CURSUL 1 – DREPT PENAL – 3.10.

2008

Dreptul penal ca ramura de drept :

- CEDO – dreptului penal ii revine misiunea apararii valorilor morale ale vietii in
societate
- reprezinta o ramura de drept complexa – termenul de drept penal este folosit pentru a
defini ramura de drept (ca un sistem al normelor juridice penale care reglementeaza
relatiile de aparare sociala), dar si pentru a defini stiinta dreptului penal (acel
ansamblu de idei, teorii, conceptii cu privire la dreptul penal)
- rezulta ca dreptul penal ca ramura de drept = obiectul de studiu al dreptului penal ca
stiinta
- termenul de “drept penal” din latinescul “poena” (pedeapsa), cu alte cuvinte
sanctiunea aplicabila pentru fapta interzisa
- caracterul dreptului penal – de aparare a valorilor sociale

DREPTUL PENAL = sistemul normelor juridice care reglementeaza relatiile de aparare

sociala prin interzicerea ca infractiuni, sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor
periculoase pentru societate in scopul apararii valorilor sociale, fie prin prevenirea
infractiunilor, fie prin aplicarea sanctiunilor acelora care savarsesc infractiuni.

- dreptul penal este stipulat in jurul unor norme care au in vedere institutii, infractiuni,
raspunderi penale

Obiectul Dreptului Penal = relatiile de aparare sociala care se nasc intre membrii societatii
in vederea respectarii unor valori apreciate ca fundamentale statului
- aceste valori sunt enumerate in art. 1 din C. Pen. (scopul legii penale – legea penala
apara, impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si
indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea,
precum si intreaga ordine de drept)
- nu este impartasita opinia conform careia obiectul dreptului penal este constituit numai
din relatii de represiune penala (relatiile ce se stabilesc dupa savarsirea infractiunii,
intre stat si infractor, prin care statul are dreptul si obligatia sa traga la raspundere
penala pe infractor, iar infractorul are obligatia sa suporte pedeapsa) deoarece
opereaza o restrangere a sferei dreptului penal, punandu-se la indoiala
caracterul sau autonom normativ, reducandu-se obiectul dreptului penal numai la
relatiile de conflict ce se nasc cu ocazia savarsirii de infractiuni si netinandu-se cont
de caracterul sau preventiv.
- dreptul penal include clase sociale care se nasc din momentul intrarii in vigoare a
normei, iar nu din momentul savarsirii infractiunii
- este impartasita teoria conform careia obiectul dreptului penal este format atat din
relatii de conformare cat si din relatii represive

Necesitatea Dreptului Penal

- necesitatea dreptului penal rezulta din necesitatea apararii valorilor sociale, existenta
fenomenului infractional si necesitatea combaterii lui, necesitatea reglementarii
juridice a actiunii de aparare a valorilor sociale
- finalitatea – totalitatea infractiunilor pentru care s-au aplicat sanctiuni de instantele
judecatoresti
 - finalitatea reala este reprezentata de totalitatea infractiunilor comie intr-o anumita
perioada cunoscute sau necunoscute
- cu cat cifra neagra a criminalitatii este mai mare cu atat stabilitatea societatii este mai
redusa
- necesitatea apararii valorilor sociale rezulta din reglementarea juridica a apararii
- statul stabileste modul de instrumentare a actiunilor – egalitatea in fata legii – pozitia
unica, centrala si impartiala

Caracterele Dreptului Penal

(1) Autonomia
(2) Unitatea
(3) Caracterul de drept public

(1) – are in vedere o autonomie conceptuala, normativa si procedurala

- cea conceptuala – dreptul penal ofera intelesuri diferite anumitor notiuni – art. 208 –
luarea unui bun din posesia sau detentia altuia
- autonomia normativa – reglementeaza relatii, valori sociale pe care nu le gasim in alte
ramuri de drept
- autonomia procedurala – are un sistem propriu de punere in aplicare a faptelor
socialmente periculoase ce se reflecta in dreptul procesual
(2) – in C. Pen. – regasim Partea Generala + Partea Speciala
- art. 362 justifica acest caracter
- dispozitiile penale generale se aplica si celei speciale
(3) – exista in interesul statului – statul e intotdeauna unul din subiectele de drept penal

Scopul Dreptului Penal = apararea impotriva infractiunii, a valorilor sociale ale societatii
- art. 1 din C. Pen. este completat in acest sens prin Constitutia Romaniei
- scopul dreptului penal este pus in evidenta de politica penala cu care acesta se afla
intr-o legatura indisolubila, dreptul penal fiind principalul instrument de realizare a
politicii penale
- politica penala = ansamblu de procedee susceptibile sa fie propuse legiuitorului, sau
care sunt efectiv folosite de acesta la un moment dat intr-o tara determinata, pentru
combaterea criminalitatii
- Legea nr. 140/1996 – privind cuantumul sanctiunilor aplicabile

Sarcinile Dreptului Penal :

(1) Asigurarea prevenirii infractiunii
(2) Asigurarea cadrului legal de realizare a functiei de aparare sociala
(3) Asigurarea dezvoltarii noilor relatii sociale

Dreptul Penal ca Stiinta = un ansamblu de idei, concepte, teorii referitoare la dreptul

penal
- obiectul dreptului penal il constituie dreptul penal ca sistem de norme juridice ce
reglementeaza relatii sociale de aparare sociala

- sarcinile stiintei dreptului – studiaza fenomene specifice dreptului penal, analizeaza

dreptul penal, finalitatea normelor penale pentru cunoasterea vointei de stat exprimata
prin normele si institutiile dreptului penal, etc.
 - cele mai stranse legaturi le are stiinta dreptului penal cu stiinta dreptului procesual
penal si cu stiinta dreptului executional penal, stiinte ce au ca obiect ramurile de drept
respective

Drept Penal – Cursul 2 – 10.10.2008

Principalele Scoli si Curente de Politica Penala

(1) Scoala Clasica

- denumita dupa reprezentantii scolii pozitiviste

- ei au propus atta denumirea, cat si teoriile, conceptele ei
- ea este reprezentata de cartea lui Cezare Beccaria, carte care a aparut ca un manifest
impotriva conceptiilor din acea perioada si care a cuprins : principiul mijlocirii in
dreptul procesual, penal, legalitatea infractiunilor si pedepselor, egalitatea in fata legii
penale, umanizarea pedepselor si a regimului de executare a pedepselor privative de
libertate, raspunderea penala personala si subiectiva intemeiata pe savarsirea
infractiunii cu vinovatia legal stabilita a infractorului
- C. Beccaria critica arbitrajul judecatorilor, tinzand spre o egalizare a pedepselor si
cerand scoaterea pedepselor mutilante
- aceasta scoala stabileste limitele in a pedepsi si apreciaza ca pedeapsa este aplicata in
functie de fapta savarsita
- scoala clasica a apreciat ca infractiunea este o alegere gresita a omului, infractorul
fiind inzestrat cu liberul arbitru, acesta avand capacitatea de a deosebi binele de rau si
deci libertatea de a alege intre acestea; avand aceasta posibilitate infaptuitorul va
raspunde moralmente pentru faptele sale (raspundere morala)
- se elimina si acuzatiile anonime, condamnarile fara administrarea unor probe, fara
egalitatea in fata legii penale, de asemenea se elimina si probele obtinute prin tortura
- in cartea sa, Beccaria vorbeste despre cum erau obtinute probele, precizand ca cele
obtinute prin tortura nu releva adevarul, ci o raspundere morala a faptuitorului (bazata
pe vinovatie)
- raspunderea subiectiva se opune celei obiective, vinovatia rezultand din fapta si din
consecintele ei
- pedeapsa = justa sanctiune aplicata infractorului in functie de gravitatea faptei
- dreptul penal are un pronuntat caracter represiv
Aspecte ale Scolii Clasice :
(a) pronuntat caracter represiv (modalitate de a reduce faptele infractionale); dupa
executarea pedepsei, se considera ca e evitata recidiva
(b) viziune pur juridica asupra criminalitatii
(c) nu a propus o solutie pentru reducerea infractionalitatii

(2) Scoala Pozitivista

- are drept reprezentanti pe Cezare Lombroso, Enrico Ferri

- isi are denumirea de la metoda folosita pentru cercetarea fenomenului criminalitatii :
observarea locului
- aceasta scoala apreciaza ca infaptuitorul e absolut determinat in conduita sa (locul
nasterii, educatia, felul in care arata tradeaza inclinatia catre infractiune)
- scoala pozitivista vede infractorul si infractiunea ca pe un fenomen natural, iar nu
strict juridic precum era vazut de scoala clasica
- rezulta ca infaptuitorul este indicat din momentul nasterii sale
- scoala pozitivista propune reducerea fenomenului infractional prin masuri ante-
delictum
- faptuitorul era determinat si se luau masuri de aparare a societatii (masuri luate
inaintea comiterii infractiunii, urmand eliminarea sa din societate)
- luarea de masuri de aparare anterior de savarsirea faptelor neaga garantarea
personalitatii
- scoala pozitivista promoveaza criminologia
- Enrico Ferri a studiat infractiunile in Sicilia si a stabilit ca ele cresc in perioada
toamnei (explicatie – oamenii foarte saraci nu dispuneau de cele necesare pentru a
supravietui iarna)
- Cezare Lombroso avea albume cu trasaturile infractorilor, tatuajelor, etc. ceea ce
indica recidiva
- Scoala pozitivista stabileste masuri de siguranta pentru societate (masuri stabilite post-
delictum, nu ante-delictum deoarece aceasta teza fusese respinsa criticandu-se faptul
ca incalca prezumtia de nevinovatie si garantia libertatii persoanei)

(3) Sistemele Eclectice

- (a) Terza Scuola – denumirea provine din faptul ca ei considerau ca reprezinta a 3a

mare scoala de gandire
- sanctiunile isi pastreaza caracterul retributiv si intimidant
- propune luarea de masuri preventive preconizate de scoala pozitivista
- subliniaza sursa naturala a criminalitatii – raspunderea penala bazandu-se pe aspectele
fizice ale infaptuitorului
- (b) Scoala Pragmatica – ideile acestei scoli au fost formulate de profesorul spaniol
Quintiliano Saldana in lucrarea “Noua Criminologie” (1929) si in care sunt criticate
ideile promovate de cele doua mari doctrine (clasica si pozitivista)
- el considera ca justitia penala clasica este un teatru in interiorul careia totul este
conventie si mascarada, iar scoala pozitivista reprezinta un “muzeu al crimei” unde
sunt scoase in evidenta trasaturile comune ale infractorilor
- caracterul pragmatic al scolii este insa putin evidentiat de documentul lui Quintiliano
Saldana
- (c) Doctrina politico-criminala a fost promovata in cadrul uniunii Internationale de
Drept Penal (exista si azi Asociatia Internationala de Drept Penal)
- reprezentanti – Vespasian V. Pella – jurist roman care a contribuit la fundamentarea
tribunalului international si tezelor ce tin de raspunderea juridica a persoanei juridice
- fondatorii uniunii - Franz von Liszt, Adolphe Prins si Georg von Hamel
- preia de la scoala clasica aspectul juridic al represiunii, de la cea pozitivista
cauzalitatea naturala si sociala a criminalitatii
- lucrarile lui V. V. Pella dirijau tribunalele internationale dupa WW2

(4) Doctrinele Apararii Sociale

- au aparut cand unii din autori au negat caracterul retributiv al pedepsei si rolul ei de a
reduce criminalitatea
- 2 tipuri - aparerea sociala subiectivista (doctrina extrema ce propune depenalizarea
dreptului penal) si aparerea sociala obiectiva
 - reprezentantul de seama este Adolphe Prins, care, prin lucrarile sale propunea
concentrarea atentiei aspura starii periculoase a persoanei infractorului si separarea de
teoriile deterministe si interdeterministe
- pentru mentinerea ordinii era propus un sistem complex de sanctiuni ce includeau atat
pedepse cat si masuri de siguranta
- Marcanselle – lucrare aparuta in 1954 – e cel care influenteaza esential dreptul penal
modern propunand ca pedeapsa sa fie adoptata nu numai dupa gravitatea faptelor, dar
si dupa personalitatea infractorului
- Raymond Saleilles – “Individualizarea pedepsei”
- Personalizarea sanctiunilor – pedeapsa sa fie aleasa dupa fapta si natura infaptuitorului

(5) Sistemele Contemporane

- (1) Neoclasicismul Contemporan – aplicat si in prezent

- acest sistem de idei de politica penala considera necesara mentinerea caracterului
retributiv al pedepsei, corespunzator responsabilitatii infractorului
- raspunderea penala are la baza liberul arbitru astfel incat pedeapsa are la baza
vinovatia infractotului + posibilitatea infractorului de a se orienta sub influenta
pedepsei
- (2) Neopragmatismul Contemporan – presupune ideea ca infractorul este un fapt de
viata, iar functia retributiva si intimidanta a pedepsei reflecta o reactie de masa de care
nu se poate face abstractie fara riscul unor reactii vindicative din partea victimelor

Evolutia Codului Penal

- 1865 – Codul Penal al Principatelor Unite :

- influentele Scolii Clasice (principiul legalitatii, egalitatii in fata legii penale, umanizarii
pedepselor)
- nu are pedeapsa cu moartea
- pedeapsa cea mai grava – munca silnica pe viata
- NU exista tentativa, concursul de infractiuni, reabilitarea
- nu e influentata de Scoala Pozitivista
- 1937 – din timpul lui Carol al II-lea :
- raspunde unificarii principatelor
- exista influente scolilor clasice si pozitiviste in egala masura
- nu exista expres raspunderea penala a persoanei juridice, insa existau masuri de siguranta
impotriva ei
- este in vigoare pana in 1969
- in anul 1938 este introdusa pedeapsa cu moartea
- dreptul penal este folosit in scopurile politice ale regimurilor totalitare
- etse coborata raspunderea penala de la 14 la 12 ani
- se inregistreaza o tendinta de sporire a caracterului represiv al dreptului penal
- este incalcat grav principiul legalitatii prin introducerea analogiei
- 1969 – Codul nou intrat in vigoare – reprezinta rezultatul lucrarilor profesorului Vintila
Dongoroz
- modificarile de dupa 1989 constau in diferite abrogari, ridicandu-se limitele de pedeapsa
- in anul 2004 – Parlamentul adopta un nou Cod Penal care a suferit mai multe amanari
deoarece nu exista si un Cod de Procedura Penala corespunzator + necorelarea unor limite de
pedeapsa : partea generala – partea speciala
 Drept Penal – Cursul 3 – 17.10.2008
Principiile Dreptului Penal

Principiile = o orientare de baza care scoate in evidenta caracterul unitar al dreptului penal,
regasindu-se in procesul elaborarii legilor, cat si in cadrul institutiilor de drept penal
Principiile = o limitare a puterii sanctionatorii a statului, a ius puniendi, intervenind la
momentul elaborarii legilor, cat si la momentul aplicarii lor
- In ceea ce priveste sfera principiilor de drept penal, nu exista un punct de vedere
unitar, aplicabil de toti autorii (unii considerand ca nu ar trebui regasit principiul
egalitatii in fata legii penale)
- alta opinie - principiile = idei fundamentale care reglementeaza cadrul penal si carora
trebuie adaugate si alte principii care sa fie specifice dreptului penal si care se
desprind din ideile sustinute in cadrul doctrinelor politico-juridice ce au influentat
redactarea legislatiei penale romane
- alta opinie – intre principii trebuie sa se regaseasca si principiul umanismului deoarece
toate celelalte decurg din el

(1) Principiul Legalitatii

- art. 53 Constitutia Romaniei; art. 10, art. 14 C. Pen.

- legalitatea incriminarii – art. 2 C. Pen.
- principiul are un sediu constitutional, dar si in Codul Penal
- principiul provine din scoala clasica
- sub aspect material, principiul presupune prevederea in texte a faptelor considerate
infractiuni si a sanctiunilor aferente
- sub aspect formal, principiul presupune redactarea textului cu suficienta claritate
pentru ca o persoana sa-si dea seama sa actiunile sau inactiunile care intra sub
incidenta ei (cerinta de previzibilitate a textului normei)
- principiul vizeaza 2 aspecte – (a) legalitatea incriminarilor si (b) legalitatea
sanctiunilor
- principiul legalitatii se concretizeaza in adagii – “nullum crimen sine lege”, “nulla
poena sine lege” (a se vedea - aplicarea legii in timp), “nullum judicium sine lege”
- o fapta, chiar daca este periculoasa, nu poate atrage rasounderea penala decat daca la
momentul savarsirii ei fapta era considerata infractiune
- (a) – legalitatea incriminarilor inlatura abuzurile care s-ar putea crea in situatia in
care legea ar fi aplicabila si faptelor comise inainte de intrarea ei in vigoare
- legalitatea incriminarilor nu cuprinde doar legalitatea pedepsei
- legalitatea sanctiunilor are in vedere restrangerea oricaror drepturi/libertati
- art. 53 alin (2) din Constitutia Romaniei – restangerea exercitiului unor drepturi poate
fi dispusa doar daca e necesara ntr-o societate democratica; masura trebuie sa fie
proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu
si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii
- Constitutia Romaniei – exercitiul drepturilor si libertatilor poate fi restrans doar prin
lege, daca se impune pentru apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii,
moralei publice, drepturilor si libertatilor cetatenilor, a instructiei penale, prevenirea
dezastrelor
- (b) legalitatea sanctiunilor
- – principalul pericol pentru principiul legalitatii provine din institutia analogiei, in
egala masura din situatiile legilor penale nedeterminate
- in cazul analogiei – situatiile aplicarii legii penale in anii 1950 prin analogie a faptei
care nu erau considerate infractiuni
- astazi – art. 208 C. Pen. (captarea ilegala a unui canal tv nu este incriminata, insa prin
analogie da)
- Codul Penal German – inducerea in eroare prin prezentarea unui fapt neadevarat ca
fiind adevarat - s-a considerat ca fiind incriminata fapta introducerii de fise intr-un
aparat in loc de bani – ulterior s-a considerat ca inducerea in eroare nu poate purta
asupra unui aparat electronic
- In Franta – initial constituia infractiune de furt racordarea ilegala la o retea de telefon,
considerandu-se ca apelurile fac obiectul unei sustrageri; ulterior – comunicatiile
reprezinta prestari de servicii, nu bunuri, incalcandu-se principiul legalitatii
- in cazul circumstantelor agravante – instanta si alteimprejurari care imprima fapte cu
caracter grav presupun aplicarea legii prin analogie – contravenind principiului
legalitatii incriminarilor si sanctiunilor sau neclaritatii legii
- situatia neclaritatii legii – conduita in concordanta cu cerinta legiuitorului – Legea nr.
406/2006 prevede – in art. 31 alin. (2 indice 1) – confectionarea, detinerea,
comercializarea, importul, folosirea sau orice alta operatiunie cu obiecte artizanale si
de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II, IV, T1, T2, precum si a
artificiilor din categoria obiectelor zburatoare luminoase si a pocnitorilor din clasa I
efectuate fara drept, sunt infractiuni
- exista si situatii in care anumite articole sunt interpretate, precum art. 201 C. Pen.,
interpretat pe calea unui Recurs in Interesul Legii privind diferenta intre actele de
perversiune sexuala si violul, s-a stabilit ca violul reprezinta – acte sexuale comise cu
violenta, profitand de neputinta victimei de a se apara sau de a-si exprima vointa in
vederea obtinerii une satisfactii sexuale prin folosirea sexului sau actionand asupra
sexului, intre persoane de sex diferit sau de acelasi sex
- acte de perversiune sexuala = orice alte modalitati de obtinere a unor satisfactii
sexuale decat cele aratate la punctul 1 (adica cele in cazul violului)
- de asemenea, s-a apreciat de catre instanta ca, in cazul scandalului public, acesta exista
si atunci cand fapta este comisa intr-o locuinta
- art. 321 C. Pen. vorbeste despre ultrajul contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii
si linistii publice – instanta stabilind ca este vorba despre indignarea, revolta de care
sunt cuprinse un numar mare de persoane
- un alt caz de neclaritate a legii este retinut si de cauza Dragotoniu si Militaru
Pithorniu, instanta aplicand legea neclara prin analogie (in acea functie putand fi
inclusi si alti salariati, chiar si functionarii bancari)
- principiul legalitatii incriminarilor si sanctiunilor impune existenta unei legi accesibile
si previzibile, precum si a unei jurispurudente constanta, suficient de clara in domeniul
reglementarii pentru a da posibilitatea destinatarilor legii sa-si adapteze conduita
cerintelor acesteia

(2) Principiul Umanismului

- este reglementat de art. 52 alin (2) C. Pen. si art. 4 din Legea nr. 275/2006 privind
executarea pedepselor si altor masuri dispuse de organizarea judiciara
- provine de la scoala clasica si are in vedere faptul ca executarea pedepselor nu trebuie
sa cauzeze suferinte fizice sau sa injoseasca persoana condamnatului, fiind interzise
supunerea oricarei persoane aflate in executarea unei pedepse la tortura, tratamente
inumane sau degradante
- in aplicarea principiului, legiuitorul a abrogat dispozitiile privind pedeapsa cu moartea
- in materia minoritatii – sunt prevazute sanctiuni mixte care tin de varsta minorului,
masuri educative si pedepse
- ex. – art. 262 C. Pen. – nedenuntarea unor infractiuni – fapta savarsita de sot sau ruda
apropiata nu se pedepseste 

(3) Principiul Egalitatii in fata Legii Penale

- principiul este reglementat de art. 16 alin (1) din Constitutie – “cetatenii sunt egali in
fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”
- art. 16 alin (2) din Constitutie – “nimeni nu este mai presus de lege”
- principiul rezulta din faptul ca nu sunt descrise privilegii sau imunitati in aplicarea
sanctiunilor sau in conditiile de incriminare a unei fapte
- imunitatea de jurisdictie nu reprezinta un principiu in egalitatea in fata legii penale, ci
un impediment la procedura care amana punerea in miscare a actiunii

(4) Principiul Prevenirii Savarsirii de Fapte prevazute de Legea Penala

- este reglementat de art. 1 din C. Pen.

- principiul rezulta din necesitatea dreptului penal, gasindu-se in scoala pozitiva,
doctrina clasica, a noii aparari sociale
- prevenirea savarsirii faptelor se realizeaza prin conformarea celor care se afla pe
teritoriul unui stat cerintelor legii sau prin functia de exemplu a sanctiunii – atat cei
care suporta sanctiunea, cat si cei care au luat la cunostiinta de aplicarea ei, vor
suporta pentru viitor dpdv psihologic o limitare a actiunii lor in materie penala

(5) Principiul : Infractiunea – Unicul Temei al Raspunderii Penale

- este reglementat de art. 17 alin (2) C. Pen. si provine din scoala clasica
- functioneaza ca o garantie suplimentara a libertatii persoanei – nicio constrangere
prevazuta de dreptul penal nu poate sa opereze in lipsa existentei infractiunii
- reprezinta o garantie a respectarii prezumtiei de nevinovatie deoarece una din
trasaturile infractiunii o reprezinta savarsirea faptei cu vinovatie

(6) Principiul Personalitatii Raspunderii Penale

- nu are un sediu expres in C. Pen., rezultand din faptul ca fiecare este raspunzator
pentru propria fapta
- principiul decurge din scoala clasica
- principiul nu este incalcat de existenta raspunderii penale pentru persoana juridica
intrucat ea nu raspunde pentru fapta altuia, ci pentru propria fapta
- ex. – in dreptul francez – o persoana juridica raspunde pentru infractiunea contra
mediului daca deverseaza deseuri in apa care duce catre sediu – aceasta va fi
suspendata sau i se vor interzice dreptul de a emite cecuri sau de a functiona pe o
anumita perioada sau va fi amendata
- in dreptul nostru – sanctiunea aplicabila persoanei juridice este – pedeapsa principala
(amenda) si alte pedepse complementare (afisarea hotararii, interdictia de a participa la
licitatii, inchiderea persoanei juridice)
 (7) Principiul Individualizarii Sanctiunilor de Drept Penal

- este reglementat de art. 53 C. Pen. si art. 72 C. Pen. (referitor la pedepse)

- principiul vizeaza si masurile educative, de siguranta, sanctiunile administrative
prevazute de dreptul penal
- masurile educative se regasesc in art. 100 C. Pen.
- pentru toate aceste categorii de sanctiuni principiul presupune ca restrangerea
exercitiului drepturilor sa fie proportional cu scopul urmarit
- in aplicarea principiului – cauza Sabou si Parcalab – prin care CEDO stabileste ca
interzicerea ope legis a drepturilor prevazute la art. 64 C. Pen. ca pedeapsa accesorie,
constituie o incalcare a principiului proportionalitatii restrangerii exercitiului unor
drepturi (cauza viza libertatea de exprimare, incalcandu-se astfel art. 8 – dreptul la
viata privata)
- de asemenea in Cauza Hirst – “Impotriva U.K” – s-a pus problema pedepsei accesorii,
restrangerii drepturilor electorale, acesta avand castig de cauza, considerandu-se ca
fapta minora nu atragea decaderea din drepturile electorale
- in cazul art. 64 si art. 71 C. Pen., legiuitorul a apreciat ca drepturile parintesti nu se
aplica obligatoriu daca pedeapsa este inchisoarea
- ICCJ – intotdeauna interzicerea unui drept este supusa cenzurii instantelor de judecata
care trebuie sa verifice proportionalitatea intre interzicerea exercitiului dreptului cu
scopul urmarit

Izvoarele Dreptului Penal

- in doctrina, s-a apreciat ca izvoarele dreptului penal reprezinta forma juridica pe care o
imbraca norma pentru a deveni obligatorie
- normele de drept penal trebuie sa fie emise doar prin legi avand in vedere art. 73 alin
(3) lit. h) si lit. i) din Constitutia Romaniei, in conformitate cu care se reglementeaza
abrogarea amnistiei si a gratierii colective
- prin legea penala se intelege si orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi sau
decrete (art. 141 C. Pen.), dar si prin OUG-uri care cuprind dispozitii de acest fel,
precum cea in domeniul drumurilor publice, care contine numeroase infractiuni

Constitutia Romaniei

- reglementeaza valori fundamentale care vor fi aplicate prin norma de drept penal
- Constitutia reglementeaza o parte din principiile dreptului penal – egalitatii, legalitatii,
individualizarea, umanizarea

Codul Penal

- adoptat in iunie 1968 – intrat in vigoare in 1969

- a fost modificat prin multe acte normative – OUG-uri, legi, HG-uri
- cuprinde 2 parti – partea generala si partea speciala
- partea generala cuprinde 8 titluri, ultimul fiind reprezentat de “intelesul unor termeni
sau expresii in legea penala”
- partea generala are in continut – infractiunea, raspunderea penala, pedepsele,
minoritatea, cauzele care inlatura raspunderea penala si consecintele condamnarii
- partea speciala presupune 10 titluri structurate in raport de valoare sociala protejata
prin valoarea respectiva si cuprinde infractiunile prezentate pe larg
 Legile Penale Complinitoare

- nu contin incriminari, insa au ca scop completarea dispozitiilor penale

- Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele
judiciare in cursul procesului penal
- Legea nr. 546/2002 privind gratierea si procedura acordarii gratierii
- Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala
- OUG nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte savarsite in afara teritoriului tarii
de cetateni romani sau de persoane fara cetatenie, domiciliate in Romania
- Legea privind prevenirea si combaterea criminalitatii penale

Legi Nepenale cu Dispozitii Penale

= sunt acele legi care reglementeaza alte domenii de drept si care contin incriminari separate
fata de codul penal

Tratatele si Conventile Internationale

- CEDO
- Tratatele UE
- Constitutia Romaniei prevede ca in cazul in care exista neconcordanta intre pactele si
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, si
legile interne, au prioritate reglementarile internationale cu exceptia cazului in care
Constitutia si legile prevad dispozitii mai favorabile [art. 20 alin (2)]
- Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana aduce o categorie specifica de izvoare –
deciziile cadru, jurisprudenta Curtii de la Luxemburg

Raporturile Juridice Penale

= relatiile de aparare sociala reglementate prin normele de drept penal

- dreptul nu creeaza relatii sociale, ci dreptul reglementeaza relatii sociale preexistente
- raporturile juridice penale sunt de 2 feluri – (a) de conformare si (b) de conflict
- (a) – iau nastere in momentul intrarii in vigoare a legii, existenta in timp este limitata
de abrogarea legii, caderea in desuetudine, ajungerea la termen, etc.
- (b) – iau nastere in momentul savarsirii faptei socialmente periculoase
- raporturile de conflict nu le sting pe cele de conformare deoarece obligatia noastra este
de a o supune legii chiar daca a existat o fapta prevazuta de legea penala

Structura Raporturilor Juridice Penale

- subiectele raportului juridic de drept penal sunt reprezentate de : stat si persoana

fizica/juridica
- in cazul raporturilor de conformare, statul, prin edictarea normelor penale, impune
tuturor destinatarilor legii penale, in mod interdeterminat, norme obligatorii
- in cazul raporturilor de conflict, statul impune celuilalt subiect al raportului juridic sa
suporte consecintele faptei sale, adia sa suporte raspunderea penala si, ca o consecinta
a acesteia, pedeapsa
 - persoanele fizice si juridice sunt destinatarii obligatiei prevazuta in norma penala si au
un caracter nedeterminat in cazul raporturilor de conformare, iar in cele de conflict
vorbim de un subiect determinat, in speta, cel ce a savarsit fapta

Continutul Raportului Juridic Penal

- in cazul raporturilor de conformare, continutul este dat de dreptul statului de a

pretinde o anumita conduita din partea destinatarilor legii penale, pentru apararea
valorilor esentiale ale societatii si a relatiilor sociale nascute in legatura cu aceste
valori si obligatia corelativa a persoanei fizice/juridice de a-si conforma conduita
exigentelor cerute prin norma penala
- in cazul raporturilor de conflict, statul are dreptul de impunere a unei sanctiuni pentru
savarsirea infractiunii, infractorul (persoana fizica/juridica) avand obligatia de a
suporta consecintele savarsirii faptei sale – pedeapsa

Obiectul Raportului Juridic Penal

- este reprezentat de drepturile si obligatiile partilor specifice in raportul de conformare la

conduia impusa de stat sau in cazul raportului de conflict care ia nastere cand regula este
incalcata

Drept Penal – Cursul 4 – 24.10.2008

Legea Penala

- are 2 acceptiuni : in sens larg (orice norma de drept penal – art. 141 C. Pen.) si un
sens restrans (dedus din Constitutia Romaniei – act normativ emis de Parlament dupa
o procedura speciala, continand norme de drept penal + acele cerinte din jurisprudenta
CEDO
- pentru ca un act normative emis de Parlament sa fie lege, CEDO impune cerinte
suplimentare legate de accesibilitatea si previzibilitatea legii
- accesibilitatea = aducerea la cunostinta a continutului legii astfel incat cetatenii unui
stat sa-si adapteze conduita conform cerintelor legii; actele normative sunt publicate in
M. Of. al Romaniei
- previzibilitatea presupune ca actul normativ sa fie redactat cu suficienta claritate
pentru a se putea intelege vointa legiuitorului
- incalcarea acestor 2 cerinte (accesibilitate si previzibilitate) duce la concluzia ca un act
adoptat de Parlament dupa procedura prevazuta in Constitutie nu are in mod automat
forta de lege

Criterii de clasificare a legii penale

(1) Dupa rolul pe care actele normative le au in reglementarea relatiilor sociale :
- legi penale generale (a)
- legi penale speciale (b)
- (a) – dispozitii de drept penal cu caracter de principiu ce se aplica unui numar mare de
norme speciale (normele din partea generala a C. Pen.)
- legea penala generala desemneaza C. Pen. in ansamblu ca lege obisnuita (ordinara)
spre a fi deosebita de legea speciala (coduri speciale – ale justitiei militare spre ex.)
- (b) – intr-un sens – partea speciala a C. Pen.
 - in alt sens – Codurile Penale speciale – ex. – Codul Justitiei Militare (1937) abrogat ca
urmare a adoptarii C. Pen. din 1969, motivul fiind faptul ca justitia este egala pentru
toti
- legi penale speciale
- legi ce contin dispozitii cu caracter special
- ex. de legi penale speciale – legea privind combaterea criminalitatii organizate, legea
privind combaterea traficului de carne vie, legea privind combaterea coruptiei, legi
complinitoare si de gratiere (legea privind cooperarea internationala in materie penala,
legea contabilitatii)
- importanta clasificarii – cand vine in concurs o lege generala cu una speciala se aplica
principiul – legea penala generala deroga de la cea speciala si se completeaza cu
aceasta

(2) Dupa durata in timp a normelor :

- legi cu durata nelimitata
- legi temporare – cuprind un articol in care e prevazuta perioada in care legea este
activa
- importanta clasificarii – legea temporara se va aplica si dupa iesirea ei din vigoare
faptelor comise in timpul in care aceasta era activa (legea temporara ultractiveaza)
(3) Dupa natura necesitatii ce a impus adoptarea actelor normative :
- legi penale obisnuite
- legi penale exceptionale – adoptate in imprejurari deosebite – dezastru, calamitati
naturale, razboaie, etc.
- Importanta clasificarii – legile exceptionale deroga de la cele obisnuite

Normele Dreptului Penal

- reglementeaza relatiile de aparare sociala

- daca norma penala generala are o structura care respecta intru totul continutul unei
norme de drept obisnuit, normele penale de incriminare prezinta anumite
particularitati:
(a) exista autori care precizeaza ca normele penale au o structura trihotomica
(b) exista autori care precizeaza ca normele penale au o structura dihotomica (dispozitie –
interzicerea unei actiuni/inactiuni + sanctiune)

Categorii de Norme

(1) In raport de continut si sfera de incidenta :

- norme generale – privesc conditiile in care se nasc, se modifica sau se sting
raporturile juridice penale
- norme speciale – care cuprind conditiile in care o fapta este asimilata infractiunii +
pedeapsa
- ex. de norme generale – cele care privesc prescriptia (care reglementeaza prescriptia
executarii sanctiunii), norme care reglementeaza gratierea

(2) Dupa continutul normei :

- norme penale unitare – dispozitie + sanctiune
- norme penale divizate – norme de incriminare cadru, norme in alb, norme de
trimitere si norme de referire
- importanta clasificarii – normele divizate sunt importante pentru respectarea
principiului legalitatii; normele cadru, normele in alb contin o sanctiune + o dispozitie
care se completeaza cu prevederi nepenale
- ex. norma de cadru – exercitarea fara drept a unei profesii – art. 281 C. Pen.
- norma in alb – cele ce reglementeaza fiecare profesie in parte
- normele de trimitere + normele de referire – au fost definite intr-o parte a doctrinei ca
norme ce isi completeaza dispozitia sau sanctiunea cu continutul altor norme,
devenind independente in raport cu normele care le completeaza, in raport cu normele
de trimitere sau subordonate de continutul normelor cu care de completeaza, in raport
cu normele de referire
- alti autori precizau ca normele de trimitere isi completeaza continutul cu dispozitia in
timp ce normele de referire isi completeaza continutul cu sanctiunea
- diferenta intre normele de trimitere si cele cadru – normele cadru au dispozitia care se
completeaza cu nenumarate norme, in timp ce norma de trimitere se completeaza cu
norme dintr-o singura norma

Interpretarea Legii Penale

- oficiala – atunci cand este facuta de un subiect oficial

- legala – atunci cand este facuta de legiuitor
- de caz – atunci cand este facuta de organul judiciar
- neoficiala – atunci cand este facuta de doctrina
- daca interpretarea apartine legiuitorului atunci aceasta este obligatorie
- interpretarea legala, autentica – se face cu prilejul adoptarii legii sau ulterior printr-o
lege interpretativa (care trebuie sa respecte principiul potrivit caruia legea penala nu
retroactiveaza decat daca legea este mai favorabila
Dupa metoda folosita :
(1) gramaticala – are in vedere faptul ca textul normativ se interpreteaza dpdv sintactic si
stilistic – singularul presupune pluralul si invers, masculinul presupune femininul si
invers
(2) rationala (logica) – foloseste ca argumente a fortiori, per a contrario, reductio ad
absurdum
(3) istorica – are in vedere intelegerea sensului unei norme in functie de evolutia ei in
timp
(4) sistematica – are in vedere corelarea normelor cu alte acte normative in raport de alte
norme
(5) prin analogie – este permisa; posibilitatea intelesului unei norme cu intelesul alteia
presupune un caz asemanator
(6) dupa rezultat – are in vedere concordanta dintre vointa legiuitorului si exprimarea din
norme
(a) declarativa – cand exista concordanta
(b) extensiva – cand legiuitorul spuune mai mult decat a vrut

Aplicarea Legii in Spatiu

- principiile de aplicare a legii in spatiu au in vedere cooperarea internationala +

asigurarea ubicuitatii represiunii (presupune ca statele sa aiba posibilitatea sa
sanctioneze pe infractor acolo unde este prins)
1. Principiul teritorialitatii
2. Principiul personalitatii
3. Principiul realitatii
4. Principiul universalitatii
5. Principiul prioritatii conventiilor internationale

- sediul materiei – art. 3-9 C. Pen.

1. Principiul teritorialitatii :
- prevede aplicarea legii penale romane asupra infractiunilor savarsite pe teritoriul
Romaniei (art. 3 C. Pen.)
Conditii :
(a) savarsirea unei fapte care este considerata infractiune pe teritoriul Romaniei
(b) subiectul activ si pasiv – nu are relevanta calitatea lor : persoana fizica sau juridica
romana sau straina, apatrid – cata vreme fapta lor este considerata infractiune potrivit
legii romane
(c) locul savarsirii faptei
☻ notiunea de teritoriu – este explicat in art. 142 C. Pen. = intindere de pamant si apele
cuprinse intre frontiere, cu subsol si spatial aerian, precum si marea teritoriala cu solul,
subsolul si spatial aerian al acesteia
- notiunile din acest articol (art. 142 C. Pen.) au definitii In legi speciale, precum –
Legea nr. 17/1990 privind apele maritime si marea teritoriala
- notiunea de spatiu aerian este reglementata de Codul Aerian aprobat prin Legea nr.
130/2000, modificat prin Legea nr. 399/2005
☻ fapta comisa pe teritoriul Romaniei – navele si aeronavele sunt asimilate prin
fictiune teritoriului Romaniei, astfel, infractiunile comise pe spatiul acestora sunt
considerate a fi comise pe teritoriul Romaniei
☻ Principiul Ubicuitatii – o fapta este considerata ca fiind comisa pe teritoriul Romaniei
atunci cand se savarseste pe suprafata tarii, cat si la bordul unei nave sau aeronave sau
platforma de foraj maritim (cata vreme a fost comis un act sau rezultatul unei actiuni
incalca legea)
- exista mai multe teorii in acest sens :
(a) Teoria Rezultatului
(b) Teoria Actiunii
(c) Teoria Preponderentei actelor de executare
- toate aceste teorii sunt reunite in principiul ubicuitatii
- principiul teritorialitatii permite statului sa actioneze impotriva infractorilor daca fapta
s-a comis pe teritoriul Romaniei sau daca rezultatul acesteia s-a finalizat pe teritoriul
Romaniei
- problema acestui principiu – nimeni nu poate fi judecat de 2 ori pentru aceeasi
fapta
Exceptii de la Principiul Teritorialitatii :
(a) infractiunile produse la bordul navelor si aeronavelor straine pe teritoriul
Romaniei
(b) infractiunile produse la bordul navelor si aeronavelor straine aflate in trecere
prin marea teritoriala

- conform imunitatii de jurisdictie (art. 8 C. Pen.) – legea penala romana nu se aplica

infractiunilor comise de reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de persoanele
care in conformitate cu conventia internationala nu sunt supuse jurisdictiilor statului
roman – consecinta ratificarii de catre Romania a Conventiei de la Viena asupra
privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite
 - Romania aplica legea penala daca – infractiunile sunt comise la bordul unei nave sau
aeronave aflate in porturile noastre maritime sau in apele interne
- Daca se afla in trecere prin marea teritoriala, legea penala romana nu este
aplicabila

Exceptii :
(a) comiterea infractiunii de catre un cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in
Romania
(b) comiterea infractiunii impotriva intereselor Romaniei, a unui cetatean roman
sau persoana rezidenta pe teritoriul Romaniei
(c) comiterea de infractiuni de natura sa tulbure ordinea publica in tara sau in
marea teritoriala
(d) intervenirea pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante sau substante
psihotrope
(e) cand asistenta autoritatilor romane este solicitata in scris de catre capitanul
navei sau aeronavei, un agent diplomatic, agent consular

- aplicarea legii penale romane asupra faptelor comise in afara Romaniei este guvernata
de principiul personalitatii si de principiul universalitatii daca faptuitorul este
cetatean strain
- cele 3 principii au ca element comun savarsirea faptei in afara teritoriului Romaniei,
diferenta constand in calitatea subiectului
2. Principiul Personalitatii :
- sediul materiei – art. 4 C. Pen. – legea penala romana se aplica faptelor comise in afara
teritoriului Romaniei daca faptuitorul este cetatean roman sau daca neavand nicio
cetatenie, domiciliaza in Romania

Conditii :
(a) locul savarsirii faptei – in afara Romaniei
- in raport de principiul ubicuitatii – fapta se consuma in afara – nici actiunea in cauza
nici rezultatul ei nu s-au petrecut pe teritoriul Romaniei
(b) fapta potrivit legii romane sa fie considerata infractiune
- nu are relevant daca fapta este incriminata de alta legislatie
- principiul dublei incriminari – dupa unii autori este in defavoarea cetatenilor romani
daca fapta comisa de ei nu era incriminata pe teritoriul statului unde au savarsit-o
(c) subiectele – fapta sa fie comisa de cetateni romani sau de un apatrid cu domiciliul
in Romania
- nu este necesara prezenta infractorului in tara
- in situatia in care infractorul este judecat si condamnat in afara Romaniei exista
posibilitatea deducerii pedepsei executate in strainatate din pedeapsa aplicata in tara

3. Principiul Realitatii :
- sediul materiei – art. 5 C. Pen.

Conditii :
(a) locul savarsirii faptei - in afara Romaniei (trebuie verificat daca sunt incidente
cauzele principiului ubicuitatii)
(b) fapta – sa fie o infractiune contra sigurantei statului roman [cele enumerate in titlul 1
din partea speciala a C. Pen. si in legea sigurantei nationale + infractiune contra vietii
unui cetatean roman – ex. – omor (simplu, calificat, deosebit de grav), uciderea din
 culpa, pruncucidere, lovituri cauzatoare de moarte + furtul/violul care are ca urmare
moartea victimei]
(c) calitatea subiectului activ – cetateanul strain sau apatrid ce nu domiciliaza pe
terotoriul Romaniei
(d) de actiunea penala se pune in miscare cu autorizarea prealabila a procurorului
general de pe langa ICCJ
(e) sa nu se prevada altfel printr-o conventie internationala

4. Principiul Universalitatii :
- este reglementat de art. 6 C. Pen. – vizeaza aplicarea legii penale romane faptelor
comise in afara tarii, altele decat cele din art. 5
Conditiile pozitive ce atrag aplicarea :
(a) locul savarsirii – in afara teritoriului tarii cu luarea in consens a principiului
ubicuitatii
(b) fapta – dubla incriminare – fapta trebuie sa constituie infractiune si potrivt legii
romane si potrivit legii de pe teritoriul unde a fost comisa (altele decat la art. 5) – ex. –
faptele de falsificare a monedei nationale, trecerea ilegala a frontierei
(c) subiectul – faptuitorul – cetatean strain sau daca nu are cetatenie, sa nu aiba
domiciliul in Romania
(d) prezenta faptuitorului in tara (de bunavoie sau in situatia in care s-a obtinut
extradarea)

Conditii negative ce atrag aplicarea :

(a) sa nu existe potrivit legii vreo cauza de impiedicare a punerii in miscare sau exercitare
a actiunii penale sau o cauza de impiedicare a pedepsei
(b) sa nu se prevada altfel intr-o conventie internationala

Cursul 5 – Drept Penal – 31.10.2008

Extradarea. Mandatul European de Arestare

- cooperarea internationala in materie penala include 2 forme principale :

(1) Asistenta juridica internationala care cuprinde comisii rogatorii, extradarea, mandatul
european de arestare, transferul in vederea executarii hotararii intr-un alt stat
(2) Aplicarea legii penale romane potrivit art. 6 C. Pen.
- cooperarea internationala in materie penala este expresia aplicarii principiului
reprimarii faptelor prevazut de legea penala, principiu care asigura punerea in aplicare
a scopului dreptului penal (prevenirea fenomenului criminalitatii)
- in materia incriminarii anumitor fapte, precum delicta iuris gentium, Romania a aderat
la Conventii Internationale privind prevenirea de combaterea unor categorii de
infractiuni, precum falsul de moneda, traficul de droguri, protectia bunurilor culturale,
terorismul international
- toate acestea = infractiuni pe care statul a hotarat sa le incrimineze indiferent de natura
lor
- formele principale de cooperare internationala sunt Extradarea si Mandatul European
de Arestare – reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internationala in
materie penala
- Extradarea = act juridic prin care un stat (solicitat) accepta sa remita unui alt
stat (solicitant) o persoana aflata pe teritoriul sau, in vederea judecarii acestei
persoane sau obligarea ei la executarea unei pedepse in statul solicitant
- spre deosebire de extradare, Mandatul European de Arestare = o decizie judiciara
emisa de autoritatea competenta a unui stat membru al U.E. in vederea arestarii
si predarii de catre autoritatea competenta a altui stat a unei persoane solicitate
in vederea urmaririi, judecarii sau executarii unei pedepse sau masuri privative
de libertate
- in materia Mandatului European de Arestare, intalnim termenul de predare a persoanei
solicitate, care, in procedura clasica, se considera a fi extradat
- procedura Mandatului European de Arestare a fost stabilita initial pe baza unei decizii
cadru a U.E. ce isi producea efectele in dreptul intern prin transpunerea ei in Legea nr.
302/2004
- cu privire la natura juridica a Mandatului European de Arestare, s-a pus intrebarea
daca el reprezinta o forma de extradare simplificata sau daca ea e o forma noua de
cooperare internationala intre statele membre U.E.
- in implementarea deciziei cadru prinvind Mandatul European de Arestare,
jurisprudenta CIJ a apreciat ca atat Extradarea, cat si Mandatul European de Arestare
= institutii care servesc aceluiasi scop (scop definit ca predarea unei persoane
statului solicitant in vederea desfasurarii unui proces penal pe teritoriul acelui
stat sau executarea unei pedepse de catre persoana in cauza)
- in cazul Extradarii, legatura se stabileste intre 2 state suverane (statul solicitat si statul
solicitant)
- in cazul Mandatului European de Arestare, cooperarea e ceruta si acordata in cadrul
unui sistem juridic supranational in care statele transfera anumite competente
decizionale in favoarea unor institutii supranationale
- in cazul Extradarii, functioneaza principiul cererii (= statul solicitant formuleaza o
cerere statului solicitat care decide daca sa acorde cooperarea solicitata in functie de
imprejurarile cazului, avand in vedere la luarea acelei decizii si considerente care
depasesc sfera pur juridica (ex. – principiul oportunitatii)
- in cadrul Mandatului European de Arestare, scopul este sa acorde asistenta unei
autoritati fata de care exista aceleasi principii, valori, obiective
- in concluzie, Mandatul European de Arestare inlocuieste Extradarea cu un nou sistem
de predare intre autoritatile judiciare, sistem bazat pe recunoastere reciproca a
hotararilor pe libera circulatie a deciziilor judiciare, precum si gradul de incredere
dintre statele membre ale U.E., singura similitudine intre Extradare si Mandatul
European de Arestare fiind scopul in virtutea caruia au fost create
- principiul recunoasterii reciproce, pe care se bazeaza Mandatul European de Arestare,
consta in aceea ca fiecare autoritate nationala judiciara trebuie sa recunoasca cererea
de predare a unei persoane, facuta de o alta autoritate judiciara apartinand altui stat
membru cu un minimum de formalitati
- acest principiu a fost asociat prin Tratatul de la Tampere conceptului de incredere
reciproca si protectiei drepturilor omului

Diferente intre Extradare si Mandatul European de Arestare

(1) Principiul Dublei Incriminari :

- acest principiu cere ca fapta care formuleaza obiectul cererii Extradarii sa fie
prevazuta de legislatia ambelor state
 - Mandatul European de Arestare nominalizeaza 32 de infractiuni pentru care, in cazul
emiterii sale, predarea se va acorda chiar daca nu e implinit principiul
- se acorda si daca acea infractiune, indiferent de denumirea ei in statul emitent al
Mandatului European de Arestare, este sanctionata de legea acestuia cu inchisoare sau
pedeaosa privativa de libertate de cel putin 3 ani
- din cele 32 de infractiuni – participarea la o organizatie criminala, terorismul, traficul
de fiinte umane, de substante psihotrope, arme, substante explozive, pornografie
infantila
- aceasta noua procedura a Mandatului European de Arestare pleaca de la premiza
abandonarii principiului pe care-l regasim in cazul Extradarii
- argumentul principal pentru inlaturarea principiului a avut in vedere faptul ca
procedura de ridicare a acestuia poate ridica o durata foarte lunga a procedurii
Extradarii
- in cazul Mandatului European de Arestare, procedura este mai scurta
- desi exista aceasta cerinta a celor 32 de infractiuni, unele state au apreciat ca principiul
legalitatii impune ca ele sa se regaseasca in dreptul intern
- unele state au inlaturat chestiunea lipsei principiului pentru cele 32 de infractiuni
- in Italia, legiuitorul, in aplicarea deciziei cadru, a definit foarte precis fiecare dintre
cele 32 de infractiuni, reintroducand de facto controlul asupra principiului
- in Belgia, Curtea Constitutionala a scos in evidenta necesitatea unei aproximari a
legislatiei penale, acolo unde cerinta principiului a fost inlaturata
- nevoia aproximarii legislatiei penale a fost consecinta lipsei unei definitii pentru
infractiuni enumerate in decizia cadru
(2) In cazul Extradarii sunt implicate statele, in situatia Mandatului European de
Arestare sunt implicate autoritatile judiciare
- decizia cadru in baza careia se dispune Mandatul European de Arestare, nu defineste
termenul de autoritate judiciara, lasand statului membru libertatea de a alege
- din jurisprudenta CEDO rezulta ca autoritatea judiciara trebuie sa fie independenta si
impartiala, singurele autoritati care indeplinesc cerintele fiind instantele (tribunalele)
- astfel, Mandatul European de Arestare nu ar putea fi emis de un procuror

Motivele de Refuz a executarii Mandatului European de Arestare :

(a) Mandatul European de Arestare poate fi refuzat in situatia in care infractiunea
care face obiectul acelui Mandat European de Arestare a fost amnistiata
(=cauza de inlaturare a raspunderii penale) in statul de executare (in masura
in care acest stat avea competenta sa judece persoana in cauza)
(b) Persoana in cauza a fost definitiv judecata de autoritatea judiciara a altui stat
membru pentru aceeasi fapta cu conditia ca, in cazul in care a fost condamnata,
sa fi executat pedeapsa sau sa se afle in curs de executare – principiul “ ne bis
in idem” – art. 54 al Conventiei de aplicare a Acordului Schengen
- cu privire la notiunea “aceeasi fapta”, CIJ a stabilit ca prin ea = o identitate a faptelor
materiale
- legat de acest principiu si art. 54, exista 2 cauze aflate in curs de judecare la CIJ
- (1) cetatean turc a fost la Olanda – trafic de stupefiante (urmarit penal)
- (2) cetatean belgian - rapirea unei femei pe teritoriul Belgiei
- in cazul (1) – amenda; alt stat urmarindu-l pentru trafic de droguri
- in cazul (2) – amenda
- in amele cauze CIJ a trebuit sa aplice principiul (art. 54)
(c) persoana a carei predare se cere, din cauza varstei, nu raspunde penal potrivit
legislatiei statului de executare
- in procedura Extradarii se admite extradarea propriilor cetateni, insa ea e subordonata
clauzei reciprocitatii
- in procedura Mandatului European de Arestare, pornind de la conceptul de cetatenie
europeana, s-a considerat ca extradarea propriilor cetateni nu poate constitui motiv al
refuzului de executare
- Mandatul European de Arestare trebuie sa se aplice tuturor cetatenilor statelor U.E.
fara deosebire de nationalitate, pentru incidenta acestui mecanism, incidenta fiind
calitatea acelor persoane – state membre
- predarea prezinta si ea dificultati
- in Germania – Curtea – procedura predarii propriilor cetateni nu era conforma cu
protectia adusa de Constituie cetatenilor germani si a hotararii suspendarii aplicarii
legii pana la remedierea acestei chestiuni
- in Cipru, CSM – e neconstitutionala acordarea predarii cetatenilor ciprioti – potrivt
Constitutiei, niciun cetatean al Ciprului nu poate fi extradat
- in Romania, nu se punea aceasta chestiune, dupa 2003 insa cetatenii romani pot fi
extradati
(3) Regula (principiul) specialitatii = persoana extradata nu poate sa fie urmarita,
judecata, condamnata sau detinuta in vederea executarii unei pedepse pentru o
alta infractiune decat cea precizata in cererea de Extradare, daca nu exista in
acordul prealabil al statului solicitat
- lipsa acestui acord se prezuma, trebuind sa existe o decizie speciala in acest sens
- in procedura Mandatului European de Arestare, fiecare stat membru poate notifica
Secretariatului General al Consiliului ca in relatiile sale cu alte state membre care au
facut aceeasi notificare, acordul la urmarire, judecare, condamnare sau detinere in
vederea executarii unei pedepse pentru o infractiune comisa de persoana solicitata, alta
decat cea pentru care a fost predata, se prezuma daca intr-un caz particular
autoritatea judiciara de executare nu declara contrariul

Aplicarea Legii Penale in Timp

Principiul Activitatii

- principiile care guverneaza aplicarea legii penale in timp au in vedere rezultatul acelor
chestiuni ce tin de efectele produse in intrarea si iesirea din vigoare a unor acte
normative
- sursa problemei o constituie savarsirea infractiunilor sub imperiul unei legi si
judecarea ei sub imperiul alteia
- intr-o asemenea succesiune a legilor – trebuie sa stim ce norme aplicam
- problema – de a alege intre ideile scolii clasice (legea pe care faptuitorul infractiunii a
cunoscut-o) si ideile scolii pozitiviste (ultima lege aplicabila)
- sediul materiei – art. 10-16 C. Pen.

Principiul Activitatii

- art. 10 C. Pen. – prncipiul activitatii = o aplicare a principiului legalitatii incriminarii

faptelor si sanctionarii faptelor
- conform cu acest principiu, legea penala se aplica infractiunilor savarsite cat timp ea
era in vigoare
 - pentru a determina sfera de aplicabilitate a acestui principiu, trebuie sa definim
intelesul notiunilor de intrare si iesire din vigoare a legii
- in Constitutie – intrarea in vigoare a legii – 3 zile dupa publicarea in M. Of. sau o alta
data ulterioara prevazuta in lege
- 3 zile permite destinatarilor legii sa ia cunostiinta de continutul ei si sa-si poata adapta
conduita cerintei legiuitorului
- in Constitutie – exemplu de lege care intra in vigoare la o data ulterioara – codurile –
Codul Penal actual fost adoptat la 21 iunie 1968 si a intrat in vigoare la 1 ian 1969
- iesirea din vigoare – prin abrogare (expresa/tacita; totala/partiala)
- abrogarea unei legi nu este acelasi lucru cu dezincriminarea unei fapte pentru ca este
posibil ca fapta incriminata in acel text sa se regaseasca in alta lege
- ex. – abrogarea art. 224 C. Pen. a corespuns imperativului ocrotirii in mod egal a
proprietatii publice si private (acum este reglementat de art. 208 si 209 C. Pen.)

Concursul de Legi Penale :

- in cazul in care, cu privire la acelasi raport juridic penal de conflict, sunt aplicabile 2
norme (generala si speciala), cea speciala are prioritate
- o fapta incepe sa fie executata sub imperiul unei legi, continua dupa abrogarea legii –
continua in alta lege

(1) infractiuni continue – art. 41 C. Pen. (furtul de curent electric)

(2) infractiuni progresive – o lovitura, victima, dupa o perioada moare
(3) infractiuni de obicei – prostitutia
- in cazul (2) – infractiunile progresive, nu exista concurs de legi, fiind aplicabila legea la
momentul epuizarii infractiunii

Cursul 6 – Drept Penal – 7.11.2008

Principiul Neretroactivitatii Legii Penale

- art. 10-16 C. Pen. – reglementeaza principiul activitatii, retroactivitatii legii penale,

aplicarii legii penale mai favorabile
- toate aceste principii sunt instituie in baza principiului legalitatii
- este prevazut de art. 11 C. Pen. – legea penala nu se aplica faptelor care, la data la care
au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni
- in baza principiului legalitatii incriminarii, inca din dreptul roman exista principiul
“nullum crimen sine lege praevia”
- art. 11 reprezinta o garantie a libertatii si sigurantei individuale – interventia unei legi
care incrimineaza anumite categorii de fapte nu produce niciun fel de consecinte
asupra faptelor comise anterior emiterii legii
- principiul tine de caracterul previzibil (legile trebuie redactate cu claritate pentru ca
destinatarii sa-si adapteze conduita cerintelor legiuitorului) si de caracterul accesibil
(publicat in M. Of. pentru a-si produce efectele)

Principiul Retroactivitatii Legii Penale

- are in vedere mai multe ipoteze : abolitio criminis (dezincriminarea), aplicarea legii
penale mai favorabile in cazul faptelor care nu au fost judecate definitiv si aplicarea
legii penale in cazul cauzelor judecate definitiv
- art. 12 C. Pen. – legea penala nu se aplica faptelor comise sub legea veche daca nu mai
sunt prevazute de legea noua
 - toate consecintele acestei fapte daca au fost definitiv judecate, inceteaza – inceteaza
executarea pedepselor, luarea masurilor educative, de siguranta si orice alta consecinta
(instituirea interdictiei)
- principiul retroactivitatii are in vedere ipoteza dezincriminarii faptei prin legea noua si
nu situatiile in care fapta continua sa ramana infractiune sub legea noua sub alta
denumire, ori prin abrogarea din legea speciala, ramane ca infractiune in legea penala
generala (codul penal) sau ca modalitate de savarsire a altei infractiuni
- fata de un condamnat pentru o infractiune ce ulterior a fost dezincriminata va inceta
orice interdictie sau decadere, fiind considerat fara antecedente penale
- principiul reprezinta o garantie a libertatii persoanei si sigurantei ei in sensul ca
dezincriminarea unei fapte produce efecte pentru viitor, orice masura ulterioara
incetand
- cand procesul incepe cu legea de dezincriminare, face ca solutia sa fie achitarea
deoarece fapta nu este prevazuta in legea penala sau desfiintarea hotararii judecatoresti
(in cazul in care ea nu este definitiva, ci pe rol), adica producerea efectelor legii de
dezincriminare ex tunc (pentru trecut)
- in acest caz fapta nu ar fi fost apta sa produca nicio consecinta in planul dreptului
penal, astfel se inlatura executarea pedepsei, masurii de siguranta sau educative, inca
de la momentul savarsirii faptei respective, efectele producandu-se si pentru trecut si
pentru viitor

Legea Interpretativa adoptata ulterior legii interpretate retroactiveaza numai in ipoteza

in care este mai favorabila, fara derogari
- legea interpretativa face front comun cu legea interpretata, principiul constitutional nu
prevede exceptii
- legea care prevede masuri de siguranta si educative se aplica si infractiunilor care nu
au fost definitiv judecate (aplicabil principiul scolii pozitiviste – intotdeauna legea
penala noua contine masuri mai eficiente in combaterea fenomenului infractional)
- art. 12 alin (2) C. Pen. este neconstitutional daca este interpretat, in sensul ca legea
care prevede masuri de siguranta si educative va retroactiva intotdeauna, deoarece
interpretarea articolului contravine principiilor constitutionale; astfel, ea retroactiveaza
numai in situatiile in care este mai favorabila

Aplicarea Legii Penale in Situatii Tranzitorii

- legea penala retroactiveaza si atunci cand legea penala dezincrimineaza o fapta sau
legea intervine in situatii tranzitorii
- situatiile tranzitorii = succesiunea legilor penale de la momentul savarsirii faptei
si pana la momentul judecarii ei
- atunci, intrebare este – care lege este aplicabila???
- legea penala favorabila (denumita si “legea penala mai blanda” sau “mitior lex”)
retroactiveaza intotdeauna ca expresie a principiului umanismului
Conditiile pentru aplicarea legii penale mai favorabile in situatiile tranzitorii – art.
13 C. Pen. :
(a) sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala
(b) de la momentul savarsirii ei pana la momentul judecarii ei sa se fi succedat mai multe
legi
(c) toate legile sa incrimineze fapta respectiva
Principiul Aplicarii Legii Penale Mai Favorabile Infractiunilor Nedefinitiv Judecate

Criteriile necesare pentru aprecierea legii penale mai favorabile :

(a) conditiile de incriminare
(b) conditiile de tragere la raspundere penala
(c) sanctiunile penale (pedepsele)
- toate aceste criterii (a, b, c) se aplica numai in cazul faptelor care nu au fost
definitiv judecate
- este interzisa crearea unei lex tertia !!!

Situatii :
(1) Legile care prevad fapta ca infractiune au pedepse de natura diferita – atunci se va
aplica legea care cuprinde o pedeapsa cu o natura mai usoara
(2) Legile care prevad fapta ca infractiune cuprind sanctiuni de acceasi natura, dar cu
limite diferite :
(a) in cazul in care legile prevad acelasi minimum, dar maximum diferit – se
va aplica legea cu maximul mai mic
(b) in cazul in care legile prevad minimum diferit, dar acelasi maximum – se
va aplica legea cu minimul mai mic
- limitele pedepsei variaza asimetric
- in caz de pedepse asimetrice, legea penala mai favorabila va fi determinata in concret
de judecator si in functie de imprejurarile care (a) atenueaza ori (b) agraveaza
pedeapsa
- (a) daca in cauza sunt circumstante agravante – judecatorul trebuie sa aplice o
pedeapsa catre maximul special si atunci este mai favorabila legea care prevede o
pedeapsa cu un maxim special mai redus
- (b) daca fapta s-a savarsit in circumstante atenuante – judecatorul trebuie sa aplice o
pedeapsa spre minimul special, ori sub acest minim, iar legea mai favorabila este cea
care are un minimum special de pedeapsa mai redus
- in cazul in care conditiile de incriminare sunt diferite, mai favorabila este legea care
prevede conditii de incriminare mai restrictive si care nu se regasesc in cazuri concrete
- Conditiile de tragere la raspundere penala au in vedere – aspectele privind prescriptia
raspunderii penale, existenta unei plangeri prealabile in lipsa careia nu poate interveni
legea penala
- Nu se considera lex tertia (incalcarea legii) in cazul preluarii unor institutii juridice
(recidiva, suspendarea executarii pedepsei, termenele de prescriptie dintr-o lege si
conditiile de incriminare dintr-o alta lege, tentativa) deoarece acestea reprezinta
institutii autonome

Aplicarea Legii Penale Mai Favorabile si in cazul Pedepselor Definitive

- art. 14 si 15 C. Pen. reglementeaza aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile

(art. 14) si aplicarea facultativa (art. 15)
- in cazul pedepselor definitive exista conditii diferite de apreciere a legii penale mai
favorabile deoarece intervine o hotarare judecatoreasca de condamnare, adica se
incadeaza fapta juridica
- in acest caz, vin in concurs 2 principii – cel al securitatii raportului juridic (se impune
sa nu se aduca atingere acelor hotarari cu titlu definitoriu) si principiul umanismului
(presupune ca legea penala retroactiveaza numai in cazul in care este mai favorabila)
- art. 14 si 15 prezinta criterii diferite de apreciere a faptei penale in raport de art. 13
 - fata de art. 13, in art. 14 si 15 vorbim de o hotarare judecatoreasca definitiva, legea
aparand dupa aceasta
- criteriul de determinare a legii favorabile consta in evaluarea sanctiunilor
- se compara pedeapsa aplicata de instanta si cea prevazuta in legea noua, iar nu limitele
de pedepse din legea in vigoare la momentul judecarii
- legea penala noua retroactiveaza daca maximul prevazut in legea veche e mai mare
decat in legea noua, astfel incat legea noua este mai favorabila si intervine aplicarea
facultativa a legii penale favorabile – art. 15
- unii autori considera ca aplicarea facultativa a legii penale favorabile (art. 15)
contravine Constitutiei deoarece legea penala ar retroactiva obligatoriu
- in cazul pedepselor definitive – in jurisprudenta – s-a creat o situatie speciala legata de
intelesul unor termeni din legea penala, precum “consecinte deosebit de grave” – a se
vedea art. 146 C. Pen. – cuantum de 200.000 lei
- cuantumul prejudiciului a variat in timp – faptuitorii condamnati pentru savarsirea
unei infractiuni care a produs consecinte deosebit de grave presupunand un prejudiciu
de 1 mld d lei, introduceau cerere de aplicare a legii penale mai favorabile
- deoarece, cei care s-au sustras urmaririi penale au fost judecati sub imperiul legii noi,
cei care s-au prezentat (care nu s-au sustras urmaririi penale), astfel, nebeneficiind de
aceste cerinte ale legii noi, au introdus o cerere de aplicare a art. 14 si 15 C. Pen.
- contestatiile au fost respinse deoarece unicul temei al aplicarii unei legi favorabile
conform art. 14 si 15 este pedeapsa, legiuitorul nespunand ca aceste conditii pot sa
determine aplicarea legii favorabile, ci numai art. 13
- art. 16 C. Pen. reglementeaza aplicarea legii penale temporare – astfel, legea
penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat era in vigoare
legea, chiar daca faptele nu a fost urmarite sau judecate in acest interval de timp
(principiul ultraactivitatii legii penale)

TRASATURILE INFRACTIUNII

INFRACTIUNEA = fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si

prevazuta de legea penala (art. 17 C. Pen.)
- conform doctrinei penale, infractiunea reprezinta unicul temei al raspunderii penale
- legat de infractiune, exista trasaturi ale infractiunii si continut al infractiunii
- trasaturile infractiunii fac deosebire intre ilicitul penal si alte forme d ilicit
- continutul infractiunii face deosebirea intre infractiuni in cadrul ilicitului penal
- cu ajutorul trasaturilor infractiunii vom vedea daca fapta reprezinta infractiune sau
contraventie
- infractiuni – de omor, ucidere din culpa, lovituri cauzatoare de moarte
Trasaturile Infractiunii :
(1) Fapta sa Prezinte Pericol Social
(2) Fapta sa fie Savarsita cu Vinovatie
(3) Fapta sa fie Prevazuta de Legea Penala

(1) FAPTA = o manifestare a individului in sfera realitatii, in cadrul relatiilor sociale

(sunt excluse fenomenele naturii)
- insa, in cazul in care faptuitorul s-a folosit de un fenomen al naturii pentru a savarsi o
infractiune, fapta exista (ex. – daca erau anuntate ploi care duc la inundatii si
faptuitorul s-a folosit de fenomenul naturii pentru a distruge digul – fapta exista)
- se face deosebire intre pericolul social generic si pericolul social concret (specific) al
faptei respective
 - pericolul social generic – este cel avut in vedere de leguitor in momentul in care
incrimineaza o fapta ca infractiune, pentru ca prin natura si repetabilitate daunele aduc
atingere grava
- pericolul social specific – este cel avut in vedere de judector in momentul in care
alege o sanctiune pentru fapta respectiva

(2) legea penala presupune ca actul normativ sa fie adoptat de Parlament, publicat
intr-un buletin oficial, accesibil cetatenilor si previzibil, redactat cu suficienta
claritate pentru ca cetatenii sa-si adapteze conduia in raport cu prevederile legii
- aceasta trasatura reprezinta expresia principiului legalitatii

Cursul 7 – Drept Penal – 14.11.2008

FAPTA SAVARSITA CU VINOVATIE

- fapta savarsita cu vinovatie reprezinta o trasatura esentiala a infractiunii care rezulta din art
17 C Pen.
- ea are 2 valente – este o trasatura a infractiunii si este un element in continutul
infractiunii
- cele 2 elemente nu se suprapun
- formele vinovatiei – culpa si intentia (ca forme principale)
- praeterintentia (ca forma mixta)
- vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde atitudinea psihica a
faptuitorului fata de fapta savarsita si de urmarile acesteia
- vinovatia reprezinta rezultatul interactiunii a doi factori : constiinta si vointa
- exista cauze care elimina caracterul penal al faptei
- exista situatii in care vinovatia se prezinta k element in continutul infractiunii, dar nu ca
trasatura a ei
- intentia = forma principala a vinovatiei, atitudinea psihica a faptuitotului care prevede
rezultatul faptei sale si urmareste acel rezultat
- intentia este – (a) directa - si (b) indirecta
(a) – faptuitorul prevede rezultatul si il urmareste prin savarsirea faptei (ex. – faptuitorul
ia un cutit si-l infige in inima victimei)
(b) – prevederea rezultatului , dar rezultatul nu mai este urmarit, ci doar acceptat in
eventualitatea producerii lui (ex. – faptuitorul ii aplica victimei o lovitura de pumnn,
aceasta e aruncata intr-un bazin cu apa, iar faptuitorul pleaca)
-culpa = art. 19 alin (2) atitudinea psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei
sale, nu-l accepta, socotind fara temei ca acesta nu se va produce sau nu prevede rezultatul
faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada
- culpa – (a) cu prevedere – si (b) simpla
(a) – modalitate a culpei in care faptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu urmareste
rezultatul, nu-l accepta, socotind fara temei ca nu se va produce (in domeniul circulatiei pe
drumurile publice – fapta conducatorului care nu reduce viteza la trecerea pe langa grupuri
de persoane, prevazand posibilitatea unui accident – vatamarea ori uciderea unei persoane,
avarierea autovehiculului)
- spre deosebire de intentia indirecta, in cazul culpei cu prevedere, faptuitorul nu
accepta rezultatul faptei sale
(b) – modalitate a culpei care se caracterizeaza prin neprevenirea de catre faptuitor a
rezultatului faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada
- obligatia de prevedere este de esenta culpei simple, ea rezultand din actele normative
reglementate anumitor categorii de activitati
- aprecierea vinovatiei sub forma culpei se face in functie de criteriile – daca faptuitorul
trebuia sa prevada rezultatul si daca putea sa-l prevada
- posibilitatea concreta de prevedere a faptuitorului este apreciata in functie de
personalitatea acestuia, experienta de viata, pregatirea profesionala, dezvoltarea
intelectuala, etc.
- daca se stabileste ca faptuitorul nu putea sa prevada acest rezultat, atunci nu exista
vinovatie sub forma culpei simple
- praeterintentia (intentia depasita specifica unor infractiuni) reprezinta forma mixta a
vinovatiei, atitudinea psihica a faptuitorului fata de o fapta comisa cu intentie si de un
rezultat produs din culpa (ex. – loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte, talharia
urmata de moartea victimei, violul urmat de moartea victimei)
- praeterintentia nu este definita de lege, insa ea rezulta din continutul anumitor
infractiuni din C. Pen.

CONTINUTUL INFRACTIUNII

- continutul infractiunii este definit ca o totalitate de conditii prevazute de lege pentru

caracterizarea unei fapte ca infractiune
- nu trebuie confundat continutul infractiunii cu trasaturile esentiale ale acesteia
deoarece ultimele deosebesc ilicitul penal de alte forme de ilicit, iar continutul
infractiunii are drept calitate deosebirea infractiunilor intre ele
- continutul infractiunii poate imbraca 2 aspecte – (a) continutul legal (art. 174 C Pen.)
si (b) continutul concret (uciderea efectiva a unei persoane)
- (a) – este descris de normele de incriminare si cuprinde conditiile obiective si
subiective in care o fapta devine infractiune
- (b) – este dedus din fapta savarsita, reprezentand continutul acelei fapte determinate,
savarsite in realitatea obiectiva de catre o persoana si care se inscrie prin elementele
sale in tiparul abstract prevazut in norma de incriminare
- in doctrina penala se face deosebirea intre continutul juridic si cel constitutiv al
infractiunii, care ar cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege referitoare la actul de
conduita interzis (subiecti, locul si timpul savarsirii faptei)
- continutul constitutiv (fiind dat intotdeauna in norma de incriminare) nu poate lipsi din
continutul juridic al infractiunii
- continutul juridic se identifica cu cel constitutiv numai atunci cand in norma de
incriminare nu sunt trecute decat conditii cu privire la actul de conduita interzis
- continutul juridic al infractiunii consta in continutul constitutiv si alte conditii
privitoare la celelalte elemente

Structura continutului infractiunii

(a) – conditii referitoare la obiectul infractiunii
(b) – conditii referitoare la subiectul activ
(c) – conditii referitoare la subiectul pasiv
(d) - actul de conduita – latura obiectiva (elementul material, urmarea imediata,
legatura de cauzalitate) si latura subiectiva (vinovatia, mobilul si scopul)
(e) – obiectul – juridic
- material (actul de conduita)
(f) - locul si timpul savarsirii infractiunii (furtul savarsit in timpul noptii este furt
calificat, fapta savarsita intr-un loc public – infractiune)
 - in continutul infractiunilor exista conditii (a) preexistente, (b) concomitente si (c)
subsecvente
- (a) – au in vedere calitatea subiectului activ sau pasiv si se situeaza in timp anterior
savarsirii faptei
- (b) – au in vedere locul si timpul savarsirii infractiunii
- (c) – privesc producerea unor consecinte deosebit de grave

In functie de importanta lor, exista conditii (a) esentiale (constitutive) si (b) conditii
accidentale (circumstantiale)
- (a) – in lipsa lor, fapta nu constituie infractiune
- (b) – intra in continutul calificat (agravat) sau atenuat al faptei, neindeplinirea lor
conducand la nerealizarea acestui continut al infractiunii

FACTORII INFRACTIUNII

A. obiectul infractiunii
B. subiectii infractiunii
C. locul si timpul savarsirii infractiunii

A. obiectul infractiunii este format din relatiile sociale formate in jurul si datorita valorii
sociale ocrotite
- obiectul poate sa fie (a) juridic si (b) material
- clasificarea infractiunilor se face in functie de (a) obiectul juridic al acestora
- in literatura juridica de specialitate, obiectul infractiunii este prezentat sub mai multe
aspecte, dupa gradul mai intins sau mai restrans de relatii sociale nascute in legatura cu
valoarea sociala ocrotita si care este periclitata ori vatamata prin infractiune

- gruparea infractiunilor in titlurile partii speciale in raport de obiectul juridic:

- a1 – obiect de grup (generic)
- a2 – obiect specific
- a1 – comun unui grup de infractiuni (infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni
contra persoanei, infractiuni contra patrimoniului, infractiuni contra infaptuirii justitiei)
- a2 – valoarea sociala concreta careia i se aduce atingere prin infractiune (omorul are ca
obiect juridic – viata persoanei)
- obiectul juridic general = totalitatea relatiilor sociale ocrotite prin normele dreptului
penal
- (b) obiectul material al infractiunii = valoarea materiala impotriva careia se indreapta
infractiunea (corpul persoanei, la furt – bunul mobil)
- in raport de obiectul material, infractiunile se clasifica in:
- b1 - infractiuni de pericol
- b2 – infractiuni de rezultat
- b1 – NU au obiect material si nu aduc o atingere concreta valorii sociale ocrotite
- b2 – au obiect material si in cazul lor trebuie demonstrata legatura de cauzalitate
- lipsa obiectului, de unde infractorul credea ca se afla, in momentul savarsirii faptei,
conduce la calificarea faptei ca tentativa improprie [art. 20 alin (2) C. Pen.]
- deosebirile intre b1 si b2 – la b2 trebuie demonstrata legatura de cauzalitate, in cazul ei
neexistand tentativa; la b1 – simpla comitere a faptei da nastere rezultatului
- in continutul infractiunilor, dupa cum sunt descrise, lipsesc referintele la obiectul juridic
al infractiunii
- obiectul juridic se deduce din locul in care infractiunea e reglementata de legiutor (titlul,
capitolul sau sectiunea unde infractiunea e inclusa)
- exista insa si infractiuni care au un obiect complex, precum cea de talharie (pe de o
parte obiectul juridic principal format din relatiile sociale privitoare la apararea avutului
privat sau public mai precis relatiile de detentie, de posesie si pe de alta parte un obiect
juridic adiacent, secundar, format din relatiile sociale privind ocrotirea persoanei cu
viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea sa)

B. subiectii infractiunii = persoanele care sunt implicate in savarsirea unei fapte

prevazute de legea penala prin comiterea actiunii/inactiunii, caz in care vorbim de subiect
activ (persoana fizica sau juridica) sau prin suportarea consecintelor infractiunii –
subiectul pasiv
- conditiile generale de existenta pentru subiectele active – persoane fizice rezulta din
art. 17, 46, 48, 50 si 99 C. Pen.
- ele au in vedere – varsta, responsibilitatea, libertatea de vointa si actiune

(1) Varsta - art.99 – faptuitorul raspunde pentru fapta sa de la varsta de 14 ani

- art. 50 – minoritatea = cauza care inlatura caracterul penal al faptei, fapta celui care nu
are 14 ani, nu este considerata infractiune
- anterior varstei de 14 ani exista prezumtia absoluta a lipsei de discernamant
- intre 14 si 16 ani exista o prezumtie relativa a lipsei discernamantului
- intre 16 si 18 ani exista prezumtia relativa a existentei discernamantului
(2) Responsabilitatea (atitudinea persoanei de a-si da seama de faptele sale si
semnificatia lor si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa) rezulta din art.
48 C. Pen. in care este descrisa o cauza care inlatura caracterul penal, aceea a
iresponsabilitatii
- responsabilitatea se apreciaza prin prisma a 2 factori – (a) unul intelectiv si (b) unul
volitiv
- (a) – aptitudinea persoanei de a-si da seama de semnificatia actiunii/inactiunii sale si
urmarea ei (ne da formele si modalitatea de vointa)
- (b) – capacitatea persoanei de a-si dirija vointa
- lipsa factorului intelectiv duce la iresponsabilitate, caz in care lipseste vinovatia
- lipseste factorul volitiv (persoana este constransa)
- diferenta intre vointa si actiune – subiectul activ a decis liber asupra savarsirii faptei
(3) Libertatea de vointa si actiune este o conditie generala a subiectului activ al
infractiunii
- in cazul in care faptuitorul a actionat sub imperiul constrangerii fizice sau morale, fapta
nu mai este imputabila acestuia si, fiind savarsita fara vinovatie, nu mai este infractiune
(art. 46 C. Pen)

Conditiile speciale privind subiectul activ al infractiunii = calitati ale acestuia, spre
exemplu – calitatea de cetatean pentru infractiunile de tradare, de strain pentru
infractiunea de spionaj, functionar – infractiunile de abuz in serviciu, neglijenta in
serviciu, militar – dezertare
- subiectul activ pentru care este necesar indeplinirea unei conditii speciale se numeste
subiect activ calificat sau circumstantiat
- savarsirea actiunii/inactiunii interzise de o persoana care nu are calitatea ceruta de lege
pentru a fi subiect activ calificat, face ca ea sa fie doar complice si nu autor
 - in cazul persoanelor juridice, nu exista o limitare a acestora in ceea ce priveste
anumite infractiuni
- conditiile in care persoana juridica raspunde penal pot fi grupate in
- (a) – conditii care privesc existenta persoanei juridice
- (b) – conditii privind sfera persoanelor juridice care raspund penal
- (c) – conditii privind persoanele fizice care prin faptele lor pot antrena raspunderea
penala a persoanelor juridice
- (a) – persoana juridica raspunde din punct de vedere legal la momentul savarsirii
infractiunii
- persoana juridica aflata in lichidare raspunde penal
- entitatile care nu au dobandit personalitate juridica nu raspund penal
- (b) – din art. 19 C. Pen. rezulta ca de la regula conform careia toate persoanele juridice
raspund penal, sunt exceptii – statul, autoritatile publice, institutiile publice care
desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat
- raspunderea statului este antrenata numai pentru prejudicii
- (c) – raspunderea penala a pesoanelor fizice care au o relatie de fapt sau de drept cu
persoanele juridice si care actioneaza in realizarea obiectului de activitate sau in
interesul persoanei juridice si cu acordul acesteia
- toate aceste elemente trebuie probate
- raspunderea penala a persoanelor juridice nu exclude raspunderea persoanei fizice
- vinovatia persoanei juridice are aceleasi forme ca cele definite pentru persoana fizica
- nu trebuie sa existe identitatea formei de vinovatie intre activitatea persoanei juridice
cu cea a persoanei fizice
- Subiectul pasiv al infractiunii este cel impotriva caruia e comisa fapta si poate sa fie
uneori calificat (ex. – pruncuciderea, ultrajul – functionarul public) si poate avea
calitatea de persoana fizica sau juridica

(C). Locul si timpul savarsirii infractiunii

- locul si timpul sunt 2 elemente preexistente ale infractiunii, fara de care nu poate fi
conceputa savarsirea unei infractiuni
- locul de savarsire a faptei reprezinta o conditie esentiala (de care depinde existenta faptei) si
un element circumstantial (de care nu depinde existenta infractiunii, ci doar realizarea
variantei calificate a acesteia – furtul intr-un loc public reprezinta furt calificat)
- timpul in care se savarseste fapta reprezinta tot la fel o conditie esentiala (in lipsa ei nu se
realizeaza infractiunea) si elementul circumstantial (furtul savarsit in timpul noptii –
reprezinta furt calificat).

Cursul 8 - Drept Penal – 21.11.2008

CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII

- nu exista infractiune fara continut constitutiv

Continutul constitutiv al infractiunii:
(1) latura obiectiva (elemental material, legatura de cauzalitate si urmarea imediata)
(2) latura subiectiva (vinovatia, mobilul si scopul)
 exista si o situatie premisa
Continutul constitutiv = totalitatea conditiilor prevazute in norma de incriminare
referitoare la actul de conduita
- continutul constitutiv al infractiunii are 2 laturi, in lipsa carora nu poate exista
infractiunea
- in afara continutului constitutiv, exista si infractiuni care au o situatie premisa
(=chestiune preexistenta de care depinde caracterul penal al faptei – de ex. art. 305 lit.
c) C. Pen. – e incriminata infractiunea de abandon de familie, constand in aceea ca
faptuitorul nu plateste cu rea-credinta timp de 2 luni pensia de intretinere stabilita pe
cale judecatoreasca)
- situatia preexistenta consta in hotararea judecatoreasca prin care se stabileste pensia de
intretinere
LATURA OBIECTIVA

- latura obiectiva este cuprinsa in continutul infractiunii si desemneaza conditiile

referitoare la actiunea/inactiunea incriminata
- latura obiectiva cuprinde in principal elementul material, urmarea imediata si legatura
de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata, la care pot fi adaugate si
conditii referitoare la loc si timp
- elementul material al laturii obiective = actul de conduita interzis prin norma de
incriminare
- actul de conduita se exprima prin verbum regens
- actul de conduita trebuie sa constea intr-o actiune/inactiune
- diferenta intre cele 2 (actiune si inactiune in ceea ce priveste acest act) e relevanta
pentru forma de vinovatie cu care se savarseste fapta
- elementul material produce consecinte asupra laturii subiective in sensul determinarii
formei de vinovatie cu care se comite fapta
- daca elementul material consta intr-o actiune (in lege se incrimineaza atitudinea
faptuitorului de a face ceva ce legea interzice), forma de vinovatie este intentia sau
culpa (numai daca legea prevede expres asta – la culpa)
- daca elementul material este constituit de o inactiune (faptuitorul nu face ceva ce legea
ordona sa faca), forma de vinovatie poate sa fie atat intentie cat si culpa, cu exceptia
situatiei cand legea prevede expres doar una din ele
- infractiunea de actiune se poate realiza prin acte materiale (lovire, ucidere, luare,
distrugere, sustragere), cuvinte (amenintare) sau prin scris (fals, uz de fals, denuntare
calomnioasa)
- elementul material poate aparea in continutul infractiunii intr-o varianta unica sau
varianta alternativa (luarea de mita – verbum regens = pretindere, primire, acceptare
de bani sau alte foloase)
- importanta acestei clasificari (in varianta unica si alternativa) are in vedere incadrarea
juridica a faptei pentru infractiunea la care elementul material se prezinta in variante
alternative (savarsirea mai multor acte in variante alternative nu schimba unitatea
faptei)
- elementul material poate consta intr-o singura actiune sau mai multe reunite, de
regula, ultimele caracterizand elementul material al infractiunii complexe (= o forma
a unitatii legale de infractiune care presupune reunirea in continutul aceleiasi
incriminari a doua sau mai multe infractiuni distincte – exemplu – talharia –
presupune furtul si violenta)
- nerealizarea completa a uneia din actiuni face ca fapta sa ramana in stadiul tentativei
- la infractiunile complexe omogene, nerealizarea elementului material conduce la
ruperea unitatii infractionale si tranformarea ei intr-un concurs de infractiuni
- Cerintele esentiale atasate actului de conduita sunt reprezentate de locul savarsirii
faptei – Codul Rutier – pe drumurile publice si timpul savarsirii faptei – la
pruncucidere – imediat dupa nasterea copilului
- Urmarea imediata = atingerea adusa valorii sociale ocrotite
- Urmarea imediata consta intr-o modificare materiala a realitatii sau intr-o stare de
pericol
- la infractiunile materiale, inexistenta atingerii materiale produse obiectului infractiunii
face ca fapta sa ramana in stadiul tentativei
- Legatura de cauzalitate la infractiunile materiale trebuie dovedita, insa la cele de
pericol nu trebuie dovedita
- legatura de cauzalitate face ca sa existe o legatura intre elementul material si urmarea
imediata
- legatura de cauzalitate face ca fapta sa fie imputabila fizic faptuitorului
- avand in vedere importanta notiunii, in doctrina au existat mai multe teorii cu privire
la legatura de cauzalitate – idei cu ajutorul carora dovedim ca urmarea decurge din
fapta comisa cu consecinta imputabilitatii fizice a faptei
- teorii – moniste (teoria cauzei proxime, a cauzei preponderente si cea a cauzei
adecvate – tipice) si pluraliste (teoria echivalentei conditiilor si cea a conditiei
generale)
- teoria cauzei proxime considera drept cauza contributia umana ce se situeaza anterior
rezultatului cu excluderea celorlalte actiuni
- teoria cauzei proxime restrange in mod nejustificat antecedenta cauzala la o singura
contributie umana
- teoria cauzei preponderente considera cauza - energia care a contribuit cel mai mult
la producerea acelui rezultat; aceasta teorie restrange antecedenta cauzala in cazul
participatiei penale
- teoria cauzei adecvate (tipice) are drept cauza acea conditie apta prin natura ei sa
produca rezultat; teoria restrange sfera antecedentelor cauzale pentru ca ea nu permite
includerea in sfera ilicitului penal a acelor actiuni care nu sunt tipice
- unii autori considera ca exista si o alta teorie, si anume, cea a cauzei eficiente, care
presupune (in parerea lor) ca este cauza conditia care a declansat procesul; acestei
teorii i se reproseaza ca largeste sfera antecedentei cauzale (faptuitorul lucreaza cu
victima la renovarea unui imobil – apartament - si la un moment dat faptuitorul ii
loveste degetul acesteia cu ciocanul, iar in drumul catre spital, victima este lovita de o
masina si moare)
- teoriile pluraliste incearca sa identifice cauza
- teoria echivalentei conditiilor este o conditie sine qua non si presupune ca orice
conditie care a precedat rezultatul si care a avut legatura cu acesta este cauza
- acestei teorii i se reproseaza faptul ca pune pe acelasi plan toate conditiile fara a
diferentia contributia acestora la producerea rezultatului, nu diferentiaza cauzele de
conditii, extinzand sfera acestora
- teoria conditiei necesare considera drept cauza orice conditie care a contribuit la
producerea rezultatului, tinandu-se seama de contributia concreta adusa de acea
conditie, dupa producerea rezultatului, cam toate conditiile fiind necesare
- orientarea practicii judiciare – pentru stabilirea legaturii de cauzalitate, se identifica
intai toate contributiile care ar putea avea legatura cauzala
- in ipoteza unei pluralitati de contributii, va trebui sa se verifice proportia in care
fiecare dintre ele contribuie la savarsirea faptei
- urmatorul pas consta in stabilirea aspectului psihic al legaturii de cauzalitate (nu
inseamna stabilirea vinovatiei, ci faptul ca vor fi retinute in antecedenta cauzala acele
contributii care pot fi imputabile atat fizic, cat si psihic faptuitorului)
- in al 3-lea rand, se delimiteaza si determina acele contributii tipice, esentiale,
importante pentru producerea rezultatului de cele care doar inlesnesc urmarea imediata
- aceste contributii esentiale sunt doar acelea in lipsa carora rezultatul nu s-ar fi produs
in niciun mod sau in nicio masura

LATURA SUBIECTIVA

- latura subiectiva = totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea

faptuitorului fata de fapta si urmarea ei
- latura subiectiva cuprinde vinovatia ca element esential careia i se adauga cerinte
precum mobilul si scopul
- vinovatia = atitudinea psihica a persoanei care savarseste o fapta fata de acea fapta si
urmarea ei
- formele vinovatiei (art.19 C Pen) – intentia, culpa, praeterintentia
- in continutul infractiunii nu are relevanta daca intentia este directa sau indirecta sau
culpa este simpla ori cu prevedere (exceptia facand-o situatia in care intentia este
calificata prin scop, atunci este vorba de o intentie directa, vinovatia din continutul
infractiunii)
- elementul subiectiv la infractiunile comisive e ca regula intentia si culpa numai daca
prevede legea expres (uciderea din culpa, vatamarea corporala din culpa)
- elementul subiectiv la infractiunile omisive este reprezentat atat d intentie, cat si de
culpa, nu si cand legiuitorul incrimineaza savarsirea faptei prin intentie (ex. – neplata
cu rea-credinta a pensiei de intretinere)
- cerintele esentiale sunt reprezentate de mobil si scop
- mobilul = cauza interna a actului de conduita, orice atitudine constienta a persoanei
avand un mobil = semnul modalitatii psihice a faptuitorului
- mobilul intra cateodata in continutul infractiunii (ex. – abuz in serviciu prin ingradirea
unor drepturi pe temei de rasa, nationalitate, religie – exprima mobilul)
- scopul presupune reprezentarea rezultatului faptei de catre faptuitor
- scopul - omorul savarsit pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la urmarire,
arestare sau executarea pedepsei, omorul savarsit pentru a ascunde talharia sau
pirateria
- scopul trebuie dovedit, el intra in continutul infractiunii, nerealizarea conditiei, putand
conduce la achitarea faptuitorului
 Cursul 9 – Drept Penal – 28.11.2008
CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

- art. 44 si urmatoarele reglementeaza legtima aparare, starea de necesitate,

constrangerea fizica si morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, minoritatea, betia si
eroarea
- exista cauze care inlatura trasatura infractiunii, dar cauze care inlatura raspunderea
penala
- diferenta intre cele doua este ca primele au drept consecinta principala scoaterea
actiunii sau inactiunii faptuitorului din afara ilicitului penal, inlaturarea raspunderii
penale fiind doar o consecinta subsidiara a inlaturarii caracterului penal
- cauzele generale care inlatura raspunderea penala, mai exact amnistia, prescriptia
raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor nu inlatura
caracterul penal al faptei, fapta ramane infractiune, dar prin dorinta legiuitorului este
inlaturata consecinta infractiunii reprezentata de raspunderea penala

LEGITIMA APARARE

- legitima aparare este o cauza care exclude caracterul penal al faptei, datorita lipsei de
vinovatie in conditiile in care aceasta este savarsita
- se afla in legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material,
direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau impotria interesului obstesc
si care pune in pericol grav persoana si drepturile celui atacat ori interesul obstesc [art.
44 alin (2)]
- fundamentul legitimei aparari trebuie cautat in contextul conflictului in care se afla
doua valori sociale, una apartinand agresorului si cealalta societatii
- legea acorda prioritate valorii aceluia care nu a avut o conduita antijuridica, care a
raspuns valorii atacate in mod injust
- legitima aparare presupune 2 elemente : atacul si apararea reglementate in art. 44 C.
Pen.
Conditiile atacului :
- din art. 44 rezulta ca atacul trebuie sa fie material, direct, imediat, injust, sa puna in
pericol grav valoriile indicate de art. 44
- caracterul material al atacului presupune ca acesta se realizeaza prin mijloace fizice
menite sa pericliteze in substanta lor fizica valorile sociale ocrotite
- atacul care consta in cuvinte, scrieri nu indeplineste cerinta prevazuta de art. 44 si nu
poate da nastere unei legitime aparari
- atacul nu presupune in mod necesar o actiune, ci poate fi reprezentat si de o inactiune
- omisiunea poate constitui un atac daca ea pune in pericol valoarea ocrotita
(ex. – angajatul la CFR care nu doreste sa schimbe macazul de la caile ferate pentru a
produce un accident)
- unii autori au negat aceasta cerinta precizand ca in situatia unei infractiuni de tradare,
valoarea lezata (siguranta statului) nu are o existenta fizica, atunci legitima aparare nu
poate fi acceptata in situatiile actelor indreptate impotriva unor valori nesusceptibile
de incorporare intr-un obiect material
- aceste valori nu vor putea fi aparate legitim
- caracterul direct al atacului – atacul este direct atunci cand se indreapta si creeaza
un pericol nemijlocit pentru valoarea sociala ocrotita
- atacul nu va fi direct atunci cand intre agresor si obiectul care incorporeaza valoarea
sociala ocrotita exista un obstacol eficient
- atunci cand se afla un obstacol eficient nu putem vorbi despre caracterul direct al
faptei (ex. – victima ataca faptuitorul cu un cutit, acesta din urma se refugiaza intr-o
camera si inchide usa cu cheia urmand a trage cu pistolul in usa, nimerind victima)
- unii autori considera ca nu ar trebui acceptat atacul direct atunci cand intervine un
obstacol deoarece atacul nu se mai afla in curs de desfasurare
- de lege lata, exista cerinta caracterului direct
- caracterul imediat al atacului presupune ca atacul trebuie sa fie iminent sau in curs
de desfasurare, nefiind permisa legitima aparare preventiva
- pentru ca atacul sa fie iminent trebuie sa declansarea lui sa constituie o certitudine si
nu o simpla eventualitate
- la atacul in curs de desfasurare, atacul legitimeaza apararea cat timp nu s-a epuizat
- in situatia infractiunilor cu un rezultat reversibil, atacul este considerat imediat cat
timp rezultatul poate fi rasturnat
- la infractiunile susceptibile de desfasurare in timp, aparerea poate intervenii pana la
epuizare
- in doctrina s-a discutat posibilitatea unei legitime aparari dupa ce a fost dezarmata
victima, rezultand ca nu exista un atac armat daca inculpata a smuls din mana sotului
cutitul si apoi l-a lovit succesiv; nu reprezinta un atac imediat atunci cand inculpata i-a
aplicat o lovitura mortala victimei cu cutitul pe care i-l smulsese din mana
- de asemenea, s-a discutat si utilizarea anticipata a unor dispozitive sau mijloace de
interventie (cainele agresiv), insa daca este vorba despre un atac minor, imposibil de
prevazut ca moment al desfasurarii, nu este vorba despre legitima aparare
- utilizarea unor mijloace de aparare a proprietatii poate sa stea la baza unei legitime
aparari daca atacul are un grav de probabilitat foarte mare (numeroase amenintari)
- instalarea unui gard electric nu poate fi justificata ca aparare impotriva acelora care ar
dori sa sustraga bunuri din locuinta celui care si-a facut acel gard
- caracterul injust la atacului presupune lipsa autorizarii acestuia de catre ordinea
juridica astfel incat atunci cand actul are loc in baza legii, nu e vorba de un atac injust
(ex. – cel care urmareste o persoana pentru a pune in aplicare un mandat de arestare,
cel care face uz de forta pentru a imobiliza un infractor, sporturi – lupte, box)
- in doctrina s-a pus problema atacului incapabilului, fiind inlaturat atacul pe baza starii
de necesitate sau a legitimei aparari
- diferenta dintre cele doua este ca in situatia unei legitime aparari, nu se cere ca
modalitatea de aparare sa fie singura, in cazul starii de necesitate aceasta cerinta fiind
obligatorie
- in cazul incapabilului se aplica starea de necesitate deoarece acesta nu este capabil sa
distinga intre bine si rau, lipsind caracterului injust al atacului
- atacul sa puna in pericol grav persoana celui atacat ori interesul obstesc – in
functie de intensitatea atacului, de urmarile pe care le produce, conditia fiind
indeplinita atunci cand atacul implica un rau ireparabil sau greu de remediat
- nu intereseaza pentru gravitatea pericolului raportul de forte dintre atacator si cel ce se
apara pentru ca pericolul pentru inculpat rezulta din simplul fapt al atacarii lui
- nu este acceptata aceasta idee pentru exista unor situatii in care raportul de forta e
hotarator pentru aprecierea gradului pericolului atunci cand cel atacat este o persoana
imobilizata la pat, invalida, iar atacatorul este o persoana cu o forta deosebita
- sfera valorilor sociale impotriva carora e indreptat atacul nu se limiteaza la persoana
atacatorului sau la o alta persoana, ci se extinde si la drepturile lor si interesul obstesc
 CONDITIILE APARARII

- 1) apararea trebuie sa imbrace forma unei fapte prevazute de legea penala

- pentru aparare se inlatura caracterul penal al faptei
- 2) apararea trebuie sa fie necesara – necesitatea apararii impune cerinta ca aceasta sa
interina in intervalul de timp in care atacul e imediat
- apararea trebuie sa fie apta prin natura ei sa inlature atacul fara sa implice insa si
aspectul legat de situatia ca apararea este singura posibilitate de inlaturare a atacului
- nu este necesara o riposta indrepata impotriva bunului agresorului (o persoana nu va
beneficia de legitima aparare daca, alergata de sotul ei, ii zgarie acestuia masina)
- 3) apararea trebuie sa fie precedata de un atac – simpla presupunere ca agresorul
va dezlantui un atac nu da dreptul la o aparare legitima
- 4) apararea trebuie sa se indrepte impotriva agresorului pentru a inceta atacul si a
salva valorile periclitate
- 5) apararea trebuie sa fie proportionala cu gravitatea atacului – proportionalitatea
se apreciaza in concret in raport de mijloacele intrebuintate, imprejurarile de fapt,
situatia personala a atacatorului si a celui atacat
- examinarea proportionala trebuie sa aiba in vedere si urmarea celor doua actiuni
(urmarea pe care a produs-o atacul daca nu ar fi fost oprit si urmarea dorita de cel ce s-
a aparat – urmarea produsa)
- diferenta de mijloace folosite nu exclude existenta proportionalitatii (cand e pusa in
pericol viata celui aparat, nu se poate spune ca s-au folosit mijloace periculoase, decat
cele ale agresorului)

EFECTELE LEGITIMEI APARARI

- legitima aparare inlatura caracterul penal al faptei astfel incat, pentru o fapta comisa in
legitima aparare, nu e posibila aplicarea unei sanctiuni, nici macar a unei masuri de
siguranta
- legitima aparare inlatura si raspunderea civila de regula, insa nu si raspunderea pentru
faptele comise cu ocazia apararii in dauna unor terti daca ei nu au participat sau bunul
lor nu a fost folosit la comiterea atacului
- la legitima aparare discutam si de legitima aparare prezumata (1) si depasirea
limitei legitime a apararii sub forma efectului justificat si efectului scuzabil (2)
- (1) art. 44 alin (2 indice 1) – se prezuma ca e in legitima aparare acela care savarseste
fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie,
efractie sau alte asemenea mijloace intr-o lucuinta, incapere, dependinta, loc
imprejmuit sau delimitat prin semne de marcare
- prezumtia are un caracter relativ – ea poate fi rasturnata, consecinta fiind
reprezentata de rasturnarea probei (parchetul trebuie sa dovedeasca, ca acest caracter
lipseste)
- conditii - atacul trebuie sa constea intr-o patrundere fara drept si trebuie sa se realizeze
prin violenta, efractie, escaladare, etc; atacul trebuie sa vizeze unul din spatiile aratate
de acest alineat din art. 44
- apararea trebuie sa urmareasca respingerea acestui atac
- legitima aparare prezumata nu poate fi exercitata numai de proprietarii locuintei sau de
cel ce o foloseste, ci de orice persoana ce sesizeaza incercarea de patrundere
- excesul justificat este asimilat legitimei aparari (art. 44 C Pen) si inlatura caracterul
penal al faptei
- excesul scuzabil este o circumstanta atenuanta legala (art. 73 C Pen)
- excesul scuzabil delimiteaza sanctiunea aplicata
- excesul justificat are in vedere depasirea limitelor unei aparari proportionale cu
gravitatea atacului, depasire intemeiata pe tulburarea sau temerea in care se gasea
faptuitorul
- excesul scuzabil – depasirea limitelor unei aparari nu este determinata de temerea
provocata de atac, existenta ei se stabileste pe baza circumstantelor concrete in care s-
a comis fapta, avand in vedere eventualele particularitati ale atacatorului/victimei
- in situatia excesului justificat, este inlaturat caracterul penal al faptei si raspunderea
penala, insa nu si raspunderea civila

STAREA DE NECESITATE

- art. 45 C Pen – este in starea de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva, de
la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala,
sanatatea sa, a altuia, un bun important al sau sau al altuia sau un interes obstesc
- in situatia legitimei aparari, cauza care o determina poate proveni doar de la o
persoana, in cazul starii de necesitate pericolul poate porveni si din partea unui
animal/fenomen al naturii
- cel care sufera urmarile faptei comise in starea de necesitate nu e cel ce a cauzat
pericolul, ci o terta persoana in sarcina careia nu se poate retine nicio actiune
- la starea de necesitate, actiunea in salvare este unica actiune care inlatura caracterul
penal al faptei

CONDITIILE STARII DE NECESITATE

- pericolul sa fie : iminent, inevitabil si sa nu fie creat in mod intentionat de cel ce

invoca starea de necesitate si sa ameninte una din valorile de la art. 45 C Pen
- (a) pericolul iminent – presupune ca acesta sa fie pe punctul de a produce urmarea
vatamatoare pentru valoarea sociala protejata
- (b) pericolul inevitabil – acesta nu ar fi putut si inlaturat decat prin producerea faptei
prevazute de C Pen
- daca sunt mai multe modalitati de inlaturare a pericolului, se cere faptuitorului sa
aleaga pe cea mai putin vatamatoare pentru valoarea sau bunul aparat
- (c) nu beneficiaza de starea de necesitate cel ce a provocat intentionat pericolul (cel ce
a incendiat imobilul in care se afla pentru a justifica lovirea unei persoane cand fugea)
- (d) sa priveasca viata, integritatea corporala sau sanatatea celui ce a comis actiunea de
salvare, un bun important sau al altei persoane sau in interes obstesc
- actiunea in salvare (conditii) –
(1) actiunea in salvare sa aiba forma unei fapte prevazute de legea penala
(2) sa fie comisa pentru a indeparta pericolul
(3) sa fie unica modalitate de inlaturare a pericolului, iar in situatia in care sunt mai multe
posibilitati, sa fie cea care produce urmarea cea mai putin vatamatoare
(4) sa nu produca o urmare vadit mai grava decat aceea pe care ar fi impus-o pericolul
 EFECTELE STARII DE NECESITATE

- se inlatura caracterul penal al faptei, dar, ca regula nu se inlatura si raspunderea civila

- depasirea limitelor starii de necesitate constituie doar circumstanta atenuanta legala

Cursul 10 – Drept Penal – 5.12.2008

CONSTRANGEREA FIZICA SI MORALA

- sediul materiei – art. 46 C. Pen.

- se apreciaza ca fapta savarsita din cauza unei constrangeri fizice sau sub imperiul unei
constrangeri morale inlatura caracterul penal al faptei
(1) Constrangerea fizica reprezinta o cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
Conditiile de existenta ale constragerii fizice :
(a) sa existe o fapta prevazuta de legea penala, fapta savarsita de inculpat, datorita
aplicarii constrangerii fizice sau morale deoarece in lipsa faptei, nu putem discuta
despre inlaturarea caracterului penal
- nu are relevanta natura faptei juridice
(b) sa fie actiunea sub imperiul unei constrangeri fizice
- acte de constrangere fizica – acte prin intermediul carora faptuitorul a fost silit sa faca,
sa dea sau sa nu faca ceva
(c) faptuitorul sa nu fi putut rezista constrangerii respective
- imposibilitatea de a rezista constrangerii respective se apreciaza in raport de datele
personale ale persoanei care a fost constransa
- caracterul penal e inlaturat pentru ca fapta nu a fost dorita de faptuitor, rezultand faptul
ca desi ea e imputabila fizic, nu exista vinovatie
- ex. de constrangere fizica – 3 barbati (A, B, C), deplasandu-se pe strada, produc un
accident. A il impinge pe B si, in cadere, B il loveste pe C, care moare prin lovirea de
caldaram. Din punct de vedere fizic fapta este imputabila lui B, el actionand fara
vinovatie, autorul faptei fiind reprezentat de A.

(2) Constrangerea morala – conditii de existenta :

(a) fapta sa fie prevazuta de legea penala
(b) fapta sa fie determinata de amenintarea cu un pericol grav
- nu orice pericol justifica inlaturarea caracterului penal al faptei pe considerentul
constrangerii morale (ex. – sotia, temandu-se ca sotul va afla ca ea a lichidat un
depozit bancar si a cheltuit banii, ea falsifica certificatul de depozit – in acest caz ea nu
va beneficia de constrangerea morala)
(c) pericolul sa nu fi putut fi inlaturat prin alt mod, decat prin savarsirea faptei (ex.
– faptuitorul e amenintat de un coleg de servici ca vor fi date in vileag antecedentele
penale ale acestuia daca nu sustrage un bun de la lucru – in acest caz, in care el fura
bunul respectiv, nu va putea invoca constrangerea morala)

CAZUL FORTUIT

- sediul materiei – art. 47 C. Pen.

- natura juridica a cazului fortuit – inlaturarea caracterului penal al faptei
Conditii pentru existenta cazului fortuit :
(a) fapta sa fie prevazuta de legea penala
(b) rezultatul faptei sa fie consecinta unei imprejurari care sa nu poata sa fie
prevazuta
- imposibilitatea de prevedere se apreciaza in concret in raport de cunostiintele
faptuitorului, datele de savarsire a faptei (circumstantele faptei, comportamentul
faptuitorului)
- daca exista un regulament care impune o anumita desfasurare a unei activitati, iar
faptuitorul incalca regulamentul, nu poate invoca cazul fortuit
- daca avea o obligatie de a actiona si nu a facut-o (revizia tehnica a automobilului) nu
va putea sa invoce cazul fortuit bazandu-se pe faptul ca uzura automobilului a produs
accidentul

IRESPONSABILITATEA

- art. 48 C. Pen. – nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala daca

faptuitorul in momentul savarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte
cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunea/inactiunea sa ori nu putea fi stapan pe ea
- C. Pen. a adoptat criteriul biopsihologic pentru a defini iresponsabilitatea, ceea ce
inseamna ca nu este suficient sa se constate existenta unei afectiuni psihice pentru a
trage concluzia iresponsabilitatii, ci este necesar sa se dovedeasca ca afectiunea a
inlaturat in concret capacitatea faptuitorului de a-si da seama de faptele sale
Conditiile de existenta ale iresponsabilitatii :
(a) fapta sa fie prevazuta de legea penala
(b) in momentul savarsirii faptei, faptuitorul, din cauza alienatiei mintale sau din
alte cauze, sa nu-si fi putut da seama de actiunea/inactiunea sa sau sa nu poata fi
stapan pe ea
- in categoria cauzelor iresponsabilitatii, legiuitorul a prevazut : alienatia mintala si alte
cauze (starile hipnotice – somnambulismul, cleptomania) atunci cand ele prin
gravitatea si intensitatea lor ajung in concret sa inlature capacitatea de autocontrol
- nu constituie cauze de iresponsabilitate – starile emotive (manie, frica, bucurie), starile
pasionale (gelozie, iubire, ura) indiferent de natura si intensitatea lor
- starea de tulburare provocata de actiunile victimei, oricat de scandaloase ar fi fost ele,
nu pot conduce la inlaturarea caracterului penal al faptei
- atunci cand iresponsabilitatea este cauzata de alienatie mintala, ea poate fi temporara
sau permanenta
- de asemenea, trebuie constatat la fiecare infractiune daca starea de iresponsabilitate a
fost prezenta la data comiterii faptei
- in doctrina, exista “actio libera in sua causa” – care presupune ca hotararea
infractionala a fost luata in momentul in care faptuitorul isi dadea seama de faptele
sale, insa epuizarea faptei s-a produs in momentul in care iresponsabilitatea era deja
instalata
(ex. – o persoana savarseste fapta de bransare a retelei de curent, ulterior intervine starea
lui de iresponsabilitate. Fapta este descoperita. Este apreciat faptul ca acesta raspunde,
insa ulterior deoarece starea de iresponsabilitate determina suspendarea cursului
judecatoresc pana cand faptuitorul isi recapata posibilitatea de apreciere a faptei sale)
- daca starea de sanatate nu inlatura, ci doar diminueaza capacitatea de intelegere sau
vointa, nu se gaseste in cauza iresponsabilitatea, vinovatia nefiind inlaturata
- atunci cand capacitatea de intelegere e diminuata, aceasta stare va fi valorificata la
individualizarea sanctiunii ca o circumstanta atenuanta judiciara, aplicandu-se masuri
de siguranta cu caracter medical pentru a-l ajuta pe faptuitor
 BETIA

- sediul materiei – art. 49 C. Pen.

- inlaturarea caracterului penal al faptei daca faptuitorul in momentul savarsirii faptei se
gasea, din cauza unor imprejurari independente de vointa sa, in starea de betie
completa produsa de alcool sau de alte substante
- starea de betie in sensul art. 49 C. Pen. poate fi determinate si de alte substante in afara
alcoolului sau drogurilor, precum : administrarea unor medicamente susceptibile de a
produce un efect similar)
Formele si Efectele Betiei :
- in raport de cauzele care au determinat betia si de intensitatea ei, se distinge intre :
(a) voluntara (c) completa
(b) involuntara (d) incompleta
- formele betiei trebuie diferentiate de intoxicatia cronica cu alcool ce presupune o
alterare patologica permanenta a calitatilor, facultatilor psihice ale subiectului, putand
duce pana la pierderea capacitatii intelective si volitive
- atunci cand exista o intoxicatie cronica cu alcool, este inlaturat caracterul penal al
faptei in baza textului referitor la iresponsabilitate si nu pe considerentul betiei
- intoxicatia cronica cu alcool produce veritabile afectiuni psihice (paranoya alcoolica
)
- betia involuntara si completa reprezinta singura forma care inlatura caracterului
penal al faptei; ea survine atunci cand faptuitorul ajunge in mod involuntar sa consume
substante ce i-au provocat aceasta stare (ex. – faptuitorul, care lucreaza intr-o fabrica
cu medicamente, consuma anumite medicamente fiind in eroare cu privire la efectele
ei, pentru a inlatura vinovatia, betia trebuind sa fie completa
- betia este completa atunci cand procesul de intoxicare cu alcool sau alte substante e
atat de avansat incat faptuitorul nu mai are capacitatea de a intelege si de a-si da seama
de faptele sale
- nivelul alcoolemiei e doar un indiciu in privinta caracterului complet al betiei, urmand
a fi corelat cu alte elemente (expertiza medico-legala prin care sa se dovedeasca daca
faptuitorul putea sa-si dea seama de faptele sale, proba cu martori pentru a stabili
comportamentul acestuia)
- betia involuntara si incompleta nu este reglementata de C. Pen., dar, desi nu inlatura
caracterul penal, poate fi retinuta de instante precum circumstanta atenuanta judiciara
- betia voluntara si completa – art. 49 C. Pen. nu inlatura caracterul penal al faptei,
putand constitui circumstanta atenuanta sau agravanta, dupa caz (agravanta – cand e
produsa anume pentru a avea mai mult curaj in savarsirea faptei ori pentru a o invoca
de drept scuza a savarsirii faptei)
- starea de betie poate fi si element circumstantial in continutul unor infractiuni –
conducerea unui autoturism pe drumurile publice de catre o persoana care are in sange
imbibat alcool ce depaseste limita legala
- betia voluntara incompleta nu este reglementata de art. 49 C. Pen.; ea nu inlatura
caracterul penal al faptei, dar poate constitui circumstanta atenuanta sau agravanta
- atunci cand betia voluntara si imcompleta a fost indusa anume in vederea comiterii
faptei, este considerata circumstanta agravanta potrivit art. 75 lit. e) C. Pen.
- betia voluntara si incompleta este element circumstantial in continutul unor infractiuni
(circulatia pe drumurile publice, infractiunile care au legatura cu serviciul)
 MINORITATEA

- art. 50 C. Pen. – nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de

un minor care la data comiterii acesteia nu indeplineste conditiile legale pentru a
raspunde penal
- art. 99 C. Pen. – cel ce nu are 14 ani nu raspunde penal
- 14-16 ani – raspunde penal daca se dovedeste ca a actionat cu discernamant
- in materia minoritatii, legiuitorul opereaza cu prezumtii de discernamant
- sub 14 ani – prezumtie absoluta de lipsa a discernamantului
- intre 14- 16 ani – prezumtie relativa a lipsei discernamantului
- 16-18 ani – prezumtie relativa de existenta a discernamantului
- prezumtiile relative pot fi rasturnate prin proba contrara
- in situatia minorului care savarseste fapta avand intre 14-16 ani este obligatorie inainte
de trimiterea in judecata sa se dovedeasca existenta discernamantului
- cand fapta a fost comisa inainte de 14 ani, minorul nu raspunde penal si daca actiunea
a fost comisa inainte de 14 ani si rezultatul se produce dupa implinirea celor 14 ani,
fapta nu va avea caracter penal pentru ca la momentul actiunii el nu avea discernamant
- in cazul minorului sub 14 ani sau minorului de peste 14 ani care nu au discernamant si
savarsesc o fapta prevazuta de legea penala, Legea nr. 272/2004 prevede 2 masuri
speciale de protectie : (a) supravegherea specializata si (b) plasamentul
- (a) = mentinerea minorului in familia sa sub conditia respectarii de acesta a anumitor
obligatii – frecventarea cursurilor scolare, obligarea la tratamente medicale, consiliu,
psihoterapie, interzicerea de a se afla intr-un anumit loc sau de a vorbi cu anumite
persoane)
- (b) – masura de protectie cu caracter temporar si poate fi dispusa dupa caz la o
persoana, familie sau intr-un serviciu de tip rezidential – acest caz, al plasamentului,
presupune scoaterea minorului din familia sa

EROAREA DE FAPT

- art. 51 C. Pen. – nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala cand

faptuitorul, in momentul savarsirii ei, nu cunostea existenta unei stari, situatii,
imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei (eroarea de drept extrapenala
pentru necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal
al faptei)
- in cazul infractiunilor din culpa, eroarea inlatura caracterul penal al faptei daca
necunoasterea starii, situatiei , imprejurarii respective nu e ea insasi rezultatul culpei
- nu constituie circumstanta agravanta imprejurarea in care faptuitorul nu a cunoscut-o
in momentul savarsirii infractiunii [ex. – faptuitorul, major, savarseste o fapta alaturi
de un minor – furt – circumstanta agravanta – art. 75 lit. c) C. Pen.; daca faptuitotul
major dovedeste eroarea asupra minorului – ca acesta parea major dupa constitutie etc.
– nu vor constitui circumstante agravante pentru ca el nu putea sa le prevada)
 INLATURAREA CARACTERULUI PENAL AL FAPTEI PRIN LIPSA
PERICOLULUI SOCIAL

- legea da posibilitatea judecatorului sa aprecieze in concret ca fapta comisa, desi

corespunde unui model legal, prin atingerea minima adusa valorii sociale ocrotite, iese
din sfera ilicitului penal
- in doctrina – s-a considerat ca art 18 indice 1 C. Pen. este caz de dezincriminare a
faptei prin analogie
- natura juridica a institutiei reglementate de acest articol este “cauza care inlatura
caracterul penal al faptei prin inlaturarea trasaturilor pericolului social”
- legiuitorul stabileste criterii pentru ca judecatorul sa poata aprecia daca fapta are sau
nu pericolul social al unei infractiuni – art. 18 indice 1 alin (2) – si au in vedere modul
si mijloacele de savarsire a faptei
- scopul urmarit de faptuitor, imprejurarile in care fapta a fost comisa, urmarea produsa
sau care s-ar fi putut produce, persoana si conduia faptuitorului – toate aceste criterii
se apreciaza in mod coroborat
- nu are relevanta daca faptuitorul are antecedente penale, daca a comis o fapta sau mai
multe, criteriile avand importanta egala in aprecierea pericolului social al faptei
- art 18 indice 1 poate sa inlature caracterul penal al faptei comise in stare de recidiva
sau fapte comise in concurs
- in situatia achitarii – art. 10 lit b) indice 1 C. Proc. Pen. si nu lit e) pentru art 51 C.
Pen.
- art. 10 lit b) indice 1 C. Proc. Pen. – fata de faptuitor se pot lua masuri cu caracter
administrative reglementate de art. 91 C. Pen. – mustrarea, mustrarea cu avertisement,
amenda 10-1000 lei
- cand judecatorul inlatura caracterul penal pentru mai multe fapte deduse judecatii, se
va aplica o singura actiune cu caracter administrative
- prin Decizia nr. 35/2006 publicata in M. Of. nr. 368/2007, ICCJ a stabilit pe calea unui
recurs in interesul legii ca in situatia aplicarii art. 18 indice 1 pentru mai multe
infractiuni, se aplica o singura sanctiune dintre cele prevazute la art. 91 C. Pen.

Cursul 11 – Drept Penal – 12.12.2008

SANCTIUNILE DE DREPT PENAL

- ele asigura functia de constrangere a dreptului penal, fiind consecinta raspunderii

penale a faptuitorului
- raspunderea penala este consecinta savarsirii unei infractiuni

Caracterele sanctiunilor de drept penal :

(1) se deosebesc de celelalte sanctiuni juridice prin sediul materiei – sanctiunile de

drept penal sunt prevazute in normele penale, se aplica sau se dispun numai de
organele de drept penal
- aceasta caracteristica trebuie analizata in raport de consecintele normei in care se
gaseste santiunea
- caracterul penal se apreciaza in raport de consecinte, prevazute ca restrangeri de
drepturi si libertate
(2) caracterul lor – sanctiunile de drept penal au un caracter retributiv, represiv,
presupunand atat o restrangere de drepturi, o privatiune si uneori si o suferinta
(suferinta care exprima caracterul aplictiv al pedepsei – ex. – pedeapsa privativa de
libertate)
(3) scopul lor – sanctiunile de drept penal au drept scop prevenirea savarsirii de noi
infractiuni prin functia de exemplu decurgand in aplicarea sanctiunii a celui ce a
savarsit fapta, cat si prin functia de exemplu general, in sensul ca nimeni nu poate
scapa raspunderii penale
(4) decurge caracterul lor inevitabil – odata ce s-a stabilit raspunderea penala, de lege
lata, aplicarea sanctiunii este inevitabila; de lege ferenda, este apreciat ca aceasta
diferenta nu trebuie sa mai subziste – in Proiectul Codului Penal fiind prevazuta
posibilitatea stabilirii vinovatiei faptuitorului in fata instantei de judecata, urmand ca
judecatorul sa amane pe un interval de timp – daca in intervalul de timp a savarsit o
noua fapta, atunci acesta raspunde pentru 2 fapte

Felurile sanctiunilor de drept penal :

- exista 3 categorii de sanctiuni : (a) penale (pedepsele), (b) de drept penal (masurile
educative si masurile de siguranta), (c) alte sanctiuni in dreptul penal (cu caracter
administrativ aplicabile in cazul in care faptuitorul e achitat ca urmare a inlaturarii
caracterului penal al faptei pentru lipsa pericolului social al acesteia)
- (a) pedepsele au un rol complex : de constrangere, reeducare, prevenire savarsirii de
noi infractiuni
- sunt cele mai aspre sanctiuni din legislatia noastra
- intervin cand se stabileste raspunderea penala a persoanei fizice sau juridice
- (b) masurile educative = sanctiuni de drept penal care se iau fata de minorii care au
savarsit infractiuni avand un rol preponderent de inlaturare a unor deficiente de
crestere si educare a faptuitorului
- ele nu au un caracter represiv, ele presupun insa o restrangere a drepturilor (ex. –
internarea intr-un centru de reeducare, fiind restransa libertatea de miscare)
- (c) masurile de siguranta = sanctiuni de drept penal aplicabile pentru a inlatura o
stare de pericol si totodata pentru a preveni savarsirea de noi infractiuni
- ele au un rol preponderent preventiv
- (d) sanctiunille cu caracter administrativ care se dispun in cazul achitarii
faptuitorului in baza art. 10 lit b indice 1 C. Proc. Pen. pentru lipsa pericolului social al
faptei
- sunt sanctiuni care constau in anumite masuri dispunse de instanta de judecata fara
consecinte in ceea ce priveste antecedentele penale
- masurile educative au aparut ca urmare a influentei doctrinei noii aparari sociale
- masurile de siguranta au aparut ca urmare a influentei scolii pozitiviste
- sanctiunile cu caracter administrativ au aparut ca urmare a influentei doctrinei apararii
sociale subiective
Principiile sanctiunilor de drept penal :
(1) Principiul legalitatii sanctiunilor – nulla poena sine praevia trebuie inteles precum
nulla sanctio poenalis; nicio restrangere a unor drepturi nu poate intervenii decat in
baza legii
(2) Stabilirea unor sanctiuni revocabile – sanctiunile care pot fi retrase in situatia in care
avem eroare judiciara , de aceea fiind siimposibila pedeapsa cu moartea la noi in tara
(3) Principiul umnizarii sanctiunilor presupune ca sanctiunile de drept penal au ca scop
prevenirea savarsirii de noi infractiuni si nu pot presupune suferinte fizice care
injosesc persoana
(4) Principiul individualizarii sanctiunilor : are in vedere stabilirea si aplicarea
sanctiunilor
- sanctiunile trebuie sa corespunda importantei valorii sociale ocrotite si prejudiciului
comis prin savarsirea infractiunii, sa corespunda si posibilitatilor faptuitorului de a se
indrepta prin executarea acesteia
- individualizarea este legala – caz in care legiutorul stabileste limitele generale ale
sanctiunii si speciale pentru faptele inscriminate, dar si o individualizare judiciara care
presupune alegerea in concret unei sanctiuni pentru fapta comisa in raport de
circumstantele faptuitorului de savarsire a faptei
(5) Principiul personalitatii sanctiunilor din dreptul penal – sanctiunea se stabileste si
se aplica doar aceluia care a savarsit fapta prevazuta de legea penala fie ca este vorba
de persoana fizica sau juridica
- sanctiunile nu trebuie sa cauzeze restrangeri de drepturi, suferinte altor persoane

PEDEPSELE

- conform definitiei din art. 52 C. Pen., pedepsele reprezinta masuri de constrangere si

un mijloc de reeducare a condamnatului
- scopul pedepselor = preveniea savarsirii de noi infractiuni
- din definitie => trasaturile caracteristice ale Pedepselor :
(1) Pedepsele = masura de constrangere dispusa fata de cel care a nesocotit dispozitiile
imperative ale normei si a comis fapta
(2) Pedeapsa = mijloc de reeducare; prin aplicarea pedepsei se urmareste modificarea
atitudinii faptuitorului fata de valorile sociale
(3) Pedeapsa = sanctiune prevazuta de lege, fapt care exprima principiul legalitatii,
individualizarea legala, dar si rolul statului in individualizarea legala
(4) Pedeapsa se aplica doar de instanta de judecata
- pedeapsa nu poate fi aplicata de Ministerul Public sau de Politie
- masurile de siguranta pot fi dispuse de Ministerul Public cu caracter provizoriu
- masurile cu caracter administrativ sunt dispuse de procurori fara sa fie supuse ulterior
cenzurii instantelor de judecata
(5) Pedeapsa are caracter personal – se dispune doar fata de cel ce a savarsit fapta
prevazuta de legea penala, cu vinovatie in calitate de autor, coautor, instigator sau
complice
(6) Pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni
- pedeapsa are o functie de exemplu general in caracterul ei inevitabil si o functie de
exemplu raportata la persoana faptuitorului care suporta consecintele sanctiunii

Scopul Pedepselor – prevenirea savarsirii de noi infractiuni prin restrangerea drepurilor

faptuitorului, acesta nemaifiind lasat in libertate, eliminande-se posibilitatea comiterii
 anumitor tipuri de fapte, dar si preventia generala, in sensul ca, ceilalti destinatari ai legii
sunt atentionati cu privire la caracterul inevitabil al sanctiunii
Functiile Pedepsei = mijloace de realizare a scopului; 4 functii :
(1) Functia de constrangere – decurge din modul in care legiuitorul a conceput
pedeapsa, definind-o in art. 52 C. Pen. ca pe o masura de constrangere
- pedeapsa nu poate cauza suferinte fizice/psihice faptuitorului, nu poate injosi persoana
lui
(2) Functia de reeducare – subliniata in art. 52 C. Pen., in lipsa ei neputandu-se atinge
scopul pedepsei
(3) Functia de exemplaritate este legata de preventia generala si speciala, aceasta
functie fiind subliniata de caracterul inevitabil al sanctiunii respective
(4) Functia de eliminare presupune inlaturarea temporara a faptuitorului din societate
(pedeapsa inchisorii sau detentia pe viata – restrang posibilitatea savarsirii unor
anumite infractiuni)

Felurile Pedepsei :
(1) In raport de modul si importanta lor, acestea sunt :
(a) principale – de sine statatoare, care au un rol principal in sanctionarea infractorului;
ele se pot aplica singure fara a fi conditionate de alte sanctiuni
(b) complementare – cele care le completeaza pe cele principale, neavand o existenta de
sine statatoare (amenda la persoanele juridice)
(c) accesorii – cele care decurg din pedepsele principale
- pedepsele complementare se executa dupa executarea celor principale
- pedepsele accesorii se executa in timpul pedepselor principale
- pedepsele accesorii se dispun pe langa cele principale (inchisorii) indiferent de
cuantumul ei
- pedepsele complementare se dispun pentru pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani
- pedepsele complementare si accesorii se apreciaza de instantele de judecata, niciuna
neavand caracter ope legis
- caracterul ope legis al pedepselor accesorii a disparut dupa ce CEDO a pronuntat o
hotarare prin care se statua violarea autoritatilor romane a art. 8 (cauza Sabou si
Parcalab)

(2) In raport de obiectul asupra caruia poarta sanctiunea regasim :

(a) pedepse privative de viata (moartea)
(b) pedepse corporale (nu exista la noi)
(c) pedepse privative de libertate (inchisoarea, detentia pe viata)
(d) pedepse privative sau restrictive de drepturi (cele complementare si accesorii)
(e) pedepse morale, pecuniare (amenda)

(3) Dupa gradul de determinare a pedepselor regasim :

(a) pedepse determinate
(b) pedepse nedeterminate
(a) – au prevazute in lege cuantumul si natura lor
- pot fi absolut determinate (detentia pe viata) sau relativ determinate (majoritatea
pedepselor din dreptul modern pentru ca presupun un minimun si maximum, instanta
apreciind asupra cuantumului)
(b) – presupun prevederea in lege doar a naturii fara indicare limitelor
- pedeapsa incalca cerinta de previzibilitate a legii, ele nefiind prevazute in dreptul
modern
 (4) Dupa cum pentru sanctiunea infractiunii este prevazuta o singura pedeapsa sau
mai multe regasim :
(a) pedepse multiple
(b) pedepse singulare (unice) – sunt prevazute cate una pentru fapta incriminata
(a) – pot fi cumulative sau alternative
- cele cumulative sunt posibile in cazul aplicarii unei pedepse principale si uneia
accesorii de pilda
- pedepsele alternative presupun ca pentru aceeasi fapta legiuitorul sa fi prevazut
posibilitatea alegerii intre mai multe sanctiuni (detentia pe viata si inchisoarea)

PEDEPSELE PRINCIPALE APLICABILE PERSOANEI FIZICE

detentia pe viata, inchisoarea intre 15 zile-30 ani, amenda 100-50.000 lei Noi
- pedepsele privative de libertate – conform Legii nr. 275/2006- se prevede posibilitatea
condamnatului de a trece prin mai multe regimuri de executare, de a presta o munca
daca acestia sunt de acord, permiterea libertatii din penitenciar pentru perioade scurte
(la evenimente importante in familie etc.)
- regimul de executare, recompensele sunt alese cu ajutorul judecatorului, avand ca
atributie executarea pedepsei
(1) Detentia pe viata- cea mai grava pedeapsa, prevazuta alternativ cu pedeapsa
accesorie inchisoarea de la 20 de ani
- reprezinta pedeapsa unica in caz de genocid in timp de razboi – art. 375 C. Pen.sau
tratamentele neomenoase saarsite in timp de razboi art. 386 C. Pen.
- detentia pe viata nu presupune ca infractorul este lasat in penitenciar pana la moarte,
pedeapsa se inlokuieste cu pedeapsa inchisorii daca pe parcursul executarii ei
condamnatul ajunge la varsta de 60 de ani
- detentia pe viata nu se aplica faptuitorilor minori
(2) Inchisoarea are ca limite generale 15 zile – 30 ani :
- sub imperiul circumstantelor agravante sau atenuante, starile de agravare sau atenuare
ale pedepsei nu sunt depasite aceste limite (ex. – minorul savarseste o tentativa,
pedeapsa fiind d la 1 luna – 6 luni- beneficiaza de ½ din minimum si maximum – chiar
daca sunt stari de atenuare, nu se poate scadea sub limita de 15 zile)
(3) Amenda – pedeapsa principala pecuniara; are in vedere micsorarea patrimoniului
faptuitorului si reprezinta o pedeapsa comuna persoanelor fizice si juridice
- pedeapsa amenzii se executa fie benevol – condamnatul depune plata integrala a ei in
termen de 3 luni de la data definitiva a condamnarii
- neplata cu rea-credinta – se poate dispune inchisoarea doar daca este prevazuta pentru
cauza in fapt

PEDEPSELE COMPLEMENTARE SI ACCESORII APLICABILE PERSOANEI

FIZICE

Pedepsele Complementare :
- pedepsele complementare constau in privarea de drepturi
- pedepsele complementare au in vedere interzicerea unor drepturi sau degradarea
militara
(a) interzicerea unor drepturi – 1-10 ani a unuia sau mai multora din – dreptul de a
alege si a fi ales intr-o autoriatte publica sau in alte functii elective publice; dreptul de
a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat; dreptul de a ocupa o functie
sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura acelora de care s-a
 folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii; drepturile parintesti; dreptul de a fi
tutore/curator
Conditii de aplicare :
- pedeapsa complementara se aplica atunci cand pedeapsa principala e de cel putin 2
ani; aplicarea ei este obligatorie cu exceptia cazului in care se retin circumstante
atenuante – atunci aplicarea ei este facultativa
- pedeapsa complementara e posibila si atunci cand nu este prevazuta in mod expres in
continutul normei de incriminare daca pedeapsa principala este inchisoarea de cel
putin 2 ani
- pedeapsa complementara se executa dupa executarea celei principale, dupa gratierea
totala sau a restului de pedeapsa, dupa prescriptia executarii pedepsei, adica dupa
stingerea pedepsei principale
- interzicerea unor drepturi are ca data intre 1-10 ani
(b) degradarea militara = consta in pierderea gradului militar si a dreptului de a purta
uniforma
- este o pedeapsa privativa de drepturi
- se poate aplica acelor condamnati care au calitatea de militari activi sau rezerviti
- spre deosebire de interzicerea unor drepturi 1-10 ani, degradarea militara presupune
prierderea definitiva a gradului
Conditii de aplicare :
- degradarea militara se plica doar militarilor activi sau rezervisti
- ea se aplica obligatoriu daca pedeapsa principala e inchisoarea mai mare de 10 ani sau
detentia pe viata
- degradarea militara este facultativa cand pedeapsa principala este intre 1-10 ani si
fapta este comisa cu intentie
- executarea pedepsei complementare de face dupa ramanerea definitiva a hotararii de
condamnare
Pedepsele Accesorii – constau in interzicerea unora sau mai multor drepturi dintre cele pe
care legiuitorul le prevede si in continutul pedepselor complementare
- initial pedepsele accesorii aveau un caracter ope legis, ori de cate ori pedepsele
principale constau in inchisoare, se interziceau pe durata executarii lor toate drepturile
de la art. 64
- legiuitorul roman observa ca nu este justificat acest caracter
- principiul individualizarii sanctiunilor ca principiu general al dreptului penal, nu poate
presupune derogari
- Cauza Sabou si Parcalab – a stabilit k ingerintele in dreptul la viata privata inevitabile
in urma aplicarii pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor parintesti sau a dreptului
de a fi tutore/curator nu sunt justificate decat atunci cand fapta comisa atrage
nedemnitatea in exercitarea acelor drepturi
- In speta, savarsirea unei infractiuni de calomnie prin publicarea intr-un ziar a unui
articol referitor la o persoana publica nu atrage o asemenea nedemnitate, rezultand
faptul ca pedeapsa accesorie nu este necesara intr-o societate democratica
- Cauza Hirst “Impotriva U.K.” – ingerinta instantelor a vizat drepturi electorale –
CEDO – restrangerea exercitiului unor drepturi trebuie sa fie proportionala cu scopul
urmarit si necesara intr-o societate democratica
- Intre fapta si drepturile interzise trebuie sa existe o legatura
- Art. 71 C. Pen. – ar putea permite interpretarea ca doar pentru drepturile parintesti
intervine individualizarea de instanta de judecata, pentru celelalte fiind vorba de
aplicarea dorintei legiuitorului
- ICCJ – pe calea unui recurs in interesul legii- interzicerea drepturilor ca pedeapsa
accesorie e intotdeauna supusa aprecierii insatntei de judecata, subliniind astfel in
juurisprudenta CEDO ca o pedeapsa nu poate avea caracter ope legis, orice pedeapsa
fiind supusa individualizarii
- Pedepsele accesorii se executa pe parcursul exercitarii celei principale a inchisorii

PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE

(1) Pedeapsa Principala - amenda –2500-2 mil lei Noi

(2) Pedeapsa Complementara – dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii 3
luni-3 ani, suspendarea uneia din activitatile persoanei juridice 3 luni-3 ani, inchiderea
unor puncte de lucru 3 luni-3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achizitii
publice 1-3 ani, afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare
- dizolvarea/suspendarea persoanei juridice nu se dispune in cazul partidelor politice,
sindicatelor, patronatelor, organizatiilor religioase sau apartinand minoritatilor
constituite potrivit legii
- pedepsele complementare nu se pot aplica persoanelor juridice care isi desfasoara
activitatea in domeniul presei

Drept Penal – Cursul 12 – 9.01.2009

Masurile de Siguranta

- fac parte din sanctiunile de drept penal

- au drept scop – inlaturarea unei stari de pericol decurgand din savarsirea infractiunii
care poate viza prezenta faptuitorului intr-o anumita localitate sau in localitatea in care
se afla familia
- poate viza detinerea de anumite obiecte
- poate viza modul de exercitare a unei functii/profesii
- poate viza o anumita stare psiho-fizica a faptuitorului
- s-a considerat ca masurile de siguranta se dispun fata de persoanele care au savarsit
fapte penale d la art 111 C. Pen. – aceasta opinie este criticabila pentru ca masurile de
siguranta de drept penal ar trebui sa fie consecinta savarsirii infractiunilor si nu doar a
faptei prevazute de legea penala
- masurile de siguranta intervin in urma stabilirii raspunderii penale si intrucat
Infractiunea = temei al raspunderii penale, in mod corespunzator masurile de siguranta
ar trebui dispuse doar pentru savarsirea unei infractiuni
- masurile de siguranta se pot dispune chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa
cu exceptia masurilor de siguranta a interzicerii de a se afla in anumite localitati
- conditia nu este contrara principiului legalitatii sau principiului conform caruia
Infractiunea este unicul temei al raspunderii penale deoarece raspunderea penala poate
sa atraga si o masura educativa ceea ce face ca textul sa fie compatibil cu principiul
legalitatii

Felurile Masurilor de Siguranta

- masurile de siguranta pot sa fie :

(a) cu caracter medical (obligarea la un tratament medical/internarea medicala – atunci
masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol decurgand din starea
de sanatate a faptuitorului)
(b) masurile de siguranta pot avea ca obiect restrangerea exercitiului unor drepturi precum
– libertatea de miscare (atunci sunt masuri de siguranta de a se afla in anumite
localitati, masura de siguranta a expulzarii, masura de siguranta a interzicerii de a
reveni in localitatea familiei pe o durata determinata)
(c) masurile de siguranta pot avea ca obiect restrangerea libertatii serviciilor si bunurilor
(masurile de siguranta a confiscarii si masura de siguranta a interzicerii de a ocupa o
functie sau profesie sau alta ocupatie)

Masurile cu Caracter Medical

- sunt de 2 categorii – obligarea la tratament medical si internarea medicala

(1) Obligarea la tratament medical :
- conditiile in care se dispun aceste masuri de siguranta – au in vedere faptul k dpdv
procedural masura de siguranta se poate dispune provizoriu in cursul urmaririi penale
sau al judecatii urmand ca aceasta sa fie inlaturata sau mentinuta prin hotarare
judecatoreasca
- poate fi dispusa si in mod provizoriu avand in vedere faptul ca se refera la inlaturarea
unui pericol decurgand din starea de sanatate a faptuitorului
- instanta de judecata este obligata insa sa se pronunte asupra acestei masuri luate in
mod provizoriu prin hotarare judecatoreasca
- persoanele fata de care se dispune sunt – faptuitorul care din cauza unei boli sau
intoxicatii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante prezinta pericol
pentru societate
- desi masurile de siguranta au ca cerinta pericolul pentru societate, din art. 111 C. Pen.
rezulta ca masura de siguranta se ia in urma savarsirii unei fapte prevazute de legea
penala, iar din art. 113 alin (3) C. Pen. rezulta ca masura de siguranta se ia fata de
persoanele condamnate
- din interpretarea coroborata a celor 2 articole rezulta ca masurile de siguranta cu
privire la obligarea la tratamente medicale se dispun fata de persoanele care au savarsit
infractiuni
- masura de siguranta se dispune intr-un proces penal, cu toate garantiile cu privire la
dreptul de aparare, probe, etc.
- cauza starii de pericol o reprezinta o boala sau intoxicatie cronica prin alcool/alte
substante asemanatoare
- masura de siguranta se dispune pana la insanatosire, neavand o durata determinata in
luni, ani
- masura de siguranta este revazuta periodic, medicul putand propune incetarea masurii
- NU ne gasim insa in prezenta unei masuri de siguranta pe o perioada nedeterminata
deoarece aceasta il obliga pe faptuitor sa se prezinte in mod regulat la tratament,
medicul evaluandu-i in mod periodic starea de sanatate, putand solicita instantei
incetarea masurii
- masura de siguranta se poate executa in paralel cu inchisoarea sau detentia pe viata
(deci in timpul executarii pedepsei)
- atunci cand persoana nu se prezinta la tratament, atunci masura obligarii la tratament
se inlocuieste cu masura internarii medicale
- masura de siguranta se dispune pe baza unei expertize medico-legale, instanta de
judecata fiind obligata sa mentina in dispozitivul hotararii trimiterea sentintei catre
directia sanitara pentru punerea in executare a ei
 (2) Internarea medicala :
- internarea medicala – art. 114 C. Pen. – are in vedere inlaturarea unei stari de pericol
pentru societate referitoare la faptuitorul bolnav mintal sau toxicoman
- ca si in cazul primei masuri, internarea medicala poate fi luata provizoriu in timpul
urmaririi penal sau judecatii
- instanta este obligata sa se pronunte asupra masurii provizorii prin hotarare in sensul
mentinerii sau incetarii ei
- cauzele internarii medicale au in vedere o afectiune mintala sau faptuitorul toxicoman,
spre deosebire de masura obligarii la tratament medical care se refera la boli,
intoxicatii cronice cu alcool sau alte asemenea substante
- internarea medicala se executa intr-un institut medical de specialitate, ea incetand
atunci cand inceteaza starea care a determinat-o
- internarea medicala se dispune in urma savarsirii unei infractiuni avand in vedere
caracterul ei de sanctiune de drept penal ce intervine in urma stabilirii raspunderii
penale al carui unic temei e infractiunea

Interzicerea unei functii sau profesii

- art. 115 C. Pen.
- spre deosebire de pedeapsa complementara (care consta in interzicerea drepturilor
prevazute la art. 64 lit. c) – dreptul de a ocupa o functie, de a exercita o profesie ori de
a desfasura o activitate de natura celei de care s-a folosit condamnatul la savarsirea
infractiunii), interzicerea unei functii sau profesii are la baza inlaturarea pericolului
decurgand din nepriceperea faptuitorului in exercitarea unei functii/profesii, iar nu
nedemnitatea sa in exercitarea ei
- medicul care din razbunare nu acorda tratament medical unui pacient, va suporta
consecintele unei condamnari la o pedeapsa complementara pentru ca este nedemn sa
o exercite
- in cazul in care medicul din neglijenta sa un tratament neadecvat pacientului, acestuia
i se va aplica interzicerea functiei (fiind vorba de incapacitatea de exercitare a
profesiei)
Conditiile pentru interzicerea unei functii sau profesii :
(a) sa se savarseasca o fapta prevazuta de legea penala, dar sa fie INFRACTIUNE
(b) fapta sa fie comisa din cauza incapacitatii nepregatirii faptuitorului care sa-l faca
impropriu pentru exercitarea profesiei sau meseriei respective
(c) legea nu prevede o durata pe care sa se dispuna aceasta masura
- exista totusi posibilitatea ca faptuitorul sa ceara revocarea masurii dupa trecerea a cel
putin un an daca se constata ca temeiul care a impus luarea ei a incetat
- interzicerea unei functii sau profesii ca masura de siguranta trebuie sa aiba legatura cu
fapta comisa, respectiv infractiunea trebuie savarsita in legatura cu indatorirea de
serviciu, sa aiba legatura cu exercitarea unei profesii, meserii sau ocupatii
- ea se dispune prin hotararea de condamnare si se executa de la data ramanerii
definitive a acesteia
- masura este incompatibila cu individualizarea executarii pedepsei prin executarea la
locul de munca pentru ca instanta nu poate sa mentina starea de pericol decurgand din
executarea unei functii de care el s-a folosit la savarsirea infractiunii
- daca executarea la locul de munca vizeaza o alta meserie decat cea in exercitarea
careia a savarsit infractiunea, masura de siguranta este posibila
 Interzicerea de a se afla in anumite localitati; Expulzarea si Interzicerea de a reveni in
localitatea familiei pe o perioada determinata

(1) Interzicerea de a se afla in anumite locuri = masura de siguranta care au ca scop

inlaturarea unei stari de pericol decurgand din prezenta faptuitorului in anumite locuri
- aceste locuri trebuie sa fie legate de savarsirea faptei pentru care a fost condamnat sau
de posibilitatea comiterii unei fapte similare
- interzicerea de a se afla in anumite localitati este legata de aplicarea unei pedepse de
un anumit cuantum
- masurile cu caracter medical sau interzicerea unei functii sau profesii nu erau legate de
gravitatea infractiunii exprimata in cuantumul sanctiunii aplicata
- diferenta intre conditii dintre interzicerea de a se afla in anumite localitati si masurile
de siguranta si interzicerea unei functii sau profesii constau in starea psiho-fizica a
profesiei si modul de executare a ei erau .................................
- interzicerea de a se afla i anumite localitati presupune a anumita gravitate a faptei
comise exprimata in pedeapsa aplicata
Conditiile pentru a fi dispusa :
(a) existenta unei infractiuni
(b) faptuitorul sa fi fost condamnat pentru acea infractiune la pedeapsa inchisorii
de cel putin un an si sa f iavut antecedente penale sau faptuitorul sa fi fost
condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 5 ani – atunci
nemaiexistand si conditia existentei antecedentelor penale (cazul faptuitorului
condamnat pentru furt, ultraj contra bunurilor moravuri sau tulburarea ordinii
publice, cersetorie, prostitutie, viol, perversiune sexuala)
- durata masurii – pana la 5 ani
- masura de siguranta poate fi prelungita daca pericolul subzista dar nu poate depasi
durata masurii initiale – maximul la interzicerea de a se afla in anumite localitati nu
poate depasi 10 ani
- aceasta masura poate fi revocata la cerere sau din oficiu dupa trecerea unui interval cel
putin de un an daca temeiurile care au stat la baza ei au incetat
- in situatia respingerii cererii de revocare, trebuie facuta o noua cerere daca a mai trecut
un an de la data respngerii anterioare
- art. 116 C. Pen. reglementeaza respingerea cererii
- daca revocarea a fost din oficiu si respinsa, o cerere facuta de condamnare nu este
supusa termenului de un an
- masura de siguranta trebuie sa prevada localitatea in care este interzis prezenta
faptuitorului deoarece incalcarea acestei masuri constituie infractiune
- in hotarare trebuie precizata localitatea interzisa faptuitorului in mod EXPRES
(2) Expulzarea are in vedere cetateanul strain infractor in Romania, persoana fara cetatenie
care nu are domiciliul in tara
- art. 117 C. Pen. trebuie interpretat in conformitate cu art. 8 din Conventia Europeana a
Drepturilor Omului, ca orice masura restrictiva de drepturi si expulzarea trebuie sa fie
proportionala cu scopul urmarit si necesara
- trebuie verificata ingerinta posibila adusa dreptului la viata privata reglementat de art. 8
din conventie, dreptul la viata de familie
- intr-o speta in dreptul francez – CEDO a stabilit faptul ca masura de siguranta a
expulzarii incalca art. 8 din conventie pentru ca persoana expulzata, cetatean algerian avea
bunicii si parintii in Franta, avand perspectiva intemeierii unei familii
- in aceasta speta, expulzarea ar duce la ruperea relatiei cu familia sa si masura de
siguranta nu ar fi proportionala cu scopul urmarit, aducand atingere vietii de familie
 - in cazul in care masura de siguranta insoteste pedeapsa inchisorii, masura va avea loc
dupa executarea pedepsei
- masura de siguranta nu va fi dispusa cand persoana condamnata risca sa fie supusa la
tortura in statul in care urmeaza a fi expulzat (acest risc se evalueaza pe baza de probe)
- masura de siguranta nu trebuie sa aduca atingere libertatii de miscare a persoanei
- ea trebuie sa fie analizata in conformitate cu principiul nondiscriminarii, principiul
libertatii persoanelor si serviciilor (cauza Calfa – Grecia – trafic de stupefiante – a castigat
la Curtea de la Luxemburg)

(3) Interzicerea de a reveni in localitatea familiei pe o durata determinata

- reglementata de art. 118 indice 1 C. Pen. (indice introdus in 2002 in C. Pen.)
- ratiunile de politica penala care au dus la crearea masurii de siguranta au fost de a
diminua violenta domestica
- masura de siguranta este circumscrisa infractiunilor de violenta contra membrilor
familiei si se poate dispune la cererea persoanei vatamate

Conditii :
(a) existenta unei infractiuni
(b) infractiunea sa fie de lovituri sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinte
fizice/psihice savarsite asupra membrilor familiei
(c) pedeapsa aplicata – inchisoarea de cel putin 1 an
(d) starea de pericol pe care o reprezinta faptuitorul fata de familia sa
- masura de siguranta este pe o perioada determinata, putand fi revocata la CEDO

Confiscarea speciala
- confiscarea speciala este o masura de indisponibilizare a unor bunuri a caror detinere
creaza o stare de pericol pentru societate
- aceste bunuri pot fi produse prin infractiuni care au servit sau au fost detinute pentru
savarsirea de infractiuni, date sau rasplatite pentru savarsirea infractiunii, dobandite in
mod vadit in masura in care nu sunt restituite persoanei vatamate, contra dispozitiilor
legale
- confiscarea speciala nu trebuie sa se transforme intr-o masura, C. Pen. dispunand si
anumite restrictii in ceea ce priveste aceste bunuri supuse confiscarii
- bunurile care au servit la savarsirea unei infractiuni = bunuri care apartin faptuitorului
- bunurile modificate in vederea savarsirii unei infractiuni – in acest caz – ICCJ – a
stabilit ca in ipoteza confiscarii unui anumit bun, el trebuie sa fie adaptat in vederea
savarsirii infractiunii pentru a justifica starea de pericol decurgand din detinerea lui
(masina – pentru a savarsi furtul)
- ex. – furtul de petrol cu masina personala sau cu cisterna, in acest caz masina este
modificata (porbagajul ei) in vederea largirii spatiului destinat depozitarii, transportarii
petrolului – la fel in cazul drogurilor, laptopului confiscat prin care se falsificau
documente, instrumentele folosite pentru a sparge o locuinta, cheia pentru a intra in
locuinta altuia
- IMPORTANT – trebuie indentificate bunurile care apartin faptuitorului si dovedit
faptul ca ii apartin deoarece in cazul in care nu sunt ale lui, nu se aplica confiscarea
speciala, RASPUNDEREA PENALA fiind PERSONALA