You are on page 1of 9

Academia de Studii Economice a Moldovei

Catedra "Finanțe și Asigurări"

Referat

Tema:
Rentabilitatea întreprinderii: concept și
indicatori de apreciere

A elaborat: Cotiga Marin, gr. CON-152.


A verificat: Lect., Sup., Ignat Marcelina

Chişinău, 2017

1
PLAN

1. Rentabilitatea ca concept...............................................................................................3
2. Rate de rentabilitate.......................................................................................................5
3. Prag de rentabilitate ......................................................................................................7
Bibliografie.........................................................................................................................9

2
1. Rentabilitatea ca concept
Într-o economie de piaţa modernă, principalul obiectiv al oricărei societaţi comerciale este de a
maximiza averea acţionarilor, respectiv de a creşte valoarea de piaţă a unei firme, obiectiv care poate fi
realizat numai prin desfăşurarea unei activităţi rentabile. Astfel, încă de la înfiinţare, grijile
conducătorilor întreprinderilor sunt legate de supravieţuirea şi asigurarea rentabilitaţii întreprinderii.
Rentabilitatea reprezintă criteriul fundamental de apreciere a eficienţei activităţii comerciale,
în mărimea ei reflectîndu-se toate raporturile dintre eforturile depuse şi rezultatele obţinute de societăţile
comerciale. Tocmai acest conţinut de sinteză motivează abordarea ei în finalul criteriilor de evaluare a
eficienţei.
Rentabilitatea se defineşte prin capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine din activitatea
pe care o desfăşoară un profit sau un beneficiu.
O activitate se dovedeşte rentabilă (profitabilă, avantajoasă) dacă veniturile (încasările) pe care
le aduce acoperă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea ei şi asigură un excedent de valoare
reprezentat de profit.
Cele două elemente determinante ale profitului - veniturile şi cheltuielile - definesc starea de
rentabilitate ca fiind expresia comportamentului raţional al agenţilor economici de maximizare a
rezultatelor în condiţiile folosirii unor resurse economice limitate. Profitul creşte pe măsură ce sporesc
veniturile, folosindu-se aceleaşi resurse sau resurse sporite într-o proporţie mai mică decît creşterea
activităţii economice.
Motivarea profitului comercial, ca de altfel şi a celorlalte forme de profit, rezidă în remunerarea
unuia din factorii de producţie şi anume a capitalului. Investitorul - indiferent că este un mic comerciant
sau o societate pe acţiuni - aşteaptă un beneficiu din utilizarea capitalului, altfel lipsind motivaţia
investirii lui. Alături de dorinţa investitorului de a obţine un cîştig, profitul este motivat şi ca o
recompensă a riscului ce însoţeşte investiţia în economie, unde acţionează şi factori aleatori, iar piaţa nu
recunoaşte utilitatea oricărei activităţi.
Importantă este şi relaţia rentabilitate-dezvoltare durabilă, astfel firmele ar trebui să desfaşoare
activităţi pentru obţinerea unui profit cât mai mare fără a compromite posibilitatea genreaţiilor viitoare
de a-şi satisface propriile nevoi.
Rentabilitatea se exprimă, in mod obişnuit prin utilizarea a două categorii de indicatori: profitul
şi ratele de rentabilitate. Profitul, indicator de volum al rentabilităţii, reflectă mărimea absolută a

3
rentabilitaţii, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat
de rata rentabilitaţii, indicator al mărimii relative a rentabilitaţii.
„Exprimarea în mărimi absolute este limitativă, pe când cea în mărimi relative este comparabilă
în timp, spaţiu şi structură organizatorică” Rentabilitatea poate fi prezentată schematic astfel:

Mărimea absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau
utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit, este reflectat în rata rentabilităţii (indicator al mărimii
relative a rentabilităţii).
La nivelul unei societăţi comerciale, profitul se determină ca diferenţă între suma veniturilor şi
suma cheltuielilor efectuate cu activitatea economică, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi accizele
percepute la vînzarea mărfurilor.
Veniturile (încasările) obţinute din activitatea economică cuprind:
 veniturile din vînzarea mărfurilor (cu ridicata sau cu amănuntul) la preţul care include
adaosul comercial;
 veniturile din alte activităţi (producţie, prestări de servicii);
 veniturile financiare (încasările din dobînzi pentru sumele din conturile bancare,
încasările de dividende pentru acţiunile deţinute la alte societăţi, diferenţa de curs
valutar);
 veniturile excepţionale (valoarea bunurilor valorificate prin dezmembrarea unor fonduri
fixe casate, penalizări încasate, provizioane neutilizate).

4
Cheltuielile efectuate pentru activitatea economică includ:
 costul mărfurilor vîndute (costul plătit furnizorului);
 cheltuielile pentru alte activităţi (costul produselor sau serviciilor realizate
complementar activităţii de bază)
 cheltuielile de circulaţie;
 cheltuielile financiare (cu dobînzile bancare, pierderi din creanţe, respectiv din
participaţii sau împrumuturi acordate, diferenţa de curs valutar);
 cheltuielile excepţionale (despăgubiri, amenzi, valoarea debitelor prescrise sau a
debitorilor insolvabili, pierderi din calamităţi)

2. Ratele de rentabilitate
Rata rentabilităţii (Rr) se determină ca raport procentual între mărimea profitului (P) şi volumul
activităţii comerciale (V):
Rr =P/V*100%

Ea permite astfel o apreciere mai exactă a efortului depus de o întreprindere pentru a obţine
profitul, volumul vînzărilor sintetizînd în mod indirect consumul de resurse sau efortul făcut.

Rata rentabilităţii se poate exprima şi ca raport între profit şi mărimea fiecărui factor de
producţie sau a diferitelor elemente care compun patrimoniul, obţinîndu-se, prin aceasta, expresii
semnificative ale eficienţei ca raport între efectele şi eforturile economice. Se calculează astfel rata
rentabilităţii în raport cu capitalul propriu sau cu totalul capitalului utilizat, deci şi cu cel împrumutat,
diferenţa dintre cele două mărimi reflectînd contribuţia adusă la creşterea rentabilităţii de resursele
suplimentare de capital.

Profitul luat în calcul poate fi profitul brut, profitul net sau profitul diminuat cu prelevările
pentru diverse fonduri, rata rentabilităţii în acest din urmă caz avînd semnificaţie pentru mărimea
dividendelor ce pot fi acordate acţionarilor.

Ratele de rentabilitate reprezintă indicatori sintetici, prin care se apreciază sub formă relativă
situaţia profitabilitaţii sau a capacitaţii întreprinderii de a produce profit. Ratele rentabilitaţii sunt printre
cei mai importanţi indicatori prin care se apreciază eficienţa generala a activitaţii unei întreprinderi,
deoarece reflectă rezultatele obţinute ca urmare a trecerii prin toate stadiile circuitului economic:
aprovizionare, producţie si desfacere.

Rata rentabilitatii economice

5
Rata rentabilitaţii economice măsoară performanţele totale ale activitaţii unei firme,
independent de modul de finanţare şi de sistemul fiscal. Această rată se poate exprima sub mai multe
forme, în funcţie de modul de exprimare a indicatorului de efort. Întâlnim astfel:
- rata rentabilitaţii economice a activelor, când indicatorul de efort este reprezentat de activele
totale sau cele de exploatare;
- rata rentabilităţii economice a capitalului investit, când indicatorul de efort este reprezentat de
capitalul investit.
a) Rata rentabilitaţii economice a activelor, se calculează ca raport între rezultatul total al
exerciţiului sau profitul brut total (Pb) si activul total (At), format din activele imobilizate (Ai) si
activele circulante (Ac):

b) Rata rentabilitaţii economice a capitalului investit se determină ca raport între rezultatul


total al exerciţiului sau rezultatul din exploatare şi capitalul investit:

De nivelul acestei rate sunt interesaţi, în primul rând investitorii actuali şi cei potenţiali
(acţionarii si băncile), care o compara cu rentabilitatea unor alte forme de plasament (dobânzile la
depozitele bancare, câstigul din plasarea capitalului la alte întreprinderi etc.), dar si managerii, pentru
care un nivel ridicat al acestei rate semnifică o gestiune eficientă a capitalurilor investite. În acest sens ei
compara rata rentabilitaţii economice cu rata medie a costului capitalului (Rci), putându-se întâlni
urmatoarele situaţii:
- când Re > Rci înseamnă că activitatea desfasurată degajă o rentabilitate economica superioară
costului capitalului, înregistrându-se o valoare adaugată economică pozitivă care va spori valoarea de
piaţă a întreprinderii;
- când Re < Rci înseamnă ca rentabilitatea obţinută nu poate acoperi solicitările furnizorilor de
capital, înregistrându-se o valoare adaugată economică negativă şi o reducere a capitalurilor proprii.

Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE - return on equity)

Profit net/Active totale x 100

In opinia multor economişti, ROE este cel mai important indicator de măsurare a
performanţelor unei companii. Indicatorul este calculat ca raport între profitul net obţinut de companie şi
capitalurile proprii, acestea din urma reprezentând practic contribuţia acţionarilor la finanţarea afacerii.
O rentabilitate mare a capitalurilor proprii înseamnă că o investiţie materială mică a acţionarilor
a fost transformată într-un profit mare, iar asta este cel mai important pentru o afacere: să maximizeze
rezultatele resimţite de acţionari ca urmare a investiţiei pe care au facut-o.
Privind la formula indicatorului, ne putem da seama uşor că cele doua metode prin care ROE
poate fi crescută sunt mărirea profitului în condiţiile păstrării aceluiaşi capital propriu sau micşorarea

6
capitalului propriu in condiţiile aceluiaşi profit net. În cea de-a doua situaţie nu este vorba neapărat de
micşorarea în termeni nominali a capitalului propriu, ci de micşorarea ponderii acestuia în activul total.
O companie cu un grad mare de îndatorare şi cu un grad mic de finanţare din banii acţionarilor
va avea, în general, o rentabilitate mai mare a capitalurilor proprii decât una care se finantează mai mult
de la acţionari. Avantajul este obţinerea unui profit mai mare pe seama aceleiaşi investiţii din partea
acţionarilor, însă dezavantajul este riscul mai mare pe care îl dă o dependenţă ridicată de datorii.

Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate este punctul în care veniturile din vânzări acoperă costurile și cheltuielile
operaționale delimitate în costuri și cheltuieli fixe şi costuri și cheltuieli variabile, calculându-se în
unități fizice sau valorice, pentru un produs sau pentru întreaga activitate.
În funcție de unitățile în care se exprimă, pragul de rentabilitate se determină astfel:
a) Calculul pragului de rentabilitate în unități fizice este operațional la firmele monoproductive.
Se știe că în pragul de rentabilitate veniturile sunt egale cu costurile și cheltuielile, iar rezultatul este nul:
VV = CT ⇔ Pr = 0
unde:
CT reprezintă suma costurilor și cheltuielilor totale;
VV = venituri din vânzări.

În funcție de evoluția lor în raport cu volumul de activitate, costurile și cheltuielile totale se


împart în costuri și cheltuieli fixe şi costuri și cheltuieli variabile. Costurile și cheltuielile variabile se
modifică odată cu modificarea volumului de activitate (proporțional sau neproporțional) în timp ce
costurile și cheltuielile fixe, pe termen scurt, se mențin constante.
Rezultă că atunci când ritmul de creștere al costurilor și cheltuielilor variabile este egal cu
dinamica veniturilor din vânzări, costul variabil unitar se menține constant, în timp ce costul fix unitar se
reduce odată cu creșterea veniturilor din vânzări.
Atât veniturile din vânzări cât şi costurile și cheltuielile variabile pot fi determinate în funcție de
volumul fizic al activității şi de prețul unitar, respectiv costul variabil unitar.
Relaţia devine:
q×p = q×cv + CF
Deoarece în cazul egalității precedente, q evidențiază producția maximă pe care trebuie să o
realizeze societatea pentru ca veniturile din vânzări să acopere costurile și cheltuielile operaționale ale
entității, simbolul utilizat va fi qpr (volumul producției necesar atingerii punctului mort sau pragului de
rentabilitate).
Relatia devine:
qpr(p-cv)=CF
CF
q = p−c v
pr

7
Diferența p-cv se numește marja unitară a cheltuielilor variabile iar mărimea sa trebuie să
acopere costul fix unitar şi să asigure obținerea unui profit unitar. Relația precedentă devine:

CF
qpr = mjv

b) Calculul pragului de rentabilitate în unități valorice se poate face atât pentru firmele
monoproductive cât şi pentru cele care produc şi comercializează o gamă variată de produse.
În cazul firmelor monoproductive relațiile de calcul sunt obținute pornind de la relația în cazul
determinării volumului fizic al producției critice, unde pentru a transforma producția fizică în veniturile
din vânzări (producția valorică) relația trebuie ponderată cu prețul unitar.

CF CF
qcr ×p = p × p−c v = Mv
CF CF CF
VVpr= 1−c v / p = 1−Rv = Rmv

unde:
VVpr – veniturile din vânzări pentru atingerea pragului de rentabilitate;
Mv – marja costurilor și cheltuielilor variabile;
Rv – rata costurilor și cheltuielilor variabile;
Rmv – rata marjei costurilor și cheltuielilor variabile.

În cazul firmelor multiproductive se pornește de la relația:


VV = CT = CV + CF
Considerând că prețul de vânzare şi costul variabil sunt constante atunci şi raportul CV/VV este
constant. În acest caz relația devine:
CF CF CF
VVpr= 1−CV /VV = 1−Rv = Rmv

unde:
VVpr – veniturile din vânzări pentru atingerea pragului de rentabilitate;
CF – costuri și cheltuieli fixe totale;
CV – costuri și cheltuieli variabile totale;
CA – venituri din vânzări;
CV/VV – partea de costuri și cheltuieli variabile în veniturile din vânzări.

8
Bibliografie

 https://conspecte.com/Comert/rentabilitatea-activitatii-comerciale.html
 https://conspecte.com/Finantele-Intreprinderii/profitul-si-rentabilitatea-intreprinderii.html
 https://www.scribd.com/doc/49774236/Rentabilitatea-Firmei
 https://www.tradeville.eu/tradepedia/indicatori-de-rentabilitate-companii