băiatul s-a mutat
59
Poesis interna\ional PROZ{ septembrie 2010

într-un oraş mai mare. S-a căsătorit lovită de o maşină. Pentru multă nu vrea să ştie dar ar vrea ca băiatul
cu o fată de preot care era destul de vreme în casa lor a domnit o atmos- să afle cine a fost turnătorul ca să se
înstărită. Într-o zi i-a spus soţiei că feră apăsătoare. Băiatul cel mare a ferească de el în viitor. Băiatul i-a
vrea să facă o călătorie la Bucureşti plecat de- acasa imediat după revo- spus că nu poate deschide dosarul
ca să citească dosarul pe care taică- luţie. A emigrat în America. I-a spus în locul lui. Stomatologul i-a spus
su îl avea la Securitate. În România odată fratelui mai mic că nu îi plă- că îl însoţeşte dacă de asta e nevoie.
accesul la arhiva securităţii a fost cuse niciodată acolo şi că taică-su O să stea lângă el pe un scaun până
deblocat după foarte mulţi ani de la fusese un om închis şi sever şi când fiu-su o să parcurgă toate pa-
revoluţie. El se gândise că adevărul uneori îl bătea. Acest lucru nu i se ginile pe care li le dau şi o să afle tot
i-ar face bine tatălui său, i-ar aduce întâmplase însă şi lui şi de aceea s- adevărul dar el n-o să citească nici
o linişte sau o rezolvare dar soţia lui a arătat foarte mirat. Frate-su i-a un rând cu ochii lui. Exact asta au
nu i-a împărtăşit părerea. Şi tatăl ei mai spus că lucrurile astea se întâm- şi făcut. Tatăl a stat mai bine de o
avusese de suferit de pe urma regi- plaseră când el era foarte mic şi si- jumătate de zi într-o cămăruţă în-
mului dar ea a fusese învăţată că e gur nu-şi mai aducea aminte. Între gustă şi rece lângă fiul său care îi ci-
mai sănătos să te fereşti de oameni fraţi era o diferenţă de 11 ani şi cei tea dosarul. Pe la crăpăturile feres-
şi să nu dezgropi trecutul care ţi-ar doi îşi vorbeau rar la telefon. Con- trei trăgea un curent tăios ca o lamă
putea aduce şi mai multă suferinţă. vorbirea era oricum foarte scumpă. de brici. Mâinile băiatului se făcu-
Totuşi ea iubea oamenii. Aveau deja Frate-su stătea cam prost cu banii seră vinete de frig. Tatăl său şi-a ţi-
doi băieţei şi el şi-a dat seama foarte acolo şi s-a gândit să nu-l bage prea nut mâinile în poală, sub capetele
curând după naşterea gemenilor că tare la plată. I-a propus să-l sune el fularului şi din când în când şi le
toată dragostea ei se canalizează înapoi dar frate-su i-a trântit în nas freca. Apoi bătea din picioare pe
acolo. După ce au trecut de filtrul un refuz sec. Sigur se simţise lezat. duşumea ca să şi le mai încălzească
de poliţie, el a continuat să meargă Cică să o lase pe altă dată. Altă dată dar de ridicat, nu s-a ridicat deloc.
prudent. Au avansat greu. În vale se nu au mai atins subiectul. Tatăl lor Nici unul nu s-a ridicat să bea apă
lăsase ceaţa. S-a postat în spatele nu şi-a mai cumpărat niciodată un sau să meargă la baie câteva ore bu-
unei dube şi l-a lăsat pe şoferul din alt scaun stomatologic deşi a avut ne. Numele îi erau străine băiatului
faţă să le deschidă drumul. În ulti- din nou posibilitatea şi banii să o şi înşiruirea evenimentelor era ne-
mii ani dinainte de revoluţie tatăl facă. O vreme, după revoluţie, lu- clară. Unele note erau foarte greu
lui strânsese destul de mulţi bani crurile au mers bine. Oamenii ştiau de înţeles. Ordinea cronologică nu
pentru că era un stomatolog bun şi prin ce trecuse şi când veneau la ca- era respectată. Pagini întregi lip-
avea o groază de pacienţi. Din banii binet ţineau morţiş să îi toarne orice seau. Era doar un extras din dosar,
puşi deoparte şi-a cumpărat un fel de zvon sau de ipoteză. El le spu- de fapt. Băiatul s-a întors către tatăl
scaun stomatologic performant pe nea că nu au voie să vorbească. Ei îi său şi l-a întrebat dacă se simte bine.
care l-a adus din RFG. Un văr de la răspundeau că şi-au câştigat deja Taică-su i-a răspuns atunci că simte
Köln l-a ajutat să îl cumpere şi i l-a acest drept dar el îi avertiza că altfel cum îl cuprinde răceala. Fiul i-a
transportat prin Ungaria, până la lucrările lor vor ieşi prost. Tatăl lui spus că şi el simte răceala aia şi a
graniţă. Un activist căruia îi făcuse a lucrat mereu în linişte, meticulos continuat să citească. Când au ajuns
o lucrare cu pivot şi alte intervenţii şi precis. S-a încăpăţânat să lucreze la Alba Iulia i-a propus să oprească.
minore de-a lungul timpului l-a aju- pe scaunul lui vechi chiar şi când Era noapte şi şoferul din faţă îi pă-
tat să-l treacă prin vamă. În urma clientela scăzuse simţitor. În oraş răsise la Sighişoara. În rest, nu au
acestui demers a putut să facă in- apăruseră tehnici noi şi o aparatură văzut altă maşină pe şosea. Au oprit
tervenţii şi mai laborioase. Numărul mai bună. Între timp au apărut teh- la un hotel ieftin. Luminile de pe
consultaţiilor a crescut şi mai mult. nici şi mai noi şi aparatură şi mai stradă i-au adus aminte că se apro-
Toată lumea era mulţumită dar ci- bună. În orele de după serviciu, bă- piau sărbătorile. Au luat o cameră
neva l-a turnat. S-a făcut un control trânul stomatolog stă pe marginea împreună şi apoi au coborât să mă-
şi i-au confiscat scaunul pentru că Crişului şi priveşte apele repezi. Cei- nânce. Din hol şi-a sunat soţia. A
era adus din străinătate. L-au cer- lalţi dau la peşte dar el nu a încercat întrebat-o ce fac gemenii. Ea i-a răs-
cetat şi l-au ţinut în arest câteva zile. niciodată. L-au întrebat de ce nu puns că sunt bine. Apoi l-a întrebat
Tot activistul a făcut presiuni ca vrea iar el le-a răspuns că nu are ea cum se simte. I-a spus că e obosit
doctorul să nu ia măcar o condam- timp. Odată când stăteau împreună şi simte cum răceala îi dă târcoale.
nare prea mare. Activistul avea o la râu, băiatul s-a gândit că întâm- L-a întrebat cum se simte taică-su
dantură foarte proastă şi stomato- plarea cu scaunul încă îl roade. L-a şi i-a răspuns că el e şi mai răcit. Tot
logul acela îi era necesar ca aerul. întrebat din senin dacă ar vrea să drumul în maşină şi-a tras nasul şi
Ceilalţi stomatologi din oraş erau ştie cine l-a turnat pentru că la Bu- a tuşit. I-a spus că o iubeşte. Ea i-a
foarte slabi. Când taică-su s-a întors cureşti s-a dat drumul la arhive. Tai- răspuns că şi ea îl iubeşte. Apoi a
acasă nu a vrut să le povestească ni- că-su i-a spus că nu se mai gândea închis. Câţiva bărbaţi au trecut prin
mic din ce păţise acolo. Soţia lui tră- la treaba aia. În următoarele luni, a faţa geamului cântând. La masă au
ia pe atunci. Ea a fost toată viaţa o continuat să-l bată la cap până când avut ruladă de porc cu legume. Şi-
persoană veselă dar într-o zi a fost doctorul i-a răspuns că, personal, a amintit că maică-sa făcea des ru-
60
15 septembrie 2010 PROZ{ Poesis interna\ional

ladă de carne. Şi-a amintit că pe tai- la capătul unei pagini descoperea o Doctorul ăla era cam şui, vorbea in-
că-su îl turnaseră mai mulţi cunos- nouă filă în dosar. Trebuia să fugă coerent şi mirosea a alcool dar totuşi
cuţi încă din facultate. Unii îi erau dar nu putea să o facă pentru că do- era un prieten de familie. Au întins
colegi, alţii îi erau şi prieteni. L-a sarul neterminat îl ţinea pe loc. Şi- o şufă între maşini şi cu ajutorul
întrebat pe taică -su cum îi place a dat seama că ştia atât de multe psihiatrului au ajuns din nou pe
rulada. El a mormăit că îi place. Din despre el, despre soţia şi copiii lui, drum. I-a remorcat până `n oraş.
unele note reieşea că ei fuseseră in- în schimb el nu ştia mai nimic des- Acum tot ce trebuia să facă era să
vitaţi în casa lor. De câteva ori era pre tatăl său. Apoi se făcea că era pe învârtă încet de volan spre stânga
pomenită şi maică-sa. Ea era des- un câmp nisipos şi încerca să răs- sau spre dreapta fiind atent la sem-
chisă şi vorbăreaţă, spunea exact ce toarne o broască ţestoasă pe spate. nalizarea din faţă. Aproape de casă
gândea. L-a întrebat cum îi plac le- O împingea cu băţul şi o lovea în a simţit o ameţeală fierbinte care i
gumele. Taică-su i-a răspuns că sunt carapace încetişor fără să-i facă s-a suit în creştet. Apoi a strănutat
nefăcute. Nişte lăutari au cântat câ- vreun rău când deodată a deschis de câteva ori şi i-a fost mai bine.
teva melodii vesele şi ceilalţi au ochii şi s-a trezit. Taică-su stătea pe Când au ajuns acasă erau amândoi
aplaudat. Apoi unii i-au chemat să marginea patului şi se uita la el. Tre- murdari şi obosiţi. Femeia plecase
le cânte chiar la masă şi le-au dat zeşte-te să plecăm, i-a spus. şi le lăsase supa pe aragaz. Oala era
nişte bani. Lăutarii au trecut şi pe la Pe ultima bucată de drum s-a sleită. El n-a mai avut chef să mă-
masa lor dar s-au prins repede că simţit foarte obosit şi şi-a dat seama nânce. S-a întins pe pat şi gândurile
nu pot ciuguli nimic şi s-au înde- că răceala l-a prins şi pe el. Taică-su i se învârteau în cap exact ca roata
părtat cu viorile pe umeri. Se făceau i-a propus să rămână acasă peste maşinii în noroi. A revăzut camera
referiri dese la maică-sa şi la un alt noapte. El şi-a sunat soţia şi a între- în care dormea şi învăţa când era
dosar, probabil al ei. S-a gândit că bat-o dacă se supără că el mai în- copil şi dintr-o dată i s-a părut în-
pe ea nu mai poate să o întrebe dacă târzie o zi. Ea i-a spus să facă ceea grozitor de mică. Taică-su a intrat
ar vrea să-şi vadă dosarul. L-a în- ce trebuie să facă. A întrebat din brusc pe uş[. Ai aflat cine m-a tur-
trebat în schimb pe taică-su dacă nou de băieţi şi a aflat din nou că nat? Nu se aştepta la întrebarea asta.
vrea un desert dar el a preferat să sunt bine. Soţia a închis telefonul S-a ridicat în capul oaselor şi l-a pri-
bea un pahar cu apă. S-au ridicat fără să îi mai spună că îl iubeşte. vit clipind des. Figura tatălui s-a
de la masă şi el s-a temut pentru o Probabil că era foarte ocupată. Nici compus încet în faţa lui. Purta nu-
clipă că numele pe care le citise la el nu i-a mai spus că o iubeşte. Tai- mele de cod – Ursu, i-a zis. Ai aflat
arhive i s-ar putea amesteca în cap. că-su i-a spus că femeia din casă le- cum îl chema de fapt? Erau mai
A avut un fior pe şira spinării şi o a pregătit o supă de os cu măduvă. multe nume acolo. Petroviceanu,
zvâcnitură în piept. În cameră, tatăl Era convins că asta o să-i pună pe cred. Aha, i-a răspuns tatăl şi s-a în-
a ales patul de la geam. S-a înfăşurat picioare. Ceaţa i-a însoţit până depărtat spre uşă. Sigur nu vrei su-
în plapumă şi a stins veioza. El, în aproape de oraş dar vremea se fă- pă? Nu. Sau Petroveanu. Ceva de
schimb, s-a tot foit. Simţea răcoarea cuse mai blândă. Ninsoarea s-a genul ăsta. Taică-su s-a oprit din
supărătoare a aşternutului şi a ca- transformat într-o ploaie măruntă. mers şi s-a întors cu faţa spre el. Pe-
merei. Geamul era împânzit de flori Au trecut pe lângă ospiciul de ne- troveanu era un tip care lucra la sere
de gheaţă. O lumină palidă venea buni de la marginea oraşului. Bol- şi era pacientul meu iar cu Petrovi-
de pe stradă. A aşteptat până când navii stăteau la garduri şi fumau în ceanu am fost coleg de liceu. Şi-a
respiraţia tatălui a devenit liniştită ploaia rece. În curba următoare au dat atunci seama că nu mai ştie şi
şi s-a strecurat din pat. Aşa făcea şi derapat. Niciunul n-a păţit nimic exact de ceea ce îi era teamă, nu scă-
când era foarte mic dar pe atunci dar s-au ales cu o sperietură zdra- pase. Nu mai ştiu acum. Am citit
nu fuma. Pe coridor şi-a aprins o vănă. Maşina s-a înfipt cu una din zeci de pagini şi au fost foarte mulţi
ţigară. Coridorul se întindea lung roţile din spate în mocirla care se care au dat note informative despre
şi nemişcat ca un gât de gâscă tăiat dezgheţase puţin. A accelerat dar n- tine sau despre mama. Taică-su s-a
pe butuc. A constatat că mocheta e a reuşit să scoată maşina de acolo. încruntat. Oricum ziceai că nu te
foarte tocită şi pereţii sunt murdari. Tatăl a trecut la volan şi el încercat interesează. Nu mă interesează. Te-
În capătul cel mai apropiat se vedea s-o împingă din spate. La un mo- am întrebat doar dacă ai aflat nu-
un fotoliu şi el jerpelit. Îl cam ustura ment dat s-a oprit şi a stat să pri- mele. Am vrut să verific dacă ştii de
gâtul şi a tras doar câteva fumuri. vească roata care se învârtea în gol. cine trebuie să te fereşti. Au tăcut
Apoi a stins ţigara şi a intrat în ca- Taică-su a încetat să mai accelereze amândoi pentru o clipă. Am să m[
meră. Noaptea temperatura a cobo- şi a ieşit din maşină. De ce nu mai feresc de amândoi, i-a răspuns fiul.
rât până la –17 grade. În vis, fiul a împingi? Nu i-a răspuns, pur şi sim- Foarte bine, i-a răspuns tatăl. Eu mă
aflat că tatăl său l-a turnat la Secu- plu privea roata care rămăsese acolo. duc să-mi încălzesc o porţie. Femeia
ritate. A fost o veste copleşitoare. După o vreme, pe drum a trecut o asta găteşte minunat. I s-a părut că
Încerca să scape dar nu putea. Era maşină. Taică-su l-a recunoscut pe în momentul ăla era un pic vesel.
urmărit. A fugit cu un dosar gros la doctorul psihiatru care se întorcea Cum mai stai cu răceala, l-a întrebat
subraţ şi s-a ascuns sub o poartă în- acasă din tura de după masă. Erau băiatul. La fel, i-a răspuns tatăl şi a
altă. De fiecare dată când ajungea prieteni buni şi el s-a oprit să-i ajute. fluturat din mână a lehamite.
61
John Berryman

Născut în 1914, în McAlester, Oklahoma, sinucis în 1972, în Minneapolis,
Minnesota. Volume de poezie publicate< “Poems” (1942), “The Dispossessed” (1948),
“Homage to Mistress Bradstreet” (1956), “77 Dream Songs” (1964), “Berryman’s
Sonnets” (1967), “The Dream Songs” (1969), “His Toy, His Dream, His Rest” (1969),
“Love & Fame” (1970), “Delusions, Etc.” (1972, postum). Volume de critică<
“Stephen Crane” (1950), “The Freedom of the Poet” (1976, postum).

Din “Dream Songs”
1 1
Huffy Henry hid the day, Mohorâtul Henry tăinuia ziua,
unappeasable Henry sulked. neostoitul Henry se posomora.
I see his point, –a trying to put things over. Îi înţeleg cauza – un efort de a duce lucrurile la capăt.
It was the thought that they thought Era gândul că ei au gândit
they could do it made Henry wicked & away. că pot s-o facă, asta-l făcea pe Henry mizerabil & departe.
But he should have come out and talked. Însă ar fi trebuit să iasă-n faţă şi să vorbească.
All the world like a woolen lover Lumea toată ca o amantă în lână
once did seem on Henry’s side. părea cândva alături de Henry.
en came a departure. Apoi a venit o ruptură.
ereaer nothing fell out as it might or ought. Pe urmă nimic n-a mai ieşit cum putea sau trebuia.
I don’t see how Henry, pried Nu înţeleg cum Henry, despicat
open for all the world to see, survived. larg ca să vadă toată lumea, a supravieţuit.
What he has now to say is a long Ce are acum de spus e o îndelungă
wonder the world can bear & be. uimire că lumea poate să suporte & să fie.
Once in a sycamore I was glad Cândva-ntr-un sicomor eram fericit
all at the top, and I sang. stând în vârf, şi cântam.
Hard on the land wears the strong sea Crunt se freacă de pământ cumplita mare
and empty grows every bed. şi gol ajunge orice pat.

62
septembrie 2010 PORTRET Poesis interna\ional

3 3

Acacia, burnt myrrh, velvet, pricky stings. Acacia, smirnă arsă, catifea, ace înţepătoare.
—I’m not so young but not so very old, - Nu-s aşa de tânără, dar nici chiar aşa de bătrână,
said screwed-up lovely 23. zise ţicnita şarmanta de 23.
A final sense of being right out in the cold, O senzaţie ultimă că eşti afară, în frig,
unkissed. nesărutat.
(—My psychiatrist can lick your psychiatrist.) Women (- Psihiatrul meu să-i dea limbi psihiatrului tău).
get under Femeile se bagă în chestii.
things.
Toţi criminalii ăştia învechiţi mai devreme sau mai
All these old criminals sooner or later târziu
have had it. I’ve been reading old journals. au pus-o. Citesc ziare vechi.
Gottwald & Co., out of business now. Gottwald & Co., ieşiţi din afaceri acum.
ick chests quit. Double agent, Joe. Pieptul lat a ceh-dat. Agent dublu, Joe.
She holds her breath like a seal Ea îşi ţine respiraţia ca o focă
and is whiter & smoother. şi e mai albă & mai catifelată.

Rilke was a jerk. Rilke era un abject.
I admit his griefs & music Admit că tristeţile & muzica
& titled spelled all-disappointed ladies. & titlurile lui fermecau prea-decepţionatele
A threshold worse than the circles domniţe.
where the vile settle & lurk, Un prag mai rău decât cercurile
Rilke’s. As I said,— unde cei scârnavi stau & pândesc,
Un stimulent pentru o fiară bătrână ăsta al lui Rilke. După cum ziceam –,

4 4

Filling her compact & delicious body Umplându-şi compactul & deliciosul corp
with chicken páprika, she glanced at me cu papricaş de pui, mi-a aruncat ocheade
twice. de două ori.
Fainting with interest, I hungered back Leşinând de interes, mi s-a făcut foame la loc
and only the fact of her husband & four other people şi numai detaliul că bărbatul ei & alţi patru
kept me from springing on her m-a oprit să sar pe ea

or falling at her little feet and crying sau să-i cad la picioruşe şi să urlu<
‘You are the hottest one for years of night „Eşti cea mai trăsnet pe care după ani de noapte
Henry’s dazed eyes ochii năuciţi ai lui Henry
have enjoyed, Brilliance.’ I advanced upon au contemplat-o, Strălucire”. M-am întors la
(despairing) my spumoni.—Sir Bones< is stuffed, (disperând) spumoni. – Domnul Ciolan< îi plină,
de world, wif feeding girls. lumea, de fete care mâncă.

—Black hair, complexion Latin, jewelled eyes - Păr închis, trăsături latine, bijuterii de ochi
downcast . . . e slob beside her feasts . . . What lăsaţi în jos... Haplea de lângă ea se îmbuibă. Pe ce
wonders is minuni
she sitting on, over there? şede ea, acolo?
e restaurant buzzes. She might as well be on Mars. Restaurantul zumzăie. Ea ar putea la fel de bine să
Where did it all go wrong? ere ought to be a law fie pe Marte.
against Henry. Unde s-a stricat totul? Trebuie să fie o lege
—Mr. Bones< there is. împotriva lui Henry.
- Domnul Ciolan< este.

63
Poesis interna\ional PORTRET septembrie 2010

14 14

Life, friends, is boring. We must not say so. Viaţa, prieteni, e plictisitoare. Ne e interzis să spunem asta.
Aer all, the sky flashes, the great sea yearns, La urma urmei, cerul fulgeră, marea cea mare tânjeşte,
we ourselves flash and yearn, noi înşine fulgerăm şi tânjim,
and moreover my mother told me as a boy ba pe deasupra mama mi-a zis când eram copil
(repeatingly) “Ever to confess you’re bored (repetat) “Să mărturiseşti vreodată că eşti plictisit
means you have no înseamnă că nu ai

Inner Resources.” I conclude now I have no Resurse Interioare”. Conchid acum că nu am
inner resources, because I am heavy bored. resurse interioare, fiindcă sunt plictisit la greu.
Peoples bore me, Oamenii mă plictiseşte,
literature bores me, especially great literature, literatura mă plictiseşte, în special literatura mare.
Henry bores me, with his plights & gripes Henry mă plictiseşte, cu zbuciumările & torturările lui
as bad as Achilles, la fel de rău ca ahile,

who loves people and valiant art, which bores me. care iubeşte oamenii şi arta belicoasă, care mă plictiseşte.
And the tranquil hills, & gin, look like a drag Şi dealurile astea calme, & ginul, arată ca un năvod
and somehow a dog şi cumva un câine
has taken itself & its tail considerably away s-a dus pe el & coada lui considerabil de departe
into the mountains or sea or sky, leaving în munţi sau în mare sau în cer, lăsând
behind< me, wag. în urmă< pe mine, dând din coadă.

22 22
Of 1826 Din 1826

I am the little man who smokes & smokes. Sunt omuleţul care fumează & fumează.
I am the girl who does know better but. Sunt fata care nu că ştie mai bine însă.
I am the king of the pool. Sunt regele piscinei.
I am so wise I had my mouth sewn shut. Sunt aşa de deştept că mi s-a cusut gura.
I am a government official & a goddamned fool. Sunt un oficial de la guvern & un păcălici blestemat.
I am a lady who takes jokes. Sunt o doamnă care acceptă glumele.

I am the enemy of the mind. Sunt duşmanul minţii.
I am the auto salesman and lóve you. Sunt dealerul auto şi vă iubesc.
I am a teenage cancer, with a plan. Sunt un cancer adolescentin, cu un plan.
I am the blackt-out man. Sunt omul fără memorie.
I am the woman powerful as a zoo. Sunt femeia puternică precum o grădină zoologică.
I am two eyes screwed to my set, whose blind— Sunt doi ochi înşurubaţi în televizorul meu orb –

It is the Fourth of July. E patru iulie.
Collect< while the dying man, Adună-te< în timp ce muribundul,
forgone by you creator, who forgives, uitat de tine, creatorul, care ierţi,
is gasping ‘omas Jefferson still lives’ gâfâie< „omas Jefferson încă trăieşte”
in vain, in vain, in vain. în zadar, în zadar, în zadar.
I am Henry Pussy-cat! My whiskers fly. Sunt Henry Pisicuţa! Mustăţile mele zboară.

64
septembrie 2010 PORTRET Poesis interna\ional

286 286

So Henry’s enemy’s lost, not paranoia Deci inamicul lui Henry a pierdut, nu paranoia
but cancer, long. I would him very well, ci cancerul, demult. Îi doresc numai bine,
forgetful or choiring, fie că va uita, fie că va cânta în cor,
whether the Great One is hiring or firing. după cum Ăla Mare face angajări sau concedieri.
Stationed there permanent, does he enjoy a Dacă aici e staţie permanentă, i-ar plăcea să
bell for Mass, for matrimony, the passing bell? sune clopotul pentru slujbă, pentru cununie, pentru
pomenire?
Henry walked the corridor in dark, drug-drunk,
smoking Henry mergea pe coridor prin întuneric, drogat, fumând
and dropt it & near-sighted cannot find. şi i-a căzut & miopii nu pot găsi.
Nurses will deal hell if the ward wakes, croaking Asistentele o să dea de naiba dacă se trezeşte secţia, înăbuşită
to smoke antic with flame. de fumul unei pozne înflăcărate.
All the parts of this damned floor are the same. Toate părţile naibii din etajul ăsta sunt la fel.
He scrabbled, worried hard, with half his mind. Bâjbâia, îngrijorat foarte, cu jumate din minte.

Like the breakfast bell on fire Iar clopoţelul pentru micul dejun sună aprins
it brings O ho it brings round again de parc-ar aduce o-ho ar tot aduce
what miserable Henry must desire< ceea ce mizerabilul de Henry trebuie să-şi dorească<
aplomb aplomb
at the temps când e temps
of the tomb. de mormânt.

310 310

His gi receded. He culd write no more. Darul i s-a retras. Nu mai poate scrie.
Be silent then, until the thing returns. Stai liniştit atunci, până se întoarce chestia.
We have Goethe’s warrant Avem asigurarea lui Goethe
for idling when no theme presents itself ca să lenevim când nici o temă nu se oferă
or none that can be handled suitably< ori nici una care să poată fi tratată adecvat<
I fall back on that high word. mă bizui pe cuvântul lui greu.

I hate his race though, except Holderlin Îi urăsc totuşi rasa, în afară de Hölderlin
& Kleist, whom he clasped both to Henry’s bosom< & Kleist, pe amândoi i-a aşezat în inima lui Henry<
a suicide & a madman, un sinucigaş & un nebun,
to teach him lessons who was so far neither. ca să-l înveţe lecţii pe el, care încă nu era nimic din astea.
e language best handled by a foreigner, Limba mânuită cel mai bine de un străin,
Kaa, old pal. Kaa, bătrâne amic.

Henry, monstruous bug, laid himself down Henry, gândac monstruos, se aşeză
on the machine in the penal colony în maşina din colonia penitenciară
without a single regret. fără un singur regret.
He was all regret, swallowing his own vomit, Era tot regret, înghiţindu-şi voma,
disappointing people, letting everyone down dezamăgind oamenii, lăsând baltă pe toată lumea
in the forest of the soul. în pădurile inimii.

traducere de Radu Vancu

65
Poesis interna\ional ESEU septembrie 2010

Metabolizarea Tradi\iei

S chimbând toate cele care
ar fi de schimbat, aş zice
că poziţia lui John Berryman în ca-
nonul poetic american e izomorfă cu
cea a lui Bacovia sau, poate mai exact,
irevocabil congenerii români. Dacă
însă după Nichita rămân, oricât de
sever ar fi ochiul revizionist, cel puţin
patru sau cinci volume excepţionale,
singura carte integral remarcabilă a
Radu Vancu
după care Mircea Ivănescu ar fi cel
mai mare poet contemporan). Nu că
poetul Dream Song-urilor ar fi fost
un necunoscut, după cum Bacovia
ori Mircea Ivănescu erau departe de
cu cea a lui Mircea Ivănescu în cel au- lui Lowell rămâne Life Studies (1959), a fi ignoraţi de critică> însă nu ei erau
tohton. Nici unul dintre cei trei nu a la care se adaugă fragmente din For răsfăţaţii premiilor, ai marilor tiraje,
fost perceput încă din timpul perioa- the Union Dead (1964), în vreme ce ai ceea ce azi se numeşte star system-
dei lor active drept central canonic, primele lui două volume notabile, ului.
decât eventual de un număr mic de Lord Weary’s Castle (1946) şi The Cumva, Berryman şi-a făcut totul
devoţi (îmi aduc bine aminte de ui- Mills of the Kavanaughs (1951), ră- cu mâna lui> nu numai alegerea
mirea cu care Mircea Eliade vorbea, mân ample şi deseori impresionante morţii, vreau să spun, dar şi alegerea
în interviul luat de Adrian Păunescu demonstraţii de dexteritate prozodi- vieţii, a modului de a trăi. Nimic nu
în 1970, despre revenirea în forţă a că, iar cele finale, Imitations (1961) i-a ieşit cum trebuia, de la seria de
lui Bacovia, relativ la care el, în acord Near the Ocean (1967), Notebook căsnicii ratate, la lupta pierdută cu al-
cu generaţia lui, nutrea convingerea (1969), The Dolphin (1973), culegeri coolul, pharmakon care pentru el a
că e un poet „autentic, dar minor” – în care e vizibilă şi chiar contaminantă fost numai otravă, ori de la sinuoasa
distinguo care spune totul despre mo- tensiunea constantă spre ceva nou, carieră de profesor universitar, per-
dul de a înţelege poezia dacă nu al însă inovaţia propriu-zisă lipseşte. E, manent periclitată de alcoolismul şi
unei generaţii, atunci măcar al lui prin urmare, contrariant să constaţi erotismul lui la fel de incontrolabile
Mircea Eliade)> însă în primul rând cât de vizibil era Lowell, om al unei şi de riscate, până la cea de scriitor
datorită lor s-a petrecut fenomenul singure cărţi în fond (e drept, foarte care alege autodistrugerea exact în
pe care-l numim reconfigurare cano- puternice), în detrimentul lui Berry- momentul în care gloria începea să îi
nică, implicând schimbarea radicală man, la care aproape totul e azi reci- surâdă – primeşte premiul Pulitzer
a modului de înţelegere al poeziei şi tibil (pe Berryman, de altfel, Lowell îl pentru Dream Songs în 1965 şi Na-
migrarea lor decisivă înspre nucleul respecta şi chiar l-a promovat pe cât tional Book Award, în 1969, pentru
dur al canonului. i-a stat în putinţă – cum şi Nichita îl His Toy, His Dream, His Rest (care
În timpul vieţii lui Berryman, respecta pe Mircea Ivănescu, ba chiar continuă şi încheie seria Dream Song-
congenerul care domina scena poe- Radu Cosaşu, într-o anumită pagină urilor). Ba mai mult, Berryman pare
tică era Robert Lowell, cu o autoritate din Insisificarea la noi, pe Boteanu, a fi rămas ghinionist până şi în catas-
oarecum asemănătoare celei cu care ne dă cu titlu de inventar o afirmaţie trofa finală – mai întâi, pentru că sal-
Nichita Stănescu părea a-şi domina tranşantă a autorului celor 11 Elegii tul în râu nu i-a reuşit, aterizând cu

66
septembrie 2010 ESEU Poesis interna\ional

faţa în jos pe taluzul de beton, încât întâia oară în istoria literaturii engleze glish poet except for Shakespeare is
identificarea a mai fost posibilă doar postelisabetane, ar fi reuşit să-l învin- because of the authority of his lear-
după montura ochelarilor> apoi, pen- gă. De altfel, Berryman a afişat des- ning. I am a scholar in certain fields,
tru că (moartea unei femei frumoase chis, de la bun început, acest pact cu but the subject on which I am a real
fiind, cu vorba lui E.A. Poe, cel mai Tradiţia – încă din poemele conţinute authority is me” (p. 26).
poetic subiect din lume) una e pentru în volumul colectiv de debut, Five Această pasiune aproape icono-
conştiinţa publică sinuciderea unei Young American Poets (New Direc- dulă pentru Tehnică, pentru Tradiţie,
femei frumoase (de fapt, două – Plath tions, 1940), influenţele prime, ime- pentru Autoritate e cu atât mai re-
în ’63 şi Sexton în ’74), alta sinucide- diat relevabile (cu atât mai lesne cu marcabilă cu cât nu vine din partea
rea unui hirsut alcoolic, cu probleme cât nici măcar nu încearcă să le ca- unui poet de tip Valéry sau Jorge Guil-
de temperament şi de morală burghe- mufleze), sunt ale marilor devoţi ai lén, valorizând în absolut techné-ul
ză. Ca urmare, după cum se poate Tradiţiei – Yeats, Auden, Hopkins şi şi elaborarea raţională, la rece, a tex-
constata în orice joc morbid de so- Pound. Apoi, vorbind într-un anumit tului. Dimpotrivă, Berryman e un po-
cietate (şi ce joc de societate nu e în- context despre poezia lui Robert Lo- et dark, de afect, poemele lui, departe
trucâtva erotic, şi prin aceasta vag fu- well, Berryman conchide< Robert Lo- de a voi să epateze cu performanţele
nebru?), Berryman nu e printre pri- well e „the master of the Catholic lor tehnice, nici nu mizează pe ele
mele nume citate reflex în seria ma- subject without peer since Hopkins” (aşa cum corpul nu mizează pe fru-
rilor sinucigaşi americani ai secolului – formulare care spune mult despre museţea oaselor)> fiecare dintre cele
XX, în schimb Sylvia Plath şi Anne modul de a înţelege poezia al lui Ber- 385 de Dream Songs, de exemplu, e
Sexton, da. ryman, ca pe un discurs cu o anumită compus din trei sextine în care pen-
Pentru poeţii care şi-au pus la pro- arie necesară de expertiză. În fine, şi tametrii alternează riguros cu trime-
priu grumazul pentru poezie, tehnica asta e cu deosebire important, Berry- trii, fără însă ca jocul prozodic atât
a constituit o problemă secundară. man aşază pe aceleaşi trepte de su- de atent observat să devină vreo clipă
Nu-l vedem, bunăoară, pe Rimbaud perlativă importanţă activitatea de mai important decât ceea ce silabele
bibilind precum Mallarmé la sonete scholar şi cea de poet< întrebat, în ul- acelea spun efectiv. Ba mai mult, poe-
în –x. E cu atât mai uimitor că pentru timul interviu al vieţii lui, „How do tul acesta hipertehnicist e, spre de-
Berryman, însă, care nu numai că a your roles as a teacher and scholar af- osebire de tot restul tehniciştilor, un
trăit, dar a şi murit pentru poezie, re- fect your role as a poet?”, poetul răs- antiraţionalist, convins că poezia nici
zolvarea cutărei probleme tehnice pu- punde< „I’m about equally interested nu are un mesaj inteligibil< „These
tea constitui o serioasă justificare a in these two activities... I have learned Songs are not meant to be under-
poeziei< „Unul dintre motivele de a much more from giving these lecture stood, you understand. / They are on-
scrie versuri este bucuria tehnicii – courses than I ever learned at Colum- ly meant to terrify & comfort”, cla-
arareori pentru ea însăşi – dar mai bia or Cambridge. It has forced me mează făţiş Dream Song-ul 366.
ales prin ceea ce sesizează şi face vi- out into areas where I wouldn’t ot- Avem, aşadar, în Berryman cazul
zibil pentru subiectul său. Versificaţia, herwise have been, and since I am a bizar al unui poet tehnicist ca un
rimele, strofele, formele – tropii sunt scholar, these things are connected... tradiţionalist britanic, dar nevrotic şi
unelte. Ele furnizează mijloacele prin Suppose I’m lecturing on Augustine. gebrochene Mann ca un expresionist
care scriitorul poate fasona o expe- My Latin is very rusty, but I’ll pay a neamţ. Un poet pentru care, pe de o
rienţă, ea însăşi vagă, o simplă frază certain amount of attention to the La- parte, nici unul dintre marile lui pro-
sau sentiment, în ceva care să fie co- tin text in the Loeb edition, with the iecte nu poate fi conceput decât în re-
erent, direct, inteligibil”. Cu toate aces- English across the page. Then I’ll visit laţie cu un mare poem al Tradiţiei<
tea, nimic nu-i mai străin de clişeul the library and consult five or six old „In Homage to Mistress Bradstreet
tehnicianului cerebral şi limfatic decât and recent works on St. Augustine, my model was The Waste Land, and
acea imagine a lui Berryman luându- who is a particular interest of mine, Homage to Mistress Bradstreet is as
se literal la pumni cu studenţii pentru anyway. Now all that becomes part of unlike The Waste Land as it is possible
versurile lor nereuşite – dacă e să dăm your equipment for poetry, even for for me to be. I think the model in The
credit relatării unuia dintre aceşti stu- lyric poetry. The Bradstreet poem is Dream Songs was the other greatest
denţi, Robert Dana (şi nu văd de ce a very learned poem. There is a lot of American poem – I am very ambi-
n-am face-o), în urma unei astfel de theology in it, there is a lot of theology tious –Song of Myself” (p. 16). Însă,
controverse „tehnice” Philip Levine, in The Dream Songs. Anything is use- pe de altă parte, în exact acelaşi timp,
unul dintre cei doi poeţi de anvergură ful to a poet. Take observation of na- un artist pentru care Arta îşi are cauza
ieşiţi din acea grupă (celălalt e Snod- ture, of which I have none. It makes într-o teribilă mutilare personală, în-
grass), a ajuns să-şi lovească profeso- possible a world of moral observation tr-o ordalie care-l scoate pe subiectul
rul cu pumnul în ochi, spărgându-i for Frost or Hopkins. So scholarship ei în afara legilor omeneşti ale nor-
ochelarii şi iniţiind o prietenie de-o and teaching are directly useful to my malităţii – suferinţă care, pentru cel
viaţă. activity as a writer” (la următoarele eligibil, e de altfel o formă de... noroc<
Pasiunea tehnică a lui Berryman citări din interviul luat de Peter A. „The artist is extremely lucky who is
nu are cum să nu amintească acea de- Stitt, o să indic direct numărul paginii, presented with the worst possible or-
claraţie târzie a lui Pound, după care pentru simplificare). Şi, de asemenea, deal which will not actually kill him.
toată poezia lui nu a fost decât un în- câteva pagini mai încolo< „I believe At that point, he’s in business. Beet-
delung război de uzură împotriva strongly in the authority of learning. hoven’s deafness, Goya’s deafness,
pentametrului iambic, pe care, pentru The reason Milton is the greatest En- Milton’s blindness, that kind of thing...

67
Poesis interna\ional ESEU septembrie 2010

I hope to be nearly crucified... I’m cum-necum, ajungea să se bage sunt ment in particular I remember. He
scared, but I’m willing. I’m sure this dizolvate în cofrajele metrice ale unor said, ‚I never revise now’ – you know
is a prepasterous attitude, but I’m not versuri de o impecabilă metriză teh- how much he revised his stuff – ‚but
ashamed of it” (p. 33). E o atitudine nică. Berryman desenează versuri in the interests of a more passionate
curioasă, unică în orice caz prin com- perfecte aşa cum Pascal desena figuri syntax’. Now that struck me as a very
paraţie cu ceilalţi poeţi zişi confesivi geometrice când îl chinuiau durerile good remark” (p. 16). E cât se poate
sau confesionali, pentru care obsesia de dinţi. Tehnica poetică nu valorează limpede, în contextul celor discutate
tehnicistă e absentă (sau e cel mult o per se, ca pentru maniacii raţionalişti mai sus, de ce aproape bătrânul Ber-
preocupare fără importanţă decisivă, ai formei. Ea e mai degrabă o metodă ryman îşi aduce aminte de interesul
ca la Snodgrass), şi e posibil ca tocmai de eliberare a unei tensiuni prea acute, pentru o sintaxă pasionată a bătrâ-
de aceea să fi refuzat atât de vehement o manieră de punere în ordine a pan- nului Yeats – se simţea, fără îndoială,
Berryman încadrarea alături de ei – demoniumului personal> mai radical îndreptăţit în atenţia sa maniacală
chestionat de-a dreptul în legătură cu spus, tehnica poetică e, la urma ur- pentru latura tehnică a artei poetice,
apartenenţa lui la respectiva şcoală mei, o tehnică de supravieţuire. Când
poetică („You, along with Lowell, Syl- haosul interior se externalizează în- neîmpărtăşită din păcate de confesivii
via Plath, and several others, have be- tr-un haos al versurilor, pesemne că cu care avea altfel atâtea în comun,
en called a confessional poet. How do omul e terminat. luată în calcul doar de tradiţionaliştii
you react to that label?”), Berryman Nu altul e sensul uceniciei înde- de tip Theodore Roethke, de care îl
răspunde< „With rage and contempt! lungi la marea Tradiţie – aceasta se despărţea însă totul.
Next question” şi, întrebat imediat du- cere şi ea metabolizată, în cel mai pur Acest bizar şi paradoxal experi-
pă aceea dacă sonetele lui sunt „con- sens biologic al expresiei, desemnând mentalism tradiţionalist de natură
fesionale”< „Well, they’re about her descompunerea materiei nutritive confesivă a făcut ca Berryman să nu
and me. I don’t know. The word do- pentru a elibera energia din ea, ur- fie prizat pe de-a-ntregul în epocă nici
esn’t mean anything. I understand the mată de asimilarea şi transformarea de confesivi, nici de experimentalişti,
confessional to be a place where you respectivei energii în materie organică nici de tradiţionalişti. Chiar şi criticii
go and talk with a priest. I personally proprie. „Poezia plurivocă” a Dream care scriau apreciativ despre el încă
haven’t been to confession since I was Song -urilor, cum o numea W.D. din timpul vieţii, precum James Dic-
twelve years old”(p. 8). Snodgrass, e saturată de inserţii in- key, se simţeau nevoiţi să-şi mărturi-
Tocmai aceste Berryman’s Son- tertextuale, care nu sunt însă tot atâtea sească o anumită iritare în faţa liber-
nets despre care este vorba mai sus corpuri străine, ci reprezintă materie tăţilor lui tehnice< „His inversions, his
ne pot ajuta să înţelegem mai bine ce asimilată o dată pentru totdeauna în personal and often irritatingly cute
înseamnă tehnica pentru Berryman. puternicul corp poematic care le-a colloquialisms and deliberate mis-
S-a spus despre ele că ar fi petrarchie- mistuit. Ele sunt la fel de vii ca întregul spellings, his odd references, his ba-
ne. Formal, după cum se poate uşor la a cărui viaţă contribuie. Nu sunt sing of lines and whole poems on pri-
constata, afirmaţia se susţine> însă noi, bineînţeles, dar sunt vii, şi asta e vate allusions, create what must surely
biografemele ţesute în metrii lor per- ce contează mai mult. În locul dicto- be the densest verbal thickets since
fecţi n-au nimic din puritatea lilială nului lui Pound Make it new!, Berry- Empson’s”. Acum însă, când e limpede
petrarchiană. Laura lui Berryman se man ar fi putut să-şi forjeze unul la că Berryman e unul dintre maeştri şi
numeşte în realitate Chris şi e soţia fel de sonor< Make it alive!
unui student de la Princeton> e vorba, Iată, aşadar, că Tradiţia şi Tehnica, că o astfel de poetică de tip mixtum
prin urmare, de un amor adulterin şi, departe de a fi mortificante şi sterili- compositum s-a putut dovedi eficien-
să zicem aşa, nedeontologic, un amor zante, ca pentru ceilalţi poeţi confe- tă pe termen lung, cititorul român se
plin de trădări şi minciuni (în sonete, sivi, sunt dimpotrivă garantele poeziei poate gândi că tocmai un asemenea
Chris e rebotezată Lise – nume care vii, de o vitalitate certificată de in- mixtum compositum autohton ar pu-
putea fi citit de un specialist în epoca strumente îndelung verificate. Cu cât tea ţine locul unui fel de Mari Teorii
shakespereană precum Berryman la mai viu poetul, cu atât mai atent la Unificate care să pună în relaţie vis-
fel ca „lies”, minciuni). Situaţia aceas- tehnică> iar pentru maestru, tehnica ceralul neoexpresionist al poeziei re-
ta, emblematică pentru viaţa agitată e criteriul ultim. Amintindu-şi de în- cente şi livrescul poeziei anterioare.
a lui Berryman, e de asemenea defi- tâlnirea cu bătrânul Yeats, marele Nu văd de ce marea lecţie a lui Ber-
nitorie pentru întreaga lui poezie – maestru al literelor anglo-saxone la r yman, anume metabolizarea
tot zgomotul, toată furia rezultate din acea vreme, Berryman îşi aminteşte Tradiţiei, n-ar putea funcţiona şi în
situaţiile acestea insolubile în care, un comentariu... tehnic< „One com- cazul nostru.

în Serge Fauchereau, Introducere în poezia americană modernă, Bucureşti, Minerva, 1974, p. 191.
v. Ed Dinger, Seems Like Old Times, Iowa University Press, 1986, p. 23.
apud Marius Bewley, Some Aspects of Modern American Poetry, in Modern Poetry. Essays in Criticism, edited by John
Hollander, Oxford University Press, 1968, p. 257.
The Paris Review, no. 53, 1972, interviu de Peter A. Stitt din octombrie 1970, p. 8.
Ştefan Avădanei, 66 de poeţi americani, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1997, p. 13.
James Dickey, From Babel to Byzantium< Poets and Poetry Now (New York< Farrar, Straus, and Giroux, 1968), p. 198

68
Dumitru P[curaru

Moartea traduc[torului

- prima zi la new york -

1. n-a; fi crezut c[ nici aici la new york nu e imortalizat[ clipa `n care poetul moare
alunec`nd pe o `nghe\at[ cu vanilie
mi s-a spus c[ `n zodia porcului dup[ calendarul chinezesc
nu e bine s[ frecventezi localurile invadate de arti;ti
de pild[ ieri cel din fa\a mea avea o vioar[ `n loc de cap
azi i-a fost retezat ;i pe umeri i-a fost rea;ezat fostul s[u cap
u;or asimetric dar bine `n;urubat `ntre cei doi umeri atletici

vorba lui o’hara< “la primul pas `n afar[
din reverie vis ;i ambian\[ am c[zut
direct `n cap pe trotuar
alunec`nd pe o `nghe\at[ cu vanilie”

pe care zice mai departe poetul o sc[pase tot el din m`n[ `n copil[rie
ceea ce nu e prea greu de crezut
av`ndu-se `n vedere dorin\a profund[
a autorului de a vrea s[ spun[ c[ a reintrat `n lumea real[
dup[ ani lungi de r[t[ciri prin `ntunecatele beciuri ale spiritului

69
Poesis interna\ional POEZIE septembrie 2010

frecvent`nd vechile localuri de pe coasta de est invandate de arti;ti

se `nt`mpla - dar ce importan\[ mai are - `n interzisa zodie a porcului dup[ calendarul chinezesc
asta o ;tim cu precizie de la predecesorul s[u hart crane cel care ar fi putut
spune despre el ceva teribil de simplu< “`mi plac
versurile sale de o modernitate niciodat[ pus[ la `ndoial[ de contemporani”
nu a spus-o din simplul motiv c[ a s[rit peste balustrad[ mai devreme dec`t el prin urmare frank a fost cel ce a spus
ceva teribil de simplu despre hart< “`mi plac versurile sale de o modernitate niciodat[ pus[ la `ndoial[ de contempo-
rani”
ceea ce - trebuie s[ o recunoa;tem - este esen\ial `ns[ nu pe m[sura spiritul s[u vivace foarte apreciat `n timpul vie\ii
sale dar pe urm[ uitat cu des[v`r;ire sau readus `n actualitate cu intermiten\e

degeaba li s-a retezat str[inilor capul de `mprumut ;i li s-au rea;ezat pe umeri propriile lor capete `nc[ din prima zi
a sosirii la new york
`n realitate lucrurile au fost clarificate mult mai t`rziu de un poet european nimeni altul dec`t ivan v. lalici iar
frank a fost exclus din ecua\ie `mpreun[ cu `nghe\ata sa
zice poetul s`rb `ntr-o scrisoare c[tre john berryman, la vestea mor\ii sale,
;i de aici `ncepe poemul adev[rat<
/Drag[ prietene (dumneata mi-ai `ng[duit - nu de mult ;i totu;i, pare-se acum un veac - s[ m[ adresez astfel)
`ntr-o discu\ie despre Hart Crane, despre moartea sa, care `ntr-un fel seam[n[ cu a dumitale - fiind vorba despre
aceea;i s[ritur[ `n ap[, atunci c`nd secunda se `ncarc[ de propria-i m[sur[ primejdioas[. Dac[-mi dai voie, din per-
spectiva dumitale, `l invidiez azi pe Crane, a c[rui moarte e absolut[< o s[ritur[ `n noapte de pe balustrada vasului
morm[ind `n luciul fosforescent al valurilor din Golful Mexic> `n rest, totul nu-i dec`t o poetic[ a propor\iilor ;i
m[surii clipei c`nd moare poetul.
Iar dumneata ai ales clipa cea repede `n apele reci, negre, de ianuarie la Mineapolis.../
e un poem teribil mi-a spus peste ani ;i ani ioan flora traduc[torul acelei scrisori
/inclus[ `n antologia poeziei s`rbe
volum ap[rut `n 2004 la obscura editur[ solsti\iu dintr-un ora;
din transilvania
preluat prin 2009 pare-mi-se de revista feed back de la ia;i/
e un poem teribil cred `n continuare c[ e un poem teribil ;i ar trebui s[ avem `n vedere faptul c[ fiecare dintre noi
ar trebui s[ se sinucid[ la un moment dat
`ns[ bine ar fi s[ nu moar[ pe loc ci s[ tr[iasc[ `n continuare m[car c`teva clipe p`n[ vine adev[rata moarte
n-am `n\eles atunci nimic ;i nu voi `n\elege niciodat[ ce a vrut s[ spun[ flora
despre povestea scrisorii lui lalici c[tre berryman la vestea mor\ii sale
probabil a citat de undeva nu po\i ;ti niciodat[ ce este `n capul unui traduc[tor
vorbitor nativ de dou[ trei limbi
nume ;i stiluri se amestec[ e o ciorb[ acolo ;i o cea\[ un m`l o ghea\[ de nu ;tii pe unde s[ ie;i la lumin[
perle ;i h`rburi convexitate `ntr-o mul\ime de spa\ii vectoriale de tip finit perle ;i h]rburi fr`nturi conversa\ii concave
`n fapt un singur codex ginga; g`ngav tradus `n toate limbile p[m`ntului

gre;eala noastr[ fatal[ e c[ am tr[it `n singur[tate
f[r[ s[ ne scriem scrisori de o sinceritate dezarmant[
nu ne-am integrat `ntr-un grup bine organizat
nu am pl[tit cotiza\ii la timp ;i nu am contribuit la majorarea fondului
de `ntrajutorare spiritual[ reciproc[
nu e de mirare c[ uneori ajungem s[ ne lu[m singuri via\a
`n fine `n timp ce ai no;tri `;i tr[iau via\a din plin ai lor experimentau pentru noi

am gre;it atunci c`nd am decis c[ nu suntem americani
ci rom]ni sadea - asta a spus-o ioan gro;an la un seminar- vorbind `n fond despre acela;i lucru cu flora
nu a fost contrazis ceea ce `nseamnn[ c[ tacit s-a acceptat ideea
de;i el a recunoscut mai t`rziu c[ era beat turt[ `n ziua aceea

pe urm[ au venit al\ii ;i au adus complet[ri

70
septembrie 2010 POEZIE Poesis interna\ional

neesen\iale

/dar eu ;i gro;an eram deja la new york iar flora murise/

neesen\iale
/pentru c[
esen\ialul fusese spus `n cuvinte mult mai pu\ine
iar to\i cei de dinainte, `ntr-un fel martori involuntari cita\i la `nt`mplare, o’hara, crane, lalici, silvia plath, flora, ma-
zilescu, stratan, popescu, iv[nescu iar `n timpul din urm[ ;i petre stoica, erau mor\i/

doar eu ;i gro;an mai tr[iam
accept`nd de la `nceput statutul de supravie\uitori
al\ii au fost mai `nd[r[tnici
s-au prins de funii ;i au tras cu toat[ puterea
;i `n loc s[ sune clopotele le-a c[zut `n cap o ap[ mortal[
credeau c[ trag de funia clopotelor c`nd colo d[deau drumul robinetelor de la du;

s[ fim serio;i< nu de acolo li s-au tras necazurile ;i cu at`t mai pu\in moartea
asta a spus-o nu foarte pe ocolite hart crane invoc`nd moartea altor prieteni
`n poemul numit tunelul el reia vechea tem[ din scrisoarea lui lalici c[tre berryman
cu toate c[ `ntr-un fel murise `nainte
pe urm[ a murit flora `ns[ el nu a `nchis cercul
l-a l[sat deschis invit`ndu-ne `n[untru `n cercul de ghea\[ ( ;tiu, ghea\a pe ape-i /Cioburi de sticl[> apoi poli\ia /
Flash-urile fotoreporterilor, procesul verbal< Corpul ne`nsufle\it al profesorului a fost g[sit... :i a;a mai departe>
hainele dumitale sunt/ Ude ;i u;or `n\epenite de ger, ochelarii au fost acoperi\i de m`l);i a;a mai departe...

2. dar cea mai conving[toare r[m]ne moarte lui Celan<
“Nu demult, Celan, `ntr-o tentativ[ similar[
A ales, `ntr-un martie
Sau aprilie, Sena - r[m`n`nd vreme `ndelungat[
~n ap[, dar corpul s[u nu avea
Acele margini de cristal
~nt`lnite `n poemele sale...”
el desigur cunoa;tea urmarea mor\ii sale b[nuia c[ la final corpul s[u nu va avea acele margini de cristal `nt`lnite `n
poemele sale
citise c`te ceva din toate dar nu era la curent nu avea cum s[ fie din moment ce murise cu ceva vreme `nainte nu era
la curent cu inten\ia lui ioan flora de a include
poemul lui lalici `n marele ciclu al mor\ii poe\ilor
nu a avut nici o obiec\ie major[ nu avea de unde ;ti despre moartea de mai t`rziu a traduc[torului apoi to\i ceilal\i
hart crane berryman ;i mul\i al\ii au avut bunul sim\ de a muri fie `nainte fie dup[ c[derea lui Paul Celan `n Sena
`ntr-un fel el fiind marele precursor al tuturor
prin urmare ei nu au v[zut doar acele margini de cristal ale poemelor, ci ceva mai mult< poetica propor\iei ;i m[surii
clipei `n care moare poetul
alunec`nd pe o `nghe\at[ de vanilie
sc[pat[ din m`n[, pe trotuar, `n copil[rie
`n timp ce noi ne tr[iam via\a ei experimentau pentru noi

asta am v[zut cu to\ii dar nu ne place s[ o recunoa;tem

pentru c[ niciodat[ nu se merge p`n[ la cap[t

pe de alt[ parte alt[ serie de mor\i trakl, heym, esenin, osip mandelstam al\i mor\i, alte emisfere, alte clauze/cauze
ale deceselor prin urmare alt gen de poezie alte cadavre `n vid, al\i trandafiri f[r[ nume
adev[rul e c[ nu avem o mare literatur[ pentru c[ nu avem mari sinuciga;i

71
Poesis interna\ional POEZIE septembrie 2010

ai ni;tri mor ca mu;tele pe jos prin closete cu pantalonii `n vine mari poe\i dar nu
au t[ria s[ se arunce `n valuri negre de pe balustrade albe
morm[ind `n luciul fosforescent al valurilor
ai no;tri ie;ind la lumin[ nu alunec[ pe o `nghe\at[ cu vanilie
c`rti\e `n plin[ strad[ ie;ind la lumin[ `;i fr`ng g`tul f[r[ s[ alunece pe o `nghe\at[
cu vanilie sc[pat[ din m`n[ `n copil[rie
3. dar moartea traduc[torilor? nu e mult mai n[praznic[ ;i `n acela;i timp teribil
de banal[?
;i ei alunec[?
;i ei ies la lumin[ cu ochii de c`rti\[ `n buzunare?
nici ei nu merg p`n[ la cap[t?
morm[ind `n luciul fosforescent al valurilor nici ei nu merg p`n[ la cap[t

r[t[ci\i
dac[ nu-;i uitau bagajele `n aeroport
aveau ce traduce la `ntoarcerea acas[

;i nimeni
nimeni nu ar fi scris nimic dac[ `nainte nu le-ar fi auzit ;optite
;oapt[ cu ;oapt[ de translatorii pierdu\i printre bagaje

cei pe care-i invoc[m stau m[rturie
dar frun\ile?

sub ele ne-am a;ezat ochii

facem schimb de lumin[ troc

;i poc

lumina moale de la r[s[rit se suprapune peste lumina aspr[ de apus
e limpede c[ de aici `nainte al\ii trebuie s[ m`zg[leasc[ pere\ii
copiind fr`nturi din marele codex despre moarte poe\ilor
g`ngav tradus din toate limbile p[m`ntului
acum ;i totdeauna

e limpede c[ ;i de aici `nainte trebuie s[ continuie s[riturile `n ap[
de pe balustrada vasului direct `n nop\ile de cristal
urm`nd ca al\ii s[ m`zg[leasc[ pere\ii copiind fr`nturi traduc`nd ie;ind la lumin[
cu ochii de c`rti\e `n buzunare morm[ind `n luciul fosforescent tr[g`nd de funiile clopotelor invoc`nd moartea altor
prieteni relu`nd vechile teme spun`nd lucruri teribil de simple `ntr-un limbaj decent-indecent
;i a;a mai departe ;i-a;a-mai-departe

72
Dan-Liviu Boeriu

Lumea văzută din cre;tetul ghe\arului

D acă nu va fi reţinu-
tă pentru altceva
această confesiune a Constanţei
Buzea, ar trebui măcar apreciată
pentru frumuseţea extraordinară
tivele pentru care se apleacă asupra
conţinutului cărţii. Şi eu fac parte
dintre aceştia, o recunosc fără me-
najamente. Nu neg, prin asta, că o
consider pe Constanţa Buzea una
că a fost căsătorită cu Adrian Pău-
nescu, dar, fireşte, nu cunoşteam
dedesubturile unei relaţii care,
acum, după citirea cărţii, mi se pare
şi mai de neînţeles. Pentru că în al-
a scriiturii. Jurnalul celor trei ani dintre cele mai reprezentative voci chimia ei se mistuie două perso-
(“Creştetul gheţarului – 1969- lirice ale literaturii române din ul- nalităţi de o complexitate uriaşă,
1971”) poate oricând constitui un timii 50 de ani. Numai că, de data însă incompatibile structuralmente
manual de estetică literară. aceasta, curiozităţi mai puţin lite- şi comportamental. Constanţa Bu-
S-ar putea, însă, ca pentru ma- rare m-au împins să-i citesc jurna- zea e o femeie sensibilă, devotată
joritatea cititorilor altele să fie mo- lul. Ştiam despre Constanţa Buzea total  căminului şi celor doi copii
73
Poesis interna\ional CROnIC{ septembrie 2010

(Ioana şi Andrei), scriitoare şocant în unele locuri. Aflăm de simplu< rostul acestei cărţi e crearea
conştientă de dramatismul trăirilor pildă că, însărcinată fiind, autoarea unei fresce a unor timpuri pe care
ei, însă ezitantă atunci când vine e anunţată cu nonşalanţă de soţul autoarea le-a trăit în dubla ei ipos-
vorba de a le împărtăşi publicului ei că el mai are două gemene dintr- tază – de scriitoare şi de mamă. În-
(asta şi datorită apetitului de ne- o relaţie pasageră. Adrian Păunes- tâmplător sau nu, “meseria” de pă-
ostoit al soţului ei pentru literatura cu chiar o duce pe soţia lui să le rinte implică şi relaţionarea, mai
trăită frenetic pe stadioane), soţie vadă pe cele două fete. Pusă în si- mult sau mai puţin anevoioasă, cu
maltratată psihic (şi fizic, la un mo- tuaţia faptului împlinit, Constanţa persoana de lângă tine. Nu e vina
ment dat, însă bănuiesc că lucrurile Buzea acceptă fatalitatea şi-şi con- creatorului de jurnal că partenerul
acestea au fost cu bună intenţie as- struieşte viaţa în jurul lucrurilor de viaţă livrează cu atâta nepăsare
cunse de autoare, tocmai pentru a pe care le consideră cele mai de chipuri ale unui orgoliu hiperbolic
nu transforma jurnalul – folosit pe preţ< propriii copii. Mai aflăm şi şi ale unei personalităţi fluctuante.
post de leac – într-un continuu va- despre modul în care Păunescu îşi Datoria cea mai importantă a dia-
iet vulgar de nevastă lovită). Celă- scrie poeziile, trântit într-un fotoliu ristului e sinceritatea. Pe care n-o
lalt membru al tinerei familii e bru- nenorocit şi gesticulând furios în putem decât bănui. Iar dacă e du-
tal, orbit de propria-i megalomanie acord cu conţinutul versurilor pe blată şi de talent literar, de forţă
şi de o insensibilitate incredibilă care le creează într-un ritm indus- expresivă şi de plasticitate, cu atât
pentru un poet care nu întâmpină trial, umplând camerele mici cu mai bine.
dificultăţi prea mari în a lăcrima manuscrise mâzgălite haotic. Ni se O bucată consistentă a cărţii
suficient de des la televizor. De spune şi că Păunescu e foarte ne- vorbeşte despre perioada în care
aceea, autoarea jurnalului ştie şi glijent în intimitate, cu apucături cei doi soţi trăiesc în America, de-
să-şi exhibe, fără ostentaţie, latura de proastă creştere, agresiv şi de parte de casă şi de copii, şi unde au
sensibilă, nucleu puternic al atelie- neînţeles, victimă a unui orgoliu şansa nesperată de a se întâlni în
rului său creativ< “Mult după mie- fantastic, alimentat chiar de pro- cadru intim cu Mircea Eliade şi
zul nopţii, aici, la capătul lumii şi priii părinţi (Costică Păunescu, ta- Christinel. Paginile acestea par
al anului, citesc şi mi se aburesc tăl poetului, crede despre Cons- ireale prin frumuseţea lor şi numai
ochii de înduioşare. Ioana se tre- tanţa Buzea că nu se ridică la nive- accesele de răutate şi meschinărie
zeşte argintie ca Luna. Îmi cere li- lul fiului său, căruia i-ar sta mai bi- ale soţului-poet ne readuc cu pi-
monadă.” (p.88), însă, la fel de si- ne lângă o fată de ministru, bu- cioarele pe pământ, în viaţa celei
gură pe talentul de a transpune în năoară). care a trebui să suporte, până în
pagină imagini care să ţâşnească Nu împărtăşesc părerea acelor 1976, pornirile dictatoriale şi pros-
furtunos în veridicitatea lor, Cons- receptori ai cărţii care consideră că teşti ale bardului.
tanţa Buzea creionează un portret, întreaga carte e o metodă ieftină E adevărat că nu ştim cât e
nimicitor prin absenţa nuanţelor, de a regla nişte diferende vechi. ficţiune şi cât adevăr în jurnalul
al poetului celui mai aclamat al vre- Ideea că o poetă de talia Constanţei Constanţei Buzea. Dar poate că
murilor< “Ambiţia de a fi lider de Buzea ar recurge la un arsenal de nici nu contează foarte mult. Sco-
grup îl munceşte, dar încă nu-i iese. o asemenea profunzime lirică doar pul literaturii adevărate nu e ne- 
... Inteligenţa lui, sclipitoare, nu pentru a lăsa, în treacăt, câteva im- apărat să te convingă, ci să te mişte.
are clasă/ rasă. ... Lacom şi avid agini compromiţătoare cu fostul ei Cine deschide cartea are ocazia să
să parvină. Îşi simte valoarea, su- soţ mi se pare greu de crezut. Cu trăiască, pentru câteva ore, o viaţă
perioritatea, dar e superficial to- atât mai mult cu cât jurnalul re- tristă, a unei femei a cărei singură
tuşi, posesiv, violent şi gelos. ... prezintă cu totul altceva decât re- scăpare e scrisul. Însă ce scris!…
Diabolic, mă urmăreşte, vrând să ferirea la viaţa ei de tânără soţie. Literatură adevărată, poezie pe
cedez, să izbucnesc sub teroare. Vi- Motivul pentru care Adrian Pău- hârtie, cuvinte care cuprind necu-
sează să tremur de frică, să mă văd nescu e prezent în confesiunea prinsul. Ceea ce, până la urmă, e
distrusă.” (p.59-60). Jurnalul e Constanţei Buzea e cât se poate de cel mai important lucru.

(Constanţa Buzea, “Creştetul gheţarului – jurnal 1969-1971”, 268 p.,
ed. Humanitas, 2009)
74
Usha Akella

Usha Akella is the author of two poetry collections> she moved to the US from
India in 1993. She studied at the Hyderabad Central University (M.A. English) and
at the University of Baltimore (M.A. Publications Design), where she combined
courses in Creative Writing and Graphic Design.

Iraq, where are your arms?
1.

In his mind the world appears as gossamer,
on the borderlands of reality, he has forgotten
his age but love is stubborn too-its embers persist
as he navigates his orphaned siblings with stumps,
like a penguin’s or turtle’s shortened measure.

is land is a darkness in which all lights disappear,
and children plunge into water to wipe away our sins,
they could not have scripted this- the frozen expressions,
like masks in a grotesque carnival>

neither in condemnation, nor comprehension,
their souls withered stare- petals to parchment,

Mohammed hears no voices in this desert.

2.

Not away, from or to, are you free, running free,
e sun warm on your arms, warm ash, singed flesh memory.

Are bells ringing instead of bombs?
Are you wearing the color of God’s skin?
Line the sky holding hands, tiny hands like stars in the night,

row us confetti, the color of all flags,
Help a mother sleep, sing to us till we are forgiven.

75
Poesis interna\ional POETRY septembrie 2010

Yesterday’s poem the unwillingness to
give up on the human,
Be sure the day will not remember our shadow, is is the curse in my soul,
e night will forget our dreams, I want the one as the many.
e moon will forget our stories,
Be sure the dust will ring bells of welcome All that is good is in small quantities,
in many languages. Like the hidden flames in flowers,
Like eyes which are magic lamps
Be sure we will pass each other by holding the universe,
As breaths pass by in the air All that ties us is invisible,
And meet in a leaf. trailing umbilical chords
We will meet without knowing unsevered.
of meetings and partings,
is will be called neither shore nor wave. ey tell me prophets are missing from caves,
their words floating in bottles in old seas,
Be sure like disappearing fingerprints on pane, and old cities surface like prophecies,
an embryo of us will unfold in an invisible book. and someone is a silent incarnation working like yeast,

for some this is enough,
Today’s poem
here, I don’t know that face in the mirror,
Today’s poem wants to unlock a ship afar, the sails down.
the handcuffs of yesterday poem
that was called true poetry,
Yesterday’s poem is already a star blinking light,
Today’s poem may be no more Tea for two
than the primal darkness, the poet dreads.
Today’s poem knows it is no match
for yesterday’s poem,
It may come hobbling on crutches Write as I do,
instead of running a marathon, a poem like
Today’s poem is the wetness pouring tea.
aer the wave of yesterday’s poem,
Today’s poem is not wise, it is a little afraid, Quietly simmer,
its voice is small, its embrace frail, let our knowing
It may clutch the robe of the poet with a small hand, remain encased.
It may ask the poet for refuge instead
of offering refuge like yesterday’s poem, Flavor lightly
Today’s poem may make no friends or even enemies, with the warm blush
And tells the poet the last word is humility. of our meeting,
let it not turn bitter.

Pour me the poem,
I will hold it in my palms,
Tomorrow’s poem Warmed by it
I will see the world
I want to begin a poem through its vapor.
without saying “I want,”
Wait like a page or I will not let the tea go cold
undone button in the dust, even if I drink slightly
A poem that comes like afraid the poem
a blighted ovum, might scald my lips,
fading as a body fades into a shroud.
Drinking as the page drinks
inside, demons are persistent like the poem, the tea
worker bees, leaving its stain.
ere are hungers
that are not quenched
with food or the spirit,
it is not the unwillingness to surrender
to the divine but

76
Jorge Palma

FOLYAMATOK a piacon.

Ahogy a dolgok állnak, A tűzcsúszdán csúsznak lefelé
minden a legrosszabb fele halad. a szerelmesek szenvedélyes
Éspedig< vajon mennyi csókjai
egy angyal tollának az értéke csillagászati hátrányokba zuhanva
a légpiacon? a hűvös napokkal együtt, amelyek
vagy a higanyé, a csípős szódáé, szülőföld nélkül vándorolnak
amibe a folyókat temetik? a kőtörmelékkel zsúfolt
stresszes nagyvárosok utcáin.
A föld megrázkódik háromnegyed
hétkor, tizenöt perccel Senki sem fütyörészik az utcákon már.
azelőtt, hogy a főnök És kínosnak tűnik vágyni
teljesen elengedné alárendeltje gyeplőjét a nyugodt kék égre
és elkezdene megőrülni az unalomtól a búza sárga hangjára
a tömött autópályákon a víz mozgására
ahol döbbenten pislog a hold ahogy tökéletes köröket ír le
látva a rendkívül alacsony fizetések amikor egy kavicsot
szörnyű következményeit. dob bele egy gyerek
kivilágított szobája ablakából.
Vajon mit mondanak a keményített
galléros ipari vállalkozók A terített asztalhoz
amikor a telefonok visszatérő galamb
megbolondulnak az éjszaka közepén összevérezett csőrében
mert a szőlők egy pofont hoz a világtól.
egyhangúlag megkövültek
a világ szőlőboraiban Vajon honnan tudom majd,
és az értéktőzsde részvényei merről érkezik a halál.
hirtelen csillagporrá váltak.

“Íme a tenger
a tenger, ahová
PARAFERNÁLIA a nagyvárosok bűze jön ütközésre”
V. Huidobro
Nem csatoltam fel
a füleimet ma reggel
ennek ellenére A HOLD SZÜLETÉSE
ámulatba ejt a világ,
az összekötött székek Fekete az ég
sokasága és a dróton
az értéktőzsde zuhanásai, lógó ingek
az a bizonyos fogcsikorgatás tönkrementek
az új cipők és a ettől a
bankjegyek közt. világvégi hangulattól.

Ezen a valószínűtlen reggelen
Egy bika kitartásával gondolkodom, (az ég egyik szeme
vajon a fejen vagy az íráson vödröket sír tele, a másikban
landolt az élet? két nap is énekel, mint egy-egy tengelic)
lépek egyet
A leopárd bőrét felépülök.
aranyáron árulják

77
Poesis interna\ional VERSEK septembrie 2010

Egy hód egy koldus
húzza lefele a bal zsebemet lázas szeme által
és lélegzik, szemeim alatt három évvel ezelőtt jósoltaknak megfelelően.
egy tiszta reggel
háttal a torkolatba szórt És mi van azzal
kátránynak. az idővel
amit kiszárított egy évszak
Felépülök, ahogy nézem a tengert színe
szétszakítva akár a testem amikor anyám varrt
hét egyenlőtlen részre. és énekelt
és nem volt fagy
Idegesen járkál a hold az erkélyeken
telefüstölve az óceán vagy amulettek
folyosóit. vagy telefonfülkékhez szögezett
madarak.
Az azbesztvárosok
csillognak mint gyertyalángok Kék volt az udvar
egy halott feszült fénye és a
ujjai közt. hajnal repedése.

És én várok. És sárga az őszi
ebédlő
és az volt az otthonom.

És azt gondoltad akkor álmodban, ‘ki az az ember
aki fütyörészve érkezik
virágokkal, miközben anyám épp alszik egyet?’ FIZETÉSEK
ŐSZ VOLT Egy hangya fizetése
ugyanannyi
Visszatérek a piros ház mint egy drogdíleré?
fehér csendjéhez
és hasad a hajnal. És mi a helyzet egy plébánoséval/ egy apácáéval
egy érsekével/ egy égő bíboroséval?
Egy gyerek néz be, és iszik,
egy vágyakozó ember Ki fizet? Ki hoz határozatot?
álmodik, képeket gyűjt
elrakja a zsebébe Egy sorozatgyilkos fizetése
egy mesés hal árnyékát ugyanannyi, mint egy orvosé/ egy postásé
amely épp átszeli egy péké vagy mint azé
hálószobája egét, azért az öreg, gyászruhás
a megfoghatatlan napért sírásóé?
amit a halál
tett félre neki. Ki fizet? Ki hoz határozatot?

Ezek azok a napok, Isten mekkora fizetést kap
amelyek nem hagynak nyomot a bőrön a világ dolgainak
gyászruhát az égen menedzseléséért?
pedig előre látta a lélek
vagy a házasságtörések Ki fizet? Ki hoz határozatot?
vagy a céltalanul vándorló
kések Ki fizet Istennek?
egy álomtalan hajnalon
lent a utcák sötétjében
amíg rátalálnak
egy ember ÉS AZ ESŐ NEM HOZOTT SEMMI
néma arcélére
egy fára ÚJAT
bármilyen gyerekre
aki elveszett Amikor megszülettem
egy sáros mezőn az eső nem hozott semmi újat
a világra.

78
septembrie 2010 VERSEK Poesis interna\ional

Csak a szokásos< ‘A világ egy hatalmas Nárcisszusz
egyenetlen/ tartós/ nehéz a magáról való elmélkedésben’
és átlátszó, gyengéd Joachim Gasquet
és olyan vékony, mint a tű,
hideg vagy forró, NÁRCISSZUSZ ÉS A SZEMÉTDOMB
évszaktól függően.

Kortalan, Mint egy gyászruhás herceg
ahogy mindig mondták sétál a magány
mert nem sikerült a világ partjain
kideríteniük, hogy mióta ködgyűrűkre lépve
munkálkodik a világ körül, és medalionokra
lemosva testeket és ösvényeket a hínár bordáira
feltöltve folyókat és csermelyeket és talizmánokra
telítve tavakat gyertyatartók közt,
és üres telkek végében amelyeket arcélekbe temettek
álló bádogedényeket. és kék rongyokba
amelyek egykor ruhák
Annyira magas vagy galambok voltak
hogy pontosan márványforgácsok között
megmérhetetlen. amelyek egykor
Olyan távoli lépcsők vagy oltárok voltak
mint az ég vagy szenteltvíz-tartók
és távoli fecsegése. vagy angyalok síremlékei
vagy öngyilkosoké
Amikor megszülettem akik egyszer,
az eső nem hozott semmi újat az ég órája alatt
a világra, csendben belevizeltek
ugyanúgy, ahogy az álmodban a egy téren
hajadban utazó csillagok az elhagyott szökőkútba.
és a virágok illata
és a fény, Mindenesetre valami zaj hallatszik
és az ég csillagképei, a szájától északra
amelyek mértéktelen füstbe burkolóznak egy csöpp harag mordul
a szem elől valahol az égen
sem hoztak semmi újat. és fekszik haldokolva
a lábainál>
De nem voltak örömtüzek sem egy sebesült hold, felnyitva
utcasarkokon égő emlékek, mint egy madár, egy friss
nem voltak elrabolt gyerekek háromhetes nyílt seb
akik épp átlépik a határt darabokban kavicsok
szemhéjuk alá rejtett kábítószerrel, és csigák közt
vagy kivándorló emberek hulladékok és galambok
akik átkelnek a tengeren, vagy ruhák közt
és más tájakon egy hatalmas, üvegek közt, amelyek lemennek
távoli ország figuráját szövik, a viharos tengerhez
besétálnak a pékségekbe, és visszatartják az eső
és ujjal mutatnak rá vagy az élet hangjait>
arra a ropogós/ sárga/ a legritkább esetben meleg cipóra a régi mennyország csírái
majd távoznak szemhéj nélküli szemek
meggörbülve a magánytól figyelik, amint elhalad mellettük
kegyetlenül legyőzetve saját magába merülve és remegve
egy tölcsérnyi árnytól/ egy elgörbült fától/ egy összevérezett nap alatt
egy félig kinyitott ablaktól egy hatalmas országban amely épp zuhan, akár egy kő.
amit otthonuknak neveznek.

fordította< Simon Katalin
79
Carmen Dominte

Bye-Bye America
10.

Misha puts her backpack down, next to the car and A last call... it’s nearly dawn... good evening, good
clambers over the bags of rubbish...she playfully kicks morning... you’re live....
the bin bags around. Batman opens the roof of the VOICE 9 (female)
convertible and minds about his own business. I’m a little nervous... it’s the first time I’m on the
MISHA radio...
Can you put the radio on? SHAKESPEARE
BATMAN I oen feel the same.
You want music? VOICE 9
MISHA For me, making a mistake is really normal...I make
Shakespeare’s show. mistakes every day...
BATMAN SHAKESPEARE
It’s nearly morning...I don’t think he’s on anymore. When do you feel it hurts the most?
MISHA VOICE 9
Yes he is...he said he’s on all night. People always ask me that... I know pain sells... but...
BATMAN SHAKESPEARE
Alright, if you insist... Who broke the relationship up?
Misha turns the radio on and looks for the right VOICE 9
channel. Me.
RADIO SHAKESPEARE
SHAKESPEARE Why?

80
septembrie 2010 TEATRU Poesis interna\ional

VOICE 9 He le you just like that...why do you still love him?
We got too close... I couldn’t breathe... he was always MISHA
around and his life became my life too. Because he saw me when I was invisible.
SHAKESPEARE BATMAN
What did you want him to do? I think you’re wrong...
VOICE 9 MISHA
To let me breathe regularly... I don’t...
SHAKESPEARE BATMAN
at’s sad to hear. en let’s call Shakespeare, see what he says.
VOICE 9 Batman gives her his phone, Misha dials and waits...
Now he sends me photos with his family... you know,
he’s married, with a kid... MISHA
SHAKESPEARE I’d like to speak live to Shakespeare... but there are a
Why does he do that? few minutes le... please... (waits)... yes... thank you...
VOICE 9 RADIO
To show me what I could have had...I kept all the SHAKESPEARE
photos and made an album... I thought I might send it e very last call... you’re live... what’s your name?
to him for Christmas...you think it’s inappropriate? MISHA (confused)
BATMAN I’m sorry... Misha... my name is Misha...
Silly cow...he’s a dumbass too though...he could have SHAKESPEARE
made his album himself... Misha, tell us what you think...
MISHA MISHA
e sky is purple... I’d like to ask you something.
BATMAN SHAKESPEARE
It’s gonna snow soon. I’m listening...
MISHA MISHA
e swills will start streaming from the sky and clean Is it wrong to lie to yourself?
it up... BATMAN
BATMAN at wasn’t the question...
e sky will be clean, we’ll have to walk thorough its SHAKESPEARE
dirt. It depends... I can’t give an answer now... why do you
MISHA ask that?
To America. MISHA
BATMAN I’m not sure I know myself well enough to be honest
I can’t wait to buy Nikes... with myself.
MISHA SHAKESPEARE
And go to the zoo... to release the poor animals... You like lying?
BATMAN
Maybe we can retrieve Manu... MISHA
MISHA Yes.
en we’ll sit in front of the TV stuffing our faces with SHAKESPEARE
popcorn and Coke watching all the movies...I miss And now you even lie to yourself... what’s it like?
Manu... MISHA
BATMAN Horrible... but I can’t stop... I’ve always lived like this...
You’re wasting your time... SHAKESPEARE
MISHA I think you should get to know yourself better...
Maybe, but I miss him... MISHA
BATMAN I try... but I’m scared.
I don’t get you... SHAKESPEARE
MISHA When you start digging you’re very likely to find
You can’t....you’ve never been in love... hidden corners which hurt...
BATMAN MISHA
Wrong, I don’t want to be in love anymore...I’m at’s not what I’m scared about... I keep asking
lacking the motivation. myself... if we’re seventy per cent water, why don’t we
MISHA evaporate?... we decompose instead... and the lies
You don’t need motivation for something like that. which are le stink us out...
BATMAN SHAKESPEARE
So why do you love Manu?... when he had to chose... Have you tried changing yourself?
he chose to leave... you didn’t seem to matter much. MISHA
MISHA I ran away from home... I’m running to America... to
I can’t compete with America... be myself... (puts the phone down)
BATMAN SHAKESPEARE

81
Poesis interna\ional TEATRU septembrie 2010

Misha... MISHA
BATMAN And in the snow the angels will come to make
Ace ending.. what was all that about the lies though? themselves wings...
MISHA BATMAN
e truth. Are you gonna take me with you? I’m getting sick, I still have a strange smell in my
BATMAN mouth… too many angels.
Are you gonna lie again? MISHA
MISHA ey won’t realize we’re breathing under the snow to
All the time... keep them warm.
BATMAN BATMAN
I think you’ve started to grow up... It’s snowing more and more...
Batman works away at the car, Misha’s humming a MISHA
tune whilst she plays with the bin bags...e carol And it’s warmer too.
singers enter and are singing...Manu and Misha look BATMAN
at them briefly then they start laughing...e carol Tomorrow we’ll try again...
singers go... MISHA
BATMAN We’ll go to America, you’ll see... and if my soul
e rubbish bins are necessary.. freezes, another one will grow in its place.
MISHA BATMAN
Someone’s got to sing them carols too... You’ll have two concrete souls in your chest… oh,
BATMAN dear…
Get in the car, it started snowing. MISHA
MISHA Like Manu said... we have two souls each... and we
I don’t mind it. must learn to love with both of them at once...
BATMAN BATMAN
I’m taking a break... We’ll make a good impression... you with two souls…
MISHA I with a huge whole in my heart.
Alright, I’ll sit in with you. e two are le silent for a moment, almost like
BATMAN they’re sleeping.
Look, the first snow flakes of this winter. MISHA
is snowfall will be my best memory.
BATMAN
MISHA It’s good the sky will get clean...
ey’re purple like the sky... We’re foundations of a MISHA
building and concrete is being poured over us. And I’ll always miss Manu...
BATMAN BATMAN
Are you so fascinated by the concrete? You mustn’t ever tell anything to anyone...
MISHA MISHA
I love concrete... And over the concrete, the snow is So they don’t really get to know me...
setting... BATMAN
BATMAN If you do, you’ll start missing everyone.
And all over the rubbish...

e end.

82
septembrie 2010 CROnICA M{RUnT{ Poesis interna\ional

Georg Trakl în române;te

“ Stârnind uimire prin
apariţia lui atât de precoce,
Ştefan Baciu rămâne încă o mare spe-
ranţă a liricei noastre tinere. El vine
în mişcarea literară nu numai cu re-
marcabila siguranţă a unui vers nou,
dar şi cu cultură poetică deosebită în-
puscular şi dezolant de monoton,
producţia lui, foarte redusă, e o li-
tanie a destrămăriiâ şi a vremelni-
ciei, pe care a cântat-o incomparabil
mai frumos un Hugo von Hofman-
nsthal.
D. Octav Şuluţiu îi doreşte, in-
nează în tot ce-a scris ca pe o tuse
exasperantă în foşnetul foilor de
toamnă, nu are nimic în comun cu
duioşia sau cu melancolia româ-
nească. D. Octav Şuluţiu se înşeală<
Georg Trakl n’are nici firea şi nici
tre cei de-o seamă cu el. Familiarizat util, o influenţă asupra poeziei ro- puterea să stârnească vreun curent
cu lirica germană dela clasici până la mâneşti. Dar tonalitatea aceasta de în lirica noastră tânără. Sergiu Es-
contimporani, Ştefan Baciu, când şi- amurgire iremediabilă o are la noi senin, cu al cărui caz l-ar vrea ana-
a propus să traducă, s’a oprit asupra un G. Bacovia, mai conturată şi in- log, e cu totul altceva. Rusul acesta
lui Georg Trakl, poetul austriac, dis- dependentă de Trakl. O are în altă năbădăios, iubeţ şi beţiv, e un mare
părut atât de timpuriu în vălmăşagul măsură şi într’un fel foarte româ- poet şi rusticismul lui rafinat, mo-
războiului. Sunt foarte frumos tălmă- nesc Virgil Carianopol, care e un li- delat de capriciile celei mai libere şi
cite cele 25 de poeme, strânse laolaltă, ric substanţial al tristeţii. Iar dacă e
cu o prefaţă de d. Octav Şuluţiu. mai ingenioase imaginaţii, poate is-
să căutăm o influenţă directă, ea s’a piti şi contamina pe unii dintre ti-
Nu împărtăşesc entuziasmul produs anterior traducerilor de faţă
pentru poezia lui Trakl. Poate fiin- nerii noştri versificatori cu o expe-
în miorlăielile evreului, care îşi zice
dcă n’am afinităţi cu spiritul bolnă- Camil Baltazar. rienţă de viaţă similară.
vicios în general. De altfel, în lirica Chiar din acest caz special de Tălmăcirile lui Ştefan Baciu, cu
germană contimporană, Trakl nu e imitaţie se poate vedea că sentimen- tot preţul lor literar, nu vor avea o
mare lucru. Poet minor, de respi- talismul de morbidezza, caracteris- altă însemnătate decât pe aceea in-
raţie scurtă şi abia suspinată, cre- tic lui Georg Trakl, care îl tărăgă- formativă”.

Nichifor Crainic, în “Gândirea”, anul XVII – Nr. 8 / oct. 1938

83
nichita Danilov

Nichita Danilov s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în comuna Muşeniţa
Climăuţi (Suceava), într-o familie de etnie ruso-lipoveană. A absolvit cursurile
Facultăţii de Ştiinţe Economice şi pe cele ale Şcolii Postliceale de Arhitectură, ambele
din Iaşi. Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei “Dialog”.
Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din ţară şi străinătate,
poeziile sale au fost traduse şi publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia,
Cehia, Slovacia, Franţa, Spania, Letonia, Ungaria, Estonia, etc. Este membru al
Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN Club European.

Nichita Danilov (nar. 7. dubna 1952.) absolvoval fakultu ekonomických věd a
Vyšší odbornou školu architektury v Jasech. Je členem Svazu rumunských spisovatelů
a evropského PEN klubu. Vydal deset svazků poezie a několik knih próz a esejů. Je
zastoupen v četných rumunských i zahraničních antologiích, jeho básně byly
přeloženy v Česku, Estonsku, Francii, Španělsku, Maďarsku USA a Velké Británii.

84
Secolul XX XX. století
Am murit cînd Dumnezeu Zemřel jsem, když Bůh
nu se născuse încă se dosud nenarodil,
şi m-am născut cînd Dumnezeu a narodil se, když Bůh
era deja mort! byl už mrtev!

Secolul XX era pe sfîrşite. Končilo XX. století.
Marquez scrisese Un veac de singurătate, Márquez už napsal Sto roků samoty,
Nietzsche - Aşa grăit-a Zarathustra, Nietzsche – Tak pravil Zarathustra.
Omul pusese pasul pe lună. Člověk už vkročil na Měsíc.
Din cer se prăbuşeau Z nebe se zřítili
îngerii morţi! mrtví andělé!

La orizont se vestea Na obzoru se ohlašovala
un al treilea război mondial. třetí světová válka.
Einstein murise Einstein už zemřel
şi Dumnezeu era deja mort! a mrtev byl i Bůh!

Se sfîrşea sfîrşitul unei lumi Končil konec jednoho světa
şi începea începutul unui om a počínal počátek jednoho člověka,
în care nu mai credea nimeni. v něhož už nikdo nevěřil.
Pe străzi bătea un vînt tot mai negru, Ulicemi dul stále zlobněji vítr,
pe cer vulturii se roteau na nebi stále neklidněji
tot mai neliniştitor. kroužili orlové.
Un dangăt tot mai funebru Stále smutnější zvonění
vestea un nou început. ohlašovalo nový počátek.

Alleluia! Aleluja!

Anotimp Roční období
Această tristeţe sacră a norilor Tento posvátný smutek mraků
zugrăvită pe fereastră. vymalovaný na okně.
Acest sfîrşit de secol Tento konec století
împroşcat pe pereţi! nahozený na stěny!
Ca o apă grea se scurge pe străzi seara... Jako nějaká těžká voda odtéká ulicemi večer...

... Cine ne-a deschis în frunte aceste ferestre, ...Kdo nám otevřel v čele tato okna,
cine ne-a zidit în piept kdo nám vezdil do prsou
aceste scunde uşi? tato malá dvířka?
Prin mine umblu ca printr-un anotimp bolnav. Procházím sebou jako chorým ročním obdobím.
Glasul mamei îl aud prin zidul întunecat< Temnou zdí slyším matčin hlas<
De ce ai venit aici, Proč jsi sem přišel,
pentru ce te-ai întors? proč ses vracel?
Pleacă, ieşi cît mai ai timp. Jdi, běž, dokud je ještě čas.

Glasul fratelui îl aud stins, ca prin apă< Bratrův hlas slyším jako tlumený vodou<
Ieşi cît mai repede din această lumină Vyjdi do nejrychleji z tohohle světla
şi lasă-mă singur a mě nech o samotě
să respir în umbra mea... dýchat si ve svém stínu...

Feţele cui se păstrează aici, Čí tváře tu dál utkvívají
în această putredă lumină de seară? v tomto prohnilém večerním světle?
O mie de capete retezate Tisíc setnutých hlav
aşteaptă ce anotimp? čeká na jakou roční dobu?
Braţele cui vor fi semănate pe cîmp, Čí paže budou zasety na poli,
dinţii cui vor răsări din iarbă? čí zuby vyraší z trávy?

Prin mine trec ca printr-un ciudat anotimp. Procházejí mnou jako podivným ročním obdobím.
Cu ţeasta lui Yorick în mîini, mă întreb< S Yorickovou lebkou v rukou se ptám!
Dacă am secerat Jestli jsem sklidil,
unde şi ce am secerat? kde a co jsem sklidil?
Şi dacă adun, cînd şi pe cine adun? A jestli paběrkuji, kdy a koho paběrkuji?

Přeložil Jiří Našinec
85
Trei tineri poe\i turci `n traducerea
lui Claudiu Komartin

Traducerile au fost f[cute `n urma unui atelier care a avut loc la Istanbul, pe
insula Büyükada, `ntre 21 ;i 27 iunie 2010, organizat de Editura Delta cu sprijinul
Literature Across Frontiers, `n cadrul proiectului Word Express. Au participat
scriitori din Turcia, Rom]nia, Serbia ;i Macedonia.

Efe Duyan

Poet din familia lui Nazim Hikmet, despre care a şi scris o carte de eseuri, Efe
Duyan (n. 1981) este asistent la Facultatea de Arhitectură din Istanbul şi unul dintre
cei mai promiţători tineri poeţi turci contemporani. Poet empatic, vibrând la
dramele semenilor, Duyan crede într-o poezie cu impact social, ce reactivează
imaginea poetului stângist, amintind uneori de Pasolini şi de elanurile marilor voci
militante din Europa secolului trecut. Poemele traduse fac parte din ciclul “Versuri
în Surdibi”.

86
Istoria îngropată a sărăciei

Merg prin Surdibi, pe sub zidurile oraşului
fără să fluier fiindcă ştiu
că mă apropii, iar singurătăţii îi pot răspunde
doar prin singurătate.

Ce vreme plină de nerăbdare şi de aspiraţii
când lumea respira în ritmul paşilor pe care-i făceam.
Acum, în fluviul acesta de compasiune,
ne ciocnim ca nişte nori de nisip mişcători,
îi vedem pe vânzătorii de fiare vechi împrăştiaţi
la întâmplare pe străduţele înghesuite – dar asta e tot.

Au existat urme ale copilăriei noastre
pe zidurile acoperite de muşchi
şi pe pervazurile ferestrelor din Topkapî?
Au uitat zidarii istoria aceasta mucegăită
împodobită cu vechi poveşti de pescari?

Iată-i acum pe tinerii mecanici spilcuiţi
stăpâni peste parfumul istoriei –
dăruindu-ţi politicoşi, cu mănuşile lor unsuroase,
adevărul crud al sărăciei.
Aminteşte-ţi parfumul acesta, îţi spun,
aminteşte-ţi-l, iar mai târziu vei fi crezut.

De ce spun asta? Pentru că doar uitând
putem rezista pe străzile sălbatice
fiindcă, la fel ca anotimpurile, şi noi
am trecut prin raiduri, migraţii, invazii, salvări
şi nu vom mai găsi floarea pe care am lăsat-o
cu mult timp în urmă pe mormântul sultanului
construit peste mormântul altui regat.

Trebuie să te întorci

încearcă să repare frânele de la bicicletă –
dar puştiul ăsta nu are nimic de-a face cu copilăria mea<

vara noi ne jucam toată ziua pe stradă
mâinile lui nu umblă decât cu fierul şi cuprul

în secolul celălalt noi uram munca
el munceşte pe rupte zi de zi

ochii lui sunt goliţi de orice curiozitate
în timp ce ai noştri încearcă să salveze un cer muribund

poartă cu el un întuneric de care încearcă
să se scuture, să scape, dar nu poate

văd toate astea dar nu ştiu cum să le iubesc
trebuie să le las în urmă şi să trec peste

toate cărţile despre clasa muncitoare
să nu mă mai gândesc la revoluţii ca la nişte poveşti de dragoste

iar după aceea, peste o vreme
voi găsi acea bicicletă fără frâne pe acelaşi deal.

87
Gökçenur Ç.

Gökçenur Ç.
(pseudonimul lui
Gökçenur Çelebioğlu)
este unul dintre cei mai
cunoscuţi şi mai
admiraţi tineri poeţi
turci. Absolvent al
Universităţii Tehnice de
Inginerie, a debutat în
2006 cu un volum ce a
avut parte de o primire
excelentă. Traducător în
limba turcă al lui Paul
Auster şi Wallace
Stevens, este interesat în
egală măsură de poezia
orientală, traducând o
antologie de haiku-uri
din literatura japoneză
modernă. Al doilea
volum de versuri i-a
apărut în 2010.

88
septembrie 2010 POEZIE Poesis interna\ional

Umbrele celui plecat
lui Doğan Ergül

Umbrele pe care le-ai lăsat pretutindeni pe unde ai trecut se întorc la tine<
O umbră făcând în secret hărţi cadastrale în Kadiköy
O umbră ţinând în mână un pahar de rachiu cum ai dărui o crizantemă
O umbră care se ascunde după umbra unui copac
O umbră pe care ai zărit-o când te-ai aplecat să bei apă din râu
O umbră peste care cândva a galopat un cal
O umbră prinsă într-o carte la căderea nopţii
O umbră pe care păsările o iau drept creangă şi se aşază pe ea
O umbră lăsată în apartamentul prietenului tău când ai rămas peste noapte
O umbră pe care ai dăruit-o râurilor care se tem de-ntuneric
O umbră dormind sub umbra unui munte
Mi-a rămas o umbră de-a ta de când ne-am îmbrăţişat
N-am vrut să-i dau drumul, dar a început să fluture speriată
Şi nu m-a lăsat inima să o mai ţin, aşa că i-am dat drumul,
Iar ea a a plutit în grabă spre tine

Când toate aceste umbre se vor fi întors la tine
Singurul lucru rămas va fi lumina
Izbucnind din cuvintele tale.

Laudă ciclului perfect al vieţii unui inginer de vârsta a doua căsătorit, având un
copil

În fiecare dimineaţă se trezeşte cu bucurie, ca şi cum ar fi găsit cuvinte noi
În fiecare dimineaţă spune< “astăzi voi scrie cu siguranţă un nou poem”.

Vede păsări verzi adunate în cimitirul grecesc,
încearcă să ţină minte această scenă pentru ca mai târziu să o scrie.

Şi o va face dacă microbuzul nu va da peste el
dacă curierul pe motocicletă nu va trece pe lângă el prea repede
dacă măcar în ziua aceea va găsi cu uşurinţă un loc de parcare.

Marea lasă un sărut matinal în spatele genunchiului ei el nu îl vede
ploaia se învârte în jurul unui copac precum un taur legat cu o funie el nu o vede
copii, rândunele, nori împinşi de vânt în tăcere ca nişte cai
ce aleargă cu saci de făină legaţi sub copite el nu îi vede

Pentru moment va începe să scrie
ordonanţa intră în birou şi îi spune că a-nceput războiul
oricum nu găsea nimic despre care să scrie
cuvintele nu mai sunt iubitele, ci soldaţii lui.

Seara se întoarce obosit ca un general
care a câştigat războiul, dar şi-a pierdut soldaţii.
Cina, desenele animate, vizitele rudelor
trebuie să aibă grijă de toate şi apoi va merge la culcare

Pentru a o lua de la capăt de dimineaţă cu
ciclul perfect al vieţii unui inginer de vârsta a doua
căsătorit, având un copil.

89
Poesis interna\ional POEZIE septembrie 2010

Laudă acţiunii concrete a mâinii

Mi-am aşezat capul pe pieptul tău dezvelit,
sângele îmi şiroia din nas
pe stomacul tău alb, către pubis.
Am spus< “Cuvinte, am crezut că ele mă pot salva.
Nu mai cred că o imagine poate fi
mai şocantă decât o lovitură în gât.
Cât am fost de naiv să cred că reacţia în lanţ
pornită de poemele mele va schimba lumea –
cei care schimbă lumea sunt cei care
nu se tem să atingă lucrurile cu mâinile goale,
mâinile lor nu se deosebesc de picioarele animalelor,
cei care pot să-şi lege şireturile dintr-o mişcare,
care pot bate un cui fără să-l îndoaie,
care pot să deschidă un borcan cu capacul înţepenit
care îşi hrănesc mâinile ca pe nişte păsări de foc
care îşi udă mâinile ca pe oleandri
care îşi ascut mâinile de noapte
care spintecă realitatea cu mâinile
care răspund lumii cu aceeaşi măsură
cei care schimbă lumea nu sunt cei cu idei bune,
ci aceia care au puterea de a distruge fără frică.
Ideile bune apar şi dispar pretutindeni
pentru că o idee bună nu înseamnă nimic
până când un activist destructiv pune mâna pe ea.
Un vers dintr-un poem, chiar dacă e mai tare
decât o gleznă, mai subţire decât o bărbie,
gol şi uşor ca osul unei păsări,
articulat ca o vertebră din coada unei reptile,
drept ca o tibie sau
greu ca un os de elefant,
nu poate lăsa o vânătaie pe câmpul trupului.
Vezi, folosesc iar cuvinte fără sens, ochiul
se-nvineţeşte când e lovit, şi asta e tot.
Mai bine aş fi în stare să lovesc cu pumnii
decât să scriu poezie.”

90
Yaprak Öz

Yaprak Öz (n. 1973) a studiat literatură americană la Universitatea din Istanbul.
A publicat volumele de poezie “Fırtına Günlüğü” / “Jurnal din timpul furtunii”
(2006) şi “Şiirli Müzik Kutusu” / “Cutia muzicală cu poeme” (2009). Locuieşte în
Istanbul, unde pred[ limba engleză.

Cântecul domnişoarei Lotus Alb

Am fost o floare am înflorit
şi m-am ofilit într-o secundă.
Am fost o bufniţă am ţipat
şi mi-am luat imediat zborul.

Să zbori e doar o clipă
la fel de scurtă ca atingerea,
la fel de rapidă ca un sărut.
Deşi pieptul meu a adunat
poate zece mii de sărutări.

Am crezut,
am crezut că e de ajuns să aştepţi.

Atât de puţin, o, atât de puţin timp.

Frica te ucide, florile pălesc, bufniţa tace.
Iar eu îmi spun<
aş vrea să fiu opiu, o chinezoaică micuţă
din nou, o inimă de gheaţă, o fecioară mută.

Am crezut că viaţa e un joc de cuvinte.

Am fost o floare, o bufniţă, o floare, o bufniţă,
într-o pădure neagră cad iar.

91
Poesis interna\ional POEZIE septembrie 2010

Ploaie Depresie

Singurătatea îşi piaptănă părul ore întregi. Ai dormit aşa de mult ieri încât la prima oră
Umblă desculţă prin cameră. a dimineţii eşti trează şi nu mai poţi aţipi
Se teme de tunete. deşi ai vrea să mai dormi fiindcă eşti supărată.
Prima neplăcere a zilei e să nu ai ce face –
Gâtul ei este ca al puilor de pisică. îţi bei cafeaua şi începi să te uiţi la Breakfast At Tiffany’s
Picioarele-i sunt măslinii şi calde. pentru un zâmbet scurt până se face ora opt.
Obrajii ei – două fructe micuţe. S-au adunat atât de multe vase murdare încât nu e
nici o linguriţă pe care s-o poţi folosi ţi-e greaţă
Gura ei e un pui de veveriţă, de la atâta fumat şi nu poţi pune nimic în gură.
un măr suculent, Lucrul pe care îl faci cel mai des în ultima vreme
un sirop dulce, roşu aprins. e să agăţi rufele spălate peste tot prin casă
pentru că te simţi mult prea leneşă ca să faci curat.
Visează la pietricelele duse de râu, Ţi-e teamă să-ţi iei antidepresivele pentru că
la volumele de poezie pline cu flori uscate, te vor face somnoroasă din nou şi n-o să mai deschizi ochii
la cel care va lua toată durerea cu un singur sărut. toată ziua vasele vor rămâne murdare iar singurul
lucru pe care îl vei termina va fi traducerea
I-a lipsit obişnuinţa de a avea lângă ea un bărbat. poemelor lui C. spre miezul nopţii.
Vara a trecut fără dragoste. Te-ai săturat de tine te-ai săturat să aştepţi
Frumuseţea e acum într-o oglindă tot mai zgâriată. să se întâmple ceva şi vrei să te întorci la
locşorul retras şi liniştit din vremea copilăriei
Gura ei e umedă şi încăpătoare, înainte ca El să-ţi reamintească
roşie ca un mac, că există în viaţa asta un lucru numit dragoste.
o floare de opiu, haşiş. Mulţi bărbaţi au fost atraşi de tine în ultima vreme dar
asta nu face decât să sporească confuzia
Singurătatea îşi face singură cafeaua şi citeşte. tu nu eşti nefericită din cauza lucrurilor care te-au ucis odată
Aşteaptă noaptea înfăşurată-ntr-un şal. eşti numai deprimată dintr-un motiv atât de simplu
Doarme cu zgomotul furtunii. pe care însă nu îl poţi controla – şi asta e cumva ironic.
Vrei să închizi ochii pentru o clipă şi
Toate vor continua pentru o vreme să uiţi de toate dar când o faci nu se întâmplă
ploaia cu scurtele-i pauze nici o purificare în spatele pleoapelor numai
acest cântec de august. imaginea caselor de lemn de pe ţărm
avariate de vapoarele care se izbesc de ele.

92
Constantin Severin

LA AMADA DE ESTO (fragmentos)
Novela
Epígrafe<
En la escritura japonesa, el ideograma ‘’amor’’ representa un
corazón envuelto en palabras.

A I. Andante
brí el picaporte de
aquella puerta gigan-
te del siglo XVII y vi el ojo de Victor
Brauner dentro de un pequeño frasco
lleno de formol, sostenido en la mano
History of Modern Painting”, de Her-
bert Read. Desde aquel entonces, una
buena parte de la historia de mi vida
espiritual está vinculada con la obra
de este enigmático pintor nacido en
estremecen, finalmente llega uno ines-
peradamente, como llevado por arte
de magia a su espacio originario.
A lo mejor, sólo las cualidades de
periodista de Tin, como me gusta lla-
derecha por Artemisia de Guevara, la 1903 en Piatra Neamţ. La otra parte mar a mi amigo Constantin Severin y
esotérica amiga de Ernesto Sabato. En consistente de mi identidad intelectual en primer lugar, su insistencia como
aquel instante, tuve la clara sensación creo que en igual medida pertenece a también los ruegos de nuestro amigo
de que todos los sonidos de la ciudad Astor Piazzolla, el compositor que re- común, el conocido director de teatro
habían desaparecido repentinamente volucionó el tango, y también a Ernes- Salvador Amore, me hicieron final-
y aun el alma del tango. No sé qué po- to Sabato y Jorge Luis Borges, y puede mente aceptar a que hilara esta historia
deres invisibles nunca vistos provoca- ser que no me encuentre en Buenos que volvió a construir mi vida interior
ron este chocante encuentro, proba- Aires, desde hace de tres décadas, por de manera sorprendentemente intensa
blemente los años de mi juventud en casualidad. Descubrí paulatinamente y veloz, en aquel año – 1975 – que in-
Rumania, cuando descubrí, en los pri- una verdad que, a lo mejor, la conocen cluso hoy envía sus inflorescencias de
meros meses del colegio, unas cuantas sólamente los iniciados< si uno está in- vivencias hasta los más íntimos rin-
obras del artista rumano emigrado a virtiendo, durante años seguidos, ar- cones de mi ser visible o invisible. Y
París , en un libro que mi padre había dientes experiencias estéticas, añoran- no por último, escribo estas líneas para
recibido desde Inglaterra, “A Concise za y amor en ciertos creadores que le Esto, que también me rogaba entonces,

93
Poesis interna\ional PROSA septembrie 2010

en la época en la que nos conocimos, y, de repente, mi mirada se cruza con empezado de verdad, hacia lo incon-
poner por escrito nuestra historia, por- la de un hombre de unos 62 años, de sciente, hacia lo vago y misterioso, ha-
que creía que tengo talento para es- la primera fila, que se parece muchí- cia lo oscuro. Una historia de amor
cribir. simo al invitado. Es el célebre escritor como una escritura semítica, desde la
Basta con decirles que yo soy Ma- Ernesto Sabato. Lo reconozco de in- derecha (lo consciente) hacia la iz-
ría Rustin, la que fue amada por Er- mediato por sus fotos en libros y pe- quierda (lo inconsciente) y puede ser
nesto Sabato> casi todos los periódicos riódicos, pero también por unos cu- que desde allí empezase a surgir una
de Buenos Aires escribieron sobre el antos programas de televisión que ha- energía desencadenada...
extraño acontecimiento que provocó bía seguido con la respiración entre- Pasaron más de 30 años desde en-
nuestra ruptura. Hasta ese infausto cortada, siendo él uno de mis escrito- tonces y soy consciente de algunos de
momento, nuestra relación era con- res más queridos. Los dos podrían ser ustedes percibirán esta descripción de
ocida sólo por algunos amigos y ami- considerados como muestra del pro- mis estados interiores con una irónica
gas de confianza del gran escritor y totipo de hombre de los Balcanes, se- sonrisa, mas yo prefiero guardarme
nunca había brillado en las candilejas. gún mi opinión, con sus rostros escul- con exactitud el tono de mis palabras
Y todo lo que se escribió entonces dejó pidos donde se enlazan íntimamente y de mis vivencias de aquel entonces,
en ridículo una milagrosa historia de líneas herméticas, de esfinge, con las que son parte no sólo de mi pasado si-
amor, por lo que sufrí mucho y luego líneas resplandecientes, acompasadas no también de mi presente y de mi fu-
preferí el silencio y el retiro discreto. y abiertas hacia el mundo de los dan- turo, un sello de sensibilidad retro que
Cuando conocí a Ernesto (lo arrullaba zantes “calusarii” de Oltenia o de los estoy asumiendo, a pesar de todo. El
como Esto), yo me acercaba a los 36 famosos guerrilleros albaneses. Hasta arquetipo de mi sensibilidad es el tan-
años, era profesora de física en la uni- sus gafas, con muchas dioptrías y mar- go, un pensamiento triste que se baila,
versidad de Buenos Aires y estaba ca- cos gruesos, negros, son idénticas. La y ustedes, a lo mejor, lo excluyeron ha-
sada con el físico británico Daniel Rus- diferencia consiste en el bigote gordo ce tiempo de su mundo… Para la gente
tin, tenía una hija de 9 años y, a pesar y áspero de Esto. de la generación de Esto, el tango era
de todo esto, mi vida había sido un in- A mi lado, están sentados en las aún su patria interior, donde nacían,
menso ramo de desencuentros... butacas amarillas algunos estudiantes amaban, se aislaban y morían< Yo quie-
Todo empezó el día 3 de marzo de de teatro, esperando impacientes el ro morir conmigo,/ sin confesión y sin
1975> una amiga de la embajada de la diálogo con el maestro. “Hagan lo que Dios, / crucificao en mis penas / como
Republica Socialista de Rumania en es lo más difícil, es decir sean ustedes abrazao a un rencor. ¿Saben qué me
Buenos Aires me invitó por teléfono a mismos”, nos invita Ciulei a participar decía mi amado? Nuestra alma está
acudir a un encuentro con un famoso en la charla. Nos vuelve a recordar que habitada, sólo en parte, por nosotros
director rumano de cine, Liviu Ciulei, el modo de hablar natural estuvo muy mismos. El resto está ocupado por en-
en la sala de la Alliance Francaise. Te- de moda en el teatro inmediatamente tes que están muy por encima de no-
níamos delante de nosotros un verda- después de la segunda guerra mundial sotros. Bueno, yo siento, de manera
dero Prospero, con ojos cálidos y es- y luego se refiere a los tres tipos de vo- orgánica, que mi alma está habitada,
cudriñadores, su cara con ángulos de ces que usan los actores, del pecho, de en primer lugar, por el tango y lo mis-
piedras megalíticas emanaba una tran- la garganta y de la cabeza y sobre la mo piensan Piazzolla, Borges y otros
quilidad llena del murmullo del pen- técnica de proyectar la voz, “voice pro- amigos de mi generación. Un tango
samiento. Llevaba camiseta y panta- jection” en la terminología anglosajo- noble, como “Caminito” o “Sur” le cu-
lones de color negro, y calzaba unos na. “En Alemania, después de la guer- enta al corazón y mas aún al pensa-
zapatos ligeros, unos mocasines. Frá- ra, un gran director, Fritz Kortner, que miento, cosas mucho más profundas
gil, discreto y modesto, Liviu Ciulei marcó, en los años ´50-´60, la puesta que un libro de metafísica.
acababa de llegar desde el Colegio “Jul- en escena alemana, fue el promotor Creo que la mayor meta del teatro
liard” de Nueva York, donde era pro- de la re-teatralización del habla.” Re- es el de aislamiento. Yo me dirijo a una
fesor, para hablarnos sobre las nuevas conoce que, en la actual escuela de tea- comunidad y, sin embargo, busco ai-
tendencias del teatro contemporáneo. tro, existe la tendencia de llegar a un slar al espectador, obligarlo a confron-
No recuerdo muy bien quién fue el nivel de histeria, a través de gritos que tarse consigo mismo, preguntarse en
profesor de la Academia de Arte Tea- alternan a veces con el susurro. La mi- qué relación se encuentra con respecto
tral de Buenos Aires que lo presentó, rada de Sabato, se volvió hacia mi y al mundo. Hay aquí un proceso para
pero sé que a su lado se encontraba llegó a ser un grito mudo, que parece llegar hasta la consciencia. Es la única
un joven de hermoso semblante, Sal- que lo estoy escuchando como corre razón que justifica, de alguna forma,
vador Amore, en aquel entonces estu- por mis venas en una inquietud ar- mi existencia dentro de esta profesión.
diante en el Instituto de Teatro y Cine diente de futuro, como si el tiempo Las palabras de Ciulei tienen un efecto
de Bucarest y supervisor de las traduc- fuese dandelion, ramificado y volátil, casi hipnótico en el público (reconozco
ciones hechas por Darie Novaceanu acompasado por los latidos de dos co- a mi derecha al joven poeta brasileiro,
de la prosa de Esto. Ciulei hablaba des- razones atados por palabras de fuego. Luciano Maia, que en una de las no-
pacio, y el tono agradable e íntimo de Siento la necesidad de decirle que no ches anteriores apareció en la televi-
su voz contrastaba con la mirada vi- me mire así, seguramente no soy uno sión, en el canal TV Cultural), y Esto
brante, que parecía cargada de las pre- de los personajes de sus novelas, pero se levanta y dice, transfigurado por la
guntas de una ensoñadora inquietud. al mismo tiempo estoy empezando a emoción< ¡Terrible ars poetica, señor
Con tres pensamientos, todo logra ele- percibir, cada vez más intensamente, Ciulei, al nivel de lo más valioso de la
varse en la arena llena de seres iluso- que el sentido de nuestra historia se gente del teatro de hoy! Estaba pen-
rios. Me encuentro en la segunda fila está orientando, aun antes de haber sando precisamente lo mismo sobre

94
septembrie 2010 PROSA Poesis interna\ional

el papel del tango y de la prosa que es-
cribí, pero me parece que nunca logré
expresar, tan exacto y verdadero, lo
que sentía con todo mi ser.
A diferencia del cine, hay un mo-
mento, en el teatro, cuando el silencio
empieza a trabajar, a vibrar. A veces,
los espectadores salen como después
de una comunión. Una vez, en un es-
treno, me pasó algo muy emocionante.
El público, simplemente, no quiso de-
jar la sala después del espectáculo. Hu-
bo un simposio ad hoc con los pre-
sentes. Al salir, sus miradas estaban
volcadas hacia los adentros.
El encuentro de dos horas con Li-
viu Ciulei valió tanto como un Libro
y se había enterrado cuidadosamente
dentro del corazón. Su profesión de fe
era desconcertante y, al final, sus pa-
labras-autorretrato evocaban a uno de
los grandes artistas del mundo< De al-
gún modo, me siento culpable por ha-
ber hecho un teatro más bien vanguar-
dista, aunque no expresamente mo-
derno, con efectos que, al ser tradicio-
nales, llegaron, con el tiempo, a trans-
formarse en defectos. Sin embargo
pensé a veces que, quizás también por
mi culpa, los jóvenes quieren algo más
de lo que hay en el texto y por ello me
siento culpable.
Mi amiga de la embajada, Aida,
me llama finalmente a tomar un café
junto a los invitados y a Esto, y llega-
mos de esta manera a intercambiar
tarjetas y algunas palabras, y el halo
de este significativo encuentro iba a
latir en mi cerebro durante días… Er-
nesto Sabato me avisa que dentro de
cinco días, el 8 de marzo, va a tener
lugar la inauguración de su exposición
de arte, Flores en libertad, en el Centro
Cultural Recoleta - apenas llegada a
Argentina me enteré que su segunda
gran pasión era la pintura, y que, des-
pués de haber terminado de escribir
su tercera novela “Abaddón el exter-
minador”, se dedicó exclusivamente a
la pintura - y yo le propuse que la Aso-
ciación de los Hombres de Ciencia, de
la que soy socia, apoye este evento.

Traducido por Anca
Niţulescu
95
Miruna Vlada

Miruna Vlada (n. 1986, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice din
cadrul SNSPA. A debutat cu volumul de versuri “Poemextrauterine” (2004, pentru
care a primit Premiul de debut al ASB), urmat de “Pauza dintre vene” (2007), ce
relua şi dezvolta placheta samizdat “Nimic interzis doar apropierea”.

Starea de (diz)grazie.

1.

Totul învăluit într-un abur auriu.

Dimineaţa aceea de duminică
în care cafeaua rămîne neatinsă
în cele două ceşti albe de pe masă

nemişcate.

Şi doar draperiile sunt pe jumătate trase.

Doar două culori care ne traversează lent
trupurile goale.
Albuş şi gălbenuş
proaspăt ieşite din coajă.

Dacă pipăi cu grijă cearşaful mototolit
vezi cum fiecare sunet pe care îl scoatem
se loveşte uşor de pereţi
şi coboară apoi încet
ca o pulbere aurie
înapoi în epidermă.

96
septembrie 2010 POEZIE Poesis interna\ional

2.

Organele mele nu mai au nici o legătură
unele cu altele.
Amorţite
îşi desfac moleculele haotice
ca un copil într-o cameră întunecată
pe care frica îl izolează de realitate.
Acum organele funcţionează de unele singure.
Aleargă în toate direcţiile.
Eu sunt undeva departe. Neputincioasă.
Nu mă mai recunosc. Câte un narcis 3.
ucis în fiecare organ.
Sunt o casă îmbrăcată în iederă
Sunt vietăţi în mine acum Toate fisurile sunt acoperite
care tac şi se revoltă. din afară se simte doar răcoare şi verde.
Organe în cămăşi de forţă. O intimitate vegetală în care ne ascundem.
Fără memorie. Doar crăpături în lumină se mai văd prin adierile
de răcoare
Infirmităţile frumos decorate
Doar spaţiile unde aerul trece lent prin pânzele
Demult de păianjen
vraja trecea prin noi O casă îmbrăcată în iederă roşie
fără să o simţim. Sufocată.
Dintr-un organ în celălalt.
Ca un pendul
care prin fiecare mişcare ne lega fedeleş. 4.
Ne ajuta să respirăm.
Ne încleşta dinţii În fiecare seară când trec pe stradă
şi apoi se unduia încet pe cerul gurii le văd dormitorul.
se târa pe laringe Singura cameră luminată
şi nici nu mai simţim cum plămânii într-o vilă imensă.
o propulsează afară Privesc locul acela incandescent
şi cum se scurge la loc nevăzută legat de jur imprejur cu un şnur portocaliu
prin măduvă. ce porneşte direct din podea.
Se freacă înnebunită de epidermă şi sângele o învăluie Singura cameră luminată a casei.
din toate părţile. Unde patul ţine loc de fereastră
E mereu însetată. Văd cum se mută acolo pe rând
Vraja trece prin organele noastre îmbrăţişate furculiţele cuţitele
de fiecare data când suntem aproape. cada chiuveta râşniţa de cafea
O respirăm în acelaşi timp. paharul pentru ou fiert
Ea e unitatea şi pacea lecţiilor de anatomie. covorul din hol
Ea ne taie în carne vie. priza din camera copilului.
Ea licheafiază timpul şi ni-l bagă în creier. Toate se mută pe rând în patul din dormitor
E masochistă şi nouă ne place asta. Ei doi nu mai au loc
La microscop vraja apare Ei doi pleacă
ca o bacterie care ne-a înghiţit în întregime. Şi respiraţiile lor de dragoste obosită sunt două etajere
strâmbe
Organele mele nu se mai văd unele pe altele acum. pe peretele luminat din dormitor
Mărgele căzute pe podea
desprinse lent de pe şirag. Rătăcite în toate direcţiile.
Sunt în mine acum vietăţi
dezvrăjite
cu gurile căscate
absente
Vraja s-a desprins ca un abur vital de pe ele.
Fiecare organ îşi cloceşte acum propriul ou negru.

97
Timo Berger

Boogie du Bougie

Ich hatte, ehrlich gesagt, keine Ahnung von Bougie, wusste nicht mal, dass da eine Stadt ist auf der anderen Seite des
Meers. Man sagte mir Algerien gleich Sahara ohne Ende. Wüstensand, der Tuareg, das Dromedar. Aber jetzt, da ich
wirklich in Bougie bin, der Du von Jasmin mich erschlägt und Mücken mich erstechen, eine turbulente
Gottesanbeterin auf meinen Notizen notlandet und ein koketter Gecko unter der Hotelzimmertür hindurchflitzt und
ich einen überzuckerten Espresso auf dem Platz mit Blick auf die Kasbah trinke, erinner’ ich mich an meinen Vater.
Kurz nach der Revolution, nach dem Triumph über nasale Vokale, gegen 1962 – Franz Fanon sei dank – kurvte er –
der mit seiner schwarzen Mähne und dem bald dunklen Teint aussah wie ein Berber jener Zeit – in einem Porsche-
Prototypen durch rot-schwarzen Sand. Die holprige Piste über den Atlas, ein Anlass für perfekte Pirouetten an der
Grenze zu Mali. Doch so weit kam ich – beileibe – nicht. Unerreichbar meine genetische Vorhut. Als wir in Bougie in
einem eater auraten, dem größten der Stadt, ein Säulengang unweit der phönizischen Hafenfeste, ein verfallener
Bau, der für den Publikumsverkehr geschlossen war, gab es kein Licht, und die Sonne, jener flatterhae Kompagnon,
zog es vor, in den Tiefen des Mittelmeers nach Perlen zu tauchen. Wir lasen unsere Gedichte gegen voranschreitende
Dunkelheit. Der übergewichtige Mond war viel zu sehr mit sich selbst beschäigt. Von draußen grunzte jemand
humanitär, wir pfiffen zurück. Ja, Bougie, Beyaia, war mehr als ein Buchladen in der Neustadt, die kolonialen
Gebäude, die sich in die Berge fraßen. Bougie war ein Geschmack, eine Nudel in Form eines Reiskorns, ein
Schwertfischfilet, eine reife Banane oder gefüllte Artischocke oder so was wie die Sehnsucht nach den Mädchen, die
noch nie Schleier trugen, oder den Affen, vor denen an der Serpentinenstraße über der Bucht Straßenschilder
warnten. Obwohl man den Ausstand feierte, defilierten die Meerkatzen, starrten in die Digicams, als wären sie und
die ganze Mischpoke überbezahlte Mannequins.

Algerische Weise Brahim drückt die Babuschka aufs Gas,
er ist der erste in der Kolonne
Wenn man aus einer Gegend stammt, und gewinnt Land, ein Kolonisator-Katalysator.
die nur aus Gegend besteht,
Aber rechts der Rute, die Fata Morgana,
die Vorausschau auf eine flackernde Zukun,
aus Backsteinhäusern, frech und unverputzt links paradierende Olivenbäume,
im ersten Geschoss, frisch geschnitten, oder Werbung für Varta-Akkus,
die Geckos, die Zikaden, die Tigermücken der feuchtheiße Fahrtwind,
und weiter oben, Stahlstreben, der deinen Hals traktiert,
über Hängen aus Eisen- und Bleierz, jenseits der Fahrbahn, Erntemaschinen
Kupfer, Phosphat, Mangan und Merkur und Telecafés, Rechenmaschinen aus den 80er-Jahren,
und Salz, man zahlt weniger Steuern die Hightech-Tanke mit dem Oktan-Sprit,
für nackte Fassaden, fiskalen Exhibitionismus. Wüsten-Sprit>
Das Dach steht offen für Nachwuchs, die Kinder Ich möchte weder mit dem Tankwart
der Nachbarn, trainierte Wachhunde noch mit Ihnen über Gott sprechen,
bellen auf Berbersprache und am Kreisverkehr lauern doch jemand versteckt sich an der
lokalen Polizisten, die Kalischnikov Ausfallstraße, observiert
locker über das Schlüsselbein gehängt, Zweifler und zitternden Freier.
prèt-à-porter,
wie zufällig zeigt der Lauf Jemand klammert sich an den Gipfel
auf dich oder deinen besten Freund über der Bucht von Beyaia,
eine Geste, ein Kontrollposten die Wellen schlagen Alarm,
zwischen Agaven und die Mannscha an der Rezeption spürt
Dattelpalmen, die Order> hier ist es etwas in Gange,
wir schlängeln uns um die Füße
es geht weiter übers Land, der Berge, vorbei an posierenden Meerkatzen
jemand spricht von Wüstensand und Militärstützpunkten,
Dromedaren, Beduinenzelten,

98
septembrie 2010 GEDICHT Poesis interna\ional

durch gesprengte Tunnel, die Hoffnung Die Grenzen, einmal ausgesetzt
auf einen Wirtschasboom
jenseits von Kathargo erlischt als letzte. Und sei’s nur für den Moment des Gedichts
Das nichts ist, als’ne Erinn’rung an bess’re Zeiten
Es war einer jener Abende an denen man eigentlich Als oben im Dreiländereck, ein stetig steigender
vorhatte zu Hause zu bleiben
Wander-
der Müll muss raus, und weil man da schon mal ist Weg, ein hingehauchter Aussichtsturm, ein Labyrinth
stakst man in die nächste Kneipe In dem du und ich für Flügelschläge glücklich sind
Vergessen, der Dritte, der hinter der Hecke
doch da rauchen sie nur Pfeife Holunderbeern sammelt, die lockeren Schrauben
oder wolle nicht mit aufs Bild Unten im Tal, ja, Zeichen fehlender Wartung>
oder sprechen einen unvermittelt Ein Warnsignal> Da fährt der vollbestückte Güterzug
in der Fußgängerzone von Algier an Auf eine Regionalbahn auf, zerkratzte Scheiben
Ich war mal Seemann, ankerte vor Reggio de Calabria Splittern. Der Staatsanwalt, Ruhm u. alt, ermittelt.
vor Malta, ein Milleniumsziel, Und du legst deinen Blick in meine Hand, der Dritte
und jetzt sitzen wir im Kaffeehaus, blauweißgekachelt, Gräbt sich landschildkrötengleich unter Büschen
meines Neffens durch> aber die Saatkrähen seien von besonderer
der uns vom Tresen aus zuzwinkert Gefährlichkeit oder der Flughund, der über unseren
ein Päckchen Zucker und Milchpulver Unbedeckten Köpfen kreist und weiß>
die Wüsten wachsen auf unseren Rücken Die Signaltechnik, demodé, die Bolzen, durch-
trau dich nicht allein in die Kasbah Gerostet, Töne, Ultraschall, im Gleisbett der Hall…
Das Unglück ist vorprogrammiert, der Koch, der
oder oh Sahra, Sahara, Samira… Eierdieb
Sahra, Sahara, Samira… Die Liebhaberin samtschwarzer Handschuhe
oder Habibi in Al-Andalos Du ziehst nach Flandern und ich bleib treu, den
am nördlichen Ende Deutschen
der Sonnenallee. Landen, der Schlafcouch auf dem Campingplatz.

Treue Kunden> Der Discounterpapagei
Wie jeder Billig-Food-Junkie wechsle ich nach dem Einkauf den Discounter. Aus Scham, es wieder getan zu haben,
aus Selbsthass, meine Sucht nicht unter Kontrolle bringen zu können.
Ich weiß, dass alle Discounter böse sind – da brauche ich weder das Schwarzbuch der Vereinten Gewerkschaen,
noch die Enthüllungsstorys der großen Magazine. Ich weiß es aus eigener Erfahrung> Beim täglichen Rotieren
zwischen Minus, Brutto, Musi, Kosmi und Zockerland ist mir nie eine Verkäuferin ein zweites Mal begegnet. Nie ein
Gesicht, ein attraktiver Oberarm in Erinnerung geblieben.

Bevor ich einen Laden nach durchschnittlich vierzehn Tagen wieder betrete, ist das komplette Kassenpersonal
ausgewechselt. Oder – andere Hypothese – sie sind so trainiert, dass sie sich in ihren austauschbaren Kittel und
Bewegungen so ähnlich sehen, dass verbleibende Unterschiede unterhalb der Wahrnehmungsschwelle dümpeln.

Vor ein paar Wochen sprintet ein Übermensch im Olympiastadion allen davon – doch Völker der Welt schaut auf die
Discounter dieser Stadt. Hier werden wirkliche Höchstleistungen gebracht – das einzige Doping ist die schwebende
Kündigung.

Eine der austauschbaren Frauen zieht in Überschallgeschwindigkeit eingeschweißte Schinkenwurst über den
Scanner. Ein Gorilla vom Sicherheitsdienst presst – ohne eine Abwrackprämie zu kassieren – Sakartons mit 500 Atü
in die Recyclingtonne. Ein Heer anonymer Pressbienchen zerquetscht im Pfandrückgabeautomaten Plastikflaschen.

Nur die Kunden, die ich erst für einen zufällig ausgewählten Schnitt der Bevölkerung hielt, sind immer dieselben>
Die Punkerin mit dem nervigen Rastafreund, dem regelmäßig ein Sixpack ganz easy direkt an der Kasse zu Boden
fällt – Scherben bringen Du. Oder der alte Mann mit dem Papagei auf der Schulter, der bei Brutto, Minus und
Kosmi vor mir in der Schlange steht. Der Ara ist gewitzt. Er schnappt nach den falschen Versprechen auf den
Werbeplakaten der Discounter Mit glasklarer Stimme kreischt er> „Betrug. Piraten. Bande“ und wedelt mit den blau
grünen Schwanzfedern.

99
Poesis interna\ional GEDICHT septembrie 2010

WIR SPIELTEN ANDERE SPIELE zum Sommernachtskuss, nur die Eichen
hielten unserem Drängen stand. Beste Freunde
Tilman, ein Meister der Scharade waren wir, bis uns die Raupe Nimmersatt
Bruno bei Mühle und Schach ganz
passabel, und Anne und Nora wünschen entzweite> Dirk plädierte auf tauglich, schob
sich Wahrheit oder Pflicht. ein Gewissen vor, ich tingelte gen Äquator,
spielte Blackjack in der Zona Franca.
Weil mein Bruder als Kind nie verlieren Es waren Jahre der Falken, niemand krähte
dure – sonst fing er an, wie am Spieß
zu schreien – entwickelte ich nie nach niemand, Kneipen wurde groß
einen Ehrgeiz für Spiele. räumig umfahren, man verging sich
in Widersprüchen, Die Welt war nicht genug
Mein Bruder tat so, als bemerkte er verfing sich in ruchlosen Romanzen.
nichts, freute sich Stich auf Stich>
doch andere – hier und heute –
durchschauen manipulierte Manöver
Allein unter Adlern
Nora und Anne wahrheiten um die Wette,
ich werfe ein Gewinnerblatt verdeckt Die Helden, unsere, die wollen doch nur
auf den Tisch. Und Bruno und Tilman fühlen, die Fänge in den Beißring und Haken
trällern> Kapitulation, ne, ne, ne… schlagen, Camouflage statt Riefenstahl, als Great
Commander, das Abziehbild des großartigen Bewegers
der die Sonne eine Stunde in den Sommer rückt –
im fernen Busch die Stechschritt
VOR HUNDEN Uhr ins Blech trommeln>
Pommerland sei
Vor Hunden hab ich Angst seit Kindertagen, Verhandlungsmasse, eine kaschubische Rochade
Tommi, der Zwergpudel meiner Tante, mehr den Balkan biegen, auf den Sommerhit
Gourmand als Gourmet, biss genüsslich zu. Unser Spiegelbild wird am Hindukusch verteidigt>
Wir haben Eiter geleckt, Eierlikör (alles, was
Meine Jeanshosen waren durch bis aufs Blut, reingeht)> Die Heimkehrer in Zink
die Wade hielt stand, aber schmerzt bis seidenen Anzügen sollen als erste
heute in der Traumha der Gedanken. gefordert> wir sind nicht auf Zigeuner
Zigaretten singt das Polkamädchen>
Seither wie man in Österreich, der Heimat die subkutane Pechmarie von der Bühne
meiner Tante, sagt, wechsle ich aus Vorsehung bei Die Bundeswehr lädt ein
Trottoirs, halte mich fern von Zwingern. zum Tag der offenen Tür
Deutschrand, Deutschrand deine Tülken stehen wieder
Doch neulich vertrieb der Schalk den Alp. vor den Toren der Stadt, auf Behörden
Drei Esel hat meine neue Freundin, lachende Tiere Schlange, am Cobra am Tresen und aus
im Holzverschlag hinterm Haus. dem Auswärtigen Amt (aus schaumig geschlagener
Milch)
Ich hielt den einen an der kurzen Leine. ertönt (via Geheimdiplomatie und Orientkunde)
Er hoppelte mit mir durch knietiefes Gras, der Aufruf zum Dschihad> – Dschihad! – Gesundheit!
nagte neben der Narbe> Ich war geheilt. Subito. (Neunzehnhundertvierzehn>) Die Todgeweihten
mit Nummernkärtchen auf Plastebänken
grüßen nicht, mein Gott, warum hast du mich
entlassen?
SPIELE
(in eine andere Geschichte, die es nicht
Beste Freunde waren wir, als es beste aus der Klammer scha, von preußischen Polen
Freunde noch gab> Vor dem August und polnischen Preußen, eine Jammer
Putsch in der UDSSR zwei Radlerhosen Schwangerscha, ein Maulüberwurf
durch Oberschwaben, die Nacht in Scheunen, die gesteppte ermodecke gibt’s gratis dazu)

gefaltet im Nacken der Südkurier. Deutschrand, Deutschrand, deine Wimpern
Ein Schmerz und zwei Kehlen, wir hakten im Niederschlag, ein satisfaktionsfähiger Klingelton
die Flecken auf dem Faltplan ab, neun sirrt gen Osten, wo wilde Rosen, Riesen
Kilometer über Land, ein neuer Ort, daheim Räder mit null U/min dem Stillstand ein Denkmal
unter Schildplatten aus Kunstharz Zeugungsfortsätze
spitzte kein Mauerblümchen die Lippen umgestürzter Dinosaurier, ein Jurrasic Park in die Nach

100
septembrie 2010 GEDICHT Poesis interna\ional

Wendezeit investiert Der Notrufnummernjunkie Nebenan, der die Mülleimer
Hier sind keine Standorte, Sandsteinbänke durchwühlt und am Zugterminal zügig vermeldet>
und Stelen (mit Schreibschutz) ins Sumpfland getrieben nach der Party kommt die Aerparty
Ganz Berlin ein Pfahlbaudorf. Die Namen der in Arbeit und dann die Agroparty
Gezwungenen im Bunker darunter, das Foto von Opa
die Haare gel und ausgemergelt unter einem
Flugzeugflügel
(so habe ich ihn noch nie gesehen) Der Druck der Evolution
die Erinnerung fällt als erste
auf uns zurück, kreist, eckt an Nein, es ist kein konstruierter Zusammenhang zwischen
wie ein Eisbär hinter Gittern, kaserniertes Zoo-Tier Maschenweite und Gewicht einer Population Kabeljau
mit Zoo-Tick (Hospitalismus im Hospitality-Club) Fische, die mehr Energie in Sex als ins Wachstum
an der verfüllten Zufahrt zum Autobahntunnel investieren. Am Horizont gigantische Schiffe
Blick (KZ-Außenstelle, man muss doch dürfen
und Lager Denken aueben)> schwimmende Fabriken, die Monat um Monat hoch
Lämmer, Köttel, Elektro- im Norden kreisen und Bestände heranzüchten
in denen die Tiere genetisch bedingt kleiner und vier
Zäune, dem Grenzverlauf entsprechend Jahre
das Wetterleuchten, versetzt früher geschlechtsreif. Nur so haben sie eine Chance
die Demarkationslinie sauber gescheitelt
und aktenkundig in Tanzfiguren übersetzt… durch immer engere Maschen zu schlüpfen, sich vor
dem Fang
(Wir haben einen Putzplan für diese Saison) zu vermehren. 46000 Tonnen die Schwärme der
(Der neue Intendant ist eine Frau) Nordsee
(Wir begrüßen, you’re welcome) auf einer gedachten Waage, nötig für eine nachhaltige
Befischung dreimal so viel. Doch nicht allein das
Politics & Pop, live on stage, Gangsta, ganze Völker Gewicht
Persönlichkeiten, verloren auf der Analyse
Liege, du bist für mich/ mein zweites Ich/ auch die Körpermaße schwinden. Vor sechzig Jahren
ob ich will oder nicht/ du bist der Rausch/ zu Beginn der Industriefischerei fünfundneunzig
ich mehr und mehr und mehr heute fünfundsechzig Zentimeter … Ein Fangstopp
oder
durch die Braue geschossene, fixierte Schutzzonen hier und da drehten die Uhr nur langsam
Ideen, Ich trage meine Liebe/wie ein Schild zurück
und wie ein Schwert, die Kreditkarte unter
der Oberhaut, der Routenfinder im Sichtfeld Ein Pool großer Fische als Puffer an Bord des Trawlers
wo wir hingehen, begleitet uns die Angst lebend nach Größer sortiert und wieder ins salzige
vor dem Kauraverlust, das Gespenst Wasser
der Inflation der Sachzwänge geworfen ist technisch unmöglich. Doch nicht das
dass ohne Netz und doppelten Boden private Glück
dass niemand den Fesseltrick des Speisefischs zählt> mit kleineren Individuen sinken
das niemand die weißen Tiger
wir könnten Katzen sein und eure Hände lecken die Fangmengen, die Futtertröge werden leerer und
schwieriger
die Hoffnung sprengt sich als letzte die Einigung der Minister, wie sie Massen an Hühnern
mitten auf dem Markt einen Korridor mit Fischmehl, die Bürger der EU mit Eiern zum
frei, ein Wellental in der Straße Frühstück
von Gibraltar, der Rosengang (Dornenweg) für unseren oder Eiern für einen österlichen Fruchtbarkeitskult
Retter versorgen

Timo Berger hat in Tübingen, Buenos Aires und Berlin Allgemeine und vergleichende Literaturwissenscha,
Neuere deutsche Literaturwissenscha und Lateinamerikanistik studiert. Seit 1999 lebt er in Berlin. Er veröffentlicht
Erzählungen, Lyrik und Essays in deutscher und spanischer Sprache und arbeitet als Journalist und Übersetzer aus
dem Spanischen und Portugiesischen.Timo Berger organisierte bis 2007 Salida al Mar - das Internationale Festival
aktueller Poesie in Buenos Aires und zusammen mit Rike Bolte seit 2006 die Latinale - das mobile lateinamerika-
nische Poesiefestival, sowie die Webanthologie Latin.Log. Außerdem war er 2007 Juror für die Vergabe des Anna
Seghers-Preis, für den er den argentinischen Autor Fabián Casas vorschlug.

101
George Vulturescu

Other Poems from the North
Only the Stone Stops to Wait for Lightning

As if you could nourish your strength on the insolence of another’s strength
I too climb the Stones of the North today.
Each step gets bound to the step ahead
in the way a letter gets bound to another letter.

Even now an angel appears out of the bolgias of my brain
amidst the bolgias of Midday and climbs ahead of me.
en another appears, still another.
I become lighter and lighter on the path above
and begin to sing<
“How may I become the mirror of my meeting you, Lord?
How true is the beauty of a tree set ablaze
by lightning?”

ere’s a wolf that walks before other wolves
there’s a letter that stands before other letters.
Ahead of me is the angel whom I catch up with and look in the eye<
he shatters like a mirror.

I catch up with another, farther ahead, and look him in the eye<
he too shatters like a mirror.
I catch up with the last who reproves me<
“You cannot move from a Jacob’s ladder
to another ladder as letters move from one
word to another word…”

I make an effort to pass by him, to look upon his face,
but I can see this angel has no eyes< then everything swirls into a cyclone,
a swarm of bees soaring higher and higher,
a cloud between Moses and God.

So what in hell is le for me to do
high on the mountain, except watch the clouds suffused with the colors of clay,
or to nourish your strength on the insolence of another’s strength?

Man doesn’t have to make this relationship even worse

Only the stone stops to wait for lightning.

102
septembrie 2010 POETRY Poesis interna\ional

Dithyrambs. On the Stones of the North
I
Where the mirrors leave off
multiplying our faces and catch on fire
where no more than my scream appears
with fingers of ice touching your face
(on the side of “the irrational” not “the accursed”)
is the scream itself
it hurtles from letter to letter
binding the dead to the living
the poem is a nest
inside it with memories and fevers my body
is a warm egg next to which a hoof stamps down

II
My mouth fills with mud. e mud of tooth-
gnashing, of prayer-offering.
My mouth is a whirlpool through which
the mud of my brain flows until no more than
an empty riverbed remains,
on its bottom eyes like fish plucked from the water
drown as they stare at You
III
You neither come nearer to me, Lord, nor
move farther away. You plunge into Yourself at each of my
screams as if with my cry I dug into Your body
and found not even a thin trickle of water
in which I could drown my memory in Your memory

IV
And wherever I go I deposit myself on mirrors like silt
on the banks of riverbeds,
the mirrors of Your eyes that distinguish us from things.
In books only the silt of letters settles
because Your mouth does not summon them in the Word
the brain out of which you just issued forth is a stagnant swamp
from which you cannot arise
on its bright surface there come neither swans nor seagulls
only the ice of Your gaze
only on the ice of my fever may You glide
like a child on the river
drowned under the ice floe of my fears

V
In bibles there appear no letters
just as in a sodden field of mire where all the roots have rotted
all the seeds
beneath the letters, only ashes
we go by with sun-burnt skin
and a withered tongue
with which I cannot cry out to you
is is what I want to tell You
this is what we are< beneath the letters in the bibles
are mounds of clay,
our letters are a bell of clay,
of ashes
that the wind scatters, carries off
to your empty eye Translated by
where letter by letter you rekindle Adam J. Sorkin and
the name by which you summon us Olimpia Iacob
103
Adam J. Sorkin

“The Letter Does Not Need
to Know Your Name”<
George Vulturescu and His Poetry

G eorge Vulturescu, the creator of powerful,
vibrant, sometimes mysterious lyrical poe-
try, was born Gheorghe Pop Silaghi on March 1, 1951,
in the hamlet of Tireac in the Romanian county of Satu
Mare in Romania’s north. The north of Vulturescu’s
eventually as manager. From 1996 on, he served as chief
counselor of the Inspectorate for Culture and the Cul-
tural Patrimony of Satu Mare County. Vulturescu is a
member of the Writers Union of Romania, the Associ-
ation of Professional Writers of Romania (“ASPRO”),
background figures as a major coordinate of his imagi- the Union of Professional Journalists, and Romanian
native world, a polysemous poetryscape of stones, PEN-Club. He is also a notable presence in his country’s
mountains, wolves and other wild beasts, violent thun- national literary scene as the editor of the lively poetry
derstorms, primal meanings, of life led with a sense of magazine Poesis and the director of the International
awe, an attitude of wry attentiveness, and the humility “Frontiera Poesis” Festival in Satu Mare. He founded
of acceptance. This mythic North grounds the poetry’s the journal in 1990, soon after the overthrow of Roma-
symbolism and parable as a kind of pervasive subtext. nia’s communist dictatorship and the end of half a cen-
It is the metaphorically dense realm of the speaking tury of censorship and control of the press, and during
persona in his thematic universe and at one and the the ensuing two decades Poesis – both magazine and
same time of the vehicle of basic humanitarian purposes,
although the philosophical and psychological perspec- festival – have flourished along with his literary career.
tives are not without enigmatic attributes< “The most Vulturescu’s first book of poetry, The Boundary Be-
savage stones are not high / on the mountain but in tween Words appeared in Bucharest in 1988. The book’s
your depths,” the poet asserts in “The Stones of the title derives from the poet’s fundamental attention to
Wolves.” the words and their component letters almost as if magic
Vulturescu spent his early years in what might be runes that shape human consciousness and communi-
termed the ancient space-time of the village, then went cation and embody the emotional and intellectual power
on to university studies in the Transylvanian city of of literary art (“I would like to leave you letters that
Cluj-Napoca, graduating from the Babeș-Bolyai Uni- burn,” he writes in “The Letter’s Time Has Come,” a
versity and beginning to publish literary articles, criti- poem that appears in this book). There followed Poems
cism, and poetry. His subsequent career has been cen- from the Middle Ages of the Room (1991), The City
tered in the city of Satu Mare, where he worked for the Beneath the Whitewash on the Walls (1995), and, the
municipality in the Bookshop Department of the “G. next year, The Woman from the Middle Ages of the
M. Zamfirescu” House of Culture, first as an instructor, Room, an anthology of the poet’s work, a volume trans-
104
septembrie 2010 PORTRAIT Poesis interna\ional

lated into German, Augenlieder, and Treatise on the siveness, anecdote, provocative and prophetic wisdom
Blind Eye. from a local tavern, strange, occult moments, and fas-
This last title explicitly refers to the third element of cinating, touching reminiscence. His flexible style is
Vulturescu’s set of essential images, the crucial role that varied in its tonalities, identifiable in its mastery as a
his personal loss of the vision in one eye (due to an ac- mature and ambitious poetry that can reach from casual,
cident when he was six) plays in his thematics. Blindness colloquial, conversational diction to more formal reg-
and vision, or perhaps more accurately, in a tripartite isters that echo with ritualistic resonances not unlike
division, lack of sight, sight, and insight, constitute a the depth of ancient poetries. The allusiveness of Vul-
recurrent motif in his poetry. In the poem “The Tension turescu’s verbal universe extends from classical writers
of Detail,” after Vulturescu notes, “When I was a young to modern figures and contemporary popular culture.
child . . . / a sharp stake stabbed my eye,” the stanza goes In Other Poems from the North, for instance, Heraclitus,
on, Dante, Nietzsche and Blake, appear, also scripture,
Now the void flows through the one Vogue magazine, T.S. Eliot, Pushkin, Marguerite Duras,
the grass of the North Goethe, and Romanian poets, among them Nichita Stă-
through the other. nescu and “our dead man” who walks and talks in the
The same poem proposes this riddling epigram, “We poetry – Ioan Flora, a poet whom I knew and some of
master only vision. / The blind eye masters us.” whose work I have translated.
The most recent decade and a half have seen a con- The poetic effects might be disorienting, like the
tinued succession of books from Vulturescu’s pen, be- distortions of context and focus of a lens zooming rap-
ginning with The Letter’s Claw (1998),Writing as Death- idly, on occasion dizzyingly, from the antiheroic to the
Throes (1999), The North and Beyond the North (2001), elegiac to the sublime, but the poetic discourse avoids
and The Marriage Crags (2003). Treatise on the Blind the jarring and discordant. More than a few moments
Eye was published as a dual-language, Romanian / turn comic and playful, though with an underlying
French collection (Tratat despre ochiul orb / Traité sur earnestness that belies the gentle humor. Vulturescu’s
l’Oeil Aveugle) in 2004, and Nord și dincolo de Nord / characteristic irony tends to be dry and dramatic, neither
The North and Beyond the North in dual sarcastic nor directed angrily at individual targets. His
Romanian/English in 2006, the English version by
Olimpia Iacob. More recent volumes from the prolific mood not so much fatalistic or despondent as resistant
and ever more highly regarded poet are Monograms to mutability and the inexorable ephemerality of every-
on the Stones of the North (2005), Other Poems from thing human. In the process, the microcosm of Vul-
the North (2007 – the Romanian original rendered in turescu’s poetry likewise extends far beyond the cir-
this book), and The Blind Man from the North (2009). cumstances and conversations of the esthetically height-
Vulturescu has also had books published in Serbian ened village landscape of his birth and childhood in
and Hungarian, and he himself has published three the North – its surroundings and inhabitants, both or-
books of literary criticism and interviews. dinary in their activities and mystically magnified in
Vulturescu’s honors include recognition for his po- the roles they come to play, the living and those resur-
etry at book fairs spanning Romania from the Black rected in memory, the speaking dead.
Sea (in Neptun) to Transylvania (Cluj) and to the west For Vulturescu, the voice of human aspiration and
(Oradea). He has also been awarded a prize for criticism the wisdom language discovers remain his primary
from Radio Cluj, the “Nichita Stănescu” Grand Prize focus. The lightning and fire of permanent meanings,
for poetry of the Poetry Evenings in Desești, a prize in like glyphs incised into the stones of the mountaintops
Ukraine, and Romanian Cultural Order of Merit for by thunderbolts, act in an elaborate topography of in-
Literature granting the title of “Cavaler” —that is, tended poetic achievement itself never forced or faked,
“Knight.” as if inscribed by the sensibility of something larger,
George Vulturescu can best be summed up as an and more enduring, than the personality and conscious-
oracular, richly metaphysical poet whose lyricism com- ness of the poet.
bines striking, vividly realized detail with a visionary, Other Poems from the North closes with a vatic
often paradoxical concern about human nature and challenge< “The letter does not need to know your
destiny. The poet’s sure grasp of imagery bodies forth name.” To this translator, however, the name that readers
an inward revelation that illuminates not only the solid, of poetry the world over need to come to know and
material world but also a world beyond, conjoining recognize as among the important poets of the begin-
them in the “telescope” of letters. His voice moves easily ning of this millennium is the name of George Vul-
among such effects as spontaneous-seeming discur- turescu.
105
Poesis interna\ional EDITURI septembrie 2010

Editura Tracus Arte este o apariţie nouă pe piaţa editorială românească. A luat
fiinţă la sfârşitul anului 2008. Într-un an şi jumătate a reuşit să editeze peste 70 de
titluri de carte din zona literaturii româneşti contemporane< poezie, proză, teatru,
dialoguri, literatură de specialitate. De asemenea, a publicat unele dintre puţinele
contribuţii româneşti la promovarea artei jazz-ului prin cele 3 volume ale lui Mircea
Tiberian, dar şi importanta lucrare a lui Mircea Ghiţulescu dedicată literaturii
dramatice româneşti.
Colecţia NEO, coordonată de Alexandru Muşina, precum şi Colecţia DROG sunt
dedicate poeziei româneşti contemporane, colecţii în care am publicat deja un set
de autori de primă mână.

Puţine dintre volumele de poezie
ale cavalerilor optzecişti mai reuşesc
în ziua de azi să fie la fel de intense,
la fel sugestive, la fel de substanţiale
ca acelea din perioada consacrării au-
torilor lor. Regele dimineţii al lui Ale-
xandru Muşina reuşeşte însă să ne Alexandru Muşina
transporte pe deplin într-o lume a Regele dimineţii
unei dureri existenţiale, nu lipsită de Colecţia Neo
ludic şi experimentalism, care devine Grafică< Tudor Jebeleanu
tot mai pregnantă pe măsură ce în- 72 pagini
aintăm cu lectura. Un volum pe care Preţ< 12 RON
l-am citit cu aceeaşi înfiorare cu care,
odinioară, citeam Budilla Expres.

Cosmin Perţa

106
septembrie 2010 EDITURI Poesis interna\ional

Volumul “Od[ liberei `ntreprinderi” Caius Dobrescu
cuprinde 35 de poezii, iar fiecare dintre Odă liberei `nterprinderi
ele poart[, la r]ndul ei, titlul “Od[ liberei Colecţia Neo
`ntreprinderi”. Cartea a ap[rut doar `n lim- Grafică< Tudor Jebeleanu
ba german[, la editura Thanhäuser din 140 pagini
Austria. Preţ< 25 RON

„O seam[ de personaje secundare” re- Romulus Bucur
prezint[, `n viziunea poetului Romulus O seamă de personaje
Bucur, o privire `n oglinzile paralele care secundare
`l `nconjoar[ cu duio;ie ;i, deopotriv[, fe- Colecţia Neo
rocitate. Trupul poetic al autorului este Grafică< Tudor Jebeleanu
desc[rnat de amintiri ;i `mprosp[tat de 76 pagini
iluzia unei fericiri pe care o reg[se;te `n Preţ< 12 RON
metafora existen\ial[.

Un volum succint şi ciudat în care autorul
îşi povesteşte, cu jubilaţie, în versuri mici, trăi-
rile de călător prin lume, mai exact prin Gre-
cia, Spania, Portugalia Andorra, Bulgaria. Cel
mai consistent ciclu este cel consacrat Nisi-
purilor de Aur ale vecinilor de la Sud, dintr- Daniel Pişcu
o zonă ce fost-a şi-a noastră o vreme. Acolo, Puţină adrenalină
văzînd hotelurile construite de nemţi, Daniel Colecţia Drog
Pişcu înţelege în fine „ce căuta neamţul în Coperta< Tudor Jebeleanu
Bulgaria”. (...) Pişcu strigă fericit< „Da, am 74 pagini
văzut Barcelona, da, l-am văzut pe Dali!” şi Preţ< 10 RON
ne bucură şi pe noi cu bucuria lui. În fond
poezia e scrisă în primul rînd ca să îl mîngîie
pe cel ce-o scrie!
Horia Gârbea

107
Poesis interna\ional EDITURI septembrie 2010

Constantin Abăluţă, Dan Mir-
cea Cipariu, Denisa Comănes-
cu, Traian T. Coşovei, Nichita
Danilov, Augustin Frăţilă, Mi-
hail Gălăţanu, Bogdan Ghiu,
Un adevărat regal de poezie, care se Florin Iaru, Anca Mizumschi,
întinde pe aproape trei generaţii poetice. Ion Mureşan, Ioan Es Pop, Bog-
O antologie care cuprinde un set de poeţi dan O. Popescu, Nicolae Pre-
autentici, reprezentativi pentru lirica au- lipceanu, Andra Rotaru, Cor-
tohtonă contemporană, puşi faţă în faţă nelia Maria Savu, Octavian So-
cu unele dintre cele mai valoroase poeme viany, Liviu Ioan Stoiciu,
ale lor. Adrian Suciu, Eugen Suciu, Lu-
Cosmin Perţa cian Vasilescu, Paul Vinicius,
Florina Zaharia
Maratonul de poezie şi jazz
Antologie
Copertă< Mihai Zgondoiu
90 pagini
12 RON

Augustin Frăţilă
Ultimul volum de poezie al scriitorului Vine cineva
şi muzicianului Augustin Frăţilă a apărut Colecţia Neo
în colecţia NEO, coordonată de Alexandru Coperta< Tudor Jebeleanu
Muşina. Ilustraţia cărţii a fost asigurată Grafica< Ilulian Frăţilă
de Iulian Frăţilă, iar ilustraţia copertei de 48 pagini
Tudor Jebeleanu, editor Ioan Cristescu. Preţ< 12 RON

V. Leac pare să se lase condus de întâm-
plările, discuţiile, gândurile, emoţiile per-
sonajelor sale. Senzaţia de realitate live este
efectul poetic cel mai pregnant, ca şi cel de V. Leac
deja vu, în sensul că peticele din care se coase Toţi sunt îngrijoraţi
această lume sunt decupate din noi înşine, Colecţia Neo
din realitatea noastră, dar „montajul” lor re- Coperta< Tudor Jebeleanu
creează un halou de emoţie, umor şi absurd 72 pagini
pe care realitatea noastră uneori îl pierde. Preţ< 13 RON

Raluca Dună

108
septembrie 2010 EDITURI Poesis interna\ional

Bucureştean prin naştere (28 nov.
1954), absolvent al Facultăţii de Filologie
(română-engleză) în 1978, cu o teză des-
pre Beat Generation, blond şi cu ochii
verzi, cu o politeţe de dandy şi o ironie
neagresivă, neprotocolar şi magnetic, Tra-
ian T. Coşovei este îngerul cu armură, as- Traian T. Coşovei
cunzându-şi mereu interioritatea de tragic Aerostate plângând
blestemat, de înfrigurat existenţial. Autor, Coperta< Tudor Jebeleanu
până acum, a paisprezece cărţi de poezie, 110 pagini
cu o imagistică proaspătă, şocantă, o teh- Preţ< 17 RON
nică originală şi o muzică nouă, Traian T.
Coşovei este un poet autentic, puternic
individualizat, cu un loc al său în panteo-
nul poeţilor români apăruţi în ultimii cin-
cizeci de ani.
Daniel Corbu

• În toamna/iarna anului 2010, editura Tracus Arte anunţă lansarea altor volume, printre
care<

Blindajul final, de Angela Marinescu

Un prim volum din seria “Opera complete Angela Marinescu”, care reia integral poemele din volumele “Structura
nopţii”, “Blindajul final” şi “Parcul”, pe alocuri revăzute şi revizuite de autoare.

Sebastian `n vis, de Radu Vancu

Volumul poartă numele unuia dintre blogurile scriitorului, unde a început, de fapt, scrierea acestui volum, odată cu
naşterea fiului său. “Blogul o să crească deodată cu bebeluşul. Un blog-bebeluş cu poeme-bebeluşe, aşadar.”

Colecţia Debut
Daniel Puia-Dumitrescu, Poveşti cu telecomandă

Daniel Puia-Dumitrescu este un poet care se situează, cel puţin prin limbaj, în aria poeziei realului, care are deja, în
literatura română, o tradiţie remarcabilă. Universul său poetic se compune din elemente ale vieţii cotidiene, din eşantioane
ale realului pe care poetul le decupează cu bună ştiinţă. Dincolo însă de universul realului, Daniel Puia-Dumitrescu
propune „puneri în scenă“. Îi place spectacolul, inclusiv spectacolul fericirii şi nefericirii în iubire, pe care îl trăieşte
romantic şi, subversiv, ironic, parcă pe o scenă la vedere.
Andrei Bodiu
Naomi Ionică, Cei singuri vor rămâne singuri

După poemele publicate împreună cu Georgiana Rusuleţ şi Cristina Popa în “Cele trei graţii”, carte apărută la editura
Aula, Naomi Ionică revine cu prima carte pe cont propriu, “Cei singuri vor rămâne singuri”. Volumul uneşte două
secvenţe diferite ca perspectivă lirică, dar similare ca atitudine. Senzaţia, la sfârşitul lecturii, este a unei tristeţi melancolice
şi resemnate, pentru care nu pare să existe, cu adevărat, vindecare. Cum experienţa e autentică, cartea lui Naomi Ionică
e un volum de debut remarcabil. Articulat discret şi elegant, el spune o poveste tristă despre iubirea pe care o aştepţi şi
care nu mai vine. De aici golul sufletesc, singurătatea exasperantă şi, totodată, istovitoare.
Andrei Bodiu
109
Vasile Dan

KARMA utolsó pillanatban
meghallotta hogy egy madár énekel.
Verset írok, amit nem én alkottam, Visszatér. Fülel. Milyen nagy a csend.
nem olvastam, Történetük elveszett.
nem hallottam
soha sehol.
ARCOK, ARCOK, AZ EMLÉKKÉPEK
A vers felveszi a kéz alakját, ami írja, Kiábrándító így emlékezni<
a szívét, melynek lüktetése elárasztja vérrel, ahogy elveszítesz egy gombot
az agyét, melyben lassan elmerül és az a hely láthatóvá válik
mint egy méhlepényben jobban
. mint szeretnéd.

Jön másvalaki és elolvassa
nagy ihlettettséggel, KORA REGGEL
miközben megírja.
Egy felfelé ásott kútba
egy márványfelhőbe
A KÖNYVTÁR úgy nézel hosszasan mint egy
gyermek szemébe.
Hiába szidod a könyvtárat.
Az ablak nyitva, a járókelők bámulnak és röhögnek. Lent
minél inkább szidod a fekete haj olyan mint a leégett fű.
annál jobban elmerülsz benne – A föld pedig mint álmában vedlő
állat.
hogy megkérdezze egyszer, Álmában a fény is
feltegye neked a kérdést sárgán tesped.
mint a Szfinx –
Térj vissza otthonodba.
mi járkál reggel négy lábon, Még akkor is ha tudod<
délben kettőn az otthon itt van.
és háromlábon este? Ott van.
Fent.
ennyi megillet téged is. Lent.

Kint, süketítőn, tejesüvegeket raknak Térj vissza.
nehéz fémrekeszekbe.
Pirkad az ég alja.
Megérkeztél, végre. GENEZIS
Megfogsz egy üveget, Ült a víz fekete partján
mint folyékony fényt tartalmazó tenyerébe rejtett arccal, nyitott szemmel,
konzervet – sebzett térddel. Nem beszélt
mégis a víz felszínének
Idd meg, és ennyi. táguló köreiben mintha
szavai lélegeztek volna.
RÉGI TANÍTÓMESE Egy madár sem szállt, a levegő megdermedt
hideg és apró fényeket permetezve.
Egyszer volt, nagyon régen, egy hazug költő. Egy fekete part volt minden.
Isten, aki mindent elolvas, belelátott szívébe Jaj fekete part volt
és madárrá változtatta. az egész föld,
Sok év múlva egy másik költő néma, szunnyadó világ

110
septembrie 2010 VERSEK Poesis interna\ional

feketéllett LEVEGŐBE ÖLTÖZVE
saját testében
Levegőbe öltözve
mint viaszban.
mint más a bőrébe
lassan négykézlábra
emelkedek
A VÍZ VELEJE majd térdre
lábra állok
A kő
imbolyogva
vízveleje.
A bőr a tűz lépésről lépésre
és a jég. csupán levegőbe öltözve
A szív mint egy angyalbőrbe
amelyet kiszakít a mellből fagyszőtte
mint vöröslő sötétségből hideg ingujjban
az angyal keze. lassan szűrődik át a levegőn
mint sav a napkelte.

ÁHITAT
Uram te tudod bennem mélyebbek a szakadékok mint körülöttem.
Uram te tudod emésztőbb bennem a tűz mint kráterben a láva
mely emelkedik és kitör a széleken.
Uram megérintelek hitetlenkedő ujjaimmal
mint védekező puha és pelyhes testű lepke.

Földben tisztult folyóban ébredtem, Uram
reggeli levegőben.
Hozzád kiáltottam hangosan és elevenen
betegen és rothadó
hússal vérrel és csontokkal.

amikor megláttam az angyalomat ki rémületben tartva
dalolt.

SOLILOQUII
A Költészet már nem létezik. Létezik néha vers. És
vér.
A testben. Az első sebesülésnél felfedezed. A vérzékenyek folyton
törölgetik
az orrukat. A költők. Habzó csigacsíkot keresünk ma
a fűben.
Kísérteteket. A csonthüvelyben ragadjuk meg őket ujjainkkal. Behunyt
szemmel
ijesztgetjük őket. Felismerjük őket csukott szájjal. Vállunkkal
érintjük őket. Letérdelve méregetjük egymást. Az egyik oldalról
meglepnek bennünket. Fejben. Távollétben. Éberen. Érzéketlenül.
Belülről.
Kívülről. Vagy ezen az ösvényen. Végigmenni csúszva.
Mint ez a kígyó.
Mint ez a csiga mely fehér csíkot hagy maga után. Villámlik ott.
A földben.

fordította Balázs F. Attila
111
Cinci tineri poe\i rom]ni tradu;i `n arab[

Constantin Virgil Bănescu (1982-2009) a publicat volumele de poezie “Câinele,

1
femeia şi ocheada” (Timpul, 2000)> “Floarea cu o singură petală” (Junimea, 2002) şi “Acelaşi cer
ce nu e” (Vinea, 2006, 2009). A primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru debut
(2001) şi Premiul “Hubert Burda” pentru tineri poeţi din Europa de Est (Heidelberg, 2003), iar
poemele sale au fost traduse în limba germană de către Oskar Pastior.

Holgar

Am înţeles ce-nseamnă
liniştea unei încăperi
în care scrii o carte
dusă departe,
cât se poate de departe
de toate aceste iluzii netrecătoare
ale sângelui care curge.

Căci chiar nici sângele nu mai curge
în liniştea unei încăperi
în care scrii o carte
ca pe cea mai blândă dintre morţi.

Marele Lac

în acea seară
toate trupurile s-au învăluit
într-o imagine fără nici un fel de sunet
şi s-au ridicat
cu mult deasupra ferestrelor
şi tavanului
şi s-au dus care încotro

pe mine
trupul meu m-a adus din nou
pe malul Marelui Lac

eu aici voi rămâne

pentru că aici e răcoare
şi pentru că aici
limba pe care încă o mai vorbim
ne şopteşte
cu glasul limbii pe care încă o mai vorbim

112
septembrie 2010 POETRY Poesis interna\ional

5 @?+">2 = <;1"32 " : "6+98"32 7"65254"32 (2009-1982 )#1%0/". -*",+*") (&"$'&"%$#"!
M;L -K" " G ( 2002 C : *" " J#" " $#" " ,) " I" " H#" " 32 @4" " G5 F) @ED#" " 32 =(2000 C B'0" " >2) " A#*9" " 32
" 2ED#" . V+" .#" U " @O" N'" , 5 ( 2001) F) : " $2#" 6E T#" G S" JD'" R#" . F) Q'&1" 32 : *9P" , @O" N'" ,
: ^;" 32 F) SP" ,+" ] M35\2 [4" N'K" Y 5 C(2003 CZ+" .4*" U ) : *" Y+" 832 '" .5D? F) Q'X" 832 W2+98;" 3
. D#*&J'. D'1J5? -XY 7_ : *$'>\2

D'13#U

W54`32 F096 '_ S)+L 5
: a*3\2 : G'%>2 -R2E
2b4*9. 'b.'&! <&1] '_40L
4*9. #U I!
: X6+Y +*^32 Vd*c>2 7L
hO06 gf32 e4;3
hO06i e432 2f1U5
: G'%>2 W54U F)
Q'&132 <&1] '_40L
. V#>2 : a3? F)

: 9J2#32 @+*jX32

: ;*;32 [fU F)
V+k4] E'%,\2 -!
Ml*J#_ A54. T'*R F)
ma]D25
f)2#032 F3'L ? M;L
nl%32 '_?5
@'`p32 -! F) <Uo
'$? '_?5
464, 7_5 F$fR? g4%p)
: 9J2#32 @+*jX32 : aq F)

113
Poesis interna\ional POETRY septembrie 2010

Gabriel Daliş (n. 1978) a debutat cu volumul de versuri “Semnale de sâmbătă” (1996),

2
urmat de “Întoarcere acasă” (1998) şi “Chip Împreună” (1999). După studii de economie şi
teologie, a mai publicat “Copacul fără urmaş” (2005), iar apoi s-a învăluit într-o tăcere pe care
melancolia incurabilă din cărţile sale o justifica pe deplin. A revenit în 2010 cu antologia “< până
mereu”, publicată de editura Charmides.

lampa

< să-mi dărâm casa,
să sugrum animalele în ogradă
cu palmele.

să mint o femeie până mă va iubi mult
să o leg de un zid
să-i tai cu o foarfecă părul
să-i omor lişiţele cu o lopată
să-i bat obrazul cu scuipat
rece.

apoi să mă aşez
pe jos
cum se aşază şi praful pe o lampă
aprinsă.

daliile (IV)

< au tropăit şi în toată această noapte. şi goale
ca de fiecare dată.
n-au ajuns decât la mine acasă.
abia dacă a lătrat câinele
când numnezeu i-a dus de mâncare.

să ştii –
fericirii mele i s-a îmbolnăvit mama. nici n-a mâncat
şi-a adormit îmbrăcată.

114
septembrie 2010 POETRY Poesis interna\ional

" # " @?6" $ 8 > ( 1996) " =< " ;+* :" 98 " 7%63" +* 5" $ # 4 " ! %" 32 ( 1978 10 )/" +/" .) -, " +* ) (' " & %" $ # " !
%" "32 > P" "& ?" "+* 8 )# O4 " "NM* L" "K* J) 1I2 G HG ?6" "$ . ( 1999) " F" ";E+* A?" "D8 " 8 > ( 1998) " =, < " "+* C+B A)/6" "+*
. ( 2005) " 5T J/+* H8?$ S# RQ " 52 * /& )

V# < OU*

=, < +* :RDM :
.7?, $ X# 2 * /, E+* 1W.G 8
1\ < W[ HG C+B AG %.G Z?Y* 8
J* ?E+* C+G # IR$ JG 8
]^U# $ # @%69 ]NG 8
L;\ `U# $ # I_ 8?@ (4 NG 8
c # O< +# $ # @?Y b%aG 8
.)J# < +*
fed* # @?6$ 8
hJM* Ceg
V# < OU* 10 %R6+* feE& # jei .
.l, kU*

( 4) Le, +m

L& )# 6+* . Le, e+* nF@ 10 X%;`2 G 8
=N8 (! 10 # jei .
14 , $ C+B (O& :+
bo`+* V# W4 $ m*
. q# 6R+* :I_ # Rg G p* # .?\ g
– r%64 +
(!s [ :+ . 1.G =a%.G 1[ # 6K
# I;$ oj$ =.# 2 8

115
Poesis interna\ional POETRY septembrie 2010

Domnica Drumea (n. 1979) a absolvit Facultatea de Litere (română-engleză) la

3
Bucureşti, fiind unul dintre membrii fondatori ai cenaclului şi ai revistei „Fracturi”. A debutat cu
volumul “Crize” (Vinea, 2003, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), după ce anterior
fusese prezentă în volumul colectiv “40238 Tescani” (Ed. Image, 2000). A doua sa carte, “Not for
sale” (Cartea Românească, 2009) a confirmat-o ca pe una dintre cele mai autentice voci ale
generaţiei sale.

N-aş putea scrie despre nu
motoare tranzistoare tomografii n-o să ştii
când afară plouă peste cartierul muncitoresc cît de rău
şi copilul desculţ molfăie o bucată de pâine şi cît de îndrăzneaţă
n-aş putea scrie despre n-o să ştii
corpuri senzaţii sofisticate cît de reci
în timp ce tu cu un tricou jerpelit cîte frunze au putrezit sub zăpadă
alergi pe străzi după bani
dai telefoane disperate la care ţi se răspunde sec “ça va?” fetiţa mea ştie
picuri grei mă lovesc peste ţeastă ştie să numere
şi ţeasta mea sună ca o tablă veche ruginită o lacrimă, două lacrimi, trei
n-aş putea scrie despre nimic patru
când nimicul ne înghite pe fiecare
aş putea în schimb să-mi aprind o ţigară în parc se rotesc
şi să plec frunzele în parc zăpada putrezită
se rotesc
căluţii
şi voi vă învîrtiţi cu ei

n-o să ştii
nu
cînd or să sară în aer

Cosmin Perţa (n. 1982) a absolvit Facultatea de Litere la Cluj. Poet, prozator şi

4
jurnalist, Perţa a debutat cu volumul de poezie “Zorovavel” (Grinta, 2002), pentru care i-a fost
decernat Premiul pentru debut al USR Cluj, urmat de “Santinela de lut” (Vinea, 2006), romanul
“Aventurile lui Axinte Abramovici Papadopulos în pustie” (Cartea Românească, 2007) şi volumele
de versuri “Cântec pentru Maria” (Vinea, 2007)> “Bătrânul, o divină comedie” (Charmides, 2009)
şi placheta samizdat “Bocete şi jelanii” (2009).
*** Seară cu iris în geam
Într-o dimineaţă l-am descoperit pe bunicul întins Nu ne mişcăm.
în curte, cu braţele desfăcute. Un lemn de brad Ne e teamă de orice atingere,
se odihnea lângă creştetul lui uşor desprins de trup. de orice vânticel venit dinafară.
Din arterele desfăcute vinişoare ruginii
se scurgeau în iarbă. (Dragostea mea are 34 de aluniţe.
Bunicule, nu-i aşa că dacă îţi ţin capul strâns lipit Cele 18 de pe braţe îmi sunt cele mai dragi. E uşor, de
de trup inima ta va bate din nou? fapt,
Bunicule, nu-i aşa că flautul tău vechi, briciul să te pierzi în braţele ei. E ca un abur ce te cuprinde,
galben, Biblia scorojită, lanţurile taurului cel mare, ca mirosul de mentă din ceai.
pe care numai tu îl poţi îmblânzi, toate acestea, nu Îţi acoperă porii c-o apă grea, parfumată
vor rămâne nefolosite? şi nu mai ştii unde eşti şi câte zile mai ai)
Bunicule, nu-i aşa că mâna ta aspră mă va alinta din
nou şi-mi va arăta lilieci şi cârtiţe moarte şi şerpi? În pântece se pregăteşte ceva. Îl sărutăm amândoi,
Nu-i aşa că te vei întoarce din nou de la mină cu care mai de care, poate-poate o ieşi într-adevăr ceva de
piciorul zdrobit şi bunica îţi va face comprese acolo,
cu hrean, iar eu îţi voi plânge pe piept? poate-poate nu ne-o mai durea într-atât.
– Bunicule, până unde se întinde livada?

116
septembrie 2010 POETRY Poesis interna\ional

.- ( 5< ;% 4&0 76 " 5% 0 ' #":+6 594+6 .- ) 86 !76 5% 43 210 / ( 1979 .- ,!*+*# ) ' ) #"(! ' &% $ #"!
!' I>W V U;>T ' >S 24P RH>Q ) "5>P ' O>D6 " 5>= ' K >3 (N>M . " L(*K >36 :>- " 5J% IH>+ G>F@E>D6 C># .B " . A>@(' >?*>=
A@(' S*= .- 5% 0 ' #":+6 X' = !76

Y

.-:ZW Y
\% @ * B [ 3
.-:ZW Y ^/ [3]
6_ !(' = *B [3
5< :Oa+6 ` 6 ("Y6 .B [3"
f4e +6 AIW d' $ W .Oc1+6 ' B:bZ=
h:ZW .K 4Jg
i' = ' FI+6 h:ZW
5m nm " l ^' W ' Z#! l jk 5K Z#!
5jZ= (/ "
("NW 5o< NI+6 .-
5$ JZK D6 5% O4e +6 5o< NI+6 .- ` 6 ("76 "
(" NW
.......

l .JIM " s' r" l :P ' q . p*43 5$ < N# .- 86 !76 5% 43 210 / ( 1982 .- !*+*# ) ' W :) = Gc@*3
' > BNZ> = " l " p*4> 3 u(E> +6 " U;> T ' > S 24P RH> Q Lt> +6 ( 2002 5$ > < :> 3 ) " R) > -' > -"("] " L:Za> +6 5> = ' K > 3 (N> M6
5% HHr " 5< :Zq vK 3 UNP (NM/ " l ( 2006 ' ) $ % - ) " Gb+6 X' I< V "

,N-' $ +6 24P x< (V w # 54% +

y :IK 0 Y
' $ = :o< ' # R3 C# h' z0
p(' z+6 C# .W { < ' # R3 C#
(...... 34 ,N$ P .| Q )
LNP ' @ 24P ' r*q :e 3/ ' 1+ 18 "
L' a+6 C# }' $ Z$ +6 :bP *B ' c3 "
'_ Z# 5•4| o0 '_ ) % q ~+' $ B ~
j cQ( .-

'_ ) % q p:z< y ' $ B C# ' c= (" ' $ B C# ' c= (
NZ| +6 6 tB €*b< Y ' c= ( " ' c= (

117
Poesis interna\ional POETRY septembrie 2010

Rita Chirian (n. 1982) a absolvit Facultatea de Litere la Sibiu şi a debutat cu volumul

5
de poezie “Sevraj” (2006), pentru care a primit Premiul Naţional “Mihai Eminescu” pentru debut
şi pregăteşte un volum nou, ce va apărea anul acesta. A tradus din limba franceză romane de JMG
Le Clézio şi Maurice G. Dantec.

*** ***

creierul meu e un câmp de testosteron deasupra unei „îţi privesc picioarele şi ele sunt două fetiţe înecate. ai
închisori devastate. aerul absent al
bolnavilor incurabili. mâna mea ţi-ar putea trece prin
creierul meu e un cartier periferic în care eşti ucis cu carne ca un bisturiu.
nouăsprezece lovituri de cuţit. şi mâna mea s-ar bucura cu bucuria sângelui cald.”

creierul meu sfâşie cu dragoste din creierul meu. când intră în mine sexul tău e rece şi exact ca armele de
la columbine.
aici în rotule se coace negrul ca fructele mici de pădure. dac-aş închide ochii din mine ai plăsmui o nălucă a
drumurilor de fier.
aici nu mai sunt căpuşe. aproape ai putea-o iubi.

aici nu mai e sânge. „eşti o femeie de ceară şi gura ta e o cicatrice vineţie.
când ies
mă scutur ca de gândul unui incest.”

G+ ->A+ " F'ED,+ CBA+ @? $ # % $ >-= < ; *& : & 9 87 6+ 54+ 3& 2% 10/ . ( 1982 -& ,+ *)) ($ & " '& % $ # " !
'I 0U" FWI ,+ -I " -I V 6$ # I % L2< 'UI TS 8>B " *RQ= & I ). F$ 0& I ) " @I " 'EDI ,+ POI N $ MI ,+ L2< 12KI H J& I H (2006) "
............ 3& Q/ '\,+ 3[2,+ Z) 1YV'S B . 3= Q,+ XW> 87

aRQ,+ Z) 'D< -H4 C*# `_+ 1/ . B ^+ !$ YE,$ % 8])

8]) Z)B e DE,+ d) cbT= " 8])
3H+ *,+ 87 '& [K,+ 5*94+ fU= " $ = > B
OR,. *> g $ = > LQ& , A $ = > B
h-,+ *> $ )-= < g $ = > LQ& , $ = >
---------
j& / $ `& 9 L,i 'U/ .
@YbT) aS $ # 7 $ Y%
F-" P-& E9 8> c%B
l = ) 6'# k. $ Y= < 32M= 9 (i
j

traducere< Salah Mahdi
118
septembrie 2010 CROnIC{ Poesis interna\ional

Poezia ca spa\iu sapien\ial

Livius Petru

D e ani buni, Doina
Bogdan- Dascălu îşi
concretizează interesul pentru comenta-
riul critic şi stilistic al textului literar, pu-
blicistic şi ştiinţific, încredinţând aproape
anual editurilor câte un volum (şi mai
Bercea
Textele au o densitate remarcabilă,
concentraţia verbală e maximă> ele „tra-
duc” stări de o limpezime de invidiat, no-
taţiile par a nu suporta nici o vocabulă în
plus. Nu poate să displacă nici aerul de
asimilare intelectuală elevată> e uşor se-
des revistelor de specialitate articole), sizabilă tenta acumulărilor culturale, vi-
prin care face dovada unei cunoaşteri zibile mai ales în tăietura clară a frazei ,
profunde a resorturilor intime ale comu- care nu admite alt echivoc decât cel spe-
nicării şi mai ales a „spaţiului” dintre cu- cific substanţei poeziei.
vinte, unde autorul – obiect al comenta- De cele multe ori, distincţiile contras-
riului poate fi intuit mai bine ca oriunde tive ale lumilor, relevante în grupul real
în text. De aici îşi trag substanţa volume vs. ideal (care domină întregul volum),
ca< Arta comentariului, Spaţiul meta, Cri- ne dau, la nivel poetic, dimensiunea mes-
tica – limbaj secund sau Gramatica poe- chină a spaţiului în care trăim< „Umblăm,
ziei române (1880 – 1980) – ca să amin- / Umblăm, / Cu ochii / Îndârjiţi / De tot
tim doar o parte dintre cărţile care o au mai / Palide / Stele. // Niciundele / Ne
drept autoare. respiră / Prin / Roase / Cărări.” (Tentaţii)
De asemenea, fenomenul literar, privit sau< „Zadarnic / Marile / Păsări / Se-nalţă
mai ales sub aspectul interculturalităţii tele sunt mai fine. Nu pot eluda câteva şi / Pe aripi / De lumină. // Corabia / Îndo-
şi al valorificării unor momente din tre- le las să urmeze, chiar trunchiat< „O sub- ielii / Alunecă / Prin grelele / Ceţuri //
cutul nostru cultural, nu i-a rămas indi- tilă poezie de notaţie, cu o curgere ade- Spre noapte.” (Ezitare)
ferent> aşa au fost redate circuitului public seori personală...”> „Remarc, nu fără sa- Despre poezia Doinei Bogdan-Dascălu
(în speţă, celui literar) scrieri ale unor tisfacţie, consecvenţa stilistică...”> „O fe-
ricită îmbinare între ţinuta intelectuală a spune aproape totul un text care, emble-
bănăţeni ca Mihail Gaşpar sau Alexander matic, dă titlul volumului< „Ceremonios
Tietz. versurilor ... şi tensiunea lirică, pe care
mai degrabă spaţiile dintre cuvinte decât / Refugiu / În / Slovele / Ursuze. // De-
Cu puţin timp în urmă, Doina Bog- parte // Alte / Stele / Coboară-n / Alte /
dan-Dascălu a făcut cititorilor săi o sur- acestea o comunică...”> „Un aer personal,
priză. Una plăcută. Noua apariţie se chea- dublat de situarea făţişă într-un perime- Lunecătoare / Urme”. (Albastrele sem-
mă Albastrele semne (Editura timişorea- tru cultural elevat...” ne).
nă Anthropos) şi ne dăm seama uşor că Volumul cuprinde peste patruzeci de Constant, substanţa poeziei din Al-
nu e o carte de comentarii sau de teorie. texte (dublate, fiecare, de o ilustraţie sem- bastrele semne se revendică din desco-
Placheta e una de poezie şi îşi are nificativă pentru mesajul poetic) cu o perirea semnificaţiilor elementelor fun-
istoria şi... poezia ei. Acum câţiva ani, sub clară tuşă sapienţială, în spatele cărora damentale ale cosmosului< stele, ploi, soa-
pavăza unui pseudonim (Dan Stoleriu), intuim o personalitate poetică deja for- re, pământ, mare, vânt, râu, amurg, toate
Doina Bogdan-Dascălu a trimis constant mată, matură, care îşi supune fără teamă revenind, obsedant, în imagini noi, unele
texte poetice la redacţia Paralelei 45 (su- opţiunea lirică aprecierilor critice. Un memorabile, de un text la altul, ca în acest
pliment literar-artistic al cotidianului calm aparent e dominanta volumului> Pastel< „Soarele / Îşi strecoară / Prin mine
timişorean “Renaşterea bănăţeană”), în dincolo de aparenţe – un dramatism exis- / Culoarea. // Înveşmântată / În frunze,
paginile căreia soţul său răspundea punc- tenţial care ni se transmite de către fiecare / Presimt / Pământul. // Alunec.”
tual colaboratorilor care îi încredinţau frază poetică şi de nevăzutul lor liant O remarcă aparte pentru grafica vo-
„producţia” lor literară. Încurajată de ideatic. Organizări „în trepte”, binare sau lumului. Atât doamna care a conceput
aprecierile venite din partea unui stilis- ternare (toate textele sunt astrofice), cu coperta (Evelyne Stănescu-Elmasry), cât
tician cu prestanţă, autoarea hotărăşte să fraza ultimă aproape o „concluzie” a no- şi autorii graficii interioare (Liliana Olaru,
se „deconspire” şi decide să publice un taţiilor dinainte ne duc înspre ideea for- Evelyne Stănescu-Elmasry şi Bogdan Mi-
volum format din textele respective. Se mală de haiku, dar unul diferit de cel cla- hai Dascălu) au intuit şi au „vizualizat”
“testa” pe sine şi testa perspicacitatea şi sic (care e din trei „versuri”, de 5, 7, 5 si- poezia Doinei Bogdan-Dascălu, întrucât
obiectivitatea critică a „destinatarului”, labe), deşi unele elemente finale ale aces- există o corespondenţă ideatică izbitoare
care nu s-a înşelat în aprecieri, subliniind tor organizări poetice sunt „provocate”, între pagina de grafică şi textul care îi stă
că „marele câştig e stilul poetic personal, ca şi la haiku-ul tradiţional, de consem- în dreapta la deschiderea cărţii. Grafica
întemeiat pe un limbaj lapidar, însă în- nările lapidare ale unor stări conforme devine o componentă intimă şi întregi-
cărcat de sugestivitate. Nivelul atins jus- cu manifestările sau semnificaţiile ele- toare a plachetei.
tifică speranţa unui volum”. mentelor naturii< „Plăpândă / E / Steaua Un volum reprezentativ, care atestă o
Unele aprecieri, făcute atunci, se aşază / Iubirii. // Ci / Nesfârşită-i tăcerea” (Ru- elevată ţinută spirituală şi o simţire poe-
în consonanţă cu ale subsemnatului, al- gă). tică de marcă a Doinei Bogdan-Dascălu.

119
Vida Gergely

1973, költő, irodalomtörténész, középiskolai tanár. Utóbbi kötetei< Rokokó
karaoke (versek> Kalligram, 2006), Babits-olvasatok (tanulmányok> Kalligram,
2009). Jelentős irodalmi díjakat kapott.

Vida Gergely, născut la Komárom în anul 1973, poet, istoric literar, redactorul
revistei de literatură Opus. A studiat la Universitatea Comenius din Bratislava. A
publicat trei volume de poezie şi un volum de studii despre poetica lui Babits. A
obţinut premii importante, precum Madách şi Forbáth.

A holtak napja lehull róluk az álarc, már-már a szó szoros
értelmében, ami egyébként a vég pillanataiban
Mindez egy nő álma lenne? nem egészen szokatlan.

Az a hajszálvékony mezsgye egy zombi Valahol Floridában lehetünk. A húsból,
élő hús illatára kibuggyanó torokhangja hasonlóan egy vizes törülközőhöz,
és egy bizonytalanul elmorzsolt SORRY közt. még itt sem
Persze kizárólag angolul, esetleg magyar felirattal. csavarható ki minden.
De ennek nincs köze valamiféle
A hüllőagy nem identifikálható. pozitív életfilozófiához,
Még akkor sem, ha lefejtjük róla a reményhez,
a koponyát, a hártyát, a kérget, szépen sorban, a másokon látott halál is véges.
a Gray´s Anatomy szerint. Gondosan
lehámozzuk az összes lebenyt, a kérges testig. Egy First National Bank épületének tümpanonos
Ha áramot vezetünk bele, s azzal ingereljük, portikusza alatt aligátor vesztegel,
csak gyerekjáték, az emberi találékonyságon kívül fogalma sincs, mit keres itt. Mozdulatlan, akár
nem bizonyít semmit. az az alligátorszobor a győri állatkertben,
Még ha látványosan, néhány pillanatra amelyen családok szoktak fényképeszkedni.
működésbe jön is a test, A helyi legenda szerint, mely a nagy
nekifeszül, akár egy íj vagy egy háztartási gép, mocsármelléki fakunyhókban terjengett már jó ideje,
melyet rossz konnektorba dugtak be. elkóborolt gyerekeket evett plüssökkel,
Azoknak való, akik szándékosan tojásait egyenesen a lélek fészkébe rakta.
erre vettek jegyet (képletesen szólva). A kitárt ajtószárny sötét téglalapján át
Akik akkor sem kapják el a fejüket, mikor – az USA történelmének mélységes mélyéből –
belső szerveit talicskaként űríti a csempére. dülöngél ki két ragyás képű biztonsági őr és,
úgymond, tessékeli el onnan, akár
Mindez egy nő álma lenne? egy illetéktelent.
Hagyjuk magunkat meglepni. Elég ügyetlenül csúszik-mászik le a lépcsőn
Sarah nem egy uborkaszeletelő nő. ez a csaknem idomíthatatlan állat.
Tudományos karrierre vágyik (agykutatás),
gondterhelt arccal keretezi be a tobozmirigyet Egy gumiszoba. Sarah,
egy röntgenképen, filctollal, egyedül.
kiszállva a helikopterből gépfegyer a kezében. A falon egyedül
Egyenruhában is jó a segge. egy falinaptár, semmi más.
A nagy pofájú férfiak nem gondolhatnak rá Nagy tökökkel, tökfölddel, beixelt októberi napokkal.
potenciális feleségként, Barátocskám, így teljesedik be az idő.
kettő kivételével meg is döglenek. Itt már nincs értelme semmit komolyan venni,
Pontosabban szólva, amikor elkapják őket, bár odakint kezek készülnek áttörni a falon.
A novemberhez fordítani kellene.

120
septembrie 2010 VERSEK Poesis interna\ional

Holtak naplója
Szemek, melyekkel álmodni sem merek
(T. S. Eliot< Az üresek)
Lassú, szadista halálok,
sok zoommal.
A testnedvek átszűrődnek az időn,
mint egy nagy lyukú szitán.
Annak örülni, ami marad
vagy ami átmegy?

Így készül az emlék,
a nagyagy roppant semmijében.
Legtöbbjét megtalálni a youtube-on,
onnan már valóban nincs visszaút.

*

Ahogy a költő mondja, járt a tömeg,
lábuk elé tekintve. A dombra föl
s le a King William Streetre.
Etc.
Ha nyomós okuk nincs rá,
nem térnek le a kijelölt vágányról,
ebben a világban nincsenek véletlenek<
felteszem a reggeli kávét,
lassan, finoman mérve a mozdulatokat.
Nyugodtan élhetek
képzavarral< szemükkel
mintha mások testszagát keresnék,
a húsét, mintha letapogatható lenne
a konyhaablakon keresztül.
Elég időt hagynak
meglátni bennük az embert.

*

Nehéz gyűlölni, teret engedni a megszolgált dühnek,
nem kivárni az utolsó pillanatig.

Kitolni a mindent eldöntő roncsolást<
ha lehet, előtte még – a szabad kézzel – odatolni a fejet
az objektív elé.

*

A rémálmok valóságosabbak, mint ahogy arról olvastál
vagy ahogyan azt mások mesélik neked –,
poénnak persze ez elég gyenge ahhoz, hogy be lehessen fejezni
vele bármit is, egy verset, egy napot.
Etc.
De a verítékcsepp csiganyoma
lehetne kifolyt szemé is.

121
Diana Marincu

Pacea care lipse;te - Arti;tii ;i Dalai Lama

E xpoziţia Pacea care lip-
seşte – Artiştii şi Dalai
Lama (The Missing Peace – Artists
Consider the Dalai Lama), organizată
de Comitetul celor 100 pentru Tibet
Rubin Museum of Art din New York.
Înainte de a ajunge în România, la Pa-
latul Brukenthal din Sibiu în 18 mai
2010, expoziţia a mai fost prezentată
la muzeul Fundaţiei Canal din Ma-
Structura expoziţiei poate fi vă-
zută ca o spirală care se îndepărtează
treptat de nucleul ei, de figura lui Da-
lai Lama şi valorile pe care le întru-
pează acesta. Interpretările se deschid
și Fundaţia Dalai Lama, a fost lansată drid. Fiind o expoziţie itinerantă, ea spre teme tot mai abstracte şi univer-
în iunie 2006 la Muzeul Fowler al Uni- se reconfigurează şi se transformă de sale< drepturile omului, responsabili-
versităţii California din Los Angeles, fiecare dată în funcţie de spaţiul în tate, globalizare, conştiinţa tempora-
călătorind apoi la Muzeul Universi- care este prezentată, reinventându-se lităţii. În centrul expoziţiei se află lu-
tăţii de Artă Loyola din Chicago şi astfel în mod constant. crările legate în mod direct de Dalai

122
septembrie 2010 CROnIC{ Poesis interna\ional

Lama< portretele interpretate (cum ar tea autorităţilor au depăşit orice aştep- poziţii. Ceva inocent şi delicat, ca
fi cel realizat de artistul Richard Ave- tări. Se ştia că va fi o expoziţie foarte noţiunea de pace, poate deveni agre-
don sau cel al lui Chuck Close) şi în- problematică din perspectiva relaţiei siv şi plin de tensiune în contextul po-
registrările video cu el (filmul lui Bill Chinei cu Tibetul, însă nimeni nu şi- litic actual.
Viola < A Blessing, din 2005 ), urmate ar fi putut închipui că va declanşa atât Într-un alt spaţiu al muzeului,
de celelalte teme< Tibetul, sistemele de multe suspiciuni şi că se va lovi de Secţiunea Csaky (iniţial având o des-
de credinţă, empatie şi compasiune, refuzul foarte ferm de a fi promovată tinaţie administrativă), lucrările şi-au
transformare, umanitatea în tranziţie, în vreun fel. De aceea, confruntân- găsit repede locul şi au avut parte de
drumul spre pace, unitate, spirituali- du-se cu problema responsabilităţii o suprafaţă de desfășurare doar a lor,
tate şi globalizare, nestatornicia. autorităţilor la nivel diplomatic, s-a în trei camere albe, destul de neutre.
Secţiunile au fost organizate astfel ales mutarea expoziţiei din locul care Aici au fost așezate fotografii, picturi
pentru a fi parcurse de vizitatori în fusese iniţial stabilit (Galeria de Artă şi obiecte, printre care o mică şi deli-
această ordine, într-un fel de revelare Contemporană a Muzeului Naţional cată lucrare din marmură a lui Jenny
treptată a conceptelor importante şi Brukenthal) într-un loc ferit de orice Holzer, foarte magnetică datorită tex-
de formulare a unor instrumente prin influenţe şi presiuni< Palatul Bruken- tului gravat, tipic pentru artista ame-
care ar putea fi înţeleasă pacea într- thal  şi Ferula Bisericii Evanghelice.
un sens extins. Expoziţia a putut fi pusă la adăpost ricană – It Is in Your Self – Interest to
Expoziţia este gândită ca o misiu- aici pentru că Baronul Brukenthal a Find a Way to Be Very Tender. Creată
ne pentru pace şi ţelurile ei sunt foarte lăsat prin testament Bisericii Evan- dintr-un material impunător şi cu o
clar formulate în textul de prezentare. ghelice din Sibiu şi primului preot, anumită greutate, permanenţă şi
Se doreşte conştientizarea publicului Kilian Dörr, un om cu o deschidere preţiozitate, lucrarea transmite un
cu privire la importanţa idealurilor culturală extraordinară, colecţia sa şi mesaj, prin contrast, foarte suav şi
pacifiste într-o lume în care toleranţa clădirea muzeului. vag, aproape banal. Truismele artistei
şi compasiunea sunt din ce în ce mai De montarea expoziţiei s-au ocu- sunt deja cunoscute şi funcţionează
greu de găsit. În lumea contemporană pat Anca Mihuleţ și Liviana Dan, cu- ca o dezvăluire a unor gânduri menite
pacea este întotdeauna pusă între pa- ratori ai Galeriei de Artă Contempo- să rămână nespuse sau a unor idei ca-
ranteze, ignorată și ocolită, iar ceea rană a Muzeului Naţional Brukenthal. re ne dau târcoale tuturor. Odată ex-
ce ne amintește Dalai Lama este im- Deşi eforturile pe care le-au depus primate, aceste propoziţii devin “ar-
portanţa de a te dedica acestui ţel. Ex- pentru ca această expoziţie să ajungă mele” noastre.
poziţia este o reflecţie asupra relaţiilor în România pot fi privite ca o lecţie Ferula Bisericii Evanghelice a fost
noastre cu cei din jur și o explorare de dedicaţie, profesionalism şi “invadată“ de instalaţii interactive, ta-
a locului pe care îl ocupăm în lume. ambiţie, ele au ales să rămână într-o piserii şi video-uri care dialogau de
Nu este vorba despre o ipostază eroică postură extrem de discretă, afirmând data aceasta cu un decor rece, în stil
sau o retorică politică în prezentarea că şi-au dorit să facă acest lucru pen- gotic. În mijlocul spaţiului, un Bud-
lui Dalai Lama. Nici despre lupta lui tru public. Totuşi, aş spune că meritul dha gonflabil, mare de opt metri lun-
pentru eliberarea Tibetului. Ci despre lor trebuie neapărat remarcat, mai ales gime, părea tolănit acolo, calm, în aș-
demnitatea umană, puterea spiritua- în condiţiile în care întreaga expoziţie teptarea vizitatorilor. Artistul Lewis
lităţii şi nevoia de pace. a trebuit regândită pe loc, pentru noile deSoto s-a imaginat pe sine ca Bud-
Faptul că a fost aleasă o iniţiativă spaţii de care dispunea. A fost nevoie dha, în stadiul Parinirvana, reflectând
de acest tip nu este întâmplător. Subs- să se renunţe la secţiunile şi temele asupra propriei morţi cu gravitate,
tratul este credinţa în puterea artei de iniţiale ale expoziţiei şi să se flexibi- dar şi cu o notă ironică. Tot aici se
a funcţiona ca un catalizator al unor lizeze întreaga structură. În clădirea afla lucrarea lui Kristen Bahrs Janssen,
idei (în acest caz, pacea) şi ca o posi- Palatului Brukenthal, în decorul ba- o instalaţie complicată, cu care vizi-
bilă platformă de discuţii. În ce mă- roc alcătuit din obiecte de mobilier, tatorul trebuia să interacţioneze tră-
sură arta contemporană şi gesturile tapet înflorat şi decoraţiuni, au fost gând dintr-un şir de mosoare de aţă
curatoriale de astăzi pot face schim- inserate lucrările de artă contempo- aurie câte un fir de lungimea braţului
bări reale la nivel politic şi social şi rană. Pantofii lui Dalai Lama lângă o
cum pot fi influenţate curentele de fotografie care încearcă să surprindă său şi după aceea aşezându-l în gră-
gândire prin intermediul artiştilor ? aura lui, instalaţie aparţinând artistei mada de fire formată. Astfel, în mod
Este o întrebare foarte actuală la care Sylvie Fleury sau holograma contra- simbolic, firul conectează vizitatorii
merită să reflectăm, chiar prin prisma făcută de Laurie Anderson, toate pă- între ei şi crează un circuit fictiv ce
acestei expoziţii. Pacea care lipseşte reau atât de potrivit aşezate încât par- traversează tot globul.
cred că a reuşit mai mult decât şi-a că expoziţia fusese gândită exact pen- Expoziţia a fost strânsă în 18 iulie
propus iniţial, stârnind discuţii şi tru acest spaţiu. Imensa lucrare a lui 2010 şi a pornit spre Stockholm, unde
reacţii uneori foarte puternice. Adam Fuss trona într-una dintre săli, rămâne de văzut ce reacţii va mai
Deşi este o expoziţie despre pace, pe un fundal roşu, de mătase, părând stârni şi cum va fi primită. În Româ-
ea a fost marcată încă de la început că fragilitatea coconului fotografiat nia a fost, cu siguranţă, pe nedrept
de atitudini reticente sau chiar de si- se poate preface în orice moment în trecută cu vederea şi aproape deloc
tuaţii conflictuale. În toate locurile în ceva monstruos, copleşitor pentru mediatizată, în condiţiile în care o ex-
care a călătorit au existat reacţii ne- privitor. Este o meditaţie asupra pu- poziţie de artă contemporană de o
gative, piedici şi obstacole, dar parcă terii metamorfozării şi sintetizează asemenea dimensiune nu cred că va
la Sibiu blocajele şi presiunile din par- exact sensul şi ambiţia acestei ex- mai ajunge prea curând aici.

123
Camelia Toma

Inocen\a profetului
„Care-i întrebarea? De ce o fac sau cum mă face să mă simt?”

D isjuncţia din aceas-
tă replică ar putea
surprinde ceva din esenţa evoluţiei
lui Malik El Djebena (interpretat de
Tahar Rahim), protagonistul filmului
miilor “César 2010” cu titlul de “Cel
mai bun regizor” (recunoaştere ofi-
cială primită şi în 2006 pentru peli-
cula De battre mon coeur s’est arrêté).
Surprins iniţial prin răspunsuri ezi-
ani îşi încheie şirul negaţiilor cu o
replică definitorie pentru statutul
său< „Nimic neobişnuit”. Fără familie,
prieteni ori duşmani (afară sau în-
ăuntru), fără un regim alimentar im-
Un prophète – “Grand Prix”, Cannes tante, monosilabice (în scena che- pus de convingeri religioase, El Dje-
2009 – semnat de Jacques Audiard, stionarului aplicat la intrarea în în- bena are inocenţa adolescentului ca-
care a fost recompensat în cadrul pre- chisoare), tînărul de nouăsprezece re, iniţial, nu resimte apartenenţa la

124
septembrie 2010 CROnIC{ Poesis interna\ional

o etnie ca pe o dependenţă genera- care-l învaţă conjugarea, nu doar la degain, Abdel Raouf Dafri, Nicolas
toare de conflicte< „Ce-ai vorbit pri- propriu, a verbelor, ci şi a existenţei Peufaillit. Cronicile şi interviurile pe
ma oară< franceza sau araba?”, îl în- orientate spre un scop> legătura cu tema filmului francez vizează în spe-
treabă profesorul la şcoala din închi- Jordi („le gitane”) şi cu „economia” cial povestea şi psihologia protago-
soare. „Pe amîndouă.”, răspunde Ma- drogurilor> permisiile în calitate de nistului. Perfect explicabil, dacă
lik, care va ajunge să înveţe legile su- „cărăuş” al corsicanilor, cînd desco- ţinem cont de faptul că pariul cineas-
pravieţuirii prin cunoaştere numai peră plăcerile unei călătorii cu avio- tului cu spectatorul are o miză pre-
după conştientizarea vulnerabilităţii nul, ale unei plimbări pe plajă ori ale ponderent narativă – cum se întîm-
sale de om singur într-o lume a pu- unei seri în familia eliberatului Ryad pla şi în cazul altor producţii pe tema
terii vîndute cu bani şi plătite cu sîn- – moment al conturării predis- detenţiei – Bronson (2009), semnat
ge. poziţiei lui Malik de a-şi asuma rolul de Nicolas Winding Refn, serialul
Autoritatea paternă (o necunos- de protector al unor fiinţe fragile. De Oz - Închisoarea federală (1997), în
cută pentru Malik) îi anulează orice la statutul de „les yeux et les oreilles” regia lui Tom Fontana, sau recentul
intenţie de izolare< „Crezi că o să poţi pentru versatul César Luciani, Malik film al lui Florin Şerban, Eu cînd
rezista fără protecţie?”, îl întreabă Cé- El Djebena ajunge la independenţa vreau să fluier, fluier.
sar Luciani (Niels Arestrup), capul celui care poate declara „Lucrez pen-
mafiei corsicane din puşcărie. Alter- tru mine”. „Suntem cu toţii nişte ostatici şi sun-
nativa? „Dacă nu-l omori, te omor.” Filosofia de viaţă (de supravieţuire?) tem cu toţii terorişti”, ar concluziona
Victima? Reyeb – arab incomod pen- a lui Malik s-ar putea reduce la două Jean Baudrillard (Strategiile fatale),
tru afacerile corsicanilor, sau Malik replici< „Am învăţat ascultînd” şi „O printr-o relaţie de contiguitate pre-
– călău ocazional şi arab comod (de- viaţă mai bună pentru mine şi prie- supusă de regimul şantajului. În cazul
ocamdată) pentru „muncile de ra- tenii mei.” Între toate acestea există de faţă, prizonierul de serviciu trece
hat”? Crima se produce, vizualizată privirile pierdute sau fixate, tăcerile într-o altă vîrstă< „Profetule (...) Vor-
într-o scenă dură a sacrificatorului încărcate de teamă sau revoltă, ges- beşti cu musulmanii, cu corsicanii
atras spiritual de jertfa lui. Este însă turile nesigure sau experimentate. (...) Călăreşti pe toată lumea. Nu e
ceva ce nu moare< imaginea lui Chiar nerostit, „de ce?-ul” rămîne prea mult pentru tine?” Finalul pe-
Reyeb, nu ca apariţie de coşmar, ci dincolo de ochii în care mulţi citesc liculei dă o soluţie (provizorie) inte-
ca prezenţă necesară formării lui Ma- teamă, obedienţă sau interes. Prim- rimatului de om liber< Malik El Dje-
lik, pe care îl va trezi cîntîndu-i şi planurile şi gros-planurile focalizea- bena preia funcţiile de lider al unei
ţinînd vîrful degetului aprins ca o lu- ză, de obicei, obiectivul pe profilul familii (ca tată şi posibil soţ, în locul
mînare< „La mulţi ani, frate!”> inter- sau semiprofilul personajului – act prietenului mort de cancer) şi al unei
titlul apare explicativ< Un an – îm- imagistic care susţine ideea nonco- reţele (sigure?) în lumea interlopă.
plinit, ca puşcăriaş, de Malik. Pe par- municării, alături de privirile hors- Suprapunerea consonantă a ritmu-
cursul detenţiei, scenele cu Reyeb în champ. Memoria spectatorului rilor temporale cu cele plastice este
celulă nu se înscriu în sfera delirului (re)actualizează frecvent portrete ale validată de zîmbetul rezervat şi totuşi
oniric, ci ţin de realitatea interioară închiderii în sine, din unghiuri si- infailibil al protagonistului – memo-
a celui care şi-a descoperit capacita- tuate în spatele personajelor. Deschi- rabil prin prestaţia lui Tahar Rahim.
tea de reprezentare simbolică a pro- derile se produc adeseori prin pupila Şi ieşim, odată cu el, pe poarta în-
priei existenţe. În raport cu invecti- eroului, reglînd imaginea, prin con- chisorii, pentru a înainta parcă într-
vele previzibile din partea corsicani- centrare pe subiectul supus analizei o altă poveste, gata să debuteze pe
lor („arab împuţit”) sau a arabilor – cum ar fi chipul lui César Luciani melodia lui Kurt Weill, Mack the
(„porc”), tăcerile sau cuvintele lui la un vorbitor al înstrăinării, unde Knife< “Oh, the shark has pretty te-
Reyeb ne orientează spre una dintre monologul surprinde momentul de eth...” (în interpretarea lui Jimmy Da-
temele mai puţin discutate ale filmu- criză, distructivă pentru corsican, re- le Gilmore). Suntem cumva martorii
lui< prietenia. „Pentru mine nu vezi paratorie pentru arab< „Nu-ţi mai es- ori complicii unei ironii a sorţii?
nimic?” – cere Malik, surprins de te frică de mine? (...) Dacă mănînci
prevestirile lui Reyeb (ipostaziere, în e datorită mie. Dacă visezi, gîndeşti, Nu avem intenţia de a stabili aici
fond, a previziunilor sale). „Ba da. trăieşti... e mulţumită mie (...) Nu- graniţele dintre erou şi anti-erou, nici
Ninsoarea.” – oferă arabul care îi dă- mele Luciani e trecut pe fruntea ta! de a încadra filmul lui Jacques Au-
ruise tînărului semianalfabet şi ideea M-ai părăsit, Djebena. Oamenii se diard într-un gen, un curent, o ie-
că trebuie să plece din închisoare uită la tine şi mă văd pe mine. Altfel rarhie – oricum Un prophète a fost
„puţin mai deştept”. ce ar vedea? Poţi să-mi spui?” deja plasat pe raftul filmelor de co-
Însă nu structurile propriu-zis ci- lecţie, alături de The Godfather şi Ci-
Pe parcursul unor secvenţe care nematografice constituie principalul dade de Deus. Fiabilitatea producţiei
au cel puţin două atuuri ca discurs obiect al discuţiilor despre “Cel Mai franceze (ca artă şi/sau ca industrie)
cinematografic – finalurile deschise Bun Film Străin – Premiul Bafta constă tocmai în (re)citirea pe diver-
şi independenţa conflictuală – pro- 2010”, ci ansamblul structurilor epi- se niveluri de codificare cinemato-
tagonistul este urmărit în funcţie de ce, care i-a adus Profetului încă un grafică, fără obsesia unor divergenţe
o traiectorie a devenirii, în raport cu “César” (pe lîngă celelalte opt) pentru social-cultural-istorice, dar cu im-
personajele sau situaţiile care îi mar- “Cel mai bun scenariu original”, sem- presia clară că jucăm şi noi un rol în
chează existenţa< prietenia cu Ryad, nat de Jacques Audiard, Thomas Bi- strategia seducţiei imagistice.

125
Gerevich András

Gerevich András (n. 1976, Budapesta) a studiat literatură engleză la
Universitatea Eötvös din Budapesta şi Creative Writing la Dartmouth College, în
SUA, cu o bursă Fulbright. A treia specializare pe care o are este `n Scenaristică la
National Film and Television School din Marea Britanie. A publicat trei volume de
poezie în limba maghiară şi unul în engleză. Este editorul secţiunii de poezie din
revista “Kalligram”, o publicaţie literară lunară din Ungaria şi editor colaborator
al revistei “Chroma”, revistă de artă care apare la Londra. A câştigat mai multe
premii pentru scenariile de scurtmetraje pe care le-a realizat. A tradus din engleză
volume de poezie semnate de Seamus Heaney şi Frank O’Hara.

Roquebrune-Cap-Martin în timp ce aruncat în fotoliu
muşti dintr-o portocală.
Aia era altă viaţă, spui,
Am locuit aici, te opreşti la zidul scăldat azi eşti şi tu doar un turist.
în soarele lui februarie, aici era scris numele meu, Eram foarte singur, povesteşti,
arăţi un străin pe soneria de la intrare. n-aveam pe nimeni, bine, aventuri,
În faţa noastră, paraşutiştii coboară lent gaşcă, chefuri deşănţate –
în nisipul de la malul mării, unde mergeai plin de speranţe
în spatele nostru, o stâncă musculoasă, încordată. ca să te întorci amărât cu motocicleta.
Ascultă marea, seară de seară Am adormit singur, seară de seară.
adormeam în murmurul valurilor, Şi în acest moment iese
iar dimineţile tot aşa mă trezeam. tânărul dansator care stătea în fotoliu,
Ai trăit într-o vedere ani de-a rândul, frumos, celebru şi stresat<
fereastra ta se deschidea spre un mal cu palmieri, după ce coboară de pe scenă în vârtejul aplauzelor,
dansai la Monaco, chefuiai la Nisa, acasă, un alt vârtej lăuntric
luai peşte proaspăt din piaţă, sparge valurile mătăsoase ale mării.
făceai plajă pe terasă după ce înotai,
ascultai lătratul pescăruşilor. ———
Sunt invidios pe cel care erai. Notă de subsol<
N-am priceput niciodată cum ai putut
să te muţi de aici înapoi la Pesta, pe Blaha. Riviera franceză pentru tine,
Eşti aici după ani şi ani, întâia oară, pentru mine New York-ul şi Londra,
stăm pe terasă, liniştiţi, ori de câte ori viaţa se dilata,
de parcă ai trăi şi acum aici, mă prăbuşeam în sinea mea
ai rămas în locuinţă, tânăr, neputincios, stupid şi gol,
şi asculţi muzica răsfirată, ca şi tine, nici eu n-am putut
să trăiesc singur cu mine.

126
septembrie 2010 POEZIE Poesis interna\ional

Insomnie GETNO

Lipsa de somn nu se măsoară, De bărbaţi abia dacă îmi mai aduc aminte,
nu putem număra orele neîmplinite, doar felul în care mă priveam în oglindă
treziri una după alta, când vroiam să-mi fiu pe plac,
când nu mai ştii dacă dormi sau nu, să le trezesc altora pofta
pentru că lumina verde din vis de corpul meu bine lucrat.
vine de la întrerupătorul de pe coridor Îmi plăcea să tânjesc, să doresc
intră prin crăpătura uşii. un străin, să mă excite cineva
Nu mă laşi să dorm. care nu mă vroia, nu mă privea,
De parcă aş fi treaz. cu care aş fi putut să fac doar
Povestim vise, sex la nesfârşit şi futut şi atât
vise din copilărie şi altele ce revin, pentru că le vroiam doar trupul,
şi ne rătăcim în realitate, dorinţa din ochi şi de pe faţa lor,
eu mă trezesc, tu adormi vroiam numai să îmi dorească
şi visezi cu ochii deschişi şi reci, trupul, aşa am posedat, am crezut
în timp ce eu trăiesc cu ochii închişi. am dorit, şi niciodată nimeni, dar nimeni,
Eşti mort de aproape zece ani. nici un singur om nu a fost al meu.
Am măsurat noaptea pentru noi< Niciodată. A rămas doar dorinţa.
tu ai înghiţit Xanax cu flaconul, de mine nu-mi mai aduc aminte.
eu pastilă cu pastilă, ca să nu se termine.
Îl înghit şi adorm la loc.

Primăvară
Mama şi fiul
Sting şi aprind radiatorul<
câte-o noapte mai este geroasă,
Spune-i mamei tale chiar dacă în grădină au apărut flori,
că eşti nefericit. galbene şi lila, colorate,
Stai la masă, în bucătărie, ca nişte hârtii de ciocolată, aruncate,
ea aranjează, repară, pune la loc, ca nişte anunţuri prin cabinele de telefon,
afară e noiembrie, întuneric şi frig vitrinele magazinelor universale,
şi beţi un vin la lumina lămpii. ca un cortegiu, Krişna trecând printre bărbaţi
Ce-o să se facă cu tine? îmbrăţişaţi sâmbătă seara pe Old Compton Street,
Nu erai nici măcar de grădiniţă când roşul, galbenul şi verdele semaforului se contopesc
când a plecat în America pentru un an. şi izbucneşte muzica din baruri.
Atunci ai cunoscut singurătatea Beau singur o cafea şi admir
şi ţi-ai pierdut toată încrederea, infinitele forme ale frumuseţii,
degeaba te îmbrăţişau bunica, mătuşa, în ochi, feţe, trupuri de bărbat,
trăiai în fantezii, nu în realitate. şi ţi-aş săruta sfârcurile,
Primeai scrisori, desene< buricul, mi-aş băga faţa în părul
cu maşinuţa colorată, veveriţa, avionul. tău des, vreau să simt gustul cinei pe limba ta,
Aşteptai poşta, fotografiile, şi nici măcar nu ştiu
pentru că figura mamei tale era o poză mototolită. dacă te atrag femeile sau eu.
Desenai şi dictai şi tu<
iubirea era de hârtie şi cariocă rece.
Orele, zilele treceau greu,
între timp anii s-au dus oricum
şi eşti aici, stând la masă,
maică-ta spală vase, ascultă la radio,
cuptorul cu microunde zumzăie lângă tine,
dar ca adult mai păstrezi acel copil
şi unica ta dorinţă e să devii tată,
vrei un copil, cu toate că ştii
că nu-l vei avea, nu-l vei avea, nu-l vei avea,
nu vei avea niciodată copii.
Asta să i-o spui mamei. O dată pentru totdeauna.

127
Poesis interna\ional VERSEK septembrie 2010

Roquebrune-Cap-Martin Inszomnia

Itt laktam, állsz meg a februári napban Az alváshiányt nem lehet mérni,
ragyogó fehér falnál, itt volt a nevem, nem lehet számolni a beteljesületlen órákat,
mutatsz a kapucsengőn egy idegenre. a sorozatos ébredést,
Előttünk a tengerparti homokra amikor azt sem tudod, alszol-e,
ejtőernyősök ereszkednek lassan, mert álmodban a zöld fény,
mögöttünk izmos sziklafal feszül. a folyosón a villanykapcsoló kis égője,
Hallgasd a tengert, minden este ami bevilágít az ajtó résén.
hullámok morajlására aludtam el, Nem hagysz aludni.
és ez ébresztett reggelente. Mintha ébren lennék.
Egy képeslapon éltél éveken át, Nem hagylak aludni.
pálmás partra nyílt az ablakod, Álmokat mesélünk,
Monacóban táncoltál, Nizzában buliztál, gyerekkori és visszatérő álmokat,
friss halat vettél a piacon, és eltévedünk a valóságban,
úszás után kiültél a teraszra napozni, én felriadok, te elalszol,
és hallgattad a sirályok ugatását. és nyitott, hideg szemmel álmodsz,
Irigylem azt, aki voltál. míg én lehúnyt szemmel élek.
Sosem értettem, hogy költözhettél Lassan tíz éve halott vagy.
innen vissza Pestre, a Blahára. Kimértük magunknak az éjjelt<
Most vagy itt először annyi év után, te marokkal nyelted a Xanaxot,
állunk a terasz alatt, csendesen, én egyesével, félve, el ne fogyjon.
mintha még most is itt élnél, Beveszem és visszaalszom.
a lakásban maradtál fiatalon,
és te hallgatod a kiszivárgó zenét,
ahogy a fotelben hátradölve
egy narancsot majszolsz odabent.
Az egy másik élet volt, mondod, Anya és fia
ma már te is csak túrista vagy.
Nagyon egyedül voltam, meséled,
senkim nem volt, na jó, futó kalandok, Mondd el anyádnak,
meg a haverok, vad házibulik – hogy boldogtalan vagy.
ahova reménnyel mentél el, A konyhában az asztalnál ülsz,
hogy csalódottan motorozz haza. ő pakol, rakosgat, rendezkedik,
Minden este egyedül aludtam el. kint november van, sötét és hideg,
És ebben a pillantban kilép és lámpafénynél isszátok a bort.
a fiatal táncos, aki a fotelben ült, Mihez kezd majd veled?
szép és sikeres és szorong< Még óvodás sem voltál, amikor
miután lelép a színpadról a tapsviharban, egy évre Amerikába ment.
otthon egy másik, egy belső vihar Akkor ismerted meg a magányt,
töri meg a tenger selymes hullámait. és vesztetted el minden bizalmadat,
hiába ölelt nagymama, nagynéni,
——— fantáziákban éltél a valóság helyett.
Lábjegyzet< Leveleket kaptál, rajzokkal<
színes kis autóval, mókussal, repülővel.
Ami neked a francia Riviéra, Vártad a postát, a fényképeket,
nekem New York és London, mert anyád arca gyűrött fotó volt.
mikor kitágult az élet előttem, Rajzoltál és diktáltál te is<
belül mindig összeestem, hideg filctoll és papír volt a szeretet.
tehetetlenül, bután, üresen, Lassan teltek az órák, a napszakok,
ahogy te sem bírtad, én sem bírtam közben eldübörögtek mégis az évek,
magammal élni egyedül. és most itt vagy, ülsz az asztalnál,
anyád mosogat és a rádióra figyel,
búg és forog melletted a mikró,
de még felnőttként őrzöd azt a gyereket,
és egyetlen vágyad, hogy apa lehess,
gyerekeket szeretnél, pedig tudod,
hogy nem lesz, nem lesz, nem lesz,
nem lesz már sohasem gyereked.
anyádnak ezt mondd el. Örökre.

128
septembrie 2010 VERSEK Poesis interna\ional

GETNO
A férfiakra már alig emlékszem,
csak arra, ahogy állok a tükör előtt,
és próbálok magamnak tetszeni,
hogy mások is megkivánják
izmosra gyúrt testemet.
Szerettem vágyódni, megkivánni
egy idegent, ráizgulni valakire,
akinek nem is kellek, rám se néz,
akivel nem is tudnék mit kezdeni
a folytonos szexen és baszáson túl,
mert mindenkinek csak a teste kellett,
az arcán és a szemében a vágy,
csak az kellett, hogy engem kivánjon,
a testemet, így birtokoltam, így hittem
vagy vágytam, és soha, senki, de senki,
egyetlen ember sem volt soha az enyém.
Soha. Csak a vágy maradt,
magamra már nem is emlékszem.

Tavasz

A radiátort ki-be kapcsolgatom<
éjjel még néha fagy,
pedig a kertben már nyilnak a virágok,
sárgák és lilák, és színesek,
mint az eldobált csokipapirok,
mint a hirdetések a telefonfülkében,
bevásárlóközpontban a kirakatok,
mint szombat este az Old Compton Streeten
az ölelkező férfiak között átvonuló Krisna menet,
mikor a lámpán összeolvad a piros, a sárga és a zöld,
és a bárokból dübörög a zene.
Egyedül kávézom és egyre csak bámulom,
milyen végtelen alakot ölt a szépség
férfi szemekben, arcokban, testekben,
és a mellbimbódat szeretném csókolni,
a köldöködet, dús hajadba akarom túrni
az arcomat, nyelveden kóstolni a vacsora izét,
pedig még azt sem tudom,
a nőket szereted-e, vagy engem.

Traduceri de László Noémi, cu intervenţii de
Răzvan Ţupa
129
nicolae Avram

Nicolae Avram (n. 1966, Năsăud) este licenţiat în Drept şi membru al Societăţii
Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud. A debutat cu volumul “Cântece de sinucigaş (cartea
I)” (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor – secţiunea debut, la
Colocviile Coşbuc, Bistriţa (preşedintele juriului< Cezar Ivănescu). A mai publicat
“Litanii pentru diavol” (2006) şi “Cântece de sinucigaş (cartea a doua)” (2008),
volum distins cu premiul “Radu Săplăcan”. A îngrijit ediţia “Iată cina. Iată taina”,
cuprinzând poemele postume ale lui Aurel Onişor (2007).
Poemele de fa\[ fac parte din volumul “Federeii”, `n curs de apari\ie la Casa de
editur[ Max Blecher.

cămăraş (I) la someş (I)

o bancă slinoasă ne întindem aici pe iarba
scrijelită cu briceagul culcată de la marginea râului
în formă de peşte
aprilie a trecut
în cameră e o gălăgie asurzitoare dar încă nu e totul limpezit
cămăraş ciopleşte spătarul pe malul celălalt încă se mai văd
scaunului tot felul de lucruri agăţate
cu briceagul lui în formă de peşte de crengi
nu-l interesează ştirile din ziar pungi de plastic flacoane golite
ploaia care s-a dus cauciucuri arse
hainele noi aruncate o aripă ruptă de pasăre
grămadă pe biroul lui titus un acoperiş roşu
de paie
s-a întors cu faţa la geam
şi razele soarelui cad pieziş o bucată mare de lemn
pe lama cuţitului său sau poate un cadavru pluteşte
liniştit pe apă
taie spătarul scaunului
apoi banca când ajunge în dreptul nostru
taie lumina în figurine dulci îşi iveşte rădăcinile noroioase
de turte de paşti îşi ridică mâinile crispate
galbene şi aromate ne face semn să ne apropiem
scrijeleşte pereţii tot mai
adânc o am fi tentaţi să intrăm
sapă în cărămida roşie în valurile mici să-i smulgem
numele său dinţii
cămăraş şi inelele de aur de pe
regele degete
muştelor

130
septembrie 2010 POEZIE Poesis interna\ional

la someş (IV) pe zvarici îl salvaseră bunicii
din şopron
unde tatăl său a vrut să-l arunce
se înserează ne încolonăm sub copitele cailor
câte doi
mărşăluim sfârşiţi pe lângă bostan este copil din flori
topitorie îşi închipuia
spre casă că îl născuse o albină

se înserează şi bărăian absentează menghină fu salvat dintr-un
de la cină tomberon
nu-i simte nimeni lipsa
în această noapte pobeda visează
băieţii de la masa lui se bucură cu voce tare îl auzim strigând
că au o porţie în somn
de ceai şi de orez alb în plus vai nu mai daţi tovarăşul educator
vă rog nu mă loviţi
în vreme ce chipul lui bărăian promit că nu mai fac
devine tot mai pământiu că am să fiu cuminte
sub bulboana în care mai caută aiurează
inelul de aur căzut
în apă din degete sătui de urletele lui aruncăm
subţiri o pătură peste cap şi-l lovim
cu saboţii de lemn până
amuţeşte

federeii (I)
mărgi (II)
noi suntem băieţaşii
cu capetele rase până la
sânge într-o zi pe când
hoinăream pe străzi
împreună ne-am trăit viaţa cu chiştoacele adunate
împreună am făcut foamea de pe jos pitite
am plâns am râs am iubit în căuşul palmelor
ne-am trezit din întâmplare
după ce se dă stingerea într-o biserică
în dormitor se face linişte
sunetul paşilor pedagogului primul lucru pe care l-am văzut
haxim a fost cutia milei
sunt singurii
care se aud pe culoarul roşu când să dăm lovitura
cu miros de benzină mărgi ne-a oprit ne-a spus
că e mai bine să ne rugăm
uneori câte unul începe să-şi nu ştiu cui de pe pereţi
spună povestea în auzul că vom fi primiţi
tuturor în rai

e o zi ploioasă
ne strângem toţi
în coliba de pe canalul morii
federeii (II) mărgi
ne citeşte din nişte foi
îngălbenite
ceanghi fusese găsit rupte pe margini
într-o valiză uitată pe peronul despre un om care umblă
unei gări pe ape
când deschiseră lacătul şi împarte peşti
văzură un băieţel tuciuriu şi pâine
sugându-şi degetul mare mulţimilor

131
David Baker

David Baker is author of more than a dozen books of poetry and criticism, including
"Never-Ending Birds" (W. W. Norton, poems, 2009) and "Omul Alchimic" (Vinea
press, poems, 2009, translated by Chris Tanasescu). He is Poetry Editor of The
Kenyon Review.

Spill
Summary
“Spill” begins as a short meditation on the recent oil disaster off the coast of Louisiana, the BP Deepwater
Horizon spill, and moves into etymology (of the word “spill”), and ultimately morphs into an inquiry on the
metaphors of error and accident as ways to think about poetic composition. What are the larger environmental
and social effects of the BP spill? What accounts for political motivations in poetry? Can the trope of a spill help
to articulate the productive effects of error and accident in artistic creation? I use a few of my own poems to show
ways in which I was surprised by a spillover of subject matter or narrative, where poems I intended to be about one
thing became something entirely different.

Oops, we say, sorry. Then we clean up the spill with a paper towel, or a sponge, or maybe a mop.
But now it’s Day 83. British Petroleum spilled some oil in the Gulf of Mexico, forty miles off the Louisiana coast,
and it’s still spilling underneath a huge rig called Deepwater Horizon. Deepwater Horizon< such a lyrical name, full of
expansive majesty and resonance, as if making someone a great promise that extends both outward and up-and-down.
The American hope of manifest destiny— exploration and discovery, identity and fulfillment, possession and ownership.
Why do we insist to turn hope into entitlement, over and over?
On April 20th, 2010 eleven people died in the explosion of BP’s Deepwater Horizon floating rig, seventeen others
were injured seriously, and in the aftermath we can’t even gauge the actual extent of the damages. As far as we can guess,
or are being told, something in the neighborhood of 2,000,000 gallons of oil—another estimate says it’s about 60,000
barrels—are spewing out a mile deep into the rich blue-black waters of the Gulf each day, and so, by a conservative guess
from the U.S. Geological Survey, more than 150 million gallons of oil (give or take a lake’s worth) are floating and oozing
and rising and sinking in those semi-tropical waters as a result. I hope, by the time you read these words, the spill is
stopped. The damage will continue for decades or more.

132
septembrie 2010 POETRY / ESSAY Poesis interna\ional

Oops, we say, sorry.
Spill, a transitive verb, reaches up to us through Middle English from the depths of Old English spillan, which derives
from older Old English spildan< to destroy> and perhaps bubbles up from the deeper Latin, spolium, as an old smelly
animal skin, and the deep-dark Greek sphallein, to cause to fall.
Spill, in its archaic and oldest English usage, is to kill, destroy> to cause blood to be lost by wounding. It is to allow,
often unintentionally, something to fall, flow, or run out until it’s lost or wasted. It is to throw off, as from a horse> to
let out, as a secret> divulge, flow, seep, run, become wasted, scattered> to spread profusely beyond usual bounds, as a
crowd into the streets.
We can spill our guts. We can confess, blurt, blab. We spill the beans. Oops.
We spill the oil.
And this is just what we know. What damages and what spills happen every day that we don’t know or hear about
or remember? Do you know there is a coal-seam fire burning in an underground mine in Ohio, still burning, that
started in the 19th century? There are hundreds of fires burning in old coal mines in Pennsylvania and West Virginia
and Ohio. According to the New York Times, oil spills in Nigeria that equal the Exxon Valdez disaster have occurred
every single year for the past five decades. Nigeria supplies about 40% of the crude oil exported into the United States.
People are outraged about the BP Deepwater spill, even as they are—as we are—complicit> even as we tune in again to
watch video of the underwater disaster as yet another form of momentary entertainment complete with voice-overs and
advertisements. Yes, even as we drive our SUV four blocks to the store to buy strawberries grown by migrant laborers
in the Central Valley or tulips from the Netherlands. And yes, poets are writing frantically about this latest newsworthy
mess. I’m sure that in mid-September when my magazine, The Kenyon Review, opens again to submissions (I am the
Poetry Editor for this journal), I will find a vast and spreading oil slick of poems about the spill, one after the next full
of venom and self-righteous indignation and accusation.
I probably won’t write about the spill beyond this occasion. I just don’t know enough, and neither will nearly all the
poet whose poems I read at The Kenyon Review. I can’t begin to imagine the effect on the animals and plants in the
region, the dying, the hurt, the forever-affected. I don’t know the details of the effects of the Deepwater spill on tourism,
on the livelihoods of fishermen and their families, and all the related lives in all the vast connected industries and
flyways. I know the news, and I have my tidbit of research. Outrage and shame are one thing, real but often vague. The
lived and learned capability to witness and speak wisely is another.
This came home to me in the past three weeks, at two different writers’ workshops in Ohio and North Carolina
where I was teaching. One thirty-something young woman, Andy Young, and one thirty-something man, Brad Richard,
showed me their new poems about the spill, poems lined with vivid and complex precision. These two poets live in New
Orleans. They lived through Katrina and the lineup of other storms, through layoffs and the shifting immigration
patterns of Gulf Coast shrimpers and oilers. Their families live in the place. Andy has two children of preschool age,
and Brad’s father has taught for thirty-plus years at Tulane. These poets know the names, the habits, the daily lived
knowledge of the indigenous and local, and not merely the hearsay of the passerby or tourist or titillated viewer—as
earnest and good-intentioned as that viewer may be.
We write best, we write most truly, about the place we inhabit mostly deeply, because the best writing is more than
headlines and outrage. It is back-story as well as headline, it is the bio behind the byline as well as streaming video, it
is the rest of the story in all the human complexity. “It is difficult to get the news from poems,” writes William Carlos
Williams, “yet men die miserably every day for lack of what is found there.” I love that clarity. Yet our art is shaped by
the fate of our happenstance as much as—or more than—by the causes in our consciences. And when I say “inhabit,” I
mean the place where we live deeply in our body as well as in our mind’s imagination.
This is to say< I have my own Deepwater and Katrina to write about. I find my poems affected, as I write, by my
own spills and damages, those nearby, those I fully inhabit and sometimes those I cause. We ruin our home even as we
build it. One of poetry’s important tasks is to make room and include the things that often surprise us in their unbidden
presence, our daily spills. Tell all the truth, as Emily Dickinson advises, but tell it slant. Tell all the truth, we might say
as well, but tell it deep.
Tell all the truth, we might add, but sometimes let it spill. Here’s where I want to veer from the first destination of
my thesis into my second. Spill. Oops, a mistake, an accident. Poetry is driven by, shaped by, discovered by something
akin to a spill—that is, error. What is metaphor, the life’s-water of poetry, but the purposeful yet often unbidden leakage
of detail to detail. The leakage, the linkage of unlikes.
So I’m inquiring into the nature of spilling. Is there something useful—in fact is there something inevitable and
beautifully necessary—in the making of art that we may learn from accident? Are we open, as we write, to the surprising
spillover from the subconscious, from play, from association, from surprise, from contradiction, and from error? That
which leaks into or maybe spews all over our determined intention?
If I say—to make a very simple illustration—that the sun today is like a silver dollar, I am making a kind of metaphoric
linkage, using the figure of a simile. The sun borrows some of the characteristics of that silver dollar, to be like a silver
dollar. Maybe it is bright, or shiny hot, or of some aspect of value. It is round. But even as I assert this likeness, I am re-
minding us that, in fact, the sun is not a silver dollar. My likeness contains an acknowledgment of the falseness of my
analogy, or the incompleteness of it, the inaccuracy.
Sometimes, some days, I write to find out what I have to say. Not what I thought I would say, but what, in the process
of discovery and linkage and error and spillage, I have to say. Then the work and play and poetry begin.

133
Poesis interna\ional POETRY / ESSAY septembrie 2010

I do not think of myself as a political poet. I do not think of myself as not a political poet. The peril of the political
artist is certainty and superiority, accusation and piety, single-minded commitment< the temptation to categorize into
villain and hero. And these traits tend to need to wash away or sop up the complicating spill. They can’t afford complexity,
or contradiction, or self-contained opposition.
Six years ago I thought I would write a love poem. I have written many. I thought I would capture a moment when
my wife Ann was gardening. She loves to garden, and has gotten so good that she has a stall at our local farmer’s market.
We made a huge garden, more than 2,000 square feet with twelve twenty-foot-long raised beds, and we had ten acres of
old woods and paths and meadows and ancient bramble. On three sides of our little acreage were hundreds and hundreds
more acres of farmland—corn and soybeans and pasture—and old growth woods of beech and oak, papaw and walnut
and locust, and the thousands of little plants in the shade and understory.
It happens that our species is ravenous in its hungers, its need for space and growth. We call this, without a tinge of
irony, development. And development inevitably spills over. We found out that our rural area was being developed, and
four hundred acres of wilderness and field and hills around us were to be turned into a series of exurban neighborhoods,
McMansions as we call them.
So first Ann, and then both of us, dug and replanted frantically. Like spies, we sneaked onto other properties to
retrieve the ferns and trout lily, twinleaf and Dutchman’s-breeches before they were bulldozed. So as I wrote, I folded
into my rather pastoral love poem, also, this sudden storm of the damaged and sorrowing. And I thought more about
growth, appetite, and I watched my skin-cancer-susceptible wife work in the hard sun with a set jaw of determination,
saving as many as she could of the small ones. I’ll show you the poem shortly.
But to cut to the chase< There are dozens of houses now plopped in the middle of their one-acre plots. Most of the
trees are gone, the old ones, and a few new ones are planted and set in decorative designs. Most of the ephemeral plants
we moved are still alive on those ten acres, moved to new homes along the creek and under the trees> and the creek still
flows, but in its diverted bed. The water table is lower, and who knows what runoff goes where. And now, even, the
long marriage is over. But the relationship goes on, and the incessant growth and spillover of things go on. I wanted
the poem to face the complexity of the growth of things, the love and custody, the fear and loss. My love poem grew
into something I had no sight of when I started. Art is full of accidents.

The Spring Ephemerals
Here she comes with her face to be kissed. Here she comes
lugging two plastic sacks looped over her arms and stuffed

with fresh shoots. It’s barely dawn. She’s been out
for an hour already, digging up what she can save

before developers raze the day’s lot sites and set woodpiles
ablaze. That’s their plan for the ninety-plus acres.

She squats in the sun to show me wild phlox
in pink-running-to-blue, rue anemone, masses

of colt’s foot, wild ginger, blood root and may-
apples, bracken and fiddlehead fern—ferns being not

spring ephemerals per se, but imperiled by road graders
come to shave the shaded slopes where they grow.

Once I held her in a snow cover of sheets. Wind beat
the world while we listened. Her back was a sail,

unfurling. She wanted me to touch stitches there,
little scabs, where doctors had sliced the sick cells

and cauterized her skin for safety’s sake.
Now her hands are spotted by briars, bubbles of blood

daubed in brown. She’s got burrs in her red hair.
Both sleeves are torn. She kneels as the sunlight

cuts through pine needles above us, casting a grid

134
septembrie 2010 POETRY / ESSAY Poesis interna\ional

like the plats the surveyors use. It’s the irony

of every cell< that it divides to multiply.
This way the greedy have bought up the land

behind ours to parcel for resale at twenty-
fold what they paid weeks ago.

It’s a race to outrun their gas cans and matches,
to line the path to our creek with transplants

of spice bush, yellow fawn lily, to set aside space
in the garden for the frail. She adjusts the map

she’s drawn of the tumbling woods—where each
flower and fern come from, under what tree, beside

which ridge. Dysfunctional junctional nevus<
a name like a bad joke for the growth on her skin,

pigment too pale for much sunlight. Drooping trillium,
she says, handing me a cluster of roots, unfolding leaves—

rare around here. How delicate, a trillium,
whose oils are food for ants, whose sessile leaves are

palm-sized, tripartite. They spread a shadow over
each stem’s fragile one bloom, white in most cases,

though this one’s maroon. This makes it rarer.
It hangs like a red bell safe from the sun. It bends

like our necks bend, not in grief, not prayer,
as we work with our backs to the trees, as they burn.

Flash forward. For four years I have lived in the big city now, Granville, Ohio, population 3,200 in four square miles.
As I live here longer, and become a neighbor and citizen and one of the village people, I write about this environment
as I learn its particularities. And yes, we never quite fit. Things spill and overpower us. We feel the pressure of what
we can never control.

Hungry
This time the jay, fat as a boot, bluer
than sky gone blue now that the rain has
finished with us for a while, this loud jay
at the neck of the black walnut keeps cawing
I want, I want—but can’t finish his clause.
Hard runoff has spread the driveway with seeds,
green talcum, the sex of things, packed
like plaster against shutters and tool boxes,
sides of the barn, while the force of water
pouring down from the stopped-up gullet
of gutter has drilled holes deep in the mud.
Yet the world of the neighborhood is still just
the world. So much, so much. Like the bulldog
next door, choking itself on a chain
to guard the yard of the one who starves it.

Something of a similar motivation underlies “Too Many,” a more recent poem. I hope even the lines of this poem
bear some of the weight from the work of accommodation, of making things fit or find room. Things are too crowded,

135
Poesis interna\ional POETRY
POETRY
/ ESSAY septembrie 2010

aren’t they? Everywhere this crowding spills over. I hope the formal characteristics show this pressure—things broken,
bitten off, or overfull, unbalanced—even as I try also to make something shapely and pattern-holding. Pattern out of
apparent chaos< fractal as poetic form.
Finally I hope the voice of the poem finds its own way to shift and reconstitute. It sounds to me pretty separate at
first—the knowing self amid those amusing neighbors—and quick to judge. I hope it sees itself thus, too, and reorients
itself. For all the blurred and plural shapes, the over-plenty of deer and development, the over-plenty of menace and
money and leisure, there is one small figure of the fawn. What to do in this case, but stop? That’s the purpose behind
the shift in point of view at the poem’s end. The “they” becomes the “we”... even as the final line spills over, too long for
the page, too long for the form, too long for its own good. Oops.

Too Many
my neighbors
say, when what they mean
are deer—the foragers, the few at a time, fair

if little more
than rats, according to
a farmer friend nearby, whose corn means plenty.

They nip the peaches,
and one bite ruins>
hazard every road with their running-

into-headlights-
not-away> a
menace> plague> something should be done.

Or here in town,
where I’ve
found a kind of afterlife—the townies hate

the damage to their varie-
gated hostas,
shadeside ferns—what they do inside white bunkers of

the county’s one good
course is “criminal,”
deep scuffs through the sand—that’s one thing—but

lush piles of polished-
olive-droppings, hoof-
ruts in the chemically- and color-enriched greens . . .

Yet here’s
one more, curled
like a tan seashell not a foot from my blade, just-

come-to-the-
world fawn, speckled,
wet as a trout, which I didn’t see, hacking back

brush beneath my tulip
poplar—it’s not afraid,
mews like a kitten, can’t walk< there are so many, too

many of us,
the world keeps saying,
and the world keeps making—this makes no sense—
more.

136
septembrie 2010 POETRY
POETRY
/ ESSAY Poesis interna\ional

The wild woods are going away, and decorative, engineered trees teeter among our houses and skyscrapers. The hills
are smoothed off, and the creeks retrenched, and the drainage managed, the birds fewer, the animals fleeing farther back
into the woods and shadows and deeper waters, while a few turn tame from our hot-house hostas and garbage dumps.
The marriage is over. The oil flows. The old fires burn belowground, but the heart grows a new vein. The world
keeps making more. What can we do?
Ebb and flow. Spill and capture. Listen and sing.

Florile efemere
Iat-o cu chipul de sărutat. Iat-o,
cu sacii de plastic agăţaţi de mâini, plini

de răsaduri. De-abia mijesc zorii. Ea
însă, de-un ceas dezgroapă ce-i de salvat

până rad dezvoltatorii locul şi dau
foc la buşteni. În plan – vreo cincizeci de hectare.

Se-apleacă în soare şi mi-arată scânteiuţă
roz, până spre bleu, varnant de sidef, valuri

de potbal, ghimbir, mac de Canada, coa
căze, mărăcini şi ferigi – deşi nu-s –

ferigile – efemere de primăvară,
dar rase-oricum de drumari din rigole-umbroase.

Odată-o ţineam în neaua din pled. Vântul bătea
lumea, noi ascultam. Spatele-i, pânză

în briză. Voia să-i mângâi cicatricea,
mici urme de celule retezate

şi cauterizate pentru siguranţă.
Mâinile-s acum punctate-n ghimpi, stropi de sânge

mânjiţi maro. Ciulini în părul roşcat.
Ambele mâneci rupte. ’ngenunchează, soarele

intră printre ace de brad urzind o reţea
ca grilele geodezilor. Ironia

oricărei celule< că se-mparte pentru-a se înmulţi.
Şi-aşa au luat lacomii pământul

din spatele nostru, să-l revândă la de două
zeci de ori preţul dat cu-o lună-n urmă.

E-o cursă contra lor – au canistre, chibrituri –
să flancăm cărarea spre pârâu cu transplanturi

de dafin, de măseaua ciutei, să păstrăm loc
în curte pentru cei slabi. Ea reface harta

pădurilor căzând – de-unde vin florile,
ferigile, de sub care copac, de pe

care coastă. Nevus juncţional nefuncţional<
excrescenţa pielii ce sun-a glumă proastă,

137
Poesis interna\ional POETRY / ESSAY septembrie 2010

pigment şters de prea mult soare. Trillium-cap-plecat,
zice, ’ntinzându-mi nişte rădăcini cu frunze –

raritate pe-aici. Ce gingaş, un trillium,
uleiuri hrană la furnici, frunze sesile

cât palma, tripartite, umbrind floarea
fragilă, singura, şi albă cel mai ades>

deşi asta-i castanie. Şi-astfel, mai rară.
Atârnă clopot roş, ferit de soare. Se-nclină

ca gâtul nostru, nu-n rugăciuni sau durere,
dar muncind cu spatele la copaci, când ei ard.

Foame
De dat’ asta gaiţa, cât cizma, mai alb
astră decât cerul, acum, că ploaia a
terminat cu noi pentr-un timp, gaiţa
caţă, la gâtul nucului, tot uguie
vreau, vreau – dar nu poate-ncheia propoziţia.
Puhoaiele-au împrăştiat pe drum seminţe,
talc verde, sexul lucrurilor, îndesat
ca gletul peste-obloane şi cutii cu scule,
şi pe-o faţă a hambarului, ’n timp ce forţa
şuvoiului, bufnind din tubul înfundat
al burlanului, a scobit gropi în noroi.
Şi totuşi lumea din zonă nu e decât
lumea. Mult mult, atât de mult. Ca buldogul
de-alături, spânzurându-se în propriul lui lanţ
să apere curtea celui ce-l ţine flămând.

Prea multe
spun vecinii
mei, când se referă
la căprioare – hoaţe, umblă-n număr mic, frumoase

deşi chiar mai multe
decât şobolanii, conform
unui prieten fermier, cu lanuri ce ţintesc belşug.

Se-nfig în piersici,
şi cu-o muşcătură, doar, le strică>
distrug toate drumurile năpustindu-se-n

farurile maşinilor
ce ies primele-n cale, o
ameninţare> plagă> trebuie făcut ceva.

Sau aici în oraş,
unde-am
găsit un soi de viaţă de-apoi – orăşenii urăsc
daunele asupra multic

138
septembrie 2010 POETRY / ESSAY Poesis interna\ional

olorilor crini de toamnă
şi-a ferigilor din curţi – ce fac ele-n bunkerele albe

dintr-al ţinutului bun
mers este „criminal”,
urme-adânci prin nisip – asta-i una – dar
şi grămăjoare lucioase
de căcăreze măslinii, adâncituri
de copită prin verdeţuri îmbogăţite cu chimicale şi coloranţi...

Şi totuşi iată
încă una, chircită
ca o scoică brună la niciun pas de lama mea, proaspăt-

venit-în-
lume-faun, pestriţ,
umed ca un păstrăv, şi eu nu-l văd, mergând îndărăt tăind

bălăriile de sub arborele meu
lalea – nu se sperie,
miaună ca un pisic, nu poate merge< sunt aşa mulţi, prea

mulţi cei ca noi,
zice lumea-ntr-una,
şi lumea continuă să facă – asta n-are niciun sens – chiar
mai mulţi.

(traducere de Chris Tanasescu)

139
Chris Tanasescu

“Listen and Sing” – A Response to “Spill”
by David Baker

Summary
The article starts from David Baker’s essay “Spill” by addressing certain environmental issues and
their relationship to poetry, an art which by means of alchemical ambiguity and multilayered traditions
partakes in and expresses both concerns for the life of nature and artifactual industriousness. Three epit-
ome poems by Frost, Wilbur, and Heaney are seen as establishing dialogues through which more poems
and poets from various epochs and cultures are invited to spill their poetics into a communal environment
of verse, ecology, and history.

We can sit and talk and watch TV and read and write before he displays any new adobe and/or archeological
poems on environmental catastrophes while our electric treasure trove. And, paradoxically (but then, actually only
appliances, our ovens, our hot water taps, and car engines apparently so) the results are often staggering, substantive
are on, always on, humming a sort of composed lament to and surprising, manifold and always freshly unexpected
the world we are yet so concerned about in our statements while still down-to-earth and organically/logically devel-
and stances. We are free, individually, to use the machines oped from previous accomplishments. His alert composure
that abuse nature, since as community oriented persons, thus becomes serene exuberance, while his verse spills
we will remind the others how bad that is, oh so bad! consistently by means of coagulation.
David Baker reminds us of more. As a poet and critic, When we come to this specific topic, for instance –
he seems to habitually move very carefully, even slowly, “spill” – he carefully goes back to the word itself – and to
taking one firm step at a time, always concentrated and its many-layered archeology. Poetry comes around right
thoughtful, building thoroughly and digging relentlessly away given the manner in which he enumerates the ety-

140
septembrie 2010 ESSAY Poesis interna\ional

mologies and meanings. To spill… to kill, the spill of the from ancient Greek poetics to establish it as being repre-
crowds in the streets, and the way we confess about this sentative of western culture arts in their attempts to estab-
and that, them and us, when we just blurt and blab. Spill lish a relationship to Being by bypassing the utile. Poetry
the beans… (as sometimes the great economic powers is both industry and nature (as it relishes in ambiguities
cannot vote together for really effective measures against such as our natural penchant for technologies and indus-
climate changes and greenhouse gas effects, but blame tries, but also, nature’s industrious prolificness, with such
each other for that, for some black beans always get mixed diversities of specialized organisms and configurations),
up with the white ones in the process…) since whenever and whatever it professes or is made to
Still, we hope we can be free from that (free of guilt in- embrace unambiguously and totally (dogmatically, if you
cluded), although our (sub)culture(s) is (are) old enough wish) poetry will “naturally” spill into the opposite and
for us not to allow ourselves any escapism anymore. The into alterity the very moment it commits itself.
alternative is to look the evil in eye and try to transgress Poetry spills everywhere and swallows everything by
it by means of expression. A good-natured poet (of nature making possible, that is, by giving expression to the “where”
too) comes to mind here – Richard Wilbur, with his “Caser- of everywhere and to the specific “things” in everything.
ta Garden”< It incessantly overflows, floods, circulates, travels and errs,
shooting arrows of errors that question or probe or force
A childhood by this fountain wondering any possible or impossible avenue. Such impurity, ob-
Would leave impress of circle-mysteries< streperousness, and ungovernable permeation of (or
One would have faith that the unjustest thing spillage into) the “everything and everybody” that innu-
Had geometric grace past what one sees. merably comes in handy or is “forbidden,” are to me among
the most appealing features of our craft. A craft to graft
I love the occurrence of “impress” above, and the choice onto itself, since poetry lives off poetry. And spills into
for it, rather than for imprint – since the diction thus starts poetry…
a dance between the evoked impressing and the enacted “… where the water/ Gives me back in a shining surface
ex-pressing, which attempts to release the great pressure picture/ Me myself in the summer heaven godlike/ Looking
of the “unjustest” by hopefully “seeing” beyond it. But the out of a wreath of fern and cloud puffs./ Once, when trying
“impress” of these lines is deeper and more complex than with chin against a well-curb,/ I discerned, as I thought,
just that. There is a roundness and a circularity that rest beyond the picture,/ Through the picture, a something
well with the even pentameters, just as the most vigorous white, uncertain,/ Something more of the depths – and
metrical “imperfection,” the placing of “past” and its strong then I lost it./ Water came to rebuke the too clear water.”…
stress in the last line in a normally unaccented position is 27 years earlier then the above quoted poem of Richard
so relevant, as a hindrance in reading, of the serious ob- Wilbur, Robert Frost published his later to be famous but
stacles one has to cross to see the “geometric grace” beyond still quite one-of-a-kind among his works “For Once, Then,
not evil, but the unjustest. Still, promises of that grace is Something,” where a Narcissus-like “godlike” boy contem-
already there in the poem (and for a committed poet, it is plates his reflection in a well, but that “beyond the picture”
only in the poem), in its geometry of rhymes and other turns out ironically evanescent, and so far from Wilbur’s
euphonies, in the images of the fountain with its rhythmical contemplated geometrical transcendent grace. Water is
gushes of water, its evocation of childhood and the circular present in both poems, still while in Wilbur it materializes
memories thereby, the “circle-mysteries” of life and na- and propagates a reality of the cycles and of what tran-
ture. scends them, in Frost it comes to “rebuke,” to spoil and
Such trust in the cycles may sometimes put our minds drive away the hardly guessed symmetries and what is be-
at rest – we know, we remember, we wait for the seasons yond them, “more of the depths.” “Water came to rebuke
to come back, and we recognize the impress of our art on the too clear water./ One drop fell from a fern, and lo, a
that, as well as their impress on art, and the dialogue for ripple/ Shook whatever it was lay there at bottom,/ Blurred
that matter, since nature is beautiful, look, spring is here it, blotted it out. What was that whiteness?/ Truth? A
and, says Hopkins so mellifluously and freshly, “Nothing pebble of quartz? For once, then, something.”
is so beautiful as spring/ When weeds, in wheels, shoot Water spills into water, just as the poem spills itself off
long and lovely and lush…” Still, industry, marketing, and crystal reflection and easy riding balance into unrest and
pollution keep spilling into nature, and into our bodies (still, fruitful) con-fusion, and thus, by blurring and blotch-
and minds, and into our poetry. And thus the latter may ing that ‘beyond in the deep,’ it establishes a level more
stay lush, but cannot always be lovely, and I’d say quite complex and intriguing then just the “unjustest – grace”
often it even shouldn’t be that way. binary alternative, a “something” that is both lost and ever
But then, poetry has always been in certain respects looming, transient and vulnerable yet so undeniably pres-
“unnatural” – as Baker puts it so deftly, it is “shaped by, ent and commanding, a beyond that is definitely some-
discovered by something akin to a spill – that is, error.” thing.
(emph. mine) We see here the inborn complicity of poetry Such spilling of a poem into itself, plus the spilling of
with industry and marketing, and commodification. The a more recent poem into an earlier one (Wilbur’s into
ancient god of communication and verse, Mercury, also Frost’s) often looks to me as illustration of what Jay Parini
the active principle of poetical alchemy, draws his name has recently written, that poetry can only be reread. Only
from the Latin merx, goods, commodities. Moreover, a that, as is the case above, and I trust is the case in so many
thinker like Heidegger has extracted the term and concept other relevant contexts, it is not only the present that
of techné (obviously kin to technology, craft, industry) rereads and rewrites the tradition, but quite often the tra-

141
Poesis interna\ional ESSAY septembrie 2010

dition is the one that so significantly and relevantly rewrites forces of nature are not depictable in themselves. Elation
ourselves, as we spill back ‘our’ poems into the ones that consists only in the awareness of their presence. The effect
‘foreshadowed’ them. Poetry spilling into earlier poetry of their presence is everywhere, no matter where.” (trans.
and being rewritten by the former, coagulates in the act James S. Holmes, Amsterdam< Prometheus / Bert Bakker,
what has only been potentially present in the present. Until 2009, p. 24, emph. mine). And here comes the leaf I was
our future comes back from the past. talking about. It is not a leaf in a garden, but one in nature
And another response to Frost’s poem that, I trust, was and the universe, as representative as a Whitmanian man
written with Wilbur’s poem in mind as well, comes along among many others. “A single leaf from a tree, any leaf, is
as such a spilling of the future from the past – Seamus beautiful, not because of its beautiful form, as people used
Heaney’s “Personal Helicon,” published in 1965, 18 years to say, but because it is a product representative of the
after “Caserta Garden” and 45 after “For Once, Then, woods, the sun and rain, the soil, and the moment. The
Something.” Heaney’s poem advances an algebraic multi- entire sea waves in every wave, all mankind lives in every
plication of the experience – there’s no longer just one man, whoever or however, as long as he does not restrict
fountain, or the garden, but this time the mechanism of himself artificially and become enslaved to his individu-
remembrance manages to combine the two previous po- ality.” (ibidem, emph. mine) That leave is contemplated as
etics (Frost’s and Wilbur’s) and portray Heaney’s own one belonging in the original garden, by a man who will fall,
by means of synaesthesia and a technique that makes the who will “spill” out of the edenic balance of an abstract
poet visible and sets the world, its “darkness,” echoing – present. Adam’s garden. Adam Kirsch has recently written
“Now, to pry into roots, to finger slime,/ To stare, big-eyed in his Modern Element. Essays on Contemporary Poetry
Narcissus, into some spring/ Is beneath all adult dignity. (New York< W.W. Norton, 2008) that for a good poet being
I rhyme/ To see myself, to set the darkness echoing.” representative is not a privilege, but a responsibility. “The
Yet again, the present spills into the past and the past valuable [should not be] identified with the rare and the
rewrites the present. The multiplicity of personal experi- precious, [but with] the common and the profound.” (132)
ences in Heaney’s poem follows the community pictured One of the major preoccupations for me and my col-
in Wilbur’s poem (whereby spilling becomes a form of leagues in the band Margento has been for years now to
translation of multitudes into multiplicities), a community make sure our experimenting with forms, rhythms and
of which certain representatives are expelled by the poet cross-art fusions at least tend to if not manage to be as
from his paradise (and the poet actually writes a line that often as possible relevant to the communities we belong
literally states the old Persian etymology of “paradise” –
in or get in touch with. We take this word etymologically
enclosed garden, garden surrounded by a wall, “Their gar-
den has a silent tall stone-wall…”) – both in English and Romanian it comes from the Latin
That word, “their,” opening the line (and enclosing the relevāre, which means to raise, to lift up. Things that may
garden) speaks of the community (in the Garden Poems start as individual if not, as more preferably, personal, are
anthology published 1996 by Everyman’s Library, the ed- to be raised by the artist to a level of communal spill.
itor, poet John Hollander entered this poem under the My glances spill into recent memories, on pages that
“Public Gardens” header) involved in the life of that garden, are fresh and vibrant with restless words and images. We
just as it tells about people and presences excluded – this are all mulattos of what others have gradually and some-
being the point where such vision would prompt parallels times unwittingly informed us with> and of what we man-
between Wilbur and, again, Frost. Bruce Michelson wrote age to express ourselves for the others in our turn. Rita
in the 1991 Wilbur’s Poetry< Music in a Scattering Time, Dove’s Polgreen Bridgetower in Sonata Mulattica< “I
that “Frost may again be partial creditor for lines like these obliged the King’s morning toilette</ Clementi and Bach 
the ones in “Caserta Garden,” my note, these cadences, spilling/ like perfume over the tossed silks…” Which spills
and most notably the skeptical musing on what others – my heart back into the book, into the rain< “Whimpered
other people in the village, visitors, city people – might accompaniment to a tongued nipple./ Cascade-glimmer
not understand about such a landscape.” (13) of a chromatic scale./ Tiny bone clack against porcelain,
I think of the leaves in Wilbur’s garden and of those roast squab// or dove dripping from china plates< a sweating
worked into the wreath that surrounds Frost’s speaker’s pail/ of ice, kicked over by a horse. Ach, to be robbed/ in
face. And of multitudes. And that puts me in mind of the one’s sleep, robbed between a sip and a laugh!” To rob
Dutch modernist classic Martinus Nijhoff. In his 1935 these poets between a spell of spill and a laugh of love.
essay “Poetry in a Period of Crisis,” the poet includes some And the watery clattering echo from Wilbur once more –
of the reflections that led him to writing his masterpiece, “a still crepitant sound/ of the earth in the garden drinking/
“Awater,” and the essential phenomena of the new crisis- the late rain…”
ridden modern era appeared to him to be abstraction and We are the earth of languages drinking the rain of po-
multitude (values at the heart of “The Waste Land” as well, etry from the mouths of translation. And again, David
if we think of the objective correlative techniques employed Baker’s endless universes of burs and thistles and grasses
there and the obsessive oppressive “unreal city” in the se- and creeks and field locusts full of never-ending grackles
quence). “The essence of multitude and abstraction is not and redbreasts and stars and signatures spill into Margento’s
depictable,” he says. “Just as the unconscious, just as the songs.

142
George Achim

Libertango

~n fiecare zi `mi revendic cu orgoliu `n jur partea de paradis cuvenit[, felia `ngust[, dar meritat[ de cer, partea mea
str[veziu derizorie de-nc]ntare, mai mereu sunt tratat cu-n refuz obstinat, din pricini diverse, obscure, de economie,
de supraconsum sau de `nc[lzire global[, sunt am]nat, persiflat, umilit ;i purtat de la o u;[ capitonat[ la alta, de la un
;ef mititel ;i sl[bu\ la altul mai mare, cu ochelari de baga ;i alur[ robust[.

Poate dori\i – v[ oferim cu pl[cere! – o r[coritoare la ghea\[, din promo\ia ultim[, cu stoc limitat pe z[pu;eala
aceasta, desigur legat[ de efectul de ser[, `ntr-o mare metropol[, ce asud[ - cum altfel? – minunat ;i binemirositor
prin pori multietnici sau, mai potrivit, v[ putem oferi – pentru un timp limitat, `n regim gratuit – pastila de fericire `n
\ipl[, noul nostru produs de succes, f[r[ contraindica\ii exprese, `n afar[ de c]teva dependen\e banale, mall-ul din
centru, showul de noapte sau ratele de leasing lunar, ve\i fi mai gr[bit ;i-agitat o zi-dou[, cu privirea mereu `n
p]m]nt, apoi ochelarii de soare ;i totul e-n regul[. Credem c[ vi se potrive;te perfect.

Refuz cu `nd]rjire, protestez vehement, devin radical p]n[ la violen\[, doar partea mea de paradis o pretind, partea
mea de tortuar cu diminea\[ ;i soare, m-am s[turat de conserve obscure, ambalate strident `n correctness political,
mi se apleac[ de stocul expirat de iluzii.

Atunci, ea se apropie ;i-mi spune ;optit, iubitule, nu ai vrea s[ dansezi cu mine un tangou, numai noi doi, uitarea ;i
melancolia lipite de piepturi, e a;a de u;or, un, doi, un, doi, trei, patru, pas lateral, piruet[, fandare `nclinare gra\ioas[
;i gata…

Un `ntuneric fierbinte ;i bl]nd

~ntr-un oarecare roman pr[fuit de acum `nceputul banal cu `nfior[ri gotice ar putea fi e `ntuneric ;i e frig pentru
c[ - a devenit deja o aproape general[ convingere – obscuritatea e rece ;i aspr[, un abraziv indigo pe care singur[tatea
alunec[ precipitat ;i scr];nit ;i trecerea aceasta zv]rle `n jur a;chii de suflet sub\iri ;i t[ioase ca osul de pe;te, dar –
deloc de mirare acum, dup[ ce istoria clipei s-a scris pe de-a-ntregul ;i miracolul zace comprimat `ntr-un filigran de-
licat – ea, c[ci niciodat[ nu o vom putea numi altfel, aducea `ntotdeauna un `ntuneric fierbinte ;i bl]nd, `nf[;ur]nd
totul `n jur `ntr-un soi de uimire, ca o plasm[ str[vezie benign[.

Coama m[t[soas[ de munte `n noaptea livid[ de var[, cu cerul `nstelat deasupra ;i cu legea de conservare a minunii
perpetue-n noi ;i ea `nve;m]ntat[ doar `n reflexele palid verzui ale colierului de smaralde – o legend[ glorioas[ ar
vorbi despre geografia `ntregii sale f[pturi ca despre-un \inut ar[miu ;i umbros `nzestrat cu nenum[rate metale
pre\ioase – ea a;adar `;i potive;te ;[galnic ;i cu degetele mici, tremur]nde, stele `n p[r, `nm[nunchiate ginga; cu flo-
rile aromitoare ale c]mpului, foarte probabil iasomie ;i nalb[. (:i pe umeri doi luceferei. Asta ai putea s[ n-o scrii,
de;i ea o repet[ fericit[ ;i r]de `ntruna).

O diadem[ de `ntuneric fierbinte ;i-o rochie somptuoas[ de raze.
Dac[ am fi consecven\i ;i ne-am `ntoarce – cu o perspectiv[ indulgent[, desigur – la modestul ;i anterior pomenitul
nostru autor de romane, nu am putea omite `n context nici nelipsitul cli;eu folosit ;i de d]nsul, zorile aveau gustul
s[lciu (ori s[rat, c[ci aici `ntotdeauna ezit[), de `ndoial[ ;i cea\[.
Dar nu o vom face, fire;te.

143
Poesis interna\ional GEDICHT septembrie 2010

Libertango

Täglich beanspreche ich von meinen stolzerfüllten Umfeld meinen Anteil am Paradies,
jenes schmale doch mir zustehende Stückchen Himmel, mein durchsichtig-entzückender und spottbilliger Anteil
an Begeisterung,
doch häufig aus verschiedenen obskuren, ökonomischen Gründen, werde ich wegen Überkonsums oder globaler
Erwärmung mit starrsinniger Ablehnung konfrontiert,
zurückgesetzt, verspottet, erniedrigt und von einer gepolsterte Tür zur anderen verwiesen,
von einem unbedeutenden möchte-gern-Chef, klein und hager, zu einem scheinbar wichtigeren mit schildpattbrillen
und vor stattlicher Erscheinung.

Wünschen Sie vielleicht - wir reichen Ihnen gerne! - eine Erfrischung aus der letzten, beschrängten Lieferung,
bei dieser Schwüle, gewis eine Folge des Treibhauseffektes, in einer Riesenmetropole, wo man - wie könnte es auch
anders sein? - schwitzt, vorzüglich und wohlreichend durch multiethnische Poren
oder, zutreffender, können wir Ihnen - für begrenzte Zeit und kostenlos - Glückspillen anbieten,
wohlverpackt in Plastikfolie, unser neustes Erfolgsprodukt, ohne sonderliche Nebenwirckungen, außer den
alltäglichen Abhängigkeiten, der Einkausstraße, der Abendshow oder Mondschein auf Leasing-Raten, werden Sie
überhastet und an den ein-zwei Folgetagen unruhig sein,
mit stets zu Boden gesenkten Blicken, dann die Sonnebrillen und alles ist in Ordnung, Wir sind der Meinung, dass
sie Ihnen wohl bekommen.

Ich lehne es hartnäckig ab, protestierte mit Nachdruck, werde radikal und verfalle der Gewalt,
doch meinen Anteil am Paradies forderte ich ein, meinen Anteil am Gehsteig mit Tagesbeginn und Morgensonne,
ich bin der undefienierbaren, auffallend in political correctnes
verpackten Konserven überdrüssig, es wird mir übel von dem überfälligen Vorrart an Illusionen.

Dann nähert sie sich mir und flüstert, geliebter, möchetst Du mir einen Tango tanzen, nur wir beide, das Vergessen
und die Traurigkeit verschmelzend Brust an Brust, es ist alles so leicht, eins, zwei, eins, zwei, drei, vier, einen Schritt
seitwärts, Drehung, Knicks, graziöse Verbeugung und fertig...

Eine heiße und milde Dunkelheit

In irgendeinen schon verstaubten Roman mit banalen Anfang in gotischem Gruseln könnte es lauten, es ist
düster un kalt, weil - bereits eine allgemeine Überzeugung besteht - die Verborgenheit sei kalt und rau, gleich eines
indigohaen Ebenbildes, auf dem die Einsamkeit knirschend und überstürzt hinabgleitet, und dieser Übergang
Seelensplitter, dünn und messerscharf wie Fischgräten, auswir, aber - derzeit keinerlei Verwenderung, nachdem die
Geschichte des Augenblicks, vollständig niedergeschriebenen wurde und das Wunder in köstlichem Filigram
zusammengekauert lautert - sie, denn nie werden wir sie anders bezeichenen können, brachte stets eine heiße und
milde Dunkelheit, rundherum alles in eine Art von Staunen einhüllend, wie ein durchsichtiges gutartiges Plasma.

Der seidige Berkamm in der blassblauen Sommernacht mit überdachtem Sternhimmel und mit dem Gesetz
fortwährender Haltbarmachung der Wunder in uns, auch sie nur in den grünlich-matten Lichtfluchten des
Smaragdhalsbandes gehüllt - eine glorreiche Legende erzählte über seine gesamten Erscheinungsformen wie über
einer kupfern-schattigen Landscha, ausgestattet mit unzählingen Edelmetallen - sie also rückt sich scherzha mit
kleinen zitternden Fingern die Sterne im Haar zurecht, zart gebündelt von duenden Blummen der Haiede,
sehr wahrscheinlich Jasmin und Pappelrosen. (Und auf den Schultern zwei Leuchtsterne. Dies solltest du nicht
aufschreiben, obwohl sie es glückstrahlend wierderholt und unentwegt lacht).

Ein Diadem aus heißer Dunkelheit und ein fürstliches Kleid aus prächtig gleißenden Strahlen. Wenn wir konsequent
wären und zurückkehrten - mit einer nachsichtigen Perspektive, gewiss - zu unserem bescheidenen vorhin
erwähnten Romanschrissteller, könnten wir im Kontext auch sein obligat gebrauchtes Klischee nicht umgehen,
demgemäß die Morgenröte den brackigen Geschmack (oder war er gar salzig, denn hier zögert er immer) von
Unschlüssigkeit und Nebel hat. Doch wir werden es gewiss bleiben lassen.

Übersetzung< Hans Dama
144
Debreczeni Éva

S-a născut la Satu Mare în 1957, a studiat arhitectură la Timişoara între anii
1976-1980. ~ncepând din anul 1990, ziarist, tehnoredactor, redactor la Szatmári
Friss Újság, din anul 2005 la Szatmári Magyar Hírlap. A publicat două volume de
versuri, un roman şi o culegere de poeme `n proz[, la Satu Mare (2007). Redactor
literar, tehnic şi artistic al mai multor volume apărute în Satu Mare. Publică în
diverse ziare din ţară şi pe Internet.

Álmatlanul A város éjjel

hűs hajnal ölel Itt semmi nincs csak a nagy büdös sötét
már halkulnak a tücskök bár néha minden lámpa ég
légy türelemmel de nem járnak kinn az emberek
csak utcalányok és vén kóklerek
svihákok, szépfiúk, trógerek
életunt hómleszek, drogdílerek
fogatlan egykorvolt hercegek
Ma semmire nem vagyok képes autócsodán titokminiszterek.
Egy cigánygyerek neonban
májkeldzsekszont táncol
Ma semmire nem vagyok képes. majd aprót kér tőled ha nézed
A fáradtság mint a halál oly édes a kurvák is csak festett fehérek
leszopnak s elszedik a pénzed
éjjel a mellemre ült csak kószáló turistákra vadásznak
nézett nagy üres szemekkel de mindenkit porig aláznak
nyomott lefelé mázsás kezekkel az igazolványkérő rendőrök
aztán álmodtam hosszan mélyen jobb annak aki nem hőbörög
míg fel nem csörgött a reggel. na meg a sok újgazdag buzi
nekik az élet jókora buli
Az új nap ismét vérízű, éhes – és csak ők tudják megfizetni
ma semmire nem vagyok képes. azt a cechet amit az éjszaka kér
sztriptízbárban manele zenél
keveset s rosszat kapsz a pénzedér’
kóbor kutyát sintér herél
ott ül a sarkon Macbeth és Ledér
a parkban Drakula kefél.

145
Poesis interna\ional VERSEK septembrie 2010

Akarlak Őrizem a kezeidet
(In memoriam Ion Popdan)

akarlak mint széket az asztal Festő-apám voltál
mint tojást a tyúk ha kotlik szomorú román szikla-pap
a ló a kátyút mikor megbotlik tanító, ismeretlen költő.
mint méhek a mézet tavasszal Amikor elmentem onnan
akarlak mint veréb a morzsát s mikor már semmi nem volt
óvodás szülinapi tortát és mindent elégettek
akarlak mint tücsök a nótát elhoztam magammal
mint folyót a hal ha kifogják elkértem
(és életet, ha el nem tolják) elloptam
két gipszkezed
amit rólad
mintázott a görcsbe
ránduló sors
az a kis bizsergés ma könyveim közt
lapoznak ujjaid
és tört-fehér vagy már
nem tudom, mikor kezdődött mint Krisztus, mikor
az a kis huncut bizsergés fölfelé leesett a falról.
a háromszögtől bolond kobold
kúszni középen a hátgerincen
talán a békegalambokkal,
talán a harci fecskékkel
vagy a borzos verebekkel Mâinile tale le păstrez
a vijjogó denevérekkel (traducere proprie)
mikor a hold megtelt egészen
mi történhetett nem értem
kint folytatódik tovább minden Ai fost tatăl-pictor al meu
az égen, a földön, a liben preotul-munte trist şi blând,
a teknős mélán pislog a vízben dascăl, poet ascuns, plângând.
de nekem van már egy kincsem Când am plecat de-acolo
ha az a kis bizsergés fölfelé când n-a mai fost nimic
megy a hátgerincen când au ars tot ce-am trăit
cu mine-am luat,
poate am cerut, poate am furat
cele două mâini din ipsos
pe care le-a modelat
A május elszállt spasmodica ta soartă
ca pe-un aluat.
Azi degetele tale din ghips
A május elszállt a víz már megpihent răsfoiesc între-ale mele cărţi
a fű haját lenyalta lomha ár şi sunt spart-crem-albe
orrom elé fúj bohó pihét a szél ca Hristos Răstignitul
jobbra nézek ahol a nap lejár când a căzut jos
lecsöppen az ég, a felhők pöffedők de pe perete.
egy rossz lemez mint rózsaszín bazár
elárvult ágon vadulnak almanők
fülükbe súg pár titkos szót a nyár.

146
Șerban Axinte

Conflictul dintre opera romanescă
;i proiectul ei teoretic

D • Unitatea de perspectivă
şi lumea substituirilor originale
espre concepţia artis-
tică a lui Camil Pe-
trecu şi, mai ales, despre modalitatea
de reflectare sau refractare a acesteia
de către opera romanescă există o lite-
– termen uimitor de caracteristic pen-
tru acest spirit geometric – prin sporuri
de trăsături deci, de acelaşi fel, literatu-
ra, ca şi psihologia raţionalistă, con-
struieşte tipul risipitorului, al pasiona-
realităţi concrete, că numai cunoaşterea
intuitivă, nemijlocită ne dă aspectul ori-
ginar, mobilitatea vie, inefabilul deve-
nirii… calitatea şi intensitatea”. Pentru
că soluţia narativă proustiană descinde
ratură de specialitate foarte bogată. Din tului, al intrigantului, al generosului, al din filosofia bergsoniană, Camil Pe-
acest motiv, ne vom direcţiona analiza, devotatului total. Se poate recunoaşte trescu propune o interpretare a operei
fără alte ramificaţii, asupra poeticii ro- în această psihologie alternată cu «elo- romancierului francez pentru a releva,
manului camilpetrescian, referindu-ne cinţa» şi «scrisul frumos» nu numai în fapt, valenţele unei structuri refor-
la teoria romanului propusă de scriito- dogma literară a două veacuri, ci chiar matoare. À la recherche du temps perdu
rul român în celebrul eseu Noua struc- o parte constitutivă a literaturii veacului nu este doar o capodoperă, ci un con-
tură şi opera lui Marcel Proust, insis- al XIX-lea”. Pozitivismul şi materialis- trapunct esenţial în evoluţia speciei ro-
tând, fireşte, asupra mutaţiilor estetice, mul filosofic au impus doctrina realist- maneşti. Odată cu el şi prin el, istoria
prin intermediul cărora romanul ro- naturalistă, cea care susţinea zugrăvirea romanului reîncepe. Noua lume nu mai
mânesc a depăşit paradigma pozitivistă, „fotografică” a realităţii, „scenele ade- e guvernată de nici un Demiurg om-
specifică secolului al XIX-lea, pentru a vărate”, „schiţele după natură” sau „fe- niscient şi ubicuu. El a fost găsit neco-
răspunde unui sincronism structural liile de viaţă” caracterizând, cu asupra respunzător şi, ca atare, repudiat. Pen-
ce reclama nu doar lovinesciana adap- de măsură, romanul celei de-a doua ju- tru că nimeni nu mai poate pretinde că
tare şi prelucrare a modelelor occiden- mătăţi a secolului al XIX-lea< „scriitorul ştie cum şi ce gândesc oamenii, nu mai
tale, ci şi racordarea la marile idei filo- are atât de mult convingerea că, des- există decât o soluţie< „să nu descriu
sofice ale timpului, aflate în corelaţie criind ce vede, redă viaţa însăşi cum decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
cu progresul ştiinţific. În cazul de faţă, omul de ştiinţă şi filosoful materialist înregistrează simţurile mele, ceea ce
teoria romanului, in abstracto, nu se credeau cu seriozitate că fizica şi chimia gândesc eu… Aceasta-i singura reali-
suprapune decât parţial peste poetica vor explica în ultimă analiză toate enig- tate pe care o pot povesti…Dar aceas-
reală a scrisului. Între practician şi teo- mele lumii, chiar specificitatea gândirii ta-i realitatea conştiinţei mele, conţin-
retician, între opera romanescă şi pro- însăşi”. Odată cu istoricizarea respecti- utul meu psihologic… Din mine în-
iectul ei teoretic a apărut la un moment velor curente de gândire, romanul tre- sumi eu nu pot ieşi… Orice aş face, eu
dat o cezură ce nu poate decât să ne buia să-şi reconsidere condiţia, să de- nu pot descrie decât propriile mele sen-
suscite interesul. vină analog poziţiilor „actuale” din zo- zaţii, propriile mele imagini. Eu nu pot
Înainte de a-şi afirma poziţia este- na filosofiei şi a psihologiei. vorbi onest decât la persoana întâi”.
tică referitoare la roman, Camil Petres- Rigorile şi restricţiile romanului re- Marcel Proust revoluţionează tehnica
cu explică schisma existentă între sen- zultat din observaţia impersonală şi romanescă prin intermediul a două in-
sibilitatea artistică a momentului şi epi- cântărirea farmaceutică a aspectelor ce ovaţii substanţiale. Prima, unitatea de
cul neintegrat structurii culturii mo- compun exterioritatea vieţii l-au deter- perspectivă, implică existenţa unui na-
derne. Urmărind evoluţia curentelor minat pe Camil Petrescu la o reformu- rator unic, relatarea lui nedepăşind con-
literare din perspectiva celor filosofice, lare de substanţă, ce a presupus, în pri- tururile, oricât de sinusoidale şi, deci,
teoreticianul comentează succesiv con- mă instanţă, regândirea tehnicilor de imprevizibile, ale fiinţei proprii. Cel ca-
secinţele din planul evoluţiei romaneşti construcţie din perspectiva filosofiei re vrea să integreze în perspectiva sa şi
ale raţionalismului, pozitivismului şi bergsoniene< „apare ca un câştig defi- alte puncte de vedere – prin care să
materialismului. Marile sisteme raţio- nitiv pentru filozofie precizarea ber- spargă monologul aparent – o face fără
naliste au condus către o literatură a gsoniană că raţiunea nu ne dă decât a ieşi din sine, ci încercând anumite
cărei dogmă, întemeiată pe ideea de ca- forme aproximative, globale, că un con- substituţii originale. Nu contaminează
racter, a consacrat tipuri sau arhetipuri cept nu se poate aplica realităţii con- o identitate străină, ci produce judecăţi
umane< „prin îngrămădire de trăsături crete, că numai cunoaşterea implică în legătură cu aceasta. Exteriorul inac-

147
Poesis interna\ional ESEU septembrie 2010

cesibil direct poate fi cunoscut doar pe conştient. Camil Petrescu a evidenţiat toată literatura lui Camil Petrescu este
cale intuitivă. Lumea celorlalţi e lumea dependenţa noii structuri romaneşti, cea a unui dramaturg dublat de un poet,
substituţiilor originale. Nimeni nu pre- nu de dimensiunea spaţială, ce carac- acest din urmă aspect apărând mai rar,
tinde că ştie ce simt şi ce gândesc alţii, terizează romanul clasic, ci de cea tem- dar totdeauna când este necesar. Şi nu
dar prin intuiţie şi analogie se contu- porală, capabilă să influenţeze calitatea credem că există vreo structură mai an-
rează o exterioritate tradusă însă prin şi intensitatea fluxului narativ< „Roma- tiproustiană decât cea dramatică. Teh-
datele individuale ale celui implicat în nul meu va trebui să cuprindă lanţul nica dramatică nu e aceea a simplificării
cunoaştere. De aici, unitatea de per- amintirilor mele involuntare”, pentru şi convenţiei prin excelenţă, a «faptu-
spectivă, corectă în toate datele ei şi ne- că ele „fac parte din fluxul duratei”. lui», a condensării şi a obiectivării acţiu-
deturnabilă. Cea de-a doua inovaţie es- nii? O încordare esenţialmente drama-
te dată de forţa ordonatoare a memoriei • Proustianism/ tică, absolut necunoscută stilului prou-
involuntare. Ceea ce la origine ar putea stian, stăruie în toate romanele lui Ca-
însemna dislocare arhitectonică, prin antiproustianism mil Petrescu”. În realitate, poetica ro-
desfiinţarea parametrilor clasici de con- manului camilpetrescian are mai mulţi
strucţie şi redare a conţinuturilor na- Eseul comentat mai sus, Noua
structură şi opera lui Marcel Proust, re- genitori, iar ceea ce a rezultat din aceas-
rative, nu reprezintă altceva decât o re- tă contaminare multiplă nu poate fi re-
organizare a structurii arhitecturale prezintă însă doar o poetică explicită a
romanului, o teorie ce nu se abate în dus sau raportat la un model pur.
pornind de la nişte factori variabili şi
diferenţiatori. Efectul scontat şi obţinut mod programatic de la paradigma
este inducerea senzaţiei de verosimil şi proustiană. Realitatea estetică şi valoa- • Influenţa gidiană
autenticitate. În opinia lui Mircea Popa, rea scrierilor lui Camil Petrescu ne obli-
prin acest al doilea element inovator, gă să considerăm această poetică ex- Un fapt este sigur. Niciodată un
cititorului i se propune „o structură ro- plicită, doar ca pe o latură a teoriei ro- scriitor nu trebuie crezut pe cuvânt.
manescă mai labilă, compusă din mo- manului propusă de prozatorul român Mai ales atunci când el se erijează (chiar
duli detaşabili, care se pot aranja şi interbelic. Deşi textul comentat mai sus dacă cu rezultate notabile) în teoreti-
combina în varii sisteme compoziţio- a apărut ulterior publicării celor două cian literar. Probabil din orgoliul de a
nale, potrivit dorinţei sau capriciului cărţi reprezentative ale sale, Ultima nu fi asociat de critici cu scriitorul fran-
intuitiv al scriitorului sau poate numai noapte de dragoste, întâia noapte de cez în care mai mulţi reprezentanţi ai
în funcţie de meandrele memoriei aso- război, respectiv, Patul lui Procust, se generaţiei ’27 au găsit un model, Camil
ciative. Fluxul memoriei involuntare înţelege că intenţia romancierului nu Petrescu tăgăduieşte orice influenţă pe
poate să lucreze aici după bunul său era aceea de a anunţa intrarea într-o care ar fi putut-o avea André Gide asu-
plac, restrângând sau distorsionând nouă etapă a creaţiei sale, una categoric pra sa. Iată ce se afirmă într-o notă din
materialul epic potrivit intensităţii afec- proustiană, ci îşi argumenta post fac- subsolul articolului său despre Marcel
tive dominante”. tum opţiunea estetică. Deci, Camil Pe- Proust< „Se va deosebi sensul acestei
Camil Petrescu are soluţia practică trescu s-a crezut proustian. O vreme, experienţe autentice de cel apocrif, de
pentru materializarea scriptică a resur- critica literară a judecat opera acestui experienţa echivocă, trăită literar de o
selor puse la dispoziţie de fluxul me- romancier prin grila pusă la dispoziţie parte din tineretul care urmează exem-
moriei involuntare< „În mod simplu voi chiar de autor. Fireşte, a greşit. De fapt, plul lui A. Gide”. În ciuda tentativei de
lăsa să se desfăşoare fluxul amintirilor. au comis inexactităţi toţi acei critici camuflare, influenţa gidiană este evi-
Dar, dacă tocmai când povestesc o în- care au absolutizat o extremă. Au pro- dentă. Ea se simte inclusiv la nivelul
tâmplare, îmi aduc aminte pornind de dus judecăţi eronate atât cei ce au apro- gesticii ce acompaniază proclamarea
la un cuvânt, de o altă întâmplare? Nu- fundat şi augmentat grila proustianis- înnoirii cu orice preţ a structurii ro-
i nimic, fac un soi de paranteză şi po- mului, cât şi cei ce au afirmat şi de- maneşti. Dislocarea tehnicii unilaterale
vestesc toată întâmplarea intercalată. monstrat contrariul absolut al acesteia. a povestirii şi înlocuirea acesteia printr-
Dar dacă îmi strică fraza? N-are nici o Liviu Petrescu este ferm convins că ro- o acţiune multidirecţională este un pro-
importanţă. Dacă îmi lungeşte alinia- manele lui Camil Petrescu se supun, în cedeu marca André Gide. Trebuie pre-
tul? Nu-i nimic, nici dacă digresiunea linii mari, aceloraşi legi de construcţie cizat că influenţa nu înseamnă neapărat
durează o pagină, două, 30 ori 50. Asta şi de concepţie ca şi acelea definitorii preluarea ad literam a unor procedee
se întâmplă de altfel chiar de câteva ori pentru À la recherche du temps perdu. de literaturizare, ci consistă în subli-
cu À la recherche du temps perdu. Tre- Mai mult, consideră problema orien- marea unor elemente de poetică ce pot
buie să spunem însă din capul locului tării artistice a prozatorului român ca orienta noul discurs spre anumite for-
că o memorie puternică se colorează definitiv rezolvată, datorită mărturisi- me originale, deci, independente de
aşa de intens afectiv, că nu se risipeşte rilor exprese ale acestuia. La polul opus, modelul iniţial.
în formale asociaţii de senzaţii”. Sensul Alexandru George susţine caracterul Componenta gidiană a operei ro-
celor afirmate de teoreticianul român eminamente antiproustian al operei maneşti a lui Camil Petrescu a fost re-
implică, nu atât încredinţarea că digre- scriitorului român< „Camil Petrescu a levată satisfăcător de Mircea Popa în-
siunile nu sunt parazitare, ci, indică o debutat ca poet, apoi s-a afirmat ca dra- tr-un studiu dedicat înrâuririi exercitate
deplasare radicală a accentului în ju- maturg. Acest din urmă aspect al acti- de scriitorul francez asupra literaturii
decarea acestei chestiuni. Digresiunile, vităţii sale literare ni se pare caracteris- române. Criticul vede în Patul lui Pro-
nu numai că nu viciază textul, dar îl re- tic, esenţial. Înainte de a scrie primul cust un exemplu magistral de incidenţă
creează fundamental, oferindu-i un po- roman, el scrisese cinci piese de teatru, a influenţei gidiene cu cea proustiană,
tenţial expresiv inedit. Contează mai de valoare inegală, desigur, dar care de- perspectiva unică a autorului şi capa-
mult actualizarea trecutului prin inter- notă o vocaţie certă, ce nu poate fi as- citatea de analiză şi rememorare fiind
mediul amintirilor nedirijate de cunsă de plurivalenţa operei sale. Căci elemente de natură proustiană, în timp

148
septembrie 2010 ESEU Poesis interna\ional

ce structura compoziţională descinde ce mă învaţă viaţa mea şi a altora (s.n.)”. tite, Proces-verbal de dragoste şi război<
din practica romanescă a lui André Gi- Aceeaşi convingere apare la Mircea „proiectul acesta de titlu, încă nematur,
de. Aşadar, în expresia criticului, „un Eliade transpusă astfel< „Pentru că am exprimă stângaci şi cam prea peste mă-
spectacol proustian pe o partitură gi- rămas singur acasă, m-am hotărât să sură, cam strâmt, adică, şi deci sără-
diană”. Fuziunea elementelor proprii încep chiar azi Romanul adolescentului cind-o, estetica anticalofilă şi declarat
celor două poetici distincte fondează o miop. Voi lucra în fiecare după-amiază. stendhaliană a autorului. …. Nimic
structură romanescă originală. Mircea Nu am nevoie de inspiraţie> trebuie să mai neproustian decât atitudinea şi sti-
Popa observă că romanul îşi bazează scriu, doar, viaţa mea, iar viaţa mi-o lul de proces-verbal pe care o proclamă
compoziţia pluriformă pe organizarea cunosc”. titlul iniţial al Ultimei nopţi…şi le pre-
în paralel a unor discursuri multiple, Această soluţie teoretică a frusteţei conizează autorul şi în Patul lui Procust>
printre care, jurnalul Doamnei T., re- actului narativ rămâne, parţial ca şi la în schimb, nimic mai stendhalian”. Ale-
latările lui Fred Vasilescu, corespon- Gide, doar la nivel declarativ. În reali- xandru Paleologu observă că opiniile
denţa şi articolele lui Ladima, comen- tate, nu se poate vorbi despre anticalo- lui Ştefan Gheorghidiu despre iubire şi
tariile Emiliei şi, mai ales, discursul re- filie la Camil Petrescu, în ciuda efortu- moarte, formulate după incidentul de
constitutiv al notelor de subsol. Toate rilor acestuia de a împinge formula sa la popotă de la începutul romanului,
acestea sunt dispuse, fie succesiv, pe în afara normelor consacrate, caracte- compun o teorie a pasiunii de cel mai
orizontală, fie paralel, în subsol, pe ver- rizate prin „scrisul frumos”. Irina Petraş pur spirit stendhalian< „O iubire mare
ticală. Metoda impune o perspectivă aduce, în acest sens, dovezi de necon- e mai curând un proces de autosuge-
multiplă ce consolidează o construcţie testat< „nimic mai fals decât pretinsa stie… Trebuie timp şi complicitate pen-
„poligonală”, delimitată de anumiţi anticalofilie a lui Camil Petrescu. … tru formarea ei… Orice iubire mare e
timpi epici, fiecare având o ritmică pro- . Artistul este om de excepţională trăire ca un monoideism, voluntar la început,
prie< „Impresia de jurnal de creaţie este interioară, de intensă capacitate medi- patologic pe urmă… Când e cu adevă-
dată de prezenţa unui autor, care orga- tativă, de luciditate aspră, intransigentă. rat vorba de iubire mare, dacă unul din-
nizează şi dispune de mersul acţiunii Iar eroilor, autorul le-a împrumutat toa- tre amanţi încearcă imposibilul, rezul-
în funcţie de perspectiva lui şi o limpe- te calităţile, pe care el se credea indis- tatul e acelaşi. Celălalt, bărbat sau fe-
zeşte într-un Epilog ambiguu. El este cutabil stăpân. Măsurile de precauţie meie, se sinucide, dar întâi ucide. De
acela care propune şi experimentele, pe care şi le ia Fred Vasilescu, de pildă, altminteri aşa e şi frumos. Trebuie să
indicând şi regizând din subsidiar for- sunt simple cochetării necesare aerului se ştie că iubirea are riscurile ei. Căci
mulele povestirii”. În discursul din de autenticitate< «Ştii că a început să- acei care se iubesc au dreptul de viaţă
„subteran” apare următoarea precizare< mi placă să scriu ?... Voi fi păcătuind şi de moarte unul asupra celuilalt”. Ele-
„Un scriitor e un om care exprimă în cumva împotriva gramaticii, probabil mente de aceeaşi origine sunt destul de
scris cu o liminară sinceritate ceea ce a că folosesc mereu unele cuvinte». Ex- numeroase în romanele lui Camil Pe-
simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a în- presia e un bun deja câştigat. …. Cu- trescu. Credem însă că ele au doar un
tâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i-a vântul e un material de modelat, nicio- rol de orientare, ele nefuncţionând
cunoscut, sau chiar obiectelor neînsu- dată scăpat din vedere. Nimic la voia exact ca în cazul lui Stendhal. Lipsa
fleţite. Fără ortografie, fără compoziţie, întâmplării”. proiectului dinainte stabilit ţine de stra-
fără stil şi chiar fără caligrafie”. Celebrul tegia autorului de a dejuca anumite
fragment interpretat de regulă ca o aşteptări ale cititorilor, obişnuiţi să se
mărturie pentru tentaţia autenticităţii • Înrâurirea stendhaliană supună unor reguli ale receptării, pe
descinde direct din Falsificatorii de care prozatorul le consideră perimate.
bani< „Auzi, să faci concurenţă stării Până în acest punct am făcut refe- Tehnica improvizaţiei nu conduce spre
civile! De parcă n-ar exista destui mai- rire la cele două componente evidente consecinţele ei ultime. Succesiunea
muţoi şi neisprăviţi pe lumea asta. Ce ale artei romaneşti camilpetresciene. asindetică a frazelor nu este dominantă
am eu de-a face cu starea civilă? Starea În afară de influenţa proustiană, auto- în naraţiune, ea devine funcţională
sunt eu, artistul! Civilă sau nu, opera proclamată, şi cea gidiană, tăgăduită, uneori din necesităţi stilistice, mai ales
mea are pretenţia să nu concureze cu dar pregnantă, a mai fost remarcată şi în partea a doua a primului roman. O
nimic. …. Romanul meu nu are su- existenţa unui substrat provenit din in- altă particularitate stendhaliană la ori-
biect. Da, ştiu, pare stupid ce spun. Să teriorul experienţei romaneşti anterioa- gine ar fi juxtapunerea celor două seg-
zicem însă, dacă vă convine mai mult, re. Este vorba despre înrâurirea sten- mente aparent distincte, ce formează
că nu va avea un subiect… „O felie de dhaliană ce administrează naraţiunii o împreună corpul romanului Ultima
viaţă”, spunea şcoala naturalistă. Dar doză de pragmatism epic. Prin aceasta noapte… Am spus aparent distincte
această şcoală avea marele cusur de a se poate înţelege o coagulare a efectelor pentru că unii critici, printre care G.
tăia felia totdeauna în acelaşi sens> în diferitelor tehnici narative utilizate pen- Călinescu, le-au resimţit pe acestea ca
sensul timpului, în lungime. De ce nu tru o mai bună rezoluţie a textului în fiind incompatibile între ele< „O bună
în lăţime? Sau în adâncime? În ce mă sine. Textul dislocat şi multiplicat în parte a volumului întâi cuprinde ro-
priveşte, aş vrea să nu tai deloc. Vă rog toate direcţiile avea nevoie de o orga- manul propriu-zis (după concepţia
să mă înţelegeţi< aş vrea să fac astfel în- nizare internă pentru a se susţine mai noastră clasică), şi anume istoria gelo-
cât în acest roman să intre totul. Nici o bine estetic. ziei lui Ştefan Gheorghidiu. Volumul
tăietură de foarfece pentru a-i întrerupe Alexandru Paleologu crede că Ul- al doilea e însă un jurnal de campanie
substanţa, aici mai degrabă, decât din- tima noapte de dragoste, întâia noapte care ar fi putut să lipsească, fără a ştirbi
colo. De mai bine de un an de când lu- de război e un perfect roman stendha- nimic din substanţa romanului”. Isto-
crez la roman, introduc în el tot ce mi lian. Afirmaţia e susţinută printr-o ana- ricul literar nu are, evident, dreptate.
se întâmplă, şi nu vreau să las pe dina- liză destul de pertinentă ce porneşte de Dezinteresul pentru formă al roman-
fară nimic din ce văd, din ce simt, din la prima variantă de titlu a operei amin- cierului e doar aparent şi, într-o oare-

149
Poesis interna\ional ESEU septembrie 2010

care măsură, calculat. În spatele aces- Pornirea de a comunica cititorului dincolo de limitele propriei opere. Au-
tuia se poate lesne ghici voinţa de co- un discurs paralel cu cel al naraţiunii torul Ultimei nopţi nu este proustian
relare a structurii interne cu cea externă propriu-zise poate fi considerată o teh- nici în sensul conferit de el proustia-
a operei literare. Alexandru Paleologu nică de sorginte stendhaliană, deşi scrii- nismului, nici în sensul livrat de opera
s-a exprimat şi în legătură cu aşa-zisul torul francez a moştenit-o la rândul său ca atare. Îşi însuşeşte însă anumite prac-
neajuns semnalat de G. Călinescu< din practica literară anterioară. La noi, tici pe care le utilizează parcimonios în
„Aceste două părţi ale romanului nu poetica notelor de subsol şi a sec- funcţie de cerinţele dezvoltării epice şi
sunt membra disjecta şi nu sunt juxta- venţelor discursive intercalate se con- de amplitudinea tensiunilor narative
puse arbitrar. Ele constituie cele două fundă cu cea a lui Camil Petrescu. pe care vrea să le inculce. Interferenţa
versante ale unei experienţe de viaţă cu modelul gidian şi cu cel stendhalian
umană, a căror linie de demarcaţie e • Eşecul teoriei, izbânda împlineşte o formulă echilibrată, plu-
acea ultimă şi primă noapte. Simetria risemantică şi integratoare. Lăcrămioa-
celor două părţi e desăvârşită, iar a doua romanului
ra Petrescu vede în personajul camil-
o rezolvă pe cea dintâi din perspectiva petrescian posibilitatea operei de a re-
unui absolut pe care îl dă o încercare- Am afirmat deja că poetica roma-
nului camilpetrescian are mai mulţi ge- flecta procesul de creaţie. Teoria roma-
limită, proximitatea morţii şi tragedia nului luată în sine e coerentă, la fel de
colectivă. Tot ce e destrămare, minciu- nitori şi că rezultatul acestei contami-
nă, înstrăinare, pierdere în convenţio- nări multiple nu poate fi redus sau ra- coerentă ca si poetica ce decurge din
nal şi vanitate, toată inautenticitatea so- portat la un model pur. Am încercat, practica scrisului. Dar cele două „co-
cietăţii din prima parte, toată vorbăria de asemenea, o explorare a zonelor în erenţe” comunică între ele puţin. Dacă
şi apetiturile deşarte îşi vădesc inanita- care opera romanescă a prozatorului ar fi să apreciem performanţele esteti-
tea în confruntarea cu trăirea autentică interferează secvenţial cu modelele sale cianului prin grila operei, am putea
şi profundă din partea a doua, cu me- din punct de vedere teoretic şi practic. spune că acesta a eşuat în teorie. Dar
ditaţia asupra temelor fundamentale Dacă ar fi să judecăm strict teoria ro- eşecul lui Camil Petrescu reprezintă,
ale vieţii şi morţii”. Cum lipsa con- manului expusă de Camil Petrescu în de fapt, reuşita romanului românesc,
juncţiilor din comunicarea asindetică eseul Noua structură şi opera lui Marcel aflat pentru prima oară într-o situaţie
nu falsifică mesajul, ci-i dau doar o altă Proust, am observa tendinţa de abso- ceva mai confortabilă, prin raportare
turnură stilistică, tot la fel, alăturarea lutizare a unor tehnici narative prous- la statutul anacronic îndelungat. Opera
celor două componente narative nu tine pe care nici măcar scriitorul fran- sa conţine în sine elementele prin care
conduc spre un minus de semnificaţie, cez nu le-a urmat întocmai. Camil Pe- romanul ca specie a izbutit să se rein-
dimpotrivă, amplifică tensiunile şi îm- trescu este un teoretician care şi-a ex- venteze la începutul secolului XX, fără
bogăţesc semantic scrierea în ansam- tins demonstraţia mult dincolo de li- însă ca semnele vitale romaneşti perene
blu. mitele operei-etalon şi, mai ales, mult să fi fost repudiate cu adevărat.

Camil Petrescu, Teze şi antiteze, Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 2002, p. 12.
Ibidem, p. 14.
Ibidem, p. 16.
Ibidem, p. 24.
Mircea Popa, Camil Petrescu şi tehnica romanului, în „Viaţa românească”, 1994, nr. 9-10.
Camil Petrescu, op. cit., p. 27.
Ibidem.
Ibidem.
Liviu Petrescu, Realitate şi romanesc, Bucureşti, Editura tineretului, 1969, p. 152.
Alexandru George, Semne şi repere, Bucureşti, Editura Cartea românească, 1971, p. 101-102.
Camil Petrescu, op. cit., p. 24.
R. M. Albérès, Istoria romanului modern, trad. L. Dimov, Bucureşti, Editura Univers, 1968, p. 175.
Mircea Popa, André Gide şi literatura română, în „Probleme de literatură comparată şi sociologie literară”, Buucureşti,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970, p. 316.
Ibidem.
Camil Petrescu, Patul lui Procust, Bucureşti, Editura Minerva, 1983, p. 9.
André Gide, Falsificatorii de bani, Bucureşti, Editura Rao, 1996, p. 168-169.
Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Bucureşti, Jurnalul naţional, 2009, p. 37.
Irina Petraş, Proza lui Camil Petrescu, Cluj-Napoca, Ediutura Dacia, 1981, p. 171-172.
Alexandru Paleologu, Spiritul şi literar. Încercări de pseudocritică, Bucureşti, Editura Cartea românească, 2007, pp.
166, 170.
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Patul lui Procust, Bucureşti, Editura Eminescu, p.
16.
G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în present, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, ediţie şi prefaţă
de Al. Piru, Bucureşti, Editura Minerva, 1988, p. 743.
Alexandru Paleologu, op. cit., p. 169.
Lăcrămioara Petrescu, Poetica personajului la Camil Petrescu, Iaşi, Editura Junimea, 2000, p. 180.

150
septembrie 2010 CROnIC{ Poesis interna\ional

Presa ;i literatura rom]nilor din Ungaria

C ornel Munteanu a
publicat la finele anu-
lui trecut cel de-al doilea volum dintr-
un studiu totalizând aproape 600 de
pagini dedicat presei şi literaturii mi-
Ioan nistor
se contribuţia grupului de jurnalişti
“legitimaţi de propriul receptor” (p.
9) în formarea şi afirmarea propriei
intelectualităţi şi necesitatea înscrierii
contribuţiilor jurnalistice de aici în
norităţii române din ţara vecină, stu- “circuitul informaţional mai larg al
diu care reprezintă prima sinteză de presei românilor de pretutindeni” (p.
acest gen despre cultura consângeni- 11).
lor noştri din spaţiile de peste fron- Partea a II-a, cea mai cuprinză-
tiere. Primul tom se intitula “Românii toare, abordează presa scrisă, căreia i
din Ungaria, I. Presa, 1951-2004” se acordă, cum e şi firesc, cel mai vast
(Editura Noi, Jula/Gyula, 2006), iar spaţiu, cam peste două treimi din car-
cel recent poartă titlul “Literatura ro- te. Autorul o grupează în trei secvenţe
mânilor din Ungaria, 1950-2008” principale. Mai întâi, presa de infor-
(Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, mare, ilustrată prin periodicele< “Foa-
2009). Se încheie astfel o cercetare ia românească”, “Cronica” (2001-
minuţioasă făcută la faţa locului timp 2003, cu apariţie lunară, “născută mai
de mai mulţi ani atât în capitala Un- mult din orgoliu de grup”), “Jurnalul”
gariei, precum şi în oraşele Jula şi Se- (1999-2003, publicaţie locală din Mi-
ghedin, urmată de intervenţii în presa cherechi, apărută din “nevoia de re-
din cele două ţări. găsire a identităţii prin recuperarea
Volumul I a apărut sub egida Uni- tradiţiilor locului”), “Informatorul”
unii Culturale a Românilor din Un- (1989, două numere, revistă
garia (UCRU) şi a beneficiat de spri- promiţătoare editată la Şcoala Supe-
jinul Fundaţiei Publice Pentru Mino- rioară Pedagogică din Seghedin de
rităţi Naţionale şi Etnice din Ungaria Mihai Cozma, remarcabilă prin spi-
(MNEKK). Adresându-se specialişti- ritul critic, prin îndrăzneala şi “mo-
lor şi cercetătorilor, dar şi unui public dernitatea limbajului jurnalistic”),
mai larg, dornic să se informeze des- “Săptămâna română în Ungaria”
pre soarta rudeniilor noastre de peste (1980-1987, supliment lunar/bilunar
graniţe, cartea a stârnit un larg interes în limba română al ziarului “Magyar
în ţara vecină, în special printre ro- Hét”, în care sunt abordate relaţiile
mânii trăitori acolo. Ea vizează pe- româno-maghiare şi activitatea per-
rioada unei bune jumătăţi de veac de sonalităţilor comunităţii româneşti),
publicistică românească, mai exact “Liceenii” (1999-2001, revista “ado-
anii 1951-2003 pentru presa scrisă, lescenţilor români din Ungaria”, cu
1980-2003 pentru Radio şi 1982-2003 redacţia în Jula). Urmează presa-ma-
pentru emisiunile TV. gazin, ilustrată printr-o singură pu-
Cornel Munteanu abordează toate blicaţie, “Calendarul nostru/româ-
tipurile şi formele de presă în limba nesc” (1952-2003, publicaţia “cea mai
română, periodicele informative, cul- agreabilă şi mai plină de substanţă”)
tural-ştiinţifice sau de divertisment, români (istorici, profesori, scriitori, şi presa cultural-ştiinţifică< “Con-
precum şi interferenţa acestora cu au- oameni de cultură), în stăvilirea unui vieţuirea” (1997-2003, publicaţie a
dio-vizualul. Este evidenţiat rolul pe ciudat curs autodistructiv, specific co- Catedrei de limba română din Seghe-
care l-a avut presa în menţinerea iden- munităţilor etnice mici. din), “Timpuri” (1985-1989, revistă
tităţii etnice şi culturale a românilor Volumul are patru părţi. Prima de cultură din Jula), “Almanah” (1993,
din Ungaria, atât cât s-a putut salva conţine un Argument în care se jus- 1995, 1997, 2000, publicaţie a Socie-
de sub tăvălugul majoritar, şi în for- tifică nevoia unei prezentări factuale tăţii Culturale a Românilor din Bu-
marea unui rezervor de intelectuali a presei cu cea analitică, subliniindu- dapesta), “Lumina” (1990-2003, Gyu-

151
Poesis interna\ional CROnIC{ septembrie 2010

la) şi, în sfârşit, revistele-volum “An- preţuit” (p. 50). S-a impus prin ru- D. R. Popescu, Gh. Tomozei, Nina
nales” şi “Simpozion”. Acestea din ur- bricile constante (Actualităţi, Semnal, Cassian, Nicolae Balotă etc. De ase-
mă sunt rodul activităţii Institutului Tineret, Educaţie, Cultură, Literatură, menea, sunt publicate cele mai valo-
de Cercetări al Românilor din Unga- Fel de fel) şi a creat o tradiţie, spriji- roase produse ale literaturii române,
ria şi includ studii de istorie, etnogra- nind în acelaşi timp toate celelalte pu- de la Marin Preda, Camil Petrescu,
fie şi limbă, inclusiv monografii ale blicaţii. Impresionează prin numărul Ion Caraion, Lucian Blaga, etc.], la
localităţilor româneşti Chitighaz, Mi- mare de colaboratori pe care i-a for- mai tinerii Mircea Dinescu, Ioan Ale-
cherechi şi Bătania. Valoarea studiilor, mat, prin ţinuta modernă, democra- xandru, Traian T. Coşovei, Matei
susţine C. Munteanu, ar impune in- tică, a ideilor, prin forţa morală pe Vişniec. Sunt publicate interviuri cu
trarea lor în “circuitul academic şi care i-a imprimat-o, în special din Eugen Simion, Mircea Dinescu, Gri-
universitar” (p. 241). 2000, actuala redacţie condusă de gore Vieru.
Partea a III-a abordează presa au- energica Eva Iova. Autorul evidenţiază realitatea fap-
diovizuală ilustrată prin emisiunile Se acordă un spaţiu larg persona- tului că presa a reuşit să păstreze ceva
radio (“Aici, Radio Seghedin, emisiu- lităţilor care au contribuit la renaşte- dintr-o comunitate mult mai nume-
ne în limba română”), începând cu rea culturală a românilor din Ungaria, roasă altădată. Concluzia este aceasta<
anul 1980, şi Emisiunea TV ”Ecranul jurnalişti, profesori, autori de carte “Rolul presei, al celei scrise şi al au-
nostru”, a postului teritorial Seghedin, ştiinţifică sau beletristică, autorul rea- diovizualului, a fost unul covârşitor
transmisă în cadrul “MTV 1” înce- lizând un “Fişier” extrem de bine do- în păstrarea şi îmbogăţirea zestrei
pând din 1982. cumentat al colaboratorilor “Foii”, de- identitare pentru românii din Unga-
În finalul volumului, la Anexe, taliind biobibliografia fiecăruia, idei- ria.” (p. 9). Desigur, acest rol în for-
aflăm un Dicţionar de jurnalişti, re- le, debutul, profilul preocupărilor in- marea unei intelectualităţi româneşti
dactori şi colaboratori ai presei ro- telectuale etc. Prezentarea este alfa- de vârf în Ungaria l-a avut în cea mai
mâneşti din Ungaria, o diagramă a betică< Petru Anton, Roza Ary, Maria mare parte “Foaia românească”, fapt
apariţiei celui mai important ziar – Berényi, Lucia Borza, Petru Cîmpian, pentru care – susţine autorul – redu-
“Foaia românească”, o secvenţă ilus- Teodor Cosma, Mihai Cozma, Ana cerea la jumătate a subvenţiilor acestei
trativă a paginilor de titlu (remarca- Crişan, Elena Csobai, Sámuel Domo- prodigioase publicaţii româneşti din
bile prin eleganţă şi simplitate) ale pu- kos, Gheorghe Dulău, Ştefan Frătean, Ungaria apare ca o eroare cu urmări
blicaţiilor cercetate, precum şi diferite Nicolae Gândilă, Ioan Halász, Tiberiu imprevizibile.
reproduceri după documente şi scri- Herdean, Alexandru Hoţopan, Ana
sori, printre care un autograf de presă Hoţopan, Edda Illyés, Eva Iova, Ilie Volumul al II-a acoperă perioada
al lui Mihail Sadoveanu adresat Ivănuş, Tiberiu Iuhas, Ioan Sz. Kiss, anilor 1950-2008 şi abordează pro-
“fraţilor” de la “Libertatea noastră”, Gyula Kollányi, Gheorghe Kovács, blematica literaturii, domeniul fapte-
un mesaj al lui Victor Eftimiu, dar şi Lucian Magdu, Emilian Martin, Ghe- lor de cultură, viaţa şcolii, precum şi
imagini ale unor “locuri româneşti” orghe Martin, Gheorghe Mészáros, evoluţia demografică a minorităţii ro-
din Ungaria. Gheorghe C. Mihăiescu, Doina Mi- mâne.
Desigur, cel mai larg spaţiu i se sarăş, Ilie Moldovan, Stella Nikula, Volumul are patru capitole. Pri-
acordă revistei “Foaia românească”, Gheorghe Nistor, Teodor Oltean, Şte- mul reprezintă o sinteză a literaturii
săptămânal al Uniunii Culturale a Ro- fan Oroian, Endre Pálffy, Gheorghe românilor din Ungaria. Sunt prezen-
mânilor din Ungaria care apare la Jula Petruşan, Petru Popuţa, Mihai Purdi, tate date privind situaţia demografică
şi care are viaţa cea mai lungă şi acti- Ana Radici Repisky, Vasile Roxin, Eva a românilor, prezenţa acestora în câ-
vitatea cea mai vizibilă. Titlul de acum Ruja Bányai, Gheorghe Ruja, Livia teva “oaze de românitate”, respectiv
nu a fost întotdeauna acelaşi. Autorul Santău-Stănescu, Gheorghe Santău, localităţile preponderent sau parţial
monografiază drumul parcurs până Ervin Sass, Petru Silaghi, Ecaterina româneşti< Cenadul Unguresc, Băta-
azi< etapa “Libertatea noastră” (1951- Tiritean, Marius Turcu, Vilmos Ván- nia, Bichişciaba, Apateu, Micherechi,
1956, Jula şi Budapesta)> etapa “Foaia csa, Ana Varga. Gyula (Jula), Otlaca Pustă, Aletea, Be-
noastră” (1957-1971 – perioada bu- Autorul urmăreşte şi contactele deu, Chitighaz, Crâstor, Ciorvaş, Pe-
dapestană şi 1971-1991 – perioada directe ale “Foii româneşti” cu per- terd, Pocei, Săcal, Seghedin, Jaca, Leta
julană)> etapa “Noi. Românii din Un- sonalităţi din ţară, cărora li se cere Mare. Descreşterea este considerată
garia” (1991-1997) şi, în sfârşit, etapa colaborarea sau care poposesc printre “alarmantă şi deloc încurajatoare”,
“Foaia românească” (1998-2004). românii din Ungaria, începând cu M. “primejdioasă pentru destinul şi vii-
Despre lungul, dificilul şi valoro- Sadoveanu, aflat în trecere prin Un- torul unei comunităţi” şi se dau com-
sul drum pe care l-a parcurs “această garia spre Berlin. Victor Eftimiu oferă parativ cifre (p. 10) din care amintim
tribună a slovei româneşti” care este spre publicare poezia Ceardaş. Euse- doar anii 1900 (29.975 de români) şi
“Foaia românească”, autorul consem- biu Camilar vizitează redacţia, unde 2001 (8.483). Se aminteşte faptul că
nează cuvintele profesorului Gh. Pe- lasă proza Toader Calapăr. Urmează la 1860, în Budapesta numărul româ-
truşan care spunea la a 40-a aniversare apoi un şir de personalităţi, scriitori, nilor depăşea 100.000, în timp ce în
că “uneori flacăra ei a luminat, alteori academicieni care poposesc în re- 2001 s-au înregistrat doar 8700 (p.
a pâlpâit, dar nu s-a stins” (p. 32). Re- dacţie< Dimitrie Macrea, Sabin Dră- 14). Întârzierile şi coagularea dificilă
vista a avut un parcurs greu, lovin- goi, acad. Emil Petrovici, acad. Al Ro- a unei literaturi performante au drept
du-se de mentalităţi şi ingerinţe ostile, setti, Aurel Rău, Ion Horea, Alexan- cauze< izolarea românilor de patria
dar a reuşit să păstreze “o indepen- dru Căprariu, Veronica Porumbacu, mamă, lipsa unei intelectualităţi com-
denţă şi o verticalitate demne de Franyó Zoltán, Dan Deşliu, Ion Brad, pacte, lipsa în anumite perioade a pre-

152
septembrie 2010 CROnIC{ Poesis interna\ional

sei şi a personalităţilor marcante etc. limba maghiară, dar şi ca ţesătură de multiculturalismului, respectul pen-
Autorul însă nu se mulţumeşte să nu- motive din literatura populară româ- tru valorile comune, pentru dreptul
mească, la modul facil, drept cauză nă, maghiară şi universală. la diferenţă şi pentru cultura majoră
doar forţa absorbantă a majorităţii, ci În capitolul al III-lea sunt prezen- a ţării vecine, alături de care îşi află
identifică şi cauze interne printre care< taţi autorii români din Ungaria (Petru loc şi cultura minorităţii româneşti
complexul minoritarului, “etnobisni- Anton, Maria Berenyi, Lucia Borza, de acolo.
sul” (intrarea neromânilor în insti- Ana Crişan, Alexandru Hoţopan, Ilie Rod al unui condei elevat, entu-
tuţiile autoguvernărilor locale ori Ivănuş, Lucian Magdu (“cel mai ori- ziast, cartea este o descriere obiectivă,
naţionale), autodivizarea românilor ginal poet din comunitatea româ- o sinteză exactă, detaliată, a jurnalis-
în grupuri concurente prin apariţia nească din Ungaria” – p. 237), Ghe- mului şi a literaturii românilor din
revistei “Cronica”, născută “ din orghe Petruşan, Ioan Popon, Petru Ungaria, cu numeroase sugestii de ur-
ambiţii deloc constructive” etc. La Popuţa, Vasile Roxin, Ana Radici, mat. Ea poate deveni un prag, consti-
acestea se adaugă şi o teamă nejusti- Gheorghe Santău, Ana Varga) şi au- tuindu-se într-un moment decisiv în
ficată de a nu trezi resentimentele ma- torii maghiari de expresie română< coagularea şi dezvoltarea pe trepte su-
jorităţii, adică ceea ce Ion Druţă, în Gáldi László, Domokos Sámuel, Pál- perioare a presei şi a literaturii din
Basarabia, numea “povara bunătăţii ffy Endre, Miskolcz Ambrus, Farkas
noastre”. Autorul invocă aici şi cauzele Jenő. Ungaria, contribuind, fără îndoială,
de care se fac vinovaţi românii de din- Autorul identifică o temă extrem la includerea creatorilor de cultură şi
coace de frontieră. Este vorba despre de interesantă şi bine reprezentată a de literatură de aici în spaţiul cultural
dezinteresul lor pentru creaţia literară liricii locale, în subcapitolul intitulat românesc. În acelaşi timp, este un bi-
din comunitatea românilor din Un- Complexele minoritarului în lirica ro- lanţ şi o platformă certă pentru posi-
garia. Iată câteva întrebări acide< “Ce mânilor din Ungaria (pp. 73-80), în bile, nu prea îndepărtate, surprize.
a făcut literatura română din Româ- care desluşeşte “cântecele fără ţară” Asemenea cărţi sunt fertile pentru
nia pentru creatorii conaţionali din ale unei colectivităţi dezorientate şi creaţie, generează emulaţii construc-
Ungaria? Câţi din autorii români din răsfirate, care nu-şi regăseşte nici mă- tive şi chiar dacă, deocamdată, nu
România cunosc creaţia literară a car sentimentul de solidaritate prin consemnează personalităţi de mare
confraţilor din ţara vecină? Câţi re- limbă. Extincţia lentă este surprinsă anvergură, fundamentează viitoarele
dactori de presă literară şi-au deschis în viziuni apocaliptice. Strigătul fără posibile rezultate şi performanţe. In-
paginile spre literatura românilor din ecou al unui grup care nu-şi regăseşte dispensabilă culturii române, ea ono-
Ungaria? Câţi din autorii deja validaţi idealul este cel mai profund filon al rează în egală măsură cultura ţării ve-
de publicul comunitar din Ungaria liricii româneşti din Ungaria. cine. Pe de altă parte, ea ridică pro-
fac parte din asociaţiile profesionale Ultimul capitol prezintă ilustrativ blema unor cercetări tot atât de te-
din România, asociaţia de scriitori ori o suită de texte comentate, poezie şi meinice despre viaţa culturală a ro-
cea a ziariştilor? Câte din dicţionarele proză, care oferă mai ales cadrelor di- mânilor din celelalte zone extrafron-
apărute în ultima vreme recuperează dactice, adevărate modele de inter- taliere, pentru integrarea lor în tezau-
şi nume ale autorilor români din Un- pretare a textelor literare. rul spiritualităţii româneşti, în
garia?” (pp. 18-19). Întrebări retorice, În sfârşit, autorul include, în ace- condiţiile în care nu intensitatea gla-
desigur, dar cu adresă. laşi spirit comparativ, o antologie de surilor contează, ci forţa adevărului,
În continuare se face o radiografie texte poetice semnate de autorii iar graniţele nu mai sunt resimţite ca
a genurilor reprezentate în presă şi în menţionaţi. De precizat că nivelul va- limite, ci doar ca semne.
diferite tipărituri, respectiv poezia, loric al textelor selectate nu este cu În final, despre autorul cărţii, prof.
proza, istoria şi critica literară. Auto- nimic mai prejos decât al celor din univ. dr. Cornel Munteanu, critic şi
rul realizează un studiu amănunţit al ţară. Iată, spre exemplificare, acest po- istoric literar, câteva precizări. Acti-
relaţiei dintre presă şi scriitori, urmă- em semnat de Vasile Roxin (1944- vează în cadrul Facultăţii de Litere a
rind paginile rezervate literaturii din 2007)< “Au trecut zilele concentrate Univesităţii de Nord Baia Mare, dar a
periodice, din presa ocazională şi din în clipe, / Nu ne mai ţin puterile ne- fost şi lector de limba şi literatura ro-
cea specializată, care au publicat< poe- văzute, / Ne-a uitat şi Crişul în cur-
zie, proză, reportaj, istorie şi critică gerea-i eternă. / Şi totuşi, / Liniştea mână la Catedra de Filologie Română
literară, memorialistică, studii de li- pereţilor te păstrează, / Imagini vechi a Universităţii ELTE Budapesta în pe-
teratură, eseuri, jurnale, studii, cer- apar în fumul de ţigară, / Şi-n tăcerea rioada 1994-1999, respectiv 2001-
cetări etc. iernii încremenite, / Te îmbrăţişez cu 2005. Este autorul volumelor de cri-
Capitolul al doilea este rezervat tot văzduhul, Cu şoapte lungi de pri- tică şi teorie literară< Marin Preda –
povestirii populare, un gen care a dis- măvară.” (Cântec de iarnă). Fascinaţia iubirii, apărută în 1996,
părut la finele secolului trecut şi care Cele două volume ale lui Cornel Romulus Guga – Polifonia unei voci
a avut un rol decisiv în păstrarea lim- Munteanu au la bază o documentare (1998), Pamfletul ca discurs literar
bii române. Trei mari povestitori po- solidă. Rigoarea ştiinţifică nu exclude (1999, Laurenţiu Fulga – monografie
pulari, Mihai Purdi, Vasile Gurzău şi pasiunea, acribia datelor nu risipeşte (2001) şi Lecturi neconvenţionale
Teodor Şimonca, au fost înregistraţi căldura frazei, autorul fiind solidar (2003). A activat în oraşul Satu Mare
şi publicaţi în intervalul 1968-1982, atât cu documentul cât şi cu perso- ca profesor de liceu în deceniul ante-
textele lor în formă dialectală locală najele fenomenului cultural abordat, mergător Revoluţiei, dar şi după Re-
fiind utile pentru studiul interferenţei cu truditorii literelor româneşti din voluţie, până la îmbrăţişarea carierei
lingvistice dintre limba română şi Ungaria. Răzbate spiritul european al universitare.

153
Singură’n cameră la hotel “Select”

1 . Mă aflu în maşină alături 3. De ce mă prezintă Marin Mălaicu-
de Gavril Ţărmure. Stau
ca de obicei pe locul mortului. Venim
de la Sângeorz, de la Muzeul de Artă,
excelent încastrat în peisajul bistriţean,
Hondrari la lansarea volumului meu,
Autobuzul cu cocoşaţi, reeditat la edi-
tura Charmides – un cadou pe care li-
l datorez lui un cristian şi lui Gavril
nora Iuga
că până la Coşbuc eu nu citisem nici o
poezie. Să-mi fi marcat Coşbuc poezia,
fără să-mi dau seama? Ce legătură o fi
atunci cu Sylvia Plath, cu care m-a com-
parat Mircea Ivănescu, cu Rimbaud,
unde am asistat la lansarea noii ediţii a Ţărmure –, numindu-mă tot timpul cu care m-a comparat MRP, cu Artaud,
volumului Cerul din burtă de Ioana doamna Nora Iuga, de ce vrea să-mi cu care am fost comparată în Germa-
Nicolaie. Nici o deosebire dintre o lan- amintească bariera lăsată între mine şi nia. Dar am început să vorbesc despre
sare berlineză şi una autohtonă. Ioana ei. “Eu nu sunt doamna Nora Iuga, ridic mine şi asta îmi creează dezavantaje.
ne asigură că şi-a comandat destinul glasul, sunt poeta Nora Iuga, cine l-ar Tu ai fost în anii ’90 iniţiatorul Festiva-
încă din copilărie şi nu s-a îndoit ni- prezenta pe Mircea Ivănescu pe scenă lului de Poezie de la Bistriţa, nu? Şi uite,
ciodată că nu va reuşi să-şi impună ta- numindu-l domnul Mircea Ivănescu?”. după 15 ani, zău că nu ştiu de unde gă-
lentul, să-şi atingă idealul, să cunoască 4. Privesc dealurile împădurite în zare şi seşti atâta energie să convingi, să scoţi
lumea şi lumea s-o cunoască... Am avut depăn amintiri cu Gavril Ţărmure... bani, iar noaptea la 12, la ora vinului,
impresia că şansa nu intră în calculul “atunci când am citit cu Angela şi cu să cânţi şi să reciţi versuri de Muri.
ei. Curios. Dinu Abăluţă, era şi Mady, parcă şi Io- 5. De ce nu mai rămâneţi şi mâine? Am
2. Îl întreb pe Ţărmure cât mai avem va, Baghiu, oare… la Bistriţa aia veche, venit azi la Sângeorz numai pentru tine,
până la Hotel “Select”. Mi-e frică să nu când a fost asta, parcă prin ’96. Încep fiindcă în ultima vreme am început să
întârzii la gară. Plec cu o zi mai devre- să le încurc, atunci a avut loc “la que- mă cam simt în plus. Ştii doar că am
me. E pentru prima oară că mă simt relle” dintre Angela şi Iaru pe tema “ne- fost singura tăiată din recitalul de poe-
stingheră printre poeţii tineri, deşi pe cesităţii dogmei pentru artist”? Atunci zie fiindcă programul se prelungise
unii îi cunosc... numai pe Octavian So- am vizitat casa lui Coşbuc şi casa lui prea mult şi avusesem şi lansare, deşi
viany şi pe Miruna Vlada îi simt de-ai Rebreanu şi un scriitor tinerel, i-am ui- la alţii măsurile nu au fost la fel de dras-
mei. Până şi Miruna întreabă mirată< tat numele, a scris la gazetă că “poetul tice. Ce-am avut şi ce-am pierdut. Mi
“Oare de ce toţi ne evită?”. Mă suspectez preferat al Norei Iuga e George se face ruşine că încep să mă compar.
că eu sunt de vină. Am 80 de ani. Coşbuc”, fiindcă declarasem cu emoţie Sunt ridicolă!

154
septembrie 2010 ~nSEMn{RI Poesis interna\ional

6. În ciuda micilor spine iritative specifice compasiune, urmărind scenarizarea
poeţilor, trebuie să recunosc că festi- poemelor din Marii oameni ai revo-
valul de la Bistriţa continuă faima pri- luţiilor de Octavian Soviany, în regia
melor ediţii, deşi este cu totul alt festi- inteligentă şi îndrăzneaţă a lui Marcel
val, alt limbaj, alte valori. Îmi închipui Ţop. Interpretul a fost pur şi simplu ge-
că mă consideri nostalgică, dar îmi nial, acel Iulian pirpiriu, mim, balerin,
amintesc ce frumos suna acel trombon recitator, magician, a fost pandantul
pe care-l mânuiai ca pe un flaut. perfect la un asemenea text.
7. Partea muzicală a fost şi de data asta 11. Sâmbătă seara, în acceleratul de Bu-
la înălţime> ştiu că tu eşti “Şeful secto-
rului muzică”. Cristina Radu m-a fas- cureşti, stau în cuşetă de vorbă cu Cri-
cinat cu vocea ei de soprană dramatică> stian, ţine o carte cartonată de mate-
remarcabili, de altfel, şi instrumentiştii matică în mână, are păr buclat castaniu,
Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu ochi foarte negri. Vine la Bucureşti să
şi Răzvan Dragnea, m-aş fi lăsat tele- dea admitere la facultate. Îmi povesteşte
purtată de acel pian, ore în şir, prin lu- despre liceul Andrei Mureşanu, despre
mile lui Liszt, Beethoven, Prokofiev şi atracţia unora pentru matematică, a al-
Enescu. Ce lucruri minunate faceţi voi tora pentru română. Îmi spune că el
aici, tu şi cei tineri. Marin Mălaicu- nu resimte atât de acut bariera asta,
Hondrari face o treabă bună şi deloc vorbim despre predispoziţiile intelec-
uşoară, mai ales când ai de ales între tuale ale fetelor spre deosebire de ale
atâtea talente şi între atâţia prieteni. băieţilor, vorbim despre un regim de
Totuşi m-am mirat cum de în acest viaţă sănătos, râdem uşor ironic, vor-
context “select” (doar am fost cazaţi la bim despre hieroglife, despre Cham-
Hotel “Select”) nu şi-au aflat locul Elena polion, despre marele faraon Echnaton
Vlădăreanu, Andra Rotaru, SGB, Oana şi deodată o aduce în discuţie pe pro-
Ninu, Khasis, Moni Stănilă, fraţii Va- fesoara lui de română, Camelia Toma.
kulovski ş.a. E greu să împaci pe toată De la Cristi aflu că această femeie cu
lumea, ştiu. Mă bucur că l-am văzut pe
Dan Coman> a venit de la Solitude de părul roşcat – în amintirea mea – nu
dorul copiilor, aşa mi s-a spus. Nu-mi este nici pe departe contabila care ne
iese din minte Ioana Bradea. Parcă vine decontează biletele de tren, nu este doar
dintr-o altfel de lume, pe care am ui- o profesoară foarte competentă, dar
tat-o sau n-o cunoaştem încă. Dintre conduce şi cea mai bună echipă de tea-
cei care au citit poezie, cel mai mult m- tru a elevilor din zona Bistriţei, conduce
a impresionat Raluca Ciochină, o fată şi un cenaclu, a publicat până acum
extraordinară cu o voce personală care vreo două romane, se implică, dăruin-
dă clasă marilor favorite. Mi-a plăcut du-se, cu toată ştiinţa şi sensibilitatea
şi tânărul Daliş. Sper să meargă înainte ei, ca să-i apropie pe deţinuţi de artă şi
pe drumul lui. În poezia tânără, mai să le arate că ficţiunea e faţa frumoasă
ales în cea feminină, prea se scrie uni- a realităţii şi să-i facă să se simtă oameni
form, poate’s nedreaptă, dar când aud demni de ceva mai bun... Oare de ce a
poetele en vogue citind, parcă trec prin trebuit să aflu cine e Camelia Toma
faţa mea turme nesfârşite de oi. Iartă- abia în tren de la un necunoscut, acel
mă, dragă Gavril, dar nu sunt în cea Cristi de 18 ani, cu capul plin de idei,
mai bună dispoziţie. Îmi place să ob- cum mai ştiu eu nişte Cristi, ce-i drept
serv că Miruna Vlada încearcă altceva. foarte rari, care se spetesc să urnească
A găsit un drum nou pe care trebuie să mi-am găsit adevăraţii prieteni, unde
stăruie. apatica noastră lume balcanică. A, da,
am văzut ochi şi zâmbete care îmi ară- Camelia Toma are şi o fată, Ana, care
8. Vorbesc de o oră întruna, ţi-am făcut tau că mai pot fi iubită? La penitenciar. nu se desparte niciodată de aparatul
capul calendar. Mi-a plăcut mult mu- M-a prezentat Claudiu Komartin> foto, care vede lumea în forme şi culori,
zeul şi dezordinea artistică a curţii cu Claudiu ştie nu numai să scrie şi să re-
cite bine, ştie şi să prezinte. Are stil. Nu fata cu afişele, pliantele, semnele de
grămada de acareturi şi pisica neagră, carte, cu jucăriile ei minunate.
ascunsă printre frunze mari, verzi, de pot să uit sceneta, o scurtă bucată de
dovleac. Îmi pare rău că plec, îmi pare viaţă din traiul zilnic al puşcăriaşilor, 12. Ajung acasă. Sunt puţin obosită. Mă
rău că n-am să-i ascult pe Mircea Căr- interpretată chiar de ei. O lecţie de cum gândesc la Colocviul de la Alba-Iulia
tărescu şi pe Octavian Soviany, pentru poţi să fii viu şi adevărat, atunci când de acum două săptămâni... acolo n-am
mine doi scriitori de care mintea şi su- nu ţii morţiş să faci artă. Fără îndoială locuit la hotel “Select”, dar tinerii ăia
fletul meu se bucură la orice oră... dar că la această reuşită, Camelia Toma şi complet necunoscuţi trăgeau de mine
e ceva care îmi spune că n-am să mai Claudiu au pus suflet, nu glumă. să vin la masa lor. Curios. Te pomeneşti
vin niciodată la Bistriţa. 10. Ce să fac, probabil că pasiunea mea că iar m-am dat în stambă şi o tânără
9. Ştii care a fost singurul loc unde m- dintotdeauna pentru scenă m-a făcut poetă mă povăţuia că ar trebui să învăţ
am simţit înţeleasă pe limba mea, unde să trec de la râs la plâns, de la ură la să-mi ţin rangu’ şi... gura.

155
Ioan Radin

Ioan Radin (1945-2010), prozator, traducător. Studii< şcoala generală şi liceul la Şcoala
Medie nr. 8, cu limbă de predare sârbă din Timişoara> urmează cursurile Facultăţii de
Filologie, la început la Timişoara, apoi la Cluj-Napoca. Colaborează la< “Orizont”,
“Tribuna”, “Echinox”, “Vatra”, “Luceafărul”, “Ateneu”, “Luceafărul”, “Steaua” etc.
Volume publicate< “Aventurile tânărului Serafim”, Cluj, Editura Dacia, 1976> “Schiţă
de portret”, Bucureşti, Cartea Românească, 1988> “Ghid de conversaţie român-sârb”,
Iaşi, Editura Polirom, 2002, ediţia a II-a, 2005, ediţia a III-a, Brumar, 2009.
Traduceri< Harms Daniil, “Un spectacol ratat”, proză scurtă, Iaşi, Editura Junimea,
1982> Milisav Sevic, “Pâine şi frică”, roman, Bucureşti, Editura Nemira, 1996, Sebastian
A. Corn, “Quirinal ave 2428”, roman, Belgrad, Editura Prosveta, 1996> Ivan Cvetanović,
“Piciorul femeii, gâtul lebedei”, poezie, trad. sub pseudonimul Antonie Şemineanu,
Bucureşti, Editura Europoint, 1996> Radomir Uljarevic, “Pământul făgăduinţei”,
Bucureşti, Editura Du Style, 1997> Ljubiša Didić, “Călăreţii Sfântului Gheorghe”, poezii,
Timişoara, Editura Helicon, 1997> Srba Ignjatović, “Când eram cu toţii Tito şi alte
povestiri”, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 1997> Zdravko Krstanović, “Povestiri din
Infern”, proză scurtă, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 1997> Radomir Andrić, “Icoana
românească/ Rumunska ikona”, versuri, ediţie bilingvă, Timişoara, Editura Augusta,
1998> Danilo Kiš, “Grădina, cenuşa”, Bucureşti, Editura Univers şi A treia Europă, 2000>
Daniil Harms, “Un spectacol ratat”, prefaţă Dan Culcer, Bucureşti, Editura Paideia,
1997, reeditare, 2007> Miloš Crnjanski, “Lirika Itake / Lirica Itakăi”, versuri, Timişoara,
Editura Brumar, 2007> Miloš Crnjanski, “Jurnal despre Čarnojević”, versuri, Timişoara,
Editura Brumar, 2007> Miloš Crnjanski, “Strazilovo”, versuri, Timişoara, Brumar, 2007>
Jovan Zivlak, “despre gaide”, versuri, Timişoara, Brumar, 2009
Volume colective, antologii< “Arhipelag”, 1980> “Hipocrate se amuză”, 1980> “Proză
satirică românească”, 1982> “Erkundungen”, II, “rumänische Erzähler”, Berlin, 1985>
“Cultura memoriei în Europa Centrală”, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2005.
A scris scenariile TV< “Nouă secvenţe din interior”, 1992> “Oficiul poştal”, 1992. Premii
literare< Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut în proză (1976)> Premiul Asociaţiei
Scriitorilor Târgu Mureş pentru traduceri (1982)> Premiul Asociaţiei Scriitorilor
Timişoara pentru traduceri (2000)> Menţiune la concursul APTR pentru scenarii (1992).
156
Primăvara la Timi;oara
2009. La aniversară

I es, adineaori, din librărie şi pornesc spre Piaţa
U.
Ulicioara, în vechiul centru, baroc, al oraşului, e
înţesată, ghiftuită de cele mai percutante modele de
maşini (ca în visele lui FTM). Nu poţi, ca pieton, să circuli
Ioan Radin
(parcă aşa se spune...) şi reciprocă, se sorb unul pe celălalt
din ochi. Nu aş fi vrut să-i deranjez. Va trebui să mă in-
terpun, să mă strecor, să mă ating de careva, în scurta
mea trecere pe acest trotuar.
De ea nu m-aş atinge, deja îi simt parfumul greu, prea
decât pe trotuarul strâmt – şi acesta în bună parte agresat consistent şi persistent desigur< să am, acasă, vorbe?! S-
de limuzine, care preferă să-şi parcheze coada peste bor- o las, Doamne fereşte, gravidă, aşa cum e, avidă?! Şi-apoi,
dură, pe spaţiul pietonabil. stă rezemată de vitrină, dacă o ating mai tare s-ar putea
Până să ajung în Piaţă nu aveam de străbătut decât face ţăndări, şi una şi cealaltă. O să trec mai aproape de
vre-o zece paşi pe sus-numitul trotuar. Aş fi parcurs fără dumnealui. Ba, o să-l şi ating, ceva mai sănătos, cu umărul<
probleme această ultimă secvenţă de drum, dacă între n-am încotro! Să-l trezesc, poate, din periculoasa transă.
timp nu s-ar fi produs marea revoluţie. Dar, s-a produs. Îl ating, uşor, cu umărul, destul cât să-l clintesc. Şi-
Şi, se pare, e o revoluţie permanentă. mi văd, printre ei, de drum.
La câţiva paşi de librărie, pe trotuarul, cum spuneam, – Ce-i, nene, n-ai loc de mine? – se răţoieşte. Dânsul<
destul de strâmt, în drumul meu spre Piaţa U., văd că tre- bărbătuşul.
cerea se strâmtează şi mai mult< o pereche de tineri, un – Păi, – zic – aţi blocat trecerea. E aşa de greu să te
el şi o ea, stau şi flirtează, fumând. Ea, rezemată de vitrina dai oleacă la o parte? Ce, pe-aici nu se trece? Trotuarele,
dughenei la care, de bună seamă, e vânzătoare (AM- doar, sunt pentru pietoni.
STERDAM PHOS, strălucea, zi şi noapte, firma dughenei, Se holbează la mine ca la unul căzut de undeva, din
bâzâind în cor cu ţânţarii ce-o asaltau) – vitrină înţesată lună, din cer.
cu tot felul de oglinjoare, biluţe, cureluşe, lănţişoare şi fe- – Da de ce n-ai zis „pardon”, să-ţi dăm voie să treci?!
lurite gablon\uri sclipicioase – cu pieptul aţâţat şi cu o – Da de ce să-mi dai voie matale să trec printr-un
lungă ţigară între buze. El, în dreptul ei, la cealaltă margine spaţiu public?! Poate vrei şi-o cerere scrisă?!
a trotuarului, rezemat uşor de capota unui balaur negru, Cei doi mă privesc intrigaţi. Bărbătuşul<
fumează aşijderea< ba chiar încearcă să pufăie cerculeţe,
– Da ce, eşti vreun nostalgic comunist?!
dar cerculeţele (reminiscenţe baroce) se destramă în vânt,
nici măcar nu-i vânt, e o briză uşoară, brizantă, ce-i drept. La asta n-am replică. Rămân siderat, cum se zice.
E briza parfumată dinspre Piaţa U., de unde se aud (Sau sideral? Nu sunt sigur!) Încerc, totuşi, să găsesc un
rafalele coaselor electrice< o mână de cosaşi, desfăşuraţi răspuns. Pentru el. Şi încerc să nu mă enervez, sau să iz-
ca un pluton de puşcaşi marini înaintează agale, dar ferm, bucnesc în râs. Sau, şi una, şi alta, deodată. Să-i fi spus
pas cu pas, pe scuarul Pieţei< au îmbălsămat atmosfera, oare<
aroma ierburilor cosite, proaspătă, năboieşte pe străduţele – Da, domnule< sunt un nostalgic! De când m-am
ce pornesc din Piaţa U., ca nişte raze solare, se răspândeşte născut sunt. De când mă ştiu.
mireasma ca într-un pastel despre fânul de curând cosit.      Nu, cum să-i spun aşa ceva? E prea tânăr. De ce să-i
Cei doi însă flirtează duşi, fumează, se pare că nu au stric pofta de viaţă? Şi-apoi, oricum nu m-ar fi auzit< re-
organ pentru asemenea miresme. luaseră firul. Flirtul. Redevenisem, adică, inconsistenta
Bag sama că discută lucruri capitale, de vreme ce nu entitate.
par să observe apropierea unui pieton de rând, în per- Şi, atras tot mai tare de efluviile dinspre iarba de cu-
soana mea. Deci< răresc paşii, ca să le dau timp< unul rând cosită, am abandonat şi eu, ca un înţelept, gâlcea-
dintre ei ar trebui, totuşi, să observe mogâldeaţa ce se va.     
apropie, să-mi facă loc, să trec şi eu în mod civilizat pe Iată de ce zăbovisem ceva mai mult pe trotuarul acela
lângă ei. Dar, nu< sunt o inconsistentă entitate. Chiar ca strâmt, pe care oricum trebuia să-l trec. Apoi am făcut în
atare, trebuie să-mi continui traseul. Să cobor de pe tro- linişte cei câţiva paşi< `n faţa mea s-a deschis, deodată,
tuar pe drumul, ce-i drept, de câteva ori mai larg, nu-i larg, Piaţa U. Iar bobul de zăbavă îmi sporeşte bucuria
chip, haita  de maşini acoperă totul. Să trec printre cei clipei.
doi, fără să mă frec de vreunul, nu merge< trotuarul e, Iată, am ajuns< acum şed liniştit pe o bancă, ascult
cum aţi reţinut, îngust, spaţiul dintre cei doi de asemenea< zumzetul coaselor, mă las învăluit de aburul ierburilor
aproape coitus. secerate, de pe acoperişuri se înalţă stoluri de porumbei,
Tuşesc semnificativ, doar-doar le-oi atrage atenţia. planează lin şi coboară pe pajiştea verde, ciugulesc în ur-
Nu, nu sunt perceput. Fascinaţia lor e totală, devastatoare ma cosaşilor.
157
Poesis Interna\ional
- magazin literar cu apari\ie trimestrial[ -

Materialele se pot trimite pe adresa redac\iei
(Satu Mare - Strada Mircea cel B[tr]n nr. 15, cod 440012)
precum ;i pe adresa de e-mail
poesisinternational@yahoo.com
Cuprins
3 DUMITRU P{CURARU - Cum ar trebui s[ arate o revist[ de poezie `n vreme de criz[?
4 ION MUREŞAN - Destrămarea (un exerci\iu de croitorie)
5 CLAUDIU KOMARTIN - Ne-a p[r[sit un prieten ;i colaborator al revistei noastre< Ioan Radin

RADMILA LAZIć
7 Scriitură feminină> Consecinţe lirice> Žensko pismo> Lirske posledice
8 Metafizica amurgului> Metafizika sumraka
9 Cântec de vară> Letnja pesma
10 Voi râde oriunde, voi plânge unde-apuc> Smejaću se svuda, plakaću gde stignem
11 O, să fii singură> O alta> O, biti sama> Ona druga

13 РАДМИЛА ЛАЗИћ< “У односу на конзервативизам и слепи традиционализам да,
ја јесам субверзивна”
16 RADMILA LAZIć< “În raport cu conservatorismul şi tradiţionalismul orb da, eu sunt subversivă”

IOAN ES. POP
19 năneşti
20 nánfalva / năneşti

22 EUGEN CIOCLEA - Portret
24 Apel> Cina irodică> Regula jocului
25 Ce te mai poate încălzi> Love story> Site

26 SZABÓ LÁSZLÓ TIBOR - Bacchus

BENŐ ATTILA
27 (önszáműzetés)> (Kilométerkövek)> (cseberből jelenbe)

28 R{ZVAN |UPA - rela\ia poetică. terminus genera\ia 2000 Corpuri poetice (schi\ă de lucru)

31 NORA IUGA - Petrecerea de la Montrouge fragmente lirice

32 Ce i-a\i recomanda să citească unei persoane care nu are habar de poezie, dar vrea să se facă bine?

34 OCTAVIAN SOVIANY - Frumuse\ea care nu întristează

35 AURA MARU - apasă < fa\a avangardistă ;i reversul me;te;ugit

37 FELIX NICOLAU - Hiperliteratura – o noutate de când lumea

MIRT KOMEL
41 Nečlovek> Noman

42 BÁLINT PÉTER - Hangok csupán

47 Ce i-a\i recomanda să citească unei persoane care nu are habar de poezie, dar vrea să se facă bine?

DENIZ OTAY
49 ultima ta cămaşă singura mea rochie de mireasă
50 Femeia nordului> jurnal de pe linia de aşteptare> the heroin diaries sau plecarea de acasă

DAN SOCIU
51 Ennek az agynak minden szennye> Egyik napról a másikra> Mondták a tévében> A megvert nő>
Mi kell egy férfinek –
52 Uram, tégy erőssé> Uram, add nekem a rövid szoknya erejét> Miközben hülye hivatalnoknővel
veszekszem –

159
DANIEL CALABRESE
53 EL Despeñadero> A szikla

54 FARKAS GÁBOR - Vallását kereső hit

ILIE ZUBA:CU
56 Eu ;i trupul
57 Sunt om

KINDE ANNAMÁRIA
58 Várkisasszony> Felépül mégis

59 AUGUSTIN CUP:A - Răceala

62 JOHN BERRYMAN - “Dream Songs”

66 RADU VANCU - Metabolizarea Tradi\iei

69 DUMITRU P{CURARU - Moartea traduc[torului

73 DAN-LIVIU BOERIU - Lumea văzută din cre;tetul ghe\arului

USHA AKELLA
75 Iraq, where are your arms?> Yesterday’s poem
76 Today’s poem> Tomorrow’s poem> Miscellaneous> Tea for two

JORGE PALMA
77 Folyamatok> Parafernália> A hold születése
78 Ősz volt> Fizetések> És az eső nem hozott semmi újat
79 Nárcisszusz és a szemétdomb> Élni és epedni

80 CARMEN DOMINTE - Bye-Bye America

83 Georg Trakl în române;te

NICHITA DANILOV
85 Secolul XX> Anotimp> XX. století> Roční období

86 Trei tineri poe\i turci `n traducerea lui Claudiu Komartin
EFE DUYAN
87 Istoria îngropată a sărăciei> Trebuie să te întorci
GÖKçENUR ç.
89 Umbrele celui plecat> Laudă ciclului perfect al vieţii unui inginer de vârsta a doua căsătorit, având
un copil
90 Laudă acţiunii concrete a mâinii
YAPRAK ÖZ
91 Cântecul domnişoarei Lotus Alb>
92 Ploaie> Depresie

93 CONSTANTIN SEVERIN - La amada de esto (fragmentos) Novela

96 MIRUNA VLADA - Starea de (diz)grazie.

TIMO BERGER
98 Boogie du Bougie> Algerische Weise
99 Die Grenzen, einmal ausgesetzt> Treue Kunden> Der Discounterpapagei

160
100 Wir spielten endere spiele> Vor hunden> Spiele> Stadtranderholung> Allein unter Adlern
101 Der Druck der Evolution

GEORGE VULTURESCU - Other Poems from the North
102 Only the Stone Stops to Wait for Lightning
103 Dithyrambs. On the Stones of the North

104 ADAM J. SORKIN - “The Letter Does Not Need to Know Your Name”< George Vulturescu and His
Poetry

EDITURA TRACUS ARTE
106 “Regele dimine\ii”
107 “Od[ liberei `ntreprinderi”> “O seam[ de personaje secundare”> “Pu\in[ adrenalin[“
108 “Maratonul de poezie ;i jazz”> “Vine cineva”> “To\i sunt `ngrijora\i”
109 “Aerostate pl]ng]nd”

VASILE DAN
110 Karma> A könyvtár> Régi tanítómese> Arcok, arcok, az emlékképek> Kora reggel> Genezis
111 A víz veleje> Levegőbe öltözve> Áhitat> Soliloquii

112 Cinci tineri poe\i rom]ni tradu;i `n arab[
CONSTANTIN VERGIL B{NESCU
112 Holgar> Marele Lac
GABRIEL DALI:
114 lampa> daliile (IV)
DOMNICA DRUMEA
116 N-aş putea scrie despre> nu
COSMIN PER|A
116 ***> Seară cu iris în geam
RITA CHIRIAN
118 ***> ***

119 LIVIUS PETRU BERCEA - Poezia ca spa\iu sapien\ial

VIDA GERGELY
120 A holtak napja
121 Holtak naplója

122 DIANA MARINCU - Pacea care lipse;te - Arti;tii ;i Dalai Lama

124 CAMELIA TOMA - Inocen\a profetului

GEREVICH ANDRÁS
126 Roquebrune-Cap-Martin
127 Insomnie> Mama şi fiul> Getno> Primăvară
128 Roquebrune-Cap-Martin> Inszomnia> Anya és fia
129 Getno> Tavasz

NICOLAE AVRAM
130 cămăraş (I)> la someş (I)
131 la someş (IV)> federeii (I)> federeii (II)> mărgi (II)

DAVID BAKER
132 Spill
134 The Spring Ephemerals,
135 Hungry

161
136 Too Many
137 Florile efemere
138 Foame> Prea multe

140 CHRIS TANASESCU - “Listen and Sing” - A Response to “Spill” by David Baker

GEORGE ACHIM
143 Libertango> Un `ntuneric fierbinte ;i bl]nd
144 Libertango> Eine heiße und milde Dunkelheit

DEBRECZENI ÉVA
145 Álmatlanul> Ma semmire nem vagyok képes> A város éjjel
146 Akarlak> az a kis bizsergés> A május elszállt> Őrizem a kezeidet> Mâinile tale le păstrez

147 ȘERBAN AXINTE - Conflictul dintre opera romanescă ;i proiectul ei teoretic

151 IOAN NISTOR - Presa ;i literatura rom]nilor din Ungaria

154 NORA IUGA - Singură’n cameră la hotel “Select”

156 IOAN RADIN

157 IOAN RADIN - Primăvara la Timi;oara. 2009. La aniversar[

162
Tipar
“Informa\ia Zilei”
Str. Mircea cel B[tr]n, nr.15
Cod 440012
Satu Mare-Romania
Tel< 0261-735195
Fax< 0261-733643
www.informatia-zilei.ro