SONETUL IN ROMANIA

Cuvântul sonet, din perspectivă etimologică, povine din provensalul „sonet” (cântecel) care are la bază forma verbală latinească „sonare” (a suna, a cânta). Sonetul este o poezie cu formă fixă compusă din 14 versuri dispuse în două catrene şi două terţete (forma italiană şi, prin extensie, „continentală”), respectiv dintr-o strofă mare de 12 versuri (conţinând trei catrene nedelimitate prin pauze interstrofice) şi un distih final (forma englezească, „insulară”). Cu trecerea timpului apar mai multe variante pentru că repartiţia strofică diferă nu numai potrivit unei arii lingvistice ci şi datorită unei epoci sau voinţei unui anumit poet ( sonetele inversate ale lui Verlaine). Apar astfel sonetele cu adaosul unui vers „coda” sau chiar a unui grup de versuri (în stilul comic-realist din literatura italiană aceste sonete extinse se numeau „sonetessa”) sau sonetele care situau terţetele la începutul textului. Această tăietură asimetrică este principala cauză de „iregularitate materială” în unitate, dată de sonet. Structura nu reprezintă singura constrângere a acestei specii a genului liric, prozodia fiind şi ea o condiţie a „formei fixe”. Sonetul în spaţiul neolatin presupune o rimă îmbrăţişată (abba) pentru catrene şi două variante pentru terţine cde-cde respectiv cdccdc. În spaţiul insular adepţii acestei specii literare propun două formule : Shakespeare introduce schema de rimare abab-cdcd-efef-gg, iar Edmund Spenser foloseşte formula : abab-bcbc-cdcd-ee. Aceste structuri metrice care au prevalat în timp nu sunt singurele. La origine, schema sonetului era compusă din rime încrucişate atât pentru catrene (abab), cât şi pentru terţine. (cdc/dcd). În ciuda existenţei variantelor, sonetul rămâne „forma cea mai experimentată şi stereotipă din versificaţia europeană” aşa cum precizează Guglielmo Gorni.1. Potrivit lui Jean Jafré, forţa algoritmului constrângerilor oferă autorilor „un suport prealabil, predominant, dar vid şi interpretabil, un parcurs trasat dinainte, jalonat de repere : punctele de articulare ale unei construcţii logice eventuale şi au locurile respective marcate dinainte…” 2 Paternitatea sonetului nu este cunoscută cu certitudine. Specia a apărut în sânul Şcolii siciliene la curtea împăratului Federico II, iar majoritatea istoricilor literari o atribuie lui Giacomo da Lentini, în jurul anului 1200. Sonetul acestuia era format din 14 versuri alcătuite din endecasilabi, iar textul era dispus în pagina manuscrisă pe şapte rânduri a câte două versuri succesive pe rând, cu finalele (cuvintele-rimă) fiecărui vers marcate grafic (cu cerneală de altă culoare).

1 2

Guglielmo Gorni, Metrica e analisi letteraria, Bologna, Il Mulino, 1999, pag. 63. Jean Jafré, Le vers et le poème, Paris, Nathan, 1948, pag. 79.

1

Sonetto IV Molti amadori la lor malatia portano in core che’n vista non pare, ed io non posso sì celar la mia ch’ella non paia per lo mio penare; Però che son sotto altrui segnoria, nè di meve non ò neiente a fare, se non quanto madonna mia voria, ch’ella mi pote morte e vita dare. Su’ è lo core e suo son tutto quanto e chi non à consiglio da suo core non vive infra la gente como deve; Cad io non sono mio nè piu nè tanto, se non quanto madonna è de mi fore e un poco di spirito ch’ è’n meve.

Sonetul IV Sunt mulţi îndrăgostiţi ce-şi duc în pace povara-n suflet. Nu ştiu că li-i grea. dar eu, când sufăr, parcă stau pe ace şi nu mi-o pot ascunde, cât aş vrea. Şi nici n-am sorţi ceva din mine-a face, că nu mai sunt stăpân pe vrerea mea şi nici nu fac decât ce ei îi place şi moartea, viaţă-mi vin doar de la ea. Mi-i inima a ei, ca şi fiinţa. cel ce nu-şi ia de la iubită vlaga nu va trăi cum cere cuviinţa. Eu nu-s al meu – lăsând încolo şagadecât cum îmi vedeţi anevoinţa. Iar duhul - cât mai am - mi-i toată şaga.

Creaţie a Romaniei, sonetul a găsit şi în literaturile nonlatine poeţi care să-l cultive şi să-l respecte (Shakespeare în literatura engleză, Rainer Maria Rilke sau Goethe în cea germană). În literatura italiană, în care s-a născut, sonetul va fi preluat de către adepţii „il Dolce Stil Nuovo”, păstrându-şi structura, dar realizând o nouă schemă prozodică care se va impune în timp. Cultivat de Guido Guinizelli, de Guido Cavalcanti şi mai apoi de Dante Aligheri, sonetul va câştiga în prestigiu, determinându-se „importul” formei literare dincolo de Pirinei. În sec. al XIV-lea umanismul italian impune numele lui Francesco Petrarca, autor al valoroasei opere poetice Canţonierul. Volumul cuprinde 366 de creaţii dintre care 317 sunt sonete inspirate de iubirea lui pentru Laura. Sonetul îşi găseşte loc în creaţia lui Dante, acesta elaborându-l cu precădere în opera Vita Nova. Sonetto XVI Tanto gentile e tanto onesta pare la donna mia, quand’ella altrui saluta ch’ogne lingua deven, tremando, muta, e li occhi no l’ardiscon di guardare. Ella si va, sentendosi laudare benignamente d’umiltà vestuta, e per che sia una cosa venuta da cielo in terra a miracol mostrare. Sonetul XVI Atât de nobilă şi-atât de sfântă apare doamna-mi când din mers salută că limba, tremurând, rămâne mută şi ochii, de vederea ei, se încântă. Ea trece şi, simţindu-se plăcută, tristeţi şi umilinţe o-nveşmânt şi pare că din ceruri, pe pământ spre-a-ntruchipa minuni ar fi căzut.

2

pag. În opinia lui Francesco de Sanctis 1 Francesco de Sanctis. că nu cuteza să ridice ochii.şi numai Beatrice – îi ocupă mintea. Efectele pe care această doamnă-înger (donna angelicata) le are asupra oamenilor se înscriu şi acestea în matricele stilnovistice : „ch’ogne lingua deven. Ea este creată datorită unei abundenţe de pauze şi accente ritmice care dau impresia unui timp dilatat. Această stare de inerţie este creionată şi de către Dante. regulile retorice şi reminescenţele sale poetice şi [care] ascultă de inspiraţie”1. Această imagine. sugerându-se astfel o Beatrice sensibilă. în mod evident. Casa Editrice Barbèra. sugerând aspectul angelic a lui Beatrice. Editura pentru literatură universală. transformând conceptele stilnovistice într-o figură vie. e par che de la sua labbia si mova un spirito soave pien d’amore. Bucureşti. Istoria literaturii italiene. Tema cheie a acestui sonet poate să fie rezumată. această viziune fiind una statică şi contemplativă. atâta sfinţenie pătrundea în sufletul acestuia. Este foarte important de remarcat că. tanta onestà giugnea nel cuore di quello. nu există nicio descriere fizică a lui Beatrice care este văzută doar sub un aspect angelic. care pare să impiedice orice mişcare a celor care o privesc. sfântă). Doar în această fază sentimentele sunt cele care domină „Atunci Beatrice . „onesta” (nobilă. 3 . che va dicendo a l’anima : „Sospira” . şi nici să-i răspundă la salut). tremando. având o dimensiune supranaturală. în sonet. în capitolul XXVI. 2 Idem. un Dante care „aruncă departe toca de doctor. La aceasta se adaugă şi un sens al luminozităţii şi al puterii. se-ncântă). la un singur verb „pare” care reprezintă concepţia dantescă asupra femeii iubite. pag 107. de către critica literară. sunt aproape pure de orice amestec. Aratăse-n cereasca ei lumină atâtor ochi. Dante îl plasează în creaţia sa. de vederea ei. ca şi cum Beatrice este în centrul tuturor gândurilor sale. aşa cum o simte.Mostrarsi sì piacente a chi la mira che dà per li occhi una dolcezza al cuore che’ntender no la può chi no la prova. şi parcă de chipu-i palid zboară prea limpede spirit al iubirii şoptind oricărei inimi : „Suspiră”. În creaţia poetică a lui Dante este subliniată. Vita Nova. (Şi când ea era aproape de cineva. „E quando ella fosse presso d’alcuno. ibidem. pag. 3 Dante Aligheri. Firenze. imaginea profund spirituală a iubitei. 1857. Acest sonet a fost compus după moartea lui Beatrice şi este considerat. este subliniată şi de folosirea adjectivelor proprii pentru „il Dolce Stil Novo” : „gentile”. mai mult adoraţie şi admiraţie decât iubire pasionată pentru femeie. Iubirea sa se descoperă curată. ca fiind o capodoperă a acestei specii în perioada „il Dolce Stil Novo”. Sonetul surprinde un Dante al cărui suflet este mişcat.”2 Dante reuşeşte să creeze un adevărat miracol poetic. şi care nu se fundamentează pe „a fi” sau „a părea”. 1965. rămâne mută / si ochii. tocmai pentru că sunt imediate şi sincere. şi-inimă strecoară un dulce balsam neştiut simţirii. tremurând. iar impresiile lui. şi în care frumuseţea exterioară este identică cu cea a sufletului. şi îl prezintă ca pe un triumf al iubitei. che non ardia di levare gli occhi. adică în mijlocul operei. muta / e li occhi no l’ardiscon di guardare” ( că limba.107. figura acelei doamne care trece şi surâde. nè di rispondere al suo saluto”3. 102. în totalitate.

Zugrăvind în creaţia sa o gamă largă a stărilor sufleteşti ale indrăgostitului. Si ch’io mi credo omai che monti et piagge et fiume et selve sappian di che tempre sia la mia vita. el metamorfozându-se într-un spirit care „se consumă singur în închipuiri zadarnice şi în zadarnice gânduri. sursa de inspiraţie a poetului este conferită de pasiunea pentru Laura care întruchipează simbioza între frumuseţea mortală şi cea eternă. et io co’llui. Din opera Canţonierul se desprinde şi unul dintre cele mai celebre sonete ale acestei creaţii. Solo e pensoso Solo e pensoso Solo e pensoso i più diserti campi vo mesurando a passi tardi e lenti et li occhi porto per fuggire intenti ove vestigio uman l’area stampi. ch’e celata altrui. 4 . nu atât de reală încât să-l atragă şi să-l cuprindă în sine pe îndrăgostit. zări departe. deoarece sugerează o emanaţie divină. Nu-i chip s-ascund altfel de câtă jale şi de cât chin iubirea-mi face parte.1 Termenul „labbia” care ar putea semnifica o apropiere de cuvântul „labbra” (buze) trimite aici la expresia feţei şi chiar „un spirito soave pien d’amore” (prea limpede spirit al iubirii) are o conotaţie deosebită.107. Petrarca este considerat cel mai mare sonetist al literaturii universale. spiritul pătrunzând în inimile oamenilor făcându-i nerăbdători de a-l ajunge. Istoria literaturii italiene. Ma pur sì apre vie nè si selvagge cercar non so.întreaga imagine este centrată pe femeia iubită : „ Tabloul e Beatrice. ch’Amor non venga sempre ragionando con meco. agale singur măsor câmpiile deşarte şi ochii-mi cată pâna-n. Şi totuşi nu-i cărare sa-mi adape singurătatea pe deplin : Iubirea mi-aţine pururi calea şi-mi vorbeşte. Bucureşti. Este pedepsit prin 1 Francesco de Sanctis. Ca în toată opera sa.”. ’ Pădure. el fiind un model pentru adepţii acestei specii. Poetul îngândurat se îndreaptă spre pustiu. cu leneş pas. Singur şi îngândurat Îngândurat. Întregul sonet lasă să transpară o singurătate apăsătoare în relaţie cu natura şi dragostea. pag. perchè ne li atti d’allegrezza spenti di fuor si legge com’io dentro avampi. loc neumblat şi neumblată cale. dar atât cât să acţioneze cu eficacitate asupra inimii şi imaginaţiei lui. munţi şi larg întins de ape îmi ştiu amarul pe de rost şi firea îmi ştie dorul tăinuit hoţeşte. 1965. căci îmi citeşte din faţă ca din carte cum ard cuprins de flăcările sale. Altro schermo non trovo che mi scampi dal manifesto accorger de le genti. Editura pentru literatură universală.

se deschide cu unica soluţie a lui Petrarca de a se îndepărta de probabilele piedici care pot apărea în demersul său de a căuta liniştea „Altro schermo non trovo che mi scampi” (Nu-i chip s-ascund altfel de câtă jale). oricât ar fi de puternic refuzul acestui sentiment atât de minunat şi chinuitor în acelaşi timp.. Îndrăgostitul o vede ca pe singura gazdă plină de compasiune. privirea sa ar releva oamenilor sentimentele nutrite în adâncul sufletului. unde accentul cade pe cele două epitete „tardi”. cu ajutorul rimei îmbrăţişate. este sugerată monotonia acestei plimbări. şi acum se vede singur. nu poate să-l ajute. pag. Ultima terţetă se contureză ca o concluzie. să scape. Eul liric se contopeşte cu elementele naturii „monti et piagge et fiume et selve” (munţi. pregătită să-i tăinuiască secretul pentru eternitate.. Obosit. dezgustat de o realitate faţă de care se simte străin. Însă. „diserti”/ „stampi”) sau al accentelor care asigură un ritm lent. el încredinţându-şi şi sentimentele puternice unei singurătăţi absolute şi ermetice „i più diserti campi” (câmpiile deşarte). şi se închide în singurătate. 1 Francesco de Sanctis. Acest al doilea catren resimte o ritmicitate mai alertă datorată foneticii ( asonanţe : a. Petrarca pare a-şi zugrăvi propriul eu şi propria conştiinţă care se află întotdeauna prinsă între meditaţia solitară şi rechemarea iubirii. evadarea sa. din păcate pentru eul liric. el ne reliefează. şi care pare a-i oferi serenitate. Istoria literaturii italiene. Însă nici aici nu-şi poate ascunde trăirile. 306. Gesturile sale. Durerea poetului devine melancolie şi doar natura participă la singurătatea sa. cu o varietate tehnică şi cu trimiteri spre o armonie absolută. et io co’llui” (Iubirea / mi-aţine pururi calea şimi vorbeşte) de care îi este imposibil să se detaşeze. astfel încât hotărârea lui de a se lăsa pradă locurilor neumblate pare să-i fie salvare. În prima stofă. Cu o măiestrie dusă aproape de perfecţiune.i) şi a diferitelor antiteze care întăresc contrastul între exteriorul şi interiorul poetului „di fuor si legge com’io dentro avampi” (căci îmi citeşte din faţă ca din carte / cum ard cuprins de flăcările sale”. plaje. El vede gândul dedicat iubirii ca pe un neobosit urmăritor „ch’Amor non venga sempre / ragionando con meco. „lenti” : „a passi tardi e lenti” (cu leneş pas. Petrarca trimiţând un mesaj sufletelor înfrânte. se hrăneşte din el însuşi şi îşi este lui însuşi vulturul care îşi ia prada. Editura pentru literatură universală. suferinde. în primele două catrene. ea fiind singura care se află la dispoziţia omului. iar în privinţa terţetelor putem remarca următoarea schemă : cde-cde. 1965. râuri. 5 .”1 Eul liric îşi propune să ne zugrăvească senzaţii şi situaţii comune sufletului oricărei fiinţe umane. Bucureşti. nici natura. al adjectivelor cu un sens asemănător care se repetă şi se sublinează reciproc („tardi”/ „lenti” . să-l scape de suferinţa care-l apasă.ceea ce a păcătuit. Ideea forţei iubirii stăpânitoare este sugerată şi prin scrierea cu majusculă „Amore”. A voit să absoarbă totul în sine. agale) şi pe privirea sa „et li occhi porto per fuggire intenti” (şi ochii-mi cată pâna-n. însă. ca un pustnic. păduri).e. creându-se astfel un peisaj vag şi indeterminat prin care este simbolizată natura în sine. protecţie şi siguranţă. deoarece Iubirea îl urmează în permanenţă. Cea de-a doua strofă. zări departe). Sonetul prezintă o rimă îmbrăţişată (abba-abba) la nivelul catrenelor. poetul întoarce spatele lumii. care-l ascultă şi-l înţelege.

E’ lombi entrati mi son nella peccia e fo del cul per contrapeso groppa. Giovanni. îmi face duşumele-mpestriţate. 70-71. El consideră că variaţiile lui Buonarroti asupra temei şi al caracterului rustic laurenţian al strofelor subliniază un nivel înalt al formelor de 1 Michelangelo Buonarroti. lângă o caricatură a sa. dar şi de anxietate. Sonetul aparţine primei faze poetice1 şi pentru Cambon acesta este o compoziţie burlescă şi ar putea părea la o primă vedere marginală restului operei luând în considerare temele platonice care prevalează în opera sa de mai târziu. Rime e Lettere . iar din obraji. aşa-am ajuns. Sonetul V reprezintă una dintre variantele acestei specii. 6 . Sonetto V I’ho già fatto un gozzo in questo stento come fa l’acqua a’ gatti in Lombardia o ver d’altro paese che si sia. următoarele fiind dedicate tânărului Tommaso de Cavalieri sau amintirii adoratei Vittoria Colonna. Torino. e la memoria sento in sullo scrigno. La barba al cielo. diferenţa faţă de cel original constând în adăugarea la final a unui număr diferit de versuri. În spate mi se pare pielea scurtă de cât mă-ndoi. al XVI-lea. spinarea arcuită ca inelul. che’mal si tra’ per cerbottana torta. e per piegarsi adietro si ragroppa. încât mi-ngrop bărbia în pântecul umflat ca o căpuşă. e’ passi senza gli occhi muovo invano. Sonetul V De-atâta trudă mi-a crescut o guşă ca la pisici de apă-n Lombardia. Îmi intră zdravăn şoldurile-n burtă. Această creaţie a fost găsită pe o schiţă.Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice îşi găseşte corespondenţa şi în creaţia literară.-n apărare. Mi-e barba-n cer şi capul dat pe spate. cum picură penelul. căci locu-i prost şi nici eu pictor mare. Picturii mele moarte îi vino tu. e’l petto fo d’arpia. La mia pittura morta difendi orma’. gocciando. e’l pennel sopra’l viso tuttavia mel fa. inspirate de Petrarca. exprimând lupta între idealurile platonice şi dorinţa fizică imanentă. în faţă se-alungeşte şi ca un arc mă-ntind când stă să tragă. ci sucită foarte : c-o flintă stâmbă nu ţinteşti departe. Sonetele sale. (< Classici italiani>). Dinanzi mi s’allunga la corteccia. şi care sunt pline de sensibilitate. În ultimii ani creaţiile lui sunt concentrate pe teme ca păcatul sau salvarea individuală. c’a forza’l ventre appicca sotto’l mento. Primele sunt legate de diverse teme referitoare la activitatea sa de artist. e tendomi com’arco soriano. pag. Però fallace e strano surge il iudizio che la mente porta. Giovanni. La Michelangelo avem o continuare realizată din încă două terţete. a cura di Paola Mastrocola. né io pittore. non sendo in loco bon. fără vlagă. UTET. se regăsesc sub titlul Rime şi datează de la începutul sec. un ricco pavimento. e’l mio onore. De-aceea nu-i întregă nici judecata. 1992. din buci îmi fac o şa ce mă propteşte şi paşii-i mişc ca orbul.

în surdină. prin termenii şi metaforele particulare o continuă încercare de contrapuneri.expresie şi al imaginilor redate de către acesta. unui corespondent căruia i se va confesa. care se află la limitele nebuniei magice şi care este conectată. şi care să susţină efectul ilar redat de sonet. CXL. Vocea sa. singurătatea şi nerăbdarea chinuitoare în timpul lucrării la capela Sixtină2. o orchestraţie diferită. dar care nu lasă să se întrevadă nimic imatur sau incert. pag. ales pentru a da expresivitate sonetului.. 1963). 421-423. 3-7. pag. 3 Glauco Cambon. „E’ lombi entrati mi son nella peccia” (Îmi intră zdravăn şoldurile-n burtă). Imaginile şi comparaţiile comice evidenţiază un ecces care atinge grotescul şi derizoriul în ceea ce priveşte figura artistului care este implicat în propria creaţie „e fo del cul per contrapeso groppa” (din buci îmi fac o şa ce mă propteşte). 1984. La poesia di Michelangelo. 7 . Astfel. măsura fiind variabilă (11. putem surprinde un cadru informal. e’l petto fo d’arpia” (Mi-e barba-n cer şi capul dat pe spate. / spinarea arcuită ca inelul). în «Giornale storico della letteratura italiana». în <Rivista di letteratura italiana>. o vivacitate care contrastează cu mesajul literar. în realitate. cu ironie. oboseala nesfârşită. 4 Mario Baratto. dacă luăm în considerare conversaţia privată între Michelangelo şi Giovanni da Pistoia. Rima catrenelor este una îmbrăţişată (abba-abba). cu pisicile „I’ho già fatto un gozzo in questo stento / come fa l’acqua a’ gatti in Lombardia” (De-atâta trudă mi-a crescut o guşă / ca la pisici de apă-n Lombardia) tinde să-l transforme pe Michelangelo într-un om-pisică – un lucru ieşit din norma firească. fasc. Pentru Vecchi. Sonetul prezintă. Terţetele continuă aceaşi temă deşi poetul îşi vorbeşte explicit şi chiar se adresează. pag. 3. 51-52. într-o manieră violentă şi imediată. însă. / e per piegarsi adietro si ragroppa” (În spate mi se pare pielea scurtă / de cât mă-ndoi. pp. op. formulând în acelaşi timp motive de înaltă importanţă pentru întreaga operă1. 2 Pier Luigi de Vecchi. sonetul simbolizează. Limbajul reliefează şi el. La poesia di Michelangelo. Furia della figura. despre ceea ce este şi despre ce a făcut „non sendo in loco bon. Însă acest râset comportă o caracteristică feroce a satirei. 429 (1° trim. Giulio Einaudi Editore. în timp ce ultima parte prezintă următoarea dispunere: eff-fgg. fără intenţii moralizatoare. Din tot acest tablou transpare ilaritatea. Torino. Studi sulla poesia di Michelangelo. Comparaţia de la început. în mare măsură. 1991. un joc eliberatoriu al artistului. Stilul vernacular. 9-13. Terţetele din final par să ne împiedice să considerăm creaţia în întregul ei ca pe o simplă „discuţie fără importanţă”. ca un fapt conspirativ. în opinia lui Cambon. râsul rămâne la bază în ciuda încercărilor poetului de a-şi minimiza opera3. însă nici aici nu putem nega în totalitate existenţa unei măşti a seriozităţii sau a unui ton prefăcut. care să permită o atingere a unei expresii pline de vivacitate. la tragedia condiţiei creatoare4. 1 Glauco Cambon. né io pittore” (căci locu-i prost şi nici eu pictor mare). dar şi o furie dirijată spre rezultatul acestei autodenigrari. vol. „Dinanzi mi s’allunga la corteccia. este reliefat printr-un lexic viu şi prin expresii idiomatice „cerbottana torta” (flintă strâmbă). II. cit. e la memoria sento / in sullo scrigno. în faţă sealungeşte). subliniază.12. cea a primelor două terţete se construieşte după schema cde-cde.13 silabe). mult mai subtil. deşi autocaracterizarea distructivă pe care şi-o face poartă o amprentă viguroasă „La barba al cielo. „e tendomi com’arco soriano” (şi ca un arc mă-ntind când stă să tragă).

de către Petrarca. gârbovă. que vous n’aurez servante oyant telle nouvelle. eul liric se proiectează în timp. chantant mes vers. vei zice. mă cânta-n juneţe. realizând o descriere a vieţii monotone a iubitei. Tema cea mai frecventă este aceea a trecerii timpului. Ronsard. Vei regreta dispreţul şi trufia : Vivez. iar opoziţia viitor-trecut „serez”. Un exemplu îl reprezintă sonetul către Elena Quand vous serez bien vieille. Cueillez dès aujourd’hui les roses de la vie Culege de-astăzi trandafirul vieţii. Regrettant mon amour et votre fier dédain. el cunoscând perioada de expansiune în timpul celui de-al XVII-lea secol. această specie resimte un puternic dezinteres din partea poeţilor romantici. Quand vous serez bien vieille. Că la auzul gloriei măreţe Te-o binecuvânta cu minunare. îmbinând motivul sorţii schimbătoare („fortuna labilis”) cu acela al trăirii clipei („carpe diem”). În următorul ev. si m’en croyez. Cel mai important poet al Pleiadei. sonetul este preluat la începutul secolului al XVI-lea. Pierre de Ronsard (1524-1585) a fost influenţat în sonetele către Casandra. Déjà sous le labeur à demi sommeillant. diferenţa dintre acesta şi cel italian constând doar în rima ultimului terţet. Vei toarce serile la lumânare. au soir. Când vei fi-mbătrânit şi cu tristeţe Assise aupres du feu. Ronsard scrie sonete în care sentimentul erotic se exprimă cu fineţe.Întregul sonet se construieşte pe o autoironie care implică protestul. Lors. În primele versuri. influenţa petrarchistă. ajunsă la anii bătrâneţii. Sonetul se bucură de o mare importanţă în opera lui Charles Baudelaire. dar şi a lui Paul Verlaine şi Stéphane Mallarmé. dar este revitalizată odată cu apariţia parnasianismului. en vous émerveillant : Rostind vreun vers de-al meu cunduioşare Ronsard me célébrait du temps que j’étais belle. Tu. În Franţa. à la chandelle. Bénissant votre nom de louange immortelle. de către Clément Marot. Je serai sous la terre et fantôme sans os : Par les ombres myrteux je prendrai mon repos : Vous serez au foyer une vieille accroupie. Poetul insistă asupra vârstei „bien vieille” (bătrână) şi îndeletnicirilor femeii „devidant et filant” (singură. au soir.„ célébrait” (voi fi / celebra) pune în evidenţă diferenţa dintre frumuseţea tinereţii şi bătrâneţe. 8 . M-oi odihni prin umbrele mirtoase. Folosirea participiilor creează un ritm lent. astfel creaţia lui Marot prezintă următoarea schemă: abba-abba-ccd-ede. Qui au bruit de mon nom ne s’aille réveillant. devidant et filant. Acesta creează „le sonnet marotique”. nu reuşeşte să înăbuşe comicitatea bizară a întregii creaţii. n’attendez à demain : Trăieşte! Mâine n-aştepta să vie. în forme originale. fără copii şi nepoţi). Maria şi Elena. la rândul lui. Direz. în cele mai bune creaţii ale sale. Voi fi-n pământ. Şi vei vedea că slujnica-ţi tresare Ca smulsă din a toropelii ceţe. Depăşind. Acesta. Poetul foloseşze structura clasică (două catrene şi două terţine) şi o schemă a rimelor de tipul : abba-abba-ccd-eed. Sonetul este cultivat în continuare de către Pierre de Ronsard şi Joachim du Bellay. à la chandelle. subt greul bătrâneţii. fantomă fără oase. grupate sub titlul Iubirile.

Dar fie ! măreţia îmi scapă consecvent Dispreţuiesc pe omul prietenos. Precursor al simbolismului. Parmi les parfums. Făr’a mă resemna de tot învins. Imaginea ultimului vers aminteşte caracterul fragil al vieţii. Resemnare Pe când eram copil visam la Ko-Hinnaur. plus calme et non moins ardent. fi de l’aimable et fi de la lie ! Et je hais toujours la femme jolie. mai liniştit. Şi rima imperfectă şi prietenul prudent. rege despre care se spune că s-a sinucis. paradis physiques ! Aujourd’hui. năpasta şi prostia. Mais. La luxul persan. Elena este binecuvântată de aceasta atunci când aude numele lui Ronsard. nu mai puţin aprins. Iubita trebuie să trăiască în prezent şi să-l iubească pe Ronsard cât mai are timp pentru a evita regretele inutile de mai târziu. aducându-le în primul terţet „ Je serai sous la terre” (Voi fi-n pământ). Al doilea catren are ca temă imortalitatea poetică. Sans me résigner par trop cepandant. Mais sachant la vie et qu’il faut qu’on plie. Héliogabale et Sardanapale ! Mon désir créait sous des toits en or. un univers oriental. Résignation Tout enfant.Ideea morţii prezentă în strofa a treia este prefigurată în primul catren prin surprinderea sfârşitului zilei „au soir” care intră în rezonanţă cu bătrâneţea iubitei. făcând un carnagiu în jurul lui. Şi pot urî femeia frumoasă. doar poezia poate păstra amintirea şi poate imortaliza fiinţa iubită. Paul Verlaine. şi opunând prezentul fugitiv „aujourd*hui” / „ la vie” (azi/viaţa) viitorul sigur „demain” / „la mort” ( mâine/moartea). Poezia conturează o lume a Asiei. au son des musiques Des harems sans fin. creează o atmosferă tipică în sonetele sale. pe reverie – o reverie onomastică bazată pe nume proprii. Soit ! le grandiose échappe à ma dent. tiitoarea. În acelaşi vers apare şi Sardanapal. Haremuri nesfârşite şi raiuri diafane ! Dar azi. Poetul nu ezită să evoce bătrâneţea şi moartea de o manieră crudă. Mi-am înfrânt îndată nebunia. Heliogabal şi Sardanapal ! Dorinţa mea chema sub colibe de aur. La rime assonante et l’ami prudent. J’ai dû refréner ma belle folie. Printre miresme rare şi muzici profane. „une vieille accroupie” (gârbovă. Acestea din urmă poartă pecetea originalităţii sale poetice. Un exemplu îl reprezintă sonetul Résignation (Resemnare). Somptuosité persane et papale. chiar brutală. Poetul dezvoltă astfel 9 . Tema poemului este axată pe vis. cât şi în cele care încep cu terţinele şi se sfârşesc cu cele două catrene. atât în cele care păstrează structura clasică. Pentru eul liric. j’allais rêvant Ko-Hinnor. „fantôme sans os” (fantomă fără oase). Verlaine îl menţionează pe Heliogabal. împărat cu o reputaţie îndoielnică. subt greul bătrâneţii). Şi cunoscând viaţa. Având-o alături doar pe servitoare. scursoarea. la fastul papal. asemeni trandafirilor.

„j’allais rêvant” (visam). Ultimul vers al terţetului lipsit de elemente de predicaţie aduce în prim-plan imaginea haremurilor asociată unui paradis fizic. Biblioteca pentru toţi. 119. renumite prin vicii şi excese1.” (Făr’a mă resemna de tot învins.Je viens des grottes de la mort Entendre l’onde se rompre aux degrés sonores. prietenul prudent şi rima imperfectă „Mais. elemente ce creează imagini sinestezice sugestive. într-o limbă de o mare densitate poetică. Elena Cer-nalt! sunt eu. poetul folosind rima îmbrăţişată în catrene. Bucureşti.”. Aceste aspecte ale vieţii libertine. Eul liric devine mai calm şi mai puţin aprins... femeia frumoasă. reprezintă elementele dominante ale poeziei. Simţind că pierde încetul cu încetul măreţia la care a visat în trecut. Littérature XXe siècle. pe care. pag. scrie şi el sonete în care regăsim iubirea. respectiv cbc.. Discipol original al lui Mallarmé.. olfactivului „parfumes” (miresme). auditivului „des musiques” (muzici).). Poet francez neoclasic. La începutul celei de a doua terţine imaginea desfrâului este percepută prin simboluri ale vizualului „or” (aur). Chiar dacă trebuie să-şi înfrâneze „frumoasa nebunie” („belle folie”). eul liric se resemnează dispreţuind deopotrivă şi omul prietenos. universul marin precum şi cel al zeilor antichităţii2. Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi. fascinat de mare. / La rime assonante et l’ami prudent. 10 . Paul Verlaine a rămas în literatura franceză şi universală ca un creator original. S. Nathan. de ale cărui mistere a fost atras. 1989. subtilă. Mes solitaires mains appellent les monarques Cu mâinile-mi stinghere chem regi din altă vreme.orientalismul. Cele două strofe de început se cristalizează pe axa temporală a trecutului „Tout enfant” (Pe când eram copil). Poet al sfârşitului de secol XIX. de altfel a dus-o şi în realitate. Paris. 186. Et je revois les galères dans les aurores Ressuciter de l’ombre au fil des rames d’or. El este fascinat de personajele mistice venite din Orient. dar şi scursoarea. Poezia Hélène (Elena) este un exemplu semnificativ. un spirit predestinat nenorocirii. Ultima stofă conturează semnificaţia titlului. 2 ***. Ov. aceasta nu dispare „Sans me résigner par trop cepandant. fi de l’aimable et fi de la lie ! / Et je hais toujours la femme jolie. pag. în universul căreia a copilărit. iar în terţine schema aab. Crohmălniceanu. cunoscând viaţa şi năpăstuirile acesteia.Din hrubele morţii mă strecor S-ascult cum bate valul în treptele sonore Şi văd din nou galere pornite-n aurore Pe firul vâslei de-aur din beznă suitor. 1974. Hélène Azur! c’est moi . în timp ce catrenele surprind prezentul „Aujourd’hui” (azi). 1 Ion Caraion. Paul Valery a creat o poezie rafinată.

întinzând spre el „leurs bras indulgents et sculptés” (. zeii. Cântau sălbatic izbânzi mărunte. sonetul dedicat Elenei capătă semnificaţiile unei frumuseţi plină de sensibilitate. Tind spre mine braţele lor blajine şi dălţuite. Hrănindu-se din cultura antică. Cântecul vâslelor se contopeşte parcă cu ritmurile universale. Albastre golfuri prinse-n îngustele trireme.. sau Et les golfs enfuis aux poupes de leurs barques. Littérature XXe siècle. cele două verbe : „ Je pleurais” (plângeam) şă „Ils chantaient” (cântau) sugerează însă stări sufleteşti distincte. Sonetele marchizului de Santillana. descrie lumea luntraşilor. 1 ***. 1989. Et les Dieux. Le chant clair des rameurs enchaînes le tumulte. Imaginea de la care pleacă eul liric este cea a peisajului marin în jurul căruia se orchestreză întregul poem.. à la proue héroïque exaltés Iar zeii de la prora semeaţă. Paul Valery fiind el însuşi o aventură a spiritului. J’entends les concques profondes et les clairons Militaires rythmer le vol des avirons. creându-se un spaţiu feeric ale cărui frumuseţe îl scoate pe poet din hrubele morţii „Je viens des grottes de la mort”. nu au reuşit să se impună în acest spaţiu. pierdute parcă într-o lume în care degetele stinghere ale eului liric se jucau în bărbile de sare ale monarhilor „Mes solitaires mains appellent les monarques / Dont la barbe de sel amusait mes doigts purs”. Je pleurais. folosind structuri nominale şi doar două verbe. 11 .Dont la barbe de sel amusait mes doigts purs. În final. În strofa următoare poetul visează la contopirea lumii vechilor regi cu lumea sa. Ils chantaient leurs triomphes obscurs Plângeam. Imaginea cerului şi a vechilor galere. care prezentau o rimă încrucişată (abab) în privinţa catrenelor şi unde terţetele urmau schema cdccdc sau cde-cde.. Aud cum scoici afunde şi trâmbiţi de metal Ritmează zborul trudnic al vâslelor pe val. În literatura spaniolă. în care se regăsesc cuvinte-talisman „or” (aur) sau „pur”1. grupate sub titlul Sonetos fechos al italico modo (Sonete făcute după modelul italian). Paris. Luntraşi cu glasuri limpezi acest vacarm îndrumă. A căror bărbi de sare sub degete-mi jucau. Nathan. făcându-l pe poet să exulte : „Azur! c’est moi. prima încercare de a adapta sonetul la acest spaţiu romanic este opera lui Iñigo López de Mendoza cu cele 42 de sonete. Remarcăm alianţe neaşteptate între abstract şi concret. pag.. Primul terţet. sunetul undelor mării dau tabloului un farmec inedit. Tendent vers moi leurs bras indulgents et sculptés. Primul catren surprinde o imagine în care prezentul şi trecutul se armonizează. 186.braţele lor blajine şi dălţuite.” (Cer-nalt! sunt eu). proslăviţi Dans leur sourire antique et que lécume insulte În anticul lor zâmbet batjocorit de spumă..). coborâţi printre oameni îi surâd poetului. poetul însuşi căutând un acord cu ritmurile elementare ale naturii.

pues fin con este verso le voy dando. que voy los trece versos acabando. y está hecho ia vedeţi. iar cu versu-acesta o şi isprăvesc. Gongora.11 şi 14 silabe) sau folosirea din ce în ce mai frecventă a alexandrinului (ex. Yo pensé que no hallara consonante y estoy a la mitad de otro cuarteto. are loc la sfârşitul sec. iar cea a terţetelor prezintă mai multe combinaţii : cde-cde. Un sonet să stihui Violante-mi cere Un sonet să stihui Violante-mi cere şi. trei lăsai în urmă. Eul liric îi priveşte ca pe nişte confidenţi cărora li se dăstăinuie şi în faţa cărora îşi elaborează creaţia. 12 . şi-am intrat cu dreptul. cdc-dcd (acestea fiind cele mai utilizate). y aun sospecho Iată-mă-n a doua: sau mi se năzare. al XIX-lea. până la terţine pana să mă ţie şi să vezi cum grija de catrene piere! Uite că-n terţina cea dintâi păşesc. contad si con catorce. Temele aceste specii a genului liric cuprind o gamă foarte largă. după cât se pare. al XVI-lea îi putem aminti pe : Diego Hurtado de Mendoza. Calderón sau Cervantes. Hernando de Acunã sau Fernando de Herrera. sunt paişpe? Gata-i prin urmare! Întreaga operă este o încercare de a crea un sonet. ca niciodată. Un soneto me manda hacer Violante Un soneto me manda hacer Violante que en mi vida me he visto en tal aprieto: catorce versos dicen que es soneto : burla burlando van los tres delante. împreună cu Garcilaso de la Vega au conferit acestei specii un nou model. Lope de Vega realizează unul dintre cele mai cunoscute sonete ale sale.Sonetul a trebuit să aştepte până în 1526. de Vega împărtăşeşte cu cititorii structura acestei specii a genului liric deoarece ei ar putea să-i înteleagă sacrificiul. Por el premier terceto voy entrando y parece que entré con pie derecho. însă nealterâmd structura în esenţialul ei. atunci când poetul barcelonez. Rima catrenelor era una îmbrăţişată (abba-abba). mas si me veo en el primer terceto no hay cosa en los cuartetos que me espante. Principala reapariţie a acestuia. sau cu-acesta treişpe versuri se-mplinesc. sonetul Madrigal de madrigales care este compus din versuri de 7. această specie simte o uşoară decădere care se va continua şi în perioada romantismului în care se va scrie doar un singur sonet. ele trecând de la iubire la satiră. moral la cel metafizic. Juan Boscán. Autorii din baroc se joacă cu forma sonetului. fost-a o plăcere! Să găsesc o rimă nu-mi stătea-n putere. sonerul Caupolicán). Quevedo. cde-dce. alt catren din mijloc însă se-mlădie. Printre cei mai importanţi sonetişti ai sec. Cu o structură a prozodiei ce cuprinde rima îmbrăţişată pentru catrene (abba-abba) şi cu una a terţetelor care urmează schema cdc-dc.9. de la aspectul psihologic. În perioada neoclasică. odată cu triumful modernismului care aduce însă mai multe inovaţii : utilizarea de versuri cu un număr diferit de silabe (ex. Sonetul a fost cultivat şi de cei mai de seamă poeţi ai literaturii spaniole : Lope de Vega. în literatura spaniolă. Ya estoy en el segundo. sunt la ananghie: paisprezece versuri trebuie să fie.

13 . pag. cititorilor. uimit că a reuşit să îşi încheie misiunea şi totodată promisiunea făcută doamnei „y está hecho” (Gata-i prin urmare). sonetul prinde formă „y estoy a la mitad de otro cuarteto” (alt catren din mijloc însă se-mlădie). Îndrăgostiţi. În cel de-al treilea vers apare una dintre caracteristicile de bază ale sonetului „catorce versos dicen que es soneto” (paisprezece versuri trebuie să fie). Trecerea prin acesta se face cu o vivacitate extraordinară. fost-a o plăcere). De numele său se leagă o direcţie importantă în istoria literaturii spaniole. nu se vede. după cât se pare / iar cu versu-acesta o şi isprăvesc). Amorul vă pândeşte. care este varianta locală a manierismului1. Sonetele lui Gongora sunt caracterizate printr-o mare bogăţie de imagini susţinute de o sintaxă elaborată şi sublimată. no toquéis. Antologie de literatură universală. astfel că pătrundem împreună cu el în primul terţet „Por el premier terceto voy entrando” (Uite că-n terţina cea dintâi păşesc). care este întărită de antiteza „entré”/ „voy” din versurile „y parece que entré con pie derecho / pues fin con este verso le voy dando” (şi-am intrat cu dreptul. cât n-aţi crede. ca niciodată). din roze buze. Zbuciumul din sufletul lui este întărit şi de ideea unei confruntări singulare pentru el „que en mi vida me he visto” (şi. 1 Sonet Licoarea sfântă-n perle distilată Ce-o dete Joe unui Ganimede Din dulce gură pururea purcede. să n-o râvniţi vreodată! E foc de-atingeţi gura adorată : Deşi. ultima parte adăugând un strop de linişte pentru poet „burla burlando van los tres delante” (trei lăsai în urmă. Puţin câte puţin. Evidenţiind rima ca pe un alt aspect al acestei specii cu formă fixă „Yo pensé que no hallara consonante” (Să găsesc o rimă nu-mi stătea-n putere). de su veneno armado. Porque entre un labio y otro colorado Amor está. creaţia pare a se scrie chiar înaintea ochilor noştri. EDP. 1970. „Chinurile” resimţite de poet în încercarea de a atinge acel nivel superior al inspiraţiei care să îi asigure succesul unui sonet sunt reliefate prin substantivul „aprieto” (ananghie). gongorismul. dificultatea de a compune se transformă în versurile „mas si me veo en el primer terceto / no hay cosa en los cuartetos que me espante” (până la terţine pana să mă ţie / şi să vezi cum grija de catrene piere) în nişte încurajări exclamative care dau sonetului un ton familiar. Amantes. Alexandru Dima. poetul pare să nu reuşească să o stăpânească nici pe aceasta. Întreaga creaţie este o măiestrită definire a sonetului. cititorul dându-şi seama la final că a fost purtat printr-un şirag de trăsături şi totodată înţelegând că o astfel de specie nu este atât de uşor de creat. Bucureşti. dar în timpul eforturilor sale de a-şi contura sacrificiul datorat iubitei. Y a no invidiar acquel licor sagrado Que a Jupiter ministra el garzón de Ida. Soneto La dulce boca que a gustar convida Un humor entre perlas distilado. 385. doamna căreia de Vega îi închină numeroase opere. joacă rolul declanşator în crearea sonetului care pare a fi o provocare a cărei reuşită ar putea să o seducă „Un soneto me manda hacer Violante” (Un sonet să stihui Violante-mi cere). de Vega simte că sub peniţa lui. totul este un joc de cuvinte. Eul liric pare a fi luat pe nepregătite. Adresându-ni-se direct nouă.Violante. si queréis vida.

Când cad. în zori. poezia are un ritm iambic. izgonit pe tărâmul lui Hades de zei. Manzanas son de Tántalo. suferind de foame chiar dacă se află înconjurat de mere (el nu poate să le atingă) tot aşa şi în dragoste. lor rămânându-le doar suferinţa. Strofa finală accentuează legătura dintre păcatul din mitologie şi cel biblic prin prezenţa simbolică a merelor lui Tantalo „Manzanas son de Tántalo” (Sunt ale lui Tantal vestite mere) şi reluarea din final al substantivului „veneno”. fiul de pe Ida. Aqui falando alegre. y no rosa. din sânul ei. ali cuidosa. co'a mão na face tão. Al doilea catren debutează cu adresarea directă. boboci. îndrăgostiii fiind avertizati de pericolul ispitirii. os cabelos concertando. poetul legând suferinţa unei iubiri interzise de personaje din lumea mitologică. sonetul se manifestă şi în creaţiile altor poeţi. simboluri ale înşelării. Textul se structurează pe coordonate mitice cu inflexiuni biblice. în literatura portugheză. Împărţită pe două catrene şi două terţine. Que pronto huyen del que incitan hora Y sólo del Amor queda el veneno. îndrăgostiţii sunt vrăjiţi. a fost cultivat pentru prima dată de Sá de Miranda după ce acesta a intrat în contact cu această specie în timpul petrecut în Italia. Ideea se continuă în primul terţet în care trandafirii zeiţei Aurora sunt doar visuri efemere. veninul lui Amor „Y sólo del Amor queda el veneno” (Lăsându-ţi doar veninul lui Amor). este pedepsit. Ao longo de ũa praia deleitosa Vou na minha inimiga imaginando. Ajuns pe teritoriul portughez. Nu-s „ perle-nmiresmate”-acele flori : Sunt ale lui Tantal vestite mere Ce te vrăjesc şi o zbughesc de zor. printre care. Îndăgostiţii se lasă atraşi doar de aspectele exterioare. aspida-nveninată! Nu v-amăgiţi cu visuri efemere. Sonetul. acesta din urmă conducănd la motivul biblic al lui Adam şi al Evei. prin substantiv în vocativ şi verb la imperativ. 14 . aljofaradas y olorosas Se le cayeron del purpúreo seno. No os engañen las rosas que a la Aurora Diréis que. Lăsându-ţi doar veninul lui Amor! Sonetul LXXXII are ca temă iubirea. Aşa cum personajul mitologic Tantalo. Ca. având formă identică (abba) în primele două strofe şi structuri diferite cde respectiv dce în terţine. Soneto XXXIV Quando o sol encoberto vai mostrando Ao mundo a luz quieta e duvidosa.Cual entre flor y flor sierpe escondida. Luis de Camões sau Antero de Quental. formosa. dintre flori. Semnificativ este termenul „veneno” (venin) care simbolizează pedeapsa în corelaţie cu substantivul „sierpe” (şarpe). fără a privi lucrurile în profunzime „No os engañen las rosas que a la Aurora” (Nu v-amăgiţi cu visuri efemere). iubirea lui fiind metaforic redată prin „licor sagrado” (licoarea sfântă). În prima strofă apare Zeus care îl amăgeşte pe Ganimede. Ali. Aqui a vi.

epitetul „quieta” subliniind un soare blând. Cea de-a treia parte. mai târziu. În primul catren eul liric ne pune în contact cu subiectul creaţiei. co'a mão na face tão. locul unde poetul a scis Elegia II. constituită din ultimele două versuri ale sonetului. Între secolele al XVII-lea şi al XIX-lea. fiind însă abandonată. Luis de Camões. 15 . Imaginea crepusculară a decorului este sugerată de expresia „luz quieta e duvidosa” (lumina liniştită şi neclară). eul liric lasă să se întrevadă suferinţa provocată de această femeie. Sonetul are la bază o structură internă tripartită.. ele având atât caracter local. Cea de-a doua stuctură internă este reprezentată de catrenul secund şi de încă patru versuri din terţete. enfim. această specie a genului liric a fost una dintre preferatele poeţiilor spaţiului limbii catalane. cel mai important sonetist din literatura portugheză. agora (ora) andando”. în literatura catalană. în timp ce versul al şaselea sugerează o stare statică „Ali. În versul al cincilea este subliniată o atitudine dinamică „Aqui a vi. tão isentos. publicate postum între anii 1560 şi 1960. poetul îşi aduce aminte de iubita sa pe care o numeşte duşmancă „. sonetul continuând să fie cultivat şi în zilele noastre. Aqui esteve sentada. în timp ce „duvidosa” creionează acel moment în care noaptea începe să se lase. os cabelos concertando”. în timp ce în privinţa terţetelor. ali me viu. formosa”. Sonetul apare. autor a peste 60 de sonete. Chiar şi adverbele „Aqui” şi „ali” reflectă un joc al antitezei. la lumina asfinţitului.. La fel de sugestiv este şi epitetul „segura” care transmite o stare de linişte. Aqui se entristeceu.na minha inimiga imaginando”(gândindu-mă la duşmanca mea). Erguendo aqueles olhos. cât şi temporal ca în versul „Agora (ora) estando queda. al XV-lea. operă care are la bază aceaşi temă. de către adepţii romantismului. aceasta urmează planul cde-cde. Autorii parnasianşti şi cei simbolişti îl recuperează şi îi redau prestigiul de altădată. îşi construieşte creaţia pe următoarea schemă : la nivelul catrenelor avem o rimă îmbrăţişată (abba-abba). reprezintă concluzia care creionează resemnarea poetului. Dacă epitetul „cuidosa” creionează o stare de meditaţie. a acestui catren. „isentos” subliniază o atitudine de indiferenţă. Între poeţii care readuc. E. Versul al III-lea „Ao longo de ũa praia deleitosa”( De-a lungul unei plaje încântătoare) este o aluzie la Ceuta. Eul liric ne creionează modul în care îşi aminteşte de iubita lui. Plimbându-se pe o plajă. în literatura catalană în mijlocul sec. cel mai important este Josep Carner care a folosit în creaţia sa o perfecţiune lingvistică inegalabilă. Exponentul său de bază este Pere Serafi. la poetul Tere Torroella şi cunoaşte o amplă răspândire în timpul celui de-al XVI-lea secol. sonetul. que sempre dura. nestes cansados pensamentos Passo esta vida vã. Chiar dacă în ultima parte. Aqui movida um pouco. ca şi cum ne-ar prezenta o secvenţă de fotograf. ali se riu. creând imagini antitetice.Agora estando queda. iubita este comparată cu o inamică. agora andando. pentru prima dată. ali segura..

però. 1982 pag. stea mult graţioasă. Editura Minerva. Pugui jo caure.EL MÉS VELL DEL POBLE Josep Carner Cap vent no mou el bri d'una esperança. Istoria literaturii române. amb ulls humits i cor enamorat. Potser ja massa dies he comptat i en un recolze inconegut m'espera la fi. renumit pentru interesul său arătat culturii şi literaturii italiene. ele aduc însă. dăm de sisteme muzicale limpide şi abstracte. el destí s'enfondeix en malaurança. en altre temps bandera.”2 Cătră planeta mea Gh. la Roma. Acelaşi critic afirmă „În versiunea română. Bucureşti. 98. pe care numai rafinamentul le percepe. De la origini până în prezent. El fat. în limba acestuia sunt lipsite de valoare literară fiind doar „banale petrarchizări”1 aşa cum le numeşte G. a un esquinçall. de cada núvol només cau neguit. Şi când viaţa-mi îndulcesc prin ele. este Gheoeghe Asachi. În literatura română primul poet care scrie sonete. per via dreturera. pentru acea vreme un parfum inedit. o. Asachi Cât ti-s dator. tot fent honor. iar sonetele scrise. al XIX-lea. la începutul sec. Despreţuiesc chiar soarta fioroasă. Călinescu. 16 . incanviat. 1 George Călinescu. alterat puţin de lungimea versului. 2 Idem. Că-n primăvara a vieţei mele Tu m-ai ferit de strâmbe căi si rele Şi m-ai condus pe calea virtuoasă! Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă. 98. pag. no minva la frisança pel que tant he volgut i beneït si ma feblesa diu que ja s'atansa l'adéu-siau del cos i l'esperit. potser la nit serà cent anys la nit.. Când endecasilabul e păstrat. Opera sa stă în întregime sub spectrul lui Petrarca. M-ai adăpat l-ascree fântânele. ibidem. chiar cu stângăcii.

A ta rază la port mă va încrede. Dar şi mai bine-i. „visez” etc. Tema operei este iubirea proiectată într-un cadru autumnal menit să creeze dimensiunile eternităţii. George Munteanu remarcă prezenţa unei structuri a sensibilităţii care „se face. iar rima are la bază următoarele scheme : abba-baab-cdc-dcd. este prezent şi în creaţia celui mai de seamă poet român.) semn al atemporalităţii şi al condensării sentimentelor „într-un ceas gândeşte la viaţa toată”. Cum statornică urmează-a ei rotire. de somn să picuri. Majoritatea verbelor din text sunt la indicativ prezent („mă uit”. Acelaşi critic subliniază intensitatea iubirii datorată lipsei spectacularului „Pare a fi în firea dintotdeauna a raporturilor umane. Bucureşti. Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri.Ca să doresc a vieţei nemurire Mă-ndeamnă raza-ţi care-n ceri se vede.„plicuri”) dar şi diferite (substantivul „zloată” – verbul „să bată”). Poetul respectă structura de 14 versuri a sonetului. îndeletnicirilor. ca specie literară. 17 .. pag. se configurează parcă sub ochii noştri”1.. Iar vântul svârlă-n geamuri grele picuri. Sonetul. De odat-aud foşnirea unei rochii. formând un triptic al melancoliei. Istoria literaturii române. Si eu astfel mă uit din jet de gânduri. când afară-i sloată. 1980. dispuse în două catrene şi două terţine. Sa stai visând la foc. Visez la basmul vechiu al zânei Dochii. Ş-amu. imprimând oricărei atitudini. plutind prin marea de pieire. în 1 octombrie 1879 – alături de alte două. Unul dintre acestea este intitulat Afară-i toamnă… . Iar mâni subţiri si reci mi-acoper ochii. EDP. frunza-mprăştiată. 280. Rimează părţi de vorbire identice ( substantive :„picuri” . N-ai vrea ca nimeni-n uşa ta sa bată. În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri. Un moale pas abia atins de scânduri. 1 George Munteanu. Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. Epoca marilor clasici. „aud”. Mihai Eminescu. publicat în „Convorbiri literare”. Afară-i toamnă. De la ţărmul fatal vasul purcede.

Sivoaie-n case triste inundară S-auzi tuşind o tuse-n sec. Poezia Afară-i toamnă… respectă modelul italian. EDP. de întoarcere spre vremurile imemoriale. Prin mahalali mai negra noaptea pare . Sonetul este prezent şi în poezia simbolistă. Această creaţie cu formă fixă are în cazul lui Bacovia particularităţi adecvate viziunii proprii asupra lumii cuprinse de un iremediabil declin existenţial. Reveria şi somnul în faţa focului creează efecte de contrast. eul liric creionând un univers încărcat de miracolul iubirii. în contrast cu alternanţa de armonii şi dezarmonii din natură. prezenţa fonetismelor arhaice („picuri”. Prin ceaţă . grea. te-neci afară. către orizontul mărunt al intimităţii. „moale pas”). zloata. Istoria literaturii române. Bucureşti. Bucureşti. George Călinescu. Motivele specifice tabloului : toamna. cu note de vag fabulos. Măsura versului este de 11 silabe şi ritmul este iambic. 1982 pag. eul liric eminescian creează un spaţiu de evocare. din sfere înalte. de ceaţă. ca stare meditativă. vântul sugerează o stare contemplativă de reverie. De la origini până în prezent. Călinescu2 nu conduc la dezolare totală. ca la simbolistul Bacovia. iar în terţine formula rimei fiind cdc-dcd. în timp ce timpul se materializează în falduri succesive apăsătoare. Editura Minerva.obosite. 1980. roşii. retragerea în <concavitatea odăii>. pecetea unui ceremonial s-ar zice iniţiatic într-ale armoniei care poate dăinui egală sieşi.” Solitudinea. Ca într-o crâşma umedă. „dulci nimicuri”. Epitetele cu inversiune („roase plicuri”. de somn să picuri. 469. amară Prin ziduri vechi ce stau in darâmare. Prezenţa feminină este creionată din linii fine şi umbre sugerând o poveste de iubire ce se împlineşte doar în reveria romantică.gesturilor. Reconstruirea trecutului din amintiri disparate.. ploaia. Întorcăndu-se.”1. adaptându-se esteticii acestui curent . fără zare Ard. Istoria literaturii române. din „roase plicuri”.. 280. ca reacţie la atmosfera ostilă a toamnei. Ca Edgar Poe. ma reântorc spre casă. într-un plan al perfecţiunii ireale. „mâni”) accentuează starea de onirism. triste felinare. 18 . ci păstrează în final speranţa iluziei romantice prin întruparea angelică a iubitei din spaţiul amintirii. afumate. frunza-mprăştiată. murdară. sugerat de „basmul vechiu al zânei Dochii”. spaţiul imaginar al visării „Sa stai visând la foc. „nimicuri”. Epoca marilor clasici. populat cu „dulci nimicuri”.. având rima îmbrăţişată în catrene abba-baab. 1 2 George Munteanu. pag. deschizând. care „creşte rânduri-rânduri”. Sonet E-o noapte udă. cum precizează G. reface o temporalitate ce se aglomerează obsedant în amintire.

Apoi. duioşia. logoreea. La Bacovia. fără zare”. Noaptea. peisajul dominat de apă devine dezolant. această culoare simbolizează descompunerea universală. La Eminescu. În această atmosferă. cu paşi de-o nostimă măsură. convertirea unui fapt. inefabilă. „întuneric”) care accentuează sentimentele dominante. „nu mai tac”. La Eminescu toate versurile au 11 silabe.simbolizează plăcerea amintirilor. „şivoaie”. beţie şi nesiguranţă. un univers alienat. recad. în timp ce la Bacovia apare şi un vers de 13 silabe („ Prin ceaţă – obosite. pustiu. În această atmosferă incertă poetul suferă de extaze bahice. iar starea generală este aceea de imposibilitate a eului liric de a ieşi. roşii. de enumeraţii („obosite. Construcţia verbală „nu mai tac din gură” subliniază lipsa normalităţii. Şi cad. Spre deosebire de sonetele eminescene unde ploaia este prilej de intimitate. Sentimentul dominant este angoasa. de infern este creionată şi de adjectivul „roşii”. Aceeaşi imagine de sfârşit de lume. recad…”. care se determină reciproc. umezeală. În perioada interbelică. La Bacovia. ele reprezintă materializarea. Se remarcă astfel prezenţa corespondenţelor dintre planul interior şi cel exterior. iar beţia pare a fi unica şansă de supravieţuire. poeţii tradiţionalişti au cultivat sonetul ca specie literară preferată. Felinarile roşii pregătesc călătoria spre lumea de dincolo. lugubru. întunericul nopţii fiind în concordanţă cu ceaţa. Dacă structura şi schema rimelor sunt identice în cele două texte (inclusiv ritmul iambic). „afumate. moartea. roşii. un spaţiu al pierzaniei ca în volumul lui Apollinaire Alcooluri. într-un plan înclinat „stau in darâmare”. Lumea devine o imensă cârciumă. provocând nevroze şi chiar deliruri. a unei idei sau a unui sentiment într-o imagine sensibilă („scrisori din roase plicuri” . „ neagra”. zidurile vechi sunt şi ele măcinate de tip şi de apă: totul stă într-un echilibru instabil.Ori ca Verlaine. fără a o clarifica („topit de băutură” – beţia accentuează starea de dezechilibru a lumii). suspendarea timpului). spleen. Voiculescu foloseşte structura shakesperiană în volumul Ultimele sonete 19 . topit de băutură Şi-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă. triste) precum şi de prezenţa unor cuvinte cu rol acustic („tuse”. Şi în privinţa simbolului apar deosebiri. halucinaţia. Muzicalitatea sugerată de prozodie. „tuşind”. Prin ântuneric bâjbâiesc prin casă. apăsare. Spaţiul este închis. eul liric este şi el afectat de universul creat „Şi cad. aducerile – aminte şi iubirea nu ar putea crea stări plăcute. la Bacovia. fără zare”). remarcăm o diferenţă în privinţa măsurii. Sonetul bacovian apărut în volumul Plumb (1916) are ca temă dezechilibrul unui univers invadat de întuneric. de o materialitate fluidă. etc) surprinde atmosfera de apocalipsă dominată de tenebre. şi nu mai tac din gură. În final. simbolul sugerează o stare nelămurită. V. dezarticularea limbajului. căci motivul casei şi cel al solitudinii au semnificaţii diferite la cei doi poeţi. de a se salva. Ea este corelată cu negru („noapte”. casele se saturează de infiltraţia acvatică. se insinuează treptat în această atmosferă crepusculară. Simbolurile predominante în acest text sunt cele ale morţii ce aşteaptă într-o margine întunecată a lumii.

Sonetul reprezintă însă „un timp şi mai ales o lume a literaturii”. Editura Românească. marcată de ridicalizarea limbajului şi de spectaculoase schimbări de viziune şi de paradigmă literară. sentimentul obscur al eredităţii”2. Iosif. 875. avion. din Ecuador. 20 . 3 Cornel Ungureanu.închipuite ale lui Shakespeare. Dar urmele de sânge s-au fost şters De mult. „Străbunii mei din vremuri legendare. din perioada antebelică. macetă. Banana coaptă. ibidem. O. se prefigurează lumii şi materiei ritmurile eterne ale poeziei. „tratează mai sobru. Din umeda plantaţie ?Del Monte" 1 George Călinescu. aşa cum demonstrează criticul Cornel Ungureanu în cartea sa Contextul operei. Crainic aleg sonetul de tip italian. Ce mişcă: braţ. Al vostru suflet de umili ţărani A dormitat sub secolii tirani Ca sub un greu de lespezi funerare.” Moderniştii. Se ajunge în perioada contemporană la un pseudo-sonet. 50. Primul scrie 115 sonete în care evocă „epoca bonjuriştilor şi a crinolinelor”1. Un exemplu îl reprezintă poezia El Dio Mercador a lui Alexandru Muşina. iar al doilea. Tot ce există şi va exista în Univers.3 În epoca contemporană asistăm la prelungirea speciei. continuându-l pe semănătoristul St.N sens invers Lui Francisco Pizzarro. în De profundis. De la origini până în prezent. iubitori ai inovaţiilor metrice. dar nu fără gravităţi. Modelul folosit anterior se extinde. Rămân obligatorii doar cele 14 versuri. vapor. Bucureşti. Ca să ajungă pân' la mine-a mers Atâţia kilometri! . Barbu în etapa parnasiană). Bucureşti. 1979.. iar coerenţa ideatică este fisurată de fragmentarismul postmodern. sub paşii lui El Dio Mercador. pag. 2 Idem. Istoria literaturii române. în care. pag. 859. Pillat şi N. I. printr-o ideală desprindere de vârstă. el Conquistador. Contextul operei. nu vor aborda decât sporadic această specie literară (ex. 1982 pag. Editura Minerva. Endecasilabul este înlocuit cu alte forme metrice. Se infiltrează acum elemente ale cotidianului care îndepărteazăsonetul de statutul său de „mit”.

noi Inima i-o oferim prinos. M. începând cu cel orfic. Lirismul sonetului de altădată e înlocuit cu prozaismul. Sorescu). iar spontaneitatea şi ingenuitatea cedează în favoarea jocurilor verbale şi a unor artificii de expresie. vehement (A.sony tul sonului somn omu-i dur somnu-i dul-ce suomi sub om nul e sunetul e ozenet eeeeeeeeeeeeeeee eul Eus tuul Tuus ele-ssss ssssoooonnnneeeetttteeeelllleeeeeeeeeeeeee ssssssssssssssssss ooooooooooooooo nnnnnnnnnnnnnnn eeeeeeeeeeeeeeeeeeeee tttttttttttttttttttttttttttttttttttt 21 . Hadârca). Mihai Codreanu). bogat în simboluri mitologice sau în referinţe culturale (St. putana de călugăr. Păunescu) şi terminând cu sonetul oniric (L. Augustin Doinaş. apropiat de modelul clasic. Sonetul sonetul sonetul sonet ul sone tul .. Care leagă Negrul de alb. chelnerul de conte. cu cel politic ce foloseşte un limbaj radical. Dimov) sau cu cel ludic (I. continuând cu cel livresc. Eftimiu. în care se întrepătrund elemente de rondel şi de sonet. De la tradiţionalişti la postmodernişti.Şi până la stomacul meu de ulceros El şi-a-ntins Lanţul Magic. sonetul românesc cunoaşte mai multe forme. (V. În schimb. numită „ronsetul”. Sclavi în extaz pe-altaru-i: lumea-ntreagă. cu stilul livresc – intelectualizat. Horia Bădescu a inventat chiar o specie nouă..

Sonetul va fi redescoperit de adepţii primului modernism european. Toţi poeţii care s-au aplecat asupra acestei specii literare. numindu-se „sonete licenţioase” sau „libertine”. În Renaştere. 22 .eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee Aceste texte. demonstrează faptul că sonetul se poate adapta universului literaturii actuale. acestea din urmă. iar „straiele sale sobre” pot fi purtate şi în sec. în ciuda formelor fixe. această specie a genului liric a cunoscut atât forme care respectă algoritmul complex de constrângeri. Fidel filozofiei medievale sonetul se află într-un continuu balans între simetrie şi asimetrie. indiferent din ce epocă au făcut parte şi-au pus amprenta originalităţii creatoare. Urmează o perioadă în care speciei literare nu i se mai acordă importanţă. gloria lui umbrind toate celelalte specii ale liricii culte occidentale. sonetul cunoaşte prima sa epocă de succes. al XIIIlea şi până astăzi. El demonstrează prin logica sa generatoare că ruptura de simetrie a textului ca şi a lumii a cărei imagini o reprezintă e o idee fundamentală a esteticii europene. O atenţie deosebită acordându-i şi literatura postmodernă. ce cultivă manierismul şi pastişa. al XXI-lea. De la începutul sec. cât şi creaţii care păstrează doar anumite reguli prestabilite. Literaturile Romaniei acordă sonetului o certă importanţă.

Studi sulla poesia di Michelangelo. II. a cura di Paola Mastrocola. 1980. Contextul operei. 12. Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi. George. Torino. 1992. Torino. 6. Epoca marilor clasici. Bucureşti. Nathan. Biblioteca pentru toţi. 1963 1. Pier Luigi. Munteanu. 5. Dante. 1989. Giulio Einaudi Editore. Crohmălnicianu. Bucureşti. 7. (de) Vecchi. 10. La poesia di Michelangelo. 3. 9. EDP. Buonarroti. La poesia di Michelangelo. Firenze. Antologie de literatură universală. 1965. Michelangelo. Vita Nova. Ov. 11. Istoria literaturii române. 4. CXL. Călinescu. Istoria literaturii italiene. Littérature XXe siècle. 2.Bibliografie ***. Bucureşti. George. 1979. vol. 8. Editura Minerva. Alexandru. (<Classici italiani>). 1974. Editura Românească. Aligheri. 1984. Bucureşti. 1991. Bucureşti.. Mario. Cambon. 1982. 1857. în <Rivista di letteratura italiana>. EDP. UTET. Baratto. Editura pentru literatură universală. Furia della figura. Ion. Caraion. Paris. S. (de) Sanctis.. Istoria literaturii române. De la origini până în prezent. Dima. Rime e lettere. Ungureanu.. Casa Editrice Barbèra. Bucureşti. Glauco. 23 . . în <Giornale storico della letteratura italiana>. 1970. 3. Cornel.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful