Mircea Vulcanescu- motivele incarcerarii

Născut pe 3 martie 1904, Mircea Vulcănescu purta cu el un

destin de martir. Intre anii 1941 si 1944 Mircea Vulcanescu a avut
functia de subsecretar de stat la Ministerul de Finante din cadrul
guvernului Antonescu.
La 30 august 1946, a fost arestat preventiv,la Inchisoarea
Vacaresti, fără mandat, împreună cu toţi membrii Guvernului
Antonescu, iar la 20 octombrie 1948 i s-a alcătuit dosarul şi a fost
condamnat drept criminal de război si pentru afilierea economiei
romanesti celui de al treilea Reich (Raih- desemnează statul german în perioada
anilor 1933 - 1945, când țara a stat sub controlul ferm al partidului totalitar nazist avand ca lider
nazist pe dosar, apăreau două afirmaţii contradictorii:
Adolf Hitler).În
„Mircea Vulcănescu, funcţionar de carieră, nu a făcut politică” versus
„Mircea Vulcănescu făcea parte din Guvernul Antonescu, care la 22
iunie a declarat război Rusiei sovietice şi este socotit criminal de
război.”
Aşa începea sau, mai bine spus, aşa se sfârşea totul. Un om ca
un munte avea să se stingă încet, contactând o boală la plămâni. În
închisoarea de la Jilava a fost torturat, izolat şi înfometat. Povesteste el
ca in inchisoare se afla o cameră unde ploua, ningea, bătea vântul şi
ardea soarele. În acea cameră neagră de la Jilava, Mircea Vulcănescu a
ales într-o nopate să salveze viaţa unui tânăr student care avea febră 40
grade. S-a întins pe cimentul rece şi umed şi ca să-l încălzească pe
tânărul care delira, l-a luat în braţe şi l-a ţinut deasupra lui, pe propriul
trup.
Povesteste cu ingrozire momentele in care impreuna cu Alexandru
Constant care dupa ce a venit din celula de refacere, a cunoscut calvarul
şi amărăciunea unor bătăi sălbatice „A apărut un gardian şi l-a scos pe el
şi grupul său afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost
bătuţi cu ciomege şi bastoane de cauciuc până la leşin. Apoi, i-au
dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula
16 cunoscuta si sub denumirea de Celula Neagră; căci, fără nici o
lumină, întunericul din Celula era absolut. Parcă uitaţi, acolo au stat in
murdarie trei zile şi trei nopţi. N-aveau nici scaune, nici masă, nici
vreun pat. Alergau toţi prin murdărie, de la un colţ la altul, spre a se
încălzi şi spre a nu lăsa trupurile să se prăbuşească.
În 1951, cu un an înainte de moartea lui, s-a cerut internarea lui la
Spitalul Văcăreşti fiindca din cauza conditiilor foarte rele Suferea
printer altele de miocardita si pleurezie dublă
T.B.C. Dar oroarea sistemului comunist era maximă. A fost consultat şi
găsit sănătos... Chinuit de tuberculoză şi în ciuda unei recomandări
medicale, Mircea Vulcănescu nu a fost trimis la Văcăreşti, întrucât
transferul nu s-a aprobat.
Un an mai tarziu în noaptea lui 28 octombrie 1952, la 48 de ani,
Mircea Vulcănescu avea să moară, în infirmeria de la Aiud, într-un frig
cumplit, lipsit total de medicamente, într-un pat de fier. Lângă el, se
aflau doctorul Petre Ţopa şi un alt deţinut, Ion Constantinescu
Mărăcineanu care au povestit frânturi din ce s-a întâmplat atunci, în
ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu, într-un articol publicat în
„Memoria”. Cei doi stăteau de vorbă, Mircea nu le auzea cuvintele,
suferea cumplit şi avea dureri insuportabile.
Iata din cuvintele pe care martorii de celula a lui Vulcanescu si le
amintesc in ultimele momente de viata ale acestuia „Nu există nici o
scăpare pentru noi, decât dacă se întâmplă ceva, care să forţeze
administraţia la o măsură de salvare, dacă o salvare mai există”,si „Eu
nu mai pot rezista fiziceşte. Mă simt epuizat de toată energia. Mă voi
aşeza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vieţii mele şi în felul acesta
voi veţi avea un loc să vă odihniţi, pe trupul meu. Rog pe Dumnezeu să
primească sufletul meu şi să vă ajute pe voi să supravieţuiţi…”Incet,
încet, pe măsură ce lumina zilei se stingea, durerile au început să
dispară. A rămas tot timpul treaz, tot mai obosit, tot mai sfârşit. Aflase
de la alţi deţinuţi că cei cu cavernă la plămânul stâng, aşa cum avea el,
mor în timpul somnului de aceea a ales sa ramana treaz facand astfel
eforturi supraomeneşti sa nu adoarma.
Celebrele lui cuvinte inainte sa mearga spre cele vesnice au fost „Să nu
ne răzbunaţi!”, în timp ce viaţa i se scurgea, fără nicio lumânare în
infirmeria de la Aiud.
Raportul Penitenciarului din Aiud, din 3 noiembrie 1952anunta că
în ziua de 28 octombrie 1952 a decedat deţinutul Vulcănescu Mircea,
suferind de miocardită şi pleurezie dublă TBC. La Bucureşti în casa de
pe strada Popa Soare, unde locuise familia lui, medicul închisorii
trimisese o scrisoare prin care voia sa instiinteze familia de moartea lui.
Numai că acolo, familia nu mai era... fusese dată afară. Aşa că despre
moartea lui s-a aflat mult, mult mai târziu. În acel octombrie al anului
1952, deşi îi intuiau boala, nimeni de acasă nu a ştiut că Mircea a murit.