You are on page 1of 20

4.2.

Izvoarele dreptului maritim

IZVOARELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC în măsura în care, în raporturile dintre state,


o practică deşi repetată, şi constantă, nu este acceptată de state ca reprezentând o normă juridică,
această practică rămâne o simplă uzanţă, moralei ori curtoaziei internaţionale, aşa cum este de
exemplu protocolul diplomatic.

Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului internaţional. Materii întregi ale acestuia s-au format
pe cale cutumiară (dreptul diplomatic, dreptul mării, legile şi obiceiurile războiului). Pe măsura
codificării dreptului internaţional şi a creşterii numărului tratatelor internaţionale, cutuma pierde din
importanţa pe care a avut-o în trecut, în formarea şi evoluţia istorică a acestui drept.

5.1.1. Definiţia şi natura juridică a navei

Codul comercial prevede prin art. 490 ca vasele sunt bunuri mobile.

Deşi nava este un bun mobil, datorita valorii ridicate a acesteia nava este protejata din punct
de vedere juridic ca şi cum ar fi un bun imobil iar acest lucru rezulta din faptul ca este supus
transcrierii intr-un registru public ţinut de Autoritatea Navala Romana prin căpităniile de port.

Natura juridică a navei:

- este un bun mobil;

- este un bun supus transcrierii intr-un registru public fiind protejat din punct de vedere
juridic ca un bun imobil;

- este mijlocul de navigaţie utilizat pentru realizarea activităţii de transport şi a altor servicii
pe apă;

- se împart pe categorii şi pe tipuri de nave.

Astfel din punct de vedere juridic se poate defini nava ca fiind un bun mobil ce este supusă
transcrierii într-un registru public şi reprezintă un mijlocul de navigaţie utilizat pentru realizarea
activităţii de transport şi a altor servicii pe apă ce poate fi clasificat pe categorii şi tipuri de nave.

De asemenea orice navă trebuie să aibă actele de bord cerute de reglementările naţionale,
precum şi pe cele prevăzute în convenţiile internaţionale la care România sau ţara de pavilion este
parte.

Se recunosc ca valabile actele de bord şi brevetele şi certificatele echipajelor, daca sunt


eliberate de autorităţile competente respectiv societăţile de clasificare recunoscute ale ţării de
pavilion navelor sub pavilion străin şi echipajelor acestora.

Dreptul de vizită, inspecţie, intervenţie şi de a efectua cercetări la bordul unei nave străine se
exercită potrivit convenţiilor internaţionale
5.1.2. Clasificarea navelor

O.G.nr.42/1997 privind transporturile navale clasifica navele în trei categorii respectiv:

a) nave de categoria I: - navele cu propulsie proprie destinate transportului de mărfuri şi/sau


de persoane, remorcării sau împingerii, cu o putere mai mare de 136 KW, navele ftră propulsie care
au o capacitate de încărcare mai mare de 10 tone, aparatele şi instalaţiile plutitoare cu un
deplasament mai mare de 15 tone;

b) nave de categoria a 2-a: - celelalte tipuri de nave, inclusiv ambarcaţiunile mici;

c) nave de agrement: - velierele şi iahturile, indiferent de deplasament, construite şi echipate


pentru călătorii de lungă durată, precum şi cele destinate activităţilor sportive şi de agrement.

Clasificarea navelor în cele 3 categorii este necesara pentru cunoaşterea constituirii sau a
transmiterii de drepturi reale asupra navelor, pentru stabilirea actelor de bord pe care trebuie să le
posede precum şi pentru a se efectua evidenţa navelor în registre matricole sau de evidenta.

Clasificarea navelor pe categorii nu trebuie confundata cu clasificarea navelor pe tipuri care


reprezintă împărţirea navelor în: cargouri, vrachiere, petroliere, nave RO-RO, container, pasagere,
etc.

5.1.3. Evidenta înmatriculării navelor

Evidenta navelor se face prin înscrierea unui registru ţinut de autoritatea statului competent.

Inmatricularea se poate face printr-un singur registru sau mai multe, ţinute de autorităţile
maritime sau căpităniile portului de înmatriculare în funcţie de reglementările fiecărei tari.

In conformitate cu OG nr.42/1997 privind transporturile navale evidenta navelor se tine după


cum urmează:

a)- pentru navele în construcţie se ţine de către căpităniile de port în a căror zonă de
activitate se află şantierul naval, în registrul de evidenţă a navelor în construcţie.

b)- pentru navele care au obţinut dreptul de arborare a pavilionului român de către
căpităniile de port stabilite de Autoritatea Navală Română:

- navele de categoria I, în registrele matricole ale navelor de categoria I;

- navele de categoria a Ii-a şi navele de agrement, în registrele matricole ale navelor de


categoria a Ii-a.

După înregistrarea în registrul matricol al navelor de categoria I, o navă de categoria I se


înscrie şi în registrul de evidenţă centralizată ţinut de către Autoritatea Navală Română.
In cazul contractelor de închiriere de tip bare-boat sau leasing pentru nave care arborează
pavilion român, încheiate între proprietari români şi operatori români sau străini ori între operatori,
operatorul care exploatează efectiv nava trebuie să solicite, cu acordul proprietarului, eliberarea unui
nou act de naţionalitate în care, pe lângă numele proprietarului, să fie menţionat şi numele acestuia.
Noul act de naţionalitate se eliberează cu condiţia depunerii prealabile a actului de naţionalitate
iniţial, care se păstrează la Autoritatea Navală Română.

Noul act de naţionalitate este valabil pe perioada derulării contractului sau până la solicitarea
în scris a proprietarului privind anularea acestuia.

După expirarea sau anularea actului de naţionalitate acesta se depune la Autoritatea Navală
Română care restituie proprietarului actul de naţionalitate iniţial Actul de naţionalitate iniţial se
înapoiază armatorului după înscrierea menţiunilor în registrul căpităniilor de port şi în registrul
centralizat al Ministerului Transporturilor şi după predarea actului de naţionalitate emis pe numele
operatorului.

3.2.1. încheierea şi încetarea contractului individual de îmbarcare. Salarizarea,


condiţii de muncă şi viaţă la bordul navei

ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE ÎMBARCARE

Raporturile de muncă ale membrilor echipajelor navelor care arborează pavilionul român cu
angajatorii lor se stabilesc pe baza prevederilor legislaţiei naţionale, ale acordurilor şi ale convenţiilor
internaţionale la care România este parte, precum şi pe baza contractelor colective de muncă şi a
celor individuale de ambarcare.

Personalul navigant care urmează a fi încadrat în munca trebuie sa aibă efectuat examenul
medical pentru a se stabili daca starea sănătăţii le permite sa îndeplinească munca ce li se
încredinţează, fiind în acelaşi timp şi una din condiţiile de prelungire a valabilităţii carnetului de
marinar.

Incadrarea în munca se realizează prin încheierea unui contract individual de munca.


Contractul individual de munca conform Codului muncii şi Legii nr. 168/1999 se încheie în scris şi va
cuprinde clauze privind obligaţia persoanei încadrate în munca de a-şi îndeplini sarcinile ce-i revin, cu
respectarea ordinii şi disciplinei, a legilor, îndatorirea unitarii de a asigura condiţii corespunzătoare
pentru buna desfăşurare a activităţii, de a remunera în raport cu munca prestata şi de a-i acorda
celelalte drepturi ce i se cuvin, precum şi alte clauze stabilite de părţi.

După încadrare angajatorul este obligat sa îi înmâneze fisa postului indicându-i-se drepturile
şi obligaţiile ce-i revin, sarcinile pe care le are de îndeplinit, precum şi normele de protecţie a muncii.

Contractul de muncă se încheie pe durată nedeterminată. în anumite situaţii, contractul de


munca se poate încheia şi pe durata determinata, în cazul înlocuirii titularului unui post care lipseşte
temporar de la serviciu şi căruia unitatea este obligata sa-i păstreze postul, pentru păstrarea unei
munci cu caracter sezonier, precum şi a altor activităţi cu caracter temporar.
La încadrarea în funcţie se va proceda predarea şi preluarea funcţiilor iar acolo unde se
impune se încheie şi un proces-verbal al bunurilor materiale şi băneşti de care urmează sa răspundă;
predarea-preluarea se face în prezenta unei comisii special constituite daca predătorul lipseşte.

Timpul de lucru şi cel de odihnă, precum şi drepturile şi condiţiile de muncă şi viaţă ce


trebuie asigurate la bordul navelor care arborează pavilionul român se stabilesc de către minister, în
conformitate cu legislaţia muncii, cu acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este
parte.

Personalul navigant român se poate ambarca şi pe nave care arborează pavilionul altor state,
pe cont propriu sau prin intermediul agenţiilor de personal navigant.

Raporturile de muncă ale personalului navigant de cetăţenie română ambarcaţi pe nave care
arborează pavilionul altor state cu angajatorii lor se stabilesc pe baza prevederilor legislaţiei ţării de
pavilion, ale acordurilor şi ale convenţiilor internaţionale la care ţara respectivă este parte
(Convenţiile ILO 22, 68, 92, 133, 108, 127, 134, 138, 147, 166, 180)3, precum şi, după caz, pe baza
contractelor colective de muncă acceptate de Federaţia Internaţională a Lucrătorilor din Transporturi
(I.T.F.). şi a celor individuale de ambarcare.

Pe durata executării contractului personalul navigant beneficiază de protecţia statului român


în conformitate cu prevederile OG 42/1997 cu modificările şi completările ulterioare, a HG 10/1997
privind autorizarea societăţilor comerciale care desfăşoară activităţi de intermediere pentru
angajarea personalului navigant maritim sau fluvial roman pe nave sub pavilion străin şi a Legii nr.
156 din 26 iulie 2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate

Promovarea personalului navigant în funcţii superioare se face în raport de condiţiile


prevăzute pentru funcţia respectiva de Convenţia STCW şi prevederile legale naţionale, de calităţile
personale, precum şi de rezultatele obţinute în realizarea sarcinilor, de aptitudinile organizatorice şi
de conducere ale celor ce urmează a fi încadraţi în funcţii de conducere. Promovarea se face pe baza
de proba practica, examen, organizate de Autoritatea Navala Romana conform prevederilor legale.

Raporturile juridice de muncă sunt acele relaţii sociale reglementate prin lege, fundamentate
pe contractul individual de muncă.

ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE ÎMBARCARE

In scopul protecţiei dreptului la munca, garantat prin Constituţie, încetarea contractului


individual de munca nu poate interveni decât în condiţiile stabilite limitativ de lege.

Codul muncii prevede ca raporturile de munca încetează la expirarea termenului pentru care
a fost încheiat contractul de munca, prin acordul dintre persoana încadrata în munca şi unitate
(acordul părţilor), precum şi prin desfacerea contractului din iniţiativa uneia dintre părţi.

Desfacerea contractului de munca din iniţiativa salariatului nu este condiţionată decât de


perioada de preaviz ce trebuie acordata unitarii.

Contractul de munca mai poate fi desfăcut, din iniţiativa unitarii în unul din cazurile revăzute
de art.,130 Codul muncii, respectiv :

a) unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel
în cauza ca urmare a reorganizării;

b) unitatea îşi încetează activitatea;

e) persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost încadrata;

f) în postul ocupat de persoana încadrata în munca este integrat, pe baza hotărârii organelor
competente, cel care a deţinut anterior acel post;

g) persoana încadrata în munca se pensionează pentru limita de vârsta ori pentru invaliditate
de gradul 1 sau 2;

i) persoana încadrata în munca săvârşeşte o abatere grava sau încalcă în mod repetat
obligaţiile sale de munca, inclusiv normele de comportare în unitate;

j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile;

k) persoana încadrata în munca este condamnata definitiv pentru o infracţiune în legătura cu


munca sa. daca condamnarea o face necorespunzătoare postului pe care îl deţine;

1) instanţa penala a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporal sau definitiv.

Contractul de munca poate fi desfăcut pe temeiul lit. e, i sau k, în termen de cel mult de la o
luna de la constatarea, de către conducătorul unitarii, a împrejurării care constituie temeiul
desfacerii.

La desfacerea, din iniţiativa unitarii, a contractului de munca va fi consultat comitetul


sindicatului.

6.1. Echipajul navei

6.1.1. Definiţia, structura şi ierarhia echipajului navei

Personalul navigant român este constituit din totalitatea persoanelor care au cetăţenie
română şi care posedă un brevet sau un certificat de capacitate, obţinut în conformitate cu
prevederile legale şi care dă dreptul acestora să îndeplinească funcţii la bordul navelor.

Evidenţa personalului navigant român se ţine de către Autoritatea Navală Română, prin
căpităniile de port, în registrele de evidenţă a personalului navigant.
Orice navă care arborează pavilionul român este deservită de un echipaj care asigură
operarea navei în condiţii de siguranţă şi de protecţie a mediului şi îndeplineşte alte activităţi la
bordul navei.

Echipajul navei reprezintă totalitatea personalului navigant, brevetaţi sau nebrevetaţi care
îndeplinesc o funcţie la bordul navei.

Echipajul este format din personal navigant şi personal auxiliar, iar componenţa acestuia este
stabilită conform tipului şi destinaţiei navei.

Orice navă care arborează pavilionul român trebuie să aibă la bord, indiferent de situaţia în
care se află, un echipaj minim de siguranţă.

Echipajul minim de siguranţă se stabileşte în funcţie de tipul şi destinaţia navei, de mărimea


acesteia, de numărul de nave din convoi, de gradul de automatizare al navei, precum şi de situaţia în
care se află nava: în marş, în staţionare, în reparaţii, în conservare sau în iernatic.

Echipajul minim de siguranţă asigură conducerea navei în siguranţă în timpul navigaţiei şi al


manevrelor, paza şi siguranţa navei în staţionare, vitalitatea navei, prevenirea şi stingerea incendiilor
la bord, prevenirea poluării mediului, exploatarea în siguranţă a instalaţiilor şi a echipamentelor de
propulsie, guvernare, manevră, navigaţie şi telecomunicaţii.

Autoritatea Navală Română stabileşte echipajul minim de siguranţă, precum şi funcţiile


acestuia, pentru fiecare categorie de navă, şi eliberează un certificat privind echipajul minim de
siguranţă In conformitate cu OMT nr. 370 din 5 iulie 1999 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind
stabilirea personalului minim de siguranţă a navigaţiei pentru navele maritime din marina civilă a
României. Autoritatea Navală Română stabileşte condiţiile de eliberare şi perioada de valabilitate a
acestuia .

Brevetele sau certificatele de capacitate se obţin după promovarea unui examen susţinut în
faţa unei comisii stabilite de Autoritatea Navală Română sau, după caz, prin echivalare, la cerere.

Brevetele sau certificatele de capacitate se eliberează de către Autoritatea Navală Română,


în numele ministerului.

Condiţiile de obţinere, reconfirmare, suspendare sau anulare a brevetelor şi a certificatelor


de capacitate, nomenclatorul, forma şi conţinutul acestora, precum şi funcţiile care pot fi îndeplinite
la bordul navelor de posesorii brevetelor şi ai certificatelor de capacitate se aprobă de către minister,
la propunerea Autorităţii Navale Române.

Pentru participarea la examenul organizat de ANR personalul navigant trebuie să facă dovada
că a absolvit cursurile de pregătire şi perfecţionare organizate în conformitate cu reglementările
naţionale şi acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este parte.

Durata şi conţinutul cursurilor de pregătire şi perfecţionare se aprobă de către minister, la


propunerea Autorităţii Navale Române.

Pentru a putea îndeplini o funcţie la bordul navei personalul navigant şi personalul auxiliar
trebuie să facă dovada că au absolvit cursurile de pregătire şi perfecţionare organizate în
conformitate cu reglementările naţionale şi acordurile şi convenţiile internaţionale la care România
este parte şi să posede în mod obligatoriu, ca document de identitate, un carnet de marinar. Carnetul
de marinar se eliberează, în numele Guvernului, de către minister, prin Autoritatea Navală Română.

In cadrul echipajului funcţiile la bordul navelor care arborează pavilionul român pot fi
îndeplinite numai de personalul navigant care posedă brevete sau certificate de capacitate
corespunzătoare, după caz.

Personalul auxiliar efectuează activităţi la bordul navelor, pentru care nu se eliberează


brevete sau certificate de capacitate.

Din punct de vedere al activităţii desfăşurate personalul navigant este format din
următoarele categorii:

a) personal de punte;

b) personal de maşini;

c) personal de radiocomunicaţii.

d) personal auxiliar

Din punct de vedere al calificării personalul navigant este format din următoarele categorii:

a) personal navigant posesor de brevete;

b) personal navigant posesor de certificate de capacitate;

Ierarhia funcţiilor, în cadrul echipajului navei, este următoarea:

a) comandant

b) secund

c) ofiţeri de punte

d) şef mecanic

e) ofiţeri mecanici

f) alţi ofiţeri

g) personal cu certificat de capacitate:

- şef echipaj

- timonier

- ajutor mecanic

- conducător de şalupă

- marinar
- motorist

- electrician

- fitter

- pompagiu

- fochist

h) personal auxiliar:

- personal medico-sanitar

- personal sanitar-veterinar

- personal de pescuit şi de prelucrare a peştelui

- personal tehnologic

- personal administrativ

- personal pentru alte activităţi la bordul navei.

Toţi membrii echipajului trebuie să facă dovada că au vârsta minimă necesară şi că


îndeplinesc condiţiile de sănătate prevăzute în reglementările naţionale şi în acordurile şi convenţiile
internaţionale la care România este parte.

Personalul navigant care face parte din echipajul navelor care arborează pavilion român
trebuie să aibă cetăţenie română.

Personalul navigant prevăzut la alin. (1) poate fi şi de altă cetăţenie decât cea română, cu
excepţia comandantului, a secundului şi a şefului mecanic, cu aprobarea Autorităţii Navale Române şi
numai dacă brevetele sau certificatele de capacitate ale acestora sunt recunoscute de către
Autoritatea Navală Română.

In situaţii excepţionale, pentru o perioadă limitată de timp, cu aprobarea Autorităţii Navale


Române sau dacă prin acordurile internaţionale la care România este parte se prevede astfel, la
bordul unei nave care arborează pavilionul român pot fi angajate pe funcţiile de comandant, secund
sau de şef mecanic şi persoane care nu sunt de cetăţenie română, cu condiţia ca brevetele acestora
să fie recunoscute de către Autoritatea Navală Română.

Toate persoanele care fac parte din echipajul unei nave care arborează pavilionul român, dar
nu sunt de cetăţenie română, beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca şi membrii
echipajului de cetăţenie română.

Personalul navigant român se poate ambarca şi pe nave care arborează pavilionul altor state,
pe cont propriu sau prin intermediul agenţiilor de personal navigant.

Agenţiile de personal navigant, persoane juridice române, pentru a fi autorizate în condiţiile


stabilite prin hotărâre a Guvernului (HG 10/1997), au următoarele obligaţii:
a) să respecte prevederile convenţiilor internaţionale la care România este parte, referitoare
la echipaje;

b) să constituie garanţia stabilită pentru a asigura cheltuielile de repatriere a membrilor


echipajului, în cazul în care proprietarul sau operatorul navei nu îşi îndeplineşte această obligaţie.

Personalul navigant român care a fost ambarcat pe nave care arborează pavilion străin,
pentru a i se lua în considerare stagiul de ambarcare, trebuie să prezinte la căpitănia de port la care
este înregistrat copie de pe contractele individuale de ambarcare şi adeverinţele privind perioadele
de ambarcare, eliberate de la nave.

In cazul nerespectării prevederilor legale perioadele de ambarcare efectuate la bordul


navelor care arborează pavilion străin nu se vor lua în considerare la calculul stagiului în vederea
înscrierii la examenele pentru obţinerea de brevete sau certificate de capacitate sau la reconfirmarea
acestora şi nici pentru stabilirea unor drepturi conform prevederilor legale.

Personalul de specialitate al şantierelor, care participă la efectuarea probelor de marş ale


navelor nou-construite sau ieşite din reparaţii, va fi ambarcat pe perioada probelor iară să posede un
carnet de marinar. Căpitănia de port stabileşte echipajul minim de siguranţă care trebuie să fie
ambarcat pe aceste nave, pe perioada probelor de marş.

Lipsa de la bord a oricărei persoane care face parte din personalul minim de siguranţă a
navigaţiei va atrage oprirea navei din navigaţie, conform prevederilor legale.

Pentru activităţile sportive, de agrement sau transport în interes personal Autoritatea Navală
Română va stabili porţiunile din apele naţionale navigabile şi categoriile de nave cu care şi unde se
desfăşoară aceste activităţi pentru care sunt necesare certificate de capacitate, precum şi condiţiile şi
cursurile obligatorii pentru obţinerea acestora.

La bordul navelor care arborează pavilionul român, în afara echipajului, pot fi îmbarcate şi
alte persoane, în limita mijloacelor de salvare existente la bord, cu acordul şi pe răspunderea
proprietarului/operatorului navei şi cu aprobarea căpităniei portului de îmbarcare. Aceste persoane
nu sunt obligate să posede carnet de marinar.

8.2. Căutare, asistenţă şi salvare

Comandantul unei nave sub pavilion roman, care primeşte un mesaj indicând ca o nava se
afla în pericol, este obligat ca, în măsura în care nu-şi pune în primejdie nava, echipajul sau pasagerii,
sa se deplaseze cu toata viteza către acea nava, pentru asistenta şi salvarea persoanelor aflate în
pericol la bordul acelei nave.

Aceeaşi obligaţie o are comandantul şi în cazul persoanelor aflate în pericol pe ambarcaţiuni


sau plute de salvare.

In caz de imposibilitate sau daca, în circumstanţe speciale în care s-ar afla, comandantul
socoteşte ca nu este raţional şi nici necesar sa acorde ajutorul sau, el este obligat sa înscrie în jurnalul
de bord motivul pentru care nu poate sa facă aceasta.

Comandantul de nava este obligat a acorda, după abordaj, asistenta celeilalte nave,
echipajului şi pasagerilor acesteia şi, în măsura posibilului, a indica celeilalte nave numele propriei
sale nave, portul sau de înmatriculare şi portul cel mai apropiat la care va ajunge.

Comandantul unei nave care se afla în călătorie sau este gata de plecare nu mai are obligaţia
de a da asistenta şi salvare. în cazul în care comandantul navei aflate în pericol refuza expres ajutorul,
precum şi atunci când s-a primit informaţia ca ajutorul nu mai este necesar.

Motivele de neacordare a ajutorului prevăzut în prezentul articol se vor consemna în jurnalul


de bord.

Asistenta şi salvarea navei şi a bunurilor aflate pe aceasta se fac potrivit înţelegerii cu


comandantul navei, cu armatorul sau cu operatorul acesteia.

Inţelegerea poate fi scrisa sau transmisa prin orice mijloc de comunicaţie şi consemnata în
jurnalul de bord.

Când nava reprezintă un pericol de navigaţie şi comandantul/armatorul sau operatorul navei


întârzie nejustificat încheierea unei înţelegeri pentru asistenta sau salvare, căpitănia portului în
jurisdicţia căreia se afla nava va ordona salvarea acesteia, pe cheltuiala intereselor navei şi ale mărfii
aflate la bordul acesteia, dispoziţiile căpităniei devenind obligatorii.

In toate cazurile de sinistru, calamitate, de pericol sau de interes general, ivite la uscat în
apele portuare şi în rada, căpitănia portului coordonează toate acţiunile şi asigura disciplina în
realizarea acestora.

Căpitănia va putea cere concursul navelor şi echipajelor aflate în port sau în apropiere,
precum şi oricăror persoane care exercita o profesie în port sau lucrează în mod obişnuit pe chei sau
în apele naţionale, acestea fiind obligate sa dea sprijinul solicitat şi sa respecte ordinele date de
căpitănie .

Actul de confirmare a executării operaţiunilor de salvare în conformitate cu art. 53 alin. 3 şi


cu prezentul articol, întocmit de căpitănia portului, având anexat calculul cheltuielilor făcute de
persoanele juridice şi fizice creditoare şi verificat şi aprobat de Ministerul Transporturilor, constituie
titlu executoriu pentru cheltuielile efectuate cu salvarea navei.

Despre sinistrul navelor străine va fi informat imediat şi oficiul consular al statului al cărui
pavilion îl poarta nava.

In cazul sinistrului unei nave sub pavilionul unui stat străin cu care statul roman a încheiat
convenţii internaţionale se vor aplica dispoziţiile din aceste convenţii privind termenele, condiţiile de
informare şi relaţiile cu oficiul consular al statului străin.

Acordarea de asistenta şi salvare a navelor şi condiţiile de executare a acestora, prevăzute în


prezenta secţiune, se aplica în mod corespunzător şi în cazul când pe mare sau în apele naţionale se
afla în pericol aeronave ori persoane aflate sau căzute de la bordul acestora.

Sistemul de salvare pe mare şi pe apele interioare navigabile se organizează de Ministerul


Transporturilor împreună cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne.

Organizarea posturilor de salvare şi de prim ajutor pe plaja şi în ştranduri se face potrivit


normelor tehnice stabilite de Ministerul Transporturilor de către persoanei juridice sau fizice cărora
le aparţin.

8.2.1. Căutare, asistenta şi salvarea persoanelor pe mare. Reglementare, noţiune,


definiţie

Convenţia Internaţională privind căutarea şi salvarea pe mare, adoptată de IMO şi ratificată


de România-prin OG nr. 115/1998

Nici o remuneraţie nu este datorată de persoanele ale căror vieţi au fost salvate, dar nici o
prevedere a prezentului articol nu va afecta dispoziţiile legislaţiei naţionale privitoare la acest
subiect.

Un salvator al vieţii umane, care a luat parte la serviciile acordate cu ocazia accidentului care
a determinat salvarea, este îndreptăţit la o cotă-parte echitabilă din plata acordată salvatorului
pentru salvarea navei sau a altor bunuri ori pentru prevenirea sau reducerea la minimum a daunelor
produse mediului înconjurător.

9.1. Protecţia mediului, noţiune, definiţie, reglementări. Tipuri de poluare

Protecţia mediului marin (L.17/1990-modificată 2002)

Prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului marin, provocată sau
care este legată de activităţile din apele maritime interioare, din marea teritorială, din zona
economică exclusivă şi din atmosfera de deasupra acestora se realizează în conformitate cu legislaţia
română în vigoare şi cu convenţiile internaţionale la care România este parte.

Organele române competente stabilesc norme şi iau măsuri pentru protejarea şi conservarea
mediului marin, precum şi pentru prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării
mediului marin şi în legătură cu menţinerea securităţii şi a protecţiei navigaţiei specifice zonei
respective şi asigură respectarea şi aplicarea acestora în porturi, în apele maritime interioare, în
marea teritorială şi în zona economică exclusivă ale României.

Măsurile luate în aplicarea prevederilor prezentului capitol vizează toate sursele de poluare a
mediului marin. Ele includ, în special, măsurile care limitează:

a) evacuarea de substanţe toxice, dăunătoare sau nocive, mai ales substanţe nedegradabile,
provenind din surse terestre, din atmosferă ori prin atmosferă sau prin scufundare;

b) poluarea de către nave, îndeosebi măsurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se


face faţă cazurilor de urgenţă, a se asigura securitatea operaţiunilor pe mare. a se preveni
deversările, fie că sunt intenţionate sau nu, şi pentru a se reglementa proiectarea, construcţia,
echiparea şi exploatarea navelor şi componenţa/structura personalului afectat acestora;

c) poluarea provenind de la instalaţiile sau aparatura utilizată pentru explorarea ori


exploatarea resurselor naturale de pe fundul mării şi din subsolul ei, în mod deosebit măsurile pentru
prevenirea accidentelor şi pentru a se face faţă cazurilor de urgenţă, a se asigura securitatea
operaţiunilor pe mare şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi exploatarea acestor
instalaţii şi aparaturi şi componenţa/structura personalului afectat acestora;

d) poluarea provenind de la celelalte instalaţii sau aparaturi care funcţionează în mediul


marin, aplicând măsurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se face faţă cazurilor de urgenţă,
a se asigura securitatea operaţiunilor pe mare şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea
şi exploatarea acestor instalaţii şi aparaturi şi componenţa/structura personalului afectat acestora.

Măsurile luate potrivit prevederilor prezentului capitol cuprind şi acele măsuri necesare
pentru protejarea şi conservarea ecosistemelor rare sau delicate, precum şi a mediului de viaţă al
speciilor şi organismelor marine al căror număr este în scădere, care sunt ameninţate sau pe cale de
dispariţie.

Este interzisă, potrivit legislaţiei în vigoare, poluarea de orice natură a apelor maritime
interioare, a mării teritoriale şi a zonei economice exclusive, precum şi a atmosferei de deasupra
acestora, prin orice mod sau mijloace, cum ar fi: deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea
de pe nave ori alte instalaţii plutitoare, submersibile sau fixe, de pe aparate de zbor, precum şi de
către surse aflate pe ţărm a unor substanţe sau deşeuri nedegradabile, toxice, radioactive,
hidrocarburi, precum şi a altor substanţe nocive, dăunătoare sau periculoase pentru sănătatea
oamenilor ori pentru flora şi fauna mării, sau a altor reziduuri ori materiale care pot să producă
pagube ţărmului românesc ori să creeze obstacole în calea utilizării legitime a mării.

In cazul în care există motive întemeiate să se creadă că o navă folosită în scopuri comerciale,
care se află în apele maritime interioare sau în marea teritorială ori care a trecut sau navighează prin
zona economică exclusivă a României, a încălcat prevederile legislaţiei române sau regulile
internaţionale privind prevenirea, reducerea şi menţinerea sub control a poluării mediului marin,
organele române competente sunt în drept să ceară navei respective explicaţii în legătură cu faptele
care îi sunt imputate, precum şi să inspecteze această navă, în cazul în care ar refuza să prezinte
explicaţiile cerute ori dacă explicaţiile primite nu concordă cu faptele, iar atunci când elementele de
probă o justifică, să intenteze o acţiune judiciară în legătură cu această încălcare, în conformitate cu
legislaţia română, şi, printre alte măsuri necesare, să ordone, sub rezerva normelor dreptului
internaţional, reţinerea navei.

In cazul în care există dovezi evidente că o navă folosită în scopuri comerciale, care se află în
apele maritime interioare, în marea teritorială sau în zona economică exclusivă a României, a încălcat
prevederile legislaţiei române sau regulile internaţionale privind prevenirea, reducerea şi menţinerea
sub control a poluării mediului marin, prin imersiune sau deversări ale unor substanţe ori deşeuri
nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi, precum şi ale altor substanţe nocive, dăunătoare sau
periculoase pentru sănătatea oamenilor ori pentru flora şi fauna mării, care au produs sau riscă să
producă, prin poluare, riscuri şi daune importante ţărmului românesc ori intereselor statului român
sau oricăror resurse din apele sale maritime interioare, marea sa teritorială sau din zona sa
economică exclusivă, organele române competente sunt în drept să intenteze o acţiune judiciară în
legătură cu această încălcare, în conformitate cu legislaţia română, şi să ordone, sub rezerva
normelor dreptului internaţional şi dacă elementele de probă o justifică, reţinerea navei.

Dacă o navă străină folosită în scopuri comerciale se află într-un port românesc sau la o
instalaţie terminală în larg, organele competente române pot iniţia procedurile legale în legătură cu
orice încălcare făcută de această navă, iar dacă nava se află în apele maritime interioare, în marea
teritorială, în zona contiguă sau în zona economică exclusivă a României, poate fi urmărită şi reţinută
în conformitate cu prevederile art. 20, 26 şi 27. în sensul legii:

1. prin poluarea mediului marin se înţelege introducerea de către orice persoană fizică sau
juridică, direct ori indirect, de substanţe sau energie în mediul marin, când aceasta are sau poate
avea efecte vătămătoare, cum ar fi daune aduse resurselor biologice, faunei şi florei marine, riscuri
pentru sănătatea omului, piedici pentru activităţile marine, inclusiv pescuitului şi celorlalte utilizări
legitime ale mării, alterarea calităţii apei mării din punct de vedere al întrebuinţării acesteia şi
degradarea valorilor sale de agrement;

2. prin scufundare se înţelege:

a) orice evacuare deliberată de deşeuri sau de alte materii de pe nave, aeronave, platforme
sau alte lucrări plasate pe mare;

b) orice sabordare pe mare a unor nave, aeronave, platforme sau alte lucruri. Termenul
scufundare, în sensul alin. 1 pct. 2, nu vizează:

a) evacuarea de deşeuri sau de alte materii provenind direct sau indirect din exploatarea
normală a navelor, aeronavelor, platformelor ori a altor lucrări plasate pe mare, precum şi de la
echipamentul acestora, cu excepţia deşeurilor sau a altor materii transportate de nave ori
transbordate pe nave, aeronave, platforme ori alte lucrări plasate pe mare, care sunt folosite pentru
eliminarea acestor materii sau provenite din tratarea unor asemenea deşeuri ori a altor materii la
bordul acestor nave, aeronave, platforme sau lucrări;

b) depozitarea unor materii în alt scop decât simpla lor eliminare, sub rezerva ca această
depozitare să nu contravină scopurilor prezentei legi.

In cazul în care în apele maritime interioare, în marea teritorială sau în zona economică
exclusivă a României are loc o coliziune de nave, o eşuare sau o altă avarie maritimă, iar acţiunile
legate de un asemenea eveniment pot avea consecinţe dăunătoare pentru mediul şi fauna marină,
precum şi pentru apele maritime interioare, marea teritorială, zona economică exclusivă sau pentru
ţărmul românesc, organele române competente sunt în drept să adopte măsurile necesare,
corespunzător cu paguba efectivă sau cu ameninţarea pe care o reprezintă, în scopul apărării
împotriva poluării sau ameninţării cu poluarea, şi să asigure respectarea acestor măsuri dincolo de
limitele mării teritoriale.

Scufundarea de deşeuri în marea teritorială, zona economică exclusivă a României sau pe


platoul continental al României, astfel cum este acesta definit la art. 76 din Convenţia Naţiunilor
Unite asupra dreptului mării, nu poate avea loc fără acordul prealabil expres al organelor române
competente; acestea au dreptul să autorizeze, să reglementeze şi să controleze această scufundare,
după ce au examinat în modul cuvenit problema împreună cu celelalte state pentru care această
scufundare poate, datorită situaţiei lor geografice, să cauzeze, prin poluare, prejudicii acestora şi
mediului lor înconjurător.

Sancţiuni

Constituie contravenţie următoarele fapte, daca nu sunt săvârşite în astfel de condiţii incit sa
fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:

a) accesul oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în
masa, sau care transporta asemenea arme sau muniţie pentru acestea, precum şi orice alte mărfuri
sau produse interzise de legile României;

80.000.000 la 400.000.000 lei

b) încălcarea interdicţiei poluarea de orice natură a apelor maritime interioare, a mării


teritoriale şi a zonei economice exclusive, precum şi a atmosferei de deasupra acestora, prin orice
mod sau mijloace, cum ar fi: deversarea, aruncarea, scufundarea sau degajarea de pe nave ori alte
instalaţii plutitoare, submersibile sau fixe, de pe aparate de zbor, precum şi de către surse aflate pe
ţărm a unor substanţe sau deşeuri nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi, precum şi a altor
substanţe nocive, dăunătoare sau periculoase pentru sănătatea oamenilor ori pentru flora şi fauna
mării, sau a altor reziduuri ori materiale care pot să producă pagube ţărmului românesc ori să creeze
obstacole în calea utilizării legitime a mării, precum şi aducerea ilegală în ţară, în scopul deversării,
aruncării sau scufundării în apele maritime interioare, în marca teritorială sau în zona economică
exclusivă a României sau a degajării în atmosfera de deasupra acestora, de pe nave sau de pe alte
instalaţii plutitoare sau fixe, de pe aparate de zbor ori vehicule submersibile, de substanţe ori deşeuri
nedegradabile, toxice, radioactive, hidrocarburi sau alte substanţe nocive, dăunătoare sau
periculoase pentru sănătatea oamenilor ori pentru flora şi fauna mării sau de alte reziduuri ori
materiale care pot să producă pagube ţărmului românesc ori să creeze obstacole în calea utilizării
legitime a mării, inclusiv în scopuri turistice;

80.000.000 la 1.500.000.000 lei

9.2. Prevenirea poluării. Modalităţi de realizare

LEGEA NR. 110 DIN 10 OCTOMBRIE 1996 PRIVIND RATIFICAREA CONVENŢIEI NAŢIUNILOR
UNITE ASUPRA DREPTULUI MARII, ÎNCHEIATĂ LA MONTEGO BAY (JAMAICA) LA 10 DECEMBRIE 19827
ART. 194. Masuri pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului marin

1. Statele vor lua, separat sau împreuna, după caz, toate masurile compatibile cu prezenta
convenţie, care sunt necesare pentru a preveni, reduce şi controla poluarea mediului marin, oricare
ar fi sursa acesteia: ele vor recurge, în acest scop, la mijloacele cele mai bine adaptate de care
dispun. în funcţie de posibilităţile lor, şi se vor strădui să-şi armonizeze politicile în aceasta privinţa.

2. Statele vor lua toate masurile necesare pentru ca activităţile de sub jurisdicţia sau de sub
controlul lor să fie conduse intr-un asemenea mod, încât să nu cauzeze, prin poluare, prejudicii altor
state şi mediului lor înconjurător, astfel încât poluarea datorata unor incidente sau unor activităţi de
sub jurisdicţia sau de sub controlul lor să nu se întindă dincolo de zonele în care ele exercita drepturi
suverane în conformitate cu prevederile convenţiei.

3. Masurile luate în aplicarea prezentei părţi vizează toate sursele de poluare a mediului
marin. Ele includ, în special masurile ce tind a limita, pe cat posibil:

a) evacuarea de substanţe toxice, dăunătoare sau nocive, mai ales de substanţe


nedegradabile, provenind din surse terestre, din atmosfera ori prin atmosfera sau prin imersiune;

b) poluarea de către nave, îndeosebi masurile pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se


face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea operaţiunilor pe mare, a se preveni
deversările, fie ca sunt intenţionate sau nu, şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi
exploatarea navelor şi componenta personalului afectat acestora;

c) poluarea provenind de la instalaţiile sau aparatura utilizate pentru explorarea sau


exploatarea resurselor naturale de pe fundul marilor şi din subsolul lor, în mod deosebit masurile
pentru prevenirea accidentelor şi pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a se asigura securitatea
operaţiunilor pe mare şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi exploatarea acestor
instalaţii şi aparaturi şi componenta personalului afectat acestora;

d) poluarea provenind de la celelalte instalaţii sau aparaturi care funcţionează în mediul


marin, în special masurile de prevenire a accidentelor şi pentru a se face fata cazurilor de urgenta, a
se asigura securitatea operaţiunilor pe mare şi a se reglementa proiectarea, construcţia, echiparea şi
exploatarea acestor instalaţii şi aparaturi, precum şi componenta personalului afectat acestora;

4. Atunci când iau masuri pentru prevenirea, reducerea sau controlul poluării mediului marin,
statele se vor abţine de la orice amestec nejustificat în activităţile întreprinse de alte state în
exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor lor, în conformitate cu prevederile convenţiei.

5. Masurile luate potrivit prezentei părţi cuprind masurile necesare pentru protejarea şi
conservarea ecosistemelor rare sau delicate, ca şi a mediului de viata al speciilor şi organismelor
marine în scădere, ameninţate sau pe cale de dispariţie.

ART. 195. Obligaţia de a nu deplasa prejudiciul sau riscurile şi de a nu înlocui un tip de


poluare cu altul

Atunci când iau masuri pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului marin,
statele vor acţiona în aşa fel, încât să nu deplaseze, direct sau indirect, prejudiciul sau
riscurile dintr-o zona în alta şi să nu înlocuiască un tip de poluare cu altul.

ART. 196. Utilizarea de tehnici sau introducerea de specii străine sau noi

1. Statele vor lua toate masurile necesare pentru prevenirea, reducerea şi controlul poluării
mediului marin rezultata din utilizarea de tehnici, în cadrul jurisdicţiei lor sau sub controlul lor, ori din
introducerea, cu intenţie sau în mod accidental, intr-o zona a mediului marin, de specii străine sau
noi care pot provoca acestuia schimbări importante şi dăunătoare.

REGIMUL JURIDIC AL MĂRII TERITORIALE

NATURA JURIDICĂ A MĂRII TERITORIALE

Marea teritorială, delimitându-se de apele maritime interioare prin linia sa de bază, face
parte integrantă din teritoriul de stat, fiind supusă - împreună cu resursele sale - suveranităţii
naţionale a statului riveran iar regimul său juridic este stabilit prin legislaţia internă a statului riveran,
ţinându-se seama şi de prevederile dreptului internaţional. Asupra mării teritoriale statul riveran
exercită toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa, în ce priveşte apele, solul şi subsolul,
coloana de aer de deasupra, drepturi ce constă în: pescuit, navigaţie, jurisdicţia, protecţia mediului,
etc. având şi obligaţiile corespunzătoare.

Pescuitul, exploatarea resurselor minerale, revin, în exclusivitate, statului riveran. Acesta


poate însă încheia acorduri cu alte state, prin care să stabilească modul şi condiţiile de pescuit în
marea sa teritorială pentru alte state cu sau fără clauza reciprocităţii.

Statul riveran are dreptul de a reglementa, în conformitate cu dreptul internaţional,


exercitarea de către navele comerciale ale altor state a dreptului de trecere inofensivă. Cât priveşte
navele străine, statul riveran determină, prin legea sa şi în conformitate cu acordurile la care este
parte condiţiile de intrare şi navigaţie în marea sa teritorială, activităţile interzise în această zonă,
sancţiunile pentru încălcarea acestor interdicţii, statul putând, de asemenea, să stabilească zone
maritime de securitate interzise intrării navelor străine de orice fel sau numai unora dintre acestea.
De exemplu, o serie de state (între care şi România), au interzis accesul în marea teritorială, în apele
maritime interioare, oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice sau alte arme de
distrugere în masă ori care transportă arme sau muniţie (art. 10 din Legea nr 17/1990).

Dreptul de control şi supraveghere vamală urmăreşte prevenirea contrabandei şi aplicarea


de sancţiuni pentru astfel de infracţiuni, navele comerciale străine având obligaţia de a staţiona în
locuri determinate, de a nu încărca şi descărca mărfuri în afara punctelor de control stabilite. Statele
pot crea pe teritoriul lor porturi şi zone libere, în interiorul cărora sunt acordate facilităţi vamale şi
fiscale pentru activităţi de comerţ, exterior, tranzit, depozitare, producţie etc. Controlul sanitar se
realizează în porturi şi în apele maritime interioare şi are ca scop asigurarea sănătăţii populaţiei.

Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de către statul riveran are ca scop asigurarea
securităţii traficului, separarea căilor de trafic, pilotajul şi prevenirea abordajelor, protecţia cablurilor
submarine şi conductelor petroliere, stabilirea semnalelor obişnuite şi de alarmă în caz de primejdie
sau naufragiu etc.

Statul riveran este obligat să comunice prin avize pentru navigatori orice modificare adusă
acestor reguli şi de a face publicitatea necesară, prin hărţi maritime, culoare de navigaţie şi
sistemelor de separarea traficului.

ZONA CONTIGUĂ

Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale, care se întinde spre largul
mării până la distanţa de 24 mile, măsurată de la liniile de bază ale mării teritoriale (art. 6 din Legea
nr. 17/1990).

In această zonă, statul riveran exercită jurisdicţia şi controlul, având o serie de drepturi
speciale, constând în dreptul de control vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat.

Statul riveran are dreptul de a preveni şi reprima în zonă infracţiunile comise pe teritoriul său
ori în marea sa teritorială, exercitând în acest scop dreptul de urmărire împotriva navei respective.

ZONA ECONOMICA EXCLUSIVA

In vederea protejării resurselor piscicole şi a altor interese economice, în perioada 1970-1980


au stabilit o serie de state riverane, au stabilit zone speciale, zone exclusive de pescuit, de jurisdicţie
sau chiar de mare teritorială până la 200 de mile, ori între 15 şi 100 de mile marine, conceptul şi
instituţia zonei economice exclusive dobândind astfel semnificaţia cutumei.

In plan convenţional, ea a fost consacrată pentru prima dată de Convenţia din 1982 (art. 55-
75).

Zona economică exclusivă se întinde spre largul mării pe o distanţă de 200 de mile marine de
la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale.

Natura juridică a acestei zone se defineşte prin drepturile suverane, exclusive ale statului
riveran de explorare, exploatare, cercetare ştiinţifică şi conservare a resurselor naturale biologice şi
nebiologice precum şi de protecţia mediului marin.

Zona economică nu face parte din teritoriul statului riveran. Zona este supusă jurisdicţiei
acestuia şi drepturilor sale suverane economice, şi reprezintă şi aspecte de mare liberă constând în:
libertatea de navigaţie, de survol şi de aşezare a cablurilor şi conductelor submarine. Aşadar, zona
economică exclusivă are un regim juridic mixt.

In exercitarea drepturilor sale suverane, statul riveran are dreptul de a construi, autoriza şi
reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea de insule artificiale, instalaţii şi lucrări cu scop
economic şi de a stabili în jurul acestora zone de securitate până la 500 m, având obligaţia de a nu
prejudicia navigaţia pe căile maritime internaţionale recunoscute.

Statul riveran poate permite, prin încheierea de acorduri, în condiţiile stabilite, statelor ne-
riverane desfăşurarea unor activităţi de pescuit, beneficiind de un regim preferenţial statele fără
litoral şi statele dezavantajate din punct de vedere geografic, situate în regiunea sau sub-regiunea în
care se află statul riveran.

Statul riveran are dreptul de a reglementa prin legi interne exercitarea drepturilor sale
suverane şi a jurisdicţiei, stabilind, de asemenea, măsuri administrative, judiciare şi de sancţionare
împotriva oricăror încălcări ale regimului juridic al zonei economice.

In acest sens, România a adoptat Decretul nr. 142/1986 privind instituirea zonei economice
exclusive a ţării noastre în Marea Neagră. Acest act normativ stipulează drepturile suverane şi
jurisdicţia României în zonă asupra activităţilor de exploatare şi protecţie a resurselor biologice şi
mediului marin, de cercetare ştiinţifică marină precum şi sancţiunile ce urmează a fi aplicate în caz de
încălcare a acestor reguli. Se stabileşte lăţimea zonei (până la o distanţă de 200 mile) şi delimitarea
pe cale de negocierii încheierea de acorduri cu statele riverane având ţărmurile limitrofe ori faţă în
faţă.

ZONE MARITIME NESUPUSE SUVERANITĂŢII SAU DREPTURILOR


SUVERANE ALE STATELOR

MAREA LIBERĂ

Potrivit Convenţiei din 1958, care a codificat în mare parte regulile cutumiarc, marea liberă
era definită ca acea "parte a mării" care nu aparţine mării teritoriale sau apelor interioare ale unui
stat, deci ca zonă marină situată în afara suveranităţii naţionale, fiind deschisă tuturor naţiunilor.
Totodată, convenţia preciza că nici un stat nu poate să pretindă în mod legitim supunerea unei părţi
oarecare din marea liberă suveranităţii sale. Statele riverane şi cele ne-riverane pot exercita în marea
liberă, mai ales următoarele libertăţi:

a) navigaţia:

b) pescuitul:

c) punerea de cabluri, conducte petroliere şi conducte submarine;

d) libertatea de survol.

Conform Convenţiei din 1982 regimul de mare liberă se aplică apelor mărilor şi oceanelor
situate în sfera zonei economice exclusive, a mării teritoriale, a apelor internaţionale şi a apelor
arhipelagice ale statelor. Teritoriile submarine aflate sub apele mării libere constituie "zona
internaţională".

Regimul juridic al mării libere este guvernat de principiul libertăţii mărilor, potrivit căruia
aceasta este deschisă tuturor statelor, şi nici un stat nu poate în mod valid să pretindă suveranitate
asupra vreunei părţi a mării libere.

Pe lângă cele patru libertăţi (de navigaţie, survol, instalarea de cabluri şi conducte, pescuit -
la aceasta din urmă se adaugă exercitarea pescuitului în condiţii care să asigure conservarea şi
gestiunea resurselor biologice ale zonei), Convenţia din 1982 prevede şi libertatea de a construi
insule artificiale şi alte instalaţii autorizate de dreptul internaţional şi libertatea cercetării ştiinţifice.

Marea liberă este guvernată de o serie de principii fundamentale ale dreptului internaţional,
între care apare pregnant obligaţia statelor de a nu recurge la forţă sau menţinerea cu forţa. în acest
sens, dreptul internaţional interzice astfel de acte ca: blocada porturilor sau coastelor unui stat de
către forţele armate ale altui stat sau atacul armat asupra forţelor armate navale sau aeriene ori
împotriva forţelor maritime şi aeriene ale altui stat în mare liberă. Utilizarea forţei este permisă
numai în exercitarea dreptului de autoapărare.

Conform Tratatului încheiat la Moscova în 1963 cu privire la interzicerea experienţelor


nucleare în cele trei medii (atmosferă, cosmos şi sub apă), în marea liberă şi spaţiul aerian de
deasupra sa sunt interzise orice fel de experienţe nucleare, iar prin Tratatul din 1971 este interzisă
amplasarea de arme nucleare şi orice fel de arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi
oceanelor şi în subsolul lor, până la limita exterioară de 12 mile.

Totuşi, marea liberă nu este demilitarizată, neutralizată şi denuclearizată, iar cât priveşte
fundul mărilor şi oceanelor interdicţia este limitată numai la amplasare, ceea ce înseamnă că alte
operaţii (deplasare, circulaţie etc.) ale armelor nucleare şi de distrugere în masă pe teritoriile
submarine ar fi permise. Rezultă că în timp de război marea liberă poate fi folosită ca teatru de
război, iar în timp de pace în marea liberă sunt permise manevre militare.

In marea liberă, statutul juridic al navelor este determinat de naţionalitatea acestora, care
reprezintă legătura juridică bazată pe înmatricularea navelor pe teritoriul unui anumit stat şi al
dreptului lor de a arbora pavilionul statului respectiv.

O navă nu poate naviga sub pavilionul a două, sau mai multe state, sancţiunea fiind
considerarea acesteia ca lipsită de naţionalitate. Statul de pavilion are dreptul de a exercita jurisdicţia
exclusivă şi controlul în conformitate cu legea sa internă - la bordul navei asupra echipajului şi
încărcăturii - în problemele de ordin administrativ, tehnic şi social.

Navele de război şi navele de stat folosite în scopuri necomerciale se bucură în marea liberă
de imunitate deplină. Acţiunile privind răspunderea penală sau disciplinară a personalului unei nave
în cazul oricărui incident de navigaţie în marea liberă, sunt de competenţa exclusivă a autorităţilor
administrative şi judiciare ale statului de pavilion sau ale statului al cărui cetăţean este persoana în
cauză.

In exercitarea libertăţii de navigaţie în marea liberă, statelor le revin şi o serie de obligaţii, şi


anume:

- de a preveni şi pedepsi transportul de sclavi pe navele aflate sub pavilionul lor (orice sclav
refugiat pe o navă este socotit a fi liber);

- de a coopera pentru reprimarea pirateriei în marea liberă sau în orice alt loc situat în afara
jurisdicţiei unui stat. în vederea reprimării pirateriei, orice stat poate să sechestreze o navă sau
aeronavă pirat ori, o navă capturată ca urmare a unor acte de piraterie şi care se află în posesia
piraţilor, să aresteze persoanele şi să sechestreze bunurile de la bord;

- de a coopera pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope în


marea liberă;

- de a coopera pentru reprimarea emisiunilor neautorizate de radio şi televiziune difuzate de


pe marea liberă. Navele de război au dreptul de a opri şi vizita în mare liberă navele străine, cele
proprii ca şi cele fără naţionalitate, cu excepţia celor care beneficiază de imunitate de jurisdicţie, dacă
există temeiuri serioase că astfel de nave ar desfăşura una dintre activităţile interzise menţionate.

Statul riveran are dreptul urmărire asupra unei nave străine, dacă există temeiuri serioase să
se creadă că nava a încălcat legile sale în timpul când se afla în apele maritime interioare, marea
teritorială, în zona contiguă, în zona economică exclusivă ori în apele arhipelagice. Urmărirea este
legitimă dacă începe când nava sau una din ambarcaţiunile sale se află într-una din aceste zone,
continuându-se neîntrerupt în marea liberă şi trebuie să înceteze când nava urmărită intră în zone de
jurisdicţie ale statului de pavilion sau ale unui stat terţ. Urmărirea se face numai de către nave şi
aeronave militare sau de cele afectate şi autorizate în acest scop. Dacă urmărea s-a dovedit
nejustificată, nava respectivă are dreptul la despăgubirile corespunzătoare.

In legătură cu asigurarea securităţii navigaţiei maritime, statele au obligaţia de a lua toate


măsurile şi de a colabora în acest scop, în conformitate cu convenţiile în materie şi pentru prevenirea
abordajelor pe mare şi acordarea de ajutor persoanelor, echipajelor şi navelor aflate în pericol.

In marea liberă, exploatarea resurselor biologice se face în conformitate cu principiul


libertăţii de pescuit pentru toate statele şi în condiţii care să asigure conservarea şi gestiunea acestor
resurse şi în general diversitatea biologică a mării.