You are on page 1of 26

Ţiganiada Rezumatul Tiganiadei pe canturi .

Cântecul I Văzând Urgia, fiica Satanei şi a Zavistiei, că până şi ţiganii vor să se aşeze intr-o ţara a lor, mânioasă de acest bine, merge la tatăl său care, aflând acestea, se grăbeşte să ia măsuri. Se preface imediat in corb şi începe sa zboare peste lume pentru a le afla pe toate. Ţiganii se sfătuiau despre ţara pe care Vlad-vodă urma să le-o dea, după ce la toate poruncile sale ei vor da ascultare. Drăghici, cel mai bătrân dintre ei, temându-se că nu va apuca să mai vadă minunea, ii sfătuia pe ceilalţi să fie mereu uniţi şi pe pace pentru ca nimeni să-i poată asupri şi lăsa iar fără rost şi nume. Goleman spunea că pământul trebuie împărţit şi ţara are nevoie de un nume, Mircea că nişte oameni aleşi trebuie să se ocupe de asta, dar Burda îl contrazice pentru că fără mâncare, crede el, oamenii nimic nu fac bine. Cucavel îi atenţionează că prea fac “din toporişte secure”. Borsmândru spunea şi el că singurul pericol ce ar putea veni ar fi atacul vrăjmaşilor dar că nici ei nu sunt dârdale, adică îndărătnici şi că îşi vor apăra ţara. Când să spună iar Goleman ceva, Satana prefăcut în corb i se cufuri in barbă. Drăghici, de care ascultau toţi pentru că “pe toate le prorocea”, observă că acela nu poate fi semn

bun de la Guladel, adică de la Dumnezeu. Ţiganii, chiar de-au vorbit “din prânz pana-n cină” mergând intre Alba şi Flămânda, nimic nu au hotărât, căci aşa ştiu ei să facă sfatul. Adorm toţi la olaltă şi a doua zi îi vizitează Vodă cerând să i se prezinte cei înarmaţi. Ţiganii încep imediat să mărşăluiască in cete: întâi cea a lui Goleman, trei sute cu furci şi rude de şatra şi steag din piele de mânză codalba, adică cu coada albă. Urmară argintarii, două sute, in frunte cu Parpangel ce purcede din viţa lui Junandel, căpetenia ţiganilor ce îşi duceau zilele in India până când Chinghişan, mare han al mongolilor, a pustiit toată Asia lăsând şi pe ţigani fără ţară. Oamenii lui aveau buzdugane de alamă şi nişte cuţite lungi, toţi “nalţi şi groşi in ciolane, cu păr imburzit şi barbe sperlite”, cu steag o cioară de argint, cu “pene răşchirate şi aripi cu aur suflate”. A treia ceată, căldărarii, “toţi căciulaţi cu barba afumată”, mari de stat, aveau ciocane ferecate şi erau călare, iar ducătorul lor era Bălăban. Steagul le era o tipsioară de aramă. Fierarii, cu ducul lor Drăghici, erau înarmaţi cu baroase şi coase, trei sute la număr “pedestrime aleasă”, cu steag tigaie de plăcinte. Lingurarii erau bine îmbrăcaţi, cu barbe rase in frunte cu Neagu, iubitorul de dreptate şi aveau ca steag o lopata făcuta de maistor Pintilie şi cu ei tot felu de lemne tăiate numai bune de bătălie. Aurarii, cea mai respectată ceată, defilau cu suliţe şi săbii scurte, iar steagul era tot o suliţa, dar lungă, din aur,

Ghiolban nu fu de acord cu aceasta pentru că el pentru nici un domn nu ar merge cu deanăbuşita. Se hotărăsc să pună până la urmă solie să meargă înainte cu hrana. numai să poată scăpa. Toţi se arătau curajoşi şi gata de luptă. îi vor .conduşi de harnicul şi tarele Tandaler inimosul. cere lui Vodă pe drum un om vrednic să ii apere de prădători. Avel fu şi el de acord cu cele zise de Ghiolban. iar Răzvan îl atenţionează că fără povara hranei şi armelor fuga ar fi mai uşoară. Amintinduşi de ce treabă aveau de fapt. care umblau mai mult fără haina. să se ascundă. pe Gardea cel cu gura strâmbă şi Găvan cântăreţ in drâmbă. Vodă le promite că satul Spăteni dintre Inimoasa si Bărbăteşti le va fi ţară de-i vor asculta toate poruncile. Vlad râdea de aceştia deoarece nu credea că turcii fără a le da vreun semn înainte. Drăghici observând aceasta îi adună pe toţi şi încercă să-i sfătuiască să meargă mai cu repeziciune. adică cei ce umblau mereu pribegind şi goleţii. Cântecul II Ţiganii in primul rând din mai orice se ceartă şi munca pe cât posibil o ocolesc. gândind că după mâncare omul mai lesne se duce. aşa că ceata înainta foarte greu. Ultimii veneau lăieţii. Gogoman insă. cu steagul lor “o tearfă aninată pe-o prăjină”. Ba chiar cerea să se mute Spăteniu mai aproape şi trei popasuri odată. Bălăban considera că dacă ar fi să se întâlnească cu turcii ar trebui să fugă.

la un moment dat. Borşmândru începe să explice că înfieraţi nu ar mai fi în pericol şi vor rămâne nebiruiţi. fu întrerupt de Zagen ce anunţă răpirea Romicăi.ataca. Totuşi dacă vin. poate fata plecase de bună voie. el crede că bine ar fi să li se închine dacă altă scăpare nu este.in fine. când să poate spune ca nu e de acord cu aşa o lupta. să mai tragă câte unul din tabăra vrăşmaşă. Tandaler socoteşte că trebuie continuat drumul. dar îl ajunsese . Completează apoi cu ideea că trebuie să lupte cu ambele mâini. chiar dacă este ruşinoasă este şi sănătoasă. şi mai să se ia la bătaie cu Parpangel din cauza spuselor. vru chiar să se omoare. Tandaler. fecioare. Gogu zicea că nimeni nu şi-ar risca viaţa “care-i numai una” până la urmă şi fuga. adică logodita cu Parpangel. astfel inamicii mulţi vor cădea acolo şi se vor pierde. Bratu le aduce aminte ţiganilor de vodă şi ţara lor. Ganafir si Papară s-au păruit şi ei multă vreme pentru fiica lui Goleman. Doar Parpangel plecase să o caute pe Romica fără insă a şti şi alţii. iar ei încep să discute despre luptă . “toate dulceţurile vieţii. Fiecare să aibă un laţ mare. Fata era frumoasă şi ascunsă in inimile multora din ceată. Alţii doi. Obosit. cu suliţa să doboare şi cu săbii scurte să omoare. când oboseşte. dar încredinţată. Dundul sfătuieşte să sape gropi şi să le ascundă cu frunze. Înaintând ţiganii ajung la un codru fermecat de însăşi Satana ca să le strice rostul luptei. unde au găsit mâncare.

Cântecul III Ţiganul Parpangel este rugat de fraţii sǎi sǎ povesteascǎ prin ce a trecut. Dupǎ ce terminǎ acest cântec. La un moment dat. povesteşte cum Arghin. dupǎ ce a cǎutat-o mult timp pe Ileana. Al treilea cântec spus de ţigan este despre Ileana Cosânzaena şi Arghin. Parpangel ceru întâi hrană ca să poată cânta. Ca trezit dintr-un vis. cea mai înŢeleaptǎ zânǎ şi cea care l-a crescut. lui Parpangel i se adreseazǎ o copilǎ care îl întreabǎ dacǎ nu ştie si cântece de jale. fără vreun mijloc. un ciclop. rolul acestuia de a alina relele. El porneşte iar la drum prin pădurea vrăjită şi rămâne fără mâncare. s-a întâmplat minunea să ajună la un palat in mijlocul codrului unde chiar lăutari nu aveau. iar la poalele unor munţi îl opreşte un “neom”. căci nu putea face asta fără o armă.iar pofta de viata cât a căutat să piară. Parpangel vorbeşte despre vin. care îl îndeamnǎ sǎ-şi continue cǎutarea. sau o apă mare. preferǎ sǎ moarǎ decât sǎ se întoarcǎ fǎrǎ ea. Începe un “libov”. Când era pe cale sǎ se sinucidǎ. în care le spune cǎ trebuie sǎ iubeşti tot ce are viaţǎ. adicǎ un cântec de iubire. Însà Parpangel nu reuşeste sǎ încheie povestea deoarece scapǎ lǎuta din mânǎ când o zǎreşte pe fata care l-a rugat sǎ . apare Ermina. Arghin îşi continuǎ drumul. este rugat sǎ continue cu alt cântec. de a alunga necazul şi de a face toate lucrurile sǎ parǎ mai frumoase. După ceva post.

uneori chiar prin tragerea în ţeapǎ. Toate aceste îi determinǎ pe boieri sǎ se întoarcǎ împotriva lui şi sǎ se alieze cu sultanul. Ţepeş refuzǎ sǎ le dea tribut turcilor şi de aceea sultanul Mahomed trimite o solie în frunte cu grecul Catavoline ca sǎ îl convingǎ. Ţiganul îmcepe sǎ-i povesteascǎ cum turcii au dorit sǎ cucereascǎ toate ţǎrile creştine şi. Ţiganii încep sǎ discute despre Vodǎ şi despre înţelegerea lor. Deşi pǎrerile sunt împǎrţite. Vǎzând cǎ aceasta pleacǎ. iese dupǎ ea. Vǎzând Vodǎ cât de mulţi ţigani sunt decide sǎ-şi facǎ o oaste din ei dându-le chiar şi pǎmânt: de la Corbi pânǎ la Cetatea Neagrǎ. Însǎ Vodǎ reuşeşte sǎ îi învingǎ de fiecare datǎ pe turci. Din cei mai virtuoşi oameni Vodǎ şi-a fǎcut o gardǎ de cinci sute. Ţiganul Florescu de la Vericani le vorbeşte despre motivele lui Tepeş. fiind datori sǎ fie ocrotitorii ţǎrii. Vlad Ţepeş însǎ a fǎcut ordine în ţarǎ.spunǎ un cântec de jale. Oamenii. credeau cǎ va fi uşor de cucerit. ştiind cǎ Muntenia este învrǎjbitǎ. considerând cǎ boierii trebuie sǎ fie un exemplu de supunere pentru ţǎrani. indiferent de rang erau pedepsiţi. venit pentru a lupta în oastea lui Ţepeş. iar dacǎ şi de data . lǎsându-i pe ţigani nedumeriţi. îl întreabǎ pe Florescu din ce cauza a început aceastǎ bǎtǎlie pentru ca la ei în Ardeal pǎrerile sunt împǎrţite. el crede cǎ Vodǎ a avut douǎ scopuri: sǎ arate turcilor ce oaste mare are şi sǎ le arate ţiganilor ce înseamnǎ rǎzboi. Un cǎlǎreţ din Ardeal.

Vodǎ îi spune lui Catavoline cǎ nu va fi de acord niciodatǎ:”Spune celui care te trimeasǎ. vǎzând cǎ nu mai are scǎpare. Ţepeş nu se îndura şi sunt toţi traşi în ţeapǎ. cade în genunchi în faţa lui Vodǎ. Auzind toate acestea. printre care şi Hamza. când îi vor ataca pe . Cât timp restul ţiganilor se certau. Auzind acestea. O parte din pǎgâni. Vodǎ. iar alţii vroiau sǎ rǎmânǎ pânǎ apare Romica pe care nici Parpangel nu o gǎseşte. Sfântul Spiridon ia iapa lui Varlaam şi cǎlǎtoreşte nevǎzut printre oameni. iar Catavoline. grecul îl roagǎ sǎ îl conducǎ pǎnǎ la Dunǎre. deoarece acolo astepta turcul Hamza sǎ îl ucidǎ. pentru a-i salva de la pǎcat./cǎ întracest chip Vlad-Vodǎ-i rǎspunde:/<>”. Cântecul a IV Sfinţii vǎzând ce fac pǎgânii în Muntenia se hotǎresc sǎ coboare din ceruri şi sǎ-l ajute pe Vlad Ţepeş în luptǎ. Ţepeş dându-şi seama porunceşte oastei lui sǎ rǎmânǎ ascunsǎ până va ordona el. Florescu îşi continuǎ povestea: când Ţepeş ajunge cu oastea unde îl aştepta Hamza. sultanul porunceşte sǎ se alcǎtuiascǎ o oaste din cei mai viteji oameni ca sǎ se pregǎteascǎ până la primǎvarǎ. turcii ies din ascunzǎtoare şi încep sǎ se lupte cu muntenii. asemenea unui leu se nǎpusteşte asupra turcilor şi îşi conduce oastea la victorie. cerându-i iertare. sǎ îl ucidǎ. Ţiganii încep sǎ se certe deoarece unii vroiau sǎ plece. sunt prinşi de munteni.aceasta refuzǎ.

”. poienilor./Purceasǎînainte prin desime. Parpangel o pierde iar pe Romica şi nu ştie ce sǎ creadǎ despre cele întâmplate./Însǎ neauzind mai mult pe nime. stete cu gura.munteni. Fiind trist începe sǎ le cânte codrilor. rǎmânǎnd doar o baltǎ mare. dar Sfântul Spiridon care i-a vǎzut face ca totul sǎ disparǎ. spaima turcilor. Trezindu-se cei doi sunt pe cale de a comite un pǎcat. Parpangel. Strǎinul. Dupǎ un timp vede venind spre el un cǎlǎreţ şi zǎrindu-i sabia. oamenii se adǎpostesc în munţi. îi spune sǎ nu se teamǎ şi îl întreabǎ dacǎ nu a vǎzut doi turci care alergau o copilǎ. Însǎ diavolul nu doarme şi face în aşa fel încât ţiganul se trezeşte cu Romica în braţe. derutat îi spune cǎ nu a vǎzut nicio fatǎ.Când strigǎ dupǎ ea se aude ecoul si el crede cǎ îi vorbeşte o altǎ copilǎ:”Ţiganul care n’auzise /Nice-odatǎ rǎsunarea chiarǎ/Ca-aceasta. dar cǎ a vorbit cu una. Auzind ca turcii au ajung în ţarǎ. La puţin timp dupǎ ce au înflorit codrii. care era Argineanul. Dându-şi seama Argineanu cǎ ţiganul este confuz îl lasǎ şi se duce sǎ bea apǎ dintr-un . Parpangel. trist cǎ nu a gǎsit-o pe Romica adoarme cu gândul la ea. de fricǎ nici sǎ fugǎ nu poate. Florescu încheie astfel povestea. turcii au pornit spre Ţara Româneascǎ şi au ajung pânǎ la Vidin. Doar domnitorul neînfricat se pregǎteşte ca sǎ îi înfrunte pe turci. pǎsǎrilor. Cu oastea lui îi urmǎreşte pe duşmani şi când iese din ascunzǎtoare îi înfrânge.închisǎ/ Gîndind cǎ cineva-l chiamǎ doarǎ.

Goleman e de pǎrere cǎ sunt folosiţi ca momealǎ . Hotǎrǎşte sǎ se sinucidǎ lângǎ ea şi scoate sabia. El nu ştie însǎ cǎ acel izvor este vrǎjit.izvor. Uitând de Romica pleacǎ cǎlarea în acea dumbravǎ întunecatǎ. bea din cealaltǎ parte şi. Aflǎ cǎ Romica a fost transformatǎ în acea tufǎ. Cel care bea din partea stânga se transforma din fricos în viteaz. iar cel care bea din partea dreapta se transforma din viteaz în fricos. Toţi sunt de acord cu . Parpangel. Spune cǎ dacǎ Vodǎ i-a folosit drept momealǎ acum este timpul sǎdovedeascǎ cǎ şi ei sunt viteji. transformându-se într-un neânfricat. în Cetatea Neagrǎ. Brânduşa. Ţiganul Bǎlǎban crede cǎ au fost pǎcǎliţi de vodǎ şi cǎ au fost trimişi la moarte şi îi sfǎtuieşte sǎ se ascundǎ în munţi. Voinicul bea din partea stânga şi speriat îşi lasa calul şi hainele si pleacǎ în codru. Tandaler însǎ îi sfǎtuieşte pe cei fricoşi sǎ se ascundǎ în codrii. a avut grijǎ ca la naştere sǎ facǎ o vrajǎ astfel încât trupul lui sǎ nu fie rǎnit de nicio armǎ. Dupǎ un timp se opreşte lângǎ un tufiş din care rupe o nuia şi vede ca începe sǎ curgǎ sânge şi se aude un glas de durere. Cântecul a V Ţiganii sunt aproape de Inimoasa şi primesc rǎspuns de la Vodǎ cǎ o sǎ le îndeplineascǎ toate dorinţele.Scopul lui Vodǎ era sǎ-i aducǎ aici ca sǎ îi punǎ la încercare. ia hainele şi calul lui Argineanul. iar restul sǎ rǎmânǎ sǎ lupte. dar nu reuşeşte sǎ-şi taie gâtul pentru cǎ mama sa.

La un moment apare oastea lui Ţepeş. Este vremea potrivitǎ pentru ca strigoii sǎ umble prin lume. Ţiganul Rǎzvan îl recunoaşte pe domnitor. mai puţin bǎtrâni care au îndoieli. Ţiganul Neicu şi cu alţi bǎtrâni îngenuncheazǎ în faţa turcilor. dar Tandalar le spune cǎ trebuie sǎ fie tot muntenii:”< Cintecul a VI În primele ceasuri ale nopţii. iar Tandalar e primul care le spune sǎ fugǎ şi sǎ se ascundǎ. . care erau de fapt munteni deghizaţi. Turcii. Toate lucrurile bune se desfǎşoarǎ în timpul zilei. iar pe timpul nopţii. Muţul are curaj sǎ strige dupǎ ei sǎ se întoarcǎ.când oastea ajunge la ascunzǎtoare lor.el. la luminǎ. iar ţiganii se sperie din nou. spunându-le cǎ pot sǎ ia tot dar sǎ le lase femeile şi copii. deghizatǎ în turci. pânǎ la primul cântat al cocoşilor acţioneazǎ raufǎcǎtorii şi fiarele rǎpitoare: „Lupul gonea dupǎ cǎprioare. Vodǎ nu apucǎ sǎ îi pedepseascǎ pe ţigani pentru cǎ vine un cǎlǎreţ care îi spune cǎ turcii se odihnesc lângǎ o mânǎstire şi plecǎ impreunǎ cu oastea sa. mai puţin sunt de accord cu el./Buha vâna-n tufe pǎsǎrile./Ş’îmbla ş’alte jivine stricǎtoare/Ce-ntunerec iubind fug de soare”. Vǎzându-i plecaţi. iar Neicu îşi cere iertare spunând cǎ ei nu aveau cum sǎ îşi dea seama cǎ nu sunt turci şi cǎ nu trebuia sǎ îi sperie. îi ameninţǎ cǎ le vor lua copii şi nevestele. în întuneric au loc numai fapte reprobabile. Atunci apare Omar Paşa cu oastea sa. ţiganii cad în genunchi cerşind pentru viatǎ lor.

Lucifer. singura lui mângâiere este atunci când izbuteşte sǎ înfaptuiascǎ lucruri rele şi ura nespusǎ pe care o are faţǎ de Dumnezeu si de supuşii acestuia. Gândurile negre pun stǎpânire pe el. sǎ fie rǎzboi în toatǎ lumea. Mulţumit de aceastǎ propunere le solicitǎ celorlalţi să îşi aducǎ aportul. iar oamenii care înfaptuiau numai lucruri rele au ajuns sǎ Îl slǎveascǎ pe Dumnezeu. el fiind osândit sǎ trǎiascǎ pentru veşnicie în Iad şi. înainte de osândire era cel mai mare arhanghel. . Când îi vede pe toţi adunaţi le aminteşte cǎ el ca un conducǎtor al duhurilor rele. Hatmanul Velzǎvúv propune sǎ strângǎ oaste şi sǎ ajute turcii care vor porni rǎzboi împotriva lui Vlad Vodǎ. în semn de revoltǎ strigǎ atât de tare încât se cutremură tot Iadul. Îşi exprimǎ nemulţumirea faţǎ de activitatea diavolilor: prea puţine suflete mai bat la poarta Iadului. iar „Întunericul” sǎ domneascǎ. iar boierimea Iadului se adunǎ sǎ vadǎ ce se întâmplǎ.Este firesc ca şi Satana sǎ scoată capul de sub focul Iadului şi sǎ se bucure de cum sunt chinuite sufletele ajunse in Iad. Satana îşi invitǎ supuşii sǎ-şi exprime pǎrerea faţă de problemele ridicate. dorindu-şi sǎ fi fost sortit pieirii în momentul în care a fost izgonit din Rai. Însǎ pe Satana îl cuprinde jalea gândindu-se ce viaţǎ fericiǎ este în Rai. adicǎ aducǎtor de luminǎ. În scurt timp îşi revine şi cu o urǎ nemǎsuratǎ urlǎ încât toţi diavolii se înspǎimântǎ. Dorinţa lui este de a pieri creştinǎtatea.

. le expune modul sǎu de acţiune. pe ascuns de bǎtrani.Mamona. şi chiar de cǎlugǎri. În ceea ce priveşte luptele dintre Mohamed şi Vlad el ştie deja rezultatul. dar Vlad nu se va putea bucura de izbandǎ pentru cǎ turcii vor reveni cu o armatǎ foarte numeroasǎ şi nici o ţarǎ invecinatǎ nu îi va sǎri în ajutor. îl îndeamnǎ. El propune sǎ-şi uneascǎ forţele şi sǎ acţioneze asupra cugetului fiecǎrui om. fiecare s-a lǎudat pe sine minimizând faptele celorlalţi. slujitorilor Satanei. le spune cǎ ar putea ajunge mai rǎu. la cei fǎrǎ lǎcomie lucreazǎ el. dupǎ opinia sa doar a zecea parte din omenire ajunge in Rai ceilalţi ajung în Iad şi aceasta se datorează lor. duhul înşelǎciunilor. înşelǎtorii. care este denumit şi duhul lǎcomiei. duhul dezmierdǎrilor trupeşti. furturi. vistiernicul Satanei. Bazându-se pe firea lacomă a omului. Asmodeu. stolnicul socoteşte cǎ nu este înţelept sǎ porneascǎ rǎzboi împotriva îngerilor. utilizând meşteşugul înşelǎciunii prin intrigi şi sfaturi viclene. cel care supravegheazǎ ordinea în Iad. Velial. fiindu-i fricǎ de mânia Lui Dumnezeu. pentru a obţine cat mai mulţi bani. Moloh. se adreseazǎ lui Mamona spunându-i cǎ nu sunt suficienţi numai banii. Turcii vor pierde rǎzboiul. Val. Moloh nu le înţelege frica. la înfǎptuirea tuturor pǎcatelor: tâlhǎrii. rǎzboaie. îşi criticǎ antevorbitorii sǎi. cu oftat de fete. ia cuvântul şi se laudǎ cǎ el stǎpâneşte întreaga lume fiind dorit cu înfocare de tineri.

pleacǎ la luptǎ. Satana se hotǎrǎşte sǎ acţioneze dupǎ voinţa sa.svârliţi sub mii de mâluri unde nici dracii nu pǎtrund. Acum. Porunceşte hatmanului sǎ adune cetele cele mai viteze care sǎ-i urmeze poruncile. Ţigani înarmaţi. Tandaler care se gândeşte cum sǎ facǎ o nouǎ rânduialǎ în tabăra ţigǎneascǎ. mai bine sǎ moarǎ în luptǎ decât de foame şi sete. este întrerupt de Corcodel care se vaitǎ cǎ nu mai are bucate. Tandaler îi îndeamnǎ sǎ se înarmeze. Ultimul vorbitor este Velfegar. abǎtândul de la calea cea dreaptǎ. care scoteau neamuri întregi din robie. El se strǎduieşte sǎ întunece cu nǎlucire mintea omului cu care a fost „zidit” de Dumnezeu. El îi îndeamnǎ pe oameni la îmbuibare care atrage dupǎ sine lenea şi uitarea bunei cuviinţe. au hotǎrât să nu mai înainteze aşteptând ca românii sǎ înceapǎ lupta sau sǎ se predea. Cântecul VII Poetul slǎveşte eroii de altǎ datǎ. dupǎ care adunarea se sfârşeşte. turcii cucerind rând pe rând oraşe şi ajungând pânǎ la munţi. Cei doi încep sǎ se jigneascǎ ajungând în pragul declanşării unei bătălii pânǎ la auzirea surlelor şi „dobelor” ce anunţǎ venirea turcilor. rǎmasǎ fǎrǎ merinde. cu Tandaler în frunte. În timp . Vlad se hotǎrǎşte sǎ cerceteze el însuşi tabǎra turceascǎ şi se deghizează în negustor grec. Dupǎ ce a ascultat sfaturile tuturor. diavolul credinţelor deşarte. ţara geme sub asuprirea strǎinǎ. De teamǎ sǎ nu fie atacaţi în locuri strâmte.

să se întâlnească cu oştenii sǎi. Văzând că nu-i răspunde sultanul se enervează şi stabileşte sǎ fie dus la cea mai infricoşǎtoare moarte. batjocorindu-l. Vǎzând încurcǎtura se amestecǎ în mulţime şi pleacă. se întâlnesc cu o ceatǎ mai mare ce încerca sǎ spioneze tabăra româneascǎ. Când şi-a revenit. Viteazul Argineanu rǎtǎcise prin pǎdure nemaiştiind ce se întâmplǎ cu el dupǎ ce bǎuse apǎ dulce. Gǎsindu-l dormind îl leagǎ şi îl aduc în tabǎra lor crezând cǎ este însuşi Vlad Vodǎ. Vreo doi turci. Dupǎ aceastǎ luptǎ fiind obosit adoarme. iar turcii sǎ vinǎ dupǎ el sǎ îl prindǎ. Argineanu este dus în faţa sultanului cǎruia nu-i venea sǎ creadǎ faptele de vitejie ce au fost povestite de cei doi turci. Acesta se inspǎimântǎ crezând cǎ a fost recunoscut şi se gândeşte sǎ se omoare. Acesta porunceşte sa fie dezlegat şi încearcǎ sǎ-l iscodeascǎ.ce studia tabǎra turceascǎ o ceatǎ de turci aduce un rob strigând cǎ l-au prins pe Vlad Vodǎ. Sultanul uimit de atâta falǎ acceptă propunerea voinicului. şi povestindu-le întâmplarea lor pleacǎ împreunǎ pe urmele voinicului. care scǎpaserǎ din mâinile lui. crezând cǎ turcii l-au dezarmat şi dezbrǎcat. cautǎ sǎ se rǎzbune. iar acesta reuşeşte să scape din tabăra turcească omorând tot ce îi iese în . pe cǎrǎrile ştiute. Cu ajutorul unei prǎjini luate de la un ţǎran reuşeşte sǎ omoare o ceata de turci. Atunci voinicul îi spune sultanului cǎ este român şi dacǎ va fi sǎ moarǎ ar vrea sǎ moarǎ voiniceşte: sǎ îi dea arma şi calul.

în văzduh s-au văzut sfinţi în veşminte albe care îi călăuzeau pe români. Arhanghelul Mihail. Turcii înspăimântaţi fugeau în toate părţile încercând să se salveze. iar din partea opusă câteva sute de români înarmaţi cu buciumi şi tobe strigă şi cântă speriindu-i.cale. Vlad Vodă se hotărăşte să pornească ofensiva împotriva turcilor în timpul nopţii. printre stănci sau chiar în pământ. îl calcă în picioare şi îl aruncă în cea mai adâncă peşteră. peşteri. Mamona văzând palma pe care a primit-o Satana ia chipul unui oştean şi se duce în tabăra lui Vlad spunându-le că în timp ce ei îi alungă pe turci. Împotriva Satanei intră în luptă şi arhanghelul Mihail cu armata sa de îngeri. uimit de cutezanţa Satanei. Văzând Satana că oastea sa este pe cale a fi învinsă îşi scoate iataganul şi năvăleşte asupra oştilor sfinte. La această luptă participă chiar şi forţele supranaturale. Astfel oastea păgână este lăsată să . Dezastrul continuă în tabăra diavolilor care fug. cei care nu au participat la luptă le vor prăda tabǎra şi se vor îmbogăţi. alungaţi de apa sfinţită. reuşeşte să-i salveze. Mahomed văzând dezastrul care s-a abătut asupra oştirii sale se retrage în mijlocul unei cete mari de turci şi reuşeşte să se salveze. atacându-i din două părţi. dintr-o parte oştenii trec prin săbii turcii adormiţi. îi şterge o palmă în urma căreia acesta cade fără suflare. încercând să se ascundă în lacuri. învăluindu-i într-un nor de ceaţă pe turci. În aceste momente intervine şi Satana.

împreună.Dacă o copilă vede un june şi drag inimii îi cade atunci diavolul de aici percepe că ea pe fecior îl vrea şi nu o mai lasă în pace până în lațul său o va vedea. Cantecul a VIII În deşert oamenii făcând rău.fugă.se sui sus neştiind că acolo este Drăgan păzind.în loc să fugă de păcat.Ursul înspăimântat de grohăitul lor.când va veni vrăjmaşul.Acesta rândui străji împrejur de tabără.care să dea de ştire.căci el văzând voia omului plecată.Dar nici țiganii nu sunt fără vină.care îl apucă amețeala de cap şi cade în jos .iară o grămadă de porci sălbateci speriați de tabăra țiganilor ajunsese acolo.numai atunci îl îndeamnă.bagă toată vina dracului. doar o parte dintre oşteni îl ajută pe Vlad să continue lupta. Tiganii mersese după Tandaler până în pădure unde se opriră cu toţi pentru a se odihni până în zori.căci şi pe ei dracu i-au împins a se bate cu tot felu de gloate.iar dacă vor auzi mişcare să strige:”Stai! Care-i mă!”şi dacă inamicul nu va răspunde cu parola “baros”atunci să sară pe el.zicând că dracul i-au împins la aceasta.căci dacă omul nu ar da prilej răului nici iadul cu toată ceata sa mare nu l-ar putea îndupleca.Iar dacă un călugăr vede o femeie frumoasă care vine spre chilie.Nu trecuse un ceas şi jumătate de când Drăgan se puse de strajă în mărul pădureț căci sosise acolo un urs şi începu a mânca mere.el va rămâne cu dânsa.pierzându-şi şi el a sa cunună.

După atâta gălăgie străjile începură să strige”Stai.Ursul furios după căzătura luată trecu-se pe lângă o bortă unde se ascunse Păpuc şi tocmai când acesta işi ivea capul afară ca să asculte ce se auzea.adică tocmai la campie unde a fost tabăra turcilor care o părasiră cu tot felul de hrană.Seara aceştia intrară într-o pădure pentru a se culca.iar pe sub Călăban trecuse un porc mistreț care-l agăță în părul său şi-l târâi câțiva metri.Mihai).căci o cireada de boi în care intrase dracii dăduse peste țigani.din cauza pierderii luptei cu Vlad-Vodă.altfel încât săracul rămase cu căpățâna goală.dar nici mult merseseră.speriată .iar când dimineața veni țiganii.Ei.rămânând ca şi spânzurat.(Poetul sfârşeşte aici povestea țiganilor si începe a spune de Satana ce a facut el dupa ce sa trezit din palma Sf.greşind cărarea.gândeau ca-s călăreți şi începură să se bată dupa învătătura lui Tandaler până când deschise şi ei ochii si văzură că vrăjmaşul a fugit.noapte fiind.acesta începând să se vaite în gura mare.Auzind toată gălăgia Tandaler împreună cu țiganii ieşiră din pădure la camp.Iară pe Suvel care doarme în picioare îl cuprinse asa de cumplit căci nici nu putu să strige:”Stai măi!Care!”. Luând chip de tânară copilă bate la uşa călugărilor cu pretextul că turcii i-au ucis familia şi că ea este flămândă.ursul îl apucă de cap şi-i smulse toata pielea cu păr cu tot.unde nimereşte între două crengi.au ieşit din pădure spre altă parte.măi!Care!”.

invitat fiind.Pe la miază-noapte copila se arăta prin vise si chilii.se scoală şi se duce dupa acea fecioară până în chilie.unul mai cu indrăzneală. Sultanul.Iosofat.Spiridon care işi făcuse semnul crucii.iar bătrânul nu ştia ce să facă.Ştefan.Călugării o văzuseră bine şi toți ziceau:”Ce fata frumoasă….chemându-i pe fiecare.soseşte într-un codru unde se .şi obosită.În acest timp fata pe nume Marghiola se descoperise şi se făcuse adormită.răspunzându-i acestuia cu o palmă.Înțelegând bătrânul părinte.Nichita.care venise tot din aceeaşi poftă şi întâmplare.când deodată apăru Sf.dar Gorgonie.în fuga sa de oastea romănă.în care intră unul peste altul Varlam.iar cei mai mulți ziceau în sine:”Ah!să nu am pe mine-astă rasă!”.Stând cu ea câteva minute deodată aude uşa scârțâind şi îl apucă de piept pe primu care apare de după uşă adică pe Ghierman.să acopere pe fată sau să-i împace pe fraţii luptători.Din acest moment începe bătaia dintre cei doi.porunceşte ca fata să fie adusă în fața sa şi după ce o cercetează cu de-amănuntul o închide într-o chiliuța fără sa ştie nimeni ca să nu se întâmple vreo nătărie.Egumenul Gherontine.”. (Poetul trece la povestea sultanului).Marghiola dispărând ca printr-o minune.chelfănindu-se aşa pe întuneric până când lumina se aprinde iar bătrânul Gherontie intră în chilie mirat de toate acestea si zice:”O fiilor!dar ce-i aceasta ?”.

Abia cât aţipi sultanul ostenit.Sultanul scrise că vrea pace şi dacă se vor întoarce la dânsul de robie şi de moarte el îi va scăpa.Atunci Dănescul intră în vorbă şi începe a spune că prin războaie lungi ţara se prăpădeşte şi chiar dacă o să câştige odată.acesta ajunge într-o poiană plină cu numeroşi turci traşi în ţeapă.Mahomed văzând aceasta.spunând că sultanul la trimis aici pentru a le da această scrisoare.sultanul până la primăvara cu mai mare oaste asupra noastră se va întoarce.când vede în văzduh chipul lui Hemza.Dar nici nu termină cu bine ceea ce avuse de spus căci deodată intră în cameră solia şi către boieri grăi.îi trimite în toate părţile după întăriri ca după un anumit timp să se adune într-un loc.După ce urmează chipul.pe care abia apoi o slugă credincioasă îl trezeşte.ascunde în desime şi pe cei puţini care îi avea cu el.făcându-i cu mâna să meargă după dânsul.deoarece a fost biruit şi încearcă să se străpungă cu cuţitul când unul dintre trimişi ajunge spunând că întăririle sosesc.iar Mohamed părâsindu-şi gândirea slabă către Dunăre fuge în grabă Cântecul IX După ce Vlad învinse oastea păgână.slăbeşte de greaţă şi cade jos.dar cu o singură condiţie să .boierii cei fără de credinţă care cu turcii avuseră mestecare se strânseră la un sfat ca să hotărască ce să facă în împrejurările acestea.Acesta începe a se jelui.

fără popă.zi fericită.Primul cântec este despre un vânător ce îşi cauta prada până când o tânără copilă îi iese în cale şi-l sfătuieşte cu privire la vânat.”.Toţi oamenii stăteau şi beau de jos.Îndată ce solia fusese primită.Însă a doua zi.fata i se dăruieşte de nevastă.Dar nici bine nu se termină povestea că începu şi cea de-a doua dar mult mai scurtă decât precedenta.mesele toate întinse erau.că acum toate erau gata pentru nuntă ce avea să fie.(Poetul sfârşind povestirea pentru boieri adunaţi se întoarce la povestea ţiganilor).dar numai Dârloiu care era nun mare stătea şi bea din picioare.fierbea curechiul cu slănină râncedă şi alte bucate.se apucară numai decât să se ospăteze întruna.Ţiganii după ce s-au întors cu tot felul de mâncare şi vite ce luase din tabăra turcească.iar când soarele răsări de tot.pună pe Dănescul.În această povestioară o fată .la toată boierimea ea ajunse cu porunca să nu mai primească de la dânsul ordine domneşti.până să răsară soarele.acesta rugându-se să-i spună locul cu pricina.iar feciorul fericit începuse să strige:Dulce clipită.fecioara îl dezvăluie din milă.iar Parpangel să se cunune.cu Romica.până când apare Mitrofon./Fire-ai lungită.adică fratele lui Vlad.la domnie.poetul cel de frunte.şi le dedică mirilor o cântare de nuntă.trei ori atâtă!….De frică să nu-i facă vreun rău.Feciorul de îndată plecă spre vânat şi făcând cum îi spuse copila prinde “sobolul” viu.

fetele toate de ruşine faţa şi-au ascuns-o şi râdeau prin spatele altor femei.smoală.Pe când .până la urmă reuşind să-i alunge pe asupritori.Acolo soarele nu lumina ci doar focul acoperea tot.despre bunătaţile pe care dracii le mâncau:jar.groape.Soarta face ca acesta să cadă de pe cal în mijlocul unei bălti unde lesină rapid.iar Parangel este nevoit să se lupte vitejeşte.acesta vede o mulţime de turci în faţă.iar draci erau în pielea goală peste tot unşi cu smoală neagră.şi raşină aprinsă.Căntănd Viorel.Parpangel începe să povestească despre pedepsele pe care le îndurau cei de acolo:tâlharii şi ucigaşii erau traşi în ţeapă.dar şi despre cârciumele ce era acolo.lacuri urât mirositoare până în iad.turnând aur şi argint fierbinte peste ei.care ducându-se în pădure după fragi roşii se rătăcise şi începu să plângă.Deodată când alerga furios cu murgul său.şi rămâne încremenit trăgând calul de frâu bărbăteşte.Sufletul lui Parpangel este luat de către un duh şi dus.Calul fiind speriat şi bulversat sare direct în stolul păgân.dar în faţa ei ieşi un tănăr vânător care o linişti de indată şi îi arătă drumul cel bun.iar bunul Parpangel stătea la masă cu cei din frunte şi le povestea de întâmplări crunte.împreună cu fumul şi scânteile .Dar îndrăgostindu-se de la prima vedere aceştia doi şi-au jurat iubire şi au rămas împreună pe veci.prin peşteri.Acesta povestea din trecut când era împreună cu calul său şi bătea văile în lung şi în lat.râurile de lavă pârjoleau tot.

Chiar dacă sihastrii au stat în pustiu.turte şi colaci.acesta primeşte nişte scrisori de la Sf.râurile erau pline cu lapte dulce.stâncile din zahăr.Ajuns la poarta Sfântului Petru.Acolo vedeai zile senine cu cer limpede şi fără nori.astfel Parpangel terminând interesanta sa istorisire.adică că în “pântece pline” este toată învăţătura.Parpangel vede toată grădina raiului în splendoarea sa.Mergând el aşa şi uimindu-se deodată vede doi moşnegi cu bărbile cărunte care de fapt erau tatăl şi bunicul lui.Pe jos în loc de pietricele se găseau pietre scumpe şi mărgele.brânză şi din slănină erau munții.pe care le citeşte.de pe ramurile copacilor spânzurau covrigi.după care deschizându-i porţile pentru a intra.flămânzi şi fără de apă.plăcintele calde atârnau ca streşine.frunze şi flori.Mihai.țărmurile erau din caş.tot .se gândea el la ce i-ar putea să-i facă dracii.iar în loc de stâlpi erau caltaboşi.dar revenindu-şi în fire este dus de către tatăl său la o fântână şi îl pune să se uite printr-un inel dar nici nu işi ia bine rămas bun căci duhul îl ia şi îl duce înapoi pe pământ unde se trezeşte în pat.Parpangel când vede pe acesta începe să plângă.gardurile erau împlietite cu cârnăciori fripţi.deodată acelaşi duh îl apucă şi zboară cu el până în rai.tot felul de păsărele ciudate şi peste tot primăvara domnea. Cântecul X Cântecul începe cu un moral ţigănesc.stafide şi smochine.

De aristocraţie nu-i teamă.Baroreau.De când Tandaler adusese bucate şi petrecură numai în cântări şi ospeţe.Dar toate aceste păreri erau bune doar pentru o zi după care erau huiduiţi autorii acestora şi chiar duceau la scandaluri.se ridică în picioare pentru a le arăta celor adunaţi.cel democratic este prea rău deoarece toţi se luptă între ei.multe zile trecuseră şi bătrânii tot se sfătuiau cum să rânduiască ţara lor săracă. Toţi veneau cu idei despre cum să facă.mai multă învăţătură a pornit de la oamenii cu obiceiuri gingaşe.este locul unde cel mai puternic răpeşte puterea.puţini fiind cei care vor să o respecte.ea fiind una dintre domniile în care legea nu este la locul ei.nu din peşteri şi pustii ci din curţi desfătate unde sunt mesele pline cu mâncare şi cu vin dulce pus în pahare .Nici republica nu este mai bună.un divan şi boierime iar înca unul mai cerea ca în ţara ţigănească să nu existe nici un sărac.unul dintre delegaţi.unul spunea ca toţi să fie egali.Pentru aceasta bătrânii se gândiră ca fiecare ceată de ţigani să-şi trimită un om înţelept ales la soborul de obşte.bătăi şi zarvă mare.că stăpânirea monarhică este una din cele mai harnice şi bune.neexistând deloc odihnă.fiecare cetăţean se înarmează. unu pe altul surpă.După ce acest consiliu s-a format a început lupta dintre puteri.Acesta începe să aducă argumente contra fiecărui mod de guvernare.căci nimeni nu este atât de nebun ca să .altul poftea un Vodă.

Cei trei ţigani-filozofi.care mulge. Monarhul dă multe porunci.Sfârşindu-se lunga sa urare. par a fi trei gânditori din secolul luminilor.iar nici una în folosul lor.vrea să arate că nu este domnie mai fericită decât o republică aşezată. Întregul episod este alegoric.o stăpânire unde poporul prin legi aşezate de dânsul şi prin dregători din mijlocul lui.tunde atâtea mii de oi şi mănânca din ele.durerea ce mai mare fiind că atâtea oi sunt numai pentru el singur.acesta căutând să-şi strângă avuții.în locul său urmând Janălau din Roşava. şi încep astfel o interminabilă discuţie despre sistemul ideal de guvernare.dar şi vinde mieii lor.Slobozan atunci de alta părere.Slobozan face ultima asemănare afirmând că monarhul este ca şi un “păcurariu”. Cântecul XI si XII Ţiganii.cu dovezi. odată ajunşi la Spăteni.Acesta vrea să demonstreze lumii că repubilca e mai bună decât monarhia.să cârmuiască toate lucrurile ţării.dar toate sunt pentru biruri şi dări. Baroreu.ci după legi aşezate şi toţi cetăţenii au asemenea drepturi.El face deosebirea dintre stăpânirea republicană şi cea monarhică şi zice că în repubilcă nu se dau porunci după voinţă.cu voia obştii alese. care discută despre formele de guvernare. de .dorească mai mulţi domitori asupra sa. doresc să pună bazele unui stat.Şi cu aceasta sfârşi el pledoaria.pe când în monarhie numai monarhul porunceşte după voie şi ceilalţi trebuie să îl asculte.

socoteşte “monarhia dintre toate mai harnică”. iar dialogul grav dintre Vlad Ţepeş şi solul sultanului devine o lecţie civilă de eroism. El demonstrează cu iscusinţă că monarhii buni sunt foarte rari. Peroraţia lui Slobozan se termină printr-o pledoarie deschisă pentru republică. după un suveran bun putând să urmeze unul “neghiob dară la minte. Conflictul dintre români şi turci este înfăţişat în întreaga lui amploare şi semnificaţie.Plictisiţi de polemicile interminabile ale celor trei filozofi. ca legea să nu fie ascultată doar de “cei slabi şi mişei”. prin care se afirmă voinţa de independenţă a poporului. argumentele lui Baroreu sunt combătute de Slobozan. dimpotrivă.Vlad Ţepeş ia drumul exilului. Episodul acesta alegoric despre sistemele de guvernare se încheie printr-un suspens comic. republica părându-i-se “o ţarină pustie”. Într-un asemenea proces de idei. comunicată într-un stil înalt. care realizează ceea ce şi-a propus. Salvatorul lumii este Vlad Ţepeş. epopeea încheindu-se cu discursul înflăcărat . regimul republican fiind singurul unde “legea pe toţi asemene-i pune”.pildă. nebăgător de samă”. unde din cauza arivismului celor mai tari “venitul de obşte piere”. partizanul republicii. “Zicea că boierii sunt supuşi/Aşa domniei ca şi ţăranii”. Sau trândav. ţiganii invadează adunarea şi totul se termină printr-o încăierare generală. tipul de monarh luminat.

sau la moarte !’.al lui Romandor : ‘Du-ne – strigînd – măcar în ce parte. /Ori la slobozie. .