KITSCHEN: O analiză a kitsch-ului în bucătărie?

Traducerea: Lavinia HULEA, după Caroline CHAMPION Articol apărut în Cahiers de la Gastronomie, nr. 1, 2009, Editura Menu Fretin

Avalanşe de frişcă, valuri de caramel, rotunjimi, înălţare, monument dulce încununat de un mire şi o mireasă, veşnic surâzători, eterni ca piticii din grădină. Şi toate acestea pot să ni se pară extrem de kitsch. De ce însă? Deşi este uneori întrebuinţat ca sinonim al prostului gust..., termenul este departe de a se limita doar la această accepţiune şi nu trebuie înţeles ca o judecată de valoare. De altminteri, aşa cum bine a înţeles A. Moles, unul din teoreticienii majori ai noţiunii, „kitsch-ul există în fiecare dintre noi”. Termen versatil, a cărui etimologie este ea însăşi incertă... La o primă vedere, în bucătărie, totul poate să pornească de la o cutie de „vache qui rit” sau de la un bol de porţelan chinezesc. Chestiune de context. Mutată la New York, în vederea reconstituirii unei vitrine..., „la vache qui rit” din frigiderele noastre devine ultra kitsch. Pentru că este deplasată, ruptă de contextul său şi, mai ales, privată de necesitatea sa originară; acolo, ea funcţionează ca un semn care se traduce prin Franţa. Înţepenită între afişe cu Lillet şi Dubonet, lângă a franzelă şi un tirbuşon, aceasta se înscrie într-un ansamblu de locuri comune cu eticheta Franţa, amplasată în acel loc fără nici o legătură cu celelalte obiecte în afara celei cu ţara faţă de care se raportează. În aceeaşi manieră, ce poate fi mai kitsch decât restaurantul asiatic la Paris, cu decorul său de proastă calitate, un veritabil amestec de coduri fără nici un sens? Caracteristica principală a kitsch-ului va trebui deci căutată în raportul său cu contextul geografic şi/sau temporal. Totul se petrece prin deplasarea pe care kitsch-ul o operează şi prin care privează obiectul de necesitatea sa originară pentru a-l transforma în imitaţie. Din acest punct de vedere, este kitsch obiectul devenit semn pur, detaşat de sensul său, cu codul „dat peste cap”, desprins de context, pentru a fi întrebuinţat în varii locaţii.

Cu două observaţii. pătrunjel sau paprika. kitsch-ul nu are artist. termenul nu ar putea fi decât o metaforă. această reproductibilitate a obiectului de artă fără artist constituie una din primele forme ale kitsch-ului. de „tuşă artistică”. Ceea ce nu este fortuit: kitsch-ul este o noţiune intim legată de artele decorative şi de design-ul industrial. . o chestiune ce ţine de pătrunjel şi paprika? Arte decorative în bucătărie. de a-l detaşa de savoarea sa pentru a-l face să treacă la un statut pur decorativ – în numele unei anumite idei despre Artă. Artele frumoase în bucătărie: iată kitsch-ul! – detaşare ultimă. Utilizat în legătură cu o aromă. transpus în universul culinar. un soi de „ tuşă finală”. în acest din urmă exemplu. Ele constituie. kitsch-ul caracterizează în primul rând acele producţii de serie care. efectul kitsch se naşte în special din gestul straniu de a priva un condiment de necesitatea sa originară. totuşi noţiunile nu se suprapun. Am amintit în introducere: termenul nu este întrebuinţat aici în sensul larg şi axiologic. friptura noastră merită sfertul său de roşie-cireaşă.. în fapt. Care transformă pătrunjelul într-un element pur vizual. pentru a fi demn şi a scăpa de vulgaritatea cotidianului.. începând cu secolul al XIX-lea uzează de un grup de coduri artistice spre profitul consumului de masă. Această mediocritate. De aceea. Detaşare. cu cea a lui Thierry de Duve care a arătat modul în care kitsch-ul decurge iniţial dintr-o strategie industrială şi culturală care trece drept producţie fără autor. Deoarece. mai exact o imagine. Definiţie care funcţionează de minune cu exemplele noastre de decoruri „pe farfurie” şi alte „tuşe artistice”. Tuşe artistică deci. La origine. Fie că este vorba de statuete. este vorba de o modă care s-a răspândit în restaurante. aceste elemente nu intervin în savoarea mâncării şi nu sunt menite să fie mâncate. vorbim de o dorinţă de estetizare. decontextualizare a Artei cu majuscule. Pe de altă parte. Gest reprodus de mii de ori. şi care s-a transformat rapid în derizoriu şi prost gust. Paradoxul este evident. cu sfertul de roşie-cireaşă sau cu pudră de paprika? A priori. în acest sens. „Reintegrare barbară a consumului estetic în universul consumului banal” (Bourdieu): este vorba. dar fără artist. kitsch-ul va fi indisociabil de demersul de estetizare a cotidianului ce caracterizează societăţile burgheze. mai degrabă. al tablourilor. Deoarece. însă: pe de o parte.Există oare un kitsch gustativ? Din cele expuse se observă că exemplele noastre culinare au în comun faptul că decurg din efecte vizuale. în spatele „tuşei artistice”. o chestiune de vizualizare. kitsc-ul este. al obiectelor de toate genurile care reciclează un amestec de stereotipii care „fac Artă” în timp ce sunt complet lipsite de orice fundament artistic. Este cazul statuetelor. mai ales. kitsch-ul nu este oare. în decor artistic. la fel de kitsch ca şi umbrelele din hârtie care încă mai adăpostesc cuburile de ghiaţă de furtuni ipotetice! Acelaşi fenomen are loc şi în cazul paprikăi aşezate pe marginea farfuriei. „Simulacre sărăcite şi academiste”. devenită fetiş. Din acest punct de vedere. Contemporan cu dezvoltarea societăţii de consum şi cu progresul industrial. în fapt. de a accede la o demnitate suplimentară prin Artă. Analiza noastră se suprapune parţial. degradare a sensului: în ce constă necesitatea de a ne decora farfuriile cu „rămurica” de pătrunjel. Dacă există un kitsch al prostului gust.

Ce putem spune despre măiestria a cărei mărturie sunt celebrele „buturugi” – mobilier de la Plazza Athenee? Ediţia de anul trecut reproducea a comodă. Ele sunt un element integrat în mâncare.. putem. să-i cităm pe patiseuri ca Christophe Michalak. fără îndoială că în această superbă absenţă a raportului de necesitate dintre formă şi gust rezidă întregul kitsch al . ideea este departe de a fi de la sine înţeleasă. privat de sensul său şi de necesitatea sa originară (la Crillon nu există televizor) pentru a fi aşezat pe o farfurie imaculată. Când. aromele lor delicate dar puternice răspândindu-se brusc în gură. Nu este vorba nici de neglijarea importanţei modului de prezentare a mâncării. mici tuşe de culoare discret aşezate pe o scrumbie tocmai prăjită. amintind că. pe linia fetişismului estetic. acest Jambon Cornichon devine un prototip al kitsch-ului. Oh! Fără a reveni la cearta eternă a clasificării artelor sau a redeschide dezbaterile aupra celei de a zecea arte! Ci..Cea din 2009 este un „Covor roşu”. ne putem întreba dacă kitsch-ul nu se alătură snobismului. în jurul unui element atât de prozaic ca un platou TV? Desprins. kitsch-ul nu este departe. În acest caz.. hiatus magistral între gust şi aspect în favoarea unei hegemonii a efectului vizual. la florile de mărar ale lui Alexandre Bourdas. ele-însele extrase din codurile artei. însă. Aici. tocmai acest fetişism estetic face ca o anumită ramură a bucătăriei să îşi caute legitimitatea şi demnitatea într-un domeniu care îi este străin prin natură. simplu. Departe de noi. ridicol scris cu majuscule. dorinţa de a nega dimensiunea artistică pe care o poate atinge bucătăria. în secolul XX.. Să ne gândim o clipă.. de altfel. Într-un anumit stadiu. Este atât de răspândită şi astăzi deoarece întâlneşte anumite aspiraţii ale societăţii spre o sublimare a cotidianului prin Artă. Şi de a stabili un raport de necesitate între cele două noţiuni. florile nu au nimic dintr-o decoraţiune dulceag câmpenească.. adică reproducerea impecabilă a unei scări de palat! Decontextualizare. Punctul de joncţiune se realizează. oare? „Reintegrare barbară a consumului estetic în universul consumului banal”. nu este vorba despre kitsch. preluând ştafeta de la rabarbă pentru a revela abil gustul scrumbiei. Printre artiştii kitsch-ului. kitsch-ul a avut artiştii săi (care s-au jucat cu codurile kitsch-ului. Bucătăria care uită acest lucru se îndreaptă către kitsch. în egală măsură.Mai mult decât Artele frumoase degradate în versiune paprika.. un maestru bucătar ca Jean-Francois Piege introduce faimosul său „Platou TV” la Crillon. Exerciţiul culinar are tocmai această specificitate de a putea face legătura între frumos şi gustos.). inadecvare. Când decorul şi prezentarea sunt tot atât de alambicate ca denumirile mâncărurilor.... ar trebui să interogăm însăşi noţiunea de artă culinară.. Cu toate acestea. se află brusc în centrul unui decor şi accede la demnitatea de Artă Culinară. Şi. fără îndoială. de exemplu.. care duc logica la limita ei. o pregăteşte şi o completează. picioare şi mânere – veritabil niracol de execuţie care va rămâne întipărit în memorie. Artele frumoase. veritabilă mutaţie alchimică. începând cu filosofia greacă şi până în secolul XX. jambonul cornichon. frumuseţea mâncării participă la savoarea sa. Ori. Este aici o ultimă deplasare a codurilor artei spre profitul consumului cotidian. Şi. cu sfeşnic. în 2008.

„Arta de a trăi” sau „Arta fericirii”? Sau: cum se poate analiza bucătăria în lumina unui concept ce aparţine Artelor decorative. Adică.total kitsch. secure şi pitici de grădină (din nou piticii!). Decontextualizat? Fără îndoială. cu ilex. bucătăria îndrăzneşe câteodată să se joace în „curtea” artei. . Şi totuşi. „muncită” de o fascinaţie veritabilă faţă de Artele frumoase. „Artele mesei”. decontextualizat. a priori – nu a demonstrat în final necesitatea aplicării unui asemenea concept la domeniul gastronomiei? Tocmai deoarece.„buturugii” Michalak – atît de decorativă totuşi. Kitschen: „Artă culinară”. şi de ansamblul codurilor care aparţin acestora. analiza noastră . pornind de la un concept transpus. atât de distanţată de kitsch-ul „buturugii” tradiţionale în versiunea ei de prost gust.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful