Chestionar pentru identificarea stilurilor parentale care vi se potrivesc

IDENTIFICAŢI LUCRURILE CARE VĂ MOTIVEAZĂ !

Să începem cu 9 întrebări simple. Nu există răspunsuri corecte sau greşite în cadrul acestei
metodologii, prin care se urmăreşte identificarea fundaţiei personalităţii dvs : metoda motivaţională
dominantă.
După ce veţi înţelege ce anume vă motivează să vă comportaţi într-un anumit fel, veţi fi
pregătit să descoperiţi dacă sunteţi : Altruist, Organizator, Visător, Observator, Investigator, Comic,
Protector, Împăciuitor sau Moralizator.
Împreună cu fiecare întrebare există trei exemplificări.
Alegeţi una care vi se potriveşte cel mai bine.

1. Când vă gândiţi la propria dvs strategie de a fi părinte, care din exemplificările următoare vă
caracterizează stilul cel mai bine ?

a) Stilul meu se bazează pe interacţiune, energie şi, mai ales, pe stabilirea unei legături cu copiii mei. Mă
întreb : „ Legătura dintre noi se situează la un nivel emoţional ? Încerc să înţeleg punctul lor de vedere.
Dar oare ei înţeleg punctul meu de vedere ? Cum mă văd ei pe mine ? Legătura noastră este extrem de
importantă.”

b) Stilul meu este intuitiv: am un fler al meu care îmi spune ce este bine şi ce este rău, ce este frumos şi ce
este urât. Nu –mi plac conflictele, dar atunci când am ceva de spus, o spun răspicat şi vreau să fiu ascultat
cu atenţie. Nu-mi place să fiu constrâns de cei din jur sau să mi se impună pretenţii cu caracter social.

c) Stilul meu este intelectual, fără nici un dubiu. Mă interesează felul în care copiii mei gândesc,
procesează informaţiile sau îşi exprimă ideile. Eu trăiesc în lumea mea personală : conceptualizez,
imaginez, gândesc, cercetez şi soluţionez lucrul cel mai important pentru mine.

2. Cum priviţi felul în care comunicaţi cu familia dvs ?

a) Ce vezi este ce primeşti. Nu-mi place să mă prefac. Vorbesc despre lucruri aşa cum le înţeleg eu. Sunt
natural. Nu ţin nimic secret faţă de familia mea.

b) Îmi place să prezint lucrurile în cea mai bună lumină posibilă. Nu mint, dar fac în aşa fel încât să
primesc un răspuns din partea celor cu care vreau să relaţionez – mesajul este mijlocul meu de
comunicare. Aşa încerc să redau totul ca un spectacol, să-mi pun în evidenţă ideile, să găsesc nuanţe de
exprimare prin care să-i fac să mă înţeleagă. Mă folosesc de emoţii, gesturi teatrale, de orice, pentru a-i
face să mă înţeleagă mai bine.

c) Încerc să păstrez totul pe cât posibil la un nivel conceptual, ordonat şi pur din punct de vedere
intelectual. Îmi place să pun întrebări, să-mi exprim scepticismul şi să fiu un distins filosof. Încerc mereu
să văd mai departe de suprafaţă. Vreau să-mi obişnuiesc copiii să gândească şi ei în acest mod. Dacă
dorim să fim cu picioarele pe pământ, trebuie să privim mereu ceea ce este logic şi raţional.

1
 3. Încercaţi să vă învăţaţi copiii să rezolve probleme, să ia decizii şi încurajaţi dezvoltarea lor
pozitivă. Care este cel mai important lucru în sprijinul dezvoltării copiilor dvs ?

a) Le ajut dezvoltarea prin activitate mentală, prin găsirea de răspunsuri şi prin mulţumirea care apare
când văd că sunt deschişi către noi posibilităţi, către o vedere de ansamblu şi concluzii noi. Energia lor
mentală îmi stimulează propria gândire şi asta-mi place.

b) Le ajut dezvoltarea preţuindu-i ca oameni. Le arăt cât de variate pot fi contactele interumane : suişurile
şi coborâşurile emoţionale, sentimentul apartenenţei atunci când ne potrivim perfect cu cineva şi avem o
experienţă profundă. Familia mea este un mic univers, complet şi autosuficient; ne derulăm vieţile
împreună – unitatea este construită prin empatie, înţelegere şi nimic altceva.

c) Le ajut dezvoltarea încercând să-i îndrept într-o direcţie bună, care să le ofere o viaţă împlinită. Oamenii
au nevoie de o identitate, de un loc al lor în lume. Lumea este greu de înţeles – te poţi rătăci foarte repede.
Pentru mine a-i învăţa înseamnă a le dezvolta aptitudini şi a le oferi cele necesare pentru drumul lor în
viaţă.

4. În mod obişnuit vă înţelegeţi bine cu copiii dvs, dar mai există şi momente când cedaţi. Ce
spun ei în aceste momente despre dvs ?

a) Devin prea emotiv atunci când vorbesc cu ei; de multe ori ei cred că încerc să-i manipulez pentru a
interacţiona cu mine. De ce nu pot să spun lucrurile pe faţă, aşa cum sunt ? Încerc să disimulez: este ca şi
cum aş simţi nevoia de a fi aprobat de ei.

b) Sunt prea abstract, prea teoretic, prea detaşat. Ei au nevoie de o legătură mai emoţională şi mai personală
cu mine. Când stăm de vorbă, eu îi ascult, dar ei au impresia că sunt absent, că meditez la altceva. Cu cât
încearcă să se apropie de mine, cu atât eu mă distanţez de ei. Ajung să se întrebe dacă mă poate influenţa
ceva din punct de vedere emoţional.

c) Sunt considerat de neclintit, implacabil, cu toate că eu nu sunt de aceeaşi părere. Ştiu că, dacă vreau
ceva cu adevărat, nimeni nu mă poate face să renunţ. Am fost acuzat că sunt extrem de defensiv,
încăpăţânat şi critic. De obicei, nu sunt conştient de impactul pe care îl am asupra oamenilor.

5. Copilul dvs are probleme la şcoală pentru că a adus o ofensă gravă. Cum îl ajutaţi în
acest moment dificil ?

a) Încerc să rămân raţional şi să nu mă încurc în emoţii. Îi explic inevitabilitatea unei decizii disciplinare
bazată pe regulamentul şcolii. Îl pot ajuta dacă-mi păstrez gândirea logică. Apoi, putem avea o discuţie şi
–l pot ajuta să vadă toate motivele care au dus la acest rezultat. El ştie bine cât de mult îl iubesc;
întâmplarea nu are nici o legătură cu asta - regulamentul şcolii este obligatoriu.

b) Încerc să-l ajut printr-o atitudine deschisă, directă şi printr-o discuţie realistă, numai între noi doi.
Amândoi ştim bine cum este situaţia, cât de mult îl iubesc. Acest lucru nu afectează în nici un caz relaţia
dintre noi- nici nu se pune problema - dar aşa stau lucrurile. El a făcut o greşeală. Cu toţii greşim. Cel
mai bun mod de a rezolva aceste situaţii este de a spune întotdeauna tot ce s-a întâmplat, clar şi fără
discuţii inutile.

2
c) Încerc să-l ajut arătându-i încă o dată cât de mult îl iubesc. Nu-mi plac aceste situaţii. Când copiii mei au
probleme, mă doare sufletul. Sunt mult mai agitat din această cauză de cât sunt dispus să recunosc.
Problemele emoţionale mă lovesc cel mai tare. Îl cunosc atât de bine încât ştiu ce simte în sufletul lui, de
parcă aş fi eu însumi. Chiar dacă a greşit – şi asta o ştim bine cu toţii – încerc să-i arăt cât de mult îl
iubesc.

6. Copilul dvs vă spune în ultimul moment că vrea să-şi petreacă ziua de naştere cu prietenii,
ştiind foarte bine planurile pe care le-aţi făcut împreună pentru acea zi. Care este prima
dvs reacţie ?

a) Neîncredere – nu pot să accept aşa ceva. Ştiu că va creşte şi va vrea să fie independent, dar de ce acum,
de ce tocmai de ziua lui ? am planificat ziua aceasta de luni întregi. Ştie cât de mult îmi plac aniversările.
Sunt atât de dezamăgit ! m-a făcut să sufăr. Nu voi putea niciodată să trec peste asta.

b) Bănuiesc că ar fi trebuit să prevăd că se va întâmpla aşa ceva. Ne-a dat de înţeles încă de anul trecut. A
crescut – am văzut toate semnele – dar nu m-am gândit că se va întâmpla chiar azi. Dacă stăm să ne
gândim logic şi raţional, este o cerere îndreptăţită - arată o dezvoltare normală. Am fost orbit de propriile
mele aşteptări. Am să trag învăţăminte din această întâmplare. Bineînţeles că vrea să fie împreună cu
prietenii săi, să aibă propriile experienţe şi amintiri. Nu vreau să-i strivesc personalitatea.

c) Sunt supărat şi chiar furios din cauza asta . Trebuia să-şi respecte angajamentele. Este simplu: nu este
frumos să strici planurile oamenilor în ultimul moment. Ar fi trebuit să-mi dea un indiciu şi nu să-şi facă
planuri pe ascuns. În lumea asta eşti mereu lovit într-un fel sau altul, chiar şi de proprii tăi copii. Furia
este atotcuprinzătoare. O simt în tot corpul meu. Am să număr până la 10, dar trebuie să afle şi el cât este
de nedrept să procedeze aşa.

7. Vrei să fii un părinte extraordinar – visele tale reflectă cea mai secretă parte a ta. Pasiunea
ta izvorăşte din :

a) Sentimentul că am ceva de care copiii mei se pot simţi ataşaţi. Consider că am destule calităţi pentru a
mă arăta celorlalţi într-un mod onest şi efectiv. Totul depinde de oameni. Pot să relaţionez cu cei din jur,
sunt în pas cu vremurile şi am capacitatea de a înţelege oamenii. Vreau ca şi copiii mei să fie la fel ca
mine. În sufletul meu ştiu că este adevărat.

b) Impresia că mă aflu în locul potrivit, la momentul potrivit şi că fac ceea ce-mi place să fac dintotdeauna.
Când capul, inima şi instinctul meu mă ghidează către ceva, pot fi sigur că-mi va ieşi bine. Pot să-mi
canalizez puterea în acea direcţie. Nu aş fi devenit părinte dacă nu mi-aş fi dorit 100 % să fiu părinte.
Sunt un părinte 110 %.

c) Siguranţa că am idei extraordinare despre cum trebuie să fie un părinte care îşi iubeşte copiii şi le vrea
tot binele din lume. Nu m-aş fi implicat în nimic dacă n-aş fi fost convins că ideile mele sunt bune; m-aş
fi gândit foarte bine înainte de a deveni părinte. Dacă n-aş fi fost sigur de validitatea modului meu de
gândire, n-aş fi riscat.

3
 8. Vrei să candidezi pentru un post liber în comitetul de părinţi. Sunteţi convins că vă puteţi
descurca bine şi că puteţi contribui la îmbunătăţirea situaţiei din şcoala unde învaţă copilul
dvs datorită :

a) Ideilor bune pe are le am. Nimeni nu poate spune că ceea ce fac nu este bine. Am cunoştinţe atât
teoretice, cât şi practice. Sunt la fel de capabil ca oricine altcineva din comitetul de părinţi.

b) Capacităţilor mele comunicaţionale. Indiferent de situaţie, antrenamente cu echipa de juniori, întâlnirea

comitetului coral sau muncă voluntară în interesul comunităţii, am reuşit întotdeauna să-mi expun ideile
în aşa fel încât să-i conving pe oameni. Eu cunosc bine oamenii; oamenii sunt viaţa mea. Pot face pe
oricine să mă urmeze.

c) Faptului că este bine pentru mine în acest moment. Mă pot integra foarte bine în acest comitet. Am
instincte foarte bune. Am dovedit acest lucru mie şi celor din jur de foarte multe ori. Mulţi oameni au avut
de câştigat de pe urma instinctelor mele. Doar ceva în care cred cu adevărat m-ar putea face să candidez
în aceste alegeri. Oamenii ştiu care este poziţia mea şi asta îi face să se simtă în siguranţă.

9. Copilul dvs scrie un referat pentru şcoală, despre motivul pentru care dvs sunteţi cel mai bun
părinte din lume. Este publicat în revista şcolii. Care este reacţia dvs ?

a) Este minunat – este o recunoaştere oficială a stilului meu ca părinte. Copilul meu îmi apreciază modul
meu de gândire şi energia mea intelectuală, şi asta mă face fericit. A înţeles tehnica mea superioară, pe
care o utilizez în toate activităţile; este ceva ce el poate aprecia şi despre care poate scrie. Sunt încântat.

b) Este foarte frumos – dar referatul nu este despre mine. Nu eu sunt subiectul lucrării. Referatul este
despre el şi despre cât de inteligent şi de talentat poate fi. Publicarea acestui referat nu schimbă lucrurile
cu nimic; nu mă va face un om mai bun, nu-mi va face viaţa mai interesantă, nu va modifica relaţia dintre
noi. Voi fi în continuare acelaşi părinte care am fost dintotdeauna.

c) Ştiu că sunt un părinte bun, aşa că merit această recunoaştere, dar mai sunt şi alţi părinţi buni. Ce este cu
adevărat important este faptul că fiul meu a scris despre mine. Asta înseamnă enorm pentru mine.
Înseamnă că mă cunoaşte bine de tot, că mă preţuieşte, că se simte aproape de mine şi că este mândru de
mine. Acest lucru mă face cu adevărat fericit.

Ce gândesc ? Ce simt ?

Acum, că aţi rezolvat acest exerciţiu, identificaţi-vă răspunsurile în schema de mai jos. Stilul dv
dominant este reflectat de secţiunea cu cele mai multe opţiuni. Veţi vedea că aţi avut şi răspunsuri care
nu corespund stilului respectiv. Motivele sunt întemeiate şi reprezintă o consecinţă a modificărilor stilului
dominant atunci când vă aflaţi sub stres sau într-o situaţie extrem de relaxantă. Cu toate acestea, stilul
dv dominant este cel care are cele mai multe răspunsuri.
1. Stilul sensibil ( Ataşat ) : 1a, 2b, 3b, 4a, 5c, 6a, 7a, 8b, 9c.
2. Stilul introvertit ( Detaşat ) : 1c, 2c, 3a, 4b, 5a, 6b, 7c, 8a, 9a.
3. Stilul instinctual ( Apărător ) : 1b, 2a, 3c, 4c, 5b, 6c, 7b, 8c, 9b.

Studiile asupra personalităţii umane arată că ne începem viaţa fie ca Ataşat, Detaşat sau
Apărător. Clasificarea aceasta se bazează pe studiile psihologului Karen Horney, un pionier în domeniu,
care, în cartea sa intitulată „ Conflictele voastre interioare”, descrie trei mari tipuri de personalităţi umane
: cel care se îndreaptă spre oameni ( tipul Ataşat ), cel care se îndepărtează de oameni ( tipul Detaşat ) şi
cel care acţionează împotriva oamenilor ( tipul Apărător ). Oamenii sunt o fuziune complexă între aceste
trei stiluri de viaţă, dar unul din ele este întotdeauna dominant.