You are on page 1of 5

Recuperarea Medicala – Definitie, scop;

Recuperarea este o specialitate clinico-terapeutica ce presupune abord interdisciplinar, cu specialitati


precum ortopedia-traumatologia, neurologia, neurochirurgia, reumatologia, geriatria-gerontologia,
cardiologia si chirurghia cardiovasculara, pneumologia, medicina dentara, medicina muncii si ergomonia
locului de munca, urologia, chirurgia cardiotoracica, chirurgia plastica si reparatorie, cu atentie deosebita
acordata recuperarii mainii chirurgicale etc.
Recuperarea medicala presupune sinonime precum reabilitarea, reeducarea functionala sau medicina
fizica.
Recuperarea medicala se bazeaza in analizarea, interpretarea si obiectivarea rezultatelor sale, pe valorile
unor bilanturi functionale, date ale masuratorilor precum podometria, analiza mersului, aprecierea si
inregistrarea miscarior coloanei vertebrale, ale articulatiilor membrelor.
Recuperarea medicala are drept scop mentinerea sau intretinerea (scop profilactic) nivelului functional
actual, recastigarea capacitatii functionale pierduta sau instalata ca urmare a bolii sau a unui traumatism,
disfunctionalitate care poate merge de la incapacitate, infirmitate, pana la handicap, scaderea gradului de
dependenta sau cresterea gradului de independenta functionala personala si raportata la mediu,
combaterea factorilor agravanti, crearea unor programe complexe de recuperare medicala, adecvate
diferitelor tipuri de patologie, individualizate, adaptate restantului functional si nivelului de asteptare a
bonavului (scop terapeutic/curativ si de recuperare medicala/functionala si reinsertie socio-profesionala si
familiala).
Obiectivul principal este acela de a creste independenta unei persoane in realizarea activitatilor de
autoingrijire, in activitatile sale de zi cu zi, profesionale-vocationale, casnice/domestice, familiale,
sociale, de agrement si petrecere a timpului liber sau recreationale. Secundar dar nu mai putin
important, este urmarita reinsertia complexa si redarea calitatii vietii asteptata de o persoana.

Evaluarea clinico-functionala a pacientului


Ca urmare a evolutiei unei boli sau in urma unui traumatism se poate instala un deficit functional,
sindromul disfunctional. Acesta se va incadra intr-un context evaluativ si evolutiv.
Clasificarea Internationala a Functionarii, Disabilitatii si Sanatatii ICF reprezinta o revizuire a
Clasificarii Internationale a afectarilor, dizabilitatilor si handicapurilor sau in engleza, International
Classification of Impairments, Disabilities and Handicaps (ICIDH) . Aceasta clasificare continea termeni
precum infirmitatea, incapacitatea si handicapul drept consecinte secventiale ale bolii sau
traumatismului suferit de o persoana.
Infirmitatea, defect anatomic, deficienta functionala, sechela sau in engleza impairment reprezinta orice
afectare, alterare, pierdere sau anormalitate a unei structuri sau functii. Se face referire atat la o pierdere
anatomica la nivelul unui segment sau organ, inclusiv intern, nu doar la nivelul aparatului NMAK, cat si
la o disfunctionalitate ce poate sau nu sa insoteasca afectarea sau pierderea unei structuri organice si este
localizata la nivelul unui organ sau sistem. Reducerea mobilitatii articulare, scaderea fortei musculare,
pierderea capacitatii de coordonare a miscarilor, scaderea sensibilitatii segmentare, scaderea abilitatii la
nivelul minii, pierderea unui segment de membru, chiar si a unei falage a unui deget, scaderea acuitatii
auditive, vizuale, sindromul de deconditionare fizica la efort, deficientele sau tulburarile de limbaj etc, pot
fi doar cateva exemple. Toate aceste aspecte care pot fi temporare sau permanente si reflecta prezenta lor
la nivelul organului lezat sau la nivelul sistemului disfunctional se manifesta in principal la nivel local,
mult mai putin si la nivelul intregului organism. Daca nu este definitiva, infirmitatea poate reveni la
stadiul de normalitate functionala.
Incapacitatea sau restrictia de activitate sau functie ineficienta, disability in engleza, reprezinta limitarea
(partiala) sau pierderea aptitudinii sau capacitatii (totala) de a executa sau performa o activitate
considerata a fi in standarde normale pentru un individ.
Incapacitatea este consecinta secventiala sau evolutiva a unei infirmitati si se refera la efectul pe care
aceasta il are (infirmitatea de la nivel de organ sau sistem), in termeni de performanta functionala si
activitate curenta, asupra individului. O astfel de persoana nu se poate deplasa urcand treptele scarilor
(incapacitate de locomotie), nu poate deschide o usa (incapacitate de dexteritate), nu se poate exprima
verbal (incapacitate de comunicare), are o scadere a acuitatii auditive (incapacitate auditiva), nu se poate
spala sau imbraca singura (incapacitate de autoingrijire), nu isi poate face aparitia in societate datorita
unei transformari nedorite si nefericite ale aspectului fizic si nu poate participa la evenimente care sunt
prevazute in fisa postului (incapacitate situationala) etc. De mentionat si faptul ca nu toate infirmitatile
evolueaza catre incapacitate. In schimb, orice incapacitate are la baza o infirmitate. Incapacitatea poate
evolua catre regresie si/sau reversibilitate sau catre progresie si/sau ireversibilitate. Ramane insa la nivel
de individ.
Handicapul, la fel si in engleza, reprezinta ultimul stadiu evolutiv al unui sindrom disfunctional.
Handicapul se caracterizeaza prin dificultatea unui individ care prezinta o infirmitate urmata obligatoriu
de o incapacitate de a realiza relatii normale cu societatea si mediul inconjurator. Aceasta anormalitate cu
mediul de viata al individului este apreciata prin raportarea la alte persoane de aceeasi varsta, sex, stare
civila, nivel de pregatire, vocatii, activitati sportive si recreative preferate etc (conditii familiale, socio-
profesionale si culturale). Important de mentionat este faptul ca o incapacitate se poate manifesta drept
handicap atunci cand individul interrelationeaza, interfateaza, sau intra in conflict cu mediul sau de viata.
El nu poate face fata normelor sau standardelor specifice si generale ale mediului sau de viata. Un astfel
de individ nu se poate manifesta normal plenar sau partial in familie, nu-si poate exercita abilitatile de
tata, de sot (handicap interrelational familial), nu poate participa la activitati sportive sau recreative
(handicap interrelational cu anturajul sau grupul de prieteni, handicap de socializare), nu se poate deplasa
singur sau nu se poate orienta singur, nu poate merge la si de locul de munca (handicap de deplasare, de
orientare), nu poate sa desfasoare aceeasi activitate prevazuta in fisa postului (handicap profesional), nu
se poate instrui (handicap educational) etc.

Factorii sau agentii fizicali utilizati sunt reprezentati de: termoterapia (terapie utilizand agentul termic)
cu varianta sa, hidrotermoterapia (sau baia terapeutica), electroterapia (curentul continuu si cei de putere
joasa si medie), la care se adauga diatermia (curentii de inalta frecventa, precum undele scurte si
ultrasunetele), magnetoterapia, fototerapia (RUV, RIR), laserterapia de joasa putere, masoterapia (terapie
prin masaj), kinetoterapia (terapie prin miscare) cu varianta sa, hidrokinetoterapia, hidrokinetoterapia,
mecanoterapia, manipularile si tractiunile, terapia ocupationala etc.

Curentul galvanic
Curentul galvanic este curentul continuu experimentat iniţial în terapia neuro-musculară de fizicianul
Galvani şi care se numeşte galvanoterapie. Este definită ca aplicarea unui flux neîntrerupt de electroni,
unidirecţional, a cărui intensitate rămâne constantă pentru un mediu conductor a cărui rezistenţă electrică
este şi rămâne fixă.
• Efecte biofiziologice datorate curentului galvanic.
Se manifestă cu maximă intensitate în jurul axului ce uneşte cei doi electrozi, fiind specifice fiecărui pol.
a) Efect analgezic, manifestat mai ales la anod, datorită acţiunii asupra receptorilor senzitivi ai durerii
din tegument şi asupra fibrelor nervoase senzitive. Anelectrotonusul se întâlneşte la intensităţi mari ale
curentului. Efectul analgezic-sedativ se mai explică şi prin efectul curentului asupra creşterii pragului
de sensibilitate a receptorilor periferici, asupra SNC şi asupra micro-circulaţiei locale.
b) Efect de stimulare, excitare manifestat la catod, realizează contracţii musculare ca urmare a acţiunii
curentului asupra fibrelor nervoase motorii. Catelectrotonusul este întâlnit la intensităţi mai mici ale
curentului.
c) Efect sedativ, datorat acţiunii asupra SNC, în urma căreia se constată o hiporeflexie osteo-articulară în
cazul aplicării formei descendente a curentului galvanic (cranial anod +, podal catod –).
d) Efect hiperemiant - vasodilatator - biotrofic, datorat activării vascularizaţiei locale dar şi cu efecte
asupra
circulaţiei generale. Asistăm într-o primă fază la vasoconstricţie urmată de o vasodilataţie reactivă
mai ales la polul negativ, aceasta producând eritem cutanat şi creşterea temperaturii locale. Efectul se
explică şi prin acţiunea asupra fibrelor nervoase vegetative vasomotorii care controlează circulaţia
superficială şi cea profundă.
e) Efect de reglare nespecifică neuro-vegetativă, în cazul aplicării în regiunea cervicală unde acţionează
asupra zonei reflexogene numită “gulerul Scerbac” şi acţiune de elecţie asupra tonusului vagal şi a
celui simpatic. Reactivitatea neuro-vegetativă este un element individualizat pentru fiecare pacient
supus galvanoterapiei.
• Modalităţi de aplicare practică a galvanoterapiei
1. Galvanizarea: constă în aplicarea a doi electrozi, de obicei metalici (Pb) sau din cauciuc
electroconductor, pe tegumentul regiunii de tratat, prin intermediul stratului hidrofil, realizând un circuit
închis. Dimensiunile electrozilor pot fi egale şi adaptate regiunii de tratat, caz în care metoda se numeşte
tehnică bipolară (anodul şi catodul exercitându-şi efectele simultan), sau se pot aplica electrozi de
dimensiuni inegale, caz în care densitatea de sarcini electrice se concentrează în electrodul de dimensiuni
mai reduse, devenit astfel electrod activ cu efecte în funcţie de polaritatea aleasă, electrodul mai mare
rămânând “indiferent”.
2. Băile galvanice (hidroelectrice) constau într-o tehnică terapeutică în care membrele pacientului sunt
dispuse în 4 vane din faianţă, porţelan, sau material plastic polimerizat armat cu fibre de sticla (versiunea
modernă),caz în care, procedura, poartă denumirea de băie galvanica quadricelulara (Schnee), sau o altă
variantă, în care pacientul este introdus cu întregul corp, într-o vană de baie tipică, această tehnică purtând
denumirea de baie totală (Stanger).
3. Galvanoionizarea - denumită şi ionoforeză sau ionizare - este metoda terapeutică bazată pe proprietatea
curentului galvanic de a ioniza substanţe farmacologic active aflate într-o soluţie slab concentrată de până
la 3 % şi de a favoriza trecerea acestor ioni prin migrare spre polul opus prin tegumente sau mucoase.
Pentru aceasta, soluţiile medicamentoase se plasează pe stratul hidrofil al electrodului de aceeaşi
polaritate cu cea a ionului principal activ terapeutic. Efectul ionoforezei se realizează prin dublă acţiune a
medicamentului şi a curentului. Ionii activi simplii sau radicalii liberi traversează tegumentul indemn prin
porii glandelor sebacee şi sudoripale, ajungând în straturile subtegumentare, unde acţionează terapeutic,
dar sunt şi preluaţi în circulaţia generală de capilarele existente.
• Indicaţiile galvanoterapiei
1. Bolile reumatismale degenerative(boala artrozică)
2. Bolile reumatismale inflamatorii în perioada subacută sau între puseele inflamatorii:
3. Reumatismul ţesutului moale: periartrita, epicondilite, tendinite, bursite etc
29
4. Patologia posttraumatică însoţită de edeme locale, hematoame, algoneurodistrofii, redori
articulare postimobilizări,
5. Patologia sistemului nervos:
- Sindromul de neuron motor periferic cu pareze de membre, faciale sau de sfinctere a
organelor interne
- Sindrom de neuron motor central de diferite etiologii (hemipareze, tetrapareze, parapareze).
- Afecţiuni ale organelor de simţ .
- Crioparestezii funcţionale ale segmentelor periferice
- Situaţii de stres, astenii nervoase şi de suprasolicitare, durere somatică corticalizată.
6. Afecţiuni dermatologice: acnee, cicatrice cheloidă, epidermofiţii, ulcere tegumentare atone,
sclerodermie

. Principalele contraindicatii sunt cele care impiedica aplicarea electrozilor pe tegument dar si suferinte
care contraindica electroterapia in general.

Electroforeza
Ionoforeza - este impactul asupra corpului de un curent electric constant în combinație cu administrarea
prin piele sau membranele mucoase o varietate de medicamente. În electroforeză fizioterapie este cea mai
populara metoda, astfel cum este prevăzut în corpul pacientului o mulțime de efecte pozitive:

 reduce intensitatea procesului inflamator;


 furnizarea unui efect decongestionant;
 elimină sindromul durerii;
 relaxeaza creșterea tonusului muscular;
 Acesta produce un efect calmant;
 îmbunătățirea microcirculației;
 accelerează procesul de regenerare tisulară;
 Aceasta stimulează producerea de substanțe biologic active (de exemplu, vitamine, minerale, hormoni);
 Acesta activează de apărare al organismului.
Principiul metodei este că medicamentele intra in organism prin intercelulare glandele spațiale, sebacee și
sudoripare sub formă de particule pozitive sau negative (ioni).
Cele mai multe dintre farmakopreparata reținute în piele și țesutul subcutanat, adică. E. Nu intră imediat
în fluxul sanguin, și după o zi sau mai mult după procedura. Această proprietate se datorează întârziat
fizioprotsedury (susținută) operație: îmbunătățirea metabolică și inervație, eliminarea durerii, umflare, etc
...
Electroforeza substanțe active medicamentoase se acumulează maximal în focus patologic, t. K. Gasket
cu medicamentul aplicat direct pe ori „inflamat“ și câteva din doza administrată prin injectare sau pe cale
orală. Prin urmare, eficacitatea iontoforeză este destul de mare. Ocolind tractul gastro-intestinal,
farmakopreparat practic nu produce efecte adverse asupra organismului.

INDICAȚII PENTRU ELECTROFOREZĂ LA ADULȚI


electroforeza medicamentoasă este utilizat pe scară largă în tratamentul tulburărilor neurologice,
medicale, chirurgicale, ginecologice, precum si in trauma, si stomatologie pediatrica. Fizioterapie poate fi
administrat în mod repetat, cu orice anumite limite de timp nu au nici o electroforeză.
 astm; Boli ale sistemului genito-urinar la femei și
 pneumonie; bărbați
 bronșită acută și cronică;
 nevrita;
 bronșiectazie;
 nevralgiei;
 traheită;
 sciatică;
 pleurezie;
 migrenă;
 gastrită;
 nevroze;
 ulcer
 hernie intervertebral;
 colecistita;
 insomnie;
 pancreatită;
 plexitis;
 colită;
 creier și măduva spinării leziuni;
 hipertensiune gr 1 și 2;
 pareză și paralizie;
 hipotensiune arterială;
 ganglionevrit;
 ateroscleroza;
 dureri de spate;
 angina;
 osteoartrita;
 varice;
 artrită și poliartrită;
 fibrilație atrială;
 spondiloza;
 luxații și fracturi;  cheratită;
 iridociclită;  atrofie a nervului optic.
 uveita;  răni chirurgicale;
 conjunctivită;  cicatrici post-chirurgicale.
 blefarită;
CONTRAINDICAȚII
 tumori de orice localizare si etiologie;
 insuficiență cardiacă;
 pacemaker prezență (pacemaker);
 inflamație în faza acută;
 febră;
 astm bronșic (sever);
 tulburări (sângerare crescută, tendință de sângerare) sângerare;
 boli ale pielii (eczeme, dermatită);
 încălcarea sensibilitatea pielii;
 deteriorări mecanice în zona de suprapunere a garniturilor medicinale (răni, tăieturi, abraziuni);
 intoleranța curent electric;
 alergie la medicament, care trebuie să fie introduse prin electroforeză.
Notă: menstruație nu este o contraindicație absolută pentru electroforeză, deoarece acesta este un proces
natural, să nu provoace nici un factor patologic (inflamatorii sau infecțioase). Procedura in timpul
menstruatiei nu este de dorit să se efectueze, în cazul în care, evident, este cunoscut faptul că electrozii
vor fi suprapuse pe zona uterului si a ovarelor.

METODOLOGIA
. Esența procedurii constă în dispunerea de medicament (soluție sau gel) perpendicular pe mișcarea
curentului electric, adică. E. între electrod și suprafața pielii umane. În funcție de metoda de amestecare a
electrozilor și metoda de administrare farmakopreparata câteva tehnici iontoforeza.
Galvanic (percutanate) - o soluție de medicament este impregnat tifon sau hârtie de filtru tampoane care
sunt plasate pe corpul pacientului pe laturile opuse ale nidus patologice pentru a crea o casetă în care să se
mute substanța medicamentoasă. Electrozii plasate în interiorul garniturilor și sunt acoperite cu un strat
protector pe partea de sus;
In cada - într-un recipient special (cada), care este deja echipat cu electrozi, turnat cantitatea dorită de
soluție de medicament. Pacientul pune în partea bolnavă a fluidului corpului (braț sau picior);
Cavitare - organe tubulare (stomac, vezică, rect, vagin, uter) este injectat soluție de medicament, este
plasat unul dintre electrozi, iar al doilea este situat pe suprafața corpului;
Interstitiala - medicamentul este administrat pe cale orală (pe gură) sau prin injecție, după plasarea
electrozilor în focarul patologic. Ea are cea mai mare eficiență în terapia bolilor electroforetice
interstițiale respiratorii (bronșită, laringită, traheobronsita, etc.)

TRATAMENT ELECTROFOREZĂ
Karipazim - elctroforeza Lydasum
Lidaza
electroforeza aminofilina-un efect analgezic,
Electroforeza cu calciu
 detoxifiere;
 antialergic;
 hemostatice;
 anti-inflamator;
 întărește vasele de sânge și de a reduce permeabilitatea acestora.
Electroforeza cu potasiu