You are on page 1of 64

MONUMENTUL

XIX
Simpozionul Internaţional
Monumentul – Tradiţie şi viitor
Ediţia a XIX-a, 28 septembrie – 1 octombrie 2017, Iași

Volum coordonat de
Lucian-Valeriu Lefter şi Aurica Ichim

Editura Doxologia
Iaşi, 2018
Mănăstirea Grăjdeni 1

Costin CLIT

Legenda întemeierii Mănăstirii Grăjdeni


Mănăstirea Grăjdeni, din ținutul istoric al Tutovei, situată pe
locul domnesc inclus în hotarul târgului Bârlad, a cărei începuturi
sunt învăluite de legenda poposirii domnitorului Petru Rareș în pă-
durea de aici, este în realitate ctitoria lui Cârstea Ghenovici, mare
vornic al Țării de Jos, și a lui Roșca, trăitori la sfârșitul secolului al
XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea2.
Într-un chestionar realizat în 24 noiembrie 1873, la dispoziția
Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, P. Antonescu, învățăto-
rul școlii rurale din comuna Fruntișeni, amintea tradiția edificării
mănăstirii Grăjdeni „pe la 1530” de domnul Petru Rareș, ruinată de
„națiunele barbare ce năvălesc în țară”, „reedificată de Aronu,
domnul Moldovei, cam pe la anul 1593, mai pe urmă în cursul unui
șiru de ani reparată de locuitorii satului Grăjdeni”. Pe hliza Andonia,
de pe moșia statului, la est de Grăjdeni, ar fi fost „un locu ca de 20
stânjini care din vechime și acuma se numește la Cetățuie”3.
Într-un alt chestionar însoțit de memoriul din 14 martie 1932 a
sachelarului Th. Felea4, parohul parohiei Brădești, județul Tutova
(funcționa din 1894), se susține că „încă din timpuri foarte vechi”

1În documentele cercetate sunt întâlnite denumirile de mănăstire și schit


pe care le folosim și noi.
2 Gheorghe Gherghe, Mănăstirea Grăjdeni, în „Grăjdenii”. Revistă de

cultură și educație a Școlii gimnaziale Grăjdeni, com. Fruntișeni, județul Vaslui,


anul I, nr. 1, martie 2013, p. 5; a se vedea și Gheorghe Gherghe, Ioan Ionel,
Grăjdenii. Sat și mănăstire, Bârlad, Editura Sfera, Bârlad, 2013.
3BAR, Manuscrise românești, nr. 280, f. 8.

4Despre preotul Th. Felea a se vedea „Anuarul Eparhiei Hușilor pe anul

1934”, Huși, Tipografia și Librăria George Cerchez, 1934, p. 58.


308

Grăjdenii „ar fi fost un început de sat, nu unde este astăzi satul, ci în


partea mai spre răsărit fiind numai niște bordeie cu puțini locuitori,
așezați în mijloc de pădure, pe aici fiind drum mare ce lega Galații
oraș, cu capitala Moldovei Suceava. Numirile domnilor Moldovei pe
acest drum se strecura(u) cu investiturile din partea Turcilor, ce erau
stăpâni pe atunci țărei, aci la distanța socotită de trecere erau făcute
grajduri de poștă, de la care și-a luat satul numele. Înainte ca Petru
Rareș să fie d(om)nu al Moldovei se ocupa cu negoțul de pescar, în
acel timp venind de la Galați cu mai multe care încărcate cu pește,
trecând în susul țărei Moldovei, a înnoptat și au stat pentru odihnă în
pre(a)jma satului și a grajdurilor. Peste noapte a visat un vis: că-i
ieșea un roiu de albine”, vis povestit cărăușilor săi, „care au început
ai da deslegare, că aci ar fi un loc sfânt și că el va ajunge mare om ”.
Petru Rareș ar fi dispus ridicarea unei biserici din lemn, „aici fiind
păduri vechi”, unde a adus viețuitori, „dându-le cele de hrană și prin
aceasta a îmbunătățit și soarta satului care nu aveau biserică”. Turcii
sau tătarii, conform aceluiași chestionar, ar fi umplut biserica cu paie
și ar fi incendiat-o. La revenirea călugărilor din „refugiu” au găsit
icoana „Maica Domnului” „în scorbura unui fag bătrân”. În aceste
condiții, s-ar fi ridicat a doua biserică ce dăinuiește până pe la 1830,
„din călugării aflători s-au dus pe la alte mănăstiri, rămânând câțiva
fără sprijin”5.
Într-o altă variantă a legendei, este redat și răspunsul unui
cărăuș: „Jupâne Majă, ai să ajungi cu slujbă mare, aici e un loc Sfânt,
minunat vis ai avut; el a făgăduit, că dacă va voi Dumnezeu să fie
sănătos, aici el va face o biserică spre a servi Sfintei rugăciuni către
Dumnezeu. … Plecând Petru Rareș de la Târgul Bârlad spre vadul
Docolinei, unde a fost întâlnit de boierii Țării din Suceava, cu cal de
călărie, Buzdugan și Sceptru de domnie, încredințându-l a fi Domnul
Moldovei sub numele său de Petru Rareș. El a plecat în alaiul său
domnesc, iară carele de cu pește le-a dăruit cărăușilor săi. Instalându-
se în scaunul Domniei, nu a uitat de făgăduiala sa după visul ce a

Institutul Național al Monumentelor Istorice (INMI), Fond Comisia


5

Monumentelor Istorice (FCMI), dosar 1844, f. 10-10v; vezi și f. 7-7v.


309

visat, a poruncit îndată meșteri de au lucrat o biserică din lemn din


pădurea ce se afla aici și chilii de locuit călugării și dăruind-o cu
odăjdii și toate trebuitoare Sfintelor slujbe, dăruind-o Mănăstirea cu
opt fălci de loc pentru hrana și întreținerea călugărilor, pe care a fost
sădită vie și pomi roditori de multe soiuri a căror rămășiță se văd
până astăzi”6.
Mai este consemnată fondarea mănăstirii după legendă de către
Petru Rareș sau „Petru Aron”7.

Înființarea mănăstirii și atestările documentare. Egumenii


Prima atestare este din 1599, când Ieremia Movilă întărește lui
Nestor Ureche cumpărăturile făcute în satul Giulești și seliștea
Bădeni de pe Bârlad, ultima de la prezviterul Ion din Țigănești, pe
care „au fost ținut-o mai dinainte călugării dela sfânta mănăstire
numită Grăjdana, ce le-a fost lor danie dela Vartic fost mare
dvornic”8, sat care a fost în proprietatea târgului Bârlad și pe care l-a
primit danie de la Petru Șchiopul sau Aron Tiranul. Dania satului
Bădeni a fost realizată până în 1593, anul morții lui Vartic9.
La judecata din 3 august 1725, Tofana Grădiasca, fiica lui Epure,
cu nepoatele ei, Simina și Anița, susțin că moșia Bădenii este a lor de
pe strămoșul Vartic vornicul, argumentând prin uricul de la Aron
Tiranul, din 16 martie 1593 (de cumpărătură al vornicului Vartic cu
500 de zloți tătărăști de la Ionașco și sora sa Mărica, feciorii lui
Toader Baci). Măriuța lui Vasile jicnicerul, fiica fostului mare
vistiernic Gheuca arată uricul din 1599 prin care vornicul Nestor
Ureche cumpără Bădenii cu 120 de galbeni de aur de la preotul Ion
din Țigănești, în care se arată că Bedenii a „fost driaptă moșie a lui
Vartic vornicul/ și Vartic vornicul au dat-o danie acia moșie Bădenii
mănăstirii Grăjdenii și țiind/ călugării de Grăjdiana acea moșie s-au
tâmplat într-acie vreme de s-au făcut o moarte de om / pe hotarul

6 Ibidem, f. 7-7v.
7 INMI, FCMI, dosar 1844 bis, f. 6.
8Iacov Antonovici, Episcopul Hușilor, Documente bârlădene, Bârlad,

Editura Sfera, vol. IV, Ediție anastatică, 2012, p. 40.


9Mănăstirea Grăjdeni, în „Grăjdenii”, p. 6-7
310

Bădenilor, și fiind acolo cincidzăci de boi acelui preut ce mai sus s-au
scris/ anume Ion din Țigănești, i s-au luat acei boi globă pentru acia
moarte de om, și neavând/ călugării de Grăjdiana de unde să întoarcă
acei 50 de boi preutului Ion s-au lepădat de acea moșie de Bădeni
denainte divanului, și au lăsat-o să fie prăpădită pentru acei boi”,
pentru ai reveni preotului Ion moșie în veci. De la vornicul Nestor
Ureche moșia Bădeni rămâne ginerelui său Alexandru Buhuș, fostul
hatman, căsătorit cu Alexandra, care vor da danie jumătate de moșie
și îi vor vinde cealaltă jumătate cu 420 de lei și doi cai (45 de lei) lui
Vasile Gheuca, fostul vistiernic. Domnul judecă și dă rămasă pe
Tofana Grădiasca cu nepoatele ei10.
Informații despre începuturile mănăstirii sunt oferite și de
actul de închinare către Mănăstirea Mera, din 21 septembrie 1689, a
noilor ctitori, anumeVasile Costachi, vel vornic al Țării de Jos, Ștefan
Cerchez, vel comis, cu soția sa Acsița, Lupu Costachi, vel medelnicer,
Ștefan Scărlet, vel armaș și Dabija Scărlet, vel vtori logofăt, care fac„știre
cu această adevărată a noastră scriso(a)re, precum aflându-ne noi toți
rudenie Crâstei vornicului și Roșcăi, de carii este făcută sfânta m(ănăsti)re
pomenită mai sus Grăjdenii, unde este hramul Sfântului (I)erarh a lui
H(risto)s și făcătoriului de minuni Necolai, socotitune-am cu toții înpreună,
rămâind această m(ănăsti)re ca o pustie și nelăsându-ne vremele de acmu să
o putem râdica și a o sprijini pentru multe nevoi și apăsări cumplitelor
vremi, închinatuo-am din plină voia noastră Sfintei M(ănăsti)ri Mira, care
este zidită pe apa Milcovului, de luminatul domnului nostru măria sa Ioan
Constantin vo(i)evod, supt hramul iarăși Sfântului (I)erarhu Necolai, care
m(ănăsti)re a măriei sale este închinatu la Sfântagora la M(ănăsti)rea
Vatoped și dată supt grija și paza sfinției sale lui Gligori, ce au fost
mitropolit Laodechias. Lăsăm și noi M(ănăsti)rea Grăjdenii Sfântagorei
Mănăstirei Vatoped, ca să fie ca un mitocu Sfintei M(ănăsti)ri Mira și acum
o dăm să hie supt grija și paza sfinției sale mitropolitului Grigorie cu toate
bucatele mănăstirești și cu moșiile ei pre izvod(ul) ce i-am dat în mânule
sfinției sale”. Egumenul Mănăstirii Mira urma să-l numească pe cel de

Gheorghe Ghibănescu, Surete și izvoade, Iași, Viața Românească, 1930,


10

XXIV, p. 3-5, nr. 5.


311

la Grăjdeni „și să nu-l scoață până la mo(a)rtea sa, doară atunce(a) de l-ar
vide(a) că este un om stricători și râsipitori de bucatele mănăstirești,
atuncea să-l scoață și se aibă a pune altul”. Închinarea Mănăstirii Grăj-
deni s-a făcut în prezența patriarhului ecumenic Iacov11. Documentul,
semnat și de Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol, se păstrează
la Mănăstirea Vatoped cu nr. 164212. Egumenul Mănăstirii Mira Gri-
gorie prezintă, la 1811, actul de închinare din 21 septembrie 168913.
Boierii țării dau mărturie, la 15 ianuarie 1690, „ca să hie mănăstirea
Grăjdenii supt aciastă legătură ce o au legat titorii la sfânta mănăstirie
Mira”14.
Comisul Ștefan Cerchez primise danie un loc (Dumbrăvița) de
la domnul Gheorghe Duca (noiembrie 1665-21/31 mai 1666), întărită
și de Iliaș Alexandru (1666-noiembrie 1667), așa cum reiese din
hotarnica făcută, la 4 iunie 1667, de Bejan Gheuca, fostul mare pitar,
care alege și stâlpește partea lui Maftei Roșca, apoi satul Fruntișeni al
comisului „despre hotarul târgului Bârladului și despre hotarul
Fruntișenilor”, precum și bucata de loc amintită. Hotarnica a fost
găsită de sărdariul Dediul Codreanu la egumenul de Grăjdeni în anii
1767-176915. Iliaș Alexandru întărește, la 9 iunie 1667, comisului
Ștefan Cerchez stăpânirea asupra satului Fruntișeni și daniei primite.
În act se specifică: „mers-au doi oamini bătrâni cu brazda în cap, pre unde
au ținut Roșca cel bătrân hotarul Fruntișenilor, și precum scrie zapisul cel
de danie și de miluiri de la Duca vodă, și de la domniia mea”16. Această

11 BAR, Documente istorice, DCXVI / 240; un rezumat și în ANI, Fond Mă-


năstirea Grăjdeni, dosar 1 / 1848, f. 157, nr. 1.
12Florin Marinescu, Schitul Grăjdeni din ținutul Bârlad, metoh (alternativ) al

mănăstirilor Golia și Mira (ambele închinate la Vatoped), în „Prutul”. Revistă de cul-


tură, Huși, serie nouă, Anul I (X), nr. 2 (48), 2011, p. 21; mențiune în ANI, Fond
Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 1-1v, nr. 2.
13„Arhivele Basarabiei”, IV, nr. 2, 1932.

14„Documente răzășești”. Revistă regională de acte vechi, mărturii tra-

diționale și relicve istorice, Anul I, nr. 8, ianuarie 1934, p. 114-115; Costin Clit,
Documente hușene, IV, p. 60-61, nr. 23.
15Iacov Antonovici, Episcopul Hușilor, op. cit., p. 106-108, nr. LXIV.

16 Theodor Codrescu, Uricariul, XI, p. 278-279; ANI, Fond Mănăstirea

Grăjdeni, dosar 1, f. 158v., nr. 1 (rezumat).


312

parte ar fi fost făcută danie mănăstirii Grăjdeni de comisul Ștefan


Cerchez înainte de 169817. Proprietatea mănăstirii Grăjdeni asupra
moșiei Dumbrăvița este dovedită și de ispisocul domnului Antioh
Cantemir din 3 decembrie 1698 prin care dă agăi Gheorghii o bucată
de loc din moșia târgului Bârlad18.
Din 20 iunie 1692, datează hotarnica altui loc (Balomirești) din
moșia târgului Bârlad dăruit comisului Ștefan Cerchez pe care l-ar fi
„clironomisât spăt(a)r(easa) Dediuleasă” (a se vedea mai jos)19. Spătarul
Iorgu Radu prezintă, în 1845, o copie a zapisului Vintuleștilor din 13
mai 1744 prin care vând Balomireștii unui Dumitru20 și o altă copie a
zapisului din 23 aprilie 1744 prin care Constandin Cozma, ginerele
lui Dumitru, vinde armașului Dediu Codrianu „acel loc”21 .
Ștefan Cerchez, fără urmași, lasă clironoamă pe spătăreasa
Ruxanda, de la care moșia Fruntișeni ajunge la Ruxandra, fiica
domnului Mihai Racoviță, apoi la Dediul Codreanu la 12 sau 15
noiembrie 174322, pe când se găsea în Țara Românească și care îi va fi
întărită la 7 mai 1751 de Constantin Racoviță23. Acum, Dediul
Codreanu primește un ispisoc de la „Alecsandru v(oie)v(o)d și alti
scrisori pi moșie Fruntișăni dănuită Codrianului ca să o stăpâniască pi undi
au umblat hotarul mai dinnainte, iar celelanti scrisori fiind prăpădite de s-or
găsi vreodinioară ori la cui mână nicdecum să să țâi în samă, fiind furati”24.
Din acest loc al târgului este făcută o danie Vinteștilor de către comi-
sul Ștefan Cerchez, conform celor din familia Codrianu, care susțin
stăpânirea Fruntișenilor, Dumbrăviții și a Balomireștilor de către
urmașii comisului, de spătăreasa „Dediuleasă”, așa cum atestă și

17 ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1 / 1848, f. 166.


18 Ibidem, f. 166.
19Ibidem, f. 159v., nr. 12/S.

20Ibidem, f. 163v.

21Ibidem, f. 164.

22ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 159, nr.2; vezi și f. 162.

23 Preotul Ioan Antonovici, Frații Gheorghie și Neculai Roșca-Codrianu fonda-

torii Liceului și Școalei Secundare-Profesionale de fete din Bârlad, Bârlad, Tipografia


George V. Munteanu, 1908, p. VIII-IX.
24 ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 159v., nr. 12.
313

mărturiile locuitorilor din Fruntișeni25. Din Balomirești, comisul


Ștefan Cerchez face o altă danie Vinteștilor o bucată de loc, răscum-
părată apoi de sărdarul Dediu Codrianu ca „vechiu răzăș” și
strănepot al lui Maftei Roșca, întărită apoi de Constantin Racoviță la
1 septembrie 175626. „Suitorii” lui Dediu Codrianu ar fi cumpărat Ba-
lomireștii de la Costandin Cozma în 7259 <1 septembrie 1750-31
august 1751>27.
Potrivit unor indicii oferite, în 1816, de stolnicul Ioan Codrianu,
egumenul schitului Grăjdeni a cerut bucata de loc numită valea
Dumbrăviții pentru pășunatul vitelor de la părintele stolnicului Ioan
Codrianu, „când acista să afla în Țarigrad cu domnul Mihai Racoviță”, iar
de aici și-a extins stăpânirea și asupra altor proprietăți. Stolnicul Ioan
Codreanu contesta în 1816 presupusa danie a comisului Ștefan
Cerchez către schitul Grăjdeni „pentru că în vremi când acela au
afierosât schitului moșii Grăjdenii și alti părți de pi aiure, o bucată dintr-
acesta ci-i între Dealu Mari și Balomirești com(i)s(ul) Cerchez nu o ave(a)
încă în a sa stăpânire, dobândindu-o miluiri mai în urmă de la domnii
vremii aceia”-Gheorghe Duca și Alexandru Iliaș. După revenirea din
Țarigrad, părintele stolnicului Ioan Codrianu a găsit la egumen
documentele din 7175, hrisovul de la Alexandru Iliaș și hotarnica din
20 iunie 169228. Egumenul susținea în 1816 dania celor două bucăți de
loc „încă din vreme(a) ci s-au făcut schitul de neamul boerilor Costăchești și
de com(i)s(ul) Ștefan Cerchez”, iar izvodul daniilor din 1690, ajuns la
mănăstirea Mera odată cu închinarea schitului Grăjdeni, a fost
pierdut29. Se pare că moșia Dumbrăvița a fost stăpânită necontenit de
schitul Grăjdeni de la actul 21 septembrie 1689 până la 1800, când
stolnicul Ioan Codrianu a „pus stăpânire pe ace(a) bucată de loc”30.
Hotarnica moșiei Grăjdeni din 12 mai 1659 a fost realizată la
porunca domnului Gheorghe Ștefan transmisă hotarnicilor prin

25Ibidem, f. 160v.
26Ibidem, f. 160.
27Ibidem, f. 161v.

28Ibidem, f. 159v., nr. 12.

29Ibidem, f. 160.

30Ibidem, f. 161.
314

vornicul Crâstea Roșca31. O altă hotarnică este executată la 20 iunie


1692 de către Dabija, vtori logofăt, și Vasili, vornicul de Bârlad, care
„au început a stâlpi moșia din sămni în sămni, purcegând întâi din obârșia
văii Dumbrăviții cei mari, undi au pus și o piatră din sus de drumul cel
mari, ce vini dela Grăjdeni și treci la Bârlad, care piatră este arătată în plan
la No. 4, și în coada Dumbrăviții s-au pus sămnu Crucii într-un copaciu”,
apoi au trecut peste drumul cel mare în jos până în vâlceaua Dum-
brăviții „cei mici”, au pus o piatră lângă drumul ce merge la Tresti-
ana, apoi la capătul pământurilor dinspre Movila Pascului, una „între
drumul cel mare, ce vini dela Grăjdeni și treci la Bârlad, și între
drumul ce vini din gura Trestienii și treci pisti drumul cel mari și o ia
în sus, pe din deal de odaia Cimbalei”, o a cincea piatră s-a pus pe
drumul din sus de odaia Cimbalei „în muche unuii vălcele, unde să
cotești, drumul lângă niști tufii, unde-i săpătura Ghergului”, a șasea
piatră „din dial de odaia Cimbalii”, a șaptea „din dial de odaia Pas-
cului” și al optulea hotar în „movila săpată”, deasupra Dealului-
Mare32.
Nicolae Mavrocordatporuncește biv vel vornicului Lupul
Costache, la 21 mai 1710, să cerceteze pricina lui Dumitrașcu Docan,
biv cămăraș, pentru pietrele de la moara sa de pe apa Jeravățului pe
care le vânduse fratele său Ștefan Docan, egumenului de Grăjdeni33.
Anaforaua divanului, din 2 mai 1776, întărită de domn face
referire la judecata dintre Schitul Grăjdeni și preotul Toader cu nea-
murile sale pentru o jumătate de moșie din Vinderei fiind atestată și
arderea lăcașului și documentelor „în vreme(a) tulburărilor ci
fusăsă”34.
Din porunca domnului Constantin Moruzi se judeca, la 15
noiembrie 1781, Ioasaf, egumenul Schitului Grăjdeni, cu Miron
Giuncă, vechilul biv vel spătarului Costin Catargiu „pentru o gârlă ce
este la țin(ut)u(l) Fălciului, înpotriva târgului Fălciului, care să numești

31 Costin Clit, Documente hușene, IV, p. 40-41, nr. 2.


32 Preotul Iacov Antonovici, Documente bârlădene, II, p. 149.
33BAR,Documente istorice, CLXVI / 33.

34Rezumatul documentului în ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f.

1-1v., nr. 3.
315

Buga”, lângă care avea altă gârlă și Scarlatachi Costachi, socrul


spătarului Costin Catargiu. Vechilul amintit prezintă un zapis din 7
mai 1713 prin care Vasile Țabără, Irimia Țabără și Ion Tutovanu cu
sora lor Maria și feciorii lor au vândut marelui vornic Lupu Costachi
„a lor dreaptă ocină și moșie 2 gârle, însă gârla lui Țabăr(ă) și gârla
Tutovanului ce sint la târgul Fălciului care curgu din Punga în Prut”.
Mai este prezentat și zapisul de danie din 1728-1729 a lui Aftanasie,
proegumenul Bursucilor, prin care a dăruit lui „Scarlatachi Costachi,
fiiul vornicului Lupul, o gârlă cu moară ce este la târgul Fălciiului”
pentru o datorie de 600 de lei. La moartea vornicului Lupu, proegu-
menul Aftanasie având zapis pentru datorie de la acesta, „i s-au dat
acea gârlă cu moara, și pentru giurământ(ul) ce-au făcut că nu va da gârla
acéia la măn(ă)st(i)re sau la neamurile lui după ce-ș(i) va înplini datorie, ce
iar la ficiorii vor(nicului) Lupului o va da”. După plata datoriei, ajun-
gând orb, proegumenul Aftanasie ar fi dat danie gârla și moara lui
Scărlătachi Costachi. Documentele Schitului Grăjdeni, potrivit
egumenului Iosaf, „s-au prăpădit în vreme(a) răzmireții după cum este
știut de toț(i)”. Divanul decide stăpânirea gârlei Buga de Schitul
Grăjdeni35.
Florin Marinescu identifică următorii egumeni: Athanasie
(1696), Athanasie (Tănase) între 1757 și 1765, Iosif, între 1772 și 1778,
Mitrofan (1791) și Theodosie (1798-1800)36.
Egumenul Ioasaf amintește la judecata din 15 noiembrie 1781
stăpânirea gârlei Buga de egumenii de la Grăjdeni: Aftanasie, timp de
40 de ani, Paisie, cinci ani, Ghenadie, trei ani, Grigorie, un an și Ioasaf
de 13 ani (de la 1768)37.
În actul de danie al domnului Constantin Racoviță din 1 august
1752 prin care dăruiește moșia Dealu-Mare vel armașului Dediu
Codrianu, măsurată de stolnicul Toader Jora, paharnicul Costantin
Coroiu și vornicul de poartă Ștefan Popăscu, sunt menționați „împre-
giurașii” și târgoveții din Bârlad, anume: Atanasie, egumenul de

35BAR,Documente istorice, CLXXXI / 159.


36Florin Marinescu, op. cit., p. 22.
37BAR,Documente istorice, CLXXXI / 159.
316

Grăjdeni, preotul Costantin din Fruntișeni, preotul Vârlan din


Podeni, preotul Lupul de la Sfântul Dimitrie din Bârlad și alții38.
Spătarul Ioan Codreanu, fiul cel mai mare al lui Dediu Codrea-
nu, cu domiciliul în satul Dealu-Mare, începe urmărirea drepturilor
de proprietate încălcate, mai ales, de Schitul Grăjdeni din timpul
războiului ruso-austro-turc dintre 1787-1792 („de la această vreme”).
Măsurătoarea locului începe din apa Bârladului cu funia de 20 de
stânjeni și stânjenul de 8 palme. „Și au pus margine locului pe din
gios, spre răsărit, drept peste o movilă ce este dinsus de târgul Bâr-
ladului, alăture cu locul Domnesc ce mai rămâne pe din gios; și de
acole drept la gura văei viilor ce merge la Dealu-mare, unde pogoară
drumu Fălciului”, apoi la deal până la puțul Cimbalei, pe râpa
Cimbalei, matca râpii Cimbalei la deal pe din jos „unde au fost casa
Lupului Codrianu cel bătrân, părintele dumisale vel armaș Dediul
Codrianu,- și tot alăture cu locul Domnesc la deal până unde se tâl-
nește cu locul mănăstirei Grăjdenilor, ce a fost iarăși loc Domnesc a
târgului”, și au pus o piatră de hotrar în zarea dealului „lângă drumu
ce merge prin capul locului mănăstirei Grăjdenilor ...” 39.
Pe la 1765, serdariul Codrianu se retrage din Iași la moșia sa
Dealu-Mare, unde printre lucrătorii caselor a avut și doi din satul
Schitului Grăjdeni „de la cari au aflat cum că la Egumenu schitului
Grăjdenii să află scrisori ci pomenesc de Fruntișăni. Și, după spunere
acelor oameni, au apucat sardariul Codrianu pe Aftanasii, Egumenu
ci să afla atunce, carile au fost cel mai di aproapi la răposarea
spătăresei”40.
Hotarnica moșiei Cetățuia (Trestiana) din 29 august 1776 face
referire la moșia Schitului Grăjdeni (spre răsărit pe apa Trestianei), de
unde „purcede moșia (Trestiana-n.a.) în sus, cătră mează-noapti, pe
margine râpii Dumbrăviții, de cătră apus, alăture cu o moviliță ce
vini pe moșia Cetățuia, arătată în plan supt No 3; și de acolo treci la
dial, tot alăture cu râpa Dumbrăviții, ce desparte moșia schitului

38 Preotul Ioan Antonovici, Frații Gheorghie și Neculai Roșca-Codrianu, p.


11-13, nr. VIII.
39Ibidem, p. XI.

40Ibidem, p. 17-18.
317

Grăjdenii (ce mai înainte au fost a unui comis Ștefan Cerchez), și între
drumurili ce vin pe diasupra iaste o piatră hotar vechiu, arătată în
plan supt No. 4; și de acolo purcede cătră apus pe drum, tot alăture
cu moșia schitului Grăjdenii, până în răspintinili drumurilor, în zarea
dialului, cari răspintini iasti arătată în plan supt No. 8, unde acolo ar
fi fost și o cruce, și acolo moșia Grăjdenilor stă”41.
Mărturia locuitorilor din satul Grăjdeni din 21 iunie 1778-Vasâli
sin Manoli, Iordache sin Lemnar, Vasile sin Dumitru, dijmuitori,
Lupul sin Lazăr, din Grăjdeni,Neculai Ilie din Dealu-Mare, Toader
Călmaz, Arhirie Râpan, Gheorghie Chiperiu, Costandin Dumnișor
(?), Costandin sin Manole, preotul Vasile Praja, preotul Ion din
Dealu-Mare, preotul Andoni sin popa Vârlan- încredințată de
egumenul Ioasaf de la Mănăstirea Grăjdeni evocă cartea de blestem a
mitropolitului Moldovei pentru deslușirea adevărului în privința
moșiei Trestiana a paharnicului Costantin Palade hotărâtă „anțărțu”,
când a „trecut piste moșia Dumbrăvița a mănăstirei, până în drumul
cel mare, și ar fi luat patru pietre hotară vechi: adică Dumbrăvița cea
mare și Dumbrăvița cea mică tufoasă, și Movila Pascului și până la
drumul cel mare, unde au fost Cruce”. Locuitorii mărturisesc
stăpânirea mănăstirii până la „drumul veleneții cel vechiu, ce este
părăsâtu, care este fați și o piatră hotar veche, și până la nuc, și până
la Movila Pascului42, și până la Cruce, după cum arată și hotarnica
mănăstirei”. Mănăstirea, conform mărturiei, a stăpânit „și despre
Fruntișeni”, „din Movilele Gemine, ce este hotar vechiu, până în
drumul Balomireștilor ce au fost un păr cu bouri gospod, și de acolo
purcede drumul în gios până la Iazu Comisoaei”43.
Constantin Dimitrie Moruz (30 septembrie 1777-29 mai 1782)
poruncește isprăvniciei ținutului Tutova, la 4 iulie 1778, cercetarea
jalbei egumenului de Grăjdeni în care arată „că o bucată de loc din

41Preotul Iacov Antonovici, Documente bârlădene, II, p. 142, nr. CXIII / 3;


rezumat în ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 1v., nr. 4
42O mărturie despre Movila Pascului, situată „din gios din drumul vechi

a Grăjdenilor”, datează din 10 septembrie 1813 (a se vedea Preotul Iacov


Antonovici, op. cit., p.136-137, nr. CIX).
43 Preotul Iacov Antonovici, op. cit., p. 56-57, nr. XLII; vezi și p. 150-151.
318

moșie Dumbrăvița a schitului s-ar fi înpresurând de cătră moșia Fruntișănii


a Catrinii, giupânesâi sărd(a)r(ului) Codrianu”, în care își argumentează
demersul printr-o mărturie semnată de preoți și alți oameni „cari știu
hotarăli schitului și stăpânire(a) vechi” și astfel să fie îndreptate hotarele
moșiei schitului dinspre Fruntișeni. „Așâjderesă să cercetezi și pentru un
ispisoc vechiu sârbăsc ce esti matca moșiiloru schitului, pentru cari
egumenul au jăluit că de la schit s-au luat de cătră sărd(a)r(ul) Codrianu
spre a să apăra în o pricină ci ave(a), cu îndatoriri al înnapoi schitului, și
acum giupâniasa Codrianului pricinuești că ar fi a ai; osăbit încă să arată că
egumenul au jăluit că giupâniiasa Codrianului făcându-și așăzare tocmai în
coastili moșii schitului unde era loc de toată hrana, atât ea cât și oaminii ei
calcă moșie schitului și schitului nu i-au rămas loc de hrană, poroncind
domniia sa și în aceasta isprăv(ni)ci(a) să zică giupânesâi Codrianul(u)i că
ari să să învoiască cu schit(ul) sau să nu mai calci cu vitili pe locul
schitului”44.
Constantin Dimitrie Moruz poruncește, la 4 iulie 1779, biv vel
paharnicului Iancu Greceanu, ispravnicul ținutului Tutova, și biv vel
medelnicerului Iordachi Gheuca să cerceteze pricina dintre Ioasaf,
egumenul schitului Grăjdenii, și paharnicul Constantin Palade,
pentru moșia Dumbrăvița învecinată cu moșia Trestiana, a
paharnicului care „cu hotărâtura ce-a făcut, în anul trecut” „cu mare
nedreptate s-ar fi luat o bucată de loc din driapta moșia schitului,
trecând peste patru 4 petre hotare”45.
Schitul Grăjdeni devine metoh al Mănăstirii Golia prin schim-
bul făcut de egumenii Arsenie de la Mera (1786-1801) și Mitrofan
(1781-1795)46. Documentele din 1811, 1813 (documentul nr. 244 de la
Mănăstirea Vatoped), 1846 (documentul nr. 7950 de la Vatoped) și

44ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 157v.-158, nr.5; vezi și f. 160.


45 Preotul Iacov Antonovici, op. cit., p. 57-58, nr. XLIII; Gheorghe Ghibă-
nescu, Familia „Greceanu” (din Moldova), în „Ioan Neculce”. Buletinul Muzeului
Municipal Iași, Fascicola 9, p. I, 19312, p. 195; ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni,
dosar 1, f. 1v., nr. 5 (sub data de 4 iulie 1778).
46„Arhivele Basarabiei”, IV, nr. 2, 1932, p. 294.
319

1863, dar și altele amintite mai jos, atestă Schitul Grăjdeni ca metoh al
Mănăstirii Golia din Iași47.
Porunca domnească din 12 iunie 1797 către isprăvnicie în
vederea cercetării împresurării moșiei Fruntișeni de către Schitul
Grăjdeni este urmată de mărturia celor desemnați din 11 octombrie
1797, apoi de porunca domnului Alexandru Ioan Callimachi din 14
aprilie 1798 către sulgerul Ioniță Negre și mărturia acestuia din 6
septembrie 179848 (este vorba despre un colț al moșiei Balomirești
împresurat de schit, dat în proprietatea lui Ioan Codrianu, așa cum
reiese și din înștiințarea de la 9 iunie 1800)49.
Domnul Constantin Alexandru Ipsilanti poruncește, la 22 iulie
1800, ispravnicilor ținutului Tutova, spătarului Constandin Sturza și
comisului Ioan Vârnav să pună în stăpânirea moșiei Dumbrăvița,
„împresurată de schit” pe șătrarul Ioan Codrianu, conform mărturii
boierilor rânduiți și a ispravnicilor din 1 iulie 180050. Isprăvnicia
ținutului Tutova însărcinează, la 19 iulie 1800, pe căpitanul
Costandin Portasie să cerceteze împresurarea moșiei Brădeștii a
Schitului Grăjdenii de către răzeșii Docani, așa cum s-a plâns
egumenul Teodosie51, care la rândul său îl trimite pe Gheorghe biv
porucic, la 22 iulie 1800, care adună „pe răzășii din Brădești și alți
o(a)meni care s-au hrănit pe moșie schit(u)lui Grăjdenii, anume Luca, Lupul
Ghiluș, Lupușorul, Vasâle Crețan răzăș, diacon Costantin răzăș, Nestor
Moșneguț și răzăși(i) din Docani asămene faț(ă) și m-au dus la pe(a)tră
după cum scrii hotarnica schit(u)lui și în margine(a) dumbrăvei la trei
stejări și pe co(a)stă în sus cam pe supt zare și pin dumbrava deasă în sus
pără în poiana Nucului și în drum(ul) Ciortolom(ului) am întrebat pe acei
bătrâni să-m(i) arăte adevăr(ul), pără unde au avut schit(ul) sătăpnire1, și
de multă soma de ani ei au arătat în frica lui Dumnezău că țânere(a) lor de
minte este ca de 40 ani și tot schit(ul) Grăjdenii au dijmuit, iar nu Docanii

47Florin Marinescu, op. cit., p. 21-22.


48ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 159, nr. 4-7.
49Ibidem, f. 161.

50Ibidem, f. 159, nr.8 și 9.

51ANI, Colecția Documente, 489 / 2.


320

ce anum(e) de un an s-au întinsu cu stăpânire, dără nicio dovadă sau


scrisori avându, ci numai întării”52.
Teodosie, egumenul Schitului Grăjdeni, se ruga la 24 aprilie
1801 domnului Constantin Ipsilanti pentru moșia Dumbrăvița ce se
hotăra cu moșiile vornicului Constantin Palade și a spătăresei Catrina
Sturza, ca odată cu hotărnicia ce urma a fi făcută de banul Gavril
Iamandi și stolnicul Vasile Boteanu a moșiei spătăresei, să se scrie
celor doi să cerceteze împresurarea moșiei schitului de către cele
două moșii53. Constantin Ipsilanti poruncește cercetarea împresurării
medelnicerului Gavril Eni, la 29 aprilie 180154.
Redăm însemnarea din 16 iunie 1801 de pe unEfrem Sirul, în
limba greacă, tipărit la Veneția în 1721, ce se găsea în biserica din
Miclăușeni: „Aciastă sfântă carte, ce-i zic Efrem Sirul, pentru măngăere
fraților părinți călugări ce sintu adunați la seboară de socote (?) și spre
folosul cel sufletesc o am găsit-o la mănăstire Grăjdenii, eu, smeritul monah
Theodosie, și am legat-o, ca tot cel ce va ceti pe dânsa să-mi zică: Dumnezeu
să-l erti; 801, Iun. 16”55. Călugărul Teodosie de la Grăjdeni primește, la
5 septembrie 1804, mulțumirile conducerii Mănăstirii Vatoped pentru
suma de 500 de groși pe care a trimis-o56. Egumenul Teodosie își dă
sfârșitul obștesc în casa stolnicului Ioan Codrianu, care i-ar fi luat
actele schitului și a intrat în stăpânirea moșiei Dumbrăvița57, cu care
se pare că era „oarișcarii rudenii”. Teodosie acceptă stolnicului Ioan
Codrianu „să-și facă casă” „pi drept locul schitului”58.
Prin învoiala încheiată cu răzeșii din neamul Ionașcu la 1800 și
1813, schitul Grăjdeni primește o a patra parte din jumătatea de

52 Ibidem.
53 Preotul Iacov Antonovici, op. cit., p. 98-99, nr. LXXIII.
54ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1 / 1848, f. 165v.

55Nicolae Iorga, O mănăstire puțin cunoscută, în „Revista istorică”, Anul IV,

aprilie-iulie 1918, nr. 4-7, p. 116; a se vedea menționarea articolului la Barbu


Theodorescu, Nicolae Iorga și biserica. Studiu bibliografic, în BOR, Anul LII, sep-
tembrie-octombrie 1934, nr. 9-10, p. 691, nr. 63.
56BAR, Documente istorice, MCCXXI / 2.

57ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1 / 1848, f. 165.

58Ibidem, f. 165v.
321

moșie a satului Vinderei dinspre răsărit, precum și 200 de stânjeni


gospod din cealaltă a patra parte din aceeași zonă, unde primii își
mai păstrează părți în stăpânire, dând naștere la diverse împresurări.
Din 1822, sunt stăpâniți cei 200 de stânjeni samavolnic de răzeșii din
neamurile Vănățăsc și Nicoresc. Prin cartea domnească din 6 iulie
1826 s-a hotărât ca „să i să înpliniască atât venitul răpit de cătră pro-
tivnici, precum ca să-i supui a lucra schitului zili de boeresc ca niști
lăcuitori străini șăzători pi acei stânjini ai schitului”. Răzeșii prezintă o
învoială din 22 decembrie 1832, întărită de divanul judecătoresc, din-
tre „pârâți” și „acei ci și di mai înnainte s-au învoit cu pomenitul schit”
care „dau răzășilor Vănățești 48 stânjân(i) ci i-au avut, adică o a patra
parte din a cincea parté, bez 28 stânj(eni) ci i-au cumpărat și ca să-i
stăpânească pe undi li sânt așăzările lor”. Schitul câștigă judecata, iar
răzeșii sunt obligați la despăgubiri cu venitul lor din timpul stăpâ-
nirii, la munca zilelor boierescului, plata dijmei obișnuite, însă fac
apel la Divanul Țării de Jos, când sunt „prețăluiți acii 200 stânjân(i) de
pricină câte 35 lei unul, precum și venitul unui stânjen câti 50 parali pi
an”, decizie acceptată de ambele părți implicate în proces.
Locuitorii din Vinderei, din cauza pricinilor ivite între ei „au
înpresurat acii 200 stânjini” (neamurile Vănățăsc și Nicoresc), pentru
care egumenul schitului Grăjdeni se plângea la 5 septembrie 1838
judecătoriei ținutului Tutova, care la 22 septembrie 1838 cercetează
conflictul dintre cele două părți. Pârâții sunt reprezentați de vechilii
Sandu Nicoară, Dimitrie Vănaga și Nastasă Stahi. Divanul încheie
jurnalul din 26 mai 1839, conform căruia „s-au lămurit că schitului pi
lângă o a patra parti din acest hotar i s-au mai statornicit a ave(a) proprieta
încă 200 stânjăni alăturia lipind-o tot la un loc cătră ace(a) a patra parte a
schitului precum mai pre larg să arată în învoiala urmată la anul 813
mart(ie) 10 întărită și de divan”, fiind hotărât „ca schitul să stăpânească în
veci arătații 200 stânjeni lipiță cătră ciialantă a patra parte”, potrivit
cuprinderii de la 1813, „dispăgubindu-să de la pârâț(i) și de venitul acelor
stânjăni pe vremi cât s-ar dovedi că s-au înpotrivit la stăpânire”. Partea
nemulțumită de această hotărâre putea să apeleze la Divanul
domnesc în condițiile achitării unei cauțiuni de „1400 lei pi suma de
7000 lei, cu cari s-au prețăluit arătațâi stânjăni ”. Jurnalul respectiv a fost
322

semnat de eguemnul schitului Grăjdeni, în timp ce răzeșii și-au


manifestat nemulțumirea la 15 iulie 1839, fără a mai face apel în
termenul legiuit de 30 de zile. Hotărârea Divanului pentru „fondos”
este împlinită, așa cum se vede și din raportul judecătoriei din 30 mai
1840. Pentru venitul luat de răzeși de la 1822 (50 de parale anual pe
stânjen), Divanul Apelativ dispune judecătoriei o nouă evaluare ce
fixează venitul anual câte 2 lei și 20 de parale stânjenul, care deși era
în avantajul schitului, totuși egumenul rămâne mulțumit cu prima
evaluare (50 de parale stânjenul) (a se vedea anaforaua din 12 iulie
1840)59.
La 1811, mănăstirea Golia deţinea două metoace la ţinutul Tu-
tovii: schiturile Grăjdeni şi Fătăciuni. În aprilie 1811, survine decesul
ieromonahului Partenie, probabil (?), egumenul celor două aşeză-
minte.Izvodul de zestre atestă existenţa a trei biserici înzestrate cu
cărţi de ritual, majoritatea în limba română, dar şi în limbile greacă şi
rusă. Egumenul deţine în chilia sa 13 cărţi în limba greacă: Miniat,
Teofilact, Lexicon, Armenopolion, Simion Tesalonicu, Efrem Sirul, Cano-
nicon în manuscris, Istoria simicta, Gramatica rusă, Pandecte60.
Jalba egumenului din 16 iunie 1811 ar fi dovedit stăpânirea
schitului asupra moșiei Dumbrăvița. În anul 1811, Ioan Codrianu s-a
întins cu stăpânirea asupra acestei bucăți de loc a schitului, an în care
survine și decesul egumenului Teodosie61.
Jalba egumenului din 14 iulie 1811, adresată divanului, face
referire la ieromonahul Teodosâi, „ci au fost înnainte(a) sa egumen la
schitul Grăjdenii”, înrudirea acestuia cu stolnicul Ioan Codrianu,
acordarea locului de casă și intrarea în stăpânirea moșiei Dumbrăvița
după moartea acestuia62.
În 1811, schitul Grăjdeni era considerat metohul mănăstirii Go-
lia, însă egumenul Grigorie prezintă un document din 21 septembrie
1690 (7198) care demonstrează apartenenţa la mănăstirea Mera.

59ANI, Anaforale, Condica nr.31, f. 139-140v.


60Constantin N. Tomescu, Diferite ştiri din arhiva Consiliului eparhial
Chişinău în „Arhivele Basarabiei”, An IV, nr. 2, aprilie-iunie 1932, p. 94.
61ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1 / 1848, f. 166.

62Ibidem, f. 165v.
323

Semnatarii documentului găsesc mănăstirea Grăjdeni „pustie”, nu o


pot repara şi o închină mănăstirii Mera „care este zidită pe apa
Milcovului”, danie întărită şi de patriarhul Iacov al Ţarigradului.
Mitropolitul Gavriil aprobă trecerea schitului Grăjdeni în proprie-
tatea mănăstirii Mera63. Preotul Gheorghii, vechilul mănăstirii Golia
raporta deţinerea de către mănăstire a „doao schituri … Fătăciuni şi
Craniţa ci-i zicu Lespizii, şi m-re Mera ari onu schitu Grăjdenii … şi le-au
stăpânit păn în zilele răposatului arhimandrit Arsănie, ci era egumenu la
m-re Mera şi exarhu m-rilor Vatopedu, de sântu trecuţi 20 ani, iar la m-re
Goliia egumen arhim. Mitrofanu şi prin învoiala ci au făcut amândoi, m-re
Mera au dat schitul Grăjdenii m-rii Golăia, şi m-re Golăia au dat în locu
schitul Craniţa m-rii Mera, pentru că schitul Craniţa esti în ţinutul
Tecuciului, aproape de m-re Mera, iar Grăjdenii sântu în ţinutul Tutovii cu
dipărtare di Mera şi cu apropieri di schitul Fătăciunii”. În 1812 se cere
înapoierea schitului Craniţa de vechilul mănăstirii Golia cu acceptul
biv vel vornicului Constandin Baloşu, ctitorul schitului64.
La 1 octombrie 1815, Metodie, egumenul mănăstirii Adam, scrie
„pentru o bucată loc ci să stăpâne(a) de Schitul Grăjdenii”65.
Pricina moșiei Dumbrăvița continuă și acum, astfel, la 1 februa-
rie 1816, postelnicul Alecu Calimah, rânduit prin poruncă domnească
cu cercetarea jalbei egumenului, conform căreia asupra acesteia „de la
o vreme au pus stăpâniria stol(ni)c(ul) Ioan Codrianu”. Alecu Calimah se
deplasează la fața locului și împreună cu inginerul hotarnic întoc-
mește planul moșiei Dumbrăvița în fața stolnicului Ioan Codrianu și
egumenului, ultimul arătând dănuirea moșiei de către ctitorii lăca-
șului împreună cu alte moșii, confiscarea actelor vechi de părintele
stolnicului și lipsa izvodului „cari pominești danie ctitoril(o)r schitului”.
Egumenul aduce doi martori bătrâni din Bârlad care prin carte de
blestem arată stăpânirea schitului asupra moșiei Dumbrăvița „pân(ă)
în Odaia Vinteștilor”, iar stolnicul Ioan Codrianu recunoaște stăpâ-
nirea schitului, însă cu „răpiri în vreme(a) când lipsă părințâi săi din

63 Constantin N. Tomescu, op. cit., p. 91.


64 Ibidem,în „Arhivele Basarabiei”, An IV, nr. 4, octombrie-decembrie 1932,
p. 294.
65 ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 159, nr.nr. 9.
324

părțile acele(a)”. Dreptatea stolnicului este confirmată de o mărturie


de cercetare din 9 iunie 1800, prin care a intrat în stăpânirea locului
amintit. Anterior anului 1800, schitul și familia Codrianu s-au judecat
pentru moșia Balomirești, în timp ce Dumbrăvița era stăpânită de
schit66.
Scarlat Alexandru Callimachi poruncea, la 9 iunie 1816, agăi
Costachi Conachi și banului Petrachi Negre să cerceteze împresura-
rea moiilor Fruntișeni și Dealu Mare ale stolnicului Ioan Codrianu67.
Cei doi vor da mărturia de cercetare, la 15 iulie 1816, în care arată ho-
tărârea moșiilor Dealul Mare, Fruntișeni și Balomirești de la ținutul
Tutovei, unde a sosit egumenul schitului Grăjdeni cu postelnicul
Alecu Calimah, hotarnicul lăcașului monahal și stolnicul Ioan
Codreanu68. Prin răvașul din 14 noiembrie 1816, postelnicul Alecu
Calimah, hotarnicul schitului, îi cerea stolnicului Ioan Codrianu să-l
„înștiințăzi dacă să ține de învoiala propusă ca pentru bucata loc ce schitul
ari în coastile casăi Codrianului de la movila săpată spre amaizăzi în gios”
să dea alt loc la Trestiana în vederea finalizării lucrării sau să-și facă
mărturie de cercetare69.
Între ianuarie 1818 și noiembrie 1820, egumenul schitului înain-
tează o serie de jalbe asupra stolnicului Ioan Codrianu, ambele părți
fiind chemate la judecata divanului în 182070.
Divanul de apelație al Țării de Jos adeverește, la 9 septembrie
1835, reclamația făcută de Codrianu despre împresurarea moșiei Ba-
lomirești de moșiile Cetățuia și a schitului Grăjdeni71, iar la 12
septembrie 1835 jalba egumenului schitului în care se plânge de
împresurarea moșiilor Odaia Vinteștilor și Balomirești de casa
răposatului spătar Ioan Codrianu72. S-a decis ca Balomireștii să revină
Codrianului, iar Dumbrăvița în stăpânirea schitului Grăjdeni cu

66Ibidem, f. 158, nr. 6.


67Ibidem, f. 159, nr. 11.
68Ibidem, f. 159-159v., nr. 12.

69Ibidem, f. 160v.-161, nr. 13.

70Ibidem, f. 158v., nr. 7

71Ibidem, f. 161, nr. 14.

72Ibidem, f. 1-1v., nr.158v., nr. 8.


325

despăgubirea venitului73. Procesul revine la judecătoria din Bârlad și


o nouă cercetare este deschisă la 18 februarie 184174, urmată de
hotărârea stăpânirii schitului asupra bucății de loc și despăgubirea de
către Codrianu a venitului, însă egumenul nemulțumit se adresează
Divanului de Apel. În aceste condiții, moșia Dealu Mare cu părțile
stăpânite de Neculai Codreanu este scoasă la vânzare, între care și
Dumbrăvița, și astfel trece în proprietatea spătarului Iorgu Radu „cu
pricinile ce sânt asupra acelui pământ”. Divanul de Apelație cheamă
în judecată schitul Grăjdeni și pe spătarul Iorgu Radu la 15 februarie
184575, urmată de judecata Domnescul Divan începând cu 17
octombrie 184576, încuviințată la 23 ianuarie 184677. Publicarea terme-
nului de împlinire a hrisoavelor domnești în pricina dintre Schitul
Grăjdeni și spătarul Iorgu Radu, pentru pământ este înaintat
redacției foilor sătești la 22 martie 184878, după hotarnica realizată la
17 martie 184879.
La termenul de judecată din 15 aprilie 1847, se prezintă egume-
nul Ștefan cu vechilul său, banul Feodor Burada, iar spătarul Iorgu
Radu cu vornicul Răducanu Rosăt80. Prin hrisovul domnului Mihail
Sturza din 26 noiembrie 1847 se hotărăște stăpânirea schitului
Grăjdeni asupra Dumbrăviții, după harta din 1816 cu despărțirea de
moșia Balomirești81.
Grigorie de la Vatoped, epitropul Mănăstirii Mira și egumenul
Mănăstirii Grăjdeni scria arhimandritului Dionisie de la Vatoped, la
20 martie 1841, despre netrimiterea câștigului din cauza cheltuielilor
mari suportate82, însă îi va trimite 7945 de groși din Focșani la 12 mai

73Ibidem, f. 161.
74Ibidem, f. 161v.
75Ibidem, f. 163v.

76Ibidem, f. 164v.

77Ibidem.

78ANI, Colecția Documente, 354 / 192.

79ANI, Colecția Documente, 153 / 34.

80ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1, f. 159, f. 165-165v.

81Ibidem, f. 167-167v.

82BAR, Documente istorice, MCCXXI/ 113.


326

184183. Din Grăjdeni, același Grigorie de la Vatoped, egumenul


mănăstirii, răspundea arhimandritului Dionisie, la 2 octombrie 1842,
în chestiunea pricinii avute cu Ventura, pentru hotărnicirea unor
moșii84. Întârzierea lucrărilor de hotărnicie a moșiei Grăjdeni este
anunțată arhimandritului Dionisie de la Vatoped, la 16 octombrie
1842, din Bârlad, de către Grigorie de Vatoped, egumenul Mănăstirii
Grăjdeni85.
Gheorghe Filipescu din Mireni scrie, la 20 noiembrie 1842, arhi-
mandritului Grigorie Vatopedu de la schitul Grăjdeni, arătându-i
primirea adresei judecătoriei și a scrisorii serdarului Giușcă „și
răspund sfinții tale că îndată ce voi găti lucrarea c(u)c(onului) Alecu
Sturza, care aceasta nu va ținé decât 4 sau 5 zile, drept la Grăjdeni mă voi
opri, pentru ca să nu rămâi neparolis(i)t la făgăduința ce ai dat preosfinții
sale părintelui vlădica Irinopoleos”86. O serie de documente din iulie
1844 îl atestă pe Grigorie, egumenul schitului Grăjdeni87.
Monahul Ștefan/ Stefanos Vatopedianul amintea în jalba din 11
septembrie 1859 ocârmuirea Schitului Grăjdeni de 15 ani, deci de la
1844, perioadă în care s-a confruntat cu „nepilduite prigoniri”88.
Potrivit contractului încheiat la 25 august 1843, Ștefan a fost
rânduit egumen al Schitului Grăjdeni de către „preosfinț(i)ea sa
Irmopoleos și a Vatopedului kirio kir Grigorii” pe o perioadă de
nouă ani, de la 23 aprilie 1844 până la 23 aprilie 1853, cu îndatorirea
supravegherii rânduielilor canonice ale bisericii „având preutu,
psaltu și slujbași trebuitori”, precum și a călugărilor „dând lor și
trebuitoriul pentru hrana lor” și „totodată... lumânări, untdelemnul
pentru sf(i)nt(ele) candili, prescuri și vinul pentru Sf(â)nt(a)
Liturghii”, să se „cetească în toate zilile toată slujba bisericească după
tipicul”, pomenirea ctitorilor. Se obliga să poarte de grijă și „pentru

83BAR, Documente istorice, MCCXXI/ 118.


84BAR, Documente istorice, MCCXXI/ 157.
85BAR, Documente istorice, MCCXXI/ 160.

86ANI, Colecția Documente, 584/ 92.

87ANI, Colecția Documente, 597/ 112-120, 125, 127-131 (conform inventa-

rului).
88ANV, FEH, dosar 20/ 1857-1859, f. 10-10v.
327

biserica satului Grăjdeni” prin oferirea de ajutor în vederea săvârșirii


sfintelor slujbe să achite anual câte o sută de galbeni sau valoarea lor
Mănăstirii Golia „la care este supus numitul schit”, adăugându-se
„cinci chili grâu și o chilă de lumânări”. Nulitatea contractului putea
fi declarată în condițiile nerespectării angajamentului, fiind urmată
de numirea unui nou egumen, fără ca Ștefan să poată pretinde
cheltuielile suportate. Se mai îndura să îngrijească și să muncească
viile, livezile, pădurile păzite de oamenii schitului, hotarele moșiei
Grăjdeni și a părților alipite ei, să continue judecățile predecesorului
la instanțele respective, să suporte cheltuielile judecătorești, ale
hotarnicilor. Acaretele, casele, crâșmele, morile și alte construcții
vechi sau ce se vor ridica urmau să rămână schitului, asumându-și și
obligația meremetisirii prin propriile cheltuieli, să le dea „în buna
stare fără să pretind niciun ban de la M(ănă)st(irea) Goliei sau de la
M(ănă)st(irea) Vatopedului ”. Contractul exclude prezența rudelor în
preajma noului egumen atât în slujba sa, cât și a schitului sau darea
moșiilor în posesia lor sau a străinilor mireni. Ștefan declara în
contractul său la punctul IX: „Încredințezu înainte(a) lui Dum(ne)zeu
și a oamenilor că sânt curat frate și contreitor a Sf(i)n(tei)
M(ona)st(iri) Vatopedului” unde a intrat „neavând nimică al mieu,
sau clironomiea părințiască, și tot ce am și voi ave(a) în viitorime
provine din prisosul venitului a proprietăților Monastirii, așadar
fiind, dacă mi să v-a întâmpla moarte(a) me(a) mai înainte de a mă
duce la M(ănă)st(irea) Vatopedul de unde atârnu, rudeniile mele nu
se pot amisteca, nici să supere pe M(ănă)st(irea) supt cuvânt de
clironomie până la un singur ban, ce numai Sf(ân)t(a) M(ănă)st(ire) a
Vatopedului este al mieu clironom, și după sf(i)nt(ele) regule biseri-
cești și după înaltul hrisovul domnesc și după încredințătoriul
Singhirion patriarhicesc”. Hotărârile Mănăstirii Vatoped trebuiau
respectate de noul egumen cu strictețe. Prin punctul XI făgăduia „să
nu supui pe Schitul Grăjdeni la ceea mai mică datoriea și dacă după
ecspirare(a) termenului va rămâne datoriea, puțină sau multă, s-o
plătesc din bani(i) miei fără ca Sf(â)n(ta) Monastiri să aibă nicio
supărare pentru aciasta”. Aceeași supunere o datora și față de Mă-
328

năstirea Golia. După încetarea contractului urma să plece fără


împotrivire la metania sa de la Vatoped pentru „pocăință” 89.
Din 1844, se păstrează socoteala de veniturile și cheltuielile fă-
cute de Ștefan, egumenul schitului Grăjdeni, anume încasări de
arendă, împrumuturi, vânzări de pădure, lefuri, cheltuielile pentru
iazuri, clădiri, nutreț, vizitele medicale și altele90. Pentru perioada
dintre 1844 și 1857 se păstrează în limba greacă socotelile moșiei
Grăjdeni: veniturile de la diferite persoane, cheltuielile pentru clădiri,
iazuri, piatră, cărămizi, pivniță, pricini de judecată, bilanțul
proprietăților câștigate prin judecăți, diverse hrisoave91.
Gheorghe Filipescu scria arhimandritului Ștefan, egumenul Mă-
năstirii Golia, din Bârlad, la 15 octombrie 1845, „pentru pricinile”de la
Grăjdeni, pe care nu le putea prelungi după 25 octombrie, și îi cerea
să treacă pe la Grigore Cuza „rânduitul hotarnic”. În răspunsul său,
egumenul Ștefan menționează boala lui Grigore Cuza despre care
știa de la D. Docan și cere „aprobație hărții să rămâe păr(ă) la primăvara
viitoare cându atunce și eu oi fi slobod giudecăț(i), precum și
dum(nea)v(oastră) arbetrul schitului sănătos”92.
Moșia satului Vinderei era arendată, la 23 aprilie 1847, de la
schitul Grăjdeni de către Gheorghe Nicolau Zugrafos93.
Moșia Schitului Grăjdeni cu părțile alăturate se aflau în
stăpânirea Mănăstirii Golia la 21 august 185194.
Din Grăjdeni, Stefanos scria, la 29 decembrie 1854, Mănăstirii
Vatoped despre înștiințarea primită cu referire la retragerea sa din
calitatea de egumen al schitului Grăjdeni din cauza datoriilor ce le-ar
fi avut lăcașul monahal, pe care o consideră rezultatul intrigilor,
cerând o anchetă specifică. Averea sa era investită în moșiile Grăjdeni

89ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 2-2v; 15-15v.


90ANI, Colecția Documente, 115 / 65.
91ANI, Colecția Documente, 115 / 131.

92ANI, Colecția Documente, 584 / 128.

93ANI, Colecția Documente, 115 / 64.

94 Theodor Codrescu, Uricariul, Iași, Tipografia Buciumului Român,

1875,VI, p.102; Sever Zotta, Mănăsatirea Golia. Schiță istorică, în „Ioan Neculce”.
Buletinul Muzeului Municipal Iași, Fascicola V, 1925, p. 23.
329

și Vinderei95. Încă din acest an, i s-au oprit veniturile schitului de


către Anania, situație în care se găsea și la 1860 când se plângea
domnitorului96.
Anania pornește un diferend în 1856 împotriva monahului
Ștefan, pe care îl dorea îndepărtat de la egumenia Schitului
Grăjdeni97.
Ștefan, arhimandritul Schitului Grăjdeni, adresa, la 18 ianuarie
1857, o jalbă caimacamului Teodor Balș (8/ 20 iulie 1856 – 17 februarie
1 martie 1857), făcută cunoscută lui Meletie Istrate, episcopul
Hușului (1851 – 31 iulie 1857) anterior datei de 7 martie 1857, „cu
tânguire asupra lucrărilor înaintite de acest depart(ament) în pretenția a o
somă bani ce i se reclamă de egumenul Mănăstirei Golia, precum și asupra
zisului egumen de Golia pentru obijduirea și înprotivirea ce i-ar face la
căutarea intereselor schitului, voind al și depărta”, însoțită și de recoman-
darea punerii la cale a neînțelegerilor între fețele duhovnicești de
către ierarhul amintit98. Astfel, Ștefan „se vede apucat” de arhiman-
dritul Anania, egumenul Mănăstirii Golia, prin isprăvnicia ținutului
Tutova și departamentul dinlăuntru, pentru suma de 2138 de galbeni
cuprinsă în înscrisul din 29 martie 1856 ce urma „a se înplini”, însă el
„nu ar fi cu dreptul a o plăti, ci din contra, a se scădea cu aceasta din sumele
ce și el are a lua de la Mănăstire(a) Golia, isvorâte niște asemene(a) din
cheltuelele urmate în proțesurile avute cu megieșii moșiei schitului și de la și
de la care are câștigate prin hotărâri judecătorești la 500 fălci pământ, și că
cusurul ce trece peste țitata suma de 2138 # să i să răspundă ca unuia ce așa
i-ar fi fostu vorba cu egumenul de Golia, când el au slobozit zisul înscris pe
numele m(ănăsti)rei”. După vânzarea moșiei Schitului Grăjdeni de
către arhimandritul Anania în posesia spătarului Teodor Burada pe o
perioadă de 6 ani, începând cu 23 aprilie 1855, pentru suma anuală
de 1100 de galbeni, monahului Ștefan „nu i s-au dat nici macar un ban
spre ținerea schitului cu lefele trebuitoare slujitorilor, ținerea lor, precum și
a sa, cerând întru aceasta a se despăgubi câte pe giumătate din prețul

95ANI, Colecția Documente, 115 / 146.


96ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 70v.
97Ibidem, f. 70.

98ANV, FEH, dosar 20 / 1857-1859, f. 2.


330

vânzărei în posesie a moșiei pe fiecare anu, și că de asemene(a) urmare să se


păzască și în viitorime ca unul ce el niște asemene(a) cheltuele le-au
întâmpinat cu împrumuturile ce au făcut de pe la unii și alții”. Ștefan
invoca împotriva îndepărtării sale din fruntea Schitului Grăjdeni
actul ctitoricesc de închinare a lăcașului monahal la Mănăstirea
Vatoped care prevedea dreptul „de a fi nestrămutat din postul său pe
viață”, însoțit de mărturia obștii boierilor și a negustorilor din târgul
Bârladului despre bunele sale purtări, îmbunătățirile realizate pe
moșia schitului și câștigarea de pământ. Prin anaforaua sa, episcopul
Meletie Istrate propune caimacamului Nicolae Vogoride dezbaterea
judecătorească în pricinile bănești și a arendării moșiei de către
arhimandritul Anania, „statornicirea pe viață a numitului de egumen
Schitului Grăjdeni”99.
Arhimandritul Anania, egumenul Mănăstirii Golia, în adresa
trimisă la 9 februarie 1857 Departamenului Cultului și Învățăturilor
Publice, amintea împlinirea mandatului lui Ștefan de la Grăjdeni încă
din aprilie 1855, când a fost „desfăcut de egumenie”, însă acesta „și
până astăzi se numește de la sine egumenul pomenitului schit”, iar
„Monastire(a) spre înlăturare(a) acestie urmare a pomenitului monah
să găsește nevoită a ruga pe onor(a)t(ul) departament să binevoiască
a publica prin foile oficiale că monahul Ștefan încă din luna lui
april(ie) 1855 s-au desfăcut de egumenia acestui schit”100.
Ștefan cere departamentului, la 22 martie 1857, cercetarea pri-
cinii de către episcopul de Huși „în a căria eparhie să află zisul
schit”101. De altfel, el se consideră în jalba adresată caimacamului Ni-
colae Conachi Vogoride, la 30 martie 1857, „șihanat de igumenul
Goliei și chear amenințat de a fi depus din funcțiile” sale sub pre-
textul datoriilor față de Mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos și
cere „proteguirea ce legile țărei îmi acordează” și respectarea condi-
țiilor impuse de către donatori, invocând blestemul bisericesc al
acestora din actul de danie de la 7198 „întărit prin un alt act din

99Ibidem, f. 6-7v.
100ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 1.
101Ibidem, f. 8.
331

acelașu an”, conform cărora „egumenii de Grăjdeni să nu să scoată


până la moartea lor, doară atunci când ii s-ar vide(a) că sânt oameni
stricători și răsipitori”.
Consiliul de Miniștri hotărăște menținerea egumenului Ștefan
la Grăjdeni, așa cum reiese și din adresa Ministerului Cultului cu nr.
5931 din 19 septembrie 1857102.
Rânduirea arhiereului Iacob Traianopoleos, exarhul mănăsti-
rilor din Moldova închinate Vatopedului, ca egumen al Mănăstirii
Golia în locul lui Anania, aduce și respectarea actului de rânduire a
lui Ștefan la Grăjdeni, bazat pe actul ctitoricesc și anaforaoa „răpo-
satului” episcop Meletie al Hușilor103 și întărit de înscrisul de recu-
noaștere, la 20 februarie 1859, (urma să primească în posesie moșia
schitului pe o perioadă de 6 ani începând cu 1861)104.
Moartea arhiereului Iacob și revenirea provizorie a arhimandri-
tului Anania ca egumen al Goliei, reaprind conflictul cu Ștefan, că-
ruia îi „face feliurite învăluiri, nevrând nu numai a respecta dispozi-
țiile făcute de Onorat(ul) Ministeriu, ce mai alesu a le usurpa, rându-
indu cu de la sine putere unu altu călugăr la zisul schitu” (conform
jalbei egumenului Ștefan din 24 august 1859 adresată Ministerului
Cultului)105.
Prefectura districtului Tutova invită, la 20 iulie 1859, pe arhi-
mandritul Anania, egumenul de Golia, de a prezenta „câștigurile ce
alcătuești posesia moșii Grăjdenii în termenile cuprinsă în con-
tract(ul) ce posedați de la monahul Ștefanu, egumen Schitului Grăj-
deni, așa precum numitul monah neavând niciun soiu de avere s-au
regulat ca din citatili câștiuri să să îndestuleză pe creditori(i) ce
reclamă îndestulare(a) cu bani de la el”106. Anania respinge cererea de
plată a prefecturii împotriva căreia evocă destituirea egumenului
Ștefan din 1855 pentru datoria de 2138 de galbeni, publicată în
„Buletinul oficial din 28 martie 1857” (cu voia lui Ștefan care ar fi dat

102Ibidem, f. 70.
103 Ibidem, f. 42-42v.
104Ibidem, f. 74.

105Ibidem, f. 42-42v.

106Ibidem, f. 44.
332

lui Anania un înscris special și sineturile de datorii), precum și scu-


tirea mănăstirilor de achitarea datoriilor personale ale egumenilor
prevăzută în Regulamentul organic. Menținerea monahului Ștefan ca
egumen la Grăjdeni s-ar fi datorat uneltirilor sale „în timpul regi-
mului trecut”. Datoria acestuia s-ar fi ridicat la 5138 de galbeni, iar
procesele Grăjdenilor le-a lăsat pe seama Goliei. În acest context,
arhimandritul Anania propune Ministerului Cultului și Instrucțiilor
Publice, la 7 august 1859, înlocuirea monahului Ștefan cu monahul
Ghelasie „instalat de iscălitul, după ordinile chiriarhiei și a publica
prin Buletinurile”107.
La 11 septembrie 1859, monahul Ștefan, nacealnicul Schitului
Grăjdeni, arăta ierarhului hușean diferendul cu egumenul Anania
„care abătându-să de la hotărârea și dispozițiile făcute de dipart(ament), în
temeiul anaforalei răpos(a)t(ului) episcopu Meletie din 12 martie 1857,
suptu No 174, au abuzatu cu usurparea înpotriva acestoru pravilnicești
dispoziții făcute și statornicite chear de ctitorii acestui sf(ânt) lăcașu,
rânduindu cu de la sine putere un călugăru în ocârmuirea acestui schitu,
supt cuvântu că acestu schitu ar atârna de M(ă)n(ăstirea) Goliei”108.
Ștefan se plângea în septembrie 1859 călugărilor de la Mănăsti-
rea Vatoped de neplăcerile provocate de arhimandritul Anania și
adresează chiriarhului rugămintea de prelungire a posesiei moșiei
schitului pe o perioadă de șase ani de zile ca să-și poată plăti dato-
riile109.
Ministerul Cultului și Instrucției Publice comunica, la 7 sep-
tembrie 1859, prin adresa cu nr. 7091, arhiereului Calinic Miclescu
Hariupoleos, locotenent de episcop al Eparhiei Hușului, restatorni-
cirea monahului Ștefan ca egumen al Schitului Grăjdeni, ținutul
Tutova, din a cărui rezoluție din 15 septembrie 1859 reieșea reașeza-
rea „făcută în spiritul și pe temeiul socotinței date de răposatul întru
pomenire Episcop al Hușului Meletie Istrate prin anaforaua din 12 martie
anul 1857 sub No 174” și încuviințarea dată protoiereului de Tutova în

107Ibidem, f. 43-43v; respectiv 58.


108ANV, FEH, dosar 20 / 1857-1859, f. 10-10v.
109ANI, Colecția Documente, 115 / 133-134.
333

privința instalării și recunoașterii „în însușirea de egumen arătatului


schit”, însărcinat totodată cu realizarea unei catagrafii a averii lăca-
șului amintit110.
La 11 septembrie 1859, monahul Ștefan, „nacealnicul Schitului
Grăjdeni”, se plângea ierarhului hușean de abuzul egumenului
Anania în numirea unui călugăr la „ocârmuirea acestui schitu, supt
cuvântu că acestu schitu ar atârna de M(ă)n(ăstirea) Goliei”, amintind
trecerea a „15 ani de când ocârmuescu acestu schitu, zbuciumându-mă în
nesfârșite giudecăți întovărășite de cele mai nepilduite prigoniri, mai alesu
de la rânduirea actualului egumenu, carele n-au contenitu în totu chipul a
mă prigoni și a mă ponegri cu cele mai întunecate coloare fără a ave(a)
mustrare de cugetu și a gândi la simțitoarele și însămnatele cheltueli ce am
întrebuințatu în giudecările acestui schitu, încâtu de la anul 1854 au trasu
totu venitul anual câte 1100 # fără a mă înpărtăși cu niciun banu macar în
chieltuele și ținerea schitului, chieltuind eu însumi numai din puținul
venitu cel putem aduna cu sudoarea ostenelilor mele, precum aciasta o
dovedescu cu acte vrednice de credință; acum însă văzind că zisul egumenu
cutează a călca cu sumeție dispozițiile făcute de ocârmuire, pe lângă
mijlocirile făcute de departament cătră Înalt Preasfinția Voastră, adaug și eu
cu adâncă smerenie întru totu pre plecatu a vă ruga ca considerându
testamentul ctitoriloru să binevoiți a însărcina pe protoereul ținutului să mă
instaleze ca statornicu egumenu al acestui schitu, iar pe acel rânduitu de
zisul egumen să poronciți al râdica de acolo; iar pe de altă parte să mijlociți
prin locul competentu ca venitul anual al acestui schitu să mi să încre-
dințeze mie, ca din acesta să potu desăvârși zidirea schitului, pentru care am
și adunatu îndestul material carele stă de față și despre care însuși comisia
ce aveți a rândui să va încredința de adivăru, iar pentru chieltuelile anilor
trecuți, adică de la 1854 de când s-au înposesuitu moșia schitului să să
îndatorească pe numitul egumenu al Mon(astirii) Goliei de a-mi întoarce
toate chieltuelile de la acelaș(i) anu și până acum, pe care le voi arăta cu
anume izvodu pe fiecare anu. Totu odată să porunciți a să face și o lămurită

110 ANV, FEH, dosar 20 / 1857-1859, f. 9; ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 /


1857, f. 70.
334

catagrafie de totu avutul mișcătoriu și nemișcătoriu al acestui schitu, spre a


ave(a) și însuși Înaltu Preasfinția Voastră știință”111.
Iconomul Constantin Vrabie, conform rezoluțiilor arhiereului
Calinic Miclescu Hariupoleos din 15 septembrie 1859 de pe actele din
7 și 11 septembrie, se deplasează la Schitul Grăjdeni în ziua de 18
septembrie 1859 pentru a-l reinstala pe monahul Ștefan ca egumen,
„făcând totodată cunoscut atât în persoană, precum și formal, fostului
nacealnic ce l-am găsit în timpul de față administrator acestui schit, rânduit
de sfinție sa egumenul Măn(ăstirii) Goliei, a să retrage din ocârmuirea
schitului și a să duci la urma sa, după datorii”112.
Egumenul schitului se tocmește cu Costachi Zvârlafus, la 27
iunie 1856, pentru „a fi ficior boeresc pe vremi di un an di zile cu tocmală
300 lei bani, scutit de bir din lăcuri și pont”113, iar, la 26 octombrie 1856,
clucerul Costachi Glichi114, vechilul moșiei, se înțelegea cu Dumitru
Ciobanu (Mocanu) „spre a fi cioban la oile boerești cu tocmală hotărâtă 50
oi scutite de (i)ernat și varat și 5 chei de un cojoc”115. În 28 iunie 1859,
Ioan Pușcă încheia tocmeala cu părintele Ștefan, egumenul Schitului
Grăjdeni, „ca să slujăscu vremi de un anu păzitor la vitele Svn., cu
hotărâtă tocmală 300 lei, adică trei suti lei bani pe anu, una baniță făină de
păpușoi pe săptămână și una litră udătură pi zi”, îndatorindu-se „a sluji
cu bună credință și ascultători la (...) precum a da samă și de toate uneltile
ci mi s-ar încredința în mâna me și vitele”116; urmat la 1 iulie 1856 de
Alecu sin Toma Zamfir „cu slujba în casă pricum voi fi poruncit, cu
hotărâtă liafă 200, adică dou(ă) suti di lei bani pi an, înbrăcăminte și o
părichi ghizăr (?)”, tocmeală înoită la 1 iulie 1857117.

111 ANV, FEH, dosar 20 / 1857-1859, f. 10-10v.


112 Ibidem, f. 12-12v.
113ANI, Colecția Documente, 585 / 259.

114 Iconomul Constantin Vrabie trimite din Bârlad la 25 aprilie 1857 o

scrisoare „pecetluită” egumenului Ștefan prin intermediul său; a se vedea ANI,


Colecția Documente, 585 / 270.
115ANI, Colecția Documente, 585 / 268.

116Costin Clit, Documente hușene, IV, p. 446, nr. 512.

117ANI, Colecția Documente, 585 / 269.


335

Preoții de la biserica schitului (Gheorghe Chitic, Ilie Ciobanu,


diaconul Ioan Lazor) și cei de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din
satul Grăjdeni (Constantin Manole și Constantin Dumitru) dau, la 1
august 1857, un înscris pentru Ștefan care „de la anul 1844 de când s-au
orânduit egumen la zisa monastire ... și până astăzi amu fostu ocârmuiți cu
blândeți și înțălepti măsuri, plătindu-ne și lefi la acii de la schitu din punga
cuvioșii sale regulat pe fiecare anu. Asămine ni s-au dat și locurile hotărâti
de așăzământ în deplinătati, ba încă și cu prisosinți, încât rămâind de istov
mulțămiți, prin aceasta mărturisimu”118.
Din iulie 1858, datează învoiala încheiată între monahul Ștefan,
egumenul Schitului Grăjdeni, și medelnicerul Dimitrie Zaraful, pen-
tru curmarea neînțelegerilor în privința posesiei moșiei Grăjdeni, cu
părțile din Brădești, Dumbrăvița și Vinderei de la ținutul Tutova119.
Pe la 1860, Ștefanos (Ștefan) își arăta nevinovăția sa într-o epis-
tolă adresată lui Theodosie, unde nega toate acuzațiile făcute, fiind
învinuit de falsificarea zdelcilor, amanetarea documentelor schitului.
A servit mănăstirea timp de 47 de ani și adresează mitropolitului ru-
gămintea numirii ca epistat la biserica schitului de pe moșia Grăjdeni,
unde va construi cu mari economii, precum și la Mănăstirea Golia
unde a reparat casele, șurile , grajdurile și altele în 4 luni de zile120.
La 12 martie 1860, egumenul Ștefan se plângea domnitorului
Alexandru Ioan Cuza, arătând oprirea veniturilor schitului de către
Anania împotriva actelor ctitoricești, lipsindu-l de posibilitatea
asigurării plăților și a hranei slujbașilor bisericii, a monahilor și chiar
a sa proprie121.
Ștefan cerea Ministerului Cultului la, 16 iunie 1860, „ca moșiei
Grăjdeni se-i fie respectatu dritul acestui schitu de a rămâne neatâr-
natu de M(ănăsti)rea Golia ca și veniturile acestei moșii să intre
directu în folosul schitului ca celu ce este proprietariulu neângrădit
în puterea actelor citate a donatorilor și regula urmată pentru toate
monastirile Vatopedului, ca după aseminea venituri să po(a)tă

118ANI, Colecția Documente, 153 / 68.


119ANI, Colecția Documente, 153 / 70.
120ANI, Colecția Documente, 115 / 132.

121ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 70-70v.


336

dispoza întru a împlini îndatoririle” impuse la 26 septembrie 1857


pentru repararea bisericii aflată în părăsire122.
Prin hrisovul domnului Mihail Sturza se pune capăt procesului
cu Iorgu Radu pentru moșia Dumbrăvița și locul de danie din moșia
târgului Bârlad în 1847, însă plinipotentul Mănăstirii Golia face
recurs, în 1862, la Curtea de Casație „în contra închierii Minist(erului
Justiției, fost peste Milcov din 27 mai 1860) (a se vedea adresa Curții din
3 octombrie 1863)”123.
Egumenul Ștefan solicita încredințarea veniturilor Schitului
Grăjdeni la 22 iulie 1861124.
Din 8 august 1861, datează zapisul de tocmeală între Ștefan,
egumenul Schitului Grăjdeni, și Gavrilă Danu, tocmit prisăcar pe un an
de zile „cu leafă de dou(ă) sute nou(ă)zeci și șasă lei pe un an, și să-m(i) dai și
câte una ocă făină și o litră udatură, și după rânduială și eu mă îndatorescu ca
să slujescu cu toată credința și băgare de samă fără a da cea de mai puțină
smânte(a)lă. Părintele să îndatorești a-mi da și una părechi ciubote”125.
Anania considera în jalba adresată Ministerului Cultelor din 2
septembrie 1861 că „monahul Ștefan supt niciun cuvânt nu mai poate
fi îngăduit de a administra Schitul Grăjdenii” și cerea adoptarea
măsurilor de îndepărtare a acestuia126.
Arhimandritul Anania (1861-1863)
Ministerul Cultelor și al Instrucțiunii Publice face cunoscut, la
23 ianuarie 1862, arhimandritului Melchisedec Ștefănescu, locote-
nentul de episcop al Eparhiei Hușului, recunoașterea arhimandri-
tului Anania, egumenul Mănăstirii Golia, ca egumen provizoriu al
Schitului Grăjdeni, „pe temeiul mijlocirii comunității Mirei Vatope-
dul de la Sf(ântul) Munte Aton”, „până la regularea definitivă a ches-
tiei privitoare pe(ntru) m(ănăstirile) pământești închinate”, cu
îndatorirea administrării lăcașului conform legilor țării de a „ține
Biserica în cea mai bună și canonică regulă eclesiastică”, a respecta

122Ibidem, f. 74-74v.
123ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 2 / 1850, f. 3-3v.
124ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 82.

125ANI, Colecția Documente, 585 / 318.

126ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 83-84v; respectiv 87.


337

rânduielile bisericii principatului și instrucțiile date de Mitropolia


Moldovei127.
La 2 iulie 1862, se constată printre aşezămintele monahale ne-
desfiinţate din Eparhia Huşilor, schiturile Grăjdeni şi Crângul de Sus,
primul atârna de mănăstirea Golia din Iaşi și avea ca egumen pe
arhimandritul Anania, care era, de fapt, egumenul mănăstirii Golia.
Nu se cunoşteau veniturile schitului la 2 iulie 1862128. Protoiereul
despărțirii a II-a a districtului Tutova raporta în 1862 situația schi-
turilor aflate sub jurisdicția sa, amintind nedesființarea Schitului
Grăjdeni, „fiindcă este încă dat Monastirii Golia din Iași. Egumen se
găsește la acest schit timp de un an și mai bine Sânția sa Ieroarhiman-
dritul Anania, ce este egumen și la Monastirea Golia unde se găsește
și cu lăcuința; venitul anual ce are moșia acestui schit îl cunoaște nu-
mai Sfinția Sa numitul Ieroarhimandrit ca unul singur prin vechilul
sfinției sale caută și lucrează moșia, iar venitul nu este cunoscut”129.
La 20 ianuarie 1863, Dimitrache / Dimitrie Hristodur, plenipo-
tentul arhimandritului Anania, egumenul Mănăstirii Golia și a
Schitului Grăjdeni încheia un contract cu Aron Finghel din orașul
Bârlad pentru executarea a 9 ferestre, „după modelu(l) nou” din
lemn de stejar, 40 de strane cu „tablele lor”, costul lor ridicându-se la
1000 de lei. În contract este amintit și arhitectul Arsănie Stoenov130.

Ieromonahul Inochentie Soroceanu (26 noiembrie 1863-februarie


1864)
Inventarul Schitului Grăjdeni este dat în primirea ieromona-
hului Inochentie, la 26 noiembrie 1863131, iar, la 27 noiembrie 1863,
iconomul Ioan Ghinea, protoiereul despărțirii a II-a a districtului
Tutova, raportează instalarea acestuia în calitatea de curator al lăca-

Costin Clit, Documente hușene, I, p. 307-308, nr. 355; despre Anania ca


127

egumen al mănăstirilor Golia și Grăjdeni în 1862 a se vedea și AEH, FEH, dosar


80 / 1862, f. 22.
128ANIC, MCIP – Moldova, dosar 375 /1860, f. 257.

129Costin Clit, op. cit., p. 315-316, nr. 367 și 368.

130ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 9-9v.

131Costin Clit, Documente hușene, IV, p. 474-476, nr. 554.


338

șului monahal și întocmirea unui inventar al lăcașului monahal132,


după telegrama trimisă din stația Bârlad în cea de la Huși, în aceeași
zi: „Prea Sfințitul Locotenent Mitropolit prin oficiul N. 2855 îmi
ordonă ca să instalez de curator provizor la Schitul Grăjdeni pe Sfin-
ția Sa ieromonahul Inochente. Vă rog se am deslegarea Prea Sfinției
Vo(a)stre”133.
Hramul „Sfântului Nicolae” al schitului Grăjdeni a fost celebrat
la 6 decembrie 1863 de către ieromonahul Inochentie, curatorul
provizoriu, „care până la gătiria și sfințâria lui, totdianua de foștii egu-
meni să săvârșiea acest sfânt praznic în biserica din comuna”, fapt adeverit
la 7 decembrie de preoții Constantin Manoli, Constantin Dumitru,
Gheorghe Chitic, I. Ciobanul și diaconul Teodor134.
La 20 decembrie 1863, ieromonahul Inochentie a trimis Minis-
terului „o adeverințe cu un simplu izvodu despre cheltueala hramului la
acel schit, din care nu se po(a)te înțelege ce vroiți, a se elibera mandat sau
numai arătați că s-au făcut hramul”. Neregula cheltuielilor hramului
este sesizată de Minister în februarie 1864, care retrimite la 5/ 17 fe-
bruarie 1864 actele pentru revizuire în conformitate cu regulamentul
financiar, „luând de fiecare vânzător adeverințe pentru obiectele cumpărate
sub iscălitura și adeverite de autoritățile locale”135.
Moartea ieromonahului Inochentie Soroceanu, superiorul Schi-
tului Grăjdeni, este amintită Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Pu-
blice în adresa prefecturii județului Tutova din 16 februarie 1864,
semnată de prefectul T. Lambrino: „precum se cuno(a)ște din adresa
Pref(ecturii) de Neamțu sub N. 1091. Apoi pachetul sub N. 3448 cuvenit
răposatului și primit prin ecspediție cu respectu vi se înapoiește pe lângă
ace(a)sta”136. Secția clerului este informată despre decesul ieromona-
hului amintit la 2/ 14 martie 1864137.

Ibidem, p. 477, nr. 555.


132

AEH, FEH, dosar 46 / 1862-1863, f. 79, pachet 27.


133

134ANIC, MCIP, dosar 1214 / 1864, f. 5.

135Ibidem, f. 2-2v.; f. 4 (adresa din 5 / 17 februarie 1864 semnată de

Alexandru Zane).
136Ibidem, f. 3.

137Ibidem,f. 7.
339

Preotul Gheorghe Chitic, îngrijitor, atestat la 24 martie 1864, 10


noiembrie 1864138, 1868139, 15 martie 1873140, 12 noiembrie 1876141.
Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice solicită, la 23 martie 1864,
Mitropoliei Moldovei și Sucevei recomandarea unui preot ca
îngrijitor al bisericii fostului Schit Grăjdeni de la districtul Tutovei142,
pentru ca la 24 martie preotul recomandat în persoana lui Gheorghe
Chitic să fie numit îngrijitor al lăcașului amintit cu decretul nr.
17064143. La rândul său, Melchisedec Ștefănescu, Locotenent de
Episcop al Eparhiei Hușului aduce, la 22 aprilie 1864, la cunoștința
Locotenentului de Mitropolit numirea preotului Gheorghe Chitic ca
îngrijitor al secularizatului schitului Grăjdeni144.

Reînființarea Mănăstirii Grăjdeni


Mănăstirea a fost redeschisă de către episcopul Iacov Antono-
vici în 1930145.
Prin adresa nr. 162, din 22 martie 1930, Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române își dă binecuvântarea pentru reînființarea Mănăs-
tirii Grăjdeni, județul Tutova146. În darea de seamă prezentată, la 29
mai 1932, în fața Adunării generale ordinare a Eparhiei Hușilor,
preotul Vasile Ursăcescu, referentul eparhial, prezintă mănăstirile de
călugări, printre care și cea de la Grăjdeni, județul Tutova, care
„acum se formează”147.
Ieromonahul Agatanghel Georgescu, stareț (12 februarie 1930-1935).

138ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 6-6v.


139AEH, FEH, dosar 61 / 1864, f. 21, pachet 42.
140ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 52 și 61.

141ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 62-62v.

142Costin Clit, op. cit., p. 480, nr. 560.

143Ibidem, p. 480-481, nr. 561.

144Ibidem, p. 481, nr. 562.

145Protosinghel Theofil S. Niculescu, Sfintele monastiri și schituri din

România, Drobeta Turnu Severin, Editura Mănăstirea Vodița, 2002, p. 165.


146Din actele reînființării Mănăstirii Grăjdeni din județul Tutova, în „Buletinul

Episcopiei Hușilor”, Anul VII, nr. 5, din 1 mai 1930, p. 65; republicat și de
Gheorghe Gherghe, Ioan Onel, Grăjdenii sat și mănăstire, p. 42.
147„Buletinul Episcopiei Hușilor”, Anul VIII, iulie 1932, nr. 7-8, p. 51.
340

Odată cu încredințarea stăreției de către Episcopia Hușului,


ieromonahul Agatanghel Georgescu, care a găsit mănăstirea fără
nicio locuință, neîngrijită cu livada părăsită în mijlocul pădurii
statului, și-a luat angajamentul „ca acest loc istoric Gloria Domni-
torului Petru Rareș să-l îngrijim și să-l îmbunătățim”. Terenul necesar
a fost dat de Ministerul Domeniilor prin inginerul șef al Ocolului
silvic Grivița, pe care sunt ridicate în primul an de activitate 12 chilii,
acoperite cu tablă, sunt sădite opt prăjini de viță de vie „americană”,
plantați 200 de pomi „sălbatici pentru altoit”, săpat un iaz de pește
pentru hrana fraților viețuitori, sunt procurate veșmintele bisericești
și cărțile cu ritual, toate acestea cu cheltuiala starețului. Se plânge, la
16 septembrie 1931, prefectului G. Tutoveanu de neincluderea
mănăstirii „în rânduiala monumentelor istorice”148.
Prefectul județului Tutova, G. Tutoveanu, intervine în anul 1932
la Ministerul Instrucțiunii Publice și al Cultelor, în urma raportului
starețului Agatanghel Georgescu, pentru aprobarea trecerii mănăs-
tirii Grăjdeni ca „proprietate a statului”, înscrierea între monumen-
tele religioase și inițierea demersurilor necesare la Ministerul
Agriculturii și Domeniilor pentru împroprietărirea lăcașului monahal
cu 20 de hectare de teren în jurul său, pentru asigurarea întreținerii
slujitorilor149. Același prefect intervine în același sens și pe lângă
Ministerul Instrucțiunii Publice, la 23 februarie 1932150.
Agatanghel Georgescu intervine, la 23 martie 1932, pe lângă
prefectura județului Tutova pentru a se „urmări actele Mănăstirei
Grăjdeni care le-am găsit publicate în ziarul „Dimineața” pe ziua de 29
februarie a.c. și care se găsesc în prezent la arhivele Statului din Iași,
ridicate acum din orașul Bârlad de către domnul Gheorghe Ungureanu”(48
de dosare, 13 spițe genealogice vechi, 12 documente în limba greacă
și un firman turcesc), spre readucerea lor la mănăstire151.

148INMI, FCMI, dosar 1844, f. 6; respectiv 13.


149Ibidem, f. 5.
150Ibidem, f. 12-12v.

151Ibidem, f. 3.
341

Unii susțin reînvierea vieții de obște „prin 1932” de către iero-


monahul Agatanghel Georgescu, doi călugări și doi frați152.
Eusebie Chirilă, stareț (1 ianuarie 1936-1937).
Modest Vintilescu, stareț (12 iunie 1937-1940).
Monahul Ion-Iacob Bughiurlan (1949-1950)
Prin memoriul din 26 septembrie 1950, adresat Comitetului
pentru Așezămintele Culturale de pe lângă Consiliul de Miniștri,
cerea acordarea oficială a calității de îngrijitor al Mănăstirii Grăjdeni
în vederea facilității deplasărilor pentru procurarea materielelor și a
articolelor necesare îmbunătățirii și înfrumusețării lăcașului153.
Delegat ca stareț cu încuviințarea episcopului Teofil Herineanu
al Romanului (1949-1957), monahul Ion-Iacob Bughiurlan „după un
an de zile de intensă muncă sub supravegherea” inginerului Pohrib
din partea Monumentelor Istorice, a realizat „serioase îmbunătățiri
făcute vechiului lăcaș”, urmând adăugarea unora noi: aplicarea
dușumelei, fixarea ușilor și a ferestrelor sau spălarea catapetesmei154.
În adresa Serviciului „Muzee și Monumente” din 8 noiembrie
1950 i se face cunoscută „obligația și datoria de a veghea ca orice
lucrări de restaurare, consolidare și întreținere să se execute numai cu
aprobarea Serviciului Nostru și conform Legei de Restaurare și con-
servare a Monumentelor Istorice” și i se cere comunicarea lucrărilor
executate în cursul anului 1950155.

Timotea Boeru (1952-?)


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăște în 1952
transformarea schitului de călugări în unul de maici, în fruntea că-
rora este numită maica Tomotea Boeru, fosta econoamă a Mănăstirii
Adam156.

152 Pr. Th. Lificiu, Mănăstirea Grăjdeni, o ctitorie a voievodului Petru Rareș
(secolul al XVI-lea), în MMS, iulie-august 1987, p. 112.
153 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 1.

154Ibidem, f.2.

155Ibidem, f. 3.

156Gheorghe Arion, Mănăstirea Grăjdeni, p. 27.


342

Olimpiada Jalbă (-1959)


Florin Boboșca, inspector principal la Departamentul Cultelor,
află cu prilejul deplasării în Eparhia Romanului de planul tunderii în
monahism de către exarhul mănăstirilor a 11 viețuitoare în ziua de 26
ianuarie 1958 la Mănăstirea Grăjdeni, raionul Bârlad, regiunea Bacău, la
dispoziția episcopului Teofil Herineanu, mutat în altă eparhie. Ins-
pectorul principal împreună cu vicarul Birdaș se deplasează la Mănăs-
tirea Grăjdeni, la 5 ianuarie 1958, fără a putea împiedica evenimentul,
însă propune: evitarea tunderii în monahism a unui număr mare de
viețuitori și popularizarea manifestărilor religioase de acest fel,
impunerea de restricții a tunderii în monahism la mănăstirile lipsite de
cooperative sau ateliere, discuții cu ierarhii locurilor și evitarea călu-
găririi celor „care se sustrag din societate, pentru a-și crea alte condiții
de viață în aceste organizări religioase”157. În 1958, la Schitul Grăjdeni
trăiau 42 de monahi și doi clerici158.
Mănăstirea va fi desființată în conformitate cu decretul cu nr.
410 din 28 octombrie 1959, emis de Prezidiul Marii Adunări Națio-
nale, prin retragerea autorizației de funcționare159 și alungarea celor
100 de viețuitoare, în 1960.
Prin scrisoarea înregistrată la DMIA cu nr. 11251 din 18
octombrie 1971 „mai multe maici din fosta Mănăstire Grăjdeni din
județul Vaslui dezafectată cultului prin decret ministerial, intervin
pentru deschiderea fostului lăcaș”, scrisoare ce va fi redirecționată
către Departamentul cultelor, direcția Secretariat160.
După sosirea protosinghelului Ciprian Timofte, din 1990, s-a
înjghebat o obște de monahii care, în 1997, număra 25 de viețuitoa-
re161. Stareța Mănăstirii Grăjdeni este monahia Irina Moaleș.

157 Costin Clit, Documente privitoare la viața monahală din România (1957-
1958), în „Lohanul”. Magazin cultural-științific, Huși, octombrie 2013, nr. 27, p.
85, nr. 5.
158Ibidem, p. 90, nr. 20.

159 Gheorghe Arion, op. cit., p. 29-30.

160 INMI, FCMI, dosar 5169, f. 1.

161 https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-grajdeni-

96948.html
343

Reparațiile Mănăstirii Grăjdeni


În cursul anului 1711, Bârladul și localitățile din jur au fost
incendiate și devastate de oștile turco-tătare. Nicolae Mavrocordat
amintea în documentul din 18 ianuarie 1712 pierderea cărților de cult
de la biserica domnească din Bârlad, „astă-vară pă răscoale, când au
prădat Tătarâi țeara de gios, la zilele lui Dumitrașco Cantimir Vodă:
că s-au hainit și au ars de tot și târgul Bârladului și sfintele bisearici și
totul”. Cartea de judecată din 18 mai confirmă incendierea târgului
Bârlad și a Țării de Jos162. Pornind de la aceste realități unii autori au
siguranța pârjolirii satului Grăjdeni și a bisericuței „de bârne, făcută
de Petru Rareș pe locul unde a visat că va fi ales ca domn al Mol-
dovei”, fără o dovadă documentară. Astfel, după evenimentele din
1711 s-ar fi construit o nouă bisericuță, care ar fi durat până în 1870,
„când s-a dărâmat din cauza vechimii”163.
Biserica Schitului Grăjdeni cade pradă unui incendiu înainte de
1773164, iar la 1834 situația sa era precară165. La 6 noiembrie 1845,
Divanul Domnesc cerea egumenului „izvodul pominit prin înscrisul
răp(o)s(atului) Cerchez din 7198 săp(tem)vr(ie) 21 prin cari anumi să arată
avere(a) schitului”, care în răspunsul său arată: „cerșutul izvod lipsăști
de la schit de optzăci ani, adică de când au ars schitul și documenturile lui”,
„rămâind schitului numai actul di închinari, cari totdiana s-au păstrat și să
păstriază la M(ănăsti)re(a) Vatopedului din Muntile Athonu” (conform
anaforalei din 1 mai 1776 întărită de domn), deci de pe la 1765166.
Postelnicul Ioan Jora este însărcinat, la 26 august 1825, de
comitetul moșiilor pentru Mănăstirea Florești, schiturile Bursuci și
Grăjdeni, cu a căror îngrijire și meremetisire era însărcinat, cu recu-
perarea sumei de 1800 de lei destinați cheltuielilor lăcașelor amintite
de la paharnicul Nicolae Sion, orândatariul Floreștilor167.

162Preotul Ioan Antonovici, Documente bârlădene, I, p. 1-3, nr. 1.


163Pr. Th. Lificiu, op. cit., p. 111.
164Florin Marinescu, op. cit., p. 21.

165Ibidem, p. 21.

166ANI, Fond Mănăstirea Grăjdeni, dosar 1 / 1848, f. 164v.

167Costin Clit, Documente hușene, II, p. 306, nr. 259.


344

Veniamin Costache, mitropolitul Moldovei, într-o scrisoare din


16 octombrie 1826, arată că a „văzut céle însemnate pentru schiturile
Grăjdenii și Bursucii, pentru care arătându-să Măriei Sale de cătră
însuș, încât pentru meremeturi nu s-au adaos, iară pentru rămășițu-
rile de luaturi ce au pe anii trecuți li s-au dat cartea comitetului ca să
le priim(e)ască de la cumpărători. Pentru analog ce au a lua să va
pune la cale de la sf(â)ntul Dimitrie, căci din suma sf(ân)tului Gheor-
ghie nu s-au înpărtășit, pentru că Grăjdenii fiind supt monastirea
Golia și Bursucii supt Florești, nu s-au știut, atuncea nefiind arătate
aceste schituri în catalog, și așa s-au dat toată suma acestor doo
monastiri numai, care să va fi și cheltuit”168.
Biserica schitului este supusă reparațiilor aferente în cursul
anului 1828169.
A doua biserică ar fi dăinuit până la ruinarea lăcașului din cau-
za vechimii din 1830 sau 1840, când cea mai mare parte a viețuitorilor
s-au risipit, conform memoriului din 1932, însă călugării greci,
proprietarii moșiei Grăjdeni, „văzând posițiunea cea frumoasă a
foastelor vechi biserici de lemn ruinate, unde erau vii sădite, pomi
roditori de tot felul – meri , peri, nuci, pruni, perji, cireși, vișini și
alții, au început zidirea actualei biserici a III-a cam pe la 1854”, cu
lucrările întrerupte de secularizare.170 Printre ctitori sunt amintiți
patriarhul Iacob, arhiereul Grigore și „alți călugări greci”171.
Iconomul Constantin Vrabie, protoiereul ținutului Tutova, ra-
portează episcopului Meletie Istrate, la 17 februarie 1852, învechirea
„cu totul” a bisericii Sfântul Ierarh Nicolae de la Schitul Grăjdeni,
aflată „în părăduire, unde numai este chip de a să săvârși într-însa
dumnezeeștile slujbe”, amintind și intervențiile sale de pe lângă egu-
menul lăcașului monahal în vederea zidirii din nou, care s-a eschivat
prin motivul atârnării de Mănăstirea Golia, a cărei egumen ar fi

168Idem, op. cit., IV, p. 274, nr. 293a.


169Florin Marinescu, op. cit., p. 21.
170 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 10v.

171Ibidem, f. 9; respectiv f. 7v.


345

trebuit să „pui la cali facerea bisericii, ca unul ce trage câștiu de la


proprietatea acestui schit pără la 900 # pe an”172.
Egumenul Ștefan era îndatorit prin adresa Ministerului
Cultului cu nr. 5931 din 1857 „a pune grabnic în lucrare restaurarea
bisericei schitului și facerea încăperilor trebuitoare a cărora poziție au
ajunsu în cea de istov părăduire”173.
Odată cu reinstalarea monahului Ștefan ca egumen al Schitului
Grăjdeni la 18 septembrie 1859, iconomul Constantin Vrabie, proto-
iereul unei părți a districtului Tutova raportează arhiereului Calinic
Miclescu Hariupoleos „că bisărica acest(ui) schit să găsăște în ce(a) mai
proastă stari, unde n(eapă)rat ceri trebuința a să faci altă bisărică din nou”,
realitate făcută cunoscută și episcopului Meletie Istrate în 1852, 1853,
1855 și 1856, care a ordonat închiderea bisericii în 1853 și 1855 „pără
să va faci alta din nou și apoi iarăș au învoit deșchidirea”. Prin rezoluția
sa, Calinic Miclescu Hariupoleos decide mijlocirea „la departamentul
cultelor spre a regula cele de cuviință pentru facirea unei alte bisărici, fiind
că pe aceasta ce este acum mai fiind întârziere episcopiea conformu ca-
noanelor bisăricești va fi silită a o închide”174.
Sfântul Lăcaș se afla în părăsire, la 1860, iar egumenul Ștefan
începuse „materialurile trebuitoare pentru zidirile citate” (conform
jalbei adresate domnitorului la 12 martie 1860)175.
Lucrările de construcție ale noului edificiu bisericesc au început
în 1862, când la 20 aprilie a fost încheiat contractul dintre Mănăstirea
Golia și Arsenie Stoianovici, documentul cu nr. 6195 de la Vatoped
atestând chiar și numele meșterilor. Tot din 1862 datează înțelegerea
dintre I. Varlam și arhimandritul Anania pentru confecționarea
catapetesmei (documentul 6073 de la Vatoped)176. I. Varlam să fie
Ioan Zugravul din Iași (a se vedea mai jos)?
În chestionarul din 24 noiembrie 1873, învățătorul P. Antonescu
arăta săvârșirea serviciului divin de ieromonahii și preoții de mir

172Costin Clit, op. cit., III, p. 468, nr. 469.


173ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 70v.
174ANV, FEH, dosar 20 / 1857-1859, f. 12-12v.

175ANI, MCIP-Moldova, dosar 175 / 1857, f. 60v.

176Florin Marinescu, op. cit., p. 22, nota 18.


346

„până la 1861”, precum și ruinarea vechiului lăcaș, „devenitu întru o


stare pro(a)stă și porniră pe comptul loru a face unu altulu în loculu
acestuea”. Secularizarea moșiilor mănăstirești și transformarea mo-
șiei Grăjdeni în proprietatea statului au găsit lăcașul edificat până la
jumătate177.
Arhiereul Anania începe zidirea unei noi biserici spațioase cu
cărămida produsă pe loc, cu temelia și stâlpii de la fereste și uși din
piatră cioplită transportată cu carele de clacă de la Târgu Ocna. Se
pare că zidarii au fost albanezi178.
Din 4 ianuarie 1863, datează înțelegerea dintre Vasile Gheor-
ghiu din Bârlad și Arsenie Stoianovici, arhitectul bisericii, „pentru
tencuiala pe dinăuntru și pe din afară a bisericii și a clopotniței în
schimbul sumei de 70 de galbeni”, lucrare ce urma să fie demarată la
10 aprilie 1863 (documentul nr. 10289 de la Vatoped)179.
Melchisedec Ștefănescu locțiitorul de episcop al eparhiei Hușu-
lui informa Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, la 14
octombrie 1864, pe baza raportului protoiereului județului Tutova,
despre situația bisericii desființatului schit Grăjdeni: construită din
nou pe temelie de piatră, ziduri din cărămidă, tencuite și văruite în
interior și exterior, pardoseala din dulapi de brad, acoperișul făcut
din tablă de tinichea. Mai erau necesare stranele, care „stau gata la un
jidov stoleru din Berladu, nevrând a le da, până nu se va răspunde costul
lor”, fixarea ușilor și a cercevelelor la ferestre, lipsa fierăriilor nece-
sare și a sticlei, existența catapetesmei la Iași, neachitată „pentru
lucrul ei din lemnu, cât și pentru zugrăvit”. Totodată mai erau nece-
sare: un clopot, cărțile de slujbă, veșmintele slujitorilor și îngrădirea
locului bisericii. Sunt identificate 13 chilii, din care opt în stare
proastă, însă puteau servi ca locuințe în condițiile executării unor
reparații, iar cinci „sunt aproape a se ruina cu desevârșire”. Melchi-
sedec Ștefănescu cere finalizarea bisericii. Redăm rezoluția lui D.
Ghidionescu, șeful diviziei din cadrul ministerului: „Această biserică

177BAR, Manuscrise românești, nr. 280, f. 8-8v.


178INMI, FCMI, dosar 1844, f. 7v.
179Florin Marinescu, op. cit., p. 22, nota 18.
347

este din acele foste închinate, și prin urmare nicio lucrare sau contract
nu există”180. Ministerul cere, la 28 octombrie 1864, prefectului dis-
trictului Tutova contractele păstrate în „biblioteca” (arhiva)
prefecturii181.
Lipsa contractelor determină efectuarea de cercetări la dispo-
ziția arhimandritului Melchisedec Ștefănescu și culegerea informa-
țiilor de către preotul Gheorghe Chitic, îngrijitorul schitului. Înțele-
gerea pentru confecționarea catapetesmei a fost parafată de arhiman-
dritul Anania și Ioan Zugravul Ioan din Iași (preotul Gheorghe Chitic
nu cunoștea detaliile contractului, prețul, suma achitată), iar stranele
și ferestrele au fost executate la Bârlad de stolerul Aron Finghel
(Aaron Fingher) în urma contractului încheiat cu Dimitrie/ Dimitra-
che Hristoduru, „plenipotentele arhimandritului Anania”, fiind
tocmite cu prețul de 33 de galbeni, din care au fost achitați zece gal-
beni. La acestea se adaugă înțelegerea pentru două broaște la uși și
balamalele cu fierăriile lor lor tocmite cu prețul de 100 de lei182.
Conform altor surse, Aaron Fingher a fost însărcinat cu construirea
ferestrelor și stranei din biserică cu prețul de 1000 de lei, la 20
ianuarie 1863, de reprezentanții Mănăstirii Bărboi și a Schitului
Grăjdeni (Dimitrie Hristodor). Fierarul Herșcu execută lucrările de
fierărie la 27 aprilie 1863, însă până la 20 iunie 1863 meșterii bulgari
nu s-au apucat de lucru. O nouă înțelegere legată de tencuielile
interioare și exterioare ale bisericii și clopotniței a fost încheiată, la 14
iulie 1863, între Arsenie Stoianovici cu Șmil, fiul lui Leiba, și Ilie So-
lomon, doi evrei din Focșani, care au demarat lucrările respective183.
Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, încredințat de
amplasarea bisericii schitului în „mijlocul comunei” Grăjdeni, cerea
la 12 iulie 1865 autorităților locale regularea finalizării lucrărilor
amintite mai sus184. Prefectura județului Tutova aduce la cunoștința

ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 1-1v.; vezi și informarea din 7 / 19


180

octombrie 1864 în ANV, FEH, dosar 38 / 1864, f. 10.


181Ibidem, f. 2-2v.

182Ibidem, f. 6-6v; f. 8.

183Florin Marinescu, op. cit., p. 22, nota 18.

184ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 11.


348

Ministerului existența a două biserici, cea din satul Grăjdeni și a


schitului „răzleațe afară din vatra satului”185.
Ministerul Cultelor indică la 13 august 1865 prefecturii de Tutova
să recurgă la obligarea stolerului Aron Finghel (Aaron Fingher) pentru
amplasarea ferestrelor și a stranelor la biserica desființatului schit186.
Preotul Gheorghe Chitic raporta ministerului la 19 mai 1869
starea îngrijorătoare a acareturilor - o casă și chiliile - din jurul bise-
ricii, care din cauza vechimii lor au început a se prăbuși. Prefectura
de Tutova va fi însărcinată, la 11 iunie 1869, de minister cu alcătuirea
unui deviz pentru repararea chiliilor și a unei liste cu lemnăria
rezultată de la construirea bisericii, trimise la 25 iulie187. Devizul
ușilor și al ferestrelor necesare bisericii este înaintat de prefectură la
30 noiembrie 1869 și de aici arhitectului Gaitan Burelli la 7 decembrie,
la indicația căruia este alcătuit un nou deviz cu sticlăria necesară și
broaștele ușilor, alcătuit de Ion Popa, primarul satului Grăjdeni188.
Propunerea preotului Gheorghe Chitic din 8 mai 1872 sugera ca
biserica să fie terminată și dotată cu sprijinul sătenilor de pe moșia
statului pe care se află schitul Grăjdeni, precum și a megieșilor, „fii
din fii și urmași din urmași ai fondatorilor din vechime”189.
Potrivit raportului din 17 august 1872 întocmit de protoiereul
Iorgu Chiru și înaintat Episcopului Iosif Gheorghian, biserica schitu-
lui se afla sub îngrijirea preotului Gheorghe Chitic, care cere învoirea
de a merge cu condica „spre a strânge milă în pregătirea bisericii ce
este zidită din nou pe moșia numitului schit, încă de pe când se găsea
sub stăpânirea părinților greci”. În urma respingerii deschiderii con-
dicii de milă, locuitorii și-au asumat sarcina „gătirii” bisericii prin
mijloacele proprii, fără a reuși (vezi și raportul din 13 septembrie
1872). Episcopia eliberează, la 23 septembrie 1872, condica cu nr.
448190.

185Ibidem, f. 12.
186Ibidem, f. 13.
187Ibidem, f. 32; f. 34.

188Ibidem, f. 40 și 43.

189Ibidem, f. 48-49.

190AEH, FEH, dosar 28 / 1872, f. 10, respectiv 12-13, pachet 47.


349

Până la 15 martie 1873, cu permisiunea și binecuvântarea epis-


copului de Huși a fost eliberată o condică de milă și s-au strâns 6375
de lei „vechi”. Preotul Gheorghe Chitic propune ministerului așe-
zarea ușilor cu două canaturi, a ferestrelor și a catapetesmei săpate în
lemn. Mai erau necesare trei analoage, strane și o cruce mare în
Sfântul Altar. Se cere fără succes suportul financiar al ministerului
pentru zugrăvirea și poleirea catapetesmei, fiind angajat un zugrav
din Bârlad cu suma de 250 #191.
Strângerea ofrandelor, începerea și finalizarea lucrărilor nece-
sare până la 22 iulie 1873 sunt amintite și de învățătorul P. Antonescu
în chestionarul din 24 noiembrie 1873, iar biserica „s-a și sfințitu și
astăzi se face seviciulu divinu încă cu preuți și dascăli plătiți de statu.
La această biserică despre care se vorbește suntu mulțime de
morminte din timpurile vechi și moderne”192. După chestionarul din
1932, când se constată și lipsa mormintelor vechi, biserica s-ar fi sfin-
țit în 1872, prilej cu care primește și al doilea hram: „Sfânta Treime”.
Sunt menționate și eforturile preoților ostenitori, anume Ilie Ciobanu
și Gheorghe Chitic, cărora le-au urmat Gh. Rotaru și alții193. Pomel-
nicul ctitorilor în frunte cu „vlădica” Anania avea în partea de jos
următoarea însemnare: „Această biserică s-a sfințit și s-a dat servi-
ciului divin în martie 1872, martie 25, fiind sfințită de însuși vlădica
Anania”194.
Tâmpla bisericii, lucrată artistic din lemn, ar fi datat din anii
1854-1864, „odată cu clădirea vechiului local” (chestionarul din
1932)195. Remarcăm catapeteasma din 1872 „în strug în stilul
Bizantin”196.

191ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 52-53 și 61.


192BAR, Manuscrise românești, nr. 280, f. 8-8v.
193 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 9-10v.; a se vedea și Pr. Th. Lificiu, op. cit.,

p. 111.
194 Pr. Th. Lificiu, op. cit., p. 112.

195 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 9v.

196Ibidem, f. 7v.
350

La 5 decembrie 1872, preotul Gheorghe Chitic achita suma de


25 de lei pentru cheltuielile făcute în dugheana Anicăi Simion din
Bârlad197.
Prin raportul din 3 decembrie 1873, îngrijitorul Schitului Grăj-
deni evidențiază colectarea sumei de 173 de galbeni: o contribuție
importantă au avut-o orășenii din Bârlad, dar și locuitorii din loca-
litățile rurale și urbane mai îndepărtate, cu care „s-au lucrat objectele
de înbunătățire aceștii Biserici”. Subliniază nevoile financiare ne-
cesare finalizării „puținii poliituri”, fiind angajat „zugrafulu ci-a
finitu zugrăvitu(l) aceștii biserici și un clopotu ceva mai mare”, cel
achiziționat recent prin mezat era „foarte micu și vechiu (calitate cam
pro(a)stă)”. Îngrijitorul cere intervenția ministrului pentru includerea
cheltuielilor necesare în bugetul anului 1874198. Raportul său este
însoțit de inventarul obiectelor „făcute din nou la biserica Grăjdeni
ce(a) construită din nou”, anume: Sfântul Pristol de zid, două
acoperăminte ale Sfintei Mese din pânză de cit și trei din adamască,
Sfântul Antimis din mătase, execuția și așezarea a nouă ferestre în
canaturi cu geamurile lor și altele patru „la turnu(l) din mijloc,
deasupra bolții”, două rânduri de uși în canaturi, repararea și
văruitul tencuielii interioare, repararea dușumelelor, achiziționarea și
transportul catapetesmei din Iași, „cu to(a)te ale ei, adăugindu-se
încă două ico(a)ne în părete lângă catapete(a)zmă, un(a) al II-(lea)
hramu și Sf. Gheorghi și Dimitrie”, zugrăvitul și poleitul catapetes-
mei, două analoage de cărți, un proschimatar (iconostas) și două mai
mici, stranele necesare, două fanare, repararea a două lăzi și două
dulapuri, achiziționarea a două rânduri de veșminte de adamască și
feloanele din stofă, șase perdele la icoanele împărătești și o dveră din
adamască la ușile din mijloc, două sfeșnice din alamă, trei mai mici
din metal și altele două mai mici din alamă la Sfântul Altar, o
Evanghelie, un Ceaslov și o Liturghie, repararea a trei cărți vechi, o
cruce mare Răstignirea în Sfântul Altar și două mici pe Sfântul Pristol
(una legată cu puțin argint), o cruce din lemn pe proschimatar, o

197ANIC, MCIP, dosar 351 / 1872, f. 17.


198ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 55-55v.
351

cadelniță din madem, un lanț pentru policandru cu o lungime de


șase stânjeni, „din vârfu(l) turnului în gios”199.
Răspunsul ministerului este unul sec și previzibil: „Cucernice
părinte,/ Vă facem cunoscutu că budgetul pre anul viitoru 1874 este
votatu și prin urmare nu se po(a)te îndeplini cererea cuprinsă prin
raportul ce mi l-ați adresatu”200.
După distrugerea ușii lăcașului de „necunoscuți, făcători de
rele” din 26 / 27 aprilie 1876, îngrijitorul bisericii din Grăjdeni, cu
locuința în altă parte, semnalează, la 12 noiembrie 1876, pericolul în
care se găsește lăcașul, deși a executat reparațiile necesare prin
cheltuiala proprie. Preotul Gheorghe Chitic, îngrijitorul bisericii, so-
licită ministerului, fără succes, includerea în bugetul anului 1877 a
sumei de 12 galbeni austrieci pentru o ușă făcută de un lucrător adus
din Bârlad. Totodată mai solicită și suma de 235 de franci pentru un
„servitor de pază în permanență a zisii biserici care este în pădure și
într-o depărtare de sat”201.
Odată cu formarea parohiilor din 1894, biserica devine filie a
parohiei Fruntișeni202.
La începutul secolului al XX-lea, biserica se afla într-o stare de
degradare avansată din pricina furtului scoabelor din plumb de la
temelie, necesare fabricării gloanțelor203, ajungând în pragul demolării.
Sunt inițiate o serie de demersuri pe lângă Ministerul Cultelor și
Instrucțiunii Publice de preotul Constantin Tudoran, epitropii Boisache
și Panaite în 24 mai 1899, 27 martie 1902, 31 martie 1905, 27 martie 1906,
25 mai 1906 sau la Episcopia Hușului la 18 mai 1905 și 12 iulie 1905. Se
solicită de către epitropi, la 10 iulie 1905, refacerea din nou a
acoperământului, a turlelor, a clopotniței, repararea bagdadiei
pridvorului, a Sfântului Altar, a pereților, a ferestrelor și zugrăvitul cu

199Ibidem, f. 56-56v.
200Ibidem, f. 57.
201ANIC, MCIP, dosar 1139 / 1864, f. 62-62v.; Data spargerii bisericii a se

vedea la Andrei Crețu, Jefuiri de biserici în eparhia Hușilor (1870-1914), în


„Prutul”. Revistă de cultură, Serie nouă, Anul IV (XIII), nr. 2 (54), p. 151-152.
202 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 10v.

203Andrei Crețu, op. cit., p. 162.


352

var, înclinindu-se spre închiderea lăcașulului. Pe baza devizului din 9


mai 1907 se aprobă la 20 august suma de 3940 de lei pentru reparații204.
O reparație radicală a bisericii s-a făcut la 1911 de către preotul
Constantin Tudoreanu din cauza unui turn stricat, cu sprijinul locu-
itorilor din jur, dar mai ales a bârlădenilor, fără a fi păstrate obiectele
vechi. Sfințirea s-a oficiat în timpul protoiereului Ioan Antonovici
(viitorul episcop Iacov Antonovici)205. În aceste condiții biserica fostei
mănăstiri a fost salvată prin eforturile enoriașilor, protoiereilorde
Tutova, Episcopiei Hușului și Ministerului Cultelor206.
Biserica se va păstra în bune condiții la 1932, când era acoperită
cu tablă neagră, avea trei turle-două mici și una mare (20, 60 m
înălțime), ce servea drept clopotniță, cu următoarele dimensiuni:
lungimea de 22 m, lățimea de 11 și grosimea zidului de un metru,
temelia din piatră cioplită, ferestrele mari (1,5 x 1 m), dotată cu 22 de
strane, un policandru de metal cu 15 lumini, catapeteasma în stare
foarte bună, nouă, pictată cu aur la 1911207. Până în 1932, lăcașul
monahal a fost prădat în două rânduri208.
Ieroschimonahul Agathanghel Georgescu (1930-1935) constru-
iește din bârne și pământ un număr de opt chilii, iar ieromonahul
Modest Vintilescu în 1937 ridică o bucătărie, o trapeză și un grajd de
20/ 6 metri209.
Cutremurul din 9/ 10 noiembrie 1940 are efecte devastatoare
asupra lăcașului, clopotnița din față și cea mai mare parte a edi-
ficiului fiind distruse, conform raportului din 21 aprilie 1949. O parte
a materialului de la chilii și biserică va fi vândut, iar o parte a fost
folosită la acoperirea bisericii din satul Grăjdeni și împrejmuire. Cu
prilejul procesiunii pentru ploaie din 16 mai 1949 s-a decis repararea
lăcașului monahal în cadrul unei întruniri în biserica din satul
Grăjdeni și s-a ales un comitet de construcție compus din învățătorul

204Gheorghe Gherghe, Grăjdenii sat și mănăstire, p. 39-40.


205INMI, FCMI, dosar 1844, f. 8; respectiv 11v.
206Gheorghe Gherghe, Grăjdenii sat și mănăstire, p. 39-40.

207 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 8.

208Ibidem, f. 8v.

209Protosinghel Theofil S. Niculescu, op. cit., p. 165.


353

Th. Rotaru (președinte de onoare), preotul Gh. Diaconu (președinte),


Grigore Bădrăgan (casier), Vasile Ștefan (secretar), Ion I. Rotaru,
Andrei Hazazup, Sava Moraru, Vasile Panaite și Ion Ciobanu210.
După aplicarea decretului 410, din 28 octombrie 1959, comisia
instituită de către ÎPS Mitropolitul Pimen al Moldovei încheie proc-
esul-verbal din 21 iulie 1960, în care se înregistrează averea lăcașului
monahal: 5,500 hectare teren, la care se adugă și 40 de prăjini de teren
luat de Serviciul silvic, biserica, clopotnița, trei corpuri de case cu 31
de camere, bucătăria, cămara, grajdul pentru vite, coșarul de po-
rumb, atelierul de țesătorie, beciul, doi cai, o căruță de doi cai, arhiva
și biblioteca211.
Biserica aflată în stare de degradare mai ales în urma cutremu-
relor din 1977 și 1986 este supusă reparațiilor de către preotul paroh
Ionel Gherasim în anii 1987 și 1990, iar din 1990 reconstrucția este
continuată de protosinghelul Ciprian Timofte, cel care s-a ocupat și
cu popularea mănăstirii cu monahi212.
Astfel, protosinghelul Ciprian Timofte „îi pune șarpantă nouă de
lemn, învelitoare de tablă zincată, o tencuiește în interior și exterior, pregă-
tind-o pentru pictură”. Până în 1997, sunt ridicate chilii, stăreția, trapeza,
bucătăria, magazii, ateliere și un paraclis la parterul clădirii ridicate în
1992. Biserica, în formă de cruce, este construită din zid, pe temelie de
beton, cu o lungime de 22 de metri și lățime de 7 metri, cu o arhitectură
în stil moldovenesc. Acoperișul este din tablă zincată, iar pardoseala
din scândură. Peste pridvorul închis s-a ridicat o turlă mare, oarbă, în
două etaje, de formă pătrată, cu un acoperiș din tablă în solzi de pește.
Clopotnița bisericii a fost construită în 1996. Catapeteasma este
confecționată din stejar de către Virgil Armeanu și Constantin Arsenie
din Grumăzești, județul Neamț. Fresca bisericii a fost realizată de
pictorul Alexandru Mezdrea din București între 1993 și 1995213.

210 Gheorghe Gherghe, Ioan Onel, Grăjdenii, p. 49-51.


211 Gheorghe Arion, op. cit., p. 29-31.
212 http://adevarul.ro/locale/vaslui/manastirea-grajdeni-legenda-istorie-

locul-rugaciune-reculegere-credinciosi-1_551e3766448e03c0fd2beb8c/index.html
213 https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-grajdeni-

96948.html
354

Obiecte de patrimoniu
Chestionarul din 1932 consemnează icoanele vechi păstrate:
două icoane „Maica Domnului”, „din care una veche (pe mușama), a
cărei vechime se leagă de legenda întemeierii primei biserici a
„Mănăstirii”, două icoane „Sfinții Îngeri”, una „Sfântul Nicolae”,
două uși împărătești vechi (1761), cu o inscripție indescifrabilă, un
clopot mic, cu inscripția „neciteață”. „Vechea Tâmplă” (pe mușama)
a vechei biserici a dispărut, luată de vreun amator de „antichități”! ...
(Se zice de un ofițer... San-Georgio, dintr-un regiment de Roșiori-
Bârlad, prin 1910, dată de un dascăl al bisericii?). Mai este amintit un
„pomelnic vechi cu numele Iacob-Patriarh, Grigore-Arhiereu și alții.
Pomelnicul vechi de la fondarea primei biserici cu inscripția Petru
V.V. a dispărut odată cu „Tâmpla veche”. Lipseau candelele, cădel-
nițele, discurile, ripidele, chivoturile, crucile de lemn ferecate, pafta-
lele, potirele, argintăria, candelabrele și veșmintele vechi214.
Același chestionar face referire la o Evanghelie din„=zsÌo<7270>...
(?)” (1761-1762), cinci cărți grecești din 1805, un Ceaslov vechi și un
Moliftelnic vechi215. Mai sunt menționate într-un istoric al mănăstirii:
Evanghelia românească, Iași, 1763, o cruciuliță din metal galben (1872), o
cruciuliță din metal alb argint (1868), Sfintele Vase din argint, suflate cu
aur, donația postelnicului Dumitru Bran (25 februarie 1847, inscripție în
grafie chirilică), o cădelniță de argint „scrisă Diadch Iani Alecu Panaite
toți emu, adică ai lui”; patru icoane uzate-„Maica Domnului”, „Sfântul
Nicolae”, „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfinții Voievozi”, o cruce uzată
„Răstignirea”, „mare cât statul de om” (toate din 1761), „12 Minee
grecești și una Evanghelie tipărite la 1400 (sic!) uzate. Acestea „s-au
alcătuit din istorii aflate prin alte părți”216.
Comisia Monumentelor Istorice constată în ședința din 16
februarie 1933 lipsa elementelor mai vechi de anul 1872 și impo-
sibilitatea de a lua măsuri în privința mănăstirii. „Construcția e în
stare foarte bună și este foarte bine îngrijită, călugării depunând o
râvnă deosebită și meritând tot sprijinul” (rezoluția arhitectului din 1

214INMI, FCMI, dosar 1844, f. 8v; f.11.


215Ibidem, f. 11v.
216Ibidem, f. 8-8v; a se vedea istircul și la f. 13-17.
355

februarie 1933)217. De altfel, istoricul Nicolae Iorga, președintele


Comisiei Monumentelor Istorice, specifica Ministerului Instrucțiunii,
Cultelor și Artelor prin înștiințarea din 13 martie 1933, prin care
înainta în copie adresa prefecturii Tutiva, următoarele: „În ceea ce
privește reparațiunea ce o solicită, Comisiunea Monumentelor Isto-
rice nu poate lua nicio hotărâre în chestiuni ce nu o privesc, întrucât
biserica mănăstirii Grăjdeni, sub forma ei actuală, nu mai prezintă
niciun element mai vechi de anul 1872”218.
Pe sfintele vase aflate în uz se găsea inscripția: „Donate de pos-
telnicul Dumitru Bran, afierosite la Schitul Grăjdeni cu hramul „Sfân-
tul Nicolae” din ținutul Tutovei, 1847, februarie 2”219. La Muzeul
Eparhial din Huși, am identificat un Apostol (Iași, 1756) și un Triodion
(Râmnic, 1761).

Slujitorii Schitului
Viețuitori: Monahul Ștefan nacealnicul schitului, grec, Viniamin
Munteanu, Constantin Păuceanu, Ioanichi Bontăș (1858)220.
Preoți: Pr. Gheorghe Chitic (1858-1859221,1870222, 1872223), Pr. Ilie
Ciobanu (1858-1859224, 1870225, 1872226), diaconul Ioan sin Andronache
Lazăr (1850-1860, pleacă în satul Ulie, ținutul Tutova)227, pr. Gheor-
ghe Rotaru (până la legea clerului din 1894)228

217Ibidem, f. 8v.
218Ibidem, f. 4.
219 Pr. Th. Lificiu, op. cit., p. 112.

220Costin Clit, Un tablou ecleziastic inedit privind județele Tutova, Covurlui și

Vaslui din Eparhia Hușilor de la 1858-1859, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, IX,


2003, p. 793.
221Ibidem

222ANIC, MCIP, dosar 398 / 1870.

223ANIC, MCIP, dosar 351 / 1872.

224Costin Clit, Un tablou, p. 785.

225ANIC, MCIP, dosar 398 / 1870.

226ANIC, MCIP, dosar 351 / 1872.

227Costin Clit, Un tablou, p. 785; AEH, FEH, dosar 39 / 1860, f. 104, pachet 17.

228 INMI, FCMI, dosar 1844, f. 7v.


356

Cântăreți bisericești: Vasile sin preotul Ilie Ciobanu, Petcul sin


Cojan din Adam (1858-1859)229, Petru Adam (decedat în 1864)230,
Enache Chitic, fiul preotului Gheorghe Chitic (ales anterior datei de
24 martie 1864231, 1870232, 1872233),
Paraclisieri: Vasile Ciobanu (1870234, 1872235).

ANEXĂ

1. 1689 (7198) septembrie 21. Vasile Costachi, vel vornic al Țării de


Jos, Ștefan Cerchez, vel comis, cu soția sa Acsița, Lupu Costachi, vel
medelnicer, Ștefan Scărlet, vel armaș, Dabija Scărlet, vel vtori logofăt,
ctitorii Mănăstirii Grăjdeni, urmașii Cârstei vornicului și Roșcăi, care au
zidit lăcașul, o închină Mănăstirii Mira de la Milcov, închinată la
Sfântagora Mănăstirii Vatoped.

Adecă noi Vasilie Costachie vel dvornicDolne(a)i Zemli[Țării de


Jos ] și Ștefan Cerchez vel comisu, și cu giupuneasa me(a) Acsița, și
Lupulu Costache vel medelniceri, și Ștefan Scărlet vel armașu, și
Dabija Scărlet vel vtorâi logof(ăt), ctitorii Sfintei M(ănăsti)ri Grăjdeni,
facem știre cu această adevărată a noastră scriso(a)re, precum
aflându-ne noi toți rudenie Crâstei vornicului și Roșcăi, de carii este
făcută sfânta m(ănăsti)re pomenită mai sus Grăjdenii, unde este
hramul Sfântului (I)erarh a lui H(risto)s și făcătoriului de minuni
Necolai, socotitune-am cu toții înpreună, rămâind această m(ănăsti)re
ca o pustie și nelăsându-ne vremele de acmu să o putem râdica și a o
sprijini pentru multe nevoi și apăsări cumplitelor vremi, închinatuo-
am din plină voia noastră Sfintei M(ănăsti)ri Mira, care este zidită pe
apa Milcovului, de luminatul domnului nostru măria sa Ioan

229Costin Clit, Un tablou, p. 785-786.


230AEH, FEH, dosar 77 / 1864, f. 14, pachet 32.
231Ibidem.

232ANIC, MCIP, dosar 398 / 1870.

233ANIC, MCIP, dosar 351 / 1872.

234ANIC, MCIP, dosar 398 / 1870.

235ANIC, MCIP, dosar 351 / 1872.


357

Constantin vo(i)evod, supt hramul iarăși Sfântului (I)erarhu Necolai,


care m(ănăsti)re a măriei sale este închinatu la Sfântagora la
M(ănăsti)rea Vatoped și dată supt grija și paza sfinției sale lui
Gligori, ce au fost mitropolit Laodechias. Lăsăm și noi M(ănăsti)rea
Grăjdenii Sfântagorei Mănăstirei Vatoped, ca să fie ca un mitocu
Sfintei M(ănăsti)ri Mira și acum o dăm să hie supt grija și paza
sfinției sale mitropolitului Grigorie cu toate bucatele mănăstirești și
cu moșiile ei pre izvod(ul) ce i-am dat în mânule sfinției sale, iscălit
de noi, însă cu aceastu tocmală: Egumenul care va fi la mănăstire la
Mira, acela să aibă a pune și la m(ănăsti)re la Grăjdeni egumen și să
nu-l scoață până la mo(a)rtea sa, doară atunce(a) de l-ar vide(a) că
este un om stricători și râsipitori de bucatele mănăstirești, atuncea să-
l scoață și se aibă a pune altul. Așâșderea să nevoiască bucatele
mănăstirești să nu scază, să aibă nevoința lor a le crește, și lăsăm și
aciastă tocmală să avem noi ctitorii ori după viața no(a)stră ruda
noastră carii ar hi ctitori Sfintei M(ănăsti)ri Grăjdeni să aibă a lua
sama bucateloru mănăstirești al treilea anu, iar a se maesteca la
bucatele mănăstirești să nu se amestece, cu blăstăm le dămu, iar care
din ruda noastră, ori din feciori, ori din nepoți, ori din strenepoți, ori
hie din ce rudă a no(a)stră s-ar amesteca să facă întru altu chipu
aceste tocmala no(a)stră, să închine mănăstirea aiurea și să se
amestece la bucatele mănăstirești, și să iasă din așezarea no(a)stră,
acela să fie treclet și proclet și ne(i)ertat în veci de Dumnezeu și de
Preacurata a lui Maică, și afurisit de 318 oteți de la Nicea, să aibă
lăcașu cu Iuda și cu hulitoriul de Dumnezeu Arie.
Și această tocmală și așezare s-au făcut dinnaintea preaos-
fințitului chir Iacov, patriarhul a Țarigradului, și a toată lumea și din-
naintea dumilorsale bo(i)erilor celor mari și celor mici a țărei și noi
pentru mai credință ne-amu iscălitu.
U Iesso v<ă> le<a>to =zrÌki <7198> sept<emvrye> caÆ <21>.
Vasilie Costache, vel vornic.
Lupulu Costache, vel medelnicer.
Dabija Scărlat, vtorâi logof(ăt).
Ștefan Cerchez, vel comis.
Lupul Bogdan, hatman.
Ștefan Scărlat, vel armașu.
358

Constantin, vel paharnic.

BAR, Documente istorice, DCXVI / 240, difolio, copie din secolul


al XIX-lea.

2. 1710 (7218) mai 21. Nicolae Alexandru Mavrocordat voievod


poruncește biv vel vornicului Lupul Costache să cerceteze pricina lui
Dumitrașcu Docan, biv cămăraș, pentru pietrele de la moara sa pe care le
vânduse fratele său Ștefan Docan, egumenului de Grăjdeni.

+Io Nicolae Alicsandru Voevoda b<o>j<ï6> m<i>l<o>st<ï6>,


g<os>podar\ Zemli <Moldav>1scoi. Scriem domniia me(a) la cinstit și
credincios boerinul nostru dumnialui (L)u(p)2lCostachie biv vel
vornic. Facem știre dumitali că aici la domniia me(a) jălui
(Du)3mitrașco Docan biv căm(ă)rașu, zicându c-au avut o moară pe
apa Jăra(vă)4țului aproape de a egumănului de Grăjdeni, și moara
fiind a lui Dumitrașco Docan, iar pietrili a frăține-său lui Ștefan
Docan, iar Ștefan Docan au vândut pietrili egumănului de Grăjdeni,
iar Dumitrașco Docan văzându că i-au rămas moara la străcăciune au
trimis cei 4 lei încât i-au fost vândut frate-său acele pietri ca-s(ă) nu i
le ia și el li-au luat ș-au lăsat moara lui Dumitrașco Docan stricată și
pustie, de caré lucru iată că scriem dumitali să ei sama cu bună
dreptate și de a hi așe cum s-au jăluit să-ș(i) e egumănul banii cei 4 lei
de la Dumitrașco Docan și să-i de(a) pietrili pentru căci fiindu ei frați
au încăputu el să cum(pere)5 pietrili, și pentru (jal)6ubă ce-au avut
Dumitrașco Docan din moar(ă) de cându i-au luat pietrile încă să
socotești dumniata să ei sama cu bună dréptate, și pe cum vii afla mai
cu dreptul să-i așezi acolo, iar neputându-i așeza să li dai zi să vie de
faț(ă) și c-o mărturie de la dumn(ea)ta, să avem știre. Aceasta scriem.
U @s, l<1>t<o> =zsiÌy <7218> mai cÆa <21>.
Veliţi boleri ukil.

BAR, Documente istorice, CLXVI / 33, original, sigiliu imprimat


în chinovar.
_________________________
1, 2, 3, 4, 5, 6 Rupt.
359

3. 1781 noiembrie 15. Carte de judecată între Ioasaf, egumenul


Schitului Grăjdeni cu vechilul biv vel spătarului Costin Catargiu pentru o
gârlă din ținutul Fălciului.

+ Să face știre cu această carte a noastră de giudecată, că din


luminată poronca preaînălțat(ului) domnul nostru mărie sa Costan-
din Dimitrie Muruzi v(oie)voda s-au giudecat de fațe înnainte(a)
noastră sfinție sa Iosaf, egum(en) de la Schitul Grăjdenii ot țin(ut)u(l)
Tutovii, cu Miron Giuncă, vechil fiind din parte(a) dumi(sale) Costin
Catargiu, biv vel spat(ar), pentru o gârlă ce este la țin(ut)u(l)
Fălciului, înpotriva târgului Fălciului, care să numești Buga, pe care
avându-o Schitul Grăjdenii în stăpânire de sumă de ani. Acum
dum(nealui) spat(arul) Costin Catargiu o ceré să o iala stăpânire(a)
dumisale, pricina fiind precum în gios arată.
Sfinție sa Iosaf, egum(enul) de la Schitul Grăjdenii, prin jaloba
ce-au dat la mărie sa vodă au arătat precum Schitul Grăjdenii are o
gârlă înpotriva târgului Fălciului, ce să numești Buga, lângă care
gârlă având și răpousatul banul Scarlatachi Costachi, socrul du-
mi(sale) spat(arului) Costin Catargiu, altă gârlă, în viiațe cât au trăit
banul Scarlatachi ș(i)-au stăpânit gârla sa, și asupra Schitului Grăj-
denii nu s-au sculat cu pricină, iar acum dum(nealui) spat(arul) Cos-
tin Catargiu ceri să ia gârla aceasta a schitului la stăpânire(a)
dumisale și pe schit să-l înstreineze din stăpânire ce de sumă de ani,
pentru care au cerșut să aibă giudecată și dreptate.
De fațe fiind Miron Giuncă, vechilul dumi(sale) spat(arului)
Costin Catargiu s-au întrebat de noi ce răspundi și cu ce scrisori și
dovezi ceri dum(nealui) spat(arul) Costin gârla aceasta din stăpâ-
nire(a) Schitului Grăjdeni, vichilul au scos și au arătat la giudecată un
zapis din velet=zÌsca<7221> maizÆ<7>, în care scrie precum un Vasile
Țabăr(ă) și Irimie Țabăr(ă) și Ion Tutovanu și cu sora lor Marie și cu
ficiorii lor au vândut a lor dreaptă ocină și moșie 2 gârle, însă gârla
lui Țabăr(ă) și gârla Tutovanului ce sint la târgul Fălciului care curgu
din Punga în Prut dumisale Lupului Costachi, marele vornic, și zic
vânzătorii că aceli moșii le au de la părinții lor.
360

Al doile(a) au arătat vechilul un zapis de danie din


let=zÌslz<7237>, cu 16 ani în urma zapisului de sus pomenit în care
scrie precum un Aftanasie, proig(umen) Bursucilor, au dat și au
dăruit dumisale Scarlatachi Costachi, fiiul vornicului Lupul, o gârlă
cu moară ce este la târgul Fălciiului, care acea gârlă au fosto
cumpărat vornicu(l) Lupul de la Tutovanu și de la Țabără, târgoveț(i)
de Fălcii, și având mult alejveriș cu vornicul Lupul i-au fost rămas
dator cu 600 lei, nu doară din venitul măn(ă)st(i)rii au fost acea
datorie la vor(nicul) Lupul, ce din munca lui, și la săvârșenie vieții
vornicului Lupul făcându-să curama (?) pe toată avere(a) sa pentru
ca să să plătească datoriile și Aftanasie proiegum(enul) având zapis
de la vor(nicul) Lupul pentru acea datorie i s-au dat acea gârlă cu
moara, și pentru giurământ(ul) ce-au făcut că nu va da gârla acéia la
măn(ă)st(i)re sau la neamurile lui după ce-ș(i) va înplini datorie, ce
iar la ficiorii vor(nicului) Lupului o va da. Și pentru ca să nu treacă
pest(e) giurământ și mai ales agiungând la slăbăciune și lipsa
luminilor ochilor, și dum(nealui) Scarlatachi Costachi l-au căutat și l-
au miluit, și fiind că ș(i)-au întorsu și datorie au dat gârla aceasta cu
moara danie dumisale Scărlătachi Costachi și lasă blăstăm asupra cui
ar strica danie.
Și cu acesti scrisori au răspunsu vechilul că ceri dum(nealui)
spat(arul) Costin Catargiu gârla aceasta ce o stăpânești acum Schitul
Grăjdenii, zicând că alte gârli mai vechi decât aceste acolo nu sint și
cum aceasta ar fi o gârlă dintr-aceli două ce sint arătate la zapis(ul)
de cumpărătură a vor(nicului) Lupul, căci gârla ce o stăpânești
Schitul Grăjdenii și cu gârla ce o stăpânești acum dum(nealui)
spat(arul) Costin Catargiu sint alăture și amândouă curgu din Punga
în Prut.
Pe lângă care arătare a sa au mai scos vechilul de ne-au arătat și
o mărturie iscălită de dum(nealui) pah(arnicul) Iancul Greceanu,
fiind ispravnic la țin(u)tu(l) Fălciiului, făcută din anul
acesta=ašÌpa<1781> iun<ïe>gyÆ <13> în care arată că dup(ă) carte(a)
g(o)spod di poroncă ce i-au dus dum(nealui) spat(arul) Costin
Catargiu pentru pricina gârlii aceștie, au strânsu oameni bătrâni
târgoveți de Fălciiu, cărora cetindu-le atât scrisorile dumn(ealu)i
361

spat(arul) Costin Catargiu, care s-au pomenit mai sus, cât și carte(a)
de blăstăm ce-au luat dum(nealui) spat(arul) asupra cui ar ști și n-ar
mărturisi adevărul. Întâi au mărturisit un Andoni Brânză din satul
Râncenii, nepot lui Iacodim, precum au auzit de la neamurile lui, că
această gârlă ce o stăpânești Schitul Grăjdenii, au dat-o danie
Schitului un Buga din pricina unui copil a lui ce s-au înnecat într-acea
gârlă, și ar fi avut și moară. Apoi un Costandin Ciudin, om ca de 70
ani, un A(n)gheluță podar, om ca de 90 ani, un Vasile Ciotul i un
Manoli Țabără, și un Dumitrașco Bușilă, om ca de 90 ani, aceștie cu
toții au mărturisit pe carte de blăstăm că atât pe numiții vânzători
carii au vândut aceli 2 gârle vor(nicul) Lupului îi știu, cât și pe gârlile
aceste ce curgu din Punga în Prut, și că mai vechi gârle decât
aceste(a) altile nu sint nici au fost, care pe una dintru început au
apucat-o stăpânindu-să de Schitul Grăjdenii, iar pe una au apucat-o
stăpânindu-să de banul Scărlătachi Costachi, dar scrisori la Schitul
Grăjdenii nici ar fi văzut nici știu, ce numai cu gura ar fi stăpânit
călugării, cum și pentru acel Buga iarăș ar fi mărturisit acești de mai
sus arătaț(i) marturi, că nici îl știu nici l-ar fi apucat sau vreo gârlă să
să numească a lui, ce tot acesti gârli ce curgu din Punga în Prut le știu
și le-au apucat, care sint și păr(ă) astăzi. Apoi iarăș unul din marturii
de sus numiț(i), anumi Dumitrașco Bușilă, ar fi mărturisit că el știe pe
acel Aftanasie, proiegum(enul) din Bursuci, și l-ar fi apucat stăpânind
gârla aceasta ce o stăpânești Schitul Grăjdenii, fiind și moară, și că să
afla cu ședere(a) acolo la Schitul Grăjdenii, și l-ar fi știind și când au
orbit.
Și așa după cercetare(a) ce au făcut numitul bo(i)er neodih-
nindu-să și cerându-să la divan au dat mărturie în ce chip au aflat
pricina, cum pre largu arată mărturie aceasta de sus pomenită.
Deci întrebându-să pe sfinție sa Iosaf egum(enul) cu ce stăpâ-
nești Schitul Grăjdenii gârla aceasta, el au arătat adevărul că Schitul
Grăjdenii, atât asupra gârlii aceștie, cât și asupra altor moșii ce mai
are schitul, scrisori nu are, căci toate s-au prăpădit în vreme(a)
răzmireții după cum este știut de toț(i), dar stăpânire(a) schitului asu-
pra gârlii aceștie este de sumă de ani, și în viiață cât au trăit banul
Scărlătachi Costachi, socrul dumi(sale) spat(arului) Costin Catargiu
362

îș(i) stăpâniia gârla dumisale și Schitul Grăjdenii au stăpânit gârla


aceasta, unde fiind aproape una de alta, niciodată nu s-au sculat cu
pricină asupra schitului să-l depărteze din stăpânire(a) gârlii, ci
dum(nealui) spat(arul) Costin Catargiu să scoală acum și va să tragă
din stăpânire(a) schitului gârla aceasta pe care schitul o stăpânești di
sumă de ani, arătând Iosaf spre dovada stăpânirii și o mărturie de la
câțiva oameni din Grăjdeni, anumi Serafim monah, om de 90 ani,
Calistru monah, om de 90 ani, Ion Prisăcariul, om ca de 100 ani,
Arhiri, om de 50 ani, Lupul Lazul, om de 55 ani, i Gheorghie Butul i
Andrii Copănici i Vasile Manoli, Dumitru Rotar i Toader Coroiu și
alții, carii cu toții mărturisesc cu sufletile lor precum că Schitul
Grăjdenii au avut scrisori și zapise asupra moșiilor sale cum și asupra
gârlii aceștie, dar acum în vreme(a) răzmeriții s-au prăpădit; și cum
că gârla aceasta tot de egumenii ce-au fost la Schitul Grăjdenii s-au
stăpânit, că întâi un Aftanasie egumenul au stăpânit gârla aceasta 40
ani, un Paisie egum(enul) au stăpânit-o cinci ani, un Ghenadie egu-
m(enul) au stăpânit-o trei ani, un Grigorie egum(enul) au stăpânit-o
un an, și de când o stăpânești Iosaf, ce este acum egum(en), sint 13
ani, carile peste tot fac 62 ani, și în curgere de atâț(i)a ani ce-au trecut
nime nu s-au sculat cu pricină ca să depărteze pe Schitul Grăjdeniidin
stăpânire(a) moșiei aceștie.
Deci fiind de o parte mărturiile și dovezile și a unie părți și a
altie, am venit cu cercetare(a) asupra stăpânirii. Și întâi am întrebat
pe vechilul dumn(ealui) spat(arului) Costin Catargiu de au stăpânit
gârla aceasta banul Scarlatachi Costachi vreodată în viiața sa, cum și
după moarte(a) banului Scarlatachi de au stăpânit ginerele du-
mi(sale) dumnealui răpousatul Iamandachi sărdar, ori de n-au stă-
pânit, și el au răspunsu că dovadă asupra stăpânirii nu are dum-
n(e)alui spat(arul) Costin Catargiu, pentru stând noi de am luat sama
cu amăruntu(l) pricinii aceștie și de vreme că din însuș mărturie
pah(arnicului) Iancul Greceanu, care s-au pomenit mai sus, pe care
vechilul au arătat-o la giudecată spre îndreptare să dovedești precum
că dintru început gârla aceasta tot de Schitul Grăjdinii s-au stăpânit,
și banul Scarlatachi în viiațe cât au trăit au stăpânit ciialaltă gârlă ce
este alăture. Dup(ă) dreptate s-au hotărât de vreme că dum(nealui)
363

spat(arul) dovadă asupra stăpânirii nu are, Schitul Grăjdenii precum


că dintru început să dovedești că au avut nesmintită stăpânire asupra
gârlii aceștie, și de acum înainte să stăpânească gârla aceasta, iar când
dum(nealui) spat(arul) Costin Catargiu va aduce dovadă oameni
vrednici de credințe carii să mărturisască cu sufletile lor la divan îna-
inte(a) giudecății precum că răpousatul banu(l) Scarlatachi Costachi
în viiața sa ar fi stăpânit gârla aceasta vreodată sau după moarte(a) sa
ar fi stăpânit ginerile său răpousatul Iamandachi sărdar gârla aceasta.
Atunci iarăș cu giudecata divanului să să caute pricina aceasta ca să
să hotărască cum va fi drept. Iar păr(ă) când nu va aduci dum(nealui)
spat(arul) dovadă asupra stăpânirii precum s-au arătat mai sus
dumnealui să nu să amestice cu stăpânire(a) la gârla aceasta, ce
Schitul Grăjdenii să-ș(i) stăpânească gârla aceasta ce să numește
Buga, care este la țin(utul) Fălciiului înpotriva târgului Fălciului ce
curge din Punga în Prut, fără de nicio supărare de cătră dum(nealui)
spat(arul) Costin Catargiu sau dispre alții. Pentru aceia după
hotărâre(a) giudecății ce s-au făcut de la divan asupra aceștii pricini,
s-au data ceastă carte de giudecată sfinții sale părintelui Iosaf
egumenul de la Schitul Grăjdenii ot țin(u)tu(l) Tutovii. Aceasta
înștiințem.
=ašÌpa <1781> noem<vrïe>eyÆ <15>
<ss>
<ss>
<ss>

<Pe verso-ul filei a doua>: Rezumatul documentului în limba


greacă.

BAR, Documente istorice, CLXXXI / 159, original, difolio.


364

4. 1848 aprilie 17. Hotarnica moșiei Schitului Grăjdeni.

Hotarnică

Anul una mii opt suti patruzăci și opt, luna apr(ilie) în șapti-
sprezăci zâli. Gios iscălițâi Scarlat Miclescu, prezâdentul giudecătorii
țân(u)tului Tutovvii, și slugeriul Gheorghi Filipescu, ingineriu di stat
a acestui țân(u)t, potrivit însărcinării ci au priimit, cel întâiu prin
adresul No. 4 din parte(a) giudec(ăt)orii și cel al doile(a) după ofițâia
dip(a)r(tamentului) dreptății supt No. 4363, di a aduci în înpliniri
domnescul hrisov cu No. 66, slobozită în giudecata urmată întri
schitul Grăjdenii cu du(mnea)l(ui) spat(a)r(ul) Iorgu Radu pentru
înpresurare(a) pământului numit locul de de danii din moșiia
târgului Bârlad. Și pe temeiu(l) jurnalului încheet de cătră suptis-
călițâi la 16 a curgătoarii luni prin cari lămurit să arată chipul
lucrărilor înaintite pentru terminurili regulati și vestite fețălor figuri-
sătoari întru această di a să afla la fața locului precum și dispre neur-
mare(a) dumisali spat(a)r(ului) Radu di a fi la fața locului. Pășind în
lucrare au luoat mai întâiu în priivire cuprins(ul) țâtatului domnesc
hrisov, din cari s-au lămurit că hotărâre(a) prevăzută în el mărginește
ca întreg ace(a) parti di loc numită mai sus a căria hotară să arată prin
hotarnica din 7200 iuni(e), însămnată cu hartă supt No. 1 și 8, să (?) să
stăpânească și în viitorimi de cătră schit(ul) Grăjdenii fără vreo
supărari dispre dum(nea)l(ui) spat(a)r(ul) Radu despărțindu-să
ace(a) parti di loc di pricină de cătră proprietaoa dumisale Radu prin
stâlpire de pietre și movili. Deci pe înțelesul atât a hrisovului slobo-
zât în acest obiect, cât și a pomenitei mai sus hotarnice din 7200 iunii
s-au grănițuit și s-au statornicit în stăpânire(a) schitului locul ci să
legiuești în a sa proprieta prin țitat(ul) hrisov; începându-să măsura
grănițuirii acestui loc, întâi din movila ci esti din sus de drumu(l)
deasupra fundului văii Dumbrăvițăi, cari disparti coastili Dumbră-
viții di moșiia târgului Cetățuia și mergi drept spre apus pe urmare
stăpânirii di astăz(i) pân(ă) în Dumbrăvița mică și în depărtari di 145
stânjâni s-au făc(u)t movilă și s-au pus p(i)etri, di acole tot înainti pe
urmare(a) stăpânirii di astăzi într-un dâmbușor undi s-au înplinit 267
365

stânjini s-au făc(u)t iarăși movilă puindu-să p(i)etri, și de aice tot


înainti spre apus în colțul stăpânirii dintri târg și schit mai din sus
două p(i)etri vechi ci din în vechime era(u) dispărțitoare moșii
târgului di a schitului și în dipărtari di 217 stânjăni s-au făc(u)t mo-
vilă și s-au pus piatră, iar parte(a) di loc din pietrili vechi pomeniti
mai sus și pân(ă) în această movilă până în colțul stăpânirii dintri
târg și schit s-au lăsat supt stăpânire(a) târgului după însuș învoire(a)
și priimire(a) egumenului schitului. De acolo ni-am întors dreptu
spre miazănoapti pi dispre răsărit di movila Pascului, în dreptul
căriia împlinindu-să 174 stânjăni s-au făcut iarăș movilă puindu-să
pietri, și tot înainte pi stăpânire(a) de fați, și pisti drumul ci vini di la
Bârlad din sus di drum undi s-au înplinit 212 stânjăni s-au făcut altă
movilă și s-au pus pietri lăsându-să și aici o bucată di po(...)1, cari
după hotarnica din 7200 să cuvini schitului până pi din vali di movila
Pascului dispre apusu, iarăș în stăpânire(a) târgului cu învoire(a) și
mulțămire(a) tot a egumenul(u)i schitului. De acolo tot înainte cam
chezâș spre răsărit păr(ă) în zari(a) undi s-au înplinit sumă de 145
stânjăni s-au făcut iarăș movilă și s-au pus pietri, și tot înainti cam
chezâș până la un locu undi iarăși în zare(a) dialului înplinindu-să
202 stînjăni s-au făcut movilă și s-au pus pietri. Și tot înainti pi
stăpânire(a) de fați alăture cu moșiia târgului pără undi s-au găsât
două p(i)etri ci sânt colțu(l) moșii târgului, moșâi(a) Dialu Mari și
coastii bucății di locu a schitului lângă cari s-au făcut movilă și s-au
pus pietri trăgându-să brazdă întri moșiia Dealu Mari și a schitului.
De acole tot înainti drept până în movila Găunoasă pomenită în
hotarnica din 7200 și însămnată pi hartă cu No. 7, undi iarăș înpli-
nindu-să 439 stânjăni s-au pus pietri lângă movilă în liniia brazdei
trasă ci vini din gios și în coasta movilii dispre răsărit s-au făcut altă
movilă și s-au pus piiatră. De aice apoi întorcându-ni drept spre
răsărit alăture cu moșiia Dealu Mari și mergând până în valia Balo-
mireștilor (...) va stadispre apus și în depărtari di 227 stânjăni s-au
făcut movilă și s-au pus piiatră trăgându-să iarăși brazdă dispărți-
toari moșiei Dialu Mari dispre a schitului. Di acolo ni-am întors în
gios spre amiazăzi alăture cu Balomireștii în dreptul odăilor Vinteș-
tilorși în depărtari de 267 stânjăni s-au făcut movilă și s-au pus
366

piiatră și iarăș s-au tras brazdă despărțitoari întri moșia Balomireștii


și bucata de loca schitului. Di aici tot înainti în gios spre amiazăzi
până în dial la colțul Dumbrăviții unde să înplinești sumă di 114
stânjăni și undi esti statornicită movila cu puniri di pie(a)tră, iar di
acole rămâind Balomireștii am mers în depărtari di 280 stânjăni până
la movila cu pietri ci disparti Dumbrăvița de bucata di loc, amân-
do(u)ă a schitului, și de acole tot înnainti păr(ă) la movila cu pietri
pomenită mai sus ci esti statornicită diasu(p)ra fundului văi(i)
Dumbrăvița, di undi s-au început măsura încungiurătoari arătatului
loc numit de daniiși undi să înplinești sumă de 364 stânjăni.
Așadar cu chipul prescris mai sus făcându-să grănițuire de giur
înpregiur pomenitului loc ci prin țâtatul mai sus hrisov să legiuești în
proprietao(a) schitului, potriviit aciasta și cu duhul hotărârii hriso-
vului pren cari urmare săvârșindu-să aducire(a) în înpliniri a hriso-
vului cu punire în stăpânirea locului pe schit(ul) Grăjdenii. Câș-
tigătoriului giudecății să sloboadi acest act iscălit după regulă.
Iscăliți:
Scarlat Miclescul
Gheorghi Filipescu sluger.

ANI, Colecția Documente, 153 / 34.


_________________________
1Ilizibil
367

Fig.1. Biserica Mănăstirii Gră


ăjdeni (foto: 20177).

Fig.22. Interiorul bisericii Mănăstirii Grăjdeni (foto: 2017).


3368

Fig.3. Pictură din interiorul biisericii: Monahiia Irina Moaleș, stareța Mănăstiirii
Grăjdeni, PS Iooachim Vasluian nul, episcop vicar și PS Eftimie, Episcopul Eparrhiei
R
Romanului și Hu
ușilor.

Fig.4. Anssamblul Mănăsttirii Grăjdeni.


369

Fig.5. Apoostol(Iași, 1756) Fig.6. Triodion (R


Râmnic, 1761)
Muzeul Eparhial diin Huși

Abstract
The Grăjddeni Monastery, in the historical region of Tutovva, whose beginn nings
a encircled by thhe legend of rulerr Petru Rareş's arrival
are a in the locaal forest, is in fact the
fo
foundation of Câârstea Ghenovocii, great governoor of the Lower Country and Rooşca,
s
situated in the royyal place included in the border off the Barlad fair, being documenteed at
1
1599.
Vasile Cosstachi, a senior citizen of the Loweer Country, Ştefaan Cerchez, vel coomis
a
and the wife of Acsiţa, Lupul Costachi,
C great medalist,
m Stefan Scarlat, great arms,
D
Dabija Scarlat, chancellor, founders and relativess Cârstea Ghenovoci and Rosca, will
w
worship the Merra Monastery on n January 15, 1690.
1 At the en nd of the eighteeenth
c
century, the Grăăjdeni Hermitagee became a mettoch of the Goliaa Monastery byy the
e
exchange done byy the abbots Arrsenie from Mera (1786-1801) aand Mitrofan (1781-
1
1795).
t monastery prroperty in 1863, then
Disbandedd by the law of seecularization of the
b the decree of thhe communist reggime of 1959, thee Grăjdeni Monasstery was reactivvated
by