You are on page 1of 66

Noţiuni de igienă a unităţii sanitare

Dezinfecţia este operaţia de distrugere a agenţilor patogeni cu ajutorul unor dezinfectanţi.

Dezinfectantul este o substanţă chimică ce poate distruge agenţii infecţioşi.

Soluţii dezinfectante:

1) Clorura de var conţine var cloros în proporţie de 25%.
Este sub formă de pulbere şi se păstrează în recipiente de culoare închisă şi la temperaturi
constante.
Nu se coonservă.
Irită pielea şi mucoasele, iar prin inhalare şi căile respiratorii.
2) Cloramina (sub formă de pulbere) se păstrează la întuneric şi la rece în vase închise.
Are efect iritant şi atacă fibra textilă.
3) Formolul este o substanţă bactericidă, virucidă, fungicidă.
Este iritant pentru tegument şi mucoase, iar prin inhalare produce intocsicaţie.
Aceşti dezinfectanţi sunt folosiţi pentru dezinfectarea uşilor, ferestrelor, căzilor,
toaletolor, pereţilor, găleţilor etc.
Pentru saltele şi pături dezinfectarea se realizează astfel: se scutură, se aspiră şi se
pulverizează fermolul.
Internarea bolnavului în spital
Asigurarea serviciului de primire:
1) Identificarea
 Verificarea biletului de ieşire sau de intrare.
 Înregistrarea datelor în registrul de evidenţă;
 Pregătirea bolnavului pentru examinare (la camera de gardă);
 Dezbrăcarea şi înregistrarea hainelor şi efectelor personale;
 Eliberarea bonului cu număr;
 Dezinfectarea şi deparazitarea bolnavului (unde este cazul);
 Îmbrăcarea cu haine de spital;

Documentele de internare se afişează la foaia de observaţie.

2) Primirea şi repartizarea bolnavului în secţie:
 Asistenta şef înregistrează datele în registrul de evidenţă notând pe foaia de
observaţie numărul respectiv apoi repartizarea bolnavului ăn salon în funcţie de
stadiul bolii şi de sex apoi se completează foaie de alimentaţie;
 Pacientul este informat asupra primelor investigaţii ce urmează să i se facă.

Foaia de observaţie este un document (un dosar al bolnavului) ce se păstrează pe timpul
internării şi în care sunt notate toate datele medicale şi investigaţiile ce se fac pe parcursul
internării.

!!! Este document legal, ştiinţific şi de gestiune.

La ieşire sau transfer în alt spital se pregăteşte toată documentaţia.

 Înştiinţarea aparţinătorilor;
 Pregătirea psihică a bolnavului;
 Educarea bolnavului privind regimul dietetic, igienic, tratament precis
 Scoaterea din evidenţa secţiei;
 În caz de deces se face pregătirea documentaţiei, foaia de observaţie, referatul
de deces şi biletul de trimitere a cadavrului la morgă;
 Apoi anunţarea familiei;
 Transferul cadavrului;
 Predarea efectelor familiei;
 Scoatearea din evidenţă.

Asigurarea igienei corpoale şi vestimentaţiei se acordă în funcţie de starea bolnavului.

Baia generală se face la internare, înaintea oricărei operaţii chimice, dimineaţa pe nemâancate
sau seara după digestie.

Aceasta durează 15 minute.

Pentru toaleta intimă se recomandă spălarea seara şi dimineaţa.

Aceasta se controlează discret.

Pentru cei imobilizaţi la pat, toaleta se face pe regiuni la patul bolnavului.

Asistenta trebuie să respecte:

 Să asigure temperatura optimă în salon;
 Să pregătească materialele necesare;
 Să pregătească psihic bolnavul;
 Să-l menajeze faţă de ceilalţi bolnavi printr-un paravan;
 Asitenta trebuie să acţioneze rapid cu mişcări sigure, dar cu blândeţe;
 Cu ocazia toaletei, asistenta poate preveni escarele (leziuni ce apar din cauza
statului într-o anumită poziţie);
 Asistenta utilizează mănuşi din material textil şi din cauciuc.

Spălarea se începe cu membrele superioare: torace, spate, abdomen şi membrele inferioare.

Pentru toaleta capului se începe cu ochii, urechile, gâtul şi părul.

Instrumentarul

Def. Totalitatea instrumentelor ce se folosesc în scop examinator, clinic de laborator, de
tratament şi de îngrijire.

Păstrarea instrumentelor se face în dulapuri speciale după ce au fost curăţate şi protejate astfel
încât să poată fi folosite imediat.

Ustensile folosite pentru bolnavi

La bolnavii contagioşi lenjeria se lasă la înmuiat, se face sumberjare (o oră sau două) stă în var
cloros sau cloramină (în concentraţie de 10 la mie) apoi se spală, se fierbe, se usucă şi se calcă.

Plosca şi bazinetul urinar se goleşte, se spală, se submerjează şi se usucă.

Scuipătorile sunt nişte tăviţe în care scuipă pacientul.

Tăviţele renale se golesc, se spală, se submerjează apoi se fierb două ore în cloramină sau var
cloros.

Deparazitarea bolnavului=îndepărtarea şi distrugerea insectelor parazite.

gândacilor. distrugerea paraziţilor şi apoi distrugerea chimică care se face cu o soluţie ce se pulverizează pe hainele bolnavului.Se începe cu depistarea.  Supraveghează şi formează cadrele auxiliare. Rolul asistentei (nursing): Asistenta este o persoană care a parcurs un program complet de formare. Dezinsecţia reprezintă distrugerea insectelor.  Supraveghează îngrijitoarele auxiliare şi pregăteşte viitorii asistenţi.  Este autorizată să practice meseria. a trecut cu succes toate examenele. În afară de insecticide se mai folosesc momeli alimentare. Dezinsecţia se face cu ajutorul mijloacelor chimice.  Participă activ în cadrul echipei sanitare. mental. ţânţarilor.  Desfăşurarea echipei sanitare.  Este pregătită pentru promovarea sănătăţii. în toate formele de asistenţă sanitară. mijoloace fizice cum ar fi: palete. cu insecticide care omoară prin contact direct sau prin digestie.  Este implicată în cercetare.  Prevenirerea îmbolnavirii. psihic.  Îngrijirea persoanelor bolnave fizic.  Răspunde de propria activitate. cu handicap de toate vârstele. plase de ţânţari. capcane şi curse. NURSING-UL (complex de îngrijire) este definit de OMS fiind o parte importantă a sistemului de îngrijire a sănătăţii şi cuprinde:  Promovarea sănătăţii. prevenirea îmblonăvirii şi îngrijirea celor bolnavi.  Are nevoie de o pregătire pluridisciplinară. muştelor. . iar pentru rozătoare.

 Optimism. 3) Purtarea corectă a echipamentului de protecţie. Asistenţii sunt obligaţi:  Să-şi schimbe hainele de stradă. 3) Mişcări sigure de bun tehnician pentru aparatura medicală.Calităţi morale:  Stăpânire de sine. .  Să se spele pe mâini după fiecare pacient. asigurarea igienei personale şi folosirea echipamentului de lucru. raze ultraviolete. Măsuri de protecţie a muncii în unităţile sanitare 1) Modul de viaţă egienic.  Iniţiativă. Calităţi fizice: 1) Forţă.  Luciditatea şi păstrarea secretului profesional. Prima şcoală de nursing a fost înfiinţătă de Florence Nightingale.  Promtitudine în luarea deciziilor.  Răbdare. 2) Rezistenţă.  Seninătate. 2) Dozarea efortului fizic. 6) Măsuri de prevenire a bolilor profesionale şi a accidentelor provocate de substanţtelor chimice. 5) Măsuri de securitate privind buteliile cu gaze comprimate sau lichefiate. 7) Măsuri de prevenire a infecţiilor. 4) Cunoaţerea modului de funcţionare a aparatelor electrice.

starea acestuia în timpul serviciului. 3) Circuitul lenjeriei Lenjeria este adunată în saci. patul. călacre. cu numărul salonului. secţie. respectiv în coşuri ce se transportă cu căruciorul la spălătorie unde este supusă operaţiilor de spălare. iar apoi redistribuită cu cărucioare în secţie. cu data şi ora schimbului. uscare apoi depozitată în magazia cu lenjerie curată. numele şi diagnosticul bolnavului. Circuitele funcţionale Separarea dintre circuitul septic şi circuitul aseptic (steril. 2) Circuitul de primire a bolnavului din exterior este sala de aşteptare. Nu se sterilizează. doar se şterge cu un tampon cu alcool.  Stateoscopul auricular-folosit pentru ascultarea bătăilor inimii fetosului Se şterge cu un tampon şi periodic se sterilizează. îmbracarea cu echipamente de spital. . dulap de echipament. Categorii de instrumente: Pentru examinări şi tratamente curente:  Stateoscopul biauricular-folosit pentru ascultarea zgomotelor produse în organism. camera de gardă unde se face dezinfectarea hainelor care sunt în magazia pentru efectivele bolnavului catre baie. tratamentul ce trebuie urmărit şi efectuat la bolnav. 4) Circuitul alimentaţiei şi al veselei 5) Circuitele de sterilizare pleacă de la un ghişeu de primire spre camera de curăţare mecanică a acestora (a instrumentarului) apoi spre camera de sterilizare (pe fiecare caserolă se pune o bandă de control) Predarea şi preluarea serviciului Se întocmeşte un raport cu semnăturile celor două asistente. secţie. sterilizat) 1) Circuitul de intrare a persoanelor din exterior este: dulap de haine. camera de duş.

 Pelvimetrul pentru măsurarea diametrului bazinului. urologie pentru spălături.  Siringa Anel de capacitate mare-utilizată în ORL. Nu se sterilizează. larringe. urologie pentru spălături. Se şterge cu un tampon.  Pensa de prins limba. Poate fi în formă de S. evacuare de produse biologice şi/sau introducerea unor substanţe medicamentoase: .  Sonde uretale-folosite pentru explorarea unor traiecte. L sau vâslă. se şterge cu un tampon.  Specul nazal-folosit pentru examinarea conductului auditiv extern şi a timpanului. oftalmologie pentru examinarea conductului auditiv extern.  Valva vaginală.  Siringa Guion de capacitate mare-utilizată în ORL. se dezinfectează şi se sterilizează. Se spală.  Trocar=acţiune de puncţie pentru punctuaţia unor cavitaţii în vederea evacuării lichidelor sau pentru recoltare.  Specul vaginal bilvav.  Ciocan de reflexe-folosit pentru examinarea reflexelor asteotendinoase şi cutanate. faringe.  Sonda gastroduodenală Einhorn-folosită pentru sondaj gastroduodenal. recoltare. spălături deodenale şi alimentaţie artificială. fose nazale.  Deschizătorul de maxilar şi de gură-folosit pentru menţinerea gurii deschise şi pentru investigaţii.  Spatua linguală-folosit pentru examinări la nivelul cavităţii bucale si faringe.  Oglinda frontală-utilizată în ORL.  Sonda gaustrică Faucher-folosită pentru evacuarea şi spălarea stomacului şi pentru alimentaţia artificială.

Anti=contra. Sepsis=infecţie. Antisespsia vine din greceşte.  Foarfecele chirurgical: drept. Antisepsia urmăreşte distrugerea microbilor prezenţi şi este o metodă purativă. Sepsis=infecţie. curb. Asepsia se realizează prin sterilizare. sonda Malecat.  Port ace.  Ace pentru sutură. Pentru antisepsie se folosesc substanţe chimice. Sonda Nelaton care este o sondă comună Sonda Tiemann care este folosită la bărbaţi Sonda Petzer care este folosită la femei  Sondele vezicale-folosite pentru drenarea vezicii urinare (sonda Foley. A=fără. Instrumentarul chirurgical:  Bisturiul. . Apsesia vine din greceşte. Asepsia cuprinde măsuri de împiedicare a contaminării folosind mijloace fizico-chimice. cu vârf ascuţit sau bont.  Pensa anatomică şi chirurgicală-folosită pentru prinderea şi manevrarea matarialelor textile.  Agrafe Michele-folosite pentru acoperirea marginilor plăgii în vederea cicatrizării Sterilizarea Apsesia este o metodă profilactică de prevenire a afectării. sonda Casper).

4) Polipeptide ciclice: bacitracina.  Ştergere sau uscare. sefalosporine. Sterilizarea este procesul prin care sunt distruse toate formele de existenţă a microorganismelor. sterptamicina. polimixina. Antiseptice: antibiotice. inclusiv sporii de la suprafaţa sau profunzimea unui obiect.  Submerjarea.  Fierberea în apă cu detergent. Pentru instrumentele din sticlă se face:  Golirea conţinutului. amfotericina. Pentru obiectele din metal se face:  Demontarea.  Clătirea. materialele şi instrumentele trebuie supuse unor acţiuni specifice premergătoare şi anume presterilizarea.  Uscarea. . gentamicina. 2) Aminoglicozidele: canamicina.  Spălarea cu apă caldă şi detergent cu peria.  Clatire la jetul cu apă.  Clătirea la jet de apă distilată.Substanţtele destinate să distrugă microbii se numesc antiseptice. Pentru a fi eficientă steriizarea. Antibiotice: 1) Betalactaminele: peniciline.  Degresarea. nistatina. 3) Macrolidele (tetracicline): eritromicina. sulfamide.  Spălarea propriu-zisă.  Îndepărtarea sângelui cu apă rece.  Sortare sau aşezare în cutii.

Nedeschise rămân sterile 24 de ore. iar hârtia cu care s-a învelit sticlăria este galbenă ceea ce înseamnă că materia organică a atins punctul de carbonizare. în plafon se găseşte un ventilator. Metode şi tehnici de sterilizare A.  Sub peretele interior se găsesc rezistenţele electrice. iar în interior se găsesc rafturi. Dezavantajul este că deterioreză michelajul.  Împachetarea cu hârtie albă. se concentrează temperatura la 180 de grade şi se menţine 60- 90 de minute. După aşezarea cutiilor se închide. . rapidă. Căldura uscată 1) Flambarea este o metodă simplă. Metode fizice I.  Păstarea în dulap sau la sterilizare. dar cu apicaţie restrânsă. După scoatere fiecare cutie este etichetată cu data şi ora sterilizării.  Acoperirea cu dopuri de vată. Căldura umedă I. 2) Sterilizarea cu aer cald la poupinel este cea mai bună metodă pentru metal şi sticlă. II. Căldura uscată II. Descrierea poupinelului:  Este o cutie cu patru pereţi dubli. Pentru controlul temperaturii are un termometru gradat până la 250 de grade. iar răcirea necesită timp şi este expus din nou la contaminare. Căldura umedă 1) Fierberea este o metodă puţin utilizată datorită faptului că nu este sigură 100%.

Durata menţinerii sterilizării este de 2-8 ore. B. Peretele interior comunică printr-o serie de robineţi şi cu spaţiul dintre cei doi pereţi prin orificii situate în partea superioară. Substanţe oxioreducătoare: apă oxigenată. cloramină. Acestea sunt folsite pentru dezinfectarea aerului din saloane şi cabinete. dar slabă putere de penetraţie.  Controlul sterilizării este obligatoriu şi se efectuiază sistematic. formol. Acestea nu deterioreză instrumentele şi acţionează asupra tuturor germenilor. Durata menţinerii sterilizării cu auto-clavul nedeschis este de 24 ore. 3) Razele ultraviolete sunt introduse în lemn de cuarţ Au intensă acţiune bactericidă. rivanol. permanganat de potasiu. 4) Razele Roenthgen au o mare putere penetrantă. tinctură de iod. Metode chimice: Sunt folosite substanţe precum: alcool. 2) Sterilizarea cu vapori de apă suraîncălziţi la presiune în ato-clav Auto-clavul este un aparat (cazan) cu pereţi dubli. 5) Sterilizarea prin ultrasunete se bazează pe proprietatea ultrasuntelor de a induce fenomene susceptibile de a distruge microbii prin alterarea structurii interne a acestora. Nevoi fundamentale Nevoia I nevoia de a comunica Supravegherea bolnavului a) Se urmăreşte comportamentului bolnavului şi anume:  Faţa (facies)  Starea psihică a bolnavului  Starea generală a bolnavului  Somnul bolnavului . Avantaje:  Căldura umedă este capabilă să distrugă orice germen. violent de genţionă. albastru de metilen.

ochi scipitori  Facie congestionat (boală infecţioasă) b) Starea psihică  Privirea tifică (tifos).  De intensitate mare.  Privirea absentă. d)Somnul insomnia poate fi:  Reală.  Poate să apară ca o jenă. .  Mişcări automate. privire anxioasă (peritonită)  Agitaţie. tensiunea arterială. iar acestea se notează în foaia de temperatură Faţă anxioasă (frică) Faţă cianotică (faţa vânătă)  Insuficienţă circulatorie gravă  Sudori reci  Ochi înfundaţi  Cearcăne. respiraţia)  Apariţia unor manifestări parologice.  Funcţiile vitale (pulsul.  Falsă.  Poate să apară ca o crampă. Somnul poate fi liniştitor fără întreruperi sau agitat cu apnee (fără respiraţie) Somnul poate fi agitat în:  Boala diareică  Nesecitatea de micţiune  Stări de tensiune nervoasă Poziţia bolnavului Durerea poate fi:  De intensitate mică.

Oasele acţionează ca pârghii având rol fundamental în realizarea mişcărilor împreună cu muşchii ce acţioneză prin cele trei proprietăţi ale lor:  EXCITABILITATE. Def.L) -. DECUBIT VENTRAL (D. A se mişca şi a avea o bună postură reprezintă o necesitate a finţei vii de a fi în mişcare. scurte sau cronice. involuntare locale sau generale.D) -. . Parezele sunt reprezentate prin scăderi ale funcţiilor motorii.  Poate să apară ca o înţepare. Convulsiile sunt o succesiune de contracţii puternice.înseamnă culcat pe brurtă DECUBIT LATERAL (D.înseamnă culcat pe o parte. la câteva ore sau zile.V) -. III.  ELASTICITATE. Aparatul vestibular menţine echilibrul static şi dinamic al corpului. Nevoia de a se mişca şi de a avea o postură Poziţiile bolnavului în pat DECUBIT DORSAL (D. de a-şi mobiliza toate părţile corpului prin mişcări coordonate şi de a păstra diferite pătţi ale corpului într-o poziţie care să permită eficacitatea funcţiilor organismului. Aparatul locomotor (sistemul osos şi muscular) Sistemul nervos şi aparatul vestibular ajută la menţinerea independenţei mişcărilor corpului. Paraliziile sunt reperezentate de dispoziţia funcţionalităţii.  Poate să apară ca o înţepare.înseamnă culcat pe spate.  CONTRACTIBILITATE. Durerea poate dura de la câteva minute.  Poate să apară ca o ruptură.

 Exercitii pasivo-active sunt excutate de ambii. cât şi de kinetoterapeut. Acestea pot fi:  Exerciţii pasive sunt excutate de kinetoterapeut. .  Exerciţii active sunt executate de pacient.Sistemul nervos cererebel împreună cu aparatul vestibular contribuie pe lângă reglarea echilibrului la reglarea tonusului muscular şi dirijează mişcările fine. atât de pacient. Poziţtiile bolnavului  ORTOSTATISM (poziţia în picioare)  ŞEZÂND  CLINOSTATISM (culcat) Tipuri de mişcări Abductie=mişcarea de îndepărtare faţă de axul medial al corpului Adducţie=apropierea faţă de axul medial al corpului Flexie=îndoirea unui segment Extensie=întinderea unui segment Rotaţia internă=rotirea braţului spre interiorul copului Rotaţia externă=rotirea în afara corpului Pronaţia=cu podul palmei în jos Supinaţia=cu podul palmei în sus Circumducţia este o mişscare complexă ce totalizează mişcările menţionate mai sus. Exerciţiile fizice sunt activităţi efectuate cu scopul de a înbunătăţi circulaţia şi de a lucra musculatura.

Schimbarea lenjeriei cu bolnavul în pat 1) Prin rularea lenjeriei pe lungime şi aducerea bolnavului din decubit dorsal în decubit lateral. .  Învaţă pacientul să folosească tehnici de destindere de relaxare (prin exerciţii de respiraţie).  Educă picientul astfel încât să evite mesele copioase. Imobilizarea reprezintă o diminuare sau o restricţie a mişcărilor. Atonie musculară=scăderea tonusului muscular Atrofie musculară=diminuarea volumului mişcărilor Hipotrofie=micşorarea unui muşchi Hipertrofie=mărirea unui muşchi Akinezie=lipsa sau diminuarea mişcării normale Postura (poziţia) reprezintă orice poziţie ce respectă poziţiile anatomice ale corpului Posturi inadecvate:  Deformări ale coloanei vertebrale: Cifoza este deviaţia coloanei vertebrale cu o convexitate posterioară (cocoaşă) Lordoza este deviaţia coloanei vertebrale cu o concavitate posterioară (inversul cifozei) Scolioza este deviaţia laterală a coloanei. tabagismul şi surplusul de greutate. 2) Prin rularea lenjeriei pe lăţime cu ridicarea bolnavului în poziţie şezând.Intervenţiile cadrului medical pentru menţinerea independenţei mişcării  Stabilesc împreună nevoia de exerciţii fizice.  Planifică un program de exerciţii adaptat capacităţii fizice a pacientului.

pe regiuni)  Săptămânală  Obiectivă=îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos disciplinat şi imprimat cu secreţiile glandelor sebacee şi disciplinare amestecate cu praf. alimente. Nevoia de a fi curat Def. A fi curat. Funcţiile pielii:  Apără organele împotriva agenţilor patogeni  Apără organele împotriva unor radiaţii (ultraviolete)  Recepţionează excitaţiile tactile. toaleta bolnavului Toaleta bolnavului poate fi:  Zilnică (în totalitate. . resturi de dejecţii şi alte substanţe străine ce aderă la piele. îngrijit şi de aţi proteja tegumentul şi mucoasele este o necessitate de aţi menţine o ţinută decent şi pielea sănătoasă. termice. dureroase  Participă la excreţia substanţelor rezultate din metabolism (elimină transpiraţiile)  Participă la termoreglare  Participă la respiraţie Asigurarea igienei personale.Deformări ale membrelor inferioare:  GENUVALGUM )(  GENUVARRUM ()  TALUS mers sprijinit pe călcâie  VARUS mers sprijinit pe partea externă a picioarelor  VALGUS mers sprijinit pe partea internă a picioarelor  PICIOR PLAT picior fără scobitură IV.

Etapele toaletei Se începe cu faţa şi se continuie cu gâtul. partea interioară a toracelui. Nevoia de a respira şi a avea o circulaţie adecvată Respiraţia este funcţia prin care se asigură continu şi adecvat aportul de oxigen cât şi circulaţia în sens invers a dioxidului de carbon ca rezultat al metabolismului celular. Frecvența normală 16-20 respirații/min cu variații fiziologice care țin de starea de veghe și de temperatură. VI. umezire. Nasul are rol de preparare a aerului şi anume: încălzire. filtrare. braţele şi mâinile. Etapele respiraţiei:  Ventilaţia  Difuziunea gazelor  Etapa circulatorie  Etapa tisulară Resperația în mod normal se face când pacientul este liniștit și nu face efort. V. urechile. Nevoia de a se dezbraca şi îmbrăca Este o necessitate proprie individului de a îmbrăca haine adecvate după circumstanţe: temperatura zilei. În cazul unei afecțiuni aceasta poate varia Elementele urmărite în luarea tensiunii sunt: 1) Tipul respirației a) La femei este de tip costal superior b) La bărbați este de tip costal inferior c) La bătrâni și la copii este de tip abdominal . abdomen. acţiuni pentru a-şi proteja corpul de rigorile climei dar permiţându-i o libertate de mişcare. Rolul mucusului este antiseptic. gambele. faţa posterioară a coapselor. picioarele şi la sfârşit organele genitale externe.

Bradipnee=dispnee cu rărirea ritmului și frecvența scăzută (8-12 respirații/min) . Tipuri de dispnee: Polipnee=dispnee cu accelerarea ritmului cardiac. frecvența mărită. Situații patologice Frecvența crește:  În emoții  Efort fizic  Stări febrile  Boli infecțioase  Anemii  Hemoragii  Intocsicații cu CO2  Boli de inimi  Boli de renichi Frecvența scade:  Obstacole ale căilor respiratorii inferioare și superioare  Traumatisme toracice  Afecțiuni cerebrale Ritmul: Dispnee=respirația grea (sete de aer) cu mișcări respiratorii forțate. 2) Simetria 3) Amplitudinea Pentru a măsura respirația avem nevoie de: ceas. carnet. cu amplitudine micșorată și respirații superficiale. Respirația se notează cu verde. dar ritmice. pix.

Dispneea Biot este caracterizată prin mișcări ritmice. Asistentul trebuie să știe:  Respirația influiențează calitatea sănătății  Să poziționeze bolnavii care prezintă secreții abundente pentru a le elimina Această poziționare se numește poziție de drenaj sau drenaj postural. amplitudine normală. Dispneea Cheyne-Stokes constă într-o succesiune ciclică de respirații accelerate întrerupte prin perioade de apnee. Dispneea de repaus este permanentă datorată unui obstacol sau insuficiențe circulatorii grave. Dispneea de decubit este de obicei în decubit dorsal. factorii iritanți și mirosurile neplăcute din saloane. (5-20 s) Dispneea Kusmoul reprezintă o bradipnee foarte accentuată caracterizată printr-o inspirație profundă și zgomotoasă urmată de o pauză lungă cu expirație lungă. Dispnnea dezordonată apare în urma unor dereglări ale centrilor respiratori. .  Să sesizeze orice semn de obstrucție și chiar să fie pregătită să intervină rapid  Să cunoască principiile generale de administrare a oxifenului  Să știe să facă respirație artificială  Să controleze aerisirea în saloane  Să sesizeze rapid schimbările de temperatură. Frecvența poate să scadă la 8-10 respirații/min. Dispneea paroxistică este o dispnee accentuată ce apare neașteptat în tulburări de circulație pulmonară. dar cu pauze lungi până la 30 s și este tipică în stadiu preletal.

Senzația de șoc percepută prin comprimarea unei artere în plan dur. îl lăsăm în repaus 5-10 min. asistenta se spală pe mâini și urmează procedura. Formarea pulsului Cu ocazia sistolei ventriculare sângele este împins în arterele mari unde întâlnește o altă masă de sânge și conflictul care ia naștere se propagă prin coloana sanguină sub forma unei zvâcnituri ritmice.Pulsul Def.  Se reperează locul prin exercitarea unei ușoare presiuni cu indexul. Locul de măsurare:  Artera radială  Artera carotidă  Artera coplitee  Artera pedioasă Valori normale:  La adultul sănătos 60-80 puls/min  La nou născut 130-140 puls/min  La copilul mic 100-120 puls/min  La 10 ani 90-100 puls/min . în poziție culcat. Materiale necesare:  Pix cu roșu  Ceas cu conometru  Carnet  Foaia de temperatură Etape tehnice:  Pregătirea psihică a bolnavului. mediul și inelarul și se numără pulsurile timp de un minut.

Valoarea este determinată de:  Forța de contracție a inimii  Elasticitatea și calibrul vaselor  Vâscozitatea sângelui Metode de măsurare: Metoda pulpatorie și ascultarea cu stetoscopul Tesiunea arterială este dată de 2 valori:  Maximă  Minimă Reguli:  Reglarea manșonului trebuie să fie suficient de strâns  Respectarea aceluiași nivel între arteră și braț  În momentul în care apare ceva suspect se repetă măsurarea Etape:  Pregătirea psihică a bolnavului  Pregătirea materialelor necesare (aparatul) .  La 20 ani 60-80 puls/min  După 60 ani 90-95 puls/min Variații patologice:  Tahicardie (creșterea frecvenței) 120-200 puls/min  Bradicardie (scăderea frecvenței) 40-60 puls/min Tensiunea Tensiunea arterială este presiunea exercitătă de sângele circulant asupra pereților arteriali.

integre  Să aibă o alimentație echilibrată  Să asigure condiții minime de locuit într-o încăpere  Să evite sedentarismul  Să evite alcoolul și tutunul în exces . Variații fiziologice ale tensiunii În copilărie:  M (maxima)=90-110  M (minima)=60-65 Regulă m=1/2M+1 (zece) La pubertate:  M=120-100  m=75-60 La adulți:  M=140-110  m=90-75 La vârstnici:  M=150  m=90 Dacă avem valori peste valoarea normală se numește hipertensiune arterială (HTA) Dacă sunt valori mai mici se numește hipotensiune arterială (hta) Valoarea de referință este: 120-70 Rolul asistentei:  Educă pacientul să mențină tegumentele curate.  Pix cu roșu pentru notare.

vagin. (36. După 10 min se scoate termometrul. plica inghinal) Etape de execuție:  Pregătirea psihică și fizică  Pregătirea materialelor și a instrumentelor  Efectuarea tehnicii Măsurarea temperaturii la axilă Pacientul se dezbracă. Temperatura corporală se măsoară în cavități închise (rect. Vârstnicul prin diminuarea proceselor nervoase este predispus la temperaturi de 35-36 grade. apoi se dezinfectează termemetrul și valoarea se notează grafic în foaia de temperatură.  Să poarte îmbrăcăminte liberă care să nu stăpânească circulația  Administrează medicamentația precisă și urmărește efectul medicamentelor. se înregistrează cifric în carnețel.8 grade) Adultul își menține temperatura corpului între 36-37 grade. se citește. VII.1-37. . i se atașează termometrul ca un creion cu vârful la axilă. Temperatura se notează cu albastru. de aceea temperatura corporală este ușor influiențată de cea a mediului ambient. Este necesitatea organismului de a conserva o temperatură la un grad asemenea sau egal constant pentru a-și menține starea de bine. Nevoia de a menține temperatura corpului în limite normale Def. este șters axilar prin tamponare. Factori care influiențează temperatura:  Factori biologici:  Vârsta: nou născutul și copilul mic au termoreglarea fragilă datortă imaturității centrului reglator. cavitatea bucală) sau semiînchise (la axilă.

Hipertermie=peste valoarea normală

Hipotermie=sub valoarea normală

În caz de hipertermie organismul caută să se apare.

În cavitatea bucală este contraindicat la copii și la bolnavii agitați.

Tehnica durează 5 minute.

După tehnică termometrul se va spăla și dezinfecta.

I se atrage atenția bolnavului să nu spargă termometrul.

În afară de tehnica executării în cavitatea bucală, la cea rectală, în plus se lubrifiază.

Tehnica durează 3-4 minute.

Interpretarea rezultatelor:

a) Normală (36-37 grade)
b) Patologică (hipertermie)

Temperaturi peste 37 grade:

 Subfebrilitate (37-38 grade)
 Febră moderată (38-39 grade)
 Febră ridicată (39-40 grade)
 Hiperpirexia (40-42 grade)
 Hipotermia (sub 36 grade)

Temperatura se măsoară de 2 ori pe zi (la 7-8 dimineața și se numește remisie matinală și la 16-
17 seara și se numește exacerbare vesperală)

Perioadele unei febre:

 De debut (invazie)
 De stare
 De decliv

Tipuri de febră şi curbe febrile

1) Subfebrilitate poate fi rigidă când temperatuea nu depăşeşte 37,4 grade, iar oscilaţiile
sunt mici. Aceasta este de natură umorală sau vegetativă (pe sistem nervos) sau cu
oscilaţii fiziologice (37,6-37,8 grade)
2) Febră continuă apar oscilaţii între temperatura de dimineaţă şi temperatura de seară,
care nu depăşesc un grad (pneumonie)
3) Febră ondulată perioade febrile ce alternează cu perioade afebrile, trecerea făcându-se
treptat.
4) Febră recurentă 4-6 zile febrile, ce alternează cu perioade afebrile de aceeaşi durată şi
cu trecere bruscă
5) Febră remitentă cu oscilaţii dimineaţa şi seara ce depăşesc un grad şi se menţine
deasupra normalului
6) Febră intermitentă diferenţa între dimineaţă şi seară este de câteva grade, dar
temperatura minimă atinge valori normale.
7) Febră intermitentă-periodică accesele se repetă la acelaşi interval de timp, putând fi
separate de zile afebriele.

Hipotermia se datorează fie unei creşteri a termogenezei, fie unei scăderi a pierderilor de
căldură.

Cauzele duc la modificări de metabolism şi de accea hipertemia este însoţită de cefalee, dureri de
spate, pulsul şi respiraţia se accelerează, faţa se congestionează (în hipotermie, faţa păleşte)
inapetenţă (lipsa poftei de mâncare) sete, diureză scăzută, stare generală alterată, iar la valori
foarte mari avem tulburări nervoase.

VIII. Nevoia de a bea şi de a mânca

Def. Oricărui organism îi este necesar să ingereze şi să absoarbă alimente de bună calitate şi în
cantitate suficientă pentru a-şi asigura dezvoltarea, întreţinerea ţesutului şi pentru a-şi menţine
energia indispensabilă unei bune funcţionări.

O alimentaţie adecvată trebuie să conţină toți factorii necesari menținerii vieții și asigurării
tuturor funcțiilor organismului în condiții normale. (lipide, vitamine, apă, săruri minerale)

Asistenta are rolul de a calcula necesarul de calorii în 24h în funcție de activitate (în repaus sunt
suficiente 25 de cal/kg/corp (adică pentru o persoană în funcție de greutatea ei) în 24h; în
activitătea ușoară, 35-40 de cal/kg/corp în 24h; în activitatea medie, 40-45 de cal/kg/corp în 24h;
în activitatera intensă, 45-60 de cal/kg/corp)

Asistenta calculează și în funcție de vârsta: la copiii în creștere cu 20-30% mai mult, iar la
vârstnici cu 10-15% mai puțin.

1) Alimentare și hidratare inadecvată prin deficit:

Anorexie (slăbire prin înfometare)

Disfagie (greutate la înghițire)

Deshidratare (consum insuficient de lichide)

2) Alimentare și hidratare inadecvată prin surplus:

Bulimie=senzație exagerată de foame.

Polifagie=nevoia exagerată de a mânca și absența sentimentelor de sațietate.

Grețuri și vărsături=eliminarea pe gură parțial sau în totalitate a conținutului gestric.

Alimentarea artificială

Def. Introducerea alimentelor în organismul pacientului prin:

 Sonda gestrică sau intestinală
 Gastrostomă (sondă introdusă direct în stomac prin stern)
 Pe cale parenterală (perfuzii)
 Prin clismă

Scopul: hrănirea pacienților inconștienți cu tulburări de deglutiție, cu intoleranță sau hemoragii
digestive.

În funcție de starea pacientului i se administrează între 50-500 ml/h. vătămătoare. Eliminarea apei se face:  Prin urină între 1000-1500 ml  Prin transpirație 500-1000 ml  Prin evaporare din plămâni 350-500 ml  Prin scaun 100-200 ml Căi de hidratare:  Orală  Duadenală (prin urină)  Rectală (clisma)  Subcută (prin perfuzie) IX. Alimentația pe cale parenterală Intravenos pot fi introduse soluții hipertene (glicozen) Nevoia de lichide este completată cu ser fiziologic. Nevoia de a elimina Eliminarea reprezintă nesecitatea organismului de a se debarasa de substanțele nefolositoare. Excreția se realizează:  Prin aparatul renal-urina  Prin piele-transpirație  Prin intermediul aparatului respirator-sputa  Prin aparatul digestiv-scaunul  Prin aparatul genital feminin-menstruația . 3 zile fără apă și 3 săptămâni fără hrană. rezultate din metabolism. Organismul uman nu poate trăi decât 3 min fără oxigen.

Micțiunea este actul fiziologic conștient de eliminare a urinei. Mirosul urinei Dacă urina este proaspătă are miros de bulion. cu atât va fi mai deschisă și invers. . Modificarea în funcție de alimentație Într-un regim bogat de proteine (carne) urina este închisă la culoare. Culoarea începe de la galben deschis până la galben închis. Cu cât va fi mai diluată. Condiția normală:  La nou născut 30-300 ml/24h  La copii 500-1200 ml  La adult 1200-1400 ml Frecvența micțiunilor:  Copil 4-5/zi  Adult 5-6/zi  Vârstnici 6-8/zi Cantitatea de urină eliminată ziua 2-3 și noaptea.Urina este o soluție apoasă de culoare gălbuie prin care sunt eliminate substanțele rezultate din metabolismul intermediar protidic inutile și toxice pentru organism. Într-un reghim vegetarian urina este deschisă la culoare. Dacă urina este veche are miros de amoniac. Diureza este cantitatea de urină eliminată în 24h.

dar cu greutate și durere. Cauze:  Iritații ale mucoasei vezicale. urina este clară.  Procese intravezicale (neoplasm)=cancer de vezică. datorită cuagulării mucinei și a celulelor epiteliale din căile urinale și a mucusului din organele genitale. Densitatea urinei poate fi determinată imediat după emisie pentru că după răcire densitatea se schimbă. 3) Nicturia=emisii nocturne la schimbarea raportului zi/noapte. Patologic putem avea: 1) Polikiurie=numărul de emisii frecvente. 2) Iskiurie=incapacitatea vezicii de a-și elimina conținutul (retenție) Cauze:  Obstacole prezente în căile de eliminare (piatră)  Retenția de urină produce distensia vezicii și se numește glob vezical. 4) Disuria=eliminarea.Aspectul urinei În mod normal. Cauze:  Leziuni ale măduvei spinării  Epilepsii . 5) Incontenența urinară=emisii involuntare și inconștiente. dar după un pic devine tulbure. transparentă.  Afecțiuni uterine prostatite. dar în cantități mici.

Interpretarea volumului  La bărbați 1200-1800 ml  La femei 1000-1400 ml Varsăturile: Def.  Intocsicații grave 6) Emurezisul nocturn îl fac copiii până la maxim 5 ani 7) Tulburări cantitative: a) Poliurie=peste 3000 ml în 24h b) Oligurie=sub 1000 ml în 24h c) Anurie=lipsa urinei din vezică Măsurarea urinei Colectarea începe la 8 dimineața și se termină a doua zi la ora 8 Urina se colectează numai în recipiente speciale. greutatea corporală a pacientului în foaia de temperatură. Prin vărsături înțelegem evacuarea pe gură a conținutului stomacului (vomă) Este un act reflex reprezentând o modalitate de apărare a organismului față de un conținut stomacal dăunător organismului. Materiale necesare:  Tăvița renală  Un pahar cu apă  Un prosop . Observarea și notarea vărsăturilor Asistenta are ogligația de a coleta și raporta meidcului și de a arăta acestuia conținutul apoi de a trimite monstre la laborator. Se notează lichidele băute.

Vărsăturile se notează în foaia de temperatură. (amețeli. sete. transpirație. vărsătura ia aspect de roșu proaspăt și se întâlnește în ulcerul gastro duo-denal.  Dacă este cu sânge se notează cu roșu. tuse. rânced Simptome: greață. afecțiunea se numește hemnoptizie. vărsatura este fecaloidă. Când sângerarea este abundentă. tahicardie.  Dacă este cu conținut biliar se notează cu verde.  Culoarea cenușie  Roșu brun  Roz în edem pulmonar  Galben-verzui în supurații natural  Alb cenușiu în astmul bronșic . În îmbolnăviri ale stomacului sau ale organelor învecinate sau în intocsicații vărsăturile sunt sanguinolente. paloare) Când sângele provine de la nivelul plămânilor și vărsătura are un aspect roșu aderat-spumat. Mirosul: acru. cefalee. salivații. aerată și spumoasă. fecaloid.  Dacă este purulentă se notează cu galben. stare generală alterată Sputa=acțiunea de a elimina pe gură produsele eliberte pe căile respitatorii (flegma) Culorea:  Roșie când este sangvinolentă. În acluzie intestinală. Când cantitatea de sânge este redusă și aceasta digeră vărsătura are aspectul zațului de cafea. În gastrita flegmonoasă. varsăturile sunt purulente.  Dacă este de la alimente se notează cu albastru. hiperclorhidric. palpitații. Cantitatea vărsăturilor poate fi variabilă.

lichidă. de formă perlată sau grunjoasă În bronșite sau pneumonii cantitatea este de 50-1000 ml în 24h și în edem sau cangrene este de 1000 ml în 24h. Meteorismul (balonarea) Flatulența=eliminarea intensă de gaze. Culoarea este brună și varieză ăn funcție de regimul alimentar. Mirosul:  Miros fetid în supurații  Miros de pământ sau paie umde în cangrena pulmonară Consistența: spumoasă. În caz de pancreatită culoarea este albicioasă. În caz de melenă culoarea este neagră cu aspect de smoală (hemoragii) . gelatinoasă.  Negru în infarct miocardic. Scaunul: Caracteristici:  Frecvența normală 1-2/zi  Enterocolita 3-6/zi  Dezinteria 20-30/zi  Holera 80-100/zi Constipația Cauze: funcționale sau accidentale Ileus=supinarea totală a eliminării scaunului și a gazelor. Cantitatea scaunului este de 150-200 g/zi Scaunul este de formă cilindrică. aerată. vâscoasă.

paraziți Scaunul se notează în foaia de observație. Reprezintă o întrerupere a continuității tegumentului. Poate fi: deschisă la suprafața corpului sau închisă în interiorul corpului. Aspecte patologice:  Înroșirea tegumentului  Tumefierea țesutului  Apariția de puncte purulente  Necrozarea  Miros fetid . cancer de colon sau rect) În scaun pot fi prezente: puroi. Nevoia de a evita pericolele Îngrijirea plăgilor Def. fetid (în caz de putrefacție.  Normal |  Moale /  Diaree –  Cu mucus X  Grunjos Z  Cu puroi P  Cu sănge S X. alimente nedigerate.Mirosul: fecaloid. mucoasa intestinală. Plăgile infectate sunt considerate toate plăgile care au mai mult de 6h de la producerea acesteia. Plăgile deschise produse accidental sunt plăgi cu risc tetanogen sau cu risc de infecții cu germeni anaeroli.

 Bisturiu. Înțelegem totalitatea metodelor chirurgicale de curățare și dezinfecție a plăgii și a tegumentului din jur prin aplicare de comprese cu scop protector și fixarea lor.  Sonde.  Pense hemostatice.  Foarfece chirurgical. În altă casoletă avem material moale:  Tampoane de vată  Comprese de diferite mărimi  Fese de tifon  Pernuțe de vată  Comprese adezive  Leucoplast. Prevenirea infectării:  Respectarea regulilor de asepsie  Pregătirea preoperatorie cu o igienă riguroasă  Dezinfectarea aerului cu raze ultraviolete Pansamentul și bandajarea Def. Bandajarea=fixarea pansamentelor cu ajutorul feselor din tifon sau fese elastice.  Tuburi de dren. Soluții antiseptice:  Apă oxigenată  Betadină  Rivanol . Trusa chirurgicală cuprinde:  Pense anatomice.

în 8.  Se aplică fașa ținând capătul cu mâna stângă. . se curăță plaga prin absorbația secrețiilor cu ajutorul unor comprese sterile uscate. în spirală. în “spică” Tehnica înfășării:  Se așează bolnavul în poziție comodă.  Alcool medicinal  Tinctură de iod Unguiente cicatrizate sau cu antibioc:  Pansament uscat  Pansament compresiv (plăgile sângerânde)  Pansament umed (antiinflamator)  Pansament oclusiv (fracturi deschise) În cazul fracturilor deschise care se imobilezează în aparate gipsate cu fereste în dreptul leziunii pentru îngrijirea și vindecarea plăgii. Tehnica de execuție:  Spălarea mâinilor. îmbrăcarea mănușilor  Se deslipește pansamentul vechi  Se înmoaie cu ser sau cu apă oxigenată apoi se deslipește. iar cu dreapta se derulează în sus. se dezinfectează tegumentul cu un tampon apoi se dezinfectează plaga cu un tampon cu apă oxigenată. În cazul unei arsuri se folosesc pansamente cu unguiente sau crème grase. cotiere) Bandajarea se poate efectua prin înfășurare circulară. în evantai. Apoi se dezinfecteazaă tegumentul din jurul plăgii apoi se acoperă plaga cu comprese din tifon ce trebuie să depășească marginile plăgii cu câțiva cm apoi se fixează pansamentul astfel: 1) Cu o compresă cu o margine adezivă 2) Cu o compresă transparentă folosită la plăgile superficiale 3) Prin bandajare (plăgi de la membre) 4) Prin plase tubulare sau jerseu tubular (burtiere.

Ființa umană consacră o parte importantă din viața somnului. binoclu 3) Bandajul nasului=căpăstru 4) Bandajul bărbiei=praștie 5) Bandajul gâtului=în formă de spică 6) Bandajul toracelui=cu ture circulare începând de la bază spre în sus și se fixează peste umăr. Este o nesecitate a fiecărei ființe umane de a dormi și de a se odihni în bune condiții. Nevoia de a dormi și a se odihni Def. perioadă în care are loc diminuarea metabolismului bazal. în formă de 8 sau în evantai XI. cu ace de siguranță sau cu cleme speciale. a pulsului.  Se începe cu două ture de fixare a pansamentului.  Se încheie prin fixare cu benzi adezive. Somnul este forma particulară de odihnă. Tipuri speciale: 1) Bandajul capului=capelină (bonetă) 2) Bandajul ochiului=menoclu. al tonusului muscular. timp suficient astfel încât să-i permită organismului să obțină randament maxim. Odihna este perioada în care se refac structurile alterate. se completează resursele energetice folosite și transportă produșii formați în timpul efortului în ficat sau în rinichi. a tensiunii arteriale și sporește secreția hormonilor de creștere (în pubertate) Somn lent (clasic sau ortodox)  Paradoxal (cu o activitate corticală rapidă) . 7) Bandajul abdomenului= se înfășoară circular cu pânză dreptunghiulară 8) Bandajul perineului=se bandajează în forma literei T 9) Bandajul articulațiiilor=se bandajează în spică. a respirației.

Nevoia de a acționa conform propriilor credințe și valori Def. de urmărire a unei ideologii. Durata:  La nou-născut 16-20h  La 1 an 14-16h  La 3 ani 10-14h  Între 5-11 ani 9-13h  Adolescentul 12-14h  Adultul 7-9h  Vârstnicii 6-8h Patologic:  Insomnia (coșmarul și somnambulism)  Hipersomnia (somn modificat. Somnul rapid crește somnul rapid în creier. starea de somnolență și letargie) Rolul asistentei:  Să identifice motivul oboselii  Învață pacientul cum să excute tehnici de relaxare  Ajută la aplicarea corectă a acestora  Notează funcțiile vitale și vegetative  Administrează medicamentația și observă efectele acestora XII.Somul lent reprezintă o perioadă de odihnă pentru organism (parțial pentru creier) are rol reparator. de dreptate. . credințe și valori este o necesitate a individului de a face gesturi. omul visează. dar alternează cu perioada de somn lent. A acționa conform propriilor convingeri. fortifiant cu funcție în creșterea și reînoirea țesuturilor corporale. iar pe măsura înaintării în noapte își pierde din calitatea de somn profund și diferă de la individ la individ. acte conforme formației sale de bine sau de rău.

Mai identificăm:  Probleme sexuale.  Agresiune. orientează persoana spre acele activități corespunzătoare capacității sale și care-i permit să se realizeze. .  Droguri. credință. Nevoia de a fi util și de a se realiza Def. Activitățile pe care le înfăptuiește îi permit să-și dezvolte simțul creator și să-și folosească potențialul la maxim. Ființa umană simte dorința de a înfăptui lucruri ce corespund idealurilor sale. îl ajută să-și facă un plan zilnic. XIII. Pacientul trebuie să se adapteze la rolul de bolnav.  Alcoolul. culoare și păstrarea secretului profesional și a confidențelor făcute de bolnav. A te preocupa în scopul realizării este o nesecitate a fiecărui individ de a înfăptui activități ce permit satisfacerea nevoilor sau să fie util celorlalți. ideologie. Rolul asistentei este de a se informa asupra dorințelor și posibilităților intelectuale și fizice ale persoanei. Rolul asistentei:  Determină pacientul să-și exprime propriile convingeri  Planifică împreună activități religioase  Îl informează despre serviciile oferite de comunitate și mijlocește desfășurarea unor activități conforme cu dorințele bolnavului Codul etic al profesiei medicale prevede:  Îngrijirea bolnavului fără diferențe de rasă.

Asistenta explorează gusturile și interesul pacienților pentru activități recreative de petrecere a timpului liber: jocuri distractive. capabile să zdruncine sănătatea. vizionări de filme. solicitările profesionale monotone și mai ales necompensate pe măsura activităților duc la o serie de tulburări organice și psihice. Încă din școală elevii sunt orientați spre învățarea prin joc. audiții muzicale. în scopul obținerii unei relevări fizice și psihice.XIV. întâlniri cu personalități artistice. facilitarea accesului la bibliotecă. Nevoia de a se recrea Def. Administrarea medicamentelor 1) Calea digestivă  Orală  Sublinguală  Gastrică  Intestinală  Rectală 2) Calea locală  Tegumente  Mucoase 3) Calea respiratorie  Inhalații  Aerosoli 4) Calea parenterală  Injecții a) Care se execută de către asistentă  Subcutanate  Intradermice  Intramusculare . recurgând la activități agreabile. Sedentarismul. Recrearea este o nesecitate a ființei umane de a se destinde.

iar pentru cei internați se prescriu în foaia de observație. insulina) Pentru pacienții ambulatori se recomandă rețetă. soluții) și sunt prescrise de către medic. Pentru pacienții internați prescrierea rețetei cuprinde:  Numele medicamentelor  Doza  Calea de administrare  Ora administrării  Durata tratamentului și administrarea în raport cu alimentația . Scopul administrării a) Prevenirea îmbolnăvirii (vaccinuri) b) Ameliorarea bolilor (medicamente antialgice) c) Vindecarea bolilor (antibiotice) Locul de conservare al medicamentelor  În farmacii. vegetală.  Intravenoase b) Care se execută de către medic:  Intraarticulare  Intravenoase  Intracardiace  Intraosoase  Intrarahidiene Medicamentele sunt produse de origine minerală. în dulapuri la loc uscat ferit de lumină sau în dulapuri special ce conțin “otrăvuri” (medicamente stupefiante)  În frigider (seruri immune. animală sau chimică de sinteză transformate într-o formă de administrare (preparate solide. antibiotice.

granule. tincturi.  Prezintă proprietăți iritante asupra mucoasei gastrice. numărul foii de observație. numele pacientului. Circuitul medicamentației în spital  Se completează condica de medicamentație cu data. Medicamentele administrare pe cale orală au o serie de contraindicații  Devin inactive în contact cu secrețiile digestive.  Depozitarea medicamentației se face în dulapuri compartimentate pentru fiecare pacient. iar apoi preluarea medicamentației se face de către asistentă care are obligația să verifice etichetele și dozele. uleiuri. numele medicamentației și doza în 24h. după forma de prezentare. patul. Formele de prezentare ale medicamentației 1) Lichide: soluții. emulsii 2) Solide: pulberi. mucilagii Administrarea medicamentelor pe suprafața mucoaselor  Nazală  Conjunctivă  Bucală  Otică  Vaginală . drajeuri. salonul.  Se predă condica de medicamentație la farmacie. perfuzii. după culoare și consistență  Se urmărește compatibilitatea medicamentației  Asistenta informează pacientul asupra efectului urmărit și a efectelor secundare.  Administrare se face la ora precisă după ce asistenta a indicat și verificat medicamentația după etichetă. tablet.

Injecția intracardiacă se execută în inimă. la pacienții cu hemoragii digestive și la cei cu vărsături. Injecția subcutanată se execută sub piele. execută tehnica și citește reacția intradermică. pregătește materialele necesare. Injecția intraarterială se execută în artere. Injecția intramusculară se execută în țesutul muscular. Tehnica:  Se întinde și se imobilizează pielea cu polexul și indecesul mâinii stângi . Injecția intrarahidiană se execută la nivelul coloanei vertebrale. Injecția intraarticulară se execută în articulații. 2) Terapeutic care constă în administrarea medicamentației Locul injecțiilor Injecția intradermică se execută în grosimea dermului.Administrarea pe cale parenterală Avantajul Oferă posibilitatea administrării la pacienții inconștienți. Injecția intradermică Asistenta se spală pe mâini. Scopul injecțiilor 1) Explorator care constă în testarea sensibilității organismului la diferite substanțe. dezinfectează locul injecției. Injecția intravenoasă se execută în venă. Injecția intraosoasă se execută în măduva roșie a oaselor.

IDR Incidente:  Revărsarea soluției pe suprafața pielii  Lipsa aspectului caracteristic. cu cealaltă mână se formează o cută  Se pătrunde la un unghi de 45 de grade brusc la baza cutei longitudinale 2-4 mm  Se verifică poziția acului prin retragerea ușoară a pistonului (ca să verificăm dacă nu suntem într-un vas de sânge) apoi se injectează lent soluția  Se trage acul brusc și se dezinfectează locul .  Se retrage brusc acul și nu se tamponează locul injecției Îngrijirea ulterioară a pacientului Pacientul trebuie informat să nu se spele pe antebraț Să nu comprime locul injecției.  Se ia siriga cu mâna dreaptă și se pătrunde cu bizonul acului îndreptat în sus în grosimea dermului.  Lipotimia=paloarea feței. iar siriga să fie poziționată paralel cu antebrațul  Se injectează lent soluția prin apăsarea pistonului siringii se observă la locul de injectare formarea unei papule cu aspect de coajă de portocală cu diametrul de 5-6 mm și înălțimea de 1-2 mm. stare de leșin  Stare de leșin cauzată de substanța injectată  Necrozarea tegumentului din jurul injecției Injecția subcutanată Idem injecția intradermică Tehnica:  Se execută pe fața exterioară a brațului  Pacientul este așezat cu mâna în șold  Se prinde siriga în mână ca pe un creion. iar asistenta trebuie să citească reacția la intervalul stabilit.

Se împarte în patru fesa și se esecută injecția în cadranul superoextern. Injecția intramusculară Locul injecției îl constituie mușchii voluminoși lipsiți de trunchiuri importate de vase și nervi.Accidente:  Durere violentă prin lezarea unei terminațiuni nervoase. . iar la sfârșit se retrage brusc acul și se dezinfectează locul  Se masează ușor pentru a favoriza resorția Incidente:  Ruperea acului  Hematom prin lezarea unui vas  Cel mai grav este atingerea unui nerv sciatic sau a unor ramuri ale sale care poate duce la paralizie.  Hematom prin lezare unui vas de sânge mare. Pregătirea injecției Materiale necesare:  Tampon cu vată îmbibat cu alcool sanitar  Siringa în care se aspiră substanța  Se informează pacientul și i se recomandă să-și relaxeze musculatura  Apoi urmează executarea injecției Tehnica:  Asistenta dezinfectează locul și înțeapă perpendicular cu rapiditate și siguranță  După ce am înțepat. verificăm poziția acului prin aspirare  Apoi se injectează lent soluția.

 Dacă introducerea se face rapid sau soluția este iritantă poate produce: 1) Flebalgie=durere venoasă 2) Senzație de căldură 3) Senzație de uscare a gurii 4) Amețeală 5) Lipotimie=stare de leșin Există substanțe care se introduc pe venă. iar la locul punției se aplică un tampon cu alcool compresiv  Injectăm soluția perivenos (pe lângă venă) manifestată prin tumefierea țesutului și durere. dar care sunt incompoatibile.Injecția intravenoasă  Se pregătește materialul  Se aspiră serul  Se scoate acul din siringă  Se leagă garoul deasupra locului de execuție  Se dezinfectează locul  Se poziționează vena  Poziția acului este cu bizoul în sus Locuri de puncționare:  Plica cotului  Plica antebrațului  Fața dorsală a mâinii  Venele maleolare interne  Epicranian la cap  Verificăm dacă am prins linia venoasă  Aspirăm până la apariția sângelui în ser  Dacă constatăm prezența sângelui. îndepărtăm garoul și injectăm lent soluția  Se verifică periodic dacă acul este în venă  La sfârșit se retrage brusc acul. .

Astfel acestea nu se introduce în aceeași siringă. O bună oxigenare reflectă clinic în clorolitul lezat al tegumentului. Oxigenul hiperbar are peste 2-3 atmosfere. El trebuie umidificat cu 2/3 apă și 1/3 alcool etilic ce trebuie să treacă printr-un vaporizator și dacă este posibil să se încălzească în prealabil.  În astm sau BPOC se asociază cu ventilația artificială  În intoxicațiile cu CO2 este necesară oxinoterapia hiperbară Administrarea se face pe sonda nazală sau mască. Oxigenul hiperbar nu trebuie să depășească două atmosfere. Oxinoterapia este indicată în orice stare hipoxică ținând cont de diverse particularități:  În anemii sau hipoxii cardiorespiratorii se asociază cu tratament etiologic. iar administrarea trebuie să se facă intermitent pentru a nu afecta. Oxigenul nu se introduce în stare pură. Recoltarea produselor biologice Importanța examinărilor de laborator  Aduc elemente obiective în simtomatologia bolii  Confirmă sau infirmă un diagnosctic clinic  Clarifică diagnosticul diferențiat  Informează asupra graviității cazului  Ajută la aprecierea eficacității tratamentului . Administrarea oxigenului Oxigenul în concentrație de 50-60% (izobar) poate fi administrat la infinit fără să apară reacții toxice. Concentrațiile mai mari vor fi administrare sub supraveghere.

 Pot atrage atenția asupra eventualelor complicații Norme generale de recoltare:  Pregătirea bolnavului fizic și psihic  Pregătirea instrumentarului și a materialelor necesare  Recoltarea se va face în condiții sterile și cu scopul de a nu se infecta bolnavul și de a se evita suprainfectarea produselor recoltate. Scopul recoltării este explorator. Etichetarea produselor: Suprainfectarea se face cu:  Germeni proveniți de la bolnav din alte regiuni corporale  Germeni proveniția de la asistentă ce recoltează cu germeni din aer  Germeni proveniți de pe intrumente sau vase Scopul: este să evităm informarea noastră ca asistenți Norme de recoltare sterilă  Folosirea instrumentelor și a materialelor sterile  Recoltarea în vase sterile  Flambarea gâtului epubetei înaintea utilizării  Este importntă și pregătirea transportului produselor Exudatul faringian se poate face:  Rino-sinsual  Nazo-faringian Indicații:  Laringite. adică de depistare a eventualilor germeni patogeni.  Amigdalite.  Rheumatism articular acut. .

Reguli Exudatul faringian se face:  Dimineața pe nemâncate (nespălat pe dinți și nefumat) sau la 2-3 h după masă  Înainte de instituirea tratamentului cu antibiotice sau . uscate sau cu soluții special pentru examinări macroscopic și fără soluții în scop bacteriologic.. aceasta se utilizează în cazul bolnavilor de tuberculoză 1) Prin aerosoli (aparat) 2) Cu spălătură bronșică (efectuată de către medic) 3) Prin spălături bronșice (prin brahoscop) .. Cantitatea de recultat: 10-15 ml Metode:  Imediat după un acces de tuse prin spălătură gastric cu o sondă Enhorn în care se introduc 200 ml apă distilată sau apă bicarbonată 2% și apoi se extrage în vasul steril  Prin spălătură bronșică. local (gargară)  Se trimit imediat la laborator (timpul până la însămânțare să nu depășească 5- 6h) Recoltarea sputei se face în scop explorator. Tehnica: Recoltarea se face matinal. Materiale necesare:  Pahare speciale  Cutii Pietri  Scuipători mici În funcție de analiza dorită acestea trebuie să fie curate. Dacă bolnavul nu poate tuși se folosesc aerosoli pentru provocarea tusei sau a sputei.

recoltarea se numește oprocultură. Experimental sau examenul chimic se face în scopul depistării unor tulburări digestive sau a depistării sângelui. Materiale necesare:  Pahar cu apă  Prosop  Tăviță renală  Mușama Recoltarea scaunului are scop explorator.i. biochimice. Valoarea normală:  La adulți 9-11 u.i. Examenul bio-chimic: 1) Calciul se referă la dozarea din sânge. Metode:  Din scaunul eliminat spontan după administrarea de pungativ.  Direct din rect cu un port-tamponcu sondă Nelaton la copii sau cu anumite ustensile la rectoscop. bacteriologice și macroscopic. Se face pentru examinări bacteriologice. Creșterea Ca se numește hipervitaminoză și se întâlnește în principiile osteomielitice și osteomielită. . Pentru examenul bacteriologic. În condiții sterile scaunul poate fi evacuate direct în basinet steril sau în oproculturi speciale.  La copii 10-12 u. parazitologice.Recoltarea vărsăturilor: Se face în scop explorator pentru examinări chimice.

Scade atunci când avem diaree. Valoarea normală 300-350mg% Crește în deshidratare. Ca. 5) Sodiu (Na) este important în bilanțul hidric. spasmofilie. vărsături. vărsături. infart. hemoragii. Scade în diaree.Scăderea Ca se numește hipovitaminoză și se întâlnește în rahitism. supraîncărcări saline. Se analizează: 1) Albuminele Valoarea normală 52-62% 2) Globulinele Valoarea normală 38-48% . 2) Magneziul (Mg) merge în paralel cu. insuficiență cardiacă. Valoarea normală 3-5mg% 3) Fierul seric (sideremie) Valoarea normală 50-170mg% 4) Potasiu (k) este necesar în metabolismul proteic și este antagaist față de Ca. tumori suprarenale. Crește în insuficiență renală și hipertiroidism și scade în rahitism. hipertiroidism. insuficiență suprarenală. Valoarea normală 16-90mg% Crește în stări de șoc.

Scade în afecțiuni hepatice. Probe hepatice 1) Fibrinogen Valoarea normală 200-400 mg%/1ml sânge Are loc în hemostază și cuagularea sângelui. rinichi și se elimină prin urină. Scade în insuficiență hepatică gravă sau în neoplasm (cancer) și crește în reumatism articular acut. Crește în gută și în afecțiuni renale. 4) Uree 20-50g%/1ml sânge Este principalul produs final azotat al metabolismului acizilor aminați Se formează în ficat și în țesturile în curs de creștere. Crește în tulburări renale sau hepatice. 3) Acid uric (în sânge) Valoarea normală2-5 mg%/1ml sânge Este produsul final al al degradării urinei libere. Scade în insuficiență renală cronică. Crește în stări febrile și afecțiuni renale. pneumonii și infecții bacteriene.6-1. Se produce în ficat. . 2) Creatinina Valoarea normală 0.2 mg%/1ml sânge Asigură rezerve de energie musculară.

i. Crește în diabet.2 mg% Este produsă din metaboliosm prntr-un proces de dezintegrare. Scade în ciroză.i. diabet. 9) Transaminoze (TGO și TGP) TGO=glutamico-oxalică (9-48 u. Crește în diabet. renale. alcoolism. 6) Glicemia biochimică Valoarea normală 65-110 u. endocardită.) TGP=glutamico-piruvică (10-40 u. 7) Colesterolul reprezintă grosimea în sânge. Valoarea normală sub 200 u. . icte.i. hipertiroidism. Este sintetizat de ficat. pancreatită. infecții severe. 5) Bilirubina totală Valoarea normală 1-1.i. Crește îm icter sau în obstrunția căilor biliare. tumori. artitră. 8) Lipide totale:  Fostolipide  Triglicerine Valoarea normală 80-120 mg% Crește în afecțiuni hepatice. infecții și scade în insuficiență tiroidiană hepatică și în timpul tratamentului cu insulină. obezitate.) TGO crește în infart miocardic.

sifilis. reumatism articular acut. Valoarea normală 0. Pentru hematologie de culoare roșie. Pentru HSH de culoare mov.TGP crește în infart pulmonar. 12) Examenul serologic se cercetează prezența sau absențaanticorpilor în bloi infecțioase. sida. 13) Factorul reumatoid poate fi:  Negativ  Pozitiv (periortrită) Recoltarea sângelui se face cu un ac special HOLDER Pentru biochimic se flosesc epubete de culoare albă.i./ml Crește în reumatism articular acut. ciroză 11) Examenul paraxitologic se depistează febra hemoragică sau malaria. 10) Examenul bacteriologic (hemocultură) se face în:  Sânge sau medii de cultură  Septicemii  Deficiențe imunologice  Diabet. . Pentru cuagulare de culoare verde.6 mg% ASLO=antistreptolizina O Valoarea normală 160-200 u.

Materiale necesare:  Sticluțe picurătoare  Tăviță renală  Comprese sterile  O soluție antiseptică la temperatura corpului Spălătura auriculară are ca scop îndepărtarea secrețiilor sau a corpilor străini și introducerea de substanțe medicamentoase. Pentru corpii străini (insecte vii) se folosește o substanță uleioasă sau un tampon cu alcool. Materiale necesare:  Siringa Guyon  Tăviță renală  Mușama  Aleză  Prosop  Vată  O suluție medicamentoasă la temperatura corpului Tehnica pentru dop de cerumen Se utilizează o soluție de bicarbonate de sodium. iar tehnica se repetă de câteva ori. Incidente:  Se poate întâmpla să se spargă tamponul  Să amețească pacientul  Să vomite . Spălătura oculară Spălăturile sacului conjuctival constau în îndepărtarea serețiilor abundente sau a corpilor străini. Pentru dop epidermic se folosește o soluție de acid salicilic amestecat cu ulei de vaselină.

În caz de meteorism se introduce tubul steril și lubrefiat și se lasă aproximativ două ore. Pentru clismă. substanța medicamentoasă trebuie să curgă picătură cu picătură. Examene care se efectuiază . de substanțe de contrast sau de alimentare.  Să aibă dureri Clisma este o formă specială de tubaj prin care se introduce lichidele în intestinul gros. de introducere a substanțelor medicamentoase. Microclisma este excutată de către medic. Scopul este de evacuare a conținutului. (hidratare) Materiale necesare:  Irigator  Canulă rectală  Tub de cauciuc  Bazinet  Substanță lubrefiantă Tehnica  Se pune soluție în irrigator la temkperatura corpului  Se scoate aerul  Se introduce prin mișcări de răsucire de 10-12 cm  Irigatorul se ridică la o înălțime de 50 cm  Se educă bolnavul să țină scaunul între 5-20 min  După evacuare se face toaleta regiunii În cazul unei microlisme se folosește o siringă. Recultarea sângelui Sângele se recoltează pentru analize.

55-5.0x10 la puterea a3a u/l 5) Trombocite Valoarea normală 150x400x10 la puterea a3a u/l 6) VSH-ul reprezintă viteza de sedimentare a hematiilor.8 g% 4) Leucograma (număr de leucocite și formulă leucocitară) Valoarea normală 4.  Hematologice  Biochimice  Bacteriologice  Serologice  Parazitologice Examene hematologice: 1) Hematii (globule roșii=eritocite) Valoarea normală 4.30-17.30 g% 3) Hematocrit (globule roșii într-un volum de sânge) Valoarea normală 37.0-10. Valoarea normală 3-11 mm/h VSH crescut=proces inflamator Creşterea este întâlnită în  Sarcină  Boli parazitare  La vârsta înaintată .55x10 la puterea a6a u/l 2) Hemoglobina Valoarea normală 12.8-54.

6-6. Trombocite (pachete sanguine) cuagulează sângele. în leucemie.3-0. a trombocitelor. Cresc după traumatisme. 8) T. Valoarea 3-4 min Se foloseşte preoperator.5 Azot total 10-15g Azot amoniacal 0. iar la pacienţii care iau anticuagulante se face pentru control. timp de sângerare Influienţează asupra peretelui vascular. Quick timp de protrombină Măsoară factorii plasmatici ai cuagulării Analiza urinei Volumul trebuie să fie mai mic de 1800 ml Densitatea 1005-1025 PH-ul 5. tuberculoză TBC.7g Amoniac 0.S. 7) T.C.9g Ureea trebuie să fie mai mică de 26g . trombocitopenie. Scade în hepatită şi creşte când sunt preyente antitrobinele. timp de cuagulare Valoarea 8-12 min 9) T. capilar.tromboze sau în extirparea splinei şi scad în intoxicaţii.Dacă nu se respectă proporţia sânge-substanţă anticuagulantă rezultatele pot fi influienţate.

Puncţia este operaţia prin care se pătrunde într-o cavitate naturală (patologică) sau într-un organ cu ajutorul unui ac sau trocar.10-0.Creatinina 1g Acid uric 0.5-0. Tipuri de puncţii: 1) Puncţia exploratoare Se utilizează pentru stabilirea existenţei de lichid într-o cavitate urmată de o recoltare de monstră şi examinări în laborator (pentru biopsie se ia un fragment de ţesut pentru examinare) 2) Puncţia terapeutică Tehnica:  Se evacuiază lichidul  Se spală cavitatea respectivă .30g Pigmenţi biliari 0 Hematii 100-1000/min şi 1 mil la 24h Leucocite 2000/min şi 2 mil în 24h Puncţiile Def.6g pacientul are gută Glucoza 0 Albumina 0 Corpi cetonici 10-20mg Clorura de sodiu 10-12g Calciu 0.6g Când este mai mare de 0.

3) Puncţia albă La această puncţie nu se obţine lichid. Locul puncției abdominale a) Fosa iliacă stângă (la jumătatea distanţei dintre omblie şi splină) b) Regiunea subombilicară (la jumătatea liniei dintre omblie şi pubis) .  Se introduc substanţe medicamentoase. Reguli generale:  Pregătira fizică şi psihică a bolnavului  Respectarea condiţiilor de asepsie (materiale. instrumente bine sterilizate sau de unică folosinţă)  Folosirea mănuşilor  Alegerea acului sau trocarului de lungime variabilă corespunzătoare profunzimii puncţiei ce urmează a fi executată  Afectuarea anesteziei pentru prevenirea reflexelor neurovegetative  Dezinfectarea şi pansarea locului  Sutura unde este necesar  Notarea în foaia de observaţie Exemple de puncţii:  Paracenteza abdominală  Toracocenteza sau puncția pleurală  Paracenteza pericardică  Paracenteză rahidiană (în coloană)  Paracenteza articulară 1) Puncția abdominală reprezintă traversarea peretelui abdominal şi pătrunderea în cavitatea peritonială.

iar membrul superior ridicat la urechea opusă b) Călare pe un scaun cu spătar şi mâinile sprijinite pe acesta c) În decubit lateral pe partea sînîtoasă cu membrul superior de pe partea bolnavă ridicat peste cap. capul şi bărbia în piept. Locul pentru puncţia lombară L4-L5 sau D12-L1 pentru puncţia dorsal D6-D7 suboccipital în arcul posterior al atlasului sau occipital. Poziţia este şezând la marginea patului cu piucioarele flectate. 4) Puncția rahidiană se face prin pătrunderea dintre vertebre în spaţiul subrahnoidian. poziția pacentului este în decubit dorsal și se pătrunde între coastele 4-5. Locul spaţiul intercostal 7-8 pe linia axilară posterioară deasupra marginii superioare a coastei inferioare. Puncția se face cu scop explorator și ajută la determinarea unor elemente chimice prezente sau nu în lichidul recoltat. 5) Puncția articulară idem puncția rahidiană Puncția osoasă sau sternală Se pătrunde în cavitatea medulară din cavitatea osului. Analize:  Examenul biochimic  Examenul serologic  Examenul bacteriologic  Examenul citologic . 3) Puncția pericardică se face în decubit dorsal iar locul este în spaţiul 5 intercostal la 6 cm de stânga sternului în spaţiul 6-7 la jumătatea distanţei dintre linia axilară anterioară şi medioclaviculară stângă. 2) Tracocentreza se face: a) În poziţie şezând la marginea patului cu picioarele pe un scăunel.

Determinarea grupei sanguine Anticorpii sunt gamaglobuline din serul sau plasma sanguină. . RH-ul este un aglutinogen independent de sistemul 0.  Electroforeza Infiltrațiile osoase cu scop terapeutic reprezintă introducerea de substanțe medicamentoase la nivelul unei articulații în scop antialgic și antiinflamator. Acestea sunt: 0. Grupa ABIV este primitor universal. Grupele de sânge sunt date de felul aglucitogenilor. B. 2) Metoda indirectă Se recoltează de la persoana cu grupa de sânge stabilită. Reacția dintre aglucitogeni și aglutine se numește hemaglutinare. În sânge antigenii se găsesc pe eritrocite și se numesc aglucitogeni sau hemaglucitogeni. 0I nu posedă aglutinogen AII are aglutinogen A BIII are aglutinogen B ABIV are aglucitogen A și B Grupa 0I este donator universal. se amestecă sângele pacientului apoi se determină grupa sanguină. A. Metode: 1) Metoda directă Se amestecă seruri standard cu sângele pacientului. A și B.

Tehnica Pe o lamă se pun 3 picături din serul antiRH. Dacă o femeie cu RH negative. Se poate face de la un donator direct la priimitor sau cu sânge conservat. I. amândoi sunt în pericol. În stânga se pun eritrocite cu RH pozitiv. se pun la terrmostat și după 30 min se citesc. La făt apare boala hemolitică a nou născutului (anemie. se recoltează sânge și se pune o picătură peste cealaltă. Transfuzia Def. Scopul 1) Terapeutic 2) Stabilește masa sanguină 3) De stimulare a hematopoezei 4) De mărire a capaciății hemostatice 5) Stimularea reacțiilor antitoxice. Etape:  Pregătirea materialelor și instrumentelor necesare (se verifică flacoanele cu sânge)  Flacoanele se încălzesc la temperatura corpului  Efectuarea probelor biologice de compatibilitate  Pregătirea fizică și psihică a bolnavului . Este introducerea de sânge. Recoltarea se face în condiții de asepsie perfectă. La un pacient cu RH negativ apar niște pericole.84% dintre oameni posedă RH în caz de transfuzii repetate cu sânge RH pozitiv. iar fătul are RH pozitiv. antiinfecțioase saudepurarea organului. marcată și icter grav) uneori poate să apară fătului intrauterină iar mama este în pericol. plasmă sau derivate de sânge îm sistemul circulator. se amestecă fiecare compoziție. iar în dreapta cu RH negativ.

Exanghinotransfuzia reprezintă înlocuirea sângelui bolnav cu sângele sănătos. 4) Supraincărcarea aparatului circulator Se manifestă prin:  Palpitații  Umflarea jugularei  Constricție toracică II. Dializa reprezintă purificarea sângelui.  Efecturea tehnicii  Îngrijirea bolnavului după tehnică  Reorganizarea locului de muncă și notarea tehnicii Incidente:  Înfundarea aparatului (aparatul se înlocuiește)  Ieșirea acului din venă  Perforarea venei Accidente: 1) Incombatibilitatea (șoc hemolitic) Se manifestă prin:  Frison  Tahicardie  Dispnee  Paloare  Stare generală alterată 2) Embolia pulmonară când se formează un cheag de s-nge. III. 3) Hemoliza intravasculară cu blocaj renal datorită introducerii sângelui neîncălzit. .

Îngrijirea traumatismelor Primul ajutor Principii 1) Scoaterea victimei din focarul de agresiune și așezarea în condiții favorabile. 2) Examinarea rapidă și sumară a victimei pentru aprecierea gravității P privește A ascultă S simte 3) Informarea asupra cauzelor 4) Întreruperea cauzei care a produs accidental 5) Efectuarea primelor îngrijiri 6) Mișcările trebuie făcute cu blândețe 7) Îndepărtarea curioșilor 8) Anunțarea accidentului 9) Asigurarea transportului la spital 10) Însoțirea accidentatului până la unitatea respectivă H hiperextensia capului E eliberarea căilor respiratorii L luxarea mandibulei P pensarea nasului ME masaj extern .